Portofoliu la Biologie

Enache Gabriel-Cosmin

Boli ale Sistemului digestiv TOXIINFECTIA ALIMENTARA

Intoxicatia alimentara (toxiinfectia alimentara) este o afectiune datorata consumului de alimente sau bauturi contaminate cu microorganisme patogene precum bacteriile, virusurile sau parazitii. Cauze: Toxine prin consum de: -ciuperci neavizate; -oua de rata fara a fi fierte 10 minute; -lapte nefiert; -alimente alterate. Manifestari: diaree; greata; varsaturi; dureri abdomiale;

PREVENIRE
Evitarea unei alimentatii bogate in condimente iuti; Evitarea consumului de alimente: -prajite -insuficient mestecate -prea fierbinti sau prea reci -alterate Evitarea consumului abuziv de alcool; Evitarea tutunului; Mancarea trebuie sa fie corect pregatita, frumos prezentata, sa aiba miros placut; Alimentele sa fie conservate in frigidere, departe de actiunea rozatoarelor sau a insectelor; Prelucrarea alimentelor trebuie facuta in conditii de maxima igiena; Asigurarea igienei apei potabile; Spalarea pe maini inaintea meselor si dupa folosirea toaletelor; Mentinerea igienei dintilor si a gurii; Sa se evite enervarea si discutiile in contradictoriu in timpul meselor.

Boli ale Sistemului respirator

TUBERCULOZA(TBC) Tuberculozaeste cauzata de bacteria numita Mycobacterium tuberculosis.La nivel mondial se estimeaza aproximativ 2 miliarde de purtatori. Ea afecteaza de obicei plamanii, dar si alte parti ale organismului, mai ales sistemul osos si creierul. Trebuie facuta diferenta intre infectie si boala.Persoanele care sunt doar infectate nu se simt bolnave si nu au simptome.Infectia se poate prelungi toata viata, fara ca boala sa se declanseze. Putem contracta tuberculoza la orice varsta. Aceasta se transmite rapid, in specialin randul populatiei defavorizate, cu accesibilitate redusa la medic si pros thranita. MOD DE TRANSMITERE : Tuberculoza se transmite prin aerul pe care il inspiram. Cand o persoana bolnava tusestesau stranuta microbii se raspandesc in aer. Contaminarea se produce cand inspiram microbii prezenti in aer. In unele cazuri boala poate fi transmisa de vite, de exemplu consumand laptele nepasteurizat de la un animal infectat. Perioada de incubatie este de 4-12 saptamani, dar infectia poate sa persiste luni sau ani inaintea aparitiei bolii. Un bolnav este contagios mai multe saptamani dupa inceperea tratamentului. Copiii sub 3 ani si varstnicii sunt cei mai expusi riscului de imbolnavire, desi oricine poate sa fie afectat. Persoanele al caror sistem imun este slabit, de exemplu cei cu HIV/SIDA, contracteaza mult mai usor boala. In ultimul timp a sporit preocuparea legata de TBC, deoarece microorganismul a dezvoltat rezistenta la medicamente.

 SIMPTOME: Tuberculoza se manifesta prin stare de slabiciune generala, pierderea ingreutate, febra si transpiratii nocturne.Simptomele tuberculozei pulmonare includ:- tusea persistenta; -expectoratiisanguinolente;- durerea de piept.
TRATAMENT : Bolnavii cu TBC trebuie sa urmeze o terapia curativa, care de obiceiinclude doua sau mai mult medicamente antituberculoase, timp decel putin sase luni. Din pacate, unii bolnavi nu respecta schema sidurata de tratament. Astfel apare tuberculoza multirezistenta,transmisibila altor persoane.Cea mai buna metoda de protectie a copiilor contra tuberculozei esteimunizarea cu vaccinul BCG.

Boli ale sistemului circulator

Hipertensiunea La adulti, hipertensiunea este definit drept o presiune sistolic mai mare sau egal cu 140 mm Hg, ori o presiune diastolic mai mare sau egal cu 90 mm Hg. Presiunea sanguin are o distributie continu in rndul populatiei, fr o linie clar de demarcatie intre normotensivi si hipertensivi. Hipertensiunea este principala cauz a afectiunilor cardiace, care reprezint factorul major de deces in lumea occidental. Una din relatiile fundamentale ale fiziologiei circulatorii este reprezentat de faptul c "presiunea sanguin arterial = fluxul cardiac x rezistenta periferic". Dac fluxul cardiac sau rezistenta periferic se ridic, indiferent de cauz, si presiunea sanguin creste. Exist mai multi factori siguri care contribuie la hipertensiune, dar nu exist o cauz singular. Vrsta, modul de viat, predispozitia genetic, toate joac un rol important. Hipertensiunea trebuie tratat cnd se depisteaz pentru c are valori ridicate de 2-3 ori intr-o perioad de 3-6 luni. Cnd un pacient are o afectiune de organ final (hipertrofie ventricular stng, insuficient renal sau afectiuni cardiovasculare), tratamentul trebuie instituit mai repede. De asemenea, in cazul unei hipertensiuni maligne (valoarea diastolic > 130 mmHg), tratamentul trebuie inceput imediat. Antihipertensivele vor fi date intotdeauna impreun cu alte recomandri, pentru a se reduce posibilitatea producerii altor incidente vasculare. Printre acestea se numr: renuntarea la fumat, scderea in greutate, reducerea consumului de alcool, intensificarea activittii fizice, reducerea aportului de sare in diet. Exist mai multe clase de medicamente disponibile. Acestea includ: diureticele, beta-blocantii, inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei-(IEC), blocantii canalului de calciu, antagonistii angiotensinei II, medicamentele cu actiune la nivel central.

Varicele
n situatia n care venele nu mai asigura o circulatie corespunzatoare a sngelui, se pot dilata, dnd nastere la veritabile "lacuri" de snge. Cnd sunt situate superficial, aceste vene devin vizibile, dilatate si produc adesea simptome caracteristice - oboseala, senzatia de greutate sau durere n membrul respectiv. n cazurile severe, varicele se pot rupe, sau pot da nastere la leziuni ulcerate, deschise, la suprafata pielii. Localizarea cea mai frecventa a varicelor este la nivelul membrelor inferioare, la gambe si coapse. Varicele pot aparea att la femei ct si la barbati la orice vrsta, nsa cel mai frecvent afecteaza femeile n perioada cnd au copii si mai trziu. Antecedentele familiale de varice si naintarea n vrsta cresc riscul de aparitie a varicelor. Cauzele varicelor nu sunt complet ntelese. n unele cazuri, absenta sau slabirea valvelor venoase care previn scurgerea retrograda a sngelui n sens gravitational pot duce la o proasta circulatie venoasa. n alte cazuri este vorba de slabirea peretilor venosi. Mai rar varicele sunt consecinta unor boli ca flebita sau a unor anomalii congenitale ale venelor. Bolile venoase varicoase sunt n general progresive si nu pot fi prevenite complet. Cu toate acestea, s-a constatat ca purtarea ciorapului elastic, mentinerea unei greutati corporale n limite normale si exercitiul fizic regulat pot fi benefice.

BOLI ALE SISTEMULUI EXCRETOR LA OM

1. Litiaza Urinara CAUZE: Tulburari de metabolism ale apei si al sarurilor minerale, avitaminoza, hiperparatidorism, mecanismul de cimentare a sarurilor precipitate pentru a forma un calcul (piatra) nu este elucidat. Felul alimentatiei: a) bogat in carene care va acidifia urina si favorizeaza precipitarea acidului uric. b) bogata in lapte si vegetale care va alcaliniza urina si va favoriza precipitarea carbonatiilor si fosfatilor. c) bogata in dulciuri si cartofi favorizeaza precipitarea oxalatilor. MANIFESTARI: Formarea de calculi in sistemul urinar care provoaca leziuni ale cailor urinare, hemoragii, febra, greturi, varsaturi, durere.

2. Insuficienta Renala Acuta

CAUZE Intoxicatii, infectii ( avort provocat), stari de soc cu pierderi mari de lichide si reducerea debitului r enal (coma diabetica), diaree prelungita, hemoragii. MANIFESTARI Incetarea brusc s complet a finctiei rinichiului; Nu se mai poate produca urina -> anurie. PREVENIRE (ambele boli) : Folosirea unei alimentatii echilibrate, mentinerea unei igienee corespunzatoare a organelor excretoare, tratarea infectiilor amigdaliene, a cariilor dentare, sa nu se faca abuz de medicamente, evitarea consumuli de ciuperci neavizate, evitarea factorilor potential vatamator pentru aparatul excretor (chimici-> toxici, biologici-> microbi, virusi, fizici-> evitarea frigului si a calduri exagerate).

Boli ale sistemului nervos

Parkinson: Boala Parkinson este o afectiune progresiva, a sistemului nervos, care determina tulburari in zona ariei cerebrale care controleaza miscarea. Aceasta evolueaza treptat si de cele mai multe ori debuteaza cu un tremor dificil de observat, doar la o singura mana, de exemplu. Totusi, tremorul poate fi atat semnul acestei boli, dar si a altor tulburari care incetinesc sau reduc capacitatea unei persoane de a realiza anumite miscari. Prietenii si familia bolnavului pot observa schimbari ale fetei si expresiei acestuia, dar si ca persoana afectata nu isi misca mainile pe langa corp atunci cand merge. Vorbirea devine monotona, lenta si se transforma in mormaiala. Simptomele bolii se vor agrava pe masura ce boala progreseaza. Desi nu exista nici un leac, sunt disponibile diverse tipuri de medicamente care pot trata simptomele acesteia. In unele cazuri, medicul specialist poate sugera interventia chirurgicala.

 Semnele si manifestarile maladiei Parkinson, aflata in stadiile incipiente, ar putea fi:

1. Simptome care debuteaza la nivelul unei singure parti a corpului - urmatoarele simptome caracteristice bolii Parkinson s-ar putea manifesta doar la nivelul unei anumite zone (sunt unilaterale), dar mai tarziu, acestea pot afecta ambele parti ale corpului: - Tremorul de repaus - este un tremor usor al mainii atunci cand aceasta se afla in repaus. Tremuratura dispare atunci cand pacientul isi deplaseaza mana pentru a intreprinde o actiune cu aceasta. De exemplu, simptomul dispare atunci cand persoana intinde mana pentru a lua o carte sau un pahar. Manifestarea se poate extinde la piciorul aflat pe aceeasi parte cu mana afectata si uneori la nivelul buzelor si a maxilarului. Cand tremorul este intens, acesta s-ar putea percepe chiar si intern, in organism. - Rigiditate - rigiditatea sau rigiditatea musculaturii apare, de obicei, la nivelul membrelor (afecteaza miscareabratelor, de exemplu), dar poate fi si generalizata. Aceasta manifestare ingreuneaza activitatile de zi cu zi, cum ar fi ridicarea din pat sau inchiderea unor nasturi.

Boli ale sistemului locomotor

Reumatismul degenerativ (artroza) Se caracterizeaza prin procese de degenerescenta ale articulatiei, incepand cu modificarile cartilajul articular. Localizarile mai frecvente sunt la genunchi (gonartroza), la sold (coxartroza), la sira spinarii (spondiloza). 1. Gonartroza dezvoltata pe baza endocrina sau metabolica (obezitate, guta), ea apare in urma unor traumatisme sau tulburari statice sau a unor tulburari vasculare. Durerile au un caracter foarte persistent, cu agravare la mers si ameliorare in repaus. Examenul radiologic evidentiaza ingustarea articulatiei, condensari marginale, osteoporoze, corpi liberi in articulatie, care provin in urma unor calcificari. Tratamentul bolii consta in repaus. Se administreaza calmante, unguente, infiltatii cu novocaina sau hidrocortizon, se folosesc: tratament balneo-fizical, cultura fizica medicala, proceduri de hidrosi termoterapie, electroterapie, tratament in statiuni balneare cu ape sarate, sulfuroase sau cu namol, gimnastica medicala. 2. Coxartroza cauzele afectiunii sunt conditii predispozante locale (malformatiile soldului, subluxatiile, coxa plana). Simptomele de inceput sunt durerea la mers si jena functionala. Tratamentul consta in repaus, menajarea articulatiilor si bolnavii pot beneficia de aspirina, vitamina D, calciu, iod, sulf, infiltratii cu novocaina si hidrocortizon precum si de fizioterapie (ultrascurte, microunde, ultrasunete, bai de lumina). Pot fi de folos impachetarile cu parafina, namol, bai de nisip. Tratamentul ortopedic si chirurgical are indicatii acolo unde se semnaleaza o impotenta functionala progresiva.

 3. Spondiloza dupa segmentul afectat al coloanei vertebrale poate fi cervicala, dorsala sau lombara. Caracteristica ei e modificarea anatomica a vertebrelor cu aparitia unor excrescente osoase denumite osteofiti, care au forma unor ciocuri de papagal. Suferintele apar atunci cand boala provoaca tulburari sau reduceri ale functiei coloanei. Durerile iradiaza pe traiectul nervilor radiculari, care ies din maduva spinarii. La coloana cervicala durerile vor iradia spre umeri si membrul superior, la torace, durerile pot lua forma nevralgiilor intercostale, iar la lombe pe cea a nevralgiilor lombare, sacrate si mai ales sciatice. Spondilozele se recunosc mai ales pe baza simptomatologiei dureroase si a examenului radiologic. Este necesar sa se cerceteze viteza de sedimentare ca examen de laborator pentru a se putea exclude eventualele elemente inflamatoare sau pentru a putea determina stari infectioase ca tuberculoza si luesul.

Boli ale sistemului reproducator

Cancerul testicular apare cand celulele de la nivelul testiculului se divid si cresc necontrolat. In anumite cazuri, anumite tumori benigne (necanceroase) pot progresa si transforma in cancer. Cancerul testicular se poate dezvolta in unul sau ambele testicule la barbati sau la adolescenti. Simptome Simptomele cancerului testicular includ: - o umflatura, o zona neregulata sau marire la nivelul fiecarui testicul; - o senzatie de tractiune sau de greutate neobisnuita la nivel scrotal; - o durere suportabila la nivel inghinal sau abdominal inferior; - durere sau disconfort (ce poate aparea si disparea) la nivel testicular sau scrotal. Etiologie Etiologia precisa a cancerului testicular este necunoscuta, dar exista o serie de factori de risc ai bolii. Factor de risc este considerat orice lucru care creste sansele unei persoane de a contacta o boala. Factorii de risc pentru cancer testicular sunt: - varsta: cancerul testicular poate aparea la orice varsta, dar cel mai frecvent apare la barbatii cu varste cuprinse intre 15 si 40 de ani - testiculul necoborat: aceasta este o afectiune in care testiculul nu coboara din abdomen, unde este situat in perioada dezvoltarii fetale, la nivelul scrotului, cu putin timp inainte de nastere - istoricul familial: un istoric familial de cancer testicular creste riscul de a face cancer - rasa si etnia: riscul de cancer testicular la barbatii albi este de cinci ori mai mare comparativ cu cei negri si de doua ori mai mare decat la barbatii asiatici si americani

Tratament Cancerul testicular este o forma rara de cancer, existand tratamente eficiente si fiind de obicei curabil. Interventia chirurgicala este cea mai frecventa forma de tratament pentru cancerul testicular. Interventia chirurgicala implica indepartarea unuia sau a ambelor testicule, printr-o incizie (taietura) la nivel inghinal. In anumite cazuri, chirurgul poate indeparta si niste ganglioni limfatici de la nivel abdominal. Radioterapia, care foloseste raze de energie mare pentru a distruge cancerul, si chimioterapia, care folosete medicamente pentru distrugerea celulelor canceroase, sunt alte optiuni terapeutice. Indepartarea unui testicul nu conduce la probleme de conceptie sau a activitatii sexuale. Testiculul care ramane va continua sa secrete spermatozoizi si hormoni sexuali masculini. Pentru a reveni la aspectul normal, se poate monta o proteza testiculara, care se implanteaza pe cale chirurgicala la nivel scrotal, care arata si se simte ca un testicul normal. Prognostic Succesul tratamentului cancerului testicular depinde de stadiul bolii in momentul diagnosticului si tratamentului. Daca cancerul este depistat si tratat inainte de raspandirea la nivelul ganglionilor limfatici, rata de vindecare este foarte crescuta, mai mare de 98%. Chiar si dupa ce cancerul testicular s-a raspandit la nivelul ganglionilor limfatici, tratamentul este foarte eficient, rata de vindecare fiind mai mare de 90%. Profilaxie Pentru prevenirea cancerului testicular, barbatii ar trebui sa fie familiari cu marimea si senzatia testiculelor, pentru a putea detecta orice tip de modificare. Majoritatea medicilor sunt de parere ca recunoasterea precoce a unei umflaturi este un factor important pentru succesul tratamentului cancerului testicular si recomanda autoexaminarea testiculara lunara, asociata unui examen fizic de rutina, la toti barbatii dupa pubertate.

Boli cu transmitere sexuala

Sifilisul apare in urma infectiei cu Treponema Pallidum. El poate fi primar, secundar, tertiar, poate avea forme congenitale (sifilisul congenital - in care copilul este infectat la nastere de catre mama bolnava) si alte forme nu foarte bine delimitate: - latent - fara simptome dar cu rezultatele testelor pozitive - forme de trecere intre secundar si tertiar, etc. Primul simptom in cazul sifilisului primar este aparitia unei pete rosii (macula eritematoasa), care devine o eroziune, adancindu-se, si apoi o ulceratie care doare doar in cazul traumatizarii sau al suprainfectarii. La femei pot fi afectate labia, vaginul, uretra si perineul. La ambele sexe mai pot fi afectate regiunea anorectala, mamelonara, buzele, limba, amigdalele, etc. Complicatiile care pot aparea sunt fimoza, parafimoza, suprainfectari ale leziunii, blocajul cailor limfatice (limfedem) cu edemul penisului si a scrotului sau a labiilor. Sifilisul secundar este considerat o stare septica cu Treponema - simptomele pot aparea in 3 - 6 saptamani, determinand aparitia silifidelor. Acestea sunt pete mici, roz - pal, care nu ies in relief si determina rozeola silifica sau care ies putin in relief pe piele (papule). Pot aparea stari asemanatoare gripei (lipsa poftei de mancare, dureri de cap(cefaleea) si musculare, articulatii ce dor, rinoree, etc). Se poate instala sifilisul latent sau cel tertiar, dar in ultima perioada acestea apar tot mai rar datorita tratarii la timp si a mijloacelor de informare in masa.

SIDA este prescurtarea pentru Sindromul Imunodeficientei Dobandite si marcheaza un deficit a sistemului imunitar dobandit ca urmare a infectiei cu virusul HIV. SIDA va predispune la diferite boli care afecteaza in mod tipic persoanele infectate cu virusul HIV si pe care in mod normal organismul ar trebui sa fie capabil sa le combata infectii oportiniste. Ca toate virusurile, HIV nu are metabolism propriu si necesita o celula gazda pentru a se putea multiplica. Aceste celule gazda sunt, printre altele, celulele sistemului imunitar, limfocitele, globulele albe, celule sistemului nervos. Cercetatorii clasifica infectia cu HIV in diferite stadii. Prin SIDA se intelege stadiul in care sistemul imunitar este foarte slabit si in care pot sa apara diferite boli si tumori forme de cancer. Evolutia unei infectii cu HIV difera de la o persoana la alta. La scurt timp dupa infectarea cu HIV, acesta incepe sa se inmulteasca foarte rapid, astfel incat in primele saptamani nu apar de obicei simptome (la inceput, eventuale stari gripale). Dupa 12 saptamani de la contaminare, prin testul cu anticorpi, se gasesc anticorpii construiti de virus. Infectiile, oportuniste in cazul bolii SIDA, la un organism sanatos uneori nici nu se manifesta sau pot fi combatute cu destula usurinta. Virusuri nu prea periculoase precum Herpes simplex sau Herpes zoster pot duce la imbolnaviri grave. Toxoplasmoza, tuberculoza, citomegalia, PcP - o forma a pneumoniei si ciuperca Candida albicans sunt de asemenea boli caracteristice stadiului SIDA. Portile de intrare in organism ale acestui virus sunt ranile deschise, suprafetele iritate, zgariate sau inflamate ale pielii si tesuturile sensibile gen mucoasa vaginala. Lichidele infectioase prin care acesta se transmite sunt sangele, sperma, laptele de mama, etc. si nu cele ca saliva, urina, transpiratie sau lacrimi.

Metode contraceptive la adolescenti

Abstinenta - este cea mai eficienta metoda de contraceptie si preventie a bolilor cu transmitere sexuala este abstinenta. Protectia impotriva bolilor cu transmitere sexuala (BTS): - prezervativele pentru barbati constituie cea mai eficienta metoda de protectie in cazul BTS, indiferent daca se mai utilizeaza si o alta metoda contraceptiva. - prezervativele pentru femei nu sunt la fel de eficiente in cazul BTS. Prezervativul, ca metoda de protectie impotriva bolilor cu transmitere sexuala, nu este la fel de eficient ca metoda contraceptiva. Metode contraceptive de bariera sunt: - folosirea singulara a prezervativului ca metoda contraceptiva, nu este la fel de eficienta ca si atunci cand este asociata cu un spermicid sau o alta metoda contraceptiva - prezervativele pentru barbati sunt ieftine si usor de procurat, fara a necesita o reteta medicala - prezervativele pentru barbati scad riscul de trasmitere a bolilor sexuale la baieti adolescenti precum si riscul acestora de a deveni parinti - prezervativele pentru femei sunt mai scumpe si mai greu de procurat - diafragma, calota cervicala sau buretele, in asociere cu o crema spermicida, spuma sau gel sunt destul de greu de utilizat si deseori necesita sfatul unui medic. Anticonceptionalele orale, plasturele hormonal si inelul vaginal: - sunt metodele contraceptive folosite cel mai frecvent de adolescente - este foarte important ca anticonceptionalele orale sa fie administrate corect (in fiecare zi, aproximativ la aceasi ora) - in cazul aparitiei efectelor secundare, medicul poate schimba preparatul hormonal cu un altul mai potrivit - la intreruperea administrarii anticonceptionalelor orale (epuizarea unei cutii intregi) sarcina poate aparea dupa urmatoarea menstruatie - utilizarea plasturelui hormonal, cu schimbarea lui in fiecare saptamana, este mai usor de utilizat decat administrarea zilnica a anticonceptionalelor orale - inelul vaginal, este un dispozitiv flexibil, inelar, din plastic, care ramane in vagin pana la 3 saptamani.

Fructul (fructus) Din punct de vedere ontogenetic, fructele provin din transformarea ovarului dupa fecundatie sau chiar fara fecundatie (de exemplu, artificial sau obtinut fructe, fara seminte, numite altfel partenocarpice, prin nmultirea vegetativativa ndelungata cazul bananelor, mandarinelor, a strugurilor de Corint din care se prepara stafidele etc). In afara de ovar, la formarea fructului mai pot participa si alte parti ale florii (receptaculul si nvelisul floral). In unele cazuri, ovarul este intim concrescut cu receptaculul floral care ia parte la formarea fructului; cateodata se dezvolta peste fructul propriuzis dand un fruct fals (de exemplu nvelisul de la macies). La ananas, la alcatuirea fructului iau parte si axa inflorescentei mpreuna cu nvelisurile florale. Morfologia fructului. In general, forma fructelor se aseamana cu forma ovarului din care provin. Daca ovarul a fost monocarpelar, fructul va fi simplu (tot simple sunt si fructele formate din ovare pluricarpelare sincarpice), daca ovarul a fost pluricarpelar apocarpic, fructul va fi multiplu, iar daca intervin n formarea fructului si elemente florale sau chiar ale inflorescentei, el va fi compus sau fals. Structura fructului. Din punct de vedere structural, fructul contine n general elementele peretelui carpelar. Partea principala este pericarpnl care la randul sau este format, din epicarp, mezocarp si endocarp ; epicarpul si endocarpul pot ramane n stadiu de mica dezvoltare, mezocarpul luand o mare amploare n vederea acumularii de substante de rezerva (el este acela care reprezinta la majoritatea fructelor partea carnoasa a lor); la drupe, endocarpul este puternic sclerificat si mpreuna cu samanta pe care o protejeaza formeaza samburele. Exceptie de la regula amintita o fac fructele citrice. De exemplu la Iamai, la care celulele epidermale interne ale carpelei (endocarpul) emit excrescente ca niste mici burdufuri n care se acumuleaza substantele de rezerva; acestea dau partea carnoasa a fructului; epicarpul (coaja) este gros, iar n mezoearp se diferentiaza doua tesuturii parenchimalice: unul intern, lacunos, alb albedo si unul compact, extern, cu numeroase buzunare secretoare, galbenportocaliu flavedo. Exista si fructe care au o suprafata acoperita cu un strat lucios sau mat de ceara care se numeste periderm. Peridermul poate avea formatiuni anexe (ghimpi, aripi etc.) care au rol n mprastierea fructelor. Clasificarea fructelor. Dupa consistenta pericarpului, fructele se mpart n doua mari categorii si anume : fructe uscate si fructe carnoase. Cele care se deschid la maturitate se numesc fructe dehiscente, iar cele care raman nchise poarta numele de fructe indehiscente (care contin de cele mai multe ori o singura samanta). In functie de caracterele pericarpului si de deschiderea sau nedeschiderea fructelor, acestea se mai clasifica n patru tipuri de baza : capsula, nuca, baca si drupa ; se vor mai descrie fructele compuse si fructele false.

Tipul capsula. Este vorba de un fruct uscat provenit dintrun gineceu multicarpelar polisperm (cu mai multe seminte) si dehiscent la maturitate (fructul se deschide). Dupa modul de deschidere capsulele pot fi de foarte multe feluri : poricide, septicide, loculicide, denticulate, pixide etc. - capsula poricida, caracteristica plantei Papaver somiferum, se deschide prin porii de sub stigmatul steril; - capsula septicida, de exemplu cea de la Ricinus compumis, se deschide pe linia de unire a carpetelor (n cazul de fata, la ricin, capsula este triloculara si monoseminala ncat la maturitate se deschide prin trei valve, fiind n acelasi timp si loculicida) ; pericarpul este tepos ; - capsula loculicida se deschide n lungul nervurilor mediane ale carpetelor (cum este cazul la Gossypium hirsutum) ; - capsula denticulala se deschide prin ndepartarea varfurilor carpelelor (de exemplu la Agrostemma githago) ; - pixida este o capsula care se deschide printrun capacel (de exemplu capsula de la Hyoscyamus niger, unde caliciul ramane persistent ca o urna n interiorul careia se afla fructul bicarpelar, bilocular); - folicula este un fruct care provine dintrun gineceu monocarpelar cu deschiderea pe linia de sudura a carpelei, de sus n jos (n partea opusa nervurei mediane); se ntalneste la Delphinium consolida; - pastaia este un fruct provenit dintr-un gineceu monocarpelar care se deschide fie dea lungul nervurei mediane, fie dea lungul liniei de sudura a carpelei rezultand doua valve (la Phaseolus vulgaris ) - silicva este un fruct caracteristic familiei Cruciferae si provine dintr-un gineceu bicarpelar sincarp superior; deschiderea se face n doua valve, de sus n jos ; semintele se prind pe un perete median ; este de retinut ca silicva are o lungime mai mare decat latimea ei (de exemplu la Cheiranthus cheiri - micsunea, Erysimum cheiranthoides - mixandra, Sinapis alba mustar, Brassica oleracea varza, etc.) ; - silicula reprezinta tot un fruct cu caracteristicile silicvei, specific ciuciferelor, avand nsa caracteristic faptul ca lungimea ei este aproape egala cu latimea (de exemplu silicula de la Capsella bursa pastoris ). Tipul nuca. Reprezinta fructe uscate, monosperme, indehiscente, cu pericarpul tare (de exemplu la Quercus robur, Coryllus avelana, Fagus silvatica etc). Nucula este o nuca mica, avand un pericarp mai putin sclerificat (de exemplu fructul de la Tilia sp.). In cadrul acestei categorii de fructe se clasifica urmatoarele forme : - achena care este o nuca avand pericarpul mai moale, nelipit de samanta, caracteristic familiilor Compositae, Cyperaceae etc. - samara care este o achena cu pericarpul aripat (la Belula verrucosa) ; - cariopsa care este un fruct uscat la care pericarpul concreste cu samanta, caracteristic familiei Graminae (de exemplu la Zea mays).

Tipul baca. Reprezinta un fruct carnos, polisperm. La Solanum nigrum, pericarpul este carnos, acoperit de un epicarp negru si neted. In interiorul fructului sunt multe seminte reniforme cuprinse ntrun tesut dezvoltat numit tesut placentar. In cadrul acestui tip se vor descrie urmatoarele forme de fructe : - melonida care este un fruct baciform, cu un pericarp tare, care acopera un tesut carnos, suculent, bogat n seminte (de exemplu melonidele de la Citrullus vulgaris - pepenele verde, Cucumis sativus - castravetele, Citrullus colocynthis - colocintul etc.) ; - peponida care este un fruct caracteristic familiei Cucurbitaceae, fiind prevazuta la suprafata cu un nvelis tare, dupa care urmeaza o pulpa carnoasa si o zona fibroasa cu seminte (de exemplu peponidele de la Cucurbita pepo - dovleacul, Cucumis melo - pepenele galben , etc.) , - hesperida, deja descrisa, care este un fruct baciform specific plantelor citrice (la Citrus limon, C. aurantium etc.) ; - poama care este o varianta de baca la care alaturi de ovar. La formarea fructului mai participa si receptaculul floral (la par , Malus communis - mar, Cydonia vulgaris gutui etc).
Tipul drupa. Este un fruct carnos, monosperm, cu endocarp sclerificat. La Amygdalus communis se observa la suprafata fructului un epicarp acoperit, cu peri catifelati, un mezocarp subtire cu pulpa suculenta care se usuca la maturitate si un endocarp dur, sclerificat (sambure); n interior exista o singura samanta ; la maturitate, epicarpul si mezocarpul se desfac de endocarp si crapa longitudinal. Tot n acest tip de drupa se ncadreaza si fructele de Olea europaea - maslinul, Piper nigrum piperul, Armeniaca vulgaris caisul, Prunus domestica prunul etc. Fructul de Cocos nucifera este tot o drupa uniloculara, rezulta dintr-un gineceu tricarpelar, cu un ectocarp neted si subtire, cu un mocarp gros si fibros si cu un endocarp pietros care nchide samanta cu endosperm laptos. Drupa de la Juglans regia este impropriu numita nuca" ; ea provine dintrun gineceu bicarpelar, unilocular, uniovulat. Dupa fecundatie, din acesta se formeaza fructul care este o drupa mare, globuloasa, care are o parte externa verde, carnoasa, rezultata din concresterea receptaculului cu ectosi mezocarpul. Endocarpul este partea lemnoasa care nchide samanta - miezul nucii - lipsita de endosperm. Samanta este incomplet divizata prin doua septumuri subtiri care separa doua cotiledoane.

Fructele compuse. Se numesc asa deoarece la formarea lor mai participa si alte elemente florale sau chiar ale inflorescentei. Dintre acestea se descriu : - conul (strobilul) la alcatuirea caruia participa si bracteile (fruct caracteristic la planta Humulus lupulus hameiul) ; - sicona, fruct caracteristic la Ficus carica - smochin, care provine dintr-o inflorescenta n care florile unisexuate sunt dispuse ntrun receptacul mare, urceolat; dupa fecundatie, receptaculul se mareste, devine carnos (si comestibil), nchizand gineceele florilor feminine transformate n foarte multe nucule; - soroza, fruct compus la care participa la formarea sa si nvelisurile florale (Ia Morus alba, M. nigra) si chiar axa inflorescentei pe langa nvelisurile florale ca n cazul plantei Ananas sativus (ananasul) ; - glomerulul caracteristic chenopodiaceelor, la care nuculele (fructe) raman nchise n nvelisurile bracteale lignificate (de exemplu glomerulul de la Beta vulgaris).
Fructele false. Acestea nu se formeaza din ovar, ci din alte elemente florale. Din aceasta categorie fac parte urmatoarele forme de fructe : - boaba falsa, care este fructul de la maces (Rosa canina) la care receptaculul floral se dezvolta ca o urna (fruct fals) nchazand n interior adevaratele fructe ; - galbuia, care este fructul caracteristic de la Juniperus communis: provine din trei solzi care se unesc si devin carnosi.