O scrisoare pierduta argumentare:

comedie
Ion Luca Caragiale, dramaturg si prozator, a fost un observator ironic al
societatii romanesti din vremea lui, un scriitor realist si moralizator, un exceptional
creator de personaje. Comediile sale (O noapte furtunoasa, O scrisoare pierduta,
D-ale carnavalului, Conu Leonida fata cu reactiunea) ilustreaza un spirit de
observatie necrutator pentru cunoasterea firii umane, de aceea personajele lui
traiesc in orice epoca prin vicii, impostura, ridicol si prostie.
El foloseste cu maiestrie satira si sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societatii
romanesti si a contura personajele dominate de o trasatura de caracter
reprezentativa pentru tipul uman. Intrucat Caragiale a dat viata unor tipuri umane
memorabile, unor tipologii unice in literatura romana, G. Ibraileanu afirma ca
dramaturgul face concurenta starii civile, iar Tudor Vianu considera ca formula
artistica a lui Caragiale este realismul tipic.
Reprezentata pe scena in 1884, comedia O scrisoare pierduta este a treia dintre
cele patru scrise de autor, o comedie de moravuri, in care sunt satirizate aspecte
ale societatii contemporane autorului, fiind inspirata din farsa electorala din anul
1883.

Tema comediei este demascarea prostiei umane si a imoralitatii publice si private,

dezvaluirea impletirii de interese dintre doua grupari politice locale ale partidului de
guvernamant, intr-un oras de provincie, capitala unui judet de munte.
Autorul critica minciuna vietii politice, minciuna activitatii electorale de la sfarsitul
secolul XIX. Continutul operei are un puternic caracter social, dar si de viata
familiala. Nimeni nu se sinchiseste de nimic, imoralitatea e suverana peste tot, la
toate nivelele, in oras, in case pretentioase, la mosieri si la burghezi.

Comedia este o specie a genului dramatic, care starneste rasul prin surprinderea
unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, cu un final
fericit. Conflictul comic este realizat prin contrastul intre aparenta si esenta. Sunt
prezente formele comicului: umorul, ironia si diferite tipuri de comic.
Incadrandu-se in categoria comediilor de moravuri, prin satirizarea unor defecte
omenesti piesa prezinta aspecte din viata politica si de familie a unor reprezentanti
corupti ai politicianismului romanesc.

Titlul pune in evidenta contrastul comic dintre aparenta si esenta. Pretinsa lupta
pentru puterea politica se realizeaza, de fapt, prin lupta de culise, avand ca
instrument al santajului politic o scrisoare pierduta pretextul dramatic al

comediei. Articolul nehotarat indinca atat banalitatea intamplarii, cat si

repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiasi scrisori, amplificate prin
repetarea intamplarii in alt context, dar cu accelasi efect).
Piesa este structurata in patru acte, fiecare dintre ele fiind alcatuite din mai
multe scene. Personajele piesei, numite de catre autor persoane, sunt mentionate
cu numele si statutul social pe care il are fiecare in cadrul comediei.

Perspectiva spatiala

este reala si deschisa, fiind precizata de catre autor,

iar timpul in care se petrec intamplarile este plasat la sfarsitul secolului al XIX-lea:
in capitala unui judet de munte, in zilele noastre. Relatiile temporale sunt in cea
mai mare parte cronologice, cu exceptia unot situatii in care perspectiva temporala
este discontinua, remarcandu-se alternanta temporala a intamplarilor, prin flashback.
Actiunea scoate in relief circumstantele in care doua tabere politice se dusmanesc,
se insulta, iar la final se conciliaza. Noua personaje arata ca autorul pune pret pe
personajele tipice, tipurile memorabile.

Actul I incepe cu o scena expozitiva in care se anunta pierderea unei scrisori de

dragoste, in jurul careia se va petrece intreaga actiune.Punctul culminant al acestei
scene, il constituie vestea ca Nae Catavencu nu vrea sa restituie scrisoarea decat in
schimbul asigurarii ca va fi numit candidat pentru un loc de deputat, si aparitia lui
Zaharia Trahanache care anunta ca a descoperit o plastografie a lui Catavencu.

Actul al II-lea incepe cu numaratoarea voturilor posibile si cu teama lui

farfuridi si branzovenescu ca vor fi tradati. O scena importanta este reprezentata de
intalnirea prefectului cu posesorul scrisorii, o scena tipica si de nuante
caracteriologice memorabil prinse, gradat redate, in care vedem tehnica santajului
si a schimbului.

Actul al III-lea cuprinde doua parti, dominate de discursul agramat de betia de

cuvinte, al lui farfuridi si de discrusul categoric demagogic al lui catavencu pana la
punctul culminant cand se pronunta numele candidatului propus de centru, dupa
care urmeaza vacarmul si bataia.

Actul al IV-lea aduce infrangerea lui catavencu si alegerea senilului agamita

dandanache, adevarat maestru al santajului, de vreme ce cu o scrisoare bine
pastrata isi poate asigura alegerea perpetua. Salvat de consecintele unei
plastografii, catavencu accepta ce i-a ordonat zoe si conduce manifestatia in cinstea
noului ales.
Atmosfera destinsa la final reface starea initiala a personajelor, fara nicio
modificarea a statutului lor dinainte pierderii scrisorii. Personajele actioneaza

stereotip, simplist, ca niste maruonete lipsite de profunzime sufleteasca, fara a

evolua pe parcursul actiunii, fara a suferi transformari psihologice.
O scrisoare pierduta cuprinde o galerie de tipuri ilustrative pentru epoca
strabatuta de caragiale. Mijloacele prin care sunt realizate aceste tipuri sunt in
acelasi timp procedee de realizare a comicului de moravuri, de caracter, de situatie,
de limbaj etc. Comicul e realizat prin contrast, prin afisarea gesturilor si atitudinilor,
prin vorbire in cea mai mare parte (incoerenta, nonsensuri, tautologii, inadvertente,
automatisme lexicale, amestec de stiluri, prin numele personajelor etc.).
In personaje, ca tipuri reprezentative, este concentrata toata prostia si coruptia
societatii trecute si a familiei, a politicianismului trecut: demagogie, lasitate,
perfidie, lacomie, santaj, umilire, servilism, imoralitate publica si intima, dar mai
multa prostie decat toate.
In comediile lui Caragiale, principala modalitate de caracterizare a personajelor si
de cosntruire a situatiilor in care sunt puse acestea il constituie

comicul.

Comicul de caracter contureaza personaje ridicole prin trasaturi negative,

starnind rasul cu scop moralizator, deoarece nimic nu indreapta mai bine defectele
emane decat rasul. Autorul creeaza tipologii de personaje, dominate de trasaturi
morale negative.
Personajele apartin viziunii clasice pentru ca se incadreaza intr-o tipologie comica,
avand o trasatura dominanta de caracter si un repertoriu fix de trasaturi: tipul
incornoratului (trahanache), tipul primului amorez (tipatescu), tipul cochetei si al
adulterinei (zoe), tipul politic si al demagogului (catavencu), tipul cetateanului, tipul
servitorului (pristanda), prostul fudul (farfuridi), prostul ticalos (dandanache).
Scriitorul depaseste, insa, cadrul comediei clasice avand capacitatea de a
individualiza personajele, prin comportament, particularitati de limbaj, nume, dar si
prin combinarea elementelor de statut social si psihologic. Personajele lui Caragiale
sunt actuale si astazi, deoarece natura nu lucreaza dupa tipare, ci-l toarna pe
fiecare dupa calapod deosebit: unul e sucit intr-un fel, altul intr-alt fel, fiecare in felul
lui, incat nu te mai saturi sa-i vezi si sa-ti faci haz de ei. (I. L. Caragiale)
Comicul de caracter e relevat la fiecare personaj al piesei. Trahanache se
bucura de o veche si solida autoritate, de prestigiu recunoscut chiar si de opozitie.
El sustine ideea integritatii morale a societatii, dar practica inselaciunea, falsificand
listele cu alegatori, se opune coruptiei, dar in jurul sau, peste tot, e coruptie.
Ambitia politica si comoditatea vietii il fac sa pastreze cu strasnicie enteresul de a
fi prieten cu prefectul. Politician abil, stie ca functia sa in partid depinde de sefii de
la Centru si se lasa manevrat cu usurinta de acestia.

Este incult, trasatura reiesita din comicul de limbaj, dovada fiind ticul verbal ai
putintica rabdare, care reflecta viclenia, tergiversarea individului abil, care sub
masca batranetii cauta sa castige timp pentru a gasi o solutie. Pronunta gresit
neologismeledin sfera limbajului politic: dipotat, endependent. Se exprima
confuz, cu abateri de la normele limbii literare truismul unde nu e moral, acolo e
coruptie, tautologia enteresul si iar enteresul. Principiul sau de viata ce explica
falsa naivitate a personajului este acela ca Intr-o sotietate fara moral si fara
printip... trebuie sa ai si putintica diplomatie.
Numele sau este definitoriu pentru comicul onomastic. Zaharia sugereaza
zahariseala, moliciunea, lentoare, iar trahanache, faptul ca poate fi usor modelat de
catre superiorii de la centru sau de enteres si de zoe.

Tipatescu este prefectul judetului pe care il administreaza ca pe propria mosie,

avand o mentalitate de stapan absolut. Orgolios, abuziv, incalca legea, daca o cer
interesele partidului si admite, amuzat, escrocheriile politaiului: ai tras frumusel
condeiul. Tipatescu este lipsit de abilitati politice, singura cale de a parveni fiind
amorul, de care stie sa profite cu fler si diplomatie.
Comicul de nume, Tipatescu, trimite la cuvantul tip, care semnifica june prim, om
rafinat, amorez abil, adventurier.

Zoe Trahanache este sotia lui Zaharia Trahanache si amanta lui Tipatescu.
Este inteligenta, autoritara, ambitioasa si isi impune vointa in fata oricui. Este o
luptatoare hotarata si foloseste tot arsenalul de arme feminine ca sa-si salveze
onoarea. Penduland intre sot si amant cu inteligenta si abilitate, conduce din umbra
manevrele politicii, toti fiind constienti de puterea si influenta ei, avand asupra
barbatilor o seductie aparte, care o face intelegatoare, generoasa.

Ghita Pristanda, functionarul servil, vrea sa para modest, necajit, devotat

unui prefect energic, dar se preteaza la mici furtisaguri, ghidandu-se dupa o deviza
a nevestei lui: Ghita, Ghita, pupa-l in bot si papa tot. Este arogant sau umil, in
functie de imprejurari, penduland cu o siretenieprimitiva si avand ca centru de
greutate propriul interes.
Incultura, lipsta de instructi sunt evidentiate pregnant prin comicul de limbaj:
deformeaza neologismele bampir, famelie, catrindala, scrofulos,
renumeratie -, are ticuri verbale care frizeaza prostia. De exemplu, alaturarea
cuvatului curat altor cuvinte, evidentiaza un nestapanit servilism, facandu-l
penibil si ridicol.
Comicul de nume al personajului Ghita Pristanda sugereaza principalele sale
trasaturi de caracter - servil si umil fata de sefi, lipsit de personalitate -,deoarece
pristanta este un joc popular, ce se danseaza dupa reguli prestabilite, intr-o parte si
in alta, conform strigaturilor si comenzilor unui conducator de joc.

Nae Catavencu, parvenit, santajist, grosolan si impostor, se conduce dupa

deviza scopul scuza mijloacele. Este infumurat si impertinent atunci cand
stapaneste arma santajului, spunandu-i prefectului asasin, dar devine umil,
slugarnic si lingusitor atunci cand pierde scrisoarea si-i ureaza aceluiasi prefect, sa
traiasca pentru fericirea judetului. Lipsit de demnitate si de coloana vertebrala, el
conduce manifestatia festiva in cinstea rivalului sau politic, Dandanache, fara niciun
scrupul, intuind ca sansa de a castiga in viitor este legata de Zoe.
Comicul de limbaj este relevat mai ales de discursurile sale, care ilustreaza
personajul semidoct, dar infatuat, plin de importanta. Atunci cand ia cuvantul la
adunarea electorala care precede alegerile, Catavencu isi construieste cu ipocrizie
o poza de patriot ingrijorat de soarta tarii, rostind cu greu cuvintele din cauza
emotiei care-l ineaca.
Incultura sa reiese atat din nonsensul afirmatiilor Industria romana e admirabila,
e sublima putem zice, dar lipseste cu desavarsire precum si din confuzii
semnatice, Catavencu numindu-i capitalisti pe locuitorii capitalei, iar el
considerandu-se liber-schimbist, adica flexibil in conceptii.
Numele Catavencu sugereaza firea de mahagiu, de palavragiu
cata=mahalagioaica- si ipocrizia, demagogia cataveica=haina cu doua fete-,
trasaturi ce definesc acest personaj si prin comicul de nume!

Farfuridi si Branzovenescu sunt doi membri marcanti ai partidului de

guvernamant. Ei formeaza un cuplu de imbecilitate, intruchipare a ramolismentului
politic. Cei doi se atrag prin firilecomplet diferite: Farfuridi este coleric, prost, fudul,
infatuat, iar Branzovenescu este, dimpotriva, placid, moale, fricos, o umbra a
celuilalt.
Farfuridi are automatisme ce creioneaza intruparea prostiei solemne (stefan
cazimir),prin formule aberante, care-i releveaza incultura: eu am n-an sa-ntalnesc
pe cineva, la zece fix ma duc la targ; am n-am infatisare, la douasperezece
trecute fix ma duc la tribunal.... discursul sau este un model al comicului de limbaj,
care scoate ine evidenta platitudinea gandirii, confuzia lingvistica a personajului, iar
stilul bombastic si infatuat devine caricatural atat prin ticurile verbale, cat si prin
contradictiile in termeni: din doua una, dati-mi voie: ori sa se revizuiasca, primesc!
dar sa nu se schimbe nimica, ori sa nu se revizuiasca, primesc! dar atunci sa se
schimbe pe ici pe colo si anume in punctele esentiale.
Comicul de nume farfuridi si branzovenescu consta in sufixele onomasticul
grecesc -idi si romanesc -escu, precum si aluzia culinara branza si farfurie- care
ilustreaza semnificativ relatia de dependenta reciproca dintre ei, fiindu-si numai
unul altuia de folos.

Agamemnom Dandanache se contureaza prin acumularea tuturor

defectelor personajelor: parvenit, demagog, prost, incult, perfid si ramolit. Prost,
demagog, amnezic si senil, este o epava morala si un santajist perpetuu, caci el nu
restituie scrisoarea compromitatoare, sper a o putea utiliza si in alte dati.
Comicul de limbaj este ilustrat prin anacolut: In sanatatea alegatorilor... car au
probat patriotism si mi-au acordat... asta...cum sa zic, de!... zi-i pe nume, de! [...]
care va sa zica, cum am zite... in sfarsit sa traiasca!. Magistral construit, discursul
lui Dandanache este, poate, cea mai convigatoare si sugestiva ilustrare a
incompetentei si demagogiei oamenilor politici, din toate comediile lui Caragiale.
Comicul de nume este relevant, prin alaturarea ridicola a numelui viteazului
razboinic grec, conducator de osti si bun strateg cu dandanache, care sugereaza
incurcatura, dandana.

Cetateanul turmentat, reprezentantul omului simple,al alegatorului

care nu are ambitii, nu este nici el tocmai constit. Vicios pentru ca e mereu beat,
asteapta sa fie dirijat, pentru ca el nu are nicio opinie, apoi daca-i pe pofta eu nu
poftesc pe nimeni este o fire lenesa, comoda, gasindus-i scuze superficiale, da-i
cu bere, da-i cu vin, da-i cu vin,da-i cu bere.
Replica cea mai sugestiva pentru caracterul sau labil si pentru lipsa de opinie a
devenit memorabila: eu cu cine votez?, iar pentru ca zoe il lamureste voteaza
disciplinat cu cine i s-a indicat, apoi bea in sanatatea coanii Joitichii ca e dama
buna!.
El apare in momentele cele mai nepotrivite, enerveaza pe toata lumea cu prezenta
lui, este dispretuit tocmai de clasa politica, desi este reprezentantul electoratului
care urma sa se prezinte la vot pentru a-si desemna alesul in Camera deputatilor.
Nu are nume, el este alegatorul anonim, bulversat de campania electorala confuza
pentru omul de rand.

Comicul de situatie e abundent la Caragiale. El reiese din imprejurarile

provocate de coincidente, de incurcaturi, confuzii si situatii echivoce.
Gasirea si prierderea succesiva a scrisorii de amor constituie principala situatie
comica in care sunt implicate personajele si din care reies trasaturile lor de caracter.
Se sugereaza astfel, ca aceasta arma politica a santajului va fi eficenta si in viitor,
cinstea si meritele politice neavand nicio sansa in viata politica.
Catavencu si Dandanache folosesc acelasi mod de santaj, insa izbuteste cel mai
astutios si corupt, care are traditia unor astfelde procedee de la centru.Catavencu
spune ca tot romanul trebuie sa prospere, dar tocmai in acelmoment intra
cetateanul turmentat care striga: Si eu! unde rasul e generat de contrastul dintre
pretentia teoretca a politicianului demagog si realitatea betiei celui venit pe scena.

Numararea steagurilor de catre Ghita este o alta situatie comica, din care reiese ca
politaiul fura din avutul statului, fiind incurajat si de catre prefect, in calitatea lui de
conducator politic al judetului.Una dintre cele mai sugestive situatii comice este
aceea in care Trahanache, dupa ce fusese la Catavencu si vazuse scrisoricade
amor adresata Zoei, vina acasa la Tipatescu, spunanadu-i ca scrisoarea e
plastografie.

Comicul de intentie este o modalitate foarte aparte in litaratura, ilustrand

atitudinea autorului fata de personaje si situatiile in care acestea actioneaza.
Pornind de la afirmatia autorului, aceea ca nimic nu ardepe ticalosi mai mult ca
rasul, adept al preceptului clasic rasul indreapta moravurile,caragiae isi propune
sa-si exprime opiniile prin scris. Astfel, acest demon al veseliei (Paul Zarifopol) isi
uraste personaele, marturisind ii urasc, ma, ii urasc.
Dintre toate tipurile de comic, cel de moravuri ilustreaza in mod special rolul
educativ, formator pe care scriitorii il atribuie artei, in general, si literaturii, in
particular.moravurile satirizate ino scrisoare pierduta sunt: adulterul, servilismul,
prostia, coruptia, incultura, infatuare. Demagogia si coruptia sunt intalnite la nivelul
intregii societati si la nivelul clasei politice inclusiv al marii burghezii.
Comedia O scrioase pierduta apartine genului dramatic si are ca moduri de
expunere dialogul si monologul. Caracterizarea personajelor se face atat in mod
indirect prin vorbele, faptele si gandurile personajelor ori direct de catre celelalte
personaje. O modalitate aparte o constituie referirile lui caragial, curpin in didascalii,
ca indicatii scenice prin care autorul isi misca personajele, le da viata.

In concluzie, comedia de moravuri o scrisoare pierdutaexprima vocatia de

scriitor realist a lui caragiale, nu numai prin spiritul de observatie acut si prin
luciditatea cu care scruteaza lumea ci si prin procuparea pentru domeniul social.
Obiectivitatea, veridicitatea realizata prin tehnica acumularii detaliilor, sunt
trasaturi esentiale ale acestei capodopere.personajele tipologice sunt supuse
ridiculizarii, pentru ca rasul a fost intotdeauna considerat un mijloc de amelioare a
moravurilor , atitudine prin care scriitoul atinge dezideratul educativ al artei.