Poezia ,,Trecut-au anii de Mihai Eminescu este un sonnet

Baba Sergiu
Sonetul este o poezie lirica cu forma fixa, compusa din paisprezece versuri grupate in
doua strofe catrene si doua tertene. Poezia ,,Trecut-au anii de Mihai Eminescu se incadreaza
in acest aspect respectand regularitatea.
In opera, poetul isi exprima indirect sentimentele prin intermediul eului liric de tristete
metafizica, de nostalgie intr-o gama ascendenta incepand de la melancolie pentru a ajunge la
nefericire. Pentru exprimarea acestei furtuni emotionale poetul utilizeaza procesul sintactic
gradatia, care devine baza discursului liric.
Prima strofa dezvaluie teza acestei destainuiri debutand cu o comparatie "Trecut-au anii ca nouri
lungi pesesuri'' prin care poetul aseamana efemeritatea vietii cu cea a norilor fragili,inconsistente.
In poezie eul liric se afla intr-o stare de depresie ca efect al trecerii ireversibile a timpului.
Aceasta stare este sustinuta de figura de stil mentionata urmata de o constatare fatala ,, i
niciodat n-or s vie iar,.
Al doilea catren este o proiectie in trecut trimitand la mitul copilariei la varsta de
aur,paradisiaca.Poetul incearca sa o receptioneze pura si luminoasa prin amintire ,,Ce fruntea-mi
de copil o-nseninar,\Abia-nelese, pline de-nelesuri
Insensibilitatea, determinat de paralizanta idee a morii, face ca izvorul poeziei s sece n
sufletul poetului S fac, o, suflet, ca din nou s tremuri /Cu mna mea n van pe lir lunec.
Trecutul s-a mistuit n zarea tinereii, atunci cnd poetul tria ncntarea i micarea sufletului
ce i-o ddeau povetile, doinele, tradiiile, datinile: Cci nu m-ncnt azi cum m micar
/Poveti i doine, ghicitori, eresuri. Aceast curgere a timpului nu este doar un fapt exterior, ci
un proces interior al dobndirii contiinei de sine Abia-nelese, pline de-nelesuri. Aceast
continu descoperire este semnul patrunderii n interiorul Cuvntului ce nsoete drumul spre
contiin. Metafora ceas ai taineiSugereaz c momentul sfririi vieii asfinit de sar i va
revela marea tain a eternitii.
Finalul devine astfel o constatare dramatica deoarece poetul nu intrevede nici-o speranta. Drama
poetului este aceasta pierdere a luminii interioare marturisita in final "ma-ntunec", ca o
prefigurare a destinului.
In concluzie,discursul liric exprima profund si sincer dorul poetului de copilarie si teama fireasca
in fata intunericului mortii.