Introd in Medicina Vibrationala - T.Trandafir, M.Gheorghiu

Introducere
în
Medicina Vibraţională
Traian Trandafir Mihaela Gheorghiu
Introducere
în
Medicina Vibraţională
Editura DAO PSI

Toate drepturile acestei lucrări aparțin EDITURII DAO PSI.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

TRANDAFIR, TRAIAN
Introducere în medicina vibrațională / Traian Trandafir, Mihaela
Gheorghiu. - Bucureș : Dao Psi, 2012
Bibliogr.
Index
ISBN 978-606-8180-06-9
I. Gheorghiu, Mihaela
615.8
Editura DAO PSI

Librarie online: www.daopsi.ro
Contact: office@daopsi.ro, dao@sfat.info
Tel/fax: 021.330.57.66
Mobil: 0729.818.044 / 0722.631.411
În loc de introducere.....
Ceea ce urmează este un joc intelectual care va încerca să

vă prindă într-o fervoare provocatoare, cu treceri permanente de la
concret la abstract, de la par cular la general, de la ș ință la religie,
de la cer tudine la îndoială și aceasta cu un singur scop: acela de a
vă neliniș . O neliniște intelectuală, ca sursă a îndoielii, a căutării, a
trecerii de la necesitate la acțiune.
Nu stăpânim adevăruri și răspunsuri defini ve. Sperăm însă
că vom putea induce în fiecare dorința de căutare a unor valențe
individuale, care vor fi mai importante poate decât orice ipoteză sa-
vantă. Veți deschide poarta unei al el de cunoașteri, veți întâlni alți
pelerini cu care veți schimba idei.
Poate veți dori mai mult, veți progresa pe drumul fără sfârșit
al întrebărilor, veți cunoaște, vă veți cunoaște și veți găsi în interior o
pace cosmică la care aspiră orice conș ință. Oare nu aceasta este su-
prema noastră datorie, ca „păstrători de ființă”, muritori și limitați,
liberi și constrânși în propriul nostru cod gene c?
Închideți ochii. E o zi de vară. Soarele abia a răsărit. Sunteți
singuri, la marginea unui câmp de flori de munte, care se con nuă
cu zarea, cu cerul. Nu există nici o potecă, dar puteți porni pe orice
drum. Nu deschideți ochii, faceți planuri mentale. Aceasta este liber-
tatea, sămânța de stele, fărâma de Divin, sădită în fiecare dintre noi.
Libertatea, în ul mă instanță, rezidă în posibil. Dar câtă responsabi-
litate e aici, pe drumul dintre datoriile imediate și Judecata de Apoi!
Drumul este alegere, este povara simbolicei Cruci, pe care numai El
și-a asumat-o deplin până acum.
Veți spune unii ”Dar poate noi nu suntem fii lui Dumnezeu”.
Dezarmantă umilință!
Dar dacă suntem? Imensă demnitate, reconfortantă însă!
Autorii
Introducere în Medicina Vibrațională
INTRODUCERE ÎN CONCEPTUL CUANTIC
La nivelul cel mai profund al materiei, lumea și relațiile sale

sunt nesigure și impredic bile - o potenițalitate pură, cu infinite
posibiltați. În acest univers subatomic, o en tate cuan că poate
influența o altă en tate cuan că, ori de cate ori ele vin în contact,
indiferent de distanța dintre ele, fără nici un schimb energe c, fără
intervenția vreunei forțe. En tățile păstrează “memoria” acestei
legături și atunci când sunt separate. Memoria aceasta este non-
locală.
Această non-localitate este conceptul cel mai greu de ac-
ceptat, dar care stă la baza unității materiei, în care fiecare par cu-
lă elementară este parte a ansamblului indivizibil. La nivel cuan c,
conș ința însăși devine parte ac vă a întregului, influențând și lă-
sându-se influențată: observatorul devine, as el, nu doar martor al
trecerii din posibil în real, ci element ac v al colapsării energiei în
materie.
Observatorul și fenomenul observat devin o interrelație în
care mpul, spațiul și viteza, ca valori ale mecanicii clasice, trebuie
reconsiderate.
Heisenberg elaborează principiul incer tudinii (nedetermi-
nării), în care un câmp energe c fundamental interacționează cu
fiecare par culă subatomică, par culă care nu rămâne niciodată
în repaus complet. Această mișcare subatomică, cumulată la toate
par culele din Univers, generează o energie inimaginabilă, care se
menține chiar dacă materia se apropie de Zero Absolut.
Ea a fost numită energia Punctului Zero și se suprapune
noțiunii de vid fizic. Această energie este fundalul, oceanul energe-
c, în care fiecare par culă se manifestă ca o individualitate energe-
că, ca o unduire reziduală; schimburile energe ce biunivoce deter-
mină poziția, impulsul si fluctuațiile inerente ale fiecărei par cule.
Spațiul devine, as el, o en tate “plină” (plenum-ul aristote-
lic), în care Faraday introduce conceptul de “câmp”, ca matrice sau
7
Introducere în conceptul cuan c
mediu, ce conectează puncte din spațiu prin intermediul unor forțe

cum ar fi gravitația sau electromagne smul.
Un câmp as el conceput este o succesiune de unde, care
se propagă și se intersectează similar cu legile descrise în armonia
muzicală, având ca atribute esențiale lungimea de undă, frecvența
și amplitudinea. Ele pot da naștere unor unde secundare armonice,
prin interferență cu unde similare, decalate, ale aceluiași câmp sau
ale altor câmpuri, cum ar fi cel electric sau magne c. Câmpul este,
deci, o convenție, care încearcă să acopere interconexiunile între
două sarcini aflate în spațiu și face posibilă detectarea sarcinii sau
a efectelor sale.
În conceptul cuan c, câmpurile sunt schimburi energe ce
între par cule, ca urmare a unei redistribuiri dinamice a energiei. Fi-
ecare par culă rămâne doar un nod energe c în câmpul fundamen-
tal – câmpul Punctului Zero. Acesta din urmă este o sumă a tuturor
câmpurilor, a stărilor energe ce, a par culelor virtuale și reale, într-
un amalgam coerent energe c (un “câmp de câmpuri”).
Schimburile energe ce într-un câmp sunt mici. În câmpul
electromagne c, de exemplu, ele nu depășesc jumătate din ener-
gia unui foton. Sumarea tuturor acestor câmpuri, calculată teore c
de E. Laszlo, în 1995, a nge o valoare mai mare decât toată ener-
gia cuprinsă în materie, egală cu aproxima v 1040. Această imensă
energie, “marea de lumină a Câmpului Zero” devine originea orică-
rei manifestări energe ce sau materiale, sursa evoluției lor în mp și
spațiu, cons tuind substratul interconexiunii din Universul material.
Hal Puthoff postulează că vidul produce accelerarea par -
culelor, iar accelerarea determină aglu narea lor în materie. Ca ur-
mare:
NU EXISTĂ DOUĂ ENTITĂȚI FIZICE DISTINCTE, UNA MATE-
RIALĂ ȘI ALTA IMATERIALĂ. EXISTĂ DOAR ENERGIE.
 ORICE OBIECT MATERIAL SE REDUCE LA MULTITUDINEA
SARCINILOR LUI, CARE REACȚIONEAZĂ CU CÂMPUL IMENS ENERGE-
TIC.
MASA ESTE ENERGIE COLAPSATĂ ÎN MATERIE.
8
CAPITOLUL 1
MULȚIMEA CU UN SINGUR ELEMENT (MSE)
Conceptul de mulțime cu un singur element aparține, mai

degrabă, filozofiei decât matema cii, dar are cu aceasta din urmă o
sinonimie de termeni. Pentru înțelegerea completă, este nevoie de
analogii mul ple.
Să luăm în discuție, de exemplu, trei par cule subatomice:
electroni, protoni, neutroni. Fiecare are caracteris ci fizice bine de-
terminate, care le deosebesc de celelalte, așa încât oricare rămâne
o individualitate inconfundabilă. Aritme c vorbind, am putea însu-
ma oricât de mulți electroni, dar ansamblul acesta nu induce nici
o schimbare în caracterele fiecărui termen, în parte. Acest p de
sume nu intră în discuția noastră.
Dacă am amesteca, într-un fel oarecare, electroni, protoni și
neutroni, nu am obținedecât o sumă heterogenă, cu unități emina-
mente diferite. Nici acest p de amestecuri nu face parte din con-
ceptul nostru.
Gruparea acestor par cule într-un atom de hidrogen, de
exemplu, dă naștere la o unitate care nu este un amestec simplu, în
care să se eviden eze, prin alăturare, proprietățile fiecărui compo-
nent. Atomul de hidrogen devine o mulțime cu un singur element,
în care cele trei componente au generat o unitate, cu proprietă
spațio-temporale, fizico-chimice, energe ce și informaționale, care
nu pot fi regăsite la nici una dintre componente. Cu toate aces-
tea, un atom de hidrogen, este format doar din electroni, protoni și
neutroni. Într-o asemenea mulțime, fiecare dintre cele trei compo-
nente este indisolubil legat de celelalte, ca o condiție obligatorie de
existență a mulțimii.
MSE nu poate exista în afara tuturor componentelor și a le-
găturilor dintre acestea.
Mai accesibilă ințelegerii este o altă MSE, care poate for-
ma succesiv mulțimi omogene diferite: carbon, funingine, grafit,
diamant. Elementul comun tuturor acestor mulțimi este carbonul,
9
Mulțimea cu un singur element (MSE)
dispus în structuri spațiale, lineare, respec v paralelipipedice sau

cubice. Deosebirile dintre grafit și diamant sunt evidente, dar amân-
două nu sunt decât molecule formate din opt atomi de carbon, care
diferă una față de cealaltă doar prin pul de organizare. Se impune
ideea că între mulțimi poate exista o ierarhizare, în care o mulțime
de ordin superior include mulțimea de ordin inferior, fiind, în același
mp, aceleași și diferite esențial. În cadrul acestei interrelații,
absența oricărei componente a MSE duce la distrugerea ei completă
sau la trecerea într-o mulțime inferioară ierarhic (un diamant poate
„arde” până la atomi simpli de carbon).
Toate cristalele sunt MSE, ca forme spațiale geometrice
ale atomilor care le compun. Ele sunt fixe și stabile și nu variază,
în condiții de mediu rela v constante. Altele, cum ar fi clusterii, își
schimbă forma și proprietățile, în raport cu temperatura și presiu-
nea din mediul în care sunt expuși. Ele formează MSE dinamice. In-
cludem aici și cele trei forme clasice de agregare a apei.
Există și mulțimi cu un singur element în domeniul strict
energe c. Un fascicul laser este o oscilație electromagne că, în care
fotonii monocroma ci sunt simfazici. Deosebirile uriașe între lumi-
na incoerenta a unui bec și un fascicul laser nu necesită nici un co-
mentariu. Asemenea mulțimi sunt eminamente dinamice și aduc în
discuție alți parametri, în care sunt incluși spațiul și mpul.
MSE pot fi heterogene și complexe, rezultate din
reorganizarea unor MSE de ordin inferior. Intră aici toate
combinațiile chimice anorganice și organice, ca structuri fixe,
în condiții stabile, dar care se pot schimba prin legături diverse,
conform unor legi stricte; în urma acestor combinații, pot rezulta
compuși cu proprietăți net diferite de cele ale elementelor pe care
le conțin. Fiecare dintre ele aparține unei alte MSE. Exemple: NaCl,
colesterolul, lipoproteinele, etc.
Materia vie este o MSE hipercomplexă, în care intră alte
mulțimi cu un singur element, care se află unele față de altele în
aceeași intercondiționare cu cea existentă între atomii de carbon ai
unui cristal de diamant. Sunt incluse aici apa, elementele din tabelul
lui Mendeleev, compuși anorganici și organici, structurați în spațiu în
forme complexe, primare, secundare, terțiare și cuaternare. Fiecare
10
dintre ele are proprietăți fizico-chimice inedite și funcții energe ce,

care le transformă, de exemplu, în sisteme termodinamice deschise.
Deplasări ionice, mișcări ale par culelor elementare, sarcini electri-
ce sta ce și în mișcare generează câmpuri care stau la baza apariției
schimburilor materiale și energo-informaționale între diferite MSE.
Aceste schimburi sunt originea metabolismului, autoreproducerii și
autoreglării. De la aceste uimitoare proprietăți, prezente la un orga-
nism unicelular, s-a ajuns la încrengături complexe de MSE, carac-
teris ce organismelor pluricelulare și, în final, la cea mai complexă
structură vie, materia noema că. În această MSE, grupuri de celule
organizate spațial și energo-informațional, stau la baza Ființei care
este capabilă nu numai să gândească abstract, ci să se și autogân-
dească, după modelul hegelian al id-ului, ego-ului și superego-ului.
Se recunosc aici modele matema ce de organizare, în care relațiile
dintre numere și combinări de figuri geometrice regulate se cons -
tuie în ansambluri, dupa regula poliedrelor din geometria sacră.
Forma pe care o au aceste MSE nu este, deci, întâmplătoare.
Ea este obligatorie, generată aprioric, după legi stricte, care guver-
nează ordinea, de la microcosmos la macrocosmos.
Legea este arhitectul universului, ca bază a creației,
existenței și devenirii, într-o dinamică guvernată și ea de Lege.
Ne oprim puțin la MSE reprezentată de materia noema că.
O asemenea structură nu este doar un sistem chimic, pe care l-am
considerat mult mp ca rațiune ul mă a mișcării biologice. Cu toată
complexitatea milioanelor de reacții chimice dintr-o celulă, a uimito-
rului sistem de intercondiționare enzima că, fizică, informațională
sau de altă natură, chimismul celular rămâne doar un substrat ma-
terial care nu poate explica singur Viul.
Nici analiza termoenerge că modernă nu mai este sa sfă-
cătoare, deși toate fenomenele termodinamice sunt prezente într-
o MSE: entropie, negentropie, entalpie. Toate MSE biologice sunt
sisteme termodinamice deschise, dar încă insuficiente pentru o
explicație logică completă și coerentă, care să elucideze misterul vi-
ului.
Descoperiri recente în domenii foarte diferite pun în discuție
un nou aspect al cunoașterii MSE biologice. Acestea pot recepționa
11
Mulțimea cu un singur element (MSE)
radiații diverse, fiecare organ de simț fiind un receptor de unde

electromagne ce, care decodifică un semnal din mediu, pe care îl
transformă mai întâi în senzație, apoi în percepție. Dar organismul,
ca MSE biologică, este „inconș ent sensibil” și la alte forme energe-
ce. Nu s m cum sunt și unde sunt percepute și ce efecte au câm-
pul gravitațional, câmpurile de spin sau radiația Hartman. Ș m însă
că există posibilitatea ca structuri specializate din sistemul nervos
central și nu numai, să poată rezona cu aceste câmpuri, asemenea
unui potențiometru tehnic, devenind, la rândul lor, generatori de
unde ordonate, de tipul fotonilor în simfază. Aceste unde generate
în MSE biologice hipercomplexe sunt surse de câmpuri purtatoare
de informații, care stau la baza reglării subsistemelor componen-
te. O asemenea MSE devine o interfață în care se integrează toate
informațiile din mulțimile subsidiare. În același mp, se realizea-
ză și integrarea în contextul energo-informațional al mediului, ast-
fel încât MSE capată un „ ming” biologic, pe parcursul căruia se
autoîntreține și se reproduce.
12
CAPITOLUL 2:
“DE LA NUMĂR LA MULȚIME”
Am fost obișnui prin educație să privim numerele ca mijloc

de desemnare a unor obiecte numărabile. Desigur, această calitate
există și asemenea numere au fost numite, încă din mpuri foarte
vechi, “numere ordinare” și, mai târziu, “numere contabile”. Privit
as el, fiecare număr, reprezentat prin cifră, este o abstrac zare și
devine instrument de lucru pentru a caracteriza obiecte materia-
le, care cad sub incidența simțurilor, prin atribute ca: mărime, for-
mă, greutate, culoare. Prin asemenea atribute, ele pot fi grupate în
obiecte sau fenomene asemenea sau diferite și formează mulțimi
omogene. O mulțime omogenă este formată din unitați în care fi-
ecare membru al grupării este iden c cu oricare alt membru sau
diferă foarte puțin, încât diferențele să fie neglijabile, raportat la an-
samblu.
Exemplu: un electron rămâne electron, chiar dacă spinul lui
este diferit de sensul de rotație al altuia.
O asemenea mulțime poate fi adiționată sau diminuată,
fără ca esența fiecărui membru sa fie modificată. Fiecare membru
se comportă aleatoriu, în raport cu ceilalți, caracterizând o mulțime
dezordonată.
Exemplu: oricâtă apă am adauga într-un recipient, ea nu
reprezintă altceva decât coexistența, în același spațiu, a molecule-
lor de apă, care se comportă, fiecare, ca individualitate, animată de
proprietățile rezultate din structura lor fizico-chimică și energe că.
O asemenea mulțime este simplă, dacă ea cuprinde en tăți
iden ce, cum ar fi atomi de hidrogen, carbon sau alte elemente din
tabelul lui Mendeleev. Aceeași organizare se respectă și la nivel sub-
atomic.
Să ne imaginăm 8 atomi de carbon, ca mul me simplă, dez-
ordonată, în care fiecare atom de carbon este iden c cu orice alt
membru al mulțimii și rămâne ca atare oricât de multe încercări de
amestecare am efectua. Aceiași 8 atomi de carbon, legați într-un lanț
13
De la număr la mulțime
de funingine, devin dintr-o data “un altceva”, o mulțime unitară, în

care proprietățile mulțimii nu au nimic în comun cu proprietățile in-
dividuale ale fiecăruia dintre cei 8 atomi de carbon. Acestă mulțime
este o en tate pe care o numim mulțime cu un singur element. Ur-
mând același raționament, dispunerea spațială sub forma unui para-
lelipiped, a aceluiași număr de atomi de carbon, dă naștere unei alte
mulțimi cu un singur element, grafitul, cu alte proprietăți specifice.
Lucrurile sunt și mai clar evidențiate dacă aceiași 8 atomi de carbon
sunt dispuși sub forma unui cub – caracteris ca diamnatului – altă
mulțime cu un singur element.
Iată o succesiune calita vă de mulțimi cu un singur element:
atom de carbon, funingine, grafit, diamant. Aceste mulțimi ocupă di-
ferite trepte de ordonare, grade diferite de ierarhizare, iar diaman-
tul, ca element clasat superior, include toate mulțimile precedente,
într-o relație univocă: orice diamant este carbon, dar nici un grafit
nu este diamant.
Extrapolând, mulțimile cu un singur element pot fi simple,
cu un singur reprezentant (ex: siliciu, uraniu, etc.) sau succesiuni ale
aceleiași mulțimi, în care cele de ordin superior le includ pe cele in-
ferioare (carbon  funingine  grafit  diamant). Între mulțimile
carbonului, singura diferență decelabilă prin simțuri este forma
spațială. Duritatea, de exemplu, aparține, ca esență, diamantului și
pare a fi strict legată de formă, neputând fi izolată de structura pro-
priu-zisăa acestuia.
Este forma-însăși generatoare de calități, de atribute dece-
labile prin simțuri sau aparate de măsură?
Forma, ca generator de calități ale materiei, a fost, până
acum, neglijată, umbrită, de alte proprietăți ale materiei, pe care
ș ința le-a fixat în legi: masa, greutatea, densitatea, etc. Pentru
mulțimile cu un singur element, forma este un atribut fundamental,
care face posibilă trecerea de la o mulțime inferioară la una superi-
oară.
Să luăm un alt exemplu: într-un vas cu apă, moleculele se
mișcă dezordonat, aleator, după legile browniene. Dacă încălzim
apa și notăm ce can tate de căldură este necesară pentru creșterea
temperaturii cu un grad, pe aproape tot intervalul dintre 0 si 100
14
grade Celsius, căldura absorbită este egală. Excepție fac intervalele

70-73 grade Celsius, în care se absoarbe o can tate dublă de căldu-
ră pentru fiecare grad. În aceste intervale, apa are proprietăți care
o apropie mai mult de plasmă, privind conduc bilitatea, capacita-
tea de solvire, interreacția cu câmpurile electromagne ce, etc. Un
studiu atent al moleculelor de apă aflate la această temperatură,
arată o schimbare radicală: mișcarea dezordonată este înlocuită cu
o mișcare sincronă, în care fiecare moleculă are același sens, ritm și
amplitudine cu celelalte. O asemenea mulțime a devenit sinergică,
fiecare unitate având o mișcare simfazică, ordonată.
Exemplele date par a fi suficiente pentru a ne pune intreba-
rea: “Ceea ce numim ordine are o legitate sau mai multe, care stau
ascunse în spatele lucrurilor, le alcătuiesc și le dinamizează într-un
flux care străbate, nevăzut, microcosmosul și macrocosmosul ?”
Pentru a răspunde, va trebui sa ne întoarcem din nou la tre-
cut, când idei – concepte au fost formulate ca legități generale, care
au rămas de actualitate, chiar dacă trebuie să le redescoperim, așa
cum am făcut cu teoria cuacervatelor, a atomilor. Acestea au fost
formulate în civilizațiile an ce, pe care le privim încă, nejus ficat, cu
superioritate.
As el, Platon (Epinomis)afirmă că “numărul reprezintă
Cunoașterea – însăși” și că “totul este rânduit după număr”. Nu ne
propunem să intrăm în Aritmologie, dar va trebui să dis ngem între
cele trei concepte despre numere care au dominat An chitatea și
Evul Mediu:
1. prima categorie, aflată pe treapta de jos, se ocupă de nu-
merele concrete, reprezentate grafic sau prin simboluri, folositoare
doar pentru calculul obiectelor numărabile. Nu vom discuta aceste
numere.
2. aritme ca, în care numărul ș in fic (abstract) era inter-
pretat după regulile silogis cii, ca mul tudine limitată (1+2+3+4=10)
sau ca o combinație de unități.
3. aritmologia (ș ința numerelor mis ce, divine), în care
numărul devine dragoste de cunoaștere (filosofie) și, totodată,
metoda de lucru pusă în slujba înțelegerii adevăratei naturi a lumii
15
(macrocosmos și microcosmos), care definea omul. Numărul este o

categorie filozofică abstractă și generalizatoare, desprinsă din pla-
nul vizibil, total independentă de acesta și care cuprinde legea care
guverneaza în spatele lumii materiale vizibile. Numărul este, deci,
eminamente spiritual și nu trebuie confundat cu cifrele, care sunt
numai reprezentare grafică a numărului, ca Idee-Forța (Papus).
Numerele divine și cele ș ințifice cons tuie “esența formei
sau forma, prin excelență, atât în lumea ideilor pure, cât și în lumea
percep bilă”. În lumea percep bilă, numai atributele care cad sub
incidența simțurilor au caracter de realitate, concept care s-a păs-
trat până în zilele noastre. În acest sens, un atribut (a) este o simplă
percepție a unei calități care caracterizează unicitatea obiectului și
îl dis nge față de altul (b). Stabilirea unui raport între calitățile ce-
lor două atribute a/b este prima treaptă a judecății care stabilește
și omogenitatea termenilor de comparat. Acest raport a/b poate fi
comparat apoi cu un alt raport, b/c, stabilindu-se: echivalența lor,
acordurile dintre ele (mediile aritme că, geometrică și armonică),
analogia lor aritme că.
Aceste operații echivalează cu esența sinte că a inteligenței,
care pune de acord, leagă mai multe judecăți sau percepții elemen-
tare. As el, din proporția con nuă a/b=b/c se deduce și proporția
secțiunii de aur, în care
a+b/a = a/b = (√5+1 )/2 = 1.618 (M. Ghika)
Nicomah a stabilit 10 proporții posibile, în care să se pas-
treze acest raport, iar ul ma proporție corespunde progresiei ge-
ometrice din șirul lui Fibonacci (1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21…). Fiecare
număr din acest șir se obține ca sumă a celor două precedente. De
asemenea, raportul dintre două as el de numere consecu ve nde
asimpto c spre valoarea Numărului de Aur (phi):
2/1=2,0; 3/2=1.5; 5/3=1,667; 8/5=1,60; ….144/89=1,618;
etc.
O revelație legată de șirul fibonaccian se referă la cele 10 -
puri de cristale naturale, figuri geometrice regulate, inscrip bile
într-o sferă, care corespund, ca raporturi între raza sferei și latura
poligonului înscris, cu cele 10 proporții deduse din teorie.
16
În geometrie, sunt cinci forme solide regulate: cubul (hexae-

drul regulat, care are șase fete pătrate), tetraedrul regulat (cu 4 fețe
triunghiuri echilaterale), octoedrul (opt fețe triunghiuri echilatera-
le), dodecaedrul regulat (douăsprezece fețe pentagoane regulate) și
icosaedrul regulat (douăzeci fețe triunghiuri echilaterale). După Pla-
ton («Timaeus»), cele cinci solide platonice sunt formele care stau la
baza materiei. Sarea de bucătarie este cel mai cunoscut exemplu, în
care natriul și clorul se unesc și formează un cub. Molecula de apă,
formată din doi atomi de hidrogen și unul de oxigen, ia forma unui
tetraedru. Atomii de fluor se așează în moleculă după un octaedru.
Evenimentul epocal al an chității a fost descoperirea legăturii dintre
numere, forme geometrice și natură. Înțelepții an ci atribuiau fie-
cărui corp platonic câte un element al naturii; as el tetraedrul era
asociat focului, cubul pământului, octoedrul aerului, icosaedrul apei
și dodecaedrul universului.
La muzeul Ashmolean (Oxford) din Anglia se află cele cinci
corpuri regulate, sculptate în piatră, ce datează cu 1000 de ani îna-
inte de Platon. Arheologii au descoperit de curând modele ale cor-
purilor platonice care au o vechime de peste 200.000 de ani (deci cu
mult înainte de perioada an că).
17
Cristalele naturale sunt solide platonice cu suprafețe plane,

care se intersectează în anumite unghiuri și sunt ordonate geome-
tric, la nivel microscopic. Ele se formează prin repe ție periodică a
aceleiași unități structurale de bază.
Același mod de organizare poate fi ex ns asupra întregului

univers. Platon a susținut că universul are limite finite și forma unui
dodecaedru. Pitagora a fost primul care a asociat dodecaedrul cu
energia vieții. Au trecut mii de ani și oamenii de ș intă moderni au
demonstrat că matema ca pe care o cunoaștem este valabilă doar
dacă universul este finit și de formă dodecaedrică.
As el, din octombrie 2001, NASA a adunat probe cu Wilkin-
son Microwave Anisotropy Probe (WMAP) din radiația cosmică de
fond, pentru a studia forma universului. Radiația cosmică de fond
oferă oamenilor de ș intă posibilitatea să privească în trecut, până
în faza embrionară a universului. Fluctuațiile acestei radiații pot, de
asemenea, să spună multe despre natura fizică a spațiului. În fe-
bruarie 2003, NASA a transmis primele date din aceste probe, iar în
18
octombrie 2003, o echipă de cosmologi și matema cieni francezi,

au folosit aceste informații pentru a dezvolta un model matema-
c al formei universului. Concluziile rezultate din studiu confirmă
afirmațiile lui Platon, dovedind că matema ca pe care o cunoaștem
este valabilă dacă universul este finit și de formă dodecaedrică.
Studiind raporturile armonice dintre vibrațiile rezultate prin
divizarea unei corzi, Pitagora fixează legile armoniei muzicale. Ulte-
rior, postulează că întregul univers urmează aceleași legi armonice
(“Divinitatea geometrizează prin intermediul sunetului “).
Şi fizica actuală susține că universul este organizat ca po-
ligoane regulate, rezultate din nodurile de interferență ale unde-
lor staționare. Acestea sunt formate în urma vibrației cu diferite
frecvențe a eterului. Pentru apariția unui nod de interferență, ra-
portul dintre frecvențe trebuie să respecte numărul de aur (1.618).
Aceste poligoane sunt caracteris ce tuturor formelor de existență
a materiei. Ele sunt fronturi de undă care interferă în spațiul tridi-
mensional. Figurile de interferență rezultate sunt poliedre, ale caror
vârfuri sunt inscrip bile într-o sferă. Punctele în care vibrațiile s-au
anulat reciproc formează un nod fix. Aceste figuri geometrice, for-
mate de diferite frecvențe de vibrație, păstrează aceleași rapoarte
cu cele dintre notele muzicale. Materia este, de fapt, “muzică cris-
talizată”.
Modalitățile de asociere a formelor geometrice, care res-
pectă numărul de aur, asigură atât cons tuirea materiei anorganice,
cât și creșterea organismelor pluricelulare (plante, animale și om).
Pe baza acestui număr se poate stabili dreptunghiul de aur. Din
expansiunea acestor dreptunghiuri se construiește spirala de aur.
19
Acest număr a fost cunoscut din cele mai vechi mpuri, mult
înainte de Platon și Pitagora. El era prezent în canoanele cunoscute
de toți marii arhitecți și ar ș ai an chității și perioadei clasice. El
se regăsește, de asemenea, în proporțiile trupului uman și al mul-
tor animale, în modul de organizare a plantelor, în armonia spiralei
ADN, a sistemului solar, în armoniile muzicale. Aristotel afirma că
legitatea aparține întregii lumi vii, de la plante la om (“omul este un
copac cu vârful în jos”). Ecuațiile care caracterizează matema c re-
gulile de creșterea populației, cele după care funcționează bursa de
valori, etc. sunt armonice ale numărului phi. Legea lui Bode spune
că distanțele dintre planete corespund rațiilor muzicale, iar Kepler
intuiește existența unei planete numai din studiul proporțiilor fibo-
nacciene (planeta a fost confirmată în 1952 de astronomia moder-
nă).
Creșterea ființelor vii este asimetrică, din interiorul sistemu-
lui spre exterior, creștere care produce forme omote ce, iden ce cu
ele însele, atât în plan, cât și în spațiu. Creșterea este generată de
o pulsație geometrică, ca “urmă schema că a unei spirale logarit-
mice” (M. Ghika), care ar putea fi modelul analogic ideal al creșterii
omote ce. Braun și Wiener descoperiseră încă din 1875 că în phyllo-
taxie (modul de dezvoltare și dispunere a ramurilor, frunzelor și
semințelor) există o distanțare helicoidală constantă a ramurilor și
frunzelor, care corespunde expunerii op me la lumina ver cală și
care este expresia numărului – măsură 1.618.
Aceeași dispoziție helicoidală o au celulele Schwann în jurul
axonului.
În urechea internă, cohleea urmează o spirală logaritmică,
în care 3, 5 și 8 sunt diametrele cohleei în cele trei axe de coordo-
nate.
Capul, colul și zona trohanterică a femurului sunt, respec v,
sferă, thor și cilindru, racordate, cu aceeași rază.
Arborele bronșic și căile biliare intrahepa ce se segmentea-
ză după șirul cunoscut 1,1,2,3,5,8,….., după care urmează diviziunea
dichotomică.
Duratele pauzelor și bătăilor cardiace sunt 0.1, 0.3, 0.5 și 0.8
20
secunde.
Numărul de respirații la naștere are o medie sta s că de
21/minut (cifră din șirul fibonaccian).
Raportul dintre înalțimea totală și distanța de la pământ la
ombilic este 8/5 sau 5/3.
Raportul dintre lungimea feței și lungimea întregului corp
este 1/10, raport care se pastrează și pentru mână (10 este mul plu
de 5). Linia buzelor sau linia sprâncenelor, în raport cu lungimea to-
tală a feței este 1.618. Falangele inelarului se găsesc unele în raport
cu altele, ca trei termeni consecu vi ai șirului.
În tabelul lui Mendeleev, regăsim aceeași legitate,

evidențiată prin dispoziția elementelor în grupe și a atomilor pe
orbitali succesivi, care păstrează între ei aceleași proporții ca și cele
dintre termenii șirului fibonaccian.
Legitatea se regasește și în fenomene fizice mai sub le, emi-
namente energe ce. Lumina este cea mai rapidă mișcare posibilă
în marea de eter, la o anumită densitate. Teoria Marii Unificări, a
lui John Nordberg, arată că proprietățile mpului se potrivesc mult
mai bine dacă le raportăm la viteza luminii, nu la mișcarea soare-
lui. Mișcarea rela vă a unei secunde, conform mpului nostru, pe
ceas, este de 1440 de ori mai rapidă decât mișcarea soarelui pe cer
(144 este termen al șirului fibonaccian). Timpul, așa cum noi îl măsu-
21
răm, funcție de viteza luminii, sau a secundei, sunt funcții de simple

vibrații în mișcare, în acest caz armonici ale numărului 144.
Ecuațiile unificate arată că întregul univers se manifestă prin
matricea geometrică armonică a luminii. Considerând trei armonice
principale, Cathie a stabilit o ecuație de bază, în care 1703 reprezin-
tă armonica masei pământului, împreună cu atmosfera, 1439 este
o altă armonică a vitezei luminii și 264 armonica recurentă a rețelei
energe ce terestre. Rădăcina pătrată armonică a vitezei luminii la
suprafața pământului este 2636. Stabilind diverse corelații matema-
ce între aceste armonice, Cathie a reușit un lucru fundamental și
anume exprimarea masei pământului în funcție de viteza luminii:
m = c + √1/c
Aceasta reprezintă, în valori armonice, prima parte a unei
ecuații a câmpului unificat (B.L.Cathie, “Inves gații în paranormal”,
Ed. Vidia, 2011, pag75).
Manifestarea masei este ac vată atunci când la energia lu-
minii pure se aplică armonica 264.
Pe de altă parte, Einstein a crezut că valoarea masei din ce-
lebra ecuație E=mc2 ar putea fi, la un moment dat, eliminată și în-
locuită cu o valoare care să exprime fizicul sub forma energiei pure.
Cu alte cuvinte, înlocuind m, ar rezulta o ecuație a câmpului unificat,
care ar exprima, în termeni matema ci, întreaga existență. Cathie a
înlocuit m din formula lui Einstein cu c + √1/c .
Rezultă E =(c + √1/c)c2
S-a obținut o ecuație armonică a câmpului unificat, expri-
mată în funcție de lumină, sau de unda electromagne că pură. Este
cheia care explică faptul că tot ceea ce înseamnă lume văzută și ne-
văzută, solide, lichide, gaze, stele și chiar întunericul din spațiu sunt
formate din unde de lumină, vizibile sau invizibile.
TOATĂ CREAȚIA ESTE LUMINĂ.
Argumente ș ințifice:
- la om, perioada de gestație, dedusă teore c, este de
269,44 zile, iar valoarea medie, rezultată din clinică, este de 270 de
22
zile. Numărul sincronizează corpul uman cu valoarea armonică din

ecuația unificată, adică 26944.
- temperatura medie a corpului uman este de 37.10C. Va-
loarea calculată pentru temperatura op mă de funcționare este
37.1134. Reciproca armonică (1/371134) este 26944, adică armoni-
ca vitezei luminii.
- numărul de puncte de acupunctură din literatura clasică,
completat de evidențierea lor bioenerge ca recentă, este de 695,
cifră care reprezintă reciproca armonică a vitezei luminii la suprafața
pământului.
- Buckminster Fuller a demonstrat că ADN-ul este format din
spirale tetrahelicoidale, care se grupează în formațiuni funcționale
de câte 5 tetraedre. 10 asemenea tetraedre formează un ciclu he-
licoidal, așezat în jurul unei axe transversale. Celor 5 tetraedre cu
legătură triplă între ele le lipsesc 7020’, pentru a avea 3600. Acest
decalaj a fost numit “unghiul de deblocare a nașterii” și stă la baza
duplicării ADN și replicării ARN. Cum 7020’ = 26400 secunde de arc
ce se distribuie la fiecare față a tetraedrului, reapare armonica 264,
recurenta rețelei energe ce a pământului, asociată cu ADN, ca for-
mă primară a materiei vii.
Experimente efectuate cu microclusteri au pus în evidență
relații directe între starea energe că și forma materiei. Microcluste-
rii sunt “par cule” minuscule, în care atomii sunt vortexuri energe -
ce, ce se combină natural în solidele platonice, în funcție de vibrația
lor. Electronii de valență se mișcă liber, ca niște “nori de energie ete-
rică”, ce curg dinspre nucleu. Microclusterii acționează ca un singur
atom, centrul devenind încărcat cu sarcină pozi vă, datorită curgerii
energiei nega ve spre periferie, putand fi asimila unei MSE. Micro-
clusterii au proprietățile similare cu ale unui fluid și ale unui solid în
același mp. În fotografia de mai jos, clusterii de aur iau inițial formă
de cub, apoi, la o altă vibrație, se transformă în icosaedru.
23
David Hudson a făcut câteva experimente surprinzătoare cu

microclusterii. Prin încălzirea unui microcluster de Iridium, greuta-
tea acestuia a crescut de 300 de ori. La 8500 C, materialul a dispărut
pur și simplu din această realitate, la scăderea temperaturii, apă-
rând din nou și recăpătându-și greutatea. Acest experiment demon-
strează cum un obiect poate trece într-o altă dimensiune a realității,
în funcție de starea lui vibrațională.
24
CAPITOLUL 3
GEOMETRIA SACRĂ ÎNTR-O ABORDARE MODERNĂ
Dr. Iorgu-Dragoș Matei
„Geometria” înseamnă „măsură a pământului”. În Egiptul

an c, Nilul inunda în fiecare an pământul și distrugea ordinea și
marcajele zonelor agricole. Acest ciclu anual de inundații simboliza
pentru egipteni întoarcerea periodică la haosul primar reprezentat
de apele primordiale. Când apele se retrăgeau, se trasau noi limite
și marcaje datorită modificării suprafeței terenului. Acest fapt foarte
important, numit ulterior geometrie, a fost văzut ca o restabilire a
principiului ordinii și legității pe pământ.
Platon considera geometria și numărul drept cărămizi esen-
țiale, atribute ale unui limbaj ideal, filosofic. Dar numai în virtutea
funcționării la un anumit „nivel” al realității, numărul și geometria
pot deveni unelte pentru contemplare filozofică. Conform gândirii
an ce greceș , geometria este studiul ordinii spațiului prin interme-
diul măsurii și relațiilor dintre Forme.
Pentru Platon (în „Republica”), Realitatea consta din idei
arhe pale, iar fenomenele pe care noi le percepem ca fiind reale
sunt doar reflecții palide. „Idee” în limba greacă se poate traduce și
ca “Formă”, iar aceste idei nu pot fi percepute prin simțuri, ci pot
fi interpretate ca o cauză sau un mo v. Geometria a fost limbajul
recomandat de către Platon drept cel mai clar model prin care se
poate descrie acest tărâm metafizic. Matema cienii și filosofii din
an chitatea greacă foloseau forme vizibile și vorbeau despre ele, le
analizau, dar ele foloseau pentru stabilirea unor relații și raporturi
importante în lumea înconjurătoare. De exemplu, cercetau pătratul
și diagonala, dar nu de dragul imaginii pe care le reprezintă, ci pen-
tru a găsi relațiile dintre acestea și macrocosmos. Ceea ce căutau ei
era să arunce o privire asupra realităților pe care numai mintea le
poate cuprinde.
În lucrarea „Filosofia socială a vechilor greci”, Constantin
Tsatsos arată că, în sensul filosofiei greceşti, forma este ceea ce
„alcătuieşte, ordonează, armonizează, leagă, defineşte, este legea”.
25
Geometria sacră într-o abordare modernă
Iar legea nu este altceva decât ordine logica, necesară și universală,

este Logos.
“Numerele sunt sursa din care răsar formele și energia în
lume. Ele sunt ac ve și dinamice până și în relațiile dintre ele, aproa-
pe umane în capacitatea de influențare reciprocă” (Teon din Smir-
na).
Pentru Pitagora, Numărul și Forma, la nivel ideal, sunt unul
și același lucru. Când Pitagora spune :”Totul este aranjat conform
Numărului”, el nu se gândea la simpla proprietate de calcul, de enu-
merare, ci la faptul că ele posedă și o calitate sau mai multe. Așa se
face că „doimea” , „treimea” , „pătrimea” nu sunt formate numai
din 2 , 3 respec v 4 elemente, ci reprezintă ele însele unități sau
întreguri, fiecare cu proprietăți specifice. „Doi”, de exemplu, este
privit ca esența primară prin care se manifestă puterea dualității.
R.A. Schwaller de Lubicz prezintă o analogie prin care se
poate înțelege acest sens universal și arhe pal al Numărului. O sferă
care se rotește ne prezintă idea unui ax. Ne gândim la acest ax ca la
o linie imaginară ce trece prin sferă, iar existența ei este rezultatul
subiec vismului nostru. Nu putem spune că axul există acolo, dacă
noi nu ne gândim la el că există. Și totuși nu putem face nici un calcul
referitor la viteza de rotație sau la înclinația sferei, fără a ține seama
de acest ax. Numărul , în sens enumera v, corespunde măsurători-
lor și calculelor efectuate pe suprafața sferei, în mp ce aspectul lui
universal este mai strâns legat de principiul axului imaginar.
În planul bidimensional, luăm un cerc şi un pătrat
şi dăm valoarea 1 atât diametrului cât şi laturii. Calculând
diagonala pătratului, va rezulta întotdeauna un număr iraţional
„nemăsurabil” =1.4142....., denumit rădăcina pătrată a lui 2. Pentru
cerc, circumferinţa va fi întotdeauna „nemăsurabilă” şi egală cu
3.14159=π. Principiul se păstrează și dacă inversăm relația : dăm di-
1
agonalei și circumferinței valoarea 1 iar latura pătratului va fi 2 și
1
raza cercului . Cam în acest punct matema ca consacrată și geo-
metria se despart, în sensul următor : matema c nu putem calcula
exact diagonala pătratului și circumferința cercului. Putem aproxi-
ma aceste numere până la un număr convenabil de zecimale și să
prelucrăm mai departe aceste numere, tratându-le ca oricare alt
26
număr, dar nu le putem reduce niciodată la o can tate. În geome-

trie, considerăm diagonala și circumferința aflându-se într-o relație
formală (diagonala pentru latură ; circumferința pentru diametru);
1 1
sunt realități evidente ușor cognoscibile ( 2 și ). Aceste numere
sunt considerate relații formale și sunt numite funcții. 2 este nu-
mărul funcțional pentru pătrat. este numărul funcțional al cercu-
lui. Aceste funcții demonstează că Numărul este deasupra oricărei
relații. Indiferent de valorile date laturii sau diametrului, relația ră-
mâne neschimbată; în esentă, acest aspect funcțional al Numărului
nefiind nici mic, nici mare, nici finit, nici infinit : este universal.
Uitându-ne la primele patru numere, în această manieră,
putem spune următoarele :
UNU poate defini o can tate, de exemplu – un caiet. Tot-
odată, reprezintă cu claritate principiul absolut al unității, și a fost
adeseori folosit ca un simbol reprezentând pe Dumnezeu. Formal,
este reprezentat printr-un punct sau un cerc.
DOI este o can tate, dar simbolic reprezintă pricipiul Du-
alității, puterea de mul plicare. Formal este reprezentat prin două
puncte prin care trece o linie.
TREI este o can tate, dar este și principiul Trinității, al Dum-
nezeirii celei în trei Firi. Formal, este reprezentat prin trei puncte
care delimitează un triunghi. Prin trei, se face o tranziție de la punct
și linie (elemente abstracte) la ceva tangibil numit suprafață.
PATRU reprezintă „primul-născut” al Naturii, este produsul
procesului de procreație care este procesul de mul plicare:
2x2=4
Ca reprezentare grafică, este pătratul și reprezintă materia-
lizarea. Dacă Unitatea nemanifestă încă este reprezentată de cerc,
Unitatea manifestată în plan material este pătratul, ce conține col-
țurile asociate celor 4 coordonate spațiale N,S,E,V.
Dintre cele mai cunoscute elemente din geometria sacră,
corpurile solide ale lui Pitagora, descrise foarte bine de către Platon,
sunt poate cel mai des citate și discutate. Aceste corpuri sunt în nu-
măr de 5 : tetraedrul, cubul (hexaedrul), octaedrul, dodecaedrul și
27
icosaedrul (hedra înseamnă față ) și reprezintă expresia volumetrică

a triunghiului, pătratului și pentagonului. Sunt doar cinci, pentru că
numai ele respectă simultan următoarele reguli:
- Toate laturile egale
- Toate unghiurile interne (unghiuri diedre) egale
- Se înscriu perfect într-o sferă
- Au fețele exterioare poligoane regulate
- Toate vârfurile sunt înconjurate de același număr de fețe
Se numesc „platonice”, pentru că despre acestea discută Pla-
ton în opera sa „Timeus sau Timaios”, scrisă pe la 350 î.Hr. În acest
dialog, cu o bogată încărcătură filozofica specifica școlii pitagoreice,
el descrie o cosmologie metaforică între geometria plană și cea so-
lidă. Este precizat că există 5 elemente ce stau la baza univesului:
pământ, apa, aer, foc şi eter, iar fiecăruia îi este asociat unul din
aceste solide. Tradiţia a păstrat următoarele asocieri :
Cubul – pământ
Tetraedru – foc
Octaedru – aer
Icosaedru – apă
Dodecaedru – eter, elementul folosit de Dumnezeu la crea-
rea universului
Euclid (300 î.Hr) și alți filosofi și matema cieni ai An chității
au numit aceste corpuri geometrice atomii Universului. La fel cum
astăzi noi credem că materia este organizată din atomi, ei credeau
că lumea fizică este organizată în atomi formați din solide Platoni-
ce. Totodată, ei asociau materiei și un înțeles mis c, reprezentat de
legătura descrisă mai sus. Similar modelului atomic actual, în care
nucleul este înconjurat de un nor de electroni așezați pe diferite or-
bite, grecii credeau într-un model în care solidele perfecte se înscriu
într-o sferă, care se înscrie într-un alt corp, care la rândul lui se în-
scrie într-o altă sferă, care la rândul ei se înscrie într-un alt corp, etc
28
Mai există o proprietate asociată acestor corpuri, numită

stelare. Acest proces rezultă prin alungirea fețelor adiacente unei
muchii, până când se intersectează. Se creează as el un nou set de
poliedre regulate. Tetraedrul și cubul nu au un as el de corp asociat,
octaedrul are unul singur, numit stella octangula (termen echivalent
cu Mer-Ka-Bah); dodecaedrul are trei forme stelate, iar icosaedrul
una singură.
1.Tetraedrul :
Figura 1 Figura 2 Figura 3

Se numește tetraedru cazul par cular de piramidă în care
baza este reprezentată de un triunghi. În figurile 1,2,3 este prezentat
tetraedrul regulat în care fețele sunt triunghiuri echilaterale. Toto-
dată, este poliedrul cu numărul cel mai mic de fețe, la fel cum și
triunghiul este poligonul cu cel mai mic număr de laturi. Tetraedrul
regulat este corpul în care toate vârfurile sunt echidistante între ele.
Este singurul poliedru cu această proprietate, aplicabilă unui spațiu
cu 3 dimensiuni. Tetraedrul regulat este solidul perfect format din :
6 muchii
4 colțuri
4 fețe
Desfășurat în plan arată așa
Figura 4 Figura 5 Figura6
29
Forma de tetraedru este adoptată de foarte multe cristale,

cu precădere de grupul silicaților. Siliciul ocupă, împreună cu oxige-
nul, mai mult de o treime din totalul materialului solid al Pământu-
lui. Complexul cel mai des întâlnit este SiO4. În tetraedru, fiecare colț
este ocupat de către un atom de O, iar în centrul geometric se află
Si. O caracteris că importantă o reprezintă faptul că tetraedrul este
solidul cu cea mai mare suprafață raportată la volum. Tetraedrul re-
prezintă structura de bază, de la care toate lucrurile materiale sunt
alcătuite. Un exemplu îl reprezintă ADN-ul care are structura spați-
ală de dublu-helix aranjată sub forma unor tetraedre etajate, ca în
figurile alăturate:

Clasic, se cunoștea că tetraedrele sunt singurele solide care
umplu un spațiu finit (o cu e) lăsând mai puțin loc liber decât ar lasă
sferele care ar umple acel spațiu. „Tetraedrele sunt cele mai simple
poliedre regulate, în mp ce cvasicristalele se situează printre cele
mai complexe și interesante structuri găsite în natură” (Sharon Glot-
zer – Universitatea Michigan). La această universitate, s-au studiat
tetraedrele din natura, folosind simularea computerizată. Rezultate-
le au arătat că în mpul „s vuirii”, tetraedrele se pot organiza spon-
tan în cvasicristale, în momentul în care depășesc cu puțin jumătate
din spațiul incintei imaginare u lizate. În experimentul computeri-
zat, s-au luat în calcul numai legile termodinamicii și ale mecanicii
sta s ce. Structurile apărute au fost de formă dodecagonală, inele
și dipiramide pentagonale (o as el de structură conține 5 tetraedre
aranjate sub forma unui disc). Dipiramida pentagonală deține cheia
procesului general de s vuire.
30
Acest studiu a dovedit că este permisă mărirea gradului de

ocupare de la 77% la 85%, saltul fiind atribuit cvasicristalelor organi-
zate spontan în forme geometrice regulate.
2. Cubul (Hexaedrul regulat):

Este format din :
8 colțuri
12 muchii
6 fețe de forma unui pătrat
Dacă an cii considerau pătratul ca forma ce reprezintă lu-

mea materială, universul creat, ei au asociat cubului elementul pă-
mânt – stabilitatea, calmul, forța regenerării și a procreării.
„Să conferim pământului figura cubică. Căci, dintre cele pa-
tru elemente, pământul este cel mai greu de mișcat și , dintre cor-
puri, cel mai ușor de modelat.“(Timaios)
Cubul este corpul geometric cel mai des folosit în domeniul
construcțiilor civile în societatea modernă. Astăzi se construiesc clă-
diri având la bază cubul sau paralelipipedul (derivat tot din cub prin
dublarea acestuia).
Până în prezent, au fost descrise șaptesisteme de cristaliza-
re. Ele poartă următoarele denumiri: triclinică, monoclinică, rom-
bică (cu simetrie joasă), trigonală, tetragonală, hexagonală (cu si-
metrie medie), și cubică (cu simetrie superioară). Sistemul cubic are
cele trei axe de simetrie egale, perpendiculare între ele. Cele mai
simple corpuri ce aparțin acestui sistem sunt cubul și octaedrul. În
acest sistem, cristalizează următoarele substanțe : C (diamantul) ,
31
Cu, Ag, Au, Pb, Fe, NaCl, FeS (pirita), PbS(galena), ZnS (blenda).
Prin cristalizarea cubică a dioxidului de zirconiu (ZrO2), se
obține un cristal cu proprietăți asemănătoare dimantului (printre
care duritatea și refracția), fiind adesea folosit ca și înlocuitor al
acestuia în diverse domenii.
O asociere deloc lipsită de importanță este situarea acestui
corp ca simbol spiritual, în centrul a două mari religii monoteiste din
lume : creș nismul și islamismul. Dacă în creș nism, găsim crucea
(cubul aflat în desfășurare plană), în islam el este prezent ca atare
în cubul de la Mecca, centrul religios al lumii arabe, existând chiar
datoria fiecărui adept să meargă odată în viață în acest loc.
3. Octaedrul :

Este format din :
12 muchii
6 vârfuri
8 fețe triunghiulare echilaterale
Forma predominantă adoptată de cristalele brute de dia-
mant este cea de octaedru. Unind mijlocul laturilor unui tetraedru,
se formează un octaedru care are latura egală cu jumătate din cea a
tetraedrului din care provine.
Octaedrul se poate construi dintr-un tetraedru, ale cărui
laturi sunt marcate la jumătate. Unind aceste puncte între ele, se
formează un octaedru cu latura egală cu jumătate din cea a tetrae-
drului din care provine.
Volumul octaedrului as el format este de patru ori cel al
unui tetraedru cu aceeși lungime a laturii.
32

Compuși ai unor metale tranziționale cu diferte structuri or-
ganice (amine) formează structuri octaedrice adesea numite com-
plexe Werner.
La originea fenomenului de fotoluminiscență al oxidului de
indiu stau structurile octaedrice care apar în procesul de cristalizare
prin metoda evaporării în faze (Mukesh Kumar1, V. N. Singh1, F. Sin-
gh2, K. V. Lakshmi3, B. R. Mehta1, and J. P. Singh1).
Structuri octaedrice au fost descoperite prin microscopie
electronică la interfața dintre un substrat siliconat și stratul de oxid
depus la suprafața lui (Manabu; Akiya, Hideo; Ueki, Takemi; To-
mita, Masato; Yamawaki, Masataka) Se poate sinte za o catenă de
ADN, care, în prezența unor oligodeoxinucleo de sinte ce, se îm-
păturește într-o structură de octaedru, printr-un simplu proces de
denaturare-renaturare (William M. Shih1, Joel D. Quispe2 & Gerald
F. Joyce1). Stella octangula, menționata mai sus, se formează prin
stelarea unui octaedru regulat, precum și din 2 tetraedre întrepă-
trunse și ro te la un unghi de 900 . Numele a fost pus de Kepler în
1611, obiectul fiind cunoscut cu mult înainte.
4. Icosaedrul :
33
Reprezintă corpul descris de Platon ca având :

 30 de muchii
 12 vârfuri
 20 de fețe triunghiuri echilaterale (icosi= 20 în limba greacă)
Icosaedrul este corpul după care, la nivel arhe pal, toată lu-
mea vie este alcătuita pe baza simetriei pentagonului, adică a numă-
rului 5. Microscopul electronic a arătat că virușii au capsula glicopro-
teică de forma unui icosaedru, format din 20 de subunități iden ce
triunghiulare, amănunt ce reprezintă o modalitate foarte simplă de
construcție, cu folosirea unei can tăți minime de energie (Stefano
Cozzini, Marco Ronche ).
În procesul de răcire rapidă a unor topituri de aliaje, s-au
putut observa regiuni în care structurile icosaedrice erau dominante
(Societatea Americană de Fizică)
Desfășurat în plan, are forma unei flori cu 5 petale sau a
unei spirale cu 5 brațe.
Figura 22
Clusterii de atomi, uniți

prin legături van der Waals sau prin alte forțe slabe care depind nu-
mai de distanța dintre perechile de atomi, au o stabilitate neobișnu-
ită când în acel cluster se găsește numărul exact de atomi care pot
forma un icosaedru (serii de 13, 55 și 147 de atomi).
34
5. Dodecaedrul :

Este alcătuit din :
30 de muchii
20 de vârfuri
12 fețe pentagonale
Cele 12 fețe pentagonale erau asociate semnelor zodiacale,
dodecaedrul fiind simbolul Universului. Deal el se leagă de o nouă
teorie despre forma Universului, „Spațiul dodecaedric Poincaré”,
susținută de o echipă de astronomi și astrofizicieni de la observa-
torul astronomic din Paris, condusă de J.-P. Luminet și care explică
unele observații făcute asupra fondului cosmic de microunde (FCM).
FCM reprezintă un fond arhaic de unde rămase de la momentul Big-
Bangului și sunt observate la suprafața unei sfere de aprox 50 de
bilioane de ani care reprezintă modelul universului actual.
Mo-Mg-Zn este un cvasicristal de formă dodecaedrică, rea-
lizat prin metoda auto-generării într-un mediu saturat în Mg, și prin
răcirea lentă a acestuia de la 7000 C la 4800 C. El face parte din fami-
lia unor cvasicristale rare pe Pământ, acestea fiind folosite în studiul
momentelor magne ce localizate într-un mediu cvasi-periodic.
După cercetările întreprinse de Karyn N. Johnson, Liang
Tang, John E. Johnson şi L. Andrew Ball, genomul unor viruşi ARN
cu structură icosaedrică joacă un rol important în organizarea
structurii capsidei. În cazul nadovirusului Pariacoto (VPa), 35% din
ARN monocatenar este ordonat după simetrie icosaedrică. Acest
lucru se poate vedea la examenul cristalografic cu raze X de înaltă
rezoluţie, ca un cadru dodecaedric format din 30 de regiuni duplex
35
(24 nucleotide), care interacţionează puternic cu 60 de subunităţi

proteice din capsulă.
O proprietate foarte importantă a celor 5 solide perfecte o
reprezintă principiul dualității, potrivit căruia un poliedru se poate
construi din alt poliedru, existând as el cuplurile: cub-octaedru, ico-
saedru-dodecaedru. Centrul geometric al fiecărei fețe reprezintă un
vârf pentru celălalt corp.
Luăm ca exemplu perechea icosaedru-dodecaedru pentru
evidențierea acestui proces dinamic.
Cuplul cub- octaedru : Tetraedrul este dual cu sine însuși.
Relații între Solidele Platonice :

1. 6 margini într-un tetraedru = 6 fețe într-un cub.
2. Există două posibilități, în care 4 din cele 8 colțuri ale
cubului să corespundă cu cele 4 colțuri ale tetraedrului.
3. 4 fețe într-un tetraedru = 4 colțuri într-un tetraedru. Așa
se explică și dualismul tetraedrului față de el însuși.
4. 6 margini într-un tetraedru = 6 colțuri într-un octaedru.
Aceasta este o consecință a faptului că un octaedru poate fi înscris
într-un tetraedru.
5. 6 fețe într-un cub = 6 colțuri într-un octaedru. În centrul
fiecăreia din cele 6 fețe ale cubului, este unul din cele 6 colțuri ale
36
octaedrului.
6. 8 colțuri într-un cub = 8 fețe într-un octaedru. În centrul
fiecăreia din cele 8 fețe ale octaedrului, este unul din cele 8 colțuri
ale cubului.
7. 12 margini într-un cub = 12 margini într-un octaedru.
Dacă cele 12 margini ale cubului și cele 12 margini ale octaedrului se
intersectează, formează un unghi drept.
8. 12 margini într-un cub = 12 fețe într-un dodecaedru.
Aceasta este o consecință a faptului că un cub poate fi înscris într-un
dodecaedru. Fiecare latură a cubului va deveni o diagonală în una
din fețele dodecaedrului.
9. 12 margini într-un octaedru sau 12 ale cubului = 12 col-
țuri ale icosaedrului,
12 margini într-un octaedru = 12 fețe într-un dodecaedru
12 fețe ale dodecaedrului = 12 colțuri ale icosaedrului
20 colțuri ale dodecaedrului = 20 fețe ale icosaedrului
30 margini ale dodecaedrului = 30 margini ale icosaedrului
Poliedrele regulate în natură

Fiecare corp platonic se gasește într-o formă sau alta în na-
tură. Tetraedrul, cubul și octaedrul apar în structurile de cristalizare
ale diferitelor minerale și minereuri (aur, pla nă, diamant, silicați,
cuarț, etc)
La începutul secolului 20, Ernst Haeckel a descris câteva
specii de Radiolaria. Acestea sunt vietăți acva ce cu pseudopode și
caracter de protozoare, având dimensiuni de 0,1-0,2mm. S-a des-
coperit că o parte din scheletele acestora au diverse forme de po-
ligoane regulate. Exemple: Circoporus octahedrus, Circogonia ico-
sahedra, Lithocubus geometricus and Circorrhegma dodecahedra;
formele acestor animale sunt indicate de numele lor. Exteriorul pro-
teic al celor mai multe virusuri are forma de poliedru regulat.
O moleculă de carbon, cunoscută sub denumirea de Fule-
37
ren (C60) este noua membră alotropă a familiei carbonului, alături de

grafit, diamant și forme amorfe. A fost descoperită în anul 1985 de
Richard Smalley, Robert Curl, James Heath, Sean O’Brien şi Harold
Kroto de la Universitatea Rice (Texas, SUA). Fulerenul are forma
unei sfere sau a unui cilindru, cu diverse aplicaţii în electronică
şi diverse nanotehnologii. În natură a fost găsit în fumul de la
lumânări, în descărcările electrice din atmosferă şi în praful stelar.
Antony Garret Lisi, un renumit om de ș ință în domeniul
fizicii teore ce, propune în lucrarea sa „Excep onally Simple Theo-
ry of Everything” o teorie care descrie, printe altele, și posibilitatea
existenței mai multor par cule decât se cunosc în acest moment.
Imaginile de mai jos arată locul precis pe care fiecare par -
culă îl ocupă în cadrul acestui model, fiecare culoare și formă ținând
locul unei caracteris ci de genul moment de spin, forță tare, forță
slabă, categorie (fermioni, bozon, gluon, quark).
O întrebare importantă și care apare în mintea multor per-

soane care se ocupă cu studiul geometriei sacre este : Cum vedem
aceste corpuri în lumea înconjurătoare, în realitatea noastră de zi
cu zi? Răspunsul poate fi oferit printr-un exemplu matema c. Dacă
vrem să măsurăm ceva în jurul nostru, apelăm la niște senzori care
38
culeg date ce vor fi prelucrate analogic și digital, apoi interpretate

de un so pe calculator. În analiza datelor respec ve, vom construi
grafice pe care se găsesc curbe de interpretare a diverșilor parame-
tri măsurați. Aplicăm apoi funcții matema ce și diverse operații de
calcul matema c. Una din acestea se numește derivare, care, simplu
spus, măsoară viteza variației datelor pe o curbă. Prin acest lucru, se
îmbogățește informația extrasă din acele date. Universul creat pe
baza celor 5 elemente, ne oferă permanent derivări ale caracteris -
cilor acestora, precum și combinații între ele. Ele pot fi eviden ate
prin studierea obiectelor comune din preajma noastră cu acuratețe
ș ințifică, cu precizie și îndemânare matema că, pentru descoperi-
rea „cărămizilor” componente și a relațiilor dintre ele. Sunt proce-
dee simple, folosite în Creație numai prin respectarea Legii. Ele con-
duc la imensa diversitate de forme și structuri, materiale și texturi,
ce se regăsesc peste tot, în jurul nostru.
39
40
CAPITOLUL 4
CÂMPURILE DE TORSIUNE
Pe parcursul ul melor trei sute de ani, ș ința a cunos-

cut două câmpuri universale cu acțiune pe distanță mare: câmpul
gravitațional și câmpul electromagne c. Însemnătatea acestor câm-
puri a fost cel mai bine studiată la nivelul câmpurilor electromag-
ne ce. Electroenerge ca, transportul electric, comunicațiile radio,
tehnica de calcul, navigația și multe altele sunt aplicații tehnice ale
câmpurilor electromagne ce. De asemenea, în domeniul medical,
foarte multe tehnologii u lizate în diagnos c și tratament necesită
câmp electromagne c.
În structura atomului, s-au identificat particule elementare:
protoni, neutroni şi electroni. Protonii şi neutronii sunt alcătuiţi
din câte trei subparticule, numite quarci. Quarcii pot fi “sus”, “jos”,
“farmec”, “straniu”, “vârf” şi “bază”. Protonul este alcătuit din doi
quarci “sus” şi unul “jos”, iar neutronul din doi quarci “jos”şi unul
“sus”. O altă particulă elementară este neutrino, fără masă, dar cu
energie joasă, medie sau înaltă. Electronul este o particulă încărcată
negativ. Au fost descrise şi alte particule, identice cu electronul,
dar cu mase mai mari: miuon, cu o masă de 200 de ori mai mare şi
particula tau, mai grea decât miuonul.
Fiecare par culă are un echivalent an -par culă, care for-
mează an -materia. Între par cule se generează interreacții, care se
grupează în patru forțe fundamentale:
- gravitația, dată de masă;
- electromagne smul, dependent de sarcina par culelor
elementare;
- forța tare, care leagă quarcii;
- forța slabă, care dă tendința de descompunere radioac vă.
Fotonii sunt cele mai mici par cule ale forței electromag-
ne ce. Forțele tare și slabă sunt forțe nucleare, ale căror par cule
sunt bosonii și gluonii. Pentru gravitație, s-a presupus existența gra-
41
Câmpurile de torsiune
vitonului, care nu a fost iden ficat încă. Cea mai slabă dintre aceste
forțe este gravitația (de 1042 ori mai slabă decât forța electromag-
ne că). Forța tare este de aproxima v 100 de ori mai puternică de-
cât forța electromagne că și de 100.000 de ori mai puternică decât
forța slabă. Echilibrul dintre aceste forțe este asigurat de repar ția
egală a sarcinilor pozi ve și nega ve în atom.
Fiecare par culă elementară este, de fapt, o coardă care
vibrează cu o altă lungime de undă și o altă amplitudine (teoria
stringurilor).
La începutul secolului al XX-lea, savantul francez Eli Cartan a
postulat existența în natură a unei a treia forme de câmp universal,
cu acțiune pe distanță mare, câmpurile de torsiune. Acestea repre-
zintă niște câmpuri generate de momentul unghiular al unei mișcări
de rotație (câmpuri bazate pe densitatea momentului angular al
rotaţiei). Eli Cartan creează o analogie între torsiune şi translaţie,
similar analogiei dintre curbură şi rotaţie. Până la descoperirea spi-
nului, natura câmpurilor de torsiune era legată de rotația obiectelor
masive, fiind tot o modalitate de manifestare a fizicii clasice. În ca-
drul unei as el de abordări, câmpurile de torsiune sunt văzute ca
o manifestare a câmpului gravitațional pentru obiectele masive cu
rotație. Mai târziu, o dată cu descoperirea spinului - analogul cuan c
al momentului unghiular de rotație, s-a înțeles că, la nivel cuan c,
aceste câmpuri de torsiune sunt generate de spin, spre deosebire
de câmpul electromagne c, care este generat de sarcina și câmpul
gravitațional care este generat de masă. De pe aceste poziții, câm-
purile de torsiune reprezintă en tăți fizice independente, ca și câm-
purile electromagne c și gravitațional.Recent, lucrări experimenta-
le (Rapaport, 2007,2007: Khrenikov şi colab., 2007) au dovedit că
mişcarea browniană produce câmpuri rotaţionale. Într-o lucrare
recentă, Nodland şi Ralston au descoperit o rotaţie constantă a pla-
nului de polarizare a radiaţiei electromagne ce generată de galaxii
îndepărtate (Antonio Dobado, 2008). Se consideră că acest efect
apare datorită câmpului de torsiune, interpretat ca un câmp vecto-
rial dinamic neobişnuit.
La mijlocul anilor ‹70, cercetările teore ce privind câmpuri-
le de torsiune au condus la apariția unui capitol special al fizicii te-
42
ore ce care a fost denumit prin Teoria lui Einstein - Cartan. Prac c,
toți specialiștii care utilizează această teorie pornesc de la un punct
de vedere inițial, că aceste câmpuri de torsiune reprezintă doar o
manifestare specifică a câmpurilor gravitaționale.
Pe de altă parte, în termenii fizicii cuan ce, spinul este o

proprietate intrinsecă a par culelor elementare care nu poate fi
interpretată într-o manieră clasică, drept rotația vreunei anumite
structuri în interiorul unei par cule. Să ne imaginăm electronul ca
o „minge” ori un „nor” caracterizat de sarcină electrică, aflată în
rotație în jurul unei axe imaginare. Această sarcină electrică dă naș-
tere unui moment magne c. În urma experimentelor de împrăș ere
de înaltă energie, s-a dovedit că limita superioară a diametrului sfe-
rei imaginare create prin rotația electronului este mai mică de 10-19
m. Limita superioară a vitezei de rotație este, de asemenea, stabi-
lită, as el încât nici un punct nu poate să se deplaseze mai repede
decât lumina. Chiar dacă am presupune că toată sarcina electrică
este concentrată pe un inel subțire în jurul „ecuatorului”, momentul
cine c ar fi mult prea mic pentru a explica spinul observat pe cale
experimentală al electronului. Orice altă distribuție a sarcinii ar con-
duce la obținerea unei valori și mai mici. Așadar, noțiunea de spin,
poate fi abordată atât în termenii fizicii clasice, cât și cuan c („The
Charm of Strange Quarks - Mysteries and Revolu ons of Par cle
Physics” de R.M. Barne , H. Mühry și H.R. Quinn, Springer, New York
2000). Totuşi, ecuaţiile de câmp ale lui Einstein din teoria generală
a rela vităţii, care descriu undele gravitaţionale, sunt considerate a
fi simetrice şi aplicabile doar materiei fără spin (prezenţa spinului
43
determină asimetria).
PROPRIETĂȚILE CÂMPURILOR DE TORSIUNE

1. La nivelul materiei, există mai multe modalități de gene-
rare a câmpurilor de torsiune:
- Rotația sau răsucirea spațiului generată prin mişcarea diver-
selor obiecte
- Perturbarea de natură geometrică sau topologică a vidului
fizic
- Atașate inseparabil de orice câmp electromagne c
- Autogenerare, din câmpul de torsiune primar.
Potrivit teoriei vidului fizic (Sipov), “Nimicul“ Absolut gene-
reazăcâmpuri de torsiune primare, din acestea ia naștere vidul fizic,
care generează par culele elementare, putându-se stabili filiația:
“Nimicul” absolut  câmp de torsiune primar  vid fizic 
par cule elementare
2. Cuantele câmpului de torsiune sunt reprezentate de tor-
dioni = neutrino de joasă energie (ordinul unităților de electron-
Volți, eV).
3. Atunci când câmpurile de torsiune sunt generate de către
spinul clasic, acțiunea lor asupra diferitelor obiecte poate modifica
doar starea de spin a obiectelor (starea spinilor nucleari sau ato-
mici).
4. Spre deosebire de sursele de câmpuri electromagne ce
și gravitaționale, care creează niște câmpuri cu simetrie centrală,
câmpurile de torsiune creează o simetrie axială. Obiectul care se
răsucește («spinează») creează în două conuri spațiale o polariza-
re care, într-una din direcții, corespunde câmpului de torsiune din
stanga - SL, iar în cealaltă direcție câmpului de torsiune din dreapta
- SR. În afară de aceasta, apare zona câmpului de torsiune sub for-
ma unui disc perpendicular pe axa de rotație. În zonele indicate sub
formă de conuri apare un câmp de torsiune axială (Ta), iar în disc un
câmp de torsiune radială (Tr). Fiecare din aceste câmpuri de torsiune
44
poate fi de dreapta și de stânga.

5. Spre deosebire de sarcinile electrice, spinii clasici de
același semn (SRSR sau SLSL) se atrag , iar cei de semne diferite
(SRSL) - se resping.
6. Obiectul staționar care “spinează” creează un câmp de

torsiune static. Dacă în obiectul care „spinează“ există o anumită
neuniformitate (modificarea frecvenței unghiulare de rotație sau
repar zarea neuniformă a masei față de axa de rotație), atunci un
asemenea obiect dinamic care «spinează» creează o radiație de tor-
siune turbionară.
7. Câmpul sta c de torsiune are raza finală de acțiune g0, în
45
intervalul căreia intensitatea câmpului de torsiune rămâne aproape

constantă. Radiația de torsiune turbionară nu este limitată de inter-
valul g0, iar intensitatea acesteia nu depinde de distanță.
8. Câmpurile de torsiune au potențialul electromagne c
egal cu zero, ceea ce le conferă un caracter nonenerge c (nu trans-
mit energie). În schimb, câmpurile de torsiune transmit informație
cu o viteză infinită.
9. Mediul prin care se propagă radiațiile de torsiune îl repre-
zintă vidul fizic.
Ce înțelegem prin vid fizic, folosind una dintre cele mai sim-
ple interpretări? Să ne imaginăm un volum limitat de spațiu, din care
este îndepărtat aerul. Într-o interpretare tradițională, în acest volum
nu mai există nimic, deci este un vid. Însa, în accepțiunea modernă,
acesta reprezintă un vid tehnic, întrucât acest volum, într-un sens
fizic strict, nu este gol. Să presupunem că noi am reușit să îndepăr-
tam din acest volum toate par culele elementare și să îl ecranăm, în
așa fel încât în el să nu patrundă par cule din exterior. Dar și în acest
caz, din punctul de vedere al fizicii moderne, nu se poate afirma că
volumul în discuție este gol. În acest volum de spațiu, în niște puncte
arbitrare, pot să apară așa numitele perechi virtuale de electroni-
pozitroni. Ca obiecte din substantă, perechile electrono-pozitronice
nu pot să apară din nimic. Acestea pot fi generate numai de materie,
chiar dacă noi nu reușim să le fixăm nemijlocit în volumul din care se
nasc. Așadar, aceste perechi virtuale reprezintă o materie specifică
ce nu se observă într-o stare obișnuită. Această materie specifică a
primit denumirea de vid fizic.
Vidul fizic trebuie înțeles ca un obiect cuan c complex și di-
namic, care se manifestă prin fluctuații. El este inobservabil, în lipsa
unei forme oarecare de perturbare, este simetric și invariabil. Din
punctul de vedere al observatorului, vidul fizic este întotdeauna mai
mic decât zero. Observatorul elaborează modele subiec ve pentru
explicarea diverselor posibile modificări ale vidului fizic, dat fiind că
acesta este o structură dinamică complexă, care se manifestă prin
autofluctuații. În aceste concepte, se u lizează modelul Dirac al pe-
rechii electron-pozitron, ca structură a vidului fizic, în care cele două
par cule formează un pachet de unde circulare. Vidul fizic este con-
46
siderat o stare, pentru descrierea căreia a fost necesară introduce-

rea noțiunii de fiton, ca pachet circular de undă electron-poziton, in-
serați unul în altul, în care fiecare par culă are un spin cu sens opus
celeilate, ceea ce asigură autocompensarea sarcinilor, a spinilor și a
momentului magne c. Fitonul acoperă conceptul de câmp electron-
pozitron, care generează o energie a vidului fizic mai mare decât
zero, din care iau naștere perechile materiale electron-pozitron, ca
sursă a câmpurilor electromagne c sau gravitațional.
Figură: Repre-
zentarea schema că a fi-
tonilor (Akomov, Shipov,
”Torsion fields and their
experimental manifes-
ta ons”, Journal of New
Energy, vol2, nr.2, pg.70,
1996)
În vidul fizic, fitonii sunt distribuiţi difuz, dar au tendinţa de

a forma pachete ordonate liniar. Perturbarea acestei ordini poate fi
dată de:
- O sarcină q, care poate polariza vidul fizic, ceea ce dă naște-
re câmpului electromagne c;
- O masă m, care poate produce o oscilație simetrică a fitoni-
lor, în lungul axului central, ceea ce echivalează cu polarizarea longi-
tudinală a spinului. Aceasta ar putea fi sursa câmpului gravitațional,
manifestată prin unde, a căror viteza este cX109 (c este viteza lu-
minii). Teoria nu este unanim acceptată de fizicieni. Oricum, există
47
dovezi pentru a situa domeniul de frecvență a gravitației între 1020

- 1040Hz.
- Dacă perturbarea vidului fizic este dată de spinul clasic, se
pot genera două situații: 1. Dacă sursa de perturbare are același
spin cu fitonii, aceș a își vor păstra orientarea; 2. Fitonii cu spin de
sens opus spinului perturbator își vor schimba sensul spinului. În
acest caz, vidul fizic va suferi o polarizare transversă, care generează
câmpul de spin, de dreapta sau de stânga. Câmpurile de torsiune
au “memorie”’, prin polarizarea transversală a vidului fizic, care se
păstrează și după deplasarea spre alte zone a sursei perturbatoare.
Teoria vidului fizic (Șipov) oferă o descriere anali că a vidu-
lui fizic pe baza a trei ecuații de vid: ecuația lui A.Einstein, ecuația
lui Heisenberg și ecuația lui Yung-Millis. Această teorie a permis
înțelegerea, de pe poziții noi, a structurii universului, potrivit căreia
Realitatea, a cărei parte suntem noi toți, se compune din șapte ni-
vele ierarhice.
I. Cel mai înalt nivel al ierarhiei realității este „Nimicul” Ab-
solut și acesta reprezintă nivelul care nu are o descriere anali că
riguroasă. Există argumente pentru a considera că acest nivel al
realității conține informații care determină obliga vitatea de gene-
rare a următorului nivel al realității, care, la rândul său, determină
proprietățile următorului nivel al realității, etc. Comportamentul se
suprapune celui al mulțimilor cu un singur element, în care fiecare
treaptă conține, în posibil, treapta următoare, care poate deveni sau
nu realitate, într-o anumită buclă spațio-temporală. Extrapolând,
putem spune că există o “predes nare” informațională.
II. Nivelul următor al realității este câmpul de torsiune pri-
mar, structură eminamente informațională, ca și precedenta, din
care ia naștere vidul fizic. Simplist, l-am putea asimila cu suma tu-
turor regulilor care stau ascunse în spatele manifestărilor viitoare.
III. Vidul fizic, ca și câmpul de torsiune primar, este o ma-
trice imuabilă din care ia naștere realitatea. Este bogat în câmpuri
circulare turbionare. Ele nu transferă energie, dar orice perturbație
aparută se propagă cu o viteză egală cu infinit și generează unde
care se combină după modelul undelor laser, rezultând holograme
(cărora le vom rezerva un capitol special).
48
IV. Vidul fizic are proprietatea de a genera perechi virtuale

de par cule și an par cule concrete, după un determinism rigu-
ros, care exclude aleatoriul. Aceste par cule, născute din vidul fizic,
formează următorul nivel al ierarhiei realită i, care este plasma (ca
mulțime cu un singur element).
V, VI, VII. Ansamblul de par cule, cum ar fi electronul, pro-
tonul și neutronul interacționează cu vidul fizic și se condiționează
reciproc, cons tuindu-se în atomi concreți, cu respectarea aceluiași
determinism. Aceș atomi, cât și moleculele formate ulterior, gene-
rate de diferite stări de fază energo-informațională, compun urmă-
toarele trei niveluri ale realiță i - gaze, lichide și corpuri solide.
Einstein a declarat că, material, fizica nu este altceva decât
un câmp de forțe concentrate. Ceea ce noi numim substanță fizică
este, de fapt, o concentrare intangibilă de forme de undă. Diferite
combinații și pare structurale ale undelor se unesc pentru a forma
infinitatea de produse chimice și elemente, care, la rândul lor, inter-
acționează între ele pentru a forma substanțele fizice. Diferite forme
de undă ale materiei ne apar ca fiind solide, pentru că noi înșine
suntem alcătuiți din forme de undă similare, care rezonează într-o
gamă de frecvențe clar definite și care controlează procesele fizice
din lumea noastră limitată. “Universul este o inteligență vie. Bătăile
inimii sale răsună în centrul galaxiilor și murmură în nucleii atomilor.
Cu undele sale spiralate, din propria esență, Universul creează din
adâncurile sale infinite materia, care alcatuiește toate en tățile fizi-
ce, vii sau neîsuflețite” (Cathie, 2011).
Câmpurile de torsiune, ca și vidul fizic, se comportă ca unde
și produc fenomene de interferență, al caror rezultat este o hologra-
mă, care se supune acelorași reguli ca și o hologramă op că. Aces-
ta este cel de-al doilea factor fizic principal care explică caracterul
informațional (și nu energe c) de a transmite semnale, cât și o vite-
ză infinit de mare de transmitere a semnalelor.
12. Câmpurile de torsiune trec prin medii naturale fără a su-
feri pierderi, ca orice neutrino.
13. Se avansează ideea că, teore c, viteza undelor de tor-
siune este egală cu infinit. (Vitezele mai mari ca a luminii au fost
observate experimental, pentru prima dată, de către N.Kozârev, iar
49
la nivel cuantic de către Zeilinger).

Perturbațiile de spin (radiațiile de torsiune turbionară)
se propagă în orice mediu, fără a putea fi ecranate. De aici, apare
posibilitatea de a crea comunicații subacva ce și subterane, cât și
legături prin alte medii naturale. Asemenea aplicații au fost deja re-
alizate tehnic.
14. Toate corpurile din natura vie și din cea moartă se com-
pun din atomi, dintre care majoritatea au spinii atomici sau nucleari
clasici, care nu sunt nuli. Ținând cont că toate corpurile se află în
câmpul magne c al Pământului, că sarcinile clasice în mișcare gene-
rează spin și momente magne ce ale atomilor și nucleelor, suntem
îndreptățiți să avansăm ideea că, de aici, iau naștere procese succe-
sive de interferență, din care rezultă radiația de torsiune turbionară.
15. Întrucât diferite corpuri au un ansamblu diferit de ele-
mente chimice, un set diferit de compuși chimici cu stereochimie
diferită (repar zare spațială diferită a acestor atomi și a compușilor
chimici), atunci toate corpurile posedă câmpuri de torsiune strict
individuale.
În accepțiunea lui Cathie, “fizica reprezintă orice componen-
tă a unei can tăți periodice, care este un mul plu întreg al frecven-
ței fundamentale de vibrație, care generează armonice într-o stare
de ordine, concordanță, între lucruri sau în relația dintre diferitele
părți ale aceluiași întreg. Armoniile fundamentale sunt forme de
unde rezonante, care interferă și generează structuri fizice, în care
este esențială mișcarea ondulatorie a luminii și armonicele geome-
trice pe care le generează”.
Oricât de neobișnuite ar fi proprietățile câmpurilor de torsi-
une, ele nu numai că trebuie să fie acceptate, dar trebuie să ne ghi-
dăm după ele în mod obligatoriu, întrucât aceste proprietăți repre-
zintă realitatea obiec vă care ne este dată de către natură și care, în
plus, este confirmată și din punct de vedere experimental.
Caracterul neobișnuit al proprietă lor și, implicit, al mani-
festării câmpurilor de torsiune se poate ilustra prin următorul exem-
plu: tuturor ni se pare că fizica cunoaște totul despre mecanică. Se
vorbește mult, în special despre inerție, însă nu se explică ce este
50
inerția. Fizica clasică nu numai că nu cunoaște ce este inerția, dar

nici nu poate explica dacă forțele inerției sunt interne sau externe,
în raport cu corpurile în mișcare.
Vine în ajutor teoria vidului fizic, în care este demonstrat
faptul că inerția reprezintă manifestarea câmpurilor de torsiune în
mecanică. Dacă pot fi comandate câmpurile de torsiune, atunci,
implicit, pot fi dirijate și forțele inerției și, pe această bază, pot fi
create propulsoarele universale care nu folosesc tracțiunea reac vă
sau factorul de frecare. La ora actuală, există tehnologii funcționale,
cu aplicații medicale și militare, care u lizează câmpuri de torsiune.
Exemple:
1. O sursă de câmpuri de torsiune aplicată unei mase meta-
lice fluide dintr-un furnal modifică structura cristalină a metalului,
generând metale neobișnuite, cu structură amorfă, asemănătoare
s clei.
2. În prezent, există comunicări la foarte mare distanţă, cu
energii joase, care folosesc doar câmpuri de torsiune.
3. Prospecțiunile geologice folosesc fotografii aeriene la
care se aplică filtre de torsiune specifice materialului căutat. Se obți-
ne o imagine clară a depozitului, dacă acesta există.
51
52
CAPITOLUL 5
CÂMPURILE MORFOGENETICE
Morfogeneza, modalitatea prin care ia naștere un organism

dintr-o singură celulă, a fost înțeleasă de la început ca un fenomen
complex, căruia i se fac încă adăugiri moderne, rămânând un
domeniu de dispute ș ințifice între embriologi, fizicieni, biologi și
filozofi.
Inițial, s-a postulat existența unui câmp morfogene c, ca o
condiție a spațiului, în care embrionul va fi obligat să evolueze și
care reține memoria formei, pe care embrionul o va adopta. As el
înțeles, câmpul morfogene c este o condiție venită din exterior, cu
efecte locale și cu un oarecare scop final, concepte detaliate în te-
leologie
Un grup de celule situat într-un anumit loc al embrionului va
da naștere, de fiecare dată, la același organ, postulându-se că toate
aceste celule se află într-un câmp organizator. Experiențe ulterioare
au demonstrat că celulele, în sine,nu au o specificitate intrinsecă:
transplantarea lor dintr-un câmp (cel al cozii, de exemplu) în altă
zonă embrionară arată că aceleași celule pot genera un alt organ sau
țesut, ceea ce exclude existența unui determinism strict intracelular.
As el, transplantul celulelor din câmpul membrului supe-
rior în regiunea cozii duce la apariția unei cozi și nu a unei lăbuțe.
Transplantarea simetrică a unei jumătă longitudinale din celulele
mugurelui membrului superior duce la apariția unui membru întreg,
indiferent de locul unde este transplantat. Adiționarea unui grup
de celule, aparținând unui alt câmp, la câmpul membrului superi-
or duce la respecializarea celulelor transplantate, cu formarea unei
labuțe normale
În concluzie, există un câmp director general, care cuprin-
de configurația finală a întregului organism, care obligă celulele din
câmpurile secundare ale organelor să ocupe o anumită configurație
în spațiu, într-o secvență strictă temporală.
53
Câmpurile morfogene ce
ISTORIC
Încă din 1891 Hans Driesch postula: “există un biocâmp, ge-
nerat de toate structurile vii, capabile să emită fotoni” (orice struc-
tură vie emite un biocâmp caracteris c).
Gurwitsch (1941) afirmă că “prin emisia fotonilor, embrio-
nul controlează diviziunile celulare și modul de asamblare a celule-
lor, pentru a se dispune într-o matrice spațială preformată”. El a nu-
mit emisia fotonilor radiație mitogenică, cu valoare informațională,
care cons tuie matricea energe că pentru așezarea spaţială a celu-
lelor rezultate din diviziune.
Ulterior, Stern precizează că “toate câmpurile structurante
embrionare sunt anterioare matricelor codificate de gene (pre-pat-
tern); ele sunt generate de gene, ca epifenomene” (1954).
În 1981, Sheldrake emite teoria câmpurilor morfice (mor-
fogene ce). De profesie biolog, Sheldrake a fost uimit de anumite
fenomene din lumea ființelor vii, care nu puteau fi explicate în nici
un fel, pâna la el. Vom descrie aici două experimente celebre, care
au dus la fundamentarea acestei teorii.
1. În 1920, profesorul McDougall, de la Harvard, testa
inteligența șoarecilor. Pentru aceasta, a folosit un labirint, prin care
șoarecii trebuiau să treacă pentru a găsi hrana și a notat mpul în
care aceș a reușeau să ajungă la hrană. Spre uimirea lui, a consta-
tat că, pe măsură ce apareau noi generații de șoricei, mpul mediu
în care aceș a ajungeau la hrană devenea tot mai mic, as el încât
generația a 20-a de șoareci ajungea la hrană, în medie, de zece ori
mai repede decât prima generație.
A fost ca și cum o învățătură a celor adulți se transmitea la
copii. Lumea ș ințifică ș a că învățătura nu se poate transmite gene-
c, decât, cel mult, anumite ins ncte. De aceea, rezultatele lui Mc-
Dougall au fost tratate cu mult scep cism. Pentru a-l contrazice, o
echipa de oameni de ș ință din Edimburgh a duplicat experimentul,
folosind exact același labirint ca și McDougall. Rezultatele lor au fost
și mai uluitoare: prima generație de șoareci a parcurs labirintul apro-
xima v în același mp ca generația 20 a lui McDougall, iar unii dintre
șoricei au găsit drumul aproape imediat, mergând direct la țintă. În
54
acest caz, explicațiile gene ce puteau fi eliminate din start și, la fel,
și alte explicații bazate pe urme de miros, feromoni, etc. Experiența
șoriceilor de la Harvard a trecut oceanul, ajungând la cei din Anglia,
fără să existe nici o explicație fizică pentru aceasta.
2. Din 1952, pe insula Koshima, o specie de maimuțe (Maca-
ca Fuscata) a fost observată mai mulți ani. Urmărindu-le comporta-
mentul alimentar, cercetătorii au început să ofere maimuțelor fructe
dulci, aruncate în nisip. Maimuțelor le plăceau foarte mult fructele,
dar erau nevoite să le mănânce acoperite cu nisip. La un moment
dat, o femelă de 18 luni a descoperit că putea rezolva problema spă-
lând fructele într-o apă din apropiere. Mama ei și colegii de joacă
au învățat aceasta și și-au învățat și familiile cum să facă. Apoi, din
ce în ce mai multe maimuțe au învățat cum să spele fructele în apă.
Între 1952 și 1958, toate maimuțele nere din colonie au învățat
spălatul fructelor. Doar unele dintre maimuțele adulte au aplicat
și ele acest lucru, con nuând să mănânce fructele pline de nisip.
Apoi, de la un anumit număr de maimuțe care își spălau fructele,
fenomenul a luat brusc o amploare explozivă. Dacă dimineața doar
o parte din maimuțe foloseau această cunoaștere, seara aproape
toate maimuțele deja spălau fructele. De asemenea, alte colonii de
maimuțe din alte insule, precum și maimuțe de pe con nent, au în-
ceput aproape imediat să-si spele fructele. Nici în acest caz nu a pu-
tut fi gasită o explicație convențională.
Analizând aceste cazuri, Rupert Sheldrake, a avansat ideea
unor câmpuri morfice (sau formatoare, generatoare), care au rolul
de a menține cunoașterea oricăror fenomene, nu doar din lumea
vie, ci și din cea minerală sau chiar cuan că.
De asemenea, Sheldrake introduce și termenul de câmp
morfogene c, drept un sub p de câmp morfic, care exercită
influențe și este influențat de structurile vii. El a postulat că aceste
câmpuri înregistrează, într-un anumit fel, toate informațiile despre
diverse evenimente, iar apoi exercită o influență formatoare asupra
tuturor ființelor sau obiectelor similare cu cele care au generat eve-
nimentele respec ve, as el încât noile evenimente să se încadreze
oarecum în noul par comportamental.
Ipoteza lui Sheldrake se dis nge prin originalitate: câmpuri-
55
le nu sunt materiale, sunt non-locale, au scop în sine și prezintă un

sistem de reglare din interior spre exterior. Ele dau naștere la forme
noi, care generează propriile lor câmpuri, care se întăresc în mp, pe
măsura replicării celulare. Câmpurile noi asigură “memoria formei”
în care fiecare celulă este constrânsă să ocupe numai un loc şi numai
într-un mp determinat. Câmpurile morfice sunt parele non-mate-
riale care determină şi constrâng formele.
Câmpurile morfice se dis ng prin anumite caracteris ci:
1. non-localitatea. Cum poate o acțiune locală să controle-
ze ansamblul dezvoltării sau, cu alte cuvinte, cum ș e o celulă să-și
aleagă locul și funcția într-un organism complex?
Răspunsul pare a fi conținut în ADN, care generează un
“metaplan”, o schiță globală non-locală, care cuprinde toate detali-
ile dezvoltării, în mp și în spațiu. Din acest proiect general, fiecare
moleculă de ADN își alege “par tura” care îi este des nată. Este un
concept holis c, în care ansamblul este format din părți corelate ar-
monic și care comunică într-o dinamică permanentă.
2. câmpul este generatorul informației cuprinsă în planul
general.
Sheldrake:” pentru ca un câmp morfogene c să poată
acționa, este necesar ca în organismul viu, încă de la nivel celular,
să existe structuri receptoare ale informațiilor respec vului câmp
morfic. Totodată, este necesar să existe alte structuri emițătoare,
care, prin diverse acțiuni fizice, să influențeze structurarea diverse-
lor câmpuri morfogene ce” (în succesiunea lor spaţio-temporală).
Notă: Conform descoperirilor din fizica cuan că, și par -
culele elementare sunt supuse unor câmpuri morfice specifice și,
as el, interacțiunea dintre materie și energie se desfașoară la orice
scară din Creație.
Sheldrake a avansat o teorie și mai surprinzătoare: ADN-ul
uman nu este, în mod intrinsec, depozitarul informației structurante
pentru o ființă, ci, mai curând, un fel de antenă de emisie-recepție
pentru câmpul morfic înconjurător, care, de fapt, depozitează aceas-
tă informație.
56
Potrivit acestei teorii, informațiile structurate sunt înregis-

trate într-un câmp morfogene c global care acționează asupra tutu-
ror proceselor biologice. ADN-ul devine as el un receptor local foar-
te complex pentru câmpurile morfogene ce globale, deținătoare de
mult mai multă informație decât ar putea ADN-ul să stocheze.
Pe de altă parte, ADN-ul este și un emițător care poate
genera câmpuri, ca unităţi morfice specifice. Sheldrake emite ast-
fel termenul de rezonanță morfică. Aceasta este mecanismul de
feedback dintre câmp și formele corespondente din unitățile mor-
fice. Cu cât este mai mare gradul de similaritate dintre acestea, cu
atât mai perfectă este rezonanța între câmpul emis de ADN şi uni-
tăţile morfice, rezonanţă care conduce la persistența formelor din
unitățile morfice. Procesul de rezonanță morfică generează câmpuri
morfice stabile. De asemenea, explică autoorganizarea formelor or-
ganice simple în sisteme din ce în ce mai complexe.
În concluzie, o ființă vie poate emite informații morfice, care
să acționeze asupra celulelor proprii, asupra altor ființe sau asupra
materiei, în general. Informaţiile morfice au putere structurantă.
Şi procesul de gândire structurează un câmp morfic, care
poate cons tui un par de dezvoltare pentru morfologia şi funcţio-
narea sistemului nervos. Teoria morfogene că explică modalitatea
prin care comportamentele sau gândurile unui individ modelează
«des nul» lui, prin câmpuri morfice specifice generate. De fapt,
aceste comportamente fac să apară parele și căile comportamen-
tale care au tendința de a fi permanen zate atât ca model de gân-
dire, cât și ca realitate fizică (conservarea unor gene pe toată scara
filogenetică sau a formelor).
Pentru aceasta trebuie doar ca, în dezvoltarea sa, câmpul
morfogene c să a ngă o intensitate specifică, un gen de «masă cri-
că», pentru a-i permite să se manifeste concret în planul fizic.
3. Originea informației din câmpurile morfice ar putea fi
cuan că
Deși nu o spune explicit, teoria morfogene că lasă să se
înțeleagă caracterul transcedental: câmpurile nu sunt materiale, dar
pot influența materia, fiind un fel de “inteligență crea vă moștenită
57
în spirit și în natură”.
Teoriei lui Sheldrake i se aduce însă o cri că majoră: nu ex-
plică sursa câmpurilor morfice. De aceea, Goswami (2003) propune
o completare a teoriei, prin existența unui corp vital, ca matrice ge-
nerală a formelor vii, care generează informația vehiculată de câm-
purile morfice.
Conș ința poartă simultan câmpurile morfice și capacita-
tea lor de rezonanță, ca pare imateriale, care trebuie să aleagă
forme posibile pentru corpul vital și cel material al unui organism.
Prin aceasta, forma structurilor organice capătă semnificație intrin-
secă, fiind expresia spaţio-temporală a “corpului vital” ca structură
generatoare strict informaţională.
Extrapolând rolul observatorului din mecanica cuan că,
Goswami propune cons ința drept “componentă a corpului vital”,
care funcționează probabilis c, după legile quntum-ului matema c
din ecuațiile Schrodinger, în care esența este colapsarea posibilului
în real (teoria potențialului transcedental).
Rezultate experimentale ale cercetărilor din ul mii ani
(Walker, Wolf, Stapp, Eccles) lasă să se înțeleagă, implicit sau expli-
cit, că, în creierul uman, procesele fiziologice sunt echivalente cu
cele u lizate de aparatele de măsurare cuan că.
Emisia biofotonilor din țesuturi este o legatură posibilă între
câmpul morfogene c și manifestarea concretă a acestuia, biofotoni-
ca devenind un mecanism de control, reglare și organizare, care ac -
vează la un nivel non-chimic (Bishop, 1998). Este o ipoteza plauzibilă,
ținând seama că emisia de biofotoni este o radiație electromagne -
că însoțită întotdeauna de un câmp de torsiune, pur informațional,
conținător de “date” despre starea funcționalâ a unui țesut.
Noțiunea de bioelectromagne sm este insuficientă însă
pentru a caracteriza “funcționalitatea non-materială” a unui or-
ganism. Termenul de biocâmp este mai potrivit, as el încât Savva
(1998) consideră că orice organism viu este un sistem termodinamic
deschis, cu un autocontrol ciberne c riguros, în care “biocâmpul
este sistemul general de control al organismului, implicat în dez-
voltarea lui ontogene că, bazat pe întreaga zestre gene că dispo-
58
nibilă, în oricare din fazele de dezvoltare. Acest biocâmp general se

diferențiază în biocâmpuri secundare ale organelor, țesuturilor și
celulelor.”
Pentru explicarea modului de acțiune a biocâmpurilor, se pos-
tulează existența unui câmp fizic fundamental care interacționează
cu toate câmpurile fizice cunoscute: electromagne c, gravitațional,
de torsiune, dar și cu subsistemele genomice de control ale organis-
melor vii. Persoane cu abilități deosebite pot extrage din acest câmp
fundamental valențe energe ce manifestate prin transferul non-lo-
cal de informație, psihokinezie, vindecări psi sau interacțiunea cu
obiecte materiale inerte sau aparate. Comunicarea biocâmpurilor
cu câmpul fizic fundamental nu poate fi ecranată.
Concluzii:
1. Câmpurile morfice sunt pur informaționale. Prin aceasta,
ele pot fi înțelese ca forme de manifestare ale câmpurilor de torsiu-
ne. Transmiterea lor este nonenerge că.
2. Există un câmp morfic general, care conține planul între-
gului ce urmează să se manifeste. El conține forma care, la rândul ei,
favorizează funcția.
3. Câmpurile morfice conțin informația transcedentală
pentru organizarea oricărei forme materiale, organice sau anorga-
nice. Nu pot exista alte forme decât cele cuprinse în câmpul morfic.
Informaţia despre formă precede manifestare materială.
4. Câmpurile morfice specifice materiei vii au fost numite
câmpuri morfogene ce. Ele conțin planul întregului organism. Do-
vada sta faptul că, în imagine Kirlian, o frunză taiată pe jumătate are
aura completă.
5. Există și câmpuri morfogene ce secundare, generate de
ac varea/inac varea unor gene, într-o secvență temporală contro-
lată de câmpul morfogene c general
6. Toate câmpurile morfice se influențează reciproc și per-
manent printr-un fenomen de rezonanță. În plus, ele pot interfera
cu alte puri de câmpuri care se manifestă concomitent. Din acest
punct de vedere, şi câmpul morfogene c este “un câmp de câm-
59
puri”. Figura de interferență este matricea în care celulele rezultate

din diviziune sunt “obligate energe c” să se dispună spațial.
7. Orice structură nou-formată generează un câmp propriu,
care schimbă câmpurile preexistente și creează un nou par mor-
fogene c prin interferenţă şi rezonanţă, dar care este obligatoriu
“acordat” câmpului morfic general, fiind doar o altă armonică a
acestuia.
8. Grupuri de celule aparținând structurilor de reglare se
diferențiază în surse generatoare de câmp morfic, iar altele în “ante-
ne receptoare”. Fiziologia, cu toate aspectele metabolismului, este
abilitatea de a menţine vibraţia caracteris că organismului printr-un
proces con nuu de rezonanţă. Interferenţa câmpurilor de emisie/
recepție este “melodia vieţii”.
60
CAPITOLUL 6
BIOFOTONICA
Biofotonul este un foton de intensitate ultraslabă, emis

de sistemele biologice vii. Termenul nu trebuie confundat cu
bioluminescența, caracterizată printr-o intensitate mult mai mare
de emisie, fiind specifică sistemelor biologice conținătoare de luci-
ferin/luciferază.
Biofotonii sunt emiși de toate celulele vii ale plantelor,
animalelor sau omului. Ei nu sunt vizibili cu ochiul liber, dar pot fi
detectați cu o tehnologie inventatâ de cercetătorii germani. Emisia
electromagne că a biofotonilor se plasează în spectrul vizibil și ultra-
violet, putând varia de la câțiva biofotoni la sute de biofotoni/cm2/
secundă. Descoperirea biofotonilor confirmă și întregește teoria po-
trivit căreia fiecare celulă vie transmite și recepționează energie prin
intermediul undelor electromagne ce, ale căror frecvențe pot varia
de la zona radio spre frecvențele de infraroșu, vizibil sau ultraviolet.
Cele mai multe radiaţii aparţin spectrului vizibil (400-700nm).
ISTORIC
Emisia biofotonilor a fost descoperită în 1923 de Alexander
Gurwitsch, care a comunicat prezența în țesuturile vii a unei emisii
“ultraslabe” de fotoni, în zona frecvențelor de ultraviolet. El a numit
această emisie “radiație mitogene că”, deoarece studiile sale expe-
rimentale l-au condus spre ideea că biofotonii s mulează diviziunea
celulară. Deoarece reproducerea experimentelor a fost dificilă, iar
s mularea diviziunii celulare s-a putut realiza doar cu radiații de in-
tensitate mult mai mare decât a biofotonilor, ipoteza lui Gurwitsch
a fost abandonată. Mai mult, în 1953, Irving Langmuir a denumit
ideile lui Gurwitsch “s ință patologică”. Spre mijlocul secolului XX,
teoria lui Gurwitsch a revenit în atenție, emisia biofotonilor fiind re-
confirmată independent, de patru cercetători (fiica lui Gurwitsch,
Ana, Colli, Quickenden și Inaba)
În 1974, cercetătorul german Fritz-Albert Popp, de la Uni-
versitatea din Marburg, a demostrat că emisia biofotonilor ocupă un
spectru larg de lungimi de undă (de la 200 la 800 nm). De aseme-
61
Biofotonica
nea, Popp a caracterizat această radiație ca fiind atât semi-periodi-

că, cât și coerentă.
Tot în 1974, dr. V.P. Kaznacheyev a afirmat, în urma a 12000
de experimente efectuate la Novosibirsk, că emisia biofotonilor stă
la baza unui mod imediat de comunicare intercelulară. De aseme-
nea, colec vul rus a demonstrat o rată mai mare de emisie a bio-
fotonilor în celulele lezate, față de celulele normale. Deci, un țesut
bolnav emite o lumină mai intensă, care a fost interpretată ca un
“semnal de avarie”. Acest fapt vine în întâmpinarea teoriei lui Gur-
witsch, as el încât emisia biofotonică din țesuturile lezate s mulea-
ză mitogeneza, în vederea restructurăriiţesutului lezat.
TEHNOLOGII UTILIZATE ACTUAL PENTRU EVIDENȚIEREA
BIOFOTONILOR
1. Tuburile de fotomul plicare (u lizate încă din 1950)
2. Cele mai “plas ce” imagini ale emisiei de biofotoni au
fost surprinse în celulele angajate în apoptoză, în care s-a urmăritdi-
namica proteinelor, ADN, ARN și lipidelor. Studiul a fost efectuat în
2010, în SUA, la Universitatea din Bufallo (Prasad și Suny) și a com-
binat trei tehnici: un sistem non-linear de imagini op ce (CARS –
Coherent an -Stokes Raman sca ering), TPEF (two-photon excited
fluorescence), care are o mare capacitate de a penetra țesuturile și
celulele vii și Fluorescence Recovery a er Photobleaching, pentru a
măsura dinamica proteinelor. Aceasta tehnică a permis evidențierea
simultană a biofotonilor (alb-strălucitor), proteinelor (roșu), ADN
(albastru), ARN (verde) și lipidelor (gri).
62
Importanța descoperirii biofotonilor a fost confirmată de oa-

meni de ș ință eminenți, cum ar fi Herbert Froelich și laureatul pre-
miului Nobel Ilya Prigogine. Din 1992, există o rețea internațională
de cercetare în domeniul câmpurilor biofotonice, cu laboratoare în
mai mult de 10 țări și care este coordonată din Germania.
ORIGINEA RADIAȚIEI MITOGENETICE (BIOFOTONILOR)
Ideea existenței unei radiații generatoare de diviziune celu-
lară a fost emisă de Gurwitsch încă din 1911, pe baza mai multor
observații experimentale. El a demonstrat că există o relație de
proporționalitate inversă între suprafața celulelor embrionare și
frecvența lor de diviziune. De asemenea, celulele embrionare afla-
te în mitoză se dezvoltă spațial, respectând anumite direcții, strict
predeterminate. De aici, ipoteza potrivit căreia mitoza se desfășoară
pe baza unui principiu dual: celula intră în diviziune, sub acțiunea
unui factor endogen, “factor de posibilitate”, dar este necesară și
prezența unui factor exogen, “factor de execuție”, care acționează
asupra aceleiași celule, determinând locul pe care trebuie să-l ocu-
peîn ansamblul organismului.
Generarea fotonilor necesită succesiunea a două faze: “bom-
bardamentul” energe c asupra unui electron, în urma căruia elec-
tronul trece într-o stare excitată, instabilă, urmată de revenirea la
starea anterioară, cu eliberarea energiei acumulate, sub forma unui
foton. Excitarea electronilor sulari se poate realiza în mul ple mo-
duri. Structurile care au cel mai mare potențial de emisie a biofo-
tonilor sunt moleculele mari, cu sisteme de electroni ușor polariza-
bile, deci și excitabile: flavine, indoli, porfirine, derivații carbonilici
ai compușilor aroma ci, purinele și pirimidinele, triptofanul, acizii
nucleici, compuși cu specificitate de specie prezenți în organismele
bioluminescente (luciferine).
CARACTERUL INFORMAȚIONAL AL BIOFOTONILOR
Caracterul informațional al emisiei ultraslabe de fotoni a în-
ceput să fie cercetat de către Popp, încă din 1970. El este cel care a
introdus, în 1976, termenul de biofoton. Emisia unor fotoni izolați
aparține tuturor sistemelor biologice, înțelese ca un quantum biolo-
gic. Acesta este un concept holis c care cuprinde ansamblul struc-
turilor implicate în emisia de biofotoni și al efectelor rezultate din
63
Biofotonica
emisie, fiind echivalent unei mulțimi cu un singur element, de ordin

superior cu caracter energe c. Spre deosebire de bioluminescență,
care este un fenomen de intensitate mare și specific doar țesuturilor
conținătoare de luciferin/luciferaza, emisia biofotonică este un
proces con nuu, generalizat caracteris c organismelor vii. În mod
obișnuit, orice țesut suferă un proces fiziologic de apoptoză a celule-
lor îmbătrânite sau lezate. Locul acestora va fi ocupat de celule ne-
re, rezultate din diviziuni. Controlul acestor înlocuiri echivalente este
asigurat de quntumul biologic, sistem energe c global, care contro-
lează fiecare celulă. Pierderea acestui control generează modificări
patologice ale dimensiunilor sulare ratei diviziunilor spațializării
inclusiv transformări maligne ale acesteia. În concluzie, quantumul
biologic este un sistem energe c global în care interacțiunile elec-
tromagne ce transportă mesajele necesare pentru toate funcțiile
reglatorii (Popp, Chang, 1998) intracelulare și de ansamblu. Cu alte
cuvinte, acest quantum este rezultanta unui câmp dual, în același
mp electromagne c și de torsiune, deoarece orice câmp electro-
magne c (pur energe c) este însoțit întotdeauna de un câmp de
torsiune (informațional). Emisia de biofotoni variază în funcție de -
pul celular: as el, fibroblaș i și alte celule mul potente au o emisie
mai intensă. Pe de altă parte, celulele tumorale prezintă o creștere
non-lineară a emisiei de biofotoni, cu valori din ce în ce mai mari,
pe măsură ce tumora crește, asociat și cu modificări calita ve ale
acestei emisii. Celulele normale prezintă o descreștere a emisiei de
biofotoni, pe măsură ce numărul lor crește, ca un mecanism de con-
trol care se opune proliferării excesive. Fizica clasică nu poate expli-
ca descreșterea emisiei de biofotoni, pe măsura creșterii densității
unui țesut normal. Singura explicație logică este prezența unei co-
municări coerente, nu numai între celulele de vecinătate, ci între
toate celulele aparținând aceleiași populații. Lipsa de integrare a ce-
lulelor rezultate din diviziune în quantumul local coerent al țesutului
respec v, explică diviziunile aberante din tumori și sugerează conco-
mitent imposibilitatea de corectare a quantum-ului general.
În concluzie, controlul funcțiilor unor celule care aparțin
aceluiași țesut se face prin câmpuri fotonice coerente (fotoni
ordonați, comportându-se ca o mulțime cu un singur element sim-
fazică). Experimental, s-a demonstrat că un țesut bombardat cu lu-
64
mină absoarbe lumina și are ulterior o reemisie de fotoni (lumină

întârziată). Conform teoriei lui Dick, explicația este următoarea:
emisia biofotonilor este permanentă. O parte din această emisie
este sub-radiantă, fiind compusă din fascicule cu o coerență redusă,
care vor fi absorbite de structurile moleculare de vecinătate. Chiar
dacă undele fotonice au coerență redusă, ele interferă într-o ma-
nieră distruc vă. Altă parte a emisiei biofotonice este captată de
structurile intracelulare ordonatoare de câmp, cum ar fi pigmenții
intracelulari sau fragmentele cristalizabile ale proteinelor și ADN.Ele
genereaza fascicule coerente de fotoni, care interferă construc v și
dau flash-uri de lumină coerentă întârziată. Aceste emisii cons tuie
super-radianța.
Argumente experimentale în favoarea caracterului
informațional al emisiei de biofotoni:
1. Galle (1991) a comunicat urmatorul experiment: într-un vas
de cuarț, au fost plasate un număr de femele iden ce de Daphnia
magna, urmărindu-se emisia de biofotoni, pe măsura mul plicării
lor. S-a observat că emisia a fost minimă în condițiile în care s-a res-
pectat densitatea naturală a insectelor în libertate.
2. Ulterior, Chang, Popp (1998) efectuează o nouă cercetare:
într-o cameră cu două compar mente, iluminate separat, au fost in-
troduse două loturi de licurici. Ele au fost conectate și deconectate
succesiv la o sursa de lumină, printr-un întrerupător plasat între cele
două zone de iluminare. Deschiderea și închiderea succesivă a aces-
tui întrerupător conferă simultan lumină/întuneric celor două loturi.
Deasupra fiecărui lot, a fost montată câte o cameră de înregistrare
a emisiei de biofotoni. Fiecare lot emite fotoni coerenți atunci când
înregistrează perturbarea externă (închiderea/deschiderea întreru-
pătorului).
3. Două culturi celulare separate comunică între ele modifică-
rile survenite în mediu. Comunicarea nu este perturbată dacă între
ele se plasează un perete subțire de s clă de cuarț, dar este blocată
de un film subțire metalic. Aceasta pledează pentru comunicarea
op că.
4. Van Wijk (1997), Shen (2000): experimentele au fost efec-
tuate pe două populații de neutrofile, separate, dar conectate op c.
65
Biofotonica
S mularea unui lot a indus creșterea proceselor oxida ve și la lotul

nes mulat. În absența conexiunii op ce, acest fenomen nu mai are
loc.
5. Popp: Există două molecule aproape iden ce: benzo(a)
piren și benzo(e)piren. Prima absoarbe razele ultraviolete și le ree-
mite, cu o frecvență complet diferită. Benzo(a)pirenul este puternic
carcinogen. Benzo(e)pirenul nu modifică razele ultraviolete care îl
străbat și nu este carcinogen. Concluzie - radiațiaop că în ultravi-
olet cu frecvențe insolite modifică esențial evoluția celulară. Toate
substanțele carcinogene studiate reacționează la lungimea de undă
de 380 nm din spectrul ultraviolet. Celule diferite, cu leziuni în nse
(care cuprind peste 90% din componentele celulare, inclusiv ADN),
induse de expunerea la radiații ultraviolete de intensitate mare, pot
fi “reparate” dacă sunt expuse la radiații ultraviolete cu lungimea de
undă de 380 nm, dar de intensitate mică. Lungimea de undă de 380
nm, de intensitate mare, blochează cumva efectul reparator generat
de aceeași lungime de undă, de intensitate mică?
6. Popp: prin amestecul e dium-bromid cu ADN, se produce
separarea celor două lanțuri an paralele. Despiralarea este direct
proporțională cu concentrația de e dium-bromid. Prin numărarea
fotonilor emiși în acest experiment, a rezultat că ADN intact emite
mai puțini fotoni, iar despiralarea crește numărul de fotoni emiși,
fotoni care fuseseră anterior stocați în molecula de ADN.ADN emite
variate domenii de frecvență și fiecare are o altă funcție, prin care
controlează organismul, de la fecundație, până la moarte.
7. Veljko Veljkovic: “organismul nu este un recipient în care
molecule diferite sunt solvite în apă. Recunoașterea între diferite ce-
lule sau între enzime și substratul lor nu poate fi explicată mecanic,
pentru că șansa lor sta s că de a se întâlni întâmplător este foar-
te mică, dacăținem seama că în fiecare celulă există 100.000 reacții
biochimice/secundă.” Acest fapt poate fi posibil, pentru că fiecare
moleculă emite un câmp electromagne c, care poate “simți” un alt
câmp complementar. Aceste câmpuri sunt dinamice, se propagă la
distanță și recunoșterea lor reciprocă se face prin rezonanță.
66
PARTICIPAREA BIOFOTONILOR IN MECANISMELE DE CO-

MUNICARE INTERCELULARĂ
Comunicarea intercelulară este posibilă numai cu unde de
joasă intensitate, care controlează quantumul energe c minimal din
interiorul celulelor. Câmpurile cu intensitate mare produc “zgomo-
te” – radiații necoerente, care perturbă ac vitatea normală. Emisia
de fotoni este legată de poziția pe care o ocupă organismul cercetat
pe scară filogene că. Plantele și viețuitoarele unicelulare, sau cele
rudimentare, emit aprox. 100 fotoni/cm2/sec, cu lungimi de undă
de 200-800 nm și frecvența înaltă, în spectrul vizibil. Omul emite
doar 10 fotoni/cm2/secundă, cu același spectru de frecvență. Emisia
de fotoni de către corpul uman urmează bioritmurile biologice (7-
14-32-80-270 zile) și pe cele cosmice (diurne, săptămânale, lunare,
anuale). Comunicarea poate fi facută și la distanță (mișcările sincro-
ne ale bancurilor de pește și stolurilor de păsări). Un argument în fa-
voarea acestei afirmații este următorul experiment: se construiește
un ecran, care are o fantă centrală, ce poate fi obturată alterna v
cu un geam obișnuit sau cu unul de cuarț.De o parte și de alta a
ecranului, se plasează câte un container de cuarț, care conțin, fie-
care, câte o cultură de celule iden ce. Acestea sunt plasate într-o
incintă ecranată față de mediul înconjurător. Comunicarea între cele
două containere se face numai prin fanta centrală. Dacă sunt omorâ-
te celulele dintr-un container (indiferent de mod), celulele din con-
tainerul pereche pot supraviețui, fără nici o leziune, dacă fereastra
separatoare a fost acoperită de un geam obișnuit. Celulele mor însâ,
dacă fanta a fost acoperită cu cuarț.
Explicație: cele două culturi pot comunica între ele prin fereas-
tra de cuarț, care lasă să treacă radiațiile ultraviolete și infraroșii. S -
cla este rela v opacă la aceste radiații și semnalul generat de moar-
tea celulară nu poate trece la grupul de control. Deci comunicarea
la distanță se face prin unde electromagne ce, a căror lungime de
undă se situează în ultraviolet și în infraroșu.
CONCLUZII:
1. Emisia de biofotoni este specifică tuturor organismelor vii
2. Ei generează câmpuri electromagne ce, cu caracter energe-
c, însoțite de câmpuri de torsiune, cu caracter strict informațional.
67
Biofotonica
3. Radiația biofotonilor poate fi coerentă (supra-radiantă) sau

necoerentă (sub-radiantă).
4.Radiațiile necoerente interferă distruc v și sunt absorbite
de structurile celulare.
5.Radiațiile coerente sunt generate după ordonarea biofoto-
nilor în pigmenții și structurile cristaline celulare (cristale lichide). Ele
interferă construc v, se amplifică și devin purtătoare de informație,
transmisă intracelular, intercelular și la distanță. De asemenea, in-
terferă cu celelalte câmpuri.
6. Biofotonii supra-radianți au grad mare de ordine și se com-
portă ca laserele biologice cu intensitate foarte stabilă și care inter-
feră cu mare ușurință.
7. Fiecare celulă este cuplată printr-un câmp coerent radiant
la câmpul întregului organism (quantum macroscopic system).
8. Radiațiile coerente au un grad minim de incer tudine, în
care se instalează o situație paradoxală, unde sunt prezente conco-
mitent starea de undă și par culă, coerență și incoerență, localizare
și non-localizare.
9. Emisia de biofotoni este ritmică și strâns legată de toate bi-
oritmurile organismului, argument pentru supoziția că ea face parte
din mecanismele esențiale de reglare.
10. Bishop (2003): fiecare organism viu este dublat de un
câmp electromagne c foarte puțin intens, format din subsisteme
care rezonează între ele, cuplate non-linear, prin relațiile lor fazice.
Sistemul se autoreglează, comportându-se ca o antenă, care detec-
tează s muli de intensități foarte mici și rezonează cu ei.
68
CAPITOLUL 7
FUNCȚIILE APEI ÎN SISTEMELE BIOLOGICE
Structura apei
În apă, fiecare atom de hidrogen se leagă de atomul de oxi-
gen printr-o pereche de electroni, cons tuindu-se o legătură cova-
lentă. As el, doar doi dintre cei șase electroni de pe învelișul extern
al oxigenului sunt u lizați în această legătură, rămânând libere două
perechi de electroni. Aceș a nd să se orienteze cât mai departe
unul de celalalt, minimalizându-se respingerea dintre sarcinile ne-
ga ve. Acest aranjament generează o geometrie tetraedrică, în care
unghiul dintre cele două perechi de electroni (respec v unghiul de
legare H-O-H) este 104.5°. Cele două perechi de electroni ale oxige-
nului, neimplicate în legătura covalentă sunt poziționate aproape de
atomul de oxigen, exercitând o puternică forță de respingere față de
electronii implicați în legătura covalentă (fig.1).
Figura 1 Figura 2
Legătura de hidrogen
Molecula de apă este neutră electric, dar sarcinile pozi ve
și nega ve nu sunt distribuite uniform. Sarcina nega vă este con-
centrată la nivelul atomului de oxigen, în mp ce atomii de hidrogen
cons tuie polul pozi v. Se formează as el un dipol electric (fig.2).
Între atomii de hidrogen ai unei molecule de apă și cel de
oxigen al unei alte molecule se creează forțe de atracție electrosta -
69
Funcțiile apei în sistemele biologice
că, cons tuindu-se legături de hidrogen. Acestea sunt mai lungi de-
cât legăturile covalente din interiorul moleculei de apă și, de aceea,
sunt mai slabe și nu pot rezista decât fracțiuni de secundă (fig.3).
Figura 3
Proprietățile apei
Apa se deosebește de multe molecule cu dimensiuni simila-
re prin proprietăți fizice speciale.
1. Apa este una dintre puținele substanțe cunoscute cu den-
sitate mai mică în stare solidă decât în stare lichidă. La 40C, densi-
tatea este maximă, pentru ca, prin răcire sub această temperatură,
densitatea ei să scadă, iar prin înghețare să scadă brusc (fig.4).
Figura 4
Scăderea importantă a densității, pe măsura scăderii tem-
peraturii, explică de ce gheața plutește pe apă și de ce se sparg țevile
în care ea îngheață. Acest comportament este explicat prin forma-
rea de agregate voluminoase prin legăturile de hidrogen. Peste 4°C,
creșterea temperaturii generează vibrații din ce în ce mai puternice
ale legăturilor O—H, care nd să îndepărteze moleculele de apă.
70
2. Alte proprietăți speciale ale apei sunt punctele înalte de

fierbere și de topire. O moleculă de greutatea apei ar trebui sa fiarbă
la aproxima v –90°C, as el încât ar trebui să existe în natură predo-
minant sub formă gazoasă. Punctul foarte înalt de fierbere se explică
tot prin prezența legăturilor de hidrogen.
3. Căldura specifică a apei este mult mai mare decât a oricărei
substanțe lichide și solide, proprietate care conferă rolul de tampo-
nare a variațiilor de temperatură tuturor sistemelor care conțin apă.
4. Conduc bilitatea termică mare a apei amplifică puterea de
a evacua surplusul de caldură.
5. Căldura latentă de vaporizare a apei este mult mai mare de-
cât a celorlalate lichide, proprietate care asigură termoliza (pierdere
de caldură la temperaturi mai mari de 250C).
6. Constanta dielectrică a apei este foarte mare, generând o
capacitate sporită a apei de a ioniza substanțele dizolvate în ea.
7. Conduc bilitatea electrică a apei pure este mică, pentru
că legătura de hidrogen nu permite transferul protonilor cu viteză
foarte mare. Acest comportament permite stocarea energiei elec-
tronilor și fotonilor la nivelul membranelor
8. Tensiunea superficială a apei
Suprafața unei pelicule de apă este rezistentă la deformarea
cauzată de obiectele cu greutate mică, datorită tensiunii sale super-
ficiale. Aceasta se explică prin forțele de atracție exercitate de mo-
leculele de apă, în toate direcțiile, prin intermediul legăturilor de
hidrogen. Pentru moleculele din stratul extern, aceste forțe se exer-
cită doar spre straturile profunde, fapt care generează rezistența su-
perficială. Forma geometrică în care raportul suprafata/volum are
cea mai mică valoare este sfera, mo v pentru care can tățile mici
de lichide iau formă sferică (fig.5). Pe masură ce picăturile devin mai
mari, ele nd să ia forma de lacrimă.
71
Figura 5
P e
de altă
parte,
proprieta-
tea unică
a apei de
a forma
clusteri
duce la
o scăde-
re marcată a tensiunii superficiale, mărind tendința de împrăș ere
și capacitatea de udare a suprafețelor solide. Apele cu proprietăți
vindecătoare, din locurile sacre, au o tensiune superficială mica și
proprietăți sporite de udare.
Prin scăderea tensiunii superficiale, apa trece cu ușurință prin
membranele celulare, cu transportul concomitent al nutrientelor și
eliminarea toxinelor. Însăși trecerea apei prin membranele celulare
induce un semnal electric (frecvența vibrațională), care influențează
în mod direct funcțiile proteinelor membranare și intracelulare, ast-
fel încât receptorii celulari (proteine transmembranare) devin așa
de sensibili, încât pot decela prezența unei singure molecule de glu-
coză într-o diluție apoasă de 1:1.000.000
9. Atracția dintre moleculele de H2O, exercitată prin
interacțiuni speciale de p dipol-dipol permise de legăturile de hi-
drogen, favorizează apariția cluster-ilor cu forma tetraedrică (solid
platonic), în care fiecare moleculă de apă este poziționată în vârfuri-
le tetraedrului. Această configurație este stabilă din punct de vedere
energe c, dar datorită mișcării browniene, durata de viață a unui
cluster este de ordinul picosecundelor.
Structura microscopică a apei și cluster-ilor ei a fost studia-
tă prin tehnici variate: absorbția în infraroșu, rezonanță magne că
nucleară, simulări de imagine computerizate. La ora actuală, sunt
cunoscute peste 20 de modele structurale, pe care apa le poate ad-
opta, în funcție de mpul de viață și de volum (fig 6 si 7).
72
Figura 6 Figura 7
Modelele teore ce sugerează că la 0°C, un cluster conține,
în medie, 90 de molecule de apă, pentru ca, pe măsură ce tempera-
tura crește, numărul de molecule scade. As el, la 70° C, un cluster
conține maximum 25 de molecule. Radiațiile electromagne ce în
infraroșu stabilizează clusterii mp de câteva ore.
În imaginile de mai jos, se observă aspectul tridimensional
pe care îl adoptă apa lichidă și gheața. Există o deschidere mai mare
a unghiurilor dintre moleculele gheții, asigurată de dispoziția legă-
turilor de hidrogen într-un model care respectă armonia unui cristal
periodic și generează și o rezistență mai mare.
Figura 8 Figura 9
APA ÎN SISTEMELE BIOLOGICE

Apa reprezintă, în medie, 2/3 din greutatea unui adult nor-
mal. De asemenea, aproxima v 2/3 din apa totală este intracelula-
ră, restul fiind reprezentat de apa extracelulară, inters țială și intra-
vasculară.
73
Oricare ar fi sectorul sau compar mentul din oraganism în

care există apă, ea interacționează puternic cu ionii, în jurul căro-
ra se dispune sub forma unui strat intern sau primar de hidratare.
As el, ionii pozi vi, de exemplu Na+, atrag oxigenul din apă. Experi-
mente recente au demonstrat un grad înalt de legare covalentă între
orbitalii d ai metalelor tranziționale și atomii de oxigen din apa aflată
în stratul intern de hidratare. Structurile ordonate de apă din stra-
tul intern exercită, prin legăturile de hidrogen, un efect de ordonare
rela vă și asupra moleculelor de apă din vecinatate, cons tuindu-se
stratul de hidratare extern (regiunea cibotac că). La periferia aces-
teia, apa se află în mișcare browniană (Fig. 10).
Figura 10
Apa poate intra în structuri complexe localizate, cu grad
înalt de organizare. În imaginea de mai jos, moleculele de apă poli-
merizează liniar și șerpuiesc printre spațiile libere ale unor molecule
de dimensiuni mai mari (2003, Inorg. Chem. 44(4) pp 816 - 818).
Studii efectuate în 2006, la Universitatea Nebraska-Lincoln au de-
scris formarea unor polimeri spațiali de apă, cu structură dublu he-
licoidală, de p ADN-like, în interiorul unor nanostructuri tubulare
de carbon, supuse unor presiuni mari (fig.11). Același efect se obține
și prin simpla trecere a apei printr-un tub capilar sau prin hidra de
apa dulce
74
Figura 11
Apa intracelulară se dispune în proximitatea membranelor or-
ganitelor, fiind organizată foarte diferit de apa browniană. Numim
această formă apă structurată și este dovedit rolul ei în organizarea
formei și funcției biologice ale unor biopolimeri. Dispoziția geome-
trică a apei în aceste structuri este impusă de legăturile de hidrogen
pe care le formează cu moleculele vecine: alte molecule de apă, al-
cooli, aminoacizi, proteine, acizi nucleici. Dispoziția moleculelor de
apă prezentă, de exemplu, în spațiul dintre două molecule de hemo-
globină dimerică (fig.12) demonstrează un grad înalt de ordonare
prin intermediul legăturilor de hidrogen (linie punctată). Aceste le-
gături stabilizează clusterul rezultat, care, la rândul sau, stabilizează
forma geometrică a dimerului de hemoglobină.
Figura 12
Ac vita-
tea biologică
a proteinelor
este strict de-
pendentă atât
de compoziția
lor, cât și de modul în care molecu-
lele lor sunt plicaturate. În procesul
de foldare se formează legături de
hidrogen atât cu apa, cât și între di-
75
ferite părți ale moleculei proteice. Orice factor care generează rupe-
rea acestor legături de hidrogen determină denaturarea proteinelor
și pierderea funcțiilor biologice.
„MEMORIA” APEI
Deși dovezile experimentale susțin că apa nu poate menține
structuri ordonate decât pe durate de ordinul picosecundelor
(fig.13), există oameni de s ință de mare pres giu, care u lizează
termenul de memorie a apei. Conceptul a fost introdus de imunolo-
gul francez Jaques Benveniste, în urma unui experiment devenit ce-
lebru și care, printre altele, explică și acțiunea terapeu că a diluțiilor
homeopate. As el, la diluții înalte, la care nu mai există nici măcar
o molecula din substanță originală, preparatul homeopat exercită o
acțiune biologică extrem de puternică, explicabilă doar prin memo-
rarea informației de către moleculele de apă. Experimentul efectuat
de Benveniste și echipa sa la Ins tutul Național Francez pentru Să-
natăte și Cercetare Medicală (INSERM) a constat în obținerea unor
diluții așa de înalte ale unor soluții cu imunoglobuline E umane,
încât s-a exclus posibilitatea existenței unei singure molecule de an-
corp în soluție. Cu toate acestea, bazofilele umane au reacționat
față de aceste diluții ca și cum ar fi fixat pe membrană mari can tăți
de an corpi, declanșând degranularea specifică reacțiilor alergice.
Efectul a fost obținut doar dacă diluția era agitată puternic în mpul
reacției (sucusiune).
La acel moment, Benveniste nu a avut nici o explicație teore-
că pentru fenomen. Ulterior, s-a afirmat că orice sursă care gene-
rează un câmp de torsiune poate induce organizarea apei în solide
platonice, secundar preluării de către aceasta a informației purtate
de câmpul de torsiune. Aceasta informație poate fi transmisă mai
departe, altui volum de apă, inclusiv celulară, daca aceasta apă are
aceleași proprietăți cu sursa generatoare de câmp de torsiune (feno-
men de rezonanță).
Ce legătură există între moleculele de apă și acizii nucleici?
Este dovedit că nu toată informația gene că din ADN este re-
plicată în moleculele de ARNm. Unii biologi consideră chiar că ADN-
ul nereplicat este inu l (“junk ADN”). Mulți gene cieni consideră
76
că acest ADN este un rest din trecutul nostru și că, în momentul în

care nu a mai fost u l pentru supraviețuire, informația sa gene că
a fost blocată pentru ci re. Alți cercetători consideră această parte
de ADN o rezervă adapta vă, capabilă să genereze câmpuri foto-
nice, care să declanșeze o nouă etapă a evoluției. Pe de altă parte,
acest ADN „dormant” este ac vat de fluxurile fotonice ordonate de
cristalele biologice organizate în formele solidelor platonice. Inclusiv
cristalele lichide de apă, cu forme hexagonale, cubice sau pentago-
nale, exercită efect ordonator asupra fluxurilor fotonice emise de
la și spre ADN. S-a demonstrat că procesul de reparare a ADN se
ac vează la frecvența de 528 Hz, frecvență la care clusterii de apă
formează hexagoane regulate perfecte în jurul moleculei de ADN.
Pe baza unor experimente riguroase, Fritz-Albert Popp a afir-
mat că transmiterea codului gene c de la ADN la ARN se realizează
prin emisia de mini-impulsuri în ultraviolet, care folosesc moleculele
de apă structurată geometric.
Într-un alt experiment, Vladimir Poponin a observat modifica-
rea formei inițiale a frontului de undă a doua fascicule laser (fotoni
în simfază, coerenți, de intensitate slaba), cu frecvente diferite, care
străbat o moleculă de ADN. Pa ern-ul fasciculelor laser înregistrat
cu un spectrofotometru s-a păstrat nemodificat, pe o perioadă de
câteva luni, după ce molecula de ADN a fost scoasă din calea lase-
relor (efectul ADN-ului “fantomă”). Efectul poate fi explicat în felul
urmator: fasciculul laser este un câmp electromagne c care interfe-
ră cu câmpul electromagne c al ADN. Figura de interferență a celor
două câmpuri electromagne ce perturbă secundar direcția de vi-
brație a fitonilor vidului fizic. Aceasta modificare este de lungă dura-
tă și cons tuie substratul „memoriei” câmpului electromagne c și a
câmpului de torsiune însoțitor.
Schimbarea unghiului dintre hidrogen și oxigen în punțile de
hidrogen dintre moleculele de apă, eliberează o energie de 4-40kJ/
mol, care poate induce excitarea unor electroni și apoi revenirea
acestora pe treapta anterioară excitării, concomitent cu eliberarea
energiei primite sub forma unei cascade fotonice. Cheia acestei
eliberări energe ce constă deci în ușurința de a rupe și a regene-
ra punțile de hidrogen și unghiurile dintre ele, în urma interacțiunii
77
apei cu alte molecule. Aranjamentul tetraedric ale unei molecule

de apă dă posibilitatea grupării în aranjamente de câte 8 unități,
formând milioane de tetraedre stelare stabile și cu energie mare
(fig.14). Acestea sunt cristale lichide, care rețin și transportă lumina
eliberată de punțile de hidrogen care și-au modificat unghiurile (“lu-
mina lichidă”, purtătoare de informație).
figura 14
Apa structurată hexagonal a fost iden ficată în jurul ADN

din celulele sănătoase, în mp ce în celulele bolnave se dezorgani-
zează. Roger Penrose sugerează că apa structurată este implicată și
în procesele de conș ință și că organizarea moleculelor de apă ține
de pasajul ei prin microtubulii și mitocondriilor neuronilor.
Del Giudice și Preparata (1990) au izolat în apa pură un do-
meniu cuan c coerent (clusteri cu diametrul de 100 nm, în care mo-
leculele de apă oscilează coerent). Acest domeniu poate deveni un
generator de fluctuații electromagne ce stabile, care sunt însoțite
de câmpuri de torsiune, a căror informație persistă pe o perioadă
lungă de mp, chiar și după dispari a clusterului inițial. În acest fel,
informația poate fi stocată în moleculele de apă, ca memorie.
Interacțiunea moleculelor de apă cu alte molecule schim-
bă structura colec vă a apei, schimbare care, la rândul ei, poate
determina apariția unor oscilații coerente specifice. Apa transpor-
tă oscilațiile coerente și poate să însămânțeze alte volume de apă,
într-o diluție. Chiar dacă se filtrează apa, memoria rămâne. Aseme-
nea oscilații ale moleculelor de apă intră în rezonanță cu ADN-ul de
vibrație înaltă (“Junk” ADN).
78
Prin deducție logică, noi credem că se poate postula că un

remediu homeopat induce într-un volum de apă un câmp informați-
onal, care poate fi câmpul de torsiune al remediului. Moleculele de
apă „memorează’’, într-o formă holografică, caracteris cile energe-
ce ale acestui câmp, în fiecare moleculă prezentă în acest volum.
„Memoria apei” nu mai este, în acest fel, o organizare materială a
moleculelor într-o structură spațială, ci o formă energo-informa-
țională pură, care poate fi transmisă cu ușurință, prin sucusiune,
volumelor de apă din diluțiile succesive. „Miracolul homeopa ei”
rezidă tocmai în abilitatea apei de a amplifica acest câmp, odată cu
diluțiile, făcându-l din ce în ce mai apt de rezonanță cu apa intrace-
lulară, ceea ce este, în esență, efectul vibrațional cura v. Memoria
apei este, deci „fantoma”energe că a câmpului de torsiune al reme-
diului, pe care apa o poate conserva așa cum o poate face și ADN-ul
în experimentul lui Poponin, deja descris.
CONCLUZII:
Apa este o structură informațională, în care moleculele au po-
sibilitatea de a forma agregate (clusteri), a căror structură este un
cod care conține informații despre toate interacțiunile la care a fost
supus un anumit eșan on de apă. Informația conținută este dinami-
că, putând fi influențată de :
- Temperatură și presiune,
- Contactul cu materiale solubile sau insolubile
- Influențe mecanice
- Câmpuri vibraționale
- Factori astro-, helio- și geofizici
- Câmpuri structurante topologice (prisma, piramida, rețelele
de difracție, matrice de fractali)
79
- Câmpuri biologice emise de ființele vii.

Agregatele rezultate capătă sau nu aspect microscopic de cris-
tal periodic, în funcție de natura informației captate.
80
CAPITOLUL 8
HOLOGRAMA ÎN BIOLOGIE
Holografia este o formă avansată a tehnicii fotografice, care
presupune înregistrarea unei imagini tridimensionale pe un suport,
cel mai frecvent, bidimensional. Aceeași metodă se poate aplica și
la înregistrarea, redarea și prelucrarea datelor de altă natură decât
cele vizuale.
Istoric
Holografia a fost descoperită în 1947 de fizicianul maghiar
Dennis Gabor, specialist în domeniul microscopiei electronice. Pen-
tru această realizare, Gabor a primit în 1971 Premiul Nobel pentru
fizică. Invenția sa nu a putut însă fi aplicată pe scară largă decât după
1960, o dată cu inventarea laserului. Prima hologramă a unor obiec-
te tridimensionale a fost înregistrată în 1963 de fizicienii Emme
Leith și Juris Upatnieks, în Statele Unite ale Americii și Yuri Denisyuk,
în Uniunea Sovie că.
Principiu
Într-o fotografie clasică, fiecare punct al obiectului aflat în
câmpul obiec vului se proiectează pe un punct de pe filmul fotogra-
fic, în raport cu luminozitatea lui și lungimea de undă reflectată (în
fotografia color). Deci fiecare punct al imaginii fotografice poartă o
informație despre intensitatea (eventual și culoarea) unui punct sau
a unei mici zone din obiectul fotografiat.
În holografie, fiecare punct al câmpului care se înregistrea-
ză se proiectează concomitent în toate punctele filmului, deci
informația despre fiecare punct din obiect, este distribuită pe în-
treaga suprafață a hologramei. Imaginea obținută este foarte deose-
bită de o fotografie clasică: ea este, de fapt, o succesiune de cercuri
concentrice întunecate și luminoase, care seamănă mai degrabă cu
o hartă topometrică, în care punctele de aceeași înălțime ale relie-
fului sunt unite prin linii neîntrerupte. Contemplarea unei aseme-
nea imagini cu ochiul liber nu oferă nici o informație despre câmpul
fotografiat. Imaginile holografice se obțin cu fascicule monocroma-
ce proiectate asupra câmpului care trebuie “fotografiat”. Aceste
fascicule se reflectă și sunt despărțite în două fascicule secundare,
81
Holograma în biologie
dintre care unul are de parcurs un drum mai lung pană la pelicula
de înregistrare. Ambele fascicule (“direct și decalat”) cad pe același
film. Diferența de drum de n-λ/2 (n este mul plu) dintre fascicule
dă naștere la unde de interferență construc vă și distruc vă, mate-
rializate prin inele luminoase sau întunecate care realizează pe film
figura de interferență.
Reiluminarea filmului transparent cu un fascicul luminos iden-
c cu cel transmis inițial, redă pe un ecran imaginea câmpului fo-
tografiat. Imaginea obținută este clară, detaliată și generează trei
imagini iden ce în planurile de coordonate x, y și z. Pentru redarea
imaginii, trebuie păstrate și unghiurile sub care a fost făcută înre-
gistrarea. Modificarea unghiului distorsionează imaginea sau o face
să dispară complet. Detalii: La înregistrarea unei holograme, fas-
ciculul de lumină coerentă, provenit de la un laser, trece printr-un
colimator unde este ex ns, apoi este împărțit în două cu ajutorul
unui divizor de fascicul (fig.1). O parte cade pe placa holografică,
după ce este reflectată de către o oglindă, iar cealaltă parte cade pe
obiect și este reflectată de către acesta pe placa holografică. Prima
parte a fasciculului, amin tă mai sus, poartă numele de fascicul de
referință, iar cea de a doua parte se numește fascicul de la obiect.
Fasciculul reflectat de obiect are o structură ondulatorie care de-
pinde de modul în care obiectul a absorbit, reflectat sau refractat
fasciculul laser incident, în raport cu forma lui spațială, structura,
strălucirea, etc. Fig.1
Undele luminoase sosite de la obiect se suprapun pe placa
fotografică cu undele luminoase din fasciculul de referință. Se for-
82
mează o structură complexă de interferență, care constă dintr-o

mul tudine de franje de interferență, a căror formă și intensitate
depind de amplitudinile și fazele celor două fascicule. Apoi, filmul se
developează după tehnica convenționala și, as el, reprezintă ceea
ce se numește o hologramă. Privită cu ochiul liber, nu se observă pe
ea nimic asemănător cu obiectul (fig.2). Pentru ci re, holograma se
reiluminează, însă numai cu fasciculul de referință.
Fig.2
Orice fenomene ondulatorii pot crea modele de interferență,

inclusiv lumina, undele radio sau undele electromagne ce emi-
se de fiecare celulă, organ sau organism. Tridimensionalitatea nu
este singura caracteris că a hologramelor. Dacă un film holografic
conținând imaginea unui măr este tăiat în jumătate și apoi iluminat
cu un laser, vom descoperi că fiecare jumătate de film reda imaginea
întreagă a mărului. Chiar dacă bucățile de film sunt divizate iarăși și
iarăși, mărul întreg poate fi reconstruit din fiecare porțiune a filmu-
lui, deși imaginea va deveni mai neclară, pe măsura ce porțiunea din
film este mai mică.
Se cunosc numeroase aplicații ale holografiei: interferometria
holografică care se u lizează industrial pentru analiza tensiunilor
mecanice, vibrațiilor și pentru detecția defectelor de structură, în
microscopie, cinematografie și televiziune, la funcționarea mașinilor
de calcul op ce.
La ora actuală, este posibil să se calculeze modelul holografic
83
al unui obiect doar pe baza op cii teore ce. Aceste modele holo-
grafice calculate teore c de computer, numite Computer Generated
Holograms (CGH), presupun instalarea unui modulator electronic
de lumină laser pe un computer, obținându-se o proiecție tridimen-
sională a diferitelor obiecte. Această tehnică este u lizată și în cer-
cetările din biologie și medicină.
As el, în ul mii ani, a fost pusă la punct metoda de s mulare
holografică neuronală. Mici spoturi luminoase, care creează ima-
gini holografice strălucitoare, sunt proiectate pe secțiuni de țesut
nervos, plasate într-un mediu de neurotransmițător inac v. Spotu-
rile luminoase holografice ac vează neurotransmițătorul, care va fi
captat în diferite puncte ale probei biologice. Aceste puncte sunt
calculate computerizat, încât să corespundă chiar membranelor
neuronale. Efectul constă în s mularea neuronilor și declanșarea
unui s mul nervos. U lizând computere performante, capabile să
programeze holograme cu forme diferite ale fasciculelor laser, au
fost create mul ple modele de spoturi, care să poata s mula pre-
cis anumite zone din secțiunile de țesut nervos. Un mare avantaj al
acestei tehnologii este și posibilitatea de a modula spoturile în cate-
va milisecunde, as el încât diferite zone ale aceluiași neuron pot fi
s mulate simultan sau după un anumit model temporal.
Modelul de funcționare a hologramei a fost însă mult ex ns în
afara tehnologiilor, ajungându-se până la conferirea unei existențe
holografice a întregului univers, dar și a unei funcționari a creierului
care să respecte modelul holografic. David Bohm (specialist în fizi-
că cuan că, Univ. din Londra) și Karl Pribram (neurofiziolog la Univ.
Stanford) au ajuns, independent unul de celalalt la urmatoarea con-
cluzie: “Lumea noastră și tot ce este cuprins în ea sunt imagini fan-
toma ce, proiecții ale unui nivel de realitate atât de departe de al
nostru, încât este, pur și simplu, dincolo de spațiu și mp”
Actual, modelul holografic este u lizat și pentru a explica te-
lepa a, premoniția, diverse sen mente mis ce, psihokinezia (ca-
pacitatea minții de a face să se miște obiecte fizice, fără ca ele să
fie a nse), capacitatea indivizilor care aud numai cu o ureche de a
determina direcția din care vine un sunet, capacitatea noastră de a
recunoaște fața unei persoane pe care nu am văzut-o de mulți ani,
84
chiar dacă acea persoană s-a schimbat considerabil în mp, etc.

Deși sunt și mulți oameni de s ință care s-au pronunțat îm-
potriva valabilității modelului holografic, personalități s ințifice de
prim rang consideră acest model cheia de înțelegere a unor fenome-
ne inexplicabile în alt mod.
1980 - dr. Kenneth Ring (fiziolog la Univ. din Connec cut,
Președintele Asociației Internaționale de studii asupra pragului
morții): “Moartea nu este nimic mai mult decât trecerea conș intei
unei persoane de pe un nivel al hologramei realității pe altul”.
1982 – o echipă de cercetători, condusă de fizicianul Alain
Aspect, de la Ins tutul de Op că teore că și aplicată din Paris, a
demonstrat că rețeaua de par cule subatomice – chiar structura
realității însăși – deține o proprietate holografică de necontestat.
1985 – dr. Stanislav Grof (Șeful cercetării psihiatrice de la Cen-
trul de Cercetări Psihiatrice din Maryland, profesor de psihiatrie la
Univ. John Hopkins): ”Numai un model holografic poate explica lu-
cruri precum experiențele arhe pale, întâlnirile cu inconș entul co-
lec v și alte fenomene neobișnuite experimentate în mpul stărilor
de conș ență modificată”.
1987 – fizicianul Fred Alan Wolf: “ Modelul holografic explică
visele lucide (visele neobișnuit de vii, în care subiectul realizează că
este treaz). Acestea sunt, în realitate, vizite în realități paralele”.
1987 – Dr. David Peat, fizician la Queen’s University din Cana-
da, a afirmat în cartea “Sincronismul: Puntea între materie și minte”:
sincronicitățile (coincidențele care sunt atât de neobișnuite și atât
de semnifica ve din punct de vedere psihologic, încât ele nu par să
fie numai rezultatul hazardului) par să fie explicate prin modelul ho-
lografic. Peat crede că asemenea coincidențe sunt, de fapt, “defecte
în structura/țesătura realității”. Procesele noastre de gândire sunt
mult mai in m conectate cu lumea fizică decât s-a presupus până
acum.
85
APLICAȚII ALE MODELULUI HOLOGRAFIC ÎN BIOLOGIE

CREIERUL CA HOLOGRAMĂ
Cum și unde sunt stocate în creier informațiile acumulate?

Mulți ani s-a considerat că fiecare amin re are o locație spe-
cifică undeva, în neuroni, sub forma unei engrame.
Marele neurofiziolog Karl Lashley (Yerkes Laboratory of Pri-
mate Biology, Florida) a antrenat șoareci mp de 30 de ani, pen-
tru diverse ac vități, inclusiv alergarea într-un labirint, după hrană.
Apoi a îndepărtat chirurgical diferite porțiuni din creierul lor și i-a
testat din nou, în scopul de a elimina zona de creier care conținea
engrama capacității de a alerga prin labirint. Spre surprinderea lui, a
descoperit că, indiferent ce porțiune din creier era îndepărtată, nu
le putea anula amin rile. Adesea, capacitățile motorii ale șoarecilor
erau afectate, dar, chiar și când porțiuni masive din creierele lor erau
ex rpate, memoria le rămânea intactă.
Experimente asemănătoare au condus la concluzia că și ve-
derea este un fenomen holografic. Același neurofiziolog Lashley a
demonstrat că centrii vizuali sunt surprinzător de rezistenți la excizia
chirurgicală. Chiar și după înlăturarea a 90% din cortexul occipital,
șoarecii au prezentat capacitatea de integrare complexă a s muli-
lor vizuali. Într-un alt experiment, Karl Pribram (Stanford) a excizat
chirurgical 98% din nervul op c al unei pisici, fără a afecta major
abilitatea acesteia de a realiza imagini vizuale complexe.
Natura de “întreg în fiecare parte” a unei holograme explică
lipsa afectării capacității de a efectua ac vități vizuale complexe, în
condițiile îndepărtării unei mari porțiuni din cortexul vizual sau din
nervul op c. Dacă la baza capacității creierului de a procesa ima-
gini stă construcția unor holograme interne ale acestora, chiar și cea
mai mică parte a hologramei cor cale ar putea reconstrui „întregul”
recepționat prin ochi .
Capacitatea extremă de a memora
John von Neuman (fizician și matema cian maghiar) a cal-
culat că, în cursul unei vieți de durată medie, creierul nostru sto-
chează 2.8 X 10 20 bi de informație.
86
Hologramele au o capacitate fantas că de a stoca informație

prin schimbarea unghiului sub care cele două fascicule laser a ng un
film holografic; as el este posibilă înregistrarea mai multor imagini
diferite, pe aceeași suprafață, doar prin schimbarea unghiului de in-
cidență. Fiecare imagine imprimată as el poate fi regăsită simplu,
prin iluminarea filmului cu o rază laser care are același unghi cu la-
serul original, prin care a fost creată. Cercetătorii au calculat că, prin
folosirea acestei metode, un film de 2.3 cm2 poate stoca informația
conținută în cinci Biblii.
Capacitatea de a ne amin și de a uita
Când un film holografic este iluminat cu un fascicul laser și
înclinat înainte și înapoi, diferitele imagini conținute apar și dispar.
S-a sugerat că și capacitatea de a ne amin un anumit lucru, este
analogă cu iluminarea cu o rază laser, cu un unghi adecvat, pentru
a reactualiza doar o anumită imagine din multele depozitate pe un
film. Similar, când nu ne amin m ceva, aceasta ar putea echivala cu
iluminarea unui film care conține imagini mul ple cu fascicule laser
neadecvate sau care nu au unghiul corect pentru a selecta imaginea
pe care o căutăm.
Memoria asocia vă
Poate fi descrisă prin alt p de tehnică de înregistrare holo-
grafică: lumina unui fascicul laser este proiectată pe doua obiecte
simultan (un scaun și o pipă). Fasciculele reflectate de fiecare obiect
sunt direcționate apoi să se intersecteze și modelul de interferență
rezultat este captat pe un film holografic. Apoi, oricând este iluminat
scaunul cu o rază laser cu unghi iden c cu prima și lumina reflectată
de scaun este trecută pe același film, va apărea imaginea tridimensi-
onală a pipei și invers. Un proces similar ar putea fi responsabil pen-
tru modul în care anumite obiecte sau situații evocă diferite amin ri.
Abilitatea de a recunoaște lucrurile văzute anterior
În 1970, Peter Van Heerden, descrie în „Nature” holografia de
recunoaștere: o imagine holografică a unui obiect este înregistrată
pe un film holografic, după ce raza laser este reflectată de un p
special de oglindă (oglinda de focalizare). Dacă un al doilea obiect,
similar, dar nu iden c cu primul, este iluminat cu același fascicul la-
87
ser, iar fasciculul reflectat trece prin oglinda de focalizare și apoi este
proiectat pe același film, un punct strălucitor de lumină va apărea
pe filmul developat. Cu cât este mai strălucitor și mai bine conturat
punctul luminos, cu atât mai mare este gradul de similaritate dintre
primul și al doilea obiect. Dacă cele două obiecte nu au nici o simila-
ritate, nu va apărea nici un punct luminos.
Holografia de interferență
Este o tehnică prin care un obiect este privit printr-un film
holografic, care conține imaginea sa. În mp, fiecare trăsătură a
obiectului, care s-a schimbat de când a fost înregistrată imaginea
inițială, va reflecta imaginea în mod diferit. Un individ care privește
filmul este instantaneu conș ent și de cum s-a schimbat obiectul și
de cum a rămas același. Este o modalitate care ar putea explica cum
recunoaștem fața unei persoane pe care nu am văzut-o de mulți ani.
Tehnica este atât de sensibilă, încât poate fi detectată chiar
urma lăsată de apăsarea unui deget pe un bloc de granit. Procedeul
are aplicații prac ce în testarea materialelor.
Memoria fotografică
În 1972, Daniel Pollen și Michael Tractenbergau au explicat
prin teoria holografică memoria fotografică (memoria eide că). In-
divizii cu memorie fotografică petrec câteva momente scanând sce-
na pe care vor să o memoreze. Când vor să vadă scena din nou, ei
“proiectează” o imagine mentală a acesteia, fie cu ochii închiși, fie
uitându-se fix la un perete alb sau la un ecran. Pollen, Tractenber-
gau: “asemenea indivizi au o memorie atât de vie, pentru că ei au
acces cumva la regiuni foarte largi ale hologramelor din memoria lor.
Invers, cei cu memorie fotografică mai puțin prodigioasă au acces
doar la porțiuni mai mici din hologramele din memorie”.
Transferul deprinderilor învățate
Pribram afirma: “creierul convertește toate amin rile sale, in-
clusiv amin rile deprinderilor învățate, cum ar fi scrisul, într-un lim-
baj bazat pe figurile de interferență a undelor. Un asemenea creier ar
fi mult mai flexibil și ar putea plimba informația stocată dintr-o parte
în alta”. Atunci când creierul memorează o imagine, el o convertește
într-un „limbaj ondulatoriu”, putând apoi să “rostogolească” această
88
hologramă internă și să o examineze din orice perspec vă vrea. Pen-

tru creier figura de interferență devine accesibilă din oricare unghi
ar fi actualizată.
As el putem explica ușurința cu care executăm mișcări pe
care nu le-am mai făcut niciodată sau cum reușim să recunoaștem
o față (sau orice alt obiect sau scenă), indiferent de unghiul din care
o vedem.
Percepția realității exterioare
Toți percepem că sen mentele și stările noastre sufleteș
sunt realități interne, iar zgomotul străzii, al mării, tunetul, etc sunt
realități externe. Nu se cunoaște însă cum creierele noastre „fac
dis ncția” între acestea.
Pribram sugerează că: “atunci când ne uităm la o persoană,
imaginea persoanei este, în realitate, pe suprafața re nei. Totuși,
noi percepem persoana ca fiind în lumea de afară”. Dacă acceptăm
funcționarea holografică a creierului, putem găsi o explicație, de-
oarece hologramele sunt, prin excelență, imagini virtuale. Așa cum
imaginea din oglindă este localizată, în realitate, în stratul de argint
din spatele oglinzii, locația reală a hologramei este întotdeauna în
emulsia fotografică de pe suprafața filmului pe care este înregistrată.
Senzația „membrului fantomă”
Georg von Bekesy (laureat al premiului Nobel) a plasat in-
strumente punc forme vibratoare pe unul dintre genunchii unor
subiecți legați la ochi, apoi a variat caracteris cile vibrațiilor instru-
mentelor. Subiecții simțeau că o sursă punc formă de vibrații „să-
rea” de pe un genunchi pe celălalt. Uneori, aceș a simțeau sursa de
vibrații chiar în spațiul dintre genunchii lor. Observația demonstrea-
ză faptul că oamenii pot avea percepții în zone din spațiu în care nu
a fost s mulat nici un receptor.
Aceste procese ar putea explica fenomenul “membrului fan-
tomă” prin reactualizarea hologramei membrului, care este încă în-
registrata printre modelele de interferență din creierele lor.
89
Suportul experimental pentru funcționarea holografică a

creierului a fost oferit de Paul Pietsch, biolog la Indiana University,
care a u lizat ca subiecți salamandrele.
În studii experimentale precedente, Pietsch a descoperit că
putea îndepărta creierul unei salamandre, fără s-o omoare și, cu
toate că aceasta rămânea într-o stare de toropeală atât mp cât îi
lipsea creierul, comportamentul său revenea la normal de îndată ce
creierul era pus la loc. Pietsch a schimbat apoi între ele emisfera
dreaptă cu cea stangă, după care salamandra își revenea și-și relua
modul normal de hrănire. La altă salamandră, creierul a fost întors
cu susul în jos. După revenire, comportamentul de hrănire a sala-
mandrei s-a desfășurat normal.
Într-o serie de 700 de experimente, Pietsch a feliat, răsucit,
amestecat, sustras și chiar a subțiat creierul, dar, întotdeauna, după
ce a reamplasat ceea ce mai rămăsese din creier, comportamentul
alimentar al salamandrei revenea la normal.
Ce fenomen ondulatoriu folosește creierul nostru pentru a
crea holograme interne?
Punctul nostru de vedere propune o explicație originală, în
acord cu experimentele citate anterior.
În SNC, există schimburi ionice transmembranare (K+, Na+,
Ca2+, Mg2+) sau deplasări pe suprafața membranelor, care, alături
de transmiterea sinap că prin mediatori chimici, reprezintă semna-
lele chimice ale ac vității nervoase superioare. În cadrul „quantum-
ului” chimic celular, toate deplasările și reacțiile chimice complexe
sunt supuse unui control riguros. Din acest punct de vedere, într-un
sistem chimic de reglare, esențiale sunt substratele donatoare sau
acceptoare de electroni, care stau la baza proceselor de oxido-re-
ducere. Toate aceste sisteme sunt soluții complexe, în care sarcinile
electrice se deplasează permanent, dând naștere la zone încărcate
diferit, care formează poli și generează potențial de repaus sau de
acțiune.
Orice deplasare a sarcinilor electrice creează concomitent
câmpuri de însoțire, în care par culele ionizate se deplasează după
polaritatea lor. Deplasarea aceasta se realizează “în valuri”, pe care
90
le numim câmpuri electrodinamice. Dar mișcarea par culelor încăr-

cate electric modifică structura (distribuția) câmpului inițial. Aceas-
tă schimbare este permanentă și reprezintă un mecanism de auto-
reglare, care creează câmpuri în mișcare care pot interfera, dând
naștere la pare energe ce în care sunt constrânse să coexiste apa,
ionii și moleculele complexe ionizate sau polarizate.
Se poate realiza analogia cu arborele circulator, care
funcționează asemenea unei unde cu ritmicitate armonică, iden că
cu cea muzicală. Ea este bazată pe proporțiile armonice între terme-
nii succesivi ai șirului fibonaccian 1,3,5,8,..și care sugerează ritmul
tuturor fluidelor din organism.
Armonia schimburilor ionice ar putea fi completată de o ana-
liză atentă a structurii cuaternare a proteinelor: grupările -NH2 se
dispun numai într-un plan al moleculei, în mp ce grupările –COOH
se așează în planul opus. Se generează o polarizare moleculară și
un “câmp structurant”, care plicaturează moleculele, cu o viteză și
exac tate care sfidează imaginația.
Dacă adăugăm și faptul că aminoacizii sunt semiconductori,
în care un capăt al lor acceptă electroni, iar celălalt furnizează elec-
troni, fenomenul bioelectronic devine și mai complex, prin adăuga-
rea câmpului de torsiune (spin), ca parte a biocâmpului purtătoare
de informație structurantă. Prin acest labirint molecular, electronii
pot circula la fel ca prin conductori, ducând la redistribuiri de sarcini
și la schimbări ale sensului fluxului, care pot influența chiar forma
proteinei.
Fiecare din aceste stări generează fluxuri electromagne ce,
care intră în legătură unele cu altele, prin rezonanță. Organismul, ca
întreg, devine as el o sumă a câmpurilor individuale.
Esența structurilor proteice este păstrată în ADN-ul fiecărei
celule. El induce sinteza ARN, care edifică proteinele celulare, între
aceste componente existând o comunicare permanentă. În aceas-
tă comunicare, ADN-ul are rolul fundamental. Există deci un câmp
electronic celular, care poate rezona cu oricare din câmpurile celula-
re emise de ADN, dacă au mărimi fizice generatoare de interferențe.
ADN-ul generează fronturi de undă care interferă, dând
91
naștere la bioholograme. Toate aceste bioholograme sunt stocate

și integrate în ADN-ul neuronal din sistemul nervos central. Acesta
funcționeazăca un tot energe c (quantum), în care fiecare neuron
păstrează în ac vitate 10% din ADN, compara v cu oricare altă celu-
lă, în care numai 1% din ADN este ac v.
Fiecare ansamblu nuclear din SNC, incluzând și cortexul ce-
rebral, are o structură spațială strictă, în care sunt incluse și celu-
lele gliale, cons tuind o mulțime cu un singur element. Nucleii
substanței nervoase funcționează ca antene de recepție ale biocâm-
purilor organelor, pe care le decodifică, le amplifică și generează
apoi alte câmpuri efectoare. Între organe și sistemul nervos cen-
tral, se stabilește as el o legătură biunivocă, prin rezonanță. Armo-
nizarea acestor câmpuri este funcția principală a SNC și ea asigură
supraviețuirea organismului, prin integrarea informațiilor interne și
integrarea armonică a celor venite din exterior.
Perturbarea acestor capacități determină apariția bolii.
Nenumărate experimente comunicate de cercetători în di-
verse domenii au dovedit că în ac vitatea neuronală, sunt emise
spectre diferite de vibrații, de la microunde, la radiații în spectrul
vizibil sau, mai departe, spre unde radio de joasă frecvență, confir-
mând aspectul vibraţional al ac vităţii nervoase.
CONCLUZII:
1. Orice undă poate interfera cu o alta, după modelul
interferenței op ce din holografie.
2. Interferența se produce numai între undele decalate care
se găsesc una față de alta în raport de n x λ/2. Din interferență rezul-
tă figuri de interferență.
3. Câmpurile interferă, după aceeași regulă, dând naștere la
„câmpuri de interferență” simple sau “câmpuri de câmpuri” com-
plexe.
4. Organele de simț transformă diverse forme de energie din
mediu în unde electromagne ce, modulate în frecvență. Deplasarea
lor dă naștere la câmpuri însoțitoare.
5. Transmiterea acestor modulații prin căile aferente selectea-
92
ză și amplifică numai un anumit semnal al spectrului de frecvență

(elimină “zgomotul” de fond).
6. SNC este o structură specializată în recepționarea și de-
codificarea acestor fronturi de undă (probabil în ariile primare) și
câmpurilor complexe (probabil în ariile secundare, terțiare sau de
asociație).
7. Pe baza acestor vibrații și a câmpurilor lor, sunt generate
holograme noi, prin interferență cu matricea informațională holo-
grafică din ADN-ul structurilor reglatoare. Se generează as el holo-
grame noi, care se transmit la distanță, devenind elemente de con-
trol pentru organele efectoare.
8. Hologramele nou create controlează ac vitatea fiecărei ce-
lule, organ și sistem, de la naștere până la moarte. Ele variază puțin,
asigurând homeostazia, dar pot varia sub influența altor câmpuri cu
care pot intra eventual în interferență.
9. Ca și la interferența luminii, figura de interferență a câmpu-
rilor (pe care am numit-o interferogramă) este rezultanta interferen-
ței construc ve sau distruc ve. Orice interferogramă este purtător
de informație structurantă.
93
94
CAPITOLUL 9
INTERFEROGRAMA ÎN SISTEMELE DE INTEGRARE
PSIHO-NEURO-ENDOCRINE
Pilitura de fier, supusă unui câmp magne c, ia o anumită for-

mă spațială, dependentă de atributele fizice ale câmpului magne-
c. Supusă unor câmpuri magne ce mul ple, provenite de la “n”
magneți, figura este diferită, fiind o rezultantă a combinării câmpu-
rilor individuale. Dacă aceste câmpuri sunt în con nuă mișcare, fi-
gura geometrică se va schimba permanent, dar va păstra o anumită
ordine, constantă, care nu variază dacă numărul și sensul de mișcare
a câmpurilor generatoare este același. Numim această constantă in-
terferogramă.
Ea este rezultanta “intricării” unor câmpuri magne ce indivi-
duale, care generează o structura energe că nouă.
Prin suprapunerea în mp și spațiu a diverselor interferogra-
me și în raport cu intensitatea câmpului, a lungimii de undă (și nu
numai), una dintre ele poate deveni dominantă și funcționează ca
“undă purtătoare”. Cealaltă devine “undă purtată” și formează, îm-
preună, un tren de unde asemănător cu cel produs de undele radio.
O asemenea combinație de câmpuri formează o structură energe-
că, având comportamentul unei holograme, asemănătoare celei
op ce.
Universul este generator de energie. Energia este ondulato-
rie și se propagă sub formă de unde, care generează, la rândul lor,
câmpuri.
Par culele materiale au tendința de a forma grămezi ordo-
nate, simetrice, care stau la baza formării cristalelor. Aproape toate
obiectele materiale sunt formate din microcristale. Microcristalele
au caracteris ci vectoriale, forma lor generând forțe electrosta ce
ordonate, din care iau naștere câmpuri sincrone. Orice cristal perio-
dic este “ordonator de câmp” propriu sau recepționat, cum ar fi, de
exemplu, ordonarea unui flux fotonic. După traversarea cristalului,
fotonii devin simfazici.
95
Interferograma în sistemele de integrare Psiho-Neuro-Endocrine
Materia vie are aceeași capacitate de a forma structuri care se

comportă asemenea unor cristale, având un centru, ax, grad și plan
de simetrie, din care se formează cel pu n 32 de sisteme cristaline.
Unele dintre aceste structuri sunt sisteme complexe, heterogene și
au în compoziție apa, ca element structural.
Fiecare celulă este formată din elemente încărcate electric și
polarizate, începând cu apa structurală și terminând cu proteinele
complexe. Cum aceste sarcini sunt în con nuă mișcare, ele generea-
ză câmpuri electromagne ce.
În celulă, proteinele și ADN sunt sisteme disipa ve deschise,
care, în anumite condiții, pierd energie sub formă de fotoni. Majo-
ritatea proteinelor au câte două segmente, separabile prin mijloa-
ce tehnice: Fab și Fc. În mp ce Fab este o sursă con nuă de fo-
toni emiși dezordonat, Fc se comportă ca un cristal, în care fotonii
recep onați sunt ordonați în fascicule omogene, sincrone, iar unii
sunt polarizați într-o manieră asemănătoare cu laserele tehnologice.
Energia acestor fotoni crește exponențial față de cea a fluxului fo-
tonic dezordonat. Fenomenul a fost demonstrat pentru ADN, ARN,
imunoglobuline, etc.
Fritz-Popp a demonstrat că fotonii sunt absorbiți și apoi radi-
ați de celule. Stocarea fotonilor este direct proporțională cu starea
de sănătate a celulei. Radiația emisă de celulă este coerentă. Înain-
te de moarte, celulele își amplifică radiația de fotoni de mii de ori,
dar fotonii emiși sunt incoerenți. Fotonii coerenți emiși sunt parte a
câmpului electromagne c al celulei și al organismului, în întregime.
Pa ern-ul electromagne c stă la baza tuturor funcțiilor celulare.
Putem dis nge etapele de acțiune a câmpurilor electromagne ce
asupra celulei:
a. Membranele celulare recepționează câmpul și-l conver-
tesc în frecvențe electromagne ce specifice, prin vibrația straturilor
membranare. Membrana celulară este un cristal lichid care funcțio-
nează ca un semiconductor cu “gate-control”, în care canalele ionice
o transformă într-un echivalent al unui cip siliconic. La organismele
unicelulare, s-a dovedit că membrana celulară, ca structură bilami-
nară, controlează expresia genică prin proteinele integrale mem-
branare (PIM), care pot fi receptoare sau efectoare. PIM receptoare
96
recunosc diverse molecule, dar și forme energe ce, cum ar fi modu-

lațiile în frecvență electromagne ce. PIM efectoare pot fi enzime,
hormoni, mediatori chimici sau proteine din citoschelet.
b. Ligarea materială a receptorilor inițiază un semnal care re-
crutează molecule deja existente în citoplasmă, care ac vează gene-
le legate de funcțiile de bază ale celulei. Pe de altă parte, semnalele
energe ce recepționate sunt inedite și nu au lanțuri de transducție
și gene efectoare. În acest caz, semnalul extern va fi interpretat di-
rect de “memoria” din ADN, care va genera un fragment genic nou
sau ac varea unei gene inac ve. Aceste gene “noi” pot genera PIM
receptoare sau efectoare, care stau la baza adaptării la condițiile
schimbate de mediu. Mediul extern poate controla deci expresia ge-
nică. Exemplu: hrănirea unei larve de albină lucrătoare cu alimente
diferite cons tuie o informație care modifică geno pul albinei, care
va deveni matcă. La baza acestor transformări adapta ve stau mu-
tațiile.
c. În reacțiile biochimice, există deplasări ionice, modificări
ale dispoziției moleculelor organice și apei, care stau la originea for-
mării unor interferograme complexe de câmpuri electromagne ce.
Acestea sunt baza funcțiilor celulare, a coerenței lor și controlului
reciproc. În acest context, metabolismul și homeostazia sunt rezul-
tatul interferenței cămpurilor electromagne ce.
d. În drumul lor în celule, câmpurile electromagne ce suferă
permenent ordonări prin trecerea prin cristalele biologice celulare:
membrana, care se comportă ca un cristal lichid, sodiul (cristal linear
unidimensional), proteine, etc.
e. Moleculele de ADN rezonează cu aceste câmpuri, funcțio-
nând ca antene de recepție. Informațiile codate în câmpurile elec-
tromagne ce și de torsiune sunt transmise bazelor de nucleo de
prin rezonanță și creează matricea pentru formarea ARN mesager.
f. Ribozomii preiau instrucțiunile de sinteză și transcriu protei-
ne. Informațiile “ascunse” în interferogramă vor controla can tatea,
calitatea și migrarea proteinelor spre “des nul” lor, în complexul
energe c general.
g. Modificări ale interferogramei generate de alte energii ex-
97
terioare sau interioare, incluzând aici și stările psihice, pot modifica

pa ern-ul figurii de interferență, ceea ce cons tuie, în esență, dife-
rența dintre sănătate și boală.
Câmpul celular biologic este asemănător, dar nu iden c, cu
cel electromagne c, dar poate intra în rezonanță cu acesta, dacă
lungimile lor de undă se găsesc în raport de n x λ/2. Celulele dintr-
un țesut au capacitatea de a emite câmpuri biologice discrete, cu
aceleași caracteris ci fizice. Ele intră în rezonanță cu mare usurință,
as el încât un țesut sau un organ integru funcțional, este caracteri-
zat prin sincronicitatea câmpurilor lui celulare. Acestea pot intra în
rezonanță și cu orice alt câmp interior sau exterior, dacă mărimile lor
fizice sunt compa bile.
Aceste câmpuri sunt maleabile, deoarece la menținerea și
edificarea lor par cipă majoritar moleculele dipol ale apei. Limitele
de variabilitate nu sunt însă foarte largi. Moleculele de apă cons -
tuie elementul esențial în edificarea și maleabilitatea biocâmpului
celular. Aceste molecule de apă sunt structurale, iar alterarea lor,
în orice fel, duce la moartea sistemului celular, ca mulțime “cu un
singur element”, din teoria mulțimilor. Sub influența biocâmpurilor,
moleculele de apă pot forma structuri spațiale, care sunt pare ale
biocâmpului formator. Apa poate modula “engrame” ale oricărui
câmp din univers, așa cum pilitura de fier “modulează caracterele
câmpului magne c”.
Cristalele de apă izolate și fotografiate nu lasă nici un dubiu
în acest sens. O asemenea structură ordonată a apei se comportă
ca un cristal lichid, conținător de informație și vehicul de informație.
Informația conținută într-un cristal de apă va putea fi “ci tă” de ori-
ce structură care posedă capacitatea de a recrea câmpul holografic
generator inițial. Decodificarea este un proces de rezonanță, iar re-
zonatorul poate fi plasat la distanța de codificator, probând transmi-
sibilitatea la distanță a câmpului biologic.
Capacitatea de generare a biocâmpurilor este generală, dar
unele celule, cum ar fi neuronii, posedă o “înaltă specializare” în
acest sens. Unele dintre aceste câmpuri funcționează în zone de
frecvență joasă, între 4 și 12 Hz. Câmpurile cu frecvențe peste
150.000 Hz sunt doar intuite și deloc caracterizate ca semnificație
98
fiziologică. Capacitatea de a genera aceste câmpuri este superioară

în toate celulele derivate din tubul neural, inclusiv în celulele endo-
crine.
Studii recente din diverse domenii ale biologiei au relevat
existența unor energii membranare și intracelulare cu valori extrem
de mari, comparabile cu cele existente într-un fulger. Raul Kopelman
de la Universitatea din Michigan a introdus nanosfere polimerice cu
coloranți sensibili la curentul electric în culturi de celule nervoase
canceroase. În acest mod, au fost înregistrate câmpuri electrice de
15 mii Volți/metru. Până la aceste măsurători, nu se ș a de existența
unor câmpuri electrice intracelulare, iar valoarea lor depășește orice
așteptare.
Aceste câmpuri se transmit direct centrilor rezonatori din
SNC și cons tuie substratul informațiilor interocep ve. Schimbul
informațional permanent între holograma generată de ADN și holo-
gramele periferice sunt substratul menținerii homeostaziei, printr-
un process con nuu de remodelare a câmpurilor interferogramei.
Sistemul nervos central are neuronii organizați în subsisteme
complexe specializate, deși fiecare subsistem este parte indisolubilă
a întregului. Nu există neuroni sau părți componente ale creierului
care să nu fie u lizate. Fiecare neuron este o sursă de energie, care
se însumează și este u lizată de segmentul solicitat de context. Zo-
nele de înaltă specializare sunt organizate în “piramide” interconec-
tate. Unele sunt senzi ve, altele sunt motorii și altele “integratorii”.
Ansamblul acestor piramide formează unitățile de decodificare, de
decizie și cons tuie substratul gândirii logice, abstracte și induc ve.
Energia furnizată de ansamblul neuronilor este dirijată pe circuite,
printr-un sistem de sinapse s mulatorii sau inhibitorii. În rezonanța
câmpurilor compa bile, un rol determinant revine arborizației tri-
dimensionale a dendritelor fiecărui neuron din nucleul specializat.
Prin simpla schimbare a unghiului de incidență a câmpului, se pot
stoca 2.8X1020 bi /mm3.
Capacitatea intelectuală a unui individ depinde de numărul
și abilitatea piramidelor de a prelua informații care ajung la creier
sub forma holografică. Percepția și memoria recentă sunt abilități
ale SNC de a forma holograme, în permanență, prin recombinarea
99
câmpurilor biologice. Memoria de lungă durată este abilitatea de

a conserva aceste holograme și de a le reedita ori de câte ori este
nevoie. Homeostazia este înscrisă gene c, ca hologramă, în toate
ariile de decizie ale SNC, soma ce sau vegeta ve. Din acest punct
de vedere, orice stare de boală este o hologramă diferită, în afara
limitelor admisibile ale hologramei normale. O hologramă anormală
nde să fie corectată de structurile de coordonare neuro-endocrină.
Incapacitatea de corectare, indiferent de cauză (centrală sau perife-
rică), duce la apariția semnelor clinice ale bolii.
Semnalele aferente și eferente au pe traiectul lor stații inter-
mediare, care funcționează ca rezonatori. Semnalul primar interferă
cu semnale primite de la rezonatori, rezultanta fiind o modulație în
frecvență, de pul unei salve de impulsuri. Semnalele aferente sunt
captate de celule specializate, capabile să recepționeze energia emi-
să din Univers și să o transforme într-un câmp ordonat propagat.
Fiecare simț recepționează un anumit fel de câmp din mediul încon-
jurător. Pentru câmpurile care nu au traductori, un organism este
incapabil de detecție. Numărul organelor de simț este diferit după
specie și este suma formelor energe ce pe care aceasta le poate
detecta din mediu.
Organele de simț au devenit, în evoluție, structuri complexe,
cu receptori codificatori de semnal, generatori de câmp biologic,
sisteme de transmitere a câmpului, care funcționează ca rezona-
tori și decodificatori de semnal, localizați în SNC. Decodificatorul
este format prin apoziția mai multor unități elementare, organiza-
te după aceleași reguli, ca un cristal în sistemul hexagonal. În acest
sistem, fiecare neuron ocupă un nod al rețelei cristaline, integrat
într-o mulțime heterogenă cu un singur element, care cuprinde apa,
electroliții, substanțele organice și ADN neuronal. Un decodificator
intră în rezonanță cu hologramele generate de fiecare organ, sistem
sau țesut, în parte.
Biocâmpurile generate de un țesut sau organ sunt mărimi
vectoriale și sunt rezultanta combinării biocâmpurilor generate de
fiecare celulă, în parte. Un asemenea biocâmp are caracteris cile
holografice, fiecare punct al frontului de undă conținând întreaga
informație a câmpului din care face parte. Holograma op că este
100
modelul prin care se poate exemplifica formarea, transmiterea

și repar ția tridimensională a informației conținute în figura de
interferență.
Decodorul cor cal uman, format din suma unităților calcula-
toare (10 dm2) recepționează, ordonează și sincronizează diferite
holograme și generează interferograme într-o con nuă schimbare,
ca o melodie diferită, bazată pe aceleași note și linie melodică. Inter-
ferogramele sunt abstrac zări ale proprietăților lumii reale, numai
dacă organismul are receptori specializați. Pentru toate celelalte
proprietăți ale universului, individul este “orb”.
Lumea virtuală a interferogramelor este singura modalitate
de funcționare a encefalului: cortexul percepe un obiect concret
temporo-spațial, generează o interferogramă, care este o catego-
rie abstractă și esențializantă. Fiecare interferogramă se fixează în
structurile neuronale și devine memorie. În 1mm3 de țesut nervos
se pot stoca milioane de imagini/informații, ca într-un film hologra-
fic.
Comparația permanentă între hologramele venite de la
simțuri și abstrac zările interferogramelor stocate este baza pro-
ceselor de gândire concretă logică, deduc vă și induc vă. Orice in-
terferogramă este plas că, în sensul că oricare parte a hologramei
poate genera întreaga interferograma. Acest proces stă la baza me-
moriei de recunoaștere.
Orice interferograma este apreciată și prin raportul de usten-
silitate sau adversabilitate pentru organism și este strict subiec vă.
Acest raport este conver t într-un proces biochimic de secreție a en-
dorfinelor sau substanței P. Procesul stă la baza afec vității. Deco-
dificarea semnificației unei interferograme este non-locală și presu-
pune implicarea ambelor emisfere, deși emisfera dreaptă stochează
interferogramele care stau la baza ac vității automate, iar cea stân-
gă decodifică și conferă semnificație interferogramelor noi.
Dimensiunea socială a omului determină componente-
le abstracte, morale, poli ce, este ce și dau umanității etalonul
cons inței, cu dubla ei valoare de libertate și constrângere.
Limbajul, consecința vieții în societate, devine semnificant se-
101
cundar al lumii reale și poate actualiza o interferogramă, dar este

și indispensabil pentru gândirea induc vă. Descifrarea unei interfe-
rograme adusă în actualitate din memorie înseamnă trecerea ei în
conș ent. Posibilitatea propagării la distanță a câmpurilor genera-
toare de interferograme explică existența comunicărilor de p non-
verbal (telepa e, hipnoză), dar și influențele câmpurilor externe
(gravitație, radio, lumină), percepute de unele specii, dar obscure
pentru om.
102
CAPITOLUL 10
INTERFEROGRAMA EMBRIONARĂ
Formarea gameților
Maturarea gonadelor ține de un proces complex, informațional
și neuro-endocrin, în care intervin mecanisme de control incluse în
genom. Dis ngem aici „ ming-ul” celulelor epifizare, în care „celu-
lele de lumină” sunt programate gene c, pentru o perioadă limitată
de supraviețuire, după care intră în apoptoză. Și această programare
este o funcție variabilă, legată de can tatea de lumină primită din
mediu: cu cât un organism primește mai multa lumină, cu atât ce-
lulele epifizei vor degenera mai rapid. As el, fe țele de la poli au
menarha mai târziu cu câțiva ani, față de cele care trăiesc la ecuator.
Aceste celule epifizare secretă un factor an gonadotrop (melatoni-
na) care, prin ventriculul al III lea, inhibă, în toată perioada prepu-
bertară, secreția gonadotropilor hipofizari. Apariția pubertății devi-
ne, as el, dependentă de dispariția celulelor de lumină și parte a
unui calendar de lungă durată, care însumează can tatea de lumină
recepționată de ochi în perioada prepubertară. Este, deci, un bio-
ritm cu evoluție sinusoidală, de pul unei unde electromagne ce.
Dispariția an gonadotropilor permite ac varea genelor de secreție
a gonadotrofinelor hipofizare, sub acțiunea cărora gonadele devin
producătoare de hormoni sexuali, responsabili de apariția caracte-
relor sexuale primare și secundare.
O dată cu prima ovulație, câmpul electromagne c rezultant al
femeii se schimbă evident, chiar dacă am lua în considerare numai
creșterea temperaturii bazale a corpului la 37.50C, temperatură la
care toate procesele biochimice din organism se ac vează și se am-
plifică. Modificările electrochimice generează, după cum am văzut
în capitolele precedente, câmpuri de interferență.
Expulzia ovulului în cavitatea peritoneală este concomitentă
cu apariția sau amplificarea altor câmpuri electromagne ce locale,
generate de funcția ovariană, de uter și de prezența hormonilor se-
xuali.
103
Interferograma embrionară
Fecundația
Gameții sunt celule care au numai un sfert din can tatea de
ADN a unei celule normale, rezultat al diviziunii reducționale, în care
celula inițială se divide de două ori succesiv, fără interfază. Lanțul
ADN al gameților conține însă toate genele unei celule normale, re-
duse la o singură catenă. Această catenă nu are un câmp energe c
suficient pentra a-și sinte za lanțul omolog.
REGULĂ: PENTRU A GENERA O DIVIZIUNE, ESTE OBLIGATORIE
PREZENȚA UNEI MASE CRITICE MINIME DE ADN.
Fiecare gamet are un câmp de torsiune, care poate ghida
câmpul celuilalt gamet. Câmpurile, fiind de același sens, se atrag
(vezi Campurile de torsiune) și favorizează fecundația.
Ovulația, migrarea ovulului sunt fenomene de câmp comple-
xe, în care intervin și câmpurile generate de sistemul nervos și de
aparatul genital ale mamei. Modificări semnifica ve în emisia elec-
tromagne că a mamei au fost înregistrate în perioadele de ovula-
e, gestație și naștere. Între zigot și organismul mamei se stabilesc
legături informaționale, înaintea nidației; ele se accentuează după
nidație și sunt prezente în afara oricăror mijloace de comunicare
umorală sau nervoasă. As el, puncția sinusului Trolard la șoarece,
pentru a putea recolta sânge care părăsește hipofiza, a demonstrat
apariția hormonilor de sarcină la numai câteva minute după implan-
tarea oului în uter.
În ovulul fecundat, masa totală a ADN-ului se dublează, prin
adăugarea materialului gene c al spermatozoidului. Se întregește
as el funcțional o croma dă, ceea ce cons tuie semnalul pentru
procesul de diviziune. În diviziune, prima etapă este polarizarea ce-
lulei-ou, cu formarea celor celor doi poli, între care se în nd fusurile
de diviziune, pe care vor migra cromozomii. Celula-ou poate fi asi-
milată, în acest moment, unui câmp bipolar. Este cea mai pregnantă
dovadă materială a existenței câmpurilor intracelulare.
Diviziunea celulară
REGULĂ: ADN-UL ÎNCEPE REPLICAREA DE ÎNDATĂ CE ARE O
MASĂ CRITICĂ SUFICIENTĂ PENTRU A GENERA UN CÂMP MORFO-
GENETIC, CÂMP CARE ESTE O ARMONICĂ A CÂMPULUI MORFIC
104
GENERAL, CU CARE VA REZONA ÎN PERMANENȚĂ. Procesul de mul-

plicare a ADN-ului nu este linear: rata de creștere este mai mare
la început, scade treptat și se oprește când a nge concentrația op-
mă, suficientă pentru a iniția o nouă diviziune. Experimental, s-a
confirmat, prin măsurarea fluxului fotonic emis că, la începutul du-
plicării, fluxul fotonic este mare și scade aproape la zero în interfază.
După fecundare, zigotul începe imediat diviziunile și, încă de
la prima diviziune, iau naștere două celule diferite:
- o celulă stem, care păstrează toate caracterele celulei-ma-
mă. Ea va putea înlocui, la nevoie, o eventuală celula fiică, care ra-
tează procesul de integrare în ansamblu. Ea va asigura păstrarea
speciei, prin conservarea genomului.
- o celulă fiică, ale cărei gene se vor ac va sau inhiba în
concordanță cu informațiile conținute în genom, dar și cu alte
informații vehiculate de câmpurile de interferență. Prin ea se asigu-
ră adaptarea la mediu.
REGULĂ: O PARTE DIN CELULELE REZULTATE DIN DIVIZIUNE
APARȚIN DEJA-EXISTENTULUI (CA MEMORIE GENETICĂ) ȘI O ALTĂ
PARTE SE ÎNCADREAZĂ ÎN EVOLUȚIA UNUI PRESUPUS POSIBIL.
Fiecare diviziune crește numărul celulelor în proporție geo-
metrică sau în proporție aritme că, în care recunoaștem legea ar-
monicilor universale din trigonul lui Francesco Georgi
1
Celule stem 2 3 celule fiice
4 6 9
8 12 18 27
ADN-ul fiecărei celule va genera un câmp care se va însuma
câmpurilor de vecinătate, rezultanta fiind o creștere a intensității
câmpului, pe măsura sporirii numărului de celule blas ce. Creșterea
nu este liniară, ci exponențială.
Ce fel de vibrație generează ADN-ul?
Pentru răspuns, este u lă o analogie: să presupunem că
am construit un instrument de coarde imens, care poate emite 50
de octave, cu lungimi de undă cuprinse între 0.000000001 mm și
105
0.000005 mm și cu frecvențe variabile. La un capăt s-ar situa undele

herziene, urmate de un interval neexplorat, apoi razele infraroșii,
spectrul vizibil, razele ultraviolet, urmate de un alt segment neex-
plorat. La celălalt capăt, se află razele X. Adăugam la această scală
și caracteris cile de frecvență care, numai în spectrul luminos, pot
a nge 500 trilioane cicli/sec. Tot mai multe voci din literatură su-
gerează că biocâmpurile emise de ADN-ul nostru s-ar putea situa
tocmai în domeniile necaracterizate fizic, dar și în domenii mai ac-
cesibile: nota re a viorii atrage țânțarii, nota sol din octava femini-
nă produce dragoste, iar în comerț, sunt uzuale generatoarele de
frecvență care alungă insecte sau rozătoare: comunicarea prin unde
nu mai este un postulat; ea a devenit aplicabilă în tehnologie.
În primele stadii embrionare se respectă armonia pentago-
nală, care generează dispunerea par culelor materiale în celula și
a celulelor în spațiu. Pentada, unirea primului număr par cu primul
impar, devine simbolul fecundității, euritmia lumii vii, unitatea cea
mai completă pentru morfologie și pentru legile de creștere a orga-
nismelor vii.
Apa, moleculele polarizate organice și anorganice și celulele

nd să formeze grămezi, în mod spontan. Fiecare asemenea grupare
generează un câmp care interferă cu celelalte câmpuri, analog cu
modificarea figurii de interferență rezultată din adăugarea succesivă
a mai multor magneți.
Pe toată perioada dezvoltării embrionare, s-au pus în eviden-
ță câmpuri electrice care ghidează amplasarea celulară și efectele
de membrană celulare. Potențiale electrice mici au fost evidenția-
te în mpul gastrulației și nerulației (100μA/cm2). Aceste câmpuri
au avut un comportament ondulator, generându-se și anulându-se
106
în toată perioada dezvoltării SNC. În 2005, McCaig a detectat de-a

lungul întregului perete al tubului neural și un gradient electric pu-
ternic (deplasările ionice au fost implicate în controlul diferențierii
celulare). La ora actuală, este foarte clar că embrionii vertebratelor
au gradiente electrice puternice, mai ales în zonele unde se produc
evenimente majore de dezvoltare, legate de mișcările celulare și de
diviziune.
La embrionul de 1 mm, toate celulele sunt grupate în 3 foițe
embrionare: endoderm, mezoderm și ectoderm. În fiecare strat,
celule sunt mul potente, cu o rată mare de diviziune și cu o mare
parte a genelor în ac vitate. Emisia lor fotonică este mare, sugerând
o ac vitate electromagne că importantă, materializată prin câm-
puri locale de slabă intensitate. Aceste câmpuri interferă cu câmpuri
morfice de spin și generează figuri de interferență (interferograme),
care sunt matricea câmpurilor morfogene ce.
În ectoderm, pe linia mediană, apar două grupări celulare,
ca rezultat al unei rate sporite de diviziune indusă de câmpurile de
interferență. Unul dintre ele va deveni extremitatea cefalică a em-
brionului, iar celalalt extremitatea caudală. Cele două noduri celula-
re generează două câmpuri propagate, care se vor afla unul față de
celălalt ca polii magne ci. La început, tendința de creștere embrio-
nară este lineară, cu unități care se adaugă una la capătul celeilalte,
amin nd de structura viermilor anelizi. Această dispoziție metame-
rică se va păstra și la adult (coaste, nervi spinali).
Concomitent, cei doi poli se îndepărtează unul față de altul și
generează un câmp electromagne c simetric, cu doi poli, o axă de
simetrie mediană și linii de forță interpolare și radiare (meridiane și
paralele). Polul cefalic va deveni dominant și cons tuie zona în care
intră vectorul meridianelor câmpului, iar polul opus devine locul
prin care liniile de forță părăsesc câmpul.
Celulele care se află pe linia mediană vor avea cea mai mică
rată de diviziune, deoarece valoarea câmpului este mică (teore c
zero), deoarece jumătățile simetrice se anulează reciproc.
Pe laturile acestei zone, liniile de forță meridiane generează
107
energia necesară și cons tuie matricea pe care se vor așeza celule-

le primordiale, rezultate din diviziunile succesive. Din aceste celu-
le, vor lua naștere, pe rând, crestele neurale și ganglionare, așezate
de o parte și de alta a liniei mediane, care apare acum ca un șant
(șantul neural central). Această structură este primul substrat
morfofuncțional de autocontrol embrionar, din care vor lua naștere
sistemul nervos și sistemul endocrin.
Șantul neural se va închide progresiv, cranio-caudal și va da
naștere tubului neural, care circumscrie canalul neural. Acesta va
deveni noua axă de simetrie a embrionului. Extremitatea cefalică a
tubului se dezvoltă dominant și generează mai întâi o veziculă, apoi
trei și, în final, cinci, respectând numărul măsură din șirul fibonacci-
an (1,2, 3,5,…).
Primele trei vezicule sunt situate și vor rămâne până la sfârșit,
pe axa longitudinală. Ul ma veziculă se divide în plan perpendicular
și va da naștere la două vezicule, dreaptă și stangă, care formează cu
primele trei un aranjament spațial în T. Ul mele două vezicule vor
avea o mare rată de creștere, generând tot mai multe celule, care
vor deveni neuroni. Implicit, aceș a vor genera câmpuri morfogene-
ce, care vor controla apariția și dezvoltarea mugurilor faciali.
Dezvoltarea masivului facial este concomitentă cu procesul
de creștere laterală a celulelor din jurul tubului neural și cu proce-
108
sul de curbare embrionară, care se soldează cu formarea arcurilor

branhiale, tubului intes nal primi v, extremității cefalice și muguri-
lor membrelor.
Toate aceste evenimente schimbă esențial numărul câmpuri-
lor care interferă, intensitatea acestora și dispoziția spațială a zone-
lor de interferență.
Cele două vezicule telencefalice vor genera fiecare câte un
câmp propriu, cu un pol anterior și altul posterior, dictate atât de
masa emisferei, cât și de curbura cefalică. Aceste două câmpuri se
anulează reciproc pe o axă mediană antero-posterioară. În această
zonă de minim, nu se vor stabili neuroni și va lua naștere fisura inte-
remisferică, iar în interior apar ventriculii cerebrali I și II.
Câmpul polului frontal al ambelor emisfere va determina, la
zona de intersecție cu cel opus, un vortex frontal, iar la polul oc-
cipital, un vortex occipital. Aceste vortexuri vor da câmpuri de
interferență directoare pentru dispunerea axonilor în corpul calos și
a altor formațiuni interemisferice.
Câmpurile ovoidale ale celor două emisfere generează planuri
de forțe, dispuse după meridiane antero-posterioare și circulare,
perpendiculare pe planul precedent. Acestea din urmă au tendința
de a se grupa ecuatorial, devenind mai intense în zona centrala și
devin comune ambelor emisfere. Aceste zone dense cons tuie ca-
roiajul energe c din care se vor dezvolta nucleii bazali și câmpurile
generate de ei.
Trunchiul cerebral, rezultanta celor trei vezicule distale, își
pastrează, pentru început, câmpul în regiunea mediană, ca o con-
nuare a părții distale a tubului neural, aceea care va da naștere
măduvei spinării.
Interferența acestui câmp cu cele două câmpuri emisferice
creează o “zonă de ruptură” a câmpurilor, cu modificarea dispoziției
lor, prin combinație simplă vectorială. Apare un plan de intersecție,
rezultat al combinării vectorilor, cu o înclinare de aproxima v 45
grade între vezicula mezencefalică și cea metencefalică. Acest plan
va schimba direcția vectorului, care devine perpendicular pe axa
trunchiului. În acest plan, vor evolua neuronii din care se vor dezvol-
109
ta puntea și cerebelul.
Apariția punții și cerebelului creează progresiv un nou câmp,
care hibridizează cu câmpul emisferelor, generând o zonă de
interferență comună cerebro-cerebeloasă, într-un mod iden c cu
hibridizarea orbitalilor electronilor puși în comun. Această zonă co-
mună, de forma cifrei 8, aparține ambelor câmpuri, în care se vor
dispune axonii neuronilor din pedunculul cerebelos superior, cons -
tuind prima cale ascendentă încrucișată. Din aceleași rațiuni, fasci-
culele descendente rubro-spinale se vor încrucișa și ele.
Un alt plan de hibridizare ia naștere la limita dintre vezicula
mielencefalică (viitorul bulb) și viitoarea măduvă spinală. Liniile de
forță directoare ale acestuia vor dirija așezarea axonilor ascendenți
și descendenți, în așa fel încât să formeze decusația motorie și
decusația senzi vă bulbară.
Interferența câmpurilor dă naștere la noduri și ventre prezen-
te în fiecare metamer, apărând zone de maxim și minim energe c,
care cons tuie pare în care se dispun neuronii locali și stau la baza
direcționării prelungirilor lor axonice în căi directe și încrucișate.
Când fătul a nge gradul maxim de integrare a tuturor inter-
ferogramelor părților componente, cu interferograma biocâmpului
generator, fără a mai avea nevoie de interferograma maternă, se va
produce nașterea. Momentul expulziei este rezultatul intercomuni-
cării câmpurilor feto-materne.
Dezvoltarea post-natala
Prin naștere, fătul schimbă mediul în care s-a dezvoltat cu
un mediu ambiant diferit (radiaţii, curenţi ionizanţi, lumina solară).
Funcţiile dobândite intrauterin vor trebui să se adapteze la acest
mediu diferit.
Energe c, nou-născutul are un câmp cu doi poli si o axă de
simetrie fixă, care urmează coloana vertebrală. De-o parte si de alta,
câmpurile se întrepătrund după meridiane şi paralele dispuse sime-
tric, care corespund meridianelor de acupunctură. Câmpul nu este
magne c şi poate fi inegal repar zat.
Între fiinţele vii, există un grad de comunicare care nu este
110
conş ent percep bil. Abilitatea de a interfera cu alte câmpuri, cu

care este compa bil, confera organismului caracteris cile unui re-
ceptor care funcţionează ca antenă pentru alte câmpuri, cosmice
sau locale. Ele ar putea fi transmise după modelul undelor purtate
şi purtătoare din fizică.
Realitatea înconjurătoare este percepută prin cele cinci or-
gane de simţ, sisteme de transductori performante, cu redundanţă
mică, care transformă energii din mediu în oscilaţii electromagne-
ce. Acestea se transmit sub formă codificată, de trenuri de unde,

prin căile nervoase, spre sistemul nervos central. Centrii cor cali
elaborează interferograme noi, care capătă semnificaţie prin repe -
ţie şi se stochează în memorie.
Există forme de energie care rămân în afara percepţiei uma-
ne, dar pot fi decodificate de alte fiinţe: rep lele detectează radiaţia
infrarosie, rechinii câmpuri electromagne ce, liliecii ultrasunetele.
Sugerăm ca posibilă recepţia acestor puri de informaţie în sisteme
111
cu redundanţă mare, rămânând la stadiul de senzaţie.
112
CAPITOLUL 11
ALTE ARGUMENTE…
În ultimii douăzeci de ani, s-au conturat din ce în ce mai clar

caracteristicile esențiale ale funcționării sistemelor biologice:
1. Organismele vii sunt sisteme termodinamice deschise, cu
tendință permanentă de a pierde energie. Pe de altă parte, ierarhi-
zarea ciclurilor energe ce este as el coordonată, încât entropia să
fie minimă și randamentul să se apropie de 100%.
2. Într-un asemenea sistem, energia produsă în fiecare sec-
tor aparține unui quantum energe c. În interiorul acestuia, există o
comunicare non-locală, în care cea mai mică perturbare este trans-
misă și amplificată în întregul sistem. Această suprasensibilitate la
semnale slabe este considerată de dr. Mae-Wan Ho a fi baza tuturor
formelor de medicină energe că.
Argumente experimentale:
- Neurofiziologii au demonstrat prezența unor câmpuri elec-
trice sincrone pentru zone cerebrale aflate la distanță considerabilă
unele de altele;
- Energia produsă într-o celulă este transportată non-disipa-
v, de molecule specializate, de la locul de producere la locul de
u lizare. Transportul antrenează toate componentele moleculare
celulare (Ho, 1996).
- Celula posedă o rețea microtrabeculară foarte complexă,
prin care metaboliții, mesagerii chimici și apa sunt “canalizați” spre
sisteme mul enzima ce care funcționeaza cuplat. Această rețea
poate fi asimilată unei “structuri solide”, care este influențată per-
manent de semnale mecanice și electrochimice.
În ceea ce privește controlul și coordonarea sistemului nervos
în răspunsul față de diferiți s muli, modelele funcționale tradiționa-
le nu pot da explicații coerente. As el, nu pot fi argumentate viteza
mare a coordonării ochi-mână, sincronicitatea oscilațiilor cerebrale,
reacțiile motorii de apărare și detectarea potențialelor locale cu o
113
Alte argumente...
jumătate de secundă înainte ca semnalele senzoriale să ajungă la

creier.
Ul mii ani au adus dovezi că, în interiorul organismelor vii,
dar și între ele există sisteme de comunicare interspecifice care nu
se adresează organelor de simț sau receptorilor tradiționali. Ele par
a fi legate de câmpuri diverse, generate în interiorul și exteriorul or-
ganismelor, care stabilesc relații complexe cu toate structurile celu-
lare, de la membrană până la ADN-ul nuclear.
Una dintre modalitățile de generare a câmpurilor celulare
este emisia de biofotoni, căreia i-a fost conferit un capitol special.
Această emisie variază de la câțiva fotoni până la sute de fotoni/
cm2/secundă și se în nde de la ultraviolet la infraroșu. Câmpurile
biofotonice se caracterizează deci printr-o emisie largă a spectru-
lui, ceea ce sugerează surse mul ple (molecule excitate). Energia
fotonică este stocată difuz, în interiorul sistemului care o produce.
Acest comportament persistă și când sistemul este s mulat cu lumi-
nă monocroma că, el reemițând fotoni după o anumită perioadă de
mp (luminescență întârziată). Evoluția luminescenței întârziate se
înscrie într-o funcție hiperbolică.
Totalitatea fotonilor coerenți și interconectați, care aparțin în-
tregului organism, formează “zgomotul” informațional al sistemului.
Peste acesta, se poate suprapune oricând un semnal coerent foto-
nic, care interferă cu fotonii cu aceeași lungime de undă din “zgo-
mot”, rezultând o amplificare a semnalului și o diminuare, până la
anihilare a “zgomotului”. În acest fel, se produce atât op mizarea
raportului semnal-zgomot, cât și păstrarea unei valori minime a en-
tropiei în sistem (Popp și colab, 1998). Pentru înțelegere, vom ape-
la la o analogie: să considerăm emisia coerentă fotonică cu lungimi
de undă cuprinse în întregul spectru vizibil. Aceș fotoni cons tuie
“zgomotul”. Dacă peste această emisie, se suprapune un semnal ul-
traslab corespunzător culorii verde, acest semnal va intra în rezo-
nanță construc vă numai cu fotonii cu lungime de undă similară din
“zgomot”, amplificându-se intensitatea semnalului și anulându-se
toate celelalte lungimi de undă ale “zgomotului” (interferența di-
struc vă).
Organismul folosește același model funcțional și pentru regla-
114
jul molecular al glandelor endocrine. În fluidele organismului sunt

prezente în permanență can tăți mici din toți hormonii, secretați
de celulele paracrine. Acest quantum hormonal poate fi asimilat cu
“zgomotul” sistemului. Secreția pancrea că de insulină, de exem-
plu, chiar în can tăți mici, se suprapune nivelului bazal din “zgomot”
și declanșează efectele metabolice cunoscute, la concentrații mult
mai mici decât ar fi necesare în absența “zgomotului”. Efectele se-
creției pancrea ce de insulină sunt amplificate, în mp ce celelalte
secreții hormonale rămân fără consecințe fiziologice.
Am prezentat, în capitolul de biofotonică, modul în care elec-
tronii excitați, instabili, se reîntorc în starea stabilă prin emisia de
biofotoni cu o energie egală cu cea care a produs excitarea electro-
nilor. Pe de altă parte, majoritatea reacțiilor biochimice se realizează
atunci când un foton este “împrumutat” de la câmpul electromag-
ne c înconjurător, pentru “excitarea” complexului enzimă-substrat,
fiind apoi înapoiat mediului, pentru a fi disponibil în următoarea re-
acție (Cilento, Popp, 1999).
Într-o celulă, se desfășoară, în medie, 100.000 de reacții bio-
chimice pe secundă, o reacție durând aprox. 10-9 secunde, interval
în care fasciculul electromagne c biofotonic traversează o distan-
ță de 10 cm (de 10.000 de ori diametrul unei celule) (Popp, 1999).
De fapt, există un câmp electromagne c general, non-local, care
interferă cu fasciculele biofotonice, generându-se modele de inter-
ferență ale lungimilor de undă care variază între nanometri și metri.
Aceste modele de interferență ale undelor coerente sunt modalita-
tea de stocare a energiei metabolice, obținută din reacții cu randa-
ment maximal. Cu alte cuvinte, există un quantum energe c al or-
ganismului, care interferă, pe principiu holografic, cu manifestările
energe ce locale, într-un “tot energe c” coerent. Această stare de
coerență asigură, pe de o parte, funcționarea independentă a păr-
ților componente ale sistemului, iar pe de altă parte, funcționarea
sinergică, prin capacitatea de comunicare instantanee între ele. În
acest mod, energia introdusă în sistem, la un moment dat și cu o
anumită frecvență, poate fi “cuplată” instantaneu și cu alte benzi
de frecvență, specifice funcționării componentelor (Lian Sidorov,
2003). Modelele complexe de interferență electromagne că a orga-
nismului au figuri cu atât mai clare, cu cât este mai înaltă coerența
115
Alte argumente...
fasciculelor biofotonice.
Sursa principală de biofotoni coerenți este molecula de ADN,
dovadă fiind faptul că eritrocitele și trombocitele, elemente anucle-
ate, nu emit fotoni. Emisia de biofotoni exercită numeroase roluri
biologice, așa cum s-a descris deja în capitolul de Biofotonică:
- Oferă substratul energe c și informațional pentru desfășu-
rarea reacțiilor biochimice, ac vând enzimele;
- Induc fenomenele de fototaxie, fotomorfogeneză și fototro-
pism;
- Reglează expresia genică și diviziunea celulară. Există dovezi
indubitabile despre existența unei corelații între intensitatea emisiei
de biofotoni și conformațiile ADN din mpul meiozei (creșterea emi-
siei de biofotoni a fost dovedită în mpul germinării semințelor, în
perioada diviziunii celulare la ouăle de broască, precum și la toate
țesuturile embrionare).
Popp și colab. au demonstrat prezența unei creșteri exponen-
țiale a ratei de emisie a biofotonilor în țesuturile tumorale, compa-
ra v cu cele sănătoase, la care emisia se înscrie într-o funcție hiper-
bolică. Întotdeauna, emisia celulelor canceroase este necoerentă,
fapt care a permis avansarea ipotezei că tocmai această pierdere a
coerenței, secundară prezenței unor stări excitate ale ADN, induce
transformarea malignă. Este cunoscut din biologie faptul că regla-
rea diviziunilor celulelor se face în funcție de rata morții acestora,
existând, normal, un echilibru strict între cele două procese. Se cu-
noaște, de asemenea, că în fiecare secundă, în corpul uman mor 107
celule. Ținând cont că diametrul unei celule este de aprox. 10-3 cm,
unui fascicul biofotonic cu lungimi de undă între infraroșu și ultravi-
olet, îi trebuie aprox. 10-12 secunde pentru a traversa această distan-
ță. Pe de altă parte, mesajul este transmis întregului corp, distanța
devenind aprox. 1 metru, ceea ce necesită 10-7 secunde, corespun-
zând transmiterii informației cu o viteză apropiată undelor radio.
Aceste deducții logice au fost premisa adaugării undelor ra-
dio, ca modalitate de comunicare în organsm. Confirmarea a venit
ulterior, din celebrul experiment Gariaev, desfășurat la începutul
anilor ’90 și care a pus la punct o nouă modalitate teore că și expe-
116
rimentală de studiu al codării și expresiei materialului gene c. Mai

mult, într-o lucrare de pionierat din 2001, Gariaev și colab. pun sub
semnul întrebării modelul triplet al codului gene c, propunând în
locul acestuia un model dual materie/undă. Potrivit acestui model,
ADN-ul în stare polarizată emite fascicule biofotonice, care “înre-
gistrează” non-local informația genică, devenită as el o figură de
interferență (hologramă) între lumină și undele radio. Această figură
de interferență creează fundalul necesar pe care este înregistrată
toată informația gene că. Dzang Kangeng a demonstrat experimen-
tal transmiterea ondulatorie a informației gene ce, inclusiv modi-
ficarea aspectelor gene ce ereditare ale unui individ. El a u lizat
oglinzi paralele, așezate la mică distanță, care au fost intersectate de
un fascicul laser (lumină monocroma că coerentă). Fasciculul laser
polarizat a fost divizat în unde coerente și a fost trecut repetat peste
ADN (donor op c ac v de biofotoni coerenți). S-au obținut mul ple
figuri de interferență, atât între fasciculele laser și biofotonii emiși
de ADN, cât și între fasciculele divizate, provenind din aceeași sursă.
Aceasta a fost modalitatea de localizare a câmpului fotonic al ADN
și de înregistrare a informației gene ce. Mai mult, Gariaev și echipa
sa au efectuat experimente cu spectroscopie PLRW (polariza on-
laser-radio-wave), în care au u lizat unde electromagne ce mixte
(luminoase și radio), “reparând” ADN-ul unor semințe alterate de
explozia de la Cernobîl (1987).
Rezultatele acestor experimente i-au permis lui Gariaev pos-
tularea un nou mod de funcționare a genomului uman:
- genomul este un text gene c format din litere, cuvinte, pro-
poziții și fraze;
- fiecare cromozom funcționează ca o antenă de emisie-re-
cepție pentru textul gene c. Cromozomul codifică și decodifică ho-
lografic textul gene c;
- ca unitate funcțională, cromozomul este un captator de ho-
lograme dinamice, formate din radiații ultraslabe de fascicule laser,
unde radio sau câmpuri solitonice electro-acus ce. El “citește” și
“scrie” informațiile textului genic;
- frecvențele de distribuție a “literelor” din text au caracter
fractal. Gruparea nucleo delor prefigurează holografic biostructu-
117
Alte argumente...
rile;
- funcționarea cromozomilor este rezultatul intercondiționării
dintre “memoria holografică” și “non-localitatea” quantum-ului ge-
ne c. Non-localitatea este legată direct de abilitatea cromozomilor
de a emite fascicule laser (care antrenează deplasarea altor fotoni)
și benzi înguste de unde radio, cu polarizarea vectorilor. Această po-
larizare conține și vehiculează informația, asigurând comunicarea
dintre fotoni și banda îngustă de unde radio, fiind și canalul principal
de informație a ADN-ului.
- ansamblul laser – unde radio generează o polarizare a lungi-
milor de undă, care este stocată în memoria biocomputerului cere-
bral. Spectrele dinamice sunt exprimate în figuri fractalice;
- figurile fractalice sunt stocate cu ajutorul “oglinzilor laser”
, caracterizate ca atractori hao ci cu o dinamică fractală complexă
(Miller, 2003). O oglindă laser înregistrează caracteris cile spațio-
temporale ale obiectelor, în dinamica lor, prin modifcarea vectorilor
de polarizare a undelor laser și radio provenite de la obiecte;
- informațiile intracelulare sunt ci te și codificate de gene și
transmise non-local, prin radiația cromozomială, spre biocompute-
rul central. Integrarea informației se face prin rezonanță și depinde
de: lungimea de undă, frecvență și polarizare (unghiul de răsucire a
planului de polarizare);
- “memoria”genelor, a centrilor cor cali și a ADN-ului, în to-
talitatea lui, este de p holografic, non-locală, asocia vă și uniform
distribuită, rezultată din interferența a cel puțin două radiații elec-
tromagne ce. Distribuția este de p fractal.
Importanța extraordinară a experimentului Gariaev constă
deci în dovedirea emisiei asociate a luminii și undelor radio, care in-
terferă non-local, pe principiul holografic și creează figuri de interfe-
rență care vor fi u lizate ca plan (câmpuri de calibrare) pentru orga-
nizare spațio-temporală a unui sistem biologic. Această informație
holografică este “ci tă” constant și simultan de miliarde de celule,
fiind responsabilă de răspunsul rapid și convergent al unui organism.
Modelul propus de Gariaev sugerează și că ac varea oncogenelor
este dependentă de procesele holografice din genom.
118
ADN-ul este deci un proiector holografic cu anumite caraca-

teris ci:
a. Toate moleculele de ADN ale corpului sunt interconectate
permanent;
b. ADN-ul din fiecare celulă controlează atât sinteza, cât și ac-
vitatea ARN; între cele două puri de molecule există o comunica-
re permanentă;
c.Toate lanțurile enzima ce, proteinele funcționale și canale-
le ionice se află sub controlul ADN si ARN;
d. ADN-ul emite unde electromagne ce și unde radio, care
interferă și generează bioholograme. Figurile de interferență ale
acestor câmpuri cons tuie matricea energo-informațională pentru
toate moleculele din organism, cărora le determină așezarea tem-
poro-spațiala în ansamblul corpului material;
e. Proiecțiile bioholografice ale diverselor molecule de ADN
sunt integrate în SNC, care conferă o coerență pentru toate emisiile
locale și le integrează într-o nouă și unică hologramă, care aparține
întregului organism;
f. ADN-ul din fiecare celulă are numai o parte mică din gene
ac ve (1%), adică acele gene care asigură funcția celulei. Neuronii
sunt singurele celule cu 10% din ADN ac v, sugerând implicarea
acestuia în mecanismele de integrare complexă.
Pornind de la acest fapt, A. Miller și I. Miller propun un nou
mod de organizare a encefalului:
- Encefalul, în întregime, poate fi asimilat cu o imensă celulă
mul nucleată, în care fiecare neuron ar putea fi un nucleu;
- Structura spațială a encefalului este dată de un schelet spa-
țial, format din celule gliale. Acestea au un rol mecanic, dar și mul -
ple funcții electrosta ce, electrodinamice și de schimburi materiale,
implicate în generarea fluctuațiilor de câmp electromagne c. În an-
samblul lor, pot fi asimilate cu organitele citoplasma ce;
- Atât neuronii, cât și celulele gliale pot avea, mai mult sau
mai puțin, un comportament independent;
119
Alte argumente...
- Encefalul generează câmpuri, ale căror spectre sunt cuprin-

se de la domeniul vizibil până la partea inițială a domeniului radio.
Aceste câmpuri rezonează cu ADN-ul din fiecare celulă. ADN-ul, la
rândul lui, genereazâ alte figuri de interferență, după rezonanță,
care sunt transmise înapoi, spre encefal. Această comunicare bilate-
rală, prin câmpuri de intereferențâ, a fost numitâ bioholografie și stă
la baza inițierii, menținerii și controlului oricărei funcții celulare.
Pentru Sidorov, creierul funcționează prin combinarea codifi-
cării informației atât în sistem digital, cât și analog. Aferențele senzo-
riale sunt transmise rapid și codificate digital, în mp ce codificarea
analogă este dată de fondul potențialelor locale de joasă frecvență.
Informația este transformată într-o modulație în frecvență.
În capitolul “Funcțiile apei în sistemele biologice”, a fost pre-
zentată proprietatea de ordonare a fotonilor pe care o au cristale-
le lichide din clusterii de apă, precum și capacitatea de stocare a
energiei prin formarea legăturilor de hidrogen din aceș clusteri.
Mai mult, lipidele membranare, proteinele intracelulare și muscu-
lare, colagenul și alte macromolecule din țesutul conjunc v și, mai
ales, ADN-ul sunt cristale lichide (Ho, 1996). Ele sunt considerate a
fi în mezofază (stare intermediară a materiei, între solide și lichide),
dovedind un înalt grad de organizare structurală, la fel ca și cristalele
din lumea anorganică. Aspectul a fost dovedit experimental în 1993
de Ho și Lawrence, u lizând microscopia în lumină polarizată, tehni-
că prin care structurile microscopice au aspect “înghețat”, cristalin.
Aspectul se explică prin diferența mare între frecvența de vibrație
coerentă a luminii polarizate și frecvența de vibrație coerentă a mo-
leculelor celulelor analizate. Coerența de vibrație „se ex nde” de la
moleculele intracelulare spre citoplasmă, matricea extracelulară și
apoi în întregul organism.
Prin modificări conformaționale (tranziții de fază), cristalele
lichide ale organismului transmit diferite informații, prin transfor-
marea unei forme de energie în alta (de exemplu, modificările de
presiune, temperatură, lumină sunt transformate în curenți elec-
trici: piezoelectrici, piroelectrici și fotoelectrici). Mai mult, trecerea
acestor curenți prin cristale le “sensibilizează”, facilitând trecerea
ulterioară a acelorași puri de curenți (Sidorov, 2003).
120
Dr. Ho atribuie matricei de cristale lichide a organismului pro-

prietatea de a transmite instantaneu, în întregul organism, curen-
ții de injurie și toate fenomenele de câmp apărute strict localizat.
Această matrice funcționează “și ca un mediu holografic care înre-
gistrează figurile de interferență rezultate între evenimentele locale
și câmpurile generale ale organismului” (Ho, 2002). Organismul, în
întregul lui, poate fi considerat o unitate, în care SNC recepționează
și retransmite oscilații prin intermediul acestui „tot unitar” cristalin
al corpului. Becker numește acest ansamblu quantum holografic, în
care interferă informațiile interne și externe.
Poate cea mai importantă dintre informațiile externe este
radiația Schumann, un complex de unde staționare ritmice, între
pământ și ionosferă, care se propagă aproape instantaneu (non-lo-
calitate). În 1957, Schumann calculează frecvența de rezonanță a ca-
vității pământ – ionosferă, în care intervin cel puțin doi oscilatori, cu
frecvență de rezonanță iden că (ionosfera și pământul). Rezonanța
generează în această cavitate unde cu frecvență extrem de joasă
(extreme low frequencies, ELF). Frecvențele curente care circulă în
acest câmp izoelectric sunt 7.8, 14, 20, 26, 33, 39 și 45 Hz. La această
radiație se mai adaugă câmpul magne c al pământului și alte câm-
puri electromagne ce cosmice, care, împreună, formează învelișul
electromagne c al pământului.
Pentru Ma Pikanen, fizician finlandez, influențele factorilor
fizici de pul radiației Schumann (RS), câmpurilor electrice sau elec-
tromagne ce, interplanetare, interstelare sau locale, sunt atât de
evidente, încât a simțit nevoia de a iniția un nou capitol în fizică, ge-
ometrodinamica topologică, al cărei obiect de studiu este acțiunea
acestor forme energe ce asupra viului. Împreună cu Lian Sidorov,
emite încă din 2003, câteva concepte care deschid o nouă perspec-
vă în biologie, viul fiind considerat o formă par culară de vibrație.
ADN-ul uman a evoluat în câmpul electromagne c general al
pământului, a păstrat această rezonanță a sistemului solar în dublul
său helix și o redă aceluiași sistem, prin unde rezonante generate de
SNC. Așa se explică similitudinea dintre frecvențele radiației Schu-
mann și radiațiile encefalului, înregistrate prin EEG.
As el, frecvenței de 7.8 Hz din radiația Schumann îi corespund
121
Alte argumente...
undele α cerebrale, frecvenței de 14 Hz undele β joase, frecvenței

de 20 Hz undele β mijlocii, pentru 26 Hz undele β înalte, pentru 33
Hz undele γ joase, iar pentru 39, respec v 45 Hz, undele γ mijlocii
și înalte.
Toate ființele vii au ca mecanism extrasenzorial de percepție
structuri diverse, p radar, al căror substrat este RS. Această frec-
vență nespecifică este absorbită și reradiată de toate obiectele ma-
teriale, dând naștere la figuri de interferență, rezultate din radiația
Schumann propriu-zisă și re-radianța specifică fiecărui obiect. Aces-
te figuri pot fi modificate prin modulări, după modelul transformă-
rilor Fourrier, fiind purtătoare de informație. Structuri specializate
din encefal captează aceste pa ern-uri, le decodifică și le pot trece
în planul conș enței. Encefalul emite, la rândul sau, alte frecvențe
modulate, spre radiația Schumann, fiind retransmise spre alte ținte
aflate la distanță. Creierul poate fi, deci, asimilat cu o interfață sen-
zorială p radar.
Radiațiile electromagne ce (EM), care conțin undele lumi-
noase, radioundele, microundele, câmpul magne c terestru și alte
puri de câmpuri, cons tuie împreună “zgomotul” electromagne c
de fond. Pe acest fundal, se realizează toate comunicările intercelu-
lare care asigură supraviețuirea organismelor și homeostazia. Nu-
cleii cerebrali și circuitele lor sunt conectați la acest câmp dinamic,
cunoscut în fizică drept “topologically quan zed dipolar magne c
field” (TCDMF).
Sistemul nervos central (SNC) este privit ca organ de simț care
execută ac vități “quantum computa on-like”, într-o sferă elec-
tromagne că de anvergura diametrului terestru. În această sferă,
SNC transmite unde EM cu frecvențe specifice, care poartă aproa-
pe instantaneu informații care caracterizează fenomenele de p psi
(vindecare la distanță, telekinezie, hipnoză). În această transmisie,
undele EM sunt generate simultan atât de emitent, cât și de organis-
mul țintă. Transmisia se face fără pierderi.
CONCLUZII
1. Toate sistemele biologice sunt organizate conform informa-
țiilor cuprinse în câmpuri electrodinamice. Aceste câmpuri interferă
și determină structurile celulare și funcțiile lor. Figurile de interfe-
122
rență pot fi modificate prin schimbarea frecvenței sau amplitudinii

undelor care provin din mediul intern sau din exteriorul organismu-
lui.
2. Undele SNC sunt strâns legate de frecvența Schumann.
Toate ac vitățile nervoase ale encefalului sunt legate de interrelația
dintre cele două frecvențe. Pentru ac vitățile p psi, s-a dovedit că
encefalul emite unde cu frecvențe de 7.8 - 8Hz, sincronizate în fază
și frecvență cu micropulsațiile radiației Schumann.
3. Radiația Schumann poate fi detectată și decodată direct de
structurile cristaline celulare, care se comportă ca niște cristale lichi-
de. După trecerea undei prin cristalele lichide, se emite un fascicul
EM de mare coerență. Și ADN-ul este un cristal lichid, care este un
cod complex, mul dimensional, cu parametri locali (codonii), gene-
rali (secvențele spațio-temporale), biochimici (nucleo dele) și ener-
ge ci (holograma electromagne că) Toate structurile sunt dinamice
și se presupun cu necesitate.
4. Toate funcțiile celulare sunt influențate de câmpuri ex-
terne. De exemplu, tulburările solare și geomagne ce produc mo-
dificări fiziologice, cu alterarea bioritmurilor. Starea de sănătate a
cosmonauților este dependentă de prezența în navetă a unor ge-
neratoare de câmp de 10 Hz, apropiată de frecvența dominantă a
radiației Schumann (7.8 Hz). Există zone geopatogene, în care câm-
pul geomagne c alterat poate induce halucinații sau crize comițiale
generate din lobul temporal. În experimente efectuate într-un câmp
geomagne c diminuat, a crescut capacitatea indivizilor de percepție
și de transmitere telepa că și telekine că.
Dacă intensitatea câmpului geomagne c crește, se suprimă
secreția epifizară de melatonină și scade capacitatea lobului tempo-
ral de a genera convulsii.
5. Sincronizarea undelor cerebrale cu radiația Schumann ge-
nerează unde EM coerente, care pot fi transmise la distanță, orga-
nismele vii fiind antene de emisie-recepție p radar.
123
124
CAPITOLUL 12
PRINCIPII ȘI TEHNICI DE MEDICINĂ VIBRAȚIONALĂ
Medicina vibrațională: ș ința veche și nouă, în același mp,

sinteză a celor mai eficiente tehnici străvechi de vindecare, combi-
nată cu ul mele descoperiri ș ințifice despre natura duală (ener-
ge că și materială) a atomilor și moleculelor care ne compun. Spre
deosebire de medicina alopată, care înțelege organismul uman ca
o mașinărie sofisticată, animată numai de reacții electro-chimice,
medicina vibrațională privește organismul ca pe un tot unitar, ca un
complex integrat material și energe c, care asigură atât vehiculul
pentru conș ința umană, cât și o gazdă temporară pentru manifes-
tarea creatoare a spiritului uman.
În termenii medicinei vibraționale, boala nu este cauzată doar
de germeni, toxine și agresiuni fizice, ci și de disfuncționalitatea
cronică a matricei emoțional-energe ce și de căile nesănătoase de
relaționare cu noi înșine și cu cei din jur. Spre deosebire de medicina
clasică, a medicamentelor și chirurgiei, medicina vibrațională u li-
zează forme energe ce diferite, de p electro-magne c sau sub la
bioenergie, încercând să vindece simultan corpul, mintea și spiritul.
Încă din prima jumătate a secolului XX, Einstein a ajuns la
concluzia că materia și energia sunt interconver bile și interschim-
babile, fiind, de fapt, două forme diferite ale aceluiași lucru. Expe-
rimentele efectuate pe par cule subatomice au dovedit, în final, că
materia este, în esență, o formă de “energie înghețată”, cele două
forme de existență, materia și energia, fiind indisolubil legate. Ele
pot fi înțelese ca în analogia deja prezentată dintre diamant, ca for-
mă materială și duritatea lui, ca manifestare energe că.
Desigur, organismul uman funcționeaza și ca un model meca-
nic newtonian: inima este o pompă, rinichiul este un filtru, mușchii
și ar culațiile formează sisteme de pârghii. Medicina vibrațională
adaugă la acest model mecanic un anumit grad de inteligență în-
născută, care ne conferă abilitatea să procesăm diverse puri de
informații. Cele mai multe informații pe care le primește un organ
sunt sub formă de mesaje chimice, care ajută la reglarea funcțiilor
125
Principii și tehnici de medicină vibrațională
fiecărui organ în parte, în context cu nevoile corpului, în întregime.

Celulele și organele comunică între ele si prin mesaje non-chimice,
care au fost detaliate în cursurile precedente (câmpuri electromag-
ne ce, torsionale, morfice, morfogene ce).
În ul mii ani, s ința a descoperit că celulele vii au structuri
membranare și elemente intracitoplasma ce care le conferă posi-
bilitatea de funcționare ca circuite integrate delicate, foarte asemă-
nătoare cu cele din computere. Ele stau la baza bioelectronicii, o
nouă ș ință, care încearcă să explice un p aparte de comunicare
electronică intra- și intercelulară. Se avansează ipoteza existenței
unor semnale bioelectronice, care controlează diviziunea celulară,
independente de semnalele gene ce sau chimice.
1. HOMEOPATIA
Ca principiu de tratament, a fost postulată de medicul german
Samuel Hahnemann, pornind de la observația că substanțe diferite,
organice și anorganice, introduse în doze mari într-un organism să-
nătos, produc simptome asemănătoare cu cele prezente în stările
de boală.
Prima suges e a fost furnizată de observația că inges a cojii
arborelui de chinină produce un simptom asemănător cu malaria.
Administrarea aceleiași substanțe poate vindeca infecția cu Plasmo-
dium. De aici, ipoteza potrivit căreia bolile ar putea fi vindecate prin
administrarea de substanțe care produc simptome iden ce cu stă-
rile de boală. După o muncă asiduă, a alcătuit o listă riguroasă, cu
semnele produse de diferite substanțe, administrate în doze mari.
Ulterior, a încercat efectele cura ve ale aceleiași substanțe, în doze
foarte mici, administrate pacienților care prezentau aceeași simpto-
matologie clinică, conform principiului că “similarul poate vindeca
similarul”.
Să luăm un exemplu care explică principiul metodei: într-un
guturai, apar iritații oculare și nazale, cu secreții apoase. Semne ase-
mănătoare sunt produse și de expunerea unui organism sănătos la
substanțele vola le din ceapă. Ceapa poate deveni un mijloc de tra-
tament pentru catar, fiind numită remediu primar specific.
Din remediul primar, se prepară nctura-mamă concentra-
126
tă, din care se fac diluții apoase succesive 1/10, 1/100, 1/1000, etc.
După fiecare diluție, sunt necesare sucusiuni viguroase, prin care
potențialul cura v al diluției crește progresiv, ajungându-se la ur-
mătorul paradox: cu cât diluția este mai mare, cu atât remediul este
mai ac v în combaterea simptomelor și a bolii.
Remediile primare, în doze mari, au efecte mul ple, cura ve
și secundare (toxice). Prin diluții succesive, efectele toxice dispar și
se păstrează numai efectul lor cura v. Arta și ș ința medicului ho-
meopat constau tocmai în alegerea, din lista de remedii primare, a
aceluia care se suprapune cât mai exact simptomatologiei pacien-
tului. Inițial, homeopa a folosea un singur remediu pentru tratarea
unei boli. În prezent, se folosesc combinații de remedii.
Care este mecanismul de acțiune a remediului homeopat?
Alopa a folosește medicamente care se fixează pe receptori
celulari și induc ac varea sau blocarea lor, prin care controlează
funcțiile celulare. Răspunsul la un asemenea medicament este line-
ar. De aici, rezultă obliga vitatea stabilirii unei doze op me, care să
aibă un efect cura v maxim și efecte secundare toxice minime. Do-
zele prea mici nu au eficiență, iar dozele mari sunt toxice.
Homeopa a acționează în doze infinitezimale și nu folosește
aceleași căi receptoriale de ac vare celulară. Remediile ac vează
sau inac vează sistemele de control energe c celular, care se adre-
sează întregului corp, printr-un mecanism de rezonanță între câm-
pul remediului și câmpul celulei bolnave. În urma acestei rezonanțe,
se reface matricea energe că celulară normală, așa cum am detaliat
în cursurile precedente (rezonanța construc vă).
Remediile homeopate devin as el ordonatori de câmp, care
transferă energia lor vibrațională mai întâi ncturii-mamă și apoi
apei, în procesele de sucusiune și potențializare.
Considerând starea de boală o deviație de la standardul uni-
versal de vibrație, caracteris c celulelor sănătoase, remediul home-
opa c rezonează cu câmpurile energe ce celulare și le readuc în
limitele matricei vibraționale, caracteris ce stării de sănătate.
Se impune acceptarea unei modalități de comunicare
inter- și intracelulară, prin câmpuri de vibrație, care pot rezona cu
127
vibrațiile remediilor homeopate. Acest p de comunicare cu ma-

trice specifice materiei vii are caracter universal, este rapid și se
presupune că precede, în ontogeneză, reglarea prin codurile fizice
(receptoriale), reprezentate de hormoni și neurotransmițători.
Argumente experimentale:
1. Expunerea unei fracturi la un câmp electromagne c, cu o
frecvență strict specifică, accelerează spectaculos vindecarea fractu-
rii, prin s mularea osteoblastelor și mineralizarea matricei organice.
Frecvențele inadecvate duc la fenomene antagoniste, cu distrugerea
osului și imposibilitatea vindecării fracturii.
Concluzie: unele unde electromagne ce cons tuie coduri
de reglare a ac vității celulare. Ele acționează pe alte căi decât cele
mediate receptorial, dar au aceleași efecte cu mesajele chimice
sau cu semnalele hormonale. Între diversele puri de comunicare
există un sinergism funcțional.
2. Tagametul blochează chimic receptorii histaminici și impie-
dică secreția excesivă de acid clorhidric în stomac. Asemenea recep-
tori au și bazofilele. În vitro, bazofilele izolate de la persoane alergice
nu se mai degranulează la contactul cu an genul specific, dacă au
fost tratate în prealabil cu Tagamet. Degranularea bazofilelor ne-
tratate se produce cu aceeași intensitate, in vitro și la contactul cu
diluții homeopa ce înalte de an gen.
3. Pe culturi de bazofile, provenite de la persoane alergi-
ce, s-au adăugat diluții foarte înalte de Tagamet. Chiar la aceste
concentrații infinitezimale, se produce blocarea receptorilor mem-
branari ai bazofilelor, cu stoparea eliberării histaminei.
Concluzie: există o memorie a câmpurilor remediilor ho-
meopate, care se păstrează și la diluțiile foarte înalte. Diluțiile
foarte înalte acționează asupra celulelor energo-informațional
(prin câmpuri), fiind sinergice în acțiune cu s mularea receptorilor.
2. ACUPUNCTURA
Poate nici unul dintre miracolele culturii chineze nu a fost mai
controversat decât această metodă de tratament, a cărei prac că
are o vechime ce depășește 5000 de ani. Puțin cunoscută și deloc
128
prac cată în Europa și America înainte de 1800, metoda a stârnit

controverse și respingeri din partea medicinii ves ce, cu o os lita-
te pe care nu au mai cunoscut-o alte proceduri. Chiar și în prezent,
când este o prac că obișnuită în mai toate țările lumii, ea rămâne, în
esență, un mister din multe puncte de vedere, generând mai multe
întrebări fără răspuns decât explicații coerente, admisibile de către
ș ința occidentală.
Ș m că există puncte de acupunctură, meridiane energe ce
sau căi preferențiale de transmitere, care leagă organe diferite, situ-
ate la distanță și, aparent, fără nici o legătură unul cu altul. Ș m că
inserția acelor în zonele specifice vindecă, ameliorează dureri, an-
esteziază, modifică stări psihice, înlătură psihoze și fobii, tonifică și
cresc puterea de adaptare a organismului.
CUM SE PRODUC TOATE ACESTE EFECTE?

CUM AU FOST DESCOPERITE ȘI TOPOGRAFIATE CU ATÂTA
ACURATEȚE MINUSCULELE ZONE TEGUMENTARE, CAPABILE SĂ IN-
DUCĂ VINDECARE PRIN SIMPLA INSERȚIE A UNUI AC ?
CINE ȘI CU CE MIJLOACE TEHNICE A FĂCUT ACESTE OBSERVA-
ȚII, LE-A PERFECȚIONAT ȘI LE-A IMPUS, PÂNĂ CÂND AU AJUNS PRAC-
TICI UZUALE, CU LARGĂ RĂSPÂNDIRE?
CE SUBSTRAT CULTURAL PROFUND A GENERAT ASEMENEA
CONCEPTE FILOZOFICE ȘI PRACTICE ÎN ACEASTĂ PERIOADA TIMPU-
RIE DE EVOLUȚIE A OMENIRII?
CE SE ASCUNDE CU ADEVARAT ÎN SPATELE ACELUI MISTERIOS
CH’I, CARE PORNEȘTE DIN PUNCTELE DE ACUPUNCTURĂ ȘI HRĂNEȘ-
TE CU ENERGIE TOATE ORGANELE?
Aproape toate aceste întrebări au rămas fără răspuns. Cerce-
tări occidentale laborioase și minuțioase, desfășurate în ul mii 200
de ani, au dat numai răspunsuri nega ve.
NU, acupunctura nu este un fenomen placebo, întrucât ani-
malele, care nu au putere de autosuges e, pot fi sedate, anesteziate
și vindecate, ca și oamenii.
129
NU, nu este un mecanism de “gate-control”, prin care se blo-

chează transmiterea nervoasă prin căile ascendente ale sensibilității
nocicep ve, pentru că efectul analge c nu este singurul aspect tera-
peu c spectaculos, pe care îl poate demonstra acupunctura.
NU s mulează doar eliberarea de endorfine, serotonină sau
alți mediatori în circuitele cor cale, care să producă analgezie. Prin
acupunctură, pot fi vindecate, deopotriva, boli cronice infecțioase
sau parazitare, ca malaria.
Ce ș m cu cer tudine?
Că există puncte de acupunctură, aceleași cu cele localizate cu
precizie pe hărțile vechilor acupuncturiș chinezi.
Că asemenea puncte se mai află pe zone care reproduc un
homunculus în regiunile auriculară, palmară și plantară.
Că în toate aceste puncte există o scădere marcată a rezistenței
electrice tegumentare, dovedită indubitabil prin tehnologii moder-
ne.
Că s mularea acestor puncte cu ace tradiționale dă naștere
la curenți slabi de leziune, cu efect de recrutare a celulelor vecine în
procesul de reparare sulară, dar nu aceasta este modalitatea prin
care acționează acupunctura. Experiențe repetate cu lasere non-tra-
uma ce, de joasă putere, focalizate pe punctele de acupunctură au
indus același efect cura v ca și aplicarea tradițională a acelor.
Ș m că există canale de legatură între diferitele puncte aflate
pe același meridian clasic, asa cum a demonstrat dr. Claude Daras,
prin injectarea cu technețiu marcat în punctele de acupunctură.
Semnifica v este faptul că injectarea technețiului în afara puncte-
lor caracteris ce produce o difuziune circulară, nespecifică. Aceste
puncte și meridianele pe care sunt așezate funcționează corelat, s -
mulări ale unui punct fiind urmate de schimbări decelabile în trans-
miterea inefabilului CH’I pe tot traiectul meridianului.
Dr. Zang-Hee-Cho, u lizând un MRI funcțional, a dovedit că
s mularea unui meridian produce modificări în ac vitatea unor
zone cor cale strict specifice, corespunzătoare topografiei intuite
de chinezi, legată de același meridian.
130
Exemplu: meridianul vezicii urinare începe pe fața externă a

piciorului, urcă pe fața laterală și apoi pe cea posterioară a mem-
brului inferior, are un traiect ascendent, pe toată lungimea coloanei,
înconjură postero-anterior scalpul și se termină în regiunea ochiului
ipsilateral. S mularea părții inferioare a piciorului prin acupunctu-
ră ac vează zona cor calăa ochiului. Ac varea nu se mai produce,
dacă sunt s mulate alte zone situate, în afara meridianelor.
Dr Ralph Alan Dale a iden ficat 18 zone diferite care sunt re-
prezentări holografice ale întregului organism, care pot fi u lizate
pentru microacupunctură.
IPOTEZE
1. Între diversele organe ale corpului există căi energe ce de
comunicare, încă neprecizate, ca morfologie și funcție. Aceste căi
nu conduc electricitate, hormoni sau substanțe chimice. Ar putea
fi însă trasee speciale de condensare a liniilor de forță a biocâmpu-
rilor, materializate în chakre. Fluxul energe c circulant ar putea fi
misteriosul CHI.
2. Există un dimorfism funcțional al punctelor de acupunc-
tură, unele fiind s mulatoare, iar altele inhibitorii. Ele acționează ca
stații de releu energe c, în lungul unui meridian, integrând funcțiile
organelor cu energia chakrelor. Echilibrul dintre ele caracterizează
131
starea de sănătate a organelor afiliate aceluiași meridian. Pertur-

barea energe că într-un organ produce disfuncționalitatea întregu-
lui meridian. Arta acupuncturistului este abilitatea de iden ficare
a punctelor de ac vare și inhibiție, de s mulare judicioasă a lor,
până la echilibrarea energe că a meridianului.
3. Indiferent de modul de s mulare a punctelor, mecanic, cu
ace, electric, cu laser sau electronic, efectul produs este similar, fiind
variabilă numai intensitatea răspunsului clinic al pacientului.
4. Integrate în teoria biocâmpurilor, informațiile empirice și
cele moderne despre acupunctură sugerează existența unor genera-
tori de câmp proprii organismului, posibil localizați în chakre, a unor
relee de amplificare (posibil punctele de acupunctură), a ordonato-
rilor de câmp (hormoni, cristale lichide, ADN), a unor rezonatori și
decodificatori de informație (centrii cor cali). Interferența câmpuri-
lor generate de toate aceste componente, dar și interferența lor cu
alte câmpuri (câmpuri electromagne ce, de torsiune, morfice, etc)
generează figuri de interferență, modulabile prin acupunctură.
5. Fiecărui meridian îi corespunde o figură de interferență ca-
racteris că (interferogramă), iar decodorul central cor cal rezonea-
ză cu aceasta. Acupunctura sugerează că organele cuplate pe același
meridian au o interferogramă comună.
132
Concluzie: Există mai multe modalități de schimb

informațional cu mediul, pe care abia începem să le descoperim,
mult mai multe decât prin intermediul celor cinci simțuri, pe care
le acceptăm clasic.
3. ANALIZA TELEMETRICĂ NON-LINEARĂ (NLS) METATRON
Aparatul Metatron, creație a academicianului Svyatoslav Pa-
vlovich Nesterov, de la Ins tutul de Psihofizică Aplicată din Omsk,
interceptează unele caracteris ci ale biocâmpurilor, cum ar fi cele
electro-magne ce. Apoi, informația recepționată este comparată cu
datele stocate în memorie și sugerează similitudini cu câmpuri mo-
dificate în anumite stări de boală. De fapt, echipamentul realizează
analiza spectrală a câmpului magne c al oricărei structuri biologice.
Principiul fundamental în dezvoltarea echipamentului: or-
ganismul uman are un par electromagne c energe c și unul
informațional (torsional) asociat, care sunt capabile să interfere cu
s muli electromagne ci externi.
Un țesut sau o celulă emite frecvențe caracteris ce individului
testat. Ulterior, sistemul stabilește gradul de asemănare spectrală cu
un țesut/celulă standard, sănătos sau modificat patologic specific.
Echipamentul Metatron are și capacitatea de a genera câm-
puri corectoare, care acționează ca pa ern-uri asemănătoare cu cele
ancestrale, incluse în codul gene c al individului. Aceste câmpuri co-
rectoare pot acționa: asupra centrilor nervoși superiori și glandelor
endocrine, asupra rezonatorilor, asupra celulelor, țesuturilor și orga-
nelor. As el, “tratamentul” aplicat poate corecta comportamentul
electromagne c al țesutului tratat, deci poate readuce reacțiile bio-
chimice la un nivel corespunzător unui țesut normal.
133
O altă oportunitate oferită de analiza non-lineară prin Meta-

tron este testarea eficienței medicamentelor, precum și prepararea
unor remedii. De fapt, sistemul caută sau prepară remediul cu carac-
teris cile spectrale cele mai apropiate de procesul patologic.
As el, în imaginile anatomice de mai sus, fiecare punct colorat
reprezintă parametri de undă măsurați pe fiecare segment anatomic
subsidiar. Ei sunt apoi comparați cu diverse standarde normale și pa-
tologice, pe care echipamentul le posedă. Rezultatul este furnizarea
unor informații exacte despre nivelul de entropie al fragmentului -
sular sau celulei inves gate. Prin echipamentul Metatron, pot fi deci
evidențiate atât procesele patologice, ca rezultat al modificarilor ho-
meostaziei, cât și tenta vele de reglare ale organismului.
Această reglare presupune o componentă nervoasă (rapidă și
hipermetrică), o componentă endocrină (lentă și precisă), precum
și răspunsuri imune, înnăscute sau dobândite, adecvate. Atât boala,
cât și mecanismele de reglare se bazează pe comunicarea intercelu-
lară, realizată la nivel biochimic, și vibrațional (prin rezonanță).
1. Mecanismele de reglare nervoasă a perturbărilor homeos-
taziei pot fi declanșate și s mulate de NLS, fie prin s mularea direc-
tă a SNC, în zonele sugerate de anamneză, fie prin s mulare cardio-
vasculară, respiratorie, renală, etc. Rezultatele sunt imediate și cu
potențial de amplificare în mp, locale și generale.
Exemple: s mularea recuperării post AVC, tratarea leziunilor
coloanei vertebrale cu stress medular, tratarea cu deosebit succes
a leziunilor demielinizante în stadiile inițiale ale sclerozei mul ple,
recuperarea după secționarea nervilor periferici, tratarea nevro-
zelor și a depresiilor, îmbunătățirea comportamentului în au sm,
susținerea organelor vitale, posibilitatea de intervenție în perturbă-
rile ADN.
2. Reglarea endocrină poate fi s mulată și amplificată în ur-
mătoarele patologii: diabet zaharat de p I și II, roidite autoimu-
ne, ovarul polichis c, adenoame hipofizare și de cor cosuprarenală,
insuficiențe endocrine mul ple.
3. S mularea sau inhibarea, după caz, a răspunsurilor imu-
ne înnăscute (reacții inflamatorii diseminate sau localizate) și/sau
134
adapta ve (imunitate/autoimunitate umorală sau celulară).

4. Depistarea agenților e ologici (virusuri, bacterii, paraziți,
toxine) principali și de însoțire în mul ple patologii.
5. Depistarea perturbărilor metabolice și tratarea lor
6. Depistarea leziunilor precanceroase și maligne
7. Posibilitatea de evidențiere și tratare a perturbărilor la nivel
de celulă și molecule.
8. Recomandarea de remedii alopate, homeopate, fitoterape-
u ce sau nutriție strict acordate spectral cu patologia pacientului
9. Depistarea alergenilor
10. Posibilitatea de aproximare a numeroase constante bio-
chimice umorale
11. Posibilitatea de preparare a unor remedii “informa zate”
Avantajele terapiei prin Metatron: deoarece comunicarea în-
tre centrii de comandă, sistemul endocrin și țesuturile efectorii este
un fenomen de rezonanță, s mularea oricăruia dintre etajele impli-
cate induce o reacție “de val”, prin care poate fi corectat întregul.
Aceasta este o perspec vă seducătoare pentru evoluția tera-
peu cii, prin non-invazivitate, reacții adverse minime sau absente,
costuri reduse.
4. TERAPIA FLORALĂ BACH
Florile reprezintă, pentru unii oameni de ș ință, materializa-
rea, “ci rea” informației conținute în anumite câmpuri morfice din
univers.
Terapia cu remedii florale se bazează pe descoperirile medi-
cului și filozofului englez Edward Bach (1886-1936). Confruntat cu
experiențe personale nefericite, dr. Bach, o persoană cu sensibili-
tate deosebită, considerat un “senzi v”, trecea, într-o dimineață,
prin fața unei grădini cu flori. În dreptul uneia dintre flori, a simțit o
emoție deosebită, care s-a repetat mai multe dimineți la rând. Cum
floarea era plină de rouă, s-a aplecat să o miroasă și a pus pe limbă
o picătură de apă adunată pe petale. Spre surprinderea lui, starea
135
afec vă nega vă în care se afla a dispărut instantaneu. De aici, s-a

conturat ideea că florile ar putea avea efecte terapeu ce, mai ales
asupra unor dezechilibre psiho-emoționale și/sau spirituale, produ-
se în planul energe c, care generează ulterior toate bolile. Aceste
dezechilibre dau naștere unor sen mente nega ve: culpabilitate,
autodistrugere, dispreț de sine, absența perspec velor, neîncrede-
rea în viitor.
După o muncă asiduă de iden ficare și catalogare, a alcătuit
o listă cu 38 de flori, care s-au dovedit experimental ca având efect
terapeu c asupra 38 de stări psihice nega ve. Studiul dr. Bach este
cu atât mai important, cu cât aceste stări afec ve nega ve se re-
găsesc la toate popoarele globului, deci aparțin conș inței umane
colec ve.
Aceste stări cu efect distruc v energe c sunt considerate de
anumiți psihologi corespondente sub le ale virusurilor, bacteriilor,
paraziților, care, prin blocarea accesului intui v la sinele superior,
slăbesc sistemul imunitar.
PREPARAREA
Florile proaspete au fost puse în apă de izvor și recipientele au
fost expuse apoi la soarele dimineții, pentru câteva ore. A preparat
as el 38 de esențe florale, cu proprietăți terapeu ce. Prin încercări
clinice, a stabilit afecțiunile corespondente acțiunii fiecărei esențe.
Efecte similare pot fi obținute și prin fierberea plantei, urmată de fil-
trare, iar soluția obținută se stabilizează cu alcool sau oțet de mere.
Un asemenea preparat a fost numit nctura-mamă, ca și la home-
opa e. Dr. Bach a constatat și că nu toate florile au efecte cura ve.
IPOTEZĂ:
Florile sunt purtătoarele unei informații de p holografic care
poate interfera cu holograma unui anumit organ sau cu centrii de
comandă corespunzători cor cali. Radiația ultravioletă din lumina
soarelui de dimineață este un fascicul de fotoni simfazici, care impri-
mă apei holograma florală, o amplifică și generează un câmp morfic
compa bil cu cel al organismului uman.
Se administrează de 3 ori pe zi câte 4 picături sublingual sau
comprese umede aplicate pe anumite zone tegumentare, care co-
136
respund unui anumit organ.

Bach a intuit că boala apare după o distorsiune în câmpul
energe c, care afectează psihicul în întregime. Esențele florale re-
echilibrează stările afec ve, reducând șansa apariției bolii.“ Energia
eliberată de esențele florale este de natură sub lă, dar nu este de
p electromagne c și conține o forță vitală specifică fiecărei plante,
dar concentrată mai ales în flori. Terapia florală alimentează perso-
nalitatea cu frecvența-lipsă specifică”.
Florile emit frecvențe diferite, unele dintre ele sunt de ordin
superior și au calități cura ve care depind de frecvența și lungimea
de undă a câmpului emis. “Ele întăresc legătura dintre personalita-
tea conș entă și calitățile vibratorii ale sufletului. Pot, de asemenea,
să creeze o aliniere între organe și structura energe că complexă a
corpului: chakre, meridiane.”.
Recent, s-au descoperit și alte esențe, care provin de pe diferi-
te con nente si care acționează într-o manieră similară cu remediile
dr. Bach. În paralel, s-au iden ficat și esențe florale care acționeaza
nu în câmpul vibrațional, ci pe receptori celulari.
Medicul german Dietmar Kramer aplică remediile Bach pe
piele, în diverse afecțiuni dureroase. Pentru iden ficarea locului de
plasare a remediului, a u lizat imagini Kirlian, pe care le-a comparat
înainte și după aplicarea remediului. S-a obținut as el și aprecierea
obiec vă a efectului. El a alcătuit și o hartă de aplicare a celor 38 de
remedii pe piele, care include și punctele de acupunctură. A diversi-
ficat modalitatea de u lizare a remediilor, folosind creme, comprese
sau băi și a constatat că durerea dispare mai rapid decât la adminis-
trarea orala a remediului.
Harta detaliată determină punctul op m de aplicare pentru
fiecare remediu floral, deoarece fiecare remediu poate avea mai
multe localizări cu același efect. Zonele pot fi preac vate mecanic,
înainte de aplicarea remediului, pentru creșterea efectului analge-
c. Remediile nu reduc numai durerea, ci rebalansează și tulburările
psiho-emoționale însoțitoare, terapia florală putând fi considerată o
metodă de psihoterapie.
Dr. Kramer a aprofundat studiul remediilor, stabilind că unele
137
dintre ele sunt mai eficiente în afecțiunile cauzate de agenți externi,

iar altele în cele generate de cauze interne. Oricare dintre ele exerci-
tă efecte regenera ve pe celule și țesuturi.
Exemple de remedii florale Bach: verbina, turița mare, plopul
tremurător, fagul, corcodușul, mugurii de castan, iarba neagră, ca-
prifoi, crăciunica, măslin, muștar, etc.
Indicații terapeu ce: cele 38 de remedii au fost repar zate în
7 grupe terapeu ce.
Grupa 1: pentru stările de frică de orice natură: trandafirul
de stâncă, crețișoara, corcodușul, plopul tremurător, castanul roșu.
Grupa 2: pentru lipsa de încredere în forțele proprii: cerato,
porumbar, gențiană, orzul sălba c, carpen, grozama.
Grupa 3: pentru neadaptați și delăsători: clema ta, caprifoi,
măces, măslin, castanul alb, muștarul.
Grupa 4: pentru solitari: vioreaua de baltă, iarba neagră, slă-
bănog.
Grupa 5: pentru hipersensibili: turița mare, țintaura, nuc, cră-
ciunica.
Grupa 6: pentru disperare și depresie: pinul, ulmul, castanul
dulce, salcia, steaua din Betleem, mărul păduret.
Grupa 7: pentru cei care manifestă grijă excesivă față de bu-
năstarea altora: cicoarea, vița de vie, verbina, fagul.
5. TERAPIA CU MAGNEȚI
În afara câmpurilor discutate în capitolele precedente, în or-
ganismul uman iau naștere câmpuri magne ce pure. Acestea au fost
înregistrate în jurul creierului și al inimii (magneto-encefalograma,
magneto-electrocardiograma).
Câmpul electromagne c al ADN-ului a fost pus în evidență
încă din 1930, de George Lakhovski, care a considerat ADN-ul un
oscilator electromagne c. Recent, fizicienii ucrainieni au măsurat
acest câmp și i-au determinat frecvența cuprinsă între 52 și 78 GHz.
138
Intensitatea emisiei ADN-ului este 1/1mld dintr-un Wa . Ei au de-

monstrat că fiecare ființă umană are o frecvență de emisie op mă
unică a ADN de 63,57737 GHz.
Câmpul biomagne c al ADN-ului oscilează de 70 miliarde
de ori/secundă, cifră surprinzătoare, care corespunde ordinului de
frecvență a spectrului magne c solar. De asemenea, în cea mai mare
parte a mpului, celulele umane oscilează și rezonează cu semnalul
de fond al pământului de 7.8 cicli/secundă și corespunde zonei mij-
locii a undelor cerebrale alfa-teta, specifice stării de conș ență.
Înregistrarea câmpurilor ADN-ului demonstrează că diviziu-
nea celulară este concomitent un fenomen energe c și altul biochi-
mic. Se confirmă as el ipoteza lui Gurwitch din 1923, potrivit căreia
radiația mitogenică este o emisie în domeniul ultraviolet, combinată
cu un câmp biomagne c de înaltă frecvență și cons tuie substratul
conceptului de câmp morfogene c.
Toate câmpurile enumerate: morfogene ce, electromagne -
ce, de torsiune, magne ce sunt asemănătoare, dar nu iden ce.
Suma câmpurilor biologice combinate vectorial, după mode-
lul sugerat de interferogramă, cons tuie substratul sistemului ener-
ge c mul dimensional al omului, care stă la baza conceptelor de
aură, corp energe c, corp spiritual, chakre, intuite teore c și folosite
cu succes, de multe ori, în prac ca medicală. Câmpurile vibraționale
care dau naștere interferogramelor sunt non-fizice (eminamente
energe ce), în mp ce biocâmpurile celulare pot fi legate de par cu-
le materiale (ioni, electroni, molecule polarizate). Ambele puri de
câmpuri contribuie la generarea ac vității nervoase superioare și la
supraviețuirea, creșterea și diviziunea celulară. Ele pot fi influențate
de alte energii sub le, care, aplicate corect, au proprietăți vindecă-
toare.
Dr. William Tiller introduce termenul de entropie nega vă,
care caracterizează energiile sub le (entropia este gradul de ordi-
ne dintr-un sistem termodinamic deschis). Într-un sistem obișnuit,
entropia nde să crească. Entropia nega vă a energiilor sub le este
abilitatea acestora de a crește gradul de ordine și de stabilitate a
sistemului.
139
Exemplu: o moleculă de tripsină, al carei situs ac v a fost al-
terat prin ultraviolete, își pierde funcțiile enzima ce. Supusă unui
câmp negentropic (energia emisă de mâinile unui vindecător), trip-
sina își reia funcțiile enzima ce. Este posibil ca, în acest mod, inter-
ferograma moleculei de tripsină să fie refăcută de informația purta-
tă și memorată de câmpurile sub le dintr-un pa ern ancestral.
Analog, interferograma obținută prin compunerea unui bio-
câmp afectat cu un câmp indus de un magnet cu o anumită putere,
poate determina corecția biocâmpului patologic.
Experimente efectuate de Davis și Rowls au demonstrat că
jumătatea dreaptă a corpului este electropozi vă, iar cea stângă
electronega vă, la fel ca și partea ventrală (pozi vă) și cea dorsală
(nega vă). Această polaritate corporală poate fi alterată de câmpuri
electromagne ce externe, câmpuri geopatogene, iar redresarea se
poate realiza prin aplicarea unor magneți puternici între cele două
tălpi, care determină linii de forță cu efecte ordonatoare de câmp.
De asemenea, terapia cu magneți are efecte an algice, de
reechilibrare cardiovasculară, de descreștere a acidității sulare, de
creștere a nivelului endorfinelor, de remineralizare osoasă, de indu-
cere a somnului profund.
TIPURI DE CÂMPURI MAGNETICE ȘI EFECTELE LOR ENERGE-
TICE
1. Feromagne smul: câmpul asociat magneților permanenți,
evidențiabil prin dispoziția piliturii de fier. Efect: poate vindeca anu-
mite perturbări prin dispoziția polului N sau S, în funcție de situație,
pe locurile afectate.
2. Electromagne smul: câmpul magne c produs de vibrația
electronilor care generează curentul electric. Efecte: nega ve sau
pozi ve, dependente de frecvență. Poate modifica bioritmurile cre-
ierului și inimii.
3. Biomagne smul: câmpuri magne ce slabe, rezultate din
mișcarea ionilor sau moleculelor încărcate electric, în interiorul ce-
lulelor. Efecte: ADNul uman oscilează în GHz, având un efect bio-
magne c. Modificări în câmpul magne c al creierului și inimii pot fi
folosite pentru diagnos cul unor afecțiuni.
140
4. Magne smul animal: curenți magne ci foarte slabi, legați

de câmpurile de torsiune (prana, ch’i). Efecte: este acea formă de
energie care deosebește materia vie de cea organică.
5. Magne smul sub l: manifestarea locală a câmpurilor de
torsiune în organismele vii, deosebită de câmpurile magne ce prin
faptul că polii de același sens se atrag. Efecte: purtător de informație.
6. Paramagne smul: proprietatea unor corpuri de a se mag-
ne za slab și temporar, prin introducerea lor într-un câmp magne c.
Efecte: poate crește efectul câmpului geomagne c asupra dezvoltă-
rii plantelor.
7. Diamagne smul: proprietatea unui corp de a avea o mag-
ne zare de sens contrar intensității câmpului magne c care i se apli-
că. Efecte biologice necunoscute.
8. Geomagne smul: câmpul magne c generat de pământ.
Oscilează cu frecvența Schumann (7.8 Hz/sec).
Descoperirile ș ințifice din ul ma decadă a secolului XX au
demonstrat că centrul pământului este un uriaș cristal de fier, puțin
mai mic, dar mai dens decât Luna. Acest cristal de fier este un mag-
net gigant care se rotește spre est mai repede decât pământul în
ansamblu. Cercetările seismologilor au dovedit că mișcarea miezului
de fier este de 100.000 ori mai rapidă decât mișcările plăcilor tecto-
nice. Ea înconjoară pământul la fiecare 400 de ani.
S-a demonstrat, de asemenea, că mișcările tectonice ale pă-
mantului sunt orientate mai mult pe direcția nord-sud, decât pe
direcția est-vest, ceea ce a ridicat ipoteza potrivit căreia cristalul de
fier este anizotrop, cu o dispoziție a atomilor în rețea asemănătoare
unei secțiuni printr-un trunchi de copac.
Efectele câmpului geomagne c sunt resimțite de toate for-
mele de viață, care sunt dependente de energia geomagne că, pen-
tru păstrarea stării lor de sănătate. Clădirile de oțel și beton, care
atenuează această energie, induc sindromul deficienței câmpului
magne c. Abateri de la frecvența standard se asociază cu apariția
zonelor geopatogene, care induc stări de stress sau boală.
9. Magne smul solar: câmpurile generate de ac vitatea sola-
141
ră (magne c și de torsiune), situate în zona frecvenței GHz. Efecte:

interferă cu câmpul geomagne c și este indispensabil oricărei forme
de viață.
ANALOGIE “SURPRINZĂTOARE”:
AND-ul ESTE ACORDAT FRECVENȚEI DE VIBRAȚIE SOLARĂ DE
ORDINUL GHZ, LA FEL CA ȘI OSCILAȚIILE MIEZULUI CRISTALIN AL PĂ-
MÂNTULUI.
CELULA, ÎN ANSAMBLU, ESTE ACORDATĂ LA FRECVENȚA DE
OSCILAȚIE A PĂMÂNTULUI (7.8 HZ/SEC)
10. Magne smul cosmic: energie sub lă, emanată de gala-
xii. Efecte: interferă cu celelalte forme de energie, pe care le poate
influența.
RESTRICȚII ÎN UTILIZAREA MAGNETOTERAPIEI
1. Trebuie evitată folosirea magneților puternici (peste 1000
Gauss) pe cap, abdomenul femeilor gravide sau pe toracele persoa-
nelor cu pace-makers cardiaci.
2. Nu se folosesc magneți pe o perioadă mai lungă de 24 de
ore. Expunerea con nuă la câmpuri magne ce puternice perturbă
biocâmpurile și ritmurile biologice. Expunerea op mă este până la
8-10 ore.
3. Nu se aplică magneți după masă.
4. Atenție la plasarea polului S pe craniu sau pe zonele infla-
matorii. Se pot declanșa crize comițiale.
5. U lizarea magneților în durerile recurente abdominale este
contraindicată, deoarece pot fi mascate boli grave.
142
CAPITOLUL 13
FITOTERAPIE
Biolog Gabriela Vlăsceanu
Terapiile cu energii sub le, de multe ori nefiind înțelese ca

mecanism de acțiune, sunt considerate “ezoterice”. Totuși, multe
din aceste metode cura ve se prac că de mii de ani în toate cul-
turile lumii, fiind folosite în cadrul ritualurilor religioase și pentru
vindecarea bolilor. Un concept de bază comun îl cons tuie acela că
“florile, culorile, sunetele și parfumurile sunt forme de energie”. Ele
transmit influențe pozi ve oamenilor, le pot induce liniște interioa-
ră, echilibru sufletesc și armonie. Având la bază experiența genera-
țiilor anterioare, în secolul XX au luat naștere noi forme de terapie,
care combină cunoș nțele ș ințifice actuale cu tezaurul de experi-
ențe tradiționale.
Nu doar în ezoterism se ș a că omul și tot ceea ce îl înconjoa-
ră cons tuie mai mult decât partea vizibilă. Einstein încearcă o de-
scriere a nivelului sub l as el: “ Ceea ce se oferă simțurilor noastre
drept materie este în realitate o înaltă concentrație de energii pe
cel mai mic spațiu”. Mai târziu această idee a fost exprimată de Max
Planck: „ Într-adevăr, materia nu există, de fapt totul este cons tuit
din radiație”.
Dacă omul este format ,,numai” din energie, atunci corpul,
spiritul și sufletul nu mai pot fi privite si tratate separat, ci ca unul
asociat celuilalt și interdependente între ele. Terapiile sub le îl tra-
tează pe om ca pe o ființă energe că, al cărui corp fizic nu este alt-
ceva decât cea mai densă formă de energie. As el, bolile și simpto-
mele psihice se anunță la nivel energe c cu mult înainte de a ajunge
la o manifestare fizică. Boala nu mai reprezintă inamicul, ci este ex-
presia unui dezechilibru.
Formele tradiționale ale terapiei sub le, prac cate în culturi-
le vechi, exercită prin câmpul energe c o influență asupra corpului.
Ideea fundamentală comună tuturor este evidentă: dacă centrele
energe ce ale corpului sunt dezechilibrate, atunci se pot produce
blocaje și acestea, la rândul lor, conduc la apariția bolilor. Nu con-
143
Fitoterapie
tează dacă dezechilibrul a fost declanșat de fenomene psihice sau fi-

zice. De asemenea, îmbolnăvirile se pot manifesta atât pe plan fizic,
cât și psihic. Vindecarea se realizează prin localizarea dezechilibru-
lui și prin completarea potențialului energe c pierdut. Acest lucru
se efectuează prin agenți intermediari bogați în energie, cum sunt
vibrațiile culorilor, texturilor, ale sunetelor și parfumurilor sau prin
accesarea și trimiterea energiilor. Nu întâmplător aceste terapii sunt
deseori combinate, pentru a se amplifica reciproc. [1]
Într-un mod ar ficial, se consideră că terapiile naturale sunt
de categorie secundară, în comparație cu medicația tradițională.
Medicul care raționează as el ignoră conceptele terapeu ce cele
mai elementare ale întregii cunoașteri academice. Poate nu ș e fap-
tul că 60% dintre medicamentele pe care le prescrie zilnic sunt copi-
ate sau sinte zate după produse care există deja în natură.
În mod eronat, se ia în considerare existența unei ș inte ofici-
ale, în afara căreia se învață u lizarea proprietăților terapeu ce ale
plantelor medicinale, precum și descoperirea virtuților lor cura ve.
În realitate, doar foarte recent ș ința “oficială” a asimilat rapid cu-
noș nțele acumulate în mii de ani de terapie empirică și a adunat
laude nu foarte meritate, doar pentru că a creat un conținut și rigu-
rozitate ș ințifică ,,descoperirii” unei cunoașteri milenare.
Nu tot ce poate fi cunoscut pe cale experimentală reprezintă
unica și adevărata cheie pentru descifrarea fenomenelor: viață, să-
nătate și boală. Este extrem de dificilă înțelegerea deplină a sensului
unui simptom sau boli, atunci când baza cunoașterii medicale nu
este susținută de o concepție energe că a vieții.
Oricare act terapeu c desprins de această concepție devine
inevitabil palia v sau supresiv. Tot ceea ce există în sistemul nostru
solar, chiar în intregul univers, se bazează pe patru mari suporturi:
energia - materia - Ɵmpul – informaţia
(semnalul informațional)
În medicină, informația este reprezentată de simptom, care
nu este numai ,,semnul” unei manifestări sau al unei alterări organi-
ce sau funcționale apreciabile obiec v sau subiec v, dar semnifică
și informația (semnalul) unui mod par cular de expresie a energi-
144
ei în cadrul acelui sistem. Cu alte cuvinte, simptomul, sindromul și

boala reprezintă expresia funcțională și structurală a centrilor sau
focarelor de auto-reglare și auto-organizare a energiei vitale. Fiecare
reprezintă tenta ve ale sistemului ordonat (viața) aflat într-o pertur-
bare momentană prin care acesta încearcă, prin creșterea stării de
“ordine” să depășească o fază de “haos”. Când “haosul” (biochimic,
celular etc) se reconvertește în ordine, apare vindecarea, iar când nu
se întâmplă acest lucru, sistemul pierde energie și dezorganizarea se
ex nde la nivelul subsistemelor, cu apariția patologiei cronice.
Purificarea energe că este un mod natural de detoxifiere și
autovindecare a organismului. Par culele pot fi atrase și direcțio-
nate oriunde, inclusiv asupra corpului nostru. Aceste par cule vor
interacționa cu CESO-urile (câmpurile energe ce sub le) organelor
și ale corpului în întregime, refăcându-le potenţialul energetic, în
funcție de necesități. Procedura de purificare și încărcare cu energie
(un flux de energie numit “râul vieții”) se realizează în etape: prima,
energizarea şi ridicarea frecvenţei de vibraţie a învelişurilor corpului,
apoi etapa de îndepărtare a energiilor reziduale; catalizează în mod
natural procesul de purificare şi autovindecare a organismului la
toate nivelele (fizic, energetic, psiho-mental şi spiritual).
Radionica susține că fiecare persoană dispune de o forță
vitală sau câmp energe c care, atunci când este tulburat, produ-
ce manifestări şi simptome de boală în corpul fizic. Tratamentele
radionice încearcă să alinieze, să regleze câmpul energe c personal,
acţiune cunoscută ca „normalizare”. Radionica a fost promovată în
mpurile noastre de dr.Albert Abrams (1863-1924) și s-a dezvoltat
datorită unor prac cieni renumiți precum dr. Ruth Drown (USA), Sir
George de la Warr, David Tansley și Malcom Rae (Anglia).
Biocâmp vizualizat prin fotografiere Kirlian. Brăţară dacică din aur
145
Fitoterapie
Una dintre afirmațiile fundamentale ale lui Abrams este că tot

ceea ce există într-o formă sau alta are o „ semnătură vibraționa-
lă unică”. Aceste semnături sunt reprezentate în radionică printr-o
serie de coduri numerice, așa numitele „rate” radionice. Dr. Albert
Abrams consideră că dispozi vele metalice în formă de spirale du-
blu-concentrice influențează sistemul nervos central. Purtate ca
brățări, pot avea un efect calmant, echilibrând sistemul nervos, in-
ducând o stare de armonie. Cele de aur lucrează cu cea mai pură
și nobilă energie, cea a Soarelui, căruia îi și este consacrat aurul.
Încă de pe vremea masageților (mileniul II î.e.n..) se purtau bijuterii
spiralate din aur, la mâini și la picioare, acestea având efect benefic
asupra organismului.
În orice făptură vie, fiecare parte componentă este, în același
mp, întregul și se manifestă ca atare (somatotopie energe că), iar
întregul se regăsește la nivelul fiecărei părți componente. De aceea,
simptomul reprezintă nu numai semnalul specific ce indică modifi-
cări, ci include și informații despre toate sistemele individuale, ex-
primate în semnale despre echilibrul energiei vitale.
Numai înțelegerea fenomenelor prin interpretarea energe că
și “intra-administrarea» unui alt semnal analogic capabil să modi-
fice ordinea funcțională a sistemului asigură refacerea echilibrului
și a sănătății. Acestui mod de percepere a vieții sub diversele sale
manifestări se conformează acele medicini denumite “alterna ve”,
“integra ve”, “energe ce” etc. Acestea, ghidate de o cunoaștere re-
vocatoare a legilor naturale, intenționează restabilirea echilibrului
dinamic existent la baza structurilor vii. Nici biologia vegetală nu a
scăpat acestei diatribe dialec ce.
Viața este un ciclul evolu v de transformări ale substanțelor
telurice, ale căror legi complexe sunt aplicate tuturor fiintelor, fiind
o parabolă eternă de forțe aflate într-o ac vitate permanentă, de
destrucție și reparație, având la bază “cărămizi” de compuși albu-
minici. Jocul afinității elementelor materiei vii și a organizării unor
părți minime ale materiei se datorează nu numai mișcării atomice, ci
și manifestărilor energe ce, funcție de gradul și rotația undelor sale.
Energia apare din transformarea mișcării și, as el, materia devine
din impoderabilă palpabilă, cu o greutate definită; deci, greutatea
146
reprezintă prima manifestare a energiei și transformarea mișcării de

rotației a atomilor a dat naștere unor afinități atomice, moleculare,
gravitației maselor mai mici sau mai mari și căldurii.
Putem compara plantele cu niște turbine, care absorb can -
tăți enorme de apă și săruri, fără a face zgomot sau fără eforturi apa-
rente. Ele au capacitatea de transformare a energiei fotonice prin
intermediul clorofilei, la rândul său similară, din punct de vedere al
structurii moleculare, cu hem-ul din hemoglobina umană.
Vegetalele captează energia fotonică și calorică prin interme-
diul părților verzi și sub influența radiațiilor solare, o înmagazinează
și o transformă în energie de tensiune, fabricând pe baza elemente-
lor intens oxigenate și eliminate de animale, compuși săraci în oxi-
gen și bogați în energie chimică, sub formă potențială. Animalele
pot as el, prin ingurgitarea plantelor, să repună în acțiune procesul
de oxidare.
Așadar, între plante și animale are loc o circulație con nuă
de materie și un schimb permanent de energie. Plantele reprezinta
as el sursa proteică universală și exclusivă, veriga de origine pentru
transformarea oxigenului, indispensabil vieții. Datorită lui au apărut
toate impulsurile biologice care au permis evoluția regnului animal
pe planeta noastră, determinând perpetuarea speciei.
Plantele medicinale au fost întotdeauna studiate în scopuri
terapeu ce, căutându-se în ele unul sau mai multe principii ac ve
considerate mai importante, u lizând principiul ac v izolat, frag-
mentând și distrugând unitatea biologică reprezentată de planta în
întregime, care în totalitatea sa “vitală” internă și în dinamica sa de-
finește un “fitocomplex”.
Remediile și substanțele naturale posedă acea coerență in -
mă și analogică ce le permite să “ dialogheze” cu alte sisteme ce po-
sedă aceeași ordine, același substrat molecular, care vorbesc același
limbaj universal al materiei vii, prin intermediul acelorași mesaje ale
ordinii naturale.[3](vezi Anexa 1)
Important este a percepe paralelismului existent între evolu-
ția pădurii, a plantelor în general și evoluția materiei proteice la spe-
cia umană. Mugurele sau extractul fitoterapic embrionar, acționea-
147
Fitoterapie
ză biologic asupra țesutului re culo-his ocitar, prin impact specific

asupra complexului pro dic animal. Această acțiune, studiată expe-
rimental cu ajutorul electroforezei, determină la animale și la om o
ameliorare a raportului albumine-globuline. În caz contrar, planta nu
este considerată a avea o acțiune terapeu că asupra respec vului
organism uman sau animal. (vezi Anexa 2)
Proprietățile lor farmacodinamice le permit să reechilibreze
sistemele energe ce cu care interacționează, legătura fiind mediată
prin intermediul unor receptori specifici și mecanisme de contact
capabile să blocheze etape metabolice, să ac veze enzime blocate,
să elibereze catene respiratorii mitocondriale asfixiate prin daune
iatrogene.
În acest context biologic, fitoterapia, cea mai veche dintre te-
rapiile “bio ce”, își găsește spațiul de aplicație terapeu că, aducând
o contribuție analogică și logică pentru vindecarea bolii, respectând
omul, considerat expresia maximă a materiei vii. Fiecare făptură vie,
indiferent cât este de mică sau mare, fie plantă sau animal, uni sau
pluricelulară, face parte din marele sistem fluctuant al materiei vii,
care devine energie pentru a redeveni materie, apoi din nou ener-
gie, în conformitate cu legile entropiei și cele ale termodinamicii.
Pentru a reveni la lumea vegetală, amin m faptul că nume-
roase medicamente u lizate în tratamentul afecțiunilor cardio-vas-
culare, în lupta contra cancerului și în anestezie provin din marea
farmacie a naturii. Trebuie ca fitoterapia să reintre demn în rândul
terapiei medicale, într-o manieră ș ințifică și experimentală, în spe-
ranța ca medicul să reușească mai ușor să înlocuiască medicamen-
tele de sinteză cu remedii naturale. Este indispensabil ca medicul
să se convingă, dincolo de orice dubii, de validitatea terapeu că a
plantelor medicinale. [2]
Fiecare plantă vibrează într-o anumită frecvență, corespun-
zătoare structurilor sale celulare. Oscilațiile acestor celule intră în
rezonanță cu corpul uman. Acest fapt este u lizat în fitoterapie, în-
cercându-se să se acționeze cu preparate din plante (de preferință
obținute din planta proaspătă și aflată în perioada de germinație,
când informa ția gene că este maximă la nivel de meristeme, de
țesuturi embrionare) asupra organelor și psihicului. Plantele pot
148
dezintegra vibrațiile nega ve sau pot acționa s mulator asupra re-

zistenței specifice a organismului, refăcând echilibrul acestuia. ( vezi
Anexa 3)
Proprietățile binefăcătoare ale plantelor sunt cunoscute de
secole. Oamenii au depins întotdeauna de plante. Termenul “plantă
medicinală” se referă la acele plante folosite în scopuri terapeu ce.
Proprietățile terapeu ce ale plantelor nu s-au schimbat de-a lun-
gul secolelor; multe din proprietățile plantelor medicinale nu sunt
neapărat bazate pe cercetări medicale recente ci, mai degrabă, pe
observații făcute de specialiș de-a lungul secolelor.
În China, fitoterapia este una dintre cele mai cunoscute me-
tode de tratament tradițional. De asemenea, se bucură de accep-
tabilitate și popularitate și în țările din vest din ce în ce mai mult,
cu cât tot mai mulți oameni încearcă să-și înțeleagă propriul corp și
mintea și prin aceasta, să își asume responsabilitatea pentru propria
sănătate și stare de bine.
Oamenii caută o medicina sigură, eficientă. Deși plantele me-
dicinale sunt mai blânde decât medicamentele obținute prin meto-
de sinte ce și au mai puține efecte secundare, ele nu sunt mereu
complet sigure. Unele devin chiar periculoase luate necorespun-
zător sau mp îndelungat. Majoritatea problemelor apar în situații
de abuz; folosite adecvat sunt sigure, cu un efect blând și eficiente.
Plantele medicinale ar trebui tratate ca și celelalte medicamente,
de aceea este important să se dozeze corespunzător. (vezi Anexa 4)
Prepararea remediilor pe bază de plante medicinale variază,
uneori fiind făcute într-o concentrație inconsistentă, de aceea tre-
buie să existe un control strict al dozajului sau al purității, deci al
siguranței în folosire. Pentru a fi sigur în momentul în care vrei să
cumperi un produs natural trebuie căutat pe e chetă dacă produsul
este cer ficat printr-un sistem de calitate, pentru a avea cer tudi-
nea că produsul are în compoziție doza necesară de fitocomplex și
as el, se evită fie un supradozaj fie o lipsă a eficacității terapeu ce.
Este foarte important ca în momentul în care vrei să urmezi un tra-
tament cu plante medicinale să te adresezi unui specialist precum:
fitoterapeut, homeopat, medic osteopat sau specialist în medicina
orientală.
149
Fitoterapie
De la plantele medicinale, funcție de specie și de momen-

tul recoltării (calendaris c, dar și corelat cu ciclul circadian și fazele
lunii) se pot folosi frunzele, scoarța, fructele, rădăcinile, semințele,
amenții, seva sau florile, însă în arsenalul terapeu c se găsesc frec-
vent sub formă de tablete, capsule, ncturi, pudră, extracte, creme,
loțiuni, unguente sau uleiuri.
Deși este posibilă în prezent sinteza a numeroase medica-

mente în laborator, plantele con nuă să rămână şi astăzi un rezervor
important şi de neînlocuit de substanţe active, Natura reprezentând
cel mai mare laborator capabil să sintetizeze principii active fără nici
un cost. Substanţele hormonale şi steroizii existenţi în plante au
structura asemănătoare cu a celor existente la om: progesteronul,
de exemplu, este precursorul hormonilor masculini şi feminini şi
posedă o structură corelată cu cea a colesterolului şi a cortizolului.
Dacă ne gândim că pentru vindecarea unor afecțiuni com-
plexe se recurge astăzi la proceduri terapeu ce complicate, vedem
avantajul remediilor vegetale simple, care au demonstrat că au
proprietăți terapeu ce capabile să soluționeze procese patologice
grave, precum cancerul. În portocale, lămâi, bergamot, lavandă și
alte plante, de exemplu, este conținută limonina, substanță capabilă
de prevenirea și reducerea cancerului mamar (experimente pe șoa-
reci). Persoane care se hrănesc în mod obișnuit cu vegetale bogate
în limonină prezintă în organism metaboliți capabili să blocheze ce-
lulele carcinogene studiate în laborator. Dar dacă acestea sunt des-
coperiri de ,,ul mă oră” în fitoterapie, alte plante extrem de eficace
au fost date uitării. Remedii cunoscute și u lizate cu succes în trecut
pentru vindecarea unor boli grave au fost, pe nedrept, uitate în zilele
noastre.
Acesta este un exemplu trist despre modul cum cunoașterea
proprietăților cura ve ale unei plante poate să fie în mod ,,straniu”
dată uitării, ca și când nu mai există nimeni interesat de cercetarea
150
și producerea de remedii prea “simple”, ce nu răspund exigențelor

precise ale marke ngului economic.
Hotarele dintre farmacia naturală și cea de sinteză sunt ade-
sea neclare. Nu există câmp de specialități medicale care să nu fie
îndatorat mamei Natura. Chiar și chirurgia datorează multe lumii ve-
getale: u lizarea deriva lor de curara a permis operații desfășurate
în condiții mult superioare de anestezie. Recent, clorura de D-tubo-
curarină a început să se u lizeze drept miorelaxant în chirurgia pe
cord deschis. Alt exemplu este u lizarea plantei ipeca, pentru vinde-
carea dizenteriilor ameobiene.
Empirismul care a caracterizat mp de secole fitoterapia a
fost înlocuit de cunoașterea proprietăților terapeu ce ale principii-
lor ac ve, prin evaluare experimentală și ac vitate clinică. Chimia și
farmacologia plantelor medicinale a cunoscut un nou mare impuls,
iar rezultate riguroase și cercetări ș ințifice minuțioase au stat la
originea, în ul mii ani, a unui nou mod de gândire despre cercetarea
fitoterapeu că.
Rezultate notabile s-au obținut la prepararea de hormoni se-
xuali, cor cosuprarenalieni și a vitaminei D, pornind de la principii
ac ve din fam. Dioscoriaceae și Apocinaceae și din saponozide din
Sisal. Se consideră că dintre cele 600.000 specii vegetale existente
pe planeta noastră au fost studiate specific numai 5%, din punct de
vedere chimic și farmacologic, de aceea nu putem să nu ținem cont
de potențialul terapeu c pe careNatura îl mai are de oferit.
As el, Gemoterapia, una dintre bioterapiile recent apărute,
alături de enzimologie, este exemplul elocvent al unui mod revoluți-
onar de a concepe fitoterapia. U lizarea de țesuturi meristema ce
vegetale a deschis un câmp nou și fascinant de cercetare, prin ex-
ploatarea potețialului embrionar al plantelor, ș ut fiind că în ger-
meni și țesuturile vii în creștere se găsesc elemente și principii ac ve
în concentrație mult mai ac vă decât în plantele adulte. Multe prin-
cipii ac ve dispar sau rămân numai în urme la planta adultă.
151
Fitoterapie
Bibliografie
1. Janicke C., Grunwald J., “ Vindecarea alterna vă. Sfaturi
competente din teorie și prac că”, Ed. Vesna Virant, ISBN 978-973-
88820-0-3, pag. 232, 236-237, Bucureș , 2008
2. Pitera F., “ Compendiu de Gemoterapie clinica”, Funda ția
Creș nă de Homeopa e “Smile”, ISBN: 973-0-03231-9, pag. 7, 8, 16,
17, 25-28, 34-40, Constanța, 2005
3. www.sufletulnaturii.ro, “ Lumea plantelor”
152
Anexa 1
Natura posedă un sistem perfecționat de transmitere și recep-

tare de informații (plantele vorbesc între ele, au sen mente și trăiri
afec ve, râd de bucurie și plâng de durere, asemenea oamenilor).
As el, în anul 1975 biologul Marioara Godeanu, efectuând o
sesiune de experimente care priveau testele de toxicitate efectua-
te asupra plantelor, a observat că plantele-martor, care se aflau la
o oarecare distanță de plantele supuse experimentului, mureau în
număr mai mare decât cele care erau otrăvite efec v (planta-mar-
tor, cea care asista la „execuția” suratei ei, primea un semnal de la
„condamnata la moarte” și suferea la fel de mult ca si ea, ba poate
chiar mai mult). Au fost reluate experimentele în condiții speciale,
fără factori perturbatori, folosindu-se și metoda de captare a imagi-
nii în infraroșu. Pe imaginea în infraroșu apare un halou care se in-
tensifică înainte de momentul începerii agresiunii. Foarte important
este faptul că și plantei-martor, aflată la distanță sau separată prin
polis ren, i se întâmplă același lucru, ca și cum și ea ar fi agresată.
Haloul, aura energe că respec vă, apare în zonele periproximale
(dincolo de marginea frunzei). S-au reluat experimentele la diferite
temperaturi, în camere special clima zate, pentru a nu se modifica
parametrii și s-a dovedit că, într-adevăr, aceste plante își transmit
între ele mesaje.
Literatura de specialitate confirmă că atunci când un “dăună-
tor” intră într-o pădure (tăietorii de lemne, incendiile, insectele dă-
unătoare), pădurea este deja informată de apariția sa. În condițiile
tehnologiilor moderne, aceste afirmații pot fi dovedite, prin conec-
tarea senzorilor la un computer…
“strigătele” pădurii se văd pe ecran.
Un electronist român a realizat un aparat de transformare
a semnalelor din domeniul ultra-acus c în domeniul obișnuit de
frecvență, apoi au fost perfectate metode grafice de înregistrare pe
potențiometre și de captare în infraroșu. Când au fost descifrate,
“traduse” semnalele respec ve, s-au dovedit a fi semnale diverse,
mergând chiar până la cele psihice, de natură sen mentală, deci psi-
153
hoempa e. O modificare energe că tradusă acus c arată cum plan-
tele țipă, plâng, se bucură, chiar reacționează la s muli ca: agresiu-
ne, audiții muzicale*, stări de emoție, patologie umană.
* Exemplificăm experimentul realizat la Periș, unde Elena Cer-
nei, cunoscută interpretă de operă, avea un nuc imens, foarte bă-
trân. Punând senzorii pe frunzele lui, putea fi prinsă emisiunea de
muzică a lui Iosif Sava, vocea lui foarte clară. Deci, nucul nu numai
că primea informația și o retransmitea, dar avea și capacitatea de
a selecta frecvența pe care primea semnalul. În a doua etapă, s-a
urmărit dacă și propriile noastre organisme interacționeaza cu plan-
tele, dacă aceste fenomene sunt valabile pentru toate structurile vii.
As el, au con nuat experimentele începute cu doamna Elena Cer-
nei, privind influența empa că a gândului asupra plantelor. A cântat
arii preferate din Carmen sau Trubadurul, ceea ce a impresionat tare
plantele (acul cromografului înregistra un semnal puternic al plante-
lor la auzul vocii; imaginați-vă că vedeți în IR cum „înflorește” aura,
că vedeți fluidul strălucitor ce apare în jurul plantei). Apoi, d-na Cer-
nei a cântat aceleași arii de operă, dar în gând. Semnalele obținute
erau similare. Plantele citeau gândurile!
Tot doamna Marioara Godeanu amintește că la realizarea
filmului „Sensibilitatea plantelor”, la cântecul Mariei Tanase, “Cine
iubește și lasă” (interzis de regia muzicală, fiind considerat mis c),
plantele au reacționau cu o sensibilitate acută, mai ales la incanta-
ția „Cine iubește și lasă / Dumnezeu să-i dea pedeapsă”. În 1987,
cercetătoare a primit premiul revistei „Flacăra” pentru „atestarea
fenomenului de comunicare la plante”, deși în acea perioadă era in-
terzisă popularizarea teoriei transmiterii de la distanță a informației
- așadar hipnoza, telepa a, biostructura. Concluzia e clară: plantele
comunică printr-un sistem energo-informațional, își transmit infor-
mațiile prin emisie și captare de energie. Așadar, ar trebui să înce-
pem prin a fi mai buni cu toate ființele din jurul nostru, chiar dacă nu
vorbesc același limbaj cu noi. [3]
154
Anexa 2
Există un paralelism între evoluția pădurii, a plantelor în gene-
ral și evoluția materiei proteice la specia umană. Înțelegerea semni-
ficației unei plante presupune înțelegerea și penetrarea misterelor
vieții. Arborele este expresia vie a fluxului materiei organice, a aspi-
rației pământului către cer, conexiunea dintre pământ (maximum de
Yin) și cer (maximum de Yang)… as el, cosmosul devine vizibil.
Simbol al omului, acesta reprezintă cele trei nivele, al existen-
ței, realității și unității întregii conș ențe. Principiu absolut al ener-
giei, arborele se manifestă, precum cerul, pământul și omul, simbol
perfect al vieții subterane și cosmice, sinte zând relația existentă
între tot ceea ce este în același mp dublu, opus și … complementar.
Arborele este prima mare formă de viață terestră, expresie a
înțelepciunii materiei și realității Unicității din Mul plicitate; as el,
el mediază universalitatea prin arhe pul său, fiind martor al legătu-
rii profunde primordiale existente între om și plante.
Timp de secole, proprietățile terapeu ce ale plantelor au fost
descoperite de om prin observarea comportamentului animalelor.
Remediile vegetale erau prescrise ca urmare a cunoașterii exclusiv
empirice a eficacității lor; alteori alegerea era dictată de un substrat
simbolic, cons tuind un ritual magic. În alte momente, alegerea re-
mediilor era sugerată de analogia morfologică dintre plantă și or-
ganul ce trebuia vindecat. Omul se baza în această situație pe un
proces analogic cu privire la forma frunzelor, a rădăcinilor și la cu-
loarea fructelor, comparându-le cu culoarea organelor și viscerelor
corpului omenesc.
Aceste similitudini curioase între organe și plantele cores-
punzătoare au fost definite ca ,,similitudinea magică a semnăturii”
. Această teorie a ,,semnăturii” din Evul Mediu a fost dezvoltată de
medicul napolitan Gian Batrista Porta în interesanta sa carte ,,Phy-
tognomonica”, publicată la Napoli în 1588, în ,,Magia naturală”. În
cartea sa Porta evidențiază existența unui paralelism direct între
plante, lumea animală și cea umană. Oricine poate observa analogia
de formă între o rodie deschisă și o gură cu dinți, între un con de
pin sau rădăcina de Cardamine pratensis și forma dinților, mo ve
mai mult decât suficiente pentru a încerca aceste plante în terapia
155
afecțiunilor dentare, oculare.
Plante pentru dinţi (Porta, 1591) Plante pentru ochi (Porta, 1591)
Marele Hohenheim Bombastus, mai cunoscut sub numele
de Paracelsus, a afirmat că fiecare plantă poartă în sine sau în anu-
mite părți componente o virtute terapeu că. As el, Hypericum per-
foratum (iarba Sfântului Giovanni), având frunzele perforate, poate
avea proprietăți cicatrizante pentru răni; mai mult, florile sale care
putrezind devin roșii sângerii, ar putea fi u lizate pentru cicatrizarea
rapidă a rănilor hemoragice. În conformitatecu această doctrină se
credea că Orchis Mario (untul vacii), plantă ce deține doi bulbi ase-
mănători tes culelor ar putea să determine redobândirea virilit ății
masculine, că planta Curcuma fiind galbenă poate vindeca icterul,
că Scrofularia nodosa şi Ranunculus ficaria, având rădăcini noduroa-
se, pot fi ulilizate pentru vindecarea “nodozităţilor hemoroidale”.
Întrucât Rubia Ɵnctoria conține un pigment roșu, a fost u lizată ca
un remediu emenagog, care determină reapariția ciclului menstru-
al și pentru că determină o colorație roșia că a osaturii animalelor
care o pasc, a fost u lizată și ca remediu pentru afecțiuni osoase.
Din același considerent Eufrasia, ale cărei flori au culoarea și forma
irisului, a devenit un prețios remediu o almologic.
Și astăzi, în tradiția populară se consideră că:
1. Vâscul ocrotește de fulger și trăsnet casa în care este așe-
zat.
2. Ceapa tăiată în două sau în patru atrag nega vitatea din
casă.
156
3. Gălbenelele, sub formă de florile proaspete, măresc ener-

gia pozi vă din încăpere.
4. Busuiocul protejează de gânduri rele şi energii negative.
5. Chimenul dulce (anason) pe lâng ă casă, atrage energia po-
zi vă.
(1) (2) (3) (4) (5)
Protejează casa: ienupărul (1), leurda (2), santalul (3), salcia

(4), stejarul (5)
(1) (2) (3) (4) (5)

Renașterea a permis apariția ripostelor ș ințifice la cunoș nțe-
le bazate până atunci exclusiv pe empirism. Înflorirea universităţilor,
a grădinilor botanice, a noilor descoperiri geografice şi a progresului
continuu în domeniul botanicii, chimiei şi tehnologiei au permis în
secolele ulterioare o verificare experimentală majoră, cu stabilirea
unor reguli şi metode riguroase de clasificare, recoltare, utilizare şi
conservare a plantelor medicinale, luând naştere astfel fitoterapia
modernă.
157
158
Anexa 3
Un studiu NASA vorbește despre câteva plante în ghiveci
care nu trebuie să lipsească din locuința nimănui, putând fi o adevă-
rată “armă” împotriva poluării:
1. Iedera este de departe cea mai recomandată plantă când
vine vorba de poluare. Se spune că ea poate absorbi 90% din benzen,
un solvent care se găsește frecvent în vopsea, cerneală, materiale
plas ce, cauciuc, detergenți și fum de țigară.
2. Cactusul absoarbe gazele nocive și generează oxigen pur.
De aceea se recomandă să-l pui lângă televizor, fiindcă absoarbe un-
dele electromagne ce. Față de celelalte plante, cactușii produc oxi-
gen noaptea și elimină monoxid de carbon ziua, așa că și dormitorul
e un loc bun pentru ei. *
3. Anthuriumul elimină amoniacul care se adună în încăperi,
mai ales în bucătării.
4. Dracena acționează împotriva compușilor organici vola li
(acetonă, etanol, benzen) eliminați de diferite spume folosite la fa-
bricarea mobilei și de picturi.
5. Crassula (arborele de jad) se spune că adună energiile ne-
ga ve din camere. Dacă ș i că eș o persoană agitată, nervoasă sau
eș supărat, pune o Crassula în cameră și sigur te vei liniș . *
6. Crizantemele sunt bune într-o cameră unde tocmai ai vop-
sit ceva, fiindcă absorb vaporii.
7. Palmierul Doamnei se potrivește de minune în bucătărie,
fiindcă absoarbe amoniacul prezent în produsele de curățat vasele.
8. Filodendronul degajă o can tate mare de vapori de apă și
umidifică as el camerele cu aer uscat. E bine ca planta să fie ținută
în încăperile în care se află sobe.
9. Voalul miresei (Chlorophytum) absoarbe în 24 ore până la
95% din monoxidul de carbon prezent în fumul de țigară. Nu este o
plantă pretențioasă.
10. Ficusul. Deși este cunoscut faptul că plantele purifică ae-
rul, puțini dintre noi ș u însă că ficusul are proprietatea de a elimina
159
formaldehida „ascunsă” în tapet, mobilă sau zugrăveală.
(1) (2)* (3) (4) (5) *
(6) (7) (8) (9) (10)
160
Anexa 4
Unele plante toxice sunt decora ve, cul vate în jurul caselor,
în apartamente și în sere. Exemple:
(1) (2) (3) (4) (5)

1. Tuia (Thuja orientalis), numit și “arborele vieții”, conține un
ulei eteric și produce intoxicații în general mortale.
2. Stejarul (Quercus robur). Consumarea lăstarilor neri, a
mugurilor și frunzelor provoacă tulburări diges ve și renale (boala
lemnului). Majoritatea intoxicațiilor se produc cu ghindă.
3. Castanul porcesc (Aesculus hippocastanum) este unul din
cei mai cunoscuți arbori ornamentali. Semințele, mai ales în stare
proaspătă, sunt capabile să intoxice atât animalele cât și omul, vic -
me făcând mai ales în rândul copiilor.
4. Iedera (Hedera helix) are toxice unele părți. În concentrație
mare produce tulburări gastrice și febră.
5. Laur (Prunus laurocerasus) are toxice frunzele și sâmburii.
Intoxicațiile produc dureri de burtă și senzații de vomă.
E interesant că unele plantele toxice sunt plante alimentare
sau furajere, iar altele medicinale.
(1) (2) (3) (4) (5)

1. Macul (Papaver somniferum) conține opium din care se
extrag morfina, codeina, papaverina. La om, opiumul în doze mici
determină, la început, o surescitare, apoi somn profund, presărat
cu vise.
2. Sunătoarea (Hypericum perforatum) e frecvent întâlnită în
fânețe, tufișuri. Acțiunea substanței principale (hipericină) se exte-
161
riorizează la nivelul pielii depigmentate printr-un proces inflamator
3. Cartoful (Solanum tuberosum). Tuberculii ținuți la soare,
încolțiți, rău conservați în pivnițe umede, își măresc can tatea de
solamină care este toxică. Toxicitatea vrejilor uscați se micșorează,
dar nu dispare.
4. Socul (Sambucus spp.) are toxice frunzele, vlăstarii și scoar-
ța. Intoxicațiile produc vomitări.
5. Rubarba (Rheum rhabarbarum) are frunze toxice. Intoxica-
ția produce crampe, tulburări renale.
În limba română sinonimul cuvântului “toxic” este cuvântul
“otravă” care derivă din verbul slavon “otravi ” și înseamnă “a amă-
rî”, “a produce mâhnire”.
Există plante care nu se “suportă” unele pe altele (nu acceptă
să stea în aceeași vază sau se luptă să cucerească un areal ocupat
accidental în comun). Din punct de vedere chimic, aceste fenomene
se bazează pe eliminarea și asimilarea unor substanțe.
Ipoteza noastră este aceea că există și un fenomen de respin-
gere datorat emisiilor de energii antagoniste. Cele mai cunoscute
„an pa i“ între plante:
1. Narcisele și Liliacul nu suportă Lalele.
2. Trandafirii nu se înțeleg cu Garoafele
162
3. Vița-de-vie respinge Varza
4. Măslinul și Nucul nu suportă Stejarul
Cele mai cunoscute „simpa i“ între plante:

1. Mesteacănul e bucuros să îi țină companie Pinului
2. Ridichea se înțelege bine cu Hreanul
163
164
Anexa 5
GEMODERIVATE Hofigal la monodoză – Index clinic [2]
Nr Denumire botanica
Denumire comuna Recomandari clinice Posologie
Partea utilizata
Demineralizari, anemie, decalcifieri, 1 doza a

ABIES PECTINATA carii, rahitism, osteoporoza, consolida- 1.0 ml,
1 Brad alb rea fracturilor, inflamatii ale plexurilor de 1-3
(muguri) limfatice, rinofaringite recidivante ale ori / zi
copiilor
ACER CAMPESTRE Arterioscleroza, litiaza biliara, coles- 1 doza a

2 Artar, jugastru taza, colecistite, dislipidemie, herpes 1.5 ml,
(muguri) zoster, nevralgie intercostala, hipergli- 1 data / zi
cemie, tulburari metabolice
AESCULUS Drenor al vaselor limfatice ale mem- 1 doza a

3 HIPPOCASTANUM brelor inferioare, tulburari ale circula- 1.5 ml,
Castan salbatic tiei limfatice si venoase, edeme limfati- de 1-3
(muguri) ce, varice, ulcere varicoase ori / zi
ALNUS GLUTINOSA Scleroza cerebrala, tulburari circulato- 1 doza a

4 Arin negru rii cerebrale si de memorie, stari infla- 1.5 ml,
(muguri) matorii ale mucoaselor, flebite parafle- de 2-3
bite, urticarie, hemocranie ori / zi
BETULA Decalcifiere, artroze, demineralizare, 1 doza a

5 PUBESCENS rinofaringite recidivante, rahitism, os- 1.5 ml,
Mesteacan pufos teoporoza de 1-2
(muguri) ori / zi
BETULA Drenor general, antiinflamator, reu- 1 doza a

6 VERRUCOSA matism, dismetabolism, osteoartroze, 1.5 ml,
Mesteacan alb carente minerale, decalcifiere, carii, de 2-3
(muguri) mastopatie, astenie a convalescentilor ori / zi
165
BUXUS Antiinflamator, antifibrinohialinozic, 1 doza a
7 SEMPERVIRENS aderente post-inflamatorii, artrite, icter, 1.5 ml,
Buxus colangite de 2-3
(mladite) ori / zi
CARPIUS BETULUS Bronsite acute si cronice, sinuzite, tra- 1 doza a

8 Carpen alb heite, rinite, trombocitopenie, antihe- 1.5 ml,
(muguri) moragic de 2-3
ori / zi
CORNUS Antiagregant trombocitar, tendinta is- 1 doza a

9 SANGUINEA chemica, arterita, scleroza coronariana, 1.5 ml,
Sanger hipertiroidism, reglare tiroidiana 1 data / zi
(muguri)
CORYLUS Insuficienta hepatica, hepatopatie cro- 1 doza a

10 AVELLANA nica, scleroza hepatica si bronho-pul- 1.5 ml,
Alun monara, emfizem, anemie de 2-3
(muguri) ori / zi
Insuficienta cardiaca usoara, aritmie, 1 doza a

CRATAEGUS extasistole, tahicardie, tulburari coro- 1.5 ml,
11 OXYACANTHA nariene: angine si precodialgii, hiper- 1 data / zi,
Paducel tensiune, anxietate si insomnie, cord se ajunge
(mladite) senil, tulburari de hipertiroidie, urmari la de 2-3
ale infarctelor ori / zi
FAGUS SYLVATICA Nefrite, nefroangioscleroza, hipo-ga- 1 doza a

12 Fag ma-globulinemie, drenor renal, obezi- 1.5 ml,
(muguri) tate, dismetabolism, alergie fibroscle- de 1-2
roza pulmonara, litiaza renala ori / zi
FRAXINUS Diuretic, guta, hipercolesterolemie, hi- 1 doza a

13 EXCELSIOR peruricemie, drenor biliar si renal, cole- 1.5 ml,
Frasin litiaza, diskinezie biliara de 1-2
(muguri) ori / zi
166
HORDEUM Antioxidant şi imunomodulator, drenor

VULGARE hepato-biliar, dischinezie biliară, atonie 1 doza a
14 Orz gastrică,intestinală, insuficienţă hepati- 1.5 ml,
(radicele) că, steatoză hepatică, tonic cardiac, in- de 2-3
flamatii ale căilor urinare ori / zi
Antiinfectios, imunostimulator, ac-

JUGLANS REGIA nee pustuloasa, dermatoze infectate, 1 doza a
15 Nuc impetigo si micoze, ulcere varicoase, 2.0 ml, de
(muguri) hiperglicemie, dizenterie, insuficienta 2 ori / zi
pancreatica
J U N I P E R U S Ciroza hepatica, icter, drenor hepato-

COMMUNIS biliar, ciroza alcoolica, diuretic depu- 1 doza a
16 Ienupar rativ, insuficienta hepatica conclamata, 1.5 ml, de
(mladite) nefroza lipoidica, nefrolitiaza calcica si 2-3 ori / zi
oxalica, cistite recidivante, insuficienta
renala
LIGUSTRUM Artritism, limfedem, celulita, stoma- 1 doza a

17 VULGARE tita, afte, bronsita cronica, diaree, ate- 1.5 ml, de
Lemn cainesc roscleroza dislipidemica 1-4 ori / zi
(mladite)
MORUS NIGRA 1 doza a

18 Dud negru Diabet zaharat, insuficienta pancreatica 1.5 ml, de
(muguri) 2-3 ori / zi
PINUS MONTANA Artroze, artroze vertebrale, reumatism 1 doza a

19 Pin montan degenerativ, consolidarea fracturilor, 1.5 ml, de
(muguri) osteoporoza 3 ori / zi
POPULUS NIGRA Insuficienta arteriala a membrelor infe- 1 doza a

20 Plop negru rioare (claudicatie intermitenta), arteri- 1.5 ml, de
(muguri) ta, poliartrita, traheo-bronsita, furuncul 3 ori / zi
antracoid, infectii ale caii urinare
167
PRUNUS SPINOSA Anorexie, debilitatea psiho-fizica, con- 1 doza a
21 Porumbar valescenta, intarzieri ae cresterii, defi- 1.5 ml, de
(muguri) cit imunitar, staza metabolica 1-3 ori / zi
QUERCUS Stimulator poliendocrin, astenie, hipo- 1 doza a

22 PEDUNCULATA suprarenalism, hipotensiune, rahitism, 1.5 ml, de
Stejar senescenta precoce 1-2 ori / zi
(muguri)
Alergie, astm alergic, oculo-rinita aler- 1 doza a

RIBES NIGRUM gica, artroze, artrite, anti-inflamator 2.0 ml,
23 Coacaz negru general, urticarie, sindroame febrile de 2-3
(muguri) gripale, hiposuprarenalism, mononu- ori / zi
cleoza
Astm alergic, cefalee vasomotorie, 1 doza a

ROSA CANINA hemicranie, rino-faringite, amigdalite, 1.5 ml,
24 Maces rinite si otite recidivante ale copiilor, de 1-2
(mladite) imunostimulator, herpes, eczema, ar- ori / zi
troze, sinovita
ROSMARINUS Colecistite cronice, diskinezie biliara, 1 doza a

25 OFFICINALIS insuficienta hepatica incipienta, tulbu- 1.5 ml,
Rozmarin rari de menorie si de circulatie perife- de 1-2
(mladite) rica ori / zi
RUBUS Artroze senile, osteoporoza dureroasa, 1 doza a

26 FRUCTICOSUS reumatism degenerativ cronic, hiper- 1.5 ml,
Mur tensiune, hiperglicemie, fibrom de 2-3
(mladite) ori / zi
Hiperfoliculinism, dismenoree, tulbu- 1 doza a

RUBUS IDAEUS rari premenstruale (tensiune mamara, 1.5 ml,
27 Zmeur dismenoree). Inflamatii ale organelor de 2-3
(mladite) genitale feminine, metrite, ovar poli- ori / zi
chistic, mastopatie, dispareunie
168
SALIX ALBA Amenoree, dismenoree, eretism sexual, 1 doza a

28 Salcie alba hipoestrogenie, sterilitate, isterie, nim- 1.5 ml,
(amenti) fomanie, priapism, anxietate de 3 ori / zi
SALIX ALBA 1 doza a

29 Salcie alba Insomnie, nevroze, isterie, anxietate, 1.5 ml,
(muguri) eretism genital, anemie de 1-3
ori / zi
SALIX ALBA Artroza generalizata si a micilor arti- 1 doza a

30 Salcie alba culatii, reumatism articular, poliartrita, 1.5 ml,
(scoarta de trunchi) nevralgii reumatice, fibromialgie, hi- 1 data / zi
perhidroza, hiperpirexie
SECALE CEREALE 1 doza a

31 Secara Hepatopatii acute si cronice, hepatite 1.5 ml,
(radicele) virale, icter, psoriazis de 2-3
ori / zi
SYRINGA Angina pectorala, insuficienta corona- 1 doza a

32 VULGARIS riana, coronaro-dilatator, miocardio- 1.5 ml,
Liliac angioscleroza de 2-3
(muguri) ori / zi
TAMARIX Anemie, trombocitopenie, splenome- 1 doza a

33 RAMOSISSIMA galie, limfocitoze, leucopenie, mono- 1.5 ml,
Catina rosie nucleoza, stimulator hematopoetic de 2-3
(mladite) ori / zi
THUYA ORIENTALIS Epistaxis, hematemeza, melena, he- 1 doza a

34 Tuia, Arborele vietii maturie, hemoragie uterina functiona- 1.0 ml,
(mladite) la, bronsita cronica, alopecie, calvitie, de 1-3
veruci ori / zi
THUYA ORIENTALIS Insomnie, neurastenie, palpitatii, inte- 1 doza a

35 Tuia, Arborele vietii paturi 1.0 ml ,
(seminte) de 1-3
ori / zi
169
TILIA TOMENTOSA Tulburari cardiace de stres, insomnie, 1 doza a
36 Tei argintiu nevroze, hipertensiune, colita spastica, 1.5 ml,
(muguri) sedativ, antispastic de 2-3
ori / zi
ULMUS Acnee juvenila, eczeme si dermatoze 1 doza a

37 CAMPESTRIS umede 1.5 ml,
Ulm de campie 1 data / zi
(muguri)
VACCINIUM Enterite, colibaciloze intestinale si 1 doza a

38 MYRTILLUS vezicale, cistite, disbioze intestinale, 1.5 ml,
Afin negru retinopatie, hemeralopie, nictalopie, de 2-3
(mladite) diminuarea acuitatii vizuale ori / zi
Artrite ale micilor articulatii, artrite

VITIS VINIFERA deformante, artroze, leucocitoze, lim- 1 doza a
39 Vita de vie focitoza, angine recidivante, sindroame 1.5 ml, de
(muguri) hiper-gama, neoformatii cutanate, defi- 2-3 ori / zi
cienta imunitara
ZEA MAYS 1 doza a

40 Porumb Insuficienta coronariana, sindrom post- 1.5 ml,
(radicele) infarct, miocardio-angioscleroza de 3-4
ori / zi
170
BIBLIOGRAFIE
1. Akimov A.E.; Shipov G.I., Loginov A.V., Lomonosov M.N., Pugach A.F.
(1996). “Torsion fields of Earth and Universe”. Earth and Universe 6: 9–17.
2. Alberts B, et al. (2002). Organogenesis and the Pa erning of Appendages.
in: Molecular Biology of the Cell (4th ed.). Garland. ISBN 0-8153-3218-1.
3. Anonymous [John Maddox] (1988). “When to believe the unbelievable”.
Nature 333 (6176): 787
4. Aus n, J. (2000) Zen and the Brain. MIT Press. Cambridge, MA (2000)
5. Bagrov, V. G.; Bukhbinder, I. L.; Shapiro, I. L. Possible experimental
manifesta ons of the torsion field Soviet Physics Journal, Volume 35, Issue 3,
pp.208-213
6. Ball P. (8 August 2007). “Here lies one whose name is writ in water”.
Nature. doi:10.1038/news070806-6
7. Beal, J.B. Biosystems Liquid Crystals and Poten al Effects of Natural and
Ar ficial Electromagne c fields (EMFs).
8. Becker, R. (1990) Cross Currents: The Perils of Electropollu on, the Promise of
Electromedicine. Tarcher/Putnam, New York, NY (1990)
9. Becker, R. and Selden G. (1985) The Body Electric: Electromagne sm
and the Founda on of Life. Morrow, New York, NY 1985
10. Bekenstein J.D., Informa on in the Holographic Universe, Scien c
American (2003)
11. Bekenstein J.D., Of Gravity, Black Holes and Informa on, Di Renzo, editore
12. Bekenstein J.D., Universal upper bound on the entropy-to-energy ra o
for bounded systems, Phys. Rev. D 23, No.2 p.287-298 (1981)
13. Belgiorno F.et al., Hawking Radia on from Ultrashort Laser Pulse
Filaments, Phys. Rev. Le . 105 (2010)
14. Beloussov, LV (1997). “Life of Alexander G. Gurwitsch and his relevant
contribu on to the theory of morphogene c fields”. Interna onal Journal of
Developmental Biology 41 (6): 771–779., with comment by SF Gilbert and JM Op z.
15. Benford, M.S. “Spin Doctors”: A New Paradigm Theorizing the Mechanism of
Bioenergy Healing. Journal of Theore cs, Vol. 1 (2) June-July 1999.
16. Benor, D. (2001) Spiritual Healing: Scien fic Valida on of a Healing
Revolu on. Vision Publica ons, Southfield MI 2001
17. Benor, D. (2002) Spiritual Healing: Scien fic Valida on of a Healing
Revolu on. Professional Supplement. Vision Publica ons, Southfield MI 2002
18. Benveniste J.; Aissa, J., Guillonnet. “The molecular signal is not func onal
in the absence of “informed water””. Medical Hypotheses 54 (A163 (abstr).
19. Benveniste J.; Thomas Y, Schiff M, Belkadi L, Jurgens P, Kahhak L (2000).
“Ac va on of human neutrophils by electronically transmi ed phorbol-myristate
acetate”. FASEB Journal 13 (1): 33–39.
20. Bindel E, „Mis ca Numerelor”, Ed. Herald, 2008, ISBN 978-973-111-053-0
21. Bolker, JA (2000). “Modularity in Development and Why It Ma ers
to Evo-Devo”. American Zoologist 40 (5): 770–776. DOI:10.1668/0003-
1569(2000)040[0770:MIDAWI]2.0.CO;2.
171
22. Brian Josephson, Molecule memories, New Scien st le ers, 1 November
1997
23. Cathie B.L., „Inves ga i in paranormal: reteaua energe ca a pamantului”,
Ed. Vidia, 2011, ISBN 978-6060-92724-4-2
24. Chang J.J. and Popp F.A. (1998) Biological Organiza on: A possible
mechanism based on the coherence of “biophotons” In Biophotons (Chang & al.
eds.) Kluwer 1998
25. Chen K. and He B. (2002) Preliminary Studies of the Effect of Qigong Therapy on
Cancer. JNLRMI Vol 1, Nr. 1 January 2002.
26. Chen,W., Kokubo H., Nakamura H., Tanaka M., Haraguchi S., Zhang T.,
Kokado T., Yamamoto M., Kawano K and Soma T (2001) Skin temperature chages
of receiver›s hand in remote ac on experiment. Journal of ISLIS 19(1) March 2001
27. Chien C.H., Tsuei J.J., Lee S.C., Huang Y.C., Wei Y.H. (1991) Effect of Emi ed
Bioenergy on Biochemical Func ons of Cells. Am J Chin Med 1991, 19(3-4): 285-92
28. Chwirot B.W.-a Luminescence as a Source of Informa on on a State of a Living
System. Interna onal Ins tute of Biophysics.
29. Chwirot, B.W. -b Ultraweak Luminescence as a source of infor-
ma on in biological systems. Interna onal Ins tute of Biophysics
30. Chwirot, B.W. Do We Always Need to Know Molecular Origin of Light Emi edby
Living Systems? In Biophotons (Chang & al. eds.) Kluwer 1998
31. Cohen, K. (1996) The way of Qigong. Interview by Russell E. DiCarlo,
excerpted from thebook “Towards a New World View: Conversa ons at the Leading
Edge with Russell E. DiCarlo”, Epic Publishing, 1996
32. Cowan ML, Bruner BD, Huse N, et al. (2005). “Ultrafast memory loss and
energy redistribu on in the hydrogen bond network of liquid H2O”. Nature 434
(7030): 199–202.
33. Danielsson U., Entropic dark energy and sourced Friedmann equa ons,
arhiv:1003.0668 (2010)
34. Dayenas E; F. Beauvais, J. Amara , M. Oberbaum, B. Robinzon, A. Miadonna,
A. Tedeschit, B. Pomeranz, P. Fortner, P. Belon, J. Sainte-Laudy, B. Poitevin and J.
Benveniste (30 June 1988). “Human basophil degranula on triggered by very dilute
an serum against IgE” . Nature 333 (6176): 816–818.
35. de Rober s, EM; Morita, EA; Cho, KWY (1991). “Gradient fields and
homeobox genes”. Development 112 (3): 669–678. PMID 1682124.
36. Don N.S., McDonough B.E., Warren C.A. Signal Processing Analysis of
Forced Choice ESP Data: Evidence for Psi as a Wave of Correla on.
37. Dong P. and Raffill T.E. (1997) China’s Superpsychics. Marlowe & Co. New
York, NY 1997
38. Easson D.A., P.H.Frampton, G.F.Smoot, Entropic Accelera ng Universe,
arhiv:1002.4278 (2010)
39. Emoto M., „Forma Iubirii”, Ed. Adevar Divin, 2009, ISBN 978-973-88592-
5-8
40. Emoto M., „Viata secreta a apei”, Ed. Adevar Divin, ISBN 973-87595-4-4
41. Emoto M.,”Adevarata putere a apei”, Ed. Adevar Divin, 2008, ISBN 978-
973-88591-0-4
172
42. Fontaine J., „Medic de trei corpuri”, Ed. Lotus, 1999, ISBN 973-9095-08-9
43. Fontaine J., „Medicina Chakrelor”, Ed. Lotus, 1999, ISBN 973-9095-21-6
44. Fontaine J., „Medicina corpului energe c”, Ed. Lotus, 1994, ISBN 973-
9095-11-9
45. Francis Beauvais, Memory of water and blinding Homeopathy, 97(1):41-
42, January 2008.
46. G.t’Hoo , Dimensional Reduc on in Quantum Gravity, arhiv:grqc/9310026
(1993).
47. Gao, Q.(1998) Bigu and Weight Loss: Qi as a Food Source. 2nd World Congress
on Qigong. San Francisco 1998
48. Gariaev PP, Chudin VI, Komissarov GG, Berezin AA, Vasiliev AA. (1991) Ho-
lographic Associa ve Memory of Biological Systems. SPIE Vol. 1621 Op cal Memory
and Neural Networks
49. Gariaev, PP, Ter shny, GG and Leonova, KA (2001) Why are we s ll not able to
successfully treat cancer and HIV?
50. Germine, M. (1998) Experimental Evidence for Collapse of the Wavefunc-
on in the Whole Human Brain.
51. Ghyka M., “Le nombre d’or. Rites et rythmes pythagoriciens dans le
développement de la civilisa on occidentale. Tome 1 - Les Rythmes. Tome 2 - Les
Rites”, Gallimard 1931.
52. Ghyka M., „Esthé que des Propor ons dans la nature et dans les arts”,
Paris, Gallimard, 1927.
53. Gilbert SF (2003). Developmental biology (7th ed.). Sunderland, Mass:
Sinauer Associates. pp. 65–6. ISBN 0-87893-258-5.
54. Green EG, Parks PA, Guyer PM, Fahrion SL, Coyne L. Anomalous Electrosta c
Phenomena in Excep onal Subjects. ISSSEEM Journal 2 (3) 1991
55. Greene B., „Universul elegant”, Ed. Humanitas, 2011, ISBN 978-973-50-
3195-4
56. Guenon R., „ Simboluri ale S intei sacre”, Ed. Humanitas, 1997, ISBN 973-
28-0749-0
57. Hawking S., Black hole explosions?, Nature 248, p.30.31 (1974)
58. Ho, M.-W. (1993) The Rainbow and the Worm: the Physics of Organisms. World
Scien fic Publishing Co., Singapore 1993
59. Ho, M.-W. (1996) The Biology of Free Will. Journal of Consciousness Studies 3,
231-244, 1996
60. Ho, M.-W. (1997) Quantum Coherence and Conscious Experience. Kyber-
netes 26, 265-276, 1997
61. Ho, M.-W. (1998) Organism and Psyche in a Par cipatory Universe. The
Evolu onary Outrider: The Impact of the Human Agent on Evolu on, Essays in Honour
of Ervin Laszlo (D. Loye, ed.) pp.49-65, Praeger, 1998
62. Ho, M.-W. (1999) Coherent Energy, Liquid Crystallinity and Acupuncture.
Presented to the Bri sh Acupuncture Society, 2 October 1999
63. Ho, M.-W., Popp, F.-A. (1989) Gaia and the Evolu on of Coherence. Presented
at the 3rd Camelford Conference on the Implica ons of the Gaia Thesis: Symbiosis,
Coopera vity and Coherence. November 1989
173
64. Houck, J. Researching Remote Viewing and Psychokinesis.
65. Huang G, Shen X. and Zhou Z (1988). Experimental Study of Fas ng with Qigong
Exercises. 1st World Conf Acad Exch Med Qigong; Beijing, China 1988
66. Hyland, G.J. (1998) Quantum Coherence and the Understanding of Life.
In Biophotons, J.J. Chang & al. (eds.) Kluwer Academic Publishers, Netherlands 1998
67. Jacobson T., Thermodynamics of Space me: The Einstein Equa on of
State, arhiv:gr-qc/9504004v2 (1995).
68. Jaynes E.T., Informa on Theory and Sta s cal Mechanics, Phys.
Rev.106:620 (1957).
69. Kawano, K. (1998-1) Characteriza on of the EEG in Qigong and Hypnosis.
Journal of ISLIS 16(2) September 1998
70. Kawano, K. (1998-2) EEG changes with progression of Qigong prac ce. Journal
of ISLIS 16(1) March 1998
71. Kawano, K., Shi, J.M. and Duan, L.Y. (1996) The frequency change in alpha waves
and the appearance of theta waves during qigong and medita on. Journal of
ISLIS 14(1) September 1996
72. Kawano, K., Yamada, T., Hirasawa, M., Kokubo, H. and Yamamoto, M (1999)
Physiological changes during Qigong training. Journal of ISLIS 17(1) March 1999
73. Kawano, K., Yamamoto, M., Kokubo, H., Hirasawa, M., Sakaida, H.
(1998) Annual changes in EEG on Qigong trainees. Journal of ISLIS 16(2) September
1998
74. Kido M and Sato T. (2001) Measurements of Biophysical and Mental Effects
due to Remote Qi Healing. ISLIS Journal Vol. 19 Nr. 1, March 2001
75. Koelman J., It from bit - how to get rid of Dark Energy, (extensive blog
ar cle) (2010)
76. Kokubo, H., Yamamoto, M., Hirasawa, M., Kawano, K., Kokado, T., Taniguchi, J.
and Fukuda, N. (2000) Analysis of electrodermal ac vity (EDA) in a remote
percep on task using electromagne c shield cage. Journal of ISLIS 18(1)
March 2000
77. Kra makher Y.”Two experiments with rota ng magne c field”. Eur. J.
Phys. 22: 477–482 (2001)
78. Krippner S. and George L. (1986) Psi States as Related to Altered States of
Consciousness. In Handbook of States of Consciousness (Wolman B.B. &
Ullman M. eds.) Van Nostrand Reinhold Co. New York, NY 1986
79. LaBerge, S. (1990) Lucid Dreaming: Psychophysiological Studies of
Consciousness during REM Sleep. In Bootzen, R.R., Kihlstrom, J.F. &
Schacter, D.L.(Eds.) Sleep and Cogni on. Washington, DC. American
Psychological Associa on
80. Li, S, Meng, G, Sun, MY, Cui, Y, Yan, S and Yan X An experimental study on
ultra-long distance (2,000 km) effects of the external Qi of Qigong on the
molecular structure of ma er. Nature Journal (Chinese) Vol 11, 1988
81. Lian Sidorov , 2003, „Control systems, transduc on arrays and psi
healing: an experimental basis for human poten al science
82. Lin, Z. and Chen, K. Brief analysis of the exploratory studies of external qi in
China: an analy c review. Working manuscript, 2001
174
83. Machi, Y., Liu, C., Tohei, K., Ishizaki, T., Hamaoka, T. and Kodato, S. (2001) The
physiological study of Ki in Ki Aikido. Journal of ISLIS 19(1) March 2001
84. Maldacena J.M., Large N Limit of Superconformal Field Theories and
Supergravity, Adv.Theor.Math.Phys.2. p.231-252 (1998)
85. McGee, C and Chow, EPY Qigong: miracle healing from China. Medipress,
Coeur d’Alene, ID 1994
86. McMoneagle, Joseph (1997). Mind Trek: exploring consciousness, me and
space through remote viewing. Hampton Roads Publishing, Charlo esville, VA 1997
87. McMoneagle, Joseph (2000). Remote Viewing Secrets: A
Handbook. Hampton Roads Publishing, Charlo esville, VA 2000
88. McTaggart L., „ Experimentul inten e”, Ed. Adevar Divin, 2009, ISBN 978-
606-8080-17-8
89. McTaggart L., „Campul”, Ed. Adevar Divin, 2009, ISBN 978-606-8080-01-7
90. Melle; Rubio.; Fulle “Structure and dynamics of magnetorheological
fluids in rota ng magne c fields”. Phys. Rev. E 61: 4111–4117(2000)
91. Merriam-Webster, Vigin llion, (2011)
92. Mielnik, Bogdan “An electron trapped in a rota ng magne c field”.
Journal of Mathema cal Physics 30 (2): 537–549 (1989)
93. Munkhammar J.D., Den holograska gravita onen, Allt om vetenskap
5 (2010). (Popular swedish ar cle on holographic gravity theories and Verlinde’s
approach)
94. Nakamura, H., Kokubo, H., Parkhomtchouk, D., Chen, W., Tanaka, M., Zhang, T.,
Kokado, T., Yamamoto, M. and Fukuda, N. (2000) Biophoton and temperature
changes of human hand during Qigong. Journal of ISLIS 18(2) September 2000
95. Narby J., „Le serpent cosmique: l’ADN et les origines du savoir”, Ed. Georg
Geneve, 1995, ISBN 2-8257-0495-4
96. Oschman, J.L. The Electromagne c Environment: Implica ons for Bodywork.
Part I: Environmental Energies. Journal of Bodywork and Movement Therapies
4 (1) 56-67 January 2000
97. Padmanabhan T., Gravita onal Entropy Of Sta c Space-Times And
Microscopic Density Of States, Class. Quant. Grav. 21:4485-4494, arhiv:grqc/0308070
(2004).
98. Papus, „Kabbala – tradi a secreta a occidentului”, Ed. Herald, 2007, ISBN
978-973-7970-93-0
99. Papus, „S inta Numerelor”, Ed. Herald, 2011, ISBN 978-973-111-253-0
100. Pitkanen, M. (2002a) TGD-inspired Theory of Consciousness and
Biosystems as Macroscopic Quantum Systems. JNLRMI Vol. 1, Nr. 1 January 2002
101. Pitkanen, M. (2002b) TGD-inspired Theory of Consciousness. JNLRMI
Vol. 1, Nr. 1 January 2002
102. Pitkanen, M. (2002c) Biosystems as Macroscopic Quantum Systems. JNLRMI
Vol. 1, Nr. 1 January 2002
103. Pitkanen, M.-d TGD-inspired theory of consciousness with applica ons
to biosystems.
104. Popp F.A. and Yan Y. Delayed Luminescence of Biological Systems in Terms
of Coherent States. Interna onal Ins tute of Biophysics.
175
105. Popp F.A., Chang J.J. (1998) The Physical Background and the Informa onal
Character of Biophoton Emission. In Biophotons, J.J. Chang & al. (eds.) Kluwer
Academic Publishers, Netherlands 1998
106. Popp F.A., Chang J.J. Photon Sucking and the Basis of Biological Organiza on.
Interna onal Ins tute of Biophysics.
107. Popp, F.A. (1986) On the Coherence of Ultraweak Photon Emission from
Living Tissues. From “Disequilibrium and Self-Organisa on”. C.W. Kilmister (ed.)
1986 Reidel
108. Popp, F.A.(1999) About the Coherence of Biophotons. Published in:
Macroscopic Quantum Coherence, Proceedings of an Interna onal Conference on
the Boston University, edited by Boston University and MIT, World Scien fic 1999.
109. Popp, FA - a Some Features of Biophotons and their Interpreta on
in Terms of Coherent States. Interna onal Ins tute of Biophysics.
110. Radin, DI (1991) Beyond Belief: Exploring Interac ons among Mind, Body
and Environment. ISSSEEM Journal Vol 2 Nr. 3 1991
111. Rao, Nannapaneni N. Elements of engineering electromagne cs (4th
ed.). Pren ce Hall. ISBN 0-13-948746-8 (1994)
112. Reif F, Fundamentals of Sta s cal and Thermal Physics, McGraw-Hill
(1965).
113. Renger G. (1998) Photophysical Reac ons in Cells. In Biophotons (Chang
& al. eds) Kluwer Academic Publishers, Netherlands 1998
114. Rivlin R. and Gravelle K. (1984) Deciphering the Senses: the Expanding
World of Human Percep on. Simon and Schuster, New York, NY 1984
115. Rubik, B. (1993) Natural Light from Organisms Noe c Sciences Review
#26 Summer 1993
116. Sancier, K. An -Aging Benefits of Qigong. Journal of ISLIS 14 (1) 1996.
117. Savva, S. Alterna ve Biophysics: Inves ng in the Study of the
Biofield. MISAHA Issue 24-27, February 2000
118. Shannon C.E., The Mathemacital Theory of Communica on, Univ. Illinois
Press (1949).
119. Sidorov, L. (2001) On the Possible Mechanism of Intent in Paranormal
Phenomena. Journal of Theore cs, July 2001 JNLRMI 1 (1) January 2002
120. Sidorov, L. (2002) The Imprin ng and Transmission of Mentally-
Directed Bioinforma on. JNLRMI 1(1) January 2002
121. Staicov N., „Universul viu – primele acorduri ale jocului cu margele de
s cla”, Ed. Herald, 2009, ISBN 978-973-111-097-4
122. Stewart Ian, „Numerele Naturii”, Ed. Humanitas, 2006, ISBN 978-973-
50-2620-2
123. Susskind L, The World as a Hologram, arhiv:hep-th/9409089 (1994).
124. Swann, I (1999) Awareness and Percep on vs. Status of Individual
Reali es.
125. Swann, I. (1996) Remote Viewing and Signal-to-Noise Ra o.
126. Swann, I. (1996) Sensory Transducers.
127. Swann, I. (1997) Toward Ac va ng the Superpowers of the
Human Biomind: Informa on, Informa on Theory and Informa on Transfer.
176
128. Swann, I. (1997) Toward Ac va ng the Superpowers of the Human Bio-

mind: The Nature of Percep on.
129. Swann, I. (1997) Trending Away from the Parapsychology Paradigm
toward a New Paradigm of Superpower Performance.
130. Swann,I.(1996) Mental Informa on Processing Grids and Meaning Trans-
ducers.
131. Talbot M., „Universul holografic”, Ed. Cartea Daath, 2004
132. Tanaka, M., Nakamura, H., Kokubo, H., Chen, W., Zhang, T., Soma, T.
and Yamamoto, M (2001) Measurements of hand temperature and physiology
during Qi-emission imaging. Journal of ISLIS, 19(1) March 2001
133. Terasawa, K., Karasaki, K. and Watanabe, H. (1997) The physiological changes
in human bodies affected by power without direct touch. Journal of ISLIS, 15(2)
September 1997
134. Terenzini, C. “Those in Bigu State Don’t Do Hungry”, Centre Daily Times.
135. Thalmann, Julia K. Evolu on of Coronal Magne c Fields. uni-edi on.
ISBN 978-3-942171-41-0 (2010)
136. Tribus M., E.C. McIrvine, Energy and informa on, Scien c American,
223, p.178-184 (1971).
137. Verlinde E.,On The Origin of The Laws of Newton, arhiv:1001.0785
(2010).
138. Vilenskaya L., May E.C. Anomalous Mental Phenomena Research in Russia
and the Former Soviet Union: A Follow-Up. Subtle Energies, Vol. 4 Nr. 3, pp. 231
139. Weinberg S., „Visul unei teorii finale”, Ed. Humanitas, 2008, ISBN 978-
973-50-2248-8
140. Wheeler J.A., Informa on, physics, quantum: The search for links, in W.
Zurek (ed.) Complexity, Entropy and the Physics of Informa on, Addison-Wesley
(1990).
141. Williams, J. (2001) Discussions on Remote Viewing. HRVG Newsle er
142. Yamamoto, M., Hirasawa, M., Kawano, K., Kokubo, H., Kokado, T., Hirata, T.,
Yasuda, N., Furukawa, A. and Fukuda, N. (1996-b) An experiment on remote
ac on against man in sensory -shielding condi on (part II). Journal of ISLIS
14(2) September 1996
143. Yamamoto, M., Hirasawa, M., Kawano, Yasuda, N. and Furukawa,
A. (1996-a) An experiment on remote ac on against man in sensory -shielding
condi on. Journal of ISLIS 14(1) March 1996
144. Yan X., Lu Z. (1988) Measurement of the Effects of External Qi on the
Polariza on Plane of a Linearly Polarized Laser Beam. Nature Journal (Chinese).
Vol. 11,
pp 563-566, 1988
145. Yan X., Zheng C., Zhou G., Lu Z. (1988) Observa on of the Effect of External Qi of
Qigong on the Ultraviolet Absorp on of Nuclei Acids. Nature Journal (Chinese).
Vol. 11, pp 647-649, 1988
146. Zhang, T., Hirasawa, M., Yamamoto, M. and Kawano, K (2000) REM sleep-like
response hypothesis on the neurophysiological changes due to sustained a en on
in Qigong. Journal of ISLIS 18(1) March 2000
177
147. Zhang, T., Yamamoto, M., Hirasawa, M., Kokado, T., Kokubo, H. Kawano, K.
and Kasuga, T. (1999) Analysis of the EEG alpha wave change in qigong state
from the viewpoint of a en on theory. Journal of ISLIS 17(2) September 1999
178
CUPRINS
În loc de introducere........................................ pag. 5

Introducere în conceptul cuan c..................... pag. 7
Capitolul 1.
Mulțimea cu un singur element ............................ pag. 9
Capitolul 2
„De la număr la mulțime”...................................... pag. 13
Capitolul 3
Geometria sacră într-o abordare modernă ........... pag . 25
Dr. Iorgu-Dragoș Matei
Capitolul 4
Câmpurile de torsiune ........................................... pag. 41
Capitolul 5
Câmpurile morfogene ce ..................................... pag. 53
Capitolul 6
Biofotonica ............................................................ pag. 62
Capitolul 7
Funcțiile apei în sistemele biologice ...................... pag 69
Capitolul 8
Holograma în biologie ............................................ pag. 81
Capitolul 9
Interferograma în sistemele de integrare
psiho-neuro-endocrină ......................................... pag. 95
Capitolul 10
Interferograma embrionară .................................. pag. 103
179
Capitolul 11
Alte argumente ..................................................... pag. 113
Capitolul 12
Principii și tehnici de medicină vibrațională ......... pag. 125
Capitolul 13
Fitoterapie ............................................................ pag. 143
Biolog Gabriela Vlăsceanu
Anexa 1 ................................................................ pag. 153
Anexa 2 ................................................................ pag. 155
Anexa 3 ................................................................ pag. 159
Anexa 4 ................................................................ pag. 161
Anexa 5 ................................................................ pag. 165
Bibliografie ........................................................... pag. 171
180

Introd in Medicina Vibrationala - T.Trandafir, M.Gheorghiu

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Introd in Medicina Vibrationala - T.Trandafir, M.Gheorghiu

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Introducere

Editura DAO PSI

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

Editura DAO PSI

Ceea ce urmează este un joc intelectual care va încerca să

INTRODUCERE ÎN CONCEPTUL CUANTIC

La nivelul cel mai profund al materiei, lumea și relațiile sale

mediu, ce conectează puncte din spațiu prin intermediul unor forțe

Conceptul de mulțime cu un singur element aparține, mai

dispus în structuri spațiale, lineare, respec v paralelipipedice sau

dintre ele are proprietăți fizico-chimice inedite și funcții energe ce,

radiații diverse, fiecare organ de simț fiind un receptor de unde

Am fost obișnui prin educație să privim numerele ca mijloc

de funingine, devin dintr-o data “un altceva”, o mulțime unitară, în

grade Celsius, căldura absorbită este egală. Excepție fac intervalele

(macrocosmos și microcosmos), care definea omul. Numărul este o

În geometrie, sunt cinci forme solide regulate: cubul (hexae-

Cristalele naturale sunt solide platonice cu suprafețe plane,

Același mod de organizare poate fi ex ns asupra întregului

octombrie 2003, o echipă de cosmologi și matema cieni francezi,

În tabelul lui Mendeleev, regăsim aceeași legitate,

răm, funcție de viteza luminii, sau a secundei, sunt funcții de simple

zile. Numărul sincronizează corpul uman cu valoarea armonică din

David Hudson a făcut câteva experimente surprinzătoare cu

„Geometria” înseamnă „măsură a pământului”. În Egiptul

Iar legea nu este altceva decât ordine logica, necesară și universală,

număr, dar nu le putem reduce niciodată la o can tate. În geome-

icosaedrul (hedra înseamnă față ) și reprezintă expresia volumetrică

Mai există o proprietate asociată acestor corpuri, numită

Figura 1 Figura 2 Figura 3

Figura 4 Figura 5 Figura6

Forma de tetraedru este adoptată de foarte multe cristale,

Figura 7 Figura 8 Figura 9

Acest studiu a dovedit că este permisă mărirea gradului de

Figura 10 Figura 11 Figura 12

Dacă an cii considerau pătratul ca forma ce reprezintă lu-

Figura 13 Figura 14 Figura 15

Figura 16 Figura 17 Figura 18

Figura 19 Figura 20 Figura 21

Reprezintă corpul descris de Platon ca având :

Clusterii de atomi, uniți

Figura 23 Figura 24 Figura 25

(24 nucleotide), care interacţionează puternic cu 60 de subunităţi

Cuplul cub- octaedru : Tetraedrul este dual cu sine însuși.

Relații între Solidele Platonice :

Poliedrele regulate în natură

ren (C60) este noua membră alotropă a familiei carbonului, alături de

O întrebare importantă și care apare în mintea multor per-

culeg date ce vor fi prelucrate analogic și digital, apoi interpretate

Pe parcursul ul melor trei sute de ani, ș ința a cunos-

Pe de altă parte, în termenii fizicii cuan ce, spinul este o

PROPRIETĂȚILE CÂMPURILOR DE TORSIUNE

poate fi de dreapta și de stânga.

6. Obiectul staționar care “spinează” creează un câmp de

intervalul căreia intensitatea câmpului de torsiune rămâne aproape

siderat o stare, pentru descrierea căreia a fost necesară introduce-

În vidul fizic, fitonii sunt distribuiţi difuz, dar au tendinţa de

dovezi pentru a situa domeniul de frecvență a gravitației între 1020

IV. Vidul fizic are proprietatea de a genera perechi virtuale

la nivel cuantic de către Zeilinger).

inerția. Fizica clasică nu numai că nu cunoaște ce este inerția, dar

Morfogeneza, modalitatea prin care ia naștere un organism

le nu sunt materiale, sunt non-locale, au scop în sine și prezintă un