Consideraţii de mărime

în aflarea termenului necunoscut dintr-o egalitate

inst. Marian Ciuperceanu

Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”-Craiova

Experienţa profesională semnalează apariţia dificultăţilor înregistrate în special de

elevii claselor primare în reţinerea şi aplicarea relaţiilor ce apar la determinarea unui
termen necunoscut în operaţiile de adunare, scădere, înmulţire, împărţire:
• dacă T1 + T2 = S , atunci: T1 = S − T2 ; T2 = S − T1 (un termen al adunării este
egal cu suma minus celălalt termen);
• dacă D − S = R; (D ≥ S ) , atunci: D = S + R; S = D − R (descăzutul este egal cu
scăzătorul plus restul; scăzătorul este egal cu descăzutul minus restul);
• dacă F1 ⋅ F2 = P , atunci: F1 = P : F2 ; F2 = P : F1 (un factor al înmulţirii este egal
cu produsul împărţit la celălalt factor);
• dacă D : Î = C , atunci: D = Î ⋅ C ; Î = D : C (deîmpărţitul este egal cu împărţitorul
înmulţit cu câtul; împărţitorul este egal cu deîmpărţitul împărţit la cât).
În acest scop, propunem „alternative” la memorarea relaţiilor de mai sus: metoda
grafică, metoda balanţei şi o metodă „de luare în calcul a mărimii”.
Pornind de la exemple simple, vom ilustra aceste metode:
a) a + 3 = 7 Metoda grafică:

a = 7-3
a=4

Metoda balanţei:

a + 3 - 3 = 7-3 (am scăzut 3 de pe ambele talere ale balanţei)

a=4
 b) b - 4 = 9 Metoda grafică:

b=9+4
b = 13

Metoda balanţei:

b – 4 + 4 = 9 + 4 (am adunat pe 4 la ambele talere ale balanţei)

b = 13

c) c ⋅ 3 = 6 Metoda grafică:

c=6:3
c=2

Metoda balanţei:

c x 3 : 3 = 6 : 3 (împărţim ambele talere la 3)

c=2
d) d: 3 = 5 Metoda grafică:

d=5x3
d = 15

Metoda balanţei:

d : 3 x 3 = 5 x 3 (înmulţim cu 3 fiecare parte a balanţei)

d = 15

Se poate încerca, de asemenea, şi o abordare cantitativă a relaţiilor matematice.

Astfel, se poate observa (din exerciţii, cât şi din exemplele oferite de viaţa de zi cu zi) că
prin adunare şi înmulţire se obţin numere care sunt mai mari decât numerele care se
adună respectiv se înmulţesc.
Pornind de la această observaţie şi de la complementaritatea operaţiilor de
adunare şi scădere („au venit” / „au plecat”…), respectiv de înmulţire şi împărţire („de
…ori mai mare” / „de … ori mai mic”), putem stabili că:
• la adunare: unul din termeni, fiind mai mic decât suma (T1<S; T2<S), atunci nu
poate fi obţinut decât scăzând din sumă pe celălalt termen al adunării (T1 = S -T2;
T2 = S - T1);
• la înmulţire: unul din factori, fiind mai mic decât produsul (F1<P; F2<P), atunci
acesta nu poate fi obţinut decât prin împărţirea produsului la celălalt factor
cunoscut (F1 = P: F2; F2 = P : F1);
• la scădere (în mulţimea numerelor naturale N): descăzutul, fiind numărul din care
se scade „scăzătorul” şi mai rămâne restul, este numărul cel mai mare ce apare la
această operaţie (D>S; D>R);în consecinţă, el nu poate fi obţinut decât adunând
scăzătorul cu restul (D = S +R); scăzătorul(mai mic decât descăzutul) îl obţinem
prin scăderea din descăzut a restului (S = D – R);
• la împărţire: deîmpărţitul este mai mare (sau cel mult egal cu împărţitorul) decât
împărţitorul sau câtul (D>Î; D>C) şi, conform complementarităţii operaţiilor,
poate fi obţinut făcând produsul dintre cât şi împărţitor ( D = Î x C); împărţitorul
(mai mic decât deîmpărţitul) poate fi obţinut, atunci când se cunoaşte deîmpărţitul
şi câtul, prin împărţirea deîmpărţitului la cât (Î = D : C).