2011

Universitatea Tehnică
”Gheorghe Asachi” din
Iași

Inginerie Economică
Industrială

[SISTEMUL DE FABRICAŢIE ÎN
FIRMELE DE CONFECŢII]
 SISTEMULDEFABRICAŢIEÎNFIRMELEDE CONFECŢII

1.1.Structura sistemului de fabricaţie

Sistemul de fabricaţie este o componentă a sistemului de producţie care este
definit ca element de bază al complexului economic naţional, constituit din totalitatea
elementelor fizice, conceptelor şi experienţei astfel organizate încât să rezulte
capacitatea de realizare a unor scopuri prestabilite, derivate din obiectivele
economico – sociale. Structura simplificată a unui sistem de producţie (SP) este
prezentată în figura 1.1.

FI
SLG
SC
FM FI
SRU
FI FI FI FI
SPr
FE
FM FE
SFC FI SF
FE
SÎ PRODUS

SP

Fig. 1.1 – Structura unui sistem de producţie

SC-sistem de conducere; SF-sistem de fabricaţie; SLG-sistem logistic global;
SRU-sistem de resurse umane; SPr-sistem de proiectare; SFC – sistem financiar-contabil;
SÎ-sistem de întreţinere; FI-flux informaţional; FM-flux material; FE-flux energetic.

Fluxul informaţional care străbate sistemul de producţie este constituit din:

1. Informaţii referitoare la produs şi proces – circulă între SPr şi SF;
2. Informaţii privind programarea fabricaţiei şi controlul desfăşurării fabricaţiei –
circulă între SC şi SF;
3. Informaţii cu privire la consumul resurselor şi livrarea produselor – circulă între SL
şi SF.
Principala componentă a sistemului de producţie este sistemul de fabricaţie în
absenţa căruia celelalte sisteme şi-ar pierde raţiunea de a exista. Structura minimă a
unui sistem de fabricaţie este reprezentată în figura 1.2.

2
 FI FI
SCd
FI FI
FI
FM FM FM F(M+I)
SL SE SCo
FI FE
FIR
FE
SF

Fig.1.2 – Structura unui sistem de fabricaţie (SF)

SCd-sistem de conducere; SL-sistem logistic; SE-sistem efector; SCo-sistem de control; FI-flux
informaţional; FM-flux material; FE-flux energetic; FIR-flux informaţional de reglare.

Fluxul material (FM) la intrare poartă denumirea de materie primă, trece prin
stadiile de reper croit, semifabricat, subansamblu etc. iar la ieşire se numeşte
produs marfă, cumulând şi o cantitate mare de informaţii.
Fluxul energetic (FE) se constituie ca intrare specifică, dar de cele mai multe
ori nu se regăseşte sub aceeaşi formă ca ieşire (de exemplu transformarea energiei
electrice în energie mecanică sau termică). În timpul procesului de fabricaţie au loc
atât pierderi materiale cât şi energetice.
Fluxul informaţional (FI) conţine date tehnice şi tehnologice referitoare la
procesul de fabricaţie şi date economice necesare pentru conducerea generală a SF
şi pentru aprecierea performanţei acestuia. Un flux specific sistemului de fabricaţie
este fluxul informaţional şi de reglare (FIR) care transmite informaţii prelucrate de
sistemul de control SCo.
Sistemul de comandă (SCd) realizează funcţia de transformare şi distribuţie a
fluxurilor informaţionale.
Sistemul logistic (SL) realizează operaţii de transfer poziţional (transport) şi de
transfer în timp (depozitare) al materialelor supuse procesului de prelucrare.
Importanţa deosebită a acestui sistem rezidă din faptul, constatat statistic, că 65 –
85% din durata totală a unui ciclu de fabricaţie se consumă cu operaţii de tip logistic.
Sistemul de control (SCo) are funcţia de a determina valorile realizate ale
parametrilor ce definesc calitatea materialelor, semifabricatelor sau produselor, de a
le compara cu valorile prescrise, de a stabili abaterile şi de a comunica informaţiile
rezultate sistemului efector şi celui de comandă pentru luarea deciziilor.
Sistemul efector (SE) are funcţia de a realiza modificarea proprietăţilor
obiectului muncii prin combinarea nemijlocită a fluxurilor materiale şi a celor
informaţionale, prin intermediul fluxurilor energetice. Acest sistem, denumit şi de
prelucrare, are caracteristici specifice fiecărui domeniu tehnologic şi constituie
elementul determinant al sistemului de fabricaţie.
În conformitate cu precizările anterioare şi cu specificul firmelor de confecţii
textile, structura clasică a unui sistem efector este prezentată în figura 1.3.
Semnificaţia notaţiilor este:
fluxul material;
fluxul informaţional
fluxul informaţional suplimentar, constituit din informaţii exterioare

3
 sistemului de fabricaţie, provenite în principal de la sistemele de
proiectare (SPr) şi logistic global (SLG);
fluxuri materiale şi informaţionale cumulate.
OBS.: Fluxul energetic se consideră implicit.

Prin flux informaţional se acceptă suportul material al informaţiilor. O parte

dintre acestea sunt transferate materiei prime care devine ea însăşi suport al
informaţiei.

MATERIE materie primă verificată (marcarea

PRIMĂ RECEPŢIA MATERIEI PRIME
defectelor, a baloturilor)

documente de însoţire, documente de acceptare, fişa

STAS, NI
 recepţia cantitativă de calitate, lungimea, lăţimea
 receptia calitativă şi tipul materialelor
ordin de lansare la croire,
număr de foi în şpan,
codul baloturilor
PREGĂTIREA MATERIEI PRIME
PENTRU CROIT
materie primă cu
informaţii (desenul
 sortarea şi programarea
încadrării) baloturilor
miniatura încadrării, comanda, set
de şabloane, Cs, Iu
repere croite (materie primă cu
informaţii: formă, dimensiuni,
CROIREA MATERIEI PRIME semne de control)
 şpănuirea
 secţionarea şpanurilor
 decuparea reperelor raport de croire, consum real
program tehnologic de
croire, fişă de croire, de materie primă, lungimea
comanda, fişa de materialului nefolosit
asortare
PREGĂTIREA REPERELOR PENTRU
pachete de produse
CONFECŢIONARE
(materie primă cu
informaţii:număr
repere, tip material)  verificarea reperelor croite
 numerotarea
ordin de lansare
 formarea pachetelor şabloane de control, produs
la confecţionare, etalon, etichete de pachet
etichete de
produs, etichete
de pachet
CONFECŢIONAREA PRODUSELOR

 prelucrarea primară
 realizarea elementelor de produs
 asamblarea PRODUS (materie
program tehnologic de
confecţionare, comanda, primă cu informaţii: tip
şabloane tehnologice, fişa produs, mărime, formă,
tehnică, produs etalon număr de produse)
FINISAREA PRODUSELOR

 tratarea umidotermică
 coaserea nasturilor
 sortare program tehnologic de
PRODUS FINIT  curăţare / retuşare finală finisare, comanda, fişa
(materie primă cu tehnică, norme de
informaţii: mărime, tehnoprezentare
număr de produse)
ÎNMAGAZINAREA PRODUSELOR

 etichetare PRODUS

MARFĂ
comandă, norme de ambalare
tehnoprezentare,  livrare
termene de livrare

Fig.1.3 – Structura clasică a sistemului efector pentru o firmă de confecţii textile

4
 1.2.Funcţiile subsistemelor de fabricaţie
Funcţia scop generală a unui sistem se exprimă prin proprietatea acestuia de
a transforma mărimile de intrare în mărimi de ieşire pe baza unui algoritm specific şi
defineşte modul de realizare a sarcinii acestuia.
În cadrul subsistemului RECEPŢIA MATERIEI PRIME se desfăşoară operaţii
care au următorul scop:
 de a stabili conformitatea informaţiilor constatate (calitative, cantitative) cu
cele indicate în actele de insoţire a materiei prime şi în comandă;
 de a stabili caracteristicile materiei prime care se constituie în informaţii de
intrare pentru celelalte subsiteme ale sistemului de fabricaţie.
Suplimentar se poate include şi activitatea de recepţie de laborator, cu
precizarea că în concepţia modernă a managementului tehnologic aceasta este
înlocuită cu efectuarea probelor tehnologice. Acestea sunt necesare pentru
acumularea de informaţii referitoare la comportarea materiei prime pe parcursul
proceselor de prelucrare în vederea stabilirii corecte a programelor tehnologice
(suportul informaţional al proceselor tehnologice).
Funcţiile subsistemului de PREGĂTIRE A MATERIEI PRIME PENTRU CROIT
sunt:
 sortarea baloturilor de material şi programarea utilizării acestora, funcţie
care derivă în principal din variabilitatea lungimilor care trebuie combinate,
respectiv cea a baloturilor care trebuie corelată cu lungimea încadrărilor în
cadrul unei comenzi. Problema care se pune este de minimizare a
pierderilor de materie primă materializate în cupoane, capete şi fâşii.
 transpunerea pe suprafaţa materialului a conturului reperelor produselor
prin operaţia de şablonare. Informaţiile referitoare la modul de amplasare
a reperelor în corelaţie cu particularităţile produsului, combinaţiile de
mărimi în raport cu structura comenzii sunt conţinute în miniatura
încadrării.
Se impune precizarea că structura acestui subsistem se modifică în condiţiile
utilizării sistemelor informatice - elemente ale sistemului CIM (Computer Integrated
Manufacturing). Astfel, sortarea şi programarea baloturilor se realizează cu ajutorul
programelor specializate de optimizare şi planificare a consumului de materie primă.
Identificarea baloturilor se realizează prin coduri de bare care permit selectarea
acestora conform programului de fabricaţie în momentul încărcării pe maşina
automată de şpănuit.
Operaţia de şablonare este eliminată în cazul utilizării sistemelor CAD
(Computer Aided Design) care permit tipărirea încadrărilor pe hârtie termoadezivă, la
scară reală şi în numărul necesar realizării comenzii (în funcţie de numărul de
şpanuri). În cazul utilizării sistemelor CAM (Computer Aided Manufacturing) pentru
croire, suportul convenţional al informaţiei dispare, încadrarea reperelor realizată într-
un program specializat reprezentând programul de tăiere al maşinii automate de
croit.
În cadrul subsistemului CROIREA MATERIEI PRIME se realizează, practic,
prima intervenţie tehnologică asupra acesteia care are ca scop individualizarea
reperelor din suprafaţa materialului. Operaţiile specifice acestui subsistem sunt:
 şpănuirea care constă în stratificarea materialelor în scopul croirii
simultane a unui număr de produse, operaţie absolut necesară pentru
asigurarea eficienţei producţiei în sistem industrial.

5
  secţionarea şpanurilor, operaţie cu un anumit grad de opţionalitate,
prezenţa sau absenţa acesteia fiind determinată de tehnologia de croire
utilizată (decupare la maşina fixă, decupare cu maşina mobilă, croire
automată) sau de dimensiunile şpanului.
 decuparea reperelor sau croirea propriu-zisă a acestora, care constă în
separarea suprafeţei utile (reper) de pe suprafaţa materialului.
Daca s-ar ierarhiza influenţa diferitelor intervenţii tehnologice asupra calităţii,
atunci cu siguranţă că operaţiile desfăşurate în cadrul subsistemului CROIRE ar
deţine o pondere importantă, datorită implicaţiilor asupra dimensiunilor şi
integrităţii produsului finit.
Având la bază acest considerent se justifică prezenţa subsistemului de
PREGĂTIRE A REPERELOR PENTRU CONFECŢIONARE, cu următoarele funcţii:
 verificarea cantitativă (numărul de repere croite în raport cu numărul de
repere din produs, numărul de produse în raport cu cel planificat etc.) şi
calitativă (corespondenţa dimensională, numărul şi poziţia semnelor de
control, integritatea materialului etc.).
 asigurarea condiţiilor de identificare a produselor, în corelaţie cu
sistemul de urmărire a fabricaţiei utilizat în firmă. În funcţie de tipul
sistemului de înregistrare a datelor de producţie (manual sau informatizat)
se utilizează etichete tip text sau tip cod de bare care se ataşează
produsului şi / sau pachetului de produse.
 realizarea condiţiilor de transfer material şi informaţional între subsistemele
CROIRE şi CONFECŢIONARE.
Din punct de vedere al resurselor (umane şi tehnice) implicate şi al ponderii în
realizarea de valoare adăugată, subsistemul CONFECŢIONAREA PRODUSELOR
poate fi considerat, fără riscul de a greşi, subsistem de bază. Funcţia scop este
aceea de a transforma suprafaţa plană a materialului textil intr-o suprafaţă spaţială
– produsul confecţionat. Particularităţile structurale ale acestui subsistem sunt
caracterizante pentru întregul domeniu al confecţiilor, respectiv:
− caracterul accentuat secvenţial datorită desfăşurării succesive a
unui număr mare de intervenţii tehnologice realizate individual, în
locuri de muncă diferite;
− nivelul înalt de implicare a executanţilor în rezolvarea sarcinilor
tehnologice pentru confecţionarea unui produs.
În cadrul subsistemului CONFECŢIONARE sunt puse în evidenţă următoarele
grupe de operaţii:
 prelucrarea primară a reperelor cuprinde operaţii de pregătire a reperelor
pentru confecţionare, fără a presupune o intervenţie substanţială asupra
formei acestora (termolipirea reperelor, surfilarea, coaserea penselor,
realizarea broderiilor pe repere croite etc.).
 operaţiile tehnologice cuprinse în cadrul etapei realizarea elementelor de
produs au ca scop asigurarea aspectului finit al acestora şi cuprinde
operaţii de coasere, călcare şi manuale (corectare, întoarcere,
însemnare, verificare). În general se acceptă gruparea operaţiilor specifice
acestei etape în:
− operaţii de prelucrare a elementelor mici (guler, manşete, clape
de buzunar, epoleţi, elemente de închidere, betelie etc);
− operaţii de prelucrare a elementelor mari (faţă, spate, mâneci);
− operaţii de prelucrare a căptuşelii sau a altor subansambluri din
materiale secundare (cu funcţie de termoizolare sau de

6
 impermeabilizare). Se impune precizarea că există şi tehnologii
conform cărora prelucrarea căptuşelii se realizează cadrul grupei
elementelor mari.
 elementele obţinute în etapa anterioară sunt reunite în produs în cadrul
etapei de asamblare, care presupune o structură logică de grupare a
operaţiilor:
− operaţii de asamblare a elementelor mici cu elementele mari;
− operaţii de asamblare a elementelor mari.
Dacă subsistemul CROIRE are implicaţii asupra integrităţii fizice a
produsului de îmbrăcăminte, cel de CONFECŢIONARE – asupra timpului de
fabricaţie, subsistemul FINISARE este determinant pentru valoarea de prezentare
a produsului de îmbrăcăminte. Structura operaţională a acestui subsistem are
implicaţii în asigurarea fucţiilor estetice, de mentenanţă, de confort psihosenzorial şi
de identificare care definesc produsul finit. Pentru majoritatea categoriilor de
produse, reprezentativă pentru acest subsistem este tehnologia de tratare
umidotermică. Însă cerinţele modei au determinat dezvoltarea unor tehnologii de
finisare chimică a produsului confecţionat, cum ar fi prespălarea sau vopsirea.
Structura clasică a subsistemului FINISARE conţine:
 tratarea umidotermică a produselor de îmbrăcăminte reprezintă un cumul
de procese fizice orientate asupra suprafeţei şi structurii de profunzime a
materialelor textile, care are ca scop producerea unor deformaţii şi fixarea
acestora. Acestea sunt determinante pentru stabilitatea formei, a
dimensiunilor şi a aspectului suprafeţei. Procedeele clasice de tratare
umidotermică presupun pregătirea şi realizarea deformaţiei prin umezire,
încălzire şi acţiune mecanică iar fixarea prin încălzire şi uscare.
 coaserea nasturilor este o operaţie opţional atribuită subsistemului
FINISARE, numai în cazul riscului de deteriorare a nasturilor în prezenţa
căldurii sau a imprimării acestora pe suprafaţa produsului.
 sortarea are ca scop divizarea lotului de produse finite corespunzător unei
comenzi în funcţie de articol (model), mărime, culoare, termen de livrare.
De cele mai multe ori această etapă se cumulează cu un control final, care
permite sortarea produselor în funcţie de calitate.
 curăţarea produselor are ca obiectiv îndepărtarea capetelor de aţă de
cusut şi / sau a petelor apărute accidental în timpul confecţionării.
Subsistemul ÎNMAGAZINAREA PRODUSELOR are, pe lîngă aspectul logistic
(stocare), funcţia opraţională de transformarea produsului finit în produs marfă,
respectiv asigurarea atributelor care permit livrarea acestuia spre consumator.
Operaţiile cuprinse în acest subsistem sunt:
 etichetarea este operaţia prin care se ataşează produselor elemente
vizuale de identificare, cum ar fi etichetele de firmă sau broşurile de
prezentare a materialelor speciale din care se confecţionează produsele
(Sympatex, Gore-tex, Teflon etc.). Aceste elemente se îndepartează
înainte de purtarea produsului, fixarea lor fiind realizată provizoriu prin fir
din material plastic (împuşcare) sau şnur.
 ambalarea se realizează în funcţie recomandările din normele de
tehnoprezentare sau caietul de sarcini al comenzii. Ambalajul produsului
are în principal rolul de a asigura protecţia acestuia în timpul transportului
(folii, cutii, lăzi). Dacă ambalajul însoţeşte produsul la vînzare (pungi, cutii
pentru produse individuale) are şi funcţie de identificare a producătorului.

7
  livrarea produselor are ca scop asigurarea condiţiilor de transport, tehnice
şi economice. În funcţie de modul de realizare a transportului, livrarea
produselor de îmbrăcăminte se poate face pe umeraşe şi stender sau în
cutii.
1.3.Etapele de realizare a unei comenzi
Organizarea fabricaţiei cuprinde următoarele subdomenii:
 Configurarea sistemelor de lucru şi elaborarea informaţiilor (studiul muncii);
 Planificarea capacităţilor, materialelor, informaţiilor şi a desfăşurării
activităţii (planificarea fabricaţiei);
 Determinarea, controlul şi asigurarea realizării programului şi a comenzilor
(conducerea fabricaţiei).
Obiectivele organizării fabricaţiei sunt desfăşurarea acesteia în condiţii de
eficienţă economică şi umanism. Planificarea influenţează în mare măsură gradul
de eficienţă economică în cadrul fabricaţiei, obiectivul principal fiind obţinerea unor
costuri unitare scăzute de fabricaţie prin:
 Alegerea materialelor adecvate pentru a asigura forma şi calitatea
(planificarea materialelor);
 Alegerea unor procedee şi metode adecvate de lucru, precum şi a
mijloacelor de producţie corespunzătoare (planificarea mijloacelor de
producţie);
 Elaborarea unei documentaţii complete şi inteligibile (planificarea
informaţională);
 Stabilirea intervalelor de desfăşurare şi ordinea lor (planificarea
desfăşurării).
Pregătirea realizării unei comenzi şi conducerea subsistemelor de fabricaţie
sunt declanşate prin:
 Preluarea comenzii de la client;
 Abordarea unui program de producţie.
O comandă este o solicitare de efectuare a unei munci. Pentru caracterizarea
unei comenzi sunt necesare următoarele informaţii:
 structurarea pe produse a comenzii;
 cantitatea cerută;
 termenele;
 prevederile de calitate.
În cadrul producţiei de confecţii o comandă se referă la realizarea unei
anumite cantităţi de produse, exprimată în număr de bucăţi. De cele mai multe ori o
comandă este structurată pe tipuri de produse (articole), pentru fiecare precizîndu-
se structura pe mărimi (nr.bucăţi/mărime) şi pe culori (nr.bucăţi/mărime/culoare).
Comenzile pentru firmele de confecţii sunt caracterizate prin număr redus de
produse de acelaşi fel şi durată mică de execuţie, care impun flexibilitatea avansată a
producţiei şi timpi de reacţie mici.

1.3.1.Analiza comenzii
Analiza unei comenzi se face în mod diferit în funcţie de tipul de producţie,
lohn sau completă.
Înainte de contractarea unei comenzi este necesară:
1. Analiza fezabilităţii comenzii (analiza tehnologică);
2. Analiza rentabilităţii comenzii (analiza economică)
Analiza fezabilităţii are ca obiective:

8
  Posibilitatea aprovizionării cu materii prime de tipul, cantitatea şi în
termenul planificat;
 Analiza constructivă a produselor pentru identificarea elementelor deja
existente în baza de date şi a elementelor noi. Această analiză
influenţează în mod direct durata de elaborare a documentaţiei tehnice.
 Analiza tehnologică propriu-zisă din punct de vedere al capacităţilor
tehnice (utilaje adecvate) şi umane (personal calificat).
Analiza rentabilităţii constă în estimarea costurilor de producţie necesare pentru
realizarea comenzii în condiţii de profit. Dacă realizarea comenzii presupune investiţii
(în completarea dotării tehnice, costuri tehnologice speciale, realizarea de dispozitive
sau instruirea personalului) se determină pragul de rentabilitate, respectiv volumul
producţiei după care investiţia se recuperează şi firma începe să realizeze profit.

1.3.2.Planificarea comenzii
Planul de lucru reprezintă suportul informaţional pentru planificarea fabricaţiei.
Pentru o firmă de confecţii, planul de lucru include:
 Seturile de şabloane pentru produsele din comandă;
 Consumurile de materie primă, încadrările combinate;
 Datele de proces cuprinse în programul tehnologic de croire,
confecţionare şi finisare a produselor. Aceste date se referă la:
• Identificarea sistemelor de lucru şi a mijloacelor de producţie (UNDE?);
• Succesiunea fazelor tehnologice, denumirea (CUM?);
• Date despre utilaje, dispozitive (CU CE?);
• Indicarea bazei de salarizare şi a metodei se salarizare (CU CE SALARIU?);
• Date de timp, respectiv durata de organizare a locului de muncă, timpul pe
unitate şi timpul total pentru realizarea comenzii (ÎN CÎT TIMP?)
Programarea unei comenzi se realizează conform etapelor precizate în figura
1.4. În funcţie de tipul de producţie (completă, lohn sau lohn parţial), prezenţa unor
etape poate fi opţională.
În cadrul etapei de configurare a produsului se încadrează:
 Crearea produsului (producţie completă) sau analiza fişei tehnice
(schiţă, tabel de dimensiuni) anexate comenzii, eventual a produsului
de referinţă (producţia lohn).
 Proiectarea constructivă a produsului (tipare, şabloane pentru producţia
completă) sau verificarea şabloanelor furnizate de client (producţia
lohn).
În etapa de planificare a fabricaţiei se elaborează documentaţia tehnică a
produselor din comandă, fără să se ţină seama de cantităţi sau termene
(independent de comandă). Este recomandat să se utilizeze informaţii deja existente
despre produse (cataloage de timpi, operaţii), urmînd să se completeze informaţiile
noi, suplimentare.
Documentaţia tehnică stă la baza elaborării planului de fabricaţie care este
dependent de comandă, cantitatea fiind folosită pentru dimensionarea şi configurarea
sistemelor de lucru.
Organizarea operaţională a fabricaţiei are deja rol executiv, fiind etapa în
care se pune în practică realizarea comenzii. Fiecare etapă de execuţie presupune
existenţa unui suport al informaţiei care se distribuie la toate sistemele interesate. De
exemplu, fişa de asortare (mostre pentru toate materialele componente ale
produsului) se distribuie la şpănuit, termolipit, sortat – formare pachete, confecţionat,
etichetat – ambalat.

9
Fig.1.4 – Etapele programării comenzii

10