MINISTERUL EDUCATIEI, CULTURII ŞI CERCETĂRII

AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN TIRASPOL

FACULTATEA BIOLOGIE CU APROFUNDARE ÎN SANOLOGIE

CATEDRA BIOLOGIE VEGETALĂ

Domeniul general de studii:

Ştiinţe ale educaţiei

Specialitatea:

Biologie cu aprofundare în sanologie

TEZĂ DE LICENŢĂ
Semnificaţia biologică si curativă a procesului de imunizare în
prevenirea maladiilor infecţioase la om.

Autor:

Studentul ciclului I Midrigan Ana

Conducator stiintific:

Dr. conf. univ.Elena Iurcu

Chisinau, 2019

1
 CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………3-6

CAPITOLUL I. ANALIZA
BIBLIOGRAFICĂ………………………………………………………7-35

1.1.Istoricul evoluării vaccinuilor în plan mondial şi Republica Moldova.

Caracteristica descoperirii si utilizarii vaccinurilor la diverse maladii..7-12
1.2.Imunitatea şi rolul în procesul de protecţie la om…………………12-16
1.3.Criterii de clasificare şi utilizare a
vaccinurilor……………………………………………………….17-18
1.4.Metode de aplicare a vaccinurilor şi reacţiile
adverse……………………………………………………………20-38

CAPITOLUL II. MATERIALE SI METODE DE CERCETARE.

2.1. Caracteristica Centrului de Sanatate Nr.1

Orhei……………………………………………………………………….

2.2. Metode de cercetare in utilizarea eficienta a

vaccinurilor………………………………………………………………..

Capitolul III. Rezultatele si analizele obtinute

3.1. Modalitati de vaccinare a populatiei in dependenta de combatere a

maladiei infectioase…………………………………………………………

3.2.

2
 INTRODUCERE

In ultimele decenii, realizarea imunizarii programate a populatiei a adus o

contributie majora in sanatatea publica, inclusiv lichidarea variolei, eliminarea
poliomielitei in unele regiuni ale globului, scaderea substanţial a morbiditatii,
mortalitaţii şi invaliditaţii survenite in urma bolilor infecţioase prevenibile prin
vaccinare, precum si a pierderilor economice si sociale cauzate de aceste boli.
Pentru realizarea sarcinilor de dezvoltare formulate de Organizatia Natiunilor
Unite, specialistii Organizatiei Mondiale a Sanatatii si UNICEF au elaborate un
document special privind viziunea si strategia imunizarilor, ca un cadru pentru
consolidarea programelor nationale de imunizare. Este subliniat ca directiile
principale in realizarea imunizarilor vor include urmatoarele- de vaccinat cit mai
multi, împotriva a cat mai multe maladii, aplicarea vaccinurilor noi, managementul
eficace al programelor de imunizare în contextul interdependenţei globale.

Introducerea vaccinării profilactice de masă împotriva hepatitei B a fost

recomandată de Organizatia Mondiala a Sanatatii din 1991. În țările în care
vaccinarea a fost introdusă în programele naționale de imunizare, s-a înregistrat o
scădere remarcabilă a incidenței hepatitei B printre nou-născuți, copii și
adolescenți. Totuși, hepatita B rămâne o problemă majoră de sănătate publică
deoarece nu toate țările au introdus vaccinarea obligatorie împotriva bolii.

O parte componentă importantă a Programului National de Imunizari este

considerată structura şi calitatea serviciului de imunizare, mai ales la nivel local, ce
contribuie la stabilirea echităţii sociale, consolidarea socio-economică a familiei şi
societăţii. Aspectul moral al imunizărilor, recunoscut de comunitatea mondială,
constă în faptul că fiecare om are dreptul la o viaţă sănătoasă, lungă şi fără
suferinţe cauzate de boli prevenibile prin vaccinări. În Republica Moldova procesul
de imunizări este recunoscut ca o prioritate a sănătăţii publice. Graţie realizării a 4
programe de imunizări anterioare, a fost lichidată variola, eliminată poliomielita. În
anii 2011-2016 nu au avut loc cazuri de tetanos şi difterie, cazuri indigene de
rubeolă. Comparativ cu anul 2000 în anul 2016 numărul cazurilor de oreion a fost
3
redus de la 1 949 la 51, hepatită virală B de la 751 la 50, iar la copii de la 85 la 3
cazuri. Numărul mediu anual a cazurilor de tuse convulsivă a fost redus – de la 127
în perioada anilor 1994-2004 la 70 în anii 2005-2014. Au fost prompt localizate şi
lichidate focarele de rujeolă la importul infecţiei în anii 2012 – 2014, atingându-se
stadiul de eliminare a acestei infecţii. Implementarea vaccinului contra infecţiei
rotavirale a favorizat reducerea numărului de bolnavi de la 782 în anul 2012 la 297
în anul 2014. Imunizările au contribuit la diminuarea mortalităţii generale a
copiilor cu vârsta până la 5 ani de la 90 cazuri la 1000 copii în 1990 la 46 cazuri la
1000 copii în anul 2015.

Provocările, cu care se confruntă sistemul de imunizări, sunt determinate de

diminuarea în ultimii ani a ratei de acoperire cu vaccinuri. Datorită influenţei
propagandei antivaccinale, care s-a activizat în ţară, începând cu anul 2009, s-a
stabilit tendinţa de diminuare a ratei cuprinderii cu vaccinări de la 95-98% în anii
2003-2008 la 90-92% în anul 2014, dar care este şi mai joasă în municipii şi în
teritoriile din stânga Nistrului (80-90%). Ca rezultat, în anii 2016 şi 2017, au fost
înregistrate respectiv 10 şi 21 cazuri de rujeolă cu transmitere locală printre
populaţia nevaccinată. În ultimii ani se înregistrează o creştere ascendentă de 6 ori
a numărului de cazuri de tuse convulsivă (de la 31 în 2010 la 188 în 2014), dintre
care 80% cazuri fiind înregistrate la copiii nevaccinaţi. În teritoriile din est a ţării
n-au fost implementate vaccinurile contra infecţiilor cu rotavirus şi pneumococi.

Sistemul instituţiilor medicale publice, ce prestează servicii de imunizare

conform Calendarului de vaccinuri aprobat, este coordonat de Ministerul Sanatatii.
Planificarea cantităţilor de vaccinuri este efectuată de specialiştii Centrului
Naţional de Sănătate Publică fiind ghidaţi de recomandările Organizatiei Mondiale
a Sanatatii. Achiziţionarea vaccinurilor se organizează de către Agenţia
Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale în cadrul achiziţiilor publice.
Procurările de vaccinuri precalificate Organizatia Mondiala a Sanatatii şi
consumabilele adiacente se efectuează anual în baza legislaţiei naţionale privind
achiziţiile publice. În ultimii 10 ani o parte din vaccinuri au fost procurate în

4
comun prin co-finanţare cu GAVI prin intermediul UNICEF, în baza condiţiilor
unui Acord de colaborare trilateral. Ultimul Program a prevăzut preluarea graduală
a acoperirii financiare a procurării vaccinurilor de către Guvern. Astfel, începând
cu 2017 Guvernul Republicii Moldova are responsabilitatea totală pentru
asigurarea vaccinării populaţiei conform Calendarului de vaccinări. Concomitent,
Organizatia Mondiala a Sanatatii pledează pentru asigurarea accesului universal la
imunizări cu respectarea dreptului fiecărui cetăţean, cu sporirea gradului de
responsabilitate şi obligativitate al acestora, creşterea rolului comunităţii prin
aprobarea Planului Global de Acţiuni privind Vaccinările pentru anii 2011-2020.
Realizarea obiectivelor trasate vor putea preveni de la 24,6 până la 25,8 milioane
de decese, astfel, contribuind la eradicarea Globală a poliomielitei, eliminarea
rujeolei, rubeolei.

Pentru Republica Moldova o problemă de sănătate publică o constituie cancerul de

col uterin, care se clasează pe locul III în patologia cancerului la femei cu
prevalenţa de 220,0 cazuri la 100 mii femei şi este cea mai frecventă cauză a
deceselor de patologie oncologică la femei cu o tendinţă de creştere în ultimii ani.
Rata incidentei cea mai înaltă se înregistrează în intervalele de vârste cuprinse între
35 si 55 de ani. Circa 80% din cazurile de cancer de col uterin sunt cauzate de
tipurile oncogene de Papilomavirus uman. La recomandarea Organizatiei
Mondiale a Sanatatii vaccinarea contra infecţiei cu Papilomavirusul uman, către
anul 2014 a fost deja implementată în 55 ţări ale lumii. In Republica Moldova
vaccinarea fetitelor contra acestui virus a inceput in anul 2018.

Reiesind din actualitatea temei abordate scopul tezei de licenta este:

Studiul imunizarii populatiei in combaterea maladiilor contagioase in

dependenta de receptivitate, varsta si grad de infestare.

Pentru cercetari in domeniul vaccinarii si imunizarii populatiei ne-am

trasat urmatoarele obiective:

5
1. Semnificatia biologico- fitosanitara a sistemului de imunizare aplicata in
Republica Moldova in combaterea maladiilor infectioase.

2. Modalitati de vaccinare si diferentierea lor dupa nivelul de infestare si eficienta

lor in impact cu mediul de trai.

3. Modaliatati de utilizare a sistemului de vaccinari prin prisma constientizarii si

utilitatii lor in societatea umana in impact cu gradul de afectare cu maladii
contagioase.

6
 CAPITOLUL I. ANALIZA BIBLIOGRAFICĂ
1.1. Istoricul evoluării vaccinuilor în plan mondial şi R. Moldova.
Caracteristica descoperirii si utilizarii vaccinurilor la diverse
maladii

Din cele mai vechi timpuri au existat încercări de a preveni bolile

contagioase cu mortalitate ridicată, cum ar fi variola, cu o rată a mortalității de
30%. Într-un text din jurul anului 1500 î.e.n., există descrierea unui procedeu
empiric de imunizare împotriva variolei (variolizarea), care îi este atribuit lui
Dhanwantari, părintele medicinei vedice: Se ia pe vârful unei lanțete lichidul
pustulei și se fac înțepături în braț, între umăr și cot, până când apare sângele, apoi
se amestecă lichidul cu sânge, după care febra va apărea.

În secolul III î.e.n., în China și India se practica o metodă de variolizare,

folosindu-se un fel de liofilizat primitiv: se luau cruste de la bolnavi, se măcinau, și
pulberea obținută se administra celor sănătoși prin insuflație nazală. În Tibet,
variolizarea se practica prin scarificare cu un mănunchi de ace înmuiate în lichidul
pustulos. Metoda s-a răspândit în Asia. În 1718, lady Mary Wortley Montague,
soția ambasadorului britanic în Imperiul Otoman, descrie un procedeu similar de
variolizare a copiilor, utilizat în Turcia. Își supune copilul acestui procedeu și se
preocupă de popularizarea lui. Metoda de variolizare prin scarificare s-a răspândit
în secolul XVIII în Europa și SUA. Variolizarea avea drept rezultat o infecție mai
puțin gravă, cu o rată a mortalității de zece ori mai mică decât cea asociată infecției
naturale. Numărul de decese ca urmare a aplicării acestui procedeu era totuși
ridicat. Și în Țara României se practicau diferite metode preventive împotriva
variolei. În Transilvania și Valahia se practica un procedeu
numit ultuire (var. altuire, oltuire): se scăldau copiii nou-născuți în lapte provenit
de la vacile bolnave de variola vacilor, care aveau pe uger pustule de variolă. În
Banat se practica o metodă de variolizare care a fost descrisă de italianul Francesco
Griselini, în lucrarea sa din anul 1780, Încercare de istorie politică și naturală a
Banatului Timișoarei: Acolo unde se știe că în sat ori în vecinătate un copil ar

7
avea vărsatul cel bun, numit de români „bubat ăl mare” sau erupția cea mare, se
cumpără de la mamă, potrivit vechiului obicei, substanța secretată - de un creițar
pentru un singur copil, de doi sau trei creițari dacă trebuie inoculați mai mulți
copii. Mai întâi se cercetează dacă bubele sunt de natură bună ori rea, numite de
români „bubat ăl mic”, adică erupția cea mică. Dacă se constată că sunt de natură
bună, o astfel de pustulă este spartă cu un ac, iar substanța se stoarce într-o cutiuță
de lemn tare, anume confecționată în acest scop. Grăbind acasă cu această secreție,
ea este administrată în mai multe feluri: fie că se toarnă pe partea cea mai cărnoasă
a brațului copilului care urmează a fi inoculat, frecându-se cu o bucată de pânză
spartă, atâta vreme până ce porțiunea se înroșește și se inflamează, fie că se
produce o mică rană în același loc și se varsă o picătură din otrava de bubat,
legându-se apoi rana cu o bucată de pânză veche. Cu asta totul s-a terminat.

La sfârșitul secolului XVIII, pe când era ucenicul unui chirurg de țară

în Berkeley,  Edward Jenner (1749 – 1823), observă că mulgătoarele de la ferme,
care se îmbolnăveau de vaccină (variola vacilor, care produce o formă ușoară de
boală la om, limitată la o erupție pustuloasă pe mâini), nu se mai îmbolnăveau
ulterior de variola umană. Jenner își continuă studiile medicale la Londra, sub
îndrumarea profesorului John Hunter. Se pare că i-a vorbit profesorului său despre
observațiile sale, iar acesta i-ar fi replicat: Nu te gândi, Jenner, încearcă! Se
reîntoarce în Berkeley pentru a practica medicina. În luna mai a anului 1796, la o
fermă din împrejurimi izbucnește o epidemie de vaccină (variola vacilor). Și
Jenner are ocazia să experimenteze un procedeu empiric, asemănător cu
variolizarea, dar folosind lichid din pustulele unei femei bolnave de variola vacilor.
Pe 14 mai1796, el face două incizii mici în brațul unui băiețel de 8 ani, James
Phipps, peste care aplică puroi colectat dintr-o pustulă a unei mulgătoare bolnave
de variola vacilor. La locul inciziei s-a produs o pustulă asemănătoare celei din
variolă, care s-a vindecat în scurt timp. Pentru a verifica eficiența procedurii, șase
săptămâni mai târziu, pe 1 iulie, Jenner îl infectează deliberat pe Phipps cu variolă
umană, dar Phipps nu face boala. Încurajat de acest rezultat, Jenner repetă
experiența pe încă 8 copii, inclusiv fiul său, obținând același efect. Întocmește un
8
raport, pe care îl trimite la Royal Society. Raportul este respins, deoarece
argumentația este considerată insuficientă. După mai multe experimente, Jenner își
completează lucrarea și o publică singur, sub titlul Anchetă asupra cauzelor și
efectelor vaccinei variolei, o boală care a fost descoperită în unele comitate din
vestul Angliei, în special în Gloucester, și cunoscută sub denumirea de „variola
vacilor”.

Jenner a denumit vaccin substanța folosită pentru transmiterea variolei vacilor,

după denumirea în limba latină a acestei boli (lat. vaccinia, derivat din lat. vacca -
vacă). El a denumit vaccinare procedeul utilizat pentru protejare împotriva
variolei. Lumea medicală, reticentă la început, a sfârșit prin a accepta metoda de
vaccinare a medicului englez, care s-a extins rapid în Europa, deși cauza bolii
rămânea necunoscută. Cu toate acestea, vaccinarea a întâmpinat o serie de
dificultăți la începutul secolului XIX, legate de ruperea lanțului de propagare a
vaccinului și de transmiterea sifilisului, ca urmare a vaccinării prin metoda braț-la-
braț. În 1805 se dezvoltă o nouă tehnică de producere a vaccinului (din piei de vite
bolnave de variola vacilor), care înlătură pericolul contagiunii inter-umane cu alte
boli. Această tehnică înlocuiește treptat tehnica lui Jenner, vaccinarea braț-la-braț
fiind interzisă în Anglia la sfârșitul secolului XIX.

În prima jumătate a secolului XIX vaccinarea rămâne o metodă empirică, cu

aplicabilitate limitată la o singură boală: variola. Abia în a doua jumătate
a secolului XIX, fenomenul capătă o explicație științifică. În 1857, Louis
Pasteur demonstrează că bolile infecțioase sunt produse de microorganisme, care
pot fi crescute și studiate. El formulează teoria germenilor patogeni în anul 1864.
În 1876, Robert Koch descoperă agentul etiologic al antraxului (Bacillus anthracis)
și, în 1881, agentul TBC, (Mycobacterium tuberculosis). În 1880, Pasteur
dovedește că se poate asigura protecție împotriva bolilor infecțioase prin injectarea
unor microorganisme atenuate în corp. După câteva probe reușite pentru prevenirea
holerei, antraxului și erizipelului porcin, în 1881, Pasteur, împreună cu Emile
Roux, reușește să prepare primul vaccin împotriva antraxului și, în 1885, primul

9
vaccin împotriva rabiei, deschizând calea imunizării active fundamentate științific.
În semn de omagiu față de Edward Jenner, Louis Pasteur propune ca numele de
vaccinare să fie extins la toate procedurile de protejare împotriva maladiilor prin
inocularea unei substanțe externe. Prin diversificarea vaccinurilor și extinderea
metodelor de preparare și a gamei de boli acoperite, la sfârșitul secolului XIX apar
primele programe naționale de vaccinare. În aceeași perioadă se descoperă și prima
metodă de imunizare pasivă, seroterapia. În 1890 Paul Ehrlich, Emil von
Behring și Shibasaburo Kitasato reușesc să folosească cu succes seruri imune
contra difteriei și tetanosului. Acestor studii de imunizare pasivă prin seroterapie le
vor urma programe de imunizare activă prin vaccinare.

În 1896, Pfeiffer și Kolle în Germania și Wright, în Anglia, concep primul vaccin

pentru uz uman împotriva febrei tifoide. Wright evaluează eficiența vaccinării pe
2.835 voluntari din armata britanică. Rezultatele obținute determină Armata
Britanică să ia decizia de a vaccina toate trupele care se îmbarcau pentru Războiul
cu burii, din Africa de Sud (1899-1902). După sfârșitul Primului Război Mondial,
vaccinarea împotriva febrei tifoide, deși nu era obligatorie, a fost larg răspândită în
Armata Britanică.

În secolului XX, tehnicile de imunizare cunosc un progres fără precedent. În

1908, Albert Calmette și veterinarul Camille Guérin încep să lucreze la obținerea
unui vaccin împotriva tuberculozei, pornind de la un tip de Mycobacterium
bovis patogen izolat dintr-o leziune de mastită tuberculoasă a unei vaci. Prin pasaje
repetate pe animale (reinjectări) la fiecare 3 săptămâni, timp de 13 ani, bacilul își
pierde virulența, păstrându-și însă capacitatea imunogenă. Vaccinul antituberculos
pentru uz uman, cu bacil tuberculos bovin atenuat, este introdus în practica
medicală în anul 1921, sub denumirea de vaccin BCG (prescurtare de la bacilul
atenuat, numit bacil Calmette-Guerin). Folosirea lui se extinde rapid. În 1930,
la Lübeck se produce un accident de vaccinare de proporții: mor
de tuberculoză 25% din cei 251 de copii vaccinați cu un lot de vaccin BCG
contaminat accidental în laborator cu bacili tubesculoși virulenți. Accidentul

10
postvaccinal este urmat de procesul Calmette, în care vaccinul BCG este incriminat
inițial drept cauză a deceselor. Eroarea este descoperită și vaccinul BCG este
reabilitat. În 1923, Alexander Glenny și Barbara Hopkins arată că formolul poate fi
utilizat pentru eliminarea virulenței toxinei difterice. În același an, Gaston
Ramon descoperă că produsul obținut prin tratarea chimică a toxinei difterice
cu formaldehidă este lipsit de toxicitate, dar își păstrează puterea imunogenă
specifică. Vaccinurile obținute prin acest procedeu chimic de eliminare a virulenței
toxinelor sunt cunoscute sub numele de anatoxine (în țările de limba engleză se
folosește denumirea de toxoizi). Primele vaccinuri cu anatoxină au fost introduse
de Gaston Ramon: vaccinul antidifteric (1923) și vaccinul antitetanic (1927).
Dezvoltarea vaccinurilor împotriva febrei galbene (antiamarilice) a început cu
izolarea, în 1927, a tipurilor Asibi și franceze. Inițial s-au dezvoltat vaccinuri
inactivate, care nu au oferit rezultatele așteptate. Ulterior s-au dezvoltat vaccinuri
cu virus viu atenuat, care s-au dovedit eficiente. În 1935, pornind de la un virus din
tipul Nakayama izolat de la un pacient, s-a dezvoltat un vaccin
împotriva encefalitei japoneze, pe creier de șoareci nou-născuți. Vaccinarea a avut
ca rezultat scăderea numărului de cazuri de îmbolnăvire. După Al Doilea Război
Mondial sunt descoperite și intră în uz cel puțin 22 de vaccinuri. La sfârșitul anilor
1940 sunt disponibile primele vaccinuri împotriva tusei convulsive, boală numită și
pertusis. Sunt vaccinuri celulare, la a căror elaborare se lucra din anii 1930. La
sfârșitul secolului XX vor fi descoperite vaccinurile pertusis acelulare, cu mai
puține riscuri și efecte secundare. În prezent există tendința, în țările dezvoltate, ca
vaccinul celular să fie înlocuit cu vaccinul acelular.

11
Fig.1.1 Rugeola

În 1950, Koprowski testează pe om primul prototip de vaccin polio viu,

dezvoltat pornind de la un tip viral de la șoarece. Primul vaccin comercializat
împotriva poliomielitei a fost însă vaccinul poliomielitic injectabil compus din
viruși inactivați (VPI), descoperit de Jonas Salk. Vaccinul a fost dezvoltat pornind
de la o tehnică de cultură a țesuturilor pusă la punct de John Enders, Thomas
Weller și Frederick Robbins. La scurtă vreme Albert Sabin introduce vaccinul
poliomielitic oral constituit din tipuri virale atenuate (VPO). Mult mai avantajoase
ca preț și mai ușor de administrat, vaccinurile orale împotriva poliomielitei au larg
fost folosite în campania OMS de eradicare a poliomielitei, permițând eradicarea
poliomielitei în multe țări ale lumii. În anul 1954, Enders și Peebles descoperă
virusul rujeolei (pojarului). Imediat după descoperirea virusului, Enders și
colectivul său demarează cercetarea vizând producerea unui vaccin împotriva bolii.
La sfârșitul anilor 1950 reușesc să producă un vaccin cu virus rujeolos viu atenuat,
după pasaje succesive ale tulpinii virale Edmonston B pe diferite culturi de celule.
Către jumătatea anilor 1960 apare un nou tip de vaccin, hiper-atenuat, premergător
al vaccinurilor anti-rujeolice din zilele noastre. În prezent vaccinarea împotriva
rujeolei (pojarului) se face cu vaccinuri vii atenuate, pentru producerea cărora se

12
folosește una dintre cele 3 tulpini de virus rujeolos atenuat: tulpina Schwarz,
tulpina Moraten și tulpina Edmonston Zagreb.

În 1982 apar primele vaccinuri eficiente împotriva hepatitei B, dezvoltate

folosind antigen HBs colectat din plasma pacienților cu infecții cronice. Ulterior s-
au dezvoltat tehnologii recombinate pentru producerea antigenului HBs pe scară
largă. Astăzi se folosesc vaccinuri recombinate, produse prin inginerie genetică la
prețuri relativ redus.

Se acordă Premiul Nobel în Medicină pentru Harld zur Hausen. A descoperit că

HPV cauzează cancer de col uterin. Primul vaccin HPV a devenit disponibil în
2006. Din 2014, 58 țări l-au inclus în rutina de vaccinare, cel puțin pentru fete.
Acest vaccin se află pe Lista medicamentelor esențiale ale Organizației Mondiale a
Sănătății, lista celor mai importante medicamente recomandate pentru un sistem de
sănătate.

1.2. Imunitatea şi rolul în procesul de protecţie la om.

Imunitatea este capacitatea organismului uman de a tolera prezenţa

substanţelor specifice organismului („self”) şi de a le elimina pe cele străine
(„nonself”). Această capacitate discriminatorie asigură protecţie împotriva bolilor
infecţioase, deoarece sistemul imunitar identifică majoritatea microbilor ca fiind
corpuri străine. Imunitatea la un microb este de regulă indicată prin prezenţa unui
anticorp impotriva acelui microorganism. Imunitatea este în general specifică unui
singur organism sau unui grup de organisme strâns înrudite. Există două
mecanisme de bază pentru dobândirea imunităţii, activ şi pasiv.

13
 a) b)

Fig. 2.1 Imunitatea- bariera de protectie a organismului

Imunitatea activă este protecţia produsă de către sistemul imunitar al unei

persoane. Acest tip de imunitate este de obicei permanent.Imunitatea pasivă este
protecţia dată de produse provenite la un animal sau de la om şi transferată la un alt
om, de obicei prin injecţie. Imunitatea pasivă asigură de multe ori protecţie
efectivă, dar această protecţie dispare cu timpul, de obicei în câteva săptămâni sau
luni.Sistemul imunitar este un sistem complex de celule care interacţionează, al
cărui scop principal este acela de a identifica substanţele străine ("nonself")
cunoscute sub numele de antigene. Antigenele pot fi vii (cum ar fi virusurile sau
bacteriile), sau inactivate. Sistemul imunitar se apără împotriva antigenului.
Această apărare este cunoscută sub denumirea de răspuns imunitar şi de regulă
implică producerea de molecule de proteine de către limfocitele B, denumite
anticorpi (sau imunoglobuline) şi a celulelor specifice (cunoscută şi sub denumirea
de imunitate mediată de celule), având scopul de a facilita eliminarea substanţelor
străine. 

Cele mai eficiente răspunsuri imune sunt în general produse ca replică la un

antigen viu. Cu toate acestea, un antigen nu trebuie neapărat să fie viu pentru a
produce un răspuns imunitar, ca în cazul unei infecţii cu un virus sau o bacterie.
Unele proteine, cum ar fi antigenul de suprafaţă al hepatitei B sunt recunoscute cu
uşurinţă de sistemul imunitar. Alte substanţe, cum ar fi polizaharidele (lanţuri lungi
de molecule de zahăr care alcătuiesc peretele celular al unei anumite bacterii) sunt
14
antigene mai puţin eficiente, iar răspunsul imun poate să nu ofere o protecţie la fel
de bună.
Imunitatea pasivă

Imunitatea pasivă reprezintă transferul unui anticorp produs de om sau de un

animal către un altul. Imunitatea pasivă asigură protecţie împotriva anumitor
infecţii, dar această protecţie este temporară. Anticorpii se vor degrada în câteva
săptămâni sau luni, iar primitorul nu va mai fi protejat.

Cea mai comună formă de imunitate pasivă este aceea pe care copilul o primeşte
de la mamă. Anticorpii sunt transportaţi prin placentă în timpul ultimelor 1-2 luni
de sarcină. Ca urmare, copilul născut la termen va avea aceiaşi anticorpi ca şi
mama. Timp de aproape un an, aceşti anticorpi vor proteja copilul de anumite boli.
Protecţia împotriva anumitor boli (ex.: pojar, rubeolă, tetanos) este mai bună decât
împotriva altora (ex.: poliomielită, tuse convulsivă).
Multe produse sanguine conţin anticorpi. Unele produse (ex.: masa eritrocitară
spălată sau resuspendată) conţin o cantitate relativ redusă de anticorpi, iar altele
(ex.: imunoglobulina intravenoasă şi produse pe bază de plasmă) conţin o cantitate
mai mare.
În plus faţă de produsele pe bază de sânge utilizate pentru transfuzie (ex.: sânge
total, masă eritrocitară şi masă trombocitară), în medicina umană se utilizează
anticorpi proveniţi din trei surse principale. Aceştia sunt anticorpi umani
homologi , globulină hiperimună homologă şi serul hiperimun heterolog.

Anticorpii umani homologi sunt cunoscuţi şi sub numele de imunoglobulină.

Aceasta este produsă prin combinarea („pooling”) fracţiei anticorpului lgG de la
mii de adulţi donatori din Statele Unite. Deoarece ea provine de la donatori diferiţi,
conţine anticorpi la numeroase antigene diferite. Este utilizată în principal la
profilaxia post-expunere pentru hepatita A şi pojar şi în tratarea anumitor
deficienţe congenitale de imunoglobulină.

15
Globulinele hiperimune homologe umane sunt produse de anticorpi care conţin
titruri ai unui anticorp specific. Aceste produse sunt realizate din plasma donată de
persoane care prezintă niveluri ridicate de anticorpi de interes. Cu toate acestea,
deoarece globulinele hiperimune provin de la om, acestea conţin şi alţi anticorpi în
cantităţi mai mici. Globulinele hiperimune sunt utilizate la profilaxia post-
expunere pentru mai multe boli, inclusiv hepatita B, rabie, tetanos şi varicelă.
Serul heterolog hiperimun este cunoscut şi sub denumirea de antitoxină. Aceasta
este produsă de animale, de obicei de cai (cabaline) şi conţine anticorpi numai
pentru un antigen. În Statele Unite, antitoxina este disponibilă pentru tratamentul
botulismului şi difteriei. Dezavantajul acestui produs este boala serică, o reacţia
imună la proteina de cal.
Imunoglobulina provenită de la om este policlonală, conţinând numeroase tipuri de
anticorpi. În anii ’70 s-au dezvoltat tehnici de izolare şi „imortalizare” (cauzează
creştere la infinit) a celulelor B singulare, ceea ce a dus la dezvoltarea produselor
pe bază de anticorpi monoclonali.

Anticorpul monoclonal este produs dintr-un singură clonă de celule B, astfel că

aceste produse conţin anticorp pentru numai un antigen sau pentru un grup de
antigene strâns înrudite. Produsele pe bază de anticorpi monoclonali au multiple
aplicaţii, inclusiv în diagnosticul anumitor tipuri de cancer (colorectal, de prostată,
ovarian, de sân), tratamentul cancerului (leucemie limfocitară cronică de celule B,
limfom non-Hodgkin), prevenirea respingerii transplantului şi tratamentul bolilor
autoimune (boala Crohn, artrita reumatoidă) şi al bolilor infecţioase.

Imunitatea activă. Imunitatea activă este stimularea sistemului imunitar de a

produce imunitate humorală antigen-specifică (anticorp) şi imunitate celulară. Spre
deosebire de imunitatea pasivă, care este temporară, imunitatea activă durează mai
mulţi ani şi de multe ori toată viaţa. Una din modalităţile de a dobândi imunitate
activă este de a supravieţui unei infecţii cu forma microorganismului care cauzează
boala. În general, când persoanele suferind de boli infecţioase se recuperează, vor

16
avea imunitate la acea boală pe toată durata vieţii. Persistenţa protecţiei timp de
mai mulţi ani de la infecţie este cunoscută sub denumirea de memorie
imunologică. Ca urmare a expunerii sistemului imunitar la un antigen, anumite
celule (celulele B cu memorie) continuă să circule în sânge (se regăsesc şi în
măduva osoasă) timp de mai mulţi ani. După re-expunerea la antigen, aceste celule
cu memorie încep să se reproducă şi să producă foarte rapid anticorp pentru
restabilirea protecţiei.
Un alt mod de a produce imunitate activă este vaccinarea. Vaccinurile
interacţionează cu sistemul imunitar şi adeseori produc un răspuns imun similar cu
cel produs de infecţia naturală, însă nu expun subiectul la boală şi la potenţialele
complicaţii. Multe vaccinuri produc şi memorie imunologică similară cu cea
dobândită prin boala naturală. Răspunsul imun la vaccinare poate fi influenţat de
mai mulţi factori. Aceştia includ prezenţa anticorpului natural, natura şi doza
antigenului, calea de administrare şi prezenţa unul adjuvant (ex.: substanţă pe bază
de aluminiu adăugată pentru îmbunătăţirea imunogenicităţii vaccinului). Factorii
gazdă cum ar fi vârsta, factorii nutriţionali, genetica şi boala coexistentă pot afecta,
de asemenea, răspunsul. (4)

17
 1.3. Criterii de clasificare şi utilizare a vaccinurilor

După conţinutul biologic, vaccinurile sunt:

 Vaccinuri care conţin microorganisme vii atenuate.

 Vaccinuri care conţin microorganisme inactivate.
 Vaccinuri care conţin componente microbiene purificate, proteice sau
polizaharidice conjugate proteic.
 Vaccinuri care conţin proteine recombinate.
 Vaccinuri care conţin anatoxine.

Prevenirea maladiilor infectioase pe calea imunizarii este cea mai eficienta

contributie in sanatatea publica. Imunizarea sistematica a populatiei faciliteaza
micsorarea semnificativa a morbiditatii cu maladii infectioase, prevenite prin
vaccinare, mortalitatii si invaliditatii in urma acestor maladii, precum si micsorarea
semnificativa a daunei sociale si economice cauzate de aceste maladii.
Actualmente, este aprobat de catre Guvernul Republicii Moldova Programul de
18
 vaccine pe anii 2016-2020. Prezentul Program are drept scop eliminarea sau
reducerea morbidităţii, invalidităţii şi mortalităţii prin asigurarea populaţiei cu
imunizări obligatorii, garantate de stat, contra tuberculozei, hepatitei virale B,
poliomielitei, difteriei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, oreionului, rubeolei,
infecţiilor cu Haemophilus influenza  tip b, cu rotavirus, cu pneumococi, precum şi
prin imunizări suplimentare din indicaţii epidemice a contingentelor cu risc sporit
privind îmbolnăvirea, răspîndirea infecţiei şi decesul. In scopul realizarii
obiectivelor prezentului Program este aplicat urmatorul calendar de vaccinari:

Varsta: Hep.B BCG VPO RV Hib PC DTP DT/T ROR

D
24 ore HepB-0

2-5 zile BCG1

2 luni HepB-1 VPO1 RV1 Hib1 PC1 DTP1

4 luni HepB-2 VPO2 RV2 Hib2 PC2 DTP2

6 luni HepB-3 VPO3 Hib3 DTP3

+VPI

12 luni PC3 ROR1

22-24 luni VPO4 DTP4

6-7 ani VPO5 DT ROR2
15-16 ani Td ROR3

Adulti Td
20,30,40,50,

19
60 ani
Copiii care au vârsta de 7 ani nu vor mai fi revaccinați contra tuberculozei,
dat fiind faptul că în ultimii ani nu s-au mai înregistrat cazuri grave de TBC.
Vaccinul va fi administrat doar în primele 2-5 zile de la nașterea copilului. În
același timp, a fost anulată revaccinarea împotriva poliomielitei copiilor la vârsta
de 15 ani. Ministerul Sănătății susține că, din anul 1993, în țara noastră nu au mai
avut loc cazuri de poliomielită. Conform Calendarului vaccinărilor, copiii vor
primi 5 doze de vaccin VPI: la 2 luni, 4 luni, 6 luni, 22-24 de luni și la 6-7 ani.O
altă modificare ține de revaccinările contra difteriei și tetanosului pentru adulții de
25 și 35 de ani, care au fost anulate, din motiv că s-a ameliorat situația epidemică
privind difteria.Vaccinarea împotriva altor boli infecțioase (holera, tularemia, febra
tifoidă, bruceloza etc.) va fi efectuată grupelor de populație cu risc sporit de
infectare, în funcție de situația epidemiologică. Imunizarea împotriva febrei
galbene, encefalitei acariene și pestei va fi aplicată persoanelor care pleacă în
regiunile endemice în mod individual, inclusiv contra plată. Costurile estimative
pentru realizarea Programului Național de Imunizări pentru anii 2016-2020 sunt de
235 de milioane de lei, cu 14 milioane de lei finanțare externă, prin OMS și
UNICEF. (2)

1.4.Metode de aplicare a vaccinurilor şi reacţiile adverse.

20
 Sunt vaccinările cuprinse în programele naționale de vaccinare ale fiecărei
țări, care sunt recomandate pentru toată populația țării respective și se efectuează
gratuit. În continuare ne vom referi la vaccinările recomandate prin schema
nationala care se efectuează în Republica Moldova.

 Vaccinarea BCG

Profilaxia primară a tuberculozei (TBC) se face prin vaccinare cu bacilul Calmette

Guerin (BCG), Mycobacterium bovis viu, atenuat. Eficienta vaccinului este
controversata. Rata de protecție în diferite țări ale lumii, variază de la 0 la 80 %, în
funcție de prevalența bolii și de eficacitatea vaccinării. În unele țări, de ex. în SUA,
nu se folosește vaccinarea BCG de rutină, datorită scăderii numărului cazurilor de
tuberculoză si din cauza reacțiilor adverse, care pot fi grave. Vaccinul BCG se
administrează în doză unică, intradermic, în regiunea deltoidiană, nou născuților cu
greutatea la naștere mai mare de 2500 grame, între vârsta de 2-7 zile și 2 luni.
Injecția este foarte dureroasă. Reacția postvaccinală poate fi destul de neplăcută,
iar timpul de vindecare al leziunii postvaccinale poate ajunge și la 6 luni, în caz de
ulcerație si abces. Din cauza eficienței controversate a vaccinului BCG și a
efectelor secundare ale acestuia s-a încercat producerea unui nou vaccin împotriva
tuberculozei, folosind ADN recombinat (fragmente foarte apropiate de ADN-ul
nativ sau chiar micobacterii atenuate) însă, la testarea pe modelele animale,
rezultatele obținute s-au dovedit inferioare celor obținute cu vaccinul BCG.

 Vaccinarea DTP (împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive)

Este recomandata la vârsta de 2, 4, 6 luni, cu revaccinarea la varsta de 22-24

luni. Seroconversia este maximă după minim 3 doze vaccinale, iar riscul de
îmbolnăvire scade cu 96-97% între 1 și 4 ani. Vaccinul furnizat în cadrul
programului național de imunizări este un trivaccin ce conține anatoxină difterică
purificată, anatoxină tetanică purificată și Bordetella pertusis inactivată (vaccin
pertusis celular). Există posibilitatea de a opta pentru variante de vaccinuri cu
componentă pertusis acelulară. La formele acelulare de vaccin pertusis (DTaP)
21
reacțiile adverse locale și sistemice sunt semnificativ scăzute, comparativ cu
vaccinurile DTP celulare clasice.

 Vaccinarea DT (împotriva difteriei și tetanosului)

Se efectuează cu vaccin bivalent ce contine anatoxină difterică purificată și

anatoxină tetanică purificată. Vaccinul DT se administrează fie ca doză de rapel la
copilul mare, după primovaccinarea DiTePer din primii ani de viață, fie ca
primovaccinare la copiii mari și adulții nevaccinați sau cu antecedente incerte de
vaccinare. Pentru rapelurile la adulții corect vaccinați anterior se folosesc
vaccinurile dT, care conțin o cantitate de anatoxină difterică mai mică decât
vaccinul DT, suficientă pentru a menține imnitatea dobândită prin vaccinările
anterioare. La copilul mare corect imunizat anterior, se administrează o doză de
DT în clasa I (la vârsta de 6-7 ani). La copiii mari și adulții nevaccinați sau cu
antecedente incerte de vaccinare, se efectuează primovaccinarea DT cu același
număr de doze și aceleași intervale de administrare ca la vaccinarea DTP.La adulții
corect imunizați anterior, se administrează doze de rapel la interval de 10 ani cu
vaccin dT.

 Vaccinarea antipoliomielitei

Primovaccinarea se face la vârsta de 2, 4, 6 luni, urmată de revaccinarea la

vîrsta de 2 ani, apoi la 7 ani. Pentru programul național de imunizări se folosește
VPO (vaccin polio oral, cu virusuri polio vii atenuate), preparatul VPOT. Trei doze
22
vaccinale de VPO oferă o protecție de 95-100% împotriva celor 3 tipuri de virus
polio. Deoarece vaccinarea se face pe cale orală, nu se administrează copiilor cu
tulburări digestive importante (diaree), decât după remisiunea acestora.

Riscuri asociate cu vaccinul polio oral cu virusuri vii atenuate.

Riscul de paralizie poliomielitică postvaccinală după administrarea de VPO

este estimat la 1 / 2,5 milioane doze vaccinale (circa 8 cazuri / an în SUA și aprox.
15 cazuri / an în România). În afară de poliomielita paralitică postvaccinală, VPO
poate fi responsabil și de apariția sdr. Guillain–Barré. La persoanele cu
imunodeficiențe (de ex. SIDA), virusul din VPO poate provoca infecții invazive și
deces. VPO prezintă risc de contaminare a mediului cu poliovirusuri, datorită
excreției în mediu și circulației de poliovirus derivat din vaccin. S-au raportat
cazuri de poliomielită cu poliovirus derivat din vaccin la subiecții neimunizați. Din
acest motiv copiii vaccinați recent cu VPO trebuie izolați în saloane separate, în
cazul internării în spital.

Tendințe actuale în vaccinarea antipoliomielitica.

În țările dezvoltate vaccinarea pe cale orală cu VPO ce conține virusuri vii

atenuate a fost înlocuită cu vaccinarea pe cale injectabilă cu VPI ce conține
virusuri polio inactivate, cu imunogenitate similară și efecte secundare minime. În
cazul VPI, administrate injectabil, este evitat pasajul digestiv al virusurilor din
vaccin și excretarea lor în mediu prin fecale. Se micșorează astfel riscul de
contaminare a mediului cu poliovirusuri provenite din vaccin, limitând
transmiterea poliovirusurilor sălbatice parțial inactivate (derivate din VPO) la
persoanele susceptibile. Pe plan mondial există tendința înlocuirii vaccinului VPO
cu VPI, în schemele naționale de vaccinare din țările dezvoltate. Din 2017 se
administrează conform calendarului național de vaccinări,la copii de 2 ani VPI și
VPO.

Vaccinarea anti hepatită B

23
 Dacă în SUA se acceptă că riscul de infecție este ridicat doar la copiii născuți
din mame cu AgHBs pozitiv, pentru ceilalți copii riscul rămânând scăzut până la
adolescență, în România se consideră că infecția cu virus hepatitic B este practic
endemică, fiind prezentă la toate grupele de vârstă. Numeroase studii au
demonstrat că vaccinul anti-HB, administrat copiilor cu mame AgHBs pozitive, are
o eficacitate de 62-92% în funcție de doză, interval de administrare, tip de vaccin și
starea antigenului matern. Eficacitatea imunizării folosind vaccinul combinat cu
imunoglobulină anti-HB este mai ridicată decât la vaccinul simplu. Eficacitatea
vaccinului se păstrează pe o perioadă ce variază între 3 și 11-12 ani, în ciuda
scăderii nivelului anticorpilor.

Vaccinarea ROR (împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei)

Se administrază o primă doză la vârsta de 12 luni, urmată de un rapel la

vârsta de 6-7 ani (în clasa I). Se folosesc trivaccinuri cu virusuri vii atenuate. O
singură doză de vaccin este foarte eficientă împotriva rujeolei, oreionului și
rubeolei, folosirea sa ducând la scăderea semnificativă a incidenței celor 3 boli.
Eșecuri de imunizare apar în aprox. 5% din cazuri, în cazul în care
primovaccinarea se efectuează după vârsta de 15 luni. Revaccinarea previne
apariția rujeolei, chiar și la cei la care nu s-a realizat seroconversia la prima
vaccinare. Efectele secundare sunt în general ușoare, la indivizii sănătoși. Rareori
pot apărea trombocitopenie, urticarie sau anafilaxie (0,1-5 per 100.000 din cazuri).
La copiii cu sistemul imunitar compromis (sindroame de imunodeficiență),
folosirea vaccinurilor cu virusuri vii atenuate prezintă risc de deces cauzat de
infecția virală cu virusul din vaccin.

Vaccinări cu recomandare selectivă. Nu vizează populația generală, fiind

recomandate doar pentru grupele de populație expuse la factori de risc
suplimentari, conform reglementărilor Direcției de Sănătate Publică.

24
 Vaccinări efectuate în situații epidemiologice speciale. Se efectuează acolo
unde există risc de izbucniri epidemice: vaccinare anti-tifoidică, anti-dizenterică,
anti-hepatită A (de ex. în regiunile unde s-au produs inundații).

Vaccinări de necesitate. Se efectuează preventiv, post expunere (de ex.

vaccinarea antirabică și antitetanică, în cazul mușcăturilor de animale, pentru
prevenirea rabiei și tetanosului, vaccinarea antitetanică cu o doză de rapel, în cazul
plăgilor tetanigene, vaccinarea antirujeolică a contacților de rujeolă, în primele 5
zile de la contact).

Vaccinări de interes regional. Sunt necesare pentru cei ce călătoresc în zone

endemice pentru anumite boli: vaccinarea anti-amarilică (împotriva febrei
galbene), anti-pestoasă (împotriva ciumei), antiholerică. Se efectuează în centre
speciale.

Vaccinări de interes profesional. Se efectuează la personalul care, prin

natura profesiei, este expus riscului de a contacta diverse boli (vaccinare anti-
hepatitică B la personalul medical; vaccinare anti-leptospirotică, anti-carbunoasă,
antirabică la personalul din zootehnie etc.). Unele din aceste vaccinări se
efectuează în centre speciale.

Vaccinări efectuate la grupele de risc. Vizează selectiv grupele de populație

cu risc crescut pentru forme grave de boală și deces (bolnavi cronici sau vârste
extreme: copii și bătrâni). În Moldova, se încadrează în această categorie
vaccinarea antigripală.

Comparație între numărul anual de îmbolnăviri în SUA, înainte și după

introducerea programelor de vaccinare(Sursa: The Scientist)

 Înainte de După
introducerea introducerea
Boala
vaccinării vaccinării
(anul)  (anul) 

Difterie    175.885   1
25
 (1922) (1998)

20.000    54
Haemophilus Influenzae tip B     
(1982) (1998)

147.271 6.279
Tuse convulsivă   
(1925) (1998)

503.282 89
Rujeolă   
(1962) (1998)

152.209 606
Oreion   
(1968) (1998)

48.164 0
Variolă   
(1904) (1998)

47.745 345
Rubeolă   
(1968) (1998)

Programele de vaccinare în masă au avut un impact considerabil în medicina

preventivă, contribuind la reducerea numărului de cazuri de difterie, tetanos, tuse
convulsivă, rujeolă, rubeolă, oreion și hepatită virală B în majoritatea țărilor
industrializate. Eficiența vaccinării este demonstrată prin dovezi statistice, care
indică fără dubii o scădere importantă a numărului de cazuri de îmbolnăvire prin
agenți infecțioși acoperiți de vaccinuri, după introducerea vaccinării în masă. Cel
mai semnificativ rezultat obținut până în prezent printr-un program de vaccinare în
masă a fost eradicarea variolei, recunoscută oficial de Organizația Mondială a
Sănătății la 9 decembrie 1979. Ultimul caz de variolă naturală din lume a fost
înregistrat în Somalia la data de 26 octombrie 1977.

În prezent, există 26 de boli infecțioase care pot fi prevenite prin vaccinare,

dar acest număr este în creștere. Sunt în curs de desfășurare sute de proiecte de
cercetare pentru dezvoltarea de noi vaccinuri. Poliomielita este în curs de
eradicare, printr-un program al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, obiectivul
propus fiind obținerea certificării mondiale a eradicării poliomielitei. Chiar dacă
acest termen se va prelungi, eradicarea poliomielitei va deveni, cu siguranță, o
26
certitudine în anii următori. Conform declarației Biroului Regional European al
Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), ultima săptămână a lunii aprilie a fost
declarată , „Săptămâna Europeană a Imunizărilor”. Republica Moldova, alături de
toate țările din regiunea europeană, se alătură la acest eveniment pentru a crește
gradul de conștientizare privind dreptul și responsabilitatea fiecărei persoane de a
fi protejat împotriva bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare.

In ultimii 60 de ani, imunizarea a salvat viața mai multor copii decât orice altă
intervenție medicală. Declinul dramatic a bolilor precum poliomielita, difteria,
tetanosul, hepatita virală B, rubeola, rujeola, tusea convulsivă, oreionul în ultimele
decenii în regiunea europeană, se datorează vaccinurilor sigure și eficace, precum
și numeroaselor persoane angajate să facă această realizare posibilă. Prin
vaccinare, fiecare persoană investește în propria sănătate, contribuie la protecția
comunității și la eliminarea bolilor. Prin vaccinarea fiecărei persoane, furnizorii și
programele de imunizare ajută la construirea unui viitor mai sănătos pentru toți.
Republica Moldova se numără printre cele 33 de țări care au eliminat cu succes
rujeola și rubeola indigenă. Comisia regională europeană pentru verificarea
eliminării rujeolei și rujeolei a ajuns la această concluzie bazată pe acoperirea
vaccinală durabilă în Republica Moldova și sistemul de supraveghere
epidemiologică de înaltă performanță a acestor maladii.

Succesele obținute de Republica Moldova datorită imunizărilor:

-a fost eliminată poliomielita și menținut statutul țării liberă de această infecție;

-în anul 2016 Republica Moldova a obținut statutul de eliminare a rujeolei și

rubeolei indigene;

-în anii 2011-2017 n-au avut loc cazuri de tetanos, difterie, indigene de rubeolă;

-comparativ cu anul 2000 în 2017 a fost redus numărul cazurilor: - de oreion de la

1.943 la 78, de hepatită virală B de la 751 la 23, la copii de la 85 la 1 cazuri;

-implementarea vaccinului contra infecției rotavirale a favorizat reducerea

numărului de bolnavi de la 782 în anul 2012, la 396 de cazuri în anul 2017;
27
 -în decembrie 2017 fost implementat vaccinul contra infecțiile provocate de
Papilomavirusul uman (anti-HPV) de rând cu cele mai dezvoltate state din lume,
acesta fiind foarte sigur și eficient în lupta cu cancerul de col uterin.

Fiecare persoană neimunizată, indiferent de vârstă, este expusă riscului de

contractare a unor boli, care pot fi prevenite prin vaccinare, iar ratele scăzute de
imunizare la nivel comunitar sporesc foarte mult riscul apariției epidemiilor.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Organizatia Mondiala a
Sanatatii îndeamnă societatea să contribuie la atingerea acestui obiectiv,
asigurându-se, că familiile lor sunt complet vaccinate și pe deplin informate cu
privire la vaccinurile și bolile periculoase care pot fi prevenite prin imunizare.
Programul National de Imunizari pentru anii 2016-2020, aprobat prin Hotarârede
Guvern, prevede asigurarea finanțării procurării vaccinurilor și accesul gratuit al
populației la serviciile de imunizare calitative și inofensive, prin utilizarea doar a
vaccinurilor înregistrate în țară, de la producători acceptați de către Organizația
Mondială a Sănătății.(3)

Reactii adverse si efecte secundare postvaccinale

28
 Orice incident medical care poate fi asociat temporal cu o vaccinare este o
reacție adversă postvaccinală. Legătura temporală între vaccinare și efectul advers
nu implică obligatoriu o relație cauzală. În funcție de cauza lor, reacțiile adverse
pot fi:

-Reacții induse de vaccin: sunt efecte asociate cu proprietățile intrinseci ale

vaccinului și cu răspunsul individual al organismului vaccinat, care din punct de
vedere biologic, nu este de așteptat să se producă în absența vaccinării.

-Reacții potențate de vaccin (reacții care se pot produce și în alte situații, la

organismele susceptibile, dar care sunt precipitate de vaccinare)

-Defecte de fabricație sau erori de manipulare (vicii de producție, manipulare sau

administrare)

-Coincidențe (reacții care apar după administrarea unui vaccin, fără a se putea

stabili o relație cauzală)

Studii asupra unor populații mari au demonstrat că nu există nicio legătură

între vaccinări, autism și thimerosal. Studiul lui Andrew Wakefield care a inițiat o
campanie de presă și a determinat unii părinți să nu-și vaccineze copiii a fost
discreditat iar jurnalistul de investigație Brian Deer a arătat că datele folosite în
studiu au fost o fraudă științifică.

Metode de aplicare a vaccinurilor

29
Fig.3.1 Vaccinarea copiilor

Administrarea sigură a unei injecţii înseamnă să NU facem rău persoanei în

cauză, să nu expunem personalul medical la anumite riscuri care pot fi evitate şi să
nu poluăm mediul înconjurător cu deşeuri medicale. Vaccinarea este o metodă
sigură de a preveni bolile infecţioase. Succesul acesteia depinde de:

 menţinerea lanţului de frig în timpul transportului şi depozitării vaccinului;

 administrarea vaccinului în zona corectă anatomică;
 tehnica de administrare corectă a injecţiei.

Regulile de administrare a vaccinului, reguli general valabile pentru

administrarea oricărui medicament, sunt alegerea:

 pacientului potrivit;
 vaccinului potrivit;
 timpului potrivit (vârsta potrivită, la intervalul potrivit între dozele de
vaccin);
 dozei potrivite;
 tehnicii potrivite;
 locului potrivit de administrare.

30
 Înainte de administrarea unui vaccin trebuie să ne asigurăm că avem toate
datele vaccinale ale pacientului (istoria vaccinală). Confruntăm carnetul de vaccin
(dacă are) cu datele pe care le deţinem în fişa pacientului, de asemenea, cu datele
din Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV). Dacă nu avem nicio dată
despre statusul vaccinal, recomandăm schema de vaccinare cea mai potrivită
vârstei pacientului, în funcţie de starea de sănătate a pacientului, a ocupaţiei, a
factorilor de risc. Verificăm dacă există contraindicaţii sau precauţii înainte de
administrare. Discutăm despre beneficiile, reacţiile adverse şi riscurile vaccinării
cu pacientul sau aparţinătorii. Pentru a preveni răspândirea infecţiilor nosocomiale,
trebuie să respectăm câteva reguli de igienă când ne pregătim pentru vaccinare.
Igiena mâinilor:

 spălarea mâinilor înainte de vaccinare;

 spălarea mâinilor după vaccinare;
 spălarea mâinilor de câte ori este necesar(3).

Folosirea mănuşilor nu este obligatorie pentru personalul care vaccinează.

Dar, dacă există riscul evident de a intra în contact cu fluidele pacientului sau dacă
personalul medical are leziuni deschise la mâini, atunci folosirea mănuşilor se
impune.

Pregătirea pielii pentru vaccinare:

 Pentru curățirea pielii este necesară dezinfecţia cu alcool sanitar, dar se

aşteaptă să se evapore complet şi apoi vaccinăm(5).
 După vaccinare se foloseşte o vată uscată pentru tamponarea locului
injectat(6).

Pregătirea vaccinului:

Înainte de a se scoate vaccinul din frigider, se verifică temperatura

frigiderului. Aceasta trebuie să fie între +2 şi +8 grade Celsius (temperatura optimă
de păstrare a vaccinului). Verificăm data expirării vaccinului înainte de a fi
31
administrat şi datele de pe cutia vaccinului, să corespundă cu vaccinul recomandat
(denumirea). Inspectăm culoarea vaccinului, urmărim dacă există depuneri în
recipient, dacă există desigilări (să nu fie contaminat). În instrucţiunile
producătorului fiecărui vaccin este specificat cum verificăm dacă acel vaccin este
valid (îl putem utiliza) sau trebuie distrus (posibile contaminări). Dacă există un
vaccin ce necesită reconstituire (dizolvarea vaccinului în solventul ataşat), se
respectă întotdeauna specificaţiile producătorului. Se agită foarte bine soluţia
pentru a fi dizolvat complet vaccinul şi pentru a nu exista părţi nedizolvate (trebuie
să avem suspensie uniformă). Se va administra cât de repede se poate după ce a
fost reconstituit. Odată reconstituit un vaccin, nu se va păstra în frigider sau
congelator. Din vaccinurile gata preparate, aflate în seringi preumplute, NU se scot
bulele de aer înainte de injectare. Dacă considerăm că bula de aer este foarte mare,
atunci se aspiră puţin (pentru a fi siguri că nu există nicio picătură de soluţie pe ac)
şi se scoate aerul afară, dar fără a ieşi soluţia din ac. Dacă pe vârful acului există
soluţie, creşte foarte mult riscul de reacţie locală. Nu se amestecă soluţiile a două
(sau mai multe) vaccinuri într-o singură seringă. Se aleg două zone diferite de
administrare. Acele, seringile și vata folosită vor fi aruncate în containere speciale.

Putem folosi la copii măsuri de a distrage atenţia de la vaccin, pentru a le

reduce stresul:

 să fie luaţi în braţe de către părinţi (chiar şi în momentul vaccinării);

 să le arătăm (să le dăm, în funcţie de vârsta copilului) jucării care fac
zgomot;
 să punem muzică ambientală;
 să ne jucăm cu ei înainte;
 să fie alăptaţi în timpul vaccinării (nu se recomandă hrănirea din biberon,
indiferent dacă este lapte matern sau lapte praf). Contactul cu pielea mamei
reduce stresul din timpul vaccinării.

32
 Modul și locul de administrare a vaccinurilor. Recomandările privind
modul şi locul administrării au la bază studiile din trialurile clinice efectuate,
experienţa practică şi consideraţiile tehnice. Aceste informaţii se găsesc în
prospectul produsului. Există cinci moduri de a administra un vaccin. Orice deviere
de la recomandările prospectului poate duce la scăderea efectului vaccinului sau la
creşterea reacţiilor adverse.

Figura4.1 Poziția copilului pentru administrarea vaccinului subcutanat

33
Figura 4.2.a. Zonele de administrare subcutanată;
4.2.b. Tehnica de administare subcutanată a vaccinului

Figura 4.3. Poziția copilului pentru vaccinul administrat intramuscular

34
Figura 4.5 Zonele de administrare intramusculară la sugar (mușchiul vastul lateral) și

Figura 4.6. Poziția acului pentru vaccinul intramuscular, subcutanat și intradermic

Calea de administrare orală.Vaccinurile cu administrare orală sunt:

 vaccinul rotaviral
 vaccinul antipoliomielitic

Acestea se administrează înaintea vaccinurilor cu administrare injectabilă.

Lichidul se administrează încet, pe o singură parte a obrazului (între obraz şi
gingie), spre partea din spate a gurii copilului. Nu se administrează vaccinul direct
spre gât, în jet puternic. Advisory Committee for Immunization Practices (ACIP)
recomandă ca, în cazul în care vaccinul rotaviral a fost regurgitat sau vărsat de
copil după administrare (chiar şi imediat), să nu se mai administreze încă o doză.
Nu există date care să arate un beneficiu cert pentru a readministra încă o doză.

35
Copilul trebuie să primească următoarea doză aşa cum a fost stabilită schema
iniţială. Nu există restricţii de a administra lichide sau lapte matern înainte sau
după administrarea vaccinului rotaviral. Totuşi, pentru a evita vărsătura (sau
regurgitarea), sugarul nu trebuie să fie alimentat înainte de vaccinare (să fie sătul).
În plus, există posibilitatea ca acesta să refuze înghiţirea soluţiei orale dacă este
recent hrănit. Sugarii alăptaţi acceptă mai greu soluţia, şi atunci poate fi pus la
sânul mamei. În timp ce suge, poate fi administrat şi vaccinul.

Calea de administrare intranazală. Singurul vaccin administrat intranazal

este vaccinul influenza (vaccin antigripal viu atenuat).

Calea de administrare intradermică. Vaccinul administrat intradermic este

vaccinul BCG. Acesta se face în maternitate sau în ambulatoriul TBC. Localizare:
muşchiul deltoid, partea superioară a braţului. Se injectează strict intradermic 0,1
ml suspensie de vaccin BCG astfel:

 pielea se prinde între degetul mare şi arătător;

 acul trebuie să fie aproape paralel cu suprafaţa pielii şi se introduce uşor cu
bizoul în sus aproximativ 2 mm în stratul superficial al dermului;
 acul trebuie să fie vizibil prin epidermă în timpul introducerii;
 injecţia se administrează lent;
 o papulă (cu diametrul de 6-7 mm la nou-născut) în care foliculii piloşi sunt
distinct vizibili reprezintă semnul unei injectări corecte. Papula dispare în
aproximativ 30 de minute.

Locul injectării este bine să se lase descoperit pentru a se facilita vindecarea.

Calea de administrare subcutanată.Vaccinurile administrate subcutanat sunt:

ROR . Acestea se pot administra și intramuscular. La copiii sub 12 luni se
recomandă ca localizare coapsa. La copiii de peste 12 luni şi la adulţi se
administrează în zona superioară a tricepsului. De asemenea, această localizare se
poate folosi şi la cei sub 12 luni.

36
 Tehnica de administrare:

 se prinde ţesutul cu mâna (pentru a se evita ca acul să ajungă în muşchi);

 se introduce acul la un unchi de 45 de grade şi se injectează;
 se retrage acul şi se aplică vata cu o uşoară presiune locală.

Se administrează în zona de țesut gras care se află sub derm și deasupra

țesutului muscular.

Calea de administrare intramusculară. Vaccinurile administrate

intramuscular sunt: hexavalent, tetravalent, pentavalent, trivalent, pneumococ,
hepatitic B, dT, meningococic, gripal, HPV. La copiii sub un an se recomandă
zona antero-laterală a coapsei (muşchiul vast lateral), dacă muşchiul deltoid nu este
suficient dezvoltat. La copiii de peste un an se recomandă zona deltoidiană
(muşchiul deltoid). Datorită faptului că nu există pachete vasculare mari în zonele
recomandate de vaccinare (muşchiul deltoid şi muşchiul vast lateral), nu este
necesară aspirarea (unele seringi nu mai permit acest lucru). Nu se administrează
vaccinul în muşchiul gluteu (muşchii fesieri). Probabilitatea de a intra cu acul în
muşchi este mică şi, totodată, rezultă un răspuns imun mic (insuficient). Acest
lucru a fost demonstrat la administrarea vaccinului hepatitic B. Totodată, există un
risc de a leza nervul sciatic. Vaccinarea în muşchiul deltoid este calea cea mai
uşoară şi comodă atât pentru copilul mic, cât şi pentru adult.

Majoritatea vaccinurilor inactivate sunt recomandate pentru a fi administrate

pe cale intramusculară. Aceste vaccinuri conţin adjuvanţi (substanţe necesare care
îmbunătăţesc răspunsul imun), ce produc reacţii adverse locale exagerate dacă nu
sunt absorbite în muşchi. În consecinţă, modul de administrare corect al unui
vaccin este foarte important. Acul se introduce la un unghi de 90 de grade faţă de
piele.

Administrarea mai multor vaccinuri la aceeaşi vizită medical: Dacă schema

de vaccinare prevede administrarea simultană a mai multor vaccinuri, acestea se

37
fac în locuri diferite (diferite membre). Dacă sunt vaccinuri ce necesită a fi făcute
în acelaşi membru, se recomandă muşchiul coapsei (mușchiul vast lateral), fiind
cel mai mare şi la o distanţă între înţepături de cel puţin 2,5 cm una de alta.
Vaccinul cel mai dureros se administrează ultimul (de exemplu, vaccinul
pneumococic conjugat şi vaccinul tetanic - în membre diferite). Dacă se
administrează simultan un vaccin şi o imunoglobulină (Td şi imunoglobulina
tetanică sau vaccinul hepatitic B şi imunoglobulina anti-hepatită B), se aleg zone
anatomice diferite.

Documentarea vaccinării: Este important să fie trecute toate datele despre

vaccinare în fişa pacientului:

 data vaccinării;
 produsul administrat;
 lotul vaccinului;
 numele asistentei care a efectuat vaccinarea;
 locul unde a fost administrat.

Putem detaşa de pe recipient stikerul cu toate datele vaccinului (denumire,

lot, data expirării) şi îl lipim în fişa pacientului. De asemenea, se pot lipi şi pe
carnetul de vaccin. În cazul în care părintele refuză vaccinarea, este recomandat să
îl punem să semneze în fişa copilului că a luat la cunoştinţă de beneficiile
vaccinării şi de riscurile la care îşi expune copilul.(5)

38
CAPITOLUL II. MATERIALE SI METODE DE CERCETARE

2.1. Caracteristica Centrului de Sanatate Nr.1 Orhei

In scopul evaluării rezultatelor realizării Programului Naţional de imunizări

au fost folosite atat metode de analiză epidemiologică retrospectivă şi operativă,
cat şi metode statistice. Au fost obţinute date statistice privind acoperirea vaccinală
a copiilor pană la 15 ani, adultilor şi activitatea serviciului de imunizare precum şi
evaluarea rezultatelor, în special motivele de refuz a unor părinţi de a-şi vaccina
copiii si impactul acestora asupra societatii.

Analiza şi observările în cadrul tezei de curs au fost efectuate în CS Nr.1

Orhei, care cuprinde o populaţie de 31000 de persoane deservite de 14 medici de
39
familie. Centrul de Sanatate Nr1 Orhei este alcatuit din cabinetele medicului de
familie, sala de triaj, cabinet de vaccinare, cabinet de colectare a analizelor
medicale, laborator, stationarul de zi. Toate activeaza spre buna functionare a
intregului centru.

Tabelul Nr.1

Datele primare despre vaccinarea cu vaccinul Penta pe perioada anilor 2003- 2018 in
CS Nr.1 Orhei.
Vaccinati Revaccinati
Virstele

Total

Total

Refuz Refuz

% %

40
 Cauze personale

Cauze personale
Numarul de copii

Total

Total
Cauze medicale

Cauze medicale
0 327
- - - - - - -
130
1 361 331 30 7 23 91%

2 415 24 - - - - 375 16 8 8 96%

3 424 13 - - - - 399 12 6 6 97%

4 426 5 - - - - 412 9 4 5 97%

5 418 - - - - - 412 2 2 - 98%
6 375 - - - - - 367 8 1 7 98%
7 420 - - - - - 405 15 5 10 96%
8 415 - - - - - 408 7 3 4 98%
9 392 - - - - - 380 12 3 9 97%
10 374 - - - - - 366 8 3 5 98%

11 363 - - - - - 357 6 3 3 99%

12 317 - - - - - 311 6 - 6 98%

13 335 - - - - - 334 1 - 1 100%

14 282 - - - - - 278 4 2 2 98%

15 276 - - - - - 271 5 2 3 98%

Total: 5920 30 7 23 5578 111 42 69 94%

Tabelul Nr.2

Datele primare despre vaccinarea cu vaccinul impotriva poliomielitei pe perioada

anilor 2003- 2018 in CS Nr.1 Orhei.
Vaccinati Revaccinati
Virstele

Total

Total

Refuz Refuz

% %

41
 Cauze personale

Cauze personale
Numarul de copii

Total

Total
Cauze medicale

Cauze medicale
0 327
132 - - - - - - -

1 361 334 27 5 22

2 415 62 - - - - 331 16 8 8 97%

3 424 12 - - - - 402 10 4 6 97%

4 426 4 - - - - 416 6 2 4 98%

5 418 - - - - - 413 5 1 4 98%
6 375 - - - - - 368 7 - 7 98%
7 420 - - - - - 406 14 5 9 96%
8 415 - - - - - 410 5 1 4 99%
9 392 - - - - - 386 6 1 5 98%
10 374 - - - - - 368 6 1 5 98%
11 363 - - - - - 359 4 1 3 99%
12 317 - - - - - 311 6 - 6 98%

13 335 - - - - - 334 1 - 1 100%

14 282 - - - - - 278 4 2 2 98%

15 276 - - - - - 272 4 1 3 98%

Total: 5920

Tabelul Nr.3

Datele primare despre vaccinarea cu vaccinul impotriva ROR pe perioada anilor

2003- 2018 in CS Nr.1 Orhei.
Vaccinati Revaccinati
Virstele

Total

Total

Refuz Refuz

% %

42
 Cauze personale

Cauze personale
Numarul de copii

Total

Total
Cauze medicale

Cauze medicale
0 327 - - - -

1 361 338 23 6 17 93%

2 415 407 8 4 4 98%

3 424 414 10 4 6 97%

4 426 424 2 1 1 99%

5 418 - - - - - 416 5 2 3 99%
6 375 - - - - - 372 8 3 5 99%
7 420 - - - - - 409 7 6 1 97%
8 415 - - - - - 411 4 3 1 99%
9 392 - - - - - 386 7 5 2 98%
10 374 - - - - - 368 4 4 98%
11 363 - - - - - 360 3 3 99%
12 317 - - - - - 311 7 6 1 98%

13 335 - - - - - 334 2 1 1 100%

14 282 - - - - - 279 3 2 1 98%

15 276 - - - - - 272 4 1 3 98%

Total: 5920

Tabelul Nr.4

Datele primare despre vaccinarea cu vaccinul impotriva TBC pe perioada anilor

2003- 2018 in CS Nr.1 Orhei.
Vaccinati Revaccinati
Virstele

Total

Total

Refuz Refuz

% %

43
 Cauze personale

Cauze personale
Numarul de copii

Total

Total
Cauze medicale

Cauze medicale
0 327
321 6 - 6 98% - - - - -

1 361 351 10 - 10 97% - - - - -

2 415 410 5 - 5 98% - - - - -
3 424 417 7 - 7 98% - - - - -

4 426 423 3 - 3 99% - - - - -

5 418 414 4 - 4 99% - - - - -
6 375 372 3 - 3 99% - - - - -
7 420 416 4 1 3 99% - - - - -
8 415 412 3 1 2 99% - - - - -
9 392 388 4 1 3 99% - - - - -
10 374 373 1 - 1 99% - - - - -
11 363 - - - - - - - - - -
12 317 - - - - - - - - - -

13 335 - - - - - - - - - -

14 282 - - - - - - - - - -

15 276 - - - - - - - - - -
Total: 5920

Tabelul Nr.5

Datele primare despre vaccinarea cu vaccinul impotriva RV pe perioada anilor 2003-

2018 in CS Nr.1 Orhei.
Vaccinati Revaccinati
Virstele

Total

Total

Refuz Refuz

% %

44
 Cauze personale

Cauze personale
Numarul de copii

Total

Total
Cauze medicale

Cauze medicale
0 327
183 - - - -

1 361 277 81%

2 415 337 80%
3 424 364 84%

4 426 324 74%

5 418 - - - - -
6 375 - - - - -
7 420 - - - - -
8 415 - - - - -
9 392 - - - - -
10 374 - - - - -
11 363 - - - - -
12 317 - - - - -

13 335 - - - - -

14 282 - - - - -

15 276 - - - - -
Total: 5920

Tabelul Nr.6

Datele primare despre vaccinarea cu vaccinul impotriva PC pe perioada anilor 2003-

2018 in CS Nr.1 Orhei.
Vaccinati Revaccinati
Virstele

Total

Total

Refuz Refuz

% %

45
 Cauze personale

Cauze personale
Numarul de copii

Total

Total
Cauze medicale

Cauze medicale
0 327 - - - -

1 361 331 30 7 23
2 415 405 10 4 6 -
3 424 414 9 3 6 -

4 426 422 4 2 2 -
5 418 - - - - -
6 375 - - - - -
7 420 - - - - -
8 415 - - - - -
9 392 - - - - -
10 374 - - - - -
11 363 - - - - -
12 317 - - - - -

13 335 - - - - -

14 282 - - - - -

15 276 - - - - -
Total: 5920

46
Bibliografie:

1. World Health Organization. Aide-memoire for a national strategy for the safe and
appropriate use of injections. Geneva 2003. Citat: 18.03.2017
http://www.who.int/injection_safety/about/country/en/AMENG.pdf.

2. The Vaccine Administration Taskforce. UK Guidance on Best Practice in Vaccine

Administratio; 2001 - (internet). Citat 18.03.2017. Available at:
http://www.wales.nhs.uk/sitesplus/documents/861/UK%20best%20practice
%20guidance%20vacc%20admin%202001.pdf.

3. Centers for Disease Control and Prevention. Epidemiology and Prevention of

Vaccine-Preventable Diseases; November 15, 2016. - (internet). Citat 18.03.2017.
Available at: https://www.cdc.gov/vaccines/pubs/pinkbook/vac-admin.html.

4. World Health Organization. WHO best practices for injections and related
procedures toolkit. Geneva: 2010. Citat: 18.03.2017. Available at:
www.who.int/injection_safety/9789241599252/en/.

5. UK Guidance on Best Practice in Vaccine Administration ; 2001 - (internet). Citat

18.03.2017.

6. The Australian Immunisation Handbook. Preparation for vaccine administration.

2016. Citat: 18.03.2017. Available at:
http://www.immunise.health.gov.au/internet/immunise/publishing.nsf/Content/Handb
ook10-home~handbook10part2~handbook10-2-2#2.

7. Ministerul Sănătăţii. Ordinul nr. 219 din 1 aprilie 2002 pentru aprobarea Normelor
tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale şi a
Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile
rezultate din activităţile medicale, 2002.

8. Agenţia Naţională a Medicamentului. Rezumatul caracteristicilor produsului -

Vaccin BCG liofilizat; http://www.anm.ro/_/_RCP/rcp_4872_29.11.04.pdf.

47
9. Shaw F.E. et al. Effect of anatomic injection site, age and smoking on the immune
response to hepatitis B vaccination. Vaccine1989; 7: 425-430.
10. World Health Organization. Immunization in Practice, Module 2, EPI Vaccines,
2001. p. 21.(5)

11 journal of Microbiology epidemiology and Immunobiology (2003) pag 99-93

12 Prof. dr. Mircea Chiotan: Boli infecțioase, Editura Național, 1998

13 EMEA: Pharmaceutical and biological aspects of combined vaccines

14 Francesco Griselini: Încercare de istorie politică și naturală a Banatului Timișoarei,

ediția a II-a, Editura de Vest, Timișoara, 2006

15 Immunisation Handbook 2006, Wellington, NZ: Ministry of Health, ISBN 0478-

29926-5 (web)

16 InVS (Franța) : Bulletin épidémiologique hebdomadaire, nr. 31-32 din 24 iulie

2007

17 Prof. dr. Constantin Ciufecu: Dificultățile eradicării globale a poliomielitei, Viața

medicală, nr. 33, 2006

18 Dr. Marius Mărginean: Edward Jenner – 200 ani de la prima vaccinare

antivariolică, Revista Medicina familiei, nr.11-12, 1996

19 Sanofi Pasteur în România: Maladii care pot fi prevenite

https://suntparinte.md/trei-vaccinari-au-fost-anulate-un-nou-program-national-de-
imunizari-aprobat/ (2)

20 https://msmps.gov.md/ro/content/saptamana-europeana-imunizarilor-preveniti-
protejati-imunizati(3)

21 https://www.csid.ro/health/vaccinuri/principiile-vaccinarii-11301188(4)
22 https://ro.wikipedia.org/wiki/Vaccin_HPV

48