TIPURILE ŞI FORMELE DE TURISM

Noţiunea de tip de activitate turistică, înseamnă reprezentarea esenţializată a unui lucru, fenomen, proces,
menit să definească prin expresia sa o însuşire sau un ansamblu de însuşiri cu caracteristici dominante, iar în sens
restrains indiviualizat, tipul de practică turistică apare ca un exemplu reprezentativ al fenomenului turistic, printr-o
expresie sau formă de prezentare. Pe baza tipizarii se ajunge la tipologie, ceea ce inseamna diferentieri in planul unei
structuri cu scopul de a studia analitic, dar mai ales sintetic.
Tipul de activitate turistică ne ajută să diferenţiem structural organizarea internă a acestui fenomen socio-
economic şi să înţelegem apariţia şi dezvoltarea acestui fenomen în concordanţa cu dezvoltarea societăţii întru-un
anumit timp, pe un teritoriu concret.
Tipurile de turism au la bază un anumit suport criterial: scop, destinaţie, durată, dinamică, iar în esenţa sa, un
mod de productie cu un tip de economie, o practică turistica, un habitat, o comunitate umană cu specifitatea sa, sub
aspect motivaţional, dar pot fi şi alte criterii în schemele de tipizare.
Forma de turism după natura sa de manifestare marchează caracteristicile tipului de turism şi nu conţinutul
său. Astfel, în literatura de specialitate se disting mai multe criterii. Criteriul principal find actul motivational Bernecker
(1962) considera ca tipurile de turism reflecta deosebirile ce apar in esenta interna a turismului deosebiri
determinante de motivatii. Swizewski C. si Oancea D., (1977) disting trei categorii mari de tipuri de turism:
-structural (montan, sportiv, cultural, comercial);
-dinamic (drumetie, de circulatie, de tranzit);
-stationar (cu sejur scurt, mediu, lung).
Dupa libertatea de alegere al locului de destinatie turismul poate fi divizat an doua tipuri:
-conditionat (medical, sportiv);
-voluntar cand alegerea locului de destinatie este pur subectiv.
Turismul in calitate de manifestare umana (psihofiziologic, financiar si dorinte) Ion Mac, (1992) il tipizeaza in
felul urmator:
-Turism de “timp liber” ce cuprinde:
1. turismul de recreere (primblari, drumetii, excursii vacante);
2. turismul de recreere si ingrijirea sanatatii (de recreere, de tratament medical, medical, balnear);
3. turism de vizitare (cultural, social, familial, religios);
4.turism de distante mici;
-Turism de tranzit (tranzit voluntar si conditionat);
-Turism cultural (manifestari folclorice, festivaluri);
-Turism sportiv (concursuri sportive, olimpiade etc.);
-Turism profesional (stiintific, cultural, tehnic, afaceri etc.)
Mihaela Dinu (1996) tipurile de turism le clasifica:
-Turismul de recreere si agrement ;
-Turismul balnear curativ ;
-Turism cultural ;
-Turismul educational ;
-Turism complex (polivalent) ;
-Turismul pentru cumparaturi (comercial).

Tipurile de turism
1.TURISM DE AER LIBER
Turismul de recreere si agrement. Scopul practicarii este satisfacerea nevoilor psihofiziologice a populatiei in
general, dar indeosebi il practica persoanele antrenate in munci solicitante, cu mare consum de energie psihica, sau
locuind in habitate stresante (urban).
Acest tip de turism antreneaza un numar mare de persoane din statele dezvoltate-urbanizate, populatia
urbana, participand toate tipurile de varsta, dar mai ales copii si maturii.
Recreerea si agrementul are un caracter sezonier de iarna (montan) si de vara (heliomarin). Predominand
durata scurta (week-end) sau medie. Distantele in practicile turistice depind de potentialul financiar a turistului in
parte. Iar dupa tipul de resurse turistice valorifica calitatile peisajelor naturale. In context a eficientei economice a
ofertantului este tipul cel mai profitabil, daca infrastructura satisface cerintele recreative a tipului de turist antrenat in
procesul recreativ in conformitate de potentialul financiar si dorintele personale.
Turismul recreativ si agrement dupa ponderea participantilor se lanseaza in circuitul in turistic in etapa
turismului de masa devenind, o moda, o traditie la nivel individual si familial indeasebi la populatia urbana cu un
potential superior si mediu financiar.

Turismul balneo-curativ (de ingrijire a sanatatii). Se considera cel mai vechi tip de practica turistica ce isi are
origini din timpurile antice. Efectele tamaduitoare ale apelor minerale, termale, ale namolului sapropelic si curei
heliomarine in refacerea organizmului se adresa populatiei in varste, care si in prezent apartine populatiei de peste
60 de ani. Specificul acestui tip turistic spre deosebire de cel recreativ-agrement este:
 -numarul mai redus de participanti;
-numarul mai mare de persoane coditionate spre acest domeniu din motive de sanatate, sau prevenirea unor
maladii;
-durata actului recreativ este dictata de natura afectiunii si eficacitatea actului curativ, in multe cazuri
prezentadu-se ca factor limitativ;
-distanta la care se practica depinde de natura afectiunii si de pozitia geografica in raport cu domiciliul, fiind
factori indepedenti de vointa turistului;
-eficienta economica a turismului curativ depinde de potentialul natural existent si de dotarile necesare in
desfasurarea activitatilor de refacere (saune, bai de namol si diverse proceduri medicale). Acest tip de turism este cel
mai scump si conditionat de necesitatea refacerii sanatatii a turistului ce depinde de profilul fondului turistic si nu in
ultimul rand de calitatea infrastructurii existente.

Turismul cultural (de vizitare). Numit turism de vizitare deoarece la propriu prezinta o vizita a unui obiectiv sau
o grupa de obiective, cu efect de recreere si cunoastere. Fiind practicat in cea mai mare parte de populatie urbana cu
un anumita pregatire intelectuala, dea aceea si este un turism aparut mai recent, corespunzand in evolutia sa cu
curba ponderei populatiei cu studii superioare si medii. Populatia cu o pregatire mai redusa intelectuala referandu-ne
la populatia rurala ce are un caracter de shoping urban.
Spre deosebire de cele doua tipuri de turism tratate anterior turismul de vizitare (cultural) se caracterizeaza
printr-o participare mai redusa. In afara de ponderea persoanelor cu cultura generala si dorinta de a-si largi orizontul
cu cunostinte noi, un factor important ce a favorizat dezvoltarea acestui tip de turism este nu numai fondul turistic
antropic cu potential cultural, dar si dezvoltarea parcului de masini inclusiv a autoturismelor ca mijloc de transport.
Turismul de vizitare (cultural) predomina in mediul urban unde concentrarea obiectivelor este mai mare. In
general durata este mai redusa comparativ cu tipurile descrise anterior. Se practica mai mult in perioada concediilor
si vacantelor de vara si iarna. Practicandu-se la sfarsitul saptamanii si mai des are un caracter itinerant.
Distanta locurilor vizitate depinde de timpul liber a turistului, de potentialul financiar a solicitantului si nu in
ultimului rand de insusirele atractive al obiectivelor turistice.
Eficienta economica a turismului cultural este cea mai redusa dintre toate tipurile analizate anterior.
Fenomenul se explica prin caracterul sau de transit si se apeleaza la infrastructura turistica in cazuri de exceptie. In
acelasi timp ingrijirea si conservarea obiectivelor turistice culturale sunt costisitoare.

Turismul polivalent (complex) reuzulta prin asocierea pe acelasi teritoriu a celorlalte tipuri. In practicarea
turismului. Acest tip de turism, in cadrul pachetului de servicii turistice dispune de o paleta ma larga de oferte. In
acelasi timp si eficienta economica creste in practica turistica. Diversitatea ofertei turistice implica un numar mai mare
de turisti si de toate varstele. In special acest tip de turism se practica in perioada concediilor-vacantelor. In acelasi
timp acest tip de turism necesita o infrastructura diversificata adapta la tipul de turism determinant practicat in
teritoriu. In general tipul de turismul polivalent creaza un turism echilibrat (mixt), taxonomic teritorial se delimiteaza
sub forma de complexe, zone, regiuni turistice cu un anumit flux touristic, diversificat social, varsta etc. Se practica cu
predilectie in perioada concediilor si vacantelor. Cea mai reprezentativa forma de turism mixt este cel estival din
zonele temperate, axat pe recreere si agrement (montal, de litoral). Inbina valente economice a unui fond complex cu
o rentabilitate majora.
In cadrul turismului polvalent este inclus si turismul profesional practicat ocazional si intermitent de catre de
catre o categorie de persoane antrenate in activitatii economice sau sociale (oameni de afaceri, oameni de stiinta,
sportivi, studenti) in alte locuri decat cele de resedinta.
In categoria turismului polvalent se incadreaza turismul alternativ ca: turismul rural ce este raspandit indeosebi
in statele dezvoltate economic in regiunile cu potential turistic natural si antropic, unde satele in evolutia economica
au recapatat functii tertiare cu profil turistic.
Agroturismul cuprinde o paleta mai larga a serviciilor turistice rurale, unde un obiectiv determinant prezinta
potentialul agrar cu servicii autohtone gastronomie si alte oferte cu caracter cultural educatv ce deriva din practicile
agricole.

Tipurile de agroturism se stabilesc pe criteriul motivaţiei, în corelare cu locul de destinaţie, deoarece turistul se
orientează condiţionat spre acele locuri unde obiectivul deplasării poate fi realizat, prin urmare destinaţia poate fi un
anumit habitat rural cu dotări specifice şi cu anumite produse gastronomice. Astfel poate fi creat în viziunea
economică a operatorului turistic, un pachet de servicii cu caracter agroturistic.
În general, potenţialul agroturistic exprimă factorii genetici, astfel putem defini mai multe tipuri de agroturism:
gastronomic, vanătoresc-sportiv, cultural-educativ, de tranzit, ştiinţific, ecologic, care se poate exprima sub diverse
forme: agrement şi recreere, curativ, cultural, iar după locaţie se manifestă şi se realizează în ferme, gospodării
ţărăneşti sau se poate realiza într-un anumit tip de habitat rural.
In conformitate cu funcţionalitatea teritorială a factoriilor genetici, ne permitem clasificarea agroturismului în trei
grupe mari:
-economico-istoric sau determinant;
-etno-cultural sau derivat;
 -complex-turistic.
În realitate, conform funcţionării factorilor genetici ai agroturismului criterial, analizând grupele de tipuri
analizate anterior, conform criteriilor motivaţionale şi dinamico-teritoriale, putem defini o mulţime de subtipuri de
agroturism:
a) economico-istoric, la bază fiind criteriul gradului dezvoltării economice, definindu-se în urmatoarele subtipuri:
-agroturism avansat, prezintă o agricultură multifunţională (productivistă), predominând formele de agrement şi
recreere;
-agroturism de tranziţie, specific statelor industriale şi foste socialiste;
-agroturism itinerant, specific statelor slab dezvoltate.
Agroturismul, după modul şi randamentul producţiei agricole poate fi clasificat:
-agroturism agro-industrial intensiv;
-agroturism multifuncţional intensiv şi extensiv;
-agroturism itinerant extensiv.
Agroturismul, după tipurile de agricultură: vegetal (legumicol, viticol, pomicol etc), animalier (pastoral, piscicol,
cinegetic etc.)
b) Social, la bază fiind criteriul organizării sociale a societăţii, care uneori se manifestă sub diverse modalităţi:
etnică, religioasă etc.

Tipuri după produsele agricole, sau agroturism gastronomic, care se diferenţiază în doua grupe mari: animalier
şi vegetal. Poate avea un caracter de practicare:
-permanentă (cum ar fi consumul cărnii şi brânzeturilor, băuturilor etc);
-periodic sau sezonier (activitaţi turistice sub formă de vânătoare şi pescuit, culesul fructelor, cositul fânului
etc.)
Tipuri de turism gastronomic:
-băuturi (vin, tării);
-produse culinare animaliere: lactate, brânzeturi, afumături din carne şi peşte;
-produse în stare natural vegetală: struguri, caise, cireşe, pere, portocale etc.
Tipuri de agroturism după modul de producţie cu caracter derivat:
-mulsul oilor, prepararea lactatelor;
-prelucrarea strugurilor sau mustuirea şi prepararea diverselor băuturi;
-prelucrarea peilor, diverselor tipuri de artizanat, ţesut, tăbăcitul pieilor sau cânepii etc;
-prelucrarea lemnului şi lutului, cositul fâneţelor, echitaţie etc. Aceste tipuri au mai mult un caracter de
curiozitate, dar care, poate fi şi ştiinţific.

Tipuri de agroturism după potenţialul derivat provin din acele produse sau activităţi agricole propriu-zise, după
modul lor de prelucrare zonală sau regională, care exprimă diverse practici agricole, dar pot avea şi un caracter
cultural- istoric sub forma tradiţională de bucătării, obiceiuri etc:
-culinare: bucătării (moldovenească, oltenească etc);
-tradiţii, obiceuri, festivaluri: bine cunoscutele sărbători rurale sub numele de hramul satului, festivalul
plăcintelor etc.
Tot în categoria tipurilor şi formelor de produse agroturistice derivate constituite milenar (după origine
provenind din mediul activităţilor prepoderent agrare) sunt: portul, jocul, şi arhitectura rurală. Analiza acestor tipuri de
agroturism necesită un studiu complex. Unitatea taxonomică de studiu adecvat ar fi ţinutul, ţara, satul şi în final
gospodăria ţăranului, care de multe ori nu dă o importanţa primordială la acele subiecte, fenomene, cu toate că sunt
unice şi prezintă un interes deosebit pentru valorificarea agroturisică.

Tipuri de agroturism complex, unde suportul beneficiului agroturistic este potenţialul agroturistic secundar
(potenţialul turistic natural şi antropic), cunoscut în literatura de specialitate sub formele de turism:
-turismul cultural prin practicarea lui se datorează, existenţei monumentelor istorice, caselor memoriale,
muzeelor ş.a., sau prin desfăşurarea unor sărbători sau datini tradiţionale (pelerinaje religioase, practici legate de
calendarul agricol evenimente sociale din viaţa comunităţii (hramuri, nedei, nunţi etc.). Implică diverse pături sociale şi
de vârstă şi constă în vizitarea siturilor rurale.
O pondere mai mare de participare în valorificarea acestei forme de turism se remarcă la populaţia tânără, în
special la elevi şi studenţi, sub forma turismului şcolar, de învăţare sau de descoperire. Din păcate, deşi este cea mai
frecventă formă de turism rural, infrastructura turistică precară a habitatului rural şi absenţa unor oferte turistice
adecvate fac ca acest tip de turism să fie aproape exclus din peisaj, impactul economic
asupra deţinătorilor patrimoniului turistic rural fiind practic insignifiant.
-turismul de agrement se practică sub formă neorganizată şi constă în petrecerea parţială sau integrală a
concediului individual sau cu familia, într-un spaţiu de cazare (casă, cameră mobilată) existent în mediul rural sau
fermă, obţinut prin diverse modalităţi: moştenire familială, închiriere pe durate de timp variabile, cazare la prieteni sau
rude etc. În linii generale, îmbină caracteristicile turismului pentru natură, cu cele ale turismului de sănătate. Turistul
este tentat să observe natura, să o cunoască şi chiar să se integreze în ea prin diferite activităţi: observarea păsărilor,
identificarea speciilor de plante, culesul plantelor medicinale, fructelor de pădure, ciupercilor, plimbări etc. Turistul
putând beneficia de căldura şi atenţia acordată de comunitatea locală cu sprijinul căreia obţine facilităţile necesare
adoptării (chiar şi temporare) şi unei alimentaţii naturale, neindustrializate (lapte, brânzeturi, băuturi tradiţionale,
diverse produse agricole şi preparate tradiţionale, aplicarea unor terapii sau remedii homeopatice tradiţionale,
înţelegerea tradiţiilor şi mentalităţilor specifice locului respectiv ş.a.).
Turismul curativ este favorizat de existenţa unor condiţii climatice favorabile (absenţa poluării, predominarea
calmului atmosferic, aero-ionizarea negativă), prezenţa izvoarelor de ape minerale cu proprietăţi terapeutice, apelor
termale, salinelor ş.a., asociate eventual cu posibilităţile de aplicare a remediilor consacrate în "medicina populară"
(fitoterapie, apiterapie, hidroterapie ş.a.). Existenţa disponibilităţilor de acest fel pot conduce la elaborarea unor oferte
turistice care pot rivaliza cu cele din staţiunile balneare şi climaterice consacrate.
-turismul sportiv. Mediul rural poate constitui un spaţiu important pentru susţinerea activităţilor sportive de
proximitate: cicloturism, pescuit sportiv, alpinism, sporturi nautice, speleoturism, sporturi de iarnă, orientare turistică
ş.a. În anumite situaţii, turismul sportiv capătă trăsături de turism de aventură, atunci când obiectivul îl constituie
practicarea unor activităţi desemnate în limbajul de specialitate prin sintagma "sport extrem" (precum escaladele
alpine, schiul acrobatic, zbor fără motor ş.a.).
Practicarea unora dintre aceste sporturi necesită o anumită politică managerială a produsului turistic (sporturile
nautice, cicloturismul, echitaţia), dar în schimb pot atrage turiştii printr-o amenajare tehnică minimă, dublată, desigur,
de favorabilitatea mediului natural şi mai ales de calitatea primirii (sporturile de iarnă, pescuitul sportiv, alpinismul,
orientarea turistică, speleoturismul ş.a.).
-turismul religios poate avea un impact deosebit în dezvoltarea turismului rural prin conturarea unor destinaţii
certe. În acest sens sunt bine cunoscute efectele benefice exercitate de pelerinajele religioase de amploare.

Formele de turism
Formele de turism decurg din modalitatile de practicare a tipurilor de turism mentionate mai sus. Spre
deosebire de tipurile de turism, formele reprezinta modul (sau felul) in care se desfasoara fenomenul turistic. Ca
urmare, formele de turism exprima proprietatile acestuia si nu esenta lui. Deaceia formele de turism au un spectru
mult mai larg decat tipurile de turism.
Criteriile ce inlesnesc stabilirea formelor de turism sunt: zona de provinenta a turistilor, numarul de participanti,
modul de organizare a turistilor, durata sejurului, caracterul temporal de manifestare, mijloacele de transport folosite,
varsta turistilor, caracterul social al turismului, specificul zonei de destinatie, distanta parcursa, mediul geografic de
desfasurare etc. Mai pot fi utilizate criteriile: cauzale, sezonalitatea , directile fluxului turistic, tipurile de institutii
turistice in zona turistica:

Forme de turism
-Turism intern ;
-Turism international ;
-Turism de distanta
-Turism de durata
-Turism dupa transport ;
-Turism dupa varsta ;
-Turism dupa modurile de organizare (organizat, semiorganizat, neorganizat) ;
-Turism dupa modul de desfasurare (continuu, sezonier, de circumstanta) ;
-Turismul dupa scopul vizitei (de vacanta, deinteres comun, de afaceri) ;
-Turismul dupa numurul participarii (grup, individual, in masa).

Formele de turism dupa provinenta turistilor:

a) Turism intern (autohton) este practicat de populatia unei tari prin desfasurari cu destinatie turistica de la locul
de sejur, aflat in cadrul statului. Acesa forma de turism predomina la statele moderne, la care ponderea turistilor
interni variaza intre 90% si 50% (SUA 90%, Marea Britanie 85%, Franta 80%, Olanda 50%) in tara noastra ponderea
turismului intern se ridica la 70% din totalul traficului turistic. Ponderea valentei economice este mai mare decat a
turismului international. Turismul intern economic valorifica pottentialul turistic prin intermediul bazei tehnico-materiale,
cand turismul international lipseste sau este diminuat, sau in perioada anului cand fluxul international descreste in
intensitate iarna la mare sau vara la munte. Prin faptul ca organizeaza si directioneaza patrimoniul turistic existent a
tarii respective, prezinta importanta culturala, cultivand patriotismul in urma contactelor nemijlocite cu peisajele si
oamenii acestora.
Notiunea de turism local in literatura de specialitate este o forma ce cuprinde turismul desfasurat la nivelul
patrimoniului unei unitati admnistrative (comuna, judet etc.)
 In context social activitatile turistice creaza locuri de munca, bunastare, invers asigura recreerea si
inbunatatirea sanatatii oamenilor.
b) Turismul international (extern)
In definirea turismului se ia in considerare resedinta permanenta a turistului si nu cetatenia si destinatia tarii.
Motivatiile care stau la baza turismului international sunt multiple: cunoasterea de locuri noi, solicitarea unor
zone, cu preturi mai scazute. Eexistenta unor obiective deosebite, prezinta o tendinta de ridicare a prestigului social,
pot fi si necesitati de ordin cultural, sportiv, profesional etc.
Dupa fluxul turistic se clasifica in functie de directie: receptiv (de primire) si emitatar (de trimitere).
Turismul international in context economic aduce valuta in tara de destinatie, in general si consumul de servicii
turistice este mai consistent prin participarea turistilor straini, tot odata amplifica si caracterul social al turismului.

Dupa numarul de participanti.

a) Sub raport numeric se contureaza turismul individual unde participa persoane izolate, familii, sau grupuri
mici, folosind mijloace proprii de transport sau cau comune. Turistul se ocupa singur de toate procesele necesare
calatoriei (deplasare, cazare, sejur), in oarecare masura costul este mai mic. De regula acestui turism ii revine o
gama mai larga de riscuri.
b) Turismul in grup antreneaza un numar mai mare de turisti bineficiind de inlesniri financiare, de obtinerea
vizelor turistice, iar pentru agentii turistici asigura un flux continuu, ceea ce duce la cresterea gradului de ocupare a
bazei de cazare. In acelas timp turistii sunt scutiti de-o serie de preucupari organizatorice. Acasta forma de turism in
oarecare masura se suprapune cu turismul organizat. In realitate acasta forma de turism ghideaza turismul, dar nu
antreneaza suficient turistul in actiunea de cunoastere.

Formele de turism dupa distanta parcursa. Distanta ca factor al diiferentierii formelor de turism impune trei
forme de turism:
-de distanta mica;
-de distanta mare;
-de distanta foarte mare.
Factorul distanta isi perde progresiv din importanta sa datorita perfectionarii mijloacelor si cailor de transport,
ce consta in cresterea vitezei de deplasare, reducand timpul, dar determina diferentieri de pret a pachetului de
servicii turistice.
-Turismul de distanta mica se limiteaza la deplasari scurte, cu o durata de cateva ore pana la un week-end si
prin numarul de participanti si intensitatea fluxului turistic ocupa primul loc in formele enumarate mai sus.
In general turismul de distanta mica are o destinatie recreativa dar poate avea si alte trasaturi: curativ, cultural-
ducativ, shoping etc. Acasta forma de turism este sensibila indeosebi la factorii climatici, vremea frumoasa fiind o
conditie esentiala in desfasurarea lui. Unde participa toate grupele de varsta, dar predomina intelectualii, studentii,
elevii etc.
Infrastructura ce deserveste turismul de scurta durata este compusa dintr-o retea de cai de acces, unitati
deservire rapida (restuarante, baruri, bufete).
-Turismul de distanta mare presupune deplasari de durata medie si lunga, fie in interiorul sau exteriorul tarii,
antrenand un numar mare de turisti. Forma respectiva corespunde cu concedii si vacante, cu o intesitate majora a
fluxului turistic indeosebi vara, creand mari suprasolicitari ainfrastructurii turistice.
-Turismul de distanta foarte mare este caracteristic pentru tarile cu intinderi mari ca (SUA, Federatia Rusa,
Canada, China, Australia) si participantii la actul turistic provin din state dezvoltate economc, din cauza costului
ridicat a ofertei turistice. Din categoria mijloacelor de transport predomina avionul.

Formele de turism dupa gradul de organizare

Criteriul organizatoric creaza premize de planificare si organizarea calatoriei si a sejurului individual sau
acasta sarcina le revine anumitor organe specializate in turism. Stabilind preventiv scopul deplasarii, itinerariul si
locul de destinatie, perioada si durata deplasarii, precum si serviciile care vor fi prestate turistilor.
Dupa gradul de organizare se clasifica in:
-Turism neorganizat este acea forma de turism in care planificarea si organizarea calatoriei si sejurului ii revine
turistului, acesta se adreseaza direct unitatilor prestatoare de servicii in perioada efectuarii deplasarii. In cele mai
multe cazuri practicantii acestei forme de turism depind de anumite tipuri de venituri mai putin prevazute in bugetul
familiar. Turistii neorganizati, creaza probleme organizatorilor de turism prin solicitarea bazelor de cazare.
-Turismul organizat este o forma de organizare moderna, ce cuprinde grupuri de turisti sau turisti individuali ce
apeleaza la serviciile unor agentii specializate. Creaza multiple avantaje atat practicantilor cat si organizatorilor:
-ofera comoditate si siguranta turistilor in organizarea calatoriei;
-ofera o eficienta in organizare si planificare a ofertantilor, care la randul sau prin anumite modalitati
organizatorice isi permit organizarea eficienta a procesului turistic pe perioade mai indelugate, atenuand perioadele
suprasolicitate.
Acasta forma este preferata de turistii cu venituri mici si medii iar pachetul de servicii cumparat impune un
anumit program dinainte stabilit.
 Turismul semiorganizat este o forma intermidiara ce cuprinde elemente specifice celor doua forme descrise
anterior. Turistii utilizeza cazarea si uneori masa in unitati specializate, iar programul il organizeaza individual. Acasta
forma atrage diverse categorii de turisti dar o prefera tinerii (studenti) cu venituri financiare mai reduse.

Forme de turism dupa durata calatoriei si modul de desfasurare. Organizarea calatoriei depinde de criteriul
sezonal de timpul liber (concediu, vacanta) si de marimea veniturilor etc., astfel se disting formele: de durata scurta,
medie si lunga.
Turismul de durata scurta si de circumstanta (1-3 zile) se practica la sfarsitul saptamanii in general cunoscut
sub notiunea de week-end. Este specific turistilor din zonele urbane ce se indreapta in zonele priurbane, punandu-se
accent pe latura recreativa (de litoral sau montan). Dar poate fi conditionat si de diverse manifestari culturale,
religioase, sportive antrenand un numar mare de participanti (festivaluri, sarbatori religioase, olimpiade etc.).
Turismul de durata medie cu caracter incontinuu. Acasta forma de turism este reprezentat de turismul periodic
si de turismul de circumstanta:
-turismul periodic este depedent de potentialul turistic existent in teritoriu ce releva doua forme de turism:
turismul de iarna (montan) si turismul de vara (de litoral). Turismul montan de mare altitudine detine un dublu sezon
turistic, in timpul verii are un caracter de recreere, iar iarna pentru practicarea sporturilor specifice acestui sezon.
Turismul de lunga durata ce poate fi permanent dupa desfasurare si dupa fondul turistic este continuu sau
permanent. Fiind caracteristic oraselor mari ce detin un anumit potential antropic, si statiunilor balneare. Iar
practicantii consumului turistic, se incadreaza in grupele de populatie ce beneficiaza de perioade lungi de vacante
(studenti, elevi), liber profesionisti, pensionari.

Forme de turism cu scopul vizitei, dupa intesitatea circulatiei turistice este un turism de afaceri, comercial de
marcketing si este una din cele mai complexe forme de turism.
Distingem urmatoarele forme:
-Turism de vacanta, pe langa obiectivele turistice principale (mare, munte) propuse, intervin si obiective
secundare, ca „vizite” culturale etc.
-Turismul de interes comun, cuprinde persoanele cu scop comun pe motive religioase, de sanatate, sportive,
educationale.
-Turismulde afaceri include persoane ce participa la conferinte, simpozioane, targuri, expozitii s.a. Turismul de
afaceri este considerat un turism de reaxare.

Formele de turism dupa transportul utilizat

Formele de turism dupa gradul de dezvoltare economica sau cauzal

Turismul dupa parcurile tematice:

-urban;
-rural;
-agroturism;
-ecoturism

Formele şi tipirile de flux turistic (natural şi antropic)

Evoluţia societăţii umane a creat premise favorabile în conjugarea factorilor economici, psiho-sociali şi
demografici, creând un flux ascendent al circulaţiei turistice din cadrul localităţilor. Între state, se generează un flux
turistic local şi regional pe domenii, dezvoltându-se anumite forme de turism. Mincu R.(2005) le clasifică în funcţie de
următoarele criterii:
a) După motivele călătoriei:
- recreere şi vacanţă (odihnă);
-vizite la rude şi prieteni;
-tratament medical;
-religie, pelerinaj, alte motive
b) După gradul de mobilitate al turismului distingem:
-turismul de sejur lung, rezidenţial, mediu, scurt;
-turismul itinerant (de circulaţie);
-turismul de tranzit.
c) În funcţie de caracteristicile sociale şi economice ale cererii:
-turism particular;
-turism social;
-turism de masă.
d) După gradul de angajare al prestaţiilor turistice:
-turism organizat;
 -turism neorganizat;
-turism mixt.
e) După vârsta participanţilor:
-turism pentru preşcolari;
-turism pentru elevi;
-turism pentru tineret;
-turism pentru adulţi;
-turism pentru varsta a 3–a.
Aceste forme de turism nu trebuie privite izolat, ele se suprapun prin anumite
caracteristici comune.
După obiectivele cu potenţial turistic se împart în două grupe mari: antropic şi
natural.
Principalele atribuţii recreeative ale obiectivelor de provinienţă antropică au la origine următoarele însuşiri:
vechimea obiectivului, unicitatea, individulitatea, dimensiunea, funcţionalitatea (descrise anterior).
După funcţie pot fi structurate în două grupe de obiective şi anume:
-edificii şi elemente cu funcţiune turistică;
-activităţi antropice cu funcţie atractivă;
-construcţiile şi edificiile istorice;
-edificii economice cu funcţie turistică: tunele, canale, baraje, lacurile de acumulare şi apeducte;
-edificii cu funcţie turistică propiu zisă: parcuri de recreere, de agrement, cazinouri, fântâni;
-activităţi umane cu funcţie turistică: carnavaluri, târguri, expoziţii, pelerinaje religioase, competiţii sportive,
manifestări de sărbători
-resusele turistice de natură etnografică: ocupaţiile şi meşteşugurile, cultivarea pământului, creşterea
animalelor, exploatarea şi prelucrarea lemnului, pescuitul, olăritul şi obiceiurile ş.a.
Ansamblul condiţiilor naturale formează suportul material al tuturor activităţilor turistice, ce constituie însuşirile
care au valenţe estetice deosebite, în motivaţii care declanşează fluxuri turistice.
Principalele categorii de resurse care aparţin cadrului natural cu atractivităţile turistice şi provoacă fluxurile
turistice sunt: relieful (diversitatea fenomenelor, vârfurile şi crestele montane, abrupturile şi canioanele, văile abrupte,
şi munţii vulcanici, dune şi câmpuri de dune, vulcanii noroioşi, plaje, peşteri, depozite litologice). Hidrografia: (reţele
fluviale, lacurile, structuri glaciare, cascade, ape termale, izbucurile gheţarilor). Clima (precipitaţiile, vânturile,
nebulozitatea la bază fiind indicii climatici turistici pentru zonele de câmpie dealuri podişuri şi munţi, Cocean P. şi
Colab. 2005). Biodiversitatea, rolul turistic al vegetaţiei este conţinut în compoziţia asociaţiilor, prezenţa unor plante,
dimensiunile şi vârsta unor plante şi ritmul evoluţiei anuale, efectul de margine şi de insulă, elemente cu ordin spiritual
legate de vegetaţie.
Turismul cinegetic şi pescuitul sportiv, după modul de practicare, reprezintă un domeniu de recreere, dar în
acelaşi timp un sistem de reglare artificial a numărului de indivizi ai populaţiei de pe arealul respectiv. Activităţile
sportive, parcurile de agrement ş.a. sunt domenii de recreere.
În funcţie de motivaţie, structura fluxului turistic în practica turistică internaţională, şi mai recent în România,
cuprinde:
-turismul de afaceri: în lume, circa 20 % din totalul călătoriilor internaţionale şi aproape ¼ din totalul încasărilor
turistice provin din domenii diferite de la o ţără la alta în funcţie de dotarea turistică şi nivelul de dezvoltare
economică. Turismul de afaceri este unul dintre cele mai dinamice componente a activităţii turistice, care se împarte
în două grupe, după modul de realizare:
-turismul de afaceri intern: (seminarii, întâlniri ale conducerii firmei cu salariaţi, schimb de experienţă);
-turismul de afaceri extern: se realizează în afara întreprinderii, în instituţii specializate (universităţi, instituţii de
cercetare, centre de pregătire profesională). Poate fi desfăşurat în unităţi hoteliere adecvate sau într-un cadru pur
turistic sau rustic din mediul rural. Din punct de vedere al conţinutului, formele de turism de afaceri se structurează:
-turism general de afaceri (delegaţiile);
-târguri şi expoziţii;
-reuniuni, întruniri;
-călătorii stimulente.
Turismul cultural. Pentru ca o călătorie să fie inclusă în sfera turismului cultural trebuie să îndeplinească trei
condiţii:
-să fie determinată de dorinţa de cunoaştere, de cultivare;
-să se consume un produs turistic cu semnificaţie culturală (monument, operă de artă, spectacol, schimb de
idei);
-să presupună intervenţia unui mediator persoană, document scris, material audio-vizual care să pună în
valoare şi să realizeze produsul cultural.
Afirmarea şi dezvoltarea turismului cultural sunt stimulate de curiozitatea oamenilor, de creşterea nivelului de
instruire, de civilizaţie, în concordanţă cu specificul valorilor şi componentele patrimoniului cultural. Formele de turism
se concretizează în: vizitarea obiectivelor patrimoniului istoric, vestigii arheologice, istorice, monumente, castele,
edificii religiose, ansambluri urbane şi rurale, parcuri şi grădini ş.a.
 Fluxul turistic (circulaţia turistică) desemnează un număr de persoane care circulă între un bazin de cerere şi
unul de ofertă, formarea şi amploarea lui fiind condiţionată de caracteristicile celor două bazine (cererea şi oferta) şi
de factorii expuşi anterior, care modelează intensitatea şi structura circulaţiei la nivel local, regional şi mondial.
Corespunzător, turismul internaţional poate fi exprimat prin totalitatea fluxurilor ce iau naştere între ţările (zonele)
emiţătoare şi cele receptoare. Bazinele de cerere sunt de regulă ţările dezvoltate economic, ce oferă locuitorilor
posibilitatea efectuării unor călătorii internaţionale, care se mai numesc domenii de import, întrucât călătoriile
rezidenţilor presupun cheltuieli valutare. Bazinele de ofertă sunt reprezentate de zonele cu atracţii turistice deosebite.
Aceste fluxuri turistice se realizează pe piaţa concurenţială a importatorilor şi exportatorilor.
Cercetările întreprinse de Rodica Mincu (2005) scot în evidenţă cauzele formării fluxurilor turistice:
-oferta de vacanţe limitată a zonelor emiţătoare;
-inaccesibilitatea unor produse turistice, fie din cauza preţurilor ridicate, fie din alte motive;
-absenţa unor produse turistice (cura-heliomarină, bucătării şi produse de alimentaţie specifică sau un anumit
mediu etc.);
-cererea unor produse specifice (unicate).
Analizele efectuate de către Mincu R.(2005), asupra fluxurilor turistice internaţionale sub aspect spaţial, dintre
zonele de emisie şi cele de recepţie, scoate în evidenţă existenţa unor fluxuri turistice:
-interregionale (intercontinentale);
-intraregionale (intracontinentale, intrastatale, intrazonale) care din ponderea totală a fluxului turistic deţine
80%.
În calculele estimării fluxului turistic se apelează la modelele:
Modelul preferinţei relative;

Fluxul turistic privit în ansamblu, după motivele călătoriei şi potenţialul atractiv al factorilor genetici ai
agroturismului poate fi structurat în următoarele grupe:
-determinant, care este dependent de gradul de dezvoltare economică a regiunii (statul), ce depinde de
potenţialul financiar în invidual şi regional în consumul de produse turistice;
-derivat (antropic), care în esenţă determină turistic dezvoltarea societăţii în context istorico-economic;
-secundar (potenţialul natural) independent de potenţialul determinant-derivat, dar depedent de necesitatea
umană de-a cunoaşte, recreea, recupera etc.
În cercetarea fluxului turistic, se fac determinări, pentru fiecare destinaţie turistică pe mai mulţi ani, prluându-
se indicii turistici (preferinţele relative), iar cu ajutorul trend-lui se pot face previziuni ale orientării fluxurilor turistice.
Modelul cuantificării constă în diferenţierea de preţ şi distanţă (destinaţie) dintre emiţători şi receptori. Preţul
este un factor complex, fiind rezultatul mai multor variabile obiective şi subiective. Costul produsului turistic include
cheltuelile de transport (distanţa, preţul, viteza de deplasare, confortul etc.) şi calitatea ofertei turistice.
Modelul gravitaţional se bazează pe distanţa, capacitatea de cazare sau pe anumite componente ale
pachetului de servicii (produse oferite, ospitalitate, nivel de cultură, limba vorbită, acoperire telefonică etc.)
Fluxul de turişti dintre cele două regiuni, una emiţătoare şi alta receptoare, este direct proporţională cu
populaţia acestora şi invers proporţională cu distanţa dintre ele.

Econometric se pot calcula şi analiza anumite modele mai complexe ale dispersiei fluxurilor turistice, unde se
pot lua în calcul mai multe variabile ale obiectivelor, cu avantajele şi imperfecţiunile lor (decurgând din dificultatea
cuantificării unor factori, şi din imposibilitatea obţinerii unor informaţii detailate). Astfel de modele sunt utilizate pe
scară tot mai largă, pentru caracterizarea distribuţiei spaţiale a circulaţiei turistice, care la rândul lor pot fi utilizate
pentru argumentarea politicilor turistice.
Din punct de vedere spaţial, fluxurile turistice se pot diferenţia: după direcţii, distanţă, amploare, structură etc:
-fluxuri interregionale (Europa de Nord spre Europa Centrală);
-fluxuri regionale (din cadrul Europei Centrale);
-fluxuri naţionale, tipice pentru ţările cu un singur „produs turistic” (litoralul Mării Negre pentru România) etc.
Analiza în timp a fluxurilor turistice permite punerea în evidenţă a trei categorii de ritmuri de evoluţie. Acestea
se evidenţiază prin indicatorii: numărul de turişti sosiţi şi încasările provenite din turism:
-ritmuri pe termen lung (decenii) din care reiese evoluţia progresivă sau regresivă a indicatorilor;
-analiza pe termen scurt, care clarifică variaţiile intraanuale foarte mari dintre fluxul pozitv şi negativ.
Pentru România, după Mincu R.(2005), fluxurile interne şi internaţionale au înregistrat mari variaţii, cu o
tendinţă generală de scădere în anul 2000 (litoral, montan, balneo-recreativ), 1,23 milioane de turişti cu o durată
medie a sejurului de 7,3 zile faţă de anul 1995-1,8 milioane turişti. A scăzut numărul de angajaţi antrenaţi în
organizarea de activităţi de turism extern, de la 266 000 în anul 1998 la 190 000. Cea mai mare parte au vizitat ţări
ale Europei (93,3%): Ungaria 43%, Turcia 12,8%, Iugoslavia 7,1% si 6,7% ţări de pe alte continente. În acelaşi timp
au fost înregistrate 5,264 milioane sosiri: R.Moldova 1,436 milioane; Ungaria 1,203milioane; Turcia 0,253 milioane;
Bulgaria 0,363 milioane. Dintre sosiţii din ţările occidentale (0,834 mln): Germania 0,255 mln; Italia 0,189 mln.
 Fluxul turistic după habitatul urban în medie pe Terra este de 80% şi 20% în mediul rural. În România fluxul
turistic din mediul rural (turismul rural-agroturismul) în formele sale organizate, actualmente are o dimensiune redusă
în privinţa vizitatorilor străini, cât şi a celor români, sub 1% din totalul circulaţiei turistice.

Fluxul turistic urban se referă la petrecerea timpului liber în oraşe, pentru vizitarea rudelor, prietenilor,
spectacole, muzee, expoziţii şi efectuarea cumpărăturilor. Oraşele deţin elemente de valoare artistică de origine
antropică (arhitectură, evenimente, instituţii culturale etc.).
În privinţa motivelor de călătorie în spaţiul urban, pe primul loc se situează programe cu conţinut cultural 35-45
%, urmate de întâlniri cu familia circa 20 %, întâlniri cu prietenii 15 %, afaceri şi motive personale 10-15 %, la care se
mai adaugă şi vizitele cu caracter gastronomic şi diverse cumpărături.
Pentru statele din UE deplasările în oraşe concetrează 35 % din fluxul turistic. Din toate acestea,circa 80 % din
vizite în oraşe reprezintă turism urban pur şi 20 % este turism complementar-vizitarea aşezărilor urbane fiind asociată
altor forme de petrecere a vacanţei (turism litoral, montan etc.)
Mincu R.(2005), analizând structura motivaţională a călătoriilor urbane, susţine că 40% din totalul vizitelor
revine turismului cultural. Formele de turism se concentrează în:
-vizitarea obiectivelor patrimoniului istoric (vestigii arheologice, istorice, diverse monumente: castele, edificii
religioase, ansambluri urbane sub formă de parcuri de agrement grădini botanice, zoologice;
-vizitarea muzeelor: de arheologie, istorie, ştiinţe naturale, specializate sau tematici naţionale sau regionale,
grădini botanice sau zoo;
-participarea la spectacole de operă, balet, teatru, concerte, festivaluri de muzică,dans, film, folclor, sărbători
tradiţionale, expoziţii, târguri etc.;
-turism industrial şi tehnic-situat în opinia specialiştilor între cel cultural şi de afaceri, caracterizat prin vizitarea
unor obiective economico-industriale, construcţii specifice (baraje, viaducte, poduri, canale, turnuri etc.), ansambluri
arhitectonice (urbane moderne sau tradiţionale etc.)
Turismul cultural, prin natura şi motivele sale, şi prin locul de desfăşurare şi modul de organizare, se integrează
mai mult cu cel urban şi se interferează cu cel de agrement şi cel de afaceri. Produsul turistic cultural se constituie în
două grupe dinstincte:
-cultural (prin motive interne psihologice);
-infrastructura turistică: mijloace de transport, de primire, găzduire, alimentaţie.
Aceste forme de turism se materializează prin calitatea unităţilor de cazare, a alimentaţiei, numărul şi calitatea
mijloacelor de agreement şi fluxul turistic, în concordanţă cu mediul natural şi socio-cultural din zonele receptoare.

Fluxul turistic rural

În habitatul rural se practică diverse forme ale turismului alternativ, inclusiv agroturismul. În general, noţiunea
de turism rural are o expresie definită incomplet de către specialişti. Turismul alternativ reprezintă o formă de
petrecere a unei perioade de timp determinată în mediul rural, mijlocul de cazare fiind pensiunea (sau gospodăria
ţărănească, ferma agroturistică, precum şi alte locaţii (hanuri, hoteluri rustice, popasuri, ferma ecvestră, camping etc.)
În realitate, turismul rural este un mediu unde se practică şi agroturismul. Principiul economic este latura
fundamentală în delimitarea turismului rural de agroturism. Turismul rural presupune acelaşi habitat (gospodărie
ţărănească, pensiune, fermă, cabană, han etc.) dar principiul fundamental constă în consumul produselor agricole.
Este cunoscut faptul că turismul se poate practica nu numai în habitatul rural, dar şi în habitatul agro-rural. Mulţi
specialişti din domeniu confundă textura rurală cu habitatul rural, în toată complexitatea sa.
O aşezare cu o anumită populaţie (densitate, structură socială), cu un anumit mod de productie şi anumite
trăsături istorice (tradiţii şi obiceiuri) poate fi încadrată în pachetul de servicii turistice.
Vestigiile naturale şi antropice existente în mediul respectiv joacă rolul de surse de venit complementare,
creând un flux turistic cu caracter permanent sau periodic, motivând dezvoltarea turismului complex sau pe anumite
produse.