COPERTA 1 (vezi fisier)

1
Colectivul de redacţie

Profesori coordonatori: Toma Dumitrescu

Elena Daniela Pătraşcu

Tehnoredactare:
Livia Şoimu Sabac

Copertă:

Asistent Univ. Dr. Radu Pătraşcu

– Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”

2
 CUPRINS

Furtuna- Simona Adina Unguru 4

Infinit... - Cristina Costin 5
La coadă - Zinica Ionescu 6
Infinitul – Georgiana Alexe 8
Eu…; Atingerea ta; Amprentă – Elena Daniela Pătraşcu 9
Repetitiv; Pe ţărm de mare; Încă mai cred - Elena Daniela Pătraşcu 10
Aspecte mai puţin cunoscute despre Marea Unire a românilor (1918-2018) - Sorin 11
Irinel Dan
Poeme – Maria Fitcal 14
Lasă-mă; Mă doare - Maria Fitcal 15
Ce e în mintea copiilor noştri – Georgiana Bărbulescu 16
Poezie scrisă....; ....şi Re-scrisă - Georgiana Bărbulescu 17
Trei minuni la Locurile Sfinte în zilele noastre – Georgiana Simona Dobrică 18
Pentru ea...- Cristina Costin 20
Singur – Simona Adina Unguru 20
Floarea-soarelui – Zinica Ionescu 21
Meditaţia – Mihai Stroe 25
Minune! – Cristina Costin 27
Noi suntem celula şi gândurile pe care le emitem - Elena Daniela Pătraşcu 28
Destinul radicalismului politic de stânga – Florin Iorga 29
Scos dintr-ale lui...- Georgiana Bărbulescu 32
La cules de vise; De nerostit – Georgiana Alexe 33
Marele turn – Maria Fitcal 34
Copile – Monica Bahnă 38
De Paşti lângă Hidroaviaţie; Voce glacială – Filoteea Barbu Stoian 39
Prima mea inspecţie – Toma Dumitrescu 40
Ovidiu şi Eminescu pe mal de Tomis - Filoteea Barbu Stoian 41
Ovidius et Eminescu, stantes in litore, ad Tomidem - Zinica Ionescu 41
Sunt titular - Toma Dumitrescu 42
Alexandru Macedonski - Doamne, toate sunt prin tine - Daniela Apostu 43
Românii şi portughezii – veri primari? - Georgiana Bărbulescu 44
Despre muzica bizantină – Maria Ungureanu 47
Luna dublă şi bolundă - Antoniu Vasile Berenyi 49
Rezonanţa-între utilitate şi nocivitate – Ionela Iordan 51
Suveranitatea lui Dumnezeu în încercările noastre – Dana Dragomir 53

3
 Furtuna
... sau hipnoza literară

Prof. Simona - Adina Unguru

Aţi încercat vreodată să contemplaţi orice formă de artă astfel încât să simţiţi că într-un fel
sau altul vă puteţi imagina în mijlocul a ceea ce-ar fi vrut să transmită (mesajul unei opere literare,
al unei piese simfonice, al unei picturi, etc.)?

Cum ar fi ca, pe fondul unei melodii simfonice (nu trebuie să fii neapărat fan) să vă
imaginaţi că sunteţi în mijlocul unei furtuni sau pe o plajă liniştită, în creierul munţilor, într-o
aglomerare urbană etc.

O să încerc în cele ce urmează să vă introduc într-o astfel de lume prin neţărmurita putere a
cuvântului, tot ceea ce trebuie să faceţi e să vă imaginaţi că aveţi ochii închişi (pentru că dacă i-aţi
închide la propriu nu aţi mai putea citi) şi să simţiţi cu mintea imaginile şi sunetele din cele ce
urmează. Pentru o senzaţie optimă vă îndemn să parcurgeţi textul agale, ca atunci când aţi plecat la
muncă cu 30 de minute mai înainte decât de obicei şi nimic nu vă zoreşte să măriţi pasul. Încercaţi
să zăboviţi asupra fiecărei construcţii literare, vizualizaţi-o cu ochii minţii ca şi cum aţi uita să vă
dezlipiţi de vitrina unui magazin.

... Eşti pe un drum de ţară, nici ţipenie de om de jur împrejur, o linişte funerară
te-nconjoară, iar jetonul de foc de pe muşamaua azurie din înălţimi te plezneşte neîncetat pe
fruntea-ţi plină de condens cu razele-i sfâşâietoare. Paşii ţi se-afundă în plapuma de colb şi
privirile-ţi înceţoşate caută zadarnic o oază de umbră, aşa cum un jucător la loto caută cu-nfrigurare
numerele câştigătoare.

Deodată în colţul cel mai îndepărtat al străveziei mese de joc de deasupra creştetului se
zăreşte o pată de sânge negru ce se măreşte-ameţitor. O cortină de praf se-nalţă parcă la trecerea
unei maşini imaginare, poftind la dans covorul de frunze ce se tolănea liniştit ceva mai devreme. Un
bas înfundat al unui sistem HiFi străbate zarea, lată, prin aburii ca din discotecă vezi ţâşnind o
săgeată strălucitoare a orgii de lumini, apoi alta şi alta, din ce în ce mai des. Sistemul HiFi răspunde
cu salve de tun ce-ţi supun urechile la o presiune tot mai apăsătoare şi te pătrund asemenea unui
Firestarter al lui Prodigy. Jetonul de foc a fost acoperit demult de sângele înnegurat din care acum
răzbat doar dungi tremurânde de lumină, acompaniate la scurt timp de basul înfiorător. Şi, ca tabloul
să fie complet, alarmele de incendiu ale văzduhului declanşează stropitorile cereşti care-mprăştie
rafale de şampanie-n curentul unor uşi deschise...

Hei trezeşte-te-aşadar!
N-a fost decât un coşmar,
Ce are să se mai întâmple
Doar ca timpul să ţi-l umple.

4
 Infinit...

Prof. Cristina Costin

Bulgări de lumină acoperă ochii de plumb ai sufletului meu,

Raze de infinit cuprind universul şi-1 transformă într-un glob mic de cristal.
Dintr-o dată uit durerea ce se ascunde sub zâmbet şi alerg spre tine
Cu speranţă şi dor, cu dorinţa de a schimba totul în strălucirea începuturilor.

Sunete de dor acoperă nesfârşitul iubirii şi ascund în suflet frânturi de lumină stelară,
Mă lupt din răsputeri cu furia din suflet, mă dor nedreptăţile şi-mi plâng durerea în pumni tainici
Fără să arunc în afară cu venin, căci existenţa e armonie, echilibru şi sentiment deplin.

Picuri de cristal se preling pe genele lungi ale firii,

Doruri frânte, idealuri căzute la pământ îţi macină sufletul pustiit;
Dar zborul infinit te ridică mereu, chiar dacă dezamăgirea, durerea şi întunericul te cheamă la ele.
Tu fugi şi te ascunzi cu tărie în spatele luminii!
Crezi cu tărie în ţelul tău!
Nimic nu te învinge, lupţi la nesfârşit până când soarele stăpâneşte totul!

Pictură:Prof. Ana-Maria Barb

5
 La coadă

Prof. Zinica Ionescu

Din experienţă știu că nu e recomandat să intri în vorbă cu oamenii aflaţi la o coadă, oricât
ar vrea ei și, mai ales, că e de-a dreptul periculos să fii amabil sau cel puţin să pari astfel.
Consecinţele se reflectă imediat asupra ta în mod negativ.
De pildă, stai la rând să plătești impozitul, (firește, la rând, pentru că așa e românul, mioritic,
trebuie să fie și bătut când i se iau banii). Deci, stai la rând, transpiri, te dor deja tălpile, ţi-e sete,
ameţești...
Vine una din spate, intră în vorbă repede cu tânăra nevinovată din faţa ei. Se miră: ce face,
domne, nu e nimeni la ghișeu? Că văd că nu avansăm deloc! Tânara zice că, da e cineva la ghișeu.
Da’ nu se vede nicio mișcare, continuă durdulia făcând un pas mare înainte; deja o depășește pe
tânăra obligată să-i facă loc. Staţi de mult? Tânăra zice că da, stă de ceva vreme. Muierea
planturoasă mai avansează ușor pieziș, împingându-și ţâţele pepenoase în spinarea domnului
grizonat din faţă; pentru că e chiar domn, acesta, jenat, se ferește într-o parte ca să evite atingerea
agresivă, prilej pentru ea să ocupe, cu hotărâre, locul eliberat. Îl fixează îndrăzneţ cu privirea, gen e,
hai să văd ce poţi să-mi faci? Of, nu mai pot, se vaită după o secundă, să vii din tură ca să stai la
coada asta e un coșmar! Nu se știe cui se confesează, face privirea roată așteptând confirmări de
pretutindeni. Mă dor picioarele de nu mai pot, sunt și eu după dumneata, se adresează tânărului cu
căștile pe urechi din faţa domnului grizonat, mă duc să mă așez oleacă pe scaun. Buimac
adolescentul scoate căștile, nu pricepe nimic, dă din cap. După cinci minute revine alături de tânăr,
care o recunoaște desigur ca existentă în rând.
Curând îmi suflă mie în ceafă. Da’ pân’ la ce oră au program, măcar să nu stăm degeaba, mă
include ea în ecuaţie, prin pluralul persoanei întâi. Nu-i merge cu mine, pe lângă discursurile lui
Cicero, eu am studiat-o și pe soacră-mea: când spunea la plural „noi trebuie să mutăm dulapul ăsta”
era clar că ea mișca doar degetul și eu dulapul ei. Nu, nu-i merge, nu-i răspund, nici nu privesc spre
ea. Neluată în seamă, matroana pornește atacul la baionetă: mă împunge cu mameloanele în coaste.
Doamnă, vă rog, păstraţi distanţa, nu-mi doresc atâta intimitate cu dumneavoastră, îi spun cu
răceală, fără să cedez.
Există și stilul direct. Am văzut la poștă. Acolo e mereu coadă. Vine după tine și se așază în
rând cu tine, nu în spatele tău, cum ar trebui. Ca să nu bagi de seamă te acostează imediat: da’ câte
sunt la ghișeu? Numai una? Unde s-a dus domne? Pe noi nu ne bagă nimeni în seamă? Sigur, nu
contează că nu-i răspunzi, ea continuă. Te bombardează cu întrebări, răsuflându-ţi puturos în
ureche. Stă atât de aproape încât îi simţi mirosurile corpului, căldura încinsă a cărnii învechite. E și
asta o tactică, atacul cu arma chimică! Te îmboldește cu geanta în spate, în coaste, în pulpă.
Important e să nu te miști din loc așa cum ar vrea ea, să reziști.
Nu-i vorbești, te uiţi cu reproș, peste umăr. Da’ ce, v-am deranjat, te apostrofează
provocator. Se așteaptă să te intimideze și să te scuzi, să zici că nu, nu te deranjează. Eu aici
acţionez, le contrariez pronunţând răpicat că da, cu siguranţă m-aţi deranjat, staţi prea aproape fizic
de mine, mă atingeţi și deci mă deranjaţi! Da? Ia uite ce sensibilă e, o deranjez, silabisește ea ironic
cu intenţia clară de a-și găsi simpatizanţi între cei din jur. Nu-s sensibilă, sunt civilizată, o corectez,
lucru care s-ar cuveni tuturor! Replica mea deși nu o îndepărteză, măcar o oprește cu ţâfnă pentru o
vreme.
Acum stăm frumos încolonaţi la casieria cimitirului să plătim taxa anuală pentru locul de
veci. N-am știut programul, venisem cu o oră mai devreme, așadar am mers în cimitir să aprind
lumânări alor mei și m-am întors. E bine, doar trei persoane înaintea mea, altminteri, pe arșiţa asta e
greu de așteptat. În urmă se adună lumea. Pe la capătul rândului se iţește o bătrânică uscată, mică,
cenușie și văicăricioasă. Fiica, o femeie încă tânără, subţire, cu umerii încovoiaţi, cu chipul șters,
parcă nescris, fără expresie, îi ţine deasupra o umbrelă roșie, de soare.
- M-ai târât prin tot cimitirul două ore, pe căldura asta....se oţărăște bătrâna cu o voce
ascuţită, rea.
6
 - Mamă, o jumătate de oră, cât am aprins lumânările, o corectează moale femeia.
- Într-o jumătate de oră pot să și mor, în soarele ăsta! Da’, ce-ţi pasă că mie îmi crește
tensiunea!
- Ţi-am dat pastilele dimineaţă, mamă, ar trebui să nu-ţi crească tensiunea, răspunde blând
fiica.
Bătrâna ridică vocea.
- De ce m-ai adus aici? eu nu pot să stau la coada asta, mi-e rău.
- Mamă, dumneata ai vrut să venim, pentru cavou, știi bine. Uite stai pe băncuţa asta până ne
vine rândul.
De pe bancă bătrâna comentează cu ranchiună: -Eu nu pot să aștept! Dacă era Mircea aici nu
mi se-ntâmpla asta!
Femeia oftează și lasă privirea în jos, îmi șoptește ca o scuză: mama nu se poate obișnui cu
gândul că fratele meu nu mai este, suferă foarte mult.
- M-a lăsat și s-a dus, asta e, m-a lăsat cu tine! bombăne pe ton de reproș.
- Ia puţină apă, mamă, îi întinde femeia sticla.
- Nu-mi trebuie apa ta, împinge nervoasă sticla de apă. Mai stăm mult? Așa-mi trebuie că
te-am lăsat pe tine să faci treaba asta! Of, că nu e Mircea aici!
- Mama e mai nerăbdătoare, mai e și vârsta, o scuză iar fiica cu voce înceată către noi!
- Treceţi doamnă în locul meu, îi cedează rândul bărbatul cu cămașa cadrilată, din faţa ei.
- Lăsaţi, protestează cu sfială tânara; de fapt noi vrem doar să întrebăm ceva.
- Vreau să-i fac eu cavou băiatului meu, că merită, n-a fost altul ca el. Of, ce mă fac eu fără
el, am rămas singură pe lume!
- Nu ești singură, mamă, o să-i facem împreună...
- „o să-i facem”, bătrâna o maimuţărește pe fiică, că și ești tu în stare să faci ceva ca lumea!
Tânăra roșește și pleacă ochii.
- De nimic nu ești în stare! mama o fulgeră cu privirea.
- Cum zici tu, mamă, aprobă blajin femeia.
- Nu mai am nimic pe lumea asta de când s-a dus băiatul meu!
- Ce spui, mamă, cum nimic, eu sunt aici și am grijă de dumneata...
Bătrâna o privește cu răutate: -Nu-mi trebuie mie grija ta, eu am nevoie de băiatul meu!
Tânăra întoarce capul să nu-i vedem lacrima pe care o ascunde.
- Nu mi-a lăsat Dumnezeu ce-am avut mai scump, mi l-a luat pe Mircea, băiatul meu
frumos...se jeluiește uscat bătrâna, fără ca din vocea ei să răzbată durere ci tot un fel de răutate și
ranchiună.
- Mamă, și eu sufăr, Mircea e și fratele meu, nu doar fiul dumitale, de ce spui asta, știi că nu
ești singură!
- Mai bine te lua pe tine, nu pe el! izbucnește cu ură mama, îi întoarce spatele și se proptește
în tocul ușii.
- Mama nu e om rău, e doar bolnavă, e bătrână, șoptește timid fiica. Ne luptăm cu o
scleroză...
Am sentimentul că mai degrabă încearcă să se convingă pe sine decât pe noi. Bătrâna nu
pare senilă, e cu verbul la ea, cu replica vie, foarfecă cu privirea, munte de egoism și răutate.
- Aveţi multă rabdare, doamnă, nu mă rabdă inima să tac. Femeia ridică din umeri a
neputinţă și o urmează în incintă pe mama care o îmboldea nervoasă: hai, odată, ce stai ca momâia?
Odată intrate, cele două nu mai ies. Trece o jumătate de oră fierbinte în arșiţa de august, cu
umbră săracă, strecurată prin iedera aplecată peste strașină. Tânărul, care le cedase rândul său cu
generozitate și noi aprobasem, dă semne de agitaţie. Pentru început vorbește singur: poftim! zisă că
stă cinci minute și trecu o juma’ de oră. Fraier eu, că mă lăsai prostit! Zici să faci un bine! mama
mă-sii! apoi strigă spre ușa-nchisă: alo, mamaie, ce faci, bre, acolo, te-mbălsămezi? În cele din
urmă către noi: ce facem, domne? Astea nu mai ies de-acolo până dăsară! Facerea de bine...
Femeile ies totuși după patruzeci de minute, cu bonul de comandă, chitanţă de aconto,
planul cavoului. Tânăra împreunează palmele și tăcut ne cere scuze prin gest și cu privirea spășită.
7
Agitând hârtiile, bătrâna, fără să bage în seamă pe cineva, cu voce acră și rea o admonestează pe
fiică: să nu te zgârcești la bani, că ai destui! Poţi să dai și pentru frati-tu. Cu marmură neagră!
Măcar atât poţi să faci și tu!
Ne privim muţi, fără replică. Doar tânărul care comentase mai înainte aruncă în urma lor:
mamaie, un mulţumesc, ceva acolo?

Infinitul

Prof. Georgiana Alexe

Suntem atât de diferiţi:

Tu cu aripi înalte și subţiri,
Eu cu aripile
Late și scurte.
De n-am învăţa
Să ne-mbrăţișăm în zbor,
Ne-am prăbuși
Pe marginea lumii.

Suntem atât de diferiţi:

Eu cu vorbe închegate-n speranţă,
Tu cu tăceri peste zgomot.
De n-am învăţa să oprim literele arse
Înainte de-a spune
Ne-am răni, nesfârșit,
Buzele plânse.

Suntem atât de diferiţi:

Tu cu inima-n scut de teamă,
Eu cu inima largă de vise.
De n-am învăţa să iubim
Înainte de luptă,
Ne-am risipi viaţa
Fără să trăim vreodată…

Infinitul.

8
 Prof. Elena Daniela Pătraşcu

Eu ...
Te iubesc, de pe un munte de dorinţe,
până la apus,
Te iubesc, pe firul străveziu al zilei, ce
mi te-a adus.
Te iubesc, cu temeri arzânde şi bocete surde,
Te iubesc, cu vise plăpânde, la geam
temurânde.
Te iubesc, sincopat, fiindcă te ştiu
vinovat!

Amprentă
Atingerea ta
Copilul care-am fost,
Atingerea ta mă doare amprentă încă vie,
de prea mult bine, Se zbate fără rost,
Adesea evadez, muşcând din armonie.
de atâtea ori eu am fugit din mine Valuri spumoase de amintiri,
în colţul acela de timp prea strâmt şi ascuţit. drapează orele târzii,
Încerc să fur un strop de libertate, zvâcnesc în tâmple
Mai vreau să simt, să mă mai mint! regrete plumburii.
Atât de rar… Ne războim cu noi,
noi doi, destine îngemănate, pentru neşansa de-a împlini
ne regăsim prin ceaţa sorţii, un vis trezit abrupt în zori de zi,
călătorim în lumi prefabricate, hrănit cu seva sidefie,
stârnim furtuni şi ne învelim cu şoapte. din anii unei palide copilării.
Ne aruncă valul magic pe nisip,
ce am trăit acuma, mâine e poveste,
şi marea vieţii tot albastră este,
ne-om legăna din nou pe alte creste.

9
 Prof. Elena Daniela Pătraşcu
Repetitiv
Se alintă în lumină boabele de rouă,
zeci de fluturi coloraţi, despart ziua-n două.
Din miezul aburind, precum pâinea de pe vatră,
se desprind cărări de gânduri, ce-mi brăzdează viaţa toată.
Cântăresc în faptul serii, roadele din coşul verii
şi primesc cu bucurie clipe din copilărie, ca o veşnică simbrie.
Doruri lungi şi mătăsoase, pentru cei care au plecat,
se dezmiardă în ceas de noapte, pe veşminte de brocart.
În pridvorul dimineţii, scânteieri de nemurire,
mă trezesc din amorţire, destrămând cămaşa nopţii.

Încă mai cred

Păşesc pe trepte de lumină,

Ascult o muzică divină,
Pe ţărm de mare
Mă contopesc înfiorată,
Pe ţărm răsfrânt de mare, la apus de soare, Cu floarea ce râde-n grădină.
broderie de culori zugrăvită printre nori. Deschid corola minţii
Scânteieri din stele mii, răsfirate în pustii, De gânduri mult prea plină,
pescăruş însingurat, năzuind la ceru înalt, Şi-nsămânţez căuşul inimii,
omul rătăcind discret, cu iubirea prinsă-n piept. Ce zace în ruină.
Sunete în depărtări, de la tainice viori, Şi-apoi din ploaia blândă
adieri ca de mătase, te alină până-n oase, Voi adăpa simţirea,
stropi de ploaie se-ostoiesc să rămână-n univers, Cu pânze diafane
vâslele se odihnesc, după dansul nebunesc. Voi obloji privirea,
TU, mergând spre nicăieri, măsurând ziua de ieri Mergând pe culmea vieţii
te veghează din înalt umbra celui ce-a plecat. Voi întâlni iubirea.

10
 Aspecte mai puţin cunoscute despre Marea Unire a românilor (1918-2018)
La mulţi ani!

Prof. Sorin Irinel Dan

Filosofia istoriei românilor impune două viziuni extreme: noi românii nu am reprezentat
nimic în istorie și noi românii suntem cei mai mari, dar conspiraţiile, dușmanii și serviciile secrete
ne falsifică adevărul. Apropo, știaţi că avem servicii secrete din timpul domnitorului Alexandru
Ioan Cuza? (eu nu am găsit documente, dar am ceva bănuieli de spionaj pentru diplomaţii români
din epocă. Este cert faptul că imperiile din jur au forţe secrete încă din secolul al XIX-lea: Argus-
Imperiul Austro-Ungar, Ohrana-Imperiul Ţarist, Preußische Geheimpolizei-Imperiul German,etc).
Bineînţeles că unirea de la 1918 nu ar fi fost posibilă fără o pregătire prealabilă a terenului.
Mișcarea naţională a românilor din Transilvania a fost sprijinită financiar și informaţional de
spionajul românesc din Vechiul Regat (s-au construit din fonduri secrete școli, biserici, s-au plătit
avocaţi și s-au tipărit documente).
În timpul primului război mondial există un eveniment interesant. Guvernul României,
refugiat la Iași, trimite de urgenţă la Alba Iulia (după unirea cu Basarabia-27 martie 1918 și
Bucovina-15 noiembrie, nu facem în acest articol lecţie de istorie, faptele sunt cunoscute de
publicul larg și mai ales de elevi) un avion pilotat de un ceasornicar, uitat astăzi, Vasile Niculescu,
în condiţii extreme de ger, cu faţa parafinată, la -40°C, pentru a ateriza pe Câmpia Libertăţii. De ce?
Pilotul avea o geantă sigilată cu documente pentru Consiliul Naţional Român Central: scrisoarea
primului ministru Ion I. C. Brătianu, manifeste și alte hârtii necunoscute, probabil indicaţii. Acest
pilot nu a fost vreodată decorat! Am afirmat într-un alt articol, faptul că I.C. Brătianu a creat
România Mică, acum spun: fiul său, Ion I.C. Brătianu a creat România Mare.
Unirea nu ar fi fost posibilă fără eroi, fără sacrificiul a peste 500.000 de soldaţi români în
marele război al Europei, comemorat astăzi peste tot, mai puţin la noi. După înfrângerea rușinoasă
de la Turtucaia, când ofiţerii români se sinucideau de frica bulgarilor, vine și revanșa. Maria
Zaharia, alias Măriuca, este cu siguranţă cea mai tânără eroină a primului război mondial, o fetiţă de
12 ani, înmormântată în mausoleul de la Mărășești. În livada bunicului ei exista un post de
observaţie al armatei române. Când soldatul din nuc a fost ucis, a preluat binoclul și a comunicat
prin telefon armatei române poziţiile inamice germane. Primele cuvinte au fost ,,Vreu să fac și eu
ceva pentru ţara mea”. A sfârșit într-o explozie. Unde mai întâlnim astăzi un asemenea curaj?
Soldatul Constantin Muşat, grănicer, primul care a pus piciorul în Transilvania după ordinul
de atac ,,Treceţi batalioane române Carpaţii!”, este celebru prin faptul că a refuzat să se întoarcă

11
acasă ca invalid și cu o sigură mână (stânga i-a fost retezată) a aruncat grenade spre inamic la Oituz,
în număr mare și cu viteză și a murit chiar cu mâna în semn de aruncare!.
Ultima grenadă este numele unui monument din orașul Bușteni. În raniţa unui soldat român,
mort la Azuga, s-a descoperit o poezie emoţionantă:

„Nu plânge, Maică Românie,

Că am să mor neȋmpărtăşit!
Un glonţ pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit….
Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Şi din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!
Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noştri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o ştim!
Nu plânge, Maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă şi pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!“
Monumentul Armei Geniu-Leul, București

În momente grele avem nevoie de români adevăraţi, iar anul 1918 este plin: Ecaterina
Teodoroiu (prima femeie soldat), Eremia Grigorescu, Gheorghe Donici, etc. În același timp, avem o
clasă politică de exceţie în toate provinciile: Ion Inculeţ în Basarabia, Iancu Flondor în Bucovina și
Iuliu Maniu în Transilvania.
Evenimentul de la Alba Iulia, 1 decembrie 1918, este unul dintre cele mai frumoase
manifestări ale patriotismului românesc. Detaliile adunării au fost stabilite, în mod ironic, în hotelul
Hungaria, devenit ulterior Dacia (nu întâmplător, să fim serioși), demolat în comunism. Sala Unirii
a fost, de fapt, o cazarmă militară austriacă (în anul centenarului va fi închisă pentru restaurare).
Ziua cea mare, este duminica, sfântă pentru ţăranii noștri opincari, bolnavi de pelagră de la
consumul excesiv de mămăligă, săraci, dar curaţi la suflet !.
Politicienii români de atunci, care valorau greutatea lor în aur, au tocmit un fotograf ungur
Arthur Bach să imortalizeze evenimentele, dar nu s-a prezentat (de supărare). Un soldat român,
pasionat de fotografie, cu un aparat prost, transportat pe bicicletă a lăsat singurele 14 fotografii
despre Marea Unire. Samoilă Mârza a intrat astfel în manualele școlare cu celebra fotografie, pe
sticlă, a delegaţiei din Galiţiu, satul său natal, la 15 km de Alba Iulia. De curând, urmașii acestui

12
erou au fost somaţi să plătească taxa de concesiune la cimitir, altfel: afară cu el!. Nicio faptă bună
nu rămâne nepedepsită!.
Ziua era geroasă, cu lapoviţă, și totuși peste 100.000 de ţărani au venit cu trenul, cu sania, pe
jos!. Când fereastra s-a deschis și cineva a strigat ,,- S-a votat unirea cu patria mamă!” , ţăranii s-au
bucurat cum au știut și ei: au aruncat căciula din cap, s-au prin în horă (vechi element de unitate al
poporului nostru). Femeile românce s-au implicat în eveniment. Ţărăncuţele noastre, din toate satele
au cusut steaguri tricolore. Exista din 1850 o reuniune a femeilor românce din Transilvania și în
1918, la Alba Iulia, din 1228 de delegaţi aleși pentru a vota unirea, 61 au fost femei. „Numai femeia
este capabilă să păstreze tezaurul naţionalităţii” afirma Maria Baiulescu, o luptătoare pentru
drepturile femeilor.
Există și o victimă!. Ion Arion, un tânăr de 24 de ani, a fost ales de satul său natal Agriș, să
poarte la Alba Iulia un frumos steag, dar când trenul a trecut prin gara Teiuș, garda maghiară
îmbrăcată în roșu a deschis foc încrucișat de pe clădire. A fost împușcat în inimă și sângele s-a
vărsat pe tricolor! Ancheta ulterioră a mușamalizat cazul. Mare minune că nu au fost uciși toţi
românii din tren! Vasile Goldiș participă la înmormântarea de pe 2 decembrie, a doua zi după unire.
Ce politicieni excepţionali!.
România, o ţară mică, săracă și slab echipată militar a reușit să se afirme, într-un moment
internaţional favorabil. Autorităţile maghiare au sabotat toată infrastructura Transilvaniei, dar odată
cu instaurarea unui regim politic bolșevic condus de Bela Kun, armata română nu a mai avut altă
soluţie în afară de ocuparea Budapestei!.
La mulţi ani!.

Foto:Samoilă Mârza

13
 Poeme
Prof. Maria Fitcal

Păcat că nu aflăm mai devreme.

Suntem poeme;
suntem suflete de muritori
ce ard de nerăbdarea înşiruirii
unor gânduri pe hârtie.
Suntem fii de poeţi şi scriitori,
care ne-au scris cu praf de stele
soarta.
Suntem poeme;
suntem elegii, idile, drame în
zece şi douăsprezece acte.
Suntem ziua de mâine,
dar suntem ziua de azi.
Suntem prima zi de după
naşterea Universului,
suntem ziua Apocalipsei,
suntem nimicul ce va domni
după Sfârşit.
Suntem poeme;
Cu sânge ne citim destinul
şi în sânge îl îngropăm.
Suntem mai presus de poeme.
Poeziile nostre nu pot fi suportate
de hârtie; suntem scrişi în zare
şi în speranţă, şi-n uitare.
Suntem, dar parcă nu e îndeajuns.
Am fost, dar iată că am rămas.
Vom fi, dar tot vom pieri.
Aş fi putut crede că suntem stele,
dar nu; stelele mor.
Suntem poeme şi în urma lăsată
de peniţa supravieţuirii noastre
clocoteşte focul nemuririi,
în mii şi milioane de nuanţe
purpurii care vor porunci
ce va mai fi,
când nu va mai fi nimic.

14
 Prof. Maria Fitcal
Lasă-mă
Lasă-mă în urmă,
fiindcă prea îmi las urmele
peste tot;
Părăseşte-mă când crepusculii vibrează,
ne vom vedea undeva prin ceaţă;
Vibrează cu ei, te rog, vibrează cu ei.
Lasă-mă să mă renasc din umbră,
din exuvii şi fosfene, lasă-mă doar
în pace, fiindcă ultima dată m-ai lăsat
în războiuri reci.
Lasă-mă să plâng de fericire.

Mă doare

“ Orice splendoare
mă doare
mă doare această floare. “

Am ajuns să am dureri
adânci
pe zi ce trece.
A ajuns să mă doară cerul,
fiindcă îmi plânge
cu lacrimi de rouă.
Am ajuns să simt durerea stelelor,
fiindcă nu ştiu
cât îmi vor mai străluci.
A ajuns să mă doară soarele,
fiindcă moare zilnic
pentru a o lăsa pe Lună
să respire.
A ajuns să mă sfâşie
în interior
pământul pe care calc.
Zilnic el suportă paşi
de fiinţe muribunde
care odată şi odată
vor fi scutite de durere.

15
 Ce e în mintea copiilor noştri?
Prof. Georgiana Bărbulescu
Mulţi părinţi şi profesori (dar nu numai!) se întreabă adesea: „unde-o fi auzit copilu´ ăsta aşa
ceva?” sau „de unde-o fi învăţat fata asta/băiatu´ ăsta una ca asta?”.
Răspunsul ni-l dă Augusto Cury, psihiatru şi psiholog brazilian, autor al Teoriei Inteligenţei
Multifocale (a nu se confunda cu inteligenţa multiplă!).
Această teorie se referă la existenţa a trei fenomene, atenţie! inconştiente, care influenţează
modul de funcţionare a minţii (inclusiv a inteligenţei multiple). Acestea sunt:
• Înregistrarea Automată a Minţii (IAM). Mintea noastră înregistrează tot ce trăim (vedem,
auzim, simţim, gândim, etc.), chiar dacă noi nu suntem conştienţi de acest lucru. Înregistrarea este
cu atât mai pregnantă cu cât încărcătura emoţională a trăirii e mai mare.
• Fenomenul Autofluxului, care produce majoritatea gândurilor din mintea noastră prin citirea
spontană şi continuă a înregistrărilor din memorie, făcându-ne să „călătorim” în trecut sau în viitor
fără vreo direcţie logică. Unii „călătoresc” atât de mult, încât nu văd şi nu aud aproape nimic din
ceea ce se întâmplă în jurul lor.
• Percutorul memoriei, fenomen care activează o anumită înregistrare sub impactul unui stimul
exterior asociat trăirii respective (un cuvânt, un sunet, o melodie, un obiect, o persoană, etc.).
Augusto Cury vorbeşte şi despre două zone ale memoriei: memoria de uz curent (MUC) şi
memoria periferică (MP). Dacă o anumită înregistrare este activată/utilizată frecvent în viaţa
cotidiană, ea rămâne în MUC, dacă nu, e „împinsă” în MP. Va fi însă activată de percutorul
memoriei sub impulsul elementului declanşator şi readusă în MUC.
Conform acestei teorii, în mintea copiilor noştri se află stocat tot ceea ce au văzut şi auzit
de-a lungul vieţii (mai lungă sau mai scurtă, în funcţie de vârstă) de la părinţi, rude, prieteni,
profesori, mass-media, tot ce au citit prin cărţi, prin presă, etc.
Prin urmare, percutorul memoriei are de unde „alege” reacţii şi comportamente pentru
diferite situaţii. Şi-mi amintesc de o elevă de clasa a VI-a sau a VII-a (eram în tramvai) care-i
povestea unei colege cât o enervase cineva care nu ştiu ce făcuse sau zisese. Şi a adăugat: „i-am zis
şi eu ce-am auzit în telenovela …. (nu-mi amintesc titlul). Nu e greu de imaginat cam ce zisese!
Acelaşi mecanism funcţionează şi în cazul celor care acţionează după diverse modele
preluate din filme sau de pe internet, cu atât mai mult cu cât trăirea mentală/virtuală generează şi
alimentează necesitatea trăirii reale (A. Boal); un exemplu este cazul adolescentului care a ucis
într-un super-market din München (august 2015) după modelul celui din Suedia.
Prin urmare, atenţie la ceea ce se stochează în mintea copiilor (şi nu numai!), căci, într-o
clipă de neatenţie a Eu-lui conştient (favorizată şi de undele cerebrale de tip α indusă de aparatura
electronică – calculator, tabletă, telefon mobil), percutorul memoriei ne poate face o figură. Şi cu
cât „stocul” de înregistrări e mai mare şi, deci, are de unde „alege”, cu atât riscul e mai mare, căci
tot A. Cury ne spune că, într-o anumită situaţie, aceste înregistrări automate „ies în faţă” înaintea
Eu-lui conştient şi ele vor fi cele care ne vor determina, cu mare probabilitate, reacţia/răspunsul la
situaţia respectivă. (De aceea, el recomandă ca, în primele 30 de secunde de la impactul unei situaţii
neplăcute, să facem „rugăciunea înţeleptului”, adică să păstrăm tăcerea, dând astfel timp Eu-lui
conştient să ia o decizie raţională în faţa situaţiei respective.)
Şi avem aici şi explicaţia creşterii gradului de impulsivitate, de agresivitate a tinerilor (şi nu
numai!), dacă avem în vedere gradul de agresivitate al filmelor difuzate în ultimii ani (inclusiv cele
de desene animate), al jocurilor video, al textelor melodiilor de muzică uşoară (un exemplu: „i-aş
bate cu mâna mea/dar mâna mea e prea ocupată cu mâna ta”), al cărţilor, etc.
Un proverb românesc spune că „ce semănăm, aceea vom culege”. Din păcate, cam aşa este,
după câte se vede…
Bibliografie:
▪ Boal, Augusto, Teatrul oprimaţilor, Ed. Nemira, Bucureşti, 2017.
▪ Cury, Augusto, Minţi inteligente, minţi antrenate. Fii propriul tău lider, Editura For You, Bucureşti, 2011..

16
POEZIE SCRISĂ… …ŞI RE-SCRISĂ

OMUL APEL CĂTRE POEZIE

Prof. Georgiana Bărbulescu Carlos Queirós (Portugalia)

E omul piatră dură De ce-ai venit? – Nu te-am chemat!

ce nici nu se clinteşte Era aşa firesc ce-aveam în gânduri,
când semenul îşi vede (Nici trist, nici vesel, astfel încât
lovit de suferinţă. Să pot lipsa să-ţi simt…)
Nu-i pasă dacă-i vânt Dar ai venit,
sau soarele-i pe cer De parcă făceai trebuinţă!
ori pomii-au dat Poezie! să nu mai vii aşa:
în floare… Pâş, pâş, laş pitulată
În cele mai simple idei,
E omul fiară-ascunsă
În cele mai ingenui simţiri:
şi nu ştii când ţâşneşte
O amintire, un zâmbet, o privire…
cu gheare ascuţite
- Nu fi precum Iubirea!
asupra celui slab.
Nu-i pasă de durerea E drept că vii, de parc-ai fi
celui ce-a sfâşiat; O parte-a mea trăind departe,
cu sângele-i se-adapă De inima-mi prinsă
însetat. Cu o nevăzută za;
Dar nu te-ntoarce fără să te chem,
E omul floare-aleasă - Nu fi precum e Dorul!
ce-i mângâie pe semeni
cu parfumuri suave Mă zăpăceşti deodat´ prin cele
şi culori delicate. Zone spectrale, prin sfere neştiute,
Lumina îl adapă, Şi când cobor la viaţă nu mai ştiu
soarele-l încălzeşte Pe unde mi-era locul…
şi cerul îi dă aripi Poezie! să nu mai vii aşa,
de dulce libertate. - Nu fi ca Nebunia!
Deşi durerea mă răneşte-atâta
E omul fiinţă divină Că leacul mi-l ştiu doar mâinile tale,
ce semenii-şi înalţă Şi numai tu-mi poţi înţelege
şi Calea le-o deschide Bucuria,
spre ce-i nemărginit. Nu mai veni făr´să te chem.
De-i doborât, se-nalţă, - Nu fi precum e Moartea!
dacă-i rănit, e leac
şi floarea mai sublimă
şi pură străluceşte. Traducere:
´ Georgiana Bărbulescu
Şi piatră, şi fiară.
şi floare, şi sublim:
putem alege dară
ce ne dorim să fim.

17
 Trei minuni la Locurile Sfinte în zilele noastre

Prof. Georgiana-Simona Dobrică

Nerăbdarea și emoţia sunt sentimente copleşitoare pentru orice pelerin la Locurile Sfinte din
Israel. Fiecare înţelege că are dreptul să plângă, să se bucure și să se roage, așa cum simte în inima
sa: omul înţelept are şansa de a-şi spori înţelepciunea, cel ce s-a ostenit, postind sau rugându-se, va
primi mai multă putere de la Dascălul ascezei şi al rugăciunii, iar asupra călătorului, care a mai
străbătut aceste meleaguri, se vor revărsa noi bucurii şi binecuvântări.
Să pășești pe urmele lui Hristos înseamnă să mergi pe pământ şi să întâlneşti cerul, să-ţi asumi
transformarea propriei vieţi şi, din lumina primită, să picuri în sufletele celor de lângă tine.
Important este să observi că pătrunzi într-o lume a miracolelor, care s-au petrecut acum mai
bine de 2000 de ani, dar minuni găsești și astăzi, dacă ochii credinţei te ajută să le vezi: minunea
pogorârii norului pe Muntele Tabor de Schimbarea la Faţă a Domnului, întoarcerea apelor
Iordanului în ziua de Bobotează și Lumina sfântă din noaptea Învierii.

Muntele Tabor înfăţişează, anual, înaintea tuturor

pelerinilor, o minune menită să actualizeze momentul
schimbării Domnului la faţă. Odată cu privegherea ce se
face în biserică, din vârful muntelui se poate vedea, în
direcţia Nazaretului, o fâșie portocalie de nori,
mișcându-se într-un mod unic. Aceasta nu dispare de pe
cer până noaptea târziu.

În noaptea dintre 18 - 19 august, după calendarul iulian, în timpul Sfintei Liturghii, în vremea
cântării Imnului Heruvic, respectivul nor, de o lumină aproape materialnică, începe să se așeze
peste mănăstirea ortodoxă. Din el se desprind sfere mici albe, ajungând deasupra turlei bisericii.
Fenomenul este perceput şi descris diferit de martorii minunii, toţi remarcând deopotrivă că în
clipele acelea se răspândeşte în aer un extraordinar parfum de tâmâie, care nu este tămâie de
răşinoase, ci o combinaţie de conifere orientale cu tămâie naturală.

Fenomenul în sine a fost cercetat de o echipă de oameni de ştiinţă, iar concluzia lor este
fermă: evenimentul este miraculos. Mai mulţi meteorologi israelieni şi ruşi au analizat
problematica, subliniind că norul apare numai în zona mănăstirii ortodoxe și doar în ziua
praznicului Schimbării la Faţă. Ei au relatat că atunci o sferă luminoasă de ceaţă îi înconjoară pe
credincioşi, după care norul apare deasupra crucii bisericii, crescând în dimensiuni, şi coboară
asupră-le , ca o umezeală. Această ceaţă nu poate fi generată de aerul uscat sau de temperatura
zonei şi, ca atare, fenomenul nu se poate încadra decât în categoria miracolelor.

18
 „Ce-ţi este ţie, mare, că ai fugit? Și
ţie, Iordane, că te-ai întors înapoi?”
(Psalmi 113,3).

De ani de zile, în ajunul sărbătorii Bobotezei, se săvârşeşte o minune la râul Iordan, în locul în
care Domnul Iisus Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul. Apa râului își întoarce cursul,
timp de câteva minute, îndată ce Patriarhul Ierusalimului aruncă în ea crucile de argint. După
rugăciune, apa liniştită începe să fiarbă, se formează un vârtej şi îşi schimbă sensul de curgere.
Strigătele de uimire răsună din piepturile a mii de oameni peste pustiul iudaic. La fel s-a întâmplat
cu peste două mii de ani în urmă, când Iordanul şi-a schimbat cursul la intrarea Mantuitorului Iisus
Hristos în apele sale. Aşadar, până în zilele noastre, se împlineşte profeţia din Biblie: Marea a văzut
şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi.

LUMINA LUI HRISTOS LUMINEAZĂ TUTUROR

Ritualul din sâmbăta dinaintea Paştelui presupune că Patriarhul Ortodox al Ierusalimului intră
în Sfântul Mormânt, unde apare focul sfânt, care aprinde vata întinsă dinainte pe lespede. Locul este
controlat încă din noaptea Vinerii Mari, după prohod, de câţiva poliţiști civili necreștini - un arab,
un turc și o persoană din partea statului Israel, în prezenţa reprezentanţilor oficiali armeni, romano-
catolici și copţi. Ei verifică toate obiectele din interior să nu aibă vreo sursă de foc, verifică lespedea
Sfântului Mormânt și controlează corporal pe arhiereul grec, care presară vată pe mormântul
Domnului. Apoi se sting toate luminile și se pecetluiește uşa Sfântului Mormânt cu două mari
peceţi, benzi de pânza albă cu ceară şi sigilii la capete, în forma de X. Gardienii rămân de pază la
ușa Mormântului până când se aprinde Sfânta
Lumină.
Dupa 15-20 de minute de fierbinte
rugăciune, toată lumea din biserică observă o
lumină puternică, precum o scânteie luminoasă de
fulger, coborând în zig-zag prin cupola mare a
Bisericii, iar în mulţime se aud glasuri de emoţie
în toate limbile. Scânteia divină coboară deasupra
Capelei Sfântului Mormânt, ca un glob de lumină
ce se sfărâmă în mici fragmente, pătrunzând apoi
ca o rază subţire de foc înăuntru. Coboară pe lespedea Mormântului și aprinde vata presărată
deasupra. Patriarhul adună vata cu mâna, o pune în două cupe de aur cu găuri, iese în Capela
Îngerului, prima încăpere din Sfântul Mormânt şi aprinde aici două buchete a câte 33 de lumânări.
Doi diaconi îl iau pe patriarh, îl duc în Sfântul Altar şi, în cel mult trei minute, toţi credincioșii
adunaţi aprind felinarele şi buchetele de lumânări. Biserica devine o flacără vie, la fel și sufletele
credincioșilor.
Raportarea noastră la aceste fenomene ca minuni sau, dimpotrivă, ca simple fenomene ce pot
fi explicate știinţific, depinde foarte mult de disponibilitatea sau receptivitatea pe care o avem în
suflet; orice fapt extraordinar ne poate lăsa indiferenţi: nu vor crede nici dacă ar învia cineva din
morţi (Luca 16, 31) sau ne poate transforma în făclii ale învierii. Nimic din cele ale credinţei nu
reprezintă ceva magic, ci, ajutorul pe care sperăm a-l primi, depinde de ceea ce cerem și cum cerem
fiecare.
19
Pentru ea…
Prof. Cristina Costin

O lacrimă, un dor bizar pentru ziua de ieri,

un zâmbet, un sentiment sprinţar pentru ziua de mâine,
O grimasă îndurerată pentru suferinţa ta,
O clipă de fericire pentru tot ce va urma.
Lumina se strecoară prin sumbra existenţă,
lăsând în urmă durerea, orgoliul și plânsul sublim.
În vremea ce vine încet, jucăuș, destinul tău se schimbă,
Pătrunde în absolutul firii.
Tot ce rămâne e bucurie, iubire și dor nesfârșit!

Singur
Prof. Simona - Adina Unguru

Singur și stingher pe veci,

Rătăcind încet,
Îţi dai seama bine,
În ce van te ʼneci.
Nimeni nu te-ntreabă,
Nimeni nu îţi spune,
Un cuvânt de suflet,
Un CEVA anume.
Dar îţi urmezi soarta,
Și te gândești bine,
Ești singur în lume,
Și mulţi sunt ca tine...

20
 Floarea-soarelui
Scenetă cu temă ecologică, adresată elevilor de 10-12 ani
20 minute

Prof. Zinica Ionescu

Personaje:

Copil 1
Copil 2
Copil 3
Copil 4
Copil 5
Copil 6
Copil 7
Copil 8 - Sofia
Voce impersonală

Copii (fete, băieţi), îmbăcaţi în alb, la fel (bluză și pantaloni), cu măşti albe pe faţă, aşezaţi în
cerc, aruncă un bidon de plastic de la unul la altul, cu mişcări mecanice; în mijloc o fetiţă
mai înaltă coordonează jocul, ea poartă o robă lungă, albă. Lumină obscură. Ambientul arată
dezolant, steril, plin de lucruri aruncate pe jos, în dreapta o grămadă mare de gunoaie. Pe un
ecran, în fundal se proiectează imagini ale spaţiului pustiit şi murdar, plin de deşeuri.

Voce metalică, sacadată (din stânga): Atenţiune, atenţiune! Pregătiţi-vă! După semnalul sonor
începe pauza ecologică, pentru respiraţie!

Urmează un ţiuit prelung şi un flash. Lumină puternică. Copiii lasă măştile, râd, aleargă, se
joacă liber; unul dintre ei găseşte prin gunoaie o carte veche, jerpelită, toţi se adună în jurul
lui:

Copil 1: Am găsit un obiect ciudat!

Pe ecran în fundal, se proiectează imaginea unei cărţi mari, vechi.
Copil 2(mirându-se): Da, arată chiar foarte ciudat!
Copil 3(pipăind-o): E moale, se rupe uşor…
Copil 4(asemenea): Pare foarte vechi, ce-o fi?
Copil 5(cu speranţă): Sofia ştie sigur ce este..
Copil 6(cu convingere): Da, ea le ştie pe toate!
Copil 7(hotărât): Să mergem s-o-ntrebăm!
Toţi: Sofia! Sofia!
Sofia, o fată ceva mai mare, cu o robă albă, lungă, stă pe o lădiţă de plastic plină cu diverse
obiecte:
Sofia: Da, ce s-a mai întâmplat?
Copil 1: Sofia, tu ştii ce este acest obiect?
Coipl 2: Spune-ne, te rugăm!
Sofia: Ştiu, se numeşte carte!
Toţi: Carte!
Copil 3:La ce foloseşte?
Copil 4: Adică ce e o carte?
Sofia: Imediat! Deschide dicţionarul enciclopedic pe care îl scoate din lădiţa ei. Pe ecran în

21
 fundal, se proiectează imaginea unei cărţi mari, vechi. Sofia citeşte din dicţionar clar şi
răspicat: „carte: scriere cu un anumit subiect, tipărită, legată şi broşată în volum…”
Copil 5: Tipărită?
Copil 6: Legată?
Copil 7: Broşată?
Copil 1: Spui lucruri bizare!
Copil 2: Nu mai înţeleg nimic!
Copil 4: Bazaconii!
Sofia: Mai simplu! Pentru urechile voastre! Cartea era un obiect făcut din hârtie, cu pagini multe, în
care oamenii mari, chiar bătrâni, scriau tot felul de lucruri pe care să le citească tinerii, copiii,
ca să înveţe din ele…
Copil 3: Din hârtie?
Copil 5: Ce este hârtia?
Copil 6: Ce tot spui? Oamenii mari nu mai există decât în Centrul Iniţiaţilor!
Copil 7: Şi ei nu îmbătrânesc niciodată!
Copil 1: Se ştie asta!
Copil 2: Ştiinţa a depăşit de mult acest obstacol!
Copil 3: Dar copiii lor nu învăţau tot ca noi prin transmitere mentală şi prin absorbţie?
Sofia: Prea multe întrebări deodată! Pe rând!
Copil1: Eu primul: explică-mi ce este hârtia?
Sofia: Să citim (răsfoieşte dicţionarul enciclopedic. Pe ecran, în fundal se proiectează imagini
reprezentând diverse tipuri de hârtie, papirus, hrisoave): „hârtie - produs industrial special
pentru scris, tipărit, desenat, împachetat etc., fabricat din substanţe organice vegetale şi
materiale de încleiere – mă rog, asta nu prea înţeleg nici eu – şi de colorare, în formă de foi
subţiri şi întinse…”
Copil 2: …pentru scris?
Copil 3: …pentru desenat?
Copil 4: …împachetat? Iar spui ciudăţenii!
Copil 5: Oamenii de atunci chiar făceau lucruri stranii!
Copil 6: Inutile!
Copil 7: Substanţe organice? Vegetale? Cum adică, le foloseau pentru scris?
Copil 3: Da, chiar aşa! Substanţele organice intră în compoziţia capsulelor de hrană pe care le
primim zilnic!
Copil 4: Nu e permis nimănui să arunce hrana.
Copil 3: Vai, oamenii preistorici se jucau cu hrana, vai, vai, ce risipă!
Copil 2: Adică mâncau hârtie?
Sofia: Nu, nu mâncau hârtia, dar nu o foloseau eficient. O produceau sacrificând păduri întregi; să
vă arăt; (se proiectează pe ecran, în spate, imagini cu păduri luxuriante) şi o aruncau la gunoi
deşi hârtia se putea topi şi refolosi! se cunoşteau procesele tehnologice şi atunci; ei, însă, din
nepăsare sau din lene nu o colectau; au risipit-o pentru că au avut multe păduri de tăiat!
Copil 1: Vai, au tăiat pădurile!
Copil 2: Da, ştiu, cândva pământul era acoperit de păduri, am aflat la ora de ştiinţe!
Copil 3: Pădurile sunt compuse din copaci, arbuşti şi tufişuri sau boscheţi…
Copil 4: Tufişuri sau boscheţi! Şi mă rog frumos ştii ce sunt arbuştii sau boscheţii ăia?
Copil 3: Nu, dar sună aşa de frumos că mi-i închipuiesc…
Copil 4: Deci, dacă nu cunoşti nu te mai amesteci! Pădurile ocupau 50% din suprafaţa Terrei
cândva…
Se proiectează pe ecran, în spate, imagini cu vegetaţie luxuriantă, flori, arbuşti.
Copil 1(visător):…şi flori, multe flori, foarte viu colorate …
Copil 4(ironic): „şi flori, multe flori!”…cele mai multe flori nu creşteau în păduri, ci în câmpii,
unde aveau lumina solară din belşug!
Copil 5: De ce nu creşteau în păduri?
22
Copil 1: Eu vreau să crească în păduri, împreună cu copacii…
Copil 7: Copacii aveau crengi bogate cu frunziş des şi soarele nu putea să pătrundă printre ele…
Copil 1:…ştiu! Şi fără soare nu e posibilă fotosinteza, vezi că ştiu?
Copil 6: Florile sunt cele mai frumoase, sunt mai frumoase decât copacii tăi! pentru că au multe
forme şi atât de multe culori…
Copil 5(încurcat): Eu nu prea ştiu ce înseamnă culorile…
Copil 7: Dar copacii sunt mai importanţi pentru că ei produc cel mai mult oxigen în aer…
Copil 2: …pe care îl respirăm!
Copil 3: …fără de care nu există viaţă!
Copil 1:…una dintre flori imita soarele! se trezea dimineaţa şi aştepta răsăritul soarelui; ridica uşor
capul şi surâdea către soare; îi creşteau petale în culorile soarelui…
Copil 4(sarcastic): Florile nu dorm, nici nu se trezesc dimineaţa, nu au cap şi nu râd! Ha, ha!
Copil 1: …se numea floarea-soarelui…
Se proiectează pe ecran, în spate, imagini cu lanuri de floarea-soarelui.
Copil 3 (cu regret): Poate că soarele nostru se stinge pentru că nu mai creşte floarea-soarelui pe
pământ.
Copil 5: Şi eu mă gândesc că, poate, soarele nostru ar învia dacă am putea creşte lanuri întregi de
flori ale soarelui.
Copil 6: Şi cerul nostru gri ar deveni din nou albastru cum era atunci…
Copil 7: Şi am putea respira în voie aerul curat, fără filtre…
Sofia: Florile şi copacii, toată vegetaţia nu mai pot creşte pentru că pământul este secătuit, nu mai
are apă, nu vă faceţi iluzii!
Copil 7: …iar apa e strict necesară vieţii, ştim!
Se proiectează pe ecran, în spate, imagini reprezentând apă, sub diverse forme.
Sofia (explică): Aţi aflat despre circuitul apei în natură, cum vaporii condensaţi revin sub formă de
ploaie pe pământ…
Copil 2: Da, dar eu tot nu pot să-mi imaginez cum cade apa din cer?
Voce (metalică, impersonală): Atenţiune, atenţiune! Raţia de apă de persoană s-a redus la 600 ml
pe zi şi se distribuie odată cu hrana; cine nu este prezent va pierde raţia!
Copil 1: Vai, vai, mai întâi s-a redus raţia de hrană şi acum cea de apă!
Copil 3(speriat): Ce-o să ne facem?
Voce(metalică, impersonală): Atenţiune, atenţiune! Urmează repartiţia raţiei de apă şi de hrană!
Încolonarea în ordinea numerelor de înregistrare!
Copiii se aşază în şir, în deplină ordine; unul se înghesuie, vrea să intre în faţă; este împins
de ceilalţi.
În fundal se proiectează imagini aride, ale unor pământuri sterile, distruse, coaste de munte
despădurite.
Voce(metalică, impersonală): Avertizare pentru numărul 5; centrul Iniţiaţilor dezaprobă şi
sancţionează comportamentele deviante!
Copilul nu se potoleşte. Încearcă din nou să intre în faţă. Sofia încearcă să-l oprească pe
locul său.
Voce(metalică, impersonală): Numărul 5 ai primit al doilea avertisment!
Copiii(speriaţi): Potoleşte-te, intră în rând, ai s-o păţeşti!
Copilul rîde, se strîmbă, dă cu tifla.
Voce(metalică, impersonală): Numărul 5 ai fost avertizat! – urmează un flash, un ţiuit îndelung;
copilul se contorsionează de durere, cade la pământ; Sofia îl ajută să se ridice, băiatul intră
în rând, şirul înaintează, fiecare primeşte două concentrate de hrană şi un mic recipient cu
apă.
Copiii se adună iar în jurul Sofiei, consumă concentratele, beau apă.
Copil 7(privind concentratele din palmă): Sofia, nu-i aşa că oamenii, atunci când încă mai existau
pădurile, se hrăneau cu hrană adevărată? Cu alimente produse în natură?

23
Sofia: Aşa este, se hrăneau cu cerale, legume, cu fructe, lapte… dar, repet, atunci pământul încă mai
avea rezerve de apă…
Copil3: Acum s-au terminat.
Copil 1: Şi fără apă nu creşte nimic.
Copil 4: Pământul fără apă devine deşert…

În timp ce se hrănesc, unul dintre copii, scormonind în gunoaie, găsește mugurele unei plante;
o plantează, o ocroteşte, o udă cu raţia lui de apă, sfărâmă capsulele lui de hrană, le presară
la rădăcina plantei care începe să crească rapid.

Copiii alcătuiesc un cerc în jurul micului lăstar și se rotesc simetric în jurul lui. Execută
mişcări circulare, simultan, cu același braţ, udă planta cu apă din raţia lor, recitând,
ca-ntr-un ritual:
Toţi (în cor):Pământu-i deşert
Pământu-i otravă,
Văzduhu-i inert
E Terra bolnavă.
Aduceţi seninul
Din raze solare,
Distrugeţi veninul,
Să creştem o floare!

Planta creşte; copiii, cu feţele spre interiorul cercului, se opresc, se ghemuiesc, apoi ridică
încet braţele în care ţin câte o floarea-soarelui, alcătuind un buchet. Deschid braţele larg şi
se deschid florile-soarelui. Pe ecran se proiectează imaginea unui lan de floarea-soarelui.
Muzică.

24
 Meditaţia

Prof. Mihai Stroe

Motto:
“Nici încline a ei limbă
Recea cumpănă-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi si nouă toate.”

Glossă – Mihai Eminescu

Datorită stresului vieţii cotidiene, cu toţii suntem într-o continuă căutare a echilibrului
interior.
Acesta este principalul motiv pentru care tot mai mulţi occidentali au devenit interesaţi de
practica unor forme de meditaţie.
Puţini ştiu, însă, că aceste tehnici au fost dezvoltate în Orient şi Asia în cadrul unor
discipline spirituale vechi de mii de ani.
Practic, încă de la începutul evoluţiei lor pe planetă, oamenii au dezvoltat două tipuri de
atitudini cu privire la spiritualitate: credinţele în diverse forţe supranaturale invocate prin jertfe şi
rugăciuni şi, pe de altă parte, practicile spirituale care aveau ca scop dezvoltarea percepţiei realităţii
şi evoluţia personală.
Primele au evoluat spre conceptual de Divinitate-Dumnezeu unic devenind în timp religii,
jertfele fiind înlocuite treptat exclusiv de rugăciune (“Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima
înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”. Psalmul 50) .
Celelalte (practicile spirituale) au integrat o întreagă concepţie cu privire la Univers, viaţă şi
evoluţie. Explicit sau implicit cele mai multe dintre ele au inclus şi conceptul de Divinitate. Spre
exemplu Bhakti Yoga, calea devoţiunii (calea iubirii intense a lui Dumnezeu) sau tehnicile
meditative sufite prin care dervişii intră în comuniune cu Dumnezeu.
Unele din aceste tehnici au fost preluate/adaptate şi de religii, spre exemplu rugăciunea
inimii din isihasmul ortodox.
Pe de altă parte, unele sisteme care integrează practici spirituale au devenit religii - de
exemplu budismul.

25
 Meditaţia este principala tehnică a practicilor vechi spirituale asiatice sau orientale. Aceasta
este chiar singura practică a Zen-ului japonez. Ea a fost integrată în Yoga, Qigong/Neigong şi chiar
în practici evolutive moderne bazate pe cele sufite şi orientale cum ar fi a patra cale – dezvoltată de
George Ivanovitch Gurdjieff (de origine armeano-greacă) şi popularizată apoi de matematicianul
rus Pyotr Demianovich Ouspenskii.
Există mai multe forme de meditaţie în funcţie de scopul propus-rezultatele dorite şi de
sistemul din care fac parte.
În forma de bază, are într-o primă fază rolul atingerii unei stări de claritate a mentalului şi de
echilibru interior, având astfel şi ceva efecte în privinţa sănătăţii.
Poate fi practicată înaintea unei activităţi solicitante care necesită o mai bună capacitate de
concentrare deoarece centrează atenţia asupra prezentului eliminând gândurile parazite, distragerea
atenţiei.
De tot mai multe ori, în tumultul vieţii cotidiene, cu gândul la ziua de mâine sau de ieri, la
aspectele care vor veni sau au trecut, pierdem focalizarea de la momentul unic şi irepetabil pe care îl
trăim doar Aici și Acum. Viaţa, de fapt, este doar o colecţie de astfel de momente şi, până la urmă,
chiar şi eternitatea este la timpul prezent.
Cel mai rapid efect al meditaţiei are legătură tocmai cu acest aspect.
În plus, prin accentuarea conştienţei de sine se ajunge, în timp, la dezvoltarea capacităţii de
introspecţie.
Din perspectivă psihanalitică, prin analiza undelor cerebrale, s-a descoperit că meditaţia este
o fuziune a stărilor de inconştienţă specifică somnului profund fără vise şi de conştienţă specifică
stării de veghe. Deci, prin perseverenţă, se poate ajunge conştient la straturi ale mentalului şi ale
realităţii care sunt atinse în timpul somnului doar pe foarte scurte perioade de timp şi doar în mod
inconştient. Culmea că exact aceste momente sunt considerate singurele odihnitoare din timpul
somnului.

Am început la motto cu un citat şi aş încheia cu o

idee citată: „cine caută găseşte”.

26
 Minune!

Prof. Cristina Costin

Sclipiri de stele cad peste noi;

Luptăm cu greu să le atingem lumina,
Însă totul e departe, în şoapte de întuneric.
Zile, nopţi în şir vin şi trec în neştire.
Cu greu parcurgem a timpului cărare
Când sufletul se cufundă în nori;
Lumina va răsări,
Zâmbetul de copil suav va străluci,
Durerea, tristeţea şi lacrimile vor dispărea în neant;
Iar tu, minune, vei scutura pulberi de fericire peste chipurile brăzdate de suferinţă!

Pictură:Prof. Ana-Maria Barb

27
 Noi suntem celula şi gândurile pe care le emitem

Prof. Elena Daniela Pătraşcu

Noi, oamenii, supravieţuim în măsura în care reuşim să ne adaptăm la condiţiile variabile de

mediu şi să ne asigurăm energia vitală.
Într-o abordare simplistă, din perspectiva unui biolog, noi suntem o sumă de celule, şi prin
urmare, fiecare celulă trebuie hrănită, oxigenată, curăţată de toxine, protejată şi mai ales iubită.
Am realizat nu demult că împlinirea, starea de bine, este dependentă de fericirea la nivel
celular, de biochimia fiecărei celule. Dinamica celulară este cea care ne dă unicitatea, şi paradoxal,
ne schimbă cu fiecare minut care trece. Suntem diferiţi la nivel celular, de la o zi la alta, de la o oră
la alta, suntem altcineva* şi totuşi aceiaşi. Avem aceeaşi identitate, funcţionăm după aceleaşi
principii biologice, avem aceleaşi instincte, dar suntem într-o continuă schimbare la nivel material,
energetic, vibraţional. Acest perpetum mobile* ne influenţează şi starea psihică, afectiv-emoţională,
capacitatea de decizie, comportamentul.
Gândurile, cuvintele, ideile, emoţiile, sentimentele, în funcţie de semnificaţia lor, au
proiecţii în anumite zone din creier (precum au
mâna, piciorul, etc). Fiecare dintre acestea, dacă
sunt noi, creează o nouă reţea în creier, el fiind
structura cea mai puţin rigidă din corpul nostru -
se modelează în funcţie de ceea ce gândim, ceea
ce simţim şi ceea ce facem.

Noi suntem nişte câmpuri de energie care

se condensează în structura noastră fizică.
Aşadar, gândurile şi sentimentele pe care le
emitem* devin propria noastră fiinţă.

Reţele neuronale- forme de energie

În funcţie de semnificaţia lor, bună sau rea, este în beneficiul sau în dezavantajul nostru.
Dacă ne certăm cu cineva, rămânem preocupaţi de lucrul acesta un timp apoi, chiar dacă uităm, am
creat un câmp negativ care infiltrează toate celulele noastre.

Câmpul cuvintelor rostite şi nerostite îl purtăm în permanenţă cu noi şi lucrează asupra

noastră – pro sau contra noastră.

Cuvintele, sentimentele şi acţiunile noastre au două finalităţi concrete şi distincte - una este
pozitivă, iar cealaltă este negativă. Cea negativă ne îmbolnăveşte pe noi, cei care le gândim, le
spunem, îi îmbolnăveşte pe semenii noştri, afectează Universul - creând o disfuncţionalitate în
acesta prin capacitatea de propagare. Gândul este un câmp de energie modulată în semnale
purtătoare de informaţii.

Gândurile pozitive, sentimentele curate, din punct de vedere biochimic, devin hormoni ai
bunei dispoziţii: endorfine, dopamină, oxitocină. Aceasta din urmă a fost numită molecula
înţelepciunii şi a moralei. Gândirea pozitivă determină întărirea sistemului imunitar, favorizează
neurogeneza, formarea de conexiuni sinaptice, măreşte energia vitală, creşte longevitatea.

Gândirea negativă asociată cu hormonii de stres: adrenalină, nonadrenalina, cortizol,ne

poate influenţa genotipul. Stresul în organism are efect asupra a trei elemente structurale esenţiale:
sistemul imunitar, neuronul şi ADN-ul - adică substratul genetic al organismului.
28
Epigenetica actuală afirmă că genele se modifică în funcţie de alimentaţie, stres, emoţii, gândire,
comportament, convingeri sau credinţe. Toate acestea pot impacta genele, iar modificările pot fi
transmise la urmaşi.
Stresul acţionează asupra telomerilor (capetele cu rol de protecţie ale cromozomilor) pe care
îi scurtează cu fiecare diviziune celulară, şi astfel reduce pur şi simplu longevitatea, durata vieţii.
Trebuie să avem în vedere alegerea înţeleaptă a cuvintelor, pentru că toate cuvintele pe care
le sădim în minte ne programează. Aşadar, această lege a controlării unui anumit tip de
comportament - calm, liniştit, generos, altruist, este înscrisă în propria noastră structură.
Suntem vii şi pozitivi în măsura în care fiecare celulă a corpului nostru aspiră la viaţă, şi
ne putem asigura un nivel energetic ridicat doar dacă privim organismul din perspectiva celulară,
în unitatea şi diversitatea sa.

Destinul radicalismului politic de stânga

Prof. Florin Iorga

Gândirea socială a radicalismului de stânga este, deşi nu exclusiv, moştenitoarea unor tradiţii
de gândire respectabile în cultura europeană, cum ar fi raţionalismul fundaţionalist cartesian sau
optimismul constructivist rousseauist. De aceea, supoziţiile de bază care susţin paradigma
radicalismului stângist de aici provin şi se dezvoltă. Dintre aceste supoziţii, deosebit de importante
pentru înţelegerea ideilor şi argumentelor stângii radicale ni se par a fi următoarele :

a) maniheismul moral transpus în domeniul social. Maniheismul în general este o veche

viziune metafizică provenită din religia zoroastristă, a profetului Mani, care concepe lumea ca o
scenă de înfruntare a două principii opuse : binele şi răul, lumina şi întunericul, ambele principii
având un statut ontologic propriu şi o consistenţă aproximativ egală. Maniheismul propriu
radicalismului de stânga interpretează şi explică fenomenele vieţii sociale, prin apel la două poluri:
unul al binelui şi altul al răului. La Rousseau, maniheismul apare sub forma opoziţiei stare de
natură- stare socială, om natural - om social, precum şi a antitezei om- societate. În contrast cu
starea idilică, paradisiacă a condiţiei naturale, situaţia socială a omului ni-l prezintă multiplu
dependent, aservit intereselor şi conflictelor de interese conturate în societate. Nu întâmplător,
Rousseau afirmă în ,,Contractul social” că <<omul s-a născut liber, dar peste tot se află în
lanţuri>>.Construcţia artificială a societăţii perverteşte natura funciarmente bună, blândă, generoasă
a omului aflat în starea de natură. Un alt aspect al maniheismului rousseauist este opoziţia
sensibilitate-raţiune. Astfel, sensibilitatea, comună omenirii, domină viaţa omului în condiţia sa
naturală, consfinţind cele două mari principii ale dreptului natural, în virtutea cărora oamenii sunt
egali între ei. Raţiunea şi progresul cunoaşterii umane îl indepărtează pe om de starea naturală,
constituind temeiul contractului care inaugurează aranjamentele şi convenţiile societăţii civile.
Maniheismul astfel inaugurat de Rousseau va domina doctrinele stângii radicale pe toată
durata secolului al XIX- lea. Opoziţia dintre minoritatea exploatatoare şi majoritatea exploatată,
dintre bogaţi şi săraci, dintre burghezi şi proletari, dintre proprietatea privată şi cea comună nu sunt
altceva decât variaţiuni ale maniheismului, pentru că întotdeauna al doilea termen este valorizat
pozitiv, în timp ce primul este conotat negativ, explicaţia fenomenelor sociale utilizând metafora
luptei (conflictului), exact ca în schema maniheistă clasică.

b) alienarea individului este o altă supoziţie esenţială pentru înţelegerea resorturilor

radicalismului stângist. În primul rând, la Rousseau, este vorba de înstrăinarea omului social de
condiţia sa naturală, de felul simplu, echilibrat de viaţă asociat stării de natură. Prin contrast cu
omul sălbatic, primitiv, apropiat de starea naturală, omul civilizat al societăţilor moderne apare ca

29
fiind aproape de nerecunoscut. În al doilea rând, alienarea îmbracă forma rupturii omului civilizat
cu semenii săi, ceea ce declanşează atitudini de suspiciune şi de neîncredere. Pe de altă parte, omul
civilizat însuşi se vede prins în capcanele dorinţelor şi intereselor contradictorii care-l macină fără
încetare, degradându-i condiţia. Ideologii radicalismului forjează cu multă vigoare toposul alienării,
susţinând cu obstinaţie că atât timp cât situaţia socială a celor ce muncesc nu se schimbă profund,
majoritatea oamenilor nu se vor bucura de toate avantajele societăţii capitaliste moderne, în primul
rând de valorile sacre ale egalităţii, libertăţii, justiţiei sociale şi drepturilor civice. Tocmai în acest
sens, deosebit de important, a fost socialismul de toate nuanţele perceput drept o doctrină a
emancipării sociale şi eliberării morale a celor ce muncesc, în măsură să-i apropie de dezideratul
unei existenţe demne de o fiinţă raţională.

c) monismul axiologic este o altă supoziţie centrală a discursului radical de stânga şi constă
în sugestia că ar exista un unic set de valori sociale şi morale apreciat drept adecvat şi indispensabil
proletarilor pentru conștientizarea şi schimbarea condiţiei lor. Acest set include aproape la toţi
socialiştii revendicarea obsesivă a egalităţii de fapt, economico-sociale, a libertăţii ca o capacitate
efectivă de a face ceea ce doreşti, a justiţiei sociale ca împărţire echitabilă a resurselor şi bunurilor
existente sau create de societate (în primul rând a celor materiale) şi fraternitatea (solidaritatea),
provenită din împărtăşirea unei condiţii sociale comune şi a unui scop comun.

d) prevalenţa binelui colectiv – distinge radicalismul stângist de alte doctrine sociale, cum ar
fi liberalismul, chiar în variantele sale radicale. Particularitatea teoretică cea mai evidentă a
liberalismului era individualismul, prin care se acorda prioritatea absolută drepturilor şi libertăţilor
indivizilor, contestându-se existenţa binelui comun sau apreciindu-se că acesta rezultă din
armonizarea sau agregarea diverselor forme de bine individual. Socialismul inversează acest raport,
subordonând interesele individuale cerinţelor de atingere a binelui colectiv, ipostaziat sub forma
idealurilor dreptăţii sociale egalitariste şi a emancipării sociale a celor oprimaţi. Binele colectiv nu
doar că are un statut autonom, din perspectiva ontologiei sociale, dar este anterior variatelor tipuri
de bine personal. Doar în măsura în care este realizat Binele colectiv, se poate vorbi de o autentică
împlinire şi a intereselor particulare ale fiecărui membru al corpului social; neatingerea Binelui
colectiv afectează şi interesul particular, pe când împlinirea unora din interesele particulare este
întotdeauna, în concepţia socialistă, aparentă, parţială şi în orice caz nu duce la conturarea Binelui
colectiv, de vreme ce acesta nu rezultă aritmetic din satisfacerea a ceea ce este bine pentru fiecare
individ în parte.

e) reconstrucţia socială completă. Ea se bazează pe cerinţa morală sugerată de Descartes în

mai multe lucrări ale sale, că ceea ce nu ne mulţumeşte pe deplin trebuie respins ca fiind
inacceptabil şi reluat sau refăcut până ce va îndeplini aşteptările noastre. Convingerea aceasta, care
atestă raţionalismul radical cartesian, este susţinută prin câteva metafore sugestive. Pictorul care
trebuie să refacă întreg tabloul în momentul în care a descoperit ceva ce afectează cât de puţin
imaginea picturii sale sau constructorul care trebuie să refacă din temelii casa al cărei fundament se
dovedeşte a fi şubred, au rolul de a evidenţia cât se poate de clar principiul cartesian al
reconstrucţiei totale a cunoaşterii plecând de la principii certe, sustrase îndoielii. Rousseau preia şi
dezvoltă acest spirit maximalist, aplicându-l la problemele existenţei sociale. Atunci când constată
imperfecţiunile flagrante şi intolerabile ale organizării sociale, Rousseau consideră că cea mai mare
eroare care se poate face este schimbarea parţială, pe anumite locuri a relaţiilor sociale. Profund
ataşat acelei concepţii care aborda societatea în termenii mecanicismului naturalist, autorul
Discursului asupra originii şi fundamentelor inegalităţii recomandă schimbarea din temelii a
sistemului social, aşezându-l pe alte baze, aşa cum şi sistemul cunoaşterii trebuie aşezat pe baze
sigure. Astfel, sugestia reconstrucţiei sociale complete, totale apare în mai multe locuri ale operei
gânditorului francez, dar poate cel mai explicit în fragmentul care urmează :
,,Guvernământul care lua fiinţă n-a avut o formă constantă şi regulată. Lipsa unei filosofii
şi lipsa de experienţă nu lăsau să se observe decât neajunsurile prezente, şi nimeni nu se gândea să
30
remedieze alte neajunsuri decât pe măsură ce apăreau. Cu toate strădaniile celor mai înţelepţi
legiuitori, starea politică a rămas mereu imperfectă, pentru că era aproape un produs al hazardului,
şi, pentru că, de vreme ce se pornise prost de la început, timpul n-a putut niciodată, descoperind
defectele şi sugerând remediile, să repare viciile de constituire. Se cârpea mereu câte ceva, deşi ar fi
trebuit să se înceapă prin a curăţi locul şi a se îndepărta toate vechile materiale, cum a făcut Licurg
în Sparta, pentru a ridica apoi o clădire sănătoasă.”( 1 )
Destinul radicalismului politic de stânga în cultura şi societatea europeană a fost foarte
sinuos. Apărut şi dezvoltat în Franţa începutului de secol XIX, el a fost însuşit şi continuat în anii
1830-1840 de intelectuali remarcabili din Germania, pentru a fi preluat, în a doua jumătate a
secolului al XIX- lea, de adepţii schimbărilor radicale din Rusia, unde va căpăta cel mai mare
impact social. În cartea sa despre Revoluţia rusă, istoricul american Richard Pipes, pune emergenţa
radicalismului şi transformarea sa într-un eficace instrument ideologic pe seama formării şi
ascensiunii grupului social al intelligentsiei. Iniţial, arată Pipes, termenul a apărut la începutul
secolului al 19-lea cu referire la cetăţenii educaţi şi progresişti din spaţiul francez şi cel german. El a
fost preluat în Rusia pentru a desemna o redusă pătură intelectuală de gazetari, universitari,
scriitorii, uniţi, pe de o parte de concepţii materialiste şi pozitiviste despre natura umană, societate,
putere politică, iar pe de altă parte ataşaţi binelui colectiv, pentru atingerea căruia era nevoie de o
schimbare din temelii a societăţii. Transformarea intelligentsiei ruseşti într-un corp disciplinat de
,,revoluţionari de profesie” era inevitabilă, spune istoricul american, într-o societate în care cei mai
mulţi erau spectatori pasivi la evenimentele sociale şi politice. Preluând ideile abstract raţionaliste şi
materialiste ale unor reprezentanţi de seamă ai iluminismului, cum ar fi Helvétius, revoluţionarii
ruşi de profesie s-au erijat în agenţii dislocării vechilor elite şi vechii societăţi cu una complet nouă:
,,o ideologie bazată pe convingerea că omul nu este o creatură unică, înzestrată cu un suflet
nemuritor, ci un complex material format în întregime de mediul său, din care rezultă că reordonând
mediul social, economic şi politic al omului în acord cu preceptele sale <<raţionale>> este posibilă
producerea unei noi rase de fiinţe umane perfect raţionale, i-a ridicat pe intelectuali, ca purtători ai
raţionalităţii, la statutul de ingineri sociali şi a justificat ambiţia lor de a înlocui elita
conducătoare.”( 2 )
Astfel, ideile radicalismului s-au aplicat pe calea extremistă, a revoluţionarilor de profesie, în
ţara în care gradul de excludere al intelectualilor de la viaţa publică era cel mai ridicat. Sarabanda
schimbărilor revoluţionare odată pornită de Revoluţia bolşevică rusească, nu a mai putut fi oprită,
generând costuri materiale, morale, culturale incalculabile, prin afectarea a generaţii de oameni.

Note :
(1) Rousseau,J.J. – ,,Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni” -
Editura Incitatus, 2001, p. 95
(2) Pipes,Richard – ,,The Russian Revolution” – New York, Alfred A. Knopf, 1990, p.122

31
 SCOS DINTR-ALE LUI…
Prof. Georgiana Bărbulescu
Materia „dansează” după cum îi „cântă” energia.

Auzim adesea părinţi spunând că nu se mai înţeleg cu copiii lor, profesori spunând că nu se
mai înţeleg cu elevii lor, elevi ripostând nervoşi că „s-au săturat să li se tot facă observaţie din cauza
telefonului mobil” (folosit în timpul orelor!), tineri care ucid în masă, care se sinucid…
De ce se întâmplă toate astea? S-ar părea că ceva l-a scos pe om dintr-ale lui. Dar ce anume?
Păi, să ne uităm în jurul nostru. Mai toată lumea are în mână un telefon mobil, chiar dacă
nu-l foloseşte în momentul respectiv. Cei mai mulţi, însă, stau cu ochii pironiţi pe ecranul mai mic
sau mai mare, în funcţie de cât de „pricopsit” e smart-ul fiecăruia, că, deh, poate a venit vreun
mesaj pe facebook sau pe what’s app, sau chiar un mail, şi trebuie citit „în timp real”, nu-i aşa? Sau
poate, mai ştii!, a apărut vreun Pokemon prin apropiere şi trebuie capturat!
Alţii îşi anunţă familia că „sunt în autobuz şi sosesc în zece minute” sau întreabă dacă cei
de-acasă au cumpărat pâine (!) sau se ciorovăiesc cu iubitele/iubiţii sau povestesc cu ce s-au
îmbrăcat la nunta lui cutare sau cutărică...
Toate astea sunt posibile „datorită” puzderiei de antene de telefonie mobilă de pe blocurile
de locuinţe, de pe sediile (fostei) Romtelecom, de pe spitale(!) sau de pe scheletele metalice pe care
le întâlnim la tot pasul pe şosele, prin sate, prin oraşe… (de ce oare nu se respectă normele europene
referitoare la amplasarea acestor dispozitive?) La acestea se adaugă „roiurile” de routere de prin
case, şcoli, birouri, magazine, apartamente, sistemele de supraveghere video din magazine, muzee,
librării, şcoli…
S-a creat astfel în jurul nostru un „ocean” (ca să nu spun „supă”) de radiaţii
electromagnetice cu un amalgam de frecvenţe şi intensităţi, pe deasupra şi pulsatorii, în timp ce
organismele vii funcţionează pe baza fluxurilor continue.

Într-un material publicat de Asociaţia pentru Protecţia Consumatorului în cadrul unei

campanii de informare a populaţiei asupra pericolului poluării electromagnetice (decembrie 2015)
se spune: „pe intervalul între 890 şi 910 MHz (frecvenţa GSM), nivelul natural de microunde este
de 0.00002 V/m. Astăzi, o persoană care locuieşte la bloc, cu un telefon mobil, un telefon DECT şi
wi-fi-ul activat (la el şi la vecini) se află permanent într-un câmp electric de aprox. 10 V/m. Asta ar
însemna o multiplicare de 400.000 de ori a intensităţii.”

Dacă ne gândim că organismele vii (inclusiv omul) sunt „proiectate” să funcţioneze la

frecvenţa Schumann, adică frecvenţa câmpului magnetic terestru, de 7,8 Hz, nu e greu de văzut că
omul a fost „scos dintr-ale lui” la propriu. Chiar NASA a observat, cu ocazia primelor zboruri ale
omului în spaţiu, că acesta se îmbolnăveşte dacă se îndepărtează de frecvenţa Schumann.
Un om acordat la frecvenţa Schumann este lipsit de griji şi anxietăţi inutile, are o stare
pregnantă de bună dispoziţie şi blândeţe, dispune de o vitalitate amplificată, etc. Şi asta pentru că
centrii energetici îi sunt revitalizaţi şi alimentaţi din focarele energetice ale pământului. (E. Străinu).
Nu prea sunt mulţi oameni în jurul nostru cu aceste caracteristici, nu-i aşa?
Şi nu numai omul se îmbolnăveşte, ci şi diverse specii de animale, cum ar fi albinele,
precum şi plantele. Nu trebuie să căutăm mult ca să vedem pomi cu ramurile uscate (arse!) pe
direcţia unor antene de telefonie mobilă. Şi e doar un exemplu!

32
 Oamenii de ştiinţă şi medicii din toată lumea nu încetează să lanseze semnale de alarmă în
legătură cu efectele nocive ale acestui „ocean” electromagnetic în care suntem siliţi să trăim non-
stop, ca de exemplu Apelul Medicilor fără Frontiere (2002, 2012). Sau (citez din acelaşi material al
APC): „În data de 11 mai 2015, un grup de 190 de oameni de ştiinţă şi cercetători, din 39 de ţări,
au semnat un apel adresat Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii (OMS), prin care atrag atenţia asupra efectelor negative ale câmpurilor electromagnetice
asupra sănătăţii umane şi solicită revizuirea normelor de protecţie din acest domeniu.” În
materialele de constituire ale MOPPE (Mişcarea pentru Prevenirea Electrosmogului – Portugalia,
2016) se vorbeşte chiar de un „scandal de sănătate publică”! Şi exemplele ar putea continua.
Din nefericire, lipsa de informaţie şi fascinaţia pe care se pare că o exercită această
tehnologie, dar şi goana după bani, pe de o parte, şi snobismul multora, care vor să fie în pas cu
moda cu orice preţ, pe de alta, fac ca acest „ocean” electromagnetic pe care-l respirăm (la propriu)
odată cu aerul, să fie tot mai agresiv, pătrunzând până şi în cărucioarele bebeluşilor plimbaţi prin
parcuri (dotate cu wi-fi şi înconjurate de antene!) şi chiar în burticile viitoarelor mămici!
Nu e de mirare, deci, că asistăm la comportamente de genul celor amintite la începutul
materialului, dar şi la o proliferare fără precedent a diferitelor boli precum cancerul (inclusiv la
copii mici şi chiar nou-născuţi!), Alzheimer, boli cardio-vasculare la vârste tot mai tinere, etc.
Omul este, literalmente, scos dintr-ale lui, din matricea lui energetică naturală!

Bibliografie:
1. http://www.apc-romania.ro/ro/i-poluarea-electromagnetica-dauneaza-grav-sanatatii/MzE5LTI.html
2. Emil Străinu, Haarp, arma finală, Ed. Triumf, Bucureşti, 2015.
3. https://www.facebook.com/moppe2016/posts/1707783319470425

Prof. Georgiana Alexe

La cules de vise De nerostit

Și azi, ca și ieri Azi, îmi dau voie

Ca și mâine... să gust din răgazul ascuns
Privesc cum visele În stropii de ploaie.
Se nasc și cresc... Azi, pot liniștea s-o ating
Sămânţa lor roditoare cu sufletul larg deschis.
Se transpune în culori curcubeu Azi, nu mi-e teamă
Până dincolo de sens, Căci pot să văd
Însorind timpul cu răgaz... Cum iarba înflorește cântând
Și azi, ca și ieri Sub al soarelui zâmbet.
Ca și mâine Azi, sunt iarăși eu
Culeg visele Aprinsă în cuvinte de nerostit.
Pe care le-am sădit
Dintr-un cuprins nemărginit.

33
 MARELE TURN

Scenetă într-un act ,scrisă de prof. Maria Fitcal,

Dramatizare, după o proză a psihologului brazilian
Augusto José Cury,
tradusă de prof. Georgiana Bărbulescu
Personaje:
- Doi moderatori
- Un psihiatru
- Un magistrat
- Un ofiţer
- Patru profesori
- Şase spectatori

Decorul: în mijlocul scenei se află “turnul meseriilor”,o scară dublă mascată sub o pânză colorată

SCENA 1

(Intră în scenă cei doi moderatori, unul din dreapta, unul din stânga, se întâlnesc în centru)

Moderator 1: Bună ziua, stimaţi spectatori şi telespectatori.Vă anunţăm că peste câteva momente
veţi fi martori la un eveniment de răsunet internaţional…După cum aţi aflat din presă şi tv., este
vorba despre un concurs care se numeşte…”MARELE TURN”!...
Moderator 2: Iată care este regulamentul concursului:fiecare meserie va fi reprezentată de către un
orator iscusit ce va urca în acest turn şi va dovedi prin discursul său că profesia sa este cea mai
importantă din societate.Pe lista de concurs figurează 20 de concurenţi care aşteaptă să dăm startul.
Moderator 1: Până atunci însă, vă mai spunem că învingătorii vor primi sporuri salariale
substanţiale,dar mai presus de toate,vor câştiga respect şi prestigiu unanim recunoscut.
Moderator 2: Cele mai importante posturi tv. vor trasmite în direct concursul. O comisie
extraordinară formată din reprezentanţi ai autorităţilor statale din toate continentele va juriza
competiţia.
Moderator 1: Clasamentul va fi întocmit reunind punctajele acordate de acest juriu cu punctajele
acordate telefonic de dv., telespectatorii care ne urmăriţi în direct. Numerele de telefon vor fi afişate
pe ecrane la momentul potrivit.
Moderator 2: Mass-media e cu ochii pe noi, iar acest turn vă aşteaptă să-l populaţi…
Moderator 1: Juriul e pe fază!...Cred că şi dv.la fel…
Moderator 2: Deci concursul poate începe. Oratorii sunt rugaţi să intre în scenă în ordinea tragerii
la sorţi…
Moderator 1: Este momentul să dăm startul!...
Moderator 2: Aplauze pentru primul concurent…Iată-l! (Apare din colţul din dreapta psihiatrul,dar
stă pe loc).Domnule pshiatru, aveţi câmp deschis! Vă ascultăm!...

(Moderatorii se retrag, iar pshiatrul înaintează spre turn, pe o muzică adecvată, urcă ţanţoş pe cea
mai înaltă treaptă, îşi drege glasul şi se pregăteşte de discurs)

SCENA 2

Psihiatrul: Bună ziua, doamnelor şi domnilor! Sunt onorat să reprezint în concurs profesia de
psihiatru. (Aplauze. “Ura!”) Mulţumesc, mulţumesc foarte mult. Pentru început v-aş adresa o
întrebare dv., celor din sală : Ştiţi ce ar însemna societatea fără noi?
34
Voce 1 : Ce ar însemna, după dv.?
Psihiatrul: S-ar transforma într-un azil de fiinţe umane, într-un spital de nebuni… Vă întrebaţi de
ce? Priviţi în jur!… Vedeţi ce-au devenit societăţile moderne??
Voce 2: Ce-au devenit?...
Psihiatrul: O fabrică de stres… Oare ce le macină??
Voci (în cor): Ce?...
Psihiatrul: Lupta pentru existenţă, pentru supremaţie… Şi care e urmarea?
Voci (în cor): Care?
Psihiatrul: Păi… depresia, dezolarea, isteria… Oamenii şi-au pierdut bucuria! Mulţi se sinucid…
parcă nu-şi mai găsesc rostul în lume! Să fii sănătos azi, să ai mintea întreagă, e un lucru rar… Doar
noi vă mai putem salva. Noi vă redăm speranţa de viaţă, vă ajutăm să scăpaţi de stres şi depresii…
Votaţi-ne pe noi! Suntem cei mai importanţi specialişti ai societăţii!...
Voce 3: Are dreptate, ei sunt salvarea noastră!...
Voci (în cor): Trăiască psihiatrii!...Uraa!...
Psihiatrul : (din ce în ce mai măgulit, se înfoaie, dându-şi importanţă). Mulţumesc, mulţumesc şi
sper că v-am convins!
Moderator 1 (din marginea dreaptă a scenei): Iată că gheaţa a fost spartă… Primul concurent
tocmai şi-a încheiat discursul şi cel de-al doilea e pregătit să-i urmeze. Să vină deci în
scenă…reprezentantul slujitorilor legii… Domnule magistrat, aveţi cuvântul!...

SCENA 3

(Pe o muzică adecvată intră în scenă magistratul, la fel de ţanţoş, dar şi sobru, plin de
importanţă, urcă şi el în turn, îl dă la o parte pe psihiatru, obligându-l să coboare o treaptă)

Magistratul: Ca reprezentant al magistraţilor cred că nu am prea multe argumente pentru a vă

convinge că profesia mea e cea mai importantă… Ştiţi şi dv. că oamenii îşi iubesc din ce în ce mai
mult drepturile şi-şi urăsc îndatoririle… Nu vor să mai respecte legile.
Voce 4: Aşa este! Aveţi dreptate, din păcate!
Magistratul: Ca urmare, totul a devenit un haos… E de ajuns să privim strada şi ecranele tv. sau să
citim presa… Ce ne arată ele?...
Voce 5 : Jafuri,violuri, crime, răpiri…
Voce 6 : Afaceri murdare, trafic de droguri…
Voce 1: Şi de fiinţe umane… Ce orori!!...
Magistratul: Vedeţi? Şi vă asigur că realitatea e cu mult mai dură!... Cine oare ar mai putea face
ordine în această lume a patimilor dezlănţuite, dacă nu noi, cei care avem în mână legile? Noi,
procurorii şi judecătorii facem dreptate. În numele legii curăţăm lumea de lichele şi o echilibrăm…
Fără noi nu se poate!...
Voci: Uraa ! trăiască magistraţii!...
Magistratul: Vă mulţumesc. Sunt măgulit de aprecierea dv. şi sper să votaţi în favoarea
noastră.(Rămâne infatuat pe poziţie).
Moderator 2: (din marginea stângă a scenei): Atmosfera se încinge… tensiunea creşte… Dar
suntem convinşi că juriul, ca şi dv., va vota corect, căci toţi vrem să câştige cel mai bun. Invit acum
în scenă pe următorul concurent. Nu cred că are nevoie de nici o prezentare… Iată-l!...

SCENA 4

(Pe muzică de fanfară, în pas de defilare, cu o poziţie solemnă, ostăşească, intră în scenă
ofiţerul)

Ofiţerul: Am onoarea să vă salut, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor! Uniforma mea, ce-i drept,
vorbeşte de la sine! V-aţi dat, desigur, seama că eu reprezint forţele armate! (Urcă în turn, şi
35
înlătură cu un gest elegant pe magistrat şi pe psihiatru). Vă rog, domnilor, să-mi faceţi loc! (Cei doi
ripostează,dar sunt nevoiţi să coboare câte o treaptă.) Mulţumesc! E rândul meu acum… Nu am
nici cea mai mică îndoială că veţi întelege cât de importantă este profesia mea!
Moderator 2: Vă ascultăm, domnule ofiţer!
Ofiţerul: Trăim într-o lume a războaielor… planeta a devenit o scenă de luptă… A trecut vremea
dialogului paşnic. De acum vorbesc armele! Cine vrea pace să se pregătească de război! Noi vă
asigurăm liniştea… Fără noi nu există siguranţă pe pământ… Votaţi-ne pe noi! … Noi suntem
pacea!…

SCENA 5

(Din spatele “turnului” ies cei patru profesori care, prin gesturile lor, par să-l susţină. Pe
feţele lor, însă, se citeşte dezaprobarea)

Profesor 1: Ce fel de pace e aceea câştigată cu arma în mână, domnule ofiţer?

Ofiţerul: Oamenii sunt firi războinice. Nu poţi să-i reduci la tăcere decât cu armele…
Profesor 2: Chiar şi călcând pe cadavre?!...
Ofiţerul: Da, dacă e nevoie!
Moderator 1: Ce se întâmplă aici? Cine sunteţi dv.?
Profesor 3: Suntem slujitorii şcolii: învăţători şi profesori!
Moderator 1 (uitându-se pe liste): Dar… dv. nu figuraţi pe lista de concurs… Ce s-a întâmplat? De
ce nu v-aţi înscris?
Voce 4: Ei, de ce!?... Le-a fost greu să-şi aleagă oratorul!...
Voce 5: Sau poate n-au argumente să-şi susţină cauza!...
Moderator 1: Linişte, vă rugăm!
Profesor 4: Noi nu dorim să participăm la acest concurs!
Moderator 1: De ce?
Voce 6: Intotdeauna există şi laşi într-o competiţie… (Râsete)
Profesor 1: Nu suntem laşi. Pur şi simplu nu vrem să dovedim nimănui că am fi mai importanţi
decât alţii. Vrem doar să ne ajutaţi să ne facem meseria aşa cum se cuvine! Ajutaţi-ne să modelăm
sufletele copiilor în aşa fel, încât ei să nu ajungă pacienţii dv., domnilor psihiatri … Să ne unim
eforturile ca să-i creştem sănătoşi la minte şi la trup şi atunci nu va mai fi nevoie de ospicii, de
spitale de nebuni…
Voce 1: Ce bine ar fi să fie aşa!... (Psihiatrul se face mic).
Profesor 2: Niciodată n-am avut pretenţia de a fi mai importanţi decât dv., domnilor magistraţi!
Magistratul (Uimit, afişează dispreţul): Dar... ce pretenţie aveţi?
Profesor 2: Tot ce vrem este să fim sprijiniţi să-i educăm pe copii, învăţându-i să iubească
dreptatea, adevărul, cinstea şi să respecte legile. Nu vrem ca elevii noştri să devină infractori!
Ajutaţi-ne să-i ferim de boxa acuzaţilor, de capcanele şi mizeriile societăţii! Fiţi alături de noi, dragi
magistraţi! Nu ne discreditaţi munca!
Magistratul: Bateţi câmpii cu graţie!...
Profesor 3: Profesorii nu şi-au dorit niciodată să fie mai importanţi şi mai puternici decât forţele
armate, domnule ofiţer! Noi dorim să fim importanţi doar în inimile copiilor… Am vrea să-i facem
să înţeleagă că omul este capodopera lui Dumnezeu şi că viaţa este un spectacol pe care nimeni din
lume n-are dreptul să-l întrerupă după bunul său plac… Vrem ca elevii noştri să înveţe să trăiască în
pace… Nu vrem războaie!... (în sală aplauze).
Ofiţerul: Visători! Asta sunteţi!... Vă hrăniţi cu himere!... Trăiţi parcă în afara realităţii…
Voce 4: Cui îi mai pasă azi de profesori? Nu vedeţi că nimeni nu vă ia în seamă? Impuiaţi capetele
copiilor cu poveşti în care nici voi nu mai credeţi!
Voce 5: Cu salariile voastre de mizerie mai aveţi curajul să visaţi?
Profesor 4: De ce vă place să ne umiliţi?

36
Voce 6: Societatea modernă nu mai are nevoie de voi!... Computerele vă pot înlocui cu succes!...
Şcoala viitorului va fi fără profesori! Meseria voastră nu va mai exista…
Voci (în cor); Nu mai vrem profesori! Vrem calculatoare!...

(Profesorii pleacă umiliţi. Turnul se prăbuşeşte. Cei din turn cad rostogolindu-se şi rămân în
poziţii contorsionate. Profesorii rămân în spatele scenei, cu spatele la public, adânc afectaţi.
Cei doi moderatori aşezaţi de o parte şi de alta a scenei, îşi revin cu greu din şoc şi vin spre
mijloc. Căderea turnului e însoţită de un zgomot puternic.)

SCENA 6

Moderator 1: Se pare să în această competiţie nu vor mai exista câştigători…

Moderator 2: Cred că însăşi ideea de a organiza un astfel de concurs a fost o greşeală…
Moderator 1: Poate că da, poate că nu… Aş zice mai degrabă că a fost nevoie de o întâmplare ca
asta pentru a înţelege că toate meseriile sunt importante în felul lor, dar că la temelia lor stau şcoala
şi slujitorii ei… (Profesorii întorc încet capul spre moderatori, cu o undă de speranţă în ochi)
Voce 1: Calculatoarele ne pot face specialişti, dar niciodată oameni! Mai bine chemaţi profesorii
înapoi! Fără educaţie nu avem viitor!... (Profesorii se întorc cu faţa spre public, dar rămân pe loc )
Voce 4 : Aiurea!... ce mai faceţi atâta caz?! Ne descurcăm şi fără aiurelile lor… De educaţie se pot
ocupa foarte bine şi părinţii…
Voce 2: Ba eu cred că am deveni o naţiune de analfabeţi…
Voce 5: Ei, şi?! Important este să ştii să faci bani. N-ai bani, degeaba ai carte, nenicule! Ştiinţa de
carte nu ţine de foame…
Profesor 4: (Face un pas înainte şi înaintează pe măsură ce vorbeşte): Oameni buni! Sunteţi orbi?...
Chiar nu vedeţi capcana în care am fost împinşi cu toţii?! … Fără educaţie lumea devine junglă…
devine noapte lungă şi tulbure…
Voce 5: Care noapte? Ce tot îndrugi acolo? V-aţi prostit de tot!...
Profesor 4: Fraţilor, chiar nu vedeţi că ni se pustiesc inimile? Cu gândul doar la bani, vă înăcriţi de
tot… Aproape că nu mai ştiţi să zâmbiţi, să vă bucuraţi de viaţă, de lumina unui răsărit, de gingăşia
unei flori… Ce faceţi cu sufletele voastre?...
Voce 6: Ce legătură aveţi voi cu sufletele noastre?...
Voce 3: Au mare legătură! Ei sunt cei ce modelează sufletele copiilor, dăruindu-le nu doar
cunoştinţe, ci şi câte un dram de iubire…
Voce 1: Ceea ce calculatoarele nu vor reuşi niciodată, oricât de performante ar fi ele…
Voce 2 : Cred că ar fi cazul să încetăm odată hula împotriva profesorilor, să le redăm demnitatea…
Voce 3: Incă nu e prea târziu să mai reparăm ce-am distrus cu răutatea noastră… A venit vremea să
le cerem iertare…
Voce 1: Şi să visăm împreună cu ei…
Voce 4: Să visăm? La ce ne foloseşte?...
Profesor 1 (apropiindu-se de turn): Dacă încetăm să visăm, murim…
Voce 5: Şi ce să visăm? Cai verzi pe pereţi?!...
Profesor 2 : Să visăm o lume în care politicienii vor lua în serios nevoile ţării…
Profesor 3 : În care nu banul, ci bunul simţ să facă legea…
Profesor 4: O lume din care să dispară ura, discriminarea şi terorismul…
Profesor 1: Şi să triumfe iubirea…
Profesor 2: Mass-media să nu mai vândă lacrimi şi mizerii omeneşti, ci să întărească speranţele…
Profesor 3: Corupţia să rămână doar o simplă amintire…
Profesor 4: Inchisorile să devină muzee…
Profesor 1: Procurorii - filozofi…
Profesor 2: Pshiatrii - poeţi…
Profesor 3: Ofiţerii - grădinari ai păcii…
Profesor 4: Iar noi toţi să redescoperim împreună parfumul florilor şi bucuria vieţii…
37
(Pe măsură ce vorbesc, profesorii îi ajută pe cei trei căzuţi din turn să se ridice, cu gesturi
lente, sugestive. Glasurile lor exprimă înflăcărarea, iar feţele se luminează. Vocile din sală le
punctează replicile prin câte o exclamaţie adecvată. Incet-încet, turnul se reface.)

Moderator 1: Ce e drept, visaţi frumos!...

Moderator 2: Prea frumos să fie adevărat!...
Voce 6: Cai verzi pe pereţi!...
Voce 4: Vă pierdeţi timpul cu himere!...
Moderator 1: Şi totuşi…dacă am înţelege rolul unei educaţii sănătoase în societate…
Moderator 2: Poate că, într-o zi, visele frumoase nu vor mai fi doar himere…
Moderator 1: Ci vor deveni realitate…
Moderator 2: Aşa să ne ajute Dumnezeu!...
Profesor 1: Cât timp mai e un licăr de speranţă, să n-o lăsăm să moară!...
Profesor 2: Dacă Soarele tău este adevărat…
Profesor 3: Nu te teme de norii care-l acoperă…
Profesor 4: Căci într-o zi ei se vor risipi…
Toţi profesorii: Şi Soarele tău va străluci din nou!...

CORTINA

Copile

Prof. Monica Bahnă

În ochii tăi de mit adoarme luna

Şi cântă, parcă, un regat întreg,
Iar nemurirea, aievea, ne dă mâna
Din lumea celor ce puţini o înţeleg.

Cu zâmbetul tău voi trece prin vânt,

Indiferent de-i iarnă sau cânt.
Paşii prin viaţă ţi-i voi urma,
Iar aripile sufletului tău se vor înălţa.

Privirea mea va asculta inima ta.

Chiar dacă anii vor muşca cu dinţi de hienă,
Şi oricâte anotimpuri vor trece rebele,
Cu zâmbetul tău voi trece altfel prin ele.

38
 Scriitoare Filoteea Barbu Stoian

De Paşti
Lângă Hidroaviaţie

Alarmă! Alarmă!
Avioane-n flăcări cădeau în ghiol.
Era ’42.
În tranşeul din grădina mare,
ne rugam la Dumnezeu
să scăpăm din iad. Voce glacială
Dar, deodată, bum!!!
Explozie aproape. Cât de aproape?
În pădurea veche încă se aude
prohod nou înăbuşit.
Altă alarmă dădea încetarea. Unde-i grija pentru om şi pom?
Suna mai scurt…
În gropanul din teren vecin,
bomba sfârtecată-n schije În zadar se rup creioane contra
fumega şi fumega. trădării, jefuirii, dezbinării,
Noi, sus pe mal, ne închinam şi între români sau alte neamuri.
ne bucuram că am scăpat.
Mama, la cuptor afară, ne striga
tare să ne-mpartă colaci Ţara va rămâne o iubită
şi cozonaci. Venea zi de Paşti părăsită, o lagună izolată
şi s-a dus la popa să se spovedească, între dig şi mal?
să ceară iertare că ne-a dat dulce.
De Înviere, am luat pască şi împărtăşanie.
Pe trepte, la uşă, mama ne îndemna Sau cetate-n viscol sub
să stăm mai întâi cu pantofii noi un crivăţ social
pe brazda de iarbă adusă atunci până la pieire?
din grădina mare şi să ciocnim cu toţi.
Puneam mâna pe fierul de plug
rezemat de zid, să fim tari ca fierul
şi tineri ca iarba de primăvară, vorba
să ne fie floare pentru vecini şi prieteni.

39
 Prima mea inspecţie

Prof. Toma Dumitrescu

Cu chiu, cu vai, am început, în sfârşit, şcoala. După ce atâtea zile fusesem la cules de ghebe,
apoi la cules de jir pentru mistreţi, am început orele. Şi nu oricum! Trebuia să predăm serios ca să
recuperăm în cel mult o lună, materia pierdută în cele trei săptămâni de practică. Era greu, mai ales
că elevii aveau multe goluri în pregătire. Făcuseră vreo doi ani cu un absolvent de liceu. Citeau
greu, de tradus şi mai greu, gramatica nu mai vorbesc. Le citeam de mai multe ori textul, citeau şi ei
pe fragmente mai mici, le traduceam şi lucram exerciţiile mai uşoare. Erau atenţi şi cuminţi şi încet,
încet au început să se descurce.
Cam după vreo două luni de carte, pe la sfârşitul lui noiembrie, a venit o brigadă la şcoală de
centru, unde aveam o singură clasă. Când am intrat în cancelarie am văzut feţe necunoscute aşezate
la masă. Pe masă, mâncare şi băutură cât cuprinde. Colegul de matematică mă luă deoparte:
- Vezi că e inspecţie. E şi inspectoarea de franceză. Ai grijă să termini ora cu vreo zece minute
mai devreme ca să poată da un test, că aşa are asta obiceiul.
Sătui şi cu chef de asistenţă, cum s-a auzit clopoţelul fiecare inspector şi-a luat omul în primire şi
hai la clasă. Nu mi-a placut atitudinea inspectoarei care a intrat în clasă cu o privire atât de cruntă că
bieţii copii abia au răspuns la salut:
- Bonjour, camarade professeur!
Am făcut prezenţa, i-am dus caietul cu planul de lecţie inspectoarei (asta tot profu de mate îmi
spusese) şi am început o oră obişnuită. Din când în când mă mai uitam la ceas să mă încadrez în
timp. Copiii ridicau mâna şi răspundeau destul de bine. Când mai erau cam zece minute am încheiat
şi am aşteptat să intervină inspectoarea. Dar ea, nimic. Se tot uita prin caietul cu planurile mele.
Atunci am mai pus câţiva copii să citească, i-am mai întrebat câte ceva şi clopoţelul s-a auzit
salvator. După aceea am mers în biroul directorului pentru discutarea lecţiei. Primul lucru care m-a
întrebat a fost de ce la final am citit iar lecţia. I-am spus de ce şi...
- Tovarăşe profesor, dacă voiam să dau lucrare vă anunţam eu de la început. Nu vă mai luaţi
după alţii! În altă ordine, de ce scrieţi planurile de lecţie în română şi nu în franceză?
I-am explicat că directorul nu ştie franceză şi nu ar înţelege nimic.
- Asta-i treaba lui. Pe viitor să le scrieţi numai în franceză. Şi încă ceva: la clasă, de când intraţi
şi până plecaţi, să le vorbiţi numai în franceză.
Degeaba i-am spus că doi ani nu au avut profesor specializat şi că nu ar înţelege toate comenzile.
- Asta-i treaba lor! Şi fără alte vorbe s-a dus la
colegii ei.
Ce mai! A fost o inspecţie de neuitat pentru mine!

40
Ovidiu şi Eminescu
Pe mal de Tomis

Scriitoare Filoteea Barbu Stoian

Zgomot de valuri,
ori linişte în unduire,
meditaţie-n statui
de mari artişti:
Oscar Han şi Ettore Ferrari.
Doruri personale,
iubire, tristeţe, răzvrătire,
în conflict cu stăpânirea...
Prezenţe nemuritoare
Ovidius et Eminescu,
de poet latin şi poet român; stantes in litore, ad Tomidem
repere de poezie pentru omenire.
Traducere în limba latină: Prof. Zinica Ionescu
Frezii parfumate
în luna mai, lui Eminescu,
Fluctuum strepitus
la Cazinou;
vel silentium fluctuans,
tuberoze triste,
meditatio in statuis
lui Ovidiu cu privirea
grandium artificium:
spre lagună.
Oscar Han et Ettore Ferrari.
Desideria propria,
amor, tristitia, seditio,
pugnans cum potestate…
Immortales presentiae
poetae Latini et Daco-Romani
poetae,
carminis signa pro humanitate.
Freesiae suavis odoris,
mense Maii, pro Eminescu, ad Casinoum;
tristes tuberosae,
Ovidio, conspicienti ad sinum maris.

41
 Sunt titular?

Prof. Toma Dumitrescu

După doi ani de stat în satul C., fapt surprinzător pentru unii care credeau că voi pleca după
primul an, cum o făcuseră cei dinaintea mea, am aflat că pe acel post fusese trimisă o profesoară din
Târgovişte. M-am întristat căci nu doream să plec, apoi pierdeam posibilitatea de a mă titulariza,
căci aşa era atunci: dacă reuşeai să fii suplinitor timp de trei ani pe acelaşi post, în anul următor
deveneai titular.
Cu ajutorul colegului de geografie, suplinitor şi el, om din sat, am mers la inspectorat, am
aflat adresa noii profesoare şi am fost la ea acasă. Am încercat să o conving să facem schimb (mi se
oferise ca suplinitor un post la o şcoala în Târgovişte) dar i-a fost teamă că este o păcăleală şi a
refuzat categoric.
Ne-am întors la inspectorat, nici nu mai ştiu de ce, şi cum intrăm ne-am întâlnit cu
inspectorul de română care fusese coleg de liceu cu colegul de geografie. Aflând ce mi se
întâmplase, îmi spune că în biroul inspectorului I., cel cu personalul, este o profesoară care îşi dă
demisia de la o şcoală la vreo 30 de km de Târgovişte, pentru că pleacă în alt domeniu. M-am aşezat
la o masă din holul inspectoratului, am completat rapid o cerere, şi după cinci minute am intrat în
biroul inspectorului şi i-am pus pe birou cererea. Nu pot să uit nici acum figura acestuia după ce a
citit cererea. S-a uitat la mine, a citit-o încă o dată, nu m-a întrebat nimic. Nu putea înţelege cum am
aflat că de câteva minute se eliberase un post de către un titular. Ştia totuşi că pentru mine
intervenise în primul an cineva important din Târgovişte, directorul Oţelăriei din oraş, mare deputat
MAN. Am văzut cum scrie pe cerere “se aprobă” şi am ieşit. Bucuros, i-am spus colegului că mi-a
aprobat cererea. M-a felicitat şi mi-a spus că el încearcă de nouă ani să se titularizeze şi nu are unde.
Aşa că eu am reuşit după doar doi ani. Poate nici nu realizez ce am obţinut. Aşa şi era. Nu prea
realizam. L-am rugat să mă aştepte puţin, am luat-o la fugă pe scări, am deschis încet uşa la
inspector:
- Tovaraşe inspector, sunt titular?
- Titular, domnule.
Şi aşa am ajuns profesor de franceză într-un sat aproape de munte, frumos, cu oameni primitori,
copii foarte cuminţi, unde, din păcate, am rămas doar un an pentru că fiind titular, am putut
participa în anul următor la concursul de transfer.

42
 ALEXANDRU MACEDONSKI - Doamne, toate sunt prin tine-

Prof. Daniela Apostu

A rămas cunoscut în literatura noastră prin CICLUL NOPŢILOR, chiar a fost numit sau
supranumit Poet al nopţilor, de-asemenea a mai rămas cunoscut prin deschiderea simbolismului în
literatura noastră, a preluat modelul scriitorului şi dramaturgului francez Alfred de Musset.
Trebuie ştiut faptul că Macedonski este, „primul autor de Psalmi moderni, ca specie lirică,
din literatura română”1, iată o trăsătură importantă a liricii sale, dar mai puţin evidenţiată.
Spiritul interorizat, singurătatea şi alţi factori externi l-au dus către o parte a poeziei prin
care a încercat să caute răspunsuri. Macedonski a scris 11 psalmi ce fac parte din volumul Excelsior
publicat în 1895, toţi psalmii exprimă vremelnicia oamenilori, aceştia sunt: "Oh! Doamne",
"Ţărână", "Iertare", "Duşmanii", "Zburam", "Şi-au zis…", "Cât am trudit…", "Eram", "N-am în
ceruri", "Doamne, toate…", "M-am uitat". Operele transmit pacea interioară şi gândul creştinesc al
poetului şi îi anunţă pe cei ai lui Tudor Arghezi.
Primul psalm al lui Macedonski: Oh! Doamne arată îndepărtarea eului poetic de Creator, dar
nu Îl neagă pe Dumnezeu. Oh! Doamne, rău m-ai urgisit,/ În soarta mea m-am împietrit/ Rămân ca
marmura de rece.../ Să plâng, să sufăr, am uitat./ Am fost un cântec care trece,/ Şi sunt un cântec
încetat/ Rămân ca marmura de rece.../ Uscat e tot ce-a înflorit,/ Entuziasmul a murit,/ Şi a mea
inimă a-ngheţat.../ Am fost un cântec care trece/ Şi sunt un cântec încetat.
Cel de-al treilea psalm intitilat Iertare dezvăluie calea spre împăcarea cu Dumnezeu prin
recunoaşterea păcatelor, argumentul clar creştin-ortodox: Iertare! Sunt ca orice om/ M-am îndoit
de-a ta putere,/ Am râs de sfintele mistere/ Ce sunt în fiecare-atom.../ Iertare! Sunt ca orice om./
Sunt ticălosul peste care/ Dacă se lasă o-ntristare/ De toţi se crede prigonit,/ Dar, Doamne, nu
m-ai părăsit.../ Sunt om ca orice om — iertare.
Cel de-al patrulea psalm a fost închinat vrăjmaşilor, Macedonski de foarte multe ori s-a aflat
în conflicte cu diferiţi oameni de cultură, cel mai probabil nedreptăţile din partea celorlalţi l-au făcut
să scrie acest psalm: Duşmanii mei se înmulţesc/ Şi nedreptatea mă-nfăşoară.../ Abia mai pot să
mai trăiesc/ De cine n-am lăsat să moară,/ Aleargă toţi şi mă-nnegresc,/ Ah! Viaţa nu este
uşoară. (IV – Duşmanii)
În psalmul al cincilea autorul cere îndurare divină pentru a-i fi iertate păcatele. În această
operă este prezentă paralela dintre viaţa copiilor, una cinstită, lipsită de păcate şi viaţa maturului, iar
în a doua partea a poeziei, poetul cere Divinităţii să îi ierte păcatele: Zburam pe aripi strălucite.../
Copilul cel de altădată/ Nevinovat ca şi o fată/ Neveştejită de ispite,/ E azi mocirla noroioasă/ Cu
adâncime-ntunecoasă/ Şi cu mirasme otrăvite./ Sunt eu de vină, sau nu sunt,/ Oh! Dumnezeule
preasfânt,/ Auzi-mi glasul pocăinţei,/ Redă-mi puterea biruinţei,/ Refă-mă omul care-am fost/ Sau
dă-mi obştescul adăpost../ Zburam pe aripi strălucite. (V – Zburam)
Sentimentul tristeţii adânci apare şi la Macedonski, nu e dus până în punctul de pendulare
între existenţa sau inexistenţa lui Dumnezeu cum vom observa în psalmii lui Tudor Arghezi: N-am
în ceruri nici o stea.../ Soarta mea e soarta rea,/ Am pierdut orice credinţă/ Înecată-n suferinţă,/
Am pierdut orice putere/ Nimicită de durere;/ Însă viaţa nu-mi blestem/ Şi nici moartea nu mi-o
chem;/ Fără scop trăiesc în lume/ Nu mai sunt decât un nume,/ Nu mai plâng, nici nu mai gem,/ Iar
cuprins de griji amare,/ Nu mai sunt decât răbdare.../ N-am în ceruri nici o stea. (IX - N-am în
ceruri)

1
Maria-Daniela Pănăzan, Poezia religioasă românească Eseu monografic, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2006, p.59.
43
 Psalmul următor prezintă atotputernicia acceptată de poet. Acest psalm arată că nimic nu se
realizează fără voia Lui, totul se întâmplă prin voia lui Dumnezeu, greutăţile şi bucuriile primite
sunt pe măsura putinţei noastre, aşadar nu primim mai mult decât putem duce. Opera începe şi se
sfârşeşte cu acelaşi stih parcă pentru a întări puterea dumnezeiască: Doamne, toate sunt prin tine/ Şi
averea, şi puterea,/ Fericirea, mângâierea/ Ce ne trebuie ştii bine./ Dai cu dreapta socotinţă/
Mulţumiri şi suferinţă/ Lui Isus i-ai dat o cruce/ Căci ştiai c-o poate duce;/ Când dureri ne dai şi
nouă,/ Ne dai plânsul ca o rouă;/ Când dai marilor putere,/ Nu le dai nici o plăcere,/ Când dai
răilor cruzime,/ Dai blândeţe la victime./ Eşti puterea înţeleaptă/ Şi justiţia cea dreaptă;/ Fă
oricând ce vrei din mine./ Doamne, toate sunt prin tine... (X - Doamne, toate...)
Ultimul psalm M-am uitat pare a fi un îndemn pentru noi cei ce ne dorim de toate, dar uităm
că toate sunt deşarte, vremelnice, temporale. Toţi visăm la lucruri trecătoare, aşadar tema aceastei
opere este nefericirea lumii acesteia: M-am uitat la fericiţi.../ I-am văzut nemultumiţi/ E orice
zădărnicie./ Cei pe care-i vezi în slăvi/ Adăpaţi sunt cu otrăvi;/ Cei trăiţi în sărăcie/ Plâng pe-a
lor nemernicie;/ Cei mai mândri împăraţi/ Sunt de chinuri zbuciumaţi/ E orice zădărnicie./ Vai,
născut eşti să trăieşti,/ Nencetat să pătimeşti/ Fii frumos, fii sănătos,/ Eşti de-acelaşi vierme ros;/
Traiul crud şi nempăcat/ Te sfărâmă nencetat,/ Să te soarbă are pripă,/ Nu-ţi dă pace de o clipă./
Bogăţie, sărăcie,/ E orice zădărnicie./ Sănătate, tinereţe,/ Minte, suflet, frumuseţe,/ Tot ce-a fost,
ce-are să fie,/ E orice zădărnicie./ Fiţi, trăiţi, dar nu doriţi.../M-am uitat la fericiţi.
Psalmii au o tematică variată ce îl apropie pe urmaşul lui Dosoftei de Tudor Arghezi, dar
luăm aminte la o altă faţă a poetului, cel criticat şi blestemat de contemporanii săi.
Cei 11 psalmi arată că poetul a acceptat tot ceea ce a trăit şi a înţeles că rolul nostru în viaţă este să
iertăm şi să iubim.
Psalmii lui Macedonski au teme variate şi actuale, opera în sine poate reprezenta o descriere
morală a omului Macedonski, un autoportret. Esenţa acestei creaţii se regăseşte în Epistola
Sfântului Apostol Pavel către Corinteni (I Cor13) Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa,
nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

Bibliografie
Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2008
Buzaşi, Ion, Poezia religioasă românească, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003.

ROMÂNII ŞI PORTUGHEZII – VERI PRIMARI?

Prof. Georgiana Bărbulescu

În ţările din vestul Europei (Franţa, Spania, Portugalia, cu ecouri în Brazilia, unde se vorbeşte tot
portugheza), există un curent tot mai puternic care contestă originea latină a limbilor romanice,
O lucrare care vine cu argumente solide în acest sens este cartea „Nu venim din latină” („No
venimos del latin”), scrisă de lingvista spaniolă Carme J. Huertas şi tradusă şi în limba română.
Autoarea se referă mai mult la limba italiană şi la limbi şi dialecte vorbite în zona care cuprinde
sudul Franţei şi Spania, dar include şi unele asemănări între aceste limbi şi limba română, care… nu
trec prin latină!
Dar parcă mai pregnante sunt asemănările dintre română şi portugheză, multe dintre acestea ne-
trecând, nici ele, prin latină. O menţiune specială ar merita unele asemănări între portugheză şi o
română mai veche sau cea vorbită în Oltenia.

44
Iată câteva:
- Construcţii de indicativ-viitor de tipul iubi-te-voi / amar-te-ei, precum şi are să vină / há-de vir.
- Construcţii de condiţional-prezent de tipul pupa-te-aş / beijar-te-ia.
- Gerunziu terminat în „ndo” („o” final citit „u”) urmat de pronume, legate prin cratimã:
cântându-se / cantando-se.
- Forme substantivate de infinitiv: a mânca, mâncarea / comer, o comer. („o” este articol hotărât)
- Formele de adresare reverenţioasă domnia ta/voastră, domniile voastre urmate de verb la per-
soana a III-a şi formele portugheze você (vossa mercê), vocês (vossas mercês) urmate tot de verb
la persoana a-III-a. Exemple: Domnia ta doreşte o cafea?/ Você quer um café?; Domniile voastre
doresc un ceai? / Vocês querem um chá?
- Însuşi procesul de transformare al respectivelor formule de adresare este comun: domnia ta a de-
venit dumneata, în timp ce vossa mercê a devenit você, iar domnia voastră şi domniile voastre
au devenit dumneavoastră, în timp ce vossas mercês a devenit vocês.
- Folosirea, în Portugalia, predominant a perfectului simplu, la fel ca în Oltenia.
Interesantă este asemănarea uneori mai pregnantă dintre română şi portugheza braziliană. Un e-
xemplu ar fi poziţia pronumelui-complement în raport cu verbul:
Românã Portugalia Brazilia
El mi-a povestit Ele contou-me Ele me contou
precum şi o serie de cuvinte:
Portugheză
Română
Brazilia Portugalia
suc suco Sumo
suculent suculento sumarento
machiaj maquiagem maquilhagem
tren trem comboio*
balcon balcão varanda
vitrinã vitrina montra
*De altfel, asemănător cu convoiul românesc.
Să mai adăugăm la acestea şi câteva coincidenţe (oare?) fără legătură între ele:
- Termenul portughez pentru „hoţ” este ladrão (deşi „a fura” se spune roubar), probabil derivat
din vechiul termen lusitan latro, care desemna ceea ce desemnează oltenescul (!) „lotru”, cu care, de
altfel, seamănă foarte mult!
- O altă asemănare – adjectivul portughez velho (bătrân, vechi, mai mare într-un grup de oameni,
chiar tineri) şi particula „vel” din vechea ierarhie boierească română (ex. vel-paharnic).
- În portugheză există doi termeni pentru „cântec”: cântico (termen vechi, cu forma derivată canti-
ga/cântecel) şi canção (formă cultă, derivată, probabil, din franţuzescul chanson). Or, primul ter-
men este practic identic cu forma românească veche „cântic”! Şi ce ziceţi de râncido / rânced?
- Într-o povestire de Machado de Assis (sec. XVI) apare termenul flâmula / flamură, steag.
- Într-un vechi colind ardelenesc (pre-creştin!), apare numele Dăliana („Mere Leana la fântână /
Dăliana-i fată dalbă”, etc.). Acelaşi nume (Daliana) apare într-un sonet scris de poetul portughez
Luís Vaz de Camões (sec, XVI). Greu de crezut că poetul ar fi avut cunoştinţă de străvechiul colind
ardelenesc! Numele încă se regăseşte în Portugalia şi provine de la „dalie” (în portugheză dália),
cuvânt de origine ... dacă! (apropo, în portugheză „gladiolă” se spune gladíolo, iar „crin” se spune
lírio, care aminteşte de iliri! – a se vedea mai jos legătura.)
- În Portugalia există un oraş cu numele Viseu, izbitor de asemănător cu Vişeul nostru, precum şi
un râu cu numele Sado, pronunţat „Sadu”, la fel ca râul nostru oltenesc, şi altul cu numele Gilão,
pronunţat „Jilău”, portugheza neavând sunetul „gi”! (aminteşte de Gilăul clujean, nu-i aşa?)
- De asemenea, este foarte răspândit numele Vasco, pronunţat „vaşcu” (şi forma prescurtată Vaz,
pronunţată „Vaş”), teribil de asemănător cu numele românesc Ivaşcu!

45
 De altfel, este suficient să frunzărim un dicţionar român-latin ca să dăm peste o sumedenie de
cuvinte identice sau asemănătoare în română şi portugheză (multe legate de aspecte de bază ale
vieţii!) care nu se regăsesc în latină!

Iată câteva exemple:

ROMÂNĂ PORTUGHEZĂ LATINĂ

abil hábil aptus, idoneus, peritus
acolo, acoalea acolá ibi, illic, illuc
a activa activar excitare, accelerare, urgere
adio adeus vale! valete!
a afunda afundar infigere, penetrare
agent agente procurator, actor
agreabil agradável gratus, acceptus
alarmă alarme tumultus, conturbare, perturbare
alcov alcova dormitorium
merinde merendas viaticum, merenda*
* termenul suscită comentarii.

La aceste asemănări lingvistice mai putem

adăuga şi o serie de asemănări, unele chiar izbi-
toare, între portul popular românesc şi cel portu-
ghez, între meşteşugurile rurale şi ustensilele fo-
losite, între unele dansuri tradiţionale (Pauliteiros
de Miranda şi Căluşarii, de exemplu).

româncă portugheză

Surpriza vine dinspre Portugalia, unde, o mişcare de reabilitare a străvechiului popor lusitan
admite o rădăcină traco-iliră* a acestuia, ceea ce ar explica asemănările în special cu zona Banatului
şi a Olteniei. (În interiorul Braziliei, unde portugheza a suferit mai puţine influenţe şi transformări,
se întâlneşte chiar o pronunţie „bănăţeană”, de ex. „bom dgia” pentru bom dia, „diferenci” pentru
diferente).

Iar pe drapelul (atenţie! FLABURE în

lusitană! aminteşte de „flamură”, nu-i aşa?)
adoptat de această mişcare, respectiv pe
stemă, figurează... dragonul! (seamănă bine
cu lupul dacic!, care, de alfel, pare să aibă o
legătură cu Constelaţia Dragonului).
Se pare că chiar avem nişte „veri
primari” prin Portugalia!
(Şi chiar şi prin alte zone din Europa!)
* http://aceltrebopala.tripod.com/bandeira.html

46
 Despre muzica bizantină

Prof. Maria Ungureanu

Arta străveche, muzica bizantină a jucat şi joacă un rol extrem de important în cadrul religiei
ortodoxe. Pentru că tocmai am sărbatorit Sfintele Paşti, să vorbim, pe scurt, despre această muzică
atât de deosebită de tot ceea ce noi, îndeobşte, numim a fi muzică, chiar şi religioasă.
Arta bizantină s-a dezvoltat din arta Imperiului Roman, care la rândul ei, a fost influențată
de arta Greciei Antice. O estetică complet nouă va marca arta bizantină. Noua estetică avea ca
principală însușire "abstractizarea". Dacă arta clasică era marcată de încercări de a crea reprezentări
ce imitau realitatea cât mai veridic, arta bizantină pare a abandona aceste încercări în favoarea unei
abordări mai simbolice. Bizantinii își vedeau arta ca fiind profund naturalistă cu rădăcini ce duceau
până la capodoperele lui Fidias, Apelles și Zeuxis1.
Caracteristici generale:
• Corelația cu creștinismul: cultura și arta bizantină au constituit instrumentul de propagandă a
religiei creștine, dar și a puterii imperiale, a autorității bazileului. Arta avea rolul de a
impresiona, de a înălța sufletul către divinitate.
• Dualism: există o artă oficială închinată bazileului și elaborată la curtea de la
Constantinopole și mai există o componentă populară, specifică mediilor formate din
călugări și oameni simpli, care era promovată de mănăstiri și de școli locale. Între cele două
direcții existau influențe reciproce.
• Tradiționalism: păstrarea regulilor și canoanelor care determină stabilitatea artei și lipsa ei
de libertate creativă și fantezie. Cu rare excepții, artiștii bizantini sunt anonimi, conservatori,
păstrători ai regulilor odată stabilite. Orice inovație adoptată devine regulă, ceea ce explică
evoluția înceată și fără salturi a întregii arte.
• Lipsa de omogenitate și unitate: dincolo de un numitor comun, cum ar fi iconografia și
mijloacele de exprimare în pictură, există în plan local trăsături de individualizare, specifice
diferitelor școli și centre existente pe teritoriul imperiului.
• Muzica bisericească psaltică este preponderent monodică, lipsindu-i cu desăvârşire
înveşmântarea armonică, fiind însoţită continuu de un sunet, numit ison.
• Afirmarea melodiei ca principiu suprem creator predominând în toate cele trei ipostaze
structurale ale cântării bizantine: diatonică, cromatică şi enarmonică.
• Prezenţa modurilor de factură cromatică şi enarmonică inexistente în sistemul apusean de
moduri.

47
 • Utilizarea frecventă şi în forme bogate a unor procedee componistice venind din arsenalul
muzicii universal monodice precum: imitaţia, variaţiunea, impovizaţia, centonizarea etc, ca
semn al execuţiei solistice predominând de veacuri în practica acestei arte.2
Cultivând permanent şi la nivel elevat principiul melodic, muzica bizantină se poate
considera - pe planul aprecierilor axiologice - de acelaşi grad de potenţialitate expresivă ca şi
melosul popular cu care s-a interferat şi a convieţuit de veacuri în zonele sale de răspândire.
Astăzi, mai întâlnim cântul bizantin în câteva mânăstiri româneşti, la Sfântul Munte Athos şi
în centrele religioase ale ţărilor ortodoxe. Treptat, în bisericile de mir, muzica bizantină a fost
înlocuită cu un mixt între muzica psaltică şi cea de factură catolică.
Vă recomand spre audiţie:
https://www.youtube.com/- cântări bizantine

Imagine cu nouă persoane aflate pe amvon, pe trepte diferite provenită din Mănăstirea Dionisiu
Muntele Athos

1. Achilleus, G., H, Tradiţie şi inovaţie în muzica bizantină, 20 martie 2006, crestinortodox.ro

2. Giuleanu, V., Iusceanu, V., Tratat de teoria muzicii, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti,
1975

48
LUNA DUBLĂ ŞI BOLUNDĂ

Antoniu Vasile Berenyi

Azi noapte, luna asta blondă
S-a prăvălit, ca o bolundă,
Şi m-a acoperit, flămândă,
Precum ţiţeiul alb, din sondă...

În avalanşa revărsată,
Strălucitoare şi tăcută,
Aveam vreo... 4-5%
Şanse să te mai văd vreodată.

Lumina, rece şi vorace,

Mă devora... Ca o insectă!
O situaţie corectă:
Război total, pe timp de pace.

Nu sufeream... Doar eram singur!

Să-mi plâng pe umăr? Nu-s yogin!
Şi nici la cupa mea cu vin
N-aş fi ajuns... Mai mult ca sigur!

Aşa c-am preferat fotoliu'

Şi gândul mi l-am tolănit
La ţanc, căci filmul s-a pornit:
"O viaţă îmbrăcată-n doliu".

Mergea pe repede-naite,
Şi sincer, bine-mi mai părea,
Căci nu doream a revedea
Decât MOMENTUL... să-l ţin minte.

Magia clipei... Ştii tu bine

La ce secvenţă mă refer...
Când îndrăznit-am, of, să sper...
Să mă dizolv, încet, în tine!

În clipa aia, fix, pe cer

Rusalcă dublă şi hulpavă,
A apărut, pierdută-n slavă,
Acuma știu... al tău cerber!

Şi, când s-a năpustit la mine,

N-am apucat decât atât:
Din lanţul ce-l aveai la gât
Să muşc o zală... Foarte bine!

Acum, de voie, de nevoie,

Când te-oi gândi să-l întregeşti.
Chiar dacă nu mă îndrăgeşti,
Va trebui să-mi intri-n voie...

49
 Aşa că-o ţin ascunsă-n palmă
Şi-ncerc să nu respir de loc.
Cam arde, zaua ta de foc,
Dar nu-i dau drumul... Stai! Fii calmă!

Tu vino să sondezi mormanul

Ce ne separă pe moment,
Ca Saint Bernardul vigilent,
Cu butoiaşul plin…Golanul!

Când m-oi găsi, îţi dau de ştire

Că fi-vom iarăşi amândoi...
Eu ţi-oi da zaua înapoi.
Iar tu, paharul cu iubire...

Şi luna, dublă şi bolundă,

Ne-o îngropa definitiv...
Oh, ce moment! Uşor festiv…
O avalanşă să ne-ascundă!

Şi timpul fi-va în zadar!

Călări, pe cele două mături,
Noi, veşnic, vom zbura, alături
De butoiaşul cu nectar!

Doar zeii vor ciocni cu noi,

Şi Luna va privi…Geloasa!
Va agita degeaba coasa,
Cu toate razele vâlvoi!

Şi ce-om mai râde, împreună,

De toată strania-ntâmplare…
Ca două neîmblânzite fiare
Ce-au căutat… şi-acum, se-adună!

50
 REZONANŢA - ÎNTRE UTILITATE ŞI NOCIVITATE

Prof. Ionela Iordan

Mişcările a două pendule cu aceeaşi lungime şi cu aceeaşi masă , legate printr-un resort
sau printr-un cordon elastic, fiind influenţate reciproc, se spune că aceste două sisteme oscilante
sunt cuplate. Dacă se imprimă unuia dintre pendule o mişcare oscilatorie faţă de poziţia de
echilibru, energia mişcării se transmite integral la celălalt pendul, după un interval de timp.
Procesul de transfer optim al energiei între oscilatoare cuplate, când frecvenţa
oscilatorului excitator este egală cu frecvenţa oscilatorului excitat, se numeşte rezonanţă.În
cadrul acestui fenomen, transferul de energie dinspre sistemul exterior, care reprezintă forţa
periodică, spre oscilator se face cu randament maxim, iar energia şi amplitudinea
oscilatorului, de asemenea, devin maxime.
La fiecare ciclu de oscilaţie, există pierderi de energie numite amortizare. Atunci când
amortizarea este redusă, frecvenţa rezonantă este aproximativ egală cu frecvenţa naturală a
sistemului. Efectul de rezonanţă devine mai accentuat atunci când coeficientului de
amortizare δ scade, întrucât amplitudinea A creşte.
Figura următoare prezintă curbele de variaţie ale amplitudinii pentru diferite valori ale
pulsaţiei ω şi ale coeficientului de amortizare δ. Se observă că la scăderea rezistenţei mecanice
a mediului în care au loc osclaţiile forţate, amplitudinea acestora creşte.

După cum se ştie, există mai multe tipuri de rezonanţe:

Rezonanţa mecanică reprezintă tendinţa unui sistem mecanic de a acumula mai multă
energie, numită energie oscilantă, atunci când frecvenţa oscilaţiilor este egală cu rezonanţa naturală
a sistemului.
Rezonanţa acustică este o ramură a rezonanţei mecanice care analizează oscilaţiile
mecanice produse la frecvenţe auzite de urechea umană, adică de sunete. Pentru oameni, auzul este
limitat între frecvenţe cuprinse între 20 Hz şi 20kHz. Rezonanţa acustică este foarte importantă
pentru manufacturierii de instrumente muzicale, întrucât majoritatea instrumentelor muzicale
folosesc rezonatori, cum ar fi coarda unei viori sau chitări, lungimea tubului unui flaut sau fluier şi
tensiunea aplicată pe membrana unei tobe.
Rezonanţa electrică reprezintă rezonanţa care are loc într-un circuit electric la o frecvenţă
rezonantă atunci când impedanţa circuitului este minimă pentru un circuit în serie şi maximă pentru
un circuit în paralel. Deoarece la rezonanţă transferul de energie dinspre exterior înspre sistemul
oscilant se face cu randament maxim, rezonanţa este dorită în domeniul electronicii (circuitele
oscilante se acordează la rezonanţă pentru ca pierderile de semnal să fie minime).
Rezonanţa optică este un aranjament de oglinzi care produce cavităţi rezonatoare pentru
unde luminoase. Aceste cavităţi sunt o componentă majoră a laserilor, a oscilatoarelor optice
precum şi a interferometrelor.
Rezonanţa orbitală are loc atunci când două obiecte cereşti, dintre care unul îl orbitează pe
celălalt, manifestă o influenţă gravitaţională periodică asupra celuilalt, datorită perioadei orbitale. În
cele mai multe cazuri, interacţia dintre cele două corpuri este instabilă, situaţie în care corpurile îşi

51
schimbă orbita până când rezonanţa încetează să mai existe. În unele cazuri, sistemul poate să fie
stabil, corpurile rămânând în rezonanţă.- imaginea următoare.
În timpul proiectării unui obiect, inginerii trebuie să se asigure că frecvenţele rezonante
mecanice ale părţilor componente nu sunt egale cu frecvenţele
oscilaţiilor motoarelor, fenomen cunoscut ca rezonanţă
distructivă sau ,,catastrofa,, la rezonanţă. Poate cauza vibraţii
violente sau chiar distrugere completă în cazul unor structuri
construite defectuos, incluzând avioane, maşini, trenuri,
vapoare, clădiri, platforme petroliere şi poduri.
La rezonanţă, când nu există frecare (γ = 0) şi
amortizarea este mică, amplitudinea oscilatorului tinde spre
infinit, iar sistemul se poate distruge. Din punct de vedere
energetic, la rezonanţă, energia potenţială elastică şi energia
cinetică a unui corp se transformă alternativ una din alta, în timp ce energia furnizată de excitator se
transformă ireversibil, în căldură, prin frecări. La rezonanţă, sistemul excitat primeşte de la excitator
energie maximă.
Clădirile înalte, platformele maritime, stâlpii de susţinere şi podurile au grinzi şi planşee cu
anumite frecvenţe proprii de oscilaţie. Orice construcţie cu o frecvenţă proprie de oscilaţie apropiată
de frecvenţele unor excitatori (seisme, furtuni cu rafale de vânt) primeşte energie mare atunci când
execută oscilaţii forţate cu amplitudini mari, care se transformă în energie de deformaţie plastică.
Oscilaţiile unui motor sunt perturbatoare pentru dispozitivul pe care este montat.Oscilaţiile
geamurilor şi ale solului produse de circulaţia autovehiculelor grele au amplitudini mai mari, iar la
anumite turaţii ale motoarelor se produce zgomot puternic.
Exemple de structuri care au fost distruse ca urmare a rezonanţei distructive sunt Podul
Boroughton, din Italia un pod suspendat care s-a prăbuşit, în anul 2005, ca urmare a marşului
soldaţilor care a creat oscilaţii ale fenomenului de rezonanţă. Din fericire, din cei 60 de oameni de pe
pod în acel moment, nimeni nu a murit.
Un alt pod suspendat, Podul din Angers s-a prăbuşit din aceeaşi cauză, dar acesta a provocat
226 de morţi. De atunci, în majoritatea statelor lumii, este interzis soldaţilor să traverseze poduri în
pas de marş.Turnul central Königs Wusterhausen, din Germania s-a prăbuşit, la rândul lui, ca urmare
a oscilaţiilor. Un eveniment asemănător, dar prevenit la timp a fost Oscilaţia Millenium Bridge din
Londra.
Podul Tacoma Narrows, numit şi Galloping Gertie-
imaginea de sus- a fost un pod suspendat aflat în SUA, statul
Washington, care traversa strâmtoarea Tacoma Narrows. A
fost deschis în 1 iulie 1940 şi s-a prăbuşit pe 7 noiembrie
1940, la o viteză a vântului de numai 64km/h. La deschidere
era al treilea cel mai lung pod suspendat din lume, după
Golden Gate Bridge şi George Washington Bridge, la 1810
metri. Din cauza unui defect de proiectare şi anume grinzi
scurte şi înguste, podul a avut serioase probleme cu oscilaţiile rezonante produse de vânt.
Evitarea rezonanţei distructive este un obiectiv major pentru construirea oricărei structuri:
poduri, turnuri şi clădiri. Ca o contramăsură, pot fi amplasate amortizoare ca să absoarbă
frecvenţele rezonante şi astfel să disipeze energia acumulată. Structurile sunt realizate astfel încât
rezonanţele se produc la frecvenţe greu de atins. Clădirile în zone seismice sunt, în general,
construite astfel încât să nu se producă rezonanţe la frecvenţe de aşteptat, în cazul unui cutremur.
Termenul de rezonanţă este mai des întâlnit în domeniul fizicii, dar în ultimii zeci de ani,
acest concept a fost, în mod gradual, extrapolat în tot mai multe domenii ale cunoaşterii datorită
faptului că, întreaga realitate poate fi descrisă în termeni de ritm, periodicitate, frecvenţă şi, mai
ales, energie. Altfel spus, toate fenomenele sunt reductibile la realităţi energetice.

52
 Prin conştientizarea şi aplicarea fenomenelor de rezonanţă se poate alege accesul la o stare
de armonie şi împlinire ca fiinţe umane, realizând într-un mod conştient acordarea fiinţei umane cu
câmpurile fundamentale formatoare ale Universului.

SSU
UVVE
ERRA
ANNIIT
TAAT
TEEA
ALLU
UII D
DUUM
MNNE
EZZE
EUU ÎÎN
N ÎÎN
NCCE
ERRC
CĂĂR
RIIL
LEEN
NOOA
ASST
TRRE
E

Prof. Dana Dragomir

Unsprezece feţe murdare priveau neliniştite la podea. Cu ochii la pământ, toată atenţia lor
era concentrată asupra omului din partea din faţă a camerei. Într-o tăcere tensionată, unsprezece au
îngenuncheat în faţa unuia dintre cei mai puternici conducători din ţară, ştiind că are autoritatea de
a-i executa.
Îmbrăcat în ţinută regală care se potrivea cu funcţia sa şi flancat de gardieni şi servitori,
prim-ministrul privi în jos înspre aceşti ciobani, în timp ce stăteau aplecaţi în faţa lui. Istoria sa
lungă alături de aceşti bărbaţi a inclus amintiri vii ale durerii şi respingerii.
În trecut, l-au nedreptăţit în moduri de neconceput. Acum mesele erau întoarse. Cu un
cuvânt, el putea să-i acuze pe cei care l-au trădat.
Este aceasta măsura pe care o va lua Iosif împotriva fraţilor săi? Tatăl lor Iacov a murit şi a
fost îngropat. Acum s-au aplecat cu faţa la pământ înaintea fratelui lor, temându-se că în cele din
urmă ar putea să se răzbune pentru cruzimea lor aspră de mai devreme.
Minutele se simţeau ca nişte ore, în anticiparea sumbră a deciziei lui Iosif. Fraţii s-au
pregătit pentru cel mai rău lucru. Ruben, cel mai în vârstă, se învinuise de mult de ceea ce se
întâmplase cu Iosif. Şi Iuda a simţit înţepăturile de vinovăţie; el a fost cel care iniţial a sugerat
vânzarea lui Iosif în robie. Dar toţi fraţii, cu excepţia lui Beniamin, cel mai tânăr, fuseseră implicaţi
în acel act teribil. Toţi erau vinovaţi. Era ziua în care crimele lor i-au ajuns din urmă?
Când s-a rupt tăcerea, nu a fost un glas al ameninţării supărătoare sau al pedepsei aspre. Ci
în schimb, a fost un sunet neaşteptat al plânsului. Luptându-se pentru a-şi menţine calmul, Iosif s-a
recules suficient de mult pentru a da drumul compasiunii care era în inima lui.
Perspectiva corectă
Spre deosebire de cei care au dat naştere urii înfocate şi dorinţei de răzbunare, Iosif i-a tratat
pe fraţii săi cu o favoare nemeritată. Dar cum sunt cultivate bunătatea şi dragostea în inima unui om
tratat atât de nemilos? Răspunsul se găseşte în teologia lui Iosif – el avea o înţelegere clară a
providenţei lui Dumnezeu. În acel moment, cu încercările din spatele lui şi cu fraţii săi în faţa lui,
Iosif a articulat perspectiva care a rezumat povestea vieţii sale: Dumnezeu este în control şi putem
avea încredere în El pentru rezultat.
Aşa cum a rostit Iosif în mod clar, Dumnezeu a intenţionat încercările vieţii sale pentru
binele poporului său. Suferinţa lui Iosif nu a fost o pedeapsă pentru păcat, ci mijlocul prin care
Dumnezeu îl va pregăti pentru un rol specific în planul Său divin de a-i salva pe păcătoşi.
Scopurile divine ale lui Dumnezeu
Iosif nu a putut să-l vadă la acea vreme, dar a existat un scop în suferinţa lui. Trădat de fraţii
săi, i-au fost smulse prin violenţă bucuria căminului şi siguranţa dragostei tatălui său. Fără nicio
avertizare, a devenit victimă a traficului de fiinţe umane. Cu siguranţă că s-a întrebat de ce a permis
Dumnezeu să se întâmple acest lucru. Cum se potrivea lucrul acesta cu visele pe care i le-a dat
Dumnezeu?
Iosif a fost dus în Egipt, unde a fost vândut ca rob lui Potifar, slujitorul şef al lui Faraon. Cu
toate acestea, în planul lui Dumnezeu şi prin credincioşia lui Iosif, el s-a ridicat rapid într-o poziţie
de primă importanţă în casa lui Potifar. Iosif a fost atât de capabil şi de demn de încredere încât
stăpânul său şi-a pus cu bucurie toate averile în grija lui Iosif.

53
 Providenţa lui Dumnezeu a fost cea care l-a plasat pe Iosif în casa lui Potifar. Potifar slujea
la curtea lui Faraon, lucru care l-a ajutat pe Iosif să ia contact cu regalitatea şi cu obiceiurile nobile
ale Egiptului. Asemenea cunoştinţe se vor dovedi a fi ulterior esenţiale. Iosif a primit, de asemenea,
o ocazie unică de a-şi dezvolta calităţile de conducere. Ca băiat, el doar raporta faptele fraţilor săi,
dar acum gestiona în mod direct resursele stăpânului său. Această experienţă administrativă se va
dovedi de asemenea nepreţuită pentru viitorul lui Iosif.
În plus faţă de contactul şi experienţa sa, aşezarea lui Iosif în casa lui Potifar a garantat că,
dacă ar fi fost vreodată găsit vinovat de vreo crimă, ar fi putut să fie trimis în acelaşi loc în care erau
închişi prizonierii lui Faraon (Genesa 39:20 – „A luat pe Iosif, şi l-a aruncat* în temniţă** în locul
unde erau închişi întemniţaţii împăratului; şi astfel Iosif a stat acolo, în temniţă.”). Şi acest lucru a
fost crucial în planul divin.
O acuzaţie falsă
Soţia lui Potifar a început să aibă un interes ilicit pentru robul evreu al soţului său.
Simţindu-se dispreţuită de refuzul său, în timp ce el se ferea de avansurile ei, dorinţele ei senzuale
pentru Iosif s-au transformat imediat într-o animozitate vicioasă deoarece l-a apucat de haine. Furia
ei s-a dezlănţuit împotriva lui Iosif şi a strigat la ceilalţi slujitori ai casei. Când au găsit-o, ea l-a
acuzat pe Iosif de tentativă de viol, ţinându-i hainele ca dovadă. Pentru a doua oară în viaţa lui a
fost dezbrăcat de hainele lui. Cu câţiva ani înainte, când fraţii lui i-au luat haina, el a fost aruncat
într-o groapă. De data aceasta, îmbrăcămintea lui în mâinile soţiei lui Potifar va duce la aruncarea
lui în închisoare.
Iosif trebuie să se fi întrebat cum de i se întâmplă toate aceste lucruri atunci când nu a făcut
nimic pentru a merita un astfel de tratament. În ciuda a ceea ce trebuia să fi fost o mare ispită de a
cârti, de a se plânge şi de a se supăra, el a răspuns în mod continuu onorându-L pe Dumnezeu şi
făcând ceea ce era corect. Deşi nu putea să înţeleagă de ce, Iosif era mulţumit că şederea în acea
închisoare era exact locul unde voia Dumnezeu. Când te uiţi la viaţa ta – atât în vremuri bune, cât şi
în vremuri rele – poţi vedea cum te-a pregătit Dumnezeu pentru anumite sarcini şi responsabilităţi –
cum a folosit circumstanţele pentru a-Şi atinge scopurile în viaţa ta?
Sună ciudat, dar chiar şi în închisoare, Iosif a experimentat binecuvântarea Domnului.
Abilităţile sale administrative au fost observate de către conducător, iar în curând a fost însărcinat
cu toate operaţiunile închisorii. Iosif a fost atât de competent şi eficient încât „mai marele temniţei
nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mînă, pentrucă Domnul* era cu el. Şi Domnul îi
dădea izbîndă în tot ce făcea” (Genesa 39:23).
După nişte intrigi regale, paharnicul şi pitarul lui Faraon au ajuns la închisoare. Indiferent de
natura crimelor lor, pitarul şi paharnicul au fost puşi în închisoare pentru a aştepta verdictul lui
Faraon.
Într-o noapte, fiecare bărbat a avut câte un vis atât de îngrozitor şi de extraordinar încât erau
încă tulburaţi a doua zi. Când Iosif i-a întrebat în privinţa cauzei consternării lor, fiecare şi-a
povestit visul. Drept răspuns, Iosif a interpretat corect fiecare vis – un mesaj de restaurare pentru
paharnic şi un mesaj de condamnare pentru pitar.
Domnul a revelat adevărata interpretare, astfel încât puterea Sa să poată fi arătată în
îndeplinirea scopurilor Lui.
După ce a interpretat visul paharnicului, Iosif l-a rugat în mod special să nu uite de el. De
două ori înainte, Iosif a fost tratat nedrept de alţi oameni: în primul rând, de către fraţii săi şi apoi de
soţia lui Potifar. De data asta el s-a încredinţat paharnicului lui Faraon. Şi va fi abandonat din nou.
Paharnicul a fost într-adevăr restaurat în slujba lui Faraon, dar a fost indiferent faţă de situaţia lui
Iosif şi „l-a uitat” (Genesa 40:23).
Dar Dumnezeu nu l-a uitat sau abandonat. Nici nu va lăsa Domnul uitarea paharnicului să
rămână pe timp îndelungat. A venit vremea când Faraon avea nevoie de cineva care să tălmăcească
visele. Exact la momentul potrivit, în desfăşurarea acestei drame hotărâte în mod divin, paharnicul
şi-a amintit experienţa extraordinară din închisoare. Planul lui Dumnezeu pentru Iosif se desfăşura
exact aşa cum a plănuit El.
54
 Liceul Teoretic „MARIN PREDA”

Bucureşti, Sector 6
Str. Ruşeţu, nr. 17

Tel/Fax: 021/2202344

E-mail:liceul_marinpreda@yahoo.com
www.marinpreda.ro

55
coperta spate

56