Sunteți pe pagina 1din 2

Ministerul Economiei

și Infrastructurii
al Republicii Moldova

La solicitarea publicației Ziarul de Gardă referitor la construcția „Arena Chișinău”, Ministerul


Economiei și Infrastructurii comunică următoarele.
Reieșind din prevederile Hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea obiectivelor și condițiilor
parteneriatului public-privat pentru proiectarea și construcția arenei polivalente de interes național
și cerințelor generale la selectarea partenerului privat, aprobată în ședința Guvernului din 13 aprilie
2018, contribuția partenerului privat este finanțarea, proiectarea, construcția, dotarea tehnică și
darea în exploatare a arenei polivalente – proiect la cheie.
Cele 200 de milioane de lei au fost planificate în calitate de aport al statului, împreună cu terenul
pentru construcții, în cadrul parteneriatului public-privat. Cu toate acestea, se vor depune eforturi
pentru minimizarea cheltuielilor financiare din partea partenerului public (statul).
Toate momentele tehnice legate de suma de 200 de milioane de lei și realocarea lor vor fi
comunicate de către Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, reieșind din competentele
instituției.
Considerăm că realizarea proiectului de construcție a arenei polivalente va avea doar beneficii
economice pentru Republica Moldova, inclusiv va asigura crearea locurilor de muncă pentru
cetățeni, care vor fi implicați atât la etapa de construcție, cât și administrare a arenei.
Pe lângă aspectele menționate, adițional, considerăm că proiectul va avea un impact semnificativ
pentru Republica Moldova, creând o serie de oportunități și avantaje, și anume:
• crearea unei zone de agrement contemporane și multifuncționale pentru cetățeni (copii, tineri și
adulți) și turiști la nivel municipal și național;
• crearea spațiilor moderne pentru evenimente sportive, concerte, expoziții, conferințe, ș.a.;
• dezvoltarea culturii sportului și a evenimentelor calitative în rândul populației;
• oportunitatea atragerii și organizării evenimentelor regionale și internaționale – Republica
Moldova va deveni un hub regional pentru evenimente complexe.

Serviciul informare și comunicare cu mass-media


Ministerul Economiei și Infrastructurii
al Republicii Moldova,
Piața Marii Adunări Naționale, 1
Tel: + 373 (022) 250-667
E-mail: presa@mec.gov.md
Site: www.mec.gov.md

S-ar putea să vă placă și