Apendicita Acuta

CUPRINS
Introducere .............................................................................................................................. 3
Capitolul 1. Noţiuni introductive despre apendicita acută ................................................. 4
1.1. Definiţie ............................................................................................................................. 4
1.2. Clasificare ......................................................................................................................... 4
1.3. Epidemiologie ................................................................................................................... 6
Capitolul 2. Noţiuni de anatomie şi fiziologie ....................................................................... 8
2.1. Anatomia apendicelui ...................................................................................................... 8
2.2. Fiziologia apendicelui .................................................................................................... 12
Capitolul 3. Noțiuni de anatomie patologică şi fiziopatologică ......................................... 13
3.1. Noţiuni de anatomie patologică a apendicelui ............................................................. 13
3.2. Noţiuni de fiziopatologie a apendicelui ........................................................................ 15
Capitolul 4. Simptomatologie ............................................................................................... 16
Capitolul 5. Investigaţii de laborator .................................................................................. 19
Capitolul 6. Evoluţie şi prognostic ....................................................................................... 21
6.1. Evoluţie ........................................................................................................................... 21
6.2. Prognostic ....................................................................................................................... 21
Capitolul 7. Tratamentul şi complicaţiile în apendicita acută .......................................... 22
Capitolul 8. Prezentare de cazuri ........................................................................................ 29
Concluzii ................................................................................................................................ 57
Bibliografie ............................................................................................................................ 60
INTRODUCERE
Pentru prima dată afecţiunile apendicelui au fost descrise de către Saraceus în 1642,
însă termenul “apendicită” a fost introdus de către Fitz în 1886, care a descris şi tabloul clinic
al acestei afecţiuni.
Leziunile inflamatorii ale apendicelui, manifestate sub variate aspecte de evoluție
acută sau cronică, reprezintă azi una din cele mai frecvente cauze de suferință abdominală,
fiind considerată urgență chirurgicală abdominală în copilărie, adolescență și la adultul tânăr.
Apendicita acută ocupă primul loc între urgenţele abdominale, afectând unul din 200-
250 (M. Cuzin,1994), 500-600 (P. Simici, 1986), din 50-60 (N. Angelescu, 2001) indivizi cu
o incidenţă medie de 4-5% (B. Savciuc, 1988). Procesul inflamator apendicular poate surveni
la orice vârstă, dar prezintă o frecvenţă maximă între 10- 40 de ani, perioada ce corespunde pe
de o parte cu dezvoltarea sistemului folicular apendicular şi pe de alta, cu incidenţa mai mare
a bolilor infecţioase, este foarte rar întâlnită până la 3 şi după 80 ani, femeile se îmbolnăvesc
de 2-3 ori mai frecvent decât bărbaţii (M. Cuzin, 1994). Conform datelor lui N. Angelescu
raportul bărbaţi/femei este de 1:1 înainte de pubertate, 2:1 la pubertate şi 1:1 la adulţi.
3
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE APENDICITA ACUTĂ
1.1. Definiţie
Apendicita este un sindrom abdominal acut sau cronic determinat de inflamația septică
sau aseptică a apendicelui ileocecal. Procesul inflamator apendicular acut debutează cu
congestie și edem, și poate evolua până la gangrenă, cu perforație și peritonită localizată sau
generalizată, sau poate evolua spre cronicizare, după remiterea sub tratament conservator a
puseului acut, cu apariția de leziuni degenerative în grosimea peretelui apendicular.
Apendicita cronică poate să apară fie prin cronicizarea unei apendicite acute, fie ca atare de la
început.
Fig. 1. Apendicele (Imagini Google)
1.2. Clasificare
Printre multiplele clasificări propuse de diferiţi chirurgi la diverse etape vom menţiona
pe cea susţinută cu mici modificări de către D. Burlui, E. Proca, P. Simici, V. I. Colesov, I. M.
Panţirev, M. I. Cuzin şi alţii ca cea mai aproape de cerinţele chirurgiei practice.
Forme clinice topografice:
- Apendicita retrocecală - apendicele este situat retrocecal şi, această poziţie, transferă
întreaga simptomatologie inflamatorie lombar sau lombo-abdominal, imprimând accese de
4
colică renală şi mai ales ureterală. Palparea pune în evidenţă atât durerea cât şi apărarea
musculară.
- Apendicita pelvină - există situaţii când poziţia pelvină a apendicelui să fie mai
marcată fie prin ptoză cecală, fie printr-o lungime ce depăşeşte pe cea normală a apendicelui.
Într-o astfel de situaţie procesul inflamator va afecta odată cu apendicele şi organele cu care
acesta are rapoarte, în speţă cu peretele rectal, cu vezica urinară iar la femei cu ovarul şi
trompa dreaptă. Legat de această situaţie topografică, la simptomatologia clasică se pot
adăuga câteva elemente semiologice orientate în plus; este vorba de tenesmele rectale sau/şi
vezicale generate de contactul dintre vârful inflamat al apendicelui cu pereţii organelor
respective, ca şi de unele fenomene disurice.
- Apendicita mezoceliacă semnifică procesul inflamator care survine pe un apendice în
poziţie latero-internă, pre sau retroileal, poziţie datorată unui mezoapendice scurt. Poziţia
retroileală, cea mai frecventă topografie în situarea mezoceliacă, corespunde direct bazei
mezenterului şi, dată fiind profunzimea apendicelui al cărui vârf poate veni în contact cu
promontoriul, prezintă puţină accesibilitate palpării.
- Apendicita subhepatică - reprezintă procesul inflamator survenit pe organ în ectopie
înaltă, situaţie în care simptomatologia este net modificată, luând caracterul unei suferinţe de
hipocondru drept, greu de diferenţiat de o suferinţă a veziculei biliare.
Forme clinice simptomatice:
- Apendicita acută cu peritonită primitivă - corespunde perforaţiei apendiculare ca
leziune de debut şi este marcată clinic prin durere bruscă, violentă, asemuită cu „lovitura de
pumnal”. Durerea difuzează rapid prin fosa iliacă dreaptă către tot abdomenul, prezentând
paroxisme la orice mişcare. Imediat după producerea perforaţiei, datorită septicităţii
conţinutului apendicular, se produce ascensiunea termică marcată şi, în câteva ore, se pot
constata semnele peritonitei grave.
- Apendicita cu peritonită septică difuză - corespunde gangrenei apendiculare, în care
formele grave de intoxicaţie depăşesc reacţia peritoneală, astfel încât semnele locale sunt
moderate şi contractura abia se conturează.
- Apendicita toxică - corespunde unei peritonite hiperseptice datorată unor germeni
foarte virulenţi. Foarte rapid de la debut se instalează şocul toxico-septic marcat de faciesul
caracteristic, cu paloare intensă care contrastează cu cianoza buzelor şi a extremităţilor.
Durerile locale sunt minime sau lipsesc; bolnavul poate prezenta vărsături abundente, uneori
sanghinolente şi diaree fetidă, toate acestea ducând la o deshidratare care agravează mai mult
tabloul clinic.
5
Forme clinice în funcţie de vârstă
- Apendicita acută la sugari - este întâlnită extrem de rar dar, atunci când se produce,
este practic imposibil de diagnosticat cu siguranţă. Evoluţia bolii la sugari este rapidă,
peritonita la această vârstă fragedă poate duce în câteva ore la exitus.
- Apendicita acută la copil - survine după angine, gastroenterite. Prezintă tulburări
locale discrete şi tulburări generale toxice grave; vărsături abundente adeseori cu aspect
negricios, facies cianotic, puls mic filiform, tahicardie cu temperatura normală, oligurie prin
vărsături, hepatonefrită. Alteori se întâlnesc perioade de „acalmie înşelătoare” ce pot fi
generate de un tratament antispastic, antibiotic şi care, nerecunoscute, pot agrava starea
generală a copilului.
- Apendicita acută la bătrâni - datorită reactivităţii mai reduse a organismului, tabloul
clinic este la început atenuat şi boala rămâne neidentificată urmând a fi recunoscută ulterior
sub masca unor afecţiuni ocluzive. Se poate confunda cu tumorile benigne ale apendicelui sau
cu tumorile maligne. Un element clinic valoros care orientează mai mult către o leziune
benignă inflamatorie este, în această situaţie, absenţa scaunelor sanghinolente.
- Apendicita acută la gravidă - se întâlneşte mai rar şi este de un diagnostic mai dificil
datorită mascării simptomelor, mai ales în primele luni de sarcină, de durerile abdominale
obişnuite din etajul abdominal inferior precum şi de greţurile şi vărsăturile prezente deseori în
sarcină. Leucocitoza crescută, temperatura ridicată şi prezenţa unui puls mai frecvent vor
conduce spre diagnosticul de apendicită acută.
1.3. Epidemiologie
Apendicita acută este denumită boala tinereţii, deoarece survine cu precădere între 10-
40 de ani, perioadă de maximă dezvoltare a aparatului limfatic şi a bolilor infecţioase. Este
mai frecvent întâlnită la populaţia cu alimentaţie predominant carnată sau exclusiv vegetală.
Poate fi prezentă şi la bătrâni şi adulţi, dar are o frecvenţă foarte redusă la nou-născuţi şi
sugari. Este cea mai frecventă urgenţă abdominală (1/50-60 din locuitorii mediului urban
prezintă în timpul vieţii apendicită acută). Nu are predispoziţie rasială. Apendicectomia
reprezintă 1-2% din toate operaţiile chirurgicale.
Frecvenţa pe sexe este considerată egală, cel puţin în ceea ce priveşte numărul de
apendicectomii. Se pare că la pubertate şi adolescenţă ar predomina sexul feminin, dar de fapt
la femei, numărul de apendicectomii neconfirmate anatomopatologic este mai mare decât la
6
bărbat; astfel încât, se pare, apendicita acută ar fi mai frecventă la bărbaţi (raportul
bărbaţi/femei este de 1:1 înainte de pubertate, 2:1 la pubertate, 1:1 la adulţi).
7
CAPITOLUL 2. NOŢIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE
2.1. Anatomia apendicului
Fig. 2. Localizarea apendicelui (imagini Google)
Apendicele vermiform (Appendix vermiformis) sau simplu "apendicele" este un

segment rudimentar al intestinului gros, transformat în organ limfoid. El este implantat în cec
la 2-3 cm sub vărsarea ileonului şi are forma unui tub cilindroido-conic sau fuziform.
Rareori are direcția rectilinie; de cele mai multe ori descrie o ansă cu concavitatea
medială, este spiralat, flexuos. Are o lungime variabilă între 6-12 cm și un diametru de 5-8
mm.
La făt și nou-născuţi, apendicele prelungește în jos fundul cecului și abia pe la vârsta
de 5 ani dobândeşte forma și poziția sa definitivă. Forma fetală se poate păstra și la adult (2-
3% din cazuri).
Apendicele vermiform este localizat în fosa iliacă dreaptă, în loja cecală, împreună cu
cecul. El îl va urma pe acesta în diferitele lui poziţii (normală, înaltă, joasă, ectopică). În afară
însă de situaţia lui determinată de poziţia cecului, apendicele poate lua poziţii variate şi faţă
de cec, dar, oricare ar fi direcţia lui, punctul lui de inserţie este totdeauna acelaşi: se găseşte la
2-3 cm sub deschiderea ileonul în cec şi este marcat la exterior prin întâlnirea celor trei tenii
musculare (acestea, şi mai ales tenia liberă, servesc drept călăuză chirurgului la reperarea
bazei apendicelui).
Mijloace de fixare: apendicele poate fi liber, deci mobil, sau fixat. El este legat de
ileonul terminal printr-o cută peritoneală - mezoapendicele - care îi permite o mobilitate
8
destul de mare, încât uneori poate chiar să se angajeze într-un sac herniar. Alteori peritoneul îl
fixează de organele din jur. Deseori el este imobilizat prin aderențe secundare unor procese
patologice (inflamaţii ș.a.).
Raporturile apendicelui variază după poziţia sa faţă de cec. Clasificarea poziţiilor
apendicelui, care ne pare cea mai simplă, logică şi uşor de reţinut este după Testut-Jacob.
Vom avea astfel apendice: descendent, extern, intern şi ascendent.
Apendicele descendent ar fi cel mai frecvent (45% după Testut-Lafforgue). Se găseşte
în partea medială a fosei iliace interne, dedesubtul cecului, iar vârful său - când apendicele are
o lungime obişnuită - poate ajunge până la strâmtoarea superioară a pelvisului.
Apendicele extern (26% după Testut-Lafforgue) coboară pe dinapoia vârfului cecului,
până în unghiul diedru format de peretele abdominal anterior cu fosa iliacă internă. Vine
înapoi în raport cu muşchiul iliac şi fascia sa; înainte - cu fundul cecului şi cu peretele
abdominal anterior; medial - cu cecul; lateral - cu ligamentul inghinal şi spina iliacă antero-
superioară).
Apendicele intern (17% după Testut-Lafforgue) se îndreaptă spre interiorul cavităţii
peritoneale şi ia contact cu ansele ileale. Adeseori se situează paralel cu ultima ansă ileală, iar
mezoapendicele este foarte scurt sau chiar lipseşte, particularităţi care creează dificultăţi
tehnice chirurgului.
Apendicele ascendent sau retrocecal (13% după Testut-Lafforgue) se insinuează
retrograd, înapoia cecului şi chiar a colonului ascendent.
Statistica tradiţională Testut-Lafforgue este contrazisă de Wakeley, care pe 10.000 de
cazuri a obţinut următoarele rezultate: apendice retrocecal şi retrocolic 65,28%; pelvian sau
descendent 31,01%; subcecal 2,26%; preileal 1,0%; retroileal 0,4%. Referirile manualelor de
chirurgie acceptă tot mai mult această clasificare.
Conformaţia interioară a apendicelui. La interior, apendicele are o cavitate
canaliculară (cilindrică, mobiliformă, parţial obliterată). Cavitatea sa conţine mucus, chim
intestinal, detritusuri celulare, iar la făt meconiu.
Apendicele: prezintă cele patru tunici constitutive ale intestinului:
 musculară: fibrele longitudinale grupate în cele trei tenii ale cecului, se prelungesc
în peretele apendicelui formând un strat continuu. La vârful apendicelui musculatura este mai
subţire, de aceea cele mai frecvente perforaţii sunt cele apicale;
 submucoasă; conține vase de sânge și numeroși foliculi limfatici, dar nu prezintă
plexul submucos;
9
 mucoasă: formată dintr-un epiteliu prismatic sau columnar, unistratificat şi mai
sărac în glande, care pătrund profund prin ţesutul limfoid.
 seroasă, peritoneul ceco-apendicular are o dispoziţie complexă ce rezultă din
modul de evoluţie ontogenetică a segmentelor ileo-ceco-apendiculare, a mezoului lor iniţial şi
a fenomenelor de coalescență care se produc în această regiune.
Fig. 3. Apendicele (imagini Google)
Peritoneul cecal: în marea majoritate a cazurilor peritoneul înveleşte în întregime

cecul.
Peritoneul apendicular: pe apendicele vermiform peritoneul se comportă ca pe o ansă
intestinală, îl înveleşte complet şi apoi formează un mezo-apendice, care se fixează pe cec şi
pe ileon.
Peritoneul regiunii ileo-ceco-apendiculare formează o serie de plice şi recesuri, cu o
mare variabilitate individuală. Ele au o mare importanţă chirurgicală. Se descrie un reces ileo-
cecal superior, determinat de plica cecală vasculară, un reces ileo-cecal inferior determinat de
mezoapendice şi plica ileocecală, unul sau mai multe recesuri retrocecale, determinate de
plicele retrocecale.
Vase şi nervi
Arterele apendicelui provin din artera ileo-colică. Ea emite:
1. artera cecală anterioară, trece prin plica cecală la fața anterioară a cecului;
10
2. artera cecală posterioară mai voluminoasă, trece înapoia vărsării ileonului în cec;
3. artera apendiculară, de obicei unică, rar dublă, coboară înapoia ileonului, apoi în
marginea liberă a mezoapendicelui şi se ramifică în pereţii apendicelui.
Fig. 4. Vascularizația apendicelui (imagini Google)
Venele sunt satelite arterelor. Vena apendiculară însoţeşte în mod constant artera
omonimă. Când cecul şi apendicele au o situaţie retroperitoneală, atunci venele lor stabilesc
comunicări cu cele ale regiunii lombo-iliace.
Limfaticele: la nivelul apendicelui reţeaua limfatică stabileşte strânse comunicări cu
foliculii limfoizi ai organului. Distingem trei grupe de vase limfatice:
- cele anterioare converg spre câteva noduri cecale anterioare situate în plica cecală
vasculară;
- cele posterioare se îndreaptă spre un grup de noduri cecale posterioare;
- apendicele prezintă și vase limfatice: unele se opresc în nodurile situate în baza
mezoapendicelui, altele stabilesc comunicări cu reţelele subseroase nu numai ale apendicelui
şi cecului ci şi ale colonului sau a unor regiuni mai îndepărtate. Din cele trei grupe de noduri
limfa e colectată în grupul de noduri ileocolice, situate de-a lungul arterei omonime, iar de
aici în nodurile mezenterice superioare.
11
2.2. Fiziologia apendicelui
Este bine cunoscut în prezent faptul că apendicele este un organ imunologic, care
participă în mod activ la secreţia imunoglobulinelor, în special IgA. Deşi apendicele este un
component integral al sistemului limfatic intestinal, funcţia sa nu este esenţială şi
apendicectomia nu a fost asociată cu vreo predispoziţie a pacienţilor spre septicemie sau altă
manifestare a unei imunităţi compromise. Ţesutul limfoid apare pentru prima dată la nivel
apendicular în a doua săptămână după naştere. Cantitatea de ţesut limfoid creşte pe parcursul
pubertăţii, rămâne constantă în următoarea decadă de viaţă, pentru a începe ulterior să scadă
cu vârsta. După 60 ani nu mai întâlnim ţesut limfoid în apendice şi apare de obicei o obliterare
completă a lumenului apendicular.
12
CAPITOLUL 3. NOŢIUNI DE ANATOMIE PATOLOGICĂ ȘI FIZIOPATOLOGICĂ
3.1. Noţiuni de anatomie patologică a apendicelui
Patogenia este complexă, neuro-vasculo-musculo-apendiculară şi infecţioasă, factorii

fiziopatologici infecţioşi şi neuro-dureros fiind cel mai constant întâlniţi. Apendicita însoţită
de leziuni infecţioase este cel mai frecvent observată.
De asemenea se întâlneşte frecvent apendicita fără apendicită (apendicalgia) neînsoţită
de leziuni macroscopice dar obiectivată clinic prin dureri, leucocitoză, radiologie prin
neinjectarea apendicelui în timpul spasmului, iar histologic prin leziuni ale receptorilor
apendiculari. Apendicita fără leziuni macroscopice vizibile intraoperator mai poate fi produsă
de un diverticul apendicular inflamat.
El poate fi descoperit la examenul microscopic. Cea mai frecventă cauză a apendicitei
este însă infecţia microbiană.
Infecţia în apendicita acută se poate produce pe cale: hematogenă; pe cale mucoasă;
prin spasm neurovascular al vaselor apendiculare urmat de infarct prin ischemie şi supuraţie;
prin spasm neuromuscular (diskinezie).
Apendicita prin infecţie hematogenă este rar întâlnită. Ea apare în timpul anginelor,
stărilor gripale, scarlatinei, stafilococilor.
Infecţia se transmite prin vasele apendiculare trombozate care pot determina
consecutiv o cangrenă apendiculară.
Apendicita prin infecţie de origine mucoasă se declanşează în cursul unui proces de
colită, enterocolită, dizenterii, care favorizează inflamaţia mucoasei apendicului şi prin
exacerbarea virulenței microbiene a florei obişnuite a intestinului în urma transformării în
"cavitate închisă" a lumenului apendicular astupat de stercoliți sau diferiţi corpi străini
(viermi intestinali).
Apendicita prin spasm neurovascular este consecutivă iritaţiei interoreceptorilor
apendiculari prin diferiţi excitanţi: alimentari, chimici, sau prin modificări ale pH-ului. Când
flora microbiană intraapendiculară este virulentă, spasmul vascular determină imediat
microtromboze urmate de micronecroze şi supuraţia peretelui apendicular în segmentul
ischemiat tardiv. Spasmul vaselor determină tulburări trofice în peretele apendicular ce
favorizează dezvoltarea infecţiei prin mecanism neurotrofic.
13
Apendicita prin spasm neuromuscular (diskinezia apendiculară) nu se însoţeşte de
leziuni vasculare sau mucoase vizibile microscopic. Apendicita "fără apendicită" este
determinată de excitanţi specifici sau nespecifici (pH-ul alcalin, acetilcolina, foliculina) şi
caracterizată fizio-patologic prin contracturi peristaltice ale apendicelui, iar clinic prin dureri.
Anatomo-patologic, nu se zăresc leziuni apendiculare vizibile sau palpabile. În
schimb, la examenul microscopic după impregnaţie argentică se constată evidente leziuni
nervoase.
Aspectul anatomo-patologic al apendicitei acute este variat şi depinde pe de o parte de
circulaţia microbilor, iar pe de altă parte de reactivitatea organismului, astfel putem avea:
Apendicita acută catarală în care apendicele este congestionat, hiperemiat cu desen
vascular accentuat, mezoul evidenţiat şi mucoasa îngroşată cu pete echimotice.
Apendicita acută flegmonoasă în care apendicele este mărit de volum, cu aspect de
„limbă de clopot”, cu luciul seroasei dispărut, cu false membrane, mezoapendicele este
infiltrat, friabil, cu adenopatie, iar în lumenul apendicelui găsim puroi şi micro-abcese
parietale; în cavitatea peritoneală găsim un lichid seros, tulbure, cu false membrane.
Fig. 5. Apendicita acută flegmonoasă (imagini Google)
Apendicita acută gangrenoasă în care apendicele are culoarea neagră-verzuie, cu

aspect de „frunză veştedă”, peretele flasc poate prezenta una sau mai multe perforaţii;
mezoapendicele este edemațiat, friabil, vasele apendiculare trombozate; în cavitatea
abdominală lichid tulbure, fetid şi infecţios.
Plastronul apendicular se caracterizează prin aglutinare de anse şi marele epiplon în
jurul apendicelui, care are aspect flegmonos, pentru a bloca aspectul inflamator, Este o
14
peritonită plastică. Plastromul se poate resorbi sau abceda, deschizându-se în peritoneu, într-
un organ cavitar sau la perete.
Perforaţia apendiculară reprezintă o formă evolutivă a apendicitei flegmonoase, dar
mai ales a celei gangrenoase. Perforaţia poate fi punctiformă sau din contră, atât de mare
încât amputează segmentul distal al apendicelui. În jur se găseşte o inflamaţie, reacţie
fibrinoasă şi o cantitate variabilă de puroi în fosa iliacă dreaptă şi în fundul de sac Douglas.
3.2. Noţiuni de fiziopatologie a apendicelui
Obstrucţia lumenului duce la stază ce duce la exacerbarea microbiană în lumenul

apendicular. Datorită creşterii presiunii intraluminale se jenează circulaţia apendicelui cu
apariţia iniţial al edemului, apoi a ischemiei perietale, urmată de gangrena parcelară şi
perforaţie.
15
CAPITOLUL 4. SIMPTOMATOLOGIE
 Durerea - este întotdeauna prezentă spontană sau provocată.

În apendicită durerea spontană survine de obicei în stare de plină sănătate aparentă,
sau pe fondul unui disconfort digestiv, ce se instalase de câteva zile. Ea este localizată în
majoritatea cazurilor în fosa iliacă dreaptă dar poate avea şi un caracter difuz cuprinzând
întreg abdomenul. Poate fi localizată şi aparent atipic (paraombilical, pelvin, lombar) în
funcţie de poziţia anatomo-topografică a apendicelui.
Violența durerii sileşte adeseori pe bolnav să stea culcat, luând o poziţie oarecum
antalgică (coapse flectate pe bazin).
Durerea provocată apare la palpare si are sediul în fosa iliacă dreaptă. Punctul maxim
dureros se află de obicei la jumătatea liniei ce uneşte ombilicul cu spina iliacă antero-
superioară: punctul Mc. Burney. Clasic au mai fost descrise punctul dureros al lui Lanz, a lui
Morris, mai important fiind însă triunghiul descris de Iacobovici, determinat de o linie dusă de
la ombilic la spina iliacă antero-superioară, linia bispinală iliacă anterioară şi verticală dusă pe
marginea laterală a muşchiului drept abdominal.
Intensitatea durerii este variabilă, fiind în funcţie de evoluţia apendicitei şi de tipul de
reacţie al bolnavului.
 Greţuri şi vărsături - sunt simptome care apar tardive. Dacă preced durerile,
diagnosticul de apendicită acută devine improbabil. În peritonită sunt prezente vărsăturile care
sunt iniţial alimentare apoi devin bilioase, dar ele nu caracterizează prin frecvență apendicita.
 Inapetența - este precoce dar poate lipsi uneori. Senzaţia de foame indică faptul că
bolnavul nu are apendicită acută.
 Tulburările de tranzit - se manifestă sub formă de balonare-constipație. Sunt
prezente la o parte din pacienţi de unde tendinţa folosirii purgativului.
 Diareea poate fi prezentă la copii sau în caz de apendicită acută cu localizare
pelvină având uneori semnificaţia unei forme grave.
 Subfebrilitatea apare aproape constantă. Febra depăşeşte 38°C numai în
complicaţiile bolii. Pulsul este tahicardic.
Semne obiective:
- generale: bolnavul cu apendicită acută prezintă o stare generală relativ bună în
majoritatea cazurilor. Vine netransportat la medic, uneori este anxios, relevând o discretă
16
paliditate, menţine flexia antalgică a coapsei drepte pe abdomen. Limba este încărcată,
saburală.
- locale - se evidenţiază pe baza examenului obiectiv al abdomenului şi sunt relevante
în special de palpare. Aceasta pune în evidenţă triada simptomatică ce caracterizează
apendicita acută:
■ durere;
(Dieulafoy) ■ apărare musculară;
■ hiperestezie cutanată.
- inspecţia:
■ atitudinea imobilă, de evitare a tuturor mişcărilor;
■ crisparea dureroasă la schimbarea poziţiei;
■ peretele abdominal se blochează la inspiraţie profundă;
■ efortul de tuse exagerează durerile cu efortul bolnavului de a duce mâinile în fosa
iliacă dreaptă;
- palparea: evidenţiată de triada lui Dieulafoy
- percuţia abdomenului este sonoră şi dureroasă cu maximul de intensitate în fosa
iliacă dreaptă.
Fig. 6. Sediul durerii – iliacă dreaptă (imagini Google)
Apărarea musculară: mâna care palpează în fosa iliacă dreaptă percepe o contractură
musculară a peretelui abdominal de diferite intensităţi. Este evidentă la adultul tânăr, putând
să fie mai ştearsă la copil şi la bolnavul vârstnic, fiind în relaţie cu intensitatea reflexului
peritoneo-muscular. În localizările apendicelui în afara fosei iliace drepte, durerea şi apărarea
musculară pot fi percepute în alte sedii, putând duce la confuzii cu alte procese inflamatorii
ale cavităţii peritoneale. Situarea apendicelui în poziţie pelvină determina că durerea şi
17
apărarea musculară să fie localizată în micul bazin. În apendicita subhepatică cele două semne
pot fi evidente în hipocondrul drept. În apendicita mezoceliacă durerea şi apărarea musculară
pot fi localizate paraombilical.
Hiperestezia cutanată - este semnul lui Dieulafoy caracterizat prin apariţia durerii la o
excitaţie blândă care se evidenţiază prin manevra Voskresenski. Examinatorul aşezat în partea
dreaptă a bolnavului întinde cu mâna stângă cămaşa trăgând de partea ei inferioară, iar cu
pulpele degetelor II-III-IV ale mâinii drepte pornind de pe rebordul costal drept spre fosa
iliacă dreaptă, abdomenul fiind relaxat în expiraţie, constată reacţia bolnavului la durere când
degetele ajung în dreptul fosei iliace drepte.
MANEVRE care provoacă durerea:
Ø semnul clopoţelului (Mandel): se percută egal şi progresiv cu un deget peretele
abdominal dinspre fosa iliacă stângă. Când se ajunge la nivelul fosei iliace drepte bolnavul
acuză durere.
Ø manevra lui Rowfing se realizează apăsând blând din fosa iliacă stângă spre
hipocondrul stâng, comprimând conţinutul gazos al colonului descendent de jos în sus.
Datorită distensiei cecale consecutive, bolnavul acuză durere în fosa iliacă dreaptă.
Ø semnul psoasului - folosit în localizările retrocecale ale apendicelui: bolnavul în
decubit dorsal, ridicând membrul inferior drept extins, prezintă durere datorită contracţiei
muşchiului psoas care irită apendicele inflamat din vecinătate.
Ø manevra Blumberg - evidenţiază prezența şi intensitatea reacţiei peritoneale:
apăsând cu vârful degetelor progresiv înspre profunzimea fosei iliace drepte după
decompresiunea bruscă, bolnavul acuză durere accentuată.
Ø semnul tusei - se cere bolnavului să tuşească.
Tuşeul rectal - poate fi de mare folos, în special în apendicita cu sediul pelvin, când se
constată sensibilitatea Douglas-ului mai ales în partea dreaptă.
Tuşeul vaginal - este valoros pentru depistarea sau excluderea unei cauze ginecologice
a durerii abdominale.
18
CAPITOLUL 5. INVESTIGAŢII DE LABORATOR
Hemoleucograma - evidenţiază o hiperleucocitoză globală între 10.000-15.000/mm3 cu

preponderență P.M.N. Leucocitoza de 20.000/mm3 sugerează formarea de abcese
periapendicular sau perforaţie cu peritonită. Leucocitoza nu este esenţială pentru diagnosticul
de apendicită ci doar semnificativă, ea putând fi întâlnită în multe situaţii de abdomen acut.
Leucocitoza normală se întâlneşte la 20-30% din pacienţi şi drept urmare ea nu autorizează
expectativa dacă semnele clinice sunt evocatoare pentru apendicita acută.
Examinarea sedimentului urinar trebuie să fie sistematică. Când apendicele inflamat
este în contact cu ureterul sau vezica urinară se întâlneşte piurie sau hematurie microscopică
discretă. Dacă sunt abundente, originea durerilor este sigur urinară. În sediment pot fi găsiţi
un număr semnificativ de germeni în caz de infecţii urinare sau genitale.
La radiografia abdominală simplă se poate pune în evidenţă un apendicolit la 1/3 din
copii şi 1/5 din adulţii cu apendicită.
În apendicita acută avansată, datele radiologice de ileus localizat se pun în evidenţă la
nivelul cecului şi intestinului subţire adiacent.
În plus, apendicele poate produce un efect de masă, deplasând cecul, iar edemul tisular
poate duce la ştergerea grăsimii peritoneale prerenal şi la nivelul psoasului.
Un apendice perforat rar poate cauza un pneumoperitoneu.
Ecografia abdominală este de mare importanţă la femeile de vârsta concepţiei şi la
copii, deoarece poate pune în evidenţă alte cauze ale durerii abdominale.
Datele asociate cu apendicită acută includ:
- îngroşarea peretelui apendicelui peste 8-10 mm;
- distensia lumenului;
- lipsa compresibilităţii;
- formarea abcesului;
- lichid liber intraperitoneal.
Calitatea şi acurateţea examenului ultrasonografic depinde de examinator
Tomografia computerizată trebuie luată în considerare la pacienţii atipici la care
ecografia nu este disponibilă sau este neconcludentă. Datele tomografice de apendicită sunt
reprezentate de:
- distensia apendicelui;
- îngroşarea peretelui;
19
- desinficarea inflamatorie a ţesuturilor înconjurătoare;
- flegmon sau abces pericecal;
- colecţie aerică în cadranul inferior drept care semnalează perforaţia.
Clisma baritată trebuie considerată când tomografia sau ecografia nu sunt de ajutor
pentru diagnostic, dar trebuie evitată la pacienţii cu colite toxice. Permite evaluarea prezenţei
lumenului apendicular, examinarea peretelui colonului pentru efect de masă, diagnosticul
afecţiunilor colonului drept şi ileonului terminal care pot simula apendicita acută. Dacă
substanţa de contrast umple apendicele este puţin probabilă apendicită acută.
Laparoscopia diagnostică este utilă la femeie în perioada ovulației cu examen clinic
echivoc pentru apendicita acută. La acest subgrup 1/3 din femei pot avea o patologie primitiv
ginecologică, apendicele poate fi extirpat cu ajutorul laparascopului deşi avantajele acestei
metode faţă de cea clasică nu sunt clar definite.
20
CAPITOLUL 6. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC
6.1. Evoluţie
Sub acţiunea tratamentului medical, repausului, regimului alimentar în formele

catarale ale apendicitei acute, procesul inflamator poate ceda treptat, trecând într-o formă
cronică.
6.2. Prognostic
Prognosticul depinde de stabilirea corectă a diagnosticului, de stadiul evolutiv al

leziunilor, de reactivitatea organismului, de momentul intervenţiei chirurgicale şi
corectitudinea tehnicii chirurgicale.
21
CAPITOLUL 7. TRATAMENTUL ŞI COMPLICAŢIILE ÎN APENDICITA ACUTĂ
a) igieno-dietetic
Un regim igieno-dietetic este deosebit de important, cel puţin în primele trei luni după
operaţie, când acesta trebuie neapărat respectat pentru evitarea complicaţiilor, a tulburărilor de
tranzit. În primele două-trei zile după o asemenea intervenţie chirurgicală, alimentaţia se reia
încetul cu încetul, mai întâi cu lichide în cantitate de cel puţin doi litri/zi (ceai neîndulcit de tei
sau alte plante medicinale, apă, compot, sucuri naturale preparate în casă, supe de zarzavat
strecurate, apoi de pui sau vită, iaurt de băut), continuând în următoarele zile cu brânză de
vaci, pâine prăjită, măr copt. Se vor elimina din dietă grăsimile animale (carne de porc,
slănină, untură), afumăturile, tocăturile, sosurile şi rântaşurile, prăjelile, dulciurile în exces,
margarina, alimentele din conserve, condimentele, fructele şi legumele crude, cu sâmburi sau
coajă, alimentele care fermentează uşor (varză, fasole, mazăre), nuci, alune, seminţe, oţet,
cafea, ciocolată, alcool, tutun. Sunt permise după intervenţii chirurgicale la nivelul tubului
digestiv: carnea slabă (vită - rasol, fiartă, grătar, pui, peşte), supe, pâine, brânzeturi (brânză de
vaci, urdă, caş), paste, orez, legume şi fructe, de preferat fierte, crude în cantitate mică.
b) medical
Înaintea operaţiei sunt administrate antibiotice care ajută organismul să lupte
împotriva peritonitei.
Gentamicina - sol. injectabilă 1 ml sau 2 ml
I: Gentamicina este indicată în tratamentul unor infecţii severe cum ar fi: septicemia
(inclusiv sepsisul neonatal), infecţii renale severe complicate şi recurente, infecţii de tract
respirator inferior, infecţii de tract gastrointestinal (inclusiv peritonitele), infecţii ale pielii,
oaselor, ţesuturilor moi (inclusiv arsurile).
A: Gentamicina este un antibiotic bactericid cu spectru larg de acţiune din grupa
aminoglicozidelor. Acţionează asupra germenilor grampozitivi şi gramnegativi. Importantă
este acţiunea asupra Pseudomonas aeruginosa, Klebsiella spp., Enterobacter, Serratia,
Escherichia coli, tulpini pozitive şi indol negative de Proteus şi mai puţin activ asupra
Salmonella, Shigella, Neisseria gonorrhaeae şi a stafilococilor, printre care şi Staphylococcus
aureus.
MA: Gentamicina, injectabil, poate fi administrată intramuscular sau intravenos. Poate
fi de asemenea administrată subconjunctival. Dozele recomandate şi precauţiile pentru
22
administrarea intramusculară şi intravenoasă sunt identice şi pot fi calculate pe baza greutăţii
corporale a pacientului. Durata uzuală a tratamentului este de 7 până la 10 zile. Pentru o
terapie de mai lungă durată este preferabil să fie măsurate periodic nivelul maxim şi minim al
concentraţiilor.
RA: Ca şi alte aminoglicozide, Gentamicina injectabil este potenţial nefrotoxică.
Riscul nefrotoxicităţii este mai mare la pacienţii care primesc doze mari sau terapie prelungită
(toxicitatea este asociată cu prelungirea concentraţiei serice maxime mai mare de 10 g/ml
şi/sau concentraţia serică minimă mai mare de 2 g/ml).
Ampiplus - 1,5 g, pulbere pentru soluţie injectabilă
I: Ampiplus este indicată în infecţiile produse de microorganismele sensibile la această
asociere.
Indicaţiile uzuale sunt:
- infecţii ale căilor respiratorii superioare şi inferioare; pneumonii bacteriene;
- infecţii în sfera ORL: sinuzită, otită medie, epiglotită;
- infecţii intraabdominale, inclusiv peritonită; colecistită, apendicită, diverticulite;
Ampiplus poate fi administrată preoperator, pentru a scădea frecvenţa infecţiilor
postoperatorii la nivelul plăgii, la pacienţii cu intervenţii chirurgicale abdominale.
A: Indicat în infecţiile produse de microorganismele sensibile la această asociere.
MA: Ampiplus se administrează injectabil, intravenos sau intramuscular, utilizând ca
solvent apă distilată pentru preparate injectabile sau orice altă soluţie compatibilă.
RA: Alte reacţii adverse observate au fost:
- tub digestiv: anorexie, greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale, colită
pseudomembranoasă;
- alergie: urticarie, eozinofilie, edem Quincke, dispnee, excepţional şoc anafilactic;
- piele: rash, prurit, alte reacţii cutanate;
Antiinflamatoare
Nurofen - capsule de: 200mg, 400mg
I: este un antiinflamator indicat în tratamentul migrenei, durerilor de cap, de spate,
dentare, musculare
A: antiinflamator nesteroid
MA: Medicamentul este rezervat adulților şi copiilor peste 12 ani.
Adulţi şi copii peste 12 ani: doza inițială recomandată este de 400 mg ibuprofen (2
capsule moi Nurofen 200 mg capsule moi); dacă este necesar, se mai pot administra 200-400
mg ibuprofen (1-2 capsule moi Nurofen 200 mg capsule moi) la intervale de 4-6 ore. Se
23
recomandă să nu se depăşească doza de 1200 mg ibuprofen (6 capsule moi Nurofen 200 mg
capsule moi) pe zi.
Vârstnici: nu este necesară ajustarea dozelor. Pacienţii vârstnici prezintă risc crescut
de reacţii adverse. Reacţiile adverse pot fi minimalizate prin mizarea dozei minime eficace şi
prin administrarea produsului cât mai puţin timp posibil.
RA: În general, Nurofen este bine tolerat de majoritatea persoanelor. Totuşi, pot să
apară următoarele reacţii adverse: durere sau disconfort gastric, greaţă, ulcer gastric, scaun
colorat în negru, erupţii cutanate, mâncărime, înrăutăţirea astmului bronşic, respiraţie
şuierătoare inexplicabilă sau dificultăţi în respiraţie, tulburări hepatice şi renale, dureri de cap,
somnolenţă, ameţeli şi tulburări ale auzului, şi, rareori, erupţii cutanate, mâncărimi ale pielii,
descuamarea pieii, umflarea feţei.
c) chirurgical
Apendicita acută are un singur tratament: apendicectomie de urgenţă. Dacă se
găseşte şi puroi în cavitatea peritoneală se va absorbi cât se poate mai mult şi se va lăsa un tub
de dren în fundul de sac Douglas, tub care va fi scos prin contraincizie. Se completează prin
intervenţia chirurgicală cu antibioterapie dacă a existat un proces inflamator de vecinătate sau
generalizat.
Dacă din diferite motive (transport, imposibilitatea executării de urgenţă a operaţiei)
nu se poate interveni imediat, pentru o scurtă perioadă până la operaţie se aplică pungi de
gheaţă pe regiunea iliacă dreaptă şi se administrează calmante.
Bolnavul nu va fi alimentat, nu i se va da purgativ, nu i se va face clismă. Dacă
intervenţia chirurgicală se amână din lipsa unui diagnostic cert, nu se vor administra calmante,
deoarece acestea maschează evoluţia bolii. Se poate administra perfuzie litică: Xilină,
Papaverină, Scobutil, Atropină. Bolnavul va ingera numai lichide.
Fig. 7. Metoda laparoscopică (imagini Google)
24
Dacă apendicita acută s-a complicat de la început cu peritonita generalizată, fără a mai
trece prin stadiul de plastron apendicular, se intervine cu maximă urgenţă, se absoarbe lichidul
peritoneal, se face apendicectomie, se spală cavitatea peritoneală, se drenează cu 2-3 tuburi de
dren. Pentru astfel de bolnavi, ce se află deseori într-o stare gravă de şoc toxico-septic la care
se mai adaugă şi şocul operator, se vor administra perfuzii cu soluţii electrolitice,
oxigenoterapie, antibioterapie, vitaminoterapie, aspiraţie gastrică.
Metoda laparoscopică – mai ales la copii, procedeu care foloseşte câteva mici incizii
prin care se introduc o cameră (laparoscop) şi instrumente pe care chirurgul le foloseşte la
îndepărtarea apendicelui. În apendicita perforată se foloseşte rar.
Fig. 8. Laparoscopia (imagini Google)
După intervenție, copilul nu va avea voie să bea lichide sau să mănânce pentru o
anumită perioadă, pentru ca intestinul să se vindece (de la câteva ore la câteva zile în funcție
de gravitate):
· fluidele vor fi administrate intravenos prin perfuzii până când copilașul poate să
consume lichide;
· copilul va primi de asemenea antibiotic și alte medicamente intravenos, pentru a se
simți cât mai confortabil;
· în cele din urmă va putea să consume lichide (apă, suc de mere, ceai, supă) și treptat să
treacă la alimentația solidă;
Un copil cu apendicită perforată va rămâne în spital mai multe zile (6-14 zile) decât un
copil cu apendicele îndepărtat înainte de a perfora (2-4 zile).
25
De cele mai multe ori vindecarea lor depinde de ataşamentul şi de priceperea
asistentului medical.
În caz de plastron apendicular, având în vedere riscul lezării anselor intestinale se
impune tratament medical, care va consta din repaus la pat, pungi cu gheaţă, antibiotice.
Complicaţii
 Plastronul apendicular - reprezintă reacţia peritoneală locală, blocând extinderea
infecţiei în cavitatea peritoneală. În fosa iliacă dreaptă apare o tumoră care creşte relativ în
dimensiuni, ajungând de mărimea unui pumn, această tumoră dă senzaţia că dublează peretele
abdominal, făcând corp comun cu el, alungită vertical, este dură, dureroasă, netă cu limite
nete. Din punct de vedere clinic plastronul apendicular se caracterizează prin debut de colică
apendiculară care cedează spontan sau trece neobservată de bolnav, în special la bătrâni,
vărsăturile dispar, pulsul şi temperatura scad, fosa iliacă dreaptă redevine nedureroasă.
 Abcesul apendicular - este complicaţia unei apendicite perforate, este o peritonită
localizată.
Stadiul presupurativ - este pur inflamator caracterizat prin apariţia puroiului, cu
bacili coli. Cauzele favorizante sunt reprezentate de:
- prezența aderentelor secundare crizelor anterioare;
- caracterul subacut al infecţiei;
- sediul retrocecal al apendicelui;
- diagnosticul tardiv;
Două situații pot duce la descoperirea abcesul apendicular:
- prima situație - după o criză de apendicită acută atipică urmată de o fază de acalmie,
iar la 3-4 zile se formează o supuraţie localizată;
- a doua situație - după o criză de apendicită acută aparent banală şi se constată
intraoperator un apendice perforat cu puroi.
Dacă nu este tratat, abcesul poate stârni o serie de complicaţii (fistula rectală sau
biliară, septicemii, septicopioemie cu multiple metastaze, abcese hepatice, abcese pulmonare).
Abcesul apendicular pelvin este localizat în fundul de sac Douglas. La semnele de
supuraţie profundă se asociază semne vezicale (retenţie de urină).
La bărbat este mai uşor de diagnosticat deoarece prin tuşeul rectal se percepe colecţia
în sacul Douglas.
La femei se palpează o împăstare a fundului de sac vaginal drept. Absenţa leucoreei şi
unilateralitatea leziunii permit de regulă stabilirea diagnosticului.
26
Abcesul retrocecal este situat în regiunea retrocecală. Această formă de apendicită e
adeseori recunoscută abia în stadiul de abces, când la semnele de supuraţie profundă se
adaugă şi semne de localizare ca: durere lombară joasă, nevralgii cerebrale.
 Peritonitele apendiculare
Peritonita apendiculară poate constitui modul de debut al unei apendicite acute
(peritonite apendiculare primitive) sau apare ca o complicaţie a unei apendicite acute
(peritonita secundară în doi timpi) sau a unui abces apendicular (peritonita secundară în trei
timpi).
Peritonita în doi timpi se produce prin difuziunea sau prin perforaţia apendicelui.
Peritonita prin "difuziune" prezintă următorul tablou clinic:
Bolnavul a avut în urmă cu mai multe zile o colică apendiculară (primul timp) a cărei
simptomatologie s-a agravat însoţită de vărsături frecvente, febra se ridică, tranzitul intestinal
întârziat, pulsul în discordanţă cu temperatura, leucocitoză. La inspecţie abdomenul
meteorizat.
Timpul doi corespunde perforaţiei apendicelui în peritoneul liber, adesea declanşată de
o clismă sau un purgativ. Debutul este brutal cu dureri în fosa iliacă dreaptă şi alterarea stării
generale.
Peritonita în trei timpi
Primul timp este reprezentat de colica apendiculară care nu atrage atenţia, pentru că
evoluează subacut.
În al doilea timp se constituie abcesul apendicular.
În al treilea timp, abcesul perforează în cavitatea peritoneală şi produce peritonita
generalizată.
În stadiul de abces, acesta poate fi sugerat de două categorii de semne:
- apariţia semnelor generate de supuraţie profundă, febră oscilantă cu frisoane şi
transpiraţii;
- transformarea locală a plastronului care devine dureros central şi uneori fluctuant.
Diagnosticul într-o peritonită generalizată la adult: se urmăreşte etiologia peritonitei cu
apendicita acută perforată. Se face diagnosticul cu perforaţia unei piocolecistite, cu perforaţia
unui ulcer gastroduodenal. La copil pot apărea manifestări (gastroduodenale) abdominale în
cursul pneumoniei, febrei tifoide, reumatism articular acut, care pot fi confundate cu
peritonitele.
27
Alte cauze ale peritonitei generalizate la copil sunt: perforaţia diverticulului Meckel,
ulcerul gastric, peritonitele primitive gonococice, streptococice, pneumococice. În cazul unei
peritonite generalizate secundare sunt importante două aspecte:
- recunoaşterea difuzării unui proces inflamator peritoneal;
- recunoaşterea la timp a formării abcesului apendicular din anamneză.
 Ocluziile apendiculare
Apendicita este o cauză destul de frecventă de ocluzie intestinală. Mecanismul ocluziei
este foarte variat:
- mecanic - prin strangularea unei anse intestinale;
- mixt - prin aglutinarea anselor intestinului subţire în jurul focarului apendicular.
Cauza ocluziei este de asemenea variată:
- apendicitele pot fi factori de strangulare mai ales dacă vârful este fixat;
- leziunile periapendiculare sunt de asemenea răspunzătoare de bride inflamatorii
precoce, abces apendicular, care determină ocluzia prin aglutinarea anselor.
Apendicita mezocolică este tipul apendicitei ocluzive. Există mai multe forme clinice
în funcţie de particularităţile simptomatice, topografice, etiologice:
- forme simptomatice: în unele cazuri apendicita acută determină ocluzia, care poate fi
mecanică sau paralitică (apendicita mezocolică). În alte cazuri apendicita apare tardiv
consecutiv peritonitei;
- forme topografice: ocluzie complicată mai frecventă datorită rapidităţii difuziunii
leziunilor la peritoneu. La bătrâni frecvența acestor complicaţii se explică prin întârzierea
diagnosticului, ajungându-se la stadiul de abces.
28
CAPITOLUL 8. PREZENTARE DE CAZURI
Cazul 1. Plan de îngrijire
Date de identificare:
Nume: P.
Prenume: I.
Data naşterii: 23 august 1993
Vârsta: 22 ani
Naţionalitate: română
Religie: ortodoxă
Date despre spitalizare:
Data internării: 17.05.2016
Data externării: 22.05.2016
Diagnosticul la internare: Apendicită acută
Diagnosticul la externare: Apendicită acută flegmonoasă.
Motivele internării: dureri în epigastru şi în fosa iliacă dreaptă, greţuri, vărsături,
insomnie, anxietate.
Istoricul bolii: Pacienta în vârstă de 22 ani prezintă de aproximativ 5 zile dureri difuze
în epigastru şi în fosa iliacă dreaptă, iradiind în membrul pelvin drept, în pusee, cu greţuri şi
vărsături. Pacienta acuză insomnii, somn insuficient, cu treziri repetate.
Simptomatologia s-a accentuat în urmă cu 24 h, bolnava prezentând vărsături repetate
şi dureri, motiv pentru care se apelează la serviciul de urgenţă.
Pacienta se internează prin serviciul de urgenţă cu semne clinice şi simptome de
apendicită acută.
Antecedente:
- heredo-colaterale: fără importanţă;
- personale-patologice: neagă alte afecţiuni.
Situaţia familiară şi socială
Situaţie familiară: - necăsătorită
Număr de copii: -
Situaţie socială: vânzătoare magazin alimentar.
29
Condiţii de viaţă: bune. Locuieşte împreună cu părinţii într-un apartament de 3
camere.
Persoane cu care se ia legătura
- mama: P. M.
- tata: P. C.
Aspecte psihologice
Stare de conştienţă: conștientă, comunică verbal
Comportament: normal
Examenul clinic general:
Stare generală alterată.
Tegumente şi mucoase normal colorate.
Ţesut subcutanat normal reprezentat.
Ţesut muscular normoton, normokinetic.
Sistem osteo-articular: integru morfofuncţional.
Sistem ganglionar limfatic: nepalpabil.
Sistem respirator:
- căi respiratorii superioare permeabile;
- torace normal conformat, amplitudinea mişcărilor respiratorii egale;
- percuţie - sonoritate pulmonară;
- auscultaţie - murmur vezicular prezent bilateral, fără raluri.
Sistem cardio-vascular:
- zona precordială de aspect normal;
- zgomote cardiace normale;
- şoc apexian în spaţiul V intercostal stâng pe linia medioclaviculară;
- artere pulsatile;
- TA 120/70 mmHg;
- puls 65 b/min;
- A.V. 65 b/min.
Aparat digestiv:
- abdomen normal conformat;
- durere în fosa iliacă dreaptă cu manevra Blumberg pozitivă;
- greţuri, vărsături;
- tranzit intestinal absent;
- apărare musculară discretă în etajul abdominal inferior.
30
Aparat uro-genital:
- rinichi nepalpabili;
- micţiuni fiziologice;
- semnul Giordano negativ.
Sistemul nervos:
- ROT - prezente bilateral
- RFM - prezente bilateral
Sistem endocrin - normal.
Anamneza asistentului medical

Evaluarea celor 14 nevoi fundamentale
1) A respira.
Nevoia este satisfăcută. Pacienta are căi respiratorii permeabile, centrul respirator este
maturizat, cutia toracică are o expansiune bună, centrii care reglează respiraţia funcţionează
bine - are o respiraţie normală, frecvența respiratorie este bună = 17 respiraţii/minut; este
suplă, ritmică, amplă pe nas, mişcările toracice sunt simetrice. Respiră bine în poziţiile
ortostatism, şezând, culcat. Respiraţia este de tip costal superior.
2) A se alimenta şi hidrata (a bea şi a mânca).
Pacienta prezintă o dentiţie bună, mucoasa bucală integră, roz şi umedă, limba este
roz, gingiile sunt roz şi aderente dinţilor. Masticaţia este uşoară, eficace, cu gura închisă.
Refluxul de deglutiţie este prezent, programul meselor constă în: 3 mese şi 2 gustări urmate
de 10 ore de repaus nocturn, consumă lichide în funcţie de nevoie, nu are obiceiuri alimentare
deosebite. De câteva zile nevoia este deficitară - pacienta prezintă o dificultate în digestia şi
absorbţia medicamentelor, prezintă greţuri şi vărsături, alimentare ocazională, pierde în
greutate.
3) A elimina.
Nevoia este alterată. Pacienta prezintă greţuri şi vărsături.
4) A se mişca, a păstra o bună postură.
Nevoia este parţial satisfăcută. Pacienta realizează mişcări de abducţie, adducţie,
flexie-extensie, rotaţie, pronaţie, supinaţie, circumducţie, uneori execută exerciţii fizice cu
scopul de a îmbunătăţi randamentul muşchilor şi circulaţia.
Pacienta prezintă o postură inadecvată ("cocoş de puşcă") datorită disconfortului
abdominal (dureri în epigastru) şi dureri localizate în regiunea fosei iliace drepte, durerea
iradiind şi în membrul pelvin drept, generând dificultate de deplasare.
31
5) A dormi şi a se odihni.
Pacienta obişnuieşte să doarmă 6-7 ore pe noapte şi 1-2 ore pe zi după ce a servit masa
de prânz, să se culce la aceeaşi oră; uneori înainte de culcare face cu plăcere o baie caldă,
serveşte o cană de lapte cald şi citeşte reviste de modă (ultimele apariţii).
Somnul este regenerator, calm, fără coşmaruri, fără întreruperi, adoarme cu uşurinţă şi
se trezeşte odihnită, are vise agreabile, plăcute.
În ultimele două zile pacienta este obosită deoarece somnul nocturn din ultimele 24
ore, nu a fost calitativ şi cantitativ normal din cauza durerilor din epigastru şi fosa iliacă
dreaptă, a avut insomnie.
6) A se îmbrăca şi dezbrăca.
Nevoia este satisfăcută. Pacienta prezintă maturitate psiho-motorie, este ordonată, îi
place să poarte haine curate tot timpul, în orice activitate este funcţională, estetică; poartă
veşminte adecvate climatului, statutului socio-cultural.
7) A-şi menţine temperatura corpului în limite normale.
Nevoia este satisfăcută. Pacienta are temperatura menţinută în limite normale (are
37,6°C); culoarea tegumentelor se menţine normală conform temperaturii; seara temperatura
pacientei, în urma efortului fizic din timpul zilei, nu depăşeşte limitele normale (37,8oC).
8) A fi curat, a-şi proteja tegumentele şi mucoasele.
Nevoia nu este alterată. Pacienta îşi face duş zilnic, are obiceiuri de igienă şi curăţenie
potrivit modei: o coafură anume, foloseşte produse cosmetice pentru menţinere şi
înfrumuseţare; are păr scurt; urechile sunt curate, de configuraţie normală, nasul are mucoasa
nazală umedă, fosele nazale sunt libere; cavitatea bucală: dentiţie bună, completă, fără carii;
unghiile sunt curate, tăiate scurt, au culoare roz, pielea e curată, netedă, catifelată, pigmentată
normal; îşi spală dinţii de 3 ori/zi, foloseşte produse de calitate; îşi spală părul de două ori pe
săptămână.
9) A evita pericolele.
Nevoia este deficitară:
a. Pacienta acuză durere în epigastru şi fosa iliacă dreaptă manifestată prin facies
crispat.
b. Practică metode de destindere, de relaxare şi de control al emoţiilor.
c. Pacienta prezintă anxietate datorată incertitudinii faţă de prognosticul bolii
manifestată prin insomnie, iritabilitate, îngrijorare.
32
10) A comunica.
Nevoia este satisfăcută. Organele de simţ ale pacientei sunt într-o stare de bună
funcţionare (acuitate vizuală, acuitate auditivă, fineţe gustativă şi olfactivă, sensibilitate tactilă
şi dureroasă), are un debit verbal uşor cu ritm moderat, foloseşte un limbaj clar, precis, îşi
exprimă clar gândurile, are o imagine pozitivă de sine, are o atitudine receptivă şi de încredere
în alţii.
11) A acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a practica religia.
Nevoia este satisfăcută. Pacienta este de credinţă creştin-ortodoxă, asistă la slujbele
religioase din zilele de duminică şi la sărbătorile mari. Uneori donează lucruri în scopuri
caritabile.
12) Nevoia de a fi util.
Nevoia nu este alterată. Pacienta este integră din punct de vedere fizic şi psihic,
funcţiile fiziologice îndeplinesc o activitate optimă; uneori are tendinţa la autocritică
(atitudine critică faţă de ideile şi acţiunile proprii) şi este receptivă faţă de opiniile celor din
jur, încearcă să ia hotărâri pe baza chibzuinţei proprii.
13) A se recrea.
Nevoia este satisfăcută. Pacienta efectuează diverse tehnici de relaxare, organizează
activităţi recreative individuale sau în grup (jocuri distractive, de echilibrare şi tonificare,
audiţii muzicale, vizionări de filme), citeşte.
14) A învăţa cum să-şi păstreze sănătatea.
Nevoia este deficitară. Pacienta are cunoştinţe insuficiente despre boala sa, îşi doreşte
să afle mai multe amănunte despre acest lucru, este dornică de a acumula cunoştinţe noi.
Nevoile afectate
Obiective globale:
- pacienta să revină la nivelul optim de sănătate;
- pacienta să aibă stabilită cauza şi întinderea leziunii;
- pacienta să fie de acord cu tratamentul medical pentru recăpătarea independenţei
funcţionale;
- pacienta să înţeleagă importanţa spitalizării şi a intervenţiei chirurgicale.
Obiective intermediare:
- pacienta să înţeleagă importanţa examenelor clinice şi de laborator pentru stabilirea
diagnosticului;
33
- să fie capabilă până la sfârşitul spitalizării să-şi recapete independența faţă de nevoile
afectate şi să aibă încredere în personalul medico-sanitar;
- să înţeleagă necesitatea regimului alimentar, să-l cunoască şi totodată să-l respecte.
Obiective specifice:
- să-şi menţină în limite optime balanța hidro-electrolitică;
- să aibă un somn odihnitor;
- să-i dispară durerea de la nivelul regiunii epigastrice şi fosa iliacă dreaptă;
- să-şi diminueze anxietatea cu privire la intervenţia chirurgicală, urmările acestei
intervenţii, a tratamentului medicamentos.
Plan de îngrijire al pacientei P.I. cu apendicită acută flegmonoasă
1. Nevoia de a bea şi a mânca

Diagnostic de nursing:
- alimentaţie inadecvată prin deficit din cauza greţurilor şi vărsăturilor manifestată prin
constipaţie
Obiective:
- pacienta să nu prezinte greţuri şi vărsături, să fie echilibrată hidroelectrolitic şi
nutriţional în 24 ore
- pacienta să fie echilibrată psihic, să aibă o stare de bine
Intervenţii autonome şi delegate:
- se ajută pacienta în timpul vărsăturilor, sprijinind-o
- se protejează lenjeria cu muşama şi o aşează în funcţie de poziţia pacientei
- se aşează pacienta în decubit lateral cu capul la marginea patului
- se face bilanţul lichidelor ingerate şi eliminate
- se reduce sau se opreşte raportul de lichide, eventual o servește cu puţin ceai rece de
muşeţel (neîndulcit)
- se administrează substanţe acidulate cu lămâie (reci), fără a fi dulci la 2-3 ore în
porţii mici (100 ml)
- se alimentează pacienta parenteral substituind perfuzii cu glucoză 5% (500 ml/zi) şi
ser fiziologic (1500 ml/zi), hidrolizate de proteine şi amestecuri de aminoacizi şi electroliţi
(4g Na, 3g K, 2g Ca, 0,15mg Mg, 18mg Fe, 6g Cl)
34
- se aplică tratamentul medicamentos la indicaţia medicului: Antibiotice (Gentamicină
fl), vitamine (Vit. C fi)
- se administrează la indicaţie laxative (Dulcolax draj.)
- se efectuează la nevoie clismă evacuatoare simplă
Evaluare:
- pacienta este echilibrată nutriţional
- greutatea corporală se menţine constantă
- pacienta prezintă o stare de bine şi confort
2. Nevoia de a fi curat
- alterarea integrităţii tegumentelor din cauza plăgii operatorii
Obiective:
- regulile de igienă să fie respectate cu stricteţe
- se pregăteşte psihic pacienta înaintea tehnicilor de recoltare şi examinare
- se dezinfectează plaga operatorie cu alcool medicinal 70° şi se aplică un pansament
steril
- se ajută pacienta la efectuarea toaletei zilnice
- se asigură lenjerie de pat şi de corp curate
Evaluare:
- plaga operatorie are o evoluţie bună
3. Nevoia de a se mişca
- imobilitate datorită contraindicaţiilor fizice manifestată prin dificultatea de a merge
Obiective:
- pacienta să se deplaseze puţin cu ajutor în decurs de 24 ore
- se ajută bolnava să se ridice din pat, o sprijin, şi o ajut să facă primii paşi
postoperator;
- se fac cu pacienta exerciţii de respiraţie
- se suplineşte pacienta în satisfacerea celorlalte nevoi
- se încurajează pacienta psihic, felicitând-o după primele progrese făcute
Evaluare:
- pacienta a mers ajutată, începe să se adapteze
35
4. Nevoia de se îmbrăca şi dezbrăca
- dificultate în a se îmbrăca şi dezbrăca datorită diminuării mobilităţii manifestată prin
mişcări limitate (insuficiente), lipsa forţei. Dificultate în a se încălţa şi descălţa
Obiective:
- pacienta să se îmbrace, dezbrace, cu ajutor apoi singură
- să se încalţe, descalţe cu ajutor apoi singură
- să cunoască importanţa satisfacerii de a se îmbrăca şi dezbrăca în termen de 24 ore
- se identifică capacitatea şi limitele fizice ale pacientei
- se acordă timp suficient pentru a se îmbrăca şi dezbrăca; recomand, dacă ameţeşte, să
se îmbrace în fotoliu şezând
- se sugerează aparţinătorilor să-i procure pacientei haine largi, uşor de îmbrăcat, cu
mod de încheiere simplu; încălţăminte fără şiret
- se educă pacienta cu privire la importanţa vestimentaţiei
- se aşează hainele în ordinea îmbrăcării la marginea patului
- se supraveghează cu ce se îmbracă
- se încurajează pacienta în progresele făcute
Evaluare:
- pacienta se îmbracă cu ajutor şi apoi singură
5. Nevoia de a dormi şi odihni
- alterarea nevoii de a dormi și a se odihni manifestată prin somn perturbat întrerupt
Obiective:
- pacienta să beneficieze de un somn corespunzător cantitativ şi calitativ
- se menţin condiţiile necesare somnului prin reducerea zgomotului din mediul
spitalicesc
- se diminuă intervenţiile de îngrijire în timpul somnului
- se asigură temperatura adecvată în salon
- se asigură aerisirea salonului
Evaluare:
- pacienta are somn întrerup și se trezește obosită
36
6. Nevoia de a evita pericolele
- anxietate din cauza incertitudinii faţă de prognosticul bolii manifestată prin
îngrijorare, iritabilitate
Obiective:
- să diminueze anxietatea pacientei, să i se atragă atenţia asupra normelor medicale şi
de viaţă ce trebuie respectate în 24 ore
- pacienta să beneficieze de un mediu de siguranţă, fără infecţii
- se furnizează pacientei cunoştinţele necesare despre boală, despre tratamentul de
întreţinere
- se ajută pacienta să identifice factorii care-i alterează capacitatea de a-şi conserva
sănătatea
- se face cu pacienta un bilanţ al forţelor şi deficienţelor sale
- se asigură un climat cât mai personal posibil: obiecte personale aduse de acasă, etc.
- se iau măsuri de evitare a receptivităţii la infecţii intraspitaliceşti
- se informează şi se stabileşte împreună cu pacienta planul de recuperare a stării de
sănătate şi creşterea rezistenţei organismului
- se pregăteşte psihic pacienta înaintea tehnicilor de recoltare şi examinare
- se administrează medicaţia prescrisă de medic: antiinflamatoare (Nurofen), antialgice
(Algocalmin fi), antiacide (Omeran) şi urmăreşte efectele medicaţiei
- se administrează medicamentaţia antispastică (No-spa)
Evaluare:
- pacienta este încrezătoare şi liniştită
7. Nevoia de a învăţa cum să păstrezi sănătatea
- insuficientă cunoaştere despre intervenţia chirurgicală suferită provoacă probleme
manifestate prin cereri de informaţii
Obiective:
- pacienta să înţeleagă procedurile şi urmările postoperatorii şi să înţeleagă îngrijirile
necesare în convalescenţă
- se clarifică cu pacienta concepţiile eronate
37
- o informează şi îi explică diferite proceduri preoperatorii (asepsia, medicaţia,
restricţia de alimente), îi explică procedurile postoperatorii (importanţa lor)
- se încurajează pacienta să-şi exprime sentimentele şi neliniştea
- se furnizează date despre boală, despre tratament şi regimul igieno-dietetic
Evaluare:
- pacienta a înţeles explicaţiile şi este puţin mai liniştită
Externare
La externare, pacientei i se înmânează biletul de externare şi scrisoarea medicală către
medicul de familie şi este sfătuită:
- să evite efortul fizic
- să respecte regimul alimentar
- să evite frigul
- să se prezinte la control
Nume: P.
Prenume: C.
Data naşterii: 12 mai 1996
Vârsta: 19 ani
Naţionalitate: român
Religie: catolic
Diagnosticul la externare: Apendicită acută gangrenoasă perforată; Peritonită
purulentă generalizată
Motivele internării: dureri în fosa iliacă dreaptă şi periombilical în regiunea epigastrică
38
Istoricul bolii: Pacientul P. C. în vârstă de 19 ani se internează pe 12.04.2016
prezentând dureri în fosa iliacă dreaptă şi periombilical în regiunea epigastrică, stare generală
alterată, tegumente palide, stare subfebrilă, tahicardie.
Pacientul se internează prin serviciul de urgenţă cu semne clinice şi simptome de
apendicită acută perforată.
Antecedente:
- heredo-colaterale: mama cu HTA şi obezitate, tată decedat
- personale-patologice: varicelă la 8 ani şi fractură de antebraţ la 15 ani
Situaţie familiară: necăsătorit
Număr de copii: -
Situaţie socială: student
Condiţii de viaţă: bune. Locuieşte împreună cu mama la casă unde are condiţii bune
Persoane cu care se ia legătura:
– mama şi sora
Aspecte psihologice
Stare de conştienţă: conştient, comunică verbal
Sistem ganglionar limfatic: nepalpabil
Sistem respirator:
39
- artere pulsatile;
- TA 13,5/70 mmHg;
- puls 110 b/min;
- A.V. 62 b/min.
Aparat digestiv:
- apărare musculară.
Aparat uro-genital:
Sistemul nervos:

1) A respira.
Nevoia nu este satisfăcută. Pacientul are căi respiratorii permeabile, centrul respirator
este maturizat, cutia toracică are o expansiune bună, centrii care reglează respiraţia
funcţionează bine - are o respiraţie normală, frecvenţa respiratorie este bună = 110
respiraţii/minut.
Pacientul prezintă o dentiţie bună, mucoasa bucală integră, roz şi umedă, limba este
Refluxul de deglutiţie este prezent, programul meselor constă în: 3 mese şi 3 gustări urmate
de 9 ore de repaus nocturn, consumă lichide în funcţie de nevoie, nu are obiceiuri alimentare
deosebite.
3) A elimina.
Nevoia nu este alterată. Prezintă micţiuni normale 1500 ml în 24 ore, un scaun pe zi.
40
Nevoia este parţial satisfăcută. Pacientul realizează mişcări de abducţie, adducţie,
flexie-extensie, rotaţie, pronaţie, supinaţie, circumducţie, nu face sport.
Pacientul prezintă o postură inadecvată ("cocoş de puşcă") datorită disconfortului
abdominal (dureri în epigastru) şi dureri localizate în regiunea fosei iliace drepte.
Pacientul obişnuieşte să doarmă 6-7 ore pe noapte şi 1-2 ore pe zi după ce a servit
masa de prânz, să se culce la aceeaşi oră; uneori înainte de culcare face cu plăcere o baie
caldă, serveşte o cană de lapte cald şi citeşte reviste de modă (ultimele apariţii).
În ultimele două zile pacientul este obosit deoarece somnul nocturn din ultimele 24
ore, nu a fost calitativ şi cantitativ normal din cauza durerilor din epigastru şi fosa iliacă
dreaptă, a avut insomnie.
Nevoia este parțial satisfăcută. Pacientul prezintă maturitate psiho-motorie, este
ordonat, îi place să poarte haine curate tot timpul, în orice activitate este funcţional, estetic;
poartă veşminte adecvate climatului, statutului socio-cultural.
Nevoia nu este satisfăcută. Pacientul are temperatura 38,6°C; culoarea tegumentelor se
menţine normală conform temperaturii.
Nevoia nu este alterată. Pacientul îşi face duş zilnic, are obiceiuri de igienă şi
curăţenie, are păr scurt; urechile sunt curate, de configuraţie normală, nasul are mucoasa
nazală umedă, fosele nazale sunt libere; cavitatea bucală: dentiţie bună, completă, fără carii;
unghiile sunt curate, tăiate scurt, au culoare roz, pielea e curată, netedă, catifelată, pigmentată
normal; îşi spală dinţii de 3 ori/zi, foloseşte produse de calitate.
Nevoia este deficitară:
a. Pacientul acuză durere manifestată prin facies crispat, și gemete.
b. Practică metode de destindere, de relaxare şi de control al emoţiilor.
c. Pacientul prezintă anxietate datorată incertitudinii faţă de prognosticul bolii
manifestată prin insomnie, iritabilitate, îngrijorare.
41
10) A comunica.
Nevoia este parțial satisfăcută. Organele de simţ ale pacientului sunt într-o stare de
bună funcţionare (acuitate vizuală, acuitate auditivă, fineţe gustativă şi olfactivă, sensibilitate
tactilă şi dureroasă), are un debit verbal uşor cu ritm moderat. Pacientul este anxios.
Nevoia este satisfăcută. Pacientul este de credinţă catolică, asistă la slujbele religioase
din zilele de duminică şi la sărbătorile de peste an.
Nevoia nu este alterată. Pacientul este integru din punct de vedere fizic şi psihic,
(atitudine critică faţă de ideile şi acţiunile proprii) şi este receptiv faţă de opiniile celor din jur,
încearcă să ia hotărâri pe baza chibzuinţei proprii.
13) A se recrea.
Pacientul este retras şi tăcut din cauza lipsei de cunoaştere a bolii.
14) A învăţa cum să-şi păstreze sănătatea
Nevoia este deficitară. Pacientul are cunoştinţe insuficiente despre boala sa, îşi doreşte
să afle mai multe amănunte despre acest lucru, este dornic de a acumula cunoştinţe noi.
Nevoile afectate
Obiective globale:
- pacientul să revină la nivelul optim de sănătate;
- pacientul să aibă stabilită cauza şi întinderea leziunii;
- pacientul să fie de acord cu tratamentul medical pentru recăpătarea independenţei
funcţionale;
- pacientul să înţeleagă importanţa spitalizării şi a intervenţiei chirurgicale.
- pacientul să înţeleagă importanţa examenelor clinice şi de laborator pentru stabilirea
diagnosticului;
- să fie capabil până la sfârşitul spitalizării să-şi recapete independenţa faţă de nevoile
- să-şi menţină în limite optime balanţa hidroelectrolitică;
- să aibă un somn odihnitor;
42
intervenţii, a tratamentului medicamentos;
- să evite pericolele;
- să prezinte eliminări normale.
Plan de îngrijire al pacientului P.C. cu Apendicită acută gangrenoasă perforată;

Peritonită purulentă generalizată
1. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie

- alterarea ritmului cardiac datorită procesului infecţios şi inflamator manifestată prin
tahicardie (110 b/min) şi fatigabilitate
Obiective:
- pacientul să aibă un ritm cardiac normal (80 b/min)
- se asigură condiţii de microclimat (salon curat şi aerisit, luminat corespunzător),
- se menţin căile respiratorii libere
- se aşează pacientul în poziţie semişezând
- se măsoară şi se notează valorile funcţiilor vitale
- se linişteşte pacientul explicându-i că starea sa este trecătoare
- se asigură repausul fizic şi psihic
- administrarea medicaţiei antipiretice cu Paracetamol fi, Miostin fi
Evaluare:
- în 12 ore pulsul pacientului a revenit la normal
- alimentaţie insuficientă prin deficit datorită inapetenţei şi durerii abdominale
Obiective:
- pacientul să fie echilibrat hidroelectrolitic şi nutriţional
- se aşează pacientul în poziţie comodă
- se explorează gusturile pacientului
43
- se prezintă alimentele într-un mod atrăgător
- se face bilanţul lichidelor ingerate şi eliminate
- se opreşte aportul de lichide şi alimente per oral
- se măsoară eliminările
- se urmăreşte apariţia pliului de deshidratare
- la indicaţia medicului se alimentează pacientul parenteral substituind cu perfuzii de
Glucoză 5% şi ser fiziologic
- aplică tratamentul medicamentos: Ampiplus 1flx4/zi, Vit. C 1fix2/zi, Vit. B1 şi B6 1
fi/zi
Evaluare:
- pacientul este echilibrat nutriţional, nu prezintă semne de deshidratare
3. Nevoia de a mişca şi a avea o bună postură
- postură neadecvată datorată procesului inflamator infecţios şi durerilor manifestată
prin poziţie neadecvată (cocoş de puşcă)
Obiective:
- pacientul să-şi găsească o poziţie adecvată şi să nu mai prezinte durere
- se asigură repausul la pat
- se administrează medicaţia prescrisă de medic (Celestone fl, Vit. C 200, Mandol fl) şi
urmăreşte efectele medicaţiei
- se înlătură stimulii exageraţi din mediul înconjurător (zgomote, lumină puternică,
număr mare de vizitatori)
- se supraveghează permanent pacientul
- se stabileşte împreună cu pacientul planul de recuperare al stării de sănătate
Evaluare:
- pacientul afirmă că durerile nu mai au aceeaşi intensitate
4. Nevoia de a menţine temperatura în limite normale
- hipertermie datorită procesului inflamator, manifestată prin febră moderată
Obiective:
- temperatura corporală să revină la limitele normale
- să se menţină echilibrul hidroelectrolitic
- pacientul că simtă senzaţia de bunăstare fizică şi odihnă
44
- se monitorizează semnele vitale;
- se evaluează temperatura şi culoarea tegumentelor;
- se apreciază pierderile lichidiene prin transpiraţie;
- se creşte ingestia de lichide în raport cu pierderile;
- se menţine igiena tegumentelor şi a cavităţii bucale;
- pacientul este sfătuit să stea la pat şi să poarte o îmbrăcăminte lejeră;
- se administrează la indicaţia medicului Algocalmin fi
Evaluare:
- are temperatura corpului în limite normale;
- nu prezintă semne de deshidratare;
- nu prezintă infecţii cutanate sau la nivelul mucoasei bucale
5. Nevoia de a comunica
- comunicarea ineficace manifestată prin dificultate de a-şi exprima sentimentele dată
de slăbiciune, dureri şi spitalizare
Obiective:
- pacientul să aibă o comunicare adecvată cu echipa de îngrijire
- se încurajează pacientul şi oferă informaţii despre starea lui
- se sfătuie pacientul să-şi găsească o poziţie antialgică
- se învaţă pacientul să menţină integritatea simţurilor, să utilizeze mijloace specifice
de exprimare a sentimentelor, emoţiilor, să menţină legături cu persoanele apropiate
- să poarte discuţii cu echipa de îngrijire şi colegii de salon
- se facilitează întâlnirea cu membrii familiei şi prietenii
- se ajută pacientul să-şi exprime temerile
- se răspunde cu calm la întrebările pe care le adresează pacientul
Evaluare:
- odată cu reducerea în intensitate a durerilor pacientul reuşeşte să comunice
6. Nevoia de a evita pericolele
- pacientul acuză durere manifestată prin facies crispat și gemete.
Obiective:
- pacientul să nu mai prezinte durere
45
- pacientul să aibă stare de confort fizic şi psihic
- pacientul este ajutat să descrie corect durerea şi să sesizeze momentele de exacerbare
sau ameliorare
- se manifestă înţelegere faţă de suferinţa pacientului
- se ajută pacientul să descrie locul, intensitatea şi caracterul durerii
- se asigură confortul
- la indicaţia medicului se administrează Tramadol 1 cp/zi
Evaluare:
- pacientul declară că durerea s-a diminuat în intensitate
7. Nevoia de a recrea
- dificultate de a se recrea din cauza bolii şi a izolării de familie
Obiective:
- pacientul să prezinte stare de confort fizic şi psihic
- pacientul să participe la activităţile cotidiene
- se explorează gusturile şi interesul pacientului pentru activităţi recreative, pentru
petrecerea timpului liber
- se planifică activităţi recreative împreună cu pacientul
- se asigură condiţiile necesare
- se organizează activităţi recreative individuale sau în grup, în funcţie de vârstă,
posibilităţi şi locul de desfăşurare al acestora
- se facilitează vizita membrilor familiei şi a cunoştinţelor
Evaluare:
- pacientul să prezinte stare de bună dispoziţie
8. Nevoia de a dormi şi odihni
- perturbarea obiceiurilor de somn legată de spitalizare şi boală manifestată prin
insomnii
Obiective:
- pacientul să doarmă cel puţin 6 ore fără trezire;
- pacientul să adoarmă în 30 minute;
- să se atenueze simptomele privaţiunii de somn;
46
- să descrie factorii care previn sau inhibă somnul;
a) reducerea zgomotului din mediul spitalicesc:
- se închid uşile salonului;
- se reduce volumul sunetului telefonului şi aparatelor aflate în apropierea salonului;
- personalul medical va trebui să poarte pantofi cu talpă de cauciuc, nu cu toc metalic;
- se opreşte zgomotul produs de aparatele care nu sunt utilizate;
- se evită producerea de zgomote puternice şi bruşte (tragerea găleţii cu apă,
deplasarea patului);
- nu se vorbeşte tare ci numai atunci când este necesar, dar cu voce joasă;
- se închide radioul şi televizorul.
b) se favorizează ritualurile adormirii (citit, privit la televizor, exerciţii de relaxare);
c) se reduce stresul emoţional şi se antrenează factorii care perturbă somnul (perne,
poziţionare, discuţii);
d) se informează pacientul despre felul în care unele boli perturbă somnul;
e) se favorizează starea de bine prin:
- incitarea pacientului să poarte haine ample în cursul nopţii;
- îndepărtarea agenţilor iritanţi care sunt în contact cu tegumentul pacientului
(cearceafuri umede, tuburi de dren);
- aplicarea măsurilor de igienă necesare;
- incitarea pacientului să urineze înainte de culcare.
f) educaţia pacientului:
- necesitatea evitării factorilor care perturbă somnul (alcool, cofeină, stres, stimuli
senzoriali din mediul înconjurător, oboseală);
- informarea despre rolul somnului şi odihnei;
- stabilirea unui orar de somn şi odihnă.
Evaluare:
- pacientul se simte odihnit;
- se trezeşte rar noaptea;
- este capabil să doarmă numărul de ore pe care le doreşte, şi-şi aminteşte visele.
9. Nevoia de a învăţa
- dificultate de a învăţa din cauza lipsei de cunoștințe despre boală
47
Obiective:
- pacientul să fie informat despre boala sa, investigaţii şi tratamentul care i se aplică
- se explorează cunoștințele pacientului
- se vor comunica informații despre afecțiune
- se verifică dacă pacientul și-a însușit noile cunoștințe
Evaluare:
- a asimilat şi înţeles informaţiile despre natura afecţiunii sale
- a învăţat cum poate preveni complicaţiile afecţiunii
Externarea
La externare, pacientului i se înmânează biletul de externare şi este sfătuit:
- să evite frigul
- să urmeze tratamentul medicamentos prescris de medic
Nume: A.
Prenume: L.
Data naşterii: 12 mai 1988
Vârsta: 27 ani
Naţionalitate: român
Religie: ortodox
Diagnosticul la externare: apendicită acută gangrenoasă
48
Motivele internării: dureri în fosa iliacă dreaptă, scaune diareice, greaţă, vărsături,
dureri epigastrice, subfebrilitate.
Istoricul bolii: Pacientul în vârstă de 27 ani relatează că de aproximativ 2 zile acuză
dureri la nivelul fosei iliace drepte, radiate la nivelul epigastrului, însoţite de greţuri, vărsături,
2-3 scaune diareice pe zi.
Antecedente:
- heredo-colaterale: fără importanţă
- personale-patologice: neagă
Situaţie familiară: necăsătorit
Număr de copii: -
Situaţie socială: student
Condiţii de viaţă: bune. Locuieşte împreună cu mama la casă unde are condiţii bune
Persoane cu care se ia legătura:
– mama
Aspecte psihologice
Stare de conştienţă: conştient, comunică verbal
Sistem ganglionar limfatic: nepalpabil
Sistem respirator:
49
- artere pulsatile;
- TA 13,5/70 mmHg;
- puls 110 b/min;
- A.V. 71 b/min.
Aparat digestiv:
- apărare musculară.
Aparat uro-genital:
Sistemul nervos:

1) A respira.
Nevoia este satisfăcută. Pacientul are căi respiratorii permeabile, centrul respirator este
maturizat, cutia toracică are o expansiune bună, centrii care reglează respiraţia funcţionează
bine - are o respiraţie normală, frecvenţa respiratorie este bună = 20respiraţii/minut.
Pacientul prezintă o dentiţie bună, mucoasa bucală integră, roz şi umedă, limba este
Refluxul de deglutiţie este prezent. Pacientul prezintă stare de greaţă, voma şi inapetenţă.
3) A elimina.
Nevoia este alterată. Prezintă micţiuni normale 1500 ml în 24 ore, si 5 scaune pe zi.
Nevoia este parţial satisfăcută. Pacientul realizează mişcări de abducţie, adducţie,
flexie-extensie, rotaţie, pronaţie, supinaţie, circumducţie, nu face sport.
50
Pacientul prezintă o postură inadecvată ("cocoş de puşcă") datorită disconfortului
abdominal (dureri în epigastru) şi dureri localizate în regiunea fosei iliace drepte.
Pacientul doarme 1 oră la amiază și 7 ore pe noapte.
Nevoia este parțial satisfăcută, din cauza durerii.
Pacientul prezintă stare subfebrilă din cauza procesului inflamator.
Nevoia este alterată. Pacientul nu îşi poate menţine tegumentele curate din cauza
imobilității tranzitorii dată de durere şi apoi de plaga operatorie.
Pacientul este echilibrat fizic și psihic și se simte în siguranţă.
10) A comunica.
Pacientul este comunicativ, foloseşte un limbaj adecvat.
Nevoia este satisfăcută. Pacientul este de credinţă ortodoxă, nepracticant.
Nevoia nu este alterată. Pacientul este integru din punct de vedere fizic şi psihic,
(atitudine critică faţă de ideile şi acţiunile proprii) şi este receptiv faţă de opiniile celor din jur,
încearcă să ia hotărâri pe baza chibzuinţei proprii.
13) A se recrea.
Nevoia este satisfăcută. Pacientul efectuează diverse tehnici de relaxare, organizează
activităţi recreative individuale sau în grup (jocuri distractive, de echilibrare şi tonificare,
vizionări de filme), citeşte reviste.
14) A învăţa cum să-şi păstreze sănătatea
Pacientul are cunoştinţe despre boala sa și despre complicaţii.
Nevoile afectate
Obiective globale:
- pacientul să revină la nivelul optim de sănătate;
- pacientul să aibă stabilită cauza şi întinderea leziunii;
51
- pacientul să fie de acord cu tratamentul medical pentru recăpătarea independenţei
funcţionale;
- pacientul să înţeleagă importanţa spitalizării şi a intervenţiei chirurgicale.
- pacientul să înţeleagă importanţa examenelor clinice şi de laborator pentru stabilirea
diagnosticului;
- să fie capabil până la sfârşitul spitalizării să-şi recapete independenţa faţă de nevoile
- să-şi menţină în limite optime balanţa hidroelectrolitică;
intervenţii, a tratamentului medicamentos;
Plan de îngrijire al pacientului A.L. cu Apendicită acută gangrenoasă
1. Nevoia de a elimina
- eliminarea inadecvată a materiilor fecale, din cauza procesului inflamator
Obiective:
- pacientul să prezinte eliminări normale fiziologice
- se introduce în alimentaţia pacientului alimente ce conţin fibre
- se administrează lichide în cantităţi mici pentru a evita deshidratarea
- se face bilanţul ingesta excreta
- se urmăresc semnele deshidratării
- la indicaţia medicului se administrează Motilium 1cpx2/zi
Evaluare:
- pacientul prezintă eliminări normal fiziologice
52
- dezechilibru hidroelectrolitic datorat deshidratării după intervenția chirurgicală,
manifestat prin vărsături
Obiective:
- pacientul să fie reechilibrat hidroelectrolitic și acido-bazic
- se verifică permeabilitatea branulei venoase
- se corectează tulburările electrolitice și rezerva alcalină prin perfuzii cu glucoză
hipertonă, hidrolizate proteice, amestecuri de aminoacizi, vitamine și electroliți
- se administrează medicație simptomatică, Emetostop 1cp/zi
- se monitorizează funcțiile vitale și vegetative și se trec în foaia de observație
- se efectuează bilanțul lichidelor intrate și eliminate
Evaluare:
- după administrarea și respectarea regimului hidric și după administrarea medicației,
pacientul nu mai prezintă vărsături iar echilibrul hidroelectrolitic a fost restabilit
3. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
- postură inadecvată din cauza durerii în fosa iliacă dreaptă
Obiective:
- pacientul să prezinte o poziție adecvată
- se așează pacientul în poziție de decubit dorsal
- se liniștește pacientul
- se redă încrederea pacientului că imobilitatea este o stare trecătoare şi că îşi poate
relua mersul
- se înlătură stimulii exageraţi din mediul înconjurător (zgomote, lumină puternică,
număr mare de vizitatori)
- se supraveghează permanent pacientul
- se administrează la indicaţia medicului Piafen 1fix2/zi
Evaluare:
- pacientul nu mai prezintă durere şi are postură adecvată
53
4. Nevoia de a îmbrăca şi dezbrăca
- dificultate de a se îmbrăca şi dezbrăca din cauza plăgii operatorii şi a durerii
Obiective:
- pacientul să-şi satisfacă singur nevoia
- se alege lenjeria pacientului în funcţie de sex, anotimp, vârstă, statură şi afecţiune
- se identifică imobilitatea şi diminuarea capacităţii pacientului de a se îmbrăca şi
dezbrăca
- se respectă obiceiurile, preferinţele şi apartenenţa religioasă privind vestimentaţia
pacientului
- se supraveghează pacientul şi îi asigurăm piesele vestimentare
- se educă pacientul şi familia pentru piese vestimentare, comode, uşor de manipulate
- se efectuează cu pacientul exerciţii pentru formarea rutinei în gestica necesară
îmbrăcării
Evaluare:
- în urma intervenţiilor acordate pacientul îşi satisface singur nevoia
5. Nevoia de a păstra temperatura în limite normale
- stare generală alterată din cauza sedativelor, a plăgii operate, manifestată prin
frisoane şi state subfebrilă
Obiective:
- temperatura corporală să revină la limitele normale;
- să se menţină echilibrul hidroelectrolitic;
- să se menţină o stare de nutriţie adecvată;
- pacientul să simtă senzaţia de bunăstare fizică şi odihnă.
- se încălzește pacientul cu pături, termofoare
- se crește treptat temperatura mediului ambiant
- înainte de a administra o soluție perfuzabilă, o încălzesc ușor
- se administrează medicația indicată de doctorul anestezist
Evaluare:
- după aplicarea tehnicilor de încălzire, pacientul se simte mai bine
54
6. Nevoia de a păstra igiena
- alterarea integrităţii tegumentelor datorită plăgii operatorii
Obiective:
- regulile de igienă să fie respectate pentru prevenirea infecţiilor
- se ajută pacientul în efectuarea toaletei zilnice
- se îndrumă pacientul să-şi schimbe lenjeria de corp ori de câte ori este nevoie
- se previn infecţiile nosocomiale prin respectarea măsurilor de asepsie şi antisepsie;
- se supraveghează ca pansamentele să nu fie prea strânse (împiedică circulaţia
sanguină)
- desfacerea pansamentelor se face blând, umezindu-le
- se evită consumul de alimente iritante şi excitante
- pacientul va fi educat să consume legume şi fructe
- pacientului i se vor explica efectele nocive ale alcoolului, condimentelor, alimentelor
prăjite, conservelor, afumăturilor şi ale consumului de cafea
- se menţine o hidratare corespunzătoare
- se previne uscarea tegumentului
- se vor purta discuţii cu pacientul având în vedere caracterul pruriginos al leziunilor şi
riscul de apariţie al cicatricilor
- se efectuează toaleta zilnică a plăgii astfel:
- dezinfectez tegumentele din jurul plăgii cu alcool iodat pe o distanță de 6-7 cm,
folosind la fiecare ștergere alt tampon
- plaga suturată se dezinfectează printr-o singură ștergere cu tamponul îmbibat în
tinctură de iod, alcool sau betadină, apoi dezinfectez din nou tegumentul din jurul plăgii,
acopăr plaga cu comprese sterile
- fixez pansamentul cu benzi de leucoplast
Evaluare:
- are tegumentul intact şi normal colorat;
- este echilibrat psihic;
- nu a devenit o sursă de infecţie nosocomială.
55
Externare
La externare, pacientului i se înmânează biletul de externare, scrisoarea medicală,
concediu medical şi este sfătuit:
- să evite frigul
- să urmeze tratamentul medicamentos prescris de medic
56
CONCLUZII
Evaluare finală
În lucrarea de faţă am prezentat studiul asupra a 3 bolnavi cu Apendicită acută. Din cei
3 bolnavi, la internare, toţi au prezentat dependenţă moderată cu grade cuprinse între 19 şi 22.
Evoluţia pacienţilor studiaţi a fost favorabilă, la 3 zile toţi pacienţii prezentând
dependenţă moderată. Gradul de dependenţă moderată s-a situat între 17-20.
La externare toţi pacienţii aveau un grad de dependenţă descrescândă, aceasta fiind
dată de restricţiile impuse de intervenţia chirurgicală.
Conform teoriei lui Maslow, la toţi bolnavii au fost necesare intervenţii la nivelul
nevoilor de la baza piramidei:
 a bea şi a mânca;
 a elimina;
 a se mişca, a se menţine într-o bună postură;
 a dormi, a se odihni;
 a se îmbrăca şi dezbrăca;
 a menţine temperatura corpului în limite normale;
 a fi curat, a-şi proteja tegumentele;
 a evita pericolele;
celelalte nevoi de la vârful piramidei fiind afectate la un număr mai mic de pacienţi.
57
IERARHIZAREA NEVOILOR DUPĂ ABRAHAM MASLOW
Apendicita acută - nevoi afectate
Evoluţia favorabilă a fost posibilă datorită unui diagnostic precoce, unei terapii
adecvate şi susţinute, intervenţiei chirurgicale, administrării de antibiotice cu spectru larg,
intervenţiilor acordate de echipa de îngrijire, asistentul medical având un rol determinant în
aplicarea corectă şi promptă a îngrijirilor necesare satisfacerii nevoilor pacienţilor.
Concluzii generale
Nursingul s-a dezvoltat şi impus ca un nou concept de abordare a pacientului şi

individului sănătos. Îngrijirea sănătăţii, preocupare a tuturor timpurilor, a fost mereu
îmbogăţită cu experienţa generaţiilor anterioare în acest domeniu, devenind o preocupare
prioritară a sistemului sanitar.
Individul, indiferent de starea de sănătate, este abordat holistic, luând în considerare
aspecte bio-fiziologice, psihologice, culturale, sociale şi spirituale.
Lucrarea de faţă abordează nevoile fundamentale după modelul conceptual al Virginiei
Henderson, la fiecare nevoie fundamentală fiind prezentaţi factorii care influenţează nevoia
respectivă şi planul de îngrijire, precum şi unele aspecte particulare. Pentru a înţelege mai
bine aspectele de îngrijire, la fiecare nevoie fundamentală au fost date exemple de cazuri
clinice.
Lucrarea de fata are ca obiectiv acela de a oferi o bază pentru abordarea pacientului
din toate punctele de vedere.
58
Sper ca această lucrare să contribuie la o mai bună înţelegere a nevoilor fundamentale
şi la perfecţionarea continuă a activităţii asistentului medical spre beneficiul tuturor.
Modalităţile de abordare a practicii nursing sunt în continuă diversificare. Importanţa
practicii nursing este determinată în mare măsură de nevoile pacientului, de profesionalismul
asistentului medical şi de standardele organizaţiei profesionale.
59
BIBLIOGRAFIE
1) Corneliu Borundel - „Manual de medicină internă pentru cadre medii”

2) Mihai Mihăilescu - „Chirurgie pentru cadre medii”
3) Leonard Domnişoru - „Compendiu de medicină internă”
4) Lucreţia Titircă - „Tehnici de evaluare şi îngrijire acordate de asistenţii medicali”
5) Lucreţia Titircă - „Ghid de nursing”
6) Lucreţia Titircă - „Explorări funcţionale şi îngrijiri acordate bolnavului”
7) Georgeta Baltă – „Tehnici de îngrijire generală a bolnavilor”
8) Lucreţia Titircă – „Urgenţele medico-chirurgicale”
9) Papilian V. – „Anatomia omului”
10) Silen W. – „Diagnosticul precoce al abdomenului acut”
60

Apendicita Acuta

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Apendicita Acuta

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUPRINS

Fig. 1. Apendicele (Imagini Google)

2.1. Anatomia apendicului

Fig. 2. Localizarea apendicelui (imagini Google)

Apendicele vermiform (Appendix vermiformis) sau simplu "apendicele" este un

Fig. 3. Apendicele (imagini Google)

Peritoneul cecal: în marea majoritate a cazurilor peritoneul înveleşte în întregime

Fig. 4. Vascularizația apendicelui (imagini Google)

3.1. Noţiuni de anatomie patologică a apendicelui

Patogenia este complexă, neuro-vasculo-musculo-apendiculară şi infecţioasă, factorii

Fig. 5. Apendicita acută flegmonoasă (imagini Google)

Apendicita acută gangrenoasă în care apendicele are culoarea neagră-verzuie, cu

3.2. Noţiuni de fiziopatologie a apendicelui

Obstrucţia lumenului duce la stază ce duce la exacerbarea microbiană în lumenul

 Durerea - este întotdeauna prezentă spontană sau provocată.

Fig. 6. Sediul durerii – iliacă dreaptă (imagini Google)

Hemoleucograma - evidenţiază o hiperleucocitoză globală între 10.000-15.000/mm3 cu

Sub acţiunea tratamentului medical, repausului, regimului alimentar în formele

Prognosticul depinde de stabilirea corectă a diagnosticului, de stadiul evolutiv al

Fig. 7. Metoda laparoscopică (imagini Google)

Fig. 8. Laparoscopia (imagini Google)

Cazul 1. Plan de îngrijire

Anamneza asistentului medical

Plan de îngrijire al pacientei P.I. cu apendicită acută flegmonoasă

1. Nevoia de a bea şi a mânca

Cazul 2. Plan de îngrijire

Anamneza asistentului medical

Plan de îngrijire al pacientului P.C. cu Apendicită acută gangrenoasă perforată;

1. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie

Cazul 3. Plan de îngrijire

Anamneza asistentului medical

Plan de îngrijire al pacientului A.L. cu Apendicită acută gangrenoasă

Nursingul s-a dezvoltat şi impus ca un nou concept de abordare a pacientului şi

1) Corneliu Borundel - „Manual de medicină internă pentru cadre medii”

S-ar putea să vă placă și