UNIVERSITATEA “Alexandru Ioan Cuza” IAŞI FACULTATEA DE GEOGRAFIE ŞI

GEOLOGIE Apele subterane din România

Autori: Penciuc Georgiana, Doru Silviu, Pisticiuc Cosmin

I. Introducere
„ Apele subterane reprezinta o bogatie naturala, un capital adunat de cele
mai multe ori
de-a lungul secolelor si chiar mileniilor, greu de marit si uneori chiar
de reinoit. Acesta
mostenire trebuie sa fie conservata atat cantitativ cat si calitativ si sa fie
folosita cu grija. Intregul
program de exploatare trebuie sa aiba ca scop esential evitarea epuizarii
rezervelor, cauza a unor
considerabile insuccese si perturbari economice si omenesti. Din cele expuse
rezulta importanta
bilantului apei.” (G. Castany- Prospectiunea si exploatarea apelor subterane,
Bucuresti 1972).

II. Caractere generale

In literatura de specialitate apele subterane dupa natura lor hidraulica se

impart in ape
descendente si ape cu caracter ascendent in foraje.
Apele descendente sunt localizate in primele orizonturi ale scoartei
terestre si au un schimb intens de resurse de apa cu atmosfera si
hidrosfera.

Apele cu caracer ascendent sunt de obicei inchise in orizonturi acvifere

izolate prin
orizonturi impermeabile, adica se considera captive.
Ca geneza, apele descendente se pot grupa in:
-apele freatice din primul orizont acvifer cu resurse permanente ,
a caror arie de
alimentare corespunde cu aria de raspandire teritoriala;
-apele suprafreatice sau epidermice accumulate temporar in zona de
aeratie aflata
deasupra stratului freatic;
-apele captive descendente, rezultate prin deschiderea stratului
captiv de eroziunea
fluviatila de adancime.
Apele ascendente pot fi arteziene sau subarteziene in functie
de pozitia nivelului

piezometric fata de relieful suprafetei terestre.

III. Descrierea apelor subterane

Apele freatice sunt apele subterane care formeaza primul orizont de acvifer
de sub nivelul
terenului. Depozitele cuaternale in care se regasesc permit infiltrarea apei pe
toata suprafata lor,
primind denumirea de strate acvifere libere.
Apele de adancime sunt apele subterane cantonate in roci permeabile
situate in cel putin
un strat impermeabil. Acestea sunt captive in care presiunea dintr-un anumit
punct depinde de
inclinarea stratului, presiunea fiind minima in cazul statelor orizontale.
Nivelul la care apa
stratelor sub presiune se poate ridica se numeste nivel piezometric.

Apa se gaseste in roci sub diferite forme, în funcţie de caracteristicile rocilor,

de starea
lor sau de mărimea porilor.
1. Apă legată, care determină umiditatea naturală a rocilor, poate fi
legată chimic şi fizic.
a) Apa legată chimic intră în compoziţia chimică a rocilor, fiind strâns
legată de reţeaua
cristalină a mineralelor sub diferite forme:
Apă de constituţie care intră în compoziţia chimică a mineralelor, sub formă
de ioni de H
şi OH. Ea nu poate fi eliberată decât la temperaturi ridicate, când mineralele
respective se
descompun şi formează altele noi.
Apă de cristalizare care participă la alcătuirea unor reţele cristaline, dar nu
este atât de
puternic legată chimic. Se eliberează tot la temperaturi ridicate, urmata de
schimbarea calitativă a
rocilor.
Apa zeolitică este prezentă sub formă de molecule în spaţiile reţelei
cristaline. Este strâns
legată de structura mineralelor şi prin încălzire se eliberează fără a se
distruge reţeaua cristalină.
Odată eliminată această apă, ea poate fi absorbită din nou, fenomen care nu
se înâlneşte în cele

două cazuri anterioare.

b) Apa legată fizic reprezintă apa care înconjoară particulele minerale
ca urmare a
forţelor moleculare şi electrochimice. Din această categorie face parte apa
higroscopică şi cea
peliculară care la randul ei este stabil legata si labil legata.
Apa higroscopică îmbracă granulele de rocă sub forma unei pelicule foarte
subţiri ş i se
menţine legată ca urmare a forţelor electromoleculare de atracţie dintre rocă
şi moleculele de
apă. În general, se găseşte în proporţie de 15 – 18% la nisipuri fine şi medii şi
scade la nisipuri
grosiere până la 1,2 –0,5%. Apa astfel legată nu transmite presiunea
hidrostatică, are o greutate
specifică de 2,5, nu dizolvă sărurile, nu conduce curentul electric şi nu se
poate deplasa decât sub
stare de vapori la temperaturi mai mari de 105°C. Această apă nu poate fi
luată de plante, are
punctul de îngheţ nu la 0°C, ci la –78°C, dar cel de fierbere se menţine.
Apa peliculară stabil legată formează un al doilea înveliş
foarte subţire în jurul
granulelor tot ca urmare a forţelor electromoleculare de intensitate mijlocie.
Această formă de
apă nu dizolvă sărurile, nu conduce curentul electric, nu se mişcă şi nu
transmite presiunea
hidrostatică şi hidrodinamică. Transmite rocilor granulare şi, în special,
argilelor o oarecare
coeziune şi se elimină la 105°C.
Apa peliculară labil legată este în stare lichidă cu o vâscozitate mai
ridicată, are o uşoară
conductibilitate, dizolvă foarte puţin sărurile şi îngheaţă sub 0°C. Se mişcă
încet de la o granulă
la alta, nu transmite presiunea hidrostatică şi hidrodinamică şi poate fi
eliminată la 105°C.

2. Apa liberă sau nelegată se mişcă în spaţiile dintre granulele

rocilor ca urmare a forţelor capilare şi gravitaţionale. Ea poate exista sub
formă de vapori, lichidă sau solidă. În stare de vapori saturează, în funcţie de
umiditatea atmosferei, spaţiile libere din masa rocilor şi în funcţie de
temperatură poate trece prin condensare sub formă lichidă şi invers prin
evaporare.

În stare lichidă apa liberă se întâlneşte în porii rocilor sub două forme:
- Apa capilară, care se menţine în porii rocilor ca urmare a tensiunii
superficiale şi a
forţelor capilare, având capacitatea de a urca prin aceşti pori la înălţimi
invers proporţionale cu
diametrul lor. Adică, cu cât diametrul porilor este mai mic, cu atât este mai
mare
înălţimea la care urcă apa. Acest tip de apă poate îngheţa la temperaturi sub
0°C, nu
transmite presiunea hidrostatică şi hidrodinamică, poate fi cedată prin
procesul de evaporare şi
nu se deplasează sub acţiunea gravitaţiei.

IV. Conditiile fizico-geografice ale formarii

resurselor de
apa din Romania.

Formarea si regimul resurselor de apa sunt determinate de conditiile fizico-

geografice si
geologice. Astfel principalii factori care influenteaza formarea resurselor de
apa subterana sunt
conditiile climatice la care se adauga si alti factori cum ar fi: relieful, solul cu
scoarta de alterare,
structura geologica, vegetatia si activitatea umana.
Temperatura aerului determina evapotranspiratia ce are un rol important
asupra regimului
apelor freatice cu adancimi ale nivelului piezometric pana la 5 m de la
suprafata terenului,
influentand direct variatia nivelului piezometric si gradului de
mineralizare a apelor.
Temperatura aerului inflenteaza producerea precipitatiilor sub forma de
ninsoare si aparitia
fenomenului de inghet cat si durata acestuia, interval in care nu se mai
produc infiltratii in
subteran. Pentru regimul apelor subterane o importanta deosebita este data
trecerii temperaturii
aerului prin pragul de peste si sub 0°C, alimentarea in subteran fiind
influentata de aparitia si
disparitia fenomenului de inghet.
Precipitatiile atmosferice asigura posibilitatea completarii resurselor de apa
din subteran.
Caracterul neuniform al distributiei precipitatiilor asupra Romaniei
duce in mod direct la delimiatrea zonelor cu un exces de
umidiate(regiunile carpatice) si a zonelor secetoase(regiunile pericarpatice
cu altitudine mica).

Relieful prin varietatea sa si gradul de fragmentare are o influenta dubla

asupra deplasarii
apelor freatice. Influenta directa este data de gradul de fragmentare si
pantele reliefului, pe care
se formeaza scurgerea superficiala si care determina in mare parte
deplasarea apelor freatice.
Influenta indirecta este reprezentata de zonalitatea verticala a climei, a
scurgerii si abundentei
apelor freatice.

Solul joaca rolul de intermediar intre factorii climatici si scurgere, avand in

vedere ca
reprezinta stratul superficial al mediului in care se formeaza scurgearea
superficiala. La adancimi
mari apele infiltrate rapid sunt protejate de evapotranspiratie, deci apar
flunctuatiile mari ale
apelor freatice si prin acestea ale alimentarii subterane. In cuprinsul
tarii solurile sunt cu
capacitate ridicata de infiltratie sunt raspandite in regiunile pericarpatice
(zona cernoziomurilor
si a cernoziomurilor levigat), zona solului cenusiu de padure. Solurile din
regiunile de munte au
o permeabilitate mai scazuta in tot timpul anului fata de solurile din regiunile
pericarpatice.

V. Stratul acvifer

Un strat cu roci permeabile saturat cu apă este numit şi strat

acvifer.
După modul de aşezare, condiţiile hidrogeologice şi regimul de
variaţie al nivelurilor piezometrice apele subterane pot fi clasificate
astfel:

-ape freatice sau libere, al căror regim de variaţie a nivelurilor piezometrice

este sub
influenţa condiţiilor climatice;
-ape de adâncime, care nu mai sunt sub influenţa condiţiilor climatice locale,
variaţia
nivelurilor piezometrice nefiind receptivă la modificarea acestora.
Prin strat acvifer înţelegem primul orizont saturat cu apă întâlnit sub
suprafaţa terenului,
cu variaţia nivelului piezometric influenţată de condiţiile climatice. Sunt, în
general, alcătuite din
depozite permeabile care au la bază un strat impermeabil, dar nu şi
deasupra lor, fiind prin
circulaţie descendentă, în legătură directă cu aportul de apă infiltrată. Pot fi
uşor interceptate prin
fântânile săpate în mod tradiţional.
După terenurile, în care se află, stratele acvifere freatice se pot clasifica în:

-Strate acvifere în depozite aluvionare întâlnite în lungul râurilor în albiile

majore ale
acestora, formate de regulă din strate de nisipuri şi pietrişuri acumulate în
decursul timpului.
Acestea sunt strans legate de regimul de curgere al raului deoarece pe
langa alimentarea
provenita direct din infiltrarea apei provenita din precipitatii aceste strate
acvifere se alimenteaza
si direct din rauri.

-Strate acvifere situate la baza teraselor. Fiind vechi albii de râu,

suspendate prin
adâncirea acestuia, alcătuite din aceleaşi depozite de nisipuri şi pietrişuri, au
un orizont de sol
mai bine format. Infiltrarea prin aceste depozite se face uşor şi dacă stau pe
roci impermeabile, la
partea inferioară a depozitului, se formează un strat acvifer.

-Strate acvifere cantonate la baza conurilor de dejecţie sau a depozitelor

deluviale poartă
amprenta structurii acestor conuri, care, de regulă, nu sunt alcătuite din
depuneri omogene. În
structura lor se întâlnesc orizonturi cu permeabilitate mare, alternând cu cele
cu permeabilitate
mică sau chiar impermeabile şi în funcţie de dispunerea acestora vom întâlni
şi strate acvifere
libere sau chiar captive.

-Strate acvifere freatice în zonele interfluviale fie în zona de câmpie,fie la

deal sau la
munte. În zona de câmpie se găsesc la baza depozitelor loessoide la
adâncimi care depind de
grosimea depozitului.

-Acviferele din roci compacte cu fisuri mici nu pot fi considerate ca formând

strate,
deoarece se află în reţele izolate în care stagnează apa. Cel mai frecvent
apar aceste ape la baza
scoarţei de alterare a rocilor compacte.

-Acviferele din rocile cu fisuri largi se întâlnesc, în rocile solubile, cum sunt
calcarele şi
gipsurile. În aceste roci, iniţial apele meteorice pătrund în fisurile foarte mici,
unde dizolvă
calcarul sau gipsul şi lent acestea se lărgesc şi cresc, ajungând la goluri
subterane de diferite
dimensiuni prin care apa circulă.
Strate acvifere captive sau de adancime se caracterizează prin faptul că
sunt prinse între
două strate impermeabile, iar alimentarea lor nu corespunde cu arealul pe
care-l ocupă stratul, ca

în cazul celor freatice.

In funcţie de situaţia nivelului piezometric stratele acvifere captive se
clasifica in:
-straturi acvifere captive fără presiune, în cazul în care nu toată grosimea
stratului
permeabil a devenit strat acvifer.
- straturi acvifere captive sub presiune, când întregul strat permeabil este
saturat cu apă.

Din acest punct de vedere, apele captive, tind spre un echilibru şi exercită o
presiune
asupra plafonului din roci impermeabile.
Străpungerea orizontului de deasupra, prin foraje, permite urcarea apelor
captive şi în
funcţie de morfologia terenului şi de presiunea din strat vom putea deosebi:
-apă ascensională, în cazul în care prin străpungerea stratului sau
a straturilor
impermeabile de deasupra apa urcă în foraj până sub suprafaţa terenului.
-apă arteziană, în cazul în care apa din foraj iese cu presiune
deasupra nivelului
terenului.
În ambele cazuri poziţia nivelului piezometric, în raport cu suprafaţa
terenului, este un
element foarte important şi se deosebesc două situaţii:
-nivelul piezometric este pozitiv, în cazul în care apa din foraj are caracter
artezian, ieşind
deasupra suprafeţei topografice;
-nivelul piezometric este negativ, în cazul în care apa urcă în foraj, are un
caracter
ascensional, dar din cauza presiunii mai mici pe care o are în strat nu poate
ajunge la suprafaţa
terenului.
Izvorul este punctul de apariţie la zi, la suprafaţa terenului, a apelor
subterane dintr-un
strat acvifer. Poate apare la baza unui abrupt, a unui versant, prin eroziunea
unui strat acvifer sau
printr-un accident tectonic (falii, fisuri).
După situaţia geologică, izvoarele se împart în descendente şi
ascendente:

A. Izvoare descendente – rezultă din descărcarea unor strate

acvifere, ca urmare a unor
denivelări morfologice care au afectat un strat acvifer. Acestea se impart in:

1. Izvoarele descendente de strat din descărcarea apelor unui strat

acvifer înclinat.
2. Izvoarele descendente de vale apar izolat sau ca linii de izvoare la
baza versanţilor, din
descărcarea structurilor acvifere aproape orizontale sau uşor înclinate.
(Pişota, Buta, 1981).
3. Izvoarele descendente de terasă apar la baza depozitelor de terasă,
au ape bune şi cu
debite constante, fiind folosite la alimentarea cu apă potabilă a centrelor
populate.
4. Izvoarele descendente de grohotiş se întâlnesc la baza conurilor de
grohotiş de pe
versanţii uşor înclinaţi. Au debite variabile, în funcţie de regimul pluviometric
şi de grosimea
depozitelor acvifere. În conurile de dejecţie au debite bogate.
5. Izvoarele descendente din roci compacte apar, în general, din rocile
calcaroase, după
circularea lor prin reţele de fisuri şi canale.

B. Izvoarele ascendente apar în cazul în care un strat acvifer

este între două strate
impermeabile, stratul acvifer aflându-se sub presiunea nivelului
piezometric. Din această categorie fac parte:

1.Izvoarele ascendente de strat, care apar în zone cu relief cutat, când

suprafaţ a de
alimentare este mai ridicată ca cea de descărcare. Astfel, apa circulă iniţial
descendent şi apoi
ascendent.
2.Izvoarele ascendente de falie apar ca urmare a faptului că apa
infiltrată în acvifer
întâlneşte o falie şi un strat impermeabil şi apare la zi, sub formă de izvor, pe
linia de falie.
3. Izvoarele arteziene iau naştere pe axul sinclinalelor sau când stratele
acvifere sunt
înclinate şi sub presiune, când stratul permeabil de deasupra a fost erodat
sau perforat. În acest
caz avem o fântână arteziană.
4. Izvoarele vocluziene sunt specifice regiunilor calcaroase. Astfel de
izvoare se formează
în regiunile calcaroase, unde apa pâraielor poate disparea parţial sau total pe
fisuri sau canale,
circulă subteran şi apar mai jos cu debite bogate.
5. Izvoarele intermitente au descărcarea la intervale de timp bine
definite, în funcţie de
modul de alimentare. Ele pot fi întâlnite în regiunile calcaroase, unde se
numesc ,,izbucuri”, sau
vulcanice denumite ,,gheizere”.

VI. Regionarea apelor subterane

Apele freatice au ca mediu de acumulare si de formare a zacamintelor

depozitele
superficiale permeabile (aluviuni, proluviuni, luturi loessoide, eluvia,
deluvii) dar si roci sedimentare stratificate permeabile precum si roci
compacte strabatute de fisuri.
Apele freatice se diferentiaza in functie de altitudine prezentand
importante
discontinuitati determinate de relief si alcatuirea geologica. Apele freatice
cantonate in luncile
raurilor prezinta cea mai evidenta continuitate , indiferent de
etajul altitudinal sau zona latitudinala-longitudinala.

In cadrul unitatilor montane, apele freatice capata anumite caracteristici si

diferentieri
dupa tipul pretrografic si structural-tectonic de baza. Rocile magmatice
cristaline cuprind strate
freatice pana la baza fisurilor dezvoltate prin meteorizatie si eforturi
tectonice manifestate in
perimetrul stratelor superioare. Uneori orizontul freatic se rezuma doar la
scoarta de alterare cu
grosimi mai mici de 3-4m. Unele piroclastite avand in alcatuirea lor orizonturi
de roci argiloase
creeaza conditii pentru acumularea de strate acvifere freatice; asemenea
orizonturi freatice se pot
observa in “centura” de piroclastite care inconjoara andezitele compacte din
conul vulcanic
imens al Calimanilor.
Gresiile si conglomeratele din structurile apartinand marilor sinclinale
suspendate din
Bucegi, Ciucas, Ceahlau, etc, favorizeaza acumularea de orizonturi freatice
mai frecvent decat in
alte categorii morfologice si morfostructurale de orogen. Ivirile de izvoare
abundente si aportul
substantial de la alimentarea unor rauri inca din zona de obarsie atesta
prezenta si circulatia
rapida a apelor freatice. Astfel, pe versantul Nordic al Masivului Ceahlau,
aliniamentele de
izvoare de la baza stivei de conglomerate care alimenteaza afluentii Vaii
Schitului (Duruitoarea,
Paraul lui Martin, Durau si altele) atesta prezenta unui strat freatic bogat.
Urmarind aliniamentele
de izvoare de la baza conglomeratelor calcaroase se observa depuneri de
travertine situate cam la
acelasi nivel altitudinal. Acest fenomen a fost sesizat de noi si in zona
conglomeratelor din
nordul Masivului Haghimas, in aria conglomeratelor calcaroase din Bucegi si
de la Ciucas-
Zaganu.

Depresiunile intramontane cu umplutura de roci sedimentare detritice,

miocene, pliocene
si cuaternare contureaza rezerve importante de apa subterana, dar de
obicei, cu calitati inferioare
de potabilitate.
Culoarul depresionar din vestul Carpatilor Orientali (Bilbor-Borsec-
Giurgeu-Ciuc-
Brasov) reprezinta cea mai importanta arie de acumulare a apelor freatice,
debitul specific
apreciindu-se la 3-5 l/s. Caracterul hidrochimic al acestor ape este bicarbonat
calcic (cu unele
modificari) in perimetrele cu aport abundant de alti component din subteran
la Borsec, Toplita,
Sâncrăneni, Tusnad, Covasna) iar mineralizarea medie variaza intre 400-800
mg/l.
Ariile depresionare importante cu freatic intramontan abundent se
localizeaza in
Depresiunea Dornelor, Depresiunea Comanesti, Depresiunea Petrosani,
Depresiunea Almaj, Depresiunea Vad-Borod. Apele freatice din depresiunile
intramontane sunt evident amenintate din punct de vedere calitativ datorita
aglomerarii centrelor ubane si a concentrarii unor activitati economice
poluante: exploatari de substante minerale utile energetic (carbuni, turba)
prepararea si prelucrarea unor minereuri feroase, neferoase si alte
materiale: Depresiunea Baia Mare, Depresiunea Brad, Depresiunea
Petrosani,etc; la toate acestea se adauga si faptul ca toate drenajele
naturale si antropice, inclusive de substante nocive continute in apa se
realizeaza dinspre relieful inalt catre vatra depresiunilor intramontane
(sterilul cu sulf din Calimani se dirijeaza in ultima instanta prin intermediul
Negrei-Sarului in depresiunea cu acelasi nume situate in bazinul Bistritei).

In regiunile montane calcaroase, cu fenomene endocarstice

importante din Muntii
Banatului si din Apuseni, din Muntii Valcanului, Cernei, Podul Dambovitei
exista acumulari
importante de ape freatice la nivelul orizontului hidrocarstic de
deplasare descendenta si orizonatala a apei. Frecventa izvoarelor carstice
de la baza abrupturilor calcaroase din toate ramurile carpatice atesta
importanta deosebita a acestor ape freatice pentru carsturile din
Haghimas, Bucegi, Piatra Craiului, Muntii Mehedinti, Muntii Banatului si
Muntii Apuseni (Bihor, Padurea Craiului. Codru-Moma).

In Subcarpati, apele freatice sunt cantonate in depozite de terasa, in

aluvionarul luncilor
si in mantiile deluviale. Desi cu dezvoltare lenticulara, apele freatice sunt din
ce in ce mai bogate
si mai frecvente spre baza versantilor. In aluvionarul obisnuit, apele freatice
au o mineralizare
sub 200 mg/l, in timp ce in preajma masivelor de sare sau a altor zacaminte,
mineralizarea apei
creste peste 500 mg/l, tipul hidrochimic fiind cel bicarbonatat, carbonatat
sau clorurat.
Treapta morfologica a dealurilor si podisurilor din Romania dispune de acvifer
freatic in
caracteristicile caruia se resimt influentele climei alaturi de cele induse de
anumite particularitati
ale reliefului.
In dealurile Banato-Crisene si in Campia de Vest influenta maselor de aer
umed si
moderat racoros de origine oceanic face ca nivelul freaticului sa se mentina
ridicat, in special in
semestrul rece al anului.
Dealurile vestice cu caracter piemontan cantoneaza ape freatice cu adancimi
de 15-25
m, in conditiile depozitelor sedimentare detritice cu permeabilitate mare si
grosime medie.
Glacisurile de legatura cu treapta de campie si campiile inalte contin ape
subterane continui,
adancimea lor scazand treptat de la 15-10 m in est la 10-5 m in vest.
Sectoarele de campie mai joase sunt purtatoare de ape freatice cantonate in
nisipuri
Pleistocene, adesea cu caracter ascensional; podurile interfluviilor largi de
mai multi km au apa
subterana cu adancimi la 3-5 m, iar in ariile de campie care coboara spre
albiile raurilor,
adancimea freaticului se reduce treptat de la 3 m la 0 m. Din punct de
vedere hidrochimic,
predomina apele subterane bicarbonate cu tendinta de salinizare sulfatica
sau cloruroasa.
In Depresiunea Transilvaniei, abundenta si caracteristicile apelor
subterane freatice
depind de pozitia geografica, alcatuirea geologica, dispunerea structural a
stratelor, textura,
apropierea de masivele de sare.
Apele subterane freatice din centura deluroasa de la periferia Depresiunii
Transilvaniei
prezinta doua situatii distincte:
1). Cand complexele acvifere nu sunt influentate de prezenta
masivelor de sare, incat predomina tipul hidrochimic bicarbonatat calcic,
cu mineralizare moderata;

2). Cand complexele acvifere se afla in preajma masivelor de sare, apa

devenind evident
clorosodica sau cu tendinta de imbogatire in sulfati.
Adancimea apei subterane este mai mare in glacisurile piemontane, 15-20
m, apoi 10-15
m in treptele superioare; 5-10 m in treptele aluvionare inferioare; 1-3 m in
luncile Oltului,
Cibinului, Muresului, Ariesului.
In unitatile fizico-geografice extramontane de la sud si est de Carpati se
constata o
“saracire” a acviferelor freatice de la vest la est, in legatura cu reducerea
generala a precipitatiilor
si deci a abundentei apelor subterane in acelasi sens. Fenomenul se
manifesta cu pregnanta in
sezonul rece, datorita persistentei stratului de zapada si a “blocarii”
alimentarii freaticului cat si
prin reducerea generala a precipitatiilor in anotimpul de iarna.
In Podisul Getic intalnim doua situatii: cand depozitele piemontane
cuprind in
succesiunea lor si orizonturi argiloase impermeabile, cu acumulari de ape
freatice la 20-25 m
adancime; cand depozitele piemontane au o textura grosiera pe adancimi
mari, apele freatice au
nivelul piezometric la 50 m si chiar 100 m adancime. Piemontul Getic
cunoaste o descrestere a
adancimii freaticului de la nord la sud; in acelasi sens creste duritatea si
mineralizarea, care la
iesirea in campie poate ajunge la 1 g/l.
Campia Romana cunoaste diferentieri ale apelor subterane freatice
dupa textura
depozitelor, conditiile geohidromorfologice si de precipitatii. Astfel, in Campia
Olteniei scade de
la nord la sud, de la terasele inalte spre lunca Dunarii: 8-10 m in nord; sub 5
m in sud. Terasele
Jiului si Oltului, cu aluvionar gros isi mentine acviferul freatic la 5-15 m
adancime, o scurgere
medie specifica de 1-5 l/s/km2 si mineralizare totala de 0,5-1 g/l. Acestea
sunt afectate de
poluare, devenita déjà fenomen cronic.
Partea extracarpatica estica a Romaniei, ocupata de Podisul Moldovei,
cunoaste rezerve
importante de ape freatice (uneori captive ascendente) continuate in
succesiuni de depozite
sarmatiene, pliocene si cuaternare. Marimea acumularilor, gradul de
mineralizare, prezinta diferentieri notabile de la un sector la altul. Factorii
principali de diferentiere sunt: granulometria si grosimea depozitelor
permeabile, alcatuirea petrografica a depozitelor magazin, influenta
conditiilor hidro-climatice carpatice, interventiile antropice asupra bazinelor
hidrografice.

Podisul Sucevei si Podisul Central Moldovenesc se caracterizeaza prin

frecventa si
grosimea importanta a orizonturilor de gresii, calcare oolitice si
nisipuri grosiere: Dealul Repedea, Dealul Mare-Harlau, Dealul Dragomirna.
In aceste masive deluroase s-au acumulat importante rezerve de ape
subterane freatice, in general de foarte buna calitate, al caror debit specific
este mai mare de 5 l/s/km2, dar poate ajunge si pana la 25 l/s/km2. Tipul
hidrochimic este bicarbonatat, calcic magnezian si apele respective sunt
folosite pentru alimentarea cu apa potabila a unor localitati rurale si urbane.

In Campia Moldovei, faciesurile mai argiloase prezinta frecvent acumulari de

gipsuri care
influenteaza atat duritatea cat si hidrochimismul general.
In culoarul Siretului, apele freatice sunt abundente datorita
complexelor de terase
aluvionare. Zonele de confluenta cu Suceava, Moldova, Bistrita,
Trotus sunt
adevarate “rezervoare” de ape freatice datorita aportului acestor vai
carpatice. Aceste arii cunosc un debit specific de peste 10 l/s/km2, in timp ce
terasele si lunca Siretului dintre confluente, beneficiaza de un debit mediu
specific al freaticului de circa 5 l/s/km2.

Pe fondul general al conditiilor hidrogeologice de pe teritoriul Romaniei se

disting
anumite perimetre cu evident caracter azonal (arii de discontinuitate care s-
au individualizat
prin interventia unor conditii locale).
Asemenea arii de discontinuitate hidrogeologica sunt: apele freatice din
perimetrele cu
depozite carstice; apele freatice din grindurile fluvial, fluvio-maritime si
maritime din Delta
Dunarii; apele freatice din perimetrele mlastinoase; apele freatice din zonele
cu zacaminte de
sare si gipsifere; apele freatice din perimetrele unor interventii antropice.
Acumularile de ape subterane de adancime au la baza ape juvenile, ape
vadoase
patrunse in profunzime in anumite conditii lito-structurale si mixte. Apele de
adancime nu pot si
separate de fragmentarea tectonica a formatiunilor geologice, atat in
unitatile de orogen, cat si in
cele de platforma.

Orogenul carpatic cuprinde unele resurse de ape de adancime in

subunitatile cristaline

faliate, in cuvetele cu depozite mezozoice de pe cristalin, in eruptivul

fragmentat tectonic, in
subunitatile morfostructurale de flis si mai ales in depresiunile intramontane.
Compartimentele tectonice ale cuvetei mezozoice a Masivului
Haghimas cuprind
hidrostructuri determinate de fragmentarea zacamintelor carstificabile: un
compartiment sudic al
Muntilor Fratele-Naşcalat; un compartiment al Haghimasului Mare;
un compartiment al Haghimasului Negru si un compartiment situate la
nord de Cheile Bicazului.

Gruparile de masive din Muntii Rodna-Maramures a Muntilor Bistritei, Bucegi-

Piatra
Craiului, Fagaras, Retezat-Godeanu, Parang, Poiana Ruscai, Semenic, Bihor,
etc, reprezinta
hidrostructuri cu ape de adancime pe principalele linii de dizlocatii tectonice.
Mai importante
sunt resursele de apa subterana din zona faliei Dragos-Voda la nord de Muntii
Rodnei, vaile
Paraul Cailor si partial Viseu, fiind alimentate ascendant din aceasta
hidrostructura.
In Muntii Apuseni, frecventa deosebita a dizlocatiilor tectonice permite
patrunderea
apelor de la suprafata spre acumularile de la adancime unde are loc un
proces de mineralizare si
termalizare. Reaparitia acestor ape la suprafata se constata in lungul
faliilor din Dealurile
Banato-Crisene si din Campia de Vest, dar cu alte insusiri fizice si chimice.
In Sucarpati, apele de adancime se afla accumulate in preajma zacamintelor
de sare sau
de hidrocarburi. Un aliniament de hidrostructuri in preajma zacamintelor de
sare se constata in
nord din depresiunea Maramuresului (Sugatag, Coştiui), apoi in Subcarpatii
Moldovei incepand
de la Cacica-Solca, Tazlau, Targu Ocna si in Subcarpatii de Curbura si Getici
(Slanic-Prahova,
Ocnele Mari, Ocnita, Govora, etc).
In interiorul Carpatilor, apele de adancime insotesc zacaminte de sare ca ape
clorurate,
iodurate, bromate in zona cutelor diapire de la Praid, Sovata, Cojocna, Ocna
Dej, Ocna Mures,
etc.
In Podisul Moldovei s-au pus in evidenta ape subterane de adancime prin
foraje, ele fiind
cantonate in depozite de cuvertura din Paleozoic pana in miocen.

La Iasi, in depozite siluriene au fost identificate la peste 1000 m ape

clorosodice,
alcanine, cu o mineralizare totala de 57-64 g/l, nepotabile dar cu valente
terapeutice deosebite
pentru tratarea afectiunilor reumatismale. Unele acumulari asemanatoare
au fost cele de la
Nicolina-Iasi, acumulari ce au fost identificate in cuvertura
sedimentara paleozoica de la Todireni, din Campia Moldovei, precum si in
forajul de la Deleni din zona Dealului Mare-

Harlau.
In sudul Carpatilor Meridionali, la baza depozitelor piemontane , au fost
identificate
acumulari de ape subterane de adancime cu caracter puternic artezian.
In Campia Romana au fost puse in evidenta prin foraje doua categorii de ape
de adancime:
- ape potabile cu mare capacitate de debitare (5-10 l/s/km2) cantonate
in stratele groase constituind “complexul de Candesti” si “complexul
de Fratesti”. Acestea sunt bicarbonatate calcice si au o mineralizare
care nu depaseste de obicei 500 mg/l.

- O a doua categorie o formeaza apele de adancime puternic

mineralizate, cantonate in cuverturile sedimentare prepliocene. Unele
din acestea sunt ape de zacamant legate de acumularile de
hidrocarburi din Platforma Valaha.

In Dobrogea, se deosebesc trei subunitati hidrogeologice cu mai multe

hidrostructuri,
deosebit de complexe, datorita raspandirii neuniforme a depozitelor
calcaroase, cristaline, eruptive si sedimentare. Astfel, in Dobrogea de Nord,
acumularile se gasesc in calcare triasice si cretacice, in zonele Babadag
si Taita. Calcarele jurasice din Dobrogea central corespund
acumularii din zona Caragea-Darmen (cu mare capacitate de debitare).

In Depresiunea Colinara a Transilvaniei au fost identificate

acumulari de ape de
adancime in fundamental cristalino-mezozoic, dar si in depozitele de
cuvertura. Depozitele de
cuvertura cuprind trei tipuri de de hidrostructuri: marginale diapire, cu ape
clorurate, iodurate si
sulfatate avand o mineralizare toata de pana la 200 g/l; hidrostructurale
monoclinale cu ape
sulfatate-clorurate; hidrostructurile cutelor brahianticlinale combinate cu ape
de zacamant in
preajma acumularilor de gaz metan.
In ceea ce priveste distributia geografica a rezervelor de ape suberate din
Romania se
constata urmatoarele: Campia Romana 150 m3/s (din care 75 m3/s ape de
adancime si 75 m3/s
ape freatice); Podisul Moldovei 30 m3/s; Podisul Dobrogei 6 m3/s; Podisul
Transilvaniei 25
m3/s; Dealurile si Campia de Vest 50 m3/s.
Din rezervele totale de 8,3 miliarde de m3/an (263 m3/s), 5,1 miliarde m3/an
(104 m3/s)
apartin apelor freatice.
In “zestrea” generala a apelor subterane de pe teritoriul Romaniei au fost
identificate
aproximativ 2000 zacaminte de ape minerale ceea ce denota un mare
potential balnear, pus in
valoare doar in mica masura pana in prezent.

VII. Exploatarea apelor subterane

Apa subterana se exploateaza prin captari cu puturi care au cea mai mare
pondere,
captari orizontale (drenurii, galerii), captari de izvoare si captari combinate
(puturi cu drenuri
radiale, cu galerii drenuri care capteaza izvoare, etc).
Captari cu puturi sunt utilizate in exploatarea apelor subterane sub
adancimea de 8-10 m.
Drenul este o lucrare de captare sub forma unui canal amenajat pentru a
prelua (drena) si
transporta gravitationla apa dintr-un strat acvifer, colectand-o in vederea
utilizarii. Acest tip de
captare se foloseste in cazul in care adancimea stratului nu depaseste 8-10
m.
Captarile de izvor este o constructie care asigura captarea integrala a apei
izvorului, la
punctul real de iesire, fara modificare conditiilor de curgere si a echilibrului
rocilor purtatoare de
apa, protejand in acelasi timp apa in potriva impurificarii.