Postfaţa mea este de fapt un ultim capitol, apocrif, al acestei cărţi despre Olga Grcceanu (1890-1978)

şi ea o femeie-pictor de altădată, uitată şi redescoperită.

Cartea Femnies peintres d'autrefois ne apare azi ca o previziune a propriului destin, io mod ciudat,
Olga Greceanu nu a fost interesată de numele cunoscute din istoria artelor, aElisabcth Vig6e-Lebrun
sau Rosalba Camera, pe care le pomeneşte in treacăt, ci de cele cart, bucurându-se de glorie în
timpul vieţii, au fost apoi uitate, cum avea să fie ea însăşi.

De asemenea, nu întâmplător, artistele care i-au atras atenţia erau, ca şi ea, femei cultivate, nu
numai abile în meşteşug, dar şi oameni de cultură, înzestrate cu niai multe haruri: muziciene, literate,
poete.

Şi Olga Greceanu era o celebritate în România în perioada interbelică, reprezentân- du-şi deseori ţara
cu cinste şi în străinătate prin picturile şi scrierile ei.

Petru Comamescu afuma despre ea: „Olga Greceanu este, împreună cu Elena Văcărescu, Martha
Bibescu şi Alice Voinescu, un simbol al puterii de creaţie artistică şi de însufleţire culturală al femeii
române de astăzi (...) In totul ne înclinăm în faţa temeinicei şi puternic susţinutei activităţi artistice şi
culturale a doamnei Olga Greceanu. (lîu/a, 23 febr. 1944).

Ea se făcuse cunoscută ca autoare a unor mari ansambluri de pictură murală (aflate şi azi la
Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu“ din Bucureşti, din 1932. la Institutul de Istorie „N. Iorga“,
din 1942, în clădirea Sinodului, din perioada 1933-1966 etc.), ca şi prin numeroase expoziţii de
pictură de şevalet, personale sau colective, din România, dar şi din străinătate (de la Barcelona -
1929, Paris - 1937, sau New York - 1939).

Alesese genul cel mai elevat şi mai dificil al picturii monumentale, cu subiecte istorice, alegorice sau
religioase, şi îşi crease un stil personal, inconfundabil. in care spiritul artei modeme se împletea cu
tradiţia medievală. Răspunzând la întrebarea cu care se confruntau toţi colegii săi de breaslă încă de
la începutul secolului XX, de la Luchian: „Suntem europeni, dar cum ne deosebim de ceilalţi?", Olga
Greceanu a fost cea mai hotărâtă în opţiunea pentru un mesaj care se adresează în primul rând
spiritului, asemenea celui din arta bizantină, pentru o artă figurativă, dar ieşind din spaţiul şi timpul
reale, evitând realismul fotografic prin imagini plane, fără perspectivă, la care ajunsese, dar pe alte
căi, şi pictura contemporană apuseană. Compoziţiile ei, organic legate de edificiile de arhitectură pe
care se desfăşoară, depăşesc în valoare monumentală şi decorativă multe opere ale unor confraţi,
cum este cunoscuta Frescă a Ateneului de Costin Petrescu.

în acelaşi timp, Olga Greceanu s-a impus şi ca scriitoare. A publicat studii fundamentale de istoria,
teoria şi meşteşugul artelor plastice, cum simt: Compoziţia murală. legile fi technica ei (1935),
Specificul naţional in pictură (1939), studii şi articole pe teme istorice (proiectase Vieţile voievozilor
Basarabi, lucrare vastă, pe care nu a apucat să o termine), scrieri religioase, dintre care amintim Pe
urma paşilor tăi. lisus (1940) sau Dicţionar biblic ortodox (1933-1960), romane - Vreau (1944) sau Ura
care ucide (publicat