MASURAREA INTENSITATII

CURENTULUI ELECTRIC
 CURPINS

ARGUMENT ..........................................................................................
CAP. I. MASURAREA INTENSITATII CURENTULUI
ELECTRIC......................................................................................................
I.1. AMPERMETRUL ............................................................................
I.2. MONTAREA AMPERMETRULUI IN CIRCUIT..........................
I.3. EXTINDEREA DOMENIULUI DE MASURARE LA
AMPERMETRU .............................................................................................
I.4. AMPERMETRU CU MAI MULTE DOMENII DE
MASURARE ..................................................................................................
CAP. II. NORME DE TEHNICA SECURITATII MUNCII .................
BIBLIOGRAFIE .....................................................................................
 ARGUMENT

Descoperirea şi studierea legilor şi teoremelor electromagnetismului în

urmă cu un secol şi jumătate au deschis o eră noua a civilizaţiei.
Mecanizarea proceselor de producţie a constituit o etapă esenţială în
dezvoltarea tehnică a proceselor respective şi a condus la uriaşe creşteri ale
productivităţii muncii. Datorită mecanizării s-a redus considerabil efortul fizic
depus de om în cazul proceselor de producţie, întrucât maşinile motoare asigură
transformarea diferitelor forme de energie din natură în alte forme de energie
direct utilizabile pentru acţionarea maşinilor, uneltelor care execută operaţiile de
prelucrare a materialelor prime şi a semifabricatelor.
Prin automatizarea proceselor de producţie se urmăreşte asigurarea tuturor
condiţiilor de desfăşurare a acestora fără intervenţia operatorului uman. Această
etapă presupune crearea acelor mijloace tehnice capabile să asigure evoluţia
proceselor într-un sens prestabilit, asigurându-se producţia de bunuri materiale
la parametri doriţi.
Etapa automatizării presupune existenţa proceselor de producţie astfel
concepute încât să permită implementarea mijloacelor de automatizare, capabile
să intervină într-un sens dorit asupra proceselor asigurând condiţiile de evoluţie
a acestora în deplină concordanţă cu cerinţele optime.
Pentru determinare unor constante fizice ale unor elemente de circuit, de
exemplu rezistenţa electrică a unui rezistor sau pentru determinarea variaţiei
unei mărimi fizice de exemplu intensitatea curentului electric printr-un rezistor
in funcţie de tensiunea aplicată pe rezistor, se realizează in laborator diferite
montaje electrice. Principalele instrumente de măsură utilizate sunt ampermetrul
pentru măsurarea intensităţii curentului electric şi voltmetrul pentru măsurarea
tensiunii electrice.
 Aşa cum am arătat, ampermetrul se conectează in serie cu elemental
respectiv (rezistorul), iar voltmetrul se conectează in derivaţie cu acel element.
Odată introduse in montajul electric atat ampermetrul cat şi voltmetrul devin
elemente ale montajului respectiv. Prin introducerea instrumentelor de măsură
in montaj, acesta se modifică din punct de vedere electric. In mod tacit, pană
acum, am considerat atat ampermetrul cat şi voltmetrul ca elemente ideale,
elemente care nu modifică starea electrică a sistemului prin introducerea lor in
montaj.
Pentru ca să se realizeze această condiţie, ampermetrul trebuie să aibă
rezistenţa electrică nulă iar voltmetrul trebuie să aibă o rezistenţă electrică
enorm de mare, teoretic infinită.
Instrumentele reale nu pot indeplini această condiţie. Fiecare instrument de
măsură se apropie de condiţia ideală dacă sunt folosite pentru anumite intervale
de valori.
Ampermetrul real are rezistenţa electrică (RA) diferită de zero, dar mult
mai mica decat rezistenţa electrică (R) a rezistorului cu care se inseriază (RA <<
R).
Pentru a indeplini aceste condiţii instrumentele de măsură se utilizează
pentru anumite domenii de valori măsurate. Aceste domenii sunt indicate de
scala instrumentului respectiv. In montajul respectiv trebuie sa folosim un
instrument corespunzător. De exemplu dacă intensitatea curentului care trebuie
determinată este de ordinul catorva amperi se utilizează un ampermetru cu scala
0-10 A. De asemenea dacă estimăm că tensiunea măsurată este de ordinul
volţilor utilizăm un voltmetru cu scala 0-12 V.
Aceste restricţii au consecinţe practic nedorite, conducand la necesitatea de
a dispune de o mare varietate de instrumente de măsură.
Intensitatea curentului electric. În corpurile conductoare există electroni
liberi care se pot deplasa în tot volumul corpurilor. În regim electrostatic, într-un
conductor încărcat cu sarcină electrică (având “surplus” sau “deficit” de
electroni) electronii liberi se distribuie astfel că în interiorul conductorului
câmpul electric este nul, sarcina conductorului fiind repartizată pe suprafaţa lui,
în repaus. Dacă se aplică între două puncte ale unui conductor o diferenţă de
potenţial (prin legarea acestuia la bornele unei baterii) în conductor ia naştere
un câmp electric care antrenează electronii liberi din conductor de la borna
negativă spre cea pozitivă. Mişcarea ordonată a sarcinilor electrice se numeşte
curent electric. În mod convenţional se atribuie curentului electric un sens, cel în
care se mişcă sarcinile pozitive (contrar celui în care se mişcă electronii) în
câmpul aplicat. Se numeşte intensitate a curentului electric sau current mărimea:

în care dq este sarcina electrică ce străbate în timpul dt o secţiune normală a

conductorului.
În cazul unui curent continuu, pentru care intensitatea şi sensul nu variază
în timp, se poate scrie:

Distribuţia curentului electric printr-o sectiune a unui conductor este

caracterizată prin vectorul densitate de current 𝐽⃗: un vector dirijat în sensul de
mişcare al sarcinilor pozitive şi care are mărimea dată de

în care dSn este proiecţia elementului de suprafaţă dS, traversat de curentul dI,
pe planul perpendicular pe 𝑗⃗. Se observă că se poate scrie:

Când curentul este distribuit uniform în secţiunea conductorului, normală

pe direcţia curentului, se poate scrie:
I = jS
În SI, curentul electric se măsoară în amper, A, care este unitate
fundamentală a acestui sistem; densitatea de curent se măsoară în A/m2
 Pentru un conductor cu aria secţiunii transversale S, având concentraţia
electronilor liberi n, se poate scrie:

Si

unde e este sarcina elementară iar Vd este viteza medie de antrenare (drift)
a electronilor de către câmpul aplicat. În general:

în care q este valoarea algebrică a sarcinii purtătorului.

 CAPITOLUL I. MASURAREA INTENSITATII
CURENTULUI ELECTRIC
Măsurarea intensităţii curentului electric se face cu ajutorul metodelor de
măsurare directe sau indirecte intr-o gama de valori cuprinsă intre 10-12 şi
104A. Pentru măsurarea intensităţii curentului electric dintr-o latură a unui
circuit electric este necesară introducerea in latura de circuit respectivă, a unui
ampermetru sau a unui traductor de curent rezultand o perturbare a funcţionării
circuitului respectiv.
Metodele şi mijloacele de măsurare a intensităţii curentului electric
prezintă particularităţi in funcţie de nivelul semnalului (intensităţi mici sau
mari) şi de forma curentului electric măsurat (curent continuu sau alternativ, de
joasă sau inaltă frecvenţă). Măsurarea curenţilor electrici de intensitate mică in
c.c. se face cu ajutorul galvanometrelor magnetoelectrice cu bobină mobilă,
avand constanta de curent mai mică decat 10-6A/div. In curent continuu, in
domeniul 10-6...10-1A, se folosesc ampermetre magnetoelectrice. Deoarece
indicaţia acestora este proporţională cu valoarea medie a curentului ce străbate
bobina instrumentului, ele nu pot fi folosite direct şi in c.a.
Intensitatea curentului electric poate fi exprimată matematic prin relaţia:

Intensitatea curentului electric este o mărime fizică scalară egală cu sarcina

electronică transportata in unitatea de timp printr-o secţiune transversală a
circuitului.
Unitatea de măsură pentru intensitatea curentului electric, in sistemul SI,
este amperul [A].
Multiplii şi submultiplii amperului sunt:
- microamperul μA;
- miliamperul mA;
- kiloamperul kA.
 Intensitatea curentului electric se măsoară prin metode directe, cu aparate
indicatoare numite, in tehnică, ampermetre.
Indicaţia ampermetrului depinde de intensitatea curentului electric, ca atare
se impune ca aparatul de măsurat să fie montat in serie cu circuitul respectiv.
Indiferent de natura curentului care trece prin circuit (continuu sau
alternativ), schema echivalentă de măsurare a intensităţii curentului electric va
ţine seama de tensiunea U (E) şi rezistenţa consumatorului R (fig.1):

Fig. 1

Conectarea ampermetrului in circuitul de măsurare nu trebuie să

influenţeze valoarea mărimii de măsurat şi, implicit, regimul de lucru al
circuitului.
Practic, oricat de precise ar fi aparatele de măsurat folosite, acestea vor
introduce erori de măsurare. Intre valoarea mărimii indicate de aparatele de
măsurat şi cea reală, care exista inainte de conectarea acestora in circuitul de
măsurare, este o diferenţă determinată de rezistenţa aparatului de măsurat (Ra –
rezistenţa ampermetrului nu este zero).
In concluzie, eroarea introdusă este cu atat mai mare cu cat consumul
aparatelor de măsurat este mai mare. Se impune o corecţie care depinde de
rezistenţa internă a aparatului de măsurat. Aceasta trebuie să fie mult mai mică
decat rezistenţa consumatorului, pentru a nu influenţa măsurarea: RA < R (mult
mai mică).
In curent continuu, măsurarea intensităţii curentului electric se face cu
ajutorul ampermetrelor, care au in compunerea lor dispozitive magnetoelectrice
(metodă des uzitată) (fig. 3), feromagnetice, electrodinamice sau ferodinamice
(fig.4), ampermetrele ferodinamice (electrodinamice) sunt realizate ca aparate
de laborator de clasa 0,1; 0,5. Ca atare aceste aparate sunt mai rar utilizate in
măsurările industriale.

In curent alternativ, măsurarea intensităţii curentului electric se face cu

ajutorul ampermetrelor feromagnetice, electrodinamice sau ferodinamice (fig.4).
Ampermetrele ferodinamice (electrodinamice) sunt realizate ca aparate de
laborator de clasa 0,1; 0,5. Ca atare aceste aparate sunt mai rar utilizate in
măsurările industriale.
 In funcţie de principiul de funcţionare, există mai multe tipuri de
ampermetre. Pentru a exemplifica, amintim doua dintre cele mai intalnite tipuri
de ampermetre analogice:
ampermetre a căror funcţionare este bazată de efectul magnetic al
curentului electric (ampermetrul magnetoelectric sau cel feromagnetic);
ampermetre a căror funcţionare este bazată pe efectul termic al
curentului electric (ampermetrul termic).
Ampermetrul magnetoelectric este unul dintre cele mai folosite
instrumente pentru măsurarea intensităţii unui curent electric continuu.
Componenta principal a acestui instrument este o bobina plasată intre polii unui
magnet in forma literei U. La trecerea curentului electric prin spirele bobinei, va
acţiona asupra acesteia un cuplu de forte determinat de acţiunea campului
magnetic asupra conductoarelor parcurse de curent. Echilibrul de rotaţie este
asigurat prin acţiunea unui alt cuplu de forte, de natura elastică, ampermetrul
fiind prevăzut cu un sistem de arcuri. Prin deformarea acestora, la rotirea
cadrului de care este fixată bobina, cuplul forţelor elastice va acţiona ca un
cuplu rezistent.
In ultimii ani, instrumentele digitale au apărut şi in componenta truselor
şcolare, precizia acestora fiind superioară instrumentelor analogice (pot fi puse
in evidenţă şi micile variaţii ale valorii intensităţii unui curent electric acceptat
ca fiind continuu). Mai mult, achiziţionand un multimetru veţi avea la dispoziţie
mai multe instrumente de măsură intr-un singur aparat care va incape in palma.
I.1. Ampermetre
Intensitatea curentului electric este definite drept cantitatea de electricitate
ce trece in unitatea de timp printr-o sectiune a unui circuit. Unitatea de masura,
amperul, este o unitate fundamental a sistemului SI. In general, intensitatea
curentului electric se masoara prin metode cu citire directa, cu aparate
indicatoare ce se numesc ampermetre.
 Ampermetre magnetoelectrice
Deviatia α de regim permanent este proportional cu curentul de masurat I
ce trece prin bobina mobila:

Indicatia in curent alternativ a acestor aparate este nula deoarece valoarea

medie a cuplului activ instantaneu pe o perioada este zero.
Sensibilitatea de curent SI a ampermetrelor magnetoelectrice este invers
proportionala cu cuplul rezistent specific D. La aparatele destinate masurarii
curentilor de ordinul amperilor si miliamperilor cuplul rezistent este dat de unul
sau doua resorturi spirale care se opune miscarii de rotatie. In cazul masurarii
unor curenti de valori foarte mici cresterea sensibilitatii se realizeaza prin:
- Asigurarea suspensiei pe benzi tensionate sau fire de torsiune;
- Utilizarea unor magneti permanenti de inductie mare si a unor bobine
cu numar mai mare de spire;
- Utilizarea unui dispozitiv optic pentru citirea deviatiilor.
Datorita sensibilitatii ridicate, consumului propriu redus, clasei de preciziei
bune, ampermetrele magnetoelectrice se utilizeaza cu precadere ca aparate de
laborator. Ele se construiesc pentru domenii cuprinse intre 0,1 si 100 A cu
sunturi interioare si pana la 10 kA cu sunturi exterioare.
Daca Ra este rezistenta bobinei mobile a ampermetrului magnetoelectric, Ia
– domeniul de masura al acestuia, I – curentul ce se masoara, de n ori mai mare
decat Ia (I = nIa), rezistenta Rs a suntului simplu se calculeaza cu relatia:

Schema electrica a suntului este prezentata in figura 5,a, iar a unui sunt
multiplu, in figura 5.b.
 Fig. 5
Cele n sectiuni ale suntului multiplu, de valori R1, R2, …, Rk, …, Rn pot fi
determinate prin rezolvarea unui system de n ecuatii care pot fi scrise pentru
cele n domenii stabilite initial: I1, I2, …Ik, …, In.
Una din ecuatii – de exemplu ecuatia pentru domeniul k – se obtine
apeland la caderea de tensiune pe sunt cu caderea de tensiune la bornele
aparatului:

Rezistenta RT (in serie cu bobina mobila) realizata in general din

manganina, serveste la compensarea erorilor de temperatura.
Ampermetre electrodinamice
Ampermetrele electrodinamice sunt aparate precise (clasa de precizie 0,2 si
0,1) construite de regula ca aparate de laborator si pot fi utilizate atat pentru
masurarea curentului continuu cat si a celui alternativ.
Pentru valori reduse ale curentilor (sub 0,5 A) bobina mobila 2 – inseriata
cu bobinele fixe 1-1’ – se alimenteaza prin resorturile spirale. Pentru valori mai
mari ale curentului bobina mobila se conecteaza in paralel cu un sunt legat in
serie cu bobina fixa, asa cum se observa in figura 6.
 Fig. 6
Functionarea ampermetrelor electrodinamice este influentata de campurile
magnetice exterioare, temperatura mediului ambiant si in c.a. de frecventa
curentului masurat. Reducerea erorilor determinate de prezenta campurilor
magnetice exterioare se poate realiza prin ecranarea dispozitivului de masurat.
Erorile de temperatura sunt nesemnificative pentru ampermetrele ale caror
bobine sunt legate conform schemei din figura 6.a. In cazul legarii bobinelor
dupa schema din figura 6.b, eroarea de temperatura – determinata in principal
de variatia rezistentei bobinei mobile – se poate diminua considerabil prin
conectarea in serie cu aceasta a unui rezistor R din manganina.
La functionarea in curent alternativ a ampermetrelor electrodinamice,
modificarea frecventei curentului este o posibila sursa de eroare.
Daca la ampermetrele cu schema serie, influenta frecventei asupra
rezultatului masurarii este neglijabila (pana la 1-2 kHz), la ampermetrele cu
schema in paralel compensarea erorilor de frecventa se realizeaza prin suntarea
unei parti din rezistenta aditionala a bobinei mobile cu un condensator de
capacitate C, care compenseaza reactanta inductiva a circuitului (intr-un interval
restrans de variatie a frecventei).
Ampermetre electromagnetice (feromagnetice)
Ampermetrele feromagnetice sunt aparate de masura analogice folosite
pentru masurarea curentului alternativ de frecventa industriala, putand insa fi
folosite si pentru masurarea curentului continuu. Deviatia α a sistemului mobil
este proportionala cu patratul curentului: α = kI2. Functionarea in c.c. a acestor
ampermetre este influentata de histerezisul magnetic al piesei mobile, iar in c.a.
de curentii turbionari indusi, care conduc la cresterea pierderilor in miezul
feromagnetic.
Se construiesc in general ca aparate de tablou avand clasa de precizie 1,5
sau 2,5 dar printr-o constructie adecvata (piese feromagnetice realizate din aliaje
cu permeabilitate mare si camp coercitiv redus), erorile determinate de
histerezis si curentii turbionari sunt reduse considerabil, ceea ce permite
realizarea ampermetrelor portabile de precizie, cu indice de clasa 0,5 sau 0,1.
Ampermetrele feromagnetice se construiesc pentru curenti de la 10 mA
pana la 100 A, cu unul sau mai multe domenii de masurare.
La ampermetrele cu domenii multiple, bobina este realizata din mai multe
sectiuni, schimbarea domeniului de masurare realizandu-se fie prin schimbarea
conexiunii serie sau in paralel a sectiunilor fie prin schimbarea bornei de
utilizare (figura 7, in care este reprezentata schema extinderii domeniului de
masurare). Pentru masurarea unor curenti de valori mari si foarte mari,
ampermetrele ferodinamice se conecteaza in secundarul unor transformatoare
(„reductoare”) de curent, care au curentul secundar nominal I2n = 5 A. Din
aceste considerente, ampermetrele de tablou (legate prin reductoare de curent)
se construiesc pentru curentul nominal de 5 A. De obicei insa, la etalonarea
scarii se are in vedere raportul de transformare al curentilor K i, astfel incat
indicatia aparatului da direct curentul din primarul transformatorului de curent,
inseriat in circuitul de utilizarea.

Fig. 7
 Aparatele ferodinamice se caracterizeaza prin robustete, fiabilitate ridicata,
capacitate de supraincarcare relativ ridicata. Ele au insa un consum propriu
destul de ridicat, iar precizia este relativ modesta.
Ampermetre cu redresoare
Ampermetrele cu redresoare se obtin prin asocierea uni dispozitiv
magnetoelectric cu unul sau mai multe dispozitive de redresare. Se pot masura
astfel curenti alternativi beneficiind de performantele aparatelor
magnetoelectrice (precizie si sensibilitate ridicata, consum propriu scazut).
In figura 8, este prezentata schema electrica a unui aparat magnetoelectric
cu redresor.

Fig. 8
In functie de pozitia comutatorului K, schema permite masurarea
curentului alternativ sau a tensiunii alternative. Sunturile (R S1, RS2) si
rezistentele aditionale (Rad1, Rad2, Rad3) sunt realizate din materiale cu coeficienti
de temperatura de semne contrare, in scopul eliminarii erorilor de temperatura.
Alte surse posibile de eroare (care influenteaza negativ functionarea aparatelor)
sunt forma si frecventa semnalului masurat. Daca se folosesc diode cu
germaniu, eorarea aparatului este de ± 3% pana la frecventa de 10 kHz, iar
peste aceasta frecventa eroarea creste cu 1% pentru fiecare kHz.
 Compensarea erorilor de frecventa se poate realiza prin conectarea unui
condensator in paralel cu o parte a rezistentei aditionale sau prin utilizarea unor
diode cu germaniu si carbura de siliciu.
Pentru masurarea curentilor alternativi de inalta frecventa se recomanda
utilizarea ampermetrelor cu termocuplu.
Ampermetre cu termocuplu
Ampermetrele cu termocuplu se utilizeaza cu precadere la masurarea
valorii efective a curentilor de radiofrecventa, masurand valoarea efectiva a
acestora, indiferent de forma de unda si de frecventa.
Functionarea acestora se bazeaza pe efectul Seebeck care consta in aparitia
unei tensiuni continue (tensiune termoelectrica) la capetele „reci” ale unui
termocuplu format din doi electrozi cu proprietati termoelectrice cat mai
diferite, atunci cand capelte „calde” (sudate) ale acestuia sunt incalzite la o
anumita temperatura. Astfel, daca T este temperatura capetelor sudate, T0 –
temperatura capetelor reci, tensiunea termoelectromotare ET, masurata cu
ajutorul unui dispozitiv magnetoelectric, este data de o relatie de forma:

Daca variatia de temperatura este determinta de efectul termoelectric al

curentului alternativ care parcurge o rezistenta inseriata in circuitul de utilizare,
se poate aprecia ca intre tensiunea termoelectromotoare ET si valoarea efectiva a
curentului (care strabate firul incalzitor) exista o corespondenta univoca (in
conditiile mentinerii rezistentei firului incalzitor si a temperaturii T0 la valori
constante).
Dupa modul in care se transmite caldura de la firul incalzitor la termocuplu
deosebim:
- Termocupluri cu incalzire directa;
- Termocupluri cu incalzire indirecta.
 La termocupluri cu incalzire directa (figura 9.a) capetele calde ale acestora
sunt in contact direct cu firul incalzitor realizat din material magnetic cu o mare
rezistivitate (constantan, crom-nichel, platin-cromel). Aceste termocupluri au
dezavantajul de a nu putea fi etalonate in c.c. deoarece in acest caz indicatia este
dependenta de sensul curentului (o parte a curentului de etalonare trecand prin
aparat).

Fig. 9
Acest fenomen dispare la termocuplurile cu incalzire indirecta (fig. 9.b)
deoarece aici nu exista nici o legatura galvanica intre termocuplul propriu-zis si
firul incalzitor.
Cresterea sensibilitatii termocuplurilor se poate realiza prin introducerea
acestora intr-un balon de sticla vidat, balon ce se introduce la randul sau intr-o
cutie realizata dintr-un material izolant termic umpluta cu vata de sticla (in
scopul reducerii pierderilor de caldura).
Precizia etalonarii este de 0,05 % la 1 MHz si 0,5 % la 50 MHz,
principalele surse de eroare fiind efectul pelicular si impedantele parazite ale
firului incalzitor.
Domeniul de masurare este cuprin intre cativa mA si zeci de A.
Ampermetre bazate pe efectul Hall
Sunt ampermetre care utilizeaza ca element de detectie o sonda Hall.
Sonda Hall consta dintr-o placuta semiconductoare de forma paralelipipedica de
grosime foarte mica in comparatie cu celelalte dimensiuni, parcursa de un
 ⃗⃗
curent de comanda IC si aflata intr-un camp magnetic de inductie 𝐵
perpendicular pe acesta.
In aceste conditii, intre punctele A si B (fig. 10), pe o directie
perpendiculara pe planul format din IC si B, apare o tensiune UH (tensiunea
Hall) care este direct proportionala atat cu IC cat si cu B:

Unde k1 este o constanta care depinde de materialul si dimensiunile placii.

Daca curentul IC este constant, dependenta dintre UH si inductanta B este
liniara:

Pe portiunea liniara (liniarizata) a caracteristicii de magnetizare, B = k 2H

(H – intensitatea campului magnetic). Presupunand campul magnetic creat de o
bobina parcursa de un curent I si de o dependenta liniara intre intensitatea
campului magnetic H si curentul care l-a determinat, rezulta:

Fig. 10
O schema principala a unui ampermetru cu sonda Hall este prezentata in
figura 11.
 Generatorul Hall este dispus in interiorul unui transformator care, pe o
coloana are dispusa o infasurare parcursa de curentul de masurat, iar pe cealalta
coloana o infasurare parcursa de curentul de la iesirea amplificatorului A1, la
intrarea caruia se aplica tensiunea Hall. Prin solutia adoptata serealizeaza
masurarea unei game largi de curenti – pana la cativa amperi – fara a satura
miezul, deoarece fluxurile eterminate de cele doua infasurari opuse. Semnalul
dezvoltat pe R este amplificat de amplificatorul A2 si aplicat la intrarea unui
osciloscop sau a unui voltmetru. Indicatia ampermetrului a carui functionare se
bazeaza pe efectul Hall este independenta de forma de unda si de frecventa, asa
incat aceste aparate pot fi utilizate deopotriva pentru masurarea curentului
continuu (f=0) cat si a celui alternativ (pana la frecvente de ordinul sutelor de
MHz).

Fig. 11
Deoarece la variatiile de temperatura se modifica atat constanta k 1 cat si
conductivitatea materialului semiconductor, pentru reducerea erorilor de
temperatura se utilizeaza scheme speciale de compensare cu termorezistente
legate in serie sau paralel in circuitul curentului de comanda.