Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Curs MN PDF
Curs MN PDF
B
,
t
(1)
D
,
t
(2)
care exprima legea lui Ampere pentru un circuit electric. Determinarea solutiilor sistemului (1) +
(2) de ecuatii Maxwell se face in functie de proprietatile de material ale mediului in care se
propaga campul electromagnetic studiat si de conditiile initiale si/sau la limita impuse de
problema studiata. Proprietatile de material ale mediului de propagare la care ne-am referit mai
devreme sunt descrise prin intermediul urmatoarelor doua ecuatii constitutive
D E , unde r 0 ,
(3)
B H , unde r 0 .
(4)
,
t
(5)
din cele doua ecuatii ale sistemului lui Maxwell prezentat mai sus se poate deduce ca
B 0 ,
(6)
unde reprezinta densitatea sarcinilor libere, relatie care exprima legea lui Gauss.
Aplicand ecuatiilor (1) si (2) ale sistemului lui Maxwell transformata Fourier obinem
2
(7)
E j B ,
(8)
J j .
(9)
Observatie: Sistemul (1) + (2) determina campul electromagnetic in spatiul timp, iar sistemul
(8) + (9) determina campul electromagnetic in spatiul frecventelor.
n
i , j ,k
E i x , j y , k z , n t .
(10)
n
i , j ,k
H ix, j y, k z , nt .
(11)
Ionosfera
40 km
60 km
Antena
Pamant
Figura 1. Sistemul ionosfera-pamant.
Ionosfera
40 km
60 km
Antena
Pamant
Figura 2. Discretizarea sistemului ionosfera-pamant.
Discretizarea ecuatiilor lui Maxwell impune gasirea unei metode de discretizare a
derivatelor partiale ale componentelor ce alcatuiesc campul electromagnetic. Folosind aceste
conventii de scriere, formulele de aproximare ale derivatelor partiale
E E E E
,
,
,
, prin
t x y z
E
E
lim
t t 0
t t
i , j ,k
t
i , j ,k
n 1
i , j ,k
E
t
n
i , j ,k
(12)
E
E
lim
x x 0
n
x x , j , k
E
E
lim
y y 0
n
i , y y , k
E
E
lim
z z 0
n
i , j , z z
n
x , j ,k
n
i , y ,k
y
E
n
i, j,z
n
i 1, j , k
n
i , j ,k
n
i , j 1, k
n
i , j ,k
y
E
n
i , j , k 1
n
i , j ,k
(13)
(14)
(15)
Observatie: Daca in relatiile (12) (15) inlocuim campul E cu campul H obtinem fara nici un
efort formulele de aproximare ale derivatelor partiale
H H H H
,
,
,
.
t x y z
11 12 13
31 32 33
Pentru aproximarea lui E si H din ecuatiile lui Maxwell
B
,
J
E
J
(M 1)
(16)
(17)
(18)
(19)
7
(20)
(21)
(22)
(23)
(24)
Relatiile tocmai gasite permit determinarea recurisva a evolutiei in timp a campului
electromagnetic. Intr-adevar, cunoscand campurile H si J la momentul n-0.5 si campul electric E
la momentul n, din ecuatiile (16) (18) putem determina campul magnetic H la momentul n+0,5,
iar din ecuatiile (19) (21) putem determina campul J la momentul n+0,5. Folosind rezultatele
obtinute, putem determina apoi campul E la momentul n+1. Dupa parcurgerea acestor etape,
procesul poate fi reluat pentru H si J cunoscute la momentul n+0.5 si E cunoscut la momentul
n+1.
Pentru aproximarea lui E si H din sistemul
E jB
J j ,
J
E
(M 2)
(transformatele Fourier ale ecuatiile lui Maxwell) ca functii in domeniul frecventelor, definim o
retea de celule Yee convenabila in raport cu care descretizam apoi aceste ecuatii prin metoda
elementului
finit
ix, jy, k z i , j , k
prezentata
3
mai
devreme.
Considerand
reteaua
definita
prin
(25)
(26)
(27)
10
(28)
(29)
(30)
(31)
11
(32)
(33)
In cazul sistemului actual, ca si in cazul sistemului (16) (24), necunoscutele sunt componentele
campurilor H si J la momentul n+0.5 si componentele campului E la momentul n+1,
considerandu-se cunoscute toate componentele campurilor H si J la momentul n-0.5 precum si
toate componentele campului E la momentul n, dar spre deosebire de sistemul (16) (24) care
permite determinarea campurilor H, J si E in doua etape: mai intai H si J si apoi E, sistemul (25)
(33) nu poate fi rezolvat prin explicitarea succesiva a necunoscutelor sale ci numai pintr-o
abordare globala.
tehnologiilor de calcul folosite - care sunt limitate, va trebui sa trunchem zona de manifestare a
procesului studiat astfel incat determinarea acestuia sa se faca numai intr-o zona de interes
marginita. In cazul figurii 4 b) aceasta zona este demarcata de dreptunchiul punctat. In aceasta
figura mediul care inconjoara dreptunghiul punctat trebuie sa absoarba undele incidente la
laturile acestui dreptunghi astfel incat campul electromagnetic modelat sa se comporte identic
cazului in care experimentl s-ar face intr-un mediu nemarginit.
Materialul folosit la truncherea zonei de interes se numeste nivel (strat) perfect adaptat.
Ideea unei astfel de tehnici de modelare locala a campului electromagnetic a fost introdusa in
1994 de catre Berenger, Chew si Weedon.
Indiferent de metoda de lucru folosita (rezolvarea sistemului lui Maxwell in domeniul
timp sau in domeniul frecventelor) si de tipul stratului absorbant folosit, acesta reflecta totusi o
parte din undele care il ating (procentul undelor reflectate depinde de tipul undelor incidente).
Optimizarea straturilor absorbante constituie inca un subiect de interes pentru cercetatori.
a)
b)
13
(34)
unde
(35)
(36)
unde este permitivitatea mediului (care poate fi si izotropic) in care se propaga unda, 0 este
permeabilitatea vidului, este conductivitatea electrica a mediului si poate fi un tensor, k este
numarul de unda care poate fi functie de , , . Semnificatie ultimilor trei parametrii este
urmatoarea : reprezinta frecventa radiala a undeli emergente, este unghiul dintre directia de
propagare a undei si axa Oz , iar este unghiul azimutal al directiei de propagare a undei
unghiul dintre proiectia acestei directii pe planul Oxy si axa Ox .
Este simplu de observat ca in cazul g x j g y j g z j 0 sistemul (36) se
reduce la forma traditionala a ecuatiilor lui Maxwell, iar expresia (36) la o unda plana standard.
14
De asemenea se poate observa usor ca unda plana furnizata de sistemul (34) difera de unda plana
furnizata de ecuatiile (8) si (9) prin factorul exponential
care are rolul de a ajusta disiparile produse de utilizarea metodei PML (utilizarii conditiilor la
limita absorbante). Diferitele impedante (exprimate prin rapoarte de forma
Ex
, etc.) care se pot
Hy
(37)
Daca vom considera
unde x , y , z sunt trei constante reale pozitive, operatorul PML (utilizabil in domeniul
frecventelor) poate fi adus (pentru utilizare in domeniul timp) la forma
(38)
unde reprezinta produsul de convolutie iar functia u se defineste prin u t 0 , daca x 0
si u t 1 , daca x 0 . Operatorul (38) implica cate un produs de convolutie dintre o functie
care descreste exponential la 0 si derivatele partiele ale componentelor campului
electromagnetic. Acest operator poate fi aplicat campurilor care se propaga in medii liniare
indiferent daca aceste medii sunt izotrope sau anizotrope. Datorita proprietatilor de liniaritate
ecuatiile (1) si (2) pot fi rescrise cu ajutorul operatorului (38) sub forma
16
(39)
unde
(40)
expresia cantitatii PML E obtinanduse din relatia de mai sus prin simpla inlocuire a
campului magnetic H cu campul electric E.
Produsele de convolutie care apar in ecuatiile (39) pot fi eficient calculate utilizand
tehnica liniar-recursiva de calcul pe portiuni a produselor de convolutie dezvoltata de Kelley si
Luebbers in 1996.
Pentru mediile dispersive mai complicate, precum plasmele magnetizate, metoda
dezvoltata anterior prin utilizarea operatorului (38) nu asigura obtinerea unor coeficienti de
reflexie adegvati pentru benzile de frecvente dorite. Pentru a iesi din acest impas va trebui ca in
exprimarea functiilor g x j , g y j , g z j sa folosim mai multi termeni. In mod concret
noi vom considera ca
1 g x j
1
n 1
N
N
byn yn
bxn xn
b
1
1
,
1
,
1 zn zn . (41)
j xn 1 g y j
n 1 j yn 1 g z j
n 1 j zn
17
(42)
Prin utilizarea acestui nou operator cantitatea PML H devine
(43)
In relatiile de mai sus s-a aplicat operatorul parte rela termenilor care pot lua valori complexe
pentru ca procesul de calcul al produselor de convolutie sa solicite cat mai putina memorie RAM
din partea unitatii de calcul folosite. Cantitatea
PML
asemanatoare celei de mai sus cu deosebirea ca in locul componentelor campului magnetic vor
apare componntele campului electric.
Observatie: Dezavantajele folosirii noului operator constau in majorarea volumului de calcul pe
care il impune. De exemplu, pentru evaluarea relatiei (43) numarul produselor de convolutie care
trebuiesc evaluate este de N ori mai mare decat cele necesare pentru evaluarea relatiei (40).
18
Aplicatie
Simulam fenomenul de propagare a undelor emise de o antena care produce un semnal
sinusoidal. In acest sens ni se dau locul in care este situata antena si campul electric produs de
aceasta antena in timp. Pentru a simplifica modelul matematic al acestei probleme vom considera
ca ne situam in cazul tranzversal electromagnetic, adica in cazul undelor plane. Daca o unda de
acest tip se propaga paralel cu axa 0x atunci Ex Ez 0 , H x H y 0 . Dupa cum este normal,
vom presupune ca antena emite in atmosfera, dar pentru a ne apropia cat mai mult de conditiile
unei situatii reale, vom considera de asemenea ca in drumul ei unda va strabate si un mediu
dielectric.
Ipoteze de lucru
Pentru simplificarea calculelor vom considera parametrii constitutivi ai atmosferei
(spatiul in care transmite antena) egali cu cei ai vidului, adica 0 8,854185 1012 F/m ,
0 400 109 H/m . Din acelasi motiv vom presupune ca dielectricul considerat in problema
nu are proprietati magnetice, adica d 0 . In ceea ce priveste permitivitatea electrica a
dielectricului vom presupune ca este de 4 ori mai mare decat cea a vidului, adica d 4 0 .
Caracteristicile tehnice ale antenei pe care urmeaza sa o studiem sunt sisntetizate in faptul
ca impulsurile emise de catre aceasta sunt descrise de ecuatia Ey x0 , t E0 sin t , unde
c , 0 500 nm .
Modelul matematic
Fata de datele problemei, fenomenul pe care dorim sa il simulam este modelat matematic
prin urmatorul sistem de ecuatii Maxwell
H
E
, H
,
t
t
(44)
19
E y
x
E
H z
H z
,
y .
t
x
t
(45)
2 Ey
2 Ey
2H z
2H z
0,
0.
x 2
t 2
x 2
t 2
(46)
E x C1e x C2e x ,
(47)
E0
, , functia E y x, t C1e x C2 e x e jt verifica relatia
2sin x
Ey x0 , t E0 sin t , t 0 .
Revenind la sistemul (46) observam cu usurinta faptul ca solutia generala complexificata
a primei ecuatii avand forma H z x, t H x e jt este data de relatia
H x D1e x D2e x ,
(48)
unde la fel ca mai devreme, D1 si D2 sunt doua constante de integrare arbitrare, iar j .
Pentru a stabili legatura dintre cele doua componente E y si H z ale campului electric si magnetic
introducem expresiile acestora in sistemul (45). Ca rezultat obtinem
C1
D1
C2
.
D2
20
(50)
, iar in cazul
Folosind rezultatele obtinute pana in prezent putem concluziona ca in fiecare din cele
patru regiuni ale figurii alaturate campul electromagnetic emis de antena este exprimat analitic
prin urmatoarele relatii :
Figura 5.
21
Legatura dintre cele partu randuri de solutii se facre prin intermediul relatiilor de
continuitate care trebuiesc satisfacute la nivelul fiecarei interfete de separatie de catre perechile
adiacente de solutii. Pentru a stabili aceste laegaturi analizam cazul unei unde electromagnetice
care se propaga dintr-un mediu in altul ca in figura de mai jos.
Figura 6.
Conditiile de continuitate la nivelul interfetei de separatie dintre mediile 1 si 2 sunt
H zi H zr H zt , E yi E yr E yt .
Efectuand notatiile
E yi
H zi
Zi ,
E yr
H zr
Zr ,
E yt
H zt
(51)
E yt
H zt
2Zt
,
Zt Zi
(52)
si de reflectanta
E yr
H zr
ai undei emergente.
Zt Zi
,
Zt Zi
(53)
1 t
E Ek , n ,
k x k 1, n
1 t
Ek , n 1 1 k Ek , n
H k 0.5, n 0.5 ,
H
k x k 0.5, n 0.5
k
k , n ,
(54)
t
1,
x
(55)
k k x , k k 0.5 x , k k x , k .
Observatii: Pentru a nu ingreuna modul de exprimare in relatiile (54) in loc sa scriem de pilda
H z , k 0.5, n 0.5 , precizand faptul ca ne referim la componenta dupa axa 0z a campului magnetic, am
preferat sa scriem simplu H k 0.5, n 0.5 , etc. Analog am procedat si in cazul exprimarii
componentelor campului electric.
Interdependenta dintre cele doua relatii de recurenta (54) este ilustrata in figura 7 prezentata mai
jos.
23
Figura 7.
Datorita nemarginirii multimilor si dupa care sunt indexate cele doua relatii de
recurenta (54) folosirea lor in practica este imposibila. Obsevam totusi ca daca am considera ca
in afara unui interval marginit al axei 0x campul magnetic este nul la orice moemnt de timp
atunci relatiile de recurenta (54) ar putea furniza informatiile necesare procesarii fenomenului
care ne intereseaza in interiorul acelui interval. Pentru a fixa ideile sa consideram ca zona spatiotemporala de interes pentru simularea unui anumit proces electromagnetic este delimitata de
produsul cartezian 0, L 0, T . Consideram ca intervalul 0, L este impartit in M 0
subintervale de lungime x si ca intervalul 0, T este impartit in N 0 subintervale de
lungime t astfel incat conditia de stabilitate (55) sa fie satisfacuta. In aceste conditii urmarind
diagrama din figura 7 putem observa cu usurinta ca in ipoteza
H z 0.5x, t H z M 0.5 x, t t ,
24
(56)
relatiile de recurenta (54) pot fi folosite pentru aproximarea solutiei sistemului (45) situata in
domeniul 0, L 0, T .
Yee a propus pentru asigurarea conditiilor (56) considerarea de o parte si de alta a
segmentului 0, L a cate unei regiuni, ca cele prezentate in figura 8, nereflectante cu
proprietatea de absortie a campului electromagnetic.
Regiunea 2
Regiunea 1
Regiunea 3
Regiunea 4
Regiunea 5
Figura 8.
Pentru modelarea matematica a probelemelor ridicate de determainarea parametrilor
constitutivi ai celor doua medii absorbante care incadreaza regiunea noastra de interes, ecuatiile
(45) trebuiesc inlocuite prin ecuatiile
E y
x
E
H z
H z
,
y Ey ,
t
x
t
(57)
unde conductivitatea electrica introdusa are menirea de a face ca mediul in care se propaga
undele electromagnetice sa fie cu pierderi (energia de propagare a undei electromagnetice sa fie
transformata in caldura).
Ca si mai devreme ecuatiile sistemului (57) se pot aduce la forma explicita
2
2 Ey
E y
2H z
2H z
H z E y
.
x 2
t 2
t
x 2
t 2
t
25
(58)
De asemenea se poate arata ca solutiile generale complexificate ale celor doua ecuatii (58) avand
respectiv formele H z x, t H x e jt si Ey x, t E x e jt sunt date de relatiile
(59)
2 2 j j .
(60)
E yt
H zt
2Zt
,
Zt Zi
26
(61)
si de reflectanta
E yr
H zr
Zt Zi
,
Zt Zi
(62)
ai unei unde emergente intre doua regiuni adiacente. Diferenta intre formulele (52), (53) si
formulele (61), (62) consta in expresiile diferite ale impedentelor care in situatia actuala valorile
Zi
j i
, i 2 i i 2 j i i ,
Z r Zi ,
Zt
j t
(63)
, t 2 t t 2 j t t .
t i . In aceasta situatie
t t t
2 1 j
2
2
2
i i
2 1
27
2 1 j
2
2
2
,
2 1
(64)
t t t
2
i i
2 1
2 1 j
2
2
2
,
2 1
2 1 j
2
2
(65)
j x t
, H z x, t D1e x e
j x t
(65)
(66)
j x t
, H z x, t D5e x e
j x t
0 0
Astfel, daca luam x 20
2 1 2
2
0
2 1
.
2
2
, atunci x 4 , deci factorul e x e4 3,5 106 este
2 1
suficient de mic pentru a putea sa consideram campul electromagnetic nul in stanga primului
strat absorbant.
In cazul celui de al doilea strat absorbant, deoarece mediul din regiunea 4 este este
dielectricul de parametrii constitutivi d 4 0 , d 0 , avem
4 0 0
2 1 4
2
0
28
2 1
.
2
2
, atunci x 4 , deci factorul e x e4 3,5 106 este
2 1
suficient de mic pentru a putea sa consideram campul electromagnetic nul in dreapta ultimului
strat absorbant.
In lumina acestor constatari, daca consideram ca regiunea 1 se intinde de la x 0
la x 20 , regiunea regiunea 2 de la x 20 la x 30 , regiunea 3 de la x 30 la x 60 ,
regiunea 4 de la x 60 la x 80 , si regiunea 5 de la x 80 la x 100 , atunci simularea
fenomenului de propagare al undelor electromagnetice emise de antena in cauza poate fi simulat
de-a lungul intervalului 30 , 80 prin metida diferentelor finite prezentata in acest paragraf.
Pentru o mai buna intelegere a modului in care aparatul teoretic prezentat mai devreme
poate fi utilizat in cadrul aplicatiilor pracitce vom prezenta in continuare liniile de comanda ale
programului Matlab destinat procesarii acestui fenomen.
Liniile de cod pentru simularea asistata de calculator a fenomenului studiat mai devreme
%
Permitivitatea
function epsilon=permittivity(k,sx,lambda0,M)
epsilon0=8.854185*1e-12;
er1=4;
Dx=sx*lambda0;
x=k*Dx;
L=M*Dx;
if((x>=0)&(x<(L-4*lambda0)))
epsilon=epsilon0;
else
epsilon=er1*epsilon0;
end
%
Permeabilitatea
function mu=permeability(k,sx,lambda0,M)
29
mu0=400*pi*1e-9;
Dx=sx*lambda0;
x=k*Dx;
L=M*Dx;
mu=mu0;
%
Conductivitatea electrica
function sigma=econductivity(k,sx,lambda0,M)
epsilon0=8.854185*1e-12;
mu0=400*pi*1e-9;
er1=4;
epsilon1=er1*epsilon0;
Z0=sqrt(mu0/epsilon0);
Dx=sx*lambda0;
x=k*Dx;
L=M*Dx;
star1=(2*pi/lambda0)*(1/Z0);
star2=er1*star1;
if((x>2*lambda0)&(x<L-2*lambda0))
sigma=0;
elseif (x<=2*lambda0)
sigma=star1;
elseif (x>=(L-2*lambda0))
sigma=star2;
end
%
Conductivitatea magnetica
function sigmastar=mconductivity(k,sx,lambda0,M)
epsilon0=8.854185*1e-12;
mu0=400*pi*1e-9;
Z0=sqrt(mu0/epsilon0);
Dx=sx*lambda0;
30
x=(k+0.5)*Dx;
L=M*Dx;
star=(2*pi/lambda0)*Z0;
if((x>2*lambda0)&(x<L-2*lambda0))
sigmastar=0;
else
sigmastar=star;
end
%
function Ey=FDTD
mu0=400*pi*1e-9;
epsilon0=8.854185*1e-12;
c=1/sqrt(mu0*epsilon0);
lambda0=500;
beta0=(2*pi)/lambda0;
sx=0.02;
st=0.10
Dx=sx*lambda0;
Dt=(st/c)*Dx;
E0=1;
m=150;
omega=beta0*c;
M=500;
N=4000;
E=zeros(1,M+1);
H=zeros(1,M+2);
for k=0:M
epsilon(k+1)=permittivitty(k,sx,lambda0,M);
ce(k+1)=1-Dt*econductuvity(k,sx,lambda0,M)/epsilon(k+1);
h(k+1)=1/epsilon(k+1);
31
end
h=h*Dt/Dx;
for k=0:(M-1)
mu(k+1)=permeability(k,sx,lambda0,M);
ch(k+1)=1-Dt*mconductivity(k,sx,lambda0,M)/mu(k+1);
e(k+1)=1/mu(k+1)
end
e=e*Dt/Dx;
for n=1:N
E(m+1)=E0*sin(omega*(n-1)*Dt);
H(2:M+1)=ch.*H(2:M+1)-e.*(E(2:M+1)-E(1:M));
E(1:M+1)=ce.*E(1:M+1)-h.*(H(2:M+2)-H(1:M+1));
E(m+1)=E0*sin(omega*n*Dt);
Ey(n,:)=E;
end
Probleme
1) In conditile aplicatiei analizate in paragraful precedent, determinati coeficientul de reflexie la
nivelul interfetei de separatie dintre spatiul liber si dielectric (suprafata de ecuatie x 60 ).
2) Folositi rezultatul obtinut dupa rezolvarea problemei 1 pentru a simula (prin modificarea
corespunzatoare a codului prezentat mai sus) campul electromagnetic reflectat in spatiul liber
20 x 60
de catre dielectric.
x m 2
2 2
, Ez x, 0 0, x ,
Ex x, t 0, Ey x, t 0, Ez x, t 0, x , t [0, t0 ) ,
si
Ex x0 , t 0, E y x0 , t Ae
t t0 2
2 2
, Ez x0 , t 0, t t0 ,
33