Sticla

Sticlă.2.lnd.st. C., Tehn.: Sticlă, în accepțiunea de sub1,în compoziția căreia întră: bioxid de
siliciu, oxid de sodiu, oxid de potasiu, oxid de calciu, trioxid de bor, sescvioxid de aluminiu, oxid de
plumb, etc., care e transparentă, opacă sau translucidă pentru radiațiile vizibile, are în spărtură o
strălucire caracteristică, și, în stare de fuziune, e susceptibilă de a fi prelucrată și de a lua cele mai
diverse forme. Are greutatea specifică 2,2...6,3, căldură specifică 0,08...0,23 cal/g, indicele de refracție
1,46….1,96. Proprietățile sticlei sunt: fizice, optice, electrice și chimice.
I. PROPRIETĂȚILE FIZICE ale sticlei sunt:
1. Devitrificarea, care e proprietatea sticlei de a cristaliza, în funcțiune de compoziţia ei, într-un
anumit interval de temperatură. Începutul devitrificării se produce la muchii, la incluziuni, în
eventualele bule de aer, tendința de devitrificare fiind cu atât mai întârziată, cu cât compoziţia chimică
a sticlei e mai apropiată de compoziția unui eutectic și e cu atât mai activă, cu cât compoziția masei
sticloase tinde către un compus chimic definit.
Prin cristalizarea sticlei, în stare subrăcita, se degajă căldură de solidificare, fenomenul respectiv fiind
cunoscut sub numele de recalescența sticlei.
2. Vâscozitatea sticlei variază atât cu temperatura, cât și cu compoziția ei chimică. În general,
vâscozitatea scade cu temperatura, după o curbă logaritmică, și variază după natură componenților și
după cantitatea lor (Și , , Zr ' MgO măresc vâscozitatea; O, O, O, PbO micșorează vâscozitatea; CaO,
BaO și modifică discontinuu vâscozitatea).
3. Deformația și curgerea sticlei la aplicarea unei sarcini e o proprietate care diferă în funcțiune
de natură sticlei. Din acest punct de vedere,se deosebesc:
sticlă vâscoasă care are viteză de curgere proporțională cu forță aplicată;
sticlă plastic vâscoasă (cel mai mult utilizată),la care viteza de curgere nu e proporțională cu forţa
aplicată decât la valori mai mari ale acestei sarcini;
sticlă elastic vâscoasă, caracterizată prin viteză de curgere nulă, la forțe mici,
sticlă elastic-plastic vâscoasă, caracterizată prin variația comportării între limitele unor forțe
exterioare.
4. Modulul de elasticitate variază și e discontinuu în funcțiune de temperatură arătând prin
acestea transformările de temperatură joasă în domeniul rigid.
5. Tensiunea superficială a sticlei este de trei ori mai mare decât a apei,fiind comparabilă cu a
metalelor topite :ea scade odată cu temperatura (la temperaturi joase scade brusc ,iar la temperaturi
înalte coboară foarte lent).
6. Densitatea sticlei e mai mică decât la cristale având aceeași compoziție și variază cu
temperatura,deci cu dilatația termică și cu compoziția chimică.

II. PROPRIETĂȚILE OPTICE ale sticlei sunt următoarele:

1. Indicele de refracție,variază cu temperatura,cu densitatea și cu compoziţia chimică.
2. Reflexiunea,care cu atât mai mare,cu cât suprafață e mai netedă (asperitățile trebuie să fie mai
mici decât lungimea de undă a luminii).
3. Absorbția luminii în sticlă variază cu compoziția chimică a sticlei și în special cu adausurile
de coloranți moleculari. Dacă absorbția este aceeași pentru tot spectrul,atunci lumina albă trece tot albă,
micșorându-și numai intensitatea.

1
 Sticla

4. Dubla refracție se întâlnește la sticlă care are tensiuni interne datorită anisotropiei rețelelor.
Odată cu îndepărtarea tensiunilor se pierde și calitatea de dublă refracție.

III. PROPRIETĂȚILE ELECTRICE ale sticlei sunt:

1. Conductivitatea la suprafață sticlei, care e ridicată datorită stratului superficial care se
formează pe suprafață. Ea e mai mare în sticlele cu conținut de alcooli şi cade când se înlocuiește cu:

cu si :.Tratarea suprafețelor sticlei cu reactivi hidrofugi micșorează adezivitatea

apei la suprafață,deci hidroliza și prin această și conductivitatea electrică.
2. Constanta dielectrică crește cu temperatura, cu 3….10% între 3….10% intre și .

La se manifestă o creștere bruscă. Câmpul electric de frecvența înaltă scade constanta

dielectrică și cel de joasă frecvența crește această constanta. Oxizii metalici cu greutate moleculară
mare,care se găsesc în compoziția masei sticloase fac să crească constanta dielectrică
proporțional cu densitatea sticlei.
3. Pierderea dielectrică e în funcțiune de compoziția chimică a sticlei,și anume oxizii
alcalini dau pierderi dielectrice mari în timp ce oxizii de bariu , plumb, stibiu dau pierderi
dielectrice mici.

IV. PROPRIETATEA CHIMICĂ cea mai importantă a sticlei este:

1. Stabilitatea chimică, adică proprietatea sticlei de a rezistă la acțiunea agenților
atmosferici, a apei, a acizilor și a altor agenți chimici.
- După stabilitatea față de apă ,determinată prin metoda Myllus (cantitatea de iodeozina de
sodiu precipitată pe unitatea de suprafață ), sticlă se clasifică în cinci clase .(tabloul1)
- După stabilitatea față de apă, determinată prin metodă la fierbere în vas deschis (pierdere în
greutate pe unitatea de suprafață),sticla se clasifică în cinci clase.(tabloul2)
Clasa de Iodeozină de sodiu precipitată Clasa de Pierderea în greutate mg/dm3
stabilitate mg/dm3 stabilitate
1 Până la 0,05 1 Până la 0,12
2 Peste 0,05 până la 0,10 2 Peste 0,12 până la 0,30
3 Peste 0,10 până la 0,20 3 Peste 0,30până la 0,70
4 Peste 0,20 până la 0,40 4 Peste 0,70 până la 2,00
5 Peste 0,40 5 Peste 2,0

Tabloul 1 Tabloul 2
- După stabilitatea la acizi, determinată printr-o metodă similară cu aceea pentru apă ,sticlă se
clasifică în trei clase de stabilitate.( tabloul3)
- După stabilitatea față de alcalii, determinată tot prin metode la fierbere în vas deschis ,
sticla se clasifică tot în trei clase de stabilitate (tabloul 4)

2
 Sticla

Clasa de stabilitate Pierderea în Clasa de stabilitate Pierderea în greutate

greutate mg/dm3 mg/dm3
1 rezistentă la acizi Până la 0,7 1 slab solubilă în alcali Până la 75
2 slab solubilă în acizi Peste 0,7 până la 2 mijlociu solubilă în alcali Peste 75 până la 150
1,5 3 puternic solubilă în alcali Peste 50
3mijlociu pînă la puternic solubilă Peste 1,5

tabloul 3 tabloul 4
Unele caracteristici ale sticlei prezintă, în funcție de temperatura și de compoziția sticlei, o serie
de anomalii față de caracteristicile similare ale celorlalte substanțe astfel:
 greutatea specifică , care variază linear cu temperatura, are salturi discontinue la anumite
temperaturi,
 dilatația termică prezintă puncte de inflexiune la anumite temperaturi,
 indicele de refracție nu are creștere lineară în funcție de temperatura ci prezintă un salt într-un
anumit interval de temperatura : solubilitatea în apă ,în alcoolii sau acizi e maximă între 300o și1000o
Pentru explicare acestor anomalii au fost emise o serie de teorii structurate asupra sticlei cum sunt:
Teoria lichidelor omogene care, datorită izotropiei caracteristică sticlei o consideră că lichide
stabilizate la temperatura ordinară.
Teoria polimerizării siliciului sub diferite formule lineare cu diverse legături , asemenea polimerilor
organici cum sunt:

Datorită faptului că, prin comparație cu rășinile organice, sticla nu se descompune la temperaturi
deși fenomenul de formare al ei este ireversibil,și nu se pot face determinări de greutate moleculară,
teoria prezintă lacune.
Teoria coloidală e asemănătoare cu teoria polimerizării,cu diferența că dimensiunile particulelor

sunt de ...... cm față de dimensiunea moleculară de cm. Această teorie nu poate

explica însă discontinuitatea de variație a proprietăților fizice ale sticlei în funcțiune de compoziție.
Teoria structurilor cristaline admite că sticla nu e nici lichid , nici construită din cristale, ci din
substanțe într-un stadiu incipient de cristalizare (stadiu de cristalit), în care se formează capsule foarte
mici asemănătoare cristalelor, însă cu alte distanțe și unghiuri între atomi.
Teoria rețelelor cvasicristaline omogene se bazează pe principiile cristalochimiei,admițând că se
formează corpi cu structura reticulară ca și la cristale, cărora însă le lipsește simetria în spațiu.
Teoria rețelelor cvasicristaline eterogene admite că sticlă e construită din două sau din mai multe
tipuri de structuri cvasicristaline, diferite,formând o masă eterogenă. Această teorie explică mai

3
Sticla

ușor anomaliile variației proprietăților cu compoziția sticlelor, și anume : variația indicelui de

refracție, spectrele de absorbție în infraroșu, reactivitatea chimică, etc.

DEFECTELE STICLEI ȘI ALE PRODUSELOR DE STICLĂ

Atât în masa topită cât și în timpul procesului tehnologic de prelucrare apar o serie de
defecte, respectiv de abateri de la omogenitatea fizică-mecanică a sticlei sau a produselor de sticlă,
impusă de caietele de sarcini. Se deosebesc:
1. Defecte de topire , apar în cursul procesului tehnologic,de la depozitarea materialelor prime
până la obținerea topiturii pentru prelucrare. În acest grup intră:
Incluziunile de sticlă în sticlă, cărei se prezintă sub formă de ațe (incluziuni filiforme cu aspectul unor
dungi fine la suprafață sau în masă sticlei de sticlă , vine ,incluziuni filiforme cu aspectul unor
fascicule sau dungi de grosime pronunțată care apar la suprafață sau în masă sticlei, valuri sau unde
(incluziuni sub formă de unde mai pronunțate la suprafață produsului care îi împiedică vizibilitatea
în bune condiții și înrăutățesc proprietățile fizice –mecanice); picoturi sau perle (noduri de sticlă
provocate din cauza unor vâscozități diferite față de aceea a masei sticlei care :le înconjoară și care
de foarte multe ori,se termină printr-o coadă).
Incluziunile de gaze în sticlă,acestea se prezintă sub formă de: musculițe(incluziuni de formă sferică
cu dimensiunea maximă de 0.3, care apar concentrate pe o anumită suprafață); bășicuțe (incluziuni
de forme diferite, sferice, lenticulare cu dimensiunea cuprinsă între 0.3 și 0.8 mm); bășici (incluziuni
de aceeași formă cu bășicuțele ,însă cu dimensiuni peste 0.8mm) spumă alcalină sau gale
(incluziuni de sulfat plate sau alungite de culoare albă –galbenă) crustă (spumă alcalină care,în afară
de sulfat mai conține și incluziuni microscopice solide).
Incluziuni de corpuri străine în sticlă care se prezintă sub formă de : pietre (incluziuni de părți
netopite din materia brută de fragmente de material refractar sau de picături din glazura cuptorului,
netransparente cu un contur distinct și izolat în masa sticlei care pot fi active periclitând rezistență
produsului sau inactive nepericlitând rezistență produsului); noduri (incluziuni parțiale topite
translucide sau opace de culoare verde sau brun murdară uneori prezentând cristalizări).
Incluziunile de cristale în sticlă numite și pietre de devitrificare,constituite din silicați cristalini
de formă circulară sau rotunjită de culoare albă dispuse diferit în masa sticlei.
2. Defecte de culoare,în care intră : sticla verde cu nuanțe de culoare necorespunzătoare mostrei
de referință datorită utilizării unei cantități prea mici de decolorant și sticla roz cu nuanță
necorespunzătoare mostrei de referință din cauza unei prea mari cantități de decolorant în speță
selen.
3. Defecte de fasonare,care apar de la începutul prelucrări masei de sticlă până la răcirea
produselor fasonate. În acel grup intră: bășicile (defecte asemănătoare celor de la topitură ,însă
datorită culegerii rapide a prizei de lucru); incluziunile transparente (neomogenitățile
sticloase în masă de sticlă produse la=coacerea prizei); ondulațiile optice (la care suprafața
produsului are un aspect forjat împiedică vizibilitatea și înrăutățind proprietățile fizice –
mecanice).
4. Defectele de integritate, în care intră : lipiturile (bucăți de sticlă aşchioasă și tăioasă prinse
de suprafața produsului), mustățile (fire de sticlă lipite pe suprafața palpabilă sau nepalpabilă
care împiedică sau deformează vizibilitatea); zgârieturile (urme neregulate pe suprafață

4
Sticla

produsului care nu străbat grosimea peretelui, dar strică aspectul produselor pe unele
făcându-le inutilizabile); fisurile (discontinuități ale suprafeței ,imperceptibile sau greu
perceptibile cu ochiul liber care nu trec prin toată grosimea sticlei ); canelurile (urme
imprimate pe suprafață produsului de către impuritățile mecanice sau forme sau locuri arse
din partea interioară a formei); ştirbiturile (lipsuri din suprafață produsului ); crestăturile
(ştirbituri pe toată grosimea sticlei); urme de tăiere (produse la fundul produsului din cauza
răcirii prizei de sticlă la tăiere); nervurile sau cusăturile (proeminenţe regulate , palpabile
uneori tăioase care se formează la locul de închidere a părților formei metalice sau la ;locul
de separare dintre diferitele componente ale formelor și sculelor de prelucrare); bavurile
(proeminenţe formate la presare prin pătrunderea masei de sticlă la îmbinările formei
metalice de obicei la marginea superioară sau la fundul produsului); rizurile ( asperități
palpabile netăioase uneori mate,cu aspectul unor fisuri dese sau al unor dungi neregulate);
brăzdările (inegalități ale suprafeței produselor ,de formă sinusoidală,produse prin frecarea
masei de sticlă de pereții formei).
5. Defecte de recoacere,care apar în cursul procesului de răcire lentă a produsului se prezintă
sub formă de : deformări (abateri de la formă produsului din cauza temperaturi prea înalte, în
cuptorul de recoacere); tensiuni interne ( formate din cauza nerespectării curbei de
recoacere care periclitează rezistență termică și mecanică a produsului ); spargerea de
recoacere.
6. Defecte de finisare în care intră : turburelile (neclarități în sticlă la locurile încălzite pentru
prelucrare); rugozitatea (lipsa de netezire a suprafeței produsului cu aspect matizat);
coeziunea slabă la locurile de lipire (adeziune necorespunzătoare la lipirea sticlelor cu
coeficient de dilatare diferit); scoică (desprinderea în țăndări sau știrbirea marginală a
produsului); urechea (ieșitură la colțurile plăcilor de sticlă); dintele (ieșire din grosimea
sticlei).
7. Alte defecte posibile sunt: defecte de formă și dimensiune , defecte de capacitate și de
greutate, defecte de tăiere, defecte de polizare, defecte de decorare ,etc.

MATERIILE PRIME PRINCIPALE întrebuințate în fabricarea sticlei sunt: ca vitrifianți: bioxidul

de siliciu (silicea),sub formă de nisipuri foarte curate ,acidul boric și boraxul ;că fondanți, care ajută
la scăderea temperaturi de topire a sticlei dând eutectice scăzute : sulfatul de sodiu carbonatul de
sodiu, carbonatul de potasiu: ca stabilizanți care asigură stabilitatea sticlei la devitrifiere , la acțiuni
chimice, la șoc termic etc, alumina pură, hidratul de aluminiu , caolinul, nefelinul, carbonatul de litiu ,
dolomitul, magnezitul, oxidul de magneziu,carbonul de bariu , sulfatul de bariu, azotul de bariu oxidul
de zinc oxidul de plumb, miniul de plumb.
MATERIILE PRIME AUXILIARE întrebuințate în fabricarea sticlei sunt: sulfatul de sodiu , clorură
de sodiu, trioxid de arsen, azotul de sodiu sau de potasiu , florura de calciu şi sărurile de amoniu folosite
că afânanți respectiv ca substanțe de limpezire; trioxid de arsen, azotul de sodiu, sulfatul,de sodiu,
clorură de sodiu florurile și oxidul de siliciu,folosite că decoloranți chimici; bioxidul de mangan,
seleniul,oxidul de nichel ,oxidul de cobalt ,unele pământuri rare,folosite că decoloranți fizici: compuși
în general sub formă de oxizi, de mangan (care colorează sticlele în galben sau în roșu –violet),compuși
de cobalt colorează sticlele în albastru-violet) de nichel (care colorează sticlele de potasiu în roșu violet,

5
Sticla

cele de sodiu în galben-safiriu); de crom(în galben sau galben-verde ); de fier(în verde, roșu,negru) de
uraniu (în galben florescent în lumina reflectată) de cupru (în albastru-verzui sau în roșu) combinați ale
florului (florura de calciu și criolit) ale acidului fosforic (fosfați de calciu) precum și oxizi de staniu, de
titan de zirconiu și de stibiu,talc, etc, folosite pentru opacizarea sticlelor.

PROCESUL TEHNOLOGIC DE FABRICARE A STICLEI cuprinde următoarele operații:

1. Pregătirea amestecului de materii prime ,care, după ce sunt controlate din punct de
vedere al purității,al umidității și al glanulometriei, sunt măcinate pe cale umedă sau uscată apoi
dozate și omogenizate. Topirea amestecului se efectuează în cuptoare speciale, construite din șamotă
aluminoasă, cu bolți de cărămizi silica,și care pot fi: cuptoare discontinue cu creuzet, sau(oală),folosit
pentru sticlă optică și tehnică și pentru producții mici și cuptoare- vană sau cu bazin ,care au
funcționarea continuă și sunt folosite pentru producții mari. Cuptoarele –vană sunt împărțite ,cu
ajutorul unor praguri în zone care asigura realizarea tuturor fazelor topirii sticlei.
Pentru topire,cuptorul respectiv ,încălzit cu combustibil gazos (artificial produs în gazogen sau natural)
sau cu combustibil lichid se aduce la temperatura necesară și amestecul brut, în stare solidă sau pastă
se introduce în șarje succesive. În timpul procesului de topire au loc deshidratarea materialelor prime
hidratate; transformări polimorfe; reacții de disociație; reactii în stare solidă; topiri și dizolvări. La
circa 800 grade se formează un eutectic de silicați alcalini;topitura dizolvă noi cantități de silice.
Temperatura crescând, vâscozitatea amestecului scade. Sticla nu are un punct de topire stabil odată
cu scăderea temperaturii topituri amestecului respectiv apărând fenomenul de ridigizare, care e
funcțiune de vâscozitate.
Temperatura de rigidizare e remperatura la care topitură are vascozitatea de 2,5x1013 poise. Prin
încălzire sticla se înmoaie, considerandu-se temperatura de înmuiere a sticlei temperatura la care
vâscozitatea e de 4,5x107 poise . Intervalul dintre cele două temperaturi constituie intervalul de
rigidizare, respectiv intervalul de înmuiere care datorită modificării structurale ce se produce în
acest interval se mai numește și interval de structurare sau de agregare.Intervalul de temperatură
în care vâscozitatea e cuprinsă între 4x10 14poise si 2,5x 1013poise interval în care sticla își pierde
tensiunile proprii se numește interval de recoacere.
2. Limpezirea (afinarea) e operația de eliminare a bulelor de gaze ( si )care se
produc în timpul topiri și agită violent masă topită. În acest scop se folosesc afânații, care
micșorează vâscozitatea topiturii și degajă un volum de gaze. În zona de topire, temperatura e
cuprinsă între 1375 și 1575 grade,după terminarea afânării temperatura scade.
3. Liniștirea e faza finală a topirii, când masă topită e gata pentru prelucrare,respectiv
pentru fasonare în formele dorite.
4. Fasonarea obiectelor de sticlă se poate face manual sau mecanizat prin presare, prin
suflare, prin tragere, prin turnare și prin laminare.
a. Presarea poate fi manuală sau mecanizat,presă manuală fiind cea mai veche metodă de
fasonare, folosită în trecut la masele sticloase obținute la temperaturi joase.
La presarea manuală modernă, folosită în instalații micii,topitură de sticlă e scoasă din cuptor cu
ajutorul unei vergele de oțel și e adusă deasupra materiei de lemn sau metalică:se taie cu
foarfece speciale cantitatea necesară de sticlă și se manevrează apoi . La presă

6
Sticla

mecanizată,obiectele, sunt fasonate direct din masă lichidă în forme și folosind prese cu șurub
sau prese cu excentric. Această metodă e folosită pentru fabricarea în masă a produselor de sticlă
masive(piese pentru construcții cum sunt dale, țigle,cărămizi,etc.)sau cave (pahare ,borcane) cu
pereții groși cu adâncimea mică , cu suprafață interioară a obiectelor de formă cilindrică,
prismatică sau înguste în partea de jos. Presele sunt acționate de obicei cu aer comprimat.
Mașina de prestat sticlă e de exemplu mașina de presat R.V..pentru articole de menaj, automtată.

b. Suflarea sticlei e folosită în cazul obiectelor cave. Cel mai simplu procedeu de suflare
e suflarea cu țeavă, în care unealta principală e o „baghetă” tubulară de oțel cu lungimea de
1.80....2m, având diametrul exterior de 3 cm și cel interior de 1 cm. La un capăt bagheta se termină
cu o parte umflată, care e rotită în timp ce lucrătorul suflă pe la extremitatea opusă. Deoarece
suflarea aerului cu gură e o operație extrem de vătămătoare pentru sănătatea lucrătorului se
folosește pe scară din ce în ce mai mare,suflarea la mașini de suflat folosind mașini cum sunt
următoarele:
Mașină cu conducta de alimentare și cu acționare pneumatică (mașină Lynab) care e compusă din
două mese rotitoare cu coroane dințate pe circumferința;cele două mese se mișcă în sensuri
contrare. Pe masă de preformare sunt montate șase forme basculante iar pe masa de finisare șase
forme pentru piese finite. Pe această masă se găsesc dispozitive de închidere și de deschidere a
formelor care acționează asupra unor clește (șarniere),de care se fixează formele. Mașina are o
conductă de alimentare din care se scurge picături de sticlă topită ,când axa ei coincide cu axa
formei. În această poziție formă e introdusă cu180o și e prinsă cu gură în clește. Sub formă se
găsește bagheta care fasonează coroana buteliilor - Bagheta face o scobitură prin care se suflă
aerul în bășică de sticlă care e comprimată în formă de preformare .Apoi capul suflătorului se
ridică,bagheta din formă , masă efectuează o rotație de 60 o ,în care timp formă se răstoarnă cu180o

7
Sticla

și se oprește,în poziția orificiului de intrare a picăturii de sticlă se închide cu fundul formei ; la

partea superioară se așează,în adâncitură făcută de baghetă, un cap prin care se suflă aerul
comprimat până când se obține o bășică. După formarea bășicii fundul formei se lasă în jos
,suflătorul se ridică și masă efectuează o nouă rotație de 60 o și formă ajunge în poziția c. După
prelucrarea bășicii în formă de finisare ea e răcită de un ventilator. În poziția d, bășica e suflată
în aer comprimat pentru a fi formată : în pozițiile e și răcită cu aer comprimat; forma e răsturnată
cu180o,astfel încât ajunge în poziția inițială, iar butelia e prelucrată de un dispozitiv de prindere
și e așezat pe bandă rulantă de transport. Aerul comprimat folosit are 3.2....3.5at, cantitatea de aer
necesar fiind de circa6m3/min, la o producție orară de 1500...1800 de butelii de 1000...2000cm3.

Mașinile de suflat în matrițe,care sunt confecționarea prin presare pneumatică în materiale,borcane și

sticle de menaj pentru conserve,pentru produse farmaceutice.
Mașină de suflat cilindri (procedeul Lubbers) care confecționează cilindri de sticlă pentru
geamuri,prin scufundarea unei pâlnii în masă de sticlă, pentru geamuri prin scufundarea unei pâlnii
în masă de sticlă ridicarea pâlniei și insuflarea de aer comprimat în interiorul masei.
Alte mașini de suflat sunt mașină de suflat V.S ..pentru articole de sticlă suflată semiautomat;
mașină de suflat articole de sticlă suflată după procedeul Roirant, automată; mașină de suflat vase cu
pereți subțiri (de ex. baloane de sticlă pentru becuri electrice) după procesul Empire automată;

8
Sticla

mașina de suflat butelii după procedeul Owens; mașina de suflat pentru articole de menaj după
procedeul Graham,automată.

În industria modernă a sticlei se folosesc și mașini combinate cum sunt mașinile de presat –
şurubat cu ajutorul cărora se obțin piese cu pereți subțiri prin presare și fasonarea unui
semifabricat, după care piesă presată e umflată cu aer comprimat pentru a obține piesă finală.

9
Sticla

Un tip răspândit al unei astfel de mașini se compune dintr-un postament de fontă pe o platforma
mobilă și pe care e fixat axul central vectral al mașinii - Masa preformelor, masa formelor definitive
și cea a clestelor de gât, se rotesc cu un tot fiind solidarizate printr-o piesă în formă de cruce de
Malta.

Pe mese sunt montate 12 console pentru preforme , suporturi ale formelor definitive, și 12 perechi
de clești pentru inelele de gât. Mașina e antrenată in mișcare de un motor, prin intermediul crucii
de Malta, formate dintr-un disc care se rotește având 12 scobituri dreptunghiulare și 12 semirotunde-
Piesele de fasonare ale mașinii constituie partea ei esențială de bună lor stare depinde calitatea
produselor Aceste piese se compun din forme pentru preformare și pentru formare finală,cu
suporturi de fund și cu inele de gât tijă de presare ;inele de presare. Formele se confecționează din
forță iar inelele de gât din oțel cromnichel și sunt fixate în cleștele de gât care sunt compuse din
două părți,legate prin articulații. Poansonul și inelul de presare sunt fixate pe aparatul de presare
al mașini. Procesul tehnologic e redat schematic în figura VII. Pentru suflare cu aer,mașina are două

10
Sticla

conducte principale de aer comprimat una pentru funcționarea cilindrului de presare și altă pentru
deservire tuturor organelor pneumatice ale mașini.

Mașinile PMU au rotație fie spre dreapta ,când se montează pe partea dreapta a zonei de lucru a
cuptorului fie spre stânga când se așează pe partea stânga a zonei de lucru a cuptorului.

11
 Sticla

Alte mașini de suflat-presat sunt următoarele: mașină de suflat-presat pentru fabricarea

produselor cu pereți subțiri după procedeul Westlake, automată; mașină de suflat-presat R.V, pentru
articole de menaj, automată mașină de suflat – presat P.V.M, pentru articole de menaj, automată.
c. Tragerea consistă în întinderea manuală sau mecanică a unei bășici obținute prin suflare cu
ajutorul unei vergele echipate cu un disc. Prin această metodă se obțin țevi, tuburi și vergele de
sticlă-la fabricarea țevilor și a geamurilor trase se folosește și tragerea prin duze fie prin
verticală ,fie pe orizontală. Se folosesc următoarele mașini:
Mașină de tras geamuri (procedeul Fourcault) , cu mișcarea benzii de sticlă în plan vertical,
cu tragerea cu ajutorul unui grup de cilindri,care acționează asupra unei benzi trase din baia topită,
îndoirea făcându-se printr-un cilindru prin încălzirea benzii (ridigizată între timp)
Mașină de tras geamuri (procedeul Colburr ) ...........
Mașină de tras geamuri (procedeul Gregorius) care lucrează prin tragere directă din baie
topită și conducere verticală a benzi.
Mașină orizontală de tras tuburi (Daner) prin centrifugare în care sticlă se înfășoară pe
suprafață unui con de șamotă rotitor,după care e trasă până la diametrul dorit (în același timp un
curent de aer care circulă prin interiorul corpului asigura menținerea canalului interior).
Mașină orizontală de tras tuburi (Philips), prin centrifugare în care sticlă topită e depusă prin
centrifugare pe pereții interiori al unui cilindru de șamotă după care e trasă până la diametrul dorit
(canalul interior e întreținut printr-un curent de aer suflat în tub).
Mașină verticală de tras tuburi (Wood) la care sticla e trasă și condusă de un număr de role
la diametrul interior fiind menținut printr-un curent de aer suflat printr-un ajustaj care e dispus în
fundul cuvei cu sticlă fluidă.
d. Turnarea se realizează în tipare de diferite forme,în care masa sticloasă ,la temperaturi înalte
deci în stare plastică, se poate modela. Se obțin astfel: izolare electrice, suporturi pentru acumulatoare
cărămizi țigle și dale pentru pardoseli, etc.
e. Laminarea în plăci a sticlei turnate se aplică pentru a obține geamuri sticlă de ornament sau
sticlă armată cu inserții metalice. Mașinile de laminat sunt formate în principal fie dintr-o masă
plină și dintr-una armată sau din mai multe cilindre, laminarea făcându-se între masă și cilindre, fie
dintr-o pereche de cilindre, laminarea făcându-se între cilindre cu sau fără masă de întindere a
plăcii de sticlă; uneori mașina are o pereche de cilindre auxiliare netede sau canelate, pentru o a
două laminare a masei de sticlă. Mașinile de laminare sunt cu masă fixă sau cu masă deplasabilă ,și
cu cilindru rotitor cu axa fixă sau cu cilindru de rostogolire. Dispoziția cilindrelor diferă după felul de
sticlă care urmează să fi obținut. Introducerea inserției metalice în masă de sticlă se face cu un
cilindru rotitor.
Se folosesc curent și următoarele mașini:
Mașină de laminat plăci de sticlă cu cilindru rulant care întinde prin rostogolire pe o
masă fixă de sticlă groasă sau de sticlă de ornament; mașină de laminat plăci de sticlă cu
cilindru rotitor ,cu axa fixă, care întinde pe o masă mobilă,prin rotirea cilindrului,placă de sticlă
groasă sau de ornament; mașină de laminat plăci de sticlă cu pereche de cilindre
paralele ,cu axa orizontală care laminează masa de sticlă topită (cilindrele se învârtesc în sensuri
contrare efectuând prima laminare a masei de sticlă , care trece apoi prin a două pereche de

12
Sticla

cilindre auxiliare de diametru mai mic netede sau în relief); mașină de laminat sticlă armată ,
care are masă fixă și trei cilindre rulante (laminare inițială,înglobarea armăturii,planarea) ; mașina
de laminat pe două straturi de sticlă armată ,care are masă fixă sau mobilă și două cilindre
paralele cu masă (pentru laminarea primului strat și întinderea armături,pentru laminarea stratului
acoperitor); mașină de laminat sticlă armat cu cilindre rotitoare , care laminează două plăci
de sticlă între două perechi de cilindre se rotesc in sensuri contrare înglobează armătură între aceste
două plăci prin a treia pereche de cilindre.
Pentru laminarea plăcilor de sticlă se folosesc și mașini de laminat conținu la care
laminarea se efectuează între două cilindre cave și răcite cu apă .La ieșirea din cilindrele de
laminare,bandă de sticlă alunecă pe un plan înclinat direct în cuptorul de recoacere. Tăierea la
dimensiuni de benzii în plăci se face prin discuri rotitoare ,în timpul mișcări benzii.

13
Sticla

Pentru laminarea continuă a plăcilor pentru oglinzii se folosește mașina de fabricat sticlă
de oglinzi formată în principal dintr-un dispozitiv de laminare, în care placă de sticlă turnată se
fasonează la dimensiuni,după care se introduce într-un cuptor de recoacere, în care placă de sticlă
se răcește încet; la mașinile recente, sticla curge din cuptorul de turnare printr-un jgheab căptușit
cu material refractar, la mașină.
Laminarea se efectuează cu o pereche de cilindre de diametrii diferiți cavi și răciți care se rotesc
în sensuri contrare; bandă de sticlă e încălzită continuu cu arzătoare. După ieșirea dintre cilindre
bandă de sticlă se întinde pe o masă și apoi e condusă cu ajutorul unei role la cuptorul de
recoacere.

14
Sticla

5. Recoacerea sticlei e operația care se execută după fasonare pentru înlăturarea

tensiunilor proprii din masă sticlei. Obiectele fasonate din sticlă nu au stabilitate termică și, având
și tendințe de devitrificare, se încălzesc la temperaturi cuprinse intre 425 și 575 o și apoi se
răcesc încet.
6. Prelucrarea marginilor sticlei după tăiere și polizarea se efectuează pentru a
îndepărta aspectul mat, la mașina de ars numită și mașină de încălzit. Mașină e formată dintr-o
rotitoare pe care se fixează piesele de sticlă de prelucrat și dintr-o manta metalică - căptușită
cu material refractor - având montat la un capăt al ei un arzător cu petrol sau cu gaz . Prin rotirea
mașinii, piesele de sticlă sunt trecute in dreptul flăcării arzătorului (la temperatura superioară
punctului de înmuiere al sticlei) și aspectul mat al sticlei dispare.

7. Operațiile de finisare depind de felul obiectelor de sticlă fabricate. Se efectuează

operații de polizare, de lustruire, de supralustruire, de decorare prin gravare sablare,etc...efectuate
prin așchiere; pentru decorare se aplică și alte metode .
După felul prelucrări se folosesc următoarele feluri de mașini: mașină de polizare brută a sticlei
în plăci și a sticlei de oglinzi, care îndepărtează structuri cu grosimea de 0.7....2.2mm, cu ajutorul
abrazivului format din nisip de cuarț cu granule de 0.5...0.2mm; mașină de polizare fină a sticlei

15
Sticla

în plăci și a sticlei de oglinzi care efectuează polizarea asperităților sub 0.7mm, folosind că
abraziv nisip de cuarț cu granule de 0.1..0.05mmsi apoi pulberi ,nisip fin sau grafiţi ; mașină de
lustruit sticlă în plăci și sticlă de oglinzi care rupe pelicula de pe suprafața sticlei polizate în
prealabil cu ajutorul discurilor de pâsla de gresie sau de rășină (pentru sticlele optice) folosind că
material abraziv în cantitate mai mare la început și sfârșind fără a se mai adaugă astfel de
material –nisip feruginos sau oxid de fier; mașină de superlustruit sticlă in plăci și sticlă de
oglinzi,care printr-o lustruire suplimentară (prin discuri cu pastă fină) elimină de pe suprafața
sticlei micile defecte de lustruire și de polizare, rămase de la operațiile anterioare: mașină de
polizat sticle optice,care efectuează polizarea sticlelor optice cu ajutorul uneltelor plane al
uneltelor sferice –concave, respectiv uneltelor sferice convexe pentru obținerea de suprafețe optice
perfecte transparente și fără defecte; mașină de lustruit sticle optice , care prelucrează - cu ajutorul
abrazivilor duri (roșu de polizat,oxid de ceriu,pulbere de diamant,etc.) și al uneltelor in formă de
disc sau de placă de rășină,învelite in postav - fațete perfect transparente și fără defecte; mașină
de polizat vasele de menaj, care prelucrează la umed marginea cu ajutorul unui dispozitiv de
gresie naturală sau de material artificial; mașină pentru polizarea fundului , care prelucrează fundul
vaselor de menaj (pahare,scrumiere,solnițe),cu unelte in formă de disc de material abraziv;
mașină de prelucrare artistică a vaselor de menaj, care efectuează prin polizare brută, prin
polizare fină și prin lustruire diferite ornamente artistice pe suprafață sticlei (prelucrarea se
efectuează la umed prin discuri de materiale abrazive sau lemn). Se folosesc și mașini combinate
de funcționare continuă care execută succesiv pe bandă continuă polizarea brută și lustruirea
plăcilor de sticlă. Plăcile de sticlă ieșite din cuptorul de recoacere sunt așezate pe masa de lucru
și trecute sub discuri de polizare de lustruire și de curățire.

16
Sticla

Decorarea respectiv ornamentarea obiectelor din sticlă se face după recoacere; la rece, prin
abrazarea cu materiale abrazive fine; la cald, cu culori ușor fuzibile; pe cale chimică prin
tratarea cu acid florhidric - pentru efectuare de gravuri sau de desene mate pe suprafața sticlei
se folosesc mașini de gravat, care pot fi cu acționare mecanică (prelucrarea sticlei se face cu
un disc de cupru sau de aluminiu, folosind ca acțiune chimică , mașina efectuând însemnarea
desenului cu un ac sau prin pantografe iar gravarea propriu-zisă fiind realizată prin atac chimic.

DIN PUNCT DE VEDERE CHIMIC datorită diferitelor amestecuri care se pot realiza cu
materiale prime indicate mai sus se deosebesc
1. sticlă de cuarț, care se obține prin topirea cuarțului:
2. sticlă de silicați alcalini (sticlă solubilă)
3. sticle calcasodice (sticle obișnuite)care conțin bioxid de siliciu,oxid de calciu și oxid de
sodiu ;
4. sticlele borosodice care conțin și bor și care se folosesc in optică,la fabricarea aparaturii de
laborator,la fabricarea izolatoarelor de înaltă tensiune, etc;
5. sticlele de plumb care conțin un procent mare de plumb au un indice de refracție mare și
sunt folosite la fabricarea unor aparate optice și a unor obiecte de artă din sticlă optică ;
6. sticle speciale de exemplu cele folosite pentru veselă de laborator cu (compoziție: 80.5%

, 7%Al2,O2, 0.25%Fe2O3, 0.3%CaO, 4.4%Na2O, 0.2%K2O, 11.8%B2O3;)

7. sticle cu rezistență termică mare folosite la aparatele de raze ultraviolet etc.
8. Țesături de sticlă ca de exemplu mătase de sticlă, lână de sticlă , vată de sticlă etc.

DIN PUNCT DE VEDERE INDUSTRIAL, după compoziție și după utilizare se

deosebesc următoarele grupuri, subgrupuri și tipuri de sticlă:
1. STICLĂ DE SILICE e o sticlă cu conținut de peste 90%SiO2.
Cuprinde subgrupurile:
- Sticlă de cuarț care are un conținut de peste99%SiO2 și care se obține prin topirea cuarțului fără
oxizi de fier, de crom etc;care ar colora-o. E transparentă pentru radiaţiile ultraviolet cu lungimi
de undă mai mari de 2000 A și e folosită la construcția lămpilor cu mercur pentru ultraviolete,
la fabricarea pieselor optice care trebuie să fie transparente pentru ultraviolet ( în loc de cuarț
cristalizat),cum și ( datorită coeficientului de dilatație foarte mic) la fabricarea aparaturi chimice
de laborator, termorezistent.
-Sticlă cu 96%SiO2, se obține prin ridicarea conținutului de SiO2, după fasonarea obiectului, în
urma unui tratament termic și chimic corespunzător. Este că și sticla de cuarț rezistentă la acizi și
are rezistență mare la șocuri termice și temperaturi înalte.
-Sticlele comune calcosodice și calcoplastice sunt în general ,sticlele format de din proporții

diferite de , CaO si alcalii cu adaus formate de , MgO și uneori, cu adausuri mai

17
Sticla

mici de sau compuse din fier,ca impurități conțin ,Sticlele comune calcosodice și
calcopotasice pot fi colorate cu diverși oxizi metalici. În acest grup se cuprind:
* Sticlă pentru produse plane,din care se produc articole fără forme complexe, cu următoarele
tipuri:
Sticlă plană pentru geamuri trase pe cale mecanică, caracterizat printr-un raport al
constituenților care să permită prelucrarea prin tragere fără pericol de cristalizare
corespunzătoare vâscozităţii cerute.
Sticlă plană pentru oglinzi obișnuite și geamuri turnate care e mai vâscoasă decât pentru
geamuri și are un conținut minim de alcalii.
* Sticlă pentru butelii și articole comune de menaj cu o sticlă foarte variată din punct de vedere

al compoziției, în acest subgrup se pot obține sticle cu procente mari de ,până la 77%, CaO,

alcalii, MgO și cum și sticlele cu procente mici din aceste substanțe în funcție de tipul
agregatelor de producție și de scopul urmărit. Acest subgrup are următoarele tipuri: sticlă

albă,cu un conținut în până, la maximum 0.1%;sticlă semialbă, cu un conținut în

intern 0.1 și 0.5%; sticlă verde , cu un conținut în peste 0.5% și sticlă colorată , cu un
conținut de diverși coloranți.
* Sticlă tip Boemia pentru articole de menaj, în care parte din alcalii care intră în compoziția

acestor sticle o formează O.

* Sticlă comună netransparentă cu o sticlă care oprește parțial sau total trecerea lumini. Se obține
prin adăugarea de opacizanți și cuprinde; sticlă translucidă, prin care lumina trece sub formă
difuza și sticlă opacă, prin care lumina nu trece. În tehnica iluminatului sticla netransparentă se
prezintă sub următoarele forme: opalescentă (difuzantă, practic lăptoasă, ale cărei proprietăți optice
sunt datorate neomogenității optice a masei), opalescentă placată (opalescentă compusă din unu
sau din mai multe straturi de sticlă opalescentă solidarizate cu un strat de sticlă clară), mată
(difuzantă, ale cărei proprietăți optice sunt datorate asperităților microscopice create pe una dintre
suprafețele ei ,sau pe ambele fete prin procedee mecanice sau chimice), ornamentală (difuzantă ale
cărei proprietăți difuzante sunt datorate asperităților macroscopice formate pe una dintre feţe sau
pe amândouă, în general prin presare). Sticla opalescentă se obține din sticlă obișnuită prin

introducerea în compoziția ei a unor compuși cu fluor: exemplu, sticlă cu compoziția: 72.5%

, 45% , 5%CaO, 2%K2O, 16% O si 4.5%F.Această sticlă se fabrică în cuptoare cu pale

și se fasonează prin suflare mai rară prin presare din sticla lăptoasă
-Sticla pentru corpuri de iluminat e caracterizată printr-o bună transparență și rezistență la șoc
termic mai mare decât ale sticlelor comune. Acest grup cuprinde sticlă pentru cilindri de lampa
cu pereți subțiri folosită în special în lămpile cu combustibil și sticlă pentru becuri electrice

18
Sticla

cu incandescență și fluorescente. Trebuie menționat aici și sticla cu prisme, clară care pe una
sau pe ambele feţe are o serie de prisme care acționează prin refracție asupra fluxului luminos
incident.
-Sticlele de plumb conțin de la 9.....50%PbO,care le mărește densitatea și indicele de refracție;
Sunt sticlele mai grele și mai strălucitoare decât sticlele obișnuite. În acest grup intră sticla
cristal ușoară cu 9....16%PbO, sticlă cristal semigrea,cu 16 ....30%PbO, și sticlă cristal grea cu
30...5000%PbO.
-Sticla rezistentă e o sticlă cu rezistență chimică și termică mare conținând in majoritatea

cazurilor o porțiune mare de și o proporție mică de alcalii. Acest grup conține următoarele
subgrupuri:
Sticlă de laborator, comună tip Turingia ,care nu are în compoziția sa , E rezistentă la alcalii
și la acizi și se prelucrează bine la flacără.
Sticlă pe bază de borosilicați poate fi cu calciu sau cu bariu, cum e sticla de tip A (Jena 20) cu un
conținut de 4....11%B2O4 și cu un coeficient de dilatație de 49 10-7, și fără calciu sau bariu, cum sunt
sticla de tip B(pyrex) cu 11....13%B2O4 și cu un coeficient de dilatație de 30...37 10-7 și sticla de tip C
(Duran) cu circa 16 %B2O4 și cu un coeficient de dilatație de 37...45 10-7.
Sticlă cu calități speciale care cuprinde sticlă pentru fiole cu minimum 2.5% și cu grad
înalt de neutralitate; sticlă pentru termometre care nu prezintă dilatații permanente și astfel nu
deplasează punctul zero al termometrului: sticlă cu temperatura de înmuiere înaltă, care e

rezistentă la șoc termic și a cărei compoziție poate cuprinde maximum 80% și maxim 20%

; sticlă pentru indicatoare de nivel rezistentă la șoc termic, la acțiunea vaporilor cu

temperatura înaltă și la presiuni înalte; sticlă pentru lămpi de mină cu pereți groși, cu rezistență
sporită la șocuri termice.
-Sticlă pentru produse optice(sticlă optică)
-Sticlă filtrantă are proprietățile speciale pentru transmiterea razelor de lumina și se obține
prin adausuri speciale care o și colorează. Acest grup conține următoarele subgrupuri:
Sticlă pentru geamuri de protecție e folosită pentru a proteja organismul de acțiunea radiaților
prea intense sau a celor care conțin radiații dăunătoare (radiații ultra violete ,raze X). Sticlele de
protecție sunt , fie sticle fumurii care reduc intensitatea radiaților de toate lungimile de undă
pentru care sunt transparente, fie sticle care datorită faptului că în compoziția lor sunt anumiți
constituenți, absorb radiațiile de anumite lungimi de undă.
Exemple de sticle de protecție sunt sticlă de cobalt, colorată în albastru –violet cu ajutorul
oxidului de cobalt și care e folosită de lucrătorii de la cuptoare pentru a privi prin ea în
interiorul zonelor de ardere ale cuptoarelor și sticlă pentru sudură colorată în galben-verzui sau
albastru de diferite nuanțe, de o anumită compoziție chimică, folosită pentru a filtra radiațiile
emise la sudare de arcul electric, reținând pe cele dăunătoare (razele ultraviolet și infraroșii) și a
proteja astfel ochii sudorului.

19
Sticla

Sticlă pentru dispozitive de semnalizare, care trebuie să lase să treacă radiațiile luminoase de
anumite lungimi de undă . Se folosește la semnalizare luminoasă , în transporturi,tehnică militară.
Sticlă pentru filtre de lumină ,folosită în special în tehnică fotografică și cinematografică,
pentru a se putea obține detalii ale obiectelor.
Sticlă termoizolantă este o sticlă folosită pentru protejarea obiectelor luminarea concavă acțiunile
radiației solare sau a surselor de lumina artificială. În majoritatea cazurilor sticlă trebuie să fie pe
cât posibil incoloră și cât mai transparentă pentru radiația vizibilă, absorbind radiația infraroșie
ceea ce se obține dacă sticla conține oxizi mai ales oxid feros (sticlă albastra) sau fosfați care
absorb 90% din radiația infraroșie. Deoarece se încălzesc din cauza absorbției radiației infraroșii,
aceste sticle trebuie să aibă șoc termic bun ceea ce se obține atât prin introducerea de oxid de
bor, cât și prin călire.

20