SISTEMUL DE PRODUCTIE N CRESTEREA

ANIMALELOR
Sistemul de productie n cresterea animalelor: definire, tipuri de sisteme,
componente
Cresterea animalelor constituie, alaturi de cultivarea plantelor, a doua componen
ta a activitatii din agricultura. Rolul sau este important, iar nivelul de dezvoltare atins
este o trasatura a unei agriculturi moderne, apta sa satisfaca cerintele de produse
animaliere ale diferitelor categorii de consumatori. Agricultura
tarilor dezvoltate se caracterizeaza printr-o pondere nsemnata a productiei obtinute din
cresterea animalelor, schimbndu-se n favoarea sa raportul n care se afla cu productia
vegetala.
Ameliorarea consumului populatiei, cresterea disponibilitatilor de proteina de
origine animala si a ponderii acesteia n consum sunt nemijlocit legate de dezvoltarea
zootehniei. n tara noastra exista conditii pentru sporirea efectivelor de animale, pentru
cresterea potentialului lor productiv, prin activitati de selectie si ameliora re a raselor, si
pentru asezarea acestei ramuri pe principii tehnologice
recomandate de stiinta agricola.
Resursele care privesc acest domeniu ale agriculturii apartin, n urma noii
structuri a proprietatii, unor categorii diferite de ntreprinzatori: exploatatii familiale,
societati comerciale agricole de diferite feluri, societati agricole etc.
Procesul de creare a noilor structuri agrare a fost nsotit de diminuarea efectivelor
de animale, de lichidare a unor unitati care functionau nainte de 1990, preponderente n
numarul total de animale din diferite specii fiind, acum, exploatatii familiale .
n aceste conditii, devine necesara, pentru a mbunatati rezultatele de productie si
economice, articularea diferitelor elemente care intervin, n vederea crearii unor sisteme
de productie corespunzatoare si ncadrarea lor n economia
diferitelor exploatatii. Structura exploatatiilor din agricultura(tipuri, amplasare etc.) si
elementele din mediul economic ne ofera imaginea multitudinii de factori care
influenteaza alegerea,organizarea si functionarea unui sistem de productie . Oricum, el
reprezinta o combinare convenabila dintre factori si produse de origine animala, care
sa se regaseasca benefic n rezultatele de productie si economico-financiare obtinute.
Sistemele de productie si efectivele pe care le detin exploatatiile agricole n noile
conditii sunt desigur, diferite,ncepnd cu cresterea animalelor n exploatatii
familiale,recurgndu-se la sistemul traditional, denumit, uneori, si sistem casnic (1) , cu
toate ca, asa cum se va vedea , cel putin potrivit unor pareri, pentru aceste exploatatii
toate activitatile desfasurate(vegetale, de crestere a animalelor etc.) sunt cuprinse ntr-un
singur sistem, trecnd prin sistemele traditionale modernizate si
ajungndu-se la cele industriale(reconsiderate, n ultimul timp,n anumite privinte).
n exploatatiile familiale, pe cunoscutul principiu al diversificarii activitatii, se
cresc numeroase specii, dar numarul de animale din fiecare este redus. Pe de o parte, se
urmareste satisfacerea unor nevoi proprii, inclusiv n ceea ce priveste forta
1

de tractiune, iar pe de alta parte exista surse de furajare variate.

Se folosesc, pentru furajare, produse secundare din cultura plantelor, cunoscute,
nsa, prin valoarea lor nutritiva scazuta.
Lucrurile merg, n foarte multe cazuri, la voia ntmplarii, nu se urmaresc
rezultatele (sporul zilnic n greutate vie sau pe o anumita perioada, costul kilogramului
de spor, eficienta economica), n general, nu se aplic a elemente de ordin economic,ceea
ce poate conduce la o risipa de furaje, de munca etc. Este
vorba de un sistem de crestere n care predomina, n ceea ce priveste ntretinerea,
furajarea, reproductia si sanatatea animalelor, elemente traditionale practicate de-a
lungul timpului.
Renvierea unor lucruri de mult disparute n alte tari este atributul esential al
acestui tip de crestere a animalelor.
Locul detinut de gospodariile individuale, n ceea ce priveste efectivele totale de
animale crescute, impune masuri de mbunatatire a activitatii lor si, n general, de creare
a unor ferme familiale crescatoare de animale, care sa livreze produse si
animale vii, n mod constant, catre diferiti integratori. Acestui sistem i se poate adauga
cresterea animalelor pentru agrement de catre persoane care nu sunt producatori
agricoli, n ntelesulstrict al acestei categorii de ntreprinzatori. Desigur ca livrarile
sporadice de produse animale si animale vii, cum se ntmpla, acum, n cazul multor
exploatatii familiale, nu pot contribui la crearea filierelor agroalimentare. Sunt necesare
sporirile de efective, concentrari de capitaluri pentru modernizarea sistemului de
crestere, mbunatatirea furajarii si a conditiilor sanitarveterinare.
Sistemul traditional, caru ia i s-au adaugat elemente de modernizare, se
caracterizeaza prin :
investitii reduse;
cresterea unui numar nu prea mare de animale;
dotarea materiala nu se ridica la un nivel deosebit;
procesele de munca sunt putin mecanizate .
Sub aceasta forma el poate prezenta interes pentru exploatatiile familiale, ca o
treapta spre cresterea moderna a animalelor (daca nu cumva ntreprinzatorii n domeniu,
nu vor trece direct la sisteme avansate, practicate n tari cu agricultura
dezvoltata).
Cresterea animalelor n tara noastra a cunoscut n ultimii 30-40 de ani, aplicarea
tehnologiilor de tip industrial, n special,la porcine, la pasari, dar si la alte specii si
categorii de animale.
Aceste tehnologii prezinta o serie de caracteristici:
concentrarea unor efective mari de animale n ferme si n unitati;
organizarea productiei si a reproductiei n flux;
investitii mari;
mecanizarea si chiar automatizarea unor procese de munca;
cresterea calificarii fortei de munca;
2

productivitate a muncii ridicata, comparabila, ca nivel, cu cea din industrie (de altfel,
sistemul si trage denumirea din faptul ca prezinta trasaturi ale productiei
industriale:continuitatea proceselor de munca, a obtinerii si a livrarii produselor etc.);
desfasurarea unor activitati de cercetare;
organizarea distincta a diferitelor faze ale ciclului de productie;
efectuarea de ncrucisari industriale;
asigurarea alimentatiei animalelor pe baza de furaje combinate;
n ansamblul sau este un sistem intensiv.
Mai cu seama, sistemul industrial poate fi: n flux continuu si cu circuit nchis si
n flux continuu si cu circuit deschis.
n cazul circuitului nchis, ferma, societate etc. se ocupa de toate fazele ciclului de
productie, ncepnd cu monta si gestatia,pna la obtinerea produsului finit. Acest mod
de organizare a activitatii prezinta avantajul ca stadiile ciclului de productie se afla sub
aceeasi coordonare si responsabilitate, existnd interes si preocupari pentru a se realiza
corespunzator, rezultatele obtinute, n stadiul final, fiind influentate si de ceea ce se
ntmpla n cele precedente.
Sistemul n flux continuu si cu circuit deschis presupune o fragmentare a fluxului
tehnologic, fermele ocupndu-se fiecare de unul din stadii. Exista deci o anumita
specializare, ea genernd unele avantaje. Calitatea activitatii, dirijarea diferitelor procese
se realizeaza mai bine ca urmare a specializarii si pot constitui elemente favorizante ale
cooperarii. Nu trebuie uitat nsa ca n cazul unui complex, de exemplu, de ngrasare a
porcinelor, stadiul final va prelua materialul biologic al carui nivelul calitativ si
potentialul productiv vor depinde de ceea ce au facut fermele aflate n amonte.
Se poate deduce ca ambele sisteme au att avantaje, ct si dezavantaje. Se
apreciaza ca este bine sa se recurga la un circuit nchis, asigurndu-se o coordonare
unitara, desi activitatea este mai greu de cuprins n procesul managerial.
Caracterul de sistem nchis sau deschis este regasit si n cazul sistemului
traditional modernizat de crestere a animalelor,materialul biologic asigurndu-se, dupa
caz, din unitate sau din afara ei ( lipsind nsa continuitatea fluxului)(1).
Sistemul de crestere a animalelor are, la rndul sau, diferite componente
(subsisteme), purtnd specificul domeniului, ntre ele existnd relatii si determinnd,
prin modul n care se satisfac cerintele lor (ale subsistemelor), rezultate finale:
a) structura efectivelor de animale;
b) asigurarea conditiilor de adapostire a animalelor, de adapare si de administrare a
furajelor, ceea ce se regaseste sub denumirea de sistem de ntretinere a animalelor;
c) organizarea reproductiei si a selectiei animalelor;
d) stabilirea dimensiunii efectivelor
e) alegerea celui mai potrivit sistem de alimentar
Dimensiunea efectivelor de animale

O problema mult dezbatura este cea a numarului de animale ce trebuie crescute

ntr-o exploatatie care organizeaza un sistem de productie n acest domeniu, nct
rezultatele de productie si economice sa fie cele mai bune.
Practica din zootehnia noastra n anii de dinainte de 1990 a cunoscut o mare
concentrare de efective de animale n fostele unitati agricole de stat si cooperatiste
(cooperative agricole de productie si asociatii economice intercooperatiste).
Noile structuri agrare au produs mari transformari. Pe de o parte, sau constituit
exploatatii familiale, n cazul fiecareia se creste, un numar redus de animale, de regula,
din mai multe specii, iar pe de alta parte fostele unitati de stat, transformate n societati
comerciale agricole pe actiuni, desi confruntate cu dificultati economice, mai cu seama
cele fara baza furajera, supuse proceselor, dupa caz, de restructurare, de privatizare sau
de lichidare mai concentreaza nca unele efective de animale. Sunt, deci, doua situatii
limita, ambele fiind greu de acceptat. Se pot crea filierele pe produs cu actuala
distributie a efectivelor pe exploatatiile familiale ? Pot rezista economic societatile
comerciale agricole pe actiuni care au datorii mari ? Sunt ntrebari la care raspunsul dat
poate conduce spre o regndire a
numarului de animale ce revine pe o exploatatie. n acest sens, este de subliniat ca tarile
cu agricultura dezvoltata nu au o zootehnie bazata pe exploatatii care sa creasca
animalele n conditii de felul celor ntlnite n exploatatiile noastre (marimea efectivelor,
ntretinerea, modul de furajare etc.), dar nici mari aglomerari de animale.
Dezvoltarea zootehniei, integrarea ei n economia alimentara presupune, totusi,
existenta unor exploatatii care cresc un numar mai mare de animale dect ceea ce exista
n marea majoritate a exploatatiilor actuale, astfel nct sa se poata aplica tehnologii
corespunzatoare n toate componentele lor, inclusiv n ceea ce priveste obtinerea
produselor, privita prin prisma calitatii si a igienei acestora.
Numarul de animale crescute de o exploatatie este influentat de o serie de factori:
resursele unitatii, capacitatea de cazare, capitalul detinut, forta de munca existenta,
gradul de mecanizare a proceselor de munca, posibilitatile de furajare si, nu n ultimul
rnd, cererea manifestata pe piata fata de un produs sau altul. Aceste elemente fiind
asigurate intervin, desigur, aspecte de ordin economic: costurile la care se obtin
produsele, posibilitatile de desfacere a acestora etc. Cercetarile au evidentiat faptul ca
dincolo de un anumit efectiv cheltuielile
variabile sporesc mai rapid dect se reduc cele relativ constante, ceea ce duce la marirea
costului de productie. Mai mult, n conditiile n care se ajunge la un excedent mare de
produse de origine animala intervin anumite limitari ale productiei si, implicit, ale
efectivelor .
Cresterea nzestrarii tehnice si aplicarea tehnologiilor de tip industrial au
determinat, la noi, n perioada precedenta, o sporire a efectivelor pe unitati, obtinndu-se
anumite avantaje: adncirea specializarii, cantitati mai mari si omogene de produse,
dirijarea unitara a unor procese de munca si de productie etc. S-a manifestat, nsa,
actiunea contrara a unor factori: consumul ridicat de energie pentru aplicarea
tehnologiilor, nivelul cheltuielilor pentru transportul furajelor, al celor pentru prevenirea
si combaterea unor epizootii etc.
4

Influente limitative de ne neglijat n privinta concentrarii unui numar mare de

animale ntr-o unitate exercita si :
cresterea riscului de aparitie a unor epizootii (sunt necesare cheltuieli pentru
tratamente preventive si curative);
existenta unor dificultati privind evacuarea si depozitarea dejectiilor si cresterea
costurilor generate de aceste procese;
legata de aspectul precedent, se afla amplificarea pericolului de poluare a apelor, a
aerului sau a solului .
n optiunile privind efectivul de animale, care va fi crescut ntr-oexploatatie, este
necesar sa se cuantifice influentele negative ale unor astfel de factori. Mai mult, se
apreciaza ca sporirea efectivelor, care este nsotita de aplicarea unor tehnologii
intensive, poate avea ca urmari: scaderea rezultatelor de productie, reducerea
randamentelor medii si diminuarea fecunditatii, a natalitatii si a prolificitatii.
Importanta stabilirii numarului rational de animale ce trebuie crescute de
exploatatia agricola, intervenind , desigur, deosebiri determinate de tipul acesteia, de
specie si de sistemul de productie practicat, a condus la efectuarea de studii si
proiectari.
Influenta dimensiunii efectivului de animale crescute de o exploatatie asupra
rezultatelor sale economice, celelalte conditii fiind date, fac ca, n procesul de utilizare a
diferitelor metode de optimizare a acesteia, accentul sa cada pe studierea corelatiei
dintre ea si nivelul unor indicatori de eficienta (de exemplu: costul sau profitul pe
hectolitrul de lapte, cheltuielile de productie pe cap de vaca furajata etc.). Se recurge, n
acest sens, la functiile de productie . Deci xi reprezinta marimea diferitelor efective , iar
yi nivelul corespunzator al unor indicatori de felul celor de mai sus, atunci yi este
functie de xi .
Si n acest caz, se parcurg aceleasi etape ntlnite n utilizarea functiilor de
productie pentru a surprinde legatura dintre indicatorii de potential xi si cei de
rezultate -yi, asa cum s-a procedat la studiul dimensiunii exploatatiilor agricole (numarul
de animale n cazul unei exploatatii specializate reda,de fapt,dimensiunea acesteia).
Desigur ca, se studiaza influenta efectivului asupra rezultatelor, dar, n practica, este
usor de dedus ca pot interveni modificari si n cazul celei exercitate de alti factori, care
determina eficienta cresterii sau a exploatarii unui anumit nr de animale.
Criteriile care stau la baza acestei clasificri sunt :
numrul de animale din ferm;
folosirea sau nu a punatului, n cadrul tehnicilor de hrnire a animalelor;
folosirea sau nu a resurselor furajere, mai ales de volum, cu valoare nutritiv mai
sczut : coceni, paie, vreji, resturi din grdinile de zarzavat, frunzare, alte resurse
ocazionale etc.
gradul de dotare a fermei cu echipamente specifice exploatrii animalelor : mulsul
i tunsul mecanic, administrarea furajelor i a apei, evacuarea dejeciilor,
asigurarea factorilor de microclimat etc.
tipul de ras sau hibrid de animale care se cresc n ferme;
5

 tehnologiile folosite n asigurarea depistrii, prevenirii i combaterii bolilor la

animale;
creterea animalelor numai n spaii nchise sau numai n aer liber sau prin
combinarea celor dou modaliti;
nivelul de performane tehnice urmrit n exploatarea zootehnic respectiv
Sistemul de alimentatie
Componentele sistemului de productie au, desigur, fiecare rolul sau, conditioneaza
functionarea acestuia si determina rezultatele sale finale. Fara a subestima vreunul dintre
ele, se cuvine, totusi, sa remarcam importanta deosebita care revine, n sensul celor de
mai sus, sistemului de alimentatie a animalelor.
Alegerea unui sistem de alimentatie n functie de specie,categoria de animale,
directia de crestere etc. este o problema care constituie obiectul unor serioase cercetari
stiintifice n zootehniile dezvoltate, n care procesul este supus unor rigori si mentinut
sub control, folosind metode si tehnici dintre cele mai
moderne.
Sistemul de alimentatie influenteaza nu numai productia obtinuta , calitatea
acesteia, sporul de crestere n greutate, dar si starea de sanatate a animalelor,
precocitatea, prolificitatea etc. n plus, atentia acordata acestuia este determinata si de
faptul ca furajele consumate contribuie, n mare masura, la formarea nivelului
cheltuielilor de productie n cresterea si exploatarea animalelor si al costului unitar al
produselor, iar, de aici,influenta se exercita asupra profitabilitatii produselor. ntlnim,cu
acest prilej, un caz particular al utilizarii factorilor de productie furajele, problemele
de alocare, de combinare si de substituire fiindu-le specifice. Important este ca, prin tot
ceea ce se face n acest domeniu, sa se asigure un ridicat coeficient de conversie a
furajelor n produse de origine animala, acesta depinznd att de volumul si calitatea
furajelor administrate, ct si de rasele de animale utilizate. Un consum mare de furaje pe
unitatea de produs (de exemplu: pe kilogramul de spor n greutate sau pe litrul de lapte)
ridica costul produselor noastre si le face necompetitive n raport cu cele similare din
alte tari.
Repartizarea efectivelor de animale pe categorii de exploatatii conduce la o mare
varietate de atitudini referitoare la furajarea animalelor, mergnd de la cea traditionala,
ntlnita n exploatatiile familiale, pna la preocuparile de asigurare a unei furajari
rationale, n cazul societatilor comerciale crescatoare de animale. Exploatatiile familiale
folosesc furaje de volum, produsele secundare de la culturile de cmp, masa verde de pe
pasuni si alte resurse, punndu-le n valoare prin cresterea animalelor . Totusi, continutul
lor n substante hranitoare, mai ales al productiei secundare, este redus, ceea ce poate
face ca potentialul productiv
al animalelor sa nu fie folosit la nivel maxim. Ameliorarea furajarii animalelor n aceste
exploatatii este mai mult dect necesara, ndrumarea la tehnica putnd avea consecinte
benefice.Astfel,extinderea unor culturi leguminoase perene ar constitui, n acest sens, o
modalitate demna de luat n seama, renuntndu -se la fnuri obtinute prin cultivarea unor
cereale: orz, ovaz, porumb.Este vorba, de fapt, de mbunatatirea structurii culturilor
6

furajere si, desigur, de administrare n ratie a unor cantitati corespunzatoare de furaje

concentrate.
Sistemul de alimentatie trebuie ales pe criterii stiintifice,asigurndu-se o structura
rationala a acestuia, pregatirea si administrarea furajelor potrivit particularitatilor
diferitelor specii si categorii de animale.
Din punct de vedere tehnic si economic intereseaza marimea si costul ratiei
administrate animalelor. Ratia este redata prin cantitatile de furaje din diferite
sortimente asigurate zilnic unui animal. Prin ratie se urmareste pe de o parte satisfacerea
functiilor vitale ale animalului (componenta de ntretinere a ratiei), iar pe de alta parte
obtinerea productiei (componenta de productie a ratiei).
Prin marimea si prin structura ei, ratia poate conduce la realizarea unor
randamente ridicate sau, dimpotriva, ajungndu-se chiar la risipa de furaje.
Scopul administrarii ratiei presupune cel putin doua aspecte: a) corelarea ei cu
productia obtinuta (componenta de ntretinere se coreleaza cu greutatea animalelor) si
b)optimizarea structurii ratiei furajere.
Ct priveste primul aspect, el este un domeniu special de aplicare a functiilor de
productie, de cost si de profit la studierea alocarii factorilor de productie. Administrarea
furajelor peste o anumita limita, daca avem n vedere, de exemplu, vacile de lapte, nu
mai duce la sporirea productiei (potentialul productiv fiind dat), furajele ori sunt
eliminate, ori transformate n grasime. Problemele de optim economic sunt specifice
acestui domeniu, urmarindu-se obtinerea productiei la un cost care sa conduca la cel mai
bun profit.
Optimizarea ratiei urmareste, ca ea sa aiba o structura corespunzatoare (substante
nutritive, saruri minerale, vitamine etc.) pentru o alimentatie echilibrata a animalelor n
functie de specie, categoria de animale si directia de crestere si sa conduca la un cost
minim (avnd n vedere amintita problema a ponderii furajelor n totalul cheltuielilor de
productie din cresterea animalelor).
Ratia optima presupune asigurarea furajelor pe care ea le contine (alcatuirea ratiei
dupa furajele existente nu este cel mai potrivit mod de a actiona, poate numai n situatia
n care, pe criterii stiintifice, se fac substituiri de furaje).
Specificaii privind furajarea
Ordinea introducerii furajelor n raie, de obicei, este: fibroase i grosiere,
suculente, concentrate, furaje de origine animal, sruri minerale i vitamine.
Pentru suine i psri (baza alimentaiei o constituie concentratele i nutreul
combinat) ordinea va fi: concentrate, suculente, fibroase, furaje de origine
animal i mineral, precum i vitamine.
La cabaline stomacul stratific furajele consumate - concentratele n mijloc i
fibroasele pe margini; de aceea adparea se face dup 1-2 ore de la administrarea
hranei uscate pentru ca aceasta s nu fie antrenat din stomac n intestinul subire
fr a fi supus digestiei gastrice.
7

 Tainul: pentru adulte sunt suficiente 2-3 tainuri pe zi; animalele recordiste adulte
vor primi 4-5 tainuri pe zi; tineretul primete un numr mare de tainuri, scznd
treptat pe msura ce animalul nainteaz n vrst.
Asigurarea furajelor se poate face din productie proprie sau/si prin cumparari
(furaje combinate si diferite reziduuri industriale).
Varietatea tipurilor de alimentatie aplicate n cresterea animalelor n tara noastra,
care cuprind furaje diferite, inclusiv cele de volum (productie secundara, furaje cultivate
etc.) ridica problema depozitarii, pastrarii si a conservarii acestora. Ele sunt pastrate, mai
cu seama n exploatatiile familiale, n maniera traditionala, existnd riscul producerii
unor deprecieri datorita intemperiilor, ceea ce poate afecta sanatatea animalelor.
Tehnologiile moderne recurg la masini de balotat care reusesc sa strnga fnul n
baloti de mic volum, care sunt usor de depozitat si de pastrat. Si din acest punct de
vedere, sunt necesare masuri tehnice si ndrumarea exploatatiilor crescatoare de animale.

Importana economic a creterii animalelor

Furnizeaz produse alimentare indispensabile hrnirii omului (carne, lapte, ou,
miere).
Contribuie la dezvoltarea ntregului sector al agriculturii.
Contribuie lamrirea productivitii muncii i a eficienei economice.
Produsele (ln, piei, pielicele, blnuri etc. constituie materia prim pentru
industria uoar, confecii de mbrcminte i nclminte) i subprodusele
(snge, oase, intestine, pr, glande cu secreie intern) rezultate dup sacrificarea
animalelor se valorific.
8

 Determin mrirea randamentului economic n agricultur prin valorificarea

produselor vegetale (n concepia agriculturii ecologice), ce nu pot fi folosite
direct de om (75%), ca: paiele, pleava, cocenii de porumb, vrejii leguminoaselor
etc.
Animalele, valorific i reziduuri industriale, ca: tre, gozuri, turte, borhoturi,
tiei de sfecl, roturi, melas etc.
Pentru a produce 1 kg de protein animal prin diferite produse sunt necesare
urmtoarele suprafee: lapte 82 m2; ou 87 m2; carne de pasre 138 m2; carne de
bovine 500 m2.
Produc ngrmintele naturale.
Furnizeaz energie neconvenional prin traciune, dejecii i cldur biologic.
Efect social prin combaterea omajului.
Producia i produsele zootehnice sunt surse de export.