Petrua

De Mircea Crtrescu

Eram n clasa a patra cnd IDR-ul a-nceput sa-mi iasa neobisnuit de mare. Desi era o injectie, nu prea
ne era frica de ea, pentru ca ne-o faceau n antebrat, cu un acusor ridicol de mic, ce ne vra un strop de lichid
sub piele. Am fi preferat, binenteles, vaccinul pe zahar cubic, dar asta era. Ne nsiram n fata usii cabinetului
medical, cu mneca suflecata si, cnd ajungeam nauntru, ne uitam mai nti cum le face la cei din fata, ne
bateam joc de fetele si mai ales de baietii fricosi si, cnd ne venea rndul, ntindeam mna si ne uitam n partea
cealalta. Peste cteva zile veneau sa vada rezultatul. Atunci ncepea chinul meu.
Prima data m-a luat prin surprindere. Nici nu ma mai gndisem la micul "vaccin". Cel pe care ti-1 faceau
n picior era afurisit rau, a doua zi te durea groaznic si nici nu mai puteai sa-ndoi piciorul, mai ales ca toti
colegii ncercau sa te pocneasca peste el cnd nu erai atent. Pe lnga el, IDR-ul era un fleac. Asistenta medicala
a intrat n clasa si ne-a luat la rnd, ncepnd din prima banca. Eu, desi cel mai maruntel dintre baieti, stateam n
ultima banca, lnga un repetent de doua ori ct mine, Puica Ion, pe care, chipurile, trebuia sa-1 aduc pe calea
cea buna. Puica asta era un tembel ce nu s-a vazut. La o lectie de citire cu faimoasa batrnica ce aluneca iarna
pe-o pojghita de gheata si copiii o ajuta sa se ridice, Puica citise ".. .si ba-tr-nica a-lu-ne-ca pe o plos-nita..."
Era dezastru. El a vazut primul IDR-ul meu, la vreo doua zile dupa ce ni-1 facusera. Cu al lui mi l-am comparat
si eu si m-a apucat frica. La el, abia se cunostea putina ro-seata n jurul ntepaturii. La mine era ditamai pata ct
o farfurioara, purpurie pe bratul meu subtire, cu pielea aproape transparenta peste vinele albastre. "Ba
tebecistule", mi-a zis Puica, "nu mai stau cu tine n banca!" Copiii s-au adunat n jurul meu si-au nceput sa
scandeze: "Of-ti-co-sul! Of-ti-co-sul!" Cuvntu-asta (cu care m-au zgndarit apoi ctiva ani la rnd) m-a mirat
la nceput, fiindca pentru mine ofticos era ala care se supara la jocurile de carti sau la fotbal: "Te oftici, ba, te
oftici!", striga cte unul; Oftica e boala grea, Cutare sufera de ea!...i se cnta ofticosului. Lumpa, dintre noi, cei
de la bloc, era cel mai ofticos. Pe locul doi era Simfonia-n Do Major.
Pna sa ajunga asistenta medicala la banca mea, copiii din clasa mi trageau cu forta deasupra
pupitrului bratul pe care voiam sa mi-l ascund: "Tovarasa! Tovarasa! Ia uitati la baia-tu'asta!" Asa ca sora i-a
lasat pe ceilalti balta si a venit n fundul clasei. Eram acum, ridicat n picioare, n centrul atentiei. mi amintesc
ca tremuram din toate ncheieturile. Toti colegii rdeau si se strmbau la mine. Asistenta mi-a luat bratul, mi-a
masurat pata, n crucis si-n curmezis, cu o rigla de plastic si a clatinat din cap. A vorbit putin n soapta cu
nvatatoarea. Dupa aceea ne-a dat pauza.
Dupa o vreme mi-au repetat IDR-ul, numai mie, fara sa stie colegii din clasa. Mi-a iesit la fel. Cnd am
vazut iarasi pata crescnd m-am rusinat foarte tare. Nu ma chinuiau numai hartuielile copiilor, care toata luna
schimonosisera poezii si cntece ca sa-mi poata miorlai n fata cuvntul cel de rusine:
Am cravata mea,
Sunt tebecist!
si ma mndresc cu ea,
Sunt tebecist!
mi cntau, vrndu-se n mine si suflndu-mi n fata. Iar dupa ora de romna cu "Preda Bu-zescu" mi
recitasera:
Tebecistul scoase o secure mica
si lovind pe Preda pavaza i strica!