Bolile Sistemului Circulator

Flebita
Flebita este inflamarea unei vene, care afectează, în general,
membrele inferioare. Ea este expresia mâniei si frustrării datorate unei
diminuări a bucuriei de a trăi. Suntem înclinati să-i acuzăm pe ceilalti
de propriile noastre lipsuri si de situatia penibilă de blocaj emotiv si
energetic în care ne aflăm.
Pentru a trata flebita este necesara cresterea energiei din atriul drept.
In acest scop se va mentine palma dreapta in dreptul piciorului, la o
distanta de 10-20 de centimetri fata de acesta, iar palma stinga va fi
indreptata spre inima, la o distanta de 30-40 de centimetri fata de
corp.
Aceasta modalitate de mentinere a palmelor mai poate trata senzatia
de greutate ce apare in picioare dupa strabaterea unei distante mai
mari pe jos sau pentru cei care depun efort fizic intens. Se vor mentine
palmele in modalitatea descrisa timp de 3 minute, zilnic.
Hipertensiunea
La adulti, hipertensiunea este definitã drept o presiune sistolicã mai
mare sau egalã cu 140 mm Hg, ori o presiune diastolicã mai mare sau
egalã cu 90 mm Hg. Presiunea sanguinã are o distributie continuã in
rândul populatiei, fãrã o linie clarã de demarcatie intre normotensivi si
hipertensivi. Hipertensiunea este principala cauzã a afectiunilor
cardiace, care reprezintã factorul major de deces in lumea occidentalã.
Una din relatiile fundamentale ale fiziologiei circulatorii este
reprezentatã de faptul cã „presiunea sanguinã arterialã = fluxul
cardiac x rezistenta perifericã“. Dacã fluxul cardiac sau rezistenta
perifericã se ridicã, indiferent de cauzã, si presiunea sanguinã creste.
Existã mai multi factori siguri care contribuie la hipertensiune, dar nu
existã o cauzã singularã. Vârsta, modul de viatã, predispozitia
geneticã, toate joacã un rol important.
Hipertensiunea trebuie tratatã când se depisteazã pentru cã are valori
ridicate de 2-3 ori intr-o perioadã de 3-6 luni2. Când un pacient are o
afectiune de organ final (hipertrofie ventricularã stângã, insuficientã
renalã sau afectiuni cardiovasculare), tratamentul trebuie instituit mai
repede. De asemenea, in cazul unei hipertensiuni maligne (valoarea
diastolicã > 130 mmHg), tratamentul trebuie inceput imediat.
Antihipertensivele vor fi date intotdeauna impreunã cu alte
recomandãri, pentru a se reduce posibilitatea producerii altor
incidente vasculare. Printre acestea se numãrã: renuntarea la fumat,
scãderea in greutate, reducerea consumului de alcool, intensificarea
activitãtii fizice, reducerea aportului de sare in dietã.
Existã mai multe clase de medicamente disponibile. Acestea includ:
diureticele, beta-blocantii, inhibitorii enzimei de conversie a
angiotensinei-(IEC), blocantii canalului de calciu, antagonistii
angiotensinei II, medicamentele cu actiune la nivel central.
Varicele
În situatia în care venele nu mai asigura o circulatie corespunzatoare a
sângelui, se pot dilata, dând nastere la veritabile "lacuri" de sânge.
Când sunt situate superficial, aceste vene devin vizibile, dilatate si
produc adesea simptome caracteristice - oboseala, senzatia de
greutate sau durere în membrul respectiv. În cazurile severe, varicele
se pot rupe, sau pot da nastere la leziuni ulcerate, deschise, la
suprafata pielii. Localizarea cea mai frecventa a varicelor este la
nivelul membrelor inferioare, la gambe si coapse. Varicele pot aparea
atât la femei cât si la barbati la orice vârsta, însa cel mai frecvent
afecteaza femeile în perioada când au copii si mai târziu.
Antecedentele familiale de varice si înaintarea în vârsta cresc riscul de
aparitie a varicelor. Cauzele varicelor nu sunt complet întelese. În unele
cazuri, absenta sau slabirea valvelor venoase care previn scurgerea
retrograda a sângelui în sens gravitational pot duce la o proasta
circulatie venoasa. În alte cazuri este vorba de slabirea peretilor
venosi. Mai rar varicele sunt consecinta unor boli ca flebita sau a unor
anomalii congenitale ale venelor. Bolile venoase varicoase sunt în
general progresive si nu pot fi prevenite complet. Cu toate acestea, s-a
constatat ca purtarea ciorapului elastic, mentinerea unei greutati
corporale în limite normale si exercitiul fizic regulat pot fi benefice.
Ateroscleroza
Ateroscleroza reprezinta procesul patologic de obstructie (stenozare) a
lumenului arterial, din cauza depunerilor succesive de strate de lipide
plasmatice, cheaguri de sange, colesterol, acumulari de calcar etc.
Desi, in stare incipienta poate exista inca din stadiul intrauterin,
ateroscleroza debuteaza cu precadere in jurul varstei de 20-25 de ani,
se agraveaza progresiv pana la 50-60 de ani, dupa care incepe sa se
manifeste pregnant prin simptomele bolii coronariene.
Ateroscleroza este un proces lent si de lunga durata, de aceea a fost
obligatoriu asociata imbatranirii, varsta la care apar. Acum se
cunoaste ca ea apare dupa un numar de ani, depinzand de
agresivitatea factorilor de risc, moment care corespunde intamplator
batranetii. Cand se asociaza mai multi factori favorizanti ai
aterosclerozei, efectele lor nu se aduna, ci se multiplica.
BOLI ALE SISTEMULUI EXCRETOR AL OM

1. Litiaza Urinara

CAUZE: Tulburari de metabolism ale apei si al sarurilor minerale,

avitaminoza, hiperparatidorism, mecanismul de
cimentare a sarurilor precipitate pentru a forma un calcul (piatra) nu
este elucidat. Felul alimentatiei:

a) bogat in carene care va acidifia urina si favorizeaza precipitarea

acidului uric.
b) bogata in lapte si vegetale care va alcaliniza urina si va favoriza
precipitarea carbonatiilor si fosfatilor.
c) bogata in dulciuri si cartofi favorizeaza precipitarea oxalatilor.

MANIFESTARI:

Formarea de calculi in sistemul urinar care provoaca leziuni ale cailor

urinare, hemoragii, febra, greturi,
varsaturi, durere.

2. Insuficienta Renala Acuta

CAUZE
Intoxicatii, infectii ( avort provocat), stari de soc cu pierderi mari de
lichide si reducerea debitului r
enal (coma diabetica), diaree prelungita, hemoragii.

MANIFESTARI
Incetarea brusc s complet a finctiei rinichiului;
Nu se mai poate produca urina -> anurie.

PREVENIRE (ambele boli) :

Folosirea unei alimentatii echilibrate, mentinerea unei igienee
corespunzatoare a organelor excretoare,
tratarea infectiilor amigdaliene, a cariilor dentare, sa nu se faca abuz
de medicamente, evitarea consumuli
de ciuperci neavizate, evitarea factorilor potential vatamator pentru
aparatul excretor (chimici-> toxici, biologici-> microbi, virusi, fizici->
evitarea frigului si a calduri exagerate).
BOLILE APARATULUI RESPIRATOR

Bolile aparatului respirator pot fi grupate în două categorii: infecţii

respiratorii acute şi boli respiratorii cronice.

Infecţiile respiratorii acute cuprind boli localizate pe diferite segmente

ale aparatului respirator şi sunt denumite după zona afectată: rinite,
faringite, amigdalite, bronşite, traheobronşite, pneumonii,
bronhopneumonii, pleurezii. Guturaiul (rinita) este o boală infecţioasă
acută, contagioasă a căilor respiratorii superioare (nas), favorizată de
frig şi umezeală. Boala constă în inflamaţia mucoasei nazale, cauzată
de un virus care se transmite de la bolnav la omul sănătos prin „ploaia
de picături„ eliminată în timpul strănutului, tusei sau conversaţiei.
Guturaiul este una dintre cele mai contagioase boli a cărei perioadă de
incubaţie este scurtă, de 1-3 zile, după care boala se instalează lent cu
o stare de astenie uşoară, dureri uşoare de cap, creşterea
temperaturii, senzaţia de uscăciune a mucoasei nazale, strănut.
Ulterior se instaleză o rinoree (curgere de lichid) puternică, la început
apoasă, apoi mucopurulentă. Boala durează 5-7 zile. Tratamentul
constă în repaus la pat, dezinfecţie nazală, administrarea de
medicamente ( aspirină, vitamine ) la indicaţia medicului .Un guturai
netratat complet se poate complica cu otită, faringită, amigdalită,
laringită sau chiar bronşită şi pneumonie.

Prevenirea guturaiului se face prin călirea organismului prin factori

naturali ( apă, aer, soare ), exerciţii fizice şi sport, administrarea de
vitamine, îndepărtarea de sursa de infecţii prin izolarea celor bolnavi
de oamenii sănătoşi.
Anghina (lat. angere = a strânge, a sufoca) este inflamaţia acută a
amigdalelor (amigdalita), provocată de diferiţi agenţi infecţioşi
(virusuri, bacterii) transmişi de la bolnavi la persoanele din jur prin
„ploaia de picături„. După o perioadă de incubaţie de câteva zile apar
fenomenele bolii manifestate prin creşterea temperaturii şi o stare de
proastă dispoziţie, dureri de cap. Local, mucoasele se înroşesc (gâtul
roşu) şi apare durerea la înghiţire, cu iradiere spre urechi. Vorbirea
devine greoaie iar saliva este secretată în exces. Amigdala bolnavă are
volumul mărit. Anghina se poate complica de la formele superficiale la
forme purulente în care amigdala bolnavă este invadată de puroi,
creşte în volum şi devine foarte dureroasă.

Tratamentul constă în repaus la pat şi medicamente la prescripţia

medicului.

Laringita este de obicei o complicaţie a unei anghine cu corize

tratate necorespunzător. Boala poate apărea şi ca o infecţie
microbiană sau virotică acută a laringelui, în condiţii de frig şi
umezeală. Inflamaţia afectează şi mucoasa corzilor vocale, semnul cel
mai caracteristic al laringitei este vorbirea răguşită şi chiar
imposibilitatea de a emite sunete. Semnele de irtitaţie la nivelul
laringelui se manifestă sub formă de senzaţie de arsură şi o tuse seacă,
obositoare. Bolnavul nu are tulburări la înghiţire şi nici dureri, ca la
anghină. Boala se vindecă după 3-4 zile, cu respectarea tratamentului.
Foarte periculoasă este însă laringita difterică în care bolnavul se
poate asifixia din cauza falselor membrane formate şi care pot închide
laringele oprind intrarea şi ieşirea aerului.
Bronşita este inflamaţia virală sau microbiană a bronhiilor,
manifestată prin dureri retrosternale, tuse cu expectoraţie muco-
purulentă şi stare febrilă. Boala este o complicaţie a unei infecţii ale
organelor respiratorii superioare (coriză, amigdalită, laringită) neatent
tratate. Boala începe de obicei brusc, cu tuse seacă care devine
chinuitoare în timpul nopţii. Treptat tusea este însoţită de expectoraţie
devenind mai puţin dureroasă. Tusea durează 1-2 săptămâni.
Deoarece boala se poate croniciza, tratamentul presupune măsuri mai
riguroase. Pe lângă repausul la pat şi administrarea medicamentelor
prescrise de medic (siropuri de tuse, calmante,antibiotice, etc.) este
foarte importantă aerisirea permanentă a camerei.

Bronhopneumonia este cea mai gravă dintre îmbolnăvirile acute ale

aparatului respirator, în care infecţia microbiană este localizată la
nivelul bronhiilor şi alveolelor pulmonare. De obicei agenţii patogeni se
localizează numai la nivelul unui lob pulmonar (mai frecvent lobul
superior şi cel mijlociu) restul plămânilor funcţionând normal. Boala
începe brusc, cu febră ridicată, dureri de cap, vărsături, tuse uscată la
început, chinuitoare, faţă roşie. Bolnavul prezintă o respiraţie rapidă,
dar superficială ca să evite durerile sub formă de junghi la nivelul
plămânului bolnav. Durata bolii poate fi de 1-2 săptămâni sau mai
lungă în formele grave. Tratamentul cu antibiotice scurtează mult
evoluţia bolii.

b) Bolile respiratorii cronice mai frecvente sunt:

Bronşită cronică

Emfizemul pulmonar (gr. Emphisema = umflătură) care constă în

apariţia la nivelul plămânilor a unor bule mari de aer, prin ruperea
pereţilor dintre alveole, care duce la reducerea suprafeţei de schimb
gazos.
Astmul bronşic (gr. asthma = gâfâială) este boala în care se reduce
capacitatea de respiraţie prin contracţia muşchilor din pereţii
bronhiilor, cu senzaţia de sufocare, ce revine în accese.

Tuberculoza pulmonară (T.B.C) este o boală contagioasă

provocată de bacilul Koch, care se localizează şi se înmulţeşte la nivelul
plămânilor, dând o serie de fenomene patologice, de la modificări
tisulare până la distrugerea anumitor zone pulmonare şi la formarea
de caverne, cu consecinţe nefaste asupra sănătăţii oamenilor
respectivi.

Bacilul tuberculozei este foarte rezistent şi îşi păstreză vitalitatea

timp de câteva luni în afara organismului: în spută uscată, în praf, în
special în locurile unde nu pătrunde soarele. Infecţia se realizează în
principal prin praf şi prin „ploaia de picături„ atunci când bolnavul nu
respectă regulile de igienă şi profilaxie, tuşeşte fără să-şi acopere gura
cu batista şi scuipă unde se nimereşte. Picăturile infectate din aer,
sputa uscată împreună cu praful pot infecta aerul inspirat de omul
sănătos, care astfel se îmbolnăveşte. Microbii pot pătrunde în
organism şi pe alte căi, putându-se localiza şi la alte organe.

Evoluţia tuberculozei pulmonare este de lungă durată şi apare frecvent

la adolescenţi. La copii mai mici este mai des întâlnită tuberculoza
osoasă, la preşcolari şi şcolarii mici, tuberculoza ganglionară.
Debutul bolii este lent, cu o stare generală proastă, lipsa apetitului,
capacitate de muncă scăzută, o tuse seacă, slăbirea organismului care
se accentuează ulterior. La început se consideră că ar fi o afecţiune
banală a căilor respiratorii (o traheită sau o bronşită), dar suspiciunea
de tuberculoză apare doar la 1-2 săptămâni când se constată că
bolnavul nu se vindecă.

Bolnavii de TBC trebuie internaţi în servicii de specialitate (sanatorii

TBC) unde sunt trataţi corespunzător, boala putându-se vindeca, dacă
este depistată la timp.

Deosebit de importante sunt măsurile de prevenire a bolii: aplicarea

vaccinării antituberculoase, examinările periodice pulmonare cu
aparate radiografice cutanate la tuberculină, prin care se pot
descoperi eventualele infecţii tuberculoase, în fazele lor incipiente.
Bolile respiratorii cronice se pot reduce mai ales prin evitarea
fumatului şi a poluării aerului în general.

În cazul când boala s-a instalat se impun măsuri severe de excludere a

cauzei care le-a produs, de tratament energic, precum şi de evitare a
reîmbolnăvirii.