VIRUSUL IMUNODEFICIENTEI

UMANE SI SINDROMUL
IMUNOD'EFICIENTEI DOBÂNDITE

Infecţiile transmisibile pe cale sexuală (ITS) reprezintă una dintre cele mai frecvente patologii
la nivel global, clasate în topul primelor cinci categorii de afecţiuni pentru care populaţia
adultă apelează la servicii de sănătate.
• De la prima descriere a cazurilor de SIDA în anul 1981 şi a agentului cauzator, HIV, în
1983, se esti mează că peste 78 de milioane de persoane au fost infectate şi 39 de milioane
de persoane au decedat
• Utilizarea terapiei antiretrovirale înalt active a redus drastic mortalitatea pentru cei care au
acces la îngrijiri medicale, transformând boala HIV dintr-o infecţie fatală, într-o infecţie
care poate fi controlată pe termen lung, cu o creştere în consecinţă a prevalenţei globale.
• În 2014, Programul HIV /SIDA al Naţiunilor Unite a stabilit noi ţinte globale pentru o
intensificare a tratamentului HIV care să ajute la încheierea epidemiei de SIDA până în
2030.
• Aceste ţinte
• .,90-90-90" sunt următoarele:
• • 90% din toate persoanele care trăiesc cu HIV să fie diagnosticate şi să-şi cunoască
statusul serologic
• 90% dintre persoanele diagnosticate cu infecţie HIV să primească terapie ARV
• • 90% din totalul persoanelor care primesc ARV să aibă supresie virală.
• Africa subsahariană rămâne regiunea cea mai grav afectată de epidemia de
HIV.
• În Africa de sud şi de est trăieşte 6,2% din populaţia globului, dar tot în
această regiune se află peste jumătate din populaţia lumii diagnosticată cu
HIV şi se înregistrează în fiecare an 43% din cazurile noi de HIV.
• Swaziland are cea mai mare prevalenţă de HIV lanivel mondial, cu 27,2%
dintre adulţii cu vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani. În Africa subsahariană,
infecţia HIV este aproape de două ori mai frecventă la femeile tinere
(prevalenţă medie 3,2%) decât la bărbaţi (1,6%)
• În2017, s-a estimat că 101.600 de persoane din Marea Britanie trăiau cu HIV;
dintre acestea, 92% îşi cunoşteau diagnosticul, 98% dintre cei diagnosticaţi se
aflau in tratament ARV, dintre care 97% aveau supresie virală.
• Semne şi simptome relevante pentru diagnosticul de infecţie HIV
• • lnfecție HIV acută:
• - Febră
• - Stare generală alterată
• - Mialgii
• - Oboseală accentuată
• - 0dinofagie
• - Erupție cutanată maculo-papuloasă
• • lnfecție HIV avansată cu imunosupresie:
• - Manifestări sistemice: febră, scădere ponderală, anorexie
• - Manifestări asociate afectării terminale de organ: afectare cognitivă, erup!ii
• cutanate, scădere ponderală, tulburări gastro-intestinale, insuficienţă cardiacă sau renală
• - Manifestări ale imunosupresiei şi infecțiilor/neoplaziilor asociate: febră, tuse, dispnee, diaree,
erupţii cutanate
• Dintre cei diagnosticaţi cu HIV în Marea Britanie, bărbaţii care întreţinrelaţii sexuale
cu bărbaţi (BSB) şi populaţiile heterosexuale din Africa subsahariană sunt cele mai
importante grupuri populaţionale care trăiesc cu această boală, 30% fiind femei.
• Pe măsură ce rata mortalităţii scade, populaţia care trăieşte cu HIV avansează în
vârstă, o treime dintre aceştia având în prezent peste 50 de ani.
• Modificări actuale în epidemiologia infecţiei HIV
• În Europa, în 2017, principalele cauze de internare în spital a persoanelor cu HIV au
inclus afecţiuni respiratorii, psihiatrice, cardiovasculare, renale şi neurologice
• Datele raportate în Marea Britanie arată că 75% dintre cei care trăiesc cu HIV au cel
puţin încă o afecţiune cronică, cum ar fi probleme de sănătate mentală hipertensiune
arterială, tulburări ale metabolismului lipidic şi diabet zaharat. Prevenirea,
identificarea şi tratamentul comorbidităţilor printr-o abordare integrată, centrată pe
pacient şi pe evoluţia acestora,sunt acum esenţiale în îngrijirea infecţiei HIV.
• Dermatologice
• • Sarcom Kaposi•, dermatită seboreică severă/refractară, psoriazis sever/refractar,
• herpes zoster pe dermatoame multiple sau recurent
• Gastrointestinale
• • Criptosporidiază persistentă', candidoză orală, leucoplazie păroasă orală, diaree
• cronică de cauză necunoscută, scădere ponderală de cauză necunoscută, infecţii
• cu Salmone!la, Shigella, Campylobacter, infecţie cu virus hepatitic B sau C
• Oncologice
• • Limfom non-Hodgkin', cancer anal, displazie intraepitelială anală, cancer pulmonar,
seminom, cancer al capului şi gâtului, limfom Hodgkin, boala Castleman(Boala Castleman
este o boală rară a ganglionilor limfatici și a țesuturilor conexe și se caracterizează printr-o
creștere exagerată a celulelor din sistemul limfatic. Este de asemenea cunoscută sub numele
de hiperplazie ganglionară limfatică, hiperplazie angiofoliculară a ganglionilor limfatici sau
tulburare limfoproliferativă, ceea ce înseamnă că există o creștere anormală la nivelul
celulelor sistemului limfatic)
• Condiţii asociate infecţiei cu HIV
• Respiratorii
• • Tuberculoză, pneumonie cu Pneumocystis jirovecii, pneumonie
bacteriană,aspergiloză
• Neurologice
• • Toxoplasmoza cerebrală', limfom primar cerebral, meningita cu
leucoencefalopatie multifocală progresivă', encefalită/meningita aseptică, abces
• cerebral, leziuni înlocuitoare de spaţiu de cauză necunoscută, sindrom
GuillainBarre, (Sindromul Guillain-Barré sau poliradiculonevrită acută este o
neuropatie periferică inflamatorie demielinizantă disimunitară, caracterizată clinic
prin afectarea bilaterală și simetrică a unui număr de rădăcini nervoase rahidiene și
a nervilor periferici corespondenți, și histologic printr-un proces de demielinizare
(distrugerea tecii de mielină care înconjoară fibrele nervoase) și care regresează
cel mai adesea spontan )mielită transversă, neuropatie periferică, demenţă
• Ginecologice
• • Cancere cervicale', neoplazie intraepitelială vaginală/cervicală de grad 2 saumai mare
• Hematologice
• • Orice discrazie sanguină inexplicabilă, inclusiv trombocitopenie, neutropenie,
• limfopenie
• Oftalmologice
• • Retinită cu citomegalovirus, boli retiniene infecţioase, inclusiv cu virus herpetic sau
toxoplasma, orice retinopatie inexplicabilă
• ORL
• • Limfadenopatii de cauză necunoscută, parotidită cronică, chisturi parotidiene
limfoepiteliale
• Altele
• • Sindrom mononucleosis-like (infecţie HIV primară), febră de origine
necunoscută, orice limfadenopatie de cauză necunoscută, orice infecţie cu transmitere
sexuală
• Căile de transmitere a HIV
= În ciuda faptului că HIV poate fi izolat dintr-o gamă largă de fluide şi
ţesuturi ale organismului, majoritatea infecţiilor sunt transmise pe cale sexuală prin
spermă, secreţii cervicale şi/sau prin sânge
= Contact sexual (vaginal şi anal) La nivel global, majoritatea infecţiilor se produc
pe cale heterosexuală, iar bolile cu transmitere sexuală coexistente, în special cele
care provoacă ulceraţii genitale, pot favoriza transmiterea HIV.
= Transmiterea infecţiei HIV pare a fi mai importantă de la bărbat la femeie şi la
partenerul receptiv în relaţiile sexuale anale decât invers
= În Marea Britanie, relaţiile sexuale între bărbaţi (BSB) reprezintă peste jumătate
din cazurile noi raportate, dar există şi o rată constantă de transmitere heterosexuală.
= În Africa centrală şi subsahariană, epidemia s-a produs dintotdeauna pe cale
heterosexuală, iar mai mult de jumătate din adulţii cu infecţie HIV din aceste
regiuni sunt femei
• Transmiterea verticală (transplacentară, perinatală sau prin alăptare)
=Transmiterea verticală este cea mai frecventă cale de transmitere a infecţiei HIV la copii.
Studiile europene sugerează că, fără nici intervenţie,
=15% dintre nou-născuţii din mame HIV-pozitive pot dobândi HIV, deşi au
fost raportate rate de până la 40% în Africa şi SUA.
= O rată de transmitere crescută a HIV pe cale verticală se asociază cu un stadiu avansat al
infecţiei la mamă, încărcătura virală maternă crescută, ruptura prelungită şi/sau prematură a
membranelor şi corioamniotita.
= Din cauza lipsei de acces la aceste intervenţii, în ţările cu nivel de trai scăzut, se
înregistrează 90% din infecţiile transmise pe cale materno-fetala, ceea ce reprezintă încă o
problemă majoră pe plan global.
• Sânge contaminat, produse din sânge şi donare de organe
=Testarea sângelui şi a produselor de sânge a fost introdusă în Europa şi America de Nord în anul
1985Ace contaminate (consumul de droguri pe cale intravenoasă, injecţii şi/sau înţepături cu ace
contaminate)Utilizarea în comun de ace şi seringi pentru consumul de droguri pecale intravenoasă
continuă să fie o cale principală de transmitere a HIV
=În ţările cu nivel de trai scăzut sau mediu s-au raportat cazuri de transmitere iatrogenă prin reutilizarea
acelor şi seringilor.
 Reverstranscriptază

Structura HIV. Două molecule de ARN monocatenar sunt

prezente în centrul virionului. Revers-transcriptaza converteşte
ARNul viral în ADN (o caracteristică a retrovirusurilor).
Proteazele includ integraza Proteina capsidară p24 poate fi
utilizată pentru a monitoriza infecţia HIV, p17 este proteina-
matrice; gp120 este glicoproteina de suprafaţă care se leagă de
Protează moleculele CD4 de la suprafaţa celulei; gp41, proteină
transmembranară care favorizează infectivitatea şi capacitatea
pl7, de fuziune cu celula
matrice

gpl20
gpl60 gp
41(anvelopă
}
• În ţările cu nivel de trai scăzut sau mediu s-au raportat cazuri de transmitere
iatrogenă prin reutilizarea acelor şi seringilor.
• Virusul imunodeficienţei umane {HIV)
• HIV este un lentivirus din familia retrovirusurilor. Există două tipuri,
• HIV-1 şi HIV-2
• Infecţia cu HIV-1 este cel mai frecvent întâlnită la nivel global. Infecţia cu
HIV-2 este limitată aproape în întregime la ţările Africii de Vest, deşi se poate
întâlni şi în Europa, în special în Franţa şi Portugalia. HIV-2 are doar 40%
omologie structurală cu HIV-1 şi, deşi este asociat cu imunodepresie şi
evoluţie spre SIDA, pare să aibă o evolutie mai lentă decât HIV-1.
• Retrovirusurile sunt caracterizate prin prezenţa enzimei
reverstranscriptază, care permite ARN-ului viral să fie transcris în ADN şi
apoi incorporat în genomul celulelor gazdă.
• Pe baza secvenţierii ADN-ului, HIV-1 este împărţit în patru grupuri
distincte, care reprezintă patru căi independente de transfer între specii:
trei (M, N şi O) sunt tulpinile înrudite cu cele de cimpanzei ale virusului
imunodeficienţei simiene (SIV) şi unul (P) poate reprezenta transmiterea
de la cimpanzeu la gorilă şi apoi la om.
• Grupul M (subtipuri majore) (98% din infecţiile pe plan global), prezintă
un grad înalt de diversitate, cu subtipuri (clade), notate A-K.
• În Europa, America de Nord şi Australia există o predominanţă a
subtipului B, dar în zonele din Africa Centrală şi subsahariană se
• întâlnesc mai multe subtipuri M, subtipul C fiind cel mai frecvent
• Grupul N (new) este în mare parte limitat la anumite părţi din vestul Africii Centrale
• Grupul O (outlier) este foarte diferit de grupul M şi se limitează la un număr mic de
cazuri în Camerun.
• • Grupul P, înrudit cu tulpinile de SIV ale gorilei, a fost identificat la un pacient din
Camerun.
Patogenie
• Interrelaţia dintre HIV şi sistemul imunitar al gazdei stă la baza patogeniei infecţiei
HIV momentul expunerii iniţiale, virusul este transportat de către celulele dendritice de
pe suprafeţele mucoasei spre ganglionii limfatici regionali, unde se stabileşte infecţia
permanentă, de obicei de către un „virus fondator" (founder virus).
• Receptorul celulei gazdă care este recunoscut de glicoproteina de suprafaţă a HIV
(gp120) estemolecula CD4, moleculă care defineşte populaţiile de celule susceptibile la
infecţie
• Interacţiunea dintre CD4 împreună cu coreceptorii pentru chemokine (CCR5 sau
CXCR4) ai gazdei şi glicoproteina de suprafaţă HIV (gp120), este responsabilă pentru
pătrunderea HIV în celule.
• Deşi limfocitele T CD4 şi CCR5 pozitive din toate sistemele organismului sunt
susceptibile la infecţie cele din tractul gastrointestinal sunt infectate masiv încă de
la începutul procesului.
• Aceste limfocite sunt distruse rapid, ceea ce duce la compromiterea funcţiei imune
a mucoaseişi, prin urmare, permite penetrarea lipopolizaharidelor microbiene în
circulaţie
• Infecţia HIV se poate produce şi independent de receptorii CD4, la nivelul
astrocitelor şi în celulele epiteliale renale, ceea ce duce la deteriorarea acestor
organe vitale.
• Producţia de virus de către celulele infectate durează aproximativ 2 zile şi este
• probabil limitată de moartea celulei, din cauza efectelor directe ale HIV.
• Astfel replicarea HIV este în legătură cu procesul de distrugere şi depleţie a
limfocitelor T CD4. Pierderea progresivă a limfocitelor T CD4 activate prin
distrugerea lor de către limfocitele CD8, reprezintă factorul cheie în
imunopatogeneza infecţiei HIV.
• Celulele natural killer (NK) sunt implicate în răspunsul imun al gazdei, deşi
mutaţiile „de scăpare" produse la nivelul populaţiei virale compromit
efectele lor antivirale
• Anticorpii neutralizanţi, apar la aproximativ 12săptămâni de la infecţie.
• Deficitul imunităţii mediate celular predispune gazda la infecţii cu agenţi
patogeni intracelulari, în timp ce coexistenţa anomaliilor umorale favorizează
apariţia infecţiilor cu bacterii capsulate.
• HIV este asociat cu fenomenul de activare imună, o stare de inflamaţie de
lungă durată, care este o fază cheie în evoluţia bolii.
• Această stare de inflamaţie cronică este asociată cu infecţia HIV în sine, cu
alţi co-patogeni, cum ar fi virusul citomegalic, şi cu translocaţia produselor
microbiene, în special lipopolizaharide, din intestin în circulaţia sistemică în
urma distrugerii de către HIV a imunităţii normale a mucoaselor.
• ln consecinţă se produc niveluri crescute de citokine inflamatorii şi o activare a
procesului de coagulare.
• Acesterăspunsuri inflamatorii pot persista, în ciuda terapiei ARV eficiente şi
pot juca un rol în afectarea organelor esenţiale, precum şi în creşterea riscului de
apariţie a infarctului miocardic şi a unor afecţiuni maligne
• TABLOUL CLINIC ÎN INFECTIA HIV NETRATATA
• Manifestarile clinice in infectia HIV pot fi împartite în faza de primoinfectie
(faza acuta) si de latenta
• imunosupresia progreseaza, iar pacientul devine susceptibil la o gama din ce în
ce mai larga de infectii oportuniste si tumori, unele dintre acestea constituind
criterii pentru diagnosticul de SIDA
• Exista mai multe sisteme de clasificare a infectiei HIV, cel mai des utilizate fiind
clasificarea Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) si a Centrului pentru
controlul bolilor (COC, Centers for Disease Control)
• Clasificarea COC (stadiile 0-3) include o combinatie de rezultate de laborator
(serologie HIV pozitiva), numarul de limfocite CD4 si prezenta conditiilor clinice
care definesc SIDA
• Infecţia primară HIV: incubaţia,seroconversia si infectia acută HIV
• Primoinfectia se refera la perioada de 6 luni de la contactarea HIV si se
caracterizeaza printr-o replicare virala rapida, ceea ce duce la un nivel crescut
de particule HIV care circula în plasma si tractul genital si, prin urmare, printr-
o infectiozitate ridicata
• Primele 2-4 saptamâni dupa infectie pot fi silentioase, atât din punct de vedere
clinic, cât si serologic.
• După 3-6 saptămâni poate sa apara o boala virala acuta, care se autolimiteaza,
si care poate fi confundata cu mononucleoza infectioasa
• Simptomele pot include
• febra, artralgii, mialgii, letargie, limfadenopatie,odinofagie, ulceratii ale
mucoasei si, ocazional, o eruptie maculopapuloasa, rozata, tranzitorie
• Simptomele neurologice sunt frecvente si se manifesta prin
• cefalee, fotofobie, mielopatie, neuropatie si, în cazuri rare, encefalopatie.
Boala dureaza pâna la 3 saptamâni, iar recuperarea este de obicei completa
• Modificarile de laborator în faza incipienta a infectiei includ limfopenie cu
limfocite reactive atipice, vizibile pe frotiul sanguin, trombocitopenie si cresteri
ale enzimelor hepatice. Limfocitele CD4 pot fi scazute semnificativ, iar raportul
CD4:CD8 poate fi inversat.
• Majoritateapersoanelor cu HIV dezvolta anticorpi din primele 2-4 saptamâni
de la infectie, detectabili prin teste serologice actuale care au o sensibilitate
crescuta.
• Desi nivelul ARN viral plasmatic este crescut, iar proteina p24 poate fi detectata.
• Testele de amplificare a acidului nucleic (NAAT ) pentru ARN-HIV pot stabili
diagnosticul cu 7 zile înaintea unui test de antigen p24 si cu 12 zile înaintea unui
test de anticorpi HIV cu sensibilitate crescuta
• Perioada de latentă clinică
• cu HIV prezinta o scadere treptata a numarului de CD4, pe o perioada de
aproximativ 10 ani, înainte de a progresa catre boala simptomatica sau SIDA
• pot mentine o viremie mai mica de 2.000 copii/ml sau chiar nedetectabila, în
absenta terapiei antiretrovirale
• Un subgrup de pacienti cu infectie asimptomatica pot prezenta limfadenopatie
generalizata persistenta (LGP), definita ca limfadenopatie (>1 cm) în doua sau
mai multe zone extra-inghinale cu durata de peste 3 luni, în absenta altor cauze
decât infectia cu HIV.Ganglionii sunt de obicei simetrici, fermi,mobili si
nedurerosi. Se poate asocia si splenomegalie.
• La nivelul ganglionilor limfatici apare o hiperplazie a foliculilor si o proliferare a endoteliului
capilar.
• Infecţia HIV simptomatică
• Tabloul clinic se datorează:
- efectului direct al HIV, determinând leziuni ale organelor vitale
- - efectului imunosupresiei asociate HIV.
A.Efectele HIV asupra diferitelor organe si sisteme
- Afecţiuni neurologice
• -dementa asociata infectiei HIV (ADCAIDS dementia complex), polineuropatie senzitiva si
meningita aseptica(Mecanismul patogenic apare prin eliberarea de produşi neurotoxicide către
HIV şi, de asemenea, prin niveluri anormale ale
citokinelor, secundare dereglării sistemului imun)
• -poate avea grade de severitate variate, de la pierderi uşoare de memorie şi dificultăţi de
concentrare, până la deficit cognitiv sever, tulburări de personalitate şi lentoare psihomotorie.
Schimbările de comportament sunt frecvente şi pot apărea fenomene depresive sau psihotice.
• Polineuropatia senzitivă apare în stadiile avansate ale infecţiei HIV, predominant la
nivelul membrelor inferioare, dar poate afecta şi membrele superioare. În formele severe
apare durere intensă, de obicei la nivelul picioarelor, ce tulbură somnul, mobilitatea şi,
în general,reduce calitatea vieţii
• Neuropatia autonomaturala se poate manifesta prin hipotensiune posturală si diaree.
Leziunile nervoase autonome se produc în intestinul subtire
• Medicamentele ARV care penetreaza bariera hematoencefalica si ajung în sistemul
nervos central (SNC) pot ameliora semnificativ functia cognitiva a pacientilor cu ADC
si pot avea un rol neuroprotector.
• Afecţiuni oculare
• Patologia oculară poate sa apară în stadiile tardive ale infecţiei
• -retinita cauzată de infecţia cu virus citomegalic, ce poate determina pierderea vederii
apariţia unor pete retiniene, asemănătoare fibrelor de bumbac, care determină rareori
afectarea funcţiei vizuale,
• Uveita anterioară apare sub formă acută, de ochi roşu, şi este secundară tratamentuluicu
rifabutină utilizată pentru infecţiile micobacteriene asociate HIV.
• Manifestari cutaneo-mucoase
• Pruritul este un simptom frecvent întâlnit în toate stadiile infecţiei HIV.
• Tegumentele sunt în general uscate, friabile,cu senzaţie de usturime, iar părul poate deveni subţire şi uscat
• erupţie papuloasă, intens pruriginoasă, cu precădere la nivelul extremităţilor, în special la pacienţii de origine
africană.
• Foliculita eozinofilică se manifestă prin leziuni urticariene,frecvent localizate pe faţă, braţe şi membre inferioare
• Ulceraţiile aftoase recurente, severe, cu vindecare lentă, pot afecta capacitatea pacientului de a se alimenta
• Corticosteroizii administraţi topic pot fi utili, iar pentru cazurile rezistente se poate administra thalidomidă.
• Tegumente uscate • Onicomicoză • Sarcom Kaposi
• • Dermatită seboreică Mucoase
• • Tinea: cruris, pedis • Candidoză: orală, vulvo-vaginală
• • Pitiriazis: versicolor, rosea • Leucoplazie păroasă orală
• • Foliculită • Ulceraţii aftoase
• • Acnee • Herpes simplex: oral, genital
• • Molluscum contagiosum • Boală parodontală
• • Condiloame • Condiloame: orale, genitale
• • Herpes zoster: multiple dermatoame
• • Erupţie papuloasă pruriginoasă
• Complicaţii hematologice
• Limfopenia progresează odată cu scăderea numărului de limfociteCD4.
• Anemia din infecţia HIV este de obicei uşoară, normocromă,normocitară.
• Neutropenia este frecventă şi, de obicei, uşoară.
• Trombocitopenia izolată poate apărea precoce în infecţia HIV şi poate fi singura
manifestare a bolii pentru o perioadă de timp
• Numărul de trombocite este de obicei moderat scăzut, dar poate scădea dramatic până la
10-20 x 109 /L, producând sângerări spontane şi echimoze
• Numărul megacariocitelor este crescut în măduva osoasă,
• Terapia ARV eficientă produce frecvent creşterea numărului de trombocite
• Pancitopenia este cauzată de infecţii oportuniste subiacente, în special M.
avium-intrace/lulare (MAI) şi infecţia diseminată cu virus citomegalic sau de neoplazii
(limfoame
• medicamentele cu efect medulotoxic, reprezentate de lamivudină (anemie,
neutropenie),ganciclovir (neutropenie), chimioterapie sistemică (pancitopenie) şi
cotrimoxazol (agranulocitoză).
• Afecţiuni gastrointestinale
• Caşexia (sindromul de „wasting" asociat infecţiei HIV ) este caracteristică
stadiilor tardive ale infecţiei HIV şi apare frecvent ca efect al anorexiei
• Enteropatia HIV cu diverse grade de atrofie a vilozităţilor intestinale a fost descrisă în asociere cu
diareea cronică, atunci când nu s-a identificat niciun alt agent patogen.
• hipoclorhidria, ce poate avea consecinţe asupra gradului de absorbţie al medicamentelor şi asupra
dezvoltării excesive a bacteriilor la nivel intestinal.
• Complicaţii renale
• Nefropatia asociată infecţiei HIV
• Glomeruloscleroză focală segmentară asociată cu tubulopatie prin infectarea directă a celulelor
tubulare
• boală renală prin complexe imune asociată infecţiei HIV care se poate prezenta sub diverse
forme de glomerulopatii, precum: nefropatie cu lgA şi microangiopatia trombotică
• În tratamentul infecţiei HIV se folosesc numeroase medicamente nefrotoxice, ca de exemplu:
foscarnet, amfotericina B, pentamidina şi sulfadiazina. Tenofovirul este asociat cu sindromul
Fanconi
• Complicaţii respiratorii
• Plămânii şi căile aeriene superioare servesc ca şi barieră mecanică împotriva microorganismelor
transmise pe cale aerogenă, iar afectarea acestora va scădea eficienţa protecţiei, ceea ce va determina
creşterea numărului de infecţii de tract respirator superior şi inferior
• Funcţia mucoasei sinusale este, de asemenea, afectată în infecţia HIV, caurmare aceasta poate fi
frecvent sediul unei inflamaţii cronice.
• otită medie cronică.
• Pneumopatia interstiţială limfoidă {LIP) a fost descrisă frecvent la copiii cu infecţie HIV, însă este
rar întâlnită la adulţi
• Complicaţii endocrine
• reducerea nivelului de testosteron şi funcţionarea anormală a glandelor suprarenale
• Complicaţii cardiace
• Dislipidemia a fost asociată cu terapia ARV, dar s-a evidenţiat că nivelul lipoproteinelor cu densitate
mare scazute
• Cardiomiopatie,boală coronariană ischemică
• Miocardita necrotică şi limfocitară au fost, de asemenea, descrise în infecţia HIV
• B.Afectiuni asociate cu imunodeficienta HIV
• Pacienţii cu un număr de limfocite CD4 peste 200 celule/mm3 au un risc mai scăzut
de a dezvolta afecţiuni definitorii pentru SIDA
• Mecanismele ce cresc susceptibilitatea la infecţie sunt reprezentate de:
• funcţia deficitară a limfocitelor T împotriva protozoarelor, fungilor şi a virusurilor
• alterarea funcţiei macrofagelor care acţionează împotriva bacteriilor intracelulare,
cum ar fi Mycobacterium şi Salmonella
• imunitate deficitară mediată prin limfocite B împotriva bacteriilor capsulate, ca de
exemplu Streptococcus pneumoniae şi Haemophilus
La un pacient imunodeprimat, diagnosticul poate fi dificil prin lipsa semnelor
caracteristice, având în vedere faptul că răspunsul inflamator este alterat
• absenţa semnelor de redoare de ceafă în meningita criptococică sau minime
modificări clinice în stadiile incipiente ale pneumoniei cu Pneumocystis jirovecii
• Probele biologice trebuie sa fie recoltate din zonele corespunzătoare infecţiei şi
necesită efectuarea de culturi pentru a se obţine un diagnostic concludent.
• Consecinţele clinice ale afectării sistemului imun prin HIV depind de cel puţin
trei factori:
• Expunerea pacientului la microorganisme de-a lungul vieţii.
-episoade clinice reprezintă reactivarea unei infecţii dobândite anterior, care a
fost latentă până la momentul respectiv
• Efectul patogen al microorganismelor cu care pacientul a venit în contact
-agenţii patogeni cu grad ridicat de virulenţă, ca de exemplu Mycobacterium
tuberculosis, Candida şi virusurile herpetice determină manifestări clinice
relevante şi la pacienţii cu imunodepresie uşoară, de aceea pot fi diagnosticate
în stadiile incipiente ale infecţiei HIV
• Gradul de imunodepresie a gazdei. Când pacienţii au imunodepresie severă
(numărul de limfocite CD4 <100/mm3), pot să se dezvolte infecţii diseminate
cu agenţi patogeni cu virulenţă scăzută, cum ar fi MAI şi Cryptosporidium.
 • ABORDAREA CLINICĂ A PACIENTULUI CU INFECŢIE HIV
• Testarea HIV
• Infecţia este diagnosticată fie prin detecţia anticorpilor specifici anti-HIV, fie
prin identificarea directă a materialului viral. Testele moderne, de „generaţia a 4-a ; care
identifică simultan anticorpii anti-HIV şi antigenul p24,
• Anticorpii anti-HIV pot fi detectati dupa o perioada de 3 luni (în medie 6 saptamâni) de la
momentul infectiei (latenta serologica sau perioada de „fereastra serologica"). persistă
toată viaţa,la fel ca toţi anticorpii de tip lgG, anticorpii anti-HIV traversează placenta. De
aceea, toţi nou-născuţii din mame HIV-pozitive vor avea la naştere aceşti anticorpi,
anticorpii anti-HIV nu reprezintă un marker de infecţie activă neonatală,
• -testare serologică pentru seroconversia recentă HIV (STARHS
• -Detecţia antigenului viral p24(poate fi detectată în sânge la scurt timp după infecţie,dar
care dispare, de obicei, la 8-10 săptămâni de la expunere) Anticorpii anti-p24 (antip24)
• pot fi detectaţi din primele săptămâni de infecţie şi pe durată perioadei asimptomatice.
• Titrul lor scade odată cu progresia infecţiei.
• Teste de detecţie a genomului
• -teste bazate pe detectarea acidului nucleic care amplifică şi identifică părţi
componente ale genomului HIV,Izolarea virusului în culturi
• În toate cazurile nou diagnosticate trebuie să se realizeze o anamneză completă şi
o evaluare clinică şi de laborator pentru a se stabili stadiul infecţiei, prezenţa
comorbidităţilor şi a coinfecţiilor şi pentru a se putea evalua starea de sănătate
fizică, mentală şi sexuală a pacientului
• -Pacienţii cu un număr de limfocite sub 200/mm3 au un risc crescut de a dezvolta
afecţiuni specifice HIV.
• -Scăderea rapidă a numărului de limfocite CD4 şi un număr de CD4 sub 350/mm3
reprezintă o indicaţie de iniţiere imediată a terapiei ARV.
• -Pentru cei ce nu se află sub tratament ARV, evaluarea imunităţii celulare se face
la un interval de 4-6 luni, cu excepţia situaţiilor în care valoarea limfocitelor CD4
se apropie de un nivel critic,
• Evaluarea încărcăturii virale HIV (ARN-HIV) are valoare atât din punct de vedere
terapeutic, cât şi pentru prognostic
• Clearance-ul viral este relativ constant, de aceea nivelul viremiei reflectă rata
replicării virale
• În practica actuala se folosesc trei tehnici pentru detectarea ARNHIV:
-catene ramificate de ADN - branched-chain DNA (bDNA)
-reactia de polimerizare în lant cu revers-transcriptaza (RT-PCR)
-amplificarea bazata pe secvente de acid nucleic (NASBA)
• Cel mai sensibil test este capabil să detecteze până la 20 copii de ARN viral/ml.
• Pacienţii cu o încărcătură virală mai mare de 100.000 copii/ml au un risc de 10 ori
mai mare de progresie către SIDA în următorii 5 ani faţă de cei cu încărcătură
virală
• constant sub 10.000 copii/ml.
• TRATAMENTUL PACIENTILOR CU INFECTIE HIV
• Speranţa de viaţă a pacienţilor cu infectie HIV se apropie de cea a populaţiei generale dacă
aceştia sunt aderenţi la tratamentul ARV şi dacă tratamentul este eficient şi bine tolerat.
• Deşi produce supresie virală completă, terapia ARV nu duce la vindecare, iar infecţia tratată
se poate asocia cu diferite complicaţii şi comorbidităţi, inclusiv cardiovasculare, anumite
tipuri de cancere şi alterări ale statusului mental
• Terapia antiretrovirală
A.Inhibitori de revers transcriptază nucleozidici/ nucleotidici (INAT
• Tenofovir, Abacavir,lamivudină, Emtricitabină
• Tenofovir se poate asocia cu disfuncţie renală
• Abacavir se poate asocia cu reacţii de hipersensibilitate la indivizii cu risc (HlA-8*5701)
• Abacavir şi lamivudina ar trebui utilizate doar când viremia la iniţierea terapiei este
• <100.000 copii/ml
• Combinaţia Tenofovir şi Emtricitabină este regimul de primă linie preferat în majoritatea
regiunilor