Peritonitele acute primitive sau peritonitele primare

sunt cauzate de unele infecţii cu punct de plecare în afara

cavităţii peritoneale, însămânţarea peritoneului făcându-se
în majoritatea cazurilor pe cale sanguină. Sunt relativ rar
întâlnite şi trebuie deosebite de peritonitele acute
secundare care se datorează leziunilor inflamatorii ale unor
organe abdominale, de la care contaminarea peritoneului
se face direct.
 Peritonitele acute primitive sunt produse cel mai
frecvent de streptococi sau pneumococi, foarte rar de
stafilococi, gonococi sau colibacili.

 Peritonitele acute primitive pot apărea la orice vârstă,

dar se întâlnesc mai frecvent la copiii mici sub 4 ani
 Etiopatogenie. Calea de pătrundere a microbilor
descrişi mai sus nu este încă bine precizată.
 1. Calea hematogenă este cea mai plauzibilă. Punctul de
plecare îl constituie o rinofaringită, o angină sau infecţii ale
căilor respi-ratorii superioare, care preced sau apar o dată
cu peritonită.
 2. Calea intestinală poate să fie acceptată ca o modalitate
de contaminare în cazurile rare în care există semnele unei
infecţii parietale a intestinului.
 3. Calea ascendentă vaginouterotubară, asemănătoare
aceleia pe care o parcurge gonococul în peritonită
gonococică, a fost susţinută pe baza faptului că peritonitele
pneumococice se întâlnesc în proporţie de 85% din cazuri
la fete, iar boala evoluează uneori ca o pelviperitonită cu
invazia secundară a cavităţii peritoneale; în aceste cazuri
există o vulvovaginită cu secreţie în care se evidenţiază
prezenţa pneumococului.
 Simptomatologie. Suferinţa abdominală poate fi
precedată de o rinofaringită, de o amigdalită, de o infecţie a
căilor respiratorii superioare.
 Debutul este de obicei brusc, cu dureri abdominale
violente, însoţite de alterare stării generale. Temperatura se
ridică la 40°C, pulsul devine rapid. Faciesul este vultuos,
pomeţii sunt roşii şi, în caz de infecţie pneumococică,
poate să apară un herpes labial. Copilul prezintă vărsături
precoce, repetate, la început alimentare, apoi bilioase şi
urmate rapid de deshidratare. Diareea este abun­dentă cu
scaune lichide, urât mirositoare şi se instalează de la
început sau în a 2-a - a 3-a zi.
 Examenul local arată un abdomen uşor meteorizat,
sensibil la palpare, dar cu o contractură discretă,
contrastând cu starea generală foarte gravă.
 Tactul rectal arată un fund de sac Douglas.
 Examenul general trebuie completat prin căutarea
tuturor semnelor clinice care pot descoperi punctul de
plecare.
 Dintre examenele de laborator, leucocitiza marcată,
variind între 20.000 şi 50.000 de la început, cu
polinucleoza, pledează pentru o peritonită acută primitivă.
 Forme clinice
 Peritonită primitivă septică difuză, rar întâlnită astăzi,
prezintă de ia început o stare generală foarte gravă, care se
înrăutăţeşte progresiv, putând duce, dacă nu se iau măsuri
energice de tratament, la deces.
 Peritonită primitivă supurată generalizată este forma care
a fost descrisă mai sus.
 Peritonită primitivă localizată, închistată, apare cel mai
frecvent lupă o perioadă de invazie zgomotoasă, care se
linişteşte după câteva zile. Local apar însă semnele unei
colecţii peritoneale localizate, cel mai frecvent situată între
ombilic şi pubis.
 Peritonită gonococică prezintă toate semnele peritonitei
acute la debut, dar o uşoară contractură abdominală este
localizată subombilical. Se însoţeşte întotdeauna de o
vulvovaginită, în ale cărei secreţii se găsesc gonococi.
 Tratament. O dată stabilit diagnosticul, tratamentul
este medical, bazăndu-se pe o reanimare susţinută şi pe
utilizarea antibioticelor.

 Există şi un tratament chirurgical de necesitate, când

datele clinice şi de laborator nu sunt concludente şi nu
există siguranţa unui diagnostic.
TORSIUNILE ANEXELOR UTERINE
NORMALE ŞI PATOLOGICE
 Torsiunile de anexe normale şi patologice pot constitui
una dintre cauzele abdomenului acut la fetiţe.
 Etiopatogenie. Perioada de vârstă în care această
patologie este întâlnită cel mai frecvent este cea
prepubertară, adică între 8 şi 12 ani. Accidentul se poate
produce însă la orice vârstă, chiar şi în perioada de sugar.
 Există mai multe teorii care încearcă să explice această
problemă controversată, cum ar fi: teoria anatomică, teoria
mecanică, teoria peristaltismului tubar şi teoria congestiei
organelor pelvine. Acestea însă nu reuşesc să explice
satisfăcător mecanismul patogenic al torsiunii în toate
cazurile, din studiile noastre reieşind că adiţionarea sau
succesiunea în timp a mai multor cauze declanşează în cele
din urmă torsiunea.
 Simptomatologia este aceeaşi atât pentru torsiunile de
anexă sănătoasă, cât şi pentru cele normale. Cunoaşterea
dinainte a unei formaţiuni tumorale anexiale poate orienta,
de la început, diagnosticul către o torsiune de anexă
patologică.
 Forma acută este cea mai frecventă, simptomatologia
realizând tabloul de abdomen acut, în care după expresia
lui Mondor sunt grupate, în jurul unei tumori, semnele de
hemoragie internă, reacţia peritoneală şi ileus.
 Elementele care stabilesc diagnosticul sunt:

 - durerea însoţită de anxietate şi agitaţie;

 - discretă reacţie peritoneală sau absenţa ei;
 - disocierea dintre puls şi temperatură;
 - prezenţa, la tuşeul rectal, a masei tumorale.
 Durerea este violentă şi poate iradia în micul bazin, în
lombe sau în coapse. Evoluţia ei în crize paroxistice
simulează adesea un sindrom ocluziv. Apar greţuri,
vărsături, paloare accentuată a tegumentelor şi o stare de
anxietate.
 Tulburările digestive se manifestă prin greţuri şi vărsături
la care se poate adăuga constipaţia pentru întregirea
tabloului clime de sindrom ocluziv.
 Rareori apar tulburările urinare: disurie sau polakiurie.
 Reacţia peritoneală, provocată de torsiunea pediculului
anexial, bogat vascularizat şi inervat, se manifestă la
examenul obiectiv prin dureri provocate la palpare şi
printr-o apărare musculară de intensitate variabilă,
mergând până la contractură peretelui abdominal.
 Tactul rectal şi palparea bimanuală pun în evidenţă
tumoarea formată de anexa torsionată.
 Examenele de laborator nu au valoare deosebită;
leucocitoza variază între 8000 şi 15.000.
 Rar, torsiunea poate îmbrăca o formă cronică, mai puţin
zgomotoasă până la declanşarea episodului acut.
 Diagnosticul diferenţial trebuie făcut cu: apendicita
acută, plastronul apendicular, colica nefretică, ocluzia
intestinală, colica hepatică, fibronul pediculat torsionat şi,
rar, la fetele mai mari, cu sarcina extrauterina.
O simptomatologie asemănătoare poate fi provocată şi de
chistul folicular rupt.
 Evoluţie şi complicaţii. Evoluţia torsiunii se poate face
către vindecare prin detorsionare spontană - situaţie
excepţională şi practic neverificată; cronicizare, realizând
forma cronică a torsiunii; închistare, realizând un
hematocel; amputaţie spontană, prin ruptura pediculului
de torsiune, situaţie în care tumoarea se poate resorbi sau
se poate grefa la nivelul peritoneului sau epiplonului.
 Complicaţiile torsiunii;
 - hemoragia internă, pe ruptura unui vas mai mare;
 - infecţia care poate surveni pe un hematiom sau un
hematocel Intraperitoneal;
 - salpingita chistică, eventualitate excepţională.
 Tratamentul este chirurgical.
MULT SUCCES