ARHITECTURA PERIOADEI MODERNE PE TERITORIUL ROMANIEI:

EVOLUTIE STILISTICA

Arhitectura pînæ la al doilea razboi mondial

Secolul al XIX-lea: Primele manifestæri ale modernitæpii

Pætrunderea ideilor Luminismului (sfîrøitul sec. 18), revoluflia lui Tudor (1821), pacea
de la Adrianopol (1829) au marcat începutul epocii moderne, perceputæ de
contemporani ca o "renaøtere". Modernizarea generalæ a societæflii româneøti,
purtînd semnele specifice ale trecerii rapide de la vechea ordine agraræ la noua ordine
capitalistæ øi ale deschiderii din ce în ce mai largi cætre civilizapia occidentalæ, s-a
reflectat în arhitecturæ, unul dîntre instrumentele culturale ale acestei modernizæri,
prîntr-o reorientare cætre asimilarea rapidæ øi programaticæ a valorilor arhitecturale
europene. Deøi existæ semne anterioare, se poate considera cæ evoluflia modernæ a
arhitecturii româneøti începe odatæ cu Regulamentele Organice (1832), pentru ca,
dupæ Revoluflia de la 1848, Unirea din 1859, instaurarea monarhiei constitupionale
(1866) øi cîøtigarea independenpei (1877), sæ se desfæøoare într-un ritm foarte
accelerat, arzînd etapele fireøti de evolupie øi cæutînd sà asimileze pi aplice
orientærile arhitectural-urbanistice europene în vederea unei conøtient urmærite
sincronizæri.

în consecinpæ, atît nou næscutul discurs teoretic cît øi practica, au fost marcate, de o
neobiønuit de activæ suprapunere de tendinpe stilistice. Acest sincretism de tendinpe,
care devine una dîntre dimensiunile esenpiale ale modernitæpii arhitecturii româneøti,
a fost fàcut posibil pi întrepinut nu numai de aceastæ absorbpie rapidæ, ci øi de
volumul mare de construcflii care s-au realizat în aceastæ perioadæ, avînd în vedere
faptul cæ oraøele româneøti moderne se constituie tot atunci. O a doua dimensiune
esentialæ a dezvoltærii moderne a arhitecturii româneøti, devenitæ explicitæ abia
cætre sfîrøitul secolului al XIX-lea, se referæ la fondul cultural pe care s-a grefat
aceastæ evolupie, øi rezidæ în fractura culturalæ dîntre occidentalizare/modernizare
(asimilarea noilor valori produse 23323p1517x de civilizapia industrialæ vest-
europeanæ) øi autohtonism/traditionalism (pæstrarea vechilor valori ale ordinii agrare
øi ale sud-estului ortodox).
Transformærile politice, economice øi sociale declanøate dupæ 1821, øi accelerate
dupæ Unirea din 1859, la care se adaugæ voinpa de sincronizare culturalæ, s-au
tradus în activitatea constructivæ prin cîteva aspecte esenpiale: 1)aparipia de noi tipuri
de clædiri/programe de arhitecturæ (imobile de locuinfle plurifamiliale, gæri, clædiri
administrative, pentru învapæmînt, de spectacol, industriale, comerciale, hoteluri, etc.),
2)importul øi asimilarea noilor materiale øi tehnologii de construcflie (metalul øi betonul
armat, aplicate la început la construcflii de geniu civil øi industriale, apoi la toate tipurile
de construcflii øi avînd ca finalitate formarea unor serioase antreprize moderne de
construcflii) øi 3) necesitatea exprimærii prin arhitecturæ a noului etos modernizator.

La acestea se adaugæ dezvoltarea færæ precedent a oraøelor, constînd atît în

modernizarea celor existente (prin înlocuirea fondului construit considerat
necorespunzætor, limitarea extinderii necontrolate a suprafepei, adaptarea structurilor
stradale la noile funcfliuni øi ierarhizarea lor, densificarea construitului, creøterea
nivelului de înælflime - în mod special în centru -, zonificarea funcflionalæ, construirea
øi punerea în evidenpæ a clædirilor reprezentative, crearea unui nou tip de
reprezentativitate urbanæ, etc.), în restructurarea radicalæ a altora (Giurgiu, Bræila),
cît øi în edificarea de noi oraøe pe plan prestabilit (Turnu Severin, Turnu Mægurele,
etc). Odatæ cu Regulamentele Organice se instituie øi se perfectioneazæ formele øi
instrumentele de control urban care vor administra modernizarea urbanæ. Ele atestæ
oficial (prin regulamente øi legi urbanistice, planuri directoare, etc.) cristalizarea
treptatæ øi evoluflia unei voinpe constructive øi a unei gîndiri urbanistice din ce în ce
mai clar orientate funcflional øi formal. Bucureøtiul, cu semnificapia de capitalæ a
noului stat national (1859), a devenit øi a ræmas pentru multæ vreme nu numai
principalul teatru al operapiunilor urbane moderne, ci øi cel mai important focar de
iradiere culturalæ øi arhitecturalæ din paræ.

Din punct de vedere stilistic, perioada de pînæ la primul razboi mondial este
caracterizatæ prin preluarea aproape concomitentæ a mai multor modele stilistice
europene (cu diferitele lor varietæpi locale, în functie de locul de inspirapie), de la
clasicism la eclectism øi ecouri ale Artei 1900, ale cæror contradicpii originare se pierd
øi se rezolvæ prin semnificapia unicæ pe care o capatæ pe plan local: toate
reprezintæ în anumite mæsuri sincronizarea cu Europa. Acestor importuri li s-au
adæugat, începind cu ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, cæutærile unui stil
napional, cunoscute sub numele generic øi relativ impropriu de neoromânesc. Deøi
rezultat din dorinpa de redefinire identitaræ, deci în contradicpie cu importul stilistic,
neoromânescul este, în arhitectura româneascæ, echivalentul cæutærilor formale cu
aceeaøi semnificapie care se manifestæ nu numai în Europa acelui moment, ci øi în
întreaga lume contemporanæ; deci reprezintæ - paradoxal - un prim semn al unei
reale sincronizari. Dupæ primul ræzboi mondial, cæutærile unui stil napional øi-au
gæsit un adversar deosebit de puternic în noul import arhitectural din deceniul al 3-lea,
modernismul, ceea ce reprezintæ, în sine, un alt semn al doritei sincronizæri cu
Europa. Arhitectura perioadei interbelice s-a aflat, atît ideologic cît øi formal, sub
semnul acestui conflict, care se va ascupi puternic în anii premergætori celui de al
doilea razboi mondial.

Fapæ de aceasta schemæ de evolupie stilisticæ, contextul cultural specific al

fiecæreia dîntre cele trei regiuni istorice aduce nuanpe: de exemplu, influenpa
clasicistæ este în Moldova mai timpurie, mai puternicæ øi mai persistentæ; pe teritoriul
Pærii Româneøti, absorbpia curentelor europene este dominatæ la sfîrøitul secolului al
XIX-lea de filiera francezæ; în Transilvania, pe un fond urban mai închegat øi cu o mai
înrædæcinatæ tradiflie central europeanæ, dezvoltarea stilisticæ de pînæ la primul
razboi mondial este mai organicæ øi urmæreøte îndeaproape arhitectura Vienei
imperiale.

în privinpa arhitecflilor, aceøtia au fost la început stræini (din foarte diverse parpi ale
Europei), apoi încep sæ se afirme øi arhitecfli români, diplomapi în stræinætate (mai
ales ai renumitei Ecole des Beaux Arts din Paris) øi, dupæ 1892 (Societatea
Arhitecflilor Români fondeazæ ªcoala de Arhitecturæ din Bucureøti, care dupæ doi ani
devine institupie de stat), în Romania. Se poate spune cæ perioada modernæ este øi
perioada consolidærii breslei arhitecflilor români øi a sistemului de producpie de
arhitecturæ.

Pe acest fond, dupæ Unirea din 1918, dezvoltarea arhitecturalæ din cele trei regiuni
devine întrucîtva mai unitaræ. Aceastæ schemæ evolutivæ va fi între ruptæ de cel de
al doilea ræzboi mondial.

Arhitectura clasicistæ

Arhitectura de facturæ clasicistæ anunpæ cel mai timpuriu modernitatea, prin importul
unor elemente formale (la început numai morfologice, apoi øi sintactice) de facturæ
clasicæ sau clasicizantæ, care devin destul de frecvente spre sfirøitul secolului al
XVIII-lea. Ele provin din influenpe ale clasicismului øi/sau neoclasicismului european,
venite pe diferite filiere (predominant cea ruseascæ øi cea central europeanæ), dar,
fiind vorba de preluæri tîrzii øi nu direct de la sursæ, este greu de fæcut o diferenpiere
siguræ între ceea ce ar reprezenta influenpa renascentistæ/clasicistæ tîrzie øi
influenpa neoclasicæ. Indiferent de originea sa, repertoriul morfologic øi sintactic
clasicist a fost aplicat inipial la nivelul plasticii de fapadæ, mai ales la monumente de
cult øi case boieresti (în Moldova: palatul Cantacuzino - înainte de 1795 øi palatul
Callimachi - 1795-6, din Iaøi, biserica rotundæ din Lepcani - 1795, biserica Banu -
1800, din Iaøi, biserica mænæstirii Væratec -1808, palatul "de peste ziduri" de la
mænæstirea Frumoasa - 1818, biserica Ruset din Botoøani - 1825; în Para
Româneascæ: casa Crepulescu - înainte de 1791, palatul Ghica-Tei -1822, toate în
Bucuresti, etc.). Sînt cunoscute numele cîtorva dîntre arhitecflii care au proiectat în
manieræ clasicistæ: inipial au fost arhitecfli stræini ca austriecii "her Leopold", Johann
Freiwald, cehul Martin Kubelka, rusul M. Singurov, catalanul Xavier Villacrosse, etc.,
cærora li s-au adæugat mai tîrziu arhitecfli români sau "diletanpi"care suspin aceastæ
arhitecturæ: "Ionipæ arhitectonul", Gheorghe Asachi, Alex. Costinescu, Iacob Melnic,
etc., în Moldova øi Para Româneascæ.

în Ardeal, pe un fond mai pregætit de evoluflia stilisticæ anterioaræ (mult mai

apropiatæ de cea central europeanæ), arhitectura clasicistæ a apærut sub forma unui
baroc tîrziu simplificat (fapada principalæ a palatului Brukenthal din Sibiu, curtea
interioaræ a palatului Banffy, colegiul reformat - 1801, palatele Teleky, arh. Josef leder
- 1802 øi Tholgalagy-Korda, arh. Carlo Gusti - 1801-1807, toate din Cluj, etc.) øi s-a
maturizat mai devreme (catedrala romano-catolicæ din Satu-Mare - 1786-1789,
primæria din Cluj, arh. Anton Kragerbauer - 1843-1846, etc.), liceul Andrei ªaguna din
Braøov (arh. ªtefan Emilian - 1851). în restul pærii, pe mæsuræ ce prestigiul de care
se bucuræ stilul a crescut, aplicarea lui a devenit tot mai coerentæ, iar sintaxa
clasicistæ a cæpætat profunzime, dezvæluind o noua spapialitate interioaræ. S-au
construit biserici clasiciste noi, cum ar fi biserica Sf. Spiridon(1804) øi cea a
mænæstirii Frumoasa (1836) în Iaøi, Teiul Doamnei (1833) øi Sf. Dumitru (arh. Iosif
Weltz) în Bucureøti, etc., iar multe biserici vechi au fost refæcute în spirit clasicist, cum
ar fi Sf. Gheorghe Nou din Bucuresti (dupæ 1848, arh. X. Villacrosse). în paralel,
aceastæ arhitecturæ a fost utilizatæ în construcflia multor reøedinpe boiereøti, unele
cu mari amenajæri de parcuri (conacul Rosetti de la Cæiupi/Bacæu, reøedinpa lui
Alexandru Ghica de la Paøcani/Ilfov, etc.) øi a început sæ aibæ ecou øi la nivelul micii
arhitecturi domestice urbane.
în cea de a doua jumætate a secolului al XIX-lea, s-au construit øi importante edificii
publice clasiciste, cum ar fi Teatrul Napional din Bucureøti (1846-1852, arh. Josef
Heft), casa episcopalæ din Râmnicu Vâlcea, prefectura judepului Argeø din Piteøti,
Institutul de anatomie din Iaøi (arh. N.C. Mihæilescu, St. Emilian) sau clædirile
proiectate de Alexandru Oræscu (diplomat la Munchen), considerat primul mare
clasicist român: Universitatea (1857-1869), hotelul Bulevard (1865-1867), biserica
Domnipa Bælaøa (în colaborare cu Carol Benis), în Bucuresti øi forma finalæ (1880) a
Mitropoliei din Iaøi (începutæ în 1833 de arhitecflii Freiwald øi Asachi).

Deøi în ultimii cincisprezece ani ai secolului al XIX-lea, clasicismul a început sæ-øi

piardæ pozipia de "stil oficial" (în favoarea eclectismului), se poate vorbi despre o
anume rezistenpæ a filonului clasicist în arhitectura româneascæ. Astfel, în timp, el
reapare sub diverse forme: fie pur, în construcflii neoclasice tîrzii (Palatul Regal din
Bucuresti, arh. N. Nenciulescu, în deceniul al patrulea al secolului al XX-lea, Ministerul
de Finanpe din Bucureøti, arh. Radu Dudescu - 1947), sau neorenascentiste (banca
Crisoveloni, arh. G. M. Cantacuzino - anii 1920); fie simplificat, în anumite forme de
Art-Deco sau de modernism monumental (Facultatea de drept, arh. Petre Antonescu -
1935, Ministerul Juspiei, arh. Const. Iotzu - 1929-1932, Institutul Agronomic,arh. F.
Stænculescu, L. Plæmædealæ, R. Udroiu, Ministerul de Externe - 1936-1938,
Academia de Ræzboi - 1937-1944, Palatul CFR - 1938-1947, proiectate de Duiliu
Marcu, expozipiile din 1937-1939, arh. Horia Creangæ, toate din Bucuresti, Palatul
Culturii de la Cernæupi, arh. Horia Creangæ - 1938-1940 etc.); fie în forme
"pervertite", în structura arhitecturilor totalitare de la sfîrøitul secolului al XX-lea. în
plus, grapie învæpæmîntului de tip Beaux-Arts, filonul clasicist se transmite în sintaxa
øi repartipia planimetricæ a multor clædiri, chiar dacæ acestea adoptæ alte formule
stilistice de fapadæ, de la eclectism la neoromânesc.

Arhitectura de facturæ romanticæ

Pe la începutul secolului al XIX-lea, în arhitectura româneascæ a început sæ

pætrunda øi spiritul romantic, atît prin modele formale, cît øi ca impuls catalizator,
determinînd douæ tipuri de cæutæri stilistice. Pe de o parte, se situeaza o arhitecturæ
bazatæ pe împrumuturi formale din diverse manifestæri stilistice de facturæ romanticæ
specifice unor zone ale Europei occidentale øi centrale (forme de neogotic,
neoromanic, øi alte forme neomedievalizante, diverse stiluri regionale, mai ales
germane, etc.), denumitæ generic arhitecturæ de facturæ romanticæ, pe de altæ
parte, se gæsesc cæutærile de valorificare în spirit romantic a arhitecturii populare
autohtone. Dacæ aceastæ orientare a stærii romantice spre elaborarea unei arhitecturi
napionale se va maturiza mai tîrziu, abia spre sfîrøitul secolului, devenind o direcpie de
cæutæri stilistice durabilæ øi de sine stætætoare (a se vedea mai departe: arhitectura
neoromâneascæ), arhitectura "importatæ" de facturæ romanticæ reprezintæ, alæturi
de arhitectura de facturæ clasicizantæ, un moment incipient important în procesul de
occidentalizare/modernizare a societæpii româneøti, caracteristic celei de a doua
jumætæpi a secolului al XIXI-lea. Spre deosebire de cea clasicistæ, arhitectura de
facturæ romanticæ manipuleazæ un repertoriu morfologic heteroclit, format din
elemente constructive øi decorative din arhitectura feudalæ europeanæ, dupæ o
sintaxæ comportînd o mare libertate de interpretare øi al cærei numitor comun este
cæutarea pitorescului. Rezultatul este o arhitecturæ spectaculoasæ, cu atmosferæ
poeticæ, care a fost adoptatæ de multe reøedinpe boiereøti øi burgheze, mai rar de
clædirile publice.

Ca exemple mai reprezentative se pot cita: palatul ªupu din Bucureøti (1831-1832),
arh. Konrad Schwink øi Vitul, proiectat în spiritul Rundbogen german), intervenpiile de
la mænæstirile Bistripa, Tismana, Curtea de Argeø, Arnota, Antim, Negoieøti,
Cældæruøani, etc., datorate arhitectului Shlatter (care a jucat un rol deosebit de
important øi ca restaurator, deøi, în spiritul vremii, el transmite monumentelor
autohtone o expresivitate "goticæ" nespecificæ øi atmosfera nostalgicæ a castelelor
create de romantismul german); fostul Spital militar øi Arsenalul Armatei din Bucuresti;
palatul lui Al. I. Cuza de la Ruginoasa; cazarma Copou de la Iaøi; casa Liebrecht-
Filipescu (1866, arh. Luigi Lipizer, veritabil creator de stil), Institutul meteorologic
Filaret (1884), catedrala Sf. Iosif (1883, arh. Schmidt), sinagoga spaniolæ øi Templul
coral (1865), restaurantul "Carul cu bere" (1875, arh. Zigfried Kofczinsky), cele douæ
edificii Rieber (terminate în primii ani ai secolului al XX-lea), palatul Cretzulescu, casa
Grigore Cerchez, toate în Bucureøti; Palatul Culturii de la Iaøi (începutul secolului 20,
arh. I.D. Berindei). O menpiune deosebitæ o meritæ ansamblul castelului regal øi
parcului Peleø de la Sinaia (început în 1875-1880, arh. Doderer øi Schultz, completat
fericit în 1896-1914, arh. Karel Liman), care a imprimat stilul sàu pitoresc (în spiritul
unei combinapii eclectice de vernacular medieval german, renaøtere germanæ si alte
componente stilistice de diferite facturi), întregii localitæpi øi chiar zonei. Spiritul
romantic se regæseøte øi în arhitectura funeraræ, în arhitectura de interior øi în
mobilier. Dar mai ales, a dat un mare avînt arhitecturii peisagere: s-au amenajat atît
multe grædini øi parcuri ale reøedinpelor elitei (dîntre care numai unele s-au pæstrat,
dar documentele atestæ un mare numær), cît øi grædini øi parcuri urbane publice.
Grædini romantice, cum ar fi grædina Ciømigiu (începutæ pe la 1845, Carol Friederich
Meyer) øi gradina Kiseleff (Carol Meyer, 1843), organizarea cimitirelor Bellu, Sf. Vineri,
Ghencea, îøi au originea în acest tip de arhitecturæ. Mai tirziu, parcul Carol (Redont),
organizat pentru marea expozipie din 1906, a reprezentat expresia de vîrf a
pitorescului romantic.

în Transilvania, arhitectura de facturæ romanticæ neomedievalizantæ este mai organic

legatæ de tradiflia arhitecturalæ localæ øi a fost practicatæ de arhitecfli autohtoni.
Marele arhitect al neogoticului a fost Antal Kagerbauer, autor al bisericii Sf. Petru
(1846) øi al primæriei din Cluj (1843-1846), al aripii noi a castelului Banffy de la
Bonpida (1855), al castelului Miko Imre de la Ocna Mureø øi al multor monumente
funerare, urmat de arhitecflii Ferdinand Hottner (azilul Sf.Elisabeta din Cluj), Samu
Pecz (palatul Szeky, Cluj), Janos Bohm, Kalman Rimanoczy, Gotfried Orendi, etc.

Atît arhitectura clasicistæ cît øi cea de facturæ romanticæ au lærgit considerabil aria
formalæ a arhitecturii româneøti, scopînd-o de pe fagaøul restrîns al tradifliei
autohtone, dar în moduri diferite: dacæ arhitectura clasicistæ a adus în arhitectura
româneascæ rigoarea øi ordinea rapionalæ ale tradifliei clasice (pe teritoriul vechiului
regat aceasta tradiflie fiind aproape inexistentæ), arhitectura de facturæ romanticæ a
adus un surplus imaginativ øi o aplecare cætre farmecul arhitecturii trecute. Ambele
direcpii au dat roade mai tîrziu.

Arhitectura eclectismului

Færæ sæ fie stræin de spiritul romantic, eclectismul, în special în formele sale

caracteristice academismului de øcoalæ francezæ (academismul Beaux-Arts-ist),
reprezintæ un moment de sine stætætor øi marcant în evoluflia arhitecturii româneøti
øi a oraøelor, mai ales în vechiul regat. Bazat pe un "program" de adunare
sistematicæ a elementelor rezultate în urma analizei diverselor arhitecturi, pe care le
recompune dupæ principii istorice coerente, moduri tipologice caracteristice destinapiei
clædirii sau dupæ asocieri bizare øi stimulatoare, eclectismul s-a bucurat de un mare
prestigiu, în ultimii cincisprezece ani ai secolului al XIX-lea. Dacæ, în importurile
formale anterioare se poate depista o anumitæ nesiguranpæ, desigur în legæturæ cu
preluarea lor de la surse intermediare (uneori deja transformate) øi cu imaturitatea
sistemului local de producpie de arhitecturæ, arhitectura eclecticæ a fost de la început
puternicæ øi maturæ, preluatæ cu profesionalism øi direct de la sursæ. Cum perioada
de maximæ forpæ a arhitecturii eclectice a coincis cu un moment de vîrf al construcfliei
societæpii româneøti moderne, se poate spune cæ aproape întreaga structuræ
institupionalæ a noului stat este eclecticæ. Cele mai multe øi mai importante clædiri
publice eclectice s-au construit în Bucureøti, ocupînd locuri cheie în noua conceppie
urbanisticæ a oraøului, în legæturà cu tæierea marilor bulevarde E-V øi N-S øi cu
modernizarea Cæii Victoria. Ele au fost proiectate inipial de arhitecfli francezi, mai
tîrziu de arhitecfli români, majoritatea cu studii la Ecole des Beaux-Arts, ceea ce
menpine continuitatea øi unitatea stilului. în plus, construcflia eclecticæ în sine este
suficient de flexibilæ încît sæ poatæ îngloba færæ perturbæri interpretæri diverse.
Semnificative pentru arhitectura eclecticæ sînt o serie de clædiri publice, cum ar fi:
partea veche a Bæncii Napionale (1883-1885, arh. Cassien Bernard, Albert Galleron øi
sculptorul Ioan Georgescu), clædirea Ateneului Român (1886-1888, arh. Albert
Galleron) øi galeria de artæ de pe latura sa posterioaræ (arh. Leonida Negrescu),
ªcoala de Poduri øi ªosele (dupa 1880, arh. Lecomte de Nouy, Cassien Bernard),
Palatul de Justipie (1890-1895, arh. A. Ballu, la interioarele cæruia lucreazæ øi Ion
Mincu), Ministerul Agriculturii (1896, arh. Louis Blanc), Institutul de Medicinæ øi
Farmacie (1900-1902, arh. Louis Blanc), Casa de Depuneri øi Economii (1896-1900,
arh. Paul Gottereau), Palatul Poøtelor (1900, arh. Alex. Savulescu), Bursa de efecte
(1910, arh. St. Burcus), Camera Deputapilor øi Cercul militar (începutul sec. 20, arh.
Dimitrie Maimarolu), Fundapiile Regale (terminat în 1914, arh. Paul Gottereau) etc.,
din Bucuresti, Palatul de Justipie din Craiova (,arh. Ion N. Socolescu), Teatrul Napional
din Iaøi (1896, arh. Fellner si Helmer), etc., precum øi multe reøedinpe, majoritatea
luxuoase: casa Asan øi palatul Cantacuzino (ambele arh. I.D. Berindei), casa
Monteoru øi casa Vernescu (ambele arh. Ion Mincu) etc., din Bucuresti, palatul Dinu
Mihail (arh. Paul Gottereau) din Craiova etc. în plus, eclectismul arhitectural avînd, din
formare, relapii organice cu eclectismul tehnic al secolului al XIX-lea, tot de facturæ
eclecticæ sînt øi multe "construcflii inginereøti", cum ar fi halele alimentare (hala Unirii
- 1865-1870 øi hala Traian, arh. Giulio Magni - 1896, ambele în Bucuresti, halele din
Ploiesti, arh. Toma T. Socolescu) øi gærile din diverse oraøe (partea veche a Gærii de
Nord, din Bucurestu, gara din  Burdujeni/Suceava, gara Ploieøti Sud etc.), a cæror
construcflie în numær mare a fost impusæ de dezvoltarea economicæ a pærii.
Eclectismul transilvan al aceleiaøi perioade a fost de o facturæ diferitæ, mai înrudit cu
barocul central european. Teatrele napionale din Cluj øi Oradea (arh. Fellner si
Helmer), Universitatea din Cluj (1872,), Palatul Culturii din Cluj, primæria din Oradea
(1899-904, arh. Kolmar Rimanoczy) øi cea din Arad (1913, arh. Ludovic Szantary) sînt
exemple semnificative.

Arhitectura de tip 1900

în arta øi arhitectura europeanæ din jurul anului 1900, øi-a fæcut loc o serie de
manifestari inovatoare, care reprezintæ o miøcare generalæ secesionistæ fapæ de
închistarea academismului istoricist sau eclectic øi, în acelasi timp, încercæri de
includere în arhitecturæ a valenpelor artistice artizanale locale. De aceea miøcarea a
dezvoltat în arhitecturæ, în mobilier øi în artele aplicate formule stilistice diferind dupæ
localizarea geograficæ (purtînd, ca atare, diverse denumiri: Art Nouveau, Secession,
Jugendstil, etc.) øi a antrenat în paralel øi dezvoltarea unor øcoli locale de mobilier øi
arte decorative. Ecoul acestei miøcæri în pærile române a fost similar cu cel al
romantismului, de care, de altfel, miøcarea nu este stræinæ. O parte dîntre varietæpile
stilistice regionale au pætruns, asemeni altor importuri, în arhitecturæ øi în artele
aplicate. Astfel se poate delimita, atît în vechiul regat, cît mai ales în Transilvania, o
arhitecturæ cu aspecte evidente de tip Art Nouveau sau Secession (de facturæ
austriacæ sau ungureascæ), uneori mai pure, alteori grefate pe un suport de facturæ
eclecticæ sau academistæ. Art Nouveau-ul este remarcabil reprezentat de clædiri cum
ar fi Cazinoul din Constanta (1907-1911, arh. Daniel Renard), Cazinoul din Sinaia (arh.
Petre Antonescu), vechiul hotel Athenée-Palace (1910, arh. Daniel Renard), magazinul
Orfeu din Bucuresti (arh. Leonida Negrescu) etc. Cele mai multe øi mai tipice
construcflii Secession, de influenta austriacæ sau ungureascæ (în Ungaria
dezvoltindu-se remarcabile variante locale), unele cu totul deosebite ca valoare øi
anverguræ, se gæsesc insa în Transilvania, în Oradea, Tîrgu-Mureø, Timiøoara etc.,
unde arhitecfli ca Deszo Jakab øi Marcel Komor (complexul Vulturul Negru din Oradea,
1907-1910, fosta primærie, 1907-1908, øi Palatul Culturii, 1913, din Tîrgu-Mureø etc.),
Kalman Rimanoczy-fiul (Palatul Apollo, 1913-1914, precum øi multe alte construcflii din
Oradea), Sandor Baumgarten (liceul "Bolyai Farkas", 1908-1909, Tîrgu-Mureø), Jozsef
øi Laszlo Vago, Ferenc Lobl, etc. au proiectat o remarcabila arhitecturæ de aceastæ
facturæ stilisticæ. Pe de altæ parte, ca øi în cazul romantismului, spiritul în sine al
miøcærii a dat naøtere øi la reacpii specifice locale, cæutæri arhitecturale care au
stimulat dezvoltarea unor ræspunsuri originale. De aceea, unii cercetatori situazæ în
interiorul acestui fenomen geneza cæutærilor napionale; sau chiar le prezintæ ca
varianta originala româneascæ a Artei 1900. Aceasta pozipie nu este lipsitæ de sens,
deoarece cæutærile stilistice ale unei arhitecturi napionale (arhitectura
neoromâneascæ) au fost legate evident atît de implulsul romantic, cît øi de vocapia
regionalistæ a Artei 1900. Dar, prin amploare øi duratæ, prin faptul cæ au reprezentat
prima miøcare arhitecturalæ originalæ øi cu program teoretic coerent din arhitectura
româneascæ modernæ, ele meritæ sæ ocupe o pozipie de sine stætætoare.

Cæutærile napionale: Arhitectura neoromâneascæ

Astfel, arhitectura neoromâneascæ reprezintæ, alæturi de dezvoltæri similare în

muzicæ, literaturæ, arte plastice, una dîntre dimensiunile cristalizærii unei culturi
napionale moderne. Deøi a urmat øi s-a definit prin confruntarea cu prima etapa de
modernizare (caracterizatæ prin importul cvasi-concomitent de modele clasiciste,
neogotice øi neomedievalizante, eclectice, de facturæ Arta 1900), expresia cæutærilor
identitare nu a luat inipial forma unei crize, a unei reale contestæri a acestor importuri.
Ea a reprezentat pînæ la primul razboi mondial un alt aspect al modernizærii
arhitecturii româneøti. Ideile care au ghidat aceste cæutæri stilistice, încadrabile ca
program ideologic în trama general europeanæ a cæutærilor similare din arhitectura
ultimei jumætæpi a secolului al XIX-lea, au fost suspinute pînæ la cel de al doilea
ræzboi mondial de principala publicapie de specialitate, revista Arhitectura (fondatæ în
1906). în acelaøi timp, conøtientizarea valorii arhitecturii tradiflionale øi trezirea
interesului pentru patrimoniul istoric s-au tradus øi în organizarea sistemului
intitupional de monitorizare øi protecpie a acestuia: în 1909 s-a infiintat Comisiunea
Monumentelor Istorice, în care au activat, de-a lungul timpului, mari personalitæpi ale
culturii øi arhitecturii româneøti.

Arhitectura neoromâneascæ, mai degrabæ o miøcare programaticæ decît un stil

unitar, a început sæ se dezvolte încæ din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea øi a
dominat primele douæ decenii ale secolului al XX-lea, luînd locul eclectismului în
preferintele oficiale. S-a aplicat îndeosebi tipurilor de clædiri ale structurilor
administrapiei locale (administrapii financiare, primærii, væmi, etc.), construcfliilor din
investiflii publice (locuinfle ieftine, øcoli rurale, muzee, facultæpi, biserici - mai ales
catedralele ortodoxe construite în Ardeal dupæ 1918), dar a fost preluatæ øi de
locuinflele luxuoase (vile øi chiar imobile de raport) øi de unele construcflii
monumentale private (bænci). Repertoriul formal tradiflional utilizat pentru a crea un
stil napional, foarte divers øi amalgamat, este folosit în opera diferipilor autori conform
propriilor selecpii, într-o anume relapie cu tipul de program øi de tipul de sintaxæ. De
aceea apar øi mari diferenpe între stilurile individuale ale diverøilor arhitecfli. în
general, s-a încercat valorificarea unor elemente structurale øi decorative preluate din
arhitectura vernacularæ româneascæ (stîlpi øi parapepi de lemn, prispe, troipe), dar øi
balcanicæ (bovindouri cu console de lemn, geamlîcuri) øi chiar mediteraneeanæ (logii,
pergole), din arhitectura bisericeascæ moldoveneascæ øi munteneascæ (tipuri de
acoperiøuri, paramenpi de zidærie, uøi de lemn, brîuri, ancadramente, medalioane de
ceramicæ), din arhitectura brâncoveneascæ (alternanpa de zidærie simplæ cu
ancadramente, parapepi, intarsii decorative specifice din piatræ) etc., precum øi a unor
teme compozipionale selectate din arhitectura zonalæ, care devin elemente de
compozipie specifice (tema culei-turn, tema foiøorului, tema casei populare cu parter
supraînalpat etc.). Acestea au fost puse în opera atît la scara lor originalæ cît øi la
scæri monumentale, dacæ tipul de clædire o cerea. Sintaxa care administreazæ
compozipiile este, în general, academistæ pentru clædirile monumentale, de facturæ
traditional bizantinæ (originaræ sau tradiflional româneascæ) pentru clædirile de cult øi
foarte liberæ, organicæ, creatoare de pitoresc pentru clædirile de mai micæ
anverguræ. Selecpia elementelor specifice este rar facutæ în sensul unei puritæpi
stilistice dictate de reguli bine precizate: de obicei ele sînt folosite sincretic, adesea
chiar împletite cu elemente decorative sau structurale de facturæ clasicæ, neogoticæ,
neomedievalæ, de facturæ Arta 1900, ceea ce face uneori dificilæ încadrarea
stilisticæ. De aceea, se poate considera cæ demersul sintactic este, în general, de
facturæ eclecticæ, iar imaginea generalæ a acestei dezvoltæri stilistice este sincreticæ
øi pitoreascæ în acelasi timp. Foarte permisivæ øi cu un limbaj uøor de înpeles,
arhitectura neoromâneascæ s-a bucurat de o mare popularitate øi s-a ræspîndit rapid
în arhitectura domesticæ urbanæ anonimæ.

Primul dintre principalii reprezentanpi, øi creator al acestei miøcæri, a fost Ion Mincu
(primul diplomat roman al Ecole des Beaux Arts, Paris), a cærui arhitecturæ este cu
certitudine un vîrf, nu numai pentru arhitectura neoromâneascæ, dar øi pentru întreaga
arhitectura româneascæ. Principalele sale lucræri sînt: casa Lahovary (1886),
"Bufetul" de pe soseaua Kiseleff (1892, dupæ planurile întocmite în 1889 pentru
pavilionul românesc la Expozipia universalæ de la Paris), ªcoala Centralæ de fete
(1890), în Bucureøti, Palatul administrativ din Galapi, bæncile comerciale din Craiova
øi Bræila. Linia stilisticæ deschisæ de Mincu (numitæ øi "stilul Ion Mincu") a fost
continuatæ de pupini arhitecfli, printre care arhitectul italian Giulio Magni (øcoala
primaræ Mavrogheni - 1895, gara de la Curtea de Argeø - 1898). Alpi reprezentanpi de
seamæ ai miøcærii, fiecare creind propria linie stilisticæ, sînt: Petre Antonescu
(Ministerul Construcfliilor - actuala Primærie a capitalei - 1906-1910, Palatul
administrativ din Craiova - 1912-1913, banca Marmorosch-Blank - 1915-1923),
imobilul pentru salariapii Bæncii Napionale din Bucureøti, conacul din ªtefæneøti -
Argeø etc.), Nicolae Ghica-Budeøti (Palatul pentru colecpiile muzeului de artæ
napionalæ - 1912-1939, biserica greco-catolicæ din str. Polona, biserica Cupitul de
Argint, casa Rosetti, toate în Bucureøti, liceul din Râmnicu-Vâlcea etc.), Cristofi
Cerchez (spitalul Polizu, multe locuinfle, dintre care celebra vila Minovici din Bucuresti
etc.), Grigore Cerchez, în a cærui antrepriza a lucrat øi arh. Al. Clavel (clædirea veche
a Institutului de Arhitecturæ - 1912-1927, corpul nou de la Palatul regal de la Cotroceni
øi multe case dintre care remarcabila casæ Disescu, din Bucuresti), Florea
Stænculescu (ansambluri de locuinfle ieftine, proiecte tip de locuinfle rurale, øcoli
rurale, væmi, Palatul Agriculturii din Bræila etc), Statie Ciortan (multe clædiri ale
administrapiei financiare în Bucuresti øi alte orase, Vama Poøtei din Bucureøti),
Constantin Iotzu (Casa corpului didactic, Bucureøti) ), Paul Smærændescu (case
particulare în Ploieøti, Bucureøti, Sinaia, imobile de raport), G. Cristinel (primæria din
Banu Manta, Bucureøti, catedrala ortodoxæ din Cluj), I.D. Traianescu, Toma T.
Socolescu, etc.

Dupæ primul ræzboi mondial, arhitectura neoromâneascæ a început sæ-øi piardæ

dimensiunea modernizatoare øi sæ se osifice, devenind treptat principala forpæ
conservatoare în opozitie cu retorica si estetica modernismului. Deøi orientarea
napionalistæ din ce în ce mai puternica a contextul politic a favorizat evident
neoromânescul (regulamentele pentru anumite zone ale Bucureøtiului specificau clar
obligativitatea utilizærii unui "stil românesc"), realizærile arhitecturale au devenit din ce
în ce mai sterile sau au fuzionat, uneori pînæ la contrazicere, cu elemente stilistice de
alte facturi, în cautarea unui pitoresc care a atins uneori bizareria.

Modernismul

în deceniul al treilea al secolului al XX-lea, concomitent cu ræspîndirea øi

implementarea lor în toate pærile europene, în arhitectura romaneasca au pætruns
ideile øi programul estetic al Miøcærii Moderne, care au cunoscut atît un mare succes
în rindul tinerei generapii de arhitecfli, cît øi o neaøteptatæ popularitate în rîndurile
burgheziei progresiste, care øi-a gasit în noua arhitecturæ modul propriu de expresie.
Cum, aceastæ pætrundere s-a suprapus peste lucræri intense de modernizare a
Bucureøtiului, noua arhitecturæ a fost utilizatæ mult în zonele centrale reprezentative,
cærora le-a conferit o imagine generalæ modernistæ, aspect mai rar întîlnit în alte
capitale europene. Ca øi cæutarile napionale, noua linie formalæ a fost însopitæ de o
importantæ fundamentare teoreticæ, publicatæ în revistele de avangardæ, mai ales în
Contimporanul (1922-1932, creat, condus øi finanpat de Marcel Iancu, împreunæ cu
poetul I.Vinea). Din 1931, o interesantæ øi substanpialæ suspinere teoreticæ a venit
din partea revistei Simetria (inipiatæ øi condusæ de G.M. Cantacuzino împreunæ cu
O. Doicescu, Matila Ghyka, Tudor Vianu, P.E. Miclescu, Marica Cotescu, Haralamb
Georgescu). Ideologia specificæ miøcærii, evident importatæ, a fost însæ adaptatæ la
circumstanpele locale, astfel aparînd nuanpele specifice ale modernismului românesc:
chestiunea locuintei ieftine, a oraøului funcflional, vocapia socialæ øi orientarea de
stînga - care reprezintæ nucleul ideologiei originare - sînt mult atenuate, locul lor fiind
luat de dezbaterea esteticæ. Caracterul progresist al modernismului românesc rezidæ
în special în inlocuirea "vechilor estetici" cu noua estetica, chestiune care exprimæ -
adesea foarte incisiv - voinpa de redeschidere spre Europa, în conflict fæpiø cu
închiderea în interiorul tradiflionalei ordini agrare idealizate øi a spiritualitæpii ortodoxe,
ambele ostile occidentalizærii/modernizærii. Astfel, caracterul revolupionar al miøcærii
moderne româneøti apare mult îmblînzit, deøi, în deceniul al patrulea, noua esteticæ
øi semnificapia ei a cæpætat dimensiuni "eroice" în conflictul ascupit cu tendinpele
napionaliste.

Modernismul românesc (ca øi miøcærile locale de avangardæ de care este foarte

legat) a încercat sæ sintetizeze, sub semnul pragmatic al aplicabilitæpii imediate,
diverse tendinte ale Miøcærii Moderne într-o arhitectura elegantæ, cu un redus
caracter experimental, mai apropiatæ de modernismul temperat al arhitecturii pariziene
din acea perioadæ (cu evidente împrumuturi de facturæ Art-Deco), decît de liniile
radicale promovate de neoplasticiøti, contructiviøti, øcoala de la Bauhaus sau Le
Corbusier. Mai rar, mai ales în arhitectura lui Marcel Iancu, apar clare orientæri de
facturæ expresionistæ. Pe masura evolutiei în timp, a apærut tot mai evidentæ
influenpa arhitecturii fasciste italiene (mai ales în arhitectura expozipiilor proiectate de
H. Creangæ, în arhitectura monumentalæ a lui D. Marcu etc.). Din cauza cæ
preocuparea pentru o arhitecturæ economicæ a fost, practic, absentæ, o altæ
træsæturæ formalæ definitorie a modernismului românesc constæ în utilizarea de
materiale scumpe, de buna calitate, ceea ce nu este tipic pentru Miøcarea Moderna,
dar a asigurat construcfliilor o remarcabilæ rezistenpæ în timp. (Este vorba despre
rezistenpa la uzuræ øi la lipsa de întrepinere de dupæ cel de al doilea ræzboi mondial,
pentru cæ rezistenpa lor structuralæ este dramatic de redusæ - datoritæ folosirii unor
standarde de calcul inadecvate -; ceea ce le-a øi expus distrugerii la cutremure).
Principalele figuri ale modernismului românesc au fost Horia Creangæ, exponentul
liniei formale celei mai radicale øi cel care impune arhitectura modernæ øi întreprinde
un travaliu consecvent de modernizare a tipologiei imobilului de raport (imobilul ARO,
bd. Brætianu, 1929-1931 øi cinematograful - 1934, imobilul Otulescu, 1934-1935,
imobilul Malaxa - 1935-1937, vilele Bunescu - 1932, Cantacuzino - 1934, stadionul
ANEF - 1933-1939, uzinele Malaxa - 1931-1932 øi 1936-1939, halele Obor - 1937, din
Bucuresti, palatul Culturii de la Cernæupi - 1935-1937, etc.), Marcel Iancu, pictor,
arhitect øi publicist, singurul care este legat de miøcærile de avangardæ europene (co-
fondator al miøcærii Dada, Zurich, 1916) øi care introduce programatic ideile Miøcærii
Moderne în România (imobilele Herman Iancu - 1926, Clara Iancu - 1931, Gold - 1934,
Bazaltin - 1935, Haimovici - 1937, vilele Fuchs - 1929, Chihæescu - 1930, Ilupæ -
1931, Wexler - 1931, Juster - 1931, Reich - 1937, øtrandul FSSR - 1929, în Bucuresti,
sanatoriul Popper/Predeal -1934, etc.) øi George Matei Cantacuzino, personalitate
culturalæ de mare cuprindere øi autor al unei teorii de arhitecturæ originale (chiar
dacæ exprimatæ sub formæ eseistic-poeticæ), exponentul unui palladianism modern
(hala de avioane a uzinei IAR/Brasov, vila Ariana/Eforie, hotelul Belona/Eforie, etc.).
Acestora li se alæturæ Duiliu Marcu (Casa de credit øi asiguræri a magistrapilor -
1935-1937, biblioteca Academiei - 1936-1937, Administrapia autonomæ a
monopolurilor statului - 1934-1941, piapa alimentaræ de la Buzæu, numeroase imobile
de locuit øi vile etc.), precum øi alte nume reprezentative, cum ar fi: Paul Emil Miclescu
(uzinele Ford, Bucuresti - 1930-1932), Grigore Ionescu (sanatoriul Toria/Covasna -
1933-1934), Octav Doicescu (clubul nautic de la Snagov), Henriette Delavrancea-
Gibory, Ion si Tiberiu Niga etc. în general, se poate afirma ca moderniøtii români au
ales din evantaiul ideologic al Miøcærii Moderne europene numai anumite dimensiuni:
cea esteticæ øi cea rapionalistæ, pe care le-au aplicat în modernizarea tipologicæ øi
stilisticæ.

în chesiunea urbana, ei au optat cu precædere pentru alte modele de dezvoltare

urbanæ. Astfel, pentru clarificarea øi ierarhizarea circulapiei øi pentru sublinierea
reprezentativitæpii zonei centrale, s-a continuat politica urbanæ derivatæ din operapiile
practicate de Haussmann asupra Parisului (în a doua jumatate a secolului al XIX-lea),
în care principalul instrument al edificarii a fost imobilul de raport (o tipologie de
locuinfle colective, împrumutatæ probabil tot din modelul parizian) care, dupæ
Regulamentul din 1897, a început sæ înlocuiascæ vechile tipologii; în timp ce, pentru
parcelærile de locuinte ieftine/populare øi de vile s-au folosit principii derivate din
practica oraøului-grædinæ european.
Generapia "revolupionaræ" a fost abia cea a tinerilor arhitecfli care øi-au fæcut studiile
aproximativ în perioada celui de al doilea ræzboi mondial. Dar aceøti arhitecfli care au
îmbræpiøat øi orientærile radical-reformatoare ale Miøcærii Moderne (problematica
locuintei ieftine, principiile oraøului funcflional sintetizate în Carta de la Atena,
standardizarea, etc.) au construit abia dupæ ræzboi.

Arhitectura Art-Deco

în sensul moderærii modernismului øi, în acelasi timp, al sincretismului care a

caracterizat în general dezvoltarea modernæ a arhitecturii româneøti, trebuie
menpionatæ arhitectura Art-Deco care a însopit cu realizæri numeroase øi remarcabile
toatæ perioada interbelicæ. Fenomenul Art-Deco, ale cærui filiapii se pot regæsi atît în
modernism cît øi în clasicismul monumental, desemneazæ un moment al modernizærii
eclectismului Beaux-Arts-ist care a creat în perioada interbelica o arhitecturæ
luxuoasæ, exuberantæ, reprezentativæ pentru succesul capitalist. Îmbinînd în mod
uøor inteligibil elemente derivate din limbajul modernist øi din progresul tehnologic cu
un decorativism epurat, dupæ o sintaxæ de facturæ predominant academistæ,
arhitectura Art-Deco s-a dovedit, în consecinpæ, o arhitecturæ foarte potrivitæ
contextului românesc. Clædiri ca: Palatul Telefoanelor (arh. Van Saanen-Algy, Louis
Week, Walter Froy), Palatul Societæpii funcpionarilor primæriilor din municipiul
Bucureøti (arh. Ioan Roøu, Radu Culcer), corpul nou al Gærii de Nord, judecætoria din
ªtirbei Vodæ (arh. E. Nædejde, E. Cusnenco), blocul edilitar cu teatru, primærie øi
comerp din piata Amzei (arh. N. Georgescu), hotelurile Ambasador øi Union (arh.
Arghir Culina), Societatea Asigurarea româneascæ, multe imobile de locuit (cum ar fi
cele din Dacia 15 øi 66, arh. Jean Monda), toate din Bucureøti, Ateneul universitar
Regele Ferdinand (arh. G. Cristinel), muzeul Institutului de studii clasice din Cluj,
prefectura din Satu-Mare (arh. Victor Smighelschi), etc. sînt exemple tipice øi de foarte
bunæ calitate pentru aceastæ arhitecturæ care împacæ mai multe tendinte.

Sintezæ criticæ?

în paralel, fondul mai tolerant øi sincretic al modernismului românesc a permis øi o

interesantæ conciliere (atît teoreticæ, cît øi formalæ) cu cæutærile originale ale unui
spirit napional în arhitecturæ. în general în proiecte de micæ anverguræ (locuinfle,
cluburi, etc.), arhitecfli ca, în primul rînd, Octav Doicescu, principalul reprezentant al
acestei linii stilistice (cartierul U.C.B., biblioteca øi clubul nautic din parcul Heræstræu,
din Bucureøti, multe vile etc.), dar øi Henriette Delavrancea-Gibory, Ion Boceanu,
Horia Creangæ, Duiliu Marcu etc. au realizat færæ ostentapie un pitoresc modern, cu
elemente de facturæ vernaculæ. Înafara calitæpilor arhitecturale incontestabile, ceea
ce face ca aceastæ arhitecturæ sæ fie mai notabilæ decît un simplu compromis abil
(ceea ce ar putea pærea din punctul de vedere al avangardei), este faptul cæ ea pare
sæ aibæ o teorie subiacentæ. Din punct de vedere teoretic, expresia acestei concilieri
se gæseøte øi în paginile revistei Arhitectura scrise de Florea Stænculescu (redactor
al revistei pentru o anumitæ perioadæ), dar mai ales în teoria criticæ originalæ
dezvoltatæ de G.M. Cantacuzino. El suspine cæ adeværata arhitecturæ napionalæ nu
se va putea realiza decît dupa ce arhitectura româneascæ va fi absorbit lecpia
funcflionalismului, pe care îl consideræ o metodæ impusæ de spiritul timpului, dar care
trebuie sæ fie decantatæ prin filtrul tradifliei. În mod special aceastæ din urmæ
chestiune situeazæ acest tip de cæutæri, aparent minore, într-o zonæ pe care astæzi
am numi-o regionalism critic; este ceea ce urmeazæ sæ confirme sau infirme
cercetærile viitoare.

arhitectura de dupa cel de al doilea razboi mondial

Cel de al doilea ræzboi mondial a întrerupt sensul evolupiei arhitecturii româneøti nu

numai prin consecinpele economico-sociale ale unei conflagrapii de asemenea
anverguræ (întreruperea activitæpii de construcflie, distrugerea fondului construit,
særæcie etc.), ci - mai ales - prin schimbærile politice majore care i-au urmat øi care
au produs reale mutaflii în producflia de arhitecturæ. Dovadæ stæ faptul cæ punctul de
fracturæ în evoluflia arhitecturii nu se situeazæ imediat dupæ ræzboi, ci dupæ ce se
va produce schimbarea de regim. Dacæ, la o primæ privire, s-ar pærea cæ, aøa cum
s-a întîmplat aproape în toatæ Europa, dezvoltarea arhitecturalæ post-belicæ s-a
înscris grosso modo pe linia de aplicare pe scaræ largæ a modernismului în formula
sa radicalæ øi a "consumului noului limbaj", o cercetare mai atentæ relevæ o
dezvoltare curioasæ, a cærei filiaflie cu evoluflia arhitecturalæ anterioaræ se pierde.
Descifrarea logicii noii dezvoltæri nu mai decurge cu uøurinflæ, momentele cheie sînt
neaøteptate, ele intræ în zona unei subordonæri totale faflæ de evenimente exterioare
care le imprimæ sensuri lipsite de consistenfla internæ pe care evoluflia de pînæ la
ræzboi o dovedise, færæ îndoialæ.

Schimbærile fundamentale din planul politic au antrenat atît fenomene economice øi

sociale specifice, cît øi schimbarea radicalæ a modului de exercitare a meseriei, ceea
ce a conferit evolupiei post-belice dimensiuni proprii. Astfel, instaurarea "socialismului
de stat" subordonat Moscovei, industrializarea forpatæ, planificarea centralizatæ øi a
activitæpii de construcflie (în 1952, se înfiinpeazæ Comitetul de stat pentru
arhitecturæ, construcflii øi urbanism) etc. au atras înlocuirea totalæ a investifliei private
cu cea de stat (avînd ca urmare øi disparipia mecanismului de reglaj al comenzii,
caracteristic unei societæpi de piapæ), desfiinparea practicii liberale a meseriei (1949),
urmînd ca aceasta sæ se desfæøoare numai în marile institute de proiectare
specializate, înlocuirea climatului natural concurenflial cu selecflia arhitecflilor dupæ
criterii politice, închiderea fapæ de Occident etc. Toate acestea nu numai cæ slæbesc
puterea breslei (øi aøa destul de tînæræ) øi subordoneazæ într-o mæsuræ uriaøæ
deciziile profesionale deciziilor politice, dar introduc øi o mare doza de arbitrariu.
Astfel, dezvoltarea post-belicæ a arhitecturii româneøti s-a dovedit mai sensibilæ la
fluctuafliile politicului decît la mersul ideilor arhitecturale în lume, devenind, într-un
anume fel, istoria unei drame a meseriei.

Evoluflia contextului politic permite evidenflierea cîtorva perioade distincte, perioade

care, oricît am încerca sæ stabilim similitudini, sînt total distincte de evoluflia
arhitecturii în lumea liberæ, pentru cæ : (1)perioada de reconstructie de pînæ în 1948-
1949; (2)perioada stalinistæ, pînæ pe la jumætatea anilor 1950; (3)perioada de
deschidere øi relativæ resincronizare, aproximativ pînæ în primii ani ai deceniului 8;
(4)perioada de închidere øi declin, pînæ la revoluflia din 1989; (5)perioada de refacere
a structurilor profesionale, din 1990 pînæ astæzi.

Perioada de reconstrucflie

Caracterizatæ la început de necesitatea reintrærii în normalitate øi a refacerii dupæ

distrugerile ræzboiului, perioada de reconstrucflie a decurs în sensul cel mai firesc,
sfîrøitul ei constituind ultimul moment de sincronizare cu arhitectura europeanæ.
Arhitecflii care practicau înainte de ræzboi øi-au continuat în general maniera proprie
de proiectare, iar dupæ 1945 au fost terminate o serie de construcflii importante, în
maniere stilistice foarte diferite, de la modernism moderat la neoclasic, trecînd printr-
un modernism emfatic clasicist: blocul de birouri Banloc øi clubul nautic Heræstræu
(arh. Octav Doicescu), Ministerul de Finanape (arh. Radu Dudescu), palatul CFR (arh.
Duiliu Marcu). Concomitent, au început sæ se afirme øi cæutærile noii generaflii
funcflionaliste, reprezentatæ în mod special de Mircea Alifanti øi Ascanio Damian.
Aeroportul internaflional Bæneasa (1946, arh. M. Alifanti, A. Damian, N. Bædescu
etc.), fabrica de confecpii APACA (1947, arh. M. Alifanti, I. Ghica-Budesti, V.
Krohmalnic, H. Stern, etc.), pavilionul de expoziflie de pe malul lacului Heræstræu
(1948, arh. A. Damian øi Srulovici), bazinul øi sala de sport Floreasca (1947, arh. Titus
Evolceanu øi Sofia Ungureanu), spitalul Emilia Irza øi Facultatea de Drumuri øi Poduri
(1950, arh. Grigore Ionescu) etc. denotæ orientæri expresive øi vocabulare diverse,
manipulate cu o îndræznealæ mai mare decît în perioada interbelicæ, în interiorul unei
libertæfli de expresie moderniste cæreia epoca pærea sæ-i fie favorabilæ. Øi în
domeniul locuintei ieftine au apærut cæutæri moderniste cu carcter experimental:
cartiere muncitoreøti cu blocuri baræ, aøezate dupæ axa heliotermæ
(Ferentari/Bucureøti, 1945-1947). Majoritatea operafliilor de locuinfle sînt însæ
orientate dupæ principii mai putin radicale, fie continuind vechile parcelæri (Øerban-
Vodæ, Steaua, Drumul Særii/Bucuresti), fie propunînd mici cartiere dupæ modelul
oraøului-grædinæ, cu blocuri mici (cartierul Steagul Roøu/Brasov - arh. N. Nedelescu,
Fl. Teodorescu, T. Elian, D. Marinescu) sau cu locuinfle unifamiliale (Hunedoara, 1848
- arh. Gusti, A. Moisescu, V. Perceac).

Arhitectura realismului-socialist

Spre sfirøitul anilor 1940, politicul a impus realismul-socialist, sloganul artistic al

stalinismului, întrerupind pentru cîtiva ani atît noul patos modernist pe care tînæra
generapie încerca sæ-l impunæ, cît øi tradiflia mai moderatæ, a generafliei anterioare.
Totusi, arhitectura realist-socialistæ/stalinistæ nu va læsa urme fizice copleøitoare.
Într-un fel sau altul, nu s-au fæcut investiflii deosebit de mari, cu exceptia combinatului
poligrafic Casa Scînteii, proiectat dupæ modelul moscovit de un colectiv din care au
facut parte multe dintre tinerele speranfle ale momentului (arh. Horia Maicu, øef de
colectiv). Nici scara Casei Scînteii nu este la fel de copleøitoare ca mærturiile læsate
de stalinism în alte pæri. HCM/nov. 1952 impune în construcflia de locuinfle formula
sovieticæ a cvartalurilor, oprind orice alte experimente. Dar nici cvartalurile (incinte sau
suite de incinte de locuinfle plurifamiliale de micæ înælflime) nu au ajuns copleøitoare
(ca dimensiuni øi ca numær). În plus, înscrise în flesutul stradal existent, ele nu au
disturbat ordinea tradiflionalæ a oraøului.

Stilistic însæ, realism-socialismul a produs o deturnare de la cæutærile moderniste øi

o revenire artificialæ la vocabularul clasicist, uneori preluat ad-litteram (cinematograful
"înfræpirea între popoare", Bucuresti, arh. Nicolae Porumbescu - 1953), alteori mai
mult sau mai putin aluziv sau scenografic (casa sanatorialæ Olæneøti, arh. Gheorghe
Pætraøcu, Liliana Dinescu - 1950, Opera Românæ, arh. O. Doicescu; teatrul de varæ
"23 August", arh. P.Em. Miclescu, D. Marinescu - toate în 1953; cvartalele din
Hunedoara sau din Drumul Særii øi Cotroceni, din Bucuresti, etc.).

Perioada de deschidere øi relativæ resincronizare

Deschiderea, cu consecinpa ei mai tîrzie care reprezintæ o relativæ resincronizare cu

lumea ideilor europene, au fost relativ concomitente cu schimbarea gærzii la nivelul
conducerii partidului unic øi cu relaxarea prizei moscovite. Moartea lui Stalin, opozipia
internæ - la început surdæ - fapæ de politica lui Hruøciov (profitînd de "criza
chinezæ"), precum øi alte circumstanpe politice încæ destul de neclare, au orientat
politica internæ pe o cale mai pupin dependentæ de "dicteul" de la Moscova.
Paradoxal, orientarea cu caracter mai "napional" care s-a prefigurat, a fæcut ca forurile
de partid sæ accepte revenirea la limbajul modernist, probabil øi ca semn al
vizibilitæpii desprinderii de Moscova. în cadrul acestei schimbæri trebuie menpionat
rolul convingætor øi abil jucat de tînærul arhitect Cezar Læzærescu, care, devenit apoi
arhitect oficial al lui Gh. Gheorghiu-Dej, a preluat øefia unor proiecte importante
(sistematizarea litoralului Marii Negre - început în 1956, aeroportul international
Otopeni, primærii øi hoteluri în diferite oraøe etc.), în cadrul carora a dat ocazia sæ se
afirme multor arhitecfli foarte tineri, de deosebitæ valoare (Dinu Gheorghiu, Gabriel
Cristea, Anca Borgovan etc.). Dovadæ cæ arhitectura modernæ a devenit arhitecturæ
oficialæ, stæ faptul cæ vilele nomenclaturii, care s-au construit în cartierul rezidenpial
de nord din Bucuresti sau pe malul mærii (Eforie, Mangalia, etc.), au fost proiectate
dupæ toate principiile acestei arhitecturi. Construite færæ mari constrîngeri materiale,
unele dintre ele reprezintæ încæ interesante realizæri (micile imobile plurifamiliale de
pe soseaua Kiseleff, Bucuresti, arh. T. Niga, L. Garcia, I. Serban - 1956-1959).

Deøi poate pærea paradoxal în contextul acestui patos modernist, protecpia

monumentelor istorice se institupionalizeazæ. Ea este, probabil, explicabilæ prin
reorientarea napionalæ a politicii de partid. Dar aici trebuie subliniat rolul jucat, încæ
de la sfîrøitul perioadei staliniste, de un grup cultivat de tineri arhitecfli de stînga, aduøi
în posturi de decizie de jocul politic. Deøi foarte conectapi - din convingere - la
Miøcarea Modernæ radicalæ, aceøtia au promovat o serioasæ acpiune de protecpie a
monumentelor istorice. în cadrul structurilor dedicate acestei activitæpi, reînfiinpate
institupional în aceastæ perioadæ, au lucrat arhitecfli de mare valoare (Ioana
Grigorescu, Nicolae Diaconu, Eugenia Greceanu etc., avîndu-i ca mentori pe ªtefan
Balø øi pe Grigore Ionescu) care, în timp, au restaurat, grapie unor importante
investiflii de stat, un numær foarte mare de ansambluri øi monumente istorice
(ansamblul mænæstirii Neamt, Dragomirna, etc.). Aceastæ activitate de incontestabil
profesionalism a supraviepuit tuturor fluctuapiilor politice pînæ în perioada Ceauøescu,
altfel cea a cærei retoricæ napionalæ a fost cea mai incisivæ, ceea ce nu dovedeøte
decît arbitrariul øi nesiguranpa condipiei de profesionalism în perioada comunistæ.

Acceptarea oficialæ a arhitecturii moderne a redeschis pentru o vreme calea unei

evolupii cvasinormale a arhitecturii româneøti, ceea ce, în conditiile unei treptate
destinderi, a aparentæ "liberalizare", a dus chiar la conturarea, în jurul anului 1970, a
unor direcpii de cæutæri originale. Pînæ prin primii ani ai deceniului 8, s-au fæcut
investiflii deosebit de importante, multidirecpionate øi motivate: s-a construit un numær
foarte mare de locuinfle, construcflii administrative (prefecturi, primærii, centre de
milipie etc.), comerciale (mai ales magazine universale), clædiri pentru învæpæmînt
(grædinipe, øcoli, licee, facultæpi), de culturæ (case de culturæ, cinematografe,
teatre), sænætate (mai ales spitale øi sanatorii), sport, turism, transport, birouri øi
constructii industriale, toate menite sæ ræspundæ atît creøterii demografice, politicii de
industrializare øi realelor lipsuri cantitative øi calitative ale fondul locativ øi dotærilor
urbane, cît øi dorinpei propagandistice de a exprima superioritatea noii societæpi fapæ
de cea antebelicæ.

Ceea ce a caracterizat aceastæ perioadæ a fost faptul cæ, înafara inevitabilului control
politic, a existat un oarecare loc øi pentru gîndirea profesionalæ, ceea ce a fæcut ca
aceste investiflii (færæ precedent în epocile anterioare) sæ fie realmente eficiente, în
orice caz din punct de vedere cantitativ. Nu e mai pupin adeværat cæ multe dintre
aceste investiflii gæsindu-se sub semnul numærului mare, ele au fæcut obiectul
proiectærii tipizate pe scaræ foarte largæ (locuinflele, øcolile, spitalele, unele clædiri
industriale øi, în general, dotærile de micæ anverguræ de alte tipuri: hoteluri, creøe,
grædinipe, cæmine culturale etc), ceea ce a dus la o excesivæ lipsæ de diversitate øi
de adecvare la caracteristicile locurilor. De altfel, tipizarea ræmîne pentru multæ vreme
parte integrantæ atît a retoricii profesionale cît øi a celei politice, pînæ la a face
discriminarea culpelor imposibilæ.

Cel putin la fel de discutabil este øi modul în care s-a intervenit în zonele centrale ale
unor orase, mai ales extracarpatice, în care fondul vechi a fost înlocuit (total su partial)
cu ansambluri moderne. E greu de decis cît din aceste avataruri ale modernismului
românesc (obsesiva omogenizare øi pierderea specificului unor oraøe sau zone) s-a
datorat unei deliberæri mai subtile a politicului sau numai dogmatismului acestuia øi cît
gîndirii reductive a arhitecflilor øi tarelor generale ale gîndirii moderne. în general, se
poate afirma cæ în aceastæ perioadæ, puterea nu a avut ingerinpe excesive în
chestiunea formalæ/stilisticæ, ceea ce a permis arhitecflilor sæ urmæreascæ, în
mæsura limitelor proprii, evoluflia arhitecturii în lume. Cu toate acestea, în lipsa unui
climat stimulator de dezbatere teoreticæ øi de criticæ liberæ, realinierea - atît cît s-a
produs - s-a fæcut prea mult prin preluare formalæ øi nu prin procesarea criticæ a
discursului subiacent.

Un rol important l-a jucat øi øcoala de arhitecturæ (Institutul de Arhitectura "Ion Mincu",
Bucureøti). Conservatoare în toatæ perioada interbelicæ, marcatæ dur de momentul
stalinist, ea a reuøit sæ îøi schimbe orientarea în ciuda rigorilor politice: exponenpii de
vîrf ai generapiei tinere de moderni, profesioniøti cu mare deschidere culturalæ (A.
Damian, rector mai multe legislapii, M. Alifanti, O. Doicescu, H. Maicu, Gr. Ionescu, M.
Caffe, T. Ricci, T. Niga etc.), devin profesori, iar în anii 1960-1970 învæpæmîntul
începe sæ asimileze tendinpele contemporane cele mai deschise (proces care se va
închide în perioada urmætoare). Tot în aceastæ perioadæ au început sæ se
consolideze øi prestigioase echipe de concursuri de arhitecturæ (Dinu Gheorghiu,
Gabi Cristea øi Const. Sævescu, George Filipeanu øi Strulovici, Anton øi Margareta
Dimboianu, Victor Ivaneø, Toma Olteanu øi Const. Dobre etc.), Uniunea Arhitectilor
(continuatoarea post-belicæ a Societæpii Arhitecflilor) promovînd o suspinutæ
activitate în acest sens.

Deøi relativ standard (mai pupin original decît cel din perioada imediat urmætoare
ræzboiului), modernismul sfîrøitului deceniului al øaselea øi al deceniului al øaptelea a
fost destul de divers øi practicat cu onestitate øi profesionalism: majoritatea
construcfliilor adoptæ un modernism de facturæ "stil internaflional" (construcfliile de la
Eforie, Mamaia, øi alte stapiuni de pe litoral, printre care se remarcæ restaurantul
Perla de la Eforie, arh. C. Læzærescu, L.Popovici, A. Solari-Grimberg - 1959;
majoritatea construcfliilor spitaliceøti, construcfliile de locuit øi, nu în ultimul rînd, multe
construcflii remarcabile de fabrici øi unitæpi de producpie), sau cautæ o expresivitate
de facturæ structuralæ (Circul de Stat din Bucureøti, arh. N. Porumbescu, C. Rulea -
1960, gærile din Constanpa øi Brasov, arh. Teonic Savulescu øi Florin Ionescu øi cea
din Predeal, arh. Ilie Rædulescu, Irina Rosetti - 1969, constructii industriale, etc.). Dar
se întîlnesc øi exemplare ale unui modernism de facturæ fascistæ - sau poate un
stalinism epurat - (Palatul Radiodifuziunii, Bucureøti, arh. Tiberiu Ricci, Leon Garcia,
Mihai Ricci - 1960) øi ale unor formule solemn-decorativiste (Sala Palatului, arh. Horia
Maicu, T. Ricci, Ignace Serban - 1960) etc.

Spre sfirsitul deceniului al øaptelea, se poate vorbi de conturarea a trei directii mai
importante de evolupie arhitecturalæ. Linia "stilului international" øi a expresivitæpii
structurale a persistat mai ales la construcfliile hoteliere (extinderea hotelului ARO,
Braøov, arh. Iancu Rædæcinæ - 1963, hotelul Nord, Bucureøti, arh. Eugen
Arvanitache - 1965, stapiunea Aurora, arh. Dinu Gheorghiu - 1974, stapiunea Jupiter,
arh. ªerban Manolescu etc. ) øi spitaliceøti (spitalul din orasul Oneøti, arh. Em.
Machedon, Alice Lepædatu, Silvia Granet - 1965; spitalele din Suceava, arh. Mihai
Enescu, C. Cherea, M.Bunescu, A. Mureøan - 1965 øi Baia Mare, arh. Mihai Enescu,
C. Cherea, Silvia Granet; Institutul de inframicrobiologie, Bucureøti, arh. Margareta
Dîmboianu, Alex. ªerbescu; etc.), dar øi pe alte programe (Teatrul de varæ la Mamaia,
arh. A. Gringerg, Mina Laurian - 1962; Pavilionul de expozipie al economiei napionale,
arh. Ascanio Damian, Mircea Enescu - 1964; Liceul de muzicæ din Timiøoara, arh.
Fackelman - 1965; aeroportul internaflional Otopeni, arh. Cezar Læzærescu, Gabriel
Cristea, St. ªteblea - 1970 etc.). Cea de a doua linie evolutivæ, care a încearcat sæ
înglobeze experienpa formalæ brutalistæ, s-a dezvoltat pe douæ cæi. Una, mai
singularæ, care a promovat, dupæ o formulæ relativ analogæ cu cea a brutaliøtilor
japonezi, o expresie arhitecturalæ mai îndræzneapæ øi cu o anume originalitate
localæ, îl are ca reprezentant de seamæ pe Nicolae Porumbescu (remarcabile ræmîn
casa de cultura din Suceava øi primæria din Botoøani, proiectate la sfirøitul anilor
1960 øi, în mai micæ mæsuræ, primæria din Satu-Mare, proiectatæ ceva mai tîrziu, cu
o excesivæ pretenpie monumentalæ øi - prin aceasta - neadecvare la scara locului).
Dar tot aici s-ar putea încadra øi clædirea Teatrului napional din Bucureøti (arh. Horia
Maicu, Romeo Belea, Radu Tænæsoiu - 1967-1970), clædire remarcabilæ, cu un
destin foarte trist. Cealaltæ cale, mai frecventatæ, a încercat mai degrabæ o altoire a
unor elemente de facturæ brutalistæ pe o arhitectura aparpinînd primei linii evolutive,
øi numæræ atît realizæri de pinutæ (extinderea Academiei Comerciale din Bucuresti,
arh. Cleopatra Alifanti - 1967-1970; Casa de culturæ din Tîrgoviøte, arh. N. Vlædescu;
Primæria din Turnu Severin, arh. Ascanio Damian; Academia ªtefan Gheorghiu,
Bucureøti, arh. C. Rulea - 1975 etc.), cît øi multe construcflii cu o arhitecturæ uscatæ
øi/sau greoaie (primæria din Piteøti, arh. Cezar Læzærescu - 1970, multe case de
culturæ în diferite orase etc.). Cea de a treia direcpie nu merge pe linia unor preluæri
formale, ci dezvoltæ selectiv o sintezæ a experienpelor anterioare într-o arhitecturæ
mai organicæ, mai originalæ øi mai bogatæ prin semnificapiile care o leagæ de situl
specific. Exponentul de vîrf al acesteia este Mircea Alifanti (prin proiectele prefecturii
din Baia Mare - 1970 øi ale hotelului øi primariei din noul centru din Bistripa-Næsæud -
1972), unul dîntre foarte pupinii arhitecfli români pentru care expresivitatea arhitecturii
rezultæ øi din prepiozitatea alcætuirii øi construirii detaliului. Dar tot aici trebuie incluse
øi alte realizæri precum hotelurile Alpin (arh. Iancu Rædæcinæ - 1969) øi Ciuca din
Poiana Braøov, teatrul din Craiova (arh. Alex. Iotzu - 1974), teatrul din Tîrgu Mureø
(arh. Const. Sævescu - 1974), Institutul Politehnic din Bucuresti (arh. Octav Doicescu,
Nicolae Perianu, Costin Pastia, ªtefan Lungu, Paraschiva Iubu, Carol Hacker, Petre
Svoboda etc. - 1962-1972).

Multe dintre realizærile unicat ale acestei perioade pot sta decent alæturi de producpia
medie de arhitecturæ din lume, dar, în general, unul dîntre viciile de fond ale
producpiei medii øi de masæ a fost execupia neîngrijitæ øi folosirea materialelor de
slabæ calitate pentru forme prea complicate, ceea ce s-a ræsfrînt în comportarea
proastæ în timp a clædirilor. în plus, spre sfîrøitul perioadei, se poate uøor constata o
særæcire generalæ a limbajului formal, pentru care clædirea Televiziunii române (arh.
T. Ricci - 1973) øi Sala Polivalentæ (arh. Cezar Læzærescu - 1976) din Bucureøti,
douæ investiflii importante la scaræ napionalæ, dar deosebit de uscate ca arhitecturæ,
ræmîn emblematice.

O altæ dimensiune problematicæ a arhitecturii acestei perioade se referæ la

construcflia de locuinfle, care a ocupat o proporpie însemnatæ din investiflie øi, mai
ales, din volumul de lucràri urbane. Acceptarea oficialæ a arhitecturii moderne a
constituit unul dîntre factorii care au dus la abandonarea abordærii mai moderate a
chestiunii locuirii øi au împins gîndirea locuinflei urbane pe direcpia urbanismului liber
øi a Cartei de la Atena. Desigur, a fost rezolvatæ pe moment dificila problemæ
cantitativæ (accentuatæ - ræmîne de væzut dacæ excesiv sau nu - de industrializarea
forpatæ a oraøelor), dar s-a dovedit a fi excesivæ øi dæunætoare pentru evoluflia
viepii urbane. Exceptînd cele cîteva încercæri punctuale de fuziune între locuinfla
plurifamilialæ de joasa øi medie înælflime cu flesutul urban tradiflional (cartierul
Floreasca - 1949-1958 sau Cæpelu - 1959, din Bucuresti), dupæ 1961 s-a trecut
aproape în exclusivitate la construcflia de locuinfle plurifamiliale, majoritatea de
înælflime mare, în mare parte tipizate, dispuse în marile ansambluri din zonele
marginale libere sau slab construite ale oraøelor (Drumul Taberei, Balta Albæ,
Crîngaøi, Berceni, etc., în Bucureøti, Sf. Ion la Suceava, Piglina la Galapi, Gheorgieni,
Grigorescu øi Mænæøtur, la Cluj, continuarea cartierului Steagu Roøu la Braøov, etc.).
împreunæ cu blocurile înalte de locuinfle tipizate cu care s-au reconstruit marile artere
urbane de circulapie (de exemplu, în Bucureøti, Calea Grivipei, bd. Dimitrie Cantemir
øi Inelul 2: bd. Ilie Pintilie, ªtefan cel Mare, Mihai Bravu etc.), marile ansambluri au
særæcit imaginea oraøelor româneøti, reducîndu-le caracterele distinctive øi
omogenizîndu-le periferiile. în plus, marile ansambluri de locuit, cu blocuri foarte pupin
variate, implantate într-un spapiu verde "explodat" (conform principiilor compozitionale
ale urbanismului liber), lipsite de o parte din dotærile care ar fi trebuit sæ le
deserveascæ, sînt departe de a fi "cartierele-parcuri" dorite; ele au ræmas simple
"cartiere-dormitor", prezentînd o realitate problematicæ, în mare parte prost
întrepinutæ øi a cærei realæ integrare în viapa oraøului este greu rezolvabilæ.
Construcflia pe scaræ largæ a acestui tip de locuinfle øi zone de locuit a fost, încæ de
la început, în defazaj cu mersul gîndirii europene, care, la momentl respectiv începuse
sæ ridice grave semne de întrebare øi începuse sæ caute alte ræspunsuri (desigur,
dupæ experienpa aplicærii masive a acestui tip de dezvoltare, imediat dupæ ræzboi).

De aceea, dacæ în multe privinpe arhitectura româneascæ a acestei perioade a

încercat, øi uneori a reuøit, sæ pinæ pasul cu evoluflia arhitecturii în lume, în domeniul
locuinflei urbane nu a existat nici un semn al asumærii de cætre arhitecflii români a
momentului de inflexiune de la sfirøitul deceniului al øaselea øi începutul deceniului al
øaptelea din gîndirea arhitecturalæ occidentalæ. Abia pe la jumætatea deceniului al
optulea au apærut astfel de noi puncte de vedere, consemnate øi în actele oficiale sub
formula de "trecere de la faza predominant cantitativæ la cea calitativæ" a construcfliei
de locuinfle. Dar aceasta s-a dovedit a fi o reacpie prea tîrzie, pentru cæ ultimele
douæ decenii de dictaturæ napional-comunistæ au fæcut sæ creascæ presiunea
politicæ asupra producpiei de arhitecturæ, ceea ce a îngradit orice posibilitate de
schimbare.

Declinul

Pe mæsuræ ce voinpa lui Nicolae Ceauøescu de a da o expresie formalæ regimului

sæu a devenit explicitæ, un noian de directive arbitrare øi contradictorii (de la
documente oficiale ca Legea stræzilor - 1971, Legea investifliilor øi Legea
sistematizærii, pînæ la cotidienele tracasari birocratice) nu au avut altæ logicæ decît
aceea de a traduce ideile primitive ale dictatorului, interzicînd practic orice manifestare
de profesionalism. Distrugerile de dupæ cutremurul din 1977 au oferit un pretext în
plus pentru instaurarea controlului total asupra arhitecturii, care a intrat astfel într-un
inevitabil declin, accentuat øi de închiderea canalelor de informare. La fel s-a în tîmplat
øi în învæpæmîntul de arhitecturæ.

Declinul s-a manifestat treptat: limbajul a devenit tot mai uscat øi øi-a pierdut orice
referinpæ culturalæ, elemente cu aparenpæ brutalistæ s-au executat în tencuialæ pe
fapadele clædirilor prea complicate, un decorativism særæcæcios a înlocuit cæutærile
reale, gæsirea "specificului napional" a constituit noua misiune transmisæ arhitectilor
români, din ce în ce mai izolapi de problematica contemporanæ. Ilustrarea cea mai
elocventæ se gæseøte în majoritatea blocurilor sau altor constructii (cum ar fi hotelul
Bucureøti din capitalæ, arh. P. Cosmatu - 1980), proiectate pentru a înlocui imobilele
interbelice cazute la cutremur øi de a cæror valoare sînt departe.

Pentru prima oaræ dupæ mai bine de un secol, Bucureøtiul nu mai este focarul de
ræspîndire a ideilor novatoare, care, mult rarefiate, se aglutineazæ pe ascuns prin alte
centre culturale, cum ar fi Timisoarara.

Dimensiunile declinului trebuie cæutate în mai multe direcpii: (1)imixtiunea în domeniul

stilistic: impunerea unui decorativism megaloman în cæutarea unui monumentalism
primitiv; (2)noul urbanim: modificarea færæ motiv rapional a planurilor directoare ale
oraøelor, numai dupæ arbitrariul "indicapiilor de sus", anularea investifliilor social-
culturale øi înlocuirea lor cu hale alimentare (un program obsolet), elaborarea de
uriaøe piepe urbane tip în multe oraøe; (3) în construcflia de locuinte: obligativitatea
folosirii învechitelor panouri prefabricate grele, reducerea tipurilor, introducerea unor
standarde arbitrare, îndesirea blocurilor în cartierele deja construite, etc.; (4)øtergerea
trecutului: demolarea unui mare numær de monumente istorice în paralel cu
desfiinparea structurii institupionale de protecpie a lor; (5)distrugerea satelor;
(6)schimbarea fapadelor unor monumente, cum ar fi slupirea Teatrului napional din
Bucureøti (unde arhitectul Cezar Læzærescu a jucat un rol nefast); (6)"marile lucræri":
regularizarea cursului Dimbovitei, care i-a distrus potenpialul øi a særæcit oraøul;
metroul bucureøtean, a cærui arhitecturæ este marcatæ de gusturile oficiale øi a cærui
execupie forpatæ øi-a spus cuvîntul asupra calitæpii øi, în fine, noul centru civic al
Bucurestiului, cu Casa Poporului øi axul Victoria Socialismului, care au afectat
ireversibil 480 ha dintr-o zonæ veche valoroasæ øi provocînd oraøului o ranæ greu de
vindecat.
în acest context, realizæri ca restaurarea piepii Unirii din Timiøoara (arh. ªerban
Sturdza), Casa øtiinpei øi tehnicii de la Râmnicu Vâlcea (1974-1982, arh. E.B.
Popescu, ªtefan Lungu, Petre Ciutæ), Casa øtiintei øi tehnicii de la Slatina (1971-1986,
arh. Dorin Stefan, Em. Barbu Popescu,), sau Postæværia românæ/Bucuresti (1986,
arh. Zoltan Takacz, V. Simion øi F. Echeriu), care se pot înscrie în spiritul unei
arhitecturi normale, constituie exceppii cu atît mai remarcabile.

DIFICILA REVENIRE LA NORMALITATE

Pe acest fond, reconectarea, dupæ 1989, a arhitecturii româneøti la cultura

arhitecturalæ europeanæ s-a dovedit a fi foarte dificilæ, lucru care se reflectæ în
evoluflia ultimilor zece ani ai secolului. Revenirea la practica liberalæ a profesiunii,
reprezentarea øi protecpia profesiunii în aceste noi conditii, întocmirea planurilor de
dezvoltare ale oraøelor (øi a regulamentelor de construcflie aferente), refacerea listei
de monumente istorice, a structurilor øi a unei legislapii moderne de protecpie a lor,
reclædirea unei culturi profesionale, conectarea la ideile contemporane, asimilarea
criticæ a noilor tehnologii etc. sînt acpiuni de lungæ duratæ, deci în curs. în plus,
investiflia publicæ este aproape nulæ, iar cea privatæ redusæ încæ. înafara de
locuinfle (individuale øi imobile mici), arhitectura "minoræ", de amenajare interioaræ a
diverselor tipuri de spapii comerciale, deøi un program de "arhitecturæ efemeræ", a
cæpætat o tot mai mare importanpæ ca loc al realelor cæutæri øi al experimentului.
De asemenea, în lipsa spapiilor de birouri øi a investifliei încæ reduse (s-au construit
totuøi cîteva, mai ales filiale de bænci, dar în general de slabæ calitate plasticæ),
conversia unor clædiri vechi în birouri pentru noile companii se constituie într-o
preocupare beneficæ øi pentru întrepinerea oraøelor. Dupæ cincizeci de ani de
întrerupere s-a reluat øi construcflia de biserici, aducînd o nouæ problematicæ, cu
care arhitecflii nu mai erau familiarizati. Problematica proiectærii spapiului sacru
ortodox ræmîne încæ un subiect deschis, pe care arhitecflii, ei înøiøi începætori în
acest domeniu, au a-l negocia cu clerul, încæ înghepat într-un conservatorism excesiv.

în plus, noii clienpi funcpioneazæ dupæ tipul comanditarului comunist - pentru care
arhitectul devenise o slugæ obedientæ -, ceea ce face dialogul foarte dificil. În aceste
condipii, cea mai mare parte a proiectelor øi construcfliilor executate nu au încæ
suficientæ substanpæ sau continuæ inerpial decorativismul perioadei precedente; ca
urmare construcfliile interesante sînt pupine (multe ræmînînd în stadiul de proiect), si,
cel mai adesea, de mica anverguræ. Trebuie menpionate realizærile atelierului Prodid
(ªerban Sturdza, Radu Mihæilescu, Mihai Zegrea, Doina Sturdza, Ivænescu øi
colaboratorii): orfelinatul din Timiøoara, biserica reformatæ din Vucova, biserica
martirilor din Timiøoara, diverse conversii, etc.), care, alæturi de alte ateliere cum ar fi
Ioan Andreescu & Vlad Gaivoronschi (piapa Badea Cârpan, vile în Timiøoara, conversii
diverse etc.), Radu Radoslav (facultatea din Lugoj), Mihai Botescu øi alpii, formeazæ
în jurul ªcolii de arhitecturæ din Timiøoara (reînfiinpatæ în 1990) o miøcare regionalæ
care încearcæ sæ reînnoade firele întrerupte ale evolupiei. În Bucureøti, lucrærile
atelierului Dorin ªtefan (filialele BCR din Ghencea, nenumærate proiecte de vile øi
conversii), ale noului atelier Westford, avîndu-l în frunte pe Vlad Arsene, revenit de la
New York (Mindbank, Bucureøti), ale echipei Radu Teacæ øi Florian Stanciu,
reprezintæ alte linii de cæutæri mature, rafinate øi originale. Acestea toate promit o
nouæ evolupie a arhitecturii româneøti cætre secolul al XIX-lea.

Evenimentele arhitecturale cele mai importante øi care ar trebui sæ aibæ un impact

considerabil asupra arhitecturii øi oraøului, le constituie însæ cele douæ mari
concursuri inipiate de Uniunea Arhitecflilor din România (reactivatæ dupæ declinul din
perioada Ceauøescu) øi anume: sistematizarea piepei Revolupiei din Bucureøti - 1987
(premiul I: arh. Franz si Marina Echeriu din Innsbruck/Austria) si, mai ales, concursul
international "Bucuresti 2000", organizat împreunæ cu Uniunea Internaflionalæ a
Arhitecflilor în 1986 (premiul I: atelierul condus de arh. Meinhart von GerKan din
Hamburg, unul dintre cele mai mari øi de succes ateliere de arhitecturæ øi urbanism
din Europa si din lume). Ele reprezintæ o nouæ deschidere oferitæ dezvoltærii
Bucureøtiului øi garanpia evolupiei arhitecturii româneøti pe o bazæ puternic
fundamentatæ profesional.

Bibliografie:

CAFFE, Mihail, Arhitectul Ion Mincu, , Bucureøti,

CONSTANTIN, Paul, Arta 1900 în România, Ed. Meridiane, Bucuresti 1972;

CURINSCHI-VORONA, Gheorghe, Istoria arhitecturii în România, Ed. Tehnicæ, 1981

DERER, Peter, Locuirea urbanæ, Bucuresti,

IONESCU, Grigore, Arhitectura în Romania - 1944-1969, Ed. Academiei, Bucuresti,

1969
IONESCU, Grigore, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Ed.
Academiei, Bucuresti, 1982

ISPIR, Mihai, Clasicismul în arta romaneascæ, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1984

LAZARESCU, Cezar si colectiv, Urbanismul în Romania, Ed. Tehnicæ,

MACHEDON, Luminipa, SCOFFHAM, Ernie, Romanian Modernism, MIT Press, 1999

MARGINEANU-CARSTOIU, Monica, Romantismul în arhitectura, Ed. Meridiane,

Bucureøti 1990;

MUCENIC, Cezara, Bucureøti, un veac de arhitecturæ civilæ, secolul XIX, Ed. Silex,
Bucureøti 1997

ZAHARIADE, Ana-Maria, Romania '96, Catalog al Bienalei de la Venepia 1996, Ed.

Simetria, 1996

*** Bucuresti, Între avangardæ øi modernism, Ed. Simetria, Bucureøti 1994;

*** Centenar Horia Creangæ, Ed. Simetria, Bucureøti 1992;

*** Centenar Marcel Iancu, Ed. Simetria, Bucureøti 1996