Bolile infecţioase la copii şi

calendarul vaccinărilor
 Unităţi de conţinut

Hepatita virala A și B. Simptome. Transmitere. Vaccinare.

Tuberculoza.Factori de risc. Transmitere. Simptome.
Tipuri.
Poliomelite. Simptome. Tratament. Profilaxie.
Difteria. Tipuri. Tratament.
Tusa convulsivă. Tratament. Profilaxie.
Tetanosul. Tipuri. Vaccinarea. Profilaxie.
Rubeola. Vaccinarea.
Rabia. Vaccinarea.
 Obiective de referinţă

 Să difinească hepatita A și B.
 Să identifice simtomele și modul de transitere.
Să argumenteze importanța vaccinării împotriva hepatitei.
Să difinească tuberculoza.
Să identifice factorii de risc și modul de transmitere a tuberculozei.
 Să clasifice tipurile de tuberculoză identificînd simptomele.
 Să explice evoluția difteriei și distingă tipurile acesteia.
Să difinească tusea convulsivă.
Să arumenteze importanța aplicării unui tratament corect în stadia
incipentă în cazul tusei convulsive.
Să formuleze masuri de profilaxie contra tusei convulsive.
Să difinească boala tetanosul.
Să estimeze rolul vaccinării de tetanos.
Să elaboreze un sir de măsuri in profilaxia maladiei tetanos.
Să studieze evolutia rubeolei si rabiei la persoanele infectate.
Să formuleze argumente pentru vaccinarea de rubeola si rabie.
Calendarul vaccinărilor obligatorii în RM pentru anii 2016-2020
 Hepatita virală B

 Hepatita virala B este o boala severa, cauzata de infectia cu virusul

hepatitic B. Aceasta infectie poate determina formarea de tesut
cicatriceal in ficat, disfunctie hepatica, ciroza hepatica, cancer hepatic
(hepatocarcinom) si chiar decesul.
 Hepatita virală B

 Virusul hepatitei B se gaseste in sangele infectat sau alte lichide

infectate ale organismului uman, ca de exemplu sperma sau secretiile
vaginale; astfel transmiterea se poate face pe cale percutana (prin
transfuzii sangvine cu sange infectat, prin utilizarea seringilor si acelor
contaminate, manevre sangerande la stomatologie, manichiura,
pedichiura, piercing etc.), pe cale sexuala (contact sexual neprotejat cu
o persoana purtatoare a AgHBs) si perinatala (de la mama infectata la
nou-nascut).
 Simptome

 - icter (ingalbenirea pielii sau a scleroticelor - partea alba a ochilor

si/sau colorarea in maro sau portocaliu a urinii)
 - decolorarea scaunului (fecalelor)
 - oboseala inexplicabila, care persista saptamani sau luni de zile
 - simptome asemanatoare celor date de gripa, cum ar fi febra,
inapetenta (lipsa poftei de mancare), greata si varsaturi
 - dureri abdominale.
 Evoluţie

 In cele mai multe cazuri (pana la 95%), hepatita virala B acuta este o
infectie limitata. Bolnavii se vindeca in cateva luni, dezvoltand
imunitate care va dura toata viata (ceea ce inseamna ca nu se vor mai
imbolnavi niciodata).
 In timp ce majoritatea se vindeca complet, un procent mic dintre
bolnavii cu hepatita virala B acuta nu se vindeca si devin purtatori ai
virusului hepatitic B. Acesti purtatori pot transmite boala chiar si
atunci cand sunt asimptomatici. Hepatita cronica este o infectie cu
evolutie indelungata, care poate conduce la ciroza hepatica.
 Mod de transmitere

 Caile de transmitere ale virusului hepatic B sunt:

- percutanată: transfuzii sangvine cu sange infectat, prin utilizarea
seringilor si acelor contaminate, manevre sangerande (la stomatolog) etc.
- sexuala: contact sexual neprotejat cu o persoana purtatoare a AgHBs
- perinatala: de la mama infectata la nou-nascut.
 Mamele pot transmite infecţia copilului?

 Din nefericire, mamele pot transmite infectia fatului in momentul

nasterii. Nu se cunoaste in totalitate modul de transmitere al virusului
hepatitic B la nou-nascut: pana acum exista dovezi ca majoritatea
infectarilor perinatale s-au produs in momentul nasterii, dar exista si
unele dovezi care sustin ca s-ar putea transmite si in timpul sarcinii
(fara a se cunoaste suficient acest mod de transmitere).
 Mamele pot transmite infecţia copilului?

 Multi dintre copiii infectati cu virus hepatic B vor avea afectare

hepatica pe termen lung. In prezent, toti nou-nascutii sunt vaccinati
antihepatic B la nastere si apoi in timpul primului an de viata,
majoritatea necontactand virusul. Din pacate, acest lucru este greu de
realizat in tarile subdezvoltate.
 Indicaţiile vaccinării

 Vaccinarea antihepatica B se recomanda

a fi efectuata la urmatoarele categorii de
persoane:
- la toti nou-nascutii
- la persoanele expuse la sange infectat sau
lichide umane infectate
- la rudele si prietenii unui bolnav de
hepatita B
- la persoanele care folosesc droguri
intravenoase recreationale
- la toate persoanele cu parteneri sexuali
multiplii
- la personalul medical care poate veni in
contact cu virusul hepatic B.
 Vaccinul împotriva hepatitei A

Sunt disponibile două vaccinuri împotriva hepatitei A inactive cu virus integral:

HAVRIX şi VAQTA. Pentru a produce fiecare vaccin, virusul adaptat la cultura
celulară este propagat în celulele fibroblaste umane, purificat din lizat celular,
inactivat cu formalină şi absorbit de un adjuvant din hidroxid de aluminiu.

Ambele vaccinuri sunt disponibile pentru copii şi pentru adulţi. Formulele

pediatrice ale ambelor vaccinuri sunt autorizate pentru persoane cu vârsta între
12 luni-18 ani. Formulele pentru adulţi sunt aprobate pentru persoane cu vârsta
de peste 19 ani.
 Imunogenitatea şi eficacitatea vaccinurilor împotriva
hepatitei A

Ambele vaccinuri prezintă imunogenitate extrem de ridicată. Mai mult de 95%

din adulţi vor dezvolta anticorpi la 4 săptămâni de la o singură doză de vaccin,
iar aproape 100% vor prezenta seroconversie după administrarea a doua doze.

La copii şi adolescenţi, mai mult de 97% vor fi seropozitivi la o lună de la

prima doză. În testele clinice, toţi cei care au fost vaccinaţi au prezentat niveluri
crescute de anticorpi după administrarea a doua doze.
 Imunogenitatea şi eficacitatea vaccinurilor împotriva
hepatitei A

Ambele vaccinuri sunt extrem de eficiente în prevenirea hepatitei A clinice.

Eficacitatea HAVRIX în protejarea împotriva hepatitei A clinice a fost de 94%
la 40.000 copii din Thailanda cu vârste cuprinse între 1-16 ani, care au primit
două doze la 1 lună distanţă, locuind în sate cu rate ridicate de îmbolnăvire cu
HAV.

Eficacitatea VAQTA în protejarea împotriva hepatitei A clinice a fost de 100%

la 1.000 de copii din New York cu vârste cuprinse între 2-16 ani, care au primit
o doză, locuind într-o comunitate cu rata crescută de îmbolnăvire cu HAV.
 Imunogenitatea şi eficacitatea vaccinurilor împotriva
hepatitei A

Datele privind persistenţa pe termen lung a anticorpului şi memoriei imune sunt

limitate, deoarece vaccinurile din prezent sunt disponibile numai din 1995 şi
1996. Estimările privind persistenţa anticorpilor derivate din modelele kinetice
ale declinului anticorpilor indică faptul că nivelurile de protecţie ale anti-HAV
ar putea fi prezente timp de 20 de ani sau mai mult.
 Contraindicaţii şi precauţii la vaccinare împotriva
hepatitei A

Vaccinul împotriva hepatitei A nu trebuie

administrat persoanelor cu istoric de reacţie
alergică severă (anafilaxie) la o componentă a
vaccinului sau ca urmare a unei doze prealabile de
vaccin împotriva hepatitei A, hipersensibilitate la
aluminiu, sau, în cazul HAVRIX, la conservantul
2-phenoxyethanol.

Vaccinarea persoanelor cu afecţiuni moderate sau

acute severe trebuie amânată până când persoana
se însănătoşeşte.

Siguranţa vaccinării împotriva hepatitei A în

timpul sarcinii nu a fost determinată. Cu toate
acestea, deoarece acesta este un vaccin inactiv,
riscul teoretic asupra fetusului este scăzut.
 Tuberculoza

 Tuberculoza (TB) este o boala infecto-contagioasa larg raspandita in

intreaga lume, cauzata de bacteria Mycobacterium tuberculosis.
Reprezinta o cauza majora de deces la nivel mondial si constituie o
importanta problema de sanatate publica.

 Sediu: cel mai adesea afecteaza plamanii, dar poate interesa orice
parte a organismului (pleura, ganglioni, oase, meninge, aparat uro-
genital etc).
 Factori de risc

 Persoane fara adapost

 Infectari cu HIV
 Utilizatorii de droguri si alcool in exces
 Scaderea imunitatii: transplant de organe, boli autoimune, tratament
imunosupresor
 Afectiuni cronice: diabet zaharat necontrolat, ciroza, rezectii gastrice,
hemodializa etc
 Persoane din colectivitati gen institutii corectionale, penitenciare,
camine- spital, azile
 Muncitorii expusi la noxe profesionale cu pulberi silicogene care
dezvolta pneumoconioze
 Factori de mediu: cataclisme, razboaie, migratii
 Varste extreme: copii mici (<5 ani) si varstnicii
 Boli maligne: cancere, limfoame, leucemii
 Contact direct cu persoanele infectate: familia, prietenii.
 Căi de transmitere

 principala cale de transmitere: calea aeriana.

 cai mult mai rare: transplacentara (de la mama
la fat), cutanata, digestiva- prin consumul de
lapte de la animale cu mastita tuberculoasa.
 Persoanele bolnave de tuberculoza elimina prin
tuse sau stranut picaturi mici de secretii care contin
bacterii. Pe calea aerului, aceste picaturi sunt
inhalate de persoanele din anturajul apropiat al
bolnavului care devin “contacti TB”. Cele mai
expuse persoane sunt membrii familiei, prietenii
apropiati, colegii de serviciu si necesita un contact
apropiat si de lunga durata in spatii inchise pentru
a se infecta.
 Căi de transmitere

 Persoanele care se infecteaza au doua posibilitati: sa ramana infectate-

tuberculoza latenta sau sa treaca de la stadiul de infectie la cel de boala-
tuberculoza activa. Pana la o treime din populatia lumii este infectata cu
tuberculoza asimptomatica si nu transmite infectia celor din jur.
Chimioprofilaxia este recomandata in aceasta situatie pentru a preveni
imbolnavirea.

 Daca sistemul imunitar este slabit, in lipsa tratamentului, persoana infectata

dezvolta tuberculoza activa si este capabila sa infecteze alti oameni. Boala apare
la 5-10% din persoanele cu tuberculoza latenta si se poate produce oricand de-a
lungul vietii, dar cel mai mare risc este în primii doi ani de la infectia initiala.
Netratata, boala este fatala.
 Simptome

 O persoana cu infectie TB nu
are nici un simptom.
 O persoana cu tuberculoza
activa poate avea simptome
de tipul:
 tuse persistenta intial seaca,
ulterior productiva
 oboseala acentuata
 scadere în greutate
 pierderea poftei de mâncare
 febra prelungita
 tuse cu sânge
 transpiratii nocturne.
 Tuberculoza primară

 Este tuberculoza specifica copilului

 Contactul copilului cu un bolnav de
tuberculoza
 IDR la tuberculina pozitiv
 Context clinic sugestiv: tuse persistenta
peste 3 saptamani, febra mica, scadere
ponderala
 Aspect radiologic: adenopatii hilare,
condensari, reactii pleurale, miliara
tuberculoasa
 Examen bronhoscopic: inflamatia
bronhiilor, secretii, ulceratii, stenoze si
compresiuni bronsice
 Examen bacteriologic pozitiv: din aspirat
bronsic sau aspirat gastric matinal.
 Tuberculoza secundară

 Este tuberculoza specifica adultului

 Diagnostic clinic: tusea persistenta de cel putin 3 saptamani este simptomul
dominant, alte simptome: tuse cu sange, lipsa de aer, scadere in greutate,
febra
 Diagnostic radiologic: leziuni infiltrative, cavitare etc
 Diagnostic bacteriologic: din sputa sau alte produse (aspirat bronsic)
confirma diagnosticul
 Diagnosticul tuberculozei extrapulmonare: este dificil si se face in special
prin examen histopatologic din organul afectat. Este în responsabilitatea
medicului specialist de organ. Cele mai frecvente localizari sunt: pleurezia TB,
limfadenita TB, TB osteo-articulară, TB uro-genitala, pericardita TB, TB
peritoneala si ascita TB, TB gastro-intestinala, laringita TB, TB oculara, TB
otica, TB endocrina, TB cutanata, meningita TB.
 Profilaxie. Vaccinarea BCG.

 Vaccinarea BCG: metoda de protectie antituberculoasa care nu

impiedica infectarea, dar previne aparitia formelor grave de
tuberculoza la copilul mic - meningita si miliara TB. In Republica
Moldova, vaccinarea este obligatorie la toti noi-nascuti inainte de
externarea din maternitate, o singura doza, fara revaccinare ulterioara.
 Poliomielita (paralizia infantilă)
 Poliomielita (paralizia infantila) este infectia cauzata de un virus, virusul
poliomielitic, care se transmite pe cale fecal-orala sau respiratorie si invadeaza
sistemul nervos central, putand determina paralizii flasce la nivelul membrelor
uneori ireversibile, fiind o boala invalidanta.

 Cu toate ca in multe cazuri infectia este asimptomatica sau produce doar forme
usoare, exista si cazuri foarte grave, in care prin afectarea centrilor bulbari sau
cerebrali poate determina paralizia muschilor respiratori si deces.
 Este o boala epidemica si contagioasa, afectand mai ales copiii sub varsta de 5
ani, singura metoda de prevenire recomandata fiind vaccinarea
antipoliomielitica.
 Simptome

 Persoana infectata nu prezinta intotdeauna simptome. In unele cazuri

simptomele sunt pseudo-gripale: febra, angina (durere de gat),
tulburari digestive, dureri de cap, dureri abdominale. Uneori pacientul
acuza redoare de ceafa sau dureri la nivelul membrelor inferioare.
 Cea mai grava forma a bolii este paralizia poliomielitica. Durerile
musculare sunt foarte intense, paralizia instalandu-se in decursul
primei saptamani. Paralizia poate afecta unul sau ambele membre
inferioare sau superioare, cat si musculatura toracelui.
 Tratament

 Aproximativ 1% dintre copii sunt

afectati de paralizie. Dintre acestia
peste 1% sunt afectati pe viata post-
poliomielita. Daca sunt afectati muschii
respiratori, in absenta respiratiei
artificiale, poate surveni decesul.
 Nu exista tratament, dar intr-o
oarecare masura se pot ameliora
simptomele. Bolnavul poate avea
uneori nevoie de respiratie artificiala.
 Profilaxie. Vaccinul antipoliomielitic.

 Metoda de prevenire recomandata copiilor este vaccinarea cu vaccin

antipoliomielitic. Sunt disponibile doua feluri de vaccin contra
poliomielitei:
- un vaccin cu germeni viu-atenuati, Sabin, care se administreaza pe cale
orala
- un vaccin cu germeni omorati, Salk, cu administrare injectabila.
 Difteria

 Germenele difteriei este un bacil, izolat de F. Leffer

(1884). Temperaturile scăzute nu ucid microbii nici într-
un timp îndelungat. Rezistenţa este considerabilă pe
suprafaţa obiectelor uscate (jucării, creioane, cărţi) foste
în uzul bolnavilor de difterie sau purtătorilor de bacili
difterici.
 Difteria

 Durata acestei stări diferă în mod indivizibil şi constituie

în medie 1-3 săptămîni. Infecţia se transmite pe calea
aerului, uneori prin obiecte şi produse alimentare
(laptele). Mai sensibili la difterie sînt copiii de 1 pînă la 5
ani.
 Difteria
 Difteria se caracterizează printr-un proces inflamator,
local cu depozit fibrinos şi fenomene de intoxicaţie
generală.
 În funcţie de localizare se disting:
1) difteria orofaringelui;
2) difteria nasului;
3) crupul difteric;
4) localizările rare ale difteriei (pielea, ochii, urechile,
organele genitale);
5) formă combinată (afectarea considerabilă a cîtorva
organe).
 Difteria faringiană

 Difteria faringiană constituie majoritatea covîrşitoare

(95-97%) din toate formele de difterie. Se caracterizează
prin manifestări toxice neimportante, temperatură
moderat ridicată (38,5). Depozitele sînt compacte, de
culoare cenuşie, se desprind greu, fiind localizate pe
amigdale.
 Difteria faringiană toxică

 Difteria faringiană toxică se caracterizează prin fenomene

generale pronunţate de intoxicaţie generală, edemul
faringelui şi hipodermului. Ea apare în special la copiii
nevaccinaţi. Această formă începe acut, cu temperatura
de 39-40C, vărsături, ganglionii limfatici se măresc
dureros. Edemul faringelui este unul din cele mai precoce
şi mai caracteristice semne ale difteriei toxice.
 Difteria nasului

 Intoxicaţia generală aproape lipseşte, de regulă

temperatura e normală sau subfebrilă. Apare o mică
cantitate de secreţii sangvinolente sau sero-purulente
care irită pielea nasului. Difteria nasului se
diagnostizează tîrziu din cauza evoluţiei uşoare şi
examenului greşit.
 Difteria laringiană (crupul difteric)

 Poate evolua izolat sau în combinaţie cu difteria

faringiană sau nazală. Intoxicaţia generală în crupul
difteric este moderată. În funcţie de gradul de extindere
procesul se subdivide în:
1) crup localizat (difterie laringiană),
2) crup răspîndit A – difteria laringelui şi traheii;
 crup răspîndit B (laringelui, traheei, bronhiilor).
 Difteria laringiană (crupul difteric)

 Diagnosticul crupului difteric se pune pe baza

următoarelor semne: pierderea vocii, la început se
schimbă vocea şi apare o tusă grea, apoi se adaugă
respiraţia stendică, care începe cu atît mai devreme, cu cît
e mai mic copilul; temperatura e subfebrilă.
 Diagnosticul difteriei

 Diagnosticul preliminar se bizuie pe datele clinice şi

determină condiţiile de izolare ale bolnavului.
 Diagnosticul definitiv se pune în majoritatea
cazurilor pe baza observaţiilor clinice, ţinînd seama de
datele epidemiologice, bactereologice.
 Metoda însămînţării directe a materialului pe placa
Petri asigură practic aproape 100% confirmarea
bacteriologică a diagnosticului de difterie.
 Complicaţiile şi tratamentul difteriei

 Complicaţii: miocardită, nefroză polipodiculonevrită

sînt urmările intoxicaţiei difterice şi apar numai în
difterie toxică.
 Tratamentul. Principalul este serul antidifteric
antitoxic, eficienţa căruia e cu atât mai mare, cu cît mai
devreme s-a început tratamentul. Doza de ser depinde de
forma bolii. Serul se administrează intramuscular.
 Tusa convulsivă

 Agentul patogen este un microb descoperit în 1906 de

Borde-Jangu. În mediul extern este foarte puţin rezistent.
Infecţia se transmite pe cale aeriană. Se întîlneşte la
copiii de toate vîrstele, însă este mai periculoasă pentru
copiii sub doi ani şi în special în primele şase luni de
viaţă.
 Tusa convulsivă

 În condiţiile contemporane tusa convulsivă se deosebeşte

prin predominarea formelor uşoare de boală. În evoluţia
tusei convulsive se disting patru perioade:
1) de incubaţie (1,5-2 săptămîni);
2) catarală (1,5-2 săptămîni);
3) convulsivă (3-4 săptămîni);
4) convalescenţă.
 Tusa convulsivă
 Boala evoluează treptat. La început apare o tusă care se intensifică.
Se ridică temperatura, se dereglează somnul, pofta de mîncare,
tegumentele devin palide. Perioada catarală trece treptat în cea
spastică: tusa se intensifică în fiecare zi, capătă un caracter
paraxiastic tipic. Accesele de tusă frecvente se întrerup prin inspiraţii
adînci şuierătoare – reprize. Pentru tusa convulsivă este
caracteristică eliminarea de mucozităţi viscoase filante, urmată
uneori de vărsături. Venele gîtului şi capul se înflă mult, apare
cianoza feţei şi mucoaselor. Survine convalescenţa.
 Tratamentul tusei convulsive

 Organizarea corectă a regimului, aflarea cît mai

îndelungată la aer. Alimente bogate în calorii şi vitamine.
Se va respecta cu stricteţe regimul de somn şi veghe.
Copiii trebuie să fie feriţi de infecţie secundară, în special
de gripă. Cei cu manifestări acute nu trebuie ţinuţi
împreună cu cei din perioada de convalescenţă.
 Tratamentul tusei convulsive

 În prezent se folosesc antibiotice timp de 7-10 zile. Sînt

eficace contra tusei convulsive serul hirerimum de
donator şi gama globulinele (6-9 ml) pe cale intramusculară
zilnic, 2-3 injecţii în perioada catarală sau primele zile ale
perioadei convulsive. Se recomandă folosirea largă a
vitaminelor, în special a acidului ascorbic şi complexului
B.
 Profilaxia tusei convulsive

Profilaxia specifică se face cu următoarele vaccinuri:

 antipertusic;
 antipertusic şi antidifteric;
 antipertusic-antidoft-antitetanic absorbit.
Se administrează subcutanat cîte 1 ml de 3 ori copilului pînă
la 5 ani, la intervale de 3-4 săptămîni.
 Tetanosul

 Tetanos este o boala acuta, adeseori fatala, cauzata de exotoxina

produsa de bacteria Clostridium tetani. Se caracterizeaza prin rigiditate
generalizata si spasme convulsive ale muschilor scheletali. Rigiditatea
musculara implica, de obicei, maxilarul (trismus) si gatul, iar apoi se
generalizeaza.
 Clostridium tetani

 Clostridium tetani (C. tetani) este un bacil anaerob, gram-pozitiv

si sporulat, avand un aspect microscopic de ,,băţ de tobă’’.
Microorganismul este sensibil la caldura si nu poate supravietui in
prezenta oxigenului. Sporii, in schimb, sunt foarte rezistenti la caldura
si la antisepticele obisnuite. Acestia pot supravietui in autoenclava la
249.8°F (121°C) timp de 10-15 minute. Sporii sunt de asemenea
rezistenti la fenol si alti agenti chimici.
 Clostridium tetani

 Sporii sunt frecvent raspanditi in sol si in intestinele si materiile fecale

ale cailor, oilor, vitelor, cainilor, pisicilor, sobolanilor, porcusorilor de
Guineea si gainilor. Solul tratat cu ingrasamant natural poate contine
mari cantitati de spori. In zonele agricole, numerosi adulti pot purta
microorganismul in corp.
 Tetanospasmina

 Tetanospasmina este o neurotoxina care cauzeaza manifestarile clinice

ale tetanosului. In functie de greutate, tetanospasmina este una dintre
cele mai puternice toxine cunoscute. Doza letala minima estimata la om
este de 2,5 nanograme per kilogram corp (un nanogram reprezinta a
miliarda parte dintr-un gram), sau 175 de nanograme pentru un om cu
o greutate de 70 kg (154lb).
 Patogeneza

 C. tetani intra de obicei in organism printr-o rana. In prezenta

conditiilor anaerobe (oxigen scazut), sporii germineaza. Toxinele sunt
produse si diseminate prin sange si ganglionii limfatici. Toxinele
actioneaza in diferite zone din sistemul nervos central, inclusiv placile
motorie terminale, maduva spinarii si creieri, precum si in sistemul
nervos simpatic.
 Patogeneza

 Manifestarile clinice tipice ale tetanosului sunt cauzate atunci cand

toxina tetanica interfereaza cu eliberarea neurotransmitatorilor,
blocand impulsurile inhibitoare. Aceasta duce la contractia si spasmul
muschilor neopozabili. Pot aparea convulsii, iar sistemul nervos
autonom poate fi si el afectat.
 Tipuri. Caracteristici clinice.

 Cel mai frecvent tip (aproximativ 80%) de tetanos raportat este

tetanosul generalizat. Boala se prezinta de obicei cu un tipar
descendent. Primul semn este trismusul, sau blocarea maxilarului,
urmat de intepenirea gatului, dificultate la inghitire si rigiditatea
muschilor abdominali. Alte simptome includ temperatura ridicata,
transpiratie, tensiune ridicata si episoade de puls rapid. Spasmele pot
aparea frecvent si pot dura cateva minute. Spasmele continua timp de
3-4 saptamani. Recuperarea completa poate dura luni de zile.
 Tipuri. Caracteristici clinice.

 Tetanosul neonatal este o forma de tetanos generalizat care apare la

nou nascuti. Tetanosul neonatal apare la nou nascutii fara imunitate
pasiva protectiva, deoarece mamele acestora nu sunt imune. Apare de
obicei prin infectarea bontului ombilical nevindecat, mai ales cand
acesta este incizat cu un instrument medical nesterilizat. Tetanosul
neonatal este frecvent in unele tari in curs de dezvoltare (cifra
estimativa de peste 257.000 de decese anuale in intreaga lume).
 Tipuri. Caracteristici clinice.

 Tetanosul local este o forma rara a bolii, in care pacientii prezinta

contractii musculare persistente in aceeasi zona anatomica in care se
afla rana. Aceste contractii pot persista timp de mai multe saptamani,
inainte sa scada gradual. Tetanosul local poate preceda instalarea
tetanosului generalizat, dar este, in general, mai usor. Numai 1% din
cazuri sunt fatale.
 Tipuri. Caracteristici clinice.

 Tetanosul cefalic este o forma rara a bolii, care apare ocazional odata
cu otita medie (infectia urechii), unde C. Tetani este prezenta in flora
urechii mijlocii, sau ca urmare a ranilor de la nivelul capului. Sunt
implicati nervii cranieni, in special din zona fetei.
 Eficacitatea vaccinului antitetanos

 Dupa o serie primara (trei doze de toxicoida tetanica administrate la

intervale corecte la persoanele cu varsta peste 7 ani si patru doze la
copii cu varsta de pana la 7 ani), in esenta toate persoanele vaccinate
ating niveluri de antitoxina considerabil mai mari decat nivelul
protectiv de 0,1 IU/mL.
 Contraindicaţii la vaccinare

 O reactie alergica severa (anafilaxie) la o componenta a vaccinului sau

ca urmare a unei doze prealabile de toxicoida tetanica reprezinta
contraindicatie la primirea de toxicoida tetanica. Daca se suspecteaza
ca o reactie generalizata reprezinta alergie, poate fi util ca pacientul sa
fie trimis sa efectueze o testare cutanata corespunzatoare inainte de a
se intrerupe imunizarea cu toxicoida tetanica.
 Febra tifoidă

 Febra tifoida este o afectiune acuta ce apare in urma contactarii

bacteriilor Salmonella typhi sau Salmonella paratyphi, cea din
urma provocand forma severa a bolii.
 Agentul patogen se regaseste in apa contaminata sau in hrana si se
transmite prin consumul lichidelor si a alimentelor contaminate, ca
apoi sa se raspandeasca de la bolnavi catre persoanele sanatoase.
 Cauze

 Cauza principala a febrei tifoide este consumul alimentelor si al

bauturilor infectate cu bacteria Salmonella typhi sau Salmonella
paratyphi. Alte cauze pot fi contactul direct cu materiile fecale in care
se regasesc bacteriile de acest tip, care pot sa supravietuiasca pana la
patru saptamani in afara unei gazde.
 Aproximativ 3%-5% din oameni devin purtatori ai bacteriei, dupa ce
traverseaza faza acuta a febrei tifoide. Altii experimenteaza simptome
usoare ale bolii, lasand-o nediagnosticata si ramanand contagiosi pe
termen lung, fiind sursa imbolnavirii celor din jur ani la randul.
 Simptome

 Perioada de incubatie a bacteriei ce produce febra tifoida este, de

regula, intre 1 si 2 saptamani, iar durata bolii este de 3-4 saptamani.
Simptomele principale tipice infectiei sunt:
- lipsa apetitului alimentar
- durerile de cap
- dureri generalizate
- febra de peste 40 de grade Celsius
- stare de letargie
- diaree.
 Patogenitate

 In urma ingestiei alimentelor sau a lichidelor contaminate cu bacteria

care provoaca febra tifoida, Salmonella invadeaza intestinul subtire si
afecteaza temporar fluxul sanguin. Apoi, bacteria este purtata de catre
celulele albe ale sangelui catre ficat, splina si maduva osoasa, unde se
multiplica si patrunde din nou in componenta sangelui. In acest punct,
apar starile febrile si primele simptome ale infectiei.
 Patogenitate

 Bacteria invadeaza apoi vezica biliara, intregul sistem biliar si tesutul

limfatic al bilei, gasind un mediu propice pentru multiplicare. De aici,
trece in tractul intestinal si ajunge in materiile fecale. O mostra a
scaunelor pacientului poate fi definitorie pentru depistarea prezentei
bacteriei Salmonella in corp. Daca rezultatele coproculturii raman
neclare, se efectueaza teste de sange pentru confirmarea diagnosticului.
 Prevenirea febrei tifoide prin vaccinare

 Prevenirea febrei tifoide este posibila prin vaccinare, recomandata in

special persoanelor care calatoresc sau locuiesc in regiuni cu risc
crescut de imbolnavire. Vaccinul isi va face efectul daca este
administrat cu 1-2 saptamani inainte de calatorie. De asemenea, doua
masuri esentiale de evitare a imbolnavirii sunt:
- Evitarea alimentelor si a bauturilor de provenienta nesigura.
- Respectarea normelor de igiena corporala si curatare a hranei inainte de
consum.
 Măsuri de prevenire a febrei tifoide

- Consumul apei imbuteliate sau fierberea apei de la robinet timp de 1 minut inainte de a fi
bauta (apa carbonatata este mai sigura decat cea plata).

- Comandarea de bauturi la restaurant care sa nu contina gheata, intrucat nu puteti cunoaste

provenienta apei din care ea este preparata.

- Evitarea consumului de inghetata din suc de fructe sau a bauturilor cu gheata aromatizata,
cata vreme apa cu care au fost preparate ar fi putut fi contaminata.

- Gatirea alimentelor de origine animala la temperaturi inalte, prin fierbere sau coacere.

- Spalarea corespunzatoare a legumelor si fructelor inainte de consum.

- Evitarea consumului cojii fructelor si legumelor proaspete.

- Refuzul cumpararii hranei si a bauturilor de la vanzatori ambulanti, care ar putea sa prepare

si sa depoziteze marfa in conditii insalubre. In acest fel, se evita si alte tipuri de imbolnaviri,
precum toxiinfectia alimentara, hepatita A, holera, dizenterie etc.
 Parotidita epidemică sau oreionul

 Parotidita epidemica, denumita si oreion, este o boala infectioasa acuta

si transmisibila produsa de virusul urlian. Boala determina o inflamare
a glandelor salivare (in special a glandei parotide), precum si a
pancreasului, sistemului nervos central.
 Epidemiologie

 Boala este determinata de virusul urlian, din familia Paramixovirus

 Apare frecvent in a doua copilarie, adolescenta si la adultii tineri,
 Limitele de varsta fiind intre 10-19 ani
 Transmiterea virusului se face pe cale aeriana, prin picaturile de tuse,
stranut si saliva
 Poarta de intrare a virusului urlian este mucoasa faringiana si cea
respiratorie, apoi trece in sange si se localizeaza in tesuturile amintite
mai sus
 Incubatia bolii este de 14-21 zile (cu limite 9-25 zile).
 Simptomatologie

 Debutul bolii este cu febra 38-39 grade Celsius, febra care dureaza
cateva zile

 Frisoane
 Cefalee (dureri de cap)
 Astenie, oboseala
 Mialgii (dureri musculare)

 Tumefactia unilaterala sau bilaterala a glandei parotide, prin

deformarea caracteristica a zonei mandibulare, usor dureroasa la
palpare. Daca tumefactia este bilaterala determina aspectul de para al
fetei, aspect sugestiv bolii. Tumefactia parotidiana este initial
unilaterala, apoi in 2-4 zile devine bilaterala si cedeaza in 10 zile.
 Simptomatologie

 Secretia salivara scade si da senzatia de gura uscata

 Sunt încadrate si celelalte glande salivare: glanda submaxilara, care
prezinta o tumefactie sub barbie si glanda sublinguala, care prezinta o
tumefactie a planseului sublingual
 Evolutia bolii este usoara la varste mici, crescand in gravitate o data cu
varsta, cand poate afecta glanda mamara, pancreasul, sistemul nervos
central si testiculele (orhita); aceasta evolutie aparand in special dupa
varsta de 14 ani.
 Profilaxie

 Evitarea contactului cu persoanele bolnave

 Izolarea persoanelor bolnave
 Vaccinarea cu vaccin ROR sau PRIORIX, la varsta de 1 an si la 7 ani.
 De ce alegem vaccinarea?

 Protejeaza copilul de disconfortul dat de oreion (durere, febra,

inapetenta, etc).
 Protejeaza impotriva complicatiilor posibile ce insotesc oreionul, in
special baietii nu vor risca sa devina infertili ( o posibilitate a
inferitlitatii poate fi aceasta boala cu virusul urlian).
 Ne ofera posibilitatea de a evita absentele de la scoala si de la munca
(pentru parintele care ingrijeste).
 Rubeola
 În ultimii ani acestei infecţii i se dă atenţie ca unei boli
care afectînd femeia gravidă, poate fi cauzată
malformaţiilor congenitale la copil. Agentul patogen al
rubeolei este un virus foltrant instabil în mediul extern.
Bolnavul devine contagios cu 1-2 zile înainte de apariţia
semnelor bolii.
 Rubeola
 Contagiozitatea creşte în perioada de stare a bolii, iar
peste 5 zile de la începutul erupţiilor bolnavul se poate
socoti necontagios. Infecţia se răspândeşte pe cale
aerogenă. Femeile gravide bolnave de rubeolă pot fi
izvorul de infecţie intrauterină a fătului. Se îmbolnăvesc
cu precădere copiii de 2- 10 ani.
 Rubeola
 Un semn constant al rubeolei este poliademita cu
afectarea predominantă a ganglionilor limfatici occitabili
şi cervicali posteriori. Alt semn caracteristic sînt erupţiile,
care apar la început pe faţă, gît şi apoi se răspîndesc
repede pe întreg corpul.
 Rubeola
 Erupţiile sub formă de pete mărunte
sau papule mici n-au tendinţă de
contopire, se localizează în special pe
feţele extensorii ale membrelor, pe
spate şi fese. Erupţiile dispar peste 2-3
zile, nelăsînd nici o urmă spre
deosebire de erupţiile pojarului, după
care rămîne pigmentaţie.
 Analiza sîngelui în perioada de
incubaţie evidenţiază leucocitoză şi
neurofilie, iar în perioada eruptivă –
leucopemie, limfaritoză şi celule
plasmatice. Complicaţiile (meninghite,
encefalite, pneumonie, otite) se
întîlnesc extrem de rar.
 Tratamentul rubeolei

 În rubeolă este necesar doar terapia tonizantă şi regimul

la pat în perioada acută a bolii. Bolnavul se ţine izolat de
colectiv pînă în ziua a 5-a de la începutul erupţiilor.
 Vaccinul antirubeolic RA 27/3

 Vaccinul antirubeolic RA 27/3 este sigur si mai imunogen decat

vaccinurile antirubeolice utilizate anterior. In testele clinice, peste 95%
dintre persoanele vaccinate cu varsta minima de 12 luni au dezvoltat
probe serologice de imunitate la rubeola dupa o singura doza. Mai mult
de 90% din persoanele vaccinate prezinta protectie impotriva rubeolei
clinice si viremiei timp de cel putin 15 ani. Studiile de urmarire arata ca
o doza de vaccin confera protectie pe termen lung, probabil pe toata
durata vietii. Ratele de seroconversie sunt similare pentru vaccinul
antirubeolic cu un singur antigen, MMR si MMRV.
 Recomandări

 In general, copiilor cu varsta minima de 12 luni li se recomanda cel

putin o doza de vaccin care contine rubeola, sub forma de vaccin
combinat MMR (sau MMRV).
 Prima doza de MMR trebuie administrata la implinirea varstei de un an
sau ulterior. Copiii vaccinati cu un vaccin care contine rubeola inainte
de implinirea varstei de 12 luni trebuie revaccinati atunci cand copilul
are cel putin 12 luni.
 Vaccinul antirabic

Aproximativ 60.000 de oameni mor anual

de rabie în întreaga lume, mai ales în Asia
şi în Africa. Deşi numărul cazurilor din
ultimii ani este mic, şi în Republica
Moldova pericolul există.

„Oamenii trebuie să înţeleagă că rabia

este o boală mortală, fără cale de
întoarcere. Toţi cei care sunt muşcaţi sau
intră în contact cu un animal necunoscut
sau nevaccinat antirabie trebuie să se
adreseze imediat pentru profilaxie, orice
întârziere putând fi fatală”
 Ce este rabia?

Rabia este o boală virală ce se transmite de la animale la oameni şi a fost

identificată în peste 150 de ţări de pe toate continentele, excepţie făcând
Antarctica. Virusul infectează animalele domestice şi sălbatice şi se transmite la
oameni prin contactul direct cu animalul infectat (salivă, muşcătură sau
zgârietură).
 Ce trebuie să faci dacă te-a muşcat un animal

Rabia este o boală ce poate fi prevenită 100% prin vaccinare. Dar este foarte
important ca prezentarea la medic să aibă loc imediat după muşcătură, în
maximum 24 de ore. Riscul de rabie există şi la muşcăturile care provoacă răni
deschise, dar şi la cele care lasă doar zgârieturi, fără sânge. La spital, zona
trebuie igienizată şi dezinfectată corect şi apoi se administrează vaccinul
intramuscular. Este nevoie de cinci doze repetate de vaccinuri, la intervale
recomandate de medicul infecţionist.
Recapitulare
Mulţumim pentru atenţie!