Sunteți pe pagina 1din 13

Baciu Irina-Nicoleta, Baias Mădălina-Gabriela, Balint Amelia Ioana, Bucelea Alina Maria

Seria I, gr 2,3,5
31 January 2018

Proiect Sănătate Publică


Managementul și Profilaxia infecției
cronice cu virusul hepatitic B

Introducere
Transmiterea infecției cu virusul hepatitei B se face prin expunere directă
percutană sau mucoasă la sânge, secreții salivare, lacrimale, genitale sau spermă
contaminate. HBV – infecțiozitate ridicată, poate fi transmis și in absența sângelui
vizibil, ramânând viabil pe suprafețe, cel puțin 7 zile. Persoanele cu infecție cronică
(HbsAg persistent în ser cel puțin 6 luni de la episodul acut), servesc ca rezervor
principal pentru transmiterea infecției cu HBV.
Acest raport sumarizează și consolidează recomandările publicate de către
Advisory Committee on Immunization Practices (ACIP) și CDC.

Recomandări noi și actualizate


• imunizarea împotriva hepatitei B prin vaccinare în 24 de ore la nou-născuți
stabili cu G≥2000 g;
• screening la gravide : HbsAg pozitivi;
• teste serologice postvaccinare la copiii din mame la care statusul AgHBs
rămâne necunoscut pe termen indefinit;
• revaccinarea cu o singură doză la copiii născuți din mame cu AgHBs pozitiv
care nu au răspuns la seria inițială de vaccin;
• vaccinarea pesoanelor cu boală cronică hepatică ( incluzând și nu numai, cei
cu infecție HCV, ciroză, steatoză hepatică, boală hepatică alcoolică, hepatită
autoimună, valori duble față de valoarea normală a ALAT-ului și ASAT-ului).

Acest raport sumarizează recomandările ghidului al  American Association for the


Study of Liver Diseases (AASLD), pentru terapia antivirală maternă, cu scopul
reducerii transmiterii infecției perinatale cu HBV.

PROIECT SĂNĂTATE PUBLICĂ #1


Adulții la risc pentru infecția cu HBV
În 2016, CDC a primit 3 370 raporturi de supraveghere a infecției acute cu HBV.
Din care 2 207 erau raportări privind cazurile cu risc, 1 151 (52,2%) indicau niciun
risc pentru HBV pe durata de 6 săptămâni până la 6 luni anterior îmbolnăvirii, iar
restul indicau cel puțin un factor de risc.Utilizarea drogurilor injectabile și parteneri
sexuali multipli au fost raportate ca cele mai comune surse ale transmisiei infecției
cu HBV.

Utilizarea drogurilor injectabile. Reprezintă 30,3% din 1 657 de noi cazuri


de HBV raportate care includeau informații cu privire la utilizarea de droguri
injectabile. Din 2009, a avut loc o creștere a infecțiilor acute cu HBV printre albii non-
hispanici cu vârste între 30-39 de ani cu domiciliul în zone non-urbane care raportau
utilizarea de droguri injectabile ca factor de risc. Infecția cronică cu HBV a fost
identificată în 3,5-20% (în medie 11,8%) din cazurile cu persoane care și-au injectat
droguri în diverse împrejurări și 22,6% dintre aceștia au avut infecția prezentă în
trecut.

Expunere sexuală (hetero- și homosexuală). Dintre cazurile de


infectie HBV raportate ce aveau informații cu privrire la expunerea sexuală, 26,4%
au avut raporturi sexuale cu doi sau mai mulți parteneri, 3,3% au raportat contact
sexual cu o persoană infectată cu HBV. 10-40% dintre adulții care au fost tratați
pentru BTS au evidențiat o infecție trecută sau prezentă cu HBV. Dintre adulții cu
infecție acută cu HBV, 39% au făcut screening pentru BTS înaintea infectării cu HBV.

Contacții domestici. Aproximativ 45% dintre cei care conviețuiesc cu


persoane cu infecție cronică HBV au dovada serologică a treceii prin boală, iar 16%
au evidențiat prezența bolii curente. ( CDC a publicat în 2017. Anterior vaccinării
universale a nou-născuților, riscul infecției a fost foarte mare printre copii nevaccinați
care locuiau în aceeași casă sau în contact cu membri ai familiei extinse care
prezentau infecție cu HBV.)

Persoanele cu dizabilități din centrele de îngrijire și asistență.


Persoanele cu dizabilități din aceste centre aveau, în trecut, o prevalență a infecției
cronice de 20%; aceasta a scăzut substanțial din momentul implementării vaccinării
de rutină în aceste împrejurări.

Instituții penitenciare. Prevalența infecției cronice cu HBV a fost mai mare în


rândul prizonierilor (1-3,7%) față de populația generală.

Persoane la risc pentru expunerea ocupațională la HBV. Înaintea


implementării la scară largă a vaccinului anti HBV, infecția cu HBV era recunoscută
ca risc ocupațional în rândul furnizorilor de servicii medicale. Vaccinarea de rutină a
acestora și utilizarea precauților standard a determinat un declin al infecțiilor de 98%
(din 1083 până în 2010). The Occupational Safety and Health Administration obligă

PROIECT SĂNĂTATE PUBLICĂ #2


angajatorii să ofere posibilitatea vaccinării angajaților expuși riscului infectării, dar și
pe cea a profilaxiei imediat expunerii.

Pacienții hemodializați. De la inițierea vaccinării împotriva HBV dar și a altor


precauții cu privire la controlul infecției din centrele de dializă, incidența bolii prezintă
un declin de 95%. Din 1995, prevalența anuală a rămas stabile, iar seroprevalența
AgHbs la 1%.

Persoanele cu infecție HCV. Numărul cazurilor raportate ale infecției HCV


în 4 state americane a prezentat o creștere de 3,64%, între anii 2006-2012, la
persoanele cu vârsta până la 30 de ani au prezentat ca cel mai comun factor de risc,
utilizarea drogurilor injectabile. Creșterea infecțiilor cu HCV a avut loc concomitent
cu cea a infecției cu HBV, în rândul tinerilor adulți ai comunităților rurale ale acestor
state americane.

Persoanele cu boală hepatică cronică. Persoanele cu bolile hepatice


mai sus menționate nu prezintă risc crescut al infecției cu HBV, doar în cazul
expunerii percutane sau mucose la sânge sau alte fluide infectate. Dar importanța
unei eventuale infecții o prezintă accentuarea progresiei bolii hepatice.

Călătorii în țările cu infecție endemică cu HBV. Călătorii pe termen


scurt în țările cu risc endemic crescut sau intermediar, în mod normal sunt la risc
pentru infecție doar în cazul expunerii la sânge în cadrul activităților medicale sau în
cazul unor dezastre, în cazul beneficierii de îngrijiri medicale care implică expunere
parenterală sau în cadrul activității sexuale sau utilizării de droguri. A fost raportată o
incidență lunară de 25-420 per 100 000 de călători pe termen lung în țările în care
boala e endemică.

Persoanele infectate cu HIV. Aproximativ 10% dintre persoanele infectate


cu HIV prezintă coinfecția cu HBV. Infecția cronică cu HBV a fost identificată la
6-14% dintre persoanele HIV positive, incluzând 9-17% homosexuali și 7-10%
utilizatori de droguri injectabile. Persoanele coinfectate prezintă creșteri ale ratei de
ciroză și mortalitate relaționată cu boala hepatică.

Persoanele cu diabet zaharat. Comparativ cu adulții fără DZ, cei cu DZ au


o prevalență cu 60% mai mare a infecției prezente sau trecute și duble șansele de
achiziționare a infecției acute. Izbucniri repetate ale infecției cu HBV associate cu
monitorizarea nivelului glucozei în sânge subliniază riscul continuu al acestei
populații. Datele sugerează posibilitatea unei proporții mult mai mari a cazurilor
fatale în rândul celor cu DZ și infecție acută comparativ cu cei fără DZ.

PROIECT SĂNĂTATE PUBLICĂ #3


Profilaxia infecției cu HBV
Vaccinarea împotriva Hepatitei B și imunoglobulinele în
Hepatita B
Vaccinurile antiHepB conțin 10–40 µg de proteină HBsAg/mL și nu conțin
conservanți. Imunoglobulinele augmentează protecția până când se obține un
răspuns suficient postvaccinal. Pentru cei care nu răspund la vaccin,
imunoglobulinele sunt administrate singure și reprezintă principalul mijloc de
protecție post expunere. Imunoglobulinele HBIG oferă protecție pasivă timp de 3-6
luni prin intermediul Ac anti-HBs. Imunoglobulinele sunt obținute din plasma donorilor
cu concentrații crescute de Ac anti-HBs și teste negative pentru HIV, HBV, HCV, VHA
și parvovirus B19.

Seroprotecția indusă de vaccinare


Prezența Ac anti-HBs indică imunitate față de infecția HBV. Copiii
imunocompetenți și adulții cu nivelele Ac anti-HBs post vaccinale≥10 mIU/mL pentru
1–2 luni după schema vaccinală completă sunt considerați protejați. Seroprotecția
indusă de vaccin este considerată un surogat al protecției clinice. Aproximativ 16%
din persoanele vaccinate la o vârstă <1an au Ac≥10 mIU/mL pentru mai mult de 18
ani postvaccinare, comparați cu peste 74% pentru cei vaccinați la o vârstă ≥1 an.
88% din persoanele care primesc un nou rapel vaccinal la mai bine de 30 de ani de
la ultima doza dezvoltă Ac în titru protector≥10 mIU/mL. Regimul standard de
vaccinare se realizează cu 5 µg vaccin administrat la 0,1 și 6 luni între 11-15 ani.
Factorii care determină un răspuns vaccinal negativ sunt greutatea la
naștere<2000 gr, fumatul, obezitatea, vârsta înaintată, boli cronice, abuzul de
droguri, diabet, sexul masculin, factori genetici, supresia imună.
Vaccinarea la scurt timp după naștere se aplică copiilor cu mame infectate cu
HBV; în unele cazuri se administrează și imunoglobuline.

Siguranța vaccinală
Reacțiile adverse postvaccinale localizate la nivelul situsului de injectare
includ durere(3%–29%), eritem(3%), edem local(3%), febră(1%–6%) și cefalee(3%).
Incidența anafilaxiei este de 1.1 per 1 million de doze.

Schema de vaccinare
Vaccinarea primară generală constă în 3 doze administrate intramuscular, la
0, 1 și 6 luni. Schemele alternative la 0, 1, 4 luni sau 0, 2, 4 luni dau nivele de
protecție similare schemei clasice. A treia doză oferă nivelul maxim de seroprotecție
și dă protecția pe termen lung.

PROIECT SĂNĂTATE PUBLICĂ #4


Persoane care primesc recomandare de vaccinare
Vaccinarea universală a copiilor
• Toți copiii trebuie să fie vaccinați împotriva HepB ca și parte din schema
obligatorie de vaccinare.
• Pentru nou născuții fără afecțiuni asociate și cu o greutate mai mare de 2000
gr la naștere, din mame cu Ag HBs negativ, prima doză trebuie administrată la
mai puțin de 24 de ore după naștere.
• Nou născuții cu mai puțin de 2000 gr la naștere și născuți de mame cu Ag
HBs negativ, trebuie vaccinați înainte de externare sau preferabil la 1 lună de
viață.
• Ultima doză din serie trebuie administrată după 24 de săptămâni (164 de
zile).
Vaccinarea copiilor și adolescenților
• Vaccinarea este recomandată pentru toți copiii nevaccinați și adolescenții mai
tineri de 19 ani.
Vaccinarea adulțiilor
• Vaccinarea este recomandată tuturor adulților nevaccinați la risc:
◦ expunere sexuală- partenerii persoanelor cu AgHBs pozitiv,
promiscuitate sexuală, purtători de alte BTS
◦ cei care folosesc droguri iv
◦ persoane cu expunere cutanată sau mucoasă- contacți ai persoanelor
cu AgHbs pozitiv, angajați din centrele de îngrijire, angajați din sistemul
sanitar, pacienți hemodializați sau cu dializă peritoneală
◦ călători în țări cu rate crescute ale infecției cu HBV [prevalența AgHBsA
≥2%],persoane cu infecție HCV, boli hepatice cronice, infectați HIV,
deținuți.
Vaccinarea femeilor gravide
• Femeile gravide considerate la risc pentru infecția HBV( mai mult de 1
partener sexual în ultimele 6 luni, BTSuri în antecedente, consume de droguri
iv, partener cu AgHBs pozitiv) trebuie obligatoriu vaccinate și consiliate cum
să prevină infecția.

Strategii de implementare
Politici și proceduri ale maternităților
• Toate maternitățile trebuie să aibă implementate procedurile de identificare a
nou născuțiilor născuți de femei cu AgHBs pozitiv sau cu status necunoscut,
de inițiere a profilaxiei pentru acești copii.

Programe de prevenire a infecției perinatale HBV


• Localitățiile ar trebui să își stabilească legile, politicile, procedurile pentru a
testa toate femeile în timpul sarcinii pentru AgHBs, iar la cele cu AgHBs
pozitiv să dozeze încărcătura virală pentru a ghida terapia antivirală.

PROIECT SĂNĂTATE PUBLICĂ #5


Oferirea de servicii adulțiilor
• Din cauză că o mare proporție a adulțiilor este la risc de a dezvolta infecție cu
HBV, trebuie să li se ofere posibilitatea de vaccinare în cazul necompletării
schemei de vaccinare.

Profilaxia post-expunere
Leziunile cutanate care au venit în contact cu sânge sau fluide trebuie spălate
cu apă și săpun. În cazul mucoaselor se impune clătirea cu apă din abundență.
Folosirea antisepticelor pentru tratarea leziunilor sau stoarcerea cu scopul de a
îndepărta agentul patogen nu au demonstrat o reducere a transmiterii VHB. Nu se
recomandă aplicarea de agenți caustici sau injectarea antisepticelor sau a
dezinfectanților la nivelul leziunii.
Cele mai expuse persoane lucrează în domeniul medical. Personalul vaccinat
împotriva hepatitei B având un titru de Ac anti-Hbs >10 mUI/mL nu necesită
profilaxie indiferent de statusul pacientului-sursă (prezența sau absența Ag HBs).
Dacă persoana expusă a fost vaccinată, dar nu deține un rezultat de laborator care
să indice un titru protector de anticorpi, se dozează anticorpii și se testează
pacientul-sursă. Un titru sub limita de protecție și Ag HBs pozitiv/status necunoscut
impun administrarea precoce a unei doze de  imunoglobuline anti-hepatită B și a 3
doze de vaccin. Pentru același titru, dar Ag HBs negativ la pacientul-sursă se
administrează o doză unică de vaccin anti-hepatită B. Aceasta este urmată de o
retestare a Ac anti-HBs la 1-2 luni. Persistența anticorpilor sub 10 mUI/mL face
necesară administrarea a încă 2 doze de vaccin și retestare a Ac anti-HBs.
Se încearcă obținerea unui titru protector până la maxim 2 serii a câte 3 doze de
vaccin. În lipsa unui răspuns favorabil, persoana este considerată non-responder.
Expunerea implică în acest caz administrarea a 2 doze de imunoglobuline. Prima
doză trebuie administrate cât mai repede posibil, iar cea de-a doua la interval de o
lună.
Personalul nevaccinat sau incomplet vaccinat trebuie testat în vederea dozării
Ac anti-HBc, iar pacientul-sursă în vederea detectării Ag HBs. Dozarea Ac anti-HBs
nu prezintă interes în cazul persoanelor nevaccinate sau incomplet vaccinate. Dacă
la pacient se detectează Ag HBs, persoana expusă primește o doză de
imunoglobuline și o doză de vaccin (urmată de alte 2 conform schemei de
vaccinare). Răspunsul post-vaccinare poate fi mai bine evaluat după o perioadă mai
lungă (de regulă 6 luni) de la administrarea imunoglobulinelor. Tot la 6 luni de la
expunere se recomandă o retestare pentru AgHBs și Ac anti-HBc.Dacă la pacient nu

PROIECT SĂNĂTATE PUBLICĂ #6


se detectează Ag HBs, se vaccinează cadrul medical expus și se documentează
statusul acestuia post-vaccinare.
Managementul persoanelor expuse care nu lucrează în domeniul medical are
la bază cunoașterea sursei. Persoanelor vaccinate conform unei scheme care au
fost expuse unei potențiale surse ce se poate identifica, dar care  nu au
documentație a unui titru protector, li se administrează o singură doză de vaccin.
Pentru același tip de sursă, dar în cazul unei persoane în cursul unei scheme de
vaccinare, se administrează o doză de imunoglobuline. Schema este urmată în mod
normal. Persoanele nevaccinate expuse la o sursă ce se poate identifica trebuie să
urmeze o serie de 3 doze, prima doză necesitând administrare precoce (de preferat
în primele 24 ore până la maxim 7 zile). În cazul expunerii la o sursă ce nu se poate
identifica, persoanele vaccinate cu dovada unui titru protector nu necesită tratament.
Pentru cele în curs de vaccinare se recomandă continuarea schemei, iar pentru cele
nevaccinate se începe schema cât mai repede după expunere (de preferat în
primele 24 ore).

MANAGEMENTUL IMUNIZĂRILOR ÎMPOTRIVA


VIRUSULUI HEPATITEI B
1.TESTAREA SEROLOGICĂ POST-VACCIN
Testarea serologică pentru imunitate nu este necesară după vaccinarea de
rutină a copiilor sau a adulților.

A. Testarea pentru Ac anti-HBs după vaccinare este recomandată pentru


următoarele persoane al căror management clinic depinde de cunoștințele în
raport cu statusul lor imunologic:

• Copiii născuți din mame pozitive pentru HbsAg și copiii născuți din mame cu
status HbsAg necunoscut.Testarea serologică post-vaccin ar trebui să cuprindă
AgHBs și Ac anti-HBs;

• Personalul din domeniul sanitar și personalul public cu risc de expunere la sânge


sau la fluide biologice;

• Pacienții hemodializați;

• Persoanele infectate HIV și alte persoane imunocompromise pentru determinarea


necesarului de re-vaccinare;

PROIECT SĂNĂTATE PUBLICĂ #7


• Partenerii persoanelor pozitive pentru HbsAg, pentru a determina nevoia de re-
vaccinare sau de alte metode de protecție împotriva infecției HBV.

B. Testarea ar trebui efectuată la 2 luni după adminstrarea ultimei doze de vaccin


utilizând o metodă care permite determinarea cantitativă a Ac anti-HBs (10mIU/
mL).

• Persoanele care prezintă concentrații ale Ac-antiHBs≥10mIU/mL sunt considerate


imune;

• Persoanele imunocompetente prezintă protecție de lungă durată și nu necesită alte


testări periodice pentru determinarea Ac-antiHBs.

• Persoanele imunocompromise pot pot necesita o testare anuală pentru


determinarea concentrației Ac anti-HBs;

• Persoanele care prezintă concentrații Ac anti-HBs <10 mIU/ml după prima doză de
vaccin ar trebui revacccinate. Administrarea tutoror dozelor într-o serie secundară ,
după un program apropiat, urmat de testarea anti-HbsAg la 1-2 luni după doza
finală, este în general mai practic decât testarea după una sau mai multe doze de
vaccin (cu excepția copiilor născuți din mame Ag-HBs pozitive).

• Persoanele care nu prezintă o concentrație protectivă de Ac anti-HBs după


revaccinare ar trebui testate pentru AgHBs.Dacă rezultatul AgHBs este pozitiv,
persoana în cauză ar trebui să beneficieze de un management corespunzător, iar
contacții acesteia ar trebui identificați și vaccinați.Testarea pre-vaccin ( constituită
din anti-HBc, Ag-HBs și anti-HBs) pentru identifcarea persoanelor infectate este
recomandată pentru contacții persoanelor AgHBs pozitive; testarea serologică nu
ar trebui să reprezinte o barieră în realizarea vaccinării, iar prima doză de vaccin ar
trebui să fie adminstrată imediat după recoltarea sângelui pentru testarea
serologică.

• Persoanele negative pentru AgHBs ar trebui să fie considerate susceptibile la


infecția cu HBV și ar trebui sfătuite cu privire la precauțiile necesare prevenirii
infecției cu VHB și ar trebui să urmeze o profilaxie post-expunere cu imunglobuline
pentru orice expunere cunoscută sau probabilă la o sursă pozitivă pentru AgHBs.

• Testarea personalului medical și documentarea cu privire la o vaccinare completă


pentru hepatita B, urmată de adminstrarea uneia sau mai multor doze de vaccin
pentru hepatita B pentru cei cu Ac antiHBs< 10mIU/ml, asigură protecție atunci
când aceștia vor fi expuși la sânge sau fluide biologice.

Nivelul de Ac anti-HBs≥10 mIU/ml este considerat seroprotectiv.

PROIECT SĂNĂTATE PUBLICĂ #8


2.REVACCINAREA
Revaccinarea (doză booster sau revaccinarea în set complet) nu este în
general recomandată la persoanele cu status imun normal care au fost vaccinate
precum copiii, adolescenții sau adulții.Datele actuale nu oferă un număr maxim de
doze booster.Revaccinarea atunci când Ac antiHBs <10Miu/ml este recomandată
pentru următoarele cazuri:

1.Copiii născuți din mame AgHBs pozitiv.

Copiii cu Ac anti-HBs<10mIU/ml ar trebui revaccinați cu o singură doză de


vaccin și retestați 1-2 luni mai târziu.Copiii ai căror Ac rămân sub valoarea de 10
MIU/ml după o singură doză de vaccin ar trebui să primească două doze adiționale
de vaccin după o schemă pentru a completa cea de-a doua serie, urmată de
testarea anti-HBs două luni mai târziu.În mod alternativ, acești copii ar trebui
revaccinați cu o a doua serie de 3 doze și restestați la una-două luni după ultima
doză de vaccin.

2.Personalul din domeniul medical

Personalul din domeniul medical vaccinat complet, dar cu anti HBs<10mIU/ml, ar


trebui să primească o doză adițională de vaccin pentru hepatita B, urmată de
testarea anti-HBs una-două luni mai târziu.Persoanele care prezintă în continuare
valori ale Ac anti-HBs<10MIU/ml ar trebui să urmeze o a doua serie (în general 6
doze în total), urmată de repetarea testării la una-două luni după ultima doză.În mod
alternativ, ar putea fi foarte practic pentru cei vaccinați foarte recent cu Ac anti-
HBs<10mIU/ml să primească o a doua serie completă (în total 6 doze), urmată de
testarea anti-HBs la una-două luni după ultima doză.

3.Pacienții hemodializați.

Pentru pacienții hemodializați tratați în diferite centre, necesarul pentru doze


booster ar trebui evaluat în fiecare an prin testarea anti-HBs.O doză booster ar trebui
adminsitrată de fiecare dată când Ac anti-HBs<10mIU/mL.Testarea anti-HBs nu este
recomandată la una-două luni după doza booster.

4.Pacienții imunocompromiși.

Pentru pacienții imunocompromiși(ex.HIV, pacienții care au suferit un


transplant medular sau persoanele sub tratament chimioterapic), necesarul pentru
dozele booster nu a fost stabilit.Testarea anuală anti-HBs ar trebui luată în
considerare pentru persoanele aflate la risc de expunere.

PROIECT SĂNĂTATE PUBLICĂ #9


3.SCHEMELE CU ÎNTRERUPERE ȘI INTERVALELE MINIME DE
DOZARE
Pentru toate vârstele, atunci când schema de vaccin pentru hepatita B este
întreruptă, seria de vaccin nu trebuie începută din nou.Dacă seria este întreruptă
după prima doză, a doua doză ar trebui administrată cât de curând posibil, iar a
doua și a treia doză ar trebui separate printr-un interval de 8 săptămâni.Dacă numai
cea de-a treia doză a fost amânată, acesta ar trebui adminstrată cât de curând
posibil.Ultima doză de vaccin ar trebui adminstrată la cel puțin 8 săptămâni după cea
de-a doua doză și ar trebui să fie la o distanță de cel puțin 16 săptămâni față de
prima doză, intervalul minim între prima și cea de-a doua doză fiind de cel puțin 4
săptămâni.Dozele inadecvate de vaccin pentru hepatita B sau dozele primite la un
interval mai scurt decât cel recomandat ar trebui readminstrate, utilizând doza
corectă și programul corect.

Dozele de vaccin administrate cu cel mult 4 zile înainte de intervalul minim


sau de împlinirea vârstei recomandate sunt considerate valide. Din cauza
programului accelerat pentru Twinrix, ghidul de 4 zile nu se aplică la primele 3 doze
ale acestui vaccin atunci când a fost adminstrat în ziua 0, 21-30 și pe un program de
12 luni.

La copii, administrarea dozei finale nu este recomandată înaintea vârstei de


24 de săptămâni.

6.ALTE ASPECTE LEGATE DE MANAGEMENTUL


IMUNIZĂRILOR
• Nu au fost observate diferențe în ceea ce privește imunogenicitatea atunci când
una sau două doze de vaccin pentru hepatita B produse de un anumit producător
au fost urmate de adminstrarea unui vaccin produs de un alt producător. Atunci
când este posibil, același vaccin ar trebui utilizat pentru doze consecutive, totuși
atunci când este utilizată o altă marcă, doza trebuie considerată validă și nu este
necesar a fi repetată.

• Persoanele care administrează vaccinul trebuie să accepte date înregistrate drept


dovadă a vaccinării pentru VHB.

• Vaccinările nu ar trebui amânate dacă datele de registru nu pot fi găsite, ar trebui


efectuate încercări în vederea contactării personalului care a administrat dozele
precedente de vaccin, căutările fiind realizate la nivelul sistemelor informaționale
de stat sau locale.Dacă datele nu pot fi accesate în timp util, aceste persoane ar
trebui considerate susceptibile, iar schema de tratament potrivită vârstei ar trebui

PROIECT SĂNĂTATE PUBLICĂ #10


urmată.Un nivel al anticorpilor anti-HBs ≥10mIU/mL reprezintă o serologie
protectoare atunci când este asociat unei serii documentate și complete.

• În orice circumstanțe, vaccinarea ar trebui inițiată chiar dacă completarea tuturor


seriilor nu poate fi asigurată.

Efectele adverse care survin după administrarea oricărui vaccin trebuie raportate
VAERS.(Vaccine Adverse Event Reporting System).

BIBLIOGRAFIE

1 CDC. Updated U.S. Public Health Service guidelines for the management of occupational
exposures to HBV, HCV, and HIV and recommendations for postexposure prophylaxis.
MMWR Recomm Rep 2001;50(No. RR-11):1–52. PubMed
2 Preboth M. PHS guidelines for management of occupational exposure to HBV, HCV and HIV:
management of occupational blood exposures. Am Fam Physician 2001;64:2012–4. PubMed
3 Bond WW, Favero MS, Petersen NJ, Gravelle CR, Ebert JW, Maynard JE. Survival of
hepatitis B virus after drying and storage for one week. Lancet 1981;317:550–1. CrossRef
PubMed
4 CDC. Viral hepatitis—statistics and surveillance. Atlanta, GA: US Department of Health and
Human Services, CDC; 2017. https://www.cdc.gov/hepatitis/statistics/
5 Terrault NA, Bzowej NH, Chang KM, Hwang JP, Jonas MM, Murad MH; American Association
for the Study of Liver Diseases. AASLD guidelines for treatment of chronic hepatitis B.
Hepatology 2016;63:261–83. CrossRef PubMed
6 Rubin LG, Levin MJ, Ljungman P, et al. ; Infectious Diseases Society of America. 2013 IDSA
clinical practice guideline for vaccination of the immunocompromised host. Clin Infect Dis
2014;58:e44–100. CrossRef PubMed
7 Mast EE, Margolis HS, Fiore AE, et al. ; Advisory Committee on Immunization Practices
(ACIP). A comprehensive immunization strategy to eliminate transmission of hepatitis B virus
infection in the United States: recommendations of the Advisory Committee on Immunization
Practices (ACIP). Part 1: immunization of infants, children, and adolescents. MMWR Recomm
Rep 2005;54(No. RR-16):1–31. PubMed
8 Mast EE, Weinbaum CM, Fiore AE, et al. ; Advisory Committee on Immunization Practices
(ACIP) Centers for Disease Control and Prevention (CDC). A comprehensive immunization
strategy to eliminate transmission of hepatitis B virus infection in the United States:
recommendations of the Advisory Committee on Immunization Practices (ACIP) Part II:
immunization of adults. MMWR Recomm Rep 2006;55(No. RR-16):1–33, quiz CE1–4.
PubMed
9 CDC. Use of hepatitis B vaccination for adults with diabetes mellitus: recommendations of the
Advisory Committee on Immunization Practices (ACIP). MMWR Morb Mortal Wkly Rep
2011;60:1709–11. PubMed
10 Schillie S, Murphy TV, Sawyer M, et al. CDC guidance for evaluating health-care personnel
for hepatitis B virus protection and for administering postexposure management. MMWR
Recomm Rep 2013;62(No. RR-10):1–19. PubMed
11 Schillie S, Murphy TV, Fenlon N, Ko S, Ward JW. Update: shortened interval for
postvaccination serologic testing of infants born to hepatitis b-infected mothers. MMWR Morb
Mortal Wkly Rep 2015;64:1118–20. CrossRef PubMed
12 Shimabukuro TT, Nguyen M, Martin D, DeStefano F. Safety monitoring in the Vaccine Adverse
Event Reporting System (VAERS). Vaccine 2015;33:4398–405. CrossRef PubMed
13 Zhou W, Pool V, Iskander JK, et al. Surveillance for safety after immunization: Vaccine
Adverse Event Reporting System (VAERS)—United States, 1991–2001. MMWR Surveill
Summ 2003;52(No. SS-1):1–24. PubMed
14 McNeil MM, Gee J, Weintraub ES, et al. The Vaccine Safety Datalink: successes and
challenges monitoring vaccine safety. Vaccine 2014;32:5390–8. CrossRef PubMed

PROIECT SĂNĂTATE PUBLICĂ #11


15 CDC. Surveillance data for acute viral hepatitis—United States, 2008. Atlanta, GA: US
Department of Health and Human Services, CDC; 2010. https://www.cdc.gov/hepatitis/
statistics/2008surveillance/index.htm
16 Harris AM, Iqbal K, Schillie S, et al. Increases in acute hepatitis B virus infections—Kentucky,
Tennessee, and West Virginia, 2006–2013. MMWR Morb Mortal Wkly Rep 2016;65:47–50.
CrossRef PubMed
17 Roberts H, Kruszon-Moran D, Ly KN, et al. Prevalence of chronic hepatitis B virus (HBV)
infection in U.S. households: National Health and Nutrition Examination Survey (NHANES),
1988-2012. Hepatology 2016;63:388–97. CrossRef PubMed
18 Wasley A, Kruszon-Moran D, Kuhnert W, et al. The prevalence of hepatitis B virus infection in
the United States in the era of vaccination. J Infect Dis 2010;202:192–201. CrossRef PubMed
19 Kowdley KV, Wang CC, Welch S, Roberts H, Brosgart CL. Prevalence of chronic hepatitis B
among foreign-born persons living in the United States by country of origin. Hepatology
2012;56:422–33. CrossRef PubMed
20 Mitchell T, Armstrong GL, Hu DJ, Wasley A, Painter JA. The increasing burden of imported
chronic hepatitis B—United States, 1974–2008. PLoS One 2011;6:e27717. CrossRef
PubMed
21 CDC. Hepatitis B virus: a comprehensive strategy for eliminating transmission in the United
States through universal childhood vaccination. Recommendations of the Immunization
Practices Advisory Committee (ACIP). MMWR Recomm Rep 1991;40(No. RR-13):1–25.
PubMed
22 CDC. Recommendation of the Immunization Practices Advisory Committee (ACIP).
Inactivated hepatitis B virus vaccine. MMWR Morb Mortal Wkly Rep 1982;31:317–22, 327–8.
PubMed
23 CDC. Changing patterns of groups at high risk for hepatitis B in the United States. MMWR
Morb Mortal Wkly Rep 1988;37:429–32, 437. PubMed
24 CDC. Update: universal precautions for prevention of transmission of human
immunodeficiency virus, hepatitis B virus, and other bloodborne pathogens in health-care
settings. MMWR Morb Mortal Wkly Rep 1988;37:377–82, 387–8. PubMed
25 CDC. Prevention of perinatal transmission of hepatitis B virus: prenatal screening of all
pregnant women for hepatitis B surface antigen. MMWR Morb Mortal Wkly Rep 1988;37:341–
6, 351. PubMed
26 CDC. Update: recommendations to prevent hepatitis B virus transmission—United States.
MMWR Morb Mortal Wkly Rep 1999;48:33–4. PubMed
27 Kolasa MS, Tsai Y, Xu J, Fenlon N, Schillie S. Hepatitis B surface antigen testing among
pregnant women, United States 2014. Pediatr Infect Dis J 2017;36:e175–80. CrossRef
PubMed
28 Kubo A, Shlager L, Marks AR, et al. Prevention of vertical transmission of hepatitis B: an
observational study. Ann Intern Med 2014;160:828–35. CrossRef PubMed
29 Schillie S, Walker T, Veselsky S, et al. Outcomes of infants born to women infected with
hepatitis B. Pediatrics 2015;135:e1141–7. CrossRef PubMed
30 Hill HA, Elam-Evans LD, Yankey D, Singleton JA, Kang Y. Vaccination coverage among
children aged 19–35 months—United States, 2016. MMWR Morb Mortal Wkly Rep
2017;66:1171–7. CrossRef PubMed
31 CDC. Newborn hepatitis B vaccination coverage among children born January 2003-June
2005—United States. MMWR Morb Mortal Wkly Rep 2008;57:825–8. PubMed
32 US Department of Health and Human Services, Office of Disease Prevention and Health
Promotion. Healthy people 2020. Washington, DC: US Department of Health and Human
Services; 2014. https://www.healthypeople.gov/
33 Walker TY, Elam-Evans LD, Singleton JA, et al. National, regional, state, and selected local
area vaccination coverage among adolescents aged 13–17 years—United States, 2016.
MMWR Morb Mortal Wkly Rep 2017;66:874–82. CrossRef PubMed
34 Williams WW, Lu PJ, O’Halloran A, et al. Surveillance of vaccination coverage among adult
populations—United States, 2015. MMWR Surveill Summ 2017;66(No. SS-11):1–28.
CrossRef PubMed
35 Agerton TB, Mahoney FJ, Polish LB, Shapiro CN. Impact of the bloodborne pathogens
standard on vaccination of healthcare workers with hepatitis B vaccine. Infect Control Hosp
Epidemiol 1995;16:287–91. CrossRef PubMed

PROIECT SĂNĂTATE PUBLICĂ #12


36 Fan L, Owusu-Edusei K Jr, Schillie SF, Murphy TV. Cost-effectiveness of testing hepatitis B-
positive pregnant women for hepatitis B e antigen or viral load. Obstet Gynecol
2014;123:929–37. CrossRef PubMed
37 CDC; The American College of Obstetricians and Gynecologists. Screening pregnant women
for hepatitis B virus (HBV) infection. Atlanta, GA: US Department of Health and Human
Services, CDC; 2015. https://www.cdc.gov/hepatitis/hbv/pdfs/prenatalhbsagtesting.pdf
38 Pan CQ, Duan ZP, Bhamidimarri KR, et al. An algorithm for risk assessment and intervention
of mother to child transmission of hepatitis B virus. Clin Gastroenterol Hepatol 2012;10:452–
9. CrossRef PubMed
39 Pan CQ, Han GR, Jiang HX, et al. Telbivudine prevents vertical transmission from HBeAg-
positive women with chronic hepatitis B. Clin Gastroenterol Hepatol 2012;10:520–6. CrossRef
PubMed
40 Chang JJ, Lewin SR. Immunopathogenesis of hepatitis B virus infection. Immunol Cell Biol
2007;85:16–23. CrossRef PubMed
41 Gish RG, Given BD, Lai CL, et al. Chronic hepatitis B: Virology, natural history, current
management and a glimpse at future opportunities. Antiviral Res 2015;121:47–58. CrossRef
PubMed
42 Hoofnagle JH, Di Bisceglie AM. Serologic diagnosis of acute and chronic viral hepatitis.
Semin Liver Dis 1991;11:73–83. CrossRef PubMed
43 Krugman S, Overby LR, Mushahwar IK, Ling CM, Frösner GG, Deinhardt F. Viral hepatitis,
type B. Studies on natural history and prevention re-examined. N Engl J Med 1979;300:101–
6. CrossRef PubMed
44 Long SS, Prober CG, Fischer M. Principles and practice of pediatric infectious diseases. 5th
ed. Amsterdam, the Netherlands: Elsevier; 2017.
45 Magnius LO, Norder H. Subtypes, genotypes and molecular epidemiology of the hepatitis B
virus as reflected by sequence variability of the S-gene. Intervirology 1995;38:24–34.
CrossRef PubMed
46 Kramvis A. Genotypes and genetic variability of hepatitis B virus. Intervirology 2014;57:141–
50. CrossRef PubMed
47 Kramvis A. The clinical implications of hepatitis B virus genotypes and HBeAg in pediatrics.
Rev Med Virol 2016;26:285–303. CrossRef PubMed
48 Allain JP. Occult hepatitis B virus infection. Transfus Clin Biol 2004;11:18–25. CrossRef
PubMed
49 Trépo C, Chan HL, Lok A. Hepatitis B virus infection. Lancet 2014;384:2053–63. CrossRef
PubMed
50 McMahon BJ, Alward WL, Hall DB, et al. Acute hepatitis B virus infection: relation of age to
the clinical expression of disease and subsequent development of the carrier state. J Infect
Dis 1985;151:599–603. CrossRef PubMed
51 Dienstag JL. Immunopathogenesis of the extrahepatic manifestations of hepatitis B virus
infection. Springer Semin Immunopathol 1981;3:461–72. CrossRef PubMed
52 Beasley RP, Hwang LY, Lee GC, et al. Prevention of perinatally transmitted hepatitis B virus
infections with hepatitis B immune globulin and hepatitis B vaccine. Lancet 1983;322:1099–
102. CrossRef PubMed

PROIECT SĂNĂTATE PUBLICĂ #13