Sunteți pe pagina 1din 4

Povesti despre iubire si divort

Am o mama si un tata care se iubesc. Asta e bine. Numai ca, uneori, ma


deranjeaza cand ei sunt foarte apropiati, ma gandesc ca pe mine nu ma mai iubesc.
Mai ales mami Si atunci, incerc sa ma bag intre ei, sa nu mai fie asa de apropiati.]
Am auzit de la o fetita de la gradi ca parintii ei divorteaza. Nu stiam ce inseamna,
mi s-a parut cam aiurea cuvantul, parea asa de aspru, intepator. Banuiam ca e ceva de rau,
pentru ca fetita era cam trista si cam speriata cand il pronunta.
La ora de desen, fetita a spus tare, sa auda si Doamna, ca parintii ei divorteaza si atunci
am inteles ca divort este ceva rau ca Doamna a spus: Vai, mititica de tine, imi pare
rau.
Cand am luat pauza de masa, m-am asezat langa ea si am spus: Cum fac parintii
cand divorteaza?. Pentru ca ma gandeam ca poate si ai mei divorteaza si eu nu stiu.
Ea a spus ca se cearta mereu, tati lipseste mult de acasa, iar mami plange, apoi se inchid
in bucatarie si se cearta mai soptit, pe urma se duc la tribunal sa divorteze. Si in final se
despart.
Aoleu, ma gandeam, pai si mami si tati se cearta, si tati lipseste uneori de acasa
Din ce cauza ei divorteaza? Ca nu am fost eu cuminte, cred, a spus fetita, din cauza
mea ei se certau foarte mult. Cred ca doar mami ma iubeste, ca o sa stau cu ea, cred ca ea
m-a iertat. Dar cred ca si tati. Nu stiu, nu o sa mai am si mama, si tata, am doar mama.
Nu stiu.
Groaznic, am spus, eu vreau sa am amandoi parintii, nu vreau sa divorteze. Pai fii
si tu mai cuminte, poate nu se mai despart. Am incercat, a spus fetita, dar degeaba.
Oricum, cred ca din cauza ca nu am vrut sa mananc fructele se intampla asta. Mereu
mami si tati se certau ca nu voiam eu fructele. As vrea sa mananc toate fructele, sa nu mai
divorteze, le-am spus, am si mancat , dar cred ca nu se mai poate.
Am inceput sa plang de ingrijorare, si parintii mei se certau uneori cand faceam eu
o prostie sau nu mancam tot. Nu m-am gandit ca, daca fac ceva rau, ei o sa se desparta.
Asa ca, seara, cand am ajuns acasa, am fost cat am putut eu de cuminte, dar tot am facut o
prostioara si tati a certat-o pe mami.
Asa ca iar m-am speriat si m-am dus la ei, i-am luat de mana si i-am intrebat pe
amandoi: o sa divortati, acum, nu-i asa? Ei au ras si m-au mangaiat: |n niciun caz, noi ne
iubim. A, deci nu din cauza mea, e din cauza de iubire. Dar daca e din iubire si copilul
plange si vrea sa aiba amandoi parintii si ei nu vor, oare inseamna ca ei nu il mai iubesc
pe el?
Am intrebat-o pe bunica care este adevarul cu iubirea, copilul, divortul Si stiti ce
mi-a spus? Ca daca pentru iubire si pentru cresterea unui copil este nevoie de amandoi
parintii, pentru divort este suficient ca unul singur sa strice lucrurile si sa nu mai vrea sa
le repare. Dar in niciun caz copilul nu poate sa faca asta, adica sa strice el lucrurile.
Oare mami si tati au divortat de mine?

Parintii mei se iubesc foarte mult, mie nu mi-e frica de divort. Am auzit de lucrul
acesta de la copii. Bine, eu nu stiu foarte bine daca se cearta sau nu, pentru ca eu stau, de
bebelus, la bunica mea, dar cand vin pe la noi, parintii mei nu se cearta.
Nici nu ar avea cand, cred, ca sunt foarte ocupati, stau mult la munca. Au un
magazin. Vin pe la mine uneori sambata, uneori duminica, cateva ore. Mi se mai face si
mie dor de ei, dar nu ii sun, ca ei nu aud telefonul si nu raspund. Ca i-am mai sunat, dar
degeaba. Am avut un spectacol de dans la scoala, ca eu sunt la dansuri, era de 8 Martie.
Trebuia sa vina mami si tati sa ma vada, dar nu au venit, ca erau plecati dupa
marfa. Am dansat pe scena cu copiii si nu vedeam in sala ca era intuneric, dar imi
imaginam ca au venit. Dar dupa spectacol am aflat de la buni ca nu au venit, si am plans.
Speram ca vor veni, era de Ziua Mamei spectacolul, ceilalti copii erau cu parintii. Poate
ca mami si tati au divortat de mine?
Mami e a mea, nu a lui tati!

Si parintii mei se iubesc, dar prea mult. Tati ii spune lui mami ca e frumoasa, o
pupa si pe mine ma enerveaza. Mie nu imi spune nimic. Si eu sunt frumoasa. Mie de ce
nu imi spune asa?!
Nu imi place cand ei doi se pupa si nici cand isi zambesc asa frumos, ca atunci nu
ma mai baga in seama doar pe mine. Asa ca incerc sa ii atrag atentia asupra mea
fiecaruia, separat. De exemplu, uneori nici nu il ascult pe tati si ii spun ca nu il vreau, sa
plece de langa mine, si tati se supara.
Mami spune: Lasa copilul, nu te supara din asta, si tati se supara si pe mami. Asa
e mai bine, ca mamica imi da doar mie atentie. Si dorm cu ea in pat, nu o las sa doarma
cu tati. Ca e a mea, nu a lui!
Odata, tati a plecat in alta tara, cu serviciul. Mami era doar a mea, nu mai era tati
care sa mi-o fure, dar ea plangea seara de dorul lui. M-am mai gandit: mai bine sa fie tati
acasa, ca asa si mami e vesela

Tati a plecat
Pe mine, parintii mei ma iubesc cel mai mult din lume. Doar pe mine. Uneori se
lupta sa imi arate care ma iubeste mai mult, parca fac concurs.
Bine, se cearta mult din cauza asta, ca mami nu il lasa pe tati sa se implice mai mult, nu il
lasa sa imi spuna povestea de nani, sa ma duca la gradinita, ca mami vrea sa doarma doar
cu mine Ea ii spune ca nu e in stare sa se ocupe de copil si de aia nu il lasa sa plece cu
mine pe undeva sau sa stea el cu mine cand ea are treaba.
Nu are incredere in el si nici eu. L-am auzit eu cand vorbea cu bunica mama lui
ca sta cu mami doar pentru copil. Dar ca mami nu il lasa sa se implice mai mult in viata
copilului. Ca nu stie daca o mai iubeste pe mami, ma iubeste doar pe mine. Si i-am spus
mamei mele lucrul acesta. Ea s-a infuriat si i-a spus sa plece din casa ei.
Foarte bine, o sa fim doar noi doua. Iar el, sa faca bine sa ne dea bani pentru mancare si
hainute. Si a plecat. Am fost bucuroasa ca nu se mai cearta nimeni in casa, dar mama mea
plange. Nu stiu de ce plange ca, oricum spunea ca tata nu e bun de nimic, ca nu e in stare
sa faca ceva bun pentru casa noastra. E mai bine ca a plecat, nu-i asa?
Doar ca mie mi-e dor de el. Si parca m-as gandi ca, daca vrea el, poate sa ma si adoarma
si sa ma duca si la gradinita.Daca el ar vrea, poate ca as avea incredere in el, poate ar
avea si mami, poate ii mai dam o sansa, cum am auzit ca se spune.

De ce face mami alt copil?


Pe mine ma iubeste toata familia mea: si mami, si tati, si bunicii mei. Locuim toti
impreuna. Si mami il iubeste pe tati, si el pe ea. Buni nu prea il iubeste pe tati, dar nu-i
nimic. Ca il iubesc eu si mamica mea, si avem noi grija sa o certam pe buni daca intrece
masura.
Asa am fost noi, foarte fericiti, pana intr-o zi cand am aflat ca mami face alt copil.
De ce? Ce am facut? Eu am fost cel mai cuminte, am dormit singur in patut, ca sa demon-
strez ca sunt baiat mare. Si acum?! Ei vor sa ma inlocuiasca

Eu dorm cu mami
Ma cheama Eliza si am o mamica tanara si un tatic batran (asa zice mami, ca e
mult mai mare ca ea). Si mami si tati se iubesc unul pe altul, stiu sigur, si amandoi ma
iubesc pe mine. E si mai sigur. Mami nu doarme cu tati, doarme cu mine, dar cred ca nu e
bine ca doarme cu mine, ca eu ma zvarcolesc noaptea si o lovesc, cred.
Pentru ca, uneori, a doua zi, mami are vanatai pe fata si pe maini. Poate ca din greseala o
lovesc cand dorm si nu stiu. I-am spus sa nu mai doarma cu mine, dar nu vrea. Odata am
lovit-o asa de tare, ca avea si ochiul vanat, si buza sparta, ca nu a mai putut sa mearga la
serviciu o saptamana.
A stat acasa si tati nu a mai baut toata saptamana aceea. I-a adus mamei flori si o
bluza noua, pentru ca o iubeste. Am uitat sa va spun ca tati mai bea uneori, si la inceputul
bautului tati ii spune lui mami ca o iubeste si ca este raza lui de soare, dar mami nu rade,
spune ca ii e somn si mergem la nani.
Ma simt vinovata din cauza asta, am doi parinti buni si eu sunt rea cand dorm, nu
as vrea ca din cauza asta parintii mei sa fie tristi, pentru ca esti foarte trist cand te loveste
cineva, chiar si din greseala. Chiar si atunci cand nu-si da seama ce face, cum sunt eu
cand dorm.
Nu s-au mai despartit parintii mei
Cred ca parintii mei erau gata-gata sa faca divortarea parca asa se spune. Dar am
aflat la timp si am facut o strategie cu fratele meu sa ii tinem impreuna, sa nu se desparta.
Ne imbolnaveam cand unul, cand celalalt, ca am observat ca atunci cand suntem bolnavi,
ei nu se cearta.
Dar cred ca mami s-a prins, ca am auzit cand ii spunea prietenei ei ca tot va baga
divort, ca astia mici se imbolnavesc din cauza climatului din casa. Si atunci am vazut la
televizor ca parintii unui copil care a fugit de acasa se tineau in brate.
Si ne-am gandit sa fugim si noi de-acasa, ca sa se impace ei. Am ajuns doar la metrou si
ne-am intalnit cu seful lui tati, care ne-a adus acasa. Dar mami si tati nu au mai divortat.

S-ar putea să vă placă și