Vaccinarea antimeningococică la copil

Neisseria meningitidis este un diplococ gram-negativ, aerob, din genul Neisseria. Este o
bacterie ce infectează doar omul, nazofaringele representând rezervorul. Din structura bacteriană
face parte și o capsulă polizaharidică ce îi conferă virulență. Datorită antigenului polizaharidic
capsular se pot identifica 12 serotipuri de meningococ dintre care serotipurile: A, B, C, X, Y,
W135 sunt cele ce determină infecția. Există purtători săntoși, ce nu dezvoltă boala, dar îi pot
infecta pe cei din jur. Mai mult, se consideră că purtătorii sănătoși au dezvoltați anticorpi
împotriva bacteriei și sunt mai puțin predispuși spre a a fi infectați. Numărul purtătorilor sănătoși
este mai ridicat în rândul copiilor, procentul fiind de la 1% pentru sugari pînă la 15% în rândul
adolescenților.1 Principalele manifestări ale infecției meningococice sunt: meningita, septicemia
(meningococcemia) cu sau fără meningită, iar mai rar se constată otită medie, conjunctivită,
pneumonie, artrită, pericardită.

Din punct de vedere epidemiologic, infecția cu meningococ este larg răspândită în lume. Cele
mai multe cazuri sunt în așa numita ”centură meningitică” din Africa sub-sahariană unde
incidența ajunge la 10-20 de cazuri la 100.000 de locuitori, în timp ce în Europa incidența nu
depășește 4.2 la 100.000 de locuitori. 1 Infecția este mai întâlnită la copii, cu 2 vârfuri de vârstă:
primul la sugar și copilul mic (35%-40% la 5 ani), iar al doilea la adolescenți. 2 De asemenea
serotipurile au o distribuție geografică difertă, în Europa predominând infecția cu serotipul B
(fig.1).

Fig.1 Distribuția geografică pe diferite serotipuri. Ref. (Al-Tawfiq et al. 2010)

Datorită largii răspândiri a infecției meningococice precum și a gravității pe care o poate lua, în
special la copil, s-a lucrat la diferite vaccinuri ce pot preveni boala. Istoria vaccinului
antimeningococic este una lungă, primele încercări datând din a șasea decadă a secolului XX.
Printre pionierii vaccinului se numară Léon Lapeyssonnie(1915-2001), medic militar francez ce
a luat parte la lupta împotriva epidemiilor meningococice din Africa. Ajuns la conducerea OMS
în 1961, se implică împreună cu institutul francez Merieux în creerea unui vaccin pentru
serotipul A, larg răspândit în Afria. Un deceniu mai târziu vaccinul este gata, fiind utilizat în
Brazilia în cursul epidemiei din 1974-1975, când vaccinarea a masivă a 90 de milioane de
brazilieni a dus la stoparea cu success a epidemiei. 3 Au urmat cercetări pentru dezvoltarea unor
vaccinuri și pentru celălate serotipuri, în 1985 fiind aprobat în SUA vaccinul polivalent pentru
serotipurile A, C, Y, W135. În cazul serotipului B, asemănarea dintre polizaharidul specific și
acidul N-acetil-neuramic din neuronii umani a împiedicat multă vreme dezvoltarea unui vaccin.
Primele variante au folosit drept antigen anumite proteine ale capsule, ce nu erau larg răspândite
și nu protejau decât de anumite tulpini. Produsele moderne folosesc fie două variante ale unei
proteine capsulare conservate la nivel de specie (MenB-FHbp), fie o singură varianntă a mai
multe proteine capsulare (MenB-4C). În prezent există 3 tipuri de vaccinuri antimeningococie:
monovalent anti-serogrup B, conjucat anti-serogrupurile A și C și polivalent anti serogrupurile-
A, X, Y, W135.

Vaccinul antimeningococic are anumite indicații specifice. Conform CDC(Centers for Disease
Control and Prevention) acestea sunt: asplenia anatomică sau funcțională, deficiențe imune ce
afectează complementul și infecția HIV. Tot în SUA a fost definită o nouă categorie, cea a
adolescenților care merg să locuiască la campusurile colegiilor. Datorită unei epidemii din 1997
la Universitatea din Michigan, în urma căreia au fost înregistrate 3 cazuri mortale de
meningococcemie, s-au pornit campanii ample de vaccinare în masă a celor din campusuri cu o
rată de imunizare de 51-87% din populația țintă. 4 Marea Britanie este însă prima țară ce a
introdus vaccinul antimeningococic în schemele naționale. Primul vaccin introdus a fost cel anti-
serotip C, iar în 2004 s-a înregistrat o scădere semnificativă a cazurilor comparativ cu perioada
prevaccinare.5 Mai mult de atât, prevalența purtătorilor sănătoși la 2 ani de la întroducerea
vaccinului a scăzut cu o rată semnificativă de la 2.51% la 0.48% (rate ratio [2001:1999], 0.19
[95% CI, 0.11–0.33]; P<0.001).6 A urmat vaccinul anti-serotip B (MenB-4C, Bexsero®) în
septembrie 2015. Vaccinarea a fost făcută sugarilor de 2 luni, cu două rapeluri la 4 și la 12 luni.
De asemenea s-a înteprins și o vaccinare de ”recuperare” la 3 luni la sugarii ce depășiseră 2 luni,
cu cele 2 rapeluri la 4 și respective 12 luni. Un studiu retrospectiv intreprins în iulie 2016 pe o
cohortă de de copii vaccinați și o cohortă echivalentă de copii nevaccinați pe o perioadă de 5 ani
a evidențiat o scădere semnificativă a numarului de cazuri cu 50% în cohorta vaccinată față de o
scădere nesemnificativă de doar 15% în cazul celeilalte (fig.2), impactul cel mai mare fiind la
nivelul copiilor care au privit vaccinarea de ”recuperare” (rata de reducere de 58%).7

Fig.2 Numărul de cazuri de infecție meningococică în o cohortă vaccinată și una nevaccinată

în perioada 2011-2016. Ref. (Parikh et al. 2016)

În România nu există date epidemiologice actuale privind infecția meningococică. Ultimele

raportări au fost în 1991, incidența calculată fiind de 1.1-1.2 la 100.000 de locitori 8 comparabilă
cu zonele cu climă temperată specifică României. În 2015 a fost introdus vaccinul conjugat
pentru serotipurile A,C,Y, W135(Nimenrix®) și recent, în februarie 2020, vaccinul monovalent
pentru serotipul B tip MenB-FHbp(Trumenba®), însă nici unul dintre acestea nu a fost inclus în
programul național de vaccinare.

Nimenrix® se face doar intramuscular și are limita inferioară de vârstă de 6 săptămâni,

administrându-se 2 doze și rapelul la 12 luni la sugarii cu vârsta curpinsă între 6 săptămâni și 6
luni, 1 doză plus rapelul la 12 luni la cei cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 luni și o singură doză la
cei peste 1 an. Reacțiile adverse conform prospectului sunt: cefalee, febră, inaptență, plus
eventualele reacții locale. Un review înteprins pe 167 de studii îi atestă o bună imunogenicitate
(un titru al anticorpilor evaluat prin complementul de iepure de peste 1:8) și un confortabil profil
de siguranță(reacții adverse severe sub 10% la cei între 6 și 12 luni și sub 5.5% la cei peste 1
an).9

Trumenba® este de asemenea intramuscular, având limita inferioară de vârstă de 10 ani.

Schema standard presupune administrarea de 2 doze, a doua fiind la 6 luni după prima, iar
schema cu 3 doze presupune a doua și a treia doză administrate la 2 și la respectiv 4 luni de la
administrarea primei doze. Conform prospectului pricipalele reacții adverse sunt: frisoane,
fatigabilitate, mialgii, artralgii, cefalee, grețuri, diaree, care asociază eventualele reacții locale.
Două trialuri clinice de fază 3 au fost efectuate în 2016 pe adolescenți cu vârsta curpinsă între 10
și 18 ani, înainte ca vaccinul să primească aprobarea FDA. Primul, a fost efectuat pentru a evalua
imnogenicitatea. Lotul de pacienți a fost de 3596, dintre care 2693 au primit vaccinul și 897 ser
fizologic, iar titrul anticorpilor evaluați prin complement uman a fost de 1:8-1:16 la 64-99%
dintre cei vaccinați.10 Al doila, a fost făcut pentru a testa siguranța. Lotul de pacienți a fost de
5712, dintre care 3219 au primit vaccinul iar 1663 ser fiziologic. profilul de siguranță obținut a
fost unul bun cu reacții adverse severe de 1.8% față de 1.2% pentru placebo. 11 Alte studii de fază
2 au evaluat o bună siguranță la co-administrarea cu vaccinul conjugat pentru serotipurile A,C,Y,
W135.12

Vaccinul antimeningococic, ca oricare altul, reprezintă o intervenție directă și nenaturală

asupra sistmului imun ce impune o evaluare foarte atentă a indicațiilor și contraindicațiilor
înaintea administrării pentru a obține beneficiul scontat.

Bibliografie
1 Al-Tawfiq, Jaffar A.; Clark, Thomas A.; Memish, Ziad A. (2010): Meningococcal disease. The organism,
clinical presentation, and worldwide epidemiology. In Journal of travel medicine 17 Suppl, pp. 3–8. DOI:
10.1111/j.1708-8305.2010.00448.x.
2 Vaz, Louise Elaine (2017): Meningococcal Disease. In Pediatrics in review 38 (4), pp. 158–169. DOI:
10.1542/pir.2016-0131.
3 Baylac-Paouly, Baptiste (2019): Vaccine Development and Collaborations. Lessons from the History of
the Meningococcal A Vaccine (1969-73). In Medical history 63 (4), pp. 435–453. DOI:
10.1017/mdh.2019.43.
4 Paneth, N.; Kort, E. J.; Jurczak, D.; Havlichek, D. A.; Braunlich, K.; Moorer, G. et al. (2000): Predictors of
vaccination rates during a mass meningococcal vaccination program on a college campus. In Journal of
American college health : J of ACH 49 (1), pp. 7–11. DOI: 10.1080/07448480009596276.
5 Hart, C. Anthony; Thomson, Alistair P. J. (2006): Meningococcal disease and its management in
children. In BMJ (Clinical research ed.) 333 (7570), pp. 685–690. DOI: 10.1136/bmj.38968.683958.AE.
6 Balmer, Paul; Burman, Cynthia; Serra, Lidia; York, Laura J. (2018): Impact of meningococcal vaccination
on carriage and disease transmission. A review of the literature. In Human vaccines &
immunotherapeutics 14 (5), pp. 1118–1130. DOI: 10.1080/21645515.2018.1454570.
7 Parikh, Sydel R.; Andrews, Nick J.; Beebeejaun, Kazim; Campbell, Helen; Ribeiro, Sonia; Ward,
Charlotte et al. (2016): Effectiveness and impact of a reduced infant schedule of 4CMenB vaccine against
group B meningococcal disease in England. A national observational cohort study. In The Lancet 388
(10061), pp. 2775–2782. DOI: 10.1016/S0140-6736(16)31921-3.
8 Mihalcu, F.; Iacob, A.; Leveneţ, I. (1993): Epidemiology of meningococcal meningitis in Romania 1971-
1991. In Roumanian archives of microbiology and immunology 52 (1), pp. 57–65.
9 Dhillon, Sohita; Pace, David (2017): Meningococcal Quadrivalent Tetanus Toxoid Conjugate Vaccine
(MenACWY-TT; Nimenrix®). A Review. In Drugs 77 (17), pp. 1881–1896. DOI: 10.1007/S40265-017-0828-
8.
10 Ostergaard, Lars; Vesikari, Timo; Absalon, Judith; Beeslaar, Johannes; Ward, Brian J.; Senders, Shelly
et al. (2017): A Bivalent Meningococcal B Vaccine in Adolescents and Young Adults. In The New England
journal of medicine 377 (24), pp. 2349–2362. DOI: 10.1056/NEJMoa1614474.
11 Ostergaard, Lars; Lucksinger, Gregg H.; Absalon, Judith; Beeslaar, Johannes; Eiden, Joseph; Jansen,
Kathrin U. et al. (2016): A phase 3, randomized, active-controlled study to assess the safety and
tolerability of meningococcal serogroup B vaccine bivalent rLP2086 in healthy adolescents and young
adults. In Vaccine 34 (12), pp. 1465–1471. DOI: 10.1016/j.vaccine.2016.01.044.
12 Burman, Cynthia; Alderfer, Justine; Snow, Vincenza T. (2020): A review of the immunogenicity, safety
and current recommendations for the meningococcal serogroup B vaccine, MenB-FHbp. In Journal of
clinical pharmacy and therapeutics 45 (2), pp. 270–281. DOI: 10.1111/jcpt.13083.