BIOCHIMIE

COMPETENTE SPECIFICE:

C.1. Descrierea componentelor materiei vii şi a legăturilor dintre ele

C.2. Caracterizarea metabolismul materiei vii
C.3. Stabilirea importanţei enzimelor, hormonilor şi vitaminelor în reglarea funcţiilor
organismului
C.4. Aplicarea metodele de laborator pentru determinarea unor constante biologice ale
organismului şi compoziţiei chimice a probelor biologice de analizat

CURS 1

Notiuni de baza in chimie

Atom: cea mai mică particulă de substanţă, indivizibilă prin procedee chimice obişnuite,
divizibilă prin procedee fizice. Este alcătuit din nucleu în jurul căruia se rotesc electroni.
Număr atomic Z (numărul de ordine): numărul protonilor din nucleu = numărul electronilor.
Număr de masă A: suma numărului de protoni şi neutroni din nucleu.
Numărul de neutroni se calculează din relaţia N=A-Z, unde N – numărul de neutroni.
Element chimic: specia de atomi cu acelaşi număr atomic Z.
Izotopi: specii de atomi cu acelaşi număr atomic Z (acelaşi număr de protoni) şi cu număr de
masă diferit (număr diferit de neutroni).
Masa atomică relativă: un număr care indică de câte ori masa unui atom este mai mare decât a

12-a parte din masa izotopului

Înveliş electronic: alcătuit din straturi, substraturi şi orbitali moleculari pe care se rotesc
electronii în jurul nucleului; numărul maxim de electroni dintr-un strat se calculează cu relaţia
N=2n2.
Legătura chimică uneşte două sau mai multe elemente chimice. Poate fi: legătură covalentă
polară şi nepolară, legătură ionică, legătură metalică, legătură coordinativă şi legătură de
hidrogen.
Legătură covalentă nepolară este caracteristică pentru nemetale, se formează pe baza punerii în
comun a perechilor de electroni (H2, N2, O2, F2, Cl2, Br2, I2, CH4). Exemplificăm formarea
moleculelor de hidrogen şi oxigen:
H· + ·H=H : H – unde perechea de electroni aparţine ambilor atomi şi poate fi înlocuită printr-o
liniuţă care reprezintă valenţa atomului dat:
H:H H–H

1
Atomii de oxigen au câte doi electroni necuplaţi, de aceea, pentru a avea configuraţia unui gaz
inert, mai are nevoie de încă doi electroni. Valenţa atomului de oxigen este egală cu 2.
· ·
O + ·O· = O::O sau O::O O=O
Legătura covalentă polară se realizează între două elemente diferite, ce au electronegativitate
apropiată, unde perechea de electroni este deplasată spre elementul cu electronegativitate mai
mare (HCl – clorură de hidrogen, H2O, H2S, CO etc.). De exemplu, la formarea legăturii în
clorura de hidrogen (HCl): H· + ·Cl = H+:Cl-, după cum observăm, densitatea electronică este
deplasată spre atomul de clor, încărcându-l parţial cu sarcină negativă.
Legătura ionică se realizează între metale tipice (metale alcaline şi alcalino-pământoase) şi
nemetale tipice (halogenii şi atomul de oxigen), prin cedare şi adiţionare de electroni.
Na· + ·Cl = Na+:Cl-, după cum observăm, atomul de clor adiţionează un electron încărcându-se cu
gradul de oxidare –1, iar atomul de sodiu cedează un electron şi are gradul de oxidare +1.
Legătura metalică este caracteristică metalelor, care au câte unu, doi sau trei electroni pe nivelul
energetic exterior şi au nevoie de mulţi electroni pentru a forma configuraţia unui gaz inert, de
aceea legătura se formează prin punerea în comun a electronilor de valenţă (electronii de pe
nivelul energetic exterior).
Legătura donor-acceptoare, caracteristică pentru compuşii complecşi, se formează între atomii
de metal, cu orbitali liberi (elementele p şi d), şi ionii sau moleculele neutre, ce au perechi de
electroni liberi (H2O, NH3, CN-, SCN-, F- etc.). Drept exemplu, poate servi formarea ionului de
amoniu:
..
NH3 + H+  NH4+
Molul în sistemul internaţional de unităţi (SI) reprezintă măsura cantităţii de substanţă. Un mol
conţine atâtea particule, câţi atomi se conţin în 12 g de carbon.
Numărul lui Avogadro (NA) – numărul de particule ce se conţin într-un mol de substanţă.
NA = 6,023 ·1023
Valenţa (numărul de oxidare) este dată de numărul electronilor cu care atomul participă la
formarea legăturilor chimice.
Elementele din subgrupele principale formează legături prin intermediul electronilor ultimului
nivel energetic (electronii se numesc electroni de valenţă). Elementele din subgrupele secundare
prezintă stări de valenţă diferite, deoarece participă la legături atât electronii ultimului strat, cât şi
electronii din straturile interioare.
Clasele principale de compuşi anorganici.
Metalele – elementele chimice care au raze atomice mari şi cedează relativ uşor electronii de
valenţă. În seria potenţialelor electrochimice a metalelor capacitatea de reducere creşte de la
aur Au spre potasiu K.
Proprietăţile fizice ale metalelor (conductibilitatea electrică şi conductibilitatea termică înaltă,
forjabilitatea şi plasticitatea mare) se explică prin caracterul general al reţelelor lor cristaline.
Proprietăţile fizice, cum sînt: densitatea, duritatea, temperatura de topire, sînt diferite la diferite
metale.
Nemetalele ocupă în sistemul periodic grupele VI-VII, subgrupele principale. Se caracterizează
printr-o capacitate sporită de adiţionare a şi se încarcă – negativ.

2
Proprietăţi fizice:
Gaze – H2:O2:N2:F2:Cl2
Lichide – Br2
Solide – P4:S8:I2
Oxizii compuşi din două elemente, dintre care unul este oxigenul. Se împart în:
a. oxizi acizi
b. oxizi bazici
c. oxizi amfoteri
Acizii – compuşi formaţi din ioni de hidrogen şi rest acid.
I. Acizii se clasifică în acizi neoxigenaţi şi acizi oxigenaţi.
Acizii neoxigenaţi – combinaţii ale nemetalelor cu hidrogenul, dizolvate în apă: HCl, H2S, HBr
(denumirea se formează de la numele nemetalului şi elementul hidric).
Clor acid clorhidric
Cl2 HCl
Acizii oxigenaţi – combinaţii formate din ioni de hidrogen şi rest acid, ce conţine atomi de
oxigen.
II. Acizii se clasifică în:
a) acizi monobazici
b) acizi polibazici
III. Acizii se clasifică în:
a) acizi tari (HCl; H2SO4; HNO3)
b) acizi slabi (HNO2; H2CO3 etc.)

Bazele constituie combinaţii dintre ioni de metale unite cu una sau mai multe grupe hidroxil
(OH).
Bazele solubile sunt baze alcaline (LiOH, NaOH, KOH) şi alcalino-pământoase (Ca(OH)2,
Ba(OH)2, Sr(OH)2), restul bazelor sunt insolubile în apă.

Sărurile - substanţe formate din ioni de metal şi radicali acizi.

Ele se clasifică în:
a. neutre (NaCl, K2SO4 etc.)
b. acide (NaHCO3, Na2HPO4 etc.)
c. bazice (Cu2(OH)2CO3, Mg(OH)Cl etc.)
d. duble (K2NaHPO4, KAl(SO4)2 etc.)
Clasele principale de compuşi organici
Alcani – formula generală CnH2n+2, hidrocarburi saturate, în care atomii de carbon sunt hibridizaţi
sp3. Terminaţia –an este specifică pentru hidrocarburile saturate.

Alchene – hidrocarburi nesaturate cu o legătură dublă, C2H2n , hibridizarea sp2. Hidrocarburile cu

această formulă generală au terminaţia –enă.

3
Alchine – hidrocarburi nesaturate cu o legătură triplă, CnH2n-2, hibridizarea –sp. Hidrocarburile
cu legătură triplă au terminaţia –ină.
CH CH – acetilena, care se obţine din carbură de calciu şi apă
CaC2 + 2H2O = Ca(OH)2 + C2H2

Fenolul – C6H5OH.
Aldehide şi cetone.

unde R – radical al hidrocarburii saturate.

Aldehidele saturate au formula generală CnH2nO şi terminaţia –al, care se adaugă la radicalul
hidrocarburii saturate.
Cetonele au aceeaşi formulă generală, iar terminaţia –onă.
Amine. Compuşi organici, derivaţi ai amoniacului, în care atomii de hidrogen sunt substituiţi cu
unul sau mai mulţi radicali.
R – NH2 – reprezintă nişte baze organice slabe.
Bazicitatea creşte în şirul:
Amine aromatice (C6H5-NH2) < NH3 < amine alifatice

C.1. Descrierea componentelor materiei vii şi a legăturilor dintre ele

Componentele materiei vii. Elementele fundamentale

4
 Pe Terra, unele elemente chimice s-au selectat si au devenit apte pentru a forma molecule
proprii organismelor vii. Doar 27 din cele 90 de elemente chimice naturale sunt componente
esentiale ale diferitelor elemente vii de pe Terra.
Elemente componente ale materiei organice – O, C, N, H, P, S, ioni monoatomici – Na+,
K+, Mg2+, Ca2+, Cl-;
Elemente componente ale materiei organice prezente in cantitati foarte mici – Mn, Fe,
Co, Cu, Zn, B, Al, V, Mo, I, Si, Sn, Ni, Cr, F, Se;
Exista mari diferente intre raspandirea elementelor in scoarta pamantului si in
organismele vii:
Compus Scoarta Terrei Organismul uman
O2 47% 25,5%
C 0,19% 9,5%
H 0,22% 63%

Cele mai raspandite elemente in organismul uman sunt – H, O, C, N = 96% din

masa celulara.
Toate biomoleculele organismului uman provin din precursori foarte simpli, cu masa
moleculara mica, proveniti din mediu : CO2, H2O, NH3.
Biomoleculele de baza se leaga intre ele prin legaturi covalente rezultand macromolecule
proprii celulei vii:
- Acizi nucleici,
- Proteine,
- Polizaharide,
- Lipide
Principalele clase de biomolecule au functii identice in toate tipurile de celule:
- acizii nucleici – ADN, ARN – transmiterea informatiei genetice;
- proteinele sunt produsi si efectori ai actiunii genelor (enzime sau elemente structurale);
- polizaharidele – depozit de energie si elemente structurale;
- lipidele – depozit energetic si element structural.

STRUCTURA SI PROPRIETATILE MATERIEI VII

5
http://www.youtube.com/watch?v=8S-JZGA9NOE
http://www.youtube.com/watch?v=HU_77SyCkgk&feature=related

Celula umana are in ea toti factorii necesari pentru generarea unui nou organism.

Organizarea structurala a celulelor:

- pereti celulari,
- membrane celulare si intracelulare,
- ribozomi,
- cloroplastele,
- sistemele contractile,
- reticulul endoplasmic
- nucleul celular.

6
 Materia vie utilizeaza numai 27 din cele 90 elemente chimice obisnuite gasite in scoarta
pamantului;
Aproape toata masa neapoasa a celulelor vii are in structura compusi organici ai
carbonului.
Exista o ierarhie in organizarea moleculara a celulelor :
– CO2, H2O, NH3
- aminoacizi, nucleotide, monozaharide, acizi grasi (AG)
- macromolecule: proteine, acizi nucleici, polizaharide, lipide
- complexe supramoleculare
- organite celulare
- celula.
Biomoleculele primordiale au o origine abiotica provenind din interactiunea
componentelor atmosferei primitive sub influenta energiei radiante sau a descarcarilor electrice.
Diferenta dintre material vie si nevie este cantitatea si calitatea moleculelor. Moleculele
sunt de doua tipuri:
- anorganice: H2O, anioni, cationi
- organice: proteine, lipide, glucide, biocatalizatori
Material vie are o biostructura speciala care permite autoconservarea – proprietatea de
inmultire, reinoire prin sinteza.

Substantele anorganice
Apa

Este cea mai raspandita substanta din corpul uman. Apa constituie:
- 60% din corpul femeii
- 65% din corpul barbatului
- 70% din corpul copiilor
- 80% din masa n.n
- 90% din masa embrionilor

Proprietatile apei:
- este un solvent ideal: dizolva marea majoritate a sarurilor, acizilor si bazeler
- trece prin membrane celulara preferential inaintea tuturor moleculelor
- asigura transportul celorlalte molecule – proteine, enzime
- apa are trei stari de agregare: lichida, solida, gazoasa
- este transparenta pentru uv, ceea ce face posibila viata in apa
- conduce putin curentul electric
Apa din organismal uman poate fi:
- intracelulara

7
 - extracelulara: vasculara, cavitara

CURS 2
Substantele organice

1. Proteinele

Proteinele sunt substanţe organice macromoleculare formate din lanţuri simple sau
complexe de aminoacizi; ele sunt prezente în celulele tuturor organismelor vii în proporţie de
peste 50% din greutatea uscată.

Tipuri de proteine

În funcţie de compoziţia lor chimică ele pot fi clasificate în:

1. Holoproteine cu următoarele clase de proteine
- Proteine globulare sunt de regulă substanţe solubile în apă sau în soluţii saline:
protaminele, histonele, prolaminele, gluteinele, globulinele, albuminele.
- Proteinele fibrilare caracteristice regnului animal, cu rol de susţinere, protecţie şi
rezistenţă mecanică: colagenul, cheratina şi elastina.
2. Heteroproteinele sunt proteine complexe si se pot clasifica astfel:
- Glicoproteine
- Lipoproteine
- Nucleoproteine: ADN, ARN

Structura proteinelor

Din punct de vedere chimic, proteinele sunt heteropolimeri constituiţi din 20 de

aminoacizi, în care grupările carboxil se pot combina cu grupările amino formînd legături
peptidice, formînd lanţurile peptidice.
Se cunosc peste 100 de aminoacizi dar 20 sunt esentiali.
Aminoacizii sunt substante organice pe baza carora, in urma reactiilor metabolice, de
obicei, se construiesc si se degradeaza proteinele. Sunt practic constituenti ai proteinelor. Toate
proteinele contin aceiasi 20 de aminoacizi, dar in diferite combinaţii (inclusiv cu alte
componente - glucide, lipide, elemente anorganice etc.) si aranjamente chimice.
Alanină ALA A
Arginină ARG R
Asparagină ASN N
Aspartat ASP D
Cisteină CYS C

8
 Acid glutamic GLU E
Glutamină GLN Q
Glicină GLY G
Histidină HIS H
Isoleucină ILE I
Leucină LEU L
Lizină LYS K
Metionină MET M
Fenilalanină PHE F
Prolină PRO P
Serină SER S
Treonină THR T
Triptofan TRP W
Tirosină TYR Y
Valină VAL V
Dintre cei 20 de aminoacizi, 8 trebuie furnizati prin alimentatie, ceilalti 12 putand fi
produsi de organism chiar daca ei nu au fost prezenti in alimentatie.Cei 8 aminoacizi care nu pot
fi sintetizati se numesc esentiali sau „indispensabili".
Aminoacizii esentiali sunt deosebit de importanti in perioada de crestere (in mod special
la sugari). Cei 8 aminoacizi esentiali sunt:
- Izoleucina (Ile),
- Leucina (Le),
- Lizina (Lys),
- Metionina (Met),
- Fenilalanina (Phe),
- Treonina (Thr),
- Triptofanul (Trp)
- Valina (Val).
Acestora li se adauga 2 aminoacizi semiesentiali, dar care figureaza adesea alaturi de
aminoacizii esentiali in terminologia oficiala:
- Cisteina (Cis)
- Tirozina (Tyr).
Aminoacizii esentiali sunt necesari pentru sinteza unor substante biologice importante in
organism: hormonii tiroidieni, catecolaminele (fenilalanina/tirozina), serotonina (triptofan),
histamina (histidina) etc. Iata care este rolul fiecarul amionacid esential in organism:
Valina - insuficienta ei in alimentatie provoaca scaderea consumului de hrana si dereglari
de coordonare a miscarilor;
Lizina - intra in componenta triptofanului si metioninei. Insuficienta de lizina in dieta are
drept consecinta dereglarea circulatiei sanguine, micsorarea numarului de eritrocite in sange si
continutului de hemoglobina, provoaca oboseala muschilor, dereglari în calcificarea oaselor,
cefalee, vertijuri, greata, voma, anemie;

9
 Metionina - normalizeaza metabolismul lipidelor si al fosfolipidelor in ficat si se
recomanda la profilaxia si tratarea aterosclerozei. Metionina este necesarala functionarea
suprarenalelor si la sinteza adrenalinei;
Treonina - in lipsa ei se micsoreaza masa corpului si se incetineste cresterea;
Triptofanul - participa la sinteza albuminei si globulinei si mentinerea echilibrului
azotat, la sinteza proteinelor serice si a hemoglobinei, a acidului nicotinic si joaca un rol
important în profilaxia pelagrei;
Fenilalanina - participa la normalizarea functiei glandei tiroide si a suprarenalelor;
Histidina - participa la sinteza hemoglobinei. Decarboxilarea histidinei contribuie la
formarea histaminei, care dilata vasele, mareste permeabilitatea peretilor lor;
Leucina - contribuie la normalizarea bilantului de azot, a metabolismului proteic si
glucidic;
Izoleucina - intra în componenta proteinelor organismului. Lipsa izoleucinei în ratia
alimentara provoaca echilibru azotat negative.Sursele de aminoacizi esentiali sunt proteinele din
alimentatie.
Proteinele cu inalta valoare biologica sau complete contin toti aminoacizii esentiali (de
exemplu, proteinele din lapte, ou) in timp ce in proteinele incomplete (proteinele vegetale, cu
exceptia proteinei de soia, care este una completa) lipsesc unul sau mai multi aminoacizi
esentiali.
Aminoacizii deriva din hidrocarburi si sunt alcatuiti dintr-o:
- grupare amino monovalenta - HN2
- grupare carboxil trivalenta - COOH

Formula generala a aminoacizilor :R-(CH2)n-CH-COOH

Ꞌ
NH2
Exemplu :
Propanul este o hidrocarbura
CH3-CH2-CH3 din care provine acidul propanoic CH3-CH2-CH2-COOH, din care rezulta
ALANINA
CH3-CH-COOH (acidul α-aminopropanoic)
Ꞌ
NH2
Exista aminoacizi care contin si alte grupari in molecula cum ar fi de exemplu gruparea
tio –S , CISTEINA:

CH2-CH-COOH (acidul α-amino,β-tio propanoic)

Ꞌ Ꞌ
S NH2
Ꞌ
H

10
 Proprietatile proteinelor

- Sunt substante solubile datorita gruparilor carboxil –COOH si amino –NH2

- Au activitate optica – rotesc planul luminii polarizate la stg sau dr datorita faptului ca au
in molecula lor atomi de carbon asimetrici
- Pot fi separate de un camp electric, proces denumit electroforeza
- Intra in alcatuirea sistemului tampon (care neutralizeaza acizii, respective bazele din
organism)
- Se denatureaza in conditii de reactive exagerate (P, T, conc)
- Au specificitate care tine de fiecare tesut, organ, organism in parte. Pe aceasta
proprietate se bazeaza obtinerea vaccinurilor. Antigenul determina un raspuns – anticorp

2. Glucidele

Zaharidele cunoscute şi sub denumirea de glucide sunt substanţe organice, cu funcţiune

mixtă ce au în compoziţia lor atât grupări carbonilice cât şi grupări hidroxilice.
Glucidele constituie o clasă de substanţe foarte importantă atât pentru organismele
animale cât şi pentru cele vegetale.
Sub aspect biochimic şi fiziologic , glucidele constituie o materie primă pentru sinteza
celorlalte substanţe:proteine, lipide, cetoacizi, acizi organici. De asemenea constituie substanţe
de rezervă utilizate de către celule şi ţesuturi.

Clasificarea
- Oze - Cunoscute şi sub denumirea de monoglucide sunt glucidele care prin hidroliză nu pot fi
descompuse în molecule mai simple care să posede proprietăţi fizico - chimice caracteristice glucidelor.
Ex. aldoze, cetoze: fructoza C6H12O6
- Ozide - substanţe formate prin unirea mai multor molecule de monoglucide:
- Oligoglucide formate dintr-un număr mic de resturi de monoglucide
- Poliglucide număr foarte mare de monoglucide:
 dizaharide – zaharoza,
 polizaharide – amidonul, celuloza, glicogenul

11
 Glucoza C6H12O6

CH2-OH
Ꞌ
C=O
Ꞌ
CH -OH
Ꞌ
CH-OH
Ꞌ
CH – OH
Ꞌ
CH – OH
Ꞌ
CH2 – OH

Proprietăţi generale

- Monoglucidele sunt substanţe cristaline, incolore, cu gust dulce, uşor solubile în apă.
Greu solubile în alcohool şi insolubile în eter, cloroform şi hidrocarburi.
- Datorită prezenţei atomilor de carbon asimetrici în moleculă monoglucidele sunt
substanţe optic active, adică rotesc planul luminii polarizate spre stânga sau spre dreapta
Amidonul este forma principala de stocare a energiei in cele mai multe plante, in timp ce
celuloza este principalul component structural extracelular din peretii celulari rigizi ai tesuturilor
fibroase si lemnoase din plante.
Glicogenul, care are o structura asemanatoare cu amidonul, este principalul hidrant de
carbon de rezerva la animale. Alte polizaharide sunt componente majore ale peretelui celular si a
invelisurilor celulare moi din tesuturi. Este principalul polizaharid de rezerva din celulele
animale, corespondentul amidonului din plante. Se gaseste in cantitate mare in ficat (10% din
greutatea acestuia) si in muschii scheletici (1-2%).

3. Lipidele

Lipidele sunt substanţele organice grase, insolubile în apă, dar solubile în majoritatea
substanţelor organice, ce conţin grupa hidrocarbon. Acestea joacă un rol important în viaţa
materiei vii.
Lipidele au urmatoarele funcţii:
- energetică şi de rezervă (lipidele sunt mai energoeficiente ca proteinele, fiind păstrate în
organism cel mai des în ţesutul adipos);

12
 - structurală (sunt prezente în cadrul membranei celulare, constituind un fel de barieră
pentru substanţele de dinafară);
- regulatorie (hormonii lipidali);
- imunoprotectoare;
- de accelerare a metabolismului (în calitate de coenzime);
- de pigmenţi.

Rol în cadrul materiei vii:

- izolatori termici
- protectie mecanica
- depozit de substante cu valoare energetica
Clasificare:
- de origine animala – contin acizi grasi: saturati – acidul palmitic, acidul stearic si
nesaturati – acidul oleic, acidul linoleic, acidul linolenic, etc

- de origine vegetala

Exemple de lipide folosite in practica farmaceutica:

- uleiul de floarea soarelui – contine oleina si linoleina, se obtine din presarea la reca a
semintelor de floarea soarelui
- untul de cacao – se obtine din presarea semintelor de cacao
- uleiul de peste – se extrage din ficatul pestelui
- uleiul de in – se obtine din presarea semintelor de in
- uleiul de ricin – se obtine din presarea semintelor de ricin
- lanolina – se extrage din lana oilor
Lipidele complexe – sterolii intra in componenta unor vitamine, a hormonilor masculini
si feminini. Reprezentantul clasei de steroli – colesterolul
Colesterolul are rol:
- metabolic
- in imunitate
- in emulsionarea grasimilor (digestia grasimilor)
- contribuie la sinteza hormonilor sexuali si a vitaminei D
- in alcatuirea celulelor

13
14