Tiberius Claudius Caesar Augustus Gemanicus

Claudius s-a nscut la 1 august anul 10 .e.n., n Gallia comata, la Lugdunum,

actualmente Lyon. Claudius a fost fiul lui Drusus, celebrul general, fratele mai
tnr al viitorului mprat Tiberiu. Drusus era fiul Liviei Drusilla i aparinea ginii
Claudia, dar fusese adoptat de ctre Augustus. Mama lui Claudiu i soia lui
Drusus era Antonia, denumit minor, fiic a lui Marcus Antonius. Cei doi soi au
avut mai muli copii, dintre care au supravieuit Germanicus, tatl lui Gaius-
Caligula i general reputat, Livilla i Claudiu. La natere, viitorul mprat Claudiu
s-ar fi numit Tiberius Claudius Nero, la care ulterior, dup adopiunea n ginta Iulia
lui Germanicus, n 4 d.Hr., s-ar fi adugat i supranumele, cognomen, de
Germanicus.

Prerea mpratului Augustus despre tnrul Claudius

Despre prerea pe care o avea Augustus la adresa lui Claudius ne stau la dispoziie
cteva pasaje, mai caracteristice, reproduse de Suetonius, din scrisorile acestuia.
Aceste pasaje, din corespondena lui Augustus cu Livia, sunt considerate de ctre
Suetonius relevante pentru cititor. Se aprecia, pe seama lui Claudius, dac este sau
nu este n stare s ndeplineasc vreo funcie.

Augustus pare s fie foarte atent la impresia pe care ar putea-o face Claudius dac
i-ar fi permis s asiste la anumite ceremonii: ...de ce mai stm la ndoial s nu-l
facem s peasc i el pe aceleai trepte pe care a pit i fratele su? Dac ns ne
dm seama c el este un napoiat, un ntrziat la corp i la minte, nu trebuie s ne
expunem pe noi i pe el i s dm ocazie de rs oamenilor, care au obiceiul s ia n
btaie de joc i s rd de toate. i permit lui Claudius s se ngrijeasc de masa
preoilor la jocurile n cinstea lui Marte, din anul 12 e.n., ns doar sub
supravegherea unei rude, care trebuie s aib grij ca acesta s nu devin ridicol.
Augustus, ns nu este de acord ca Claudius s priveasc jocurile de circ din loja
imperial, pentru c ar fi prea expus privirilor spectatorilor. ntr-o alt scrisoare,
Augustus spune despre Claudius c nu reuete deloc n lucruri ct de puin de
serioase. Cnd mintea nu-i e rtcit, d dovad de nzestrarea pe care trebuia s o
aib prin natere. Iar o alt scrisoare surprinde plcuta mirare a lui Augustus care
aude un discurs inut de o manier frumoas, de ctre Claudius.

Suetonius este de prere c datorit acestor fapte, prezentate mai sus, Augustus nu-
i las o motenire mare lui Claudius considerndu-l aproape ca pe strini .

Claudius subiect de rs

Claudius era un subiect de rs pentru cei din jur su, chiar i pentru sclavi. Cnd
adormea la mese, ceea ce se pare c se ntmpla deseori, pentru a-l trezi l loveau
cu smburi de curmale i msline, iar bufonii, ca ntr-un joc, l trezeau cu nuiaua i
biciul. Obinuiau s-i pun n mini, cnd sforia, sandalele, pentru ca trezit
repede, s se frece cu ele la ochi, ne spune Suetonius

mprat fr voia sa

Claudius este ales mprat la vrsta de 50 de ani printr-o ntmplare rar ntlnit.
Dup asasinarea lui Caius-Caligula, mprtierea asasinilor i confuzia creat,
Claudius, ngrozit de tulburarea produs, se refugiaz pe o teras, ascunzndu-se
ntre perdelele uii de la intrare. Astfel ascuns, un simplu soldat care trecea pe
acolo, vzndu-i picioarele i dorind s tie cine este, l desfcu, i recunoscndu-l,
l salut ca mprat, n momentul n care Claudius czuse n genunchi de fric
naintea soldatului .

La moartea lui Caligula, senatorii, consulii i cohortele urbane au ocupat forul i

Capitoliul pentru a restabili Republica. Claudius este i el chemat, de ctre un
tribun al poporului, ca s-i spun prerea n legtur cu ultimele evenimente, ns
Claudius le rspunde c nu poate veni pentru c este reinut prin violen i for,
ceea ce se pare c nu era adevrat. Datorit faptului c Senatul ovia n luarea
unei decizii iar prerile erau multe i diverse, Claudius ajunge s fie proclamat
mprat de ctre pretorieni i astfel, le acord acestora un donativum de 15.000
sesteri de persoan. Dup cum afirm Suetonius, Claudius este cel dinti din
Caesari care i-a cumprat cu bani fidelitatea soldailor

Jocurile de circ i ntrecerile ntre gladiatori erau mijloace la fel de eficiente de

obinerea popularitii. Suetonius ne spune c mpratul era foarte apropiat de
popor la aceste spectacole: ...ntinznd mna stng numra cu voce tare i pe
degete, ca i poporul, banii oferii celor premiai. Adesea i fcea pe toi s rd,
sftuiund pe ceteni la veseli, numindu-i stpni i fcnd uneori glume tari i
cutate. Lui Claudius i plceau foarte mult luptele cu animale slbatice, nct
venea din zorii zilelor la spectacol .

O alt modalitate poate fi considerat i celebrarea Jocurilor seculare de ctre

Claudius, ca a opta celebrare a fondrii Capitalei Imperiului, la doar 60 de ani dup
festivalul dat de Augustus n 17 .Hr. Claudiu afirmase c Augustus se nelase
cnd socotise aniversarea ntemeierii Romei. Augustus, dup tradiia etrusc, luase
n calcul o sut zece ani pentru un secol, n vreme ce Claudius a socotit o sut de
ani pentru un veac. Luxul acestei aniversri a ntrecut toate ateptrile.

Claudius cuceritorul Britaniei

Despre expediia n Britania ni se spune c a fost una modest, precum i faptul c

a fost singura expediie militar a lui Claudius .Politica sa extern, de lrgire a
lumii romane, orbis Romanus, ntr-un cuvnt, de cucerire a Britaniei, reprezint un
alt aspect al politicii lui Claudius care trebuie s ne rein atenia. i n acest sens,
este de netgduit faptul c Claudius voia s fie un pedisequus al lui Caesar, ba
mai mult, cel care a reuit acolo unde primul diuus din familia Iulia euase parial.
Cucerirea Britanniei n anul 43 e.n. a fost probabil determinat i de necesitatea
pentru Claudius de a-i aduga calitatea de triumphator, absolut necesar unui
Augustus. Victoria militar juca un rol esenial att n planul ideologiei monarhice,
ct i n cel al relaiilor informale. Unui mprat cruia i lipsea calitatea de
nvingtor (fie direct, fie prin comandanii si), era n pericol de a-i fi contestat
autoritatea, sau chiar s fie nlturat de la putere. Iat de ce, pentru Claudius, chiar
dac ocuparea Britanniei nu aducea foloase prea mari din punct de vedere material
ea era absolut necesar datorit conferirii calitii de nvingtor.

Portretul fizic al mpratului Claudius

n capitolul XXX, Suetonius realizeaz portretul fizic al mpratului Claudius. Ni

se spune c nu-i lipsea aerul de mreie i demnitatea exterioar, fie cnd era n
picioare, fie pe scaun, dar mai ales n repaus. Avea un chip frumos, iar prul alb,
cu un fir gros, de asemenea era frumos. Trupul i era nalt. Cnd mergea i erau
trdate defectele. Picioarele erau puin solide i se cltinau. Cnd rdea sau cnd
era suprat chipul i se urea; fcea chiar spume la gur. Este menionat i
blbiala mpratului, precum i tremurul continuu al capului.

Sntatea lui Claudius fusese ubred pn la suirea pe tron i se pare c se

mbuntete treptat. Ni se spune c avea dureri mari de stomac i c n timpul
crizei, durerea devenea att de insuportabil c mpratul se gndea chiar la
sinucidere.

Dio Cassius ne spune c mpratul avea un corp bolnvicios i menioneaz

tremurul continuu al capului dar i al minilor. Din aceast cauz vocea nu-i era
sigur.
Despre apetitul crescut al lui Claudius se fac precizri n capitolul XXXIII al vieii
dedicate acestuia de ctre scriitorul roman Suetonius: avea n tot timpul i
pretutindeni o mare poft de mncare i de butur. Suetonius ne relateaz i un
episod amuzant n care mpratul, aflat la o judecat, n forul lui Augustus, izbit
de mirosul unei mese care se pregtea pentru preoii salieni la templul lui Marte
din apropiere, prsind scaunul, s-a urcat la preoi i a stat la mas cu ei.

Lui Claudius i plcea s mnnce mult i s bea la fel de mult, astfel c nu se

ridica de la mas pn ce nu era cu stomacul suprancrcat de mncare i butur,
aa nct se culca ndat pe spate i cnd dormea cu gura deschis i se introducea o
pan n gur, ca s-i descarce stomacul.

Cassius Dio ne spune despre Claudius

c dei era stpnul tuturor romanilor
i a supuilor acestora, nu era dect un
biet sclav. Suetonius numete
timiditatea i nencrederea ca fiind
cele mai de seam defecte ale lui
Claudius.

mpratul ar fi reclamat n unele

discursuri ale sale c s-a prefcut nebun
sub Caligula pentru c aa a vrut, ca o
modalitate de aprare mpotriva
primejdiilor .

Claudius este otrvit

Despre ultimele clipe ale lui Claudius circulau mai multe versiuni. Suetonius le
enumer .Tacit alege una dintre ele, cea care dezvluie comportarea Agripinei.
Otrava a fost turnat ntr-o mncare de ciuperci care-i placea foarte mult spune
Tacit.

Decesul lui Claudiu este anunat pe la idele lui octombrie (54 e.n.). ...Se deschid
deodat uile palatului imperial i Nero, nsoit de Burrus, iese spre a se duce la
cohorta care, potrivit rnduielilor militare, fcea de gard atunci. Aici, dup
cuvintele de ndemn ale
prefectului Burrus, Nero e
primit cu urri de bine i
urcat n letic .i Nero
fgduiete ostailor un
dar n bani, dup exemplul
lui Claudius, fiind salutat
ca mprat.

Claudius trebuie considerat

ca unul dintre mpraii de
seam ai Romei. A fost
ajutat de liberi nelepi,
cu sprijinul crora s-a
realizat o nou
reorganizare intern a
Imperiului, cerut de
evoluia fireasc a statului.
Pn la Hadrianus,
birourile-ministere,
organizate de clarvztorii si consilieri, au rmas osatura de conducere a treburilor
interne i externe.

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus

Constantin cel Mare s-a nascut la Naissus in ziua de 27 februarie a anului 280. El a
fost fiul lui Constantius Chlorus ce era ofiter si al Iuliei Helena.

Constantin si-a petrecut copilaria si tineretea la curtea din Nicomedia, unde

Diocletianus, mai apoi Galerius, il tineau in situatia de ostatec. Tatal sau conducea
Occidentul si acolo, acest om neastamparat se putea declara succesor, cum de altfel
s-a si intamplat. De foarte tanar Constantin a devenit ostas fiind folosit in anii 295-
296 de catre Diocletian in expeditia din Egipt. Multi ani i-a petrecut ofiterul
Constantin pe malurile Dunarii, trimis acolo de catre Galerius ca sa lupte cu
sarmatii. Plecarea lui pe langa tatal sau, ce ajunsese Caesar, cu o pretinsa
"permisiune" acordata de Galerius, ar fi fost insa, dupa unii autori, o adevarata
fuga. Se spune ca in drum Constantin mutila caii si strica trasurile din posturile
imperiale de trasport public pentru ca cei care il urmareau sa nu le poata folosi.

Portretul fizic al primului imparat crestin ne

este binecunoscut azi din descrierea pe care
ne-a lasat-o cronicarul bizantin Cedrenus.
Posedam de asemenea o serie de reprezentari
sculpturale si efigii monetare, unde chipul
imparatului apare asa cum il infatiseaza
Cedrenus. Era inalt ca statura, cu gat puternic
si umeri atletici, ceea ce il facea impunator,
grav si maiestos. Fata lui fina se remarca
printr-un nas acvilin, prin obraji fini si rasi, barbie rotunda si usor proeminenta,
parul taiat scurt. Privirea lui aparea patrunzatoare si sclipitoare mai ales in
momentele de furie.

Despre caracterul sau gasim interesante constatari intr-un capitol din Eutropius:
"Constantin a fost un imparat care, in cei dintai ani ai domniei sale se poate asemui
cu cei mai buni imparati, in ultimii, cu cei mai de rand. Era lacom dupa glorie
militara si izbanzile pe care le-a avut se datoresc nu atat norocului, cat mai mult
pricepirii lui. Prin darnicia si purtarea sa cauta sa-si castige o iubire neprefacuta din
partea poporului."

In anul 312, Constantin declara razboi lui Maxentius, ce a fost instalat la Roma ca
Augustus in anul 307. Cu o armata de patruzeci de mii de ostasi, in mare parte
mercenari germani si bretoni, fiul lui Chlorus trecu Alpii fara a fi impiedicat.
Maxentius dispunea de o armata cel putin dubla ca efectiv, dar nu indraznea sa
paraseasca Roma si trimise spre Alpi pe Ruricius Pompeianus, prefectul
pretoriului. Cavaleria din armata lui Constantin facu minuni de vitejie, obtinand
victoriile de la Brescia, Aquileia, Verona si Modena, impotriva lui Pompeianus.
Marea batalie s-a dat pe 23 octombrie 312, pe valea stramta a Tibrului, langa podul
de piatra numit Milvius, care fusese dublat cu unul de lemn. Constantin a atacat
furtunos in fruntea cavaleriei sale, inghesuindu-l pe inamic pe cele doua poduri.
Cel din lemn s-a rupt din cauza greutatii si s-a inecat insusi Maxentius.

In Roma invingatorul de la podul Milvius a fost primit in triumf. El a returnat

crestinilor din Africa si Roma bunurile confiscate si le-a permis sa primeasca
ajutoare din tezaurul statului, necesare refacerii bisericilor.Constantia, sora lui
Constantin, se casatoreste cu Licinius. Se spera ca prin acesta uniune se va restabili
o pace politica in tot imperiul. Dar intelegerea lui Constantin cu Licinius se aratase
 destul de subreda, cu toate eforturile depuse de
catre Constantina pentru a mentine o pace
durabila intre cei doi cumnati. Prima ciocnire
s-a produs la 8 octombrie 314 la Cibalae, unde
armatele lui Licinius au fost puse pe fuga si nu
s-au oprit decat in Tracia. Aici a mai avut loc
o noua batalie la Campus Mardiensis ce a
ramas indecisa. A itntervenit dupa aceea o
intelegere in defavoarea lui Licinius, care n-a
mai stapanit in Europa decat Tracia. Peninsula
Balcanica a fost inglobata in imperiul stapanit
de Constantin.

Intelegerea dintre Constantin si Licinius s-a mentinut noua ani. In anul 323 gotii au
invadat regiunile balcanice pana in Tracia, posesiune a lui Licinius. Temandu-se ca
nu cumva barbarii sa atace si tinuturile sale, Constantin a patruns in Tracia fara
consimtamantul lui Licinius si i-a alungat pe barbari. Acesta a fost motivul
razboiului decisiv din 324, dintre cei doi stapani ai lumii romane. Fortele lor erau
aproape egale ca numar, dar actionau diferit din punct de ve- dere religios. Din
interese politice Constantin lupta ca aparator al crestinismului, iar Licinius sustinea
acum paganismul. Pe valea raului Herbus au avut loc o serie de lupte, pana ce
Licinius, infrant, a fost silit sa se retraga in Bizant. A urmat o batalie navala in
Bosfor castigata de flota lui Crispus, fiul mai mare al lui Constantin. Refugiat la
Nicomedia, Licinius a capitulat (sept. 324). In noiembrie 324 unitatea teritoriala a
imperiului roman era refacuta sub conducerea unui singur imparat.

Capacitatea militara a imparatului Constantin s-a vazut in razboaiele de la Dunare

cu sarmatii si neamurile germanice, iar abilitatea politica, dar si lipsa de scrupule,
din felul cum a stiut sa-si lichideze rivalii la tron. Ambitia, inteligenta, supletea
politica, perfidia, spiritul dreptatii afisat public si cruzimea i-au fost arme de
nadejde, pe care le-a folosit in situatia haotica din imperiu. Credinta sa religioasa a
evoluat dupa aceleasi criterii politice. Ca si tatal sau a fost la inceput adept al lui
Apollo ca expresie a sincretismului religios solar. Dupa 312 se afiseaza crestin, dar
in acelasi timp construieste temple pagane pe care le frecventeaza. S-a crestinat
numai pe patul de moarte, ceea ce i-a determinat pe multi istorici moderni sa-i
puna la indoiala "sinceritatea crestina". Este drept ca el a intervenit in sanul
bisericii pentru a-i mentine unitatea impotriva schismaticilor si ereticilor, dar
aceasta ar fi facut-o in interesul linistii interne a imperiului.

Constantin cel Mare (306-337) a ramas in istorie ca un bun imparat ce a refacut

unitatea imperiului, dar mai ales ca primul imparat roman ce a emis un edict de
toleranta pentru crestinism (februarie
313). In cele din urma, crestinismul
avea sa devina religia unica a
imperiului, gratie sprijinului acordat
de Constantin si urmasii sai.
Imparatul Titus a murit, bolnav, la Aque Cutiliae, in Sabinia, la 13 septembrie 81,
in aceeasi casa de tara unde, cu atat de putin timp in urma, Vespasian isi daduse si
el sufletul. Intreaga Roma l-a plans, cu exceptia fratelui sau, care i-a succedat la
tron. Titus (Titus Flavius Vespasianus) s-a nascut la Roma, la 30 decembrie 39. A
fost cel mai mare dintre fiii imparatului Vespasian si ai Flaviei Domitilla. A
crescut la curtea imperiala in timpul imparatilor Claudius si Nero, unde a primit o
educatie aleasa, spirituala si militara. S-a remarcat, ca tribun militar, pe Rin si in
Britania, pentru ca apoi, dupa cvestura, sa fie locotenent al lui Vespasian in
razboiul impotriva iudeilor rasculati in anul 66. In anul 69, dupa proclamarea ca
imparat al tatalui sau, a preluat comanda armatelor din Iudeea, a inabusit rascoala
si a ocupat Ierusalimul, in anul 70, Tarichea si Gamala, cele mai puternice orase
ale Iudeii. Un an mai tarziu s-a reintors la Roma ca asociat la tron al lui Vespasian,
care i-a incredintat si functia de prefect al pretoriului. A condus prefectura
pretoriului cu severitate si violenta. Dupa cucerirea Ierusalimului, cand s-a intors
acasa, Titus a sarbatorit victoria postat pe carul triumfal alaturi de tatal sau. Titus s-
a casatorit cu Aricidia Tertulla, fiica unui cavaler roman, odinioara prefect al
cohortelor pretoriene. Aricida a murit la scurt timp de la casatorie si Titus s-a
casatorit cu Marcia Furnilla, dintr-o familie nobila, de care a divortat, dupa ce
aceasta i-a nascut o fata. Duritatea de care a dat dovada a facut sa-si atraga foarte
multa ura, asa ca, dupa cum spune Suetonius, rar s-a vazut un fiu de imparat, care
sa se urce pe tron cu o reputatie mai defavorabila si impotriva vointei tuturor. In
afara de cruzime, era banuit si de desfrau, pentru ca prelungea pana la mijlocul
noptii orgiile cu cei mai desfranati dintre prieteni. Nu mai mica ii era socotita
usuratatea, din pricina cetei de favoriti perversi si de eunuci de care era inconjurat
in permanenta. In sfarsit, se credea si se spunea ca Titus va fi un al doilea Nero. La
24 iunie 79, la moartea tatalui sau, a devenit imparat. A condus treburile statului in
buna intelegere cu senatul, dar n-a renuntat la nici una dintre puterile sale. S-a spus
despre el ca a fost cel mai fericit imparat roman. Atunci cand a murit in al doilea
an de domnie, in varsta de numai patruzeci si doi de ani, era apreciat de romani. N-
a apucat nici sa sufere influenta adesea corupatoare a puterii, nici sa-i cunoasca
deceptiile. Ca tanar, s-a evidentiat intr-un razboi crud, dar conduita sa
dezechilibrata a daunat renumelui sau. Insa, odata ajuns pe tron, in loc sa se lase
ametit de omnipotenta, ca atatia alti imparati romani, Titus si-a schimbat radical
moravurile, facand din guvernarea sa un model de intelepciune si onoare. Dupa
cum remarca Cassius Dio, s-ar putea ca si viata sa, pentru a nu mai vorbi de timpul
cat a fost imparat, a fost mult prea scurta pentru a-i da ragazul de a savarsi greseli.
Domnia i-a fost tulburata de eruptia vulcanului Vezuviu (24 august 79), cand
orasele Pompei, Herculanum si Stabiae au fost acoperite de lava (conditii in care
si-a gasit moartea Plinius cel Batran), de un incendiu catastrofal izbucnit la Roma
(in anul 80) si de o epidemie de ciuma. Incendiul izbucnit la Roma a durat trei zile
si a distrus edificii importante, inclusiv templul lui Jupiter, Junona si Minerva, iar
ciuma izbucnita in capitala imperiului a fost cea mai nimicitoare molima care a
devastat vreodata Imperiul roman. Dezastrele petrecute in timpul domniei sale nu
au depins, fireste, de puterea imperiala. Titus a facut tot ce i-a stat in putinta pentru
a atenua suferintele cauzate de aceste calamitati. Titus a organizat jocuri
costisitoare (chiar si o lupta navala in vechea naumachie), a distribuit alimente si
imbracaminte celor saraci, a terminat construirea Coloseului, a ridicat termele care
ii poarta numele, templul lui vespasian de la poalele Capitoliului, a reparat
apeducte si sosele si a inceput construirea arcului de triumf ce ii poarta numele. A
dat romanilor numeroase lupte de gladiatori, intr-o singura zi acestia luptand cu
5.000 de animale salbatice de tot felul. In timpul domniei sale nici un roman nu a
fost condamnat la moarte. Titus a refuzat constant sa primeasca denunturile
defaimatoare si nici nu a permis ca altii sa le ia in considerare. Spre diferenta de
imparatii romani care l-au precedat si care considerau ca nule favorurile acordate
de predecesori, Titus le-a confirmat pe toate cele trecute printr-un singur edict. La
randul sau, a acordat numeroase favoruri si privilegii. Pentru a nu scapa nimic din
popularitatea la care ajunsese, dadea voie plebei sa intre in termele in care se
imbaia si el. Imparatul Titus a extins granitele provinciei Britania, prin actiunile
militare ale generalului Cnaeus Iulius Agricola, in anul 80, pana la linia care unea
golfurile raurilor Clota (Clyde) si Bodotria (Forth). In Britania a avut loc si o
revolta a soldatilor romani, care au omorat cativa centurioni si un tribun militar,
dar rasculatii au fost repede adusi la ordine. In Orient a fost infrant uzurpatorul
Terentius Maximus, cel care sustinea ca este, de fapt, imparatul Nero si care
revendica tronul imperial. Inca din anul 79 Titus l-a proclamat pe fratele sau
Domitian coleg si succesor. A murit, bolnav, la Aque Cutiliae, in Sabinia, la 13
septembrie 81, in aceeasi casa de tara unde, cu atat de putin timp in urma,
Vespasian isi daduse si el sufletul. Intreaga Roma l-a plans, cu exceptia fratelui
sau, care i-a succedat la tron. Au existat si zvonuri care sustineau ca Titus ar fi
murit otravit de fratele sau. Acesta din urma ar fi avut si un alt motiv, in afara de
dorinta de a ajunge imparat. Inainte de a muri, Titus ar fi spus n-am facut decat o
singura greseala, fara sa lamureasca ce anume. S-au facut tot felul de presupuneri,
dar, dupa cum sustin unii autori, predomina ideea ca el ar fi sedus-o pe Domitia,
sotia fratelui sau. Dragostea si desfatarea neamului omenesc Titus fu dragostea
si desfatarea neamului omenesc, atat de mult stiu el sa merite afectiunea tuturor, fie
prin caracterul si talentul sau, fie prin soarta sa si, ceea ce este mai de mirare, nu
numai ca imparat, ci chiar ca particular si sub domnia tatalui, n-a fost scutit nici de
defaimare, nici de ura concetatenilor sai. Calitatile corpului si ale spiritului sau
au stralucit indata inca de copil si se dezvoltara din ce in ce mai mult cu cat inainta
in varsta. Era de o frumusete distinsa, care avea in sine totodata gratie si demnitate,
si de o forta remarcabila, desi nu avea o statura inalta si pantecele ii era nitel
proeminent. Cu o memorie deosebita, avea aplicatie pentru toate indeletnicirile, fie
de pace sau de razboi. Era foarte iscusit la manuirea armelor si la calarie, si
desavarsit cunoscator al limbii latine si grecesti. Se exprima usor in cuvantari, iar
in scris compunea poeme asa de repede, ca putea si improviza. Nefiind strain nici
de muzica, canta din gura sau din instrumente placut si corect. Stia sa imite orice
scriere ar fi vazut si adesea marturisea ca ar fi putut sa fie cel mai mare
falsificator. - Suetonius Cucerirea Ierusalimului Titus, insarcinat cu operatiunile
de lupta impotriva iudeilor, incerca sa ajunga cu ei la o intelegere, atat prin
tratative, cat si prin fagaduieli. Neobtinand nici un rezultat, s-a vazut nevoit sa
inceapa ostilitatile. Dupa perioada de inceput, in care luptele s-au dat cu rezultate
nedecise, Titus se vazu in sfarsit invingator si incepu un asediu al Ierusalimului.
Orasul, inclusiv incinta templului, avea o tripla intaritura de ziduri masive.
Romanii inaltara in fata zidurilor uriase gramezi de pamant, adusera masini de
asediu si respinsera in diferite ocazii incercarile de iesire a celor asediati. De
asemenea, izbuteau sa-i doboare prin lovituri cu prastia si prin lovituri de sageti pe
cei care se iveau sus pe ziduri. Pana la urma, desi zidul al doilea a fost doborat
de masinile de razboi, iudeii tot nu se predara. Mai mult inca, ucisera un mare
numar de ostasi ormani care cautau sa-si deschida cu orice pret drum. Apoi, dand
foc la cateva cladiri invecinate, cu intentia sa-i impiedice pe romani in inaintarea
lor, desi acestia pusesera stapanire pe incinta exterioara, adusera mari stricaciuni
zidului interior si fara sa vrea, aprinsera si constructia incintei care proteja locul
sacru, deschizand astfel cale libera romanilor spre templu. Poporul de rand lupta
in pronaos, cei de rang senatorial pe trepte, iar preotii in sanctuarul insusi. Si n-au
fost invinsi, desi luptau un numar mic impotriva unor forte net superioare, decat
atunci cand flacarile au mistuit parte din cladirea templului. Atunci, prin propria
lor vointa, unii se izbira in sabiile romanilor, altii se ucisera reciproc, altii se
injunghiara, in sfarsit, au fost si din aceia care s-au azvarlit in foc. Toti erau
insufletiti de gandul, indeosebi ultimii, ca sinuciderea nu inseamna pieire, ci
victorie, ca este salvarea si fericirea lor sa piara odata cu templul. - Cassius Dio
Un imparat generos Marea sa greseala a constat in extraordinara sa generozitate.
Orice zi in care nu facuse pe cineva fericit prin darurile sale era socotita de el o zi
irosita; cheltuia enorm cu organizarea de spectacole si jocuri; a lasat trezoreria
aproape la fel de goala cum fusese la urcarea pe tron a tatalui sau, care i-o
transmisese doldora de banet. A terminat Colosseumul si a construit un nou
edificiu municipal pentru bai. In timpul domniei sale prea scurte nu a avut loc nici
o executie capitala; cei care au fost totusi biciuiti sau exilati erau delatori. El jura
ca prefera sa fie ucis decat sa ucida. Cand s-a dovedit ca doi patricieni conspirasera
impotriva lui pentru a-l da jos de pe tron, s-a limitat sa le adreseze un avertisment;
apoi a trimis un curier s-o linisteasca pe mama unuia dintre inculpati, asigurand-o
ca fiul ei va ramane intreg si nevatamat.
 Titus Flavius Domitianus
Timp de via 51-96 e.N.

Imprat roman 81/96 e.N.

A fost al doilea fiu al mpratului Vespasianus i s-a nscut la 22 octombrie

51 d.Ch. La moartea fratelui su, mpratul Titus, avea 30 de ani. Casa n care s-a
nscut a transformat-o, mai trziu, n templu al familiei Flavia, numit templul
Minervei Flavia.

Spre deosebire de tatl i fratele su, Domitianus a avut o fire rea i

violent, ascuns, perfid, la i bnuitoare. Cei cincisprezece ani de domnie au
fost trasai cu un lung ir de omoruri i execuii, n cea mai mare parte fr
justificri logice sau motivate de aprare.

Era att de perfid nct dup ce se folosea de ajutorul unor persoane sau al
unor delatori i fcea disprui, astfel c se putea spune c nici cei ce i se alturau
nu se aflau n siguran. Ceea ce ndeplineau unii n numele lui se ntorcea
mpotriva lor, pentru c Domitianus i distrugea pentru a-i ascunde mrviile
svrite. In acest fel crimele apreau opera altora, fr amestecul su. Obsedat de
ideea neimplicrii sale n fapte reprobabile, a dat un decret prin care declara c
atunci cnd mpratul nu-i pedepsete pe denuntori nu nseamn c-i ncurajeaz
s fie ceea ce sunt.

Sigur c acest decret nu l-a mpiedicat s se foloseasc n continuare de

informatori, pentru cruzimile de care a dat dovad mai ales n ultima parte a
domniei, cnd psihicul su a evoluat din ce n ce mai nefavorabil.
 Ultimii ani ai domniei s-au scurs ca ani ai unui tiran crud i avar, aa cum s-
a exprimat Suedonius:inopia rapax, metu soevus .

A ucis filozofi pentru prerile lor, sau i-a gonit din Roma. Printre aceia s-au
aflat: Dio Chrysostomus i Epictetus. Scrierile lor le-a dat focului.

Senatori, consulari i chiar multe femei au pierit pe baza denunurilor

delatorilor, delatori pe care i transformase n poliia sa. Onorurile s-au extins i
asupra primilor cretini aa cum a fost cazul i cu vrul su Flavius Clemens i cu
exilul Flaviei Domitilla, tot rud cu el (95 d.Ch.), ambii nvinuii de impietate. In
acelai an a declanat o sngeroas persecuie a cretinilor, clasificat drept a doua
n istoria ecleziastic. Persecuia poate fi apreciat ca o adevrat exterminare a
comunitii cretine din Roma.

Purtarea sa crud nu a cunoscut excepii, nici n familie i nici n rndul

prietenilor tatlui, sau ai fratelui su.

Afirmarea sa n viaa politic a nceput odat cu victoria partidului lui

Vespasianus, cnd dup intrarea trupelor acestuia n Roma, Domitianus a fost
salutat ca caesar i apoi a primit demnitatea de pretor urban.

Pn n ziua n care, dup moartea tatlui i apoi a fratelui, a obinut titlul

imperial, a rmas n obscuritate, fiind estompat de personalitile celor doi. Cu
toate acestea, a beneficiat de o serie de consulate, de dou ori avnd poziia de
consul ordinar, n 73 i n 79 d.Ch.

Proclamat mprat, la 13 septembrie 81 d.Ch., acest principe pe care

Juvenal l-a numit Nero cel Chel (Nero calvus), a trezit pentru nceput sperane
de conducere bun. Cetenii se ateptau la continuarea bunelor tradiii ale
naintailor si, de acelai snge. La nceput a avut un comportament echilibrat.
 Faptul c fusese inut n obscuritate politic i-a alimentat, probabil, o ur ce
a rbufnit mai ales pe parcursul domniei fratelui su Titus, frate care l-a tratat cu
clemen i bunvoin. Dorina de a ocupa tronul l-a determinat, dup unele
bnuieli, s grbeasc moartea fratelui i s se proclame chiar n clipele cnd acela
era pe moarte. Nu numai c nu l-a durut moartea fratelui, dar nici dup aceea nu i-a
acordat onoruri postume, care s-l ridice prea mult n faa populaiei pline de
regrete. Plin de perfidie, a rmas toat viaa gelos pe faptele, caracterul, gloria i
renumele lui Titus, persecutnd pe ludtorii aceluia.

Toate funciile care le-a exercitat pe timpul tatlui su au fost ndeplinite

fr rspundere i seriozitate. Imediat dup ce s-a vzut fiu de mprat a nceput s
abuzeze de funcii, distribuindu-le fr discernmnt. Odat, numai ntr-o singur
zi, a acordat peste douzeci de funcii n Roma i n provincii. Se zice c
Vespasianus, htru cum era, ar fi spus c se mir cum de nu-i trimite i lui un
succesor. Vespasianus i-a analizat comportatea i tendinele. Nu numai c l-a
mustrat, dar l-a i obligat s locuiasc mpreun cu el, pentru a-l avea sub
observaie.

S-a cstorit cu Domitia Longina, femeie care era mritat cu Aelius

Lamia, fr a-i da nici-o socoteal soului. Pe acela l-a ucis mai trziu, nvinuindu-l
pentru proferarea unor anecdote fr importan, dar trebuia gsit un motiv.

O anecdot arat c Titus, pe cnd era mprat, l-a ndemnat de mai multe
ori pe Aelius Lamia s se cstoreasc. Acela, se zice, c i-ar fi rspuns:Dar de
ce? Ai de gnd i tu s te cstoreti? Fcea aluzie la faptul c fratele lui Titus i
rpise deja o soie.

Domitia Longina i-a rmas soie i dup proclamarea sa ca mprat, iar

dup ce i-a nscut un fiu a proclamat-o Augusta. Mai trziu relaiile s-au deteriorat,
att datorit dispariiei fiului unic, ct i datorit iubirii pe care Domitianus i-o
purta nepoatei sale Iulia, fiica lui Titus. Domitia a scpat ca prin urechile acului de
a nu fi suprimat, aa c a apucat s asiste la moartea lui Domitianus i chiar s
sprijine complotul ce urma s-l suprime.

Cu toate c la nceput au existat sperane n domnia lui, Domitianus a

inaugurat o politic sensibil deosebit de cea a primilor Flavii. Sprijinindu-se pe
armat, pe garda pretorian i pe anumite cercuri servile din rndul cavalerilor i
aristocraiei, Domitianus a urmat o linie autocratic, asemntoare celor practicate
de detracaii Caligula i Nero.

Fiind o personalitate orgolioas, capricioas i violent, a revendicat un

titlu care s-l apropie Caesar i augustus, cel de dominus et deus.

In 85 d.Ch, s-a proclamat cenzor pe via (censor perpetuus) i a intrat n

conflict cu aristocraia senatorial. Ca r[spuns a reluat procesele pentru crimen
laesae maestatis care erau ndreptate cu predilecie mpotriva acestei categorii
sociale. Din acea aristocraie ostil provin muli din istoricii latini. Aceia nu au
pregetat s accentuieze imaginea sa negativ.

Bilanul administraiei sale interne s-a dovedit, n general, pozitiv. A artat

un mare zel pentru moralitatea public, ca i naintaii si, neputnd s predice
aceasta cu exemple din viaa lui privat i cu pasiunea pentru actorul Paris din
anturajul su. Actorul a sfrit i el ucis, sub nvinuirea c ar fi trezit iubirea
Domitiei.

In anul 82 d.Ch, a recldit cu mare grandoare templul Capitoliu, distrus de

marele incendiu din timpul domniei lui Titus.
 Sub numele de Agon Capitolinus a intrat, n anul 86 e,N, n concursul
cincinal de exerciii de gimnastic, de elocin i de poezie, concurs ai cror
nvingtori erau ncoronai, la Capitoliu, de nsi mna mpratului. A protejat pe
poeii Statius i Martialis.

Continund politica naintailor de reconstrucie a Romei a realizat pentru

sine un palat magnific pe Palatin, dar i un mare circ sau stadion pe Cmpul lui
Marte, stadion al crui contur este amintit astzi de actuala Piazza Navona din
apropierea Panteonului.

Msurile militare iniiate de el au avut menirea de a facilita politica de

cuceriri i pacificare a viitorului mprat, Traianus, n arealul carpatodanubian. In
anul 83 d.Ch, a ieit victorios n campania de la Rhin, mpotriva tribului german al
chatilor. Atunci i-a atribuit i titlul de Germanicus.

Regiunea Dunrii de Jos i-a creat ns mari greuti. O invazie a dacilor

aliai cu sarmaii i cu bastarnii, n Moesia, s-a soldat cu moartea lui Caius Oppius
Sabinus, guvernatorul provinciei. Acela a fost momentul cnd regele dac, Duras, i-
a transferat de bun voie puterea lui Decebal, viitorul rege martir al dacilor.

Cel mai nsemnat rzboi al romanilor, pe timpul domniei lui Domitianus, a

fost cel mpotriva dacilor condui de Decebal. Noul rege dac a fost considerat, de
autorii contemporani romani i greci, conductorul cu cea mai mare pricepere i
iscusin n ale rzboiului. Executa aciunile de lupt n momentul cel mai
favorabil pentru armata lui i i asigura retrageri sigure. Era iret n ntinderea
curselor, n a exploata o victorie, sau n a se retrage cu ct mai puine pierderi.

Decebal al dacilor, a fost, pentru mult vreme, cel mai de temut adversar al
romanilor.
 Domitianus s-a vzut obligat s intervin personal pe frontul de la Dunre,
n 86 d.Ch. Acolo ns, n loc s conduc campania, a rmas ntr-un ora din
Moesia unde a dus un trai de desfru. Moesia a submprit-o n dou provincii,
Moesia Superior spre vest i Moesia Inferior spre est, cuprinznd i Dobrogea pn
la gurile Dunrii. Domitianus nu era un lupttor i pe deasupra era i lene, aa c a
trimis la lupt numai generalii. In cea mai mare parte a suferit numai nfrngeri.
Toate momentele grele ale campaniei le punea pe seama generalilor si, iar cnd
lucrurile mergeau bine, dei el nu participase cu nimic, i atribuia tot meritul. Ii
ura pe toi care svreau vreo isprav frumoas i critica vehement pe cei care
aveau eecuri.

La sfritul campaniei s-au nceput tratative de pace. Tratativele au ajuns la

impas atunci cnd Decebal a pretins lui Domitian, n batjocur, cte doi oboli de
cap de locuitor roman .

Atunci s-a hotrt trecerea Dunrii i ptrunderea, pentru pedeaps, n

adncul teritoriului dacic. Campania iniiat la nordul Dunrii, n 87 d.Ch, s-a
atribuit generalului Cornelius Fuscus, prefectul pretoriului. Ea s-a ncheiat cu o
zdrobitoare nfrngere, ntr-o trectoare din munii Daciei, dup ce romanii
urmaser valea Timiului sau a Oltului.

In 88 d.Ch, s-a reluat ofensiva roman sub comanda lui Tettius Iulianus.
Victoria romanilor la Tapae, a determinat reluarea tratativelor de pace n anul
urmtor. Atunci Domitianus a fost nfrnt, n Pannonia, ntr-o campanie mpotriva
marcomanilor i a guazilor, pe care vroia s-i pedepseasc pentr c nu-i dduser
ajutor mpotriva dacilor. Dup nfrngere, trimis grabnic o solie la Decebal,
artnd disponibilitatea de a ncheia tratatul de pace care anterior l refuzase.
 Domitianus a cheltuit muli bani pentru a obine tratatul de pace,
acordndu-i lui Decebal meteri pricepui n cele mai diverse meserii folositoare
att n timp de pace, ct i de rzboi. In plus a fcut promisiuni c va da mereu alte
ajutoare dacilor.

Decebal a evitat s poarte personal tratativele i a trimis pe fratele su,

Diegis. Acela a fost nsoit de un numr mare de oameni, pentru a-i preda, lui
Domitianus, arme i captivi romani, dobndii n confruntrile anterioare.

Dup terminarea ceremoniei, Domitianus a aezat pe capul lui Diegis o

diadem. Era un semn c se considera nvingtor i i-ar fi stat n putere s aeze un
rege pe tronul dacilor.

A dorit s nele populaia din metropol printr-o aa zis scrisoare a

regelui dac i printr-un cortegiu triumfal mpodobit cu false obiecte luate de la
daci, dar care, n realitate proveneau din mobilierul i averea palatului imperial.

Tot n anul 89 d.Ch, Domitianus s-a confruntat cu revolta legatului

Germaniei Superior, Lucius Antonius Saturninus, revolt reprimat cu repeziciune,
dar simptomatic pentru opoziia senatorial mpotriva politicii sale discreionare.

Dup ani de crime i teroare, la 18 septembrie 96 d.Ch, a fost asasinat de

libertul Stephanus, mort i el n lupta corp la corp cu mpratul.

Asasinatul se pregtise n palat de ctre Parthenios, cubicularul su, de

Sigerius, alt cubicular, de Entellus, cel ce rspundea de scriptele imperiului, i de
Stephanus. Nu erau strini de complot nici soia sa, Domitia, nici Narbonus i nici
colegul acestuia, Titus Petrononius Secundus, prefectul pretoriului.

Nu au trecut la aciune pn nu au gsit un succesor la domnie, pretendent

care s i asume riscul represaliilor n caz de nereuit. Pe aceast tem s-a
discutat cu multe personaliti, care au refuzat de team s nu li se ntind o curs.
Nerva, cel care a acceptat se temea de rzbunarea lui Domitianus, n caz c acesta
ar fi aflat prezicerea astrologilor care-l desemnau ca viitor mprat. Nerva provenea
dintr-o familie nobil i avea o fire blnd, fire care nu a inspirat team
conspiratorilor.

Cu Domitianus s-a stins dinastia Flaviilor, dinastie ce a ocupat tronul

Romei numai 27 de ani, dar care a dat trei dinati cu mult mai folositori imperiului
i mai dispui s fac ordine n stat dect cei care ncheiaser dinastia
iulioclaudian.

Figura lui Domitianus devenise att de dumnit nct senatul s-a grbit
s aprobe crima i s dispun tergerea (martelarea) numelui su de pe toate
inscripiile, cale prin care s-i fie distrus amintirea (damnatio memoriae).

In timpul vieii, Domitianus

primise, prin decrete, o mulime de
cinstiri. De aceea ntreagul imperiu
era plin cu imaginile sale din
marmur, din aur sau argint i de
inscripii care aminteau de figura sau
numele lui. Prin acest gen de
slugrnicie devenise odios de prezent
n viaa supuilor i aa le-a rmas n
amintire.