Maica Veronica de la Vladimiresti

Maica Veronica inainte de surghiun

Sunt 7 ani de cand Maica Veronica s-a mutat la Domnul.

In 2005, cand si-a presimtit sfarsitul, le-a vestit pe maicute ca va muri. Ele erau in lacrimi langa ea.
Dar un lucrator de la gradina a intrebat, nelinistit:
- Si ce-o sa se intample aici, cu obstea? Cine o sa conduca manastirea dupa ce muriti?
Maica Veronica a raspuns:
- Cum cine? Eu o sa conduc manastirea! Eu o s-o conduc, de acolo de sub dudul de langa biserica.
Maica Veronica a fost inmormantata sub dud. Ea continua sa fie o prezenta intens resimtita la
manastirea Vladimiresti. Si calugaritele din obstea mare, si pelerinii resimt prezenta ei. Asa cum
tonica si vesela a promis la plecare, ea continua sa conduca, sa indrume, sa inspire sfat si sanatate,
de acolo, de sub dud.

Atingeri revelatorii

Vasilica Gurau-Barbu, viitoarea maica Veronica, s-a nascut intr-un sat langa Tecuci, in 1920. Sau in
1922, dupa o indreptare adusa mai tarziu. A vadit de copil o sensibilitate particulara, o inzestrare
spre atingerea unui alt plan al realului. Socul initiatic, adica acea zguduire care te muta din planul
simturilor in planul duhului, Vasilica l-a primit la 9 ani, de la mama ei. Mama era pe moarte (in
1929). Copila, plangand, a intrebat-o: "Toti spun ca ai sa mori. Ce-o sa ma fac singura?".
Mama i-a raspuns: "Eu numai te-am adus pe lume; dar tu ai o alta mama, cea adevarata: Maica
Domnului. Ea iti va purta de grija. La Ea sa te rogi; si de la nimeni sa nu astepti mila, decat numai
de la Ea". Si i-a incredintat icoana Preacuratei, care se afla pe peretele casei. Copila a simtit bucurie
si protectie, a stiut ca are o Mama.
La 15 ani, cand a inceput sa ridice manastirea
De atunci, ea s-a aflat intr-o relatie speciala cu Maica Domnului: aceasta ii aparea la orice
rugaciune, sau chiar spontan. Ii aparea prin semne clare, prin inspiratie, prin coincidente. In situatii
grele, ea cerea: "Maica, da-mi lamurire! Ce sa fac?". Si primea raspunsul.
*
Primele descoperiri religioase i s-au facut in 1937. Lucra la camp si, deodata, in fata ei a vazut o
lumina care o umplea de fericire. Aceasta trezvie i s-a daruit dupa ce trecuse prin multe suferinte.
Intre 9 si 11 ani, orfana Vasilica a fost supusa unui regim de suprimare de catre o ruda haina, care i-
a spus in fata ca vrea s-o omoare; doua ierni a tinut-o intr-un grajd fara usa si a fost infometata. Dar
a supravietuit si a iesit intarita; a reusit sa fuga de la acea ruda haina si nu i-a purtat pic de
ranchiuna, n-a simtit nici razvratire sau ura. A perceput - uimitor de corect - ca persecutorul ei era,
el insusi, o victima a unei naturi ticaloase, cazatoare. De fiecare data cand a suferit prigoane (si au
fost multe!), maica Veronica nu-si acuza persecutorii, ci se ruga pentru indreptarea firii oamenilor.
A cerut si a primit blagoslovenie de la Sfantul Sinod si de la Episcopul zonal sa propovaduiasca
lumii primele ei descoperiri. Este semnificativ acest fapt: ea a cerut mereu supervizare teologica
pentru vedeniile sale si a cerut binecuvantare ierarhica pentru a le propovadui sau a le pune in
practica.

"Ispitele vin, dar zidurile cresc"

In august 1938, i se descopera ca este chemata sa faca o manastire de maici; i se arata ca se va

aduna obste mare, "sa tina dreapta firea omului". Smerita, zice ca se socoteste "vas subred". Dar i s-
a conferit de sus taria sa faptuiasca aceasta.
A cerut si a primit binecuvantare ierarhica sa faca manastire. A inceput sa adune fonduri, prin tara.
La 17 ani, este rasofora, purtatoare de vesmant calugaresc. La 15 august 1940, a primit "chip
ingeresc"; a facut legamantul calugariei, primind numele Veronica.
Crucea din porumbi, unde a avut prima viziune
La 8 septembrie 1940 sfinteste paraclisul de intemeiere a viitoarei manastiri. La 15 august 1943,
sfinteste biserica mare. Lucrarea buna se extinde. Se fac ateliere de lucru, se face bolnita. Se produc
convertiri, inaltari duhovnicesti. Intre altele, a convertit la crestinism o famile de evrei sionisti, care
i-au ramas atasati si recunoscatori mereu. Apoi familia crestinata a plecat in Israel. Iar peste ani si
ani, Maica Veronica primea de acolo, de departe, semne de gratitudine. Zicea: "Viata lunga are
floarea recunostintei".
Fericiti cei prigoniti
Harisma tinerei starete atrage multime de pelerini si produce multe fapte duhovnicesti.
In acest timp, incepe si prigonirea staretei. Rastalmaciri, acuzatii. "Invidii asupra harului" din partea
unora. Inversunare din dezinformare, din partea altora. Este chemata la Vladica din Galati si la
Patriarh, in 1945. Este acuzata de "invataturi straine" la manastirea ei, cum ar fi spovedania
colectiva si prea deasa impartasanie, practicate de duhovnicul manastirii, parintele Ioan Iovan. E
acuzata ca tolereaza "Oastea Domnului". Este acuzata ca nu percepea nici o taxa baneasca pentru
spovedit si alte servicii! Dar mai ales, Patriarhul o opreste sa raspandeasca vedeniile ei, prin
tiparituri noi, desi editia dintai, din 1940, beneficiase de aprobare teologala. La fel, se limiteaza
venirea masiva a pelerinilor la Vladimiresti, "ca sa nu nasca manifestatii".
Maica Veronica a aratat supunere. Dar n-a avut parte de pace.

Mistica si fapta

Mistica, "forma cea mai inalta a spiritualitatii", presupune mutatia de la lumesc la duh, stare
premergatoare intalnirii cu divinul.
Pentru Maica Veronica, trairile in duh devenisera stari continui, in lume si pentru lume. I se revela
ce interventii concrete sa aiba in viata comunitatii unde traia, apoi in viata obstii sale, a vremii.
Misticul in viata nu este avuat de Institutia ecleziasta. Ba adesea este privit cu mefienta, este
persecutat. Si Maica Veronica a avut parte de prigoana. Dar Patericul spune: "Unde nu-i obstacol,
nu-i biruinta".

Intre transa si extaz

Evident, mistica spontana naste suspiciune. Chiar duhovnicul Teresei din Avila (sec.17) nu
indraznea sa supervizeze extazele sfintei. Nu stia daca sunt extaze divine sau numai transe
pamantene. Caci e greu sa faci deosebirea intre transa si extaz. O asa-zisa viziune poate fi o
elaborare subiectiva, un produs al mintii. Numai un duhovnic poate sa confirme autenticitatea
viziunii. Dar de unde sa iei un duhovnic vazator in duh?
Maica Veronica a fost bine inspirata si-n aceasta privinta. A stiut ca trebuie sa caute pe cineva
"invatat", care sa-i spuna daca viziunile ei sunt autentice, daca vin dintr-o sursa divina. Mergea la
monahi vestiti, care au stat pe Athos. L-a cautat la timp pe Parintele Arsenie Boca, unul din cei mai
inzestrati la acea vreme. Intuitia Veronicai a lucrat excelent si ea a mers sa ceara sa-i indrume
experienta vazatoare.

Manastirea Vladimiresti - din cele 318 maici alungate in 1956, doar 160 s-au mai intors in 1990, dar
soborul a fost primenit cu surori tinere
Arsenie Boca rezida in acea vreme la Sibiu, locuia la profesorul Dumitru Staniloae. Veronica a fost
bine primita. Arsenie Boca si Dumitru Staniloae i-au pus intrebari teologice si filocalice si au fost
impresionati de raspunsurile pe care le dadea dansa, desi ea nu avea studii inalte.
Stareta Veronica l-a invitat pe Parintele Arsenie Boca sa vina la Vladimiresti, sa stea o perioada, sa
catehizeze, sa-i indrume elanurile vazatoare. Parintele Arsenie Boca a venit la Vladimiresti, a stat
aici o perioada, indrumand.
In alta etapa istorica, aici a poposit si Parintele Teofil Paraian, de la Sambata de Sus, atras de
valoarea poetei Zorica Latcu (maica Teodosia), nevoitoare si ea la Vladimiresti.

In inchisorile comuniste

Maica Veronica a fost tarata in tribunale si-n inchisori comuniste de catre un episcop. Este o
constatare trista, zguduitoare. Manastirile Vladimiresti si Sihastru-Adjud au fost tarate in doua
procese, unul civil, altul penal, de catre episcopul Buzaului, numit Antim. De ce? Din rautate, din
ispita lui Cain, din ignoranta, din aroganta, din rigiditate doctrinara? Daca era vorba doar de
"sfantul" conformism religios, conflictul putea fi judecat in Sinod si-n Consistoriu, nu in proces
penal. Episcopul Antim a jurat sa distruga Vladimirestii.

Manastirea Vladimiresti

In plin scandal, Petre Pandrea scria: "Daca prelatii inalti sunt cu adevarat ortodocsi, vor evita
tragedia!". Dar ei n-au evitat tragedia. "Cauza a fost data pe mana pro curaturii, a militiei, a
artileriei" (zice Pandrea), pe mana securitatii.
Petre Pandrea, scriitor si filosof, avocat de profesie, a fost angajat sa apere aceste manastiri la
proces. El a pledat stralucit. Dar stihia bolsevica a fost nimicitoare. Au urmat arestari, intemnitari.
De la Sihastru-Adjud au fost arestati 30 de calugari. De la Vladimiresti au fost arestate 40 de
calugarite, in frunte cu stareta Veronica. Era in 1954-1955. Ani grei de temnita. Maica Veronica a
fost condamnata la 15 ani de temnita grea, iar dupa un recurs, la 8 ani. Manastirile Vladimiresti si
Sihastru au fost desfiintate.
Maica Veronica avea sa-mi povesteasca, in intalnirile cu ea de dupa 1990, cum a supravietuit
"bucuroasa" in inchisori, invatand engleza de la o detinuta scolita, dar mai ales facand rugaciunea
mintii in inima. Si induhovnicindu-l pe unul dintre temnicerii ei.

Fisa de personalitate harismatica

In 1954, Petre Pandrea a notat in jurnalul sau, despre Maica Veronica: "Ea este un supraom rasarit
in penuria de oameni mari ai tarii mele. Dotata cu harul rar al contemplatiei, concomitent cu geniul
organizatoric. Este o Jeanne d'Arc a Valahiei, pornita dintr-un satuc tecucean, predicand lumina,
curatenia, curajul unor neo iobagi aflati in intunericul si-n mocirla unei vieti fara orizont metafizic".
Dupa iesirea din inchisoare, fiindu-i interzisa calea monahiceasca, fara manastirea care era garantul
personalitatii sale, fara obstea de 318 maicute care-i dadeau sens existential si buna investire a
harului duhovnicesc, urmarita indeaproape de Securitate, singura, Maica Veronica se intreaba care
este noua ei misiune. Mereu senina, mereu "deasupra lumii", cuceritor de optimista. Are rapiri in
duh, spre un paradis pe care-l numeste "lumea nevazuta". Nu mai beneficiaza de o canalizare
teologica pentru vederile sale, nu are nici pe cineva care, cum zice Patericul, "s-o traga de picioare
in jos, cand o ia prea navalnic spre cer...". Atunci se casatoreste cu George Vasai, un credincios al
Vladimirestilor.

Toaca la Vladimiresti

Era in 1969 si George Vasai tocmai iesise din inchisoare. Fusese arestat in 1958, cu lotul "Rugul
Aprins"; condamnat la 8 ani de munca silnica. Trecuse prin cateva inchisori dure: Fortul 13 Jilava,
Stoienesti, Salcia, Gherla (unde compusese "Psalmii mortii temporare"). A fost eliberat prin
decretul de gratiere din 1964. Veronica avea 44 de ani, Vasai avea 29... La casatoria lor, in 1964, au
fost asistati de Antonie Plamadeala si alti cativa prieteni din timpul "Rugului Aprins".
Veronica avea, in continuare, rapiri in duh, in Raiul ei populat de persoane biblice. Iscodeste ardent
sa isi cunoasca ingerul pazitor, pare sa-l fi intrezarit in imaginea vie a Serafiei, cea care a sters cu
naframa chipul Mantuitorului.
I-a dictat lui Vasai cateva lucrari ample, cu extaze, poate si cu exaltari. Credem ca vedea mai
complex decat era in stare sa exprime. Se exprima uneori in coduri folclorice, sau afective. Trairile
sale erau mai vaste decat puterea ei de "calibrare" verbala a celor vazute. Limbajul ei imprumuta
imagini de spiritualitate folclorizata, atingerile ei metafizice au un limbaj care ni-i amintesc pe
tumultuosul Arhimandrit Nicodim Mandita, sau pe candidul parinte Argatu. Dar suita de reflectii
Casa tacerii (1982) a Veronicai Gurau are un limbaj pertinent, aforistic.
Nu stim daca G. Vasai era doar stenograf docil, sau ii potenta unele elanuri mitizante, prin aplauze
sau rezonari. (Vasai insusi, in inchisoare, se pasionase de un personaj fantast, un medium...).
Profesional, George Vasai a fost 8 ani arhitect titular al Arhiepiscopiei Bucurestilor (numit chiar de
Patriarhul Justinian); a restaurat 5-6 manastiri. Avea si comenzi civile, pentru constructii de stat; a
avut conflicte de munca. A obtinut azil politic in RFG, de unde a plecat dupa doi ani, tot dupa un
conflict de munca. Era iritabil si chinuit. In 1971, s-a simtit crunt vexat de pensionarea sa fortata, pe
motive psihice. Se zbuciuma; nici parintele Benedict Ghius, duhovnicul sau, nici Veronica nu-l pot
insenina. Nu stim cand s-a petrecut separarea ei oficiala de Vasai, probabil in anii '80. Oricum,
imediat dupa revolutia din 1989, Veronica a dat definitiv monahismul casei pe cel al manastirii.

Pastreaza pacea cat vei putea...

Dupa 1990, manastirea Vladimiresti reintra in drepturi. Maica Veronica redevine stareta mult
indragita, polarizand ca un magnet suflete spre sporire. Asa i s-a vestit mereu in intalnirile ei
vizionare cu Mantuitorul, cu Maica Domnului si cu cei trei barbati "placuti Fiului": Simion
Stalpnicul, model de viata ascetica aspra; Sfantul Pantelimon, pazitorul sanatatii; si Ioan
Evanghelistul, aparatorul castitatii.

Maica Veronica, stand de vorba cu florile, in curtea manastirii

Puternica personalitate a Maicii Veronica a facut ca autoritatile ecleziale actuale sa o "ingaduie".

Ceva diplomatie a dobandit si inaltul nostru cler, poate a dobandit si acea "sophrosyne", sau doar un
pic de prudenta fata de postumitate.
Maica Veronica si-a pastrat mereu acea "agalia", veselia duhovniceasca: ii privea cu uimire si drag
pe infantilii ei prigonitori lasati de Dumnezeu pe lumea asta cu flori si spini, toate avand rostul lor
la mantuire.
Cand trupul maicii Veronica era pus in mormant, sora Celestina, zugrava de icoane in manastire,
atat de atasata de stareta ei, a cazut in lesin.
Obstea de maicute inca nu poate gasi "bucuria intristarii", cum le zicea stareta, din Pateric.
De acolo, de sub dud, Maica Veronica le readuce in minte indemnul de foc, asa cum ea insasi il
primise: "Pastreaza pacea cat vei putea, caci spinii ii ard Eu".
Profețiile Maicii Veronica de la Mănăstirea Vladimirești. Interesant, aș spune eu, mai ales că a
fost constestat și stigmatizată atât de către BOR, cât și de către comuniști. În România are loc cea
mai mare lucrare harică din lume. La cererea lui Decebal, la Tronul de Lumină, se înfăptuiește
în România, cea mai măreață lucrare harică inființată și susținută de trimisa Cerului cu misiune
specială – Gurău Vasilica – azi Măicuța Veronica, care vine din Orașul de Aur al Maicii
Domnului, fiind inzestrată cu harurile Maicii Domnului. Din copilăria ei descrisă în volumele
publicate ”Viața și vedeniile Maicii Veronica”, redăm câteva momente esențiale.Este al cincilea
copil al familiei Gurău. Mama a vrut să-l avorteze, dar o voce în vis i-a spus:

– „Să nu îndrăznești să omori acest copil, că va fi pentru fericirea și mântuirea multora și de

mare folos omenirii!”. Și așa a și fost. La șapte ani, pe când mergea la școală este învăluită într-un
nor haric, care o va proteja de necazurile mari pe care ea avea să le întâmpine chiar din partea celor
pe care urma să-i ajute.

La nouă ani rămâne orfană. Singura avere de la mama ei fiind icoana Maicii Domnului, care trebuia
să-i țină loc de mamă. Frații vitregi n-o doresc deloc, iar cel mai mare căruia îi rămâne casa, este
nevoit s-o ia la el. După plecarea fratelui Petrică în armată, copila rămâne cu soția acestuia, care și-a
propus să scape de ea fără ca nimeni să știe. A spus vecinilor c-a dat-o pe Lica (de la Vasilica) de
crescut și a închis-o într-un chiler (magazie), fără foc și fără mâncare. Aici avea să trăiască micuța
Lica două ierni și două veri.

De aici încep miracolele; un copil normal nu ar fi putut trăi fără căldură și fără hrană, dar ea cum a
trăit? Sfântul Pantelimon (doctor fără de arginți) i-a spus mai târziu într-o vedenie:

– „Eu am fost hărăzit de la nașterea ta să te ocrotesc și să te învălui cu harul Duhului Sfânt ca să

trăiești.”

La un moment dat, fiind plină de păduchi ce o mâncaseră atât de tare încât rămăsese numai piele și
os, I s-a adresat Maicii Domnului:

– „Mama mea m-a dat în grija Ta! Și Tu de ce mă lași să mă mănânce păduchii?”

Iar Maica Domnului, din icoana, i-a raspuns:

– „Nu te teme! Vei fi mai fericită ca toți!” Și într-adevăr, trăirile duhovnicești ale Măicuței în
legătura ei cu Cerul nu le-a avut nimeni, dar a plătit scump și mai plătește încă.

După cumplita suferință de la fratele Petrică, este luată în sfârșit să fie crescută de unchiul Ionică
Barbu, care nu avea copii. Aici o duce ceva mai bine, nefiind scutită de suferințe. Tot aici își începe
pregătirea duhovnicească, ducându-se la biserică și la adunările „Oastea Domnului”, iar când I se
interzicea să meargă la biserică, se ruga și se spovedea cu lacrimi, celui mai frumos copac din
grădină, pe care în acel moment îl vedea în flăcări (foc imaterial binențeles!).

Prima vedenie cu Măntuitorul Iisus Hristos!

La șaptesprezece ani, pe când culegea porumb cu sora ei vitregă, îi apare în toată măreția și
splendoarea Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, care o întreabă:

– Ce aveți în coș? Oare mâncați azi de dulce?

– Nu mâncăm de dulce, că este Sfânta Vineri. Mama ne-a pus nouă poame (struguri)!

– Așa să spui la lume: că sunt trei zile de post pe săptămână: lunea, miercurea și vinerea.

Eu care știam că sunt numai două zile de post îi răspund:

– Bine, am să le spun, dar știu că lumea n-o să mă creadă, căci știu că lunea nu este zi de post.

El atunci îmi zice:

– Lasă, am Eu grijă! Cine crede, bine, cine nu, am Eu grijă! Tu ești datoare să spui!

– Vezi colea, v-am dat păpușoi să nu muriți de foame și tot felul de roade aveți pe fața pământului și
lumea este tot rea. Eu demult am voit să vă pierd, dar nu m-am îndurat de ruga Maicii mele, că stă
pururea în genunchi și se roagă:

– Iartă-i Fiule și de astă dată! Și oamenii o înjură și o necinstesc, și Ea are răni la genunchi stând și
rugându-se pentru voi!

Eu am început să plâng și am zis:

– Cred că așa o fi, suntem răi, și am dat iarăși să pornim.

Apoi îmi zice:

– Cuvintele care le-ai vorbit cu mine să le spui la lume și să nu te rușinezi!

– Lasă că am să le spun și de ce să mă rușinez! Dar știu că lumea nu are să mă creadă!

– Lasă să nu creadă, va vedea ea când va veni Focul cel mare și moartea cea înfricoșată, atunci va fi
prea târziu! Eu îl întreb:

– Matale de ce nu calci pe pământ? Lasă privirea în jos și puțin zâmbind îmi zice:

– Eu nu calc pe pământ, că pământul s-a spurcat! Eu îi răspund:

– Cred că așa o fi! Apoi se întoarce către mine, având degetele în forma Sfintei Cruci și îmi face
semnul Sfintei Cruci în față zicându-mi:

– Să mă asculți!

– Lasă că am să te ascult! Apoi se înalță la cer către răsărit, uitându-mă după dânsul până s-a
acoperit de nori.

„Focul îl trimit pe acest Pământ!”

O vedenie la fel de înfricoșătoare este și cea din ziua de 3 februarie 1938, când îi apare din nou
Mântuitorul:

– Nu pot să mai rabd! Focul îl trimit pe acest pământ! Deodata apare în partea dreaptă a
Mântuitorului, Sfânta Fecioară, Maica Domnului, înconjurată de o lumină, îmbrăcată-n negru, cu o
năframă neagră lăsată pe cap, de nu se vedeau ochii de lacrimile ce-i curgeau pe obraz, sta cu
mâinile incleștate și se ruga către Mântuitorul.

Văd pe Mântiutorul că întoarce capul către Dânsa și zice:

– De ce mamă plângi? Și n-a răspuns nimic Sfânta Fecioara. Și iarăși o întreabă:

– Pentru ce mamă plângi? Atunci am auzit un glas plin de durere zicând:

– Plâng, Fiul meu, ca să-i ierți și de astă dată!

– Nu pot mamă să-i mai iert! Căci au făcut păcate mari, strigătoare la cer, nu mai îndrăzni și de astă
dată să mă oprești! Atunci Măicuța Domnului cu lacrimi în ochi

curgând la vale pe obraz și frământându-și mâinile Îi zice:

– Iartă-i, Fiul meu, și de astă dată! Apoi Mântuitorul îi zice:

– Le-am dat timpuri bune, dar ei tot răi, le-am dat secetă, ei tot răi, le-am făcut minuni, ei nu vor să
creadă, le-am dat pagube, ei nu vor să se întoarcă. Iată, pe tine ca pe o mamă te ascult, dar ca un
Dumnezeu n-aș putea să te mai ascult. Atunci Preasfânta Fecioara s-a plecat către Mântuitorul și
deodată a dispărut. Și Mântuitorul se întoarce spre mine, zicându-mi:

– Vezi cât se roagă Maica Mea pentru voi? De nu s-ar fi rugat Ea pentru voi de mult v-aș fi pierdut!

Așa să se facă!

O altă proorocire este prevăzută în vedenia din 10 iunie 1938:

„De n-au să asculte toate câte ți le-am dat, voi ridica domn peste domn și împărat peste împărat și
focul și nenorocirea vor veni peste voi.”

Construcția mănăstirii Vladimirești a fost făcută tot pe baza de vedenii dumnezeiești. În vedenia din
ziua de 21 august 1938, din mâna Mântuitorului iese o lumină puternică care intră-n pământ,
spunându-i:

„Aici să fie altarul meu, aici să ridicați o mănăstire în cinstea Maicii mele. Să fie un schit cât de
sărac de maici, dar numai de fecioare. Această mănăstire să poarte numele Maicii Mele, că dacă
n-ar fi fost Maica Mea să se roage pentru voi, de mult v-aș fi pierdut!”

Deși săracă și orfană, la porunca Mântuitorului, tânăra copilă răspunde ferm:

„Da Doamne, se va face!”… și s-a făcut. A mers în toată țara timp de patru ani și a strâns bănuț cu
bănuț, vorbind oamenilor în același timp despre vedeniile avute. Este extraordinar de interesant
istoricul acestei sfinte mănăstiri. Cităm integral dialogul Măicuței Veronica cu arhimandritul
Ghimnazie, care i-a venit în vedenie și i-a vorbit:

„Sunt arhimandritul Ghimnazie, starețul soborului de călugări de sus de pe dealul Gurgueta, unde
stați voi. Eu cu 15 călugări greci, am venit din sfântul munte Athos în anul 1438, așezându-ne la
dorința Maicii Domnului în Sudul Moldovei. Repede am făcut o adevărată grădină de paradis unde
se adunaseră moldoveni, munteni și ardeleni până la 98 de persoane. Când am terminat lucrul
Mănăstirii, în loc să ne bucurăm, cum o să spuneți și voi, a trimis Stăpânul holdei cruzi secerători,
pe turci, care ne-au ucis, jefuindu-ne agoniseala și odoarele bisericești iar biserica în care putea
intra peste 300 de oameni au umplut-o cu paie și i-a dat foc, rămânând doar cenușa și ceva din
ziduri. Pe mine m-au ținut legat silindu-mă să privesc la toate sacrilegiile pentru că, ei ziceau că nu
vreau să le dau aur. Când ardea biserica la care lucrasem 7 ani, m-am răzvrătit contra lui
Dumnezeu, făcându-l mai neputincios decât turcii și deodată am văzut cerurile deschise și la
capătul drumului o preafrumoasă biserică scăldată-n lumină. La această vedere am strigat să fiu și
eu luat și… gata, m-am văzut desprins de haina pământului. După ce am îmbrățișat-o și am
sărutat-o, mulțumindu-i, am fost atras să-Mi văd Stăpânul și toate podoabele veșniciei care nu au
nume după limba noastră pământeană. Noi am viețuit aici 19 ani, voi o să stați numai 16 ani.
Martirajul soborului meu a fost roșu, martirajul soborului tău o să fie alb și de durată lungă. Nu
vărsarea sângelui te fixează-n fericire ci cum te-a găsit chemarea din urmă! Dintre voi, numai
acelea care o sa ducă fără cârtire, poate să se urce mai sus și tu ai să te răzvrătești și ai să-L faci
crud pe Cel care v-a gonit din stăul, dar drumul luminos te va face să uiți ce a fost frumos și dulce
la voi. După voi nu o să rămână cenușă, dar o să se folosească de munca voastra ființe străine de
dorurile voastre!”

– Părinte, proorociți grozăvii, care-mi opresc respirația. Cum oare, așa să fie? Nu, refuz să cred!

– Fără voia noastră se fac niște lucruri, care au scopuri înalte și necunoscute. Peste voi nu vin turcii
cum au venit peste noi, dar se strecoară neînțelegeri și calcari de legi, ca să se împlinească ceea ce-i
hotărât prin legile divine.

– Părinte, dar legile divine sunt drepte! Cum o să ne lase să greșim? Nu, nu se poate!…

– Doamne, dar eu nu vreau să te tulbur, ci vreau să spun că mereu suntem împreună aceste două
soboare, care au menirea de modeste pepiniere!

– Părinte, nu știu ce am, dar nu prea vă înțeleg. Parca ați fi din altă lume! Eu am aflat de la tetea
Ioniță – tata mamei mele – că pe acest deal al Gurguetei pe când era el mic, venea cu tata lui
special să sărute gardul care era din niște plante, luînd câteva frunze și ziceau că-i gardul sfînt al
mănăstirii. Oare sunteți din acel sobor?

– Știi ceva măicuță, eu te rog, de vrei, să-mi dai mie pe fratele Damian, că deși a fost om cu familie,
a întrecut cu viața lui curată pe preoții ce-i ai în mănăstire. Ce zici, așa este?

– Nu sunt în măsură să drămuiesc, părinte nici cele bune nici cele rele a nimănui. De vreți să-l luați
pe moș Damian, n-am nimic împotrivă.

– De fapt vara viitoare, numai de grădină n-o să le ardă bietelor surori. Să nu le spui nimic ca să nu
faci panică. În asfințitul soarelui, azi, îl iau pe fratele Damian și-ai să vezi gardul viu despre care
mi-ai vorbit, dar nu acum, ci mâine dimineață după ce te vei odihni. Acum mergi la mănăstire c-o să
începeti slujba privegherii, că mâine e sărbătoarea „Schimbarea la față”. Fii binecuvântată și-o să
am grijă să-ți adorm toate frazele care nu sunt ziditoare pentru cei cărora o să le faci cunoscut,
numai că va fi foarte târziu, dar noi și proaspete pentru frăția ta și toți acei care merg pe același
drum, nu în aceeași uniformă. Călătoria bună contează, nu forma exterioară. Ai să te convingi pe
parcursul anilor… Hai, plecați, sau nu va îndurați să rupem discuțiile? Eu sunt însă grăbit, că
trebuie să merg în VII, apoi să-mi primesc misiunea pentru fratele Damian. Dar de ce ți-oi fi
spunând de VII și misiune, că doar nu cunoști încă?!… Ai mare noroc de firea ambițioasă. S-o
folosești! Iar vorbesc ce nu trebuie – dar am zis asta, ca să te întorci de unde te-ai desprins. Și asta
ți-i străină, dar știu că te lași condusă de ceea ce simți ce trebuie și nu trebuie să faci. Nu-ți aparține,
cred că ești convinsă de aceasta, nu? Gata! Mă retrag!…”

S-a dat după o tufă care era crescută din malul piriului Geru și atât eu cât și moș Damian, nu l-am
mai văzut. Ne uitam unul la altul fără cuvinte. Lucrătoarele surori și maici care ne-au privit, unele
dintre ele auzise o conversație străină de limba noastră și se mirau cât de bine poate vorbi șefa lor.
Altele nu auzise si nu văzuse nimic, zicând că nu le interesează. Unele au văzut o statuie de om dar
îl acoperea acea tufă în dreptul căreia stătea părintele grec. M-am întors acasă. A început
privegherea.

În timpul slujbei, parcă simțeam că mă trezesc dintr-un somn și-mi aduc aminte de un vis frumos.
Toată noaptea am depănat cu ea conversațiile de la grădină. Aici le prindeam, aici le scăpam.

Dimineața am chemat la mine pe maica Paraschiva care era șefa grădinii de zarzavat, spunându-i că
am visat ceva despre moș Damian și să mai ia cu dânsa câteva surori să meargă la grădină, să vadă
ce este acolo. După o ora s-au întors tot într-o fugă spunându-mi:

– Măicuță, moș Damian stă pe bancă cu mâncarea cum i-am lăsat-o în farfurie: salata de vinete cu
ardei copți, cana cu apă și pâinea neatinse, iar el ca un Vodă stă drept cu mâinile pe genunchi, de
parcă râde la cineva, dar e mort! Abia atunci m-am trezit de-a binelea. Părintele Ghimnazie era cu
adevărat un sfânt venit din altă lume, spunându-mi câte ceva, pregătindu-mă, iar prin plecarea lui
moș Damian, m-a convins pe mine de valabilitatea celor spuse de sfinția lui. L-am îngropat cu
cinste pe moș Damian, iar cele spuse de părintele Ghimnazie s-au împlinit pe parcursul anilor.

„Acestea sunt clopotele cerești…”

O descriere asemănătoare este și cea din vedenia din 11 iulie 1939:

– „Sfânta Fecioară, ce-a fost cu sunetul clopotelor și acel cor minunat ce cânta aseară?” Preasfânta
Fecioară îmi zice:

– „Acestea sunt clopote cerești iar corul ce ai auzit este corul îngerilor ce slujesc cu Fiul Meu și
Mântuitorul vostru care face slujba totdeauna. Voi amânați din zi in zi căutînd să faceți ziduri înalte
(schitul), dar amânarea voastra este zadarnică. Când veți voi să-l mai faceți, nu mai este primit,
fiindcă nu mai aveți timp, că anii durerilor v-au cuprins. Aceste suflete care își vor petrece viața în
acest loc, prin rugăciunile și chinurile ce li se pregătesc vor câștiga Țara Românească”.

Eu am început să plîng iar Preasfânta Fecioară îmi zice:

– „Nu te teme, căci eru voi fi cu voi și vă voi scăpa de la toate”.

Altă dată, în vedenia din 26 octombrie 1939, Mântuitorul Iisus Hristos îi apare îmbrăcat în haine
arhierești, stând pe Scaunul de Judecată, spunându-i:

– „Vasiliso, norodul strigă asupra ta că biserica se face pentru voi!”. Apoi ridică mâna în sus și
zice: „Iată Biserica voastră!” Atunci am văzut că se desface Cerul în două și s-a format o scară
poleită cu aur. Apoi văd sus o biserică măreață din care ieșeau raze de lumină. Eu am strigat cu glas
tare:

– „Doamne Iisuse Dumnezeul meu, ia-mă și pe mine acolo!” Domnul nu mi-a răspuns nimic,
întorcând spatele către mine. Deodată am simțit două mâini care m-au apucat de subțiori. Am rămas
atunci cu trupul în nesimțire, însă vedeam cum într-o clipă am ajuns la acea biserică pe care o
văzusem sus. De-a dreapta bisericii era Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu îmbrăcată-n veșminte
galbene, ce străluceau ca soarele iar pe cap purta o cunună despre care nu pot spune cum era,
fiindcă-n nici o icoană nu am văzut-o așa de împodobită. De altă parte a bisericii, am văzut un
părinte cu mantie pe el și-n mâna dreaptă ținea o sabie. La un semn al Mântuitorului, ușile s-au
deschis. Mântuitorul a intrat în Biserică. Eu simțeam acele mâini ce mă purtau de subțiori că mă
bagă-n biserică. Văzînd-o așa de luminoasă, am strigat cu glas tare: „Cine slujește în această
biserică?”

Domnul mi-a zis:

– „Aici slujesc îngerii până la venirea fecioarelor înțelegătoare!”, (fecioarele cele înțelegătoare
sunt toate sufletele care au ajuns la stadiul de fecioară – puritate).

Pentru cei ce sunt înrudiți cu instrumentul milosteniei, le oferim vedenia din 5 ianuarie 1940:

Vineri, în ziua de 5 ianuarie 1940, pe la ora 1 ziua am ieșit afară din bordeiul unde locuiam și iată
ce văzui: un părinte monah cu o haină pe el zdrențuită, cu încălțămintea ruptă de I se vedeau
degetele, cu un culion vechi de tot și cu un băț în mână. Când l-am văzut, cu inima zdrobită de mila
lui, m-am aplecat și făcându-i metanie i-am zis: „Blagoslovește părinte!”
El mi-a răspuns:

– „Dumnezeu să te blagoslovească fiica mea”. Eu l-am întrebat:

– De unde vii taică părinte?

– De pe cale lungă, fiica mea, flămând și rufos după cum mă vezi. Vocea lui duioasă m-a făcut să
plâng și am zis:

– Taică părinte, noi azi ajunăm și nu avem ce vă da de mâncare, dar să cer puțină pâine de la o sora
de la care i-a adus mama ei de acasă. El îmi răspunde:

– Dacă vrei! Apoi îmi zice:

– Stați bine în bordei? Eu i-am răspuns:

– Mulțumim lui Dumnezeu. Apoi îi spun:

– Taică părinte, acum e frig și sfinția ta ești gol, nu rămâi la noi? El ma intreaba:

– Dar am loc? Eu i-am răspuns:

– Rog eu pe părintele nostru să te primească-n chilie la dânsul. El îmi zice:

– Bine! Apoi, eu văzându-l așa rufos, mi s-a făcut milă de el și am zis:

– Taică părinte, eu am două rase, vrei să-ti dau una sfinției tale, căci nu se cunoaște că-i de soră. El
îmi spune:

– Dacă vrei. Atunci plină de bucurie, cobor pe scări în bordei, zicându-i:

– Nu vii în bordei la noi? El nu mi-a răspuns nimic. Văzînd că nu-mi răspunde nimic, l-am trimis în
chilie la părintele nostru. Am intrat în bordei, am tăiat pâinea ce o aveam și am ieșit afară. Văzând
că nu mai este părintele călugar unde l-am lăsat, am mers în chilie la părintele nostru, crezând că
este acolo, dar nu l-am găsit. Atât știu că am zis:

– „O, Doamne unde s-o fi dus părintele cel străin?” Alerg fuga în alt bordei unde locuiește un frate
bătrîn și-l întreb:

– „N-ai pe nimeni înăuntru frate?” El îmi spune:

– „N-am soră!” Ies afară, tânguindu-mă că unde s-o fi dus. Mi-a venit în gând să mă duc în
bisericuță (paraclis) să văd poate o fi acolo și merg să-l caut. În fața bisericii văd pe Domnul nostru
Iisus Hristos sus în aer, tânăr și frumos, în haină albă, cu părul lăsat pe umeri și cu mâinile ridicate
de la cot în sus, arătîndu-mi rănile și zicând cu o voce blîndă:

– Iată, Vasilico, pe Cel ce-L cauți tu! Nu-ți vreau pâinea, nici haina ta, ci îți vreau dragostea
ta!”.

http://www.portalulrevolutiei.ro

PE URMELE UNEI PROFEŢII NEÎMPLINITE

de Rãzvan Petre

Fenomenul MAICA VERONICA din Vladimireşti

Maica Veronica (1922-2005), întemeietoarea şi stareţa mânăstirii de la Vladimireşti (jud. Galaţi), a

fost o vizionară şi proorociţă celebră, care a marcat istoria spiritualităţii româneşti în secolul XX.
Amănunte biografice esenţiale despre viaţa şi lucrarea sa duhovnicească puteţi citi aici şi aici.
Măicuţa şi-a condus viaţa şi activitatea după vedeniile pe care le-a avut tot timpul vieţii. Sinodul
Bisericii Ortodoxe Române i le-a recunoscut pe cele dintre 1937 şi 1950.

Vedeniile bisericeşti ale Maicii Veronica (1937-1950): Cu diacritice | Fara diacritice

Activitatea de medium şi clarvăzător a Maicii Veronica va continua cu şi mai mare intensitate

după eliberarea din închisoare (1960), fiind susţinută şi încurajată de soţul său, arhitectul George
Văsîi, care îi va stenografia viziunile şi mesajele primite. Acestea ies din standardele bisericeşti,
fiind publicate în cărţile „Cercetări în lumea nevăzută” şi „Din tainele universului spiritual”.
Căsnicia lor a început în anul 1964 şi a durat, probabil, până în 1990, când Maica Veronica a
redeschis mânăstirea.

< Sus >

PROFEŢIA MAICII DOMNULUI CARE NU S-A ÎMPLINIT

Am găsit întâmplător pe internet următoarea afirmaţie care m-a intrigat:

„În ziua de 5 Martie 1945, Măicuţa Veronica - Fecioara de la Vladimireşti - a avut cea mai
importantă Vedenie, singura care nu s-a îndeplinit încă!”
 După Maica Veronica, profeţia Maicii Domnului sugera că Ilie, Enoh şi Ioan Evanghelistul ar fi
trebuit să se pogoare în 1955 şi să pună capăt sistemului totalitar din România. Era o interpretare
complet eronată, la care a renunţat, desigur, după ce a fost întemniţată în 1955. Şi astfel, s-a dedus
că Profeţia nu s-a împlinit.

Am intuit de la început că, de fapt, Profeţia s-a împlinit, dar nu în sensul strict al cuvintelor şi
datelor prevăzute. M-am gândit că o cercetare amănunţită ar fi de folos atât de dragul adevărului,
cât şi al altor concluzii interesante ce se pot ivi în cursul investigaţiei.

VEDENIA

Citez din viziunea primită de Veronica de la Maica Domnului în 5 martie 1945, numerotând-o pe
subiecte:

(1)

«În anul 1940 ai avut Vedenia în care ţi-am spus că Ţara voastră va avea o mare trecere
înaintea lui Dumnezeu.

Se află un ALES, care în clipa cînd va veni în vîrstă de 30 de ani, îşi va începe propovăduirea
şi va mărturisi pe Hristos timp de trei ani, în care vreme mulţi îl vor urma!

Apoi, după cei trei ani, va da neamul vostru atâta mulţime de Mucenici, încât va întrece pe a
tuturor neamurilor creştine de până acum.

Eu m-am gândit atunci, că oare vor fi şi în mijlocul nostru „Nebune pentru Hristos”, care să-
L mărturisească cu acelaşi Foc, ca şi omul acela? Şi mi-a răspuns Stăpâna Cerului:

- Da, vor fi!

Apoi a zis:

- Mai sunt cam opt ani până va începe propovăduirea,

(2)

şi în timpul celor trei ani de propovăduire vor veni şi cei trei bărbaţi, care au fost înălţaţi cu
trupul la Cer, Sfinţii: ILIE, ENOH şi IOAN EVANGHELISTUL.

Eu m-am întrebat în inima mea, de unde vor veni? Şi Prea Sfânta Născătoare mi-a răspuns:
 - Nu trebuie să ştiţi de unde vor veni, dar vor trece şi pe la voi.

(3)

După venirea lor, veţi plămădi pământul acesta cu sânge. De aceea, să iubiţi locul acesta şi
să-i sărutaţi ţărâna, căci acesta vă va fi vouă mormânt. Unele dintre voi nu vor trăi până
atunci, căci vor veni mai devreme la cer, prin boală, cum Dumnezeu va rândui. Rugaţi-vă şi
vă siliţi de pe acum ca să puteţi birui. Cele care nu vor fi călugărite sau îmbrăcate până atunci
când va sosi ceasul acela, să nu se întristeze, căci, mai de folos este să nu făgăduieşti, şi să
împlineşti. Călugărite şi necălugărite, îmbrăcate şi neîmbrăcate în chip îngeresc, toate veţi fi
împreună. Bucuraţi-vă că v-am primit pe locul acesta aşa cum sunteţi... »

< Sus >

CONFIRMAREA VEDENIEI

(1)

Se pare că prima parte a Profeţiei Maicii Domnului se referă la Părintele Ioan Iovan cel plin de
har şi văzător cu duhul, după cum ne putem informa din sursa:

«Totul culminează cu venirea la Vladimireşti a Părintelui Ioan Iovan, Alesul Maicii

Domnului, trimis aici de către Părintele Arsenie Boca. În perioada 1948-1955, Părintele Ioan
slujeşte cu vrednicie la Mănăstirea Vladimireşti, pe Dumnezeu şi pe oameni, mărturisindu-le
despre iubirea lui Hristos. Se fac în masă vindecări sufleteşti, dar şi trupeşti: s-au vindecat
orbi, paralitici şi alte boli grave, iar duhurile rele ieşeau din trupurile bolnave ale oamenilor.

Avea vârsta de 30 de ani. Dar îl propovăduieşte pe Hristos cu atâta râvnă şi curaj, încât
adună la slujbele sale, peste 30.000 de credincioşi, un număr imens pentru acea vreme şi acel
spaţiu. De multe ori Măicuţa Veronica şi alţi credincioşi vedeau un fel de ninsoare asupra
mulţimii.»

Mi se pare important şi pasajul “va da neamul vostru atâta mulţime de Mucenici, încât va întrece
pe a tuturor neamurilor creştine de până acum”. Într-adevăr, istoria anilor ’50 a fost deja scrisă cu
sângele a mii de martiri creştini întemniţaţi pe nedrept în închisori inumane, unde mulţi au murit în
chinuri, iar alţii şi-au pierdut sănătatea. Pentru jertfa lor trebuie să le fim recunoscători, căci ea a
înconjurat această ţară cu o aură de sfinţenie ce ne va păzi în ceasul cel greu al istoriei!

- Detaliu de confirmare a Profeţiei: „un ALES, care în clipa cînd va veni în vîrstă de 30 de ani, îşi
va începe propovăduirea”. Părintele Ioan Iovan avea exact 30 de ani.
 - Detaliu de infirmare a Profeţiei: „Mai sunt cam opt ani până va începe propovăduirea”. Din
1945 (anul vedeniei) până în 1948 (anul începerii misiunii) sunt doar 3 ani, în loc de 8.

(3)

A treia parte a Profeţiei se referă la desfiinţarea mânăstirii, petrecută în anul 1955, când trei dintre
măicuţele principale au fost întemniţate, iar restul obştei s-a risipit care încotro.

- Detaliu de infirmare a Profeţiei: „în timpul celor trei ani de propovăduire”. În realitate, în loc de
3 ani, propovăduirea a durat 7 ani (din 1948 până în 1955).

CONCLUZII DESPRE PROFEŢII (I)

În părţile analizate (1 şi 3), evenimentele s-au petrecut precum au fost proorocite. Totuşi, apar şi
detalii care infirmă exactitatea Profeţiei. Dar ele sunt doar amănunte temporale. Există un clivaj
imens între dimensiunea fizică şi cea astrală, care face dificilă măsurarea duratelor dintre
evenimentele „văzute” de spirite în viitor. Este ca şi cum timpul ar fi „elastic” în planul astral. Şi
mai intervine voinţa liberă a oamenilor. În cazul concret al acestei Profeţii, observăm că durata
misiunii ALESULUI Ioan a fost dublă faţă de cea prognozată, ceea ce arată o întârziere a opresiunii
comuniste, probabil cu ajutor divin.

Prin urmare, nu trebuie să căutăm într-o profeţie sau viziune - chiar dacă e venită din Ceruri - date,
durate, locuri şi întâmplări viitoare cu precizie matematică, şi nici nume exacte. În istorie, unele
profeţii s-au împlinit exact, altele, cu variaţii, iar altele nu s-au împlinit deloc. Claritatea şi
exactitatea citirii viitorului depinde şi de rangul spiritului care comunică profeţia, ca şi de „sacrul”
liber-arbitru al oamenilor. Unele durate pot fi simbolice: de exemplu, cifra 3 este folosită ca durată
cosmică generică.

Viziunea spiritelor sau exprimarea lor poate fi uneori majestuoasă, hiperbolică, dar evenimentele
pământeşti ne par întotdeauna mult mai şterse, obişnuite. Pământenii rareori întrevăd dimensiunile
cosmice sau spirituale ale lucrării lor, aparent banale. În general, viaţa este un miracol în fiecare
amănunt al său, dar oare câţi dintre noi percep aceasta?!

< Sus >

 EROAREA ESTE A PROFEŢIEI SAU A NOASTRĂ?

Ce putem spune despre a doua parte a Profeţiei Maicii Domnului, probabil partea considerată a fi
încă „neîmplinită” sau chiar eronată?

(2)

Dacă „propovăduirea” realizată de „alesul” părinte Ioan Iovan s-a petrecut între anii 1948 şi 1955,
înseamnă că în acelaşi interval au trecut pe la mânăstirea Vladimireşti şi „Sfinţii ILIE, ENOH ŞI
IOAN EVANGHELISTUL”.

Cine au fost cei trei „sfinţi” care „au venit”, cum spune Profeţia Maicii Domnului, la mânăstirea
Vladimireşti între anii 1948 – 1955?

Se cunosc două personaje duhovniceşti impresionante care au avut legături cu Maica Veronica şi
cu mânăstirea păstorită de ea, dar şi cu personajele biblice amintite mai sus:

Arsenie Boca

1. ARSENIE BOCA (1910-1989), în 1940 devine călugăr şi curând i se duce vestea de ales al
Domnului şi făptuitor de miracole. După anul 1945 începe să fie anchetat şi întemniţat de
autorităţile comuniste, în repetate rânduri. În 1959 este scos abuziv din monahism. Despre Sfântul
Arsenie Boca, despre viaţa şi minunile sale, care se înfăptuiesc şi astăzi, cititorii ştiu deja multe.

Conexiunea cu Vladimireşti
 Maica Veronica i-a cerut ajutorul de a deosebi viziunile corecte de cele înşelătoare, prin 1944.
Pentru o scurtă perioadă de timp (circa două luni) a venit la Vladimireşti ca duhovnic şi Părintele
Arsenie Boca, uimindu-le pe tinerele maici cu darul clarviziunii pe care îl deţinea.

Conexiunea cu ENOH

Citat din cartea „Mărturii din Ţara Făgăraşului despre părintele Arsenie Boca” pag.114:

«Unul din cei care au fost la înmormântare [a lui Arsenie Boca], Constantin Jurcovan din
Recea, a spus că atunci când săpau groapa Părintelui, a apărut pe cer un nor alb, ca o ceaţă,
pe care scria cu negru ENOH, cu litere tot din nori formate. Cei care au văzut au spus că a
fost duhul lui Enoh în Părintele Arsenie. (Paraschiva Anghel, Dejani)»

Despre patriarhul biblic Enoh puteţi citi în nota suplimentară de la sfârşitul acestui articol: „Enoh,
mesagerul Îngerilor”.

Nil Dorobanţu

2. NIL DOROBANŢU (1920-1977), vestit monah, mare erudit şi mare ascet, renumit prin
nevoinţele şi prin neîncetata rugăciune a minţii, a propovăduit dreapta credinţă străbătând ţara în
lung şi în lat, predicând şi convertind poporul în vremurile de prigoană comunistă atee. Articol
despre "Sfântul desculţ"

Conexiunea cu Vladimireşti

Legătura duhovnicească dintre Părintele Nil şi maica Veronica a fost una profundă, după cum
aflăm „Din viaţa Părintelui Nil Dorobanţu”. După ce terminase Teologia, Nicolae Dorobanţu a venit
la mânăstirea Vladimireşti unde, rugându-se fierbinte ca Dumnezeu să-l facă „nebun după El”, a
fost lovit în piept de o Lumină şi a căzut la pământ. Curând a devenit monah. Peste un an, în 1949,
tot la Vladimireşti, a fost preoţit odată cu părintele Ioan Iovan, în aceeaşi zi, relatează Maica
Veronica.

Nil Dorobanţu a scris cartea „Veronica de la Vladimireşti. Teofanie”, spre lauda Măicuţei.

Conexiunea cu ILIE

Avem motive să credem că Nil Dorobanţu are o filiaţie spirituală cu Sfântul ILIE, cel răpit în cer
de un vehicul aerian, cum relatează Vechiul Testament.

Asemănările lui NIL Dorobanţu cu Sfântul Prooroc ILIE Tesviteanul:

- Amândoi umblau îmbrăcaţi simplu, cu pletele în vânt şi încinşi cu o sfoară la mijloc.

- Amândoi erau pătimaşi şi duri la vorbă. Ilie îi mustra pe preoţii lui Baal şi ai altor credinţe
păgâne.

Nil îi mustra pe mai-marii Bisericii ortodoxe, cu care nu se înţelegea defel şi care l-au şi caterisit
în anul 1956. Îi mustra şi pe „ighemonii” securişti, care nu i-au iertat cuvântul răspicat şi opiniile
tranşante, bătându-l crunt de câteva ori.

- Amândoi sufereau pentru pierderea sufletelor şi necinstirea lui Dumnezeu. Amândoi au atras la
dreapta credinţă mulţi rătăciţi. Citat despre faptele Sfântului Nil:

« Stiliştii vechi, calendariştii iuliani s-au întors la Ortodoxie ca şi toţi sectanţii. Ateii şi
învăţaţii au crezut în Hristos, păcătoşii s-au pocăit, bolnavii s-au tămăduit, doi orbi au văzut,
două moarte au înviat, epileptici, slăbănogi, muţi, ciungi, surzi, s-au tămăduit şi cuvântul lui
Hristos lucra cu putere. »

- Stă scris în Scriptură că proorocul Ilie era respectat şi ascultat de Însuşi Dumnezeu pentru cât era
de înduhovnicit, îndeplinindu-i astfel rugăminţi imposibile şi înfăptuind minuni, cum s-a întâmplat
la competiţia cu preoţii lui Baal.

Părintele Nil era atât de „spiritualizat încât apărea şi dispărea când voia şi unde voia”; când
„mergea nu atingea pământul, plutea”; avea darul „dedublării şi al dispariţiei instantanee”; era
văzător cu duhul; în timpul slujirii avea alături „pururea ceruri de îngeri”; a descoperit moaştele
„pustnicilor din Agapia şi din Sihăstria” ş.a.m.d..
 - Ilie şi-a dus asceza cu fermitate şi sacrificiu de sine, până aproape că a murit de foame şi sete, dar
nu şi-a retras blestemul secetei peste ţara lui Israel, căzută în dezmăţ.

La rândul său, trăind mai mult prin păduri, numai cu puţină pâine şi apă, Nil a transformat asceza
într-una roditoare, predicând „ore întregi desculţ, cu crucea în mână, cu capul gol, încins cu o
funie, prin sate şi oraşe”, slujind Sfânta Liturghie zi de zi, cel mai adesea în spaţii neconvenţionale
şi în natură („În şuri, în păduri, în grajduri, prin beciuri, în pivniţe, în fân, în cetină, în noroi şi pe
gheaţă, pe acoperişuri, pe uliţele cetăţii, noaptea şi ziua”), atrăgând în jurul său mii de oameni.

Să recapitulăm acum în ce stadiu ne aflăm cu investigaţia Profeţiei Maicii Domnului:

- Din cele trei subiecte ale sale, două sunt deja validate.

- Din subiectul rămas de clarificat, două treimi sunt deja validate.

Mai rămâne să descoperim cine a fost cel de-al treilea „sfânt” prezent la Vladimireşti, de talia
părinţilor Arsenie Boca şi Nil Dorobanţu, „care a fost înălţat cu trupul la Cer” în vechime, cum
spune Maica Domnului.

< Sus >

ÎN CĂUTAREA LUI „IOAN EVANGHELISTUL”

IOAN EVANGHELISTUL, Apostolul Iubirii, este cel care L-a însoţit pe Isus, împreună cu
apostolii Petru şi Iacov, în cele mai importante momente ale vieţii Sale pământeşti şi a fost ales
drept purtător de grijă pentru Maica Domnului. El a fost apostolul cel mult iubit de Isus şi tot el a
scris în Evanghelie despre Dumnezeu că este Iubire şi Lumină.

În anul 69 după Hristos, Ioan a plecat din Ierusalim şi s-a dus în Efes.

Prins şi dus la Roma din porunca împăratului Domiţian, a fost condamnat la moarte. Mai întâi l-au
biciuit, aşa cum era obiceiul, iar apoi l-au aruncat în ulei fierbinte, dar nu a păţit nimic. Judecătorul
l-a ţinut în închisoare pentru ceva timp, neştiind cum să se comporte cu el. În final, condamnarea
Apostolului a fost comutată în exil, fiind trimis în Patmos să lucreze la mine.

A stat acolo între anii 90 – 96, unde Ioan s-a aflat printre răufăcători, noii săi tovarăşi de viaţă. În
acest mediu dur, nu doar că nu a suferit sufleteşte, ci a găsit şi ocazia să se adâncească mai mult în
meditaţii sfinte.
 În Patmos, făcea multe minuni de vindecare şi înviere din morţi cu puterea Mântuitorului şi tot
acolo l-a învins pe vrăjitorul Chinops, care şi acela făcea minuni cu puterea dracilor.

În Patmos, Apostolul Ioan a avut viziunea despre sfârşitul şi înnoirea Lumii pe care a descris-o în
„Apocalipsă”.

Murind Domiţian, Apostolul s-a întors în Efes. Acolo a scris „Evanghelia după Ioan”, în care
evidenţiază firea dumnezeiască a lui Hristos. Ioan a trăit mai mult de o sută de ani.

Printre alte minuni în legătură cu Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, se cunoaşte una care a avut
loc la mormântul său:

Când avea peste o sută de ani, Sfântul Ioan presimţindu-şi moartea, a luat şapte ucenici în afara
Efesului şi i-a pus să-i sape o groapă. Apoi, s-a aşezat în mormânt şi şi-a dat duhul, fiind acoperit cu
pământ de ucenici. Mai târziu, când mormântul său a fost deschis, trupul Sfântului Ioan nu mai era
acolo.

În fiecare an, la 8 mai, din mormântul său se ridica un praf cu care bolnavii de diferite boli se
vindecau. Acest fapt a fost atestat de numeroşi martori credibili timp de 1000 de ani după moartea
acestuia.

PISTE FALSE

Căutând conexiuni dintre alţi vestiţi oameni ai Bisericii şi Vladimireşti, am găsit doi „candidaţi”:
Ilie Cleopa şi Justin Pârvu.

1. Părintele Ilie Cleopa a avut o foarte bună părere despre fenomenul religios de la Mânăstirea
Vladimireşti, la începuturi (1953)

Totuşi: Părintele Cleopa a avut mereu o atitudine ostilă faţă de vedenii, miracole şi încrederea în
vise, care ar fi toate „înşelătorii ale diavolilor”... Această poziţie rigidă şi dogmatică vine în
contradicţie atât cu harul Maicii Veronica, cât şi cu miracolele şi vedenia Apocalipsei ale
Apostolului Ioan.

Concluzie negativă: Părintele Cleopa Ilie nu a avut conexiune cu IOAN EVANGHELISTUL,

deci nu la el se referea Profeţia Maicii Domnului.

2. Părintele Justin Pârvu a avut cuvinte laudative despre efectul pozitiv, la începuturi, a mânăstirii
Vladimireşti şi lucrării Maicii Veronica.
 Totuşi: Nu există niciun indiciu despre vreo vizită a Sfinţiei Sale Justin Pârvu la Vladimireşti.
Dimpotrivă, în 1948 a fost arestat, petrecând în închisoare până în 1964.

Concluzie negativă: Părintele Justin Pârvu nu a fost cel de-al treilea bărbat „sfânt” din Profeţia
Maicii Domnului.

< Sus >

DESCOPERIREA

Aflându-mă în acest impas, dintr-o „întâmplare”, am descoperit un interviu filmat unde se afirmă
(de la minutul 14:50) că Alianţa pentru Renaştere Spirituală şi măicuţele de la Vladimireşti
răspândeau afirmaţia (după anul 1990) că Părintele Ioan Iovan de la Recea ar fi reîncarnarea lui
IOAN EVANGHELISTUL. E vorba de acelaşi părinte Ioan Iovan de la Vladimireşti (1948-1955),
de la Plumbuita (1980-1991) şi apoi de la Recea (1991-2008).

Ioan Iovan

3. IOAN SILVIU IOVAN (1922-2008)

Fiu spiritual al Părintelui Arsenie Boca, care l-a „ALES” să fie preotul Mânăstirii Vladimireşti,
este întemniţat în 1955 şi eliberat prima oară în 1964, dar până în 1971 a mai primit alte condamnări
la închisoare, fiind şi exclus din cler. În 1979, după 24 de ani de caterisire, a obţinut aprobarea de a
sluji oficial din nou. În 1991 a fost transferat la Mânăstirea Recea, lângă Târgu Mureş, fiind
considerat cel mai mare Duhovnic al Ardealului şi chiar al întregii Biserici.

Asemănări cu IOAN EVANGHELISTUL, Apostolul Iubirii

 - Când părintele Silviu Iovan s-a călugărit, şi-a ales numele lui Ioan Evanghelistul, deşi la
călugărie se obişnuieşte să se aleagă nume cu aceeaşi literă ca a numelui de botez (care era S)!
(Avea şi o vorbă: să nu punem preţ pe formă - „tipic, tipic şi la inimă nimic!?” -, ci să mergem la
esenţă.)

- La sugestia Maicii Veronica, a adus inovaţia desei şi zilnicei împărtăşanii, aşa cum făceau
primii creştini, deci şi Apostolul Ioan. Părintele a găsit pentru această practică necanonică o
justificare teologică în... „Evanghelia după Ioan”.

- Părintele Ioan Iovan aprecia că vedeniile, expresii ale prezenţei Duhului Sfânt, sunt cu putinţă
permanent, fiind el însuşi un mare clarvăzător.

- Ca şi exilatul Apostol Ioan, a petrecut perioada îndelungată de surghiun în afara bisericii,

revenind apoi în deplinătatea învestiturii.

- Chiar în surghiun şi suferinţă fiind, a întărit sufleteşte mii de deţinuţi în cele mai înfricoşătoare
închisori comuniste: Jilava, Gherla, Aiud.

Statura sa spirituală gigantică şi naturaleţea iubirii de semeni reiese şi din această mărturie care ne
cutremură:

« Nu pot şi nu vreau să uit închisoarea. Acolo am trăit cele mai înălţătoare momente
spirituale din viaţa mea. Acolo m-am născut a doua oară şi Dumnezeu mi-a dat să trăiesc
nenumărate minuni, să-I cunosc puterea. După '64, am fost anchetat şi închis de încă trei ori.
De fiecare dată, am regretat că am ieşit. » (sursa)

- A trăit până la o vârstă foarte înaintată. La peste 80 de ani, avea un verb clar şi răsunător, aşa
cum dovedesc înregistrările audio şi video. Chiar bolnav fiind, ieşea întotdeauna la Sfânta Liturghie,
spunând: „Îmi iubesc nespus neamul acesta şi vreau să-i slujesc cu orice preţ, până la capăt!”

CONCLUZII DESPRE PROFEŢII (II)

Din modul de exprimare al Profeţiei, transpus în cuvinte de mediumul Veronica, am rămas cu

impresia că acel ALES despre care Profeţia vorbea în prima sa parte nu făcea parte dintre cei trei
Sfinţi menţionaţi în a doua parte. Dar iată că nu era aşa şi am mers pe piste false.
 Fie a greşit Maica Veronica la traducerea mesajului telepatic, fie Maica Domnului a avut o
transmisie lapidară, eventual completată din imaginaţie de Veronica. Asemenea erori pot apărea la
trecerea informaţiilor între dimensiunea astrală şi cea fizică.

CONTRA-ARGUMENTE ÎNŞELĂTOARE

1. Trebuie să menţionăm că, după 1990, Părintele Ioan Iovan s-a arătat total potrivnic învăţăturilor
de la Vladimireşti despre reîncarnare, condamnând ferm abaterile teologice şi poziţia antisinodală a
călugăriţelor. Denunţa drept rătăcire afirmaţia că el ar fi Ioan Evanghelistul.

(Aici cred că avea dreptate - parţial -, după cum vă puteţi convinge în nota suplimentară de la
sfârşitul articolului intitulat „Nu omul se reîncarnează, ci spiritul său”.)

Părintele Iovan ţinea ferm cu tradiţia ortodoxă, căci să nu uităm cât de greu şi-a recăpătat locul în
mijlocul clerului. Mai mult decât dezbaterile teoretice, pentru el era important să poată înduhovnici
cât mai mulţi semeni. Nu ar fi vrut să fie iarăşi izolat de poporul credincios, pe care îl iubea atât de
mult.

2. Scriitorul George Vâsîi (un mistic exaltat, vezi autobiografia), care i-a stat alături mulţi ani
Maicii Veronica ca soţ în acte, afirma că Sfântul Ioan Evanghelistul era de fapt spiritul Densi care
comunica cu Maica Veronica (vezi mesajele publicate în cartea „Cercetări în lumea nevăzută”) şi
tot el i-a dictat lui George cartea „Ligurda” ce ar cuprinde adevărata viaţă a lui Isus pe Pământ.

Aceasta vine însă în contradicţie cu ceea ce credea şi răspândea Maica Veronica pe când slujea la
Vladimireşti alături de părintele Ioan Iovan. Un alt părinte vestit, Arsenie Papacioc, spunea la un
moment dat, cu ironie şi dispreţ:

« Am fost şi eu la Vladimireşti şi Veronica tocmai venea de la gară. Mi-a spus: „Uite Părinte,
a venit Sfântul Ioan Evanghelistul şi mi-a dus el valiza!” »

Ea se referea, desigur, la părintele Ioan Iovan. Maica şi-a menţinut părerea şi după 1990, care a
fost răspândită de călugăriţele sale.

< Sus >

CONCLUZII
 Iată că am descoperit, cu puţin efort, cine au fost cei trei bărbaţi „sfinţi” din Prorocirea Maicii
Domnului. Cei trei clerici români – Arsenie, Nil şi Ioan –, se cunoşteau, se respectau şi se iubeau,
dar fiecare şi-a urmat propriul drum al credinţei şi martiriului. Nu erau clerici obişnuiţi, ci Îngeri
trimişi direct de Dumnezeu întru salvarea sufletească a neamului nostru.

Puterile supranaturale date lor de Tatăl Ceresc, ca şi modul divin în care le-au folosit, spre slava
lui Dumnezeu, arată rangul spiritelor lor, de Mari Îngeri. Nivelul de Spirite Divine reiese şi din
faptul că, în urmă cu milenii, cei trei şi-au dovedit sfinţirea prin dispariţia trupului sau
dematerializarea cadavrelor, la fel ca şi Isus Cristos.

Ce har a revărsat Dumnezeu peste acest popor! El a trimis printre noi, în momente de grea
cumpănă şi scădere a credinţei, pe aceste Spirite foarte înalte!

Dar a trimis multe altele, în slujba lor, unele mai puţin cunoscute. În acest sens,
urmăriţidocumentarul despre Sfantul Moş Ilie din Hurez, prietenul spiritual al părintelui Arsenie
Boca, necunoscut publicului până de curând.

Note suplimentare

ENOH, MESAGERUL ÎNGERILOR

Enoh discuta telepatic cu Îngerii, de la care a aflat multe lucruri impresionante, descrise în cartea
sa. Bogăţia de detalii şi simbolismul folosit de patriarhul Enoh în descrierea viziunilor sale legate de
îngeri şi demoni, de cerurile şi iadurile din lumea de dincolo, sunt egalate doar de Revelaţia
Sfântului Ioan (Apocalipsa).

„Cartea lui Enoh”, considerată apocrifă de către Biserica creştină, a exercitat o puternică influenţă
asupra gânditorilor evrei şi creştini, inclusiv asupra autorilor Noului Testament. Teme familiare,
precum introducerea răului în lume de către „îngerii căzuţi” (care ar putea fi o specie fizică
umanoidă extraterestră), epoca mesianică, Noul Ierusalim, Învierea şi Judecata de Apoi sunt numai
câteva dintre ele.

În urma unor îndelungate controverse, cercetătorii au ajuns la concluzia că aceasta a fost „cartea de
căpătâi” a lui Iisus şi că El o ştia pe de rost, ceea ce explică numărul mare de pasaje pe care le cita.

Enoh, cu mult înainte de apariţia Bibliei în forma sa actuală, spune că nu Adam şi Eva au căzut din
rai, ci o anumită categorie de fiinţe (aşa-zişi „Îngeri”) care, răspândindu-se pe Pământ au corupt
femeile, mai întâi prin genele lor şi apoi prin învăţăturile lor. Omul, spune Enoh, nu este vinovat.
Nu omul a fost alungat din Paradis, ci Îngerii căzuţi.

În schimb, el afirmă în mod repetat că toate faptele, gesturile şi gândurile noastre sunt înregistrate
şi că ne sunt integral servite în ziua Judecăţii sufletului. Acelaşi lucru l-au confirmat şi persoanele
care au trăit experienţe la graniţa dintre viaţă şi moarte (Near-Death Experiences), cărora li s-a
prezentat ca pe un ecran toate evenimentele importante ale vieţii.

(informaţii sintetizate de pe internet)

< Înapoi la textul de referinţă >

NU OMUL SE REÎNCARNEAZĂ, CI SPIRITUL SĂU

Mulţi dintre cei care promovează reîncarnarea nu înţeleg totuşi că nu omul se reîncarnează, ci
Spiritul său, care însă nu se identifică cu niciuna dintre ipostazele sale pământeşti. Spiritul rămâne
Spirit în veşnicie, cu propria identitate, iar omul este creaţia sa şi a naturii. Fenomenul reîncarnării
este real, dar el trebuie înţeles în amploarea sa cosmică, non-umană. Altfel, ar putea fi deturnat către
crezuri false, aberante, şi expresii eronate de genul „Părintele Ioan Iovan era Apostolul Ioan
Evanghelistul”.

În teoria creştină, omul este „dihotomic”, adică format din două părţi: trup şi suflet. Iar a vorbi
despre „reîncarnarea unui suflet” este aberant, fiindcă omul este unic şi irepetabil. Pentru a înţelege
şi defini corect fenomenul reîncarnării mai trebuie luat în consideraţie un al treilea element şi
anume Spiritul. Spiritul se reîncarnează. Dar adoptând modelul „trihotomic” (trup-suflet-Spirit),
ieşim din cadrul de referinţă tradiţional creştin.

Este o dilemă în care trebuie să alegem una din două. De aceea, unii clerici luminaţi, deşi cunosc
realitatea spirituală, refuză să accepte reîncarnarea. Cu alte cuvinte, reîncarnarea există, dar nu îşi
are locul în Biserică. Aşa gândesc unii clerici luminaţi, preferând să ţină pentru ei cunoaşterea
„marilor taine” ale vieţii sau să o ignore, pur şi simplu, fiindcă ar necesita reforme radicale
teologice, pe care masa de credincioşi riscă să nu le înţeleagă.

În mesajele divine, pot apare unele confuzii de limbaj. Am putea spune că trupul şi sufletul
formează împreună omul „istoric”, efemer, iar Spiritul ar fi „omul” veşnic. Atunci când o
comunicare cerească vorbeşte despre „om”, trebuie să fim atenţi despre care „om” este vorba: cel
istoric sau cel etern. Este o chestiune delicată, care necesită experienţă şi discernământ din partea
mediumului sau a exegeţilor mesajelor spiritiste.

Să facem o comparaţie cu natura. Omul „istoric” este ca un copac: trupul său este ca rădăcina, iar
sufletul este precum tulpina şi coroana de frunze. Deasupra copacului tronează Soarele - el
corespunde Spiritului. Soarele dă viaţă copacului, deşi uneori cerul este înnorat. Tot aşa, omul
„istoric” poate trăi şi parţial separat de omul „veşnic”, dar este o vieţuire incompletă, plină de erori.
Aşa este viaţa celor mai mulţi dintre noi. Numai sfinţii iluminaţi reuşesc o deplină comuniune cu
Spiritul lor. Cerul lor e mereu senin.

Moartea omului este precum tăierea copacului de la rădăcină. Rădăcina începe să putrezească,
nemaiavând coroana pe care să o hrănească. Iar tulpina este transformată în 1) lemne de foc sau 2)
scânduri preţioase. Oarecum similar, sufletul omului 1) începe să se disipeze în aer, dar 2) esenţa sa
cea mai preţioasă este păstrată în depozitul Spiritului (numit perispirit). Această „esenţă de suflet”
îmbogăţeşte experienţa (înţelepciunea, memoria etc) şi calităţile (morale, intelectuale, emoţionale
etc) ale Spiritului.

Sufletul nu-şi pierde continuitatea conştiinţei (adică veşnicia) când fuzionează cu Spiritul, fiindcă
conştiinţa sa provenea chiar din conştiinţa Spiritului. Conştiinţa este liantul care le leagă chiar şi
când sunt separaţi, în trupul omului.