Imaginarul politic si formarea identităților europene

Rolul mitul istoric în contextul actualelor evenimente din Ucraina?

Formarea identităților naționale reprezintă un proces complex, expresia contopirii

elementelor raționale cu elementele ce țin de imaginarul politic. La conturarea acestei identități
contribuie o serie de factori, mult mai profunzi decât succesiunea evenimentelor istorice,
depășind cu mult simplitatea ordinii cronologice. Așadar, esențial pentru acest proces este
modalitatea în care atitudinile, conduitele, credințele și obieceiurile unei comunități își pun
amprenta asupra modului în care aceasta se percepe. Miturile istorice se încadrează între acești
factori esențiali, jucând un rol important asupra modalității în care o comunitate se autodefinește
sau se autoidentifică. Din punctul meu de vedere, aceste conduite, credințe, mituri, reprezintă un
aport subiectiv la formarea identităților naționale, care pot fi cu greu contestate, întrucât s-au
conturat într-un timp îndelungat și s-au imprimat în conștiința colectivă. Atunci când sunt
contestate, pot reprezenta factori generatori ai conflictelor, așa cum se întâmplă și în contextul
actualelor evenimente din Ucraina.

În această situație, mitul istoric caracteristic poporului rus, mai precis forma de
reprezentare a trecutului colectiv, nu coincide cu viziunea ucrainiană în această materie.

Divergențele dintre aceste viziuni sunt greu de influențat, așa cum am menționat anterior,
având în vedere că Rusia neagă identitatea Ucrainei, văzând-o din punct de vedere istoric ca o
prelugire a sa, lipsită de elemente distinctive, de limbă, origine, credințe și obiceiuri proprii. La
polul opus, Ucraina se consideră un popor aparte, cu limbă și istorie diferite.

Din punctul de vedere al poporului rus, asemănările dintre Rusia și Ucraina sunt indicatori
ai faptului că cele două sunt la baza o singură comunitate, un singur popor. La origini, cele două
sunt unite prin limbă, rusa veche vorbită atât în Rusia, cât și în Ucraina. Evenimentele din istoria
lor comună contribuie și întăresc această viziune, la fel ca identitatea ortodoxă. Și din punct de
vedere geografic, Rusia consideră teritoriul său și pe cel al Ucrainei ca un întreg, motivând prin
faptul că în limba rusă, cuvântul ce se traduce prin „ periferie ” se aseamănă foarte mult cu
numele țării. Conform acestei teorii, ucrainenii reprezentau acele persoane răspunzătoare de
păzirea graniței, a periferiei.

Contrar acestei viziuni, Ucraina consideră diferențele dintre popoare ca fiind unele
evidente, justificând cu evenimente istorice, povești din folclor, obiceiuri și practici ce o
diferențiază de Rusia și subliniază identitatea națională.

Așadar, pe lângă rațiunile de oridin politic și economic, mitul istoric reprezintă un factor
determinant în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina. Acest eveniment subliniază ideea de
identitate națională și de imaginar politic, reprezentând modalitatea perfectă de a întelege
imapctul avut de modalitatea în care o comunitate se percepe, se autoidentifică și se
autodefinește.

Factori precum limba, religia, etnia, regiunea susțin aparteneța la un popor, deci
reprezintă indicatori ai idenitității naționale. În sprijinul acesteia și pentru a sublinia diferențele
dintre popoare, limba vorbită a fost considerată un factor important pentru evidențierea
diferențelor. Limba rusă și cea ucraineană reprezintă o controversă în contextul actual dintre
Rusia și Ucraina, având în vedere faptul că din punct de vedere al poporului rus, asemănările
dintre limbile vorbite reprezintă un indicator al faptului că cele două sunt la baza o singură
comunitate, un singur popor. La origini, cele două sunt unite prin limbă, rusa veche vorbită atât în
Rusia, cât și în Ucraina. La polul opus, Ucraina nu se identifică cu această viziune, considerând
limba și poporul ucrainean total diferite de cel rus. In urma unor sondaje ce au în centrul lor
raportul dintre limba rusă și cea ucraineană, se poate spune ca în contextul războiului actual,
factorul lingvistic confirmă și în același timp contrazice identitatea națională în epoca modernă.

O primă întrebare din cadrul sondajului clarifică statutul pe care ar trebui să-l aibă limba
rusă în Ucraina. Contrar așteptărilor, majoritatea persoanelor ce au răspuns la acest sondaj
consideră că limba rusă ar trebui fie considerată a doua limbă în cadrul statului, fie pusă pe
poziție de egalitate, având în vedere că multi cetățeni ucraineni o vorbesc.

În strânsă legătură cu această intrebare se află evenimentele relativ recente din Ucraina,
când numele străzilor ce aminteau de legătura Rusia-Ucraina au fost schimbate cu unele fără
influență rusă. Întrebate despre această situație, persoanele ce au participat la sondaj au răspuns
următoarele lucruri :
 -doar 10 % dintre respondenți susțin cu tărie acest demers, considerându-l esențial pentru
susținerea identității naționale;

- majoritatea respondenților consideră demersul ca fiind unul irelevant;

Un alt sondaj, tot în legătură cu legătura dintre popor și limba, se axează pe următoarea
chestiune : gradul în care un popor este caracterizat și identificat de limba vorbită.

- o treime dintre respondenți consideră limba ucraineană ca parte din identitatea lor

- 29% dintre respondenți consideră că acest aspect nu este unul relevant

- restul respondenților consideră limba doar un mod de comunicare și nu văd o latură mai
profundă a acestei probleme

În conluzie, desi Ucraina considera ca limba e un element ce o caracterizeaza si o

diferențiaza de Rusia, În epoca modernă cetățenii nu pun atat de mult accent pe acest lucru, unii
îmbrățisează ideea existenței ambelor limbi, fiind incontestabil faptul că pe teritoriul Ucrainei
sunt si vorbitori de limbă rusa. Așadar, este dificil de a spune faptul că Ucraina se poate folosi
de limba vorbită pentru a susține identitatea națională, in contextul in care pe teritoriul său există
cetateni ce comunică în limba rusă. Sub acest aspect limba vorbită reprezintă atât un indicator, cât
si o controversă.