SINDROMUL DE SCROT ACUT AL COPILULUI

Atunci când conţinutul burselor scrotale la un copil creşte spontan în

volum şi devin dureroase, se poatre vorbi de aşa numitul „sindrom scrotal
acut”, expresie folosită mai ales în literatura anglo-saxonă.
Această noţiune însă, nu se referă la traumatismele organelor genitale
externe.
În prezeţa unui scrot acut, din primul moment, practicianul se va gândi
la torsiunea cordonului spermatic care reprezintă cea mai gravă afecţiune.
Debutul brusc al suferinţei sau al simptomelor dureroase, intensitatea
durerilor, dacă survin în pusee sau nu şi sunt însoţite de febră ori vărsături,
dacă apar tulburări de micţiune, hematurie sau scurgeri uretrale, vor
direcţiona diagnosticul către o anumită cauză care a determinat această
simptomatologie.
Cauzele cele mai frecvente ce determină apariţia acestei boli sunt:
- torsiunea de testicul (sau de cordon spermatic);
- torsiunea de hidatidă sesilă Morgagni;
- orhiedipidimita;
- edemul scrotal acut idiopatic.
Examenul clinic se va orienta asupra următoarelor elemente:
- volumul, culoarea, paloarea, poziţia (ascensionată sau orizontală) a
testiculului bolnav;
- aspectul testiculului sănătos;
- o mică încreţitură cutanată pe pielea scrotului la polul inferior al
bursei, semn ce se întâlneşte în torsiunile precoce.
La palparea burselor scrotale trebuie să se aprecieze starea conţinutului
bursei afectate, să se determine şi să se distingă masa dureroasă, testiculul de
epididim, să cerceteze un punct dureros (mai ales în torsiunea de hidatidă),
să se precizeze şi să se cereceteze orificiile herniare, cât şi bursa contro-
laterală.
Dacă ascensiunea testiculului afectat scade intensitatea durerii (semnul
Prehn) se poate vorbi detorsiune de testicul.
Examenul paraclinic se face prin:
- scintigrafie testiculară cu Tc99m care evidenţiază suferinţa vasculară
din torsiunea de testicul şi o diferenţiază de leziunile inflamatorii
(orhiepididimita);
- ecografia Doppler care dă relaţii privind circulaţia epididimo-
testiculară şi dacă ea se desfăşoară normal sau dacă este afectată.
 De asemeni, într-un sindrom scrotal acut se mai fac o serie de examene
complementare ca:
- transiluminarea (în situaţia unei torsiuni de testicul, aceasta se
însoţeşte de o lamă de hidrocel hemoragic);

- examene de laborator: hemoleucograma, examen de urină.

Torsiunea de testicul

Reprezintă cea mai gravă afecţiune din cadrul unui sindrom scrotal
acut, pentru că în situaţia în care intervalul de timp scurs de la debutul
suferinţei şi până la intervenţia chirurgicală este mai mare (cca 6-8h), trebuie
făcută orhiectomie.

TESTICUL NORMAL TESTICUL TORSIONAT

Cordon spermatic Cordon spermatic torsionat

Orificiu Orificiu
uretral Testicul Epididim uretral Testicul Epididim
 Propriu zis, când se vorbeşte de torsiunea de testicul, este vorba de fapt
de torsiunea cordonului spermatic ce se poate produce fie deasupra inserţiei
vaginale testiculare (torsiune supra-vaginală), fie între vaginală şi epididim
(torsiune intra-vaginală).
a) torsiunea supra-vaginală (extra-vaginală) este o afecţiune care
apare la vârsta de nou-născut, putând să apară chiar şi „in utero” sau cu
ocazia unui traumatism obstetrical, ea fiind observată mai ales după naşteri
laborioase la primipare, ca şi la copii cu greutate mare la naştere.
Apariţia bilaterală a tosiunii de testicul este excepţională, nedureroasă
şi fără modificarea stării generale.
Clinic, această entitate se manifestă printr-o bursă scrotală mare,
netransiluminabilă, la un nou-născut fără febră şi cu stare generală bună. În
această situaţie, diagnosticul diferenţial trebuie să se facă cu un traumatism
sau hematom obstetrical al burselor scrotale ori cu o hernie strangulată.
Când indicaţia operatorie este pusă, aproape totdeauna, testiculul este
irecuperabil. În asemenea situaţii extreme se oscilează între două atitudini:
fie nu se intervine, fie, atunci când se intervine se face orhiectomia
testiculului compromis, obligatoriu în acelaşi timp făcându-se orhidopexia
testiculului sănătos, pentru a preîntâmpina torsiunea ulterioară şi a acestuia.
b) torsiunea intra-vaginală apare din cauza unor anomalii de inserţie
ale vaginalei ce se reflectă sus pe cordonul spermatic, în aşa fel încât,
testiculul atârnă liber în „limbă de clopot” şi poate să se răsucească.
Aceste anomalii de inserţie ale vaginalei sunt de obicei bilaterale.
Accidentul survine la copii mai mari, cu vârstă între 12-18 ani, dar se pot
întâlni astfel de cazuri şi la nou-născut sau la bătrâneţe.
Durerea se instalează brusc în cursul somnului, este vie, însoţită de
vărsături, greţuri, stare generală alterată. Nu apare nici febra şi nici
simptomele urinare.
Conţinutul uneia dintre bursele scrotale este dur voluminos, foarte
dureros, netransiluminabil. Pielea scrotului este încreţită la polul inferior.
În condiţiile în care nu se întârzie punerea diagnosticului şi intervenţia
chirurgicală, se recomandă chiar mamevre de detorsionare manuală, ceea ce
conduce la restabilirea precoce a circulaţiei sanguine la nivelul testiculului şi
care poate fi confirmată printr-un test Doppler.
Este obligatorie fixarea controlaterală si a testiculului sănătos. Dacă se
decide totuşi intervenţia chirurgicală şi dacă ea este făcută în timp util, se
vizualizează un testicul edemaţiat, cu lichid acumulat în vaginală, cu o
uşoară tentă cianotică, care la câteva minute după detorsionare îşi recapătă
coloraţia normală. Şi acest testicul trebuie neapărat fixat, ca şi cel contro-
lateral.

Dimpotrivă, dacă intra-operator testiculul suferind are aspect ischemic,

este de preferat să se facă orhiectomie şi orhidopexia testiculului sănătos.

Rezultatele funcţionale arată că în torsiunile supra-vaginale testiculii

sunt compromişi în aproape 100% din cazuri, pe când în torsiunile intra-
vaginale, literatura de specialitate menţionează un eşec cuprins între 20-
80%.
De asemeni, în 10% din situaţiile în care un testicul este considerat
salvat prin detorsionare, secundar se atrofiază.
În ceea ce priveşte funcţia de spermatogeneză, în torsiunile unilaterale
rezolvate prin detorsionare înainte de patru ore de la debut, rezultate bune s-
au consemnat doar în 50% din cazuri.
Aceste rezultate sunt apropiate de cele care se întâlnesc la testiculul
necoborât unilateral.
 Torsiunea anexelor epididimo-testiculare

Torsiunea anexelor epididimo-testiculare este mai des întâlnită decât

cea de testicul, fiind vorba de aşa numitele torsiuni ale hidatidei Morgagni
care reprezintă un apendice vestigial situat pe polul superior al testiculului,
pe capul epididimului sau uneori pe cordon şi are un pedicul lung ce permite
torsiunea care trebuie suspectată în caz de scrot acut.

La debut, se simte o tumefacţie nodulară, dar aceasta se întinde şi

poate antrena şi o torsiune de cordon.
Vârsta şi circumstanţele etiologice sunt aceleaşi ca şi pentru torsiunea
intra-vaginală a cordonului.
Durerea este vie, localizată la polul superior al bursei scrotale, iar la
examinare se poate vedea prin transiluminare o formaţiune tumorală
cianotică, de mărimea unui bob de orez, alteori mai mare.
La examinarea bolnavului se remarcă ca testiculul este indemn şi
prezintă o coloraţie violacee.
 În astfel de situaţii, când există certitudinea că poate fi vorba de o
torsiune de hidatidă Morgagni, intervenţia chirurgicală se poate temporiza
fără a compromite testiculul. Dar, cum diagnosticul de scrot acut reprezintă
o mare urgenţă, deoarece o tosiune testiculară nediagnosticată şi netratată la
timp poate compromite definitiv testiculul, lasându-l pe copil invalid pentru
tot restul vieţii, trebuie să se intervină chirurgical pentru a evita invaliditatea
permanentă.
Regula de aur în sindromul de scrot acut la copil este operaţia la cel mai
mic dubiu.
Intervenţia chirurgicală se face pe cale scrotală. La deschiderea
vaginalei se elimină o cantitate redusă de lichid clar, iar testiculul are aspect
normal. La polul superior al acestuia se găseşte hidatida necrozată care se
extirpă după ligatura pediculului.

Epididimita

Este excepţională înaintea vârstei de 10 ani.

Ca etiologie, ea poate fi primitivă sau secundară unui
obstacol anatomic (valve de uretră) sau a unui
obstacol fiziopatologic (vezică neurogenă) ori a unei
fistule uretro-rectale (imperforaţie anală).
De asemeni, poate fi consecinţa unei deschideri ureterale ectopice în
căile genitale.
Epididimita poate să apară şi după un sondaj sau o endoscopie.
Simptomatologia este diferită de cea a torsiunii de cordon sau de
anexe epididmo-testiculare pentru că:
- debutul este mai puţin brusc;
- debutul este însoţit de febră;
- apar simptome de infecţie urinară;
- la tuşeul rectal se constată creşterea dimensiunilor veziculei seminale.
Diagnosticul diferenţial se face cu torsiunea de testicul şi cu torsiunea
de hidatidă Morgagni.
 Examenul Doppler şi scintigrafia sunt testele pe baza cărora se poate
pune diagnosticul de certitudine.
Alte etiologii:
Există şi alte cauze care pot determina apariţia scrotului acut ce sunt
mai rare, dar trebuie cunoscute:
- orhitele urliene;
- orhitele traumatice;
- hernii strangulate;
- hidrocele acutizate;
- hematocele;
- edem idiopatic al burselor;
- o tumoră cu evoluţie acută;
- leziuni inflamatorii cutanate ale burselor.

Orhiepididimita acută

Se întâlneşte rar la copil şi apare în cadrul unor infecţii ale aparatului

urinar, prin canalul deferent sau prin circulaţia limfatică.
Cel mai frecvent afecţiunea este provocată de stafilococi, escherichia
coli, streptococ etc.
De asemeni, poate să apara şi după traumatisme, malformaţii ale
aparatului urinar, sondajul uretral ori cistoscopie.
Debutul este acut, cu:
- disurie;
- durere;
- tumefacţie scrotală;
- tegumente eritematoase;
- tegumente calde;
- urocultură pozitivă.
Tuşeul rectal evidenţiază uneori veziculele seminale tumefiate şi foarte
dureroase.
Diagnosticul este dificil căci afecţiunea se confundă cu torsiunea de
testicul şi impune explorarea chirurgicală. În leucemie poate să apară
orhiepididimita leucemică.
 Epididim inflamat

Testicul inflamat

Tratamentul orhiepididimitei constă în:

- explorarea chirurgicală obligatorie pentru a se stabili diagnosticul de
certitudine;
- repaos la pat;
- tratament antibiotic;
- suspensor, slip sau chilot mai strâns care să asigure un suport scrotal;
- pungă cu gheaţa;
- alcalinizarea urinii.
Edemul scrotal acut
Este o afecţiune care se instalează rapid, prinde întregul scrot şi se
extinde către perineu.
La examenul clinic se constată că testiculii sunt de volum normal şi nu
sunt sensibili la palpare.
 Când se face anamneza trebuie să se stabilească dacă:
- este vorba de un pacient cu teren alergic nedepistat;
- este sau nu o înţepătură de insectă;
- o limfangită perineală;
- un traumatism uretral însoţit de ruptură de uretra şi extravazare de
urină.
Tratamentul acestei afecţiuni constă în:
- sonda uretro-vezicală în cazul plăgilor uretrale;
- antiseptice;
- eventual incizie şi drenaj.

Orhita urliană

Reprezintă una din localizările extrasalivare a infecţiei urliene ce apar

concomitent cu parotidita, o pot precede sau pot evolua în absenţa bolii.
Parotidita este o afecţiune virală caracterizată prin tumefierea
nesupurativă, dureroasă, a glandelor salivare.
Orhita urliană apare în circa 25% din cazurile de parotidită, fiind mai
frecvente la adulţii tineri şi adolescenţi.
De regulă, afecţiunea este unilaterală şi mai rar bilaterală.
Apare la 3- 7 zile după dispariţia tumefacţiei parotidiene.
Manifestările clinice sunt:
- eritem;
- durere;
- creşterea în dimensiune a testiculului afectat;
- simtomatologia se amendează după aproximativ 4-5 zile de la apariţie.
Diagnosticul diferenţial se face cu:
- torsiunea de testicul;
- torsiunea de hidatidă sesilă Morgagni;
 - orhita sau orhiepididimita;
- hernia strangulată.
Având în vedere contextul infecţios pe care pacientul l-a avut în urmă
cu 7 zile, se elimină sindromul scrotal acut şi nu se intervine chirurgical.
Tratamentul constă în:
- izolarea pacientului până la dispariţia tumefacţiei parotidiene şi
testiculare;
- analgezice;
- prednison sau AINS;
- comprese reci la cei cu orhita;
- dieta uşoară.
Complicaţia majoră ce poate să apară atunci când boala este însoţită de
orhită este infertilitatea, dar şi aceasta rar şi doar în cele unilaterale.

TORSIUNEA DE ANEXA

Este una din cauzele abdomenului acut chirurgical la fetite si este produsa de
rasucirea in ax a ovarului sau a trompei uetrine, ceea ce conduce la
diminuarea fluxului sanguin normal catre ele.
Primul simptom este durerea localizata in hipogastru sau la nivelul foselor
iliace. Cel mai adesea, torsiunea este intalnita in perioada prepubertara si
apare mai ales pe anexe patologice. Cel mai frecvent se torsioneaza anexa
dreapta (2/3 din cazuri), gradul torsiunii putand fi de la o rasucire incompleta
pana la cateva rasuciri.
Etiologia.
Este inca incomplet precizata, dar s-au emis o serie de ipoteze care incearca
sa o explice:
- teoria anatomica – torsiunea este favorizata de lungimea trompelor si de
mobilitatea lor;
- teoria peristaltismului tubar;
- teoria mecanica – datorata unor traumatisme ale peretelui abdominal;
- procese tumorale intra-abdominale sau infectii;
- teoria vasculara – care s-ar produce congestiei locale.
Simptomatologie.
Durere puternica, vie, cu caracter discontinuu, colicativ, in fosailiaca dreapta
sau stanga, cu iradiere in lomba sau la nivelul bazinului si coapsei; agitatie
psihomotorie, varsaturi, tulburari de tranzit ce pot simula un sindrom
ocluziv, tulburari urinare etc.
Examenul fizic.
Durere la palparea fosei iliace respective, aparare musculara, febra,
tahicardie. La TR se poate decela tumora si este indicat ca el sa fie combinat
cu palparea bimanuala.
Explorari paraclinice H-L cresterea numarului de leucocite, ecografia care
evidentiaza o tumora in fosa iliaca.
Diagnostic Diferential:
- apendicita acuta in cazut torsionarii anexei drepte
- plastronul apendicular
- ruptura de chist folicular ovarian
- limfadenita mezenterica
- colica renala
- colica biliara(mai rara la copii)
- ocluzie intestinala
- sarcina extrauterina
Evolutie: detorsionarea spontana apare foarte rar, cronicizarea, amputatia
spontana prin necroza, inchistarea realizand asa-zisul hematocel.
Complicatii: hemoragia intraperitoneala care poate merge la soc hemoragic
si colaps si uneori chiar infectii.
Tratament: este chirurgical pentru ca torsiunea de anexe face parte din
tabloul de abdomen acut chirurgical si reprezinta o urgenta chirurgicala.
Interventia chirurgicala trebuie sa fie facuta de urgenta in incercarea de a
salva anexa respectiva. De cele mai multe ori se intervine chirurgical pt o
apendicita acuta datorita confuziei frecvente dintre cele doua tablouri
clinice, insa la deschierea cavitatii peritoneale apendicele are aspect normal,
dar la controlul ovarului si anexei drepte se constata ca acestea sunt
torsionate avand o coloratie violacee negricioasa de consistenta moale sau
pastoasa ori in tensiune.
In functie de aspectul macroscopic se va practica
- detorsionare simpla si injectare de Xilina 1% in speranta ca anexa sau
ovarul isi vor relua circulatia.
- Anexectomie in caz de necroza masiva
- Mai rar anexectomie cu histerectomie cand este interesata si o mare parte
din uter.
În concluzie, medicul practician trebuie să ştie că sindromul scrotal acut
reprezintă o mare urgenţă chirurgicală pentru că o torsiune testiculară
nediagnosticată şi netratată la timp, poate compromite definitiv funcţia
testiculului afectat.
Întotdeauna, în faţa unui dubiu de diagnostic, se impune intervenţia
chirurgicală, orice întârziere putând fi catastrofală.
 Regula de aur în sindromul scrotal acut la copil este operaţia atunci
când există cel mai mic dubiu.

-----///-----

Hipospadias

Reprezinta o malformatie a meatului urinar care se deschide intr-o pozitie

ectopica pe corpul penisului. In functie de locul in care se deschide sunt mai
multe forme de hipospadias: glandular, sub santul balanopreputial, penian
anterior, mijlociu, posterior, penoscrotal, scrotal (vulviform), sau
perineal.Cu cat meatul hipospad este mai jos situat, cu atat malformatia este
mai grava, iar malformatiile asociate mai numeroased si mai grave.
In mod constant preputul este despicat pe fata ventrala si abundent plisat pe
fata dorsal. Atunci cand este deplisat are aspectul numit de Ombredann de
„sort de sapator”. Glandul este turtit craniocaudal, iar meatul este stenozat.
Cand stenoza meatului este importanta constitue un obstacol subvezical cu
consecinte dezastruoase asupra aparatului urinar. In timpul erectiei penisul
este incurbat care reprzinta o complicatie suplimentara. Aceasta incurbare
ventrala sau laterala este determinata de cele mai multe ori de o coarda
fibroasa.
Uneori exista o palmura cutanata care se intinde de la meatul hipospad pana
la scrot.
Hipospadiasul fara hipospadias malformatie in care preputul este despicat pe
fata ventrala, dar meatul uretral se deschide in varful glandului cu aspect
normal. Mai pot exista si vicii de rotatie axiala in care orificiul se orienteaza
lateral de axul penisului.
Cateodata penisul poate fi infundat in scrot intre cele 2 burse scrotale care
sunt goale.in aceasta malformatie glandul este voluminos, cu un meat mic ce
se descopera cu dificultate. Acesta este situatia cand apare hipospadiasul
vulviform care se afla situat la limita de ambiguitate sexuala.
Etiopatogenie incerta dar in mod precis este un factor ereditar multifactorial.
Factorii implicati in etiopatogenia hipospadiasului sunt: defecte ale sintezei
de testosteron, mutatii tip 2 ale 5- ά-reductazei, administrare de progesteron
sau anomalii endocrine asociate cu infertilitate, factori de mediu ce
influenteaza axul hipotalamo- hipofizar.
Se stie ca androgenii si in special testosteronul stimuleaza cresterea si
dezvoltarea penisului. Este evident ca factorii ce induc aparitia
hipospadiasului actioneaza prin mecanism endocrinologic, in acest sens
existand 2 ipoteze: fie factorii stimulanti sunt in cantitate mica, fie tesutul
local nu raspunde corespunzator la testosteron pentru capenisul sa se
dezvolte normal.
Sinteza insuficienta de androgeni este determinata de: deficitul de androgeni
din testiculul fetal, productia deficitara a androgenilor la nivel placentar,
deficiente ale 5-ά reductazei ce au drept consecinta blocarea testosteronului
in dihidrotestosteron, deficiente ale receptorilor de la nivel penian.
Datorita asocierii hipospadiasului cu incurbarea penisului datorat coardei
fibroase ele se pot clasifica in: hipospadias fara coarda fibroasa, cu coarda
fibroasa forma usoara, forma medie, sau forma severa.
Diagnosticul clinic se pune din maternitate iar medicul specialist stabileste
doar forma. Examenul clinic general se va axa doar pe depistarea unor
indicii care sa constate malformatiile asociate si sa stabileasca si conduita
chirurgicala ulterioara.
Pentru stabilirea tacticii chirurgicale se va avea in vedere: pozitia si
conformatia meatului, cantitatea si calitatea preputului, a tegumentului
penian de pe fata ventrala a penisului. Atunci cand se impune excizia corzii
fibroase se va aveav in vedere ca prin indreptare defectul uretral va creste (se
va mari distanta dintre varful glandului si deschiderea anormala a orificiului
uretral).
Prezenta coardei fibroase si a curburii peniene determina erectii dureroase. O
alta consecinta a curbutii este afectarea capacitatii de copulatie si o
inseminare inadecvata, rezultatul fiind imposibilitarea procreerii.
Anomalii asociate cele mai frecvente sunt: hernia inghinala si T.N. Destul de
des se poate asocia si cu malformatii de tract urinar superior dar atunci cand
este un hipospadias vulviform, sau penoscrotal.
Intersexualitatea se poate asocia cu forme de hipospadias, iar criteriile
clinice care o indica sunt:TN, micropenie, transpozitie penoscrotala, scrot
bifid.
Tratamentul este chirurgical in toate formele. Exista o multitudine de
procedee chirurgicala folosite pentru reconstructia uretrei (meatoplastie). De
fappt fiecare chirurg are o cateva procedee pe care le foloseste si care l-au
multumit. Treatamentul se incepe cu meatotomia posterioara (se face asa
pentru a nu mari si mai mult defectul) si se continua cam la 1 an distanta cu
meatoplastia. Daca distanta dintre orificiul meatal si varful glandului este
mare, meatoplastia se va face in etape, daca nu intr-un timp. In ultima
perioada se inceara rezolvarea afectiunii (meatotomie, deflectare si
uretroplastie intr-un singur timp). Varsta cea mai propice pentru operatie
este pana la 4-5 ani pentru ca la varste mai mai din cauza sondei
uretrovezicala care trebuie sa se tina cca. 10 zile apare erectia iar suturile se
desfac. Asa cum spuneam postoperato fie se lasa o sonda uretrovezicala
pentru 10 zile, fie se face o punctie vezicala pentru derivatia urinii si
protectia suturii neouretrei.:
Complicatiile postoperatorii care apar dupa suprimarea drenajului urinii
sunt: desfacerea suturilor, fie aparitia unei fistule, iar la distanta stenoza
neouretrei.

Balanita

Este o inflamaţie a mucoasei glandului penian şi se datorează unei lipse

de igienă locală, la copii necircumscişi.
Picătura de urină ce rămâne după micţiune la orificiul uretral sau urina
restantă în sacul prepuţial, constituie sursa acestei infecţii.

Balano-postita

Rezultă din extinderea balanitei pe mucoasa prepuţială.

Copilul are:
- congestie;
- edem local;
- secreţie purulentă care pătează chilotul;
- micţiuni dese şi urgente;
- disurie;
- jenă sau dureri locale.
Tratamentul implică:
- igiena locală preventivă;
- decalotare şi spălare cu apă caldă şi săpun după fiecare micţiune. Nu
se recomandă folosirea ceaiului de museţel pentru a se face toaleta;
- glandul ar trebui să stea mereu decalotat, expus la aer, iar orificiul
meatal să fie uscat.
În caz de inflamaţie acută se va spăla glandul cu soluţie de acid boric
3%, iar în caz de recidivă se va face circumcizie.

Fimoza

Prepuţul este tegumentul care acoperă glandul şi care formează un sac a

cărui inserţie se află sub şanţul balano-prepuţial unde se crează un spaţiu în
care se adună smegma ce în timp, poate crea chiar şi calculi.
 La nou-născut este o fimoză fiziologică: prepuţul este lung, cu orificiul
îngust care, până la 2-3 ani se lărgeşte treptat.

De aceea, nu se permite decalotarea forţată la nou-născut şi sugar

pentru a nu se produce leziuni pe mucoasa prepuţială care sunt dureroase,
sângerânde sau determină retenţie acută de urină.
La cei mai mulţi copii decalotarea se face spontan dupa 3 ani.
Fimoza cicatriceală (dobândită) se datorează stenozei orificiului
prepuţial şi este consecinţa decalotărilor intempestive făcute la vârsta de
sugar.
La acest tip de fimoză orificiul prepuţial este strâns, iar glandul nu
poate fi decalotat.
Din cauza obstrucţiei orificiului apare o balonizare a prepuţului în
timpul micţiunii, jetul urinar este slab, subţire, făra forţă.
Sub influenţa florei locale, urina care stagneaza în sacul prepuţial
favorizează apariţia infecţiei:
- balanopostita;
- meatita;
- uretrita;
- ulcerul meatal;
- limfangita prepuţului.
Aceste infecţii fac şi mai multe cicatrici pe orificiul meatal al
prepuţului, obstruându-l.
O astfel de fimoză strânsă poate determina un reflux uretro-vezical şi
pielonefrita.
Micţiunile vor deveni într-o astfel de situaţie, urgente şi frecvente.
Tratamentul fimozei este numai cel chirurgical:
- circumcizia (operaţie rituală la popoarele arabe, care constă în rezecţia
prepuţului la circa 1 cm deasupra inserţiei lui);
 - debridarea dorsală - procedeu Duhamel.
În multe state (ţările arabe, SUA) se face o circumcizie profilactică,
încă de la naştere, pentru a preîntâmpina atât afecţiunile locale, cât şi cele ce
cu răsunet asupra aparatului urinar.
Complicaţiile circumciziei sunt:
- recidiva fimozei din cauza exciziei insuficiente a prepuţului;
- stenoza meatului urinar;
- ulcerul meatal (ambele apar ca o consecinţă a lezării vaselor frenului).

Parafimozimoza

Este o complicaţie severă a fimozei atunci când nu este reconoscută şi

redusă la timp.
Apare ca urmare a unei decalotări forţate, prepuţul rămânând în şanţul
balano-prepuţial din cauza inelului fimotic foarte strâns, fără să poată fi adus
înapoi ca să acopere din nou glandul.
Acest inel strangulează glandul împiedicând circulaţia de întoarcere,
ceea ce produce un important edem prepuţial.
Dacă nu se face reducerea parafimozei, apare edemul glandului şi al
penisului, uneori până la necroză.
Tratamentul constă în reducerea manuală (dificilă şi extrem de
dureroasă) când parafimoza este „proaspătă”.
Atunci când este mai veche se intervine chirurgical, în urgenţă, şi se
face debridare dorsală a inelului de strangulare.
După câteva săptămâni edemul cedează complet şi se poate face
circumcizia.
 Aderenţe balano-prepuţiale (ABP)

Se asociază uneori cu fimoza.

Această afecţiune favorizează depozitarea smegmei în şanţul balano-
prepuţial.
De cele mai multe ori aderenţele sunt congenitale, iar uneori sunt
dobândite din cauza lipsei de igienă sau a infecţiei locale.
Dacă nu se asociază cu fimoza, ele se desfac cu usurinţă la copilul cu
vârsta peste 2 ani.
Cu ocazia desfacerii lor se îndepartează smegma şi local se aplică un
unguent, operaţiunea repetându-se timp de 7 zile.

///////////////////////////////////=========///////////////////////////////////////