Sunteți pe pagina 1din 1

ŞŞ COALA GENERALAĂ NR.

157 „ION DUMITRIU”


Str. Hanul Ancuţei nr.4, secotr 6, Bucureşti, tel. 021 434 04 01

SCRISOARE DE SPONSORIZARE

Stimată doamnă/stimate domn,

Şcoala generală nr.157 „Ion Dumitriu” din sectorul 6 derulează, în parteneriat cu ale două
şcoli generale, un proiect educaţional avizat de Inspectoratul scolar al sectorului 6, numit
„Prietenii lui Harry Potter”.

Scopul proiectului, bazat pe participare şi implicare directă în actul educaţional alternativ – ceea
ce presupune iniţiativă şi aplicare, mai mult decât acumulare de cunoştinţe, este dezvoltarea
deprinderilor de comunicare interactivă, de dezbatere şi dialog competitiv, de promovare şi
suţinere a unei idei.

Deprinderile menţionate sunt extrem de utile elevilor implicaţi, deoarece noi, ca adolescenţi,
avem astfel ocazia să ne testăm potenţialul de antreprenori şi de manageri, devenind, într-un
viitor nu foarte îndepărtat, chiar partenerii sau competitorii dumneavoastră, în deosebit de
complexa piaţă a operatorilor economici din România şi Europa.

Una dintre probele proiectului prezentat, activitate planificată pentru luna martie 2008,
este aceea de a a atrage un număr cât mai mare de sponsori, dornici să susţină scopul
proiectului.
Ceea ce trebuie să ştiţi, este că nu trebuie să faceţi un efort financiar/material deosebit,
deoarece proba este notată în funcţie de numărul de sponsori atraşi, nu de consistenţa
susţinerii din partea acestora.

Datele şi siglele organizaţiei, firmei, societăţii pe care o preprezentaţi, vor fi menţionate în toate
materialele de promovare a proiectului, în revista care va fi editată în cadrul acestuia precum şi
în revista şcolii. De asemenea, datele şi siglele dumneavoastră vor fi menţionate în raportul ce
va fi inaintat Inspectoratului scolar al sectorului 6 şi Primăriei sectorului 6.

Susţineţi dezvoltarea tinerilor, fiind CU NUMELE dumneavoastră lângă noi!

Persoanele de contact:
1. Mihaela DINU-ŞERBAN, profesor coordonator, 021 434 04 01.
2. Anca-Diana VICOL, elev, clasa a VIII-a D, tel. 0751 83 69 69.

S-ar putea să vă placă și