Empatia si imitatia

Empatia are multe definiii care cuprind o gam larg de stri

emoionale, de la a ine la anumite persoane i avnd dorina
de a i ajuta, pn la a experimenta emoii care se potrivesc cu
emoiile altei persoane, a tii ce gndete sau simte cealalta
persoana, pentru a estompa linia dintre sine i ceilali.
Empatia este o modalitate de cunoastere intuitiva. Este un mod
de comunicare (mai ales, de receptare) afectiva. Este acel fel in
care stim ce e in sufletul celuilalt.
Ceea ce intereseaza in relatiile interpersonale este mai ales
empatia de transpunere. Aceasta se dezvolta inca din primele
luni de viata, mai intai pe baza contagiunii afective. Copilul mic
tinde sa preia starea emotionala a celor din jur: daca in jur se
rade, rade si el; daca un copil plange, probabil ca toti copiii mici
din preajma vor incepe sa planga.
Mai tarziu, intervin in joc alti factori: experientele afective
proprii ale subiectului, capacitatea de a cunoaste pe cel de
alaturi, disponibilitatea sau indisponibilitatea (indiferenta).
Strict legata de intuitie si de disponibilitate, empatia este mai
evidenta la femei decat la barbati.
Intr-o maniera mai clara si mai simpla de a spune lucrurilor pe
nume, Mihail Ralea (1896 1964) defineste empatia ca fiind
capacitatea oamenilor de a intelege trairile altora. Vasile
Pavelcu (1900-1991) completeaza definitia, adaugand ca o
consecinta capacitatea de a anticipa comportamentul altora in
situatii date.
Din moment ce empatia implic nelegerea strilor emoionale
ale altor oameni, felul n care este caracterizat este derivat din
modul n care emoiile n sine sunt caracterizate. Capacitatea
de a se imagina ca alt persoan este un proces imaginativ
sofisticat. Cu toate acestea, capacitatea de baz de a
recunoate emoii este probabil nnscut i poate fii obinut
n mod incontient. Empatia este diferit de simpatie, mil i
contagiune emoionala. Preocuparea empatic este sentimentul
de compasiune pentru alte persoane, dorina de a i vedea mai
fericii.

Motivul principal pentru care am ales sa scriu despre empatie.

Lumea isi imagineaza ca totul e roz, ca oamenii empatici
beneficiaza de niste bonus-uri pe care ceilalti nu le au si atat,
ceea ce e fals. Partile bune ale empatiei vin la pachet si cu
altele, mai putin bune.
Oamenii empatici sunt in general persoane care gandesc mult,
carora le place sa rezolve probleme si merg in general pe ideea
ca acolo unde a aparut problema se afla si raspunsul,
rezolvarea acelei probleme. Sunt cei care nu adorm noaptea
pana cand nu gasesc raspunsul la o intrebare ce ii macina. Iar
de multe ori, problemele la care se gandesc nici macar nu sunt
ale lor.
In plus, a arde la o intensitate atat de mare incat sa empatizezi
cu o alta persoana, sa te auto-depasesti continuu incercand sa
te transpui in starea respectiva si, mai apoi, sa faci eforturi
pentru a gasi o solutie de a alina suferinta celuilalt, e mult mai
complicat chiar decat suna si putin probabil sa se intample fara
sa lase urme.
Empaticii se consuma mai repede decat oamenii obisnuiti si de
multe ori functioneaza ca un burete: absorb din emotiile
celorlalti ceea ce ii ajuta sa inteleaga si sa se puna in locul
acelor persoane insa, in momentul in care interactiunea s-a
incheiat, in loc sa renunte la tot ce au absorbit, pastreaza in ei
o parte din acele emotii. De asemenea si cascatul este legata
de mecanismele empatiei.
Empatia fa de ceilali i implicit fa de copii nu e posibil fr
o bun nelegere a sentimentelor nostre, dar mai ales a
motoarelor care le genereaz i le duc nainte.
Simpla ascultare nu este in sine, empatie. Pentru ca multi
oameni asculta cu intentia de a dezaproba sau discredita
punctul de vedere al interlucutorului. Empatie apare doar
atunci cand ascultarea se transforma in intelegere totala a
motivelor care il fac pe interlocutor sa spuna ceea ce spune.
Ascultarea duce la intelegerea nu numai mentala, dar si
emotionala a celorlalti si este esenta respectul pe care il
acordam acestora.

Din pacate suntem mult mai putin apti sa ascultam empatic

atunci cand suntem suparati, grabiti sau coplesiti de griji.
Aceste incarcaturi emotionale ne limiteaza capacitatea de a
asculta, atat de importanta pentru o empatie autentica.
Deasemenea, experientele si convingerile noastre negative ne
pot influenta relatiile noastre cu ceilalti, afectand puternic
empatia pe care suntem capabili sa o simtim.
Fara empatie nu reusim sa cunoastem cu adevarat universul
emotional al celorlalti si comunicarea cu ei este rece si
impersonala, iar relatiile noastre au de suferit. Lipsa noastra de
empatie ne costa, materializandu se sub forma de conflicte,
relatii destramate, oportunitati ratate si chiar venituri pierdute
daca vorbim de viata noastra profesionala.
Abilitatea noastra de a empatiza depinde direct de abilitatea de
a simti si de a ne identifica propriile noastre emotii. Este
esestial sa realizam ca orice om se simte mai bine atunci cand
este auzit. Si se simte chiar mai bine atunci cand este inteles.
Numai dezvoltandu-ne abilitatile de ascultare, putem sa
modelam aceasta deprindere si la ceilalti. Odata ce acestia se
vor simti cu adevarat ascultati, vor deveni la randul lor
ascultatori mai buni, iar noi ne vom simti la randul nostru
ascultati, intelesi si respectati.
Profesorul Marc Bekoff, un ecologist de la University of
Colorado, Boulder, mpreun cu filosoful Jessica Pierce,
bazndu-se pe evenimente ca acela al unor delfini care au
ajutat oameni s scape de rechini sau al unor elefani care au
ajutat antilopele sa fug din arcuri, au concluzionat c unele
animale pot da dovad de empatie nu numai fa de alte
animale din aceeai specie, ci i n cazul altor specii aflate n
suferin.
Un alt aspect de privire al acestui subiect este acela in care
empatia poate fi privita ca un proces de feed-back. Medicul
incepe prin a asculta cu atentie ce are pacientul de spus atat
din punct de vedere stiintific cat si afectiv. Daca medicul crede
ca a inteles, reactia lui trebuie sa fie aceea de a-i spune
pacientului ce a inteles. Daca specialistul si pacientul se afla pe
aceeasi lungime de unda, pacientul se va simti inteles si

incurajat sa dezvaluie cat mai multe din parerile si

sentimentele sale. Chiar daca medicul nu a inteles corect , dar
isi arata interesul verificand informatiile cumulate cu pacientul,
acesta se va simti incurajat in a-si corecta doctorul, oferindu-i
astfel posibilitatea de a reevalua si a raspunde corect.
Dintre modalitatile de a reactiona empatic voi trece cateva in
revista pentru o mai completa edificare: ignoararea,
minimalizarea, reciprocitatea si completarea.
Ignorarea: fie medicul nu aude ce spune pacientul, fie se
comporta ca si cum nu a auzit; el nu reactioneaza nici referitor
la continutul simptomelor, nici la sentimentele pacientului.
Minimalizarea: doctorul reactioneaza la sentimentele si
simptomele pacientului cu o intensitate mai mica decat acesta i
le-a relatat.
Reciprocitatea: Medicul recunoaste sentimentele si simptomele
exprimate de pacient si le analizeaza cu atentie, isi spune
parerea intr-o maniera de intensitate egala cu cea folosita de
pacient in relatare; raspunsul reciproc poate fi foarte folositor in
aflarea antecedentelor medicale. Este defapt o reformulare cu
propriile cuvinte ale medicului aceea a ce a spus pacientul
pentru ai demostra acestuia ca a fost inteles.
Completarea: intr-un raspuns prin completare doctorul intelege
nu numai ceea ce pacientul spune, dar si ceea ce nu poate sa
spuna. Unul din motivele pentru care doctorii apeleaza in
activitatea lor la raspunsul prin completare, este acela de
linistire a pacientului. Asta inseamna ca medicul trebuie sa faca
o presupunere pertinenta privind motivele de ingrijorare care ar
putea preocupa pacientul si sa se axeze pe acelea care ar
conduce la clarificarea lor. Capacitatea de a da un raspuns prin
completare vin din experienta de a asculta cu mare atentie
relatarile pacientilor si invatand de-a lungul timpului sa
gaseasca puncte comune. Unul din avantajele acestui raspuns
prin completare este posibilitatea de corectare si deci,
cresterea exactitatii informatiilor obtinute.
Filozoful german Theodor Lipps (1851 - 1914) a iniiat primele
studii privind empatia, care era privit ca o form de
cunoatere rezultat din relaiile interpersonale, constnd n

imitaia interiorizat a strilor i comportamentelor unei alte

persoane mergnd pn la identificare cu acea persoan.
Imitaia este important n prima perioad de via, fiind
practic o form de introducere a noului nscut n lume. Ochii,
mimica facial, gesturile, micrile corporale, tririle, sunt
intens observate de ctre copilul care reacioneaz la acestea
i le imit. Este baza relaionrii cu adultul i nceputul
construirii personalitii i a comportamentului copilului. Lipsa
acestei etape poate duce la nchiderea copilului n propria lume,
n propria imaginaie, la pierderea interesului pentru exterior.
De aceea, nu se recomand abandonarea copilului n
singurtate ci plasarea copilului pe ct posibil, n contextul
firesc al familiei.
Un aspect abordat de specialisti ar fi acela a neuronilor in
oglinda, lucru foarte interesant in ceea ce priveste conceptul de
imitatie.
Pentru ca, pentru a imita actiuni complexe, este necesar ca
propriul meu creier sa adopte punctul de vedere al celeilalte
persoane. Deci, acesti neuroni sunt importanti pentru imitatie si
emulare.
Imitatia abilitatilor complexe este ceea ce numim cultura si este
fundamentul civilizatiei. Dar mai este inca un tip de neuron
oglinda, care este implicat in ceva total diferit. Adica exista
neuroni oglinda care, la fel ca neuronii oglinda pentru miscare,
sunt neuroni oglinda pentru atingere. Cu alte cuvinte, daca
cineva ma atinge, pe mana, un neuron din cortexul
somatosenzorial din regiunea senzoriala a creierului se
activeaza. Dar acelasi neuron, se va activa uneori chiar si
atunci cand privesc o alta persoana fiind atinsa. Este deci
empatizarea cu acea persoana care este atinsa.
Bun, deci exista un semnal de feedback care are precedenta in
fata semnalului de la neuronul oglinda, impiedicandu-te sa
simti atingerea in mod constient. Dar daca elimini bratul, daca
pur si simplu imi anestizez bratul, imi faci o injectie in brat, si
anesteziezi plexul brahial, iar bratul meu e amortit si nu mai
exista nici un semnal venind de la el, daca acum ma uit la
altcineva cand e atins, voi simti senzatia pe bratul meu. Cu alte

cuvinte, am dizolvat bariera dintre mine si alte fiinte umane. De

asta ii numesc neuroni Ghandi, sau neuroni de empatie.
Tot ce te separa pe tine de el, de cealalta persoana, este doar
pielea. Daca elimini pielea, vei simti atingerea pe care o simte
celalalta persoana in propriul creier, Ai dizolvat bariera dintre
tine si restul fiintelor umane. Iar acest lucru, evident, este
fundamentul unei mari parti a filosofiei Estice. Si anume ca nu
exista un eu independent, separat de restul fiintelor umane,
inspectand lumea, inspectand alte persoane. Esti de fapt
conectat, si nu doar pe Facebook sau pe internet, esti de fapt
conectat chiar de proprii neuroni. Si chiar acum exista un lant
de neuroni in aceasta incapere, vorbind unii cu altii. Si nu exista
o diferentiere reala intre constiinta ta si constiinta altcuiva.
Imitatia poate avea loc ntre indivizi pe care nu-i uneste nici o
legatura de tip social, ceea ce arata ca este vorba de un
fenomen pur psihologic. Un om poate sa-1 imite pe altul, fara
ca cei doi sa fie solidari unul cu altul, sau sa apartina unui
aceluiasi grup. Un stranut sau un impuls criminal pot sa se
transmita ntre doi indivizi fara ca ntre ei sa existe altceva
dect o apropiere ntmplatoare, trecatoare. Nu este obligatoriu
sa existe comuniune intelectuala sau morala, nici schimb de
servicii si nici macar un limbaj comun ; iar cei doi subiecti
raman la fel de straini si dupa transfer, ntr-un cuvnt, procedeul
prin care i imitam pe semenii nostri este acelasi care ne ajuta
sa reproducem sunetele din natura, formele lucrurilor, miscarile
altor fiinte. Nu exista nici un element social n toate acestea.
Geneza imitatiei se gaseste n anumite proprietati ale vietii
noastre reprezentative, fara a rezulta dintr-o influenta colectiva.
Daca s-ar demonstra, deci, ca imitatia contribuie la
determinarea ratei sinuciderilor, atunci ar rezulta ca
sinuciderea depinde direct, fie partial fie total, de cauze
individuale.