Reţeta 2
Reţeta tibetană cu usturoi a fost prezentată şi în Evenimentul regional al Moldovei, din data de
28.03.2007. Această reţetă este veche de 5000 de ani şi este recomandată în vindecarea unor tumori,
prevenirea infarctului miocardic şi prevenirea unor boli de stomac, precum ulcerul. În acelaşi timp,
organismul este purificat de depuneri adipoase, se îmbunătăţeşte metabolismul, vasele sanguine
devin elastice, creşte acuitatea vizuală, este prevenită ateroscleroza, cardiopatia ischemică, paralizia
şi apariţia diferitelor tumori.
Pentru prepararea remediului, se spală şi se curăţă foarte bine 350 g de usturoi, apoi se pisează mărunt
într-o piuliţă de lemn. După ce usturoiul este bine pisat, se ia cu o linguriţă 200 g din această compoziţie
(partea mai suculentă) şi se introduce într-un vas ce conţine 200 ml alcool rafinat de 96 grade. Vasul se
închide ermetic şi se ţine la rece, timp de 10 zile. Se strecoară maceratul prin tifon, se pune într-o sticlă
bine închisă şi se mai ţine încă 3 zile. Pentru administrare, într-un pahar în care s-au pus 50 ml lapte
rece, fiert în prealabil, se adaugă un număr anume de picături de suc de usturoi şi se bea cu 15 minute
înaintea fiecărei mese.
Tratamentul se face timp de 11 zile, astfel: în prima zi se iau 2 picături dimineaţa, 2 la prânz şi 2 seara; a
doua zi se iau 4 picături dimineaţa, 5 la prânz şi 6 seara; a treia zi se iau 7 picături dimineaţa, 8 la prânz
şi 9 seara;în a patra zi se iau 10 picături dimineaţa, 11 la prânz şi 12 seara; în a cincea zi se iau 13
picături dimineaţa, 14 la prânz şi 15 seara.
Începând cu a şasea zi, picăturile se iau descrescător: 15 picături dimineaţa, 14 la prânz şi 13 seara; în a
şaptea zi se iau 12 picături dimineaţa, 11 la prânz şi 10 seara; în a opta zi se iau 9 picături dimineaţa, 8 la
prânz şi 7 seara; în a noua zi se iau 6 picături dimineaţa, 5 la prânz şi 4 seara; în ziua a zecea se iau 3
picături dimineaţa, 2 la prânz şi 1 seara. În ziua 11 se ia doza cea mai importantă, o doză de şoc, cu 25
de picături dimineaţa, 25 la prânz şi 25 seara.
Un lucru foarte important menţionat în reţetă este că tratamentul nu se poate repeta decât la 6 ani.
Reţeta 3 (Djuvana Davitasvili)
O altă reţetă asemănătoare, numită ,,Elixirul tinereţii” a prescris celebra vindecătoare Djuna Davitasvili.
,,Elixirul tinereţii”
Este indicată în special persoanelor care au probleme legate de inimă şi circulaţia sângelui. Se pisează
foarte bine 300 g usturoi, într-o piuliţa de lemn. 200 ml din cantitate se scot de pe fundul vasului şi se
pun într-un borcan de sticlă, împreună cu 200 ml alcool de 90°. Se închide bine şi se ţine 10 zile la
macerat. Tratamentul va dura 11 zile, cu o jumătate de oră înaintea fiecărei mese, preparatul luându-se
în câte 20 ml lapte rece, după cum urmează:
ZIUA 1: – 2 picături dimineaţa (D), 2 picături la prânz (P), 2 picături la cină (C);
ZIUA 2: – 4 D, 5 P, 6 C;
ZIUA 3: – 7 D, 8 P, 9 C;
ZIUA 4: – 10 D, 11 P, 12 C;
ZIUA 5: -13 D, 14 P, 15 C;
ZIUA 6: -15 D, 14 P, 13 C;
ZIUA 7: -12 D, 11 P 10 C;
ZIUA 8: – 9 D, 8 P, 7 C;
ZIUA 9: – 6 D, 5 P, 4 C;
ZIUA 10: – 3 D, 2 P, 1 C;
ZIUA 11: – 25 D, 25 P, 25 C
*Djuna nu specifică la cât timp se poate repeta această terapie dar având în vedere asemănarea cu cele
prezentate anterior, este posibil ca şi aceasta să se repete la 6 ani.
Reţeta 4 (Djuna Davitasvili)
O reţetă relativ simplă se bazează pe amestecul obţinut din 500 g usturoi pisat, cu zeama de la 24 de
lămâi. Se pune într-un borcan, se acoperă cu tifon şi se ţine 24 de zile, amestecându-se periodic. Se
consumă câte o lingură la o jumătate de pahar cu apă, seara, înainte de culcare.
Reţetele celebrei vindecătoare Djuna Davitasvili
Djuna Davitasvili este un nume foarte cunoscut, cu puternice rezonanţe speciale pentru milioane de
oameni. Dar nu despre persoana sau personalitatea vestitei vindecătoare vom vorbi mai jos, ci vom
reproduce – fără comentarii – o serie de sugestii şi reţete pentru terapia (sau profilaxia) diverselor
afecţiuni ce-i macină pe români. Luaţi vă rog ceva de scris şi notaţi-vă!!! Este extrem de important
pentru că este extrem de… util!!! Alimentaţia stă la baza sănătăţii, doar dacă ştim sau nu să o facem prin
prisma raţiunii, şi nu doar a pornirilor animalice.
Spondiloza (lumbago)
Se aplică ,,la cald” frunze de brusturi, cu partea nelucioasă pe locul dureros. ,,La cald” înseamnă în
timpul crizei de lumbago!!! O altă procedură: un amestec obţinut din:
– ridiche neagră tocată mărunt şi
– o căpăţână de usturoi pisat,
amestec aplicat pe locul respectiv.
Reţetele Djunei pe bază de miere şi scorţişoară sunt considerate şi azi un panaceu aproape
universal, vindecând de boli de inimă, de colesterol şi glicemie, până la artrite şi alte dureri locale,
ca şi boli de piele.
În principiu, ingredientele de bază sunt mierea, scorţişoara sub formă de praf şi apa plată. Funcţie de
boală variază cantitatea de miere, ori cea de scorţişoară, ca şi modul de utilizare intern, sau extern.
Pentru prevenţie, se amestecă în părţi egale:
– 3 linguriţe cu praf de scorţişoară, cu
– 3 linguriţe de miere
iar pasta obţinută se dizolvă în 750 ml de apă plată încălzită (fără a o fierbe sau clocoti – la aproximativ
45-50 de grade Celsius).
Soluţia se bea de trei ori pe zi (câte 250 ml) cu jumătate de oră înainte de masă.
Pentru leacuri locale, pasta nu se mai dizolvă în apă, ci se aplică local.
Pasta este foarte bună pentru acnee sau pentru arsuri, ori pentru dureri reumatice sau de artrită.
O foarte bună aplicare a amestecului de miere şi scorţişoară este în curele de slăbire. Este un tratament
foarte eficient pentru obezitate, dar şi pentru scăderea rapidă în greutate. Pentru o cură de slăbire
eficientă încercaţi diferite reţete pe bază de miere, scorţişoară şi lămâie. Cea mai celebră cură de slăbire
cu miere este următoarea: se amestecă o linguriţă de miere cu puţină scorţişoară măcinată, se adaugă
un pahar cu apă fierbinte şi se acoperă timp de 30 de minute. Băutura rezultată se filtrează şi se bea
dimineaţa, pe stomacul gol, înainte de a lua micul dejun.
7. Răceală
– apă călduţă – miere (1 lingură) şi
– scorţişoară (1/4 linguriţă)
Face bine la tuse şi curăţă sinusurile
8. Indigestie
Se ia o lingură cu miere presărată cu scorţişoară înainte de masă, pentru a scăpa de aciditate şi a accelera
procesul de digestie.
9. Longevitate
Consumă regulat ceai cu miere şi scorţişoară. Se pune la fiert:
1o. Acnee
Aplică o pastă formată din:
– miere (3 linguri) şi
– scorţişoară (1 linguriţă), pe coşuri, înainte de culcare.
Îndepărtează cu apă călduţă a doua zi.
11. Obezitate
Pentru a scădea în greutate, fierbe în apă:
– miere (1 lingură) şi
– scorţişoară (1/2 linguriţă)
şi apoi se bea acest amestec în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, cu o jumătate de oră înainte de micul
dejun.
Probleme cu stomacul
Mierea în combinaţie cu scorţişoara îndepărtează senzaţia de balonare şi reduce intensitatea durerilor de
stomac.
15. Cancer
O serie de studii efectuate recent au demonstrat eficienţa acestei combinaţii în tratarea cancerului
stomacal şi osos. Pe lângă tratamentul prescris de oncolog este indicat să iei de 3 ori pe zi câte o lingură
cu miere de albine presărată cu scorţişoară.
16. Oboseala
Ca să eviţi stările de epuizare şi somnolenţă pe care le resimţi în cursul zilei, poţi să apelezi la acest
remediu excelent şi să constaţi pe propria piele efectele revigorante. Amestecă într-un pahar cu apă o
linguriţă cu miere de albine şi presară puţină pudră de scorţişoară. Bea un pahar dimineaţa şi unul după-
amiaza, când te cuprinde toropeala.
Tinereţe fără bătrâneţe
Am descoperit şi deţin în prezent secretul tinereţii fără bătrâneţe şi a nemuririi corpului omenesc. Am
reuşit această performanţă în mai multe etape. Prima a fost în urma învăţării medicinei tradiţionale
chinezeşti de pe meridianele energetice. Practic am înţeles un anumit lucru important şi anume că
primim de la cer energie yang şi de la pământ energie de tip ynn. Aceste două energii trăiesc în corpul
omenesc combinate şi pentru a fi cât mai sănătoşi şi energizaţi, trebuie să ne formăm deprinderea de a le
capta în cantitate cât mai mare prin creştetul capului şi tălpile picioarelor. Moartea practic intervine când
acestea sunt în cantitate foarte mică şi se separă total una de alta. Aceste energii yang şi ynn sunt cele
mai sănătoase întrucât nu au în ele nici un pic de toxine. Pe lângă aceste energii mai sunt şi cele ale
celulelor corpului. Avem peste 200 de tipuri de celule în corp. Practic câmpurile bioenergetice produse
de aceste celule grupate în organe, ţesuturi, muşchi etc. trebuie să migreze prin corp în sens corect şi nu
invers, pentru a nu se produce blocaje.
Există o strânsă dependenţă între aceste migraţii de biocâmpuri energetice ale celulelor şi comenzile
mentale care le vor face să curgă armonios sau să le blocheze producând deteriorarea sănătăţii.
De asemenea alimentaţia sănătoasă şi fără toxine asigură hrănirea cu nutrienţi corespunzători a celulelor
care alături de o bună oxigenare a sângelui dă randament maxim.
În fine, pentru a trage o concluzie importantă, trebuie relevat faptul că tinereţea fără bătrâneţe înseamnă
menţinerea biovibraţiilor pe care le-am avut în perioada tinereţii, adică ancorarea lor pentru tot restul
vieţii în locaţiile din care au izvorât şi terminat în perioada tinereţii.
Asta este ceea ce oamenii nu pot ţine sub control.
Eu unul am reuşit să controlez această tehnică şi prin urmare controlez nemurirea la nesfârşit.
În prezent piaţa e plină de produse de detoxifiere, oxigenare, nutrienţi, suplimente nutritive, dar nu
există perceperea înţelegerii că dacă nu se face un cuplu de voinţă emoţional bioenergetic între suprafaţa
cerebrală şi dirijarea biocâmpurilor energetice produse de celule prin corp, nu se poate menţine tinereţea
eternă.
Elixirul tineretii
De la Djuna a ramas celebra reteta numita „Elixirul tineretii”, indicata in special persoanelor care
au probleme legate de inima si de circulatia sangelui. Se piseaza foarte bine 300 g usturoi, intr-o piulita
de lemn. 200 g din cantitate se pun intr-un borcan de sticla, impreuna cu 200 ml alcool de 90 de grade.
Se tine 10 zile la macerat. Tratamentul va dura 11 zile, cu o jumatate de ora inaintea fiecarei mese,
preparatul luindu-se in cate 20 ml lapte rece, dupa cum urmeaza:
ziua 1-2 picaturi dimineata (D), 2 picaturi la prinz (P), 2 picaturi la cina (C)
ziua 2-4 D, 5 P, 6 C;
ziua 3-7 D, 8 P, 9 C;
ziua 4-10 D, 11 P, 12 C;
ziua 5-13 D, 14 P, 15 C;
ziua 6-15 D, 14 P, 13 C;
ziua 7-12 D, 11 P, 10 C;
ziua 8-9 D, 8 P, 7 C;
ziua 9-6 D, 5 P, 4 C;
ziua 10-3 D, 2 P, 1 C;
ziua 11-25 D, 25 P, 25 C.
O reteta relativ mai simpla se bazeaza pe amestecul obtinut din 500 g usturoi pisat, cu zeama de la 24
de lamai. Se pune totul intr-un borcan, se acopera cu tifon si se tine 24 de zile, amestecandu-se
periodic. Se consuma cate o lingura la o jumatate de pahar cu apa, seara, inainte de culcare.
Celebra rusoaica din preajma lui Brejnev ne-a lasat cateva retete de sanatate
Multa lume a auzit de Djuna, vindecatoarea care trateaza fara sa atinga pacientul. Se pare ca e
inzestrata cu puteri bioenergetice speciale, greu de explicat, dar cu efecte spectaculoase. Ani de
zile a fost studiata de oamenii de stiinta, mai ales ca, in perioada cand faima ei era deja mondiala,
se ocupa de sanatatea fostului lider sovietic Leonid Ilici Brejnev. Cercetatorii n-au inteles nici
pana azi cum poate sa vindece boli grave de la distanta, prin asa-zisa tehnica a masajului fara
contact. Dupa destramarea URSS-ului, nu s-a mai auzit de Djuna. Dar sfaturile ei naturiste au fost
publicate, spre bucuria celor care cred in virtutile tamaduitoare ale celebrei rusoaice. Iata cateva
dintre regulile unei vieti sanatoase recomandate de aceasta femeie despre care nu se stie daca este
o fiinta supranaturala sau doar un om obisnuit, dar care a descoperit ceea ce a avem cu totii:
puterea de autovindecare.
O alta tehnica din scoala Djunei e cea in care terapeutul inspira pe nas si expira pe gura, catre zona
bolnava a pacientului. Zona e acoperita de o tesatura de bumbac. Exista doua variante: a) expiratie
fierbinte, eficienta in boli articulare sau raceli b) expiratie rece , eficienta in stari de oboseala.
Merita mentionata si terapia prin privire. Mainile terapeutului se aplica pe zona suferinda, iar privirea lui
se atinteste asupra aceleiasi zone. Terapeutul isi imagineaza cum energia emanata de ochii lui patrunde
in zona bolnava, insanatosind-o.
Autoarea abordeaza si chestiunea terapiei la distanta. De ce n-ar fi posibila, din moment ce exista si
acupunctura la distanta ? Iar ca e posibil sa trimitem Reiki la distanta, stim cu totii. In scoala Djunei,
terapia la distanta dureaza max. 20 min; in transe de 3-5 min, separate prin pauze.
Cartea "Vindecarea prin metoda tibetana. Curs de bioterapie" asigura o lectura fascinanta, chiar si
terapeutilor din alte scoli. De ce ? In primul rand, pentru ca si un maestru din alta scoala iti poate
dezvalui ponturi de practica sau experiente interesante.
In al doilea rand, pentru ca acelasi exercitiu poate fi folosit, in variante diferite, in mai multe scoli.
Fireste, principiile dupa care functioneaza corpul omenesc si Universul sunt aceleasi. Cunoasterea
principiilor si a variantelor de tehnici ne ajuta sa capatam o perspectiva mai ampla asupra tabloului
general al practicilor sapientiale.