Povestea iei româneşti, de la cultura Cucuteni la coperta revistei Vogue:

simbolurile magice care fereau purtătorul de rele

Ia românească, simbol al identităţii naţionale, are o istorie veche care se împleteşte cu istoria
neamului românesc. Cămaşa tradiţională a ţărăncilor românce a ajuns piesă de rezistenţă a colecţiilor
marilor designeri şi a fost imortalizată de pictori celebri.
Cea mai reprezentativă piesă a costumului popular românesc, ia are o istorie veche de milenii care
se împleşte cu istoria poporului român. Prima piesă vestimentară a românilor din vremurile trecute este în
continuare emblema straiului românesc, deşi de-a lungul timpului a suferit numeroase modificări. De la
cămaşa ţărănească purtată de româncele din veacurile trecute până la piesa vestimentară prezentă, astăzi,
pe podiumurile de modă în prezentările marilor designeri, ia românească a străbătut un drum lung.
Nu există date clare despre anul apariţiei iei în istoria poporului român.
După etimologia cuvântuli ”ie”, denumirea cămăşii tradiţionale româneşti se trage din latinescul
"tunicae lineae", ceea ce însemna tunică subţire purtată direct pe piele. Denumirea de ”camisa” legată de
portul popular românesc apare în documentele istorice încă din secolul al VI-a lea. Se spune însă că
povestea iei este mai veche de atât şi începuturile cămăşii identificată astăzi cu neamul românesc vin din
perioada ceramicii Cucuteni.
Potrivit istoricilor, însemnele culturii Cucuteni, o cultură veche de şase milenii, amintesc de ia
românească şi acest lucru ar putea fi o dovadă că populaţia care a creat cultura Cucuteni a purtat cămaşa
tradiţională. Însemnele bogat colorate şi în forme variate de pe cămaşa tradiţională au avut, în trecut, mai
mult decât o semnificaţie estetică. Cămaşa era plină de simboluri magice menite să ferească purtătorul de
spiritele rele sau farmece.
Fie că era confecţionată din pânză de in sau de cânepă, din borangic sau mătase, semnul central al
cămăşii a fost întotdeauna crucea. Era croită dintr-o singură bucată de pânză, având o deschizătură în
partea de sus.
În trecut, iile făceau parte din costumul de nuntă al românilor. Cămăşile purtate apoi de femeile
măritate se deosebeau de cele purtate de tinerele necăsătorite. Femeile măritate şi bătrânele românce din
urmă cu secole purtau cămăşi cu însemne cusute în culori mai închise, în vreme ce fetele tinere purtau ii
cusute cu culorile sunt deschise şi aprinse. Ia de doliu, purtată după moartea cuiva, era cămaşa cusută cu
ornamente negre.

1
 Ţesutul şi cusutul iei se moştenea din mamă în fiică. Se spune că odată cu meşteşugul coaserii iei
erau transmise, din generaţie în generaţie, şi rugăciunile pe care femeile le rosteau la toarcerea lânii sau
cusutul iei. „Costumul românesc este un monument în sensul propriu al cuvântului. El nu stă în căsuţa
sociologică sau etnografică a îmbrăcămintei, ci în linie cu piramidele egiptene, cu catedralele franceze şi
cu digurile Olandei. El are acest drept pentru că este o probă adusă la maturitatea existenţei unei civilizaţii
închegate. El este una din mărturiile vizibile şi tangibile ale civilizaţiei satului de pe pământul nostru.
Costumul românesc ne scoate din domeniul artei şi ne duce în acela al istoriei”, este descrierea făcută iei
româneşti în volumul ”România - Din tezaurul portului popular tradiţional”.
Culori diferite de la o zonă la alta

Ia românească a fost vreme de secole cămaşa purtată de ţărăncile românce şi în zile de sărbătoare şi
în zilele de muncă la câmp. Culorile şi însemnele se deosebeau de la o zonă la alta. Ia din zona Suceava
avea culori sobre: brun, cafeniu, negru, verde inchis. Ia de Vrancea avea o geometrie puternică şi culori
tari precum roşu, negru, albastru, verde sau ocru. În zona Vlaşca şi Ilfov se foloseau culori calde, mai
multe nuanţe de roşu, auriu, ocru.
În Gorj, pe custăturile de la ie se folosea doar negru. În Argeş şi Vâlcea, pe cămaşa tradiţională
românească apăreau compoziţii monocrome, în roşu închis şi vişiniu. Cămăşile au avut şi o croială
specifică fiecărei zone. Iile din Maramureş au fost încreţite la gât. Femeile erau recunoscute ca fiind din
Oaş după cămaşa cu fodor sau platcă.
Ia reginelor României

De-a lungul istoriei României, piesa de vestimentaţie specifică ţărăncilor din mediul rural a ajuns
obiect vestimentar de gală. Regina Elisabeta, Prinţesă de Neuwied, cea care a fost prima regină a
României, a fost fascinată de ia românească. A îmbrăcat-o la evenimente oficiale şi şi-a învăţat doamnele
de la curte să o poarte cu mândrie. Tradiţia a fost dusă mai departe de Regina Maria, considerată cea mai
mare promotoare a iei româneşti, Datorită Reginei Maria, ia a devenit un etalon vestimentar la Curtea
Regală a României, fiind purtată de toate prinţesele românce.
Inspiraţie pentru pictori

Ia românească a constituit inspiraţie pentru mari pictori români şi străini. Henri Matisse a pictat în
1940 tabloul “La Blouse Roumaine”. Constantin Daniel Rosenthal a pictat-o pe Maria Rosetti îmbrăcată
în ia românească în tabloul “România revoluţionară”, realizat la Paris, în anul 1850. Tabloul a devenit
simbol al revoluţiei de la 1848.
Ia pe coperta Vogue
2
 Nu doar pictorii au găsit inspiraţie în cămaşa populară românească. În epoca modernă, ia a ajuns pe
podiumurile de modă. Primul creator de modă care a găsit inspiraţie în ia românească a fost designerul
Yves Saint Laurent. Fascinat de tabloul lui Henri Matisse “La Blouse Roumaine”, designerul a lansat o
colecţie cu acelaşi nume, în anul 1981.
Jean-Paul Gaultier, Oscar de la Renta, Carolina Herrera sau Agatha Ruiz de la Prada sunt alţi
creatori de modă care au lansat colecţii în anii trecuţi plecând de la modelul iei româneşti. O creaţie a lui
Tom Ford, inspirată de ia românească din zona Sibiu, a apărut în ediţia americană a revistei ''Vogue'', în
martie 2012.
Cămaşa tradiţională românească are o zi a ei - 24 iunie, de Sânziene. Ziua iei româneşti s-a
sărbătorit prima dată în 2013. Iniţiativa a aparţinut comunităţii online "La Blouse Roumaine", care a
propus adoptarea iei ca brand de ţară şi organizarea, pe 24 iunie 2013, a Zilei Universale a Iei.

3
4