Editorial
Ștefan HOSTIUC
Românii din Ucraina:
(geo)politici educaționale
Î ntr-un stat național, cetățeanul titular nu
trebuie să însușească o limbă nouă pentru a
relaționa cu statul, căci limba sa e chiar limba sta-
tului său. În lipsa acestui avantaj, minoritarul tre-
buie să facă un efort considerabil pentru a-l egala
pe majoritar în folosirea fără obstacole a mijlocu-
lui de comunicare cu statul. În democrațiile necon-
solidate, ajuns la conducere, majoritarul, avantajat
de coincidența lingvistică „limbă maternă/limbă
de stat”, e tentat să abuzeze de ea, extinzând-o asu-
pra relației sale politice cu statul, iar uneori, cum
se întâmplă acum în Ucraina, chiar să se plieze pe
ideea de stat. Astfel, minoritarul n-ar mai avea ne-
voie să se îngrijească de soarta sa, pentru că simbi-
oza cetățean majoritar-stat național știe mai bine
de ce are el nevoie. Noua lege a învățământului
din Ucraina este produsul unei asemenea osmoze
națiocratice și, cum reiese din comentariile poli-
tice, o bombă pentru școala minoritară, indiferent
de spațiul de localizare a acesteia.
Unii analiștii vorbesc despre victime colate-
rale, avându-i în vedere pe români și pe alți
minoritari din regiunile situate de-a lungul fron-
tierei vestice a Ucrainei. Victimele colaterale nu
pot fi decât întâmplătoare. Nimic întâmplător
nu e în politicile educaționale de mai bine de
un pătrar de secol ale Kievului față de școala
românească din Ucraina. Ea se împuținează
văzând cu ochii, iar loviturile sunt bine calculate.
Primul spațiu ochit este sudul Basarabiei, unde
„moldovenismul” erodează dinăuntru conștiința
națională a românului autohton. Împrăștiate și
despărțite între ele prin sate de bulgari, găgăuzi,
ruși etc. (etnii care au colonizat acest teritoriu după
răpirea lui de la Moldova, vasală Porții Otomane,
de către Rusia, mereu lacomă de pământuri
străine), localitățile în care se mai vorbește masiv
limba română au, toate, școli „moldovenești”,
cu programă diferită de școlile românești. Al
doilea spațiu ochit este nordul Basarabiei (raionul
Noua Suliță), cu școlile românești transformate
masiv în școli mixte româno-ucrainene (cu clase
Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56),
ucrainene tot mai numeroase, care vor înghiți în
curând clasele românești). Și acestea sunt atacate
de moldovenismul bine dirijat din umbră, dar nu
în aceeași măsură ca cele din sudul Basarabiei.
Urmează spațiul bucovinean din regiunea
Cernăuți și cel maramureșean din regiunea
Transcarpatică, unde deocamdată sunt doar câte
două-trei școli mixte. Ultimul luat în vizor e
Ținutul Herței, care încă nu are nicio școală mixtă
(sau poate o fi apărut între timp și noi nu știm),
dar are, în schimb, școli ucrainene frecventate
aproape sută la sută de români. Deci e clar ca bună
ziua că românii nu sunt o victimă colaterală, ci
una demult ochită. Iar noua lege a învățământului
este produsul recunoscut al unei geopolitici
lingvistice, nu doar a unor politici educaționale.
Și totuși, de ce ar trebui statul (proclamat
democratic și declarat proeuropean) să le ia
copiilor școlile în limba maternă? De ce statul ar
trebui să aibă mai mare grijă pentru limba națiunii
majoritare decât de cea a etniilor minoritare?
Limba oficială a statului nu va dispărea niciodată,
căci ea este din oficiu protejată, aș spune chiar
hiperprotejată, instituțional și social, pe când
limba unei minorități va dispărea imediat dacă,
instituțional și social, va rămâne pe dinafară. E
fariseic să te declari prieten al limbilor minoritare,
eliminându-le practic din școli, ca și din alte
instituții, din uzul social și comunitar.
Un stat de drept, dacă-și respectă cu adevărat
constituția, nu va sacrifica niciodată, de dragul
consolidării rolului națiunii majoritare, limbile
celorlalte naționalități. Or, cu un asemenea stat
Ucraina a promis să intre în marea familie a Uniunii
Europene. Nu e păcat oare să zădărnicești o cauză
națională, pentru care s-au jertfit atâția oameni
pe maidanul revoluției demnității, de dragul
ambițiilor naționaliste a unor politicieni care și-
au pus în gând să substituie conceptul de națiune
politică multietnică, multiculturală și plurilingvă
cu conceptul de națiune pură, monoetnică,
monoculturală și monolingvă?! În ce lume trăim?
2017 1
 (Geo)politici educationale
Legea Educației din Ucraina,
un instrument al luptei
geopolitice
L a 5 septembrie 2017 Rada Supre-
mă a Ucrainei a adoptat o nouă Lege
a Educației care, prin articolul nr. 7, potri-
vit reprezentanților minorităților naționale
din Ucraina, restricționează dreptul la stu-
dii în limba maternă. În pofida numeroase-
lor demersuri și petiții, Președintele Petro
Poroșenko a promulgat legea la sfârșitul lunii
septembrie.
În opinia noastră, această nouă lege a
educației este un instrument de luptă geopo-
litică. După Rudolf Kjellen, întemeietorul
disciplinei, geopolitica este „ştiinţa despre
stat ca o creaţie spaţială”. Statul, spunea el,
trebuie privit ca „un organism geografic”.
În percepția politică slavă geopolitica este o
știință a formelor de control asupra spațiului.
Ea ne învață cum să ținem sub control spațiul
geografic. Ce altceva poate fi mai important
pentru un stat care se află într-un război ne-
declarat?
Există o formă economică de control al
spațiului (de ex., războiul gazelor), o for-
mă militară de control (cazul Transnistriei),
dar există și o formă de control lingvistico-
informațional. Limbajul este și el un instru-
ment de control al spațiului. Spre exemplu,
controversata concepție a „lumii ruse” se
sprijină pe trei piloni principali: ortodoxia,
limba rusă și memoria istorică comună. Toate
au drept scop exercitarea controlului asupra
spațiului geografic al Rusiei și al spațiului din
proximitatea Rusiei. Pentru Moscova limba
rusă a fost și rămâne un instrument geopoli-
tic.
Revenind la Ucraina, merită menționat
faptul că, după Euromaidanul din 2014, un
grup de politologi ucraineni în frunte cu V. Ia-
blonski și S. Zdioriuk au publicat monografia
2 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56),
Marin GHERMAN
„Ucraina și proiectul lumii ruse” (Kiev, In-
stitutul Național de Studii Strategice, 2014 -
80 p.). În carte se fac mai multe recomandări
pentru Președintele și Parlamentul ucrainean.
Experții estimează că reducerea influenței din
partea Federației Ruse asupra Ucrainei recla-
mă reducerea dependenței societății ucraine-
ne de limba rusă. Un capitol aparte al mono-
grafiei, finanțată, de altfel, de Guvernul de la
Kiev, este consacrat școlilor cu limba rusă de
predare din Ucraina considerate drept promo-
toare ale limbii ruse în țară.
Politologii ucraineni propun crearea unei
ideologii proprii, de concepție națională, nu
statală, ca alternativă la concepția moscovi-
tă a „lumii ruse”. În acest sens au fost anali-
zate mai multe variante, dintre care s-a ales
concepția „Lumea ucraineană”. Propunerea
a venit din partea lui Sviatoslav Șevciuk, în-
tâistătătorul Bisericii Greco-Catolice Ucrai-
nene. E o concepție națiocratică, o concepție
care prevede consolidarea societății ucraine-
ne prin întărirea pozițiilor limbii ucrainene.
Cu alte cuvinte, Kievul propune schimbarea
„lumii ruse” cu o „lume ucraineană”. O hime-
ră geopolitică este înlocuită cu o altă himeră.
Între teoria și practica geopolitică nu e
foarte mare distanță. Noțiunea de „lume
Protestatari români cer anularea art.7 al Legii Educației din Ucraina.
Cernăuți, 17 octombrie, 2017. Foto: Marin GHERMAN
2017
 (Geo)politici educationale
Pichetarea Clădirii Administrației Regionale de Stat de către români.
Cernăuți, 17 octombrie, 2017. Foto: Marin GHERMAN
ucraineană” apare frecvent în discursurile li-
derilor politici de la Kiev. În adresarea sa că-
tre Parlament, Președintele Petro Poroșenko
a spus că Ucraina renunță la ideea de „lume
rusă” și alege o lume nouă – „lumea ucrai-
neană”. Aceeași declarație a fost făcută și de
președintele Radei Supreme. Făcând o pasi-
une din combaterea „lumii ruse”, decidenții
politici de la Kiev se pare că au sărit peste
șa, adoptând Legea Educației, care lovește
nu doar în școala rusă, ci și în școlile ce-
lorlalte minorități naționale din Ucraina,
nedreptățindu-le prin nerespectarea drepturi-
lor constituționale.
După adoptarea Legii Educației, Dan
Dungaciu, expert al Institutului de Politică și
Relații Internaționale de la București, comen-
tând legea, a exprimat ideea că etnicii români
din Ucraina sunt o victimă colaterală a con-
flictului ruso-ucrainean. Dungaciu a precizat
că Ucraina este percepută, în genere, ca vic-
timă a agresiunii ruse și, de aceea, multe sta-
te au rețineri în a se pronunța împotriva Kie-
vului tocmai pentru a nu fi acuzate că adoptă
o poziție similară cu cea a Moscovei. Putem
fi de acord, în mare, cu concluziile lui Dan
Dungaciu, dar nu-i putem împărtăși ideea că
etnicii români din Ucraina sunt o victimă co-
laterală a războiului ruso-ucrainean.
Să menționăm doar câteva elemente ale
discursului politic din Ucraina care încear-
că să justifice necesitatea adoptării noii
Legi a Educației pentru minoritarii români:
1) Românii din Ucraina reprezintă o encla-
vă lingvistică; 2) Tinerii români, alături de
cei polonezi și maghiari, preferă să migreze
în patriile lor istorice, și nu rămân în Ucrai-
na; 3) Minoritățile naționale, inclusiv româ-
Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56),
nii, nu sunt integrați în societate; 4) Etni-
cii români nu sunt loiali politicii Kievului;
5) Absolvenții școlilor cu limba română de
predare nu au nicio perspectivă în Ucraina…
Noua Lege a Educației va soluționa, în opinia
legislatorilor, toate aceste probleme.
După astfel de declarații din partea po-
liticienilor și oficialilor de la Kiev și de la
Cernăuți, se impune de la sine întrebarea:
Sunt oare etnicii români doar o victimă cola-
terală a războiului nedeclarat dintre Ucraina
și Rusia?
Dacă în concepția Kievului geopolitică în-
seamnă control asupra spațiului, atunci noua
Lege a Educației va asigura acest control în
mod direct, un control în haine aparent demo-
cratice, dar în realitate cu încălcări grave ale
dreptului național și internațional. Ucraina
crede că prin obținerea unicității lingvistice,
preconizate de această lege, ea va reuși să
uniformizeze, în timp, societatea ucrainea-
nă. Astfel va dispărea problema cu vorbitorii
de limbă rusă din estul și sudul Ucrainei și,
totodată, vor dispărea și temerile ucraineni-
lor, cultivate secole de-a rândul în manualele
de istorie, că toți vecinii lor au pretenții teri-
toriale față de statul ucrainean și toți le sunt
dușmani. Dar promotorii acestei politici au
ales, totuși, o cale greșită, pentru că proble-
ma trebuie soluționată nu prin măsuri care să
ducă la asimilare lingvistică prin metode re-
strictive, ci prin măsuri eficiente de integrare
socială și dezvoltare economică. Or, tocmai
la acest capitol, Ucraina este restantă, la ora
aceasta.
„Corpul național” (extrema dreaptă ucraineană) a ocupat intempestiv
tribuna improvizată a protestatarilor români. Pancarte de tipul „Limba
de stat și Ucraina – mai presus de toate!”. Poliția nu are nicio reacție.
Cernăuți, Clădirea cu lei (sediul Administrației Regionale de Stat), 17
octombrie. Foto: Marin GHERMAN
2017 3
 (Geo)politici educationale
Identitatea națională
între extreme
F risonul produs în Europa de frica unei po-
sibile separări (vezi exemplul Cataloniei)
străbate intens toate zările şi structurile statale
care conţin grupuri naţionale energice şi refrac-
tare la constrângerile de tot felul. Aspiraţiile nea-
murilor - ca să folosesc vocabula eminesciană -
nu pot fi radiate cu guma de şters. Doar că diferă
intensitatea, energia şi determinarea lor. Iar aici
avem un exemplu proaspăt furnizat de actualitate,
acela al noii legi a educaţiei izvodite în Ucraina
prin care minorităţilor naţionale li se reprimă fără
cruţare dreptul la învăţământul în limba proprie.
Desigur, din capul locului se poate
presupune că această constrângere se referă
cu prioritate la minoritatea rusă (cu Rusia ţara
are un diferend enorm, acela al Crimeii), iar
celelalte minorități naţionale ar fi cumva în
situaţia de victime colaterale. Spre exemplu,
românii sau ungurii. Preşedinţii celor două
ţări vecine, aflate nu o dată în asperitate, au
reacţionat la unison şi foarte energic faţă
de această constrângere totalmente opusă
cutumelor internaţionale. După atâtea exemple
în care reacţiile oficiale la nedreptăţi s-au lăsat
aşteptate, se cuvine marcat un mare bravo atât
pentru parlamentul român, care s-a manifestat
într-o rară unanimitate vis-a-vis de această
lege aberantă, cât şi pentru preşedintele ţării,
care a emanat semne diplomatice ferme şi fără
precedent ca răspuns la acest abuz.
Din păcate, deocamdată nu s-a schimbat
situaţia, deşi conduita României este îndeobşte
una loială faţă de ţara vecină. Ba, mai mult,
nu numai că românii din nordul Bucovinei nu
s-au revoltat precum cei din Catalonia, deşi ei
se află acasă la ei, pe pământul românesc numit
de Eminescu, cel mai vechi şi mai frumos, cu
care împreună au navigat, ca şi cu un vapor,
ajungând fără veste şi fără voie în altă ţară,
ci tot ei au fost agresaţi preventiv din această
cauză. Nemaipomenita întâmplare este aceea
că un grup consistent de naţionalişti ucraineni,
4 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56),
Lucia OLARU NENATI
înarmaţi cu steaguri şi cu tot arsenalul necesar
protestelor, au pichetat consulatul românesc
din Cernăuţi vociferând şi protestând faţă de
eventuala nemulţumire a românilor cu privire
la marea „favoare” de-a li se permite să înveţe
doar în limba oficială a ţării. Adică au luat-o
ei înainte, precum în ştiuta pildă cu prăjina,
spre intimidare, aprioric, ca nu cumva să mai
îndrăznească românii a protesta. Ei totuși au
protestat, venind în mod organizat în data de 17
octombrie în fața clădirii cu lei (fostul Palat al
Justiției) din Cernăuți, unde acum își are sediul
Administrația Regională de Stat) pentru a
înmâna șefului Administrației Regionale de Stat
un memoriu. Ar fi mult mai multe de spus despre
eforturile aproape eroice ale conaţionalilor
noştri pentru a păstra şi transmite limba din
generaţie în generaţie, ale oamenilor de cultură,
profesorilor, jurnaliştilor, societăţilor cultural-
naţionale din toate vremurile de ocupaţie ş.a.,
dar şi despre modul ciudat de comportare
a ţării vecine faţă de ei. De pildă, dacă la noi
s-au dat legi de despăgubire pentru refugiaţi,
„peste gard” nu s-a auzit de aşa ceva, deşi
toate bunurile acestora au rămas acolo; nici
măcar bunurile localnicilor nu s-au retrocedat.
Clădirea Palatului național al românilor din
Cernăuţi, departe de a se înapoia proprietarului
(Societatea de cultură românească), cu excepţia
a două cămăruţe unde fiinţează societatea
de azi, se oferă spre vânzare cui are cu ce
s-o cumpere. S-ar mai putea vorbi şi despre
o anume discordie existentă între facţiunile
româneşti, foarte probabil provocată iscusit din
afară; bref, toate fac ca situaţia conaţionalilor
noştri de peste graniţă să fie mai ameninţată
de deznaţionalizare decât a fost vreodată sub
oricare dintre vânjoasele ocupaţii care i-au
traversat de-a lungul vremii. Se impune aşadar
instituirea grabnică a unei linii de echilibru
între cele două extreme exemplificate aici.
Altminteri „viitorul nu prea sună bine”!
2017
 Geo)politici educationale
Nimiciți prin lege,
cu „respect”
și „grijă părintească”
Am devenit o mare
problemă pentru Ucraina
Încă până a fi învinuiți de „separatism
lingvistic” din cauza protestelor contra legii
învățământului, i-am întrebat pe câțiva colegi
de la ziarele de limbă ucraineană de ce sunt
atât de înrăiți pe români, de ce ne văd doar în
culori negre, în timp ce România promovează
imaginea unei Ucraine democratice, susține
întrutotul lupta ucrainenilor pe frontul de Est
pentru menținerea integrității teritoriale a
țării și îi acordă ajutor multilateral. Mai bine
spus, România este un partener european de
nădejde pentru Ucraina. „România ne este țară
prietenă, dar nu și voi, românii de aici”, am
auzit cam același răspuns, care nu m-a uimit
deloc. E lucru cunoscut: cei care au intrat ca
hoți în casa ta, știind că-ți sunt datori, nu pot să
te aibă de drag.
România din granițele actuale, stat membru
al UE și NATO, fără nici o pretenție față de
Ucraina, mereu dispusă să-i sară în ajutor,
e privită cu ochi buni de puterea ucraineană.
Nici măcar forțele naționaliste, cu episodice
excepții, cum a fost, cea din 27 septembrie
privind pichetarea Consulatului General al
României la Cernăuți, nu afișează atitudini
radicale contra țării vecine și prietene. Toate
ar fi bune și frumoase în relația Ucraina-
România dacă n-am exista și noi, românii din
Bucovina înjumătățită, din ținutul Herței și
din zona nordică a fostei Basarabii. Aceștia
din urmă abia mai rezistă, strânși cu ușa
moldovenismului de sorginte odesită, dar tot
nu se lasă, pentru că simt, vorbesc și cântă
românește. Pichetarea din 27 septembrie
2017 a Consulatului General al României
la Cernăuți a demonstrat cum nu se poate
mai convingător că motivul protestului
lor l-au constituit nu doar „declarațiile
organizațiilor românești șovine care fac parte
Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56),
Maria TOACĂ
din Alianța pentru Centenar”, cum anunțaseră
organizatorii, ci și faptul existenței noastre, a
românilor, în regiunea Cernăuţi, și a cerințelor
pe care le formulăm în sensul păstrării limbii
şi identității românești. Marșul spectaculos,
sloganele ultranaționaliste de genul ”Pământul
nostru – legile noastre!” au avut scopul să
intimideze populația românească din ţinut. O
reprezentantă a Direcţiei de învăţământ, Irina
Cernega, a vociferat (ceea ce mai târziu am
auzit și de la demnitari cu funcții mai înalte) că
putem să ne deschidem şcoli în limba română
pe lângă societăţile naţionale, iar limba
română s-o vorbim acasă. Un reprezentant al
„Maidanului” ne-a amintit că toţi cetăţenii care
trăiesc în Ucraina sunt ucraineni, iar dacă ne
considerăm români putem pleca în România.
Combatantul Serhii Kocimanski din Storojineţ
striga cât îl țineau bojocii că nu vrea să audă
în oraşul său nici „slih” de vorbă românească:
„Cine zice că-i român să vorbească acasă
româneşte, ori să plece în România, că noi,
ucrainenii, nu avem altă ţară”.
Iată unde au ajuns românii cu toleranţa şi
omenia lor proverbială! N-ar exista probleme
de colaborare frățească între cele două state,
dacă cele două sute de mii de români din
„Corpul național” (extrema dreaptă ucraineană) pichetând  Consulatul
General al României la Cernăuți, 27 septembrie 2017. Foto: Vladimir
ACATRINI
2017 5
 Geo)politici educationale
ținutul Cernăuțiului, numiți iresponsabil ba
”de pretutindeni”, ba ”diaspora”, și-ar vedea
de blidul lor de linte și ar sta cuminți în curțile
lor. Dar uite că ei se mai trezesc câteodată din
”somnul cel de moarte”, ridică capul, prind
curaj și strigă în piață că sunt la ei acasă. Și asta
deranjează. Până nu demult am fost amăgiți că
suntem cetățeni cu drepturi egale, iar acum ni
se spune verde-n ochi că suntem o problemă,
o ”mare problemă” care, vezi-doamne,
autoritățile ar fi trebuit s-o rezolve încă în primii
ani de independență a Ucrainei. În timp ce
românii din nordul Bucovinei și din alte teritorii
aparținătoare Ucrainei apelau la rațiunea
trează a șefului statului și altor demnitari cu
putere de decizie, cerând anularea art. 7 din
Legea învățământului, ministrul de resort
și ministrul afacerilor externe primesc de la
guvern sarcina că explice structurilor europene
că mult prea „inocenta” lege ucraineană n-ar fi
deloc în contradicție cu Constituția Ucrainei, ci
dimpotrivă, ar contribui la realizarea drepturilor
legitime ale minorităților privind educația. O
armată de politologi aflată în slujba puterii s-a
grăbit să demonstreze că nu mănâncă pâinea
degeaba. Directorul Institutului de proiecte
social-politice ”Dialog”, Andrei Miseliuk,
a catalogat reacția statelor vecine (Ungaria,
România, Moldova și Rusia) ca fiind o acțiune
concertată, pentru că toate odată au făcut
declarații cu același conținut și cu același scop
- de a determina populația din zonele limitrofe
să acționeze în defavoarea intereselor naționale
ale Ucrainei. Un alt politolog, Iaroslav Makitra,
dimpotrivă, consideră că țările respective
acționează separat, urmărind, fiecare în parte,
interese proprii, în răspăr cu interesele Ucrainei.
El nu se ferește să spună deschis ce urmărește
statul ucrainean sub camuflajul grijii pentru
instruirea „calitativă” a copiilor românilor
sau ai altor minorități: ”Mai degrabă ori mai
târziu, Ucraina trebuia să rezolve această
problemă, pentru că atâta timp cât sute de mii
de cetățeni locuiesc, fiecare cu cultura și limba
sa, pe teritoriul nostru, elementul statalității
Ucrainei se pierde”. Expertul face referire
în mod special la comunitatea maghiară,
concretizând că membrii acesteia nu vorbesc
ucraineana, își instruiesc copiii în maghiară, și
țin toată documentația în limba lor. Asemenea
maghiarilor ar fi și românii. Dar noi, care
cunoaștem situația, știm prea bine că românii
sunt departe de maghiari în această privință.
Și iată de ce: 1.Ungurii, care sunt în număr
mult mai mic (150 mii de peroane) în regiunea
6 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56),
Consulul General al României la Cernăuți, doamna Eleonora
Moldovan, și ministrul consilier, Ionel Ivan prezintă liderilor
comunității românești din nordul Bucovinei pe Subsecretarul de stat al
Ministerului Românilor de Pretutindeni, domnul Victor Ionescu, și pe
consilierul ministerial Cosmin Ciobanu, aflați la Cernăuți într-o vizită
de lucru. În discuție – noua lege a educației din Ucraina. Cernăuți,
Consulatul General al României, 20 noiembrie 2017. Foto: Nicolae
HAUCA
Transcarpatică au mai multe școli naționale
decât toți românii din Ucraina (circa 500 de mii).
2. Liderul minorității maghiare, Iosif Borto, este
adjunctul președintelui Consiliului Regional. 3.
Maghiarii din Transcarpatia se pronunță pentru
autonomie culturală, iar cei din Beregovo au
ridicat la intrarea în raion o stelă cu salutul:
”Pământ al limbii maghiare”. 4. În apărarea
conaționalilor, Ungaria a declarat un adevărat
război diplomatic Ucrainei. Dar, pentru analiștii
plătiți ai puterii, asta nu importă. Importă doar
faptul că împreună am fi ”o mare problemă”,
iar datoria guvernului și a parlamentului ar fi
s-o rezolve la pachet, cu celeritate. Cântând în
drâmbă autorilor legii, politologul conchide:
„Ucraina nu va da înapoi. Chiar dacă vor
apărea probleme diplomatice cu țările care
ne critică legea, Ucraina va învinge ambițiile
oponenților”. Ceea ce se întâmplă în ultima
vreme arată clar că noi, minoritarii, vom fi
pentru cei care, cică, ne vor binele, o problemă,
„o mare problemă” până la moarte, până vom
dispărea cu totul ca ființă națională. După legea
care ne scoate limba din școli va apărea altă lege
care o va scoate din spațiul public sau un canon,
care o va scoate din biserici, ni se vor face
recomandări să ne lepădăm de portul popular,
de doină, de bocet. Atunci Ucraina va prospera,
iar noi vom trăi într-o ţară înfloritoare!
În țara min(ci)unilor
Nu cred că se pot clădi lucruri temeinice
pe minciună. Ucraina însă pare a fi o țară a
minunilor, unde orice e posibil. Liderii de
partide, parlamentarii, premierul, miniștrii,
șeful statului – toți mint cu nerușinare,
îndrugând verzi și uscate despre realizările
2017
 Geo)politici educationale
economice, creșterea PIB-ului, beneficiile
reformei pensiilor și sistemului de ocrotire a
sănătății, despre stabilizarea economică. Ne-
am obișnuit cu asemenea minciuni care ne
afectează bunăstarea materială. Dar nu putem să
trecem nepăsători pe lângă acelea care ne lovesc
în suflet, ne distrug spiritualitatea. Demnitarii
ucraineni nu se sfiesc să inducă în eroare opinia
publică internațională, să mintă Europa, către
care zic că tind cu trup și suflet. Au învățat arta
întoarcerii lucrurilor pe dos, pe care o folosesc
cu mult tupeu când iau cuvântul la înalte tribune
europene pentru a prezenta denaturat dorința
minorităților naționale de a-și păstra limba și
identitatea. Cea mai revoltătoare minciună pe
care am putut s-o aud e că românii din regiunea
Cernăuți n-ar cunoaște și nici n-ar vrea să învețe
limba statului în care trăiesc (atât de bine!).
Dacă ar fi vorba numai de disconfortul
lingvistic mai treacă-meargă. Dar ni se aduc
grave învinuiri cu privire la așa-numitul
separatism lingvistic. Cică din cauză că nu
posedă și nu vor să învețe limba de stat,
minoritățile, grupurile etnice din Ucraina (dacă
nu toate, unele cel puțin) reprezintă un pericol
pentru securitatea și integritatea țării. Nu știu
cum au procedat ungurii, rușii, polonii sau
alte minorități, dar știu că românii au introdus
înaintea tuturor celorlalți studierea limbii
ucrainene în școli. De exemplu, în raionul
Herța, sută la sută românesc, limba ucraineană
a început să fie intens studiată înainte de a fi
puse bazele actelor normative în acest sens. La
Herța se sărbătorește cu fast și „cu zâmbetul pe
buze” „eterna slavă a cazacilor”. Anul acesta
ea s-a marcat la 13 octombrie în incinta Casei
de Cultură. Măcar pentru asta românii herțeni
ar merita un bonus față de alte neamuri, adică
să fie lăsați să învețe în limba maternă. Dar, de
unde? Ei sunt priviți ca niște oameni inferiori,
să nu zic proști de-a binelea, apți doar să stea în
târg la tarabe sau să presteze munci necalificate.
Așa apar în filmul documentar „Pregătiți în
Transcarpatia și Bucovina pentru ucrainizarea
totală”, film demonstrat pe canalul ucrainean
1+1, la 23 octombrie 2017, în cadrul emisiunii
„Materiale secrete”. Filmul îi prezintă pe ungurii
din regiunea Transcarpatică ca pe niște oameni
răutăcioși, necomunicabili, ostili ucrainenilor.
Comentatorul spune de pe ecranul televizorului
că românii din regiunea Cernăuți ar avea 145
de școli, iar ungurii din Transcarpatia, 61. De
unde a luat aceste cifre domnul jurnalist de la
1+1 numai el unul știe. Noi știm doar pentru ce
le-a debitat în fața telespectatorului: pentru a-l
Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56),
dezinforma.
Tot ce s-a arătat și comentat în secvențele
acelei pelicule despre români și unguri sunt
minciuni sfruntate. E mai bine să fii luat de
prost, ca românul, sau de rău, ca ungurul?
Dar trebuie să existe și cineva care să fie și
cuminte și bun. Cine o fi oare? Oricare ar fi
răspunsul, minoritarul trebuie să înțeleagă că
”indulgențele” promise ba unora, ba altora, în
implementarea art.7 din Legea învățământului,
nu sunt o soluție, ci mai curând o capcană. El
trebuie să fie vigilent și să nu se lase păcălit că
se vor stabili cote pentru fiecare minoritate în
parte. Cel mai ușor lucru e să te lași înșelat, din
prostie sau din comoditate. Cine are conștiința
națională slabă va trece ușor peste mustrările
de conștiință, găsind suficiente scuze pentru
aceasta. Dar cei cu conștiință națională puternică
nu vor putea scăpa de mustrările interioare ale
acesteia și nu-și vor ierta niciodată faptul că au
trădat limba maternă. Negocierile particulare
sunt o cursă pentru minorități. Dacă se vor
lăsa atrase în această cursă vor pierde totul.
Iar când își vor da seama că legea e una pentru
toate minoritățile, indiferent de devotamentul
și dragostea pe care fiecare din ele o manifestă
pentru Ucraina, va fi prea târziu.
La Cernăuți, ministrul ucrainean
al învățământului n-a reușit
să-i prostească pe români
Numeroasele demersuri și proteste trimise de
societățile românești din Cernăuți către Ministerul
învățământului, Parlament, Președintele țării,
Curtea Constituțională a Ucrainei, către diverse
structuri și ambasade europene n-au avut nici
un ecou. Un efect ceva mai de luat în seamă l-a
avut pichetarea de către comunitatea românească
din ținut a Administrației regionale de Stat, sub
genericul „NU – discriminării lingvistice! Nu ne
furați limba română!”. Puterea executivă a arătat
semne de slăbiciune câtă vreme s-a asigurat cu
un scut de forțe naționaliste la intrarea în clădire,
echipate cu steaguri de stat și cu pancarte cu
lozinci sfidătoare la adresa românilor. Aceste
forțe erau dirijate de un conducător al lor și
vociferau sloganuri provocătoare. Datori să
asigure ordinea, polițiștii, n-au avut nici o
pretenție față de aceștia, nu i-au îndepărtat,
dimpotrivă, i-au lăsat să se posteze în fața ușii
Casei cu Lei (clădirea Administrației), pe
care o răpăiau, după bunul lor plac, de parcă
românii s-ar fi pregătit s-o ia cu asalt. Chiar de
la început, oamenii ordinii s-au arătat a fi de
partea naționaliștilor ucraineni, încurajându-i în
2017 7
 Geo)politici educationale
cerința lor de a fi înlăturate drapelele tricolore.
Pe aceeași strună a ”cântat” și șefa de la
învățământ, repetând cunoscuta poveste cu ”grija
părintească” a statului față de viitorul copiilor
români și cu iresponsabilitatea protestatarilor.
Desigur, ar fi trebuit să ne adunăm mai mulți la
acest întârziat protest, căci revolta clocotește
în inimile mai multor români decât au fost la
17 octombrie în fața A.R.S. Dar și atâția câți
au avut curajul să vină au fost de ajuns ca să
izbutească să se facă auziți, să-și spună păsul, să
arate celor de sus că le pasă, îi doare și că sunt
alarmați de forțatul proces de asimilare a etniei
române. Am protestat cu nepoții lângă noi,
știind dinainte că nu avem nicio șansă reală. La
fel am intuit că obiecțiunile venite din partea
instanțelor europene nu vor fi luate în seamă de
Kiev. Dar am reușit măcar să demonstrăm că nu
suntem o turmă bună de dus la abator, că nu ne
vom lăsa îngropați de vii. Acest modest protest a
arătat că suntem apți să ne apărăm drepturile, să
opunem cu demnitate rezistență valului feroce
de nimicire a identității noastre.
Pichetarea de la 17 octombrie a grăbit
vizita la Cernăuți a ministrului învățământului,
Lilia Grinevici, cea care a clocit controversata
lege. La 20 octombrie ea a sosit în capitala
Bucovinei și a organizat la Direcția regională
de învățământ o masă rotundă. A venit ca la
târg, să se tocmească, să-i convingă, pe cei care
n-au înțeles încă acest lucru, cât de favorabil
e art.7 pentru români și cât de mult n-au
dreptate cei ce țin „morțiș” ca limba română
să rămână neclintită în școală. Comunitatea
românească a fost prezentă, la masa rotundă,
prin Aurica Bojescu, președinte al Centrului
Bucovinean Independent de Cercetări Actuale,
Vasile Tărâțeanu, membru de onoare al
Academiei Române, președinte al Centrului
Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din
Cernăuți, Ilie T. Zegrea, președinte al Societății
Scriitorilor Români din Cernăuți, Nicolae
Șapcă, vicepreședinte al Societății ”Mihai
Eminescu”.
Această „masă rotundă” s-a dovedit a fi cam
colțuroasă pentru reprezentanții românilor, ei
neadmițând cazul ca limba lor maternă să fie
transformată într-un obiect de târguială. Șefa
învățământului din regiune a făcut o introducere
lirică despre importanța graiului matern pentru
fiecare națiune, doamna ministru ne-a mărturisit
cât de mult prețuiește diversitatea culturală
și lingvistică din Ucraina și, în special, din
regiunea noastră. Ascultându-i, parcă le ieșeau
sfinți din gură, atâta doar că, iarăși, apare
8 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56),
dintr-odată „o mare problemă”. Care? Aceeași
dintotdeauna: copiii românilor, ca și părinții sau
bunicii lor, nu vorbesc bine (sau deloc) limba
ucraineană, din care cauză elevii români capătă
note mici la evaluările externe de stat (la toate
materiile), iar minoritatea românească are cei
mai puțini studenți în instituțiile de învățământ
superior din Ucraina. Ceea ce am putut să
auzim din gura ministrului am mai auzit și la
televizor, am citit în ziare. Din care deducem că,
în viziunea ministrului și a apărătorilor ei, copiii
noștri ar fi mai proști decât semenii lor ucraineni
tocmai din cauză că nu învață în școală toate
obiectele în limba ucraineană. Interesantă
logică. Și argumentul, trăsnet!
Reprezentanților comunității românești
li s-au dat câte două minute să-și expună
contraargumentele. Ei au trebuit să fie foarte
rapizi ca să reușească să explice ce înseamnă
pentru români această lege, cum dăunează
ea spiritualității acestora, cum li se îngrădesc
drepturile garantate de Constituție. Ca să fie
mai concis Ilie T. Zegrea a spus că art.7 este un
”genocid spiritual” pentru noi, Nicolae Șapcă a
întrebat direct de ce copiii noștri sunt catalogați
ca inferiori și unde au dispărut 30 de școli cu
limba română de predare, căci în 1991 aveam 91
iar acum numai 61 de școli. La toate asigurările
ministrului că școlile nu ni se vor închide și
limba română nu va avea de suferit din cauza
legii, reprezentanții comunității noastre au avut
un singur răspuns: modificați art. 7, dați-ne
garanții prin lege, nu ne asimilați! S-a discutat
și despre necesitatea ridicării nivelului calitativ
a predării limbii de stat în regim aprofundat,
despre imperativul perfecționării cadrelor.
O altă problemă asupra căreia a atras atenția
ministrul a fost cea a profesorilor cu studii în
Republica Moldova și România, care, după cum
reiese din cele auzite la masa rotundă, nu mai
inspiră încredere și necesită o considerabilă
recalificare.
Despre modul de implementare (cu
succes) a proiectului-pilot privind aplicarea
bilingvismului în predarea materiilor școlare,
demnitarii de la Kiev și din regiune au luat
act asistând la o lecție de matematică în cl.
IV la Gimnaziul nr. 6 ”Alexandru cel Bun”
din Cernăuți. A fost, într-adevăr, o revelație
și pentru noi, cei din Cernăuți. După lecție
a urmat o discuție cu profesorii și cu un grup
de părinți, la care ministrul Grinevici a lăudat
experimentul și a apreciat înalt rezultatele
înregistrate de directorul Ion Ignat. Însă această
laudă puțin i-a măgulit pe părinții prezenți la
2017
 Geo)politici educationale
întâlnire, care, argumentat, dar și cu mare curaj,
și-au exprimat revolta față de ucrainizarea
învățământului în școală. Bunăoară, Luminița
Rusu, mamă a doi elevi, a spus că și-a luat
copiii din școala ucraineană și i-a adus la
acest gimnaziu ca să învețe în limba maternă.
Impresionant e că aici copiii ei învață limba
de stat la un nivel mai înalt decât în școala
ucraineană. Ion Bodnaraș din Ostrița Herței
(cu soție ucraineancă), a ținut să-l informeze
pe ministru că special și-a dat copilul în această
școală ca să învețe și în limba tatei, deoarece în
satul românesc Ostrița majoritatea obiectelor
se predau în limba ucraineană. Mihai Grosu,
Vasile Răuț și alți părinți, care nici n-au învățat
ucraineana în școală, s-au adresat ministrului în
limba de stat, încercând să fie auziți și înțeleși.
Doamna Grinevici le-a răspuns că dumneaei,
ca om de stat și specialist în domeniu, cunoaște
mai bine de ce au nevoie copiii noștri și are mai
mare grijă de viitorul lor. De parcă părinților le-
ar fi indiferentă soarta copiilor. Experimentul
cu bilingvismul și rezultatele Gimnaziului au
primit nota 12, însă, după ferma convingere a
ministrului, în majoritatea școlilor situația este
diametral opusă, mai ales că tânăra generație
crește și este educată acasă în limba română. De
aceea trebuie să se treacă la studierea obiectelor
în ucraineană, susțin demnitarii. Cunoscându-
le ipocrizia și falsa dragoste pentru copiii
românilor, nu credem că factorii de decizie din
Ucraina vor ține cont de concluziile Comisiei
de la Veneția. Vorbe în vânt sunt și promisiunile
ministrului învățământului de tipul: ”Dacă
Comisia de la Veneția va recomanda câte
obiecte în clasele superioare să se studieze în
limbile minorităților, suntem gata să ținem cont
de aceasta”. Dar noi mai degrabă credem altei
promisiuni:”În privința implementării legii va
dura o perioadă de trecere, iar pe cei care nu
doresc s-o aplice îi vom convinge”.
”Pe aici nu se trece!”,
trebuie să ne fie crezul
Astfel prezentându-se situația, nu e de
prisos să ne întrebăm ce ne rămâne de făcut,
unde am fost până acum, căci eliminarea limbii
române din școli a început nu de la votarea în
parlament și promulgarea de către șeful statului
ucrainean a acestei legi. De fapt, această lege
este implementată avant la lettre de ani buni
în majoritatea școlilor cu limba română de
predare. Numai că până acum păcatul trădării de
neam și limbă li se punea în cârcă părinților care
alegeau, din proprie voință, nesiliți de nimeni
Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56),
școala/clasa cu limba de educație ucraineană,
fără ca cineva să le fi pus pistolul la tâmplă ca să
renunțe la limba maternă (de parcă manipulările
și constrângerile camuflate n-ar fi arme!).
Nu neg, am avut și avem încă destui ”români
de papură”, cum s-a exprimat un stimabil
conațional, iar în momentele de cumpănă, când
ne strâng necazurile, avem și destui lideri de
cea mai veritabilă papură. Nu e scopul meu aici
să le fac un proces public, legându-i de stâlpul
infamiei. Le va așeza istoria pe toate la locul
cuvenit. Cum s-a întâmplat cu Aurel Onciul,
cel care, în momentele cruciale din octombrie-
noiembrie 1918, a trădat cauza națională,
sau cu alții de teapa lui, care, din oportunism
sau lașitate au descurajat eforturile de unitate
românească. De la excesul de prudență și teamă,
unii dintre liderii noștri s-au postat de-a dreptul
pe o poziție antiromânească.
Unii pentru că, pe lângă postura de
conducători de societăți românești, mai ocupă
și posturi în structurile de stat, alții pentru că
au alte obligații sau interese. Avem înțelegere
pentru faptul că, atâta timp cât în țara asta nu
se respectă drepturile simplului cetățean, mai
ales dacă face parte din categoria minoritarilor,
oamenii se tem să-și piardă serviciul și se țin
cu dinții de scaunele ocupate. Evident că un
lucrător din sistemul de învățământ va avea
grijă să nu-și piardă bucățica de pâine și se
va eschiva să participe la fizic la protestele
de stradă contra Legii învățământului. Dar
știindu-se în această situație, ce caută el în
fruntea unei societăți naționale (chipurile),
ce caută în fruntea unei societăți care, prin
definiție, este „românească”. E foarte comod
să stai cu fundul în două luntri, să beneficiezi
de favoruri din mai multe părți. Desigur, nu
e nimic rău să fii cetăţean bun în ţara în care
trăieşti şi, totodată, patriot al neamului tău. Însă
Ministrul Educației și Științei din Ucraina, Lilia Grinevici, în vizită la
Gimnaziul Nr.6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuți, unde a asistat la o
lecție bilingvă și a discutat cu profesorii și părinții elevilor probleme
legate de art.7 al Legii Educației. Cernăuți, 20 octombrie.
Foto: acc.cv.ua
2017 9
 Geo)politici educationale
acest lucru e posibil într-o societate cu adevărat
democratică, unde se respectă drepturile omului
la propria identitate. Dar în situația în care
ne aflăm noi astăzi, pentru omul cu principii
morale alegerea uneia din cele două variante
este inevitabilă. Nu pot să cred că își iubesc cu
adevărat neamul patrioții care nu vorbesc acasă
cu copiii și nepoții în limba maternă. Nu le sunt
judecător, s-ar putea să-i doară sufletul când
vorbesc cu urmașii lor într-o limbă străină de
neamul lor. Presupun că și conștiința îi mustră
când semnează adresări și demersuri pentru
limba română! Însă oponenții noștri, dacă i-ar
lua la întrebări, ar putea să-i învinuiască (și pe
bună dreptate) de nesinceritate, să le reproșeze
că urmăresc anumite interese politice. Adică,
pentru copiii și nepoții lor au ales ucraineana, în
timp ce pentru alții cer insistent limba română.
Ne paște pericolul să vorbim româna doar
la bucătărie, căci acesta este scopul neabătut
al statului ucrainean. Oricât ne-ar încânta
funcționarii de la ministerul învățământului
și alți demnitari cu zaharicale de felul: ”nici
o școală cu limba română de predare nu se va
închide”; ”copiii vor învăța în limba în care
le va fi mai ușor”; ”se va trece în totalitate la
predarea în ucraineană când elevii vor fi bine
pregătiți pentru însușirea materialului în limba
de stat”, acestea nu sunt altceva decât vorbe
goale, fără nicio garanție. Nu putem da crezare
nici vorbelor că articolul 7 ar avea ca țintă doar
limba rusă, că implementarea lui se face pentru
După cenaclu, pe Strada Domnească: (de la stânga la dreapta) Ștefan Hostiuc, Ion Popescu, întâlnire cu Ion Popescu, Leonid Parpauț, Vitalie Zâgrea,
Vasile Carlașciuc și Aurica Bostan. Foto: Nicolae HAUCA
10 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56),
dezrusificarea Ucrainei. În Ucraina trăiesc
milioane de ruși, limba lor este vorbită și de
o bună parte de ucraineni care beneficiază de
resurse spirituale și investiții colosale din partea
Federației Ruse. Până patrioții ucraineni își vor
dezrusifica țara, nu va rămâne nici un vorbitor
de limba română în acest teritoriu.
Vedem că nici frații din România, în afară
de încurajările postate pe Internet, nu se avântă
să ne susțină cu fapte reale. În această situație,
responsabilitatea pentru viitorul limbii române
ne revine nouă. De fapt, așa a fost și mai înainte,
numai că muream câte puțin, iar acum ni se
dă lovitura mortală. În situația când în toate
instituțiile de stat și în toate școlile, chiar și în
acelea din teritoriile populate sută la sută de
români, se va vorbi excluziv ucrainește, salvarea
limbii române se va mai putea face doar în
familie, în casele și bisericile noastre. Nu vreau
să fac preziceri sumbre, însă trebuie să fim
pregătiți pentru ce e mai rău, să ne înarmăm cu
multă dragoste și credință, să vorbim cu copiii
noștri românește, să le spunem povești cu Făt-
Frumos, să le povestim despre istoria dreaptă a
neamului. Dacă n-o să le spună părinții și bunicii
adevărul, cine alții o s-o facă? Dacă nu le-om
spune noi cine suntem și care ne sunt rădăcinile,
se vor grăbi alții să le bage în cap tot felul de
minciuni despre trecutul nostru, despre istoria
noastră. În inimile și casele noastre trebuie să
existe o singură limbă – cea maternă. „Pe aici
nu se trece!”, acesta trebuie să ne fie crezul.
2017
 Geo)politici educationale
Românii din Ucraina cer Comisiei
de la Veneția să li se facă dreptate
Î n decurs de o lună și jumătate, până a fi
protestat în stradă la 17 octombrie 2017,
românii din nordul Bucovinei au protestat
în scris, adresând prin societățile lor cultura-
le și prin alte organizații nonguvernamentale
petiții peste petiții, scrisori peste scrisori, ape-
luri, memorii etc. (toate rămase fără răspuns)
către președinții Ucrainei și României, către
parlamentele și guvernele celor două țări, că-
tre Curtea Constituțională a Ucrainei, către
conducerea locală (Administrația Regională
de Stat, Consiliul Regional Cernăuți, Direcția
Regională de Învățământ), către Consiliul Eu-
ropei și Comisia de la Veneția, către ambasa-
dele țărilor Uniunii Europene în Ucraina etc.,
arătând nedreptatea ce li se face și solicitând
insistent modificarea cu celeritate a art.7 din
Lege, care dărâmă instituția școlii naționale
cu educație în limba comunităților minoritare
din Ucraina. Adunarea de protest a românilor
din 17 octombrie a votat și o scrisoare deschi-
să către românii din țara mamă și din întreaga
lume. Spațiul tipografic nu ne permite să pu-
blicăm toate aceste memorii care vor rămâne
în istorie. De aceea, ne limităm doar la publi-
carea Scrisorii românilor din Ucraina din 11
octombrie 2017 către Președintele Comisiei
de la Veneţia, Gianni Buquicchio.
„Excelenţa Voastră, comunitatea
românofonă din Ucraina îşi exprimă totala
dezaprobare faţă de noua Lege a educaţiei
adoptată la 5 septembrie 2017 de către Rada
Supremă a Ucrainei, care prin art.7 prevede
anularea treptată a învăţământului în limbile
minorităţilor naţionale,  limitând funcţionarea
şcolilor cu limbile de predare ale minorităţilor
naţionale la ciclul primar (cl. I-IV), şi
preconizând, în perspectivă, trecerea totală
doar la limba ucraineană de predare.
Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56),
Vasile PIDLISNÎI
E o situație fără precedent în secolul
XXI, când o ţară din centrul Europei, care se
proclamă democratică şi civilizată, aspirantă
la Uniunea Europeană, desfiinţează un întreg
sistem de educaţie al minorităţilor naţionale
doar pentru faptul că acesta se desfăşoară în
altă limbă decât cea a etniei majoritare.
Şcoala românească din actuala Ucraină
are tradiţii de 200-300 de ani. Ea a funcţionat
aproape un secol şi jumătate sub stăpânirea
austro-ungară şi mai mult de jumătate de secol
sub stăpânirea sovietică, dar niciodată nu a
fost atât de dur atacată ca în timpul actualei
guvernări, când se atentează făţiş la dreptul
minorităţilor de a-şi păstra limba maternă şi
identitatea naţională. Scopul forţelor politice
aflate la putere în Ucraina este asimilarea
prin ucrainizarea forţată a comunităţilor
minoritare. Pentru justificarea acestui proces
de ucrainizare în faţa opiniei publice interne
şi internaţionale se vehiculează ideea, intens
mediatizată în mass-media ucraineană, că
minorităţile naţionale din Ucraina pun în
pericol însăşi existenţa statului. Se afirmă, la
nivelul forţelor politice aflate la guvernare,
că multiculturalitatea şi multilingvismul sunt
o ameninţare pentru actualul stat ucrainean şi
este de datoria actualei guvernări să absorbe
orice element alolingv prin contopirea
minorităţilor etnice în naţiunea ucraineană,
sfidând astfel principiul general-european al
”unităţii în diversitate”.
Această dorinţă a actualului regim politic de
la Kiev de a asimila cât se poate de rapid etniile
minoritare trăitoare de secole pe teritoriul
Ucrainei este prezentată opiniei publice
ucrainene şi internaţionale într-o manieră
cinică ce aminteşte de stilul propagandei
totalitariste de la mijlocul secolului trecut, ca o
2017 11
 Geo)politici educationale
binefacere pentru minoritarii etnici. Şi asta în
pofida faptului că nicio minoritate etnică din
Ucraina nu a solicitat autorităţilor ucrainene
integrarea prin asimilare. Dimpotrivă,
minorităţile, ca parte componentă a poporului
multietnic Ucrainean, îşi doresc păstrarea
specificului propriu identitar.  şi sociale egale, libertate deplină pentru
Nu actualei puteri îi aparţine decizia
deschiderii de şcoli româneşti din teritoriile
actualului stat ucrainean. Aceste şcoli
au o vechime de secole, statul ucrainean
moştenindu-le de la statul sovietic care, la
rândul său, le-a moştenit de la statul român,
iar statul român, de la statul austriac (în cazul
Bucovinei). Există o veche şi sănătoasă tradiţie
a şcolilor româneşti din Ucraina. Identitatea
noastră naţională datorează foarte mult acestei
tradiţii. Or, forţele politice aflate în prezent
la guvernare doresc să distrugă, cu acceptul
nostru expres sau tacit, actualul sistem de
educaţie în limba maternă. Pierzând şcoala
naţională ne vom pierde şi fiinţa naţională.
Fiind loiali faţă de statul ucrainean, noi nu
vom renunţa niciodată la identitatea noastră
naţională.
Recenta lege a educaţiei a fost adoptată
în condiţiile lipsei totale de transparenţă.
Articolul 7 a fost strecurat în lege în ultimul
moment şi practic nu a fost supus dezbaterii
în parlament. Iar reacţiile dure la prevederile
acestui discriminatoriu articol de lege
demonstrează clar că acestea trebuiau făcute
publice cu mult înainte de data adoptării
legii şi supuse dezbaterii publice în mass-
media şi în societatea civilă. Nici comunitatea
românească, nici celelalte minorităţi naţionale
care încă mai beneficiază de învăţământ
în limba maternă, n-au fost consultate în
perioada premergătoare adoptării legii. La
numai câteva zile după adoptarea legii, o
comisie a Ministerului Educaţiei şi Știinţei din
Ucraina a şi sosit în regiunea Cernăuţi spre a-i
intimida şi îndemna pe directorii şi profesorii
din şcolile româneşti şi a pregăti terenul pentru
implementarea cu celeritate a legii, în special a
discriminatorului art.7 al acesteia.
Referitor la aspectele legale ale art. 7 din
Legea educaţiei, menţionăm următoarele :
Prin Apelul Radei Supreme a Ucrainei din
28 august 1991către toţi cetăţenii Ucrainei de
toate naţionalităţile, “Prezidiul Radei Supreme
12 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56),
a republicii afirmă cu responsabilitate că
declararea independenţei Ucrainei nu va duce
nicidecum la lezarea drepturilor persoanelor,
indiferent de naţionalitate”. În Apel se mai
spune că „Ucraina …va asigura tuturor
cetăţenilor drepturi politice, economice
dezvoltarea tuturor limbilor şi culturilor
naţionale”.
Declaraţia drepturilor naţionalităţilor din
Ucraina spune clar că „  statul ucrainean îşi
asumă obligaţia privind crearea condiţiilor
necesare dezvoltării tuturor limbilor şi
culturilor naţionalităţilor”(art.2), precum
şi  „libera folosire a limbilor materne în
toate domeniile vieţii sociale, inclusiv în
învăţământ…” (art.3).
Articolul 7 din Legea învăţământului
încalcă în mod flagrant prevederile Legii
Fundamentale a Ucrainei. Conform art.10
din Constituţie, „în Ucraina este garantată
libera dezvoltare,  folosire şi protecţie a limbii
ruse, precum şi altor limbi ale minorităţilor
naţionale”.  Iar art.22 din Constituţie a fixat
că “ drepturile constituţionale sunt garantate
şi nu pot fi abrogate. La adoptarea noilor
legi sau la modificarea acestora nu se admite
restrângerea conţinutului şi volumului
drepturilor şi libertăţilor existente”. Art.53
din Constituţie, după ce stabileşte, în
alin.1, că “învăţământul mediu general este
obligatoriu”, vine cu precizarea, în alin.4,
că “cetăţenilor ce aparţin minorităţilor
naţionale, conform legislaţiei în vigoare, li
se garantează dreptul de a studia în limba
maternă  sau a limbii materne în instituţii
de stat şi comunale sau prin intermediul
societăţilor naţional-culturale”, fără a
restricţiona acest tip de învăţământ doar la
ciclul primar (clasele I-IV). Aşadar, prin
alin.4 coroborat cu alin.1 din art.53 al Legii
Fundamentale a Ucrainei, statul garantează
minorităţilor naţionale învăţământ mediu
general în limba maternă. Câtă vreme Ucraina
recunoaşte şi asigură principiul supremaţiei
dreptului, iar Constituţia Ucrainei are forţă
juridică supremă (art.8),  legile şi alte acte
normative adoptate în baza constituţiei trebuie
să fie conforme cu Constituţia  (art.8). Or,
art.7 din Legea educaţiei contravine acestei
prevederi constituţionale (de parcă aceasta
2017
 Geo)politici educationale
nu ar fi obligatorie), anulând minorităţilor
naţionale dreptul la învăţământ mediu general
în limba maternă. Drepturile şi libertăţile
constituţionale ale persoanei şi ale cetăţeanului
nu pot fi restrânse decât în cazurile stabilite
prin constituţie (art.64, alin.1), iar constituţia
nu prevede un astfel de caz pentru restrângerile
din art. 7 ale noii legi a educaţiei. Pe de altă
parte, conform art.19, alin.2 din Constituţie,
organele puterii de stat şi de autoguvernare
locală şi angajaţii acestora au obligaţia să
acţioneze doar în temeiul, în limitele şi în
conformitate cu modalităţile stabilite prin
constituţie şi legile în vigoare ale Ucrainei.
Or, prin adoptarea de către Rada Supremă
a Ucrainei a art.7 din Legea educaţiei, forul
legislativ al Ucrainei și-a depăşit atribuţiile
prevăzute de Legea Fundamentală.
Totodată, prevederile art.7 din noua
Lege a educaţiei sunt contrare prevederilor
Legii minorităţilor naţionale din Ucraina
(art.6), prin care “statul garantează tuturor
minorităţilor naţionale dreptul la autonomie
național-culturală: folosirea şi educaţia în
limba maternă…”.  prevederile art.14, pct.2 din Convenţia-cadru
Art.7 contravine, de asemenea, Legii
Ucrainei privind bazele politicii lingvistice
de stat. Art.20, pct.2, statuează că “cetăţenilor
Ucrainei li se garantează dreptul la educaţie
în limba de stat sau în limbile regionale sau
minoritare. Acest drept este asigurat prin
reţeaua de grădiniţe, şcoli medii generale,
extraşcolare, instituţii de stat şi comunale
pentru învăţământul tehnico-profesional şi
superior cu limba de predare ucraineană sau
cu alte limbi de predare…”. Acest articol este
în răspăr şi cu pct.8 al art.20 al legii respective,
prin care “în instituţiile de stat şi comunale cu
predare în limbile regionale disciplinele vor
fi predate în limbile regionale (cu excepţia
limbii şi literaturii ucrainene, a căror predare
se va efectua în limba ucraineană)”.
Câtă vreme nu se respectă primatul
tratatelor internaţionale asupra legislaţiei
interne prevăzut prin art.19, alin.2 din Legea
Ucrainei privind tratatele internaţionale,
prevederile art.7 contravin obligaţiilor şi
angajamentelor internaţionale ale Ucrainei.
Restrângerea educaţiei minorităţilor naţionale
doar la ciclul primar este contrară prevederilor
art.13 din Tratatul cu privire la relaţiile de
Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56),
bună vecinătate şi cooperare între România şi
Ucraina (din 1997) prin care Părţile recunosc
că „persoanele sus menţionate au dreptul
să fie instruite în limba lor maternă, într-un
număr necesar de şcoli şi instituţii de stat
pentru învăţământ şi specializare, situate
ţinând seama de răspândirea geografică a
minorităţilor respective”.
La fel, prin Declaraţia privind principiile
de cooperare între Republica Ungară şi R.S.S.
Ucraineană privind asigurarea drepturilor
minorităţilor naţionale din 1991 (art.10),
încorporată în Tratatul privind bazele bunei
vecinătăţi şi cooperării între Ucraina şi
Republica Ungară,  „Părţile sunt de acord
să asigure minorităţilor naţionale condiţiile
necesare pentru învăţarea limbii materne
sau să studieze în limba maternă la toate
nivelurile de învăţământ”. Faţă de prevederile
art.24, alin.2 coroborate cu art.9, alin.1 din
Constituţia Ucrainei, aceste obligaţii ale
Ucrainei sunt aplicabile şi pentru celelalte
minorităţi naţionale.
Art.7 din noua Lege a educaţiei contrazice
pentru protecţia minorităţilor naţionale,
precum şi prevederile Raportului explicativ
la această Convenţie, conform pct.75 din
Raportul explicativ la Convenţie. Aceasta
deoarece, în cazul comunităţii româneşti,
există o cerere suficientă pentru învăţământ
în limba maternă. În acest sens s-au pronunţat
recent atât consiliile raionale Noua Suliţă,
Herţa şi Hliboca ale regiunii Cernăuţi, cât
și majoritatea absolută a colectivelor de
profesori, învăţători şi părinţi din localităţile
compact locuite de etnicii români.
Art.7 introduce elementul de discriminare,
pe de o parte, între minorităţile naţionale şi
naţiunea titulară, iar pe de altă parte, între
minorităţile naţionale şi popoarele băştinaşe,
ceea ce vine în contradicţie cu prevederile
art.24 din Constituţie. Totodată, trecerea după
şcoala primară la o altă limbă de predare este
contraindicată şi din punctul de vedere al
normelor pedagogice, stagnând dezvoltarea
firească a copilului. Atragem atenţia că  noi,
românii din Ucraina, suntem populaţie
autohtonă pe pământurile pe care le locuim
din vechime.
Art.7 din noua Lege a educaţiei se află
2017 13
 Geo)politici educationale
în contradicţie flagrantă cu litera şi spiritul
Convenţiei UNESCO privind lupta împotriva
discriminării în domeniul educaţiei, întrucât
are ca obiect suprimarea egalităţii de tratament
în ce priveşte educaţia pentru minorităţile
naţionale în limba maternă.
Art.7 contravine şi prevederilor Convenţiei
ONU cu privire la drepturile copilului,
ratificată de Ucraina. În speţă, art.3, pct.1 din
Convenţie statuează  că „în toate acţiunile care
privesc copiii, întreprinse de… autorităţile
administrative sau de organele legislative,
interesele copilului vor prevala”. În egală
măsură, statele se obligă să respecte dreptul
copilului de a-şi păstra identitatea (art.7,
alin.1), şi sunt de acord ca educaţia copilului
să se facă în spiritul respectului faţă de limba,
identitatea şi valorile naţionale ale acestuia
(art.29, lit.c)
Conform prevederilor art.19, alin.1 din
Legea Ucrainei a tratatelor internaţionale,
prin care „tratatele Ucrainei intrate în
vigoare, pentru care Rada Supremă şi-a
dat consimţământul, sunt parte integrantă
a dreptului intern şi sunt aplicate în modul
stabilit pentru normele de drept intern”,
obligaţiile sus menţionate, asumate de Ucraina
prin acorduri aferente, sunt obligatorii pe
întreg teritoriul ţării.
Excelenţa Voastră, având în vedere cele
relatate mai sus, rugăm respectuos Comisia
de la Veneţia să examineze prevederile art.7
din Legea educaţiei vizavi de  conformitatea  mare. Iar îngrijorarea crește și mai mult
acestora atât angajamentelor Ucrainei
asumate faţă de Consiliul Europei privind
garantarea dreptului la instruire şi învăţământ
în limba maternă a minorităţilor naţionale şi
lingvistice, cât şi conformitatea prevederilor
art.7 din Legea educaţiei normelor Constituţiei
Ucrainei, în special, art.8, alin.3, 22, alin.3,
24, alin.3 şi 53, alin.5.
Cu deosebită consideraţie,
Vasile TĂRÂȚEANU, Membru de onoare
al Academiei Române, președintele Centrului
Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din
Cernăuți; Alexandrina CERNOV, Membru de
onoare al Academiei Române, redactor-șef al
revistei „ Glasul Bucovinei”; Ion POPESCU,
Președintele Uniunii Interregionale „Comuni-
tatea românească din Ucraina”, asociat ono-
14 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56),
rific al Consiliului Europei, deputat al popo-
rului din Ucraina de legislaturile 2,3,5,6 și 7;
Aurica BOJESCU, Președintele Centrului Bu-
covinean independent de Cercetări Actuale,
Vasile  BÂCU, Președintele Societății pentru
Cultură Românească „Mihai Eminescu”; Iu-
rie  LEVCIC, Președintele Centrului Bucovi-
nean de Artă pentru Conservarea și Promova-
rea Culturii Tradiționale Românești, Cernăuți;
Elisabeta PENTELEICIUC, Președintele
Uniunii Societăților Românești “Pentru Inte-
grare Europeană” din regiunea Cernăuți; Ilie
T. ZEGREA, Președintele Societății Scriito-
rilor Români din Cernăuți; Nicolae  TOMA,
Președintele Societății Jurnaliștilor Români
independenți din regiunea Cernăuți; Mir-
cea PILAT, Președintele Asociației Științifico-
Pedagogice Republicane „Aron Pumnul”; Vi-
talie ZÂGREA, Președintele Ligii Tineretului
Român „Junimea” din regiunea Cernăuți; Ma-
rin GHERMAN, președintele Centrului Media
BucPress, Cernăuți; Octavian  BIVOLARU,
Președintele Societății „Golgota” a românilor
din Ucraina; Maria ANDRIEȘ, Redactor șef-
adjunct al ziarului „Zorile Bucovinei”; Vladi-
mir ACATRINI, Președintele Societății biblio-
tecarilor bucovineni”
Comunitatea românească din Ucraina
așteaptă cu îngrijorare răspunsul Comisiei
venețiene, de care va depinde în mare măsură
soarta sa. În joc se află viața comunității,
existența ei peste doar câțiva ani. Miza e
după declarațiile Ministrului Învățământului
și Științei din Ucraina și Președintelui
Parlamentului ucrainean că Legea rămâne
neschimbată, oricare ar fi hotărârea Comisiei
venețiene. O asemenea impertinență fără
precedent lasă de gândit.
E o vorbă: câinii latră, caravana înaintează.
Numai că decidenții politici ce mână cu atâta
bățoșenie această caravană prăpăstioasă
ar trebui să ia aminte că acei câini pe care
domniile lor îi cred niște maidanezi pricăjiți ar
putea să fie lupi în toată legea, și atunci vai și
amar de pielea cămilelor și de ceea ce duc ele
în cocoașă.
2017
 (Geo)politici educationale

Constantin UNGUREANU

Comunitatea românească din

Ucraina și problemele
învățământului în limba maternă
(II)

Î n numărul precedent al revistei „Mesager

bucovinean” am descris evoluția școlii
românești în Ucraina sovietică și în Ucraina in-
dependentă până în urmă cu un deceniu. Despre
ultimile politici și practici educaționale ucraine-
ne în regiunea Cernăuți, despre situația specială
a învățământului în limba maternă din regiunea
Odesa și despre migrarea tot mai intensă a elevi-
lor români din satele maramureșene din dreapta
Tisei către școlile ucrainene din localitățile în-
vecinate vom vorbi în cele ce urmează.
Declinul învățământului românesc
din regiunea Cernăuți, în ultimii 10 ani
Românii (moldovenii) locuiesc compact în
patru raioane din sudul regiunii Cernăuți: Herța,
Hliboca, Noua Suliță și Storojineț. În intervalul
1989-2001, în aceste patru raioane, proporția
celor ce s-au declarat români a crescut de la
31,4% la 36%, iar proporția celor ce s-au decla-
rat moldoveni a scăzut de la 25,5% la 19,4%.
În 2001, în cele patru raioane din sudul regiu-
nii Cernăuți, românii și moldovenii constituiau
împreună 55,4% din totalul populației1. Dacă
sistemul de învățământ ucrainean ar respecta
proporția firească dintre numărul locuitorilor,
pe etnii, și numărul elevilor ce reprezintă aces-
te etnii, cca. 55-56% din elevii din aceste patru
raioane administrative ale regiunii Cernăuți ar
trebui să fie instruiți în limba română. În realita-
te, doar în raionul Herța, aproape toți copiii de
români învață în limba maternă.
După o scurtă perioadă de avânt,
învățământul în limba română a intrat într-un
nou regres, suportând presiuni puternice de
ucrainizare prin deschiderea de clase ucrai-
nene în cadrul școlilor românești. Școala din
Mămăliga s-a transformat la începutul anului
școlar 1996/1997 în școală mixtă trilingvă, cu
instruire în limbile română, ucraineană și rusă.
Din 2002, școala din Mămăliga funcționează
ca școală bilingvă româno-ucraineană, cu mai
multe clase ucrainene decât românești, deși ro-
mânii (moldovenii) din această localitate con-
stituie peste 90% din populație. Tot în anul 2002
a dispărut școala românească din satul Camen-
ca, care a funcționat decenii la rând în Cotul de
Sus al acestui sat din raionul Hliboca. În anul
de învățământ 2001/2002, în regiunea Cernăuți
existau 458 de școli, dintre care 83 erau
românești, 8 mixte bilingve româno-ucrainene
și una mixtă trilingvă româno-ruso-ucraineană.
Din numărul total de 130.268 elevi din regiu-
ne, 21.672 elevi (16,6% din total) învățau în
școli românești, iar 2.141 (1,6%) elevi învățau
în școli mixte, cu clase românești. Împreună,
românii și moldovenii constituie cca. 20% din
populația regiunii Cernăuți, ceea ce înseamnă
că din numărul total de cca. 130 mii de elevi,
cca. 26 mii sunt români. De aici rezultă că cel
puțin 3.000 de copii de români, în anul școlar
2001/2002 erau instruiți în școli ucrainene2.
Protestul românilor la intrarea în Administrația Regională de Stat
Cernăuți, la 17 octombrie 2017. Fotografii: Zorile Bucovinei.
Colaj: Marian Theodor CLENCIU.

Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56), 2017 15

 (Geo)politici educationale
Generația mai în vârstă protestează alături de generația tânără.
Cernăuți, 17 octombrie 2017. Foto: Nicolae HAUCA
Situația învățământului românesc este foarte
gravă mai ales în satele cu populație mixtă din
raionul Hliboca. În anul de studii 2003-2004, în
limba ucraineană erau instruiţi 7.146 elevi (61%),
iar în limba română, doar 4.568 elevi (39%).
Școlile din raion aveau 343 de clase ucrainene,
236 de clase românești și o clasă rusă (la Fântâna
Albă). În 1989, în raionul Hliboca locuiau 68.009
persoane, dintre care 29.042 (42,7%) români,
27.407 (40,3%) ucraineni, 9.644 (14,2%) mol-
doveni. La recensământul din 2001, din totalul
de 72.676 persoane, 34.025 (46,8%) erau ucrai-
neni, 32.923 (45,3%) au fost declarați români și
4.425 (6,1%), declarați moldoveni3. Înseși datele
oficiale arată că jumătate din locuitorii raionu-
lui Hliboca sunt români (inclusiv moldoveni),
iar statisticile școlare din anul școlar 2003/2004
arată că doar 39% din elevii școlilor din acest ra-
ion beneficiau de instrucție în limba română; cca.
1.300 de copii de naționalitate română frecven-
tau școli sau clase în care toate materiile se pre-
dau în limba ucraineană. Lipsa învăţământului în
limba maternă este cauza principală a asimilării
etnice și lingvistice a populației românești din
satele cu populaţie mixtă din raionul Hliboca. În
aceeași situație se află și românii care locuiesc în
centrul regional (Cernăuţi) și în cele patru centre
raionale din sudul regiunii (Storojineț, Hliboca,
Herța și Noua Suliță).
Situația școlilor românești s-a agravat și
mai mult în ultimii 10 ani. Astfel, în anul școlar
2007/2008, în regiune funcționau 80 de școli
românești (cu 18.379 de elevi) și 11 școli mix-
te româno-ucrainene (3.367 elevi). Peste doar 5
ani, numărul școlilor românești s-a redus de la 80
16 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56),
la 70, iar numărul elevilor din aceste școli – de la
18.379 la 12.641. În 2013, în regiunea Cernăuți
funcționau deja 15 școli mixte, cu 3.853 elevi4.
Potrivit unor statistici oficiale, în anul
școlar 2010/2011, în regiunea Cernăuți activau
437 de școli, dintre care 351 în ucraineană, 70
românești, una rusă și 15 mixte. În aceste școli
existau 5.289 de clase, inclusiv 4.320 în ucrai-
neană, 945 românești și 24 în rusă. Din totalul de
96.474 de elevi, 80.508 (83,4%) studiau în ucrai-
neană, 15.579 (16,1%) în română și 387 în rusă.
Peste 6 ani, în anul școlar 2016/2017, în regiu-
ne funcționau 419 școli (335 în ucraineană, 63
românești, una rusă și 20 mixte) cu un total de
5.204 clase (4.302 ucrainene, 881 românești și
21 ruse). Toate școlile erau frecventate de 97.457
de elevi, inclusiv 83.705 (85,9%) în ucraineană,
13.453 (13,8%) în română, 299 în rusă5. Evoluția
învățământului în limba română din această peri-
oadă este reflectată în următorul tabel:
Învățământul în limba română
din regiunea Cernăuți
Anul școlar școli clase elevi Anul școlar școli clase elevi
2010/11 70 945 15.579 2014/15 66 907 14.092
2011/12 72 982 15.820 2015/16 63 899 13.715
2012/13 70 947 15.195 2016/17 63 881 13.453
2013/14 69 921 14.697 diferența: -7 -64 -2.126
Surse: https://ukrstat.org/uk/druk/publicat/kat_u/
publosvita_u.htm. Загальноосвітні навчальні заклади
України на початок 2010/11 - 2016/17 навчального
року, c. 61-69.
Așadar, doar în decurs de 6 ani, numărul ele-
viilor instruiți în limba română a scăzut cu pes-
te 2 mii de persoane, pe când numărul elevilor
din școlile și clasele ucrainene a crescut cu pes-
te 3 mii de persoane. În anul școlar 2016/2017,
din totalul de 97.457 de elevi, cca. 20% (cca.
19.500) sunt români ori moldoveni, dar numai
13.453 din ei (69% din total) învață în limba ma-
ternă. Reiese că, un număr de cca. 6.000 de copii
de naționalitate română din regiunea Cernăuți
(31% din total) studiază în limba ucraineană.
În decurs de numai 15 ani (din 2001 până
în 2016), numărul școlilor românești s-a re-
dus cu 20 (de la 83 la 63), iar numărul elevi-
lor din școlile românești s-a micșorat cu cca. 10
mii. În acest interval, numărul de elevi români
școlarizați în limba ucraineană s-a dublat (de la
cca. 3.000, în anul școlar 2001/2002 – la cca.
6.000, în anul școlar 2015/2016). Dacă aceste
tendințe pentru învățământul minoritar se vor
menține neschimbate, școlile românești din re-
2017
 (Geo)politici educationale
giunea Cernăuți nu vor rămâne, peste un dece-
niu, decât cu vreo 5 mii de elevi.
Situația cea mai alarmantă este în școlile
cu instruire în limba română din raionul Noua
Suliță. În decurs de un deceniu, aproape toate
școlile românești din satele de pe malul Prutului
(între Boian și Mămăliga) au devenit mixte, fi-
ind deschise clase paralele ucrainene. Din tota-
lul de 19 școli mixte româno-ucrainene din regi-
unea Cernăuți, 12 funcționează în raionul Noua
Suliță. Fosta școală românească, apoi mixtă din
satul Stroiești deja a devenit cu instruire doar în
limba ucraineană. Cel mai probabil, peste doi
ani, va deveni ucraineană și școala mixtă din Fo-
rosna. În anul școlar 2016/17, în primele 6 clase
din această școală se studia doar în ucraineană,
doar 15 elevi mai învățând în română, în clase-
le a 7-9a. În anul 2016 a început ucrainizarea și
a școlii din Dinăuți, unde a fost deschisă prima
clasă paralelă ucraineană. Alte 3 școli românești
din acest raion (din satele Bălcăuți, Nesfoia și
Stălinești) au fost transformate în mod abuziv în
filiale ale școlii mixte din Mămăliga și se luptă
în instanțele de judecată, pentru ași păstra statu-
tul de școli separate cu instruire în română.
După cele mai recente informații, colectate
de Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmu-
zachi” din Cernăuți, în anul școlar 2016/2017,
în 12 școli mixte din raionul Noua Suliță (lice-
ul din Noua Suliță, școlile din Boian (2), Cos-
ticeni, Dinăuți, Dranița, Forosna, Mămăliga,
Marșineț, Rachitna, Tărăsăuți și Vancicăuți)
existau 205 clase (131 cu instruire în română și
74 în ucraineană). Aceste școli mixte erau frec-
ventate de 2.885 de elevi, 1.815 fiind instruiți
în clase românești și 1.070 – în clase ucraine-
ne6. Mai mulți elevi învață în clase ucrainene
decât românești la liceul mixt din Noua Suliță,
în școlile din Forosna, Mămăliga, Marșineț și
Vancicăuți. Anume aceste școli riscă în decurs
de câțiva ani să treacă la instruirea exclusiv în
ucraineană. După nivelul de ucrainizare, școlile
din raionul Noua Suliță deja acum sunt mai
apropiate de situația școlilor moldovenești din
sudul Basarabiei. Situația va deveni catastrofa-
lă, dacă se va aplica noua lege a învățământului,
adoptată de Parlamentul de la Kiev.
Școlile românești („moldovenești”)
din regiunea Odesa
În ajunul declarării independenţei Ucrainei,
Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56),
în satele din sudul Basarabiei existau doar 16
şcoli cu predarea în limba română, 2 școli mixte
româno-ruse și 3 școli cu predarea limbii și lite-
raturii române ca obiect. În 1996, în sudul Ba-
sarabiei mai erau 13 școli cu instruirea în limba
română, iar în 2002 mai activau doar 9 școli în
limba maternă7. Deşi numărul moldovenilor era
destul de numeros în cele mai mari oraşe din su-
dul Basarabiei (7.071 în Reni, 3.902 – în Ismail,
2.859 – în Chilia, 2.109 – în Belgorod-Dnestro-
vsk), în nici o localitate urbană nu existau şco-
li, în care limba română să fie predată măcar ca
obiect facultativ. Lipsa învăţământului în limba
maternă este cauza principală a deznaţionaliză-
rii moldovenilor din aceste oraşe sud-basarabe-
ne, dar și din sate cu populaţie mixtă.
După anul școlar 2005/2006, în sudul Basa-
rabiei s-a diminuat anual cu 400-500 numărul de
elevi, care învățau în „moldovenește”. Această
reducere se datorează parțial și numărului tot
mai mic de copii de vârstă școlară, dar în cea
mai mare parte micșorarea s-a produs din cauza
ucrainizării școlilor românești (moldovenești).
În anul de învățământ 2002/2003, în sudul
Basarabiei funcționau 9 școli cu predarea în
„limba moldovenească”, în satele Borisovka
(Borisăuca), Dmitrovka (Dumitrești), Furato-
vka (Anești), Krutoiarovka (Moldova), Me-
niailovka (Manja), Oziornoie (Babele), Or-
lovka (Cartal), Plavni (Barta) și Prioziornoie
(Ceamașir). În școlile din aceste sate existau
174 de clase, în care învățau 3.752 de elevi. În
satele Kamâșovka (Hagi Curda), Novopokro-
vka (Pocrovca Nouă) și Utkonosovka (Erdec
Burno) din raionul Ismail funcționau școli mixte
româno-ucrainene. În 55 de clase cu instruire în
limba română din aceste școli învățau 1.255 de
Grupul folcloric școlar din comuna Ropcea, împreună cu
conducătoarea sa, prof. Victoria Costinean, la sărbătoarea Florile
Dalbe. Cernăuți, Palatul Academic al Universității Bucovinene de
Medicină din Cernăuți, 2017. Foto: Vladimir ACATRINI
2017 17
 (Geo)politici educationale
Elev din Bahrinești, în port țărănesc, 2017. Foto: Vladimir ACATRINI
elevi, iar 82 de elevi studiau în 6 clase, în limba
ucraineană. În alte 4 sate din sudul Basarabiei
(Cervonii Iar – Chitai, Dolinskoie – Anadol,
Limanskoie – Frecăței și Novoselie – Satu Nou
din raionul Reni) activau școli mixte româno-
ruse. În 54 de clase românești erau instruiți
1.175 de elevi, iar în 31 de clase rusești – 555
elevi. Încă în două școli din raionul Sărata (No-
voselivka – Satu Nou și Staroselie – Frumușica
Veche), instruirea se realiza în 3 limbi: română,
rusă și ucraineană. În 35 de clase românești erau
instruiți 649 elevi, în 11 clase ruse – 151 elevi,
în 3 clase ucrainene – 50 elevi8.
Așadar, în anul școlar 2002/2003, în 18 sate
moldovenești din sudul Basarabiei erau 9 școli
cu predare în limba română, 4 școli româno-ru-
se, 3 școli româno-ucrainene și două școli cu in-
struirea în 3 limbi. În aceste 18 școli existau 318
clase cu instruirea în limba maternă a elevilor,
42 clase ruse și 9 clase cu predare în ucraineană.
Din 7.669 de elevi din aceste școli, 6.831 învățau
în română, 706 în rusă, 132 în ucraineană. Este
vorba de sate, în care peste 90% din locuitori
sunt moldoveni, iar până în 1991 au existat școli
cu predare doar în limba maternă. Încă în 4 sate
din sudul Basarabiei (Furmanca, Glâbokoie –
Eschipolos, Kamenka – Tașlâc și Nadrecinoie –
Cioara Murza), limba română era studiată doar
ca obiect de către 861 de elevi. În anul școlar
18 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56),
2002/2003, cei mai mulți elevi învățau în lim-
ba română în școli din raioanele Ismail (2.349),
Reni (2.259), Sărata (971) și Chilia (820)9.
Între timp, învățământul în limba română din
sudul Basarabiei s-a degradat și mai mult. În
ultimii ani a scăzut dramatic numărul școlilor,
claselor și al elevilor, care mai învață în „limba
moldovenească”. Această evoluție este reflecta-
tă în tabelul următor:
Învățământul în „limba moldovenească”
din regiunea Odesa
Anul școlar școli clase elevi Anul școlar școli clase elevi
2010/11 6 221 3.877 2014/15 5 190 2.984
2011/12 6 204 3.508 2015/16 3 178 2.797
2012/13 6 202 3.288 2016/17 3 173 2.693
2013/14 5 195 3.087 diferența: -3 -48 -1.184
Surse: https://ukrstat.org/uk/druk/publicat/kat_u/
publosvita_u.htm. Загальноосвітні навчальні заклади
України на початок 2010/11 - 2016/17 навчального
року, c. 61-69.
Școli sau clase cu instruirea în „limba mol-
dovenească” mai există doar în partea basara-
beană a regiunii Odesa. În decurs de 6 ani, nu-
mărul școlilor moldovenești s-a redus la jumăta-
te, numărul claselor moldovenești s-a micșorat
cu 48, iar numărul elevilor instruiți în „limba
moldovenească” s-a diminuat cu 1.184 de per-
soane. Dacă în anii 1993-2001, cca. 7.000 de
elevi din sudul Basarabiei erau instruiți în limba
lui Eminescu, în prezent doar aproximativ 2.700
de moldoveni mai învață în „moldovenește”. În
decurs de 45 de ani de stăpânire sovietică, nu-
mărul elevilor din școlile moldovenești din su-
dul Basarabiei s-a micșorat cu cca. 2.500 per-
soane (de la 9.500 în 1945 – la 7.000 în 1991).
În ultimii 15 ani, numărul elevilor care mai
învață în „moldovenește” s-a redus cu 4.300
(de la 7.000 în 2001 – la 2.700 în 2016)! Lipsa
învățământului în limba maternă va contribui
inevitabil la deznaționalizarea treptată și asimi-
larea etnică și lingvistică a minorității românești
(moldovenești) din sudul Basarabiei.
Școlile românești din
regiunea Transcarpatică
Românii din regiunea Transcarpatică lo-
cuiesc compact la hotar cu România, pe malul
nordic al râului Tisa, și sunt concentrați în ra-
ionul Teacev (12,4% în 2001) și Rahov (11,6%
în 2001). Ei locuiesc în cel mai compact areal
românesc din Ucraina (comparabil cu Ținutul
Herța) și constituie majoritatea absolută în
2017
 (Geo)politici educationale
13 localități, dintre care 9 din raionul Teacev
(orășelul Solotvino (Slatina), satele Dibrova
(Apșa de Jos cu cotul Valea Malului), Glubokii
Potok (Strâmtura), Topcino (Teteș), Podișor,
Bescău, Cărbunești, Bouțul Mare și Bouțul Mic)
și 4 din raionul Rahov (Belaja Țerkovi (Bise-
rica Albă), Sredneie Vodeanoie (Apșa de Mij-
loc), Plăiuț și Dobric). Mai vorbesc românește,
deși mulți s-au declarat ucraineni, cca. 40% din
populația satului Vodița (Apșița Veche)10.
Românii din regiunea Transcarpatică au dis-
pus de învățământ în limba română în toate tim-
purile, deși au trăit în cadrul diferitor țări (Austro-
Ungaria, Cehoslovacia, Ungaria, Uniunea Sovie-
tică, Ucraina). În perioada sovietică, în toate sate-
le românești din Transcarpatia au funcționat școli
moldovenești, după modelul celor din regiunea
Cernăuți ori sudul Basarabiei. Mulți absolvenți
ai acestor școli au studiat la universități din
Chișinău, Bălți sau Tiraspol, dar și la instituții su-
perioare de învățământ din Cernăuți ori Ujgorod.
Până în prezent, școli cu limba română de in-
struire s-au păstrat în toate satele românești din
Transcarpatia. După unele informații, românii
din această regiune dispun de 11 școli cu preda-
re în limba română și două școli mixte, iar din
anul 2000, la școala nr.2 din orășelul Slatina au
fost deschise primele clase de liceu, cu instruire
în română. În anul școlar 2002/2003, în limba
română erau instruiți 4.634 de elevi din regiu-
nea Transcarpatică11.
După alte informații, în regiunea Transcar-
patică funcționau 11 școli românești și două
mixte româno-ucrainene, dintre care 7 de nivel
I-II (primar-gimnazial) și 6 de nivel I-III (pri-
mar-gimnazial-liceal). În toate aceste școli acti-
vau 357 de cadre didactice, iar numărul elevilor
era de 4.541, dintre care 2.975 în 9 școli din ra-
ionul Teacev și 1.566 – în 4 școli din raionul Ra-
hov. Elevii studiau în română la școlile din Apșa
de Jos (1.001), Apșa de Mijloc (908), Slatina
(566), Strâmtura (366), Biserica Albă (311),
Topcino (260), Cărbunești (209), Podișor (200),
Dobric (193), Plăiuț (154), Bouțu Mic (124),
Valea Malului (75) și liceul din Slatina (înscriși
doar 25 de elevi). În toate cele 13 școli, directori
erau etnici români12.
Între timp, în ultimul deceniu, deși numă-
rul școlilor românești din Transcarpatia nu s-a
micșorat, s-a consemnat o diminuare constantă
a numărului de elevi, care erau instruiți în limba
Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56),
română – a se vedea următorul tabel:
Învățământul în limba română
din regiunea Transcarpatia
Anul școlar școli clase elevi Anul școlar școli clase elevi
2010/11 12 202 3.287 2014/15 12 161 2.716
2011/12 12 183 3.030 2015/16 12 161 2.711
2012/13 12 169 2.899 2016/17 12 163 2.686
2013/14 12 166 2.821 diferența: - -39 -601
Surse: https://ukrstat.org/uk/druk/publicat/kat_u/
publosvita_u.htm. Загальноосвітні навчальні заклади
України на початок 2010/11 - 2016/17 навчального
року, c. 61-69.
Așadar, după datele oficiale, în regiunea Trans-
carpatică activează 12 școli românești, dar în timp
de 6 ani școlari, numărul claselor s-a redus cu 39,
iar numărul elevilor din aceste școli – cu cca. 600.
Totodată, în decurs de 14 ani, numărul elevilor
care învață în română s-a micșorat cu cca. 2.000
(de la 4.634, în anul școlar 2002/2003, la 2.686 –
în anul 2016/2017). Această diminuare se explică
parțial prin micșorarea numărului de copii de vâr-
stă școlară, dar și prin tendința de a studia în școlile
ucrainene. Deși situația învățământului în limba
română din regiunea Transcarpatia este mai bună
decât în sudul Basarabiei sau regiunea Cernăuți,
în cazul aplicării noii legi a învățământului, și în
această regiune se va accentua asimilarea lingvis-
tică și etnică a comunității românești.
Note
1. Constantin Ungureanu, Învățământul românesc în regiunea
Cernăuți: istorie și actualitate, în Mesager bucovinean, nr. 1 (49)
2016, p. 14.
2. Ibidem, p. 14-15.
3. Ion Popescu, Constantin Ungureanu, op. cit., p. 286-287.
4. Constantin Ungureanu, Învățământul românesc în regiunea
Cernăuți ..., p. 15-16.
5. https://ukrstat.org/uk/druk/publicat/kat_u/publosvita_u.htm. За-
гальноосвітні навчальні заклади України на початок 2010/11,
2016/17 навчального року, c. 61, 64, 67.
6. Calculat după informațiile, obținute de Centrul Cultural „Eudo-
xiu Hurmuzachi” din Cernăuți.
7. Ion Popescu, Constantin Ungureanu, op. cit., p. 72.
8. Ibidem, p. 68-70.
9. Ibidem, p. 71.
10. http://www.jurnalromanesc.ro/jr2/index.php/component/k2/99-
ucraina/846-seria-romaniana-romani-cu-care-ne-mandrim.html
11. http://www.jurnalromanesc.ro/jr2/index.php/component/k2/99-
ucraina/846-seria-romaniana-romani-cu-care-ne-mandrim.html
12. https://reinvierea.wordpress.com/romanii-din-transcarpatia-ucrai-
na/
Eleve participante la Festivalul „Mărțișor” din raionul Hliboca.
Oprișeni, 27 februarie, 2017. Foto: Vladimir ACATRINI
2017 19
 Vox publica
O acțiune de protest
a românilor bucovineni huiduită
de ultranaționaliștii ucraineni
N oua lege a învățământului i-a scos, până
la urmă, pe români în stradă. O lună și
jumătate au așteptat să fie luați în seamă, să fie
consultați dacă au sau nu au nevoie de o ata-
re reformă a învățământului în limba maternă.
Nu le-a acordat nimeni nicio atenție. Ei totuși
au perseverat cu răbdare, au trimis memorii că-
tre înalte instanțe din țară și din străinătate, au
vorbit la radio și televiziune, au scris în presă.
Neprimind însă de nicăieri nici un semn că au
fost auziți, au ieșit cu mic cu mare, la 17 oc-
tombrie, în stradă. Nu au fost exagerat de mulți
(deocamdată), între 300 și 400 de persoane. Nu
au defilat, cum au defilat alții cu vreo două luni
în urmă, huiduindu-le simbolurile naționale, ci
s-au adunat pașnic în fața Clădirii cu Lei (sediul
Administrației Regionale de Stat, fostul Palat
al Justiției) să ceară să li se facă dreptate. Dar
de unde? Când tocmai erau să se apropie de
tribuna improvizată (mitingul fiind autorizat),
acolo ce să vadă?, „Corpul Național” (extrema
dreaptă ucraineană) li s-a pus de-a curmezișul,
nestingherit de nimeni, deși forțe de ordine erau
cât puteai cuprinde cu ochiul (la vedere și mai
nu prea la vedere). Gălăgioși și puși pe gâlcea-
vă, băieții Corpului s-au urcat pe scări, fără ca
nimeni să le zică nimic, intrau și ieșeau când
doreau din Administrație, într-un cuvânt erau
la ei acasă. O asemenea complicitate dă mult
de gândit! Când i s-a pus dlui Feșciuk, șeful
Administrației de Stat, la sfârșitul mitingului,
întrebarea cine sunt și cum de li s-a permis să
blocheze tribuna și să huiduie manifestarea
pașnică a românilor, acesta a evitat răspunsul.
Și atunci, întrebarea este: Who is who?
După ce au trecut prin mai multe filtre de
poliție, românii adunați în fața Administrației de
Stat și a Consiliului Regional, și-au început, fără
tribună, având la dispoziție doar o porta-voce,
20 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56),
Ionică VASILAȘ
manifestarea de protest. Pe fundalul a trei dra-
pele, două tricolore și unul al Uniunii Europene,
purtate de trei români în port popular tradițional,
moderatorul mitingului, acad. Vasile Tărâțeanu,
președintele Centrului Cultural Român „Eudo-
xiu Hurmuzachi” din Cernăuți, s-a adresat celor
prezenți: „Începem această acțiune de piche-
tare a Administrației Regionale din Cernăuți,
după care vom înmâna domnului Fișciuk, șeful
Administraței, documentele pe care le-am
aprobat, pentru ca dumnealui să le trimită mai
departe, către domnul președinte Poroșenko. Să
începem cu „Tatăl nostru” (mulțimea spune în
cor rugăciunea domnească).
Aurica BOJESCU: „Cerem să ni se
recunoască titlul de „autohtoni”
După cuvântul de deschidere, rostit de
președintele Centrului Cultural Român, ia cu-
vântul doamna Aurica Bojescu, secretar respon-
sabil al Uniunii Interregionale „Comunitatea
Românească” din Ucraina.
- Dragi frați și surori, onorată asistență, dragi
frați ucraineni, funcționari ai Administrației de
Stat și membri ai Consiliului Regional! Шанов-
ні присутні, дорогі брати и сестри українці,
шановні функціонери Адміністрації, ша-
новні представники Обласної Ради! Ne-am
adunat astăzi aici, după ce în data de 5 octom-
brie, anul curent, a fost adoptată o lege, care
ne îngustează volumul de drepturi existente de
sute de ani. Nici un regim care a stăpânit în tre-
cut aceste teritorii nu a anulat învățământul în
limba maternă, în nicio perioadă. Învățământul
în școlile noastre a fost dintotdeauna în limba
maternă. Acum școlilor noastre li se dărâmă
chiar și zidurile de peste o sută de ani, cum se
întâmplă la Iordănești. Ca cetățeni ai acestui
stat trebuie să ne spunem cuvântul. Art.7 din
2017
 Vox publica
recenta lege a învățământului nu este în favoa-
rea minorităților naționale. Majoritatea trebuie
să protejeze minoritățile, să nu le lezeze drep-
turile. Și noi suntem născuți pe aceste pămân-
turi. În documentele juridice ale Uniunii Eu-
ropene există noțiunea „autohton”. Noi cerem
să ni se recunoască titlul de „autohtoni”, să fim
recunoscuți, începând de la organele locale
de stat, până la cele centrale, ca popor depor-
tat (...) Și eu am terminat, mai demult, o școală
românească, școala din Carapciu. Asta nu m-a
împiedicat să stăpânesc bine limba de stat, pe
atunci limba rusă. Ulterior am însușit și limba
ucraineană și o perioadă am lucrat într-o școală
cu predarea obiectelor în limba ucraineană, la
liceul din Hliboca. Am trecut prin mai multe
încercări, am făcut față mai multor valuri <de
presiune>: în 1988-89, apoi în 2008… În 2008,
ministrul Vacarciuc ne-a spus ca în decurs de
trei ani, până în 2011, să trecem la limba ucrai-
neană de predare, conform ordinului 461 (voci
de pe treptele clădirii: Говорить по україськи;
Bojescu: Зараз я буду перекладати на україн-
ську мову / Imediat voi traduce în ucraineană).
Și atunci ne-am luptat foarte mult, dar atunci
vocile noastre au fost auzite în parlament, le-a
auzit și primul ministru, și președintele, și mi-
nisterul justiției și s-au luat măsuri și acel ordin
nu a fost aplicat și noi am putut să ne păstrăm
învățământul în limba maternă. Credem că și de
data aceasta se vor găsi soluții pentru a rezolva
situația. Cu permisiunea dvs o să trec la limba
ucraineneană, ca să fie pe înțelesul tuturor. Ша-
новні писутні (vorbitoarea își continuă discur-
sul în limba ucraineană), calea aleasă de forțele
politice din parlament nu e cea mai bună. Ac-
tuala majoritate vrea să transforme toate școlile
din țară în școli cu o singură limbă de educație,
șterbind drepturile și libertățile oamenilor ce
aparțin minorităților naționale. Conform art. 22
al Constituției Ucrainei ele n-ar fi avut dreptul
să facă acest lucru. Ne îngrijorează faptul că ni
se închid, încetul cu încetul, porțile spre studii
în limba maternă. Ceea ce nu au făcut secole
de-a rândul celelalte administrații care au stăpâ-
nit aceste pământuri unde noi suntem autohtoni,
fac acum actualii guvernanți. Ne pare foarte
rău că nu am găsit înțelegere în parlament, noi
am atras atenția că articolul 7 nu poate fi lăsat
în lege în forma lui actuală, noi am spus că do-
rim să păstrăm limba maternă în procesul de
Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56),
învățământ și că dorim, de asemenea, să stu-
diem aprofundat și limba ucraineană, ca să o
stăpânim foarte bine, și literatura ucraineană,
că dorim ca elevii noști să poată să se înscrie
mai ușor la facultăți, să se integreze mai ușor în
societate, să nu li se tot reproșeze că nu se pot
integra. Dar nu-i așa. Absolvenții noștri vorbesc
patru sau chiar cinci limbi, ceea ce le aduce un
spor de performanță. Vrem să învățăm și alte
limbi, dar nu așa cum ni se propune. O limbă
străină nu se poate studia decât pe baza limbii
materne. Lucrul acesta e dovedit de experiența
atâtor țări, dar și de experiența noastră. În tim-
pul Uniunii Sovietice, am învățat limba rusă
în baza unor manuale care conțineau la sfârșit
dicționare. Acum, dimpotrivă, ni se propun ma-
nuale care să aibă pe fiecare pagină traduceri în
sau din limba maternă a noțiunilor de bază. În
cazul acesta elevii, în loc să pătrundă în esența
materiei studiate, vor pune accentul pe modul
de exprimare lingvistică. Din această cauză,
absolvenții noștri vor fi mai prost pregătiți. Toc-
mai aceasta ar trebui să-i neliniștească, în pri-
mul rând, pe funcționarii Direcției Regionale
de Învățământ, nu altceva. Ii văd pe unii dintre
ei aici, alături de noi (aluzie la șefa Direcției,
care se află alături). Dar din păcate, noi nu le
auzim vocea. Ei știu doar una și bună, că tre-
buie să trecem la o singură limbă de educație
în toate școlile. În data de 6 octombrie, imediat
după votarea legii în parlament, ne-am adresat
Președintelui Ucrainei cu rugămintea să pună
veto pe articolul 7 al Legii, să întoarcă legea în
parlament spre revizuire, dar președintele nu a
avut urechi pentru noi. Legea s-a votat în data
de cinci, iar în data de opt președintele Ucrai-
nei a primit memoriul nostru. Zilele următoare
ne-am adresat șefului Administrației Regionale
de Stat cu un alt memoriu în care am cerut ca
dânsul să transmită mai sus cererea noastră, ca
să ne facem auziți prin organele puterii locale,
dar nici până azi n-am aflat dacă ne-a fost sau
nu ne-a fost transmisă rugămintea mai departe.
Am trimis un memoriu și către Înaltul Comisar
OSCE pentru Minorități Naționale, ne-am adre-
sat grupului nostru de 16 deputați locali din par-
lament ca să facă uz de dreptul lor de inițiativă
juridică și să ceară revizuirea art.7 al Legii
Educației, ne-am adresat Curții Constituționale
prin forțe politice din parlament, și am rugat
foarte mult ca șeful Administrației regionale,
2017 21
 Vox publica
președintele Consiliului Regional să apeleze
la Președintele Țării, ca acesta la rândul său să
apeleze la Curtea Constituțională, ca garant al
Constituției, arătând că art.7 din recenta lege
a educației încalcă prevederile art. 22, art.53,
art.8, art.24 ale Constituției, iar astăzi am ieșit
în stradă ca să-i întoarcem pe toți aceștia cu fața
către durerile noastre și, protestând, să obținem
modificarea nefericitului articol și garanțiile de
care avem nevoie, ca minoritate națională, ca să
ne școlarizăm copii în limba maternă, așa cum
ucrainenii din regiune au această posibilitate.
Și nu doar în școala de cultură generală, ci și în
școala superioară. Că nu din cauza limbii, ci din
cauza pregătirii slabe a cadrelor didactice ele-
vii au cunoștințe slabe la materiile de bază. E
plin eterul de reproșuri la adresa noastră, cum
că nu am fi capabili să ne integrăm în societatea
ucraineană din cauză că nu cunoaștem bine lim-
ba ucraineană. Și câte alte bazaconii nu ne este
dat să auzim din toate părțile?! Am trimis me-
morii către Președintele Comisiei de la Veneția,
către Secretarul general al Consiliului Europei,
rugându-i să folosească întreaga lor putere de
influență asupra clasei noastre politice pentru a
îndrepta situația. Avem la noi și memoriul către
Administrația Regională de Stat, aș putea să-l
citesc acum, dar încă mai avem de ascultat și
alte voci de protest, așa că amân citirea docu-
mentului pentru mai târziu (aplauze).
Alexandrina CERNOV:
„E o discriminare vădită”
În continuare ia cuvântul acad. Alexandrina
Cernov:
- Am să spun numai câteva cuvinte. Cu
câțiva ani în urmă, ne-au impus un Curs Integrat
de Literatură Universală și Română. A fost o
discriminare vădită, copiii noștri nu au putut să
învețe nici literatura universală, nici literatura
română. Atunci trebuia să ne adunăm și să pro-
testăm. Acum ei au mers mai departe. Ne fură
școlile, ne fură și limba (aplauze).
Iurie LEVCIC:
„Lăsați în pace limba română!”
Moderatorul dă cuvântul dlui Iurie Levcic,
președinte al   Centrului Bucovinean de Artă
pentru Conservarea și Promovarea Culturii
Tradiționale Românești, care vorbește în limba
ucraineană:
22 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56),
- Locuim în Ucraina și avem tot respectul
pentru acest stat, dar dorim ca și acest stat să
aibă respect pentru noi, ca și copiii noști să poa-
tă comunica nestingheriți în limba lor maternă.
De ce oare se dorește atât de mult ca odraslele
noastre să comunice între ele în altă limbă de-
cât cea maternă?! Copiii noștri posedă foarte
bine limba ucraineană. Dar vreau să spun că cei
ce se află la putere au făcut tot posibilul ca să
schimbe atitudinea populației ucrainene față de
noi, românii. Foarte mulți ucraineni nu se mai
uită la mine cu aceiași ochi cu care se uitau o
lună în urmă. Și tot mai mulți elevi de-ai mei de
la Centrul Bucovinean de Artă pentru Conser-
varea și Promovarea Culturii Tradiționale îmi
spun că, venind la cursuri din provincie și vor-
bind românește cu mamele lor care îi însoțesc
sau cu colegii, nimeresc în situații când întreg
autobuzul se năpustește asupra lor strigând la
ei: „Vorbiți în limba de stat!”. Oameni buni,
noi nu am venit aici din altă parte, nu suntem
venetici! Aici locuiesc părinții noștri… (aici
grupul de extremiști ucraineni de pe treptele
Clădirii cu Lei au început să-l huiduie pe vor-
bitor pentru a nu se înțelege nimic din ceea ce
spune)…, de ce am renunța acum la ceea ce ne
este nouă mai scump, spuneți-mi vă rog (între-
bare adresată chiar huiduitorilor de pe trapte,
care țineau în mâni pancarte provocatore, de
tipul „Пам’ятай, чужинець, тут господар
українець!”  - „Ia aminte, străine, aici ucrai-
neanul este stăpân!”). Când spuneam, acum
zece ani în urmă, aici, la Administrația de Stat,
că școlile românești au nevoie de profesori de
limba ucraineană mult mai bine pregătiți, ni-
meni nu ne-a luat în seamă. Și fiindcă a venit
vorba, noi nu suntem împotrivă să se mai intro-
ducă două ore de limbă ucraineană în școala ro-
mânească. Iar dacă nu ajung ore, de ce mai tre-
buie să se introducă încă o limbă străină?! E de
ajuns una. Și lăsați în pace limba română. Lim-
ba română și limba ucraineană sunt cele mai im-
portante pentru copiii noștri. Am propus lucrul
acesta la întâlnirea precedentă cu reprezentanții
Direcției Regionale de Învățământ. N-am fost
băgați în seamă. Acum ni se aduc reproșuri că
nu ne-am prezentat la ultima întrunire de la in-
spectorat. Dar ce rost are, dacă nu suntem luați
în seamă? Cum să te simți om, cum să te simți
cetățean stimat pe acest pământ, în acest stat,
când statul nu are nici o stimă față de tine?!
2017
 Vox publica

Elena Nandriș: „Există trei lucruri aici. Noi ne facem frumoasă țara. Noi nu sun-
de care e bine să nu ne atingem: tem veniți din alte părți. Noi am fost, suntem și
limba, pământul și religia” vom fi români. Asta vrem, asta cerem! (Aplauze
Urmează la cuvânt dna Elena Nandriș prima- furtunoase, strigăte: Bravo!) .
rul comunei Mahala, raionul Noua Suliță: Vasile BÂCU: „Cererea noastră este
- Dragi români, (în continuare – în limba una: să nu ne fure limba maternă”
ucraineană) scumpi frați ucraineni (că și tatăl
Ia cuvântul Vasile Bâcu, președintele
meu așa vă spunea), n-am știut până acum că
Societății pentru cultura românească „Mihai
rușii, care în 1941 mi-au împușcat consătenii la
Eminescu” din regiunea Cernăuți:
Lunca, sau i-au dus în număr de o mie cinci sute
- Dragi prieteni, înainte de a organiza această
de persoane în Siberia, mi-ar fi frați (aluzie la
întâlnire, am văzut că au apărut în presă și pe
pancardele ucrainenilor, cu inscripții ofensa-
site-uri informații cum că românii se adună pen-
toare la adresa românilor din Ucraina, cum că
tru a lupta împotriva limbii ucrainene. Vreau să
aceștia ar fi alături de ruși în conflictul din es-
declar sus și tare că nu e adevărat. Noi ne-am
tul Ucrainei). Luați aminte, există trei lucruri de
adunat doar să ne apărăm limba, dreptul la ea
care e bine să nu ne atingem. Acestea sunt: lim-
fiindu-ne garantat de constituția Ucrainei. Noi
ba, pământul și religia. Că voi sunteți ucraineni,
n-am fost, nu suntem și niciodată nu vom fi îm-
iar noi suntem români, n-a contat până acum.
potriva statului, pentru că am fost loiali și am
Până acum toți am fost bucovineni. De ce am
respectat întotdeauna legile statului. Dar noi ne
avea nevoie de o asemenea lege, care să ne dez-
dăm seama că dacă va rămâne neschimbat art.7
bine? (rumoare pe trepte, în grupul de ucrai-
din noua lege, pe noi, într-un timp foarte scurt,
neni). Oare vorbesc eu rău în limba ucrainea-
ne vor asimila. Noi, Societățile românești, am
nă? (replică de pe trepte: Dar cine nu vă lasă
fost primii care am răspuns la provocările ve-
să vorbiți românește?). Citiți acest articol de
nite din Rusia, de la Putin, noi am fost primii
lege (art.7) și veți vedea cine! ( Fluerături, stri-
care am protestat, contestând faptul că, cică,
găte, „Handba”, „Handba”, agitație pe trep-
aici se fac „asambleie” care cer autonomie.
te, „Plecați acasă!” „La ce-ați venit aici!”).
Nu este adevărat. Am spus întotdeauna că noi
Satele noastre sunt aici de mai bine de cinci
suntem pentru integritatea statului ucrainean.
sute de ani, noi aici ne-am născut, aici au trăit
Deci, cererea noastră de astăzi este una: să ne
moșii și strămoșii noștri, vorbim și românește,
întoarcă, să nu ne fure limba maternă, care aici,
și ucrainește (voci pe trepte, în limba ucraine-
în sistemul de învățământ, e recunoscută oficial
nă: „Iar noi suntem aici de o mie cinci sute de
de peste 200 de ani; există școli, cum e cea de
ani!”, apoi în limba rusă: „Citește istoria!”;
la Roșa, cea din Ciudei sau din Tereblecea care
voci din mijlocul românilor: „Nu răspundeți la
au împlinit deja 200 de ani de existență. Să fim
provocări!”. Huiduită și bruscată de ucraineni,
fermi și să cerem doar ceea ce ni se garantează
vorbitoarea trece la limba română). Noi am
prin constituția țării. Vă mulțumesc. (Strigăte
vorbit dintotdeauna în limba română, de aceea
din mulțime: „Bravo!”).
și vorbim acum românește, noi am cântat cân-
tece ucrainene și ne-am mândrit că știm două Oxana PALIICIUK:
limbi, copii noștri vorbesc de mici în două limbi ”Nu există niciun pericol!”
– și ucrainește, și românește (voce din public: Moderatorul anunță (în ucraineană):
„și rusește!”). Nu știu de ce nu ne aude Verhov- - A venit să discute cu noi doamna Oxana Pa-
na Rada (Rada Supremă). Avem în vecinătate liiciuk, șeful Direcției Regionale de Învățământ.
sate ucrainene, ne unim cu ele (într-o comună, Iată ce a găsit de cuviință să le spună protes-
conform procesului de regionalizare a Ucrai- tatarilor dna Paliiciuk (în ucraineană):
nei), ne-am înțeles întotdeauna, am trăit întot- - Dragi prieteni, lucrurile pe care le spuneți
deauna în pace și înțelegere, iar acum vor să ne aici sunt de înțeles. Limba și cultura nu se aleg,
despartă. Cei de sus, care fac legi, ar trebui să ele sunt daruri de la Dumnezeu. Ca și dumnea-
gândească ce fac, să pună în mișcare creierii, la voastră, spun asta nu ca să mă aflu în treabă, ci
ce ne trebuie nouă asta?! Oameni buni, am trăit pentru că omenește vă înțeleg și orice om ar tre-
în Bucovina, întotdeauna în pace. Noi muncim

Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56), 2017 23

 Vox publica
bui să gândească la fel, indiferent de funcția pe
care o ocupă, indiferent de partidul din care face
parte. Sunt lucruri firești. Dar haideți să încer-
căm să vorbim nu cu emoțiile ci cu faptele. Așa
cum orice om este dator să-și respecte și să-și
iubească limba maternă, să aibă grijă să o culti-
ve pentru a se putea folosi de ea, la fel el trebuie
să cunoască, să posede și să folosească, alături
de limba maternă, și limba de stat (rumoare în
public, strigăte: Rușine! Despre ce vorbim?! Ni-
meni nu pune la îndoială lucrul acesta!). V-am
ascultat pe dvs., ascultați-mă și dvs. pe mine.
Să ne comportăm civilizat (replică de pe trepte:
„Ce, nu înțelegeți limba ucraineană?!”). Stima-
te coleg (către strigărețul de pe trepte), dați-mi
voie să-mi duc gândul până la capăt. Concluziile
le veți trage după aceea. Deci, statul ucrainean a
trimis Comisiei de la Veneția, pentru expertiză,
art.7 din Legea Educației. Așteptăm concluziile
Comisiei, să vedem ce va spune Comisia despre
acest articol – corespunde sau nu corespunde
instituției supreme a Ucrainei, Cartei Limbilor
Regionale și celorlalte acte normative. Dar ceea
ce pot să vă spun de pe acum, referitor la acest
articol, e că nu există în el, cum cred unii oameni
printre care și dumneavoastră, absolut niciun pe-
ricol (voci din public: „Dar ucrainizarea nu e un
pericol?!”). Educația preșcolară, școala primară
se vor face exclusiv în limba maternă. Nimeni nu
vă ia acest drept, și nu are dreptul să vi-l ia (ru-
moare, nemulțumire în public), reproduc mot-à
-mot: , „Din clasa a cincea, în școlile cu educația
în limba română, una sau câteva materii (voci din
public: nu-i așa!) se vor preda în limba mater-
nă” (voci din public: „Dacă legea e așa de bună,
de ce Consiliul Europei a dezaprobat-o?!”). În
clasa a cincea majoritatea materiilor se vor pre-
da în limba română (publicul dezaprobă neîn-
crezător). Zilele viitoare Ministrul Educației va
face o vizită în regiunea noastră. Vă recomand să
organizați o întâlnire a președinților de societăți
românești cu doamna Ministru. Dialogul trebuie
să fie unul constructiv (replici din public: „De ce
Ministrul vine abia acum la noi, de ce nu a venit
până a trimite legea în parlament?”).
Dumitru CAULEA: „De azi încolo,
să ținem cu dinții de fiecare școală”
Românii își exprimă nemulțumirea față de
ceea e ce e scris pe pancartele susținătorilor le-
gii. Un român întreabă la modul retoric: „Ce
24 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56),
legătură are Putin cu revendicările comunității
românești?!”
În continuare, ia cuvântul Dumitru Caulea,
dirijorul Corului „Dragoș Vodă”.
- Până la urmă, noi suntem de vină. În do-
uăzeci și cinci de ani, câte școli ni s-au închis
sau au fost ucrainizate?! Câte manifestații am
făcut până acuma? Noi suntem de vină! Și eu,
și tu, și tu, și tu... Noi toți! Că dacă ieșeam în
stradă de fiecare dată când se închidea o școală,
altfel ar fi procedat președintele țării atunci
când i s-a trimis legea spre promulgare. Dar
noi am început să gândim cam ucrainește, în
sensul de „Moia hata z kraiu…” ( în traducere
literară:„Eu sunt mic, nu știu nimic!”; în tra-
ducere ad literam:”Eu nu știu nimic, pentru că
am casa mai la margine de sat”). Fiecare se
gândește doar la casa lui. De azi încolo, trebu-
ie să ținem cu dinții de fiecare clasă, de fiecare
școală! (aplauze: „Așa trebuie să facem!”). Să
protestăm pașnic, democratic. Suntem un popor
care respectă legea. Avem instrumente demo-
cratice, legale. Și vreau să mai spun ceva ace-
lor directori de școli care au ucrainizat școlile.
Dacă ar fi după mine, eu i-aș scuipa în fiecare
zi în ochi, odată dimineața când pleacă la ser-
viciu, și încă odată când se întorc de la școală.
În fiecare zi! Poate așa se vor curăța de păcatul
pe care l-au făcut. Noi, în fiecare zi, avem de
făcut câte ceva. Dar ce va rămâne după noi când
vom trece în lumea cealaltă? Neamul, copiii și
nepoții noștri! Și acum fiecare din dumneavoas-
tră să vă gândiți la întrebarea aceasta. Nepoții și
strănepoții noștri când vor pleca în lumea cea-
laltă, ultimul „Tatăl nostru”, ultima rugăciune în
ce limbă o vor spune? În română? Sau în ucrai-
neană? Nu cerem prea multe, cerem doar să se
anuleze acel art.7. Dar, în primul rând, cerem
respect (toată lumea scandează: „Respect!”,
„Respect!”, „Respect!”).
Ilie T. ZEGREA: „În privința noastră
se urmărește un lucru: să ne asimileze!”
Porta-voce i se transmite poetului Ilie Tudor
Zegrea, președintele Societății Scriitorilor Ro-
mâni din Cernăuți:
- Vreau să amintesc aici cuvintele pe care
Eminescu le-a pus în gura lui Mircea cel Bă-
trân: „Eu îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul”.
Noi am ieșit astăzi să ne apărăm limba și nea-
mul. Nu cerem altceva. Uitați-vă ce se întâmplă
2017
 Vox publica
în ultimii ani. Pas cu pas ni s-a tot strâmtorat
dreptul de a vorbi în limba maternă. S-a închis o
școală, s-a deschis o clasă cu limba ucraineană,
a dispărut o inscripție și încă altceva, și, dacă
domnii au văzut că noi tăcem din gură, ei ce-au
zis?, cu ăștia putem face tot ce vrem! Domni-
lor, legea împotriva căreia ne pronunțăm astăzi
este o lege infectă. Eu nu am lucrat în școală
și nu pot să mă pronunț asupra metodologi-
ei pedagogice, dar și învățătorii care lucrează
în școală spun că e o lege infectă, o lege care
distruge învățământul în Ucraina, în general.
Se urmărește un lucru în privința noastră: să ne
asimileze! Acesta este adevărul! (aplauze)! Ei
vor să dispară minoritățile, să rămână o singu-
ră națiune în Ucraina, cea ucraineană; ceilalți
toți să fim asimilați. Noi trebuie să spunem: NU
asimilării și DA limbii române (publicul scan-
dează: „Limba română – Da!”; „Nu – asimilă-
rii!”; „Повага!” – „Respect!” În replică, cei
de pe treptele de la intrarea în Administrația
Regională de Stat scandează: „Героям слава!”
– „Glorie eroilor!”; „Украiна – понад все!”
–„Ucraina – mai presus de toate!”).
Urmează la cuvânt mama unui elev:
- Eu spun „Tatăl nostru” în limba română,
dar tare mi-e teamă că copilul meu cel mic va
ajunge să spună „Tatăl nostru” în limba ucrai-
neană. Iar eu vreau să-l cunoască, să-l știe în
română… Bunelul meu s-a născut în Austro-
Ungaria, tata în România, eu în URSS, copii
mei în Ucraina, și toți am învățat la școală ro-
mână. (Dintr-odată, ucrainenii de pe trepte, ca
să o bruieze pe vorbitoare, încep să cânte Imnul
Ucrainei) Aceasta vrem, aceasta va fi, pentru
că noi suntem uniți, suntem mulți, suntem tari.
(Românii scandează: „Noi suntem români!”
Intervine moderatorul, Vasile Tărâțeanu: „Vă
rog, liniște, ascultăm Imnul!”. În acest moment,
dirijați de conducătorul lor, ucrainenii încetea-
ză brusc să mai cânte imnul și încep să scan-
deze lozinca: „Героім – слава!” – Glorie eroi-
lor! Românii scandează: „Ганьба!” – Rușine!;
„Respect!”. Fluierături din partea ucraineni-
lor. Ucrainenii scandează: „Наша держава –
наши закони!” – „Statul nostru – legile noas-
tre!” Replică din partea protestatarilor români:
„И наши тоже!” – Și ale noastre! ) Dar noi ai
cui suntem? Ei (arată cu degetul spre ucraine-
nii care sondează), ei au legi, da noi cine sun-
tem? Dacă legile sunt ale lor, nouă ce ne-a mai
Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56),
rămas?! Acum și limba ne-o iau, care e lucrul
cel mai sfânt (românii scandează: „Rușine!”;
„Ганьба!”. În replică, ucrainenii: „Наша
держава – наши закони!” – „Statul nostru –
legile noastre!” Românii răspund: „„Ганьба!”
– Rușine!; „Toleranță!”, protestatarii cântă
în cor „Tatăl nostru”, în frunte cu un sobor de
preoți adunați în jurul Arhiepiscopului Longhin
(Mihai Jar), erou al Ucrainei, stareț al Sfintei
Mănăstiri Banceni, precum și al Protopopilor
din Storojineț și Hliboca, Vasile Covalciuc și
Ionel Gorda).
Limba română e floarea cea frumoasă,
Ea are rădăcină aici, la mine-acasă
Veronica Andrieș (copil preșcolar, nepoata
publiciștilor Tudor Andrieș și Maria Toacă) re-
cită o poezie despre limba ei maternă: „Limba
română e floarea cea frumoasă, ea are rădăcină
aici, la mine-acasă.” După care, dna Aurica Bo-
jescu citește Memoriul românilor adresat con-
ducerii Regiunii (în ucraineană).
Mitingul se încheie cu rugăciunea „Tatăl
nostru”. Preoții participanți la miting se roagă
pentru pace în țară.
Galeria extremei drepte de pe treptele clă-
dirii Administrației de Stat continuă până în
ultima clipă să-i huiduie pe români, scandând
lozinci extremiste și injurii la adresa organiza-
torilor mitingului: „Tărâțeanu, bucovînski pro-
vocator, ai luat bani de la Putin, întoarce banii
Serviciului Federal de Informații” etc.
După miting, organizatorii acțiunii de protest
au fost primiți de Șeful Administrației de Stat,
căruia i-au înmânat Memoriul participanților la
miting, semnat de liderii societăților românești
din regiune. La întrebarea românilor cum de au
ajuns la manifestarea lor ultranaționaliștii ucrai-
neni și dacă aceștia au fost autorizați să mani-
feste la intrarea în Administrația de Stat, șeful
administrației nu a răspuns în nici un fel. Dar
și fără răspunsul domniei sale, din atmosfera
creată în după-amiaza zilei de 17 octombrie în
piața și pe treptele Clădirii cu Lei s-a putut ușor
deduce care e culoarea politică a autorilor legii
și a zeloșilor ei apărători.
2017 25
 Poezie

Doina BOJESCU-STARIC

Flori de cuarţ

Colindul iernii La geamuri senine, Pe acoperişuri negre

Scăldânsu-se-n lacrimi Rătăcind cupluri
Spații Pui de lumină. De stele
Din fire dalbe urzite
Plutind în uitare Căsuţe purtând Ramuri şi crengi ostenite
Mana cerească pe frunte, Despicând cărăruşe
Cârduri de amintiri Respirând în tăcere. Întârziatelor seve
Cu braţe albastre
Rătăcind printre ele Flori de cuarţ Miezul nopţii
Ţipete alarmante şi reci Căzând din copaci Aură din gaze şi fum
Răsunând în urechile mele Sub picioare. Abia mai respiră gena
Săbii cu două tăişuri Paradis amorțit Orologiul bate
Fulgeră în întuneric Sub uriașe straturi Ora de scrum
De așteptare
Lunec, amintirilor hrană, Neant de peruzea
pe-un drum nesfârşit şi himeric Pastelul nopţii
Speranţe ambalate în ceaţă,
Tremură-n chipuri de ceară Fulgi evadând disperaţi Pulbere de argint
Clinchete de zurgălăi, În formula de plumb Împachetată-n tăceri de gheaţă,
Sănii, strigăte, fluier subțire a nopţii Neant de peruzea
Muguri dormitând îmbibaţi Lăsând cotidianul să respire,
În urma lor jocuri, Hogeaguri reci
zoomorfice jocuri Cu aroma de fum Vorbind cu fumuri calde
(Sub mantia albă A benzinei În șerpuire subțire.
Vibrează soluri fertile) Geamuri torturate de insomnie
Visuri cu aşchii de gheaţă Porţi încărunţite,
În faţa călătoarelor amintiri — Respiraţii nervoase,
Vămi cu porţi cristaline, Şi poezie Gânduri încâlcite,
Și libertate Ţurţuri licurici – sfinţi Paşi mai uşori, mai grei,
Ziduri de pace... Pe tronul icoanei mute Urme murdare de automobile,
Colindul iernii A umbrei Miros de benzină, cauciuc ars
Urcă lin Și ulei.
în eternitate. Mucezite streşini
Certate cu frunza Baruri, cafenele,
Din jgheaburi Guri nesăţioase, rele,
Paradis amorţit Himere
Păsări albe străine Disperate fantome Evadând într-un nor
Împletind în cununi Improvizând pe clădiri Unde zeii îşi mână
Un azi cu un mâine. mutre acre Cu spor turmele
Pe cupola bisericii luna Prin neantul de peruzea
Nori călători, Înghițind antidepresante La alba păscătoare.
Scuturând stele Cu pumnul Ninsoare, iarăşi.
În pletele nopţii Ninsoare...
Vulcane plăpânde Picioare întârziate
Albe ca soarta Mestecând noroiul
Pribegind pe drumuri. Cu vise

26 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56), 2017

 (Geo)politici identitare

Dorin POPESCU

Revin codurile de vreme

rea la Cernăuți și în est

Iluziile optimiștilor se destramă în mod neconvingător și ipocrit „așa-numita

O dată cu promulgarea Legii privind declarație a organizațiilor șoviniste care

educația, adoptată de Rada Supre- au creat Alianța pentru Centenar privind
mă a Ucrainei la 5 septembrie a.c., iluziile drepturile românilor din Ucraina”. Acești
optimiștilor s-au spulberat. „activiști” au defilat și pe Strada Domnească
Tonul care însoțește promulgarea acestui (Olga Kobileanska), huiduind Centrul Cultural
text de lege, controversat și non-european, Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți,
este la fel de relevant ca și gestul propriu-zis un ONG activ și cu sediu la vedere.
al promulgării: șeful de stat de la Kiev vede Este greu să nu remarci cronologia deloc
în această Lege, în mod cinic, precum și în întâmplătoare care leagă evenimentele
sistemul pe care Legea îl statuează, un model de mai sus. Forțele naționaliste ucrainene
pentru țările vecine. Este foarte posibil ca doresc să pedepsească exemplar comunitatea
președintele Ucrainei să fi avut în vedere, cu românească din Ucraina, precum și pe prieteni
această sintagmă, Federația Rusă, mai ales ai acesteia din România, pentru îndrăzneala
că în declarația din cadrul Adunării Generale de a-și fi exprimat opinia liberă privind
a ONU incrimina incapacitatea Moscovei limitările de secol 20 pe care le-ar conține
de a asigura accesul la limba ucraineană al legea invocată. Mă număr printre prietenii
populației Crimeei. Însă la fel de posibil este necondiționați ai comunității românești din
că trimiterea ar viza și România, pe care în Ucraina, fără a fi, evident, naționalist sau
mod periodic numeroși oficiali din țara vecină șovin. Pur și simplu am avut privilegiul de a
o acuză că s-ar împotrivi deschiderii de noi cunoaște, timp de patru ani, în detaliu, situația
școli cu predare în limba ucraineană. Este dramatică și miraculoasă a acestei comunități,
cunoscută deja în mediile românești afirmația
anterioară, cu funcție de avertisment, a
ministrului ucrainean al educației și cercetării,
Lilia Grinevici, potrivit căreia în nici o țară
din UE nu există nici o instituție școlară
cu predare exclusivă în limba ucraineană
(afirmație eronată: este de notorietate că în
România funcționează Liceul Pedagogic
„Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației, cu
predare în limba ucraineană).
Încurajați de noul val naționalist și xenofob
din Ucraina, care a generat și controversatele
articole lingvistice ale Legii privind educația, o
parte a forțelor civice ucrainene anti-românești
și de extremă dreapta din Cernăuți au pichetat,
la 27 septembrie a.c., sediul Consulatului Românce la monumentul lui Eminescu din centrul municipiului
General al României de la Cernăuți, invocând Cernăuți. Foto: Vladimir ACATRINI

Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56), 2017 27

 (Geo)politici identitare
la ea acasă. Am rămas astfel cu o iubire mare
și pentru totdeauna pentru românii de acolo
care încă își cunosc și iubesc rădăcinile.
Așa cum prevesteam în dese rânduri,
furtunile politice nu ne vor mai ocoli. În
imediata noastră vecinătate, naționalismele
fierb. Furtunile politice încep deja la Cernăuți;
sunt în lucru, pentru 2018, veritabile uragane și
va fi o provocare de excepție pentru diplomația
română să le anticipeze și să le reducă.
Recrudescența naționalistă de dată recentă
din Ucraina nu i-a surprins pe inițiați. Pare din
ce în ce mai clar și pentru profani că vectorul
pretins pro-european al Kievului este numai
un nume de decor pentru politici autohtoniste,
exprimate într-un limbaj politico-diplomatic
cu accente rudimentare.
Când miza jocului politic e viața
unei comunități istorice, diplomația
mai înseamnă și curaj, nu doar prudență
Aș numi situația actuală a comunității
românești din Ucraina, generată de adoptarea
Legii Educației în Ucraina, dincolo de cauzele
directe legate de natura anti-europeană a
politicilor Kievului în raport cu această
comunitate, și un eșec al diplomației române.
Deși acțiunile consecvente ale cercurilor politice
ucrainene pe linia consolidării vectorului
naționalist și în sine atmosfera politică de la Kiev
erau extrem de bine cunoscute decidenților de la
București, letargia, lenea, dezinteresul și mima
acestora au favorizat măsurile de mai sus ale
Kievului. Factorii noștri de decizie au preferat
să joace mărunt, pe teme interne, precum
Belina, oaia de rasă, manualele de sport. O
cauză subsidiară, pe care iarăși inițiații o cunosc
în detaliu, este ipocrizia abținerii de la mesaje
publice clare, în numele căreia este privilegiat
conceptul unei diplomații a cărei singură virtute
este, în manualele celor care o promovează încă,
cea de a nu spune nimic. În ultimii ani, nu au
fost rostite mesaje publice adecvate, din partea
diriguitorilor români, cu privire la situația reală a
comunității românești din Ucraina. Când această
comunitate începe să vorbească, iată, ca acum,
Bucureștiul pare surprins că ea are voci și nevoi.
Tot în termenii unui eșec diplomatic,
adițional/complementar celui de mai sus, putem
privi incapacitatea deja cronică a Bucureștiului
de a obține beneficii politice compensatorii
28 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56),
din relația sa îmblânzită cu Kievul, pe fondul
tonului necosmetizat al Bucureștiului la adresa
Moscovei în dosarele Crimeea și Donbass.
România și-a vulnerabilizat serios relația cu
Federația Rusă inclusiv condamnând fără
echivoc intervenția militară a acesteia în
Crimeea și estul Ucrainei, iar acestei poziționări
lipsite de ambiguitate (cu numeroase conotații
pro-ucrainene, măcar prin efect) Kievul îi
răspunde neconform și neadecvat.
Cu Federația Rusă, se pare că ne este ușor să
găsim tonul; pare a ne fi congenital, aici, tonul
arțăgos. Cu Ucraina – ni-l căutăm.
În narațiunea tragică privind Legea
ucraineană a educației, care va duce în mod
direct la desființarea, ca unități școlare cu predare
exclusivă în limba română, a celor câtorva
zeci de școli din Ucraina care au supraviețuit,
până acum, tentativelor anterioare de lichidare,
mai există un actor discret, ale cărui politici
în regiune ar putea fi evaluate cu mai mult
pragmatism la București, pentru că încep să se
manifeste distorsiuni și diferențe de abordare ce
pot crea falii primejdioase: poziția SUA, care au
salutat, prin misiunea diplomatică americană din
capitala Ucrainei, legea incriminată in corpore
de clasa politică de la București.
Este timpul ca președintele României,
precum și restul clasei noastre politice, să
recalibreze capacitatea aparatului nostru
diplomatic de a anticipa cutremure politice, de
a le preveni, este timpul ca decidenții noștri
să construiască o diplomație bazată pe forța
și claritatea promovării intereselor naționale
(inclusiv prin gestionarea cu mai mult curaj a
unor mesaje-țintă) și deopotrivă pe flexibilitatea
și abilitatea acesteia de a negocia, în plan extern,
poziționări ce pot aduce beneficii României.
În momentul de față, pe toate axele (R.
Moldova – decesul poveștii de succes, facilitarea
alegerii unui președinte pro-rus, deriva
conceptului integrării europene, diminuarea
ponderii opțiunii pro-românești; Ucraina –
facilitarea, prin pasivitate, a adoptării de măsuri
cu caracter anti-european și anti-românesc,
consolidarea naționalismului anti-european și
anti-românesc; UE – eșecul integrării în zona
Schengen și Euro; Ungaria – relații diplomatice
tectonice, tensiuni în creștere etc.; Marea
Neagră – prognoze și coduri de vreme rea și pe
termen lung), avem o politică externă deficitară.
2017
 (Geo)politici identitare
Cu toate ingredientele spumoase ale câte unui
Juncker privind presupusul rol privilegiat
rezervat României într-un viitor prea îndepărtat.
Dacă nu îndreptăm nava pe val, codurile de
vreme rea din politica noastră externă ne vor
perfora carena...
Românismul,
cal de bătaie al moldovenismului
și extremismului ucrainean
Evoluțiile în cascadă privind controversata
Lege a educației au generat presiuni și șantaje
enorme asupra comunității românești din Ucraina
pentru a accepta resemnată starea de fapt. 40-50
de membri ai unor formațiuni paramilitare de
extremă dreapta au defilat pe străzile Cernăuțiului
pentru a demotiva/destrăma reacțiile românilor
din Cernăuți. S-a scandat, printre altele, afară
cu străinii din Ucraina! A fost evidentă buna
pregătire specifică a actorilor stradali, de la
recuzita inspirat aleasă pentru a speria (negrul
omniprezent) până la marșul milităresc pe străzi.
Publicațiile naționaliste ucrainene din nordul
Bucovinei cer la unison pedepsirea fasciștilor
români, din regiune și din România, pentru
dreptul de a-și exprima opinia. O publicație
locală ocultă cere chiar pedepsirea funcționarilor
de stat din nordul Bucovinei (deputați regionali,
deputați raionali, primari etc.) care au îndrăznit
să tulbure unanimitatea cuminte a Ucrainei
asupra acestei Legi. Presa aservită din regiune
avertizează ritos că România și Ungaria se
folosesc de problemele interne pe care le are
Ucraina, în al patrulea an de război cu Rusia,
pentru a-și atinge interesele proprii.
Au fost folosite toate recuzitele de manual
pentru a demotiva și slăbi reacțiile civice, de la
proteste stradale și campanii media vituperante
până la șantaje directe. Un instrument inedit
Octavian Bivolaru, președinte al Societății „Golgota” a românilor
din Ucraina, deschide Conferința „Foametea organizată de regimul
totalitar în anii 1932-1933 și 1946-1947 – o crimă împotriva populației
din fosta Ucraină Sovietică”. Cernăuți, sediul Societății „Mihai
Eminescu”, 25 noiembrie 2017. Foto: Nicolae HAUCA
Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56),
în acest kitch monstruos, demn de un veritabil
scenariu de film, este folosirea comunității
moldovenești din Ucraina împotriva celei
românești. Comunitatea moldovenească din
regiunea Cernăuți, a cărei voce este exprimată
de un tovarăș în căutare veșnică de sine, este
foarte mulțumită de deciziile de partid și de
stat din țara vecină și acuză România că, prin
reacțiile sale, aduce atingere intereselor de
stat ale Ucrainei și se amestecă în treburile ei
interne (și ale comunității moldovenești). Într-o
scrisoare deschisă adresată înalților oficiali
ai Ucrainei (președinte, președintele Radei
Supreme, premierul etc.), dar și Consulatului
General românesc din Cernăuți, auto-intitulatul
președinte al comunității moldovenești din
regiunea Cernăuți cere României să nu mai
intervină în treburile interne ale Ucrainei!
Ca întotdeauna în ultimii ani, Kievul ne arată
cartonașul de avertisment folosind cântăreții de
operă ai acestei comunități inventate.
Lipsește factorul coagulant al reacțiilor
comunității românești din Ucraina, în timp ce la
București reacțiile par a fi derutate și confuze,
iar acțiunile politice nu au expresie, efect.
Românii din Ucraina
nerecunoscuți ca populație autohtonă
După ce liderii asociațiilor românești din
nordul Bucovinei au boicotat invitația la masa
rotundă propusă de Departamentul Învăţământ
şi Ştiinţă al Administraţiei Regionale de Stat
Cernăuţi, o soluție care s-a discutat intens
în mediile românești din Ucraina a fost
organizarea unui protest stradal extins (potrivit
unei scrisori deschise a asociațiilor național-
culturale românești din Ucraina, cine încalcă
drepturile minorităților naționale trebuie să se
oprească singur sau să fie oprit de toți cei care
le respectă...) pe această temă. Manifestarea
stradală s-a desfășurat excelent (cu sobrietate,
echilibru, curaj), spre cinstea comunității
românești și în special a celor care au avut
decența de a răspunde invitației organizatorilor.
Consolidarea trendului naționalist la Kiev
a generat o adevărată izolare diplomatică a
Ucrainei, fără precedent în ultimul sfert de veac.
În prezent, Ucraina are cele mai critice relații
bilaterale cu toți vecinii ei de la declararea
independenței de stat încoace.
Ceea ce ar trebui să fie convingător (și
2017 29
 (Geo)politici identitare
îngrijorător totodată) pentru autoritățile ucrainene
este că, dincolo de formele diferite de reacție,
întreaga comunitate românească din Ucraina se
simte lezată, afectată, disprețuită prin adoptarea
Legii educației. Într-o adresare comună a
asociațiilor românești din nordul Bucovinei către
grupurile parlamentare din Rada Supremă pentru
a se contesta la Curtea Constituțională a Ucrainei
Legea educației (solicitare utopică, dar corectă
pe fond), comunitatea românească vorbește fără
echivoc despre o asimilare lingvistică a acesteia
prin intermediul legii menționate. Vocile sunt
clare și la unison, de la reacțiile presei de limbă
română la evaluările dascălilor, directorilor de
școli, deputaților români raionali, oamenilor
simpli etc.
O temă fundamentală, care n-a existat până
acum pe lista de preocupări a Bucureștiului și
nici pe agenda sa de dialog bilateral cu Kievul,
este recunoașterea statutului de popor băștinaș
/ autohton în Ucraina pentru comunitatea
românească din țara vecină. Dacă s-ar fi obținut
acest statut, noua lege ar fi putut prevedea
facilități pentru minoritatea românească
(facilități similare celor pe care le au, în noua
lege, spre exemplu, tătarii, care sunt recunoscuți
drept popor băștinaș).
Aș întreba direct autoritățile ucrainene:
comunitatea etnică românească din nordul
Bucovinei nu este băștinașă în regiunea
Cernăuțiului? A venit din stepe aici, în nordul
Bucovinei? Nu s-au născut bunicii și străbunicii
noștri aici, în Cernăuți, în Chișinău, în Cluj
sau Bugeac? Învață legiuitorii de la Kiev altă
istorie decât cea care consemnează prezența
istorică permanentă a românilor în spațiul
lor de etnogeneză, care include Cernăuțiul,
Hotinul, Cetatea Albă? Sunt tătarii crimeeni
mai băștinași în Cernăuți, Transcarpatia, sudul
Basarabiei decât sunt românii? Sunt ucrainenii
mai băștinași în Cernăuți, Transcarpatia, sudul
Basarabiei decât sunt românii?
Este timpul ca, în sfârșit, comunitatea
românească din Ucraina să fie recunoscută
ca populație băştinașă, precum ucrainenii
din restul Ucrainei. Dobândind acest statut,
etnicii români din regiunile Cernăuți Odessa
şi Transcarpatia vor avea aceleași drepturi și
libertăți ca şi ucrainenii din restul Ucrainei,
inclusiv în domeniul educației. Dacă cineva se
opune acestor demersuri legitime, avem dreptul
30 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56),
de a cunoaște motivele!
Obținerea statutului de popor autohton
pentru comunitatea etnică românească din
Ucraina trebuie să devină un imperativ indirect
pentru MAE român și unul direct pentru
comunitatea în sine. Nu (neapărat) pentru a se
obține privilegii privind noua Lege a educației.
Ci pentru liniștea și adevărul istoric. Pentru
părinții și bunicii noștri. Și, mai ales, pentru
copiii noștri, pe care îi privim zilnic în ochi.
Cu săgeți de lemn
împotriva tancului lingvistic
La București se insistă pe reacții palide, cu
notabila excepție a amânării vizitei la vârf în
Ucraina, despre care avem acum mai multe
motive să credem că a fost o reacție la decizia
omologului de la Kiev de a promulga Legea
educației cu orice preț. În timp ce președintele
nostru nu se mai duce în Ucraina, se duce în
schimb domnul ministru Pop, care, dintr-o dată,
găsește Kievul pe harta manualelor de sport.
Spre comparație, deși ministrul ucrainean
de Externe i-a propus oficial omologului său
de la Budapesta să efectueze împreună vizite la
Universitatea din Debrețin și în Transcarpatia,
ungurii încă nu cad în capcana dialogului cu mortul.
O probă diplomatică directă a lipsei de
semnificații pe care o au, deja, pentru Kiev,
reacțiile slabe ale diplomației noastre: după
adoptarea legii cu pricina în Rada Supremă
și primele reacții la Budapesta și București,
ministrul ucrainean de externe a chemat la
Kiev, pentru consultări, ambasadorii Ucrainei
din Ungaria și România; după promulgarea
legii, domnul ministru Klimkin l-a chemat la
consultări numai pe reprezentantul diplomatic
al Ucrainei la Budapesta. Semn că Bucureștiul
nu mai are reacții care să îngrijoreze Ucraina,
în cel mai tragic moment pentru românii din
Ucraina din ultimul sfert de veac!
În fine, pentru cei care își fac iluzii din
speranța deșartă că oficialii de la Kiev ar avea
măcar vreo secundă ezitări sau remușcări cu
privire la eventuala modificare a legii, amintesc
următoarele evoluții: autoritățile ucrainene
glorifică, în continuare, efectele legii; acestea
continuă politica de consolidare a limbii de stat
în detrimentul limbilor naționale; președintele
Poroșenko a solicitat Radei Supreme să adopte
o lege privind consolidarea utilizării limbii
2017
 (Geo)politici identitare
ucrainene în sfera serviciilor (publice); este pe
agendă înăsprirea legislației privind utilizarea
limbii de stat în telecomunicații, în audiovizual:
se pregătesc proiecte legislative de intensificare
a combaterii dublei cetățenii, de consolidare a
limbii de stat în societate etc.
Sunt naivi cei care își imaginează că forurile
europene vor reuși să convingă autoritățile
ucrainene să revină asupra textului legii. Poziția
oficială viitoare a Kievului a exprimat-o în dese
rânduri președintele Petro Poroșenko, precizând
că evaluările Consiliului Europei și rezultatele
negocierilor cu țările vecine pot fi introduse în
noua lege privind învățământul pre-universitar
– respectiv nu în legea-cadru care a fost adoptată
și promulgată și care va rămâne neschimbată, ci
într-o nouă lege care, desigur, nu poate ieși din
cadrul legislativ stabilit prin Legea educației!
Potrivit acestuia, ministrul Învățământului s-a
adresat deja Consiliului Europei și Comisiei
de la Veneția, însă nu pentru a opera corecții
asupra legii-cadru ci, cel mult, pentru a se ține
cont de recomandări la adoptarea viitoarei legi
sectoriale, cea a învățământului pre-universitar.
Nimic nu va putea opri tancul lingvistic al
Kievului să îi ucidă spiritual pe etnicii români din
Ucraina: nici lacrimile de crocodil ale ministrului
Pop, nici agramatismele sale, nici retorica
ipocrită a unor parlamentari români, nici tăcerea
vinovată a bătrânilor înțelepți din ministere, nici
marile gesturi eroice de mucava ale oamenilor
noștri politici, nici săbiile de carton pe care le
agită în budoare, mimând curajul, unii.
Poduri ale prieteniei
sau bacuri cu otgoane rupte?
Cu generozitate și fără să răspundă cu
adevărat preocupărilor societății românești
privind efectele nocive ale recentei Legi a
educației asupra comunității românești din
Ucraina, părăsită și trădată deopotrivă de
liderii celor două state, Ambasada Ucrainei
la București a postat pe pagina sa web, cu
hărnicie, câteva teze menite a ne convinge cât
de binefăcătoare este legea cu pricina pentru
comunitatea pe care tocmai a asasinat-o
spiritual.
Am contra-argumentat, în presa românească,
unele din aceste teze – nu voi relua contra-
argumentația, din respect pentru cititorii
Mesagerului Bucovinean, a căror vocație de a
Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56),
iubi Bucovina (și de a fi la curent cu tot ceea ce
este prețios pentru ea) o prețuiesc la superlativ.
Voi sublinia doar că, potrivit mesajelor
diplomatice citate, Ucraina consideră că
minoritățile naționale sunt un podeț de prietenie
și cooperare strânsă cu țările pe care aceste
minorități le reprezintă. Dacă vorbim de poduri
ale prieteniei, care mai sunt motivele părții
ucrainene spre a interzice deschiderea filialei
Cernăuți a Institutului Cultural Român de la
Kiev? Care mai sunt motivele părții ucrainene
de a ține sub cheie, în saci, zecile de mii de cărți
în limba română donate de cetățenii români
și instituțiile Statului Român în raioanele cu
majoritate românească din regiunea Cernăuți?
Care mai sunt motivele părții ucrainene de a
ascunde, ferindu-le de ochii inocenți ai copiilor,
portretele cu scriitorii români, în timp ce
portretele scriitorilor ucraineni se lăfăie în largi
spații didactice? Care mai sunt motivele părții
ucrainene de a ține prohibitiv cartea de limbă
română departe de vama Siret? Care mai sunt
motivele părții ucrainene de a aprecia că limba
română este vinovată pentru tancurile rusești din
Donbass? Ce garanții ale prieteniei avem, când
limba română este arsă pe rug în patria sa, când
limba lui Eminescu și a lui Creangă este primită
cu patul puștii în piept când vrea să sosească tot
acasă la ea când trece vama Siretului? Limba
română este acasă la ea în nordul Bucovinei, după
cum tot acasă la ei, băștinași, sunt românii de
acolo (rog, pentru cine este interesat, să traducă
exact această frază, spre a nu se improviza cine
știe ce, născocite, aluzii/pretenții teritoriale).
Tare aș vrea să cred cu adevărat că pe podul
prieteniei (invocat ipocrit, mai sus, de vecini
pentru a slăbi furia reacțiilor) vor trece mâine,
liber, oameni și cărți – nu săbii și tancuri...
Festivalul Internațional „Meridian Czernovitz”, la Societatea „Mihai
Eminescu”. Moderator: poetul Marin Gherman. Recital de poezie:
Miruna Vlada (România). Foto: BucPress
2017 31
 Interviu

Ec. dr. Liviu Cabariu: Dacă doreşte să

se alăture Uniunii Europene,
Ucraina trebuie să respecte normele
europene legate de minorităţi

REPORTER: Stimate domnule Liviu Caba-
riu, sunteți unul dintre cei mai generoși membri
ai Societății pentru Cultura și Literatura Ro-
mână în Bucovina – Filiala București. Numărul
jubiliar al revistei „Mesager bucovinean” (150
de ani de la fondarea Societății) nu ar fi văzut
lumina tiparului fără banii rămași în contul Fi-
lialei din timpurile președinției vrednicului col.
George Galan. Atunci, dumneavoastră ați găsit
sponsori. Acum, obținând finanțare din partea
guvernului român, s-ar părea că nu mai avem
nevoie de sponsor. Dar nu este așa. Or, donațiile
sunt unica sursă din care societatea poate să-și
formeze fondurile bănești cu care să achite fac-
turile (ce vor fi decontate abia după prezentarea
raportului final de evaluare) și să contribuie cu
capital propriu la realizarea în bune condițiuni
a proiectului câștigat prin concurs. Ceea ce în
timpurile de glorie ale societății era regulă, în
timpurile de față constituie o excepție. Acum
calitatea de membru al Societății se consideră
a fi asigurată de plata unei cotizații simbolice și
de prezența tot simbolică la ședințe și activități.
Nu aceasta era regula în trecut. Atunci cali-
tatea de membru, care nu era simplă, ci avea
gradații, rezulta din valoarea contribuției ace-
luia ce o deținea la patrimoniul Societății. Lu-
crurile acestea s-au uitat, din păcate. Cum
comentați dumneavoastră această situație?
Liviu CABARIU: Cred că în stabilirea aces-
tor gradaţii ar trebui să se ţină cont şi de activi-
tatea pe care o depune fiecare membru în folo-
sul societăţii. Or, marea majoritate a membrilor
noştri, fiind persoane în vârstă și trăind doar din
pensie nu au posibilitatea să facă sponsorizări,
poziția lor socială nu le permite să intervină pe
lângă societăți comerciale în vederea obținerii
vreunui sprijin financiar pentru societate. dar pot
să ajute societatea în alt mod. Pe de altă parte, nu
bag mâna în foc că n-ar exista și membri care,
cu un minim efort și cu mai multă bunăvoință,
să poată sprijini Societatea în modul în care o
făceau înaintașii noștri. E adevărat că societatea
nu poate să existe fără bani în cont. Fără bani nu
poți realiza proiecte. O Societate de importanță
istorică precum este aceasta din care facem par-
te ar trebui demult să aibă statut de societate de
interes public. Cu acest statut am avea mai multe
uși deschise, am obține mai ușor sprijin financiar
pentru diverse proiecte. Conducerea Societății ar
trebui să pună în discuție această problemă și să
purceadă la întocmirea dosarului de acte necesare
pe care să le depună la Ministerul Culturii spre a
obține, în sfârșit, acest statut.
Rep: Dumneavoastră sunteți unul dintre
puținii membri ai Societății care reprezentați
grupul cernăuțean al refugiaților din pri-
măvara anului 1944. În 1990, segmentul
foștilor refugiați bucovineni constituia nucle-
ul societății. Acum acest segment e pe cale de
dispariție. Ce vârstă aveați atunci când familia
Nunta părinților. Naș: Prefectul Bucovinei, Gheorghe Vântu. Cernăuți,
18 august 1938.

32 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56), 2017

 Interviu
dumneavoastră a luat drumul refugiului? Cine
erau părinții? Mai țineți minte acele timpuri?
L.C.: Aveam doi ani când părinții mei, Aurel
Cabariu, născut în 1907 la Roşa-Stânca, notar la
Iurcăuţi, şi mama mea, Lidia, născută Bohate-
reţ, în Căbeşti, județul Storojeneţ, învăţătoare,
au primit ordin de evacuare şi au fost nevoiţi
să lase totul şi să plece. Pentru ei acesta era al
doilea refugiu, pentru mine, primul. Eu m-am
născut mai târziu, la 27 februarie 1942, pe stra-
da Iancu Flondor, la patru ani după căsătoria
părinților, care l-au avut naș de cununie pe pre-
fectul Bucovinei, avocatul Gheorghe Vântu. Să
revenim la tema refugiului. Tatăl meu, mai bine
informat decât ceilalți săteni, presimțea vremuri
grele pentru Bucovina, a mers pe la casele gos-
podarilor din Iurcăuți, pe care-i cunoștea îndea-
proape, şi le-a atras atenţia că frontul se apropie
și că ruşii ne vor ocupa și nu ne vor cruța, așa
cum nu ne-au cruțat în 1940-1941. Dar mulți își
puneau nădejdea în americani. Nu ne vor lăsa
americanii în mâinile lui Stalin, ziceau ei. Uite
că ne-au lăsat. Pe urmă au început războiul rece
cu fostul aliat, dar n-au izbândit nimic, cel puțin
pentru generația de atunci și încă pentru câteva
generații. Majoritatea celor ce au sperat atunci
că ocupația comunistă nu va dura prea mult s-au
prăpădit, nu mai sunt în viață, n-au prins, cum
și-ar fi dorit foarte tare, căderea comunismului.
Din păcate, pentru noi istoria s-a scris altfel de-
cât am fi vrut să se scrie!
Rep: Până a ajunge la București, ați schim-
bat mai multe localități din țară. Vă mai aduceți
aminte de acele locuri? Cum erați tratați ca
refugiați din teritoriile ocupate?
L.C.: După cum am amintit, tatăl meu ,no-
tar fiind, a primit ordin de evacuare, din partea
guvernului României si, în baza acelui ordin,
ne-am retras în adâncul României. Ne-am mutat
în funcţie de evoluţia frontului. Ne-am perindat
prin mai multe localităţi, unde tata a fost numit
notar. Bombardamentele aliaţilor asupra Braşo-
vului ne-au prins în Şinca Veche din județul Fă-
găraş. Părinţii mi-au povestit că, speriat de zgo-
motul avioanelor, m-am ascuns în spatele unui
dulap, iar ei, constatând dispariţia mea, până
m-au găsit, au tras o sperietură zdravănă. De la
Şinca Veche am fost mutaţi in Oltenia, în comu-
na Dârvari, de lângă Maglavit, plasa Cuşmir.
În scurt timp, tata a fost numit notar in comuna
Bunea Mare, lângă Făget, în judeţul Severin. De
Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56),
Bunica Ana, încadrată de fiicele ei, Sințea (în dreapta) și Elisabeta (în
stânga), după 14 ani de GULAG. Siberia, Novîi Port, 1955. E prima
poză primită din Siberia după îndelungi căutări prin Crucea Roșie.
acolo, fiindcă ambii părinţi vorbeau foarte bine
germana, tata a fost transferat în 1945 notar în
comuna Gărâna (în germană Wolfsberg - dealul
lupilor), o comună de nemţi veniţi din Boemia
în a doua jumătate a secolului XIX. Comuna se
afla la poalele munţilor Semenic, la 30 km de
Reşiţa şi 20 km de Caransebeş. De la gară,unde
se ajungea cu căruţa sau sania mai trebuia să
mergi vreo 18 km. Îmi amintesc că iarna începea
la sfărşitul lui ocombrie şi se termina în aprilie.
Mama a fost numită învăţătoare în școala din
sat, care era atunci în limba germană. La Gărâna
s-a născut, în anul 1946, fratele meu, Dragoş,
singurul copil din sat născut în acel an, căci sa-
tul rămase fără bărbați: cei mai mulți fuseseră
făcuți prizonieri de armata roșie sau fuseseră
deportaţi in Siberia ori în alte locuri din URSS.
Am început şcoala elementară la Gărâna şi am
terminat-o, in 1955, la Brebul Nou (Weidental
– în traducere din germană: Valea sălciilor). În
toamna anului 1955 ne-am mutat la Caransebeş.
Ce să vă mai spun, am fost primiţi bine de locui-
torii comunelor prin care am trecut. După prelu-
area puterii de către comunişti, am fost acuzaţi
că am fugit din URSS, că am fugit de socialism.
Dar am scăpat de așa zisa „repatriere”. Mama a
primit ordin de transfer in judeţul Putna (actu-
alul județ Vrancea) şi, fiindcă a refuzat din ca-
uză că nu putea să-şi lase familia în Gărâna, a
primit interdicție să lucreze în învăţământ, deşi
postul ei de la Gărâna rămase liber din lipsă de
cadre. Timpuri grele! În anul 1950, când s-au
înfiinţat Sfaturile Populare, s-a desfiinţat postul
de notar, iar preşedintele şi secretarul Sfatului
Popular erau numiţi din rândul muncitorilor,
2017 33
 Interviu
Cu familia Sinției, în Siberia, la Salehard
așa că tata a fost trecut contabil, iar familia s-a
mutat la Brebul Nou (Weidental), care se afla la
o distanță de 7 km de Gărâna, unde se stabilise
sediul comunei.
Rep: Cum ați reușit să vă realizați profesio-
nal și să avansați în carieră, în România?
L.C.: Am terminat Școala medie nr.2 din Ca-
ransebeş. După o scurtă perioadă petrecută în
învățământ, ca profesor suplinitor si educator la
o casă de copii, am urmat cursurile Facultăţii de
calcul economic şi cibernetică economică de la
A.S.E . Bucureşti. După 1989, m-am înscris la
doctorat (am încercat şi după terminarea facul-
tăţii, dar dosarul nu a fost acceptat; nu mi s-au
spus motivele; bănuiesc că din motive politice,
eu fiind refugiat iar socrul meu fiind preot). Mi-
am susţinut teza de doctorat cu tema ,,Analiza
diagnostică a societăţilor comerciale’’, în anul
1999. În 1971 m-am căsătorit cu Angelica, fii-
ca lui Mihai, preot, şi Teodora, învăţătoare din
Stroeşti-Iaşi, economistă. În anul 1972, s-a năs-
cut fiica noastră Georgiana, doctor în economie,
căsătorită cu un japonez, stabiliţi în Bucureşti,
care ne-au dăruit 3 nepoţi.
Rep: Cine din familia dumneavoastră a ră-
mas, la refugiu, în Bucovina nordică? Și care
a fost soarta celor care nu s-au hotărât să se
despartă de locurile natale, în 1941 sau 1944.
L.C.: Tata avea doi fraţi, Vasile și Mihai, şi
două surori, Ana şi Maria. Vasile şi Maria, îm-
preună cu familiile lor, ne-au însoțit pe noi în
refugiu. Mama avea un frate, Teodot, și cinci
surori, Claudia, Ștefania, Sinţia, Leonida şi
Elisabeta. Ștefania şi Leonida au insoţit-o pe
mama în ambele refugii, atât în 1940, cât și în
1944. Fratele şi celelalte trei surori au fost de-
portate la 13 iunie 1941 în Siberia, dincolo de
cercul polar, la nord de Novîi Port (într-un loc
34 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56),
pustiu, unde au fost obligaţi să-şi construiască
colibe, ca să poată supravieţui), localitate din
peninsula Iamalia, port pe litoralul golfului
Obi al Mării Kara a Oceanului Îngețat de Nord.
M-am uitat pe hartă și am văzut că Novîi Port
se află și mai la nord de locul unde a fost de-
portată Anița Nandriș-Cudla, care și-a scris me-
moriile, publicate ulterior la editura Humanitas
din București. Bunicii mei după mamă, Samuil
şi Ana, ţărani cu 25 pogoane de pământ (buni-
cul, cantor bisericesc și, o scurtă perioadă, pri-
mar la Căbești-Storojineț; bunica, casnică) au
fost și ei deportaţi la 13 iunie 1941, împreună
cu fiicele Claudia, Sinţia şi Elisabeta (de numai
nou anișori) și mai la nord de Novîi Port, mult
dincolo de cercul polar. Unchiul meu, Teodot,
funcţionar la Garda Financiară din Cernăuţi,
care la 13 iunie 1941 plecase la Căbeşti, să vadă
ce se întâmplă cu părinţii şi surorile sale, a fost
ridicat şi îmbarcat, împreună cu părinţii şi su-
rorile sale, într-un vagon pentru vite cu care au
mers 3 săptămâni până în Siberia. Bunicul a fost
rupt de grup, la Syktyvkar (Republica Komi) , a
lucrat la mină, murind după scurt timp. Nu ştie
nimeni unde se află mormântul său.
Rep: Mai aveți rude în Siberia?
L.C.: Am un văr primar, Petea, pensionar,
născut la Salehard, fiul mătuşii mele Elisabe-
ta. Mătușa mea, după moartea lui Stalin, şi-a
continuat studiile în Rusia, a terminat Faculta-
tea de medicină veterinară, şi-a dat doctoratul
şi a devenit directoarea şcolii medii veterinare
din Salehard. În anul 1971 am fost în vizită la
ea, împreună cu mama şi fratele meu. Fiul ei
Petea fost ofiţer în armata URSS. Locuiește la
Tiumen.
Rep.: Cât de des vă vizitați? Sau doar vă
scrieți?
Împreună cu vărul Petea şi fratele Dragoş, în faţa căsuţei reconstruită
de bunica, la întoarcerea din Siberia.
2017
 Interviu

L.C.: Mai am o verişoară, după mama, o chea-

mă Elena, e fiica Sinţiei, care lucrează de mai
mulţi ani în Grecia, cu care vorbesc la telefon si
care a organizat întâlnirea din 2010 de la Cernă-
uţi, la care am participat, impreună cu fratele meu
şi o verişoară primară din Caransebeş. A venit și
vărul meu Petea, din Siberia. Sunt în legătură cu
Petea pe facebook şi mail.
Rep: Mai vorbesc rudele dumneavoastră ră-
mase acasă, în Bucovina, limba română?
L.C.: Din păcate, Petea nu vorbeşte româna.
Iar Elena, vara mea pe linie maternă, născută în
Siberia, din mamă româncă și tată carelo-fin,
căsătorită cu un ucrainean, vorbeşte greu ro-
mâneşte. Locuind vreme îndelungată în Grecia,
ea nu a avut ocazia să vorbească limba româ-
nă. Are doi copii, dintre care numai unul vor- La monumentul lui Eminescu din Cernăuți, împreună cu fratele și soția.

beşte puţin româneşte. După tată, am avut șapte

veri primari și toţi vorbitori de limba română.
Dar dintre copiii lor, numai cei care au urmat
Școala din Roşa mai vorbesc româna. Pe unul
din verii mei după tată, l-am ajutat să devină
cetăţean român. O altă verişoară aşteaptă să de-
pună jurământul și să devină și ea cetățean al
patriei părinților ei.
Rep: Ce părere aveți despre politicile iden-
titare ale statului ucrainean față de minorități?
L.C.: Dacă doreşte să se alăture Uniunii
Europene, Ucraina trebuie să respecte norme-
le europene legate de minorităţi şi să le acorde
aceleaşi drepturi comunitare ca şi ucrainenilor.
Cei care guvernează Ucraina trebuie să înţelea-
gă acest lucru.
Rep: Cum comentați noua Lege a Educației
promulgată recent de președintele Poroșenko?
L.C.: Este un mare pas înapoi în domeniul
drepturilor minorităţilor naţionale şi o îndepăr-
tare semnificativă de drumul ce duce către Uni-
unea Europeană şi Alianța Nord-Atlantică. Înţe-
leg tragedia din Ucraina generată de problemele
cu Rusia, dar nu înțeleg de ce trebuie să se pună
rău, prin politici educaționale strâmbe, cu țările
vecine din vest și sud-vest care sprijină Ucraina
în demersul ei european. Mă mir cum de Ucrai-
na nu-și dă seama că prin asemenea practici ne-
democratice, în loc să-şi apropie vecinii, și-i în-
depărtează. Din câte văd, Ucrainei îi va fi foarte
greu să le aibă alături pe țările vecine și prietene
în cazul în care nu-și va schimba politica, întru
totul neîntemeiată, față de minorități. Prin com-
portamentul lor de mai bine de un pătrar de se-
col, românii din Ucraina au demonstrat că sunt
o comunitate istorică pe deplin loială statului
din care face parte.
Rep: Care sunt, după părerea dumneavoas-
tră, șansele integrării Ucrainei în Uniunea Eu-
ropeană și în NATO, având în vedere contextul
politic actual?
L.C.: Cu măsuri de genul recentei legi a edu-
caţiei naţionale, la care România a reacționat
prompt, prin contramandarea vizitei in Ucraina
a preşedintelui României şi prin refuzul Româ-
niei de a primi vizita preşedintelui parlamentu-
lui ucrainean, statul ucrainean în loc să înainte-
ze cu mai mult spor pe calea aderării europene,
respectând valorile euroatlantice, face câțiva
pași înapoi. Și e mare păcat. Nu pentru aceasta
au murit pe maidanul din Kiev sute de oameni.
Printre ei vor fi fost cu siguranță și etnici mino-
ritari.
Rep: Vă mulțumesc, domnule doctor în eco-
nomie, Liviu Cabariu, pentru acest dialog inte-
resant și pentru sprijinul pe care ni-l acordați în
permanență la editarea revistei.
L.C. Bătrânii neamului nostru când făceau
daruri aveau o vorbă: De la noi mai puțin, de la
Dumnezeu mai mult! Dați-mi voie să închei și
eu acest dialog cu această înțeleaptă vorbă bă-
trânească.

Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56), 2017 35

 Geopolitici & geopoetici
Mașina cu poeți
transcende granițele
Cum o lege a educației poate prelungi
vacanța unui cenaclu
P rima ședință a Cenaclului transfrontali-
er „Mașina cu poeți” Cernăuți-Suceava a
avut loc în capitala istorică a Bucovinei (altfel
nici nu se putea!), în septembrie 2016, iar cea mai
recentă (a unsprezecea), la 26 noiembrie 2017.
Penultima ediție a avut loc în iulie, pe malul La-
cului cu nuferi de la Ipotești, baștina lui Eminescu
(ediție specială). Până acum am fost de două ori
la Ipotești, o dată la Mahala, raionul Noua Suliță,
și de mai multe ori la Cernăuți și Suceava.
August și septembrie 2017 au fost luni de
vacanță pentru cenacliștii noștri. Vacanța s-a pre-
lungit însă nedorit și în luna octombrie (când scriu
aceste rânduri), pentru că prietenii noștri cernăuțeni
traversează acum niște vremuri mai puțin propice
poeziei și mai adaptate acțiunii. E o lună în care
poeții de limbă română din Cernăuți nu mai au timp
să urce în Mașină pentru a-și prezenta operele, răs-
punzând apelului mai urgent de a se organiza, de a
manifesta public, de a scrie memorii către instituții
din Ucraina, din România, din Europa, împotriva
art. 7 din noua Lege a Educației din țara lor, re-
feritor la extinderea predării în limba ucraineană
în școlile ce beneficiau până acum de predare în
limba minorităților.
În noiembrie 2017 se întoarce vremea poeziei.
De acum înainte cenaclul își va desfășura ședințele
cu regularitatea de care a dat dovadă în primul an de
existență. În cele ce urmează revin foarte pe scurt
asupra celor 11 ediții cu care se poate lăuda „Mașina
cu poeți (septembrie 2016 - noiembrie 2017).
Cernăuți, Ipotești, Suceava,
Mahala – câteva repere ale unei
geografii poetice transregionale
La Cernăuți, ședințele de cenaclu s-au
36 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56),
Gina PUICĂ
desfășurat fie în cadrul librăriei „Mihai Emi-
nescu”, fie, alături, în cafeneaua „București”
(Str. Kobîleanska, nr. 9). La Suceava, gazdă
a fost sala de conferințe a Observatorului as-
tronomic al USV. La Ipotești, am fost primiți
în două rânduri în ediții speciale la Memori-
alul Ipotești (Centrul de Studii „Mihai Emi-
nescu”), în incinta acestei instituții, conduse
de Ala Sainenco (în martie 2017), și lângă La-
cul cu nuferi (în iulie 2017). La Mahala, ne-a
fost gazdă sediul Primăriei (în iunie 2017).
„Mașina cu poeți” se vrea un cenaclu perfect
democratic, în care toate vârstele (biologice și
de creație) să fie prezente, în care conflictul
generațional să nu se producă, în care elogierea
„bătrânilor” să coexiste cu celebrarea tinerilor,
în care poeți/autori necunoscuți, în căutare de
afirmare, să stea demn alături de purtători de
nume recunoscute. Nu încurajăm vedetisme-
le (oricât de justificate ar fi acestea uneori),
nici elitismele (și ele cu noima lor altundeva);
ședințele sunt momente de dialog de la egal la
egal, între participanți mânați de gustul comun
pentru creație, de împărtășire a producției lor
cu un public heteroclit, dar și de întâlnire pur și
simplu umană. Prietenia e o valoare la care țin
cu adevărat cenacliștii mașiniști.
Citește versuri Constantin Severin (Suceava). Centrul Cultural Român
„Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, sala „București”, 26 noiembrie
2017. Foto: Nicolae HAUCA
2017
 Geopolitici & geopoetici
Poetul Mircea LUTIC la cenaclu. Foto: Nicolae HAUCA
Formula pentru acest prim an de întâlniri a
prevăzut ca de fiecare dată să fie selectat din-
tre participanți un „invitat special” din Nordul,
respectiv, din Sudul Bucovinei, al cărui par-
curs să fie cu această ocazie mai bine scos în
lumină, a cărui operă (mai mult sau mai puțin
vastă) să fie mai amplu prezentată, citită. În ca-
drul celor două ediții speciale de la Ipotești, au
stat, alături de „poeții” suceveni și cernăuțeni,
și poeți botoșăneni, cu câte un invitat special
din rândul acestora.
Principiile anterior menționate ale cenaclu-
lui se văd și din diversitatea acestor „invitați
speciali”: de la autori cu experiență îndelunga-
tă la (aproape) debutanți; de la poeți în sensul
total și absolut la epigramiști și prozatori.
Dialogul Sudului cu Nordul,
prin vocea poeților
De la Suceava au avut privilegiul de a fi
„invitați speciali” (unii chiar de mai multe ori)
poeți consacrați din generația optzecistă, pre-
cum Constantin Severin (în ultimii ani acesta
exersând mai mult ca prozator și ca artist vi-
zual) sau Doru Mihai Mateiciuc (cu debut în
volum de autor întâmplat abia în 2014), poeți
ce se manifestă cu succes deplin în prezent,
precum Florin Dan Prodan sau Ovidiu Vintilă,
tânăra și dinamica poetă și prozatoare Hermi-
na Cristina Melinte, poetul George Mahalu.
Acestora li s-au alăturat prozatorul experi-
mentat Cezar Straton, epigramistul și prozato-
rul Constantin Horbovanu, mai tânărul autor
SF Florin Haidamac.
Invitați speciali din Cernăuți au fost gentilul
nostru decan de vârstă Mircea Lutic, autor al
unei vaste opere (în special ca poet și traducă-
tor), mai tinerii poeți Marin Gherman, Gheor-
Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56),
ghe Ungureanu, Gheorghe Bodnariuc, epigra-
mistul Vasile Bâcu, Gheorghe Șodrângă. Vasi-
le Tărâțeanu a cedat co-moderarea ședințelor
pentru vreo două ediții, acceptând, la rândul
său, să fie invitat special. De la Botoșani, în
cele două ediții desfășurate la Ipotești, s-au
bucurat de statutul de invitați speciali poeții
Vlăduț Scutelnicu și George Luca.
Au mai citit la cenaclu, ca simpli participanți
– unii aproape de fiecare dată – sucevenii
Brândușa Sorina Bialy, Călin Dănilă, Ovidiu
Donisă, Dan T. Gurtesch, Carmen Marcean,
Sorina Eva Matei, Mircea Nanu-Muntean,
Viorica Petrovici, Adrian Popovici, George
Sauciuc, Oana Strejac, Gabriela Turțu; nord-
bucovinenii Sergiu Bilea (care a debutat în
cadrul unei ședințe de la Cernăuți), Dumitru
Mintencu, Dorin Misichevici, Elena Nandriș,
Edmond Neagoe, Vitalie Zâgrea; botoșănenii
Gabriel Alexe, Nicolae Corlat, Vasile Iftime,
Dumitru Necșanu, Petruț Pârvescu.
Deschiderea către alte literaturi ale Buco-
vinei multietnice – un
aspect care nu trebuie neglijat
„Mașina cu poeți” s-a bucurat să nume-
re printre participanți și ucraineni cunoscă-
tori de limbă română. Deschiderea identității
românești – din nordul și din sudul Bucovi-
nei – către orizontul ucrainean, dialogul celor
două culturi (și cu alte culturi), favorizarea
cunoașterii reciproce (prin traduceri, studii)
sunt aspecte la care membrii cenaclului nostru
țin foarte mult, sperând că vor fi făcuți pași
mai mulți și mai curajoși în aceste direcții.
Rămâne, așadar, să continuăm o treabă fru-
mos începută, care a suscitat interes nu doar
în toată Bucovina, ci și în multe alte locuri din
România!
Recital poetic: Marin Gherman (Cernăuți). Foto Nicolae HAUCA
2017 37
 Arhivarius
Eusebie Mandicevschi:
date inedite privind
originea românească
C a și alte orașe ale monarhiei austro-un-
gare, în secolul XIX, Cernauțiul era o
urbe în care conviețuiau pașnici mai multe etnii,
unde se vorbeau fluent mai multe limbi și unde
diverse confesiuni religioase coexistau în bună
înțelegere și respect reciproc. Aici se conversa
în germană, ucraineană, română, idiș și polonă,
iar oamenii se rugau pentru mântuirea sufletului
în diverse locașuri de cult: biserici de mai multe
feluri (ortodoxe, romano-catolice, greco-cato-
lice, luterane, armenești), sinagogi, cu răspân-
dire prin tot orașul. Armonia și toleranța dom-
neau pretutindeni. Această „Vienă a Estului”
sau acest „Ierusalim de lângă Prut” trăia într-un
echilibru etno-lingvistic și confesional ce dădea
siguranță cetățenilor. De asemenea, autoritățile
publice știau să țină sub control numeroase-
le tendințe politice radicale din epocă, precum
naționalismul sau antisemitismul.
Un rod deosebit în menționarea armoniei
interetnice și interconfesionale le revenea
instituțiilor muzicale ale orașului. Cea mai
importantă dintre acestea era Muzikverein
(Societatea muzicală).
Familii ca Flondor (cu doi compozitori de
marcă și o solistă vocală apreciată în lumea
operei occidentale), Saghin (cu trei cântăreți de
operă și o profesoară de conservator), Scarlat
(cu doi compozitori și mai mulți interpreți),
Mоrariu (cu un renumit cvartet de coarde),
Goian, Miculi ș.a. au marcat puternic viața
muzicală a Bucovinei. Între acestea, familia
Mandicevschi ocupă un loc deosebit. Din sânul
ei s-a ridicat acea personalitate complexă care a
fost Eusebie Mandicevschi.
Referitor la originea familiei Mandicevschi
s-au purtat multe discuţi, s-au emis diverse
versiuni privind originea națională, obârșia
ei și locul de naștere al copiilor născuți în
38 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56),
Vladimir ACATRINI
Bucovina. O parte din cercetători, ca Ilie Dugan
în „Albumul mare al societăților academice
„Arboroasa” și „Junimea„ din Cernăuți” afirmă
că această familie ar fi venit din Galiția, fiind
greco-catolică, sau chiar din Kiev, ca „veche
familie ortodoxă slavă de preoți”. Aceste
afirmări nu se bazează pe documente de arhivă,
nu trimit la surse bibliografice.
În lumina documentelor descoperite în
ultima vreme, suntem tentați să credem că aceste
sunt eronate. În primul rând, tatăl renumiților
compozitori, Vasile Mandicevschi s-a născut
în satul Bahrineşti și a fost preot greco-
ordotox în acest sat cu o vechime de aproape
600 de ani. A slujit și în altarul altor biserici
din sate de români ortodocși, ca Molodia sau
Voloca pe Derelui. În satul Bahrinești este
înmormântat bunicul renumiților compozitori,
Ion Mandicevschi, care conform „Condicii
morților pentru satul Bahrinești din raionul
Hliboca pe anii 1843-1890”, a murit la 18 iunie
1853, „la vârsta de 72 ani” ca paroh al satului
Bahrinești1. În cimitirul bisericii din sat mai
există mormântul parohului Ioan Mandicevschi,
pe a cărui cruce este înscrisă vârsta răposatului:
75 ani. Informații despre Ioan Mandicevschi se
găsesc și în „Documente bucovinene” de Teodor
Balan unde, în documentul Bahrinești din 5
februarie 1814 sunt numiți proprietarii satului:
„Antohi Stroici lasă copiilor săi Gheorghe,
Manolachi, Petrachi, Mihalachi și Niculai
moșia sa Bahrinești”. În finalul documentului se
menționează că „la această dată m-am întâmplat
și eu Iohan Mandetschewski pastor local”2.
Informații prețioase despre alți membri ai
renumitei familii (Vasile, Constantin, Erast,
Ecaterina, Maria, Aurora și Virginia) se pot găsi
în fondurile Arhivei din Cernăuți, îndeosebi în
cele legate de biserica satului.
2017
 Arhivarius
În revista bilingvă „Candela”3 a Mitropoliei
Bucovinei pe anul 1896, la rubrica „Cronică”,
aflăm că Vasile Mandicevschi a slujit liturghia
în satele Bahrineşti şi Molodia timp de 46 de
ani. În anul 1873, arhiepiscopul Teofil Bendella
l-a distins pe vrednicul preot cu Brâul Roşu, iar
în anul 1880, arhiepiscopul Silivestru Morariu
Andrievici i-a acordat titlul de exarh. Peste puţin
timp, Vasile Mandicevschi a fost ales egumen al
Mănăstirii Putna, dar moare în 1896, nereușind
să intre în această slujbă. De asemenea, în baza
statisticilor bisericeşti „Schematismus der
Bucovinaer gr.-or. Archiepiscopal-Diöcese”
(Anuarul ortodox bisericesc) pe anii 1847-
1897, aflăm că Vasile Mandicevschi a slujit
în satele Bahrineşti (1856-1867) şi Molodia
(1868-1891).
Toate aceste date dovedesc, fără urmă de
tăgadă, prin documente autentifce, originea
etnică românească și confesiunea religioasă
creștin-ortodoxă a acestei familii. O altă dovadă
a originii ei românești este și faptul că toți
membrii familiei Mandicevschi s-au declarat
întotdeauna români, si nu de altă naționalitate
ori de altă religie, deși recunoșteau că pe linia
paternă aveau ceva legături și cu rutenii. Și
activitatea lor cultural-educativă a fost legată
de-a lungul anilor de societățile culturale
românești din Bucovina. Majoritatea membrilor
familiei Mandicevschi au fost membri activi
ai mai multor societăi cultural-muzicale, ca
„Armonia”, „Junimea”, „Academia Ortodaxă”,
„Societatea doamnelor române din Bucovina”,
„Compozitori Români din Europa” și altele. Ei
au fost prezenți mereu la diferite manifestări
festive, jubilee, festivaluri și comemorări,
legate nemijlocit de viața culturală a românilor
din Bucovina.
Cel mai valoros membru al acestei
familii de bucovineni a fost, bineînțeles,
compozitorul Eusebie Mandicevschi care,
conform cercetătorilor ucraineni, s-ar fi
născut la Molodia. În acest sat i s-a pus chiar
o plată comemorativă pe o clădire. Cercetând
cataloagele Gimnaziului german din Cernăuți
(Ober-Gymnasium) din timpul studiilor
gimnaziale ale lui Eusebie (1867-1875), aflăm
că el este înregistrat ca fiind născut la 18 august
1857 în Bahrinești4.
Tot aici găsim un șir de informații nespus
de prețioase despre profesorii pe care i-a avut
Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56),
Eusebie la gimnaziu, despre colegii de clasă,
despre gazdele sale din Cernăuți, etc. Și aici
am găsit confirmat faptul că limba sa maternă
a fost româna, iar confesiunea religioasă,
creștin-ortodoxă. Pe lângă aceste date, rubricile
catalogului mai conțin și note obținute de
Eusebie în toți anii de școală.
Prima comemorare a marelui compozitor
a avut loc la Cernăuți în anul 1937. După
instalarea puterii sovietice în nordul Bucovinei,
despre familia Mandiceschi nu s-a scris nimic,
iar creația lui a fost dată uitării. Unii membri ai
familiei, între care Erast și Ecaterina, refugiați
în România, au încercat să promoveze creația
compozitorului în patria lui istorică. Unul
din primele concerte a fost dat în anul 1957
la Cluj-Napoca, concert la care a participat și
sora compozitorului, Ecaterina. În România
și în alte țări din Europa, pe lângă organizarea
de concertele în memoria compozitorului
bucovinean, au fost scrise, începând cu anii 50
ai sec.XX, mai multe lucrări științifice dedicate
compozitorului.
În ultimii 8 ani, de când ne ocupăm cu
studierea vieții și activității mai multor membri
ai familiei Mandicevschi, am descoperit un
vast material informativ privind activitatea
culturală, muzicală, pedagogică a acestora,
am încercat să corectăm greșelile apărute în
publicațiile sovietice și ucrainene privind datele
lor de nastere, originea etnică, familiile cu care
s-au înrudit de-a lungul anilor.
Multe materiale despre familia Mandiceștilor
găsim în revistele şi ziarele de limba română din
Cernăuți, apărute în perioda austriacă și în cea
românească („Junimea Literară”, „Apărarea
Națională”, „Gazeta Bucovinei”, „Candela”,
„Făt-Frumos”, „Glasul Bucovinei” și altele).
Despre această familie există informații și
în unele publicații de limbă germană sau
ucraineană, dar mai puține la număr.
În cimitirul ordotox din Cernauți sunt
înmormântați o parte din mebrii familiei
Mandicevschi. Inscripțiile funerare de pe
mormintele lor sunt făcute în limba română.
Note
1. Arhiva de Stat a Regiunii Cernăuți, Fond 1245, inventar 1, dosar 85.
2. Balan T. Documente Bucovinene, vol. VI (1760-1833), nr.139, p.414.
3. Cronică, în „Candela”, foaie bisericească-literară. Cernăuți, Anul
XV, 1896, p.512 -513.
4. Arhiva de Stat a Regiunii Cernăuși, Fond 228, inventar 2, dosar 27,
fila 42.
2017 39
 Oglindă retrovizoare
Centrul Cultural Român
„Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi:
cronica evenimentelor din anul 2017
15.01.2017 – Ziua Culturii Naționale Ro-
mâne la Cernăuți. Seară de romanţe pe versuri
de Mihai Eminescu, găzduită de Cafeneaua
„București”. Interpreți: Carolina Jitaru, Elena
Nandriş, Maria Dovghei, Gheorghe Posteucă,
Dumitru Caulea, Gheorghe Puiu, Mirabela Ple-
van, (la pian Nelea Crăciun, Cernăuți), și Ale-
xandru Tărâţeanu (la pian Paul Bîlha, Iași).
01.03.2017 – Curtea de Apel din Viniţa pro-
nunţă hotărârea definitivă în procesul celor trei
şcoli româneşti (Stălineşti, Bălcăuţi şi Nesfoia).
Curtea respinge apelul Consiliului local Mămă-
liga având ca obiect decizia de lichidare a celor
trei şcoli şi transformare a lor în filiale ale şcolii
din Mămăliga. Centrul Cultural Român “Eu-
doxiu Hurmuzachi” s-a implicat direct în acest
proces, asigurând părinţilor din cele trei locali-
tăţi suportul juridic necesar.
02.03.2017 – Ședință a Cenaclului literar
transfrontalier „Mașina cu poeți”. Cafenea-
ua „București”. Invitați de onoare - poetul şi
traducătorul Mircea Lutic și poetul și eseistul
Alexandru Ovidiu Vintilă, redactor şef al re-
vistei „Bucovina Literară”. Maestrul Nico-
lae Hakman (vioară) şi Irina Gurali (pian) au
prezentat trei piese muzicale, care au format
un spirit poetic aparte al întrunirii cenaclişti-
lor din ambele părți ale Bucovinei istorice. Au
mai citit versuri și proză Constantin Horbova-
nu, Constantin Severin, Călin Dănilă, Cezar
Straton, Gheorghe Sauciuc (Suceava), Vasi-
le Bâcu, Elena Nandriş,  Gheorghe Şodrângă,
Marin Gherman, Ilie Tomiuc, Elisaveta Seleţ-
caia. Intervenții şi discuții: Vasile Carlaşciuc,
Dorin Misichevici, Alexandrina Cernov, Ilie
Luceac, Ştefan Broască.
06.04.2017 – Salvarea de la închidere a
școlilor primare din cătunele Hergheligeni,
Săvinești și Pătrășeni ale comunei Târnauca, cu
implicarea activă a Centrului Cultural Român.
Președintele Vasile Tărâțeanu și șeful Departa-
mentului Școli, Arcadie Moisei, se deplasează
40 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56),
Larisa JAR
la școala din Târnauca, unde participă la aduna-
rea colectivului pedagogic, la care sunt invitați
șeful administrației rationale, Viorel Iastrem-
schi, și șeful inspectoratului școlar raional, Oc-
tavian Magas.
16.04.2017 - A doua zi a sfintelor Paşti. În-
tâlnire cu poetul, prozatorul şi dramaturgul,
zicem chiar şi publicistul Gheorghe Calaman-
ciuc din Bălţi, originar din satul Mihoreni, ra-
ionul Herța. Cafeneaua „București!”.
28 .04.2017 – Cenaclul literar transfrontali-
er „Mașina cu poeți”, ediția a VII-a. Cafeneaua
„București”. Mai amănunțit vezi articolul ese-
istei Gina Puica, din acest număr de revistă.
04.05.2017 – Dezbatere publică la pri-
măria oraşului privind revenirea străzii No-
vikov-Priboi la vechea sa denumire, I. G. Sbie-
ra. Inițiatorii). Inițiativa redenumirii străzii
aparține Centrului Cultural Român “Eudoxiu
Hurmuzachi” care a solicitat Comisiei toponi-
mice a Consiliului orăşenesc Cernăuţi să facă
demersurile necesare. Au luat cuvântul membrii
conducerii Centrului: acad. Vasile Tărâţeanu,
preşedinte, prof. Arcadie Moisei, şef Departa-
ment Învăţământ, şi prof. Larisa Jar, secretar
responsabil.
Primarul Cernăuțiului, Olexii Kaspruk, împreună cu Consulul General
al României la Cernăuți, Eleonora Moldovan, și ministrul consilier,
Ionel Ivan cu soția Mioara, la Parada Portului Popular. Cernăuți,
Centrul Cultural Român, 14 mai 2017. Foto: Nicolae HAUCA
2017
 Oglindă retrovizoare
Conferința “Cultură, spiritualitate și identitate românească”,
Conferențiază: Vlad Cubreacov, expert în problematica minorităţilor
din spaţiul ex-sovietic, flancat de gazde – președintele Vasile
Tărâțeanu (moderator) și vicepreședintele Eugen Patraș (care va ține o
comunicare). Foto: Nicolae HAUCA
14.05.2017 – Parada Portului Popular Româ-
nesc, ediția a III-a, cu participarea a zeci de co-
lective din satele regiunii.
27.05.2017 – Comemorarea academicianu-
lui Dimitrie Dan, ilustrul cărturar bucovinean,
la 90 de ani de la moarte. Conferință omagia-
lă în sala “București”. Parastas de pomenire la
Biserica Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil din
Cernăuţi din cimitorul Central („Horecea”).
Resfințirea criptei cărturarului. Partener de pro-
iect – Mitropolia Bucovinei și Cernăuților.
27.05.2017 – Sesiunea ştiinţifică „Docu-
menta Bucovinae Historica” organizată de Insti-
tutul “Bucovina” al Academiei Române, în par-
teneriat cu Centrul Cultural Român „Eudoxiu
Hurmuzachi” din Cernăuţi. Sesiunea a cuprins
comunicări, referate şi prezentări de carte ale
cercetătorilor din Rădăuţi şi Cernăuţi. Lucrările
sesiunii s-au desfășurat în Sala de festivităţi a
Centrului Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi”.
23.06.2017 – Spectacol româno-ucrainean
“Dialogul inimilor”, cu participarea colecti-
velor folclorice Fetele din Bucovina (româ-
nesc) și Bucovineanca (ucrainean), Centrul
Cultural Români „Eudoxiu Hurmuzachi”, sala
„București”.
25.06.2017 – Cenaclul transfrontalier „Ma-
şina cu poeți”, ediția a VIII-a. Comuna Mahala,
Căminul Cultural.
06.09.2017 – Conferința “Cultură, spiri-
tualitate și identitate românească”, organiza-
tă în parteneriat cu Institutul Cultural Român.
Conferențiază: pr. conf. dr. Constantin Necula,
Arhiepiscopia Sibiului („Pedagogia poveștii”),
Vlad Cubreacov, expert în problematica mino-
rităţilor din spaţiul ex-sovietic („Statutul, rolul
şi funcţia limbii române în Ucraina. Legislaţie
şi practice”), dr. Eugen Patraş, vicepreşedinte
Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56),
al Centrului „Eudoxiu Hurmuzachi” („Reflecţii
asupra statutului minorităţilor naţionale în con-
text european”). Participă liderii ONG-urilor
românești din Cernăuți, oameni de cultură, scri-
itori, profesori, studenți.
27.09.2017 – Centrul Cultural Român “Eu-
doxiu Hurmuzachi” este pichetat de „Corpul
național” (extrema dreaptă ucraineană), imediat
după pichetarea Consulatului General al Româ-
niei la Cernăuți, și huiduit prin slogane de tipul
Moarte dușmanilor și Ține minte, străine, aici
stăpân e ucraineanul!
30.09.2017 – Conferința științifică internaţi-
onală „Bucovina şi bucovinenii în istorie”, cu
prilijul împlinirii a 25 de ani de la înființarea
Institutul “Bucovina” al Academiei Române
(Rădăuţi). Sala Festivă „București” a Centru-
lui Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”
(partener de proiect). Participă istoriografi, is-
torici literari, muzeografi, arheologi, membri
ai Academiei Române, universitari suceveni,
reprezentanți ai Bukowina-Institut din Augs-
burg, Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hur-
muzachi” din Cernăuţi, Muzeului Naţional al
Bucovinei, Institutului de Istorie al Academiei
de Ştiinţe din Moldova, arhivişti, cadre didac-
tice, oameni de cultură din Rădăuţi, Suceava,
Cernăuţi. Moderator: președintele Centrului,
Vasile Tărâţeanu, membru de onoare al Acade-
miei Române. Au mai participat dna Eleonora
Moldovan, Consul General al României la Cer-
năuţi, Serhji Osadciuk, Consul Onorific al Aus-
triei la Cernăuţi, Oleg Panciuc, fostul director
al Centrului de Studii Bucovinene de pe lângă
Universitatea din Cernăuţi.
09.10.2017 – Întâlnirea liderilor ONG-lor
românești (Vasile Tărâțeanu, Aurica Bojescu,
Conferința științifică internaţională „Bucovina şi bucovinenii în
istorie” din 30 septembrie 2017: (de șa stânga la dreapta) seniorul
Oleg Panciuc, fost director al Centrului de Studii Bucovinene de pe
lângă Universitatea din Cernăuţi, acad. Alexandrina Cernov, acad.
Vasile Tărâțeanu (Ucraina), dr. Ortfried Kotzian, director al Bukowina-
Institut, Augsburg (Germania), CȘ II dr. Marian Olaru, director al
Institutului „Bucovina” al Academiei Române, Rădăuți (România).
Foto: Nicolae HAUCA
2017 41
 Oglindă retrovizoare
Eugen Patraș, Vasile Bâcu) cu reprezentanții
OSCE, pe tema art.7 din noua Lege a Educației.
17.10.2017 - Pichetarea Administrației re-
gionale de Stat Cernăuți din inițiativa Centru-
lui Cultural Român, cu sprijinul altor ONG-
uri românești din Cernăuți. Protestatarii și-au
exprimat dezacordul față de art.7 din noua
Lege a Educației din Ucraina și au transmis
șefului administrației regionale, O.Fișciuk, și
președintelui Consiliului regional, Ion Mun-
tean, un protest scris spre a fi transmis către
președintele Petro Poroșenko.
18.11.2017 – Lansare de carte românească în
Sala „București”. Au fost prezentate volume-
le „Membrii Consiliului Naţional Român din
Bucovina, ales la Adunarea Constituantă din 27
octombrie 1918” de Dumitru Covalciuc (pre-
zentator Dragoş Olaru), „Societatea medicală
”Isidor Bodea” la 20 de ani de activitate” (pre-
zentator Ștefan Broască) şi „Triada literară Târ-
govişte-Chişinău-Cernăuţi” (prezentator Mir-
cea Lutic).
27.11.2017 – Ședință a Cenaclului literar
transfrontalier „Mașina cu poeți”. Cafeneaua
„București”. Lansări de carte (Cezar Straton,
Struțocămila, publicistică, Iași, 2015; Mircea
Nanu-Muntean, La crâșma lu’ Ilie. Zburătăcind
prin multivers, Editura Cygnus, 2017). Dragoș
Olaru a prezentat încă odată volumele lansate la
Centru în data de 18 noiembrie. Au citit versuri
Constantin Severin (Suceava), Mircea Lutic,
Vasile Tărâțeanu, Doina Bojescu (Cernăuți),
Maria Bojescu (Voloca), Elisabeta Selețchi
(Mahala) și proză satirică (Dorin Misichevici).
Criticul literar Ștefan Hostiuc, luând cuvântul
în final, a incitat spiritele, generând dezbateri
aprinse ( cu poetul Mircea Lutic, primarul Elena
Nandriș ș.a.) despre statutul și rolul formativ al
unui cenaclu literar.
Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hur-
muzachi” a participat, prin președintele Va-
sile Tărâțeanu, la mai multe mese rotunde,
simpozioane, conferințe, cenacluri, întruniri
din Cernăuți și din România: masă rotun-
dă „Eminescu în limbile lumii” (Biblioteca
Universităţii „Ştefan cel Mare” din Sucea-
va, 18.01.2017 și 23,06.2017); „Mașina cu
poeți” ( 29.01.2017, 26.03.2017, 28.05.2017
– Observatorul astronomic, Suceava) și 22.
07. 2017 - Ipotești, Lacul cu nuferi); Ziua
internațională a scriitorilor (Colegiul Peda-
gogic din Cernăuți); comemorare Grigore
Vieru (Gimnaziul „Alexandru cel Bun” din
Cernăuți, 16.02.2017); lansare de carte, Gri-
42 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56),
gore Crigan (Catedra de Filologie Română,
Universitatea Cernăuți, 10.05.2017); verni-
saj expoziție, (Muzeului etnografic regional
„Olga Kobîleanska” din Cernăuți, 15.06.2017);
Universitatea de vară „Izvorul Mureșului”
(17.08.2017); Conferinţă ştiinţifică (Univer-
sitatea din Bacău “Lucian Blaga, 09.11.2017 –
conferință despre Legea Educației din Ucraina
și efectele ei asuprea comunității românești);
festivalul „Vasile Levițchi” (Carapciu pe Siret,
11.11.2017). Cu participarea activă a Centrului
s-au organizat spectacole la Cernăuți: de Ziua
Unirii Principatelor (cu interpretul transilvă-
nean Cătălin Haşa şi orchestra – 24.01.2017)
și Gala cântecului popular din cadrul serii de-
dicate românilor de pretutindeni şi prilejuită de
lansarea albumului ”S-a strâns lumea pe imaş”
a îndrăgitului interpret bucovinean Ilie Caraş,
originar din Ropcea, regiunea Cernăuți (Teatrul
Academic – 04.06.2017).
De asemenea, din inițiativa Centrului Cultu-
ral Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți
și prin bunăvoința conducerii editurii „Huma-
nitas” din București (director general Lidia
Bodea, bucovineancă de origine) și a îngriji-
torului de carte, dr. Gheorghe Nandriș din Si-
biu, cu suportul financiar al primăriei Mahala,
regiunea Cernăuți (primar Elena Nandriș), și al
vicepreședintelui Centrului „Eudoxiu Hurmu-
zachi”, dr. Eugen Patraș, la Tipografia „Druk
Art” din capitala Bucovinei s-a tipărit o nouă
ediție a volumului „Amintiri din viață. 20 de
ani în Siberia” de Anița Nandriș-Cudla, care va
fi lansat în a doua jumătate a lunii decembrie
2017, la Centrul „Eudoxiu Hurmuzachi” din
Cernăuți și la baștina autoarei, satul Mahala din
raionul Noua Suliță.
Lansare de carte la 18 noiembrie 2017: (de la stânga la dreapta)
Dumitru Covalciuc (își prezintă cartea), Dragoș Olaru, Vasile
Tărâțeanu și Marin Gherman. Foto: Nicolae HAUCA
2017
 Eveniment editorial
Despre calendare
și almanahuri românești din Bucovina,
într-o lucrare de referință
L a 30 iulie 2017, la Centrul Cultural
Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din
Cernăuți a avut loc lansarea volumului sem-
nat de Vasile I. Schipor, cercetător științific
gradul II la Institutul „Bucovina” al Academiei
Române, cu sediul în Rădăuți, Calendare şi al-
manahuri româneşti din Bucovina (1811–1918).
Contribuţia lor la propăşirea cultural‑naţională
a românilor bucovineni, Cuvânt-înainte de dr.
Mihai-Ştefan Ceauşu, cercetător științific gr.
I, Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iași al
Academiei Române, Iaşi, Editura Universităţii
„Alexandru Ioan Cuza”, Seria „Documenta”,
2016, 794 p. Cu bucurie prezentăm această lu-
crare de referință cititorului român din partea de
nord a Țării Fagilor.
Calendarele şi almanahurile româneşti din
Bucovina au o vechime de peste două secole.
Problematica acestora nu s-a bucurat, însă, de
cercetări sistematice. Pornind de la această re-
alitate, lucrarea semnată de Vasile I. Schipor,
valorifică o activitate de cercetare ştiinţifică de
peste un deceniu, înscriindu-se în programul de
activitate al Institutului „Bucovina” al Acade-
miei Române.
Metode de cercetare și ipoteze de lucru
Pe baza cercetării bibliografiei româneşti a
calendarului şi a materia­lului dintr‑un număr
important de calendare şi almanahuri‑titlu, cu
inte­res pentru literatură, existente în arhive,
colecţii particulare şi biblioteci publice din
Bucureşti, Iaşi, Suceava şi Rădăuţi, autorul
prezintă un istoric al acestui gen de publi­caţii
periodice, în relaţie cu „schimbarea dispoziţiei
sufleteşti a români­lor” din Bucovina, proces
survenit după evenimentele anului 1848, pro-
gramul asumat, redactori şi colaboratori, pro-
Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56),
Vasile DIACON
blematica stu­diilor
şi articolelor pub-
licate, de‑a lungul
vremii, în paginile
acestora, difuzarea
lite­raturii originale,
deschiderea faţă de
literatura universală
şi patrimoniul sim-
bolic european al
epocii, precum şi ro-
lul pe care l‑au avut
calendarele şi alma­
nahurile româneşti
din Bucovina, într‑un context cultural mai larg,
până târziu, în preajma anului 1918, dar şi într‑o
viguroasă tradiţie locală, continuată cu strălucire
în perioada interbelică a veacului trecut şi redes­
coperită de către românii din regiunea Cernăuţi
după evenimentele din 1989.
Preocupat de metodologia ştiinţelor
comunicării, autorul, secretar de redacţie al
periodicului academic „Analele Bucovinei”
(din 1994 şi până în prezent), îşi stabileşte un
set de ipoteze de lucru, cercetează în amănunt
fiecare calendar şi almanah descoperit în fon-
durile investigate, insistând asupra procesului
prin care, circulând în lumea satelor şi oraşelor
Bucovinei de altădată, aceste „bunuri simbol-
ice”, majoritatea apărute sub egidă religioasă,
se transformă în adevărate manuale ori cărţi de
înţelepciune, îndeplinind funcţii distincte, sur-
prinse într-un proces lent şi îndelungat de mod-
ernizare a societăţii. Funcţiile evidenţiate, prin
recursul consecvent la o diversitate de metode
(observaţia, metoda comparativ-istorică, anal-
iza inductivă, cantitativă şi calitativă, sinteza,
studiul de caz, critica filologică şi textuală) sur-
prind, totodată, emanciparea omului din Buco-
2017 43
 Eveniment editorial
vina vremii: funcţia cvasi-rituală şi formativ-
sapienţială (a „bunului creştin”, a „bunului
cetăţean” şi a „bunului român”); funcţia evoca-
toare a faptelor din istoria neamului românesc şi
a umanităţii, funcţia comemorativ-identitară, cu
rol în cultivarea memoriei sociale a românilor
bucovineni; funcţia educativă şi pragmatică,
prin referire frecventă la modele (intelectuale,
profesionale, cetăţeneşti) şi promovarea vieţii
practice (meserii, comerţ, industrie casnică).
Economia lucrării
Lucrarea are patru capitole.
Capitolul I, Calendare şi almanahuri în
spaţiul românesc, este consacrat prezentării
calendarului şi almanahului în spaţiul româ-
nesc până la 1918. Sunt evidenţiate aici princi-
palele perioade din istoricul genului, programul
general al calendarului românesc, care îşi pro-
pune statornic să întărească în popor conştiinţa
naţională, să cultive sentimentele morale şi
să înmulţească, în armonie cu mersul vremii,
cunoştinţele utile. Totodată sunt urmărite aici,
în cele cinci subcapitole, „constantele” calen-
daristicii noastre de până la 1918: pledoaria
pentru viaţa practică, educaţia poporului şi
emanciparea ţării, promovarea limbii române,
stimularea gustului pentru lectură, cultivarea şi
difuzarea literaturii române, culegerea folclo-
rului românesc, păstrarea portului naţional, a
tradiţiilor şi a obiceiurilor strămoşeşti, păstrarea
credinţei, prin cultivarea virtuţilor, într‑o ped-
agogie a coexistenţei paşnice, consolidarea
unităţii sufleteşti şi culturale a românilor de pre-
tutindeni.
Două dintre subcapitolele sunt studii de caz,
ilustrând aspiraţiile societăţii româneşti din
Principatele Române de la mijlocul secolului al
XIX‑lea, emanciparea limbii române, precum şi
procesul de consolidare a conştiinţei culturale a
românilor din toate provinciile noastre istorice
în deceniul al nouălea al acestui secol.
Capitolul al II‑lea, Calendare şi almana-
huri româneşti din Bucovina (1811–1918),
abordează mai multe aspecte: originea şi
evoluţia calendarului românesc din acest spaţiu
cultural, influenţele exercitate asupra sa, ro-
lul cultural al calen­darelor şi almanahurilor
româneşti din Bucovina până la Unire, interesul
pentru folclor manifestat în paginile acestor pe-
44 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56),
Autorul cărții, CS II dr. Vasile I. Schipor, ținând o comunicare
riodice anuale, prezenţa scriito­rilor din celelalte
provincii româneşti şi contribuţia lor la promo­
varea şi consolidarea identităţii naţionale. Tot
aici, lucrarea prezintă cabinetele de lectură, ca
forme moderne de asociativitate, preocupările
pentru instituţio­nalizarea unei centrale a cabine-
telor de lectură din Bucovina, în deceniul al doi-
lea din secolul al XX‑lea, modul în care calen-
darul şi almanahul românesc reflectă problema
feminismului. Reţine, de asemenea, atenţia în
cadrul acestui capitol un studiu de caz ilustrativ:
calendarul şi ziarul românesc din Bucovina la
mijlocul secolului al XIX‑lea (1848–1850).
Capitolul al III‑lea, Calendare şi almanahuri
româneşti din Bucovina (1811–1918). Prosopo-
grafii, reuneşte un număr de nouă descrieri bib-
liografice: 1) „Calendariu pentru Bucovina pe
anul 1841…, carele este an de rănd cu 365 [de]
zile”; 2) „Călindariu pe anul ordinariu 1882”.
Redactat de Ion I. Bumbac; 3) „Călendariul pe
anul bisect 1888. Redigeat de Societatea «Aca-
demia ortodoxă pentru literatură, retorică şi
musică bisericească în Seminariul Archidiec-
esan din Cernăuţi»”; 4) „Călindariul poporului
bucovinean pe anul ordinar 1910”; 5) „Calen­
darul copiilor pe anul 1913”; 6) „Calendarul
Societăţii pentru cultura şi lite­­ratura română în
Bucovina pe anul 1914”; 7) „Calendarul popor-
ului pe anul ordinar 1915”; 8) „Almanach jubi-
lar «Academia ortodoxă» 1884–1909”; 9) „Al-
2017
 Eveniment editorial
manach literar pe anul 1903”.
Capitolul al IV‑lea, Redactori şi colaboratori
ai calendarelor şi alma­nahurilor româneşti din
Bucovina (până la 1918), cuprinde patru sub­
capitole. Un subcapitol distinct este consacrat
unor colaboratori din România şi din celelalte
provincii istorice ale vremii ai calendarelor şi ai
almanahurilor din Bucovina, în perioada 1841–
1918. Prin fişierele biobibliografice întocmite,
ilustrând bogate lecturi şi relecturi critice, lu-
crarea aduce la zi informaţia biblio­grafică, aco-
perind lacune, corectând mai cu seamă date
şi erori biobibliografice, apro­piind discursul
de perspective noi de înţelegere a istoriei cul-
turii din Bucovina, perspective despovărate
de stereotipuri şi clişee, dincolo de un veac de
interpretări ce au omis frecvent toposul mul-
ticultural, confluenţele şi dialogul competitiv
între culturi, în acest spaţiu marcat dramatic de
istorie în secolul al XX‑lea.
Fişierele din acest capitol respectă for-
matul impus, mai cu seamă după anul 1980, de
exigenţele lucrărilor de specialitate: dicţionare
biobibliografice, enciclopedii, lexicoane. Or-
dinea în care sunt consemnaţi redactorii şi
cola­boratorii calen­darelor şi ai almanahurilor
româneşti din Bucovina (1811–1918) este, în
prin­cipal, cea cronologică. Cu toate inconve-
nientele, organizarea subcapitolelor ilustrează,
totodată, principalele etape din evoluţia aces-
tor periodice româneşti: perioada începuturi-
lor (1811–1873), perioada dezvoltării calen­­
darului românesc din Bucovina (1874–1895),
cea de înflorire a speciei (1896–1918), precum
şi carac­teristici ale discursului (limbă, program,
structură / format, selecţia mate­rialelor, publici-
tate etc.).
Cele patru mari capitole ale lucrării sunt ur-
mate de un subcapitol distinct: Calendarul şi al-
manahul românesc din Bucovina după 1918. O
privire generală, necesar pentru a încadra tema
cercetată în istoria literară, dar şi într‑un capi-
tol de istorie a culturii româneşti repre­zentativ
pentru ceea ce Alexandru Dima, membru core-
spondent al Academiei Române, numeşte „lo-
calismul creator”, concept care exprimă capa­
citatea provinciei (provinciilor) de a crea valori
culturale, de a genera cultură.
Lucrarea Calendare şi almanahuri româneşti
din Bucovina (1811–1918). Contribuţia lor la
propăşirea cultural‑naţională a românilor bu-
Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56),
covineni prezintă, în continuare, Concluzii, Bib-
liografie, un rezumat în limba engleză şi un In-
dice de nume. În corpul iconografic, distribuit,
sub formă de planşe, la sfârşitul capitolelor I,
II şi IV, sunt incluse reproduceri diverse: gra-
vuri, lito­grafii, desene, fotografii, precum şi
excerpte din calendarele şi almanahurile buco­­
vinene cercetate: coperţi exterioare, pagini de
gardă, facsimile diferite (studii, articole, poezie,
proză, folclor, materiale publicitare) şi pagini
cu frontis­picii. Reproducerile de la sfârşitul
capitolului IV ilustrează, sub raport tematic
şi stilistic, unitatea în diversitate a discursului
publicitar din Belle Époque (1884–1914), Bu-
covina situându-se, şi din acest punct de ve-
dere , împreună cu celelalte provincii istorice
româneşti, într-un spaţiu al europenităţii, în care
circulă idei, motive şi sugestii pentru forme pro-
prii de exprimare. Toate acestea ilustrează, în
acelaşi timp, într‑o selecţie limitată de econo-
mia lucrării, importanţa calen­darelor şi almana-
hurilor româneşti din Bucovina acestei perioade
pentru varii discipline: istorie, istorie literară,
istoria limbii române, etnografie, folcloristică
etc. şi prefigurează forme noi de valorificare
deplină în viitor: album, cronică în cuvinte şi
imagini etc.
Concluzii și aprecieri
Adresându-se nu doar specialiştilor, ci şi
unui public mai larg, inclusiv din comunităţile
româneşti din jurul ţării, lucrarea se distinge,
potrivit referatelor de susţinere, prin „seriozi-
tatea investigaţiei de durată lungă”, „limpezi-
mea privirii analitice” şi „aparatul critic impre-
sionant”, acribia şi pasiunea autorului pentru
tema de cercetare, fiind rodul unei solide forma-
ţii profesionale şi al unei „familiarizări depline
cu almanahurile şi calendarele bucovinene”, „o
foarte frumoasă realizare”, atractivă şi incitantă
într-un domeniu mai puţin frecventat de specia-
lişti autentici, situându-se la înălţimea exigen-
ţelor academice, printr-un „sporit coeficient de
originalitate” (Dumitru Vitcu, 2014; Andi Mi-
halache, Ana-Maria Minuț, 2016; Mihai-Ștefan
Ceaușu, 2016), reprezentând, în același timp, un
eveniment editorial de excepție în spațiul lite-
rar bucovinean, menit a contribui la progresul
cercetărilor interdisciplinare şi la îmbogăţirea
istoriografiei de profil.
2017 45
 Reviste cernăutene
„Junimea literară”,
revista scriitorilor din
Bucovina interbelică (IV)
Primii ani postbelici. Leca Morariu,
secretar de redacție
P rimii ani de după război au fost de rea-
comodare la noile realităţi. Mai mult,
pierderile înregistrate de revistă sunt grave şi
extrem de dureroase. La 15 iulie 1920 trecea
la cele veşnice George Tofan. Şi aceasta nu
era singura dispariţie tragică. În primul număr
pe 1923, Constantin Loghin, trimitea lacrimile
celor vii „pe urma acelora cari nu mai sânt în
mijlocul nostru”, pe care războiul sau boala i-au
răpit lumii terestre: Vasile Bumbac (27 februa-
rie 1918), T.V. Ştefanelli (23 iulie 1920), Ion
Grămadă (erou la Cireşoaia, la 27 august 1917),
Sever Beuca Costineanu (14 martie 1922).
Crezul noii reviste nu avea să se schimbe. Bucu-
rându-se de un colectiv nou, înviorat prin prezenţa
lui Leca Morariu ca secretar de redacţie, „Junimea
literară”, prin pana directorului său, I. Nistor, avea
să-şi păstreze direcţia enunţată cu aproape două-
zeci de ani în urmă, în 1904. Cu un singur amenda-
ment: „Voim să fim organul de legătură sufletească
şi intelectuală între periferie şi centru, străduindu-
ne să răspândim aici cultura românească şi să o îm-
bogăţim cu producţiunile noastre literare”.
Reapariţia revistei se va bucura de sprijinul
scriitorilor din întregul spaţiu românesc, Ion
Nistor primind multe semnale în acest sens.
Într-o scrisoare din 1923, Ion Nistor era gratulat
de Ion Alexandru Brătescu-Voineşti, cu urmă-
toarele cuvinte: „Cu o vie mulţumire primesc
vestea hotărârii dumitale de a reînvia „Junimea
literară”, care, după zece ani de spornică şi rod-
nică viaţă a fost ucisă de războiul european. Cu
multă măgulire primesc propunerea de a mă nu-
măra printre colaboratorii ei şi regretând că nu
am deocamdată nici o bucată gata pentru primul
număr al „Junimii”, îţi trimit din adâncul inimii
urarea: Vivat crescat floreat”.
Viața culturală a Bucovinei șe înviorează
Revista interbelică surprinde ritmul dinamic
46 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56),
Alis NICULICĂ
al vieţii culturale din judeţele Bucovinei care,
de această dată, erau parte a României întregite.
Locul lui George Tofan şi Gh. Codreanu (atenţi
observatori şi comentatori ai evenimentelor, ga-
zetelor şi cărţilor apărute în spaţiul românesc
înainte de război) la Cronică, va fi luat, de-a
lungul celor două decenii de libertate, de Leca
Morariu, Gr. Nandriş, Vasile Grecu, Traian
Chelariu, Mircea Streinul ş.a., cărora le va re-
veni rolul de a consemna, în pilule scurte, ceea
ce Leca Morariu numea cu mândrie „Vioaie
viaţă culturală” a Bucovinei. Semnatarii noilor
rubrici Răbojul cărţilor şi Plivind… consem-
nează, de multe ori cu ochi necruţător de critic,
ceea ce se publică în România, dar şi în afara ei,
opere care au legătură cu spaţiul cultural româ-
nesc. Remarcăm, de asemenea, o sporire a nu-
mărului de articole, note, semnalări referitoare
la viaţa şi opera lui Mihai Eminescu, Ion Crean-
gă, Iraclie şi Ciprian Porumbescu, personalităţi
de suflet ale lui Leca Morariu. De altfel, Leca
Morariu avea să editeze şi Buletinul „Mihai
Eminescu” (1930-1944), cu studii referitoare la
marele poet român şi la prietenul său drag, Ion
Creangă şi trudea de zor la o lucrare monumen-
tală ce se dorea exhaustivă, referitoare la Iraclie
şi Ciprian Porumbescu. Din păcate, aceasta nu
a mai fost finalizată şi a rămas la stadiul de ma-
nuscris la moartea sa, întâmplată în 19631.
Începând cu numerele 5-6 din mai-iunie
1924, revista se îmbogăţeşte cu un Supliment in-
titulat: Bibliotecile noastre. Buletin Bibliografic.
În primul număr, Leca Morariu justifică această
apariţie, „singulară în felul ei la noi”: „În desă-
vârşita sărăcie a bibliotecilor noastre întâmpi-
năm de atâtea ori piedici cari ne stăvilesc munca,
oprind-o uneori chiar în loc, încât ne-am hotărât
să pornim războiu şi împotriva acestui vajnic
cumpenitor inconvenient. Ne-om strădui deci să
fim catalogul public al uitatelor noastre rafturi
de cărţi, semnalând ori unde ar fi ea cartea rară,
cartea veche. […] Cu ochii în patru vom fi când
2017
 Reviste cernăutene
vom adulmeca manuscrise, hrizoave iproci”. Şi
primele sugestii bibliografice (periodice, bele-
tristică) vin de la Biblioteca centrală (Casa Naţi-
onală) de la Suceava, unde era bibliotecar profe-
sorul Cornel Sorocean. În 1928, când „Junimea
Literară” a apărut în doar 3 numere (1-3, 4-6 şi
7-12) acest supliment dispare.
În 1924, revizorul şcolar Ilie Doboş-Boca,
în urma inspecţiilor făcute la şcolile primare
din Bucovina, decide să le aboneze pe toate la
„Junimea Literară”, după ce a constatat, pe de o
parte, „dorul arzător” al cadrelor didactice „de
a se perfecţiona şi a fi la curent cu noutăţile pe-
dagogice, literare, ştiinţifice etc.” şi, pe de altă
parte, lipsa de mijloace financiare care împie-
dică „majoritatea corpului didactic primar” de
a-şi procura revista, fiind deci privată de „plăce-
rea de a ceti o revistă literară mai de seamă pen-
tru a se înviora şi inspira şi a-şi completa zestrea
cu cele necesare pentru înalta sa misiune”2.
Ion Nistor, singur pe frontispiciu
Numărul triplu, nr. 1-3, ianuarie-martie
1925, este unicul care îl menţionează ca secre-
tar de redacţie pe Vlad Paşchivschi, la cererea
expresă a profesorului universitar Leca Morariu
care avea nevoie urgentă de un ajutor: „La Nis-
tor m-am opintit din răsputeri să ies din redacţia
«J.Lit.». Am izbutit numai atât că în loc de un
secretar de redacţie vor fi acum 2 secretari de
redacţie: L.M. şi V. Paşchivschi. Lucrul să fie
deci împărţit”3. În rubrica De ale Administraţi-
ei, Vlad Paşchivschi prezintă un raport asupra
situaţiei revistei: numărul de abonaţi (persoane
fizice şi instituţii), împărţiţi pe profesii, provin-
cii istorice, exemplarele distribuite colaborato-
rilor, la schimb, oferite gratuit. După un calcul
final se constată că „Revista se expediază […]
în 1070 exemplare” dintre care, cu abonament
întreg, 584 în Bucovina, 112 în Vechiul Regat,
24 în Basarabia, 16 în Ardeal, 126 cu abona-
ment redus elevilor şi studenţilor şi, gratuit co-
laboratorilor sau la schimb, altor reviste.
Din 1928 revista nu-l mai menţionează pe
Leca Morariu în funcţia de secretar de redacţie,
I. Nistor rămânând singur pe frontispiciul re-
vistei, în calitate de director. În editorialul din
primul număr triplu pe anul 1933, Se întrevăd
zorile, I. Nistor făcea o scurtă informare la cei
aproape 30 de ani de la primul număr din „Juni-
mea Literară”, când „Sprinteni şi plini de încre-
dere porneam atuncia la drum fără să ne fi dat
seama de greutăţile ce trebuia să le întâmpinăm
în cale”4. Istoricul observă cu încântare faptul că
în jurul „Junimii Literare” s-a strâns „un frumos
Mesager bucovinean, Anul XIV, nr.4 (56),
mănunchiu de tineri de talent şi însufleţire, care
cearcă să se afirme pe terenul literar”.
În anii marii depresiuni economice internaţi-
onale, se observă dificultăţi în tipărirea revistei.
Astfel au existat situaţii în care au fost alăturate
6 numere într-unul singur, iar ultimele 3 luni din
1933 şi primele 6 din 1934 au apărut într-un sin-
gur număr.
Din 1935 situaţia va reveni, pentru scurt timp,
la normalul de dinainte de război, apărând, în
măsura posibilităţilor, lunar, având de această
dată titulatura de „Revistă de literatură, critică
şi artă”. În anul 1937 redacţia tipăreşte numai
Nr. 1-9, iar pentru anii 1938 şi 1939 este publi-
cat câte un număr unic care cuprinde toate cele
12 luni.
O scurtă statistică a titlurilor
În paginile revistei au fost publicate 870 de
poezii ale scriitorilor români (81 bucovineni şi
61 din restul spaţiului românesc), 91 ale poeţi-
lor străini, 64 epigrame, 165 de texte româneşti
în proză (povestiri, nuvele, schiţe, fragmente
de roman) (37 autori bucovineni şi 28 din alte
zone) şi 54 traduceri din literatura universală,
un poem dramatic, o comedie, o feerie, patru
piese dramatice aparţinând scriitorilor români,
precum şi cinci traduceri din dramaturgia uni-
versală, 36 editoriale, 47 de texte în proză cu ca-
racter memorialistic, un interviu (cu E. Ar. Za-
haria), 67 de conferinţe şi discursuri festive, în
jur de o mie de studii şi articole de critică şi is-
torie literară română şi peste 70 de studii şi arti-
cole de critică şi istorie literară universală, patru
studii de folclor, 68 de poezii populare, doine,
balade şi cimilituri ale românilor bucovineni,
17 legende şi poveşti ale românilor bucovineni,
şapte ale istro-românilor, patru traduceri din po-
veştile altor popoare; 68 de studii referitoare la
istoria Bucovinei, 35 la istoria românilor şi trei
la istoria universală, 11 studii de filosofie, 11 de
muzicologie, 10 de biologie, patru de medicină,
două de geografie, două studii privitoare la viaţa
politică, 121 de necrologuri şi comemorări, 523
de fotografii şi reproduceri, din care 261 foto-
grafii ale personalităţilor române, 85 fotografii
ale unor monumente de artă şi arhitectură reli-
gioasă şi 70 de reproduceri din arta plastică şi
sculptură.
După 30 de ani. Un bilanț de Ion Nistor
Ion Nistor a încurajat scrisul românesc din
Bucovina, principalii colaboratori ai revistei
„Junimea literară” fiind preponderent ai pro-
vinciei. Poate şi din această cauză, revista nu a
2017 47
 Reviste cernăutene
reuşit să depăşească un caracter provincial, în
ciuda numărului destul de mare de colaboratori
din toată ţara. În cei aproape 30 de ani de exis-
tenţă, revista a reuşit să strângă în jurul său cele
mai importante nume ale scrisului din Bucovi-
na. În paginile ei au debutat: Victor Morariu, Li-
viu Marian, Vasile Loichiţă, George Nimigean,
Vasile I. Posteucă, Neculai Roşca, Mircea Stre-
inul, Traian Chelariu. Tinerii scriitori grupaţi în
jurul revistei au înfiinţat Cercul „Junimii Lite-
rare”. Numerele revistei erau atent analizate,
unele lăudate, altele, pe bună dreptate, criticate
de colaboratori fideli ai revistei, totul numai cu
dorinţa sinceră de a întări „rândurile în jurul re-
vistei noastre”, care trebuie să fie privită ca „o
manifestare bucovineană românească de reală
valoare culturală” 5. O viitoare istorie a literatu-
rii române în Bucovina va merge obligatoriu pe
firul revistei „Junimea Literară”, singura care
surprinde cel mai fidel evoluţia scrisului româ-
nesc în Bucovina până la 1939.
La împlinirea a 30 de ani de la apariţia revis-
tei, Ion I. Nistor avea să constate cu mulţumi-
re: „Înfăptuirea idealurilor mari şi generoase nu
aparţin unei singure generaţii, ci ea se săvârşeş-
te treptat de generaţiile ce se perindă una după
alta ca şi undele apelor curgătoare.
Ion I. Nistor a semnat în „Junimea Literară”
17 editoriale, 36 de cronici, recenzii, note criti-
ce, 16 conferinţe şi discursuri festive, nouă stu-
dii referitoare la istoria Bucovinei şi 21 la istoria
48 Mesager bucovinean, Anul XIV, nr. 4 (56),
românilor, 10 articole referitoare la evenimente
şi manifestări cultural-artistice din Bucovina,
trei poezii, trei corespondenţe, trei articole geo-
grafice, unul cu caracter politic, o notă de călă-
torie (la Trieste), 14 necrologuri şi comemorări.
În paginile revistei i-au fost consacrate lui Ion
Nistor şase prezentări ale cărţilor sale, trei co-
mentarii pe baza unor discursuri sau acţiuni ale
sale şi apare în doar două fotografii.
Încheiem această scurtă expunere cu mărtu-
risirea lui E. Ar. Zaharia, dintr-o scrisoare adre-
sată lui Ion Nistor, în ianuarie 1936, despre rolul
jucat în epocă de „Junimea Literară”: „Sufletul
meu e în acest moment copleşit de recunoştinţa
ce vă datoresc pe de-antregul Dv. că dacă umi-
lul subscriitor al acestor rânduri este astăzi cine-
va –, aceasta se datoreşte acelei minunate şcoli
care a fost cercul „Junimii Literare”, unde încă
devreme m-am format şi am ajuns în stăpânirea
unui stil propriu”6.
Note
1. Lucrarea este în curs de pregătire pentru tipar, prin grija doamnei
Maria Olar, preşedinta Fundaţiei Culturale „Leca Morariu”.
2. „Junimea Literară”, an XIII, nr. 7-8, iulie-august 1924, p. 390-
391.
3. Leca Morariu, Jurnal. Manuscris. Caietul IV/1925, aflat în Arhiva
Fundaţiei „Leca Morariu”.
4. Ion I. Nistor, Se întrevăd zorile. În: „Junimea Literară”, an XXII, No.
1-3, Ianuarie-Martie 1933, p. 3.
5. Vezi paginile din jurnalul lui Traian Chelariu, Zilele şi umbra mea,
vol. I-II. Ediţie şi prefaţă de Mircea A. Diaconu, Bucureşti, Editura
Ideea Europeană, 2007.
6. Din arhivele cernăuţene: Scrisori către Ion Nistor. Ediţie îngrijită,
studiu introductiv, note, comentarii, anexe Doina-Iozefina Iavni.
Suceava, Editura Universităţii „Ştefan cel Mare”, 2012.
2017