1.1.

1 Amortizarea
Mecanismul de disipare a energiei prin amortizare este complex, de aceea reprezentarea
matematică a acestui fenomen este foarte dificilă. Principalele forme de amortizare sunt
următoarele:
 Amortizarea structurală (histeretică) se datorează fenomenului de histerezis,
forţele rezistente sunt funcţii neliniare de deformaţiile structurii.


bucla de
histerezis


aria = energia disipata

Fig. 1 amortizarea structurala

 Amortizarea vâscoasă (umedă) se identifică atunci când structura execută

vibraţii într-un fluid, forţele rezistente sunt în acest caz funcţii liniare de viteze;
descreşterea de amplitudine este exponenţială.
 Amortizarea coulombiană (uscată) apare în cazul mişcării unui corp pe o
suprafaţă uscată; descreşterea de amplitudine urmează o lege liniară.
 Amortizarea negativă se referă la situaţia în care în locul disipării energiei
mecanice se produce o creştere a acesteia, ca de exemplu, în cazul „flutter”-ului
unei structuri flexibile elastice intr-un curent de aer.
In realitate, în structurile de rezistenţă capacitatea de amortizare se obţine dintr-un
cumul al amortizărilor menţionate. Din acest considerent mărimea efectivă a amortizării este
greu de evaluat iar coeficientul de amortizare care se va nota în continuare cu c (şi care prin
multiplicare cu viteza furnizează forţa de amortizare) se obţine prin extrapolarea rezultatelor
obţinute la testarea in situ a unor structuri asemănătoare. In domeniul liniar de comportare a
structurilor se va admite ca predominantă amortizarea vâscoasă.
Cu cât capacitatea de amortizare este mai ridicată, timpul necesar pentru încetarea
completă a mişcării vibratorii este mai mic, aşa cum se vede în Fig. 4. Cea mai mică valoare a
capacităţii de amortizare pentru care este eliminată complet vibraţia sistemului aşa încât