Vestimentația Egiptului Antic

Vestimentația Egiptului Antic a fost influențată de mediul înconjurător (climă caldă și uscată) și de
stilul de viață al egiptenilor, care își desfășurau afară majoritatea activităților.

Purtătoare de ofrande. Exemplu de rochie cu bretele

Îmbrăcămintea egipteană
Spre deosebire de cele mai multe dintre popoarele vechi Mediteraneene, egiptenii purtau doar una
sau două piese mari de imbracaminte înfășurate pe corp în diferite moduri. Însă, atât bărbații cât și
femeile din Egiptul Antic purtau tunici cusute pe măsura potrivită. Aceste tunici semănau cu un tricou
lung care ajungea până la genunchi (pentru bărbați) sau până la glezne (pentru femei). Tunicile erau
de obicei fabricate din in și aproape totdeauna albe. Cei mai mulți egipteni, atât bărbați cât și femei,
nu par să își fi acoperit capetele cu niciun fel de articol de vestimentație. Deseori umblau cu
picioarele goale, dar uneori purtau sandale din piele.
Bărbații care lucrau afară purtau deobicei fuste scurte în loc de tunici, care puteau fi fabricate ca în
Asia de vest prin înfășurarea unei piese de îmbrăcăminte în jurul trunchiului și picioarelor. Atât
bărbații cât și femeile purtau fard de ochi albastru sau verde și creion din cărbune negru, când se
îmbrăcau de ocazii. Bărbații aveau părul scurt, nu purtau bărbi sau mustăți, în timp ce femeile își
purtau părul pe umeri. Atât bărbații cât și femeile purtau bijuterii din aur dacă iși permiteau.
Materiale pentru îmbrăcăminte
Climatul egiptean cu verile sale fierbinți și ierni blânde a favorizat îmbrăcămintea ușoară făcută din
fibre vegetale, predominant pânză iar în timpurile Romane ocazional bumbac, un material de import
din India. Lâna era folosită în măsură mai mică, și rareori de egiptenii bogați. Mici cantități de
mătase erau comercializate în estul Mediteranei, posibil pe la a doua jumătate a mileniului II A.C. și
resturi de mătase au fost găsite în mormintele egiptene. Pieile de animale, în special de leopard,
erau uneori purtate de preoți și călugări în rolul lor de primi slujitori ai lui Dumnezeu. Astfel de
veșminte au fost găsite în mormântul lui Tutankamon și erau frecvent pictate pe pereții mormintelor.
Unii regi și regine purtau îmbrăcăminte decorativă ceremonială cu pene și țechini.
Producția
Manufactura hainelor era mai mult munca femeilor. Era în general făcută acasă, dar existau și
ateliere conduse de nobilime sau alți oameni cu mijloace. Prin batere și dărăcire plantele de in erau
transformate în fibre, care puteau fi toarse în fire. Mai întâi îmbrăcămintea era țesută pe războaie
orizontale, deobicei simplii țăruși bătuți în pământ, caz în care lucrătorii trebuiau să muncească pe
jos, iar mai târziu în timpul Noului Regat pe războaie verticale. Aceste noi războaie erau fizic mai
pretențioase și erau în general operate de bărbați.
Articole de îmbrăcăminte
Purtau tunici din pânză cu marginile atârnând peste picioare, denumite kalasiris, și mantii albe de
lână libere deasupra lor. - Herodot, Istoriile 2,81

Hainele erau în general făcute din panza in manieră simplă: un brau scurt asemănător cu o
fustanelă pentru bărbați, o îmbrăcăminte cu curele pentru femei. Aceste veșminte de bază cu variații
minore ținând seama de statutul social și bogăție nu s-au schimbat mult de-a lungul istoria Egiptului
Lungimea fustanelelor a variat, fiind mai scurtă pe timpul Regatului Vechi și ajungând la gambă
în Regatul Mijlociu, când a fost deseori suplimentată cu un tricou fără mâneci sau o robă
lungă. Percalul, uneori plisat, era înfășurat în jurul taliei și fixat cu o centură. Cusutul era practicat
foarte puțin.
Mormântul lui Tutankhamon a furnizat multe piese de îmbrăcăminte: tunici, tricouri, fustanele și
eșarfe, șosete, pălării, căciuli, basmale, mănușele și mănuși, unele din acestea cu căptușeală
de pânză fină, altele cu degetele arătător și mijlocii împreunate și degetul mare separat. Dedesubturi
în formă de brâu triunghiular au fost de asemenea găsite.
Robele purtate de ambele sexe în Egipt erau denumite kalasiris de Herodot. Materialul și croiala
au variat mult de-a lungul secolelor. Kalasiris-ul putea să acopere unul ori ambii umeri sau să fie
purtat cu bretele. În vreme ce partea de sus putea să ajungă oriunde de la mai jos de sâni până la
gât, tiveala de jos, în general atingea gleznele. Unele aveau mâneci scurte, altele erau fără mâneci.
Așezarea pe corp putea fi foarte strânsă sau lejeră. Erau deseori purtate cu o centură care aduna
împreună faldurile percalului.
Erau cusute dintr-o bucată dreptunghiulară de pânză de două ori mai lungă decât lungimea dorită a
veșmântului. În mijlocul pânzei era tăiată o deschizătură pentru cap, care apoi era împăturită în
două. Părțile de jos erau cusute împreună lăsând goluri pentru brațe.
Hainele pentru femei puteau fi ornamentate cu mărgele și uneori pânza era plisată. Ele acopereau
sânii aproape tot timpul, deși erau perioade când moda le lăsa goale. Glugile circulare datează încă
din Vechiul Regat. Erau în general făcute din pânză și aveau o deschidere pentru cap, tăiată în
mijloc. Deseori erau colorate, pictate ori decorate altfel și acopereau puțin mai mult decât umerii.
Șaluri erau uneori purtate în timpul Noului Regat.
Aparent, servitoarele și sclavele purtau uneori puțin mai mult decât niște pantalonași zgârciți și
bijuterii. Dar cel mai adesea femeile cu munci se îmbrăcau într-un scurt kalasiris. Bărbații cu munci
fizice purtau un brâu, largi robe tip galabiyeh ori, dacă lucrau în apă, nimic. Copiii de obicei alergau
dezbrăcați în timpul verii, și purtau mantale și mantii iarna când temperaturile puteau scade sub
10°C.
Zeii trebuiau îmbrăcați de asemenea. Nesuhor, comandantul fortăreței de la Elephantina sub Apries,
a avut grijă ca templul lui Khnum să aibă toți servitorii necesari spre a servi nevoile zeului:
"Am adus spălătorese, servitoare și curățitori pentru garderoba din august a marelui zeu și eneada
lui divină."-J.H.Breasted, Înscrisuri antice ale Egiptului, Partea a patra, § 992
De regulă, egiptenii obișnuiți nu purtau nicio acoperire, similar cu africanii de mai la sud. Cei bine-
situați își puneau peruci - probabil numai la ocazii speciale. Acestea au luat proporții mari în
timpul Noului Regat. Parohii sunt totdeauna reprezentați purtând coroane, dar dacă asta este o
convenție picturală ori dacă o făceau în viața de fiecare zi este neclar.

Încălțămintea
1. Oamenii de obicei erau desculți și își cărau sandalele spre a le purta numai la nevoie.
2. Sandalele erau făcute din fibre de palmier sau papirus împletit.
Popoarele care trăiau în jurul Mediteranei aveau nevoie mică de încălțăminte elaborată, cu excepții
ca Hitiții din platourile lor Anatoliene care purtau pantofi cu vârfurile răsucite în sus, deși în reliefurile
egiptene Hitiții sunt pictați desculți.
Căutătorii de cuiburi de păsări din lanurile de porumb umblau desculți, dar purtau sandale la ocazii
speciale ori când picioarele se puteau răni. Sandalele erau strânse cu doua curele și, dacă aveau
vârf ascuțit acesta era deseori întors în sus. Erau făcute din piele sau papură țesute sau cusute
împreună, și deseori aveau tălpi și bretele din piele. Cel mai ieftin fel de sandale era permisibil până
și celor foarte săraci. Ipuwer în ale sale Admoniții folosea lipsa sandalelor spre a descrie nevoiașul
care, în lumea amețită de haos pe care o prevenea, atinsese o mare bogăție: Cel care nu își permite
sandale deține bogății.
Regii purtau uneori sandale foarte elaborat decorate, și uneori mănuși decorate de asemenea, dar
în general erau pictați desculți, ca pe zei. Sandale din aur au fost găsite care însă nu puteau fi foarte
confortabile pentru purtătorii lor dacă cumva erau într-adevăr purtate cu totul. Printre dotările
lui Tutankhamon erau 93 piese de încălțăminte. Erau sandale din lemn cu picturi ale inamicilor pe
tălpile lor, pe care regele i-ar fi călcat la fiecare pas și altă pereche încheiată cu bumbi.
Una dintre schimbările din viața zilnică care s-a produs pe timpul Regatelor Mijlociu și Nou a fost
utilizarea crescută a sandalelor, privind întâi de toate pe soldați sau călători. În povestea Celor doi
frați Anpu s-a pregătit pentru o călătorie:
Atunci și-a luat oamenii și sandalele, precum și hainele și armele, și a pornit călătoria spre Valea
Pinului.
M. Lichtheim, Literatura Antică Egipteană, Vol. 2, pag. 208
Sandalele par să fi avut o importanță, care astăzi în cea mai mare măsura ne scapă, simbolizând
prosperitatea și autoritatea. Thutmoses III vorbește despre țările pe care le-a cucerit, și posibil
despre restul lumii deasemenea, spunând „toate ținuturile erau sub sandalele mele”. Printre cele mai
vechi imagini ale perioadei dinastice sunt picturile purtătorului-de-sandale al faraonului, și pentru
oficialul Weni al dinastiei a șasea. Acest post era se pare o treaptă importantă într-o carieră
splendidă, menționată de doua ori in autobiografia sa.
"Sandalele erau foarte strâns și frumos împletite din papură, și de obicei cu tălpi din piele. Un mic
mănunchi de papură era răsucit în jur cu o legătură din papură, care la fiecare tură pătrundea prin
marginea mănunchiului precedent. Astfel aceste mănunchiuri succesive erau legate împreună
margine cu margine, și cu o suprafață plană deasupra. Aceasta era mărginită circular in același
mod. La fabricarea coșurilor exact același principiu era urmat, cu mare atenție. Sandalele din papură
tălpuite cu piele, sandalele numai din piele, și pantofii din piele, erau toate folosite. Pantofii par a
proveni chiar din această perioadă; sunt cunoscute două sau trei exemple, dar toate au o fâșie de
piele între degete, și se împreunează în partea călcâiului, pentru a menține talpa pe picior; pielea de
deasupra fiind împletită mai mult ca o învelitoare fără intenția de a ține pantofii pe picior. Aceste tălpi
sunt compuse, din trei sau patru grosimi." - W.M.F.Petrie Kahun, Gurob și Hawara, pag.28
Pantofii din Regatul Mijlociu Timpuriu erau ceva mai mult decat sandalele cu legături între degete și
cu marginile adunate la călcâi, cu pielea de deasupra numai acoperind piciorul fără sa fie fixată chiar
pe picior. Pe timpul Noului Regat erau momente când unii egipteni păreau să poarte ocazional
pantofi, ca într-o pictură a Reginei Nutmose de la Karnak. Aceasta poate să fi apărut ca o influență a
Hitiților, cu care au venit în contact în acea perioadă de timp.