Sunteți pe pagina 1din 70

Mic ghid de evoluție în noua energie - Vol.

Remer Ra

MIC GHID DE EVOLUȚIE ÎN NOUA ENERGIE


Volumul 1
MANUAL DE ORIENTARE
(fragmente)

Cuprins

Cuvânt înainte
Vechea energie versus Noua energie
Vechea energie. Caracteristicile vechii energii (3D)
Noua energie. Caracteristicile noii energii (4D)

Moștenirea școlii spirituale zamolxiene


Fundamentul
Ansamblul suflet-minte, concentrare, detașare, armonie, frumusețe, personalitate și
individualitate
7 axiome existențiale

Cunoaștere și Autocunoaștere
Corpul energetic
Sistemul senzorial
Corpul spiritual
Cele ”9 ceruri” ale Geei

Autocontrol și potențialitate
Programul de evoluție și trezire planetară
50 de legi universale
50 de porți ale cunoașterii

Noua energie versus Vechea energie

Vechea energie. Caracteristici.


Aceasta presupune evoluția în spațiul de conștiență 3D, adică spațiul de conștiență
care gravitează în jurul egoului, al simțurilor fizice și al valorilor materiale. În spațiul de
conștiență 3D, sistemul de valori este bazat pe dualitate iar egoul este primordial, astfel
că sunt avute în vedere valorile materiale și etichetele. Mecanismele motivaționale,
adică vectorii energo-informaționali care dinamizează omul, au în vedere cele cinci
”nestemate” ale egoului:
1. Bogăția (bani, obiecte, construcții, terenuri, acțiuni, titluri etc.)
2. Puterea (financiară, politică, administrativă, militară)
3. Plăcerea (în funcție de specificul fiecărei culturi)
4. Faima (slava deșartă, adică dorința de a fi cunoscut, popular, adorat, de a rămâne
în memoria oamenilor)
5. Cunoașterea (care ține de conștiența spațiului 3D, adică sunt căutate informațiile
care aduc mai multă bogăție, putere, faimă, plăceri diverse).
Aceste cinci ”nestemate” sunt cele care motivează oamenii aflați în stadiul 3D de
evoluție, indiferent de rasă, cultură, religie! Întotdeauna, oamenii au vrut mai multe
bunuri materiale, de orice fel, deoarece se identificau cu materia. Mai mulți bani și
bunuri materiale vor și occidentalii, dar și asiaticii, africanii sau sud-americanii. Cu
toate că fiecare rasă a produs culturi, religii și forme diverse de orânduire, acumularea
de bunuri materiale a rămas principalul scop al existenței lor. Oamenii s-au lăsat
înșelați, ademeniți și manipulați să lupte, să cucerească, să distrugă, să acapareze și să
ucidă alți oameni în numele unor așa-zise idealuri (politice sau religioase). Adevărul este
că în spatele acestor manipulări a stat setea de bogăție, putere, faimă, plăcere!
Având în vedere acest fapt, este cumva ”normal” ca acumulând cât mai multe bunuri
materiale, oamenii să se simtă mai protejați, mai în siguranță în această lume. Instinctul
de supraviețuire este așadar ”potolit” de bunurile materiale, bani, proprietăți etc.
Caracteristicile unei conștiențe 3D sunt următoarele:

 sistemul de valori are un caracter dual – aceasta implică adoptarea etichetelor:


bine-rău, malefic-benefic, sus-jos, mic-mare, slab-tare, bogat-sărăc, folositor-
nefolositor etc.
 atașament față de corpul fizic – această implică folosirea doar a celor cinci
simțuri fizice (văz, auz, gust, miros, pipăit).
 atașament față de etichete – profesie, rang, titlu, rasă, țară, religie, zonă, tradiție
etc.
 mecanismele motivaționale sunt bazate pe ego – egoul poate fi personal sau de
grup (orice fel de grup).
 dinamicile, motoarele de activitate au la bază acumularea și frica (în special frica
de moarte, de boală, de sărăcie, de singurătate, de abandon, de agresiuni diverse).
 dizarmonie pe relația trup-minte-suflet și gând-cuvânt-faptă.
 nevoia de a exterioriza atât bine cât și răul – această implică lipsa de
responsabilitate față de propriile gânduri, vorbe și fapte.
 tendința de acumulare continuă, atât a valorilor materiale (bani, bunuri, terenuri,
titluri) cât a informațiilor de tot felul – are la bază sentimentul de slăbiciune față
de forțele naturale (vitregiile de tot felul) și de separare de divinitate.

Noua energie. Caracteristici


Aceasta presupune depășirea condiționărilor materiale și axarea pe evoluția
spirituală. Valorile spirituale sunt dominante iar aspirațiile sunt mai numeroase decât
dorințele (acestea sunt minime și au în vedere doar strictul necesar).
Caracteristicile spațiului de conștiență 4D sunt următoarele:

 sistemul de valori este bazat pe cultivarea bunurilor spirituale.


 înțelegerea mecanismelor cauză efect – aceasta implică conștientizarea faptului
că orice gând, cuvânt și faptă reprezintă semințe plantate pe ogorul vieții și vom
culege ceea ce am semănat!
 armonie pe relația gând-cuvânt-faptă, trup-minte-suflet, trecut-prezent-viitor.
 conștientizarea și cultivarea corpurilor subtile, în special corpul energetic și cel
spiritual-luminic – aceasta implică trezirea și rafinarea simțurilor subtile.
 depășirea condiționărilor legate de timp, spațiu, conjuncturi, conexiuni – aceasta
implică înțelegerea faptului că nu condiționările exterioare sunt cele care
determina reușita.
 dispariția condiționărilor mentale și emoționale – aceasta implică eliberarea de
blocaje mentale și emoționale, depășirea tiparelor mentale rigide, agresive,
negative și pasive.

Moștenirea școlii spirituale zamolxiene

Fundamentul
Şcoala fondată de Zamolxe avea la bază multe elemente din şcolile spirituale ale
vremii, cunoscute sub numele de şcoli ale misterelor. Înainte de a se intra efectiv în
primul an de pregătire, exista o perioadă de jumătate de an în care discipolul trebuia să
se adapteze regimului sever de pregătire. Izolarea faţă de comunitate (şi familie), hrana
(care devenea vegetariana naturistă, deci netrecută prin foc) şi potolirea dorinţelor
cărnii (înfrânarea sexualităţii instinctive) erau primele deprinse.
După cele şase luni de pregătire, cei care simţeau că drumul lor este alături de
Zamolxe şi învăţători, urmau o pregătire complexă.
În principiu, se aveau în vedere opt „materii”:
1. Disciplina: ascultare, studiu, hărnicie, cumpătare, perseverenţă.
2. Cultivarea virtuţilor: iubire, voinţă, curaj, răbdare, modestie.
3. Obiectivele: pacea, dreptatea, adevărul, unitatea, progresul.
4. Autocunoaştere: ansamblul suflet-minte-trup, personalitate şi individualitate;
gând-cuvânt-faptă.
5. Eliberările: concentrare, detașare, imaginaţie, armonie, frumuseţe.
6. Autodezvoltarea: mărirea câmpului vital, creşterea gradului de conştienţă,
extinderea simţurilor.
7. Cauzalitate
8. Evoluţia spaţio-temporală: ordine-măsură-control, înţelepciune, creaţie.

Având în vedere faptul că spiritul nu se încadrează dimensiunea spațio-temporală,


putem spune că nici spiritualitatea nu poate fi cuantificată precum se întâmplă cu
valorile materiale. Mai mult, spiritualitatea nu poate fi depășită, demodată, perimată,
nici de curgerea timpului, nici de evoluția societății.
Se poate spune că baza noii spiritualități este aceeași ca la școala spirituală
zamolxiană.
Virtuțile sufletului: iubirea, voința, curajul, răbdarea, modestia
Obiectivele: pacea, dreptatea, adevărul, unitatea, evoluția
Autodisciplina: ascultarea, învățarea, hărnicia, perseverența,
cumpătarea
Aceste 15 principii-valori-virtuți reprezentau lucrul cel mai de preț din spiritualitatea
zamolxiană. Prin ele se formează un caracter puternic, echilibrat, sănătos, și care este în
perfectă rezonanță cu legile universale. Totul pleacă de aici, de la aceste 15 principii, și
totul se va întoarce aici!
În munca lor, discipolii și învățătorii nu aveau voie să încalce aceste principii,
indiferent de situația cu care se întâlneau. Acestea erau respectate cu sfințenie! Ele
determină un bun discernământ, cinste, corectitudine, competență.
La fel și în ziua de azi, aceste principii-valori-virtuți, datorită caracterului lor
atemporal, reprezintă baza noii spiritualități. Nu se bazează pe nicio doctrină partinică,
pe niciun personaj charismatic, pe nicio platformă ideologică, pe nicio filozofie sau
religie. Aceste principii nu pot fi în conflict cu nicio altă formă de spiritualitate sau
religie. Sunt valabile în orice colț al lumii, la orice popor, indiferent de tradiție.
Fără ca aceste principii să fie bine integrate în viața noastră, nu se poate vorbi de o
evoluție spirituală autentică!

Autodisciplina

Aceste prime cinci aspecte au în vedere dezvoltarea pe orizontală a omului, și sunt


încurajate inclusiv de sistemele clasice de evoluție, cum ar fi școala. Așadar, în aceste
sisteme sunt la mare preț ascultarea, studiul, hărnicia, perseverența și cumpătarea dar,
din păcate, nu se pune accentul pe modalitățile în care acestea pot fi deprinse și
dezvoltate, ci mai cu seamă se are în vedere zestrea așa-zis nativă cu care oamenii se
nasc, precum și caracterul format în primii ani ai copilăriei (cei șapte ani de acasă).
Ascultarea
Se are în vedere atât ascultarea de învățați (bătrâni, înțelepți, profesori, autorități,
preoți, experți etc.) cât și ascultarea de sine, folosindu-se simțurile subtile. Este vorba de
a asculta şi de ceea ce şoptește natura şi propriul suflet.
Acum nu mai este necesar să se petreacă o perioadă lungă de timp pentru
deprinderea ascultării interioare, precum la şcoala lui Pitagora (până la cinci ani), însă e
nevoie de ceva timp până când vor fi percepute atât „cuvintele” trupului, cât şi pe cele
ale sufletului şi ale minţii.
În școala zamolxiană, fiind aproape de natură şi atent îndrumaţi de învăţători,
discipolii reuşeau să înţeleagă relativ repede primele şoapte ale sufletului şi ale minţii.
Stări sufleteşti speciale, sentimente deosebite, percepţii fine, senzaţii aparte, toate
acestea formau noul limbaj care trebuia descifrat.
Ascultarea de trup – se face în deplină liniște și relaxare. Trupul întruchipează știința
desăvârșită a naturii, a divinității. Aproape toate elementele chimice din Univers sunt în
alcătuirea trupului nostru, într-o ordine și armonie desăvârșită. Dacă ne vom focaliza
atenția asupra trupului, suficient de mult timp, vom reuși să deprindem limbajul său
deosebit. Relația cu propriul nostru trup fizic va intra pe un nou făgaș. Noi, ca spirit,
suntem într-o relație strânsă cu trupul fizic, drept urmare ar trebui să abordăm trupul
din acest punct de vedere, și anume ca suport al spiritului.
Dacă abordăm trupul ca pe un obiect ce aparține egoului atunci relația va fi una
dizarmonioasă, dar dacă abordăm trupul ca fiind un instrument al spiritului atunci
trupul va își va recunoaște rolul de instrument al său și va colabora în cel mai bun mod
cu putință.
Dacă sunteți afectați de vreo boală, sau dacă aveți unul sau mai multe organe care nu
funcționează la capacitate maximă, este indicat să inițiați un dialog inedit cu propriul
vostru corp și, în particular, cu propriul organ bolnav. Acest lucru nu este chiar atât de
dificil de realizat precum pare la prima vedere, cu toate că trupul nu folosește limbajul
nostru. În timp (nu îndelungat), conștientul va înțelege mesaje trimise de trup atât pe
corpul energetic, cât și pe cel emoțional și mental. Astfel, mesajele vor veni sub forma
unor senzații, a unor emoții sau chiar stări mai fine, iar ulterior se vor declanșa
răspunsuri și în mental, sub forma unor idei, imagini, inspirații etc.
În primul rând trebuie să trimiteți gânduri de iubire către propriul vostru trup, să-i
mulțumiți pentru ajutorul oferit, iar apoi să-i cereți scuze pentru că nu v-ați purtat
cuviincios cu el în foarte multe ocazii. Vindecătorii din Hawaii ne oferă o metodă inedită
și extrem de eficientă de vindecare, atât personală cât și relațională. Această metodă
presupune folosirea a trei simple cuvinte: te iubesc, iartă-mă, îți mulțumesc!
Puteți cere apoi trupului și organului respectiv să se vindece, oferindu-i energie,
lumină, iubire, atenție.
Ascultarea de suflet – se face, de asemenea, într-o totală stare de relaxare și liniște.
Sufletul știe foarte bine de ce anume avem nevoie pentru a redobândi echilibrul interior,
pacea sufletească, dar trebuie să învățăm să ne deschidem urechile interne.
Pentru început, conștientul nostru va întreba sufletul despre cum se poate realiza
armonia pe relația minte-trup-suflet. Apoi se va avea în vedere descoperirea
eventualelor daruri cu care am venit la întrupare, cum ar fi talentele, deprinderile,
înclinațiile. Aici este important de avut în vedere faptul că este posibil ca în această viață
să exersăm acele talente, pentru a le desăvârși, sau este posibil să avem în vedere
dezvoltarea altora noi, caz în care vom avea parte de restricții în a le pune în valoare. În
acest caz se va lucra pe armonizare, echilibrare pe toate planurile.
Sunt patru forțe care dinamizează energiile sufletești:
1. Dorințele – acestea țin de ego și au în vedere sistemul dual de valori. Ele țin de
partea materială și au în vedere așa-zisele nestemate ale pământului: cunoașterea,
bogăția, puterea, faima, frumusețea.
2. Aspirațiile – acestea sunt căutările sufletului spre planurile superioare, spirituale,
și au în vedere depășirea condiției umane limitate. De regulă, aspirațiile sunt îndreptate
spre atingerea perfecțiunii, a îndumnezeirii ființei umane, spre nemurire, spre unirea cu
Totul, etc.
3. Forța de echilibrare (sistemul de reglaj karmic) – aceasta poate fi atât un veritabil
ajutor în calea evoluției spirituale cât și un aparent factor restrictiv. Regula de bază în
Univers este echilibrul (văzut ca proporție, alcătuire etc.) și armonia (văzută în sens
dinamic, evolutiv).
4. Programul evolutiv si intervențiile din lumile superioare.
Dacă se vor avea în vedere doar dorințele vom avea parte de dezechilibru și
dizarmonie, ceea ce într-un final va duce la frustrare, boli, rătăcire, restricții diverse,
suferință sufletească.
La fel ca și trupul, sufletul va răspunde prin intermediul unor energii emoționale
fine, deosebite. Alături de ele vom avea și „pachetul informațional”, care va fi în cele din
urmă descifrat de conștient într-un timp relativ scurt. Important este doar să avem
intenția clară pentru acest lucru. Ulterior, acestea vor ieși la suprafață prin intermediul
unor inspirații, idei etc. Soluțiile pentru problemele noastre vor fi optime, clare, la
obiect.
Ascultarea de minte – este vorba de explorarea minții superioare. Aceasta cuprinde:
1. Matricea informațională – este cea care coordonează toată dinamica ființei umane,
de la funcționarea celulei de bază până la dinamica celor mai complexe organe.
2. Programul evolutiv – este vorba de planul întocmit de ființele din sferele
superioare (numai la cererea noastră) astfel încât să evoluăm în mod optim. Trebuie
avut în vedere faptul că, deși un astfel de plan există pentru toată lumea, el nu poate
lucra peste liberul arbitru, chiar dacă acesta este dominat de ego. Programul evolutiv se
dezvăluie numai când dorințele legate de ego sunt depășite. Acestea din urmă sunt un
puternic bruiaj pentru programul evolutiv.
3. Metaconștientul (supraconștientul) – este vorba de acea parte a minții care ne
pune în conexiune cu lumile superioare, cu ceea ce noi numim divinitate, Logosul Divin.
Poarta de legătură cu divinitatea este sinele divin!
Sinele Divin poate fi accesat atunci când ne raportăm la cele mai înalte trăiri
sufletești, când vizualizăm cele mai frumoase imagini, când manifestăm cele mai
sublime gânduri de iubire și frumos, când aspirăm la cele mai frumoase și mai minunate
idealuri etc. Când reușim să convergem relaxarea totală a trupului cu mintea și sufletul
(conectate la cele de mai sus), putem spune că am atins o rază din Sinele Divin. Doar
prin această poartă ni se revelează Divinitatea!
Învățarea (studiul)
În trecut, datorită modului simplu de viață, existau foarte puține domenii care
necesitau un studiu de lungă durată. La ora actuala, științele s-au dezvoltat atât de mult
încât este imposibil să poți asimila (sau chiar citi) tot ceea ce s-a studiat, experimentat și
dezvoltat timp de mai multe sute de ani, sau chiar mii de ani.
La școala zamolxiană se studiau atât legile frumoase, care erau cu mult mai multe
decât am reuşit eu să percep, cât şi aspecte legate de trup, suflet şi minte. La acest stadiu
se aveau în vedere deprinderea cunoştinţelor predecesorilor, cu precădere ale bendiselor
şi ale preoţilor lui Gebeleizis. Adică învăţau despre cum poate fi vindecat corpul cu
ajutorul ierburilor, seminţelor, florilor, copacilor şi pietrelor. Bendisele dețineau
informații prețioase despre toate acestea și erau transmise din generație în generație.
Preoţii lui Gebeleizis aveau unele cunoştinţe legate de energetica organismului şi, până
la un anumit punct, puteau fi de ajutor în foarte multe situaţii.
Totuși, în ziua de azi trebuie să avem în vedere faptul că informația trebuie
discriminată în funcție de ceea ce avem nevoie pentru propria noastră evoluție. Aceasta
este o sarcină oarecum dificilă pentru cel care nu a învățat să-și asculte trupul, mintea și
sufletul, de aceea este extrem de important să fie deprinsă ascultarea.
La ora actuală, putem spune că deținem o cantitate uriașă de informații. Ba mai
mult, aceste informații pot fi accesate aproape gratuit (aceasta s-a numit în mediul
ezoteric ”descătușarea lăcașurilor leilor”). Problema cea mai mare o constituie selectarea
informațiilor. Dacă informațiile asimilate nu sunt în acord cu programul nostru evolutiv,
ele nu ne vor ajuta ci, dimpotrivă, vor avea un rol de balast, fapt care ne poate frâna
procesul evolutiv.
Dacă nu învățăm să ne ascultăm trupul, mintea și sufletul, nu vom reuși să facem față
oceanului de informații din jur. Presiunea din partea sistemului informațional va deveni
din ce în ce mai mare astfel că, fără un bun sistem de ghidaj, nu vom putea face față, fapt
ce va determina regresul evolutiv. Omul va fugi de evoluție, de societate, de progres, și
chiar de el însuși, retrăgându-se cu frustrare și adoptând un stil de viață automat, șters,
având tendințe spre vicii autodistructive, cum ar fi alcool, droguri, jocuri de noroc etc.
Pentru a naviga cu succes în acest ocean informațional trebuie să avem, asemenea
unui bun marinar, în primul rând un vas funcțional, o busolă, și o hartă.
Vasul reprezintă ansamblul trup-minte-suflet, care trebuie să lucreze în deplină
armonie, astfel că vom avea în vedere curățenia, hrănirea și dezvoltarea lor.
Busola este dată de ascultarea interioară, de ceea ce mintea, sufletul și trupul ne
șoptesc atunci când ne deschidem urechea interioară.
Harta reprezintă viziunea noastră asupra propriei vieți, astfel că trebuie să știm unde
suntem și încotro ne îndreptăm.
Astfel stând lucrurile, ne va fi lesne de ales (în oceanul informațional) ceea ce ne
servește în evoluția noastră. Ba mai mult, putem deveni noi înșine surse de informații
pentru cei din jurul nostru. Pas cu pas, vom descoperi că în interiorul nostru sunt
adevăratele surse de informații.
Hărnicia
Cu toții știm că succesul înseamnă 1% inspirație și 99% transpirație. Nu există creație
fără muncă! Discipolilor zamolxieni li se dezvolta atât cultul muncii individuale cât şi
cultul muncii colective. Oamenii erau adesea asociaţi cu arborii fructiferi, iar faptul că
unii dintre daci nu prosperau era considerată o ruşine.
La şcoala zamolxiană se muncea în egală măsură pe toate cele trei planuri: exista o
muncă fizică, una a minții (ascultare și învățare) şi o muncă de evoluție, dezvoltare
spirituală.
Când vizitau comunităţile şi răspândeau seminţele de lumină, adeseori discipolii
participau la unele dintre proiectele comunităţilor (lucrări de aducţiune, fântâni, case,
hambare etc.). Prin astfel de munci, discipolii și învățătorii zamolxieni nu doar ajutau
comunitatea dar își formau o legătură subtilă puternică cu sufletul colectiv al respectivei
comunități, iar acest lucru îi ajuta foarte mult atunci când răspândeau semințele de
lumină.
La fel ca în trecut, și în ziua de azi se poate spune că hărnicia este o mare virtute.
Munca individuală trebuie să fie împărțită pentru dezvoltarea întregului ansamblu trup-
minte-suflet. Chiar dacă cineva nu are studii superioare și prin natura muncii depune
mai mult efort fizic, nu trebuie să neglijeze munca intelectuală și nici cea spirituală.
Exersând ascultarea interioară, va reuși să fie un autodidact, putând chiar deveni un
bun învățat, un bun artist, sau un bun învățător spiritual.
Munca în folosul comunității poate lua forma voluntariatului (dacă timpul permite),
sau chiar ajutând pe cei care ne vin în cale. Ajutorul nu trebuie să fie neapărat material,
ci poate lua forma unor sfaturi, rugăciuni pentru comunitate, sprijinul energetic pentru
comunitate etc.
Fără îndoială că, în decursul timpului, rezultatele muncii nu vor întârzia să apară,
însă aceste rezultate nu trebuiesc raportate la celelalte persoane ci numai asupra
propriului trecut. Raportarea la alte persoane determină exacerbarea egoului și
pervertirea căii spirituale. Este deci important să fim mai buni, indiferent de domeniu,
doar față de cum eram înainte (cu o lună, un an, sau cu o oarecare perioadă în urmă).
Cumpătarea
În acest Univers, totul se bazează pe echilibru şi bună proporţie. Natura era cel mai
bun exemplu de echilibru şi bună proporţie, de aceea, în desele peregrinări prin natură,
discipolilor li se arătau în mod direct toate acestea. Învăţau despre echilibrul şi armonia
formelor, culorilor, despre ciclurile zi-noapte, despre echilibrul forţelor contrarii şi
modul de acţiune ale acestora asupra elementelor.
La fel de adevărate sunt aceste învățături și pentru zilele noastre. Ba mai mult,
datorită vieții trepidante, avem nevoie de cumpătare într-o măsură mai mare decât
aveau nevoie discipolii în trecut. Astfel, chiar dacă se întâmplă să avem parte de o bună
„deschidere” către un câștig material imediat nu trebuie neglijat cu niciun chip
echilibrul trup-minte-suflet.
De asemenea, va trebui să avem în vedere echilibrul și pe relația gând-cuvânt-faptă.
La fel cum în relația informație-energie-materie, materia le cuprinde și pe primele două,
tot așa fapta va cuprinde atât cuvântul cât și gândul. De aceea înțelepții din toate
neamurile și din toate vremurile au tot spus că faptele sunt cele care definesc omul. Iisus
spunea că așa cum pomul se cunoaște după roade, omul se cunoaște după fapte. Un om
echilibrat gândește, vorbește și înfăptuiește în armonie, atât cu el cât și cu cei din jurul
său.
Natura ne oferă cel mai bun exemplu de echilibru și armonie, de aceea este indicat să
fim cât mai des în mijlocul naturii, și să ne deschidem armoniei din jur. Vedem armonia
prin intermediul formelor, culorilor, sunetelor, energiilor, al dispunerii și dinamicii
elementelor etc., atât în regnul mineral, cât și în cel vegetal și animal. Trebuie doar să
deschidem și ochii minții și ai sufletului, și toate aceste minuni ne vor fi revelate.
Perseverenţa
Discipolii zamolxieni ştiau că nu trebuie cu niciun chip să se oprească din ceea ce
aveau de făcut. Pentru ei, nu exista punct final; ştiau că omul trebuie să se perfecţioneze
continuu, că nu există limite, atât în cunoaştere cât şi în dezvoltare.
Se spune că obosește doar acela care se oprește din drumul evoluției spirituale.
Adevărul este că nu există stagnare; fie suntem pe drumul evoluției, fie suntem pe
drumul involuției. Desigur, vor veni momente când pauzele vor fi binevenite, dar
acestea nu trebuie să fie un prilej de involuție, ci dimpotrivă. Evoluție înseamnă și
cultivarea frumosului, atât în zona culturală (pictură, muzică, sculptură, creație audio-
vizuală) cât și descoperirea minunilor naturii (munți, câmpii, mări, oceane, floră, faună
etc.).

Cultivarea virtuților

Virtuţile erau considerate (şi vor mai fi) cele mai de preţ comori ale omului. Prin ele,
omul este mai aproape de divinitate, de nemurire chiar. Virtuţile sunt cele care
transcend dualitatea, forma, timpul. Virtuţile nu au vârstă, de aceea se pot considera
mereu tinere. Toate virtuţile au putere asupra materiei; ele sunt totodată puteri prin
care omul se apropie de zei.
Omul se naşte cu anumite virtuţi (obţinute cu mult efort în vieţile anterioare), le
poate deprinde în decursul vieţii (prin numeroasele încercări), sau chiar pot fi primite
datorită capacităţii de accesare a planurilor înalte.
De regulă, virtuţile din naştere sunt voinţa şi curajul. Ele s-au „cimentat” pe corpul
spiritual datorită numeroaselor întrupări, prin care s-a experimentat lupta, negustoria,
calitatea de conducător, dar pot veni şi din prigonire, suferinţă, nedreptate etc. Chiar
dacă aceste virtuţi pot fi un „bun” din naştere, ele trebuie continuu dezvoltate, rafinate,
altminteri rămân în „adormire”. De asemenea, voinţa şi curajul trebuie neapărat
controlate de echilibru, bun simţ şi cunoaştere, iar prin toate acestea se deprind
răbdarea şi modestia. Acestea două sunt considerate chiar mai importante decât voinţa
şi curajul, deoarece au o mult mai mare putere de a schimba lucrurile în planul material.
Iubirea
Este cea mai mare putere a omului, este prima emanație a spiritului și animatorul
prim al sufletului. Iubirea este puterea care unește și vindecă oamenii, indiferent de
culoare, religie, tradiții sau apartenență ideologică.
Din păcate, în vremurile actuale, iubirea este înlocuită, din ce în ce mai des, cu
senzualitatea, cu plăcerea carnală, ceea ce înseamnă un blocaj imens la nivelul
sufletului. Ba mai mult, cercetătorii au făcut aceeași greșeală, de a considera iubirea ca
fiind un aranjament biochimic de moment, care ar dura în jur de doi ani și jumătate.
Deci avem iarăși confuzie între atracția carnală (ce ține într-adevăr de biochimie) și
iubire. Ba mai mult, OMS (Organizația Mondială a Sănătății) a introdus-o în rândul
deranjamentelor mentale. Adevărul e că iubirea este incomparabil mai puternică decât
atracția biochimică a trupului. Iubirea pentru copii sau pentru părinți, de exemplu, nu
durează doar doi ani și jumătate, ci chiar transcende viața, deci poate dura mai multe
vieți.
Din păcate, oamenii s-au atașat atât de mult de corpul fizic încât afirmațiile acestor
cercetători par să le confirme ipotezele, astfel că majoritatea oamenilor consideră că
tinerețea este perioada iubirilor. Nimic mai fals! Iubirea nu este condiționată de nimic,
nici de trup, nici de vremuri, nici de vârstă, nici de vreo condiție anume. Iubirea se
deschide doar iubirii și nu ține cont de nicio vârstă.
Pentru descătușarea energiilor iubirii trebuiesc rupte atașamentele de corpul fizic.
Noi nu suntem corpul fizic ci suflete care au un corp fizic. Suntem cu mult mai mult
decât trupul. Acesta este un instrument al sufletului, un mijloc de manifestare în planul
fizic (3D).
Următoare tehnică (meditație dinamică) poate determina, într-un timp scurt,
ruperea unor blocaje la nivelul emoțional și mental, care nu permit manifestarea
sufletului, adică a iubirii din ființa noastră lăuntrică.
Ne vom așeza într-o poziție cât mai confortabilă, fie turcește, fie întinși pe spate.
Pentru început, ne vom relaxa fiecare membru, fiecare parte a corpului, astfel încât să
nu avem niciun fel de deviere a atenției către propriul corp.
Când simțim că trupul este pe deplin relaxat, ne vom muta conștiența către trupul
nostru luminic. Fiecare ființă umană are acest corp de lumină; el este dincolo de corpul
energetic, emoțional și mental. Printr-un act de voință ne vom detașa trupul de lumină
de celelalte corpuri.
Ne vom privi brațele de lumină, trunchiul de lumină, picioarele de lumină, și vom
admira perfecțiunea sa. Trupul de lumină este perfecțiunea întruchipată, este primul
trup al spiritului, fiind sursa primă de energie și lumină pentru matricea noastră bio-
informațională. Acest trup de lumină nu are defecte, nu are vârstă, nu are niciun fel de
condiționări și poate lua orice formă. Singura sa menire este să manifeste iubire,
lumină, armonie, frumusețe.
Vom observa, în foarte scurt timp, că alte trupuri de lumină se apropie de noi. Vom
simți fiori plăcuți și senzații din ce în ce mai rafinate și plăcute. Fiecare astfel de trup de
lumină este perfect, precum este și al vostru. Vă veți uni mâinile de lumină, vă veți
îmbrățișa, veți zbura având brațele de lumină în jurul celuilalt. Formați sfere de lumină
din trupurile voastre luminice. Spuneți fiecărui trup de lumină cât de multă iubire
simțiți și vi se va răspunde la fel.
Jucați-vă cu energia voastră luminică; creați sfere de diferite culori, umpleți-le cu
iubire, lumină, bucurie, și dăruiți-le celorlalți. Gustați din aceste sfere, simțiți căldura
lor deosebită, permiteți sentimentelor să se manifeste fără niciun fel de reținere. Nu
permiteți nicio formă de cenzură sufletească. Dacă simțiți nevoia să vă uniți intim cu un
alt trup de lumină lăsați lucrurile să se desfășoare, veți observa imediat că sunt trupuri
de lumină care vor dori același lucru și veți face dragoste în cea mai minunată și rafinată
formă.
Permiteți-vă să aflați cât de mult poate lumina trupul vostru luminic, cât de multă
iubire poate primi și oferi, cât de multă bucurie poate simți.
Cu fiecare astfel de meditație dinamică veți reuși să descătușați tot mai multe energii
deosebite din corpul vostru luminic, și să manifestați tot mai multă iubire în viața
voastră. Veți vedea că și în planul fizic iubirea se alătură iubirii; întâi veți găsi iubirea
din interiorul vostru și apoi se va manifesta și în exterior.
Voința
Este aspectul motivațional, motorul din spatele oricărei acțiuni pe termen mediu sau
lung. Este important să distingem în mod clar care sunt motivațiile care se află în
spatele acțiunilor noastre.
Există două tipuri de motivații pentru acțiunile noastre:
1. Motivațiile care au ca obiect egoul și necesitatea
2. Motivațiile care au ca obiect sufletul, evoluția spirituală
Motivațiile care au ca obiect egoul și anumite necesități sunt cele care determină
focalizarea forțelor fizice, mentale, emoționale, pentru atingerea unor obiective, sau
dobândirea unor bunuri, funcții, titluri etc., iar cele care au ca obiect evoluția spirituală
vin din cele mai profunde straturi ale ființei noastre, și au ca obiectiv atingerea sferelor
superioare, îndumnezeirea, revenirea la Sursa Primordială.
Voința care se află în spatele acțiunilor pornite din ego nu este neapărat ne benefică
atâta vreme cât acțiunile noastre respectă principiile de bază, adică nu deranjează și nu
dăunează altor ființe în niciun fel.
Nu întâmplător s-a spus că este extrem de important să se stabilească o bună relație
între conștiință și ansamblul trup-minte-suflet. Dacă cineva simte un impuls puternic
pentru a aduna putere, cunoaștere, bogăție, faimă, atunci nimeni nu are dreptul să-i
conteste alegerea. Va avea parte de ce și-a propus în funcție de energia (fizică,
emoțională, mentală) investită.
Voința este în strânsă legătură cu viziunea, pe termen mediu și lung, legată de
propria persoană astfel că, cine nu știe ce vrea de la sine, care nu are o viziune, un plan
bine stabilit, nu poate avea nici energia necesară, nici voința de a merge mai departe.
Obiective precum a fi mai bogat, mai puternic, a obține mai multe titluri etc., nu au nicio
valoare dacă nu există un plan desfășurat în spațiu-timp. Acest plan reprezintă
informația din spatele voinței. În orice materializare se va respecta relația de cauzalitate
informație-energie-materie. Dacă viziunea (planul, platforma) este clară, și nu se va
schimba între timp, va acumula energie și apoi se va materializa.
Dacă planul este în acord cu ceea ce ne-a șoptit trupul, mintea și sufletul, atunci
voința noastră va fi de fier, și vom merge până la capăt, adică până la materializarea
dorințelor.
Voința care are ca obiectiv evoluția spirituală vine din atingerea specială a celor mai
subtile straturi ale sufletului. Acolo sunt vibrațiile primordiale, amintirile, emoțiile, când
eram doar suflete în oceanul de lumină infinită al Sursei Primordiale. Aceste straturi pot
fi atinse prin intermediul unor experiențe deosebite, prin meditații speciale, ori prin
intervenția unor ființe din sferele superioare. Odată atinse aceste straturi, vibrațiile
descătușate vor schimba total viața omului, astfel că evoluția spirituală va fi principalul
țel în viață. Voința unui astfel de om este asemenea diamantului, putând suporta orice
fel de greutăți și restricții de ordin material.
Curajul
Curajul a fost, și încă este, una dintre cele mai apreciate virtuți dar, pentru a o
evidenția și dezvolta, trebuiesc eliminate neîncrederea, frica şi îndoiala. Curajul a fost
virtutea de bază a războinicilor. Vitejia, bravura, neînfricarea erau, într-adevăr, cele mai
apreciate calități ale războinicului, dar acestea erau temperate de cumpătare,
înțelepciune și un anumit cod al onoarei.
Curajul nu este o virtute de bază doar pentru războinici, ci este o calitate sufletească
necesară oricărui căutător al împărăției divine. Nu este ușor să asculți de șoaptele
sufletului și, dacă este necesar, să mergi înainte și să lași totul în urmă. Curajul este
necesar și negustorilor, și celor ce administrează și veghează asupra bunului mers al
unei comunități, și exploratorilor, și celor care determină progresul unei comunități sau
ai unui domeniu anume etc.
Orice schimbare reală din viața noastră se datorează unui act de curaj, unei decizii
asumate. Se poate spune că viața fiecăruia este rezultanta deciziilor pe care le-a luat
până la acel moment. Orice decizie este un act de curaj, deoarece se asumă
responsabilitatea. Curajul de a acționa va fi cel care determină orice fel de schimbare în
realitatea obiectivă.
Pentru dobândirea şi creşterea mai rapidă a acestei virtuți, şcolile de iniţiere ale
tuturor timpurilor au întocmit o serie de programe (tehnici) specifice. Tehnicile difereau
în funcţie de zona geografică, de istoria şi tradiţiile populaţiei respective. Spre exemplu,
dacă în Egipt testul curajului implica mersul printre crocodili şi şerpi, în Dacia,
învăţătorii zamolxieni se foloseau de lupi şi urşi. De asemenea, fiecare discipol trebuia
să traverseze de unul singur un lanţ muntos, fără niciun fel de ajutor.
Pentru a fi considerat demn de nivelul al treilea (în școala zamolxiană), discipolul
trebuia să traverseze o peşteră foarte lungă. Era o sarcină extrem de dificilă, care ţinea
mai multe zile. Traseul era deosebit de dificil, cu suişuri şi coborâşuri în pantă mare, în
beznă totală, şi cu o senzaţie puternică de istovire fizică şi psihică, precum şi o stare de
totală debusolare.
Astfel de teste puneau la încercare nu doar voința și curajul, dar și răbdarea, credința
în propriile puteri, precum ajutau și la dezvoltarea unor capacități considerate
paranormale.
Fiecare dintre dumneavoastră, ați fost cel puțin o dată războinic (soldat) într-o viață
anterioară. De asemenea, ați fost de mai multe ori implicat în activități care necesitau
curaj și asumarea unor responsabilități, precum negustor, administrator sau conducător
(mai mic sau mai mare). Astfel, curajul dovedit în acele vieți s-a imprimat în zestrea
voastră spirituală, în corpul vostru cauzal, sub forma unor vibrații specifice. În timp
relativ scurt, folosind următoarea tehnică de regresie, se pot accesa acele vibrații și
folosi în viața noastră.
La fel ca la tehnica de accesare a corpului luminic, ne vom așeza într-o poziție cât mai
confortabilă, fie turcește, fie întinși pe spate. Pentru început, ne vom relaxa fiecare
membru, fiecare parte a corpului, astfel încât să nu avem niciun fel de deviere a atenției
către propriul corp fizic.
Când simțim că trupul este pe deplin relaxat, vom avea în vedere intenția de a
pătrunde în subconștient și de a accesa vibrațiile din viețile anterioare în care am dat
dovadă de curaj, de responsabilitate, de vitejie etc.
Transmitem un ordin clar către subconștient să ne faciliteze legătura cu o viață
anterioară în care am participat la o bătălie, și în care curajul nostru s-a manifestat cu
putere.
În continuare, rămâneți în starea de relaxare și așteptați... S-ar putea ca primele
flashuri să apară din prima încercare. Rămâneți pasivi, chiar dacă veți începe să auziți
zăngănit de arme, cai nechezând, sau țipete de luptă. S-ar putea să simțiți efectiv sabia,
sulița, arcul, sau unealta voastră de luptă în mână; veți putea simți sub voi silueta
calului, armura, sau chiar o durerea unei răni. Este posibil să vă vedeți chiar în timp ce
vă luptați cu un alt războinic. Nu veți simți nicio frică, ci doar forța deosebită care vă
animă curajul de a participa la această luptă.
Dacă simțiți un fior, oarecum rece, în zona abdomenului, înseamnă că ați preluat
vibrația momentului. Tot printr-un act de intenție, veți ieși din regresie și din meditație.
Vibrația aceasta vă va ajuta și în viața actuală, atunci când trebuie să înfruntați o situație
anume, când trebuie să alegeți, să decideți într-o situație delicată. Vă va ajuta să spuneți
nu sau da atunci când este cazul; vă va ajuta să vă expuneți și să vă argumentați părerea
atunci când situația o cere; vă va ajuta să vă apărați interesul, punctul de vedere etc.
Rețineți că degeaba aveți toată bogăția din lume, toată cunoașterea și toată răbdarea
sfinților, dacă nu aveți și curajul de a vă implica, de a acționa, de a participa la dinamica
realității!
Răbdarea
Răbdarea, ca bun spiritual, este forța rezultantă a voinţei, echilibrului, cunoaşterii și,
mai ales, a experienței. Acestea dau viziunea de ansamblu asupra mersurilor lucrurilor
(ştiinţa dinamicii ciclurilor). Astfel, înţeleptul ştie că există un timp pentru orice acţiune,
precum şi o măsură.
Răbdarea cere timp, cere efort, cere sacrificii, de aceea se spune că fructele răbdării
sunt cele mai dulci cu putință.
Modestia
Asemenea răbdării, și modestia (smerenia) este o virtute specială, care se obține
numai în timp, și adesea cere sacrificii, suferință și multă înțelepciune deoarece
modestia se obține numai în dauna egoului.
Modestia este asemenea unei chei universale, prin care se deschid toate ușile. În
Proverbe (22.4) se spune că „răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăţia, slava şi
viaţa.” Frica de Domnul se referă la respectul față de Sursa Primordială, față creația și
legile Sale.
Se pare că divinitatea a ales o formă neobișnuită (pentru mintea umană) de a testa
modestia în om. Un om smerit în fața celor puternici sau în fața divinității nu are nimic
de a face cu modestia, smerenia, ci este doar o formă de manifestare a fricii. Modestia
este verificată prin felul în care te porți cu cei considerați sub nivelul tău de evoluție. La
fel cum caracterul omului iese în evidență atunci când este pus în situații tensionate sau
la limită, tot așa, modestia strălucește atunci când respecți viața oricărui om, indiferent
de cât de rău a ajuns, indiferent dacă se afla la periferia scării sociale. Un om care a
câștigat darul modestiei, smereniei, nu va privi la aceste atribute, nu va privi la condiția
socială a omului, ci numai la spiritul care animă acel trup.

Obiectivele
În comunitate, discipolii urmăreau scopuri clar definite. Nu interveneau cu nimic
acolo unde nu era cazul. În general, urmăreau să aducă pacea în locul conflictului,
dreptatea în locul nedreptăţii, adevărul în locul minciunii, unitatea în locul dezbinării şi
progresul acolo unde minţile şi inimile oamenilor erau deschise.
Foarte rar interveneau în mod direct în aplanarea conflictelor locale. Cel mai adesea
căutau să găsească punctele comune şi să-i convingă, prin exemple indirecte, că orice
conflict se perpetuează datorită lipsei de viziune, şi mai ales din multă necunoaştere. În
unele comunităţi, foarte uşor reuşeau să-i convingă pe oameni de faptul că mult mai
multe lucruri bune aduce pacea decât conflictul. Pentru exemplificare, dădeau
nenumărate exemple din natură.
Discipolilor din al doilea an li se cereau să facă un fel de rezumat al conflictului, în
care trebuiau identifice tipul de conflict, să ţină cont de cauze, de sursele de perpetuare a
conflictului, şi care ar fi fost cele mai bune metode de aplanare. Existau conflicte legate
de elementul pământ (conflictele care aveau ca substrat posesiunea materială sau
incompatibilităţi legate de gândirea rigidă), de elementul apă (jigniri, invidii, iubiri
trădate etc.), de foc (pasiuni legate de putere şi faimă), şi de aer (conflicte de idei, viziuni
divergente, temeri diverse).
Dacă observau că este vorba de un conflict mai vechi, sau care implica răni mai
adânci, deci mai greu de vindecat, discipolii atrăgeau atenţia învăţătorilor, iar aceştia
interveneau la nivel subtil pentru aplanare. Trebuie spus că învăţătorii nu interveneau
de fiecare dată, ci numai când realizau că nu există lecţie de învăţat sau de plătit
(karmă). Folosind triada intenţie-imagine-emoţie, învăţătorii sau discipolii mai avansaţi
reuşeau să inducă celor aflaţi în conflict (învăţătorii puteau face asta chiar asupra unei
întregi comunităţi) stări deosebite, elevate, care ar fi avut ca rezultat o puternică dorinţă
de împăcare, de pace. Secretul consta în faptul că se adresau sufletului și nu minții.
La fel stă situația și în ziua de azi. În viitor, vom întâlni cu siguranță destule ocazii
când va trebui să aplanăm diferite conflicte, când adevărul va trebui scos la suprafață,
când dreptatea se cere a fi făcută.
Pacea – se referă nu numai la eliminarea violenţei fizice faţă de alte persoane ci la
orice fel de violenţă, inclusiv faţă de animale sau chiar plante şi obiecte. Este
echivalentul lui „să nu ucizi” şi „să nu ridici mâna asupra aproapelui tău” din legea lui
Moise.
Violenţa trebuie depistată şi eliminată încă din stadiul incipient, adică de la stadiul
de gând. Violenţa este forma de manifestare cea mai inferioară de care este capabilă o
persoană. Prin violenţă, omul ajunge să se identifice cu regnul animal (inferior).
Întotdeauna violenţa este răspunsul unei persoane slab dezvoltate din punct de vedere
mental şi denotă slăbiciune, teamă, sclavie. Violenţa verbală este şi ea extrem de nocivă
şi denotă un psihomental impur, oscilant, instabil şi temător. Violenţa mentală (fără a fi
exprimată verbal sau fizic) este de asemenea foarte nocivă, deoarece informaţia are
tendinţa de-a ieşi la suprafaţă şi, într-un fel sau altul, se va ajunge în cele din urmă la
violenţa verbală sau chiar fizică, iar dacă nu va putea să se exprime în exterior, se va
manifesta în interior, cauzând probleme fizice (boli diverse) sau psihice.
Violenţa nu poate fi eliminată până când nu este eliminată teama! Cultivarea păcii
este consecinţa procesului de autocontrol mental. Eliberarea de violenţa fizică sau
verbală este mult mai simplu de realizat, însă eliberarea de violenţa mentală este destul
de dificil de realizat şi aceasta ţine de depistarea şi eliminarea tuturor blocajelor mentale
şi plasarea conştientului deasupra tuturor schemelor mentale prin care instinctele
primare (supravieţuire, conservare, adaptare) şi egoul se perpetuează dincolo de
necesitate. Aşadar, sunt foarte multe de făcut în această privinţă.
Violenţa asupra animalelor este de asemenea o formă inferioară de manifestare şi
denotă complexe de inferioritate, egoism exacerbat, laşitate, subdezvoltare
psihomentală. O formă de violenţă este şi acceptarea tacită a cruzimii şi a crimelor
altora asupra lor (pentru blănuri, mâncare, diverse suveniruri, circ, etc) iar acest lucru
se face prin cumpărarea produselor. Cel care cultivă pacea ajunge de regulă să elimine în
scurt timp alimentaţia bazată pe carne. În stadii mai avansate de cultivare, ajunge să
consume doar fructe şi legume care nu distrug planta.
Adevărul – este echivalentul lui „să nu minţi” din legea lui Moise. Este o regulă
extrem de importantă deoarece minciuna (de orice fel ar fi ea) ne pune împotriva
realităţii şi acest lucru este cât se poate de nociv. Nimeni şi nimic nu se poate opune
realităţii, de aceea minciuna are consecinţe dintre cele mai neplăcute. În tradiţia
creştină se spune că minciuna este arma principală a diavolului. Minciunile au diferite
grade de maleficitate:
- minciuni care determină reacţiile violente din punct de vedere social: război,
revolte, crime împotriva altei rase sau popoare (evrei, negri, arabi, etc.) sau care
învrăjbesc comunităţi religioase.
- minciuni care induc teamă şi nesiguranţă şi prin care se menţine omul înlănţuit
fizic şi psihic. Aceste sunt minciunile din politică, religie, sistemele autoritare.
- minciuni care determină manipularea sau folosirea bunurilor şi valorilor altora:
industrie, comerţ, instituţii diverse, mass-media.
Minciuna merge mână în mână cu înşelăciunea, suspiciunea, ego-ul. Cel care se
foloseşte de neadevăr va ajunge cu siguranţă să guste roadele sale amare.
Cei care mint pentru a obţine poziţii privilegiate, bunuri materiale, influenţă, îşi
atrag o karmă foarte grea, care de regulă se curăţă prin handicap, boli diverse şi situaţii
prin care sunt puşi în poziţii asemănătoare cu cele pe care el le-a creat altora. Minciunile
mai „nevinovate” sunt şi ele plătite în funcţie de cât de mult sunt împotriva realităţii.

Ansamblul suflet - minte

Fără doar și poate, autocontrolul presupune armonia dintre minte și suflet (rațiune și
simțire), dintre interior și exterior, dintre ”mamiferul” din noi și ”îngerul” din noi.
Pentru a realiza acest lucru vom avea în vedere două practici.
Prima dintre ele vizează autoanaliza și implică alcătuirea propriei hărți a minții și a
sufletului. Se va ține cont de fiecare aspect din tabelul de mai jos. Se va aloca cel puțin o
zi pentru fiecare din cele 20 aspecte (sufletești și mentale).
Aspectele sufletești: dorințele, senzualitatea, afectivitatea, satisfacția,
bucuria, fascinația, aspirațiile, împlinirea, extazul, iubirea.
Aspectele mentale: memoria, receptivitatea, expresivitatea, imaginația,
claritatea, focalizarea, înțelegerea, inteligența, viziunea, înțelepciunea.
Aspecte sufletești:
Dorințele – chiar dacă acestea au în vedere egoul, dorințele sunt importante și
trebuie să recunoaștem că ele fac parte din cotidian. Este bine să ne înțelegem dorințele,
să nu le reprimăm, altminteri se vor dezvolta în alte unghere ale sufletului. Dorințele țin
de partea materială, profesională, socială etc. Putem avea succes în a ne îndeplini
dorințele atâta vreme cât investim timp, energie și perseverăm. Bineînțeles, nu trebuie
să încălcăm niciuna din cele 15 principii/valori prezentate înainte.
Chiar dacă Buddha spunea că dorințele aduc suferința, trebuie să ținem cont că pe
vremea sa (circa 500 îH), climatul general era cu totul diferit. Era foarte greu în acele
vremuri să îți poți îndeplini dorințele, dincolo de necesitățile de bază (hrană, adăpost,
partener de viață). Dorințele nu sunt negative, atâta vreme cât sunt angrenate virtuțile
(în special voința, curajul, răbdarea, hărnicia, perseverența, ascultarea, învățarea,
cumpătarea). Dar mai trebuie spus că nimeni nu a găsit împlinire în îndeplinirea
dorințelor.
Senzualitatea – are în vedere plăcerea, bucuriile trupești din viața noastră de toate
zilele. Nu este vorba numai de aspectele de țin de sexualitate ci și de confortul fizic,
plăcerile culinare etc. Este important să nu uităm că senzualitatea are în vedere toate
aspectele senzoriale. Există o senzualitate a auzului, a văzului, a mirosului, a simțului
tactil, a gustului. Veți avea în vedere o explorare a senzualității tuturor acestor simțuri.
Într-o stare de relaxare profundă, vă puteți întreba ochii: Ce anume ai vrea să vezi? Ce
fel de peisaje ți-ar plăcea să admiri? Ce fel de chipuri de oameni aduc plăcere vederii? Ce
fel de lucruri ai vrea să vezi? Care sunt culorile preferate? Ce forme ? La fel puteți vorbi
cu urechile... Care sunete îți aduc plăcere? Ce anume ai vrea să auzi? Ce fel de muzică?
Ce sunete din natură te liniștesc? Ce fel de voci de oameni și animale preferi?
Afectivitatea – este vorba de o deschidere sufletească specială față de grupuri,
oameni, animale, plante, obiecte. Afectivitatea diferă de iubire datorită lipsei
profunzimii, însă nu înseamnă că este lipsită de importanță. Afectivitatea este o
componentă importantă în sfera personalității noastre deoarece poate fi un motor
evolutiv și chiar un vector al socializării.
Unii oameni simt o plăcere deosebită de a fi în natură, dezvoltând o formă de
afectivitatea cu ea. Alții preferă animalele (se poate merge până la iubire profundă). Unii
preferă sportul, alții pietrele, cristalele etc. Poate descoperiți o deschidere sufletească
aparte către artă, literatură, arta audio-vizuală etc. Orice aduce plăcere și bucurie
sufletului (nu egoului), poate fi considerată hrană pentru el.
Satisfacția – este vorba de sentimentul de mulțumire interioară atunci când efortul
nostru este încununat de succes. A se deosebi de acea satisfacție bolnavă care implică
suferința sau insuccesul celor pe care nu îi considerăm apropiați. Întrebați-vă, timp de
mai multe zile (puneți energie în această întrebare): făcând ce anume îmi va aduce
satisfacție? Ce fel de activitate mă va satisface?
Bucuria – este vorba sentimentul avut atunci când exteriorul confirmă faptul că
divinitatea este în orice loc și în orice om. Bucuriile sunt cele care vin din exterior, de la
alți oameni, evenimente, întâmplări neașteptate (surprize) etc. Întrebați-vă ce fel de
bucurii ați vrea să vină de la ceilalți oameni, de la Univers, de la Divinitate?
Fascinația – reprezintă starea sufletească resimțită atunci când explorăm minunile
universului interior și exterior, când redescoperim tărâmurile magice ale divinității. Nu
există limite pentru asta! Întotdeauna va exista un motiv de fascinație! Important este să
nu ne limităm la ceea ce știm și înțelegem și să pătrundem fără teamă în micro și macro
univers. Dacă suntem deschiși, fiecare zi este o sursă de fascinație pentru noi! Fascinația
este o mare surse de energie sufletească!
Aspirația – acestea sunt căutările sufletului spre planurile superioare, spirituale și
au în vedere depășirea condiției umane limitate. De regulă, aspirațiile sunt îndreptate
spre atingerea perfecțiunii, a îndumnezeirii ființei umane, spre nemurire, spre unirea cu
Totul, revenirea la Tatăl Ceresc etc. Aspirația este motorul principal al evoluției
spirituale! Dacă dorințele sunt mai multe și ne acaparează energia mai mult decât o fac
aspirațiile, înseamnă că suntem mai mult legați de spațiul de conștiență 3D. Important
este să avem mai multe aspirații (căutări ale sufletului) decât dorințe (căutări ale
egoului).
Împlinirea – este sentimentul plenar resimțit de toată ființa noastră în momentul
în care realizăm că suntem în armonie cu noi înșine și cu Universul. Ne simțim împliniți
când ne respectăm programul evolutiv! Împlinirea este o foarte bună hrană spirituală!
Ea vine atunci când știm și simțim că suntem pe drumul cel bun al evoluției din toate
punctele de vedere, că suntem fărâme ale divinității!
Timp de câteva zile, întrebați-vă: ce anume îmi lipsește pentru a fi împlinit?
Extazul – este o stare de exaltare care apare în momentele când simțim puternic
atingerea divinității, când legăturile noastre cu exteriorul sunt aparent rupte, când
suntem cuprinși cu totul de experiența respectivă. Aceste rare momente realizează
conexiuni cu cele mai profunde straturi ale ființei noastre și ne marchează pentru toată
viața.
Dacă nu ați avut parte de astfel de momente, spuneți cu forță, de cel puțin 100 de ori,
cu fiecare fibră a ființei voastre:
Mă deschid din plin Divinității!
Mă deschid din plin Universului!
Sunt deschis experienței extazului!
Iubirea – reprezintă sentimentul cel mai frumos, cel mai pur și cel mai hrănitor
pentru suflet. Este emanația naturală a spiritului nostru! Noi suntem iubire pură în cel
mai profund strat al ființei noastre. Datoria noastră este să redescoperim în sinele
profund acest sentiment și apoi să o manifestăm în jurul nostru.
În fiecare zi vom avea în vedere toate aceste stări ale sufletului. Vom explora fiecare
sentiment în parte, când le-am experimentat și ce amprente au lăsat în sufletul nostru.

Aspecte mentale
Memoria - capacitatea de a reține momente, date, mișcări, senzații, sentimente etc.
Vorbim de totalitatea informaţiilor acumulate de-a lungul vieţii, începând de la primele
amintiri ale copilăriei, informaţiile acumulate la şcoală, din diverse experienţe, loc de
muncă, cultură generală, călătorii, preocupări, studii etc.
Veți sta întinși și apoi sonda memoria. Veți merge în ”jos timp”! Vă veți conecta la
luna trecută și lăsați amintirile să curgă. Nu forțați memoria, ci lăsați-o să curgă, pur și
simplu! Apoi vă conectați la anul trecut și lăsați informațiile să vină! Fiți martor al
acestor evenimente! Apoi cu doi ani, trei, patru, cinci... Mergeți până ajungeți la
copilăria primară, la primele amintiri! Observați ce fel de amintiri apar! Cele mai
puternice amintiri sunt cele care au la bază emoțiile, indiferent dacă sunt pozitive sau
negative! Se știe că memoria afectivă este cea mai puternică! Dacă apar amintiri
negative, înseamnă că aveți de lucrat (iertare, eliberare, mulțumire, iubire,
binecuvântare).
Receptivitatea – capacitatea de a obține și de a asimila ușor informațiile. Acest
lucru depinde de capacitatea de concentrare, de planurile întocmite pe termen scurt și
mediu, de gradul de deschidere față de tot și toate. Cu cât o persoană este mai egotică cu
atât receptivitatea sa este mai mică.
Gradul de receptivitate crește odată cu evoluția spirituală, cu gradul de echilibru, cu
nivelul cultural, dezvoltarea de noi abilități etc. Întrebați-vă: care ar fi cărțile pe care ar
trebui să le recitesc? Este vorba de cărțile (fizice sau electronice) pe care le deținem, deci
nu vorbim de citirea unor cărți noi. Cu siguranță că răspunsul va apărea în foarte scurt
timp. Vor fi mici flash-uri de imagine ale acelor cărți. Recitindu-le, veți descoperi lucruri
absolut inedite, noi în acele cărți. Acestea nu au fost recepționate la citirea anterioară
pentru că nu ați avut gradul necesar de receptivitate!
Expresivitatea – este vorba de capacitatea de a comunica cu ușurință date, stări,
procese, sentimente, imagini, aspecte profunde sau abstracte. Această capacitate este o
sumă a tuturor celorlalte. Omul are mai multe capacități de exprimare (prin scris,
vorbit, prin formă, culoare, sunet, simboluri, formule abstracte, artă și cultură,
comunicare subtilă). Observați unde sunteți deficitari și unde sunteți avantajați!
Rafinați (dar și exploatați) unde veți descoperi calități și exersați, dezvoltați acolo unde
sunteți deficitari.
Imaginația – capacitatea de a genera imagini, situații, procese complexe, folosind
date, idei, concepte din realitatea înconjurătoare. Imaginația este în primul rând creație.
Imaginația poate fi negativă, haotică, fără a avea legături cu realitatea sau poate fi
creativă, inovatoare, care servește evoluția în ansamblu.
Imaginația este un proces de creație atâta vreme cât este controlată de voință! Dacă
voința este mai puternică decât voința, atunci vorbim de reactivitate!
Claritatea – este vorba de luciditate, de limpezime în gândire. Implică o cunoaștere
clară și profundă a realității, a evoluției unor situații. Întrebați-vă ce anume nu vă este
clar în ceea ce vă privește! Care sunt necunoscutele în ceea ce privește viața voastră,
dinamica voastră, evoluția voastră, conexiunile voastre! Dacă vom insista cu această
întrebare, răspunsurile vor veni în cele din urmă!
Focalizarea – capacitatea de a menține atenția asupra unui obiect, proces, gând,
situații, activități, fără a interfera cu altele. O metodă de a vă verifica gradul de
concentrare (fără a fi puși în situații limită de stres) este să observați până când puteți
aduna din seria 1+2+3+4+5+... Dacă nu reușiți să adunați mental, din prima încercare,
până la 35 (adică până la suma 630), atunci capacitatea de concentrare este slabă și
trebuie exersată. Nu uitați că voința este în strânsă legătură cu capacitatea de
concentrare. Concentrarea grăbește materializarea!
Înțelegerea – capacitatea de a pătrunde în esența situației, a procesului în cauză.
Implică atât experiența cât efortul cognitiv și afectiv al celui în cauză, având deci
conexiuni cu toate celelalte capacități. Întrebați-vă, de mai multe ori, ce anume nu
înțelegi în ceea ce privește exteriorul (dinamicile sociale, economice, politice).
Inteligența – capacitatea de a procesa imagini, date, idei, situații, dinamici, pe baza
experiențelor anterioare, atât personale cât și colective, pentru a rezolva diverse situații,
pentru a îmbunătăți anumite aspecte etc.
Foarte mulți oameni nu au habar de resursele care le stau la dispoziție. Nu știu că
dețin resurse materiale indirecte, resurse umane (prin prieteni, cunoștințe), sau nu
realizează câte oportunități și conjuncturi au în preajmă.
Viziunea – capacitatea de pătrundere, de percepere a „curgerii” realității. Implică
inteligență, armonie, cunoaștere, detașare, luciditate. A se deosebi de estimare și
prognoză (bazate pe aspecte ciclice și dinamici naturale).
Este recomandat să vă construiți un plan pentru cel mult trei ani! Acest plan trebuie
să aibă în vedere atât aspectul material, cât și cel mental și sufletesc.
Înțelepciunea – implică toate celelalte capacități la un loc. Este cunoașterea bazată
pe experiență, pe armonia dintre interior și exterior (trup-minte-suflet, gând-cuvânt-
faptă). Un exemplu clar de înțelepciune, este să găsiți ”partea plină a paharului” din
evenimentele dureroase din viața voastră. Poate că un eveniment dureros v-a ajutat să
vă deschideți inima mai mult (prin iertare). Un altul v-a ajutat să vă dezvoltați voința,
sau răbdarea. Un alt eveniment dureros poate că v-a ajutat să fiți mai modești etc.
Fiecare eveniment dureros, neplăcut este o lecție din care s-a învățat ceva! Înțelepciunea
este o rezultantă a muncii minții superioare cu sufletul.
Este important să alocați cel puțin o zi pentru fiecare din aceste zece capacități
mentale. Veți căuta să înțelegeți fiecare termen, să vă amintiți când ați avut ocazia să
puneți în valoare fiecare din aceste capacități ale minții. Ele pot fi dezvoltate,
îmbunătățite în luni, ani, zeci de ani, prin meditație, studiu, comunicare, activități de
creație, ascultare, explorare a interiorului și exteriorului, deschidere față de toți și toate.

Concentrarea
Gradul de concentrare ne determină realitatea!
1. Tehnica de concentrare folosind lumânarea (15 minute)
Se va folosi o lumânare simplă, de grosime medie, care să ardă cel puțin 30 minute. O
veți așeza în fața voastră, la nivelul ochilor, la circa 50 centimetri distanță. Veți sta într-o
poziție confortabilă, pe un scaun sau așezat în șezut. Veți avea grijă să nu există factori
perturbatori precum lumină puternică, zgomot, persoane care vă pot deranja. Este
indicat să vă închideți telefonul mobil.
Veți privi miezul din flacăra lumânării timp de circa 15-30 minute. Dacă se întâmplă
să vă dea lacrimile, veți înceta exercițiul chiar dacă nu au trecut 15 minute. Veți exersa a
doua zi (sau chiar în aceeași zi dacă aveți timp disponibil).
2. Tehnica de ascultare
Veți sta așezat și apoi vă veți concentra pe sunetele din proximitate. Veți mări câmpul
auditiv cu câțiva metri deodată. Este recomandat să faceți această tehnică afară
(eventual într-un parc). Pentru început, vă veți concentra atenția asupra sunetelor pe o
rază de circa 10-15 metri. Veți fi atenți la sunetele percepute atât în fața voastră, cât și la
cele din spatele, stânga și dreapta voastră. Apoi veți mări raza auditivă cu încă 10-15
metri. Veți fi atenți la toate sunetele percepute în jurul vostru. Veți mări apoi raza cu alți
10-15 metri, și tot așa. Nu există limită de timp pentru această tehnică; veți putea lucra
în funcție de timp și disponibilitate.
3. Tehnica de concentrare folosind două surse sonore
Pentru a realiza această tehnică aveți nevoie de două surse audio. Una poate fi
televizorul iar cealaltă sursă poate fi un radio, un calculator sau o altă sursă audio-video.
Pentru fiecare sursă va trebui să selectați/alegeți un program care să implice o discuție
(nu contează ce se discută, poate fi legat de orice subiect). Una din surse va trebui să
aibă volumul mai puternic decât cealaltă sursă. Tot ce aveți de făcut în continuare este
să vă concentrați atenția asupra sursei care are volumul mai slab. Trebuie să faceți
abstracție, să vă detașați de sursa cu volumul mai puternic pentru a percepe sunetele din
sursa cu volumul mai slab. Chiar dacă este greu de făcut asta, trebuie să exersați până
când veți reuși să vă detașați de sursa cu volumul mai puternic și să vă concentrați
atenția pe sursa care are volumul mai slab. Nu este îndeajuns doar să percepeți sursa
mai slabă ci și ce anume se discută; trebuie să înțelegeți fiecare cuvânt, fiecare frază,
logica discuției etc.
Este o tehnică simplă dar extrem de eficientă! Veți exersa această tehnică cel puțin 20
de minute, timp de 10-15 zile.
4. Tehnica de concentrare folosind vizualizarea
Aceasta este una din tehnicile de concentrare cele mai eficiente. Ea trebuie făcută
stând așezat în șezut (turcește) sau pe un scaun. Tot ce aveți de făcut este să parcurgeți
mental un anume traseu din viața reală. Parcurgerea trebuie să fie la fel ca în realitate.
Astfel, dacă vă va lua 30 de secunde să coborâți scările, atât trebuia să dureze şi
„coborârea” mentală, dacă în mod real vă ia 4 minute să ajungeți la un magazin, tot atât
trebuie să parcurgeți şi în timp ce faceți vizualizarea. Nu omiteți niciun aspect în timp ce
faceți traseul mental! Acest exerciţiu este extrem de puternic şi determină nu numai
creşterea puterii de concentrare, dar echilibrează şi calibrează anumite circuite
energetice subtile. Pe de altă parte, realizează şi o foarte bună echilibrare între
emisferele cerebrale.
Tehnica este pe cât de simplă pe atât este de greu de făcut! Această tehnică se va
exersa cel puțin 10 zile!
Atenție! Rezistență la această tehnică este foarte mare!
5. Tehnica de concentrare folosind calcule matematice
Această tehnică implică un calcul mental al seriei:
1+2+3+4+5+6+7+8+9+10+11+12....
Dacă se întâmplă să “pierdeți” calculul (la un moment dat) îl veți relua de la început.
Este recomandat să exersați această tehnică până când reușiți să numărați primele 100
de numere. Puteți apoi exersa apoi o serie mai complexă, precum șirul lui Fibonacci:
0+1+1+2+3+5+8+13+21+34+55+89+144+233+377+...
Este o tehnică deosebit de puternică! Nu există limită de timp pentru această tehnică!
Puteți să exersați ori de câte ori considerați că este necesar.
Atenție! Rezistență la această tehnică este foarte mare!
Dacă este dificil să adunați prima serie, puteți face un calcul mental mai simplu, de
exemplu: 17+17+17... până ajungeți la cel puțin 2000. Apoi, adunați două numere
alternativ, de exemplu: 19+14+19+14+19+14...
6. Tehnica de concentrare desenând cu amândouă mâinile deodată
Este una din cele mai puternice tehnici de concentrare! Era folosită în cadrul mai
multor școli de mistere din antichitate, printre care și în școala zamolxiană. Fiecare
dintre discipoli primea două beţe şi trebuia să deseneze pe nisip, cu amândouă mâinile,
în acelaşi timp, diverse forme. La început scrijeleau pe nisip aceeaşi formă, cu
amândouă braţele, în acelaşi timp. Începeau cu forme simple (cerc, triunghi,
dreptunghi) şi continuau apoi cu forme din ce în ce mai complexe. La primele încercări
trebuiau să deseneze formele (în acelaşi timp) pornind din acelaşi punct. Apoi, acelaşi
desen trebuia executat începând din puncte diferite, dar trebuiau să termine figura în
acelaşi moment. După o oarecare perioadă de antrenament trebuiau să scrijelească
desene diferite cu amândouă beţele, în acelaşi timp. Fiecare dintre ei primea o bucăţică
de lemn sau de piatră, pe care erau desenate figurile ce le aveau de scrijelit pe nisip, iar
ei trebuiau să le traseze întocmai în acelaşi timp. Desenele erau combinate, având atât
forme drepte cât şi forme curbe.
Pentru a o exersa, împărțiți o foaie de caiet în două coloane, luați două pixuri (unul în
mâna stângă, altul în mâna dreaptă), apoi desenați, cu amândouă mâinile deodată,
forme diverse. Dacă veți desena cu mâna stângă un pătrat, cu mâna dreaptă veți desena
altceva (litera H de exemplu).
După o perioadă de exercițiu cu formele simple, veți începe o altă sesiune de lucru,
folosindu-vă de scheme puțin mai complexe, care să implice combinația de litere, cifre și
desene plane și curbe asimetrice.

Detașarea
Pentru a reuși să fim detașați este imperios necesar să ne recunoaștem atașamentele.
Cele mai puternice atașamente le avem față de corpul fizic, iar aici trebuie să avem în
vedere toate simțurile fizice. Școlile de mistere din antichitate apelau la tehnici deosebit
de dure, care aveau ca scop eliberarea de aceste atașamente. Ele sunt cele care ne
mențin conștiința în planul 3D, sunt cele care ne alimentează temerile de tot felul și ne
mențin iluzia că suntem slabi, limitați, singuri, neputincioși în fața altor forțe etc.
Printre metodele folosite de vechile școli ale misterelor amintim:
- posturile lungi (3, 5, 7, 10, 15, 20 sau chiar mai multe zile)
- privarea de somn pentru perioade mai lungi (2, 3, 4, 5 zile)
- privarea de simțul vederii (4-8 săptămâni)
- șocuri termice (botezul gheții și al focului)
- eliberarea de instinctul sexual (castitate pentru perioade lungi de timp)
- izolarea (folosindu-se de grote, peșteri)
- efectuarea de munci considerate umilitoare (curățarea haznalelor, adunarea
gunoaielor, a leșurilor etc.)
Spre deosebire de vremurile străvechi, când vibrația planetei era la începutul
straturilor 3D, acum lucrurile stau cu totul altfel. În zilele noastre, vibrația câmpului
morfogenetic uman se apropie de 4D, iar acest lucru are multe avantaje, printre care și
faptul că nu mai este nevoie de tehnici dure pentru eliberarea de atașamentele față de
corpul fizic.
Într-o primă fază veți avea în vedere câteva tehnici de lucru (meditații dinamice) cu
fiecare dintre simțurile de bază:
a) simțul olfactiv – deși este simţul cel mai puţin dezvoltat dintre toate, se poate
spune că acesta determină conexiuni foarte puternice cu stratul emoțional al ființei
noastre. Se știe că simţul olfactiv are un etalon simplu: plăcut-neplăcut, slab-puternic
(înţepător), diverse arome.
Tehnica de lucru va avea în vedere trecerea în revistă a tuturor mirosurilor pe care le-
am încercat în decursul timpului. Nu contează poziția în care stați (poate fi așezat pe
scaun, întins, șezut). Veți ține cont atât de mirosurile plăcute cât și de cele neplăcute.
Vom avea în vedere mirosuri de oameni, de animale, de plante, de flori. Veți ține cont de
fiecare aspect în parte.
b) gustativ – și acesta este un simţ mai puţin dezvoltat. Simțul gustativ reprezintă
interacţiunea noastră cu mediul la nivel de hrană. Aici avem cele patru gusturi de bază –
dulce, sărat, acru, amar şi cele atipice: alcalin, acid, metalic, picant, aromat (fructe,
legume, plante, mirodenii diverse).
Tehnica de lucru va avea în vedere trecerea în revistă a tuturor gusturilor pe care le-
am simțit în decursul timpului. La fel ca în tehnica anterioară, nu contează poziția în
care stați (poate fi așezat pe scaun, întins, șezut). Veți ține cont atât de gusturile plăcute
cât și de cele mai puțin plăcute. Vom avea în vedere gustul fructelor, legumelor,
mâncărurilor diverse (sărate, dulci, aromate, picante). Veți ține cont de fiecare aspect în
parte.
c) tactil – este ceva mai dezvoltat decât celelalte şi se poate spune că omul depinde în
mai mare măsură de acest simţ. Aici senzaţiile devin ceva mai puternice (cald-rece, fin-
aspru, tandru-dur, moale-tare, elastic-rigid, uscat-umed).
d) auditiv – este un simţ mult mai dezvoltat decât celelalte deoarece sunetele pot
forma construcţii extrem de complexe (prin secvenţe de continuitate-pauză-tonalitate-
intensitate-simultaneitate). Omul depinde în foarte mare măsură de acest simţ, atât
pentru interacţiunea cu ceilalţi (prin intermediul limbajului), cât şi ca formă de expresie
a unor trăiri interioare (artă). Este simţul prin care putem avea o legătură (alături de cel
vizual) cu planurile superioare de manifestare.
Tehnica de lucru va avea în vedere trecerea în revistă a tuturor sunetelor pe care le-
am simțit în decursul timpului. La fel ca la tehnicile anterioare, nu contează poziția în
care stați. Veți ține cont atât de sunetele plăcute, armonioase cât și de cele mai puțin
plăcute, sau chiar grotești. Veți ține cont de:
- sunetele elementului pamânt (se va avea în vedere sunetele făcute de interacțiunea
pietrelor, a metalelor, a lemnului – inclusiv sunetele instrumentelor muzicale care au ca
material lemnul).
- sunetele elementului apă (veți avea în vedere sunetul curgerii apei, a clipocitului
unui izvor, a valurilor mării)
- sunete elementului aer (veți ține cont de șuieratul vântului, precum și a tuturor
instrumentelor de suflat)
- sunete elementului foc (veți ține cont de sunetul făcut foc - șuierat, vuiet, pocnituri,
sunete specifice arderii)
- sunetele regnului vegetal (veți asculta mental sunetul făcut de frunzele copacilor
când bate vântul)
- sunetele regnului animal (veți ține cont de sunetele făcute de cât mai multe animale
– atât domestice cât și sălbatice)
- sunete făcute de oameni (veți ține cont de toate tipurile de voce – copil, bătrân,
femeie, bărbat; veți ține cont de timbru, tonalitate, intensitate; veți avea în vedere starea
emoțională exprimată de sunet)
- sunetele in mișcare (ca și cum în jurul vostru ar fi un carusel a sunetelor. Veți avea
în vedere atât sunetele din proximitate cât și cele din depărtare)
e) vizual – este cel mai dezvoltat simţ, cuprinde pe lângă recepţia frecvenţelor
cromatice cunoscute (roşu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo, violet) şi forme
abstracte de manifestare şi comunicare complexă (limbaj, simboluri,
tridimensionalitate, diverse geometrii etc.). Prin acest simţ nu numai că avem o
reprezentare asupra mediului exterior, dar putem exprima codificat şi cele mai înalte
trăiri interioare (pictură, sculptură, grafică, cinematografie). Veți avea în vedere
următoarele:
- forme bidimensionale curbe și plane (figuri geometrice, alte desene)
- forme tridimensionale (cele cinci platonice – cub, tetraedru, icosaedru, octaedru,
dodecaedru; cele cinci solide curbe – sfera, tor, con, cilindru, spirala)
- forme naturale (munți, dealuri, stânci, creste)
- forme artificiale (clădiri de diferite forme, obiecte)
- culori (tot spectrul, nuanțe și gradient)
Urmează ataşamentele faţă de bunuri, obiecte – bani, terenuri, imobile, maşini,
firme, metale preţioase, bijuterii, tablouri, diverse lucrări de artă etc.
Oamenii caută să adune cât mai multe bunuri materiale diverse din cauza temerilor
față de un viitor incert, pentru că se consideră slabi, neprotejați etc. În fond, este vorba
de atașamentul de corpul fizic care, într-adevăr, este limitat.
Încercați să vă imaginați că nu mai dețineți niciun fel de bun material imobil, niciun
fel de mașină, proprietate sau obiect. Încercați să înțelegeți că toate acestea nu vă
definesc, nu vă completează și nici nu vă determină valoarea. Ele sunt creația voastră și
oricând puteți începe de zero!
Ataşamentele faţă de oameni (la modul excesiv) – părinţi, copii, soţ(ie), subalterni,
şefi, politicieni, personaje istorice, personaje carismatice etc. Este o formă de egoism și
slăbiciune totodată.
A-i elimina pe toți aceștia din viața noastră este destul de dificil, chiar dacă vorbim de
un exercițiu de imaginație. Totuși, încercați un exercițiu de creație (imaginație): vă
treziți complet singuri pe lume, într-un oraș străin, într-o țară străină, fără familie,
prieteni, loc de muncă, fără a etichetă socială.
Ataşamentele faţă de tradiții, idei și concepte fără fundament – acestea pot determina
perpetuarea unor forme de orânduire odioase: fascism, comunism, dictatură etc.

Armonia
Armonia reprezintă cheia spre liberate, abundenţă, putere, sănătate! Cheia fericirii,
până la urmă, constă în atingerea armoniei și exprimarea potențialului creator!
Cea mai mare greşeală a oamenilor este să alerge după prosperitate materială, după
relaţii perfecte sau după putere, ne realizând că toate acestea sunt pur şi simplu... efecte.
Chiar dacă obţin ceva, din aventura în zona efectelor (şi doar prin mari eforturi), nu vor
simţi fericirea pentru că secretul fericirii constă în atingerea armoniei.
Totuşi, se pun următoarele întrebări: Ce este armonia? Cum ne dăm seama că suntem
în armonie? Ce putem face pentru a fi în armonie?
Putem spune că un om este în starea de armonie atunci când are o sănătate perfectă,
când abundenţa materială este pentru el o normalitate, când are relaţii minunate cu
familia şi cu cei din jur, când tot ceea ce începe duce la bun sfârşit, când nu are niciun fel
de restricţie în ceea ce priveşte gradul de libertate, de mişcare, de relaţionare, etc.
Când se acceptă responsabilitatea asupra propriei noastre vieţi putem spune că s-a
făcut primul pas în atingerea armoniei interioare. Nicio condiţie exterioară nu are voie
să perturbe echilibrul interior (sărăcia, bogăţia, democraţia, dictatura sau alte condiţii
geopolitice, culoarea pielii, religia, şcoala, mediul socio-economic). Toate acestea sunt
efecte, iar dacă le trăim (într-un fel sau altul) este pentru că noi suntem cei care le-am
creat. Dacă nu le-am creat, sau dacă ne-am născut în aceste condiţii, este pentru că ele
crează condiţiile potrivite pentru noi, pentru a evolua în mod optim conform
programelor noastre evolutive. Exteriorul poate oferi anumite condiţii, poate ajuta în
unele probleme, dar atingerea armoniei interioare depinde numai şi numai de noi.
Următorul pas constă în realizarea faptului că starea de armonie interioară
presupune o bună curgere și compatibilizare a energiilor fizice, emoţionale şi mentale.
Trebuie să avem în vedere armonia dintre:
Gând – Cuvânt – Faptă
Dacă nu există o formă de congruență între ceea ce gândim, ceea ce vorbim și ceea ce
facem, vom avea parte de dizarmonie în toate aspectele vieții noastre. Prin cuvântul
omului putem afla atât gândurile sale cât și faptele pe care le va face.
Trup – Minte – Suflet
Mintea este asemenea cuvântului (un intermediar) adică reflectă atât trupul cât și
sufletul. Disciplina și curățenia trupului, precum și clarificarea dorințelor și aspirațiilor
sufletului ne ajută în formarea unei minți sănătoase.
Pământ (grosier) – Om – Cer (subtil)
Omul este un intermediar între pământ și Cer, o combinație între un animal
(mamifer) și un înger luminos. Când hrana subtilă, luminoasă (frumos, armonie,
culoare, sunet, miros) devine mai preponderentă decât hrana solidă atunci se poate
spune că omul a depășit condiția de mamifer.

Frumusețea
Este un concept pentru care nu există o definiție clară, deși se pot pune delimitări
legate de compoziție, geometrie, aranjament etc. Nu degeaba se spune că frumusețea
este în ochii privitorului. Totuși, natura a rămas și va rămâne un etalon în ceea ce
privește frumusețea. Se vor avea în vedere:
· frumusețea trupului – veți avea în vedere cele mai frumoase forme ale naturii, începând
cu regnul mineral (roci, stânci, cristale, pietre prețioase), regnul vegetal (flori, plante,
arbuști), regnul animal și regnul uman.
· frumusețea minții – veți avea în vedere cele mai frumoase creații făcute de mintea
omului, care au în vedere forma și culoarea.
· frumusețea sufletului – veți avea în vedere cele mai încântătoare creații din domeniul
muzicii, artelor plastice, literaturii etc.
· frumusețea în creația divină (contemplarea Universului).

Personalitate şi individualitate
Personalitatea este o entitate formată din multiple structuri energo-
psihoinformaționale ce definesc conștientul unei persoane și cuprinde trăsăturile
morale, intelectuale, relaționale, motivaționale etc. Personalitatea definește relația cu
sine, cu mediul exterior, cu alte persoane, dar şi cu anumite idei, opinii, concepte. Aceste
structuri energo-psihoinformaţionale reprezintă amprenta experienţei de viaţă în
structura emoțională și mentală a unui individ, în funcţie de capacitatea de percepţie și
analiză. Se poate spune că personalitatea este o entitate care se dezvoltă, perfecționează
și se adaptează în funcție de parametri mediului în care evoluează.
Personalitatea are un caracter egotic, în sensul că motivațiile sale au în vedere
dezvoltarea și adaptarea într-un sistem dual de valori. Întotdeauna personalitatea se va
raporta la o altă personalitate! Sistemul dual de valori se bazează pe instinctele primare
- principiile darwiniste (supraviețuirea celui mai puternic, mai deștept, mai adaptat),
dinamica contrariilor și valorile cuantificabile (pentru a evidenția ce este mai mare, mai
puternic, mai bogat, mai influent, mai bun etc.).
Individualitatea are, de asemenea, în vedere dezvoltarea și perfecționarea sistemului
de trăsături morale și intelectuale dar nu se mai raportează la sistemul dual de valori. Se
va raporta, întotdeauna, la propria individualitate. Astfel, va fi mai bun decât a fost
(acum o lună, un an etc.), mai puternic decât a fost, mai înțelept etc. Individualitatea își
va recunoaște propria poziție în raport și alții și va înțelege că “întotdeauna va fi cineva
deasupra sa și întotdeauna va fi cineva dedesubtul său”.
Individualitatea are în vedere dezvoltarea armonioasă a omului (pe întreg sistemul
fizic-energetic-emoțional-mental-spiritual), va ține cont de Legile Universale și va avea
la bază un sistem de valori (care nu ar trebui să încalce niciuna din cele 15
principii/valori prezentate la gradul 1).
Așadar, personalitatea se va raporta la ceilalți iar individualitate se va raporta la sine.
Raportarea la ceilalți determină antagonismul, conflictul (deci și suferință) pe când
individualitatea determină evoluția armonioasă pe relația trup-minte-suflet.

7 axiome existențiale

Unde îmi este gândul, acolo îmi este și energia!


Se știe de multă vreme că omul are între 50.000 și 70.000 de gânduri zilnic. Iar cum
gândul este întotdeauna însoțit de o anumită cantitate de energie, rezultă că omul o
pierde enorm de mult prin gânduri. Problema cea mai mare nu o constituie faptul că
avem multe gânduri, ci faptul că ele sunt trimise aiurea. Trebuie avut în vedere faptul că
gândurile nu sunt altceva decât investiții! Așadar, unde ne sunt gândurile, acolo ne sunt
și investițiile noastre!
Gândurile, cuvintele și faptele mele sunt semințe! Culeg ceea ce am
semănat!
Este aproape imposibil să ai o viață frumoasă, echilibrată dacă gândești eronat
(negativ, violent, fatalist), vorbești asemenea și faptele sunt pe măsură. Atunci când
micul nostru univers interior este plin de gânduri pesimiste, frici, suferințe și dureri din
trecut, este normal să avem parte de depresie și anxietate. La fel de întâmplă și cu
vorbele noastre. Oferim minciuni, primim minciuni! Oferim cuvinte jignitoare, primim
cuvinte jignitoare! La fel stau lucrurile și cu faptele. Oricât ne-am ascunde, oricât am fi
de protejat de poziția noastră sau de statut, faptele ne vor ajunge în cele din urmă. Cine
înșeală, va fi înșelat! Cine lovește, va fi lovit! Cine dăruiește, va primi! Cine ajută, va fi
ajutat! Cine oferă iubire, va primi iubire! Cine oferă bunuri materiale, va fi primi pe
măsură (chiar mai mult)!
Secretul reușitei: modul cum obțin, administrez (prelucrez) și folosesc
informația!
Toată lumea a auzit sintagma ”cine deține informația, deține puterea”. Informații
găsim la tot pasul, dar asta nu înseamnă că suntem puternici. Adevărata putere vine din
folosirea informației. Dacă informația nu este folosită, atunci ea se va pierde sau va lucra
chiar împotriva noastră.
Exteriorul reflectă interiorul! Efectul conține cauza precum fructul
conține sămânța!
Toate faptele vorbesc de la sine! Nu există efect dacă nu există o cauză! Problemă
constă în faptul că cei mai mulți nu știu să caute cauzele din efecte. Mai toate cauzele
sunt subtile, adică energetice, emoționale sau mentale. O altă mare eroare este făcută
atunci când se caută cauzele în altă parte – alți oameni, evenimente sociale, politice,
economice etc. Dacă cineva suferă, cu siguranță că are partea sa de vină, indiferent de
natura suferinței! Suferința este o entitate energo-informațională care poate fi
interogată. Se asumă suferința, obligatoriu! Apoi se investește timp și energie pentru a o
întreba care sunt cauzele. De regulă, dacă se alocă 10-15 minute zilnic, timp de minim
20 de zile, pentru a privi obiectiv suferința și a o întreba care îi sunt cauzele, cu
siguranță că va veni răspunsul. Energia investită în întrebare (care este cauza acestei
suferințe?) va forma conexiuni până la rădăcina problemei, apoi vor ieși la suprafață.
Sunt ceea ce gândesc, simt, vorbesc și acționez!
Dacă nu vă place ceea ce sunteți în momentul de față, faceți o analiză obiectivă a
gândurilor, sentimentelor, cuvintelor și faptelor din ultima perioadă (cel puțin un an).
Veți vedea deslușit că investiția voastră a fost pe măsură, astfel că nu aveți pe cine
învinui! Dacă vreți ca lucrurile să se schimbe, iar viitorul să arate altfel, schimbați-vă
modul de a gândi, simți, vorbi, precum și acțiunile.
Concentrarea îmi determină realitatea! Experimentez ceea ce creez la
nivel mental!
Cu cât avem mai puține gânduri trimise aiurea, cu atât avem mai multă energie! Cu
cât energia gândurilor noastre este focusată pe un plan, proiect, cu atât ele primește mai
multă energie și are șanse mai mari de materializare. Concentrarea atenției necesită o
anumită pregătire, pe care viața ți-o dă în momentele în care ești supus la presiuni, sau
când ești în situații limită. Concentrarea poate fi exersată și altfel, dar e nevoie de voință
și perseverență.
Universul întreg mă iubește, mă susține, mă apără! Sunt una cu Totul!
Această axiomă este greu de acceptat de către persoanele pentru care viața a fost o
continuă luptă, o continuă zbatere. Mulți ar putea spune că Universul (sau Divinitatea)
rămâne impasibil la suferințelor copiilor, la accidentele cumplite care distrug vieți
nevinovate, sau alte suferințe și drame teribile.
Problema e că o dată ”plantată” sămânța unui eveniment, cu greu mai poate fi evitat
efectul! Divinitatea ne stă oricând la dispoziție, cu brațele Sale iubitoare larg deschise,
dar omul uită cine este și de unde a venit. Avem liberul arbitru, iar Divinul nu va
interveni decât atunci când o vom cere în mod expres (cel mai adesea prin rugăciune și
limbajul sufletului). Păstrând o legătură permanentă cu Divinul, putem fi ghidați mai
ușor în gândurile și (mai cu seamă) în faptele noastre. Înainte de a face (sau vorbi) ceva,
reflectați la următoarea întrebare: este pe placul Divinului ceea ce fac?

Cunoaștere și autocunoaștere

Corpul energetic
Corpul fizic este determinat şi coordonat de către o structură holografică energo-
informaţională extraordinar de complexă, care poate fi numit corp energetic.
Aşa cum un dispozitiv electronic are nevoie de o sursă de alimentare, tot aşa şi corpul
uman are nevoie de o sursă specifică de alimentare. Nu vorbim doar de alimentarea din
punct de vedere fizic (alimentele, apa, aerul etc.) ci şi de alimentarea din punct de
vedere energetic De fapt, fiind atât de complex (faţă de orice super maşinărie făcută de
mâna omului), corpul omenesc are nevoie de mai multe surse de alimentare (de diferite
tipuri). Dacă pentru un dispozitiv electronic, avem nevoie doar de o sursă simplă de
alimentare (de regulă monofazată sau trifazată), pentru ca fiinţa umană să „funcţioneze”
optim este nevoie mai mai multe „surse” de alimentare. Aceste surse de alimentare sunt
centrele energetice, numite şi chakre energetice.
Primul centru energetic (muladhara) este „quatrofazat” (dispune de patru petale
energetice), al doilea (swadhisthana) este „hexafazat” (dispune de şase petale
energetice), al treilea (manipura) este „decafazat” (10 petale), centrul inimii (anahata)
este „dodecafazat” (12 petale), cel al gâtului (vishuddha) are 16 „faze”, ajna are doua
„faze” principale şi fiecare dintre ele alte 48 de „faze secundare”, iar ultimul are aproape
1000 de „faze”. Aceste „faze” sunt date de către petalele centrului energetic. De fapt, ele
sunt ca nişte membrane vibratorii care dau o anumită caracteristică energiei universale
(prana), adică o modulează într-o anumită formă. Este asemănător cu modulaţia
energiei electromagnetice a undelor radio-tv, astfel că fiecare centru energetic, şi în
particular fiecare „petală” aferentă, are rolul ei specific. Prin urmare, la fel cum
modulaţiile electro- magnetice ale undelor radio-tv au anumite frecvenţe, amplitudini,
caracteristici etc., la fel, centrele energetice vor modula prana cu diferite frecvenţe,
amplitudini, şi alte caracteristici. Aşadar, centrele energetice principale modulează
energia universala (prana) în fluxuri energetice vitale, care sunt dispuse de-alungul unui
canal energetic central, numit Sushumna, şi care se află în partea mediană a corpului.
Petalele fiecărui centru energetic au o dispunere geometrică oarecum asemănătoare
florii lotus, de aceea ele se mai numesc şi lotuşi energetici (în special în orient). Uneori,
se mai foloseşte denumirea de con energetic. Primul centru (muladhara) şi ultimul
(sahasrara) au o singură deschidere conică (prima spre pământ şi ultima spre cer),
restul chakrelor au deschideri atât în faţă cât şi în spate.
Deschiderile din spate sunt dispuse de-a lungul coloanei vertebrale iar cele din faţă
sunt dispuse la distanţa diametral opusă faţă de centrul median al corpului. Deschiderile
din spate formează circuitul pasiv iar cel din faţă formează circuitul activ. Circuitul pasiv
are o dominanţă magnetică iar cel activ are o dominanţă electrică.
Circuitul din spate (pasiv), dominant magnetic, este determinat de caracteristicile
genetice (şi implicit de karmă), fiind destul de greu de influenţat din exterior (de obicei
prin diverse traumatisme); este cel care asigură buna funcţionare a sistemelor
autonome, adică energetica funcţiilor vitale şi a sistemului nervos central (măduva
spinării şi creier). Toate chakrele din spate au atât deschiderea cât şi activările
prestabilite. Circuitul energetic pasiv este influenţat direct de către matricea
informaţională.
Circuitul din faţă (activ), dominant electric, este determinat doar parţial de către
genetică şi karmă. Spre deosebire de circuitul din spate (pasiv), cel din faţă poate fi
supus unor influenţe directe. Aceste influenţe ţin de dinamica energetică şi psiho-
mentală a omului, prin urmare centrele energetice pot fi activate, deviate, alterate sau
chiar blocate de către diverse acţiuni, care sunt, fie de ordin fizic (alimentaţie, sex,
sedentarism, efort etc.), fie psihoemoţional (stări, dispoziţii, atitudini, etc.).
Centrele energetice principale (chakrele), alături de circuitele aferente lor, constituie
aşadar structura dinamică a fiinţei umane. Aceste centre energetice nu influenţează doar
partea fizică (prin intermediul corespondenţelor fizice) şi energetică, ci toate corpurile
subtile. Ele pătrund prin toate cele şapte corpuri, precum o carte este străpunsă de
sfoara ce o leagă. Desigur, aceasta este o exprimare simplistă, căci în realitate aceste
„străpungeri” sunt specifice pentru fiecare corp subtil în parte.
În corpul fizic, centrele energetice iau forma diferitelor glande, după cum urmează:
muladhara – glandele sexuale, swadhisthana – glandele suprarenale, manipura –
pancreasul şi splina, anahata – glanda timus, vishuddha – glanda tiroidă, ajna –
glandele pituitară și epifiză, sahasrara – glandele pineală și hipotalamus. Toate aceste
glande formează sistemul endocrin şi el coordonează buna funcţionare a
organismului. Sistemul nervos (sistemul nervos central, sistemul nervos periferic,
sistemul nervos vegetativ) este cel care comandă şi coordonează descărcările hormonale
în corpul fizic, contribuind astfel la optima funcţionare a corpului fizic.
Structura scheletală a sistemului energetic este formată din trei canale energetice.
Sushumna este canalul energetic central, situat în zona mediană a corpului; este
canalul prin care toate centrele energetice formează o „magistrală energetică” comună.
Canalele Ida şi Pingala sunt situate în stânga respectiv dreapta canalului principal,
având un rol reglator în sistemului energetic de ansamblu. Ele modulează energia
primită prin respiraţie, astfel că nara stângă este asociată cu Ida iar cea dreaptă cu
Pingala. Ida este canalul ying, feminin, lunar, iar Pingala este yang, masculin, solar.
Acestea vin ca o completare a canalului central Sushumna, având rolul, pe de-o parte,
de-a da alte caracteristici (suplimentare) modulaţiilor pranice, conform necesităţilor
energetice, iar pe de altă parte au rolul de liant energetic pentru alte centre energetice
secundare.
Corpul fizic este o extensie a corpului energetic, o coborâre a vibraţiei sale. Unii
clarvăzători au reuşit să vizualizeze aceste centre energetice, dispunerea lor, cromatica,
forma, precum şi circuitele pe care acestea le formează.
Au fost identificate 12 meridiane principale, corespunzător organelor interne (inimă,
ficat, pancreas rinichi, plămâni, intestinul subţire, intestinul gros, splina, vezica biliară,
vezica urinară, meridianul trei focare) şi alte câteva sute de meridiane secundare,
urmate de mii de alte meridiane terţiare şi tot aşa, până la nivel de celulă. Matricea
energo-informaţională este cea care diferenţiază fluxurile energetice de bază (ale
chakrelor principale), atât pentru diversele organe interne cât şi pentru procesele
metabolice, de regenerare etc.
Primele elemente ale corpului energetic au fost descoperite (de fapt redescoperite) de
către anticii chinezi. Aceştia au asociat diversele caracteristici ale pielii (sensibilitate,
umezeală, rigiditate etc.) cu anumite afecţiuni, reuşind în timp să construiască o hartă a
zonelor pielii care pot influenţa anumite organe. De fapt este vorba de influenţarea
anumitor fluxuri energetice de-a lungul organului dermic, care sunt în legătură cu
organele interne.
Chinezii au numit această energie „chi”, indienii şi tibetanii au numit-o „prana”.
Această energie se găseşte peste tot în Univers, în aer, apă, materie, chiar şi în vidul
cosmic.
La început anticii chinezi foloseau pietrele ascuţite pentru a activa punctele
identificate ca având legătură cu organul afectat, iar mai apoi, s-au folosit acele
(observându-se efecte mai puternice). O astfel de hartă antică, în care sunt identificate
anumite trasee energetice vitale şi punctele lor aferente, este în figura de mai jos.
Astfel, s-au dezvoltat tehnici extrem de eficiente de reechilibrare energetică ale
diferitelor organe, prin acţionarea mecanică (masaj, presopunctură, acupunctură),
electrică (electroacupunctură), bioenergetică. De asemenea, s-au identificat puncte
reflexogene specifice ale diferitelor organe interne şi în alte zone, cum ar fi palmele,
tălpile picioarelor, lobii urechilor, irisul ochiului, buzele.
În decursul timpului, metodele de influenţare a fluxurilor de energie vitală s-au
diversificat şi perfecţionat. Metoda cea mai la îndemână este masajul şi presopunctura.
Masajul este o metodă simplă şi la îndemână oricui, şi nu există contraindicaţii sau
efecte secundare. Nu numai fluxul sanguin şi limfatic este pus în mişcare dar şi alte
fluxuri energetice care acţionează în interiorul corpului. Masajul ajută foarte mult şi la
eliberarea unor tensiuni latente din corp, precum şi la eliberarea toxinelor.
Masarea zonelor corespunzătoare organelor interne (zonele reflexogene din tălpi sau
palme) determină energizarea unor chakre secundare care au o legătură energetică cu
acestea, şi astfel contribuie indirect la buna funcţionare a lor.
O metodă foarte eficientă, pentru reechilibrarea energetică generală, este plimbatul
cu tălpile goale pe pământ. Fie că este vorba de plimbatul în pădure, ori pe nisip sau pe
iarba udă de rouă (cea mai eficientă), zonele reflexogene sunt foarte bine energizate şi
acest lucru se reflectă şi asupra stării generale de sănătate.
O altă metodă deosebit de eficientă pentru reechilibrare energetică, şi nu numai, este
alternarea duşului cald cu cel rece. În acest caz, se reechilibrează şi se activează
majoritatea fluxurilor energetice care traversează organul dermic. Această metodă ajută
nu numai la reechilibrarea energetică a organismului ci şi la dobândirea unui tonus
general bun; de asemenea îmbunătăţeşte considerabil rezistenţa organismului în faţa
bolilor diverse. Este recomandabil ca pentru început, diferenţa de temperatură să fie
mai mică, urmând ca în timp diferenţa de temperatură să crească.
Dacă metoda descrisă mai sus nu este tolerată de organism, atunci se poate folosi
alternanţa cald-rece acţionând doar asupra palmelor şi tălpilor. Este recomandat, în
acest caz, să se dizolve sare grunjoasă în apa fierbinte.
Toate aceste metode sunt foarte eficiente în reechilibrări uşoare ale circuitelor şi
meridianelor energetice. Aceste tehnici însă nu pot reechilibra energetic un corp care
este supus unor influenţe mai puternice pe timp îndelungat, cum ar fi un regim de viaţă
foarte dezordonat, alimentaţie denaturată şi preponderent carnivoră, medii toxice
(poluare, radiaţii etc), excese sexuale, oboseală cronică (muncă excesivă, nopţi
nedormite), stres, alcool, fumat, droguri etc.
Muladhara – are 4 petale receptoare; este situată în zona dintre anus şi organul
sexual. Are un singur con energetic cu baza spre pământ şi vârful în sus. Cele patru
petale reprezintă aspectul grosier al elementului pământ (lut, piatră, metal, lemn) în
corpul uman (oase, muşchi, organe, tegumente, cartilaje etc). Cele patru „petale”
formează câte un circuit separat, pentru fiecare corp în parte. Aceasta nu presupune
neapărat că cele patru nadisuri (circuite energetice) influenţează numai părţile solide ale
corpului omenesc. Cele patru „petale” sunt de fapt nişte membrane energetice vibratorii
care preiau prana din exterior şi o modulează în funcţie de nevoile energetice ale
omului.
Asupra corpului energetic, muladhara asigură vitalitatea, forţa, prospeţimea,
stabilitatea.
Asupra corpului emoţional, această chakră determină o stare de siguranţă din punct
de vedere fizic, senzaţia de echilibru, de stabilitate, încrederea în forţele proprii,
stabilitatea şi încrederea în grupul din care face parte individul.
Asupra corpului mental, funcţionarea corectă a acestei chakre determină simţul
echilibrului precum şi claritatea în perceperea aspectului material.
Asupra corpului cauzal, acest centru energetic asigură fundamentul oricărui proces,
rădăcina fiecărei acţiuni, este forţa motoare oricărui ciclu evolutiv.
Caracteristici:
- Denumire: Muladhara
- Simbol: pătrat sau cub
- Culoare: galben, roşu
- Localizare: între anus şi sex
- Aspecte primare: supravieţuire, stabilitate, acceptare, conservare, frică, agresiune.
- Uleiuri activatoare: paciuli, cedru, santal,
- Cristale: agat, onix, hematit, turmalin, cuarţul cenuşiu, coralul roşu.
- Planete: Marte, Pluto, Saturn
- Zodii: Berbec, Taur, Scorpion, Capricorn
- Mantră: LAM
- Simţ: miros
- Capacităţi: stabilitate, împământare, prosperitate, încredere, sănătate.
- Perioada de dezvoltare: intrauterină
- Aspectul negativ: frica
- Elementul: pământ
- Organe fizice: sistemul imunitar, membre inferioare, oase, muşchi, sistemul
excretor
- Glande: gonadele (bărbați), ovare (femei)
- Exces: lene, oboseală, monotonie, obezitate, pofta exagerată de mâncare, rigiditate,
zgârcenie, rezistenţă mărită la schimbare, insecuritate materială.
- Deficit: frică, nelinişte, indisciplină, sărăcie, lipsă de organizare.
- Echilibrat: sănătate, vitalitate, bună împământare, siguranţă, încredere, stabilitate,
prosperitate.
- Disfuncţii fizice: probleme la nivelul aparatului excretor (anus, colon, vezică), al
sistemului osos, dar şi un sistem imunitar slab, depunere de ţesut adipos, calculi,
diverse excrescenţe.
- Dependenţe: mâncare, jocuri de noroc, dependenţa de muncă (workaholic),
dependenţa de cumpărături (shopping).
- Traume: abandonul, traume de la naştere, legături slabe cu părinţii, abuzuri fizice
(bătăi, maltratări), foamete.
- Activare: masaj, jogging, hatha-yoga, arte marţiale
Muladhara se poate curăţa relativ bine vizualizând în zona respectivă, timp de 5-20
minute, o mică sferă de culoare roșie, strălucind foarte puternic, asemenea unui mic
soare roșu.
Svadhisthana – are 6 petale receptoare, este de culoare portocalie, iar poziţia ei
diferă în funcţie de anumite aspecte. Astfel, la unele persoane este situată în apropierea
zonei osului pubian, iar la altele este poziţionată mai aproape de zona ombilicului.
Această poziţionare este determinată de anumite caracteristici; de exemplu o persoană
centrată pe partea materială a vieţii, care pune forţa fizică în prim plan şi prezintă o
sexualitate instinctuală, are poziţionată această chakră mai aproape de zona organelor
sexuale, iar o persoană care îşi poate controla sexualitatea, care îşi dezvoltă creativitatea
şi are un cât de cât control emoţional, are această chakră poziţionată mai aproape de
zona ombilicului. De asemenea şi nuanţa diferă, astfel cei din prima categorie au un
portocaliu cu nuanţe roşiatice în timp ce nuanţele celor din a doua categorie sunt spre
auriu.
Cele şase petale reprezintă apectul grosier al elementului apă (mări-oceane-lacuri,
izvoare-râuri-fluvii, pânzele freatice, apa în stare gazoasă, gheţari, ploaie, zăpadă,
depozitele fluide organice – ţiţei, metan etc., şi anorganice) în corpul uman (lichidul
interstiţial, sânge, limfă, mucoasele, lichidul cefalorahidian, secreţiile diverse).
Corespondentul fizic al acestei chakre în corpul uman este reprezentat glandele
suprarenale. O bună funcţionare a acestei chakre determină echilibru emoţional,
claritate în ceea ce priveşte recepţia şi exprimarea emoţiilor. Funcţionarea defectuoasă a
acestei chakre determină un comportament sexual aberant, imaginaţie haotică,
inadaptabilitate socială, frustrări etc.
Asupra corpului fizic, svadhisthana este responsabilă de buna funcţionare a
proceselor legate de aparatul circulator şi limfatic, de procesele legate de eliminarea
toxinelor din mediul lichid (urină, transpiraţie, mucus etc), de metabolism, practic tot
ce ţine de partea fluidă a corpului fizic.
În ceea ce priveşte corpul energetic, svadhisthana preia energia muladharei şi îi
conferă caracterul creator (datorită componentei masculin şi feminin); energia capătă
astfel unele caracteristici legate de gen şi polaritate. Prin urmare, altfel se prezintă
energia creatoare a genului feminin şi altfel a genului masculin. Femeile au componenta
yin (lunară) dominantă în manifestare, iar bărbaţii o au pe cea yang (solară) dominantă.
Asupra corpului emoţional, svadhisthana conferă stabilitate, echilibru, claritate şi
siguranţă în relaţiile cu ceilalţi, senzualitate, atracţie şi pofta de viaţă. Componenta
lunară conferă femeii instinctul matern precum şi unele caracteristici pasive (stabilitate
şi pace familiară, ocrotire), iar cea solară conferă bărbatului caracterul activ (luptător,
apărător, explorator).
Svadhisthana asigură echilibrul dintre atracţie şi respingere.
Asupra corpului mental, buna funcţionare a acestei chakre determină o bună
luciditate, viziune procesuală în spaţiu-timp, precum şi o bună capacitate de reflecţie şi
analiză. Acestea dau atât stabilitate cât şi o bună fluenţă aspectelor financiare.
Asupra corpului cauzal, svadhisthana are rolul de-a iniţia şi controla anumite situaţii
(experienţe) prin intermediul cărora se eliberează (şi se vindecă) temeri legate de
situaţiile relaţionale, anumite convingeri care sunt în dezacord cu armonia universală.
Svadhisthana este un centru energetic foarte puternic, fiind influenţat atât de
percepţiile senzoriale cât şi de cele emoţionale. Fiind un centru energetic foarte activ şi
deci supus unor influenţe energetice diverse, este necesar să fie curăţat şi energizat mai
des decât altele. Pentru curăţarea acestui centru energetic se va vizualiza un mic soare
portocaliu la circa patru degete sub ombilic (5-20 minute).
Stând fizic lângă un pârâu de munte și ascultându-i sunetul cristalin, se va obţine un
efect foarte puternic de curăţare, echilibrare şi energizare.
Caracteristici:
- Denumire: Svadhisthana
- Simbol: semiluna, icosaedru
- Culoare: portocaliu, argintiu
- Localizare: partea inferioară a abdomenului
- Aspecte primare: emoţii de bază, sexualitate, creativitate.
- Uleiuri activatoare: rozmarin, trandafir, ienupăr, santal, ylang-ylang
- Cristale: citrin, topaz, agat, piatra lunii
- Planete: Luna, Venus, Pluto
- Zodii: Balanţă, Rac, Scorpion
- Mantră: VAM
- Simţ: gust
- Capacităţi: plăcere, senzualitate, avânt creator
- Perioada de dezvoltare: 6 – 24 luni
- Aspectul negativ: vina
- Elementul: apă
- Organe fizice: sistemul imunitar, membrele inferioare, oase, muşchi, rinichi,
prostată, pelvis
- Glande: suprarenale
- Exces: sexualitate exacerbată, emoţii puternice, manipulare, hiperexcitabilitate
(nervozitate), ataşament, dependenţe emoţionale.
- Deficit: apetit sexual scăzut, lipsă de idealuri, slabe relaţii cu ceilalţi, seriozitate
exagerată.
- Echilibrat: bucurie, acceptare, plăcere, senzualitate
- Disfuncţii fizice: probleme ale aparatului reproducător, ale sistemului urinar, dureri
de sciatică.
- Dependenţe: alcool, sex, heroină
- Traume: abuzuri sexuale, abuzuri emoţionale, neglijenţă din partea familiei,
insecuritate în copilărie, reprimarea emoţiilor în copilărie.
- Activare: psihoterapia, terapia de grup, meditaţiile în natură
Manipura – este centrul energetic cu zece petale receptoare; este situată în zona
dintre ombilic şi plexul solar şi are culoarea galbenă. Cele zece petale extrag energia din
elementul foc: foc din pământ, foc din apă, foc din aer, focul subtil al soarelui, focul
subtil al lunii, focul subtil al planetei, focul celest, focul electric, focul magnetic, focul
radiant. Toate acestea au o semnătură energetică unică şi sunt guvernate de acest
centru. Corespondentul fizic al acestei chakre este pancreasul, ficatul şi splina.
O bună funcţionare a acestei chakre determină o voinţă şi o energie puternică în
manifestare, curaj în abordarea noului şi în schimbări diverse, perfecţionarea.
Şi acest centru energetic prezintă o poziţionare variabilă; astfel, la unele persoane
acest centru energetic este mai aproape de ombilic iar la altele este mai aproape de
plexul solar. Cu cât o persoană abundă de energie, are o încredere deplină în propriile
forţe şi posibilităţi, dar manifestă şi echilibru în manifestare, cu atât mai aproape de
plexul solar se află această chakră.
Manipura acţionează preponderent pe sistemul digestiv, ficat, pancreas şi splină,
contribuind la dinamica organismului biologic. Astfel, în funcţie de caracteristicile
genetice, manipura guvernează atât secreţia enzimelor ficatului (fiind considerată cea
mai complexă „uzină” chimică), cât şi ale pancreasului şi splinei. De asemenea,
manipura guvernează, alături de matricea energetică, toată producţia de proteine
necesare procesului metabolic şi de întreţinere.
Asupra corpului energetic, manipura asigură suportul pentru toate componentele
organice, începând de la sistemele şi subsistemele complexe (muscular, circulator etc.)
până la nivelul celular. Complexitatea extraordinar de mare a corpului omenesc necesită
toată gama de energii cunoscute şi necunoscute, iar toate acestea sunt guvernate de
către manipura.
Asupra corpului emoţional, manipura acţionează ca un catalizator, reducând
oscilaţiile emoţionale; aduce linişte, calm, încredere în propriile forţe dar şi impulsul
necesar pentru a întreprinde diverse acţiuni.
Asupra corpului mental, manipura determină o viziune limpede a diverselor procese
care leagă persoana de mediul exterior, precum şi echilibrul substratului informaţional
al proceselor de atracţie şi respingere.
Asupra corpului cauzal, manipura poate aduce modificări (îmbunătăţiri) în ceea ce
priveşte mecanismul de reglare karmică sau de evoluţie. Prin urmare, asigură reglarea
energetică dintre persoană şi mediu, cauzată de vectorii informaţie-energie din corpul
cauzal, determinând astfel condiţiile energetice necesare (tendinţe, impulsuri) pentru
reglarea karmică.
Pentru curăţarea şi echilibrarea rapidă a manipurei (pe lângă vizualizarea unui mic
soare galben în zona chekrei) se poate folosi o meditaţie în care se va vizualiza acţiunea
vântului asupra frunzelor unui arbore cu coroana bogată; se va avea în vedere mişcarea
tuturor frunzelor (aparent haotică). Este recomandabil ca locaţia vizualizării să fie lângă
o pădure, la marginea unui munte; un lac, şi eventual un pârâu prin apropiere, aduc un
plus acestei meditaţii.
Dacă se combină această vizualizare cu sunetul cristalin al unui izvor sau pârâu din
apropiere, alături de vizualizarea lunii/soarelui pe cerul înstelat/senin, se va acţiona şi
asupra svadhisthanei. De asemenea, dacă vom vizualiza cum ne-ar creşte rădăcini din
tălpile picioarelor către pământ şi simţim că devenim una cu pământul (şi hrănindu-ne
în acelaşi timp cu energie subtilă), în timp ce o adiere plăcută ne aduce un iz de brad,
atunci şi muladhara este curăţată şi echilibrată.
Caracteristici:
- Denumire: Manipura
- Simbol: triunghiul, tetraedrul
- Culoare: galben, roşu
- Localizare: plexul solar
- Aspecte primare: energie, vitalitate, manifestarea sinelui, voinţa, responsabilitatea.
- Uleiuri activatoare: ienupăr, lavandă, rozmarin, bergamota
- Cristale: citrin, ochiul de tigru, turmalinul galben, topazul galben.
- Planete: Mercur, Jupiter, Marte
- Zodii: Leu, Săgetator, Fecioara
- Mantră: RAM
- Simţ: vederea
- Scop: voinţă, vitalitate, forţă, spontaneitate
- Perioada de dezvoltare: 18 luni – 4 ani
- Aspectul negativ: ruşinea
- Elementul: foc
- Organe fizice: sistemul imunitar, membre inferioare, oase, muşchi, sistemul
digestiv, ficat
- Glande: pancreas, splină
- Exces: agresivitate, posesivitate, tendinţa de control, aroganţă, sete de putere,
încăpăţânare, ambiţie mărită
- Deficit: slaba energie, lipsa de voinţă, indisciplină, delăsare, digestie slabă.
- Echilibrat: armonie interioară, acceptare, respect pentru natură, respect pentru
ceilalţi, responsabilitate, încredere, simţul umorului, adaptabilitate.
- Disfuncţii fizice: artrită, ulcer, probleme intestinale şi de colon, anorexie, bulimie,
pancreatită, diabet, alergii.
- Dependenţe: cafea, muncă, amfetamină, cocaină.
- Traume: ruşine, pedepse din copilărie, neînţelegeri în familie, umilinţele în faţa
altora.
- Vindecare: psihoterapie, terapia de grup, studiul şi înţelegerea, iertarea, animalele
de companie.
Anahata – are 12 petale receptoare, este situată în zona plexului cardiac şi culoarea
sa este verde. Acest centru energetic face legătura dintre corpul inferior şi cel superior.
Aspectul grosier al acestei chakre este reprezentat de aer iar corespondentul fizic este
glanda timus. O bună funcţionare a acestei chakre determină un bun echilibru
sentimental, expresivitate, iubire, compasiune, încredere (credinţă), puritate, toleranţă,
altruism.
Funcţionarea defectuoasă a acestei chakre determină dezechilibrul sentimental,
gelozie, invidie, dependenţă emoţională iar în plan fizic probleme legate de aparatul
respirator, cardio-vascular, coloana vertebrală.
Caracteristici:
- Denumire: Anahata
- Simbol: steaua cu şase colţuri, octaedrul
- Culoare: verde, gri
- Localizare: plexul cardiac
- Aspecte primare: iubirea, iertarea, compasiunea, altruismul, puritatea.
- Uleiuri activatoare: trandafir, santal, cedru
- Cristale: cuarţul roz, smarald, jad, aventurin, malahit, rodonit
- Planete: Venus, Saturn, Soarele
- Zodii: Balanţă, Leu, Sagetator
- Mantră: YAM
- Simţ: tactil
- Capacităţi: stabilitate, încredere, sănătate, prosperitate
- Perioada de dezvoltare: 4 – 7 ani
- Aspectul negativ: întristarea, mâhnirea
- Elementul: aer
- Organe fizice: inima, sistemul circulator, plămânii, umerii, braţele, pielea, sistemul
imunitar
- Glande: timus
- Exces: gelozie, dependenţă, limitare, posesivitate
- Deficit: răceală sufletească, izolare, intoleranţă, singurătate, depresie, narcisism
- Echilibrat: compasiune, iubire de sine, altruism, sistem imunitar bun, dăruire
- Disfuncţii fizice: probleme legate de sistemul cardio-vascular, probleme pulmonare,
de sâni (la femei), astm, probleme circulatorii, tensiuni în partea de sus a spatelui.
- Dependenţe: tutun, dulciuri, marihuana, sex
- Traume: respingere, abandon, ruşinea, critica dură, divorţ, pierderea unui membru
al familiei, trădarea, abuzuri sexuale şi emoţionale.
- Vindecare: autodezvoltare, psihoterapie în combinaţie cu exerciţiile de respiraţie,
psihoterapia în natură.
Asupra corpului fizic, anahata are rolul de-a menţine o inimă sănătoasă şi puternică;
asigură o bună circulaţie a sângelui şi limfei; determină un ritm respirator optim (între
relaxare şi efort).
Pentru corpul energetic, anahata este liantul de legătură între sistemul energetic
inferior (muladhara, svadhisthana, manipura) şi cel superior (vishudha, ajna,
sahasrara), determinând o bună balanţa energetică. De asemenea, anahata este un bun
reglator de energie magnetică şi electrică, având un rol vital în sistemul imunitar
energetic.
Asupra corpului emoţional, anahata acţionează pentru eliberarea energiilor iubirii (al
iubirii de sine, al iubirii aproapelui), compasiunii, înţelegerii, acceptării (de sine şi al
celorlalţi).
Asupra corpului mental, anahata determină o viziune unitară a tuturor fiinţelor, o
percepţie holistică a fiinţei umane.
Pentru corpul cauzal, anahata este motorul principal al proceselor de evoluţie şi
transcendenţă. Prin anahata se pot primii impulsuri de iubire din sferele înalt
vibraţionale (civilizaţii superioare) iar acestea au rol cauzal pentru fiinţa umană.
Anahata fiind zona de legătură dintre sistemul energetic inferior (pământesc) şi cel
superior (ceresc), este un centru energetic foarte solicitat. El este influenţat atât de
percepţiile senzoriale şi emoţionale cât şi de cele spirituale. Aşadar, este necesar să fie
curăţat şi energizat foarte des (asemenea Svadhisthanei).
Pentru energizare, este indicat să fim undeva în natură şi să ne lăsăm corpul
mângâiat de elemente. Băile de nămol sau chiar şi de ţărână, au un efect foarte bun. De
asemenea, ne vom lăsa corpul mângâiat de apă (cel mai indicat este să fie apă
curgătoare), de soare şi de vânt. Cel mai puternic efect îl are mângâierea corpului cu
frunze de copac. Cel mai bine este ca respectivul copac, din care se vor rupe frunzele, să
fie „informat” cu câteva zile înainte. Este o metodă des întâlnită la şamanii din toate
regiunile lumii. Se poate asocia cu diferite incantaţii, sunete ritmice (tobe sau pietre),
şi/sau diverse arome. Aceste metode eliberează inclusiv tensiuni din inconştient
(traume de la naştere, din copilăria timpurie, şocuri neacceptate de conştient).
Vishuddha – are 16 petale receptoare, este situată în zona gâtului, sub „mărul lui
Adam” şi culoarea sa este albastru deschis. Este centrul energetic ce face legătura dintre
sentiment si raţiune. Eterul reprezintă caracteristica acestei chakre iar corespondentul
în planul fizic este glanda tiroidă. O bună funcţionare a acestei chakre determină o bună
abilitate în comunicare, exprimare, interacţiunea, atât cu ceilalţi cât şi cu mediul,
adaptabilitate, modelare, artă, creaţie. Funcţionarea defectuoasă a acestei chakre aduce
implicit dificultăţi în exprimare, lipsă de comunicare (timiditate, tendinţe de izolare),
complexe diverse, angoase, iar în planul fizic, probleme legate de zona gâtului (limbă,
laringe, esofag, coarde vocale), urechi, membre, măduva osoasă.
Asupra corpului fizic, Vishuddha asigură echilibrul dinamic dintre elementele
planetei (Gaia) și elementele corpului omenesc, prin intermediul alimentației (alimente,
apă, aer, foc).
Asupra corpului energetic, Vishuddha asigură echilibrul dintre energetica elementală
a planetei (energiile pământului, apei, focului, aerului) ți energiile subtile ale omului.
Are un rol major in procesele metabolice și în sistemul imunitar.
Asupra corpului emoțional, Vishuddha determină starea de armonie cu Geea. Când
această chakra este deschisă, ne simțim minunat indiferent de condițiile exterioare
(orice anotimp, orice condiții atmosferice, orice relief etc.).
Asupra corpului mental, Vishuddha asigură o viziune holistică, integratoare, în ce
privește relația interior-exterior.
Asupra corpului cauzal, Vishuddha determină deschiderea tuturor posibilităților,
pentru a crea și manifesta perfecțiunea.
Caracteristici:
- Nume: Vishuddha
- Simbol: triunghi, dodecahedron
- Culoare: albastru deschis
- Localizare: baza gâtului
- Aspecte primare: comunicare, expresivitate, autodisciplină
- Uleiuri activatoare: lavandă, paciuli
- Cristale: Lapis Lazuli, Acvamarin, Safir, Turquoise, Agata albastră, Turmalina
albastră, Cuarțul albastru
- Planete: Venus, Mercur, Uranus
- Semne astrologice: Taur, Gemeni, Vărsător
- Mantra: Ham
- Simț: Auz
- Capacități: creativitate, comunicare, expresivitate
- Perioada de dezvoltare: 7-12 ani
- Aspecte negative: Minciuna
- Element: Eterul
- Organe fizice: gât, corzi vocale, urechi
- Glande: tiroida, paratiroida
- Exces: vorbirea fără sens, bâlbâială, incapabil de a asculta
- Deficit: frica de a vorbi, voce slabă, afon
- Echilibru: voce rezonantă, bun ascultător, orator, expresivitate
- Disfuncții fizice: disfuncții ale tiroidei, boli ale gâtului, dureri în gât, dureri de
umăr, probleme legate de auz
- Dependențe: Marijuana, Opiacee
- Traume: secrete, minciuni, abuz de ordin verbal, critică excesivă
- Vindecare: cursuri de comunicare, comunicarea cu sine, cântatul, povestitul etc.
Ajna – are 2 petale principale iar fiecare petală are 48 de petale secundare, este
situată în zona frunţii, puţin deasupra mijlocului sprâncenelor şi culoarea sa este indigo.
Este centrul energetic care are glanda pituitară corespondentul fizic iar caracteristica
acestei chakre o reprezintă energia mentală. Este centrul viziunii, înţelepciunii,
clarităţii, intuiţiei, inspiraţiei, clarvederii. Funcţionarea defectuoasă a acestei chakre
determină lipsa de viziune, lipsă de claritate, înţelegere deficitară, slaba
spiritualitate, slaba concentrare, depresia, iar în plan fizic, probleme legate de zona
capului, (dureri, atacuri cerebrale, tumori cerebrale) a ochilor, a sistemului nervos
central.
Asupra corpului energetic, Ajna determină armonia și buna funcționare a tuturor
chakrelor inferioare ei, conform matricei informaționale. De asemenea, reglează
metabolismul energetic prin intermediul circuitelor Ida si Pingala. Cele 48 de petale
secundare, dispuse în jurul celor două petale principale sunt legate direct de fiecare
petală a centrilor energetici inferiori ei (4-muladhara + 6-svadhiasthana + 10-manipura
+ 12-anahata + 16-vishuddha).
Asupra corpului emoțional, Ajna determină starea de pace și fericire, care vin ca
urmare a înțelegerii celor trei mari întrebări: cine suntem, scopului pentru care ne-am
întrupat, încotro ne îndreptăm.
Asupra corpului mental, Ajna conferă nu doar claritate și profunzime ideilor dar și
capacitatea de a contempla și de a vedea dincolo de spațiu-timp.
Asupra corpului cauzal, Ajna determină o viziune integratoare asupra propriei
evoluții spirituale, aceasta determinând un impuls foarte puternic pentru evoluție.
Caracteristici:
- Nume: Ajna
- Simbol: Aum (fără punct)
- Culoare: indigo
- Localizare: frunte, zona punctului ,,între sprâncene,,
- Aspecte primare: imaginație, viziune, intuiție
- Uleiuri activatoare: lavanda, rozmarinul, menta
- Cristale: Azurit, Fluorit, Ametist, Lapidolit
- Planete: Jupiter, Uranus, Mercur
- Semne astrologice: Pești, Săgetător, Vărsător
- Mantra: Ksham
- Simț: Intuiție
- Capacități: imaginație, clarvedere, bună capacitate de interpretare, percepție
psihică
- Perioada de dezvoltare: 12-17 ani
- Aspecte negative: iluzia deșartă
- Element: lumina
- Organe fizice: ochi, urechi, nas, SNC, față, sinusuri
- Glande: pituitară, hipofiză
- Exces: obsesii, iluzii, halucinații, probleme de concentrare
- Deficit: slaba viziune, imaginație deficitară
- Echilibru: intuiție, bună percepție, imaginație, capacitate de vizualizare
- Disfuncții de ordin fizic: boli de ochi și urechi, dureri de cap, tumori cerebrale, boli
neurologice
- Dependențe: Marijuana, Halucinogene
- Traume: război, violențe, mediu nociv
- Vindecare: meditații, arte vizuale, hipnoză, regresii
Sahasrara – are 960 petale, este situată deasupra creştetului capului şi culoarea sa
este albă cu irizaţii violete. Corespondentul fizic este glanda pineală și hipotalamusul, iar
caracteristica acestei chakre este energia pură, divină. Este centrul de legătură cu
planurile superioare de existenţă, divinitatea. Este sediul conştiinţei superioare (supra
Eu-l).
Asupra corpului energetic, Sahasrara oferă atât un potențial energetic de zece ori mai
mare pentru fiecare „petală” din Ajna (și indirect tuturor „petalelor” energetice ale
centrilor inferiori) dar și o sublimare a energiilor acestora.
Asupra corpului emoțional, Sahasrara determină starea de uniune cu divinitatea,
sentimentul sublim de reîntregire cu Sursa Divină (Părintele Ceresc).
Asupra corpului mental, Sahasrara determină legătură cu Mintea divină universală;
înțelegerea axiomei care spune că Universul este mental.
În ceea ce privește corpul cauzal, din lumile superioare se trimit (prin Sahasrara)
impulsuri energetice dintre cele mai elevate, determinând astfel cele mai puternice
aspirații spre evoluție spirituală.
Caracteristici:
- Nume: Sahasrara
- Simbol: AUM
- Culoare: alb-violet
- Localizare: Creștetul capului
- Aspecte primare: conștiență, căutare spirituală, trezire spirituală
- Ulei activator: Jasminul
- Cristale: diamant, modavit, selenit
- Planete: Saturn, Neptun
- Semne astrologice: Capricorn, Pești
- Mantra: Om
- Simț: unicitate
- Capacități: înțelepciune, conexiuni cu ființe luminice, conștiință
- Perioada de dezvoltare: întreaga viață
- Aspect negative: atașamentul
- Element: gândul
- Organe fizice: creier, craniu, SNC
- Glande: pineală, hipotalamus
- Exces: confuzie, disociere, vicii spirituale
- Deficit: sistem de credință rigid, cinism, apatie, materialism
- Echilibrat: deschidere, înțelepciune, conexiune spirituală, capacitate de analiză și
sinteză
- Disfuncții de ordin fizic: migrene, comă, depresie, amnezie, tumori cerebrale,
disfuncții energetice
- Dependențe: religie, practici spirituale
- Traume: abuz spiritual, sclavagism, religie impusă
- Vindecare: meditații, disciplină spirituală, reconectare cu sinele divin
În funcţie de anumiţi factori (zestrea spirituală, factori genetici, educaţie etc.), centrii
energetici pot avea diverse „deschideri”. Cu cât o persoană este mai echilibrată şi mai
evoluată din punct de vedere spiritual, cu atât acești centri energetici sunt mai deschiși.
Prin deschiderea lor se înţelege capacitatea respectivei chakre de-a prelua, procesa şi
modula energia pranică. Centrii energetici nu se pot deschide corect decât din interior.
Nimeni de afară nu poate realiza deschideri ale chakrelor, ci numai energizări, curăţări
şi câteodată mici infuzii energetice. Infuziile energetice specifice pot fi făcute numai de
către maeştrii autentici, care la rândul lor şi-au deschis prin evoluţie spirituală proprii
centri energetici şi sunt capabili de-a oferi aceste vibraţii către alte persoane. Însă aceste
mici infuzii pot determina doar o deschidere parţială a chakrei, şi numai pentru o scurtă
perioadă de timp.
Deschiderea corectă a centrilor energetici se face aşadar numai din interior şi „cheia”
pentru deschiderea lor o reprezintă evoluţia spirituală. Nimic altceva nu pot deschide
aceste centre energetice, nici măcar vieţuirea cu o mie de maeştri. Prin urmare, degeaba
o persoană este iniţiată de către un maestru (primind un impuls energetic specific) dacă
nu va căuta să „cimenteze” iniţierea prin practică și evoluţie spirituală. Aceasta
presupune schimbări pe toate planurile şi din toate punctele de vedere. Întotdeauna,
după o astfel de iniţiere se vor da „teme de casă” discipolului, pentru ca iniţierea să aibă
efectul scontat şi deschiderea chakrelor să fie autentică şi durabilă. Chiar şi aşa,
maestrul nu poate face o deschidere mai mare de 10%. Restul de 90% este munca
discipolului.
În prezent, circuitele energo-informaţionale ale planetei suferă schimbări profunde
dar şi creşteri energetice spectaculoase, care determină în cele din urmă o mult mai
mare influenţă asupra fiinţei umane. Practic, acest lucru înseamnă că evoluţia spirituală
poate avea loc mult mai uşor şi mai rapid decât în trecut iar rolul maeştrilor a fost
preluat de către activarea unor circuite energo-informaţionale din structura planetei,
care vor determina, prin efectul de rezonanţă, sincronicitate şi convergenţă, influenţe
mult mai mari şi mai benefice decât o făceau în trecut maeştrii. Ba mai mult,
cunoaşterile lor sunt acum revelate la nivel intuitiv majorităţii oamenilor iar intenţia (nu
dorinţa) este instrumentul sau cheia prin care aceste cunoaşteri sunt accesate. Nu va fi
un fel de hocus-pocus prin care vom avea direct informaţia dar vom primi acea vibraţie
necesară care ne va ghida în aşa fel încât să avem acces la respectiva cunoaştere. Totuşi,
practica rămâne sfântă, ca de altfel şi în trecut, în sensul că degeaba ai cunoaşterea dacă
ea nu este aplicată în practică. Cunoaşterea trebuie „împuternicită” de vibraţie, adică de
trăire, de fapte, prin urmare se va transforma în înţelepciune. Altminteri, cunoaşterea va
fi sterilă, va fi fără de folos şi în final se va pierde.

Sistemul de senzorial

Explorarea universului exterior precum și a celui interior se face printr-un sistem


senzorial extrem de complex.
Sistemul senzorial are în vedere următorii senzori:
senzorii fizici:
- simțul vizual (formă, culoare, distribuție, intensitate, tipare, structuri etc.)
- simțul auditiv (tot spectrul de sunete perceptibile de urechea umană)
- simțul olfactiv
- simțul gustativ
- simțul tactil
- simțul organic (foame, sete, echilibru, gravitație, sațietate, plăcere, durere)
senzorii mentali:
- simţul ordinii, măsurii și proporţiilor (armonie, echilibru)
- simțul detectării și recunoașterii tiparelor (corespondență)
- simţul curgerii lucrurilor (evoluţie-involuție)
- simţul întregirii lucrurilor (ciclicitate, complementaritate)
- simțul dinamicilor (rezonanță, sincronicitate)
extrasimțurile:
- intuiția
- clarviziunea
- clarauzul
- clarmirosul
- clarsimțul (tactil)
simțurile corpului energetic:
- simț recepție energie (captare, primire): cald, rece, furnicături, senzația de presiune,
senzația de curgere a energiei
- simț emisie energie (transmitere, infuzie)
- simț alchimizare energie (transformare și modulare prin intermediul centrilor
energetici)
- simțul energiilor pământești (telurice, elementale, gravitație, electromagnetism)
- simțul energiilor cerești (solare, lunare, planetare, constelaționale)
simțurile corpului spiritual:
- simțul etic și moral (puritate, adevăr, dreptate)
- simțul evoluției spirituale
- simțul armoniei spirituale
- simțul infinitului
- simțul divinității (apropierii de divinitate)
- simțul unicității și trancendenței

Corpul spiritual
În primul rând, trebuie cunoscut faptul că nu se poate ajunge în corpul spiritual dacă
nu s-a realizat cât de cât armonia dintre minte și inimă. Câtă vreme nu există pace în
minte și în inimă este deosebit de dificil să pătrundem și să lucrăm cu straturile corpului
spiritual.
Corpul spiritual cuprinde șapte straturi:
1. Stratul cauzal – este și el împărțit în două planuri: cauzal inferior și cauzal
superior. Cauzalul inferior este dominat de dorințe și pasiuni egotice.
În cauzalul superior întâlnim vocațiile, aptitudinile, talentele! Acestea sunt în
conexiune directă cu viețile anterioare și au în vedere dinamica spirituală, în special a
virtuților. Dacă, de exemplu, am făcut cu drag, cu pasiune o activitate, adică am iubit o
anumită meserie într-o viață anterioară, vom simți o atracție deosebită pentru acea
meserie sau pentru domeniul din care face parte. Dacă am fost medic, și ne-a plăcut ceea
ce am făcut, adică am pus suflet, pasiune, atunci vom avea un talent deosebit ca medic
(farmacist, cercetător medical), asta desigur dacă vom alege să o practicăm din nou. Ba
mai mult, vom avansa mult mai repede și performanțele nu se vor lăsa așteptate.
Dacă am fost artist, și am pus pasiune în ceea ce am făcut, atunci artistul din nou va
ieși la iveală indiferent de meseria pe care o vom alege.
Trebuie înțeles încă de la început că nu meseria în sine contează ci felul cum ne
raportăm la ea. Activitatea aleasă este mai mult un mediu de manifestare, de evoluție!
Planul cauzal inferior este unul foarte important, chiar dacă la prima vedere pare a se
situa la partea cea mai de jos a dinamicii spirituale, deoarece în acest stadiu al
manifestării dorinţei se pun în mişcare virtuţile de bază (iubirea, voinţa, curajul,
răbdarea, modestia) în stadiul lor incipient. Aceste virtuţi reprezintă instrumentele prin
care fiinţa umană îşi duce la îndeplinire dorinţele mai mari sau mai mici.
2. Stratul karmic – este corpul subtil în care se află toate programele noastre
karmice. Aici sunt atât datoriile (karma negativă) cât și beneficiile (karma pozitivă). Tot
ce avem de plătit vom plăti, și tot ce avem de primit vom primi! Aici se află și programul
nostru de viață (misiunea), adică ceea ce avem de făcut (explorat, dezvoltat, amplificat,
rafinat) în această viață spre a ne desăvârși din punct de vedere spiritual.
Trebuie spus că planul evolutiv ne dictează viața în proporție de maxim 30% (rar),
dar de cele mai multe ori, viața noastră depinde de acest program într-o proporție de
circa 10-15%. Restul este dat de liberul nostru nostru, adică de alegerile pe care le facem
în fiecare zi! Vechiul dicton ”viața noastră este suma alegerilor pe care le facem” este cât
se poate de adevărat!
Programul evolutiv, precum și programele karmice (pozitive și negative) au la bază
conexiuni de lumină (stringuri de vibrație foarte înaltă) între noi și diverse entități. În
acest al doilea strat al corpului spiritual găsim foarte multe astfel de stringuri de vibrație
înaltă, având conexiuni cu:
· Oameni – dacă trebuie să întâlnim anumite persoane, pentru a regla o karmă (bună sau
mai puțin bună), le vom întâlni cu siguranță! Aceasta se întâmplă deoarece în planul
astral (înainte de întrupare) s-au format aceste conexiuni la nivel de suflet (strat
spiritual) între acele persoane (la modul conștient) și ele sunt aprobate și de către
ierarhia spirituală planetară. Odată formate aceste stringuri de energie înaltă, se
construiesc programele de karmă – un fel de programe soft, care ne determină o
anumită legătură cu acea persoană și facilitează eliberarea de karmă. Astfel, chiar dacă o
anumită persoană va alege să se nască la o distanță mare de o altă persoană (cu care are
un astfel de string), după întrupare se vor întâlni cu siguranță. Aceste stringuri au rol de
program cauzal, astfel că informația și energia (inclusiv elementele) vor ”conspira”
pentru ca programul karmic să fie dus la îndeplinire.
· Evenimente – trebuie spus și că unele evenimente sunt preprogramate. De multe ori,
reglările colective de karmă au loc prin războaie programate încă din astral, crize
economice, revolte, revoluții, crize sociale. Dacă am ales să participăm la un astfel de
eveniment (fie pentru eliberare de karmă, fie pentru serviciu – aplanare, vindecare,
rezolvare), cu siguranță că vom interfera cu el. De regulă, suntem legați cu două
stringuri la evenimentele sociale care au în vedere descărcările de karmă. Întotdeauna
divinitatea oferă posibilitatea iertărilor, a folosirii puterii care unește în detrimentul urii
și a puterii care desparte. De asemenea, sunt mai multe opțiuni și posibilități.
· Entități de grup (egregori sociali) – este vorba de conexiunile cu entitățile de grup care
au în vedere dinamica de ansamblu a societății. Sunt formate stringuri cu entități
familiale, regionale (egregori de grup), religioase, de castă, culturale, civilizaționale etc.
· Zone cu încărcătură energetică și/sau spirituală puternică. Dacă trebuie să ajungem
într-un astfel de loc, cu siguranță vom ajunge!
3.Stratul evolutiv (ascensional) – este corpul subtil în care se află genomul
nostru spiritual, adică tot ce am acumulat mai bun (în această viață și în alte vieți) spre a
ne desăvârși din punct de vedere spiritual. De aici ne vin aspirațiile!
Aici sunt ”la vedere” deschiderile (față de valorile spirituale):
Iubirea – nu doar față de sine și față de cei apropiați, dar și față de cei din jurul
nostru, față de alte rase, culturi, viziuni diferite. Compasiunea este de asemenea avută în
vedere, bunătatea, respectul, amabilitatea, toleranța. Toate acestea vin din cultivarea
iubirii față de sine și față de aproapele nostru!
Voința – aici este avută în vedere motivația inimii, adică alegerile făcute din spirit și
nu alegerile egotice (acestea nu au valoare spirituală). Nu se poate urma o cale spirituală
dacă nu există voința de a o parcurge iar această voință vine din interior. Este mai mult
un drum al inimii decât al corpului sau al minții!
Curajul a fost, și încă este, una dintre cele mai apreciate virtuți dar, pentru a o
evidenția și dezvolta, trebuiesc eliminate neîncrederea, frica şi îndoiala (acestea vin din
atașamentul fașă de corp și valorile materiale). Curajul a fost virtutea de bază a
războinicilor. Vitejia, bravura, neînfricarea erau, într-adevăr, cele mai apreciate calități
ale războinicului, dar acestea erau temperate de cumpătare, înțelepciune, și un anumit
cod al onoarei. Curajul nu este o virtute de bază doar pentru războinici, ci este o calitate
sufletească necesară oricărui căutător al împărăției divine. Nu este ușor să asculți de
șoaptele sufletului și, dacă este necesar, să mergi înainte și să lași totul în urmă. Curajul
este necesar și negustorilor, și celor ce administrează și veghează asupra bunului mers al
unei comunități, și exploratorilor, și celor care determină progresul unei comunități sau
ai unui domeniu anume etc.
Răbdarea – ca bun spiritual, este o forța rezultantă a voinţei, echilibrului şi
cunoaşterii. Acestea dau viziunea de ansamblu asupra mersurilor lucrurilor (ştiinţa
dinamicii ciclurilor). Astfel, înţeleptul ştie că există un timp pentru orice acţiune,
precum şi o măsură. Răbdarea cere timp, cere efort, cere sacrificii, de aceea se spune că
fructele răbdării sunt cele mai dulci cu putință.
Modestia – este verificată prin felul în care te porți cu cei considerați sub nivelul tău
de evoluție. La fel cum caracterul omului iese în evidență atunci când este pus în situații
tensionate sau la limită, tot așa, modestia strălucește atunci când respecți viața oricărui
om, indiferent de cât de rău a ajuns, indiferent dacă se află la periferia scării sociale. Un
om care a câștigat darul modestiei, smereniei, nu va privi la aceste atribute, nu va privi
la condiția socială a omului, ci numai la spiritul care animă acel trup.
Dragostea de frumos – există un fel de magnetism către tot ce înseamnă frumos în
această lume.
Dragostea de armonie – se manifestă printr-o necesitate de a manifesta armonia.
Dragostea de pace, dreptate, adevăr – se manifestă ca o îndatorire față de care nu se
poate opune.
Dragostea de creație – se manifestă ca o necesitate de bază precum hrana zilnică.
Dragostea de progres, evoluție – se manifestă ca necesitate de bază.
4. Stratul luminic – este corpul subtil prin care se manifestă sinele nostru înalt!
Acest trup de lumină nu are defecte, nu are vârstă, nu are niciun fel de condiționări. Prin
intenție poate lua orice formă. Singura sa menire este să manifeste iubire, lumină,
armonie, frumusețe, bucurie, creație. De altfel, acest strat luminic este luat în
considerare atunci când părăsim această lume (ne eliberăm de corpul fizic).
Imediat după momentul morții trupului fizic, și după ce trecem de celebrul ”tunel”
ușor întunecat, de cele mai multe ori ne întâmpină o entitate de lumină. Celebrul medic
dr. Raymond Moody a studiat sute de cazuri de experiențe în apropierea morții, pe
subiecți din mai toate culturile și religiile lumii. Unele au asociat ființa de lumină cu
Iisus, alții cu Shiva, alții cu întruchiparea lui Tao, unii cu Allah, dar cel mai mulți au
deschis-o ca fiind o ființă de lumină ce revarsă iubire, compasiune, pace.
Urmează apoi o scurtă trecere în revistă a vieții noastre, de fapt sunt evidențiate doar
momente când am manifestat... lumină, adică am iubit, am fost bucuroși, am creat din
inimă, am fost în armonie cu noi, cu lumea, cu natura, am căutat frumosul etc. Apoi se
trec în revistă momentele când am împărtășit și celorlalți din lumina noastră.
Așadar, tot ceea ce contează pentru divinitate nu este adorarea stupidă, egotică ci
momentele când am fost lumină și am manifestat lumină. Nimic altceva nu contează!
Nu contează rasa din care faci parte, nu contează religia, țara, cultura, titlurile, eticheta
socială, sau alte asemenea. Ceea ce contează este cât de multă lumină ai adunat în suflet
și cât ai împărtășit și altora!
5. Stratul curcubeu (cristalin) – este corpul subtil conectat și hrănit direct de
către Razele Divine. La școala spirituală zamolxiană se considera că primii 10 discipoli ai
lui Zamolxe (Deceneii) au fost unități de conștiință desprinse din Razele Divine. În
spiritualitatea iudeo-creștină, Razele Divine sunt reprezentate de arhangheli.
În acest strat se deschid noile potențialități ale omului, noile orizonturi de evoluție!
6. Stratul cosmic – este corpul care face legătura cu Universul și cu Matricea
Divină.
7. Stratul divin – este corpul legat direct cu Divinitatea.

Cele nouă ”Ceruri” ale Geei

Aceste așa numite ”ceruri” nu sunt altceva decât spații vibraționale distincte, bine
delimitate, în care viețuiesc entitățile care evoluează pe Geea după ce și-au terminat
”sejurul” în materie. Aceste spații au o dispunere concentrică și sunt cu atât mai mari ca
întindere cu cât ne deplasăm spre ”Cerul” mai mare.
La ora actuală, pe Geea evoluează cinci regnuri:
1. Regnul mineral (de la țărână la diamant)
2. Regnul vegetal (de la firul de iarbă până la cel mai vânjoși arbori)
3. Regnul animal (de la bacterii la mamifere)
4. Regnul elemental (gnomi, ondine, salamandre, silfi)
5. Regnul uman (cele cinci rase: albă, galbenă, neagră, gri, roșie)

Primul Cer
În acest spațiu vibrațional viețuiesc entitățile din regnul mineral și vegetal. Acest
spațiu este împărțit în doua mari straturi; primul strat este alocat regnului mineral –
Planul spiritului mineral, iar cel de-al doilea strat este alocat regnului vegetal – Planul
spiritului vegetal. Fiecare din cele două straturi au la rândul lor mai multe substraturi și
niveluri energetice, conform fiecărei specii și subspecii în parte.
Planul spiritului mineral cuprinde „stările sau condiţiile” unităţilor, entităţilor sau
grupurilor şi combinaţiilor ce însufleţesc formele cunoscute de noi sub numele de
„minerale”, „produse chimice”, etc. Aceste entităţi nu trebuie să fie confundate cu
moleculele, atomii sau corpusculii înşişi, acestea fiind corpul material, forma entităţilor,
la fel cum corpul omenesc este forma materială a omului şi nu omul însuşi. Entităţile se
pot numi „suflete”; acestea sunt fiinţe vii, având o treaptă inferioară de dezvoltare de
viaţă şi de spirit.
Planul spiritului vegetal are 7 subdiviziuni impuse de stările şi condiţiile entităţilor ce
fac parte din împărăţiile Lumii Vegetale. Fenomenele vitale şi mentale ale acestor
entităţi vegetale sunt perfect înţelese de indivizi de o inteligenţă obişnuită, în
numeroasele lucrări noi şi interesante privind „spiritul şi viaţa plantelor”, ce s-au
publicat în ultimii ani. Plantele posedă viaţă, suflet şi spirit, la fel cum au animalele,
omul, entitățile ET.
Al doilea Cer
În acest spațiu vibrațional viețuiesc entitățile din regnul animal și elemental. Și acest
spațiu este împărțit în doua mari straturi; primul strat este alocat regnului animal iar cel
de-al doilea strat este alocat regnului elemental. Fiecare din cele două straturi au la
rândul lor mai multe substraturi și niveluri energetice, conform fiecărei specii și
subspecii în parte.
La substraturile inferioare ale primului strat găsim organismele unicelulare iar la
ultimul strat mamiferele care au un început de viață socială. Organismele din primele
straturi se întrupează aproape imediat după ce și-au terminat viața în micul lor trup în
timp ce mamiferele au un timp mai îndelungat. Aceste aspecte depind de populația
speciei respective, de arealul în care își desfășoară evoluția, precum și de contribuția lor
la echilibrul ecosistemului Geei.
Elementalii sunt entități energetice aflate undeva între regnul animal și cel uman. În
mod natural, trăiesc doar în cadrul celor patru elemente dar pot fi transferați și în alte
medii atunci când situația o impune, iar acest lucru este făcut doar de către entitățile
superioare și/sau de entitățile care au rolul de a prezerva o anumită zonă. Elementalii au
rolul de a menține ordinea și armonia în cadrul naturii.
Al treilea Cer
Începând cu acest ”Cer” intrăm în zona vibrațională a omului. În al treilea strat
vibrațional întâlnim entitățile umane aflate la începutul evoluției spirituale. Specific
acestui strat sunt oamenii primitivi, considerați semisălbatici, care sunt atașați total de
trup și de valorile materiale. Indivizii din acest strat vibrațional sunt interesați doar de
prezervarea și perpetuarea propriilor gene, de aceea pentru ei contează doar forța brută,
rezistență fizică, avuția materială. Întregul lor univers se bazează pe cele trei instincte
primare (instinctul de supraviețuire, sexual, adaptare). Dinamica lor socială este
minimă și se bazează pe relațiile familiale și/sau mici alianțe.
Cele mai numeroase entități din acest strat le găsim în zonele subdezvoltate, unde nu
există infrastructură informațională, școli, elemente minime de civilizație (regiunea
Amazonului, regiuni din Africa, Asia, Oceania).
Al patrulea Cer
În al patrulea strat energetic (al patrulea ”Cer”) evoluează oamenii care sunt
conștienți de propria evoluție spirituală și care au o viață socială activă. Rămân totuși
atașați de trup, de valorile materiale, de etichetele sociale, adică evoluția lor se
desfășoară în spațiul de conștiență așa-numit 3D. Aici, sistemul de valori este bazat pe
dualitate iar egoul este primordial, astfel că mecanismele motivaționale (căutările,
obiectivele) au în vedere cele cinci ”nestemate” ale pământului: bogăția (bani, obiecte,
case, pământuri, acțiuni etc.), puterea (financiară, politică, administrativă),
frumusețea/atracția/plăcerea (în funcție de specificul fiecărei culturi), faima (dorința de
a fi cunoscut și de a rămâne în memoria umanității), cunoașterea (despre cum pot
obține toate acestea din urmă).
Entitățile umane din acest strat își dezvoltă mai mult corpul mental conştient inferior
(memoria), iar corpul mental conştient superior (determinat de capacitatea de
interpretare, analiză, sinteză, organizare, perfecţionare) abia începe să se dezvolte, astfel
că personalitatea este preponderent pasivă şi axată mai mult pe egocentrism. Sunt
puternic atașați și de entitățile colective din care fac parte: rasă, țară, regiune, religie,
istorie, tradiție, castă socială, poziție socială etc.
Este perioada în care omul caută să şi exprime individualitatea, dar şi integrarea sa în
mecanismul social. Astfel, el experimentează multe situaţii în care observă cum virtuţile
spirituale de bază (iubirea, voinţa, curajul, răbdarea, modestia) conturează structurile
psiho informaţionale ale personalităţii, dar acestea rămân în spatele motivațiilor
egotice!
Al cincilea Cer
Este zona unde se întâlnesc entitățile umane care și-au depășit condiționările legate
de ego iar aspirațiile au devenit mai numeroase și mai importante decât dorințele
egotice.
Aspiraţia transcende aşa-zisa condiţie umană limitată. Ea apare după ce zona de
conştienţă a mentalului obiectiv s-a delimitat clar de cel subiectiv şi este urmarea
firească a evoluției. Chiar dacă aspiraţia omului (către perfecţiune, nemurire, unirea cu
Divinitatea) este clar conturată, dorinţele încă se mai pot manifesta la acelaşi grad de
intensitate deoarece omul nu şi-a armonizat corpurile subtile inferioare (fizic, astral,
mental). Totuși, dominante sunt motivațiile spirituale astfel că aici oamenii sunt atrași
puternic de curentele spirituale. Absolut toate curentele spirituale au în structura lor
promisiunea de transcendere a condiţiei umane actuale, adică nemurirea, fericirea,
sublimul, extazul continuu şi unirea cu Divinitatea Supremă.
Al șaselea Cer
În această zonă vibrațională se conturează mult mai clar planurile superioare de
manifestare ale individualității, astfel că o mare parte dintre cei care au ajuns în această
arie vibrațională au tendinţa de a excela în domenii noi de activitate. Sunt deschizătorii
de drumuri pentru fiinţa umană deoarece reuşesc să cuprindă şi să depăşească limitele
cunoaşterilor și experiențelor predecesorilor.
În această etapă, omul este capabil de a privi lucrurile atât din punct de vedere
subiectiv cât şi din punct de vedere obiectiv, fără a determina un conflict. Este etapa în
care este iniţiată autocunoaşterea la nivele mai profunde, ceea ce presupune o mai mare
desfăşurare a spiritualului în detrimentul egoului.
Al șaptelea Cer
Este zona unde se întâlnesc maeștrii, adică cei care pot transforma, modela, dinamiza
alte destine. Aceștia și-au depășit condiționările legate de materie și formă; nu sunt
atașați de niciun fel de religie, rasă, etichetă socială! Tot ce contează pentru ei este
evoluția sufletului și pun valoare doar pe evoluția spirituală. Ei înțeleg perfect că rolul
omului pe pământ este să-și cultive ”sâmburele” divin astfel încât să-și manifeste
potențialul maxim.
Al optulea Cer
Este zona unde întlânim avatarii, adică entitățile umane care, prin activitatea lor,
împing omenirea înainte (vorbim de aria lor de cuprindere). Aceștia transcend orice fel
de condiționări materiale și chiar spirituale, adică înțeleg și știu rostul fiecărei religii sau
curent spiritual. Au capacitatea de a simți, percepe lucra, înțelege, dincolo de aparentele
limite umane, datorită extraordinarelor lor calități (dezvoltate în decursul numeroaselor
vieți).
Aceștia lucrează la modul conștient cu entitățile spirituale precum și cu entitățile din
alte spații vibraționale, pentru ca efortul lor (de coordonatori ai entităților colective) să
fie încununate cu succes.
Al nouălea Cer
Este zona de ”libertate”, adică cei care au ajuns aici au reușit să-și ridice vibrația
suficient de mult încât să scape de aura energetică a Geei. Aceștia au libertatea de a se
întrupa pe noi planete, cu vibrație mai mare, și să înceapă o nouă aventură a spiritului
lor în materie, cu mult mai grandioasă și mai minunată decât cea de pe Geea.
Acesta este destinului spiritului uman, de divinitate coborâtă în materie și angajată în
regăsirea de Sine! O aventură începută de dincolo de timp...

Autocontrol și potențialitate

Specialiștii au stabilit că omul are între 50.000 și 70.000 de gânduri într-o singură zi!
Acest lucru presupune un uriaș consum de energie! Cea mai mare parte din această
cantitate de energie este irosită într-un mod cât se poate de prostesc, pe tot felul de
temeri, incertitudini, oscilații, căutări, visuri fără niciun fundament, refulări, gânduri
legate de mâncare, sex, violență etc.
Pentru a ne folosi cu înțelepciune de această cantitate de energie avem nevoie de un
plan pe termen scurt (6-12 luni) și unul pe termen mediu (3-5 ani), astfel că mai mult de
două treimi din energia irosită va fi utilizată pentru îndeplinirea planurilor. Aceste
planuri vor include:
a) Aspecte pe care vrei sa le eliberezi, elimini, alchimizezi:
· atașamente (față de bunurile materiale, persoane, idei preconcepute etc.)
· vicii diverse (tutun, alcool, droguri, jocuri de noroc, sex exacerbat, mâncare în exces)
· atitudini negative (ignoranță, indolență, pesimism, nepăsare, lene, agresivitate,
suspiciune etc.)
b) Aspecte pe care vrei să le dezvolți, diversifici, crești, rafinezi:
· anumite calități fizice (forță, rezistență, frumusețe, feminitate/masculinitate, armonie
etc.)
· anumite calități sufletești (compasiune, voință. curaj, răbdare, modestie etc.)
· anumite calități mentale (concentrare, viziune, detașare, flexibilitate, sinteză etc.)
c) Aspecte pe care vrei să le inițiezi, să le obții.
Cultivarea și rafinarea tuturor corpurilor:
a) Corpul fizic:
· alimentație – presupune revenirea la o alimentație sănătoasă, echilibrată, nealterată
chimic
· mișcare – presupune eliminarea sedentarismului și/sau echilibrul static-dinamic
· cumpătare
· confort
b) Corpul energetic:
· conștientizarea și cultivarea corpului energetic (implică purificarea, energizarea și
deschiderea centrilor energetici)
· revenirea la natură (petrecerea timpului în zone care au o puternică încărcătură
energetică)
· tehnici de lucru cu energia universală
c) Corpul emoțional:
· cultivarea frumosului (muzică, literatură, arte plastice etc.)
· armonia interioară și exterioară
d) Corpul mental:
· hrana informațională (implică și conștientizarea genului de informație de care avem
nevoie)
· capacitatea de a obține, administra și folosi informația
e) Corpul spiritual:
· restabilirea contactului cu sinele divin
· trezirea corpului luminic (singura menire a acestuia este de a manifesta iubirea,
frumosul, armonia, pacea)
· continua explorare, expansiune
· contactul cu entitățile superioare (ghizi spirituali, îngeri, entități extraterestre)

Programul de evoluție și trezire planetară

Despre măreaţa civilizaţie atlantă am scris pe larg în cartea Chemarea atlanţilor. A


fost o civilizaţie care s-a întins pe mai bine de 200.000 de ani.
În urmă cu circa 90.000 de ani în Atlantida a izbucnit un război devastator, care
aproape că a anihilat populaţia atlantă şi lemuriană. Când izbucnise acel război
societatea atlantă era cu circa 200-300 de ani mai avansată decât este lumea în ziua de
azi; vorbim atât din punct de vedere tehnologic cât şi din punct de vedere administrativ,
social etc. Cauzele războiului au rămas obscure.
În acel război s-au folosit unităţi de luptă hibride formate din organisme vii
modificate genetic şi sisteme electromecanice automate. Acestea erau extrem de
performante, având posibilitatea de a se autoadapta, şi chiar îmbunătăţi. La scurt timp,
ajunseseră să fie scăpate de sub control. Pare un scenariu de film SF, însă ghizii m-au
asigurat că timpurile acelea au fost deosebit de cumplite.
Dată fiind situaţia extrem de gravă, unii dintre preoţii atlanţi au încercat să găsească
soluţii. Au reuşit să contacteze o civilizaţie din familia pleiadiană (Constelaţia Pleiade),
aceştia fiind urmaşi ai marii familii lyrane (la fel ca pământenii). Pleiadienii au fost de
acord să elimine unităţile hibride de luptă cu condiţia ca la baza viitoarei civilizaţii să fie
principiile spirituale şi nu cele materiale, iar societatea să fie împărţită pe caste, acestea
urmând să fie autonome şi autoguvernante.
Lucrurile au revenit, pas cu pas, la normalitate.
Mai târziu, după ce s-au cicatrizat câteva răni, preoţii atlanţi au descoperit că, deşi
cauzele războiului erau date de anumite diferenţe de viziune între atlanţi şi lemurieni, a
mai existat un factor extrem de important. Acel factor nu îşi avea originea pe pământ!
Au căutat să afle şi mai multe amănunte... Au aflat că în galaxia noastră s-au
dezvoltat două curente spirituale extrem de puternice. Ambele curente aveau civilizaţii
deosebit de înfloritoare, de puternice, de avansate din punct de vedere tehnologic şi
spiritual. Planeta noastră se afla (şi încă se află) undeva la graniţa de influenţă ale
acestor curente. Au mai observat şi că matricea noastră energo-informaţională era în aşa
fel creată încât putea susţine cele două curente evolutive. Ba mai mult, au descoperit că
grila energetică planetară (formată din reţele de energie vital-telurică, elementală,
electromagnetică) avea o dinamică cu totul specială faţă de alte planete locuite.
Aceste descoperiri au creat stupoare între elitele atlante. Au căutat răspunsuri... Nu
le-au primit, deşi au contactat mai multe civilizaţii avansate. În cele din urmă au hotărât
să facă schimbări în matricea energo-informaţională umană. Era un lucru extrem de
dificil şi de riscant, dar era singura posibilitate pentru ca omul să nu mai fie influenţat
de cele două curente evolutive.
După mulţi ani de încercări, de teste, dintre care unele se soldau cu grave eşecuri, au
reuşit să facă modificările necesare. Cu toate acestea şi-au dat seama că nu puteau sta la
nesfârşit departe de cele două influenţe străine planetei. Au hotărât că niciodată nu va
mai fi un război de o asemenea anvergură între supravieţuitori şi că vor căuta neîncetat
soluţii.
Unele civilizaţii avansate le-au sugerat atlanţilor că ar trebui să îmbrăţişeze ideea că
rolul lor a fi acela de a armoniza cele două curente evolutive, chiar cu riscurile apariţiei
unor alte conflicte sau al stagnării din punct de vedere evolutiv. Acest lucru nu a
convenit celor mai mulţi atlanţi. A fost momentul când casta preoţilor atlanţi s-a
împărţit în două. Cei care au ales armonizarea dintre cele două curente evolutive -
numiţi Fiii Legii lui Unu, şi cei care nu au fost de acord – cunoscuţi ca Fiii lui Belial.
Belial a fost primul lor lider.
În unele medii ezoterice se spune că Belial ar fi fost personificarea răului! Lucrurile
nu au stat chiar aşa! Fiii lui Belial doreau ca evoluţia omului să nu fie condiţionată de
interese străine planetei. Nici vorbă de personificarea binelui şi răului după cum au
sugerat unii dintre autori, ci era vorba de dinamici diferite legate de direcţiile de
evoluţie. Fiii lui Belial îşi luaseră rolul de exploratori, de căutători înspre alte zări ale
cunoaşterii. Nu doreau cu niciun chip să participe la convergenţa şi armonizarea celor
două curente spirituale, deoarece ştiau că aceasta ar fi însemnat stagnare evolutivă sau
chiar regres. Ei credeau că sunt un fel de subiecţi pentru experimentele unor civilizaţii
foarte avansate. Ştiau însă şi faptul că Legile Universale le permit să lucreze cu liberul
arbitru, şi că nimeni nu le poate lua acel drept, indiferent de situaţie. Fiii lui Belial
credeau că accesarea unor „spaţii cauzale superioare” i-ar putea ajuta să elimine
influenţa celor două curente evolutive.
În scurt timp, fiind extrem de puternic motivaţi de găsirea unor soluţii, Fiii lui Belial
ajunseseră să depăşească în cunoaştere atât casta Fiiilor lui Unu cât şi casta oamenilor
de ştiinţă. Laboratoarele lor erau cele mai performante din acea vreme. Făceau
experimente cu uriaşele energiile telurice, electromagnetice, şi chiar cu energiile solare.
Dezvoltaseră teorii despre spaţiile multidimensionale, despre legile şi puterile acestora.
Au reuşit să transpună în practică unele dintre aceste teorii.
În urmă cu circa 70.000 de ani s-a întâmplat ceva grav în acea societate. O civilizaţie
extrem de avansată din punct de vedere tehnologic, venită din celălalt braţ al galaxiei, a
reuşit să manipuleze o bună parte a preoţilor din grupul Fiii lui Belial. Acestora li s-au
dat date incomplete despre fizica spaţiilor multidimensionale şi astfel, în decursul unui
experiment de convergenţă a energiilor telurice cu cele solare, s-a creat un fel de scurt-
circuit uriaş. Rezultatul a fost distrugerea reţelei energo-informaţionale planetare şi,
implicit, s-au degradat şi structurile energo-informaţionale umane.
Cu ocazia acelor distrugeri, planeta a avut un fel de „deschidere” la nivelul spaţiilor
subtile, astfel că cei mai mulţi dintre membrii acelei civilizaţii extraterestre au hotărât să
se întrupeze pe pământ. Aceştia doreau să realizeze armonizarea celor două curente
evolutive cu orice chip. Dacă s-ar fi reuşit acest lucru, o bună parte din civilizaţiile care
evoluau în spaţiul 3D şi 4D (din galaxia noastră) ar fi evitat conflicte de proporţii.
Dinamicile subtile ale celor două curente evolutive sunt extrem de dificil de explicat
în cuvinte. Gândiţi-vă că, în timpul celui de-al doilea război mondial, atât Reichul
german cât şi Uniunea Sovietică erau dusmani de moarte, şi cu toate acestea societăţile
erau asemănătoare (guvernare autoritară nedemocratică). Unde mai pui că civilizaţiile
inteligente din galaxia noastră au grade diferite de percepţie, atât din punct de vedere
senzorial cât şi din punct de vedere psiho-mental. Este vorba atât de construcţii diferite
din punct de vedere anatomic cât şi de alte dinamici mentale şi emoţionale.
Revenind la infuzia de spirite noi, atlanţii i-au descoperit în scurt timp şi i-au renegat
în masă. Cum noii veniţi aveau corpurile cauzale mult mai avansate, au reuşit chiar să îi
depăşească pe atlanţi din cele mai multe puncte de vedere.
În urmă cu circa 37.000 de ani, atlanţii ajunseseră la concluzia că nu mai puteau face
faţă noilor veniţi şi că exista riscul dispariţiei ca şi civilizaţie. Cei mai mulţi lideri atlanţi
au hotărât să distrugă întreaga civilizaţie de pe pământ, cu riscul acumulării unei karme
uriaşe.
Înainte de a-şi duce la îndeplinire planul au fost contactaţi de către lyrani (părinţii
rasei umane) şi de către o altă civilizaţie foarte avansată, de care aparţinea cei noi veniţi.
Atlanţilor li s-a permis să afle multe răspunsuri printre care faptul că civilizaţia lor este
un experiment asumat. Fiecare suflet atlant îşi dăduse consimţământul pentru a
participa la acest proiect de compatibilizare a celor două curente evolutive.
După multe negocieri, la care au participat şi diverse confederaţii galactice, s-a
hotărât ca programul de convergenţă evolutivă să fie reluat într-o nouă formă şi într-o
nouă civilizaţie (cea de acum). Ba mai mult, urma să cuprindă întreaga planetă.
Pentru a se asigura că lucrurile nu vor lua o întorsătură nedorită, atlanţii au cerut
arbitrajul fiinţelor energetice solare. Se ştia că fiinţele cele mai avansate din Univers
sunt cele energetice, acestea desfăşurându-şi activitatea în zona stelelor. Au primit
asigurarea din partea acestora că lucrurile vor decurge conform planului. Ba mai mult,
un anumit număr de fiinţe solare se vor întrupa pe pământ, iar acestea vor fi cele care
vor coordona programele evolutive viitoare. Alături de solarieni, sunt întrupate şi un
număr considerabil de suflete pleiadiene, arcturiene, andromedane, reptiliene (nu sunt
toţi regresivi) etc.
Nu se ştie care este numărul exact de solarieni dar numărul total de entitati avansate
(din civilizatii) diferite care s-au întrupat pe pământ pentru a participa la convergenţa
celor două curente evolutive ar fi în jur de şase milioane. La acestea se adaugă câteva
zeci de milioane de atlanţi şi noi veniţi – cei infiltraţi odată cu deschiderea cauzată de
Fiii lui Belial.
Aşadar, începând cu circa 35.000 Î. Hr. a luat fiinţă Frăţia solarienilor A fost o
societate oarecum secretă, care avea în vedere respectarea planului întocmit de către
Confederaţia Galactică.
Elita spiritualităţii atlante aflase cu mulţi ani înainte că întregul continent urma să se
scufunde în apele Atlanticului. Deşi se întocmiseră diverse programe evolutive intensive,
astfel încât toţi atlanţii să treacă peste barierele vibraţionale ale planetei, nu toţi au
reuşit acest lucru. Din cele câteva sute de milioane de atlanţi, aproximativ 30 milioane
nu au reuşit să treacă de toate „lecţiile” planetei.
Cei care reuşiseră să înveţe lecţiile planetei au trecut pe un nivel evolutiv superior,
majoritatea dintre ei întrupându-se pe unele din planetele Confederaţiei Pleiadiene.
Ceilalţi 30 de milioane urmau să reia lecţiile dure ale spaţiului 3D de pe acest pământ.
Totuşi, având în vedere faptul că diferenţa dintre „repetenţii” atlanţi şi civilizaţiile
semisălbatice era imensă, s-au creat câteva zone speciale astfel ca aceştia să poată
beneficia de ajutor concret. Vorbim aşadar de Egipt (Teba, Valea Regilor), Dacia
(Sarmizegetusa), India (câteva centre), China (câteva centre), Tibet, Americi, precum şi
alte câteva centre din Oceania, rămase necunoscute.
Doar câteva milioane din cei 30 au reuşit să treacă (necesitând mai multe întrupări)
de barierele vibraţionale terestre în noile centre. Restul... au decăzut, pierzându-se în
masa celor consideraţi semisălbatici.
După această etapă, toate centrele atlante păreau că sunt sortite pieirii. De fapt, ele
au intrat în „așteptare”, aşteptând ca noua civilizaţie (adică noi, cei de acum) să facă
suficienţi paşi în evoluţie astfel încât să poată beneficia de comorile lor.
Aşa cum am mai spus, elita spirituală atlantă a cerut ajutorul şi îndrumarea fiinţelor
energetice solare, acestea fiind cele mai evoluate fiinţe din sistemul nostru solar (şi
printre cele mai evoluate din întreaga galaxie Calea Lactee).
Dată fiind complexitatea Programului Geea, trebuia ca cele cinci rase (albă -
caucaziană, neagră - africană, galbenă - asiatică, roşie - americană, cenușie - indiană) să
se dezvolte conform unor tipare evolutive specifice. Nu degeaba cultura şi spiritualitatea
s-au dezvoltat atât de diferit şi nu degeaba o civilizaţie a avut ceva în plus faţă de alta, în
timp ce la altele era deficitară.
Pe parcursul a circa 6000 de ani, aceste civilizaţii s-au dezvoltat aparent separat,
generând culturi şi curente spirituale diferite. Începând cu secolul XIX, Confederaţia
Galactică a hotărât să grăbească procesul de „explorare pe orizontală”, astfel că s-a
impulsionat dezvoltarea diverselor tehnologii. Mijloacele de transport, comunicaţiile şi
tehnologiile informaţionale erau prioritare. Toate acestea urmau să asigure convergenţa
informaţională (şi nu numai) a celor cinci rase. Odată cu acestea ar urma să se realizeze
o primă „ciocnire” între culturile şi diversele curente spirituale dezvoltate de ele în cei
6000 de ani de civilizaţie. Trebuie spus că, deşi fiecare dintre rase consideră că
spiritualitatea şi cultura proprie este „superioară”, adevărul este că fiecare deţine părţi
ale unui puzzle mult mai complex.
Convergenţa informaţională a generat deja mişcări spirituale (de tip New Age) iar în
viitorul apropiat va genera mişcări mult mai profunde şi mai puternice. Acestea vor avea
„teren fertil” faţă de curentele spirituale tradiţionale deoarece au în vedere valorile
spirituale autentice şi nu aspectele ce ţin de formă, cantitate, aspect etc. Într-un final,
toate acestea se vor uni într-o mişcare unică, bazată pe Legea lui Unu!
Noua spiritualitate va avea la bază Legile Universale! Acestea confirmă faptul că
fiecare fiinţă umană, indiferent de rasă şi cultură, are scânteia divină în suflet. Nimeni
nu este deasupra celuilalt! Fiecare este la fel de important în faţa divinităţii! Aceasta este
Legea lui Unu (Legile Universale)!
Legea lui Unu stă la baza Confederaţiei Galactice!
Legea lui Unu înseamnă ştiinţă spirituală şi nu religie.
Legea lui Unu luptă pentru unitate şi nu pentru separare!
Legea lui Unu consideră iubirea şi libertatea ca fiind valorile supreme ale omului şi
ale civilizaţiei umane!
La ora actuală, în Romania sunt întrupate destul de multe suflete din „armata
spirituală” a lui Zamolxe, formată din peste 100.000 de geto-daci (au fost iniţiaţi şi un
anumit număr de celţi şi sciţi). Dintre aceştia, circa 400 au fost iniţiaţi de gradul 3,
aproape 2500 au fost iniţiaţi de gradul 2, iar alţi circa 17.000 au primit iniţierea de
gradul 1. De asemenea, circa 120-150.000 au primit seminţele de înţelepciune, de la
iniţiaţii de gradul 1 şi 2, între anii 500 î.Chr. şi circa 100 d.Chr.
Aceste cifre sunt în conexiune cu seria de 7, dat fiind faptul că fiecare iniţiat avea un
număr de şapte discipoli de grad mai mic. Este de aşteptat ca iniţiaţii din gradele 1, 2 şi
3 să răspundă cu toţii chemării lui Zamolxe, iar dintre cei care au primit seminţele de
lumină să răspundă cel puţin jumătate (60-80.000 persoane).
Odată formată „armata spirituală” a lui Zamolxe, va trebui să fie formată o altă
treaptă, pentru alte circa 825.000 de persoane. În total, până la întruparea lui Zamolxe
(între 2060-2080) vor fi angrenate aproximativ 1.000.000 de persoane; aceştia fiind cei
care vor realiza conexiunea dintre matricea energetică a Carpaţilor şi restul populaţiei
planetei, ceea ce înseamnă asumarea unei responsabilităţi planetare. Aceştia vor forma
un foarte puternic corp spiritual colectiv, şi vor avea un rol extraordinar de important în
viitoare transformări de pe pământ. De asemenea, vor lucra la unison cu alte câteva
milioane de persoane, reprezentând entităţile spirituale colective ale celorlalte centre
energetice planetare.
Programul de evoluţie şi trezire planetară va purta numele UJP 2016-2100, deoarece
va fi susţinut de energiile lui Uranus, Jupiter şi de către energii telurice şi elementale
generate de mişcarea de precesie. Programul va fi coordonat de către Iisus-Sananda,
Zamolxe şi celelalte unităţi de conştiinţă divină întrupate, precum şi de multe alte
entităţi luminice superioare (din cadrul civilizaţiei solare şi a Confederaţiei Pleiadiene).
Am scris cu ceva vreme în urmă că momentul nașterii lui Iisus coincide cu un
eveniment major din Universul Cauzal, acesta fiind un spațiu aflat în legătură directă cu
influenţele planetare subtile ale sistemului nostru solar. Adică Iisus (divinitatea în trup)
s-ar fi născut la momentul de maximă influenţă subtilă a planetelor sistemului nostru
solar asupra Geei. Astfel, conform Legii Ciclicităţii, vom avea perioade de maximă
influenţă asupra Terrei, a fiecărei planete în parte, în funcţie de perioada de rotaţie în
jurul astrului solar.
Perioada de revoluţie a lui Uranus în jurul astrului solar este de aproximativ 84.0168
ani, iar punctul de influenţă maximă asupra Geei va fi în 2016
(24x84.0168=2016.4032). Atunci se va sfârşi un ciclu şi va începe un altul.
Tot în acest an, alături de înfluenţa lui Uranus, avem alte două influenţe maximale
ale unor energii cosmice. Una este influenţa mişcării de precesie, care are o perioadă
completă (rotaţia de „titirez”) de 25.920 de ani. Fiecare grad din cele 360 se parcurge în
72 de ani. Iar la cel de-al 28-lea grad avem... 2016 (28x72=2016). Influenţa este dată de
activarea unor circuite energetice din reţeaua cristalină a crustei terestre.
A treia influenţă de natură energetică este dată de planeta Jupiter. Aceasta are o
perioadă de rotaţie în jurul astrului solar de 11.8626 ani. Iar, la sfârşitul celui de-al 170-
lea ciclu (şi începutul celui de-al 171-lea), de la momentul „0”, avem... 2016
(11.8626x170=2016.642).
Faptul că sunteți aici înseamnă că și că v-ați asumat responsabilitatea propriei vieți și
că aveți ca obiectiv ajutorarea celorlalți. Desigur, primul pas este să vă ajutați pe voi
înșivă și apoi veți vedea deslușit cum puteți să-i ajutați pe ceilalți.
Programul de trezire și evoluție planetară privește schimbarea întregii lumi într-o
perioadă de numai 84 de ani. Este planul care va schimba din temelii fața lumii.
Raportat la scara istoriei este un timp foarte scurt. Mi s-a transmis să-l numesc UJP
2016-2100 deoarece va fi susținut de către energiile uraniene, jupiteriene și terestre.
Este un plan aprobat de către Confederațiile Galactice și se va desfășura sub atenta
coordonare a entităților solariene. Acest plan este deja demarat în multe alte zone ale
lumii!
În linii mari, planul prevede formarea-trezirea spirituală a oamenilor urmând o
formulă simplă de creștere, în multiplu de șapte. Pentru început, se va lucra îndeosebi în
zonele speciale ale planetei, acolo unde iși desfășoară activitatea centri energetici
planetari.
La fel ca și în alți centri, dinamica de creștere de la noi va arăta în felul următor:
2016 – 2023 trezirea a cel puţin 7 iniţiaţi
2023 – 2030 trezirea a cel puţin 49 iniţiaţi (7x7)
2030 – 2037 trezirea a cel puţin 343 iniţiaţi (73)
2037 – 2044 trezirea a cel puţin 2401 iniţiaţi (74)
2044 – 2051 trezirea a cel puţin 16.807 iniţiaţi (75)
2051 – 2058 trezirea a cel puţin 117.649 iniţiaţi (76)
2058 – 2065 trezirea a cel puţin 823.543 iniţiaţi (77)
După această perioadă, aceștia se vor dispersa în toate zonele populate ale planetei,
de unde vor declanșa procesul de trezire planetară.
Dinamica va arăta în felul următor:
2065 – 2072 formarea a cel puţin 5.764.801 iniţiaţi (78)
2072 – 2079 formarea a cel puţin 40.353.607 iniţiaţi (79)
2079 – 2086 formarea a cel puţin 282.475.249 iniţiaţi (710)
2086 – 2093 formarea a cel puţin 1.977.326.743 iniţiaţi (711)
2093 – 2100 formarea ultimilor 13.841.287.201 iniţiaţi (712)

Legi Universale

1 Legea Mentalismului
Kybalionul ne spune că totul este spirit și că Universul este mental! Realitatea
Universului este Spirit, totul e în Spirit”. Exteriorul nu este altceva decât proiecția
interiorului. Calitatea gândurilor determină calitatea vieții noastre! Ceea ce creăm în
interior se manifestă în exterior! Informația este rădăcina oricărei creații materiale!
Aceasta lege explică faptul că Totul este Realitate Substanțială, aflându-se în toate
manifestările și aparențele ei exterioare pe care le cunoaștem sub denumirea de
Universuri materiale, Fenomene ale Vieții, Materie, Energie - într-un cuvânt, tot ceea ce
este perceput de simțurile noastre materiale, este spirit. Acest spirit nu poate fi explicat
și definit, dar poate fi considerat și gândit ca un spirit universal, infinit și viu. El explică
adevărul că lumea, Universul, nu-i decât o creație mentală a TOT-ului. Prin urmare, în
acest spirit noi trăim, acționăm și suntem noi înșine.
2 Legea Interconectivității
Totul în acest Univers este interconectat prin intermediul matricei universale. Nimic
și nimeni nu este izolat, părăsit, uitat! Există o conexiune a tuturor raselor și regnurilor
din acest Univers! Conform acestei legi, nimeni și nimic nu este izolat de Divinitate!
Fiecare ființă are un spirit divin și toate sunt în Unul Divin!
3 Legea unicității în spirit
Toate ființele vii poartă scânteia divină în suflet! Toate ființele vii sunt demne de
respect! Nu este nimeni deasupra celuilalt, chiar dacă este mai evoluat din punct de
vedere mental, chiar dacă este mai evoluat din punct de vedere spiritual, și chiar dacă
este mai puternic din punct de vedere fizic. Nimeni nu este mai presus de Legile
Universale! Această lege implică faptul că toate ființele vii din Multivers sunt expresii ale
divinității în manifestare. În spirit, nimeni nu este deasupra celuilalt, nimeni nu este
mai presus de însuși Creatorul, deoarece este însuși Creatorul. Acesta s-a multiplicat pe
Sine și apoi s-a dispersat în Multivers, în nenumărate forme, pentru a-și experimenta
Creația!
4 Legea Iubirii
Scânteia divină din fiecare ființă vie îi conferă acesteia capacitatea de a iubi, de a
manifesta armonia și de a crea! Capacitatea de a iubi certifică sfințenia unei ființe!
Iubirea este calea cea mai ușoară și mai simplă de a ne conecta cu divinitatea! Prin
iubire putem crea, ierta, evolua! Puterea cea mai mare din Univers este iubirea! Iubirea
se află la baza puterii care unește! Iubirea aduce cunoaștere, putere, înțelepciune,
progres, vindecare, evoluție, bucurie în orice clipă!
5 Legea Liberului arbitru
Liberul arbitru este dreptul fundamental al fiecărei ființe vii! Nimeni nu are dreptul
să încalce liberul arbitru al altei ființe. Cine încălcă liberul arbitru al unui om, sau grup
de oameni, va fi și el supus unor asemenea îngrădiri și/sau constrângeri! Fiind o ființă
divină, omul are puterea de a alege evoluția sau chiar involuția, dar numai în ceea ce o
privește! Astfel, datorită acestei legi, omul poate alege să fie divin sau chiar antidivin!
Prin liberul arbitru, omul își certifică rolul de creator liber!
6 Legea Potențialității
Fiecare ființă inteligentă are posibilitatea de a deveni ceea ce alege să devină!
Potențialul omului este nelimitat, infinit! Suntem ceea ce am ales să fim și acest lucru
trebuie să se proiecteze în gândurile, vorbele și faptele noastre! Dacă se poate spune că
omul este limitat în ceea ce privește corpul fizic, nu la fel stă situația în ceea ce privește
corpul energetic și luminic. În funcție de efortul depus, omul își poate dezvolta nelimitat
corpurile subtile, cunoașterea, puterea!
7 Legea Corespondentei
Tot Kybalionul ne spune că ”ceea ce este sus este ca și ceea ce este jos și ceea ce este
jos este ca și ceea ce este sus.” A doua Mare Lege Hermetică implică acest mare adevăr:
există o armonie, un raport, o corespondenţă, între diferitele planuri de manifestare ale
Vieţii şi Fiinţei. Această afirmaţie este un adevăr pentru că tot ceea ce conţine Universul
are acelaşi izvor, aceleaşi legi, aceleaşi principii, aceleaşi caracteristici, acestea
aplicându-se fiecărei unităţi, fiecărei combinaţii de unităţi sau de activităţi ce-şi
manifestă propriile lor fenomene pe propriul lor plan. Pentru uşurinţa gândirii şi a
studiului, filozofia hermetică consideră că Universul poate fi divizat în trei mari clase de
fenomene cunoscute ca Trei Mari Planuri: Fizic, Mental, Spiritual.
8 Legea Voinței Divine
Totul în Univers respectă Voința Divină! Nimic nu se poate opune Voinței Divine!
Voința Divină se află la baza creării și distrugerii lumilor, a creării și distrugerii micro și
macrouniversurilor! Voința Divină respectă și protejează viața, libertatea, liberul
arbitru, creația, armonia, atunci când voința personală este aliniată Voinței Divine!
9 Legea Compatibilității
· Legea compatibilității în planul fizic – are în vedere capacitatea de a forma conexiuni
stabile între două sau mai multe aspecte din planul fizic. Această lege stabilește inclusiv
compatibilitatea între două forme de ADN. Dacă nu se respectă această lege universală,
nu se vor putea forma legături, combinații, alianțe, conexiuni, aliaje, etc.
· Legea compatibilității în planul energetic – are în vedere capacitatea de a forma
conexiuni stabile între două sau mai multe aspecte din planul energetic.
· Legea compatibilității în planul emoțional - are în vedere capacitatea de a forma
conexiuni stabile între două sau mai multe aspecte din planul emoțional.
· Legea compatibilității în planul mental - are în vedere capacitatea de a forma conexiuni
stabile între două sau mai multe aspecte din planul mental.
· Legea compatibilității în planul cauzal - are în vedere capacitatea de a forma conexiuni
stabile între două sau mai multe aspecte din planul cauzal.
10 Legea Distribuției și Proporțiilor (ordinii divine)
Universul este împărțit în dimensiuni de vibrație; fiecare dimensiune este împărțită
în sfere de activitate; fiecare sferă de activitate este împărțită în planuri de evoluție;
fiecare plan de evoluție este împărțit regnuri, clase și subclase. Fiecare dintre regnuri,
clase și subclase au la rândul lor o anumită distribuție în funcție de anumite limite.
Toate acestea sunt bine delimitate iar energiile sunt corect distribuite și proporționate
astfel încât să nu existe interferențe în procesele evolutive!
11 Legea Materializării
Tot ceea ce vine din scânteia divină (Sinele Divin) va prinde formă și se va
materializa! Voința Divină vine din Tot și se folosește de energia și resursele Tot-ului!
Orice materializare va respecta traseul informație – energie – materie. Această lege
derivă din Legea Mentalismului care afirmă că TOTUL este creația mentală a Tot-ului.
Pentru o mai rapidă materializare avem nevoie de un plan, proiect (informație) în
acord cu Legile Universale și în rezonanță cu realitatea obiectivă! Pe de altă parte, planul
trebuie să fie ”împuternicit” de suflet, adică să fie însoțit de intenție. Intenția diferă de
dorință prin simplul fapt că este în rezonanță cu scânteia divină. Dorința ține de ego, iar
intenția de suflet. Dorința se supune dualității, pe când intenția se supune spiritului
creator!
12 Legea Convergenței
Această lege ne spune că orice lucru, ființă, idee, converge către altceva, mai
complex, mai stabil, către ceva superior din punct de vedere structural. Omul converge
către un aspect superior al său, societatea converge către o structură socială mai bună,
mai complexă; un fenomen tinde să se îmbunătățească etc. Universul însuși va deveni
din ce în ce mai complex, mai armonios etc. Progresul, evoluția, are în vedere tot ceea ce
există, de la cele mai mici sisteme, până la cele mai complexe!
13 Legea Transferului
Această lege are în vedere faptul că o entitate cu vibrație scăzută nu poate ridica
gradul de vibrație a unei entități cu vibrația mai înaltă, ci doar invers. În planul 3D
această lege este observată în termodinamică, unde primul principiu spune că un corp
cu o temperatură mai coborâtă nu poate ceda căldură unui corp cu temperatura mai
ridicată. Prin urmare, este indicat să fim cât mai des în preajma unor persoane care au
dovedit înalte calități (sufletești, morale, etice), și care sunt un exemplu demn de urmat
pentru toți ceilalți. Vibrația înaltă este ”impregnată” de propriul lor câmp energetic și
acest lucru favorizează transferul către alte câmpuri energetice. De remarcat faptul că, în
cazul vibrației, nu există pierderi, prin urmare, nu există posibilitatea ca o entitate cu
vibrație mai înaltă să piardă un anumit grad de vibrație dacă stă în preajma unor entități
cu vibrație mai joasă.
14 Legea ”punctului central”
Această lege implică faptul că totul are un punct central, un nucleu, un punct de
stabilitate, de echilibru, de rotație, de convergență! Este valabil atât în ceea ce privește
universurile, planurile, regnurile (mineral, vegetal, animal, uman), cât și în ceea ce
privește regnurile superioare omului. În cadrul acestui punct central, totul și toate își
găsesc echilibrul și susținerea!
15 Legea Gratiei
Această lege poate fi considerată o dispensă la Legea acțiunii și reacțiunii (Karmei),
și ea vine în sprijinul celora care și-au deschis inima înainte de a plăti pentru ceea ce au
făcut. Tot prin Legea Grației putem folosi iubire și lumină pentru vindecarea și iertarea
altor persoane fără ca acestea să ne fi cerut acest lucru în prealabil.
Atunci când folosim legea Gratiei, dacă trimitem iubire și lumină către sinele divin al
altor persoane, acest lucru nu are consecințe karmice și nici nu se crează blocaje care s-
ar putea întoarce împotriva noastră. Însă trebuie înțeles clar că nu putem lucra pe
planurile inferioare (adică pe fizic, energetic, emoțional și informațional) fără a ni se
cere acest lucru de către persoana în cauză.
16 Legea Contrariilor (Legea Manifestării lui Doi)
Doi este simbolul genului, al polarității, complementarității. În planul 3D este privit
ca fiind simbolul divizării, separării, al slăbiciunii, contrariilor. Aspectele polare apar
peste tot în natură, în toate aspectele care privesc omul. Întotdeauna vor exista aspecte
care (aparent) se opun unul altuia, dar acestea au rolul lor în diferitele etape de evoluție,
perfecționare, transformare.
Cele mai întâlnite aspecte duale, aparent contrare, sunt următoarele:
· aspecte ce țin de formă: mic – mare, ușor – greu, plin – gol, interior – exterior, creștere
– descreștere, lung – scurt, puțin – mult, tare – slab, larg – îngust, subțire – gros,
aproape – departe.
· aspecte ce țin de dinamică (mișcare):compunere – descompunere, încet – rapid,
convergent – divergent, expansiune – contracție, sincron – asincron, inert – animat,
oscilație – continuitate, atracție – respingere, emisiv – receptiv, sus – jos.
· aspecte ce țin de percepție: rece – cald, pur – impur, vizibil – invizibil, potrivit –
nepotrivit, rigid – flexibil, moale – tare, fin – aspru, strălucitor – mat
· aspecte ce țin de natură: drept – curb, simetric – asimetric, solar – lunar, masculin –
feminin, stâng – drept, singularitate – pluralitate, minimum – maximum, limitat –
nelimitat, echilibrat – dezechilibrat, compatibil – incompatibil, paritate – imparitate
17 Legea triadelor (Legea Manifestării lui Trei)
Trei este simbolul manifestării, al dinamicii interioare și exterioare (creștere și
descreștere) dar și al triadei. Omul este perceput ca o triadă (trup-minte-suflet și gând-
cuvânt-faptă)! Avem următoarele triade:
· Trecut – Prezent – Viitor
· Trup – Minte – Suflet
· Gând – Cuvânt – Faptă
· Informație – Energie – Materie
· Intenție – Imagine – Simțire
· Început – Mijloc – Sfârșit
· Pozitiv – Neutru – Negativ
· Naștere – Viață – Moarte
18 Legea Manifestării lui Patru
Patru este simbolul materiei, al stabilității, al ordinii, echilibrului. În general,
ciclurile și anumite structuri sunt împărțite în patru părți:
· Patru perioade ale zilei: dimineața, prânz, seara, noaptea
· Patru faze ale lunii: primul pătrar, al doilea pătrar, luna nouă, luna plină
· Patru anotimpuri: primăvara, vara, toamna, iarna
· Patru perioade ale vieţii: copilăria, tinerețea, perioada adultă, bătrânețea
· Patru perioade ale respiraţiei: inspir, retenţie, expir, gol
· Patru stări de agregare: solid, lichid, gazos, plasmatic
· Patru perioade ale unui ciclu: urcare-punct maxim, punct maxim-coborare, coborare-
punct minim, punct minim-urcare
· Patru regnuri ale planului fizic: mineral, vegetal, animal, uman
· Patru elemente: pământ, apă, aer, foc
· Patru subelemente ale pământului: tarână, piatră, lemn, metal
· Patru puteri ale focului: purificare, întărire, transformare, energizare
· Patru puncte cardinale: nord, sud, est, vest
19 Legea Manifestării lui Cinci
Cinci este considerat a fi simbolul omului. Este numărul grației divine. Manifestarea
lui cinci o întâlnim în forma fizică (2 mâini, 2 picioare+cap) și cinci degete la fiecare
mână și picior, precum și în cele cinci simțuri: auz, văz, miros, gust, pipăit.
· Cinci solide platonice: cub, tetraedru, icosaedru, hexaedru, dodecaedru
· Cinci solide curbe: cilindru, sfera, tor, con, spirala
· Cinci regnuri pe Terra: mineral, vegetal, animal, elemental, uman
· Cinci continente: Europa, Asia, Africa, America, Australia
· Cinci oceane: Pacific, Atlantic, Indian, Arctic, Antarctic
20 Legea Manifestării lui Șase
Șase este simbolul armoniei dintre Cer și pământ. Simbolizează:
· Șase zile în care Dumnezeu a creat lumea
· Șase petale ale florii vieții și ale fructului vieții
· Șase laturi ale stelei lui David (primit prin inspirație divină)
· Apa (lichidul vieții) cristalizează sub forma stelată cu șase laturi (fiecare având o formă
unică)
· Cele șase vânturi ale Geei: vântul de miazăzi, vântul de miazănoapte, vântul de răsărit,
vântul de apus, vântul (fluxul) pământului, vântul (fluxul) cerului
21 Legea Manifestării lui Șapte
Șapte este simbolul spiritualității, al plenitudinii. Numărul șapte apare de cele mai
multe ori în Biblie! Reprezintă:
· Universul (3 manifestări ale divinității – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh + patru ale Creației –
Pământul, Apa, Aerul, Focul)
· Divinitatea în manifestare (armonia 1 + 6)
· Polaritatea și Genul în manifestarea omului (2 + 5)
· Șapte chakre (Muladhara, Svadhistana, Manipura, Anahata, Vishuddha, Ajna,
Sahasrara)
· Șapte vibrații cromatice ale luminii (ROGVAIV)
· Șapte note muzicale (Do, Re, Mi, Fa, Sol, La, Si, Do)
22 Legea Manifestării lui Opt
Opt este simbolul Universalității, al Christului Cosmic, al Infinitului! Este considerat
a fi numărul ordinii Universului, cheia progresului (Tablele de Smarald ale lui Toth).
23. Legea Manifestării lui Nouă
Nouă se regăsește în armonia, inspirația și perfecțiunea ideilor, a luminii în
manifestare. Este numărul celui care realizează voința divină (conform Cabalei). Avem:
· Nouă spații vibraționale ale Pământului (nouă ceruri)
· Cele nouă ierarhii cerești: Serafimi, Heruvimi, Tronuri, Stăpâniri,Virtuți, Puteri,
Principii,Arhangheli, Îngeri)
24 Legea Manifestării lui Zece
Numărul zece era numit de către Pitagora ca fiind „numărul perfect”, deoarece
cuprinde toate celelalte principii. Acest număr era numit Decada (sau tetraktys), adică
cifra zece era suma primelor patru cifre. Decada era reprezentată grafic de către un
triunghi cu laturile alcătuite din patru elemente. Astfel, din fiecare vârf se obţinea 10
prin însumare (10=1+2+3+4).
· Unu – monada
· Doi – Diada (manifestarea: Masculin – Feminin, Ying – Yang, Negativ - Pozitiv)
· Trei – Armonia
· Patru – Cosmosul
25 Legea Vibrației
O altă lege a Kybalionului spune că nimic nu este în repaus, totul se mișcă, totul
vibrează! Această lege este cea mai importantă pentru cunoașterea și înțelegerea
fenomenelor mentale și spirituale. Aceasta explică că mișcarea se manifestă
pretutindeni în Univers, că nimic nu este în stare de repaus, că totul se mișcă, totul
vibrează. Diferențele care există între variatele manifestări ale materiei, energiei și
sufletului, se datorează gradului diferit de vibrație. De la tot ceea ce este, care este spirit
pur, până la cele mai grobiene forme ale materiei, totul vibrează; cu cât este mai intensă
vibrația, cu atât este mai înaltă pozitia pe scară. Vibrația Spiritului este atât de intensă si
atât de rapidă, încât, practic, pare în repaus, la fel cum o roată care se învârte cu viteza
foarte mare, pare oprită. La cealaltă extremitate a scării sunt formele grobiene ale
materiei, ale cărei vibrații sunt atât de lente, încât parcă nici nu ar exista, la fel cum sunt
unele sunete de mică frecventă, pe care urechea umană nu le percepe. Între acești doi
poli opuși, există o infinitate de grade diferite de vibrații.
26 Legea Transmutării
Orice fel de transmutație presupune o transformare profundă, structurală dintr-o
stare/element/energie într-o altă stare/element/energie. Orice materie poate fi
transmutată dacă se lucrează la starea ei superioară, adică la energie. În fond, este vorba
de a lucra la vibrația superioară. Orice energie – inclusiv energia emoțională, poate fi
transmutată dacă se lucrează la informație. Se știe că informația este cea care
dinamizează energia. O stare negativă este pur și simplu o energie greșit direcționată, și
poate fi transmutată dacă se va lucra (după ce este autoobservată) la substratul
informațional.
27 Legea Abundenței
Această lege implică faptul că Universul a fost creat astfel încât fiecare ființă, de la
regnul mineral până la cele mai evoluate regnuri spirituale, să aibă absolut tot ceea ce
are nevoie pentru evoluția sa. Abundența nu se referă doar la aspectul pur material, ci și
la aspectele subtile, adică energie, satisfacții, iubire, realizări etc. Contrar credințelor din
spațiul de conștiență 3D, Universul este în așa fel creat, încât toată lumea și toate
regnurile să poată avea avea acces la toate resursele posibile, astfel încât să existe
fericire și armonie în orice loc și situație.
28 Legea Evoluției
Totul evoluează! Nimic din ceea ce există acum nu poate rămâne veșnic!
· Legea evoluției în planul fizic – implică faptul că orice corp fizic are tendința de a se
dezvolta, întări, autoperfecționa, cu scopul de a se adapta mediului în care trăiește și,
mai ales, pentru a servi cât mai bine evoluției spirituale.
· Legea evoluției în planul energetic – implică faptul că orice energie tinde spre o
continuă transformare și creștere a gradului de vibrație, având același scop, adică a servi
cât mai bine evoluției spirituale. Orice sursă de lumină poate lumina și mai puternic!
Orice temperatură poate fi crescută spre o valoare și mai mare!
· Legea evoluției în planul informațional – implică faptul că orice plan, proiect, orice scop
este perfectibil! Nimic nu este ”bătut în cuie”!
· Legea evoluției în planul spiritual – implică o nesfârșită căutare spre depășirea propriei
condiții; Sâmburele divin poate crește la nesfârșit! NU există limită pentru evoluția
spirituală! Nimic nu se poate opune dezvoltării perpetue a spiritului!
29 Legea Prezervării
Toată dinamica Universului respectă un anumit plan! Nimic nu este la întâmplare în
Univers! Toate regnurile și toate entitățile (indiferent de gradul de evoluție) respectă un
anumit plan de evoluție! Dacă un anumit plan evolutiv nu este respectat – se încalcă
armonia divină, Universul declanșează mecanismele de ”scoatere din sistem” a surselor
de dezechilibru, dizarmonie. Se poate merge până la eliminarea tuturor straturilor
inferioare (fizic, energetic, informațional).
30 Legea Expansiunii și Contracției
Orice evoluție în corp fizic urmează o perioadă de expansiune și una de contracție!
Această lege are în vedere toate ființele, din toate regnurile (cunoscute sau
necunoscute)! Astfel, Universul are un început (la singularitate – Big Bang), urmat de o
fază de expansiune; dacă masa galaxiilor depășește un anumit prag, așa-numita masă
critică, forța de gravitație va putea depăși inerția inițială și va duce în cele din urmă la
încetinirea expansiunii, apoi galaxiile vor începe să se miște una spre cealaltă, Universul
sfârșind printr-o contracție într-o altă singularitate, eveniment numit Marea Contracție.
Tot așa, orice ființă vie are o perioadă de înflorire, dezvoltare, din punct de vedere fizic
după care urmează o perioadă de degenerare, îmbătrânire.
31 Legea Sincronicității
Sincronicitatea este apariția a două sau mai multe evenimente care par a fi conectate,
dar nu legate de un eveniment sau cauză aparent comună. Conceptul de sincronicitate a
fost aprofundat pentru prima dată de Carl Jung (un psihiatru elvețian). Acesta defineşte
sincronicitatea în felul următor: "Folosesc deci conceptul general de sincronicitate în
sensul special de corespondenţă a două sau mai multe evenimente fără o relaţie cauzală
şi care au acelaşi conţinut semnificativ sau sens similar; şi fac aceasta, prin opoziţie cu
noţiunea de "sincronism" care indică doar simplul fapt al simultaneităţii a două
fenomene".
Teoria sincronicităţii ne sugerează o lume misterioasă acauzală, care este situată într-
o altă ordine a realităţii, dincolo de cauzele materiale, dincolo de spaţiu şi timp. La acest
nivel se află engramele arhetipurilor, care sunt reflectate în inconştientul colectiv, care
ar putea fi conceput ca un "continuum omniprezent". Psihicul fiinţei umane devine în
anumite condiţii tainice un veritabil transformator al energiei din lumea arhetipală,
externă,atemporală, aspaţială, acauzală, în frecvenţe de vibraţie care devin perceptibile
spaţio-temporal.
32 Legea Entropiei
Această lege derivă din cea de-a doua lege a termodinamicii care afirmă că toate
sistemele fizice lăsate libere tind să devină dezordonate, ”săgeata” timpului fiind
îndreptată întotdeauna în jos. Această săgeată, numita si “evoluția timpului“ arată că,
odată cu trecerea sa, totul se deteriorează, putrezește, moare, se consumă, se
dezordonează, se strică echilibrul, se învechește, se uzează, se degradează.
Mai exact, dacă nu există o dinamică evolutivă și o rezonanță între corp, minte și
suflet iar corpul nu urmează calea sufletului (evoluției), atunci degradarea corpului este
ireversibilă! Cu cât diferența între trup și suflet este mai mare, cu atât degradarea este
mai puternică și mai rapidă!
33 Legea Conservării
Această implică faptul că nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, ci totul se
transformă! Există o legea conservării în planul fizic, una a conservării în planul
energetic și o lege a conservării în planul informațional.
34 Legea Cauzei și a Efectului
Orice cauză are efectul său, orice efect are o cauză, totul se întâmplă conform Legii,
hazardul nu este decât un nume dat unei legi necunoscute, sunt numeroase planuri ale
cauzalității, însă nimic nu scapă Legii.
Această lege explică faptul că totul se întâmplă conform Legii, că niciodată nu se
întâmplă ceva neprevăzut, accidental, că hazard nu există, deoarece există planuri
diferite de Cauză și Efect, iar planul superior domină întotdeauna planul inferior. Un
eveniment este ceea ce survine; se produce ceea ce se întâmplă ca rezultat sau ca o
consecință a unui eveniment precedent. Un eveniment creează prin el un alt eveniment,
el constituie o verigă în marele lanț al evenimentelor ordonate, ieșit din energia
Creatoare a TOT-ului. Există o continuitate între toate evenimentele precedente,
rezultate și următoare.
· Cauzalitate 3D: ADN – ul părinților, mediul economic, mediul social, mediul politic,
anturajul.
· Cauzalitate 4D: planul evolutiv personal (include și Karma), vibrația zonală, egregorul
(câmpul energetic) colectiv
· Cauzalitate 5D: Legile Universale, conexiunea cu sferele superioare (îngeri, ființe de
lumină, entități din alte Universuri)
35 Legea Rezonanței
În fizica modernă (acustică), se afirmă că s-a produs rezonanța atunci când un corp
elastic intră în vibrație datorită unui semnal sonor ce există în apropierea respectivului
corp. În electromagnetism, rezonanță implică suprapunerea a două frecvențe ce au
caracteristici identice, adică au aceeași lungime de undă. Atunci când cele două
frecvențe identice se suprapun, unda comună rezultantă este amplificată. Amplificarea
poate atinge valori foarte mari, numite puncte de rezonanță. Rezonanța are deci ca efect
amplificarea intensității sau amplitudinii unui sunet sau a unei radiații.
Legea rezonanței ne ajută să primim lumină (cunoaștere), energie, sprijin, atunci
când ne conectăm cu sferele înalt vibraționale. O putem face prin meditație, rugăciune
sau folosind tehnici de lucru cu energia, lumina!
36 Legea Reacțiunii
Al treilea principiu al mecanicii newtoniene spune că atunci când un corp acționează
asupra altui corp cu o forță, va exista un răspuns din partea celui de-al doilea corp
asupra primului de aceeași mărime și direcție, dar de sens contrar. Aceasta lege nu este
valabilă doar în planul fizic, ci și în planul energetic, informațional și spiritual.
Astfel, un gând negativ va avea parte de un răspuns negativ; un gând pozitiv va avea
parte de unul pozitiv. Un cuvânt negativ va avea parte de un răspuns pe măsură, iar o
faptă negativă asemenea.
37 Legea Polarității
Totul este dublu, orice lucru are doi poli, totul are două extreme, asemănătorul și
neasemănătorul au aceeași semnificație, polii opuși au o natură identică, însă de grade
diferite, extremele se ating, toate adevărurile nu sunt decât semiadevaruri, toate
paradoxurile pot fi conciliate!
Această lege arată că în orice lucru sunt doi poli, două aspecte opuse, iar contrariile
nu sunt în realitate decât două extreme ale aceluiași obiect, între care sunt intercalate
grade diferite. Căldura si frigul, deși par opuse, în realitate sunt același lucru,
distingându-se doar prin diferența de grade. La fel, dragostea și ura, binele si răul -
depinde doar de voința și viziunea noastră de a le transforma dintr-una în alta.
38 Legea Ritmului
Totul se scurge înăuntru sau în afară, orice lucru are durata sa, totul evoluează apoi
degenerează, balansul pendulei se manifestă în toate și măsura oscilației sale la dreapta
este asemănătoare cu măsura oscilației sale la stânga, ritmul este constant.
Această lege explică că în orice lucru se manifestă o mișcare măsurată de plecare și
venire, un flux și un reflux, o balansare înainte și înapoi, o mișcare asemănătoare unei
pendule. Există întotdeauna o acțiune și o reacțiune, un progres și un regres, un maxim
și un minim.
39 Legea Minimului si a Maximului
Toate ciclurile, procesele, entitățile din acest Univers vor evolua către un minim și un
maxim. Planetele ating un minim și un maxim față de propriul lor astru, omul va atinge
un minim (cădere) și un maxim (urcare-evoluție) față de potențialul său.
· Există un maxim (dar și un minim) la fiecare 23 zile pentru dinamica corpului fizic!
· Există un maxim (dar și un minim) la fiecare 28 zile pentru dinamica corpului
emoțional!
· Există un maxim (dar și un minim) la fiecare 33 zile pentru dinamica corpului mental!
· Există un maxim (dar și un minim) la fiecare 38 zile pentru dinamica corpului intuitiv!
· Există un maxim (dar și un minim) la fiecare 43 zile pentru dinamica corpului estetic!
· Există un maxim (dar și un minim) la fiecare 48 zile pentru dinamica corpului mental!
· Există un maxim (dar și un minim) la fiecare 53 zile pentru dinamica corpului spiritual!
40 Legea Dharmei (a planului divin)
Toate lucrurile au un scop! Totul in viață are o menire! Existența fiecăruia dintre noi
este legată de un scop anume. Menirea noastră ca ființe umane este pur spirituală.
Trupul este doar o manifestare fizică a spiritului. Ne aflăm pe acest pământ pentru a ne
(re)descoperi spiritual, pentru a ne identifica identitatea lăuntrică. Fiecare dintre noi are
datoria de a dărui puțin din el către ceilalți. Fiecare dintre noi are un dar unic de dăruit
celorlalți, un talent pe care trebuie să-l împărtășească, un lucru pe care îl realizează mai
bine decât oricine altcineva. Nu putem fi împliniți cu ceea ce suntem decât în momentul
în care ne manifestăm talentul, dăruindu-l astfel și celorlalți. Nu putem fi în armonie și
fericiți cu ceea ce suntem decât în momentul în care putem dărui din ceea ce ne-a fost
dăruit în mod special.
41 Legea Armoniei
Există o ordine divină în univers, un plan divin. Totul este plănuit şi este sub control
divin, chiar dacă nu pare aşa întotdeauna. Dacă trăim în ordinea divină, în loc să ne
ghidăm după legile „fabricate" de oameni, vom trăi în abundenţa divinului. Dumnezeu
ştie mai bine; ceea ce poate părea o pierdere azi, va fi un câştig mâine, învaţă să spui
atunci când lucrurile nu ies aşa cum ţi-ai dorit: „Cedează şi lasă-l pe Dumnezeu", (un
corespondent în limba română ar putea fi „Facă-se voia Ta Doamne, nu a mea"). Puneţi-
vă toată încrederea în ordinea divină. Există o armonie în planul fizic, energetic,
informațional și spiritual.
42 Legea Ciclicității
Întreg Universul este dinamic, într-o continuă mișcare (Legea Vibrației) iar dinamica
este ciclică. Există cicluri interne și cicluri externe. Pământul are un ciclu al său, Luna
are un ciclu al ei, Soarele are și el o dinamică ciclică, Galaxia la fel etc. Toate vieţile
noastre sunt alcătuite din diferite cicluri.
43 Legea Optimizării
Această lege implică faptul că orice aspect dinamic va tinde să se manifeste cu
minimum de energie și efort. Acest lucru se vede peste tot în natură. Apa curgătoare va
alege drumul cel mai bun, energia va urma drumul cel mai scurt etc. Această lege poate
fi aplicată inclusiv în procesele de materializare a gândurilor, cu condiția să lăsăm
divinitatea să lucreze în mod optim prin noi. Cei care sunt expresia divinității în
manifestare nu au niciun fel de probleme în a-și optimiza viața din absolut toate
punctele de vedere.
44 Legea Genului
Este un gen în toate lucrurile, totul are principiile sale, Masculin si Feminin, genul se
manifestă pe toate planurile.
Această lege explică faptul că Genul se manifestă în orice lucru, că principiile
Masculin și Feminin sunt totdeauna prezente și active în toate fazele unui fenomen, pe
oricare plan de viață. Cuvântul gen derivă dintr-o rădăcină latină care înseamnă
"zămislire, procreare, a face să se nască, a produce". Acest cuvânt are o semnificație mai
largă și mai generală decât cuvântul sex, care definește deosebirile existente între
lucrurile vii (masculin și feminin). Rolul principiului Masculin este de a dirija către
principiul feminin o anumită energie inerentă și de a pune astfel în mișcare Procesul
Creației. Unul sau altul - luate separat ca principii - sunt incapabile să zamislească fără
existența celuilalt.
45 Legea Relativității
Teoria relativității reprezintă în fizica modernă un ansamblu a două teorii formulate
de Albert Einstein: relativitatea restrânsă și relativitatea generală.
Ideea de bază a acestor două teorii este că timpul si distanțele unui eveniment
măsurate de doi observatori au, în general, valori diferite, dar se supun totdeauna
acelorași legi fizice. Când doi observatori examinează configurații diferite, și anume
deplasările lor, una în raport cu cealaltă, aplicând regulile logice, se constată că legile
fizice au în mod necesar o anumită formă.
Astfel, conform Legii Corespondenței (ceea ce este sus este ca și ceea ce este jos, ceea
ce este jos este ca și ceea ce este susși ceea ce este în grosier este ca și ceea ce este în
subtil), se poate spune că experiențele unui individ sunt diferite față de experiențele
altui individ chiar dacă trăiesc și evoluează în același mediu din simplul motiv că
structura internă este diferită. Percepțiile sunt diferite, răspunsul stimulilor este diferit,
reacțiile sunt diferite etc.
46 Legea Compensației
Mai este cunoscută și ca Legea Sacrificiului! Această lege spune că în măsura în care
contribuim sau investim, vom și obține ceva. Întotdeauna vom fi recompensați pe deplin
pentru ceea ce facem.
47 Legea Mediei
Această lege are în vedere manifestarea și potențialul de manifestare!
Dacă un zar este aruncat în continuare de un număr mare de ori, se va observa că
numerele aduse vor fi în continuare aproape egale, adică va fi un număr aproape egal de
„1” cu cel de „2”, cu cel de „3”, etc. Aruncaţi în aer o monedă oarecare; se poate obţine fie
o faţă, fie cealaltă, însă repetaţi aceeaşi operaţiune de un număr suficient de ori; vă veţi
da seama că a căzut o faţă de un număr de ori aproape egal cât şi cealaltă. Astfel
operează Legea Mediei (Kybalion).
48 Legea Reciprocității și Interferenței
Această lege implică faptul că orice interacțiune dintre două sau mai multe sisteme
determină un anumit schimb care poate schimba dinamica externă sau internă! Aceste
schimburi pot fi la nivel informațional, energetic sau material. Interferența poate fi
avantajoasă sau dezavantajoasă; poate fi un factor de evoluție sau involuție; poate
genera sau poate degenera; poate crește sau poate descrește etc.
49 Legea Atracției
Ceea ce eşti, aceea vei atrage către tine! Dacă eşti negativ, vei atrage mai multă
negativitate. Dacă te temi de ceva, acel ceva va apărea în viaţa ta (îl alimentezi cu
energie), aşa că trebuie să-ţi elimini teama. Lecţiile pe care trebuie să le înveţi ţi se vor
înfăţişa, le vei atrage. Calea de a atrage binele este să fii bun. Calea de a atrage iubire,
este să fii iubire!
50 Legea Gravitației
Gravitația este fenomenul fizic natural prin care corpurile fizice se atrag reciproc, cu
o forță a cărei intensitate depinde de masele acestora și de distanța dintre ele. Este una
din cele patru interacțiuni fundamentale din natură cunoscute, alături de interacțiunea
electromagnetică, interacțiunea nucleară tare și interacțiunea nucleară slabă.
· Legea gravitației în planul fizic – entitatea mai mare o atrage pe cea mai mică.
· Legea gravitației în planul energetic – energia mai puternică, intensă, o modifică pe cea
mai mică, slabă.
· Legea gravitației în planul mental – ideile mai importante, pătrunzătoare, mai mărețe,
mai frumoase le atrag, modifică, transformă, pe cele mai puțin importante
· Legea gravitației în planul spiritual – spiritele mari, evoluate, dezvoltate, atrag și
transformă întotdeauna spiritele mai puțin evoluate și dezvoltate.

50 de porți ale cunoașterii

1 Cunoașterea dobândită în stadiul prenatal


Informațiile transmise prin codul genetic – acestea sunt transmise din generație în
generație și pot avea diferite caracteristici. Pe lângă trăsăturile fizice (forma fizică,
culoarea ochilor, predispoziția pentru anumite afecțiuni, capacități fizice crescute,
rezistență mai mare sau mai mică la unele boli etc.), prin ADN se pot transmite și
anumite predispoziții psihice.
Informațiile primite prin programul evolutiv – acesta este asemănător cu un program
de calculator, desigur cu mult mai complex decât pare la prima vedere, care are rolul de
a trasa anumite direcții de viață, de a întâlni (legea rezonanței) anumite persoane, de a
experimenta anumite lecții etc.
Informații primite în perioada intrauterină – ele pot avea un rol cauzal pentru
anumite afecțiuni de natură psihică sau fizică. Anumite șocuri trăite de mamă se pot
transmite foarte ușor fătului datorită câmpurilor energetice deosebit de strâns legate dar
și datorită conexiunilor biochimice (prin cordonul ombilical).
2 Cunoașterea primită prin sistemul senzorial corporal intern (foame,
sete, rău, bine, echilibru fizic, gravitație etc.)
Este perioada de învățare din perioada copilăriei primare (stadiul de bebeluș). Este o
perioadă foarte importantă, prin care se realizează o primă autocunoaștere și o mai
bună împământare.
3 Cunoașterea primită prin sistemul senzorial primar (gust, atingere,
miros)
Încep, de asemenea, încă din perioada copilăriei primare dar este o cunoaștere care
va continua până la sfârșitul vieții. Vor fi experimentate o sumedenie de gusturi, o
varietate de mirosuri și toate tipurile de interacțiune care au în vedere simțul tactil.
4 Cunoașterea primită prin intermediul sunetelor (auz)
Și aceste învățături încep încă din perioada copilăriei primare și vor continua până la
sfârșitul vieții. Auzul este un simț mult mai dezvoltat și prin intermediul sunetului se pot
trimite și recepționa foarte multe informații. Se pot transmite aproape toate tipurile de
informații, începând de la cele mai simple aspecte (descrierea unor simple obiecte) și
până la cele mai complexe (stări și trăiri elevate). Pentru o bună parte a istorie omului,
informațiile au fost transmise pe cale orală, din generație în generație. Și în ziua de azi,
multe informații prețioase sunt transmise la fel. Aici, un rol aparte îl are cultura; prin
intermediul sunetelor, se pot nu doar transmite stări elevate dar se pot deschide
anumite portaluri către lumile superioare.
5 Învățături primite prin intermediul formelor și culorilor (văz)
Prin intermediul formelor și culorilor pot fi transmise cele mai importante și
complexe învățături. Ele mai sunt denumite și limbaje. Sunt mai multe tipuri de limbaj:
Limbajul unidimensional – este cel folosit la ora actuală de cei mai mulți oameni. Se
bazează pe înșiruirea unor simboluri (litere) care au anumite înțelesuri și pot forma
diverse construcții lexicale și morfologice. Este o metodă de transmitere a informației de
circa 3000 de ani și se consideră că este aproape de sfârșitul perioadei sale. Este
principala metodă folosită de sistemul actual de evoluție (școala). În cadrul acestui
limbaj, avem informații care se adresează mai mult emisferei stângi a creierului.
Limbajul bidimensional – mai este numit și limbajul simbolic. Este folosit într-o mai
mică măsură la ora actuală și cu precădere de anumite grupări (mai mult sau mai putin
oculte). În viitor, se vor dezvolta mai multe limbaje de acest tip, prin care se pot
transmite mult mai multe informații. De regulă, civilizațiile mai avansate folosesc acest
tip de limbaj (alături de telepatie). Ceea ce la prima vedere poate fi o imagine plină de
mâzgălituri, în realitate poate ascunde sute sau chiar mii de pagini de informații
folosind limbaj unidimensional. Cei care reușesc să-și folosească peste 7-8% din
capacitatea creierului, sunt mult mai apți de a folosi și înțelege acest limbaj. La ora
actuală, doar cei care au o deschidere către mediul artistic pot folosi și înțelege (la un
stadiu primar) acest tip de limbaj.
Limbajul multidimensional – este folosit de civilizațiile foarte avansate și ele au în
vedere multe alte elemente.
6 Învățături primite prin explorarea exteriorului și cunoașterii altor
oameni
Este vorba de experiența primilor ani ai vieții, când folosim toate simțurile fizice
pentru a explora împrejurimile, obiectele, lucrurile în mișcare, dar și diferite persoane
apropiate sau mai puțin apropiate. Este perioada în care ne formăm primele reacții
vizavi de mediul exterior și tot aici învățăm cum să ne ferim de ceea ce ne poate dăuna
sau afecta integritatea corpului fizic.
7 Experiențele primare (copilăria)
Este perioada în care se dezvoltă personalitatea, cu toate trăsăturile ei de caracter. În
această perioadă se definesc atitudinile viitoare în fața realității precum se dezvoltă și
capacitățile fizice, psihice și chiar spirituale. Este o etapă extrem de importantă deoarece
va sta la baza dezvoltării ulterioare a individului.
8 Ascultarea (de părinți, bătrâni, profesori, preoți, autorități etc.)
Ascultarea este una din valorile/trăsăturile importante ale autodisciplinei (la mare
preț și în școala zamolxiană). Este o verigă importantă a personalității și presupune nu
doar respect pentru cei învățați dar și înțelegerea faptului că toate informațiile primite
de la ei au vibrația experienței de viață, adică sunt informații ”împuternicite”. Cu cât
este mai mare deschiderea și respectul față de cei învățați, cu atât mai mare este
capacitatea de învăța.
9 Studiul științelor exacte
Are în vedere cunoașterea legată de următoarele domenii: matematică, fizică, chimie,
biologie, tehnică și tehnologie etc. Această cunoaștere e importantă datorită faptului că
are un rol uriaș în înțelegerea Universului, a comunicării eficiente între oameni,
descoperirea și folosirea unor Legi Universale în beneficiul progresului omenirii etc.
10 Studiul artelor și culturii
Are în vedere folosirea emisferei drepte a creierului, responsabilă de trăiri, de
sentimente, de creație artistică, de experiența directă a unor trăiri spirituale.
În noua energie este important să avem în vedere atât dezvoltarea părții stângi a
creierului cât și a părții drepte. Vom avea în vedere ceea ce ne atrage din zona științelor
exacte, a tehnicii și tehnologiilor de tot felul dar și zona artelor și culturii. Este extrem de
important să ne folosim în mod armonios atât stânga cât și dreapta creierului.
11 Studiul învățăturilor religioase (cărți considerate sfinte, învățături de
la diverși lideri spirituali)
Este important să ne formăm o părere cu privire la spiritualitatea diferitelor popoare
de pe întreg cuprinsul planetei, precum și despre idealurile și viziunea lor legată de om
și de menirea sa pe acest pământ. Trebuie avut în vedere faptul că nicio religie sau
filozofie religioasă nu este superioară alteia, ci sunt doar aspecte ce țin de istorie,
condiții geopolitice, economice, relief, cultură etc.
12 Experiența personală în relația cu sine
Este o etapă care începe din copilărie și continuă pe tot parcursul vieții.
Microuniversul interior este la fel de complex și vast precum este și Macro Universul!
Procesul autocunoașterii are în vedere toate aspectele noastre: fizice, energetice,
emoționale, mentale, spirituale.
13 Experiența personală în relația cu natura
Este de asemenea o etapă care începe din copilărie și continuă pe tot parcursul vieții.
Într-o primă etapă, se folosesc cele cinci simțuri fizice (văz, auz, gustat, miros, pipăit)
după care se ”trezesc”și simțurile subtile.
14 Experiența personală în relația cu societatea
Societatea este suma activității tuturor oamenilor și este împărțită pe mai multe
structuri (economice, militare, religioase, administrative etc). În general, omul simte
nevoia de a interacționa cu mediul, în special pentru a experimenta și a se dezvolta din
toate punctele de vedere. Mediul social are un efect cauzal atât asupra corpului, minții și
sufletului cât și asupra structurilor subtile.
15 Logica și deducția
Logica se ocupă cu studiul formelor și legilor fundamentale ale gândirii. Logica oferă
o modalitate de a gândi, un fel de a raționa; se deprinde la școală și/sau diversele medii
frecventate. Deducția este consecința firească a folosirii logicii; reprezintă un
raționament obținut în procesul unor operații mentale.
16 Înțelegerea prin feedback
Feedback-ul este procesul prin care primim un răspuns din exterior vizavi de
gândurile, cuvintele și faptele noastre. El poate redresa, menține o anumită stare, sau
poate schimba anumite aspecte (mecanisme simple sau complexe, comportamente,
dinamici etc.).
17 Studiul dinamicilor sociale (culturi, tradiții diverse, proiecte de viitor)
Oferă o perspectivă de ansamblu asupra obiceiurilor, datinilor, credințelor precum și
a viselor, proiectelor unor grupuri sociale și/sau naționale. Acestea ne pot da o imagine
în ceea ce privește dinamica actuală și direcția spre care se îndreaptă acel grup social.
18 Sinteza și analiza
Sinteza este metoda prin care se înțelege un aspect, un întreg, un ansamblu, plecând
de la anumite date sau elemente componente. Sinteza este un proces continuu deoarece
s-a observat că un întreg este întotdeauna mai mult decât suma componentelor
(observate, percepute, înțelese) sale. Analiza presupune a cerceta întregul prin prisma
componentelor sale.
19 Observarea dinamicii și echilibrului dintre interior și exterior
Una din axiomele fundamentale este că exteriorul reflectă interiorul; ea derivă din
legea corespondenței: ”ceea ce este jos este ca și ceea ce este sus, ceea ce este în interior
este ca și ceea ce este în exterior”! În timp, omul va înțelege că exteriorul este spațiul de
creație al interiorului iar dacă vrem să schimbăm ceva în exterior va trebui să o facem
mai întâi în interior!
20 Observarea dinamicii pe relația gând-cuvânt-faptă și minte-suflet-trup
Este vital să existe o rezonanță între ceea ce gândim, ceea ce vorbim și ceea ce facem!
Dezechilibrul dintre acestea ne aduc dizarmonie, boală, conflict interior și exterior! De
asemenea, este general cunoscută zicala: ”seamănă un gând şi vei culege o acţiune;
seamănă o acţiune şi vei culege un obicei; seamănă un obicei şi vei culege un caracter;
seamănă un caracter şi vei culege un destin.” Pe de altă parte, trebuie să alocăm în mod
egal timp și energie atât pentru trup cât și pentru minte și suflet.
21 Inducția informațională prin intermediul câmpurilor emoționale
Aceasta se bazează pe capacitatea omului de a accesa câmpurile emoționale din
cadrul câmpului morfogenetic uman. Este vorba de așa-numita intuiție, și nu de puține
ori a avut un rol important în luarea unor decizii. În fapt, este vorba de accesarea
substratului informațional al energiei emoționale. Necesită o oarecare deschidere spre
câmpurile subtile dar și o oarecare deschidere față de interior. În mod nativ, femeile au
o mai mare capacitate intuitivă, atât datorită sensibilității emoționale cât și datorită
caracterului dinamic (yang) al corpului energetic și informațional.
22 Inducția informațională prin “rezonanță informațională”
Are la bază fenomenul de rezonanță (faptul că asemănătorul atrage asemănătorul) și
cel de gravitație! Atunci când o informație ne preocupă într-o mai mare măsură, ea
atrage energie (unde ne este gândul acolo ne este și energia) și acest lucru determină
rezonanța cu alte energii asemănătoare. Așadar, întâi are loc conexiunea energetică și
apoi se pot decodifica informațiile. De remarcat că nu există energie care să nu aibă și
un substrat informațional precum nu există materie care nu aibă atât energie cât și
informație!
23 Inducția informațională prin intermediul câmpurilor energetice
Diferă față de inducția prin rezonanță informațională prin simplu fapt că noi suntem
cei care generăm un câmp energetic de ”penetrare” și îl trimitem să culeagă informații.
Câmpul energetic de penetrare poate fi o sferă sau o altă entitate energetică.
Atenție! Este interzisă folosirea acestei metode împotriva oamenilor și grupurilor
(entități statale, administrative, economice).
24 Inducția informațională prin intermediul câmpului luminic
Se realizează accesând continuumul luminic din Univers și numai de către cei care au
capacitatea de a-și accesa propriul câmp luminic. Câmpul luminic mai este numit și
câmpul sinelui divin și se dezvoltă atunci când preocupările noastre au în vedere iubirea,
armonia, creația, răspândirea bucuriei, păcii în minte și suflet. Mai trebuie spus că acest
câmp luminic străbate orice în Univers.
25 Clarvederea
Este modalitatea prin care poți accesa informații despre lucruri, oameni, evenimente,
dinamici, prin intermediul așa-numitului celui de-al treilea ochi. Este vorba despre
centrul numit Ajna, situat ușor deasupra zonei dintre sprâncene. Clarvederea este o
capacitate care poate fi înnăscută sau poate fi cultivată; oricum ar fi, ea se bazează pe
mult efort, perseverență, pe gradul de cultură și de evoluție spirituală.
26 Clarauzul
Are în vedere recepția cu ajutorul ”urechii interioare”. Nu este vorba de auz în sensul
clasic al cuvântului, deci nu se vor percepe unde sonore în urechi ci este vorba de
percepția unor vibrații cu ajutorul urechii interioare. Fiecare om are această ureche
interioară, dar depinde de noi dacă o vom cultiva. Este aproape imposibil să putem auzi
cu urechea interioară atâta vreme cât nu ne-am găsit pacea minții și a sufletului.
Urechea interioară se activează doar când haosul mental și sufletesc s-au oprit.
27 Clarsimțirea
Clarsimțirea are în vedere recepția de senzații, emoții, sentimente și stări sufletești
ale altor persoane dar și ale unor plante, animale sau chiar entități superioare.
Clarsimțirea are în vedere un oarecare grad de deschidere sufletească față de tot și toate.
În funcție de conexiune, se poate simți atât iubire, bucurie, pasiune, pace, senzualitate,
relaxare cât și teamă, furie, durere, neliniște etc.
28 Conexiunea cu câmpul dinamic al Geei
Aceasta se realizează fie prin intermediul intermediul ombilicului energetic fie prin
câmpul energetic și se pot obține informații referitoare la starea vremii (pericole de
inundații, cutremure, alunecări de teren, secetă, vulcani, uragane, tornade). Conexiunea
cu câmpul energetic dinamic al Geei are la bază echilibrul minte-suflet, adică atingerea
unui oarecare grad de armonie interioară, detașare (pace mentală și sufletească) și
dezvoltarea propriului câmp energetic.
29 Conexiunea cu regnul vegetal și animal
Prin intermediul regnului vegetal, putem avea acces la informații și energii care ne
pot ajuta să curățăm și să armonizăm proprii arbori interni (plămânii, sistemul
circulator, sistemul nervos, glandele). Prin intermediul regnului animal, putem accesa
informații și energii care ne pot ajuta să depășim anumite condiționări fizice, precum
forță, viteză, capacitate de reacție, rezistență.
30 Conexiunea cu egregorii sociali (câmpurile energetice umane
colective)
Fiecare grup are un câmp energetic colectiv, care are rolul de susținere și dinamizare
a individului în procesul de evoluție. Există mai multe tipuri de egregori colectivi:
· egregor planetar
· egregor de rasă (are în vedere rasa)
· egregor de țară (are în vedere limba, cultura, religia, proiectele comune etc.)
· egregor de zonă (are în vedere dinamicile unor grupuri extinde și includ mai multe
tipuri de așezări)
· egregor religios (are în vedere în primul rând dinamica spirituală)
· egregor economic (are în vedere o dinamică economică comună)
· egregor administrativ (are în vedere dinamica unei comunități – sat, oraș, municipiu,
metropolă)
· egregor familial
31 Conexiunea cu elementul pământ
Are în vedere conexiunea subtilă la cele patru subelemente ale elementului pământ.
Fiecare subelement este împărțit în alte șapte grade:
· subelementul pământ: conexiunea la pământul negru, galben, brun, roșu, nisipos,
cenușiu, deșert
· subelementul piatră: conexiunea la rocile vulcanice, sedimentare, carbonatice,
semiprețioase, prețioase, artificiale
· subelementul metal: conexiunea la aur, argint, cupru, fier, neferoase, metale rare, aliaje
· subelementul lemn: conexiunea la specii de ierburi și plante sezoniere, specii de ierburi
și plante de tip veșnic verzi, specii de legume, specii de fructe, specii de arbori sălbatici,
specii de arbori domestici, specii de flori
32 Conexiunea cu elementul apă
Are în vedere conexiunea subtilă la cele șase subelemente ale elementului apă:
· apă curgătoare: izvoare, pâraie, râuri, fluvii
· apă subterane (pânza freatică)
· apă stătătoare: mlaștini, lacuri, mări, oceane
· apă în stare gazoasă: nori, umiditate, aburi, ceață
· apă din ”cer”: ploaia, ninsoarea, chiciura, grindina
· seva regnului vegetal
33 Conexiunea cu elementul aer
Are în vedere conexiunea subtilă la cele 12 tipuri de aer:
· aer dens (conexiunea la energia aerului de șes)
· aer rarefiat (conexiunea la energia aerului de munte)
· aer in mișcare rectilinire (conexiunea la energia vântului)
· aer in mișcare curbă (conexiunea la energiile din tornade, uragane, cicloane)
· aer cald
· aer rece
· aer uscat
· aer umed
· aerul zilei (aerul zilei are o puternică încărcătură solară, masculina, yang)
· aerul nopții (aerul nopții are o puternică încărcătură lunară, feminină, yin)
· aer încărcat (e vorba de atât de aerul ”încărcat” cu elementele pamant, apă și foc cât și
de gazele compozite)
· aer curat (e vorba de atât de conexiunea la aerul proaspăt cât și de gazele pure –
hidrogen, oxigen, heliu, azot).
34 Conexiunea cu elementul foc
Are în vedere conexiunea la cele zece tipuri de foc:
· foc din pământ (este vorba atât de focul prin compresiune și învelire cât și de focul
potențial al tuturor elementelor solide combustibile)
· foc din aer (este vorba de fulgere)
· foc din apă (este vorba atât de magma topită cât și de focul potențial al tuturor lichidelor
combustibile)
· focul pământului (este vorba de focul subtil al Geei)
· focul Soarelui (este vorba de focul subtil al Soarelui)
· focul Lunii (este vorba de focul subtil al Lunii)
· focul celest (este vorba de focul subtil emanat de toate planetele sistemului solar dar și
al constelațiilor zodiacale)
· focul electric (este vorba de conexiunea la toate circuitele și câmpurile energetice din
mediul înconjurător)
· focul magnetic (este vorba de conexiunea la câmpurile magnetice statice și dinamice)
· focul radiant (este vorba de conexiunea la elementele radioactive, desigur numai prin
intermediul propriului câmp energetic)
35 Conexiunea cu elementalii
Elementalii sunt entități energetice aflate undeva între regnul animal și cel uman. În
mod natural, trăiesc doar în cadrul celor patru elemente dar pot fi accesați la voința unei
ființe din regnul superior (precum omul)! Elementalii au rolul de a menține ordinea și
armonia în cadrul naturii. Se cunosc patru tipuri principale de elementali:
· gnomii - sunt elementalii pământului; rolul lor este de a păzi anumite porți de acces la
forțele telurice (linii de forță ale pământului).
· ondinele, nimfele, sirenele - sunt elementalii apei; ondinele trăiesc în apele curgătoare,
nimfele în lacuri și apele subterane, sirenele în apele sărate (mări, oceane).
· silfii, elfii - elementalii aerului; asigură echilibrul și interacțiunea între celelalte
elemente.
· salamandrele - elementalii focului; au grijă de focurile pământului, de fenomenele de
transformare din natură (în care se acționează focul).
36 Conexiunea cu subconștientul
Subconștientul este de o complexitate extraordinară, atât în ceea ce priveşte
cantitatea de informaţie, cât şi în ceea ce priveşte diversitatea. În cadrul acestui corp
sunt toate schemele informaţionale ale proceselor energetice şi biofizice, precum şi
informaţiile suport pentru toate componentele emoţionale. Toate procesele biochimice,
structura şi funcţionarea fiecărui corp, atât individual cât şi în grup, sunt comandate de
subconştient. Aici se află matricea informaţională de bază a corpului fizic, dispunând de
schema informaţională a fiecărei componente în parte, începând de la cea mai simplă
componentă celulară până la cel mai complex organ. Toate procesele, începând de la
recepţia mediului exterior până la procesele de regenerare celulară, sunt comandate de
către acest corp.
37 Conexiunea cu propriul suflet
Vom avea în vedere următorii pași:
1. Ne vom aduce în memorie evenimentele în care am simțit atingerea divinității, în care
ne-am simțit în armonie cu Universul, momentele în care am trăit cele mai pure
sentimente de iubire, momentele cele mai înălțătoare are vieții. Acestea amintiri au
darul de a ne ridica vibrațiile, de a ne aduce mai aproape de sinele divin.
2. Conectarea la sinele divin. Se va privi, cu ”ochii interiori”, un punct de lumină aflat în
miezul inimii. La început, te deschizi sufletește pentru a simți pacea pe care o emană
acel punct de lumină. Apoi lași pacea să te cuprindă cu totul (trup, minte și suflet). Apoi
te deschizi să-i simți blândețea, forța vieții, după care iubirea necondiționată pe care il
emite. Pas cu pas... Chiar dacă la început e o deschidere mentală - o proiecție, o
vizualizare a unui punct de lumină, după un timp se vor simți toate aceste vibrații.
3. Se va intra într-o stare de „recepție” la nivel psihoemoțional. Răspunsul sufletului poate
veni într-un moment apropiat sau mai îndepărtat (zile). Poate că în prima zi se va simți
mai puțin, poate că în următoarea mai mult, dar până la urmă vom simți atingerea sa
magică. Se vor simți stări deosebite, emoții de o finețe și o căldură cum rar vă este dat să
simțiți.
Pentru început, conștientul nostru va întreba sufletul despre cum se poate realiza
armonia pe relația minte-trup-suflet. Apoi se va avea în vedere descoperirea
eventualelor daruri cu care am venit la întrupare, cum ar fi talentele, deprinderile,
înclinațiile. Aici este important de avut în vedere faptul că este posibil ca în această viață
să exersăm acele talente, pentru a le desăvârși, sau este posibil să avem în vedere
dezvoltarea altora noi, caz în care vom avea parte de restricții în a le pune în valoare. În
acest caz se va lucra pe armonizare, echilibrare pe toate planurile.
38 Conexiunea cu ghizii spirituali (îngeri, entități de lumină etc.)
Ghizii spirituali sunt entități care ne asistă și ajută în procesul de evoluție spirituală.
Fiecare persoană are cel puțin un astfel de ghid. În unele culturi mai sunt numiți și
îngeri, ființe de lumină, protectori. Acești ghizi ne asistă și ne susțin în deciziile noastre,
ne sunt alături în tot ceea ce facem și ajutorul lor îl simțim numai atunci când ne ajutăm
singuri. Ei pot fi excelenți sfătuitori, ne pot facilita accesul la energii cu vibrație foarte
înaltă, ne pot facilita conexiunea la sferele superioare de existență și multe altele, dar
trebuie înțeles că decizia de a-i folosi ne aparține. Ei sunt la dispoziția noastră și ne ajută
ori de câte ori le cerem ajutorul.
Trebuie reținut faptul că ghizii spirituali:
- nu pot încălca liberul arbitru (al nostru și al celor din jurul nostru)
- nu fac treaba în locul nostru
- nu inițiază vindecări (dar ajută la vindecare)
- nu determină apariția unor evenimente în viața noastră (pot doar atrage anumite
situații, personaje, conjuncturi)
- nu iau decizii în locul nostru
- nu pot încălca legile universale
- nu vor lucra împotriva principiilor etice și morale (legile firii)
- nu vor lucra împotriva programului nostru evolutiv (chiar dacă le-o cerem în mod
expres și repetat)
39 Conexiunea cu centrii energetici ai Geei (vortexurile planetare)
Fiecare ființă vie are anumiți centri energetici (chakre) prin care captează energie
universală și o modulează/transformă în funcție de necesitățile sale. La fel cum omul are
anumiți centrii energetici și Geea are, ba chiar mai mulți și mai complecși. Conectându-
se la centrii energetici planetari, omul poate avea acces la energii, informații din întreg
Universul. Deocamdată, cei mai cunoscuți centrii energetici planetari sunt (vezi
remerra@blogspot.com):
- vortexul balcanic (Anahata planetară 1)
- vortexul anglo-irlandez (Anahata planetară 2)
- vortexul Shasta-Lassen (Muladhara planetară)
- vortexul Jefferson-Rainier-Adams-St. Helen
- vortexul italian
- vortexul Sedona
De remarcat și alte vortexuri: Rusia are 3 vortexuri, India are 2, China 2 (plus Tibetul
1), Africa 3, America de Sud 3, Australia 2, Oceania 3. Alte vortexuri vor fi revelate in
curând de către cei care locuiesc în zona lor de activitate.
40 Conexiunea cu matricea energetică planetară
Se realizează prin intermediul propriei matrice energetice și are la bază fenomenul de
rezonanță. Trebuie spus că această conexiune este nu este ușoară deoarece nu există
foarte multe ”puncte de contact” cu ea. Fiecare om are un anumit profil energetic-
emoțional-informațional-spiritual, ceea ce înseamnă o semnătură energetică și
vibrațională unică iar când echilibrul interior este atins, ne putem lăsa conduși de sinele
nostru divin către unul din aceste puncte speciale. Scopul este de a accesa energii și
vibrații speciale, prin care ne putem modifica propriul tipar energetic; cu alte cuvinte,
chiar ne-am putea prelungi viața în trupul fizic. Dar acest lucru nu se poate face fără a
atinge un anumit (destul de înalt) grad de echilibru interior (intenție-stare-voință-
cuvânt-faptă și corp fizic-corp energetic-corp emoțional-corp mental-corp spiritual). În
general, sunt câteva astfel de puncte în apropierea locului de naștere (pe o rază de câteva
sute de kilometri)
41 Conexiunea cu viețile trecute
Se realizează, de asemenea, în anumite condiții de echilibru interior, și are în vedere
accesarea atât a unor deprinderi, talente, capacități obținute cu trudă în viețile
anterioare cât și pentru detectarea unor evenimente neplăcute, chiar dramatice, care au
lăsat o amprentă asupra corpului spiritual. De regulă, juruințele de castitate și sărăcie
făcute în grup (în mănăstiri) sunt extrem de puternice și pot avea efect chiar și asupra
vieților viitoare. Așa se explică de ce unii oameni au parte de singurătate și sărăcie chiar
dacă doresc o familie și muncesc mult.
42 Conexiunea cu egregorul uman colectiv
Egregorul uman colectiv sau sufletul colectiv este o entitate energo-psihoemoțional-
spirituală, care cuprinde un anumit număr de entități. Are la bază o serie de elemente
comune precum limba, obiceiuri, tradiții, spiritualitate, cultură și o serie de vectori de
dinamică precum vise, proiecte, viziuni etc. Entitatea colectivă are rolul de a susține
indivizii din toate punctele de vedere. Entitatea colectivă este cu atât mai elevată cu cât
sunt mai elevați cei care o compun. În general, dinamica generală a colectivului este
dată de elite, în special oamenii învățați (intelectualitatea), politicieni, administratori
(locali și regionali), instituțiile de ordine, instituțiile religioase.
43 Conexiunea cu grila evolutivă planetară
Grila evolutivă planetară este o structura energo-informațională complexă, care
inconjoară planeta, și este creată de noi înșine în colaborare cu fiinţele de lumină (cele
mai evoluate fiinţe energetice) şi Confederaţiile Galactice. Această structură este de tip
grilă, are mai multe straturi sferice dispuse concentric şi o serie de elemente de legătură,
formând un fel de păienjeniş planetar. Grila este în legătură atât cu structura energetică
planetară (curenţii telurici, geomagnetismul terestru), cât şi cu energetica Geei (chakrele
şi meridianele ei energetice). Pe lângă acestea, grila este în legătură cu câmpurile
planetare din sistemul solar (inclusiv Soarele), precum şi cu alte spaţii (din Galaxie) şi
civilizaţii extraterestre, folosindu-se în acest sens diverse staţii de emisie-recepţie sau
dispozitive energetice complexe prin care se realizează diferite reglaje. În jurul
structurilor energetice planetare şi ale Geei, fiinţele de lumină au plasat dispozitive
energo-informaţionale speciale, creându-se câmpuri de energii în spectre diverse, având
scopul de a rezona şi susţine tendinţele de evoluţie din zona energetică şi spirituală a
civilizaţiei. Acestea sunt plasate de obicei în zăcămintele de cristale din apropierea
chakrelor şi meridianelor Geei.
44 Conexiunea cu sistemul nostru solar și galaxia noastră
Planetele sistemului nostru solar (Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus,
Neptun, Pluto) au rolul și locul lor în evoluția noastră. Ele influențează dinamica
noastră internă și externă, atât prin intermediul câmpurilor lor fizice cât și al celor
subtile. Astrologia ne poate ajuta să folosim în mod benefic aceste influențe în viața
noastră, fiind un veritabil și foarte eficient ghid de orientare.
45 Conexiunea cu memoria universală (Akasha)
Memoria Universală (sau akashică) reprezintă structura subtilă care înmagazinează
fidel, ca într-un fel de bibliotecă, toate evenimentele petrecute vreodată în acest Univers.
Este vorba atât de gânduri, cât și de vorbe sau fapte. Amintirile sunt înregistrate pe o
substanță de natura subtilă denumita akasha (sau eter).
Pentru a accesa această structură subtilă de înmagazinare este necesar să intrăm în
strânsă legătură cu propria noastră ființă de lumină. Primul pas ar fi să atingem un
foarte bun grad de echilibru sufletesc (inimă-minte), apoi va trebui să intrăm în cele mai
profunde straturi ale câmpului nostru energetic și mai apoi, prin intenție, să cerem
permisiunea de a accesa această bibliotecă universală. Trebuie avut în vedere faptul că
nu putem accesa informații care nu au de a face cu propria noastră evoluție. Nu putem
accesa nici măcar propria memorie universală (locul unde sunt stocate toate viețile
noastre anterioare pe acest pământ) dacă acest lucru ar dăuna sau interfera cu
programul nostru evolutiv.
46 Conexiunea cu ființele extraterestre
Conexiunea cu ființele extraterestre reprezintă un pas evolutiv uriaș, din toate
punctele de vedere. Având în vedere faptul că Terra este o planetă școală închisă (adică
nu sunt permise interferențele cu alte rase extraterestre decât în anumite condiții)
trebuie să fie respectate anumite reguli de contact:
· ființele extraterestre nu au voie de intervină în programele evolutive ale pământenilor.
Este vorba atât de programele colective (dinamicile societale) cât și cele personale.
· nu sunt permise transferuri de tehnologie dacă nu s-a atins un anumit grad de evoluție
spirituală. Dacă acele tehnologii ar fi folosite în sens negativ, automat va fi o karmă
negativă a celor care au facilitat transferul de tehnologie.
· nu sunt permise intervenții de un anumit gen (vindecări, probleme relaționale, ajutor
material) decât în anumite condiții. Tot ceea ce trăim reprezintă rezultatul gândurilor,
vorbelor și faptelor noastre, prin urmare intervenția în efectele noastre nu ar rezolva
problemele ci doar le-ar amâna.
47 Conexiunea cu dimensiunea conștienței 4D
Dimensiunea 4D este cea a conștiinței superioare, a echilibrului între rațiune și
simțire, a înțelegerii faptului că noi suntem creatorii propriei vieți și că fiecare gând,
cuvânt și faptă sunt ”semințe” plantate, din care vom culege roade! Este dimensiunea în
care s-a depășit complet atașamentul față de trupul fizic și de materie, iar valorile
spirituale sunt cele care primează.
48 Conexiunea cu dimensiunea conștienței 5D
Dimensiunea 5D este cea luminii, a fraternității tuturor ființelor, indiferent de rasă,
specie, planetă, tip de ADN etc. Este dimensiunea unde toate barierele sunt depășite
(extinderea duratei de viață, depășirea vitezei luminii, lucrul cu spațiile
interdimensionale)
49 Conexiunea cu Matricea Universală
Matricea Universală este un spațiu energo-informațional de conexiune a tuturor
ființelor care au scânteia divină. Este structura originală, pepiniera tuturor
Universurilor. Conexiunea la Matricea Universală se face accesând cele trei componente
ale sale: câmpul luminic, câmpul armonic și câmpul iubirii universale.
50 Conexiunea cu Dumnezeu
Se va face numai prin Grația Divină! Doar Dumnezeu poate decide cum, cui și în ce
mod se va adresa unei entități!

S-ar putea să vă placă și