Curs Fochist Chimia Apei PDF

CUPRINS
PARTEA I TEHNOLOGII DE EXECUŢIE ŞI MONTAJ
Nr. TITLUL Pag.

Crt.
1 Noţiuni de căldură 2
2 Căldura şi starea de agregare a materiei 4
3 Temperatura 7
4 Scări de temperatură 9
5 Cantitatea de căldură 10
6 Apa caldă , aburul de joasă presiune şi proprietăţile lor 16
7 Apa ca agent termic 18
8 Materiale folosite în construcţia cazanelor 22
9 Extras din PTC 9 2010 28
10 Extras din PTCR 7/1 - 2010 31
11 Îmbinări – tăierea , filetarea , îmbinarea cu filet şi prin sudură 38
12 Extras din PTC 9 2010 45
13 Tehnologia materialelor – diagrama Fe - c 47
14 Proprietăţile mecanice şi tehnologice ale materialelor şi aliajelor 51
15 Semifabricate 52
16 Tratamente termice 56
17 Tratamente termochimice 62
18 Coroziunea metalelor 64
19 Tehnologia prelucrărilor la rece 68
20 Date generale de clasificare şi condiţii privind instalarea cazanelor 72
21 Extras din I 13- 02 74
22 Descrierea principalelor tipuri constructive de cazane 79
23 Descrierea principalelor părţi componente ale unui cazan de abur 81
24 Descrierea principalelor tipuri de cazane de abur 82
25 Cazane de apă fierbinte şi apă caldă 92
26 Părţi componente principale 95
27 Noţiuni despre combustibili şi ardere 101
28 Produşii de combustie 102
29 Aerul carburant sau aerul necesar arderii 104
30 Natura flăcării 105
31 Eficienţa arderii 107
32 Analiza gazelor de ardere 108
33 Clasificarea şi proprietăţile combustibililor 110
34 Alte surse de căldură 116
35 Carte tehnică Cazan electric Protherm 120
36 Instalaţii de ardere 129
37 Focare şi instalaţii de ardere 131
38 Tirajul 137
39 Principiul tehnicii de condensare 139
40 Cazane pe combustibil solid – consideraţii generale 143
41 Cazane cu funcţionare pe principiul gazeificării lemnului 146
42 Arzătoare de gaz cu aer insuflat 148
43 Anexe – arzătoare , scheme de montaj , instalaţii de ardere, cazane etc. 151
44 Instalaţii de protecţie şi automatizare 179
45 Automatizarea funcţionării cazanelor 181
46 Extras din HG 752 / 2010 191
47 Aparate de măsură şi control 195
48 Alte măsurători utilizate la cazane 200
S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST

Nr. TITLUL Pag.
Crt.
49 Analizoare de gaze 201
50 Alte echipamente de protecţie şi automatizarea funcţionării 203
51 Rezervoare de condensat şi de combustibil 207
52 Anexe – vase de expansiune , aparate de măsură şi control , automatizări 211
53 Apa şi instalaţia de alimentare cu apă 225
54 Conducte şi armături 239
55 Dispozitive de siguranţă 245
56 Supape de siguranţă 247
57 Instalaţii de siguranţă în centrala termică 249
58 Vase de expansiune deschise 250
59 Vase de expansiune închise 253
60 Extras din PTC 7 - 2010 260
61 Aplicaţii – elemente de siguranţă , reglaj , aerisire , pompe etc. 264
62 Regimul chimic al apei din cazan - generalităţi 275
63 Instalaţii pentru tratarea apei 277
64 Influenţa regimului chimic asupra exploatării cazanului 279
65 Condiţii de calitate a apei de alimentare şi din cazan 281
66 Protecţia suprafeţelor interioare ale circuitului termic 281
67 Extrase din PTC 2 - 2010 282
68 Regenerarea filtrelor 288
69 Regimul termo chimic al generatoarelor de abur 298
70 Evitarea formării depunerilor 301
71 Caracteristicile apei de alimentare în cazanele ignitubulare 307
72 Recomandări finale 311
73 Aplicaţii – scheme de tratare , componente , automatizări , pompe , filtre etc. 312

COMPETENŢE FUNDAMENTALE
Competenţa I
COMUNICARE INTERPERSONALĂ
Conţinut competenţă:
Descriere
Unitatea se referă la competenţa necesară fochistului privind procesul de comunicare în care este implicat în
timpul desfăşurării tuturor activităţilor profesionale specifice, primirea şi transmiterea informaţiilor, de modul
în care participă la discuţii atât cu colegii cât şi cu personalul din conducere
Elemente de competenţă Criterii de realizare
1. Primeşte şi transmite informaţii
1.1 Comunicarea se face utilizând un limbaj adecvat situaţiei şi interlocutorului.
1 .2 Informaţiile sunt exprimate clar, concis şi la obiect, astfel încât comunicarea să fie eficientă .
1.3 Metoda de comunicare este adecvată scopului şi importanţei comunicării.
1.4 Informaţiile transmise sunt analizate şi selectate cu discernământ, pentru a se asigura acurateţea şi
relevanţa acestora.
1.5 Comunicarea se face pe un ton politicos iar informaţiile sunt transmise cu operativitate.
1.6 Comunicarea se face utilizând mijloacele de comunicare adecvate situaţiei
2. Participă la discuţii
2.1 Participarea la discuţii este constructivă, punctele de vedere divergente fiind argumentate cu politeţe.
2.2 Participarea la discuţii se face respectând punctul de vedere al interlocutorului.
2.3 Discuţiile sunt orientate cu politeţe în sensul concentrării pe subiectul de interes.
2.4 Participarea la discuţii se face fără a întrerupe interlocutorul.
Gama de variabile
Interlocutorii pot fi: colegii de echipă, şefii ierarhici, membrii echipei de reparaţii şi de revizie tehnică
etc.;
Metode de comunicare: verbale sau non verbale;
Mijloace de comunicare: direct, telefon mobil, documente, semne etc.
Ghid pentru evaluare
La evaluare se va urmări:
- capacitatea de a comunica eficient în situaţii concrete;
- utilizarea corectă a mijloacelor de comunicare din dotare;
- tonul utilizat şi atitudinea faţă de interlocutor;
- capacitatea de argumentare;
- capacitatea de a se adapta la interlocutor şi la situaţii neprevăzute.
Cunoştinţele necesare se referă la:
- terminologia de specialitate
a) Noţiuni generale – terminologie de specialitate

- Noţiuni de căldură;
- Apa caldă , aburul de joasă presiune şi proprietăţile lor ;
- Materiale folosite în construcţia cazanelor , îmbinări etc. ;
- Tehnologia materialelor
S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 1

NOŢIUNI DE CĂLDURĂ
1.1. INTRODUCERE
În acest capitol sunt prezentate teoria moleculară a materiei şi efectul căldurii asupra materiei.
Capitolul abordează noţiunile de căldură şi temperatură precum şi legătura dintre acestea. Sunt date
definiţiile căldurii şi temperaturii şi metodele folosite pentru măsurarea acestora. De asemenea, sunt descrise
şi explicate procesele transferului de căldură precum şi termenii legaţi de transferul de căldură.
1.2. MATERIA
Oamenii de ştiinţă susţin că materia este alcătuită din structuri reticulare numite molecule, care la
rândul lor sunt alcătuite din atomi. Atomul este definit ca cea mai mică parte dintr-un element chimic care
mai păstrează însuşirile chimice ale elementului respectiv. Molecula este definită ca cea mai mică parte dintr-
o substanţă (compus de elemente chimice) care mai păstrează proprietăţile materialului sau compusului dat.
Atomii sunt alcătuiţi din particule mai mici, sau particule energetice numite neutroni, protoni şi electroni.
Atomul este elementul de bază în alcătuirea materiei.
Neutronii şi protonii alcătuiesc nucleul atomului. In jurul acestui nucleu orbitează alte particule
denumite electroni. In Figura 1-1 este înfăţişată construcţia unui atom. Numărul de particule care formează
nucleul unui atom, precum şi numărul de electroni care înconjoară nucleul determină elementul chimic
reprezentat de acel atom. Diferiţii atomi care se combină formând o moleculă determină substanţa sau
materialul format. Dacă toţi atomii sunt identici, substanţa rezultata se numeşte element.
Dacă se combină atomi diferiţi, moleculele şi substanţa rezultată se numeşte compus. Combinarea
moleculelor în elemente sau compuşi se face sub formă reticulară (vezi Figura 1-2).
Atom - Cea mai mică parte dintr-un element chimic care poate lua parte la o reacţie chimică
păstrând însuşirile elementului respectiv.
Neutron - Particula elementară a atomului; particulă neutră din punct de vedere electric, care intră
în alcătuirea nucleului.
Proton - Particulă elementară a atomului; particulă pozitivă din punct de vedere electric, care intră în
alcătuirea nucleului.
Electron – Particulă elementară a atomului; particulă negativă din punct de vedere electric care se
învârte pe orbită în jurul nucleului.
Element Compus
Termen definit de text .
FIGURA 1-1 FIGURA 1-2

Părţile componente ale unui atom . Moleculă. Moleculele se combină între
Neutronii şi protonii se găsesc în nucleu, ele după o formă rectangulară formând
iar electronii orbitează în jurul nucleului. Elemente sau compuşi chimici.
Un element chimic pur are toţi atomii identici. În prezent se cunosc peste 100 de elemente chimice. .

Compus:
Sare
Molecule [Clorură de sodiu)
Molecule
FIGURA 1-3 Compus. Atomii unor elemente diferite s-au s au combinat formând un compus.
În cazul în care se combină doi sau trei atomi diferiţi pentru formarea unei molecule, substanţa
rezultată este un compus. Un exemplu de compus este sarea de bucătărie. Sarea de bucătărie este formată
din atomi de sodiu şi atomi de clor care s-au s au combinat şi au format molecule. Moleculele celor două
substanţe s-auau combinat formând clorură de sodiu, sau uzual sarea de bucătărie (vezi Figura 1 1-3).
Prin definiţie,
Un element chimic este o substanţă ai cărei atomi sunt identici, această substanţă neputând fi
descompusă în particule mai mici decât atomul fără ca ea să piardă proprietăţile comune elementului. Un
compus este o substanţă formată din atomi diferiţi; substanţa nu poate fi descom descompusă în părţi mai mici
decât molecula fără ca ea să piardă proprietăţile comune compusului. Cu alte cuvinte, sarea poate fi
descompusă în elemente, adică în clor şi sodiu, dar după descompunere substanţa nu va mai fi sare de
bucătărie.
1.3. DEFINIŢIA CĂLDURII
În alcătuirea materiei, moleculele
molec se dispun într-oo reţea reticulară. Aceste molecule stau unite
datorită atracţiei reciproce,
proce, frecării şi presiunii, pe care le numim coeziune.
Materia apare deseori solidă şi rigidă ca formă. Acest lucru ne poate conduce la ideea că
dispunerea
punerea moleculelor ce alcătuiesc materia este statică sau lipsită de mişcare. În realitate moleculele
oricărei substanţe se află în mişcare. Chiar şi fierul şi oţelul, pe care le simţim atât de inflexibile sunt
alcătuite din molecule care se află în continuă
continuă mişcare. Coeziunea moleculelor este suficient de mare pentru
păstrarea
rea unor limite care definesc forma materiei în ciuda faptului că moleculele sunt în continuă mişcare în
interiorul acesteia.
Gradul de mişcare al particulelor unei substanţe
substan determină
mină cantitatea de căldură din substanţa
respectivă. Când o substanţă este încălzită, creşte mişcarea relativă a particulelor. Astfel, gradul de mişcare
al particulelor arată cantitatea de căldură suplimentată acelui corp (vezi Figura 1 -4).4).
FIGURA 1-4 Mişcarea moleculară. Mişcarea relativă a moleculelor unei substanţe arată cantitatea de
căldură din substanţa respectivă.
S.C. CONFORTUL
TUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 3
FIGURA 1-5 Temperatura şi starea de agregare a materiei. Amândouă sunt legate de viteza de mişc
mişcare a
moleculei.
EXEMPLUL 1-1
Când gheaţa este încălzită, aceasta se transformă în apă. Când apa este încălzită în continuare, ea se
transformă în abur. În n acest exemplu observăm o transformare din stare solidă în stare lichidă şi apoi
gazoasă. Mişcarea moleculelor creşte cu creşterea temperaturii. Pentru ilustrarea acestei legi a fizicii priveşte
Figura 1-5.
Căldura poate fi definită ca măsură a mişcării moleculelor dintrdintr-o substanţă. Această
definiţie nu este prea potrivită pentru
entru aplicaţiile practice, dar ne ajută să explicăm fenomenul fizic.
CĂLDURA ŞI STAREA DE AGREGARE A MATERIEI
Materia are una până la trei stări de agregare: solidă, lichidă

li sau gazoasă.
În stare solidă,, mişcarea moleculelor este într-oîntr o oarecare măsură limitată. Moleculele formează
substanţe cu forme bine definite, fără a fi necesare oprelişti speciale. Un exemplu de substanţă aflată în
stare solidă este gheaţa, forma solidă a apei.
În stare lichidă mişcarea moleculelor creşte, acestea nemaiputând sta în limite bine definite decât
dacă substanţa în stare lichidă se află într-un
într recipient care să limiteze mişcarea
carea moleculelor. într
într-un lichid,
acţiunea forţei gravitaţionale este suficient de mare pentru a limita pe verticală mişc mişcarea moleculelor,
excepţie făcând moleculele care scapă de pe suprafaţa lichidului prin evaporare. Deci, pentru limitarea miş miş-
cării moleculare a unui lichid pe verticală şi orizontală, este necesar un recipient cu fund şi pereţi laterali. În
Figura 1-6 estee ilustrată mişcarea moleculară din interiorul unui lichid. Apa dintr
dintr-un
un pahar sau ibric este un
exemplu bun de comportare a moleculelor unei substanţe în stare lichidă.
Căldură*
Stare - Formă sau structură fizică a unui material, cum ar fi solid, lichid sau gazos
FIGURA 1-6 Mişcarea moleculară într-un

într un lichid . Moleculele au viteză suficientă pentru a permite
substanţei să se mişte pe verticală în sus şi-n
şi n jos, dar nu suficientă pentru a trece prin suprafaţa de lichid
în atmosferă
În stare gazoasă moleculele se mişcă atât de repede încât au tendinţa de împrăştiere în toate
direcţiile. În consecinţă, orice gaz tinde să umple tot spaţiul din recipientul în care este pus.
S.C. CONFORTUL
Aburul provenit din apa care fierbe este un exemplu bun de comportare a moleculelor unei substanţe în
stare gazoasă. Aburul tinde să umple spaţiul de deasupra apei care fierbe, cum ar fi partea superioară a
unui ceainic, exercitând o presiune egală pe toate suprafeţele recipientului, inclusiv pe suprafaţa apei.
Viteza de mişcare a moleculelor din orice substanţă fluidă creşte odată cu încălzirea
substanţei.
În consecinţă, gheaţa încălzită se transformă în apă; dacă se continuă încălzirea apei aceasta se transformă
în vapori. Transformarea s-a produs
rodus din stare solidă în stare lichidă şi apoi în stare gazoasă. Deci încălzirea
este necesară pentru creşterea vitezei de mişcare a moleculelor şi reciproc, mişcarea relativă a moleculelor
arată cantitatea de căldură înmagazinată de substanţă.
Figura 1-44 ilustrează acest principiu.
La presiune atmosferică normală, apa poate rămâne în stare solidă doar la temperatura de maximum
0°C (32°F). Dacă este încălzită la temperaturi mai ridicate de 0°C gheaţa se topeşte, sau altfel spus trece în
stare lichidă. Căldura care permite această transformare se numeşte căldură latentă latentă. Căldura care
determină o transformare de stare fără modificarea temperaturii substanţei, măsurabile cu un termometru,
se numeşte căldură latentă. Apa rămâne în stare lichidă într
între 0°C şi 100°C (212°F). Căldura care modifică
temperatura măsurabilă a unei substanţe dar care nu îi schimbă starea se numeşte căldură
sensibilă.. Se foloseşte acest termen deoarece diferenţa de temperatură poate fi simţită. De asemenea,
această temperatură poate fi măsurată cu un termometru. Dacă temperatura este ridicată peste 100°C, apa
se transformă în abur, starea gazoasă a apei. Fiecare creştere de temperatură este definită de o cantitate de
căldura corespunzătoare
zătoare care a fost transferată apei.
Figura 1-7 7 reprezintă un grafic în care este prezentată relaţia dintre cantitatea de căldură şi
temperatura apei în cele trei stări de agregare ale sale.
FIGURA 1-7 Grafic reprezentând relaţia cantitatea de căldura şi temperatura

temperatura unui kilogram de apă , în
cele trei stări de agregare ale sale.
Termodinamica - ştiinţa călduriii şi a fenomenelor legate de aceasta.
Transfer de căldură
Pentru folosirea căldurii ca instrument de control a tempe
temperaturii dintr-o incintă,
ntă, aceasta trebuie să fie
transportată de la punctul de generare la punctul de utilizare. Pentru transportul călduri se folosesc una sau
mai multe metode de transfer a acesteia. Metodele sunt:
Conducţie
Convecţie
Radiaţie
Căldura este transferatărată prin toate cele trei metode.
metode
Legea a doua a termodinamicii stabileşte că transferul de căldură are loc de la un corp cald la unul
rece, şi niciodată invers, decât cu consum de energie.
La transferul căldurii prin conducţie
conducţie, căldura
ldura unui material încălzit trece de la o moleculă la
alta. Ca exemplu putem da o bară de fier ţinută cu unul din capete în foc. Capătul barei care este pus în foc
se încălzeşte foarte tare, iar pe măsură ce căldura se propagă, celălalt capăt al barei devdevine din ce în ce mai
cald. Căldura condusă nu este transferată instantaneu deoarece este nevoie de timp pentru a fi încălzită
fiecare moleculă în parte, o moleculă putând să transfere căldura moleculei următoare numai după ce ea
însăşi este încălzită. Figura 1-8
8 ilustrează acest principiu. Căldura de la un arzător este condusă prin fundul
oalei la apa din interior pentru a o fierbe.
S.C. CONFORTUL
FIGURA 1-8 Conducţia. Căldura este transferată prin fundul oalei .
În cazul transferului căldurii prin convecţie,
convecţi , căldura este transportată în substanţa care se
doreşte a fi încălzită de către molecule cu ajutorul curenţilor.. Un exemplu în acest sens este transferul
căldurii de la un calorifer prin intermediul curenţilor de aer.. Transportul căldurii este efectuat de moleculele
de aer. Alt exemplu este transportul căldurii prin intermediul apei încălzite care apoi este pompată printr
printr-o
reţea de conducte până la punctele de utilizare. în aceste exemple căldura este transportată prin intermediul
aerului sau apei (vezi Figura 1-9).
FIGURA 1-9 Convecţie. Căldura este transportată de moleculele de aer aflate în mişcare .
A treia metodă de realizare a unui transfer de căldură, prin radiaţie radiaţie, depinde de undele sau
radiaţiile electromagnetice emise de sursele de căldură. Undele de propagare a căldurii sunt similare cu
undele de lumină. Dacă două corpuri cu temperaturi diferite sunt suficient de apropiate, căldura va trece de
la corpul cald la cel rece prin radiaţia emisă de suprafaţa corpului cald. Un exemplu în acest sens îl constituie
căldura pe care o simţim în faţa unui focar deschis în care arde focul. Dacă stăm aproape de foc, simţim
căldura cu partea cea mai apropiată de acesta, în timp ce partea opusă a corpului nostru rămâne rece.
Radiaţia căldurii se efectuează numai perpendicular de pe suprafaţa radiantă.
Orice corp care se interpune în calea undelor, le va intercepta şi va fi încălzit de acestea, dar căldura nu va
trece dincolo de acest corp. Căldura radiată nu încălzeşte aerul în mod direct, ci încălzeşte numai obiectele
pe care le întâlnesc undele. În Figura 1-10
1 10 este prezentat un exemplu de transfer de căldură prin radiaţie.
FIGURA 1-10 Transfer de căldură prin radiaţie. Căldura

Căld ra este transportată prin intermediul undelor
electromagnetice.
Măsurarea căldurii
Căldura este un termen care se referă la cantitate. Unul intre cei mai obişnuiţi termeni folosiţi în
relaţia cu căldura este temperatura, care se referă direct la intensitatea
atea căldurii şi doar indirect lla cantitatea
de căldură. Pentru a calcula cantitatea de căldură trebuie ca mai întâi să măsurăm temperatura.
S.C. CONFORTUL
TEMPERATURA. Temperatura este măsura intensităţii căldurii. Dacă temperatura unei ccamere
este de 24°C, această citire de termometru indică intensitatea căldurii din cameră. Dacă se încălzeşte şi mai
mult camera cu ajutorul sistemului de încălzire, temperatura va creşte, iar dacă există o pierdere de căldură
din cameră, temperatura va scădea. dea. În acest caz, temperatura aerului este legată de variaţia cantităţii de
căldură, dar nu este o măsură directă a acesteia.
TERMOMETRE. Cel mai obişnuit dispozitiv de măsurare a temperaturii este termometrul.
Principiul de funcţionare a majorităţii termometrelor are la bază proprietatea substanţelor de a se dilata la
încălzire şi de a se contracta la
a răcire.
Termometrul clasic din sticlă este format dintr-un
dintr un tub de sticlă închis, cu un gol de diametru foarte mic la
interior şi cu un bulb de sticlă în partea inferioară. În Figura 1 -1111 este ilustrat un termometru clasic din
sticlă.
Bulbul sau rezervorul şi o parte din tub conţin un lichid cu punctul de îngheţ foarte scăzut, aşa cum
sunt alcoolul sau mercurul. Pe măsură ce temperatura
temperatura din jurul bulbului de sticlă creşte, alcoolul sau
mercurul se dilată iar coloana de lichid se ridică în tija termometrului. Dacă temperatura scade, alcoolul sau
mercurul se contractă, iar coloana coboară datorită micşorării
micşorării volumului lichidului. Tu
Tubul de sticlă este
împărţit în diviziuni egale pe o anumită lungime numită scală scal gradată. Intensitatea
ntensitatea căldurii din jurul
termometrului este determinată prin citirea mişcării coloanei de lichid pe scara gradată folosită.
FIGURA 1-11 Termometru clasic din sticlă.
Există multe tipuri de termometre folosite în instalaţiile de încălzire, printre care cele cu acţionare
directă, de tipul lamelor bimetal şi cele cu acţionare indirectă, de tip termocuplu şi termistor.
Termocuplul este un dispozitiv format din două conductoare din metale diferite care au un capăt
sudat. Se mai numeşte şi cuplu. între cele două conductoare apare un curent electric de joasă tensiune
datorat variaţiei de temperatură.
peratură. Potenţialul curentului electric de joasă
joasă tensiune variază odată cu
modificarea temperaturii în punctul în care cele două conductoare sunt sudate împreună. Celălalt capăt al
conductoarelor este legat la bobina magnetică a unui dispozitiv indicator. Pe măsură ce tensiunea din
conductoare variază datorită modificărilor de temperatură, este acţionat acel indicator
indicator al scării gradate şi
astfel se înregistrează temperatura de la locul unde este fixat termocuplul.
Termistorul este un dispozitiv electronic care sesizează variaţiile curentului
curentului dintr
dintr-un circuit, variaţii
datorate modificărilor de temperatură din vecinătatea dispozitivului. În Figura 1 1-12
12 sunt prezentate câteva
modele de termometre.
FIGURA 1-12 Două modele de termometre des folosite în instalaţii.
S.C. CONFORTUL
Există
ă termometre speciale capabile să măsoare temperaturi
temperaturi extrem de ridicate, ca cele din
interiorul unei flăcări, precum şi termometre capabile să măsoare temperaturi extrem de joase, ca cele din
sistemele frigorifice.
SCĂRI DE TEMPERATURĂ.
Scara FAHRENBEIT este scara standard de măsurare a temperaturii folosită în Statele Unite.
Această scară a fost stabilită luându-se
luându se ca 0°F temperatura de îngheţ a unei sări şi 212°F temperatura de
fierbere a apei la nivelul mării. Pe această scară punctul de îngheţ al apei este la 32°F.
Cealaltă scară des folosită la termometre este scara CELSIUS.. Scara Celsius este folosită în sistemul
metric. Scara Celsius este utilizată pe scară largă pentru măsurarea temperaturii în toate ţările
mapamondului
ndului cu excepţia Statelor Unite unde este folosită doar în scopuri inginereşti şi ştiinţifice. Scara
Celsius a fost în prezent adoptată şi în Statele Unite împreună cu alte unităţi metrice de măsură.
Pe scara Celsius temperatura de 0°C este punctul de îngheţ al apei la nivelul mării, iar temperatura
de 100°C este punctul de fierbere a apei în aceleaşi condiţii de presiune.
În Figura 1- 13 sunt ilustrate cele două scări uzuale de temperatură.
FIGURA 1-13 Scările de temperatură

temperatur Fahrenheit şi Celsius
În rezolvarea problemelor este deseori necesar să se transforme temperatura din grade Fahrenheit
în grade Celsius şi invers . Pentru efectuarea acestei transformări se poate stabili relaţia matematică dintre
cele două mărimi. Pe scara Fahrenheit, între punctul de îngheţ al apei de 32° şi cel de fierbere de 212°
există 180°.
212°-320 = 180°
Pe scara Celsius, diferenţa între punctul de îngheţ al apei (00) şi cel de fierbere (100°) este de
100°.
Astfel, relaţia dintre scara Fahrenheit şi Celsius este de 180:100 sau 1,8:1. Această relaţie ne pune
la dispoziţie un coeficient de 1,8 folosit în procesul de transformare. Trebuie luată în calcul şi diferenţa de
32° dintre temperatura de îngheţ a apeiap pe cele două scări.
Pentru a transforma o temperatură din grade Fahrenheit în grade Celsius se scade din citirea în
grade Fahrenheit temperatura de îngheţ a apei (32°) iar rezultatul se împarte la 1,8 (raportul dintre cele
două scări), după cum urmează:
C° = (F°-32°)/1,8
EXEMPLUL 1-2
Dacă temperatura aerului care iese din instalaţia de climatizare
climatizare este de 59°F, care este temperatura
în grade Celsius?
C° = (59-32)/1,8 = 15° C
S.C. CONFORTUL
Pentru transformarea temperaturii din grade CelsiusCelsius în grade,Fahrenheit, se înmulţeşte cu 1,8 iar rezultatul
se adună cu 32°:
F°=(C° x 1,8) + 32°C
EXEMPLUL 1 – 3
Dacă temperatura aerului care iese dintr dintr-un
un furnal este de 73°C, care este temperatura în grade
Fahrenheit?
Rezolvare
F° = (C° x 1,8) + 32° = (73° x 1,8) + 32° = 163,4° F
Specialiştii trebuie să fie familiarizaţi şi cu alte două scări de temperatură. Acestea sunt rareori
folosite în practică, dar sunt folosite în diferite calcule ce se referă la aer şi temperatură. Amb
Ambele scări au ca
punct de referinţă zero absolut, punctul teo teoretic
retic la care nu mai există căldură într
într-o substanţă oarecare.
Numele acestor scări este Rankine şi Kelvin, fiecare purtând numele unor renumiţi oameni de ştiinţă.
Scara Rankine are ca punct de referinţă scara Fahrenheit , iar scara Kelvin pe cea Celsius .
În Figura 1-14
14 sunt prezentate comparativ cele patru scări.
FIGURA 1-14 Compararea celor patru scări de temperatură.

Zero absolut poate fi calculat. El se situează
situează la 460° sub 0°F şi la 273° sub 0°C. Deoarece scările de
temperatură Celsius şi Fahrenheit au puncte de referinţă diferite, zero
absolut este diferit ca cifră pe fiecare dintre acestea, dar cifrele în fapt se referă la aceeaşi temperatură. Nici
un termometru
rmometru nu poate măsura temperaturi atât de joase ca zero absolut, dar acestea pot fi calculate.
Deoarece diferenţa dintre punctele de zero pe scările Fahrenheit şi Rankine este de 460°,
transformarea gradelor Fahrenheit în grade Rankine se face face adăugând la citirea pe scara Fahrenheit cifra
460, după cum urmează:: R°=F° + 460° 460
EXEMPLUL 1-4
Dacă citirea temperaturii în grade Fahrenheit este de 73°F care este citirea pe scara Rankine?
Rezolvare
Se adună 73° cu 460. Rezultatul este citirea pe scara Rankine :
R° = F° + 460° = 73° + 460° = 533° R
Deoarece diferenţa dintre punctele de zero pe scările Celsius şi Kelvin este de 273°, transformarea
gradelor Celsius în grade Kelvin se face adăugând la citirea pe scara Cels
Celsius
cifra 273, după cum urmează:: K° = C° + 273°
EXEMPLUL 1-5
Dacă citirea temperaturii în grade Celsius este de 22,8°C care este citirea pe scara Kelvin?
Rezolvare
Se adună 22,8°C cu 273°. Rezultatul de 295,8°K este răspunsul la întrebare:
în
K° = C° + 273° = 22,8° + 273° = 295,8°K
S.C. CONFORTUL
Deşi există multe tipuri de termometre, toate sunt gradate în grade Fahrenheit sau Celsius. Fiecare dintre
aceste tipuri de termometre pot deservi într-o
într măsură mai mare sau mai mică diferite domenii de activitate,
dar toate fac acelaşi lucru: măsoară intensitatea căldurii.
CANTITATEA DE CĂLDURĂ
Temperatura este doar una dintre variabilele care trebuie cunoscută când se discută despre căldură.
Temperatura este măsura intensităţii căldurii, dar în instalaţiile de încălzire problema principală o constituie
cantitatea de căldură.
Pentru măsurarea cantităţii de căldură trebuie avute în vedere temperatura şi masa sau
volumul materialului implicat în schimbul
schimb de căldură. De exemplu, un ceainic cu 4 litri de apă fiartă la
altitudinea de zero metri are o temperatură de 100°C.
Deoarece volumul de apă şi abur este redus, nu se poate vorbi de o cantitate mare de căldura înmagazinata
în fluidele din ceainic. Dar un
n cazan de aburi care pune in mişcare o turbina pentru generarea curentului
electric poate sa aibă sute de litri de apa . Dacă temperatura apei şi aburului din cazan este de 100°C,
cantitatea de căldura înmagazinată de fluidele din cazan este foarte mare datorita
datorita volumului mare de apă şi
abur. Cantitatea de căldura necesară creşterii temperaturii
tempe apei dintr-un
un cazan până la punctul de fierbere
este mult mai mare decât cea necesară creşterii temperaturii apei dintr dintr-un
un ceainic până la punctul de
fierbere.
Termenul folosit pentru descrierea cantităţii de căldură in unităţi U.S. este British termal unit (Btu). O
unitate Btu este definită drept cantitatea de căldură necesară ridicării temperaturii unui pound (lb) (0,454
kg) de apă cu 1° F, sau mai exact,ct, de la 59° F la 60° F. O unitate Btu reprezintă cu aproximaţie cantitatea
de căldură degajată de un chibrit aprins. Vezi Figura 1-15.
1
FIGURA 1-15 British termal unit . La arderea unui chibrit se degajă o cantitate de căldura aproximativ
egală cu 1 Btu
In sistemul metric pentru căldură se folosesc ca unităţi de măsură caloria sau
kilocaloria. Caloria este definită drept cantitatea de căldura necesară pentru a ridica
temperatura unui gram de apă cu un grad Celsius. Celsius
Căldura specifică
ică este cantitatea de căldură care creşte sau scade temperatura unui gram
de substanţa cu 1°C.. Căldurile specifice prezentate în tabele sunt raportate la apa, luându
luându-se ca diferenţă
de temperatura 1° C. Căldura specifică a apei este 1 de vreme ce pentru creşterea temperaturii unui gram
de apă cu 1°C este necesară 1 calorie. Fiecare substanţă are o căldură specifică unică, diferită de a altor
substanţe. Căldura specifică a aerului la presiune constantă este 0,24 kcal/kg °C iar la volum constant este
0,17 kcal/kg °C. Pentru compararea căldurii specifice a unor materiale comune vezi Tabelul 11-1.
S.C. CONFORTUL
TABELUL 1-1 Căldura specifică la presiune constantă a unor materiale uzuale.
Pentru măsurarea căldurii este necesar să se cunoască atât masa corpului cât şi temperatura. Dacă
se cunoaşte greutatea unui material, iar acesta este supus unei variaţii de temperatură, poate fi calculate
cantitatea de căldura implicată în proces.
proc
Formula de calcul folosită pentru determinarea cantităţii de : căldură implicată într
într-un proces este:
Q = m c (T1 –T2)
Q = cantitatea totală de căldură implicată în proces
m = masa materialului
c = căldura specifică
ică a materialului
(T1 -T2)
T2) = diferenţa de temperatură rezultată în proces
Pentru a găsi cantitatea de căldură implicată într-un
într un proces se înmulţeşte masa materialului cu
căldura specifică a acestuia şi cu diferenţa de temperatură în grade grade Celsius. Rezultatul este cantitatea de
căldură exprimată în calorii sau kilocalorii, în funcţie de unitatea de măsură a masei.
EXEMPLUL 1-6
Dacă temperatura a 56 de kg apă este de 15°C, ce cantitate de căldură, în calorii, este necesară
pentru
ru a creşte temperatura apei la 60°C?
Rezolvare
Se înmulţeşte masa de 56 kg cu căldura specifică a apei 1. °C) şi cu diferenţa de temperatură (60° (60°-
15°).
Q = m c(T1-T2)
c(T1 = 56 x 1 x (60°-15°) = 2520 kcal
Pentru a determina cantitatea de căldură
căldu necesară schimbării
bării temperaturii aerului, se înmulţeşte masa
acestuia cu căldura specifică şi cu diferenţa de temperatură.
EXEMPLUL 1-7
Dacă într-oo clădire sunt introduse prin sistemul de ventilare 90 kg de aer la temperatura de 2°C şi este
necesară
esară ridicarea temperaturii acestuia la 24°C (temperatura din interiorul clădirii), care este cantitatea de
căldură necesară?
Rezolvare
Q = m c(T1-T2)
c(T1 = 90x0.24x(24-2) = 475kcal
Cantitatea de căldură necesară creşterii temperaturii aerului de la 2°C la 24°C este de 475 kcal .
S.C. CONFORTUL
DE REŢINUT !
DEFINIŢIA CĂLDURII
Căldura – este o formă a energiei şi este cea care face să varieze temperatura atmosferei şi a
corpurilor ce ne înconjoară şi ne dă senzaţia de cald sau frig.
Unitatea de măsură a căldurii este caloria. Aceasta fiind o unitate de măsură foarte mică, în
termoenergetică se lucrează mai mult cu multiplii caloriei şi anume:
kilocaloria - 1 Kcal = 1 000 cal;
megacaloria - 1 Mcal = 1 000 000 cal;
gigacaloria - 1 Gcal = 1000 Mcal = 1 000 000 Kcal = 109 cal.
Alte unităţi de măsură uzuale pentru căldură :
watt - ul cu multiplii săi;
joul - ul cu multiplii săi;
1 Gcal = 1,16 MW;
1 KW = 860 Kcal;
1 cal = 4,1855 jouli;
CANTITATEA DE CĂLDURĂ
Cantitatea de căldură – este cantitatea de energie internă transmisă fără efectuarea de lucru
mecanic.
Cantitatea de căldură – este o mărime ce caracterizează un sistem termodinamic şi se exprimă cu
relaţia:
Q = m • c • ∆T [Kcal; Gcal]
unde:
– Q – cantitatea de căldură;
– m – masa sistemului;
– c – căldura specifică a sistemului;
–∆T – este variaţia sau diferenţa de temperatură, în cazul nostru: diferenţa dintre temperatura
finală T2 şi cea iniţială T1;
ECUAŢIA CALORIMETRICĂ
Qcedat = Qprimit(absorbit)
Cantitatea de căldură cedată de un corp este egală cu cantitatea de căldură absorbită de un corp
rece, în condiţiile în care corpurile cald – rece sunt în acelaşi mediu şi izolate faţă de mediu.
TRANSMITEREA CĂLDURII.
Transmiterea căldurii este procesul fizic prin care căldura trece de la un corp cu temperatura mai
ridicată la un corp cu temperatura mai scăzută sau de la o parte a corpului la alta datorită unei
diferenţe de temperatură.
Căldura se poate transmite prin următoarele trei forme de bază:
– conducţie;
– convecţie;
– radiaţie.
TRANSMITEREA CĂLDURII PRIN CONDUCŢIE
Prin conducţie se înţelege transmiterea căldurii în masa unui corp, din aproape în aproape, prin
activarea mişcării moleculelor, dar care rămân în aceeaşi poziţie medie.
TRANSMITEREA CĂLDURII PRIN CONVECŢIE
Prin convecţie se înţelege schimbul de căldură între un fluid (lichid sau gaz) în mişcare şi o
suprafaţă fixă a unui corp solid cu care vine în contact direct.
TRANSMITEREA CĂLDURII PRIN RADIAŢIE
Orice corp încălzit deasupra temperaturii “zero absolut” (- 273,15oC) radiază în jurul său o
cantitate de energie care se propagă în spaţiul înconjurător sub formă de radiaţii.
Radiaţia – este fenomenul de transmitere a căldurii de la un corp la altul sub formă de energie
radiantă.

MĂRIMI FIZICE. UNITĂŢI DE MĂSURĂ. CORELAŢII ÎNTRE UNITĂŢILE DE MĂSURĂ.
TEMPERATURA
Temperatura – este mărimea fizică care indică nivelul de încălzire al unui corp.
Un corp este mai cald sau mai rece dacă are o temperatură mai ridicată sau mai coborâtă.
Temperatura se măsoară în grade centigrade sau în grade Celsius:
t = [oC].
Temperatura absolută corespunzătoare valorii de 0 [oC] este de 273,15 [K]
[K] – (grade Kelvin):
0 [oC] = + 273,15 [K]
Temperatura absolută măsurată în grade Kelvin va avea formula:
T [K] = t [oC] + 273,15
Măsurarea temperaturii se face cu aparate numite termometre. Cele mai utilizate termometre
sunt:
a) Termometre cu lichid – acestea se bazează pe dilatarea volumetrică a unui lichid. Cele mai
utilizate lichide sunt:
– mercur (Hg) (este un metal lichid);
– alcool;
– toluen;
– metil benzen.
b) Termometre manometrice indicatoare – funcţionează pe principiul măsurării presiunii
vaporilor saturaţi sau a unui lichid în funcţie de temperatură.
Acestea măsoară temperaturi de la - 40 [oC] care sunt citite pe o scală gradată.
c) Termometre manometrice cu contacte electrice – sunt similare celor de mai sus, dar la
o anumită temperatură închid sau deschid un contact electric. Pe acestea se pot monta
alarme, sonerii etc.
d) Termocupluri - sunt traductoare de temperatură care se bazează pe apariţia unei tensiuni
în circuitul a două conductoare din materiale diferite. Tensiunea este proporţională cu
diferenţa de temperatură dintre cele două joncţiuni.
Termocuplurile cele mai utilizate sunt din următoarele metale:
– cupru - constantan - t ≤ 300 [oC];
– fier - constantan - t ≤ 600 [oC];
– cromel - alumel - t ≤ 1000 [oC];
– platină şi aliajele ei - t ≤ 1800 [oC];
e) Termorezistenţe – acestea se bazează pe modificarea rezistenţei electrice a unui
conductor sub influenţa temperaturii.
Cele mai folosite termorezistenţe sunt din următoarele materiale:
– cupru pentru temperaturi de la -100 [oC] la +200 [oC];
– platina pentru temperaturi de la -200 [oC] la +500 [oC];
f) Pirometre de radiaţie totală - se folosesc pentru măsurarea temperaturilor înalte cuprinse
între 600 [oC] şi 2000 [oC] şi se bazează pe măsurarea energiei radiate de corpul a cărui
temperatură o măsurăm.
PRESIUNEA
Presiunea – reprezintă forţa care apasă perpendicular pe suprafaţa unui corp.
Unitatea de măsură principală este atmosfera [at]:
1 [at] = 1 [kgf/cm2]
În practică se folosesc mai multe unităţi de măsură care sunt aproximativ egale:
1 [at] =1 [atm] =1 [bar] = 105 [N/m2] = 1 [kgf/cm2]
La temperatura de aproximativ +4 [oC] se fac următoarele aproximări:
1 [bar] =10 000 [mmH2O] =760 [mmHg]
1 [at] =100 000 [Pa] = 105 [Pa] (Pa = pascal)
Presiunea atmosferică reprezintă forţa cu care apasă aerul atmosferic pe suprafaţa
pământului.
Presiunea manometrică (fizică) reprezintă presiunea citită pe aparatele de măsură:
Presiunea Presiunea Presiunea

= +
absolută manometrică atmosferică
Măsurarea presiunilor se face cu următoarele aparate:

a) Manometre – sunt aparate de măsură care indică permanent presiunea dintr-o instalaţie,
recipient, cazan.
Manometrul este in legătură cu spaţiul în care se măsoară presiunea printr-un tub sifon în
formă de “U” sau spirală care are rolul de a menţine un tampon lichid pentru protejarea
elementului elastic al aparatului.
b) Vacuummetre – sunt aparate pentru măsurarea presiunilor mai mici decât presiunea
atmosferică şi care se numeşte depresiune.
Vacuummetrele sunt simple sau cu contacte electrice.
c) Manometre diferenţiale – sunt aparate care se utilizează pentru măsurarea diferenţei
dintre două presiuni, fiind prevăzut cu două racorduri, ce se conectează la cele două surse de
presiune (unul la conductă şi unul la presiunea atmosferică).
DEBITUL
Debitul – reprezintă cantitatea de fluid ce trece printr-o conductă de secţiune [S] în unitatea de
timp.
Unităţile de măsură pentru debite sunt:
D = [t/h] = [m3/h] = [Kg/s] = [l/s]
Măsurarea debitelor de fluide se face cu aparate complexe, numite debitmetre, compuse din:
– element de strangulare (ajutaj sau diafragmă);
– traductor de presiune diferenţială;
– traductor de presiune absolută;
– traductor de temperatură;
– bloc de calcul.
FORŢA
Forţa [F] se defineşte ca fiind cauza care schimbă starea de repaos sau de mişcare a corpurilor.
Unităţi de măsură:
F = Kilogram forţă [kgf] sau Newton [N]

Kilogramul forţă – este forţa care aplicată unui corp cu masa de un kilogram îi imprimă
acestuia o acceleraţie de 9,8 m/s2.
Newtonul – este forţa care aplicată unei mase de un kilogram îi imprimă acesteia o acceleraţie
de 1 m/s2.
1 [N] = 0,102 [Kgf]
1 [Kgf] = 9,8 [N]
LUCRUL MECANIC
Lucrul mecanic [L] – este produsul dintre forţă F [kgf] şi lungimea l [m] cu care corpul este
deplasat de forţa F în direcţia ei:
L=F•l
L = [kgf • m] sau Joul [J]
PUTEREA
Puterea [P] – este lucrul mecanic efectuat în unitatea de timp.
L  kgf  m 
P
t  s 

DENSITATEA [Ρ]
Densitatea [ρ] – este masa unităţii de volum.
m  kg 

V  m 3 

1.4. REZUMAT
Căldura este cel mai important factor în creşterea unui ambient plăcut într-o clădire, şi prin urmare
studiul încălzirii, ventilării şi a condiţionării aerului este imperios necesar.
Pentru a înţelege cum este generată, distribuită şi folosită căldura într-un sistem de încălzire a unei
clădiri este necesar să se cunoască structura materialelor şi modul lor de comportare la căldură. Teoria
moleculară face posibilă înţelegerea multor fenomene legate de căldură. De exemplu, căldura, temperatura
şi schimbările stării de agregare pot fi explicate cu ajutorul teoriei moleculare a materiei.
Toate materialele sunt alcătuite din molecule, combinaţii de atomi aflate în continuă mişcare. Viteza
relativă de deplasare a moleculelor în interiorul unui material depinde de cantitatea de căldură înmagazinată
de acesta. Cantitatea de căldură determină temperatura materialului, iar viteza de deplasare a moleculelor
determină starea de agregare a materialului (solida, lichidă sau gazoasă).
Temperatura este un termen care se referă la gradul sau intensitatea căldurii şi se măsoară în grade
Celsius sau Fahren-heit. Căldura este un termen care se referă la cantitate şi se măsoară în calorii (cal),
kilocalorii (kcal) sau Briiish termal units (Btu). Temperatura teoretică la care un corp este lipsit total de
căldură se numeşte zero absolut Au fost elaborate scări termometrice având ca puncte de reper temperatura
de îngheţ şi de fierbere a apei. Acestea sunt scările Celsius şi Fahrenheit . Pe scara Celsius apa îngheaţă la
0°C şi fierbe la 100°C. Pe scara Fahrenheit apa îngheaţă la 32°F şi fierbe la 212°F.
1.5. TERMENI NOI

moleculă
atom
neutron
proton
electron
element
compus
coeziune
căldură
stare de agregare
căldură latentă
căldură sensibilă
termodinamică
conducţie
convecţie
radiaţie
temperatură
termometru
scări termometrice
Fahrenheit
Celsius
zero absolut
Rankine
Kelvin
British termal unit
căldură specifică
calorie

APA CALDĂ , ABURUL DE JOASĂ PRESIUNE ŞI PROPRITĂŢILE LOR
2.1. INTRODUCERE
In practică există cel mai adesea situaţii în care căldura produsă într-un punct al clădirii trebuie
transportată în camerele sau spaţiile ce se doresc încălzite şi care se află la o oarecare depărtare de acel
punct. De exemplu, centrala unei clădiri se află într-un spaţiu special amenajat, fiind folosită pentru
încălzirea întregii clădiri. Din cauza distanţei, căldura trebuie transportată în spaţiile dorite prin intermediul
unui mediu sau unui agent de transport. Aerul, apa şi aburul sunt agenţii cei mai frecvent folosiţi în acest
scop. în acest capitol sunt prezentaţi toţi aceşti agenţi termici, insistându-se însă asupra aerului şi a apei.
2.2. SCHIMBUL DE CĂLDURĂ

O parte a cazanului, cu rol de schimbător de căldură, este destinată preluării căldurii degajate de
flacără şi de gazele de ardere şi încălzirii agentului termic, aer sau apă, folosit la încălzirea clădirilor.
Descrierea schimbătoarelor de căldură este detaliată în capitolele ce urmează, aici fiind prezentate doar
succint. Se numeşte schimbător de căldură orice dispozitiv capabil să preia căldura dintr-un mediu şi să o
transfere altui mediu. În Figura 2-1 este prezentat un schimbător de căldură folosit la centralele termice cu
aer cald.
FIGURA 2-1 Schimbător de căldură cu aer

La generatoarele cu aer cald, schimbul de căldură are loc între gazele de ardere fierbinţi din
interiorul schimbătorului şi aerul care trece în exteriorul acestuia. La centralele termice cu apă caldă sau
aburi, schimbul de căldură se realizează între gazele de ardere şi apă, cele două medii fiind separate prin
intermediul unei tubulaturi.
COEFICIENTUL DE TRANSFER DE CĂLDURĂ
Formula din Capitolul 1 referitoare la cantitatea de căldură poate constitui un suport în explicarea
procesului transferului de căldură prin pereţii unui schimbător . În acea formulă,
Q = m c(T1-T2 )
Mediu sau agent termic - Un gaz sau un lichid folosit pentru transportul căldurii dintr-
un loc într-altul prin intermediul unui sistem sau al unei instalaţii de încălzire.
Schimbător de căldură
Termen definit în text
Coeficient de transfer de căldură .Factor de conducţie
In cazul transferului de căldură printr-un material oarecare, datorită temperaturilor diferite din cele
două medii situate de o parte şi de alta a materialului, formula trebuie corectată, avându-se în vedere
mişcarea celor două medii, pelicula de aer sau apă de pe fiecare parte a materialului şi faptul că viteza de
cedare a căldurii într-un punct este proporţională cu viteza de încălzire a aceluiaşi mediu, în alt punct. Prin
urmare, în calcule, se folosesc constante cum sunt coeficientul de transfer de căldură sau factorul de
conducţie. Factorul de conducţie sau coeficientul ‫ג‬, se calculează pentru fiecare suprafaţă de încălzire în
parte, luându-se în considerare variabilele menţionate mai sus. Factorul de conducţie este o mărime egală cu
cantitatea de căldură transferată în unitatea de timp prin unitatea de arie a suprafeţei unui material cunoscut
când diferenţa de temperatură dintre cele două medii este 1 °C. Formula transferului termic este:
Q/t = A x ‫ ג‬x(T1 -T2 )

Unde :
Q / t = cantitatea de căldură transferată timp de o oră, în kcal/h
‫ג‬ = factorul de conducţie, în kcal / m2h°C
T1-T2 = diferenţa de temperatură de o parte şi de alta a materialului, în °C

În practică, specialiştii nu sunt nevoiţi să calculeze debitul de căldură eliberat de schimbătorul de
căldură folosit. Această valoare este pusă la dispoziţie de producătorul echipamentului în catalogul de
prezentare a produsului.
2.3. AERUL CA AGENT TERMIC

Un sistem de încălzire cu aer are în componenţă o cameră de ardere cu arzător unde se produce
arderea şi un schimbător de căldură (baterie de încălzire) care preia în mare parte căldura flăcării şi a
gazului de ardere . În Figura 4-2 este prezentată o secţiune printr-un generator de aer cald cu schimbătorul
de căldură montat.
Căldura preluată de schimbătorul de căldură din gazele de ardere este cedată aerului
distribuit în clădire cu scopul încălzirii acesteia. La schimbătoarele de căldură obişnuite peretele despărţitor
din metal, care face separarea aerului de gazele de ardere, este foarte subţire şi prin urmare randamentul
schimbului de căldură este foarte mare, în mod obişnuit, de 80 procente.
FIGURA 2-2 Schimbător de căldură cu aer şi secţiune printr-un generator de aer cald cu mişcare
descendentă a aerului la care schimbătorul de căldură este montat în partea inferioară
Aerul folosit ca agent termic este introdus în spaţiile de încălzire fie direct, fie prin intermediul
canalelor. Circularea aerului este realizată cu ajutorul unei suflante sau unui ventilator. În continuare,
pentru descrierea acestui tip de sistem de încălzire se va folosi termenul de circulaţie forţată.
Pentru a se realiza circulaţia completă, trebuie avut în vedere ca aerul să se întoarcă în schimbătorul
de căldură. La trecerea aerului cald prin încăperile care trebuie încălzite, aceasta cedează căldura. Aerul
ajuns astfel la temperatura camerei este dirijat spre generatorul de căldură pentru a relua ciclul.
Creşterea temperaturii aerului
Creşterea temperaturii aerului în schimbătorul de căldură este egală cu diferenţa dintre
temperaturile aerului la ieşirea şi respectiv intrarea în schimbător. Prin urmare, termenul indică valoarea
cantităţii de căldură preluate de aer la trecerea prin schimbătorul de căldură. Creşterea temperaturii depinde
de cantitatea de căldură disponibilă, de eficienţa schimbului de căldură şi de cantitatea de aer care trece prin
schimbător.
Fiecare schimbător de căldură este proiectat să dea randamentul maxim la o anumită ridicare de
temperatură bine stabilită. La generatoarele de aer cald cu combustie, ridicarea de temperatură poate să fie
de 27°C până la 32°C, la cele electrice de până la 10°C, iar la cele cu pompe de căldură în jur de numai 7°C.
Este important de verificat creşterea temperaturii aerului deoarece o valoare prea mare a acestui reactor
indică faptul că schimbătorul de căldură este prea încălzit şi se poate deteriora. O valoare prea mică a
acestui factor impune circularea unei cantităţi mari de aer pentru a se a ajunge la confortul termic dorit.
Creşterea temperaturii poate fi determinată prin măsurarea, cu ajutorul unui termometru, a
temperaturii de intrare şi de ieşire a aerului din generatorul de aer cald şi efectuarea diferenţei dintre ele,
după cum urmează:
Δ T = TR -TA
unde
Δ T = ecartul de temperatură
TR = temperatura de ieşire sau de refulare
TA = temperatura de intrare sau de admisie
Măsurarea directă este binevenită în cazul generatoarelor de aer cald la care accesul este facil.
Deseori, la proiectarea unui sistem sau unei instalaţii de încălzire cantitatea de aer circulat este
stabilită în funcţie de clădire şi nu de capacitatea generatoarelor folosite.

In acest caz trebuie verificată valoarea ridicării temperaturii în schimbătorul de călduri pentru a calcula
corect debitul de aer necesar a fi circulat prin sistemul de încălzire ales. Această verificare se poate face în
funcţie de valoarea cantităţii de căldură a generatorului în unitatea de timp şi de valoarea măsurată a
ridicării de temperaturii aerului în schimbător. Formula folosită este următoarea:
 T= Q / t
qc
Unde :
T = creşterea temperaturii aerului în schimbătorul de căldură, °C
Q/t = cantitatea de căldură transferată în unitatea de timp, în kcal/h
q = debitul de aer, în m3/h
c = căldura specifică a aerului, egală cu 0,31 [kcal/m3 h]
Aceasta formulă este valabilă în condiţii standard de presiune şi temperatura a aerului. Condiţiile
standard presupun că temperatura şi umiditatea relative la care se efectuează măsurările să aibă valori
standard, anterior determinate. În practică , pentru situaţiile care le presupune numai încălzirea , nu este
cazul să se ia în considerare variaţia de presiune odată cu variaţia temperaturii , astfel încât temperaturile
din formulă reprezintă valori măsurate cu termometru uscat, numite temperaturi sensibile.
Pentru a calcula valoarea creşterii temperaturii aerului schimbătorul de căldura se ia din cartea
tehnica valoarea cantităţii de căldură cedate timp de o oră de generatorul de aer cald şi se împarte la
produsul dintre coeficientul c şi debitul de aer ce trece prin schimbător în intervalul de timp considerat.
Rezultatul este valoarea ridicării temperaturii aerului la trecerea prin schimbătorul de căldură, în °C.
EXEMPLUL 2-1
Dacă un generator de aer cald are un debit de 16130 kcal/h, iar ventilatorul este reglat să furnizeze
1613 m3/h , care este creşterea temperaturii aerului în schimbătorul de căldură ?
Rezolvare
Q/t 16130
= = 32, 26 ° C
qc 1613 * 0,31
Răspunsul este 32,26°C. Ecartul de temperatură în schimbătorul de căldură este de 32,26°C.
Sistem de încălzire cu apă caldă -
Sistem de încălzire care foloseşte apa ca mediu primar de încălzire.
Corp de încălzire
2.4. APA CA AGENT TERMIC

Într-un sistem de încălzire cu apă caldă, mediul de transport a căldurii la punctul de utilizare este
apa. Arzătorul este situat sub cazan iar apa este încălzită de flacără şi de gazele de ardere. În Figura 2-3
este prezentat un cazan de apă caldă pe gaz. Se folosesc mai multe tipuri de cazane de apă caldă, dar toate
au acelaşi scop: încălzirea apei.
Apa calda circulă spre spaţiile ce trebuie încălzite prin intermediul conductelor. Apa este condusă
spre un corp de încălzire, cum ar fi o serpentină sau un calorifer. Acesta are rolul de a realiza schimbul de
căldură între apa caldă şi aerul din jurul lor. Stratul de aer încălzit din jurul corpului de încălzire încălzeşte
treptat întreg spaţiul din încăpere. Instalaţia de încălzire este formată dintr-o conductă de tur, o conducta de
retur şi una sau mai multe pompe pentru circularea apei. Apa este un foarte bun agent termic deoarece are
capacitate foarte mare de înmagazinare a căldurii. Dar cum scopul final este încălzirea aerului dintr-o
încăpere, sistemele de încălzire cu apă caldă sunt mai eficiente pentru încălzirea spaţiilor situate la distanţă
de punctul de producerea agentului termic.
Pentru a înţelege de ce transferul de căldură este atât de bun la sistemele de încălzire cu apă caldă,
trebuie avut în vedere căldura specifică a apei care poate fi definită şi ca valoarea cantităţii de căldură
înmagazinată de apă în unitatea de volum. Apa este substanţa la care se raportează toate celelalte substanţe
în ceea ce priveşte căldura specifică şi prin urmare se consideră că apa are o căldură specifică egală cu 1,0,
Deci, pentru ridicarea temperaturii unui gram de apă cu 1°C este necesară o cantitate de căldură de o
calorie. Valoarea de 1,0 a căldurii specifice a apei este relativ ridicată faţă de a altor substanţe. În Tabelul 4-
1 sunt prezentate căldurile specifice ale câtorva substanţe, printre care se numără şi apa. Se observă că
valoarea căldurii specifice a apei este de 1,0 kcal/ kg °C , cât timp cea a aerului la presiune constantă este
de numai 0,24 kcal/kg °C , ceea ce înseamnă că apa poate înmagazina o cantitate de căldură de aproximativ
patru ori mai mare pe unitate de masă .

FIGURA 2-3 . Tip uzual de cazan mic cu apă caldă , la care se văd componentele principale şi locul de
fixare a arzătorului
Substanţă Căldură specifică

Kcal/kg 0C
Aer 0,240
Aluminiu 0,220
Cupru 0,093
Sticlă 0,210
Gheaţă 0,500
Fier ( oţel ) 0,115
Argint 0,056
Abur 0,480
Apă 1,000
TABEL 2 -1 Căldura specifică a câtorva substanţe uzuale

Creşterea temperaturii apei
Uneori la proiectarea unui sistem de încălzire cu apă caldă este necesar determinarea creşterii
temperaturii apei din cazan, care este tot un schimbător de căldură. Cantitatea de căldură transportată de
apă depinde de temperatura apei şi de debitul apei circulate în metri cubi pe oră.
Ştiind că elementul etalon în definirea căldurii specifice este apa şi că pentru ridicarea temperaturii
unui kg de apă cu un grad Celsius este necesară o cantitate de căldură egală cu 1 kilocalorie, se poate
determina valoarea creşterii temperaturii apei în cazan.
Uzual, debitul apei ce trece prin sistem se măsoară în m3/ h. Formula devine:

Q/t
∆ T =
qc
Unde :
∆ T = creşterea temperaturii apei în cazan, în °C
q = debitul de apă ce trece prin cazan sau boiler, în l /min
c = coeficient care depinde de greutatea specifică a apei ( ρ apă= 0,9982 kg/m3) egal cu
63 (include şi conversia debitului din l/mim în m3/h)
Deci, pentru a se determina creşterea temperaturii apei într-un cazan, se împarte valoarea cantităţii de
căldură a cazanului în unitatea de timp (luată din cartea tehnică) la produsul dintre coeficientul c şi debitul
de apă ce trece prin cazan în intervalul de timp considerat. Rezultatul este valoarea creşterii temperaturii
apei în interiorul cazanului, în °C.
2.5. ABURUL CA AGENT TERMIC
Instalaţiile de încălzire în care aburul este folosit ca mediu de transport a căldurii sunt similare
celor cu apă caldă. Diferenţa o constituie cazanul şi sistemul de conducte pentru tur şi pentru returul
condensatului. Deoarece arzătorul este proiectat să ridice temperatura apei până la transformarea acesteia
în abur, iar aburul ocupă un volum mult mai mare decât apa, instalaţia de încălzire trebuie proiectată să
reziste la presiuni mai mari decât presiunea atmosferică. Aburul format este dirijat spre corpurile de
încălzire, unde are loc schimbul de căldură. Cedarea de căldură are ca rezultat condensarea aburului şi
transformarea lui in picături de apă care se întorc pe conducte de retur la cazan pentru a relua ciclul.
Aburul este rareori folosit pentru încălzirea clădirilor mici sau mijlocii. Pentru realizarea unui
sistem de încălzire cu abur există tabele în care sunt trecute valorile cantităţii de căldură înmagazinată în
unitatea de masă (kg) de abur pentru diferite temperaturi şi presiuni, tabele utile oricui specialist care
realizează un astfel de sistem.
DE REŢINUT !
ABURUL ŞI PROPRIETĂŢILE LUI. NOŢIUNI DESPRE APA CALDĂ FOLOSITĂ ÎN INSTALAŢIILE DE

ÎNCĂLZIRE CENTRALĂ.
Dacă se încălzeşte un vas care conţine apă, căldura ridică temperatura apei, iar când s-a ajuns la o
anumită temperatură, apa începe să fiarbă, trecând din stare lichidă în stare gazoasă, adică în abur
sau vapori.
Prin transformarea apei în abur, aceasta îşi măreşte volumul de circa 1700 ori faţă de volumul apei
din care a provenit.
Ex: – 1 kg de apă ocupă un volum de 1 dm3;
– 1 kg de abur la presiune atmosferică ocupă un volum de 1700 dm3.
VAPORIZAREA
Vaporizarea – este procesul de trecere al apei din stare lichidă în stare gazoasă sub acţiunea unei
surse de încălzire. Vaporizarea are loc în toată masa de lichid.
EVAPORAREA
Evaporarea – este fenomenul de vaporizare al apei numai la suprafaţa lichidului.
 Evaporarea, spre deosebire de fierbere, are loc la orice temperatură (Ex.: evaporarea apei
din râuri, lacuri etc.).
APA CALDĂ
Apa caldă – este apa care are o temperatură maximă de 110[C] şi este produsă în cazane de
apă caldă sau în schimbătoarele de căldură (boilere, aparate în contracurent, schimbătoare cu
plăci) ca agent secundar, agentul primar fiind apa fierbinte sau aburul.
Serveşte la încălzirea clădirilor, ca apă calda menajeră sau în alte scopuri tehnologice.
In practică, temperatura apei calde pentru încălzire este de maxim  95C (pentru a se evita
vaporizarea) şi presiunea uzuală de 0,5 bar.
ABURUL ŞI PROPIETĂŢILE LUI

În funcţie de temperatură avem:
a) Abur saturat, care este de două feluri:

– abur saturat umed – este aburul saturat care are în compoziţie şi picături foarte fine de
apă;
– abur saturat uscat – este aburul saturat din care lipseşte total faza lichidă a apei.
b) Abur supraîncălzit – este aburul a cărui temperatura este mai mare decât temperatura de
saturaţie, corespunzătoare presiunii respective.
Aburul supraîncălzit, folosit în instalaţiile moderne de cazane de abur, poate ajunge la
temperaturi de 500÷600 [C].
TITLUL ABURULUI
Titlul aburului [x] – reprezintă raportul dintre cantitatea de abur saturat uscat şi cantitatea de
abur saturat umed.
Aburul saturat uscat are titlul x = 1

Vaporii când s-au condensat în întregime au titlul x = 0
ABURUL DE ÎNALTĂ PRESIUNE. ABURUL DE MEDIE PRESIUNE. ABURUL DE JOASĂ

PRESIUNE.
Aburul de joasă presiune – are presiunile cuprinse între 1 şi 12 bar şi temperatura de până la
300[C]. Este folosit în scopuri tehnologice (prese, ind. chimică, alimentară, etc.).
Aburul de medie presiune – are presiuni cuprinse între 12 şi 50 bar şi temperaturi cuprinse
între 300÷450[C]. Este folosit pentru alimentarea turbinelor cu abur de putere mijlocie până la
15 MW.
Aburul de înaltă presiune – are presiuni mai înalte de 50 bar şi temperaturi ce depăşesc
450[C]. Se foloseşte de regulă în termoenergetică pentru alimentarea turbinelor cu abur de
până la 330MW.
2.6. REZUMAT
În practică, energia termică eliberată prin procesul de combustie trebuie distribuită sub formă de
căldura în spaţiile sau clădirile ce se doresc a fi încălzite. Deoarece unele din gazele de ardere pot fi
dăunătoare organismului, căldura existentă în ele trebuie preluată cu ajutorul unor medii sau agenţi de
transport prin intermediul cărora să poată fi transportate la locul de utilizare. Mediile cel mai des utilizate în
acest scop sunt aerul, apa şi aburul.
Căldura din gazele de ardere este preluată cu ajutorul schimbătorului de căldură. În interiorul
schimbătorului de căldură gazele de ardere şi agentul termic nu ajung niciodată în contact direct. Valoarea
coeficientului de transfer de căldură de la gazele de ardere la agentul termic poate fi calculată cu exactitate,
iar cantitatea de căldură transportată poate fi dedusă. Formulele de calcul dau posibilitatea specialiştilor să
calculeze debitul de aer, apă sau abur necesare a fi distribuit în diferitele spaţii ale unei clădiri pentru a se
asigura confortul termic necesar.
Fiecare agent termic are proprietăţi diferite, care duc la folosirea lui în anumite situaţii practice bine
determinate. Deoarece aerul este cel care încălzeşte încăperile, acesta va fi ales cu precădere, ori de câte ori
este posibil. Dacă este necesar să se transporte căldura pe distanţe mari, atunci agentul termic primar va fi
apa sau aburul, iar aerul va fi agentul secundar de transfer de căldură. Agentul termic optim în fiecare caz în
parte trebuie ales după analiza atentă a necesarului de căldură din clădirea respectivă .
2.7. TERMENI NOI

mediu
schimbător de căldură
coeficient de transfer de căldură
creşterea temperaturii

condiţii standard
temperatura aerului
sistem de încălzire cu apă caldă
corp de încălzire
condensat
MATERIALE FOLOSITE ÎN CONSTRUCŢIA CAZANELOR , ÎMBINĂRI etc.
3.1. MATERIALE FOLOSITE ÎN CONSTRUCŢIA CAZANELOR

Materialele din care sunt realizate părţile componente ale cazanelor (suprafeţele de schimb de
căldură) în cele mai multe cazuri sunt oţelurile speciale.
Aceste oţeluri speciale trebuie să fie foarte rezistente întrucât sunt supuse următoarelor solicitări:
a) solicitări mecanice, produse de presiunea interioară din ţevi sau tambur;
b) solicitări termice (tensiuni termice) produse de diferenţa de temperatură din
elementele suprafeţelor de schimb de căldură;
c) solicitări variabile, ca urmare a variaţiei în timp şi spaţiu a solicitărilor mecanice şi termice,
solicitări ce produc oboseala materialului şi care apar la funcţionarea în regim tranzitoriu:
porniri, opriri, variaţii ale parametrilor fluidului de lucru şi circulaţie defectuoasă
(preferenţială) a fluidului de lucru.
d) solicitări chimice, produse prin coroziunea chimică si electrochimică fie de fluidul de lucru
cu impurităţi (O2, H2, Cl, CO2), fie de gazele de ardere prin coroziunea de înaltă temperatură
(V₅O₅) sau prin coroziunea de joasa temperatura datorata lui SO4.
e) eroziunea materialului produsă de impactul acestuia cu particulele solide conţinute în
gazele de ardere (funingine, zgură, etc.)
OŢELURI FOLOSITE LA CONSTRUCŢIA INSTALAŢIILOR DE CAZANE DE ABUR SI APĂ CALDĂ
Suprafeţele de schimb de căldură din cazane sunt realizate de regulă din oţeluri de calităţi
impuse în general de presiunea şi temperatura fluidului de lucru.
Oţelurile folosite la cazane trebuie sa aibă:
– rezistenţă la tracţiune;
– plasticitate mare;
– sudabilitate bună;
– să se comporte corespunzător la fluaj (limita tehnică de fluaj sau deformare de 1 la 10 ore de
funcţionare şi rezistenţa tehnică la fluaj, adică rezistenţa la rupere după 10 ore), să fie
rezistente la coroziune şi ieftine.
Tipuri de oţel folosite:
a) oţeluri carbon obişnuite (OL) STAS 500/1-68 şi 500/2-68 pentru tambure la presiunea de
până la 8 bar şi temperatura de 120C;
b) oţeluri carbon de calitate şi slab aliate (OLC) STAS 7450-79, STAS 880-80 şi STAS 791-
80, folosite până la temperaturi de 550C;
c) oţeluri înalt aliate rezistente la coroziune şi refractare STAS 3583-80, folosite la
temperaturi de peste 550C.
Tamburele se construiesc din oţeluri conform STAS 2883/3 –80, în opt mărci de calitate K1, K2
…….K8.
Ţevile pentru suprafeţele de schimb de căldură din cazane fabricate din oţel carbon sau aliat, se
livrează conform STAS 3478-80 şi se alege în funcţie de temperatura de calcul şi de presiune.
Calitatea oţelului trebuie să corespundă STAS 8184-80, iar lungimile de livrare corespund STAS
404-80 şi STAS 530-80.
OTELURI
Oţelurile reprezintă materialele principale folosite în prezent în construcţiile metalice sudate.
Există multe posibilităţi de clasificare a oţelurilor, însă în legătură cu sudarea au importanţă
următorii factori:
— conţinutul de carbon şi suma impurităţilor solide (P - f - S) şi gazoase. înrăutăţirea proprietăţii
de sudare are în vedere conţinutul de carbon, însă o anumită influenţă negativă o au şi elementele
de aliere. Din acest punct de vedere se practică calculul carbonului echivalent (Ce), determinat după
STAS 7194-79;

— proprietăţile mecanice şi mai ales cele de tenacitate, manifestate pregnant cu ocazia
solicitărilor,
lor, temperatura mediului, natura construcţiei etc.;
— structura constituenţilor de formare, din care punct de vedere, mai favorabilă este cea
ferito-perlitică,
perlitică, caracterizată chimic prin carbon sub 0,25 %.
Clasificarea oţelurilor pentru sudură recomandate de I.I.S. are în vedere rezistenţa meca
mecanică la
rupere între 35—7070 daN/mm* şi valorile rezilienţei cu crestătura în V, la diferite tempe
temperaturi
după cum se arată în tabelele 1,7 si 1,8
În tabelul 1.9 sânt prezentate oţelurile perlitice cu conţinut minim de carbon. Structura acestor
oţeluri este ferito-perlitică
perlitică sau perlito-feritică,
perlito în afara situaţiilor când li se aplică tratamente
termice sau termochimice.
S.C. CONFORTUL
S.C. CONFORTUL
S.C. CONFORTUL
S.C. CONFORTUL
S.C. CONFORTUL
Gradul de omogenizare al structurii şi forma constituenţilor influenţează pozitiv proprietăţile
mecanice, mai ales plasticitatea. Acelaşi efect îl au reducerea impurităţilor şi a conţinutului de
gaze.
Tabelul 1.9 cuprinde în continuare oţelurile perlitice cu conţinut mediu de carbon şi slab aliate.
Datorita conţinutului de carbon şi a elementelor de aliere, această grupă prezintă proprie
proprietăţi de
rezistentă mai ridicate. Conţinutul de carbon şi elementele de aliere, sânt dozate în aşa fel, încât să
nu influenţeze în rău proprietatea de sudare. Structura
Struct ura acestor oţeluri este ferito
ferito-perlitică sau
perlito-feritică,
feritică, în afara situaţiilor când suferă tratamente termice.
Alte oţeluri indicate în tabel sânt cele perlitice aliate cu crom molibden, caracterizate prin printr-o
înaltă stabilitate termică. Structura acestor
ac oţeluri este în general perlitică.
Acelaşi tabel mai cuprinde două grupe de oţeluri şi anume; oţeluri feritice şi ferito
ferito-martensitice,
caracterizate în special printr-un
un conţinut ridicat de crom şi oţelurile austenitice ca o combinaţie în
alierea cu crom şi nichel sau conţinut ridicat de mangan.
Această grupare răspunde practic necesităţilor, delimitând problemele care se ridică pentru
folosirea tehnologici de sudare.
După cum se observă, principalele oţeluri elaborate în ţara noastră, destinate îmbinărilor sudate,
pot fi grupate astfel : oţeluri de uz general, oţeluri carbon de calitate, oţeluri cu granulaţie fină,
table pentru cazane, recipiente sub presiune, butelii, construcţii navale, ţevi pentru cazane, oţeluri
turnate nealiate sau aliate.
CERINŢE ESENŢIALE DE SECURITATE PENTRU CAZANE
Observaţii preliminare
Cerinţele esenţiale de securitate se aplică cazanelor care fac obiectul prezentei prescripţii tehnice.
Cerinţele esenţiale de securitate sunt obligatorii pentru constructorii de cazane. Cerinţele esenţiale se aplică
cazanelor atunci când sunt utilizate în condiţii care sunt prevăzute, în mod rezonabil, de producător.
Producătorul are obligaţia să efectueze
fectueze o analiză de risc în vederea identificării acelor riscuri care corespund
cazanelor, fiind obligat să proiecteze şi să construiască cazanele având în vedere această analiză.
Cerinţele esenţiale trebuie să fie interpretate şi aplicate astfel încât la
la momentul proiectării şi fabricaţiei să se
ţină seama de nivelul tehnic şi de practica curentă, precum şi de aspectele tehnice şi economice pentru
asigurarea unui grad ridicat de protecţie privind sănătatea şi securitatea.
Cazanele pot fi construite conform
orm oricăror standarde elaborate sau însuşite de producător cu condiţia de a
se demonstra respectarea cerinţelor esenţiale de către cazanul produs.
S.C. CONFORTUL
Construirea cazanului prin utilizarea unor standarde armonizate care stau la baza prescripţiilor ISCIR pentru
cazane de abur şi de apă fierbinte constituie certitudinea respectării acestor cerinţe esenţiale de securitate.
Generalităţi
Cazanele trebuie să fie proiectate, fabricate şi verificate şi, după caz, echipate şi instalate astfel încât să fie
garantată securitatea acestora atunci când sunt puse în funcţiune în conformitate cu instrucţiunile
producătorului sau în condiţii previzibile în mod rezonabil.
La stabilirea soluţiilor cele mai adecvate, producătorul trebuie să aplice următoarele principii în ordinea
indicată:
• să elimine sau să reducă pericolele, în măsura în care este posibil;
• să aplice măsuri adecvate de protecţie pentru pericolele care nu pot fi eliminate;
• dacă este cazul, să informeze utilizatorul cu privire la pericolele care au rămas şi să indice, dacă este
necesar, ca utilizatorul să ia măsuri speciale, adecvate pentru reducerea riscurilor la momentul instalării
şi/sau utilizării.
Dacă se cunoaşte sau poate fi previzibilă în mod clar posibilitatea unei utilizări necorespunzătoare, cazanele
trebuie să fie astfel proiectate încât să se prevină un posibil pericol datorat utilizării necorespunzătoare sau,
dacă nu este posibil, să existe un avertisment că echipamentele sub presiune nu trebuie să fie folosite în
acest mod.
Proiectare
Generalităţi
Cazanele trebuie să fie proiectate corespunzător luând în considerare toţi factorii determinanţi pentru a se
garanta că echipamentele sunt sigure pe toată durata lor de viaţă.
La proiectare trebuie să fie utilizaţi coeficienţi de siguranţă corespunzători şi trebuie să se utilizeze metode
de proiectare clare, despre care se ştie că includ marje de securitate adecvate pentru prevenirea tuturor
tipurilor de avarii.
Se vor prevedea mijloace adecvate de protecţie pentru a limita parametrii de funcţionare, cum sunt aportul
de căldură, transferul de căldură şi, după caz, nivelul fluidului, astfel încât să se evite orice risc de
supraîncălzire locală sau generală.
Se vor prevedea, dacă este necesar, puncte de prelevare a probelor pentru a permite verificarea
proprietăţilor fluidului, astfel încât să se evite riscurile datorate depunerilor şi/sau coroziunii.
Vor exista prevederi adecvate pentru eliminarea riscului avariilor datorate depunerilor.
Se vor prevedea posibilităţi de degajare în siguranţă a căldurii suplimentare după oprire.
Se vor prevedea măsuri pentru prevenirea acumulărilor periculoase de amestecuri inflamabile de substanţe
combustibile şi aer, precum şi pentru evitarea întoarcerii flăcării.
Cazanele trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât riscul exploziei să fie minim în cazul unui incendiu
de origine externă.
Condensul produs la pornire şi/sau în timpul funcţionării nu trebuie să afecteze siguranţa cazanelor.
În cazul unei fluctuaţii de energie auxiliară în limite normale, cazanul trebuie să continue să funcţioneze în
condiţii de siguranţă totală.
O fluctuaţie anormală sau o întrerupere în alimentarea cu energie auxiliară ori restabilirea acestei alimentări
nu trebuie să conducă la o situaţie periculoasă.
Cazanele trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât riscurile de origine electrică să fie prevenite.
Cazanele trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât defectarea unui dispozitiv de siguranţă, de control
sau de reglare să nu constituie o sursă de pericol.
Dacă un cazan este dotat cu dispozitive de siguranţă şi control, funcţionarea dispozitivelor de siguranţă nu
trebuie să fie influenţată de funcţionarea dispozitivelor de control.
Toate părţile cazanelor care sunt instalate şi reglate în faza de fabricaţie, şi care nu trebuie să fie manipulate
de către utilizator sau instalator, trebuie să fie protejate corespunzător.
Manetele şi alte dispozitive de comandă sau reglaj trebuie să fie marcate clar şi să aibă instrucţiuni
corespunzătoare pentru a împiedica orice eroare de manevrare. Forma lor trebuie să fie astfel aleasă încât să
excludă manevrarea accidentală.
Cazanele trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât viteza de degajare a gazelor arse să nu prezinte
nici un risc.
Cazanele trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât degajările de gaze combustibile, care se produc în
timpul aprinderii, la reaprindere şi după stingerea flăcării, să nu poată deveni o acumulare periculoasă de
gaze combustibile.

Cazanele destinate a fi folosite în spaţii închise trebuie să fie dotate cu un dispozitiv special pentru a evita o
acumulare periculoasă de gaze de ardere. Cazanele care nu sunt dotate cu astfel de dispozitive vor funcţiona
numai în spaţii ventilate corespunzător.
Cazanele trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât, atunci când sunt folosite în mod normal
aprinderea şi reaprinderea să se facă lin. Se va asigura interaprinderea .
Cazanele trebuie să fie fabricate astfel încât, atunci când sunt folosite în mod normal, să fie asigurată
stabilitatea flăcării şi produsele de ardere să nu conţină concentraţii neadmise de substanţe nocive.
Cazanele trebuie să fie fabricate astfel încât, atunci când sunt folosite în mod normal, să nu aibă loc scăpări
accidentale de produse de ardere.
Cazanele conectate la un coş pentru evacuarea produselor de ardere trebuie să fie fabricate astfel încât, în
condiţii de tiraj normal, să nu apară degajări de produse de combustie în cantităţi periculoase în camera în
care este utilizat cazanul.
Cazanele trebuie să fie fabricate astfel încât să asigure utilizarea raţională a energiei, corespunzător nivelului
tehnic al acestora şi luându-se în considerare aspectele legate de siguranţă.
Părţile unui cazan, destinate să fie amplasate în apropierea podelei sau a altor suprafeţe, nu trebuie să
atingă temperaturi care să prezinte un pericol pentru zona înconjurătoare.
Temperatura butoanelor sau a manetelor nu trebuie să prezinte un pericol pentru utilizator.
Temperatura suprafeţelor părţilor exterioare ale cazanelor, cu excepţia suprafeţelor sau părţilor care
participă la transmiterea căldurii, nu trebuie să prezinte, în condiţii de funcţionare, pericol pentru utilizator.
Materialele şi componentele folosite la fabricarea unui cazan, care ar putea să intre în contact cu alimentele
sau cu apa folosită în scopuri sanitare, nu trebuie să afecteze calitatea acestora.
Proiectare pentru o rezistenţă adecvată

Cazanele trebuie să fie proiectate pentru încărcări corespunzătoare destinaţiei acestora şi a altor condiţii de
funcţionare previzibile în mod rezonabil.
În mod special, următorii factori trebuie să fie luaţi în considerare:
a) presiunea internă/externă;
b) temperatura mediului ambiant şi temperatura de funcţionare;
c) presiunea statică şi masa conţinutului în condiţii de funcţionare şi încercare;
d) încărcări datorate condiţiilor de trafic, vântului sau cutremurelor;
e) forţe şi momente de reacţiune rezultate din elementele de susţinere, elementele de prindere, conducte
etc.;
f) coroziune şi eroziune, oboseală etc.;
Pentru diferite încărcări care pot să apară trebuie să fie luată în considerare posibilitatea apariţiei lor
simultane.
Pentru o rezistenţă adecvată, proiectarea trebuie să se bazeze pe o metodă de calcul conform prevederilor
de la pct. 3.3.3, ca regulă generală, şi, dacă este necesar, suplimentată cu o metodă de proiectare prin
experimentare, conform prevederilor de la pct. 3.3.4.
Metoda de calcul
a) Incinta sub presiune şi alte aspecte legate de încărcare
Pentru cazane eforturile admisibile trebuie să fie limitate luând în considerare toate posibilităţile de avarie
previzibile în mod rezonabil, în condiţii de funcţionare. În acest scop se utilizează factori de securitate pentru
a elimina complet orice nesiguranţă care rezultă din fabricaţie, din condiţii reale de funcţionare, din eforturi,
din modele de calcul şi din proprietăţile şi comportarea materialelor.
Metodele de calcul trebuie să asigure o marjă de siguranţă suficientă.
Cerinţele enunţate mai sus pot fi îndeplinite dacă se utilizează una dintre următoarele metode, după caz,
dacă este necesar fie ca o completare, fie în combinaţie cu altă metodă:
- proiectare conform unor formule;
- proiectare pe baza analizei;
- proiectare pe baza unor metode din mecanica ruperii.
b) Rezistenţă
Pentru a stabili rezistenţa cazanului în cauză, trebuie efectuate calcule de proiectare adecvate.
În mod special se aplică următoarele reguli:
• presiunile de calcul nu trebuie să fie mai mici decât presiunile maxim admisibile, şi trebuie luate în
considerare presiunile statice şi dinamice ale fluidului;
• temperaturile de calcul trebuie să ţină seama de limitele de siguranţă corespunzătoare;
• proiectarea trebuie să ţină seama în mod corespunzător de toate combinaţiile posibile de temperatură şi

presiune care pot să apară în condiţii previzibile de funcţionare ale cazanului de apă caldă;
• eforturile maxime şi concentratorii de eforturi trebuie menţinuţi în limite de siguranţă;
• calculul pentru incinta sub presiune trebuie să utilizeze valori corespunzător cu proprietăţile materialelor şi
trebuie să utilizeze factori de securitate adecvaţi. Caracteristicile materialelor de care se ţine seama, după
caz, cuprind:
- limita de curgere 0,2%, sau 1% din limita de întindere corespunzătoare temperaturii de calcul;
- rezistenţa la rupere;
- rezistenţa la fluaj, respectiv limita de curgere la fluaj;
- date referitoare la oboseală;
- modulul de elasticitate;
- capacitatea adecvată de deformare plastică;
- rezilienţa;
- rezistenţa la rupere.
• trebuie să fie aplicaţi coeficienţi de îmbinare adecvaţi cu caracteristicile materialelor care depind, de
exemplu, de tipul controlului nedistructiv, de proprietăţile materialelor îmbinate şi de condiţiile de funcţionare
avute în vedere;
Pentru îmbinări sudate coeficienţii de îmbinare nu pot depăşi următoarele valori:
- pentru cazanele care sunt supuse la încercări distructive şi nedistructive care confirmă că întreaga serie de
îmbinări nu prezintă defecte importante: 1;
- pentru cazanele care sunt supuse la încercări nedistructive la intervale neregulate: 0,85;
- pentru cazanele care sunt supuse numai examinării vizuale, fără a se efectua alte încercări nedistructive:
0,7,
Dacă este necesar trebuie avute în vedere totodată şi tipul eforturilor precum şi proprietăţile mecanice şi
tehnologice ale îmbinărilor.
• proiectarea trebuie să ia în considerare toate tipurile posibile de uzură, previzibile în mod rezonabil cum
sunt coroziunea, fluajul şi oboseala, în funcţie de destinaţia cazanului de apă caldă, în instrucţiunile de
funcţionare a cazanului de apă caldă prevăzute la pct. 3.20 trebuie acordată o atenţie deosebită
caracteristicilor speciale de proiectare, care sunt reprezentative pentru durata de viaţă a cazanului de apă
caldă, ca de exemplu:
- pentru fluaj: numărul de ore de funcţionare la temperaturile specificate, stabilit prin proiect;
- pentru oboseală: numărul de cicluri la nivelurile de eforturi specificate, stabilit prin proiect;
- pentru coroziune: adaosul de coroziune stabilit prin proiect.
c) Stabilitate
Atunci când grosimea calculată nu permite o stabilitate structurală adecvată, trebuie să fie luate măsurile
necesare pentru remedierea situaţiei având în vedere pericolele din timpul transportului şi manipulării.
3.3.4. Metoda de proiectare prin experimentare

Proiectul unui cazan poate fi validat, total sau parţial, utilizând un program de încercări care se efectuează
pe un model experimental al echipamentului sub presiune sau al categoriei de echipamente.
Programul de încercări trebuie să fie definit în mod clar înaintea efectuării încercărilor şi avizat de ISCIR-
INSPECT pentru modulul de evaluare a proiectării.
Programul de încercări trebuie să cuprindă condiţiile de încercare, precum şi criteriile de acceptare şi de
respingere. Valorile actuale ale dimensiunilor esenţiale şi caracteristicile materialelor utilizate pentru
echipamentul sub presiune se măsoară înaintea efectuării încercărilor.
În timpul încercărilor trebuie să poată fi observate toate zonele critice ale echipamentului sub presiune cu
ajutorul unor instrumente adecvate, care să permită măsurarea, cu precizia necesară, a deformărilor şi
tensiunilor.
Programul de încercări trebuie să cuprindă următoarele:

a) o încercare de rezistenţă la presiune, prin care se verifică faptul că la o presiune cu o limită de siguranţă
stabilită funcţie de presiunea maximă admisibilă, echipamentul nu prezintă scurgeri sau deformaţii
semnificative care depăşesc o valoare limită stabilită.
Presiunea de încercare trebuie să fie stabilită ţinând seama de diferenţa dintre valorile mărimilor geometrice
şi ale caracteristicilor de material măsurate în condiţii de încercare şi valorile utilizate la proiectare. De
asemenea, trebuie să se ţină seama de diferenţele dintre temperaturile de încercare şi temperaturile de
proiectare.
b) acolo unde există pericol de fluaj sau de oboseală, încercări adecvate stabilite funcţie de condiţiile de

funcţionare a echipamentului, ca de exemplu durata de menţinere la temperaturile specificate, numărul de
cicluri la nivelurile de eforturi specificate;
c) atunci când este necesar, încercări suplimentare privind alţi factori conform prevederilor de la pct. 3.7 şi
3.8, cum ar fi coroziunea sau deteriorări din exterior.
CERINŢE TEHNICE PRIVIND OMOLOGAREA PROCEDURILOR DE SUDARE FOLOSITE

FENTPU EXECUTAREA LUCRURILOR LA INSTALAŢIILE MECANICE SUB PRESIUNE
ŞI LA INSTALAŢIILE DE RIDICAT
Condiţii pentru sudare
Pregătirea şi sudarea probelor se efectuează în conformitate cu WPS şi în condiţiile generale de sudare

din producţie. In anexa F se indică un model pentru WPS. La elaborarea WPS se aplică următoarele principii:
a) omologarea se efectuează cu procedeul care se utilizează în producţie;
b) metalele de adaos trebuie să fie compatibile cu materialul de bază, procedeul şi poziţia de sudare;
c) prelucrarea marginilor tablelor şi/sau ţevilor pentru probă trebuie să fie aceeaşi sau asemănătoare
cu cea din producţie;
d) dimensiunile probei să fie cele specificate în tabelele şi figurile din prezenta prescripţie tehnică (a
se vedea tabelele 3 şi 4 şi figurile 1 până la 5).
e) echipamentul de sudare trebuie să fie similar cu cel din producţie;
f) sudarea trebuie efectuată în poziţiile şi la unghiurile racordurilor utilizate în producţie (a se vedea
anexa E);
g) combinaţia dintre metalul de bază, metalul de adaos şi materialele auxiliare trebuie să corespundă
cu condiţiile utilizate în producţie;
h) sudura trebuie acceptată conform capitolului 6;
i) proba trebuie marcată;
j) în cazul în care îmbinările sudate ale produsului urmează să sufere, ulterior sudării, prelucrări
(deformări, tratamente termice) care pot produce modificări structurale sau a caracteristicilor de rezistenţă,
probele sudate executate în vederea omologării vor fi supuse, după sudare, aceloraşi prelucrări; condiţiile
respective vor fi prevăzute în WPS de către unitatea de montaj sau reparatoare.
Metode de verificare şi criterii de acceptare

Examinarea vizuală se efectuează în starea în care probele se află după sudare.
Toate probele se examinează nedistructiv (END) şi distructiv în conformitate cu condiţiile din tabelul 7,
după efectuarea oricărui tratament termic după sudare.
Îmbinările sudate vor fi examinate vizual conform EN 970:1999, utilizând în acest scop aparate optice
de mărit obişnuite (lupe, microscoape, etc.) fără să se constate defecte peste limitele admise de prescripţiile
tehnice, colecţia ISCIR, care reglementează montarea, asamblarea sau repararea instalaţiilor sub presiune şi
de ridicat pentru care se face omologarea procedurii de sudare. Verificarea dimensională a îmbinării sudate
se va efectua conform SR EN ISO 13920:98 şi SR EN 25817:1993, clasa de toleranţă B dacă nu se prescrie
altfel în specificaţia procesului de sudare stabilită de unitatea de montaj sau reparatoare. Probele găsite
corespunzător din punct de vedere al examinării vizuale vor fi supuse încercărilor conform prevederilor
tabelului 7. Toate probele se examinează nedistructiv după efectuarea oricărui tratament termic după
sudare, şi înainte de prelevarea epruvetelor. Examinările cu radiaţii penetrante ale îmbinărilor sudate se vor
efectua în conformitate cu prescripţiile tehnice CR 13, colecţia ISCIR. Examinările cu ultrasunete ale
îmbinărilor sudate se vor efectua în conformitate cu prescripţiile tehnice CR 4 pentru îmbinări sudate cap la
cap şi pentru îmbinări sudate la colţ, colecţia ISCIR sau proceduri specifice, avizate ISCIR. Examinările cu
lichide penetrante ale îmbinărilor sudate se vor efectua în conformitate cu prescripţiile tehnice CR 6, colecţia
ISCIR. Examinările cu pulberi magnetice ale îmbinărilor sudate se vor efectua în conformitate cu prescripţiile
tehnice CR 8, colecţia ISCIR.

Tabel : Examinarea şi încercarea probelor
Probă Tipul încercării Volumul încercării Nota
Examinarea vizuală 100% -
Examinarea suprafeţei 100% 1
Îmbinarea
cu sudură Examinarea cu radiaţii penetrante sau cu 100% -
cap la cap ultrasunete
la figurile Încercarea la tracţiune transversală 2 epruvete -
1 şi 2 Încercarea la îndoire transversală 4 epruvete 2
Încercarea la încovoiere prin şoc 2 seturi (6 epruvete) 6
Încercarea de duritate 1 epruvetă 3
Examinare macroscopică -
Examinare microscopică 1 epruvetă -
Examinarea vizuală 100% -
Îmbinarea Examinarea suprafeţei 100% 1
în T cu Examinarea cu ultrasunete 100% 4
pătrundere Încercare de duritate 2 epruvete 3
completă
(S) figura 3 Examinare macroscopică 2 epruvete -
Examinare vizuală 100% -
Îmbinarea Examinarea suprafeţei 100% -
cu sudură Încercarea tehnologică de rupere 1 probă -
în colţ la Încercare de duritate 1 probă 3
table , Examinarea macroscopică 2 epruvete -
figura 5
Îmbinarea Examinare vizuală 100% -
cu sudură Examinarea suprafeţei 100% 1
de racord Examinarea cu ultrasunete 100% 4 şi 7
(5), figura Încercare de duritate 4 epruvete 3
4 sau alte Examinarea macroscopică 4 epruvete -
tipuri Examinarea microscopică
Încercări mecanice
Generalităţi
Încercările mecanice, cu excepţia celor de duritate şi a examinărilor micro şi macroscopice, se
efectuează în prezenţa inspectorului ISCIR-INSPECT IT şi a responsabilului tehnic cu sudura (RTS).
Atât materialele de bază (table sau ţevi) destinate executării probelor pentru omologare cât şi fiecare
epruvetă în parte, vor trebui marcate prin poansonare de către inspectorul ISCIR-INSPECT IT.
6.6.2. Încercarea la tracţiune transversală
încercarea la tracţiune a îmbinării sudate se va executa pe epruvete având forma şi dimensiunile
conform SR EN 895:1 997, funcţie de felul metalelor de bază utilizate (table, ţevi şi dimensiunile (grosime,
diametru) acestora, astfel:
a) epruvete plate, cu porţiune calibrată;
b) epruvete fâşii, cu porţiune calibrată, în cazul ţevilor.
De asemenea, în cazul ţevilor cu diametrul exterior mai mic sau egal cu 51 mm, epruvetele fâşii cu
secţiune calibrată pot fi înlocuite cu epruvete tronson tubulare, fără porţiune calibrată.
Încercarea la tracţiune se efectuează pe 2 epruvete prelevate transversal. Se va îndepărta
supraînălţarea sudurii pe ambele feţe, pentru a se obţine o epruvetă cu grosime egală.
În cazul ţevilor cu diametrul exterior > 50 mm, trebuie să se îndepărteze supraînălţarea sudurii pe
ambele feţe, pentru a se obţine o epruvetă cu grosimea egală cu cea a peretelui ţevii.
În cazul ţevilor cu diametrul exterior <= 50 mm şi când se utilizează ţevi cu pereţi subţiri cu diametru
mic, supraînălţarea sudurii poate fi lăsată neprelucrată pe suprafaţa interioară a ţevii.
Epruvetele pentru încercarea la tracţiune vor avea grosimea egală cu a materialului de bază al probei
sudate; în cazul când aceasta nu este posibil datorită capacităţii maşinii de încercare pentru grosimi mai mari
de 30 mm se poate preleva, din secţiunea respectivă, un set de epruvete de grosimi aproximativ egale,

conform SR EN 395:1997, astfel încât să se acopere întreaga secţiune, încercarea unui set de epruvete
constituind o singură încercare în condiţiile prevăzute în tabelul 7.
Încercarea la tracţiune se va executa în conformitate cu prevederile SR EN 895:1997 şi este admisă
dacă pe fiecare epruvetă încercată se obţin, după caz, următoarele rezultate:
a) rezistenţa la rupere a îmbinării sudate este egală sau mai mare decât rezistenţa minimă la tracţiune
a materialului de bază prevăzută în norma de produs;
b) rezistenţa la rupere a îmbinării sudate este egală sau mai mare decât rezistenţa minimă la tracţiune
prevăzută prin norma de produs a celui mai slab dintre materiale le de bază, în cazul în care se folosesc la
executarea probei sudate în vederea omologării materiale de bază care au rezistenţă la tracţiune diferite.
Încercarea la îndoire
Încercarea la îndoire a îmbinărilor sudate se va executa pe epruvete având forma şi dimensiunile
conform SR EN 910:1997, grosimea acestora fiind egală cu a materialului de bază utilizat la realizarea probei
sudate.
Încercarea la îndoire se efectuează pe 4 epruvete prelevate transversal; se încearcă 2 epruvete cu
rădăcina supusă la întindere şi 2 epruvete cu rădăcina supusă la comprimare.
Pentru grosimi de tablă >= 12 mm, încercarea la îndoire transversală se poate înlocui cu 4 încercări la
îndoire transversală laterală.
În cazul îmbinărilor din metale diferite sau eterogene, cu sudură cap la cap la table, în locul epruvetei
pentru încercare la îndoire transversală se poate utiliza o epruvetă pentru încercarea la îndoire longitudinală.
Încercarea la îndoire seva executa conform SR EN 910:1997, prin îndoire liberă sau îndoire ghidată în
matriţe; diametrul dornului sau a rolei de îndoire trebuie să fie 3t iar unghiul de îndoire 180-, cu excepţia
cazurilor când ductibilitatea scăzută (norma de material) a metalului de bază sau de adaos impune alte
limitări.
Epruvetele pentru încercarea la îndoire vor fi considerate admise dacă nu vor avea defecte deschise
depăşind 3 mm măsurate în orice direcţie pe suprafaţa convexă a epruvetei după îndoire. Defectele care
apar la colţurile epruvetei în timpul încercării nu vor fi luate în consideraţie.
Încercarea la încovoiere prin şoc
Încercarea la încovoiere prin şoc a îmbinărilor sudate se va executa pe câte un set de 3 epruvete, cu
crestătura în V, practicată în sudură pe axa transversală a acestuia şi în zona influenţată termic (ZIT),
conform SR EN 875:1997.
Încercarea la încovoiere prin şoc se va executa obligatoriu pentru grosimi ale metalului de bază de
minim 6 mm pentru table şi minim 12 mm pentru ţevi.
Se utilizează epruvete Charpy cu crestătură în V prelevate la 1 mm până la 2 mm sub suprafaţa
exterioară a metalului de bază şi transversal pe sudură.
Crestătura se execută perpendicular pe suprafaţa exterioară a sudurii.
În ZIT crestătura trebuie să fie la 1 mm până la 2 mm faţă de linia de topire iar în sudură crestătura
trebuie să fie pe axa sudurii.
Pentru grosimi mai mari de 40 mm trebuie să fie prelevate 2 seturi suplimentare unul în sudură şi unul
în ZIT, situate la rădăcină.
Pentru îmbinări din metale diferite se efectuează încercări la încovoiere prin şoc pe epruvete prelevate
din fiecare ZIT în fiecare metal de bază.
În cazul în care producătorul materialului de bază nu garantează prin norma de produs valoarea
energiei de rupere KV sau a rezilienţei KCV ci numai valoarea KCU, se execută încercările pe epruvete cu
crestătura în U.
Încercarea la încovoiere prin şoc se va executa la temperatura cea mai scăzută prevăzută prin norma
de produs pentru materialul de bază; dacă încercările se execută şi pentru alte temperaturi intermediare,
numărul de epruvete prevăzute se măreşte corespunzător, astfel încât pentru fiecare temperatură să fie
încercat cate un set de 3 epruvete cu crestătură în sudură şi în zona influenţată termic, în specificaţia
procesului de sudare precizându-se temperaturile la care urmează a fi executate încercările şi rezultatele
admise. în cazul în care încercările la încovoiere prin şoc se execută la temperatură mai ridicată decât cea
mai scăzută temperatură prevăzută prin norma de produs pentru materialul de bază (de exemplu: încercările
se execută la -20 C faţă de -40 C prevăzută în norma de produs pentru materialul de bază), atunci
omologarea procedurii de sudare este limitată, făcându-se în acest sens precizările necesare în specificaţia
procedurii de sudare de către unitatea constructoare, de montaj sau reparatoare, şi în fişa de omologare a
procedurii de sudare.
Încercarea la încovoiere prin şoc este corespunzătoare dacă se obţin rezultatele minime prevăzute prin
norma de produs pentru materialul de bază în aceleaşi condiţii de încercare (acelaşi tip de epruvetă, aceeaşi
temperatură de încercare).

Încercarea tehnologică de rupere a îmbinărilor sudate în colţ la table
Încercarea tehnologică de rupere a îmbinărilor sudate în colţ se execută pe epruvete prelevate
conform STAS 5976/1-82. încercarea se consideră admisă dacă la rădăcină nu se constată lipsă de topire, iar
suma lungimilor incluziunilor de zgură sau a porilor nu depăşeşte 50 mm.
Încercarea tehnologică de aplatizare

Încercarea tehnologică de aplatizare se execută pe epruvete prelevate din ţevi cu diametrul mai mic de
51 mm conform STAS 5540/6-77.
Încercarea se consideră admisă dacă epruvetă sudată nu este aplatizată la valoarea prescrisă prin
norma de produs a materialului de bază, fără apariţia fisurilor şi suprafaţa cordonului de sudură.
Analiza macroscopică şi microscopică
Analiza macroscopică şi microscopică se execută pe probe conform SR EN 1321:2000, în condiţiile
tabelului 7. Proba pentru examinarea macroscopică se prelucrează şi se atacă chimic pe o suprafaţă, pentru
a se observa clar linia de topire, ZIT şi aşezarea trecerilor la sudarea multistrat.
Examinarea macroscopică trebuie să includă şi metalul de bază neinfluenţat termic. Proba se consideră
admisă dacă:
a) La analiza macroscopică a îmbinărilor sudate cap la cap şi a îmbinărilor de racord nu se constată
lipsă de pătrundere sau de topire şi fisuri, precum şi alte defecte (incluziuni de gaze sau zgură) cu
dimensiuni peste limitele prevăzute de prescripţiile tehnice - colecţia ISCIR, pentru instalaţiile la care se va
utiliza procedeul de sudare supus omologării.
b) La analiza macroscopică a îmbinărilor sudate în colţ nu se constată lipsă de topire sau fisuri; de
asemenea concavitatea sau convexitatea cusăturii să nu fie mai mare de 1,5 mm iar diferenţa între
dimensiunile catetelor sudurii să nu depăşească 1,5 mm.
Buletinul de analiză macroscopică va conţine 1 fotografie pentru fiecare probă cerută.
c) La analiza microscopică a îmbinărilor sudate cap la cap şi de racord să nu apară neomogenităţi sau
structuri care reduc proprietăţile plastice ale sudurii.
Buletinul de analiză microscopică va conţine 3 fotografii (MB+ZIT+sudură) pentru fiecare probă
cerută.
Încercarea de duritate
încercarea de duritate se va executa conform SR EN 1043/1:1997 sau STAS 5976/1-82. Se va utiliza
metoda Vickers HV 10. Amprentele se fac în sudură, în cele două ZIT şi în metalul de bază cu scopul de a
măsura şi înregistra domeniul valorilor din îmbinarea sudată. Aceasta va include şiruri de amprente dintre
care unul trebuie să se afle la maximum 2 mm sub suprafaţă.
Pentru fiecare şir de amprente trebuie să existe minimum 3 urme individuale în fiecare parte a sudurii,
în cele 2 ZIT şi în cele 2 părţi ale metalului de bază. Prima amprentă din ZIT se plasează cât mai aproape de
linia de topire.
Valoarea maximă nu va depăşi 350 HV10 cu excepţia acelor materiale de bază care prin norma de
produs au valori mai mari; diferenţa de duritate dintre materialul de bază, zona influenţată termic sau
materialul depus nu trebuie să depăşească:
-100 unităţi pentru oţeluri carbon sau slab aliate;
-150 unităţi pentru oţeluri aliate.
În cazuri speciale, cu acordul ISCIR, se admit şi durităţi mai mari.
În cazul în care îmbinarea sudată se execută între două materiale de bază din grupe diferite, interpretarea
valorilor durităţii se va face conform valorilor din diagrama durităţii, pentru fiecare material de bază cu
zonele specifice ce le determină în cadrul îmbinării respective

DE REŢINUT !
PRINCIPALELE SEMNE CONVENŢIONALE UTILIZATE PENTRU SCHEMELE TERMOMECANICE ÎN

TERMOENERGETICĂ.
- cazan de abur;
- conductă de abur;
- condensate sau apă tratată
- încrucişare de conducte fără legătură;
- ramificaţie de conducte;
- filtru pentru epurarea apei
- turbină cu abur;
CAF - cazan de apă fierbinte;
- preîncălzitor de suprafaţă;
- preîncălzitor de amestec;
- separator (filtru de impurităţi);
- condensator abur;
- rezervor închis fără presiune;
- rezervor închis cu saltea de abur;
- rezervor deschis;
- rezervor cu preaplin;
- rezervor sub presiune

- degazor termic;
- ejector;
- pompă;
- electropompă;
- robinet cu sertar;
- electroventil ;
- ventil cu acţionare pneumatică;
- clapet de reţinere;
- diafragmă măsură debit;
- oală de condens;
- supapă de siguranţă;

ÎMBINĂRI
TAIEREA, FILETAREA, IMBINAREA CU FILET ŞI PRIN SUDURĂ

1. TAIEREA
Tevile sint livrate din fabrica, avand lungimi intre 3 si 5 m. Deoarece lungimea tevilor folosite in instalatii este
diferita de lungimea de livrare, este necesara taierea acestora la dimensiunea de montaj. In atelierul central
al intreprinderii, tevile se taie mecanizat iar pe santier, manual sau mecanizat.
Taierea mecanica a tevilor se executa cu urmatoarele tipuri de masini:
— masini cu disc taietor cu viteza de rotate mare. Taierea se realizeuza cu ajutorul unui disc taietor
actionat de muncitorul care efectueaza operatia de taiere, teava este fixala pe un postament. Aceste masini
se folosesc pentru taierea tevilor cu diametrul pina la 3/4";
— ferastraie mecanice cu panza Ferastraul are o miscare de du-te vino si este actionat prin motor electric
teava este fixa. Se folosesc pentru taierea tevilor cu diametrul pina la 4" si a profilurilor metalice;
— masini cu cutit fix; aceste masini sunt construite pe principiul strungului, piesa de taiat se roteste, in timp
ce cutitul are o pozitie fixa, inaintind pe masura ce se realizeaza taierea.
Taierea manuala se realizeaza cu ajutorul ferastraului pentru metale. Este o taiere prin aschiere, realizata
prin o pinza de fcrastrau din otel special, fixata intr-un cadru metalic. Utilizarea ferastraului manual este
indicata numai in cazul taierii unui numar redus de tevi si pentru diametre pina la 60 mm.
Opertiile de prelucrare manuala a tevilor pe santier se efectueaza pe un banc de lucuru sau pe o

masa de lucru solida si stabila, cu marginile protejate cu otel cornier de 40x40x4 mm si cu blatul de
scandura de brad 4 cm grosime Lungimea mesei este de 1000—1660 ,latimea de 800 - 1000 mm si inaltimea
de 800 - 9000 mm. Bancul este prevazut cu sertare pentru scule, piese mici, materiale de etansare etc. Pe
el se mai gasesc fixate, cu buloane. menghine, dispozitive care au rolul de a fixa, prin stringere intre falci
fara a le deforma, tevile sau piesele ce urmeaza a fi prelucrate.
Principalele tipuri de menghine utilizate pe şantier sunt:
- menghina paralela, la care una din fălci se deplasează, fălcile rămânând tot timpul paralele una faţă de
cealaltă;
- menghina cu picior sau articulată, care are o falca fixa si una mobilă în jurul unui ax. Se execută din oţel
forjat,ceea ce permite şi efectuarea de operaţii de batere cu ciocanul, spre deosebire de celelalte tipuri de
menghine, care se execută din fontă, la care nu sunt permise astfel de operaţii
- menghina pentru ţevi, care se fabrică în două mărimi — pentru ţevi până la 2" şi pentru ţevi pana la 4".
Bancul de lucru se aşează astfel încât să fie bine luminat în timpul lucrului atât de lumina naturală cât şi
de iluminatul artificial. Pentru unele prelucrări simple de ţevi chiar la locul de montaj se foloseşte menghina
Pionier, care este montată pe un trepied, are o greutate: mică şi se transportă uşor de un singur om.
Pentru mărirea stabilităţii ei în timpul lucrului trepiedul are o platformă pe care sta muncitorul care lucrează
la menghina.

Pentru lucrări mici, pe şantier se mai folosesc bancurile de lucru
mobile, prevăzute cu o menghină paralelă şi cu sertare pentru
scule. Tăierea manuală cu ajutorul ferăstrăului pentru metale se
realizează astfel: înainte de începerea operaţiei de tăiere se prinde
pânza de ferăstrău in ramă; pânza nu trebuie întinsă prea puternic
şi nici lăsată prea slab întinsă, deoarece şi într-un caz şi în altul
există pericolul de a se rupe la prima forţare. în timpul tăierii,
ţeava se fixează în menghină în aşa fel incit linia de tăiere să fie
cât mai apropiată de fălcile menghinei;.dacă ţeava se fixează
astfel, ea nu vibrează în timpul tăierii, pânza de ferăstrău nu se
poate rupe, şi se obţine o linie de tăiere dreaptă. Pe linia trasată
pentru tăiere se execută un mic şanţ cu o pilă triunghiulară; în
acest şanţ se aşează pânza de ferăstrău. Ferăstrăul se prinde de
minerul de lemn cu mina dreaptă, astfel încât degetul mare să se
afle deasupra, iar celelalte patru degete să susţină minerul de
lemn în partea inferioara. Mana stingă se prinde de cadru.
Tăierea se efectuează prin mişcări line înainte şi înapoi. Mişcarea activă (de tăiere) este cea înainte, când se
apasă pe ferăstrău. la început, ferăstrăul se ţine în poziţie orizontală şi, pe măsură ce se înaintează cu
tăierea, sa înclină uşor. La ţevile cu dimensiuni mai mari, tăierea se execută până la o adâncime la care
operaţia începe sa fie incomodă. în această situaţie, ţeava se desface din menghina, se roteşte cu 40—90
grade spre partea opusă muncitorului, se prinde din nou în menghină şi se reia tăierea, Spre sfârşitul
operaţiei trebuie o atenţie deosebită, ca ţeava să nu se rupă din tăietură; de aceea trebuie susţinută fie de
un dispozitiv special, fie de un ajutor, După taiere, țevile prezintă bavuri care trebuie curăţate manual cu o
pila semirotunda sau plată ori cu ajutorul unei freze
FILETAREA
Filetul este un şanţ tăiat pe suprafaţa exterioară sau interioară a ţevilor, pentru a permite înşurubarea unei
alte piese care are tăiat același şanţ pe suprafaţa interioară sau pe cea exterioară. Operaţia de tăiere a
filetului se numeşte filetare. Diferitele feluri de filete se deosebesc intre ele prin: pas, înălţime, profil şi după
cum sunt tăiate (dreapta sau stânga). Pasul filetului este distanta măsurată pe generatoare între două spire.
Profilul filetului poate fi: triunghiular, dreptunghiular, trapezoidal, rotund.

In instalaţii se folosesc ţevi cu filetul triunghiular (Whitworth), cu unghiul la vârf de 55° (fig. 1.12.)
Dimensiunea lui nominală se exprimă în ţoii şi litera G (G 1 1/4"). In construcţiile metalice se folosesc ţevi cu
filet metric, notat cu M. Dimensiunile caracteristice sunt date în milimetri, unghiul la vârf este de 60°. Filetul
Whitworth are pasul si adâncimea mai mica decât la cel metric, astfel ca nu produce slăbirea peretelui
ţevii, iar profilul lui fiind mai ascuţit asigură o etanşare mai bună.
La ţevile de oţel, filetul poate fi cilindric sau conic. Filetul cilindric are acelaşi diametru pe toată
lungimea filetată, cu excepţia ultimelor două spire - porţiunea de degajare a filetului. Mufele şi celelalte
fitinguri au totdeauna filet cilindric. Filetul conic are diametrul exterior variabil - mai mic la început şi mai
mare la sfârșitul filetului. Conicitatea normala este de 1/16 (6,25%). Filetul conic realizează o îmbinare
filetată mai etanşă, însă necesita prelucrare mai exacta si mai îngrijită.
Lungimea totală l a filetului conic se compune din: lungimea l2, pe care fitingul se înşurubează cu
mana pana la cel puţin jumătate sau pana la cel mult trei sferturi din lungimea filetului fitingului, lt porţiunea
de înşurubare forţată şi f porţiunea de degajare a filetului
Filetarea se poate efectua manual cu ajutorul clupelor, în cazul filetelor exterioare, şi cu ajutorul burghielor
de filetare (tarozilor), in cazul filetelor interioare, sau mecanizat cu maşini de filetat ţevi de mare
productivitate.
Clupele sunt dispozitive folosite pe şantier pentru tăierea rapidă şi corectă a filetelor exterioare la ţevi.
Aceste dispozitive pot fi uşor şi repede reglate atât pentru diferite diametre cât şi pentru tăiere de filet pe
dreapta sau stânga. Se produc trei tipuri de clupe:
- Clupe cu bacuri fixe
- Clupe reglabile cu un singur mâner si cu mecanism cu clichet
- Clupe reglabile cu două sau patru minere

Clupa cu bacuri fixe este cel mai simplu dispozitiv, care este alcătuit din corpul propriu-zis al clupei executat
din oţel 1, doua mânere de prindere 2, bacurile 3 pentru tăiat filetul, inelul de ghidaj 4 si şurubul de
presiune 5. Bacurile au forma exterioară dreptunghiulara sau rotunda, la fel ca şi locaşul lor din corpul
clupei, permiţând aşezarea rapidă şi corectă şi fixarea cu ajutorul şurubului de presiune. Inelul de ghidaj
permite aşezarea clupei pe ţeava în poziţie corecta, Aceste clupe se execută în mai multe mărimi, pentru mai
multe diametre. Pentru fiecare dimensiune de ţeava sunt bacuri si inele de ghidaj diferite.
ÎMBINAREA PRIN SUDURĂ
Generalităţi
Asamblarea conductelor prin sudare este larg folosită în instalaţiile de încălzire centrală. Sudarea este
operaţia de execuţie a îmbinărilor nedemontabile la piese metalice, prin încălzirea zonei de îmbinare până la
temperatura de topire a materialului de bază care, împreună cu metalul de adaos, formează sudura cu o
structură omogenă asemănătoare cu cea a metalului de bază.
Procedeul de îmbinare prin sudare este o metodă larg folosită până la cele mai mici diametre deoarece
prezintă o serie de avantaje, şi anume:
- îmbinarea este mai durabilă;
- asigura o etanșeitate mult mi bună şi mai sigură;
- elimină fitingurile şi racordurile olandeze, care sunt costisitoare şi necesită manoperă multă ;
- suprimă flanşele – deci economie de metal, şuruburi, garnituri, manoperă, reduce costul izolaţiei şi elimină
pierderile de căldură în zona flanşelor
Îmbinarea prin sudură este obligatorie pentru conductele de apă fierbinte cu presiunea peste 10 daN/cm2
şi pentru conductele de apă fierbinte şi abur cu presiunea sub 10 daN/cm2 şi cu diametrul mai mare de
100 mm.
Procedeele de sudură pot fi clasificate, ţinând seama de modul de încălzire (sursa de încălzire) şi de starea
materialului de sudat, în: procedee de sudare prin topire şi procedee de sudare prin presiune.
Pe şantierele de construcţii se utilizează procedeele de sudare prin topire, şi anume :
- sudarea cu gaz, în care căldura necesară topirii este produsă de flacăra unor gaze combustibile
amestecate cu oxigen. Gazul folosit cel mai des este acetilena, de unde şi denumirea de sudură
oxiacetilenică;
- sudarea cu arc electric (sudarea electrică), în care topirea locală a materialului de sudat se realizează
prin efectul caloric al arcului electric produs între metalul de sudat şi un electrod.
Pe şantier se foloseşte numai sudura executată manual, în industria prelucrătoare se folosesc maşini
automate de sudat electric.
La asamblarea ţevilor cu diametre mici şi în locuri strâmte (cazul instalaţiilor interioare) se foloseşte
sudura oxiacetilenică; pentru diametre mari, deci mai mult în exterior, se foloseşte sudura electrică.

Sudarea oxiacetilenică
La sudura oxiacetilenică metalul de sudat (de bază) şi metalul de adaos (sârma de sudat) se
încălzesc şi se topesc cu ajutorul unei flăcări produse prin arderea acetilenei în curent de oxigen, amestecul
iese cu o anumită presiune prin duza (becul) unui aparat numit arzător (aparat de sudare suflai sau brener).
Acetilena este produsă într-un generator de acetilena, iar oxigenul este furnizat de o butelie în care
se găseşte în stare comprimată.
Generatoarele de acetilenă folosite sunt de tipul celor uşor de transportat şi care se pot instala chiar
lângă locul de muncă, evitând astfel conductele lungi. Acetilena se obţine din carbura de calciu tehnică,
cunoscută sub numele carbid, în contact cu apa.
Din 1 kg carbid se obţin, în funcţie de calitate şi de granulele, 250—280 1 de acetilenă. In figura
este reprezentat un tip de generator folosit în mod curent pe şantiere. Încărcătura de carbid a generatorului
este de circa 5 kg, iar debitul orar, de 3500 1. Presiunea de lucru a generatorului este de 0,4 daN/cm2.
Atunci când există pericol de îngheţ al apei în generator sau când generatorul din diferite motive nu
poate fi utilizat, pot fi folosite butelii de acetilena comprimată la 15 daN/cm3. Aceste butelii au o capacitate
de 40 1. Buteliile de acetilena se vopsesc în galben, pentru a fi uşor deosebite.
Oxigenul tehnic se livrează în butelii cu o capacitate de 40 1, la o presiune de 150 daN/cm3, sau un

volum de 6 m3 oxigen. Pentru a nu fi confundate buteliile de oxigen se vopsesc în albastru.

Presiunea de lucru a oxigenului depinde de grosimea piesei de sudat şi este cuprinsa între 1,3 şi 8,5
daN/cm2. Pentru a reduce presiunea, de la presiunea oxigenului din butelie la presiunea do lucru, se
foloseşte reductorul de presiune
Reductoarele se fabrică din alamă, sunt prevăzute cu două manometre şi se vopsesc în culoare
albastră.
Trusa de sudare se compune din următoarele piese: un mâner, opt arzătoare, un aparat de tăiere şi
15 becuri. Arzătorul este dispozitivul în care se produce amestecul de oxigen cu acetilenă şi la care se
adaptează becul de sudare; la capătul becului se aprinde acetilena. Cu cât grosimea ţevii ce urmează a fi
sudată este mai mare cu atât diametrul becului este mai mare, deci şi consumul de acetilena si de oxigen
creşte. Cu cele opt mărimi de arzător se poate suda oţel cu grosimea de 0,5—30 mm.
In tabela se dau principalele date tehnice ale arzătoarelor.
Tuburile (furtunurile) utilizate pentru oxigen şi acetilenă sunt din cauciuc colorat diferit (roşu pentru
acetilenă, albastru cenuşiu pentru oxigen). Lungimea normală a tuburilor este de 30 m.
Ca material de adaos se utilizează sârme din oţel cu diametrele de 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 mm, de
diferite calităţi, in funcţie de calitatea sudurilor ce trebuie realizate. Diametrul sârmei pentru sudură se alege
în funcţie de grosimea piesei, astfel: pentru grosimea S a piesei de 1. 2, 3, 4, 5, 6, 8. 10 mm, diametrul d al
sârmei este, respectiv, de 1, 2, 2, 3, 4, 4, 5, 6 mm.
în general se ia : d= S/2 + 1 [mm].
Tăierea oxiacetilenică se bazează pe proprietatea metalelor de a putea arde în curent de oxigen,
când sunt încălzite la temperaturi ridicate. Aparatajul folosit la tăiere este identic cu acela întrebuinţat la
sudură, cu excepţia arzătorului care are o altă construcţie. Viteza de tăiere a materialului este în funcţie de
grosimea materialului care la rândul ei condiţionează consumul de oxigen şi de acetilenă.
Sudarea electrică
Sudarea electrică se bazează pe proprietatea arcului electric de a dezvolta temperaturi foarte înalte
(3500°C). La această metodă. marginile pieselor şi metalul de adaos (electrodul) sunt aduse simultan în
stare de topire cu ajutorul arcului electric care se formează între piesă şi electrod. în figura este arătată
schema de funcţionare a unei instalaţii de sudare electrică, cu transformator. Sudarea electrica se poate
executa fie cu curent continuu produs de generatoare de sudura, fie eu curent alternativ prin
transformatoare de sudura. Generatoarele de sudură sunt dinamuri electrice ce pot fi acţionate de motoare
cu ardere internă sau de motoare electrice; se folosesc acolo unde nu există o sursă de energie electrică sau
cea existenta nu poate asigura puterea necesară. Generatorul produce curent continuu la tensiune de lucru
redusă 45—50 V şi intensitate ridicată, variabilă de la 50 la 350 Transformatorul de sudură este folosit
pentru a reduce tensiunea reţelei publice de 220 sau 380 V la o tensiune de lucru redusă, de 60—75 V, şi de
intensitate ridicată, 75—480 A.

Sudarea electrică este de 3-4 ori mai ieftină şi mai productivă decât sudarea oxiacetilenică.
In cazul utilizării transformatoarelor, consumul de energie electrică este de 3,5—4,5 kWh pentru 1 kg de
metal depus prin sudură, ceea ce reprezintă o economie în jur de 4O% faţă de energia consumată în cazul
utilizării generatoarelor de sudură.
Conductoarele de sudură fac legătura între generatorul sau transformatorul de sudură şi
portelectrod, precum şi cu clema de contact a piesei de sudat.
Cablurile de sudură sunt din funie de cupru, izolată cu cauciuc si pânză cauciucată. Secţiunea
cablului este de :35—120 mm, în funcţie de intensitatea maximă a curentului utilizat. Lungimea este de 20 m
pentru lucrări executate pe şantier şi de 5—10 m pentru lucrări executate în atelier. Portelectrodul este
dispozitivul în care se prinde electrodul de sudura. El este ţinut în mină de cel care execută sudură şi trebuie
să fie bine izolat. Este legat la unul din polii generatorului sau al transformatorului, prin intermediul cablului
de sudură.
La celălalt pol se leagă piese de sudat cu ajutorul unei cleme de contact
Electrozii se fabrică din sârmă de oţel de 1,5; 2; 2,5; 3,25; 4; 5; 6 şi 8 mm diametru şi cu lungimi de
225—450 mm. Pentru îmbunătăţirea calităţii sudurilor (rezistenţă, plasticitate), electrozii se învelesc cu un
strat de săruri care asigură o atmosferă de gaze protectoare şi o răcire mai înceată a sudurii. Diametrul
electrodului utilizat este în funcţie de grosimea materialului ce trebuie sudat, care la rândul lui
condiţionează intensitatea curentului.

TERMENI TEHNICI DE SPECIALITATE : CAZANE DE APĂ CALDĂ ŞI ABUR DE JOASĂ PRESIUNE
Extrase din :
PT C 9-2010 publicat în MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 385 bis/10.VI.2010
CAZANE DE APĂ CALDĂ ȘI CAZANE DE ABUR DE JOASA PRESIUNE
SECȚIUNEA a 4-a
Termeni, definiții și abrevieri
Art. 7 (1) În sensul prezentei prescripții tehnice, termenii și expresiile de mai jos au
următoarele semnificații:
a) acceptare - acțiunea prin care se admite și se dă un acord scris privind folosirea unor materiale, proceduri și altele
asemenea în baza unor verificări preliminare și în conformitate cu prevederile prezentei prescripții tehnice;
b) accesibilitate pentru utilizare și întreținere - caracteristică a cazanului de a permite personalului de deservire sau
de întreținere accesul la piesele componente în timpul exploatării sau întreținerii;
c) accesorii de securitate - dispozitive destinate protejării echipamentelor sub presiune împotriva depășirii limitelor admise.
Aceste dispozitive cuprind:
1) dispozitive de limitare directă a presiunii, ca supape de siguranță, membrane de rupere etc.;
2) dispozitive de limitare a presiunii, temperaturii și a nivelului de fluid, care fie determină acțiuni de
corectare, fie acțiuni de închidere sau de închidere și blocare, cum ar fi presostate, termostate, nivostate, sonde de
nivel, precum și dispozitive de măsurare și control cu funcție de securitate;
3) dispozitive de urmărire a curgerii, fluxostate, care determină acțiuni de închidere sau de corecție;
d) accesorii pentru reglarea presiunii - dispozitive cu rol funcțional, care au o incintă pentru suprapresiune;
e) accident - eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe funcționarea normală a unui cazan, provocând avarii
și/sau afectând viața sau sănătatea oamenilor ori mediul;
f) armătura brută a cazanului - dispozitiv care nu se află sub presiunea mediului de lucru, destinat asigurării
deservirii și funcționării normale a focarului și a canalelor de gaze (grătar, gură de vizitare, gură de observare și altele
asemenea);
g) armătura fină a cazanului - dispozitiv sau aparat aflat sub presiunea mediului de lucru, destinat asigurării
funcționării normale a cazanului (supapă de siguranță, indicator de nivel, organ de închidere și reglare, aparate de
măsurare, control și protecție și altele asemenea);
h) autoritate competentă - orice organism sau autoritate dintr-un stat membru cu rol de control ori de reglementare
în ceea ce privește activitățile de servicii, în special autoritățile administrative, precum și ordinele profesionale și
asociațiile profesionale sau alte organisme profesionale care, în exercitarea competenței de autoreglementare, creează
cadrul legal pentru accesul la activitățile de servicii ori exercitarea acestora;
i) autorizare - activitatea de evaluare și atestare, efectuată de către ISCIR, a competentei și
capabilității unei persoane fizice sau juridice de a desfășura o activitate specifică în legătură cu un cazan;
j) autorizarea funcționării - acordul emis de ISCIR pentru deținătorii/utilizatorii de cazane, după caz,
stabilit prin prezenta prescripție tehnică, în scopul atestării faptului că un cazan îndeplinește toate condițiile și cerințele
pentru a fi utilizat în condiții de siguranță;
k) autorizație - document emis de ISCIR prin care se acordă unei persoane fizice sau juridice dreptul de a
desfășura activități reglementate de prezenta prescripție tehnică;
l) avarie - deteriorare suferită de un cazan, care scoate din funcțiune cazanul respectiv;
m) cazan de abur de joasă presiune - instalația care produce abur saturat la o presiune de cel mult 0,05 Mpa
(0,5 bar), și care este utilizat în afara acestei instalații, folosind căldura produsă prin arderea combustibililor, căldura
recuperată din gazele fierbinți rezultate dintr-un proces tehnologic sau prin folosirea energiei electrice;
n) cazan de apă caldă - instalația care produce apă caldă la o temperatură de cel mult 110ºC, și care este
utilizată în afara acestei instalații în circuit închis, folosind căldura produsă prin arderea combustibililor, căldura recuperată
din gazele fierbinți rezultate dintr-un proces tehnologic sau prin folosirea energiei electrice;
o) cazan stabil - cazanul care prin construcție este destinat să funcționeze pe o fundație fixă;
p) cerință - orice obligație, interdicție, condiție sau limitare impusă prestatorilor ori beneficiarilor de servicii,
care este prevăzută în actele cu caracter normativ sau administrativ ale autorităților competente ori care rezultă din
jurisprudență, practici administrative, norme ale ordinelor profesionale sau norme colective ale asociațiilor
profesionale ori ale altor organizații profesionale, adoptate în exercitarea competenței lor de autoreglementare;
clauzele contractelor colective de muncă negociate de partenerii sociali nu sunt, în sine, considerate cerințe;
q) debit nominal de abur - debitul maxim continuu de abur pe care cazanul trebuie să-l asigure la presiunea și
temperatura nominală a aburului;
r) debit nominal caloric al cazanului de apă caldă - cantitatea maximă continuă de căldură preluată de
apa caldă în unitatea de timp, la temperatura maximă a apei;
s) declarație de conformitate - procedura prin care producătorul sau reprezentantul său autorizat declară că
echipamentul sub presiune introdus pe piață respectă toate cerințele esențiale de securitate aplicabile acestuia;
t) deținător - persoana fizică sau juridică ce deține cu orice titlu o instalație/echipament în exploatare;
u) dispozitiv de alimentare - echipament destinat alimentării cu apă a cazanului;
v) documentație tehnică - totalitatea documentelor și instrucțiunilor elaborate, conform prevederilor prezentei
prescripții tehnice, de către producător pentru construirea, montarea, instalarea, punerea în funcțiune, realizarea

reviziilor, reparațiilor, totalitatea documentelor întocmite de către persoanele fizice sau juridice autorizate pentru
efectuarea acestor activități în vederea realizării sarcinilor specifice ce le revin; documentația tehnică include, după caz,
descrierea generală a instalației/echipamentului, proiectele de execuție, procesul de fabricație, schemele și
circuitele pentru componentele Instalațiilor/echipamentelor, descrieri și explicații necesare pentru înțelegerea acestor
desene și scheme, rezultatele calculelor de proiectare, rapoartele încercărilor și examinărilor și altele asemenea.
w) durata normală de funcționare - durata de utilizare în care se recuperează, din punct de vedere
fiscal, valoarea de achiziție a cazanului pe calea amortizării;
x) expert ISCIR - persoana fizică autorizată de către ISCIR, pe baza evaluării capabilității și
competenței sale, în scopul realizării de sarcini specifice;
y) expertiză tehnică – investigația/examinarea cu caracter tehnic a unui cazan;
z) focar - partea cazanului în care are loc arderea combustibilului;
aa) fochist - persoană fizică autorizată de către ISCIR pentru deservirea cazanelor de apa caldă și a cazanelor de
abur de joasă presiune;
bb) gură de curățare - armătură brută de formă ovală sau circulară care permite curățarea suprafețelor din
spațiul apă-abur;
cc) indicator de nivel - armătură fină destinată indicării nivelului apei din cazanul de abur (din tambur);
dd) inspector de specialitate din cadrul ISCIR - persoană fizică angajată în cadrul ISCIR, care efectuează
verificări tehnice și alte sarcini specifice conform prevederilor prezentei prescripții tehnice;
ee) instalare - activitatea de fixare/amplasare a cazanului la locul utilizării și/sau de conectare a acestuia la alte
instalații sau echipamente în vederea asigurării condițiilor de funcționare;
ff) instalație de ardere - instalația destinată transportului combustibilului în limitele cazanului, introducerii
combustibilului și aerului sau a amestecului combustibil-aer în focar, în scopul producerii și întreținerii procesului de
ardere;
gg) instalație de automatizare (monitorizare și comandă) - ansamblul elementelor (de exemplu: traductoare,
echipamente de prelucrare a datelor și semnalelor, organe de execuție, aparate de măsurare, afișare și
înregistrare a parametrilor funcționali etc.) cu ajutorul cărora se realizează conducerea, supravegherea și protecția
cazanului în regim automat sau semiautomat;
hh) instalații auxiliare/anexe ale cazanului - instalații destinate asigurării funcționării normale a cazanului ca de
exemplu: instalații de alimentare cu apă, de tiraj și insuflare, de preparare și alimentare cu combustibil, de evacuare a
cenușii și a zgurii, de purificare a gazelor de ardere, instalații de curățare exterioară a suprafețelor schimbătoare de
căldură, de tratare a apei și altele asemenea;
ii) introducerea pe piață – acțiunea de a face disponibilă/disponibil, pentru prima dată, contra cost sau gratuit, o/un
instalație/echipament în vederea distribuirii și/sau utilizării;
jj) izolație - partea constructivă a cazanului destinată izolării termice a diferitelor elemente ale cazanului;
kk) încercări de casă - verificări pentru a demonstra buna funcționare a cazanului;
ll) înregistrare – acțiunea de a înregistra cazanele în evidenta ISCIR;
mm)întreținere - totalitatea operațiilor prin care se asigură menținerea unui cazan
în parametrii de funcționare în condiții de siguranță;
nn) înzidire - partea constructivă a cazanului destinată asigurării etanșeității focarului și a canalelor gazelor de ardere,
precum și izolării termice a acestora;
oo) limitele cazanului (pe circuitul apă-abur) - robinetul de alimentare cu apă și robinetul principal de
închidere, iar în lipsa acestora de primele îmbinări (sudate sau cu flanșă) ale cazanului de la conductele de
legătură pentru alimentarea cu apă, respectiv pentru furnizarea aburului sau a apei calde;
pp) mont are - activitatea de îmbinare a componentelor unui cazan, conform documentației tehnice, în
vederea funcționării acestuia;
qq) nivelul maxim al apei - nivelul maxim de apă până la care poate funcționa cazanul de abur fără ca apa să
pătrundă sau să fie antrenată în conducta de abur;
rr) nivelul minim al apei - nivelul până la care poate scădea apa în cazan fără pericol de supraîncălzire a
elementelor acestuia și fără perturbarea circulației apei. Nivelul minim corespunde cu limita inferioară de
protecție de avarie definită în prescripția tehnică aplicabilă;
ss) operator responsabil cu supravegherea și verificarea tehnică a instalațiilor - persoană fizică
autorizată de către ISCIR pentru supravegherea și verificarea tehnică a Instalațiilor care se supune prevederilor
prescripției tehnice aplicabile;
tt) persoană juridică - orice entitate constituită potrivit legii naționale precum și cele constituite în temeiul
dreptului altui stat membru sau reglementat de acesta, indiferent daca acestea sunt considerate sau nu ca având
personalitate juridică;
uu) personal tehnic de specialitate - angajat al persoanei juridice autorizate, desemnat de către acesta prin
decizie interna și nominalizat în autorizația eliberata de către ISCIR;
vv) practică inginerească - ansamblul activităților prin care un echipament este proiectat și fabricat luând în
considerare toți factorii relevanți care îi influențează siguranța; echipamentul este verificat, fabricat și livrat cu
instrucțiuni pentru instalare/montare, utilizare și întreținere pentru a-i asigura siguranța funcționarii în timpul duratei
de viața prevăzut; producătorul este responsabil pentru aplicarea practicii inginerești;
ww) prescripție tehnică - norma tehnica elaborată de către ISCIR și aprobată prin ordin al ministrului, publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, care conține, pentru domenii clar definite, condiții și cerințe tehnice referitoare
la instalații/echipamente și la activități specifice domeniului de activitate, prevăzute în Legea 64/2008, ce se

realizează în legătură c u a c e s t e a , î n v e d e r e a i n t r o d u c e r i i p e p i a ț ă , p u n e r i i î n f u n c ț i u n e ș i u t i l i z ă r i i
Instalațiilor/echipamentelor respective în condiții de siguranță în funcționare;
xx) presiune - presiunea relativa la presiunea atmosferica, adică presiunea măsurată. În consecință, vacuumul se
exprimă printr-o valoare negativă;
yy) presiune de încercare - presiunea la care se încearcă hidraulic cazanul pentru verificarea rezistentei și
etanșeității acestuia, stabilită de producător sau conform prevederilor prezentei prescripții tehnice, după caz;
zz) presiune maximă - presiunea maximă admisă în exploatarea cazanului și care se inscripționează pe placa de
timbru a acestuia;
aaa) presiunea nominală - presiunea maxima continuă a apei calde sau a aburului, la ieșirea din cazan, în condițiile
debitului nominal și temperaturii nominale;
bbb) producător - persoana fizică sau juridică, responsabilă pentru proiectarea și/sau realizarea unei/unui
instalații/echipament în scopul introducerii pe piață și/sau al punerii în funcțiune, în numele sau, precum și orice
persoană fizică sau juridică, care construiește, montează, instalează, ambalează sau etichetează o/un
instalație/echipament în vederea introducerii pe piață și/sau punerii în funcțiune sub nume propriu;
ccc) punerea în funcțiune – acțiunea care are loc în momentul primei utilizări a unui cazan;
ddd) regim de autorizare și verificare tehnică - totalitatea condițiilor, cerințelor, examinărilor,
încercărilor și/sau evaluărilor la care este supus, cu caracter obligatoriu, un cazan, pe parcursul realizării și utilizării,
precum și deciziile luate în legătură cu aceasta, în scopul de a se asigura funcționarea în condiții de siguranță, conform
prescripțiilor tehnice.
eee) registru - orice evidență sau bază de date administrată de o autoritate competentă, în format electronic ori pe
hârtie, cuprinzând informații cu privire la prestatorii de servicii în general sau prestatorii de servicii autorizați într-un
domeniu specific;
fff) reparare - ansamblul de lucrări și operațiuni ce se execută prin înlăturarea neconformităților/defecțiunilor
constatate la un cazan, în scopul aducerii acestuia la parametrii inițiali sau la alți parametri care asigură
funcționarea în condiții de siguranță a acesteia, conform prescripțiilor tehnice;
ggg) repunerea în funcțiune – acțiunea care are loc în momentul primei utilizări a unui cazan, ulterior reparării,
efectuării unei revizii și/sau efectuării unei intervenții de întreținere a acestuia, conform prezentei prescripții tehnice;
hhh) revizie - activitatea, de regulă planificată, ce constă în ansamblul operațiunilor ce se execută asupra unui cazan în
scopul reglării sau înlocuirii pieselor și aparatelor înglobate de acesta, conform prezentei prescripții tehnice;
iii) stat membru - stat membru al uniunii europene sau al Spațiului Economic European;
jjj) suprafața de încălzire a cazanului – suprafața pereților elementelor cazanului destinată transmiterii
căldurii de la sursa de căldură la mediul de lucru, măsurată pe partea sursei de căldură;
kkk) supraveghere nepermanentă - supravegherea intermitentă a cazanului în timpul funcționării, efectuată de
către personalul de deservire la intervale de timp stabilite de proiectant/producător în funcție de gradul de
automatizare și de protecție al cazanului;
lll) supraveghere permanentă - supravegherea de către personalul de deservire a cazanelor și a Instalațiilor
anexe, efectuată tot timpul cât acestea se află în funcțiune;
mmm) temperatura apei de alimentare - temperatura apei la intrarea în cazan;
nnn) temperatura maximă a apei calde - temperatura maximă admisă pentru apa caldă, măsurată după
robinetul principal al cazanului;
ooo) temperatura minimă a apei calde - temperatura minimă cu care apa caldă trebuie să intre în cazan;
ppp) utilizator - persoană fizică sau juridică ce are în folosință un cazan;
qqq) verificare tehnică - totalitatea examinărilor și/sau încercărilor ce se realizează, în baza documentației tehnice
aplicabile unui cazan și prevederilor prescripțiilor tehnice, în scopul evaluării măsurii în care cazanul satisface
cerințele de funcționare în condiții de siguranță;
rrr) verificare tehnică periodică - verificare tehnică desfășurată periodic conform prevederilor prezentei
prescripții tehnice;
sss) verificare tehnică în utilizare pentru investigații/examinări cu caracter tehnic - ansamblu de verificări,
examinări și încercări pentru stabilirea stării tehnice, evaluarea duratei remanente de funcționare și stabilirea condițiilor de
funcționare în siguranță la o/un instalație/echipament.
(2) În conținutul prezentei prescripții tehnice sunt folosite următoarele abrevieri:
a) ISCIR- Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat;
b) RADTA - Personal tehnic de specialitate, responsabil cu avizarea documentației tehnice de automatizare;
c) RADTE - Personal tehnic de specialitate, responsabil cu avizarea documentației tehnice de verificări
tehnice în utilizare pentru investigații/examinări cu caracter tehnic;
d) RADTI - Personal tehnic de specialitate, responsabil cu avizarea documentației tehnice de instalare;
e) RADTP - Personal tehnic de specialitate, responsabil cu avizarea documentației tehnice preliminare de
montare/reparare;
f) RSL - Personal tehnic de specialitate, responsabil cu supravegherea lucrărilor;
g) RSVTI - Operator responsabil cu supravegherea și verificarea tehnică a Instalațiilor;
h) RTS - Personal tehnic de specialitate, responsabil tehnic cu sudura.

TEHNOLOGIA MATERIALELOR
1. DIAGRAMA Fe-C
Carbonul se dizolvă în fierul topit formând o soluţie lichidă omogenă fier carbon.
La solidificarea acestei soluţii lichide carbonul se poate separa sub două forme:
 carbon liber cristalizat în sistemul hexagonal numit grafit;
 carbon legat în compusul Fe3C numit cementită.
Ambele forme sub care se poate separa carbonul, grafitul şi cementita se întâlnesc în aliajele fierului
cu carbonul, fiind stabile în anumite condiţii. Prin încălzire de lungă durată se produce reacţia ireversibilă:
Fe3C → 3 Fe + C (grafit). Din această reacţie rezultă că grafitul este forma stabilă a carbonului iar cementita
forma metastabilă. Datorită acestor două forme de existenţă a carbonului, diagrama de echilibru a fierului cu
carbonul prezintă două aspecte: unul corespunzător echilibrului stabil, când carbonul se separă sub formă de
grafit, celălalt corespunzător echilibrului metastabil, când carbonul se separă sub formă de cementită. Ca
urmare se pot construi
onstrui două diagrame de echilibru Fe-C,
Fe C, asemănătoare ca aspect, prezentând la temperaturi
mai înalte liniile fier-grafit
grafit şi la temperaturi mai joase liniile fier-cementită.
fier cementită. Aspectul acestor diagrame este
reprezentat în fig.1.
ru a sistemului Fe-C
Fig.1 - Diagrama de echilibru Fe
_____ sistemul metastabil Fe-Fe3C
- - - - - - sistemul stabil Fe-grafit
grafit
Pe baza acestei diagrame aliajele fierului cu carbonul se împart în oţeluri şi fonte; oţelurile sunt
aliaje care conţin carbon de la 0% la 2,08 respectiv 2,11% (punctul
(pu E’, respectiv E), iar fontele sunt aliajele
care conţin carbon mai mult de 2,08 respectiv 2,11%. În mod curent aliajele până la punctul E (oţelurile)
cristalizează după sistemul metastabil Fe-Fe
Fe 3C. Aliajele care conţin peste 2,08%C, respectiv peste 2,11% C,
adică fontele, pot cristaliza fie după sistemul metastabil, fie după sistemul stabil sau atât după sistemul
metastabil cât şi după sistemul stabil. Fontele care cristalizează după sistemul metastabil se numesc albe,
cele care cristalizează după sistemul
stemul stabil sau după ambele sisteme, cenuşii, o parte dintre fontele care
cristalizează atât după sistemul stabil cât şi după cel metastabil numindu-se
numindu pestriţe.
S.C. CONFORTUL
În diagrama Fe-C C liniile punctate corespund sistemului stabil Fe-grafit,
Fe grafit, iar liniile con
continui sistemului
metastabil Fe-Fe3C.
În vederea studierii fazelor şi constituenților aliajelor fier-carbon
carbon cele două aspecte ale diagramei
Fe-C se consideră separat.
Diagrama metastabilă Fe-Fe Fe3C este dată în fig.2. Componenţii acestui sistem sunt fierul şi cementita.
Fierul pur are punctul de topire la 15380C. El formează soluţii solide cu multe elemente. Cu carbonul
formează următoarele soluţii solide:
 soluţie solidă interstiţială de carbon în fier α numită ferită;
carb în fier γ, numită austenită (A);
 soluţie solidă interstiţială de carbon
 soluţie solidă de carbon în fier δ.
Fe 3C este compusul chimic Fe3C numit cementită care
Cel de al doilea component al diagramei Fe-Fe
conţine 6,67%C.
Punctele critice ale diagramei Fe-Fe
Fe 3C se notează cu litera A urmată de un n indice:
A0 este punctul Curie al cementitei (temperatura 2130C);
A1- temperatura de transformare eutectoidă (7270C);
Austenita (A)↔perlită (Fe+Cem)
A2 - punctul Curie al feritei (7700C);
A3 - punctul de transformare Feα ↔ Feγ ( 9120C);
punctul de transformare Feγ ↔ Feδ (13920C);
A4 –punctul
Deoarece una şi aceeaşi transformare se obţine la temperaturi diferite după cum are loc la încălzire
sau la răcire, la încălzire transformarea producându-se
producându se la temperaturi mai ridicate iar la răcire la temperat
temperaturi
mai scăzute, pentru a preciza dacă punctul critic a fost obţinut la încălzire sau la răcire se adaugă notaţiilor
de mai sus literele mici, c pentru încălzire şi r pentru răcire. Exemplu: Ac1 reprezintă transformarea Fe +
Fe3C → A, obţinută la încălzire.
Constituenții metalografici prezenţi în fiecare domeniu al diagramei Fe-Fe
Fe 3C sunt arătaţi în fig.2.
Eutecticul A+Cem care se formează la 11480C se numeşte ledeburită şi este stabilă până la
7270C, unde austenita din ledeburită trece într-un
într ectoid format din ferită şi austenită numit perlită. Ca
eutectoid
urmare la temperatura camerei, ledeburită este formată din perlită + cementită. O astfel de ledeburită se
numeşte descompusă sau transformată.
Fig.2 - Diagrama Fe-Fe3C (simplificată ) pentru constituenți
S.C. CONFORTUL
Aspecte microstructurale (200:1)
fontă albă hipoeutectică

oţel cu C< 0,006% oţel cu 0,6% C
oţel cu 0,77 % C fontă albă eutectică

oţel cu 0,015 % C
oţel cu 0,3 % C oţel cu 1,1 % C fontă albă hipereutectică
2. MICROSTRUCTURILE ŞI PROPRIETĂŢILE CONSTITUIENŢILOR NORMALI

AI ALIAJELOR Fe-Fe3C
Constituenții din diagrama de echilibru Fe-Fe3C (ferita, austenita, cementita secundară, ledeburită şi
perlita) se numesc constituenți normali, deoarece apar în structura aliajelor numai la răcire lentă din stare
lichidă şi până la temperatura ambiantă.
Ferita
- soluţie solidă de carbon în fier α, cu conţinut mic de carbon (sub 0,04% C);
- este moale şi plastică.
Austenita
- soluţie solidă de C în fier γ, cu conţinut de carbon până la 2 % C;
- este moale şi plastică;
- este stabilă numai la temperaturi înalte (peste 7270C).
Cementita
- compus definit (Fe3C);
- foarte dură şi fragilă;
- cementita primară apare sub formă de lamele de culoare albă, întotdeauna împreună cu ledeburită;
- cementita secundară apare sub formă de lamele fine sau globule (în perlită) şi sub formă de reţea
albă, întotdeauna împreună cu perlita în aliajele hipereutectoide.
Ledeburită
- amestec mecanic, care la temperatura ambiantă este format din perlită şi cementită primară;
- apare singură numai în aliajul eutectic cu 4,3% C;
- dură şi fragilă;
- nu poate fi prelucrată prin aşchiere, lovire sau presare.

Perlita
- amestec mecanic de ferită şi cementită secundară, cu structură lamelară sau globulară;
- duritate medie, plasticitate satisfăcătoare şi rezilienţă scăzută;
- apare singură numai în aliajul eutectoid cu 0,77%C;
- în aliajele hipoeutectoide apare împreună cu ferita, iar în cele hipereutectoide, împreună cu
cementita secundară.
Fig. 3- Microstructuri caracteristice

teristice aliajelor cu peste 2%C
a - fonte albe eutectice; b-fonte
fonte albe hipoeutectice; c-fonte
c albe hipereutectice;
1-ledeburită; 2- perlită; 3- cementită primară.
Fig. 4 - Aspecte caracteristice ale cementitei secundare şi ale perlitei;

a-perlită lamelară; b-perlită
perlită globulară; c-ferită+perlită;
c d-perlită
perlită + cementită secundară;
1-perlită; 2-ferită; 3-cementită
cementită secundară în reţea.
S.C. CONFORTUL
3. OŢELURI ŞI FONTE
Oţelurile sunt aliaje care conţin carbon până la 2,08, respectiv 2,11%.
Fontele sunt aliaje care conţin mai mult de 2,08, respectiv 2,11% C.
În funcţie de compoziţia chimică oţelurile se împart în:
 oţeluri carbon;
 oţeluri aliate.
Oţelurile carbon conţin în principal fier şi carbon, alte elemente ca fosfor, sulf, siliciu, mangan, etc.
găsindu-se numai în proporţii foarte mici nefiind introduse intenţionat ci rezultând din procesul elaborării
oţelului.
Oţelurile aliate conţin în afară de fier şi carbon şi alte elemente, introduse special sau care conţin
o proporţie de elemente însoţitoare ca siliciu, mangan, etc. mai mare decât cea din oţelurile carbon
obişnuite. Pentru alierea oţelurilor se pot întrebuinţa un număr foarte mare de elemente: crom, nichel,
siliciu, wolfram, molibden, vanadiu, cobalt, titan, aluminiu, cupru, niobiu, zirconiu, bor, azot, beriliu, etc.
Scopul alierii: modificarea proprietăţilor oţelurilor în direcţia cerută de întrebuinţări.
Fontele – aliaje ale fierului cu carbonul care conţin mai mult de 2,08 respectiv 2,11% C. Se
deosebesc:
 fonte albe care nu conţin grafit, ele corespund sistemului metastabil fier-cementită;
 fonte cenuşii, conţin grafit şi solidifică fie după sistemul fier-grafit, fie după ambele
sisteme.
În afară de fier şi carbon, fontele mai conţin şi alte elemente ca: siliciu, mangan, fosfor, sulf, etc. în
cantităţi mai mari decât oţelurile.
Fonte albe sunt fonte de primă fuziune rezultând din reducerea minereurilor de fier în furnal.
Fontele cenuşii se împart în fonte de primă fuziune şi fonte de cea de-a doua fuziune. Fontele
cenuşii de primă fuziune se obţin prin reducerea minereurilor de fier în furnal. Aceste fonte nu sunt utilizate
în mod obişnuit în turnătorii; ele se toarnă de obicei sub formă de lingouri care sunt retopite pentru a se
obţine compoziţia chimică dorită după care se toarnă sub formă de piese pentru construcţia de maşini.
Fontele obţinute prin retopire din fontele de primă fuziune se numesc fonte de a doua fuziune sau fonte de
turnătorie.
Caracteristic fontelor cenuşii este prezenţa grafitului în cantitate relativ mare astfel că în spărtură ea
apare de culoare închisă de unde denumirea de fontă cenuşie. Structura unei fonte cenuşii este deci formată
dintr-o masă de bază asemănătoare cu a unui oţel şi filamente de grafit. Grafitul, având proprietăţi inferioare
oţelului se comportă ca nişte goluri sau fisuri formând discontinuităţi în masa metalică de bază. Ca urmare,
proprietăţile unei fonte cenuşii sunt mult inferioare proprietăţilor unui oţel.
4. PROPRIETĂŢI MECANICE ŞI TEHNOLOGICE ALE METALELOR ŞI ALIAJELOR
PROPRIETĂŢI MECANICE - însuşirile materialelor metalice de a se opune acţiunii forţelor

mecanice exterioare, care tind să le deformeze sau să le rupă. Acestea sunt:
 Duritatea – proprietatea corpurilor solide de a se opune pătrunderii în masa lor a altor
corpuri solide, care tind să le deformeze suprafaţa.
 Elasticitatea – proprietatea materialelor de a se deforma elastic sub acţiunea unor forţe
exterioare relativ mici.
 Plasticitatea – proprietatea materialelor de a se deforma plastic înainte de rupere.
 Rezistenţa - proprietatea materialelor de a se opune deformării sau ruperii sub acţiunea
forţelor exterioare.
 Rezistenţa la şoc sau rezilienţa - capacitatea unui material de a absorbi o anumită
cantitate de energie înainte de a se rupe, atunci când este lovit brusc de un corp solid.
 Rezistenţa la oboseală - capacitatea de a nu se rupe la acţiunea unei forţe exterioare de
mărime variabilă care se aplică repetat.
PROPRIETĂŢI TEHNOLOGICE
 Proprietate tehnologică - capacitatea unui material metalic de a putea fi prelucrat printr-
un anumit procedeu tehnologic.
 Capacitatea de turnare – se referă la posibilitatea de a fi turnat în forme, pentru a se
obţine piese turnate de forme variate. Este determinată de fuzibilitatea şi fluiditatea
materialului.
 Fluiditatea – uşurinţa cu care un material metalic topit curge prin orificii înguste şi poate să
umple golurile tiparului în care se toarnă.

 Deformabilitatea la cald – capacitatea materialelor metalice de a se prelucra prin
deformare plastică la cald (laminare, extrudare, forjare).
 Sudabilitatea - proprietatea unui material metalic de a se îmbina cu el însuşi sau cu un alt
metal prin sudare, executată prin topire sau presare.
 Prelucrabilitatea prin aşchiere – proprietatea unui material metalic de a se prelucra prin
aşchiere, respectiv prin strunjire, găurire, frezare, etc.
5. SEMIFABRICATE
Semifabricat – produs cu un anumit grad de prelucrare, care se livrează altei secţii sau unei alte
întreprinderi pentru a fi prelucrat în continuare în vederea obţinerii unui produs finit.
Semifabricatele se obţin prin:
 turnare continuă direct din material metalic lichid;
 laminare la cald a lingourilor;
5.1. SEMIFABRICATE OBŢINUTE PRIN TURNARE CONTINUĂ
OŢEL OALĂ DE
TURNARE
INSTALAŢIE DE
TURNARE
CONTINUĂ ŢAGLE
5.2. SEMIFABRICATE OBŢINUTE PRIN LAMINARE
- secţiune pătrată;
- se folosesc pentru laminarea ţaglelor, profilelor,
precum şi la forjare.
BLUM
- secţiune dreptunghiulară;
- se folosesc la laminarea tablelor groase, a benzilor
LINGOU SLEB (BRAMĂ) late şi mijlocii sau la forjare;
- secţiune: pătrată, plată, rotundă;
- se folosesc la laminarea profilelor, sârmelor, ţevilor;
ŢAGLE
- secţiune plată;
PLATINĂ - se folosesc pentru laminarea tablelor subţiri în foi.
5.3. SEMIFABRICATE ŞI PRODUSE FINITE
Ţagle (semifabricat) laminare sârmă, bare (produse finite)

L
Sârmă trefilată (semifabricat) cuie, nituri, şuruburi, plasă împletită,

plasă sudată, sârmă zincată (produse finite)

6. PROCEDEE DE PRELUCRARE PRIN DEFORMARE PLASTICĂ
Prin deformare plastică se înţelege schimbarea formei şi dimensiunilor unui corp metalic sub
acţiunea unor forţe exterioare, fără distrugerea integrităţii sale structurale.
Schema procesului de laminare Laminarea este procedeul de prelucrare prin

deformare plastică a materialelor metalice datorită
presiunii exercitate de obicei de doi cilindri care se
rotesc şi care antrenează între ei materialul respectiv.
Se poate face atât la rece, cât şi la cald.
1-cilindrii de laminare;
2-materialul metalic
Tragerea este procedeul de prelucrare prin

deformare plastică realizat prin trecerea materialului,
datorită unei forţe de tracţiune, printr-un orificiu al
unei scule numită filieră sau matriţă. Prin tragere se
obţin sârme, bare şi ţevi cu secţiuni diferite. În cazul
tragerii sârmelor procedeul se numeşte trefilare.
Schema procedeului de tragere

1-filieră sau matriţă; 2-semifabricat; 3-bară
sau sârmă trasă ; F-forţa de tragere.
Forjarea este procedeul de prelucrare prin deformare

plastică ce se execută prin comprimare, fie dinamică
(în cazul forjării la ciocane), fie statică (în cazul forjării
la prese) a unui material metalic între două suprafeţe
plane (forjarea liberă) sau profilate (forjarea în
matriţe).
Schema procedeului de forjare liberă
Extrudarea este procedeul de prelucrare prin

deformare plastică ce se execută prin presarea
materialului metalic, determinat să treacă printr-un
orificiu calibrat al unei matriţe.
Schema procedeului de extrudare
1-container; 2-matriţă; 3- piston; 4-
material de extrudat; 5-bară extrudată.

7. TRATAMENTE TERMICE - CARACTERIZARE GENERALĂ
Prin tratament termic se înţelege o metodă de prelucrare a materialelor metalice aplicată atât
semifabricatelor pentru a da materialului proprietăţile necesare prelucrării lui ulterioare cât şi produselor
finite pentru a le da proprietăţile cerute de utilizare.
Se deosebesc tratamente termice propriu-zise şi tratamente termochimice.
Tratamentele termice propriu-zise constau în modificarea structurii şi proprietăţilor prin simple
încălziri şi răciri fără modificări de compoziţie chimică.
Sunt trei feluri de tratamente termice: recoaceri, căliri şi reveniri.
Tratamentele termochimice sunt tratamente la care se produc şi modificări ale compoziţiei
chimice la suprafaţa pieselor, prin difuzia unor elemente. Aceste tratamente se numesc în general
cementări.
Definit prin operaţiile sale de bază, încălzirea şi răcirea, orice tratament termic este reprezentat
printr-un ciclu care cuprinde următoarele etape sau faze prin care produsul metalic este readus la
temperatura ordinară:
- încălzirea (tînc) de la temperatura iniţială sau temperatura ordinară Tin până la o temperatură
denumită temperatură de tratament termic Tt;
- menţinerea (tmenţ) la temperatura de tratament termic;
- răcirea (trăc) de la temperatura de tratament termic până la temperatura ordinară sau la o altă
temperatură de la care produsul este supus unei alte operaţii.
Un astfel de ciclu este reprezentat în coordonate temperatură-timp sub forma unui grafic sau
ciclogramă de tratament termic.
Un grafic de tratament termic reprezintă variaţia în timp a temperaturii într-un anumit punct din
volumul produsului metalic supus tratamentului termic.
Graficul oricărui tratament termic reprezintă variaţia temperaturii la suprafaţa produsului în timpul
încălzirii, menţinerii şi răcirii (fig.1).
Fig.1- Reprezentarea grafică a unui

tratament termic simplu
Parametrii prin care se caracterizează valoric un ciclu (grafic) de tratament termic sunt: durata
încălzirii tînc; viteza de încălzire vînc; durata menţinerii tmenţ; durata răcirii trăc; viteza de răcire vrăc.
7.1. RECOACERI FĂRĂ TRANSFORMĂRI DE FAZĂ ÎN STARE SOLIDĂ
Prin recoacere se înţelege tratamentul termic care constă în încălzirea materialului la o temperatură
relativ ridicată, menţinerea lui la temperatura de încălzire un timp dat după care urmează o răcire cu o viteză
relativ mică.
Obiectiv: aducerea produselor metalice într-o stare apropiată de echilibrul termodinamic prin
încălziri şi răciri în timpul cărora se produce diminuarea sau înlăturarea în totalitate a unor efecte ale
prelucrării anterioare cum sunt: tensiuni interne remanente, neomogenitate chimică, ecruisaj.
Transformările structurale care au loc în timpul încălzirii şi răcirii în condiţiile specifice recoacerilor
din această categorie constau în:
- înlăturarea tensiunilor interne;
- omogenizarea chimică prin difuzie în stare solidă;
- recristalizarea după deformarea plastică.
Recoacerile fără transformări de fază în stare solidă poartă denumiri specifice:
- recoacerea pentru detensionare;
- recoacerea pentru omogenizare;
- recoacerea pentru recristalizare.

1.1 Recoacerea de detensionare este utilizată pentru înlăturarea tensiunilor interne. Aceste
tensiuni apar în produsele metalice în timpul operaţiilor de prelucrare la cald sau la rece şi au un efect
dăunător putând provoca deformarea sau fisurarea pieselor. Sunt două feluri de tensiuni interne: a-tensiuni
termice, produse la încălzirea şi răcirea pieselor ca urmare a faptului că piesele nu se încălzesc sau nu se
răcesc uniform pe toată secţiunea lor, viteza de încălzire sau de răcire la suprafaţă fiind mai mare decât
viteza de încălzire sau de răcire din miez; ca urmare diferitele părţi ale pieselor se încălzesc şi se răcesc
neuniform şi din această cauză ele se dilată sau se contractă diferit ceea ce are ca efect apariţia unor
tensiuni numite tensiuni termice;
b-tensiuni structurale determinate de transformările care au loc în timpul încălzirii sau răcirii pieselor,
transformări care se produc cu variaţii de volum.
Recoacerea de detensionare se poate face fie la temperaturi mici până la 200...3000C, fie la
temperaturi mari de ordinul a 6000C. În mod obişnuit recoacerea de detensionare constă în încălzirea
oţelurilor în jur de 6000C.
Recoaceri pentru detensionare se aplică produselor executate din orice material metalic, metal sau
aliaj, atunci când în condiţiile de prelucrare pentru obţinerea semifabricatului, piesei sau sculei (turnare,
deformare plastică la cald sau la rece, sudare, prelucrare prin tăiere şi aşchiere, etc.) se formează tensiuni
interne remanente care prin valoarea şi distribuţia lor în volumul produsului metalic creează pericolul fisurării
sau al deformării iremediabile a acestuia;
1.2 Recoacerea de omogenizare

Se aplică oţelurilor turnate, în special lingourilor şi constă în încălzire la temperaturi de
1100...11800C, menţinere îndelungată la aceste temperaturi urmată de răcire înceată în cuptor. Scopul
recoacerii de omogenizare este de a micşora segregaţia dendritică, însă datorită temperaturii mari şi a
duratei de menţinere îndelungată grăunţii cresc foarte mult, ceea ce are ca efect micşorarea proprietăţilor
mecanice. De aceea după recoacerea de omogenizare se aplică, pentru a micşora grăunţii, o recoacere
completă sau o normalizare.
Recoacerile pentru omogenizare se aplică produselor turnate din aliaje a căror structură formată la
solidificare este alcătuită exclusiv sau în măsură preponderentă din soluţii solide neomogene din punct de
vedere chimic şi prezentând aspectul microscopic caracteristic: dendrite.
1-pereţii lingotierei;
2- globulite;
3-dendrite;
4-cristale centrale sau
echiaxe;
5-con de depunere
(format din dendrite
rupte). a b
Fig.1- Macrostructura lingoului metalic

(a) şi reprezentarea spaţială a unei dendrite (b).
1.3 Recoacerea pentru recristalizare se aplică oţelurilor deformate plastic la rece, temperatura şi durata
de încălzire depinzând de scopul urmărit.
Este tratamentul termic constând în încălziri la temperaturi superioare pragului de recristalizare,
aplicate produselor deformate plastic la rece cu scopul înlăturării parţiale sau totale a efectului ecruisării, în
vederea realizării valorilor prescrise pentru caracteristicile tehnologice de prelucrare ulterioară prin
deformare plastică la rece.
recoacere de
recristalizare

Structura unui oţel deformat la rece 65% Structura unui oţel deformat la rece 65% şi recopt 1 oră
7.2. RECOACERI CU TRANSFORMĂRI DE FAZĂ ÎN STARE SOLIDĂ
Obiectiv:: realizarea unor caracteristici tehnologice corespunzătoare prelucrărilor la care sunt supuse
ulterior produsele metalice respective: prelucrări prin aşchiere, prelucrări prin deformare plastică la rece,
tratamente termice sau termochimice.
Obiectivul se realizează prin modificări ale proporţiei şi mai ales ale formei, dimensiunilor şi
distribuţiei cristalelor de faze şi constituenți care determină schimbări între limite largi ale valorilor
caracteristicilor tehnologice şi de exploatare.
Clasificare
- după condiţiile de încălzire:
Recoacere subcritică implicând încălzire la temperaturi apropiate
apropiate dar mai mici decât punctul Ac1, realizând
în principal fragmentarea şi globulizarea cristalelor de cementită din perlită;
Recoacerea incompletă,, implicând încălzire la temperaturi superioare cu 20-30 20 300C punctului Ac1, dar
inferioare punctului Ac3 şii punctului Accem.
Recoacerea completă,, implicând încălzire la temperaturi superioare punctului Ac3 şi respectiv Accem.
Recoacerea completă cu răcire în aer se numeşte normalizare.
Fig.1 Tipuri de recoacere clasificate

după condiţiile de încălzire (schemă):
1-completă; 2-incompletă;
incompletă;
3-subcritică.
Recoacerea de globulizare a cementitei urmăreşte să îmbunătăţească prelucrabilitatea prin aşchiere a

oţelului. Prin acest tratament cementita trece din forma lamelară sau de reţea sub formă globulară
obţinându-se
se perlita globulară. Globulizarea cementitei se poate realiza în mai multe moduri dintre care se
menţionează încălzirea de scurtă durată la temperaturi mai mici decât Ac1, alternând cu răciri şi menţineri de
scurtă durată sub Ar1 (răcire pendulară).
Recoacerea completă se aplică oţelurilor după turnare, sudare şi deformare la cald (laminare şi forjare)
pentru a transforma structura acestor oţeluri, o structură în afara echilibrului necorespunzătoare din punct
de vedere al formei, dimensiunilor şi distribuţiei grăunţilor de ferită şi perlită care conţine uneori şi
martensită, într-o
o structură de echilibru fină şi uniformă formată din ferită şi perlită respectiv cementită
secundară şi perlită. Structura unui oţel înainte şi după recoacerea completă este dată în fig.2
Fig.2- Structura unui oţel turnat:

a- înainte de recoace
recoacere;
b-după
după recoacerea completă.
S.C. CONFORTUL
Scopul recoacerii complete este: fărâmiţarea grăunţilor, înlăturarea structurii Widmanstatten şi
obţinerea unei structuri fine şi uniforme. Recoacerea completă constă în încălzirea oţelului la o temperatură
situată în domeniul austenitic în intervalul Ac3+30...500C, menţinerea la această temperatură timp suficient
ca toată structura să devină austenitică după care urmează o răcire cu viteză foarte mică, în cuptor sau
încetinită artificial la 10...200C/oră, la trecerea peste punctele critice, după care poate fi mărită.
Normalizarea constă în încălzirea oţelurilor în intervalul Ac3+30...500C, respectiv Accem + 30...500C,
menţinere la această temperatură urmată de răcire în aer. Normalizarea provoacă recristalizarea oţelului şi
finisarea grăunţilor grosolani obţinuţi prin turnare, laminare, forjare, etc. Acest tratament termic se aplică pe
scară largă pentru îmbunătăţirea proprietăţilor pieselor obţinute prin turnare. Rezistenţa şi duritatea oţelului
normalizat este mai mare în raport cu cele ale oţelurilor recoapte , în plus grăunţii mai mici ameliorează
ductilitatea.
Recoacerea incompletă se deosebeşte de recoacerea completă prin faptul că oţelul este încălzit la
o temperatură mai mică, între Ac1 şi Ac3 respectiv între Ac1 şi Accem, de regulă între 7700C şi 8000C. În cazul
oţelurilor hipoeutectoide este utilizată pentru eliminarea tensiunilor interne şi îmbunătăţirea prelucrabilităţii.
7.3. CĂLIREA OŢELURILOR
Călirea este tratamentul termic care constă în încălzirea oţelurilor la o temperatură în domeniul
austenitic, menţinerea la această temperatură un timp suficient pentru ca tot amestecul ferito-cementitic să
se transforme în austenită după care oţelul se răceşte cu viteză mare, astfel încât în structura sa apare
martensita.
Pentru a înţelege procesul de călire a oţelurilor este necesar să se cunoască modul în care viteza de
răcire influenţează transformarea austenitei.
Pentru aceasta se consideră mai multe probe din oţel eutectoid, care sunt încălzite într-un cuptor la
temperatura de 8000C, deci toate au structură complet austenitică (punctul O, în fig.1-a). Fiecare dintre
aceste probe este apoi răcită într-un anumit mod, utilizându-se diverse medii de răcire: cuptor, aer liniştit,
curent de aer (aer comprimat), ulei şi apă rece. Deoarece mediile respective au capacităţi diferite de a prelua
căldura de la probele de oţel, acestea se vor răci în mod diferenţiat, adică vor avea viteze de răcire diferite,
astfel: 0,010C/s în cuptor; 10C/s în aer liniştit; 100C/s în curent de aer; 500C/s în ulei şi 3000C/s în apă rece.
a b
Fig.1- Influenţa vitezei de răcire asupra structurii unui oţel eutectoid răcit din domeniul austenitic

Variaţia vitezei de răcire influenţează modul în care se transformă austenita; astfel:
- austenita din proba răcită în cuptor ajunge

netransformată până la circa 7000C (punctul 1, fig.1),
când se transformă în perlită cu lamele groase şi rare
(perlită grosolană);
perlită grosolană
- austenita din proba răcită în aer liniştit se menţine până
la 6000C (punctul 1’, fig.1), când se transformă în perlită
cu lamele subţiri şi dese (perlită fină);
perlită fină
-austenita din proba răcită în curent de aer rămâne
netransformată până la circa 5500C (punctul 1”, fig.1),
când se transformă într-o perlită foarte fină, cu lamele,
care formează rozete sau nodule, numită troostită;
troostită
- la proba răcită în ulei se observă că austenita se
transformă în mod diferit şi anume: o parte din austenită
ajunge la 5500C şi se transformă în troostită (care se
formează pe marginea grăunţilor de austenită; rămâne
însă austenita din masa grăunţilor care reușește să ajungă
până la 2400C şi aici se transformă într-un constituent
nou, cu aspect acicular, care nu există pe diagrama de
echilibru. Acest constituent structural în afară de echilibru troostită martensită
se numeşte martensită;
martensită
-proba răcită şi mai repede (în apă) nu va mai avea în
structură deloc troostită, ci numai martensită formată la
2400C.
martensită
Perlita fină şi troostita au durităţi mai mari decât perlita grosolană. Ele reprezintă aspecte diferite ale
aceluiaşi constituent normal, respectiv perlita.
Mărindu-se în continuare viteza de răcire, în desfăşurarea transformărilor nu se va schimba nimic,
austenita transformându-se numai în martensită la 2400C; această temperatură poartă denumirea de punctul
Ms al oţelului eutectoid.
Experienţele similare efectuate cu oţeluri hipo- şi hipereutectoide au prezentat acelaşi mers al
transformărilor austenitei, cu deosebirea că la viteze mici de răcire aceasta se transformă mai întâi în ferită
(sau cementită secundară) şi apoi în perlită din ce în ce mai fină, iar la viteze mari de răcire, austenita se
transformă în martensită la temperaturi caracteristice fiecărui oţel şi notate cu Ms.
Martensita este o soluţie solidă suprasaturată de carbon în fierul α, deoarece, prin încălzire, acesta
dizolvă tot carbonul din austenită. Este un constituent dur şi fragil.

În vederea călirii, oţelurile hipoeutectoide trebuie încălzite în domeniul austenitic, la o temperatură
cu circa 500C mai mare decât punctul A3. În schimb oţelurile ile hipereutectoide se încălzesc numai deasupra
punctului A1, cu circa 500C, unde structura lor este formată din peste 90% austenită şi restul cementită
secundară. Temperaturile de încălzire pentru călire sunt indicate prin domeniul haşurat în diagrama
prezentată în fig.2.
Fig.2- Determinarea temperaturilor de

încălzire pentru călire la oţeluri şi poziţia
punctelor Ms în funcţie de conţinutul de
carbon.
Pe aceeaşi diagramă s-aa reprezentat, punctat, şi temperatura Ms la care austenita începe să se

transforme în martensită.
Pentru a se obţine o structură complet martensitică la călire oţelurile carbon trebuie răcite în apă
rece.
7.4. REVENIREA OŢELURILOR
Revenirea oţelurilor - tratamentul termic care constă în încălzirea

încălzirea oţelurilor călite martensitic la o
temperatură inferioară temperaturii Ac1, menţinerea un timp determinat la temperatura de încălzire după
care sunt răcite. Structura oţelurilor care se supun revenirii este formată din martensită şi austenită
reziduală;
ă; martensita fiind dură şi fragilă, oţelurile cu o astfel de structură nu pot fi utilizate deoarece au
durităţi mari, sunt fragile şi prezintă tensiuni interne.
Revenirea este o operaţie finală de tratament termic care în afara faptului că imprimă materi materialului
proprietăţile mecanice cerute de întrebuinţare, contribuie şi la micşorarea tensiunilor interne din material.
Revenirea poate fi: joasă, medie şi înaltă.
1) Revenire joasă
0
 temperatura de încălzire: 150-200
150 C;
 nu modifică structura de călire (oţelul rămâne martensitic cu duritate mare);
 sunt îndepărtate o mare parte din tensiunile interne, motiv pentru care se numeşte şi
detensionare;
 se aplică la piesele şi sculele care trebuie să aibă durităţi mari (exemple: p piese supuse
la uzare, scule aşchietoare, etc.).
2) Revenire medie
- temperatura de încălzire: 350-4500C;
- modifică structura oţelului călit (martensita se descompune într-un
într amestec de
ferită şi cementită secundară numit troostită de revenire); troostită
- troostita de revenire are duritate mai mică decât martensita şi elasticitate mare; de revenire
- se aplică pieselor din oţel care trebuie să fie elastice în exploatare (exemple:
arcuri, resorturi, etc.).
S.C. CONFORTUL
3) Revenire înaltă
- modifică structura oţelului călit (martensita se descompune într-un amestec de ferită şi cementită
secundară, numit sorbită);
- sorbita este rezistentă, plastică şi tenace;
- se aplică la organele de maşini în mişcare (exemple: arbori, biele, discuri,
buloane, etc.);
- încălzirea la temperaturi cuprinse între 650-7000C conduce la globulizarea
cementitei din amestecul ferită-cementită secundară, rezultat din descompunerea sorbită
martensitei. Ca urmare, se obţine perlită globulară şi duritatea oţelului scade foarte
mult; Este indicat pentru îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere.
Tratamentul termic format din călire şi revenire înaltă, se numeşte îmbunătăţire.
8. TRATAMENTE TERMOCHIMICE
Tratamentele termochimice constau în modificări dirijate ale compoziţiei chimice şi structurii

straturilor superficiale ale produselor metalice cu scopul conferirii acestora de proprietăţi mecanice, fizice
şi chimice diferite de ale restului volumului lor.
Tratamentele termochimice conduc la creşterea durităţii superficiale, a rezistenţei la uzură, la
coroziune şi la oboseală, cu menţinerea la valori ridicate a caracteristicilor de plasticitate şi de tenacitate
ale miezului produsului.
Orice tratament termochimic presupune introducerea produselor într-un spaţiu (cutie metalică,
retortă, creuzet) în care se află un mediu solid, lichid sau în care se introduce în mod continuu un mediu
gazos şi totul se încălzeşte la o anumită temperatură caracteristică fiecărui tratament termochimic, se
menţine un timp determinat de adâncimea stratului şi apoi se răceşte în anumite condiţii.
CARBURAREA
 constă în îmbogăţirea stratului superficial cu carbon;
 se realizează prin încălzire peste punctul A3 (de obicei 870-9500C) într-un mediu capabil
să pună în libertate carbon atomic, menţinere în funcţie de adâncimea dorită şi apoi
răcirea în anumite condiţii;
 obiectiv: realizarea unui strat superficial cu duritate ridicată, rezistent la uzură, la
oboseală şi a unui miez moale cu tenacitate mare, rezistent la şocuri;
 se aplică pieselor supuse în exploatare unor solicitări complexe la uzură, oboseală şi şoc
(exemple: roţi dinţate, axe canelate, came şi axe cu came, bolţuri, bucşe, inele şi role de
rulmenţi etc.).
a) Carburarea în mediu solid
- constă în încălzirea pieselor într-un mediu solid capabil să asigure atomi activi de carbon, menţinere în
funcţie de adâncimea de carburare, la o temperatură cuprinsă între 870-9300C şi apoi răcirea în anumite
condiţii;
- mediul de carburare este format din mangal (cărbune de lemn de esenţă tare), cocs, piele (deşeuri),
oase, etc. şi anumite săruri numite activatori cel mai cunoscut fiind BaCO3 (carbonatul de bariu);
b) Carburarea în mediu lichid se aplică pieselor cu dimensiuni mici, cărora li se prescrie o adâncime
mică a stratului (0,15...0,30)mm. Compoziţia uzuală a mediului lichid pentru carburare este următoarea:
Na2CO3 (carbonat de sodiu), NaCl şi SiC (carbură de siliciu).
c) Carburarea în mediu gazos – este cel mai răspândit procedeu, datorită avantajelor pe care le
prezintă: control riguros al parametrilor tehnologici, posibilităţi de mecanizare şi automatizare, condiţii mai
uşoare de lucru.
NITRURAREA
- constă în încălzirea produselor din oţeluri şi fonte, la temperaturi sub A1 (350-6000C), în
medii capabile să cedeze azot atomic, menţinerea relativ îndelungată în funcţie de adâncimea
stratului şi apoi răcirea de obicei lentă.
- avantajul nitrurării faţă de carburare constă în faptul că se obţine o duritate superficială
foarte ridicată numai prin îmbogăţire cu azot, fără necesitatea unui tratament termic ulterior;
- clasificare:

a după principiul nitrurării: nitrurarea în gaz (NH3 - cu azot rezultat din disocierea
termică a amoniacului) şi nitrurarea în gaz cu câmp electric (nitrurare ionică);
a după scopul urmărit: nitrurarea pentru mărirea durităţii, a rezistenţei la uzură şi
oboseală şi nitrurare anticorosivă;
CARBONITRURAREA
- constă în încălzirea produselor din oţeluri sau fonte la temperaturi situate în intervalul 550-
8800C, în medii gazoase, lichide sau solide, pentru formarea unor straturi superficiale
îmbogăţite în carbon şi azot, în scopul creşterii durităţii, rezistenţei la uzură, oboseală,
presiune de contact, etc.;
- scop: îmbinarea efectelor carburării cu ale nitrurării;
1) Carbonitrurare la temperaturi înalte (800-8800C) caracterizată prin faptul că la răcire au loc
transformări atât în miez cât şi în strat, fiind necesar să se aplice tratamente termice ulterioare;
a) carbonitrararea în mediu gazos se execută în atmosfere controlate formate dintr-un gaz
de carburare (gaz endoterm cu adaos de gaz natural) şi amoniac uscat;
b) carburarea în mediu lichid se efectuează în amestecuri de săruri topite formate din
cianură şi săruri neutre; (exemplu: băi cu cianură de sodiu, carbonat de sodiu şi clorură de
sodiu).
2) Carbonitrararea la temperaturi joase (550-5700C) se caracterizează prin faptul că în timpul răcirii
nu au loc transformări structurale nici în strat şi nici în miez. La aceste temperaturi predomină pătrunderea
azotului şi din această cauză tehnologia se mai numeşte şi nitrurare în mediu lichid. Carbonul pătrunde
doar pe o adâncime de câţiva microni, unde se poate forma o zonă subţire de carbonitruri (strat alb).
Stratul alb asigură o rezistenţă mare la uzură, la gripaj şi la coroziune.
SULFIZAREA
- constă în îmbogăţirea cu sulf a straturilor superficiale ale pieselor de oţel sau din fontă, prin
încălzirea lor în medii capabile să pună în libertate sulf activ;
- scop: îmbunătăţirea rezistenţei la uzură, a proprietăţilor de rezistenţă la gripaj şi micşorarea
coeficientului de frecare; Piesele sulfizate se comportă bine la frecare, deoarece stratul
superficial favorizează rodajul suprafeţelor care se rotesc, păstrează bine lubrifianţi, se opune
formării rizurilor la frecare şi creşte rezistenţa la uzură a pieselor;
- este un tratament termic final, aplicându-se după călirea şi revenirea pieselor.
CEMENTAREA CU ALUMINIU (ALITAREA)

- constă în încălzirea produselor din oţel sau fontă la temperaturi de 700...11000C, în medii
solide, lichide sau gazoase, pentru formarea unor straturi de 0,02-0,8 mm, bogate în
aluminiu;
- scop: creşterea rezistenţei la oxidare la temperaturi înalte (până la 700-9000C) şi la
coroziunea atmosferică;
- se aplică la : muflele şi cutiile pentru tratamente termice, teaca termocuplelor, oale pentru
turnarea aluminiului şi duraluminiului, ţevi de eşapament, grătare, paletele turbinelor cu gaze,
ş.a.
CEMENTAREA CU CROM
- constă în încălzirea produselor din oţel sau fontă la temperaturi de 960-10500C, în medii
solide, gazoase sau în vid, pentru formarea unor straturi îmbogăţite în crom cu grosime de
0,03-0,15mm;
- scop mărirea durităţii stratului superficial, îmbunătăţirea rezistenţei la uzură, la coroziune (în
special în medii acide) şi la oxidare.
CEMENTAREA CU SILICIU
- constă în îmbogăţirea stratului superficial al oţelului cu siliciu;
- scop: mărirea rezistenţei la coroziune, în acizi (acid azotic şi sulfuric), atât la temperatura
obişnuită cât şi la temperatură ridicată;
- duritatea nu creşte;
- stratul silicizat este fragil şi nu se prelucrează prin aşchiere;
- se aplică diferitelor piese din industria constructoare de maşini, chimiei şi a hârtiei.

CEMENTAREA CU ZINC
- constă în saturarea cu zinc a materialului din stratul superficial al produselor din oţel (ţevi, table,
sârme, etc.);
- scop: creşterea rezistenţei la coroziune în atmosferă şi în gaze fierbinţi care conţin hidrogen
sulfurat;
- cementarea cu zinc în topitură de zinc se aplică sârmelor;
-cementarea
- -cementarea
cementarea cu zinc în mediu solid (sherardizare), permite obţinerea la piese cu contur
complicat
cat a unor straturi de difuzie, de bună calitate, uniformă ca structură şi dimensiuni.
9. COROZIUNEA METALELOR
Coroziunea este procesul de distrugere a metalelor sub acţiunea chimică sau electrochimică a
mediului înconjurător.
CLASIFICARE
1. După mecanismul procesului, se deosebesc: coroziune chimică şi coroziune
electrochimică.
COROZIUNEA CHIMICĂ
 se produce prin reacţii chimice obişnuite între agentul corosiv şi materialul metalic;
agenţii corosivi sunt gaze uscate sau substanţe lichide care nu conduc
conduc curentul electric;
 coroziunea sub acţiunea gazelor uscate se produce în special prin reacţia dintre metale şi
oxigen, CO2, SO2, în absenţa totală a umidităţii; În urma acestei reacţii, la suprafaţa
metalului se formează o peliculă de oxid (exemplu: formarea ţunderului la încălzire în
vederea laminării);
 coroziunea chimică produsă de agenţi lichizi se datorează reacţiilor directe dintre metal şi
agentul corosiv; Acesta dizolvă suprafaţa metalului, fără să se formeze o peliculă
protectoare (exemplu: decaparea produselor din oţel oxidate).
COROZIUNEA ELECTROCHIMICĂ
- are loc atunci când metalele vin în contact cu anumite substanţe lichide, capabile să
conducă curentul electric, numite electroliţi;
- exemple de electroliţi: soluţii apoase de săruri şi apa obişnuită
bişnuită (sub formă de umiditate
atmosferică, ceaţă, abur);
- se bazează pe fenomene asemănătoare cu cele care au loc în pilele galvanice (fig.1).
Dacă două metale se află în contact între ele şi în acelaşi timp sunt în contact şi cu un
electrolit, între cele două metale apare un curent electric, deoarece metalul care are mai
mulţi electroni cedează o parte celuilalt.t. Metalul care pierde electroni se încarcă pozitiv şi
constituie anodul unei micropile electrice, iar celălalt metal, care primeşte electroni, are
rolul de catod (fiind încărcat negativ). În urma reacţiilor care se produc pe metalul
metalul-anod,
acesta
cesta este dizolvat, deci se corodează.
- pentru ca fenomenul de coroziune electrochimică să se producă nu este neapărat
necesar să existe două metale diferite în contact cu un electrolit. Este suficient ca unul şi
acelaşi material metalic să prezinte anumit
anumitee neuniformităţi sau neomogenităţi pentru ca,
în prezenţa unui electrolit, acesta să formeze micropile electrice. Astfel, îmbinările prin
sudare sau nituire, asperităţile din prelucrarea prin aşchiere, zonele oxidate alternând cu
altele neoxidate, constituie
constituie neuniformităţi care pot da naştere unor pile electrice.
Fig.1 Schema coroziunii electrochimice a fierului în

contact cu cuprul
2. După aspectul distrugerii, coroziunea poate fi: continuă şi locală.
S.C. CONFOR
RTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 65
9.1. CLASIFICAREA COROZIUNII DUPĂ ASPECTUL DISTRUGERII
După aspectul distrugerii, coroziunea poate fi: continuă şi locală.

1. Coroziune continuă – întreaga suprafaţă metalică a avut de suferit în urma acţiunii mediului
agresiv. Poate fi:
→ uniformă - viteza procesului corosiv a fost aceeaşi pe întreaga suprafaţă metalică;
Fig1.-Coroziunea uniformă a unui şurub de oţel în medii marine
→ neuniformă – viteza procesului corosiv a fost diferită pe diversele porţiuni ale suprafeţei
metalice.
2. Coroziunea locală – distrugerea corosivă se concentrează pe anumite porţiuni ale suprafeţei

metalului, fără a atinge simţitor şi restul acesteia. După gradul de concentrare a coroziunii locale
pe suprafaţa metalică se pot forma:
→ pete de coroziune (se repartizează pe porţiuni relativ mari de suprafaţă şi au
adâncimea relativ mică);
→ plăgi corosive – sunt distrugeri mai în adâncime decât petele, localizându-se pe
suprafeţe relativ mici;
→ deteriorări punctiforme; se concentrează pe suprafeţe mici, de 0,1-2mm, distrugând
intens metalul în adâncime; Corosiunea punctiformă se mai numeşte piting (ciupituri).
Distrugerea de acest tip se poate dezvolta până la o perforaţie de coroziune, de aceea , ea este
deosebit de periculoasă în cazul aparaturii chimice, al recipientelor, al autoclavelor, al conductelor.
Frecvent se corodează pe această cale construcţiile de aluminiu, aliajele de aluminiu, oţelurile inoxidabile
şi alte metale acoperite de pelicule protectoare, care concentrează distrugerea metalului pe porţiunile
neprotejate, în pori.
Fig.2- Coroziunea punctiformă

a oţelului inoxidabil
9.2. CLASIFICAREA COROZIUNII DUPĂ CARACTERUL DISTRUGERII ÎN RAPORT CU

STRUCTURA METALULUI
După caracterul distrugerii în raport cu structura metalului pot rezulta:

1. coroziune intercristalină
- se răspândeşte în interior prin distrugerea limitelor dintre cristalele metalului;
- produsele de coroziune rămân, în acest caz în interiorul metalului şi îi slăbesc coeziunea
încât chiar pierderi foarte mici de greutate ale piesei, în aparenţă neschimbate, pot reduce
- rezistenţa mecanică a acesteia la valori neînsemnate. Piesa poate ceda la cea mai mică
solicitare;
- se corodează intercristalin mai ales aliajele de aluminiu şi oţelurile inoxidabile.

2. coroziune transcristalină
3. coroziune fisurantă - este un tip de coroziune care se răspândeşte intercristalin şi transcristalin în

interiorul metalului, în direcţia eforturilor mecanice maxime - datorită acţiunii simultane a mediului corosiv
şi a unor solicitări la întindere. Fisurile, odată apărute, se răspândesc cu uşurinţă.
4.coroziune selectivă - distruge aliajele prin trecerea în soluţie a unui component şi acumularea pe
suprafaţă a celorlalte; De exemplu, alamele în mediu acid se corodează selectiv în raport cu zincul: în timp
ce acesta trece în soluţie, suprafaţa aliajului se acoperă cu un strat roşiatic de cupru fin pulverulent.
Dezincare într-o alamă

1. coroziune sub suprafaţă
- începe de la suprafaţa metalului şi se răspândeşte în interior sub un strat aparent nealterat de metal;
9.3. ACOPERIRI PROTECTOARE METALICE

1) Electroliza în soluţii apoase
Depunerea sau placarea electrolitică prin electroliză în soluţii apoase se execută de obicei cu anod
solubil, piesa de metalizat constituind catodul. Exemple: cadmierea (se aplică la protecţia suprafeţelor
metalice care vin în contact cu apa de mare sau cu soluţii de cloruri); cromarea (are ca scop atât mărirea
durităţii superficiale a oţelului, cât şi protecţia anticorosivă a suprafeţei expusă la uzură prin frecare şi
recondiţionarea pieselor uzate); stanarea (se execută pentru acoperirea vaselor şi a pieselor aparaturii
industriei alimentare, a contactelor electrice, a cablurilor de cupru.
2) Acoperiri protectoare metalice prin imersie la cald
Obţinerea depunerilor metalice prin imersie la cald se realizează prin introducerea pieselor intr-o
baie de metal topit, care va forma stratul de acoperire şi răcirea în aer a depunerii rezultate.
O suprafaţă metalică poate fi acoperită cu un alt metal prin imersie la cald, numai dacă există
posibilitatea ca între cele două materiale să se formeze o fază nouă bine definită.
Zincul este cel mai mult utilizat pentru acoperirea oţelului prin acest procedeu.
3) Acoperiri metalice prin pulverizare
Metalul de acoperire se proiectează pe suprafaţa piesei sub formă de picături lichide, acestea se
solidifică rapid atingând suprafaţa piesei cu viteze foarte mari, unde se sudează între ele formând un strat
de depunere foarte aderent, cu grosimea de circa 0,03 mm. Exemple: cuprul se pulverizează pentru
recondiţionarea pieselor de cupru şi din aliaje de cupru iar aluminiul, zincul şi plumbul aplicate pe
suprafaţa interioară a conductelor, pot servi la protecţia acestora împotriva acţiunii corosive a gazelor.
4) Acoperiri metalice prin placare
În cazul placării, se îmbină proprietăţile fizico-mecanice ale materialului-suport cu proprietăţile
anticorosive ale metalului de placare; de exemplu, placarea aluminiului pe un aliaj al său; oţeluri
inoxidabile pe oţeluri carbon, etc. Materialele placate se realizează sub formă de tablă, benzi, ţevi.
Placarea se poate realiza prin: turnare, laminare, sudură.
Placarea prin laminare la cald a tablelor se face pe una sau pe ambele feţe ale tablei. Aderenţa
este excelentă, permiţându-se operaţii ulterioare de îndoire, fasonare, fără risc de desprindere, întrucât se
produce o sudare prin presare.
5) Acoperiri metalice prin difuzie
Aceasta reprezintă o metodă de protecţie anticorosivă care are la bază difuzia unui element în
stare atomică de la suprafaţa piesei spre interiorul acesteia. Elementul de aliere este furnizat în stare
atomică pe suprafaţa piesei unde este adsorbit, prin anumite reacţii chimice care se produc în mediul de
încălzire. Aceste tipuri de acoperiri fac parte din categoria tratamentelor termochimice.
9.4. ASPECTE ALE COROZIUNII MATERIALELOR METALICE
Spre deosebire de coroziune, eroziunea este procesul de distrugere mecanică a suprafeţei

materialelor. Coroziunea şi eroziunea acţionează adesea simultan asupra suprafeţelor metalice, iar în
cazurile când acţionează separat, provoacă distrugeri cu aspect exterior atât de asemănător, încât
adevărata cauză a distrugerii nu poate fi stabilită decât printr-un studiu amănunţit.
Fig.1- Distrugerea cotului

unei conducte de condensat de abur
în porţiunea de schimbare a direcţiei
de curgere. Efect simultan corosiv -
erosiv.
Un tip special de coroziune provoacă lichidele care au o curgere turbulentă şi jeturile puternice de
lichid. La viteze mari poate rezulta o coroziune erozivă a suprafeţei, când curentul rapid de lichid distruge
peliculele protectoare mecanic şi acţionează simultan electrochimic asupra metalului. În cazul curgerii cu
viteze foarte mari a mediului agresiv şi al jeturilor puternice directe de lichid, metalul se distruge prin
cavitaţie. În acest caz, atât peliculele protectoare cât şi metalul se distrug în cea mai mare parte sub
acţiunea mecanică a lichidului, coroziunea electrochimică provocând pierderi mici de metal în comparaţie
cu eroziunea.
Fig.2- Secţiune
printr-un metal distrus
prin cavitaţie

10. TEHNOLOGIA PRELUCRĂRI LA RECE
10.1. MODIFICAREA STRUCTURII MATERIALELOR METALICE PRIN DEFORMARE PLASTICĂ LA

RECE
Deformarea plastică la rece provoacă în metale importante modificări structurale:
- a-schimbarea
schimbarea formei şi dimensiunilor grăunţilor;
- schimbarea orientării spaţiale a grăunţilor;
- schimbarea structurii fine (structura la nivelul reţelei cristaline) a fiecărui grăunte.
La grade mari de deformare grăunţii cristalini îşi modifică forma şi dime dimensiunile. Ca regulă
generală cristalele din constituenți
constituen deformabili plastic, de exemplu ferita din oţeluri, se vor alungi, în
direcţia principală de întindere (de exemplu în direcţia de laminare sau tragere). Paralel cu alungirea,
turtirea şi lăţirea cristalelor din constituenții
constituen deformabili plastic, cristalele din constituen
constituenții fragili (cementita
din oţeluri) sunt sfărâmate, sfărâmăturile urmând alunecarea materialului. Cu creşterea gradului de
deformare la rece grăunţii se alungesc tot mai mult căpătând aspectul unor fibre, motiv pentru care
structura corespunzătoare acestor materiale se numeşte structură fibroasă. Pentru a ilustra procesul de
modificare a formei grăunţilor prin deformare plastică la rece, în figurile a,b,c,d,e,f sunt arătate
modificările de structură obţinute la tragerea la rece a unui oţel moale cu 0,1 %C. Se vede că la grade de
deformare foarte mari, peste 50%, structura devine fibroasă, grăunţii de ferită alungindualungindu-se foarte mult
iar lamelele de cementită şi incluziunile fragile
fr din oţel sfărâmându-se,
se, particulele rezultate prin sfărâmare
ordonându-se se în şiruri printre cristalele de ferită alungite.
a) înainte de tragere b) tras 10% c) tras 20%
d)tras 50% e) tras 65% f) tras 85%

Oţel cu 0,1%C deformat plastic la rece (100:1)
10.2. INFLUENŢA DEFORMĂRII PLASTICE LA RECE ASUPRA PROPR

PROPRIETĂŢILOR
MATERIALELOR METALICE
Schimbările de structură produse de deformarea plastică la rece determină modificarea tuturor

proprietăţilor fizico-mecanice.
mecanice. Prin deformarea plastică la rece, rezistenţa la curgere, limita de curgere şi
duritatea cresc, iarr alungirea se micşorează; cu alte cuvinte, prin deformare plastică la rece, materialele se
întăresc, devin mai rezistente, mai dure, mai puţin plastice, etc. Acest fenomen este numit durificare prin
deformare sau ecruisare.
De asemenea materialele metalice
metalice ecruisate prezintă conductibilitate electrică scăzută.
10.3. EFECTUL ÎNCĂLZIRII ASUPRA STRUCTURILOR ECRUISATE. RECRISTALIZAREA
Prin încălzirea unui material metalic ecruisat, forma realizată prin deformare plastică se păstrează,
însă pe măsura creşteriii temperaturii, în structura materialului se produc transformări, proprietăţile
acestuia tinzând să revină la valorile iniţiale. Prin încălzirea materialelor metalice ecruisate au loc două
fenomene: restaurarea şi recristalizarea.
Restaurarea se realizează prin încălzire la temperaturi relativ joase şi constă în eliminarea
tensiunilor interne, reducându-se
se astfel pericolul fisurării materialului metalic.
S.C. CONFOR
Recristalizarea este procesul de refacere a structurii materialului metalic ecruisat prin
încălzirea acestuia la o anumită temperatură, numită temperatură de recristalizare. Această temperatură
este aproximativ egală cu 0,4-0,5 0,5 din temperatura de topire a materialului metalic considerat.
Recristalizarea constă în apariţia unor grăunţi noi (germeni) în zonele
zonele în care materialul este mai
puternic deformat.
Prin recristalizare se realizează scăderea rezistenţei şi a durităţii şi creşterea plasticităţii.
La încălzirea metalelor ecruisate alături de grăunţii alungiţi caracteristici metalului deformat la rece
apar
ar şi grăunţi noi. Formarea acestei noi generaţii de grăunţi la recoacerea peste temperatura de
recristalizare a metalelor ecruisate se numeşte recristalizare.
La recoacerea de recristalizare toate proprietăţile se modifică în sens invers modului de variaţie
care a avut loc la deformarea plastică, proprietăţile fizico-mecanice
fizico mecanice apropiindu
apropiindu-se de cele pe care
materialul le-a a avut înainte de deformare.
recoacere de
recristalizare
Structura unui oţel deformat la rece 65% Structura unui oţel deformat la rece 65%,
recopt 1 oră
DE REŢINUT !
TERMEN EXPLICAŢIE
sistem fizico-chimic un corp sau un ansamblu de corpuri care se găsesc în interacţiune şi
care se izolează de mediul înconjurător, ca de exemplu o bucată de
material metalic;
fază o parte a unui sistem eterogen omogenă din punct de vedere fizico
fizico-
chimic;
constituenți structurali aspectele structurale caracteristice ale fazelor dintr
dintr-un material la
sau metalografici examinarea microscopică;
eutectic care se topeşte sau se solidifică la o temperatură constantă,
(despre amestecuri inferioară punctului de topire a fiecăruia dintre constituenți;
mecanice)
eutectoid aliaj sub formă de amestec mecanic a două sau mai multe faze
solide rezultate prin cristalizarea lor simultană la temperatură
constantă;
călibilitate adâncimea zonei pe care un oţel se căleşte la martensită;
punctul Curie al feritei 7700C este temperatura la care fierul α îşi pierde feromagnetismul
devenind paramagnetic (când este încălzit);
coroziune proces chimic sau electrochimic de degradare, exercitat la suprafaţa
corpurilor de oxigenul din aerul umed sau de diverse substanţe
chimice;
corosiv (despre substanţe care provoacă o coroziune;
chimice)
agent corosiv substanţă care exercită o acţiune chimică sau electrochimică pe
suprafaţa unui material cu care vine în contact, provocând
coroziunea;
anticorosiv substanţă care împiedică coroziunea;
poanson piesă a unei matriţe, cu un contur cu muchii tăietoare sau cu o
suprafaţă de lucru plană sau profilată, care serveşte la decupare,
detaşare, etc. prin deformare plastică;
Atenţie! Termenii tehnici trebuie însuşiţi şi folosiţi în situaţii de comunicare. Lista se va completa
de către fiecare elev ori de câte ori în lecţii apar termeni noi.
S.C. CONFOR
Competenţa II
PERFECŢIONAREA PREGĂTIRII PROFESIONALE

Conţinut competenţă :
Descriere
Unitatea se referă la competenţa necesară identificării cerinţelor privind instruirea precum şi a
metodelor de perfecţionare a pregătirii profesionale.
1. Identifică nevoile de instruire
1.1 Evaluarea nivelului de pregătire se identifică permanent prin raportare la cerinţele tehnice din
domeniu.
1.2 Necesarul de pregătire este evaluat corect, prin compararea nivelului propriu cu progresul tehnic din
domeniu.
2. Identifică sursele de autoinstruire
2.1 Publicaţiile de specialitate sunt identificate şi
studiate periodic, în urma selectării atente a subiectelor de interes.
2.2 Autoinstruirea se face cu eficienţă, astfel încât să asigure satisfacerea necesarului de instruire
identificat.
2.3 Autoinstruirea se face în mod permanent, utilizând toate mijloacele accesibile având în vedere
progresul tehnic din domeniu.
2.4 Autoinstruirea asigură cunoştinţele cerute de ritmul alert cu care cazanele şi instalaţiile care le
deservesc se modernizează.
3. Participă la cursuri
3.1 Participarea le cursuri este activă şi eficientă, cunoştinţele fiind însuşite temeinic.
3.2 Instruirea asigură nivelul de cunoştinţe cerut de progresul tehnic din domeniu.
3.3 Evaluarea rezultatelor instruirii dovedeşte însuşirea corectă a cunoştinţelor predate şi
capacitatea de a le aplica la locul de muncă.
Gama de variabile
Surse de informare pentru instruire: reviste şi publicaţii de specialitate, simpozioane şi prezentări ale
firmelor producătoare/importatoare de cazane şi instalaţii auxiliare, cursuri de pregătire profesională.
Mijloace de autoinstruire:
- studierea revistelor şi publicaţiilor de specialitate;
- vizitarea expoziţiilor cu utilaje specifice;
- studierea instrucţiunilor de exploatare/întreţinere a cazanelor nou achiziţionate.
Cunoştinţele necesare se referă la:
- noutăţile tehnice din domeniu (standarde, tehnologii, subansambluri, echipamente etc.).
- capacitatea de a identifica sursele de instruire şi a le exploata eficient;
- capacitatea de autoevaluare a cunoştinţelor şi a cerinţelor de instruire;
- exploatarea corectă a cazanelor noi din dotare;
- participarea la cursuri de pregătire profesională şi aplicarea în practică a cunoştinţelor însuşite;
- preocuparea permanentă pentru perfecţionarea pregătirii profesionale.

b ) Cazane de încălzire (cazane de abur de joasă presiune şi cazane de apă caldă) :
1. Date generale de clasificare şi condiţii privind instalarea cazanelor ;
2. Descrierea principalelor tipuri constructive ;
3. Părţile componente principale ;
4. Combustibili utilizaţi ; Cazane electrice ;
5. Instalaţii de ardere ;
6. Instalaţii de protecţie şi automatizare ; Aparate de măsurare şi control ;
7. Alimentarea cu apă ; Conducte, armături, dispozitive de siguranţă ;
c ) Regimul chimic ; Instalaţii pentru realizarea regimului chimic ;
Noţiuni privind tratarea apei ;
CAZANE DE ÎNCĂLZIRE (CAZANE DE ABUR DE JOASĂ PRESIUNE ŞI CAZANE DE APĂ CALDĂ)
1. DATE GENERALE DE CLASIFICARE ŞI CONDIŢII PRIVIND INSTALAREA CAZANELOR
Prin cazan înţelegem un vas metalic, ermetic închis, de regulă cilindric, în care are loc încălzirea
apei de către căldura dezvoltată în focar prin arderea combustibilului şi transformarea apei în agent
termic: apă caldă , apă fierbinte , abur saturat sau abur supraîncălzit.
a) PARAMETRII SAU CARACTERISTICILE CAZANELOR
În cele ce urmează, se definesc principalii parametri ai cazanelor, unităţile de măsură uzuale,

precum şi domeniul în care se pot încadra pentru cazanele din exploatare.
Dintre aceştia, suprafaţa de încălzire, presiunea maximă admisă şi debitul de abur al cazanului,
sunt trecute pe placa de timbru.
Suprafaţa de încălzire - este partea metalică a cazanului care, pe o parte este în contact cu apa,
iar pe cealaltă, cu focul sau gazele arse.
Se construiesc cazane cu suprafaţa de încălzire între 1 şi 3.000 m2, uneori chiar mai mult. Se
măsoară în m2.
Fochistul trebuie să cunoască ce părţi ale cazanului formează suprafaţa de încălzire pentru a le
menţine permanent curate, fără depuneri de piatră sau funingine, deoarece prin acestea se transmite
căldura de la foc la apă.
Presiunea maxim admisă - este cea mai mare presiune admisă în cazanul respectiv şi este
stabilită de proiectantul cazanului. Se măsoară în bar (sau în kgf/cm2) şi poate fi între 0,1 şi 225 bar,
chiar mai mult.
Presiunea nominală a aburului - este presiunea maximă a aburului la ieşirea din robinetul
principal de abur, în condiţiile debitului şi temperaturii nominale. Se măsoară în bar sau în kgf/cm2. Este
cu puţin mai mică decât presiunea maxim admisă.
Debitul specific - este cantitatea de abur pe care o poate dezvolta, în medie, o unitate din
suprafaţa de încălzire, într-o oră. Se măsoară în kg abur/m2/h şi poate fi între 10 şi 600 kg abur/m 2 /h.
Debitul nominal - este cantitatea maximă de abur pe care o poate debita în mod continuu, un
cazan într-o oră, la presiunea şi temperatura nominală. Se măsoară în tone de abur/h şi este cuprins în
domeniul 0,1 - 3.600 tone abur/h.
La cazanele de apă caldă şi la cazanele de apă fierbinte, se specifică debitul caloric al cazanului, în
Kcal/h sau Gcal/h,
Debitul minim - este debitul cel mai mic pe care îl poate da un cazan, debit sub care nu trebuie
să funcţioneze, deoarece circulaţia apei în ţevi este redusă şi acestea se pot arde. Este, de obicei, 30 -
40% din debitul nominal.
Debitul maxim sau debitul de vârf - este cel mai mare debit de abur ce poate fi produs de
cazan, la solicitarea maximă, timp de maximum 30 minute. Uzual, este cu 10% mai mare decât debitul
nominal.
Debitul optim - este debitul la care 1 Kg de abur se obţine cu minimum de combustibil consumat
este de cca. 80% din debitul nominal.

Temperatura aburului supraîncălzit - este temperatura aburului la ieşirea din supraîncălzitor,
fiind cuprinsă între 250 şi 650 °C.
Randamentul cazanului - indică ce parte din căldura dezvoltată în focar prin arderea
combustibilului se transmite (util) apei din cazan, restul reprezentând pierderi. Este cuprins, de regulă,
între 60 şi 95% (0,6 - 0,95).
Exemplu: Parametrii cei mai înalţi atinşi la cazanele construite până în prezent sunt:
- în ţară: cazanul C 1035, tip Benson, construit la Vulcan şi montat la Rovinari şi Turceni, având
debitul de 1035 tone abur pe presiunea maximă de 196 bar, temperatura aburului supraîncălzit de
540°C.
- în lume: s-au construit unele cazane cu debite de 3.650 tone abur pe oră, altele cu presiuni
maxime de 350 bar (deci peste punctul critic), iar altele cu temperatura aburului supraîncălzit de 650°C.
b) CLASIFICAREA CAZANELOR
Din punct de vedere al fluidului folosit:

- cazane cu apă;
- cazane cu alte fluide decât apă (difil, difenil, uleiuri, soluţii amoniacale)
Din punct de vedere al fluidului produs:
- cazane de apă caldă (cu temperatura de maximum 110°C), practic maximum 95°C;
- cazane de apă fierbinte (cu temperatura între 110-150°C);
- cazane de abur saturat;
- cazane de abur supraîncălzit.
După destinaţia agentului termic produs:
- cazane de încălzire centrală;
- cazane de termoficare;
- cazane pentru abur tehnologic;
- cazane energetice.
După presiunea din cazan:
- cazane de joasă presiune (cu presiunea de maximum 0,5 bar, sau temperatura de maximum
110°C);
- cazane de medie presiune (cu presiunea peste 0,5 bar, sau temperatura peste 110°C).
Se mai foloseşte şi noţiunea de cazane de înaltă presiune, când presiunea este mai mare de 64
bar. Şi acestea sunt deservite tot de fochişti de medie presiune, neexistând fochişti de înaltă presiune.
Din punct de vedere constructiv:
- cazane ignitubulare, la care focul circulă prin ţevi şi apa în exteriorul ţevilor. Sunt cazane cu
volum mare de apă;
- cazane acvatubulare, la care apa circulă prin ţevi şi focul în exteriorul ţevilor. Sunt cazane cu
volum mic de apă;
- cazane speciale sau rapide, la care circulaţia apei în cazan se face cu ajutorul pompelor de
presiune (circulaţie forţată). Sunt cazane cu volum foarte mic de apă.
După combustibilul folosit:
- cazane pentru combustibil solid;
- cazane pentru combustibil lichid;
- cazane pentru combustibil gazos;
- cazane pentru combustibil mixt;
- cazane recuperatoare (care folosesc căldura rezultată din procese tehnologice).
După tirajul cazanului:
- cazane cu tiraj natural;
- cazane cu tiraj artificial sau forţat.
După circulaţia apei în cazan:
- cazane cu circulaţie naturală (prin gravitaţie sau termosifon);
- cazane cu circulaţie forţată (cu pompe).
După modul de deservire:
- cazane cu deservire manuală;
- cazane automatizate.
După poziţia tamburului:
- cazane orizontale;
- cazane verticale.
După modul de fixare:
- cazane stabile (montate pe fundaţie);
- cazane mobile (montate pe şasiuri mobile);
- cazane semistabile (montate pe şasiuri mobile, dar care nu pot funcţiona în timpul deplasării).
După numărul drumurilor de foc şi de gaze arse:
- cazane cu 1, 2, 3, 4 sau 5 drumuri de foc şi de gaze arse.
După locul de amplasare:

- cazane amplasate în centrale termice;
- cazane funcţionând în aer liber.
Din punct de vedere al controlului:
a) cazane care se controlează de către ISCIR şi trebuie deservite de fochişti autorizaţi de
ISCIR:
- cazane de abur cu p > 0,5 bar;
- cazane de apă fierbinte cu t > 110°C (conform PTC1/2003 şi CR Colecţia ISCIR).
b) cazane ce se controlează de către beneficiar şi care sunt deservite de fochişti calificaţi şi
autorizaţi de ISCIR pentru cazane de încălzire (de joasă presiune):
- cazane de abur cu p < 0,5 bar;
- cazane de apă caldă cu t < 110°C (conform PT C9/2003Colecţia ISCIR).
c) cazane mici de abur (conform PTC9/2003 - Colecţia ISCIR). Sunt cazane la care
parametrii principali îndeplinesc următoarele condiţii;
- presiunea maxim admisă: maxim 10 bar;
- suprafaţa de încălzire: maxim 2 m2;
- diametrul interior al tamburului: maxim 400 mm;
- capacitatea: maxim 100 l.
Aceste cazane se pot instala în condiţiile clin PTC9/2003 - Colecţia ISCIR, fără a fi necesar avizul
ISCIR de instalare, dar autorizarea funcţionarii acestora şi verificarea în timpul funcţionării se face de
către ISCIR, aceste cazane fiind înregistrate în evidenţa ISCIR.
Fac excepţie cazanele cu presiune de maximum 4 bar, la care, produsul rezultat din presiunea în
bar şi volumul în litri este < 60. Aceste cazane nu se înregistrează la ISCIR, iar autorizarea funcţionării la
instalare şi verificarea în timpul funcţionării, se face de către responsabilul ISCIR al unităţii.
Personalul de deservire (fochiştii) şi de supraveghere pentru cazanele mici (specificate mai sus), va
fi instruit, examinat profesional şi - eventual - admis de către unitatea deţinătoare, în urma unei instruiri
şi examinări, conform PTC9/2003 Colecţia ISCIR.
EXTRAS DIN
Normativ PENTRU PROIECTAREA ŞI EXECUTAREA INSTALAŢIILOR DE
ÎNCĂLZIRE CENTRALĂ Indicativ I 13 – 02
CENTRALE TERMICE
Agenţii termici produşi în centralele termice

9.1. Alegerea agenţilor termici produşi în centralele se face ţinându-se seama de economicitatea
întregului sistem alcătuit din : sursa de căldură, reţelele termice şi instalaţiile interioare.
9.2.Se recomandă producerea a cel mult 2 agenţi termici şi prevederea posibilităţii de a fi folosiţi
la diverşi parametri nominali de temperatură, adaptaţi la necesităţile instalaţiilor consumatoare de
căldură (a se vedea art.4.7.-4.10).
9.3.Capacitatea centralei termice se determină pe baza cronogramei consumurilor de căldură,
alcătuită astfel încât să satisfacă toate necesităţile de căldura, în condiţii nominale. Se recomandă
aplatizarea vârfurilor de consum, folosind – eventual acumularea apei calde de consum .
Amplasarea centralelor termice

9.4.În ansamblurile clădirilor de locuit alimentate centralizat cu căldură, amplasarea centralelor
termice se face în conformitate cu prevederile studiului de alimentare cu căldură din cadrul Planului
Urbanistic sau al Studiului de Fezabilitate, analizând şi posibilitatea de cooperare cu surse de căldură
existente în zonă.

În cazul folosirii combustibilului lichid sau gazos se urmăreşte amplasarea centralelor termice cât
mai aproape de centrul de greutate al consumatorilor, ţinând seama de condiţiile locale: ecologice
(direcţia vânturilor dominante, poziţia coşurilor de fum faţa de clădirile din zonă), configuraţia terenului,
posibilitatea extinderilor viitoare.
Centralele termice funcţionând cu combustibil solid se amplasează în afara zonelor de locuit, ţinând
seama de dificultăţile create de transportul combustibilului , zgurii şi cenuşii, precum şi de pericolul de
poluare; fac excepţie centralele termice folosind combustibil solid, echipate cu cazane având capacitatea
sub 70 kW, pentru care condiţiile de amplasare sunt aceleaşi ca şi pentru cele folosind combustibil lichid
sau gazos.
La amplasarea centralelor termice care au în componenţă şi agregat de producerea combinată a

energiei termice şi electrice (de exemplu, agregate de cogenerare cu motor termic ) vor fi avute în
vedere şi condiţiile şi soluţiile tehnice pe care sistemul energetic le impune pentru preluarea energiei
electrice , în conformitate cu reglementările legale .
9.5. În ansamblurile de clădiri de locuit, se prevăd de regulă centrale în clădiri independente sau
alipite unora din clădirile alimentate.
În cazul alimentării locale cu căldura , centralele termice se pot amplasa înglobate în interiorul
unei clădiri .La amplasarea centralelor termice în interiorul clădirii deservite vor fi respectate prevederile „
Ghidului de proiectare, execuţie şi exploatare a centralelor termice mici „ – GP 051.
Alipirea sau înglobarea într-o clădire a centralei termice se face fără a se afecta buna
funcţionalitate a clădirii şi structura de rezistenţă a acesteia .
9.6.Amplasarea centrelor termice folosind gazul natural drept combustibil se va face,
obligatoriu, cu respectarea prevederilor din "Normativul pentru proiectarea şi executarea
sistemelor de alimentare cu gaze naturale" - I6.
Amplasarea centralelor termice folosind gazul petrolier lichefiat (GPL) drept combustibil se va face,
obligatoriu, cu respectarea prevederilor din "Normativul pentru proiectarea şi executarea sistemelor de
alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL) –I 31.
9.7. La amplasarea centralelor termice se va ţine seama, obligatoriu, de prescripţiile
tehnice ISCIR şi de reglementările de siguranţă la foc.
9.8.Centralele termice se grupează, ori de câte ori este posibil, cu alte gospodării, ca:
staţii de hidrofor, staţii de pompare, posturi trafo, centrale de aer comprimat.
9.9. Centralele termice înglobate în clădiri, în mod obligatoriu, nu se amplasează:
- în şi sub încăperi din categoria A sau B de pericol de incendiu, nici alipite acestora;
- în şi sub săli aglomerate şi căi de evacuare ale sălilor aglomerate, sub scene şi sub
încăperi cu aglomerări de persoane;
- în încăperile de zi şi dormitoarele colectivităţilor pentru copii de vârstă preşcolară, precum şi sub
acestea în cazul în care se utilizează drept combustibil gazele naturale sau gazele petroliere lichefiate
(GPL);
- în şi sub săli de clase,laboratoare sau săli de gimnastică din clădiri pentru învăţământul elementar
şi mediu;
- în clădiri de spitale sau cu caracter spitalicesc, sub saloane de bolnavi sau sub săli de operaţii;
- la subsolul clădirilor, în cazul în care se foloseşte drept combustibil gazul petrolier
lichefiat (GPL);
- în interiorul clădirilor înalte (peste 28 m), exceptând porţiunile de clădire care nu ating această
înălţime; se exceptează de la această prevedere centralele termice de apartament;
- în spaţii cu risc mare de incendiu din clădiri civile, definite conform Normativului
P I 18.
9.10. În clădiri civile se recomandă să nu se amplaseze centrale termice, direct, sub sau alături de
încăperi de locuit sau încăperi în care se desfăşoară o activitate sensibilă la zgomot, trepidaţii sau exces
de temperatură. în cazul în care este imposibili evitarea vecinătăţii cu astfel de încăperi se iau masurile
prevăzute la art. 10.32.
9.11. Montarea cazanelor din instalaţiile de încălzire de apartament se face în încăperi bine aerisite
, care nu sunt folosite drept camere de dormit sau cămări şi care nu prezintă pericol de incendiu .
Amplasarea cazanului se face astfel încât să se asigure acces uşor la cazan , să nu se stânjenească alte
activităţi şi să se respecte cerinţele din cartea tehnică a cazanului.

Probleme specifice ale centralelor termice care deservesc instalaţii de încălzire
existente
9.12. Prevederea unei centrale termice pentru alimentarea cu căldură a unor instalaţii de încălzire
existente va fi însoţită , ori de câte ori există posibilitatea de reabilitare sau modernizare a instalaţiilor
interioare de încălzire , oportunitatea îmbunătăţirii protecţiei termice a clădirii .
9.13.Alimentarea cu căldură de la centrala termică a unor consumatori existenţi se va face cu
condiţia contorizării fiecărui consumator .
9.14.În cazul în care, la racordarea centralei termice la o instalaţie de încălzire existentă , nu este
posibilă reabilitarea sau modernizarea acesteia din urmă, în mod obligatoriu, înainte de racordare, se va
face spălarea cu dezincrustaţi a instalaţiei şi curăţirea interioară corpurilor de încălzire.
9.15. Cazanele şi echipamentele din centrala termică se protejează împotriva înfundării circuitelor
hidraulice cu depuneri provenind din instalaţiile interioare prin prevederea unor filtre de impurităţi pe
conductele de întoarcere din instalaţiile interioare.
9.16. Dimensionarea pompelor de circulaţie din centrala termică, ce deservesc instalaţia veche va
fi făcută pe baza unor măsurători pe circuitele hidraulice ale instalaţiei în vederea determinării pierderilor
de sarcină reale în instalaţiile interioare . Cu această ocazie se va face şi reechilibrarea hidraulică a
ramurilor principale de distribuţie ale instalaţiei.
Echiparea cu cazane
9.17.Se recomandă echiparea centralelor termice cu cazane având randament ridicat , prepararea
apei calde de consum în perioada de vară. şi emisii de noxe reduse. Se are în vedere un randament înalt
al instalaţiilor de ardere, recuperarea căldurii din gazele de ardere - obţinute convectiv şi prin condensarea
vaporilor – şi completa automatizare .
Cazanele vor avea randamentele globale, la puterea nominală , de minimum :
90% pentru combustibil gazos ( gaze naturale , GLP )
89% pentru combustibil lichid ( combustibil lichid uşor , motorină etc. )
Scăderea randamentului la funcţionarea în sarcină redusă nu poate fi mai mare de 3%
Noxele rezultate în urmă arderii combustibilului la cazane se limitează , în funcţie de tipul
combustibilului , la următoarele valori maxime de emisie a poluanţilor :
 Pentru combustibil gazos ( gaze naturale , GPL )
- monoxid de carbon (CO): 100 mg/m3 N ;
- oxizi de sulf (SOX): 35 mg/m3 N ;
- oxizi de azot (NOX) : 350 mg/m3 N ;
 Pentru combustibil lichid ( combustibil lichid uşor , motorină etc. )
- pulberi : 50 mg/m3 N ;
- oxizi de sulf (SOX): 1700 mg/m3 N
 Pentru combustibil solid ( cărbune , lemn )
- pulberi : 100 mg/m3 N ;
- oxizi de sulf (SOX): 2000mg/m3 N
9 18. Instalarea cazanelor se va face în conformitate cu prescripţiile ISCIR:
- PTC 9 pentru cazanele de apă caldă (temperatura sub 1100C ) şi abur - presiune sub 0,5 bar
- PTC 1 , pentru cazane de apă fierbinte (temperatura peste 1100C) şi abur - presiune peste 0,5
bar );
- PTC 9, pentru cazane mici de abur (presiune peste 0,5 bar şi capacitatea sub 100 l )
9.19. La alegerea numărului de cazane se ţine seama de cronograma consumului de căldură , de

raportul consumurilor în funcţie de perioada de consum ( iarnă – vară ) sau de natura lor
( încălzire , preparare ală caldă de consum ), de posibilităţile de amplasare a echipamentelor în centrala
termică , precum şi de implicaţiile provocate de avarierea unui cazan . Se urmăreşte obţinerea unor indici
optimi ai consumului de combustibil prin exploatarea intensivă a utilajelor şi evitarea funcţionării la
sarcini reduse .
Ca orientare , numărul de cazne funcţie de sarcina termică nominală poate fi :
- un cazan la centrale cu capacitatea sub 0,1 MW;

- două cazane la centrale cu capacităţi între 0,1 MW şi 2 MW ;
- minim trei cazane la centrale cu capacităţi peste 2 MW .
9.20 Cazanele instalate în centrala termică, care prepară un singur fel de agent termic sunt, de
regulă, de acelaşi tip şi mărime. În funcţie de perioada şt natura consumurilor de căldură se pot folosi
cazane de mărimi diferite, de exemplu, pentru prepararea apei calde de consum în perioada de vară .
9.21. La cerinţele beneficiarului sau în funcţie de fiabilitate, gradul de siguranţă în exploatarea şi
durata de viaţă a echipamentului se pot prevedea în centrala termică cazane de rezervă .
9.22.În cazul construirii în etape a obiectivelor din zonă , se analizează echiparea centralei termice
, la început , numai pentru obiectivele din primele etape , prevăzându-se posibilităţi de extindere .
9.23. În cazul în care se prevede alimentarea din centrala termică a consumurilor pe zone de
presiune, pentru fiecare zonă se folosesc cazane sau schimbătoare de căldură proprii, echiparea făcându-
se conform prezentului normativ .
9.24. La stabilirea schemei funcţionale a centralei termice se va ţine seama de :
- tipul şi numărul consumatorilor (încălzire , apă caldă de consum , ventilare etc. );
- parametrii de temperatură ceruţi de consumator;
- puterea termică a centralei şi numărul de cazane ales;
- caracteristicile tehnice ale echipamentelor ;cerinţe de exploatare .
Se urmăreşte adoptarea unor scheme care să asigure deplina siguranţă şi funcţionalitate a centralei
termice şi care să permită acordarea regimului de funcţionare al centralei cu sarcina termică
consumatorilor (funcţionarea cazanelor „ în cascadă „ , autonomia circuitelor hidraulice ale cazanelor şi
ale consumatorilor prin utilizarea „ pompelor de sarcină cazan „ ,"buteliei de egalizare a presiunilor" şi
"pompelor din reţea ", utilizarea robinetelor de amestec cu 3 căi, pentru reglarea temperaturii agenţilor
termici furnizaţi etc.).
În centrala termică se aleg scheme de legături cât mai simple între cazane şi celelalte echipamente
ale centralei , funcţie şi de posibilităţile de automatizare şi de condiţiile de funcţionare şi exploatarea .
Echiparea centralei termice cu aparatură de măsură, automatizare şi contorizare se face conform
prevederilor din cap. 16.
9.25. În vederea protejării cazanelor faţă de şocuri termice şi creării în cazane regimului necesar la
începutul perioadei de funcţionare, se pot prevedea pompe de recirculaţie a apei la fiecare cazan de apă
caldă. În cazul în care cazanele sunt prevăzute-de producător cu pompe proprii se va ţine seama de
aceasta în schema termică a centralei.
9.26.În centralele termice care folosesc combustibil gazos in perioadele cu sarcini termice medii şi
combustibil lichid la vârful de consum, se recomandă folosirea arzătoarelor mixte gaze-păcură
(combustibil lichid uşor), în vederea creării posibilităţii de a trece uşor de la un combustibil la celălalt.
9.27. Pentru centralele termice cu cărbune se recomandă ca, la alegerea tipului de
cazan folosit, să se aibă in vedere următoarele:
- combustibilul aprovizionat trebuie să poată fi ars direct fără să mai fie necesară o preparare
locală;
- alimentarea cazanelor cu combustibil şi îndepărtarea cenuşii să se facă mecanizat
În cazul utilizării drept combustibili a unor resurse locale (lemne, rumeguş, deşeuri agricole etc.)
este necesar ca instalaţia de ardere a cazanelor să fie adaptată corespunzător cu combustibil şi
evacuarea cenuşii să se facă, pe cât posibil, mecanizat.
9.28. La centralele termice de apartament funcţionând pe combustibil gazos sau lichid se
recomandă utilizarea cazanelor cu cameră de ardere închisă şi control automat al arderii.
Asigurarea cazanelor şi a instalaţiei

9.29. Toate instalaţiile de producere a căldurii vor fi asigurate împotriva creşterii presiunii şi
temperaturilor peste limitele admise.
În instalaţiile cu apă caldă (până la 110 °C) asigurarea se va realiza potrivit prevederilor STAS 7132
şi prescripţiilor tehnice C31.
În instalaţiile cu apă fierbinte (peste 110 °C) asigurarea se va realiza potrivit prescripţiilor tehnice
ISCIR C1, iar în cele cu abur, cu presiunea peste 0,5 bar, potrivit prescripţiilor tehnice ISCIR C1 sau C 30.
9.30. În instalaţiile de încălzire cu apă caldă se recomandă folosirea vaselor de expansiune închise
(sub presiune), datorită posibilităţilor multiple de amplasare a vaselor şi a faptului că se încarcă zona
superioară a clădirii. Se va asigura menţinerea în întreaga instalaţie a unei presiuni mai mari decât cea
de saturaţie prin măsurile prevăzute de STAS 7132.
Vasele de expansiune închise vor corespunde prescripţiilor tehnice ISCIR. C4.

9.31. În cazul adaptării soluţiei cu vase de expansiune deschise , montate în zona superioară a
clădirilor se vor lua măsuri corespunzătoare la proiectarea structurii de rezistenţă şi pentru asigurarea
împotriva pericolului de inundare în caz de avarie .
Lungimile - orizontală şi verticală - ale conductei la vasul de expansiune deschis vor corespunde
prevederilor STAS 7132.
INSTALAŢIE CU 3 ZONE (DOUĂ DE INALTĂ ŞI UNA DE JOASĂ TEMPERATURĂ) CU SONDĂ DE

EXTERIOR, REGULATOR DE TEMPERATURĂ QAA73 ŞI KIT DE GESTIUNE AL INSTALAŢIEI
MIXTE
serpentina

2. DESCRIEREA PRINCIPALELOR TIPURI CONSTRUCTIVE
Aşa cum s-a arătat, cazanele se împart în două mari categorii: cazane de abur şi cazane de apă
caldă şi de apă fierbinte.
Cazanele de abur se recunosc uşor prin faptul că au sticle de nivel, ceea ce ne face să deducem că
aceste cazane au în interior două spaţii: cel inferior, cu apă şi cel de deasupra, cu abur, nivelul apei în
cazan fiind indicat de sticlele de nivel, iar presiunea, de manometru.
Cazanele de apă caldă, precum şi cazanele de apă fierbinte, nu au sticle de nivel, tot cazanul (ca şi
întreaga instalaţie de încălzire pe care o deserveşte) fiind plină cu apă, a cărei temperatură şi presiune,
este indicată de termometrul, respectiv manometrul cazanului.
Cazanele de abur se împart în 3 mari categorii: cazane ignitubulare, cazane acvatubulare şi cazane
speciale.
1. Cazane ignitubulare
La aceste cazane, focul circulă prin ţevi, iar apa prin exteriorul ţevilor.
Sunt cazane cu volum mare de apă, construite, obişnuit, pentru debite şi presiuni mici (debitul
maxim 4 t/h, presiunea maximă 20 bar, mai rar peste).
Cele mai multe cazane ignitubulare se compun dintr-un tambur cilindric orizontal (sunt şi cazane cu
tamburul aşezat vertical, denumite cazane verticale), în care se găseşte apă până la nivelul indicat de
sticlele de nivel, deasupra acesteia fiind spaţiul de abur.
Aproape de capete, au câte o placă tubulară (la unele, placa tubulară din spate este înlocuită cu o
cameră de fum pentru întoarcerea gazelor arse).
Între cele două plăci tubulare se montează un tub de flacără, neted sau ondulat (cu două dopuri
fuzibile în partea de sus) şi o serie de ţevi de fum.
Suprafaţa de încălzire a cazanelor ignitubulare se compune din suprafaţa tubului focar, a ţevilor de
fum, a plăcilor tubulare, şi, la unele, din partea inferioară a tamburului.
2. Cazane acvatubulare
Cazanele acvatubulare sunt cazane la care apa circulă prin ţevi, iar focul şi gazele arse - prin
exteriorul ţevilor, deci invers decât la cazanele ignitubulare. Cazanele acvatubulare prezintă, faţă de cele
ignitubulare, următoarele avantaje:
- se pot construi pentru suprafeţe de încălzire, debite de abur, debite specifice de abur şi presiuni
mult mai mari;
- pentru acelaşi debit, consumul de metal este mai mic;
- sunt cazane cu volum mic de apă, deci se pot pune în funcţiune în timp scurt şi prezintă un
pericol mai mic, în caz de explozie;
- au randamente mai mari, deservire şi reparare mai uşoare;
- pe când cazanele ignitubulare se construiesc pentru debite de 0,2 – 4 şi presiuni de 4 - 20 bar,
cazanele acvatubulare se construiesc pentru debite de 6,5 - 1000 t/h şi presiuni de 8 - 200 bar (mai rar,
în afara acestor domenii);
- cazanele acvatubulare nu au dopuri fuzibile.
3. Cazane energetice
Sunt cazane care funcţionează în cele două tipuri de centrale electrice:

o CTE - centrale termo-electrice (de condensaţi), în care aburul produs de cazane este trimis în
întregime în turbinele cu abur care antrenează generatoarele electrice, producând energie electrică
(curent electric). La ieşirea din turbine, aburul are o presiune foarte mică, 0,03 - 0,04 bar şi o
temperatură de circa 25QC . El este trimis în condensatoare, unde este răcit prin folosirea unei mari
cantităţi de apă de răcire, condensul rezultat intrând din nou în cazan , ca apă de alimentare.
o CET - centrale electrice de termificare. Şi aici aburul produs de cazane este trimis în turbinele de
abur care produc energie electrică, dar, din turbine o parte din abur este prelevat la o temperatură de
200 - 250°C, fiind folosit pentru a produce apă fierbinte pentru termificare. Căldura pe care o conţine
aburul prelevat este cedată apei într-un schimbător de căldură (boiler), numit schimbător de căldură de
bază.
o Condensul rezultat este folosit ca apă de alimentare pentru cazane. Deci în CET, spre deosebire
de CTE, aburul din cazane produce şi energie electrică şi energie termică pentru încălzirea prin
termificare a locuinţelor.
Modul de folosire a aburului în cele două tipuri de centrale, face ca randamentul global în CET să fie
mai mare decât în CTE, deci o funcţionare mai economică a CET.
În CET, pe lângă cazanele de abur menţionate mai sus, sunt montate şi cazane de apă fierbinte -
CAF - care produc numai apă fierbinte cu temperatura de 110 – 1500C, pentru termoficare. Acestea sunt
utilizate pentru a satisface necesarul de căldură pentru termoficare în perioadele de vârf (iarna), când nu
este suficientă căldura obţinută din aburul prelevat de la prizele turbinelor de abur.
4. Cazane de apă fierbinte
Sunt cazane care nu produc abur, ci apă fierbinte cu temperaturi între 110 - 150°C. Se folosesc
pentru încălziri centrale la ansambluri de locuinţe precum şi pentru încălziri industriale, sere etc, iar
cele mari, pentru încălzire prin termoficare.
Pentru ca apa să nu se transforme în abur la temperatura de peste 100oC, este necesar ca tot
timpul, presiunea în cazan să fie mai mare decât presiunea corespunzătoare temperaturii de saturaţie (de
fierbere) a apei la temperatura respectivă şi este indicată în tabelul 1.2. şi diagrama 1.1.
Aceste cazane nu au în partea de sus spaţiu de abur şi nici sticle de nivel, atât cazanul, cât şi întreaga
instalaţie de încălzire pe care o deserveşte, fiind complet pline cu apă.
Debitul cazanului se măsoară în gigacalorii pe oră (1 Gcal = 1.000.000 kcal).
Cazanele de apă fierbinte pot fi:
- cazane mici de apă fierbinte, de 1, 2, 3 sau 5 Gcal/h, sau
- cazane mari de apă fierbinte, tip CAF .
5. Cazane rapide (speciale)

Circulaţia apei în interiorul tuturor cazanelor de abur descrise anterior se face pe cale naturală, prin
gravitaţie sau termosifon, realizată prin diferenţa de greutate dintre apa mai rece (mai grea) şi apa
mai caldă (mai uşoară) din interiorul cazanului (din apropierea părţilor suprafeţei de încălzire, expusă
temperaturii mai ridicate), apa rece împingând pe cea caldă şi luându-i locul . Aşa cum s-a arătat
anterior, cu cât viteza de circulaţie a apei în cazan este mai mare , cu atât debitul specific (deci şi
debitul nominal) de abur este mai mare.
Circulaţia naturală a apei în cazan este posibilă numai până la presiunea maximă de 180 bar, după
care, diferenţa de densitate scăzând proporţional cu creşterea presiunii (chiar dispărând complet la
presiunea critică), circulaţia naturală devine, practic, imposibilă.
Din această cauză, la presiuni mai ridicate, circulaţia apei în interiorul cazanului se face forţat, cu
ajutorul pompelor.
Cazanele cu circulaţie forţată sunt de două tipuri:
 cazane cu circulaţie forţată multiplă (La Mont, Velox);
 cazane cu circulaţie forţată unică, cunoscute şi sub numele de cazane cu străbatere forţată
(Benson, Sulzer).
Acestea sunt cazane cu debite şi presiuni mari.
Iniţial cazanele cu circulaţie forţată s-au construit pentru debite şi presiuni mici , dar ulterior, s-a
constatat că pot produce debite specifice de abur foarte mari, ceea , ce a motivat studierea şi
diversificarea lor.
6. Cazane de abur şi funcţionarea lor
Generatoarele de abur care transformă energia chimică a combustibililor naturali, în căldură, poartă
numele de cazane de abur.

Transformarea energiei termice chimice în căldură se face prin procesul de ardere, care este un
proces de reacţie chimică între componentele combustibile ale combustibilului respectiv, şi oxigenul din
aerul atmosferic. Arderea are loc în focarul cazanului.
Cazanele de abur sunt de două feluri:
• cazane de abur energetic;
• cazane de abur tehnologic.
Cazanele energetice sunt cazanele ce produc abur supraîncălzit, la o presiune mai mare decât cea
atmosferică şi o temperatură mai mare decât temperatura de saturaţie corespunzătoare presiunii date.
Cazanele de abur tehnologic sunt cazane ce produc abur saturat destinat unui consumator
industrial. Aceste cazane au parametrii reduşi ( presiunea şi temperatura). Aburul saturat produs are
temperatura egală cu temperatura de saturaţie ( abur umed), corespunzătoare presiunii nominale a
cazanului.
Aceste cazane se folosesc în: industria uşoară, industria alimentară, industria farmaceutică, industria
chimică etc.
DESCRIEREA PRINCIPALELOR PĂRŢI COMPONENTE ALE UNUI CAZAN DE ABUR:
a) Tamburul (T) – este un corp cilindric, având fundurile bombate, prevăzut cu guri de vizitare.
Tamburul are rol de rezervor permanent de apă pentru cazan dar aici are loc şi separarea aburului de
apă.
Apă este la partea inferioară a tamburului, iar aburul umed ocupă restul spaţiului din tambur. De
obicei la cazanele de abur, în interiorul tamburului se găseşte un separator de picături care separă
picăturile de apă antrenate de aburul umed şi la cca 200 mm sub nivelul “0” al tamburului ( echivalent cu
axa de simetrie al cilindrului) se află un colector pentru purja continuă a cazanului prin care se elimină
sărurile din apa din tambur, amplasat de-a lungul tamburului. La 200 mm sub nivelul “0” este de regulă
cea mai mare concentraţie de săruri în apa cazanului.
b) Focarul (F) – este partea instalaţiei de cazan în care are loc arderea. Atât focarele cazanelor cât şi
arzătoarele sunt dimensionate în funcţie de tipul cazanului şi a combustibilului folosit.
abur la consumator
SÎ
EPA
ECO
SV
SV
COMBUSTIBIL PA VA
A F
AER
ARDERE
gaze arse
spre coş
3 3
T – tambur; 2 – ţevi coborâtoare; 3 – colectori inferiori; A – arzător; F – focar;

SV – sistem vaporizator; PA – preîncălzitor de aer; ECO – economizor
EPA – electropompă de alimentare; SÎ – supraîncălzitor de abur;
VA – ventilator aer; VG – ventilator gaze arse;
Schema generală a unui cazan de abur

c) Sistemul vaporizator (SV)
Sistemul vaporizator sau vaporizatorul are rolul de a ridica temperatura emulsiei apă-abur de la focul
ce arde în focar, prin fenomenul de radiaţie. SV preia apa din colectoarele inferioare ale cazanului, o
încălzeşte, apoi apa ajunge din nou în tambur.
d) Economizorul (ECO)
Economizorul este construit din colectoare: intrare – ieşire, legate între ele prin serpentine dispuse
paralel.
Economizorul are rolul de a ridica temperatura apei de alimentare ce urmează să intre în tambur,
reducând totodată temperatura gazelor evacuate la coş. Deci, preia căldură din gazele care sunt
evacuate spre atmosferă.
e) Supraîncălzitor de abur (SÎ)
Supraîncălzitorul de abur are rolul de a ridica temperatura aburului până la valoarea de utilizare, deci
până la temperatura nominală de livrare spre consumator.
Este construit ca şi economizorul din serpentine legate în paralel la un colector intrare şi un colector
ieşire al aburului.
f) Preîncălzitor de aer (P.A.)
Aerul necesar arderii este aspirat din atmosferă de un ventilator şi încălzit într-un schimbător de
căldură numit preîncălzitor de aer. Astfel aerul intră în focarul cazanului cu o temperatură mai mare,
căldură, care a fost preluată de la gazele rezultate în urma arderii. În acest mod procesul de ardere este
îmbunătăţit, iar randamentul cazanului creşte, reducându-se căldura cu care gazele sunt evacuate la coş,
căldură care reprezintă cea mai mare pierdere pentru cazane.
Preîncălzitorul de aer este de obicei ultima suprafaţă de schimb de căldură a cazanului.
g) Arzătorul (A)
Arzătorul serveşte la introducerea combustibilului în focarul cazanului, unde, are loc arderea
amestecului aer – combustibil.
Arzătorul trebuie să asigure următoarele condiţii:
• să asigure un amestec bun între combustibil şi aerul necesar arderii;
• să asigure aprinderea instantanee a combustibilului care se face cu un aprinzător
automat sau manual ;
• să asigure arderea cu randament maxim al combustibilului;
• să-şi păstreze caracteristicile de funcţionare la orice sarcină a cazanului.
DESCRIEREA PRINCIPALELOR TIPURI DE CAZANE DE ABUR:
Criteriul cel mai folosit pentru clasificarea cazanelor de abur este după modul în care se
realizează circulaţia emulsiei apă – abur în sistemul vaporizator al cazanului.
Conform acestui criteriu cazanele sunt împărţite astfel:
• cazane cu circulaţie naturală;
• cazane cu circulaţie forţată
 multiplă
 cu străbatere unică
• cazane speciale.
h) Cazane cu circulaţie naturală a apei
În figura de mai jos avem prezentat un cazan tipic cu circulaţie naturală.

Apa de alimentare, prin intermediul electropompei de alimentare E.P.A. ajunge, după ce trece prin
economizorul cazanului, notat ECO, în tambur, notat în figură cu T.
Tamburul cazanului datorită volumului său asigură rezerva de apă a cazanului.
Tamburul este un corp cilindric, având fundurile bombate.
Din tamburul T apa coboară prin intermediul ţevilor coborâtoare 2, având densitatea c, în colectorii
inferiori notaţi cu 3.
Ţevile de urcare formează sistemul vaporizator notat SV. Datorită căldurii primite în general prin
radiaţie, apa din ţevile urcătoare SV se preîncălzeşte, ajunge la saturaţie şi apoi se vaporizează.
Densitatea amestecului apă – abur scade pe măsură ce înălţimea H a ţevii de ecran ( SV ) creşte,
astfel uc .

În continuare emulsia apă abur formată în SV ajunge în tambur. În tamburul T are loc separarea
aburului la partea sa superioară de unde prin ţevile culegătoare aburul umed (în stare de saturaţie) intră
în supraîncălzitorul de abur SÎ şi apoi la diverşi consumatori.
S
Dn; Tn; Pn
T
p
Dp
ECO
c u
H
qr
EPA
Dn+Dp
Schema de principiu a unui cazan cu circulaţie naturală a apei

Dn ; Pn ; Tn – parametrii nominali ai cazanului; E.P.A.  pompă alimentare; ECO.  economizor;
T.  tambur; C  colector; c  densitatea apei din ţevile coborâtoare;
Dp  debitul de purjă; v  densitatea apei (emulsiei apă – abur) în ţevile de urcare;
qr  căldura primită prin radiaţie de la flacăra din focar; p  presiunea din tambur.
La creşteri ale presiunii, diferenţa dintre densitatea apei şi densitatea aburului scade astfel că la
p = pcr = 225 ata cazanele cu circulaţie naturală a apei nu mai pot funcţiona.
Deci cazanele cu circulaţie naturală se construiesc la presiuni mai mici decât presiunea critică 225 ata
În cursul de cazane o noţiune des întâlnită este cea de sistem vaporizator SV care se compune din:
 tambur;
 ţevi coborâtoare;
 colectoare inferioare;
 ţevi ecran (urcătoare);
 colectoare superioare;
 tambur.
Toate aceste elemente formează conturul de circulaţie.
Ţevile de urcare formează ecranele SV.
Datorită căldurii primite în general prin radiaţie, apa în ţevile coborâtoare se supraîncălzeşte, ajunge
la saturaţie şi apoi se vaporizează.
Densitatea amestecului apă-abur scade pe măsură ce înălţimea ţevii de ecran creşte, astfel:
v < c
Considerăm un plan median la nivelul colectoarelor C.
presiunea în ţevile de coborâre: pc = p + c · g · h
presiunea în ţevile urcătoare: pu = p + u · g · h
unde: u < c
De aici rezultă :
u - c = ΔN = (c - u) • g • h => presiunea de circulaţie.
Presiunea de circulaţie este cauza micşorării agentului de răcire prin ţevile de ecran (urcătoare). Cu
cât presiunea este mai mare , cu atât viteza de circulaţie este mai mare şi răcirea mai sigură.
ΔN creşte dacă:  c ↑ creşte sau dacă  u ↓ scade
Pentru mărirea cantităţii de abur prin ţevile de ecran ar trebui să ridicăm presiunea de circulaţie.
La cazanele cu circulaţie naturală însă la creşterea presiunii peste anumite limite diferenţa dintre
densitatea apei din ţevile coborâtoare şi emulsia apă-abur din ţevile urcătoare se micşorează astfel că la:
p = pcr= 225 ata , c  v , circulaţia se înrăutăţeşte şi cazanele nu mai pot funcţiona.
În practică, cazanele cu circulaţie naturală se construiesc să funcţioneze la o presiune nominală de:
160  170 ata.
i) Cazane cu circulaţie forţată multiplă a apei
Faţă de cazanele cu circulaţie naturală, cea prezentată în schema precedentă, la aceste cazane în
circuitul SV este inclusă o pompă de circulaţie. Deci circulaţia agentului în ţevile SV este forţată şi
asigurată de pompa de circulaţie PC.
Avantajul acestor cazane este faptul că tamburul poate fi aşezat la orice cotă, deci şi la cota „zero”.
Nici aceste tipuri de cazane nu pot funcţiona la presiunea critică deoarece când presiunea creşte se
înrăutăţeşte procesul de separare al bulelor de abur din apa din tambur.
Aceste cazane pot funcţiona până la presiuni de  200 ata.
Din ECO apa intră în tamburul T. Tamburul poate fi aşezat oriunde ( şi la cota 0) datorită pompei de
circulaţie. Din T, PC introduce apa la saturaţie în SV, realizat din două părţi: - radiaţie şi convecţie.
Trecerea de la PC în SV se face prin colectorul C şi a diafragmei D.
Rolul diafragmei D este următorul:
a) alimentarea colectorului C cu apă se face prin 2-4 conducte; din C pleacă ţevile de ecran foarte
multe la număr. Trebuie prin fiecare ţeavă a SV să circule acelaşi debit pentru a se răci.
b) de a distribui uniform apa în ţevile de ecran. Diafragmele sunt capete de ţevi a căror diametru este
variabil astfel încât debitul de apă prin ţevile SV să fie egal.
O problemă la aceste tipuri de cazane o prezintă PC care trebuie să aibă o construcţie specială
întrucât temperatura agentului vehiculat este temperatura de saturaţie din tambur.
EPA
Di Ddiafrag
ECO
PC
SV
C D
Tipul reprezentativ de cazan cu circulaţie forţată multiplă a apei cazanul „la mont”
EPA – electropompă alimentare; P.A. – preîncălzitor aer; ECO – economizor; T – tambur; S –
supraîncălzitor; SV – sistem vaporizator; PC – pompă de circulaţie; C – colector; D – diafragmă
j) Cazane cu străbatere forţată unică
Aceste cazane nu au tambur.
S
Dn; Tn; Pn
SV
ECO
PA
Schema de principiu a unui cazan cu circulaţie străbatere forţată unică

Circulaţia agentului prin sistemul vaporizator se face forţat datorită pompei de alimentare.
Amestecul apă-abur parcurge o singură dată circuitul SV.
Cazanele cu străbatere forţată unică pot funcţiona la orice presiune.
 subcritici: p  pcr  255 ata
 supracritici: p  pcr  225 ata
k) Cazane cu volum mare de apă
Sunt în general cazane industriale cu parametrii coborâți. Sunt de 3 tipuri:
a) cazane cu volum mare de apă cu tub de flacără
b) cazane cu volum mare de apă cu tub de flacără şi ţevi de fum
c) cazane combinate
Cazane cu tub de flacără
Abur Abur
Dom Dom
1 Apă
alimentare
Combustibil
FOCAR TF
Tub de flacără
Dp 1 2
Schema de principiu a unui cazan cu tub de flacără

T- tambur; F – focar; TF – tub de flacără; D – dom; Dp – debit purjă
Aceste cazane se compun dintr-un tambur cu diametrul de 1,5  2,5 m în care se găseşte montat
unul sau 2 tuburi de flacără.

Pentru mărirea suprafeţei de contact, deci a randamentului, aceste cazane se realizează cu tubul de
flacără cu pereţi ondulaţi .
Partea de început a tubului de flacără joacă rol de focar.
Sunt proiectate pentru funcţionarea pe combustibil lichid sau gazos.
Gazele de ardere trec prin interiorul tubului de flacără cedând căldură apei din tambur, iar în partea
finală, printr-un zid sunt dirijate în faţă printr-un canal de sub tambur 1, apoi prin canalul de ducere 2
(tot sub tambur) sunt evacuate. Pentru îmbunătăţirea circulaţiei apei (sunt tot cazane cu circulaţie
naturală). T.F. se așează excentric, iar alimentarea cu apă se face prin partea cu stratul mai gros de apă.
Sensul circulaţiei apei în jurul tamburului de flacără este cel indicat de săgeţi. Stratul subţire de apă
din stânga tamburului se încălzeşte mai repede, densitatea apei scade, cea din stratul mai gros cu
densitatea mai mare asigură circulaţia naturală. Aburul rezultat la partea superioară a tamburului trece
prin dom şi apoi la consumator. Domul are rolul de a reţine picăturile de apă antrenate de abur. În dom
sunt nişte jaluzele pentru a reţine picăturile de apă.
Dacă gazele de ardere la deplasarea lor din spate spre faţa cazanului nu se face prin canalul 1 şi se
face prin ţevi amplasate în volumul de apă al tamburului se obţine cazanul cu T.F. şi ţevi de fum.
Abur
TF Ţevi de fum
Caracteristicile cazanelor cu volum mare de apă:

a) sunt cazane industriale, servind desfăşurării diferitelor procese tehnologice (industria petrolului,
alimentară, uşoară).
b) produc abur saturat (p şi t coborâte).
c) consum mare de metal [ kg metal /tonă abur]
d) sunt capabile să preia şocurile de debit cerute de consumator ( consumatorul industrial necesită un
debit abur cu o variaţie mare în timp). Explicaţia rezidă în aceia că volumul mare de apă este în acelaşi
timp şi un acumulator de căldură.
Presupunem că la un moment dat cazanul funcţionează cu debitul D1, p1 şi o temperatură de saturaţie
corespunzătoare t1.
Brusc consumatorul solicită:
D2  D1  p2  p1
Temperatura de saturaţie t1 din tambur fiind mai mare face ca instantaneu o cantitate de apă să se
vaporizeze şi să satisfacă această creştere de debit. Invers fenomenul este caracterizat printr-o
condensare a aburului din tambur.
l) Cazane cu volum mic de apă
Sunt de două feluri:
a) cu ţevi de apă cu înclinare mică;
b) cu ţevi de apă cu înclinare mare;
a) Cazane cu ţevi de apă cu înclinare mică
Se mai numesc cazane secţionale.
Din economizor apa intră în tambur, apoi prin ţevile 2 în camerele de apă 3. De aici prin ţevile de
vaporizare 4 în camerele de abur 5. SV se compune din ţevi drepte cu înclinare faţă de orizontală de
(1520)o, de aceea se numesc cazane cu ţevi cu înclinare mică.
Emulsia apă – abur se colectează în camerele 5 şi prin ţevile 6 înapoi în tambur. Din tambur aburul
merge la supraîncălzitor şi apoi la consumatori, iar apa îşi reia traseul descris anterior.
Unele tipuri de cazane au o parte a pereţilor ecranată.
Sistemul format din ţevile 2, camerele3, ţevile 4, camerele de abur 5, ţevile 6 formează o secţiune, de
aici se numesc cazane secţionale.
b) Cazane cu ţevi de apă cu înclinare mare
Cazanele cu ţevi de apă cu înclinare are sunt cele mai răspândite.
Ţevile de ecran ale sistemului vaporizator sunt verticale, de aceea se numesc cu înclinare mare.
Acestea primesc căldura în majoritate prin radiaţie de la gazele de ardere existente în focar, de aceia
se mai numesc şi cazane de radiaţie.
Sistemul de vaporizare se compune din: tambur, ţevi coborâtoare montate în afara focarului, care duc
apa în colectoarele inferioare ale ecranelor (colectoarele sunt amplasate tot în exteriorul focarului).
Din colectoarele inferioare urmează ţevile de ecran care îmbracă în interior pereţii focarului. În ecrane
începe fenomenul de vaporizare al apei.
1
2
5
4
ECO
EPA
3
SV
(ecran) Dp VA
ARZĂTOR
COMBUSTIBIL
A EPA
gaze arse
coş
C
aer
Schema de principiu a unui cazan cu ţevi de apă cu înclinare mică

VA – ventilator aer; PA – preîncălzitor aer; ECO – economizor;
1 – tambur; 2 – ţevi de legătură; 3 – camera de apă; 4 – ţevi ale sistemului vaporizator;
5 – camera de abur (emulsie apă-abur); 6 – ţevi urcătoare; S – supraîncălzitor; Dp – debit purjă; C –
colector
Schema de principiu a unui cazan cu ţevi de apă cu înclinare mare

m) Tipul reprezentativ de cazan cu străbatere unică tip Benson
Circulaţia agentului se face forţat şi este asigurată de electropompa de alimentare. O moleculă de apă
străbate întreg circuitul cazanului doar o singură dată până la transformarea sa în abur supraîncălzit.
Dn; Tn; Pn
IR
S
SV
rezidual
SV
ECO EPA
A PA
gaze arse
spre coş
Schema de principiu a unui cazan cu străbatere unică tip "Benson"

SV rez. – sistem vaporizator rezidual; PA – preîncălzitor aer; IR – instalaţie reglaj temperatură abur
n) Cazanele Vuia
Aceste cazane au fost construite de Traian Vuia în 1910 şi aveau rolul de a antrena elicea avionului
propriu.
Circuitul termic se compune din serpentine circulare a căror diametru scade de la exterior spre
interior. Gazele de ardere circulă în contracurent. În partea de lângă manta are loc o încălzire a apei, mai
în interior vaporizarea, iar ţevile ce îmbracă tubul de flacără joacă rolul de supraîncălzitor. Combustibilul
folosit este gazul metan sau combustibilul lichid. Arderea are loc în tubul de flacără de formă cilindrică şi
din oţel termorezistent.
Acest cazan este instabil în funcţionare din cauza debitului mic de apă. Pornirea este extrem de
rapidă. Pentru mărirea stabilităţii în funcţionare cazanul VUIA s-a introdus într-un circuit mai complex,
adăugându-se un separator şi o pompă de circulaţie.
Se folosesc la:  încălzire urbană;  încălzire sere;  pentru deparafinarea sondelor.
gaze arse
TF 2
intrare apă
ieşire abur
AER
COMBUSTIBIL
Schema de principiu a unui cazan "Vuia"

1 – manta cilindrică; 2 – şicane (cilindri despărţitori) TF – tub de flacără; B – bujie

o) Cazane speciale - cazanul Lőffler
Din economizor (ECO) apa intră în tamburul vaporizator (TV) – aşezat la cota „0”. În tamburul
vaporizator (TV) o parte din aburul supraîncălzit (Dr) este introdus cu ajutorul unor duze pentru a mări
barbotajul (amestecul).
Vaporizarea apei în TV se face datorită amestecului ei cu aburul supraîncălzit. În acest lucru constă şi
denumirea de cazan special. Aburul saturat uscat sau cu foarte puţină umiditate este preluat cu pompa
de circulaţie şi introdus în supraîncălzitor compus dintr-o parte de radiaţie şi una de convecţie.
Dn; Tn; Pn
S
ECO EPA
Dr
PC
PA
A
gaze arse
spre coş
Dp
TV
Schema de principiu a unui cazan "Lőffler"

ECO – economizor; EPA –electropompă alimentare; PA –preîncălzitor aer;
S – supraîncălzitor; PC – pompă de circulaţie; TV – tambur vaporizator;
Dr – debit abur recirculat; A – arzător; Dp – debit purjă.
p) Cazane de abur de joasă presiune
Cazanele de abur de joasă presiune au presiunile cuprinse între 1 şi 12 bar şi temperatura de până la
300oC. Sunt utilizate în scopuri tehnologice (industria alimentară, chimică, prese etc.).
- Cazane ignitubulare
Cazanele ignitubulare sunt cazane de abur de joasă presiune la care arderea are loc într-o ţeavă
numită tub de flacără de diametre cuprinse între 200 800 mm şi gazele de ardere circulă prin ţevi, iar
apa prin exteriorul ţevilor.
Sunt cazane cu volum mare de apă construite pentru debite de maxim 10 t /h şi presiunea maximă de
20 bar.
- Cazane de abur tip MANOTEHNICA
Aceste cazane intră în categoria cazanelor verticale cu ţevi de fum (gazele arse circulă prin ţevi, apa
scaldă ţevile în exterior).
Cazanele MANOTEHNICA pot fi şi orizontale.
Aceste cazane au focarul înzidit, iar construcţia şi dimensiunile sale sunt dependente de tipul
combustibilului folosit (solid, lichid, gazos).
Sunt folosite în special pentru încălzirea şi producerea de abur tehnologic în industrie. Se construiesc
pentru presiuni de (1 6) bar, debite mici, până la 1 t/h şi temperaturi de până la 170oC.
Cazanul funcţionează cu apă dedurizată.
Apa de alimentare netratată duce de regulă la depuneri masive de piatră sau nămol în partea
inferioară a cutiei de foc.

evacuare 4
gaze arse
3
racord
6
ieşire abur
1 2
racord
5
intrare apă
aer
+
combustibil
Cazan Manotehnica vertical

1 – montat izolaţie; 2 –ţevi de fum; 3 –mantaua camerei de fum; 4 – cameră de fum; 5 –focar; 6 – sticlă
de nivel.
Cazanele MANOTEHNICA se construiesc de regulă fără economizor şi supraîncălzitor.
- Cazane de abur tip blocabur (ABA)
Se mai numesc agregate blocabur pentru că întreg cazanul: - cazanul în sine, instalaţia de alimentare
cu apă, instalaţia de alimentare cu combustibil, instalaţia de automatizare sunt instalate pe acelaşi şasiu.
Sunt uşor transportabile şi se pot monta oriunde există posibilitate de alimentare cu apă, combustibil
energie electrică.
De regulă funcţionează pe combustibil lichid sau gazos.
Cazanele ABA se compun dintr-un tambur cilindric de (1,5 2,5) m construit din virole de oţel sudate,
care are în faţă o placă tubulară, iar în spate o cameră inelară (cameră de întoarcere pentru gazele de
ardere). Are de regulă trei drumuri de gaze arse.
 drumul I – din faţa cazanului (de la arzător) prin tubul focar neted sau ondulat; (sunt cazane cu 2
tuburi de flacără);
 drumul II – din spate spre faţa cazanului printr-un grup de ţevi aşezate la mijlocul cazanului;
 drumul III – din faţă în spate printr-un grup de ţevi aşezate la partea inferioară a cazanului.
Cazanele ABA pot avea un dom la partea superioară prin care este evacuat aburul, prevăzut cu
separator de picături, sau aburul poate ieşi direct din tambur.
Partea de început a tubului de flacără joacă rolul de focar iar în continuare de ţeavă de fum.
Aceste cazane fiind cu circulaţie naturală, pentru îmbunătăţirea circulaţiei apei, tubul de flacără se
aşează excentric iar apa intră în partea cu stratul mai gros de apă.
Caracteristicile principale ale cazanelor tip ABA:
 sunt cazane industriale;
 produc abur saturat (p şi t coborâte);
 au consum mare de metal pe tona de abur;
 au avantajul că sunt capabile să preia şocurile de debit cerute de consumator.

Abur Abur
supapă
siguranţă
Dom Tambur Dom
sticlă de Apă
nivel
alimentare
aer Ţevi de fum

+ FOCAR TF
combustibil
Tub de flacără
Dp
Cazan de abur tip blocabur (ABA)

- Cazane acvatubulare
Cazanele acvatubulare sunt cazane la care apa circulă prin ţevi, iar focul şi gazele arse prin exteriorul
ţevilor, deci invers faţă de cazanele ignitubulare.
Aceste cazane au următoarele avantaje:
 se construiesc pentru debite mai mari de abur;
 sunt cazane cu volum mic de apă deci are o pornire mai rapidă;
 au randamente mai mari;
 se folosesc şi se repară mai uşor;
 se construiesc cu înzidire din cărămidă refractară deci manopera multă şi sunt mai
scumpe.
- Cazane acvatubulare-tip CR- cazane de radiaţie sau ecranate
 focarul este ecranat (toţi pereţii focarului au ţevi de apă sau ţevi de radiaţie,
întrucât primesc cea mai mare parte din căldură prin radiaţia focului din focarul
cazanului).
 la cazanele mai mari (ex. cazanele CR 16) pereţii cazanului sunt pereţi membrană
(ţevile unite între ele prin platbandă de 5 mm.
- Cazane de abur tip CR 9 (Cazan de abur de joasă presiune)
Cazanul de abur tip CR9, este un cazan cu circulaţie naturală, având două tambure, are 3 drumuri de
gaze arse.
Este un cazan fix, cu depresiune în focar (3-5) mm H2O şi cu înclinare mare a ţevilor (ţevi verticale).
Cea mai mare parte a debitului de abur se produce în suprafeţele de încălzire aşezate în focar, pe
pereţii acestuia şi sunt supuse radiaţiei flăcărilor şi gazelor.
Ţevile sunt aşezate vertical, circulaţia apei este mai rapidă şi vaporizarea mare.
Cazanele CR 9 sunt fabricate în două variante constructive:
- Varianta de cazan CR 9 cu economizor şi supraîncălzitor:
Dn=10 t /h; pn=16 bar; tn=350oC
- Varianta mai simplă de cazan CR9 existentă şi în S.C."TERMICA"S.A. Botoşani
fără economizor şi supraîncălzitor de abur:
Dn=10 t /h; pn=7 bar; tn=160oC
Cazanele tip CR9 folosesc drept combustibil gazele naturale sau păcura.
Arderea are loc într-o cameră focar îmbrăcată cu ţevi fierbătoare supuse radiaţiei flăcărilor şi gazelor
de ardere. Focarul formează şi drumul I de gaze de ardere.
În continuare gazele străbat sistemul de convecţie al cazanului (ţevile de legătură dintre cele două
tambure) care este drumul II de gaze de ardere, apoi trec în drumul III unde se găseşte amplasat
preîncălzitorul de aer şi după ce încălzeşte aerul de ardere sunt aspirate de un ventilator de gaze arse şi
evacuate la coş.
Apa de alimentare trimisă cu pompa de alimentare spre cazan este introdusă direct în tamburul
superior fără a străbate vreo suprafaţă de încălzire a cazanului.

Din tamburul superior al cazanului prin intermediul ţevilor sistemului convectiv apa intră în tamburul
inferior după ce în prealabil a preluat o parte din căldura gazelor arse.
Din tamburul inferior prin intermediul ţevilor de ecran (ţevile sistemului vaporizator) care sunt
amplasate în focarul cazanului apa se încălzeşte prin radiaţie de la flacără şi gaze arse de unde sub formă
de abur la saturaţie ajunge din nou în tamburul superior.
Aburul astfel obţinut de la partea superioară a tamburului superior, iese din cazan şi este dirijat la
consumatori.
Dn; Tn; Pn
EPA
PA
T superior
sistem
convectiv
T inferior
ţevile
sistemului Dp
vaporizator
Schema de principiu a unui cazan de abur tip CR9

Dn; Pn; Tn- parametrii nominali ai cazanului; Tsuperior - tamburul superior; PA- preîncălzitor de aer; A –
arzător
Deoarece spaţiul focarului şi al drumurilor de gaze arse este mic, este necesară o supraveghere foarte
atentă la aprinderea focului în cazan cu respectarea tuturor instrucţiunilor necesare.
r) Cazane de apă fierbinte şi apă caldă
- Cazane de apă fierbinte

Cazanele de apă fierbinte (CAF) fac parte din categoria cazanelor cu străbatere forţată şi sunt cazane
ce produc apă caldă sau supraîncălzită destinată unor procese tehnologice dar în principal se folosesc
pentru termoficarea urbană.
Străbaterea forţată a apei prin cazan este asigurată de pompele din reţelele de termoficare care
funcţionează într-un circuit închis.
Aceste cazane pot avea 4 – 6 – 8 – 16 arzătoare, fiecare arzător, de obicei are ventilator de aer
propriu iar aerul de ardere este preluat direct din atmosferă fără o preîncălzire prealabilă.
Izolaţia folosită pentru aceste cazane este de tip uşor şi fixată direct pe pereţii ecranelor. Aceste
cazane se proiectează pentru combustibili solizi, lichizi sau gazoşi.
Cazanele de apă caldă au acelaşi principiu de funcţionare ca şi cazanele de apă fierbinte numai că tmax
la cazanele de apă caldă este 110C.
Un alt tip de cazan de apă fierbinte dar mai puţin folosit este cazanul de apă fierbinte prin amestec.

- Cazane de apă caldă
Conform prescripţiilor ISCIR-PTC9 / 2003, prin "cazan de apă caldă" se înţelege instalaţia care
produce apă caldă la o temperatură de cel mult 110oC, care este utilizată în circuit închis, folosind căldura
produsă prin arderea combustibililor sau utilizând energia electrică.
Cazanele de încălzire trebuie echipate cu aparatură de protecţie automată pentru temperatura
maximă la ieşire apă din cazan.
În mod obişnuit în sistemele de încălzire cu apă caldă, temperatura maximă în conductele de ducere
(tur) este 95oC, iar în conductele de întoarcere (retur) este de 75oC.
Cele mai utilizate cazane pentru producerea apei calde sunt cazanele compuse din elemente (secţiuni
de cazan), astfel se asigură un transport uşor de la fabricant la beneficiar.
Elementele, reprezentând secţiuni transversale prin cazan, au un gol central mai mare care, după ce
se asamblează element cu element, va forma camera focarului şi drumurile convective (schimbul de
căldură are loc prin convecţie).
racord ieşire
apă caldă
FOCAR
element
racord de cazan
intrare apă
Cazanele de apă caldă funcţionează cu gaz metan sau combustibil lichid (de regulă CLU) şi sunt
echipate cu arzătoare monobloc, complet automatizate.
Automatizarea este realizată printr-o instalaţie care asigură aprinderea combustibilului şi reglarea în
vedere păstrării parametrilor prescrişi de constructor:
• presiune; • temperatură; • debit.
În prezent construcţia cazanelor de apă caldă pentru încălzire şi producerea de apă caldă menajeră a
evoluat foarte mult ajungându-se la dimensiuni foarte mici cum sunt centralele murale de apartament
sau scară de bloc.
3
4 4
6 6
AER
1
A 2
COMBUSTIBIL
5 5
11 M T
D
M T
8 9 6
10
Schema de principiu a unui cazan de apă caldă
1 – Arzător; 2 – Focar; 3 – Suprafeţe de încălzire (sistem); 4 – Ecranele cazanului
5 – Colector intrare apă în cazan; 6 – Colector ieşire apă din cazan; 7 – Coş evacuare gaze arse;
8 – Manometre; 9 – Termometre; 10 – Supapă de siguranţă; 11 – Debitmetru.
Centrale termice murale
Centrala termică murală De Dietrich WHE
Pentru gama de centrale murale de 24 şi 28 kW cu preparare apă caldă menajeră în regim instantaneu şi
tiraj forţat, De Dietrich propune modelul WHE. Variantele disponibile sunt:
 WHE 2.24 FF GN: cu funcţionare pe gaz natural

 WHE 2.24 FF LPG: cu funcţionare pe propan sau butan
 WHE 2.28 FF GN: cu funcţionare pe gaz natural
 WHE 2.28 FF LPG: cu funcţionare pe propan sau butan
Detalii tehnice:
 modularea puterii de încălzire se face între 35% si 100%

 arzătorul cazanului este din oţel inoxidabil iar schimbătorul principal al cazanului este din cupru
acoperit cu un strat de protecţie de zinc, care permite obţinerea unor randamente de combustie
ridicate
 prepararea apei calde menajere se face într-un schimbător de căldură secundar din inox
 funcţionarea este silenţioasă
 tabloul de comandă este simplu, funcţional, cu sistem integrat de ajutor la diagnoză
 se poate racorda la un termostat de ambianţă
 cazanul este echipat cu:
o vas de expansiune de 8 litri
o purjor automat
o pompa de circulaţie cu 3 viteze pentru încălzire şi apă caldă menajeră (prin vană de
inversiune) cu funcţie de anti-îngheţ pe 2 niveluri, protecţie lipsă apă
o by-pass
o robinet de umplere şi golire
o termomanometru pentru vizualizarea temperaturii şi a presiunii
 kit pentru racordarea cazanului la instalaţia de încălzire (opţional)

3. PĂRŢI COMPONENTE PRINCIPALE
Părţile principale ale unui cazan sunt:

- cazanul propriu-zis, care conţine apă, în care are loc încălzirea şi transformarea acesteia în
agent termic. Este format, de regulă, din tambur şi suprafeţele de încălzire;
- focarul cazanului, în care are loc arderea combustibilului cu degajare de căldură care se
transmite apei din cazan;
- instalaţia de ardere a combustibilului;
- instalaţia de tiraj;
- instalaţia de alimentare cu apă;
- staţia de tratare a apei;
- armăturile cazanului;
- instalaţia de automatizare (la cazanele automatizate);
- izolaţia şi înzidirea cazanului.
Elemente ale cazanelor
1. Suprafeţele de vaporizare (de încălzire) ale cazanelor
Sunt acele părţi ale cazanelor care, pe o parte sunt în contact cu focul sau gazele arse, iar pe
cealaltă parte, cu apa. Sunt suprafeţe active ale cazanului care produc agentul termic: apa caldă, apa
fierbinte sau aburul.
Este absolut necesară cunoaşterea acestor părţi ale cazanului de către fochist pentru că, de
menţinerea curată a acestora (fără depuneri de piatră sau de funingine), depinde buna funcţionare a
cazanului. Aceste părţi sunt:
La cazanele ignitubulare:
a) Tamburul cazanului - face parte (la unele cazane) din suprafaţa de încălzire, fiind atins de
gazele arse, pe partea inferioară (în drumul II şi III la cazanele Cornwall, în drumul III la cazanele
Manotehnica).
La unele cazane, tamburul are în partea de sus o domă de abur, în care se colectează aburul mai
uscat (cu mai puţine picături de apă), de unde pleacă la consumatori. Pe domă, se găsesc racorduri
pentru supapele de siguranţă, pentru capul de abur, pentru robinetul de aerisire, precum şi gura de
vizitare.
Tamburul cazanului, indiferent de tip, este un rezervor cilindric, realizat din virole de oţel sudate (în
trecut erau nituite), care are 1 - 2 guri de vizitare (la unul sau ambele capete, sus sau/şi jos) cu 2 spaţii:
în partea inferioară, spaţiul de apă, iar în cea superioară, spaţiul de abur.
În tambur, intră 1 - 2 ţevi de alimentare cu apă. (în dreptul nivelului minim), ţevile de legătură ale
sticlelor de nivel şi manometrului, racordurile pentru supapele de siguranţă, pentru ieşirea aburului şi
pentru robinetul de aerisire. La unii tamburi, în interior, se găsesc jgheabul de liniştire a apei de
alimentare şi separatorul de apă din abur
b) Plăcile tubulare (inclusiv camerele de întoarcere a gazelor arse la cazanul ABA de 0,4 - 1 t/h).
c) Ţevile de fum, care se prind între plăcile tubulare, prin mandrinare, filetare (ţevile ancoră),
sau prin. sudură (în prezent).
d) Cutia de foc (la cazanele tip locomotivă) sau tubul focar (la celelalte) Tubul focar poate fi
neted sau ondulat (cel ondulat are suprafaţa de încălzire mai mare cu cea, 13 - 14% şi suportă mai uşor
dilatările şi contractările, solicitările plăcilor tubulare fiind mai mici). La cazanele ABA modernizate, tubul
focar este parţial neted, parţial ondulat
De obicei, tubul focar se îmbină cu plăcile tubulare prin sudură. La unele cazane mai vechi (tip
MTD, Poiana, etc), tubul focar este scurt şi are, în continuare, un fascicul de ţevi, tubul fiind prins la
capete în plăcile tubulare, şuruburi (îmbinare demontabilă). Acest mod de îmbinare permite ca repararea
şi curăţirea de piatră să se facă mai uşor, prin demontare.
La cazanele acvatubulare
a) Tamburul cazanului - la unele cazane (BW, CR9, CR16 etc), face din suprafaţa de încălzire,
partea inferioară a acestora fiind în contact cu gazele arse.
b) Toate ţevile de apă (de legătură, camerele secţionale, ţevile fierbătoare, ţevile de radiaţie de
convecţie, colectoarele acestora), aflate în drumul focului sau gazelor arse, cu excepţia ţevilor de cădere
(care sunt afara drumului gazelor arse). Ţevile de apă se prind în tambur şi colectoare prin mandrinare
sau sudură.
c) Numai ţevile, în cazul cazanelor rapide.
2. Suprafeţe de încălzire auxiliare
În afara suprafeţei de încălzire propriu-zise, unele cazane au şi (una sau mai multe) suprafeţe de
încălzire auxiliare, care pot fi:
a) Supraîncălzitorul de abur Aburul produs de cazan este abur saturat umed şi, deşi trece prin
separatoare de apă din abur (înainte de a ieşi din cazan), totuşi, mai conţine picături de apă. Pierderea
de căldură pe traseu face ca o parte din aburul saturat să condenseze, iar apa rezultată, împreună cu cea
de la ieşirea din cazan, face ca aburul să fie impropriu folosit în anumite procese tehnologice (de
exemplu , la turbinele electrice, unde se cere abur cu temperaturi şi presiuni ridicate, fără picături de
apă, care ar deteriora paletele turbinelor).
Din aceste motive, încă de la începutul acestui secol, unele cazane au fost echipate cu
supraîncălzitoare de abur.
Acestea sunt formate din ţevi de oţel de calitate, cu diametrul de 30 - 45 mm, racordate la un
capăt la un colector, în care intră aburul saturat din cazan, iar la celălalt capăt, la un distribuitor, de unde
pleacă spre consumator ca abur supraîncălzit
Ţevile supraîncălzitorului pot avea forme diferite şi sunt aşezate fie vertical, fie orizontal.
Supraîncălzitoarele pot fi amplasate în focar (supraîncălzitoare de radiaţie), sau în drumul gazelor arse
(supraîncălzitoare de convecţie), unele cazane având ambele tipuri de supraîncălzitoare
Supraîncălzitor de abur cu 2 trepte
Supraîncălzitoarele sunt echipate cu manometru, termometru şi supapă de siguranţă.

În supraîncălzitor, aburul din cazan, îşi ridică temperatura de la temperatura aburului din cazan la o
temperatură de 250 - 600°C, presiunea rămânând aceeaşi.
În funcţie de tipul cazanului pe care îl deserveşte, fochistul trebuie să fie instruit (conform
instrucţiunilor interne afişate în sala de cazane), asupra măsurilor şi manevrelor din faza de pornire a
cazanului (când ţevile supraîncălzitorului sunt fără abur şi deci se pot arde) precum şi din timpul
funcţionării, ca să păstreze temperatura aburului supraîncălzit în limitele admise
b) Preîncălzitorul de apă sau economizorul , realizat din fascicole de ţevi (din fontă cu aripioare, la
cazanele vechi sau din oţel, neted; sau cu nervuri), aşezate în drumul gazelor arse, după supraîncălzitor,
când gazele au temperatura de 300 - 450°C. Este echipat cu:
- 2 supape de siguranţă (cele izolabile de cazan);
- 2 termometre (unul la intrarea şi altul la ieşirea apei);
- un manometru şi o conductă de ocolire (la cazanele mai vechi, pentru alimentarea directă în
cazul defectării economizorului).
Apa de alimentare intră în economizor cu o temperatură de minimum: 40°C, pentru a nu produce
"transpiraţia" pereţilor ţevilor şi depuneri de funingine. La ieşirea din economizor, temperatura este cu
20 - 40°C mai mică (la economizoarele de tip nefierbător)sau egala (la economizoarele de tip fierbător)
comparativ cu cea din tamburul cazanului. Apa circulă în contracurent cu gazele de ardere.

Amplasarea în şah a serpentinelor unui economizor
1- colector intrare apă ; 2 – colector ieşire apă ; 3 – serpentine ; 4 – suport serpentine
Dintre avantajele economizorului, se pot enumera:

- mari economii de combustibil, prin recuperarea unei importante cantităţi de căldură din gazele
de ardere;
- reţinerea unei părţi din sărurile apa de alimentare (care altfel s-ar depune în cazan);
- evită răcirea (deci contractarea) pereţilor interiori ai cazanului ( care s-ar produce la
introducerea apei reci ).
c) Preîncălzitorul de aer, care poate fi de tip tubular lamelar sau de tip rotativ . Cel cilindric, se compune
dintr-un tub cilindric, având la capete două plăci tubulare, între care se mandrinează o serie de ţevi, prin
interiorul cărora, circulă gazele arse. Prin exteriorul ţevilor , circulă aerul de ardere refulat de un
ventilator , care în preîncălzitor ajunge la 100 - 300°C, intrând apoi în focar. în interiorul preîncălzitorului
sunt plasate şicane care schimbă direcţia de circulaţie a aerului, pentru îmbunătăţirea schimbului de
căldură.
Preîncălzitor de aer tubular

1 - pereţi izolaţi termic; 2 - ţevi netede; 3 - plăci tubulare; 4 - plăci intermediare (şicane).
Preîncălzitorul de aer se plasează în canalul de gaze arse, după economizor, având ca avantaje:
- economie de combustibil, prin reducerea temperaturii gazelor la coş;
- nu răceşte pereţii interiori ai focarului şi îmbunătăţeşte arderea combustibilului.

La cazanele care utilizează combustibili lichizi (şi chiar gaze), este necesară curăţirea interiorului
ţevilor de gaze, cel puţin o dată pe semestru, deoarece păcura nearsă şi funinginea depuse, în afara
înrăutăţirii schimbului de căldură, pot înfunda complet preîncălzitorul şi provoca aprinderea şi incendierea
acestuia (chiar a acoperişului sălii de cazane - cazuri des întâmplate).
Unele tipuri de supraîncălzitoare, economizoare şi preîncălzitoare de aer, precum şi amplasarea lor
în circuitul de foc şi gaze arse sunt prevăzute în cartea tehnică a cazanului .
Preîncălzitor de aer rotativ

1 - cilindru (rotor) din lamele de tablă; 2 - canal de intrare şi ieşire a gazelor de ardere; 3 - canal de
intrare şi ieşire a aerului; 4 - axul de rotase al preîncălzitorului; 5 - carcasă preîncălzitor.
În schiţa din figura de mai jos s-a figurat amplasarea acestora, precum şi:
- valorile temperaturii, la intrarea şi ieşirea din suprafeţele de încălziri auxiliare, a focului şi gazelor
arse, pe traseul urmat de acestea din focar până la coş (în scădere continuă, ca urmare a cedării de
căldură);
- valorile temperaturii, la intrarea şi ieşirea din suprafeţele auxiliare, .a aburului, apei de
alimentare şi aerului( în creştere, ca urmare a primirii de căldură de la gazele arse).
Desigur, valorile de mai sus sunt informative, ele depinzând de felul combustibilului, de tipul cazanului şi
al suprafeţelor auxiliare de încălzire. La cazanele ce nu au nici una, sau au numai una sau două din
suprafeţele auxiliare de încălzire, temperatura gazelor arse la coş este mai mare.
Exemplu: La cazanul bloc abur de 4 t/h, care nu are nici o astfel di suprafaţă, temperatura gazelor
arse la coş este de 224°C (la unele cazane ajunge la 350°C), pe când, la cazanul CR 16, care are numai
preîncălzitor de aer, temperatura gazelor este de 158°C.

Amplasarea suprafeţelor de încălzire auxiliare. Circulaţia şi temperatura fluidelor în diferite puncte
3. Înzidirea cazanelor
Unele cazane ignitubulare (Cornwall, Manotehnica, etc), au o parte din drumurile de gaze arse
limitate de zidărie. Unele cazane acvatubulare (B\V. IPROM, etc), au focarul şi drumurile de gaze arse
limitate de zidărie.
Zidăria atinsă de foc şi gaze arse cu temperaturi peste 450°C, este realizata din cărămidă
refractară cu mortar din argilă refractară, iar canalele de fum prin care circulă gaze cu temperaturi sub
450°C, precum şi exteriorul zidăriei refractare, este realizat din cărămidă roşie cu mortar de var. Intre
zidărie si părţile cazanului din afara ei, etanşarea se realizează cu şnur de azbest .
Fochistul trebuie să verifice dacă starea zidăriei focarului şi drumurilor de gaze arse este etanşă,
fără crăpături (acestea se observă uşor, zonele respectivi fiind afumate). Dacă se observă astfel de zone,
ele trebuie imediat reparate, spre a înlătura pătrunderea de aer fals şi înrăutăţirea tirajului cazanului
(care duce la depuneri de funingine pe suprafeţele de încălzire).
Obişnuit, o parte din pereţii focarului sunt acoperiţi cu cărămidă refractară sau au în jurul
arzătoarelor o ambrazură. din material refractar. Acestea au rolul de a înmagazina căldura şi de a
menţine în interiorul focarului o temperatură ridicată, condiţie esenţială pentru o ardere bună a
combustibilului.
4. Canalul de fum (gaze arse)
Uneşte partea din spate a cazanului cu baza coşului de fum şi este realizat din cărămidă, cu o
secţiune mai mare decât secţiunea coşului. Pentru a nu micşora tirajul, trebuie să fie bine tencuit în el se
montează registrul (șuberul), cu care se poate regla tirajul coşului. Registrul, ca şi canalul de fum,
trebuie să fie perfect etanş, pentru a nu pătrunde aer fals care înrăutăţeşte arderea.
5. Izolarea cazanului
Pentru a împiedica pierderile de căldură, părţile cazanului care nu sunt înzidite se izolează cu
materiale izolante (vată de sticlă, vată minerală, etc.) protejate la exterior cu tablă galvanizată,
Se consideră că un cazan are o izolaţie bună, dacă temperatura pereţilor exteriori nu depăşeşte 40
- 50°C, ceea ce se constată prin faptul că putem ţine mâna pe izolaţie. Dacă simţim că izolaţia frige, în
porţiunea respectivă izolaţia nu este corespunzătoare, trebuind să fie refăcută.
6. Gura de vizitare
Cazanele de abur au cel puţin o gură de vizitare (ovală, 300 x 400 mm, sau circulară,  400 mm),
prin care muncitorul sau organul de control pot intra în spaţiul de apă pentru a curăţa, repara sau verifica
interiorul cazanului.
7. Gura de curăţire
Unele cazane au, în pereţii exteriori sau în colectoare, guri de curăţire, astupate cu dopuri filetate
sau capace ovale. Prin acestea, se face curăţirea, spălarea şi verificarea spaţiului de apă, ele trebuind să
fie desfăcute ori de câte se face spălarea interioară a cazanului.
8. Guri de observare
Gura de observare este o ţeava, ce are la capătul exterior sticlă refractară, prin care observăm
culoarea flăcării în focar, deci calitatea arderii combustibilului. Lipsa sticlei are ca urmare ieşirea gazelor
din focar în sala cazanelor (la focarele cu suprapresiune) sau intrarea aerului fals în focar (la celelalte),
deci înrăutăţirea arderii. În plus, în caz de explozie sau răbufnire de gaze în focar, pot accidenta pe cei
din jur.
9. Uşi de vizitare
În zidăria drumurilor de gaze arse sunt amplasate uşi metalice, prin care se poate intra în interior
pentru curăţire, reparare sau verificare.
10. Clape de explozie

Sunt montate în exteriorul drumurilor de gaze arse, având rolul de a se deschide automat în caz
de explozie de gaze în focar sau canalele de fum, pentru a limita suprapresiunea ce apare la explozie,
deci pentru a evita deteriorarea pereţilor cazanului şi zidăriei. Clapele de explozie sunt de două feluri:
- cu balama, amplasate astfel încât să asigure etanşeitatea pe scaun prin propria greutate;
- cu discuri, apăsate pe scaun de resorturi.

4. COMBUSTIBILI UTILIZAŢI ; CAZANE ELECTRICE
a ) NOŢIUNI DESPRE : COMBUSTIBILI ŞI ARDERE
INTRODUCERE
În timpul arderii sau combustiei, are loc combinarea compuşilor chimici din combustibil cu
oxigenul din aer. În acest proces iau naştere compuşi noi si se degajă căldură. Cu toate că suntem
interesați doar de căldură, este important sa cunoaștem si procesul de generare al acesteia. Acest capitol
se refera la cantitatea de căldură degajată în timpul combustiei, la produsele rezultate in urma acestui
proces şi la condițiile la siguranţă ce se impun.
PROCESUL DE COMBUSTIE
Combustia, procesul de ardere a unei substanţe, poate fi definită ca reacția de degajare a
energiei calorice de către o substanţă combustibilă care suferă un proces de oxidare. Arderea are loc prin
combinarea elementelor chimice din combustibil cu oxigenul. Reacția chimică este similară cu cea a
ruginirii metalelor, cu mențiunea că ruginirea se desfășoară într-un interval mare de timp, iar cantitatea
de căldură degajată este neglijabilă. Arderea unui combustibil este un proces relativ rapid în care intervin
cantităţi importante de combustibil şi oxigen, motiv pentru care căldura degajată este mult mai mare.
(Vezi Figura 4 -1). Pentru ca arderea sa aibă loc, este necesar să fie îndeplinite trei condiții. Acestea sunt:
1. Combustibilul
2. Oxigenul
3. Căldura
Elementele chimice din combustibil au înmagazinată în ele o formă de energie. Aceasta energie nu
poate fi nici creată, nici distrusă, dar poate fi transformată în alte forme de energie. Acesta este principiul
enunţat în legea conservării energiei. În timpul combustiei energia înmagazinată în combustibil este
transformată în căldură şi lumină, care sunt alte forme de energie.
Combustibilii şi arderea
Combustibilii sunt alcătuiți din atomi de carbon şi hidrogen a căror combinație este diferită în funcţie
de tipul combustibilului.
Elemente chimice - Componenţii de bază ai unui combustibil
Căldură
Diagrama ternară a combustiei reprezentând cele trei elemente necesare pentru ca arderea să aibă loc
În timpul combustiei, atomii de carbon şi de hidrogen din combustibil se combină cu atomii de oxigen din
aer dând naştere unor elemente noi, cu degajare de căldură. Metanul (CH4), care este componentul cel mai
frecvent întâlnit în combustibilii gazoşi, are în compoziţia sa un atom de carbon şi patru atomi de hidrogen. La
combinarea metalului cu oxigenul, care are loc la temperaturi destul de ridicate, atomul de carbon se combină
cu doi atomi de oxigen formând bioxid de carbon (CO2), iar doi atomi de hidrogen se combină cu un atom de
oxigen formând apa (H2O). Temperatura critică la care are loc aceasta reacţie se numeşte temperatură de
aprindere.
În Figura 4-2 este prezentat modul de combinare a metanului cu oxigenul în procesul de ardere şi compuşii
chimici rezultaţi.
Ceilalţi combustibili, având compoziţia chimică diferită de cea a metanului, dau naştere în urma combustiei la
produşi de reacţie uşor diferiţi, dar fiind alcătuiţi tot din atomi de carbon şi hidrogen, arderea are loc în aceleaşi
condiţii.
Specialiştii în probleme de încălzire nu sunt obligaţi să cunoască în profunzime procesele chimice care au loc în
timpul arderii, dar trebuie să cunoască reacţia ce stă la baza acestui proces, deoarece una din metodele de
determinare a eficienţei de ardere este aceea a analizei gazelor de ardere, care presupune determinarea
cantităţii produşilor chimici rezultaţi în urma combustiei.

Combustia metanului. În procesul de ardere, elementele chimice ale combustibilului se combină cu
oxigenul rezultând căldură şi alţi compuşi chimici ai aceloraşi elemente
Temperatura de aprindere - Temperatura la care amestecul de oxigen şi combustibil începe să ardă.
Figura 4-3.
În timpul arderii oxigenul este luat din aer. Acesta conţine şi azot care este eliberat în urma procesului.
Cantitatea de azot eliberată în urma arderii este egală cu cea preexistentă în aerul implicat în proces .
Oxigenul necesar combustiei

Oxigenul necesar combustiei este obţinut din aerul care se amestecă cu combustibilul în flacără sau
prin amestecul prealabil al acestora. Aerul din atmosferă conţine 78% azot şi 21% oxigen. De asemenea
conţine si urme de alte elemente, dar acestea nu influenţează arderea. Prin combustie azotul rămâne
neschimbat, în reacţie intrând doar oxigenul care se combină cu elementele chimice ale combustibilului
În Figura 4-3 este prezentat schematic modul în care azotul este eliberat, rămânând element de sine
stătător.
Căldura necesară combustiei
Într-un arzător clasic, amestecul de aer şi combustibil în cantităţile necesare arderii se face de la sine.
În acest caz, condiţia ce trebuie îndeplinită pentru a avea loc combustia este atingerea temperaturii
de aprindere. Reacţia chimică între hidrocarburile din combustibil şi oxigenul din aer va fi declanşată
numai în cazul atingerii unei temperaturi adecvate. Pentru iniţierea combustiei în echipamentele de
încălzire se folosesc scântei piezoelectrice sau flăcări pilot. După aprinderea focului, căldura degajată
este suficient de mare pentru întreţinerea arderii. Dacă la un moment dat însă temperatura din focar
scade sub punctul de aprindere, combustia încetează iar flacăra dispare. Dispozitivele de iniţiere a
aprinderii sunt prezentate în capitolul Instalaţii de ardere
PRODUSII DE COMBUSTIE
Ori de cate ori se reuşeşte arderea completă a unui combustibil, produşii de reacţie sau de
combustie sunt inofensivi. Dar în cazul în care arderea nu dispune de suficient aer, rezultă produşi
care sunt foarte dăunători.
Arderea completă
Când arderea este alimentată cu aer suficient, reacţia de combinare a atomilor de carbon şi
hidrogen din combustibil cu atomii de oxigen din aer este completă. Reacţia se numeşte în acest caz
ardere completă. Noii compuşi, sau noile combinaţii de elemente rezultate sunt produşi nepoluanţi
atât pentru om cât şi pentru atmosferă.
Principalii produşi sunt: apa (H2O) si bioxidul de carbon (CO2). În Figura 4-4 sunt prezentaţi
produşii rezultaţi în urma unei arderi complete în comparaţie cu aerul şi combustibilul.
Arderea incompletă
Când arderea nu este alimentată cu aer suficient pentru ca reacţia de combinare a atomilor de
hidrogen şi carbon cu atomii de oxigen sa fie completă, prin procesul de ardere iau naştere produşi
dăunători omului. Reacţia în acest caz se numeşte ardere incompletă. În timpul arderii incomplete,
atomii de hidrogen sunt primii care se combină cu cei de oxigen, micşorând numărul de atomi de
oxigen rămaşi liberi. Ca rezultat, în loc să se formeze bioxidul de carbon (CO2), are loc formarea
monoxidului de carbon (CO). Bioxidul de carbon este un gaz nepoluant; monoxidul de carbon este
însă un gaz mortal. Ceilalţi produşi ai unei arderi incomplete sunt aldehidele şi funinginea. Aldehidele
sunt compuşi chimici toxici care irită mucoasa nazală şi ochii. Funinginea este carbonul nears. În
Figura 4-5 sunt prezentaţi produşii rezultaţi in urma unei arderi incomplete în comparaţie cu aerul şi
combustibilul.
Produşii rezultaţi în urma arderii complete . Produşii rezultaţi in urma unei arderi
aceştia nu dăunează omului . incomplete, unii dintre ei foarte dăunători
omului .
Figura 4-4
Figura 4-5
Ardere incompletă. Funinginea sau particulele de

carbon nearse se depun pe fundul unei oale în
momentul în care temperatura flăcării scade la
contactul cu aceasta .
Figura 4-6

Arderea incompletă apare şi când temperatura din focar scade sub punctul de aprindere, de exemplu
când flacăra întâlneşte sau atinge o suprafaţă metalică rece. Particulele nearse de carbon din flacără se
lipesc de suprafaţa metalică sub formă de funingine. Când intr-o flacără observăm apariţia funinginii
aceasta este semnul unei arderi incomplete. În Figură 4-6 este ilustrat modul în care se depune
funinginea pe fundul unei oale. Arderea incompletă poate să apără şi în interiorul unui focar.
AERUL COMBURANT SAU AERUL NECESAR ARDERII
Arzătoarele echipamentelor de încălzire sunt concepute astfel încât amestecul aerului cu

combustibilul să fie cel necesar unei arderi complete. Proiectantul sistemului de încălzire trebuie să fie
sigur că echipamentul va dispune de aerul comburant necesar, fiind de datoria specialiştilor în instalaţii
să regleze arzătorul pentru realizarea unei arderi complete .
Limite de aprindere
Aprinderea se realizează doar în momentul în care amestecul combustibil-aer a ajuns la

proporţia "corectă". Pentru ca amestecul să se aprindă, este necesar să se combine cantităţi destul de
exacte de oxigen şi combustibil. În Figura 4-7 este arătat faptul că pentru gazele naturale proporţia
trebuie sa fie de 4 pană la 14 procente de gaz, iar restul pana la 100 de procente aer, altfel arderea nu
are loc. La mai puţin de 4 procente de gaz, amestecul este prea sărac, iar la peste 14 procente este prea
bogat. Limitele inferioară şi superioară ale amestecului sunt caracteristice fiecărui combustibil în parte.
Orice combustibil poate fi aprins doar când se ajunge la proporţia corectă a amestecului.
Cantitățile de aer necesare
Fiecare combustibil în parte are nevoie în procesul de combustie de o anumită cantitate de aer,
direct proporțională cu cantitatea de combustibil implicată în proces.
Proporţia amestecului combustibil – aer pentru

aprinderea gazelor naturale
Figura 4-7

Figura 4-8
Necesarul de aer pentru arderea completa a gazelor naturale
Dacă aerul nu este suficient se formează produşi de ardere periculoşi. În Figura este prezentată
cantitatea de aer necesara arderii complete a gazelor naturale.
De vreme ce amestecul combustibil-aer este atât de important, trebuie avut in vedere asigurarea
arzătoarelor cu o sursă suplimentară de aer. Acesta se numeşte exces de aer. Orice sistem de ardere
trebuie astfel proiectat încât să poată fi asigurat un factor un exces de aer de cel puţin 50 de procente,
sau jumătate din cantitatea de aer teoretic necesara pentru o ardere completă .
Exces de aer
Combustibili gazoşi - Combustibili care la introducerea în arzător se află în stare gazoasă.
Combustibili lichizi - Combustibilii care la introducerea în arzător se află în stare lichidă (vapori de lichid),
fiind apoi aduşi în stare gazoasă datorita căldurii .
NATURA FLACARII
În procesul de ardere iau naştere două tipuri de flăcări: albastră şi galbenă. Fiecare din acestea
caracterizează un anumit amestec combustibil-aer implicat în procesul de combustie. Arzătoarele
folosite în focare sunt cele care alimentează arderea cu amestecul combustibil-aer şi, prin urmare , tipul
flăcării depinde de construcţia arzătorului şi de combustibilul folosit .Există anumite tipuri de arzătoare şi
combustibili care permit amestecarea combustibilului cu aerul, înainte ca acesta să participe la ardere,
iar în acest caz flacăra rezultată are culoare albastră. Ca exemplu poate fi dat arzătorul care realizează
amestecul aerului cu combustibilii gazoşi, cum sunt gazele naturale sau cele de furnal . În arzătoarele
pentru combustibili lichizi, cum este păcura, sau pentru combustibili solizi, cum sunt cărbunii, amestecul
combustibil-aer nu se poate realiza în prealabil. În aceste cazuri, flacăra rezultată va avea culoarea
galbenă.
Flacăra albastră
Dacă aerul este amestecat în prealabil cu combustibilul (aceasta însemnând înainte de ieşirea
din arzător), flacăra rezultată în urma arderii va avea culoarea albastră. Aceasta este o flacără foarte
curată. Ea se numeşte flacăra Bunsen, după arzătoarele folosite în laboratoare. În figura este prezentat
în secţiune un arzător Bunsen, putându-se observa modul de alimentare cu gaz şi aer prin intermediul
unor orificii existente la baza corpului cilindric al arzătorului.
Secţiune printr-un arzător Bunsen
Figura 4-9
Amestecul combustibilului cu aerul se face în corpul arzătorului, pe măsură ce gazele se ridică

spre partea superioară. Prin aprindere, ia naştere o flacără curată, albastră. Flacăra albastră este
rezultatul arderii rapide a hidrogenului şi carbonului din combustibil. Combustibilii gazoşi sunt combustibilii
care pot fi amestecaţi în prealabil cu aerul. Flăcările produse sunt de obicei albastre.
Flacăra galbenă
Dacă nu se poate realiza amestecul prealabil al combustibilului cu aerul sau dacă amestecul
conţine prea puţin aer, prin ardere ia naştere o flacăra galbenă. Culoarea galbenă a flăcării este dată de
particulele de carbon care nu sunt oxidate complet. Acestea se localizează în mantaua flăcării şi devin
incandescente datorită căldurii. În final particulele de carbon ard prin aportul de aer din jurul flăcării.
Arzătoarele incandescente sau cu flacără galbenă au fost folosite în iluminatul cu gaz din secolul
XIX. Datorită incandescentei, arzătoarele cu flacără galbenă dau mai multa lumină decât căldură. Lumina
reprezintă o forma nedorită de energie pentru subiectul propus, adică încălzirea. În figura este
reprezentat un arzător obişnuit cu flacăra galbenă.
Arzător cu flacăra galbenă, în care aerul

comburant se amestecă cu combustibilul doar în flacără
Figura 4-10
Combustibilii lichizi nu ard în stare lichidă. Ei trebuie să ajungă în stare gazoasă, apoi trebuie să
se amestece cu aerul şi numai după aceea pot fi aprinşi. În figura este reprezentat un vas cilindric cu
păcura ai cărei vapori în amestec cu aerul au putut fi aprinşi. Păcura lichidă, se evaporă şi se amestecă cu
aerul odată ce vaporii se ridică deasupra gurii vasului.
Deseori, pentru a se realiza un amestec mai eficient al aerului cu păcura se foloseşte un arzător
cu pulverizare, numit injector. În acest tip de arzător, păcura este introdusă sub presiune printr-un jiclor.
La trecerea prin jiclor, păcura este pulverizată într-o cameră de ardere cu o formă bine definită. Pe

măsura pulverizării păcurii în camera de ardere, aceasta se amestecă cu aerul care este introdus sub
presiune în focar tot prin intermediul jiclorului. Astfel se creează un amestec combustibil. În figura este
reprezentat capul unui astfel de injector.
Arzător simplu de păcura. Vaporii de păcura în amestec

cu aerul, ard. Aceştia se aprind numai după ce se
amesteca cu aerul deasupra gurii arzătorului,
evaporarea păcurii datorându-se căldurii .
Figura 4-11
Deoarece amestecul unui combustibil lichid cu aerul se face cu destulă dificultate, pentru
aprinderea şi arderea acestora se folosesc cel mai adesea arzătoare vaporizatoare. Acest tip de arzător a
fost mult îmbunătăţit, ajungând să funcţioneze la fel de eficient ca arzătorul Bunsen. Cu excepţia
cazurilor în care amestecul prealabil al combustibilului lichid cu aerul nu poate fi realizat, randamentul
arzătoarelor de acest tip este comparabil cu cel al arzătoarelor cu combustibil gazos (arzătoare Bunsen).
Combustibilii solizi (cum sunt cocsul, lemnul şi cărbunii) ard doar în stare gazoasă. Căldura degajată în
cursul procesului de iniţiere a arderii vaporizează substanţele combustibile care se amestecă cu aerul
comburant producând combustia.
Tipul de flacără rezultata depinde de cantitatea de aer ce intră în amestec cu vaporii, iar
cantitatea de aer depinde de modelul şi de sistemul de funcţionare al arzătorului. Arzătoarele pentru
combustibili solizi nu sunt prezentate detaliat în această lucrare.
Figura 4-12
Schiţa unui injector de păcură în

care se poate observa modul de
pulverizare a păcurii şi amestecul
acesteia cu aerul, rezultând un amestec
combustibil
EFICIENŢA ARDERII
In timpul arderii, elementele chimice din aer şi din combustibil se combină întotdeauna în
proporţii exacte. Aerul comburant se combină cu combustibilul dând naştere gazelor de ardere
(compuşi noi rezultai in urma reacţiei) după principiul volumelor egale, adică volumul gazului de ardere
rezultat este egal cu suma volumelor de aer si combustibil. Graficul din figura ilustrează acest principiu.
Un specialist care analizează elementele chimice din combustibil si pe cele din aer poate preciza ce
elemente apar în gazele de ardere, precum şi eficienţa procesului de combustie.
În timpul celei mai eficiente arderi aproximativ 21% din cantitatea totala de oxigen existenta in aer
se combina cu carbonul si cu hidrogenul din combustibil rezultând bioxid de carbon si vapori de apa.
Azotul din aer nu intra in reacţie cu celelalte elemente. Gazele de ardere au bioxid de carbon si azot in
proporţii bine determinate în funcţie de cantităţile de carbon si hidrogen existente incombustibil si de
aerul folosit.
Grafic prin care se demonstrează ca

volumul produşilor de ardere este
întotdeauna egal cu suma volumelor de
combustibil si aer implicate în procesul
de combustie .
Figura 4-13
Pentru gazele naturale si păcura, procentul de bioxid de carbon existent in gazele de ardere este
de 8 pană la 10 procente. Limita maxim admisa este de 12 procente. In tabel sunt reproduse rezultatele
analizei gazelor de ardere pentru gazele naturale.
Tabelul 4-14
Analiza gazelor de ardere
Analiza gazelor de ardere se face pentru determinarea eficienţei de funcţionare a unui arzător
dintr-un cuptor sau recipient sub presiune. Rezultatele analizei indică dacă echipamentul este într-o stare
tehnică bună şi/sau dacă acesta are nevoie de reglare sau înlocuire.
O analiza simplă presupune efectuarea a trei teste: (1) analiza CO2; (2) analiza unei mostre de
turn, şi (3) citirea temperaturii la coşul de fum .Dacă se aleg metoda de analiză maximală, testele se
efectuează pe mostre de gaze de ardere măsurându-se totodată şi temperaturile din coşul de fum.
Majoritatea analizelor gazelor de ardere sunt efectuate fie cu ajutorul instrumentelor electronice de
măsură cu citire instantanee a datelor, fie prin instalarea permanentă a unor instrumente de măsură şi
monitorizarea continuă a parametrilor.

Instrumente de analiză
Un analizor de bioxid de carbon (CO2)

este un dispozitiv care permite citirea în
procente a cantităţii de CO2 din gazele de
ardere care părăsesc focarul. Analizorul poate
fi un instrument tubular cu un lichid care are
proprietatea de a absorbi bioxidul de carbon
Figura 4-15 sau un dispozitiv de măsură manual. Pentru a
se efectua măsurătoarea bioxidului de carbon,
este necesar ca analizorul sa fie conectat la
coşul de evacuare a gazelor de ardere din
focar . Instrumentele manuale de măsură
funcţionează pe baza amestecului gazelor de
ardere cu lichidul din analizor. Instrumentele
electronice funcţionează pe principiul analizei
gazelor de ardere la trecerea printr-o camera
de ionizare. Analizorul indică, în procente,
cantitatea de CO2 existentă în gazele de
ardere. Analiza unei mostre de fum ne poate
spune dacă arderea este completă sau nu.
Existenta fumului indică faptul că prin ardere
nu a fost consumată toată cantitatea de
carbon. Un analizor manual de fum este o
pompă de vacuum prevăzută cu un dispozitiv
de prindere a hârtiei de filtru, care forţează
gazele de ardere să treacă prin filtru,
rezultatele trebuind interpretate de un iniţiat.
Figura 4-16 Analizorul electronic analizează tot o mostră
de fum prelevată din gazele de ardere, însă
rezultatele sunt indicate direct de instrument.
În figură este prezent un analizor

clasic de fum. Pentru folosirea unui analizor
manual de fum trebuie să se introducă tubul de la capătul analizorului în coşul de evacuare a gazelor de
ardere şi să se preleveze o mostră cu ajutorul pompei de vacuum. Mostra este apoi trecută prin filtrul de
hârtie. Pentru a se putea determina cantitatea de fum existentă în gazele de ardere, pata de pe hârtia de
filtru este comparată cu petele etalon. În figura este prezentata hârtia de filtru folosita şi planşa cu petele
etalon de fum.
Temperatura din coşul de fum se măsoară cu ajutorul unui termometru special destinat
temperaturilor înalte. Apoi este comparată cu temperatura camerei pentru a se determina temperatura
radiată de arzător.
Executarea măsurătorilor
Pentru efectuarea corectă a analizei gazelor arse trebuie mai întâi să se regleze arzătorul pentru a
funcţiona la parametrii săi normali. Arzătorul se va aprinde şi lăsa să ardă timp de 10 minute pentru
stabilizare, după care se ia proba de CO2 din gazele de ardere ajunse pană la primul punct posibil de
infiltrare a aerului - acesta fiind registrul de coş sau ramificarea canalului de fum. Prelevarea probei de
fum se face în acelaşi timp şi în acelaşi loc cu prelevarea probelor de bioxid de carbon.
Pentru ca arderea să fie corectă, analiza trebuie să indice doar urme de fum iar cantitatea de CO2
trebuie să fie de 8 pană la 10 procente. Dacă fumul este în cantităţi mai mari, atunci trebuie suplimentat
aerul comburant. Se va verifica din nou cantitatea de bioxid de carbon pentru a ne asigura că nu a scăzut
sub 8 procente.

Dacă fumul nu poate fi limitat doar la urme, se verifică fiecare parte componentă a arzătorului
pentru a se determina posibilele erori în funcţionare şi se verifică posibilele întreruperi de alimentare cu
aer ale camerei de ardere.
Pentru definitivarea analizei trebuie măsurată temperatura gazelor de ardere. Procedeul este acela de
introducere a unui termometru special destinat temperaturilor ridicate în fluxul gazelor de ardere, în
acelaşi loc unde au fost prelevate probele de CO2 şi fum. În figură este ilustrat un termometru uzual
pentru măsurarea temperaturii gazelor de ardere.
Termometru pentru măsurarea temperaturii gazelor de ardere
Figura 4-17
Temperatura astfel măsurată trebuie apoi comparată cu temperatura camerei în care se fac
măsurătorile. Diferenţa dintre cele două temperaturi, sau temperatura gazelor de ardere minus
temperatura din cameră reprezintă temperatura radiată de arzător.
Randamentul termic
După efectuarea analizei se determină direct eficienţa arderii, în funcţie de valorile cantităţii de
CO2 obţinute, cu ajutorul unei rigle sau a unui grafic culisat. O abacă de acest gen este ilustrată în figură
Abacă pentru determinarea cantităţii de bioxid de carbon

din gazele de ardere. în funcţie de combustibilul folosit
Figura 4-18
Abaca este alcătuită dintr-o învelitoare şi cartonaşe interschimbabile. Fiecare cartonaş este
calibrat pentru un anumit tip de combustibil. La fiecare determinare trebuie să fie asigurată corectitudinea
utilizării cartonaşului, în funcţie de combustibilul cu care funcţionează arzătorul verificat.
Cartonaşul este astfel conceput ca temperatura din coşul de fum, sau temperatura radiată de
arzător să apară în fereastra superioară a învelitorii. în fereastra centrală se caută valoarea cantităţii de
CO2 în procente, iar randamentul arzătorului, în procente, poate fi citit direct pe rigla din imediata
vecinătate a procentajului de CO2. Randamentul unui arzător care funcţionează în condiţii relativ bune
trebuie să fie de cel puţin 75 de procente. Dacă arzătorul nu poate fi reglat pentru a avea un randament
termic de cel puţin 75%, va fi recondiţionat sau schimbat.
b ) CLASIFICAREA ŞI PROPRIETĂŢILE COMBUSTIBILILOR

Căldura necesară păstrării confortului dintr-o clădire este produsă prin una sau mai multe metode
convenţionale sau printr-o serie de metode moderne. Prima metodă convenţională este arderea unui
combustibil într-un mediu controlat. Cea de a doua este încălzirea cu un radiator electric. Aceste două
metode sunt prezentate în acest capitol.
Realitatea unor surse limitate de energie pe globul pământesc a dus la necesitatea creării unor noi
tehnologii şi la folosirea mai judicioasă a celor convenţionale. De asemenea, în capitol sunt prezentate
unele dintre cele mai des folosite metode moderne, ca răspuns la problema energetică mondială.
Acestea sunt energia solară, căldura geotermală şi pompele de căldură.

COMBUSTIBILI UZUALI
Combustibilul, este definit ca orice material care prin ardere produce căldură .Combustibilii cei
mai frecvent folosiţi pentru producerea căldurii sunt gazele naturale, păcura, gazele petroliere lichefiate
(GPL) şi cărbunii. Gazele, petrolul şi cărbunii sunt similare din punct de vedere chimic, dar diferenţele de
ordin fizic impun manevrarea diferită. Specialiştii în instalaţii trebuie să cunoască aceste diferenţe precum
şi modul de procurare, distribuţie şi folosire a fiecărui combustibil în parte.
COMBUSTIBILI GAZOŞI
Cei mai des folosiţi combustibili gazoşi sunt gazele naturale şi gazele petroliere lichefiate (GPL).
Câteva din celelalte gaze folosite în cazuri speciale sunt gazele de furnal, gazele de sondă, gazele
petroliere, gazele de rafinărie şi gazele provenite din epurarea sistemului de canalizare. În Tabelul 2-1
sunt prezentate proprietăţile câtorva combustibili gazoşi. Deoarece folosirea acestor din urmă combustibili
gazoşi este foarte restrânsă, în continuare se fac referiri la gazele naturale şi la cele petroliere lichefiate
(GPL). Cunoaşterea comportării celor două tipuri de gaze ajută la înţelegerea şi posibilităţile de folosire a
celorlalţi combustibili gazoşi.
GAZELE NATURALE.
Deşi gazele naturale se găsesc pretutindeni pe glob, originea lor nu este cu adevărat ştiută Deoarece
gazele naturale se găsesc de obicei în asociere cu petrolul , oamenii de ştiinţă consideră că acestea ar
avea origini comune . Atât petrolul cât şi gazele naturale sunt considerate a avea ca origine reziduurile de
animale şi de plante fosile .
Gazul natural a fost folosit cu sute de ani în urmă pentru încălzire şi iluminat, dar numai în ultimul
secol a început să fie folosit pe scară largă. Chinezii antici foloseau gazul natural din sonde de mică
adâncime pentru a încălzi apa mării şi a extrage sarea. Săparea primei sonde de gaze naturale cu
caracter comercial din Statele Unite a avut loc la începutul anilor 1800 în statut New York. Locuitorii
zonei Fredonia, 'New York, au fost surprinşi de apariţia unei vâne de gaz care ardea . Un tânăr armurier
a întrezărit posibilităţile de utilizare alee acesteia şi a săpat o sondă de mică adâncime pentru a recupera
gazul, folosindu-l apoi pentru încălzire şi iluminat. Acesta a fost punctul de pornire al primei companii
comerciale de gaze naturale organizată în Statele Unite .
Prima utilitate dată gazului a fost aceea de iluminare. Gazul era aprins într-un opaiţ, iar flacăra, prin
luminozitatea ei naturală dădea lumină de jur împrejur figura reprezintă un arzător de gaz tipic folosit
pentru iluminare. Opaiţul are o construcţie foarte simplă. Deoarece aerul necesar arderii nu se amestecă
cu gazul decât în interiorul flăcării, particulele de carbon din combustibil ard încet şi dau lumină în timp
ce ard. Rezultatul este o flacără galbenă care dă mai multă lumină decât căldură.

Până la apariţia becului electric la sfârşitul anilor
1800, gazul a fost folosit preponderent pentru
iluminat. Odată cu apariţia iluminatului electric,
industria gazeiferă a început să caute alte utilizări
pentru gaz, acesta fiind începutul apariţiei sobelor
de încălzit cu gaz.
Figura 4-19
Valoarea gazului natural ca produs de încălzire a fost rapid recunoscută, dar folosirea pe scară largă
trebuia să mai aştepte până la apariţia sistemului de distribuţie prin conducte. Odată ce a fost dezvoltat
sistemul de distribuţie de la câmpurile gazeifere la consumatori, producătorii de furnale au inventat
echipamente speciale pentru arderea gazului. Astfel gazul natural a devenit rapid cel mai popular dintre
combustibilii folosiţi pentru încălzire. Principalul motiv este comoditatea, nu trebuie transportat cu
camioane şi nici nu necesită spaţiu de depozitare. Acest motiv şi abundenţa lui relativă, transformă gazul
natural într-un combustibil convenabil pentru încălzire în sfera industrială, comercială şi casnică.
Gazul natural care urmează a fi livrat în sistemul de distribuţie este exploatat în sonde săpate special
în acest scop sau este recuperat la cap de sondă, gazul fiind ars sau eliberat în atmosferă la capul
sondei, în prezent gazul natural şi-a câştigat locul normal, fiind recuperat şi apoi folosit.
Câmpuri gazeifere importante se găsesc pretutindeni în lume, inclusiv în Statele Unite. Gazul din
câmpurile gazeifere este transportat prin conducte magistrale deţinute de marile companii de transport
Prin intermediul acestora gazul este transportat la sistemele locale sau zonale de distribuţie din
majoritatea zonelor Statelor Unite, acolo unde populaţia este destul de numeroasă pentru a crea piaţa
de desfacere. Dezvoltarea sistemului de distribuţie a fost principala verigă de transformare a gazului
natural în cel mai uzual combustibil folosit . Uşurinţa şi comoditatea utilizării sale au contribuit din plin
la popularitatea lui în general, gazul natural este distribuit printr-o companie locală de distribuţie. Acestei
companii îi revine responsabilitatea executării şi întreţinerii sistemului de distribuţie precum şi a furnizării
continue a gazului. Gazul este adus până la limita de proprietate a consumatorului prin intermediul
conductelor principale de distribuie.
Utilizatorul este legat la conducta principală de distribuţie cu o ţeavă de branşament până la contorul
de gaz montat pe o latură a clădirii unde urmează a se folosi gazul. Instalarea şi întreţinerea instalaţiei
de gaz în interiorul clădirii intră în responsabilitatea proprietarului.
Presiunea gazului din conducta principală de distribuţie este relativ mare, pentru a se asigura
furnizarea acestuia. Regulatorul de presiune este un dispozitiv montat lângă contor, care reduce
presiunea din conducta principală la cea necesară în clădire. Regulatoarele sunt folosite şi pentru
reducerea presiunii la arzătoare, în toate cazurile când acestea sunt folosite. In Statele Unite presiunea
din conductă este măsurată în inci coloană de apă (in. wg.). Această unitate se referă la înălţimea, în
inci, a coloanei de apă, care exercită la bază o presiune egală cu cea măsurată. În România, presiunea
din conductă este măsurată în milimetri coloană de apă (mm H2O), atmosfere (atm) sau bari (bar).
Presiunea din conducte se măsoară cu ajutorul unui instrument numit manometru.
Când se proiectează un sistem de alimentare cu gaz al unei clădiri trebuie avută în vedere cantitatea de
gaz necesară fiecărui element de încălzire în parte. Gazul se măsoară în metri cubi pe oră (m3/h) sau în
SUA, în picioare cubice pe oră (cu ft / hr), iar consumul este determinat de puterea calorifică a gazului.
Conductele sunt dimensionate în aşa fel să asigure cantitatea de gaz necesară, dar curgerea gazului
prin conducte depinde şi de rezistenţa pe care o întâmpină gazul la trecerea prin acestea. Întotdeauna
există anumite frecări între gaz şi pereţii conductelor sau fitingurilor. Suma acestor frecări dau rezistenţa
la trecerea gazului prin conducte. Pentru a se asigura deplasarea gazului prin conducte, acesta este adus
sub presiune. Astfel se contracarează rezistenţa la curgere prin conducte.
Gazul natural este lipsit de culoare şi miros. Compoziţia chimică variază în funcţie de provenienţă, dar
componentul major îl constituie metanul (CH4). Deoarece metanul este compus din hidrogen şi carbon,
combustibilul se numeşte hidrocarbură, la fel ca toţi ceilalţi combustibili comuni. Majoritatea gazelor
naturale conţin şi metan şi o cantitate redusă de azot. Puterea calorifică a gazelor naturale este în
medie de 9000 kcal/m3 de gaz. în unele cazuri această valoare poate fi mai mare iar în altele, mai mică.
Gazele petroliere lichefiate (GPL) sunt propanul sau butanul sau un amestec al acestor două gaze.
Propanul şi butanul sunt produse secundare ale industriei petroliere.
Regulator da presiune - Dispozitiv care reglează presiunea din sistem.
Coloană da apă - Unitate de măsurare a presiunii din sistem.
Manometru - Dispozitiv de măsurare a presiunii din medii lichide seu gazoase.
Deoarece sunt în stare lichidă se folosesc cel mai des în zone în care nu există conducte de distribuţie
sau ca rezervă pentru alimentările cu gaz.
Gazele petroliere lichefiate au fost folosite încă de la începuturile industriei petroliere. Atât
propanul cât şi butanul se găsesc în stare gazoasă, dar lichefiază uşor la presiune. Acesta este motivul
pentru care sunt lichefiate, depozitate şi transportate în recipiente sub presiune. Astfel este posibilă
alimentarea cu GPL a zonelor care nu dispun de un sistem de distribuţie prin conducte. Atât propanul cât
şi butanul constituie combustibili larg folosiţi. Butanul este folosit şi ca reactiv pentru unele procese
chimice.
Gazele petroliere lichefiate sunt transportate de la sursa de alimentare cu ajutorul cisternelor auto
sau feroviare, special proiectate în acest sens. La nivelul distribuitorilor locali, gazele lichefiate sunt
transportate în cisterne mai mici care aprovizionează clienţii cu combustibil. Fiecare transfer dintr-o
cisternă în alta se face păstrându-se presiunea în cisterne cu ajutorul pompelor. Consumatorul trebuie la
rândul său să menţină presiunea combustibilului din butelia de alimentare, cu toate că ulterior, la ieşirea
din butelie şi trecerea prin regulator, acesta se gazifică. Ca mod de folosire, gazele lichefiate ard la fel ca
şi cele naturale.
Folosirea butanului este oarecum limitată deoarece acesta nu se gazifică ta temperaturi mai mici de
0°C. Din această cauză nu este folosit drept combustibil în situaţia în care butelia de alimentare trebuie
să fie montată în spaţii deschise unde temperatura poate să scadă sub 0°C.
Atât propanul cât şi butanul sunt formate din hidrogen şi carbon, la fel ca ceilalţi combustibili.
Formula chimică a butanului este C4H10, putând însă prezenta urme de alte gaze. Formula chimică a
propanului este C3H8. Puterea calorifică a gazelor lichefiate este mult mai mare decât a gazelor naturale.
Butanul are o putere calorifică de 28800 până la 29340 kcal/m1 de gaz ars. Propanul are o putere
calorifică de aproximativ 22500 kcal/m'. În Tabelul 2-1 sunt prezentate valorile comparative.
Gazificare – Transformarea unui lichid în gaz
PĂCURA
Păcura este o fracţiune lichidă derivată din distilarea petrolului. Petrolul sau ţiţeiul, este extras din
sonde sub formă de amestec complex de substanţe chimice, în marea lor majoritate hidrocarburi . Acest
amestec este separat în rafinării în diverşi combustibili cum ar fi benzină, petrol lampant , motorină,
uleiuri minerale, vaselină, parafină, păcură, asfalt etc. Păcura însăşi este împărţită în mai multe sorturi,
numerotate. Pentru echipamentele mici de încălzire cel mai des folosit este sortul nr. 2. Păcura grea
numită şi păcură reziduală este mai vâscoasă, asemănătoare gudronului şi se foloseşte mai ales la
acţionarea navelor maritime şi la marile uzine termice pentru producerea agentului termic.
Păcura a fost folosită la încălzit şi iluminat de sute de ani. Sursa iniţială au fost fisurile din scoarţa
terestră, unde ţiţeiul ieşea natural la suprafaţa pământului. Aici păcura se aduna în bălţi şi putea fi luată
cu orice recipient. Arzătoarele iniţiale pentru păcură erau butoaiele simple. Păcura ardea fie pe toată
suprafaţa , fie prin intermediul unui fitil introdus în butoi.
Primele arzătoare comerciale pentru păcură au fost arzătoare cilindrice, deschise în partea
superioară, în care păcura ardea la suprafaţă, iar aerul comburant era luat de deasupra punctului de
ardere. Acest tip de arzător este eficient şi încă este folosit pentru incinte foarte mici, însă reglarea
cantităţii de combustibil necesar arderii este greu de realizat, motiv pentru care arzătorul nu este
economic.
Pe la 1850, arzătoarele cu păcură au fost modernizate, folosindu-se un amestec de aer şi păcura
introduse sub presiune în camera de ardere. Această inovaţie făcea posibilă urmărirea procesului de
ardere şi totodată crea o flacără eficientă. În prezent majoritatea echipamentelor de încălzire cu păcură
folosesc acelaşi tip de arzător, iar producătorii îi aduc încontinuu îmbunătăţiri pentru creşterea eficienţei
procesului de ardere. În figura este prezentat un arzător modern de păcură frecvent utilizat în clădirile
comerciale sau micile clădiri de locuit .

Arzătorul de păcură folosit frecvent
pentru încălzirea clădirilor de locuit şi a
celor comerciale mici
Figura 4-20
Ţiţeiul din care derivă păcura se găseşte în zăcăminte masive sau stratiforme din scoarţa terestră. În
zona zăcământului sunt săpate sonde echipate cu pompe pentru a aduce petrolul la suprafaţă. Acesta
este apoi transportat la rafinării. În general transportul se face prin conducte, dar sunt cazuri în care
petrolul este transportat cu barje sau cisterne auto şi feroviare.
Toţi combustibilii lichizi sunt produse principale sau secundare ale procesului de rafinare a petrolului.
Calitatea combustibililor depinde mai ales de rafinarea petrolului şi nu de provenienţa acestuia.
Rafinarea constă în separarea şi captarea hidrocarburilor existente în petrol, în scopul comercializării
produselor specializate rezultate, cum ar fi benzina, petrolul lampant şi păcura. Procesul de bază al
rafinării îl constituie distilarea. Hidrocarburile sunt separate în diferite fracţiuni sau grupe, care au
punctele de fierbere apropiate. Fracţiunile uşoare, numite şi distilat sunt reprezentate prin benzină,
petrol lampant şi motorină sau păcura uşoară. Fracţiunile grele, sau produsele reziduale, sunt păcura
grea (numită simplu păcură), asfaltul şi smoala. Motorina este folosită la încălziri casnice şi comerciale
mici. Păcura este folosită la încălziri industriale şi comerciale mari.
In procesul modern de rafinare, distilarea reprezintă doar o etapă. Sunt folosite temperaturi şi
presiuni ridicate pentru modificarea structurii carbonice a petrolului în scopul eliberării unui procent mai
mare de fracţiuni uşoare în detrimentul celor grele. În figură sunt prezentate schematic rafinarea
petrolului şi produsele de rafinare.
Păcura este depozitată în rezervoare mari la rafinărie până când este încărcată în cisterne auto sau
feroviare pentru a fi transportată la companiile de distribuţie. Pentru consumul local, păcura este
furnizată consumatorilor de către reprezentanţii zonali tot cu ajutorul cisternelor. Se depozitează în
rezervoare speciale montate lângă locul de utilizare. Acestea pot fi pozate subteran sau suprateran. Din
rezervoare, păcura este transportată prin pompare către arzătoarele echipamentelor de încălzire.
Figura 4- 21
Distilare – Proces de fierbere sau de transformare a unui lichid în stare gazoasă ( vapori ), de
condensare a vaporilor şi colectare a lichidului condensat .
Păcura uşoară, sorturile Nr. 1 şi Nr. 2 poate fi pompată fără alte ajustări atâta timp cât este
depozitată în locuri a căror temperatură nu scade sub -18°C. Dacă se foloseşte păcura grea, trebuie ca
rezervoarele şi conductele de alimentare să fie prevăzute cu încălzitoare pentru a se asigura curgerea
corespunzătoare a acesteia spre arzător.

Păcura este formată în principal din carbon şi hidrogen, în proporţie de aproximativ 85% carbon şi
15% hidrogen. Ea mai conţine urme de oxigen, azot şi sulf. Sortul Nr.2, produsul cel mai frecvent folosit
pentru încălzirea clădirilor comerciale mici şi a celor de locuit, are o putere calorifică de aproximativ 9321
kcal pe litru de combustibil consumat Dacă această păcură este introdusă într-un arzător performant,
randamentul este de 80% sau 7457 kcal/l .această valoare fiind căldura degajată de fiecare litru de
păcură în parte. În tabel sunt date câteva caracteristici şi puterile calorifice ale sorturilor de păcură
Cărbunii
Data exactă când aceştia au fost pentru prima dată folosiţi nu este cunoscută, dar există indicii de
folosire a lor cu cel puţin 4000 de ani în urmă. Chinezii foloseau cărbunii în urmă cu aproximativ 3000 de
ani, iar în Vechiul Testament sunt amintiţi ca sursă de încălzire. Cu toate acestea, folosirea lor pe scară
largă a început doar în urmă cu 200 de ani.
Primii care au recunoscut valoarea economică a cărbunilor au fost englezii, folosindu-i pe scară largă
în secolul XVIII pentru susţinerea revoluţiei industriale. Cu toate acestea, în Statele Unite nu au avut o
recunoaştere comercială până în jurul anului 1750. Exploatarea cărbunilor a început în vestul statului
Pennsylvania, în anul 1759. În 1791 au fost descoperite straturi importante de cărbuni în estul acestui
stat american. Pe măsură ce Statele Unite se industrializau, importanţa cărbunelui era tot mai mare. La
mijlocul secolului XIX, dezvoltarea căilor ferate a dus la mărirea pieţei de desfacere a cărbunelui, dând
posibilitatea industriei să-l folosească şi în zone până atunci greu accesibile.
Începând cu sfârşitul secolului XIX şi continuând până în 1950, cărbunii au fost folosiţi pe scară largă
în industrie şi pentru încălzirea clădirilor comerciale şi de locuit .Totuşi, odată cu dezvoltarea sistemelor
de distribuţie a electricităţii şi gazelor naturale, folosirea cărbunilor pentru încălzire a fost aproape
complet abandonată. Cărbunii continuă să fie o sursă importantă de generare a căldurii în sectorul
industrial şi în cel comercial. În prezent, pe măsură ce alte surse de energie sunt pe cale de epuizare,
devenind tot mai scumpe, folosirea cărbunilor în Statele Unite este în continuă creştere.
Cărbuni se găsesc din abundenţă în Statele Unite şi sunt exploataţi industrial în multe zone.
Exploatarea lor se face atât prin galerii subterane cât şi în carieră. Exploatarea prin galerii subterane este
relativ scumpă şi deseori periculoasă. Acesta este motivul pentru care se recurge la exploatarea
cărbunilor în carieră ori de câte ori straturi de cărbune se află la o adâncime rezonabilă pentru a asigura
eficienţa exploatării. Prin exploatarea în carieră se pot obţine cantităţi importante de cărbuni la preţuri
relativ mici.
Cărbunele este adesea transportat direct din mină la punctul de utilizare cu ajutorul vagoanelor de
cale ferată sau a benzilor transportoare. Acesta este cazul multor termocentrale construite în ultimii ani,
După amortizarea costului iniţial al sistemului de transport, preţul transportului se reduce substanţial.
Una din cele mai mari probleme în folosirea cărbunelui drept combustibil este murdăria. Cărbunele
fiind un combustibil solid, prin ardere rezultă produşi secundari nedoriţi. Cu toate că şi cărbunii sunt
hidrocarburi la fel ca şi gazul natural sau păcura, aceştia au un procent mult mai ridicat de carbon şi
conţine minerale străine.

La folosirea cărbunilor în stare solidă cu greu se poate ajunge la o eficienţă sporită a procesului de
ardere. În urma arderii rezultă funingine, zgură (bucăţi de cenuşă) care duce la creşterea costurilor
atunci când se foloseşte combustibil solid.
În trecut, când cărbunii erau folosiţi pe scară largă, poluarea cu fum şi funingine era considerată un
rău necesar. Dar o dată ce s-a ajuns la recunoaşterea necesităţii de a păstra mediul înconjurător curat,
trebuie acordată o atenţie deosebită măsurilor de evitare a poluării. Există în prezent posibilitatea folosirii
unui echipament de încălzire pe bază de cărbuni care să funcţioneze relativ curat, dar acesta presupune
filtre suplimentare şi o tratare prealabilă a cărbunilor înainte de utilizare, măsuri care duc la creşterea
preţului de cost.
Puterea calorifică a cărbunilor variază foarte mult în funcţie de compoziţia lor chimică. Carbonul este
componentul principal, dar pe lângă acesta cărbunii mai conţin hidrogen şi alţi compuşi chimici. Cărbunii
se clasifică în diferite categorii în funcţie de duritate şi de compoziţia lor chimică. Cărbunii bituminoşi din
vestul Statelor Unite au calităţi şi putere calorifică diferită de a antracitului din est.
Compoziţia chimică şi duritatea cărbunilor sunt cele care influenţează proprietăţile de ardere şi noxele
pentru fiecare categorie de cărbune în parte. În tabel sunt date compoziţiile chimice şi puterile calorifice
ale diferitelor categorii standardizate de cărbuni din Statele Unite.
Sursă: Publicat şi amendat cu acordul Societăţii Americane de Termotehnică şi Condiţionarea Aer

ASHRAE Handhaak, 1977 Fundamente (New York, 1977)
ALTE SURSE DE CĂLDURĂ
Cea mai frecvent folosită sursă de căldură a fost cea tradiţională de ardere a unui combustibil. Cu
toate acestea, deseori sunt folosite şi alte surse de încălzire. Încălzirea electrică a devenit la fel de
utilizată ca cea cu gaz sau păcură în multe zone din Statele Unite. De asemenea, încep să fie frecvent
folosite sursele solare şi geotermale.
Electricitatea este mai degrabă o formă de energie decât un combustibil, dar atunci când este
folosită în sistemele de încălzire este deseori tratată ca un combustibil. Începând cu anul 1950, folosirea
electricităţii ca sursă de căldură s-a răspândit vertiginos. În prezent în noile clădiri se foloseşte
electricitatea ca sursă de încălzire la fel de mult ca în trecut sursele de încălzire cu combustibili. În zone
cu un înalt potenţial electric, pierderile de căldură ale clădirilor sunt calculate în kilowatt - oră (kWh), un
termen care se referă la energia calorică.
Pompele de căldură (maşini frigorifice), ce folosesc atât elemente de încălzire cât şi elemente de
răcire, sunt deseori folosite pentru încălzirea clădirilor de locuit şi a celor comerciale. În majoritatea
cazurilor aceste aparate folosesc ca sursă de energie, energia electrică.
În prezent există o preocupare susţinută în ceea ce priveşte energia solară, căldura geotermală şi
alte surse de căldură ce pot fi folosite pentru încălzirea clădirilor, prestându-se o muncă susţinută în
acest sens. Aceste surse neconvenţionale au fost folosite în mod experimental pentru încălzirea unui
număr restrâns de clădiri. Trebuie avut în vedere dezvoltarea unor tehnologii noi care sa folosească
sursele de energie neconvenţionale şi la posibilitatea găsirii altor surse de energie care vor schimba
mentalitatea în domeniul încălzirii clădirilor.
Energia electrică
Electricitatea este frecvent folosită ca sursă de energie pentru încălzire. Folosirea ei ca sursă de
încălzire a fost pusă în practică la începutul secolului XX, odată cu extinderea reţelelor de electricitate
practic în toate zonele populate ale Statelor Unite. În multe zone, unde curentul electric era foarte ieftin
datorită producerii sale prin căderea naturală a apei, electricitatea era folosită în scopul încălzirii la un
preţ de cost mult mai mic decât combustibilii tradiţionali.
Kilowatt – oră (kWh) - Termen din electricitate care se referă la lucru mecanic efectuat sau
căldura produsă într-o oră de un sistem care are o putere de un kilowatt.
Tehnologie - ştiinţa procedeelor şi mijloacelor de folosire şi prelucrare industriala a materialelor
Primele experienţe în domeniul electricităţii au demonstrat că un conductor legat la o baterie electrică
degajă o anumită cantitate de căldură. Ori de câte ori un curent electric trece printr-un conductor cu o
anumită rezistenţă electrică, în acel conductor va avea loc o degajare de căldură. Acelaşi principiu a stat
şi la baza producerii luminii electrice, în anii 1880, când ceasta a fost descoperită.
Practic încălzitoarele electrice se folosesc de la începutul secolului XX. La început erau încălzitoare
mici care radiau căldura rezistenţelor incandescente.
Între anii 1920 si 1930 au fost dezvoltate sisteme de încălzire cu rezistenţe înglobate în plafoanele,
pardoselile şi pereţii clădirilor. Suprafeţele deveneau astfel panouri radiante. Aceste sisteme de încălzire
nu au fost eficiente deoarece la acea vreme majoritatea clădirilor nu prezentau siguranţă din punct de
vedere al izolaţiei.
În perioada anilor cincizeci au apărut aparate electrice similare celor cu gaz sau păcură, a căror
căldură putea fi transportată prin intermediul aerului încălzit . Dezvoltarea aparatelor electrice a dat
posibilitatea apariţiei tuturor elementelor necesare proiectării unui sistem de încălzire confortabil a cărui
sursă de energie era curentul electric. Aproximativ în aceeaşi perioadă au apărut radiatoarele electrice
de pardoseală şi panourile şi panourile electrice de perete, a căror utilizare a devenit extrem de
populată.
Odată cu realizarea unei mai bune izolări termice clădirilor , s-au răspândit şi sistemele de încălzire
prin radiaţia de plafon. Aceste sisteme presupun încastrarea conductorilor în tencuiala plafonului,
aceasta devenind sursă de radiaţie termică pentru întreaga cameră odată cu trecerea curentului electric
prin conductori. Deasupra acestor plafoane trebuie figurată o izolaţie termică corespunzătoare. Chiar
dacă sistemul descris nu creează un "confort total" deoarece nu asigură circulaţia sau filtrarea aerului,
prezintă avantajul unui preţ de cost scăzut. Din totalul clădirilor încălzite în prezent cu energie electrică,
aproximativ 60% au sisteme radiante de încălzire şi 40% au sisteme de încălzire cu aer (convecţie).
Electricitatea poate fi creată prin câteva metode. Până în prezent, singura metodă eficientă pentru
producerea industrială a curentului electric continuu este folosirea marilor dinamuri. Metoda se numeşte
generare electromagnetică. Ea constă în transformarea unei forme de energie (mecanică) în altă formă
de energie (electrică). Forţa mecanică necesară acţionării unui dinam pentru a produce energie electrică
este asigurată de apă, abur sau altă sursă convenabilă de energie. Forţa apei este în general folosită in
locurile unde aceasta este în cantităţi suficiente, fiind întâlnită mai ales în vestul Statelor Unite.
De-a lungul marilor râuri din vestul Statelor Unite pot fi întâlnite multe baraje şi lacuri de acumulare.
Chiar dacă apa este folosită pentru irigaţii, principalul motiv pentru care acestea sunt construite îl
constituie producerea curentului electric.
Apa nu este singura modalitate de generare a curentului electric. Când aceasta există în cantităţi
mici, generatoarele sunt adeseori acţionate de turbine cu abur. Aburul este produs prin fierberea apei
într-un cazan folosindu-se în acest scop combustibili cum sunt gazul, cărbunele sau păcura. în unele
zone, pentru producerea curentului electric este folosit aburul din izvoarele naturale geotermale.
Companiile de furnizare a curentului electric dispun de sistemele de distribuţie interconectate, prin
intermediul cărora transportă electricitatea de la locul de generare la practic toţi consumatorii de energie
electrică de pe teritoriul Statelor Unite. Zone izolate care nu dispun de alimentare cu energie electrică
sunt rare. Acest sistem de distribuţie vast, face foarte convenabilă folosirea electricităţii ca sursă de
încălzire.
Sistemul de distribuţie al energiei electrice până la utilizator este proprietatea companiilor de
distribuţie, iar instalaţia electrică interioară trebuie executată de proprietarul clădirii. Branşarea la linia
principală de curent se face printr-un cablu de branşament. Vezi figura.

Cabluri de branşament electric care fac legătura între linia principală şi clădire permiţând
alimentarea cu curent electric
Cablul de branşare este legat la un contor fixat pe clădire după care intră în tabloul de distribuţie din
clădire, unde sunt montate siguranţele sau distribuitoarele.
În figura este prezentat un tablou de distribuţie cu siguranţe legăturile circuitelor electrice.
Tablou de distribuţie folosit pentru conectarea circuitelor de alimentare din clădire prin intermediul
siguranţelor care asigură protejarea la suprasarcină a circuitelor electrice.
În tabloul de distribuţie curentul de pe cablul de branşament este distribuit la siguranţe care

deservesc diferitele circuite electrice din care sunt alimentaţi consumatorii, cum ar fi elementul de
încălzire. Elementul de încălzire trebuie pus în mod normal pe un circuit electric separat, cu propria
siguranţă în tabloul electric. Deoarece furnizarea energiei electrice prin liniile principale se face la o
tensiune mai mare, curentul electric trebuie întotdeauna transformat şi adus la o tensiune mai mică
pentru distribuţia lui la consumatori.
Transformatorul aduce curentul electric la tensiunea pe fază necesară alimentării fiecărei clădiri în
parte. Tensiunile cel mai des folosite sunt:
1. 380 , 460 sau 480 volţi (V), curent trifazic
2. 208,230 sau 240 volţi (V), curent trifazic
3. 208/12V sau 230 /115 volţi (V), curent monofazic
Randamentul de transformare a energiei electrice în energie calorică este de 100% deoarece nu
există pierderi şi transformarea nu depinde de eficienţa combustiei. Prin urmare, randamentul
echipamentelor electrice de încălzire este de 100%. Fiecare kilowatt de curent consumat degajă o
cantitate de căldură egală cu 861 kcal/h (3604 J/h).
Alternative pentru încălzire
Deoarece sursele convenţionale de combustibili sunt limitate şi pe cale de epuizare, se duce în
prezent o intensă şi accelerată muncă de căutare a noi rezerve de combustibili şi a noi surse de energie.
Oamenii de ştiinţă caută modalităţi de captare a unor energii existente în natură dar care nu sunt
totdeauna accesibile. Printre aceste energii se numără energia solară, energia eoliană, energia valurilor
şi căldura geotermală. Numai unele din aceste alternative au putut fi cercetate până în faza punerii lor în
practică, acestea fiind folosite doar pe scară restrânsă. Dar toate şi multe altele se vor dezvolta cu
siguranţă pe parcursul timpului.

ENERGIA SOLARA.
Este evident că razele solare transportă o cantitate uriaşă de căldură de la Soare la Pământ Deşi
omenirea a folosit această energie în diverse moduri din cele mai străvechi timpuri, cercetările şi
tehnologia au făcut posibilă utilizarea ei doar în ultima sută de ani.
Practic există două metode de încălzire cu ajutorul energiei solare. Prima se numeşte metodă pasivă.
în sistemul pasiv, clădirea, sau părţi ale acesteia sunt încălzite de razele solare. Interiorul clădirii se
încălzeşte apoi datorită energiei acumulate în părţile expuse la Soare.
Cealaltă metodă, a sistemului activ, presupune existenţa unor panouri colectoare care înmagazinează
energia razelor solare într-un mediu, cum a fi apa sau aerul, care apoi este folosit pentru încălzirea
spaţiilor din clădire.
Principiul sistemului pasiv a apărut odată cu orientarea faţadei clădirilor spre sud pentru a capta
lumina solară în timpul iernii. Sistemele active sunt rezultatul unei tehnologii relativ noi.
Energia solară este captată şi cu panouri fotosensibile fiind transformată de acestea direct în curent
electric. Curentul este ulterior folosit în diverse scopuri sau pentru încălzire.
Această lucrare nu are pretenţia unei descrieri complete a diferitelor metode de încălzire cu ajutorul
energiei solare, dar cu siguranţă că evoluţia acestor sisteme de încălzire va continua, iar utilizarea
energiei solare pentru încălzirea clădirilor va deveni foarte populară.
CĂLDURA GEOTERMALĂ.
Termenul geotermal se referă la căldura din interiorul scoarţei Pământului. Oamenii de ştiinţă au
ajuns la concluzia că centrul Pământului este alcătuit din materie fluidă în stare incandescentă. Dovezi
care ar susţine această teorie pot fi observate în diferitele locuri unde căldura iese la suprafaţă sub
formă de izvoare termale, gheizere şi cel mai dramatic sub formă de vulcani, în unele situaţii această
căldură poate fi captată şi utilizată ca sursă de energie. În acest scop pot fi folosite izvoarele de apă
termală care apar în mod natural la suprafaţa pământului sau se pot săpa sonde de captare a apei
termale cu ajutorul pompelor. Apele termale şi aburul natural sunt folosite în multe locuri de pe
mapamond ca agenţi de încălzire atât pentru clădirile comerciale cât şi pentru cele de locuit.
POMPELE DE CĂLDURĂ.
Acestea sunt dispozitive mecanice care transportă căldura dintr-un loc în altul. Ele nu sunt practic
generatoare de căldură, ci au menirea de a transfera căldura dintr-un loc în care nu se doreşte a fi cald
în alt loc în care se doreşte acest lucru. Pompele de căldură ne permit captarea căldurii din aer sau din
pământ prin intermediul apei şi transportul acesteia în interiorul unei clădiri ce se doreşte a fi încălzită.
Pentru transportul căldurii dintr-un loc în altul este necesară mult mai puţină energie decât pentru
producerea căldurii prin combustie sau prin folosirea directă a electricităţii.

CAZANE ELECTRICE
Cazanul electric de încălzire Protherm Ray - Manual de instalare şi utilizare
1. Introducere
1.1 Norme de calitate şi siguranţă
2. Caracteristici şi dotări
2.1. Caracteristici
2.2. Dotări
3. Control şi semnalizări
4. Condiţii de instalare şi exploatare
5. Dimensiuni de bază şi conectare. Caracteristicile pompei
6. Montarea şi amplasarea cazanului
6.1. Cablaj (conectări electrice)
6.2. Legarea în cascadă
7. Operaţiuni
8. Întreţinere
9. Livrarea cazanului
10. Garanţie şi condiţii de garanţie
11. Transport şi depozitare
12. Parametri tehnici
13. Schema electrică de bază
13.1. Schema electrică pentru legarea în cascadă

Instrucţiuni de instalare şi utilizare
a) Cazanul, împreună cu tot echipamentul auxiliar, trebuie instalat în concordanţă cu scopul pentru
care a fost proiectat şi respectiv cu normele şi standardele în vigoare referitor la aceasta.
b) Cazanul poate fi instalat doar în mediul pentru care a fost proiectat.
c) Instalare şi punerea în funcţiune (PIF) trebuie efectuată de o persoană autorizată în acest sens
(şi de către producător).
d) În cazul unor probleme în funcţionare, vă rugăm adresaţi-vă unei persoane competente în acest
sens. În caz contrar o intervenţie neprofesionistă poate produce avarierea produsului.
e) Verificaţi dacă toate componentele au fost furnizate.
f) Verificaţi dacă cazanul comandat corespunde cu tipul dorit.
g) În cazul în care există nelămuriri în legătură cu funcţionarea cazanului, studiaţi prezentele
instrucţiuni şi procedaţi în concordanţă cu acestea.
h) Nu demontaţi sau distrugeţi etichetele cazanului.
i) Cazanul corespunde următoarelor standarde: CSN 07 0240:1993, CSN 06 0310:1983, CSN 07
7401:1992, CSN 06 0830:1996, CSN EN 60335 - 1: 1997, CSN EN 50081 - 1:1994, CSN EN
55014-1:1995, CSNEN 61000-3-2+A12:1997, CSN EN 61000-3-3:1997, CSN EN 55 014-2:1998,
CSN EN 06 1008:1997.
j) După expirarea ciclului de viaţă al cazanului şi a pieselor componente acestea vor trebui dispuse
astfel încât să nu dăuneze mediului.
1. INTRODUCERE
În concordanţă cu tendinţele actuale în domeniul cazanelor electrice PROTHERM a dezvoltat o nouă

serie de cazane cu încălzire directă în gama de puteri 6, 9, 12, 15, 18, 21 si 24 kW.
Cazanele sunt complet echipate pentru funcţionarea independentă într-un sistem de încălzire. Comenzile
sale sunt simple, astfel încât se pot realiza uşor reglajele necesare pentru condiţiile locale.
1.1. Norme de calitate şi siguranţă
Cazanul electric, ca un produs predefinit, a fost construit şi testat în conformitate cu legile şi
standardele tehnice referitoare la acest domeniu. Cazanele au fost testate în cadrul institutului de Testări
pentru echipamente termice, atât din punct de vedere termic cat şi ecologic.
Elementele de siguranţă sunt conforme cu standardele: CSN 060830, CSN 061008, CSN EN 60335-1.
Montarea, punerea în funcţiune şi utilizarea cazanelor electrice trebuie efectuată ţinând cont de
regulamentele, normativele, standardele din domeniul aparatelor utilizatoare de energie electrică.
În plus faţă de normativele menţionate trebuie ţinut cont şi de prezentele instrucţiuni. De asemenea
este interzisă intervenţia pentru exploatare sau service a persoanelor necompetente (sub influenţa
băuturilor alcoolice, drogurilor, a copiilor, etc.).
Nivelul calitativ a produsului şi a serviciilor legate de utilizare şi garanţie sunt impuse de lege. Ciclul
de fabricaţie al produsului este in conformitate cu standardul ISO 9001.
2. CARACTERISTICILE CAZANULUI SI A PARTILOR COMPONENTE

2.1. Caracteristici
Cazanele electrice PROTHERM sunt destinate utilizării în sisteme de încălzire centrală, utilizând apă
caldă, cu circulaţie forţată. Ele prepară agentul termic, care cu ajutorul unei pompe de circulaţie va fi
distribuită la corpurile de încălzire.
Cazanul electric are o funcţionare secvenţială. Cuplarea puterii se face în intervale de 15 secunde, cu
o putere de max. 6 kW (2 kW pe fiecare faza).
Astfel se realizează o protecţie a reţelei de alimentare cu energie electrică şi este cuplată doar
puterea efectiv necesară.
Pompa de circulaţie funcţionează de asemenea în mod economic. După decuplarea cazanului, pompa
mai funcţionează 2 minute, astfel încât este utilizată toată căldura conţinută în apa din cazan. Astfel scad
consumurile energetice şi uzura mecanică a pompei.
Corpul cazanului este montat în interiorul unei carcase metalice asamblată prin şuruburi. Conectarea
atât la sistemul hidraulic cât şi la reţeaua electrică se realizează prin partea inferioară.
Aceste cazane sunt destinate montării pe perete. În cazul unui necesar termic mai mare se poate
realiza legarea în cascadă a acestora. Cascada poate fi controlată de un singur termostat conectat la
cazanul conducător.
2.2. Părţi componente
Părţile componente ale cazanului sunt: schimbătorul de căldură cilindric, echipat cu elementele
încălzitoare, hidroblocul (care conţine pompa de circulaţie, senzorul de presiune, supapa de siguranţă).
Panoul de comandă şi semnalizare conţine: termomanometru, termostat de reglaj, LED-uri pentru
semnalizarea nivelului de putere 1, 2, 3; butoane de cuplare a treptelor de putere 2, 3; LED pentru
indicarea funcţionarii cu energie cu tarif redus; LED pentru semnalizarea supraîncălzirii (avarie).
Elementele interne de control şi siguranţă sunt contactoarele de cuplare, blocul electronic de cuplare a
puterii şi termostatul de supraîncălzire. Pentru a compensa dilatările şi creşterile de presiune în sistem,
cazanul are incorporat un vas de expansiune de 10 l.
3. CONTROL SI SEMNALIZARE
Cazanul electric este proiectat pentru funcţionare automată. Cuplarea la tensiune electrică este
semnalizată prin indicatorul 6. Indicatorul 3 semnalizează funcţionarea cazanului cu energie cu tarif
redus.
Fig. 1. Panoul de comandă

1. Semnalizare supraîncălzire sau lipsă presiune;
2. Semnalizarea treptei de putere (1, 2, 3);
3. Semnalizare funcţionare cu energie cu tarif redus;
4. Termostat de reglaj şi buton pornit/oprit;
5. Termomanometru;
6. Semnalizarea conectării la energie electrică;
7. Butoane de cuplare a treptelor de putere.
Puterile posibile sunt:
Putere utilă (kW) 6 9 12 15 18 21 24
I 3 0 0 6 6 12 12
I + II 6 3 6 9 12 15 18
I + III 0 6 6 12 12 18 18
I + II + III 0 9 12 15 18 21 24
Cu ajutorul butoanelor (7) fig.1 se pot selecta diferite trepte de putere conform tabelului. Acestea vor
fi semnalate prin indicatoarele (2).
În cazul cuplării cazanelor în cascadă, prima treaptă de putere a cazanului următor va fi cuplată cu
întârziere după cuplarea ultimei trepte de putere a cazanului conducător.
Termostatul cazanului trebuie reglat in concordanta cu termostatul de ambient şi cu modul de
încălzire ales (clasic cu radiatoare, prin pardoseală, etc. ).

Pentru sisteme clasice se aleg temperaturi ridicate (70 - 80 0C). În cazul în care veţi constata că nu se
ating aceste temperaturi, probabil cazanul a primit o comandă de decuplare de la termostatul de
cameră, care a sesizat deja temperatura de ambient reglată. În cazul în care se reglează o temperatură
a agentului prea scăzută şi o temperatură de ambient prea ridicată, este posibil să nu se poată atinge
aceasta doar după un timp lung de funcţionare.
Astfel pentru alegerea valorii puterii cedate trebuie ţinut cont şi de caracteristicile termice a clădirii
respective, valoarea temperaturii exterioare.
În cazul în care temperatura agentului termic depăşeşte valoarea critică (100 0C) cazanul va fi oprit
de un termostat de siguranţă şi va fi posibilă o nouă pornire doar de către o persoană autorizată în acest
sens, prin rearmarea manuală a termostatului, după înlăturarea cauzei defectului.
Supraîncălzirea va fi semnalizată prin indicatorul (1). Tot acest indicator va semnaliza şi pierderile de
presiune din sistem. Sub presiunea de 0,8 bar cazanul nu va putea funcţiona, presostatul decuplându-l.
Temperatura şi presiunea vor putea fi citite în mod continuu pe cadranul termomanometrului (5).
Pentru eficienţă în exploatare şi costuri reduse se recomandă folosirea în sistem a robineţilor
termostatici sau/şi a termostatelor de cameră. Termostatele de cameră (se recomandă cele
programabile, şi se contraindică cele cu bimetal) nu trebuie să introducă tensiuni suplimentare în cazan.
4. CONDIŢII DE INSTALARE ŞI EXPLOATARE
Montarea şi punerea în funcţiune a cazanelor electrice trebuie să fie aprobată de către furnizorul de
energie electrică local.
Instalaţia electrică (atât la clădirile noi cat şi la cele vechi) trebuie să fie corect dimensionată pentru
un consumator de putere şi efectuată de o persoană autorizată în acest sens.
Montarea efectivă a cazanului trebuie astfel efectuată încât acesta să fie accesibil ulterior pentru
service, respectiv pentru a realiza legăturile la reţea.
Pentru a beneficia de garanţie, montarea, punerea în funcţiune şi service-ul trebuie efectuat de o
persoană autorizată în acest sens (şi de producător), cu respectarea prevederilor din prezentele
instrucţiuni şi din certificatul de garanţie. Această persoană va efectua şi instruirea beneficiarului legat de
modul de exploatare. Pentru exploatare nu este necesară o pregătire electrotehnică.
Cazanul nu va fi instalat în zone cu umiditate ridicată (ex. băi, spălătorii, etc. ). Va fi instalat astfel
încât să existe posibilitatea umplerii, respectiv golirii în siguranţă a sistemului.
Se va acorda atenţie deosebită realizării împământării pentru protecţia la electrocutare.
Boilerul a fost construit în conformitate cu standardele (AA5/AB5), CSN 2000-3, CSN 33200-5-51
pentru funcţionare în medii cu temperatură între +5 - +40 0C, umiditate pană la 85%.
5. DIMENSIUNI DE BAZĂ, CARACTERISTICA POMPEI

6. MONTAREA CAZANULUI
Fixarea pe perete se recomandă a se efectua prin intermediul setului de fixare livrat cu cazanul. După
fixarea în perete a diblurilor se va aşeza cazanul pe suportul special (fără carcasa din tablă), se vor
executa legăturile, după care se va monta carcasa.
În cazul în care cazanul va funcţiona într-un sistem deschis, presiunea hidrostatică creată de coloana
de apă trebuie sa fie de min. 1 bar.
Dacă sistemul va fi echipat cu capete termostatice, un radiator cel puţin va reamâne fără robinet
termostatic sau se va executa o conductă de by-pass pentru recirculare.
Utilizarea amestecurilor antiîngheţ nu este recomandată (se înrăutăţeşte transferul de căldură,
dilatări mari, distrugerea garniturilor de cauciuc, etc. ). În cazul în care totuşi este inevitabilă folosirea
amestecurilor antiîngheţ, eventualele daune provocate nu constituie obiectul garanţiei.
Înaintea umplerii cazanului cu apă şi punerii în funcţiune sistemul va fi spălat cu apă în sens contrar
sensului normal de curgere pentru a îndepărta eventualele impurităţi din sistem.
Pentru o protecţie completă pe returul instalaţiei înaintea cazanului se va monta un separator de
nămol şi un filtru de impurităţi.
Nu constituie obiectul garanţiei problemele provocate de impurităţile din sistem şi înfundarea
cazanului datorită acestora.
Notă: Filtrul de impurităţi şi separatorul de nămol trebuie verificat şi curăţat cu regularitate.

6.1. Conectări electrice
Utilizatorul trebuie să aibă posibilitatea conectării cazanului la reţeaua de energie electrică prin
intermediul unui întrerupător principal prevăzut cu protecţiile impuse de normative (protecţie termică, la
suprasarcină, etc. ). Conectările electrice (tensiune, termostat de cameră, cascadă, etc. ) se realizează
prin intermediul şirului de cleme situat în partea stângă jos a cazanului şi fiind accesibil după
îndepărtarea carcasei de tablă.
La efectuarea legăturilor împământării trebuie verificate şi curăţate toate suprafeţele de contact ale
cablului cu suprafaţa cazanului (se vor utiliza şaibe speciale între aceste suprafeţe). Termostatul de
cameră se va cupla la clemele R, T.
6.2. Interconectarea cazanelor (cascada)
În cazul în care un singur cazan nu poate acoperi întregul necesar de căldură cazanele din seria 21 si
24 pot fi conectate în cascada şi se pot obţine astfel puteri mai ridicate.
Astfel bornele KOUT si KGND ale cazanului conducător vor fi interconectate cu bornele Kin si KGND ale
cazanului condus.
Termostatul de cameră se va cupla la bornele R, T ale cazanului conducător.
7. OPERATIUNI
După realizarea legăturilor la instalaţie, se va umple aceasta cu apă dedurizată (conform CSN
077401) şi se va verifica etanşeitatea şi se va aerisi corect pompa şi instalaţia.
Notă: Cu ajutorul termostatului de reglaj (prin reaşezarea acestuia pe poziţia min) se va activa
recircularea (2min), când se va putea efectua aerisirea instalaţiei.
Se va verifica simultan cu aerisirea şi indicaţia aparatelor şi semnalizatoarelor de pe panoul frontal.
La cuplarea la tensiune va lumina semnalizator corespunzător, respectiv LED-ul pentru treapta de
putere.
Indicatorul de avarie poate lumina în două cazuri:

1. cazanul a fost supraîncălzit şi termostatul de siguranţă a decuplat (fig.4). Acesta va trebui rearmat de
o persoană autorizată;
2. presiunea în sistem este insuficientă (sub 0,8 bar).
Se va continua umplerea cu apă.
8. ÎNTREŢINERE
Cazanul electric nu necesită o întreţinere specială. Se recomandă o verificare anuală de preferinţă
înaintea sezonului rece..
În mod regulat se va verifica presiunea în sistem. Dacă se constată scăderi repetate a presiunii,
probabil există neetanşeităţi în sistem care trebuie înlăturate. În cazul sistemelor deschise se verifică
nivelul apei în vasul de expansiune.
9. LIVRAREA CAZANULUI
Cazanul se livrează complet asamblat, mai puţin cablul de alimentare cu energie electrică.
Furnitura completă cuprinde:
- cazanul asamblat;
- sistemul de fixare (dibluri cu şurub);
- instrucţiuni de utilizare;
- certificat de garanţie;
- aviz tehnic;
- carte de service.
10. GARANTII
Garanţia cazanelor PROTHERM este în concordanţă cu condiţiile menţionate în certificatul de garanţie
şi prezentele instrucţiuni.
11. TRANSPORT ŞI DEPOZITARE
Cazanele PROTHERM vor fi transportate şi depozitate în ambalajul original, se vor evita şocurile,
acţiunea forţelor externe. Nu se va răsturna, se vor respecta instrucţiunile de pe ambalaj.
Depozitarea se va efectua în medii neagresive, cu temperatura între 5-50 0C, umiditate sub 75%.

12. PARAMETRII TEHNICI
- Tensiune alimentare (V) - 3 x 400 + N + PE, 50 Hz
- Curent max. (24kW) (A) - 3 x 36 A
- Putere * (kW) 6, 9, 12, 15, 18, 21, 24
- Vas expansiune ( l ) 10l
- Presiunea minimă de lucru (kPa) 80
- Presiunea maximă de lucru (kPa) 300
- Protecţie electrică IP 40
- Racorduri (tur/retur) - G 3/4"
- Racorduri (umplere/golire) - G 1/2"
Dimensiuni:
- Înălţime (mm) 740
- Lăţime (mm) 410
- Adâncime (mm) 240
- Greutate (fără apă) (kg) 34
- Randament (%) 99,5
- Temperatura maximă a agentului termic (° C) 85
- Presiunea creată de pompă (kPa) 50
- Presiunea de lucru recomandată (kPa) 100 - 170
Tipul cazanului electric Tipul întrerupătorului (A) Secţiunea cablului de Cu pentru
PROTHERM (kW) alimentare (mm2)
6 36 4
9 16 1,5
12 25 2,5
15 25 2,5
18 35 4
21 35 4
24 50 6
13. SCHEMA ELECTRICĂ A CAZANULUI

PS - presostat 0,8 bar
OHT - termostat siguranţă 100 0C
T - termostat reglaj max. 85 0C
RT - termostat de cameră
RC - control de frecvenţă
13.1. Conectarea în cascadă
RT - termostat de cameră
RC - control de frecvenţă
KOUT - ieşire pe cascadă

Centrala electrică Ray - Întrebări frecvente
1. Centrala termică electrică prepară şi apă caldă?

R: Centrala electrică Ray nu prepară apă caldă menajeră direct. Se poate insera în circuitul de încălzire
un boiler indirect pentru preparare apă caldă menajeră. Cea mai uzuală metodă rămâne cea cu boiler
electric, este mult mai puţin costisitoare ca cea cu boiler indirect.
2. Centrala termică electrică Ray se poate alimenta la 220 V?

R: Nu, centralele electrice Ray se alimentează numai la curent trifazat.
3. Am nevoie de acordul societăţii de electricitate?

R: Nu neapărat, însă centrala termică electrică consumă foarte multă energie electrică şi este posibil să
depăşiţi consumul acordat branşamentului dumneavoastră. Instalaţia electrică trebuie să fie corect
proiectată, dimensionată şi executată pentru puterea instalată a cazanului (de ex., pentru un cazan de
24 kW trebuie să aveţi puterea electrică instalată de aproximativ 25 kW).
4. Cât consumă?
R: Centrala termică electrică consumă 1 kW energie electrică pentru ~1 kW energie termică. Datorită
randamentului foarte mare 99.5% raportul de schimb este de ~1:1. Rezultă că pentru un necesar de
încălzire de 24 kW se vor consuma 24.12 kWh. Centrala este dotată cu termostat astfel încât dacă
necesarul de încălzire este mai mic centrala nu va consuma 24 kW ci exact cat este necesarul de căldura
la momentul respectiv.
Necesarul de încălzire al unei locuinţe se calculează la temperatura exterioară corespunzătoare zonei
climatice (ex: Bucureşti -15 grdC) pentru alegerea echipamentului, însă necesarul de încălzire al locuinţei
variază în funcţie de temperatura exterioară şi interioară dorită. Rezultă că la -15 grdC exterior şi 22
grdC interior avem nevoie de 24 kW (de exemplu), dar la 0 grdC exterior si 22 grdC interior avem mult
mai puţin, ~ 14 kW.
Pentru casele de vacanţă unde în timpul în care nu se locuieşte avem nevoie numai de o temperatură de
gardă(6grdC) rezultă un consum la 0 grdC exterior de ~ 7 kW.
Datorită funcţiei termostate, consumul mediu orar în sezonul de încălzire este de 1/3 din consumul
maxim (de exemplu, la cazanul de 24 kW, consumul este de aproximativ 8 kWh.)
5. Este rentabilă în raport cu alte tipuri de combustibil?

R: Încălzirea cu centrală termică cu funcţionare pe energie electrică este o modalitate mai scumpă de
încălzire, dar avantajele centralelor termice electrice constau în costul redus al investiţiei iniţiale şi faptul
că nu necesită intervenţia umană pentru a rămâne în funcţionare (ex: la centralele pe combustibil solid,
o persoană trebuie să alimenteze focarul cazanului zilnic cu combustibil).
Se pretează pentru case de vacanţă (unde nu este nevoie de încălzire decât în perioadele în care se
locuieşte, ex: sfârşit de săptămână) sau unde o soluţie mai economică nu este viabilă. Costurile de
exploatare la centralele electrice pot fi reduse prin montarea contoarelor cu tarifare diferenţiată.

5. INSTALAŢII DE ARDERE.
Prin combustibil se înţelege orice substanţă capabila să intre cu aerul (cu oxigenul) într-o reacţie de
oxidare rapidă numită ardere, însoţită de dezvoltarea unei cantităţi de căldură (reacţie exotermă - cu
dezvoltare de căldură).
CLASIFICAREA COMBUSTIBILILOR
STAREA
SOLIZI LICHIZI GAZOŞI
ORIGINE
lemn
turbă
lignit
gaze naturale
NATURALI cărbune brun ţiţei (petrol)
gaze de sondă
antracit
huilă
şisturi
mangal
benzină gaze de furnal
semicocs
motorină gaze de cocserie
cocs
ARTIFICIALI păcură gaz de apă
rumeguş
petrol lampant gaz de huilă
alte deşeuri
gudroane gaz de aer(este f. sărac)
combustibile
Pentru alegerea combustibililor pentru diverse utilizări trebuie avute în vedere următoarele caracteristici
principale:
a) combustibili solizi: umiditatea, cenuşa, materiale volatile, măcinabilitatea.
b) combustibili lichizi: vâscozitatea la diferite temperaturi şi temperatura de congelare.
c) combustibili gazoşi: compoziţia gazelor.
Caracteristicile generale ale tuturor combustibililor sunt:
• compoziţia chimică;
• puterea calorică;
• preţul de cost.
Analiza elementară a combustibililor solizi şi lichizi este următoarea:
C + H + O + N + SCOMB + A + Wt = 100%
unde:
• C = carbon;
• H = hidrogen;
• O = oxigen;
• N = azot;
• SCOMB = sulf combustibil;
• A = cenuşă;
• Wt = umiditate.
Analiza elementară pentru combustibili gazoşi este următoarea:
CO2 + CO + H2 + N2 + O2 + SO2 + SO3 + H2S + CmHn = 100%
unde:
CO2 - bioxid de carbon;
CO - monoxid de carbon;
H2 - hidrogen;
N2 - azot;
O2 - oxigen.
SO2 - bioxid de sulf;
SO3 - trioxid de sulf;
H2S - hidrogen sulfurat;
CmHn - hidrocarburi (metan, etan, etili etc.)
Puterea calorică
Puterea calorică reprezintă cantitatea de căldură degajată prin arderea completă a unei unităţi de
combustibil, cu condiţia ca temperatura iniţială a reactanţilor (comb. + aer) să fie de 25oC, iar
temperatura finală a reactanţilor să fie tot 25oC.

[kcal/kg] (ptr. comb. solizi) sau [kcal/Nm3] (ptr. gaze)
[kj/kg] (ptr. comb. solizi) sau [kj/Nm3] (ptr. gaze).
Puterea calorică este de două feluri:
 putere calorică superioară (în combustibil avem vapori de apă condensaţi) - [Qs];
 putere calorică inferioară (în combustibil avem vapori de apă în stare gazoasă, deci necondensaţi) -
[Qi].
COMBUSTIBIL CONVENŢIONAL
Întrucât puterea calorică a combustibilului variază în limite largi (de la circa 1000kcaj/kg la circa 12.000
kcal/kg) pentru calcul s-a introdus noţiunea de combustibil convenţional.
Combustibilul convenţional se caracterizează prin aceea că are puterea calorică
Qi = 7 000 Kcal/Kg
ARDEREA , PROCESUL DE ARDERE AL COMBUSTIBILILOR .
Arderea este un fenomen de oxidare exotermică (dezvoltare de căldură). Arderea presupune participare
a cel puţin două componente:
 combustibilul;
 oxidantul.
Cel mai folosit oxidant este aerul. Pentru a mări randamentul arderii se impune un amestec cât mai bun
între cele două componente, astfel încât, teoretic vorbind, fiecărei molecule de combustibil să i se
asigure oxidantul necesar.
ARDEREA COMPLETĂ ŞI ARDEREA INCOMPLETĂ
a) Arderea completă
Dacă energia chimică a carburantului se transformă total în căldură a gazelor de ardere, arderea este
completă sau perfectă. Se cunosc două cazuri :
• ardere teoretică - înseamnă ardere completă cu aerul strict necesar, deci fără surplus de aer;
• ardere perfectă - ardere cu surplus (exces) de aer.
b) Arderea incompletă sau imperfectă - este arderea la care în gazele arse se mai găsesc părţi
combustibile.
Arderea incompletă sau imperfectă este de două tipuri:
• atunci când în gazele de ardere se găsesc componente combustibile gazoase (CO2, CH4, H2,
H2S) - avem o ardere incompletă chimic;
• atunci când în cazan se găsesc particole de cărbune căzute în focar sau antrenate în gazele de
ardere - avem o ardere incompletă mecanică.
În practică nu putem discuta de o ardere perfectă şi fără exces de aer.
Deci putem defini coeficientul de exces de aer:
c) Coeficientul de exces de aer (X) reprezintă raportul dintre cantitatea de aer reală necesară
arderii şi cantitatea de aer teoretică necesară arderii:
Vaer real 21
 1  1
Vaer teoretic 21  O2
În exploatarea cazanelor arderea reală este, fie datorită construcţiei focarului, fie datorită exploatării,
imperfectă sau incompletă.
Aceasta înseamnă că în gazele de ardere evacuate în atmosferă se găsesc componente combustibile
nearse (CO, CH4, H2, H2S etc.). Căldura chimică a acestor elemente carburante este pierdută pentru
cazan, ceea ce face ca randamentul global al cazanului să scadă.
Vinovat pentru aceste componente nearse poate fi:
• arzătorul care nu conduce la un amestec bun între cei doi curenţi;
• focarul care, prin construcţia lui, nu permite turbionarea curenţilor şi deci amestecarea lor în
vederea arderii;
• exploatarea prin introducerea incompletă a aerului de ardere;
• temperatura scăzută a aerului introdus în focar în vederea arderii.

FOCARE ŞI INSTALAŢII DE ARDERE
Definiţie şi clasificare
Focarul este partea cazanului în care are loc arderea combustibilului cu cedare de căldură (care se
transmite apei din cazan) şi gaze arse (care ies coş în atmosferă). Focarele se pot clasifica după:
Poziţia faţă de tamburul cazanului:
- focare interioare (în interiorul tamburului de apă), ca la cazanele ignitubulare ;
- focare inferioare, situate sub tambur, ca la cazanele acvatubulare;
- focare anterioare , care se găsesc în exteriorul tamburului, în faţa cazanului, fiind o prelungire a
focarului. Acestea au pereţii formaţi din cărămidă refractară şi se construiesc la unele cazane atât igni
cât şi acvatubulare pentru combustibil inferior, unde este nevoie de o cantitate mare de combustibil, ce
nu ar putea arde în focarul propriu-zis al cazanului.
După tipul de combustibil ars în focar:
- focare pentru combustibil solid;
- focare pentru combustibil lichid;
- focare pentru combustibil gazos;
- focare pentru combustibil mixt
Focare pentru combustibil solid
Aceste focare, utilizate pentru cărbune, deşeuri lemnoase, etc, se compun din: camera de ardere
(focarul propriu-zis), grătar şi cenuşar. Forma şi dimensiunile focarului depind de:
- felul combustibilului (cărbuni sau deşeuri lemnoase);
- modul de alimentare cu combustibil a focarului;
- în cazul cărbunilor, după cum sunt introduşi în focar sub formă de bulgări, sau sub formă de
praf de cărbune.
Focare cu deservire manuală
Au un grătar plan înclinat, format din bare de fontă cu lăţime mai mare la capete decât la mijloc,
pentru a lăsa între ele un spaţiu de circa 2 mm. Ace spaţiu este necesar pentru pătrunderea aerului din
cenuşar, printre barele grătarului, sub stratul de combustibil care arde pe grătar.
Alimentarea cu cărbuni a grătarului se face de fochist, cu lopata, după închiderea parţială a
şubărului la coş şi deschiderea uşii focarului.
Aprinderea se face cu lemne sau alt combustibil, după care se aruncă cu lopata cărbuni, începând
din fund spre faţă.
Grosimea stratului de cărbune depinde de calitatea şi granulaţia cărbunelui în timpul arderii, acolo
unde apar pete întunecate pe grătar, înseamnă că zgura s-a lipit de grătar şi nu mai poate intra aerul. în
acest caz fochişti trebuie să spargă zgura cu unelte specifice.
Pe un grătar plan, se pot arde 70 - 80 kg cărbuni pe fiecare m2 de gratii . Un fochist poate
alimenta cu lopata circa 700 - 800 kg cărbune în 8 ore.
Focare mecanizate
La cazanele mai mari, alimentarea cu cărbuni a focarelor se face mecanizare dintr-un buncăr-
pâlnie, situat deasupra intrării în focar. Sunt mai multe tipuri.
Focare cu grătar lanţ
Sunt formate din bare de grătar mobile, montate sub formă de continuu, între 2 tamburi, dintre
care unul motor care face ca lanţul săi mişte continuu cu o viteza de 0, 1 - 0,6 m/min. în prima parte a
grătarului cărbunii se încălzesc şi se usucă, în partea din mijloc ard, iar la în partea finală zgura cade în
buncărul de zgură.
Focar cu grătar cu împingere răsturnată (tip GIR)
A fost descris anterior, în cap. 5.2.10.
Focare pentru cărbune pulverizat
Acest tip de focare realizează cea mai bună ardere a cărbunelui.
După ce cărbunele este măcinat în mori speciale (cu bile, role, ciocane sau mori ventilator) până
este adus la particule foarte fine, mult mai mici de 1 mm, praful este condus prin conducte cu curent de
aer în silozuri, iar de acolo, în acelaşi mod, este insuflat cu aer în focar, unde este ars în arzătoare
speciale (descrise în cap. 5.).
Focare pentru combustibili lichizi şi gazoşi
Au numai cameră de ardere, fără grătar şi cenuşar. în prima parte a focarului are o zidărie sau o
ambrazură refractară care menţine în focar o temperatură ridicată, absolut necesară arderii complete a
combustibilului.

Instalaţii pentru arderea combustibilului lichid
Aşa cum s-a arătat, în focarele cazanelor, se poate arde unul din următoarele feluri de combustibil
lichid: păcură, combustibil lichid uşor (CLU), motorină. Pulverizarea păcurii, a combustibilului lichid uşor
sau motorinei (în condiţiile descrise la par. 6.4.2.), se poate realiza cu aer comprimat, cu abur sau
mecanic (cu pompă de combustibil).
Injectoare cu aer comprimat
Se folosesc rar, la cazanele care consumă sub 100 kg combustibil pe oră. Aerul este aspirat în
focar prin depresiune, realizată cu ajutorul coşului de fum sau se foloseşte aer comprimat (fig. 7.1.a).
Injectoare cu abur
Pentru pulverizarea păcurii, se utilizează aburul de la cazanul propriu sau, la pornire, de la alt
cazan. în lipsă de alt cazan, pornirea se face arzând in focar lemne, cărbuni sau alt combustibil, până
când presiunea ajunge de la 2 - 3 bar, după care se poate pune în funcţiune injectorul cu abur. La
ieşirea din ajutaj, viteza combustibilului antrenat de abur creşte foarte mult şi este pulverizată fin. Capul
injectorului trebuie curăţat des de zgură.
Schema unui injector de păcură cu abur este dată în fig. 7. 1.b.
Are avantajul că este simplu, uşor de întreţinut, dar şi dezavantajul unui consum de 6 - 7% din
producţia de abur.
Injectoare pentru combustibili lichizi

a – injector cu pulverizare cu aer comprimat ; b – injector cu pulverizare cu abur ;
c – injector cu pulverizare mecanică

Injectoare centrifugale
Se folosesc la unele cazane Manotehnica precum şi la unele cazane apă caldă (fig. 7.2.). De la
rezervorul de zi, CLU ajunge în corpul injectorului (1), trece prin axul motorului electric (2), se amestecă
cu aerul primar venit prin canalul cu clapetă (3) şi intră în ventilatorul (4). După ventilator, scutul (5)
lasă liber un canal prin care intră altă cantitate de aer, care, împreună cu amestecul ce iese din
ventilator, formează un vârtej (6) în focar. Ventilatorul are o turaţie de 3000 rot/min.
Aceste injectoare se construiesc de către S.C. Hesper Bucureşti, pentru consumuri între 10 şi 70 kg
CLU/oră, adică pentru debite calorice între 96.000 şi 672.000 kcal/h.
Injector centrifugal pentru combustibil lichid (semiautomat ).

Injectoare mecanice
Injectoarele mecanice sunt folosite pentru pulverizarea păcurii în focar la presiunea de 10 - 40 bar,
creată 'le o pompă de combustibil cu roţi dinţate. Se folosesc la cazanele mari şi la toate cazanele
automatizate. Presiunea si temperatura de injecţie sunt indicate de un manometru şi un termometru. în
capul injectorului se află o duză, în care este montat un disc cu canale, un disc cu orificii şi orificiul duzei
(cu 0 de 1 -s mm). La trecerea prin discul cu canale tangenţiale, păcura capătă o mişcare de rotaţie,
fiind fin pulverizată şi amestecându-se bine cu aerul, pentru a realiza o ardere bună .Duza trebuiţi
curăţata periodic.
Injector de păcură cu pulverizare prin presiune : 1 – capul injectorului ; 2 – corpul injectorului ; 3

– cot de racord ; 4 – piesă de racord ; 5 – piesă de fixare ; 6 – disc cu canale ; 7 – disc cu orificii ; 8 –
duză .

Pompa cu roţi dinţate
Se compune dintr-un corp de fontă sau oţel (1), în care se rotesc în sensul săgeţilor două roţi
dinţate (2), care aspiră combustibilul din partea de jos şi îl refulează în partea de sus. Supapa de
suprapresiune (3) deschide fereastra (4), punând în legătură conducta de aspiraţie (5) cu cea de refulare
(6), atunci când presiunea pe refulare a pompei devine prea mare, returnând (recirculând)
combustibilul în interiorul pompei.
Roata dinţată din dreapta este cuplată cu un motor electric, care, obişnuit are pe acelaşi ax, un
ventilator pentru introducerea aerului în focar, în tot timpul funcţionării pompei. Aceste pompe se
construiesc la SC. Hesper SA.
Instalaţia de păcură
Destinată alimentării unuia sau mai multor cazane, instalaţia de păcură cuprinde unul sau mai
multe rezervoare de depozitare, care trebuie să asigure consumul pe cel puţin 10 - 20 zile.
Acestea se execută din tablă de oţel, şi după poziţia lor, pot fi: supraterane, subterane sau
semiîngropate.
Ele trebuie să fie prevăzute cu ţeava de aerisire, gură de vizitare, interioară şi exterioară, indicator
de nivel cu plutitor (sau tijă gradată la cele îngropate), serpentină de preîncălzire a păcurii (cu abur,
plasată în partea jos a rezervorului), robinet de scurgere a apei din păcură (apa fiind mai grea se adună
în partea de jos), care trebuie deschis mai des de fochist pe timp de ploaie, zăpadă, umezeală.
Rezervoarele au capacitatea de 10 - 1000 m3 şi alimentate din cisterne CFR sau auto. În timpul
descărcării, gura de vizitare trebuie să fie deschisă. Din rezervoarele de depozitare, păcura este împinsă
ajutorul pompelor de combustibil (la centralele mari este prevăzută o staţie pompare cu preîncălzirea
păcurii) în rezervorul de zi, situat în sala de cazane pe un perete lateral (nu în dreptul injectorului), la o
înălţime de 5 – 6 m. Rezervorul de zi are o capacitate de 500 - 2000 kg şi este prevăzut cu: ţeavă de
aerisire, ţeava de prea plin (care readuce în rezervorul de depozitare combustibil în surplus ),indicator de
nivel cu plutitor , serpentină de încălzire şi ţeavă cu robinet de scurgere a apei.
Pompă cu roţi dinţate
Din rezervorul de zi, păcura vine prin cădere la injector, înainte de acesta fiind montat un
preîncălzitor şi un robinet de închidere. Fochistul trebuie să asigure etanşeitatea completă a întregii
instalaţii de păcură, astfel încât nici în centrala termică, nici în afară, să nu existe pierderi de combustibil.
El trebuie să cureţe injectoarele şi să urmărească să aibă o ardere bună, deoarece păcura nearsă se
depune pe pereţii cazanului şi împiedică transmiterea căldurii .Rezervoarele de depozitare şi rezervoarele
de zi trebuie curăţate anual de depuneri.
Agregat de pompat şi preîncălzit păcura

Termorom Cluj-Napoca produce un agregat de pompat şi preîncălzit păcura (fig. 7.5.), care se
compune din două filtre grosiere (FG), două electropompe (EP), un preîncălzitor (PP), două filtre fine
(FF), conducte, armături şi aparate de măsură. Subansamblele sunt dispuse în două circuite, unul de
lucru şi altul de rezervă. Se construiesc pentru debite de păcură de: 1; 1,6; 3,1; 6,3; 8; 12,5; 16 şi 40
t/h.
Caracteristicile principale sunt următoarele:
- temperatura păcurii la intrare: 60°C;
- temperatura păcurii la ieşire: 135 - 150°C;
- presiunea păcurii la intrare: 0,5 - 3 bar;
- presiunea păcurii la ieşire: min. 37 bar, max. 40 bar.
Agregat de pompat şi preîncălzit păcura
La agregatele de 1 - 6,3 t/h, preîncălzitorul de păcură cu abur, este înglobat în blocul agregatului,
iar la celelalte, este montat separat, pe fundaţie aproprie. Preîncălzitorul de păcură cu abur este un
schimbător de căldură format dintr-un corp cilindric, care are la capete câte o placă tubulară între plăcile
tubulare se montează un fascicol de ţevi prin care circulă păcura, aburul circulând în exteriorul lor. Dacă
produsul V • p (V este volumul în litri iar p este presiunea în bar) corespunzător părţii de abur este mai
mic de 1000 , preîncălzitorul, ca recipient sub presiune, este sub controlul responsabilul ISCIR al unităţii.
Dacă V • p este mai mare de 1000, preîncălzitorul se înregistrează la ISCIR, dar în mod obişnuit se
verifică de către responsabilul ISCIR al unităţii.
Fochistul are obligaţia să cureţe periodic filtrele şi să manevreze robinetul de abur astfel încât să
obţină temperatura necesară păcurii. Instalaţiile de combustibil lichid şi gazos utilizate la cazanele
automatizate sunt descrise în cap. 12.
Instalaţia de gaze
Gazul metan utilizat drept combustibil la cazane se extrage din podişul Transilvanei şi din zonele
subcarpatice, iar în mare parte se importă din Rusia.
De la locul de extracţie este adus sub presiune, prin conducte de oţel, la locul de utilizare. Prima
magistrală de gaz metan din ţară s-a construit în 1942 pentru alimentarea termocentralei Grozăveşti cu
gaze din Ardeal.
Presiunile utilizate la transportul gazului metan, sunt:
- presiuni înalte: peste 6 bar (în Rusia, 32 bar);
- presiuni medii: 2 - 6 bar;
- presiuni reduse: 0,2 - 2 bar;
- presiuni intermediare: 0,05 - 0,2 bar (în instalaţiile interioare industriale, prevăzute cu arzătoare
ce pot funcţiona cu această presiune);
- presiune joasă: sub 0,05 bar (la noi, plafonul presiunii joase a i stabilit la 0,03 bar = 300 mm
coloană apă, fiind folosit pentru consumatorii de uz casnic).
Instalaţia de alimentare cu combustibil gazos cuprinde:

- staţia de gaze din incinta unităţii, în care sunt montate contoarele de gaze şi la care au
acces numai furnizorii de gaz , de la care pleacă spre o conductă de gaze, vopsită în galben închis, între
staţia de gaze din incinta unităţii şi centrala termică, pe care se montează, la cca. 20 m de intrarea în
CT, un robinet de închidere manuală (sau de la distanţă), ce trebuie cunoscut şi închis de fochist în caz

de forţă majoră: incendii, explozii, cutremur mare, când nu se mai poate închide robinetul din CT. - pe
conducta de gaze din CT, se găsesc:
- un robinet de închidere manuală, rapidă;
- un separator de apă din gaze;
- un regulator de presiune, ce menţine presiunea din aval (după regulator) la o valoare constantă,
necesară arzătorului, deşi presiunea din amonte (ce intră în regulator) variază în limite largi;
- un dispozitiv de siguranţă ce echipează regulatorul, care, în cazul defectării regulatorului,
împiedică creşterea presiunii în aval la o valoare periculoasă ;
- un presostat care comandă închiderea electroventilului, când presiunea gazelor a scăzut sub o
valoare minimă reglată;
- câte un manometru înainte şi după regulator;
- două robinete de închidere automată, înseriate, normal închise, având între ele o ţeava de
aerisire pe care este montat un electroventil normal deschis, pentru eliminarea gazelor scăpate,
eventual, după primul ventil automat, când ventilele sunt închise;
- două robinete de închidere manuală, înseriate, in locul celor de mai sus, la cazanele
neautomatizate.
- un detector de gaze automat ce comandă un electroventil exterior de închidere în caz de scăpări
de gaze
Schemele instalaţiilor de automatizare pe gaze sunt descrise în alt capitol La cazanele ce consumă
gaze, pentru evitarea exploziile de gaze în focar, registrul la coş este prevăzut la mijloc cu un orificiu de
cea. 50 mm diametru, pentru ca în timpul opririlor, când registrul este închis, eventualele pierderi de
gaze să fie evacuate în atmosferă.
Arzătoare pentru combustibil gazos

Arzătoarele pentru combustibil gazos sunt de 3 feluri:
- arzătoare manuale, la care aprinderea, reglarea şi oprirea focului se face manual, de către
fochist, iar aerul este aspirat prin tirajul coşului. Exemplu: arzătoarele Şeitan cu 1 - 4 etaje;
- arzătoare semiautomate, la care aprinderea şi stingerea focului se face automat, iar reglarea
arderii se face manual, prin variaţia concomitentă a clapetelor de gaze şi aer;
- arzătoare automate la care aprinderea, reglarea focului funcţie de regim şi oprirea, se face
automat
Arzătoarele semiautomate şi automate, sunt echipate cu un ventilator, care asigură aerul necesar
arderii, având clapete de reglare pe conductele de gaze şi aer ce intră în focar, care permit reglarea
cantităţii de gaze şi aer pentru a asigura o ardere completă. In afară de acestea, pentru a asigura
arderea completă, este necesar ca aerul să se amestece bine cu gazele.
Exemplu: La un cazan ABA4 care funcţionează cu gaze, la verificarea oficială, s-au constatat mari
depuneri de funingine pe plăcile tubulare şi ţevi . S-a constatat că, la acest cazan, clapeta de aer nu se
deschidea complet
Indiferent de felul arzătorului, înainte de aprinderea focului, trebuie să facă manual sau automat
preventilarea focarului şi a drumurilor de gaze care să permită o schimbare de minim 5 ori a volumului
de aer a acestor componente
Dacă după aprindere focul s-a stins, trebuie închis imediat robinetul de gaze şi făcută din nou
preventilarea (pentru a elimina riscul de explozie gaze) şi abia după aceea, se va face reaprinderea.
De asemenea, după oprire, trebuie să se facă postventilarea.
Arzătoare mixte (combinate)

Unele cazane, în special cele mari, pot consuma, în funcţie de posibilităţile de aprovizionare, fie
păcură, fie gaze, fie chiar praf de cărbune.
Fig. 7.6. reprezintă un arzător mixt gaze-păcură, pentru un cazan ABA de 2 t/h, iar fig. 7.7.,
pentru un cazan CR 16.

Arzător mixt păcură – gaze pentru cazan ABA 2  8
1 – carcasă ; 2 – apărătoare ; 3 – dispozitiv reglaj aer ; 4 – clapetă gaz ; 5 – distribuitor gaz; 6 –
distribuitor ; 7- aprinzător
Suflătoare de funingine
Suflătoare de funingine au rolul de a îndepărta depunerile de funingine de pe suprafeţele de
încălzire. Suflarea funinginii se face cu suflătoare cu aer comprimat sau cu abur. Se manevrează de către
fochist, în conformitate cu instrucţiunile interne. Există şi suflătoare de funingine cu bile metalice, care
cad de sus, din ţeava în ţeava, scuturând funinginea depusă, şi care, după ce au ajuns jos, sunt readuse
mecanic în partea de sus.
Arzator mixt pacura-gaze pentru cazan CR 16
Instalaţii de epurare a gazelor arse

In special la arderea cărbunilor, gazele ies pe coş încărcate cu particule de cenuşă, ce se depun în
mediul din jur, poluându-l. Pentru a evita aceasta, la cazanele mari se montează în coş, fie cicloane, în
care praful este separat e gaze prin schimbarea direcţiei de curgere (pot fi mai multe cicloane în serie
multicicloane), fie electrofiltre. Acestea sunt compuse din două rânduri de electrozi, unul care ionizează
gazele şi încarcă cu electricitate particolele de (cenuşă, iar celălalt, de depunere, atrage particolele
încărcate. Sursa electrică este de mare tensiune, cca. 50 kV. Praful depus trebuie scuturat periodic,
folosind metode speciale.
Tirajul
Anterior, s-a arătat că, pentru a avea loc arderea, în focar trebuie să intre nu numai combustibil, ci
şi aer. Aerul necesar arderii intră în focar, prin tiraj.
Prin tiraj înţelegem curentul de aer care intră în focar făcând posibilă arderea combustibilului
şi apoi, iese pe coş cu gazele arse, în atmosferă.
Tirajul, adică intrarea aerului din atmosfera înconjurătoare în poate face în 2 moduri: natural şi
artificial.
Tirajul natural
Tirajul natural se realizează cu ajutorul coşului de fum şi se poate explica în două moduri:
a) Presupunem că în faţa focarului este un coş imaginar, similar cu cel real, situat în spatele
cazanului. In coşul imaginar, este aer la temperatura şi presiunea atmosferică. în coşul real, sunt gaze
arse, calde, care sunt mai uşoare decât aerul atmosferic, din care cauză, aerul mai greu intră în focar şi
împinge gazele arse pe coş, în atmosferă.
b) Prin arderea combustibilului în focar, se formează gaze care, fiind calde, sunt mai uşoare şi au
tendinţa de a se ridica în sus. în locul lor, intră în focar aerul din atmosferă, care, împreună cu
combustibilul, se transformă în gaze arse, calde, acest proces producându-se continuu, şi realizând
circuit de aer proaspăt prin focar.
Schema circulaţiei aerului şi a gazelor arse la un cazan cu tiraj natural

1 - coş; 2 - registru.
Tirajul natural este cu atât mai mare, cu cât coşul este mai înalt şi temperatura exterioară este mai
mică (iarna, tirajul este mai bun). Din diagrama din fig. 7. 8. rezultă că depresiunea cea mai mare este
la baza coşului iar cea nai mică, în focar.
Tirajul poate fi variat de către fochist, după necesitate, prin manevrarea şubărului (registrului),
care variază secţiunea de trecere a gazelor arse.
Coşurile au formă tronconică şi se executau în trecut din cărămidă fasonată special, iar în prezent
din beton sau tablă.
Coşurile din tablă sunt cilindrice, au înălţimea de maximum 15 m şi se ancorează contra vântului
prin trei ancore montate la 120°, la 2/3 din înălţimea coşului. Cele din beton pot avea înălţimi de până la
300 m.
Tirajul artificial
Se foloseşte la cazanele automatizate şi la toate cazanele mari, care ar necesita coşuri înalte, deci
costisitoare. Tirajul artificial se poate realiza prin:
- ventilatoare aşezate în faţa cazanului, care aspiră aerul din sala cazanelor sau din exterior şi îl
trimit sub presiune în focar, fără preîncălzire sau cu preîncălzire, prin intermediul unui preîncălzitor de
aer. în acest caz, în focar nu avem depresiune ci suprapresiune faţă de presiunea atmosferică;

- exhaustoare sau ventilatoare de gaze arse, care se montează în spatele cazanului şi absorb
gazele arse din canalul de fum şi le trimit sub presiune în coş, creând astfel în focar o mare depresiune,
ce produce intrarea unei cantităţi mari de aer în focar, necesar arderii unei cantităţi mai mari de
combustibil.
Exhaustoarele se aseamănă cu ventilatoarele, dar lucrează în condiţii mai grele căci gazele arse au
temperatura peste 130 - 250°C, din care cauză lagărele trebuie răcite cu apă. Unele cazane au şi
exhaustor şi ventilator. Totdeauna trebuie pornit întâi exhaustorul şi apoi ventilatorul. De altfel, în
instalaţia de automatizare a cazanului există o interblocare care nu permite inversarea acestei ordini.
Atât ventilatorul cât şi exhaustorul, se compun dintr-o carcasă metalică exterioară - statorul ce are
la interior un rotor cu palete, ce este învârtit de un electromotor . Aerul sau gazele arse sunt aspirate în
centrul rotorului şi evacuate la periferia paletelor rotorului, în focar, respectiv în coş.
Tirajul cazanelor se măsoară cu indicatoare de tiraj, în mm col apă şi variază între 8 şi 400 mm
col. apă (8 - 15 mm col. apă, în cazul tirajului natural, ajungând până la 400 mm col. apă, în cazul
ventilatoarelor de gaze arse sau exhaustoare) şi sunt specifice fiecărui tip de cazan.
Fochistul trebuie să cunoască valoarea tirajului la cazanul pe care îl deserveşte şi să încerce să-l
realizeze.
Focarul
Focarul este partea din cazan în care are loc arderea combustibilului pentru producerea căldurii.
Rolul focarului este de a asigura aprinderea şi arderea completă a combustibilului respectiv stabilitatea
flăcării.
De asemenea focarul trebuie să asigure condiţiile de transmitere a căldurii prin radiaţie şi convecţie de la
produsele arderii la suprafeţele de schimb de căldură.
Ca element important al focarului apare instalaţia de ardere care poate fi :
 pentru arderea combustibililor solizi;
 pentru arderea combustibililor lichizi;
 pentru arderea combustibililor gazoşi;
 arzătoare combinate:
 gaz - păcură;
 combustibil solid - gaz.
Volumul şi construcţia focarului depinde de structura combustibilului şi de posibilităţile de amestec ale
acestuia cu aerul de ardere.
Arzătoare
Arzătoarele sunt aparatele în care se realizează amestecul dintre combustibil şi aer în vederea asigurării
arderii, în condiţii bine stabilite, pentru obţinerea de energie termică.
Arzătoarele trebuie să realizeze următoarele:
 amestecul aer-combustibil;
 trebuie să asigure ardere în mod continuu prin alimentarea flăcării cu amestec de combustibil - aer;
 trebuie să menţină un raport optim între combustibil şi aer pentru a obţine un randament maxim;
 dirijarea flăcării pe direcţia cerută de procesul tehnologic;
 posibilitatea de reglare a cantităţii de combustibil şi a aerului, adaptat la procesul tehnologic;
 să asigure stabilitatea atmosferei din focar în funcţie de caracterul arderii.
Arzătoarele, ca şi focarele, se clasifică şi se aleg în funcţie de tipul combustibilului.
Principiul tehnicii de condensare

Condensarea: un fenomen natural care aduce mai multă căldură
Centralele termice cu condensare utilizează cea mai modernă tehnologie în sistemele de încălzire.
Centralele termice cu condensare reprezintă, pe plan mondial, stadiul actual cel mai avansat al
tehnologiei în sistemele de încălzire. Astfel, un fenomen natural, procesul de condensare, este utilizat şi
valorificat în obţinerea unor aparate şi sisteme de încălzire de înalt randament, cu un consum foarte
economic de combustibil gazos şi care oferă o protecţie maximă a mediului ambiant.
Fenomenul de condensare constă în transformarea, prin răcire, a vaporilor de apă în lichid. Cu toţii,
de pildă, am observat în zorii zilei formarea picăturilor de apă pe frunze sau roua pe aripioarele unei
libelule.

Inginerii au valorificat principiul condensării în folosul tehnologiei de încălzire. La aparatele şi sistemele
de încălzire cu condensare, vaporii de apă conţinuţi în gazele de ardere condensează la suprafaţa
schimbătorului de căldura al aparatului şi energia lor remanentă este pusă din nou, sub formă de
căldură, la dispoziţia sistemului de încălzire.
Randamentul cel mai ridicat
La centralele termice tradiţionale, aşa numitele sisteme de încălzire "de joasă temperatură", se
atinge, datorită unor tehnici de ardere perfecţionate, un randament înalt, adică un grad foarte ridicat de
utilizare a energiei introduse în sistem, respectiv pierderile de căldură ale centralei sunt extrem de
reduse. Cu toate acestea, există totuşi, într-un procent limitat, o anumită cantitate de căldura, conţinută
în gazele arse, care se pierde odată cu evacuarea gazelor pe coşul de fum. În funcţie de modul de
exploatare, centralele termice tradiţionale, de joasă temperatură, ating un randament de pană la 94%,
raportat la puterea calorifică superioară a combustibilului.
Spre deosebire de sistemele tradiţionale, centralele termice cu condensare utilizează şi cea mai mare
parte a căldurii conţinute în gazele de ardere, sistemul reuşind astfel să atingă un grad de utilizare a
energiei (randament raportat la puterea calorifică inferioară a combustibilului gazos) de pană la 109%.
Cum funcţionează tehnologia de încălzire cu condensare ?
Principiul de funcţionare al centralelor termice cu condensare este simplu de înţeles: la fiecare ardere
care are loc în aparat, se formează vapori de apă, care, în mod normal, sunt eliberaţi odată cu gazele
arse. Centralele cu condensare sunt echipate cu schimbătoare de căldura mai mari faţă de centralele
termice tradiţionale, astfel că suprafeţele - fin distribuite şi îmbinate - prin intermediul cărora are loc
schimbul de căldură, sunt mult mat mari, ceea ce conduce la un schimb de căldură mat intens, aceasta
permiţând vaporilor de apă să condenseze încă în interiorul centralei. Căldura de condensare care se
eliberează în timpul acestui proces este dirijată din nou către circuitul de încălzire, contribuind astfel cu o
cantitate suplimentară de energie. Apa rezultată în timpul procesului de condensare este eliminată de
aparat către ţeava de ape reziduale.

Cu alte cuvinte, simplificând, putem spune că centralele termice cu condensare utilizează şi valorifică şi
acea parte a energiei care la centralele termice tradiţionale s-ar pierde odată cu evacuarea gazelor arse
pe coşul de fum, sau altfel spus, centralele cu condensare preiau şi folosesc - datorită suprafeţelor mari
destinate schimbului de căldura - şi o mare parte din căldura rămasă în gazele de ardere.
DE REŢINUT !
Citiţi mai jos 5 lucruri pe care ar trebui să le ştiţi la execuţia unei instalaţii de încălzire. Nu sunt "CELE" 5
lucruri de ştiut, însă poate le-aţi trecut cu vederea sau nu le-aţi acordat atenţia cuvenită.
1. Racordarea centralei la gaz este recomandat să fie făcută cu legătură rigidă.

Întotdeauna a fost permisă racordarea consumatorilor cu legătură rigidă, însă cu racord flexibil au
fost ani în care a fost permisă şi alţi ani în care nu a fost permisă, alţi ani în care trebuia sa fie racord
omologat. Cel mai bine, ca să scăpaţi de probleme ulterior, utilizaţi legătura rigidă (ţeava).

PS: Acum este permis (2008).
2. Fitingurile nu se îngroapă.
Fitingurile de cupru, multistrat (pexal), oţel nu se îngroapă pentru că în timp pot să curgă. Dacă vreţi
să îngropaţi părţi din instalaţie, îngropaţi conducte dintr-o singură bucată, folosiţi distribuitori-colectori.
3. Nu exista cea mai răcoroasă camera.

Sau oricum, nu ar trebui să existe. Necesarul de încălzire se calculează pentru fiecare încăpere, astfel
încât toate camerele de locuit să aibă aceeaşi temperatură indiferent de pierderile de căldură. O cameră
cu pereţi spre Nord are pierderi mai mari de căldură decât una similară pe Sud şi ca atare va avea un
necesar de încălzire mai mare, adică un calorifer mai mare.
Aşa că montaţi termostatul/cronotermostatul în ce cameră doriţi, pe perete interior, ferit de sursele de

căldură şi la 1,5 m înălţime.
4. Proba la rece
Presiunea de probă pentru proba la rece, se determină în funcţie de presiunea maximă de regim şi
de modul de execuţie al instalaţiei, astfel:
- o dată şi jumătate presiunea maximă de regim, dar nu mai mică de 5 bar, în instalaţii montate aparent
şi la cele montate sub finisaje uzuale;
- dublul presiunii de regim, dar nu mai mică de 5 bar, la instalaţiile ce au părţi care se maschează sub
finisaje deosebite;
- presiunea prevăzuta în caietul de sarcini, pentru părţile din instalaţii care se înglobează în elemente de
construcţie (serpentine sau conducte în pereţi, plafoane sau pardoseli, realizate numai cu ţevi trase);
la presiunile prescrise de instrucţiunile tehnice ISCIR, pentru părţile de instalaţii care sunt supuse
prevederilor.
5. Coroziunea galvanică
Este procesul de degradare a două metale aflate în contact direct sau prin intermediul unui electrolit.
Evitaţi să puneţi în instalaţie un metal cu un altul mai electronegativ decât el, aluminiu alături de cupru şi
aliajele lui, bronz cu oţel, etc.
Radiatoarele de aluminiu nu se montează cu ţevi de cupru, trebuie să alegeţi: ori aluminiu, ori cupru.
Cea mai simplă soluţie pentru a putea instala radiatoare de aluminiu este să folosiţi conducte din
polipropilenă sau polietilenă reticulată.
Atenţie la conductele de tip multistrat cu barieră de oxigen din aluminiu, fitingurile folosite au o garnitură
foarte fină pentru a izola aluminiul de alama din care sunt fabricate fitingurile.

Cele 5 lucruri fac parte din "arta meseriei", lucruri care nu se explică în mod curent, ci doar sunt aplicate.
Instalatorul de gaze face cum îi este mai uşor, montează cu racord flexibil, timp redus de execuţie şi
efort minim. Instalatorii care nu cunosc meserie îngroapă fitinguri, atâta timp cât vor curge în 2 ani, nu
prezintă o problemă iminentă pentru ei. Calculul necesarului de încălzire pentru instalaţii mici se face pe
bază de indici, iar de aici pot apărea erori şi automat "cea mai răcoroasă cameră". Proba la rece se face
la presiunea disponibilă din reţea, folosind de multe ori manometrul centralei pentru verificare. Aici
trebuie să ştiţi că există pe instalaţie, inclus în centrala termică sau separat, supapa de siguranţă care
descarcă la 3 bari, de unde rezultă că nu se va atinge niciodată presiunea de probă de 5 bari.
Coroziunea galvanică este un subiect care trebuie tratat cu seriozitate, cea mai evidentă problemă,
radiatoare de aluminiu şi conducte de cupru, este evitată de cele multe ori.
CAZANE PE COMBUSTIBIL SOLID – CONSIDERAŢII GENERALE
Cazanele pe combustibil solid sunt cazane care produc energie termică din arderea combustibilului solid
(lemn, cărbune). Acestea sunt o variantă viabilă pentru zonele unde nu există reţea de gaze naturale.
Comparaţie consumuri pentru diferiţi combustibili
- Gaz metan - 8.88 kWh/mc
- Gaz metan - 10.42 kWh/mc
- GPL - 25.80 kWh/mc
- Combustibil lichid - 11.86 (10.08) kWh/kg (kWh/l)
- Lemn - 4.3 kWh/kg
- Paleţi - 5.3 kWh/kg
=> ca 1 mc fag este echivalent cu 208 l combustibil lichid sau 201 mc gaz H,
şi 1 mc molid este echivalent cu 149 l combustibil lichid sau 144 mc gaz H
însă, randamentul centralelor pe combustibil gazos este de ~ 92%, iar centralele termice pe combustibil
solid (cu gazeificare) este între 85-89%
Puterea calorifică specifică

La umiditate 15%
Fag, stejar ~4.1 kWh/kg ~2100 kW/mc
Arţar, mesteacăn ~4.2 kWh/kg ~1900 kW/mc
Plop ~4.1 kWh/kg ~1200 kW/mc
Pin ~4.4 kWh/kg ~1700 kW/mc
Molid, brad ~4.5 kWh/kg ~1500 kW/mc
Puterea calorică şi umiditatea
Exemplu:
Lemn cu umiditate 12 - 20% , are putere calorică specifică de aprox. 4 kWh / 1kg .
Lemn cu umiditate 50%, are putere calorică specifică de aprox. 2 kWh / 1 kg .
Uscarea naturală a lemnului
În cazul în care se foloseşte lemnul ca şi combustibil acesta trebuie să fie cât mai uscat posibil.
Randament maxim şi durata de viaţă mărită pentru corpul cazanului se pot obţine prin utilizare de lemn
uscat aproximativ doi ani. Puterea calorică a lemnului este invers proporţională cu umiditatea.
Graficul uscării

Etapele arderii
Graficul arderii
Schema recomandată a instalaţiei de încălzire centrală cu circulaţie naturală a agentului termic

Cazane cu funcţionare pe principiul gazeificării lemnului
Funcţionare cu gazeificarea lemnului (flacăra întoarsă) reprezintă continuarea arderii gazului de lemn
- gazogenului - într-o cameră de ardere secundară cu căptuşeală ceramică la temperaturi ridicate.
Aerul necesar arderii este asigurat de către un ventilator.
Avantajele cazanelor pe combustibil solid cu gazeificare
- Camera de ardere spaţioasă permite încărcarea cu lemne de dimensiuni mari.
- Ventilatorul asigură aerul necesar arderii în orice condiţii.
- Exhaustorul facilitează arderea, reduce afumarea cazanului la minim şi asigură o ardere eficientă.
- Construit inteligent pentru o ardere eficientă.
- Uşor de curăţat.
- Funcţionarea automată a ventilatorului.
- Echipat cu serpentină de răcire, element de protecţie împotriva supraîncălzirii.
- Arderea inversă şi căptuşirea ceramică asigură o ardere foarte bună, cu nivel de noxe redus la minim.
Condiţii generale pentru o funcţionare eficientă cu randament ridicat
- Cazanele pot fi instalate doar de către unităţi profesioniste, specializate şi instruite de către producător.
- Cazanul trebuie instalat într-o încăpere specială, destinată scopului, uscată şi bine ventilată.
pentru a preveni formarea condensului acid în cazan şi a mări în acest fel durata de viaţă a cazanului,
dar şi pentru a obţine o funcţionare eficientă în regim de gazeificare trebuie respectată condiţia de bază,
de a menţine temperatura în returul cazanului peste 65°C.
În acest scop este obligatorie montarea ansamblului de ridicare a temperaturii pe retur sau termoventil
TV 60°C şi pompă de recirculare.
- Pompa de circulaţie a agentului termic trebuie acţionată prin intermediul unui termostat independent şi
trebuie să funcţioneze doar atunci când temperatura agentului termic în cazan este în jur de 70 - 80°C. -
- Indiferent de modul de funcţionare al cazanului, temperatura apei existente în cazan trebuie să fie de
80 - 90°C.
- În perioadele tranzitorii când necesarul termic este în mod constant sub 40 % din puterea nominală şi
când cazanul se foloseşte doar pentru preparare ACM trebuie oprit şi repornit zilnic. Nu se va utiliza
perioade prelungite la capacitate minimă.
- Tirajul coşului la valoarea specificată (21 - 35 Pa în funcţie de tipul cazanului).
1.Tirajul insuficient reduce durata de viaţă, cazanul este predispus la depuneri de funingine şi gudroane,
la afumare în momentul încărcării cu combustibil. Soluţie: înălţarea coşului sau utilizarea unui exhaustor
special.
2.Tiraj prea mare: creşte consumul de combustibil (cresc pierderile prin coş, scade randamentul).
- Suprafaţa schimbătorului de căldură trebuie curăţată cu regularitate. Funinginea şi gudroanele
înrăutăţesc schimbul de căldură.
- Este obligatorie protejarea cazanului împotriva supraîncălzirilor accidentale.
Soluţii propuse pentru protecţie
1. Serpentina de răcire
2. Utilizarea supapei termice (temperatura de descărcare 95°C)
3. Montare de vas de expansiune supradimensionat
4. Montarea a două radiatoare cu posibilitate de circulaţie naturală în scopul răcirii agentului termic în
cazul opririi accidentale a pompei de circulaţie.
5.Conectarea pompei la o sursă neîntreruptibilă de energie electrică (UPS 500 - calculatoare)

Schema instalaţiei cu rezervor de acumulare (puffer)
De ce trebuie sa utilizam Puffere ?

Rezervorul de acumulare înmagazinează o cantitate apreciabilă de energie, produsă de un cazan sau
provenită din altă sursă alternativă şi care va fi cedată treptat în funcţie de necesar.
Avantaje:
- cazanul va funcţiona tot timpul la capacitate nominală
- randament maxim, noxe reduse; grad de utilizare maxim;
- durată de viaţă a cazanului ridicata;
- autonomie de funcţionare mărita,
- funcţionare economică
- consum mai redus de combustibil (20 - 30%);
- minimizarea depunerilor de funingine, gudroane, formarea de condens acid;
- există posibilitatea combinării multor modalităţi de a producere a energiei termice;
- utilizarea simultană în mai multe tipuri de instalaţii de încălzire;
- încălzire confortabilă şi ardere cu randament ridicat;
- funcţionare economica.
- sistem de ridicare a temperaturii

Sistemul de ridicare a temperaturii pe returul cazanului este un ansamblu complex care substituie
conectarea clasică a mai multor elemente independente. În corpul de fontă sunt montate ventilul
termoregulator, pompa de circulaţie, supapa de sens, robineţii de izolare, termometre.
Când apa în cazan ajunge la temperatura de 72 °C sau 78 °C în funcţie de tipul patronului, acesta va
începe sa deschidă circulaţia din sensul rezervoarelor de acumulare sau instalaţie.
Curăţarea cazanului
Curăţarea cazanului trebuie efectuată în mod regulat, de câte ori este nevoie. Se recomandă
curăţarea la intervale de 3-5 zile. Produsele de ardere acumulate (cenuşa) împreună cu condensul şi
gudroanele înrăutăţesc schimbul de căldură, scad randamentul cazanului.
De asemenea o cantitate mare de cenuşa va micşora spaţiul de ardere, va putea înfunda drumurile de
gaze sau aer şi pot produce distrugerea pieselor ceramice sau a cazanului.
Mod de curăţire:
- se decuplează ventilatorul. Dacă ventilatorul este de tip exhaustor, acesta poate să rămână în
funcţiune;
- se deschide uşa de umplere şi se va mătura cenuşa din orificiul de trecere în camera inferioară de unde
se va evacua ulterior. Plăcile ceramice nu se vor scoate din cazan.
Intervalul de curăţire depinde de calitatea lemnului utilizat, intensitatea arderii, tirajul coşului şi alte
condiţii. Se recomanda curăţarea o data pe săptămână.
Notă: Curăţarea regulată şi corectă este deosebit de importantă pentru obţinerea puterii nominale în
mod constant, respectiv o durată de viaţă mărită.
Deteriorările datorate curăţirii insuficiente nu constituie obiectul garanţiei.
ASPECTE CONSTRUCTIVE, FUNCȚIONALE ŞI DE EXPLOATARE ALE ARZĂTOARELOR DE GAZ,

CU AER INSUFLAT,
DESTINATE INSTALAȚIILOR DE PRODUCERE A CĂLDURII INTELIGENTE
Generalităţi
Printre arzătoarele de gaz, de concepție modernă, care se folosesc astăzi pentru echiparea
instalațiilor de producere a căldurii inteligente, se enumera si modelele GZ2, GZ3 si GZ4, fabricate de
firma germana MAN B&W Diesel AG si destinate cazanelor cu puteri cuprinse intre 100 si 1450kW.
Arzătoarele de gaz din seria de fabricație GZ 2-GZ 4 sunt arzătoare automate, in două trepte, cu
construcție monobloc. Ele sunt concepute pentru funcționarea cu gaze naturale (GZ 2-GZ 4) si gaze
lichefiate (GZ 2) conform normei DVGW G260 si sunt construite conform DIN 4788 si DIN EN 676 si
verificate după DVGW si CE.
Arzătoarele de gaz GZ 2-GZ 4 sunt arzătoare de suprapresiune, cu o mare capacitate de insuflare a
aerului si cu particularităţi bine definite. Datorita acestor particularitati si a unei duze de pătrundere a
aerului de construcție reglabila, ele se potrivesc atât pentru cazanele moderne de mare producție, cu
flacără întoarsă, cât şi pentru cazanele de concepție mai veche. Noua concepție a arzătoarelor in două
trepte GZ 2-GZ 4 oferă un raport al puterilor de maxim 50:100% (GZ 2-GZ 3), respectiv 60:100%(GZ 4)
si o gradație optimă a celor doua trepte de sarcină, în condiții de exploatare normală.
Aspecte constructive.
Construcția propriu-zisă
Arzătoarele de gaz GZ2-GZ4 au următoarele particularitati constructive:
• carcasa este turnată din metal uşor;
• tija arzătorului se executa ținând seama de puterea cazanului şi de sistemul mixt de amestecare de
mare putere;
• duza de pătrundere a aerului este reglabilă;
• prezintă servomotor cu clapeta de aer, pentru regimurile de lucru în două trepte;
• modelele GZ2 si GZ3.0 prezintă motor de curent alternativ, iar modelele GZ3.1 – GZ4, motor trifazat;
• sunt echipate cu transformator de aprindere si suflantă de aer;
• modelele GZ2-GZ3.0 au rampa de gaz compactă;
• modelele GZ2-GZ3 sunt prevăzute cu presostat automat de ardere, cu supraveghere prin infraroșu, iar
modelul GZ4, cu supraveghere prin ionizare;
• flanşele au garnituri de etanșare şi şuruburi de strângere.
Arzătoarele de gaz se supun, înainte de intrarea în exploatare, la o verificare individuală, la
temperatura maximă admisibilă prescrisă.
Sistemul mixt de amestecare de mare putere este modern, construit simetric şi oferă posibilitatea ca,
împreună cu o reglare exactă a rampei de gaze compactă (GZ 2-GZ 3.0), să se obţină necesarul de
căldură dorit, precum şi o valorificare optimă a energiei în ambele trepte de sarcină, cu o ardere lipsită
de impurităţi dăunătoare.
Regimul în două trepte se reglează prin intermediul clapetei de aer cu servomotor, care modifică, pe
de o parte, cantitatea de aer pentru cele două trepte de sarcină şi, pe de altă parte, conectează
comutatoarele, reglate cu came, la ventilele magnetice de gaze din rampa de gaz compactă (GZ 2 - GZ
3.0) şi respectiv din rampa de gaz (GZ 4).

Aspecte funcționale
Reglarea arzătoarelor GZ 2-GZ 4
Fiecare arzător este reglat după domeniul de putere al cazanului şi testat la temperatura maximă
admisibilă prescrisă. Setarea de bază se evidențiază in tabelul 1.
Reglarea şi punerea în funcțiune a arzătoarelor de gaz trebuie să fie realizate numai de către un
specialist.
Reglarea debitului de gaz
• Presiunea gazului (presiunea duzei) se reglează de la şurubul regulatorului de presiune a gazului;
• La rampa de gaz DN 65/80/100 de la ventilul motor 4;
• Cantitatea iniţială de gaz se reglează de la șurubul de reglaj al ventilului 1 (fig. 2);
• Presostatul de gaz se reglează în funcție de presiunea de curgere care poate depinde şi de un alt
parametru al arzătorului;
• Aerul de ardere poate fi reglat in 3 moduri:
a) Reglarea duzei de pătrundere a aerului; reglarea în funcţie de puterea de ardere şi de rapoartele
locale;
- poziția 0-5 (0-1) la cazane cu tiraj natural;
- poziția 6-9.5 (2-4) la cazane cu suprapresiune în focar.
b) Reglarea şaibei de presiune în tija arzătorului; astfel se poate regla viteza aerului în capul de ardere şi
forma flăcării corespunzător condiţiilor din camera de ardere.
c) Reglarea clapetei de aer pentru treptele 1 si 2 prin comutatorul cu came pentru treapta 1 (albastru) si
treapta 2 (portocaliu); în stânga va scade cantitatea de aer, iar în dreapta va creste. O cantitate prea
mică de aer în treapta 1 va fi modificată după cum urmează:
- deplasarea comutatorului cu came (albastru) în sus (mai mult aer);
- comutarea temporara la termostatul 2 al cazanului, în treapta 2.
După revenirea la faza anterioară, servomotorul se roteşte în poziţia dorită.
In cazul unei prea mari cantităţi de aer în treapta 1, respectiv prea mici în treapta 2, este necesară
rotirea comutatorului cu came. Pentru a diminua o cantitate prea mare de aer trebuie rotit comutatorul
cu came (portocaliu), corespunzător, iar servomotorul trebuie comutat la regulator, pentru treapta 2,
respectiv se scoate priza pentru mufa treptei 4 (verde) şi apoi se pune instalaţia în funcţiune.
La comutatorul cu came (negru, lung) poate fi modificat punctul de comutare pentru al doilea ventil
magnetic (treapta 2), respectiv ventilul motor.
La deconectarea obişnuită a arzătorului sau la apariția unei defecțiuni se poate deplasa clapeta de aer în
poziția „închis“ peste comutatorul cu came (negru, scurt) al servomotorului.
Pentru controlul reglajului este de preferat să se măsoare presiunea aerului din punctul de măsurarea
presiunii şi să se compare cu valorile presiunii aerului din tabel. Punctul de măsurare se află lângă ţeava
de alimentare cu gaz, pe capacul flanşei.
Duza de pătrundere a aerului
a) Reglarea duzei de pătrundere a aerului la arzătoarele GZ 2/GZ 3 .
Duza de pătrundere a aerului poate fi reglata după deschiderea arzătorului. Ambele șuruburi ale duzei de
pătrundere a aerului trebuie să fie desfăcute, iar după reglare acestea se vor înșuruba la loc.
b) Reglarea duzei de pătrundere a aerului la arzătoarele GZ 4.
Duza de pătrundere a aerului poate fi reglată după deconectarea arzătorului şi desfacerea capacului ce
amortizează zgomotele produse de ventilator. Ambele șuruburi ale duzei de pătrundere a aerului trebuie
să fie desfăcute, iar după reglare acestea se vor înşuruba la loc.
Aspecte de exploatare
Montare ușoara
Modul de construcție şi echiparea arzătorului în funcţie de putere facilitează specialistului montarea
rapidă, punerea în funcțiune şi întreţinerea uşoară în exploatare.
Șuruburile si garnitura de etanșare pentru fixarea arzătorului sunt incluse. Racordarea electrica se
realizează cu o priza rapidă, conform DIN 4791.
Arzătoarele montate pe cazane sunt testate în fabricație şi au puterea prereglată. O modificare a puterii
arzătorului este posibilă prin reglarea corespunzătoare a supapei de alimentare cu gaz şi a dimensiunilor
de reglaj (dimensiunea B) şi reglarea clapetei de aer.
Instalatorul este responsabil de respectarea normelor de protecție în vigoare.
Indicații generale conform DIN EN 676
Aceste arzătoare trebuie să fie montate în concordanţă cu prevederile normelor de montaj in vigoare si
trebuie exploatate numai în spatii bine aerisite. De asemenea, trebuie respectate toate instrucțiunile de
montare şi de punere în funcțiune.
Instalarea si racordarea conductei de gaze pot fi făcute numai de către un instalator autorizat; greutatea
rampei de gaz compactă, respectiv a rampei de gaz trebuie sa fie susținuta prin suporți de fixare.
Montarea legăturilor electrice trebuie să se realizeze în conformitate cu normele de montaj şi exploatare
în vigoare.
Controlul etanşeităţii
Controlul etanșeității oferă utilizatorului unei instalații de ardere cu gaz o siguranța suplimentară; acesta
se recomandă, în principal, la arzătoarele de mare putere. De regulă se verifică, programat, ventilele
magnetice.
Întreținere si service
Pe baza reglementarilor legale în vigoare, se recomandă verificarea anuală a întregii instalații de
ardere, de către un specialist. Cu aceasta ocazie trebuie controlate reglarea şi funcționarea arzătorului,
trebuie curăţat arzătorul (suflanta, sistemul de amestecare, instalația de aprindere), filtrul de gaz
eventual se schimbă, şi trebuie uns axul clapetei de aer la GZ 4.
Pentru desfășurarea comodă a operațiilor de întreținere poate fi separat capacul carcasei de părţile
componente, după desfacerea șuruburilor şi a legăturilor cu rampa compactă de gaze, respectiv cu
rampa de gaze de la carcasa arzătorului; după dezasamblare arzătorul poate fi montat în departamentul
de service (GZ 2- GZ 3). La GZ 4 este posibilă, după scoaterea ștecherului, desprinderea cablului de
ionizare şi desfacerea șurubului de la capacul flanșei. Corpul duzei se dezasamblează separat.
Înainte de scoaterea corpului duzei trebuie urmărit dacă servomotorul a revenit la poziția „închis“.

6. INSTALAŢII DE PROTECŢIE ŞI AUTOMATIZARE
APARATE DE MĂSURĂ ŞI CONTROL
REGLAREA AUTOMATA CENTRALA
Sistemele de protecţie şi automatizare centrală urmăresc în principiu realizarea următoarelor

obiective :
- Protejarea cazanelor şi a schimbătoarelor de căldură împotriva suprapresiunilor sau a

supraîncălzirii prin limitarea presiunii, respectiv temperaturii maxime. Astfel, sistemele automate pentru
protejarea cazanelor depind de natura combustibilului folosit şi de tipul agentului termic produs. Pentru
cazanele în care se ard cărbuni, reglarea intensităţii de ardere se poate obţine prin manevrarea clapetei
pentru aerul de combustie şi a registrului de pe canalul ele fum. în figura 15.2 este arătat un sistem
eficient care foloseşte ca agent de lucru energia electrică. Acvastatul (la apă caldă) sau presostatul (la
abur) montate pe cazan acţionează asupra clapetei de aer şi registrului de fum. Pentru cazanele
prevăzute cu injector pentru combustibil lichid, limitarea presiunii sau respectiv a temperaturii se poate
obţine prin oprirea funcţionării injectorului sub acţiunea presostatului sau acvastatului. În ceea ce
priveşte limitarea temperaturii maxime a apei (agent secundar) la 50.. . 60°C, la schimbătoarele de
căldură se prevăd regulatoare de temperatură cu acţiune directă montate pe conducta de alimentare cu
agent primar (apă caldă sau abur de presiune joasă).
- Variaţia temperaturii agentului termic produs la cazane în funcţie de temperatura interioară,

astfel încât să se obţină în încăperi condiţiile cerule. Temperatura apei calde este reglată în funcţie de
temperatura interioară prin acţiunea combinată a traductorului de temperatură amplasat in interior şi a
traductorului de pe conducta de plecare a apei calde de la cazan (fig. 15.3);
Fig. 15.2. Reglarea automată a unui cazan pentru combustibil solid, cu încărcare manuală :
1- cazan de apă caldă; 2 - canal de fum; 3 - acvastat; 4-- clapetă pentru aerul de
combustie ; 5 - registru de fum; 6 – regulator ; 7 – servomotor.

Fig. 15.3. Schema tehnologică de automatizare cu reglarea temperaturii apei In funcţie de
temperatura interioară : 1- cazan de apa calda ; 2 - injector ; 3 - acvastat ; 4- traductor pe
conducta de ducere ; 5 - traductor de temperatura în interior ; 6- regulator.
- Reglarea temperaturii agentului termic în funcţie de cerinţele consumatorilor prin amestecul

apei de pe conducta de ducere cu cea de pe conducta de întoarcere. în acest caz, reglarea
temperaturii apei de alimentare se realizează cu robinet de reglare cu trei căi. Servomotorul
acestuia poate fi comandat fie de un traductor de temperatură exterior sau de cameră, fie de un
limitator de temperatură. În figura 15.4 este prezentat schematic locul de amplasare a
organelor instalaţiei de automatizare la o centrală termică cu cazan de apă caldă, la care este
racordat şi un schimbător de căldură pentru preparat apă caldă de consum. La cazan se prepară apă
caldă de 95°C cu care este alimentat schimbătorul de căldură, iar parametrii apei pentru încălzire
se obţin prin amestecul apei de Ia cazan cu cea din conducta de întoarcere, folosind ventilul de
reglare cu trei căi acţionat de traductorul de temperatură exterior şi termostatul de conductă, prin
intermediul regulatorului electric. Sistemele de automatizare, pe lângă obiectivele susmenţionate,
urmăresc şi pornirea şi oprirea automată a instalaţiei de încălzire şi de preparat apă caldă de
consum. Aceasta depinde de natura agentului termic şi felul combustibilului, acţionându-se direct
asupra injectorului (cazul combustibilului lichid sau gaze), aprinzând flacăra cu ajutorul unui arc
electric produs între doi electrozi alimentaţi cu o tensiune ridicată. Oprirea instalaţiei se face odată cu
întreruperea circuitului electric care alimentează cu energie electrică regulatorul de supraveghere a
flăcării. Dispariţia flăcării duce la blocarea motorului injectorului (cazul combustibilului lichid) sau
închiderea vanei de pe conducta de admisie a gazelor (cazul combustibilului gazos).

Fig. 15.4. Schema tehnologică de automatizare a unei centrale termice cu apă caldă în varianta cu
amestec : 1 - cazan de apă caldă ; 2 - injector ; 3 - acvastat ; 4 - traductor pe conducta de
ducere ; 5 - traductor de temperatură în exterior ; 6 - regulator ;7 - schimbător de căldură ;
8 - ventil de reglare cu trei căi ; 9 – termoregulator –limitator de temperatură ; 10 - corp de
încălzire ; 11- pompă de circulaţie ; 12 - traductor de temperatură în interior.
AUTOMATIZAREA FUNCŢIONĂRII CAZANELOR

Generalităţi
Sarcinile principale ale fochistului, în timpul turei sale de serviciu sunt:
1. Să urmărească şi să menţină permanent nivelul apei între nivelul minim şi cel maxim al sticlelor
de nivel, pornind pompa de alimentare cu apă înainte ca nivelul apei să ajungă la nivelul minim şi
oprind-o înainte ca acesta sa ajungă la nivelul maxim;
2. Să conducă focul astfel încât:
- presiunea din cazan să fie cât mai aproape de presiunea maximă admisă (acul manometrului să
fie cât mai aproape de dunga roşie a manometrului, fără să o depăşească);
- arderea combustibilului să fie completă (proporţia de combustibil şi aer în focar să fie cea
necesară);
3. Să menţină temperatura aburului supraîncălzit între limitele stabilite (la cazanele cu
supraîncălzitor);
4. Să menţină depresiunea în focar între limitele admise;
5. Să menţină nivelul şi temperatura apei în degazor în limite normale. La cazanele mai vechi,
toate aceste sarcini se execută de fochist numai manual, prin manevrarea unor robinete sau butoane.
La cazanele mai noi, toate sau unele din aceste sarcini se realizează automat, prin instalaţii de
automatizare cu care este înzestrat cazanul , fochistului rămânându-i sarcina de a urmări funcţionarea
cazanului şi a instalaţiilor de automatizare - în special a nivelului apei în cazan - şi să intervină în caz de
avarie. Avaria provoacă oprirea automată a focului şi este semnalizată de instalaţia de automatizare
acustic – prin sonerie - şi optic - prin lămpi roşii pe panoul de automatizare.
Alimentarea cu apă şi combustibil a cazanului se poate face de către instalaţia de automatizare,
prin reglare în unul din următoarele 3 moduri:
- tot – nimic ;
- tot - puţin - nimic;
- continuu.
Instalaţia de automatizare diferă după tipul cazanului şi combustibilului folosit, sau chiar după
anul de fabricaţie al cazanului.
Părţile componente ale unei instalaţii de automatizare sunt:
1. Partea de comandă;
2. Partea de reglare;
3. Partea de semnalizare;
4. Partea de măsură;
5. Partea de protecţie.
Echipamentele instalaţiei de automatizare sunt montate în pupitrul de comandă (denumit şi
panoul de comandă sau de automatizare, pupitrul AMCK etc), pe cazan şi pe arzător.
Acestea sunt:
1. Echipamente din pupitrul de comandă:
- aparatele de măsură, control şi reglare (indicatoare, înregistratoare, contoare, regulatoare
etc);
- programatorul de pornire, care derulează secvenţele de pornire până la atingerea presiunii
stabilite;
- amplificatorul supraveghetorului de flacără;
- hupa (soneria);
- lămpi de semnalizare. Se menţionează că lămpile de culoare roşie trebuie montate numai
pentru semnalizările de avarie. Pentru toate celelalte semnalizări se folosesc lămpi de altă culoare: albe,
galbene, verzi, albastre;
- elemente de comandă: butoane, întreruptoare, comutatoare, selectoare, blocuri de prescriere
referinţă etc;
- elemente de comutaţie şi conectare: contactori, relee, temporizatoare, blocuri logice, cleme,
conectoare etc;
- elemente ale instalaţiei de alimentare electrică: transformatoare, filtre, redresoare, siguranţe.

Pupitrul de comandă este alimentat de la reţeaua de curent alternativ de 380/220 V printr-un
întreruptor şi este legat electric la pământ La acesta sosesc semnalele electrice de la echipamentele
montate pe cazan, pe arzătoare şi în restul instalaţiilor, iar de la el pleacă semnalele de comandă pentru
reglarea alimentării cu apă, reglarea arderii (combustibil şi aer), oprirea cazanului etc,
2. Servomotoare şi microîntreruptoare: sunt echipamente montate în instalaţie pentru comanda
şi controlul poziţiei, de exemplu clapeta de reglare a debitului de aer;
3. Nivostate (se vor descrie ulterior);
4. Supraveghetor de flacără: (numit şi cap vizare flacără, fotocelulă sau celulă fotoelectrică)
urmăreşte apariţia şi existenţa flăcării în focar. Comandă prin elementele din pupitrul de comandă -
declanşarea sistemului de protecţie şi semnalizare. Pentru a nu da semnale false, geamul de protecţie
trebuie reţinut curat . Poate fi cu raze ultraviolete sau infraroşii;
5. Presostate: sunt echipamente care transmit - prin închiderea sau deschiderea unor contacte
electrice în funcţie de presiunea din punctul în care sunt montate - la pupitrul de comandă, semnalele
necesare pentru realizarea secţiunilor de comandă şi protecţie. Se montează pe conductele de
combustibil Lichid sau / şi gazos, în tubulatura de aer, pe conductele de abur etc.
6. Termostatele: sunt echipamente care transmit la pupitrul de comandă semnalele necesare
pentru menţinerea temperaturii unui fluid între anumite limite prestabilite, prin închiderea sau
deschiderea unor contacte electrice în funcţie de temperatura din punctul în care sunt montate.
7. Electroventilele (ventile electromagnetice) sunt robinete de închidere cu comandă electrică.
Sunt montate pe conducte de combustibil lichid sau gazos şi, în funcţie de comenzile pe care le primesc
de la pupitrul de comandă, permit sau opresc trecerea combustibilului prin ele.
8. Transformatorul de aprindere: generează tensiunea necesară producerii între electrozii de
aprindere a unei scântei puternice, pentru aprinderea combustibilului (ridică tensiunea de la 220 V la
cca. 4500 V, în cazul arderii combustibilului gazos şi la cca. 9500 V, în cazul arderii combustibilului
lichid). Electrozii trebuie curăţaţi periodic şi reglată distanţa dintre ei.
O instalaţie completă de automatizare a unui cazan se compune din armatoarele sisteme:

1. sistemul de alimentare cu apă;
2. sistemul de alimentare cu combustibil;
3. sistemul de reglare a aburului supraîncălzit;
4. sistemul de reglare a depresiunii în focar;
5. sistemul de automatizare al degazorului.
Instalaţiile de automatizare diferă după tipul cazanului şi combustibilului folosit, dar diferă la
acelaşi cazan în funcţie de anul de fabricaţie, întrucât instalaţia de automatizare s-a modificat şi
îmbunătăţit continuu. In cele ce urmează vom descrie:
- instalaţia de automatizare la cazanul bloc abur de 2 şi 4 t/h, pentru combustibil gazos şi lichid;
- instalaţia de automatizare la cazanele CR 16;
- instalaţia de automatizare a arzătoarelor AMAL şi AMAG.
Instalaţia de automatizare la cazanele CR 11 şi de apă fierbinte a fost descrisă odată cu cazanele
respective.
Instalaţia de automatizare la cazane

Sistemul de alimentare cu apă
Se compune din două pompe centrifuge - una activă şi alta de rezervă - ale căror conducte de
refulare se unesc şi intră în cazan în dreptul nivelul minim. Pe fiecare conductă de refulare sunt
amplasate un termometru, manometru, un robinet de închidere şi capul de alimentare (care este format
într-o supapă de sens unic şi un robinet de închidere). Automatizarea alimentării cu apă este realizată
prin 2 nivostate:
- un nivostat de comandă de lucru (reglare), care dă comanda de pornire a pompei de nivelul apei
a ajuns la nivelul minim (de pornire a pompei), şi de oprire a ei, când nivelul a ajuns la nivelul maxim
(de oprire a pompei). La unele instalaţii, când pompa activă nu a pornit la atingerea nivelului minim, şi
nivelul scade în continuare, atingând nivelul de anclanşare a rezervei, se comandă pornirea pompei de
rezervă.
- un nivostat de protecţie, de avarie care intervine atunci când nivelul apei a ajuns la nivelul
minim minimorum sau maxim maximorum, declanşând sistemul de protecţie (comandă oprirea focului şi
semnalizarea optică şi acustică de avarie).
Dacă la atingerea nivelului minim pompa nu a pornit, sau la atingerea nivelului maxim, pompa nu
s-a oprit după circa 10 secunde, se semnalizează optic "nivel anormal".

Un nivostat se compune dintr-un cilindru vertical inferior care este în comunicaţie - prin câte o
conductă - cu spaţiul de abur şi de apă din cazan iar în partea de jos are o conductă de purjare. Pe
fiecare conductă se află câte un robinet de închidere (1, 2, 3).
. Schema de automatizare a cazanelor ABA de 2 şi 4 t/h tip vechi S1 - S4 - electroventile; M -

manometru; T - termometru; Pr - presostat; Tr - termostat; 1 - robinet de închidere rapidă; 2 - filtru; 3
- regulator de presiuni 4 - presostat de presiune minimă; F1 - filtru brut; F2 - filtru fin.
În interior, are un plutitor (sferă) din inox, care se prelungeşte în sus cu o tijă, ce se termină cu
un magnet permanent. Plutitorul se ridică şi coboară în funcţie de nivelul apei din nivostat, respectiv din
cazan. Tija cu magnet glisează într-un tub nemagnetic.

Deasupra cilindrului inferior, se montează un alt cilindru, iar în interiorul acestuia (şi în exteriorul
tubului nemetalic) se poziţionează, la diverse nivele - bule - magneţi basculanţi (ce oscilează în jurul unui
ax) - care sunt rotiţi de magnetul permanent din capul tijei, când acesta ajunge în dreptul lor.
La fiecare magnet sesizor, se ataşează în fiecare capsulă (de plastic, ebonită sau sticlă) un mic
contact electric, format dintr-o plăcuţă din metal feromagnetic ce basculează în sens opus basculării
magnetului sesizor, ansamblu ce poartă numele de bulă. De la această plăcuţă şi de la alte două puncte
fixe pleacă trei conductori electrici. Când plăcuţa basculează, atinge unul sau celălalt punct fix. Firul
central al plăcuţei se alimentează cu 220 V. Prin contactul electric basculant se transmite la panou
informaţia despre nivelul apei în cazan, şi, după caz, se porneşte sau se opreşte pompa, sau se opreşte
alimentarea cu combustibilul, simultan cu semnalizările la panou, specifice fiecărei situaţii.
Nivostate

Nivelele la care se poziţionează magneţii basculanţi, la cele 2 nivostate, diferă după tipul cazanului.
Şi la cazanele automatizate, fochiştii au obligaţia de a urmări permanent nivelul de apă din cazan,
deoarece nivostatele se pot defecta, în principal din următoarele cauze:
- oxidarea contactelor electrice;
- perforarea plutitorului şi umplerea lui cu apă;
- depunerea de nămol sub plutitor.
Pentru a se evita ultima situaţie, o dată pe tură, la presiune scăzută sau pe oprire, fochistul trebuie
să facă purjarea ambelor nivostate, astfel:
- închide robinetul 1 (de abur) şi robinetul 2 (de apă) şi deschide robinetul 9 (de purjare);
- deschide robinetul 2 un minut şi apoi îl închide;
- deschide robinetul 1 un minut şi îl lasă deschis;
- deschide robinetul 2 şi închide robinetul 3.
Dacă, în decursul a 24 de ore, cazanul are opriri, se recomandă ca oprirea să se facă prin
deschiderea robinetului 3, de la nivostatul de reglare, până când cazanul se opreşte automat, prin
protecţie. In acest mod se verifică funcţionarea nivostatului de protecţie.
Reglarea alimentării cu apă, prin nivostate se face în regimul "tot - nimic". Există şi regulatoare
automate, care introduc apă continuu în cazan, pe măsura consumului
Regulator automat de nivel cu electrozi

Este un regulator cu relee electronice plasate în tabloul electric de comandă
Cazanele sosite din import nu sunt prevăzute cu nivostate pentru pornirea şi oprirea automată a
pompelor şi oprirea automată a cazanului, funcţie de nivelul apei din cazan, ci un regulator automat de
nivel, cu electrozi, cu conducţie electrică.
În rezervor - electrod A - comandă oprirea pompei - electrod B - comandă pornirea pompei.
În cazan - electrod C - primul dispozitiv de protecţie - electrod D - al doilea dispozitiv de protecţie.
Regulator de nivel cu electrozi

Bucla de alimentare cu combustibil lichid
La cazanele de 0,2 - 1 t/h se foloseşte combustibil lichid uşor care se preîncălzeşte în
preîncălzitoare cu rezistenţă electrică până la 50 - 60°C. Cele de 0,4 - 1 t/h au arzătoare tip Amal sau
Amag, descrise la sfârşitul capitolului.
La cazanele de 2 şi 4 t/h, obişnuit, se foloseşte păcură. în acest caz, pornirea trebuie făcută pe
combustibil lichid uşor, până când presiunea ajunge la 6 - 8 bar, pentru ca aburul să poată preîncălzi
păcura la 120 - 130°C, şi apoi se trece pe păcură. De asemenea, la oprire se trece un timp pe CLU,
pentru ca să nu rămână păcură congelată pe conductă, cea ce ar îngreuna mult repornirea.
Bucla de alimentare cu combustibil lichid se compune din:
- o pompă de combustibil cu roţi dinţate, care pompează combustibilul la presiunea de 15 - 16 bar
(în cazul CLU) sau la 30 - 32 bar (în cazul păcurii), cu posibilitatea de retur a combustibilului, în
perioadele de pre şi postventilare şi când se funcţionează numai cu focul mic;

- un ventilator pentru suflarea aerului în focar, cu o clapetă cu 2 poziţii (deschidere parţială pentru
focul mic şi completă pentru focul mare). Ventilatorul şi pompa de combustibil sunt, de obicei, montate
pe axul aceluiaşi motor;
- un transformator de aprindere, care ridică tensiunea de la 220 V la cea. 9500 V şi produce o
scânteie puternică între electrozii de aprindere;
- un supraveghetor de flacără (cap vizare flacără), care urmăreşte apariţia şi existenţa flăcării în
focar, declanşând protecţia la dispariţia acesteia;
- un filtru brut şi altul fin, înainte şi după pompa de combustibil;
- un preîncălzitor de păcură cu abur, echipat cu termometru, care preîncălzeşte păcura până la
120 - 130° C, pentru a fi fluidă şi uşor de pulverizat;
- 4 electroventile ce se închid şi deschid automat, comandate de echipamentele din pupitrul de
automatizare. în timpul pre şi postventilării, S1deschis, pentru recircularea păcurii;
- 2 presostate care comandă oprirea focului, unul când scade presiunea aerului, altul când scade
presiunea combustibilului sub valoarea reglată (primul, numai când ventilatorul nu este pe acelaşi ax cu
pompa de combustibil); .
- 3 presostate pe cazan, UI, U2 şi U3 al căror rol se va arăta mai jos;
- un termostat ce comandă oprirea focului, dacă temperatura combustibilului este sub cea
reglată;
- un pupitru de comandă ce conţine echipamentele de măsură, control, semnalizare şi comandă.
Pornirea cazanului
La cazanele de 0,2 -1 t/h aprinderea combustibilului se face direct, fără flacără pilot .La cele de 2
şi 4 t/h, aprinderea combustibilului se face cu flacără pilot alimentată de la o butelie de aragaz sau cu
gaze naturale.
Înainte de pornire, toate butoanele de pe panou (b1 = buton de pornire, b2= buton de alegere
pompe, b3 = buton de alegere combustibil) se trec pe poziţia 0.
Se pune panoul sub tensiune, prin manevrarea întreruptorului lateral al panoului din poziţia 0 în
poziţia A.
Se duce maneta clapetei de aer pe poziţia maximă.
Se trece butonul b1 din poziţia 0 în poziţia V, timp de cca. 3 minute, pentru a face preventilarea
focarului, combustibilul fiind recirculat pe retur, după care se duce în poziţia A (automat).
Se trece butonul b2 din poziţia 0 în poziţia 1 sau 2, în funcţie de pompa de alimentare cu apă pe
care vrem să o avem în funcţiune. După ce nivelul apei în cazan a trecut de nivelul minim şi pe panou s-
a aprins lampa "permisie aprindere", din acest moment începe derularea secvenţei de aprindere, astfel:
- se duce maneta de aer pe poziţia minim;
- porneşte ventilatorul şi pompa de combustibil;
- în secunda 60, se deschide electroventilul S4, iar transformatorul de "aprindere aprinde flacăra
pilot După 3 minute, dispare scânteia electrică. Dacă nu s-a aprins flacăra pilot, supraveghetorul de
flacără declanşează oprirea cazanului;
- în secunda 68, se închide electroventilul S1şi se deschide S2 (foc mic), le aprinde flacăra de foc
mic de la flacăra pilot pe panou, se aprinde lampa de Semnalizare "foc mic";
- în secunda 73, presostatul UI dă comanda ca servomotorul să deschidă complet clapeta de aer,
se deschide e electroventilul S3 (foc mare). Pe panou, se stinge lampa de semnalizare "foc mic" şi se
aprinde cea de "foc mare";
- în secunda 78, programatorul din panoul de automatizare se opreşte şi injectorul rămâne în
funcţiune cu ambele focuri aprinse: focul mic şi focul mare;
- când s-a atins presiunea la care a fost reglat presostatul U2, acesta de comandă să se închidă
S3 (foc mare) şi cazanul rămâne în funcţiune numai cu focul mic..
In această situaţie sunt 2 posibilităţi:
- consumul este mare şi presiunea scade, S3 se deschide şi se reaprinde! focul mare până când se
atinge din nou presiunea la care a fost reglat presostatul U2. Situaţia se repetă ori de câte ori este cazul;
- consumul este mic şi chiar la funcţionarea cazanului pe foc mic, presiunea creşte în continuare
până ajunge la valoarea la care a fost reglat presostatul U3 (de protecţie). Acesta comandă închiderea
electroventilului S2, oprind cazanul. Acelaşi lucru se întâmplă şi dacă presostatul U2 este defect
Dacă presostatul U3 este defect şi nu comandă oprirea focului, presiunea creşte în continuare
până la presiunea la care au fost reglate supapele de siguranţă, care se deschid şi elimină surplusul de
abur (presiune).
Valorile la care se reglează presostatele U2 (cuplare - decuplare) sunt:
- La cazanul BA 2 t/h şi 8 bar: 7,6 şi 8,4 bar;
- La cazanul BA 2 t/h şi 18 bar: 17,6 şi 18,4 bar;
- La cazanul BA 4 t/h şi 15 bar: 14,6 şi 15,4 bar.
Supapele de siguranţă sunt reglate de furnizor la valori superioare celor de mai sus, şi anume la
cele indicate în Cartea cazanului la fila Supape de siguranţă ultima coloană (şi în tabelul 5.2.).
Dacă cazanul funcţionează pe păcură, trecerea de la combustibil lichid uşor (CLU) la păcură se
face de la tabloul de comandă şi prin manevrarea de către fochist a robinetului manual pentru accesul
combustibilului dorit. Trecere se face când presiunea în cazan a ajuns aproape de presiunea nominală.
În prealabil, se recirculă păcura prin injector, pentru încălzirea conductelor în care scop, se
deschide robinetul manual cu cep ce uneşte turul (de la rezervor) cu returul (la rezervor), închizându-se
robinetul manual cu ventil dinspre retur păcură (la rezervor).
Această recirculare se face timp de 5 minute din momentul când temperatura ajunge la 120° C cu
ajutorul pompei de combustibil, făcându-se în acelaşi timp şi preventilarea. După terminarea recirculării,
robinetul manual si aduce în poziţia iniţială, după care se poate porni automat pe păcură.
Reglarea sarcinii, în timpul funcţionării se face automat, în sistemul "tot”(cca.100%), "puţin" (cca.
35%) sau "nimic", în funcţie de presiunea aburului din cazan.
Oprirea cazanului
Se face trecând butonul b1 din poziţia "A" în poziţia "0":
- se închide automat S2 şi S3 şi se deschide SI (care asigură recircularea combustibilului lichid);
- ventilatorul mai rămâne în funcţiune 37 secunde (făcând postventilarea), iar pompa de apă
ridică nivelul până la nivelul maxim, după care se opreşte;
- se duce întreruptorul lateral al panoului din poziţia A în poziţia 0, scoţându-se panoul de sub
tensiune, iar butonul de alegere a pompei de lucru se duce în poziţia 0.
Bucla de alimentare cu combustibil gazos
În afara pupitrului de comandă, bucla de alimentare cu combustibil gazos se compune din
următoarele echipamente principale
1. Un regulator de presiune a gazelor;
2. Patru electroventile, din care S3 (electroventilul de aerisire) este normal deschis (pentru ca,
dacă S2 are pierderi, în timpul opririlor, gazele scăpate să iasă în atmosferă, nu în focar sau în sala de
cazane), iar restul sunt normal închise. Funcţiunile acestora sunt:
- SI - electroventil principal;
- S2 - electroventil de blocare;
- S3 - electroventil de aerisire;
- S4 - electroventil pentru flacără pilot (de aprindere).
3. Un programator cu came, care acţionează simultan clapetele de aer şi gaze, permiţând reglarea
sarcinii arzătorului. Acţionarea mecanismului se face automat sau manual, prin intermediul unei pârghii
prevăzute cu posibilitatea de blocare şi deblocare rapidă. Arzătorul este prevăzut cu un sector gradat în
2 acţiuni de sarcină.
4. Transformatorul de aprindere, care ridică tensiunea de la 220V la 4500V.
5. Un presostat de minimă presiune montat pe conducta de gaze (care comandă închiderea
electroventilului S2 atunci când presiunea gazului scade sub valoarea de cca. 1400 mm col.H20) şi 2
manometre, montate înainte şi după clapeta de gaze.
6. Supraveghetorul de flacără, care are acelaşi rol ca şi la bucla de combustibil lichid.
7. Un presostat montat pe tubulatura de aer, cu rol similar celui de la poz.1 dar pentru presiunea
de aer.
Pornirea cazanului
După ce butoanele de pe panou se aduc în poziţia 0, se pune panoul sub tensiune, prin
manevrarea corespunzătoare a întreruptorului lateral al panoului .
Se duce butonul b2 de alegerea pompei, pe poziţia 1 sau 2, în funcţie de pompa pe care o alegem
să funcţioneze.
Se deschide complet clapeta de aer, după care se apasă pe butonul 41 pornire al ventilatorului şi
se face o preventilare de 3 minute. Pe panou H aprinde lampa de semnalizare corespunzătoare.
Dacă condiţiile de pornire sunt îndeplinite (apa din cazan peste nivel minim şi ventilatorul în
funcţiune), se aprinde lampa "permisie aprindere" După o preventilare de 5 minute cu clapeta de aer
complet deschisă, se adu clapeta de aer în poziţia de minim şi se apasă pe butonul de aprindere, apariţia
flăcării, pe panou se aprinde lampa "flacără aprinsă". Dacă flacăra nu se aprinde din prima încercare
(rateu), se aprinde lampa de avarie şi sună soneria. După remediere, se face din nou preventilarea şi
aprinderea ca mai înainte
Secvenţele următoare sunt:
- se alimentează transformatorul de aprindere, între electrozii de aprinde apare scânteie;

- se deschide ventilul de blocare S2, se închide ventilul de aerisire S3 se deschide ventilul de
aprindere S4. Flacăra pilot se aprinde de la scânteia dintre electrozii de aprindere;
- supraveghetorul de flacără sesizează flacăra aprinzătorului, comandă deschiderea
electroventilului principal S1 şi se aprinde flacăra principală de la flacăra pilot Flacăra pilot se stinge după
3 - 5 secunde.
Cazanul rămâne în funcţiune cu flacăra principală, care se poate mări micşora în timpul funcţionării
după necesităţi, de către fochist, prin poziţia manetei de comandă de la arzător corespunzător sarcinii
marcate pe sectorul gradat În mod normal, imediat după aprinderea focului, maneta ce reglează aerul şi
gazele, se duce pe sectorul gradat la 30°. După 10 minute, se duce 60°. Apoi, în funcţie de debitul
cazanului, pe baza experienţei fochistului, duce maneta în poziţia ce asigură o cât mai bună menţinere a
presiunii dorite .
Oprirea cazanului
- se apasă pe butonul de stingere flacără;
- după o postventilare de 5 minute se apasă pe butonul de oprire a ventilatorului;
- după atingerea nivelului maxim ai apei în cazan se opreşte automat pompa de alimentare cu
apă;
- se scoate panoul de sub tensiune.
Oprirea automată prin protecţie, cu blocarea programatorului
La următoarele situaţii, funcţionarea cazanului nu mai este posibilă decât după deblocarea
programatorului:
- când fotocelula au mai vede flacăra;
- la oprirea ventilatorului;
- la atingerea nivelului de apă minim minimorum sau maxim maximorum. In aceste cazuri se
aprinde lampa roşie de avarie şi sună hupa (soneria). Prin apăsarea butonului b3 se opreşte hupa,
confirmând faptul că fochistul a luat cunoştinţă de avarie. Repornirea nu se poate face decât după
înlăturarea cauzei care a provocat avaria. Lampa roşie rămâne aprinsă până la deblocarea
programatorului.
Oprirea automată prin protecţie, fără blocarea programatorului Se produce în următoarele cazuri,
fără ca hupa să sune şi fără ca lampa roşie de semnalizare '"avarie" să se aprindă:
- la creşterea presiunii aburului peste valoarea la care a fost reglat presostatul de protecţie (U2);
- la scăderea presiunii combustibilului lichid sau gazos;
- la creşterea presiunii combustibilului gazos peste presiunea stabilită;
- la scăderea temperaturii păcurii sub valoarea stabilită;
- la căderea tensiunii de alimentare.
După oprirea focului, pompa de apă rămâne în funcţiune până la atingerea nivelului maxim, cu
excepţia opririi datorate căderii tensiunii de alimentare. Condiţiile de funcţionare normală sunt:
- presiune minimă aer: 25 mm col.H20;
- presiune minimă gaze: 1400 mm col.H20;
- presiune minimă păcură: 20 bar;
- temperatură minimă păcură: 110°C;
- presiune maximă tambur: Pn + 0,4 bar.
În cazul apariţiei unei defecţiune la instalaţia de automatizare, fochistul nu are voie să intervină,
fiind pericol de electrocutare. In astfel de cazuri se va face totdeauna apel la societatea de scrvice,
singura în drept să remedieze defecţiunile instalaţiei de automatizare.
Deşi alimentarea cu apă se face automat, fochistul este obligat să urmărească permanent nivelul
apei din cazan, să facă o dată pe tură verificarea nivostatelor şi sticlelor de nivel, fiind singurul vinovat
de rămânerea fără apă a cazanelor şi suportând toate consecinţele.
Cazanele bloc abur construite după 1980, au fost echipate cu arzătoare mixte: gaz - păcură.

Bucla de combustibil păcură - gaze la cazanele ABA de 2x8; 2x2x18 şi 4x15 t/h, modernizate
r1  r24 - robinete manuale; F1  F4 - filtre ; g1  g3 - manometre; C1  C3 - clapete; măsurare
debit; RPG- reglare presiune gaz; V- ventilator; P1- pompă păcură; PM – preîncălzitor cu mediu; PEP -
preîncălzitor electric; OC - oală condens; P2 - pompă motorină; T1 – termometru ; PAL* - presostate;
V*  V8* - ventile electromagnetice; I* - transformator, DF* - supraveghe flacără; TAH*, TAL* ,TC* -
termostate; M* - servomotor.
Automatizarea cazanelor cu arzător mixt păcură – gaze
Arzătorul mixt păcură - gaze având schema compusă din arzătorul propriu-zis şi circuitele de gaze,
păcură şi aer.
Pe corpul arzătorului sunt montate: transformatorul de aprinderi supraveghetorul de flacără,
aprinzătorul gaz-electric, servomotorul cu pârghii de acţionare a clapetelor de aer şi gaze naturale.
Componentele circuitelor de gaze, păcură şi aer rezultă din schemă şi se aseamănă cu cele
descrise anterior, cu deosebirea că, pe circuitul de păcură sunt 2 preîncălzitoare de păcură: unul electric,
în 2 trepte şi altul cu abur.
Aprinderea se face cu aprinzătorul gaz-electric.
În cazul păcurii, aceasta trebuie să fie adusă la preîncălzitorul electric cu T = 60°C şi p = 0,5 bar.
Din acesta, după ce păcura a fost încălzită la 110°C, începe recircularea păcurii prin injector, fără injecţie
în focar, timp de 5 minute, cu ventilatorul în funcţiune.
Când sunt îndeplinite condiţiile de aprindere: t = 120°C, şi apă în cazan, se roteşte comutatorul pe
poziţia A (automat) şi aprinzătorul gaz-electric, aprinde direct păcura, mai întâi pe foc mic, apoi pe foc
mare. Când s-a ajuns la 8 bar, se opreşte preîncălzitorul electric şi se trece pe preîncălzitorul cu abur, la
care temperatura se reglează manual.
Pompa de păcură are înglobat un regulator de presiune, care permite reglarea presiunii pe
refulare. Modificarea presiunii reglate (la cca. 32 bar) se face urmărind indicaţia manometrului de pe
refulare, prin rotirea şurubului de reglaj cu o şurubelniţă, după ce, în prealabil, s-a demontat dopul de
protecţie al acestuia.
Regulatorul de presiune gaze se reglează astfel încât gazele să ajungă la arzător cu o presiune de
1500 - 5000 mm, după care se sigilează.
Presiunea aburului din cazan se reglează automat în regim "tot" (100%), "puţin" (40%) sau
"nimic" (0%), în funcţie de sarcină.
Alimentarea cu apă se face automat, prin nivostate în regim "tot - nimic", cu anclanşarea
automată a pompei de rezervă.
Protecţiile şi semnalizările sunt ca şi cele descrise anterior la cazanele ABA de 2 - 4 t/h,
nemodernizate.

Instalaţia de automatizare a cazanului CR 16
Aceasta asigură următoarele funcţiuni:
a) comanda de la pupitru a pornirii şi opririi ventilatorului de aer, independent de pornirea
cazanului;
b) aprinderea focului în cazan, cu derularea secvenţelor de aprindere, după o preventilare
automată de cel puţin 4 - 6 minute;
c) supravegherea automată a flăcării şi a parametrilor care condiţionează buna funcţionare a
cazanului;
d) oprirea cazanului de la pupitru;
e) reglarea automată a sarcinii şi a alimentării cu apă. Instalaţia de automatizare cuprinde:
1. Pupitru de comandă, care cuprinde întrerupătorul pentru alimentarea pupitrului,
supraveghetorul de flacără, programatorul cu came, regulatorul, contactoare, lămpi de semnalizare,
comutatoare, sonerie etc;
2. Aparatura locală (montată pe cazan);
3. Cablurile electrice de legătură între pupitru şi aparatura locală;
4. Un mecanism (servomotor) de reglare continuă a sarcinii. Instalaţiile de automatizare la acest
tip de cazan, ca de altfel şi la celelalte tipuri de cazane similare, diferă în funcţie de anul de fabricaţie,
prin îmbunătăţirile aduse continuu. Unele cazane sunt înzestrate cu instalaţii de ardere pentru gaz
metan, altele pentru păcură, iar altele au un arzător combinat gaze + păcură.
În cele ce urmează vom descrie instalaţia de automatizare la cazanul CR 16 de 10 t, 8 şi 15 bar,
arzător combinat gaze şi păcură, an construcţie 1993,
Bucla pentru arderea combustibilului gazos

Se compune din
- un robinet manual de închidere-deschidere;
- un manometru pentru presiunea gazului cu domeniul 0,4 -1 bar;
- un filtru;
Cazan de abur tip CR 16 (10 t/h, Pn= 8 kgf/cm2) – Schema instalaţiei de ardere combustibil - gaze
naturale
1,7,8,10,16 - robinete manuale; 2 - filtru de gaz; 3 - regulator de presiune de gaz; 4,5,11 - ventile
electromagnetice normal închise; 9 - ventil electromagnetic normal deschis; 6,15 - clapete reglare
sarcină gaz-aer; 12 - ventilator de aer; 13 - servomotor electric; 14 - mecanismul de reglaj a sarcinii
arzătorului; 17,18,20,21 - manometre; 19,22 - presostate pentru gaz şi respectiv aer.
- un regulator de presiune (reductor de presiune);
- un manometru pentru presiunea gazului la ieşirea din regulator (cca. 2800 mm col.H20);
- două electroventile de blocare montate pe circuitul de alimentare cu gaz, normal închise, tip
AMC Otopeni, între care se racordează un electroventil normal deschis (de aerisire), care evacuează în
atmosferă gazul scăpat prin eventualele neetanşeităţi ale primului electroventil, pentru a evita
acumulările de gaze în focar (şi deci exploziile);
- un electroventil de aprindere, normal închis;

- un presostat diferenţial având prizele de presiune de o parte şi de alta a primului electroventil de
blocare;
- un presostat pentru comanda opririi focului, când presiunea gazului a scăzut sub valoarea la
care a fost reglat;
- o clapetă pentru reglarea debitului de gaz, acţionată printr-un mecanism simultan cu clapeta de
aer, în funcţie de presiunea din cazan.
Bucla pentru arderea păcurii

Se compune din:
a) Circuitul de păcură - tur - pe care se găsesc:
- un robinet de închidere manual;
- un termometru;
- un termostat, care comandă oprirea focului când temperatura păcurii este sub limita admisă la
care a fost reglat (130°C);
- un filtru;
- un regulator de presiune păcură, care reduce presiunea de la 35 bar, cât este presiunea pe
refularea pompei de păcură, la 30 bar;
- un presostat care comandă oprirea focului când presiunea păcurii pe tur este sub 30 bar;
- un electroventil ce permite trecerea sau oprirea păcurii spre arzător;
- arzătorul propriu-zis, care pulverizează păcura în focar.
b) Circuitul de păcură - retur - pe care se găsesc:
- un regulator de debit păcură, care măreşte sau micşorează debitul pe retur, deci şi debitul la
arzător, concomitent cu modificarea poziţiei clapetei de aer, prin intermediul unui mecanism de reglare,
în funcţie de presiunea din cazan;
- un robinet de închidere manual.
În prima fază, turul şi returul sunt conectate printr-un robinet de închidere manual, montat pe o
conductă de by-pass. Presiunea pe retur este de 3 bar.
Alimentarea cu aer
Atât pentru aprindere cât şi pentru ardere, aerul necesar este distribuit de un ventilator care, după
ce aerul a fost preîncălzit în preîncălzitor, îl trimite în focar. O clapetă de aer reglează debitul de aer în
funcţie de debitul de combustibil, cu ajutorul mecanismului de reglare.
La căderea ventilatorului (lipsă aer), un presostat comandă închiderea; combustibilului, deci
oprirea focului.
SISTEME DE AUTOMATIZARE SPECIFICE CAZANELOR DE ABUR

-legislatie-
Cerințe esențiale
Prevederile PTC1 si PTC11 reglementează condițiile de introducere pe piața a echipamentelor sub presiune si a
ansamblurilor ce cuprind echipamente sub presiune. Prevederile ac. hotărâri se aplica la proiectare, fabricare si
evaluare conformitate echipament sub presiune ce au o presiune maxima admisibila PS > O,5 bar.
Prevederile prescriptelor tehnice PTC1 si PTC11 din colecția ISCIR se aplica la proiectarea, montarea, punerea in
funcțiune, exploatarea, întreținerea si repararea sistemelor de automatizare din centralele termice care echipează:
- cazanele de abur;
- cazanele de apa fierbinte;
- cazanele de apa calda;
- instalațiile termomecanice anexe care fac parte din circuitele tehnologice de intrare/ieșire ale cazanelor.
Definiții :
- echipamente sub presiune = recipiente, conducte, accesorii de securitate si accesorii pt. reglarea presiunii.
Echip. sub pres. includ si elementele fixate la partile solicitate la pres. (flanșe, racorduri, stuturi, cuplaje, elemente
de susținere, urechi pt. ridicare, etc.).
- accesorii de securitate = dispozitive destin. protejării echip.sub presiune împotriva depășirii limitelor admisibile :
- dispoz. de limit.directa a pres. (ventile de siguranta, siguranțe cu elemente de rupere, tije de flambare,
sisteme de siguranta comandate)
- dispoz. de limitare a pres., temp. si a nivelului de fluid (presostate, termostate, nivostate, dispozitive de
măsura si control cu rol de securitate)
- presiune = presiunea relativa la presiunea atmosferica de 1.013 mbar. O presiune in domeniul vacuumului se
exprima printr-o valoare negativa.
- presiune maxima admisibila = pres. max. pt. care a fost proiectat echipamentul, așa cum este specificata de
producător.
- sistem de automatizare = ansamblul de elemente (aparate, mecanisme, dispozitive organe de execuție, inclusiv
legăturile dintre ele) care echipează cazanele si instalațiile termomecanice anexe din centralele termice in scopul
realizării automate sau semiautomate a unor funcțiuni de reglare,, protecție, comanda, măsurare, semnalizare in
cadrul proceselor care se desfasoara in centralele termice in limitele circuitelor tehnologice de apa, abur,
combustibil, gaze de ardere.
- verificare tehnica periodica(VTP) - activitate desfășurata la intervale prestabilite care cuprinde ansamblul de
operații si încercări specifice menite sa constate starea de funcționare a sistemului. Verificarea periodica a
funcționarii corecte a componentelor individuale din sistemele de protecție in timpul exploatării echipamentelor se
poate face manual sau automat
- semnal LIPSA FLACARA - semnal de protecție caracteristic cazanelor cu instalații de ardere proprii si care este
emis de supraveghetorul de flacăra în cazul dispariției flacarii la arzătorul supravegheat in cazul întreruperii tensiunii
de alimentare sau a defectării supraveghetorului.
- service = ansamblu de activitati de specialitate pentru corectarea anomaliilor de funcționare a componentelor
sistemului. Atunci când se efectuează preventiv este service de întreținere, iar atunci când se efectuează ca urmare
a apariției unor deteriorări si defecte ale componentelor care au determinat scoaterea totala din funcțiune a
sistemului, activitatea este de tipul service de reparare. Lucrările se efectuează la fata locului sau in
laboratoare/ateliere specializate, in conformitate cu manualele de service ale producătorilor componentelor.
Echipamentele sub presiune trebuie protejate împotriva depășirii limitelor admisibile ale parametrilor.
Evaluarea finala a echipamentelor sub presiune trebuie sa cuprindă o încercare la presiune hidrostatica. Daca
aceasta încercare este damnatoare pt. echipament sau nu poate fi efectuata se vor efectua alte încercări care s-au
dovedit eficiente.
Condiții minime obligatorii pentru cazane de abur si apa fierbinte:
- sa aibă sistem de semnalizare preventiva si de avarie
- sa aibă sistem de protecție aferent procesului de evacuare a gazelor arse (pt. caz. Cu depresiune)
- sa aibă sistem de protecție aferent procesului de ardere (pt. caz. pe combust. gazoși sau lichizi)
- sa aibă sistem de protecție aferent procesului de alimentare cu apa
- pt. toate cazanele echip. cu cel puțin doua arzătoare pe comb. gaz. sau lichid este obligatoriu ca sist
de prot. sa fie prevăzut cu un organ general de blocare a combustibilului, independent de robinetele
de închidere rapida ale fiecărui arzător
- pentru cazanele cu tambur cu Dn > 10t/h este obligatoriu un sistem de reglare automata a nivelului
- pentru toate cazanele cu străbatere forțata este obligatoriu un sistem de reglare automata a
alimentarii cu apa
- pentru cazanele de apa fierbinte vor fi prevăzute sisteme de protecție care sa determine declanșarea
cazanelor in situația in care:
- temperatura apei este cu 20 grade mai mica dacit temperatura de saturație coresp. pres. minime a
apei la ieșirea din cazan
- pres.la ieșire din cazan este mai mica decât pres de saturație corespunzătoare unei temp. cu 10
grade mai mare decât temp. max. la ieșire din cazan
- la scăderea debitului de apa la intrare in cazan sub limita care asigura o circulație suficienta
Funcțiile sistemelor de automatizare:

-functia de comanda
-functia de reglare
-functia de protecție
-functia de semnalizare
-functia de monitorizare parametri funcționali
Subsistemul de comanda:
- trebuie sa dispună de organe de manevrare (butoane, chei de c-da,etc) ușor de acționat,amplasate rațional in
raport cu poziția normala de lucru a operatorului
- programele de pornire/oprire care se desfasoara automat, secvențial fac parte tot din subsist. de c-da
Subsistemul de reglare:
-elementele componente ale buclelor de reglaj trebuie sa fie conectate funcțional intr-un circuit închis care sa
contina cel puțin : regulator, traductor si element de execuție
-sa permită si funcționarea pe "manual"
-evolutia parametrului reglat sa poată fi vizualizata sau înregistrata
-sa asigure calitatea reglării in condiții normale de funcționare a cazanului
Subsistemul de protecție:
-sa fie realizat cu scheme care sa utilizeze contacte care se deschid când parametrul supravegheat atinge o valoare
anormala
-sa asigure, independent de sistemul de reglare, aducerea cazanului intr-o stare sigura a tuturor circuitelor sale
tehnologice
Subsistemul de semnalizare:
-trebuie sa utilizeze scheme cu contacte care se deschid in situații anormale
-pt. toate situațiile prevăzute sa declanșeze cazanul prin protecție se vor prevedea parcuri de prealarmare
-setarile circuitelor de semnalizare preventiva trebuie sa ofere o marja suficienta pt. a fi luate masuri a.i. sa nu fie

atinse pragurile de avarie
-sa aibă elemente de avertizare optica si acustica (lămpi de semnalizare, hupe, sonerii)
-circuitele de prealarmare sa fie absolut separate de cele de declanșare, atât dpdv al canalelor de transmitere a
semnalelor, cat si dpdv al elementelor constitutive (senzor primar, relee de activare a alarmei)
Subsistemul de monitorizare a parametrilor:
-acest sistem reprezintă totalitatea aparatelor indicatoare locale si de panou si aparatele înregistratoare, inclusiv
senzorii/traductorii de măsura
-aceste aparate pot fi incluse in structurile buclelor de reglare sau in sistemul de semnalizare
-aparatele pentru monitorizare parametri trebuie sa aibă domeniul de măsurare compatibil cu limitele de variație ale
parametrilor, sa aibă exactitate de măsurare, sa poată fi verificate in funcționare, sa afișeze vizibil si direct valorile,
fără a fi necesar sa se efectueze calcule sau interpretări.
Sistemul de automatizare trebuie sa permită efectuarea fără risc, in timpul funcționarii echipamentului, a
următoarelor manevre/intervenții:
- trecerea buclelor de reglaj manual/automat si invers
- verificarea funcționarii circuitelor de protecție
- modificarea setărilor si reconfigurarea parametrilor interni ai regulatoarelor
- verificarea circuitelor de semnalizare optica/acustica
- verificarea cursei elementelor de execuție
- verificarea detectoarelor de flacăra
- verificarea exactității indicațiilor aparatelor de măsura
Cerințe pentru componentele sistemelor de automatizare:

Componentele sistemului (aparate locale si de panou, organe de execuție si conexiunile dintre acestea) trebuie sa
satisfacă următoarele condiții minime:
a) sa fie rezistente la solicitări mecanice, termice si chimice, care apar in condiții de exploatare;
b) sa corespunda condițiilor tehnice prevăzute de standardele si normativele din domeniu, aplicabile fiecărei
categorii de elemente de automatizare;
c) sa fie omologate/certificate, verificate si garantate de către producători din punct de vedere al performantelor si a
durabilității;
d) sa fie garantate de către producător ca sunt corespunzătoare pentru utilizarea in sistemele de automatizare ale
cazanelor de abur, de apa fierbinte/calda si echipamentelor tehnologice anexe din centralele termice, daca sunt
folosite in subsistemele de protecție;
e) componentele prevăzute cu posibilităţi de modificare a caracteristicilor de lucru (configurarea si reglarea
parametrilor interni) vor avea sisteme de asigurare împotriva dereglării accidentale si a accesului personalului
neautorizat, in măsura in care aceste componente nu sunt integrate intr-un panou sau pupitru asigurat din acest
punct de vedere;
f) organele de execuție, aparatele de măsurare locale sau regulatoarele directe care utilizează drept sursa de
energie si/sau semnal informațional combustibilul, trebuie sa fie etanșe si asigurate împotriva scurgerii accidentale a
combustibilului in mediul ambiant sau in focarele cazanelor, in cazul defectării acestora. Aceste componente nu pot fi
montate in circuitele tehnologice decât cu posibilitatea izolării lor sigure in cazul necesitații demontării pentru
intervenții.
Documentația tehnica de însoțire a sistemului de automatizare:
- schema/plan de ansamblu in care se figurează toate circuitele tehnologice cu amplasarea componentelor sist. de
autom., precum si legăturile funcționale dintre acestea (schema proceselor tehnologice
- descrierea generala a principiilor de automatizare
- descrierea funcționarii fiecărui subsistem (comanda, semnalizare, protecție, reglare, monitorizare)
- schemele monofilare dezvoltate ale buclelor de reglare, măsura, protecție, comanda si semnalizare
- schemele desfășurate ale circuitelor electrice, electronice, hidraulice, pneumatice
- proceduri detaliate de instalare, PIF, încercare si service pentru întreg sistemul de automatizare in ansamblu si
pentru fiecare subsistem al sau
Se vor preciza verificările ce trebuie efectuate periodic, indicând perioada maxima la care se vor efectua.
- documentațiile tehnice de identificare ale elementelor componente
- programul de testare a funcțiilor proiectate ale sistemului (obligatoriu a fi efectuate la prima PIF si periodic)
Explicațiile care descriu funcționarea sistemului si procedurile de PIF, exploatare, service trebuie sa fie astfel
elaborate incit sa fie clare, precise si suficient de detaliate încât sa poată constitui material didactic pentru instruirea
personalului.
Autorizații :
Proiectele sistemelor de automatizare se vor elabora de către unitati de proiectare specializate in astfel de lucrări.
Proiectele devin aplicabile numai daca sunt avizate conform de către ISCIR-INSPECT sau in baza unei împuterniciri
scrise, de către personalul propriu al unit. de proiectare autorizata de ISCIR-INSPECT.
Agenții economici care efectuează operații de montare, instalare, PIF, întreținere / service si reparare a sistemelor
de automatizare vor fi autorizați de ISCIR-INSPECT IT pentru astfel de lucrări.
Întreținerea curenta a sistemelor de automatizare se va face de către personal autorizat de către ISCIR –
automatiști de supraveghere si întreținere a sistemelor de automatizare din centralele termice (ASI).
Automatistul pentru supraveghere si întreținere asigura si răspunde de buna funcționare a componentelor sistemelor

de protecție-automatizare care echipează cazanele de abur, de apa fierbinte/calda si instalațiile tehnologice anexe
aflate in exploatare in centralele termice prin armatoarele activitati:
- supraveghere in funcționare a sistemelor de automatizare care echipează cazanele si anexele termomecanice din
centralele termice;
- întreținere curenta (înlocuire consumabile, înlocuire piese de uzura si de schimb, mici reparații, refacerea reglajelor
si a setărilor aparatelor) la elementele de comanda, monitorizare, execuție si protecție automata din componenta
sistemelor;
- executa si răspunde de verificările periodice ale sistemului si de prezentarea aparatelor de măsurare la verificarea
metrologica la termenele scadente.
Montarea/instalarea sistemelor de automatizare

La executarea lucrărilor de montare instalare/reparare a sistemelor de automatizare se vor asigura realizarea
următoarele cerinţe :
- toate elementele sistemului (aparate de panou, traductoare, servomotoare, indicatoare locale, etc.) vor fi
identificate unic printr-un simbol si un număr care sa se regăsească in documentația de proiectare; la locurile de
montare din instalație aparatele si elementele sistemului vor avea atașate permanent un mijloc de identificare
indestructibil pe care sa fie inscripționat simbolul si numărul elementului respectiv si indicații referitoare la termenele
scadente pentru verificare;
- capetele cablurilor de legătura dintre diferitele elemente ale sistemului vor fi etichetate si inscripționate; același
lucru se va face pentru conductele de impuls si pentru conductele de aer instrumental;
- clemele de conexiune, terminalele si toate conductoarele individuale ale circuitelor electrice ale sistemului din
panourile si pupitrele de comanda din cutiile de conexiuni locale si din cutiile de borne ale aparatelor locale trebuie
identificate si inscripționate cu simboluri care trebuie sa se regăsească in planurile din documentația de proiectare;
- la amplasarea panourilor in camera de comanda si local se vor asigura distantele minime fata de elementele
construcției si masurile de protecție împotriva agresivității mediului, conform indicațiilor din documentația de
proiectare si standardelor si normativelor tehnice aplicabile;
- se va asigura iluminatul corespunzător atât pentru frontul si interiorul panourilor de control cat si pentru aparatele
locale;
- se va verifica stabilitatea si modul de fixare a componentelor montate;
- se vor efectua încercări de presiune hidraulica si/sau pneumatica la circuitele de impuls si de aer instrumental;
- se va verifica legarea la centura de impamantare a componentelor sistemului;
- se va verifica continuitatea circuitelor de comanda, de măsurare, de protecție si de semnalizare;
- se va efectua rodajul motoarelor si organelor de execuție;
- in urma verificărilor efectuate si a rezultatelor consemnate se va emite declarația de conformitate a montării
Exploatarea sistemelor de automatizare din centralele termice cuprinde următoarele activitati:

a) operarea sistemului: se face de către operatorul (fochistul) autorizat al echipamentului tehnologic;
b) supravegherea si întreținerea operativa: se face de către personal de specialitate autorizat (ASI/personal al unui
agent economic autorizat de ISCIR-INSPECT);
b) verificările tehnice periodice: se efectuează de către:
- operatorul echipamentului tehnologic (fochist), zilnic, la intervalele stabilite prin proiect si instrucțiunile de
exploatare ale echipamentului tehnologic;
- ASI sau de către agentei economici autorizați de către ISCIR-INSPECT IT, la intervalele stabilite prin proiect si
instrucțiunile de exploatare ale sistemului de automatizare;
- ISCIR-INSPECT IT, la autorizarea de funcționare (la prima punere in funcțiune si la termenele scadente).
Detinatorul/utilizatorul final este responsabil de întreținerea operativa a sistemului de automatizare aferent centralei
termica aflate in exploatare, fie prin personal propriu, automatist de supraveghere si întreținere operativa (ASI)
autorizat de către ISCIR-INSPECT IT, sau prin încheierea unor contracte de service întreținere cu agenți economici
autorizați de ISCIR-INSPECT IT.
Observații:
Posesorul autorizației are obligația sa cunoască si sa aplice întocmai prevederile prescripțiilor tehnice, Colecția ISCIR,
si ale instrucțiunilor referitoare la exploatarea instalațiilor respective. Acesta trebuie sa se prezinte din doi in doi ani
la examenul medical si la verificarea cunostinitelor.
Autorizația este personala, se va păstra permanent asupra posesorului in buna stare si se va prezenta la cererea
inspectorului de specialitate al ISCIR-INSPECT IT si a organelor împuternicite ale detinatorului instalației.
Posesorul autorizației nu poate deservi decât instalații de tipul celor înscrise in autorizație.
Este interzisa deservirea instalațiilor daca acestea nu sunt autorizate sa funcționeze, exceptând cazurile in care se
executa verificări si încercări in vederea punerii in funcțiune sau omologării prototipurilor. Autorizata se poate
retrage de către organele oficiale de verificare ale detinatorului când posesorul este găsit sub influenta alcoolului in
timpul serviciului sau când se constata ca a savarsit abateri grave care periclitează securitatea instalației si a
persoanelor.

APARATE DE MĂSURĂ Şl CONTROL
Pentru asigurarea condiţiilor necesare exploatării instalaţiilor de încălzire, acestea sunt

prevăzute cu aparate de măsură şi control.
Mărimile măsurate sau controlate continuu sau periodic într-o instalaţie de încălzire sunt :
temperatura, presiunea, debitul de agent termic, energia, cantitatea de combustibil, nivelul apei sau
al combustibilului; prezenţa aerului sau a apei într-un recipient sau conductă.
APARATE DE MĂSURĂ
Cazanul, ca oricare maşină sau instalaţie, trebuie să funcţioneze la anumiţi parametri care să
satisfacă atât procesul tehnologic pentru care este instalat , cât şi funcţionarea în condiţii normale şi de
siguranţă.
Parametrii care trebuie măsuraţi şi cunoscuţi în exploatarea cazanului sunt: presiuni (în cazan, a
combustibilului lichid sau gazos etc), consumul (de combustibil, de apă, etc), producţia de agent termic
(abur, apă fierbinte etc), compoziţia gazelor arse etc.
Unele aparate sunt numai indicatoare, indicând valoarea respectiv in momentul citirii la aparat
(presiune, temperatură etc), altele sunt şi indicatoare şi înregistratoare, înregistrând valorile respective
pe benzi de hârtie, obişnuite pe 24 ore (astfel încât se poate examina modul cum a funcţionat cazanul în
intervalul respectiv), acestea fiind aparate indicatoare - înregistratoare.
Alte aparate însumează unele valori (consumuri de combustibil, producţia de abur etc.) pe un
anumit interval de timp , fiind cunoscute sub numele de aparate sumatoare.
În fine, unele din aparatele de mai sus, semnalizează acustic şi / sau optic ori de câte ori, mărimea
respectivă a ieşit din limitele normale.
MĂSURAREA TEMPERATURII
Măsurarea temperaturilor. Până la +300°C măsurarea se face cu termometre cu mercur sau

alcool, drepte sau colţare, montate în armături speciale. Pentru montarea lor, pe conducte sau
aparate se sudează mufe,care permit imersia în fluidul măsurat a bulbului termometrului
protejat de o armătură metalică.
Urmărirea temperaturii în acest domeniu, în cadrul sistemelor de automatizare sau
transmitere la distanţă a datelor, se face cu termometre cu rezistenţă.
Temperaturile peste 300°C în fluide sau pe suprafeţe se măsoară cu ajutorul termocuplelor
fer-constantan, cupru-constantan sau platină-rodiu, în funcţie de nivelul temperaturii,
Temperatura gazelor de ardere, a suprafeţelor calde incandescente ce emit radiaţii în spectrul
vizibil se măsoară cu ajutorul pirometrelor cu dispariţie de filament.
Sunt de asemenea termometre utilizând radiaţia în infraroşu cu ajutorul cărora se pot măsura
fără contact, prin simpla vizare de la distanţă, orice temperaturi ale suprafeţelor.
Variaţia în timp a temperaturilor în instalaţii se urmăreşte prin înregistrare în aparate special
construite în acest scop
Măsurarea temperaturii se face cu termometre. Cele mai utilizate termometre sunt următoarele:
Termometre cu lichid
Se bazează pe dilatarea volumetrică a unui lichid amplasat într-un bulb racordat la un tub capilar
foarte subţire. Tubul capilar este plasat în faţa unei scale gradate în grade. În funcţie de temperatură,
lichidul pătrunde proporţional tubul capilar, poziţia acestuia determinându-se vizual. Cel mai utilizat lichid
pentru măsurarea temperaturii este mercurul, termometrele cu mercur putând sura temperaturi de la -
30 până la + 300°C. Pentru măsurarea temperaturilor scăzute se folosesc alte lichide (alcool, toluen,
metilbenzen), putându-se măsura temperaturi sub - 100°C. Pentru o citire uşoară, în aceste lichide se
introduc coloranţi. Acest tip de termometre sunt numai indicatoare.
Termometre manometrice indicatoare
Termometrele manometrice funcţionează pe principiul măsurării presiunii vaporilor saturaţi ai unui
lichid, în funcţie de temperatură. Sunt compuse dintr-un tub ce conţine lichidul respectiv şi dintr-un
manometru cu tub Bourdon, scala gradată direct în grade, racordat la bulb printr-un tub capilar. Măsoară
temperaturi cuprinse între - 40 şi + 300°C. Aceste termometre sunt mai vizibile şi se pot citi de la
distanţă, recomandându-se a fi folosite în locul termometrelor cu mercur .
Pentru măsurarea temperaturilor în conducte şi echipamente şi pentru supravegherea exploatării
instalaţiilor de încălzire centrală se folosesc termometre.

Tipurile de termometre cele mai utilizate sunt, în general, cele cu lichid, drepte sau colţare montate în
manşoane de protecţie (fig. IV.13), pentru protejarea termometrului faţă de şocurile mecanice. Ştuţul
acestor manşoane se umple cu ulei, pentru a uşura transmiterea căldurii de la agentul termic la
rezervorul termometrului.
Manşoanele se fixează prin sudură pe conducte, recipiente, distribuitoare etc.
Termometrele indicatoare se montează:

- la cazanele de apă caldă şi apă fierbinte, pe conducta de ieşire;
- la aparatele de contracurent, pe intrarea şi ieşirea circuitelor primar şi secundar
- pe boilere;
- pe acumulatoarele de apă caldă de consum;
- pe distribuitoarele de apă caldă sau supraîncălzită;
- pe toate ramurile care vin la colectoare la instalaţiile de încălzire eu apă caldă şi apă
fierbinte, precum şi pe ieşirea generală din colectoare;
- la intrarea şi ieşirea din hidroelevatoare şi pompe de amestec;
- pe rezervoarele de condensat şi de combustibil lichid încălzit.
Pentru operaţii de reglare şi de control ocazional se execută o tijă metalica pentru montat
termometrul indicator, şi anume:
—pe conductele de alimentare cu apă caldă sau apă fierbinte a clădirilor, la intrarea şi ieşirea
acestora;
—pe ramurile principale (ducere şi întoarcere) ale reţelelor interioare sau exterioare de
distribuţie de apă caldă sau apă fierbinte;
—la intrarea şi ieşirea apei calde sau â apei fierbinţi la aparatele consumatoare mari (baterii de
încălzire, aeroterme etc).
Pentru montarea termometrelor pe conducte se recomandă:

- a se prefera, ori de câte ori este posibil, montarea în coturi;
- a se evita, pe cit posibil, montarea în condiţii de vibraţie;
- montarea înclinat, în sens opus sensului de curgere al fluidului din conductă, exceptându-se
termometrele drepte în cazul montării lor pe conducte orizontale şi termometrele colţare în cazul
montării acestora pe conducte verticale, acestea montându-se perpendicular pe axa conductei;
- pe conducte cu diametrul mai mare de 200 mm, se permite montarea termometrelor
perpendicular pe axa conductei;
- pe conducte cu diametrul exterior sub 80 mm, se folosesc la montarea termometrelor extensii
(lărgiri locale ale diametrului);

- la alegerea adâncimii de cufundare a ştuţului manşonului se urmăreşte ca elementul sensibil al
acestuia să ajungă cu centrul său în axa conductei.
La cazanele de apă caldă şi respectiv pe circuitul secundar al schimbătoarelor de căldură ce produc
apă caldă pentru încălzire sau pentru consum, se recomandă să se monteze termometre cu contacte
electrice cu semnalizare acustică şi, eventual, optică la atingerea temperaturii maxime admise.
Termometre manometrice cu contacte electrice
Sunt similare cu cele de mai sus, dar manometrul este prevăzut cu contacte electrice care se
închid sau deschid la atingerea unor valori limită ale temperaturii. Deoarece aceste contacte sunt, de
obicei, foarte fragile, pentru protecţia lor şi pentru a le asigura o funcţionare îndelungată, se recomandă
utilizarea de relee intermediare cu curent de acţionare redus.
Termocupluri
Termocuplurile sunt traductoare de temperatură care se bazează pe apariţia unei tensiuni
termoelectromotoare în circuitul a două conductoare din materiale diferite, ale căror capete se găsesc la
temperaturi diferite Tensiunea generată este proporţională cu diferenţa de temperatură dintre cele două
joncţiuni.
Deoarece tensiunea dată de termocupluri este mică, de la câţiva milivolţi la câteva zeci de milivolţi,
se utilizează împreună cu milivoltmetre, regulatoare , amplificatoare sau potenţiometre electronice.
Cele mai utilizate termocupluri sunt: cupru-constantan (până la 300°C). fier-constantan (până la
600°C), cromel-alumel (până la 1000°C). In termocupluri realizate din materiale nobile (platină şi aliaje
ale acesteia) domeniul de măsură ajunge până la 1800°C sau chiar peste.
Termorezistenţe
Se bazează pe modificarea rezistenţei electrice a unui conductor sub influenţa temperaturii. Cele
mai folosite sunt temorezistenţele din cupru (pentru măsurarea temperaturilor între - 100 şi
+ 200°C) şi din platină (pentru măsurarea temperaturilor între - 200 şi + 500°C). Se folosesc împreună
cu logometre , punţi sau amplificatoare electronice.
Traductoare de temperatură semiconductoare
Sunt de obicei, traductoare miniaturale, integrate, bazate pe modificarea caracteristicilor
materialelor semiconductoare cu temperatura. Se folosesc între - 50 şi + 150°C.
Pirometre de radiaţie totală
Se folosesc pentru măsurarea sau reglarea temperaturilor înalte (600 -2000°C) şi se bazează pe
măsurarea energiei radiate de corpul a cărui temperatură vrem s-o măsurăm.
MĂSURAREA PRESIUNILOR
Măsurarea presiunilor. Se folosesc manometre de diverse construcţii, adecvate nivelului
de presiune măsurat, tipului de fluid, gradului de precizie urmărit, citirii directe sau la distanţă,
cu sau fără înregistrare etc. În general, presiunile se măsoară luând ca referinţă presiunea
atmosferică. Diferenţa de presiune între două puncte ale instalaţiei se poate măsura cu două
manometre sau cu un singur manometru diferenţial.
Cele mai răspândite construcţii de manometre sunt cele cu tub Bourdon pentru presiuni până
la 100 bar, barometrele aneroide cu membrană sau burduf până la 25 bar şi manometrele cu
coloană de lichid până la 1 bar.
Pentru măsurări în domeniul presiunilor mici se folosesc micromanometrele.
Manometre
Manometrele se folosesc pentru măsurarea suprapresiunilor faţă de presiunea atmosferică,.
Deasemenea, se utilizează şi manometre cu contacte electrice.
Pentru măsurarea presiunilor fluidelor aflate sub presiune se folosesc manometre. Tipurile de
manometre utilizate în instalaţiile de încălzire centrală sunt : cu membrană sau cu tub elastic în
formă de arc.
Manometrele indicatoare se montează:
—la cazanele de abur;
—la intrarea şi ieşirea din reductoarele şi regulatoarele depresiune;
—pe distribuitoarele de abur;
—pe distribuitoarele şi colectoarele instalaţiilor de încălzire cu apă cu circulaţie prin pompe;
—pe aspiraţia şi refularea pompelor de circulaţie, adaos, amestec etc;
—pe rezervoare închise sub presiune (rezervor închis de condensat, vas de expansiune închis etc).
Pentru reglare şi control ocazional se montează mufă şi robinet pentru montat manometre indicatoare
(prize de presiune), şi anume:
—pe conductele de încălzire cu apă, la intrarea şi ieşirea acestora din clădiri;
—pe conductele de abur, la intrarea lor în clădiri;
—înainte şi după separatoare de nămol, hidroelevatoare, diafragme;
—pe conductele de intrare şi ieşire în şi din aparatele de contracurent.
Cazanele de încălzire cu apă caldă se prevăd cu hidrometru (manometru de lichid) pentru
măsurarea nivelului apei din instalaţie, gradat în metri coloană de apă.
La cazanele de abur se recomandă montarea unor manometre cu contacte electrice cu
semnalizare acustică şi, eventual, optică, pentru semnalizarea atingerii presiunii maxime.
—La vasele de expansiune închise se montează manometre cu contacte electrice sau presostate
pentru pornirea ţi oprirea automată a pompelor de adaos.
La măsurarea presiunii fluidelor în mişcare locul de prelevare a presiunii se alege astfel în-cit
să nu se perturbe curgerea fluidului si să nu se modifice distribuţia presiunii în locul respectiv, ceea
ce ar putea duce la obţinerea unor date eronate.
Montarea manometrului:
a – vedere din fata , b – vedere laterala .
1 – mufa , 2 – sifon , 3 – robinet cu trei cai ,

4 - manometru
Priza de presiune nu se amplasează:

- pe porţiunile curbe ale conductelor;
- la ramificaţiile conductelor;
- în apropierea organelor de închidere;
- sub anumite distanţe faţă de diafragme sau alte dispozitive de strangulare.
Pe conductele înclinate, prin care se transportă lichide, priza de presiune nu se amplasează la
partea superioară a conductei.
In cazul măsurării locale a presiunii fluidelor cu temperatura peste 60°C, este obligatorie
folosirea sifonului pentru protecția termica a manometrului
Înainte de darea in funcțiune , sifonul se umple cu apa .
Manometrele se montează în locuri lipsite de vibraţii sau trepidaţii, bine iluminate, uşor
accesibile şi cu vizibilitate optimă.
Manometrele se montează şi se utilizează în aceeaşi poziţie în care au fost etalonate, adică cu
cadranul vertical, montându-se după firul cu plumb.
In cazul montării manometrelor la pompe se urmăreşte, pe cât posibil, ca manometrele de pe
aspiraţie şi de pe refulare să se monteze la acelaşi nivel, eliminându-se astfel influenţa coloanei
cu lichid ce denaturează rezultatul măsurătorii.
Scala manometrelor se alege astfel încât valoarea indicatoare a presiunii nominale să fie
plasată în treimea mijlocie a acesteia.
Pe cadranul manometrului, respectiv hidrometrului, se marchează cu o linie roşie presiunea
maximă a elementului pe care este montat manometrul.

Vacuummetre
Depresiunile (presiunile sub presiunea atmosferică) se măsoară cu vacuumetre . Acestea sunt
destinate măsurării depresiunii faţă de presiunea atmosferică (vacuumului) şi sunt, de fapt manometre
de presiune absolută cu domeniul de 1 bar.
Ele indică zero atunci când au racordul liber e în atmosferă, reper fiind, de regulă, în partea
dreaptă a scalei. Unele vacuumetre au şi contacte electrice.
Manovacuumetre
Sunt manometre de presiune absolută destinate măsurării presiunii şi depresiunii faţă de presiunea
atmosferică (suprapresiune sau depresiune), fiind manometre de presiune absolută - cu sau fără
contacte electrice - cu domeniul : -1 şi + câţiva bar. Ele indică zero atunci când au racordul liber In
atmosferă, st reper fiind plasat în zona de lucru a scalei.
Manometre diferenţiale
Manometrele diferenţiale se utilizează pentru măsurarea diferenţei dintre două presiuni, fiind
prevăzute cu două racorduri, ce se conectează la cele două surse de presiune.
Micromanometre
Micromanometrele sunt manometre diferenţiale pentru măsurarea suprapresiunilor sau
depresiunilor mici (de - 25 mm col H2O), utilizate pentru măsurători de presiune a gazelor în focar,
gazelor de combustie, sau la coş (indicatoare de tiraj).
Sunt formate dintr-un tub de sticlă în formă de U, montat pe o placă de lemn gradată în mm,
gradaţia 0 fiind pe mijloc, tubul se umple până la gradaţia 0 cu un lichid colorat. Un capăt al tubului U
este liber, în legătură cu atmosfera, iar celălalt este legat într-un tub de cauciuc cu o ţeava metalică
folosită pentru captarea presiunii de măsurat.
Manometru cu tub U.
Pentru măsurarea suprapresiunii sau depresiunii într-un punct din focar, curentul de fum, coş etc,
introducem capătul metalic al ţevii în locul respectiv. Dacă acolo avem o suprapresiune (presiunea mai
mare decât cea atmosferică la capătul liber), aceasta împinge lichidul colorat, coborându-l în ramura
dreaptă şi urcându-l în ramura stângă. Se citeşte pe scala gradată distanţa – în mm - dintre cele două
nivele, aceasta fiind suprapresiunea din locul unde am introdus capătul ţevii metalice a tubului U
(suprapresiunea în mm col. Dacă în locul respectiv este depresiune, aceasta acţionează asupra lichidului
colorat, coborându-l în ramura stângă şi urcându-l în ramura dreaptă.
Sunt şi micromanometre cu tub înclinat (fig. 11.2.), care prezintă avantajul că permit citirea cu
precizie a unor presiuni mici, distanţa între diviziuni fiind mai mare.
Micromanometru cu tub înclinat

Observație. Pentru a avea o ardere completă a combustibilului, fochistul trebuie să urmărească
realizarea şi menţinerea valorii tirajului la valoarea specificată în instrucţiunile interne prin variaţia
poziţiei şubărului la coş.
Alte aparate pentru măsurarea presiunii
În afară de aparatele descrise mai sus, pentru măsurarea presiunii se folosesc şi traductoare de
presiune tensometrice, cu semiconductori, deplasare zero, de rezonanţă etc. Acestea sunt utilizate în
buclele automatizare, pentru măsurători mai pretenţioase sau la calibrări.
ALTE MĂSURĂTORI UTILIZATE LA CAZANE

Măsurarea debitului de abur
Aparatele pentru măsurarea debitului de abur sunt aparate complexe compuse din:
- element de strangulare (ajutaj sau diafragmă);
- traductor de presiune diferenţială;
- traductor de presiune absolută;
- traductor de temperatură;
- bloc de calcul.
Diafragma sau ajutajul realizează o cădere de presiune locală proporţională cu debitul volumetric
vehiculat prin conductă, bazată pe modificarea presiunii dinamice prin micşorarea secţiunii de curgere.
Măsurarea debitului de abur cu dispozitiv de strangulare

Traductorul de presiune diferenţială măsoară diferenţa de presiune produsă pe elementul de
strangulare şi o transformă într-o mărime electrică proporţională cu debitul volumetric vehiculat
Traductorul de presiune absolută măsoară presiunea absolută pentru calculul debitului masic.
Traductorul de temperatură măsoară temperatura pentru efectuarea corecţiilor necesare calculului
debitului masic.
Blocul de calcul primeşte semnalele de la cele trei traductoare şi le converteşte - pe baza relaţiilor
fizice de calcul - într-un semnal direct proporţional cu debitul masic de abur. Acest semnal poate fi
integrat prin contorizare sau / şi înregistrat pe diagrame.
Măsurarea debitului de combustibil gazos
Măsurarea consumului de combustibil. Se face în cazul gazelor cu ajutorul contoarelor amintite,
în cazul combustibilului lichid prin contoare mecanice (cu roţi dinţate, cu lobi etc.), iar în cazul
combustibilului solid, prin cântărire.
Debitul de combustibil gazos se măsoară cu contoare de gaz - debite relativ mici - sau cu
debitmetre cu diafragmă, realizate similar cu debitmetrele de abur descrise la punctul anterior.
Măsurarea debitului de combustibil lichid
Debitul de combustibil lichid sau alte lichide omogene (apă, etc.) se măsoară cu debitmetre
volumetrice. Acestea sunt compuse din:
- un sistem de transformare a deplasării (vitezei) lichidului într-o mişcare de rotaţie proporţională
cu debitul de lichid, realizat cu un rotor cu cupă sau cu turbină;
- un sistem de indicare şi / sau contorizare, realizat mecanic (printr-un sistem tip ceasornic) sau
electric (cu traductor inductiv).
Cele mai utilizate sunt traductoarele de debit cu turbină cu sesizor inductiv.
La aceste sisteme se pot ataşa elemente de corecţie a debitului cu temperatura (pentru măsurarea
debitului masic).
Mai rar, se utilizează sisteme de măsură gravimetrice, bazate pe determinarea intervalului de timp
în care se consumă o cantitate fixă de combustibil.
Măsurarea consumului de combustibil solid
Pentru măsurarea cantităţii de combustibil solid (în bucăţi sau în stare pulbere), se foloseşte
metoda gravimetrică.
Determinarea cantităţii de combustibil solid se face, de obicei, cu cântare automate, care
mecanizează procesul de cântărire şi înregistrează rezultatul măsurării.
Cântarele automate pot fi de două feluri:
- cântare pe porţii, care efectuează cântărirea combustibilului în porţii separate;
- cântare pentru cântărirea continuă a combustibilului în timpul transportului acestuia.
ANALIZOARE DE GAZE
Aparatele pentru analiza automată a gazelor arse sunt folosite pentru determinarea procentuală a
volumului de bioxid de carbon şi a sumei procentuale a volumelor de oxid de carbon şi hidrogen
(CO+H2) din gaze provenite din ardere, precum şi pentru determinarea excesului de aer (de ardere )
La utilizarea analizoarelor de gaze, de mare importanţă este alegerea corectă a locului de
prelevare a probei de gaze. Aceasta trebuie să reprezintă compoziţia întregii mase de gaze care circulă
prin canalul de gaze.
În acest scop, sonda de prelevare a gazului se aşează pe cât posibil în mijlocul curentului, în locuri
unde nu există vârtejuri sau zone moarte, trebuie aşezate sondele de prelevare a gazelor în apropierea
locurilor prin care poate pătrunde aerul (gura de vizitare, registre, neetanşeităţi în zidărie). Gaura din
peretele canalului de gaze prin care trece sonda de prelevare a gazului trebuie să fie bine etanşată.
Temperatura gazelor la locul de prelevare a probelor trebuie să fie între 200 - 600°C. Scala analizoarelor
pentru bioxid de carbon se etalonează de la 1% la 20% CO2.
Analiza gazelor arse se mai poate efectua şi pe cale chimică, cu aparate Orsat Acestea determină
procentul de CO2, CO şi O2 din gazele de ardere în momentul determinării (operaţie ce necesită circa 25
- 30 min), şi nu conţine aparate ca cele electrice de mai sus. Se compun din 3 flacoane de observare, ce
conţin
- NaOH (hidroxid) - pentru determinarea CO2;
- Permanganat de potasiu - pentru determinarea O2;
- Soluţie de clorură cupruamoniacală - pentru determinarea CO.
Conţinutul de CO2, CO şi O, - aflate în mod normal în gazele de ardere este indicat în cadrul Cap.
6.6.
Debitul de fluid vehiculat în conducte. Se măsoară cu ajutorul diafragmelor asociate

cu manometre diferenţiale de construcţie adecvată, cu ajutorul debitmetrelor cu plutitor sau a
debitmetrelor electromagnetice. Unele construcţii de debitmetre permit înregistrarea şi citirea la
distanţă, ca şi integrarea în scopul determinării cantităţii de fluid vehiculate într-un interval
de timp. Pentru măsurarea debitelor, respectiv a cantităţilor de gaze naturale sunt construcţii
speciale de contoare cu citire directă sau cu înregistrare.
Aparat pentru aprecierea consumatorilor de căldură pe

corpuri de încălzire :
a - schema de principiu a aparatului ; b - montare
pe carpul de încălzire
Măsurarea energiei termice livrate sau consumate. Se face cu ajutorul contoarelor

de căldură, construcţii complexe în care se asociază un debitmetru de fluid cu termometre
pentru temperatura de ducere şi temperatura de întoarcere şi cu un sistem mecanic, electric sau
electronic de integrare.
Asemenea contoare de căldură nu pot fi utilizate decât pentru consumatori importanţi (sau
grupuri de consumatori mici), date fiind complexitatea aparatului şi costul său ridicat. De altfel,
nici structura unei instalaţii de încălzire nu permite contorizarea energiei termice la nivel de
apartament,în unele ţări se utilizează aparate simple ce permit aprecierea consumurilor de
căldură, chiar la nivel de corp de încălzire.
Un astfel de aparat este alcătuit în principal dintr-o ţeava de sticlă solidară cu o armătură ce se
montează (sigilat) în contact cu corpul de încălzire în interiorul ţevii se introduce un fluid special
a cărui evaporare în timp devine o măsură a consumului de căldură, deoarece evaporarea este
dependentă de temperatura corpului de încălzire. Cantitatea de substanţă evaporată se citeşte
pe scala gradată a tubului de sticlă.
Măsurarea sau controlul nivelului lichidelor în instalaţie sau elemente ale acesteia.
Se poate face direct (sticle de nivel, conducte de semnalizare, sisteme mecanice cu plutitor etc.) sau
indirect cu ajutorul unor traductoare. Spre exemplu, controlul nivelului apei într-o instalaţie poate
fi făcut utilizând indicaţiile unui manometru. Sunt şi construcţii speciale urmărind transmiterea la
distanţă a informaţiei sau automatizarea unor procese. Exemplu : nivostatul urmăreşte variaţia
între cota minimă şi cota maximă a apei in domul cazanului de abur, comandând după caz pornirea
sau oprirea pompei de alimentare cu condensat.
Regulator de temperatura
1 – termostat,
2 – tub flexibil ,
3 – ventil termostatic
Regulatoare de temperatura
Aceste armături servesc pentru limitarea temperaturii maxime la prepararea apei calde.
Regulatorul de temperatura cel mai obişnuit — fără energie auxiliară — se compune din
următoarele părţi principale
- un termostat, element sesizor, care se montează in aparatul în care se {separă apa caldă sau
pe conducta de ieşire a acesteia din aparat fără ca între generatorul de căldură şi sesizor să fie
organe de închidere;
- un tub flexibil, care asigură legătura între termostat şl ventilul termostatic;
- un ventil termostatic, care se montează pe conducta de intrare a agentului încălzitor având rolul
de a regla admisia acestuia în aparat în funcţie de valoarea temperaturii de preparare.
Ventilul termostatic se montează între două organe de închidere, prevăzându-se cu conductă de
ocolire.
ALTE ECHIPAMENTE DE PROTECŢIE ŞI AUTOMATIZAREA FUNCŢIONĂRII

RECIPIENTE
În alcătuirea surselor de căldură intră şi recipiente cu nivel liber sau sub presiune.
Distribuitoare şi colectoare. Pentru centralizarea comenzilor de închidere şi deschidere a
agentului termic, apa caldă, pe grupuri de consumatori, precum şi pentru asigurarea unui reglaj
al debitului de agent termic se folosesc distribuitoare şi colectoare.
Distribuitoarele şi colectoarele sunt confecţionate din tronsoane de ţeava cu capace bombate la
capete şi sunt prevăzute cu racorduri sudate pentru fiecare ramură a distribuţiei alimentată,
respectiv colectată. Diametrul ţevii se alege considerând debitul de agent termic total vehiculat
la viteza de 0,5 m/s la apă caldă, respectiv de 20 m/s la abur. Lungimea este determinată de numărul
şi diametrul racordurilor, respectiv al roţilor de manevră ale vanelor, astfel încât între acestea să
rămână un spaţiu de aproximativ 100 mm. Alimentarea distribuitorului, respectiv plecarea din
colector se face printr-un racord cu flanşă, de regulă fără organ de închidere. Celelalte racorduri
având diametrele corespunzătoare conductelor de plecare sau sosire sunt prevăzute cu vane cu
flanşe.
Lungimea racordurilor se alege astfel încât axele roţilor de manevră să se înscrie pe o
orizontală. Pe fiecare ramură se prevăd conducte de golire cu robinete cu portfurtun. De asemenea
se prevăd racorduri de golire ale distribuitorului, respectiv colectorului. La distribuitor se prevede
un termometru montat de regulă pe conducta de alimentare, la înălţime corespunzătoare. La
colector se prevăd termometre pe fiecare ramură de sosire (nu şi pe conducta de plecare), astfel
încât să poată fi semnalată orice dereglare survenită între grupurile de consumatori, pentru a fi
luate măsurile necesare. Cele două manometre înlocuite uneori cu un singur manometru diferenţial
servesc pentru verificarea presiunii disponibile la distribuitor-colector.
Umplerea cu apă a instalaţiilor se face printr-un racord special al colectorului.
Instalaţiile cu abur au numai distribuitor (nu şi colector), racordurile nu sunt prevăzute
cu termometre şi nici cu conducte de golire.
Distribuitor şi colector :
a - distribuitor ; b - colector ; 1 - corpul distribuitorului (colectorului) ; 2 - racord ; 3 -
robinet de închidere : 4- termometru ; 5 - manometru ; 6 - golire distribuitor (colector) ; 7 -
golire racord ; 8 - racord flexibil pentru umplerea instalaţiei ; 9 - jgheab colector
In instalaţiile de încălzire centrală cu apă caldă, apă fierbinte şi abur se prevăd distribuitoare,
respectiv colectoare, la care se racordează utilajele (cazane, pompe, schimbătoare de căldură etc.),
aparatele consumatoare mari, precum şi conductele ramurilor principale de distribuţie.
Distribuitoarele sunt alcătuite din:
— corpul distribuitorului, executat din ţeava sau din tablă; . — capace, executate din tablă,
In general de formă bombată. Pentru distribuitoarele din instalaţii care nu intră în prevederile
I.S.C.I.R. se pot monta capace drepte, dar numai până la diametrul de 400 mm;
— ştuţuri.
Ştuţurile pentru racorduri se execută din ţeava la dimensiunea organului de închidere al
racordului, prevăzându-se cu flanşe, iar pentru golire din ţeava filetată.
Ştuţurile se pot monta la partea superioară sau inferioară a distribuitorului sau pe ambele părţi
Lungimea ştuţurilor şi distanţa între ele se stabileşte în funcţie de diametrele racordurilor,
astfel ca axele tuturor vanelor sau ventilelor să fie pe aceeaşi linie orizontală.
Pentru aparate de măsură se mai pot prevedea:
- mufă pentru manometru indicator;
- teacă (tije) pentru termometru.
Distribuitoarele cuprinzând organe de închidere pentru separarea utilajelor sau a unor părţi din
instalaţii, se montează în locuri accesibile şi în poziţii care permit manevrarea uşoară a acestor organe
(la o înălţime de montaj a distribuitorului de 1—1,3 m).

Distribuitoarele se montează pe diferite suporturi tip consolă , în funcţie de diametru, încastrate în
zidărie.
Pentru distribuitoarele nerezemate de perete susţinerea se face pe picioare independente.
Întreg distribuitorul se asamblează prin sudură.
Separatoare de nămol
In scopul reţinerii suspensiilor mecanice şi a impurităţilor din instalaţiile de încălzire centrală se folosesc
separatoarele de nămol. Acestea se montează:

—pe conductele de întoarcere de la instalaţiile interioare de apă caldă sau apă fierbinte înainte de
intrarea în cazane sau schimbătoare de căldură, la un număr mai mare de aparate prevăzându-se
un separator de nămol pe conducta comună de întoarcere;
—pe conductele de branşare a punctelor termice la reţeaua de termoficare cu apă fierbinte;
—înaintea reductoarelor de presiune.
Dimensiunile separatorului de nămol sunt în funcţie de diametrul conductei pe care se montează.
Separatoarele de nămol se susţin pe suporturi
Montarea separatoarelor de nămol

separatoarelor de nămol: a -
a– vedere din fata ,
b – vedere laterala
1 – separator de nămol ,
2 – suport ,
3 – mosor
Pentru curăţire şi scoaterea sitelor, separatoarele de nămol se prevăd cu mosor (tronson de ţeava
cu flanşe la capete cu o lungime egală cu a paharului-suport pentru sită).
Pentru reparaţii în caz de avarii, se poate prevedea o conductă de ocolire a separatorului prevăzută
cu vane, pentru funcţionare în perioade scurte de timp.
Pe racordul de aerisire al separatorului se montează o armătură de închidere, iar pe cel de
purjare o armătură de golire sau o flanşă oarbă.
Racordarea separatorului de nămol la conductele de legătură se execută prin flanşe cu şuruburi cu
piuliţă.
Ventilatoare
La unele instalaţii de încălzire pentru introducerea aerului de combustie sau pentru evacuarea
gazelor arse prin tiraj forţat se folosesc ventilatoare, în general de tip centrifugal.
Aceste ventilatoare se montează într-un mod similar celor pentru pompe centrifugale. Ventilatoarele
se montează în interiorul construcţiilor sau în aer liber.
Ventilatoarele se amplasează astfel ca axul lor să fie riguros orizontal. Axul motorului electric la
ventilatoarele direct calate trebuie să fie coaxial, iar la cele antrenate prin curele paralel cu axul
ventilatorului.
Se verifică ventilatorul care trebuie să permită o uşoară rotire a axului cu mina, iar rotorul să fie
perfect echilibrat, să nu dea bătăi şi să nu frece carcasa.
Pentru evitarea transmiterii vibraţiilor la clădire, ventilatoarele se montează, de asemenea, pe
postamente cu strat elastic sau eu dispozitive pentru amortizare.
Pentru a împiedica propagarea vibraţiilor şi zgomotului mecanic, între ventilator şi canalele din
tablă se prevăd racorduri elastice (burduf din pânză cu inserţie de cauciuc).
Ventilatoarele pentru gaze calde sunt de construcţie specială având clupă prelungită şi lagărele răcite
cu apă.
Pentru introducerea mecanică în sala de cazane a aerului necesar arderii se pot folosi şi ventilatoare
axiale.
Acestea se montează într-o carcasă direct pe canalul de aer, prin intermediul unor racorduri elastice,
sau în golul în zidărie prevăzut pentru aspirarea şi refularea aerului.
Reductoare de presiune
Racordarea instalaţiilor de încălzire cu abur de presiune joasă la reţelele de transport de
abur de o presiune mai ridicată se realizează prin intermediul reductoarelor de presiune.
Reductoarele de presiune sunt de mai multe tipuri, realizându-se în construcţii foarte
diferite. Tipurile de reductoare de presiune cele mai cunoscute sunt cu arc sau cu
contragreutate. La ambele tipuri presiunea deplasează prin intermediul unui piston
(eventual o pârghie, o membrană sau un burduf elastic) axul şi scaunul ventilului contra
presiunii exercitate de arc sau contragreutate.
Reductoarele de presiune se îmbină cu conductele de legătură sau cu alte armături prin
flanşe.
Reductoarele au două racorduri: cel de intrare a aburului cu presiune ridicată şi cu
diametru mai mic şi cel de ieşire a aburului cu presiune redusă cu diametru mai mare.
La montare trebuie respectat sensul de circulaţie a aburului. De asemenea, la montare
şi în timpul probelor se reglează, după necesităţi, presiunea de ieşire prin schimbarea
tensiunii arcului. respectiv a lungimii braţului contragreutăţii.
In cazul unui debit mare de abur se pot monta mai multe reductoare de presiune în
paralel.
In cazul unor domenii de presiuni foarte diferite, reducerea se poate realiza în trepte prin
reductoare pentru domeniile respective montate în serie.
Reductoarele de presiune se montează cu conductă de ocolire, dimensionată spre a
realiza o pierdere de presiune echivalentă celei ce se produce în reductor. In aval şi
amonte de reductor, precum şi pe conducta de ocolire se montează organe de închidere.
După reductorul de presiune, în sensul de circulaţie al aburului, se montează un
dispozitiv de siguranţă corespunzător presiunii la care trebuie realizată reducerea.
Pe conducta de ocolire în mod obişnuit, pentru siguranţă, se prevăd câte două organe
de închidere.
Recipientele cu nivel liber. Pot fi întâlnite ca vase de expansiune deschise, rezervoare de
descărcare în sistemele cu vase de expansiune închise, rezervoare de colectare a condensatului,
rezervoare de combustibil etc. In majoritatea cazurilor sunt construcţii metalice protejate după caz
împotriva coroziunii, îngheţului, depăşirea nivelului de fluid etc. Pentru diverse funcţiuni aceste
recipiente sunt tipizate (detalii tip elaborate de Institutul de proiectări construcţii tip IPCT), ceea
ce reprezintă un mare sprijin pentru proiectant asigurând o productivitate a muncii ridicată.
Calculul de dimensionare a volumului recipientelor cu nivel liber se efectuează în raport cu funcţiunea
îndeplinită de către acestea.
Recipiente sub presiune Sunt utilizate în instalaţiile de încălzire pentru stocarea apei calde de
consum sau ca vase de. expansiune închise şi sunt supuse prescripţiilor ISCIR în cazul apei
calde şi a apei fierbinţi.
MONTAREA SI RACORDAREA REZERVOARELOR DE CONDENSAT Şl DE COMBUSTIBIL
Rezervoare de condensat
Pentru colectarea condensatului în instalaţiile cu abur se folosesc rezervoare. Acestea se execută
prin sudură, din tablă de oţel în formă paralelipipedică sau cilindrică

In instalaţiile de încălzire centrală se utilizează, de obicei, pentru colectarea condensatului
rezervoare deschise (la presiunea atmosferică). In instalaţii industriale, în vederea recuperării căldurii
conţinute în condensatul de medie presiune se folosesc rezervoare de condensat închise (sub presiune)
împreună cu expandoarele de condensat.
Rezervoarele de colectare a condensatului se montează în centralele termice de abur şi în staţiile de
colectare şi de pompare a condensatului.
Cota la care se montează rezervoarele de condensat rezultă din schema de colectare a acestuia (prin
cădere liberă sau bazat pe presiunea remanentă).
La amplasarea rezervoarelor de condensat se respectă regulile generale pentru rezervoare de orice

natură, şi anume:
—în jurul rezervoarelor se asigură spaţii de acces minime de 0,50 m, care pot fi micşorate pe
două laturi la 0,10 m, dacă rezervorul nu este prevăzut cu izolaţie termică şi dacă poate fi
deplasat pentru revizii;
—la rezervoarele izolate termic se asigură pe toate laturile spaţii de acces de 0,50 m;
—rezervoarele având suprafaţa bazei peste 5 m2 se montează pe suporturi, asigurând un spaţiu
liber minim de 0,20 m;
—deasupra rezervoarelor cu gaură de vizitare cu acces din partea superioară se lasă un spaţiu liber
cu înălţimea minimă de 0,60 m.
In multe cazuri, rezervoarele de colectare a condensatului se așează în incinte adâncite. Montându-
se totdeauna în comun cu pompele pentru alimentarea cu apă a cazanelor sau pentru pomparea
condensatului este necesar a se asigura condiţiile indicate în PTC 9 2003, spre a se evita pericolul
cavitaţiei pe aspiraţia acestora.
Pentru a se evita o rapidă corodare a fundului, rezervoarele metalice nu se așează direct pe
pardoseală, ci pe nişte suporturi din lemn, metal sau zidărie (beton), lăsându-se un interspaţiu minim
pentru circulaţia aerului de 0,10 m.
In cazul montării la o înălţime mai mare a rezervoarelor se utilizează tipurile de suporturi arătate
pentru susţinerea boilerelor orizontale.
Suprafaţa interioară şi exterioară a rezervoarelor se protejează prin vopsire.
La centralele termice cu funcţionare continuă în tot cursul anului se recomandă montarea a două
rezervoare, spre a putea face lucrările de revizie şi de reparaţie a unui rezervor fără oprirea cazanului.
In unele cazuri, pentru satisfacerea acestui deziderat se foloseşte un singur rezervor divizat în două
compartimente distincte ce pot funcţiona independent.
Rezervoarele de colectare a condensatului se execută cu următoarele racorduri (sub formă de
ştuţuri din ţeava cu flanşe):preaplin şi aerisire; golire; serviciu, legare pompă; intrare condensat.
Pentru indicarea nivelului din rezervor şi pentru comanda automată a pornirii şi opririi pompelor,
rezervoarele se prevăd cu plutitor cu ghidaj .
In afara acestor racorduri, de la caz la caz, se mai pot prevedea:
—racorduri pentru indicator de nivel cu tub de sticla;
—racord pentru termometru indicator.

Racordul de preaplin prin intermediul unei pâlnii de observaţie, împreună cu racordul de golire,
prin intermediul unui organ de închidere, se leagă la canalizare.
Racordul de preaplin se execută cu secţiune suficient de mare, pentru a evita punerea sub
presiune a rezervorului, la o nefuncţionare accidentală a pompei.
Racordul de aerisire, derivat din conducta de preaplin sau racord independent, se conduce in
exterior. Acest racord trebuie făcut de secţiune suficient de mare spre a asigura evacuarea în
atmosferă a aburului care vine pe conductele de colectare a condensatului sau care se poate forma
la suprafaţa lichidului din rezervor, a doua vaporizare realizându-se datorită unei temperaturi prea
ridicate a acestuia.
Racordul de intrare a condensatului în rezervor se recomandă a fi continuat în interiorul
rezervorului printr-o conductă dusă până aproape de fundul acestuia, astfel ca intrarea
condensatului să se facă în masa de lichid şi nu în spaţiul de aer de deasupra acesteia.
In cazul colectării condensatului cu presiuni diferite, se recomandă ca anterior intrării în rezervor
să se prevadă un vas de egalizare a presiunii condensatului.
Rolul de egalizare a presiunii condensatului îl poate îndeplini însuşi rezervorul de colectare, cu
condiţia unor racorduri de intrare a condensatului separate pe presiuni.
Pentru a se reduce disiparea de căldură în spaţiul în care este montat rezervorul de colectare a
condensatului se practică termo-izolarea exterioară a acestuia.
Rezervoare de combustibil
Combustibilul lichid este stocat in rezervoare:
a) în rezervoare de zi, pentru consumul zilnic;
b) in rezervoare de depozit, pentru înmagazinare.
Rezervoarele de zi se confecţionează prin sudură din tablă de oţel, de formă paralelipipedică
sau cilindrică orizontală.
Până la o capacitate de maximum 2 000 1, rezervorul de zi se poate monta chiar în centrala
termică, cu condiţia să nu fie deasupra cazanelor, ci lateral, la o distanţă de 2,50 m de injector
şi nu pe direcţia eventualelor rateuri de gaze.
Rezervor de zi pentru combustibil lichid : A - vedere sus; B - vedere d IN DREAPTA ; C -

vedere din dreapta; 1 - rezervor; 2 - indicator de nivel; 3 –umplere ; 4 — alimentare; 5 –
preaplin aerisire , 6 – golire
a – lungimea rezervorului , b – lățimea rezervorului , c – înălțimea rezervorului .

In interiorul clădirilor se pot monta rezervoare de combustibil lichid până la o capacitate de
maximum 10 000 1, dar într-o încăpere complet separată de restul clădirii prin pereţi şi planşee in-
combustibile, cu ieşirea spre exterior directă şi separată.
Rezervorul de zi se prevede cu:
—indicator de nivel (plutitor cu miră gradată);
—racord de umplere;
—racord de serviciu (alimentare);
—racord de preaplin şi aerisire;
—racord de golire.
In situaţia în care rezervorul este amplasat în altă încăpere decât aceea în care lucrează
mecanicul centralei, mira se plasează în această din urmă încăpere, prin prelungirea cablului.
Pe racordul de umplere se realizează legătura cu conducta de la pomparea combustibilului, iar pe
racordul de serviciu, prin intermediul unui organ de închidere, legătura cu injectoarele de com-
bustibil de la cazane.
Racordul de preaplin, prin intermediul unei pâlnii de observaţie, împreună cu racordul de golire,
prin intermediul unui organ de închidere, se recomandă a fi condus la rezervorul de depozit.
Racordul de aerisire se conduce direct în exterior.
In cazul folosirii unui combustibil lichid cu viscozitate mai ridicată, rezervorul da zi se prevede şl cu o
serpentină pentru încălzirea combustibilului şi cu racordurile respective pentru agentul termic.
In cazul utilizării aburului drept agent termic, condensul rezultat de la încălzirea rezervoarelor nu
este permis a se returna la cazane, fiind necesar a fi evacuat la canalizare.
De la rezervoarele de zi combustibilul lichid venind prin cădere la injectoare, ele se montează la
înălţime, pe suporturi similare celor indicate pentru boilerele orizontale, cu asigurarea spaţiului
necesar deasupra pentru acces la capacul de vizitare.
Rezervoarele de depozit se execută de formă cilindrică orizontală, iar pentru capacităţi mari (peste 50
t), de formă cilindrică verticală.
Capacitatea depozitului de combustibil se stabileşte în funcţie de consumul centralei termice şi de
condiţiile de aprovizionare (posibilităţi de transport, existenţa liniei de cale ferată etc).
Amplasarea şi montarea rezervoarelor de depozit se poate realiza îngropat, semiângropat sau
suprateran, cu respectarea prevederilor şi distanţelor indicate în normele de pază contra incendiilor.
In majoritatea cazurilor, rezervoarele de depozit se montează îngropat pe un pat de nisip şi pe
suporturi din beton în formă de şa.
Rezervorul de depozit se prevede cu:
—cămin de vizitare cu capac, construit direct pe rezervor, metalic sau din zidărie;
—gură de umplere şi de vizitare, cu filtru şl cu capac, amplasate în cadrul căminului;
—dispozitiv pentru introducerea tijei de măsurat nivelul;
—racord de alimentare cu sorb, vană cu sertar cu tijă şi roată de manevră;
—racord de aerisire;
—scară metalică de acces în interior pentru vizitarea rezervorului.
De la racordul de aerisire al rezervorului se conduce o conductă de aerisire până la o construcţie
apropiată sau se montează pe un stâlp metalic sau din beton. Conducta de aerisire se duce până la o
înălţime de circa 3 m deasupra nivelului terenului şi se montează la capătul ei un opritor de flăcări.
Pentru evitarea pericolului formării electricității statice , rezervoarele de depozit se pun la pământ
printr-o priză de pământ proprie sau legat de a unei construcţii învecinate.

Rezervor de depozit pentru combustibil lichid :
1— rezervor; 2 — cămin de vizitare; 2 — gură de umplere şi vizitare cu filtru şi capac; 4 — racord
de alimentare ca sorb,vana, tijă si roată de manevră; 5 - racord aerisite; 6 - scara metalica; 7 -
dispozitiv pentru introducerea tijei de măsurat nivelul; D - diametrul părţii cilindrice a rezervorului; I -
lungimea părţii cilindrice a rezervorului; L –lungimea totala a rezervorului;  - grosimea mantalei
cilindrice a rezervorului; 1 — grosimea fundului bombat al rezervorului;  2 — grosimea peretelui
căminului; R – raza calotei sferice fundului bombat.
La rezervoarele de depozit amplasate subteran sau semiîngropat se iau măsuri de izolare pentru
protecţia contra coroziunii.

7. ALIMENTAREA CU APĂ ; CONDUCTE , ARMĂTURI ,DISPOZITIVE DE SIGURANŢĂ
Apa şi instalaţia de alimentare cu apa
Despre apa de alimentare
Întrucât apa de alimentare are o importanţă deosebită în exploatarea economică şi în siguranţă a

cazanului, în cele ce urmează, se prezintă noţiuni de bază despre aceasta.
La cazanele de abur, pentru a menţine nivelul apei din cazan, ele trebuie să fie alimentate cu apă,
în funcţie de consumul de abur.
La cazanele de apă caldă şi fierbinte, la care apa circulă în circuit închis deci în mod normal nu se
consumă, se produc totuşi pierderi din cauza neetanşeităţilor, pierderi ce trebuie compensate prin adaos
de apă de alimentare .
Apa de alimentare pentru cazanele de abur se compune din: condens şi apă de adaos. Am pus
întâi condensul, pentru a arăta importanţa acesta întrucât condensul este cea mai bună apă de
alimentare, deoarece nu conţine săruri şi, în plus, are o temperatură ridicată.
Beneficiarii, interesaţi să aibă maximă economie şi siguranţă în funcţionarea cazanelor, trebuie să
se preocupe, între altele, de recupera condensului într-o proporţie cât mai mare. Ceea ce nu se poate
recupera din condens, se completează cu apă de adaos. Apa de adaos provine din apa din natură (apa
brută) din reţeaua de apă a localităţii, din puţuri, lacuri, râuri .
Deşi circa 70% din suprafaţa Pământului este acoperită de apă, cea mare parte (cea din mări şi
oceane) fiind sărată, doar o mică parte poată folosită pentru consumul casnic şi industrial.
În natură, apa urmează un circuit închis: apa de la suprafaţa pământ (râuri, lacuri, mări, oceane),
se evaporă, formează nori, care se condenseze şi cad pe pământ sub formă de ploaie sau zăpadă. Apa
se infiltrează în pământ şi, fiind un solvent foarte bun, la trecerea prin diverse straturi, se încarcă cu
săruri şi gaze şi iese la suprafaţă, fie sub formă de izvoare, fie este scoasă, din puţuri, cu ajutorul
pompelor. Din această cauză, apa din natură (nici cea din reţea) nu este niciodată chimic pură (adică
formată numai din H2O), ci conţine şi materii străine, şi anume:
- materii în suspensie: mâl, nisip, materii vegetale, uleiuri;
- săruri ce formează duritatea apei;
- săruri ce formează alcalinitatea apei;
- gaze libere: O2 şi CO2.
Aceste impurităţi, în funcţie de categoria cazanului, trebuie eliminate, înainte de a ajunge în cazan.
Pentru funcţionarea economică a cazanului, ideală ar fi apa chimic pură (aşa cum, aproximativ,
este condensul). Deoarece apa nu se găseşte în această stare, beneficiarul trebuie să ia măsuri pentru
reţinerea, măcar parţială, a materiilor străine (exemplificate mai sus) din apa de alimentare.
Pentru a cunoaşte ce conţine, la intrarea în cazan, atât apa brută, cât şi cea obţinută din aceasta,
după staţia de tratare, în tabelul 8.1. sunt prezentate rezultatele analizelor chimice efectuate la o mare
termocentrală din Bucureşti cu cazane de categorie mare .

Tabel.1.
Materii străine în apa de alimentare
Diferenţele dintre conţinutul apei brute (de la "robinet" şi din puţ) şi cel al apei de alimentare a
cazanului, se datoresc faptului că sărurile minerale conţinute de apa brută, sunt reţinute la trecerea
acesteia prin staţia de tratare.
Indicii apei de alimentare din tabel sunt pentru cazane de categoria VI (cu presiunea întru 64 şi
100 bar.)
Din tabel, rezultă marea "bogăţie" în substanţe străine a apei brute, materii străine care trebuit
reţinute în staţia de tratare a apei, spre a nu ajunge, prin apa de alimentare, în cazan.
În prescripţiile tehnice în vigoare ISCIR, sunt daţi indicii de calitate pe care trebui să
să-i aibă apa de
alimentare, apa şi aburul din cazan. Aceştia sunt diferiţi, funcţie de categoriacategoria cazanului, care se
stabileşte în funcţie de presiunea tipul constructiv al cazanului (conform PTC1 şi PTC 9 din 2003 ).
Materie în suspensie
Materiile în suspensie din apa de alimentare se reţin prin filtrare în diverse sisteme, deoarece prima
condiţie
ondiţie pentru apa de alimentare este să fie limpede, incoloră , fără suspensii şi fără ulei.
Fabricile TUBAL SA Bucureşti şi TERMOROM Cluj Cluj-Napoca
Napoca construiesc (în afară de staţii de
dedurizare) şi filtre mecanice pentru reţinerea impurităţilor şi le livrează ază împreună cu instalaţiile de
dedurizare sau separat
Exemplu: La o centrală termică, trei cazane de abur de 4 t/h (alimentate cu apă dintrdintr-un lac) iar la
alta două cazane bloc abur de 0,7 t/h (alimentate cu apă din puţuri) s-au avariat grav (tuburile focare
deformate şi ţevile de fum acoperite de o pastă de noroi), din cauza mâlului din apa de alimentare
faptului că fochiştii nu au purjat cazanele.
Pentru a vedea materiile în suspensie din apa de alimentare, se ia apă de alimentare într într-o sticlă
şi se examinează depunerile după 48 ore.
Sărurile
În circuitul său prin pământ apa de alimentare dizolvă o parte din sărurile întâlnite, căpătând, în
funcţie de caracteristicile acestora, fie duritate, fie alcalinitate.
S.C. CONFORTUL
Duritatea apei
Dacă apa întâlneşte şi dizolvă săruri de calciu şi magneziu, acestea produc duritatea apei. În
funcţie de caracteristicile acestor săruri, duritate poate fi:
- duritatea temporară, produsă de bicarbonaţii de calciu şi magneziu. Aceste săruri, prin
încălzire la temperatura de saturaţie, se depun pe părţile mai puţin calde, atât sub formă de piatră (cu
aspect spongios, buretos, uşor raşchetabilă), cât şi sub formă de nămol (care se elimină prin purjare).
- duritatea permanentă, produsăodusă de celelalte săruri de calciu şi magneziu (cloruri, sulfaţi şi
silicaţi), care sunt stabile din punct de vedere termic şi care, ajunse în cazan, îşi măresc treptat
concentraţia (prin vaporizarea apei şi alimentarea continuă cu apă), până când ajung lla saturaţie şi încep
să se depună pe suprafeţele interioare ale cazanului sub formă de crustă (piatră). Această piatră se
depune pe părţile mai calde ale cazanului, în straturi cu grosimi mai mici. Este foarte aderentă, foarte
greu raşchetabilă şi nu se poate ate îndepărta decât prin spălări chimice cu acid clorhidric. Operaţia de
spălare, fiind periculoasă pentru cazan, se face numai de unităţi specializate şi cu aprobarea ISCIR.
Depunerea de silicaţi (dublu silicat de calciu şi magneziu, în straturi dense şi lucioase) este şi mai greu
de eliminat, chiar prin spălări chimice.
Duritatea totală = duritatea temporară + duritatea permanentă.
Unitatea de măsură pentru duritatea apei este milivalul la litru (mval/1).
1 mval duritate/l = 28 mg CaO (oxid de calciu)/l = 2,8°d (grade duritate germană).
Piatra depusă fiind foarte izolantă provoacă:
1) Supraconsum de combustibil, cu atât mai mare cu cât grosimea pietrei este mai mare (tabel.2.)
Tabelul 2. Supraconsumul de combustibil în funcţie de grosimea depunerilor
2) Avaria cazanului. Temperatura pereţilor metalici ai cazanului (nefiind răciţi suficient), creşte,
rezistenţa oţelului scade sub valoarea luată în calcul la proiectare şi presiunea din interior deformează
pereţii cazanului. Un strat de piatră, chiar de 0,5
0,5 mm, în interiorul ţevilor de radiaţie (din focar) provoacă
arderea şi fisurarea ţevilor. Au fost şi cazuri când, din cauza depunerilor ,mari de piatră, suprafeţele de
încălzire ale cazanului s-au
au deformat atât de mult încât cazanele nu au mai putut fi re reparate şi s-au casat
3) Piatra şi nămolul se depun în ţevile economizoarelor, sub plutitoarele nivostatelor, în orificiile de
trecere ale robineţilor de la sticlele de nivel manometre, presostate, pe scaunele supapelor de siguranţă,
scoţându-le din funcţiunene şi punând în pericol siguranţa funcţionării cazanului. Piatra şi nămolul înfundă
ţevile de alimentare cu apă (mai ales la intrarea în cazan), pot ajunge şi în supraîncălzitor, provocând
arderea ţevilor acestuia.
Exemplu: trei unităţi diferite au alimentat cazanele Manotehnica, CTF1 CR 9, cu apă netratată.
Rezultatul: primele două cazane s-au au găsit complet blocate de piatră şi atât de deformate în interior,
încât au trebuit să fie casate. La cazanul CR 9, ţevile ss-au găsit deformate şi au trebuit schimbate
prematur . Evident, toate cazanele au produs abur din ce în ce mai puţin şi au consumat combustibil din
ce în ce mai mult
Din cele de mai sus, rezultă că niciodată, sub nici un motiv, nici chiar pentru o perioadă oricât d de
mică, nu trebuie alimentat cazanul cu apă brută, va fi alimentat numai cu apă tratată care nu conţine
materiile străine enumerate anterior. Tratarea apei se face în staţii de dedurizare, care sunt diferite,
după parametrii cazanului.
Staţii de dedurizare în ciclu Na--cationic

cationic cu mase cationice (schimbătoare de ioni). Se compun din
două filtre unul activ, altul de rezervor şi un recipient de saramură. În acestea se reţin din apa brută
numai sărurile ce produc duritate, spre a se evita depunerea lor în cazancazan sub formă de piatră (crustă).
Atât filtrele, cât şi recipientul de saramură, trebuie să fie bine vopsite la interior pentru a nu fi atacate de
sare.
Mai nou, acestea se protejează la interior prin acoperire cu ebonită. Una din cele mai bune soluţii
constructive
structive este realizarea filtrelor şi recipientului de saramură din material plastic.
S.C. CONFORTUL
Un filtru este un rezervor cilindric vertical, care are în partea de jos şi de sus, câte o placă
perforată, prevăzută cu duze (elemente de filtrare) sau crepine din polistiren. Peste placa de jos, se
aştern două straturi de nisip cuarţos, cu granulaţii diferite. Se acoperă cu apă, după care se aşează masa
cationică până la jumătatea primului vizor. Apoi se umple cu apă până la 100 -150 mm deasupra
nivelului masei cationice.
Masa cationică se prezintă sub formă de granule din răşină, cu diametre mici (0,2 - 1,5 mm) şi
este fabricată la Combinatul Chimic Victoria – Făgăraş.
Apa brută, intră în filtru prin partea de sus, trece prin masa cationică, se reţin sărurile de calciu şi
magneziu şi iese prin partea de jos, fără aceste săruri, deci dedurizată. Chimic, răşina schimbătoare de
ioni reţine ionii din calciu şi magneziu şi eliberează ionii de sodiu, formând săruri care nu se depun ca
piatră, dar produc alcalinitate. Cu timpul, capacitatea filtrului de reţinere a sărurilor ce produc duritatea,
se epuizează prin:
- pierderi de masă schimbătoare de ioni, prin elementele de filtrare de jos în timpul funcţionării) şi
de sus (în timpul afânării);
- blocarea masei cationice cu fier, aluminiu (când nu este bine cauciucat dizolvatorul de sare şi
filtrul), precum şi cu impurităţi din apă (când nu este perfect limpede) sau din sare.
Epuizarea filtrului depinde de cantitatea de apă vehiculată prin acesta şi de duritatea apei tratate.
Când analiza apei la ieşirea din filtru indică duritate, filtrul se scoate din acţiune şi se trece pe
filtrul de rezervă. Filtrul epuizat se regenerează cu sare de bucătărie. După regenerare, se face analiza
apei la ieşirea din filtru spre a verifica dacă filtrul şi-a recăpătat capacitatea de reţinere a sărurilor.
Staţiile de dedurizare a apei, fiind de diverse tipodimensiuni, pentru corecta exploatare trebuie să
aibă:
- robineţii de manevră numerotaţi cu etichete;
- schema staţiei cu robineţii numerotaţi;
- instrucţiuni de exploatare pentru operaţiunile ce trebuie făcute la regenerarea filtrului: afânare,
prepararea şi introducerea saramurii, stagnarea saramurii , scurgerea acesteia, spălare.
în timpul stagnării saramurii în filtru, are loc procesul chimic invers , ionii de Ca şi Mg reţinuţi în masa
răşinii, sunt înlocuiţi cu ioni de sodiu.
Deoarece multe staţii de dedurizare aflate în funcţiune nu mai au cărţile tehnice de exploatare,
redăm principiul de funcţionare.
Regenerarea filtrelor
1. Afânarea. Se introduce apă de jos în sus, pentru:
- a răscoli, a umfla masa cationică, spre a distruge canalele preferenţiale făcute în timpul curgerii
apei de sus în jos şi a înlătura tasarea ei;
- a elimina impurităţile aflate în masa cationică.
Se deschide robinetul 3 şi apoi treptat robinetul 4 urmărind prin vizorul sus ca viteza apei să nu fie
prea mare şi să nu se antreneze la ieşire masă ionică. Operaţiunea durează cca 30 minute sau până
când iese apa curată, după care se închide robinetul 4 iar 3 se lasă deschis până nu mai curge apă prin
el, după care se închide, apa rămânând deasupra masei minimum 20 mm(datorită gâtului de lebădă).
Se mai face afânare şi când, în timpul funcţionării, se constată că diferenţa de presiune a apei
între intrare şi ieşire (indicată de manometre) depăşeşte 0,6 bar, ceea ce înseamnă că filtrul este
îmbâcsit cu mâl. În acest caz, se scot din funcţiune filtrul, (se trece pe filtrul de rezervă), se face
afânarea până când iese apă curată, apoi se pune din nou în funcţiune.
2. Regenerarea masei cationice, se realizează cu o soluţie de sare 8 - 10%, în scopul redării
capacităţii de schimb a masei, epuizată în timpul funcţionării.
Se introduce în dizolvatorul de sare cantitatea de sare indicată de mărimea filtrului (20 kg pentru
tipul A , 40 kg pentru tipul B şi 75 kg pentru tipul C)
Se deschid ventilele 9, 10, 2 şi 5, saramura intrând în filtru prin R1 ieşind prin R3 şi 5.
După ce nu mai curge prin 5, se lasă saramura în contact cu cationul 30 - 40 minute. În acest timp
are loc procesul chimic invers: ionii de calciu şi magneziu reţinuţi în masa rășinii, sunt înlocuiţi cu ioni de
sodiu.

Schema unei staţii de dedurizare tip Tubal (fostă Metalica) C - cutie pentru colectare granule; A1, A2 -
apometre; M1, M2 - manometre; 1-12 12-robineţi de manevră, R1 - R7- racorduri, R1-- intrare apă brută /
intrare saramură / intrare apă spălare / ieşire apă afânare,R2 - aerisire; R3 - ieşire apă dedurizată /
ieşire apă spălare/ ieşire saramură / intrare apă afânare; R4 - intrare apă brută dizolvator;
lvator; R5 - ieşire
apă spălare dizolvator; R6- intrare apă spălare dizolvaţi R7 - ieşire saramură;
3. Spălarea filtrului. Se închid robinetele 9, 10, 2 şi se deschide robinetul apa intrând în filtru prin
R1 şi ieşind la canal prin R3. Are drept scop înlăturarea
înlăturarea saramurei din masa cationică. Durează 30 - 45
minute, până când apa ieşită nu mai are gust sărat, când se închide robinetul 1.
4. Repunerea în funcţiune după regenerare - Dacă filtrul trebuie să funcţioneze, se deschid
robinetele 1 şi 6. Dacă filtrul
rul rămâne în rezervă, se închid robinetele 1 şi 6. În perioadele în care
filtrul este de rezervă, masa cationică rămâne acoperită cu apă, datorită gâtului de lebădă. Granulele
colectate vor fi reintroduse în filtru.
Staţiile de dedurizare care nu conţin toate componentele din fig. 8.1, vor fi completate de
beneficiar.
Dacă după regenerare, analiza apei la ieşire indică duritate, pot fi două cauze:
- apa brută conţine mari cantităţi de săruri de sodiu (cloruri şi sulfaţi) cca. 800 - 1000 mg/kg;
- masa cationică este degradată, în special cu oxid de fier, când vasul de saramură şi filtrele nu au
fost bine cauciucate.
Masa cationică se degradează dacă este ţinută uscată sau la o temperatură sub - 5°C.
Staţiile de dedurizare protejate la interior cu
cu clorcauciuc, trebuie revizuite şi revopsite la cca. 3 ani.
Altfel, fierul dizolvat din coroziuni (fierul trivalent) blochează chimic masa cationică, unde este reţinut
preferenţial, micşorându-se se capacitatea de dedurizare. Fierul din masa cationică se poa poate îndepărta
numai prin operaţiuni de reactivare, de către unităţi specializate. Masa cationică poate fi folosită 15 - 25
ani, dacă nu este îmbâcsită cu oxizi de fier, mâl, materii organice şi dacă nu se pierde prin crepine (în
timpul funcţionării sau afânării).
nării). Pentru evitarea pierderii de masă cationică se folosesc prinzători de
granule (fig. 8.1.).
S.C. CONFORTUL
Pentru funcţionarea normală a staţiei de tratare se recomandă:
- temperatura apei la intrare să fie de 10 - 40° C;
- presiunea apei la intrare să fie de maximum 3 bar;
- debitul de apă ce trece prin filtru să fie cuprins între debitul minim şi maxim specificat pentru
filtrul respectiv. În acest scop, este necesară montarea unui rezervor tampon între staţie şi cazan;
- sarea de bucătărie folosită trebuie să fie curată, fără impurităţi, mâl, pământ, corpuri străine, în
care scop trebuie să fie păstrată îngrijit în cutii de lemn cu capac;
- manometrele de la intrarea şi ieşirea apei să fie în stare de funcţionare, sa aibă domeniul de 6
bar, cel de intrare, şi de 4 bar cel de ieşire, şi ambele, dunga roşie la 3 bar;
- diferenţa de presiune normală, indicată de manometre, la intrarea şi ieşirea din filtru, este de
0,6 bar. Dacă apa intră cu 3 bar şi iese cu mai puţin de 2,4 bar, filtrul este îmbâcsit şi trebuie făcută o
afânare, până când apa iese, limpede. Dacă intră cu 3 bar şi iese cu 2,9 bar, înseamnă că s-a pierdut
masa cationică, trebuind verificată şi completată;
- nivelul apei în filtru trebuie să fie totdeauna deasupra masei cationice,
- să aibă apometru, cel puţin pe ieşire. Se vor nota indicaţiile apometrului imediat după punerea în
funcţiune, după regenerare, precum şi în momentul când s-a constatat că filtrul s-a epuizat, deducându-
se cantitatea de apa dedurizată, vehiculată, într-un ciclu, prin fiecare filtru. În ciclul următor, analizele
apei la ieşirea din filtru se pot face mai rar, frecvenţa lor fiind mai mare cu cât ne apropiem de cantitatea
de apă vehiculată într-un ciclu, determinată în ciclul anterior;
- dispozitivele de luat probe de apă şi abur, să fie în bună stare de funcţionare. Probele de apă şi
abur vor fi răcite;
- unităţile, în special cele care nu au încă laborante, trebuie să pună permanent la dispoziţia
fochiştilor eriocrom negru T mojarat cu borax, pentru efectuarea analizei apei la ieşirea din filtru şi a
condensului.
Duritatea apei se determină conform metodologiei descrise în cap. 8.1.3
Fosfatul trisodic, introdus în cazane prin apa de alimentare, are proprietatea de a face ca sărurile de
calciu şi magneziu, care au "scăpat" din filtru, sau cele din condens, să nu se depună sub formă de
piatră, ci sub forma de nămol, care se elimină prin purjare.
În plus, fosfatul formează pe pereţii interiori ai cazanului o peliculă de fosfat de fier, protectoare
împotriva coroziunilor.
Soluţia de fosfat trisodic se prepară astfel: vasul de fosfat trisodic se umple pe jumătate cu apă
dedurizată sau condens, se toarnă 5 kg fosfat, după care se completează apa până la nivelul inferior al
pâlniei.
Se amestecă prin rotirea amestecătorului 5 - 10 minute. Soluţia ajunge în rezervorul tampon de
apă, dozată la 11 - 13 picături pe minut (numai în timpul fracţionării, deci al alimentării cazanului cu
apă).
Excesul de fosfat se determină conform metodologiei descrise în cap 8.1.5. El nu trebuie depăşit,
deoarece produce coroziune caustică.
Alcalinitatea apei este dată de săruri de sodiu şi potasiu (carbonaţi, bicarbonaţi, hidroxizi).
Deosebim: alcalinitatea "m", a apei de alimentare , şi alcalinitatea "p", a apei din cazan.
Unitatea de măsură pentru alcalinitate este milivalul la litru - mval/l.
1 mval/1 = 53 mg Na2CO3 /l (53 miligrame de carbonat de sodiu la un litru de apă )
S-a arătat anterior că, în staţiile de dedurizare, cationii de calciu şi magneziu, care conferă apei duritate,
sunt înlocuiţi cu ioni de sodiu. Deci, în timpul dedurizării, bicarbonaţii de calciu şi magneziu din apa brută
se transformă bicarbonat de sodiu, care dau apei caracter alcalin.
La aceştia se adaugă sărurile ce formează alcalinitatea m a apei brute, în funcţie de cantitatea lor,
măresc alcalinitatea p a apei din cazan. Sub influenţa presiunii din cazan, bicarbonatul de sodiu se
descompune în:
- bioxid de carbon, care, antrenat de abur corodează în special reţelele de condens;
- hidroxid de sodiu (soda caustică), care dă apei caracter alcalin şi sare, fiind toxic, face inutilizabil
aburul în industria alimentară.
Apele uşor alcaline nu depun piatră şi nici nu corodează. Dacă alcalinitatea este însă mai mare,
aceasta:
- produce spumegarea apei (observabilă la sticlele de nivel) şi antrenarea ei în abur, deci
impurificarea aburului, cu urmări negative: depuneri ce produc arderea ţevilor supraîncălzitorului,
depuneri pe paletajul turbinelor etc;
- dă aburului, inclusiv condensului, caracter acid şi corosiv;
- produce fragilizarea caustică ce se manifestă, între altele, prin apariţia de neetanşeităţi la
îmbinări.
Valoarea alcalinităţii p a apei din cazan, determină cuantumul de purje.
Îndepărtarea bicarbonatului de sodiu din apa brută se face în staţii de dezalcalinizarea apei, în
filtre cu răşini cationice, care transformă bicarbonatul în acid carbonic, uşor de eliminat Acestea se
regenerează cu acid clorhidric sau sulfuric şi sunt descrise detailat în cărţile de specialitate.
Centralele termice cu cazane ecranate au atât staţii de dedurizare (care reţin sărurile ce formează
duritatea), cât şi staţii de dezalcalinizarea (care micşorează alcalinitatea apei de alimentare), deci
tratarea apei se face în două trepte .
Alcalinitatea m şi p se determină conform metodologiei descrise în cap.8.1.4.
pH-ul este un indicator al activităţii ionilor de hidrogen. Din acest punct de vedere, apele se împart în:
- ape puternic acide, cu pH = 0 - 4;
- ape slab acide, cu pH = 4 - 7;
- ape neutre, cu pH = 7;
- ape slab bazice, cu pH = 7 - 10;
- ape puternic bazice, cu pH = 10 - 14.
Apa cu pH = 8 - 9, este apă puţin alcalină şi se consideră cea mai bună pentru cazan, deoarece
nici nu depune piatră, nici nu corodează.
O soluţie de hidrat de hidrazină, cu un pH = 9,5 - 10, se foloseşte pentru acoperirea suprafeţelor
interioare din spaţiul de apă cu un strat de magnetita, de culoare negru lucios, care le protejează
împotriva coroziunilor.
pH-ul se determină cu un aparate numite pH-metre, sau cu hârtii indicatoare.
Degazarea apei . În afară de săruri minerale şi impurităţi, apa brută conţine şi gaze libere sau
dizolvate, între care, cele mai importante sunt oxigenul şi bioxidul de carbon. Acestea produc coroziuni
ale pereţilor metalici ai cazanului, conductelor etc. . .
În tambur, coroziunile apar, în special, în zona de separaţie apă-abur, sub formă de ciupituri sau,
în vecinătatea sudurilor, sub formă de plăgi.
Oxigenul dizolvat în apă provine din aerul atmosferic şi produce coroziuni locale punctiforme, sub
formă de ciupituri.
Bioxidul de carbon dizolvat se găseşte în apele naturale, iar în cazan, conţinutul se măreşte prin
descompunerea bicarbonaţilor. El produce coroziuni uniforme pe suprafeţe întinse, sub formă de plăgi, în
special în reţeaua de condens, economizoare etc.
Eliminarea acestor gaze se face prin:
a) degazare chimică se face la cazanele de apă fierbinte, în centrale termice unde nu există
cazane cu abur. În apă, se introduc substanţe avide de oxigen, ca de exemplu hidrazină. Nedegazarea
corespunzătoare duce la corodarea foarte rapidă a ţevilor cazanelor de apă fierbinte şi la scoaterea
acestora din funcţiune (după 6-8 ani de funcţionare cu apă nedegazată, ţevile cazanelor de apă fierbinte
C5D sunt corodate până la perforare, trebuind să fie înlocuite parţial sau total);
b) degazarea termică, pentru eliminarea O2 şi CO2 din apă, se face cu degazoare, fiind obligatorie
la cazanele ecranate cu debite peste 6,5 t/h (CR 9, CR 16, CR 30).
În fig. 8.2. se prezintă un degazor termic fabricat de Termorom Cluj-Napoca. Este echipat cu sticlă
de nivel, termometru şi manometru.
Condiţiile necesare pentru ca degazorul să funcţioneze normal, adică să ne O2 şi CO2, sunt:
- temperatura apei în degazor să între 102 şi 104°C;
- nivelul apei în degazor să fie la 3/4 din înălţime;
Aceste 2 condiţii se pot îndeplini prin manevrarea robinetelor de abur şi apă ,de către fochist sau
laborant, dar de preferat soluţia reglării automate, regulatoare directe de nivel şi temperatură.
- presiunea în degazor să fie de 0,2 0,5 bar .
- aburul să barboteze în rezervorul orizontal.

Degazor
Cazanele ignitubulare şi cele acvatubulare neecranate nu au nevoie de degazor, deoarece aceste

cazane sunt ele însele un fel de degazor.
Impurificarea aburului. Aburul pur, este aburul provenit din apa fără săruri. Impurificarea aburului
se datorează:
- funcţionarii cazanului cu nivelul apei peste nivelul maxim. În acest caz, particulele de apă şi
spumă sunt antrenate de abur;
- variaţiilor bruşte de debit, care produc antrenarea apei de către abur;
- creşterii alcalinităţii p peste valoarea admisă (se formează spumă, care este uşor antrenată de
abur);
- produselor tehnologice cu care vine în contact
Impurificarea aburului are,, între altele, drept urmări:
- înfundarea sau arderea ţevilor supraîncălzitorului;
- depuneri de săruri solubile pe ventilele şi flanşele conductelor de abur, provocând neetanşeitatea
lor;
- nivelul nu se mai vede clar în sticlele de nivel din cauza spumegării
spumegării apei, cazanul putând rămâne
fără apă.
Măsuri pentru evitarea impurificării aburului:
- funcţionarea cazanului cu nivelul apei normal (să nu scadă sub jumătatea sticlei de nivel);
- evitarea variaţiilor bruşte de debit;
- prevederea, în tambur, a unor dispozitive pentru liniştirea apei şi pentru separarea emulsiei apă
apă-
abur;
- în caz că apa spumegă în sticlele de nivel, se vor face mai frecvent purjări şi alimentări cu apă,
urmărindu-se atent nivelul apei;
- dacă există staţii de dezalcalinizare, se va verifica funcţionarea normali a acestora.
Instalaţii de alimentare cu apă

Pompa de apă, indiferent de tipul acesteia, trebuie să îndeplinească, cel puţin următoare, două condiţii:
- să aibă debitul de apă mai mare decât debitul de abur al cazanului;
- presiunea de refulare să fie mai mare decât presiunea din cazan.
Debitul Q în m2/h şi înălţimea H în m col. apă sunt înscrise pe plăcuţa fiecărei pompe de apă.
În afară de pompe (de mână, cu abur sau electrice), cazanele pot fi alimentate şi cu
injectoare de apă cu abur
S.C. CONFORTUL
Instalaţia de alimentare cu apă 1,2,3 – robinete de închidere cu sertar
La centralele termice cu mai multe cazane, obişnuit, cazane

cazanele
le nu au pompe proprii de alimentare
cu apă, ci toate pompele sunt montate la un loc, formând staţia de pompe de alimentare cu apă, care
deserveşte toate cazanele. Pompele refulează apa într-o
într o bară de apă comună, din care se ramifică la
fiecare câte o conductăuctă de alimentare, nivelul apei la fiecare cazan menţinându-
menţinându-se prin manevrarea
manuală sau automată a robinetului de pe această conductă .
Principalele tipuri de pompe de apă sunt :
Pompe de apă cu abur , tip Duplex

Pompa de apă cu abur este formată din motorul de abur şi pompa de apă .Motorul de abur este
compus din doi cilindri de abur , deasupra cărora se găseşte distribuţia de abur , cu sertare plane sau
cilindrice , iar în partea de jos, fiecare cilindru de abur are, la fiecare capăt, câte un robinet pentru
scurgerea de apei.
Pompa de apă cu abur de duplex :1 – motorul pompei de abur ;2 – pompa de apă .

partea de jos, fiecare cilindru de abur are, la fiecare capăt, câte un robinet pentru scurgerea apei.
S.C. CONFORTUL
Pompa de apă este formată din doi cilindri d de apă, fiecare cilindru având la fiecare capăt câte o
supapă de aspiraţie, şi alta de refulare. Tijele pistoanelor de abur, au la capătul opus pistoanele de apă,
ele fiind acţionate de distribuţia de abur, în sensuri contrare.
Prezintă avantajul că, la cazanele
azanele de abur cu consum de abur constant, nivelul de apă se poate menţine
constant funcţie de consum, prin deschiderea mai mult sau mai puţin a robinetului de abur ce admite
aburul la distribuţia pompei (făcând ca numărul de curse al pistoanelor, deci debitul
debitul de apă, să poată fi
variat după necesitate).
Deoarece aceste pompe funcţionează şi în perioadele de întrerupere a curentului electric,
prescripţiile tehnice Colecţia ISCIR în vigoare prevăd obligaţia ca în centralele termice ce au o singură
sursă de energie electrică, să se monteze, obligatoriu, o pompă de apă cu abur cu un debit ce asigură
minimum 50% din debitul cazanelor în funcţiune.
Cu toate acestea, din cauza lucrărilor de întreţinere mai complicate, sunt din ce în ce mai puţin
întâlnite şi folosite.
Pompele cu abur sunt fabricate în 3 tipuri, ce pot vehicula lichide (apă sau produse petroliere), cu
temperatura maximă de:
- 30°C pentru pompele de construcţie tip R;
- 120°C pentru pompele de construcţie tip C;
- 220°C pentru pompele de construcţie tip S;
Ungerea cilindrilor de abur se face de o pompă de ungere. Pornirea acestor pompe se face astfel:
- se închide robinetul de pe conducta de refulare;
- se deschide robinetul din capacul blocului cilindrilor pompei;
- se deschide robinetul
netul de pe conducta de aspiraţie;
- se deschide robinetul conductei de evacuare a aburului şi cele 4 robinete de purjare;
- se porneşte pompa, încet, deschizând treptat, robinetul de abur;
- se închid robinetele de purjare, când nu mai iese apă;
- se aşteaptă
şteaptă amorsarea pompei;
- după ce s-a a evacuat tot aerul şi începe scurgerea lichidului pompat, se închide robinetul din
capacul cilindrilor de lichid;
- se deschide treptat robinetul de pe conducta de refulare;
- se deschide treptat robinetul de abur, până se ajunge la regimul de funcţionare normal.
Oprirea pompei se face astfel:
- se închide robinetul de abur;
- se închide vana de pe conducta de refulare;
- se deschid robinetele de purjare ale cilindrilor de abur.
Aceste pompe se construiesc în 10 tipodimensiuni pentru debite de 1 - 39 m3/h şi presiuni de 11 - 23
bar.
Pompe centrifuge
Pompa centrifugă
se compune dintr-o o carcasă metalică, numită stator, în interiorul căreia se găseşte un rotor cu
palete, al cărui ax este antrenat
at de axul electromotorului, cu o turaţie de 1500 sau 3000 rot/min.
Ţeava de aspiraţie a apei pătrunde în stator, în dreptul centrului rotorului. Apa este antrenată de
palete cu viteza rotorului, forţa centrifugă a acesteia producând presiune în conducta de refulare.
Pompă centrifugă
S.C. CONFORTUL
Pompă centrifugă cu un rotor
Pompele centrifuge pot avea unul sau mai multe rotoare (etaje), cu atât mai multe cu cât
presiunea de refulare trebuie să fie mai mare. În acest caz, apa refulată din primul rotor trece în al
doilea rotor, apoi în al treilea, până la ultimul, mărindu-şi
mărindu şi din ce în ce presiunea. Sunt pompe care au
până la 20 rotoare (etaje), ajungând la presiuni de peste 200 bar.
În fig.8.6. se arată o pompă centrifugă 1, cuplată printr-un
printr cuplaj elastic 2, cu motor electric 3, iar
în fig. 8.7. o secţiune într-o
o pompă electrică cu 4 trepte.
La capete, arborele pompei se sprijină pe lagăre, cu rulmenţi ce se ung, la unele pompe cu ulei, la
altele cu vaselină. Etanşarea este asigurată de presetupe.
Fochistul trebuie
rebuie să urmărească ca lagărele să nu se încălzească peste 80°C şi, la cele cu ulei, să
completeze uleiul. La intervale regulate, în funcţii de tipul pompei, rulmenţii se demontează, se spală în
benzină, după care se montează, schimbându-se
schimbându uleiul sau vaselina.
Pompe Sadu
Sunt frecvent folosite la alimentarea cu apă a cazanelor industriale.
Se construiesc pentru debite de 2 - 100 m3/h, cu înălţimea de pompe H = 8 - 180 m şi
temperatura maximă de 105 sau 130°C.
Sunt pompe multietajate, cu maxim 15 rotoare, cu carcasele strânse pun tiranţi exteriori. Arborele
pe care sunt montate rotoarele, se roteşte în două lagăre cu rulmenţi ce se ung cu vaselină, care se
schimbă după cea. 4.000 de ore de funcţionare. La extremităţi, etanşarea este asigurată cu garnitură de
azbest grafitat
Pompă centrifugă cu 4 trepte prevăzută cu circuit de răcire a presetupei.

S.C. CONFORTUL
Pornirea:
- se verifică, acţionând cu mana de la cuplă, rotirea uşoară a pompei, frecările interne;
- se închide complet vana de refulare;
- se amorsează pompa, prin umplere cu apă (numai în cazul când pompa este amplasată mai sus
decât rezervorul de apă);
- dacă are instalaţie de răcire a lagărelor, se vor deschide robinetele circuitelor respective;
- se porneşte pompa şi se consideră amorsată atunci când manometrul indică o presiune mai
mare decât H de pe etichetă;
Dacă pompa nu s-a a amorsat sau dacă s-a s a dezamorsat în timpul funcţionării, se verifică dacă
temperatura apei nu este prea mare. Tot timpul pompa trebuie fie plină cu apă.
Se deschide treptat vana de pe circuitul de refulare, până când manometrul indică presiunea de
refulare. Pompa nu trebuie să funcţioneze mult cu robinetul pe refulare închis.
La o funcţionare normală:
- presetupa trebuie să picure apă 40 - 60 picături pe minut;
- nu trebuie să se audă zgomote sau vibraţii;
- încălzirea lagărelor, maximum 80° C.
Oprirea pompei:
- se închide vana de pe conducta de refulare;
- se opreşte motorul;
- dacă/există pericol de îngheţ, pompa se goleşte.
Condiţia ca pompa să se amorseze este ca la pornire să fie plină cu apă, în care scop. conducta de
aspiraţie are la capătul de jos un sorb cu clapetă, care se deschide în momentul opririi pompei. Dacă
pompa s-a a golit, se deschide robinetul de aerisire şi se umple pompa cu apă, până
până iese prin robinetul de
aerisire.
Înălţimea de aspiraţie a apei, măsurată de la centrul rotorului, până la nivelul apei din vas, este
teoretic de 10 m (1 at = 10 m col. apă). Practic însă din cauza frecărilor şi a fap faptului că în centrul
rotorului nu se poate realiza vid, înălţimea de aspiraţie a apei, la temperaturi mai mici de 30°C, este de
maxim 6 - 7 m. Cu cât temperatura apei creşte, cu atât înălţimea de aspiraţie scade,
astfel că, la temperaturi de peste 60°C, rez
rezervorul trebuie aşezat deasupra pompei
Diagrama. Înălţimea de aspiraţie H (m) a pompei în funcţie de temperatura apei t0C, când pompa este
aşezată: a) sub rezervorul de apă; b) deasupra rezervorului de apă. Înălţimile de aspiraţie din diagramă
sunt relative, ele depinzând şi de caracteristicile constructive ale pompei.
Pentru a micşora înălţimea la care este necesar să fie plasat rezervorul pentru ca pompa să
să se amorseze, trebuie reduse pierderile de presiune pe circuitul de aspiraţie, astfel ca apa să ajungă la
flanşa pompei cu o presiune de cel puţin 0,5 m, pentru ca apa să nu se vaporizeze la intrarea în pompă.
Atenţionare: Se ştie că O2 şi CO2, ajunse în n cazan prin apa de alimentare, corodează pereţii
metalici ai cazanului. Cel mai mare procentaj din aceste gaze, se elimină în degazorul termic, când
temperatura apei în degazor este de 102 - 104°C. Dar, cele mai multe pompe din centralele termice nu
mai amorsează,
morsează, când temperatura apei în degazor, depăşeşte 90°C.
Pentru ca pompele să se amorseze şi când t = 102°C, se recomandă ca:
S.C. CONFORTUL
1. Degazorul să fie montat cel puţin la 5 m deasupra pompelor;
2. Pompele să fie montate sub degazor.
Exemplu: La o centrală termică, unde pompele montate la 13 m (pe orizontală) de degazor (situat
la 5 m deasupra pardoselii) nu amorsau când temperatura apei în degazor depăşea 90°C, prin montarea
lor sub degazor, pompele au amorsat la t = 102°C.
3. Dacă pompele nu se pot monta sub degazor, se vor monta pompe tip Sadu S (sau K), sau
pompe MET, care funcţionează cu apă având temperatura maximă de 130°C (având cameră de răcire la
etanşare). Acestea se vor monta cât mai aproape de degazor, cu cât mai puţine coturi şi cu diametrul
ţevii de aspiraţie, cât mai mare.
Fenomenul de cavitaţie la pompe
Dacă în timpul funcţionării pompei, presiunea apei la flanşa de aspiraţie rămâne inferioară presiunii
de vaporizare a apei la temperatura de lucru, în masa de apă apar bule de abur care, la in intrarea în
zonele de presiune mai mare, produc implozie (micşorarea bruscă a volumului) cu condensarea burului,
având ca urmare, producerea de şocuri hidraulice (lovituri de berbec) zgomote puternice, cu solicitări
dinamice ale rotorului foarte mari, care avariază
a pompa.
Cauzele apariţiei cavitaţiei în timpul funcţionării pot fi creşterea temperaturii apei ce intră în
pompă sau creşterea rezistenţei hidraulice pe traseul conductei de aspiraţie.
Caracteristicile pompelor
Din curbele caracteristice ale unei
une pompe rezultă:
- înălţimea (presiunea) de refulare ide cu creşterea debitului (curba H);
- randamentul creşte cu debitul pompei, până la o valoare optimă, după care începe să scadă
(curba  );
- la fel, puterea absorbită (curba Pa)
- NPSH – ul , înălţimea de aspiraţie a pompei , scade cu scăderea debitului ;
- debitul variază proporţional cu turaţia;
- înălţimea de pompare variază proporţional cu pătratul turaţiei;
- puterea electromotorului variază cu cubul turaţiei.
Curbele caracteristice ale unei pompe
Din cele de mai sus rezultă măsurile de luat în exploatare:

1. Pompele nu se vor folosi la întâmplare. Debitul şi presiunea lor trebuie să fie cât mai apropiate
de valorile maxime ale cazanului, dar cu puţin mai mari decât acestea.
acestea. Folosirea unor pompe cu debite şi
presiuni mai mari duce la consum suplimentar de curent electric (randamentul scăzut).
2. Dacă trebuie mărită înălţimea de refulare, se micşorează debitul.
3. Dacă pompa nu amorsează din cauza temperaturii ridicate a apei, se va încerca mărirea
debitului prin mărirea deschiderii robinetului cu sertar, de pe refulare.
În tabelul 8.3. sunt prezentate tipurile de pompe recomandate pentru cazane şi termoficare.
Recomandări
1. Înainte de a se cumpăra o pompă, este indicat să se consulte Serviciul Tehnic de la AVERSA,
privind tipul optim, în funcţie de debitul,
bitul, înălţimea de refulare şi temperatura la care lucrează pompa.
2. Odată cu pompa, se va procura şi Cartea tehnică a pompei, respectându
respectându-se instrucţiunile de
montare şi exploatare.
S.C. CONFORTUL
Funcţionarea in paralel a pompelor
Două sau mai multe pompe, având curbe curbe caracteristice identice, pot funcţiona în paralel. Debitul
total obţinut este aproximativ egal cu suma debitelor pompelor, înălţimea de refulare fiind egală cu cea a
unei pompe.
Funcţionarea înserie a pompelor
Două pompe cu curbe caracteristice identice
identice pot funcţiona în serie, înălţimea de refulare totală a
celor două pompe este aproximativ egală cu suma înălţimii de refulare a celor două pompe, debitul fiind
egal cu debitul unei pompe.
Se recomandă ca pornirea pompelor ce lucrează în paralel sau în serie, serie, să se facă simultan, de la
un singur buton.
Exemplu: La o unitate de reparaţii auto, organul ISCIR constată depuneri mari de piatră la
cazanele bloc abur ce asigură încălzirea cu abur a atelierelor.
Căutând cauza constata că nu recuperează deloc condensul, întrucât conductele retur erau
perforate. S-a a dispus, între altele, înlocuirea acestora. La terminarea reparaţiei, unitatea constată că
pompele de alimentare cu apă cazanelor nu mai amorsau, deşi au pus şi două pompe să lucreze în serie.
La verificare
ificare atât temperatura condensului era de peste 80°C, iar pompele erau instalate deasupra
rezervorului de condens. S-a a dispus montarea sub rezervor, totul reintrând în normal.
Defecţiuni la pompele de apă
Cele mai frecvente defecţiuni,
ţiuni, întâlnite la pompele de apă, sunt:
- Spargerea carcasei, când la pornire robinetul de pe conducta de refulare este lăsat închis mult
timp;
- Înfundarea paletelor cu piatră sau impurităţi;
- Defectarea rulmenţilor din cauza lipsei uleiului în bazin sau a pătrunderii apei, atunci când se
înfundă pipa de picurare.
- Spargerea stobixei sau deteriorarea ei, prin necentrarea corectă. Se înlocuieşte sau se
completează cu azbest
- Defectarea clapetei
petei de reţinere din cauza depunerilor de piatră sau ruperii resortului.
Injectorul de apă cu abur .Unele cazane din import, au, în locul celei de a doua electropompe, un
injector apă cu abur pentru alimentarea cu apă cazanului
Acesta se compune dintr-un un corp exterior , în interiorul căruia sunt montate două conuri
(trompete) convergente, C1 şi C2, în care aburul îşi măreşte progresiv viteza (şi scade presiunea),
reglabilă prin ventilul cu ac VC, acţionat de maneta M şi cama E.
Din cauza vitezei mari a aburului,
burului, se antrenează apa din rezervorul de alimentare ajunsă între
trompetele C1şi C 2, făcând ca apa să se amestece cu aburul (care condensează masiv), după care
amestecul apă-abur
abur trece prin difuzorul divergent C3, unde îi scade viteza şi îi creşte presiunea până la o
valoare superioară celei din cazan
Injector de apă cu abur
S.C. CONFORTUL
Pornire:
Se deschide robinetul de abur. Se mişcă maneta M către o poziţie intermediară, până când apa
apare la racord. Se continuă mişcarea până când maneta s-a rotit cu 90°, sau cel puţin până când
injectorul începe aspiraţia şi când începe să se audă şuieratul specific de funcţionare.
Oprire:
Se duce maneta M în poziţia iniţială şi se închide robinetul de abur.
Injectorul funcţionează până la presiunea maximă de 15 bar şi temperatura maximă a apei de
alimentare de 40°C.
CONDUCTE, ARMĂTURI ŞI DISPOZITIVE DE SIGURANŢĂ
CONDUCTE
Pentru vehicularea agentului termic în instalaţiile de încălzire se folosesc conducte din ţevi de oţel
fără sudură (STAS 403-75) sau ţevi din oţel sudate longitudinal (STAS 7656-76) cu diametre de
3/8" până la 2" şi ţevi din oţel fără sudură, laminate la cald (STAS 401-71) sau ţevi sudate
longitudinal (STAS 7657-71) pentru diametre interioare mai mari de 51 mm.
Îmbinarea ţevilor se face prin sudură cu excepţia celor cu diametre până la 2" care se pot
îmbina şi prin fitinguri filetate în cazul reţelelor pentru vehicularea agenţilor termici cu parametri
normali (apă caldă până la 115°C şi abur până la 0,7 bar).
În sălile de cazane se montează o serie de conducte prin care se transportă fluide(lichide sau gaze):
apă, abur, combustibil lichid sau gazos, purja cazanului, condensatul, etc.
La conducte (ţevi) întâlnim:
 compensatoare de dilataţie pentru preluarea dilatărilor şi contractărilor în timpul încălzirii sau
răcirii;
 reazeme sau suporţi pentru susţinerea conductelor;
 izolaţii cu vată minerală sau alte materiale pentru a împiedica pierderile de căldură;
Pentru marcarea vizibilă a fluidelor ce circulă prin conducte, conductele din sala cazonelor se vopsesc
respectând codul pentru culori convenţionale:
 apă - verde;
 abur - roşu;
 combustibili lichizi - maro (sau galben);
 combustibil gazos - galben;
 aer - albastru.
Alte date suplimentare pe conducte se înscriu pe conductă prin săgeţi sau cu ajutorul etichetelor.
ARMĂTURI
ARMATURI PENTRU CONDUCTE

În centrale şi puncte termice se utilizează o mare varietate de armături: robinete de închidere
cu ventil sau cu sertar, robinete de închidere cu cep (canale), clapete sau ventile de reţinere,
supape, de siguranţă, clapete de reglaj, aparate pentru separarea condensatului.
Sub denumirea generală de armături se înţeleg armăturile fine şi cele grele.
Ca armături fine se consideră: termometrele, manometrele, hidrometrele şi indicatoarele
de nivel.
Ca armături grele se consideră: robinetele cu sertar (vane), robinetele cu ventil, robinetele
cu cep şi armăturile de siguranţa şi de reglare.
Robinete
Robinetele au rolul de a opri sau permite trecerea fluidelor (lichide sau gaze) prin conductele prin care
sunt montate.
Robinetele sunt de mai multe feluri:
 cu ac;
 cu cep;
 cu ventil;
 cu sferă;
 cu sertar;
 robinete de reţinere cu ventil
 robinete de reţinere cu clapă
tijă filetată
ventil corp robinet

ROBINET CU VENTIL
Capul de alimentare
Este un ansamblu format dintr-un robinet de închidere şi un robinet de reţinere cu ventil sau cu clapă
montate în incinta cazanului pentru a nu permite circulaţia fluidului în sens invers: dinspre cazan în
conductă sau rezervorul de alimentare cu apă.
Capul de alimentare fiind defect în anumite cazuri permite circulaţia în sens invers a drumului şi acest
lucru poate duce la avarii de proporţii datorită vaporizării instantanee a apei şi producerii acelor şocuri
numite "lovituri de berbec".
Robinete cu sertar (vane)

Sunt organe de închidere, dar în anumite limite pot fi folosite şi pentru reglarea debitului
de agent termic.Ca element de închidere se foloseşte sertarul sau pana. Se execută din
fontă,pentru presiuni nominale Pn = 2,5 şi Pn = 4 bar (STAS 2550-63), Pn = 6
şiPn = 10 bar (STAS 1518-68) şi Pn =16 bar (STAS 8090-68), sau din oţel pentru presiuni
nominale Pn = 16 bar (STAS 8091-68), cu diametre peste40 mm.
Aceste robinete servesc ca organe de închidere la trecerea fluidelor prin conducte sau aparate.
Robinetele cu sertar se fabrică cu flanşe de racordare sau cu mufe de racordare, etanşarea
îmbinării realizându-se în primul caz prin garnituri, iar în al doilea caz prin ştemuire.
Pe roţile de manevră ale robinetelor se indică în relief, prin turnare, sensul de rotaţie pentru
închiderea şi deschiderea robinetului.
Robinetele cu sertar se execută din fontă sau oţel, utilizându-se în funcţie de natura fluidului si
domeniul de presiune.
Ca regulă generală, organele de închidere care se prevăd pentru separarea aparatelor sau unor
porţiuni din instalaţii, se montează în locuri accesibile, în poziţii corespunzătoare funcţionării
normale.
Robinete cu ventil
Se utilizează pentru conducte până la 50 mm diametru, au un sens obligatoriu de circulaţie a
fluidului indicat printr-o săgeată pe corpul robinetului. Coeficientul .de pierdere de sarcină locală
este mare, cu excepţia celor cu scaun oblic. Se execută din fontă pentru presiuni normale până la
16 bar (STAS 159-68) sau din oţel pentru presiuni mai mari (STAS 1357-68).
Aceste robinete servesc, de asemenea, ca organe de închidere şi de reglare a debitului sau a
presiunii.

La montarea robinetelor cu ventil se urmăreşte ca fluidul care circulă prin conductă să intre în
robinet pe sub ventil, în acest scop pe corpul ventilului fiind imprimată, prin turnare, o săgeată
care indică sensul curgerii fluidului.
Robinetele cu ventil se execută din oţel, fontă şi materiale neferoase şi se utilizează în funcţie de
natura fluidului şi domeniul de presiuni.
Robinetele cu ventil se îmbină prin flanşe, mufe sau mufe filetate.
Din gama robinetelor cu ventil fac parte şi ventilele de reţinere. Acestea sunt armături care permit
trecerea unui fluid numai intr-un singur sens. Fiind organe de siguranţă şi nu de închidere, se mon-
tează totdeauna alături de un organ de închidere.
Robinete cu cep
Sunt utilizate în special pentru goliri, eliminarea aerului din instalaţie, reglarea debitului de
combustibil etc. Sunt turnate din fontă şi se prevăd cu un portfurtun în locul căruia se poate
monta un capac de etanşare. Din această categorie fac parte si robinetele cu cep cu trei căi
utilizate ca element de siguranţă în paralel cu vanele de închidere ale cazanelor.
Aceste robinete constituie cel mai simplu dispozitiv de închidere alcătuit din corpul robinetului cu
un locaş conic în care intră un cep de aceeaşi formă.
Robinetele cu cep se folosesc, în general, ca organe de golire, manevrându-se cu cheie şi
îmbinându-se prin mufe filetate sau flanşe.
Din categoria robinetelor cu cep fac parte şi robinetele cu trei căi care se folosesc drept
robinete de siguranţa pe conductele de siguranţă ale generatoarelor de căldură (cazane de apă
caldă şi schimbătoare de căldură).
ARMATURI DE ÎNCHIDERE ŞI REGLARE PENTRU INSTALAŢIILE INTERIOARE
Armăturile utilizate în instalaţiile interioare intră în general în alcătuirea sursei de căldură

(robinete de închidere, robinete de golire). Sunt şi organe de închidere specifice ca : robinetul
cu ventil cu dublu reglaj, robinetul cu ventil cu reglaj prestabilit, ventilul de aerisire, precum şi
unele aparate specifice instalaţiilor de încălzire cu abur.
Ca armătură specifică de reglare automată este de menţionat robinetul de reglare
termostatic cu acţiune directă montat in locul obişnuitului robinet cu dublu reglaj pentru
echilibrarea hidraulică a circuitelor instalaţiei.
Robinetul cu dublu reglaj (fig. 5.21). Este astfel construit încât oferă un reglaj fix utilizabil la
punerea în funcţiune a instalaţiei de către realizatorul instalaţiei şi un reglaj obişnuit de
închidere parţială sau totală a circuitului agentului termic de către ocupantul unei încăperi.
Construcţia
prezintă dezavantajul că poziţia iniţială a cilindrului cu care se, realizează reglajul fix este
determinată prin intuiţia şi experienţa instalatorului şi necesită intervenţii ulterioare.
Robinetul cu reglaj prestabilit Reprezintă o variantă perfecţionată a robinetului cu dublu reglaj

oferind în raport cu acesta avantajul că încă de la proiectare se poale prestabili poziţia iniţială a
dispozitivului de reglare fixă, poziţie ce se fixează cu ajutorul unei chei.
Robinetul de reglare termostatic. Se. montează în locul robinetului cu ventil cu dublu reglaj, fiind
un element de reglare automată a fluxului termic cedat de corpul de încălzire, astfel încât în
încăpere să se păstreze temperatura prescrisă. Cel mai răspândit este tipul cu acţiune directă,
care nu face apel la energia exterioară .Robinetul este alcătuit în principal dintr-un corp 7,
adăpostind elementul termostatic 5 solidar cu ventilul .Elementul termostatic 5, un burduf
elastic, închide sau deschide ventilul funcţie de presiunea exercitată de fluidul de lucru,
presiune la rândul ei dictată de variaţia temperaturii mediului ambiant în care se află.
Temperatura dorită se prescrie prin butonul 4 care modifică forţa de apăsare a arcului 3.

Robinet cu dublu reglaj :
1- corp robinet;
2 – piesă de reglaj fix ;
3 – tijă ventil ;
4 – roată manevră ;
5 – presgarnitura;
6 – piuliţa ;
7 – garnitura şnur ;
8 – garnitura plată ;
9 –niplu;
10 – piuliţă.
Robinet cu reglaj prestabilit :

1- rozetă manevră ;
2 – şurub ;
3 – tijă ventil pentru reglaj mobil ;
4 – piuliţă ;
5 – garnitura inelară;
6 – garnitura plată ;
7 – capac ;
8 – tija ventilului de reglaj fix
fix;
9- corpul robinetului;
10 – ventil de reglaj fix;
11 – garnitură plată .
Robinet cu reglare
termostat :
secţiune ;
a –secţiune
b – vedere ansamblu
S.C. CONFORTUL
Robinet de aerisire :
1 – corpul robinetului;
2 – ventil-ac;
3- canalul de evacuare a aerului.
Mufă de reglare :
1 – corpul mufei;
2 – piesă de obturare ;
3 – dop;
4 – garnitură
Robinetul cu ventil pentru eliminarea aerului. Denumit curent robinet, de aerisire se montează
pe corpurile sau aparatele de încălzire din care aerul nu poate li eliminat pe cale naturală (aşa-
numitul montaj în sac).
Diafragmele de echilibrare hidraulică a ramurilor distribuţiei.

Sunt asemănătoare cu cele utilizate la măsurarea vitezei, respectiv a debitelor de fluid în conducte,
cu deosebirea că flanşele de montaj nu sunt prevăzute cu canale şi prize pentru măsurarea
diferenţei de presiune amonte-aval de diafragmă.
Mufele şi teurile de reglare. Au alcătuirea similară cu cea a unei piese de ramificare cu

deosebirea că în ramificaţie se montează o piesă de reglare 2 , care prin înşurubare poate
obtura parţial secţiunea de trecere a fluidului. După alegerea poziţiei piesei de reglare ramificaţia se
astupă cu un dop filetat 3.
Clapele de reţinere (STAS 4631-71). Se prevăd în scopul asigurării circulaţiei agentului termic într-
un singur sens indicat pe corpul armăturii. Se prevăd pe racordurile de refulare ale pompelor
montate în paralel, pe racordurile de refulare ale pompelor de alimentare cu condensat a cazanelor
de abur, pe racordurile de refulare ale pompelor de adaos etc.

Aparate de condens.. Au rolul de a permite eliminarea e automată a condensatului format în
consumatori sau acumulat în punctele cele mai joase ale reţelelor de distribuire a aburului. în
practică sunt denumite generic; oale de condensat, denumire inspirată de forma unor variante
constructive.
După principiul de funcţionare, aparatele de condensat sunt : cu plutitor închis sau deschis, cu
element termostatic , cu labirint şi termodinamice. Caracteristicile funcţionale şi constructive ale
aparatelor produse în ţară sunt cuprinse în STAS 7641-66.
7641
Oala de condensat cu plutitor închis (fig. 5.4) funcţionează astfel : condensatul
condensatul pătrunde în oala
propriu-zisă
zisă împreună cu aburul în exces din consumator,
con prin racordul 2. Condensatul ocupă partea
inferioară a oalei şi se acumulează, deoarece ventilul 4 este închis sub forţa de greutate a plutito
plutito-
rului 3. Atingând un anumit nivel, plutitorul este împins în sus de forţa lui Arhimede, ventilul se
deschide şi condensatul trece în conducta de colectare prin racordul 8. Aburul nu poate trece în
conducta de colectare
lectare deoarece înainte ca nivelul condensatului în oală să scadă până la nivelul
ventilului, forţele lui Arhimede slăbesc în raport cu cele gravitaţionale şi ventilul în închide duza de
evacuare 5. Pentru deblocare se foloseşte maneta exterioară 7 .
Sistemul prezintă dezavantajul că la punerea în funcţiune a instalaţiei trebuie, deschis manual
ventilul de eliminare a aerului 6. Având în vedere ve dere numărul mare de astfel de apa aparate într-o
instalaţie, cât şi poziţia adesea greu sau incomod accesibilă, fap faptul
tul reprezintă realmente un dez
dez-
avantaj, în practică se lasă ventilul 6 parţial deschis, producându-se pierderi permanente de abur şi
crearea unei stări de umiditate în exces în spaţiile respective. Dezavantajul este eliminat de
varianta constructivă din figura 5.5 la care elementul termostatic 7 în stare rece la oprirea
instalaţiei se contractă şi pune interiorul oalei în legătură cu atmosfera.
Oala de condens cu plutitor închis
Oala de condens cu plutitor închis şi

ventil termostatic pentru eliminarea
aerului :
1- corp,
2 – racord de intrare ,
3 – plutitor,
4 – ventil pentru eliminarea condensului ,
5 – duză,
6 – ventil pentru eliminarea aerului ,
7 – element termostatic ,
8 – racord de ieşire .
S.C. CONFORTUL
Oala de condens termostatică
Oala de condens termodinamică :

1 – corp,
2 – canal axial,
3 – canal circular ,
4- disc de obturare,
5 – filtru ,
6 – canal de ieşire .
La repunerea în funcţiune a instalaţiei se elimină întâi aerul şi pătrunzând în instalaţie,

aburul ajunge şi la acest element, care încălzit întrerupe
între legătura cu atmosfera.
Aparatele de condensat termostatice au ca element principal burduful închis 5, montat solidar
cu capacul 2 şi ventilul 3 în corpul 1, în interiorul burdufului se afla o substanţă cu coeficient de
dilatare mare ale cărei variaţii de volum determină alungire,
alungire, respectiv contracţia burdufului. Parcurs
de amestecul condensat-abur abur în sensul indicat pe figură, aparatul va funcţiona cu intermitenţă
(prezenţa aburului determină închiderea ventilului
ven pe scaunul 4) sau îşi va găsi o poziţie de
echilibru care să permită trecerea în exclusivitate a condensatului. Unele variante constructive au
în locul burdufului o construcţie din elemente bimetalice a căror formă se modifică
modifică cu temperatura.
Aparatele de condensat termodinamice
modinamice sunt mai simple şi mai ieftine.
DISPOZITIVE DE SIGURANŢĂ
Dopuri fuzibile
În prescripţia tehnică PT C1-1999
1999 ISCIR se recomandă ca, la cazanele ignitubulare să se monteze, în
partea de sus a tubului focar sau în plafonul cutiei de foc, două dopuri fuzibile.
S.C. CONFORTUL
Un dop fuzibil se compune dintr-un corp de oţel K 410 care are în partea de mijloc un filet conic ce se
înşurubează în partea de sus a tubului focar. Dopul trebuie să se poată înşuruba cu mâna 8 - 10 mm şi
încă 6 - 7 mm cu cheia. În interior se toarnă un aliaj de 87,46% plumb şi 12,54% stibiu care se topeşte
la 252oC, când cazanul rămâne fără apă şi tubul focar se supraîncălzeşte.
Aburul sau emulsia apă abur de deasupra, pătrunde în focar cu zgomot, alarmând fochistul care va
trebui să oprească imediat cazanul.
Placa de timbru
Placa de timbru - reprezintă marcajul de identificare al cazanului. Este o placă metalică dreptunghiulară,
montată în frontul cazanului, sau la loc vizibil care conţine următoarele date:
 denumire întreprindere constructoare şi sediul;
 nr. cazan;
 anul fabricaţiei;
 debit nominal;
 presiune nominală;
 suprafaţă de încălzire;
 temperatura nominală;
 temperatura apei de alimentare.
Indicatoare de nivel (specifice numai pentru cazanele de abur)
Fiecare cazan trebuie să aibă două indicatoare de nivel directe (sticle de nivel) care indică nivelul apei în
cazan în fiecare moment.
Sticlele de nivel funcţionează pe principiul vaselor comunicante cu 2 racorduri în spaţiul de abur,
respectiv spaţiul de apă, al cazanului.
Indicatoarele de nivel se clasifică în:
- indicatoare de nivel cu acţiune directă - legate direct la spaţiile de apă-abur ale cazanului;
- indicatoare de nivel cu acţiune indirectă cu sticlă de nivel sau cu cadran. Acestea indică sau
înregistrează nivelul apei în cazanul de abur cu ajutorul unui dispozitiv suplimentar care transformă
măsurarea înălţimii nivelului într-o indicaţie funcţie de mărimea respectivă.
sticlă de
nivel
Sticlă de nivel cu acţiune directă

Pentru cunoaşterea şi supravegherea nivelului apei în cazanele de abur, în recipiente şi în
rezervoare se montează indicatoare de nivel.
Indicatoarele de nivel cu tub de sticlă se prevăd la: cazanele de abur, rezervoarele de
condensat, vasele de expansiune sub presiune şi vasele de acumulare de lingă vasele de
expansiune închise.
La rezervoarele de condensat amplasate în locuri greu accesibile (în cuve) se prevăd indicatoare
de nivel cu plutitor, pentru a putea fi citite dintr-un loc accesibil.
De asemenea, la rezervoarele de combustibil, nefiind permisă folosirea indicatoarelor de nivel cu
tub de sticlă, se prevăd indicatoare de nivel cu plutitor (miră gradată).
Indicatoarele de nivel cu sticlă trebuie să asigure indicarea neîntreruptă a nivelului apei pe toată
înălţimea sa de lucru. Când vizibilitatea indicatorului nu satisface această condiţie se montează
două sau mai multe indicatoare, amplasate astfel incit să indice în mod neîntrerupt nivelul apei pe
toată înălţimea de lucru.
Indicatoarele de nivel au două armături de închidere — sus şi jos — şi un robinet de purjare,
sub care se montează pâlnia cu dispozitiv de protecţie şi conductă de evacuare.
Montarea indicatoarelor de nivel trebuie să asigure ca suprafaţa vizibilă a acestora să fie bine
iluminată.
SUPAPE DE SIGURANŢĂ
Sunt prevăzute pentru limitarea superioară a presiunii în instalaţii sau componente ale
instalaţiilor. Se fabrică cu diametre cuprinse între 20 şi 150 mm, pentru presiuni până la 100 bar şi
temperaturi până la 400 0 C.
Fiecare cazan trebuie prevăzut cu cel puţin două supape de siguranţă.
Când cazanul are supraîncălzitor, una din supape se montează pe acesta.
Dacă cazanul are economizor pe colectorul de intrare-ieşire se montează deasemeni câte o supapă de
siguranţă.
Cazanele mari au supape de siguranţă cu acţionare indirectă (cu impuls) alcătuite din 2 supape:
 una principală
 una auxiliară cu diametrul mai mic reglată să deschidă la presiunea maxim admisă care comandă
deschiderea şi închiderea supapei principale.
Pentru protejarea instalaţiilor şi a aparatelor (cazane, schimbătoare de căldură, recipiente etc.)
împotriva creşterii presiunii peste limitele admise se folosesc supape de siguranţă.
Se produc două tipuri de supape de siguranţă:
—cu pârghie şi contragreutate;
—cu încărcare directă prin arcuri.
Contragreutatea sau arcurile au rolul de a ţine ventilul apăsat pe scaun pentru echilibrarea
presiunii.
Supapele de siguranţă se montează astfel încât să fie uşor accesibile, iar apa sau aburul evacuat
la intrarea lor în funcţiune să nu pună în pericol personalul de întreţinere.
Dimensiunile, numărul şi locurile unde se montează supapele de siguranţă sunt stabilite prin
instrucţiuni metrologice. Supapele de siguranţă se montează în poziţii corespunzătoare funcţionării
normale. Cele cu pârghie şi contragreutate se montează cu tija verticală, astfel ca ridicarea
contragreutăţii să se poată face liber, indiferent de poziţia ei pe pârghie.
Supapele de siguranţă se reglează prin stabilirea poziţiei contragreutăţii, respectiva arcului,
corespunzător presiunii de asigurare prescrise.
7 2 5
SUPAPĂ CU PÎRGHIE ŞI CONTRAGREUTATE

1 - corp supapă; 2 - ventil etanşare; 3 - scaunul supapei; 4 - pârghie;
5 - contragreutate; 6 - flanşă admisie; 7 - flanşă evacuare în atmosferă

4 5
Farc
7 2
Pcazan
SUPAPĂ CU ARC
1 - corp supapă; 2 - ventil etanşare; 3 - scaunul supapei; 4 - pârghie;
5 - arc; 6 - flanşă admisie; 7 - flanşă evacuare în atmosferă
Dispozitiv de siguranţă hidraulic (zăvor hidraulic)
Acesta se montează în locul supapelor de siguranţă la cazanele de abur de joasă presiune ( p  0,7 bar)
şi în general pentru presiuni mici.
Se montează ca protecţie şi pe circuitele de retur ale sistemelor de termoficare unde presiunile nu
depăşesc de regulă 6 bar.
6 5
2 3
1 7
a a
dom
CAZAN ABUR
DISPOZITIV DE SIGURANŢĂ HIDRAULIC

Dispozitivul se compune dintr-un tub în formă de "U", cu un braţ mai scurt, ce se racordează la cazan,
iar cel lung 1 la rezervorul cilindric 2 construit din tablă de 3 mm. Între rezervor şi partea de jos a
tubului "U" se montează o ţeavă 3 având la capăt un dop de golire 4. Racordul 5 face legătura cu
atmosfera, iar peretele despărţitor 6 împiedică reintrarea apei prin acest racord.
Dispozitivul se umple cu apă până la nivelul a-a prin pâlnia 7, după care se închide robinetul de sub ea.
Pe măsură ce creşte presiunea, nivelul apei coboară în braţul scurt şi creşte în braţul lung. Dacă
presiunea creşte şi după ce nivelul a ajuns în partea de jos a braţului "U" surplusul de abur iese prin
braţul lung în rezervor şi de acolo, prin racordul 5 în atmosferă, fiind astfel exclusă creşterea presiunii în
cazan.

INSTALAŢII DE SIGURANŢĂ ÎN CENTRALA TERMICĂ
T
Se recomandă ca amplasarea centralelor şi punctelor termice să se facă, pe cât posibil, cât

mai central în clădire sau în ansamblul clădirilor alimentate cu căldură în felul acesta lungimile
circuitelor apei de la centrală la fiecare consumator fiind mai scurte, se poate realiza mai uşor
echilibrarea hidraulică a reţelei, pe lângă economiile de materiale şi energie rezultate. Pentru circu
circu-
laţia forţată a apei se prevăd cel puţin două pompe dintre care una în funcţiune,
func ţiune, iar cealaltă de
rezervă. La a instalaţiile mai mari, la care debitul de apă necesar depăşeşte caracteristicile uzuale
ale pompelor, se pot prevedea 3-4 3 4 pompe existând astfel şi posibilitatea efectuării unui reglaj
cantitativ pe lângă cel calitativ. Instalaţiile din centralele termice se pot proiecta cu sau fără
amestec între apa ( î n conducta de ducere şi cea de, întoarcere, în funcţie de categoriile de
consumatori alimentaţi cu căldură şi de modul de exploatare a instalaţiei.
Centrala termică fără amestec Schema unei astfel de centrale este relativ simplă, pe circuitul
apei intercalându-sese pompele de circulaţie, pe conducta ele ducere sau pe cea de întoarcere a
cazanelor. Se prevede distribuitor
tribuitor şi respectiv colector, la care sunt racordate ramurile ce
alimentează diverşi consumatori, existând astfel posibilitatea controlului temperaturii apei de
întoarcere şi deci a reglării debitului de apă aferent fiecăruia .
Schema unei centrale termice fără amestec : 1 - cazan ; 2- pompe de circulaţie ; 3

3-distribuitor ; 4
- colector.
Centralele termice fără amestec, se caracterizează prin aceea că toate categoriile de consumatori
(corpuri de încălzire, schimbătoare de căldură
căl dură pentru prepararea apei calde de consum etc. sunt
alimentate cu apă caldă având aceeaşi temperatură, cea furnizată de cazane, deşi normal ar
trebui să aibă temperaturi diferite. Astfel spre exemplu, pentru încălzirea încăperilor temperatura
apei trebuie să fie variabilă, în funcţie de temperatura exterioară
terioară (reglaj central calitativ), în timp
ce pentru prepararea apei calde de consum, schimbătoarele de căldură ar trebui să fie
alimentate cu agent termic cu temperatură constantă cât mai ridicată. Cu tot acest dezavantaj
important, schema fără amestec este încă folosită din cauza simplităţii ei. Pentru înlăturarea cel
puţin parţială a acestui dezavantaj, se recurge de obicei la dimensionarea schimbătoarelor de
0
căldură pentru prepararea apei calde de consum pentru o temperatură a agentului termic de 70 C ,
în loc de 95°C, reglajul calitativ realizându-se
realizându se între aceste temperaturi. Soluţia însă este
neeconomică, pe de o parte din .cauza supradimensionării schimbătoarelor de căldură, iar pe de
altă parte din cauză că, la temperaturi exterioare
exter mai ridicate, încăperile se pot supraîncălzi.
Centrale termice cu amestec.. Se caracterizează prin aceea că generatoarele de căldură prepară

0
apa caldă, la temperatura constantă, cea de regim a instalaţiei (de exemplu 95/75 C), astfel încât
schimbătoarele de căldură pentru prepararea apei calde de consum pot: fi alimentate normal şi
economic cu apa furnizată de cazane Pentru încălzirea încăperilor,
încăpe rilor, reglajul central calitativ se obţine
cu apă din conducta de ducere a cazanelor
ca r amestecată cu apă de pe conducta de întoarcere, în
S.C. CONFORTUL
proporţiile necesare obţinerii temperaturii necesare: conform graficului de reglaj. Pentru o bună şi
economică exploatare ă instalaţiei este necesară prevederea reglării automate a amestecului.
Avantajul acestui sistem consta deci în posibilitatea realizării unei instalaţii cu regimuri
diferite de temperatura pentru diferiţi consumatori : corpuri de încălzire pentru încăperi, încălzire
prin radiaţie, schimbătoare de căldură pentru prepararea apei calde de consum , baterii de încălzire
pentru ventilare şi climatizare etc.
Schema unei centrale termice cu amestec :a - schemă generală; b - robinet cu 3 căi (schematic)
;I - alimentare directă de la cazane ; II - alimentare cu apă calda de ducere amestecată cu
apă din conducta generală de întoarcere ; III - idem, amestecata cu apă de întoarcere a
grupului respectiv.
MASURI DE SIGURANŢA LA INSTALAŢIILE DE ÎNCĂLZIRE CU APĂ CALDĂ

În scopul înlăturării pericolului de explozie, este obligatoriu ca la instalaţiile de încălzire cu apă
caldă să fie luate măsuri speciale de siguranţă. Astfel, sunt situaţii când, din cauza unei supravegheri
insuficiente, apa din cazan depăşeşte cu mult temperatura de regim, fierbe, producându-se abur
cu presiuni ridicate, ce pot provoca explozia acestuia. Este necesar ca aburul format să fie eliminat
cât mai rapid in atmosferă, cazanele să se umple din nou cu apă revenindu-se la funcţionarea
normală.
0
Măsurile de siguranţă la instalaţiile de încălzire cu apă calda până la 110 C sunt stabilite pentru :
- instalaţii in legătură directă cu atmosfera, prevăzute cu vase de expansiune deschise ;
- instalaţii care nu sunt în legătură cu atmosfera, prevăzute cu supape de siguranţă şi vase
de expansiune. închise.
În continuare sunt prezentate măsurile de siguranţă specifice acestor instalaţii în conformitate
cu prevederile prescripţiilor ISCIR
MĂSURI DE SIGURANŢA LA INSTALAŢIILE PREVĂZUTE CU VASE DE

EXPANSIUNE DESCHISE
Pentru instalaţiile de încălzire cu apă caldă având temperatura maximă 95°C şi presiunea
în punctul cel mai de jos al instalaţiei sub 5 bari, dotate cu vase de expansiune deschise, se
iau următoarele măsuri de siguranţă :
 Cazanele şi schimbătoarele, de căldură alimentate cu agent primar având parametri ridicaţi,

(apa fierbinte cu temperatura peste 115°C, abur cu presiunea peste 0,7 bari sau gaze de
ardere) sunt asigurate cu două conducte de siguranţă (fig. 6.14), una de ducere (CSD), iar cealaltă
de întoarcere (CSI);

Asigurarea cazanelor şi schimbătoarelor de
căldură alimentate cu agenţi termici cu
parametri ridicaţi .
Asigurarea schimbătoarelor de căldură

alimentate cu agenţi termici cu parametri
scăzuţi .
Asigurarea mai multor generatoare de căldură cu conducte de siguranţă separate : a – cu un vas de

expansiune ; b – cu mai multe vase de expansiune
S.C. CONFORTUL
 Schimbătoarele de căldură alimentate cu agenţi primari apă caldă cu temperatura de
maximum 110°C sau abur cu presiunea până la 0,5 bari sunt asigurate cu o singură conductă de
siguranţă de ducere (CSD), întrucât limitarea temperaturii în instalaţia de încălzire este realizată
prin înşişi parametrii agentului primar ; în acest caz, circulaţia apei în conducta de siguranţă se
face printr-o conductă de întoarcere (CC) legată la vasul de expansiune
Între conductele de siguranţă şi cazane sau schimbătoare de căldură nu trebuie să
se prevadă nici un organ de închidere sau alt dispozitiv de strangulare care ar permite,
la o manevrare greşită, să împiedice legătura liberă a acestora cu atmosfera.
Pentru evacuarea rapidă a aburului ce s-ar forma în cazan la supraîncălzirea acestuia,
conductele de siguranţă trebuie să fie pozate în rampă de minimum 3°/ 00 , de la generatoarele
de căldură spre vasul de expansiune în caz contrar urmează să se prevadă măsuri de siguranţă
cu supape de siguranţă. Lungimea porţiunii orizontale a conductei de siguranţă de ducere nu
trebuie să depăşească de 15 ori lungimea a , a porţiunii verticale de deasupra generatorului de
căldură. Razele de curbură minime, la schimbări de direcţie se iau de 3 ori diametrul conductei de
siguranţă.
La instalaţiile cu mai mult de două generatoare de căldură, soluţia de asigurare cu conducte
separate nu este economică, astfel încât se prevăd conducte de siguranţă comune ,în acest caz, pe
conductele de siguranţă ale fiecărui generator de căldură se prevăd robinete de siguranţă cu trei
căi pentru a crea posibilitatea scoaterii din funcţiune independente ale fiecărui generator.
Aceste robinete trebuie să fie prevăzute cu conducte de evacuare în legătură cu atmosfera ridicată
până la partea superioară a vasului de expansiune. Diametrul minim de trecere a apei prin aceste
robinete trebuie să fie egal cu cel al conductelor de siguranţă.
În cazul prevederii de conducte de siguranţă separate pentru fiecare cazan sau schimbător de
căldură, acestea pot fi legate la un singur vas de expansiune sau la mai multe vase de expansiune
Dimensionarea conductelor de siguranţă de ducere se face în funcţie de lungimea acesteia, de
puterea termică (la solicitare maximă) a cazanelor sau schimbătoarelor de căldură şi de presiunea
existentă în acestea. Pentru cazane, puterea termică se ia de cel puţin 14,5 kW./m2 suprafaţă
de încălzire. În Anexele 6.1 şi 6.2 se dau diametrele conductelor de siguranţă de ducere .
Asigurarea generatoarelor de căldură cu

conducte de siguranţă comune (cu
robinete cu siguranţă cu trei căi )

Diametrul interior al conductei de siguranţă de întoarcere se alege în func
funcţ i e de puterea
termică a instalaţiei, astfel :
Diametrele conductelor de siguranţă de ducere şi de întoarcere se iau de minimum 25 mm în

cazul prevederii de conducte de siguranţă comune mai multor generatoare de căldura, diam
diametrele
acestora trebuie să fie corespunzătoare
zătoare puterilor termice însumate ale acestora.
Diametrul conductei de legătură între conducta de întoarcere a schimbătoarelor
schimbă toarelor de căldură şi
vasul de expansiune se alege funcţie de puterea termică a generatoarelor de căldură, astfel :
MASURI DE SIGURANŢA LA INSTALAŢIILE PREVĂZUTE CU VASE DE EXPANSIUNE ÎNCHISE
Instalaţiile de încălzire cu apă caldă având temperatura maximă până la 115°C pot fi prevăzute şi
cu vase de expansiune închise (fig. 6.18). în cazul instalaţiilor mari, când volumul necesar al vasului
închis rezultă mai mare decât 50 000 1, din considerente economice, vasul de expansiune închis
urmează să preia doar o parte din d in cantitatea de apă rezultată din dilatare, pentru rest
prevăzându-se se rezervoare de acumulare deschise (fig. 6.19).
Vasul de expansiune închis este parţial umplut cu apă şi parţial cu aer, abur sau cu gaz inert
(de exemplu azot). Folosirea gazelor inerte asigură protecţia
tecţia anticorosivă a instalaţiei. Alimentarea cu
gaz sau aer se poate face cu compresor sau prin racordarea vasului de expansiune la o butelie.
Asigurarea instalaţiilor de apă caldă prevăzute cu vas de expansiune

ex închis :1- cazan (schimbător
de căldura) ; 2 – injector ;3 - la instalaţia interioară ; 4 - vas de expansiune închis ;5 -
aerisire ;6 - de la compresor (butelie) ; 7 - pompă de circulaţie ; 8 de la pompa de adaos.
S.C. CONFORTUL
Asigurarea instalaţiilor de apă caldă, prevăzute eu vas de expansiune
expansiune închis, şi rezervor de
acumulare deschis :a - instalaţie echipată cu cazane , b - instalaţie echipată cu schimbătoare de
căldură ; 1- cazan ; 2 - injector ; 3 - la instalaţia interioară ; 4 - vas de expan
expansiune închis; 5-
aerisire ,6 - de la compresor (butelie) , 7-7 pompă de circulaţie ;8 - pompă de adaos ; 9 -
rezervor deschis ; 10- comanda pompelor de adaos.
Instalaţiile de încălzire echipate cu cazane sau schimbătoare de căldură trebuie să ffie asigurate
împotriva depăşirii presiunii şi temperaturii cu vas de expansiune închis, supape de siguranţă,
limitatori de temperatură şi instalaţie de semnalizare acustică la atingerea temperaturii maxime
admise. Vasele de expansiune închise vor fi prevăzute
prevăz ute cu : supape de siguranţă, indi indicator
de nivel şi instalaţie de semnalizare acustică la atingerea presiunii minime mi nime admise.
Fiecare cazan trebuie să fie prevăzut cu cel puţin două supape de sigu siguranţă, cu
excepţia cazanelor cu puteri termice mai mici de 60 kW şi schimbătoarelor toarelor de căldură de
orice fel la care se admite montarea unei singure supape de siguranţă. Pe vasul de
expansiune închis se prevede cel puţin o supapă de siguranţă.
Limitatoarele de temperatură acţionează automat asupra alimentării cu combustibil (la
cazane) sau cu agent termic primar (la schimbătoare de căl căldură).
dură). Ele trebuie să se
blocheze pe poziţia închis la întreruperea surselor de acţionare, deblocarea putându putându-se
face numai manual.
Pentru comanda automată a pompelor de adaos se s e pot prevedea mano
manometre cu
contact sau nivostate care prin comenzi de pornire şi oprire a pom pompelor
pelor asigură păstrarea
nivelului minim de apă în vasul de expansiune închis.
În cazul instalaţiilor cu vas de expansiune închis şi rezervor de acumu acumulare deschis,
este necesar să se prevadă suplimentar, pe conducta de expan expansiune
siune a apei în rezervor, o
supapă ce siguranţă care să permită evacuarea apei cin instalaţie la depăşirea presiunii de
regim.
S.C. CONFORTUL
VASELE DE EXPANSIUNE
Vasele de expansiune deschise.

deschise După cum s-a mai arătat, principalulcipalul rol al vaselor de
expansiune este acela de a prelua volumul de apă rezultat din dilatare, ca urmare a
variaţiei temperaturii acesteia. Vasul de expansiune deschis asigură legătura cu atmosfera
împiedicând creşterea presiunii ii în instalaţie peste limitele admise, permite evacuarea
liberă a aerului în exterior, asigurând presiunea minimă necesară în instalaţie, mai mare
decât presiunea de saturaţie a vaporilor de apă la temperatura maximă a apei. Conducta
de siguranţă de ducere
ere CSD, legată la partea superioară a genegeneratorului
ratorului de căldură, este
racordată la partea superioară a vasului de expansiune
expan siune deasupra nivelului maxim al apei.
ductei de preaplin CP. Conducta de siguranţă de întoarcere CSI
respectiv deasupra conductei
este racordată
dată la partea inferioară a vasului, la minimum 20 mm de fundul acestuia.
Pentru protecţia contra îngheţului este necesar să se asigure o circulaţie con continuă cu debit
mic a apei în conductele de siguranţă şi în vasul de expansiune, în acest scop se prev prevede o
conductă de circulaţie CC între CSD şi vasul de expansiune. Pe conducta de circulaţie, care
are diametrul minim de 15 mm, se prevede un robinet sau teu de reglaj al debitului, în
vederea împiedicării unei circulaţii prea active a apei, care ar favoriza procesul de
coroziune. Conducta de preaplin CP, legată la înălţimea corespunzătore nivelului maxim
al apei în vas, trebuie să fie dusă în centrala (punctul) termică şi să aibă capătul de
descărcare liber, fără nici un organ de închidere. Cândd conducta de preaplin nu
poate fi dusă în centrală, se va prevedea o conductă de semnalizare a nivelului maxim al
apei (Ia nivelul preaplinului) dusă până în centrală. Conducta de aerisire CA se racordează
la conducta de preaplin. Capătul de descărcare al conductei de preaplin, pre precum şi
conducta de aerisire trebuie să se afle în spaţii protejate contra îngheţului. Conducta de
semnalizare a nivelului minim de apă (la rece) ra racordată
cordată la minimum 200 mm de fundul
vasului de expansiune este prevăzută
pre văzută cu robinet de semnalizare RS şi este racordată la
conducta de preaplin .
.Legăturile vasului de expansiune deschis
Aria secţiunii conductei de preaplin, de la racordul la vas până la fundul acestuia, va fi egală cu
aria secţiunilor conductelor de siguranţă CSD şi CSI. Sub fundul vasului, conducta de, preaplin va
avea aceeaşi arie a secţiunii cu cea a conductei de siguranţă de ducere. Aria secţiunii conductei
de aerisire CA va fi egală cu aria conductei de siguranţă de ducere.
Vasul (de expansiune (STAS 8941-71)
8941 71) va fi probat la presiunea de 0,2 bari. protejat contra
îngheţului (prin izolare termică sau prin amplasare în spaţiu încălzit) şi contra coroziunii prin vopsire
cu lac anticorosiv rezistent la temperatură.
peratură. Pentru a realiza o suprafaţă cât mai mică de contact
între apă şi aer se recomandă folosirea vaselor montate vertical ; se reduce astfel posi posibilitatea
dizolvării aerului în apă şi deci corodarea rapidă a vasului şi a insta
instalaţieii de încălzire.
S.C. CONFORTUL
Dimensionarea vasului de expansiune deschis se face punând condiţia ca volumul util al
acestuia să fie egal cu volumul de apă rezultat din dilatare, ca urmare a încălzirii volumului de apă
din instalaţie, de la temperatura apei de, alimentare (considerată la +10°C), la temperatura
maximă de regim a instalaţiei (de exemplu 95°C). Volumul util al vasului fiind cuprins între ra
racordul
conductei de preaplin n şi al celei de semnalizare, rezultă că volumul total al vasului va fi
determinat prin însumarea volumului u t i l şi al volumelor
melor necesare spaţiului de aer de deasupra
conductei de preaplin şi a spaţiului
ţiului de siguranţă de sub conducta de semnalizare. Pentru acoperire,
volumul util se ia cu 20% mai mare decât cel calculat pe bazele arătate. Volumul de apă Cin
instalaţie, rezultă din însumarea conţinutului de apă din elementele
elemen tele componente (corpuri de
încălzire,
ncălzire, conducte, generatoare de căldură), iar volumul masic al apei la diferite temperaturi
este dat în tabele
Vasele cu expansiune închise.. Se dimensionează ţinând seama de, volumul util Vu necesar, care
corespunde volumului de apă rezultat din dila dilatarea
tarea apei conţinută în instalaţie, la încălzirea de, la
temperatura de alimentare tare ( + 10°C) la temperatura medie în condiţii nominale (calculată ca medie
aritmetică între temperaturile din conductele de ducere şi întoarcere în condiţiicon diţii nominale).
Presiunea minimă Pmin (bari) din vasul de expansiune închis (în timpul funcţionării instalaţiei)
este stabilită astfel încât presiunea in orice, punct al instalaţiei să fie mai mare decât presiunea
aburului saturat corespunzătoare toare temperaturii apei din conducta de ducere. Presiunea maximă
P max (bari) din vasul de expansiune închis este stabilită
stabi lită astfel încât să nu se depăşească presiunile
admise în instalaţia interioară .
Presiunilor Pmax şi Pmin le corespund, în vasul de expansiune închis, volumele V max şi respectiv V min
(fig. 6.21). Pentru determinarea volumului V al vasului de expansiune, închis, admiţând că
transformarea este izotermă, se poate scrie, con conform legii Boyle-Mariotte :
Vmax Pmax  Vmin Pmin

dar
Vmax  Vmin  Vu
deci
Vmin  Vu Pmax  Vmin Pmin
Vasul de expansiune închis
de unde
S.C. CONFORTUL
Pmax
Vmin  Vu
Pmax  Pmin
şi aplicând o majorare de 10% pentru spaţiul de siguranţă din vas , rezultă :
Pmax
V  1,1Vu 3
[m ]
Pmax  Pmin
Montarea şl racordarea vasului de expansiune
In instalaţiile de încălzire centrală cu apă caldă vasul de expansiune are rolul de a prelua
volumul de apă rezultat din dilatare şi de a împiedica creşterea presiunii în instalaţie.
Se deosebesc două tipuri de vase de expansiune:
—vas de expansiune deschis, în legătură directă cu atmosfera;
—vas de expansiune închis, nelegat direct cu atmosfera, prevăzut cu supape de siguranţă.
Vas de expansiune deschis

Vasele de expansiune deschise se montează în cel mai înalt punct al instalaţiei, la o cotă în
funcţie de schema de legare a acestuia (în instalaţii la care apa are o temperatură maximă de
95°C).
Vasele de expansiune deschise sunt nişte rezervoare cilindrice sau paralelipipedice
confecţionate din tablă. Vasele mici se execută complet închise, cele mari prevăzându-se cu
capace de vizitare.
Pentru ca suprafaţa de contact între aer şi apă să fie cât mai mică, evitând astfel dizolvarea
aerului în apă care duce la o corodare mai rapidă a instalaţiei, se preferă aşezarea vaselor în poziţie
verticală.
Vasele de expansiune deschise au racorduri pentru următoarele conducte:
- conducta de siguranţă de ducere (SD);
- conductă de siguranţă de întoarcere (SI);
- conductă de preaplin (P);
- conductă de aerisire (A);
- conductă de circulaţie (C);
- conductă de semnalizare (S).
Vasul de expansiune se amplasează cit mai aproape de axa verticală a generatorului de căldură.
Traseul orizontal al conductei de siguranţă de ducere nu trebuie să depăşească de 15 ori lungimea
traseului vertical de deasupra generatorului de căldură.
Conductele de siguranţă se montează cu pantă ascendentă continuă de la generatorul de
căldură spre vasul de expansiune. Când nu se poate respecta această condiţie este necesar a se
monta supape de siguranţă.
Pe conductele de siguranţă nu se montează nici un fel de organe de închidere sau de

strangulare, cu excepţia ventilelor de siguranţă cu trei căi, in cazul mai multor generatoare de
căldură legate cu câte o conductă comună de siguranţă de ducere şi de întoarcere.
La conductele de siguranţă se pot racorda receptoare de căldură (spre exemplu, un boiler pentru
prepararea apei calde în perioada de vară prin termosifon, într-o instalaţie de încălzire cu
circulaţie prin pompe), cu condiţia menţinerii sensului de circulaţie al apei in conducta de
siguranţă de ducere de la generatorul de căldură spre vasul de expansiune.
Conducta de siguranţă de ducere asigură legătura între partea superioară a generatorului de
căldură cu partea superioară a vasului de expansiune, deasupra conductei de preaplin
Conducta de siguranţă de întoarcere asigură legătura între partea de jos a generatorului de
căldură cu partea inferioară a vasului de expansiune. Pentru eventuale depuneri se lasă la fundul
vasului o rezervă de cel puţin 20 mm.

Conducta de preaplin, montată la nivelul
nivelul maxim admis al apei în vasul de expansiune, se
conduce de obicei la o chiuvetă în centrala termică, respectiv punctul termic, indicând orice
scurgere de apă de la vasul de expansiune.
Conducte de legătura la vasul de

expansiune deschis
S – conducte de siguran
siguranța ,
C.P - conducta de pre
preaplin
C.S. – conducta de semnalizare ,
C.A. – conducta
ducta de aerisire .
Conducta de aerisire se racordează la partea superioară a vasului sau la conducta ducta de preaplin şi
se scoate în exterior, cu o pipă la capăt, asigurând legătura cu atmosfera.
Intre conductele de siguranţă de duceredu cere şi de întoarcere se face o legătură directă, când vasul
de expansiune este protejat ejat contra îngheţului, printr-o
printr conductă
ductă de circulaţie, sau prin intermediul
vasului de expansiune pentru protejarea acestuia contra îngheţului. In cazul din urma, conducta de
circulaţie
ţie se racordează la vas la 150 mm deasupra fundului vasului.
Conducta de semnalizare se leagă la cel puţin 200 mm de fundul vasului de expansiune şi se
conduce la chiuveta din sala de cazane, respectiv punctul termic, prevăzându-se se cu un robinet la
capăt. Rolul acestei conducte este de a semnaliza atingerea nivelului dorit de e apă la umplerea
instalaţiei, la rece, nivel pentru care se tratrasează şi marca roşie pe hidrometru.
Vasele de expansiune se izolează termic, se protejează contra îngheţului şi a coroziunii cu lac
anticorosiv rezistent la temperatură.
tură. Pentru ferirea de îngheţ,
îngheţ, se recomandă montarea vasului lângă
coşul de fum.
Racordurile la vasele de expansiune se execută:
din mufe sudate de vas, până la dimensiunea de 1 1/2"
—din
din ştuţuri de ţeava cu flanşe, peste această dimensiune.
—din
Vasele de expansiune deschise se montează pe postamente metalice lice de tipul celor indicate
pentru boilere sau pe postamente din beton (zidărie) sau dulapi de lemn.
Pentru protejarea de îngheţ, în cazul montării în podul clădirilor sau pe masivul coşului de fum,
vasele de expansiune deschise e se montează în cabine izolate contra pierderilor de căldură sau în
lăzi de lemn, spaţiul dintre ladă şi vas umplându
umplându-se se cu rumeguş. La montarea în exterior se
execută si o protecţie hidroizolatoare a izolaţiei termice.
Vas de expansiune închis

Acest vas are rolul de a prelua parţial sau total volumul de apă provenit din dilatarea apei din
instalaţie.
La instalaţiile mici se recomandă ca întreg volumul de apă rezul
rezultat
tat din dilatare să fie preluat de
vasul închis.
La instalaţiile mai mari o parte din acest volum de apă este preluat de vasul de expansiune
închis, iar diferenţa până la total într-un
într rezervor de acumulare deschis
S.C. CONFORTUL
Vasele de expansiune închise precum şi rezervoarele de acumu
acumulare
lare anexă se montează în ca cadrul
centralei termice sau a punctului termic.
Vasele de expansiune închise au regimul recipientelor sub presiune,
pre utilizându-se
se pentru acest scop,
în general, recipiente de hidrofor.
for. Montarea este asemănătoare cu a boilerelor verticale.
Rezervoarele de acumulare deschise, similar vaselor de expansiune

expansiune deschise, se confecţionează din
tablă, în formă cilindrică sau paralelipipedică şi se montează pe suporturi.
Vasele de expansiune închise au racorduri pentru:
 supape de siguranţă;
 indicator de nivel;
 manometru indicator;
 intrare-ieşire apă;
 aerisire;
 instalaţie de semnalizare acustica la atingerea presiunii minime
mi admise;
 comanda pompelor de adaos (presostat sau manometru de contact);
 intrare pentru mediul elastic tic (aer, azot sau abur).
Rezervoarele de acumulare deschise se prevăd cu racorduri pentru:
 intrare exces de apă din vas de expansiune închis;
 serviciu (alimentare pompă de adaos);
 aerisire;
 preaplin, golire;
 alimentarea instalaţiei cu apă potabilă sau tratată.
Perna de mediu elastic din vasul de expansiune se realizează cu aer, abur sau un gaz inert, cu ajutorul:
compresorului de aer; buteliei
liei de azot; racordului de abur, când se dispune de acesta.
Pentru domeniul de presiuni mai mari se utilizează
utilizeaz de preferinţa azotul.
S.C. CONFORTUL
Extrase din:
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 385 bis/10.VI.2010
Prescripția tehnică PT C 7-2003, ediția 1, "Cerințe tehnice privind utilizarea, repararea, verificarea,
scoaterea din uz si casarea dispozitivelor de siguranță"
CAPITOLUL II UTILIZAREA DISPOZITIVELOR DE SIGURANȚĂ

SECȚIUNEA 1 Prevederi generale
Art. 8 (1) Pentru funcționarea în condiții de siguranță, deținătorii/utilizatorii asigură, regimul de
supraveghere de către operatori RSVTI numiți în funcție de numărul și complexitatea instalațiilor/
echipamentelor.
(2) Autorizarea/reautorizarea RSVTI se efectuează în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art. 9 (1) Utilizarea dispozitivelor de siguranță se efectuează în conformitate cu
instrucțiunile proprii de utilizare, precum și cu respectarea instrucțiunilor de utilizare ale instalației/
echipamentului protejat.
(2) Se admite utilizarea dispozitivelor de siguranță care sunt însoțite de declarația de conformitate și
documentația tehnică elaborate de producător.
C 7-201010
SECȚIUNEA a 2-a Utilizarea supapelor de siguranță
Art. 10 (1) Supapele de siguranță trebuie să lucreze lin sau cu deschidere bruscă, fără înțepeniri și fără
vibrații dăunătoare care pot deteriora supapa de siguranță sau instalația.
(2) Ventilul trebuie să se deschidă și să se menținăla cursa de descărcare ,,h d " și, de asemenea, să se
închidă etanșț, fără bătăi pe scaun sau pe opritor.
(3) Deschiderea, descărcarea și închiderea supapelor de siguranță de uz general trebuie să se încadreze
în următoarele limite:
a) abaterea presiunii de reglare ,,a";
a = ± 0,15 bar, atunci când p r ț 5 bar;
a = ± 3 % p r , atunci când p r > 5 bar;
b) creșterea presiunii la deschidere ,,b 1 ":
b 1 ț 10 %, când p r > 3 bar;
b 1 ț 0,5 bar, când p r ț 3 bar;
c) scăderea presiunii la închidere ,,b 2 " pentru gaze ți vapori:
% ț b 2 ț 15 %, când p r > 3 bar;
b 2 ț 0,5 bar, când p r ț 3 bar;
d) scăderea presiunii la închidere ,,b 2 " pentru lichide:
2 % ț b 2 ț 20 %, când p r > 3 bar;
b 2 ț 0,6 bar, când p r ț 3 bar.
Art. 11 Pentru supapele de siguranță de înaltă performanță limitele de mai sus vor fi mai restrânse, după
cum urmează:
a) a = ± 3 %, când p r < 23 bar;
b) a = ± 0,7 bar, când pr = 23 ÷ 70 bar;
c) a = ± 1 % pr, atunci când pr > 70 bar;
d) b1 ț 2 %, b1 ț 3 % sau b1 ț 5 %, în funcție de aplicații ți de tipul supapelor de siguranță;
e) 2 % ț b2 ț 10 % sau b 2 reglabil în limitele 2 % ÷ 7 %.
C 7-201011
SECȚIUNEA a 3-a Utilizarea membranelor de rupere
Art. 12 Membranele de rupere la care, în urma transportului, manipulării sau depozitării neglijente, au
apărut cute, proeminențe, deformații vizibile, zgârieturi sau alte deteriorări mecanice nu se admit pentru
utilizare.
Art. 13 Se respectă cu strictețe sensul de circulație marcat pe inelele (holenderele) de fixare și, de
asemenea, montarea corectă a membranei în dispozitivul de siguranță.
Art. 14 La montarea unei noi membrane de rupere pe echipamentul sub presiune se interzice folosirea
inelelor de fixare de la alte membrane.
Art. 15 (1) Dispozitivele de siguranță trebuie să fie montate direct pe echipament sau pe
compartimentele pe care le protejează, pe cât posibil la partea superioară.
(2) Acestea trebuie să fie astfel amplasate încât să fie protejate împotriva deteriorărilor posibile din
exterior și ușor accesibile pentru verificare și înlocuire.
(3) În cazuri speciale, când natura fluidului sau construcția echipamentului/instalației nu permite
montarea dispozitivului de siguranță direct acesta se poate monta pe racorduri speciale sau pe conducte
de alimentare, cu condiția ca între sistemul protejat și dispozitivul
de siguranță să nu existe armături de închidere.
(4) În cazuri speciale, se poate admite montarea unui robinet de închidere pe conducta dintre sistemul
protejat și dispozitivul de siguranță cu condiția ca, atât timp cât sistemul se află în funcțiune, robinetul să
fie blocat și sigilat pe poziția „DESCHIS”.
Art. 16 Dacă membrana de rupere se montează între o supapă de siguranță și sistemul protejat, se are
în vedere următoarele:
a) presiunea de rupere a membranei nu trebuie să depășească presiunea maximă admisibilă de lucru din
echipament/instalație, la temperatura maximă de lucru;
b) secțiunea de scurgere rezultată după ruperea membranei trebuie să fie cel puțin egală cu secțiunea
de scurgere a racordului supapei de siguranță;
c) ruperea membranei nu trebuie să afecteze în nici un fel funcționarea supapei de siguranță .T C 7-210
Art. 17 Racordurile prin intermediul cărora se face conectarea dispozitivelor de siguranță la utilajele
tehnologice protejate trebuie să fie consolidate și rigidizate.
Art. 18 (1) Dispozitivele de siguranță trebuie să fie prevăzute cu conducte de evacuare a fluidului,
conduse în locuri în care să nu prezinte pericol pentru oameni, animale și mediul înconjurător.
(2) Conductele de evacuare trebuie să fie astfel dimensionate încât la evacuarea fluidului să nu se creeze
o contrapresiune după dispozitivul de siguranță care să micșoreze capacitatea de evacuare a acestora.
(3) Fluidele toxice trebuie să fie făcute inofensive înainte de a fi evacuate prin măsuri specifice legislației
în vigoare.
(4) Pe conductele de evacuare ale dispozitivelor de siguranță este interzisă montarea unor elemente de
închidere.
(5) În cazul în care conductele de evacuare sunt conduse la un colector comun, se montează elemente
de închidere pe conductele respective înainte de intrarea în colectorul comun, pentru preîntâmpinarea
accidentelor care pot avea loc la instalațiile oprite și legate la rețeaua în funcțiune și în aceste cazuri,
elementele de închidere se blochează și sigilează în poziția „DESCHIS” pentru instalațiile în funcțiune și în
poziția „ÎNCHIS” pentru instalațiile oprite.
(6) Conductele de evacuare, suporturile și ancorele acestora trebuie să fie astfel construite încât să
poată rezista în condiții de siguranță deplină la solicitările statice și dinamice ce pot rezulta în timpul
evacuării fluidului.
Art. 19 Montarea dispozitivelor de siguranță se face în conformitate cu documentația tehnică de însoțire
a echipamentului sub presiune pe care îl deservește.
Art. 20 Autorizarea în funcționare a instalației/echipamentului sub presiune în conformitate cu
prevederile prescripțiilor tehnice specifice nu se efectuează fără existența dispozitivelor de siguranță
verificate/reglate, care le deservesc.
CAPITOLUL III VERIFICAREA DISPOZITIVELOR DE SIGURANȚĂ

Art. 21 (1) Verificarea dispozitivelor de siguranță se efectuează de către producătorul acestora, de către
persoane juridice autorizate de către ISCIR sau de către persoane juridice autorizate de autoritățile
competente din statele membre. Persoanele juridice autorizate de autoritățile competente din statele
membre trebuie să fie înregistrate în Registrul ISCIR al persoanelor juridice autorizate. Condițiile privind
autorizarea de către ISCIR a persoanelor juridice care efectuează verificarea dispozitivelor de siguranță
precum și condițiile de înregistrare în Registrul ISCIR al persoanelor juridice autorizate sunt stabilite în
prescripția tehnică aplicabilă. Obligațiile și responsabilitățile persoanelor fizice sau juridice sunt prevăzute
la capitolul VII din prezenta prescripție tehnică. Pentru serviciile prestate, producătorul dispozitivelor de
siguranță sau persoana juridică autorizată pentru verificarea dispozitivelor de siguranță, după caz,
trebuie să întocmească și să emită o declarație întocmită conform modelului din anexa 1.
(2) Verificarea dispozitivelor de siguranță se face cu respectarea prevederilor actelor normative în
vigoare.
(3) Cerințele tehnice prevăzute în prezentul capitol sunt condiții minime obligatorii referitoare la
verificarea dispozitivelor de siguranță
(4) Toate constatările referitoare la verificarea dispozitivelor de siguranță trebuie consemnate de către
inspectorii de specialitate din cadrul ISCIR sau RSVTI în procese-verbale de verificare tehnică, a căror
modele, sunt prevăzute în anexele 2 și 3.
Art. 22 Verificările supapelor de siguranță constă în efectuarea următoarelor verificări:
a) verificarea în funcționare la deschidere-închidere;
b) verificarea tehnică periodică.
PT C 7-2010
14
SECȚIUNEA a 2-a Verificarea în funcționare la deschidere-închidere a supapelor de
siguranță
Art. 23 Verificarea în funcționare la deschidere-închidere, se efectuează în următoarele situații:
a) atunci când este prevăzut în instrucțiunile de exploatare al echipamentului/instalației deservite;
b) în termen de maxim un an de la punerea/repunerea în funcțiune a echipamentului/
instalației deservite;
c) anual, între verificările tehnice periodice al echipamentului/instalației deservite.
Art. 24 Verificarea în funcționare la deschidere-închidere se efectuează de către persoane juridice
autorizate:
a) pe standuri de verificare la închidere-deschidere;
b) "on-line„ la locul de funcționare, cu echipamente de testare care permit măsurarea presiunii de
declanșare a supapelor de siguranță.
Art. 25 Verificarea în funcționare la deschidere-închidere a supapelor de siguranță, în condițiile art. 24,
lit. b) se efectuează fără deteriorarea sigiliului.
Art. 26 Verificarea la deschidere-închidere a supapelor de siguranță constă în efectuarea a trei
deschideri-închideri succesive, iar abaterea presiunii de reglare, ,,a", trebuie să se
încadreze în valorile prevăzute la art. 10 respectiv art. 11.
Art. 27 (1) Dacă rezultatul verificării este corespunzător persoana juridică autorizată emite buletin
de verificare a funcționării la deschidere/închidere conform modelului din anexa 4.
(2) Rezultatele verificării se înscriu în cartea echipamentului/instalației, partea de evidență a verificărilor.
(3) Dacă rezultatul verificării nu este corespunzător, supapa de siguranță se supune verificărilor tehnice
periodice pe un stand de verificare/reglare al unei persoane juridice autorizate.
15
SECȚIUNEA a 3-a Verificarea tehnică periodică a supapelor de siguranță
Art. 28 Verificarea tehnică periodică a supapelor de siguranță se efectuează numai pe standuri de probă
ale persoanelor juridice autorizate.
Art. 29 În vederea efectuării verificării tehnice periodice persoanele juridice autorizate, execută
următoarele:
a) verificarea exterioară a supapelor de siguranță;
b) revizia tehnică a părților componente ale supapelor de siguranță;
c) încercarea la presiune hidraulică a supapelor de siguranță;
d) verificarea etanșeității pentru corpul supapelor de siguranță;
e) verificarea reglării supapelor de siguranță;
f) verificarea etanșeității ventilului supapelor de siguranță.
Art. 30 (1) Supapele de siguranță se supun verificărilor tehnice periodice la scadență conform
intervalelor de timp prevăzute pentru verificările tehnice la scadență ale echipamentelor/instalațiilor
pe care le deservesc, dacă producătorul nu a prevăzut un interval de timp mai mic.
(2) Rezultatele verificărilor/încercărilor tehnice se înscriu de către responsabilul cu supravegherea
lucrărilor al persoanelor juridice autorizate, într-un registru de evidență al supapelor de siguranță
verificate/reglate, ținut la zi și întocmit conform modelului din anexa 5.
(3) Buletinul de verificare/reglare al supapei de siguranță, eliberat de persoana juridică autorizată se
anexează la cartea echipamentului/instalației, partea de evidență a verificărilor.
Art. 31 Dispozitivele de siguranță cu membrane de rupere, neavând elemente componente
mobile, nu necesită întreținere ci doar o verificare periodică a integrității acestora, efectuată de către
RSVTI al unității deținătoare/utilizatoare de instalații/echipamente sub presiune pe care acestea le
deservesc.
Art. 32 Membranele de rupere se înlocuiesc în următoarele situații:
a) în toate cazurile de deteriorare constatate;
b) în cazul distrugerii membranei;
c) în cazurile și la intervalele prevăzute de proiectant sau de producătorului acestora.
Art. 33 (1) Verificarea exterioară constă în următoarele examinări și verificări:
a) examinarea aspectului suprafeței exterioare a supapelor de siguranță;
b) verificarea existenței și conținutului marcajelor;
c) verificarea dimensională a acestora.
(2) Verificarea exterioară are drept scop depistarea neconformităților care nu permit utilizarea
supapelor de siguranță.
(3) Supapele de siguranță se consideră admise la verificarea exterioară dacă:
a) sunt marcate vizibil, lizibil și durabil;
b) se constată integritatea sigiliului;
c) suprafețele exterioare nu prezintă defecte.
Art. 34 (1) Revizia tehnică a componentelor supapelor de siguranță constă în examinarea pieselor
componente pentru depistarea eventualelor uzuri.
(2) În cazul în care se constată deficiențe, piesele uzate se înlocuiesc cu piese noi care să respecte
specificațiile producătorului.
Art. 35 (1) Încercarea la presiune hidraulică se face numai pe standuri de verificare/reglare a supapelor
de siguranță ale persoanelor juridice autorizate.
(2) Încercarea se face diferențiat asupra părții de intrare în amonte de ventil și asupra părții de
evacuare în aval de ventil.
(3) La supapele de siguranță cu carcasă neetanșă se încearcă separat partea de intrare și partea de
evacuare a corpului, iar la supapele cu corp deschis fără racord de evacuare se încearcă partea de
intrare a corpului.
Art. 36 Presiunea de încercare se stabilește în funcție de presiunea de calcul, ținând seama de
următoarele cerințe:
a) pentru supapele de siguranță cu racord de intrare cu flanșă, presiunea de probă la partea de intrare
va fi cel puțin 1,5 x presiunea nominală, dacă nu sunt stabilite în documentația tehnică de
însoțire a supapei de siguranță;
b) presiunea de probă la partea de evacuare va fi cel puțin 1,5 x contrapresiunea maximă, dacă nu sunt
stabilite în documentația tehnică de însoțire a supapei de siguranță;
c) fluidul utilizat pentru încercarea la presiune hidraulică, durata și temperatura de încercare a supapei
de siguranță trebuie să fie în conformitate cu prevederile documentației tehnice de însoțire a
acesteia;17
d) în cazul în care documentația tehnică de însoțire nu prevede condiții de efectuare a încercării
de presiune hidraulică, supapa de siguranță va fi probată cu apă la temperatura de maxim 50º C, timp
de minim 10 minute.
Art. 37 Încercarea la presiune hidraulică se consideră reușită dacă nu se constată deformații vizibile,
fisuri, crăpături sau scurgeri de fluid de probă.
Art. 38 RSL sigilează supapa de siguranță, întocmește declarația conform modelului din anexa 1
pentru lucrările efectuate și buletinul de verificare/reglare, conform modelului din anexa 4.
Art. 39 (1) Verificarea etanșeității corpului supapelor de siguranță se efectuează la supapele
complet asamblate și cu ventilul deschis.
(2) Etanșeitatea se consideră acceptată dacă, după 30 minute de menținere a presiunii de probă,
nu sunt semne de scăpări vizibile când se încearcă cu lichid sau abur și sonore când se încearcă cu
aer sau alt gaz.
(3) Pierderile și criteriile de admisibilitate se determină conform documentației tehnice de însoțire
a supapelor de siguranță acolo unde acestea sunt prevăzute.
SECȚIUNEA a 4-a Verificarea reglării supapelor de siguranță

Art. 40 Verificarea reglării supapelor de siguranță se efectuează numai pe standuri de verificare/reglare
ale persoanelor juridice autorizate pentru efectuarea acestor activități.
Art. 41 Starea fizică a fluidului cu care se efectuează reglarea pe stand, trebuie să fie aceeași cu fluidul
de lucru al supapei de siguranță.
Art. 42 Reglarea se verifică prin cel puțin 5 deschideri succesive ale supapei de siguranță, iar valorile
m_surate „a” „b 1 ” „b 2 ” trebuie să se încadreze în limitele prevăzute la art. 10 respectiv art. 11.
Art. 43 Dup_ efectuarea reglării, responsabilul cu supravegherea lucrărilor, aplică sigiliul pe
supapa de siguranță verificată.
18
SECȚIUNEA a 5-a Verificarea etanșeității ventilului supapelor de siguranță
Art. 44 Verificarea etanșeității ventilelor supapelor de siguranță se efectuează numai pe standuri
de verificare-reglare ale persoanelor juridice autorizate pentru aceste activități.
Art. 45 Verificarea etanșeității se efectuează numai după finalizarea tuturor celorlalte verificări, la o
presiune egală cu 0,9 din presiunea de reglare, având în vedere folosirea unui fluid cu o stare fizică
la fel cu aceea a fluidului de lucru al supapei de siguranță.
Art. 46 Verificarea etanșeității ventilului se consideră reușită dacă după 30 minute de menținere a
presiunii de probă nu se constată scurgeri ale fluidului de probă.

CAPITOLUL IV REPARAREA DISPOZITIVELOR DE SIGURANȚĂ
Art. 47 Repararea dispozitivelor de siguranță se efectuează de către producătorul acestora, de către
persoane juridice autorizate de către ISCIR sau de către persoane juridice autorizate de autoritățile
competente din statele membre. Persoanele juridice autorizate de autoritățile competente din statele
membre trebuie să fie înregistrate în Registrul ISCIR al persoanelor juridice autorizate. Condițiile privind
autorizarea de către ISCIR a persoanelor juridice care efectuează dispozitivelor de siguranță precum și
condițiile de înregistrare în Registrul ISCIR al persoanelor juridice autorizate sunt stabilite în prescripția
tehnică aplicabilă. Obligațiile și responsabilitățile persoanelor fizice sau juridice sunt prevăzute la
capitolul VII din prezenta prescripție tehnică. Pentru serviciile prestate, producătorul dispozitivelor de
siguranță sau persoana juridică autorizată pentru repararea dispozitivelor de siguranță, după caz, trebuie
să întocmească și să emită o declarație întocmită conform modelului din anexa 1.
(2) Repararea dispozitivelor de siguranță se face cu respectarea prevederilor actelor normative în
vigoare.19
(3) Cerințele tehnice prevăzute în prezentul capitol sunt condiții minime obligatorii referitoare la
repararea dispozitivelor de siguranță.
(4) Condițiile privind autorizarea persoanelor juridice care efectuează repararea dispozitivelor de
siguranță sunt prevăzute în prevederile prescripției tehnice aplicabile.
(5) Verificarea reparării se efectuează de către RSL al persoanei juridice autorizate.
SECȚIUNEA a 2-a Etapele reparării supapelor de siguranță

Art. 48 (1) Lucrările de reparare se execută numai la supapele de siguranță la care deținătorul
/utilizatorul prezintă documentația tehnică a acestora, care să permită identificarea tuturor datelor
tehnice necesare efectuării lucrărilor de reparare.
(2) Lucrările de reparare se fac în baza unei proceduri de reparare specifice.
(3) Piesele uzate se înlocuiesc obligatoriu cu piese de schimb certificate ca cele utilizate la execuția
supapelor de siguranță noi.
Art. 49 (1) Persoana juridică autorizată pentru reparații răspunde de calitatea reparației și emite
Declarația, conform modelului din anexa 1.
(2) Un exemplar din documentația tehnică utilizată la repararea supapei de siguranță trebuie păstrată la
reparator iar un exemplar se anexează la cartea instalației - partea de evidență a verificărilor a instalației
/echipamentului sub presiune pe care o deservește.
Art. 50 Persoanele juridice autorizate pentru repararea dispozitivelor de siguranță trebuie să dețină un
registru de evidență a supapelor reparate ținut la zi, conform modelului din anexa 6 și opțional în format
electronic.
Art. 51 După repararea supapelor de siguranță acestea se supun verificărilor și încercărilor
prevăzute la art. 29, de la lit. a) la lit. f).
Art. 52 Determinarea caracteristicilor de „închidere” și „deschidere” se face la cel puțin 3 valori ale
presiunii de reglare, dintre care 2 valori sunt limitele domeniului de reglare.
Art. 53 Pentru fiecare valoare a presiunii de reglare se efectuează cel puțin 5 „deschideri/închideri”
succesive măsurând valorile presiunilor p 1 , p 2 , p 3 cursa de descărcare (h d ) și se verifică dacă
dispozitivul de siguranță funcționează lin sau cu deschidere bruscă, fără înțepeniri și fără vibrații
dăunătoare care pot deteriora supapa de siguranță sau instalația.
Art. 54 Supapa de siguranță trebuie să se deschidă, să se mențină la cursa de descărcare (h d ) și
să se închidă etanș fără bătăi pe scaun sau pe opritor.
SECȚIUNEA a 3-a Repararea, reglarea și verificarea supapelor de siguranță sudate din

construcție pe echipamentele sub presiune
Art. 55 (1) Repararea/verificarea/reglarea și verificarea tehnică periodică a supapelor de siguranță
sudate din construcție pe echipamentele sub presiune a căror reglare se efectuează direct pe
instalația/echipamentul deservit se face în conformitate cu instrucțiuni tehnice specifice care pot
cuprinde și instrucțiuni de reparare, reglare și verificare, fără tăierea și resudarea sau demontarea
acestora de pe instalațiile/echipamentele sub presiune deservite.
(2) Instrucțiunile tehnice specifice amintite la alin. (1), se întocmesc, pe baza documentației elaborate de
producătorul echipamentului.
(3) RSL al persoanei juridice autorizate întocmește declarația, conform anexei 1, pentru lucrările
efectuate și buletinul de verificare/reglare al supapei, conform anexei 4.

SECȚIUNEA a 4-a Concluziile reparării supapelor de siguranța
Art. 56 Supapa de siguranță reparată se reutilizează numai pe baza declarației pentru repararea supapei
de siguranță sau pentru lotul de supape de siguranță reparate conform modelului din anexa 1 și a
buletinului de verificare/reglare emis după verificarea/reglarea acesteia/acestora de către persoana
juridică autorizată.
Art. 57 RSL al persoanei juridice autorizate sigilează supapa de siguranță, întocmește declarația
conform modelului din anexa 1 pentru lucrările efectuate și buletinul de verificare/reglare, conform
modelului din anexa 4.21
Art. 58 Un exemplar din documentația tehnică utilizată la repararea supapei de siguranță se păstrează la
reparator iar un exemplar se anexează la cartea instalației - partea de evidență a verificărilor a
instalației/echipamentului sub presiune pe care o deservește.
CAPITOLUL V SCOATEREA DIN UZ ȘI CASAREA DISPOZITIVELOR DE SIGURANȚĂ

Art. 59 (1) Scoaterea din uz a dispozitivelor de siguranță în vederea casării se face în baza
procesului-verbal încheiat de către RSVTI al deținătorului/utilizatorului instalației/echipamentului
deservit, conform modelului de proces-verbal prezentat în anexa 3.
(2) Procesul-verbal întocmit de RSVTI se anexează la cartea instalației - partea de evidență a
verificărilor pe care o deservește.
(3) Casarea dispozitivelor de siguranță se efectuează în următoarele cazuri:
a) la solicitarea deținătorului/utilizatorului;
b) atunci când în urma efectuării unor reparații se constată deficiențe care nu se mai pot elimina;
c) atunci când în urma efectuării verificărilor și încercărilor prevăzute la art. 29, de la lit. a) la
lit. f), nu se mai obțin rezultate corespunzătoare.
Art. 60 Deținătorul/utilizatorul dispozitivelor de siguranță și RSVTI al deținătorului/utilizatorului,
sunt răspunzători pentru utilizarea dispozitivelor de siguranță care au fost casate, nu mai corespund
din punct de vedere tehnic, sau nu sunt exploatate corespunzător.
CAPITOLUL VI ATESTĂRI ȘI AUTORIZĂRI

Art. 61 (1) ISCIR autorizează persoane juridice pentru următoarele activități:
a) verificarea la deschidere/închidere;
b) reparare și reglare.
(2) ISCIR autorizează următoarele persoane fizice:
a) RSVTI.
Art. 62 Metodologia de atestare/autorizare/actualizare/extindere a domeniului de autorizare pentru
activitățile prevăzute la art. 61, precum și condițiile și documentația necesară sunt
prevăzute în prescripțiile tehnice și celelalte reglementări aplicabile.

S.C. CONFORTUL
S.C. CONFORTUL
GRUP POMPARE PMD20 VLR2B-110
VLR2B
DIMENSIUNI GRUP POMPARE:

DNA -2" DNM -2" F – 30 H1 – 80 H2 – 775 H3 – 653 L1 – 600 L2 –
370 P1 – 320 P2 - 620 PUTERE MOTOR: 0.75 KW ALIMENTARE
ELECTRICA: 220V CURENT ABSORBIT: 5.2A
GRAD DE PROTECTIE: IP55
SCHEMA GRUPURI DE POMPARE

Grupurile de pompare comercializate de firma noastră se livrează complet
echipate,
furnitura conținând
ținând (pe langa pompele orizontale sau verticale) următoarele:
urm
- Tablou electric de comanda, protecție
protec si control
- Distribuitor si colector
- Presostate
- Robineti / clapete de reținere
Pe langa grupurile de pomparepare "uzuale" - pentru aplicații civile si/
sau industriale, firma
Calor comercializează o gama larga antiincendiu sau grupuri cu
pompe cu turație variabila.
Grupurile de pompare pot fi transformate in grupuri antiincendiu
prin achiziționarea următoarelor accesorii:
- Alarma acustica optica
- Programator orar zilnic saptamanal
- Electrovalva normal deschisa
Imagini cu detalii privind acest produs:
S.C. CONFORTUL
c) REGIMUL CHIMIC ; INSTALAŢII PENTREU REALIZAREA REGIMULUI CHIMIC ;
NOŢIUNI PRIVIND TRATAREA APEI
GENERALITĂŢI
Regimul chimic al cazanelor reprezintă totalitatea condiţiilor impuse funcţionării

cazanelor de abur şi apă fierbinte din punct de vedere al calităţii apei de alimentare, apei din
cazan, aburului şi condensatului în scopul realizării unei exploatări sigure.
Pentru o mai bună înţelegere este necesar să se definească componentele regimului chimic şi anume:
 apă brută - apa naturală care stă la dispoziţia exploatatorului cazanelor;
 apa de adaos - apa tratată, care completează pierderile din circuitul apă - abur - condensat;
 condensat - rezultă din condensarea aburului, după ce acesta a fost utilizat;
 apa de alimentare - apa care intră în cazan şi este formată din condensatul recuperat, de calitate
corespunzătoare şi apa de adaos, tratată;
 apa din cazan - apa aflată în sistemul vaporizator al cazanului;
 aburul saturat - aburul generat de cazan, care se află în contact cu apa din cazan;
 aburul supraîncălzit - aburul la ieşirea din supraîncălzitor.
Apa brută, apa naturală, nu poate fi folosită ca atare pentru alimentarea cazanelor datorită
impurităţilor pe care le conţine şi care pot fi clasificate, după cum urmează:
 materii în suspensii: mâl, nisip, resturi vegetale şi animale, uleiuri
 săruri dizolvate: bicarbonaţi, cloruri şi sulfaţi de calciu, magneziu şi sodiu
 gaze dizolvate, în principal: oxigen O2 şi dioxid de carbon CO2.
Pentru măsurarea concentraţiei acestor impurităţi se folosesc două unităţi de măsură şi anume:
 miligrame pe litru - mg/l
 milival pe litru - mval/l
Aceste impurităţi trebuie eliminate din apa brută printr-o tratare corespunzătoare, funcţie de
compoziţia apei brute şi a cerinţelor cazanului respectiv.
MATERII ÎN SUSPENSIE
Se pot elimina prin filtrare mecanică sau în cazul unor suspensii fine, de natură coloidală apa trebuie
supusă, înainte de filtrare, unui proces de coagulare.
Coagularea se realizează prin tratarea apei brute cu reactivi chimici, care adăugaţi apei formează
flocoane mari.
Flocoanele astfel formate atrag suspensiile din apă, cresc în greutate şi se depun sub formă de nămol.
Dintre reactivii cei mai folosiţi pentru operaţia de coagulare se menţionează: sulfatul de aluminiu,
clorura ferică şi sulfatul feros.
Prin aceste procedee trebuie să se asigure o eliminare a suspensiilor până la maxim 5 mg/l, adică o
apă limpede.
Materiile în suspensie, ajunse în cazan, conduc la formarea de depuneri pe suprafeţele de schimb de
căldură. Aceste depuneri, având un coeficient de schimb de căldură foarte mic, conduc la deformarea
elementelor sub presiune - tub focar, ţevi de fum, ţevi de apă şi în timp chiar la spargerea acestora.
Eliminarea uleiului se face mai greu şi se recomandă să se evite contaminarea apei cu acesta.

SĂRURILE DIZOLVATE
Din punct de vedere al regimului chimic la cazane, prezintă importanţă sărurile care
conferă apei duritatea şi alcalinitatea.
Duritatea apei este conferită de conţinutul apei în săruri de calciu şi de magneziu.
Funcţie de comportarea sărurilor, care compun duritatea apei, în procesul de fierbere din cazan, se
disting:
 duritate temporară - formată din bicarbonaţi de calciu şi magneziu.
Prin încălzirea apei, aceste săruri se descompun, indiferent de concentraţia lor şi în funcţie de
condiţiile apei din cazan, se depun pe suprafeţele de schimb de căldură, în zona mai puţin caldă a cazanului
aderent sau/şi sub formă de nămol, care se poate elimina prin purjă intermitentă;
 duritate permanentă - formată din restul sărurilor de calciu şi magneziu în principal sulfat şi
silicat de calciu şi magneziu.
Aceste săruri sunt stabile din punct de vedere termic şi se depun numai când concentraţia acestora a
depăşit pragul de solubilitate.
Depunerile acestor săruri se formează în zonele mai calde ale cazanului, unde există un transfer mai
intens de căldură.
Aceste depuneri sunt foarte aderente şi îndepărtarea lor este dificilă.
În conformitate cu STAS 7313-80 se folosesc următoarele notaţii:
 duritate totală: dT
 duritate temporară: dtp
 duritate permanentă: dp
Între acestea există relaţia: dT = dtp+ dp
Unitatea de măsură pentru duritatea apei este mval / l , iar pentru aprecieri practice se foloseşte
gradul de duritate, între acestea existând relaţia:
1 mval / l = 28 mg CaO = 2,80 (grade de duritate)
Depunerile cauzate de duritate, formează un strat izolator, împiedicând transferul de
căldură. Existenţa depunerilor pe suprafeţele de schimb de căldură conduce la:
 consum suplimentar de combustibil, care funcţie de grosimea depunerii capătă diferite
valori:
Grosimea
depunerii
,5 ,5 ,5
(mm)
Consum
suplimentar de
combustibil ,1 ,1 ,8 ,6 ,2 ,4 ,8
%
 avarierea cazanului, manifestată prin deformarea elementelor sub presiune (tub focar, ţevi)
datorită rezistenţei opuse de către stratul de depunere la transferul de căldură.
Metalul se supraîncălzeşte, nefiind răcit de către apă, pierde din rezistenţa mecanică şi
intră într-un domeniu de plasticitate, se deformează datorită presiunii din cazan şi în final se
fisurează şi se sparge.
În mod normal diferenţa de temperatură, în cazul unei ţevi curate, între apă şi peretele ţevii este de
40oC. Un strat de depunere de 1 mm poate produce o supraîncălzire locală a peretelui ţevii până la 500oC. La
această temperatură oţelul obişnuit are o rezistenţă de numai 10 kg / cm2 şi o alungire de peste 85%, ceea
ce conduce la deformarea şi spargerea ţevii.
 blocarea dispozitivelor de siguranţă ale cazanului
Depunerile cauzate de duritate, nămol şi cruste, ajung la nivostate, blocând plutitorul, la robinetele de
control ale indicatoarelor de nivel (sticle de nivel), ale manometrelor, precum şi pe scaunul supapelor de
siguranţă, punând astfel în pericol funcţionarea în condiţii de siguranţă a cazanelor.
Pentru evitarea acestor neajunsuri se recurge la tratarea corespunzătoare a apei de adaos, precum şi
la condiţionarea apei de alimentare şi a apei din cazan.
276
INSTALAŢII PENTRU TRATAREA APEI
În funcţie de compoziţia apei brute, de cerinţele cazanului şi de structura balanţei apă -

abur - condensat metodele de tratare a apei de adaos merg de la dedurizare până la
demineralizarea totală a apei.
1. DEDURIZAREA APEI
Se bazează pe înlocuirea calciului şi magneziului din apă cu sodiu. Prin acest schimb,
toate sărurile din apă sunt transformate în săruri de sodiu, care sunt foarte solubile şi nu se mai
produc depuneri.
Dedurizarea se poate obţine prin metode chimice care se bazează pe reacţiile de precipitare dintre un
reactiv specific şi ionii durităţii.
Dintre reactivii folosiţi se menţionează: varul (hidroxidul de calciu Ca(OH)2 ), soda calcinată (
carbonatul de calciu NaCO3 ), soda caustică ( hidroxidul de sodiu NaOH ) şi fosfatul trisodic ( Na2PO4 ).
Tratarea cu aceşti reactivi se face atât afara, cât şi în interiorul cazanului (cu excepţia varului).
• Dedurizarea cu schimbători de ioni
Dedurizarea cu schimbători de ioni este metoda cea mai larg aplicată şi constă în reţinerea de către
masa schimbătoare de ioni a ionilor de calciu şi magneziu ai apei ce străbate un strat de astfel de masă.
Locul ionilor durităţii (Ca, Mg) îl iau ionii de sodiu, cedaţi de masa schimbătoare de ioni. Sărurile de sodiu,
fiind solubile, nu produc depuneri.
Dedurizarea se efectuează într-un filtru şi este reprezentată schematic astfel:
apă brută regenerare
Ca(HCO3)2
NaCl
Mg(HCO3)2
CaSO4
MgSO4
CaCl2
MgCl2 NaR
NaCl
SiO 2 apă dedurizată
NaHCO3
Na2SO 4
NaCl
CaCl2
SiO 2
MgCl2
Apa brută intră pe la partea superioară şi parcurge stratul de masă de sus în jos.
Ca şi Mg sunt reţinuţi de masa schimbătoare de ioni şi în apă trec ionii de sodiu astfel că la ieşirea din
filtru nu mai prezintă duritate.
Când toate grupele active ale cationitului au fost saturate cu ioni de calciu şi magneziu , în efluent
apar primele urme ale durităţii, filtrul în acel moment fiind considerat epuizat şi scos din funcţie.
Pentru a readuce filtrul la starea de funcţionare se efectuează următoarele operaţiuni:
• Afânarea - se introduce apă brută de jos în sus, cu viteza de aproximativ 10 m/h, timp de 20-30
min. pentru a se asigura o detaşare a masei de 50-100%, care în timpul funcţionării s-a comprimat şi
eventual s-au creat canale preferenţiale de curgere.
În cazul în care în timpul funcţionării unui filtru s-a observat o diferenţă de presiune,
citită pe manometru de intrare şi cel de ieşire, mai mare de 0,8 bar, se face o afânare chiar dacă
filtrul nu este încă epuizat.
Dacă este nevoie, durata afânării se poate prelungi până la apariţia la ieşire, a unei ape limpezi.
• Regenerarea - se efectuează folosind o soluţie de sare (clorură de sodiu - NaCl), saramură de
10%, în scopul refacerii grupelor active ale răşinii cationice în formă sodiu şi în acest fel, răşina să fie
capabilă pentru o nouă producţie de apă dedurizată. Saramura se obţine prin introducerea de sare în
rezervorul de saramură.
Cantitatea de sare este funcţie de volumul de răşină din filtru respectiv 100÷200kg sare pentru 1 m3
de răşină. Se introduce apă brută de aproximativ zece ori cantitatea de sare. După dizolvare saramura se
filtrează prin filtru cu nisip.
277
Introducerea saramurii filtrate se face pe la partea superioară a filtrului.
• Spălarea - se execută prin introducerea apei brute pe la partea superioară a filtrului şi se scoate
pe la partea inferioară.
Are drept scop îndepărtarea saramurii rămase în filtru. Spălarea se încheie atunci când
apa la ieşirea din filtru nu prezintă duritate.
Alcalinitatea apei reprezintă conţinutul de bicarbonaţi din apa brută şi tratată şi de carbonaţi şi
hidroxizi în apa din cazan.
Se deosebesc două feluri de alcalinitate:
 alcalinitate m  dată de bicarbonaţi şi este caracteristică pentru apa brută, tratată şi de alimentare.
 alcalinitate p  dată de carbonaţi şi hidroxizi şi este caracteristică pentru apa din cazan
Unitatea de măsură pentru alcalinitate este mval / l.
PH-ul apei indică prin valoarea lui, caracterul acid sau alcalin al apei. Scala pH se întinde de la 0 până
la 14. Apele cu pH 0…7 se consideră acide, la pH =7 apa este neutră şi între 7 şi 14 apele sunt alcaline sau
bazice. Apele naturale au pH de 6…8, apa din cazan are pH-ul peste 9. În domeniul de pH 9…11, apa are un
puternic caracter coroziv. Pentru a ridica pH-ul aburului, respectiv a condensatului, în vederea protejării
reţelei de condensat, se adaugă în apa de alimentare amoniac. Doza de amoniac se reglează astfel ca pH-ul
condensatului să fie 8,5…9,5.
2. DEGAZAREA APEI
Aşa cum s-a menţionat, pe lângă impurităţile în suspensie şi sărurile dizolvate, apa mai
conţine şi gaze dizolvate: oxigen şi dioxid de carbon. Acestea conferă apei un caracter puternic
corosiv. Coroziunea produsă de aceste gaze dizolvate în apă este de tip electrochimic şi se
prezintă sub formă de ciupituri. Aceste coroziuni se plasează în special în economizoare, la jocul
apei în tambur şi pe reţelele de recuperare a condensatului.
Îndepărtarea gazelor din apă se face prin operaţia de degazare.
Pentru cazanele de joasă şi medie presiune se practică degazarea termică.
În cazul unei exploatări corecte, oxigenul din apă, care la temperatura ordinară este de  8…10 mg
O2 / l, poate fi redus sub 0,1 mg O2 / l.
O exploatare corectă a unui degazor termic, trebuie să ţină seama de următoarele 4 condiţii:
 temperatura apei în degazor să fie corespunzătoare presiunii, respectiv 102÷104oC la suprapresiune
de 0,2÷0,3 bar.
 diferenţa de temperatură a apei la intrare şi la ieşire din degazor nu poate fi mai mare de 20oC, deci
la intrare apa trebuie să aibă temperatura de 80÷85oC.
 să existe un dispozitiv de barbotare cu abur în rezervorul degazorului.
 menţinerea nivelului constant al apei în degazor.
3. DEDURIZAREA - DECARBONATAREA
Prin acest procedeu se elimină din apă atât duritatea cât şi alcalinitatea m. Aşa cum s-a menţionat
prin dedurizare nu se modifică alcalinitatea m a apei tratate, adică conţinutul de bicarbonaţi.
Decarbonatarea se poate realiza prin schimb ionic în mai multe variante: paralel, serie de filtre.
4. DEMINERALIZAREA PARŢIALĂ ŞI TOTALĂ
Prin această operaţie se elimină sărurile conţinute de apele naturale.
Demineralizarea se poate efectua pe cale termică, prin distilare şi pe cale chimică, prin schimb ionic.
5. TRATAREA CONDENSATULUI
Condensatul reprezintă o componentă de importanţă deosebită a apei de alimentare a cazanelor.
În cazul centralelor termice, condensatul determină calitatea apei de alimentare, deoarece acesta, în
mod obişnuit, are o calitate mai bună decât apa de adaos.
Produsele cu care se poate impurifica condensatul provin din: impurificări cu fluide de proces, în
general în schimbătoarele de căldură sau boilerele de termoficare şi din impurificări cu produse rezultate din
fenomenele de coroziune a instalaţiei de condensat.
În cazul impurificării cu apă brută din boilere se recomandă o dedurizare a condensatului.
În cazul impurificării cu uleiuri minerale se va face o filtrare peste un pat de cărbune activ.
Pentru impurificare cu sodă, NaOH se face o filtrare a condensatului prin masă cationică.
278
INFLUENŢA REGIMULUI CHIMIC ASUPRA EXPLOATĂRII ECONOMICE ŞI SIGURE A CAZANULUI
DEPUNERILE, COROZIUNILE, IMPURIFICAREA ABURULUI;
Alimentarea cazanelor de abur şi apă fierbinte cu apă netratată sau tratată necorespunzător se
reflectă negativ în exploatarea acestora.
Dacă pentru cazanele ignitubulare, cu volum mare de apă şi cu flux termic moderat, regimul chimic al
apei este o problemă de mers economic, pentru cazanele cu volum mic de apă şi cu flux termic foarte
ridicat, regimul chimic este o condiţie exclusivă pentru un mers sigur.
Aplicarea unui regim chimic necorespunzător are un efect neeconomic: consum suplimentar de
combustibil, distrugerea elementelor metalice, întreruperi în funcţionare.
Formele de manifestare ale regimului chimic necorespunzător sunt: depunerile, coroziunile şi
impurificarea aburului.
1. Depunerile
Constituie unul din cele mai mari inconveniente pentru cazanele de abur.
Substanţele dizolvate în apă, în condiţiile determinate de funcţionarea cazanului (presiune şi
temperatură) precipită sub formă de nămol sau se depun pe suprafeţele de transfer termic.
Cu toate că în apa din cazan, aceste substanţe se află în concentraţii depărtate de starea de saturaţie,
totuşi apar depuneri.
Natura depunerilor depinde de cea a sărurilor care le provoacă.
Ordinea de depunere este în funcţie de diferenţa între temperatura de fierbere a apei şi a soluţiei sării
respective; cu cât diferenţa este mai mare cu atât tendinţa sării de a rămâne în soluţie şi de a nu se depune
este mai mare.
Cele mai frecvente sunt depunerile datorate durităţii şi în primul rând, durităţii temporare, adică a
bicarbonaţilor de calciu şi magneziu, prezenţi în orice apă naturală.
Aceştia suferă o descompunere termică, care începe la o temperatură sub 100oC.
Componentul principal al durităţii permanente, sulfatul de calciu, prezintă anomalia de a avea
solubilitatea invers proporţională cu creşterea temperaturii.
Sulfatul de calciu formează cruste dure şi foarte aderente, de preferinţă, în zonele mai calde ale
spaţiului de apă al cazanului.
Silicea, SiO2, un alt component din orice apă naturală se poate depune ca atare, sub formă de gel,
sau de compuşi complecşi cu calciul, magneziul şi cu fierul provenit din procesele de coroziune.
Substanţele organice, pătrunse în apa de alimentare a cazanelor, cum ar fi: uleiurile, zahărul, etc.
formează depuneri spongioase.
În cazul pretratării, în vederea limpezirii apelor de suprafaţă cu sulfat de aluminiu, în apă poate
pătrunde aluminiul, care provoacă depuneri foarte periculoase.
Trebuie menţionat faptul că aluminiul nu este reţinut de instalaţiile de dedurizare a apei prin
schimbări de ioni, ceea ce face ca folosirea sulfatului de aluminiu la pretratarea apelor pentru cazane să nu
fie indicată.
Prima consecinţă a existenţei depunerilor în exploatarea cazanelor o constituie conductivitatea termică
redusă a acestora.
Datorită conductivităţii reduse a depunerilor, transferul de căldură este înrăutăţit, având drept efect
supraîncălzirea locală şi supraconsumul de combustibil.
2. Coroziunile
Reprezintă a doua grupă importantă de inconveniente care apar în exploatarea cazanelor
de abur şi apă fierbinte.
Ele au o arie foarte largă şi se manifestă în tot circuitul apă - abur - condensat al unei centrale
termice.
Deoarece în multe cazuri fenomenele de coroziune sunt legate şi de vicii ascunse în structura
metalului cazanelor, depistarea acestor fenomene este mult îngreunată.
În funcţie de fluid şi condiţii se deosebesc:
 coroziuni de natură electrochimică;
 coroziuni de natură chimică.
În cazul cazanelor de abur şi apă fierbinte, majoritatea proceselor de coroziune sunt de natură
electrochimică.
Temperatura agravează procesele de coroziune atât prin efect chimic asupra reacţiei de dizolvare a
metalului, cât şi prin faptul că distruge pelicula protectoare care acoperă suprafaţa metalului.
Principalele forme de manifestare a coroziunilor în exploatarea cazanelor de abur şi apă fierbinte sunt:
• Coroziuni datorate substanţelor acide
279
Acizii pot proveni din: dizolvarea dioxidului de carbon, hidroliza sărurilor de magneziu sau
descompunerea termică a substanţelor organice (uleiuri, zahăr, etc.)
Coroziunile provocate de aceste substanţe sunt de tip electrochimic şi au aspectul unor ciupituri sub
formă de cratere, care pot merge până la perforarea peretelui ţevii.
• Coroziuni datorate gazelor dizolvate
Dintre gazele dizolvate, oxigenul se află pe primul loc în procesele de coroziune.
Coroziunea prin oxigen se manifestă în zonele de temperatură joasă a cazanelor şi care conţin numai
faza lichidă, respectiv în economizor.
De asemenea, coroziunea prin oxigenul dizolvat se manifestă pregnant în schimbătoarele de căldură
din sistemul regenerativ al cazanelor de abur şi în mod deosebit, la cazanele de apă fierbinte.
Cu consecinţe deosebit de grave se manifestă coroziunea care se produce în timpul stagnării
cazanelor, când acestea sunt necorespunzător conservate.
Al doilea gaz important, dioxidul de carbon, este conţinut de toate apele naturale sub diferite forme:
liber sau în combinaţiile derivând de la acidul carbonic. Dioxidul de carbon acţionează ca un agravant al
coroziunii datorită oxigenului.
Coroziunea provocată de dioxidul de carbon se face observată, în special, în conductele de alimentare
a cazanelor, pompe, preîncălzitoare de apă şi în reţeaua de recuperare a condensatului.
• Coroziunea datorată cuprului
Această formă de coroziune apare din cauza pătrunderii ionilor de cupru, ca urmare a
atacului schimbătoarelor construite din aliaje de cupru (alamă).
În special, ionii de cupru apar datorită coroziunii ţevilor de alamă din construcţia condensatoarelor
turbinelor de abur. Cuprul, pătruns în apa din cazan, se depune sub formă de Cu metalic, care fiind mai
electropozitiv decât fierul, devine catod, iar zonele limitrofe lui, adică oţelul, anod solubil.
3. Impurificarea aburului
În cazul unei funcţionări corespunzătoare, aburul generat de cazan trebuie să fie cât mai curat, lipsit
de picături de apă antrenate din apa din cazan, care conţin săruri.
Obţinerea unui abur impurificat cu săruri se datorează următoarelor cauze:
 funcţionarea cazanului la un nivel peste nivelul maxim;
 funcţionarea în regim tranzitoriu cu variaţii bruşte de debit. Când se trece la un debit mai mare, în
mod brusc, în cazan apare o depresiune care duce la o vaporizare în masă, favorizând antrenarea de către
abur a picăturilor de apă;
 depăşirea indicilor apei din cazan referitori la alcalinitate şi salinitate.
De asemenea pătrunderea în cazan a substanţelor organice, uleiuri, cauzează o spumegare
accentuată. Spumegarea poate fi cauzată şi de adaosul prea mare de fosfat trisodic.
Pentru preîntâmpinarea impurificării aburului se recomandă o funcţionare la nivel mediu al apei şi un
debit cât mai constant.
De asemenea în organizarea tamburului cazanelor trebuie să existe dispozitive adecvate de separare a
emulsiei apăabur şi dispozitive de separarea picăturilor.
Pentru caracterizarea purităţii aburului se măsoară conductivitatea electrică specifică aburului. Pentru
cazanele cu supraîncălzitor conductivitatea trebuie să fie sub 1μS/cm (microsiemens pe centimetru  1μS/cm
= 0,46 mg CaCl / l).
INDICI DE CALITATE AI APEI DE ALIMENTARE ŞI AI APEI DIN CAZAN

Regimul chimic într-o centrală cuprinde toate condiţiile impuse stării suprafeţelor
interioare generatoarelor de abur, precum şi calităţii apei de alimentare, apei din generator şi a
aburului, în scopul unei exploatări sigure şi economice a generatoarelor.
Suprafeţele interioare ale generatoarelor de abur şi apă fierbinte trebuie pregătite şi apoi menţinute în
stare curată şi protejate cu un strat aderent, compact şi rezistent de magnetită.
Eficienţa unui regim corect al apei într-o centrală se reflectă în alegerea unei scheme judicioase
pentru instalaţia de tratarea apei, în obţinerea apei de adaos la un preţ redus şi practicarea unui cuantum
minimal de purje.
Prescripţiile oficiale stabilesc indicii pentru cazanele de abur şi apă fierbinte care sunt supuse
supravegherii tehnice a Inspecţiei pentru cazane, recipiente sub presiune şi instalaţii de ridicat (ISCIR) şi
anume:
280
a) generatoare de apă fierbinte cu temperaturi peste 115oC;
b) generatoare de abur, vaporizatoare şi transformatoare de abur cu presiuni peste 0,7 bar,
clasificate în:
b.1) cazane cu circulaţie naturală
 ignitubulare;
 acvatubulare (neecranate şi ecranate);
b.2) cazane cu circulaţie forţată
 multiplă;
 unică (străbatere).
NOŢIUNI PRIVIND BALANŢA APĂ – ABUR ÎNTR-O INSTALAŢIE DE CAZANE, CONDIŢII DE

CALITATE A APEI DE ALIMENTARE ŞI DIN CAZAN .
Controlul indicilor din circuitul apă - abur - condensat
Controlul se efectuează asupra următoarelor fluide:
a) Apa de alimentare
Probele din apa de alimentare trebuie luate din locuri de unde apa nu mai suferă nici o schimbare în
compoziţia sa până la cazan. La instalaţiile unde există degazoare termice probele din apa de alimentare se
iau la ieşirea din degazor, pe aspiraţia pompei de alimentare. Probele sunt răcite la temperatura mediului 
25oC, folosind un dispozitiv de răcire, conform STAS 6996-74. În aceste probe se controlează următorii
indici: duritatea, alcalinitatea m, oxigenul dizolvat, pH-ul, conductivitatea.
b) Apa din cazan
Probele de apă din cazan se iau din spaţiul de apă al tamburului acestuia. La cazanele cu ţevi de apă,
care sunt dotate cu purje continuă, probele se vor lua de la purja continuă. Conducta de prelevare şi
serpentina dispozitivului de răcire vor fi confecţionate din oţel, eventual oţel inoxidabil, în nici un caz cupru
sau aliaje ale acestuia, deoarece apa alcalină din cazan, atacă cuprul. În proba de apă din cazan se vor
determina următorii indici: alcalinitatea p, salinitatea, excesul de fosfaţi şi la cazanele cu presiuni peste 40
bar, conţinutul de silice.
c) Aburul saturat
Probele de abur saturat se iau din colectorul de abur saturat şi se determină: conductivitatea, pH-ul,
iar la cazanele cu presiuni peste 40 bar, care alimentează turbine cu abur şi conţinutul de silice.
d) Aburul supraîncălzit
Probele de abur supraîncălzit se iau din colectorul de abur saturat şi se determină: conductivitatea,
pH-ul, iar la cazanele cu presiuni peste 40 bar, care alimentează turbine cu abur şi conţinutul de silice.
Din compararea rezultatelor se pot trage concluzii asupra formării de depuneri în supraîncălzitor.
Rezultatele determinărilor trebuie comparate cu indicii obligatorii conform PT-018.
e) Condensul primar
Condensul primar rezultat de la turbinele de abur şi din prima treaptă a vaporizatoarelor şi
transformatoarelor de abur, trebuie să aibă valori identice, cu cele ale indicilor aburului din care provin. În
acest scop, în probele de condensat se vor determina indicii stabiliţi pentru abur.
f) Condensatul secundar
Condensatul secundar provenit de la schimbătoarele de căldură din centrală trebuie să aibă calitatea
apei de alimentare pentru generatoarele respective.
g) Condensatul industrial
Condensatul industrial trebuie să îndeplinească indicii de calitate fixaţi de proiectantul tehnologic.
PROTECŢIA SUPRAFEŢELOR INTERIOARE ALE CIRCUITULUI TERMIC

Suprafeţele interioare ale circuitului, spălate de diferite fluide - apă de alimentare, apa
din cazan, aburul şi condensatul - trebuie protejate în mod corespunzător.
Înainte de punerea în funcţie, cazanul se supune unei spălări chimice. În mod orientativ această
spălare cuprinde următoarele faze: spălarea mecanică cu apă brută, spălarea de degresare cu o soluţie
alcalină (hidroxid şi fosfat de sodiu), decaparea I cu acid mineral în prezenţa unui inhibator, decaparea II-a
cu acizi organici (de obicei citrici), pasivizarea cu agenţi reducători (hidrazină, azotat de sodiu). Între faze se
aplică operaţii de clătire pentru îndepărtarea excesului de reactivi.
Prin spălare chimică se obţine o acoperire cu un strat protector, compact şi aderent de magnetită
(Fe3O4).
a) Protecţia în timpul exploatării:
Stratul protector de magnetită trebuie întreţinut şi menţinut în timpul exploatării.
281
În acest scop, se vor respecta următoarele cerinţe:
 pe traseul apei de alimentare se va menţine un pH de 7,5  8,5 prin adaos de amoniac;
 în cazan se vor respecta indicii regimului chimic impus categoriei cazanului;
 în reţeaua de condensat se va menţine un pH mai mare de 8, obţinut prin adaos de amoniac în
apa de alimentare.
b) Protecţia în timpul stagnării:

Coroziunea în timpul stagnării cazanelor reprezintă cea mai gravă formă de coroziune a
acestora. Pentru evitarea coroziunii trebuie să se ia măsuri de conservare.
Conservarea, în funcţie de durata stagnării, se poate face în stare umedă sau în stare uscată.
b.1) Conservarea umedă
Metoda constă în aducerea apei conţinute în cazan la un pH satisfăcător şi cu adaos în
exces de agent pentru legarea oxigenului.
Ca agenţi de legare a oxigenului se folosesc: hidrazina (N2H4*H2O) şi sulfitul de sodiu (Na2SO3).
La conservarea umedă trebuie ca valoarea pH-ului în soluţia conținând hidrazină să fie suficient de
mare de min. 10.
Armăturile şi ventilele se vor închide perfect etanş, după umplerea generatorului cu hidrazină şi se vor
menţine în această stare în tot timpul conservării.
Dacă în timpul stagnării de durată excesul de hidrazină scade sub 50 mg / l, trebuie să se mai
introducă hidrazină. Printr-o recirculare adecvată a soluţiei se va asigura omogenizarea soluţiei.
b.2) Conservarea uscată
Conservarea uscată se aplică în principiu, numai la cazanele care nu pot forma pungi de apă.
Ca să se obţină o golire perfectă a cazanului trebuie să nu existe pungi de umezeală în sistemul de
ţevi. După uscare pe cale termică se introduc în tambur cantităţi suficiente de agenţi de uscare. Se folosesc:
silicagelul, clorură de calciu (CaCl2), anhidră, şi var nestins (CaO).
Agentul de uscare va prelua apa din toate elementele cazanului.
Silicagelul este cel mai simplu şi mai uşor de manipulat. El trebuie înlocuit, dacă s-a colorat din
albastru în roşu. Se poate reactiva printr-o încălzire prelungită la 180 - 200oC; se elimină apa absorbită şi se
colorează din nou în albastru.
La folosirea clorurii de calciu, trebuie să se aibă grijă ca soluţia concentrată, care se formează prin
absorbţia apei să nu vină în contact cu metalul cazanului şi să producă coroziuni. În acest scop se folosesc
ţevi din material plastic.
NOŢIUNI PRIVIND TRATAREA APEI
REGIMUL CHIMIC AL CAZANELOR

Consideratei generale
Regimul chimic al cazanelor de abur, de apa calda si de apa fierbinte reprezenta totalitatea condițiilor
necesare pentru:
- obținerea de abur, de apa calda si de apa fierbinte conform cerințelor consumatorilor;
- evitarea apariției depunerilor sau coroziunilor pe suprafețele de transfer termic ale cazanelor sau pe
circuitele de apa calda sau de apa fierbinte.
Asigurarea unui regim chimic corespunzător implica îndeplinirea următoarelor condiții:
- alimentarea cazanelor cu apa având indicii de calitate impuși de constructorul cazanului sau
prevăzuți in prezenta prescripție tehnica;
- pregătirea corespunzătoare a suprafețelor de transfer termic ale cazanelor înainte de punerea in
funcțiune sau după efectuarea reparațiilor, atunci când acestea se executa;
- condiționarea corespunzătoare a apei de alimentare si a apei din cazan;
- conservarea corespunzătoare a cazanelor si a circuitelor "apa-abur-condensat", a circuitelor de apa

calda si de apa fierbinte in perioadele de oprire;
- controlul regimului chimic prin asigurarea de:
a) personal de deservire (laboranți-operatori pentru tratarea apei), autorizat in conformitate cu
prevederile prezentei prescripții tehnice sau contract de service privind asigurarea regimului chimic cu agenți
economici autorizați de ISCIR-INSPECT;
b) laborator sau punct chimic dotat corespunzător;
c) aparatura de măsurare si control a indicilor de calitate ai fluidelor, după caz;
282
d) dispozitive pentru prelevarea probelor de apa tratata, apa de alimentare, apa din cazan, abur
saturat, abur supraîncălzit, condensat, apa din circuitul de apa calda sau de apa fierbinte, prevăzute de
constructorul cazanului si de proiectantul centralei termice.
Obligații si responsabilitati
Agenții economici care proiectează centrale termice, cei care dețin cazane, consumatorii de abur, de
apa calda si de apa fierbinte precum si agenții economici care efectuează lucrări de spălare chimica,
condiționare si service privind regimul chimic al instalațiilor au următoarele obligații si responsabilitati:
a) proiectantul centralei termice răspunde de:

- concepția corecta a proceselor tehnologice de tratare/condiționare alese, astfel incit sa se asigure
realizarea indicilor prevăzuți de constructorul cazanului sau a prescripției tehnice si a condițiilor impuse de
consumatori;
- prevederea, prin proiect, a modului de control al indicilor de calitate din circuitul "apa-abur
condensat", respectiv de apa fierbinte sau de apa calda;
- prevederea, prin proiect, a dotării corespunzătoare a laboratoarelor sau punctelor chimice si a
personalului laborant-operator pentru tratarea apei, autorizat si in număr necesar;
b) agentul economic proprietar/utilizator răspunde de:

- respectarea indicilor de calitate si efectuarea analizelor cu frecventa necesara conform datelor din
avizul obligatoriu de instalare obligatoriu pe regim chimic, care se vor consemna in registru-jurnal;
- examinarea in vederea prelungirii valabilității autorizației personalului laborant-operator pentru
tratarea apei si de deservire a instalațiilor de tratare/condiționare, după caz;
- funcționarea corespunzătoare a dispozitivelor pentru prelevarea probelor, a aparatelor de măsurare
si control a indicilor de calitate ai fluidelor din circuitul "apa-abur-condensat", respectiv de apa calda si de
apa fierbinte;
- asigurarea pregătirii si conservării corespunzătoare a suprafețelor interioare la punerea in funcțiune
si respectiv pe timpul opririlor, conform instrucțiunilor elaborate de unitățile de proiectare sau constructoare
a cazanelor;
- realizarea operațiilor de spălare chimica, condiționare si service tratare apa cu agenți economici
autorizați de ISCIR-INSPECT; in cazul in care proprietarul/utilizatorul cazanului va efectua aceste operații cu
agenți economici neautorizați de ISCIR -INSPECT, acesta poarta întreaga responsabilitate si se va retrage
autorizația de funcționare a cazanelor; pentru obținerea autorizației de funcționare, cazanele vor fi
examinate, verificate si investigate tehnic cu un agent economic autorizat de ISCIR-INSPECT;
- unitatea detinatoare are obligația de a întocmi si afișa in sala cazanelor instrucțiuni tehnice interne,
care vor prevedea sarcinile care revin personalului de deservire a cazanului si instalațiilor aferente, conforme
cu documentațiile de însoțire; aceste instrucțiuni tehnice se vor reactualiza ori de cate ori apar modificări in
instalație;
c) agenții economici consumatori de abur, de apa calda sau de apa fierbinte au obligația de a returna
condensatul, respectiv apa calda si apa fierbinte, in cantitatea si la calitatea stabilite prin proiectul
instalațiilor de tratare, conform avizului de instalare obligatoriu;
d) agenții economici autorizați pentru efectuarea lucrărilor de spălare chimica, condiționare si service
privind regimul chimic al instalațiilor răspund de:
- mentinerea valorilor indicilor chimici in limitele impuse, conform avizului de instalare obligatoriu;
- determinarea indicilor chimici, cu frecventa impusa de constructorul cazanului sau de prezenta
prescripție tehnica, cu personal laborant-operator pentru tratarea apei propriu, autorizat de ISCIR-INSPECT;
- utilizarea produselor chimice de conditionare nu trebuie sa influențeze negativ valorile celorlalți indici
chimici impuși sau valoarea purjei cazanului; se interzice utilizarea unor produse care conduc la apariția unor
depuneri de substanțe organice
Semnificațiile indicilor de calitate folosiți in prezenta prescripție tehnica sunt prezentate in anexa P.
6.INDICI DE CALITATE
Fluidele din circuitele centralelor termice vor satisface indicii chimici prevăzuți de constructorul
cazanelor si de proiectantul centralei termice. In anexa R sunt prevăzuți indicii chimici obligatorii pentru
cazanele existente si recomandați pentru cazanele noi.
283
In cazul in care aburul, apa calda sau apa fierbinte pot intra in contact cu alimente, persoane sau
obiecte de uz igienico-sanitar, pentru degazarea chimica a apei de alimentare, pentru conservarea cazanelor
sau in vederea condiționării este interzisa utilizarea substanțelor care pot pune in pericol sănătatea
persoanelor.
La cazanele de abur, de apa calda si de apa fierbinte se vor urmări indicii chimici de avarie, impuși de
constructorul cazanului, iar la depășirea acestora cazanul se oprește din funcțiune (numai in cazul in care
constructorul prevede acești indici).
Daca intr-o centrala termica sunt montate cazane de categorii diferite privind regimul chimic si
alimentarea se face din bara comuna, indicii de calitate ai apei de alimentare vor fi cei ai cazanului cu
regimul chimic cel mai restrictiv.
7.SUPRAVEGHEREA REGIMULUI CHIMIC
Indicii de calitate ai fluidelor trebuie sa fie urmăriți in laboratoare sau puncte chimice proprii sau prin
contracte de service privind urmărirea regimului chimic cu agenți economici autorizați de ISCIR-INSPECT.
Indicii chimici determinați prin analize vor fi comparați cu indicii admiși, iar in cazul depășirii indicilor admiși
se vor lua masurile necesare.
Supravegherea regimului chimic prin contract de service cu agenți economici autorizați de ISCIR-
INSPECT se poate efectua in centrale termice unde debitul total de abur al centralei este maxim 10 t/h sau
debitul caloric al centralelor de apa calda sau de apa fierbinte este de maxim 5 Gcal/h.
In cazuri motivate, determinările efectuate cu aparatele de analiza si control automate ale instalațiilor
din centrala termica pot înlocui analizele de laborator, dar trebuie sa asigure aceeași exactitate si frecventa.
Instalațiile de tratare a apei pot fi echipate cu un minim de aparate de măsurare si control prevăzute
in anexa N. Se va respecta echiparea prevăzuta de constructorul instalației in schema de montare.
Pentru instalațiile de tratare a apei, frecventa analizelor si valorile admise ale indicilor chimici se vor
stabili de către proiectantul centralei termice având in vedere cerințele constructorului cazanului. Acestea vor
fi precizate in instrucțiunile de exploatare întocmite si afișate de către proprietar/utilizator.
Regimul chimic va fi supravegheat de personal cu pregătire corespunzătoare (laboranți-operatori
pentru tratarea apei) instruit si autorizat in conformitate cu prevederile prezentei prescripții tehnice.
La centralele termice unde debitul nominal al cazanelor in funcțiune nu depaseste 10 t/h si nu sunt
mai mult de doua cazane in funcțiune, având in vedere automatizarea si protecția cazanelor si a instalațiilor
anexe, fochistul poate îndeplini si sarcinile laborantului-operator pentru tratarea apei, cu condiția sa fie
autorizat de ISCIR-INSPECT si ca laborant-operator pentru tratarea apei. Acest lucru se va preciza de către
proiectantul centralei termice in documentația de aviz obligatoriu de ins talare pe regim chimic.
Personalul laborant-operator pentru tratarea apei face parte din personalul de exploatare-deservire al
centralei termice.
Obligațiile personalului laborant-operator pentru tratarea apei sunt:
a) sa cunoască instalația de tratare a apei, circuitul "apa-abur-condensat" al centralei termice si

instructiunile de exploatare;
b) sa asigure supravegherea indicilor de calitate ai fluidelor prin efectuarea analizelor in conformitate
cu standardele in vigoare si cu frecventa impusa;
c) sa cunoască implicațiile depășirii valorilor indicilor de calitate asupra funcționarii in condiții de
siguranta a cazanelor;
d) sa ia masurile necesare pentru încadrarea indicilor de calitate in valorile impuse;
e) sa înscrie in registrul-jurnal de analize chimice valorile tuturor indicilor de calitate a fluidelor, sa
semneze pentru acestea si sa comunice sefului ierarhic superior orice abatere constatata fata de indicii de
calitate admiși;
f) sa predea si sa ia in primire schimbul verificând buna funcționare a instalației de tratare a apei si
indicii de calitate ai fluidelor; rezultatul predării-primirii schimbului se va consemna obligatoriu in registrul de
analize chimice.
Condiționarea chimica nu exclude determinarea indicilor de calitate, cu frecventa si la valorile impuse
de avizul obligatoriu de instalare pe regim chimic si conform prevederilor prezentei prescripții tehnice, de
către laboranții-operatori pentru tratarea apei autorizați de ISCIR-INSPECT.
Metodele de referința pentru determinarea indicilor chimici prevăzuți in prezenta prescripție tehnica
vor fi cele stabilite de standardele in vigoare. Pentru controlul indicilor de calitate pot fi folosite si alte
metode sau aparate de măsurare si control, cu condiția ca rezultatele obținute sa corespunda din punct de
vedere al exactității cu rezultatele obținute prin metodele standardizate.
284
La apariția in exploatare a unor deficiente (depuneri, coroziuni etc.) provocate de nerespectarea
regimului chimic, constatate cu ocazia controalelor efectuate, a unor accidente tehnice sau la solicitarea
proprietarului/utilizatorului, inspectorul de specialitate al ISCIR-INSPECT IT care a făcut constatarea va
dispune masurile necesare in vederea readucerii instalațiilor la o stare normala de funcționare. Atunci când
in cadrul masurilor dispuse inspectorul de specialitate al ISCIR-INSPECT IT a admis si/sau a recomandat
efectuarea spalarii chimice de dezincrustare a suprafețelor interioare, proprietarul/utilizatorul are obligația de
a efectua operațiile respective numai cu unitati autorizate de către ISCIR-INSPECT.
Atunci când spalari chimica/condiționarea se considera finalizata se va solicita controlul din partea
ISCIR-INSPECT IT pentru verificarea operației efectuate. La verificare va asista si agentul economic care a
efectuat spălarea chimica. Verificarea consta in efectuarea reviziei interne a cazanului, verificarea existentei
procedurii de spălare chimica, a documentelor întocmite si a analizelor efectuate conform procedurii.
Rezultatele si dispozițiile date vor fi consemnate intr-un proces-verbal întocmit conform prevederilor anexei
O.
Se interzice efectuarea scalarilor chimice de către proprietarul/utilizatorul cazanului daca acesta nu
poseda autorizație din partea ISCIR-INSPECT, conform prevederilor prezentei prescripții tehnice.
Inspectorul de specialitate din cadrul ISCIR-INSPECT IT va efectua controale inopinate privind regimul
chimic ori de cate ori considera necesar, pentru verificarea respectării prevederilor prezentei prescripții
tehnice. Verificările efectuate sunt similare celor efectuate cu ocazia acordări autorizației de funcționare.
Inspectorul de specialitate va putea solicita efectuarea unor analize chimice.”
8. APA ŞI INSTALAŢIA DE ALIMENTARE CU APA
8.1. Despre apa de alimentare

Întrucât apa de alimentare are o importanţă deosebită în exploatarea economică şi în siguranţă a
cazanului, în cele ce urmează, se prezintă noţiuni de bază despre aceasta.
La cazanele de abur, pentru a menţine nivelul apei din cazan, ele trebuie să fie alimentate cu apă, în
funcţie de consumul de abur.
La cazanele de apă caldă şi fierbinte, la care apa circulă în circuit închis deci în mod normal nu se
consumă, se produc totuşi pierderi din cauza neetanşeităţilor, pierderi ce trebuie compensate prin adaos de
apă de alimentare .
Apa de alimentare pentru cazanele de abur se compune din: condens şi apă de adaos. Am pus întâi
condensul, pentru a arăta importanţa acesta întrucât condensul este cea mai bună apă de alimentare,
deoarece nu conţine săruri şi, în plus, are o temperatură ridicată.
Beneficiarii, interesaţi să aibă maximă economie şi siguranţă în funcţionarea cazanelor, trebuie să se
preocupe, între altele, de recupera condensului într-o proporţie cât mai mare. Ceea ce nu se poate recupera
din condens, se completează cu apă de adaos. Apa de adaos provine din apa din natură (apa brută) din
reţeaua de apă a localităţii, din puţuri, lacuri, râuri .
Deşi circa 70% din suprafaţa Pământului este acoperită de apă, cea mare parte (cea din mări şi
oceane) fiind sărată, doar o mică parte poată folosită pentru consumul casnic şi industrial.
În natură, apa urmează un circuit închis: apa de la suprafaţa pământ (râuri, lacuri, mări, oceane), se
evaporă, formează nori, care se condenseze şi cad pe pământ sub formă de ploaie sau zăpadă. Apa se
infiltrează în pământ şi, fiind un solvent foarte bun, la trecerea prin diverse straturi, se încarcă cu săruri şi
gaze şi iese la suprafaţă, fie sub formă de izvoare, fie este scoasă, din puţuri, cu ajutorul pompelor. Din
această cauză, apa din natură (nici cea din reţea) nu este niciodată chimic pură (adică formată numai din
H2O), ci conţine şi materii străine, şi anume:
- materii în suspensie: mâl, nisip, materii vegetale, uleiuri;
- săruri ce formează duritatea apei;
- săruri ce formează alcalinitatea apei;
- gaze libere: O2 şi CO2.
Aceste impurităţi, în funcţie de categoria cazanului, trebuie eliminate, înainte de a ajunge în cazan.
Pentru funcţionarea economică a cazanului, ideală ar fi apa chimic pură (aşa cum, aproximativ, este
condensul). Deoarece apa nu se găseşte în această stare, beneficiarul trebuie să ia măsuri pentru reţinerea,
măcar parţială, a materiilor străine (exemplificate mai sus) din apa de alimentare.
Pentru a cunoaşte ce conţine, la intrarea în cazan, atât apa brută, cât şi cea obţinută din aceasta,
după staţia de tratare, în tabelul 8.1. sunt prezentate rezultatele analizelor chimice efectuate la o mare
termocentrală din Bucureşti cu cazane de categorie mare .
Tabel 8.1.
Materii străine în apa de alimentare
285
Diferenţele dintre conţinutul apei brute (de la "robinet" şi din puţ) şi cel al apei de alimentare a
cazanului, se datoresc faptului că sărurile minerale conţinute de apa brută, sunt reţinute la trecerea
acesteia prin staţia de tratare.
Indicii apei de alimentare din tabel sunt pentru cazane de categoria VI (cu presiunea întru 64
şi 100 bar.)
Din tabel, rezultă marea "bogăţie" în substanţe străine a apei brute, materii străine care
trebuit reţinute în staţia de tratare a apei, spre a nu ajunge, prin apa de alimentare, în cazan.
În prescripţiile tehnice în vigoare ISCIR, sunt daţi indicii de calitate pe care trebui să-i aibă
apa de alimentare, apa şi aburul din cazan. Aceştia sunt diferiţi, funcţie de categoria cazanului,
care se stabileşte în funcţie de presiunea tipul constructiv al cazanului (conform PTC1 şi PTC 9 din
2003 ).
8.1.1. Materie în suspensie

Materiile în suspensie din apa de alimentare se reţin prin filtrare în diverse sisteme, deoarece
prima condiţie pentru apa de alimentare este să fie limpede, incoloră , fără suspensii şi fără ulei.
Fabricile TUBAL SA Bucureşti şi TERMOROM Cluj-Napoca construiesc (în afară de staţii de
dedurizare) şi filtre mecanice pentru reţinerea impurităţilor şi le livrează împreună cu instalaţiile de
dedurizare sau separat
Exemplu: La o centrală termică, trei cazane de abur de 4 t/h (alimentate cu apă dintr-un lac)
iar la alta două cazane bloc abur de 0,7 t/h (alimentate cu apă din puţuri) s-au avariat grav
(tuburile focare deformate şi ţevile de fum acoperite de o pastă de noroi), din cauza mâlului din
apa de alimentare faptului că fochiştii nu au purjat cazanele.
Pentru a vedea materiile în suspensie din apa de alimentare, se ia apă de alimentare într-o
sticlă şi se examinează depunerile după 48 ore.
8.1.2. Sărurile
În circuitul său prin pământ apa de alimentare dizolvă o parte din sărurile întâlnite,
căpătând, în funcţie de caracteristicile acestora, fie duritate, fie alcalinitate.
8.1.2.1. Duritatea apei

Dacă apa întâlneşte şi dizolvă săruri de calciu şi magneziu, acestea produc duritatea apei. În
funcţie de caracteristicile acestor săruri, duritate poate fi:
286
- duritatea temporară, produsă de bicarbonaţii de calciu şi magneziu. Aceste săruri, prin
încălzire la temperatura de saturaţie, se depun pe părţile mai puţin calde, atât sub formă de piatră
(cu aspect spongios, buretos, uşor raşchetabilă), cât şi sub formă de nămol (care se elimină prin
purjare).
- duritatea permanentă, produsă de celelalte săruri de calciu şi magneziu (cloruri, sulfaţi şi
silicaţi), care sunt stabile din punct de vedere termic şi care, ajunse în cazan, îşi măresc treptat
concentraţia (prin vaporizarea apei şi alimentarea continuă cu apă), până când ajung la saturaţie şi
încep să se depună pe suprafeţele interioare ale cazanului sub formă de crustă (piatră). Această
piatră se depune pe părţile mai calde ale cazanului, în straturi cu grosimi mai mici. Este foarte
aderentă, foarte greu raşchetabilă şi nu se poate îndepărta decât prin spălări chimice cu acid
clorhidric. Operaţia de spălare, fiind periculoasă pentru cazan, se face numai de unităţi specializate
şi cu aprobarea ISCIR. Depunerea de silicaţi (dublu silicat de calciu şi magneziu, în straturi dense
şi lucioase) este şi mai greu de eliminat, chiar prin spălări chimice.
Duritatea totală = duritatea temporară + duritatea permanentă.
Unitatea de măsură pentru duritatea apei este milivalul la litru (mval/1).
1 mval duritate/l = 28 mg CaO (oxid de calciu)/l = 2,8°d (grade duritate germană).
Piatra depusă fiind foarte izolantă provoacă:
1) Supraconsum de combustibil, cu atât mai mare cu cât grosimea pietrei este mai mare
(tabel 8.2.)
Tabelul 8.2. Supraconsumul de combustibil în funcţie de grosimea depunerilor
2) Avaria cazanului. Temperatura pereţilor metalici ai cazanului (nefiind răciţi suficient),

creşte, rezistenţa oţelului scade sub valoarea luată în calcul la proiectare şi presiunea din interior
deformează pereţii cazanului. Un strat de piatră, chiar de 0,5 mm, în interiorul ţevilor de radiaţie
(din focar) provoacă arderea şi fisurarea ţevilor. Au fost şi cazuri când, din cauza depunerilor ,mari
de piatră, suprafeţele de încălzire ale cazanului s-au deformat atât de mult încât cazanele nu au
mai putut fi reparate şi s-au casat
3) Piatra şi nămolul se depun în ţevile economizoarelor, sub plutitoarele nivostatelor, în
orificiile de trecere ale robineţilor de la sticlele de nivel manometre, presostate, pe scaunele
supapelor de siguranţă, scoţându-le din funcţiune şi punând în pericol siguranţa funcţionării
cazanului. Piatra şi nămolul înfundă ţevile de alimentare cu apă (mai ales la intrarea în cazan), pot
ajunge şi în supraîncălzitor, provocând arderea ţevilor acestuia.
Exemplu: trei unităţi diferite au alimentat cazanele Manotehnica, CTF1 CR 9, cu apă
netratată. Rezultatul: primele două cazane s-au găsit complet blocate de piatră şi atât de
deformate în interior, încât au trebuit să fie casate. La cazanul CR 9, ţevile s-au găsit deformate şi
au trebuit schimbate prematur . Evident, toate cazanele au produs abur din ce în ce mai puţin şi au
consumat combustibil din ce în ce mai mult
Din cele de mai sus, rezultă că niciodată, sub nici un motiv, nici chiar pentru o perioadă oricât
de mică, nu trebuie alimentat cazanul cu apă brută, va fi alimentat numai cu apă tratată care nu
conţine materiile străine enumerate anterior. Tratarea apei se face în staţii de dedurizare, care sunt
diferite, după parametrii cazanului.
8.1.2.2. Staţii de dedurizare în ciclu Na-cationic cu mase cationice (schimbătoare de ioni). Se

compun din două filtre unul activ, altul de rezervor şi un recipient de saramură. În acestea se reţin
din apa brută numai sărurile ce produc duritate, spre a se evita depunerea lor în cazan sub formă
de piatră (crustă). Atât filtrele, cât şi recipientul de saramură, trebuie să fie bine vopsite la interior
pentru a nu fi atacate de sare.
Mai nou, acestea se protejează la interior prin acoperire cu ebonită. Una din cele mai bune
soluţii constructive este realizarea filtrelor şi recipientului de saramură din material plastic.
Un filtru este un rezervor cilindric vertical, care are în partea de jos şi de sus, câte o placă
perforată, prevăzută cu duze (elemente de filtrare) sau crepine din polistiren. Peste placa de jos,
se aştern două straturi de nisip cuarţos, cu granulaţii diferite. Se acoperă cu apă, după care se
287
aşează masa cationică până la jumătatea primului vizor. Apoi se umple cu apă până la 100 -150
mm deasupra nivelului masei cationice.
Masa cationică se prezintă sub formă de granule din răşină, cu diametre mici (0,2 - 1,5 mm)
şi este fabricată la Combinatul Chimic Victoria – Făgăraş.
Apa brută, intră în filtru prin partea de sus, trece prin masa cationică, se reţin sărurile de
calciu şi magneziu şi iese prin partea de jos, fără aceste săruri, deci dedurizată. Chimic, răşina
schimbătoare de ioni reţine ionii din calciu şi magneziu şi eliberează ionii de sodiu, formând săruri
care nu se depun ca piatră, dar produc alcalinitate. Cu timpul, capacitatea filtrului de reţinere a
sărurilor ce produc duritatea, se epuizează prin:
- pierderi de masă schimbătoare de ioni, prin elementele de filtrare de jos în timpul
funcţionării) şi de sus (în timpul afânării);
- blocarea masei cationice cu fier, aluminiu (când nu este bine cauciucat dizolvatorul de
sare şi filtrul), precum şi cu impurităţi din apă (când nu este perfect limpede) sau din sare.
Epuizarea filtrului depinde de cantitatea de apă vehiculată prin acesta şi de duritatea apei
tratate.
Când analiza apei la ieşirea din filtru indică duritate, filtrul se scoate din acţiune şi se trece pe
filtrul de rezervă. Filtrul epuizat se regenerează cu sare de bucătărie. După regenerare, se face
analiza apei la ieşirea din filtru spre a verifica dacă filtrul şi-a recăpătat capacitatea de reţinere a
sărurilor.
Staţiile de dedurizare a apei, fiind de diverse tipodimensiuni, pentru corecta exploatare
trebuie să aibă:
- robineţii de manevră numerotaţi cu etichete;
- schema staţiei cu robineţii numerotaţi;
- instrucţiuni de exploatare pentru operaţiunile ce trebuie făcute la regenerarea filtrului:
afânare, prepararea şi introducerea saramurii, stagnarea saramurii , scurgerea acesteia, spălare.
în timpul stagnării saramurei în filtru, are loc procesul chimic invers , ionii de Ca şi Mg reţinuţi în
masa răşinii, sunt înlocuiţi cu ioni de sodiu.
Deoarece multe staţii de dedurizare aflate în funcţiune nu mai au cărţile tehnice de
exploatare, redăm principiul de funcţionare.
Regenerarea filtrelor
1. Afânarea. Se introduce apă de jos în sus, pentru:
- a răscoli, a umfla masa cationică, spre a distruge canalele preferenţiale făcute în timpul
curgerii apei de sus în jos şi a înlătura tasarea ei;
- a elimina impurităţile aflate în masa cationică.
Se deschide robinetul 3 şi apoi treptat robinetul 4 urmărind prin vizorul sus ca viteza apei să
nu fie prea mare şi să nu se antreneze la ieşire masă ionică. Operaţiunea durează cca 30 minute
sau până când iese apa curată, după care se închide robinetul 4 iar 3 se lasă deschis până nu mai
curge apă prin el, după care se închide, apa rămânând deasupra masei minimum 20 mm(datorită
gâtului de lebădă).
Se mai face afânare şi când, în timpul funcţionării, se constată că diferenţa de presiune a
apei între intrare şi ieşire (indicată de manometre) depăşeşte 0,6 bar, ceea ce înseamnă că filtrul
este îmbâcsit cu mâl. În acest caz, se scot din funcţiune filtrul, (se trece pe filtrul de rezervă), se
face afânarea până când iese apă curată, apoi se pune din nou în funcţiune.
2. Regenerarea masei cationice, se realizează cu o soluţie de sare 8 - 10%, în scopul redării
capacităţii de schimb a masei, epuizată în timpul funcţionării.
Se introduce în dizolvatorul de sare cantitatea de sare indicată de mărimea filtrului (20 kg
pentru tipul A , 40 kg pentru tipul B şi 75 kg pentru tipul C)
Se deschid ventilele 9, 10, 2 şi 5, saramura intrând în filtru prin R1 îl ieşind prin R3 şi 5.
După ce nu mai curge prin 5, se lasă saramura în contact cu cationul 30 - 40 minute. În acest
timp are loc procesul chimic invers: ionii de calciu şi magneziu reţinuţi în masa răşinei, sunt
înlocuiţi cu ioni de sodiu.
288
Fig. 8.1. Schema unei staţii de dedurizare tip Tubal (fostă Metalica) C - cutie pentru colectare
granule; A1, A2 - apometre; M1, M2 - manometre; 1-12-robineţi de manevră, R1 - R7- racorduri,
R1- intrare apă brută / intrare saramură / intrare apă spălare / ieşire apă afânare,R2 - aerisire; R3 -
ieşire apă dedurizată / ieşire apă spălare/ ieşire saramură / intrare apă afânare; R4 - intrare apă
brută dizolvator; R5 - ieşire apă spălare dizolvator; R6- intrare apă spălare dizolvaţi
R7 - ieşire saramură;
3. Spălarea filtrului. Se închid robinetele 9, 10, 2 şi se deschide robinetul apa intrând în filtru
prin R1 şi ieşind la canal prin R3. Are drept scop înlăturarea saramurei din masa cationică.
Durează 30 - 45 minute, până când apa ieşită nu mai are gust sărat, când se închide robinetul 1.
4. Repunerea în funcţiune după regenerare - Dacă filtrul trebuie să funcţioneze, se deschid
robinetele 1 şi 6. Dacă filtrul rămâne în rezervă, se închid robinetele 1 şi 6. În perioadele în care
filtrul este de rezervă, masa cationică rămâne acoperită cu apă, datorită gâtului de lebădă.
Granulele colectate vor fi reintroduse în filtru.
Staţiile de dedurizare care nu conţin toate componentele din fig. 8.1, vor fi completate de
beneficiar.
Dacă după regenerare, analiza apei la ieşire indică duritate, pot fi două cauze:
- apa brută conţine mari cantităţi de săruri de sodiu (cloruri şi sulfaţi) cca. 800 - 1000 mg/kg;
- masa cationică este degradată, în special cu oxid de fier, când vasul de saramură şi filtrele
nu au fost bine cauciucate.
Masa cationică se degradează dacă este ţinută uscată sau la o temperatură sub - 5°C.
Staţiile de dedurizare protejate la interior cu clorcauciuc, trebuie revizuite şi revopsite la cca.
3 ani. Altfel, fierul dizolvat din coroziuni (fierul trivalent) blochează chimic masa cationică, unde
este reţinut preferenţial, micşorându-se capacitatea de dedurizare. Fierul din masa cationică se
poate îndepărta numai prin operaţiuni de reactivare, de către unităţi specializate. Masa cationică
poate fi folosită 15 - 25 ani, dacă nu este îmbâcsită cu oxizi de fier, mâl, materii organice şi dacă
nu se pierde prin crepine (în timpul funcţionării sau afânării). Pentru evitarea pierderii de masă
cationică se folosesc prinzători de granule (fig. 8.1.).
289
Pentru funcţionarea normală a staţiei de tratare se recomandă:
- temperatura apei la intrare să fie de 10 - 40° C;
- presiunea apei la intrare să fie de maximum 3 bar;
- debitul de apă ce trece prin filtru să fie cuprins între debitul minim şi maxim specificat pentru
filtrul respectiv. În acest scop, este necesară montarea unui rezervor tampon între staţie şi cazan;
- sarea de bucătărie folosită trebuie să fie curată, fără impurităţi, mâl, pământ, corpuri străine,
în care scop trebuie să fie păstrată îngrijit în cutii de lemn cu capac;
- manometrele de la intrarea şi ieşirea apei să fie în stare de funcţionare, sa aibă domeniul
de 6 bar, cel de intrare, şi de 4 bar cel de ieşire, şi ambele, dunga roşie la 3 bar;
- diferenţa de presiune normală, indicată de manometre, la intrarea şi ieşirea din filtru, este
de 0,6 bar. Dacă apa intră cu 3 bar şi iese cu mai puţin de 2,4 bar, filtrul este îmbâcsit şi trebuie
făcută o afânare, până când apa iese, limpede. Dacă intră cu 3 bar şi iese cu 2,9 bar, înseamnă
că s-a pierdut masa cationică, trebuind verificată şi completată;
- nivelul apei în filtru trebuie să fie totdeauna deasupra masei cationice,
- să aibă apometru, cel puţin pe ieşire. Se vor nota indicaţiile apometrului imediat după
punerea în funcţiune, după regenerare, precum şi în momentul când s-a constatat că filtrul s-a
epuizat, deducându-se cantitatea de apa dedurizată, vehiculată, într-un ciclu, prin fiecare filtru. În
ciclul următor, analizele apei la ieşirea din filtru se pot face mai rar, frecvenţa lor fiind mai mare cu
căt ne apropiem de cantitatea de apă vehiculată într-un ciclu, determinată în ciclul anterior;
- dispozitivele de luat probe de apă şi abur, să fie în bună stare de funcţionare. Probele de
apă şi abur vor fi răcite;
- unităţile, în special cele care nu au încă laborante, trebuie să pună permanent la dispoziţia
fochiştilor eriocrom negru T mojarat cu borax, pentru efectuarea analizei apei la ieşirea din filtru şi
a condensului.
Duritatea apei se determină conform metodologiei descrise în cap. 8.1.3
8.1.2.3. Fosfatul trisodic, introdus în cazane prin apa de alimentare, are proprietatea de a face
ca sărurile de calciu şi magneziu, care au "scăpat" din filtru, sau cele din condens, să nu se
depună sub formă de piatră, ci sub forma de nămol, care se elimină prin purjare.
În plus, fosfatul formează pe pereţii interiori ai cazanului o peliculă de fosfat de fier,
protectoare împotriva coroziunilor.
Soluţia de fosfat trisodic se prepară astfel: vasul de fosfat trisodic se umple pe jumătate cu
apă dedurizată sau condens, se toarnă 5 kg fosfat, după care se completează apa până la nivelul
inferior al pâlniei.
Se amestecă prin rotirea amestecătorului 5 - 10 minute. Soluţia ajunge în rezervorul tampon
de apă, dozată la 11 - 13 picături pe minut (numai în timpul fracţionării, deci al alimentării cazanului
cu apă).
Excesul de fosfat se determină conform metodologiei descrise în cap 8.1.5. El nu trebuie
depăşit, deoarece produce coroziune caustică.
8.1.2.4. Alcalinitatea apei este dată de săruri de sodiu şi potasiu (carbonaţi, bicarbonaţi,
hidroxizi). Deosebim: alcalinitatea "m", a apei de alimentare , şi alcalinitatea "p", a apei din
cazan.
Unitatea de măsură pentru alcalinitate este milivalul la litru - mval/l.
1 mval/1 = 53 mg Na2CO3 /l (53 miligrame de carbonat de sodiu la un litru de apă )
S-a arătat anterior că, în staţiile de dedurizare, cationii de calciu şi magneziu, care conferă apei
duritate, sunt înlocuiţi cu ioni de sodiu. Deci, în timpul dedurizării, bicarbonaţii de calciu şi
magneziu din apa brută se transformă bicarbonat de sodiu, care dau apei caracter alcalin.
La aceştia se adaugă sărurile ce formează alcalinitatea m a apei brute, în funcţie de
cantitatea lor, măresc alcalinitatea p a apei din cazan. Sub influenţa presiunii din cazan,
bicarbonatul de sodiu se descompune în:
- bioxid de carbon, care, antrenat de abur corodează în special reţelele de condens;
- hidroxid de sodiu (soda caustică), care dă apei caracter alcalin şi sare, fiind toxic, face
inutilizabil aburul în industria alimentară.
Apele uşor alcaline nu depun piatră şi nici nu corodează. Dacă alcalinitatea este însă mai
mare, aceasta:
290
- produce spumegarea apei (observabilă la sticlele de nivel) şi antrenarea ei în abur, deci
impurificarea aburului, cu urmări negative: depuneri ce produc arderea ţevilor supraîncălzitorului,
depuneri pe paletajul turbinelor etc;
- dă aburului, inclusiv condensului, caracter acid şi corosiv;
- produce fragilizarea caustică ce se manifestă, între altele, prin apariţia de neetanşeităţi la
îmbinări.
Valoarea alcalinităţii p a apei din cazan, determină cuantumul de purje.
Îndepărtarea bicarbonatului de sodiu din apa brută se face în staţii de dezalcalinizarea apei,
în filtre cu răşini cationice, care transformă bicarbonatul în acid carbonic, uşor de eliminat Acestea
se regenerează cu acid clorhidric sau sulfuric şi sunt descrise detailat în cărţile de specialitate.
Centralele termice cu cazane ecranate au atât staţii de dedurizare (care reţin sărurile ce
formează duritatea), cât şi staţii de dezalcalinizarea (care micşorează alcalinitatea apei de
alimentare), deci tratarea apei se face în două trepte .
Alcalinitatea m şi p se determină conform metodologiei descrise în cap.8.1.4.
8.1.2.5. pH-ul este un indicator al activităţii ionilor de hidrogen. Din acest punct de vedere, apele
se împart în:
- ape puternic acide, cu pH = 0 - 4;
- ape slab acide, cu pH = 4 - 7;
- ape neutre, cu pH = 7;
- ape slab bazice, cu pH = 7 - 10;
- ape puternic bazice, cu pH = 10 - 14.
Apa cu pH = 8 - 9, este apă puţin alcalină şi se consideră cea mai bună pentru cazan,
deoarece nici nu depune piatră, nici nu corodează.
O soluţie de hidrat de hidrazină, cu un pH = 9,5 - 10, se foloseşte pentru acoperirea
suprafeţelor interioare din spaţiul de apă cu un strat de magnetita, de culoare negru lucios, care le
protejează împotriva coroziunilor.
pH-ul se determină cu un aparate numite pH-metre, sau cu hârtii indicatoare.
8.1.2.6. Degazarea apei . În afară de săruri minerale şi impurităţi, apa brută conţine şi gaze libere
sau dizolvate, între care, cele mai importante sunt oxigenul şi bioxidul de carbon. Acestea produc
coroziuni ale pereţilor metalici ai cazanului, conductelor etc. . .
În tambur, coroziunile apar, în special, în zona de separaţie apă-abur, sub formă de ciupituri
sau, în vecinătatea sudurilor, sub formă de plăgi.
Oxigenul dizolvat în apă provine din aerul atmosferic şi produce coroziuni locale punctiforme,
sub formă de ciupituri.
Bioxidul de carbon dizolvat se găseşte în apele naturale, iar în cazan, conţinutul se măreşte
prin descompunerea bicarbonaţilor. El produce coroziuni uniforme pe suprafeţe întinse, sub formă
de plăgi, în special în reţeaua de condens, economizoare etc.
Eliminarea acestor gaze se face prin:
a) degazare chimică se face la cazanele de apă fierbinte, în centrale termice unde nu
există cazane cu abur. În apă, se introduc substanţe avide de oxigen, ca de exemplu hidrazină.
Nedegazarea corespunzătoare duce la corodarea foarte rapidă a ţevilor cazanelor de apă fierbinte
şi la scoaterea acestora din funcţiune (după 6-8 ani de funcţionare cu apă nedegazată, ţevile
cazanelor de apă fierbinte C5D sunt corodate până la perforare, trebuind să fie înlocuite parţial sau
total);
b) degazarea termică, pentru eliminarea O2 şi CO2 din apă, se face cu degazoare, fiind
obligatorie la cazanele ecranate cu debite peste 6,5 t/h (CR 9, CR 16, CR 30).
În fig. 8.2. se prezintă un degazor termic fabricat de Termorom Cluj-Napoca. Este echipat cu
sticlă de nivel, termometru şi manometru.
Condiţiile necesare pentru ca degazorul să funcţioneze normal, adică să ne O2 şi CO2, sunt:
- temperatura apei în degazor să între 102 şi 104°C;
- nivelul apei în degazor să fie la 3/4 din înălţime;
Aceste 2 condiţii se pot îndeplini prin manevrarea robinetelor de abur şi apă ,de către fochist sau
laborant, dar de preferat soluţia reglării automate, regulatoare directe de nivel şi temperatură.
- presiunea în degazor să fie de 0,2 0,5 bar .
- aburul să barboteze în rezervorul orizontal.
291
Fig.8.2.Degazor
Cazanele ignitubulare şi cele acvatubulare neecranate nu au nevoie de degazor, deoarece

aceste cazane sunt ele însele un fel de degazor.
Impurificarea aburului. Aburul pur, este aburul provenit din apa fără săruri. Impurificarea
aburului se datorează:
- funcţionarii cazanului cu nivelul apei peste nivelul maxim. În acest caz, particulele de apă şi
spumă sunt antrenate de abur;
- variaţiilor bruşte de debit, care produc antrenarea apei de către abur;
- creşterii alcalinităţii p peste valoarea admisă (se formează spumă, care este uşor antrenată
de abur);
- produselor tehnologice cu care vine în contact
Impurificarea aburului are, între altele, drept urmări:
- înfundarea sau arderea ţevilor supraîncălzitorului;
- depuneri de săruri solubile pe ventilele şi flanşele conductelor de abur, provocând
neetanşeitatea lor;
- nivelul nu se mai vede clar în sticlele de nivel din cauza spumegării apei, cazanul putând
rămâne fără apă.
Măsuri pentru evitarea impurificării aburului:
- funcţionarea cazanului cu nivelul apei normal (să nu scadă sub jumătatea sticlei de nivel);
- evitarea variaţiilor bruşte de debit;
- prevederea, în tambur, a unor dispozitive pentru liniştirea apei şi pentru separarea emulsiei
apă-abur;
- în caz că apa spumegă în sticlele de nivel, se vor face mai frecvent purjări şi alimentări cu
apă, urmărindu-se atent nivelul apei;
- dacă există staţii de dezalcalinizare, se va verifica funcţionarea normali a acestora.
8.1.2.7. Respectarea regimului chimic al cazanelor este obligaţia principală a tuturor celor ce
exploatează cazane de abur şi apă fierbinte (indiferent că sunt unităţi de stat sau particulare), şi
are drept scop prevenirea urmărilor negative arătate mai sus şi care se vor prezenta şi în
continuare
Statisticile arată că funcţionarea neeconomică a cazanelor şi peste 50 % din reparaţiile acestora
(în special cele mai costisitoare, inclusiv cele premature), sunt consecinţe directe şi inevitabile ale
nerespectării regimului chimic al apei .
Responsabilitatea respectării regimului chimic al apei revine atât şefului de unitate (director)
şi personalului de conducere din domeniul respectiv (mecanic şef, şef sală cazane, responsabil
ISCIR), care trebuie să controleze personalul din subordine, cât şi personalului de execuţie:
laboranţi-operatori fochişti.
Pentru respectarea regimului chimic al apei, fiecare centrală termică trebuie să aibă:
- Avizul de instalare al cazanelor, dat de organul ISCIR pe linie de regim chimic, aviz care
se obţine de proiectantul sălii de cazane, pe baza documentaţiei, conform prescripţiilor în vigoare,
colecţia ISCIR,
- Dotările şi materialele necesare pentru efectuarea analizelor apei;
- Laboranţi-operatori, care trebuie să facă analizele apei, aburului şi condensului, la
intervalele prevăzute în cap. 8.5.
292
În funcţie de rezultatele obţinute, trebuie să facă (împreună cu fochiştii) regenerarea filtrelor,
deschiderea mai mult sau mai puţin a purjei continue. Deasemenea, trebuie să comunice
fochiştilor câte purje periodice să facă pe tură;
- Fochişti, care trebuie să facă purjările periodice conform programului comunicat de
laboranţii-operatori, şi, împreună cu aceştia, regenerarea filtrelor şi corectarea purjei continue.
La centralele termice cu cazane ignitubulare şi/sau cazane acvatubulare neecranate, în
perioada când nu există laborant-operator, fochiştii trebuie să urmărească şi să asigure
respectarea regimului chimic, făcând analiza la calitatea apei la ieşirea din filtru (conform
metodologiei descrise în cap. 8.1.1 ; punctul A şi în exemplul real de la cap. 13.5.1.) şi regenerarea
filtrelor, când rezultatele analizei o impun.
Trebuie reţinut că, apa şi aburul din cazan nu atacă oţelul, dacă suprafeţele interioare ale
acestuia sunt acoperite cu un strat protector de magnetită, obţinem prin pasivizarea cazanului, atât
la montarea ca nou, cât şi după fiecare reparaţie beneficiarul trebuie să controleze dacă
pasivizarea s-a efectuat corect, adică suprafeţele interioare au culoare negru-lucios.
Exemplu: O unitate anunţă la ISCIR avaria unui cazan tip locomotivă. Organul ISCIR
constată că tot peretele drept al cutiei de foc era mult burduşit interior, toate antretoazele fiind
rupte. Cauza: tot spaţiul dintre mantaua exterioară şi cutia de foc erau pline cu depuneri de piatră,
care, aveau grosimea 100 mm.
Şi la alte unităţi, în special cazane ignitubulare, tip Manotehnica, CTF 1, bloc abur, etc. s-au
casat, nemaiputând fi reparate, din cauza avariilor datorate punerilor de piatră. O parte din aceste
unităţi au avut şi laboranţi, care nu au făcut datoria, creând unităţilor mari greutăţi şi pagube. Dacă
fochiştii şi laboranţii şi-ar fi făcut datoria şi ar fi acordat importanţa cuvenită respectării regimului
chimic al apei, aceste neajunsuri s-ar fi evitat
Menţiune. În timp ce, la aproape toate cazanele industriale controlate, cu debite de 0,2 - 30
t/h s-au găsit depuneri de piatră (unele cu grosimi foarte mari), la cazanele mari energetice cu
debite de 50 - 525 t/h (care, deşi consumă cantităţi de apă de 10 - 2000 ori mai mari, dar la care
respectarea regimului chimic al apei este mult mai strictă) s-au găsit - toate - fără depuneri de
piatră. în capitolele 8.1.3. - 8.1.7. sunt prezentate metodele de analiză pentru duritate , alcalinitate
m şi p , excesul de fosfat, interpretarea rezultatelor, indicii de calitate şi frecvenţa analizelor,
stabilite şi distribuite în teritoriu de ISCIR central , prin ISCIR Inspect IT
8.1.3. Determinarea durităţii totale
Determinarea se bazează pe reacţia de culoare a probei în prezenţa indicatorului eriocrom
negru T, la pH de 10 (realizat cu soluţie tampon amoniacal pentru determinările cantitative, sau cu
adaos de borax solid pentru determinările calitative).
A. - Determinarea calitativă
Se efectuează la staţia de tratare, pentru controlul funcţionării filtrelor Na - cationice.
- dintr-un pahar sau borcan se ia probă de apă, cca 1 cm înălţime;
- se adaugă câteva firicele indicator ERIOCROM BORAX (R1), agitând proba până se obţine
o culoare distinctă;
- dacă culoarea este ALBASTRA, proba NU are duritate, deci filtrul poate fi exploatat în
continuare;
- dacă culoarea este ROŞIE - LILIACHIE, proba ARE duritate şi filtrul trebuie scos imediat
din funcţiune.
B. - Determinarea cantitativă
Determinarea cantitativă a durităţii totale (dT) se efectuează la apa brută de alimentare, la
abur şi condens sau, dacă determinarea calitativă la apa din adaos (de la filtrele cationice) indică
duritate, dacă vrem să cunoaştem valoarea acesteia.
- se iau 100 cm3 apă de probă (cu un cilindru gradat);
- se introduce proba într-un vas conic (Erlenmeyer) de 250 cm3;
- se adaugă circa 2 cm3 soluţie TAMPON AMONIACAL (R2);
- se adaugă câteva firicele de indicator ERIOCROM SARE (R3) până se obţine o culoare
distinctă:
- dacă este ALBASTRA, proba are duritatea ZERO;
- dacă este ROŞIE - LILIACHIE, proba are duritate şi se titrează (adaugi picătură cu picătură)
cu soluţie COMPLEXON III 0,05 m (R4) până la apariţia culorii albastre (la temperatura de 40 -
45°C virajul este instantaneu).
REZULTATUL se calculează astfel:
293
- 1 cm3 soluţie complexon III 0,05 m consumat = 1 mval/1 = 2,8°d, durităţi totală (d,.);
- dT(în mval/l)= nr. de cm3 complexon III 0,05 m folosit pentru 100 cm probă.
REACTIVI NECESARI:
R1 = INDICATOR ERIOCROM BORAX; 1 g eriocrom negru T + 200...30O g borax, mojarate
intim;
R2 - SOLUŢIE TAMPON AMONIACAL (pH = 10): 67,5 g clorură de amoniu + 570 cm3 soluţie
amoniac concentrat (25%), puse în balon gradat di 1000 cm3, cu apă distilată;
R3 - INDICATOR ERIOCROM - SARE: 1 g ericrom negru T + 150...200 g clorură de sodiu
(p.a.);
R4 - SOLUŢIE COMPLEXON III 0,05 m (sau EDTA sau sarea disodică a acidului etilen-
diamino-tetra-acetic): 18,612 g EDTA (praf alb), ţinut în etuvă la 40...50°C circa 1 oră, răcit în
exicator şi apoi cântărit, pus în balon gradat dr 1000 cm3 cu apă distilată.
8.1.4. Determinarea alcalinităţii (p şi m)
A. Determinarea alcalinităţii p (faţă de fenolftaleină, care schimbă culoarea la pH = 8,2):
p = OH + 1/2 CO 32  + 1/3 PO 34
Determinarea alcalinităţii p se efectuează la apa de alimentare, apa din cazan, abur, condens
sau din fluxul tehnologic de prepararea apei de adaos.
Se procedează astfel
- se iau 100 cm3 apă de probă (cu un cilindru gradat);
- se introduce proba într-un vas conic (Erlenmeyer) de 250 cm3;
- se adaugă 2...3 picături soluţie indicator FENOLFTALEINA (R1);
- dacă proba NU se colorează în ROŞU, alcalinitatea p = zero;
- dacă proba SE colorează în ROŞU, alcalinitatea p este prezentă;
- se titrează (se adaugă picătură cu picătură) cu ACID 0,1 n (CLORHIDRIC, SULFURIC sau
AZOTIC) R2, până la dispariţia culorii roşii.
- 1 cm3 soluţie acid 0,1 n consumat = 1 mval/1 alcalinitate p ;
- p = nr. cm3 acid 0,1 n folosit pentru 100 cm3 probă (mval/1).
B. Determinarea alcalinităţii m (faţă de METILORANJ sau alt indicator care schimbă

culoarea la pH = 4,3)
m = OH- + C032- + 2/3 PO43- + HCO 32-
- se efectuează în continuarea determinării alcalinităţii p, la aceleaşi probe:
- se adaugă 2...3 picături de soluţie indicatoare METILORANJ (R3), COOPER (R4) sau MIXT
(R5) colorându-se în galben, respectiv în albastru, sau verde;
- se titrează în continuare cu acid 0,1 n (R2) până la schimbarea culorii in portocaliu,
respectiv în roşu-maroniu sau violet
m (în mval/1) = nr. de cm3 acid 0,1 n consumat de la începutul titrării cu fenolftaleină, pentru
100 cm3 probă.
Culoarea soluţiilor de indicator în funcţie de pH-ul probei este următoarea:
Tabel 8.3. Interpretarea rezultatelor analizelor
294
Legendă : M – valoare peste cea prescrisă ; m – valoare sub cea prescrisă .
REACTIVI MECESARI:
R1 = SOLUŢIE INDICATOR DE FENOLFTALEINA: 0,1 g fenolftaleină praf alb + 100 cm3
alcool 95°;
R2 = ACID 0,1 n. Se foloseşte, de obicei, acid clorhidric (HCl) 0,1 n ca sau preparat din 9
cm3 HCl concentrat (35 - 37%) în 1000 cm3 apă distilată şi determinat factorul f cu NaOH 0,1 n
(preparat din 4 g NaOH în 100 cm3 apă distilată) în prezenţa fenolftaleinei f = cm3 HCl 0,1 n/cm3
NaOH 0,1 n.
R3 = SOLUŢIE INDICATOR METILORANJ: 0,1 g metiloranj + 100 cm3 distilată.
R4 = SOLUŢIE INDICATOR COOPER: 0,02 g roşu de metil + 50 cm3 etilic 95° şi separat 0,2
g verde de brom crezol + 50 cm3 alcool etilic, dizolvare, se amestecă soluţiile.
R5 = SOLUŢIE INDICATOR MDUT: 0,2 g roşu de metil + 100 cm3 alcool 95° si separat 0,1 g
albastru de metilen + 100 cm3 alcool etilic. După dizolvare, se amestecă soluţiile.
8.1.5. Determinarea excesului de fosfat (P04 3-)
Determinarea se face la proba de apă din cazanele de abur şi se bazează pe reacţia de
reducere a complexului fosfomolibdenic, cu staniu în foiţe sau clorură stanoasă, în mediu acid.
- se introduc 10 cm3 apă de probă într-o eprubetă gradată de 10 cm3 cu dop rodat;
- se adaugă 1 - 2 picături de soluţie indicator fenolftaleină R1, proba (colorându-se în roşu;
- se neutralizează proba cu acid sulfuric, până dispare culoarea roşie;
- se adaugă, cca. 0,2 g clorură de sodiu pentru analiză (NaCl p.a.) mojarată n, şi se agită în
eprubetă până la dizolvarea sării;
- se adaugă 4 - 6 picături de soluţie sulfomolibdenică R2 şi o foiţă de fenolftaleină (R3);
- se pune dopul eprubetei şi se agită puternic şi repede;
- se lasă 10 minute la întuneric;
- se scoate foiţa de staniu cu o baghetă de sticlă şi se agită soluţia.
295
Se compară culoarea albastră din eprubetă cu culoarea comparatorului fosfat, deterrninandu-
se conţinutul de P2O5. Comparatorul exprimă rezultatele în ppm P2O3 începând cu nuanţa cea mai
deschisă, care corespunde cu 1 ppm P2O5, iar următoarele cu 2, 3, 4 şi 5 ppm P2O5.
Legendă :- valoare cu toleranţă +/-10, - valoarea nu este normală. În paranteze se trece rezultatul
obţinut la analiză (frecvenţa poate fi mai mică ); Z –zilnic; t – o dată pe tură ;t/2 – de două ori pe
tură ; t/4 – de 4 ori pe tură . Indici ce sunt valabili pentru apa de adaos , de umplere şi de circuitul
de termoficare ,supapa de sens unic nu etanşează iar pompele sunt oprite, apa din cazan să poată
scădea sub nivelul minim (altfel, cazanul ar rămâne fără apă).
8.2. Instalaţii de alimentare cu apă
Pompa de apă, indiferent de tipul acesteia, trebuie să îndeplinească, cel puţin următoare, două
condiţii:
- să aibă debitul de apă mai mare decât debitul de abur al cazanului;
- presiunea de refulare să fie mai mare decât presiunea din cazan.
Debitul Q în m3/h şi înălţimea H în m col. apă sunt înscrise pe plăcuţa fiecărei pompe de apă.
La centralele termice cu mai multe cazane, obişnuit, cazanele nu au pompe proprii de
alimentare cu apă, ci toate pompele sunt montate la un loc, formând staţia de pompe de
alimentare cu apă, care deserveşte toate cazanele. Pompele refulează apa într-o bară de apă
comună, din care se ramifică la fiecare câte o conductă de alimentare, nivelul apei la fiecare cazan
menţinându-se prin manevrarea manuală sau automată a robinetului de pe această conductă
În afară de pompe (de mână, cu abur sau electrice), cazanele pot fi alimentate şi cu
injectoare de apă cu abur
Excesul de fosfat (în ppm PO4S) se calculează astfel:
Tabel 8.4. Valorile indicilor chimici şi frecvenţa analizelor conform PT C18, col ISCIR
296
297
Instalaţia de alimentare cu apă 1,2,3 – robinete de închidere cu sertar
REGIMUL TERMO - CHIMIC AL CENTRALEI DE ABUR
1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND REGIMUL CHIMIC AL GENERATOARELOR DE ABUR
Utilizarea apei ca agent termic în instalaţiile de cazan, instalaţiile termomecanice sau în

schimbătoarele de căldura folosite în diferite procese tehnologice, ridica o serie de probleme legate de
fenomenul formarii depunerilor. Apa, fiind cel mai bun dizolvant, nu este niciodată pura, ea conținând
cantități variabile de substanțe dizolvate sau în suspensie.
Pentru prevenirea formarii depunerilor de săruri sau de oxizi pe suprafețele de transfer de căldura ale
cazanelor, trebuie respectat un anumit regim chimic atât pentru apa de alimentare a cazanului cât si pentru
cea din generator, indicii de calitate fiind menținuți printr-un regim de purja adecvat, care elimina sărurile
concentrate în zona de evaporare.
Reducerea conținutului salin din apa de alimentare sau eliminarea unor ioni care formează săruri
greu solubile, se realizează prin tratarea chimica a apei de alimentare în instalații speciale, eliminarea gazelor
conținute în apa si mentinerea unui pH corespunzător al apei din circuitele termomecanice.
Necesitatea eliminării din apa a substanțelor conținute este impusa de consecințele nedorite pe care
depunerile formare pe suprafețele de transfer le au asupra funcționarii în condiții de siguranța a utilajelor
respective:
• datorita conductivității termice mai mici a depunerii decât a metalului țevii, are loc creșterea temperaturii
acestuia, putând duce la depășirea rezistentei maxime admise pentru metal la temperatura respectiva;
• creșterea consumului de combustibil si scăderea randamentului instalației de cazan;
• creșterea intervalului de timp în care se ating parametrii normali de lucru;
• impurificarea aburului cu efecte negative asupra consumatorilor de abur,apariția coroziunii pe suprafețele
metalice.
298
Condițiile de calitate impuse apei de alimentare pentru generatoare trebuie sa răspundă cerințelor de
funcționare la parametri normali si în deplina siguranța. Aceste condiții sunt cu atât mai severe cu cât
temperatura si presiunea de funcționare (parametrii nominali ai cazanului) sunt mai mari, ele fiind
reglementate de prescripțiile tehnice I S C I R C 2:2003
Pentru asigurarea unui regim chimic corespunzător, PT C2 prevede realizarea următoarelor condiții:
• pregătirea suprafețelor interioare ale generatorului înaintea punerii în funcțiune sau după caz, în timpul
exploatării (după o perioada de funcționare);
• eliminarea din apa bruta a substanțelor în suspensie sau dizolvate până la valori admise pentru apa de
alimentare a generatoarelor, cu ajutorul instalațiilor de tratare a apei;
• condiționarea apei de alimentare, a apei din generator si a aburului produs pentru evitarea fenomenelor
de coroziune a suprafețelor interioare ale generatorului si ale circuitului apa-abur-condensat, atât în
timpul funcționarii cât si în perioada de stagnare;
• controlul operațiilor de mai sus.
Formarea depunerilor de oxizi de fier şi a hidroxizilor de fier [FeO, Fe2O3, Fe3O4 si FeO(OH)] este
deosebit de grava pentru ca este consecința corodării metalului care se produce în special în spațiul de abur
datorita oxigenului si sărurilor (soluții de electroliți). Existenta CO2 accelerează coroziunea, care poate apare
sub următoarele forme:
• coroziune uniforma, în mediile slab acide si neutre, datorata bioxidului de carbon dizolvat în apa sub
forma de H2CO3;
• coroziune în adâncime datorata prezentei oxigenului dizolvat;
• coroziune selectiva a aliajelor de cupru datorata sărurilor de amoniu sau mediului acid care dizolva
zincul;
• coroziune alcalina (fragilitate caustica) intercristalină până la transcristalină;
• coroziune datorata acțiunii aburului asupra metalului.
Coroziunea se produce ca urmare a formarii unor micropile electrochimice în jurul impurităților din
interiorul metalului (incluziuni, segregarea componentelor de aliere, schimbări de structura, etc.), sau a celor
de pe suprafața exterioara a acestuia (straturi de oxizi, pelicule de protecție întrerupte, etc.). În cazurile de
mai sus, metalul constituie anodul si se dizolva, iar impuritățile constituie catodul micropilei unde se degaja
hidrogenul.
Coroziunea poate apare si în cazul elementelor electrochimice de concentrație. Acestea apar datorita
concentrațiilor diferite de săruri, sau datorita pătrunderii si dizolvării diferite a oxigenului în electrolit (pile de
aerare diferențiala). Locul în care oxigenul pătrunde ușor (locul aerat) reprezintă catodul si metalul este
protejat, iar locul "umbrit" devine anod si metalul este corodat.
Coroziunea datorata oxigenului poate apare la utilajele energetice atât în timpul funcționarii cât si în
perioadele de oprire a instalațiilor. Coroziunea la stagnare apare în picăturile de lichid si în fantele dintre
suprafețele de contact unde oxigenul pătrunde mai greu, acestea devenind anozi, conform teoriei lui Evans a
diferenței de aerisire a electrozilor. Apariția oxizilor duce la accelerarea procesului de corodare a metalului,
care devine anod pe suprafețe mai întinse, formându-se cavitati care se adâncesc pe măsura ce coroziunea
avansează.
Coroziunea fierului se produce în medii apoase în absenta oxigenului, între valori ale pH-ului ph =
4,5-12 conform reacției:
Fe2+ + 2 H2O Fe(OH)2 + 2 H+
Iar la catod are loc reducerea celor doi protoni cu formare de hidrogen atomic, acesta se combina
sub forma de hidrogen molecular care da naștere unei pelicule, pe catod, izolând catodul de apa. Metalul
preia potențialul electrodului de hidrogen si tensiunea electromotoare a electropilei scade. Trecerea
hidrogenului din forma atomica în forma moleculara si degajarea lui la catod sub forma de bule de gaz este
lenta la valori mari ale pH-ului (fenomenul de pasivitate electrochimica a fierului). Acest fenomen are loc
mult mai rapid în mediu acid, la pH <4,5.
În mediu neutru si bazic, deși viteza de coroziune scade, datorita apropierii potențialului metalului de
cel al hidrogenului ca urmare a polarizării catodului, acestea nu vor fi niciodată egale, cele mai mici diferențe
de potențial se înregistrează la pH = 11 după care ele cresc datorita trecerii hidroxidului de fier sub forma
ionica de ferati alcalini, cu dizolvarea rapida a metalului de baza (coroziune alcalina).
În prezenta CO2, în mediu neutru, metalul se corodează uniform (coroziune generalizata) în
domeniul de pH = 4,5-6, datorita acțiunii H2CO3 reacția fiind controlata de concentrația la echilibru a
sistemului CO2 <--> H2O, care depinde de temperatura soluției si presiunea gazului.
299
În prezenta oxigenului, fierul este corodat în adâncime. Coroziunea este deosebit de periculoasa si
duce la scoaterea utilajului din funcțiune. Acțiunea oxigenului asupra hidrogenului de la catod conduce la
depolarizarea acestuia prin formarea ionilor OH-:
O2 + 4e + H2O 4 OH-
Catodul devenind astfel electrod de oxigen, al cărui potențial electrochimic este cu cca 1,23 V mai
mare decât potențialul hidrogenului. Datorita apariției ionilor OH- reacția din jurul catodului, în prezenta
oxigenului devine alcalina. intensitatea coroziunii depinde de cantitatea de oxigen dizolvata în apa.
În urma coroziunii cu depolarizare de oxigen, pe suprafața metalului apar straturi de oxizi, care
constituie zone anodice. Suprafața lor fiind inițial punctiforma, curentul se concentrează si metalul se
corodează pe o zona restrânsa si în adâncime. Coroziunea se micșorează odată cu creșterea pH-ului soluției,
astfel încât la valori de pH = 9, în soluții fără agitare sau necirculate fenomenul încetează practic. Se observa
deci, ca prezenta CO2, care în soluție scade valoarea pH-ului, conduce la accelerarea coroziunii prin
depolarizare de oxigen
Evitarea formarii depunerilor de oxizi, în aceste cazuri, înseamnă realizarea acelor condiții în care
fenomenul evoluează lent sau este oprit în totalitate. Printre acestea o importanta deosebita o are valoarea
pH-ului si concentrația gazelor în apa, metoda principala care se impune fiind degazarea termica sau prin
aditivare chimica.
În apa de alimentare si în apa de adaos conținutul de oxigen si dioxid de carbon este practic același
cu al apei brute. Evitarea formarii depunerilor ca urmare a coroziunii metalului de baza, se realizează prin
degazarea termica si/sau chimica a apei din circuitele termomecanice. Gradul de degazare este în funcție de
presiunea la care funcționează instalația. Pentru cazanele de presiune joasa conținutul de oxigen admis este
de cca 0,5-0,2 mg O2/l; pentru cazanele de presiune medie conținutul de oxigen trebuie sa fie redus între
0,1-0,05 mg O2/l, iar pentru cazanele cu presiuni ridicate se cere o degazare până la 0,02 mg O2/l si o
eliminare completa a CO2
Oxigenul (O2) este dizolvat fizic în apa si degazarea lui se face relativ ușor prin fierberea apei la o
ușoara presiune sau sub vid, când temperatura de fierbere scade sub 100°C. El se poate elimina si pe cale
chimica folosind substanțe reducătoare printre care cele mai cunoscute sunt sulfitul de sodiu, triosulfatul de
sodiu si hidrazina.
Dioxidul de carbon (CO2) este prezent în apa liber, dizolvat fizic, si sub forma ionica (combinat)
HCO3-.În urma degazării termice în apa rămâne forma ionica a acestuia care se descompune si se elimina
mai bine la presiuni mai ridicate. Descompunerea bicarbonaților este lenta si durează cca 1 ora, timp
insuficient pentru degazarea termica în coloana de degazare unde durata de staționare este de câteva
minute. Eliminarea CO2 se face în majoritate în rezervorul degazorului prin fierbere, unde timpul de
staționare este suficient de mare. Eliminarea CO2 prin degazare termica , este posibila numai la pH<4,4
când acesta exista numai sub forma de H2CO3 (acid carbonic) necombinat chimic cu alți cationi.
În practica degazarea termica se combina cu degazarea chimica, prima eliminând în cea mai mare
parte gazele dizolvate în apa de adaos, urmând ca prin substanțe chimice sa se realizeze o "corecție "
(finisare) a degazării, în aceste condiții consumurile specifice de reactivi fiind cele mai mici.
Un bun agent de degazare chimica este considerat hidratul de hidrazina, care se poate folosi la
aditivare apei de alimentare si condensului pentru cazanele energetice de capacitate mare, deoarece acest
produs este volatil si nu mărește conţinutul ionic al apei. Totodată, antrenat în abur el asigura protecția
supraîncălzitoarelor si a turbinei de abur, refăcând stratul de magnetita protector de pe suprafețe (in prezent
nu se utilizează datorita toxicității sale).Un alt reactiv ce se poate utiliza cu bune rezultate este bisulfitul de
sodiu care se poate injecta in apa in curs de degazare pentru eliminarea totala a oxigenului.
Printre cele mai moderne metode de eliminare a oxigenului se număra reducerea catalitica cu
hidrogen, reacție prin care se formează apa ca produs final si utilizarea schimbătorilor de ioni regenerați în
forma REDOX, ambele metode fiind recomandate pentru cazanele de presiuni medii si joase.
Depunerile de oxizi, odată formate se elimina greu de pe suprafețele de transfer termic, prin curăţire
mecanica. aplicata acolo unde exista posibilităţi de acces, si de regula prin curăţire chimica. Operația cere
scoaterea din funcțiune a cazanului si pregătirea speciala a acestuia pentru curățirea chimica, realizarea unui
circuit de spălare si stabilirea unei tehnologii de spălare pe baza analizei depunerii. Evitarea formarii acestor
depuneri , devine în aceste condiții o necesitate, masurile întreprinse deși aparent mai scumpe datorita
folosirii unor chimicale, fiind justificate prin mărirea duratei de viața a utilajelor, creșterea fiabilității si
siguranței în exploatare si eliminarea opririlor de avarie.
300
2. EVITAREA FORMARII DEPUNERILOR
2.1. Depunerile de oxizi
Așa cum s-a arătat anterior, dioxidul de carbon liber determina aciditatea apei (-p) si apare în
realitate sub forma de acid carbonic, H2CO3. Apele naturale si în special apele subterane si de adâncime,
conțin cantităţi destul de mari de CO2 liber. In apa tratata (dedurizata) CO2 liber devine agresiv, daca ionul
HCO-, este eliminat complet, de exemplu cu
un schimbător de ioni puternic acid regenerat în forma R - H. Dioxidul de carbon (CO2) agresiv dizolva fierul
si cuprul dând hidrocarbonați, cu formare de hidrogen.
Fe + 2CO2 + 2H2O — Fe2+ + 2HCO- + H2
In prezenta O2, Fe se oxidează în Fe3+,
2+
2Fe2+ + 4HCO- + H2O +1/ 2O2 — 2Fe(OH)3 + 4CO2
Dioxidul de carbon se regenerează astfel încât, chiar cantităţi mici provoacă o coroziune importanta.
Oxizii si hidroxizii de fier sunt prezenți în apa în cele trei forme ionica, coloidala si dispersa.
CO2 liber se elimina din apa prin ventilație, prin degazare si în timpul demineralizării, sau este făcut
inofensiv cu amoniac sau cu amine neutralizante.
Coroziunea CO2 are caracterul de suprafața si este uniforma spre deosebire de coroziunea în
adâncime provocata de oxigen.
Oxigenul acționează în apele naturale si în cele tratate chimic ca depolarizator al catodului în
procesul de coroziune electrochimica a metalelor si duce la coroziunea în adâncime, care este mai
periculoasa decât coroziunea uniforma, provocata de dioxidul de carbon. In timpul exploatării cazanelor el
oxidează stratul protector de Fe3O4 în Fe2O3, care nu protejează fierul.
El se elimina pe cale fizica prin degazare termica, iar restul prin degazare chimica sau cu anioniți
bazici, la rece, în ciclul sulfit (R'-SO32").
2.1.1. Degazarea apei de alimentare
> Degazarea termica
Gazele dizolvate în apa de alimentare a cazanelor: oxigenul (O2) si bioxidul de carbon (CO2),
reprezintă factorii principali pentru declanșarea fenomenelor de coroziune a parții sub presiune.
Oxigenul provoacă rapid distrugerea stratului protector de magnetita, continuu si aderent, format în
urma operației de curăţire chimica a suprafețelor înainte de punerea în funcțiune a instalației, care este
transformat în rugina (oxid feric hidratat). Fenomenul evoluează rapid după ce stratul protector a fost
întrerupt, ca urmare a formarii unor zone active în care metalul îndeplinește rolul de anod, ionii de fier
trecând în soluție.
Temperaturile ridicate si presiunea din circuit măresc viteza de reacție, iar prezenta bioxidului de
carbon reduce pH-ul în zona, scoțând fierul din domeniul de pasivitate electrochimica. Apare astfel o
coroziune în plăgi a suprafeței metalice, care se generalizează pe măsura ce stratul protector este distrus.
Prezenta unor metale mai stabile ca fierul, de exemplu depunerile metalice neuniforme sau poroase de
cupru, nichel etc., conduc la o coroziune mult mai rapida sub forma de ciupituri (pitting) în profunzimea
metalului cu consecinţe asupra rezistentei mecanice a acestuia, care scade considerabil.
Fenomenele de coroziune sunt mult amplificate de scăderea pH-ului agentului termic datorita CO2
dizolvat, acesta acționând favorabil ionizării fierului si trecerii lui în soluție. De remarcat ca oxigenul se
dizolva fizic în apa putând fi eliminat mai ușor prin fierbere (degazare termica) în comparație cu CO2 care
este greu de degazat mai ales la pH ridicat. Acțiunea lor conjugata este comparabila cu cea a acizilor tari.
La instalațiile de abur fenomenele de coroziune sunt mai intense pe parte de apa, în zonele de
separație a fazelor (zonele apa-abur) din cauza aerării diferențiale si la saturație, când datorita variațiilor de
presiune în abur poate apare umiditate.
Pentru evitarea sau reducerea intensității fenomenelor de coroziune prezentate anterior, se impune
luarea unor masuri imediate privind eliminarea acestor gaze din circuitele termomecanice sau blocarea lor pe
cale chimica (degazare chimica).
301
 Degazarea chimică
Degazarea chimica a apei de adaos sau de alimentare se poate realiza prin introducerea în apa a
unor substanțe chimice capabile sa lege oxigenul sau bioxidul de carbon, sub forma unor săruri stabile,
solubile si inerte fata de metal.
Printre substanțele capabile sa lege chimic oxigenul (substanțe reducătoare) se pot enumera sulfitul
de sodiu, metabisulfitul de sodiu si de potasiu, azotitul de sodiu si hidratul de hidrazina. Folosirea lor ca
agenți de degazare chimica, cu excepția ultimului enumerat (hidratul de hidrazina) conduce la creșterea
conținutului salin al apei din circuit. Pentru eliminarea numai pe cale chimica a oxigenului, cantitatile de
astfel de substanțe devin importante, costurile de achiziție mari, motiv pentru care sunt folosite în special
pentru corecţia pe cale chimica a degazării termice a apei de alimentare si/sau de adaos sau în caz de avarie
a instalațiilor de degazare termica.
Deși este cel mai bun agent reducător reținând oxigenul în echivalent greutate (masa moleculara a
oxigenului este identica cu masa moleculara a hidrazinei: m=32) si din reacția directa rezulta apa si azot,
care nu cresc conținutul de săruri din circuit, hidrazina nu poate fi folosita la eliminarea oxigenului în
instalațiile de termoficare datorita acţiunii sale toxice.
N2H4 + O2 — 2 H2O + N2
Pentru reținerea pe cale chimica a oxigenului se mai recomanda folosirea sulfitului de sodiu sau a
metabisulfitului de sodiu sau de potasiu, care în prezenta oxigenului dizolvat trec în sulfat de sodiu inert din
punct de vedere biologic. Pentru creșterea valorii pH-ului se recomanda folosirea fosfatului trisodic, care prin
hidroliza primei trepte de bazicitate conferă caracter alcalin mediului de reacție.
Na2SOs + 10 H2O +1/2 O2 — Na2SO4-10 H2O Sulfitul de sodiu nu poate fi păstrat
timp mai îndelungat, decât sub forma solida, în locuri ferite de umiditate, deoarece în soluții apoase sau
numai în prezenta apei reacționează chiar cu oxigenul din aer trecând în sulfat de sodiu
> Degazare termo-chimica
În condițiile în care pentru degazarea termica nu exista abur de joasa presiune, prepararea acestuia
din abur de parametri ridicați reprezintă o problema. Funcționarea degazorului termic ridica de asemenea o
serie de probleme de exploatare, fiind necesare o serie de bucle de reglaj a parametrilor de lucru:
• debit abur degazarea debit apa de alimentare degazor;
• presiune abur barbotare ^ nivel apa degazor;
• nivel degazor ^ debit apa alimentare
• temperatura apa alimentare ^ debit abur preîncălzitor apa, etc
Pentru realizarea unei degazări corecte temperatura din degazor trebuie sa fie cu puțin mai mare
decât temperatura de fierbere a lichidului, la presiunea de lucru din instalaţie. Realizarea temperaturii de
fierbere, prin barbotare de abur, ridica o serie de probleme privind presiunea aburului utilizat în acest scop,
aceasta depinzând mult de nivelul apei din rezervorul degazorului, locul unde se face barbotarea,
temperatura apei de alimentare, etc. În cazul în care aburul folosit în coloana de degazare este cel provenit
din barbotare, debitul acestuia este puternic influențat de nivelul apei din rezervorul degazorului si
temperatura acesteia, debitul de apa de alimentare al coloanei de degazare si temperatura acesteia, care
trebuie corelate cu debitele de apa degazata utilizate în instalație şi controlate prin buclele de reglaj.
Având în vedere toate aceste corelări,obligatoriu prevăzute cu bucle automate de reglaj, de cele mai
multe ori degazoarele termice nu funcționează corespunzător din punct de vedere al parametrilor mai ales la
o funcţionare discontinua a utilajului, în care intervin porniri si opriri dese ale cazanului.
Pentru prepararea apei de alimentare în cazul centralelor termice echipate cu cazane de abur
ignitubulare se poate folosi mult mai eficient,pentru eliminarea gazelor dizolvate un degazor termo-
chimic, cu funcționare la presiune atmosferica, la care încălzirea apei se face abur de medie presiune
introdus în rezervor prin intermediul unor ejectoare.
Degazarea propriu-zisa are loc într-o coloana tip clopot cu gura în jos în care apa este pulverizata
la partea superioara si coboară pelicular pe pereții coloanei, aceasta scurgându-se gravitațional în rezervorul
degazorului. Coloana de degazare este imersata în apa din rezervorul degazorului la o adâncime de cca. 1-
1,5 m si are orificii de difuzie la baza pe o înălțime de cca 350-500mm. Închiderea hidraulica a sistemului
este asigurata de coloana de lichid corespunzătoare imersiei coloanei de degazare în rezervorul degazorului.
Gazele necondensabile sunt eliminate pe la partea superioara a coloanei printr-un ventil de laminare
împreuna cu o parte din aburul de degazare. Se asigura prin acest sistem un conținut de oxigen în apa
degazata de max. 0,1 mg/l, corespunzător din punct de vedere al prescriptelor tehnice ISCIR C 2 pentru apa
de alimentare a generatorului de abur. Structura unei astfel de instalații este exemplificata in planșa
ADADGV.02.2845
302
O astfel de instalație prezintă următoarele avantaje majore fata de degazoarele clasice, care folosesc
coloane de degazare cu talere:
• pentru procesul de degazare se poate utiliza atât abur cât şi apă fierbinte
• în cazul în care agentul termic utilizat este apa fierbinte, încălzirea apei de alimentare se face prin
recirculare, într-un schimbător de căldura apa-apa de mare eficienta cu placi:
• în cazul în care se utilizează ca agent termic aburul, acesta poate fi folosit şi la presiuni ridicate datorită
sistemului de încălzire prin infuzie directa in apa (ejecţie);prin acest procedeu scad considerabil vibrațiile
in timpul funcționarii utilajului;
• degazarea apei se face atât pelicular, prin curgere pe pereții coloanei de degazare, cât si în volum
datorita pulverizării apei. Transferul de masa este foarte intens datorita contactului foarte bun apa-abur
în pelicula de lichid si în picături;
• instalaţia lucrează la presiune atmosferica in incinta rezervorului, nu necesita garda hidraulica,
automatizarea este foarte simpla si sigura, singurele reglaje fiind mentinerea nivelului constant în
rezervorul degazorului (in limita +/-100 mm) si a temperaturii apei degazate (intre limitele 85o - 95oC);
• rezervorul degazorului poate fi paralelipipedic sau cilindric;
• coloana de degazare depăşeşte înălțimea rezervorului cu cca 500 mm, instalaţia putând fi montată în
încăperi joase (fata de min.+6,0 m in cazul degazoarelor termice),iar diametrul coloanei este redus la 1/3
fata de coloana clasica a degazorului termic;
• inaltimea minima de montaj a degazorului este de +3,0 m (cota la baza rezervorului),asigurând in acest
fel inaltimea minima de aspirație a pompelor de alimentare cazan (NPSH);
• se utilizează ca sursa de abur pentru preîncălzirea apei de alimentare in doma,aburul rezidual din
expandorul de purja continua
Finisarea degazării se face folosind o instalație de aditivare cu sulfit de sodiu pentru reducerea
conținutului de oxigen si fosfat trisodic pentru corecția pH - ului (dozare executata prin intermediul pompelor
volumetrice pentru reactivi)
Dozarea agentului dezoxigenant se va face in funcție de temperatura apei din degazor,in
conformitate cu diagrama Temperatura - Conținut oxigen in apa,prin pompe dozatoare cu membrana
(montate sub degazor de regula).Verificarea conținutului de oxigen al apei de alimentare cazane se va face
cu ajutorul unui oxigeno-metru digital (exemplu : METTLER-TOLEDO MO-120).
Dozarea dezoxigenantului suplinește si dozarea soluției de fosfat trisodic,care de regula se făcea prin
pompa volumetrica separata,cunoscând ca trebuie asigurat in cazanul de abur un exces de 15-20 ppm fosfat
trisodic,iar pH-ul apei de alimentare va fi in limitele 7,5-9,5.Determinarea ph-ului se va executa cu un pH-
metrul digital existent in dotarea Centralei,sau cu indicator hârtie.
Avantajul major al unei instalații de acest gen este acela ca poate folosi abur de orice presiune
pentru degazare si încălzirea apei din rezervor, sistemul de contact fiind prin ejecție si nu prin
barbotare.
Pentru acoperirea necesarului de abur utilizat la degazare, ejectoarele din otel INOX pot fi cuplate în
baterie, singura automatizare fiind reglarea debitului de abur funcție de temperatura apei din rezervorul
degazorului (prin intermediul unui regulator direct de temperatura ADCATROL tip TR16 sau SPIRAX -
SARCO). Prin corecția chimica a degazării, aceste tipuri de instalații pot fi numite degazoare termo-
chimice.
Instalația se utilizează la prepararea apei de alimentare pentru cazanele ignitubulare de abur la care
conținutul de oxigen se încadrează în limitele prescrise de ISCIR în PT C 2:2003.
> Trecerea fierului în domeniul pasiv prin control de pH

Așa cum s-a arătat mai sus, reducerea sau oprirea fenomenelor de coroziune se poate realiza prin
mentinerea unei valori a pH-ului fazei lichide în limitele pH=8,5-9.5 domeniu de stabilitate electrochimica a
fierului. Aceste valori se pot menține prin aditivare apei din circuit cu substanțe alcaline sau cu săruri ale
unui acid slab cu o baza tare, care prin hidroliza sa creeze un mediu alcalin.
Printre acestea se număra fosfatul trisodic, carbonatul de sodiu hidroxidul de sodiu si amoniacul
soluție. Ultima dintre substanțe nu mărește conținutul salin al apei din circuit, dar în instalațiile de
termoficare nu se recomanda folosirea ei, datorita toxicității biologice si mai ales a pericolului pe care îl
reprezintă amoniacul si derivații săi pentru cupru sau aliajele de cupru ce intra în componenta unor utilaje,
acestea corodându-se rapid în soluții amoniacale aerate cu formare de săruri complexe
cupru-amoniacale.
Reactivii folosiți în circuitele termice sunt substanțe cristalizate solide. Aceștia se pot folosi ca atare,
sau sub forma de soluții preparate în momentul dozării în circuit:
Utilizarea fosfatului trisodic pentru creșterea pH-ului apei de cazan mai are si avantajul eliminării
ionilor de calciu si magneziu reziduali, prin formarea unor săruri insolubile (precipitate), care se depun la
baza colectoarelor sau a tamburului de unde pot fi eliminate din cazan prin purja intermitenta. Fosfatul
303
tricalcic astfel format, este o substanța greu solubila în apa, complet inofensiva asupra organismului. Aceasta
reacție de fixare a ionilor de calciu este folosita si la evitarea formarii depunerilor pe suprafețele de transfer
ale parții sub presiune, precipitatele nefiind aderente. Reacțiile chimice care au loc sunt:
Fosfatul trisodic hidrolizeaza în soluții apoase diluate cu formare de fosfat disodic si hidroxid de
sodiu, acesta din urma crescând pH-ul apei din circuit
Na3PO4 + H2O -» Na2HPO4 + NaOH pH = 8,5-9,5
În prezenta ionilor de calciu se formează fosfatul tricalcic insolubil în apa, duritatea reziduala fiind
blocata pe aceasta cale
2 Na3PO4 + 3 Ca2+^ Ca3 (PO4)2 i + 6 Na+
2.2 Depunerile de săruri
Conținutul ionic si salinitatea. Substanțele dizolvate ionic sunt soluții diluate ale sărurilor acizilor
tari si slabi ale căror concentrații de ordinul 0,01 n pot fi evaluate prin măsurarea conductivității electrice a
apei si exprimata drept conținut de săruri în mg/l cu ajutorul relației C = 720°; X f, în care coeficientul "f"
are o valoare convenționala.
Pentru apa naturala f = 0,65-0,75 iar pentru apa tratata f = 0,5. Conductivitatea electrica specifica
este până la o concentrație de 2.000 mg/l, direct proporționala cu conținutul de săruri din apa cu o oarecare
aproximație proporționalitatea fiind valabila până la concentrația de 5.000 mg/l.
Concentrația substanțelor dizolvate ionic în apa este exprimata exact prin salinitate S (mval/l),
definita ca suma concentrațiilor cationilor cu excepția H+ sau a anionilor. Deoarece anionii se determina mai
ușor prin titrare, salinitatea este data de:
S = HCO3- + SO42- + Cl- = m + SO42- + Cl- = m + (-m)
Cationii Ca2+ si Mg2+ formează, la temperaturi ridicate, cu anionii CO32-, SO42- si SiO32-depuneri tari
(până la 100°C piatra de apa si peste 100°C piatra de cazan) si pentru exprimarea concentrației lor în apa se
folosește noțiunea de duritate d care se definește ca suma concentrațiilor celor doi cationi în mval/l.
Salinitatea apei S este mai mare ca duritatea d diferența S-d exprimând prezenta si concentrația
ionilor [Na+ + K+ + NH4+} în apa, în general a ioniului Na+, ceilalți fiind de obicei în concentrații mult mai
mici.
Ionul bicarbonat (HCO3"). Ionul bicarbonat este forma ionica a CO2 dizolvat parțial în apa, fiind
considerat produsul primei trepte de disociere a acidului carbonic:
H2CO3 H+ + HCO3-
a cărei constanta de disociere K H2CO3 = 4,54 10-7 la 25°C. Pentru a putea exista, ionul necesita prezenta
CO2 liber a cărui cantitate variază cu concentrația HCO3- si cu temperatura, conform relației de echilibru:
CO2 liber + CaCO3 + H2O Ca2+ + 2 HCO3- sau:

CO2 de echilibru = k X CaO . CO2 hidrocarbonat
Curbele pentru temperaturile 20-80°C reprezintă stările de echilibru CO liber <-» HCO3- si în cazul în
care conținutul de CO2 liber este mai mare decât cel necesar existentei HCO3-la echilibru, diferența
reprezintă CO2 agresiv:
—
CO2 liber CO2 de echilibru = CO2 agresiv
Apa care conține CO2 agresiv poate dizolva betonul si dizolva metalele cu atât mai mult cu cât
conținutul salin al acesteia este mai mic, cu alte cuvinte aceasta poate produce fenomene de coroziune în
instalațiile de cazan. Apa asta are caracter slab acid, excesul de CO2 putând fi determinat prin valoarea pH-
ului, care constituie de fapt un indice al stabilității bicarbonaților în soluție. Concentrația de CO2 agresiv se
poate corecta prin trecerea apei printr-un strat de calcar sau dolomita, când CO2 în exces este transformat
în bicarbonat de calciu si/sau de magneziu, corecție valabila pentru o anumita temperatura.
Scăderea temperaturii sub temperatura la care s-a făcut corecția înseamnă apariția CO2 agresiv si
deci a fenomenelor de coroziune, creșterea temperaturii peste temperatura la care s-a făcut corecția
însemnând transformarea bicarbonaților în carbonați insolubili, deci formarea depunerilor de săruri
în cazan.
304
Ionul carbonat (CO32). Ionul carbonat CO32- este produsul celei de a doua trepte de disociere a
H2CO3
HCO_ <=> H + + CO2" a cărui
constanta de disociere este Ku„ = 5,61 • 10-11 la 258C.
HCO3
Cu ionii Ca2+ si Mg2+ formează CaCO3, puțin solubil si MgCO3 mai solubil. CaCO3 formează depuneri
în condensatoarele si schimbătoarele de căldura si constituie o parte din
depunerile din cazan. Ambele forme HCO3_ si CO32- sunt capabile de existenta în anumite limite
ale pH-ului soluțiilor, fapt care poate fi folosit pentru determinarea lor. Zona de existenta este reprezentata
în figura S1-98-6-?. La pH=4,4 tot CO2 este prezent în forma neionica H2CO3. Zona pH=4,4...12
caracterizează existenta HCO3-, iar la pH=8,3 încetează zona de coexistenta
a CO32-.
In cazul decarbonatarii apei cu var, HCO3_ este înlăturat prin transformarea în CO32- si precipitarea
ulterioara a CaCO3. Compensarea reciproca a concentrațiilor echivalente de HCO_ si OH- este determinata
de raportul:
2p = m
Ionul HCO3_ se descompune la cald în CO32- si CO2:
2HCO_ <=> CO2_ + CO2 + H2O
Descompunerea HCO3- depinde de temperatura apei, de timpul de staționare si de
viteza de înlăturare a CO2. La temperatura de fierbere si la presiunea atmosferica, este necesara o perioada
de cca. 1 ora si o fierbere intensa pentru descompunerea completa.
In cazan sau în vaporizator la presiune, are loc a doua treapta de descompunere în OH-
si CO2,
CO2"+ H2O — 2OH-+ CO2
Descompunerea hidrocarbonaților la căldura este sursa de CO2 în cazanele de abur si în
vaporizatoare. CO2 format este cauza coroziunii instalației, care se manifesta deosebit de intens prin
neajunsuri secundare în sistemul fierbător al cazanelor cu tambur.
Ionul sulfat (SO42-). Acești anioni formează, în prezenta Ca2+, depuneri de sulfat de calciu. Daca
nu sunt prezenți ionii Ca2+ si Mg2+ , care au fost înlocuiți în apa dedurizata cu ionii Na+, se presupune
prezenta, în apa din cazan, a sulfatului de sodiu. Acesta este o sare neutra, care nu se modifica în cazan. Din
soluțiile supraîncălzite, el precipita în stratul limita al apei din cazan în forma solida si dispare împreuna cu
fosfatul si silicatul de sodiu. In abur, el este foarte puțin solubil, astfel ca sarea care a trecut, prin antrenare,
în abur, înfunda supraîncălzitorul de abur cu depuneri solide. Când au apărut primele dificultati provocate de
depunerile de SiO2 în turbinele de abur, sulfatul de sodiu era considerat ca o substanța protectoare, care
împiedica
influenta NaOH asupra antrenării SiO2 din cazan, daca exista raportul SO4" /OH- = 4,5/1, si
ca o substanța care proteja cazanul împotriva fragilizarii caustice. Pentru aceasta se considera aptitudinea
acestei sari de a umple interstițiile împiedicând ieșirea apei din cazan si deci concentrarea hidroxidului în
interstiții.
Ionul clor (Cl-). Clorurile sunt solubile în apa din cazan până la concentrații mari, ele nu se
descompun si nici nu se depun în interstiții. În apa din cazan cantitatea lor se limitează totuși, deoarece ionii
Cl- contribuie la coroziune. Solubilitatea în abur se manifesta la presiuni mai mari de 130 at. Odată cu
creșterea conținutului de cloruri creste si tendința de spumare a apei din cazan.
In cazul prezentei amoniacului în condensat si în apa din cazan, pătrunderea ionilor clor în circuit (de
exemplu din cauza neetanseitatii condensatorului) este periculoasa, în special la cazanele cu trecere forțata.
Clorura de amoniu formata în cazan, la o alcalinitate redusa da naștere la hidroxid de amoniu si la acid
clorhidric care, prin antrenare, poate ajunge în supraîncălzitor si ataca otelul austenitic.
In literatura de specialitate [5] este prezentat cazul unui cazan cu trecere forțata, de 120 at,
funcționând cu apa de alimentare neutra , conținând MgCl2 si NaCl, care au provocat pierderi de material
mai mari de 2|j,m în 100 ore. Prin creșterea alcalinității la pH=9,5...9,8, coroziunea a încetat.
Ionii Ca2+ si Mg2+ . Acești ioni nu trebuie sa fie prezenți în apa din cazan. În cazul unei dedurizări
imperfecte a apei de adaos se formează din aceștia depuneri tari, daca nu sunt prezenți si ionii PO43- sau
daca aceștia sunt prezenți într-o cantitate insuficienta. Depunerile se formează prin creșterea si
întrepătrunderea cristalelor sărurilor insolubile ale celor doi cationi cu anionii SO42- si CO32-. Împreuna cu
SiO2 ei formează silicații insolubili.
Depunerile tari apar in locurile de schimb de căldura, odată cu formarea de bule de abur în stratul
limita concentrat, ca reziduuri solide de săruri sub forma de inele concentrice. Prin repetarea si
suprapunerea inelelor, ia naștere o depunere continua tare.
Sărurile insolubile de Ca2+ si Mg2+ sunt rele conducătoare de căldura (izolatoare termice).
Conductivitatea termica a otelului este de cca. 40-50 kcal/m2.h.cC, în timp ce pentru depuneri aceasta
305
variază în limitele 0,1-2,0 kcal/m2.h.°C, în funcție de greutatea volumică a depunerilor. Cel mai bun
conducător este CaSO4, iar cel mai rău conducător este depunerea de silicat, în special silicatul de
magneziu, care este foarte poros si voluminos.
Depunerea tare înrautateste transferul termic prin peretele țevii si reduce eficacitatea termica a
cazanului cu unitati de procente (2-max.3%). Din acest punct de vedere ea ar fi doar un fenomen nedorit,
însa pericolul mare consta in faptul ca sub stratul de depunere peretele țevii poate fi supraîncălzit peste
limita de curgere a materialului, producându-se deformarea sau ruperea lui. La temperatura corespunzătoare
limitei de curgere, dispare elasticitatea materialului, adică proprietatea lui de revenire, după alungirea
termica, la starea inițiala. In cazul unei supraîncălziri repetate otelul "curge", adică se deformează
permanent. Astfel iau naștere umflături pe țevile fierbătoare, deformarea tuburilor de flacăra si din aceasta
cauza se pot produce explozii, în special la cazanele vechi cu un volum mare de apa. La cazanele mari, în
cazul curgerii materialului, crapă țevile fierbătoare.
Depunerile tari nu se mai formează în cazane daca apa de alimentare este bine tratata si daca se
folosește Na3PO4.12H2O pentru neutralizarea cantităților de Ca2+ si Mg2+ ramase în apa din cazan. In
prezenta Na3PO4, ionii Ca2+ nu mai dau CaSO4 dur si CaCO3 semidur, ci se formează nămol de fosfat bazic
de calciu 3Ca3(PO4)2.Ca(OH2) (hidroxilapatit), iar din ionii Mg2+ se formează nămol de fosfat bazic de
magneziu Mg3(PO4)2.Mg(OH)2. In prezenta SiO2, iau naștere nămoluri mobile de serpentin
3MgO.2SiO2.2H2O.
In cazul tratării imperfecte a apei de alimentare se formează CaCO3 si CaSO4, ca depuneri tari, care
trebuie înlăturate (mecanic, chimic- fie cu acid clorhidric si inhibitor sau cu complexoni). Acestea pot fi
înlăturate si în cursul exploatării folosind o cantitate mai mare de fosfat trisodic. In acizi se dizolva relativ
bine depunerea de carbonat. Depunerea de sulfat si de silicat, în măsura în care conține CaCO3, este
dezagregata de acizi si se desprinde, dar lipsita de CaCO3 nu se dizolva. Pentru înlăturarea silicaților se
folosește HCl+NaF (până la 10% din greutatea acidului 10%). Complexonul dizolva orice fel de depuneri.
La presiuni joase si mijlocii cationii Ca2+ si Mg2+ formează ușor depuneri tari pe suprafețele de
transfer termic în prezenta anionilor SO42-, CO32-, SiO2 si depuneri moi în cazul anionilor PO43-:
• CaSO4 - sulfat de calciu, depunere tare;
• CaCO3 - carbonat de calciu, depunere tare
• Ca Mg (CO3)2 - dolomita, depunere tare;
• CaSiO3 - silicat de calciu, depunere tare;
• MgSiO3 - silicat de magneziu, depunere moale;
• Mg(OH)2 - hidroxid de magneziu, depunere moale, până la nămol Mg3(PO4)2 se formează în
prezenta unui exces de ioni PO43-, determinând apariția
depunerilor moi sau a nămolului si numai în cazuri deosebite se formează depuneri tari:
• Ca3(PO4)2 - fosfat de calciu, întotdeauna depunere moale sau nămol;
• 3 Ca3(PO4)2 Ca(OH)2 - fosfat bazic de calciu (apatit), depunere moale
• Mg3(PO4)2 - fosfat de magneziu, depunere moale, care împreuna cu apatiutltul formează o depunere
tare
• Mg3(PO4)2 Mg(OH)2 - hidroxifosfat de magneziu, depunere moale
La un conținut mare de Mg2+, daca în apa de cazan exista putina silice (SiO2) se formează un
precipitat de hidroxifosfat de magneziu, care adera la suprafața de încălzire si formează o depunere moale.
Creșterea conținutului de silice duce la formare de serpentin 3MgO.2SiO2.2H2O, care nu adera la suprafața
de încălzire si formează un nămol ușor de îndepărtat. Prin urmare conținuturi mari de silice necesita adaos
de sare de magneziu pentru formarea nămolurilor neaderente.
Ionii sulfat se pot precipita sub forma sărurilor de bariu, foarte puțin solubile, prin trecerea apei de
alimentare peste un strat granular de BaCO3, când se formează BaSO4+ insolubil si CaCO3, de asemenea
insolubil, reducându-se prin acest procedeu atât salinitatea apei cât si pericolul formarii depunerilor de
CaSO4 pe suprafețele de transfer termic.
Ionii Na+. In apa dedurizata ionii Na+ sunt prezenți în cantităţi echivalente cu conținutul de Ca2+,
Mg +, eventual Fe2+ si Al3+, în afara de Na+ conținut în apa bruta. La presiuni joase si mijlocii sodiul nu
2
este daunator, deoarece sărurile lui sunt solubile în apa din cazan.
La presiuni de 100 at si mai mari, ionii Na+ sunt, în prezenta SiO2, Fe2+ si Al3+, cauza formarii de
depuneri insolubile de tipul Na2O.R2O3.xSiO2.yH2O:
- Akmit, Na2O.Fe2O3.4SiO2, depunere tare;
- Analcit, Na2O.Al2O3.4SiO2.2H2O, depunere tare;
- Natrolit, Na2O.Al2O3.3SiO2.2H2O, depunere tare;
- Noselit, 4Na2O.2Al2O3.6SiO2.SO4, depunere tare;
306
- Pektolit, Na2O.4CaO.6SiO2, depunere tare si altele
analoge [17].
2.3 Substanțe dizolvate neionice.

SiO2. Dioxidul de siliciu este dizolvat în apele naturale în cantităţi de 3-12 mg/l (în medie 10 mg/l),
iar uneori până la 50-60 mg/l. el este disociat numai în mica măsura, în majoritate fiind in forma neionica.
Cu ionii Ca2+ si Mg2+ formează, în cazanele de abur, la orice presiune, depuneri de silicat, cu o conductivitate
termica foarte mica, greu de îndepărtat. Dioxidul de siliciu ridica probleme deosebite numai la cazanele de
parametri ridicați, cu supraîncălzitor, mai ales ca la presiuni de saturație mai mari de 40 bar este antrenat
prin sublimare de abur si depus în zonele reci ale utilajelor energetice (ex. pe paletele turbinelor, în stațiile
de reducere-răcire, pe armaturi, etc.)
3. CARACTERISTICILE APEI DE ALIMENTARE IN CAZANELE IGNITUBULARE

PT ISCIR C2:2003 care reglementează parametrii apei din cazane, prevăd următoarele:
• Apa de alimentare
1. Duritate reziduala max. 0,1 mval/l
2. Valoare pH 7,0 - 9,5
3. Alcalinitate "m" max. 4 mval/l
4. Oxigen dizolvat max. 0,1 mg/l
5. Fier ionic max. 0,1 mg/l
6. Substanțe uleioase max. 0,1 ppm
• Apa din generator

1. Duritate 0,1 mval/l
2. Conductivitate max. 7000 nS/cm
3. Alcalinitate "p" 50 - 100 mval/l 15
4. Exces Na3PO4 -20 ppm 9 - 11
5. Valoare pH
• Abur saturat generator
1. Conductivitate max. 10nS/cm
• Condens returnat
1. Valoare pH min. 7
2. Conductivitate max. 1 l S/cm
3. Duritate, fier, cupru lipsă
Frecventa analizelor chimice reglementata tot de către PT ISCIR C2, este de mare
importanta pentru cazanul din centrala termica , prezentându-se astfel:
• Apa de alimentare
- Aspect (suspensii) 8 ore
- Duritate totala 4 ore
- Alcalinitate "m" 4 ore
- PH 8 ore
• Apa din generator
- Alcalinitate "p" 4 ore
- Exces fosfat 8 ore
- Conductivitate 8 ore
- Reziduu fix 24 ore Oxigen 8 ore
- • Abur saturat
- conductivitate 8 ore
307
4. CONTROLUL REGIMULUI CHIMIC AL GENERATORULUI DE ABUR
Nerespectarea regimului chimic, conduce la o serie de neajunsuri în funcționarea cazanului

prezentate succint în tabelul de mai jos:
Nr. MARIMEA EFECTUL PRODUS CAUZELE

Crt. MASURATA
1. DURITATE Apariția depunerilor sub forma • Funcționare
de cruste, pe parte de apa, la defectuoasa instalație de
sistemul fierbător dedurizare
• Impurificare condensat
• Dozare redusa de Na3PO4
2. ALCALINITATE Fragilitate caustica • pH > 12
• Dozare excesiva de Na3PO4
în apa de cazan
• Descompunerea NaHCO3 în
cazan cu creșterea valorii "p"
• Purja continua insuficienta
• Purjarea intermitenta prea
rara
3. CLORURI, Coroziuni, depuneri • Purja continua insuficienta
SULFATI • Filtre cationice nespălate
NITRATI după regenerare, care scapă
cloruri în efluent
• Purjarea intermitenta prea
rara
4. FIER IONIC Coroziuni, depuneri • Apa insuficient degazata
• pH prea mic (<8.3)
• CO2 nedegazat
5. CUPRU Coroziuni • Impurificare condensat
• Piese din cupru sau alama pe
traseele termomecanice
6. SILICE Depuneri de cruste • Purjare insuficienta
7. OXIGEN, (CO2) Coroziune • Degazare defectuoasa a apei
de alimentare
8. CONDUCTIVIT. Depuneri de cruste • Purjarea insuficientă a
MARE sistemului fierbător
Rezultatele analizelor chimice se consemnează în REGISTRUL JURNAL al Centralei, întocmit

conform PT ISCIR C 2, iar pe baza analizelor se stabilește cuantumul de purja continua a cazanului conform
formulei:
pj % = (Sal - Sab) / (Scaz. - Sal)
în care: Sal -> salinitatea apei de alimentare Sab"> salinitatea aburului Scaz- salinitatea apei de cazan
În locul salinității se poate lua în calcul alt parametru (ex. conținutul de cloruri), care se dorește a fi corectat
prin purjare continua.
Deoarece conductivitatea se determina foarte ușor cu ajutorul unui conductometru digital , stabilirea
cuantumului de purjare se poate face după măsurătorile de conductivitate ale apei din cazan. Se acționează
apoi asupra robinetului cu ac de purja continua Dn V2" in sensul măririi debitului sau micșorării lui având in
vedere ca valoarea maxima a conductivității apei din cazan este 7.000| S/cm.
4.1. Prelevarea probelor si detrerminari de laborator

Prelevarea probelor se executa conform STAS 6996-74,utilizând un răcitor adecvat pentru aducerea
probei cit mai aproape de temperatura de 20oC considerata cea mai potrivita pentru efectuarea analizelor.
Răcitorul de probe este un recipient cilindric prevăzut cu serpentina de răcire sau condensare. Pentru a
nu apare fenomenul de coroziune care ar impurifica apa analizata,serpentina se executa din otel INOX sau
cupru atunci când apa sau aburul nu sunt aditivate cu amoniac sau hidrazina.
Apa de răcire circula in contracurent cu proba (de regula de jos in sus) pentru ca transferul termic sa
fie cit mai eficient,iar debitul de apa de răcire cit mai mic (acesta se reglează din robinetul de intrare apa
bruta).Fiecare proba trebuie sa curgă prin propria serpentina de răcire. Nu este indicat ca răcitorul de probe
sa aibă o singura serpentina pentru mai multe puncte de proba.
Determinările de laborator sunt:analize chimice,măsurători fizice directe (cazul conductivității) si
masuratori electrochimice bazate pe diferențe de potențial (pH si conținut de oxigen).In cazul in care exista
aparatura adecvata,măsurătorile se pot efectua ori de câte ori este nevoie.
Se recomanda ca analizele obligatorii (determinarea durității,a alcalinitatiilor "p" si "m",a reziduului fix)
sa se efectueze la intervale impuse de PT ISCIR C 2,dar in momentul in care exista analizoare digitale de
pH,conținut oxigen,conductivitate aceste analize se pot executa mai des, in baza rezultatelor putând fi
reglete cuantumul de purja continua,durata intre purjările intermitente,sau necesarul de chimicale pentru
corecție pH si oxigen,ceea ce se traduce in economii de energie termica (purjarea incuba totuși o pierdere
energetica)
Pentru fiecare dintre analizele ce se executa in instalația de cazan sau in Centrala Termica,sunt
enumerate la finele prezentelor instrucțiuni STAS-urile necesar a fi respectate (a se vedea lista de STAS-uri
de la pagina finala)
4.2 Reglarea si mentinerea unui regim chimic corect al generatorului de abur
Reglarea si mentinerea unui regim chimic corect pentru generator impune respectarea unor condiții si
anume:
• Existenta si funcționarea in bune condițiuni a instalației de dedurizare a apei de alimentare
generator
• Existenta unui degazor in centrala,pentru eliminarea gazelor dizolvate din apa de alimentare
generator
• Existenta unor instalații de dozare chimicale pentru corecția pH si oxigen dizolvat
• Asigurarea unui regim de purjare adecvat pentru corpul sub presiune al generatorului de abur (in
concordanta cu parametrii chimici urmăriți si analizele efectuate)
• Funcționarea in bune condițiuni a instalației de dedurizare
Instalația de dedurizare este esențiala in eliminarea ionilor de calciu si magneziu prezenți in apa sub
forma de săruri,aceștia fiind principalele elemente care duc la formarea crustelor de piatra pe suprafețele
schimbătoare de căldura ale generatorului. Pentru o funcționare corecta instalația trebuie sa:
1. Utilizeze sursa de apa pentru care au fost dimensionate filtrele ionice. Schimbarea in timp a
calităţii apei brute are repercursiuni asupra parametrilor de funcționare ai instalației (debit de
lucru;capacitate de producție;timp de funcționare intre doua regenerări succesive).
2. Respectarea unui nivel de regenerare corespunzător prin cantitatea si calitatea regenerantului,a
timpului de staționare in filtre la regenerare si a spalarii lente a masei cationice
3. Efectuarea unei spalari rapide corecte pentru eliminarea in totalitate a clorurii de sodiu din
filtre,remanenta acesteia putând provoca coroziuni in cazan.
4. Respectarea constantei presiunii apei brute la intrarea in filtre si a presiunii minime ( 1,7 bar) care
sa asigure funcționarea corecta a ejectorului de saramura in faza de regenerare.
5. Asigurarea unei funcționari cit mai uniforme a instalației de dedurizare pentru evitarea scaparilor
de duritate in efluent prin efect contra-ionic ce poate apare la staționarea apei in filtre.
• Funcționarea corecta a instalației de degazare
Pentru eliminarea gazelor dizolvate in apa de alimentare cazane,degazorul termo-chimic trebuie sa

aibă un regim termic corespunzător,regim reglat automat de către ansamblul regulator direct-sonda
temperatura-ejector difuzie abur (furnitura VALSTEAM).Pentru o buna funcționare a instalației degazorului se
vor respecta următoarele:
• Funcționarea in regim continuu a instalației degazorului
• Introducerea condensatului recuperat in doma,debit corelat cu nivelul apei in degazor.
• Reglarea corecta a instalațiilor de dozare reactivi chimici
Reglarea si mentinerea unor debite corecte pentru pompele dozatoare din instalațiile de aditivare cu
reactivi chimici pentru reglarea pH-ului si reducerea conținutului de oxigen din apa de alimentare,conduce la
economii importante de chimicale si la reducerea costurilor generale pe centrala. Acestea se pot realiza prin:
• Utilizarea unor reactivi de calitate si respectarea stricta a concentrațiilor preparate pentru pompele
dozatoare
• Controlul si corelarea cu analizele de laborator pentru a nu depăși consumurile de reactivi in cazul
in care conținutul de oxigen dizolvat este mic iar pH-ul in plaja de lucru
• Se va tine seama ca baza procesului de degazare este degazarea termica iar dozarea chimicalelor
reprezintă numai corecția (finisarea) finala a procesului
• Nu se admite utilizarea chimicalelor care formează precipitate in degazor sau in cazanul de abur
• Purjarea cazanului
Reglarea si mentinerea unui regim chimic corespunzător pentru cazan nu se poate realiza decât printr-
un regim de purja controlat. Purjarea are ca scop eliminarea nămolului care se formează in cazan,precum si
mentinerea constanta a concentrației sărurilor in apa sa,in limitele precizate in prezentul material.
Prin eliminarea unei cantităţi controlate de apa din cazan se preîntâmpina depunerea de săruri pe
suprafețele calde ale acestuia (tub focar,țevi de fum),spumarea apei si antrenarea sărurilor in abur. Purjarea
cazanului se face continuu,periodic(intermitent) sau mixt (continuu+periodic)
• Purjarea continua
Purjarea continua reprezintă operația prin care se scade in special conținutul salin (conductivitatea)
apei din generator. Datorita evaporării apei in cazan,conținutul sărurilor in apa creste continuu,deoarece
aburul produs dizolva (sau antrenează) o foarte mica cantitate din sărurile dizolvate in apa. Pentru
mentinerea unei concentrații prescrise de săruri in apa de generator,o parte din aceasta trebuie evacuata
controlat,acest proces fiind cel de purjare. Prin apa de alimentare se introduc săruri dar concentrația lor este
mult mai mica.
Cel mai mare conținut salin il are apa in zona de vaporizare,mai precis la cca.100 mm sub oglinda
apei. Eliminarea unei cantităţi de apa din aceasta zona de face prin racordul de purja continua care
colectează apa bogata in săruri printr-o conducta perforata orizontala continuata in exteriorul cazanului cu
un robinet special de reglaj cu ac care asigura eliminarea a max.7% din debitul nominal al cazanului. Apa
eliminata se destinde in expandorul de purja continua,aburul rezultat fiind recuperat pentru încălzirea domei
degazorului,restul apei rezultate fiind recit la max. 50oC si eliminata la canalizare.
Cuantumul purjei continue se determina pe baza analizelor de conductivitate efectuate in laboratorul
chimic al centralei. Prin cuantumul purei continue se poate controla concentrația sărurilor din apa cazanului
evitându-se formarea depunerilor aderente prin precipitarea sărurilor.
• Purjarea periodica (discontinua)
Purjarea discontinua are rolul de a elimina depunerile de nămol,șlam sau săruri neaderente depuse la
baza corpului cilindric al cazanului. Ea se face in timpul funcționarii cazanului prin racordul dotat cu robinet
cu sfera tip BONT Dn 40,care se deschide complet timp de 3-5 secunde. Este recomandata manevra in
deosebi atunci când se funcționează la sarcina parțiala cu cazanul sau înainte de oprire,moment in care
majoritatea sărurilor se depun datorita scăderii turbulentei produse de procesul de fierbere al apei. Intervalul
intre doua seturi de purje poate fi cuprins intre 30 minute si 2 ore funcție de regimul chimic al
generatorului,respectiv de cantitatea de săruri existente in suspensie.
La purjarea periodica se verifica starea conductei spre expandorul de purja discontinua situat in
interiorul Centralei. La prima deschidere a robinetului cu sfera de purja ,acesta se va deschide lent pentru
umplerea conductei de purja si încălzirea sa,închiderea robinetului făcându-se brusc. Apoi se poate deschide
brusc si închide brusc.
ATENTIE: Regimul de purjare al cazanului este foarte important,iar fochistul trebuie sa consemneze in
registrul jurnal de evidenta durata,data si ora purjării. Nu se vor purja in același timp doua cazane care sunt
racordate la o bara comuna de purjare.

In cazul in care robinetul de purjare prezintă scurgeri de apa,in cel mai scurt timp acesta va fi înlocuit
sau reparat la prima oprire a cazanului deoarece neasigurarea etanseitatii cazan-expandor poate duce la
pierderea nivelului de apa cazan (stare de avarie cazan) si întreruperea funcționarii prin protecțiile de "nivel
minim".
Aceasta manevra poate fi executata si automat,cazanul fiind dotat cu acest tip de instalație.
5. RECOMANDARI FINALE
Dedurizarea si degazarea apei de alimentare prin care se elimina ionii de calciu si magneziu ce
produc cruste de săruri aderente,a oxigenului si bioxidului de carbon,care favorizează fenomenele de
coroziune,dozarea reactivilor chimici pentru corecția pH-ului prin care fierul este menținut in
domeniul de pasivitate electro-chimica si regimul de purjare,prin care se asigura o concentrație a sărurilor
din apa cazanului,sunt principalii factori care asigura un regim chimic corect al generatorului de abur cu
implicații directe asupra duratei de viața a sistemului sub presiune si a costurilor de exploatare (durata intre
revizii-reparatii;spalari chimice pentru îndepărtarea depunerilor).
Pentru creșterea fiabilității si siguranței in exploatare,a duratei de viața a cazanului si evitarea
evenimentelor deosebite in exploatare,pe lângă cele expuse mai sus se recomanda:
• Asigurarea unui regim cit mai uniform al funcționarii tuturor utilajelor din Centrala Termica astfel
incit parametrii funcționali sa atingă valori de echilibru optime,corecţiile necesare urmând a se
realiza cu consumuri specifice reduse.
• Utilizarea integrala a condensului recuperat,care prin calităţile sale apropiate de cele ale aburului
produs imbunatateste atât calitatea apei de alimentare cit şi regimul de lucru al degazorului.
• La pornirea de la rece,se va asigura abur cu prioritate al degazor,si numai după ce temperatura
apei de alimentare a atins 95oC se va deschide calea spre ceilalți consumatori.
• Regimul de purjare continua si periodica,dozarea reactivilor pentru corecție pH (soluție fosfat
trisodic) si finisare degazare (soluție bisulfit de sodiu),se vor stabili numai in baza analizelor
chimice executate in laborator. Se interzice închiderea purjei continue in timpul funcționarii
cazanului pe motive de economie a energiei,de altfel proiectantul Centralei luând masuri de
recuperare a aburului rezidual rezultat din purja pentru încălzirea domei degazorului.
• Pentru perioadele de staționare îndelungata a cazanului se vor aplica masurile prevăzute in
tehnologia de spălare chimica si conservare.
• Stabilirea unui regim chimic optim de lucru in Centrala se va face in baza unor masuratori termo-
chimice la principalele utilaje (cazan,degazor,instalație dedurizare apa) coroborate cu limitele
minime sau maxime impuse de către legislația tehnica actuala (limite ce au fost expuse in prezenta
lucrare)
6. STANDARDE DIN SERIA "Apa si abur din instalațiile de cazane - metoda de analiza"
1. 6996-74 Luarea probe

2. 7313-82 Determinarea durității,alcalinității,acidității
3. 7556-81 Determinarea silicei
4. 7688-83 Determinarea oxigenului dizolvat
5. 7722-83 Determinarea conductivității
6. 7961-79 Determinarea clorurilor
7. 8220-68 Determinarea materiilor in suspensie
8. 8286-69 Determinarea oxidabilității fosfaților
9. 8549-70 Determinarea reziduului
10. 10556-76 Determinarea activității ionilor de hidrogen
11. 11197-79 Determinarea

SISTEME DE DEDURIZARE ECOWATER CUC 5000 1
Sistemele de dedurizare EcoWater seria 5000 sunt special dimensionate pentru dedurizarea apei in
aplicații industriale. Sistemele EcoWater funcționează la debite mari, cu pierderi mici de presiune.
Sistemele EcoWater sunt dotate cu unitati universale de control computerizat (CUC) al funcționării,
având astfel flexibilitate in posibilitățile de programare.
Toate echipamentele sunt cu regenerarea rasinii schimbătoare de ioni cationice in contra-curent si
dotate standard cu control volumetric (cu posibilitate de setare după timp sau de declanșare
manuala a etapelor individuale din cadrul regenerării).
MODEL A B C D E F G
 VAS INALTIME INALTIME INALTIME VAS INALTIME LATIME
RASINA VAS RACORDURI TOTALA STOC VAS STOC VARIANTA
[mm] RASINA IN_OUT [mm] SARE SARE SIMPLEX
[mm] [mm] [mm] [mm] [mm]
5050, 5070 315 1400 1475 1620 620 870 813
5100, 5130 450 1515 1588 1734 700 1250 1220
5190 610 1930 2027 2172 815 1190 1372
5250 610 1930 2027 2172 815 1190 1372
5320 610 1930 2027 2172 815 1190 1372
Electronica volumetrica - regenerare funcție de volumul de apa consumat Rezervor de sare uscat, rezulta un
consum minimum posibil de sare
Fabricarea soluției de saramura cu apa dedurizata
Parametri de funcționare controlați de microprocesor
Afișaj pe display electronic
Afișarea consumului de apa instantaneu, zilnic si mediu
Afișarea capacitații de tratare rămasa
Avertizare in cazul in care cantitatea de sare este prea scăzuta
Posibilitatea introducerii valorii efective a durității apei
Consum de sare cu 47% mai scăzut comparând cu echipamente convenționale Consum de apa pentru
regenerare cu 50% mai scăzut comparând cu echipamente convenționale
Calcule statistice ale capacitații remanente de tratare, variabila in relația cu cantitatea de apa utilizata Memorie
electronica a setărilor controlul led-ului
Excelent raport de funcționare: consum sare / capacitate de schimb Sistemele EcoWater: cel puțin 1/3 piese
de schimb mai puțin decad sistemele convenționale
Toate sistemele sunt disponibile in variante :
simplex, duplex, triplex si cuadruplex.
Din punct de vedere conexiuni sunt disponibile conexiuni de 1 1/4" si 2". Sistemele multiple se pot utiliza in
următoarele configurații:
paralel imediat / paralel întârziat / alternativ imediat / debit maxim.

Paralel imediat:
Toate unitățile furnizează apa dedurizata in același timp. Când oricare dintre unitățile de dedurizare a
atins maximul de capacitate, iese imediat din funcționare, se regenerează si apoi reintra in sistem.
Paralel întârziat:
Toate unitățile furnizează apa dedurizata in același timp. Când oricare dintre unitățile de dedurizare a
atins maximul de capacitate, va ramane in funcționare pana la momentul programat pentru regenerare.
Acest tip de configurație este destinat in principal aplicațiilor de filtrare.
Alternativ imediat:
Tipic, o unitate se afla in stand-by pana când o alta unitate care furnizează apa dedurizata se
epuizează. In acest moment unitatea care era in stand-by este pusa in funcțiune si cea epuizata este
trecuta imediat in regenerare. Când regenerarea acesteia este completa unitatea este trecuta ca
rezerva in poziția de stand-by, pana când o alta unitate se va epuiza si cea regenerata va lua locul
acesteia in sistem.
Debit maxim:
Una sau mai multe unitati pot fi menținute in stand-by. De cate ori sistemul detectează atingerea unui
debit maxim, « de vârf », pre-stabilit prin programarea controller-ului, una sau mai multe dintre
unitățile menținute in stand-by sunt trecute in funcționare. Când se înregistrează o scădere a debitului
de apa dedurizata necesar la consumator, una sau mai multe unitati sunt regenerate (dopa caz) si
trecute in poziția de stand-by pana la atingerea unui nou debit « de vârf ».
SPECIFICATII TEHNICE
MODEL 5050 5070 5100 5130 5190 5250 5320
Dimensiuni vas [mm] 12”x54” 12”x54” 17”x58” 17”x58” 24”x71” 24”x71” 24”x71”
Capacitatea de 165 x 220 x 350 x 466 x
699 x 11 932 x 14 1165 x
schimb* (°F x m3) si 229 x 305 x 466 x 621 x 11
932 x 16 1243 x 1553 x
consum de sare pentru 275 x 366 x 544 x 11 725 x 14
1087 x 1450 x 1812 x
regenerare 303 x 404 x 602 x 14 803 x 18
1204 x 1605 x 2009 x
(kg Sare / Regenerare) 321 x 428 x 11 641 x 16 854 x 22
1282 x 1709 x 2136 x
Debit 1,1 m3/h 8.1dp 0.20 dP
0.17 32 dP
0.10 dP 0.10 dP 0.09 43 dP
0.09 54 dP
0.09
3
(m /h) si 2,2 m3/h 0.43 dP 0.50 dP 0.29 dP 0.30 dP 0.23 dP 0.25 dP 0.26 dP
pierderea
3,4 m3/h 0.79 dP 0.90 dP 0.55 dP 0.60 dP 0.48 dP 0.50 dP 0.52 dP
de
presiune 4,5 m3/h 1.24 dP 1.40 dP 0.90 dP 0.97 dP 0.80 dP 0.83 dP 0.86 dP
(dP bar) 5,6 m3/h 1.75 dP 1.97 dP 1.30 dP 1.40 dP 1.24 dP 1.27 dP 1.31 dP
Cantitate de rasina/VAS (ltr.) 42 57 85 113 170 226 283
Capacitate stoc sare (kg) 154 154 317 317 454 454 454
Presiune de lucru (bar) 2.07 + 8.6
Temperatura de lucru (°C) 2 + 37
Conc. max. fier ionic (ppm) 5
Alimentare electrica 24 V / 50 Hz
Conexiuni intrare-ieșire (”) 1 1/4 ”
VALORILE DIN TABELELE DE MAI SUS SUNT VALABILE PENTRU SISTEME CU UN VAS DE RASINA si
REGENERAREA RASINII IN CONTRA-CURENT. FUNCTIE DE DURITATEA APEI DE ALIMENTARE SE
POATE CALCULA VOLUMUL DE APA TRATATA / CICLU DE FUNCTIONARE.
NOTA:
Toate valorile listate sunt in conformitate cu Standardele Europene pentru
instalații de dedurizare PrEN14743. 1 oF = 0.585 od = 10 PPM = 10 grame
CaCO3/m3

CUPRINS
PARTEA II TEHNOLOGII DE FUNCŢIONARE ŞI EXPLOATARE
Nr. TITLUL Pag.

Crt.
75 Noţiuni de organizare a muncii , atribuţii de serviciu pentru fochişti 327
76 Atribuţiile personalului din sala cazanelor 328
77 Autorizarea personalului de exploatare 331
78 Extras din Legea 319 Legea securităţii şi sănătăţii în muncă 334
80 Instrucţiuni tehnice interne 341
81 Supravegherea cazanului în timpul funcţionării 344
83 Evidenţa exploatării cazanelor 349
84 Aplicaţii – documente pentru cazanul LOOS 350
85 Verificarea stării tehnice a cazanului 362
86 Operaţii pregătitoare pentru ventilarea şi umplerea cazanului 367
88 Aprinderea focului 376
89 Încălzirea cazanului şi racordarea la reţeaua consumatorului 377
90 Aplicaţii – pornirea diferitor tipuri de cazane 378
91 De reţinut 398
93 Pornirea rapidă a cazanului 405
94 Urmărirea şi reglarea cazanului în timpul funcţionării 406
95 Purjarea cazanului 407
96 Verificarea funcţionării cazanului prin aparate de măsură şi control 408
97 Exploatarea cazanului în condiţii de automatizare 412
98 Exploatarea economică a cazanelor 415
99 Supravegherea cazanului în timpul funcţionării 418
100 Sisteme automate specifice cazanelor cu abur 419
101 Subsisteme de protecţie automată 423
102 Bucla de reglare a sarcinii cazanelor 436
103 Bucla de reglare a alimentării cu apă 438
104 Sistemul de semnalizare 442
105 Extras din PTC 11 - 2003 444
106 Aplicaţii – elemente de automatizare şi securitate - cazane 447
107 Scoaterea cazanelor din funcţiune , răcirea şi golirea cazanului 462
108 Conservarea cazanului 465
109 Extras din PTC 9 - 2003 466
110 Extras din PTC 11 - 2003 470
111 Revizia periodică şi sezonieră , repararea şi verificarea tehnică oficială 471
112 Aplicaţii – Carte tehnică cazan Romstal 475
113 Avarii la instalaţii de cazane 508
114 Explozii la cazane 510
115 Defecţiuni la cazane şi remedierea lor 511
116 Atribuţii de serviciu pentru fochişti 514
117 Extras din PTC 11 - 2003 517
118 Normativul PTC 9 - 2003 533

Competenţa III
LUCRUL IN ECHIPA
Descriere
Unitatea se referă la identificarea sarcinilor şi rolurilor care îi revin fochistului în echipa de lucru,necesitatea
colaborării membrilor unei echipe în vederea îndeplinirii sarcinilor primite.
1. Identifică sarcinile specifice muncii în echipă

1.1 Rolurile sunt identificate în funcție de sarcina specifică care este realizată de echipă.
1.2 Atribuțiile specifice fiecărui membru al echipei sunt stabilite de comun acord, în funcție de sarcina specifică
indicată de şeful direct.
1.3 Propunerile de îmbunătățire a activității echipei sunt discutate şi agreate în comun.
2. Efectuează munca în echipă
2.1 Condițiile de lucru pentru desfăşurarea normală a activității sunt asigurate prin participarea tuturor membrilor
echipei.
2.2 Sarcinile echipei sunt rezolvate prin implicarea tuturor membrilor acesteia.
2.3 Munca în echipă este efectuată cu respectarea drepturilor la opinie ale celorlalți membri ai echipei.
2.4 Încadrarea activităților echipei în normele de lucru şi de timp se face prin respectarea sarcinilor specifice şi a
responsabilităților individuale ale membrilor echipei.
Gama de variabile
Activități/sarcini specifice echipei de fochişti:
- curățenia la locul de muncă;
- întreținerea uneltelor şi echipamentelor specifice;
- pornirea cazanului;
- oprirea, răcirea şi golirea cazanului;
- activitățile privind reviziile tehnice periodice;
- aplicarea normelor de PM, PSI şi prescripții tehnice ISCIR, aplicabile.
Sunt necesare cunoștințe privind:

 activități/sarcini ale echipei;
 instrucțiunile de exploatare ale cazanului;
 normele de PM, PSI şi prescripții tehnice ISCIR;
 schema organizatorică, raporturi ierarhice şi funcționale.
La evaluare se urmăreşte:
- capacitatea de exprimare concisă şi clară prin utilizarea corectă a terminologiei de specialitate;
- capacitatea de a colabora cu ceilalți membrii ai echipei.
d) Exploatarea cazanelor de abur de joasă presiune şi a cazanelor de apă caldă în funcţie de parametrii
şi tipul constructiv:
- Pregătirea cazanelor pentru punerea în funcţiune, punerea în funcţiune (probe), exploatarea, supravegherea
permanentă de către fochist, supravegherea automatizată, oprirea, conservarea etc.;
- Sistemele de automatizare ale cazanelor (traductoare, convertoare, programatoare secvenţiale pentru aprindere şi
supraveghere arzătoare, regulatoare, elemente de execuţie, bucle de reglare automată, sisteme de protecţie, sisteme
de semnalizare, monitorizare şi înregistrare automată parametri de funcţionare).
Extras din:
PTC 1-2010
CAZANE DE ABUR, CAZANE DE APĂ FIERBINTE, SUPRAÎNCALZITOARE ȘI
ECONOMIZOARE INDEPENDENTE
SECȚIUNEA a 4-a
Sala cazanelor de categoriile C și D
Art. 25 (1) Cazanele de categoria C se instalează în săli proprii amenajate în clădiri amplasate la nivelul
solului.
(2) În sala cazanelor se pot monta cazane de abur de joasă presiune (cu PS ~ 0,5 bar) și cazane de apă caldă (cu T ~
110ºC), schimbătoare de căldură care folosesc ca agent primar aburul sau apa caldă produs (produsă) de cazane,
precum și instalații auxiliare care deservesc cazanele ca de exemplu pompe, buncăre pentru combustibil solid sau
rezervoare de zi pentru combustibil lichid, instalații pentru prepararea combustibilului, ventilatoare, rezervoare de
apă, instalații de tratare a apei astfel încât să nu împiedice buna deservire și supraveghere a cazanelor.
Art. 26 Sala cazanelor se amplasează la o distantă mai mare de 3 m fată de orice clădire industrială sau civilă, fată
de marginea drumurilor destinate circulației vehiculelor sau față de axa liniilor de cale ferată, cu excepția celor
prevăzute la art. 27 alin. (1).
Art. 27 (1) Cazanele de categoria C pot fi instalate și în săli proprii, făcând parte din clădiri de producție industriale,
de categoriile C, D și E de pericol de incendiu sau în clădiri de depozitare a materialelor necombustibile, conform
normativelor de siguranță la foc a construcțiilor, cu condiția ca sala cazanelor să nu fie lipită de încăperi cu
aglomerări de persoane sau de căile de acces ale acestora.
(2) Pereții despărțitori trebuie să aibă o rezistentă mecanică corespunzătoare și să nu fie prevăzuți cu goluri de
comunicare directă ca de exemplu uși, ferestre și altele asemenea spre încăperile industriale sau anexele acestora,
ateliere de întreținere, magazii și depozite de materiale necombustibile, laboratoare, grup social, lipite sau având pereți
comuni cu sala cazanelor. Poate exista o ușă de comunicare între sala cazanelor, laboratoare și grupul social, dacă
acestea deservesc numai sala cazanelor.
(3) Dacă în sala cazanelor se instalează cazane cu suprafața de încălzire formată numai din serpentine, pereții
despărțitori interiori pot fi sub nivelul luminatoarelor încăperii industriale, iar sala cazanelor poate fi fără tavan.
(4) În subsolul clădirii în care este înglobată sala cazanelor se pot amplasa încăperi de producție și de depozitare a
materialelor necombustibile sau instalații deservite permanent sau ocazional de persoane, cu condiția separării
acestora de sala cazanelor conform normativelor de siguranță la foc a construcțiilor. Nu se admite comunicarea
directă între aceste încăperi și sala cazanelor.
(5) Subsolul trebuie să comunice cu exteriorul cel puțin printr-o ușă cu deschidere în exterior.
(6) Nu se admite construirea de etaje peste sala cazanelor de categoria C.
Art. 28 (1) Cazanele de categoria D pot fi instalate în săli proprii (în încăperi separate) amplasate la subsolul,
demisolul, parterul sau la etajele clădirilor de producție din categoriile C, D și E de pericol de incendiu, ale clădirilor
de depozitare a materialelor necombustibile și ale clădirilor civile conform normativelor de siguranță la foc a
construcțiilor. Cazanele de categoria D se instalează în săli proprii sau în încăperi destinate pentru ateliere, hale de
producție, grup sanitar, laboratoare și altele asemenea situate la subsolul, demisolul, parterul sau etajul clădirii, cu
excepția clădirilor care se încadrează în categoriile A și B de pericol de incendiu conform normativelor de siguranță la foc
a construcțiilor.
(2) Nu se admite amplasarea sălii cazanelor având perete comun sau sub încăperi cu persoane care nu se pot evacua
singure ca de exemplu spitale, magazine, școli, grădinițe de copii, creșe și altele asemenea, sau sub căile de evacuare
ale acestora.
(3) Sala cazanelor trebuie să fie separată de încăperile alăturate prin pereți sau planșee cu rezistentă mecanică
corespunzătoare conform normativelor tehnice de proiectare și de realizare a construcțiilor, cu uși din materiale
necombustibile și fără goluri pentru ferestre.
PERSONALUL DE DESERVIRE SI ORGANIZAREA MUNCII

- Proprietarul/utilizatorul, cei însărcinați in scris de către acesta, precum si întreg personalul de exploatare sunt obligați
sa cunoască si sa respecte prevederile prescripțiilor tehnice aplicabile, precum si toate dispozițiile legale care
reglementează exploatarea cazanelor.
- Proprietarii/utilizatorii centralelor termice pot numi: responsabil sala cazane, fochiști șefi si fochiști ajutori, conform
organizării muncii in sala cazanelor prevăzute de proiectantul centralei termice.
- Atunci când complexitatea cazanelor si specificul exploatării (de exemplu: autorizarea cazanului pentru funcționare in
regim de supraveghere nepermanenta) îl impune, se accepta si un alt mod de organizare a muncii si desemnare a
personalului respectiv astfel incot sa fie îndeplinite condițiile prescripțiilor tehnice aplicabile.
- Fochiștii folosiți la exploatarea cazanelor trebuie sa fie autorizați in conformitate cu prevederile PTCR8 din 2009
- Fochiștii șefi se pot numi de către unitatea deținătoare numai dintre fochiștii autorizați.
- Proprietarul /utilizatorul poate încredința sala cazanelor unui responsabil cu pregătire tehnica corespunzătoare, in
raport cu importanta instalațiilor, pot fi numiți ca responsabili:
a) ingineri sau subingineri de specialitate (energetica sau mecanica);
b) tehnicieni sau maiștri de specialitate (energetica sau mecanica) cu o practica in exploatarea cazanelor de minimum
5 ani;
c) fochiști șefi cu o vechime in aceasta funcție de minim 5 ani.
- In cazul sălilor mici de cazane, atribuțiile responsabilului salii cazanelor pot fi îndeplinite de o persoana competenta,
numita de proprietar/utilizator.
- Responsabilul salii cazanelor are următoarele obligații si responsabilități:
a) întocmește instrucțiuni pentru exploatarea si revizia cazanelor, potrivit specificului acestora si ținând seama de
cerințele unei exploatări sigure;
b) repartizează sarcinile personalului de exploatare si controlează modul cum acestea sunt îndeplinite;
c) informează conducerea unitarii deținătoare asupra posibilității de folosire a cazanelor, ținând seama de starea lor si
de timpul de oprire pentru revizii, reparații si verificări;
d) stabilește ora pornirii si opririi cazanelor prin registrul-jurnal de exploatare;
e) controlează funcționarea cazanelor si ia, după caz, masuri de înlăturare a defectelor;
f) tine la zi registrul de evidenta intervențiilor si reparațiilor;
g) urmărește realizarea indicilor de calitate ai apei de alimentare;
h) conduce reviziile si reparațiile curente si participa efectiv la verificările tehnice oficiale;
i) răspunde de pregătirea instalațiilor pentru verificările tehnice oficiale;
j) organizează instruirea si verifica anual, in comisia numita de conducerea unitarii, nivelul cunoștințelor tehnice in
domeniu ale fochiștilor;
k) răspunde de respectarea atribuțiilor stabilite prin instrucțiunile interne.
- Fochistul sef are următoarele obligații si responsabilități:
a) sa cunoască bine instalația de cazane din punct de vedere al deservirii;
b) sa cunoască si sa aplice instrucțiunile de exploatare;
c) sa ia toate masurile necesare astfel ca pornirea si oprirea cazanului sa se facă in securitate;
d) sa controleze funcționarea armaturilor de siguranță si de control, a dispozitivelor de alimentare etc. și
contrasemnează rezultatele in registrul-jurnal de supraveghere;
e) sa înlăture defectele semnalate de fochiști, iar in cazul in care nu le va putea înlătura sa responsabilul salii
cazanelor;
f) sa conducă lucrările de curatore a cazanului;
g) sa asiste la primirea-predarea serviciului de către fochiști si sa contrasemneze in registrul-jurnal de supraveghere.
- Fochistul are următoarele obligații si responsabilități:
a) sa cunoască bine instalația de cazane si deservirea ei corecta, urmărind continuu funcționarea normala a acesteia;
b) sa cunoască si sa aplice instrucțiunile de exploatare;
c) sa supravegheze direct si permanent buna funcționare a cazanului si a instalațiilor anexe si sa înregistreze
parametrii cazanului la intervalele stabilite prin instrucțiunile interne si ,instrucţiunile proiectantului dar minim
prevederile prescripțiilor tehnice aplicabile în domeniu ;
d) sa comunice șefilor șai defectele constatate si sa contrasemneze in registrul-jurnal de supraveghere;
e) sa oprească din funcțiune cazanul in cazurile prevăzute în instrucţiuni şi prescripţii aplicabile;
f) sa predea si sa ia in primire serviciul numai după verificarea bunei funcționari a cazanului; rezultatul predării-primirii
se va consemna in registrul-jurnal de supraveghere sub semnătura ambilor fochiști.
- Este interzisa predarea si preluarea serviciului in timpul efectuării unor manevre pentru înlăturarea unor situații de
avarii in sala cazanelor.
- Fochiștii practicanţi trebuie sa îndeplinească aceleași condiții de sănătate si ca si fochiștii si sa aibă vârsta minima
prevăzuta de legislația in vigoare. Pentru aceștia nu este obligatorie autorizarea.
- Personalul de deservire va îndeplini in timpul funcționarii cazanului numai sarcinile legate de exploatarea acestuia,
conform instrucțiunilor de exploatare si instrucțiunilor interne.”
NOTIUNI DE ORGANIZARE A MUNCII ŞI DE PREGATIRE A PERSONALULUI DE
EXPLOATARE.ATRIBUTIUNI DE SERVICIU PENTRU FOCHISTI
ATRIBUTII DE SERVICIU CU CARACTER GENERAL OBLIGATORIU ALE FOCHISTILOR
Fochiștii răspund nemijlocit de funcționarea în condiții de siguranță şi potrivit regimului de lucru aprobat, a utilajelor şi
instalațiilor pe care le au în primire.
Fochiștii au următoarele obligații de serviciu:
– sa cunoască caracteristicile constructive şi funcționale ale utilajelor şi instalațiilor la care lucrează, sa aplice întocmai
normele de funcționare şi întreținere a acestora, de protecția muncii şi prevenire a incendiilor;
– sa asigure, potrivit prescripțiilor tehnice, supravegherea permanenta a instalațiilor, utilajelor şi a celorlalte mijloace
încredințate, sa verifice buna funcționare a dispozitivelor de siguranță, aparaturii de măsura şi control;
– sa nu părăsească locul de munca fără aprobarea conducătorului ierarhic, în timpul serviciului sa se preocupe
permanent de buna desfășurare a activități;
– sa ia masuri urgente de lichidare a avariilor şi accidentelor, atunci când se produc, potrivit programelor întocmite în
acest scop, sa stea la dispoziția unitarii sau sa se prezinte în cel mai scurt timp la serviciu în caz de avarii ori alte
necesitați urgente;
– sa respecte cu strictețe regulamentul de ordine interioara din unitatea în care lucrează;
– sa folosească şi sa păstreze, în conformitate cu regulile stabilite, echipamentul de protecție şi dispozitivele de
siguranță;
– sa se prezinte la serviciu în deplina capacitate de munca, pentru a putea executa în bune condiții sarcinile ce-i revin;
– sa aducă de îndată la cunoștința conducătorului locului de munca orice neregula, defecțiune, anomalie sau alta
situație de natura sa constituie un pericol, pe care le constata la locul de munca, precum şi orice încălcare a normelor
de protecție a muncii sau de prevenire a incendiilor;
– sa respecte cu strictețe dispozițiile referitoare la predarea-primirea organizata a schimbului, la terminarea
programului nu pot părăsi locul de munca până nu se prezintă înlocuitorul, iar încetarea activități se face numai după
predarea instalației sau utilajului de care răspund, personalului din schimbul următor, în prezenta inginerului de
schimb, sefului de secție, sefului de atelier sau a altui conducător tehnic care preia activitatea schimbului următor;
– sa nu introducă sau sa consume în unitate băuturi alcoolice ori sa faciliteze săvârşirea acestor fapte;
– sa nu introducă ţigări, chibrituri, brichete, materiale ori produse care ar provoca incendii sau explozii în locurile de
munca în care fumatul sau introducerea acestora este oprita.
ORGANIZAREA MUNCII ŞI ATRIBUTIILE PERSONALULUI DE EXPLOATARE DIN SALA CAZANELOR
a) Sala cazanelor
Sala cazanelor trebuie sa fie construita şi dotata în conformitate cu prescripțiile tehnice Cl - colecția I.S.C.I.R.
Accesul în sala cazanelor a persoanelor străine care nu au atribuții de serviciu cu privire la funcționarea cazanelor şi
instalațiilor anexe, este strict interzis, fără o aprobare prealabila din partea conducerii întreprinderii. în sala cazanelor
pot intra oricând organele I.S.C.I.R., pe baza legitimației de serviciu.
In tot timpul funcţionării cazanelor ușile salii cazanelor vor fi descuiate. Spatiile de acces şi deservire precum şi
drumurile spre ușile salii vor fi libere în permanenta.
Pentru evitarea deplasărilor personalului de deservire precum şi pentru posibilitatea, comunicării rapide a acestuia cu
exteriorul (conducerea întreprinderii, personalul tehnic de specialitate, atelierul de întreținere şi reparații etc.) în sala
cazanelor trebuie sa existe un telefon sau alte sisteme de semnalizare şi comunicare. De asemenea în sala cazanelor
se vor afișa la loc vizibil:
– instrucțiunile tehnice specifice de lucru, protecția muncii şi PSI;
– atribuțiile personalului de exploatare;
– masuri şi manevre în caz de avarie;
– schemele izometrice ale instalațiilor din sala cazanelor (gaz, apa agent termic etc.);
– reguli pentru controlul reparației şi recepției echipamentului;
– pancarte de protecția muncii etc.
Toate acestea se vor fixa în rame acoperite cu sticla şi menținute în perfecta stare de curtenie.
Sala cazanelor trebuie sa fie dotata cu iluminat de siguranță alimentat de la o sursa independenta de energie electrica
care poate fi:
– baterie centrala de acumulatoare;
– lămpi cu acumulator local sau baterie (luminoblocuri);
– grup electrogen.
Iluminatul de siguranță se alimentează în mod obișnuit de la rețea, iar la întreruperea alimentarii normale, trecerea pe
sursa independenta trebuie sa se facă automat.
Este interzis a se da salii cazanelor alta întrebuințare în afara aceleia de exploatare şi întreținere a cazanelor şi
instalațiilor auxiliare. Sala cazanelor trebuie sa fie păstrata în buna stare de curtenie, în special în ceea ce privește
praful rezultat la alimentarea cu combustibil sau la evacuarea cenușii şi zgurii.
Pentru stingerea incendiilor, fiecare sala de cazane se dotează cu mijloacele necesare şi anume: hidrant de incendiu
cu furtun, unul sau mai multe stingătoare, lăzi cu nisip, lopeți şi câteva galeți de incendiu.
In sala cazanelor trebuie sa existe un dulap cu materiale sanitare necesare primului ajutor în caz de accidente.
b) Organizarea muncii în sala cazanelor
La întocmirea documentațiilor tehnice pentru centrale termice, proiectantul stabilește în funcție de complexitatea
instalațiilor, modul de organizare a muncii precum şi structura personalului de conducere şi exploatare.
In general, personalul de conducere şi exploatare din sala cazanelor se compune din:
– responsabilul salii cazanului;
– fochiști șefi;
– fochiști;
– fochiști ajutori;
– laboranți - operatori;
– electricieni automatiști.
Fochiștii folosiți în exploatarea cazanelor trebuie sa fie autorizați în conformitate cu prevederile prescripțiilor tehnice.
Fochiștii șefi se numesc de întreprindere numai dintre fochiștii autorizați.
Conducerea întreprinderii deținătoare (si cei însărcinați în scris de aceasta) precum şi personalul de conducere şi
deservire a salii cazanelor sunt obligați sa cunoască şi sa respecte toate prevederile prescripțiilor tehnice Cl şi toate
dispozițiile legale privind reglementarea exploatării cazanelor.
c) Responsabilul salii cazanelor
Responsabilul sălii cazanelor se numește prin decizie interna de către conducerea întreprinderii deținătoare.
Acesta conduce întreaga activitate din sala cazanelor şi răspunde direct pentru siguranță în funcționare a acestor
utilaje şi instalații.
Responsabili ai salii cazanelor pot fi numiți:
– ingineri şi subingineri de specialitate energetica sau mecanica;
– tehnicieni şi maiștri de specialitate energetica sau mecanica, cu o practica în exploatarea cazanelor de minim doi ani;
– fochiști șefi cu o vechime în aceasta funcție de minim 2 ani.
In cazul sălilor mici de cazane se pot numi şi alte persoane în funcția de responsabil al salii cazanelor.
d) Evidenta exploatării cazanelor
Fiecare sala de cazane trebuie sa aibă un registru jurnal de supraveghere, cu evidenta funcţionării cazanelor;
registrul trebuie sa fie numerotat şi vizat de conducerea întreprinderii.
In registrul jurnal de supraveghere fac înscrieri: fochistul, fochistul sef, responsabilul salii cazanelor, conducerea
întreprinderii şi personalul tehnic de specialitate cu sarcini de răspundere (mecanic sef, energetic sef, responsabilul cu
supravegherea tehnica a instalațiilor mecanice sub presiune şi instalațiilor de ridicat autorizat de I.S.C.I.R.
Fochistul va înscrie:
– toate constatările privind starea cazanului, a instalaţiilor anexe, a armaturilor etc. făcute cu ocazia preluării
serviciului;
– ora efectuării operaţiilor de verificare a armaturilor şi instalaţiilor auxiliare, operaţiile principale în funcţionarea
cazanului şi constatările făcute cu aceasta ocazie; fochistul care preda va menționa daca constatările sunt juste;
– ora aprinderii şi stingerii focului în cazan;
– ora când s-au produs anumite defecţiuni sau fenomene anormale în funcționarea cazanului, felul defecţiunii şi
modul în care a fost făcuta remedierea acestuia;
– operațiile efectuate privind tratarea apei (in cazul în care prin atribuții de serviciu are şi aceasta sarcina);
Responsabilul salii cazanelor şi fochistul sef vor înscrie:
– data când va fi pus în funcțiune sau oprit cazanul;
– constatări făcute cu ocazia controlului în instalații şi a activități din sala cazanelor precum şi dispozițiile date;
– orice dispoziție data cu privire la exploatarea, întreținerea, repararea şi verificarea cazanului, a instalațiilor anexe etc.
precum şi dispoziții cu privire la alte sarcini ce revin personalului de deservire.
Conducerea întreprinderii şi personalul tehnic de specialitate cu sarcini de răspundere privind sala cazanelor, vor
menționa în registrul jurnal de supraveghere orice constatare făcuta, dispoziție data sau sancțiune aplicata.
Fiecare sala de cazane sau instalație tehnologica în care funcționează cazane recuperatoare vor avea un registru de
evidenta a reparațiilor efectuate. Acest registru va fi numerotat şi vizat de conducerea întreprinderii. în acest
registru se vor menționa de către responsabilul cu reparațiile sau responsabilul salii cazanelor, data, locul şi felul
reparației efectuate. La registrul de evidenta a reparațiilor din sala cazanelor se vor anexa schițe clare din care sa
rezulte înlocuirile efectuate cu ocazia reparațiilor (pentru țevi ecran, supraîncălzitor, economizor. Țevi tăiate, înlocuite
sau sudate etc.).
In sala cazanelor se va păstra un registru de raport zilnic în care personalul de exploatare notează din ora în ora
indicațiile principalelor aparate de măsurat. Parametrii măsurați se vor stabili prin instrucţiunile interne şi vor cuprinde
în principal: debite, temperaturi, presiuni, analize gaze etc. în acest fel personalul de exploatare este obligat sa ia
cunoștința permanent de starea întregii instalații şi sa execute un control general, remarcând anomaliile apărute.
e) Atribuţiile personalului de exploatare a cazanelor
• Atribuţiile responsabilului salii cazanului sunt:
– răspunde pentru respectarea atribuțiilor stabilite prin decizia interna a conducerii întreprinderii;
– organizează instruirea şi verifica anual, în comisia numita de conducerea întreprinderii, cunoștințele fochiștilor;
– ivind în vedere funcționarea în condiții de siguranță, întocmește instrucțiuni, specifice de lucru, protecția muncii şi
PSI;
– repartizează sarcinile personalului de serviciu şi controlează modul în care acestea sunt duse la îndeplinire;
– colaborează cu compartimentele funcționale din întreprindere la întocmirea planului de producție informând
capacitatea şi modul de utilizare al centralei termice;
– răspunde pentru tinerea la zi a registrului de evidenta a reparațiilor;
– întocmește programul de funcționare al centralei termice cu specificarea orelor de pornire şi oprire a fiecărui cazan,
îl supune aprobării conducerii întreprinderii şi apoi îl afișează şi prelucrează cu personalul din subordine;
– controlează funcționare cazanelor şi ia masuri de eliminare operativa a deficientelor constatate;
– urmărește realizarea indicilor de calitate ai apei de alimentare;
– participa efectiv la verificările oficiale, la reviziile şi reparațiile curente ale cazanelor din sala cazanelor;
– răspunde de pregătirea instalațiilor pentru verificările tehnice oficiale;
– răspunde pentru luarea tuturor masurilor în vederea respectării Decretului 400/ 1981, precum şi a celorlalte acte
normative şi legislația în vigoare;
– controlează zilnic starea tehnica a instalațiilor, modul de respectare a normelor de exploatare şi a regimului de lucru
stabilit;
– organizează instruirea personalului din subordine cu privire la funcționarea,exploatarea şi întreținerea instalațiilor şi
echipamentelor în condiții de siguranță, cunoașterea şi aplicarea normelor de protecție a muncii, de prevenirea şi
stingerea incendiilor şi a normelor de intervenție pentru prevenirea dereglărilor, întreruperilor, avariilor şi a
accidentelor tehnice;
– in caz de avarii sau alte accidente tehnice, în sala cazanelor, este obligat sa participe nemijlocit la lichidarea
urmărilor acestora, la cercetarea cauzelor şi stabilirea masurilor pentru repunerea în funcțiune a instalațiilor şi la
conducerea operațiilor pentru intrarea în regim normal de funcționare;
– trebuie sa-si îndeplinească în mod exemplar îndatoririle de serviciu, sa ia masuri pentru întărirea ordinei şi a unei
discipline ferme a personalului, sa dezvolte în rundul acestuia simțul datoriei şi al răspunderii, sa sancționeze cu
promptitudine şi cu severitate orice inculcare sau nerespectare a normelor de exploatare;
– întocmește, afișează şi prelucrează (cu personalul de exploatare) schemele izometrice ale instalațiilor şi manevrele
care trebuie executate în caz de avarie.
• Atribuții de serviciu pentru fochistul sef.
Fochistul sef răspunde nemijlocit de funcționarea în condiții de siguranță şi potrivit regimului de lucru aprobat a
instalațiilor, utilajelor şi echipamentelor pe care le are în primire.
Răspunde pentru organizarea şi desfășurarea activități la locul munca, în deplina securitate şi pentru realizarea
integrala a masurilor privind buna funcționare, exploatare şi întreținere a instalațiilor, utilajelor şi echipamentelor
încredințate.
In acest scop este obligat sa ia următoarele masuri:
– sa cunoască bine atât din punct de vedere fenomenologic cit şi din punct de vedere al exploatării, instalațiile,
utilajele şi echipamentele din centrala termica încredințate şi sa urmărească funcționarea normala a acestora;
– sa cunoască şi sa aplice instrucţiunile de lucru şi protecția muncii;
– sa ia toate masurile care se impun astfel incit pornirea sau oprirea cazanelor sa se facă în condiții de siguranță;
– sa controleze funcționarea armaturilor de siguranță şi control, a dispozitivelor de alimentare etc., consemnând
rezultatele în registrul jurnal de supraveghere;
– sa înlăture defectele semnalate de fochiști, iar în cazul în care din motive diferite nu le poate remedia, sa anunțe de
urgenta responsabilul salii cazanelor;
– sa conducă lucrările de curatore ale cazanelor;
– sa asiste la primirea - predarea serviciului de către fochiști, contrasemnând în registrul jurnal de supraveghere;
– sa ia masuri pentru însușirea de către membrii formației de lucru a reglementarilor privind ordinea şi disciplina la
locul de munca, a prescripțiilor de exploatare şi întreținere;
– sa efectueze la timp lucrările de întreținere şi sa participe la reviziile tehnice şi reparațiile planificate;
– sa preia sarcinile formației de lucru de la schimbul precedent şi sa predea sarcinile către schimbul următor, cu
precizarea obiectivelor de urmărit;
– sa instruiască muncitorii din formație şi sa supravegheze aplicarea stricta a prescripțiilor privind protecția muncii, a
regulilor de igiena a muncii şi de prevenire şi stingere a incendiilor;
– sa interzică participarea la lucru a celor care nu sunt apți sa îndeplinească sarcinile de serviciu, sa informeze
responsabilul salii cazanelor sau seful ierarhic superior pentru înlocuirea celor care lipsesc.
• Atribuții de serviciu pentru fochiști
Fochistul de serviciu răspunde direct de funcționarea în condiții de siguranță şi potrivit regimului de lucru aprobat a
instalațiilor, utilajelor şi echipamentelor pe care le are în primire, în care scop are următoarele obligații:
– sa cunoască caracteristicile constructive şi funcționale ale instalației de cazane şi deservirea ei corecta;
– sa aplice întocmai normele de funcționare şi întreținere a acestora, de protecție a muncii şi prevenire a incendiilor;
– sa cunoască şi sa aplice instrucţiunile de lucru, protecție a muncii şi PSI specifice;
– sa supravegheze direct şi permanent buna funcționare a cazanelor, instalațiilor anexe, şi a celorlalte mijloace
încredințate, sa verifice buna funcționare a dispozitivelor de siguranță, aparaturii de măsura şi control;
– sa oprească din funcțiune cazanul în cazurile menționate la capitolul D.3.;
– sa folosească şi sa păstreze, în conformitate cu regulile stabilite, echipamentul de protecție şi dispozitivele de
siguranță;
– sa se prezinte la serviciu în deplina capacitate de munca, pentru a putea executa în bune condiții sarcinile ce-I revin;
– sa comunice de urgenta șefilor șai ierarhici orice neregula, defecțiune, anomalie sau alta situație de natura sa
constituie un pericol, pe care le constata în centrala termica, precum şi orice inculcare a normelor de protecție a
muncii sau de prevenire a incendiilor; consemnând toate aceste aspecte în registrul jurnal de supraveghere;
– sa nu părăsească locul de munca fără aprobarea sefului ierarhic superior, data în condițiile prevăzute de lege;
– sa se preocupe permanent de buna desfășurare a activități;
– sa ia masuri urgente de lichidare a avariilor şi accidentelor, atunci când se produc, potrivit programelor întocmite în
acest scop, sa stea la dispoziție sau sa se prezinte în cel mai scurt timp la serviciu, în caz de avarii ori alte necesitați
urgente;
– sa respecte regulile de acces în unitatea în care lucrează şi sa nu primească persoane străine în sala cazanelor;
– sa respecte cu strictețe dispozițiile referitoare la predarea - primirea organizata a schimbului, la terminarea
programului de lucru nu poate părăsi sala cazanelor până nu se prezintă fochistul înlocuitor, iar încetarea activități se
face numai după predarea cazanelor şi instalațiilor anexe de care răspunde, fochistului din schimbul următor, în
prezenta fochistului sef, responsabilului salii cazanelor, inginerului de schimb, dispecerului sau altui conducător tehnic
din schimbul care preia activitatea. Predarea – primirea schimbului se face pe baza de proces verbal sub semnătura
ambilor fochiști şi a celui care asista la aceasta predare – primire.
Predarea şi prelucrarea serviciului în timpul executării unor manevre pentru înlăturarea unor situații de avarii în sala
cazanelor este interzisa
Predarea şi prelucrarea serviciului în timpul executării unor manevre pentru înlăturarea unor situații de avarii în sala
cazanelor este interzisa
CONDIŢII PRIVIND FORMAREA PROFESIONALĂ A PERSONALULUI DE DESERVIRE
PT CR 8-2009
SECŢIUNEA 1
Condiţii privind formarea profesională a fochiştilor
Art. 19 (1) Persoana fizică autorizată de către ISCIR pentru deservirea cazanelor de abur, de apă fierbinte,
cazane de apă caldă şi cazane de abur de joasă presiune, a supraîncălzitoarelor şi economizoarelor
independente conform prevederilor prescripţiilor tehnice C 1 şi C 9, este denumită în continuare „fochist”.
(2) Autorizarea fochistului se face pe clase, de la A la D, în funcţie de tipul de cazan pe care îl deserveşte.
(3) Se admit la examenul de autorizare ca „fochist clasa A, B sau D”, persoanele fizice care au absolvit un
curs de perfecţionare/specializare organizat conform programelor analitice din prezenta prescripţie tehnică.
(4) Se admit la examenul de autorizare ca „fochist clasa C”, persoanele fizice care au absolvit un curs de
calificare de „fochist” sau un curs de perfecţionare/specializare „fochist clasa C” organizat conform
programelor analitice din prezenta prescripţie tehnică.
Art. 20 Fochiştii clasa A deservesc şi supraveghează operativ în funcţionare cazane de abur, cazane de
apă fierbinte, supraîncălzitoare şi economizoare independente, conform prevederilor prescripţiei tehnice C
1. Fochiştii clasa A sunt autorizaţi pentru tipul de cazan dintr-o grupă de autorizare prevăzută în tabelul 3.
Tabelul 3
este autorizat.
Condiţii de autorizare
Pentru a fi înscrişi la cursul de specializare în vederea autorizării de către ISCIR-INSPECT IT, candidaţii trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
- au vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi;
- au absolvit învăţământul obligatoriu;
- sunt apţi din punct de vedere medical pentru prestarea activităţii pentru care solicită autorizarea.
Organizarea cursurilor de specializare de către ISCIR-INSPECT IT sau alte unităţi de specialitate în vederea autorizării
În vederea autorizării personalului de exploatare, ISCIR-INSPECT IT sau alte unităţi de specialitate, care vor solicita
aceasta, vor organiza cursuri de instruire (teoretică şi practică).
ISCIR-INSPECT IT sau alte unităţi de specialitate trebuie să fie autorizate conform legislaţiei în vigoare privind formarea
profesională a adulţilor.
Unităţile de specialitate care solicită deschiderea unui curs pentru instruirea personalului trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
- fac dovada că au ca obiect de activitate organizarea de cursuri de specializare;
- dispun de instructori de specialitate (lectori calificaţi);
- dispun de mijloace didactice adecvate scopului;
- fac dovada posibilităţii efectuării pregătirii teoretice şi practice a cursanţilor.
Cursurile de specializare se vor preda pe baza programelor analitice, care reprezintă minimum de cunoştinţe şi de durată
necesare pentru autorizare.
De la caz la caz, în funcţie de complexitatea instalaţiilor şi a lucrărilor practice care trebuie să fie efectuate în vederea
autorizării absolvenţilor de către ISCIR-INSPECT IT, programele analitice vor fi adaptate şi dezvoltate corespunzător.
Cursurile vor fi predate de ingineri, tehnicieni şi maiştri de specialitate sau de specialităţi înrudite domeniului pentru care
se va face autorizarea, care îndeplinesc criteriile de experienţă profesională în domeniul exploatării cazanelor şi cunosc
prevederile prescripţiei tehnice.
Avizarea cursurilor de specializare de către ISCIR-INSPECT IT
Cursurile vor fi avizate de ISCIR-INSPECT IT. În acest scop, unitatea care organizează aceste cursuri va depune oficial la
ISCIR-INSPECT IT, cu cel puţin 15 zile înainte de începerea (deschiderea) cursurilor, în două exemplare, următoarele:
a) programa analitică dezvoltată pe lecţii şi desfăşurată sub formă de orar va cuprinde:
- obiectul (tema) lecţiilor - teorie şi practică;
- numărul de ore (teorie şi practică);
- data, ora şi locul desfăşurării lecţiilor,
- lectorii;
b) suportul de curs, respectiv documentaţia de referinţă pentru programa analitică, care se va pune la dispoziţia
cursanţilor;
c) tabelul cuprinzând numele şi prenumele lectorilor, pregătirea profesională, funcţia şi locul de muncă (după caz);
d) tabelul cu numele şi prenumele, ziua, luna şi anul naşterii, seria şi numărul actului de identitate sau CNP, pregătirea
şcolară şi calificarea profesională ale cursanţilor;
e) tabelul cu numele şi prenumele cursanţilor şi ale supraveghetorului de practică, precum şi tipul instalaţiei şi orarul de
efectuare a stagiului de practică;
f) dosarele personale ale candidaţilor (într-un singur exemplar), întocmite de organizatorul cursului de specializare; care
trebuie să conţină:
- copie de pe actul de identitate;
- copie de pe actul de absolvire a învăţământului obligatoriu (prevăzut pentru categoria de calificare pe care o are
candidatul);
- copie de pe certificatul de căsătorie, dacă este cazul;
- adeverinţă medicală (prevăzută la pct. L.2.1).
Deschiderea cursurilor de specializare nu se poate face decât după obţinerea avizului de la ISCIR-INSPECT IT.
Pentru avizarea cursurilor, ISCIR-INSPECT IT va verifica toate documentele prezentate de organizatorul cursului.
Verificările menţionate mai sus, constatările făcute şi propunerile privind deschiderea cursului vor fi consemnate de către
inspectorul constatator într-un proces-verbal încheiat în două exemplare.
Procesul-verbal menţionat va fi prezentat inspectorului şef care va analiza şi va decide în privinţa avizării cursului de
specializare şi va comunica oficial rezultatul organizatorului cursului.
Documentaţia care a stat la baza avizării cursului, împreună cu dosarele candidaţilor se păstrează de către organizatorul
cursului, care răspunde de corectitudinea completării şi păstrării acestora conform legislaţiei în vigoare. La dosarele

candidaţilor, prin grija organizatorului cursului de specializare, se vor ataşa şi celelalte acte menţionate în prezenta
anexă.
Modificări ulterioare în documentaţia care a stat la baza avizării cursului se pot efectua numai în intervalul celor 15 zile
menţionate în PTCR8 / 2010, la solicitarea scrisă şi motivată a organizatorului cursului şi numai cu avizul ISCIR-INSPECT
IT.
Inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT pot efectua, pe parcurs, verificări privind modul cum se desfăşoară
cursurile de specializare, luând măsuri corespunzătoare, după caz.
Avizarea deschiderii cursurilor de specializare se acordă de ISCIR-INSPECT IT pentru fiecare curs în parte. Modelul de
aviz pentru deschiderea cursului este prezentat în anexa R.
După absolvirea cursului de instruire, participanţilor li se vor elibera adeverinţe de instruire, conform modelului de la
anexa M.
Candidaţii care au studii superioare, care au absolvit şcoala de maiştri, şcoala profesională sau liceul industrial de
specialitate, precum şi posesorii de autorizaţii de fochist eliberate de ISCIR-INSPECT IT pentru cazane de abur, sau
eliberate de Ministerul Apărării Naţionale sau Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru deservirea cazanelor care fac
obiectul prescripţiei tehnice, se pot prezenta la examenul de autorizare fără să fie necesară absolvirea unui curs de
specializare, însă condiţiile privind practica rămân neschimbate.
Cursurile de specializare în vederea autorizării vor fi urmate de o practică la cazane. După efectuarea practicii, se va
obţine adeverinţa de practică, conform modelului din anexa N.
Autorizarea fochiştilor clasa C
Persoanele care deservesc şi supraveghează operativ în funcţionare cazane de apă caldă sunt denumite în continuare
"fochişti".
La practica efectuată în cadrul programului de pregătire şi specializare, cursanţii trebuie să efectueze cel puţin
următoarele manevre şi lucrări practice:
a) manevre pentru pornirea cazanului, atât la rece cât şi la cald, inclusiv punerea în paralel cu alte cazane aflate în
funcţiune;
b) manevre pentru înlăturarea pericolului în cazul apariţiei unor situaţii deosebite în funcţionarea cazanului, cum ar fi:
- lipsa apei în cazan;
- întreruperea alimentării cu combustibil;
- lipsa tensiunii electrice etc.;
d) manevre pentru verificarea funcţiilor de protecţie-automatizare;
f) manevre pentru oprirea cazanului din funcţiune;
g) înlocuirea unei garnituri defecte şi refacerea unei etanşări;
h) manevre pentru verificarea funcţionării supapelor de siguranţă;
i) manevre de reglare a sarcinii cazanului.

COMPETENŢE GENERALE PE DOMENIUL DE ACTIVITATE
Competenţa IV
APLICAREA NORMELOR DE PM, PSI SI A PRESCRIPȚIILOR TEHNICE ISCIR
Descriere
Unitatea se referă la competenta necesară aplicării normelor de protecția muncii, normelor PSI şi a
prescripțiilor tehnice ISCIR, în scopul desfăşurării unor activități lipsite de riscuri care ar putea apărea din
lipsa de concentrare, din executarea unor manevre greşite asupra cazanului şi instalațiilor auxiliare în situații de
avarie sau din nerespectarea atribuțiilor specifice locului de muncă.
1. Aplică normele de protecția muncii, normele PSI şi prescripțiile tehnice ISCIR

1.1 Participă la toate instruirile şi îşi însuşeşte corect normele de PM, PSI şi prescripțiile tehnice ISCIR.
1.2 Cazanele şi dotările speciale cu care este echipat sunt exploatate în condiții de securitate, respectând
întocmai instrucțiunile de exploatare, NPM şi prescripțiile tehnice ISCIR aplicabile, în vigoare.
1.3 Materialele şi mijloacele deintervenție privind stingerea incendiilor sunt păstrate conform reglementărilor şi
folosite corespunzător, în cazul apariției unui incendiu.
1.4 Componentele de securitate indicate în prescripțiile tehnice ISCIR sunt verificate zilnic, cu maximă
atenție, pentru evitarea riscurilor care pot rezulta din exploatarea necorespunz ătoare a cazanului.
2. Sesizează pericolele şi aplică procedurile de urgentă
2.1 Sursele de pericol sunt identificate, analizate cu aten ție şi eliminate imediat.
2.2 Sursele de pericol care nu pot fi eliminate sunt raportate cu promptitudine şefului echipei şi
responsabilului cu supravegherea şi verificarea tehnică a instalației.
2.3 Accidentele/incidentele sunt semnalate şi raportate cu promptitudine prin contactarea persoanelor
abilitate.
2.4 In caz de accident, ia măsuri pentru scoaterea din funcțiune în condiții de securitate a cazanului şi
menținerea nemodificată a situației până la sosirea inspectorului de specialitate al ISCIRINSPECT-IT.
2.5 Măsurile de prim ajutor sunt aplicate rapid, în funcție de tipul de accident/avarie produs.
2.6 Măsurile de urgentă şi de evacuare sunt aplicate corect şi cu luciditate, respectând procedurile
specifice.
Gama de variabile
NPM se referă la:
- norme generale de protecție a muncii;
- norme specifice locului de muncă.
NPSI se referă la:
- norme generale;
- norme departamentale;
- norme specifice locului de muncă.
Prescripțiile tehnice specifice ISCIR se referă la:
- Cerințe tehnice privind montarea, instalarea, exploatarea, verificarea tehnic ă şi repararea
cazanelor de abur şi de apă fierbinte, supraîncălzitoarelor şi a economizoarelor independente
- Cerințe tehnice privind proiectarea, construirea, montarea, instalarea, exploatarea, verificarea
tehnică şi repararea cazanelor de apă caldă şi a cazanelor de abur de joasă presiune;
Mijloace de primă intervenție pentru PSI: stingătoare cu praf şi CO2;
Tipuri de accidente: accidente mecanice (loviri, răniri, fracturi), arsuri, arsuri chimice etc.
Măsurile de prim ajutor sunt cele specifice tipurilor de accidente menționate.
Persoane anunțate de producerea accidentului/avariei: şeful de echipă, responsabilul cu supravegherea şi
verificarea tehnică a instalației, ISCIR-INSPECT-IT;
Autorități: ISCIR-INSPECT-IT, organe de anchetă;

Avariile se pot produce atunci când:
- nivelul apei a scăzut sub cel minim şi continuă să scadă;
- nivelul apei nu este vizibil prin vizorul sticlei de nivel;
- debitul apei de alimentare scade sub limita minimă de securitate;
- dispozitivele de alimentare cu apă sunt defecte;
- nivelul apei depăşeşte limita superioară a sticlei de nivel şi după purjarea cazanului;
- la elementele cazanului sau instalațiilor anexe au apărut burduşiri, scurgeri la îmbinările sudate,
încălzirea la roşu a unei părți din peretele metalic;
- s-au produs crăpături sau dărâmături la zidăria focarului sau cazanului;
- combustibilul antrenat arde în canalele de gaze de ardere iar temperatura cre şte peste limita
admisibilă;
- sunt atinse limitele de declanşare a componentelor de securitate din schema de protec ție
automată a cazanului şi nu este comandată automat oprirea.
Cunoștințele necesare se referă la:

- NPM şi NPSI (generale şi specifice locului de muncă); -
instrucțiuni de exploatare şi întreținere a cazanelor;
- prescripții tehnice ISCIR.
- exploatarea cazanului şi a instalațiilor auxiliare în condiții de securitate;
- echilibrul şi stăpânirea de sine în identificarea surselor de pericol;
- cunoaşterea şi aplicarea NPM şi PSI;
- cunoaşterea şi aplicarea măsurilor de evacuare şi a măsurilor de prim ajutor în caz de
accidente;
- corectitudinea şi responsabilitatea cu care execută lucrările pentru evitarea accidentelor (oprirea
cazanului în condiții de securitate, conform prevederilor prescripțiilor tehnice ISCIR);
- promptitudinea reacțiilor şi stăpânirea de sine în adoptarea deciziilor în caz de avarie.
g) Legislaţie, tehnica securităţii muncii, măsuri de prim ajutor.
Extras din:
Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 - Legea securităţii şi sănătăţii în muncă
Parlamentul României
Legea nr. 319 din 14 iulie 2006
Legea securităţii si sănătăţii in muncă
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 646 din 26/07/2006
Intrare in vigoare: 01/10/2006
SECŢIUNEA a 3-a
Primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor,
pericol grav şi iminent
Art. 10. - (1) Angajatorul are următoarele obligaţii:
a) să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor,
adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau unităţii, ţinând seama de alte persoane prezente;
b) să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte primul ajutor,
serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri.
(2) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii care aplică măsurile
de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor.
(3) Numărul lucrătorilor menţionaţi la alin. (2), instruirea lor şi echipamentul pus la dispoziţia acestora
trebuie să fie adecvate mărimii şi/sau riscurilor specifice întreprinderii şi/sau unităţii.
a) să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui pericol grav şi iminent
despre riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre măsurile luate ori care trebuie să fie luate
pentru protecţia lor;
b) să ia măsuri şi să furnizeze instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să oprească lucrul şi/sau să
părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz de pericol grav şi iminent;
c) să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă există un pericol grav şi iminent, în afara
cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate.

(2) Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav şi iminent, părăsesc locul de muncă şi/sau o zonă periculoasă
nu trebuie să fie prejudiciaţi şi trebuie să fie protejaţi împotriva oricăror consecinţe negative şi nejustificate
pentru aceştia.
(3) Angajatorul trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru propria securitate sau a
altor persoane, atunci când şeful ierarhic imediat superior nu poate fi contactat, toţi lucrătorii sunt apţi să
aplice măsurile corespunzătoare, în conformitate cu cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care dispun,
pentru a evita consecinţele unui astfel de pericol.
(4) Lucrătorii nu trebuie să fie prejudiciaţi pentru cazurile prevăzute la alin. (3), cu excepţia situaţiilor în care
aceştia acţionează imprudent sau dau dovadă de neglijenţă gravă.
SECŢIUNEA a 4-a
Alte obligaţii ale angajatorilor
a) să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă, inclusiv
pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;
b) să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra echipamentului de
protecţie care trebuie utilizat;
c) să ţină evidenţa accidentelor de muncă ce au ca urmare o incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de
lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum şi a accidentelor de
muncă, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. g);
d) să elaboreze pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările legale rapoarte privind
accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi.
(2) Prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, în funcţie de natura activităţilor şi de
mărimea întreprinderilor, se vor stabili obligaţiile ce revin diferitelor categorii de întreprinderi cu privire la
întocmirea documentelor prevăzute la alin. (1).
Art. 13. - În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:
a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de muncă,
precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme prevederilor legale în vigoare privind
securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare
şi de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor;
b) să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de
altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător condiţiilor de muncă specifice
unităţii;
c) să obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, înainte de
începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale;
d) să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate;
e) să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/sau aplicarea
reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale
locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor;
f) să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul
de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenţă sau prin servicii externe;
g) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor, cum ar fi afişe,
pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă;
h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care aceasta este
expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire şi de protecţie necesare;
i) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia specifică;
j) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testării psihologice a
aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să asigure controlul medical
periodic şi, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării;
k) să ţină evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzute la art. 7 alin. (4) lit. e);
l) să asigure funcţionarea permanentă şi corectă a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de
măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate
în desfăşurarea proceselor tehnologice;
m) să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau al
efectuării cercetării evenimentelor;
n) să asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de control şi al
cercetării evenimentelor;

o) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la efectuarea controlului
sau la cercetarea evenimentelor;
p) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în afară de
cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viaţa accidentaţilor şi a altor
persoane;
q) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor;
r) să asigure echipamente individuale de protecţie;
s) să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau al pierderii calităţilor
de protecţie.
Art. 14. - Alimentaţia de protecţie se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori persoanelor
care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru şi se stabileşte prin contractul colectiv de muncă
şi/sau contractul individual de muncă.
Art. 15. - (1) Materialele igienico-sanitare se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori.
(2) Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă ce impun acordarea acestora se
stabilesc prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă.
SECŢIUNEA a 5-a
Informarea lucrătorilor
Art. 16. - (1) Ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, angajatorul trebuie să ia măsuri
corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora să primească, în conformitate cu
prevederile legale, toate informaţiile necesare privind:
a) riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie
atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cât şi la nivelul fiecărui post de lucru şi/sau fiecărei
funcţii;
b) măsurile luate în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) şi (3).
(2) Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor din orice
întreprindere şi/sau unitate exterioară, care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau în unitatea sa, să
primească informaţii adecvate privind aspectele la care s-a făcut referire la alin. (1), care privesc aceşti
lucrători.
Art. 17. - Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnaţi sau reprezentanţii
lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, în vederea îndeplinirii
atribuţiilor şi în conformitate cu prevederile prezentei legi, să aibă acces la:
a) evaluarea riscurilor şi măsurile de protecţie, prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a) şi b);
b) evidenţa şi rapoartele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c) şi d);
c) informaţii privind măsurile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi informaţii provenind de
la instituţiile de control şi autorităţile competente în domeniu.
SECŢIUNEA a 6-a
Consultarea şi participarea lucrătorilor
Art. 18. - (1) Angajatorii consultă lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor şi permit participarea acestora la
discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.
(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) implică:
a) consultarea lucrătorilor;
b) dreptul lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor lor să facă propuneri;
c) participarea echilibrată.
(3) Lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor definiţi la art. 5 lit. d) iau parte în mod echilibrat sau sunt
consultaţi în prealabil şi în timp util de către angajator cu privire la:
a) orice măsură care ar afecta semnificativ securitatea şi sănătatea în muncă;
b) desemnarea lucrătorilor la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1) şi la art. 10 alin. (2), precum şi cu
privire la activităţile la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1);
c) informaţiile la care s-a făcut referire în art. 12 alin. (1), art. 16 şi 17;
d) recurgerea, după caz, la servicii externe, conform art. 8 alin. (4);
e) organizarea şi planificarea instruirii prevăzute la art. 20 şi 21.
(4) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor au
dreptul să solicite angajatorului să ia măsuri corespunzătoare şi să prezinte propuneri în acest sens, în scopul
diminuării riscurilor pentru lucrători şi/sau al eliminării surselor de pericol.
(5) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor sau
lucrătorii nu pot fi prejudiciaţi din cauza activităţilor la care s-a făcut referire în alin. (1)-(3).
(6) Angajatorul trebuie să acorde reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii
şi sănătăţii lucrătorilor un timp adecvat, fără diminuarea drepturilor salariale, şi să le furnizeze mijloacele
necesare pentru a-şi putea exercita drepturile şi atribuţiile care decurg din prezenta lege.

(7) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi/sau
lucrătorii au dreptul să apeleze la autorităţile competente, în cazul în care consideră că măsurile adoptate şi
mijloacele utilizate de către angajator nu sunt suficiente pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă.
(8) Reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor trebuie
să li se acorde posibilitatea de a-şi prezenta observaţiile inspectorilor de muncă şi inspectorilor sanitari, în
timpul vizitelor de control.
Art. 19. - În vederea realizării prevederilor art. 16, 17 şi ale art. 18 alin. (1), la nivelul angajatorului se
înfiinţează, se organizează şi funcţionează comitete de securitate şi sănătate în muncă.
SECŢIUNEA a 7-a
Instruirea lucrătorilor
Art. 20. - (1) Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire
suficientă şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii şi
instrucţiuni de lucru, specifice locului de muncă şi postului său:
a) la angajare;
b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer;
c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent;
d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
e) la executarea unor lucrări speciale.
(2) Instruirea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie:
a) adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri;
b) periodică şi ori de câte ori este necesar.
(3) Angajatorul se va asigura că lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară
activităţi în întreprinderea şi/sau unitatea proprie, au primit instrucţiuni adecvate referitoare la riscurile
legate de securitate şi sănătate în muncă, pe durata desfăşurării activităţilor.
(4) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au dreptul
la instruire corespunzătoare.
Art. 21. - (1) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1), (2) şi (4) nu poate fi realizată pe cheltuiala lucrătorilor
şi/sau a reprezentanţilor acestora.
(2) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1) şi (2) trebuie să se realizeze în timpul programului de lucru.
(3) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (4) trebuie să se efectueze în timpul programului de lucru, fie în
interiorul, fie în afara întreprinderii şi/sau unităţii.
CAPITOLUL IV
Obligaţiile lucrătorilor
Art. 22. - Fiecare lucrător trebuie să îşi desfăşoare activitatea, în conformitate cu pregătirea şi instruirea sa,
precum şi cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de
accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi alte persoane care pot fi afectate de
acţiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.
Art. 23. - (1) În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor prevăzute la art. 22, lucrătorii au următoarele
obligaţii:
a) să utilizeze corect maşinile, aparatura, uneltele, substanţele periculoase, echipamentele de transport şi
alte mijloace de producţie;
b) să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie acordat şi, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl
pună la locul destinat pentru păstrare;
c) să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a
dispozitivelor de securitate proprii, în special ale maşinilor, aparaturii, uneltelor, instalaţiilor tehnice şi
clădirilor, şi să utilizeze corect aceste dispozitive;
d) să comunice imediat angajatorului şi/sau lucrătorilor desemnaţi orice situaţie de muncă despre care au
motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice
deficienţă a sistemelor de protecţie;
e) să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de
propria persoană;
f) să coopereze cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, atât timp cât este necesar, pentru a face
posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari,
pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor;
g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu lucrătorii desemnaţi, pentru a permite
angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru
securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;
h) să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi
măsurile de aplicare a acestora;
i) să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.

(2) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) se aplică, după caz, şi celorlalţi participanţi la procesul de muncă, potrivit
activităţilor pe care aceştia le desfăşoară.
CAPITOLUL V
Supravegherea sănătăţii
Art. 24. - Măsurile prin care se asigură supravegherea corespunzătoare a sănătăţii lucrătorilor în funcţie de
riscurile privind securitatea şi sănătatea în muncă se stabilesc potrivit reglementărilor legale.
Art. 25. - (1) Măsurile prevăzute la art. 24 vor fi stabilite astfel încât fiecare lucrător să poată beneficia de
supravegherea sănătăţii la intervale regulate.
(2) Supravegherea sănătăţii lucrătorilor este asigurată prin medicii de medicină a muncii.
CAPITOLUL VIII
Infracţiuni
Art. 37. - (1) Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana
care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav şi iminent de producere a unui
accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de
la un an la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la
3 ani sau amendă.
(3) Fapta prevăzută la alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă, iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an
sau cu amendă.
Art. 38. - (1) Nerespectarea de către orice persoană a obligaţiilor şi a măsurilor stabilite cu privire la
securitatea şi sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol grav şi iminent de producere a
unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la
3 ani sau amendă.
(3) Dacă nerespectarea constă în repunerea în funcţiune a instalaţiilor, maşinilor şi utilajelor, anterior
eliminării tuturor deficienţelor pentru care s-a luat măsura opririi lor, pedeapsa este închisoarea de la un an
la 2 ani sau amendă.
(4) Faptele prevăzute la alin. (1) şi (3) săvârşite din culpă se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an
sau cu amendă, iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la
un an sau cu amendă.
CAPITOLUL IX
Contravenţii
Art. 39. - (1) Constituie contravenţii faptele săvârşite de angajatorii aflaţi în una dintre situaţiile prevăzute
de prezenta lege.
(2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei încălcarea dispoziţiilor
art. 13 lit. b), c), p) şi r).
art. 13 lit. n).
art. 12 alin. (1) lit. a) şi b), art. 13 lit. a), d)- f), h)- m) şi o), art. 20, art. 29 alin. (1) lit. a) şi ale art. 32 alin.
(2).
art. 7 alin. (4)-(6), art. 8, art. 11 alin. (1) şi (3), art. 13 lit. q) şi s) şi ale art. 27 alin. (1) lit. a) şi b).
(6) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei următoarele fapte:
a) încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1), ale art. 10 şi 16;
b) încălcarea dispoziţiilor art. 14, 15 şi ale art. 34 alin. (1).
art. 11 alin. (2) şi (4), ale art. 17, 19 şi 21.
(8) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei următoarele fapte:
a) încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. c) şi d), art. 13 lit. g), art. 18 alin. (5) şi (6) şi ale art. 36;
b) încălcarea dispoziţiilor art. 34 alin. (5).
(9) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei nerespectarea
reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind:
a) fabricarea, transportul, depozitarea, manipularea sau utilizarea substanţelor ori preparatelor chimice
periculoase şi a deşeurilor rezultate;
b) prevenirea prezenţei peste limitele maxime admise a agenţilor chimici, fizici sau biologici, precum şi
suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman;

c) darea în exploatare sau repunerea în funcţiune, parţială ori totală, a construcţiilor, echipamentelor de
muncă noi sau reparate, precum şi pentru aplicarea proceselor tehnologice;
d) întocmirea şi respectarea documentaţiilor tehnice pentru executarea lucrărilor care necesită măsuri
speciale de siguranţă;
e) folosirea surselor de foc deschis şi fumatul la locurile de muncă unde acestea sunt interzise;
f) prevenirea accidentelor prin electrocutare la executarea, exploatarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor
şi a echipamentelor electrice, precum şi pentru prevenirea efectelor electricităţii statice şi ale descărcărilor
atmosferice;
g) asigurarea şi folosirea instalaţiilor electrice de construcţie adecvate la locurile de muncă unde există
pericole de incendiu sau de explozie;
h) asigurarea celei de-a doua surse de alimentare cu energie electrică a echipamentelor de muncă;
i) transportul, manipularea şi depozitarea echipamentelor de muncă, materialelor şi produselor;
j) delimitarea, îngrădirea şi semnalizarea zonelor periculoase;
k) semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă;
l) asigurarea exploatării fără pericole a recipientelor-butelii cu gaze comprimate sau lichefiate, a instalaţiilor
mecanice sub presiune şi a celor de ridicat, a conductelor prin care circulă fluide sub presiune şi a altor
asemenea echipamente de muncă;
m) utilizarea, întreţinerea, revizia şi repararea periodică a echipamentelor de muncă;
n) asigurarea, marcarea şi întreţinerea căilor de acces şi de circulaţie;
o) asigurarea iluminatului de siguranţă;
p) organizarea activităţii de păstrare, întreţinere şi denocivizare a echipamentului individual de protecţie;
q) întocmirea documentelor de urmărire a parametrilor funcţionali ai echipamentelor de muncă şi a
rapoartelor de serviciu pentru instalaţiile cu regim special de exploatare;
r) aplicarea metodelor de exploatare minieră, execuţia, exploatarea şi întreţinerea lucrărilor miniere,
realizarea şi funcţionarea sistemului de aeraj, corespunzător clasificării minelor din punctul de vedere al
emanaţiilor de gaze;
s) amenajarea locurilor de muncă pentru lucrul la înălţime, în spaţii închise şi în condiţii de izolare.
Art. 40. - Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei neprezentarea
de către serviciile externe a raportului semestrial de activitate.
Art. 41. - Sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 39 alin. (2)-(9) şi la art. 40 se aplică angajatorilor.
Art. 42. - (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (2)-(9) şi la art. 40
se fac de către inspectorii de muncă.
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) lit. b) se
fac şi de către inspectorii sanitari din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice şi al unităţilor subordonate.
(3) În caz de constatare a unei situaţii care se încadrează în prevederile art. 37 şi 38, inspectorii prevăzuţi la
alin. (1) şi (2) vor sesiza de îndată organele de urmărire penală competente, potrivit legii.
Art. 43. - (1) Prevederile art. 39 alin. (2)-(9) şi ale art. 40 se completează cu dispoziţiile Ordonanţei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-
verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege,
corespunzător faptei pentru care a fost sancţionat, inspectorul de muncă făcând menţiune despre această
posibilitate în procesul-verbal.
Art. 44. - Angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor
accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin
prestaţiile asigurărilor sociale de stat.
PRESCRIPŢIE TEHNICĂ PT C 9-2010

CERINŢE TEHNICE PRIVIND PROIECTAREA, CONSTRUIREA, MONTAREA,
INSTALAREA, EXPLOATAREA, VERIFICAREA TEHNICĂ ŞI REPARAREA CAZANELOR
DE APĂ CALDĂ ŞI A CAZANELOR DE ABUR DE JOASĂ PRESIUNE
COLECŢIA INSPECŢIEI DE STAT PENTRU CONTROLUL CAZANELOR,
RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE ŞI INSTALAŢIILOR DE RIDICAT
- ISCIR -
- EDIŢIE OFICIALĂ -

PREVEDERI SPECIFICE
EXPLOATAREA CAZANELOR
Generalităţi
- Proprietarul/utilizatorul cazanelor este obligat să ia toate măsurile necesare în vederea respectării prevederilor
prezentei prescripţii tehnice, în scopul funcţionării cazanelor în condiţii de securitate.
- În vederea asigurării condiţiilor pentru funcţionarea în condiţii de securitate a cazanelor, proprietarii/utilizatorii
cazanelor au următoarele obligaţii şi responsabilităţi:
a) să înregistreze cazanele cu puterea nominală mai mare de 400 kW la ISCIR-INSPECT IT, să întocmească şi să ţină la
zi evidenţa centralizată a acestora;
b) să supună cazanele la verificările tehnice efectuată în vederea autorizării, prin crearea condiţiilor necesare în scopul
verificării;
c) să pună în funcţiune numai cazane autorizate conform prevederilor din prezenta prescripţie tehnică; cazanele
existente în funcţiune şi care respectă prevederile prescripţiilor tehnice se vor autoriza în termen de un an de zile de la
data intrării în vigoare a prezentei prescripţii tehnice, în condiţiile prevăzute de prezenta prescripţie tehnică;
d) să ia măsurile necesare pentru ca instalaţiile de cazane să fie folosite în condiţii de securitate şi să execute reviziile
curente, reparaţiile şi întreţinerea lor permanentă conform prevederilor reglementărilor legale şi ale prezentei prescripţii
tehnice la termenele de scadenţă;
e) să respecte instrucţiunile de exploatare;
f) să folosească la exploatarea cazanelor personal autorizat sau instruit, conform prevederilor din prezenta prescripţie
tehnică;
g) să anunţe în cel mai scurt timp la ISCIR-INSPECT IT orice avarie produsă la cazane
PERSONALUL PROPRIU DE SUPRAVEGHERE TEHNICĂ
- Proprietarii/utilizatorii de cazane cu puteri nominale mai mari de 400 kW sunt obligaţi să numească personal propriu
(ingineri, subingineri, tehnicieni de specialitate) în raport cu numărul şi complexitatea instalaţiilor de cazane, care va fi
autorizat de ISCIR-INSPECT IT şi care răspunde împreună cu conducerea unităţii de luarea măsurilor pentru aplicarea
prevederilor prezentei prescripţii tehnice.
- Personalul menţionat mai sus, denumit în continuare "responsabil cu supravegherea şi verificarea tehnică a instalaţiilor"
(RSVTI), va fi numit prin decizie dată de conducătorul unităţii deţinătoare, conform legislaţiei in vigoare .
- Personalul propriu de supraveghere tehnică are următoarele obligaţii şi responsabilităţi:
a) să cunoască legislaţia şi prescripţiile tehnice specifice în vigoare care reglementează funcţionarea cazanelor în condiţii
de securitate;
b) să urmărească elaborarea şi dotarea fiecărui loc de muncă cu instrucţiuni tehnice specifice privind exploatarea în
condiţii normale, precum şi măsurile care trebuie luate în caz de avarii, întreruperi sau dereglări în funcţionarea cazanelor
sau a proceselor tehnologice în care acestea sunt înglobate;
c) să întocmească planul anual de verificări şi încercări pentru autorizarea funcţionării în continuare a cazanelor aflate în
exploatare, pe care îl supune aprobării conducerii unităţii şi apoi îl înaintează la ISCIR-INSPECT IT în raza căreia se află
instalaţiile de cazane;
d) să urmărească folosirea cazanelor în condiţii de securitate, efectuarea reviziilor curente, a reparaţiilor şi a întreţinerii
permanente a acestora, conform reglementărilor legale şi prevederilor prezentei prescripţii tehnice;
e) să organizeze şi să participe la instructajele profesionale cu personalul de deservire a cazanelor;
f) să asigure pregătirea cazanelor în vederea efectuării de către inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT a
verificărilor tehnice şi încercărilor şi să comunice la ISCIR-INSPECT IT datele la care se efectuează acestea;
g) să anunţe la ISCIR-INSPECT IT avariile şi accidentele produse la cazane şi să participe la cercetarea acestora;
h) să colaboreze cu celelalte compartimente din unitate în vederea aplicării şi respectării prevederilor prezentei prescripţii
tehnice;
i) să ţină evidenţa cazanelor şi să urmărească păstrarea corespunzătoare a autorizaţiilor de funcţionare.
SALA CAZANELOR
- Accesul în sala cazanelor a persoanelor străine de exploatarea cazanelor şi a instalaţiilor auxiliare ale acestora este
interzisă.
- Inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT, precum şi personalul propriu de supraveghere tehnică pot intra oricând
în sala cazanelor, pe baza legitimaţiei de serviciu sau a delegaţiei speciale de control.
- Proiectul centralei termice va respecta instrucţiunile de instalare date de constructorul cazanelor, precum şi celelalte
cerinţe legale în domeniu valabile la data întocmirii proiectului.
- Este interzis a se da sălii cazanelor altă întrebuinţare, în afara celei stabilite prin proiect.
- Spaţiile de acces şi de deservire ale diferitelor locuri de muncă din sala cazanelor, precum şi căile spre uşile sălii vor fi
întotdeauna libere.
- În sala cazanelor cu putere nominală mai mare de 300 kW trebuie să existe un telefon sau alte mijloace de semnalizare
şi comunicare rapidă cu exteriorul, care să evite deplasările nejustificate ale personalului de deservire a cazanului.
- În sala cazanelor vor fi afişate la loc vizibil instrucţiuni de exploatare, care să ţină seama de specificul cazanelor din
sală. De asemenea, vor fi afişate instrucţiuni interne privind atribuţiile personalului şi modul de deservire a cazanului.
Instrucţiunile de exploatare pot fi păstrate şi în camera de comandă a cazanului, cu condiţia ca acestea să fie în număr
suficient şi accesibile pentru întreg personalul de exploatare.
PERSONALUL DE DESERVIRE ŞI ORGANIZAREA MUNCII
- Modul de supraveghere a cazanelor (permanent sau nepermanent) şi personalul de conducere şi de deservire a
cazanelor, se vor stabili de proiectantul centralei termice şi va fi precizat în instrucţiunile de exploatare ataşate
proiectului. Proiectantul şi proprietarul/utilizatorul vor respecta şi cerinţele producătorilor de cazane, acolo unde acestea
există.

- Fochiştii folosiţi la exploatarea cazanelor cu puteri nominale de peste 400 kW trebuie să fie autorizaţi în conformitate cu
prevederile PTCR8 / 2009
- Supravegherea cazanelor cu puteri nominale mai mici de 400 kW se va face de către personal instruit de agenţii
economici autorizaţi care au pus în funcţiune cazanele.
Obligaţiile personalului de exploatare vor fi precizate în instrucţiunile de exploatare.
EVIDENŢA EXPLOATĂRII CAZANELOR
- La centralele termice prevăzute cu supraveghere permanentă se va ţine evidenţa exploatării într-un registru-jurnal.
- În registrul-jurnal de supraveghere pot face înscrieri: fochiştii, factorii responsabili din unitate (conducerea unităţii şi
cei însărcinaţi în scris de aceasta), precum şi alte persoane din exploatare, conform atribuţiilor care le revin prin
instrucţiunile interne
INSTRUCŢIUNI TEHNICE INTERNE

- Masurile de securitate şi exportare instalațiile termotehnice sunt legate de prescripţiile de exploatare ale
acestora, menționate în  cartea utilajului  întocmita de întreprinderea constructoare, în instrucţiunile interne
întocmite de către întreprinderea deținătoare şi în prescripțiile tehnice I.S.C.I.R.
- Respectarea acestor reguli asigura protecția personalului de exploatare contra accidentelor de munca şi în
același timp asigura o funcționare economica şi continua la parametri optimi proiectați în conformitate cu
legislația în vigoare, răspunderea pentru luarea masurilor corespunzătoare de protecția muncii revine celui
care organizează locul de munca
Obligația efectuării instructajului de protecția muncii o au cei care organizează şi conduc procesele de
munca.
a) Principalele reguli de protecţie şi exploatare cu caracter intern în instalaţiile termotehnice
Principalele reguli de protecţie în instalaţiile termotehnice sunt:
– supravegherea focului se va face prin ochiurile de observare folosind geamul protector; în acest timp este
interzisa manevrarea arzătoarelor, ventilatoarelor de aer şi gaze, clapetelor de tiraj, suflătoarelor de
funingine;
– pentru manevrarea armaturilor calde personalul trebuie sa poarte mânuși de protecție;
– platformele, podețele de acces şi scările la diferite elemente ale instalației trebuie sa fie construite şi fixate
corespunzător;
– înainte de aprinderea focului şi de punerea în funcțiune a instalației trebuie făcuta ventilarea acesteia,
pentru a se evacua gazele explozibile care s-ar putea acumula. Ventilarea se face de cel Putin 15 minute;
– părțile metalice încălzite, care ar putea fi atinse accidental de către personalul de exploatare, trebuie
izolate;
– pentru evitarea incendiilor sau exploziilor locale trebuie sa se evite scurgerile de ulei şi sa nu se păstreze
lingă cazane sau cuptoare, substanțe ușor inflamabile;
– la instalațiile alimentate cu combustibili gazoși se pot produce scăpări de gaze, la îmbinările conductelor şi
armaturilor sau la arzătoare. Din aceasta cauza, trebuie sa se controleze cel Putin o data pe schimb
conductele, armaturile şi arzătoarele. Daca se constata scăpări de gaze se anunța de urgenta conducătorul
locului de munca;
– înaintea aprinderii focului trebuie controlat daca toate vanele arzătoarelor sunt complet închise;
– daca în timpul aprinderii focului acesta se stinge, reaprinderea se face numai după ce se executa o noua
ventilare a cazanului sau cuptorului timp de cel Putin 10 minute cu ventilatoarele de gaze şi de aer în
funcțiune la turație maxima;
– la aprinderea focului se folosesc instalații speciale de aprindere, iar operatorul care aprinde focul trebuie sa
poarte, în mod obligatoriu, ochelari de protecție şi mânuși confecționate din pânza de cort.
b) Masuri de securitate şi exploatare specifice instalațiilor de cazane
- Exploatarea cazanelor se face de către fochiști autorizați conform prescripțiilor tehnice I.S.C.I.R.
- Manometrele, indicatoarele de nivel, armatura de suflare şi cea de forjare, precum şi conductele respective
de legătura trebuie sa fie bine luminate şi accesibile, pentru o întreținere fără pericol. Nu trebuie sa se
folosească pentru acces lăzi sau orice alte instalații provizorii, ci numai scări şi platforme bine fixate şi
întreținute corespunzător.
- Armaturile de siguranță şi control trebuie sa fie în perfecta stare de funcționare, verificate şi reglate de
către organele în drept (supapele de siguranță de către organele I.S.C.I.R., iar manometrele de către
organele de metrologie). Armaturile trebuie manevrate cu atenție, lent, fără smucituri.
- Fochistul trebuie sa păstreze cu atenție nivelul normal al apei în cazan, observând sticlele de nivel
respective, deoarece scăderea nivelului apei sub nivelul minim poate duce la explozia cazanului şi la
accidentarea grava a persoanelor din jur. în timpul verificării funcţionării indicatoarelor de nivel şi a
manometrelor (cu ajutorul robinetului cu trei cai), este interzisa staționarea în fata acestora.
- Podețele din jurul cazanelor şi dintre cazane trebuie sa fie bine iluminate şi lăsate libere. Ușile de acces
trebuie sa se deschidă în afara, iar în timpul lucrului ele nu trebuie încuiate cu lăcate, cârlige etc.

- Canalele de scurgere, canalele pentru conducte, gurile de vizitare şi golurile în planșeu trebuie sa fie în
permanenta acoperite sau îngrădite cu balustrade.
- Pentru evitarea electrocutărilor nu trebuie atinse pârtile metalice ale instalațiilor electrice care accidental ar
putea fi puse sub tensiune. Părțile metalice ale acestor instalații trebuie sa fie legate la pământ. Suflarea
cazanului, a economizorului şi a preîncălzitorului de aer se fac cu știrea fochistului, depresiunea din focar
fiind sporita; manipulatorul trebuie sa îmbrace mânuși şi sa poarte ochelari de protecție.
- Daca operația se executa manual, el trebuie sa stea la o parte şi sa deschidă husa în așa fel incit ea sa-l
protejeze în cazul răbufnirii flăcării sau a gazelor prin gura de suflare.
- Lucrările din interiorul cazanului sau al canalelor de fum se executa de cel Putin doi muncitori, dintre care
unul trebuie sa stea lingă gura de vizitare menținând legătura cu cel din interior, astfel incit la nevoie sa-I
poată da ajutor.
- La cazanele care funcționează cu combustibil solid este interzisa scormonirea combustibilului pe grătar în
timpul suprapresiunii în focar deoarece executantul poate fi împroșcat cu combustibil în stare arzândă. Se
interzice personalului de exploatare sa execute în timpul serviciului alte munci dacit cele legate de
exploatarea cazanelor şi a instalațiilor lor auxiliare. În timpul aprinderii focului şi când regimul de ardere în
focarul cazanului nu este stabil, se interzice staționarea în dreptul vizoarelor, al gurilor de vizitare şi al gurilor
injectoarelor, deoarece în cazul producerii de răbufniri ale gazelor arse sau în caz de explozii se pot produce
accidente.
- Nu se staționează în zona supapelor de siguranţa, a gurilor de vizitare sau de curatore, în dreptul sticlelor
de nivel, deoarece exista pericolul de accidentare prin împroșcarea cu abur sau cu gaze arse.
- Utilizarea răngilor pentru deblocarea combustibilului din buncăre se efectuează cu atenție, fără apăsarea lor
cu pieptul, deoarece răngile ar putea sari în urma surpării combustibilului, provocând râniri.
- Nu este permisa aprinderea gazelor de la zidăria incandescenta a cazanului sau de la flacăra altui arzător.
- Daca în timpul funcţionării cazanului s-a produs o explozie înfocare sau în canalele de gaze arse, se oprește
imediat alimentarea cu gaze, procedându-se în conformitate cu instrucţiunile privind avariile. Repornirea
cazanului se face respectându-se prescripțiile referitoare la aprindere.
- La cazanele alimentate cu combustibil lichid trebuie sa se aibă grija ca păcura sa nu fie încălzita peste
valorile admisibile (care sunt sub valorile punctului de inflamabilitate).
- Manevrarea injectoarelor şi armaturilor aferente circuitului de păcura se face folosind mânuși de azbest.
La defectarea unei conducte de păcura se procedează la separarea imediata a porțiunii avariate, golirea de
păcura a conductei şi apoi se trece la remedierea defecțiunii.
c) Masuri la evacuarea zgurii.
- Pe suprafețele de schimb de căldura, în urma arderii combustibililor lichizi, solizi sau gazoși se depune
zgura şi cenușa. Cantităţile cele mai mari de zgura şi cenușa se depun pe țevile cazanelor la arderea
combustibililor solizi şi lichizi. Zgura şi cenușa sunt rele conducătoare de căldura şi în plus lipindu-se de țevi,
micșorează secțiunile de trecere a gazelor arse.
- Din aceasta cauza se impune curățirea periodica a suprafețelor de schimb de căldura. Una din metodele
folosite frecvent este aceea a suflării cu abur a zguri şi cenușii. Înainte de a se executa suflarea , se mărește
tirajul, asigurându-se în focar un regim de ardere absolut constant.
- Persoana care executa suflarea trebuie sa poarte mânuși de azbest şi ochelari pentru a evita arsurile şi
vătămarea vederii în cazul răbufnirii gazelor arse şi a cenușii pe gurile de curatore.
- Înainte de a începe operația de curăţare, aparatul de suflare şi armaturile de abur trebuie sa fie în perfecta
stare de funcționare.
- Pentru a se preveni accidentarea personalului care lucrează la evacuarea zguri şi cenușii, acesta poarta în
mod obligatoriu costum şi mânuși de azbest, gluga de azbest pentru protecția fetei şi încălțăminte de piele
cu elastic lateral. Pantalonii se trag deasupra încălţămintei, pentru a se bloca pătrunderea zgurii şi a cenuşii.

COMPETENŢE GENERALE PE DOMENIUL DE ACTIVITATE
Competenţa V
COMPLETAREA DOCUMENTELOR
Descriere
Unitatea se referă la competenta necesară obținerii şi completării documentelor necesare în timpul
desfăşurării activităților specifice. Sunt descrise activitățile legate de înscrierea cât mai corectă şi la timp a
parametrilor de funcționare ai cazanului precum şi a întocmirii unor rapoarte în care sunt specificate
evenimentele deosebite petrecute în timpul serviciului.
1. Preia şi verifică registrul de supraveghere a funcționării cazanului

1.1 Registrul de supraveghere a funcționării cazanului este preluat corect de la fochistul din schimbul anterior
şi verificat cu atenție.
1.2 Eventualele neclarități referitoare la parametrii cazanului sunt lămurite pe loc.
2. Completează registrul de supraveghere a funcționării cazanului
2.1 Registrul de supraveghere este completat corect, respectând metodologia şi instrucțiunile de completare
din prescripțiile tehnice ISCIR, aplicabile.
2.2 Registrul de supraveghere este completat clar şi citeț.
2.3 Datele înscrise sunt exacte şi complete.
3. Întocmeşte rapoarte
3.1 Rapoartele referitoare la evenimentele deosebite petrecute în timpul efectu ării serviciului sunt complete
şi conțin toate informațiile necesare.
3.2 Rapoartele sunt redactate într-un limbaj clar şi concis.
3.3 Rapoartele sunt întocmite la termenele cerute.
Gama de variabile
Tipuri de documente:
- registrul de supraveghere a cazanului;
- registrul de evidentă a reparațiilor cazanului;
- rapoarte privind alte evenimente petrecute în timpul serviciului;
Date care se scriu obligatoriu în registrul de supraveghere:
- starea tehnică a cazanului şi a instalațiilor auxiliare;
- orele la care se efectuează operațiile de verificare;
- ora de aprindere şi stingere a cazanului;
- parametrii cazanului (presiuni, temperaturi, debite, nivelul şi calitatea apei etc.)

- formatul şi datele/evenimentele care trebuie înscrise;
- metodologia şi instrucțiunile de întocmire/completare a registrelor şi rapoartelor.
- cunoaşterea corectă a tipurilor de documente;
- capacitatea de selectare a informațiilor;
- completarea corectă şi cu atenție a documentelor;
- respectarea termenelor de întocmire a documentelor;
- exactitatea şi obiectivitatea datelor înscrise în registrele/rapoartele întocmite.
d) Exploatarea cazanelor de abur de joasă presiune şi a cazanelor de apă caldă în funcţie de
parametrii şi tipul constructiv:
- Pregătirea cazanelor pentru punerea în funcţiune, punerea în funcţiune (probe), exploatarea,
supravegherea permanentă de către fochist, supravegherea automatizată, oprirea, conservarea etc.;
- Sistemele de automatizare ale cazanelor (traductoare, convertoare, programatoare secvenţiale pentru
aprindere şi supraveghere arzătoare, regulatoare, elemente de execuţie, bucle de reglare automată, sisteme
de protecţie, sisteme de semnalizare, monitorizare şi înregistrare automată parametri de funcţionare).

01
1 SUPRAVEGHEREA CAZANULUI ÎN TIMPUL FUNCŢIONĂRII
Funcţionarea cazanului se face potrivit instrucțiunilor întocmite de întreprinderea constructoare, iar

în lipsa acestora potrivit instrucțiunilor întocmite de responsabilul salii cazanelor.
In timpul funcționarii, personalul de deservire trebuie sa supravegheze starea cazanului şi a instalațiilor
auxiliare, respectând cu strictețe regimul de exploatare stabilit pentru cazan.
In timpul funcţionării cazanului se va acorda o atenție deosebita:
– menținerii nivelului normal al apei printr-o alimentare uniforma a cazanului; nu se admite scăderea sau
creșterea nivelului sub nivelul minim respectiv peste nivelul maxim;
– menținerii presiunii nominale a aburului;
– menținerii temperaturii nominale a aburului supraîncălzit şi apei de alimentare;
– funcționarii normale a arzătoarelor;
– funcționarii normale a aparatelor de măsura şi control, a instalațiilor de protecție şi reglare automata, a
armaturilor de siguranța, etc.;
Verificarea bunei funcționari a manometrelor şi purjarea tubului sifon se va face cel puțin o data pe schimb;
Verificarea bunei funcționari a indicatoarelor de nivel la cazanele cu presiune nominala < 15 bar inclusiv, se
va face cel puțin o data pe schimb, de la 15-40 bar inclusiv, cel puțin o data la 24 ore, peste 40 bar la
intervale stabilite în ITI. De asemeni se face o comparație intre indicatoarele de nivel directe şi cele indirecte
cel puțin o data pe schimb;
Verificarea funcţionării supapelor de siguranța la cazanele cu pnom  40 bar se face cel puțin o data la 24
ore, iar la cazanele cu p  40 bar la intervale stabilite de ITI. Orice defect se va aduce la cunoștința
responsabilului salii cazanelor;
Verificarea bunei funcționari a dispozitivelor de alimentare cu apa;
Purjarea periodica a cazanului se va face la intervale stabilite în ITI sau la cererea laboratorului chimic din
centrala;
Suflarea cenușii şi funinginii de pe suprafețele de încălzire ale cazanului trebuie sa se facă la intervale
stabilite prin ITI, de obicei o data pe schimb sau de câte ori este nevoie, dinspre focar spre ultimul element
de schimb de căldura;
Aparatele AMC, de protecție şi reglare automata trebuie sa se verifice la intervale stabilite în ITI de
exploatare;
Supraîncălzitorul cazanului va fi verificat în timpul funcţionării în ce privește:
– temperatura de supraîncălzire, care trebuie menținuta indiferent de sarcina cazanului;
– starea generala şi etanșeitatea serpentinelor;
– închiderea sigura a robinetului de umplere cu apa;
La alimentarea ECO se va urmări ca:
– alimentarea cu apa sa se facă continuu;
– temperatura apei la ieșirea din ECO de tip nefierbător sa fie cu cel puțin 40ºC mai mică decât cea de
fierbere din cazan;
– temperatura apei intrare ECO cel puțin 40ºC;
– purjarea sa fie efectuata periodic.
Fiecare sala de cazane trebuie sa aibă un registru jurnal de supraveghere, cu evidenta funcţionării
cazanelor; registrul trebuie sa fie numerotat şi vizat de conducerea întreprinderii.
In registrul jurnal de supraveghere fac înscrieri: fochistul, fochistul sef, responsabilul salii cazanelor,
conducerea întreprinderii şi personalul tehnic de specialitate cu sarcini de răspundere (mecanic sef, energetic
sef, responsabilul cu supravegherea tehnica a instalațiilor mecanice sub presiune şi instalațiilor de ridicat
autorizat de I.S.C.I.R.
Fochistul va înscrie:
– toate constatările privind starea cazanului, a instalaţiilor anexe, a armaturilor etc. făcute cu ocazia preluării
serviciului;
– ora efectuării operaţiilor de verificare a armaturilor şi instalaţiilor auxiliare, operaţiile principale în
funcţionarea cazanului şi constatările făcute cu aceasta ocazie; fochistul care preda va menționa daca
constatările sunt juste;
– ora aprinderii şi stingerii focului în cazan;
– ora când s-au produs anumite defecţiuni sau fenomene anormale în funcționarea cazanului, felul
defecţiunii şi modul în care a fost făcuta remedierea acestuia;
– operațiile efectuate privind tratarea apei (in cazul în care prin atribuții de serviciu are şi aceasta sarcina);
Responsabilul salii cazanelor şi fochistul sef vor înscrie:

– data când va fi pus în funcțiune sau oprit cazanul;
– constatări făcute cu ocazia controlului în instalații şi a activitati din sala cazanelor precum şi dispozițiile
date;
– orice dispoziție data cu privire la exploatarea, întreținerea, repararea şi verificarea cazanului, a instalațiilor
anexe etc. precum şi dispoziții cu privire la alte sarcini ce revin personalului de deservire.
Conducerea întreprinderii şi personalul tehnic de specialitate cu sarcini de răspundere privind sala cazanelor,
vor menționa în registrul jurnal de supraveghere orice constatare făcuta, dispoziție data sau sancțiune
aplicata.
Fiecare sala de cazane sau instalație tehnologica în care funcționează cazane recuperatoare vor avea un
registru de evidenta a reparațiilor efectuate. Acest registru va fi numerotat şi vizat de conducerea
întreprinderii. în acest registru se vor menționa de către responsabilul cu reparațiile sau responsabilul salii
cazanelor, data, locul şi felul reparației efectuate. La registrul de evidenta a reparațiilor din sala cazanelor se
vor anexa scite clare din care sa rezulte înlocuirile efectuate cu ocazia reparațiilor (pentru țevi ecran,
supraîncălzitor, economizor. Țevi tăiate, înlocuite sau sudate etc.).
In sala cazanelor se va păstra un registru de raport zilnic în care personalul de exploatare notează din
ora în ora indicațiile principalelor aparate de măsurat. Parametrii măsurați se vor stabili prin instrucţiunile
interne şi vor cuprinde în principal: debite, temperaturi, presiuni, analize gaze etc. în acest fel personalul de
exploatare este obligat sa ia cunoștința permanent de starea întregii instalații şi sa execute un control
general, remarcând anomaliile apărute.
Extras din:
Prescripţii tehnice PT C 9-2003
din 5 decembrie 2003
"Cerinţe tehnice privind proiectarea, construirea, montarea, instalarea, exploatarea, verificarea tehnică şi
repararea cazanelor de apă caldă şi a cazanelor de abur de joasă presiune"
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 917 bis din 20 decembrie 2003
Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor

sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat
- ISCIR -
3.19. Documente de însoţire

Fiecare cazan va fi însoţit de următoarele documente:
a) declaraţia de conformitate dată de producător sau certificatul de omologare dat de ISCIR-INSPECT atunci
când acesta a efectuat inspecţia finală la producător. Declaraţia de conformitate va fi redactată în limba
română.
b) certificatul tip de omologare emis de ISCIR-INSPECT sau certificatul tip CE sau CS pentru cazanele
certificate CE sau CS.
3.20. Instrucţiuni de funcţionare
a) La introducerea pe piaţă a cazanelor, acestea trebuie să fie însoţite de instrucţiuni de funcţionare pentru
utilizator şi instalator, în limba română, care vor conţine toate informaţiile necesare privind securitatea,
referitoare la următoarele aspecte:
- montare, instalare;
- punere în funcţiune;
- utilizare;
- întreţinere, inclusiv verificările care se efectuează de către utilizator sau instalator şi intervalele la care se
vor efectua aceste verificări;
- modul de supraveghere a cazanului (permanent sau nepermanent);
- date complete privind combustibilii care se pot utiliza;
- date privind regimul chimic al apei de alimentare şi al apei din cazan;
- date privind eficienţa energetică şi parametrii maximali pentru menţinerea acesteia (temperaturi la coş,
compoziţie gaze arse, exces de aer, randamentul arderii, tiraj etc.).
b) Instrucţiunile de funcţionare trebuie să cuprindă şi informaţiile inscripţionate pe cazan conform pct.
3.18.1, cu excepţia seriei de identificare şi trebuie să fie însoţite de documente tehnice, scheme, desene şi
diagrame necesare pentru înţelegerea completă a acestor instrucţiuni şi pentru instalarea corectă a
cazanului.

c) În instrucţiunile de funcţionare trebuie să se facă referire la posibilele pericole care pot apare în cazul unei
instalări sau utilizări necorespunzătoare şi la caracteristicile particulare de proiectare, după caz.
4. CERINŢE TEHNICE PRIVIND MONTAREA, INSTALAREA, PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE,

EXPLOATAREA, VERIFICAREA TEHNICĂ PERIODICĂ ŞI REPARAREA CAZANELOR
Montarea, instalarea, punerea în funcţiune şi repararea cazanelor se vor face de către agenţi economici
autorizaţi de ISCIR-INSPECT IT, conform prevederilor anexei B.
Toate constatările referitoare la montarea, instalarea, punerea în funcţiune, verificarea tehnică şi repararea
cazanelor vor fi consemnate în procese-verbale, conform modelului din anexa K.
4.1. Instalarea şi punerea în funcţiune a cazanelor
4.1.1. Instalarea cazanelor
Cazanele pot fi instalate în săli proprii (încăperi separate) amplasate la subsolul, demisolul, parterul sau
etajele clădirilor de producţie din categoria C, D şi E de pericol de incendiu, clădirilor de depozitare materiale
incombustibile şi clădirilor civile, conform legislaţiei în vigoare. Nu se admite amplasarea sălii cazanelor
având perete comun sau imediat sub încăperi cu persoane care nu se pot evacua singure (de exemplu:
spitale, magazine, şcoli, grădiniţe de copii, creşe şi similare) sau sub căile de evacuare ale acestora.
Sala cazanelor trebuie să fie separată de încăperile alăturate prin pereţi sau planşee cu rezistenţă mecanică
corespunzătoare, uşi incombustibile şi fără goluri pentru ferestre.
Cazanele de încălzire având debitul caloric de maxim 0,1 Gcal/h, respectiv 0,2 t/h, pot fi instalate în încăperi
având alte destinaţii, în care se va amenaja un spaţiu corespunzător pentru instalarea cazanelor respective.
Amplasarea acestor încăperi direct sub săli de bolnavi (spitale), sub săli de spectacole, magazine, şcoli,
grădiniţe de copii, creşe şi similare sau sub căile de evacuare ale acestora este interzisă.
Construcţia sălii cazanelor va satisface prevederile legale în vigoare.
Instalarea cazanelor se va face numai pe baza unui proiect verificat de un verificator autorizat sau de un
agent economic autorizat de ISCIR-INSPECT în acest scop, conform anexei B.
Pentru centralele termice dotate cu unul sau mai multe cazane, a cărei putere depăşeşte 300 kW, proiectul
de instalare va fi avizat conform din punct de vedere al schemei termomecanice de un agent economic
autorizat de ISCIR-INSPECT conform anexei B.
Cazanele mobile, cele utilizate la foraj, pe şantiere sau similare şi cazanele cu funcţionare temporară până la
maxim un an sunt scutite de condiţia instalării în baza unui proiect.
4.2. Autorizaţia de funcţionare a cazanului
4.2.1. Cazanele noi sau vechi montate din nou nu pot fi puse în funcţiune fără autorizaţie de funcţionare.
Autorizarea cazanelor se face după cum urmează:
Cazane clasa A - pentru cazanele cu puterea nominală între 0 şi 70 kW, autorizarea de funcţionare se face
de către agenţi economici autorizaţi de ISCIR-INSPECT IT pentru PIF şi service.
Cazane clasa B - pentru cazanele cu puterea nominală între 70 şi 300 kW, autorizarea de funcţionare se face
de către agenţi economici autorizaţi de ISCIR-INSPECT IT pentru PIF şi service. Raportul de verificări şi
încercări întocmit conform anexei T se vizează de ISCIR-INSPECT IT şi cazanele se înregistrează la ISCIR-
INSPECT IT. ISCIR-INSPECT IT poate solicita participarea la unele verificări efectuate în vederea autorizării.
Cazane clasa C - pentru cazanele cu puterea nominală mai mare de 300 kW, autorizarea de funcţionare se
face de către ISCIR-INSPECT IT şi cazanele se înregistrează la ISCIR-INSPECT IT.
4.2.2. Pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare, proprietarul/utilizatorul cazanului trebuie
să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să deţină proiectul de instalare verificat/avizat, conform pct. 4.1.1;
b) să organizeze activitatea în centrala termică conform nivelului de supraveghere al cazanelor
menţionat în proiectul de instalare şi să prezinte autorizaţiile personalului de exploatare
(fochişti), dacă este cazul;
c) să supună instalaţia verificărilor tehnice (revizia interioară, după caz, încercarea hidraulică la rece,
încercarea la cald etc.);
d) cazanul să fie însoţit de documentaţia tehnică prevăzută de prezenta prescripţie tehnică;
e) să deţină documentul/dovada de luare în evidenţă a importului de către ISCIR-INSPECT.
În vederea eliberării autorizaţiei de funcţionare a cazanului, se vor efectua următoarele verificări:
a) verificarea existenţei şi conţinutului documentaţiei de însoţire a cazanului;
b) examinarea condiţiilor de instalare a cazanului în ceea ce priveşte respectarea proiectului, precum şi
verificarea echipării cazanului cu aparatura de măsurare, de control şi de automatizare şi cu dispozitivele de
securitate;
c) revizia interioară (după caz);
d) încercarea hidraulică de presiune la rece;
e) încercarea la cald.
4.2.3. Revizia interioară se efectuează, după caz, în scopul depistării unor eventuale deficienţe în spaţiul de

gaze arse sau de apă ale cazanului şi la suprafeţele exterioare ale cazanului. Revizia interioară nu este
necesară în cazul cazanelor noi livrate complet asamblate, fabricate cu maxim doi ani înainte de data la care
se face autorizarea. În acest caz se va face o examinare vizuală exterioară a cazanului pentru a depista
eventualele defecte care pot apărea în urma transportului sau instalării.
4.2.4. Încercarea hidraulică de presiune la rece se efectuează cu apă sau alt fluid neutru cu temperatura
maximă de 500C, la presiunea indicată de producător, iar în lipsa precizării acesteia la o presiune de 1,5 x
Pn. Încercarea se face cu supapele de siguranţă blocate sau blindate. Timpul minim de menţinere sub
presiune va fi de 10 minute. Încercarea se consideră admisă în cazul în care, după expirarea timpului de
probă, nu se constată pierderi de presiune, evidenţiate prin verificarea manometrului de probă, deformaţii
remanente ale elementelor sub presiune şi scurgeri. După terminarea încercării de presiune se vor debloca şi
verifica supapele de siguranţă. Datele şi elementele de reglare vor fi consemnate în procesul-verbal de
verificare.
4.2.5. Pentru cazanele noi, livrate complet asamblate de constructor, încercarea la presiune la locul de
funcţionare nu este obligatorie dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- cazanul este fabricat cu maxim doi ani înainte de data la care se face autorizarea;
- cazanul nu a suferit deformaţii locale vizibile ca urmare a operaţiilor de transport şi instalare;
- în timpul montării nu au fost executate lucrări de sudură la părţile sub presiune ale cazanului.
4.2.6. Încercarea la cald va consta în următoarele verificări principale:
- verificarea etanşeităţii îmbinărilor vizibile ale cazanului;
- verificarea funcţionării armăturilor de siguranţă şi control;
- verificarea realizării funcţiilor de protecţie, de semnalizare, de monitorizare şi de reglare ale instalaţiei de
automatizare;
- verificarea funcţionării corecte a instalaţiei de ardere;
- verificarea funcţionării principalelor instalaţii auxiliare aferente cazanului;
- verificarea realizării principalilor indici de funcţionare ai cazanului;
- verificarea dilatării libere la cazanele prevăzute cu această posibilitate;
- verificarea existenţei instrucţiunilor de exploatare a cazanului şi examinarea, prin sondaj, a modului de
însuşire a acestora de către personalul de exploatare.
4.2.7. Pentru participarea la verificările în vederea autorizării, ISCIR-INSPECT IT va fi anunţată de către
deţinător sau de către montator cu cel puţin 7 zile înainte de data stabilită pentru efectuarea acestora.
La verificări trebuie să participe obligatoriu şi delegaţi ai agentului economic montator/instalator al cazanului
şi delegaţi ai agentului economic care a efectuat punerea în funcţiune.
Rezultatele verificărilor efectuate se consemnează în raportul de încercări şi verificări, conform anexei T.
Raportul de verificări şi încercări va fi vizat de agenţii economici autorizaţi pentru cazanele cu puterea
nominală până la 70 kW şi de către inspectorul de specialitate al ISCIR-INSPECT IT, pentru celelalte cazane.
Constatările şi dispoziţiile date de inspectorul de specialitate al ISCIR-INSPECT IT se consemnează într-un
proces-verbal tipizat, conform anexei K.
6. OBLIGAŢIILE AGENŢILOR ECONOMICI MONTATORI SAU REPARATORI
6.1. Agenţii economici montatori sau reparatori au obligaţia să asigure inspectorilor de specialitate ai ISCIR-
INSPECT IT sau personalului propriu autorizat (RSL) posibilitatea verificării cazanelor în timpul montării sau
reparării acestora.
6.2. Agenţii economici autorizaţi în vederea montării/instalării sau reparării au obligaţia să execute
suplimentar, la solicitarea inspectorilor de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT sau a personalului propriu
autorizat (RSL), toate măsurările, verificările şi încercările necesare stabilirii calităţii montajului sau reparaţiei.
6.3. Pe baza rezultatelor obţinute la verificările efectuate, inspectorii de specialitate ai ISCIR-INSPECT IT vor
încheia procese-verbale care vor conţine constatările făcute şi dispoziţiile obligatorii date.
7. DOCUMENTAŢIA TEHNICĂ DE REPARAŢIE

7.1. În vederea efectuării verificării tehnice a reparaţiilor precizate la pct. 5.2, unitatea reparatoare va
întocmi o documentaţie care va cuprinde:
a) proiectul de reparaţie (conform anexei S);
b) certificatele de calitate ale materialelor întrebuinţate pentru părţile supuse presiunii şi care se asamblează
prin sudare;
c) certificatele privind efectuarea pe parcursul reparaţiei şi în final a verificării lucrărilor de reparaţii;
d) fişele de omologare a procedurilor de sudare folosite;
e) tabelul nominal cu sudorii autorizaţi care au executat lucrarea şi cu valabilitatea autorizaţiilor;
f) procesul-verbal în care sunt consemnate rezultatele încercărilor de casă, în care să se specifice că
instalaţia se poate supune verificărilor tehnice în scopul autorizării funcţionării.
7.2. În baza celor de mai sus, reparatorul este obligat să emită "Declaraţia de conformitate a reparaţiei" al
cărei model este prezentat în anexa G.

7.3. Documentaţia de reparaţie trebuie să fie păstrată de către reparator minim 10 ani. Reparatorul are
obligaţia să pună la dispoziţia inspectorului de specialitate al ISCIR-INSPECT IT documentaţiile de reparaţie,
la solicitarea acestuia. Un exemplar din documentaţia de reparaţie trebuie să rămână la beneficiar.
7.4. Documentaţia tehnică de reparaţie se va verifica de către inspectorul de specialitate al ISCIR-INSPECT
IT, rezultatele consemnându-se în procesul-verbal ataşat la cartea cazanului.
8. REFACEREA CĂRŢII TEHNICE - PARTEA DE CONSTRUCŢIE ŞI RETIMBRAREA CAZANELOR

Cazanele aflate în funcţiune fără placă de timbru trebuie să fie retimbrate, iar celor cărora le lipseşte cartea
tehnică - partea de construcţie, aceasta li se va reface.
Aplicarea plăcii de timbru şi refacerea cărţii tehnice - partea de construcţie se poate efectua numai de către
agenţi economici autorizaţi de ISCIR-INSPECT pentru examinări, verificări şi investigaţii tehnice.
ANEXA K
---------------------------------------------------------------------------------------------
ROMÂNIA
INSPECŢIA TERITORIALĂ ..............
Inspecţia de stat pentru controlul Proces-verbal Adresa .........................................
cazanelor, recipientelor sub de verificare tehnică Telefon ........................................
presiune şi instalaţiilor de ridicat nr. ................ Fax .............................................
- ISCIR -
---------------------------------------------------------------------------------------------
Încheiat astăzi ................... cu ocazia .............................................. efectuat în baza HG nr. 1.340/2001,
HG nr. 738/2003, Decretului nr. 587/1973, modificat şi completat prin Decretul nr. 417/1985, aplicabile, şi
prescripţiilor tehnice, Colecţia ISCIR, la ..................................................................................................
tip ............................................ cu nr. de fabricaţie/inventar ................. şi cartea instalaţiei nr. ……….....
având parametrii ultimei verificări ..........................................................................................................
Denumirea agentului economic ........................................ din localitatea ................................................
str. ......................................... nr. ................ judeţ/sector .......................... Cod fiscal ..........................
Verificarea s-a efectuat la .................................................... din localitatea ............................................
str. ............................................ nr. ................... judeţ/sector ..............................................................
Subsemnatul ...........................................................1) ................................. am constatat următoarele:
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
Am dat următoarele dispoziţii: ................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
.............................................................................................................................................................
După această verificare s-a admis .........................................................2) ..............................................
Scadenţa următoarei verificări se fixează la data de ..................................................................................
Pentru această verificare se va plăti suma de ........................................... lei de către ..............................
din localitatea ......................................... str. ...................................... nr. ...... judeţ/sector ………..........
în cont ........................................ deschis la Banca ............................... filiala ........................................
Am luat la cunostiinta
Organ de Directorul agentului Responsabil cu Delegatul agentului
verificare economic sau supravegherea si economic montator,
delegatul sau verificarea tehnica reparator
............ .................. .................. .................

............ .................. .................. .................
___________
1) Funcţia, numele şi prenumele.
2) Se vor înscrie parametrii de funcţionare ai instalaţiei, funcţie de felul (tipul) acesteia.
3) Se vor înscrie datele de reglare a supapei de siguranţă.

Extras din:
ORDIN nr. 304 din 5 decembrie 2003
--------------------------------------------------------------------------------
pentru aprobarea Prescripției tehnice PT C 1-2003, ediția 1, "Cerințe tehnice privind montarea, instalarea,
exploatarea, verificarea tehnica si repararea cazanelor de abur si de apa fierbinte, supraîncălzitoarelor si a
economizoarelor independente"
„5.2.5 Evidenta exploatării cazanelor

5.2.5.1 Fiecare sala de cazane sau instalație tehnologica in care funcționează cazane recuperatoare trebuie
sa aibă un registru-jurnal de supraveghere cu evidenta funcționarii, prezentând o evidenta explicita a
opririlor si a orelor de funcționare pentru fiecare cazan. Registrul numerotat, sigilat si vizat de conducerea
unitatii detinatoare va fi păstrat in bune condiții in sala cazanelor sau a instalației tehnologice.
Înscrierile in registru se vor face citeț, nefiind permise corecturi sau ștersături ci numai anulari
contrasemnate de cel care le-a efectuat.
5.2.5.2 In registrul-jurnal de supraveghere pot face înscrieri: fochistul, fochistul sef, responsabilul salii
cazanelor, factorii responsabili din unitate (conducerea unitatii si cei insarcinati in scris de aceasta), precum
si alte persoane din exploatare, conform atribuțiilor ce le revin prin instrucțiunile interne (inclusiv prin
specificațiile rezultate din autorizarea de către ISCIR-INSPECT IT a funcționarii cazanului in regim de
supraveghere nepermanenta , daca este cazul).
5.2.5.3 Fochistul va înscrie in registrul-jurnal de supraveghere următoarele:
a) constatabile privind starea cazanului, a instalațiilor auxiliare, a armaturilor, a sistemului de automatizare
etc. efectuate la preluarea serviciului;
b) ora la care efectuează operațiile de verificare a armaturilor si instalațiilor auxiliare, a elementelor
principale ale instalației de automatizare din sistemul de protecție automata si operațiile principale in
funcționarea cazanului, inclusiv constatările făcute;
c) ora la care s-au produs anumite defecțiuni sau fenomene anormale in exploatarea cazanului, indicând
locul si felul defecțiunii, precum si ora si modul de remediere a acestora;
d) ora aprinderii si stingerii focului;
e) operațiile principale privind tratarea apei, in cazul in care ii revine si aceasta sarcina.
5.2.5.4 Responsabilul salii cazanelor si fochistul sef vor înscrie in registrul-jurnal de supraveghere
următoarele:
a) data la care trebuie sa fie pus in funcțiune sau oprit cazanul;
b) constatările făcute cu ocazia controlului instalației si activitati personalului de deservire, precum si
dispozițiile date;
c) orice alte dispoziții referitoare la exploatarea, întreținerea, repararea si verificarea tehnica a cazanelor si
instalațiilor anexe, precum si cele referitoare la organizarea muncii in sala cazanelor.
5.2.5.5 Fiecare sala de cazane (sau instalație tehnologica in care funcționează cazane recuperatoare) va
avea un registru de evidenta a reparațiilor efectuate (inclusiv a curatarilor de piatra) la instalația de cazane,
numerotat si vizat de conducerea unitatii detinatoare. Responsabilul cu reparațiile sau responsabilul salii
cazanelor va înscrie in registru data, locul, felul reparației si operațiile efectuate.
Poziția țevilor tăiate, înlocuite sau sudate va fi indicata intr-o schema a țevilor (pentru ecran, economizor sau
supraîncălzitor) atașata la registru.”

S.C. CONFORTUL
S.C. CONFORTUL
S.C. CONFORTUL
S.C. CONFORTUL
S.C. CONFORTUL
S.C. CONFORTUL
S.C. CONFORTUL
S.C. CONFORTUL
S.C. CONFORTUL
S.C. CONFORTUL
S.C. CONFORTUL
COMPETENŢE SPECIFICE OCUPAŢIEI
Competenţa VI
PREGATIREA CAZANULUI PENTRU PORNIRE
Descriere
Unitatea se referă la competenta necesară pregătirii cazanului în vederea pornirii acestuia. Aceasta
constă într-o serie de activități (verificare, umplere cu apă, ventilare) care pregătesc cazanul pentru o
pornire sigură şi fără riscuri. Activitatea fochistului presupune un bun nivel al cunoștințelor referitoare la schema
tehnologică şi funcționarea cazanului şi a instalațiilor auxiliare precum şi bune aptitudini anticipative şi
atenție.
1. Verifică cazanul
1.1 Informațiile privind starea tehnică a cazanului, consemnate în registrul de supraveghere a funcționării
cazanului, sunt identificate corect şi analizate la preluarea schimbului.
1.2 Verificarea stării tehnice a cazanului, a instalațiilor auxiliare, a armăturilor şi a dispozitivelor de securitate
se face prin compararea datelor/informațiilor din raportul de tură cu observațiile directe;
1.3 Întreținerea zilnică a cazanului şi a instalațiilor auxiliare, este efectuată cu grijă şi atenție, conform
instrucțiunilor de exploatare şi a prevederilor prescripțiilor tehnice ISCIR în vigoare.
1.4 Eventualele defecțiuni constatate şi care sunt în sarcina fochistului sunt remediate imediat, folosind
sculele şi materialele din dotare..
2. Umple cazanul
2.1Buletinul de analiză privind calitatea apei de alimentare este studiat cu atenție pentru verificarea
parametrilor de calitate admişi.
2.2 Robinetele de aerisire sau supapele de siguranță sunt deschise la poziția maximă.
2.3 Cazanul este umplut cu apă până la nivelul minim, urmărindu-se permanent sticla de nivel şi manometrul /
hidrometrul, a cărui indicație trebuie să fie la linia roşie.
2.4 Supraîncălzitoarele aflate pe traseul gazelor de ardere, care nu pot fi ocolite, sunt umplute cu ap ă sau
abur de la o sursă exterioară.
2.5 Manevrele de asigurare a debitului minim de alimentare cu ap ă sunt executate cu atenție..
3. Ventilează cazanul
3.1 Clapetele de reglare ale canalelor de ardere sunt deschise la pozi ția maximă.
3.2 Ventilatoarele de gaze de ardere şi de aer sunt puse în funcțiune pentru o durată de timp stabilită
în instrucțiunile de exploatare.
3.3 Sistemele de ventilație pentru cazanele complet automatizate sunt puse în funcțiune urmărindu-se cu
atenție realizarea completă a ciclului de ventilare a focarului şi a canalelor gazelor de ardere.
Gama de variabile
Datele din registrul de supraveghere a funcționării cazanului se referă la:

- orele la care efectuează operațiile de verificare;
Parametrii tehnici impuşi cazanului: presiuni, temperaturi, debite, nivelul şi calitatea apei etc.
Tipuri de cazane: de abur, de apă fierbinte, de apă caldă, de abur de joasă presiune, supraîncălzitoare şi
economizoare independente.

- construcția cazanului şi a instalațiilor auxiliare;
- noțiuni de automatizare a cazanelor;
- prescripțiile tehnice ISCIR, în vigoare;
- atribuțiile de serviciu prevăzute în regulamentul Intern;
- normele PM şi PSI;
- instrucțiunile de exploatare.

- atenția şi conştiinciozitatea cu care verifică focarul şi instalațiile auxiliare ale cazanului;
- atenția şi operativitatea cu care execută operațiile de umplere şi aerisire;
- respectarea tuturor indicațiilor din cartea tehnică a cazanului, instrucțiunile de exploatare şi din
prescripțiile tehnice ISCIR, aplicabile;
GENERALITĂŢI – VERIFICAREA STĂRII TEHNICE A CAZANULUI
Instalarea cazanelor înglobate in linii tehnologice

Cazanele de abur sau de apa fierbinte cu un debit de cel mult 2 t/h, respectiv l Gcal/h, care fac parte dintr-o
linie tehnologica (instalaţii de calandre, de uscare lapte praf etc.) pot fi instalate in aceeaşi încăpere cu
instalaţia tehnologica respectiva, cu următoarele condiţii:
- sa deservească, in exclusivitate, instalaţiile tehnologice din care fac parte;
- sa fie împrejmuite cu grilaje (plase) pentru a evita accesul persoanelor străine de exploatarea lor;
- sa fie automatizate corespunzător concepţiei lor constructive si funcţionale, dar cel puţin la nivelul de
automatizare prevăzut in prezenta prescripţie tehnica pentru cazane fara supraveghere permanenta; acest
nivel trebuie sa fie compatibil si integrat cu sistemele de automatizare ale proceselor tehnologice in care sunt
înglobate iar funcţionarea lor (pornirea, reglarea si oprirea) sa fie strict legata de procesele tehnologice
respective;
- in încăperea respectiva sa fie montate numai instalaţia tehnologica si cazanul aferent.
Instalarea cazanelor recuperatoare

Cazanele recuperatoare, indiferent de categorie, pot fi instalate in aceeaşi încăpere cu instalaţia tehnologica
generatoare a gazelor sau a altor fluide fierbinţi, in apropierea instalaţiei respective.
Cazanele vor fi împrejmuite cu grilaje (plase) pentru a evita accesul persoanelor străine de exploatarea
acestora.
Instalarea cazanelor in aer liber

Cazanele, indiferent de categorie, pot fi instalate parţial sau total in aer liber daca prin proiectele lor se
prevede acest lucru.
Prin proiectul cazanului trebuie sa se asigure realizarea unei exploatări in condiţii de securitate si sa se
prevadă cel puţin următoarele:
a) protecţia corespunzătoare a zidăriei si a părților metalice împotriva degradării (din cauza precipitaţiilor
atmosferice si intemperiilor);
b) protecţia personalului de deservire, a dispozitivelor de alimentare cu apa si combustibil, a instalaţiilor de
tratare a apei, a aparatelor de măsurare si control, precum si a instalaţiei de automatizare la nivelul fiecărui
element al acesteia; in acest scop, se vor prevedea incinte/încăperi închise si încălzite (sau condiţionate
climatic, după caz), astfel incat sa poată fi realizata o supraveghere corespunzătoare si uşoara a întregului
cazan;
c) protecţia conductelor si armaturilor cazanului împotriva îngheţului, precum si a conductelor de impuls ale
traductoarelor, aparatelor de măsurare si control si ale instalaţiei de automatizare; in acelaşi context al
protecţiei fata de eventualele consecinţe ale temperaturilor exterioare necontrolabile se vor prevedea soluţii
de protecţie a elementelor instalaţiei de automatizare individuale împotriva temperaturilor ridicate excesive,
după caz, împotriva umidităţii, eroziunii, si acţiunii vântului si viscolului.
d) protecţia ventilatoarelor de aer de ardere , de recirculare si de gaze arse.
La stabilirea nivelului de dotare cu instalaţii de automatizare a cazonelor instalate parţial sau total in aer
liber, precum si a condiţiilor tehnice pentru aparatura si echipamentul din componenta acestor instalaţii, se
va tine seama de condiţiile climatice specifice regiunilor in care se montează.
In jurul cazonelor montate in aer liber, cu excepţia celor instalate temporar (pentru foraj, pe şantiere si
similare), precum si a celor încadrate in linii tehnologice trebuie sa existe o îngrădire care sa nu permită
accesul persoanelor străine de exploatarea acestora. Cazanele de abur montate in aer liber cu presiunea
nominala pana la 5 bar inclusiv vor fi instalate la o distanta corespunzătoare cu prevederile din Prescripţiile
tehnice în vigoare in funcţie de categoria in care se încadrează. Cazanele cu presiunea nominala de peste 5

bar se vor instala la o distanta minima de 20 m de orice clădire civila, de marginea drumurilor cu circulaţie
intensa sau de axa liniilor de cale ferata, in cazul in care aceste cazane deservesc clădiri industriale de
producţie, distanta pana la aceste clădiri va fi cel puţin egala cu distanta pentru cazanele instalate in săli, in
funcţie de categoria cazanului. Clădirile industriale respective vor fi de categoria C, D si E de pericol de
incendiu, conform reglementarilor tehnice de proiectare si realizare a construcţiilor privind protecţia la
acţiunea focului. Cazanele, indiferent de categorie, încadrate in linii tehnologice pot fi instalate aproape de
sau înglobate in liniile tehnologice respective. Distantele fata de clădirile industriale sau civile, de drumurile
cu circulaţie intensa, precum si fata de celelalte utilaje din cadrul liniilor tehnologice se stabilesc prin proiect
si se avizează de către ISCIR-INSPECT IT.
In cazul construirii, pe una sau mai multe laturi ale cazanului, a unor pereţi de protecţie similari cu cei ai
sălilor de cazane, distanta de 20 m poate fi redusa, pe laturile respective in funcţie de categoria cazanului.
Scări, platforme si ascensoare pentru deservirea uşoara si in condiţii de securitate a cazanelor

Pentru deservirea uşoara si in condiţii de securitate a cazanelor si pentru acces la toate elementele care
necesita manevrări sau care sunt supuse verificării tehnice periodice in timpul funcţionarii si care nu sunt
accesibile de la nivelul pardoselii trebuie sa fie montate scări si platforme metalice fixe, prevăzute cu
balustrade înalte de cel puţin 1 m pe ambele laturi. Pentru elementele care necesita manevrări sau verificări
frecvente in timpul funcţionarii se va prevedea, pe cat posibil, acces dublu.
La partea de jos a balustradei, marginile trebuie sa fie prevăzute pe toata lungimea lor cu o tabla (bordura)
montata pe partea interioara a ramei care va avea cel puţin 100 mm inaltimea, in cazul in care platformele
sunt lipite de pereţii exteriori ai cazanului sau de unele conducte ale acestuia, care asigura o protecţie
corespunzătoare, balustrada interioara nu mai este necesara pe porţiunile respective. Platformele trebuie sa
fie prevăzute cu spatii de circulaţie cu o latine de cel puţin 600 mm si vor avea deasupra lor o inaltimea
minima de trecere de 2 m.
Platformele si treptele scărilor metalice pot fi executate din:
a) tabla perforata sau presata;
b) tabla de otel striata sau tabla cu suprafeţe cu asperitati obţinute prin încărcare cu sudura sau prin alt
procedeu;
c) otel lat montat pe muchie, care formează grătare sau celule in forma de fagure, cu dimensiunea ochiurilor
de cel mult 30x30 mm.
Nu se admite folosirea platformelor si treptelor netede sau din bare rotunde.
La cazanele care funcţionează cu combustibil solid, platformele se vor executa numai conform prevederilor
de la lit. c), pentru a se evita colectarea prafului combustibil.
Platformele si treptele scărilor metalice ale cazanelor vor fi protejate anticorosiv, astfel incit sa se asigure
exploatarea in condiţii de securitate a cazanului.
Platformele si treptele scărilor metalice ale cazanului care funcţionează in atmosfera coroziva (medii
industriale, aer marin etc.) vor fi protejate corespunzător (de exemplu: prin zincare) sau executate din
materiale rezistente la coroziune.
Scările trebuie sa aibă o inclinare de cel mult 50o, o deschidere (latine) de minim 600 mm, distanta pe
verticala intre trepte de 200 mm...250 mm, iar lăţimea treptei de cel puţin 150 mm. Fac excepţie scările
scurte de cel mult 3 m inaltimea, care pot fi de tip vertical si la care treptele pot fi bare rotunde cu distanta
intre acestea cuprinsa intre 200 mm si 350 mm.
Scările se prevăd la fiecare 3 m inaltimea cu platforme, cu excepţia cazanelor care nu necesita o scara mai
înalta de 4 m. Platformele vor avea cel puţin lăţimea scării, asigurând o trecere uşoara, cu excepţia
platformelor de la uşile de vizitare ale cazanului, de la canalele de gaze de ardere si de cea din fata cazanului
pentru deservirea dispozitivelor indicatoare de nivel, presostatelor etc., care vor avea lăţimea de cel puţin
800 mm. Platforma care deserveşte indicatoarele de nivel va fi aşezata astfel incat de la nivelul acesteia si
pana la mijlocul sticlei de nivel sa fie o inaltimea de cel puţin 0,8 m si de cel mult 1,5 m.
Cazanele cu o inaltimea mai mare de 25 m vor fi prevăzute cu ascensoare pentru persoane si materiale.
Cazanele învecinate, legate intre ele prin platforme, pot fi deservite de un singur ascensor.
Conducte si rezervoare de apa

Conductele racordate la cazane trebuie sa fie astfel montate incat sa nu producă eforturi asupra legăturilor la
cazane care sa depaseasca limitele avute in vedere la proiectare. La calcularea eforturilor se va avea in
vedere posibilitatea deplasării in orice direcţie a fiecărui stut al cazanului, ca urmare a dilatării acestuia
începând de la pornirea la rece si pana la sarcina maxima.
Reazemele conductelor vor trebui sa fie fixate de construcţiile metalice ale cazanului astfel incat la o variaţie
de sarcina sa nu poată produce solicitări importante si deformări ale acestora.
Conductele rezemate pe grinzile orizontale ale cadrului de susţinere trebuie sa fie montate pe role sau
dispozitive care sa permită mişcarea libera, fiind prevăzute cu posibilitatea de dilatare sau cu curbe de

compensare a dilatării pentru a se reduce la minimum efortul in conducta sau efortul care se exercita asupra
pieselor suportului.
Conductele care traversează spatiile de deservire si de circulaţie ale cazanului se vor amplasa astfel incat sa
nu împiedice deservirea si circulaţia din zona cazanului.
Deasupra cazanelor nu se pot aşeza rezervoare de apa decât daca de la partea superioara a zidăriei
cazanului la fundul rezervoarelor este o distanta de cel puţin 2 m. Suprafaţa ocupata de rezervoare nu va
depăşi 20% din suprafaţa de aşezare a zidăriei cazanului. Rezervoarele nu vor fi aşezate in dreptul
luminatoarelor.
Depozitarea combustibilului in sala cazanelor

In sala cazanelor se admite instalarea unui rezervor metalic pentru depozitarea combustibilului lichid necesar
consumului curent, in următoarele condiţii :
a) sa aibă capacitatea de cel mult 2 mc;
b) sa nu fie montat deasupra cazanelor, ci lateral, la o distanta de cel puţin 2,5 m de arzătoare si nu in
direcţia eventualelor rateuri de aprindere;
c) sa nu aibă indicatoare de nivel de sticla;
d) sa aibă conducta de aerisire care comunica cu exteriorul;
e) sa aibă conducte de scurgere si de preaplin care comunica cu exteriorul.
Conductele de alimentare cu combustibil lichid trebuie sa fie prevăzute cu robinete care sa poată fi uşor
deservite. Conductele vor fi izolate atunci când trec prin apropierea suprafeţelor puternic încălzite, a flecarilor
etc.
In sala cazanelor se admite instalarea unui buncăr de combustibil solid cu condiţia ca acesta sa aibă
capacitatea de cel mult 2 mc si sa fie amplasat astfel incat sa nu reducă spatiile libere de acces si sa nu
împiedice buna deservire a instalaţiilor auxiliare. Buncărele si dispozitivele anexe ale acestora se vor construi
din materiale necombustibile.
La cazanele cu debite de 2 t/h, respectiv l Gcal/h si mai mari, care funcţionează cu combustibil solid,
alimentarea cu combustibil a sălii cazanelor si a focarelor se va face prin mijloace mecanice.
In sala cazanelor trebuie sa se găsească mijloacele necesare pentru stingerea unui eventual incendiu,
conform normelor de protecţie împotriva incendiilor.
Documentaţia de însoţire
Fiecare cazan va fi însoţit de o documentaţie tehnica întocmita de producător, care va respecta condiţiile
impuse de reglementările (prescripţiile tehnice), de standardele europene armonizate si de standardele
romane in vigoare la data construirii.
Cazanele provenite din import vor fi însoţite de documentul/dovada de luare in evidenta emis(a) de ISCIR
INSPECT sau ISCIR-INSPECT.
AVIZUL OBLIGATORIU DE INSTALARE AL CAZANULUI
Cazanele noi sau vechi montate din nou nu pot fi instalate fara a avea, in prealabil, avizul obligatoriu de
instalare eliberat de ISCIR-INSPECT IT in raza căreia se instalează. începerea lucrărilor de montare este
interzisa înainte de obţinerea avizului obligatoriu de instalare.
Sunt scutite de avizul obligatoriu de instalare :
- cazanele mobile;
- cazanele utilizate la foraj, pe şantiere etc.;
- cazanele cu funcţionare temporara pana la maxim un an; pentru cazanele de abur si de apa fierbinte cu
debitul mai mare de 2 t/h, respectiv l Gcal/h, regimul de funcţionare temporara trebuie sa fie confirmat si
înregistrat in baza unui memoriu tehnic justificativ prezentat de utilizatorul final la ISCIR-INSPECT IT;
- cazanele încadrate in linii tehnologice si cele de categoria E.
Avizul obligatoriu de instalare se eliberează iniţial pentru fiecare sala de cazane (centrala termica) in
parte si va preciza caracteristicile tehnice principale ale tuturor cazanelor prevăzute a funcţiona in centrala,
in cazul instalării unui cazan suplimentar (sau a unui cazan care înlocuieşte un cazan dezafectat) intr-o sala
in care exista cazane care au avizul obligatoriu de instalare, se va solicita acest aviz numai pentru cazanul
care urmează sa fie instalat.
Pentru obţinerea avizului obligatoriu de instalare, proprietarul/utilizatorul sau proiectantul centralei
(eventual prin intermediul agentului economic de montare sau instalare, după cum este prevăzut in
contractul de realizare a obiectivului respectiv) va înainta la ISCIR-INSPECT IT, cu cel puţin 15 zile înainte de
începerea lucrărilor de montare/instalare, următoarele documente :
- cererea de instalare a cazanului;
- documentaţia de însoţire sau fisa tehnica a cazanului;

- documentaţia tehnica de instalare a cazanului.
Obţinerea avizului obligatoriu de instalare pentru un cazan este responsabilitatea unitarii detinatoare
(proprietarului cazanului). Unitatea detinatoare poate apela la suportul tehnic al proiectantului centralei si al
unitarii de montare cu care a contractat realizarea centralei termice in vederea elaborării documentaţiei si
realizării condiţiilor tehnice pentru obţinerea avizului de instalare. Unităţile de montare/instalare nu au voie
sa înceapă lucrările de instalare a cazanelor in cazul lipsei avizului obligatoriu de instalare
Cererea de instalare a cazanului va cuprinde :
a) denumirea si adresa proprietarului/utilizatorului final;
b) locul de instalare a cazanului (cazanelor);
c) date referitoare la cazan (cazane): tipul, agentul economic constructor, parametrii principali (presiune,
temperatura, debit etc.), combustibilul utilizat, destinaţie etc.
Documentaţia de însoţire se va prezenta pentru fiecare cazan nou montat, in cazul in care documentaţia
cazanului lipseşte (cazanul nu a fost inga livrat), se va prezenta fisa tehnica a cazanului din care sa reiasă
datele menţionate (documentaţia tehnica de identificare completa a tipului de cazan care se va instala in
respectiva centrala termica). Pentru cazanele vechi, montate din nou, se va prezenta cartea cazanului-partea
de exploatare.
Documentaţia tehnica pentru obţinerea avizului obligatoriu de instalare a cazanului consta din :
- borderoul documentelor din dosar;
- memoriul tehnic;
- planul de situaţie al sălii cazanelor si al vecinatatilor (clădiri si instalaţii in aer liber) pe o distanta de cel
puţin 10 m de la pereţii construcţiei acesteia;
- planul si secţiunile referitoare la sala cazanelor, cu amplasarea cazanelor si a echipamentelor
termomecanice anexe in centrala termica;
- schema termomecanica a centralei termice.
- date privind regimul chimic al cazanului (cazanelor):
- fisa tehnica privind regimul chimic al cazanelor, întocmita conform PT C 2 ;
- breviarul de calcul pentru instalaţia de tratare a apei, a condensului (după caz), întocmit conform PT C 2 in
vigoare;
- fisele tehnice pentru schimbătorii de ioni folosiţi in instalaţia de tratare a apei, întocmite conform PT C 2 in
vigoare;
- date privind instalaţia de automatizare si aparatele de măsura, control si protecţie care echipează cazanul
(cazanele)
- date privind organizarea muncii in sala cazanelor: personal de conducere si personal pentru deservirea
instalaţiilor de cazane (centrala termica)- autorizat de ISCIR-INSPECT IT.
Toate aceste documente vor purta semnătura si stampila persoanelor care reprezintă agentul economic
destinator/proprietarul/utilizatorul al centralei termice referitor la însuşirea de către aceştia a condiţiilor
impuse in vederea construirii si utilizării acesteia.
MEMORIUL TEHNIC VA CUPRINDE :
a) Date privind cazanele:

- tipul cazanului, parametrii principali (presiune, temperatura, debit), combustibil utilizat, destinaţia;
- numărul si data procesului-verbal al ultimei verificări (revizia interna si încercarea de presiune la rece);
presiunea maxima admisa si scadenta acordata (pentru cazanele vechi, montate din nou).
b) Date privind sala cazanelor si clădirile învecinate :
- elementele dimensionale pentru sala, uşi, ferestre;
- modul de construcţie si materialele pentru pardoseala, pereţi, uşi, ferestre, acoperiş (inclusiv masa acestuia
pe mp);
- iluminatul natural, artificial, de siguranţa si pentru verificarea cazanelor;
- instalaţia de ventilaţie naturala si artificiala;
- depozitarea combustibilului, modul de alimentare si evacuare a produselor de ardere, sistemul de ardere
- destinaţia si construcţia clădirilor si încăperilor învecinate, aflate pana la o distanta de cel puţin 10 m de
pereţii sălii cazanelor.
c) Date privind funcţionarea centralei termice :
- regimul de funcţionare a cazanelor (periodica, continua), cu supraveghere permanenta sau nu, daca
centrala este interconectata etc.;
- schema termomecanica si de automatizare din care sa reiasă echiparea si modul de funcţionare al centralei
termice, inclusiv a turbinelor cu abur care antrenează pompele (acolo unde este cazul);
- tipul combustibilului, depozitarea, modul de alimentare, sisteme de ardere si modul de evacuare a cenuşii
si zguri (acolo unde este cazul).

Planul de situaţie al sălii cazanelor (scara: 1/100 sau 1/200) va cuprinde toate clădirile vecine pe o distanta
de cel puţin 10 m fata de pereţii sălii cazanelor, respectiv 20 m pentru cazanele montate in aer liber,
indicând toate cotele clădirilor, destinaţia lor, felul materialelor din care sunt construite, distantele dintre ele
etc.
Planul sălii cazanelor cu secţiuni longitudinale si transversale (scara: 1750 sau 1/100) va conţine toate cotele
dintre elementele de construcţie ale sălii (pereţi, ferestre, acoperiş) si cazan, grosimea pereţilor si elementele
referitoare la sala cazanelor. Planurile respective vor purta menţiunea ca au fost verificate si corespund
prescripţiilor tehnice, Colecţia ISCIR, având înscris numele, prenumele si semnătura celui care a efectuat
aceasta verificare. Verificările trebuie sa fie executate de personal de specialitate autorizat de ISCIR-
INSPECT din cadrul unitarilor de proiectare autorizate de ISCIR-INSPECT.
ISCIR-INSPECT IT va examina pe teren datele conţinute in documentaţie si, in cazul in care aceste date vor
fi găsite corespunzătoare si in conformitate cu prescripţia tehnica, va elibera avizul obligatoriu de instalare.
Autorizaţia de funcţionare a cazanului

Cazanele noi sau vechi montate din nou nu pot fi puse in funcţiune fără autorizaţia de funcţionare eliberata
de ISCIR-INSPECT IT in a cârei raza de activitate se afla instalaţia. Nu se admite punerea in funcţiune a
cazanelor fara obţinerea prealabila a autorizaţiei de funcţionare.
NOTA: Se exceptează de la prevederile acestui punct cazanele de abur categoria E care au presiunea
nominala mai mica de 4 bar, iar produsul dintre presiunea exprimata in bar si volumul total exprimat in litri
nu depaseste valoarea 60. Autorizarea si verificarea tehnica periodica a acestora se va efectua de către RS
VTI in conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice.
Pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare, detinatorul cazanului trebuie sa îndeplinească următoarele
condiţii:
a) sa obtina avizul de instalare obligatoriu, iar construcţia sălii cazanului sa corespunda acestui aviz;
b) sa fie asigurate condiţiile necesare realizării regimului chimic al cazanului;
c) sa organizeze activitatea in centrala termica conform nivelului de supraveghere a cazanelor menţionat in
documentaţia tehnica necesara pentru obţinerea avizului de instalare si sa prezinte autorizaţiile personalului
de exploatare (fochişti);
d) sa supună instalaţia verificărilor tehnice oficiale (revizia interioara, încercarea la presiune la rece,
încercarea la cald etc.);
e) pentru cazanele vechi montate pe alta locaţie (cu excepţia cazanelor mobile) se va prezenta raportul de
examinare si investigaţii tehnice întocmit de o societate autorizata in acest sens.
In vederea eliberării autorizaţiei de funcţionare a cazanului, inspectorul de specialitate al ISCIR-INSPECT IT
va efectua următoarele :
a) verificarea existentei si conţinutului documentaţiei de însoţire a cazanului (in cazul cazanelor noi) sau a
cârtii de exploatare (in cazul cazanelor vechi) si a documentului de import, pentru cazanele provenite din
import;
b) examinarea condiţiilor de instalare a cazanului in ceea ce priveşte respectarea avizului de instalare
obligatoriu eliberat de ISCIR-INSPECT IT, precum si verificarea echipării cazanului cu aparatura de
măsurare, de control si de automatizare si cu dispozitivele de securitate, in funcţie de nivelul de
supraveghere (permanent sau periodic) in care se încadrează cazanul
c) verificarea condiţiilor privind regimul chimic al cazanului si anume :
- existenta prizelor si dispozitivelor de prelevare a probelor de apa (de alimentare si din cazan), de abur
(saturat si supraîncălzit) si de condensat ale cazanului;
- existenta, dotarea si organizarea punctului de lucru sau laboratorului chimic din centrala termica si
verificarea autorizaţiilor personalului (laboranţi-operatori);
- existenta registrului de analize cu indicii chimici si cu frecventa minima obligatorie a analizelor;
d) revizia interioara;
e) încercarea la presiune la rece;
f) încercarea la cald;
g) verificarea registrului-jurnal de supraveghere a funcţionarii, numerotat si vizat de conducerea agentului
economic destinator;
h) verificarea exterioara.
Verificarea exterioara se efectuează la cazanele livrate complet asamblate de agentul economic constructor
si consta in examinarea tuturor parților componente ale cazanului, in scopul depistării unor eventuale
defecte ca urmare a operaţiilor de transport si instalare.
Încercarea la presiune la rece se efectuează in conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice şi cartea
cazanului Pentru cazanele livrate complet asamblate de constructor, încercarea la presiune la locul de
montare nu este obligatorie daca sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii :

- încercarea la presiune a fost efectuata la constructor si de la data efectuării acesteia nu au trecut mai mult
de 12 luni;.
- cazanul nu a suferit deformaţii locale vizibile ca urmare a operaţiilor de transport si instalare;
- in timpul montării nu au fost executate lucrări de sudura la partile sub presiune ale cazanului.
Pentru cazanele care se asamblează la destinator/utilizatorul final, încercarea la presiune la rece este cea
efectuata in timpul verificării montajului in prezenta inspectorului de specialitate al ISCIR-INSPECT IT.
In cazul montării unor cazane care comporta un volum mare de lucrări de înzidire sau de izolaţie, se admite
efectuarea încercării generale (finale) la presiune cu unele parți de cazan înzidite sau izolate, numai daca
partile respective au fost supuse încercării la presiune înainte de izolarea lor in prezenta inspectorului de
specialitate al ISCIR-INSPECT IT.
Încercarea la cald va consta in următoarele verificări principale :
- verificarea etanseitatii îmbinărilor vizibile ale cazanului;
- verificarea funcţionarii armaturilor de siguranţa si control;
- verificarea realizării funcţiilor de protecţie, de semnalizare, de monitorizare si de reglare ale instalaţiei de
automatizare;
- verificarea funcţionarii instalaţiei de ardere;
- verificarea funcţionarii principalelor instalaţii auxiliare aferente cazanului;
- verificarea realizării principalilor indici de funcţionare ai cazanului;
- verificarea dilatării libere la cazanele prevăzute cu aceasta posibilitate;
- verificarea existentei instrucţiunilor de exploatare a cazanului si examinarea, prin sondaj, a modului de
însuşire a acestora de către personalul de exploatare.
Pentru participarea la încercarea la cald, ISCIR-INSPECT IT va fi anunţata de către destinator (direct sau prin
utilizator, după caz) sau de către montator cu cel puţin 7 zile înainte de data stabilita pentru aceasta
încercare.
La încercarea la cald trebuie sa participe obligatoriu si delegaţi ai agentului economic montator/instalator al
cazanului si, după caz, al instalaţiei de automatizare.
Se poate lua in considerare si procesul-verbal întocmit de proprietar/utilizator cu condiţia respectării
prevederilor prescripţiilor tehnice
OPERAŢII PREGĂTITOARE PENTRU VENTILAREA ŞI UMPLEREA CAZANULUI
Pregătirea cazanului pentru aprinderea focului

Înainte de aprinderea focului la cazan, trebuie sa se verifice:
a) lipsa in focar si in canalele de fum a persoanelor sau a unor obiecte si scule uitate;
b) starea focarului si a canalelor de fum, a dispozitivelor de închidere, a clapetelor de explozie etc.;
c) starea de funcţionare a aparatelor de măsurare, de control si de automatizare, a armaturii de închidere, a
dispozitivelor de alimentare, a instalaţiei de tratare a apei, a instalaţiilor pentru arderea combustibilului, a
ventilatoarelor de aer si de gaze de ardere, precum si a eficacităţii tirajului natural;
d) daca exista flanşe oarbe înainte si după supapele de siguranţa, pe conductele de apa, de abur sau de
combustibil, de golire, de purjare etc.;
e) poziţia contragreutăţilor supapelor de siguranţa si, respectiv, existenta sigiliilor, conform prevederilor din
cartea cazanului.
Cazanul se va umple cu apa pana la nivelul minim, lăsându-se tot timpul deschise robinetele de aerisire sau,
in lipsa acestora, supapele de siguranţa de pe tambur, de pe supraîncălzitor si de pe economizor.
La cazanele cu străbatere forţata, înainte de aprinderea focului se va realiza debitul minim al apei de
alimentare prevăzut de către constructorul cazanului.
Supraîncălzitoarele aflate permanent in drumul gazelor de ardere, fara posibilitatea de a fi ocolite, trebuie sa
fie umplute cu apa. Daca se dispune de o sursa sigura de abur, supraîncălzitoarele pot fi racordate la
aceasta sursa in loc sa fie umplute cu apa.
Se admite pornirea cazanelor si cu supraîncălzitoare uscate cu condiţia de a se lua masurile necesare pentru
evitarea arderii ţevilor, consemnate in instrucţiunile de exploatare.
In cazul economizoarelor de tip fierbător, care au legătura intre tambur si colectoarele inferioare ale
acestora, înainte de aprinderea focului se vor deschide robinetele de pe aceste legături.
Înainte de aprinderea focului trebuie sa fie efectuata ventilarea focarului si a canalelor de gaze de ardere pe
durata de timp stabilita in instrucţiunile de exploatare (in funcţie de construcţia cazanului), dar nu mai puţin
de 10 minute, prin pornirea ventilatoarelor de gaze de ardere si de aer, cu deschiderea maxima a clapetelor
de reglare sau, in lipsa acestora, la valoarea maxima disponibila a tirajului natural. Fac excepţie de la regula
de mai sus cazanele prevăzute cu preventilare automata sau preventilare controlata, la care se va asigura
evacuarea a cel puţin 5 volume de aer

La cazanele care funcţionează cu combustibil lichid, temperatura combustibilului trebuie sa fie adusa la
valoarea stabilita in instrucţiunile de exploatare înainte de aprinderea focului, in cazul in care injecţia
combustibilului se realizează cu abur, conducta de aducţiune a aburului trebuie sa fie încălzita in prealabil.
Proba de presiune sau proba hidraulică

Proba de presiune sau proba hidraulică se execută în general după terminarea completă a montării
sistemului de presiune a cazanului în conformitate cu prevederile instrucţiunilor I.S.C.I.R.- C1- 73 la cazanele
noi care se montează în diferite unităţi industriale sau la cazanele care au ieşit din reparaţie capitală, revizii
generale sau la acele cazane la care s-au înlocuit elemente sub presiune ale cazanului (si; ECO etc.).
Din considerente de timp şi daca exista posibilităţi tehnice de separare a sistemului de presiune în mai multe
părţi, se pot face mai multe probe hidraulice parţiale şi în final încă una totala a întregului sistem de
presiune.
In cazul în care un cazan are mai multe sisteme de încălzire intermediara a aburului, proba hidraulica a
suprafeţelor de încălzire respective se executa separat, deoarece diferă presiunea intre ele.
Proba de presiune sau proba hidraulica se executa pentru:
 verificarea etanşeităţii sistemului de presiune primar sau intermediar;
 verificarea rezistenţei elementelor supuse presiunii;
 depistarea unor defecte ce n-au putut fi evidenţiate în timpul fabricaţiei sau a montajului.
Proba de presiune se face cu ajutorul pompelor de alimentare a cazanului sau cu pompe manuale montate
provizoriu în acest scop.
Presiunea maxima a pompelor trebuie sa fie mai mare cu cel puţin 10 decât presiunea de proba ce
urmează a fi realizata.
Ridicarea presiunii se face în mod continuu fără variaţii bruşte.
Umplerea cazanului cu apa se face de jos în sus pentru evacuarea aerului.
Presiunea de încercare notată (Ph) va fi:
 pentru cazanele cu presiunea nominală pnom  5( bar sau daN  cm2 )
ph = 1,5 x pnom ( dar cel puţin 2 bar )
 pentru cazanele cu pnom > 5 bar
ph = 1,25 x pnom
Măsurarea presiunii la proba hidraulica se va face cu cel puţin 2 manometre din care unul montat la cazan
pe elementul cu diametrul cel mai mare ( în cazul cazanului cu tambur → pe acesta ).
În cazul că manometrele sunt montate la alte cote decât elementele a căror presiune se urmăreşte, se va
ţine seama de corecţia de presiune dată de coloana de apă.
Durata de menţinere a cazanului la presiunea de probă ( Ph ) va fi de minim 10 minute după care presiunea
va fi coborâtă la presiunea nominală a cazanului. Apoi presiunea nominală va fi menţinuta până la
terminarea completă a controlului sistemului sub presiune a cazanului.
Dacă în urma verificării cazanului nu se constată pierderi la proba de presiune, atunci organul ISCIR va da
acordul că se va putea funcţiona cu cazanul.
Apa folosita pentru proba hidraulica trebuie sa aibă temperatura mai mică de 50 ºC şi calitatea prescrisa de
proiectantul cazanului ( apa bruta limpezita, apa dedurizata sau demineralizata ).
Spălarea mecanică şi chimică a cazanelor

Agentul termic – apa fierbinte, aburul – trebuie sa fie lipsit de:
• Impurităţi mecanice şi chimice întrucât existenta acestora ar reduce randamentul, ar compromite siguranţa
în exploatare şi ar provoca avarii ( ruperi de palete ale turbinei, spargeri de ţevi în urma depunerilor de
piatra, etc. ).
• Impurităţile aduse cu apa de alimentare a centralei de la sursa ( râu, lac, puţuri ) sunt eliminate prin
tratarea chimica a apei.
În principiu o tehnologie completa de spălare mecanica şi chimica a unui cazan cuprinde următoarele faze:
– spălarea mecanica cu apa rece;
– spălarea mecanica cu apa calda;
– degresarea cu substanţe alcaline şi agenţi de înmuiere a impurităţilor;
– decaparea primara cu acizi minerali şi inhibitori;
– decaparea finala cu acizi organici şi inhibitori;
– pasivizarea;
În funcţie de parametrii cazanului ( presiune, temperatură, oţeluri folosite, etc. ) se aleg tehnologii care
cuprind în totalitate sau parţial fazele de mai sus şi se aleg reactivi chimici corespunzători pentru realizarea
soluţiilor de spălare.

Aceasta tehnologie se stabileşte de la caz la caz de unităţi specializate. Totuşi în principiu se poate afirma ca
până la presiuni  40 ata şi temperaturi  450°C se face spălarea mecanica şi alcalina, iar peste aceşti
parametri se aplica o tehnologie completa: spălare mecanica alcalina, acida şi pasivizare.
Principalele materiale folosite sunt:
– apa de spălare;
– substanţele alcaline;
– substanţele acide;
– substanţele pasivizante;
– inhibitori minerali;
Ca utilaje se folosesc pompe de spălare antiacide cu presiuni şi debite corespunzătoare schemei adaptate,
pompe pentru vehiculat acizi şi baze concentrate şi pentru realizare de soluţii şi rezervoare de stocare,
tampon sau de dozare.
Schemele adaptate pentru spălarea mecanica şi chimică a cazanelor trebuie să ţină seama de următoarele
principii:
– alegerea reactivilor chimici corespunzători oţelurilor din care este construit sistemul de presiune pentru a
nu provoca avarii ( coroziuni intercristaline, fragilitate la hidrogen, etc. ).
– alegerea circuitelor de spălat şi a pompelor provizorii astfel ca pe de o parte sa se realizeze viteze şi debite
maxime, iar pe de alta parte caracteristicile externe ale circuitelor alese, H = Ø ( D ) sa fie acoperite cu
rezerva de cel puţin 10 % de caracteristica interna: Hi =Ø ( Di ) a pompelor utilizate.
– debitele vehiculate sa fie aproximativ 0,9  1,25 din debitele nominale ale instalaţiei;
– valoarea vitezelor prin ţevi sa se încadreze în limitele 5….15 m sec pentru a realiza desprinderea şi
antrenarea impurităţilor;
– sa cuprindă în totalitate sau aproape tot circuitul apa – abur al ansamblului cazan, turbina, preîncălzitoare,
expandoare, degazoare, etc.
– costul operaţiei de spălare sa fie cit mai mic prin alegerea unor substanţe chimice care se fabrica în tara şi
cit mai puţine instalaţii provizorii.
Uscarea zidăriei cazanelor

Atât în cazul unei zidării noi cât şi după o oprire mai îndelungata sau după o reparaţie a zidăriei este
necesara operaţia de uscare a zidăriei prin care se înţelege, eliminarea umidităţii din zidăria interioară
refractară a cazanului şi din zidăria exterioara de diatomit.
Pentru o reuşită a operaţiei de uscare a zidăriei trebuie respectate următoarele reguli:
a) timp de doua zile se va face o uscare prin crearea unui curent de aer cu ajutorul ventilatorului de
aer;
b) timp de patru zile se va face o uscare cu lemne, acestea fiind introduse în focar prin gura de vizitare
a focarului;
c) temperatura gazelor la ieşirea din focar va creste progresiv in timpul celor patru zile, începând de la
( 60 – 70 )ºC în prima zi, ajungând la cca 500ºC în cea de-a patra zi;
d) in timpul uscării cazanul trebuie să fie umplut cu apă tratată chimic ( apa parţial sau total
demineralizata şi dedurizata în cazul cazanelor de apa fierbinte );
e) aburul format în timpul uscării va fi evacuat în atmosfera prin ventilul de eşapare al cazanului;
f) nivelul apei în cazan se va menţine constant prin pornirea pompei de alimentare când este nevoie,
sau prin crearea unui debit mic la cazanele cu străbatere forţată;
g) focul în cazan trebuie menţinut permanent pe toata durata uscării zidăriei, fără întreruperi;
h) uşile de vizitare, clapetele de explozie şi gurile de observare se vor menţine închise;
i) aerul necesar arderii lemnelor se introduce cu ventilatorul de aer şi se va urmări în permanenta ca
temperatura la sfârşitul focarului sa nu crească peste 500ºC;
j) se va citi şi se va înregistra orar temperatura gazelor la ieşirea din focar;
k) pe timpul uscării nu este permisa udarea zidăriei focarului;
l) dacă pe timpul uscării apar crăpături ale zidăriei, se va opri focul, se vor repara crăpăturile din
zidărie şi apoi se va relua operaţia de uscare;
m) după terminarea operaţiei de uscare se vor preleva probe ale mortarului şi se va verifica ca
umiditatea sa nu fie mai mare de 7 %;
n) după terminarea operaţiei de uscare a zidăriei, cazanul se va lăsa sa se răcorească lent.
VERIFICAREA GENERALĂ A CAZANULUI ŞI INSTALAŢIILOR ANEXE.

Înainte de aprinderea focului la cazan se verifica starea tehnica a tuturor părţilor componente ale cazanului
şi instalaţiilor anexe. în special se verifica:
 focarul;
 canalele de gaze arse ( de fum );

 armaturile de închidere;
 clapete de explozie;
 guri de vizitare, etc.;
 armaturile de siguranţă;
 instalaţia de ardere;
 ventilatoarele de aer şi gaze de ardere;
 instalaţia de tiraj;
 interiorul şi exteriorul tamburului ( la cazane cu tambur ). Se va urmări în special ca acesta sa nu prezinte
fisuri, coroziuni sau deformaţii, precum şi daca nu au fost uitate în interior diferite scule sau corpuri străine;
 racordurile destinate sticlelor de nivel, aparatelor, supapelor de siguranţa, etc.;
 existenta etanşeităţilor corespunzătoare pentru evitarea pierderilor de căldură;
 instalaţia de automatizare, aparatele de măsura şi control, semnalizări, protecţii, etc.;
 daca exista flanşe oarbe ( blinduri ) înainte şi după supapele de siguranţa, pe conductele de apa, abur,
golire, purjare, etc.;
 poziţia contragreutăţilor supapelor de siguranţa şi existenţa sigiliilor conform cărţii cazanului;
PREGĂTIREA CAZANULUI PENTRU UMPLEREA CU APA

Daca în urma verificării generale a cazanului şi instalaţiilor anexe se constata ca starea tehnica este
corespunzătoare se vor executa operaţiile de pregătire a cazanului pentru umplerea cu apa. Aceste operaţii
sunt în principal următoarele:
 se verifica sa fie închise ventilele de golire şi purjare, ventilul principal de abur, ventilul de ocolire al
acestuia;
 se deschide robinetul de purjare al supraîncălzitorului, daca nu exista posibilitatea răcirii supraîncălzitorului
cu abur preluat de la un alt cazan sau cu apa recirculată;
 se deschide robinetul pentru intrarea apei în supraîncălzitor, daca răcirea acestuia cu ocazia pornirii se face
cu apa recirculată;
 se deschide robinetul dintre ECO şi tamburul superior, daca exista, închizându-se robinetul de ocolire al
ECO;
 se deschid robinetele de aerisire, inclusiv cele amplasate pe economizor, în cazul în care acestea lipsesc se
ridica şi se blochează pe deschis una sau ambele supape de siguranţă. Acestea vor rămâne în poziţia deschis
pe toata durata umplerii cu apa a cazanului;
 se pun în poziţie de funcţionare sticlele de nivel;
 se deschid robinetele de izolare ale manometrelor;
 se demontează flanşele oarbe ( blindurile ) care au asigurat izolarea cazanului faţă de restul instalaţiei.
UMPLEREA CU APA A CAZANULUI

Umplerea propriu-zisa cu apa a cazanului se face numai după ce au fost efectuate operaţiile pregătitoare
atât cele menţionate cit şi cele prescrise de furnizorul cazanului.
Umplerea cu apa se face cu condensat sau cu apa tratata chimic conform prescripţiilor ISCIR.
Umplerea cu apa se face prin ECO cu pompa de alimentare.
In momentul apariţiei apei în indicatoarele de nivel se executa purjarea acestora, verificându-se astfel buna
lor funcţionare.
Operaţia de umplere cu apa a cazanului se considera încheiata în momentul când ea ajunge la nivel minim.
în acest moment se opreşte alimentarea cu apa şi se verifica etanşeitatea ventilelor de golire, sticlele de
nivel, etc.
In continuare, se verifica timp de jumătate de ora daca nivelul rămâne constant sau nu. în cazul în care
nivelul apei scade se depistează cauzele şi se elimina defecţiunea, după care se umple din nou cazanul până
la nivelul de pornire.
VENTILAREA FOCARULUI ŞI A CANALELOR DE GAZE DE ARDERE

In vederea ventilării corespunzătoare a focarului şi canalelor de gaze arse se executa următoarele operaţii:
 la cazanele cu tiraj natural ( fără ventilator de aer şi gaze de ardere ) se deschid complet clapetele de aer
şi şibărul de gaze de ardere;
 la cazanele cu tiraj artificial se pun în funcţie ventilatoarele de aer şi gaze arse ( cu clapetele de aer şi gaze
închise ) apoi se deschid clapetele de aer şi sibarul de gaze arse complet;
Timpul minim de ventilare al focarului şi canalelor de gaze de ardere este de (1015) min.

Extrase din :
PT C 9-2003
CERINŢE TEHNICE PRIVIND PROIECTAREA, CONSTRUIREA, MONTAREA,

INSTALAREA, EXPLOATAREA, VERIFICAREA TEHNICĂ ŞI REPARAREA CAZANELOR
DE APĂ CALDĂ ŞI A CAZANELOR DE ABUR DE JOASĂ PRESIUNE

- ISCIR -
- EDIŢIE OFICIALĂ -
3.4. Măsuri privind asigurarea manipulării şi funcţionării în condiţii de securitate
Modul de funcţionare indicat pentru cazane trebuie să excludă orice risc previzibil în mod rezonabil în funcţionarea lor.
Acolo unde este cazul, trebuie să fie acordată o atenţie deosebită următoarelor:
- dispozitivelor de închidere şi deschidere;
- descărcărilor periculoase ale ventilelor de suprapresiune;
- dispozitivelor de prevenire a accesului fizic;
- temperaturii suprafeţei având în vedere destinaţia cazanelor.
În mod special, cazanele prevăzute cu uşă de acces trebuie echipate cu un dispozitiv cu acţionare automată sau
manuală, prin care se garantează utilizatorului că deschiderea se face fără pericol. Suplimentar, atunci când deschiderea
se poate face rapid, cazanul trebuie prevăzut cu un dispozitiv care să prevină deschiderea în orice situaţie în care
presiunea şi temperatura fluidului constituie un pericol.
3.5. Mijloace de examinare
a) Cazanele trebuie să fie proiectate şi fabricate astfel încât să poată fi efectuate toate examinările necesare pentru a se
garanta securitatea;
b) Atunci când este necesar să se asigure securitatea permanentă a cazanelor de apă caldă, trebuie să fie disponibile
mijloace pentru examinarea interioară a acestora, cum sunt gurile de vizitare care să permită accesul fizic în ele, astfel
încât să se poată efectua examinări corespunzătoare în condiţii sigure şi ergonomice;
c) Se pot utiliza şi alte mijloace pentru garantarea securităţii cazanului de apă caldă în cazurile în care:
- gura de vizitare este prea mică pentru a permite accesul fizic în interior;
- deschiderea cazanului de apă caldă are o influenţă negativă asupra interiorului.
3.6. Mijloace de golire şi aerisire
Cazanele trebuie să fie prevăzute cu mijloace corespunzătoare pentru golire şi aerisire:
- pentru prevenirea efectelor dăunătoare, cum ar fi lovitura de berbec, coroziunea şi reacţiile chimice necontrolate,
trebuie luate în considerare toate fazele de funcţionare şi încercare, în special la proba de presiune;
- pentru a permite curăţarea, inspecţia şi întreţinerea.
3.7. Coroziunea sau altă formă de degradare chimică
Atunci când este necesar, trebuie să fie prevăzute adaosuri de protecţie împotriva coroziunii sau a altor forme de
degradare chimică, luând în considerare destinaţia şi condiţiile de utilizare previzibile în mod rezonabil.
3.8. Uzură
Acolo unde pot să apară condiţii severe de eroziune sau abraziune trebuie să fie luate măsuri adecvate pentru:
- a diminua aceste efecte printr-o proiectare adecvată, de exemplu prin grosime suplimentară a peretelui sau prin
utilizarea de căptuşiri sau materiale de protecţie;
- a permite înlocuirea celor mai afectate părţi;
- a atrage atenţia în instrucţiunile de funcţionare prevăzute la pct. 3.20 asupra acelor măsuri care sunt necesare unei
funcţionări continue şi sigure.
3.9. Ansambluri
Ansamblurile trebuie să fie proiectate astfel încât:
- componentele care se asamblează împreună să fie adecvate şi sigure pentru rolul funcţional;
- toate componentele să fie corect integrate şi asamblate într-un mod adecvat.
3.10. Prevederi pentru umplere şi golire
Cazanele trebuie să fie proiectate şi prevăzute cu accesorii astfel încât să se asigure umplerea şi golirea în condiţii de
securitate. În acest sens trebuie să se ţină seamă de următoarele pericole:
a) la umplere:
- supraumplerea sau suprapresiunea având în vedere în special raportul de umplere;
b) la golire: eliberarea necontrolată a fluidului sub presiune;
c) la umplere sau golire: cuplarea şi decuplarea nesigure.
3.11. Protecţie împotriva depăşirii limitelor admisibile ale cazanului
În cazurile în care, în condiţii previzibile în mod rezonabil limitele admisibile ar putea fi depăşite, cazanele trebuie să fie
dotate cu dispozitive de securitate adecvate sau trebuie să existe instrucţiuni pentru montarea acestora, cu accesorii de
protecţie adecvate, dacă cazanul nu este protejat de alte dispozitive de protecţie din cadrul unui ansamblu.
În funcţie de caracteristicile specifice ale cazanului sau ansamblului se alege dispozitivul adecvat sau se aleg combinaţii
de astfel de dispozitive adecvate.

Dispozitivele de protecţie, respectiv combinaţii ale acestora, cuprind:
a) accesorii de securitate definite conform pct 3.12;
b) după caz, dispozitive de monitorizare adecvate, cum ar fi indicatoare şi/sau alarme, care permit să fie luate măsuri fie
automat, fie manual, pentru a menţine echipamentele sub presiune în limitele admisibile.
ANEXA J
OMOLOGAREA CAZANELOR DE APĂ CALDĂ ŞI DE ABUR DE JOASĂ PRESIUNE
J.1. Omologarea cazanelor este activitatea prin care se constată şi se atestă că producătorul respectă cerinţele esenţiale
de securitate din prescripţia tehnică, prin standardele care au stat la baza proiectării şi construirii.
J.2. Cererea pentru efectuarea omologării se înaintează de către producător sau de către reprezentantul autorizat al
acestuia către ISCIR-INSPECT.
Cererea trebuie să cuprindă următoarele:
a) denumirea şi adresa producătorului, iar dacă cererea este înaintată de reprezentantul autorizat al acestuia, denumirea
şi adresa reprezentantului autorizat;
b) dosarul tehnic de fabricaţie, care va cuprinde minim următoarele:
- descrierea generală a cazanului;
- proiecte de execuţie, planuri de fabricaţie şi diagrame ale componentelor, subansamblurilor, scheme electrice etc.;
- descrieri şi explicaţii necesare înţelegerii desenelor şi diagramelor, precum şi a modului de funcţionare a cazanului;
- lista standardelor aplicate în totalitate sau parţial, precum şi o descriere a soluţiilor adoptate pentru îndeplinirea
cerinţelor esenţiale;
- rezultatele calculelor de proiectare, verificările efectuate etc.;
- rapoarte de încercări;
- date privind verificările din timpul execuţiei;
- date privind calificările sau aprobările necesare.
Solicitantul trebuie să pună la dispoziţia ISCIR-INSPECT un exemplar reprezentativ din producţia avută în vedere,
denumit în continuare "tip". ISCIR-INSPECT poate să solicite un număr rezonabil de exemplare, dacă consideră că sunt
necesare pentru realizarea programului de încercări.
Un tip poate să acopere mai multe variante ale unui cazan, cu condiţia ca diferenţele între variante să nu afecteze nivelul
de securitate.
J.3. Dosarul tehnic de fabricaţie trebuie să permită efectuarea evaluării conformităţii cazanului cu cerinţele esenţiale de
securitate din prescripţia tehnică şi standardele care au stat la baza proiectării şi construirii.
J.4. Pe parcursul omologării se vor parcurge următoarele etape:
a) examinarea dosarului tehnic de fabricaţie, verificându-se dacă tipul a fost fabricat în conformitate cu dosarul tehnic de
fabricaţie, şi identificarea componentelor care au fost proiectate în conformitate cu standardele aplicate;
b) verificarea dosarul tehnic de fabricaţie cu privire la proiectare şi la tehnologia de fabricaţie;
c) verificarea modului de aplicare a procedurilor Sistemului de Management al Calităţii;
d) evaluarea materialelor utilizate (dacă acestea sunt în conformitate cu standardele care au stat la baza proiectării şi
construirii);
e) verificarea certificatelor de calitate emise de producătorul de material şi de producătorii de componente;
f) se va verifica dacă sudurile se execută cu sudori autorizaţi şi dacă se utilizează proceduri de sudare omologate.
J.5. ISCIR-INSPECT va impune efectuarea examinărilor corespunzătoare şi a încercărilor necesare pentru a se constata
dacă soluţiile adoptate satisfac cerinţele esenţiale din prescripţia tehnică şi parametrii declaraţi.
J.6. ISCIR-INSPECT va impune efectuarea examinărilor corespunzătoare şi a încercărilor necesare pentru a se constata
dacă standardele adoptate sunt relevante.
J.7. ISCIR-INSPECT va conveni împreună cu solicitantul, care are obligaţia asigurării tuturor condiţiilor tehnice pentru
efectuarea încercărilor, asupra locului unde vor fi efectuate examinările şi încercările necesare.
J.8. În cazul în care cazanul supus omologării respectă prevederile din prezenta anexă, ISCIR-INSPECT va elibera
solicitantului un certificat de omologare de tip. Acest certificat, care are o valabilitate de zece ani şi poate fi prelungit,
conţine denumirea şi adresa producătorului, concluziile examinărilor şi datele necesare pentru identificarea tipului de
cazan omologat.
Lista cu cele mai importante documente din dosarul tehnic de fabricaţie se anexează la certificat şi o copie se păstrează
de către ISCIR-INSPECT.
J.9. Producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia trebuie să informeze ISCIR-INSPECT asupra tuturor
modificărilor pe care le-a efectuat sau intenţionează să le efectueze la un cazan omologat. ISCIR-INSPECT va examina
modificările şi va informa solicitantul dacă certificatul de omologare rămâne valabil. ISCIR-INSPECT poate, după caz, să
emită o completare la certificatul de omologare original sau să ceară transmiterea unei noi solicitări pentru omologare, în
cazul în care modificările aduse pot afecta conformitatea cu cerinţele esenţiale sau cu condiţiile de utilizare prescrise
pentru cazan.
J.10. Numărul minim de verificări în vederea omologării unei game de cazane
În vederea omologării unei game de cazane, verificările trebuie să se efectueze cu minim 3 valori ale puterii cazanelor
(cea mai mică, cea medie şi cea mai mare).
Prin gamă se înţelege numărul de tipodimensiuni de cazane ale căror rapoarte dimensionale şi parametrii (mai puţin
puterea) rămân neschimbate, menţinându-se în acelaşi timp şi tipul de combustibil.
J.11. Producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia trebuie să păstreze împreună cu dosarul tehnic de fabricaţie
copiile certificatelor de omologare emise şi ale completărilor la acestea o perioadă de 10 ani de la data fabricării ultimului
cazan.

În situaţia în care nici producătorul şi nici reprezentantul autorizat al acestuia nu au sediul în România, obligaţia de a
deţine şi de a pune la dispoziţia ISCIR-INSPECT, la cerere, documentaţia tehnică prevăzută în prezenta anexă revine
persoanei responsabile cu introducerea pe piaţă a cazanului.
INSPECŢIA DE STAT PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, RECIPIENTELOR

SUB PRESIUNE ŞI INSTALAŢIILOR DE RIDICAT
CERTIFICAT
DE OMOLOGARE
Înregistrare la ISCIR-INSPECT Nr. RO ......../data ............
Denumire Model Tip

Cazan: ------------- --------------- ---------
||||||
------------- --------------- ---------
Putere nominală Presiune nominală Combustibil
Producător: ....................................................................
Adresă: ........................................................................
Caracteristici generale ale cazanului:
---------------------------- ------------------------ --------------------
|Destinaţia cazanului: | |Mod de funcţionare: | |Mod de reglare: |
---------------------------- ------------------------ --------------------
---------------------------- -----------------------------------------------
|Tiraj: | | Temperatura maximă: |
---------------------------- -----------------------------------------------
Caracteristici particulare:
----------------------- ------ ------------------- ---------------------
|Parametri confirmaţi în| | Da | | Randament minim ||Conţinut de CO în |
|urma încercărilor de | |------| | garantat: ||gazele de ardere: |
|anduranţă | | Nu | | || |
----------------------- ------ ------------------- ---------------------
Prezentul certificat s-a eliberat în urma încercărilor efectuate consemnată în

Raportul de încercare nr. ............/............ conform PT C9-2003.
Observaţii: ....................................................................
Valabil până la: ..........., în condiţiile respectării prevederilor de pe verso
INSPECTOR DE STAT ŞEF INSPECTOR ŞEF ISCIR-INSPECT

..............................................
..............................................
ISCIR-INSPECT Bucureşti, Str. Sf. Elefterie Nr. 47-49 c.n.:

762111: Tel/Fax: 4119760(61)/4119870
INFORMAŢII SUPLIMENTARE PRIVIND CERTIFICATUL DE
OMOLOGARE/ÎNREGISTRARE
Nr. ............/.................
Prezentul certificat de omologare, pentru tipul de cazan specificat, se referă exclusiv la producătorul nominalizat pentru
care confirmă existenţa capabilităţii tehnice de a fabrica cazanul respectiv, care a fost supus tuturor etapelor de
verificare şi încercare în vederea demonstrării şi recunoaşterii oficiale a performanţelor şi conformităţii cu cerinţele PT
C9-2003.
Certificatul nu se referă la cazanele produse de un alt producător, chiar dacă acestea sunt declarate ca fiind similare cu
prototipul supus încercărilor iar lansarea lor în producţie se face cu anunţarea şi acordul primului producător.
Omologarea cazanelor produse în spaţii de producţie proprii este sarcina fiecărui producător în parte.
Producătorul este obligat să păstreze şi să pună la dispoziţia organismelor de control, la cerere, întreaga documentaţie
de omologare care a stat la baza emiterii certificatului de omologare/înregistrare.
Introducerea pe piaţa din România a aparatelor care nu au certificat de omologare/înregistrare la ISCIR-INSPECT este
interzisă.
Certificatul de omologare care nu poate fi susţinut cu documentaţia de omologare îşi pierde valabilitatea.
Pentru cazanele din import, care sunt acceptate pentru introducere pe piaţa din România în urma procedurilor de
verificare a producătorului şi a certificatelor de tip obţinute de acesta (eliberate pe baza încercărilor efectuate de
laboratoare autorizate în domeniu din ţara de provenienţă), conţinutul documentaţiei de omologare se stabileşte prin
protocol, iar certificatul de omologare poate fi înlocuit cu un certificat de înregistrare a tipurilor de cazane acceptate
pentru distribuire pe piaţa din România.

În cazul în care pentru acceptarea anumitor tipuri de cazane, pentru distribuire pe piaţa din România, conţinutul
documentaţiei se stabileşte prin protocol, pentru demonstrarea conformităţii cazanelor cu prevederile PT C 9-2003, este
necesară efectuarea unor încercări suplimentare. Dacă în urma încercărilor efectuate se constată că sunt respectate
prevederile PT C 9-2003, pentru acele tipuri de cazane se vor elibera certificate de omologare.
Încercările în vederea omologării ale căror rezultate sunt confirmate oficial prin prezentul, au scopul de a verifica
caracteristicile tehnice şi securitatea în funcţionare a cazanelor în raport cu documentaţia de omologare.
Validarea rezultatelor obţinute la încercări şi confirmarea respectării cerinţelor privind securitatea în funcţionare a
cazanului se face de către ISCIR-INSPECT prin emiterea certificatului de omologare şi de înregistrare a tipului de cazan.
Înregistrarea tipului de cazan omologat la ISCIR-INSPECT semnifică încheierea procedurilor de omologare şi constituie
acceptul/aprobarea producţiei în serie a cazanului şi introducerea lui pe piaţă.
Prin nominalizarea producătorului în certificatul de omologare a unui tip de cazan se atestă capabilitatea tehnică de
specialitate a acestuia de a produce şi garanta livrarea tipului de cazan omologat, care respectă cerinţele de calitate,
securitate în funcţionare, fiabilitate şi performanţă conform standardelor aplicabile şi prevederilor PT C 9-2003.
Certificatul de omologare/înregistrare la ISCIR-INSPECT confirmă respectarea cerinţelor constructive, funcţionale şi de
securitate şi recunoaşte oficial performanţele cazanului demonstrate prin verificări/încercări efectuate conform PT C 9-
2003.
Menţinerea în producţia şi livrarea pentru piaţa din România a cazanelor din tipul celor pentru care deţine certificat de
omologare/înregistrare la ISCIR-INSPECT, conferă producătorului dreptul de a marca aceste cazane cu însemnul de mai
jos.
Marcarea cazanelor de către un producător neînregistrat la ISCIR-INSPECT sau marcarea cazanelor produse după
expirarea perioadei de valabilitate a omologării este interzisă şi se sancţionează conform prevederilor legale.
Aplicarea marcajului de către producătorul înregistrat semnifică faptul că acesta se angajează să verifice în permanenţă
caracteristicile cazanului care garantează conformitatea fiecărui aparat produs cu prototipul supus încercărilor de
omologare.
Perioada de valabilitate a omologării este de 10 ani şi se poate extinde dacă, în urma auditurilor de supraveghere a
producătorului înregistrat nu se constată neconformităţi majore în sistemul de producţie. ISCIR-INSPECT controlează în
permanenţă nivelul de calitate, securitatea şi performanţele cazanelor de serie acceptate pentru introducerea pe piaţă de
către producătorul înregistrat prin audituri programate efectuate la sediul producătorului şi prin monitorizarea cazanelor
livrate pe piaţă.
Dacă se doreşte menţinerea în producţia de serie a aceluiaşi tip de cazan încercările de omologare se repetă o dată la 5
ani, sau ori de câte ori este necesar atunci când apar modificări constructive faţă de modelul omologat (încercările
impuse de transformările/îmbunătăţirile aduse modelului omologat depind de amploarea acestora şi pot fi încercări
suplimentare parţiale sau încercări reluate integral, conform prevederilor PT C9-2003 referitoare la omologarea tipurilor
de cazane noi).
Acceptarea introducerii pe piaţă a cazanelor poate fi condiţionată şi de alte reglementări, în funcţie de modificarea
cadrului legislativ.
J.12. Model de placă de timbru
-----------------------------------------------------------------------------
|Producător: ------------------------------------------------ |
| ------------------------------------------------ |
|Tip: ----------------- Serie -------- An fabricaţie: ------- |
| ----------------- -------- ------- |
|Putere termică nominală: -------------- Presiunea nominală: ------- |
| -------------- ------- |
|eta = ------- Temperatura ---------- Combustibil: ------- |
| ------- maximă: ---------- ------- |
|Număr de înregistrare ISCIR ------------------------------- |
|al omologării tipului ------------------------------- |
-----------------------------------------------------------------------------

Competenţa VII
PORNIREA CAZANULUI
Descriere
Unitatea se referă la competenta necesară pornirii cazanului şi a racordării acestuia la beneficiar, în condiții
de maximă securitate pentru personalul din exploatare precum şi pentru securitatea instalației tehnologice.
Fochistul aprinde focul la cazan, aduce cazanul la parametrii de funcționare şi racordează cazanul la beneficiar,
executând cu maximă responsabilitate şi atenție activitățile care intră în limitele acestei competente.
1.Aprinde focul
1.1 Existenta dispoziției de aprindere a focului în registrul de supraveghere este verificat ă cu atenție
înainte de efectuarea manevrelor.
1.2 Combustibilul lichid este adus la temperatura şi presiunea stabilită în instrucțiunile de exploatare,
înainte de aprinderea focului, urmărindu-se cu atenție indicațiile aparatelor de măsură.
1.3 Robinetul de alimentare cu combustibil este deschis gradual, cu dispozitivul de aprindere lângă arzător
până la stabilizarea flăcării. La cazanele cu mai multe arzătoare aprinderea se face succesiv.
1.4 Proporția de combustibil şi de aer este reglată în vederea unei arderi complete, conform instrucțiunilor
de exploatare, urmărind atent indicațiile panoului de automatizare.
1.5 Alimentarea cu combustibil este oprită de urgentă şi cazanul este ventilat, în cazul în care arzătorul (o
parte din arzătoare) se opreşte accidental.
1.6 La cazanele prevăzute cu instalații de automatizare, focul este aprins conform instrucțiunilor de exploatare
ale cazanului, urmărindu-se derularea şi realizarea corectă a secvențelor de aprindere automată.
2.Racordează cazanul la rețea (consumator)
2.1 Încălzirea cazanului până la racordarea la conducta de abur se face conform instrucțiunilor de
exploatare.
2.2 Indicatoarele de deplasare ale dispozitivelor de dilatare termică şi compensatoarele sunt urmărite cu
atenție în timpul încălzirii.
2.3 Supraîncălzitoarele şi economizoarele sunt racordate în circuitul tehnologic pentru atingerea stării de
funcționare în regim a cazanului.
2.4 Racordareacazanului la conducta principală de abur se face prin deschiderea robinetului principal cu
atenție şi gradual.
Gama de variabile

- construcția cazanului şi a instalațiilor auxiliare;
- noțiuni de automatizare a cazanelor de abur şi apa caldă;
- prescripții tehnice ISCIR, în vigoare;
- atribuții de serviciu dispuse prin regulamente interne; - norme PM şi PSI;
- instrucțiuni de exploatare.
- comportamentul şi relațiile cu personalul implicat în operațiunile pornire ale cazanului;
- preocuparea pentru realizarea corectă a tuturor operațiilor legate de pornirea cazanului;
- utilizarea optimă a comenzilor şi a operațiilor pentru pornirea cazanului;
- utilizarea în condiții de securitate deplină şi efectuarea manevrelor fără risc pentru alte persoane din
zona focarului şi a altor instalații auxiliare ale cazanului;
- respectarea marcajelor de avertizare;

- asumarea responsabilității asupra deciziilor luate;
- adaptarea la situații neprevăzute;
- rezistenta la stres şi oboseală.
APRINDEREA FOCULUI
APRINDEREA FOCULUI ŞI INCALZIREA CAZANULUI

Aprinderea focului se face numai în baza dispoziţiei responsabilului sălii cazanelor, înscrisă în registrul de
dispoziţii. Personalul va fi informat din timp despre aceasta sarcina. Ordinea efectuării operaţiilor de
aprindere a focului, precum şi numărul acestor operaţii depinde de mai mulţi factori: tipul cazanului, tipul
arzătoarelor, construcţia focarului, complexitatea instalaţiilor de automatizare, etc.
a) Aprinderea focului în cazul combustibilului lichid
In general drept combustibil lichid pentru cazane se foloseşte păcura şi mai puţin motorina sau combustibil
de calorifer ( CLU – amestec păcura - motorina ).
Operaţiile care trebuie executate sunt:
 se verifica amănunţit conductele de alimentare a arzătoarelor pentru a nu fi pierderi de combustibil pe
trasee;
 se verifica presiunea şi temperatura combustibilului care trebuie sa corespunda ITI. ( instrucţiuni tehnice
interne ).
 se reduce tirajul conform ITI.
 se comanda pilotul automat de aprindere al arzătorului sau se introduce o feştila aprinsa în zona capului de
injectare al arzătorului;
 se deschide uşor aerul şi apoi combustibilul;
 se urmăreşte aprinderea arzătorului;
 daca aprinderea a fost ratata se va ventila din nou cazanul 10-15 minute;
 se reglează corespunzător arderea;
 se stinge pilotul sau se scoate feştila din focar;
 se aprind celelalte arzătoare procedându-se la fel ca la primul arzător;
b) Aprinderea focului la cazanele alimentate cu combustibil gazos (gaz metan)
Întrucât gazul metan este explozibil ( se aprinde instantaneu în toata masa sa ) aprinderea focului la aceste
cazane trebuie sa se facă cu o şi mai mare atenţie respectându-se strict ITI.
Aprinderea focului se face de asemeni cu arzătorul pilot (automat) sau cu feştila (manual).
În cazul aprinderii manuale a focului se vor executa următoarele operaţii:
 se verifica daca presiunea la gazul metan este corespunzătoare;
 se urmăreşte în mod expres daca s-a ventilat cazanul 10-15 minute pentru a preîntâmpina eventualele
explozii la aprinderea pilotului sau introducerea feştilei în focar;
 se verifică conductele de alimentare cu gaz a cazanului pentru a nu fi pierderi;
 se reglează poziţia sibarelor de gaze de ardere pe poziţia ceruta de instrucţiuni;
 se reglează poziţia clapetelor de aer de ardere în poziţia indicata în instrucţiuni;
 se introduce în focar feştila aprinsa, în dreptul arzătorului pe care-l pornim;
 se deschide gazul metan spre arzătorul pe care vrem sa-l pornim;
 se reglează flacăra prin reglarea corespunzătoare a debitului de aer şi gaz astfel încât să avem o ardere
completa;
 după ce flacăra este stabila se scoate feştila din focarul cazanului;
 in mod identic se procedează la aprinderea focului la celelalte arzătoare.
Daca operaţia de aprindere a arzătorului cazanului nu a reuşit din prima, se reiau toate operaţiile dar numai
după o ventilare obligatorie a cazanului de cca 10-15 minute.
Persoana care aprinde focul va sta intr-o poziţie laterala a arzătorului pentru a nu fi afectata de eventualele
răbufniri de flacăra în exterior.
Răbufnirile pot fi evitate printr-o manevrare lenta a ventilului de admisie gaz în cazan.

Nu se admite sub nici o formă aprinderea unui arzător de la un arzător vecin. Consecinţele pot fi
uneori foarte grave.
Aprinderea focului automat consta în faptul ca toate operaţiile care se impun pentru aprinderea focului
se fac automat.
La cazanele moderne atât în cazul funcţionării pe gaze cit şi pe combustibil lichid, aprinderea focului se face
automat.
In acest caz înainte de aprinderea focului trebuie verificate “ interblocajele “ instalaţiei automate de
aprindere.
In general aceste interblocări sunt:
 la oprirea ventilatorului de gaze de ardere ( exhaustorului ) se opreşte automat şi ventilatorul de aer de
ardere;
 la oprirea ventilatorului de aer se opreşte automat admisia gazului dar rămâne în funcţie ventilatorul de
gaze de ardere.
Întrucât constructorii de cazane folosesc diverse scheme de protecţie şi automatizare pentru aprinderea
focului, personalul de exploatare va respecta strict instrucţiunile specifice de exploatare.
ÎNCĂLZIREA CAZANULUI SI RACORDAREA LA RETEAUA CONSUMATORULUI
Încălzirea cazanului, până la racordarea la conducta de abur ( până la efectuarea paralelului) se face în
conformitate cu ITI specifice de exploatare. Durata încălzirii cazanului va fi în funcţie de tipul cazanului şi de
temperatura apei de umplere.
Daca în urma creşterii volumului apei prin încălzirea sa, nivelul în tambur s-a urcat prea mult, se va elimina
cu grija apa până la 50 mm deasupra nivelului minim prin golirile cazanului. în timpul încălzirii cazanului va
rămâne deschis numai robinetul de aerisire, amplasat la partea cea mai de sus a cazanului şi ventilul de
eşapare a aburului umed produs de cazan imediat pornirii.
In timpul încălzirii se va urmări în permanenta modul de încălzire al diferitelor părţi ale cazanului, luându-se
măsurile necesare.
In timpul încălzirii cazanului se pot strânge cu atenţie şuruburile armaturilor prevăzute cu garnituri de
etanşare numai cu chei normale, fără prelungitor şi numai în prezenta responsabilului sălii cazanului. Aceasta
strângere se va face când presiunea în cazan a atins maxim 3 bar, pentru cazane cu pnom  64 bar inclusiv
sau la p = 3  4 bar pentru cazanele cu pnom  64 bar. Tot acum se închid aerisirile.
Daca supraîncălzitoarele şi economizoarele sunt prevăzute cu canale de ocolire a gazelor, clapele pentru
devierea acestor gaze vor fi reglate în poziţie corespunzătoare, astfel incit aceste părţi de cazan sa poată fi
ocolite.
Daca ECO nu este prevăzut cu ocolitor pentru gazele arse, atunci alimentarea cu apa a cazanului se face tot
prin ECO dar robinetul de descărcare al acestuia va fi astfel deschis incit sa se evite vaporizarea apei.
Când presiunea în cazan ajunge la (4  6) bar se începe operaţia de încălzire a conductei de abur, care face
legătura intre cazan ( imediat după ventilul principal de abur ) şi conducta principala de abur ( colectorul de
paralel )
Operaţia de încălzire a conductei de legătura dintre cazan şi conducta principala de abur, aflata sub presiune
se efectuează cu multa atenţie pentru preîntâmpinarea şocurilor hidraulice ( lovituri de berbec ). în acest
sens se vor executa următoarele operaţii:
– se deschid drenajele acestei conducte;
– se deschid lent şi succesiv ventilele de ocolire ale ventilelor ce fac legătura dintre cazan şi conducta
principala, până la robinetul de legătura cu conducta principala de abur;
– când presiunea în cazan a ajuns la 75 % din pnom se deschide robinetul principal şi se închide robinetul de
ocolire al acestuia;
– in timpul încălzirii conductei de abur de legătura cazan – colector, ventilul dinaintea colectorului va fi pe
poziţia închis, atât el cit şi ventilul by–pass de ocolire al acestuia

APLICATII – PORNIREA DIFERITOR TIPURI DE CAZANE
1 . CAZANE PE COMBUSTIBIL SOLID
S.C. CONFORTUL
S.C. CONFORTUL
S.C. CONFORTUL
2 . CAZANE PE COMBUSTIBIL LICHID
CAZAN OLIMPIA
Descrierea modului de funcționare
 Construcţia cazanului
Arderea cu suprapresiune. La generaţia VKO.../5 este vorba de un cazan cu trei drumuri de fum şi
ardere la suprapresiune. Prin urmare, arzătorul trebuie să facă faţă la întreaga rezistenţă a cazanului până
la ştuţul pentru gaze arse. Din acest punct, coşului îi revine sarcina de a evacua gazele arse în atmosferă.
În felul acesta presiunea necesară de transportare este, pentru cazan, egală cu zero.
Calea de gaze arse. Flacăra se întinde de la uşa camerei de ardere spre interiorul camerei de ardere
(primul drum de fum). La capătul camerei de ardere, gazele de ardere sunt dirijate, la 180 de grade, în cele
două drumuri de fum exterioare şi apoi, din nou la uşa cazanului (al doilea drum de fum). De aici, dirijarea
gazelor are loc pe cele două drumuri de fum interioare până la ştuţul pentru gaze arse de pe partea din
spate a cazanului (al treilea drum de fum).
 Construcţia şi modul de funcţionare a arzătorului
Un arzător pe motorină cu aer insuflat este alcătuit, în esenţă, din următoarele componente:
1. Motor
2. Ventil magnetic pentru motorină
3. Pompa de motorină
4. Sistemul automat de ardere
5. Transformatorul de aprindere
6. Fişa arzătorului
7. Duza de motorină
8. Electrozii de aprindere
9. Deflectorul
 Motorul şi suflanta
Electromotorul este un motor de curent alternativ de 230 V. Pe axul prelungit al motorului este amplasat
rotorul suflantei. În momentul în care motorul porneşte, este pusă în funcţiune şi suflanta. Acesteia îi revine
sarcina de a pune la dispoziţie aerul de ardere necesar pentru arderea motorinei. Deoarece nu este necesar
întregul debit de aer asigurat de suflantă, reglarea cantităţii de aer se realizează prin reglarea aspirării şi a
presiunii.
 Pompa de motorină
Pompa de motorină aspiră motorina din rezervor şi o transportă, sub presiune, la duza de motorină. Este
vorba de o pompă cu roti dințate, care lucrează pe principiul refulării. Când setul de roţi dinţate se
roteşte, motorina este presată în lăcaşurile dintre dinţi (partea de aspirare), respectiv este presată afară
din acestea (partea de refulare). Reglarea presiunii de pulverizare de la duze se realizează prin reglarea
unui ventil cu arc de la pompă. Arzătoarele pe motorină funcţionează, în funcţie de putere, respectiv de
debitul de motorină, cu presiuni de pompă diferite (10 – 13 bar). La arzătoarele pe motorina este utilizată
o pompă de motorină Suntec. Pompa de motorină are o posibilitate de racordare pentru un manometru şi
un vacuummetru. Vidul maxim trebuie să nu depăşească 0,4 bar. Dacă acesta depăşeşte valoarea de 0,4
bar, este posibil ca respectiva conductă de motorină să fie blocată, înfundată sau incorect dimensionată.

Indicaţie:
În cazul unui vid prea mare, pompa de motorină face zgomot.
Acele indicatoare, care vibrează puternic, indică o acumulare de aer sau o pompă defectă.
Dacă vacuummetrul nu indică nici un vid, este vorba de o neetanşeitate pe conducta de alimentare a
motorinei
Aerisirea pompei de motorină
În cazul unei instalaţii cu două căi, pompa de motorină se aerisește automat prin conducta de retur.
 Cuplajul
Pompa de motorină este antrenată de electromotor prin intermediul unui cuplaj nemetalic.
Dacă arzătorul trece în permanenţă, sau la intervale neregulate, pe avarie, cauza o poate constitui un cuplaj
defect. Pentru demontarea şi verificarea cuplajului este necesară îndepărtarea pompei de motorină de pe
motor. Dacă se constată o deteriorare la cuplaj, aceasta reprezintă o urmare. Originea deteriorării se află la
pompa de motorină. De aceea, cuplajul serveşte drept punct necesar de întrerupere pentru a proteja
electromotorul în cazul unei funcţionări greoaie a pompei sau în cazul blocării pompei. În cazul, în care
cuplajul este defect, este necesară înlocuirea pompei de motorină, dacă nu cumva chiar uzura cuplajului
reprezintă cauza defecţiunii.
Indicaţie. Dacă se roteşte axul pompei de motorină, nu trebuie să se producă nici o rezistenţă punctuală.
 Ventilul magnetic (MV)
Pe pompa de motorină, în conducta de refulare, este amplasat un ventil magnetic. Dacă bobina ventilului
este alimentată cu tensiune, se formează un câmp de forţă magnetic. Datorită acestui fapt, un miez din fier,
pe care se află un suport de ventil, este ridicat iar calea motorinei până la duză este eliberată. Ventilul
magnetic este necesar pentru evitarea scurgerii motorinei din duză în faza de precurăţare şi preaprindere.
După o deconectare a arzătorului, ventilul magnetic se închide imediat, astfel că scurgerea motorinei este
exclusă.
 Transformatorul de aprindere
Pentru a se asigura o aprindere sigură este necesară producerea unor tensiunii de 20000 V. De aceea,
tensiunea de reţea disponibilă, de 230 V, trebuie transformată în tensiune înaltă.
 Electrozii de aprindere
Aprinderea amestecului de motorină-aer se realizează prin arc electric de transformatorul de aprindere între
doi electrozi de aprindere. Aceştia sunt fixaţi pe suportul deflectorului.
Transformatorul este cuplat la electrodul dublu de aprindere prin intermediul unui cablu flexibil de aprindere.
Distanţele necesare dintre electrozi, dintre electrozi şi duză şi dintre electrozi şi deflector trebuie respectate
cu exactitate conform instrucțiunilor arzătorului.
Electrozii nu trebuie să fie atinşi de jetul de motorină, deoarece, în caz contrar :
- datorită cocsificării, se formează o punte de motorină conductibilă între electrozi, care produce un
scurt-circuit şi o neproducere a aprinderii, sau care, datorită luminozităţii ei, este recunoscută de
fotorezistenţă drept lumină de la o sursă străină.
- apar derivate de motorină (reziduuri) în gazele arse
- duza de motorină, deflectorul şi ţeava de la arzător sunt murdărite cu motorină şi cocs de
motorină.
În cazul unei reglări corecte a electrozilor de aprindere, scânteia de aprindere nu trebuie să atingă nici duza
şi nici deflectorul. Dacă scânteia de aprindere este corectă, ea este transportată de curentul de aer de la
suflantă, pe o traiectorie cu boltă, pe lângă deflector.

Verificarea instalaţiei de aprindere
Dacă uşa camerei de ardere este deschisă, poate fi observată scânteia de aprindere în starea de pornire a
arzătorului. În acest moment este important să se scoată fişa ventilului magnetic, pentru a se evita
scurgerea motorinei.
Dacă flacăra de aprindere este slabă sau inexistentă, cauza o pot constitui următoarele situaţii:
- legăturile de contact de la electrozi nu sunt fixe
- deteriorarea ceramicii de pe electrozii de aprindere
- uzura vârfurilor electrozilor
- transformatorul de aprindere sau sistemul automat de ardere este defect
 Distanţa dintre duza de motorină şi deflector
Dacă distanţa dintre duza de motorină şi deflector este prea mică, flacăra este neliniştită şi pâlpâie. Aceasta
poate duce la o aprindere zgomotoasă.
Dacă distanţa dintre duza de motorină şi deflector este prea mare, duza de motorină pulverizează în direcţia
deflectorului. În acest caz, motorina nearsă ajunge în camera de ardere. Se formează cocs de motorină pe
deflector, duză şi electrozii de aprindere. Datorită acestui fapt este prejudiciată calitatea pulverizării şi
implicit a întregului proces de ardere.
 Duza de motorină
Duzei îi revine sarcina de a pulveriza motorina aflată sub presiune în aşa fel, încât aceasta să fie introdusă
sub formă de ceaţă în camera de ardere.
Pentru a răspunde cerinţelor foarte stricte în privinţa unei pulverizări perfecte, a unei dozări exacte şi implicit
a unei arderi curate, stabile şi economice, duza este realizată din mai multe componente prelucrate cu foarte
multă atenţie.
Marcarea. O duză de motorină este caracterizată prin diverse date, pentru a se putea efectua alegerea
corectă, adecvată pentru arzător şi cazan.
- kg/oră
Puterea, respectiv debitul duzei în kilograme pe oră la o presiune de pulverizare de 10 bar (înainte de 1994
= 7 bar)
- USgal/oră
Puterea duzei în galoane SUA (unitate de măsură americană) pe oră la o presiune de pulverizare de 7 bar.
Un galon SUA reprezintă 3,8 litri sau 3,2 kilograme motorină
- Numărul de grade
Unghiul de pulverizare (conul de dispersare) al duzei de motorină. La toate cazanele VKO unit .../5, unghiul
de pulverizare este de 45o la o presiune de pulverizare de 7 bar.
Caracteristica de pulverizare. Duzele de motorină se realizează cu caracteristici diferite de pulverizare.
Prin aceasta se înţelege distribuirea în spaţiu a picăturilor de motorină în interiorul conului de motorină.
Caracteristica de pulverizare este marcată de fiecare producător în mod diferit. Ea trebuie să fie adaptată la
arzător, respectiv la echipamentul de amestecare. La toate arzătoarele Giersch se utilizează duze „Danfoss”.
Caracteristica de pulverizare a acestora o reprezintă un con cav (H) care serveşte la reducerea în continuare
a NOx.
Indicaţie:
În principiu, o duză murdară de motorină nu se curăţă ci se înlocuieşte.
În cazul unei duze murdare sau defecte se pot întâmpla următoarele :
- arzătorul intră, la intervale neregulate, pe avarie
- arzătorul intră în permanenţă pe avarie
- în gazele arse pătrund derivate de motorină (pulverizare incompletă)
- flacăra aprinsă este strâmbă sau se rupe
- valoarea CO2 este prea mică (debit de motorină mai mic la aceeaşi cantitate de aer)
 Echipamentul de amestecare
Prin intermediul unui deflector amplasat pe butucul arzătorului, aerul de ardere este distribuit pe trei zone :
1. central, prin orificiul interior al deflectorului (orificiul central)
2. în zona mediană, cu efect de rotire datorită fantelor oblice
3. spre exterior, printr-o fantă inelară dintre ţeava de flacără şi deflector
Cu ajutorul acestei componente se poate realiza, în mod exact, un raport corect între viteza aerului şi viteza
de aprindere, care reprezintă o condiţie importantă pentru obţinerea stabilităţii necesare a flăcării.
Prin fanta inelară dintre ţeava de flacără şi deflector, aerul pătrunde în ceaţa de motorină în aşa fel, încât să
poată avea loc o amestecare optimă a combustibilului cu aerul.
După deflector intervine formarea propriuzisă a flăcării. Prin intermediul fantelor oblice ale deflectorului se
formează o zonă de subpresiune. Flacăra este stabilizată şi, în felul acesta, este menţinută mai bine pe
deflector.

Zona de supresiune produce încă o recirculare, atât a componentelor nearse de amestec din exterior înapoi
în zona de ardere, cât şi a gazelor de flacără arse, pentru stimularea procesului de pulverizare.
 Supravegherea flăcării
Pentru a evita pătrunderea unor cantităţi mai mari de motorină în cazan, arderea este supravegheată de un
supraveghetor de flacără.
Arzătoarele Giersch sunt dotate cu o fotorezistenţă.
În practică se poate ajunge la următoarele dereglări :
1. Nici o formare de flacără în faza de pornire
Dacă motorina nu este aprinsă, după deschiderea ventilului magnetic, pe parcursul timpului de siguranţă de
5 secunde, sistemul automat de ardere intră pe avarie.
2. Lumină de la o sursă străină în faza de pornire
Un ventil magnetic neetanş poate, de exemplu, să pulverizeze, pe parcursul timpului de preaprindere, o
cantitate de motorină care să ducă la formarea flăcării. Această flacără are efectul de lumină de la o sursă
străină, iar arzătorul intră pe avarie, fără să acţioneze ventilul magnetic.
3. Flacăra se stinge pe parcursul funcţionării
Dacă flacăra se stinge în timpul funcţionării arderii, fotorezistenţa nu mai este iluminată. Dacă, după o nouă
încercare de pornire şi după expirarea tipului de siguranţă, nu se formează flacăra, arzătorul intră pe avarie.
Indicaţie:
Dacă arzătorul intră pe avarie cu formare de flacără, există două motive.
1. Flacăra nu este stabilă
2. Componentele de supraveghere a flăcării sunt defecte
Pentru verificarea fotorezistenţei, aceasta se scoate din suport, se acoperă şi imediat după ce ventilul
magnetic primeşte tensiune, se expune la lumină (de exemplu, cu o lampă cu cablu).
La 1: Dacă nu se produce o deconectare de avarie, flacăra nu este în ordine (de exemplu, datorită
unei duze murdare).
La 2: Dacă se produce o deconectare de avarie, fotorezistenţa sau sistemul automat de ardere sunt
defecte.
 Sistemul automat de ardere (FA)
Timpii de funcţionare, cum ar fi timpul de preventilare, timpul de preaprindere şi aprindere ulterioară, cât şi
timpul de siguranţă, sunt programaţi în prealabil aparatul de comandă (FA). Sistemul automat de ardere
dirijează dispozitivul de preîncălzire a motorinei, electromotorul, aprinderea şi ventilul magnetic şi
supraveghează în permanenţă funcţionarea arzătorului pe motorină.
Atenţie – Verificare de siguranţă
1. Sistemul de supraveghere a flăcării se expune la lumină înainte de pornirea arzătorului
2. Sistemul de supraveghere a flăcării se ţine în întuneric înainte de pornire
3. Se scoate sistemul de supraveghere a flăcării cu arzătorul aflat în funcţiune şi se ţine în întuneric.
 Elemente de comandă şi afişare
Partea frontală de comandă a plăcii electronice este compusă din două regulatoare ale valorilor necesare
(potenţiometre), din display-ul sistemului DIA cu tastatura (4 taste) amplasată dedesubt, din lăcaşul de
montare pentru regulatorul cu senzor exterior şi întrerupătorul de rețea. Prin intermediul celor două
regulatoare sunt reglate valorile necesare ale temperaturii agentului termic pe tur şi ale temperaturii din
boiler.

Reglarea temperaturii necesare se efectuează fără trepte. La reglarea temperaturii dorite, valoarea necesară
respectivă este afişată pe display-ul sistemului DIA. După cca. 5 secunde pe display apare din nou afişajul
standard.
Reglarea regimului de vară :

Regimul de vară – adică numai prepararea apei calde, regimul de încălzire întrerupt – se activează prin
poziţionarea regulatorului pentru temperatura de încălzire de pe tur la limita din partea stângă.
Reglarea temperaturii necesare maxime pe tur

Temperatura necesară maximă pe tur (limita din partea dreaptă a regulatorului) poate fi reglată prin
intermediul sistemului DIA, în punctul de diagnoză d.71.
 Display-ul
Display-ul sistemului DIA este compus din 3 poziţii pentru afişarea temperaturilor, a codului de stare, a
codului de diagnoză, sau a codului de eroare. De asemenea, pot fi afişate 6 simboluri pentru stările de
funcţionare etc.
Dintre cele patru taste de sub display, trei sunt prevăzute pentru dirijarea sistemului DIA
„i” = afişarea informaţiilor,
„+” = căutarea în ordine ascendentă a codurilor de diagnoză şi afişarea
temperaturii de la boiler în regim normal (după 5 sec. trece pe afişarea
temperaturii agentului termic)
„-„ = căutarea în ordine descendentă a codurilor de diagnoză.
Cea de a patra tastă este „Tasta de anulare a dereglării”. Acţionarea acestei taste duce la revenirea
aparatului din starea de blocare în starea adecvată funcţionării.
Pe display-ul sistemului DIA este afişată, în regimul normal al aparatului, temperatura actuală a cazanului. În
caz de eroare, afişarea temperaturii este înlocuită de codul de eroare respectiv.
3 . CAZANE PE COMBUSTIBIL GAZOS

Cazane din fontă cu boiler încorporat
PROTHERM 20 (30, 40) KLZ “URSUL Protherm
Instrucţiuni de instalare şi service
Prezentul manual este destinat unităţilor specializate şi autorizate pentru instalare şi service.
1 INSTRUCTIUNI DE INSTALARE
1.1 Introducere
1.2 Instalarea cazanului
1.3 Legături electrice
1.4 Sistemul de încălzire
1.5 Comandă şi semnalizare
1.6 Caracteristici tehnice
1.7 Pregătirea pentru pornire şi pornirea
1.8 Întreținerea
1.9 Siguranţa vieții şi proprietăţii
1.10 Garanţie
1.11 Furnitura cazanului
1.12 Accesorii
1.13 Transport
3. INSTUCTIUNI DE SERVICE
2.1 Montaj
2.2 Legături electrice
2.3 Sistemul de încălzire
2.4 Elemente de protecţie
2.5 Pregătirea şi pornirea
2.6 Reglajul puterii
2.7 Conversia la GPL
2.8 Înlocuirea elementelor
2.9 Scheme electrice
2.10 Lista pieselor componente, desene explodate
EXTRASE
1.2 Instalarea cazanului
Racordurile pentru apă şi gaz sunt situate în partea din spate a cazanului.
 O supapă de sens şi de siguranţă trebuie instalată pe intrarea apei reci în cazan. Această supapă
este parte a furniturii cazanului. Ea compensează expansiunea volumică a ACM când aceasta este încălzită,
deci este în funcţionare continuă – surplusul de apă din dilatare trebuie drenat la un punct de scurgere
printr-o ţeavă (tub, cu pantă, pentru ca apa să nu stagneze în ea).
Dacă presiunea apei de alimentare este mai mare de 600 kPa (6 bar) este necesară montarea unui
reductor de presiune pe intrarea apei reci în cazan.
Este de asemenea recomandată montarea unui robinet de închidere înaintea supapei de sens şi siguranţă -
acest robinet nu este inclus în furnitură.
Supapa de siguranţă şi sens trebuie întotdeauna montată .(– scurgerea de apă de la supapa de
siguranţă poate fi împiedicată prin instalarea unui vas de expansiune pe ramura de ACM – )este necesar un
vas de expansiune de “presiune înaltă” (nu de “încălzire”), cu un volum minim de 3 litri şi presiune de 600
kPa (6 bar). Vasul de expansiune trebuie instalat pe ramura de după supapa de sens şi siguranţă, fie
înaintea sau după rezervor, într-un punct convenabil a ţevilor de distribuţie a ACM.

Nu este permisă montarea de robineţi sau organe de închidere între rezervor şi supapa de siguranţă sau
între rezervor şi vasul de expansiune pentru ACM.
Pentru a împiedica efectiv scurgeri de apă de la supapa de siguranţă, vasul de expansiune trebuie fixat la o
presiune cu 10 până la 30 kPa (0,1 – 0,3 bar) mai mică decât presiunea de deschidere a supapei de
siguranţă.
Fitingurile de conectare ale cazanului (în special pe partea de gaz) nu trebuie să fie supuse la nici o solicitare
provenită de la ţevi – cu alte cuvinte, toate dimensiunile şi distanţele ţevilor de legătură trebuie să fie exacte
atât reciproc cât şi faţă de perete şi pardoseală.
Cazanul poate fi legat la circuitul de încălzire prin elemente flexibile (furtun) în timpul reconstrucţiilor, dacă
traseul şi amplasarea cer acest lucru. Aceste furtunuri trebuie să aibă parametri corespunzători acestui scop,
să fie cât de scurte posibil, protejate de stricăciuni cauzate de încărcări mecanice şi agenţi chimici, iar
înlocuirea lor trebuie făcută înaintea terminării duratei de viaţă şi/sau deteriorării parametrilor (corespunzător
instrucţiunilor producătorului).
1.3 Legăturile electrice ale cazanului

Legătura electrică a cazanului la reţeaua electrică se face cu un cablu trifilar, prevăzut la capăt cu o fişă.
Priza pentru fişă trebuie să fie corespunzătoare standardelor în vigoare şi să fie prevăzută cu un contact
pentru împământare (culoarea galben-verde).
Cazanul trebuie legat la împământare; fişa din priza electrică trebuie să fie accesibilă fără
obstacole.
Utilizarea improvizaţiilor electrice, a prelungitoarelor etc. este interzisă.
Cazanul este protejat de o siguranţă fuzibilă (T1,6A/250 V) montat sub panoul de comandă.
Numai o persoană cu o calificare electrică corespunzătoare poate să instaleze priza şi termostatul (instalarea
termostatului necesită utilizarea legăturilor electrice interioare ale cazanului; aceleaşi cerinţe se pretind şi în
cazul asigurării intervenţiilor de service pe partea electrică.
Înaintea oricărei intervenţii pe partea electrică, fişa cazanului trebuie scoasă din priză.
Numai termostate şi regulatoare care nu introduc tensiuni suplimentare pe cazan pot fi folosite pentru
comanda cazanului. Un centru specializat de service trebuie să stabilească dacă un termostat de cameră de
un anumit tip este corespunzător cazanului. Panoul terminal pentru legături este în cutia cu legături a
cazanului.
1.4 Sistemul de încălzire – Proprietăţi şi umplere

Circuitul de încălzire trebuie proiectat astfel ca agentul termic să circule prin cel puţin 1 radiator tot timpul.
Dacă un vas de expansiune deschis este folosit ca parte a sistemului de încălzire, fixarea temperaturii pe
termostatul de siguranţă trebuie să fie făcută la 95 ºC – numai centre autorizate de service au permisiunea
să facă această fixare!
Cazanul este echipat cu un robinet de umplere (golire). În timpul umplerii, capacul purjorului automat
trebuie slăbit pentru a aerisi sistemul. Capacul purjorului automat trebuie lăsat slăbit tot timpul – acest lucru
permite purjarea automată a sistemului în timpul funcţionării.
1.5 Comandă şi semnalizare
Comenzile şi indicaţiile sunt prezentate în diagramele panourilor de comandă din figură.
Fig. 3. Panou de comandă
1. Ceas programator
2. Modul de comandă

3. Manometru
4. Buton de RESET
5. Întrerupător principal
Pe panoul orizontal de comandă se află: manometrul, întrerupătorul şi butonul marcat SĂGEATĂ DUBLĂ,
afişajul electronic şi ceasul programator. Panoul de comandă orizontal se află sub protecţia din plastic a
panoului frontal superior.
Când panoul frontal este înclinat spre înainte, panoul vertical de comandă cu termostatul de siguranţă este
accesibil.
Manometru – presiunea din sistemul de încălzire
Întrerupătorul principal – porneşte/opreşte alimentarea electrică a cazanului
Butonul de comandă – butoanele MODE şi SĂGEATĂ DUBLĂ – fixează modurile şi valorile pentru
funcţionare care sunt afişate pe display.
Procedurile şi exemplele de fixare sunt descrise mai jos.
Afişajul electronic – situat deasupra butonului de control şi indică valorile de temperatură ale AT şi ACM,
codurile reglării izoterme, codurile modurilor adiţionale şi codurile defecţiunilor. Semnificaţiile pictogramelor
de pe display sunt descrise în cele ce urmează, împreună cu procedurile de fixare.
Coduri defecţiune:
F1 – indică blocarea aprinderii şi închiderea vanei de gaz - LIPSĂ FLACĂRĂ. Această stare este automat
activată ori de câte ori nu există semnal al prezenţei flăcării. Cazanul este oprit şi nu poate fi repornit.
Aceeaşi stare poate fi activată de elementele de siguranţă – termostatul de urgenţă pentru AT şi gaze de
ardere.
F2 – o defecţiune a senzorului AT sau temperatura AT sub 3 ºC. Cazanul este oprit şi nu poate fi repornit.
F3 – temperatura AT este mai mare de 95 ºC. cazanul este oprit; el va fi repornit automat după ce s-a răcit.
F4 – o defecţiune a senzorului ACM. Boilerul pentru ACM nu este încălzit, circuitul de încălzire nu este
afectat.
F5 – o defecţiune a senzorului exterior (scurt circuit sau legături rupte). Acest defect este posibil numai dacă
se utilizează reglarea izotermă – el nu va apare în alte moduri de funcţionare.
Termostatul de siguranţă – dacă AT este supraîncălzit, termostatul de siguranţă va opri cazanul şi
cazanul va trebui resetat înaintea pornirii.
Siguranţa fuzibilă – protejează instalaţia electrică a cazanului de scurtcircuite şi suprasarcină.
Butonul RESET (pictograma “flacără”) – trebuie apăsat când există defecţiunea “F1” cum a fost descrisă
mai sus (dacă cazanul a fost oprit de termostatul pentru gaze arse, butonul va reseta starea cazanului numai
după ce cazanul s-a răcit, în aproximativ 10 minute). Dacă defectul persistă este necesară identificarea şi
remedierea defectului de tiraj al coşului – dacă cauza nu este clară (posibila înfundare a coşului etc.) trebuie
chemat un centru specializat de service. Pentru defectele cauzate de termostatul de siguranţă de
temperatură, butonul RESET nu va reseta starea şi va trebui chemat un centru specializat de service pentru
a verifica şi repune cazanul în funcţiune.
Cazanul nu trebuie să funcţioneze cu elementele de siguranţă (termostatul de siguranţă pentru
supratemperatură şi gaze arse) defecte sau înlocuite cu elemente diferite de cele specificate de producător!
Beneficiarii nu au dreptul să umble la elementele de siguranţă.
Afişajul şi butonul de control
Afişajul are 2 compartimente în care numere, litere, linii, puncte sau combinaţia lor poate apare.
Numerele indică valorile de temperatură
– cu un punct situat în partea dreaptă jos indică valoarea temperaturii ACM;- fără punct
temperatura AT.
Punct intermitent în colţul din stânga sus indică starea de selectare temperatură ACM, AT
Valorile de temperatură ACM selectabile sunt: 40, 44, 48, 52, 56, 60, 64, 68, 72 ºC şi modul “ACM off”-
decuplat (indicat de 2 linii şi un punct în colţul din dreapta jos: “_ _.”).
Valorile de temperatură AT selectabile sunt: 40, 50, 60, 65, 70, 75, 80, 85 şi modul “AT off” – decuplat -
regim de vară (indicat de 2 liniuţe fără punct în colţul dreapta jos: “_ _”).
Modurile “off”: “ACM off” indică faptul că prioritatea preparării ACM este oprită şi cazanul încălzeşte AT
imediat; “AT off” defineşte aşa numita funcţionare pe timp de vară, fără încălzire şi numai cu preparare ACM.
Toţi parametri cazanului sunt fixaţi de butoanele MODE şi SĂGEATĂ DUBLĂ şi sunt afişaţi pe afişaj.
Când cazanul este pornit, el afişează temperatura reală a AT (cum ar fi 62);
- apăsând butonul SĂGEATĂ DUBLĂ va fi afişată temperatura ACM (cum ar fi 53) sau un cod defect
(F1 până la F5).
Apăsând şi eliberând succesiv butonul MODE activăm modul de fixare (cu punct intermitent în partea
stânga sus) a temperaturii ACM (indicat de un punct permanent în colţul dreapta jos).

Valoarea afişată este valoarea temperaturii prefixate – ea este modificată apăsând butonul SĂGEATĂ
DUBLĂ. Apăsând butonul MODE confirmăm valoarea care este stocată în memorie şi următorul mod de
funcţionare este activat.
Acest mod următor este fixarea temperaturii AT – din nou butonul SĂGEATĂ DUBLĂ modifică
valorile care urmează să fie fixate, butonul MODE confirmă valoarea şi o înregistrează în memorie.
Apoi este afişat modul “E” – fixarea curbei izoterme, E1 până la E9. Valoarea cerută a
temperaturii AT la plecarea din cazan depinde de temperatura exterioară şi de curba selectată. Dacă este
afişat “E -”, modul izoterm urmează să fie oprit. Butonul SĂGEATĂ DUBLĂ schimbă valoarea lui E, iar butonul
MODE o înregistrează în memorie.
Următorul mod este modul “P” – o translaţie paralelă a curbei E selectate – valoarea
temperaturii determinată de curba aleasă E este micşorată (P1 până la P4) sau mărită (P5 până la P9) cu o
diferenţă de temperatură constantă. “P-” înseamnă fără schimbare.
P1 schimbare cu –15 ºC
P5 schimbare cu +3 ºC
P- curba izotermă iniţială, fără schimbare
Prin butonul SĂGEATĂ DUBLĂ schimbarea cerută este selectată. Butonul MODE confirmă alegerea şi
activează următorul mod de fixare.
Modul U este activat, înţelegând valoarea redusă a temperaturii AT pe timp de noapte.
Când ceasul programator comută cazanul pe modul de operare noapte “NOC” (pictograma LUNĂ de pe
ceas), temperatura AT selectată în unul din modurile de mai sus este micşorată cu: U1
micşorare cu 3 ºC
U2 micşorare cu 6 ºC
U- fără modificare
Butonul SĂGEATĂ DUBLĂ selecţionează valoarea cerută de micşorare a temperaturii pe timp de noapte,
butonul MODE o confirmă, înregistrează valoarea şi activează primul mod menţionat mai sus (fixarea
temperaturii ACM).
Intervalele de funcţionare pe timp de noapte sunt fixate de butoanele de pe circumferinţa ceasului –
conform fig. 5 – butoanele apăsate spre centru semnifică funcţionarea nocturnă – pot exista mai multe
intervale cu reducerea temperaturii şi în cursul zilei.

Fig. 4. Schema de comandă
Reglarea izotermă
Când se porneşte cazanul şi se reglează modurile de încălzire, adică parametri reglării izoterme
(selectarea curbei şi translatarea ei) radiatoarele trebuie să fie deschise la maxim (dacă pe radiatoare sunt
montaţi robineţi cu cap termostatic, ei trebuie reglaţi la temperatura maximă), geamurile şi uşile de intrare
trebuie să fie închise, iar ventilația cât de scăzută posibil.
Reglarea începe prin selectarea unei curbe “medii” (E4 la E6) – curbele cu numere mai mici sunt mai
potrivite pentru clădiri cu calitate bună a izolaţiei termice/pierdere de căldură mai mică şi schimb de căldură
mai mare. Curbele cu numere mai mari sunt potrivite pentru clădiri cu pierderi de căldură mai mari şi
sisteme cu un gradient de temperatură mai înalt.
Dacă cerinţele beneficiarului nu corespund selectării iniţiale, parametri reglării trebuie ajustaţi. Faceţi
modificări cu paşi mărunţi şi lăsaţi o oră după fiecare schimbare (pentru a putea observa consecinţele).
Reglările pot fi corespunzător ajustate după mai multe ore de funcţionare, de preferat când temperatura
exterioară fluctuează. Ajustarea finală trebuie făcută când temperatura exterioară este sub 0 ºC.
Ajustaţi parametri reglării după cum urmează:
- dacă o scădere a temperaturii exterioare determină o creştere a temperaturii interioare, descreşteţi
numărul curbei (şi invers)
- dacă modificările temperaturii exterioare nu determină modificări ale temperaturii interioare, selectarea
curbei este corectă
- dacă a fost găsită curba corectă, dar temperatura interioară este mai mică decât cea cerută, ajustaţi
printr-o translatare pozitivă (la o temperatura mai înaltă) şi invers.
Ajustarea finală trebuie să folosească reducerea temperaturii pe timp de noapte – sau reducere la diferite
intervale ale zilei, cum ar fi atunci când beneficiarii sunt la servici şi temperatura AT poate fi mai scăzută
decât în perioadele de relaxare acasă. Dacă temperatura AT este mărită/micşorată cu 3 la 4 ºC, temperatura
din cameră este mărită/micşorată cu 1 ºC.
Economiile realizate prin aceste reduceri ale temperaturii şi translaţiile curbei selectate sunt mai mari
decât în cazul reîncălzirii – prin urmare va trebui să pornim la temperaturi mai mari şi să mergem în jos,
decât invers.
Ultimul principiu este în mod particular important pentru reglarea izotermă în combinaţie cu un
termostat de cameră – o fixare la o temperatură mai înaltă pe termostatul de cameră nu poate creşte
temperatura care depinde de curba selectată prin reglarea izotermă – acţiunea termostatului de cameră este
adăugată reducerilor fixate pe ceasul programator.
1,7. Pregătirea şi pornirea cazanului
Pregătirea pentru punerea în funcţiune a cazanului poate fi făcută numai de un centru

specializat de service.
Prima încălzire
Prima încălzire este o funcţionare pe termen scurt a cazanului pentru a verifica corecta instalare şi funcţiile
sistemului de încălzire şi a cazanului.
Este inclusă în punerea în funcţiune a cazanului de către un centru specializat de service.
Funcţionarea cazanului
Beneficiarii au permisiunea să umble doar la comenzile de pe panoul de comandă. Cazanele a căror
funcţionare a fost verificată la prima încălzire, sunt pornite după cum urmează:
- fişa electrică trebuie introdusă în priză;
- verificaţi presiunea apei din sistemul de încălzire pe manometrul cazanului. Dacă apa este rece,
presiunea nu trebuie să fie sub valoarea marcată (fixat de centrele autorizate de service în timpul primei
încălziri);
- dacă termostatul de cameră este folosit pentru reglarea cazanului, fixaţi-l urmărind instrucţiunile sale de
folosire. Dacă este folosită reglarea izotermă, urmaţi reglarea izotermă din capitolul final al acestei cărţi.
- puneţi întrerupătorul principal pe poziţia pornit (“I”). Flacăra se va aprinde, iar ACM din boiler este
încălzită. Când ACM din boiler s-a încălzit la temperatura fixată, AT este încălzit şi încălzirea porneşte
controlată de regulatorul de încălzire, dacă temperatura AT este fixată.
Procesul de încălzire AT (circuitului de încălzire) este oprit când temperatura a atins valoarea fixată sau
când temperatura camerei a atins valoarea prefixată de termostatul de cameră (adică temperatura aerului
din încăperea în care termostatul este instalat).

Încălzirea ACM este oprită când s-a atins valoarea temperaturii ACM fixate sau când temperatura AT a
atins valoarea sa maximă. În acest ultim caz, pompa continuă să funcţioneze, iar ACM este din nou încălzită
când temperatura AT scade sub valoarea sa maximă.
Dacă cazanul nu va porni trebuie verificate: valoarea fixată a temperaturii AT în “modul de bază” şi
valoarea temperaturii AT la care pompa începe să funcţioneze – temperatura AT trebuie să fie întotdeauna
mai mare decât valoarea la care pompa este activată.
Dacă este folosită reglarea izotermă, temperatura AT de activare a pompei trebuie fixată (modul “t-” de
service).
Dacă cazanul nu porneşte şi nu este afişat nici un cod defect, funcţionarea cazanului este oprită datorită
unuia din motivele de funcţionare pe care le-am descris; încălzirea va reporni automat de îndată ce
temperatura ACM sau AT scade sau când temperatura aerului scade în camera în care este instalat
termostatul.
Dacă cazanul nu porneşte chiar după un timp îndelungat şi nu răspunde la creşterea temperaturii stabilită de
butonul de control, atunci este vorba de o defecţiune a cazanului şi trebuie chemat un centru specializat de
service.
Recomandăm menţinerea ACM în rezervor la 65 ºC tot timpul sau creşterea temperaturii la 75 ºC la intervale
regulate cu scopul împiedicării înmulţirii bacteriilor Legionella sau altor bacterii.
Ce este de făcut în cazul afişării codurilor defecţiune?
F1 – aşteptaţi până când se răceşte (aprox. 10 minute) – acest lucru nu se referă la boilerul de
ACM;
- verificaţi dacă modul “AT oprit” nu este fixat (“2 liniuţe”);
- fixaţi termostatul de cameră pe poziţia “cere” căldură (cum ar fi fixarea unei temperaturi
mai mari pe termostat);
- fixaţi temperatura maximă a AT pe cazan.
Dacă defectul persistă (se întâmplă din nou în intervalul de 30 secunde de la apăsarea butonului RESET),
opriţi cazanul şi chemaţi asistenţa profesională.
Dacă cazanul va porni şi defectul se produce după o perioadă mai lungă de timp, cauza poate fi tirajul
insuficient la coş (obturare parţială sau totală).
Dacă cauza nu este evidentă, opriţi cazanul şi chemaţi asistenţa profesională.
F2 – opriţi cazanul şi chemaţi asistenţa profesională

F3 – informaţi un centru de service dacă se produce mai frecvent
F4 – chemaţi asistenţa profesională
F5 – comutaţi cazanul pe controlul direct al temperaturii (care face posibilă funcţionarea) şi chemaţi
asistenţa profesională pentru a verifica senzorul exterior al reglării izoterme.
Întreruperi în funcţionarea cazanului

Dacă funcţionarea cazanului urmează să fie oprită pentru o perioadă mai scurtă, puneţi
întrerupătorul principal pe poziţia “oprit”. Înaintea unor întreruperi mai lungi în funcţionare, scoateţi fişa
cazanului din priză şi opriţi alimentarea cu gaz a cazanului. Dacă nu este pericol de îngheţ puteţi lăsa apa în
cazan, altfel trebuie să goliţi apa din cazan şi circuitul de încălzire.
Dacă este posibil, goliţi apa numai din cazan – circuitul de încălzire este protejat la coroziune dacă rămâne
apă în el.
1.8ÎNTREŢINEREA CAZANULUI
Cazanul trebuie verificat şi reglat de o firmă specializată cel puţin o dată pe an, de preferat înaintea începerii
sezonului de încălzire.
Costul unei astfel de inspecţii de service nu este inclus în garanţie.
O listă recomandată a operaţiunilor de efectuat este specificată în cartea de service.
Cele mai multe etape privesc verificarea condiţiei şi funcţionării arzătorului, reglarea puterii termice,
verificarea etanşeităţii pe partea de gaz (cu reparaţii dacă e necesar), curăţarea duzelor arzătorului (dacă e
necesar – curăţarea trebuie făcută cu grijă deoarece diametrul interior al duzelor nu trebuie modificat prin
curăţare), curăţarea schimbătorului de căldură din cazan, verificarea rezervorului de ACM şi a electrodului de
magneziu.
 Verificarea funcţionalităţii termostatelor de siguranţă de supratemperatură şi gaze arse este foarte
importantă – aceste elemente trebuie de asemenea verificate după fiecare intervenţie asupra lor.
Electrodul de magneziu trebuie verificat într-o jumătate de an de la punerea în funcţiune a
cazanului. Rata de consumare a electrodului depinde de duritatea şi în general de compoziţia apei. Firma

care verifică starea electrodului vă va spune cât de des trebuie verificat electrodul pe baza consumării lui
până la prima verificare. Dacă 60% sau mai mult din electrod s-a consumat şi intervalul de timp dintre
verificări rămâne acelaşi, electrodul trebuie înlocuit cu unul nou. Boilerul nu trebuie să funcţioneze când
electrodul este terminat. Orice defecţiune cauzată de coroziune datorită lipsei electrodului de
magneziu nu este acoperită de garanţie. Funcţia de protecţie a electrodului de magneziu este bazată
pe consumarea lui – de aceea nici înlocuirea electrodului nu poate fi inclusă în garanţia cazanului.
a.) Cazanul trebuie curăţat fără scoaterea panourilor. Înaintea curăţării puneţi întrerupătorul principal pe
poziţia “oprit” şi scoateţi fişa cazanului din priză. Dacă suprafeţele cazanului sunt ude după curăţarea
cazanului nu trebuie să fie pornit înainte să se usuce.
b.) Presiunea AT, trebuie verificată o dată pe săptămână, cu completarea apei dacă este necesar –
înaintea completării temperatura cazanului (citirea de pe termometrul cazanului) trebuie să
scadă sub 40 ºC. Nerespectarea acestei cerinţe poate cauza fisuri ale corpului din fontă al cazanului
(cauzate de şocurile termice).
c.) Verificarea etanşeităţii pe partea de gaze arse.
d.) Dacă există o scurgere de gaz, opriţi alimentarea cu gaz şi chemaţi un centru specializat de service.
e.) Verificarea şi curăţarea filtrului şi a separatorului de nămol
1. imediat după prima încălzire
2. după prima săptămână de funcţionare
3. cu regularitate o dată pe lună sau o dată la 3 luni dacă rata de depunere este mai scăzută
2.4 Elemente de protecţie si control
 Senzorii termostatului de siguranţă şi senzorii de temperatură pentru AT şi ACM sunt situaţi în
corpul cazanului, aproape de ieşirea AT.
 Termostatul de siguranţă şi termostatul pompei pe AT sunt situate pe partea stângă, pe partea de
intervenţie a panoului de comandă.
 Termostatul de siguranţă este echipat cu un buton de resetare şi un domeniu de fixare a
temperaturii. Butonul de resetare poate fi apăsat când temperatura fixată a AT a fost redusă.
 Siguranţa fuzibilă este pe panoul de comandă în interiorul cutiei electrice cu legături.
 Termostatul pentru gaze arse este un element sub formă de buton situat în partea din spate a
capacului pentru gaze arse. Termostatul este reversibil, adică atunci când gazele se răcesc el va reactiva
cazanul.
 După răspunsul elementelor de siguranţă (termostatul de siguranţă şi pentru gaze arse),
funcţionarea cazanului poate fi restabilită numai după identificarea motivelor care au condus la activarea lor.
Cazanul nu trebuie să funcționeze cu elementele de siguranţă defecte sau înlocuite cu elemente
diferite de cele specificate de producător. Aceste elemente trebuie de asemenea verificate după fiecare
intervenţie asupra lor.
Moduri de funcționare - service
Apăsând butonul MODE şi ţinându-l apăsat pentru aproximativ 8 secunde, afişajul va fi comutat pe modul de
service indicat de afişarea temperaturii AT necesară pentru pornirea pompei pe încălzire “t”.
 “t1” = 40 ºC
 “t2” = 45 ºC
 “t3” = 48 ºC
 “t4” = 50 ºC
 “t5” = 52 ºC
 “t6” = 54 ºC
 “t7” = 56 ºC
 “t8” = 58 ºC

 “t9” = 60 ºC
“t-“ fixarea automată a temperaturii AT corespunzătoare cerinţei reale de temperatură.
Fixarea este modificată apăsând butonul SĂGEATĂ DUBLĂ, este confirmată şi stocată în memorie de butonul
MODE.
Astfel este activat modul puterii de pornire indicat de pictograma “ “ şi numere de la 1 la 9 sau o liniuţă, la
poziţia a doua. Semnificaţia este următoarea:
 “_” putere minimă de pornire
 la
 “9” putere maximă de pornire.
Fixările din fabrica producătoare:
- Pentru arzătoare cu tuburi care garantează cantitatea minimă de poluanți (în particular oxizi de azot,
Nox) în gazele de ardere, aşa numitul model NOX scăzut, puterea este întotdeauna fixată la maxim.
- Pentru arzătoare cu tuburi standard şi care ard gazul natural, este fixată întotdeauna puterea minimă de
pornire.
- Pentru arzător cu tuburi standard şi pt LPG, puterea de pornire este fixată la nivelul 6.
2.5 Pregătirea şi pornirea cazanului
 Verificaţi presiunea pe manometrul cazanului.
 Deschideţi robinetul de alimentare cu gaz.
 Introduceţi fişa electrică a cazanului în priză.
 Fixaţi termostatele pentru AT şi ACM la aproximativ jumătate din domeniul lor.
 Fixaţi primul mod adiţional pentru a fixa automat temperatura AT de pornire a pompei; această
fixare poate fi ajustată pentru funcţionarea standard de mai târziu.
 Puneţi întrerupătorul principal pe poziţia pornit.
 Cazanul porneşte şi încălzeşte ACM, apoi AT.
 Verificaţi cazanul în funcţionare din punct de vedere al etanşeităţii pe partea de gaz (cu spumă de
testare) – dacă se găsesc neetanşeităţi (cauzate de transport) ele trebuie remediate şi verificarea repetată.
 La sfârşitul acestei proceduri se verifică puterea cedată a cazanului şi dacă este necesar se
ajustează prin fixarea presiunii de gaz la vana combinată de gaz. Reglările corespunzătoare dorinţelor
beneficiarului sunt îndeplinite.
 Această reglare este făcută de la comenzile de pe vana combinată de gaz (conform figurii
corespondente). Presiunea este măsurată cu un tub manometric în formă de U (în contact cu atmosfera).
2.6 REGLAJUL PUTERII
Putere maximă
- porniţi cazanul şi lăsaţi să funcţioneze la putere maximă încălzind ACM. Măsurarea nu trebuie să se
interfereze cu oprirea cazanului când s-a atins valoarea prefixată a temperaturii.
- Rotiţi şurubul de reglare (B) în sensul acelor de ceasornic pentru a fixa presiunea gazului:
a.) arzător cu conţinut scăzut de Nox
- 155 mm coloană apă pentru gaz natural
- 285 mm coloană apă pentru LPG
b.) arzător standard
- 120 mm H2O pentru gaz natural
- 270 mm H2O pentru LPG
- 100 mm H2O pentru gaz mixt*
*gazul mixt are codul GZ 35 în Polonia, G 25.1 în Ungaria

Putere redusă
- este măsurată la o “pornire uşoară” când cazanul este comutat pe modul “încălzire” (această condiţie
durează pentru maxim 100 secunde)
- rotiţi şurubul (C) în sensul acelor de ceasornic pentru a fixa poziţia externă stângă – pentru putere
cedată minimă
- rotiţi butonul (D) de pe partea automată:
a.) arzător cu Nox scăzut
- 150 mm coloană apă pentru LPG
b.) arzător standard
- 130 mm H2O pentru LPG
- 40 mm coloană apă pentru gaz mixt.
Când procesul de reglare este terminat, opriţi cazanul, înlăturaţi tubul “U” şi (fără forţă excesivă) strângeţi
şurubul de la punctul de măsurare.. Reporniţi cazanul şi verificaţi dacă aprinderea este activată corect pentru
ambele trepte de putere; verificaţi etanşeitatea punctului de măsurare de pe vana de gaz.
A.
B.
D.
 8.
2.
1.
C.
. Elementele de reglare ale vanei combinate de gaz “HONEYWELL VK 4105G” (pentru cazanele
20, 30, 40, KLZ)
1. Punct de măsurare a presiunii gazului la intrarea în vana de gaz

2. Punct de măsurare a presiunii gazului la ieşirea din vana de gaz
A. Dop
B. Şurub de fixare pentru putere maximă
C. Şurub de fixare pentru putere minimă
D. Fixare electrică a minimului
*”gazul mixt” are codul GZ 35 în Polonia, G 25.1 în Ungaria
Prima încălzire
 Prima încălzire este o funcţionare pe termen scurt a cazanului după instalare şi legăturile finale la
circuitul de încălzire.
 Comenzile cazanului (de pe cazan şi termostatul de cameră) trebuie reglate pentru a obţine
valoarea cea mai mare posibilă pentru temperatura AT şi cele mai puţine întreruperi în funcţionare. Păstraţi

sistemul (cazanul + circuitul) de încălzire în funcţiune până când se stabilizează (adică temperatura la cel
mai îndepărtat radiator este staţionară) şi apoi pentru încă o oră.
 Opriţi cazanul şi notaţi citirea de pe manometrul cazanului. Purjaţi cu grijă întregul sistem şi
aduceţi presiunea la valoarea înregistrată.
 Lăsaţi apoi sistemul să se răcească şi vedeţi dacă presiunea nu scade prea repede – dacă scade
trebuie să găsiţi neetanşeităţile, să le remediaţi şi să repetaţi procedura primei încălziri.
2.7 Conversia la alt tip de combustibil
Dacă este necesară conversia combustibilului (de la gaz natural la LPG şi invers), trebuie respectată
următoarea procedură. Numai centre autorizate de service au permisiunea să facă această conversie.
Următorii paşi trebuie respectaţi:
1. Demontaţi arzătorul din cazan.
2. Înlocuiţi duzele cu cele potrivite pentru combustibilul la care se face conversia
3. Montaţi arzătorul înapoi în cazan.
4. Fixaţi presiunea conform celor prescrise pentru funcţionare – conform “Pregătirea şi pornirea cazanului”.
5. Verificaţi etanşarea pe partea de gaz. Luaţi următoarele precauţii:
a. indicaţi pe cazan, într-un mod corespunzător tipul de combustibil la care s-a făcut conversia
b. înregistraţi conversia, data şi numele centrului specializat care a făcut modificare, în documentaţia
tehnică.
Numai componente originale furnizate de producător sau autorizate de producător pot fi folosite pentru
conversie. Când se face conversia, instalatorii trebuie să respecte cerinţele legate de conexiunile filetate, în
special etanşarea cu materiale corespunzătoare tipului de muncă şi rezistent la combustibilul folosit...
Fixarea tuturor elementelor urmează să fie marcată permanent, de ex. printr-o picătură de vopsea.
2.8 Întreținerea, înlocuirea părţilor componente
Dacă pompa este blocată de sedimente, rotorul pompei poate fi rotit cu o şurubelniţă (în sensul de rotaţie al
pompei) – accesul cu şurubelniţa se face după îndepărtarea dopului filetat de la capătul frontal al statorului.
 Nu loviţi axul: este ceramic.
 Pompa pentru ACM trebuie să funcţioneze la turaţie maximă.
 Dacă se găseşte depunere de piatră excesivă sau impurităţi pe serpentina de încălzire a
rezervorului de ACM, rezervorul trebuie curăţat.
 Rata de consumare a anodului de magneziu va fi determinată pe baza primei verificări care trebuie
făcută în prima jumătate a anului de la punerea în funcțiune a cazanului. Cazanul nu trebuie să funcţioneze
cu anodul de magneziu complet consumat. Dacă 60% sau mai mult din dimensiunea iniţială a electrodului
(300 mm) s-a consumat şi intervalul de inspecţie rămâne acelaşi, electrodul trebuie înlocuit cu unul nou.
 Următoarele principii trebuie urmate când se înlocuieşte un element din corpul de fontă al
cazanului:
- întotdeauna folosiţi un element de cuplare nou. Ungeţi elementul de cuplare moderat cu ulei sau
vaselină rectificată; înaintea montării lui introduceți aceste cuple prin batere cu un ciocan de lemn.
Elementul de cuplare trebuie introdus uniform (din toate părţile). Fiţi atenţi să introduceţi numai
elemente curate.
- aplicaţi ciment de cuptor suficient pe suprafeţele de contact ale elemenţilor. Etanşarea perfectă este o
cerinţă pentru funcţionarea corespunzătoare şi economică.
- puneţi elementul pe partea cu proeminenţă a cuplei, ciocăniţi-l cu un ciocan de lemn. Folosiţi un
dispozitiv de tragere şi apropiaţi elementele unul de celălalt, cu o distanţă egală între elemenţi tot
timpul.
- când montaţi carcasa cazanului, acordaţi atenţie izolării corespunzătoare.

CAZANE ELECTRICE PENTRU ÎNCĂLZIREA SPATIILOR DE LOCUIT
- o soluție tehnica fiabila, performanta si de actualitate -
Încălzirea spatiilor de locuit cu microcentrale murale sau stative utilizând gazul metan este o soluție
frecvent utilizata in ultimul timp in Romania. La nivelul Europei de vest procentul de aplicare a soluției
este de 40%. Ceilalți aproximativ 60% aleg in majoritatea lor covârșitoare încălzirea electrica. Este însa
la fel de adevărat ca nu exista o diferența de preț majora intre energia electrica si gazul metan, in tari
ca Germania, Franța, Olanda, Danemarca, Suedia etc. Mai mult, in unele tari prețul este chiar mai mare
la gaz metan. Se apreciază ca tendințele din ultima vreme, de compunere a preturilor la cele doua surse
de energie in Romania, arata clar o direcție către politicile de preturi ale tarilor din Uniunea Europeana,
for către care tocmai aspira tara noastră. In cele ce urmează vom prezenta soluțiile oferite de firma
LAING in domeniul încălzirii electrice a spatiilor de locuit.
Cazanele electrice, soluția tehnica a prezentului si a

viitorului
Orice aparat care funcționează utilizând drept sursa energia
electrica, fie ca este vorba de un frigider, de o mașina de
spălat, de un cuptor cu microunde sau de un banal fier de
calcat, are randament de aproape 100%, datorita utilizării
sursei de energie in totalitate, eventualele pierderi care nu
servesc scopului pentru care aparatul electric a fost destinat
fiind nesemnificative, acestea apărând doar la degajarea
căldurii in mediul ambiant, lucru chiar benefic daca vorbim
de instalații pentru încălzirea spatiilor de locuit.
O microcentrala uzuala cu tiraj natural sau forțat fie
folosește aerul din spațiul in care este amplasata pentru
realizarea arderii, fie il aspira din exterior, cu ajutorul unui
ventilator. In primul caz este nevoie pentru evacuarea
gazelor arse de un cos de fum, in al doilea caz de un orificiu
in peretele spațiului in care este poziționata microcentrala, in
care sunt amplasate tubul de admisie a aerului necesar
arderii si cel pentru evacuarea gazelor de ardere.
Apariția gazelor de ardere datorita unei arderi incomplete conduce la scăderea randamentului si la
poluarea mediului înconjurător, care este deosebit de strict reglementata in tarile din UE. Ar trebui avut
in vedere faptul ca si in tara noastră normele de mediu se înăspresc pe zi ce trece.
Un alt aspect deosebit de important este ca si la o microcentrala funcționând cu gaz metan comenzile,
protecțiile si automatizările instalației de încălzire sunt realizate electric, dar exista un transfer,de regula
mecanic, de la semnalul dat de fluxul de gaz către sistemul de automatizare si comanda electrica.
In concluzie, rezulta următoarele avantaje evidente ale cazanelor electrice pentru încălzirea spatiilor de
locuit, fata de cele cu combustibil gazos:
1. Randament termic de aproape 100%.
2. Funcționare fara utilizarea aerului din încăperi, fara producerea de gaze de ardere.
3. Funcționare silențioasa.
4. Posibilitatea amplasării oriunde in locuința, chiar si in camera de zi.
5. Automatizare, comenzi, protecții, reglaje deosebit de simple si rapide.
Întrebarea este: cat de mare va fi factura de energie electrica? La aceasta întrebare vom încerca sa
răspundem in cele ce urmează, dar nu înainte de a prezenta cazanele electrice produse de concernul
LAING.
Construcția si funcționarea cazanului electric produs de concernul LAING

Cazanul electric produs de LAING are la baza principiul clasicului termoplonjor (o rezistenta electrica in
tub). Numai ca modul de funcționare al rezistentelor electrice la cazanele electrice LAING este perfect
controlat de un microprocesor si o automatizare realizata din componente electronice, in propriile
laboratoare ale concernului LAING.
LAING a realizat un ansamblu compact, format din pompa de circulație cu "motor sferic", brevet
propriu, un încălzitor electric si un sistem de automatizare integrat. Sistemul de automatizare integrat
conferă aparatului protecții si siguranta in funcționare si, nu in ultimul RAND, o funcționare foarte

simpla. Releele electronice comuta rezistentele in regim continuu, silențios si in funcție de necesarul de
căldura al sistemului.
Racordurile hidraulice sunt amplasate in partea de jos, fiind prevăzute cu ventile sferice, oferind astfel o
racordare deosebit de simpla la sistemul de încălzire. Toate piesele care vin in contact cu lichidul
vehiculat, chiar si vasul de expansiune închis, sunt din materiale anticorozive. Valoarea dorita a
temperaturii tur se poate fixa pe panoul de operare.
De asemenea, tot pe acest panou se poate citi valoarea instantanee a temperaturii si presiunea statica a
sistemului. Tot ansamblul este montat pe o placa de baza, care este prevăzuta cu orificii, pentru
montarea pe perete, drept cazan mural. Capacul, realizat intr-o forma estetica, este fixat doar cu doua
șuruburi, putând fi demontat foarte ușor, devenind accesibile toate componentele, permițând in caz de
defecțiune un service operativ si simplu.
Aparatul funcționează in felul următor:
Pompa absoarbe lichidul vehiculat prin ventilul sferic din ștanga, il pompează printre rezistentele
electrice situate deasupra sa, încălzindu-l.
Lichidul vehiculat trece prin partea de sus a ansamblului si iese prin ventilul din dreapta. In partea de
sus, căldura de disipație a releelor electronice incalzeste, de asemenea, apa vehiculata. Sistemul de
automatizare masoara - cu ajutorul a doi senzori - temperatura fluidului si conectează/deconectează
treptat, in funcție de necesitați, rezistentele electrice.
Aparatul electric pentru încălzirea spatiilor produs de concernul LAING este prevăzut cu un sistem
electronic de vârf, conferind aparatului posibilitatea de automatizare deosebit de performante, ce vor fi
prezentate in continuare.
Sistemul de automatizare integrat

Automatizarea are următoarele roluri:
- Fiecare rezistenta de încălzire este prevăzuta cu un comutator de putere electronic, comutarea
realizându-se silențios.
- Reglaj de temperatura constanta in funcție de temperatura exterioara.
- Protecție la supraîncălzire, pentru comutatorul de putere electronic. Daca valoarea temperaturii tur
depaseste valoarea de 90 °C, rezistentele se deconectează automat.
- Siguranta comutabila de supratemperatura. Daca se activează aceasta funcție, in cazul depășirii unei
temperaturi programate, pompa este oprita. Astfel, sistemul este protejat împotriva supraîncălzirii.
- Deconectare sau pompa comutabila. Daca se activează aceasta funcție, pompa nu va funcționa
continuu, ci doar când este circulat agentul termic, respectiv o scurta perioada după deconectarea
rezistentelor, pentru a realiza transportul căldurii reziduale.
- Trepte de temperatura comutabile. Daca se activează aceasta funcție,temperatura tur fixata scade, nu
se conectează toate cele trei rezistente, ci numai una. Daca temperatura scade in continuare, se
conectează si cea de-a doua, iar in caz de scădere in continuare, se conectează si cea de-a treia, astfel
încălzirea se realizează pentru toate cazurile de putere necesara la limita inferioara prestabilita prin
reglaj.
- Intrare comanda de la distanta. Ansamblul pompa-schimbător de căldura electric poate fi comandat de
la distanta doar prin intermediul unui contactor. La acest contactor se poate racorda un termostat de
camera sau un sistem de automatizare funcție de temperatura exterioara.
- Întrerupător principal. Acesta deconectează rezistentele electrice si pompa de circulație integrata.
Coduri de fabricație, simbolizări
Este cunoscut faptul ca, la orice instalație de încălzire, se prevede vas de expansiune, de regula închis,
in funcție de cantitatea de agent termic din sistem.
LAING a proiectat si a pus in opera pe liniile de fabricație 3 variante de centrale termice electrice pentru
încălzire, după cum urmează:
- Gama EH 2000, livrabila in varianta de perete sau stativa cu vas de expansiune deschis, utilizabila mai
ales pentru încălzirea prin pardoseala. Consuma doar 2 kW/h si este recomandata pentru încălzirea
spatiilor mici de 20-25 m². Se poate racorda la 2 radiatoare.
- Gama EPR urmata de una din cifrele 6, 9, 12, 15 care reprezintă numărul de kW consumați, dar
nefiind dotata cu vas de expansiune, urmând ca firma de proiectare sa dimensioneze vasul de
expansiune.
- Gama EPR_Z dotata in toate cazurile cu vas de expansiune închis de 6 l.
- Gama probabil cea mai răspândita in tara noastră, EPR_W, de asemenea urmata de una din cifrele 6,

9, 12, 15 care reprezintă numărul de kW consumați, echipata complet in varianta de cazan electric
mural.
Utilizare, informații utile pentru consumatori

Instalațiile de încălzire LAING EH 2000 se pot utiliza pentru încălzirea
spatiilor de 20-25 m², de exemplu mici magazine, chioșcuri, spatii
comerciale care, de regula, funcționează la parterul blocurilor si sunt
racordate la rețeaua de termoficare. La nivel de consumator,
persoana juridica, aceste societatea plătesc mult prea mult către
regiile care-i deservesc cu energie termica, fata de dimensiunea
afacerii lor. Pentru aceștia soluția oferita de LAING este ideala,
necesitând o investiție inițiala care, intr-o singura iarna, se
recuperează, datorita economiilor.
Aceasta varianta de încălzire electrica este, de asemenea, aplicabila in
cazul caselor mici de vacanta (se pot monta 2 bucata, daca necesarul
termic o cere) si al apartamentelor de bloc mai mici (garsoniere).
Aparatul funcționează cu alimentare de la rețea de 220 V/50 Hz, nu
necesita supliment de putere si nici un fel de aprobare, autorizare.
Menționam ca toate aparatele mai mari de încălzire electrica LAING
(respectiv 6, 9, 12, 15 kW) sunt trifazice. Aparent, consumatorul ar
putea sa considere acest aspect defavorabil, deoarece necesita
modificări la branșamentul electric, respectiv autorizări si costuri de autorizare suplimentare. Este
cunoscut ca majoritatea branșamentelor electrice monofazice sunt dimensionate la maxim 4 kW; de aici
rezulta ca daca aparatul are posibilitatea legării la rețea monofazica, aceasta ar necesita, in cazul unui
cazan electric de 15 kW, un amperaj de 3x21,6 A, adică un total de 64,8 A. Acest fapt elimina cel puțin
in cazul aparatelor LAING aplicabilitatea lor monofazica. Este adevărat ca LAING livrează pe piața din
Danemarca cazane electrice cu legare directa la rețea monofazica, dar tot sistemul energetic al acestei
tari este altfel conceput decât in orice alta tara din Europa Centrala si de Est.
LAING pe piața din Romania

Activitatea concernului german LAING se axează in special pe piețele din Statele Unite ale Americii,
Japonia si Europa de Vest. In ultima vreme însa, ca urmare a activitati de marketing deosebit de intense
si fructuoase a firmei LAING si in Romania s-au înregistrat rezultate deosebite. Urmând deviza firmei:
"totul pentru client", astăzi in Romania activează peste 50 de distribuitori autorizați LAING.
Gama de produse acoperă aproape toate instalațiile si aparatele din domeniul instalațiilor termice: cele
mai moderne si performante sisteme de încălzire prin pardoseala QUALITHERM 2000, microcentrale
murale cu gaz metan cu tiraj natural LAING-VEZUV, microcentrale murale cu tiraj forțat LAING-SOLAR,
schimbătoare de căldura, pompe de circulație si cazane electrice.
Puteți apela la distribuitorii produselor LAING cu cea mai mare încredere si pentru orice fel de probleme
tehnice sau comerciale.
DE REŢINUT !
2. APRINDEREA FOCULUI
A. Aprinderea focului in cazul combustibilului lichid
- se verifica conductele de alimentare a arzătoarelor si se face purjarea acestora

- se verifica presiunea si temperatura combustibilului. Acestea trebuie sa se încadreze in prevederile din
instrucțiunile specifice.
- se reduce tirajul la valorile prevăzute in instrucțiunile specifice.
- se aprinde o facla din fire de azbest, înmuiata in motorina sau petrol si se introduce in focar sub capul
injectorului.
- se deschide robinetul de aer de la arzător si apoi cel de combustibil astfel incat jetul de păcura ( sau
motorina ) sa se aprindă de la facla.
- se reglează corespunzător arderea

- se scoate facla din focar.
B1. Aprinderea focului in cazul combustibilului gazos (manual)
- se verifica daca presiunea gazului este corespunzătoare

- se verifica daca s-a parcurs timpul minim de ventilare (10 – 15 min.) a focarului si a canalului de gaze.
- se reglează poziția sibarului de tiraj conform instrucțiunilor de exploatare.
- se reglează poziția clapetelor de aer de combustie de la arzătoare pe poziția indicata prin instrucțiunile de
exploatare.
- se introduce in focar sub capul arzătorului fie o facla aprinsa, fie un dispozitiv de aprindere special construit
- se deschide lent robinetul arzătorului de gaz metan.
- se reglează flacăra prin reglarea corespunzătoare a debitului de gaz si de aer astfel incat sa se realizeze o
ardere completa.
- după ce flacăra este stabilita se scoate facla sau dispozitivul de aprindere din fata arzătorului.
- se aprinde in mod similar focul la celelalte arzătoare.
- persoana care aprinde focul va sta intr-o poziție laterala a arzătorului pentru a nu fi afectata de eventualele
răbufniri ale flacarii.
- răbufnirile flacarii pot fi evitate printr-o deschidere lenta a robinetului arzătorului.
- daca se sting toate sau o parte din arzătoarele aprinse se întrerupe imediat alimentarea cu gaz, se face
ventilarea timp de 10 – 15 min. după care se reia operația de aprindere.
B2. Aprinderea focului automat
- se verifica interblocările înainte de pornirea instalației automate :

- la oprirea ventilatorului de tiraj se oprește automat ventilatorul de aer de combustie si admisia gazului
- la oprirea ventilatorului de aer de combustie se oprește automat admisia gazului dar ramane in funcție
ventilatorul de tiraj.
B3. Modul de efectuare a verificărilor unor elemente ale arzătorului
B3.1. Verificarea robinetelor electromagnetice

- se alimentează separat
- se efectuează 5 ( cinci ) acționari
In cazul in care exista scapari de gaz in focar ( flacăra remanenta la gura arzătorului după oprirea acestuia).
Se demontează bobina si celelalte piese ale robinetului pana la scaunul sau si se verifica eventualele
impuritati.
B3.2. Verificarea motorului de antrenare ventilator

- se alimentează separat in panou
- se verifica modul de rotire al acestuia (o rotire ușoara fara zgomot sau tendința de frânare)
- se verifica temperatura exterioara a acestora.
B3.3. Verificarea electrozilor de aprindere
- se alimentează separate, in panou, transformatorul de aprindere.
Electrodul lucrează corect daca intre vârful sau si distribuitorul de gaz se produce un arc electric ce nu poate
fi interupt prin suflare.
In cazul in care arcul electric nu se produce, sau este intermitent se verifica:
- distanta dintre vârful electrodului si distribuitorul de gaz, tehnic sa fie conform fisei tehnice ( de regula 3 ¸5
mm )
- prinderea fisei de bujie dintre transformator si electrod nu trebuie sa se miște.
- sa nu se producă descărcări electrice parazite in alte puncte decât intre vârfurile electrozilor.
B3.4. Verificarea capului de ardere

- se demontează arzătorul de pe cazan
- se demontează capul de ardere si se curata eventualele orificii înfundate
- se sufla cu aer întreg capul de ardere

B3.5. Verificarea filetului de gaz
- se demontează capacul filtrului
- se extrage elementul filtrant ( sita cu suportul sau )
- se înlătura impuritățile reținute in elementul filtrant
- se curata sita si suportul sau cu o pensula; daca este cazul acesta se spală cu petrol
- se curata la fel si corpul filtrului in interior
- se remontează elementul filtrant si capacul având grija ca garnitura sa fie in stare buna.
3. MASURI CE TREBUIESC LUATE DUPA APRINDEREA FOCULUI LA CAZANE DE ABUR
- daca in timpul încălzirii nivelul apei creste prea mult, se va elimina surplusul pana la 50 mm deasupra
nivelului minim.
- se mărește treptat flacăra pentru ca încălzirea cazanului sa se facă lent, pentru a evita dilatările bruște ale
suprafețelor de încălzire.
- când temperatura apei ajunge in cazan la 1000C, apa începe sa se transforme in abur si sa se creeze
presiune.
- când presiunea in cazan ajunge la 0,5 bar, se închide robinetul de aerisire sau supapa de siguranta.
- înainte ca presiunea in cazan sa ajungă la 3 bar, fochistul elimina neetansietatile din circuitele de apa si
abur.
- când presiunea a ajuns la 3 bar se face verificarea sticlelor de nivel, a manometrului, a supapelor de
siguranta, a nivostatelor, precum si purjarea cazanului.
4. LEGAREA CAZANULUI DE ABUR LA RETEA
- când presiunea cazanului este aproape de presiunea din bara ( o diferența de 1-2 bar ) se reduce puțin
focul
- când presiunea in cazan ajunge 0,2 - 0,5 bar mai mare decât presiunea aburului din bara se deschide
progresiv robinetul de pe conducta de ocolire a robinetului principal de abur.
- după egalizarea celor doua presiuni ( din cazan si din bara ) se deschide robinetul principal de abur si se
închide robinetul de pe conducta de ocolire a acestuia.
- se închid drenajele directe in momentul in care se constata ca se evacuează abur uscat si se face legătura
cu oalele de condensat ale conductei.
5. MASURI PENTRU FUNCTIONAREA NORMALA A CAZANULUI
- se acorda o atenție deosebita menținerii nivelului normal al apei in cazan

- se acorda o atenție deosebita menținerii presiunii nominale a apei si aburului in cazan
- se urmărește continuu fuctionarea normala a armaturilor de siguranta
- se urmărește continuu funcționarea normala a aparatelor de măsura si control si a instalației de protecție si
reglare.
- se urmărește si se reglează funcționarea economica a cazanului
- se urmărește mentinerea temperaturii normale a apei si a aburului in cazan
- mărește cantitatea de combustibil introdusa in focar in scopul menținerii constante a presiunii, in cazul
creșterii consumului
- mărește cantitatea de aer de combustie in scopul realizării unei arderi perfecte
- mărește tirajul atunci când creste debitul de gaze arse
- reglează arderea prin reglarea corespunzătoare a debitului de combustibil, debitului de aer necesar arderii,
tirajul.
- se face controlul sticlelor de nivel
- se verifica, cel puțin o data pe schimb, manometrele
- se verifica funcționarea supapelor de siguranta

Competenţa VIII
EXPLOATAREA CAZANULUI
Descriere
Unitatea se referă la competenta necesară supravegherii cazanului în timpul funcționării, a efectuării
verificărilor tehnice periodice, precum şi la măsurile pe care fochistul trebuie să le ia atunci când este obligat
să oprească cazanul în condiții de securitate, datorită apariției unor situații de urgentă sau apariției
avariilor la cazan sau la instalațiile auxiliare.
1. Verifică şi supraveghează funcționarea cazanului şi a instalațiilor anexe

1.1 Supraveghează cu atenție starea cazanului, a instalațiilor auxiliare şi a sistemului de automatizare,
respectând cu strictețe regimul de exploatare stabilit în instrucțiunile de exploatare şi prescripțiile tehnice
ISCIR.
1.2 Examinează prin observație directă starea focarului din punct de vedere al integrității părților
componente, conform prevederilor prescripțiilor tehnice ISCIR.
1.3 Buna funcționare a aparatelor de măsurare directă a parametrilor tehnologici este verificată permanent,
prin compararea indicațiilor acestora cu parametrii înregistrați de aparatele cu acțiune indirectă.
1.4 Supapele de siguranță şi dispozitivele de alimentare cu apă sunt verificate la intervalele stabilite în
instrucțiunile de exploatare.
1.5 Purjarea periodică a cazanului se face la intervalele şi cu durata stabilite în instrucțiunile de exploatare şi
cu respectarea prevederilor prescripțiilor tehnice ISCIR.
1.6 Suflarea cenuşii şi a funinginii de pe suprafețele de încălzire ale cazanului, se efectuează la intervalele
stabilite în instrucțiunile de exploatare, începând de la focar spre canalele de gaze, pentru asigurarea unui
tiraj mărit.
1.7 Aparatura de măsurare şi control, de protecție, de monitorizare şi reglare automată a parametrilor de
funcționare este urmărită la intervalele stabilite, conform instrucțiunilor de exploatare.
1.8 Debitul agentului termic este reglat în funcție de combustibilul utilizat, aer şi tiraj, conform instrucțiunilor
de exploatare şi întreținere.
1.9 Debitul de combustibil este reglat în raport cu parametrii impuşi ai agentului termic, conform
instrucțiunilor de exploatare.
1.10 Rezultatele verificărilor parametrilor tehnologici şi a intervențiilor executate asupra instalațiilor
cazanului se înscriu în registrul de supraveghere
2. Opreşte cazanul în situații de urgentă sau avarii
2.1 Cazanul este oprit imediat, în cazul apariției situațiilor de urgentă sau avarie constatate vizual, sau la
apariția semnalelor de alarmă emise de la panoul de automatizare .
2.2 Oprirea cazanului este anunțată imediat şefilor ierarhici şi consemnată în registrul de supraveghere.
2.3 Cazurile de avarie, care determină oprirea din funcțiune a cazanului, sunt anunțate cu operativitate la
echipa de intervenții şi la ISCIR–INSPECT-IT.
Gama de variabile
În timpul funcționării cazanului, fochistul urmăreşte:
- menținerea nivelului normal al apei în cazan;
- menținerea presiunii nominale a aburului;
- menținerea temperaturii nominale a aburului supraîncălzit şi a apei de alimentare;
- funcționarea normală a arzătoarelor;
- funcționarea normală a aparatelor de măsură şi control, de protecție, de monitorizare şi de
reglare automată precum şi a armăturilor de siguranță;
Parametrii tehnologici pot fi: nivelul apei din cazan, presiunea apei, a aburului, temperatura apei, a
aburului, a focar, canalelor de gaze, debitul apei, depresiune focar, calitatea apei etc.
Tipuri de cazane: de abur, apă fierbinte, apă caldă, abur de joasă presiune, supraîncălzitoare şi
economizoare independente;
Oprirea imediată a cazanului din funcțiune se face atunci când:
- nivelul apei nu se mai vede prin vizorul sticlei de nivel;

- la elementele cazanului (tambur, colectoare, camere de ap ă, țevi, plăci tubulare etc.) au apărut
burduşiri, scurgeri la îmbinările sudate, încălzirea la roşu a unei părți din peretele metalic; -
s-au produs crăpături sau dărâmături la zidăria focarului sau cazanului;
- combustibilul antrenat arde în canalele de gaze de ardere iar temperatura cre şte peste limita
admisibilă;
- s-a produs o explozie de gaze în focarul cazanului;
- la stingerea accidentală a focului în camera de ardere.

- parametrii nominali şi parametrii de lucru ai cazanului, valori optime;
- noțiuni de mecanică şi termotehnică;
- identificarea defecțiunilor apărute la cazan sau la instalațiile anexe;
- prescripții tehnice ISCIR, aplicabile; - noțiuni
de automatizare a cazanului; - instrucțiunile
tehnice ale proiectantului cazanului;
- fluxul tehnologic;
- proceduri de lucru.
- corectitudinea şi rapiditatea cu care citeşte indicațiile aparatelor de măsură şi interpretează
parametri tehnologici;
- modul de înțelegere a documentațiilor tehnologice ale cazanului şi ale instalațiilor auxiliare; -
modul în care realizează operațiile de reglare;
- operativitatea şi claritatea cu care informează echipa de intervenții;
- atenția şi seriozitatea cu care aplică măsurile de urgentă;
- respectarea riguroasă a marcajelor de avertizare;
- asumarea responsabilității deciziilor luate;
- adaptarea la situații neprevăzute;
- rezistenta la stres şi oboseală.
supravegherea permanentă de către fochist, supravegherea automatizată, oprirea, conservarea
etc.;
- Sistemele de automatizare ale cazanelor (traductoare, convertoare, programatoare
secvenţiale pentru aprindere şi supraveghere arzătoare, regulatoare, elemente de execuţie,
bucle de reglare automată, sisteme de protecţie, sisteme de semnalizare, monitorizare şi
înregistrare automată parametri de funcţionare).
Extrase din: PTC9 – 2003
Autorizarea agenţilor economici pentru efectuarea activităţilor de

proiectare, montare, instalare, punere în funcţiune, reparare,
examinări, verificări şi investigaţii tehnice la cazane
B.1. Autorizarea agenţilor economici

B.1.1. În vederea acordării autorizaţiei, agentul economic care solicită autorizarea va înainta la ISCIR-
INSPECT IT o documentaţie tehnică întocmită conform prevederilor anexei C.
B.1.2. În cazul îndeplinirii condiţiilor de autorizare, prevăzute în prezenta anexă, ISCIR-INSPECT IT va
elibera autorizaţia, întocmită conform modelului de la anexa I.
B.2. Domenii de autorizare
Agenţii economici pot solicita autorizarea pentru:
a) proiectare;
b) instalare;
c) montare;
d) reparare;
e) punerea în funcţiune (PIF) şi service;
f) examinări, verificări şi investigaţii tehnice.

B.3. Obligaţii şi responsabilităţi
Agenţii economici autorizaţi au următoarele obligaţii şi responsabilităţi:
- să numească responsabil cu supravegherea lucrărilor (RSL);
- să numească responsabil tehnic cu sudura (RTS), unde este cazul;
- să numească responsabil tehnic cu avizarea conformă (RTAC), în cazul unităţilor de proiectare;
- să omologheze procedurile de sudare necesare în vederea desfăşurării activităţii, unde este cazul;
- să autorizeze sudorii în baza procedurilor de sudare omologate, unde este cazul;
- să deţină prescripţiile tehnice, Colecţia ISCIR, specifice domeniului de autorizare;
- să facă dovada dotărilor tehnice specifice domeniului de autorizare;
- să întocmească şi să ţină la zi registrele de evidenţă a lucrărilor efectuate;
- să ia măsuri corespunzătoare astfel ca personalul propriu (RSL, RTS, RTAC) să-şi poată îndeplini în bune
condiţii sarcinile prevăzute;
- să comunice în scris, în termen de 15 zile, la ISCIR-INSPECT IT orice schimbare a RSL/RTS/RTAC şi să o
aplice numai după confirmarea acestuia de ISCIR-INSPECT IT; până la definitivarea schimbării personalului
tehnic respectiv nu se vor putea efectua activităţi care fac obiectul autorizaţiei;
- să implementeze Sistemul de Management al Calităţii;
- să desfăşoare activităţile autorizate conform procedurilor de lucru, prevederilor prezentei prescripţii tehnice
şi instrucţiunilor specifice ale proiectantului şi constructorului cazanului.
B.4. Autorizarea responsabilului tehnic cu sudura (RTS)
Responsabilul tehnic cu sudura al agentului economic autorizat de ISCIR-INSPECT IT este nominalizat în
autorizaţia eliberată agentului economic respectiv, conform prevederilor anexei I.
Pentru a fi autorizat, RTS va susţine un examen la ISCIR-INSPECT IT.
Obligaţiile şi responsabilităţile responsabilului tehnic cu sudura (RTS) sunt următoarele:
- să cunoască legislaţia în domeniu, prescripţiile tehnice specifice, Colecţia ISCIR, standardele şi normativele
în vigoare privind activitatea pentru care a fost autorizat;
- să omologheze procedurile de sudare necesare desfăşurării activităţii;
- să instruiască sudorii în ceea ce priveşte aplicarea poansoanelor şi să asigure menţinerea acestora în stare
bună (marcajul poansoanelor să fie lizibil);
- să ţină evidenţa la zi a sudorilor autorizaţi, în registrul de evidenţă a sudorilor;
- să participe la instruirile periodice organizate de către ISCIR-INSPECT IT.
B.5. Autorizarea responsabilului cu supravegherea lucrărilor (RSL)
Responsabilul cu supravegherea lucrărilor al agentului economic, autorizat de ISCIR-INSPECT IT, este
nominalizat m autorizaţia eliberată agentului economic respectiv, conform prevederilor anexei I.
Pentru a fi autorizat, RTAC va susţine un examen la ISCIR-INSPECT IT.
Obligaţiile şi responsabilităţile responsabilului tehnic cu sudura (RSL) sunt următoarele:
- să cunoască şi să respecte legislaţia în domeniu, prescripţiile tehnice specifice, Colecţia ISCIR, standardele
şi normativele în vigoare privind activitatea pentru care a fost autorizat;
- să ţină evidenţa lucrărilor, în registrul de evidenţă a lucrărilor;
B.6. Autorizarea responsabilului tehnic cu avizarea conformă (RTAC)
Responsabilul cu avizarea conformă al agentului economic autorizat de ISCIR-INSPECT IT este nominalizat în
autorizaţia eliberată agentului economic respectiv, conform prevederilor anexei I.
Pentru a fi autorizat, RTAC va susţine un examen la ISCIR-INSPECT IT.
Obligaţiile şi responsabilităţile responsabilului cu avizarea conformă (RTAC) sunt următoarele:
- să cunoască şi să respecte legislaţia în domeniu, prescripţiile tehnice specifice, Colecţia ISCIR, standardele
şi normativele în vigoare privind activitatea pentru care a fost autorizat;
- să ţină evidenţa lucrărilor, în registrul de evidenţă a lucrărilor;
- să avizeze conform proiectele întocmite;
B.7. Condiţii de autorizare a responsabililor autorizaţi de către ISCIR-INSPECT IT
Responsabilii autorizaţi (RSVTI, RSL, RTS, RTAC) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să fie inginer, subinginer, tehnician sau maistru (pentru RTAC obligatoriu inginer);
- să facă dovada că este angajat al proprietarului/utilizatorului cazanului;
- să promoveze examenul de autorizare susţinut cu inspectorul de specialitate al ISCIR-INSPECT IT.
B.8. Verificarea şi avizarea conformă a proiectelor
B.8.1. Verificarea proiectelor în ceea ce priveşte concordanţa acestora cu prevederile prescripţiilor tehnice în
vigoare
Confirmarea verificării proiectelor se va face pe desenul tip de ansamblu, aplicând pe copii ştampila conform
modelului de mai jos.

----------------------------------------------------
|*) |
|----------------------------------------------------|
|Verificat, corespunde prescripţiei tehnice, Colecţia|
|ISCIR, în vigoare**): |
|----------------------------------------------------|
|Numele şi prenumele: |
|----------------------------------------------------|
|Data: Semnătura: |
----------------------------------------------------
NOTE: *) Se va înscrie denumirea agentului economic.
**) Se vor menţiona indicativele principalelor PT utilizate.
B.8.2. Avizarea conformă a desenului tip de ansamblu cu privire la respectarea prevederilor prescripţiilor
tehnice în vigoare
Confirmarea avizării conforme se va face pe desenul tip de ansamblu, aplicând pe copii (minim 2 exemplare)
ştampila conform modelului de mai jos:
a) în cazul în care avizarea conformă se face de către ISCIR-INSPECT:
----------------------------------------------------
|AVIZAT conform:*) |
|----------------------------------------------------|
|ISCIR-INSPECT**) |
|----------------------------------------------------|
|----------------------------------------------------|
|Data: Semnătura |
----------------------------------------------------
NOTE: *) Se vor menţiona indicativele principalelor PT utilizate.
**) Se specifică Inspecţia Teritorială ..................... În cazul în care avizarea conformă se face de către
ISCIR-INSPECT (unitatea centrală) nu se va specifica nimic.
b) în cazul în care avizarea conformă se face de către personalul propriu al unităţii de proiectare, autorizat
de ISCIR-INSPECT:
----------------------------------------------------
|*) |
|----------------------------------------------------|
|AVIZAT conform:**) |
|----------------------------------------------------|
|----------------------------------------------------|
|Data: Semnătura: |
|----------------------------------------------------|
|Nr./data:***) |
|----------------------------------------------------|
|Nr. autorizaţie: |
----------------------------------------------------
NOTE: *) Se va înscrie denumirea agentului economic.
**) Se vor menţiona indicativele principalelor PT utilizate.
***) Se va înscrie nr. scrisorii de împuternicire din partea ISCIR-INSPECT şi data emiterii acesteia.
B.8.3. Avizarea conformă va consta în:
- avizarea din punct de vedere al schemei termodinamice a centralei termice;
- avizarea conformă a desenului tip de ansamblu, înainte de începerea lucrărilor de montare sau reparare;
- avizarea conformă, după caz, a desenului tip de ansamblu "AS BUILT" la terminarea execuţiei lucrărilor de
montare (când proiectul iniţial se modifică din punct de vedere constructiv), cuprinzând toate modificările
introduse pe parcursul acesteia în desenul tip de ansamblu, care va fi ataşat la documentaţia tehnică.
Avizarea conformă a desenului tip de ansamblu este valabilă până la modificarea acestuia ca urmare a
modificării prescripţiilor tehnice aferente sau a modernizării instalaţiei.
Unitatea de proiectare răspunde de concepţia corectă a soluţiilor tehnice, de alegerea materialelor, de
calculul de rezistenţă potrivit condiţiilor de funcţionare în condiţii de siguranţă, de condiţiile tehnice de
execuţie şi control prevăzute, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, inclusiv ale prescripţiilor
tehnice.

Unitatea în cadrul căreia se avizează conform desenele tip de ansamblu va reţine câte un exemplar din
fiecare. Acestea vor fi înscrise într-un registru de evidenţă conform modelului din anexa H.
Autorizaţia acordată de ISCIR-INSPECT agenţilor economici de proiectare trebuie să fie valabilă la data
avizării proiectelor.
B.8.4. Avizarea conformă a proiectelor, respectiv a desenelor tip de ansamblu, pentru cazanele vechi care se
procură din import, se va face de către ISCIR-INSPECT sau, cu acordul scris al acesteia, de către o unitate
de proiectare autorizată de ISCIR-INSPECT.
Înainte de avizarea conformă, ISCIR-INSPECT poate solicita ca proiectul de execuţie să fie transmis, prin
grija importatorului, pentru verificare în ceea ce priveşte concordanţa cu prevederile prescripţiilor tehnice
unei unităţi de proiectare autorizate de ISCIR-INSPECT.
B.9. Autorizaţiile emise conform prezentei anexe sunt valabile maxim doi ani.
B.10. Se consideră reactualizare a autorizaţiei dacă solicitarea şi documentaţia tehnică sunt înaintate la
ISCIR-INSPECT cu cel puţin 30 de zile înainte de data expirării.
ANEXA C
Documente necesare autorizării agenţilor economici pentru
efectuarea activităţilor de proiectare, montare, instalare, punere
în funcţiune şi service, reparare, examinări, verificări
şi investigaţii tehnice la cazane
Documentele necesare autorizării sunt următoarele:

1) adresă de solicitare în care trebuie să se precizeze:
- domeniul de activitate pentru care solicită autorizarea;
- datele societăţii: adresă, telefon, fax, cont, banca;
2) statutul (actul constitutiv) al agentului economic actualizat la zi, în care să fie precizat explicit domeniul
de activitate (inclusiv codul CAEN aferent) pentru care solicită autorizarea (în copie);
3) certificatul de înmatriculare al agentului economic la Registrul Comerţului (în copie);
4) certificatul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare (CUI) al agentului economic (în copie);
5) procedurile privind modul de efectuare a activităţilor solicitate (scop, domeniu de aplicare, documente de
referinţă, definiţii şi abrevieri, responsabilităţi, descriere activităţi, înregistrări etc.);
6) lista completă cu dotările, utilajele, sculele, dispozitivele şi aparatele de măsurare şi control utilizate la
activităţile solicitate, cu acte doveditoare de provenienţă din care să rezulte proprietatea;
7) buletine de verificări metrologice pentru toate aparatele de măsurare şi control utilizate la activitatea de
montare, instalare, punere în funcţiune şi reparare a cazanelor (unde este cazul);
8) deciziile de numire a personalului propus pentru autorizare, întocmite conform modelelor din anexele E şi
F;
9) curriculum vitae al personalului propus pentru autorizare;
10) diplomele de absolvire ale personalului propus pentru autorizare (în copie);
11) documentele personalului propus pentru autorizare din care să reiasă că acesta este angajat al
agentului economic cu contract de muncă (în copie);
12) lista procedurilor de sudare omologate şi a sudorilor autorizaţi (unde este cazul);
13) lista personalului propus pentru verificarea proiectelor (numai pentru autorizaţia de proiectare).
PORNIREA RAPIDĂ A CAZANULUI

Pornirea rapida a cazanului consta în încălzirea acestuia astfel incit sa se obțină un timp minim de punere în
funcţiune fără ca vreunul din elementele componente ( tambur, supraîncălzitor, etc.) sa fie supus la solicitări
anormale.
Pornirea rapida este o operaţie deosebit de pretenţioasa întrucât pot apare solicitări anormale ale cazanului
care pot provoca deformări permanente, fisuri sau pierderea etanşeităţii mandrinărilor. Astfel, la pornirea
rapida, jumătatea superioara a tamburului în contact cu aburul se încălzește la o temperatura mai înalta
dacit jumătatea inferioara, scăldata de apa.
De asemenea fata interioara a peretelui tamburului se încălzește mai puternic dacit fata exterioara.
Apar astfel tensiuni axiale şi tangenţiale cit şi tensiuni datorate solicitărilor la presiuni interioare.
Datorita acestor aspecte, pornirea rapida se realizează numai în baza unei diagrame de încălzire bine
stabilite conform ITI.
In timpul pornirii rapide personalul de deservire trebuie sa supravegheze strict cazanul şi instalațiile sale şi sa
ia masurile necesare în cazul apariției unor fenomene anormale de funcţionare.

FUNCTIONAREA CAZANULUI. URMARIREA ŞI REGLAREA CAZANULUI ÎN TIMPUL
FUNCTIONARII
Urmărirea şi reglarea cazanului în timpul funcţionării se face în conformitate cu ITI date de fabricantul
cazanului cu instrucţiunile ISCIR şi ITI specifice întreprinderii.
In timpul funcţionării cazanului, personalul de deservire operativa trebuie sa supravegheze în permanenta
starea cazanului şi a instalaţiilor auxiliare.
Orice defecţiune constatata trebuie înlăturata imediat, iar în cazul când nu se poate înlătura se va anunţa
urgent responsabilul sălii cazanelor pentru luarea masurilor necesare.
In timpul funcţionării cazanului se va acorda o atenţie deosebita:
– menţinerii nivelului normal al apei;
– menţinerii presiunii nominale a aburului;
– funcţionarii normale a armaturilor de siguranţa ale aparatelor de măsura şi control şi instalaţiilor de
protecţie şi reglare;
– funcţionarii economice a cazanului;
– menţinerea temperaturii normale a aburului şi apei de alimentare, etc.
Reglarea sarcinii cazanului.
După punerea cazanului în funcţiune acesta trebuie sa satisfacă necesarul de agent termic al
consumatorului.
Daca presupunem ca la un moment dat consumatorul de abur solicita un debit mai mare de abur, deci
debitul sau sarcina cazanului creste, fochistul va observa acest lucru prin indicaţiile aparatelor de măsura şi
va trebui sa intervină în consecinţă. Astfel, în cazul creşterii sarcinii se va observa creşterea debitului de
abur, scăderea nivelului apei în tambur, scăderea presiunii la manometru, scăderea temperaturii gazelor de
ardere, scăderea temperaturii agentului termic (a aburului).
In aceasta situaţie fochistul trebuie sa intervină operativ şi sa execute următoarele manevre:
– măreşte tirajul prin deschiderea şibărilor de gaze arse;
– măreşte cantitatea de aer necesara arderii prin deschiderea clapelor de aer;
– măreşte cantitatea de combustibil introdusa în focar în scopul menţinerii constante a presiunii;
– măreşte cantitatea sau debitul de apa în scopul menţinerii constante a nivelului apei în cazan;
– reglează temperatura aburului la ieşirea din cazan prin manevrarea dispozitivului de reglare a temperaturii
aburului pentru a menţine temperatura nominala în cazan.
Toate aceste manevre trebuie executate lent şi cu urmărirea permanenta a efectului lor (prin citirea
indicaţiilor de pe aparate).
In cazul scăderii sarcinii pe cazan în sensul scăderii debitului de abur solicitat de consumator, se va observa
o creştere a presiunii, a temperaturii, a nivelului, etc.
In acest caz se vor efectua următoarele manevre;
– se reduce cantitatea de combustibil introdusa în focar;
– se reduce aerul de ardere;
– se reduce tirajul prin închiderea sibarilor de gaze arse;
– se reduce debitul de apa pentru menţinerea nivelului în tamburul cazanului;
– se reglează temperatura aburului la ieşirea din cazan sa fie menţinuta la parametrii nominali;
– deasemeni, manevrele trebuie executate lent, fără salturi uriaşe ale parametrilor cazanului.
Reglarea arderii
Reglarea arderii combustibilului în focarul cazanului este operaţia prin care se realizează o corelare
permanenta intre cantitatea de agent termic produsa şi cantitatea de combustibil consumata în condiţiile
unei arderi perfecte.
Pentru reglarea arderii, fochistul trebuie sa regleze corespunzător:
– debitul de combustibil;
– debitul de aer necesar arderii;
– tirajul;
Ordinea în care trebuie executate manevrele sunt următoarele:
• la scăderea sarcinii cazanului ( scăderea debitului de abur ):
– se reduce corespunzător cantitatea de combustibil;
– se reduce corespunzător cantitatea de aer;
– se reduce corespunzător tirajul;
• la creşterea sarcinii ( debitului de abur ):
– se măreşte tirajul;
– se măreşte corespunzător cantitatea de aer;
– se măreşte corespunzător cantitatea de combustibil;
Manevrele pentru reglarea arderii se vor face lent, fără salturi mari. Calitatea arderii se
apreciază prin indicaţiile analizoarelor de gaze arse sau în lipsa acestora după aspectul flăcării
şi culoarea fumului la cos.

Flacăra trebuie sa fie semitransparenta, galbena de culoarea paiului, capătul flăcării sa fie curat, fără
limbi de fum şi trebuie sa cuprindă în mod uniform întregul spaţiu focar, fără sa atingă ţevile de ecran.
Fumul la cos trebuie sa fie incolor.
c) Reglarea alimentării cu apă
Reglarea alimentarii cu apa se realizează în scopul corelării permanente a cantităţii de abur produs cu
cantitatea de apa de alimentare, astfel incit nivelul în tamburul cazanului sa se menţină cit mai constant.
Alimentarea cu apa trebuie corelata cu sarcina cazanului ( debitul de abur ) şi eventualele pierderi ale
cazanului plus debitul de purja continua.
Variaţia nivelului de apa în indicatorul de nivel trebuie sa fie in jurul a 20 mm.
Daca nivelul depăşeşte„ limita maximă” apare pericolul ca apa încărcata cu săruri sa pătrundă din tambur în
supraîncălzitor formând depuneri de piatra pe ţevi. Acest fenomen determina în final distrugerea
supraîncălzitorului pentru faptul ca ţevile sale nu mai sunt suficient răcite.
Daca nivelul apei este mai mic decât nivelul minim se pot produce avarii şi accidente grave( arderea ţevilor
fierbătoare, deformarea tuburilor de flacăra, etc).
Cazanele de apa fierbinte ( cu străbatere forţată ) lucrează în general cu debit constant de apa, indiferent de
sarcina termica.
Preluarea variaţiilor de sarcina de la consumator se realizează prin variaţiile temperaturii de intrare şi ieşire a
apei din cazan.
d) Reglarea temperaturii aburului supraîncălzit
Temperatura de supraîncălzire a aburului se reglează prin intermediul„ metodei Dőlezal” în care în abur se
face o injecţie de condensat provenit de la un preîncălzitor de înalta presiune sau cu injecţie directa de apa
de alimentare cazan.
Daca temperatura tinde sa crească, se măreşte debitul de injecţie de condensat sau apa, iar daca
temperatura aburului la ieşirea din cazan ( t nom ) tinde sa scadă, atunci evident se reduce injecţia de apa sau
condensat.
MANEVRE PENTRU PĂSTRAREA CURĂŢENIEI INTERIOARE A SUPRAFEŢELOR DE SCHIMB DE

CĂLDURĂ A CAZANELOR
a) Purjarea cazanului
Prin purjarea unui cazan se înţelege îndepărtarea unei cantităţi de apa din cazan bogata în săruri insolubile,
nămol, suspensii, etc.
Purja unui cazan este de doua feluri:
• purja intermitenta – prin care se elimina din cazan nămolul existent la părţile inferioare ale cazanului;
• purja continua – prin care se elimina în mod permanent din cazan o cantitate de apa (din tambur )
bogata în săruri. Aceasta are drept scop menţinerea în cazan a unei cantităţi admisibile de săruri.
Debitul de purja trebuie menţinut cit mai mic posibil, deoarece purja reprezintă o pierdere pentru cazan.
Pentru valorificarea căldurii din purja continua a cazanului aceasta se introduce intr-un expandor unde are
loc o scădere a presiunii, apa vaporizându-se. Aburul este preluat şi reintrodus în circuitul tehnologic al
centralei iar apa poate preîncălzi o cantitate de apa de alimentare şi apoi introdusa în circuitul din reţeaua de
termoficare.
Valorile purjelor sunt:
– pentru cazanele de abur tehnologic maxim 7 % din debitul nominal.
– pentru cazanele energetice maxim 5 % din debitul nominal.
Purjarea cazanului se face la intervale bine stabilite în ITI – uri şi la indicaţia laboratorului chimic.
Prin purja se preîntâmpina spumegarea apei în cazan şi antrenarea sărurilor în aburul care intra în
supraîncălzitor. Sărurile odată depuse în supraîncălzitor duc la distrugerea treptata a acestuia prin
imposibilitatea răcirii ţevilor datorita depunerilor interioare de săruri care sunt sub forma de crusta foarte
dura.
Pentru purjarea intermitenta care de obicei se face o data pe schimb sau la solicitarea laboratorului chimic se
iau unele masuri în sensul ca se supraalimentează cazanul cu apa şi se urmăreşte atent nivelul în cazan.
b) Suflarea suprafețelor de încălzire
Suflarea cenușii şi funinginii la cazanele alimentate cu combustibil lichid sau solid de pe suprafețele de
încălzire se face conform ITI.
Întreținerea curata la exterior a suprafețelor de încălzire este foarte importanta întrucât permite o
transmitere buna de căldura de la gazele de ardere la apa din cazan şi astfel se obține o funcționare
economica a cazanului.
Îmbâcsirea suprafețelor de încălzire se manifesta prin:

– ridicarea temperaturii gazelor de ardere;
– scăderea tirajului prin mărirea rezistentelor în drumul gazelor de ardere;

– creșterea temperaturii de supraîncălzire sau a temperaturii de preîncălzire a apei, deci a debitului de
combustibil.
Suflarea de obicei se face o data pe schimb sau de câte ori este nevoie.
Suprafețele de încălzire se sufla pe rând începând din focar spre ultima suprafața de schimb în sensul
curgerii gazelor arse.
Nu este admisa suflarea cazanului cu 2 suflători simultan.
In timpul suflării personalul operativ va purta echipament de protecție: mănuși de azbest, ochelari, etc. şi
operația se va consemna în registrele de tura.
c) Evacuarea cenuşii şi a zgurii
Este specifica cazanelor alimentate cu combustibil solid.
Aceasta operație trebuie efectuata întrucât acestea depunându-se în canalele de gaze arse inrautatesc
funcționarea cazanului.
Cenușa şi zgura nu pot fi eliminate prin suflare. Evacuarea lor se face fie manual fie hidraulic. Pentru aceasta
operație se vor respecta strict ITI – urile în vigoare.
d) Spălarea exterioara a suprafețelor de schimb de căldura
Este o operație relativ noua. Se face de obicei cu cazanul scos din funcție, cu apa alcalina pentru a se
neutraliza acidul care se formează intre sulful din funingine şi apa de spălare.
Operația este foarte eficienta, suprafețele de schimb de căldura raminind foarte curate după aceasta
operație. Apa este introdusa în cazan prin sistemul de suflători a cazanului.
VERIFICAREA ŞI SUPRAVEGHEREA FUNCŢIONĂRII CAZANULUI ŞI A INSTALAŢIILOR ANEXE –

PRIN APARATE DE MĂSURĂ ŞI CONTROL
APARATE DE MĂSURĂ.GENERALITĂŢI
Cazanul ca orice maşină sau instalaţie, trebuie să funcţioneze la anumiţi parametri care să satisfacă procesul
tehnologic, pentru care este instalat, în condiţii de siguranţă.
În acest scop, toate cazanele şi instalaţiile, din sala cazanelor, trebuie să fie înzestrate cu toate aparatele de
măsură şi control, necesare urmăririi în permanenţă a funcţionării economice şi în siguranţă.
Toate aparatele de măsură, trebuie să aibă însemnate pe cadran: valorile maxime, minime şi optime, spre a
putea fi urmărite şi respectate de fochist.
Unele aparate sunt numai indicatoare, indicând valoarea respectivă în momentul citirii la aparat (presiune,
temperatură), altele sunt indicatoare şi înregistratoare, înregistrând valorile respective pe benzi de hârtie,
obişnuit pe 24 ore (astfel încât se poate examina modul cum a funcţionat cazanul în intervalul respectiv)
acestea fiind aparate indicatoare înregistratoare.
Alte aparate însumează unele valori (consumul de combustibil, producţia de abur, etc.) pe un anumit interval
de timp, fiind cunoscute sub numele de aparate sumatoare.
În sfârșit, unele aparate semnalizează acustic şi / sau optic ori de câte ori, mărimea respectivă a ieşit din
limitele normale.
MĂSURAREA TEMPERATURII
Pentru măsurarea temperaturii se utilizează termometre, termoelemente şi pirometre.
Aceste aparate au la bază proprietăţile elementului de măsură de a se dilata sau de a produce forţe
termoelectromotoare şi de a-şi schimba rezistenţa electrică sau intensitatea de radiaţie odată cu variaţia
temperaturii corpului de măsurat.
Măsurarea temperaturii se face cu:
a) Termometre.
Cele mai utilizate termometre sunt termometre cu lichid: se bazează pe dilatarea volumetrică a unui lichid
amplasat într-un tub racordat la un tub capilar foarte subţire. Tubul capilar este plasat în faţa unei scale
gradate. În funcţie de temperatură, lichidul pătrunde proporţional în tubul capilar, poziţia acestuia
determinându-se vizual.
Cel mai util lichid pentru măsurarea temperaturii este mercurul.
Termometrele cu mercur putând măsura temperatura de la -30o până la +300oC.
Pentru măsurarea temperaturii mai scăzute se folosesc alte lichide (alcool, toluen, metilbenzen) putându-se
măsura temperatura sub -100oC.
Pentru o citire uşoară, în aceste lichide se introduc coloranţi.
Aceste tipuri de termometre sunt numai indicatoare.
Partea de jos a termometrelor de sticlă, pentru a nu se sparge, se introduce într-o ţeavă, care se umple cu
ulei sau glicerină pentru un contact cât mai intim.

• Termometre manometrice indicatoare
Termometrele manometrice funcţionează pe principiul măsurării presiunii vaporilor saturaţi ai unui lichid, în
funcţie de temperatură. Sunt compuse dintr-un bulb ce conţine lichidul respectiv şi dintr-un manometru cu
tub Bourdon, cu scală gradată direct în grade, racordat printr-un tub capilar.
Măsoară temperaturi cuprinse între -40o şi +300oC. Indicaţiile acestor termometre sunt mai vizibile şi se pot
citi de la distanţă.
• Termometre manometrice cu contacte electrice
Sunt similare cu cele de mai sus, dar manometrul este prevăzut cu contacte electrice care se închid sau
deschid la atingerea unor valori limită ale temperaturii, putând pune în funcţie o sonerie (alarmă) la
atingerea temperaturii maxime admise.
Se recomandă la cazane de apă caldă, în locul termometrelor cu mercur.
b) Termocupluri
Termocuplurile sunt traductoare de temperatură care se bazează pe apariţia unei tensiuni
termoelectromotoare în circuitul a două conductoare din materiale diferite.
Tensiunea generată este proporţională cu diferenţa de temperatură dintre cele două pucţiuni.
Deoarece tensiunea dată de termocupluri este mică, de la câțiva mv la câteva zeci de mv, se utilizează
împreună cu milivoltmetre, regulatoare - amplificatoare sau potenţiometre electronice.
Cele mai utilizate termocupluri sunt: cupru - constantan (până la 300oC) fier-constantan (până la 600oC)
crom-alumel (până la 1000oC).
Cu termocupluri realizate din materiale nobile (platină şi aliajele acesteia) domeniul de măsură ajunge la
1800oC sau chiar mai mult.
Termocuplurile se folosesc pe scară largă în centralele termice pentru măsurarea temperaturii gazelor de
ardere înainte şi după diferite suprafeţe de schimb de căldură ale cazanelor, ale aburului supraîncălzit şi ale
aerului de combustie.
Ele au o serie de avantaje:
– gamă largă de măsură;
– sensibilitate mare;
– inerţie mică la stabilirea regimului de măsură;
– absenţa unei surse exterioare de curent;
– realizarea transmiterii la distanţă a indicaţiilor
r
5
2 3 4
to to
A B
Termocuplu
A,B-conductori electrici din materiale diferite; 1-punct de sudură;
2,3-capetele conductorilor la care se leagă conductele de compensaţie;
4-conducte de compensaţie; 5-galvanometru
c) Termorezistenţe
Se bazează pe modificarea rezistenţei electrice a unui conductor sub influența temperaturii. Cele mai folosite
sunt termorezistenţele din cupru (pentru măsurarea temperaturii între -100oC şi +200oC) şi din platină
(pentru măsurarea temperaturii între -200oC şi +500oC). Se folosesc împreună cu logometre, punţi sau
amplificatoare electronice.
d) Traductoare de temperatură semiconductoare

Sunt de obicei, traductoare miniaturale, integrate bazate pe modificarea caracteristicilor materialelor
semiconductoare cu temperatura. Se folosesc între -50oC şi +150oC.
e) Pirometre de radiaţie totală

Se folosesc pentru măsurarea sau reglarea temperaturilor înalte (600oC -2000oC) şi se bazează pe măsurarea
energiei radiate de corpul a cărui temperatură vrem s-o măsurăm.

MĂSURAREA PRESIUNILOR
a) Manometre
Se folosesc pentru măsurarea suprapresiunilor faţă de presiunea atmosferică.
Manometrul este un aparat de măsură care indică permanent presiunea din cazan, recipient sau conductă pe
care este montat.
La cazan, manometrul este în legătură cu spaţiul de abur al cazanului printr-un tub sifon şi un robinet cu
două sau trei căi. Tubul sifon, în formă de "U" sau spirală, are rolul de a menţine un tampon de apă
condensată, pentru a proteja elementul elastic al manometrului (spre a nu fi influențat de temperatura
ridicată a aburului).
Manometrul se compune dintr-un tub Bourdon (elastic) din alamă, în formă de semicerc. Capătul tubului este
liber şi în legătură cu un sistem de pârghii şi roţi dinţate, iar acestea, cu un ac indicator care se mişcă în faţa
unui cadru gradat în unităţi de presiune (bar, Mpa, mCA, etc)
Presiunea aburului din cazan se transmite condensatului din tubul Bourdon al cărui capăt are tendinţa să se
îndrepte, reducând prin sistemul de pârghii, deplasarea acelui indicator, în faţa cadranului gradat, indicând
astfel presiunea.
Sistemul de pârghii are rolul ca, la deplasări mici ale capătului tubului, acul indicator să se deplaseze mai
mult, fiind citirea indicaţiei mai precisă.
1
3
1-sistem de pârghii; 2-cadran; 3-tub elastic
a ) Manometrul cu tub flexibil
La cazanele cu p  16 bar, trebuie să aibă clasa de precizie de 2,5, iar la cazanele cu p16 bar, manometrele
trebuie să aibă clasa de precizie 1,6.
Diametrul trebuie să fie 100 mm, dacă este montat până la înălţimi de 2 m şi 160 mm, dacă este montat la
înălţimi între 2-5 m. La înălţimi  5 m diametrul cadranului trebuie să fie 250 mm.
Condiţiile ca un manometru să fie bun sunt:
– în stare de repaus, acul indicator să stea pe cuiul de reazem;
– să fie verificat metrologic anual şi să aibă eticheta de verificare metrologică cu data verificării;
– să aibă o dungă roşie trasată la presiunea maximă; domeniul manometrului trebuie să fie astfel ales încât
dunga roşie să fie în treimea de mijloc a scalei aparatului.
– să nu se încălzească peste 60oC, de la căldura cazanului.
b) Vacuumetre
Depresiunile (presiunile sub presiunea atmosferică) se măsoară cu vacuumetre.
Acestea sunt destinate măsurării depresiunii faţă de presiunea absorbită (vacuumul) şi sunt de fapt,
manometre de presiune absolută cu domeniul de 1 bar. Ele indică zero, atunci când au racordul liber în
atmosferă, acest reper fiind, de regulă, în partea dreaptă a scalei. Unele vacuumetre au şi contacte electrice.
c) Manovacuumetre
Sunt manometre de presiune absorbită destinate măsurării presiunii şi depresiunii faţă de presiunea
atmosferică (suprapresiunile sau depresiune), cu sau fără contacte electrice, cu domeniul între -1 şi câțiva
bar.
Ele indică zero atunci când au racordul liber în atmosferă, acest reper fiind plasat în zona de lucru a scalei.
d) Manometre diferenţiale
Se utilizează pentru măsurarea diferenţei dintre două presiuni, fiind prevăzute cu două racorduri, ce se
conectează la cele două surse de presiune.
• Manometru diferenţial cu tub în formă de "U"- indicator de tiraj
Măsoară diferenţa de presiune între 2 spaţii sub presiune sau suprapresiunea şi depresiunea faţă de
presiunea atmosferică.
Se gradează în kPa, mmCA sau în mmHg.
Se compune dintr-un tub de sticlă =5 mm în formă de "U", având între cele 2 braţe o scală gradată, cu
reperul 0 la mijloc, iar în sus şi în jos de acesta gradaţii în mm până la 150-600 mm.

În tub se toarnă apă colorată sau mercur până la diviziunea zero.
1
4
2
0
3
5
1-corp superior; 2-carcasă; 3-tub de sticlă; 4-riglă gradată; 5-corp inferior
e ) Manometru diferenţial
La cazane se folosesc pentru măsurarea depresiunii sau suprapresiunii din focar, canal de fum sau coş. Un
capăt al tubului este liber, în legătură cu atmosfera, iar celălalt este legat printr-un tub de cauciuc cu o ţeavă
metalică folosită pentru captarea presiunii de măsurat.
Pentru măsurarea suprapresiunii sau depresiunii într-un focar, canal de fum (coş), etc., introducem capătul
metalic al ţevii în locul respectiv. Dacă acolo avem o suprapresiune (presiune mai mare decât cea
atmosferică) aceasta împinge lichidul colorat, coborându-l în ramura dreaptă şi urcându-l în ramura stângă.
Se citeşte pe scala gradată distanţa h în mm dintre cele două nivele, aceasta fiind suprapresiunea din locul
respectiv în mmCA.
Dacă în locul respectiv este depresiune, aceasta acţionează asupra lichidului colorat coborându-l în ramura
stângă şi urcându-l în ramura dreaptă.
f) Alte aparate pentru măsurarea presiunii:
În afară de aparatele descrise mai sus, pentru măsurarea presiunii se folosesc şi traductoare de presiune
tensometrice, cu semiconductori, cu deplasare zero, de rezonanţă. Acestea sunt utilizate în buclele de
automatizare.
manometru
diferenţial
diafragmă
MASURAREA DEBITULUI
Măsurarea debitului de apă, abur sau gaze, în funcţie de mărimea debitelor şi natura fluidului se poate
executa cu contoare volumetrice, dispozitive de laminare de tipul diafragmelor, tuburi pneumatice (Pittot),
anemometre cu palete, etc.
a) Contoare volumetrice
Au ca principiu de funcţionare măsurarea vitezei fluidului ce trece printr-o secţiune cunoscută, utilizându-se
relaţia:
V = Wmed*S (m3/s)
Contoarele volumetrice se bazează pe determinarea vitezei de curgere cu ajutorul rotorului aparatului de
măsurat.
Cunoscând turaţia şi secţiunea aparatul se etalonează şi se poate construi atât ca indicator, cât şi ca
înregistrator al debitelor ce se măsoară.
b) Tuburi pneumatice
Se utilizează, în special, pentru determinarea debitelor de gaze cu presiuni reduse.

c) Anemometre
Pentru determinarea debitelor de gaze la ventilatoare sau a curenţilor de gaze prin anumite orificii cărora li
se cunosc secţiunile se utilizează anemometru cu palete sau cu cupe.
d) Dispozitive de laminare
Diafragma sau ajutajul realizează o cădere de presiune locală proporţională cu debitul volumetric vehiculat
prin conductă, bazată pe modificarea presiunii dinamice prin micşorarea secţiunii de curgere.
e) Măsurarea consumului de combustibil solid
Pentru măsurarea cantităţii de combustibil solid ( în bucăţi sau în stare de pulbere) se foloseşte metoda
gravimetrică. Determinarea cantităţii de combustibil solid se face de obicei prin cântărire cu cântare
automate.
ANALIZOARE DE GAZE ARSE
În funcţionarea cazanelor trebuie să se urmărească în permanenţă indicaţiile aparatelor de control de CO2 şi
CO şi să se regleze arderea, astfel încât CO2 să fie la valoarea optimă, iar CO, în jurul valorii zero.
Manevra constă în reducerea aerului până ce indicatorul de CO2 ajunge la o valoare maximă, iar aparatul de
CO arată valoarea zero sau puţin peste zero.
În cazul când valoarea CO este mai mare decât cea maximă admisibilă (0-0,1)% aceasta înseamnă lipsă de
aer sau la închiderea admisiei de combustibil.
Pentru reglajul corect al cantităţii de aer necesar arderii focarul trebuie prevăzut cu gazanilizoare electrice,
care să indice în permanenţă conţinutul de bioxid de carbon şi oxid de carbon + hidrogen pentru a se
menţine o funcţionare economică.
Analiza gazelor de ardere poate fi făcută cu aparate electrice care au la bază schimbarea regimului şi
dezechilibrarea unei punţi electrice; aceasta prin etalonare indică procentele gazelor ce se analizează. De
asemenea analiza gazelor arse se poate face şi pe cale chimică, procedeu prin care gazul analizat este
absorbit de o anumită soluţie, diminuându-se volumul gazelor de probă cu volumul gazului absorbit de
soluţia chimică cu care intră în contact.
• Aparatul ORSAT
Aparatul ORSAT este cel mai răspândit şi dă rezultate bune în analiza gazelor arse.
Cu ajutorul lui se poate determina pe cale chimică conţinutul de CO2+SO2, O2, CO.
EXPLOATAREA CAZANELOR ÎN CONDIŢII DE AUTOMATIZARE
AUTOMATIZAREA FUNCŢIONĂRII CAZANELOR; GENERALITĂŢI

Sarcinile principale ale fochistului, în timpul exploatării cazanului sunt:
• Să urmărească şi să menţină permanent nivelul apei între nivelul minim şi cel maxim al sticlelor de
nivel, pornind pompa de alimentare cu apă înainte ce nivelul să ajungă la nivelul minim şi oprind-o înainte ca
aceasta să ajungă la nivelul maxim.
• Să conducă focul astfel încât:
– presiunea din cazan să fie cât mai aproape de presiunea maxim admisă (acul manometrului să fie cât mai
aproape de dunga roşie a manometrului, fără să o depăşească);
– arderea combustibilului să fie completă (proporţia de combustibil şi aer în focar să fie cea necesară);
• Să menţină temperatura aburului supraîncălzit între limitele stabilite (la cazanele cu supraîncălzitor);
• Să menţină depresiunea în focar între limitele admise.
La cazanele mai vechi, toate aceste sarcini se execută de fochist numai manual, prin manevrarea unor
robinete. La cazanele mai noi, toate sau unele din aceste sarcini se realizează automat, prin instalaţia de
automatizare cu care sunt înzestrate cazanele, fochistului rămânându-i sarcina de a urmări funcţionarea
cazanelor şi a instalaţiei de automatizare.
Pe lângă automatizarea operaţiilor prezentate mai sus s-a reuşit automatizarea şi a altor operaţii pe care le
face fochistul şi anume:
– automatizarea funcţionării degazorului;
– purjarea automată, în funcţie de concentraţia de săruri din cazan;
– purjarea în funcţie de timp;
– purjarea periodică automată a cazanului în funcţie de nivelul depunerilor;
– purjarea automată programată a indicatoarelor de nivel, supapelor de siguranţă;
– analiza automată a conţinutului apei de alimentare;
– regenerarea automată a filtrelor cationice;
– reglarea presiunii şi temperaturii combustibilului ce intră în arzător, etc.
În prezent s-a ajuns la automatizarea completă a cazanelor mai mici, care pot funcţiona fără supraveghere
permanentă, fără fochist şi fără laborant.

Având în vedere complexitatea instalaţiilor de automatizare şi nivelul cunoştinţelor pe care le au în prezent
fochiştii, aceştia nu pot şi nu trebuie să intervină la înlăturarea defecţiunilor ce apar în instalaţia de
automatizare, sarcina depanării şi întreţinerii acestora revenind în întregime automatiştilor specialişti ai
unităţilor de service specializate.
În PT C1 /1999 colecţia ISCIR, pentru a preveni avariile grave ce s-au produs la cazane din cauza instalaţiei
de automatizare necorespunzător întreţinute, s-a prevăzut ca automatiştii pentru deservirea cazanelor să fie
calificaţi, examinaţi şi autorizaţi de ISCIR, ca şi fochişti.
INSTALAŢII DE ALIMENTARE AUTOMATĂ CU APĂ A CAZANELOR

Instalaţia are ca sarcină de bază evitarea rămânerii fără apă a cazanului în care scop:
– împiedică pornirea instalaţiei de ardere când nivelul apei în tambur este sub nivelul de protecţie;
– asigură menţinerea permanentă a nivelului apei în tambur, între nivelul minim reglat şi nivelul maxim
reglat;
– opreşte focul când nivelul apei în tambur a ajuns sub nivelul minim sau peste nivelul maxim de protecţie.
– La cazanele cu Q10 t / h, comandă deschiderea automată a robinetului de golire de avarie în cazul în care
nivelul apei în tambur este peste limita superioară de protecţie, respectiv închide robinetul de golire când
nivelul apei în tambur a ajuns sub limita superioară de supraveghere preventivă.
Traductorul de nivel de protecţie trebuie să fie independent faţă de cel de reglare, inclusiv racordurile la
cazan.
a) Alimentarea automată cu apă cu traductoare de nivel (nivostate)
Unele cazane sunt prevăzute în scopul de mai sus, cu câte două traductoare de nivel:
- un nivostat de comandă (reglare) care dă comanda de pornire a pompei când nivelul apei a ajuns la nivelul
minim reglat (de pornire a pompei) şi de oprire a pompei când nivelul a ajuns la nivelul maxim reglat (de
oprire a pompei);
- un nivostat de protecţie, care intervine atunci când primul nivostat nu a acţionat şi nivelul apei a ajuns la
nivelul minim minimorum sau maxim maximorum declanşând sistemul de protecţie.
Descrierea funcţionării nivostatului:
Un nivostat (fig.1) se compune dintr-un cilindru vertical inferior, care este în comunicaţie prin câte o
conductă cu spaţiul de abur şi de apă din cazan, iar în partea de jos are o conductă de purjare. Pe fiecare
conductă se află câte un robinet de închidere (6,7,8).
În interior are un plutitor (sferă) din inox, care se prelungeşte în sus cu o tijă, ce se termină cu un magnet
permanent. Plutitorul se ridică şi coboară în funcţie de nivelul apei din nivostat, respectiv din cazan. Tija cu
magnet glisează într-un tub nemagnetic. Deasupra cilindrului inferior se montează un alt cilindru, iar în
interiorul acestuia (şi în exteriorul tubului nemetalic) se poziţionează, la diverse nivele , microîntreruptoare
de nivel - magneţi basculanţi ce oscilează în jurul unui ax - care sunt rotite de magnetul permanent din capul
tijei, când acesta ajunge în dreptul lor.
La fiecare magnet sesizor se ataşează în fiecare capsulă (de plastic, ebonită sau sticlă) un mic contact
electric, format dintr-o plăcuţă de metal feromagnetic ce basculează în sens opus basculării magnetului
sesizor, ansamblu ce poartă numele de microîntreruptor de nivel. De la această plăcuţă şi de la alte două
puncte fixe pleacă trei conductori electrici. Când plăcuţa basculează atinge unul sau celălalt punct fix.
Firul central al plăcuţei se alimentează cu 220 V. Prin contactul electric basculant se transmite la panou
informaţia despre nivelul apei în cazan şi după caz, se porneşte sau se opreşte alimentarea cu apă sau cu
combustibil.
Chiar şi la cazanele automatizate fochiştii au obligaţia de a urmări permanent nivelul apei în cazan deoarece
nivostatele se pot defecta, în principal din următoarele cauze:
- oxidarea contactelor electrice sau blocarea lor pe nivel maxim;
- depunerea de nămol sub plutitor;
Pentru a se evita această ultimă situaţie (depunerea de nămol sub plutitor), o dată pe tură, la presiune
scăzută sau la oprire, fochistul trebuie să facă purjarea ambelor nivostate, astfel:
- închide robinetul 6 (de abur) şi robinetul 7 (de apă) şi se deschide robinetul 8(de purjare);
- deschide robinetul 7 un minut şi apoi îl închide;
- deschide robinetul 6 un minut şi îl lasă deschis;
- deschide robinetul 7 şi închide robinetul 8.

a Tuburi nemagnetice Nivel maxim maximorum c
b magnet d
Nivel minim minimorum
abur 1
6 2 6
abur 0
plutitor Sticlă de nivel
apă Nivel apă 3
4
5
7 apă 7
8 8
combustibil Focar
electroventil
blocare
Pompa 1
Pompa 2
Hupă
Nivel
anormal
NI
N
220 V
S
C
ND
DETALIU
MICROÎNTRERUPĂTOR DE NIVEL
1. Nivel maxim maximorum; 2. Nivel maxim oprire pompă; 3. Nivel minim pornire pompă; 4. Nivel minim
minimorum;
5. Nivel minim după placa de nivel minim; 6,7,8. Robinete de închidere; a,b,c. Magneţi basculanţi
SCHEMA DE FUNCŢIONARE A NIVOSTATULUI
b) Regulator automat de nivel cu electrozi
Este un regulator cu relee electronice plasate în tabloul electric de comandă (fig.2).
Regulatorul de nivel cu electrozi poate asigura:
– reglarea discontinuă în regim tot – nimic, a nivelului apei în cazan;
– semnalizarea preventivă pentru nivelul maxim – minim sau de avarie;
– protecţia de nivel minim – maxim.
Robinetul de golire - purjare al rezervorului trebuie deschis o dată pe tură pentru eliminarea depunerilor.
c) Sonda de nivel capacitivă
Se utilizează pentru măsura şi controlul nivelului apei în cazanele de abur până la 32 bar şi temperatura
maximă 239oC.
Împreună cu controlerul său, sonda realizează atât măsurarea nivelului de apă, cât şi comandă semnalizarea
la atingerea nivelelor de prag.
Corpul sondei şi carcasa sunt realizate din oţel inoxidabil, tip 316 iar electrozii din oţel inox tip 304 cu teacă
din teflon.
Etanşarea la presiune este realizată cu elastomer fluoro-carbon.
d) Alimentarea automată cu apă în regim continuu
Se realizează cu ajutorul unui semnal dat de nivelul apei în tambur, transmis la un traductor de nivel ce
indică nivelul şi la un regulator electronic proporţional, care comandă deschiderea unui robinet de reglare.
Se realizează menţinerea unui nivel constant în tambur, la o valoare prestabilită.
e) Instalaţii de alimentare automată cu combustibil şi aer
Alimentarea automată cu combustibil şi aer se face cu ajutorul arzătoarelor care sunt de diferite tipuri,
funcţie de combustibilul folosit, şi anume:
- solid (sub formă de praf de cărbune);
- lichid (păcură, CLU, motorină, combustibil tip M);
- gaze;
- mixt (lichid + gaz, solid + lichid + gaze).

Arzătoarele, împreună cu instalaţia lor de automatizare asigură minim:
• aprinderea, funcţionarea, stingerea arzătoarelor în condiţii de siguranţă;
• împiedică aprinderea focului când nivelul apei în tambur este sub nivelul minim;
• face preventilarea şi post ventilarea focarului pentru evitarea exploziei de gaze în focar;
• reglează sarcina, menținând debitul de abur al cazanului între debitul minim (30-40%) şi debitul
nominal (100%). Reglarea poate fi în regim tot - nimic, tot - puţin - nimic sau continuu.
• menţine presiunea în cazan cât mai aproape de presiunea maxim admisă;
• reglează arderea asigurând permanent o ardere completă a combustibilului prin introducerea în
focar a cantităţii de aer necesară arderii corespunzător cantităţii de combustibil introdusă;
• semnalizează pe panoul de comandă optic şi acustic, funcţionarea normală, preventivă sau de avarie
a cazanului;
• opreşte automat focul - declanşare prin protecţie - pentru prevenirea avarierii cazanului în
următoarele situaţii:
– supraveghetorul de flacără nu mai vede flacăra;
– lipsă aer (cade ventilatorul de aer, etc.);
– nivelul apei din cazan a scăzut sub nivelul minim sau a depăşit nivelul maxim de protecţie;
– neaprinderea focului sau stingerea lui în timpul funcţionării, după expirarea timpului de siguranţă, ceea ce
determină declanşarea prin protecţie a arzătoarelor;
În aceste situaţii oprirea focului este însoţită de aprinderea lămpii roşii şi sunarea hupei.
Repornirea se face manual, după înlăturarea de către automatist a cauzelor care au produs oprirea.
În afară de aceste cazuri, arzătoarele se mai pot opri automat din funcţie, dar fără sunarea hupei şi
aprinderea lămpii roşii, când:
– presiunea şi temperatura combustibilului nu sunt cele reglate;
– s-a atins presiunea maximă admisă în cazan.
Întreruperea alimentării cu energie electrică a supraveghetorului de flacără declanşează oprirea normală sau
prin protecţie a arzătorului, după cum a fost stabilit de proiectant.
EXPLOATAREA ECONOMICĂ A CAZANELOR
a ) Generalităţi
Schema bloc reprezintă legătura directă cazan – turbină ce poate fi realizată fie monobloc (cu un singur
cazan pentru o turbină) fie cu două cazane la o turbină. Noţiunea de bloc se extinde şi asupra părţii electrice
a serviciilor interne şi chiar asupra unei părţi din instalaţiile de răcire şi alimentare cu combustibil, astfel că
centrala este construită din mai multe blocuri energetice independente, care nu se influenţează reciproc în
caz de avarie.
Soluţia cu două cazane pe bloc are următoarele avantaje: mărirea gradului de siguranţă în exploatare a
cazanelor care funcţionează pe combustibil inferior sarcina minimă a blocului, determinată de debitul de abur
minim al cazanului, se reduce la jumătate se exclude posibilitatea de a porni al doilea cazan împreună cu
turbina, ridicând presiunea şi temperatura treptat.
Pornirea cu parametrii variabili oferă următoarele avantaje: încălzirea controlată a instalaţiei reducerea
duratei de pornire şi consumul de combustibil necesar pornirii. In acest caz, cel de-al doilea cazan trebuie
adus la parametrii normali de funcţionare pentru a putea fi pus în paralel cu restul instalaţiei.
Schema cu bară colectoare se realizează prin legarea comună a tuturor cazanelor cu toate turbinele. In acest
mod, cazanele funcţionează în paralel între ele, iar turbinele sunt alimentate în paralel. Această variantă
oferă o mai mare elasticitate în funcţionare. Pentru asigurarea puterii nominale a centralei, chiar în cazul
avariei unui cazan, se prevede un cazan de rezervă în afara numărului strict necesar de cazane.
b ) Pornirea economica a cazanelor

Măsuri pregătitoare pentru pornirea economica a cazanelor
Pornirea constituie operaţia cea mai delicată a exploatării cazanelor fiindcă în această perioadă se pot
produce cele mai frecvente avarii datorită unor greşeli de manevră sau degradări ale instalaţiei datorită unor
regimuri tranzitorii de încălzire necorespunzătoare.
Pornirea cazanului independent de tipul sau constructiv necesită un număr de opera]ii pregătitoare şi
anume:
- asigurarea alimentării cu energie electrică a tuturor motoarelor;
- în cazul pornirii din stare rece, asigurarea unei surse externe de căldură sub formă de abur de joasă
presiune (7-10) bar;
- verificarea stării de funcţionare a tuturor instalaţiilor anexe, a ventilatoarelor de siguranţă şi a aparaturii de
control şi a protecţiei şi verificarea funcţionării instalaţiilor de alimentare cu combustibil;

- pornirea de încercare a ventilatoarelor pentru ventilarea focarului cel puţin 10 min., operaţiune obligatorie
la cazanele cu combustibil gazos pentru ca să evite pericolul de explozie datorat unor acumulări de gaze;
- umplerea cazanului cu apă caldă la temperatură moderată (60-90)°C în cazul când după oprirea
precedentă a fost golit; în timpul umplerii se deschid toate ventilele de aerisire ale
sistemului de apă al cazanului.
Cazanele cu combustibil solid pornesc de obicei cu combustibil lichid (păcură sau motorină) şi mai rar cu
gaze.
Pornirea economica a cazanelor cu tambur
La toate cazanele cu tambur şi volum mare de apă alimentarea se opreşte după ce s-a atins nivelul minim de
apă.
Pentru limitarea temperaturii supraîncălzitorului în timpul pornirii în perioada când nu se produce abur, la
cazanele de medie presiune supraîncălzitorul se umple cu apă iar la cele de înaltă presiune este răcit cu abur
de la altă sursă. La unele cazane în prima etapă a pornirii se face şi recircularea apei prin economizor.
Urmează faza de aprindere a combustibilului şi alimentarea focarului cu debit redus de combustibil pentru o
încălzire lentă şi progresivă.
Viteza de ridicare a temperaturii este limitată de apariţia unor încălziri inegale în tambur, partea superioară
scăldată de abur, încălzindu-se mai repede. Aerisirile cazanului se menţin deschise până în momentul cănd
presiunea aburului creşte peste cea atmosferică. Din momentul în care presiunea aburului depăşeşte 3 bar
începe alimentarea cu apă şi livrarea de abur. Concomitent cu începerea
alimentării cu apă a cazanului se deschid şi ventilele de purjă continuă.
Aburul produs în timpul încălzirii se evacuează iniţial în exterior, apoi se recuperează prin:
· instalaţie de condensare pentru pornire la instalaţiile cu bare colectoare de abur;
· expandare, răcire şi condensare în condensatorul turbinei la instalaţiile
cu schemă bloc.
Răcirea supraîncălzitoarelor intermediare, în timpul pornirii se face cu abur de la supraîncălzitorul principal,
după trecerea printr-o instalaţie de reducere a presiunii şi de răcire.
Diagrama de pornire de la rece a cazanului TGM-84,

140 bar, 570 °C, 420 t/h
Preîncălzitorul de aer rotativ se porneşte numai după ce temperatura gazelor la coş a depăşit (70-80) °C.
Diagrama pornirii unui cazan cu circulaţie naturală de înaltă presiune este arătată în exemplul din figură
Influenţa regimurilor de pornire a cazanului din stare rece şi caldă asupra regimurilor de
solicitări
Pornirea cazanului reprezintă faza de exploatare cu cele mai periculoase solicitări termice. In consecinţă,
trebuie acordată o atenţie deosebită următoarelor probleme:
· regimul de ardere corespunzător perioadei de pornire
· viteza de ridicare a parametrilor aburului
· viteza de încălzire a metalului tamburului (la cazanele cu tambur), a colectoarelor şi conductelor
· coordonarea proceselor specifice pornirii.

Astfel, distribuţia arzătoarelor (de gaze sau păcură) în funcţiune pentru cazane prevăzute cu arzătoare
dispuse frontal, trebuie să fie simetrică pentru a evita contopirea flacărilor, precum şi vârfurile locale de
temperatură.
Viteza de încălzire a tamburului se controlează prin măsurarea diferenţelor de temperatură între partea
superioară şi partea inferioară a acestuia, respectiv în peretele tamburului.
Viteza de încălzire a metalului ţevilor, colectoarelor sau conductelor şi a metalului turbinei trebuie să fie cât
mai constantă şi apropiată de valoarea maximă admisă, condiţii realizabile printr-un regim bine controlat al
distribuţiei arzătoarelor în funcţiune şi debitul acestora.
c ) Principalii factori care influenţează stabilitatea parametrilor de funcţionare

Regimul de sarcină pe blocul sau grupul turbogenerator – poate fi constant sau variabil, în condiţiile de
exploatare ale sistemului energetic şi datorită unor factori specifici interni. In mod obişnuit, grupurile şi
blocurile energetice din CTE lucrează în regim de bază însă, datorită unor condiţii specifice instantanee ale
sistemului energetic se poate ajunge la funcţionarea lor în regimuri variabile sau chiar în regim de reglaj
frecvenţă – putere. In aceste situaţie, datorită modificării frecvente a puterii generatorului, se modifică şi
debitul de abur al cazanului, parametrii fiind astfel
perturbaţi, putându-se ajunge în situaţia să nu mai poată fi controlaţi.
O altă cauză a funcţionării grupului în regim variabil o constituie discontinuităţile în alimentarea cu
combustibil solid a morilor sau pornirile frecvente de mori la cazanele care funcţionează pe combustibil solid.
Starea tehnică a agregatelor auxiliare aferente cazanului, trebuie şi părţile electrice ale grupului sau blocului
– cele care au influenţă directă asupra provocării de eventuale perturbaţii de parametrii sunt ventilatoarele
de aer, ventilatoarele de gaze arse, morile (la cazanele care utilizează combustibil solid), pompele de spălare
şi pompele tip Bagger (pentru transport zgură). Natura combustibilului de bază şi calitatea acestuia – în
cazul cazanelor care ard păcură cu conţinut ridicat de sulf trebuie evitat punctul de rouă al gazelor de
ardere. Această condiţie conduce la temperaturi mai ridicate pentru aburul supraîncălzit. Orice perturbaţie în
funcţionarea cazanului generează valori instantanee ale temperaturii mai ridicate.
Starea tehnică a elementelor instalaţiei de preparare a combustibilului solid. Starea tehnică a ventilelor de pe
circuitul de injecţie pentru reglajul temperaturii aburului supraîncălzit şi al acţionărilor acestora – aceste
ventile sunt supuse unui intens proces de eroziune, astfel încât după o funcţionare mai îndelungată li se
modifică sensibil caracteristica.
Modul de reglaj al temperaturii aburului prin comandă de la distanţă când regulatoarele automate sunt
defecte.
d ) Condiţiile de oprire şi răcire a cazanului

Solicitările termice în ţevile sistemului sub presiune sunt determinate de:
· menţinerea cazanului la debitul minim tehnic, Dmin , sau sub valoarea acestuia, pe o perioadă nejustificat
de mare (din diverse motive), la reducerea sarcinii pe cazan în cazul opririlor
planificate. In aceste condiţii nu se mai realizează răcirea corespunzătoare a ţevilor din circuitul apă – abur.
· răcirea forţată a cazanului în condiţiile unei opriri de avarie, pentru a se putea efectua reparaţii pentru a-l
repune în funcţiune.
In acest caz, prin răcirea forţată (prin circulaţie intensă de aer în cazan cu ventilatoare de aer şi gaze), între
pereţii interiori şi exteriori ai ţevilor pot apare diferenţe mari de temperatură care
duc la un efort unitar mare în pereţii ţevilor, putând avea drept consecinţă fisurarea acestora.
Pornirea turbinelor cu abur
Pentru acelaşi tip de turbină durata de pornire şi numărul de operaţii care trebuie efectuate depind de starea
caldă sau rece din care se face pornirea. Manevrele de pornire implică următoarele elemente generale:
· controlul tuturor elementelor de care depinde buna funcţionare a turbinei (înainte de pornire)
· încălzirea conductelor de abur şi punerea lor sub presiune (în cazul pornirii din stare rece); pe parcursul
acestei operaţii se pune în funcţiune circuitul de ulei, circuitul de răcire şi condensaţie şi instalaţia de vid, se
fac verificări ce pot fi executate fără a introduce abur în turbină.
Când depresiunea în condensator atinge valori de 700 – 750 mbar se începe rotirea turbinei cu virorul.
· alimentarea cu abur a etanşărilor de pe arborele turbinei (p=1,5
– 2 bar, t = 150 – 180 °C)
· introducerea aburului în carcasă (în zona ventilelor de admisie în turbină) pentru încălzirea acesteia
· lansarea rotorului prin deschiderea ventilelor de ocolire ale ventilelor de linie. Durata de pornire şi graficul
de ridicare a turaţiei depind de parametrii nominali ai aburului, de puterea nominală a turbinei şi de starea
turbinei la pornire. Sub o anumită valoare a temperaturii suprafeţei turbinei se consideră turbina rece, iar
peste acesta se consideră în stare caldă.
In timpul încălzirii turbinei şi în timpul ridicării turaţiei se urmăresc indicaţiile privind dilatările în instalaţie şi
temperaturile în zonele de îmbinări pentru a nu depăşi limitele prescrise.

Ridicarea turaţiei se face continuu sau cu paliere de turaţie constantă prescrise prin instrucţiunile tehnice. La
atingerea turaţiei nominale se verifică funcţionarea sistemului de reglaj şi se menţine turaţia de funcţionare
în gol.
Pornirea turbinei se poate face cu presiune constantă, nominală a aburului, sau cu presiune alunecătoare.
La pornirea cu presiune alunecătoare se introduce abur cu presiune coborâtă (aproximativ 10 % din
presiunea nominală), după care se trece la pornirea turbinei în paralel. Conectarea generatorului la reţea se
face atunci când tensiunea, frecvenţa şi faza curentului electric produs de generator coincid cu cele din
reţea. Tensiunea se reglează prin acţionarea excitaţiei generatorului, iar frecvenţa şi concordanţa de fază se
obţin prin acţionarea sincronizatorului. După conectarea generatorului la reţea se face încărcarea turbinei, cu
o viteză de încălzire controlată şi paliere de sarcină constante pentru uniformizarea încălzirii.
Oprirea turbinelor cu abur
Principial, oprirea turbinelor cu abur implică următoarele operaţii:
· se reduce cu ajutorul sincronizatorului puterea produsă, închizându-se ventilele de admisie, iar când se
ajunge la funcţionarea în gol sau la o turaţie redusă se decuplează generatorul de la reţea;
· se opreşte complet intrarea aburului în turbină, închizându-se ventilul de închidere rapidă (sau
declanşându-se manual regulatorul de siguranţă);
· se scoate treptat din funcţiune instalaţia de vid a condensatorului când turaţia atinge jumătate din turaţia
nominală;
Scoaterea din funcţiune a instalaţiei de vid se face astfel încât presiunea din condensator să devină egală cu
presiunea atmosferică în momentul în care turaţia rotorului a scăzut la 20 – 30 % din valoarea nominală.
· se pune în funcţiune pompa auxiliară de ulei, la atingerea unei turaţii egale cu o treime din cea nominală;
· se întrerupe admisia aburului la labirinţi, când presiunea din condensator ajunge la valoarea presiunii
atmosferice;
· se scoate din funcţiune pompa de condensat şi pompa de circulaţie.
Solicitări la pornirea blocului cazan – turbină cu parametrii alunecători

Corelarea creşterii parametrilor aburului la cazan cu lansarea turbinei şi creşterea turaţiei până la valoarea
nominală trebuie realizată astfel încât după lansarea turbinei să fie evitată staţionarea valorii turaţiei acesteia
la nivele critice, ca urmare a incapacităţii asigurării presiunii şi temperaturii necesare a aburului viu.
După sincronizarea generatorului, ţinând seama de nivelul de încărcare al acesteia, ventilele de reglaj se
deschid treptat. Creşterea în continuare a puterii se asigură prin creşterea parametrilor (temperatura
aburului viu, a aburului supraîncălzit).
Randamentul focarului cazanului creşte pe seama gradientelor maxime permise în creşterea parametrilor, a
temperaturii peretelui ţevilor supraîncălzitoarelor, colectoarelor, conductelor şi turbinei.
La pornirea din stare caldă (cazanul rece sau cu presiune relativ joasă, turbina caldă) se ridică parametrii
aburului la cazan până la valori ale temperaturii de până la 90 °C peste temperatura cea mai mare a
metalului carcasei turbinei. După încălzirea şi drenarea acestora se admite abur în turbină. Cerinţele de bază
care condiţionează pornirea şi oprirea blocurilor energetice constau în:
- caracteristicile tehnice ale materialelor la pornirea din orice stare termică cât şi necesităţile de protecţie ale
materialelor la pornire şi oprire;
- soluţionarea problemelor specifice exploatării pentru realizarea condiţiilor specifice de siguranţă.
SUPRAVEGHEREA CAZANULUI ÎN TIMPUL FUNCŢIONĂRII
Funcţionarea cazanului se face potrivit instrucțiunilor întocmite de întreprinderea constructoare, iar în lipsa
acestora potrivit instrucțiunilor întocmite de responsabilul salii cazanelor.
In timpul funcționarii, personalul de deservire trebuie sa supravegheze starea cazanului şi a instalațiilor
auxiliare, respectând cu strictețe regimul de exploatare stabilit pentru cazan.
In timpul funcţionării cazanului se va acorda o atenție deosebita:
– menținerii nivelului normal al apei printr-o alimentare uniforma a cazanului; nu se admite scăderea sau
creșterea nivelului sub nivelul minim respectiv peste nivelul maxim;
– menținerii presiunii nominale a aburului;
– menținerii temperaturii nominale a aburului supraîncălzit şi apei de alimentare;
– funcționarii normale a arzătoarelor;
– funcționarii normale a aparatelor de măsura şi control, a instalațiilor de protecție şi reglare automata, a
armaturilor de siguranta, etc.;
Verificarea bunei funcționari a manometrelor şi purjarea tubului sifon se va face cel puțin o data pe schimb;
Verificarea bunei funcționari a indicatoarelor de nivel la cazanele cu presiune nominala < 15 bar inclusiv, se
va face cel puțin o data pe schimb, de la 15-40 bar inclusiv, cel puțin o data la 24 ore, peste 40 bar la
intervale stabilite în ITI. De asemeni se face o comparație intre indicatoarele de nivel directe şi cele indirecte
cel puțin o data pe schimb;

Verificarea funcţionării supapelor de siguranta la cazanele cu pnom  40 bar se face cel puțin o data la 24
ore, iar la cazanele cu p  40 bar la intervale stabilite de ITI. Orice defect se va aduce la cunostiinta
responsabilului salii cazanelor;
Verificarea bunei funcționari a dispozitivelor de alimentare cu apa;
Purjarea periodica a cazanului se va face la intervale stabilite în ITI sau la cererea laboratorului chimic din
centrala;
Suflarea cenușii şi funinginii de pe suprafețele de încălzire ale cazanului trebuie sa se facă la intervale
stabilite prin ITI, de obicei o data pe schimb sau de câte ori este nevoie, dinspre focar spre ultimul element
de schimb de căldura;
Aparatele AMC, de protecție şi reglare automata trebuie sa se verifice la intervale stabilite în ITI de
exploatare;
Supraîncălzitorul cazanului va fi verificat în timpul funcţionării în ce privește:
– temperatura de supraîncălzire, care trebuie menținuta indiferent de sarcina cazanului;
– starea generala şi etanșeitatea serpentinelor;
– închiderea sigura a robinetului de umplere cu apa;
La alimentarea ECO se va urmări ca:
– alimentarea cu apa sa se facă continuu;
– temperatura apei la ieșirea din ECO de tip nefierbător sa fie cu cel puțin 40ºC mai mică decât cea de
fierbere din cazan;
– temperatura apei intrare ECO cel puțin 40ºC;
– purjarea sa fie efectuata periodic.
SISTEME DE AUTOMATIZARE SPECIFICE CAZANELOR DE ABUR

= legislaţie =
5.1. Cerințe esențiale – prevederile HG 752/2002
Prevederile HG 752/2002 reglementează condițiile de introducere pe piața a echipamentelor sub presiune si
a ansamblurilor ce cuprind echipamente sub presiune. Prevederile ac. hotărâri se aplica la proiectare,
fabricare si evaluare conformitate echipament sub presiune ce au o presiune maxima admisibila PS > O,5
bar.
Prevederile prescriptelor tehnice PTC1 si PTC11 din colecția ISCIR se aplica la proiectarea, montarea,
punerea in funcțiune, exploatarea, întreținerea si repararea sistemelor de automatizare din centralele termice
care echipează:
- cazanele de abur;
- cazanele de apa fierbinte;
- cazanele de apa calda;
- instalațiile termomecanice anexe care fac parte din circuitele tehnologice de intrare/ieșire ale cazanelor.
Definiții :
- echipamente sub presiune = recipiente, conducte, accesorii de securitate si accesorii pt. reglarea presiunii.
Echip. sub pres. includ si elementele fixate la partile solicitate la pres. (flanșe, racorduri, stuturi, cuplaje,
elemente de susținere, urechi pt. ridicare, etc.).
- accesorii de securitate = dispozitive destin. protejării echip.sub presiune împotriva depășirii limitelor
admisibile :
• dispoz. de limit.directa a pres. (ventile de siguranta, siguranțe cu elemente de rupere, tije de flambare,
sisteme de siguranta comandate)
• dispoz. de limitare a pres., temp. si a nivelului de fluid (presostate, termostate, nivostate, dispozitive de
măsura si control cu rol de securitate)
- presiune = presiunea relativa la presiunea atmosferica de 1.013 mbar. O presiune in domeniul vacuumului
se exprima printr-o valoare negativa.
- presiune maxima admisibila = pres. max. pt. care a fost proiectat echipamentul, așa cum este specificata
de producător.
- sistem de automatizare = ansamblul de elemente (aparate, mecanisme, dispozitive organe de execuție,
inclusiv legăturile dintre ele) care echipează cazanele si instalațiile termomecanice anexe din centralele
termice in scopul realizării automate sau semiautomate a unor funcțiuni de reglare,, protecție, comanda,
măsurare, semnalizare in cadrul proceselor care se desfasoara in centralele termice in limitele circuitelor
tehnologice de apa, abur, combustibil, gaze de ardere.
- verificare tehnica periodica(VTP) - activitate desfășurata la intervale prestabilite care cuprinde ansamblul
de operații si încercări specifice menite sa constate starea de funcționare a sistemului. Verificarea periodica a
funcționarii corecte a componentelor individuale din sistemele de protecție in timpul exploatării
echipamentelor se poate face manual sau automat

- semnal LIPSA FLACARA - semnal de protecție caracteristic cazanelor cu instalații de ardere proprii si care
este emis de supraveghetorul de flacara ?n cazul dispariției flacarii la arzătorul supravegheat in cazul
întreruperii tensiunii de alimentare sau a defectării supraveghetorului.
- service - ansamblu de activitati de specialitate pentru corectarea anomaliilor de funcționare a
componentelor sistemului. Atunci când se efectuează preventiv este service de întreținere, iar atunci când se
efectuează ca urmare a apariției unor deteriorări si defecte ale componentelor care au determinat scoaterea
totala din funcțiune a sistemului, activitatea este de tipul service de reparare. Lucrările se efectuează la fata
locului sau in laboratoare/ateliere specializate, in conformitate cu manualele de service ale producătorilor
componentelor.
Echipamentele sub presiune trebuie protejate împotriva depășirii limitelor admisibile ale parametrilor.
Evaluarea finala a echipamentelor sub presiune trebuie sa cuprindă o încercare la presiune hidrostatica. Daca
aceasta încercare este damnatoare pt. echipament sau nu poate fi efectuata se vor efectua alte încercări
care s-au dovedit eficiente.
Condiții minime obligatorii pentru cazane de abur si apa fierbinte:
• sa aibă sistem de semnalizare preventiva si de avarie
• sa aibă sistem de protecție aferent procesului de evacuare a gazelor arse (pt. caz. Cu depresiune)
• sa aibă sistem de protecție aferent procesului de ardere (pt. caz. pe combust. gazoși sau lichizi)
• sa aibă sistem de protecție aferent procesului de alimentare cu apa
• pt. toate cazanele echip. cu cel puțin doua arzătoare pe comb. gaz. sau lichid este obligatoriu ca sist de
prot. sa fie prevăzut cu un organ general de blocare a combustibilului, independent de robinetele de
închidere rapida ale fiecărui arzător
• pentru cazanele cu tambur cu Dn > 10t/h este obligatoriu un sistem de reglare automata a nivelului
• pentru toate cazanele cu străbatere forțata este obligatoriu un sistem de reglare automata a alimentarii cu
apa
• pentru cazanele de apa fierbinte vor fi prevăzute sisteme de protecție care sa determine declanșarea
cazanelor in situația in care:
• temperatura apei este cu 20 grade mai mica decât temperatura de saturație coresp. pres. minime a apei
la ieșirea din cazan
• pres.la ieșire din cazan este mai mica decât pres de saturație corespunzătoare unei temp. cu 10 grade mai
mare decât temp. max. la ieșire din cazan
• la scăderea debitului de apa la intrare in cazan sub limita care asigura o circulație suficienta
5.2. Funcțiile sistemelor de automatizare:

-functia de comanda
-functia de reglare
-functia de protecție
-functia de semnalizare
-functia de monitorizare parametri funcționali
Subsistemul de comanda:
• trebuie sa dispună de organe de manevrare (butoane, chei de c-da,etc) ușor de acționat,amplasate
rationalin raport cu poziția normala de lucru a operatorului
• programele de pornire/oprire care se desfasoara automat, secvențial fac parte tot din subsist. de c-da
Subsistemul de reglare:
-elementele componente ale buclelor de reglaj trebuie sa fie conectate funcțional intr-un circuit închis care
sa contina cel puțin : regulator, traductor si element de execuție
-sa permită si funcționarea pe „manual”
-evolutia parametrului reglat sa poată fi vizualizata sau înregistrata
-sa asigure calitatea reglării in condiții normale de funcționare a cazanului
Subsistemul de protecție:
-sa fie realizat cu scheme care sa utilizeze contacte care se deschid când parametrul supravegheat atinge o
valoare anormala
-sa asigure, independent de sistemul de reglare, aducerea cazanului intr-o stare sigura a tuturor circuitelor
sale tehnologice
Subsistemul de semnalizare:
-trebuie sa utilizeze scheme cu contacte care se deschid in situații anormale
- se împarte in – semnalizări preventive
- semnalizări de avarie
-pt. toate situațiile prevăzute sa declanșeze cazanul prin protecție se vor prevedea parcuri de prealarmare
-setarile circuitelor de semnalizare preventiva trebuie sa ofere o marja suficienta pt. a fi luate masuri a.i. sa
nu fie atinse pragurile de avarie
-sa aibă elemente de avertizare optica si acustica (lămpi de semnalizare, hupe, sonerii)

-circuitele de prealarmare sa fie absolut separate de cele de declanșare, atât dpdv al canalelor de
transmitere a semnalelor, cat si dpdv al elementelor constitutive (senzor primar, relee de activare a alarmei)
Subsistemul de monitorizare a parametrilor:
-acest sistem reprezintă totalitatea aparatelor indicatoare locale si de panou si aparatele înregistratoare,
inclusiv senzorii/traductorii de măsura
-aceste aparate pot fi incluse in structurile buclelor de reglare sau in sistemul de semnalizare
-aparatele pentru monitorizare parametri trebuie sa aibă domeniul de măsurare compatibil cu limitele de
variație ale parametrilor, sa aibă exactitate de măsurare, sa poată fi verificate in funcționare, sa afișeze
vizibil si direct valorile, fara a fi necesar sa se efectueze calcule sau interpretări.
Sistemul de automatizare trebuie sa permită efectuarea fara risc, in timpul funcționarii echipamentului, a
următoarelor manevre/intervenții:
- trecerea buclelor de reglaj manual/automat si invers
- verificarea funcționarii circuitelor de protecție
- modificarea setărilor si reconfigurarea parametrilor interni ai regulatoarelor
- verificarea circuitelor de semnalizare optica/acustica
- verificarea cursei elementelor de execuție
- verificarea detectoarelor de flacara
- verificarea exactității indicațiilor aparatelor de măsura
• Cerințe pentru componentele sistemelor de automatizare:
Componentele sistemului (aparate locale si de panou, organe de execuție si conexiunile dintre acestea)
trebuie sa satisfacă următoarele condiții minime:
c) sa fie omologate/certificate, verificate si garantate de către producători din punct de vedere al
performantelor si a durabilității;
d) sa fie garantate de către producător ca sunt corespunzătoare pentru utilizarea in sistemele de
automatizare ale cazanelor de abur, de apa fierbinte/calda si echipamentelor tehnologice anexe din
centralele termice, daca sunt folosite in subsistemele de protecție;
e) componentele prevăzute cu posibilitatea de modificare a caracteristicilor de lucru (configurarea si reglarea
parametrilor interni) vor avea sisteme de asigurare împotriva dereglării accidentale si a accesului
personalului neautorizat, in măsura in care aceste componente nu sunt integrate intr-un panou sau pupitru
asigurat din acest punct de vedere;
energie si/sau semnal informațional combustibilul, trebuie sa fie etanșe si asigurate împotriva scurgerii
accidentale a combustibilului in mediul ambiant sau in focarele cazanelor, in cazul defectării acestora. Aceste
componente nu pot fi montate in circuitele tehnologice decât cu posibilitatea izolării lor sigure in cazul
necesitații demontării pentru intervenții.
5.4 Documentația tehnica de însoțire a sistemului de automatizare:
- schema/plan de ansamblu in care se figurează toate circuitele tehnologice cu amplasarea componentelor
sist. de autom., precum si legăturile funcționale dintre acestea (schema proceselor tehnologice
- descrierea generala a principiilor de automatizare
- descrierea funcționarii fiecărui subsistem (comanda, semnalizare, protecție, reglare, monitorizare)
- schemele monofilare dezvoltate ale buclelor de reglare, măsura, protecție, comanda si semnalizare
- schemele desfășurate ale circuitelor electrice, electronice, hidraulice, pneumatice
- proceduri detaliate de instalare, PIF, încercare si service pentru întreg sistemul de automatizare in
ansamblu si pentru fiecare subsistem al sau
Se vor preciza verificările ce trebuie efectuate periodic, indicând perioada maxima la care se vor efectua.
- documentațiile tehnice de identificare ale elementelor componente
- programul de testare a funcțiilor proiectate ale sistemului (obligatoriu a fi efectuate la prima PIF si periodic)
Explicațiile care descriu funcționarea sistemului si procedurile de PIF, exploatare, service trebuie sa fie astfel
elaborate incat sa fie clare, precise si suficient de detaliate incat sa poată constitui material didactic pentru
instruirea personalului.
5.5 Autorizații
Proiectele sistemelor de automatizare se vor elabora de către unitati de proiectare specializate in astfel de
lucrări. Proiectele devin aplicabile numai daca sunt avizate conform de către ISCIR-INSPECT sau in baza unei
împuterniciri scrise, de către personalul propriu al unit. de proiectare autorizata de ISCIR-INSPECT.
Agenții economici care efectuează operații de montare, instalare, PIF, întreținere / service si reparare a
sistemelor de automatizare vor fi autorizați de ISCIR-INSPECT IT pentru astfel de lucrări.

Întreținerea curenta a sistemelor de automatizare se va face de către personal autorizat de către ISCIR –
automatiști de supraveghere si întreținere a sistemelor de automatizare din centralele termice (ASI).
Automatistul pentru supraveghere si întreținere asigura si răspunde de buna funcționare a componentelor
sistemelor de protecție-automatizare care echipează cazanele de abur, de apa fierbinte/calda si instalațiile
tehnologice anexe aflate in exploatare in centralele termice prin următoarele activitati:
- supraveghere in funcționare a sistemelor de automatizare care echipează cazanele si anexele
termomecanice din centralele termice;
- întreținere curenta (înlocuire consumabile, înlocuire piese de uzura si de schimb, mici reparații, refacerea
reglajelor si a setărilor aparatelor) la elementele de comanda, monitorizare, execuție si protecție automata
din componenta sistemelor;
- executa si răspunde de verificările periodice ale sistemului si de prezentarea aparatelor de măsurare la
verificarea metrologica la termenele scadente.
5.6 Montarea/instalarea sistemelor de automatizare

La executarea lucrărilor de montare instalare/reparare a sistemelor de automatizare se vor asigura realizarea
următoarelor:
- toate elementele sistemului (aparate de panou, traductoare, servomotoare, indicatoare locale, etc.) vor fi
identificate unic printr-un simbol si un număr care sa se regăsească in documentația de proiectare; la
locurile de montare din instalație aparatele si elementele sistemului vor avea atașate permanent un mijloc de
identificare indestructibil pe care sa fie inscripționat simbolul si numărul elementului respectiv si indicații
referitoare la termenele scadente pentru verificare;
- capetele cablurilor de legătura dintre diferitele elemente ale sistemului vor fi etichetate si inscripționate;
același lucru se va face pentru conductele de impuls si pentru conductele de aer instrumental;
- clemele de conexiune, terminalele si toate conductoarele individuale ale circuitelor electrice ale sistemului
din panourile si pupitrele de comanda din cutiile de conexiuni locale si din cutiile de borne ale aparatelor
locale trebuie identificate si inscripționate cu simboluri care trebuie sa se regăsească in planurile din
documentația de proiectare;
- la amplasarea panourilor in camera de comanda si local se vor asigura distantele minime fata de
elementele construcției si masurile de protecție împotriva agresivității mediului, conform indicațiilor din
documentația de proiectare si standardelor si normativelor tehnice aplicabile;
- se va asigura iluminatul corespunzător atât pentru frontul si interiorul panourilor de control cat si pentru
aparatele locale;
- se va verifica stabilitatea si modul de fixare a componentelor montate;
- se vor efectua încercări de presiune hidraulica si/sau pneumatica la circuitele de impuls si de aer
instrumental;
- se va verifica legarea la centura de impamantare a componentelor sistemului;
- se va verifica continuitatea circuitelor de comanda, de măsurare, de protecție si de semnalizare;
- se va efectua rodajul motoarelor si organelor de execuție;
- in urma verificărilor efectuate si a rezultatelor consemnate se va emite declarația de conformitate a montări
5.7 Exploatarea sistemelor de automatizare din centralele termice cuprinde următoarele activitati:
a) operarea sistemului: se face de către operatorul (fochistul) autorizat al echipamentului tehnologic;
b) supravegherea si întreținerea operativa: se face de către personal de specialitate autorizat (ASI/personal
al unui agent economic autorizat de ISCIR-INSPECT);
b) verificările tehnice periodice: se efectuează de către:
- operatorul echipamentului tehnologic (fochist), zilnic, la intervalele stabilite prin proiect si instrucțiunile de
exploatare ale echipamentului tehnologic;
- ASI sau de către agenții economici autorizați de către ISCIR-INSPECT IT, la intervalele stabilite prin proiect
si instrucțiunile de exploatare ale sistemului de automatizare;
- ISCIR-INSPECT IT, la autorizarea de funcționare (la prima punere in funcțiune si la termenele scadente).
Detinatorul/utilizatorul final este responsabil de întreținerea operativa a sistemului de automatizare aferent
centralei termica aflate in exploatare, fie prin personal propriu, automatist de supraveghere si întreținere
operativa (ASI) autorizat de către ISCIR-INSPECT IT, sau prin încheierea unor contracte de serviceintretinere
cu agenți economici autorizați de ISCIR-INSPECT IT.
5.8 Observații:
Posesorul autorizației are obligația sa cunoască si sa aplice întocmai prevederile prescripțiilor tehnice,
Colecția ISCIR, si ale instrucțiunilor referitoare la exploatarea instalațiilor respective. Acesta trebuie sa se
prezinte din doi in doi ani la examenul medical si la verificarea cunostinitelor.

Autorizația este personala, se va păstra permanent asupra posesorului in buna stare si se va prezenta la
cererea inspectorului de specialitate al ISCIR-INSPECT IT si a organelor împuternicite ale detinatorului
instalației.
Posesorul autorizației nu poate deservi decât instalații de tipul celor înscrise in autorizație.
Este interzisa deservirea instalațiilor daca acestea nu sunt autorizate sa funcționeze, exceptând cazurile in
care se executa verificări si încercări in vederea punerii in funcțiune sau omologării prototipurilor. Autorizația
se poate retrage de către organele oficiale de verificare ale detinatorului când posesorul este găsit sub
influenta alcoolului in timpul serviciului sau când se constata ca a savarsit abateri grave care periclitează
securitatea instalației si a persoanelor.
8.3. d ) SUBSISTEME DE PROTECTIE AUTOMATA
• Condiții generale pentru sisteme de protecție aferente instalațiilor termomecanice :
Normativul care reglementează proiectarea protecțiilor instalațiilor termomecanice din termocentralele care
funcționează cu combustibili fosili (centrale termoelectrice, centrale electrice de termoficare, si centrale
termice care utilizează gaze naturale, păcura, combustibili solizi sau gaze combustibile recuperate) este PE
510-1/96. Acest normativ se utilizează si in alte obiective energetice neconvenționale si in centrale
nuclearoelectrice, pe langa prevederile PE 510 respectându-se si alte acte normative specifice domeniului
respectiv.
Normativul stabilește condițiile pentru proiectarea sistemelor de protecție pentru :
- cazane
- turbina
- instalații de utilaje auxiliare din clădirea principala
- instalații anexe din afara clădirii principale (gospodarii de combustibil, instalații de tratare chimica, instalații
hidrotehnice).
Proiectarea protecțiilor aferente generatoarelor, transformatoarelor, instalațiilor de servicii proprii si a
celorlalte instalații electrice, inclusiv a motoarelor electrice este reglementata de PE 501.
In exploatarea instalațiilor termomecanice intervin următoarele faze :
• pornirea - din stare rece (după opriri de lunga durata)
- din stare calda (după opriri intre 2…24h)
- din stare fierbinte(pana la 2h)
• exploatarea in sarcina - la sarcina redusa (min. tehnic…..70%)
- in domeniul nominal de sarcina (70%….100%)
• oprirea - programata (voita)
- accidentala (forțata), care se realizează prin comanda manuala de către personalul operativ, sau automat,
prin instalațiile de automatizare cu funcții de protecție, in cazul apariției unor regimuri periculoase de
funcționare.
Regimurile de funcționare anormala se caracterizează prin abateri de la schemele normale sau prin
variații ale parametrilor in afara limitelor funcționarii normale prestabilite. De regula depășirea acestor limite
este semnalizata preventiv, fiind posibile doua trepte de semnalizare preventiva : a-semnalizarea de
atenționare (la depas. dom. de funct. normala)
- semnalizarea de alarmare (la depas. unor limite de funcționare acceptabile). In acest caz trebuie sa se
intervină prin comenzi manuale de la distanta sau prin comenzi automate.
Exemplu : la tamburul cazanelor cu circulație naturala exista următoarele limite de nivel :
-1. nivel crescut (max.1) – semnalizare de atenționare
-2. nivel max.2 – semnalizare de alarmare si comanda automat deschiderea vanei de golire
-3. nivel max.3 – comanda de oprire prin protecție a cazanului
Regimurile de funcționare periculoasa sunt regimurile care pot sa conducă la distrugerea utilajelor sau la
accidente.
Evenimentele care influențează intr-un sens nedorit funcționarea instalațiilor si care necesita intervenția
pentru remediere a personalului operativ sau a personalului de întreținere se numesc defecțiuni. Clasificarea
defecțiunilor este stabilita de PE 005.
Funcția de protecție este funcția operativa a instalațiilor de automatizare prin care , in cazul apariției in inst.
termomecanica a unui regim periculos de funcționare, se comanda automat aducerea instalației in stare de
siguranta, prin oprirea sau izolarea agregatelor (utilajelor) sau prin alte comenzi, in vederea prevenirii
avarierii acestora.
Defectarea unei protecții poate conduce la doua feluri de manifestări specifice instalațiilor cu regim de lucru
in așteptare :
- acționare falsa (intempestiva)
- refuz de acționare
Deoarece acționarea falsa poate duce cel mult la oprirea agregatelor, se considera defect nepericulos , iar
refuzul de acționare , care poate duce la avarii, se considera defect periculos .

Se recomanda ca instalațiile de protecție sa aibă autonomie deplina fata de restul instalațiilor de
automatizare, inclusiv traductoarele de semnal si alimentarea cu energie electrica. Semnalele de comanda
ale protecțiilor vor acționa cu prioritate fata de toate celelalte semnale provenite din alte echipamente de
automatizare.
Schemele de protecție ale agregatelor principale (cazane, turbina) vor fi alimentate in curent continuu,
excepție fac sistemele de protecție ale cazanelor cu debite < 30t/h, CAF-uri si instalații anexe din afara
clădirii principale, care se vor alimenta, in general, in curent alternativ de 220V.
Aparatele primare (traductoare binare, traductoare analogice), folosite pentru formarea semnalelor de
protecție, trebuie sa corespunda standardelor si normelor in vigoare si trebuie sa îndeplinească o serie de
condiții generale de funcționare :
- condiții privind mediul ambiant (STAS 6692 – Tipuri de protecție climatica)
- condiții constructive - etanșeitate la pătrunderea prafului
- etanșeitate la pătrunderea apei
- rezistenta la coroziune
- asigurare împotriva exploziei (STAS 6877-1 Echip. cu prot. atiex.)
Se recomanda ca precizia traductoarelor analogice sa fie intre 0,2…1% (STAS 8564 – Mijloace de
automatizare), iar durata de viața sa fie intre 10.000 …….100.000 ore.
Traductoarele ce se montează pe turbina trebuie sa fie rezistente la vibrații.
Protecțiile se realizează pe baza următoarelor principii
- curent de lucru (protecțiile acționează la punerea sub tensiune a elementelor de comanda si/sau execuție
- curent de repaus (sa acționeze la scoaterea de sub tensiune)
La centralele termoelectrice schemele de prelucrare se vor realiza, de regula, pe principiul curent de lucru ,
excepție făcând protecțiile pe VIR-urile de combustibil si supravegherea flacarii. Prelucrarea semnalelor se va
realiza prin scheme de comutație cu relee, scheme cu comutație statica sau cu microprocesoare (logica liber
programabila).
Se recomanda ca schemele de protecție realizate pe principiul curentului de lucru sa fie prevăzute cu
posibilitatea încercării in timpul funcționarii.
Scoaterea din funcțiune a unei protecții se va face prin întreruperea (decuplarea) transmiterii semnalului de
comanda la elementele de execuție, fara a se întrerupe transmiterea semnalului de protecție către sistemul
de semnalizare sau la echipamentele de monitorizare.
Semnalizările protecțiilor vor fi introduse si intr-o schema de discriminare care sa permită deosebirea
(sesizarea) protecției care a apărut prima.
Organizarea protecțiilor instalațiilor termomecanice :
- protecții la nivelul blocului
- protecții la nivelul agregatelor principale : - cazan
- turbina
- generator
- protecții la nivelul utilajelor auxiliare : - ventilatoare
- mori de cărbune
- pompe
etc.
- protecții la nivelul mecanismelor : - benzi
- vane
etc.
- protecții la nivelul motoarelor (protecții electrice)
In cazul in care nu sunt prevăzute protecții automate, se va prevedea semnalizarea atingerii limitelor
funcționarii periculoase (max., min.), semnalizare la care personalul de exploatare trebuie sa răspundă, in
timp util, cu masuri operative stabilite prin instrucțiuni.
Protecții la nivelul blocului :

Protecțiile la nivelul blocului trebuie sa realizeze, după caz, una din următoarele operații : - oprirea blocului
- reducerea sarcinii blocului
- oprirea turbinei si generatorului
- trecerea cazanului/cazanelor in regim de sarcina minima
- funcționarea blocului izolat de SEN pe servicii interne
La oprirea cazanului prin protecție(in cazul schemei monobloc)sau la oprirea ambelor cazane (dublubloc),
protecția blocului va emite semnalul de oprire a turbinei, iar generatorul va fi decuplat de la rețea cu
confirmarea închiderii VIR si a existentei regimului de motor (prin releele de putere inversa. Comanda de
declanșare generator se va transmite si direct de la releele de putere inversa, fara confirmarea închiderii
VIR, cu o temporizare de 10….20 sec.

Toate generatoarele, indiferent de putere, vor fi echipate cu doua relee de putere inversa cu circuite
independente (inclusiv temporizările) care vor lucra pe principiul 1 din 2, având in vedere importanta
sesizării regimului de motor al generatorului sincron.
Reducerea sarcinii blocului prin protecție se face, de regula, in următoarele situații :
- reducerea sarcinii cazanului, in cazul monobloc
- oprirea prin protecţia unui cazan, in cazul dublubloc
- declanșarea întrerupătorului generatorului prin protecții electrice externe
La declanșarea turbinei sau la deconectarea de la rețea a generatorului, protecția blocului va trimite un
semnal de trecere a cazanului/cazanelor in regim de sarcina minima.
In cazul funcționarii protecției de deplasare axiala (uzura lagăr axial) sau a protecției de presiune scăzuta
ulei ungere, precum si in cazul acționarii de către personalul operativ a butoanelor de « oprire de urgenta » ,
se va trimite comanda de declanșare atât către turbina cat si către generator, iar in momentul in care exista
confirmarea închiderii VIR si a deschiderii întrerupătorului generatorului se va comanda la deschis vana de
rupere vid.(fig. 2.3).
Obs. : in cazul blocurilor de 315 Mw Isalnita conform proiectului sistemului de protecție vana « rupere vid »
este comandata automat la deschis in situația in care presiunea uleiului de ungere scade sub 0,8 bar sau
când se acționează butonul « rupere vid » de pe pupitrul TA. La blocul nr.7 protecțiile de uzura lagăr si lipsa
pres. ulei ungere nu comanda declanșarea generatorului. La blocul nr.8 protecțiile uzura lagăr, lipsa pres.
ulei ungere si lipsa vid (???) comanda si declanșarea generatorului.
Protecţia caznelor de abur :

Protecțiile cazanelor de abur comanda automat oprirea si izolarea cazanului in următoarele cazuri :
- defecțiuni in circuitul intern (apa-abur)
- defecțiuni in circuitul extern (aer – focar - gaze de ardere)
- defecțiuni la instalațiile de combustibil
Comanda de oprire prin protecție va iniţia următoarele acțiuni :
- stingerea flacarii pe gaze sau păcura (închidere VIR-uri arzători si VIR-uri generale)
- stingerea flacarii pe cărbune (oprire mori – oprire alimentatoare)
- inchidera ventilelor principale pe abur si apa de alimentare (la cazanele care funcționează in paralel
Obs. : - nu se recomanda oprirea automata prin protecția cazanului a ventilatoarelor de aer, si in nici un caz
nu se vor opri ventilatoarele de gaze. Acestea vor fi oprite manual conform instrucțiunilor de exploatare.
- la oprirea unei mori de cărbune se va opri automat si alimentatorul morii (banda redler)
In general,comanda de oprire a unui cazan cu străbatere forțata prin protecție se poate da in următoarele
cazuri :
- scaderea debitului de apa de alimentare (cu temporizare)
- cresterea temperaturii aburului peste limita admisa in diversele zone ale cazanului(cu temporizare)
- oprirea ambelor ventilatoare de aer
- oprirea ambelor ventilatoare de gaze
- oprirea ambelor preîncălzitoare de aer rotative cu temporizare)
- cresterea presiunii in focar cu temporizare)
- scaderea presiunii aerului după PAR (cu temporizare)
- numarul minim de arzătoare de susținere (in cazul funcționarii pe lignit cu flacara de susținere)
- stingerea focului la toate arzătoarele de păcura (gaze), in cazul funcționarii cazanului exclusiv pe păcura
(gaze)
- scăderea presiunii păcurii (gazelor)
La cazanele cu circulație naturala comanda de oprire prin protecție poate fi data in următoarele situații:
- creșterea presiunii in tambur
- scăderea nivelului in tambur
- oprirea ambelor ventilatoare de aer
- oprirea ambelor ventilatoare de gaze
- oprirea ambelor preîncălzitoare de aer rotative cu temporizare)
- creșterea presiunii in focar cu temporizare)
- scăderea presiunii aerului după PAR (cu temporizare)
- numărul minim de arzătoare de susținere (in cazul funcționarii pe lignit cu flacara de susținere)
- stingerea focului la toate arzătoarele de păcura (gaze), in cazul funcționarii cazanului exclusiv pe păcura
(gaze)
- scăderea presiunii păcurii (gazelor)
- nivel maxim3 tambur
In general, pentru cazanele cu debite mai mari de 420t/h se vor realiza scheme de asigurare 2 din 3. Pentru
protecțiile de minim se admite schema 2 din 2. Pentru protecțiile de maxim se admite schema 2 din 1.

Tot acțiune de protecție este si acțiunea de reducere a sarcinii cazanului in cazul declanșării unui ventilator
de aer sau gaze, la oprirea unui PAR, sau la declanșarea turbinei sau generatorului, semnalul elaborat de
sistemul de protecție fiind transmis către regulatorul de sarcina al cazanului.
• Subsistemul de protecție aferent procesului de alimentare cu apa a cazanelor cu tambur :
Sistemul de protecție al cazanelor cu circulație naturala trebuie sa intervină pentru oprirea cazanului in
situația in care nivelul in tambur atinge anumite limite considerate periculoase.
Scăderea nivelului in tambur sub o anumita limita (minim2) poate conduce la arderea țevilor fierbătoare si
de aceea este necesara oprirea alimentarii cu combustibil si eventual izolarea cazanului pe parte de abur si
apa de alimentare. Aceasta situație poate apărea in cazul in care sistemul de reglare automata a nivelului nu
funcționează corect (traductor nivel defect, regulator neacordat corespunzător, element de execuție blocat)
sau in cazul perturbațiilor apărute in circuitul de apa de alimentare (declanșarea unei pompe de alimentare,
nefuncționarea AUR, etc).
Creșterea nivelului peste maxim2 trebuie semnalizeze si, eventual, sa comande automat deschiderea vanei
de golire a tamburului. La atingerea limitei de protecție (maxim3) se va opri automat cazanul prin protecție,
peste aceasta limita existând pericolul creșterii umidității aburului si chiar pătrunderii apei pe conductele de
abur spre turbina.
O atenție deosebita se va acorda reglajului protecțiilor de nivel minim/maxim in tambur. In cazul
traductoarelor binare de tipul magnetron (element cu plutitor) la care se constata ca protecția lucrează la o
alta valoare fata de cea reglata la ultima verificare (cf. ultimului buletin de verificare), sau protecția nu
acționează exact la aceeași valoare la doua probe consecutive, se va demonta magnetronul pentru a verifica
starea plutitorului (sa nu prezinte fisuri/pori ce au ca efect pătrunderea apei in plutitor)si starea suprafeței
peretelui interior al magnetronului (posibile rugozitatea ce pot împiedica mișcarea plutitorului in cilindru).
Toate reglajele si verificările se vor face in corelare cu indicațiile de la sticlele de nivel.
• Subsistemul de protecție aferent procesului de alimentare cu apa a cazanelor cu circulație
forțata :
In cazul cazanelor cu circulație forțata sistemul de reglare a alimentarii cu apa are o sarcina mult mai dificila
decât la cazanele cu tambur, care prezintă o inerție mult mai mare in situațiile in care sunt variații de sarcina
la turbina sau variații pe parte de combustibil. Orice defecțiune sau perturbație in buclele de reglare a apei
de alimentare poate conduce in cel mai scurt timp la o insuficienta de apa de alimentare a cazanului. In
general, protecția sesizează scăderea debitului sub o anumita limita (de ex. 90t/h st./dr. la cazanele Benson
de 510t/h) si comanda temporizat stingerea focului pentru a evita arderea țevilor cazanului.
Deranjamentele pe parte de traductori de debit trebuiesc semnalizate in camera de comanda. Schema
trebuie astfel conceputa incat dispariția tensiunii de alimentare a unui traductor sa nu provoace declanșarea
cazanului, dar sa fie semnalizata decuplarea protecției de debit minim apa alimentare a.i. personalul de
exploatare sa fie avertizat ca trebuie sa ia singur deciziile privind oprirea cazanului in situația in care va
apărea o insuficienta de alimentare cu apa.
• Subsistemul de protecție aferent procesului de vaporizare si supraîncălzire a aburului :
Acest subsistem cuprinde :
- protecția de presiune maxima in tambur (in cazul cazanelor cu circulație naturala)
- protecția de temperatura maxima abur (in diferite zone ale cazanului:economizor, vaporizator,
supraîncălzitor)
- protecția de presiune maxima abur viu sau abur intermediar (comanda automat deschiderea stațiilor by-
pass IP-MP si a eșapărilor). In cazul creșterii presiunii peste max.3 vor intra in funcțiune supapele de
siguranta. Protecția poate da si comanda de oprire a cazanului.
• Subsistemul de protecție aferent procesului de evacuare a gazelor de ardere :

Oprirea cazanului prin protecție se face si in următoarelor cazuri:
- oprirea ambelor ventilatoare de gaze sau aer
- scăderea depresiunii in focar (la cazanele cu depresiune)
- scăderea presiunii in focar (la cazanele cu presiune in focar –CR30)
In cazul cazanelor Benson de 510t/h in schema dublubloc la oprirea ambelor ventilatoare de gaze se opresc
automat si ventilatoarele de aer, oprirea ambelor VA ducând la declanșarea arzătorilor si morilor de cărbune,
iar semnalul de foc stins (toate morile oprite si toți arzătorii stinși) izolează cazanul pe parte de abur si apa
de alimentare. Scăderea depresiunii in focar este semnalizata in camera de comanda.
• Subsistemul de protecție aferent procesului de ardere :

Indiferent de tipul cazanului sau de schema de funcționare (mono sau dublubloc) protecțiile cazanului
determina întreruperea alimentarii cu combustibil a focarului cazanului.
Acest lucru se realizează prin oprirea morilor de cărbune si a arzătorilor de gaz sau păcura.

Pentru evitarea situațiilor ce pot conduce la detonații in focar sau chiar explozii ce pot duce la avarierea
cazanului, trebuie realizata o ardere corecta la arzătoare. Pentru o funcționare corecta si pentru evitarea
răbufnirilor sau exploziilor, nu se va admite funcționarea cazanului când o parte din instalația de reglare
procesului de ardere funcționează pe automat(de exemplu alimentarea cu combustibil) si cealaltă parte
funcționează pe manual(alim. cu aer).
Sistemul de protecție aferent procesului de ardere asigura supravegherea circuitelor de alimentare cu
combustibil, începând cu verificarea etanseitatii circuitelor de gaz combustibil / păcura si terminând cu
oprirea alimentarii cu combustibil si confirmarea stingerii focului in cazan.
Verificarea etanseitatii circuitelor de gaze combustibile este obligatorie înainte de aprinderea focului in cazan.
Aceasta se poate realiza fie prin comenzi manuale de către personalul operativ, in conformitate cu
instrucțiunile tehnice interne si cu normativul de probe si verificări, fie printr-o secvența automata de
verificare etanșeitate, aerisire si armare a VIR-urilor generale de gaz.
In cazul in care un cazan a fost oprit voit sau a declanșat prin protecție si se dorește reaprinderea focului,
este obligatoriu sa se efectueze o preventilare a focarului cazanului pentru a evacua eventualele gaze nearse
acumulate in focar. Este indicat sa se prevadă o schema de condiționare a aprinderii primului arzător printr-
un semnal de terminare a preventilarii focarului. Temporizarea pentru preventilare trebuie sa fie de minim 10
minute. Preventilarea se face obligatoriu cu ventilatoarele de aer si gaze la sarcina maxima (clapetele pe
circuitele de aer si gaze arse complet deschise).
Declanșarea VIR-urilor arzătoarelor de gaz se face prin protecția de lipsa flacara a arzătorului respectiv si
prin celelalte protecții care determina închiderea VIR-urilor generale . Dispozitivul de supraveghere a flacarii
arzătorului pilot determina închiderea VIR-ului de gaz al arzătorului principal, oprirea arzătorului pilot si
închiderea aerului pentru arzătorul pilot si pentru arzătorul principal.
Protecțiile care determina dezarmarea VIR-urilor generale de gaz sunt :
- pres. min. aer combustibil
- pres. min. aer acționare
- pres. min. gaz combustibil
- ambele ventilatoare de aer sau gaze oprite
- debit minim apa alimentare (cu temporizare)
- buton de avarie arzători (in sala cazane)
- buton avarie « stingere foc » (in camera de comanda)
Aceste protecții, este indicat sa comande si declanșarea arzătorilor piloți si principali.
Arzătoarele de păcura se vor opri in următoarele situații :
-VIR general păcura închis
- presiunea păcurii scăzuta pe grupa arzătoare (cu temporiz.)
- lipsa flacara
- pres. min. aer combustibil
- pres. min. aer acționare
- injectorul nu este introdus (la arz. cu perete separator)
- buton de avarie arzători (in sala cazane)
Sistemul de protecție al arzătorilor de gaz sau de păcura se realizează pe principiul curent de repaus , pentru
a asigura stingerea focului chiar in situația dispariției tensiunii de comanda.
Oprirea morilor de cărbune prin protecție poate avea loc in următoarele situații :
- buton de avarie (pentru fiecare moara – langa agregat)
- protecție electrica motor
- temperatura crescuta in separatorul morii (cu temporiz.)
- presiune scăzuta ulei după răcitor (cu temporiz.)
- temperatura max. ulei la cupla reglabila
- temperatura max. ulei lagăre
- cupla reglabila in poz.>0 si turația morii scăzuta (cu temporiz.)
Trebuie specificat faptul ca la oprirea morii de cărbune se va opri automat si alimentatorul (banda redler).
Banda se oprește prin protecție si când este acționat limitatorul de suprasarcina.
Condiții pt. aprinderea in siguranta a arzătoarelor inst. de ardere:
- preventilare cazan(10…15min)
- reglare tiraj
- realizare circulație de apa in cazan / nivel in tambur

- pornire PAR
- verificare instalație de evacuare zgura/cenușa
- verificare presiune aer acționare, aer ardere
- verificare etanșeitate circuite gaz, armare VIR-uri gen., aerisire circuit si reglare presiune gaz
- aprindere arzători piloți
- verificare detectori de flacara : - semnalizare lipsa flacara pt.arz. care nu este pornit
- semnalizare prez. flacara pt.arz. care este pornit
- aprindere arzători principali si reglare ardere
Exemplu pt.caz.Benson-510t/h :
Nr.crt. Denumirea operației Ora
1. Se pornesc V.G. si V.A, se ventilează cazanul cu V.A încărcate 50% timp de 15 min.
2. Se controlează ca toți arzătorii sa fie închiși, inclusiv ventilele manuale de la arzătorii pilot si
de aprindere.
3. Se controlează ca toate ventilele de aerisire sa fie deschise.
4. Se controlează integritatea rețelei de gaze de la vana manuala de izolare până la aerisiri
inclusiv.
5. Se scoate blindul de pe conducta de gaze combustibile, vana manuala fiind închisa.
6. Se realizează debitul minim de apa alimentare, 100t/h pe fiecare parte a cazanului.
7. Se deschide vana manuala ,principala, de gaz.
8. După 10 min. de la deschiderea vanei manuale se închid ventilele de aerisire din fata
clapetelor de siguranta de pe cele trei conducte de f 100 (arzătoare pilot), f 400 (arzătorii 1
¸ 4), f 600 (arzatorii5 ¸ 14).
9. Se deblochează butonul PERICOL de la cota 18 m.
10 Se armează panoul SUPRAVEGHERE FLACARA cota 10 m, inclusiv protecţiile celor trei
clapete de siguranta.
11 Se reglează presiunea aerului de ardere superioară a valorii de declanșare a clapetelor de
siguranta.
12 Se armează, se deschid cele trei clapete de siguranta gaz si se deschid vanele aferente lor.
13 După 10 min. de la deschiderea clapetelor de siguranta si a vanelor aferente se închid
ventilele de aerisire cota 23m.(din fata arzătoarelor).
14 Se pune sub presiune conducta de aer acționare arzători debit.
15 Se ventilează cazanul 15 min. cu V.A încărcate 50% si tiraj –10 mmCA
16 Se verifica etanşeitatea rețelei de gaze de la vana manuala de izolare până la aerisiri
inclusiv, cu interferometrul.
17 Se trece la aprinderea arzătorilor, mai întâi introducându-se aprinzătorul până la limita
maxima.
18 Se apasă butonul APRINDERE din panoul local, după ce s-au deschis ventilele manuale
arzător pilot si arzători aprindere.
19 Se urmărește prin vizor aprinderea arzătorului pilot, după care se scoate aprinzătorul până
la limita în afara.
20 Arzătorul de debit se aprinde din camera de comanda când are semnal ca arzătorul pilot
funcționează.
In cazul arzătoarelor de păcura :
- se verifica si se pune in funcțiune circ. de abur de însoțire, circ. de abur de suflare si de pulverizare păcura
- folosirea numai a injectoarelor probate si verificate
- funcționarea inj. de păcura fara introd. de aer in arzător este interzisa
- funcționarea inj. de păcura fara introd. de fluid de pulverizare este interzisa (pt. cele cu fluid auxiliar)
- schema de aducere a aburului la injectoare trebuie sa excludă pătrunderea păcurii in conducta de abur
- parametrii (temp., pres.) păcurii si aburului de pulverizare sa fie la valorile stabilite de instrucțiuni
BUCLE DE REGLARE AUTOMATA

Generalităţi
Părţile componente ale unei instalaţii de automatizare sunt:
a) Partea de comandă;
b) Partea de reglare;
c) Partea de semnalizare;
d) Partea de măsură;
e) Partea de protecţie.

a) Partea de comandă
Partea de comandă este partea care realizează schimbări de stare (pornire, oprire etc) sau de poziţie (închis,
deschis etc.) ale elementelor de execuţie din cadrul unui proces.
Comanda se poate face, fie local, prin manevrare de butoane, manete, etc, fie de la distanţă.
În acest ultim caz, pe pupitrul de comandă al cazanului este un comutator cu posibilităţi de selectare a
regimului de exploatare (de ex: automat, comandă de la distanţă etc.).
Aceasta cuprinde, ansamblul de elemente de execuţie (electroventile, servomotoare, clapete, pompe,
ventilatoare, de pe circuitul de combustibil, aer de ardere, evacuare gaze).
Partea de comandă asigură pornirea-oprirea focului, a pompelor, a ventilatoarelor, exhaustoarelor, etc.
numai în cazurile prestabilite, când sunt îndeplinite anumite condiţii.
Exemplu: Aprinderea focului este condiţionată de:
– preventilarea focarului;
– apa în cazan peste nivelul minim;
– cel puţin un exhaustor pornit sau clapeta de reglare a aerului deschisă;
– presiunea ( chiar la combustibil lichid) şi temperatura combustibilului peste valoarea minimă.
b) Partea de reglare
Partea de reglare a sarcinii asigură funcţionarea economică a cazanului în limitele prestabilite. Se compune
din următoarele bucle de reglare:
b.1) Bucle de reglare a sarcinii (bucla de combustibil şi aer) măreşte sau micşorează automat cantitatea
de combustibil şi aer ce intră în focar, astfel încât presiunea aburului în cazan să rămână constantă, în
anumite limite, indiferent de consumul de abur.
Această reglare se realizează între debitul minim (care este 30-40% din debitul nominal) şi debitul maxim
(100%) al cazanului.
În tot acest interval, se asigură procesul optim al amestecului combustibil - aer pentru a se realiza o ardere
completă. Reglarea se poate face în sistemul tot - nimic, tot - puţin - nimic sau continuu.
b.2) Bucla de reglare a alimentării cu apă (bucla de nivel)
Asigură menţinerea nivelului apei în tambur, între nivelul minim reglat şi nivelul maxim reglat, fie prin
comanda automată a pornirii şi opririi pompei de apă, funcţie de nivelele de mai sus, la alimentarea în regim
tot - nimic (la cazanele cu nivostate sau electrozi) fie prin automat de nivel, la alimentarea în regim
continuu.
Menţionăm că nivelul minim reglat şi nivelul maxim reglat se găsesc în interiorul domeniului de protecţie al
cazanului, respectiv nivelul minim reglat, este mai sus decât nivelul minim indicat pe placa de nivel minim,
iar nivelul maxim reglat este mai jos decât nivelul maxim de la sticlă de nivel.
La reglarea discontinuă a nivelului apei din cazan se utilizează două sesizoare de semnal, independente, unul
pentru comanda pompei de alimentare şi semnalizare preventivă a nivelului minim şi altul pentru protecţie.
În varianta reglajului continuu, pe capul de alimentare cu apă se montează un regulator cu robinet de
reglare şi semnalizare preventivă la nivel minim.
b.3) Bucla de reglare a supraîncălzirii aburului
Menţine temperatura aburului supraîncălzit între limitele impuse, luându-se automat măsurile necesare.
b.4) Bucla de reglare a depresiunii în focar
Menţine depresiunea în focar prin variaţia debitului de gaze de ardere evacuat, astfel încât să se asigure
arderea completă a combustibilului.
c) Partea de măsură
Realizează măsurarea continuă a parametrilor de funcţionare ai cazanului.
– presiune (abur, aer, combustibil, gaze arse,etc.)
– temperatura (combustibil lichid, abur supraîncălzit, gaze arse, etc.)
– debitul (de abur, combustibil, etc.)
d) Partea de semnalizare
Funcţionarea normală, precum şi starea de avarie a cazanului, sunt semnalizate, atât optic, prin aprinderea
şi stingerea lămpilor de pe panoul de automatizare, cât şi acustic prin sonerie sau hupă. Fiecare lampă are
sub ea eticheta cu indicarea semnificaţiei acesteia. Lămpile au, de obicei, trei culori: roşii, verzi şi galbene.
Aprinderea lămpilor de culoare roşie, ca şi sunarea hupei, semnalizează starea de avarie, în această situaţie,
cazanul declanșând automat (se opreşte automat focul).
Imediat ce fochistul aude sunetul hupei, apasă pe butonul de anulare pentru încetarea sunetului acesteia şi
pentru a confirma că a luat cunoştinţă de avarie.
Lămpile de culoare verde indică funcţionarea normală a elementelor (pompe de apă, arzătoare, etc.).

Prin lămpile de culoare galbenă sunt indicate stările de semnalizare preventivă (scăderea nivelului apei sub
nivelul minim reglat, scăderea temperaturii de preîncălzire a combustibilului lichid, deschiderea robinetului de
golire de avarie la cazanele cu Q10 t /h, îndeplinirea condiţiilor de aprindere şi alte stări tranzitorii sau
anormale.
e) Partea de protecţie
Cazanele automatizate sunt prevăzute cu sisteme de protecţie care asigură funcţionarea cazanului, în condiţii
de siguranţă şi anume:
• Nu permit pornirea cazanului (aprinderea focului) decât după ce:
– s-a făcut preventilarea focarului şi drumurilor de gaze arse, evacuându-se 3, respectiv 5 volume de schimb
la arderea combustibilului lichid, respectiv gazos pentru a preveni exploziile de gaze în focar;
– nivelul apei în cazan este peste nivelul minim;
– temperatura şi presiunea combustibilului sunt între limitele fixate.
• Declanşează automat cazanul - declanşare prin protecţie (oprirea focului) când:
– nivelul apei a ajuns sub nivelul de protecţie minim reglat, sau peste nivelul de protecţie maxim reglat;
– supraveghetorul de flacără nu vede flacăra;
– a căzut ventilatorul (lipsă aer), exhaustorul sau, la cazanele cu tiraj natural, s–a închis accidental clapeta
de reglare a tirajului;
– depresiunea în focar a ajuns la valoarea minimă (la cazanele cu Q10 t /h);
– presiunea combustibilului lichid şi gazos şi temperatura combustibilului lichid au ajuns sub limitele reglate;
– se întrerupe curentul electric (care produce şi scoaterea din funcţie a supraveghetorului de flacără);
– deschiderea automată a robinetului de golire de avarie, când nivelul apei a ajuns la limita superioară, de
protecţie şi închiderea acestuia, când nivelul apei a scăzut sub limita superioară de protecţie preventivă;
– s–a atins presiunea maximă admisă în cazan.
În primele 3 cazuri se produce declanşarea prin protecţie a cazanului, cu aprinderea lămpii roşii şi sunarea
hupei, iar în ultimele 2 cazuri se produce declanşarea normală cu aprinderea lămpilor galbene.
• La cazanele cu străbatere forţată, partea de protecţie declanşează:
– la apariţia semnalului lipsă apă sau la spargerea ţevilor;
– pornirea automată a pompei de rezervă, înainte de terminarea temporizării semnalului "lipsă apă".
• În cadrul procesului de evacuare a gazelor arse, cazanul declanşează la:
– oprirea accidentală a exhaustorului;
– închiderea accidentală a clapetei de reglare (la cele cu tiraj natural);
– atingerea depresiunii minime (la cazanele cu Q10 t / h).
Echipamentele instalaţiei de automatizare sunt montate în pupitrul de comandă (denumit şi panoul de
comandă sau de automatizare, pupitru AMCR) pe cazan şi pe arzător.
Acestea sunt:
a) Echipamentele din pupitrul de comandă:
– aparate de măsură, control şi reglare (indicatoare înregistratoare, contoare, regulatoare, etc.);
– programator de pornire, care derulează secvenţele de pornire, până la atingerea presiunii stabilite;
– amplificatorul supraveghetorului de flacără;
– hupă (soneria);
– lămpi de semnalizare;
– elemente de comandă: butoane, întrerupătoare, comutatoare, selectoare, blocuri de prescriere referinţă;
– elemente de comutaţie şi conectoare: contactori, relee, temporizatoare, blocuri logice, cleme, conectoare
etc.;
– elemente ale instalaţiei de alimentare electrică: transformatoare, filtre, redresoare, siguranţe.
Pupitrul de comandă este alimentat de la reţeaua de curent alternativ de 380 / 220V printr-un întrerupător şi
este legat electric la pământ.
La pupitrul de comandă sosesc semnalele electrice de la echipamentele montate pe cazan, pe arzătoare şi în
restul instalaţiilor, iar de la el pleacă semnalele de comandă pentru reglarea alimentării cu apă, reglarea
arderii (combustibil şi aer) oprirea cazanului, etc.
b) Servomotoarele şi microîntrerupătoarele
Servomotoarele şi microîntrerupătoarele sunt echipamente montate în instalaţii pentru comanda şi controlul
poziţiei clapetei de reglare a debitului de aer, concomitent cu variaţia debitului de combustibil lichid şi gazos.
c) Traductoarele
Traductoarele sunt dispozitive care transformă, "traduc", mărimile fizice sau de altă natură în mărimi
electrice, pneumatice etc. şi transmit mai departe semnale la celelalte dispozitive de automatizare.

d) Supraveghetorul de flacără
Supraveghetorul de flacără (numit şi cap de vizare flacără, fotocelule sau celulă fotoelectrică), urmăreşte
apariţia şi existenţa flăcării în focar. Când nu o mai vede, comandă prin elementele din pupitru de comandă -
declanşarea sistemului de protecţie şi semnalizare. Pentru a nu da semnale false, geamul de protecţie
trebuie menţinut curat. Poate fi cu raze ultraviolete sau infraroşii.
e) Presostatele
Presostatele sunt aparate care transmit - prin închiderea sau deschiderea unor contacte electrice în funcţie
de presiunea din punctul în care sunt montate la pupitrul de comandă semnalele necesare pentru realizarea
funcţiilor de comandă şi protecţie.
Se montează pe cazan pe conductele de combustibil lichid sau/şi gazos în tubulatura de aer, pe conductele
de abur etc.
f) Termostatele
Termometrele sunt aparate care transmit la pupitrul de comandă semnalele necesare pentru menţinerea
temperaturii unui fluid între anumite limite prestabilite, prin închiderea sau deschiderea unor contacte
electrice în funcţie de temperatura din punctul în care sunt montate.
g) Ventilele electromagnetice (electroventile)

Ventilele electromagnetice sunt ventile care au un orificiu ce este închis sau deschis de către o supapă
acţionată de un electromagnet. Se montează pe conductele de combustibil lichid sau gazos şi permit sau
opresc circulaţia combustibilului lichid sau gazos spre arzător (sau şi în atmosferă, la gaze) după comenzile
pe care le primesc de la pupitrul de comandă. Sunt de două feluri: normal închis şi normal deschis.
h) Transformatorul de aprindere
generează tensiunea necesară producerii între electrozii de aprindere a unei scântei puternice, pentru
aprinderea combustibilului (ridică tensiunea de la 220 V la aproximativ 4500 V) în cazul arderii
combustibilului gazos şi la aproximativ 9500 V, în cazul arderii combustibilului lichid. Electrozii trebuie
curăţaţi periodic şi reglată distanţa dintre ei.
Instalaţiile de automatizare diferă după tipul cazanului şi combustibilului folosit şi în funcţie de anul de
fabricaţie, întrucât instalaţia de automatizare s-a modificat şi îmbunătăţit continuu.
Condiţii generale pentru sisteme de reglaj automat aferente instalațiilor termomecanice :

Normativul care reglementează proiectarea instalațiilor de măsura si reglare automata aferente instalațiilor
termomecanice din termocentralele care funcționează cu combustibili fosili (centrale termoelectrice, centrale
electrice de termoficare, si centrale termice care utilizează gaze naturale, păcura, combustibili solizi sau gaze
combustibile recuperate) este PE 510-2/96. Acest normativ se utilizează si in alte obiective energetice
neconvenționale si in centrale nuclearoelectrice, pe langa prevederile PE 510 respectându-se si alte acte
normative specifice domeniului respectiv.
Normativul stabilește condițiile pentru proiectarea sistemelor de măsura si reglare automata pt. :
- cazane
- turbina
hidrotehnice).
Clasificare dpdv al structurilor de conducere :
- reglări la nivelul blocului sau centralei
- reglări la nivelul agregatelor principale (cazan, turbina, generator)
- reglări la nivelul utilajelor auxiliare ale blocului (PAR, EPA, etc.)
- reglări individuale ale parametrilor (nivel in rezervor, temperatura la preîncălzitor, etc.)
Tipuri de reglare automata :
- reglare tot sau nimic - regulatoare bipoziționale
- regulatoare tripoziționale
- reglare parametrica -P
- PI
- PID
- reglare in cascada -pt.regl.temp. abur supraîncălzit primar si intermediar
- reglare cu structura variabila - la reglarea apei de alimentare in regimurile de pornire, oprire si funcționare
in sarcina
- reglare de raport - reglare debit de aer-combustibil
- reglare cu regulator conducător - la reglarea debitului de combustibil

- reglare specializata la reglarea turației turbinei
Din punct de vedere al semnalului de ieșire se pot utiliza:
- regulatoare cu acțiune continua
- regulatoare cu acțiune discontinua (in impulsuri)
In circuitele de reglare se recomanda utilizarea organelor de execuție acționate prin semnale discontinue.
Viteza de lucru a servomotoarelor se va alege ținând cont de constantele de timp ale procesului tehnologic,
in gama de valori de 10, 20, 30 si 60 secunde, pentru durata totala de parcurgere a cursei. Servomotoarele
electrice trebuiesc prevăzute cu limitatoare de moment care sa întrerupă comanda la final de cursa sau pe
parcurs, in cazul blocării elementului de execuție. La alegerea elementelor de execuție se va respecta PE 811
(Condiții tehnice pentru caracteristicile elementelor de execuție din schemele de automatizări termice din
centralele electrice).
In fig. 1 este reprezentata schema funcţională a sistemului de reglare al unui bloc energetic:
Se recomanda ca circuitele de reglare sa aibă următoarele elemente de interfaţă :

- indicator pt. param. reglat
- indicator pt. abaterea de reglare
- indicator de poziție a organului de reglare
- elementul de comanda a organului de reglare - scade
- man./autom.
- creste
- indicator pt. referința (consemn)
- elementul de comanda a referinței
Instalațiile de automatizare cu funcții de reglare automata au rolul de a menține parametrii blocului energetic
la valorile de regim in cazul perturbațiilor interne sau externe, care pot sa apară in regimurile de exploatare.
Perturbațiile externe pentru sistemul de reglaj al blocului energetic sunt considerate variațiile de frecventa
din SEN, care, in cazul funcționarii turbinei in regim de reglaj primar sau reglaj de putere, conduc la
modificarea debitului de abur care este admis in turbina, cu efecte directe asupra presiunii aburului înaintea
turbinei si implicit cu efecte asupra reglajului cazanului/cazanelor in sensul măririi sau micșorării sarcinii.

Perturbațiile interne considerate a fi cele mai importante sunt variațiile calitative ale combustibilului, care
determina variații ale parametrilor aburului datorita modificării constantelor de timp ale procesului de ardere
si datorita modificării raportului optim combustibil / aer , ceea ce înseamnă necesitatea reacordării cel puțin
a buclelor de reglaj combustibil si aer.
Sistemul de reglare automata este in mod cert cea mai solicitata parte a sistemului de automatizare a unui
bloc energetic, atât datorita complexității si interdependentei buclelor de reglaj, cat si datorita numărului
mare de comenzi ce trebuiesc elaborate si executate. Orice traductor care trimite o informație eronata, orice
element de execuție care nu si îndeplinește sarcina sau orice perturbație in una din buclele de reglaj pot sa
duca instalația intr-un regim anormal de funcționare sau chiar intr-un regim periculos. Este important sa
menţionăm ca in acordarea unei bucle de reglaj trebuie sa se tina seama atât de obținerea unei variații cat
mai mici a parametrului reglat, cat si de protejarea elementului de execuție. In cazurile in care procesul este
foarte greu de controlat din motive care nu țin de bucla respectiva de reglaj, este indicat sa nu se facă o
acordare la limita a regulatorului, in sensul compensării perturbațiilor din proces prin comenzi mai rapide sau
prin micșorarea intervalelor dintre impulsurile de comanda, deoarece acest mod de funcționare nu poate sa
dureze (uzura mecanica prematura a elementului de execuție, funcționarea protecției termice a motorului
acționarii, arderea bobinajului motorului), rezultatul fiind, in marea majoritate a cazurilor, indisponibilizarea
buclei atât in regim automat cat si manual.
Mărimi caracteristice proceselor controlate de buclele de reglare :

Simboluri literale ale parametrilor măsurați : (cf. STAS 6755-81)
A analiza
B flacara
C conductivitate
D densitate
E tensiune electrica
F debit
G dimensiune
H acționare manuala
I intensitate curent el.
J putere
K timp, program
L nivel
M umiditate
P presiune, vacuum
Q cantitate
R radioactivitate
S viteza, frecventa
T temperatura
U deplasare axiala
V vibrații
W greutate, forța
X dilatări
Y turație
Z poziție
Simboluri literale pentru aparate electrice si de automatizare : (cf. STAS 7070-74)
Simbol Grupa de aparate Tipul aparatelor
b Întreruptoare - comutatoare
auxiliare - butoane de comanda
- chei de comanda si separație
- fise de prize
- microîntreruptoare
- limitatoare de cursa
- presostate
- termostate
f Transformatoare - transformatoare de curent

de măsura si - transformatoare de tensiune
traductoare - termocuple
- termoelemente
- traductoare
- convertoare
- adaptoare
- elemente primare
g Aparate de - ampermetre
măsura - voltmetre
- logometre
- instrumente de măsura electrice, termice, mecanice,
cu sau fara contacte de semnalizare, etc.
s Alte dispozitive - robinete electromagnetice

de acționare - servomotoare electrice
- cuplaje si frâne magnetice
- electromagneți de ridicare
u Dispozitive - disp. complexe formate din aparatele specificate mai sus

complexe - regulatoare de tensiune
- regulatoare de frecventa
- regulatoare de turație
- regulatoare de temperatura
- regulatoare de presiune
- regulatoare de nivel
- aparate de sincronizare
- aparate de încărcat acumulatoare (redresoare)

v Aparaturi - diverse robinete
mecanice - vase de condensatie
diverse - vase de separație
- filtre de aer
z Cutii de cleme
cu legături
funcționale
In reglarea proceselor din centralele termoelectrice se întâlnesc in general următoarele tipuri de aparate
primare :
- termocupluri
- termorezistente
- adaptoare tensiune/curent sau rezistenta curent
- traductoare de presiune si de presiune diferențiala
- traductoare de nivel
- presostate, termostate, nivostate
- traductoare de mărimi chimice (pH, conductivitate, etc)
- analizoare de gaze (CO 2 , CO, O 2 , H 2 , etc.)
- traductoare de turație
- traductoare de mărimi speciale (vibrații, dilatări, deplasări)
- diafragme si ajutaje pentru măsurarea debitelor
Pentru funcțiile de reglare este indicat a se utiliza traductoare separate de cele pentru monitorizarea
parametrilor.
Exista doua regimuri de funcționare ale blocului energetic :
- regim de sarcina fixa (de baza)
- regim de sarcina variabila
In aceste regimuri el poate funcționa cu presiune fixa (respectiv in trepte) sau cu presiune variabila
(glisanta).
Daca înainte de 2000 majoritatea centralelor funcționau in regim de baza , pe cat posibil aproape de punctul
lor optim de funcționare, in momentul de fata regulile SEN, care este interconectat la celelalte sisteme
energetice europene, cat si necesitatea obținerii unui preț mai bun pentru energia livrata (serviciile de rețea
se plătesc) impun funcționarea in regim de sarcina variabila, grupul energetic participând la reglajul
frecventei in sistem.
La blocul cu reglare a presiunii in amonte de turbina, când sarcina creste, trebuie întâi sa se asigure o
creștere a presiunii aburului (prin intensificarea procesului de ardere) care va determina deschiderea
ventilelor de reglaj ale turbinei si creșterea puterii debitate de generator. La scăderea sarcinii procesul se
desfasoara similar, prin reducerea debitului de combustibil. In aceste cazuri o modificare a sarcinii făcuta la
cazane se manifesta cu foarte mare întârziere la bornele generatorului, ca variație a puterii electrice si de
aceea devine nepractica reglarea automata putere/frecventa prin bucla de reglaj presiune amonte. Reglarea
presiunii amonte se pretează bine la regimul de preluare a unei sarcini de baza (după diagrama orara) la
care modificările de sarcina se pot face in mod corespunzător de lent.
La funcționarea in regim de sarcina variabila acțiunile de reglare exercitate asupra turbinei trebuiesc
transmise si către cazan/cazane pentru modificarea puterii calorice a focarului.
O situație mai delicata pentru sistemul de reglaj este cea in care grupul, care funcționează la sarcina
nominala, in cazul unui deranjament extern trebuie sa rămână in funcțiune pe servicii proprii (la declanșarea
întrerupătorului de bloc, sau la aruncare de sarcina), situație in care se poate face aprecierea performantelor
atât pentru REH al turbinei, cat si pentru buclele de reglaj ale cazanelor.
Pentru înțelegerea funcționarii buclelor de reglare automata ale cazanelor de abur se considera schema bloc
a unui cazan cu tambur in care sunt evidențiate mărimile de intrare si de ieșire ale proceselor ce au loc in
circuitele cazanului :
Bucla de reglare a sarcinii cazanelor

Indiferent ca este vorba de un cazan cu circulație naturala sau de un cazan cu străbatere forțata, in general
bucla de reglaj sarcina urmărește sa menţină constanta presiunea aburului la ieșire din cazan, acționând
asupra cantităţii de combustibil si asupra debitului aerului de ardere.
In cazul cazanelor cu tambur, la variații mici de sarcina la turbina, presiunea in tambur se modifica
nesemnificativ, datorita capacităţii tamburului si sistemului de vaporizare, si nu este necesara o modificare a
puterii de foc. La cazanele cu străbatere forțata, a căror inerție este mult mai mica (1/3….1/4 fata de
cazanele cu tambur) reglajul presiunii aburului are nevoie si de un semnal elaborat de regulatorul de sarcina
al blocului, pentru a anticipa modificarea presiunii aburului in funcție de deschiderea ventilelor de reglaj ale
turbinei. Acest semnal poate fi poziția servomotorului ventilelor de reglaj de IP, debitul de abur viu sau
puterea la bornele generatorului.
a)Reglajul combustibilului :
- Pentru cazanele care funcționează pe păcura se utilizează o bucla de reglare in cascada, ce conține un
regulator principal de sarcina (de tip PID) si un regulator de combustibil (PI) in bucla de urmărire.
Stabilitatea buclei poate fi mărita prin introducerea in reglaj a semnalului de debit de abur ca mărime
perturbatoare.
fig.4

După aceasta schema se configurează practic si reglajul sarcinii termice in cazul cazanelor pe gaze sau pe
combustibil solid, diferența constând in faptul ca la gaz se acționează asupra clapetei de reglaj debit gaz, iar
la cărbune se acționează asupra turației benzilor redler.
fig5

- Exemplu pentru cazan pe cărbune si gaze naturale :
Se observa ca in acest caz cantitatea de cărbune o reprezintă suma turațiilor benzilor redler. Elementele de
execuție sunt variatoarele de turație ale benzilor (care pot fi convertizoare de frecventa sau variatoare
mecanice de turație) si clapeta de reglare a debitului de gaz. Acestea sunt comandate prin intermediul unor
regulatoare proporționale. Regulatorul principal de sarcina (regulatorul de presiune abur - PID) si debitul de
abur preluat de turbina stabilesc o valoare de referința pentru cantitatea de combustibil (gaz + cărbune),
care este apoi comparata cu suma debitelor de gaz si de cărbune, iar semnalul obținut se introduce in
regulatorul de combustibil care va determina mărirea sau micșorarea puterii de foc a cazanului.
Exista si scheme de reglare mai complexe, in care exista un regulator principal de sarcina (PID) si câte un
regulator pentru fiecare tip de combustibil (PI), cu posibilitatea de a stabili o referința fixa pe cărbune sau pe
gaz, cu stabilirea unui coeficient de participare la reglaj a fiecărei benzi. Pentru o mai buna măsurare a
cantităţii de cărbune este indicat a se tine seama atât de turația benzii, cat si de inaltimea stratului de
cărbune de pe banda, in cazul măsurării numai a turației benzilor apărând situații in care bucla de reglaj nu
mai este acordata corect, rezultatul fiind întârzieri sau suprareglare care pot conduce la fluctuații deranjante
ale presiunii aburului.
b)Reglajul aerului de ardere :

Cea mai simpla schema de reglare a aerului de ardere este cea in care debitul de aer este stabilit doar in
funcție de valoarea de referința pentru debitul de combustibil, la care se adaugă un consemn suplimentar
pentru stabilirea excesului de aer.
Exista si posibilitatea utilizării, in bucla de reglare a aerului, a unei corecții automate a conținutului de oxigen
din gazele arse, pentru obținerea unei arderi cat mai bune. Acest lucru determina însa alte probleme si este
indicat ca acest tip de reglaj sa fie utilizat numai daca arderea pe fiecare arzător este corecta si daca
prelevarea pentru probe a gazelor arse se face dintr-un loc reprezentativ pentru orice regim de funcționare a
cazanului. De asemenea se mai pune si problema întârzierii intre momentul prelevării probei si transmiterea
semnalului de corecție, un dezavantaj major in cazul grupurilor care funcționează la o sarcina variabila
(reglaj primar, secundar).
In cazul cazanelor mari, cu doua ventilatoare de aer, reglarea debitului de aer se face prin acționare asupra
clapetelor de pe circuitele de aer pentru morile de cărbune, pentru arzătorii superiori, sau pentru arzătorii
inferiori. Clapetele de reglaj montate pe aspirațiile ventilatoarelor de aer (paletele director) au rolul de
reglare a presiunii aerului de ardere după preîncălzitorii de aer. Reglarea aerului se va face distinct pe fiecare
circuit (aer pt. gaz cota inf., aer pt. gaz cota sup., aer pt. cărbune), ținând cont de debitele corespunzătoare
de combustibil.
In funcție de construcția instalației tehnologice, pot fi proiectate si bucle de reglare a aerului secundar, pe
fiecare moara in parte, asigurându-se astfel o ardere optima (se reglează temperatura in separatorul morii).
De cele mai multe ori reglajul aerului se organizează in mai multe trepte :
- reglajul aerului total – se reglează presiunea pe inelul de alimentare cu aer al cazanului
- reglajul temperaturii in separatorul morii
- reglajul aerului secundar – in funcție de cantitatea de comb. introdus in focar
OBSERVATIE :
Nu se admite in nici o situație funcționarea cazanului când o parte din instalația de reglare a procesului de
ardere funcționează pe automat(de exemplu alimentarea cu combustibil) si cealaltă parte funcționează pe
manual(alim. cu aer).
Bucle de reglare a alimentarii cu apa a cazanelor cu tambur
Marea problema la stabilirea schemei bloc pentru reglarea nivelului in tambur o reprezintă faptul ca o
variație de nivel poate fi provocata de:
- variațiile de presiune in tambur ( scăderea presiunii provoacă fenomenul de umflare a nivelului prin
intensificarea vaporizării)
- variațiile de debit de apa de alimentare (scăderea nivelului imediat după mărirea cantităţii de apa introdusa
in tambur si apoi creșterea nivelului)
- variațiile temperaturii apei de alimentare
Datorita acestor fenomene, pentru reglarea nivelului in tambur, in special la cazane la care au loc variații de
sarcina, nu este indicat a se utiliza o schema de reglaj cu o singura componenta(care sa măsoare doar
nivelul in tambur - fig.7) sau cu doua componente (fig.8).

La cazanele mari de abur este obligatorie utilizarea unei scheme de reglare cu trei componente (nivel, debit
abur, debit apa alimentare). Bucla de reglaj se va găsi in echilibru abia când nivelul măsurat este egal cu
referința si debitele de abur si apa de alimentare sunt egale. Un dezavantaj al schemei din fig.9 consta in
faptul ca erorile de măsura pentru debitele de apa sau abur pot duce la o deplasare permanenta a nivelului
in tambur.
Bucle de reglare a alimentarii cu apa a cazanelor cu străbatere forțata

La cazanele Benson lipsește tamburul si este necesar ca referința privind gradul de umplere al cazanului sa
fie data de regulatorul de sarcina al cazanului. Se va tine seama si de raportul dintre debitul de apa de
injecție si cel de apa de alimentare pentru a putea menține ventilele de injecție in domeniul de reglaj (sa
avem o diferența de temperatura pe răcitorul de injecție pentru a putea face reglajul de temperatura a
aburului viu, atât la creștere cat si la scădere).

Debitul de apa de alimentare va fi reglat ținând cont de semnalul de sarcina sau de debitul de abur viu.
Valoarea de referința a debitului de apa va fi ajustata de către un regulator corector ce tine cont de
temperaturile înainte si după răcitorul de injecție 1.
Pentru un cazan Benson de 510t/h schema de principiu pt. reglarea apei de alimentare este reprezentata
simplificat in fig. 10 :
Debitul de apa de alimentare se va regla mereu corespunzător sarcinii momentane a cazanului. Va fi

dimensionat in așa fel încât reglajul temperaturii aburului de înalta presiune prin răcitoarele cu injecție sa
rămână in cadrul domeniului lor de reglaj si atunci când sunt deranjamente sau modificări de sarcina mai
mari. Valoarea referinței pentru diferența de temperatura pe răcitorul 1 de injecție se va fixa in funcție de
cum decurge arderea in cazan si in funcție de presiunea aburului (poate lua valori intre 0…100grd.).
Atât pentru cazanele Benson, cat si pt. cele cu tambur exista si o bucla de reglare a diferenței de presiune
pe ventilele de reglare a debitului de apa de alimentare (prin reglarea turației pompelor de alimentare).
Mentinerea constanta a diferenței de presiune are o mare importanta in obținerea unui reglaj bun pentru
debitul apei de alimentare (păstrarea caracteristicii deschidere/debit pentru ventilul de reglaj).
Bucla de reglare a supraîncălzirii aburului :
In toate regimurile de exploatare, sarcina cea mai importanta de reglaj este, ținând seama de solicitarea
termica a turbinei, sa se dentina temperatura aburului viu in limitele admise. Influenţarea temperaturii finale
se face prin răcitoare de injecție care sunt amplasate înaintea supraîncălzitorului final pe fiecare parte a
cazanului. Pentru reglajul temperaturii aburului viu se utilizează o schema in cascada, cu un regulator
director PID care tine cont de variațiile temperaturii finale, si un regulator de urmărire PI care compensează
influenta deranjamentelor ce au efect asupra temperaturii înaintea răcitorului (fig. 11).
La cazanele mari reglajul temperaturii aburului se face prin doua răcitoare de injecție. Prima injecție are rolul
de a regla temperatura înaintea răcitorului 2 de injecție. Este indicat ca temperatura aburului înaintea
injecției 2 sa fie reglata in funcție de ieșirea regulatorului director al injecției 2. Schema de principiu pentru
injecția 1 este identica celei pentru reglarea temperaturii prin inj. 2.
Bucla de reglare a depresiunii in focar :
Gazele rezultate in urma arderii trebuiesc evacuate in exterior. Majoritatea cazanelor de abur funcționează
cu depresiune in camera focara si sunt dotate cu doua ventilatoare de aer si doua ventilatoare de gaze.
Depresiunea este menţinută prin reglarea ventilatoarelor de gaze, prin modificarea secțiunii de trecere a
gazelor arse pe aspirația lor. Este importanta încărcarea echilibrata a ventilatoarelor de gaze, bucla de
reglare necesitând elemente care sa asigure sincronizarea deschiderii clapetelor de pe aspirațiile
ventilatoarelor. Schema de principiu este reprezentata in fig. 12. Reglarea prin modificarea turației
ventilatoarelor nu se utilizează datorita inerției mari a ritorilor ventilatoarelor.

SISTEMUL DE SEMNALIZARE
Generalităţi:
Normativul care reglementează proiectarea instalațiilor de semnalizare din termocentrale este PE 510-3/96..
Normativul stabilește condițiile pentru proiectarea sistemelor de protecție pentru :
- cazane
- turbina
hidrotehnice).
In cadrul normativului se tratează si corelarea cu instalațiile de semnalizare aferente părţii electrice,
urmărindu-se o tratare unitara a tuturor semnalizărilor, in special in zonele comune : camere de comanda,
pupitre si panouri comune.
Tipuri de semnalizări :
- semnalizări preventive - de atenționare –privind depășirea limitelor funct. normale
- privind depășirea limitelor de alarmare (max1,min1)
- privind apariția unei defecțiuni in inst. el. sau de autom.
- de alarmare
- semnalizări de protecție
- semnalizări de stare sau de poziție

Clasificare :
a) dpdv al tipului de schema :
- scheme cu program fix –cu comutație statica
- cu relee
- scheme cu program memorat
b) dpdv al tipului de semnal optic:
- cu semnal pâlpâitor
- cu o frecventa de pâlpâire (la apariția semnalelor)
- cu doua frecvente de pâlpâire (la apariția si la dispariția semnalelor)
- fara semnal pâlpâitor
c) dpdv al semnalizării acustice:
- cu un semnal acustic (la apariția semnalelor)
- cu doua semnale acustice (la apariția si dispariția semnalelor)
Valorile de acționare ale diverselor semnalizări preventive sau de protecție (max1, max2, min1, min2, sau
limitele funcționarii normale) cuprinse in documentațiile de automatizare (precizate prin temele de
automatizare emise de proiectantul instalațiilor termomecanice sau de proiectantul agregatelor/utilajelor) vor
fi definitivate la PIF si vor fi consemnate in instrucțiunile tehnice de exploatare ale beneficiarului.

Extrase din:

pentru aprobarea Prescripției tehnice PT C 11-2003, ediția 1, "Cerințe tehnice privind sistemele
de automatizare aferente centralelor termice"
EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI COMERTULUI;
2. CERINTE ESENTIALE PENTRU SISTEMELE DE AUTOMATIZARE
2.1 Cerințe referitoare la funcțiile sistemului de automatizare
Nivelul de dotare al centralelor termice si al echipamentelor individuale cu sisteme de automatizare precum

si funcțiile pe care acestea le vor îndeplini se stabilesc de către proiectant.
Stabilirea funcțiilor sistemului de automatizare trebuie sa tina seama de caracteristicile constructive si
funcționale ale fiecărui tip de cazan, de cerințele utilizatorului precum si de condițiile minime prevăzute in
prezenta prescripție tehnica, după cum urmează:
- pentru toate tipurile de cazane este obligatoriu sa se prevadă un sistem de semnalizare preventiva si de
avarie;
- pentru toate tipurile de cazane care funcționează cu depresiune in focar este obligatoriu sa se prevadă un
sistem de protecție aferent procesului de evacuare a gazelor de ardere;
- pentru toate tipurile de cazane consumatoare de combustibili gazoși sau lichizi este obligatoriu sa se
prevadă un sistem de protecție aferent procesului de ardere;
- pentru toate tipurile de cazane echipate cu doua sau mai multe arzătoare consumatoare de combustibili
lichizi sau gazoși este obligatoriu ca sistemul de protecție aferent instalației de ardere sa fie prevăzut cu un
organ general de blocarea combustibilului, suplimentar si independent de robinetele de închidere rapida ale
fiecărui arzător;
- pentru toate tipurile de cazane de abur este obligatoriu sa se prevadă un sistem de protecție aferent
procesului de alimentare cu apa;
- pentru cazanele de abur cu tambur care au un debit nominal Dn >= 10 t/h este obligatoriu sa se prevadă
un sistem de reglare automata a nivelului;
- pentru toate tipurile de cazane de abur cu străbatere forțata este obligatoriu sa se prevadă un sistem de
reglare automata a alimentarii cu apa;
- pentru cazanele de apa fierbinte se vor prevedea obligatoriu circuite de protecție specializate care sa
determine declanșarea cazanului in următoarele situații:
- creșterea temperaturii apei la ieșirea din cazan, pana la 20 C sub temperatura de saturație corespunzătoare
valorii minime a presiunii apei la ieșirea din cazan;
- scăderea presiunii apei la ieșirea din cazan pana la presiunea de saturație corespunzătoare unei
temperaturi cu 10ŠC peste valoarea maxima a temperaturii apei la ieșirea din cazan (daca debitul caloric
este mai mare de 25 Gcal/h);
- pentru toate cazanele de apa fierbinte si de apa calda, scăderea debitului de apa la intrarea in cazan sub
limita care asigura o circulație suficienta a apei prin cazan.
Sistemele de automatizare trebuie sa realizeze, pentru fiecare echipament in parte, funcțiile pentru care au
fost proiectate asigurând pornirea, supravegherea si reglarea automata a funcționarii, protecția si oprirea in
condiții de siguranta a cazanelor de abur, de apa fierbinte, de apa calda si a celorlalte instalații
termomecanice anexe din centralele termice pe care le deservesc.
Principalele funcții realizate de sistemele de automatizare de la cazanele de abur, de apa
fierbinte si de apa calda sunt:
- de comanda,
- de reglare,
- de protecție,
- de semnalizare,
- de monitorizare a parametrilor funcționali.
Fiecărei funcții ii sunt asociate elemente de automatizare specifice, grupate funcțional in cadrul unui
subsistem de automatizare. Subsistemele sunt la rândul lor sisteme cu o structura si logica proprie care
trebuie sa satisfacă cerințele de siguranta specifice.

2.1.1. Cerințe pentru sistemele de comanda
Sistemele de comanda trebuie sa aibă individualizate circuitele/canalele de comanda activate manual sau
automat care trebuie sa satisfacă următoarele condiții generale:
a) sa fie concepute in concordanta cu buclele de reglare si cu subsistemele de protecție;

b) sa asigure realizarea funcțiunilor proprii care le revin la pornirea si oprirea echipamentului tehnologic, sau
in timpul funcționarii acestuia; programele de pornire/oprire care se derulează secvențial sau automat fac
parte din sistemul de comanda;
c) sa dispună de organe de manevrare (butoane, manete, etc.) ușor de acționat, amplasate rațional in raport
cu poziția normala de lucru a operatorului;
d) sistemele de comanda a căror acțiune este echivalenta parțial sau integral cu funcțiile unei bucle de
reglare sau de protecție, trebuie proiectate astfel incat acțiunea lor sa nu se suprapună cu cea a comenzilor
automate de reglare sau de protecție echivalente.
2.1.2. Cerințe pentru buclele de reglare
Buclele de reglare trebuie concepute pentru a fi compatibile si integrate in sistemul de reglare a

echipamentului. Fiecare bucla de reglare trebuie sa satisfacă următoarele condiții generale:
a) elementele componente ale buclei sa fie conectate funcțional intr-un circuit închis care sa contina cel
puțin: un regulator, un traductor de reacție si un organ de execuție;
b) funcția regulatorului trebuie sa poată fi preluata de operatorul uman in regimul de funcționare "manual";
c) evoluția parametrului reglat trebuie sa poată fi vizualizata si înregistrata;
d) sa asigure realizarea funcțiilor proprii care ii revin in timpul funcționarii cazanului;
e) sa nu împiedice derularea programelor de pornire si de oprire ale cazanului si sa îndeplinească funcțiile
proprii care ii revin in cadrul acestor programe;
f) sa asigure calitatea reglării in condiții normale de exploatare a cazanului;
g) sa fie concepute in concordanta cu celelalte subsisteme ale sistemului de automatizare al cazanului,
precum si cu elementele de echipare (organe de execuție, dispozitive de siguranta, aparate de măsurare,
etc.).
2.1.3. Cerințe pentru sistemele de protecție automata
Fiecare circuit de protecție/canal de protecție din cadrul sistemului trebuie sa satisfacă următoarele condiții
generale:
a) sa asigure realizarea funcțiilor proprii care ii revin in timpul funcționarii cazanului;
b) sa nu împiedice derularea programelor de pornire/oprire si sa îndeplinească funcțiile care ii revin in cadrul
acestor programe;
c) sa fie conceput in concordanta cu buclele de reglare;
d) sa fie realizat cu scheme care sa utilizeze contacte care se deschid atunci când parametrul supravegheat
atinge o valoare/stare anormala privind funcționarea in siguranta;
e) sa fie compatibil cu celelalte circuite de protecție din ansamblul care formează sistemul de protecție al
echipamentului tehnologic (cazan);
f) sistemul de protecție trebuie sa asigure, independent de funcțiile de reglare automata ale sistemului de
automatizare, unitatea funcțională a tuturor circuitelor/canalelor de protecție, care, in situație de avarie,
conduc cazanul spre o stare sigur a tuturor circuitelor sale tehnologice.
2.1.4. Cerințe pentru sistemul de semnalizare
Sistemul de semnalizare trebuie sa asigure atenţionarea operatorului prin semnalizarea preventiva acustica si
optica a unor situații de preavarie, precum si semnalizarea de avarie in cazul in care parametrii critici ai
procesului ating valorile de protecție, si anume:
a) circuitele de semnalizare (alarmare optica si acustica) trebuie sa utilizeze scheme cu contacte care se
deschid in situații anormale ale valorilor parametrilor supravegheați;
b) pentru toate situațiile prevăzute sa declanșeze cazanul prin protecție, se vor prevedea praguri de
prealarmare (semnalizare preventiva) care vor preceda intrarea in starea de avarie, atunci când cazanul este
declanșat prin protecție;
c) setările circuitelor de semnalizare preventiva trebuie sa fie diferite de setările de protecție ale aceluiași
parametru supravegheat si sa ofere o marja suficienta pentru întreprinderea unor acțiuni corective astfel
incat atingerea pragului de avarie sa poată fi evitata;

d) sa aibă elemente de avertizare optica si acustica (lămpi de semnalizare vizibile si hupe sau sonerii cu nivel
sonor corespunzător) ușor si clar perceptibile de către operator;
e) circuitele de prealarmare sa fie absolut separate fata de cele de declanșare prin protecție atât din punct
de vedere al canalelor de transmitere a semnalelor cat si din punct de vedere al elementelor constitutive
(senzor primar - releu final de activare a alarmei).
2.1.5. Cerințe pentru sistemul de monitorizare a parametrilor funcționali
Sistemul de automatizare trebuie prevăzut cu un număr minim de aparate indicatoare locale, de panou si de
aparate înregistratoare care pot fi incluse, după caz, in circuitele buclelor de reglare si/sau in circuitele de
semnalizare.
Aparatele de măsurare, de afișare si de înregistrare a valorilor parametrilor trebuie sa satisfacă următoarele
cerințe generale:
a) sa aibă exactitatea de măsurare si comportarea dinamica corespunzătoare cerințelor buclei de reglare sau
subsistemului de protecție care reglează/supraveghează același parametru;
b) sa aibă domeniul de măsurare compatibil cu limitele de variație ale parametrilor monitorizați;
c) sa afișeze vizibil si direct valorile, fara a necesita calcule suplimentare si interpretări pentru evaluarea
valorii reale a parametrului măsurat;
d) sa nu fie influențate de variațiile sau de întreruperea alimentarii cu energie auxiliara in afara limitelor
permise de satisfacerea cerințelor de siguranta in funcționare a echipamentului monitorizat;
e) sa poată fi verificate in timpul funcționarii echipamentului monitorizat fara a perturba funcționarea
acestuia.
2.2. Cerințe referitoare la siguranta efectuării manevrelor in timpul funcționarii
Sistemul de automatizare trebuie sa permită efectuarea fara risc, in timpul funcționarii echipamentului
tehnologic, a următoarelor manevre/intervenții:
a) trecerea buclelor de reglare de pe "automat" pe "manual" si invers;
b) modificarea setărilor si reconfigurarea parametrilor interni ai regulatoarelor;
c) verificarea funcționarii circuitelor de protecție;
d) verificarea circuitelor de semnalizare optica si acustica;
e) verificarea cursei elementelor de execuție;
f) verificarea detectoarelor de flacara;
g) verificarea exactității indicațiilor aparatelor de măsurare.
2.3. Cerințe pentru componentele sistemelor de automatizare
Componentele sistemului (aparate locale si de panou, organe de execuție si conexiunile dintre acestea)
trebuie sa satisfacă următoarele condiții minime:
c) sa fie omologate/certificate, verificate si garantate de către producători din punct de vedere al
performantelor si a durabilității;
d) sa fie garantate de către producător ca sunt corespunzătoare pentru utilizarea in sistemele de
automatizare ale cazanelor de abur, de apa fierbinte/calda si echipamentelor tehnologice anexe din
centralele termice, daca sunt folosite in subsistemele de protecție;
e) componentele prevăzute cu posibilităţi de modificare a caracteristicilor de lucru (configurarea si reglarea
parametrilor interni) vor avea sisteme de asigurare împotriva dereglării accidentale si a accesului
personalului neautorizat, in măsura in c are aceste componente nu sunt integrate intr-un panou sau pupitru
asigurat din acest punct de vedere;
energie si/sau semnal informațional combustibilul, trebuie sa fie etanșe si asigurate împotriva scurgerii
accidentale a combustibilului in mediul ambiant sau in focarele cazanelor, in cazul defectării acestora. Aceste
componente nu pot fi montate in circuitele tehnologice decât cu posibilitatea izolării lor sigure in cazul
necesităţii demontării pentru intervenții.

2.4. Cerințe speciale pentru centrale termice fara supraveghere permanenta
Modul de supraveghere in funcționare, permanent sau periodic, se stabilește de către proiectantul centralei
termice ținând seama de caracteristicile constructiv-funcționale ale cazanelor si instalațiilor termomecanice
anexe din centrala termica, de nivelul de dotare al acestora cu sisteme de automatizare, si va fi precizat in
documentația transmisa la ISCIR-INSPECT IT pentru obținerea avizului de instalare obligatoriu.
Modul de supraveghere in funcționare, permanent sau periodic, se stabilește de către proiectantul centralei
termice ținând seama de caracteristicile constructiv-funcționale ale cazanelor si instalațiilor termomecanice
anexe din centrala termica, de nivelul de dotare al acestora cu sisteme de automatizare, si va fi precizat in
documentația transmisa la ISCIR-INSPECT IT pentru obținerea avizului de instalare obligatoriu.
Regimul de supraveghere nepermanenta in funcționare poate fi stabilit doar la cazanele pentru care
constructorul declara ca au fost proiectate, construite, complet echipate cu sisteme de automatizare si
verificate pentru funcționarea fara supraveghere permanenta.
Cerințele minime pentru sistemele de automatizare ale echipamentelor din centralele termice la care se
poate stabili regimul de funcționare fara supraveghere permanenta sunt specificate in anexa B.
APLICAŢII – AUTOMATIZĂRI

S.C. CONFORTUL
Competenţa IX
OPRIREA RACIREA SI GOLIREA CAZANULUI
Descriere
Unitatea se referă la competenta necesară fochistului pentru operațiunile complexe care trebuie
efectuate atunci când se ia decizia opririi cazanului. Situațiile de risc care pot apărea la scoaterea din
funcțiune a cazanului presupun din partea fochistului o bună cunoaştere a procesului tehnologic, atenție
distributivă şi implicare în luarea unor decizii, astfel încât oprirea cazanului să se producă în condiții de maximă
securitate pentru personalul de exploatare.
1. Scoate cazanul din funcțiune

1.1 Opreşte alimentarea cu combustibil a cazanului.
1.2 Opreşte ventilatoarele la timpul prevăzut în instrucțiunile de exploatare şi procedurile de lucru.
1.3 Menține nivelul apei la valoarea normală, prin acționarea manuală a robinetelor, urmărind atingerea
parametrului optim indicat de manometrul de pe circuitul de golire , conform instrucțiunilor de exploatare.
1.4 Asigură temperatura corespunzătoare a supraîncălzitorului, prin deschiderea robinetelor de eşapare în
atmosferă, conform instrucțiunilor de exploatare.
1.5 Decuplează cazanul de la rețea, conform procedurii de lucru.
2. Răceşte cazanul
2.1 Asigură răcirea suprafețelor de încălzire prin ventilație naturală, deschizând uşile de vizitare, în timp
optim, conform procedurii de lucru.
2.2 Răcirea se face în timpul optim , conform procedurii de lucru.
3. Goleşte cazanul
3.1 Asigură presiunea minimă în cazan, prin deschiderea robinetelor de aerisire, conform procedurii de
lucru.
3.2 Execută golirea cazanului , în funcție de temperatura optimă a apei, conform procedurii de lucru.
3.3 Goleşte cazanul de apă după un timp stabilit, conform procedurii de lucru.
4. Pregăteşte cazanul pentru reviziile tehnice periodice

4.1 Cazanul este izolat pe circuitele de abur , apă de purjare , combustibil etc. , prin flanşe oarbe , cu
excepția circuitului de golire.
4.2 Depunerile mecanice şi funinginea sunt curățate mecanic din focar şi de pe suprafețele metalice şi
îndepărtate cu grijă.
4.3 Înainte de sosirea inspectorului de specialitate al ISCIR–INSPECT IT care particip ă la încercarea la
presiune hidraulică la rece, cazanul trebuie supus la o încercare la presiune nominal ă, pentru înlăturarea
eventualelor neetanșeități. Această procedură este înscrisă în instrucțiunile de exploatare a cazanului.
Gama de variabile
Operațiile se execută atât în situații accidentale cât şi în vederea efectuării reviziilor tehnice periodice. Operațiile
se execută individual sau, după caz, în echipă;
Combustibilul utilizat poate fi: gazos, lichid, solid (praf de cărbune);
Reglările se fac automat sau manual;
Reglementări legale: norme de protecția muncii, PSI şi prescripțiile tehnice ISCIR;
Agentul termic este apă caldă sau abur.

- noțiuni de automatizare a cazanelor;
- exploatarea cazanelor;
- exploatarea instalațiilor auxiliare;
- specificațiile tehnice din „Cartea cazanului”;
- operații specifice asigurării securității personalului şi a cazanului.

- corectitudinea şi rapiditatea cu care citeşte indicațiile aparatelor de măsură şi interpretează
parametri tehnologici;
- modul de înțelegere a documentațiilor tehnologice ale cazanului şi ale instalațiilor auxiliare;
- atenția şi seriozitatea cu care realizează operațiile de oprire, răcire şi golire a cazanului;
- operativitatea şi claritatea cu care comunică cu membrii echipei de lucru;
- atenția cu care aplică normele de protecția muncii, PSI şi prescripțiile tehnice ISCIR;
- respectarea riguroasă a marcajelor de avertizare;
- asumarea responsabilității deciziilor luate.

f) Revizia periodică şi sezonieră, conservarea, repararea şi verificarea tehnică a cazanului
SCOATEREA CAZANULUI DIN FUNCŢIUNE, RĂCIREA CAZANULUI, GOLIREA CAZANULUI
a ) OPRIREA ŞI CONSERVAREA CAZANELOR

OPRIREA DE SCURTA DURATA A CAZANULUI
In cazul opririlor de scurta durata, se încetează din timp alimentarea cazanului cu combustibil, astfel ca,
potrivit consumului de abur, presiunea din cazan sa nu se ridice peste presiunea nominala a cazanului.
Se opreşte VA şi VG după o ventilare a cazanului de minim 10 minute, se închid clapetele de aer şi sibarii de
gaze de ardere. Se închide apoi robinetul principal de abur şi se supraveghează în continuare, indicaţiile
manometrului pentru verificarea presiunii, sticlele de nivel şi în general starea cazanului.
OPRIREA DE LUNGĂ DURATĂ A CAZANELOR
Se face în vederea executării unor lucrări mari de reparaţii şi deci se impune golirea apei din cazan, evident
după o răcire corespunzătoare a sa.
Manevrele pentru oprirea cazanului sunt:
– se sufla suprafeţele de încălzire;
– se reduce treptat arderea prin micşorarea cantităţii de combustibil şi aer de combustie până la oprirea
totala a combustibilului;
– se opreşte ventilatorul de aer de ardere;
– se opreşte ventilatorul de gaze arse;
– se verifica ca uşile de vizitare şi sibarii de gaze sa fie inchisi pentru o răcire lenta a cazanului. după câteva
ore de răcire se pot deschide sibarii de gaze arse pentru a se creea un tiraj natural şi a se continua racirea
cazanului.
– se purjează cazanul intermitent pentru îndepărtarea nămolului din colectoarele inferioare ale cazanului,
urmărindu-se continuu nivelul în cazan.
Racirea cazanului este o operație foarte importanta întrucât forțarea ei poate produce șocuri hidraulice. Din
acest motiv timpul de răcire este menționat în ITI în funcție de tipul cazanului respectiv.
In cazanul în care se impune o răcire mai rapida:
– se pornește ventilatorul de gaze arse şi se fac purjări scurte şi dese precum şi suplimentari cu apa;
– se scoate ECO din drumul gazelor de ardere daca exista aceasta posibilitate;
– se va urmări în permanenta nivelul apei în cazan ca acesta sa fie vizibil în sticla de nivel;
– se consuma treptat aburul alimentând în continuare consumatorii sau eșapând în atmosfera pina când
presiunea ajunge la zero;
– se închide ventilul principal de abur;
– se închide ventilul de paralel şi se procedează la separarea cazanului conform ITI.
Pentru evitarea tensiunilor interne, cazanul va fi golit de apa numai după racirea zidăriei şi când temperatura
apei în cazan este de ( 70÷80 )ºC. Înainte de a se începe golirea se deschid aerisirile cazanului sau în lipsa
acestora se blochează pe deschis o supapa de siguranta.
– pentru lucrări pe cazan, acesta se izolează fata de celelalte prin flanșe oarbe;
– se deschid capacele şi se desfac gurile de vizitare.

b ) OPRIREA FORTATA A CAZANULUI
Fochistul este obligat sa oprească imediat cazanul fără avizul conducătorului ierarhic superior în următoarele
cazuri:
– când nivelul apei a scăzut sub cel minim, fiind totuși vizibil în sticla şi continua sa scadă deși cazanul este
alimentat intens cu apa;
– nivelul apei nu se mai vede în sticla şi nu reapare când se închide robinetul de abur al sticlei; în acest caz
alimentarea cu apa este interzisa;
– s-au defectat dispozitivele de alimentare cu apa;
– la cazanele cu străbatere forțata, debitul de apa a scăzut sub limita minima de siguranta;
– indicatoarele de nivel nu funcționează;
– nivelul apei a trecut peste marginea superioara a sticlei şi prin purjarea cazanului nivelul nu scade;
– au apărut umflături pe elementele cazanului (tambur, colectoare, etc).
– au apărut fisuri, sau crapaturi (cu excepția fisurilor şi crapaturilor mici la țevi) la elementele cazanului;
– au apărut curgeri mari ale îmbinărilor sudate ( cu excepția unor scurgeri ușoare la sudurile țevilor ) sau
încălzirea la roșu a unor parți din peretele metalic;
– combustibilul antrenat arde în canalele de gaze de ardere şi temperatura acestor gaze creste anormal;
– s-a încălzit pina la roșu o porțiune din scheletul metalic de susținere;
– s-au produs darimari sau crapaturi mari în zidăria focarului;
– instalația de automatizare nu declanșează deși s-au depășit limitele de declanșare;
– s-a produs o explozie de gaze în focarul cazanului;
– a izbucnit un incendiu în sala cazanelor şi nu poate fi stins;
Când în timpul exploatării cazanului apar fenomene nedorite enumerate mai sus ( care pun în primejdie
cazanul şi instalațiile anexe ), fochistul trebuie sa intervină cu calm şi cu hotărâre, oprind repede cazanul din
funcțiune, respectiv oprind focul, reducând tirajul, oprind alimentarea cu apa şi închizând legăturile cu
celelalte cazane.
Extrase din:
pentru aprobarea Prescripției tehnice PT C 11-2003, ediția 1, "Cerințe tehnice privind sistemele de
automatizare aferente centralelor termice"
B.5.4. Cerințe referitoare la sistemul de control al atmosferei din centrala termica

Indiferent de sursa de aer de ardere, pentru cazanele care funcționează in centrala termica vor fi prevăzute
sesizoare pentru detectarea scaparilor de gaze combustibile si de gaze de ardere in incinta centralei.
Sistemul de automatizare in care se integrează aceste sesizoare va transmite semnale de alarma optice si
acustice la panoul central de telesemnalizare. In cazuri stabilite prin proiect se va comanda automat si
oprirea focului la cazane.
B.5.5. Cerințe referitoare la supravegherea surselor de energie auxiliara necesare funcționarii

sistemului de automatizare
Alimentarea cu energie electrica a sistemului de automatizare de la cazane trebuie sa fie realizata de la doua
surse independente cu posibilitatea de anclanșare automata a rezervei, fara perturbarea funcționarii
sistemului, in cazul întreruperii uneia dintre acestea.
In cazuri speciale, prevăzute prin proiect, in care oprirea in siguranta a cazanului necesita acționarea
electrica a unor organe de execuție pentru o perioada de timp determinata, se va prevedea si o sursa
auxiliara de avarie (de tipul generator Diesel) si condițiile de verificare periodica a disponibilității funcționale
a acesteia.
Starea surselor de alimentare cu energie electrica va fi telesemnalizata la panoul din camera de

comanda/camera de garda unde sunt transmise si celelalte semnalizări referitoare la funcționarea cazanelor.
In cazul sistemelor de automatizare care au organe de execuție acționate si cu aer comprimat, instalația de
alimentare cu aer instrumental va fi prevăzuta cu propriile bucle de reglare si starea de funcționare a
acestora va fi monitorizata la tabloul de telesemnalizări.

B.6. Oprirea manuala in situații de pericol
Sistemul trebuie prevăzut cu "întreruptoare de avarie locale", amplasate langa agregatele care trebuie oprite
imediat, in situații de pericol. De asemenea, sistemul trebuie prevăzut cu cel Putin un întreruptor de avarie
local, amplasat intr-un loc vizibil marcat, de la care se poate întrerupe ferm alimentarea cu combustibil a
instalației de ardere a cazanelor.
B.7. Cerințe referitoare la modul de efectuare a exploatării centralelor fara supraveghere

permanenta
Regimul de funcționare fara supraveghere permanenta se caracterizează prin faptul ca prezenta

operatorului/fochistului in sala cazanelor nu este obligatorie in tot timpul funcționarii cazanelor si instalațiilor
din centrala.
Sistemele de automatizare trebuie sa fie proiectate si realizate astfel incat sa preia

conducerea/supravegherea instalațiilor in perioadele in care prezenta operatorului/fochistului autorizat nu
este obligatorie in sala cazanelor (24 sau 72 de ore). Conducerea este preluata de buclele de reglare
automata, iar supravegherea de către sistemele de protecție si programele de autocontrol al componentelor.
B.7.1. Cerințe pentru derularea programelor de autocontrol
Prin proiectare programele de autocontrol a componentelor nu trebuie sa împiedice posibilitatea verificării

manuale in orice moment a nivostatelor, termostatelor, presostatelor, limitatoarelor de debit din circuitele de
protecție.
Programele de autocontrol trebuie sa respecte următoarele cerințe minime:
- intervalele de timp intre Incercarile de autocontrol nu vor fi mai mari de 6 ore;
- ocolirea (scoaterea din starea activa) a unui dispozitiv de protecție (toate dispozitivele sunt dublate) este
permisa pentru încercare timp de maxim 3 min dar ocolirea simultana a doua dispozitive de protecție nu va
depas 30 s; excepție fac detectoarele de flacara al căror autotest nu poate depas 1 s;
- daca secvența de încercare are rezultat negativ, chiar daca mărimea supravegheata din proces este in
limite normale, se va comanda declanșarea cazanului;
- partea circuitelor electrice din cadrul dispozitivelor supuse programelor de autocontrol care nu este
încercata, trebuie sa fie garantata cu certificate de tip "fail safe", de către producător;
- pentru circuitele de protecție unde nu este obligatorie dublarea dispozitivelor directe de sesizare a mărimii
supravegheate din proces, dispozitivul unic va fi verificat prin încercări de funcționare electrice care trebuie
sa fie efectuate automat la fiecare 2 min si 30 s.
B.7.2. Cerințe referitoare la obligațiile detinatorului si ale personalului de operare
Detinatorul/utilizatorul final este responsabil de asigurarea exploatării cazanelor si a instalațiilor din centrala
termica in condiții de siguranta. Autorizarea de funcționare a centralelor termice fara supraveghere
permanenta nu absolvă detinatorul de obligația de a asigura personal autorizat pentru exploatarea si
întreținerea echipamentelor din centrala. Se permite doar ca operatorul autorizat sa nu fie prezent
permanent in sala cazanelor in timpul funcționarii acestora. Personalul de operare va efectua supravegherea
sistemului in condițiile descrise la pct. B.2. Indiferent de regimul de supraveghere aprobat (Sp-24 sau Sp-
72), operatorul autorizat/fochistul va fi prezent in centrala termica in timpul procesului de pornire de la rece
a cazanelor. Procesul de pornire de la rece se considera încheiat atunci când cazanul intra in regim de
funcționare stabilizat.
Repornirile automate in procesul de reglare a sarcinii "tot-nimic" nu sunt considerate porniri de la rece si nu
necesita prezenta obligatorie a operatorului in sala cazanelor.
După oprirea cazanului, comandata de o protecție, sistemul trebuie sa se blocheze si repornirea trebuie sa se
poată face numai după resetarea circuitului de protecție de către operatorul uman si numai in prezenta
acestuia in centrala termica, in astfel de cazuri, repornirea este echivalenta cu pornirea de la "rece".
Prevederea unui circuit de comanda automata a pornirilor si opririlor cazanului in funcție de o programare
orara este interzisa.

In timpul funcționarii in regim fara supraveghere permanenta operatorul de serviciu sau o persoana
competenta (a se vedea si pct. B.1) desemnata, trebuie sa asigure permanenta la tabloul de telesemnalizare
din camera de garda (de comanda).
In timpul funcționarii cazanelor autorizate sa funcționeze fara supraveghere permanenta in regim Sp-24, sau
Sp-72, operatorul de serviciu va verifica la fata locului, in sala cazanelor, cel Putin la sfârșitul unui interval de
24 sau 72 de ore, starea instalațiilor tehnologice si a elementelor sistemului de automatizare, va citi si
descărca memoria dispozitivului de înregistrare a evenimentelor si parametrilor de funcționare ai cazanului
din perioada anterioara de funcționare si va reseta sistemul pentru o noua perioada de funcționare fara
supraveghere permanenta.
Pentru orice anomalie, constatata la citirea înregistrărilor sau la verificarea pe teren a stării componentelor
sistemului de automatizare, se va solicita, după caz, intervenția personalului autorizat (ASI). Daca anomaliile
constatate nu se pot remedia si nu se poate prelua conducerea manuala a instalațiilor, acestea vor fi oprite
in siguranța din funcțiune si se va solicita intervenția unor agenți economici de specialitate autorizați in
domeniul lucrărilor la sisteme de automatizare (montare/PIF/ser vice/întreținere si reparare).
B.7.3. Cerințe referitoare la înregistrarea automata a parametrilor si evenimentelor
Sistemele de automatizare ale centralelor termice echipate cu cazane fara supraveghere permanenta vor fi
prevăzute cu dispozitive si programe aferente pentru înregistrarea automata a evenimentelor si valorilor
parametrilor din circuitele tehnologice supravegheate, precum si a orelor de funcționare in regim exclusiv
automat pentru fiecare echipament in parte.
Informațiile stocate trebuie sa fie verificate si, după caz, transferate in sistemul de arhivare al datelor de
urmărire a funcționarii cazanului (echivalentul registrului de urmărire a funcționarii centralei termice in cazul
regimului de supraveghere permanenta) la sfârșitul fiecărui interval de funcționare fara prezenta fochistului
in sala cazanelor. Confirmarea efectuării acestei operațiuni trebuie făcuta automat de sistemul de
automatizare in momentul resetării comandate de către operatorul uman.
Daca resetarea nu se face cel târziu la expirarea timpului aprobat pentru funcționarea fara supraveghere
permanenta, sistemul se blochează si întrerupe in siguranta funcționarea in continuare a instalațiilor din
centrala termica fara supraveghere permanenta. Resetarea nu poate fi validata automat de către sistem
daca verificările necesare la fata locului nu s-au efectuat (recunoașterea efectuării verificărilor de către
sistem se proiectează in cadrul logicii de funcționare a sistemului de înregistrare care trebuie sa contorizeze
timpul de funcționare fara supraveghere permanenta si sa identifice verificările efectuate).
Datele stocate de către sistemul de înregistrare trebuie sa poată fi apelate in orice moment.
CONSERVAREA CAZANULUI
In timpul cit cazanul este scos din funcțiune este necesara protejarea lui
împotriva corodarii . Daca durata opririi este mai scurta, iar cazanul trebuie sa fie gata pentru a fi pus în
funcțiune, se folosește metoda de conservare umeda. în cazul unei opriri mai îndelungate sau al unui pericol
de zinghet se folosește metoda de conservare uscata.
a) Conservarea umeda
Se vor executa cel Putin următoarele operații:
– cazanul se umple cu apa pasivizata preparata în laboratorul chimic;
– se incalzeste apa pina la fierbere pentru eliminarea completa a aerului din cazan prin robinetele de aerisire
sau supapele de siguranta (deschise în prealabil);
– se închid etanș toate robinetele, astfel ca prin racirea cazanului sa se producă un vid cit mai mare în
spațiul de abur;
– la intervale stabilite de timp se controlează nivelul apei în cazan şi se verifica ca acesta sa se mentina;
b) Conservarea uscata
După oprirea, racirea şi golirea cazanului se procedează la următoarele operaţii:
• se demontează armaturile şi se revizuiesc, deoarece în cazul unei opriri mai îndelungate suferă atât
suprafețele de contact cit şi garniturile;

• se curata cazanul şi se usucă pereții prin ventilare puternica, foc ușor în focar sau aer cald. în prealabil se
evacuează apa, cercetându-se îndeosebi locurile obișnuite de stagnare, de exemplu
• jgheaburile de alimentare din tambur, serpentinele supraîncălzitorului şi economizorul, etc. după care se
izolează cazanul de celelalte unităţi şi instalații auxiliare, pompe, etc. prin flanșe oarbe.
• se introduc în tambure cutii cu var nestins sau alte substanțe absorbante de umiditate. Cutiile vor fi de
mărime corespunzătoare dimensiunii gurilor de vizitare şi vor conține oxid de calciu de cel Putin 50%.
• se astupa etanș toate registrele de gaze, toate ușile de vizitare, ochiuri de observare, etc.
• se întreține, în timpul perioadei de conservare, uscarea prin foc de lemne sau de cărbune în focar, cel Putin
o data pe luna: pe vreme umeda sau în cazul când zidăria se umezește din alte cauze, focul se poate repeta
mai des. după aceasta operație, registrele şi ușile folosite se astupa etanș.
• se controlează lunar starea suprafeței interioare a tamburului; daca se constata ca varul s-a umezit, acesta
se înlocuiește.
• alta metoda de conservare uscata este prin pasivizarea chimică pereților interiori ai cazanului. Este o
metoda buna, care ferește cazanul de coroziune. Este costisitoare financiar şi are efecte damnatoare pentru
sănătatea oamenilor prin fenomenul de intoxicare a celor care aplica aceasta substanţă în interiorul
cazanului.
EXTRASE DIN PRESCRIPŢIE TEHNICĂ PT C 9-2003
CERINŢE TEHNICE PRIVIND PROIECTAREA, CONSTRUIREA, MONTAREA, INSTALAREA, EXPLOATAREA,

VERIFICAREA TEHNICĂ ŞI REPARAREA CAZANELOR DE APĂ CALDĂ ŞI A CAZANELOR DE ABUR DE JOASĂ
PRESIUNE

- ISCIR - EDIŢIE OFICIALĂ –
3.12. Accesorii de securitate

Accesoriile de securitate sunt dispozitive destinate protejării echipamentelor sub presiune împotriva depăşirii
limitelor admisibile. Aceste dispozitive cuprind:
- dispozitive de limitare directă a presiunii, ca supape de siguranţă, membrane de rupere etc.;
- dispozitive de limitare a presiunii, temperaturii şi a nivelului de fluid, care fie determină acţiuni de
corectare, fie acţiuni de închidere sau de închidere şi blocare, cum ar fi presostate, termostate, nivostate,
sonde de nivel, precum şi dispozitive de măsurare şi control cu funcţie de securitate;
- dispozitive de urmărire a curgerii, fluxostate, care determină acţiuni de închidere sau de corecţie.
3.12.1. Accesoriile de securitate trebuie să respecte următoarele condiţii:
- să fie proiectate şi construite astfel încât să fie adecvate şi sigure pentru rolul funcţional şi, după caz, să fie
respectate cerinţele de întreţinere şi încercare a dispozitivelor;
- să nu îndeplinească alte funcţii, cu excepţia cazului în care acestea nu pot afecta funcţia de securitate;
- să corespundă unor principii de proiectare adecvate pentru a se obţine o protecţie adecvată şi sigură;
aceste principii cuprind în special modurile de oprire în condiţii de siguranţă la avarie, redundanţă, diversitate
şi auto-diagnosticare.
3.13. Dispozitive pentru limitarea presiunii

Dispozitivele pentru limitarea presiunii trebuie să fie proiectate astfel încât presiunea să nu poată depăşi în
permanenţă presiunea maximă admisibilă PS.
3.14. Dispozitive de supraveghere a temperaturii

Dispozitivele de supraveghere a temperaturii trebuie să aibă un timp de reacţie adecvat în condiţii sigure,
corespunzător funcţiei de măsurare.
3.15. Incendiu extern

Cazanele trebuie să fie proiectate şi, după caz, echipate cu accesorii adecvate sau trebuie să existe
instrucţiuni pentru montarea acestora, astfel încât în eventualitatea unui incendiu extern să poată fi limitate
pagubele, având în vedere în special scopul funcţional al acestora.
3.16. Fabricaţia
3.16.1. Tehnologii de fabricaţie
Producătorul trebuie să asigure realizarea în mod competent a prevederilor din faza de proiectare, aplicând

tehnici adecvate şi tehnologii corespunzătoare mai ales în ceea ce priveşte următoarele aspecte:
3.16.1.1. Pregătirea părţilor componente
La pregătirea părţilor componente, cum sunt prelucrarea marginilor pentru sudare şi formarea, nu este
permisă apariţia defectelor, apariţia fisurilor sau modificarea caracteristicilor mecanice, care ar putea afecta
securitatea cazanelor.
3.16.1.2. Îmbinări nedemontabile
Îmbinările nedemontabile şi zonele adiacente acestora nu trebuie să prezinte defecte de suprafaţă sau
interne care ar afecta securitatea cazanelor de apă caldă.
Proprietăţile îmbinărilor nedemontabile trebuie să respecte proprietăţile minime specificate pentru
materialele care se îmbină, cu excepţia cazului în care alte valori ale proprietăţilor reprezentative au fost în
mod special luate în considerare la calculul de proiectare.
La cazane, îmbinările nedemontabile ale componentelor care contribuie la rezistenţa la presiune a cazanului
şi ale componentelor care sunt direct fixate pe acestea trebuie să fie efectuate de personal calificat şi
autorizat corespunzător.
3.16.1.3. Încercări nedistructive
La echipamentele sub presiune, încercările nedistructive pe îmbinări nedemontabile se efectuează de către
personal calificat şi autorizat corespunzător.
3.16.1.4. Tratament termic
În cazul în care există riscul ca procesul de fabricaţie să modifice caracteristicile materialelor în asemenea
măsură încât securitatea cazanului ar putea fi afectată, trebuie efectuat un tratament termic corespunzător
într-o fază de fabricaţie adecvată.
3.16.1.5. Trasabilitate
Trebuie să fie adoptate şi menţinute proceduri corespunzătoare pentru identificarea materialelor din care au
fost executate părţi componente ale echipamentului sub presiune care contribuie la rezistenţa la presiune,
prin mijloace adecvate începând cu faza de recepţie, pe durata fabricaţiei până la încercarea finală a
cazanului fabricat.
3.17. Evaluarea finală

Evaluarea finală a cazanelor se va face respectând următoarele etape:
3.17.1. Inspecţia finală
Cazanele trebuie să fie supuse unei inspecţii finale în cadrul căreia se evaluează conformitatea cu cerinţele
prezente, prin control vizual şi examinarea documentelor. În cadrul acestei inspecţii se pot lua în considerare
încercările efectuate în timpul fabricaţiei. În măsura în care este necesar pentru securitatea cazanelor,
inspecţia finală trebuie să fie efectuată atât în interior cât şi la exterior pe fiecare parte de cazan, după caz,
în timpul fazei de fabricaţie, de exemplu când nu mai este posibilă examinarea în timpul inspecţiei finale.
3.17.2. Verificarea la presiune
Evaluarea finală a cazanelor trebuie să cuprindă o încercare a incintei sub presiune, care în mod normal este
o încercare la presiune hidrostatică cu o presiune de încercare care este stabilită în dosarul tehnic de
fabricaţie.
3.17.3. Inspecţia dispozitivelor de securitate
Evaluarea finală trebuie să includă şi controlul dispozitivelor de securitate montate pe cazan pentru a se
verifica conformitatea totală cu cerinţele prevăzute la pct. 3.12.1.
3.18. Marcare şi etichetare

3.18.1. Pentru toate cazanele se vor trece următoarele date:
- denumirea şi adresa sau alte date pentru identificarea producătorului şi unde este cazul, a reprezentantului
autorizat al acestuia, persoană juridică cu sediul în România;
- anul de fabricaţie;
- date care să permită identificarea cazanului în funcţie de felul acestuia, cum ar fi tipul, seria/numărul de
fabricaţie;
- cele mai importante limite maxime/minime admisibile;
- debitul nominal;
- tipul combustibilului utilizat;
- numărul de omologare acordat de ISCIR-INSPECT.
3.18.2. În măsura în care este necesar, pe cazane se aplică semne de avertizare prin care se atrage atenţia
asupra cazurilor de utilizări necorespunzătoare dovedite din experienţă că pot să apară.

4.8. Verificarea tehnică periodică
4.8.1. Cazanele sunt supuse în exploatare (începând de la prima punere în funcţiune) verificărilor tehnice
periodice, care constau în revizii interioare, încercări de presiune la rece, revizii exterioare. Aceste verificări şi
încercări sunt menite să constate starea de funcţionare în condiţii de securitate a cazanului. Verificările
periodice la cazanele cu puteri nominale mai mari de 300 kW se efectuează de ISCIR-INSPECT IT sau de
"responsabilul cu supravegherea şi verificarea tehnică a instalaţiilor" (RSVTI). Pentru a putea efectua
verificarea tehnică periodică cu personalul propriu autorizat (RSVTI), proprietarul/utilizatorul va primi
împuternicirea scrisă din partea ISCIR-INSPECT IT.
Constatările şi dispoziţiile date se consemnează într-un proces-verbal tipizat conform anexei K.
La cazanele cu puteri nominale mai mici de 300 kW se efectuează revizii periodice de către agenţi economici
autorizaţi de ISCIR-INSPECT pentru PIF şi service, Ia intervale stabilite de producător sau proiectant.
Verificările necesare şi intervalele la care se efectuează vor fi precizate în instrucţiunile de exploatare.
4.8.2. Revizia interioară constă în examinarea părţilor componente ale cazanului şi, în special, a pereţilor
metalici accesibili ai elementelor sub presiune, atât pe partea dinspre apă, cât şi pe partea dinspre gazele de
ardere, în scopul constatării stării tehnice a cazanului.
4.8.3. Revizia interioară trebuie să fie efectuată cel puţin o dată la 4 ani. Inspectorul de specialitate al ISCIR-
INSPECT IT va putea stabili termene mai scurte, funcţie de starea tehnică şi vechimea cazanului.
Proprietarul/utilizatorul este singurul răspunzător pentru respectarea termenelor scadente de efectuare a
reviziei interioare, chiar dacă termenele respective îi sunt sau nu reamintite de către ISCIR-INSPECT IT.
4.8.4. În afară de termenul scadent, revizia interioară trebuie să se efectueze şi în următoarele cazuri:
a) după o întrerupere a funcţionării cazanului mai mare de un an, înainte de repunerea lui în funcţiune;
b) după o nouă montare;
c) cu ocazia unei reparaţii;
d) după o explozie de gaze în camera focarului sau în canalele gazelor de ardere;
e) atunci când se demolează zidăria sau învelişul izolant al cazanului;
f) atunci când inspectorul de specialitate al ISCIR-INSPECT IT are motive întemeiate să solicite efectuarea
încercării;
g) atunci când este solicitată motivat de proprietar/utilizator.
4.8.5. În vederea efectuării reviziei interioare, cazanul trebuie să fie oprit din funcţiune, izolat de celelalte
cazane, răcit şi curăţat.
4.8.6. La verificarea interioară o atenţie deosebită va fi acordată îmbinărilor sudate, precum şi elementelor
ambutisate.
La revizia interioară se va urmări existenţa coroziunilor, fisurilor, crăpăturilor, deformaţiilor vizibile etc.
În cazul în care revizia interioară nu poate fi efectuată, se va efectua o încercare de presiune conform pct.
4.9.
4.9. Încercarea la presiune hidraulică la rece

4.9.1. Încercarea la presiune hidraulică la rece se va efectua în conformitate cu prevederile de la pct. 4.2.4
la intervale de maxim 4 ani.
4.9.2. În afara termenului scadent, încercarea de presiune hidraulică la rece trebuie să se execute şi în
următoarele cazuri:
a) după o întrerupere a funcţionării cazanului mai mare de un an, înainte de repunerea lui în funcţiune;
b) după o nouă montare;
c) cu ocazia unei reparaţii;
d) după o explozie de gaze în camera focarului sau în canalele gazelor de ardere;
e) atunci când se demolează zidăria sau învelişul izolant al cazanului;
f) atunci când inspectorul de specialitate al ISCIR-INSPECT IT are motive întemeiate să solicite efectuarea
încercării;
g) atunci când este solicitată motivat de proprietar/utilizator.
4.9.3. În funcţie de natura şi volumul lucrărilor de reparaţii, încercarea la presiune hidraulică la rece poate să
nu se mai execute, dacă acest lucru este prevăzut prin documentaţia sau proiectul de reparaţie.
4.9.4. În cazul mutării cazanelor dintr-un loc de funcţionare în altul, încercarea de presiune hidraulică la
rece, atunci când aceasta se efectuează înainte de scadenţă, se execută numai la presiunea maximă a
cazanului de către personalul propriu de supraveghere tehnică (RSVTI) al unităţii utilizatoare, autorizat de
ISCIR-INSPECT IT.
4.9.5. După încercarea la presiune hidraulică se va verifica reglarea supapelor de siguranţă. Supapele de
siguranţă se vor regla de către agenţi economici autorizaţi în acest scop, la interval de maxim un an.
Buletinele emise în urma reglării supapelor se vor anexa la cartea cazanului.

4.10. Revizia exterioară
Revizia exterioară se poate executa inopinat în timpul funcţionării cazanului şi constă în examinarea tuturor
factorilor care contribuie la funcţionarea cazanului în condiţii de siguranţă şi anume:
a) sala cazanelor, asupra condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească (spaţii de acces şi deservire,
iluminare, curăţenie etc.);
b) funcţionarea armăturilor de siguranţă şi control, precum şi a instalaţiei de automatizare;
c) dacă personalul de deservire este autorizat şi verificat periodic şi dacă cunoaşte regulile de exploatare a
cazanului;
d) respectarea parametrilor principali ai cazanului (debit, presiune, temperatură);
e) starea părţilor vizibile şi accesibile ale cazanului, a zidăriei acestuia, precum şi a instalaţiilor auxiliare;
f) starea instalaţiei de ardere şi dezvoltarea flăcărilor faţă de pereţii suprafeţelor de încălzire;
g) existenţa instrucţiunilor de exploatare în sala cazanelor şi dacă sunt cunoscute de personalul de deservire;
h) existenţa registrului-jurnal de exploatare al sălii cazanelor, precum şi modul în care se fac înscrierile
zilnice.
4.11. Verificarea eficienţei energetice

În plus se va efectua analiza gazelor de ardere pentru a determina eficienţa arderii, temperatura gazelor la
coş, tirajul, excesul de aer şi noxele emise. Aceste verificări se efectuează cel puţin o dată la doi ani de către
ISCIR-INSPECT IT sau de către agenţi economici autorizaţi de ISCIR-INSPECT IT, în baza unei împuterniciri
scrise din partea ISCIR-INSPECT IT (a se vedea anexa U).
5. REPARAREA CAZANELOR
5.1. Repararea cazanelor se poate executa numai de către agenţi economici autorizaţi de ISCIR-INSPECT IT
în acest scop.
5.2. Reparaţiile care se verifică de ISCIR-INSPECT IT se vor efectua numai în baza unui proiect de reparaţie
şi sunt următoarele:
a) înlocuirea de virole, de funduri, de plăci tubulare, a fasciculului de ţevi sau a tubului focar;
b) repararea prin încărcare cu sudură a elementelor sub presiune care prezintă coroziuni sau eroziuni, izolat
sau grupat;
c) remedierea prin sudare a fisurilor sau crăpăturilor elementelor sub presiune;
d) executarea, la elementele sub presiune, a unor suduri noi şi refacerea sau remedierea celor existente;
e) înlocuirea armăturilor de siguranţă cu alte tipodimensiuni care diferă de cele prevăzute în proiectul iniţial;
f) înlocuirea cu material nou, sub formă de petice (în cazul reparării elementelor sub presiune), a părţilor din
care s-au prelevat probe de material în vederea verificării calităţii acestuia sau a îmbinărilor sudate;
g) executarea de lucrări ca urmare a modificării proiectului iniţial de construcţie a cazanului sau care duc la
modificarea parametrilor iniţiali maximi admişi pentru funcţionarea instalaţiei (debit, presiune maximă,
temperatură maximă, suprafaţa de încălzire etc.);
h) înlocuirea instalaţiilor de ardere, de automatizare şi de protecţie cu alte instalaţii, diferite funcţional faţă
de cele prevăzute în proiectul iniţial sau dotarea cazanelor cu asemenea instalaţii.
Repararea cazanelor se poate executa numai de către agenţi economici autorizaţi de ISCIR-INSPECT IT în
acest scop, pe baza unui proiect de reparaţie întocmit de un agent economic de proiectare autorizat de
ISCIR-INSPECT, sau de către producătorul cazanului.
Repararea se va face în conformitate cu reglementările care au stat la baza construcţiei cazanului. Proiectele
de reparaţii vor fi întocmite conform anexei S.
Proiectele respective pot fi elaborate şi de către alte unităţi de proiectare, cu condiţia ca acestea să fie, în
prealabil, verificate şi avizate conform de o unitate de proiectare autorizată de către ISCIR-INSPECT.
Proiectantul va putea adopta şi alte soluţii bazate pe alte reglementări, dar care să asigure respectarea
cerinţelor esenţiale de securitate.
Proiectele de reparaţie vor fi avizate de ISCIR-INSPECT IT sau de către responsabilul tehnic cu avizarea
conformă (RTAC), autorizat conform anexei B, în baza împuternicirii date de ISCIR-INSPECT IT, înainte de
începerea lucrărilor, în cazul în care pe parcursul efectuării reparaţiilor apar şi alte deficienţe, care nu au fost
tratate în proiectul iniţial, se va completa proiectul cu partea aferentă tratării acestor lucrări.
În cadrul reparaţiilor se vor utiliza:
- subansambluri certificate;
- subansambluri executate de reparatori autorizaţi, în baza unui proiect avizat conform.
Proiectul de reparaţie împreună cu documentaţia de reparaţie se vor ataşa la cartea cazanului.
Se interzice începerea lucrărilor de reparaţii enumerate mai sus fără procesul-verbal de acceptare emis de
ISCIR-INSPECT IT.

5.3. Dacă în cadrul reparaţiilor nu s-au executat lucrările definite la pct. 5.2, verificarea tehnică a reparaţiei
se va efectua de responsabilii tehnici ai reparatorului sau deţinătorului, autorizaţi de ISCIR-INSPECT IT.
5.4. Autorizaţia de a repara cazane nu este necesară atunci când reparaţia se efectuează de constructorul
cazanului.
5.5. Cu ocazia verificării reparaţiei se vor repeta toate încercările efectuate la autorizare.
5.6. Rezultatele verificărilor se consemnează de către inspectorul de specialitate al ISCIR-INSPECT IT într-un
proces-verbal. În procesul-verbal încheiat cu ocazia verificării în vederea autorizării de funcţionare se
stabileşte şi data următoarei verificări tehnice periodice, în conformitate cu prevederile prezentei prescripţii
tehnice.
Efectuarea lucrărilor de reparaţii se va înscrie în registrul de supraveghere sau de evidenţă a funcţionării
instalaţiei de către RSVTI.
5.7. Unităţile autorizate de ISCIR-INSPECT IT să efectueze reparaţii la cazane vor ţine la zi evidenţa
lucrărilor executate, care se verifică de ISCIR-INSPECT IT, într-un registru numerotat, şnuruit şi parafat de
ISCIR-INSPECT IT în raza căreia se găseşte unitatea.
5.8. Cazanele la care au fost executate reparaţii care au condus la modificarea unor parametri vor fi
prevăzute de către unitatea reparatoare cu o placă de timbru nouă, care va fi fixată lângă placa de timbru
iniţială.
Extrase din:
pentru aprobarea Prescripției tehnice PT C 11-2003, ediția 1, "Cerințe tehnice privind sistemele de
4.4. Condiții referitoare la lucrările de service/întreținere si reparare
Lucrările de service/întreținere si reparare la sistemele de automatizare ale cazanelor si echipamentelor

tehnologice anexe din centralele termice, se executa numai de către agenți economici autorizați de ISCIR-
INSPECT IT.
4.4.1. Condiții pentru lucrările de reparare
Lucrările de reparare sunt destinate readucerii la starea de buna funcționare a sistemelor de automatizare
atunci când componentele acestora si/sau legăturile dintre ele sunt uzate sau deteriorate si pot determina
scoaterea din funcțiune a sistemului. Aceste lucrări pot fi executate si in condițiile in care gradul de uzura al
sistemului, deși nu determina oprirea din funcțiune a echipamentului supravegheat, nu mai prezintă
siguranta in funcționare si impune preluarea de către operator a exploatării echipamentului in regim de
conducere exclusiv "manual".
In cazul cazanelor, daca sistemul de automatizare nu mai poate îndeplini condițiile minime specificate la pct.
2.1, cazanul trebuie oprit din funcțiune si repararea sistemului de automatizare este obligatorie.
Reparațiile sistemelor de automatizare se executa in condițiile opririi din funcțiune a instalației tehnologice
deservite de sistemul de automatizare si trebuie sa respecte aceleași condiții impuse la montarea/instalarea
inițiala a sistemului de automatizare (a se vedea pct. 4.2).
Lucrările de modernizare a sistemelor de automatizare (rezultat al schimbării instalației de ardere, a
schimbării soluției de automatizare sau de extindere a celei existente, al înlocuirii unor componente cu altele
mai performante etc.) sunt considerate, de asemenea, lucrări de reparare si trebuie sa satisfacă aceleași
condiții minime impuse efectuării lucrărilor de reparare.
Condițiile minime care trebuie sa fie respectate la efectuarea lucrărilor de reparare a sistemelor de
automatizare sunt:
- sa existe un proiect de reparare avizat de ISCIR-INSPECT ale cărui prevederi trebuie sa fie respectate
integral la executarea lucrărilor;
- sa se utilizeze numai materiale certificate pentru lucrările de înlocuire a cablurilor, conductelor de impuls,
suporturilor, prizelor de măsurare, conductelor de aer instrumental etc.;
- sa se utilizeze numai tipurile de aparate (locale sau de panou) si organele de execuție specificate in proiect
si garantate de producător cu certificate de tip, pentru înlocuirea celor deteriorate;
- sa se efectueze încercări si verificări similare cu cele de la montarea inițiala a sistemului pentru dovedirea
conformității lucrărilor executate;
- sa se întocmească declarația de conformitate prin care reparatorul sa-si asume responsabilitatea
corectitudinii lucrărilor executate (conform modelului din anexa F);

- proiectul de reparație al instalație de automatizare împreuna cu documentația de reparație se vor atașa la
cartea cazanului/echipamentului tehnologic deservit de sistemul de automatizare supus lucrărilor de
reparare.
Lucrările executate in cadrul reparațiilor planificate sau neplanificate se verifica de către inspectorul de
specialitate al ISCIR-INSPECT IT sau de către responsabilul cu verificarea lucrărilor (RSL) al reparatorului si
responsabilul cu supravegherea si verificarea tehnica a instalațiilor (RSVTI) al detinatorului, autorizați de
ISCIR-INSPECT IT si împuterniciți in acest scop.
Lucrările executate in cadrul reparațiilor sistemelor de automatizare de la cazane, care se verifica de către
inspectorul de specialitate al ISCIR-INSPECT IT sunt următoarele:
- înlocuirea dispozitivelor de protecţie;
- schimbarea amplasării prizelor de impuls pentru dispozitivele de siguranţa;
- executarea, la elementele sub presiune, a unor suduri noi si refacerea sau remedierea celor existente
pentru amplasarea traductoarelor, aparatelor de măsurare directe etc.;
- înlocuirea sistemelor de automatizare aferente instalațiilor de ardere si înlocuirea sistemelor de protecție cu
unele diferite funcțional fata de cele prevăzute in proiectul inițial, sau dotarea cazanelor neautomatizate cu
asemenea sisteme;
- executarea de reparații la sisteme de automatizare ca urmare a realizații prevederilor rapoartelor de
examinări si investigații tehnice avizate de ISCIR-INSPECT (examinările si investigațiile in vederea evaluării
stării tehnice a sistemelor de automatizare se efectuează in situațiile prevăzute la pct. 4.1. paragraful 2).
4.4.2. Condiții referitoare la lucrările de service/întreținere
Lucrările de service/întreținere sunt destinate corectării funcționarii unor componente individuale ale
sistemului, refacerii exactității de măsurare a aparatelor locale, inlaturarii defectelor de transmisie a
semnalelor in sistem si înlocuirii pieselor de uzura sau a consumabilelor, nonconformitati care nu determina
scoaterea din funcțiune a sistemului dar scad gradul de încredere in sistem datorita abaterilor constatate fata
de condițiile inițiale de la punerea in funcțiune. Lucrările de service/întreținere se pot executa si cu instalația
tehnologica deservita de sistem in funcțiune. Lucrările de service/întreținere presupun existenta unui
personal specializat in depanarea tuturor tipurilor de aparate din componenta sistemului, cunoașterea si
respectarea prevederilor manualelor de service ale respectivelor aparate si, după caz, dotarea cu laboratoare
specializate.
Lucrările de service/întreținere se executa de către personalul de specialitate al agenților economici autorizați
pentru lucrări de montare/instalare sau al constructorului echipamentului tehnologic echipat cu sistemul de
automatizare respectiv. Lucrările se executa in conformitate cu manualele de service elaborate de
producătorii componentelor din sistem la care se intervine in timpul service-lui/întreținerii. Lucrările se
verifica de către RSL al agentului economic autorizat si sunt confirmate si acceptate de
beneficiarul/utilizatorul echipamentului automatizat.
Anumite lucrări de service/întreţinere (întreţinere curenta, înlocuire consumabile, schimbare
piese de uzura, refacerea unor conexiuni slăbite, precum si alte lucrări similare la elementele
sistemelor de automatizare) se vor executa de către unitatea detinatoare, pe baza
documentației elaborate de proiectantul sistemului de automatizare sau de furnizorul
elementelor respective, cu personal instruit, specializat in acest scop si autorizat individual ca
ASI.
REVIZIA PERIODICĂ ŞI SEZONIERĂ . CONSERVAREA, REPARAREA ŞI VERIFICAREA TEHNICĂ

OFICIALĂ A CAZANULUI
Reparaţiile cazanului sunt de două feluri: reparaţii accidentale (RA) şi reparaţii periodice(RP).
Reparaţiile periodice sunt de trei feluri:
• revizii tehnice (RT);
• reparaţii curente (RC);
• reparaţii capitale (RK).
a ) Revizia tehnică (RT)

Constă în verificarea, curăţarea, ungerea, înlocuirea unor piese uzate şi eliminarea unor defecţiuni de mică
amploare. Cu această ocazie se stabilesc lucrările ce urmează a se face la următoarea reparaţie curentă,
care este de amploare mai mare.

b ) Reparaţia curentă(RC)
Cuprinde:
– spălarea şi curăţirea de piatră şi funingine până la metal curat;
– reparaţii la instalaţiile de ardere, inclusiv curăţirea duzelor şi a filtrelor de combustibil;
– reparaţii la instalaţia de alimentare cu apă;
– verificarea instalaţiei de automatizare;
– reparaţii la armături;
– remedierea neetanşeităţilor circuitelor de apă, abur, combustibil;
– înlocuirea garniturilor neetanşe;
– mandrinări de ţevi;
– revizia motoarelor electrice, spălarea lagărelor, înlocuirea uleiului (la pompe, ventilatoare, exhaustoare).
Se va urmări ca:
– la intervale de maxim 3 luni să se cureţe de funingine ţevile de fum, ţevile de apă, tubul focar, etc.;
– la intervale de maxim 6 luni să se verifice şi cureţe de piatră spaţiul de apă.
c ) Reparaţia capitală (RK)

Se efectuează în scopul de a aduce cazanul cât mai aproape de starea iniţială. Conform normativelor tehnice
în vigoare, reparaţiile capitale se efectuează după un anumit număr de ore de funcţionare, stabilit pentru
fiecare tip de cazan în parte.
Se admite depăşirea sau micşorarea acestei perioade de funcţionare cu max. +20%, pe baza unei analize
tehnice pertinente cu aprobarea Consiliului de Administraţie al unităţii deţinătoare.
Executarea RT, RC, RK în conformitate cu normativele asigură funcţionarea normală, în siguranţă şi
economică a cazanului, prevenind apariţia avariilor şi necesitatea reparaţiilor accidentale.
Prescripţia tehnică CR3 colecţia ISCIR, stabileşte unităţile care au dreptul să facă reparaţii la cazane şi felul
reparaţiilor, astfel:
Reparaţii ce se pot executa de beneficiari şi de unităţi care nu sunt autorizate de ISCIR
– RT, RC şi RA;
– reparaţia tuturor instalaţiilor din sala de cazane (instalaţiile de alimentare cu apă, cu combustibil, pompe,
ventilatoare, exhaustoare, instalaţii de automatizare, înzidirea şi izolaţia cazanului, armăturile cazanului);
– înlocuirea prin mandrinare sau sudură a ţevilor de fum, ţevilor fierbătoare sau de ecran, a ţevilor
schimbătoarelor de căldură şi a niturilor la cazane sau recipiente, într-o proporţie mai mică de 1/3 din
numărul total al acestora;
– înlocuirea tuturor ţevilor preîncălzitoarelor de aer.
Reparaţii ce se pot face numai de unităţile de specialitate, autorizate de ISCIR
– reparaţii capitale (RK);
– înlocuirea prin mandrinare sau sudură a mai mult de 1/3 din ţevi;
– înlocuirea de virole, funduri, plăci tubulare;
– înlocuirea supapelor de siguranţă;
– înlocuirea instalaţiilor de protecţie.
În toate aceste cazuri unitatea reparatoare trebuie să întocmească o documentaţie tehnică de reparaţie.
d ) Reparaţii efectuate de fochist
Între obligaţiile de serviciu ale fochistului se numără şi reparaţiile curente la cazan, şi anume:
– înlocuirea sticlelor de nivel, manometrelor, termometrelor defecte;
– reparaţia robinetului de reţinere cu ventil;
– înlăturarea neetanşeităţilor de apă, abur şi combustibil;
– înlocuirea garniturilor defecte;
– stingerea şuruburilor, piuliţelor şi prezoanelor slăbite;
– întreţinerea lagărelor electromotoarelor, pompelor, ventilatoarelor, exhaustoarelor, completarea sau
înlocuirea uleiului la acestea;
– curăţirea lunar a filtrelor de combustibil;
– spălarea cazanului şi curăţirea de piatră şi funingine;
– curăţirea arzătorului, inclusiv a duzelor;
– repararea izolaţiilor defecte la cazan;
– curăţirea cazanelor şi a sălii cazanelor;
– analiza calitativă a apei şi regenerarea filtrelor (împreună cu laborantul);
– alte lucrări prevăzute în instrucţiunile interne.
Pregătirea pentru controlul oficial ISCIR

e ) Verificarea stării tehnice a cazanelor de către inspectorii ISCIR
– după instalare, înainte de punerea în funcţie, când se face autorizarea de funcţionare (AF) şi apoi în luna şi
anul specificate în procesul verbal de inspectorul ISCIR cu ocazia ultimului control şi consemnată în Cartea
de exploatare a cazanului (eliberată de ISCIR) când se face controlul periodic. Verificarea se face de
asemenea după RK. Ziua în care va avea loc verificarea periodică se face cunoscută unităţii de către ISCIR în
scris, cu o lună de zile înainte. În scopul verificării de către ISCIR, cazanul se opreşte din timp din
funcţionare, se spală şi se curăţă de piatră şi funingine până la metal curat. La verificare trebuie să asiste, în
afară de fochist şi responsabilul ISCIR al unităţii şi şeful sălii cazane.
Inspectorul ISCIR verifică:
– spaţiul de apă şi gaze arse;
– dacă sunt depuneri de piatră şi funingine;
– coroziuni;
– fisuri;
– crăpături, deformări, curgeri.
La cazanele ignitubulare, inspectorul ISCIR poate cere scoaterea a 3, 4 ţevi de fum. Această operaţiune se
numeşte revizie interioară (RI).
Dacă cazanul nu este curat, dispune curăţirea şi poate da amendă.
Dacă prezintă defecţiuni, dispune intrarea în reparaţie.
Dacă nu prezintă defecţiuni, fixează data următoarei RI la data la care este scadent la IP (încercare la
presiune).
La fiecare a doua revizie interioară se face IP, care se fixează la un interval dublu faţă de revizia interioară.
Când este scadent şi la încercare de presiune, unitatea trebuie să aibă pregătită şi pompa de presiune
hidraulică. IP este precedată întotdeauna de RI.
Revizia interioară se face:
– după o întrerupere a funcţionării mai mare de un an;
– după o nouă montare;
– după o reparaţie curentă, accidentală sau capitală;
– după o explozie în spaţiul de gaze arse;
– după demontarea izolaţiei exterioare sau a zidăriei, în vederea reparării acestora.
În acest scop, cazanul este oprit din funcţionare şi este curăţat până la metal curat, atât spaţiul de apă–
abur, cât şi cel de foc şi gaze arse.
Suprafeţele vor fi curate şi neunse. Apoi se verifică cu ochiul liber sau cu lupa cordoanele de sudură şi
suprafeţele cazanului, atât din spaţiul de apă cât şi de foc şi gaze arse, spre a constata dacă are deformări,
fisuri, crăpături, coroziuni, depuneri de piatră sau funingine, neetanşeităţi semnalate prin depuneri de săruri.
În funcţie de constatări se iau deciziile ce se impun.
Încercarea de presiune la rece de casă(proba hidraulică)
Scopul încercării de presiune la rece este de a confirma că starea cazanului este bună şi că se poate trece la
proba de presiune, ce se va efectua cu organul ISCIR.
Pentru efectuarea încercării de presiune la rece se deschide robinetul de aerisire sau în lipsa acestuia,
supapele de siguranţă.
Se introduce apă rece cu furtunul sau cu pompa cazanului, treptat, permițând evacuarea aerului. Pungile de
aer rămase în cazan sau instalaţie sunt periculoase şi fac dificilă creşterea presiunii în timpul probei.
După ce robinetul de aerisire sau prin supape iese apă fără bule de aer, acestea se închid. Supapele se
blochează cu pene de lemn sau cu greutăţi suplimentare la capătul pârghiei, iar cele cu resort, cu flanşă
oarbă sau dop filetat.
Cu pompa hidraulică se ridică presiunea în cazan, treptat până la presiunea maximă admisă a cazanului. Se
va urmări ca atât creşterea cât şi scăderea presiunii în timpul probei să fie de maxim 5 bar / min. Dacă se
apreciază că presiunea creşte prea încet la 3–4 bar se redeschide robinetul de aerisire 3–4 minute. Se ridică
în continuare presiunea până la presiunea maxim admisă şi se menţine timp de 10 minute, după care se
observă dacă nu s–au ivit neetanşeităţi sau deformări.
Nu se admit neetanşeităţi sau umeziri la cordoanele de sudură sau la părţile sub presiune.
Se admit neetanşeităţi la armături şi garnituri dacă se menţine presiunea în cazan, neetanşeităţi care se vor
remedia după probă.
După proba de casă, cazanul poate rămâne sub presiune, la presiunea maximă admisă, până la sosirea
organului ISCIR, care dispune ridicarea presiunii până la presiunea de probă.
Presiunea de probă este mai mare decât presiunea maxim admisă şi este specificată de proiectant în Cartea
cazanului (deci nu se calculează).
La proba oficială cazanul este menţinut la presiunea de probă 10 minute, după care se scade presiunea la
presiunea maxim admisă. La această presiune se face verificarea cazanului.
După proba oficială a cazanului, urmează reglarea supapelor de siguranţă.

Reglarea supapelor de siguranţă
f ) Reglarea cazanului
Are rolul de a face ca supapele de siguranţă să declanşeze (să deschidă automat) şi să evacueze
în atmosferă surplusul de presiune peste presiunea maximă admisă.
Reglarea se face de organul ISCIR, astfel ca supapele să se deschidă la o presiune puţin superioară presiunii
maxim admise.
Reglarea supapelor de siguranţă cu pârghie şi contragreutate se poate face fie pe cazan, fie pe un stand de
probă.
Supapele de siguranţă cu resort se reglează variind tensiunea resortului prin şurubul de reglare, după care
se sigilează.
Revizia exterioară
g ) Revizia exterioară
Se face inopinat şi cu această ocazie se verifică:

– prezenţa şi starea personalului (fochişti, laboranţi);
– respectarea parametrilor (presiune, temperatură, nivel apă la cazan);
– felul arderii;
– calitatea apei de alimentare şi a condensatului;
– însemnările din registrul jurnal;
– ordinea şi curăţenia în sala de cazane.

Competenţa X
SEMNALIZAREA DEFECŢIUNILOR APĂRUTE
Descriere
Unitatea se referă la competenta necesară identificării localizării şi semnalizării defecțiunilor tehnice care
pot apărea în timpul pornirii, exploatării sau opririi cazanelor, precum şi măsurile de urgentă care trebuie
aplicate în funcție de defecțiunea apărută.
1. Analizează defecțiunea apărută

1.1 Defecțiunea apărută este identificată şi localizată cu rapiditate, luând în considerație semnalele
specifice.
1.2 Cauzele şi efectele care au produs defecțiunea sunt identificate rapid şi cu precizie.
1.3 Seful ierarhic şi echipa de intervenții şi reparații sunt informați operativ despre defecțiunea constatată şi
se solicită intervenția imediată.
1.4 Defectele apărute şi intervențiile executate sunt consemnate corect şi complet în registrul de
supraveghere.
2. Adoptă măsuri de urgentă
2.1 Aplică măsuri de izolare, protecție şi/sau asigurare a circuitelor tehnologice afectate de
defecțiunea constatată.
2.2 Asigură cu promptitudine măsuri de prim ajutor în cazul în care defecțiunea apărută a produs accidentarea
unor persoane.
2.3 Aplică măsurile corespunzătoare de PSI în cazul în care defecțiunea produsă a provocat incendii sau
explozii
Gama de variabile

Defecțiunile pot să apară atunci când:

- nivelul apei nu se mai vede prin vizorul sticlei de nivel;
- la elementele cazanului (tambur, colectoare, camere de apă, țevi, plăci tubulare etc.) au apărut
burduşiri, scurgeri la îmbinările sudate, încălzirea la roşu a unei părți din peretele metalic;
- s-au produs crăpături sau dărâmături la zidăria focarului sau cazanului;

- combustibilul antrenat arde în canalele de gaze de ardere iar temperatura cre şte peste limita admisă; -
sunt atinse limitele de declanşare a parametrilor tehnologici din schema de protecție automată a
cazanului şi nu este comandată automat oprirea;
- s-a produs o explozie de gaze în focarul cazanului;
- la stingerea accidentală a focului în camera de ardere.
Semnalele specifice pot fi: indicațiile aparatelor de măsură şi control montate local şi pe tabloul de
automatizare, semnalele acustice, optice sau comportamentul specific al cazanului şi a instalațiilor auxiliare;

- parametrii nominali şi parametrii de lucru ai cazanului, valori optime;
- noțiuni de mecanică şi termotehnică;
- identificarea defecțiunilor apărute la cazan;
- prescripții tehnice ISCIR aplicabile.
- noțiuni de automatizare a cazanului;
- instrucțiunile tehnice ale proiectantului cazanului;
- fluxul tehnologic.
- corectitudinea şi rapiditatea identificării defectului;
- corectitudinea identificării pieselor/echipamentelor defecte;
- operativitatea şi claritatea cu care informează echipa de intervenții şi reparații;
- atenția şi seriozitatea cu care aplică măsurile de urgentă
e) Avarii şi accidente; Măsuri pentru evitarea şi eliminarea avariilor.

h) Prescripţii tehnice pentru proiectarea, construirea, montarea, repararea, instalarea,
exploatarea şi verificarea cazanelor de abur de joasă presiune şi de apă caldă PT C 9-2003; Alte
legi şi dispoziţii specifice.
1. AVARII LA INSTALAŢIILE DE CAZANE
a ) Generalităţi
Avariile sunt defecţiuni ivite la cazane sau la instalaţiile anexe, care impun oprirea cazanului,
remedierea făcându-se prin reparaţii accidentale.
Cazanul este o instalaţie care funcţionează în condiţii deosebit de grele, fiind supus acţiunii cumulative a mai
mulţi factori:
– variaţiilor de presiune (inclusiv în timpul încercărilor de presiune), care provoacă şocuri mecanice;
– variaţiilor mari de temperatură, care provoacă şocuri termice, precum şi dilatări şi contractări neuniforme,
din cauza mărimii diferite a diverselor părţi ale cazanului (tambur, tub focar, ţevi, colectoare);
– temperaturilor ridicate, peste 450oC, care provoacă fluajul.
Toate cele de mai sus provoacă fenomenul de obosire a materialului.
La acestea se adaugă acţiunea agresivă a mediului în care lucrează cazanul:
– pe de o parte apa, aburul, şi sărurile acestora
– pe de altă parte, focul şi gazele de ardere, mai ales dacă combustibilul nu arde complet şi conţine sulf,
vanadiu sau produce cenuşă zburătoare.
Toate acestea sunt la originea apariţiei avariilor ca: fisuri, deformări, coroziuni. Acestora li se adaugă
defecţiunile de fabricaţie ale materialului, proiectarea, construirea şi repararea necorespunzătoare.
În afară de acestea, cele mai multe avarii sunt cauzate de exploatarea necorespunzătoare a cazanului şi sunt
produse de:
– nerespectarea instrucţiunilor interne de pornire, funcţionare, oprire şi conservare a cazanului;
– nerespectarea parametrilor de funcţionare: debit, presiune, temperatură;
– neefectuarea, conform graficelor, a reviziilor periodice;
– nerespectarea regimului chimic al apei de alimentare, al apei şi aburului din cazan şi a condensatului.

b ) Rămânerea fără apă
Cele mai multe avarii se datorează rămânerii fără apă cazanului.

Se spune că un cazan "a rămas fără apă" atunci când fochistul nu mai vede apa în nici una din cele două
sticle de nivel ale cazanului.
Prima şi cea mai importantă sarcină a fochistului în timpul turelor de serviciu este de a urmări permanent
nivelul apei în sticlele de nivel, astfel ca aceasta să nu coboare niciodată sub linia de nivel minim, inclusiv la
cazanele automatizate.
S–a constatat că stratul de apă, cu o înălţime de 100 mm deasupra liniei de foc (unde este montată placa de
nivel minim), este necesar şi suficient pentru ca părţile cele mai de sus atinse de foc şi gaze arse să nu se
supraîncălzească.
Supraîncălzirea provoacă decarburarea oţelului şi poate atinge în adâncimea materialului, câțiva mm.
Temperatura dezvoltată în focar prin arderea combustibilului este de 1000–1500oC, iar temperatura apei din
cazan este în funcţie de presiune de 120–374oC.
Se ştie că la oţel, ca de altfel la toate metalele, rezistenţa la deformare scade odată cu creşterea
temperaturii.
Stratul de apă de minim 100 mm deasupra liniei de foc face ca la majoritatea cazanelor, temperatura
pereţilor metalici ai focarului să nu depăşească mult peste 300oC, diferenţa între temperatura apei şi a
peretelui focarului fiind de  40oC. Peste această valoare rezistenţa la deformare a oţelului scade foarte
rapid, astfel încât o mică scădere a stratului de apă sub valoarea minimă, are ca urmare deformarea,
întinderea, subţierea şi în final ruperea materialului.
Efectele rămânerii fără apă depind de nivelul la care a scăzut apa.
Dacă nivelul apei se mai vede în sticle, dar este mult sub nivelul minim şi fochistul alimentează cazanul cu
apă multă şi rece, se produce curgerea ţevilor.
Dacă nivelul apei nu se mai vede în sticle, se produce supraîncălzirea părţilor metalice superioare ale
cazanului care are ca urmare:
– la cazanele ignitubulare: curgerea depunerilor fuzibile şi a ţevilor de fum, iar în cazuri mai grave,
deformarea ţevilor de fum, a tubului focar sau a plafonului cutiei de foc.
– la cazanele acvatubulare: curgerea, deformarea ţevilor de apă.
La aceste cazane nivelul minim al apei este fixat deasupra primului rând de ţevi coborâtoare.
Dacă nivelul apei scade sub racordurile din tambur al acestor ţevi, apa din acestea nemaifiind în contact cu
apa din tambur, se vaporizează repede şi ţevile rămân fără apă, se supraîncălzeşte şi se deformează.
Dacă nivelul apei a scăzut foarte mult, la ambele tipuri de cazane, se produce înroşirea şi deformarea
pereţilor focarului.
În plus, la cazanele ignitubulare, alimentarea cu apă a cazanului când nivelul este foarte scăzut, devine
foarte periculoasă.
În acest caz, apa vine în contact direct cu pereţii înroşiţi ai focarului, producând avaria cazanului.
– fie datorită creşterii presiunii prin vaporizarea bruscă a apei;
– fie datorită contractării şi fisurării pereţilor focarului – punând masa de apă fierbinte din cazan în legătură
cu presiunea atmosferică.
Prin scăderea bruscă a presiunii – de la presiunea din cazan la presiunea atmosferică – o parte din apa din
cazan se vaporizează instantaneu. Transformarea bruscă a acestei mase de apă în abur, aceasta îşi măreşte
volumul de 1700 de ori şi implicit presiunea – ducând la explozia cazanului.
Când fochistul nu mai vede apa în sticlele de nivel trebuie să ia imediat următoarele măsuri:
– opreşte imediat focul (închide robinetul de combustibil);
– opreşte alimentarea cu apă (opreşte pompa);
– opreşte furnizarea de abur (închide robinetul principal de abur).
După aceasta verifică prin uşa focarului şi prin toate ochiurile de observare dacă se constată curgeri ale
dopurilor fuzibile (la cazanele ignitubulare), curgeri de ţevi, înroşiri sau burduşiri ale pereţilor focarului.
Dacă nu constată nimic din toate acestea, închide robinetul de abur de la una din sticlele de nivel şi dacă
apare apa în sticlă, înseamnă că nivelul apei nu a scăzut sub ţeava de legătură a sticlei de nivel cu spaţiul de
apă.
Numai în acest caz fochistul va alimenta cazanul treptat cu apă, apoi îl va reporni. Dacă apa nu apare în
sticlă, este categoric interzisă alimentarea cu apă a cazanului, cazanul rămâne oprit şi fochistul anunţă şefii
ierarhici.
Cazanele ignitubulare, având dopuri fuzibile, teoretic nu ar trebui să se avarieze în urma rămânerii fără apă,
deoarece prin topirea dopurilor fuzibile (cele de import nu mai au dopuri fuzibile), apa din cazan intră în
focar cu zgomot, alarmând pe fochist.
Acesta, dacă este în faţa cazanului, conştient de ceea ce se întâmplă , ar trebui să ia măsurile necesare
pentru evitarea avariei. Totuşi în unele cazuri dopurile nu s–au topit şi cazanul s–a avariat, deoarece:

–unităţile reparatoare şi chiar cele constructoare nu mai toarnă în dopurile fuzibile compoziţia indicată la
descrierea acestora, în care caz s–ar topi la 252oC, ci toarnă plumb care se topeşte la 327oC, deci prea târziu
pentru a salva cazanul;
– piatra depusă în partea superioară a dopurilor fuzibile poate avea o astfel de grosime, aderenţă şi
rezistenţă încât să împiedice curgerea apei.
Statistic, cele mai multe rămâneri fără apă s–au produs la cazanele care au funcţionat cu o singură sticlă de
nivel sau cu o singură pompă de alimentare cu apă şi de cele mai multe ori noaptea.
În ultimul timp cele mai multe rămâneri fără apă s–au produs la cazanele la care alimentarea se face
automat, din cauză că fochiştii, bazîndu–se pe instalaţia de automatizare, nu au mai urmărit nivelul apei în
sticlele de nivel şi nu au verificat nivostatele.
Pentru evitarea rămânerilor fără apă există o singură măsură: urmărirea permanentă, de către fochist a
nivelului apei în cazan.
De rămânerea fără apă a cazanului este răspunzător numai fochistul, chiar dacă alimentarea cu apă a
cazanului este automatizată, deoarece se consideră că nu a făcut verificarea nivostatelor şi nu a urmărit
nivelul apei. Fochistul suportă consecinţa pagubelor produse, iar ISCIR–ul îşi retrage autorizaţia de fochist
(pe timp limitat sau nelimitat).
2. EXPLOZII LA CAZANE
Sunt avariile cu cele mai grave consecinţe ce pot apare în exploatarea unui cazan.
După locul unde se produc, sunt de două feluri:
– explozii în spaţiul de apă–abur
– explozii de gaze în focar sau drumurile de gaze arse
a) Explozii în spaţiul de apă–abur

În cazul apariţiei unei spărturi mari în spaţiul apă–abur, presiunea scade brusc ajungând la presiunea
atmosferică.
În secţiunea spărturii, prin evacuarea cu viteză a unui debit important de apă şi abur, apare o "forţă de
reacţie" ce poate atinge zeci şi chiar sute de tone forţă, afectând structura de fixare a cazanului.
Această forţă orientată în direcţie opusă spărturii, poate smulge cazanul de pe fundaţie şi îl poate propulsa
uneori asemenea unei rachete, la distanţe de ordinul zecilor şi chiar sutelor de metri.
În funcţie de dimensiunea spărturii, energia termică înmagazinată în apa şi aburul din cazan (proporţională
cu presiunea şi volumul de apă din cazan) se transformă mai rapid sau mai lent în energie mecanică.
Dacă spărtura este mare, aburul iese în cantitate mare prin aceasta, creând o forţă de reacţie care poate
smulge cazanul, sau părţi din acesta de pe fundaţie.
Dacă spărtura este mică (de exemplu la o ţeavă de cazan acvatubular) timpul în care se descarcă energia
acumulată în cazan este mare şi în consecinţă, efectele sunt reduse, nemaifiind vorba de o explozie a
cazanului, ci o explozie a ţevii.
În schimb, în cazul cedării plăcii tubulare spate a unui cazan (situaţie întâlnită în practică, datorită unei slabe
consolidări a acesteia) suprafaţa prin care apa şi aburul din cazan se pun în contact cu atmosfera este mare,
rezultând o explozie puternică.
Cauzele şi efectele exploziilor în spaţiul apă–abur al cazanelor diferă după tipul cazanului, după cum
urmează:
• La cazanele ignitubulare (cu volum mare de apă) cauzele pot fi:
– cazanul a rămas fără apă şi fochistul a alimentat cazanul cu apă. Apa rece, venind în contact cu tubul focar
supraîncălzit, se transformă brusc într – o cantitate mare de abur, mărind foarte mult presiunea din cazan.
– a cedat un element al suprafeţei de încălzire punând masa de apă fierbinte din cazan la presiunea din acel
moment – în legătură cu atmosfera.
În acest caz, presiunea scade brusc până la presiunea atmosferică, ceea ce face ca o parte importantă din
masa de apă fierbinte din cazan să se transforme instantaneu în abur.
• La cazanele acvatubulare (cu volum mic de apă) exploziile în spaţiul de apă–abur al tamburului se produc
foarte rar şi numai când a cedat pe o secţiune mare, mantaua sau fundurile tamburului.
În schimb se produc explozii la ţevile de radiaţie, având ca urmare crăparea lor pe lungime de 100–300 mm,
cu marginile depărtate la 50–100 mm (după diametrul ţevii), marginile ţevii prezentând subţieri din cauza
întinderii materialului. Explozia ţevii se datorează supraîncălzirii lor din cauza rămânerii fără apă, depunerilor
de piatră, a circulaţiei lente a apei în timpul funcţionării cu debit redus, a fluajului sau defectelor de material.
Fochistul sesizează explozia ţevii după zgomot (nu şuierat) după apariţia aburului în focar, după fumul la coş
(care devine alburiu) şi după scăderea rapidă a nivelului apei în sticlele de nivel.
În această situaţie, dacă fochistul nu poate menţine nivelul apei în cazan cu toate că mărit la maxim debitul
de apă cu care alimentează cazanul este necesar oprirea imediată a focului şi închiderea robinetului de abur.

În concluzie rezultă că urmările unei explozii în spaţiul apă–abur sunt cu atât mai mari cu cât volumul de apă
al cazanului, presiunea şi secţiunea prin care interiorul cazanului este pus în legătură cu atmosfera este mai
mare.
b) Explozia în spaţiul de gaze

În exploatarea cazanelor se pot produce răbufniri şi explozii de gaze în focar, în canalele de fum sau coş.
Explozia de gaze este o ardere instantanee a unui amestec combustibil (combustibil şi aer în anumite
proporţii) într–un spaţiu închis, deci o ardere în volum limitat.
Dacă volumul în care are loc arderea este limitat, apare o creştere bruscă de presiune care acţionează
asupra pereţilor ce delimitează volumul respectiv, cu urmări distrugătoare.
Efectele exploziilor din spaţiul de gaze sunt:
– avarierea cazanului sau chiar a clădirii;
– accidentarea personalului din zonă;
Cauzele acumulărilor de amestec combustibil sunt:
– neetanşeitatea robinetelor de închidere a gazelor;
– neetanşeitatea robinetului de închidere, la cazane ce consumă combustibil lichid, acesta căzând în focarul
încins, se gazifică;
– ventilaţie deficitară sau exploatarea necorespunzătoare care permite acumularea de volatile, suspensii de
praf la cazanele care consumă cărbuni.
Cele mai multe explozii se produc la pornirea cazanului, în cazul în care nu s–a făcut o preventilare suficientă
a focarului şi drumurilor de gaze arse deoarece amestecul combustibil se acumulează în timpul opririlor sau a
pornirilor nereuşite.
Se produc explozii şi în timpul funcţionării, din următoarele cauze:
– presiunea combustibilului scade atât de mult încât flacăra se stinge;
– arderea are loc cu aer insuficient şi deci o parte din combustibil nu arde şi se acumulează pe traseul de
gaze arse unde se poate aprinde.
În acest caz se depune multă funingine pe suprafeţele de încălzire.
Nerespectarea regimului chimic conduce la depuneri de piatră în ţevile cazanului, supraîncălzirea lor şi
arderea pereţilor ţevii sau tubului focar, urmate de burduşiri ale suprafeţelor de încălzire.
La cazanele acvatubulare un strat de piatră mai mic de 1 mm produce arderea şi explozia ţevilor de radiaţie.
Conducerea defectuoasă a focului, arderea incompletă de combustibil duc la depuneri de funingine sau
păcură nearsă care are ca urmare supraîncălziri locale şi arderea materialului.
Funcţionarea cazanului timp îndelungat cu debit de abur sub debitul minim, reduce viteza de circulaţie a apei
în cazan şi provoacă arderea ţevilor.
Alimentarea cazanului cu apă peste nivelul maxim face ca aburul să plece încărcat cu o cantitate mare de
picături de apă, care provoacă:
– lovituri hidraulice în conducta de abur, ce pot produce ruperea conductelor de flanşe;
– depuneri de săruri în ţevile supraîncălzite şi arderea lor;
– condensarea mai rapidă a aburului.
Din cele prezentate rezultă că funcţionarea îndelungată şi fără avarii a cazanului depinde în cea mai mare
măsură de felul cum fochistul cunoaşte şi respectă instrucţiunile de exploatare ale cazanului.
3.DEFECŢIUNI LA CAZANE ŞI REMEDIEREA ACESTORA
a) Coroziunile
Sunt defecţiunile cele mai des întâlnite pe suprafeţele de încălzire ale cazanelor: tambur, tub focar, camere
secţionale, ţevi, supraîncălzitor, economizor, preîncălzitor de aer.
Coroziunile se produc:
– pe partea de apă-abur a suprafeţelor de încălzire şi se datorează acţiunii corozive a O2 şi CO2 din apa de
alimentare, precum şi acţiunii unor acizi ce pot lua naştere în apa din cazan.
– pe partea dinspre foc şi gazele arse, coroziunile se datorează în special acţiunii H2SO4 rezultat din dioxidul
de sulf (produs din sulful din combustibil şi oxigenul din aer), combinat cu vaporii de apă condensată la
atingerea punctului de rouă, precum şi de CO2 şi oxigenul din gazele de ardere.
Coroziunea produsă de CO2 este uniformă, sub formă de plăgi, iar cea produsă de O2 este localizată, sub
formă de ciupituri punctiforme, care se dezvoltă în adâncime.
Apa şi aburul umed reprezintă un mediu corosiv pentru metale în raport cu aerul uscat sau aburul uscat.
În afară de factorii chimici de mai sus, coroziunea mai poate fi provocată de factori mecanici:
• interni: coroziunea fisurantă prin oboseală (solicitări alternative), coroziunea fisurantă sub tensiune
(solicitări statice) şi fragilizarea prin conţinut mare de hidrogen;
• externi: eroziune

Pentru evitarea acestora, se pot şi trebuie luate următoarele măsuri:
– alimentarea cazanului să se facă numai cu apă degazată (din care s-au eliminat CO2 şi O2);
– să se evite antrenarea de apă în aburul ce merge în supraîncălzitor, prin nedepăşirea nivelelor apei la
sticlele de nivel;
– să se facă conservarea cazanelor în timpul opririlor;
– să se evite scăderea temperaturii gazelor arse sub temperatura punctului de rouă;
– să se evite intrarea aerului, cu temperatură scăzută în priza de aer.
Remedieri: Coroziunile, cu suprafaţa de cel mult 300 cm2 şi cu adâncimea de cel mult 25% din grosimea
iniţială a vârstei, pot fi încărcate cu sudură electrică (cu excepţia zonelor de racordare şi de îmbinări sudate
sau nituite), urmată de polizarea până la nivelul tablei.
Peste valorile de mai sus, se vor pune petice. Ambele feluri de reparaţii se vor face numai de unităţi
autorizate de ISCIR.
b ) Fisuri şi crăpături
Se pot produce din cauza defectelor din material, tratamentului termic necorespunzător, dilatărilor şi
contractărilor bruşte.
În cazul apelor puternic alcaline (pH mare) hidrogenul gazos din mediul adiacent penetrează în metal,
producând cavităţi, care sub acţiunea presiunii, dau naştere la fisuri.
Se produc în special în găurile de nituri, în punţile plăcilor tubulare, tuburi focar, la racorduri, etc.
Se remediază prin crăiţuire până la dispariţia fisurii şi încărcarea cu sudură electrică, de unităţi autorizate de
ISCIR.
Dacă adâncimea fisurii este mai mare de 3,5 mm se interzice sudarea.
c ) Deformaţiile
Se pot produce la virole (tambur, tub focar) şi la ţevi din cauza defectelor de material, dar mai ales, din
cauza depunerilor de piatră, nămol şi funingine pe suprafeţele de încălzire, a rămânerilor fără apă, etc.
Tuburile focar se mai supraîncălzesc şi se deformează când amprazura refractată din jurul arzătorului s-a
degradat şi flacăra bate în tubul focar.
Se remediază prin punere de petice la virole, iar la ţevi, prin înlocuirea totală sau parţială a acestora.
d ) Defectarea supraîncălzitorului
Se produce din cauza depunerilor de piatră, aduse de apa antrenată de abur, în special când cazanul
funcţionează cu nivelul apei peste nivelul maxim. De asemenea când, în perioada de pornire,
supraîncălzitorul nu este protejat, ca şi în cazul când temperatura gazelor este mai mare din cauza
depunerilor de funingine pe ţevile ecran şi fierbătoare.
Se manifestă prin:
– ieşirea aburului prin gurile de observare;
– zgomotul produs de abur la ieşire;
– diferenţe între contoarele de apă şi abur.
Se remediază prin înlocuire.
Suporţii ţevilor supraîncălzitorului se ard când nu mai au răcire suficientă.
În astfel de situaţii se vor înlocui.
e ) Defectarea economizorului
Se manifestă prin:
– scăderea nivelului apei la indicatoarele de nivel;
– zgomot în zona economizorului .
Constă în:
– coroziune externe ce se produc de către H2SO4 ce ia naştere la consumul de păcură cu sulf;
– coroziuni interne, datorate apei nedegazate;
– depuneri de piatră, când apa de alimentare nu este tratată.
Când ţevile economizorului s-au perforat:
– la cazanele cu ocolitor se trece alimentarea cu apă pe ocolitor, manipulându-se corespunzător registrele de
gaze;
– la cazanele fără ocolitor, se continuă funcţionarea cazanului cât este posibil, după care se opreşte focul,
dar continuând alimentarea cu apă la maxim.
f ) Defecţiuni la preîncălzitorul de aer
Se manifestă prin:
– lipsa tirajului la cazan (înfundarea ţevilor);
– înroşirea pereţilor preîncălzit
Se datorează:
– cauzelor de mai sus;
– intrarea aerului în preîncălzitor cu temperatura sub 40oC;

– arderii incomplete a combustibilului, ceea ce duce la depuneri de funingine şi cocs nears în interiorul
ţevilor, pe care le înfundă, putând chiar lua foc.
Se remediază prin înlocuirea ţevilor.
Pentru preîntâmpinarea înfundării ţevilor, interiorul acestora trebuie curăţat de depuneri, de două ori pe an,
în cazul arderii combustibilului lichid şi o dată pe an, la arderea combustibilului gazos.
g ) Defecţiuni şi reparaţii la ţevi
Se manifestă prin:
– curgeri la îmbinări, mandrinate sau sudate, datorate coroziunilor şi intrării de aer rece în focar, pe care îl
răceşte;
– deformării datorate depunerilor de piatră sau funingine, rămânerii fără apă, funcţionării cazanului sub
nivelul minim (când ţevile nu mai pot fi răcite suficient), înfundării ţevilor cu corpuri străine sau cu păcură
nearsă;
– spargerii de ţevi datorate defectelor de material, grosimii neuniforme, rămânerii fără apă, supraîncălzirii
locale datorate depunerilor de piatră, ce au ca urmare deformarea ţevii cu săgeţi mari, până la rupere. Jetul
de apă-abur din ţevile sparte deformează ţevile din jur.
Se semnalizează prin:
– curgeri la îmbinări, la capetele ţevilor din plăcile tubulare;
– zgomot şuierat;
– apariţia apei şi aburului în focar, sesizat prin ochiurile de observare;
– fum alb la coş;
– scăderea rapidă a nivelului apei în cazan.
Măsuri:
Dacă defecţiunea nu este mare şi se poate menţine nivelul apei în cazan, aceasta va rămâne în funcţiune un
timp, fiind alimentat continuu cu apă şi urmărit cu deosebită atenţie.
Dacă nu se poate menţine nivelul apei în cazan, cazanul va fi oprit imediat (se opreşte focul, se alimentează
cazanul la maxim cu apă, se opreşte furnizarea de abur, tirajul nu se reduce complet) şi se introduce în
reparaţie.
În afară de defecţiunile de mai sus, ţevile se mai înlocuiesc şi când grosimea lor este mai mică cu mai mult
de 20% faţă de grosimea iniţială.
Ţevile neetanşe la îmbinările din plăcile tubulare sau din tambur, dacă sunt mandrinate, se remediază de
maximum 2 ori. Dacă nu s-a înlăturat neetanşeitatea, se dă un strat de sudură de etanșeizare. Dacă sunt
sudate se reface sudura.
Ţevile neetanşe pe lungime (cu coroziuni sau fisuri), dacă sunt puţine, se blindează la ambele capete
(inclusiv în cazul exploziei unei ţevi de apă), iar dacă sunt mai multe se înlocuiesc.
Ţevile de apă din focar, deformate (curbate) din cauza depunerilor de piatră, a rămânerii fără apă sau a
exploziei de gaze, după caz:
– se pot menţine un timp în funcţiune în această stare. Dacă sunt neetanşe la îmbinări se dă un strat de
sudură de etanşeizare;
– se izolează (blindează) la ambele capete;
– se înlocuiesc.
Ţevile nu se scot prin tăiere cu flacără, ci prin degajarea coordonatelor de sudură cu dalta (manual sau cu
ciocan pneumatic pentru crăiţuire). Scoaterea ţevilor se face prin dăltuire şi polizare.
h ) Defecţiuni la instalaţia de ardere:

La arderea combustibilului lichid se pot produce:
– defectarea pompei de combustibil;
– înfundarea duzelor şi a filtrelor;
– corpuri străine pe conducte de combustibil;
– temperatura combustibilului prea mică sau prea mare.
La arderea combustibilului gazos:
– arderea arzătorului;
– înfundarea orificiilor de gaze sau aer;
– presiunea combustibilului prea mare sau prea mică.
i ) Defecţiuni la instalaţiile de tiraj
Se produc când:
– suprafeţele de încălzire sunt acoperite cu depuneri de funingine sau cocs (păcură nearsă) şi care fac ca
temperatura gazelor arse să fie mare;
– infiltrarea de aer fals prin zidăria cazanului sau când ţevile prizei de aer sunt perforate.

j ) Defecţiuni la ventilatoarele de aer şi la exhaustor
– vibraţii şi bătăi produse de uzura paletelor, dezechilibrarea rotorului, uzura lagărelor;
– frecarea paletelor în carcasă;
– defecţiuni la motorul electric.
La ventilatoarele de gaze arse (exhaustor) aceste defecţiuni se întâlnesc mai des din cauza condiţiilor mai
grele în care lucrează (temperatură ridicată plus funingine).
În ambele cazuri, ventilatoarele se introduc în reparaţii.
k ) Defecţiuni la conducte
Se manifestă prin:
– vibraţii, lovituri hidraulice când conductele nu sunt bine fixate în suporţi, când nu s-a golit condensatorul
înainte de legarea cazanului la reţea şi a avut loc antrenarea de apă în tambur;
– neetanşeităţi la îmbinări, datorate montării greşite a garniturilor, stării suprafeţelor de contact, calităţii
garniturilor.
l ) Defecţiuni la armături
Indicatoare de nivel pot prezenta:
– înfundarea robinetelor de apă sau abur cu depuneri de piatră sau alte materiale din apă;
– rotirea incompletă a robinetelor de izolare;
– în anumite cazuri nivelul apei indicat de sticle este mai mare:
• dacă este înfundat robinetul de abur, sticla se răceşte, aburul din cazan condensează, produce depresiune
şi presiunea din cazan împinge apa în sticlă;
• dacă este înfundat robinetul de apă din acelaşi motiv, aburul de deasupra se răceşte, condensează treptat,
mărind nivelul apei în sticlă.
Pentru a preveni aceste defecţiuni grave, la opririle mai mari, fochistul va desfunda orificiile din corpul
robineţilor cu o sârmă de =8 mm.
– neetanșeități la robinete sau presgarnituri.
Spargerea sticlei de nivel se produce din cauza variaţiilor bruşte de temperatură, când în acestea se
introduce apă supraîncălzită sau abur, sticla fiind rece. De asemenea, când suprafeţele armăturilor se strâng
pe suprafeţele denivelate.
Dacă ambele sticle de nivel sunt defecte se opreşte cazanul.
Manometrele pot prezenta următoarele defecţiuni:
– acul manometrului nu indică presiunea corectă din cauza înfundării orificiilor din robinetul cu 2 sau 3 căi cu
depuneri de piatră sau defectării manometrului;
– acul nu vine la poziţia zero când manometrul este pus în legătură cu atmosfera.
Dacă manometrul este defect se înlocuieşte. Cazanul nu poate funcţiona cu manometrul defect.
Supapele de siguranţă cu pârghie şi contragreutate pot prezenta următoarele defecţiuni:
– neetanşeităţi, pierderi de abur pe la supape din cauza depunerilor de piatră între supapă şi scaun.
Se va roti ventilul pe scaun sau se demontează şi se repară.
Dacă se înlocuieşte cu altă supapă, se va solicita ISCIR pentru reglarea supapei.
– înţepenirea pârghiei între ghidaje
Dacă la atingerea presiunii maxime, supapele nu declanşează, cauzele pot fi:
– depuneri mari de piatră între supapă şi scaun;
– deplasarea greutăţii spre capătul pârghiei;
– înţepenirea braţului în articulaţie.
Nu se admite funcţionarea cazanului cu supapele de siguranţă blocate.
4. ATRIBUTII DE SERVICIU PENTRU FOCHISTI
Fochistul de serviciu răspunde direct de funcționarea în condiții de siguranța şi potrivit regimului de lucru
aprobat a instalațiilor, utilajelor şi echipamentelor pe care le are în primire, în care scop are următoarele
obligații:
– sa cunoască caracteristicile constructive şi funcționale ale instalației de cazane şi deservirea ei corecta;
– sa aplice întocmai normele de funcționare şi întreținere a acestora, de protecție a muncii şi prevenire a
incendiilor;
– sa cunoască şi sa aplice instrucţiunile de lucru, protecție a muncii şi PSI specifice;
– sa supravegheze direct şi permanent buna funcționare a cazanelor, instalațiilor anexe, şi a celorlalte
mijloace încredințate, sa verifice buna funcționare a dispozitivelor de siguranța, aparaturii de măsura şi
control;
– sa oprească din funcțiune cazanul în cazurile menționate la capitolul 3.;
– sa folosească şi sa păstreze, în conformitate cu regulile stabilite, echipamentul de protecție şi dispozitivele
de siguranta;

– sa se prezinte la serviciu în deplina capacitate de munca, pentru a putea executa în bune condiții sarcinile
ce-I revin;
– sa comunice de urgenta șefilor săi ierarhici orice neregula, defecțiune, anomalie sau alta situație de natura
sa constituie un pericol, pe care le constata în centrala termica, precum şi orice incalcare a normelor de
protecție a muncii sau de prevenire a incendiilor; consemnând toate aceste aspecte în registrul jurnal de
supraveghere;
– sa nu paraseasca locul de munca fara aprobarea sefului ierarhic superior, data în condițiile prevăzute de
lege;
– sa se preocupe permanent de buna desfășurare a activitati;
– sa ia masuri urgente de lichidare a avariilor şi accidentelor, atunci când se produc, potrivit programelor
întocmite în acest scop, sa stea la dispoziție sau sa se prezinte în cel mai scurt timp la serviciu, în caz de
avarii ori alte necesitați urgente;
– sa respecte regulile de acces în unitatea în care lucrează şi sa nu primească persoane străine în sala
cazanelor;
– sa respecte cu strictețe dispozițiile referitoare la predarea - primirea organizata a schimbului, la terminarea
programului de lucru nu poate parasi sala cazanelor pina nu se prezintă fochistul înlocuitor, iar încetarea
activităţii se face numai după predarea cazanelor şi instalațiilor anexe de care răspunde, fochistului din
schimbul următor, în prezenta fochistului sef, responsabilului salii cazanelor, inginerului de schimb,
dispecerului sau altui conducător tehnic din schimbul care preia activitatea. Predarea – primirea schimbului
se face pe baza de proces verbal sub semnătura ambilor fochiști şi a celui care asista la aceasta predare –
primire.
– Predarea şi prelucrarea serviciului în timpul executării unor manevre pentru înlăturarea unor situații de
avarii în sala cazanelor este interzisa
a ) Instrucţiuni specifice de protecţia muncii

Masurile de protecția muncii în instalațiile termotehnice sunt legate de regulile de exploatare ale acestora,
menționate în  cartea utilajului  întocmita de întreprinderea constructoare, în instrucţiunile interne întocmite
de către întreprinderea detinatoare şi în prescripțiile tehnice I.S.C.I.R.
Respectarea acestor reguli asigura protecția personalului de exploatare contra accidentelor de munca şi în
același timp asigura o funcționare economica şi continua la parametri optimi proiectați în conformitate cu
legislația în vigoare, răspunderea pentru luarea masurilor corespunzătoare de protecția muncii revine celui
care organizează locul de munca
Obligația efectuării instructajului de protecția muncii o au cei care organizează şi conduc procesele de
munca.
b ) Principalele reguli de protecţie în instalaţiile termotehnice

Principalele reguli de protecţie în instalaţiile termotehnice sunt:
– supravegherea focului se va face prin ochiurile de observare folosind geamul protector; în acest timp este
interzisa manevrarea arzătoarelor, ventilatoarelor de aer şi gaze, clapetelor de tiraj, suflătoarelor de
funingine;
– pentru manevrarea armaturilor calde personalul trebuie sa poarte mânuși de protecție;
– platformele, podețele de acces şi scările la diferite elemente ale instalației trebuie sa fie construite şi fixate
corespunzător;
– înainte de aprinderea focului şi de punerea în funcțiune a instalației trebuie făcuta ventilarea acesteia,
pentru a se evacua gazele explozibile care s-ar putea acumula. Ventilarea se face de cel puțin 15 minute;
– partile metalice încălzite, care ar putea fi atinse accidental de către personalul de exploatare, trebuie
izolate;
– pentru evitarea incendiilor sau exploziilor locale trebuie sa se evite scurgerile de ulei şi sa nu se păstreze
lângă cazane sau cuptoare, substanțe ușor inflamabile;
– la instalațiile alimentate cu combustibili gazoși se pot produce scapari de gaze, la îmbinările conductelor şi
armaturilor sau la arzătoare. Din aceasta cauza, trebuie sa se controleze cel puțin o data pe schimb
conductele, armaturile şi arzătoarele. Daca se constata scapari de gaze se nunta de urgenta conducătorul
locului de munca;
– înaintea aprinderii focului trebuie controlat daca toate vanele arzătoarelor sunt complet închise;
– daca în timpul aprinderii focului acesta se stinge, reaprinderea se face numai după ce se executa o noua
ventilare a cazanului sau cuptorului timp de cel puțin 10 minute cu ventilatoarele de gaze şi de aer în
funcțiune la turație maxima;
– la aprinderea focului se folosesc instalații speciale de aprindere, iar operatorul care aprinde focul trebuie sa
poarte, în mod obligatoriu, ochelari de protecție şi mănuși confecționate din pânza de cort.
Exploatarea cazanelor se face de către fochiști autorizați conform prescripțiilor tehnice I.S.C.I.R.

Manometrele, indicatoarele de nivel, armatura de suflare şi cea de forjare, precum şi conductele respective
de legătura trebuie sa fie bine luminate şi accesibile, pentru o întreținere fara pericol. Nu trebuie sa se
folosească pentru acces lăzi sau orice alte instalații provizorii, ci numai scări şi platforme bine fixate şi
întreținute corespunzător.
Armaturile de siguranta şi control trebuie sa fie în perfecta stare de funcționare, verificate şi reglate de către
organele în drept (supapele de siguranta de către organele I.S.C.I.R., iar manometrele de către organele de
metrologie). Armaturile trebuie manevrate cu atenție, lent, fara smucituri.
Fochistul trebuie sa păstreze cu atenție nivelul normal al apei în cazan, observând sticlele de nivel
respective, deoarece scăderea nivelului apei sub nivelul minim poate duce la explozia cazanului şi la
accidentarea grava a persoanelor din jur. în timpul verificării funcţionării indicatoarelor de nivel şi a
manometrelor (cu ajutorul robinetului cu trei cai), este interzisa staționarea în fata acestora.
Podețele din jurul cazanelor şi dintre cazane trebuie sa fie bine iluminate şi lăsate libere. Ușile de acces
trebuie sa se deschidă în afara, iar în timpul lucrului ele nu trebuie încuiate cu lacăte, cârlige etc.
Canalele de scurgere, canalele pentru conducte, gurile de vizitare şi golurile în planșeu trebuie sa fie în
permanenta acoperite sau îngrădite cu balustrade.
Pentru evitarea electrocutărilor nu trebuie atinse partile metalice ale instalațiilor electrice care accidental ar
putea fi puse sub tensiune. Partile metalice ale acestor instalații trebuie sa fie legate la pământ. Suflarea
cazanului, a economizorului şi a preîncălzitorului de aer se fac cu știrea fochistului, depresiunea din focar
fiind sporita; manipulatorul trebuie sa îmbrace mănuși şi sa poarte ochelari de protecție.
Daca operația se executa manual, el trebuie sa stea la o parte şi sa deschidă ușa în așa fel incit ea sa-l
protejeze în cazul răbufnirii flacarii sau a gazelor prin gura de suflare.
Lucrările din interiorul cazanului sau al canalelor de fum se executa de cel puțin doi muncitori, dintre care
unul trebuie sa stea lânga gura de vizitare menținând legătura cu cel din interior, astfel incit la nevoie sa-I
poată da ajutor.
La cazanele care funcționează cu combustibil solid este interzisa scormonirea combustibilului pe grătar în
timpul suprapresiunii în focar deoarece executantul poate fi împroșcat cu combustibil în stare arzinda. Se
interzice personalului de exploatare sa execute în timpul serviciului alte munci decât cele legate de
exploatarea cazanelor şi a instalațiilor lor auxiliare. în timpul aprinderii focului şi când regimul de ardere în
focarul cazanului nu este stabil, se interzice staționarea în dreptul vizoarelor, al gurilor de vizitare şi al gurilor
injectoarelor, deoarece în cazul producerii de răbufniri ale gazelor arse sau în caz de explozii se pot produce
accidente.
Nu se staționează în zona supapelor de siguranta, a gurilor de vizitare sau de curatore, în dreptul sticlelor de
nivel, deoarece exista pericolul de accidentare prin împroșcarea cu abur sau cu gaze arse.
Utilizarea răngilor pentru deblocarea combustibilului din buncăre se efectuează cu atenție, fara apăsarea lor
cu pieptul, deoarece răngile ar putea sari în urma surpării combustibilului, provocând râniri.
Nu este permisa aprinderea gazelor de la zidăria incandescenta a cazanului sau de la flacara altui arzător.
Daca în timpul funcţionării cazanului s-a produs o explozie in focar sau în canalele de gaze arse, se oprește
imediat alimentarea cu gaze, procedându-se în conformitate cu instrucţiunile privind avariile. Repornirea
cazanului se face respectându-se prescripțiile referitoare la aprindere.
La cazanele alimentate cu combustibil lichid trebuie sa se aibă grija ca păcura sa nu fie încălzita peste
valorile admisibile (care sunt sub valorile punctului de inflamabilitate).
Manevrarea injectoarelor şi armaturilor aferente circuitului de păcura se face folosind mănuși de azbest.
La defectarea unei conducte de păcura se procedează la separarea imediata a porțiunii avariate, golirea de
păcura a conductei şi apoi se trece la remedierea defecţiunii.
10.4. c ) Masuri la evacuarea zgurii.

Pe suprafețele de schimb de căldura, în urma arderii combustibililor lichizi, solizi sau gazoși se depune zgura
şi cenușa. Cantitatile cele mai mari de zgura şi cenușa se depun pe țevile cazanelor la arderea combustibililor
solizi şi lichizi. Zgura şi cenușa sunt rele conducătoare de căldura şi în plus lipindu-se de țevi, micșorează
secțiunile de trecere a gazelor arse.
Din aceasta cauza se impune curățirea periodica a suprafețelor de schimb de căldura. Una din metodele
folosite frecvent este aceea a suflării cu abur a zgurii şi cenușii. Înainte de a se executa suflarea , se mărește
tirajul, asigurându-se în focar un regim de ardere absolut constant.
Persoana care executa suflarea trebuie sa poarte mănuși de azbest şi ochelari pentru a evita arsurile şi
vătămarea vederii în cazul răbufnirii gazelor arse şi a cenușii pe gurile de curatore.
Înainte de a începe operația de curatore, aparatul de suflare şi armaturile de abur trebuie sa fie în perfecta
stare de funcționare.
Pentru a se preveni accidentarea personalului care lucrează la evacuarea zgurii şi cenușii, acesta poarta în
mod obligatoriu costum şi mănuși de azbest, gluga de azbest pentru protecția fetei şi incaltaminte de piele
cu elastic lateral. Pantalonii se trag deasupra încălţămintei, pentru a se bloca pătrunderea zgurii şi a cenuşii.

5. NORMATIVE ISCIR
Extrase din:
10.5.a ) ORDIN NR. 336 DIN 15 DECEMBRIE 2003

pentru aprobarea Prescripţiei tehnice PT C 11-2003, ediţia 1, "Cerinţe tehnice privind sistemele de
„B.1. Prevederi generale
Autorizarea funcționarii unei centrale termice dotata cu cazane de abur si/sau de apa fierbinte, in regim de
supraveghere nepermanenta se poate face daca proiectantul centralei stabilește acest regim de
supraveghere in funcționare si daca sunt îndeplinite cumulativ condițiile minime din prezenta anexa,
suplimentar fata de cele specificate la pct. 2.1 pentru sistemele de automatizare.
Pentru centralele termice dotate cu cazane de apa calda, regimul de supraveghere in funcționare se
stabilește de către proiectantul centralei care prevede prin proiect si condițiile suplimentare pentru sistemele
de automatizare.
Cazanele care pot fi încadrate in categoria "fara supraveghere permanenta in funcționare" (simbol S1-Sp)
sunt cazanele de abur de maxim 10 t/h, 16 bar si, respectiv, cazanele de apa fierbinte de maxim 5 Gcal/h
care sunt destinate sa funcționeze in regim preponderent continuu si cu o sarcina relativ constanta. Nu se
pot autoriza pentru acest regim de funcționare decât cazanele consumatoare de combustibil gazos sau lichid.
In funcție de intervalele de timp maxime după care este obligatoriu ca operatorul sa fie prezent in centrala
termica pentru efectuarea verificărilor instalației (24 sau 72 de ore), regimurile de funcționare fara
supraveghere permanenta sunt S1-Sp-24 si respectiv S1-Sp-72.
Intr-o centrala termica pot funcționa maxim 3 cazane in regim de supraveghere nepermanenta (termen
echivalent: supraveghere periodica).
Regimul de supraveghere periodica nu impune prezenta permanenta a operatorului (fochistului) in sala

cazanelor in timpul funcționarii acestora daca sunt îndeplinite următoarele condiții generale:
- sistemul de automatizare al centralei si sistemele de automatizare individuale ale cazanelor satisfac

cerințele suplimentare minime specificate la pct. B.2 ... B.7 si toate componentele din circuitele de protecție
sunt certificate si garantate de producători pentru utilizare la cazane fara supraveghere permanenta in
funcționare;
- sistemul de automatizare este astfel proiectat incat oprește funcționarea cazanelor, automat, in condiții de
siguranta, daca verificările nu sunt efectuate efectiv de operator pana cel târziu la expirarea perioadelor
stabilite de 24 sau 72 de ore;
- in unitatea detinatoare a centralei termice exista un panou de telesemnalizare permanenta a stării

principalelor circuite tehnologice ale cazanelor in funcțiune, amplasat intr-o camera de comanda centrala sau
intr-o camera de garda a unitatii detinatoare;
- in orice moment, atunci când cazanele sunt in funcțiune, este disponibila in unitatea detinatoare a centralei
termice o persoana competenta care sa răspundă la alarmele transmise de sistemele de automatizare ale
cazanelor la panoul de telesemnalizare si sa ia masurile minime care se impun înainte de a chema operatorii
autorizați;
- operatorii sunt fochiști si ASI autorizați de către ISCIR-INSPECT IT.
B.2. Cerințe referitoare la supravegherea funcționarii sistemelor de automatizare
Verificarea periodica (la 24 sau 72 de ore) a sistemelor la fata locului, in centrala termica, se poate efectua
cu personal de supraveghere si operare specializat si autorizat de ISCIR-INSPECT (fochiști si ASI), angajat

permanent al detinatorului/utilizatorului centralei termice respective sau prin încredințarea supravegherii
periodice unor agenți economici specializați in exploatarea unor astfel de centrale, care isi pot asuma legal
responsabilitatea exploatării si care dispun de personal de exploatare si supraveghere autorizat de ISCIR-
INSPECT.
Agenții economici specializați in exploatarea centralelor termice autorizate sa funcționeze fara supraveghere
permanenta pot fi unitati autorizate de ISCIR-INSPECT pentru executarea de activitati la cazane si
echipamente din centralele termice (proiectare, montare/instalare, punere in funcțiune, service/întreținere,
reparare) care au organizate corespunzător compartimente de exploatare a centralelor termice si dispun de:
- personal propriu de exploatare autorizat de ISCIR-INSPECT (fochiști si ASI) in număr suficient si care au
autorizații corespunzătoare categoriei/tipurilor de echipamente din centralele termice preluate in exploatare;
- dotări cu mijloace tehnico-materiale corespunzătoare desfasurarii activităților de exploatare a centralelor

termice;
- mijloace corespunzătoare de comunicare si de deplasare a personalului de exploatare pentru intervenție

operativa la centralele preluate in exploatare;
- proceduri specifice de derulare a acestui tip de activitate avizate de proiectanții centralelor preluate in
exploatare.
Agenții economici care derulează astfel de activitati vor transmite la ISCIR-INSPECT IT lista centralelor
preluate in exploatare. Verificarea capabilității acestora se va face cu ocazia autorizării de funcționare a
centralelor respective de către ISCIR-INSPECT IT. In cazul constatării neîndeplinirii condițiilor minime de mai
sus, detinatorul centralei nu poate primi acceptul de funcționare fara asigurarea personalului de exploatare
propriu.
Periodic (maxim la 24 sau la 72 de ore, in funcție de regimul de supraveghere periodica aprobat) si la

pornirile de la rece, operatorul/fochistul autorizat va fi prezent in sala cazanelor unde va efectua verificări ale
circuitelor tehnologice si ale tuturor componentelor sistemului de conducere automata a cazanelor si
echipamentelor tehnologice anexe, confirmând starea de buna funcționare a acestora prin resetarea
sistemului automat. In cazul depistării unor anomalii in funcționarea sistemului de automatizare si in funcție
de gravitatea acestora, operatorul autorizat va prelua conducerea proceselor in regim manual sau va
întrerupe in siguranta funcționarea instalațiilor.
B.3. Cerinţe referitoare la documentația tehnica de însoțire
Suplimentar, fata de condițiile referitoare la documentația de însoțire specificate la pct. 3.2, documentația
tehnica de însoțire a sistemului de automatizare va cuprinde:
- proiectul de automatizare al centralei termice;
- specificații tehnice si documente de garanție pentru elementele sistemelor de automatizare care sunt
supuse programelor automate de autoverificare a funcționarii;
- pentru componentele care fac parte din buclele de protecție automata se vor prezenta documentele de
atestare a acestora ca sunt adecvate utilizării la cazane cu funcționare fara supraveghere permanenta
(certificate de garantare a încadrării aparatelor in categoria "cu grad ridicat de siguranta la defect" = "fail
safe");
- program/procedura de încercare tehnica periodica la fiecare 24, respectiv 72 de ore, a componentelor

sistemului.
B.4. Cerințe referitoare la dotarea suplimentara a sistemelor de automatizare individuale ale

cazanelor

Sistemul va fi prevăzut cu circuite specializate de transmitere la distanta (la un panou de telesemnalizare
amplasat intr-o camera de comanda centrala sau camera de garda) a alarmelor si semnalizărilor preventive
care necesita intervenția operatorului uman.
Daca sistemul de automatizare este dotat cu controler digital acesta va fi cu rezerva automata 100%.
Aparatele locale din circuitele de protecție vor fi dublate astfel ca circuitele sa funcționeze pe principiul
semnalelor dublate (unu din doua).
B.4.1. Cerințe privind dotarea suplimentara a cazanelor de abur
Fiecare cazan de abur fara supraveghere permanenta va fi dotat cel puțin cu următoarele:
- bucla de reglare automata a alimentarii cu apa (bucla de nivel);
- doua dispozitive de protecție, limitatoare de nivel minim, independente, cu program de autocontrol periodic
care vor fi integrate in circuitul de protecție de nivel;
- un dispozitiv limitator de nivel maxim cu program de autocontrol periodic, si posibilitatea emiterii unui
semnal de alarma care sa fie transmis la panoul de telesemnalizare;
- bucla de reglare automata a sarcinii;
- un circuit de protecție activat de doi senzori de presiune de tipul "presostat" care sa declanșeze cazanul in
cazul in care valoarea maxima admisa a presiunii de lucru a cazanului este depășita; supapele mecanice de
siguranta ale cazanului vor interveni ca regulatoare directe de presiune, înaintea creșterii presiunii aburului la
valoarea de setare a presostatelor de protecție, acestea din urma oprind focul numai in cazul in care
presiunea creste in continuare si după ce supapele de siguranta mecanice se deschid;
- supraveghetoare de flacara prevăzute cu autocontrol intrinsec;
- la cazanele de abur cu circulație forțata, suplimentar fata de bucla de reglare a alimentarii cu apa, cu un
circuit de protecție suplimentar dotat cu doi senzori care sa acționeze interconectați (unu din doi) si sa
sisteze alimentarea cu combustibil a arzătoarelor daca debitul de circulație prin cazan scade sub limita
minima stabilita pentru funcționarea in siguranta;
- la cazanele de abur cu supraîncălzitor trebuie sa se prevadă o bucla de reglare automata a temperaturii de

supraîncălzire daca temperaturile posibil de realizat sunt mai mari decât temperatura de supraîncălzire
stabilita prin proiect; in aceste cazuri sistemul de automatizare trebui sa cuprindă suplimentar un circuit de
protecție, activat de un senzor de temperatura care determina, in cazul depășirii temperaturii maxime de
supraîncălzire a aburului, oprirea alimentarii focarului; circuitul de protecție poate lipsi, fiind înlocuit de un
înregistrator continuu a temperaturii, daca prin proiectul cazanului se garantează siguranta la solicitări
termice de durata a elementelor mecanice aflate in circuitul tehnologic al aburului supraîncălzit;
- la cazanele la care prin proiect este necesara mentinerea nivelului maxim al apei in cazan sub o anumita
limita in toate regimurile de funcționare, sistemul de automatizare va cuprinde obligatoriu un circuit de
protecție pentru nivelul maxim; un singur sesizor este suficient pentru acest circuit; acțiunea circuitului de
protecție poate fi deschiderea controlata a unui robinet de "golire rapida" si nu neapărat declanșarea
cazanului;
- dispozitiv limitator de conductivitate a apei din cazan;
- bucla de reglare automata a purjei continue;
- bucla de reglare automata a purjei periodice;
- sistem de înregistrare automata a parametrilor si evenimentelor in timpul funcționarii.

B.4.2. Condiții privind dotarea suplimentara a cazanelor de apa fierbinte
Fiecare cazan de apa fierbinte fara supraveghere permanenta, va fi dotat cu:
- bucla de reglare automata a sarcinii;
- doua dispozitive de protecție limitatoare de temperatura maxima, independente, cu program de

autocontrol periodic;
- circuite de protecție cu senzori dublați pentru presiunea minima si maxima a apei la intrarea, respectiv
ieșirea din cazan;
- un dispozitiv de protecție limitator de debit minim de circulație prin cazan cu program de autocontrol
periodic si cu alarma transmisa in sistemul de telesemnalizare;
- bucla de reglare a presiunii minime in instalație prin activarea pompelor de adaos;
- supraveghetoare de flacara cu autocontrol intrinsec;
- un sistem de înregistrare automata a parametrilor si evenimentelor in timpul funcționarii.
B.5. Cerințe suplimentare pentru sistemul de automatizare al centralei termice (automatizarea

echipamentelor tehnologice anexe)
Funcționarea unui cazan nu este independenta de echipamentele termomecanice anexe din centrala termica.
Aceasta impune condiții suplimentare pentru sistemele de automatizare ale principalelor echipamente
tehnologice, anexe termomecanice ale cazanului, pentru regimurile de funcționare fara supraveghere
permanenta.
B.5.1. Cerințe referitoare la controlul apei de alimentare
In cazul cazanelor care funcționează cu condens recuperat din procese tehnologice, sistemul de
automatizare al centralei termice va cuprinde dispozitive specializate de sesizare a impurificării apei de
alimentare cu uleiuri, acizi, substanțe organice sau impuritati mecanice. Sistemul va avea ca ieșire un semnal
de semnalizare acustica si optica transmis la panoul de telesemnalizări la depășirea pragului admisibil de
impuritati in apa de alimentare.
Sistemul de automatizare al centralei trebuie prevăzut cu dispozitiv de protecție limitator de conductivitate a

condensului recuperat si cu sistem de evacuare automata a condensului necorespunzător.
B.5.2. Cerințe referitoare la sistemul de automatizare al degazoarelor termice
Daca in circuitul de alimentare cu apa al cazanelor exista un echipament pentru degazarea termica, acesta
trebuie prevăzut cu un sistem de automatizare care sa cuprindă cel puțin bucle de reglare automata a
presiunii, nivelului si temperaturii. In cazul unui degazor termochimic bucla de reglare a presiunii poate lipsi.
B.5.3. Cerințe referitoare la sistemul de automatizare al instalației de alimentare cu combustibil

din centrala termica
Sistemul de alimentare cu combustibil al centralei termice va cuprinde cel puțin buclele automate de reglare
a nivelului in rezervoarele de combustibil lichid, a presiunii si temperaturii (la combustibili lichizi), in scopul
menținerii acestor parametrii constanți in inelul de combustibil al centralei si la intrarea in rampele
instalațiilor de ardere de la fiecare cazan.

10.5.b ) Standard european EN 676
1.Domeniu,
Standardul specifica terminologia, specificaţiile generale pentru construirea şi funcţionarea arzătoarelor cu gaz
automate alimentare forţata şi de asemenea prevederea de dispozitive de control şi siguranţa şi tipul procedurii cu
acestea .Acest standard este aplicabil la :
- arzătoare automate cu gaz cu ventilator pentru aerul de ardere (de aici înainte denumite “arzătoare”) care sunt
echipate aşa cum s-a descris la 4 destinate pentru uzul în generatoare de căldura de diferite tipuri şi care
funcţionează cu gaze
- arzătoare pre-amestecate complet şi arzătoare cu duza de amestecare.
Standardul este aplicabil la :
- arzătoare unice, deşi astfel de arzătoare sunt prevăzute la o singura aparatură casnica, în care caz cerinţele
standardului aparaturii se va aplica suplimentar.
- arzătoare cu un singur combustibil şi cu doi combustibili când funcţionează numai pe gaz.;
- funcţia gazului la arzătoarele Bi-combustibile desemnate să funcţioneze simultan pe combustibili gazoşi şi lichizi în
care caz cerinţele lui EN 267 se aplica de asemenea în ce priveşte combustibilul lichid.
Acest standard nu se aplica la arzătoarele cu tiraj indus şi arzătoarele destinate pentru uzul din procedeele
industriale deşi unele aspecte ale standardului pot fi relevante.
3.Definiţii.
Pentru scopurile acestui standard se aplică următoarele definiţii:
3.1Definiţii generale
3.1.1.arzător cu tiraj forţat
Un arzător în care aerul de ardere este introdus cu un ventilator.
3.1.2.arzător cu tiraj forţat automat
Un arzător care este prevăzut cu o aprindere automata ,dispozitive de monitorizarea flăcării şi dispozitive
de control .Aprinderea, monitorizarea flăcării şi întreruperea /pornirea arzătorului au loc automat. Debitul calorific al
arzătorului poate fi ajustat în timpul operaţiei fie automat fie manual.
3.1.3.Arzător cu combustibil combinat.
Un arzător în care ambii combustibili gazos şi lichid pot să ardă simultan sau succesiv.
3.1.4.Arzător cu reamestecare completa.
Arzător în care cel puţin aerul teoretic pentru combustia completa a gazelor este amestecat cu gazul în
amonte de intrările mixturii.
3.1.5.arzător cu duza, amestecare
Un arzător în care parte sau tot aerul teoretic necesar combustiei gazului este amestecat cu gazul la /sau
în aval de duzele aer gaz.
3.1.6.Debitul de aprindere al gazului.
Debitul gazului aprins de către dispozitivul de aprindere în timpul pornirii arzătorului.
3.2.Gazele de combustie.
3.2.1.Conditii de referinţă. Acestea corespund la 150C ,1013,25 mbar dacă nu se specifica altfel EN 437.
3.2.2.Continutul caloric.
Cantitatea de căldură produsă prin combustie la presiune constanta, egala cu 1013,25 mbar a volumului
sau masa gazului, constituenţii amestecului combustibil fiind luaţi în condiţii de referinţă şi produsele de combustie
fiind aduse în aceleaşi condiţii (EN 437).
O distincţie se face intre :
Conţinutul caloric brut: în care apa produsa prin combustie se presupune ca s-a condensat. Simbol Hs şi
conţinutul caloric net : în care apa produsa prin combustie se presupune ca se afla în stare de vapori;
Simbol Hi
Unităţi : fie : Megajoule / m3 (MJ/m3) de gaz uscat în condiţii de referinţă sau MJ/Kg de gaz uscat .
3.2.3.Densitatea relativa.
Raportul maselor ,volumelor egale de gaz uscat şi aer uscat în aceleaşi condiţii de T şi presiune. Simbol : d
.
3.2.4.Index wobbe,
Raportul conţinutului caloric al gazului per unitatea de volum şi rădăcina pătrată a densităţii sale relative în
aceleaşi condiţii de referinţă. Indicele wobbe se spune ca este brut sau net conform conţinutului caloric folosit la
conţinutul caloric brut sau net.(E 437).
Simboluri : index brut wobbe : Ws
index net wobbe Wi
Unităţi :fie MJ/m3 de gaz uscat în condiţii de referinţă sau
MJ/Kg de gaz uscat.
3.2.5.Presiunea gazului .

Presiunea statica a gazului în mişcare, relativ la presiunea atmosferica măsurată la unghiuri drepte, la
direcţia de curgere a gazului. Se exprima în mbar sau în bar.
3.2.6.gaz de referinţă –gaze limita.
In fiecare familie de gaz sau grup ,gazele de încercare sunt definite astfel :
3.2.6.1.Gaze de referinţă .
Gazele de încercare cu care operează arzătoarele în condiţii nominale când sunt livrate la presiunea
normala .
3.2.6.2.Gaze limita .
Gazele de încercare reprezentative a unor variaţii extreme în caracteristicile gazelor pentru care au fost
proiectate arzătoarele.
Nota: caracteristicile gazelor limita şi de referinţă sunt date în Tab C1.
3.2.7.Presiunea normala-presiuni limite.
In fiecare familie de gaz sau grup presiunile de încercare sunt definite astfel :
3.2.7.1.presiunea normala
Presiunea la care funcţionează arzătoarele în condiţii nominale când sunt livrate cu gazul de referinţă
corespunzător.
3.2.7.2.presiuni limita.
Presiunile reprezentative ale extremelor variaţii în condiţiile de alimentare ale arzătorului.
Nota: Presiunile de încercare sunt date în tabela 4.
3.2.7.3.Presiunea de alimentare.
Presiunea măsurată la punctul de măsurare M1 cum este specificat în fig.1 la care condiţiile nominale sunt
îndeplinite.
3.2.7.4.presiunea de ajustare.
Presiunea măsurată la punctul de măsurare M2 ca în fig.1 la care sunt realizate condiţiile nominale.
3.2.8.Presiunea în camera de combustie.
Presiunea sau depresiunea, relativa la presiunea atmosferică, prevalând în camera de combustie.
3.3.Funcţionarea arzătorului.
3.3.1.debitul gazului.
3.3.1.1.debitul volumetric
Volumul gazului consumat de arzător în unitatea de timp în funcţionare continuă. Unităţi : m3/h
,l/min,dm3/h,sau dm3/s.
Simbol V
3.3.1.2.debitul volumetric nominal.
Debitul volumetric nominal arătat de fabricant exprimat în m3/h .
3.3.1.3.debitul maxim.
Debitul maxim dat de fabricant exprimat în m3/h în condiţii de referinţa.
3.3.1.4 debitul minim
Cel mai mic debit dat de fabricant în m3/h în condiţii de referinţă
3.3.1.5.debitul masic.
Masa de gaz consumata de arzător pe unitatea de timp pentru operaţia continuă.
Simbol M.
Kg/h, sau g/h .
3.3.1.6.debitul masic nominal
Debitul masic dat de fabricant.
3.3.1.7.Debit caloric.
Cantitatea de energie folosita în unitatea de timp corespunzând la debitele volumetrice sau masice ,
conţinutul caloric fiind folosit fie cel net fie cel brut.
Simbol Q
Unitatea : KW
3.3.1.8.Debit caloric nominal.
Valoarea debitului caloric declarat de fabricant. Debitul caloric fixat sau arzătoarele cu interval de debite
nominal au un singur debit caloric nominal. Aceste arzătoare pot fi ajustate intre debitul caloric nominal maxim şi
debitul nominal caloric minim dat de fabricant.
Simbol QN .
3.3.1.9.debit caloric minim .
Debitul caloric minim specificat de fabricant la care arzătorul poate opera conform cu cerinţele
operaţionale.
3.3.2.Conditii de funcţionare.
3.3.2.1.arzatoare pentru funcţionare permanenta

Arzătoarele care sunt destinate să rămână în condiţii de funcţionare pentru mai mult de 24 ore fără
întrerupere.
3.3.2.2..arzatoare pentru operare ne-permanenta
Arzătoarele destinate să rămână în funcţiune sub 24 ore .
3.4.Componentele liniei de gaz.
3.4.1.linia de gaz
Partea din arzător formata din ventile şi controale şi dispozitive de siguranţă în care gazul este transportat
intre conexiunea de intrare şi capul arzătorului.
3.4.2.dispozitive pentru interval de debite.
O componenta pe arzător destinata a fi folosita pentru ajustarea debitului caloric intr-un interval de debite
calorice date de fabricant pentru a satisface cerinţele reale de căldură a instalaţiei. Această ajustare se face
progresiv sau în etape discrete.
3.4.3.Ventilul automat de închidere.
Un dispozitiv care automat deschide, închide sau variază debitul gazului la un semnal primit de la un
circuit de control si /sau circuitul de siguranţă.
3.4.4.Filtru/sită
Un dispozitiv care permite colectarea impurităţilor care altfel ar putea duce la căderea sistemului.
3.5.Ajustare,control şi dispozitive de siguranţă.
3.5.1..Controlul presiunii.
Un dispozitiv care menţine presiunea din aval constanta în limite fixate independent de variaţiile unui
interval dat a presiunii din amonte.
3.5.2.controlul ajustabil al presiunii.
Un control al presiunii prevăzut cu mijloace de ajustare a sarcinii pe diafragma şi astfel şi al presiunii din
aval.
3.5.3.dispozitiv detector de flacără
Un dispozitiv prin care prezenta unei flăcări este detectata şi semnalizată. Acesta constă dintr-un
senzor de flacără ,un amplificator şi un releu de transmisie a semnalului. Aceste părţi cu posibila excepţie a
senzorului real de flacără poate fi asamblat într-o singură carcasă pentru utilizare împreună cu o unitate de
programare.
3.5.4.sistemul automat de control al arzătorului.
Un astfel de sistem cuprinde cel puţin o unitate de programare şi toate elementele unui sistem detector de
flacără. Diversele funcţii ale unui sistem automat de control al arzătorului poate fi în una sau mai multe carcase.
3.5.5.Unitatea de programare.
O unitate de programare reacţionează la semnalele de la dispozitivele de control şi siguranţă, da comenzi
de control, controlează secvenţa de pornire, supraveghează funcţionarea arzătorului şi duce la oprirea controlată
şi dacă este necesar oprirea pentru siguranţă şi blocarea (ne-permanenta) .Unitatea de programare urmează o
secvenţă predeterminată de acţiuni şi întotdeauna operează împreuna cu un detector de flacără .
3.5.6.Verificarea pentru pornirea de siguranţă.
O procedura folosind un circuit de protecţie sau circuit pentru a stabili dacă exista sau nu o scăpare a
sistemului de siguranţă sau dacă exista o condiţie de simulare a flăcării înainte de pornire .
3.5.7.Oprirea controlata.
Procesul prin care energia la ventilele de închidere ale gazului este îndepărtata înainte ca să aibă loc altă
acţiune ex. ca rezultat al acţiunii unei funcţii de control
3.5.8.Oprirea de siguranţă.
Procesul care este efectuat imediat după răspunsul unui limitator de siguranţă sau detecţia unui
deranjament în sistemul de control automat al arzătorului şi care scoate arzătorul din funcţiune îndepărtând
imediat energia (forţa) la ventilele de întrerupere ale gazului şi dispozitivul de aprindere.
Nota: Oprirea de siguranţă poate de asemenea să aibă loc ca rezultat a întreruperii /scăderii alimentării cu
energie.
3.5.9.blocaj
3.5.9.1.blocaj nevolatil (nepermanent)
Condiţia de oprire de siguranţă a sistemului astfel ca o repornire poate fi realizata numai prin o resetare
manuala .
3.5.9.2.blocaj volatil.
Condiţia de oprire de siguranţă a sistemului astfel ca o re-pornire se poate realiza numai fie prin resetare
manuala a sistemului sau o întrerupere a energiei principale şi restaurarea ulterioara.
3.5.10.semnal de pornire
Semnalul ,, de la un termostat, care eliberează sistemul din poziţia să de pornire şi începe programul
predeterminat.
3.5.11.reciclare.

Procesul prin care după o oprire de siguranţă este automat repetată o secvenţă completă de pornire.
3.5.12.sistemul de încercare al ventilului.
Un sistem de a verifica închiderea efectiva a gazului de pornire sau ventilelor de întrerupere de
siguranţă a gazului principal şi care este capabil de a detecta scăpările de debite mici de gaze.
3.5.13.dispozitiv de aprindere .
Orice mijloace (flacără, aprindere electrica sau alte mijloace) folosite pentru a aprinde gazul la arzătorul de
aprindere sau la arzătorul principal.
3.6.Purjare.
Introducerea forţata a aerului în camera de combustie şi în canalele de gaze de ardere în vederea
dislocuirii gazelor de combustibil ramase /aer în amestec si /sau produse de ardere.
3.6.1.pre-purjare
Purjarea care are loc intre semnalul de pornire şi energizarea dispozitivului de
aprindere.
3.6.2.post-purjare
Purjarea care are loc imediat după o oprire controlata.
3.7.Timpurile secvenţiale
3.7.1.Timpul de prepurjare
Perioada în care are loc purjarea la debitul de aer încercat înainte de energizarea dispozitivului de
aprindere.
3.7.2.timpul de post purjare.
Perioada intre o oprire şi momentul când ventilatorul este întrerupt.
3.7.3.timpul de aprindere.
Perioada intre deschiderea ventilelor de gaze şi prima indicare a flăcării de către dispozitivul detector de
flacără.
3.7.4.primul timp de siguranţă.
Perioada intre ventilul pilot de gaz ,ventilul de pornire gaz, sau ventilul(le) de gaz principal ( care este
aplicabila) fiind pus sub energie şi ventilul pilot gaz ,ventilul gaz pornire, sau ventilul(le) principal de gaz (care se
aplica) , fiind de-energizate dacă detectorul de flacără semnalizează absenta flăcării.
Nota: Acolo unde nu exista al doilea timp de siguranţă acesta este denumit timp de siguranţă.
3.7.5.al doilea timp de siguranţă
Acolo unde exista numai ,un prim timp de siguranţă aplicabil fie la o flacără pilot sau de pornire gaz al
doilea timp de siguranţă este perioada intre energizarea ventilelor gazului principal şi ventilele gazului principal
fiind de-energizate dacă detectorul de flacără semnalizează absenta flăcării.
3.7.6.timp de siguranţă de stingere.
Perioada care începe cu semnalul ca flacără a fost stinsa şi se termină cu semnalul de întrerupere a
alimentarii cu gaz.
3.7.7.timpul total de închidere.
Perioada care începe cu semnalul că flacăra a fost stinsă şi se termină cu întreruperea ventilului care este
închis.
3.8.Combustia.
3.8.1.stabilitatea flăcării
Capacitatea flăcării să rămână pe capul arzătorului sau în zona de primire a flăcării intenţionata de
proiectant.
3.8.2.Urcarea flăcării.
Liftingul (urcarea) parţial sau total a bazei flăcării de la capul arzătorului sau zona de reţinere a flăcării
prevăzuta în proiect.
3.8.3.Intoarcerea flăcării.
Mişcarea neintenţionata a frontului flăcării la un punct în amonte de poziţia de funcţionare normal stabila.
4.Specificatii de construcţie şi funcţionare.
4.1.Conversia la diverse gaze.
Precauţiile ce trebuie luate când se trece de la un gaz a unui grup la un gaz al altui grup (familie) si /sau
să se adapteze la diferite presiuni de alimentare cu gaz va fi data de fabricant în instrucţiuni
4.2.Constructia.
4.2..1..Proiectarea
Proiectarea şi construcţia arzătorului va fi astfel efectuata ca fie cu debitul proiectat fie intervalul de debite
şi în cadrul intervalului prescris de presiune, gazul combustibil ce va fi folosit va fi ars complet şi în securitate.
Piesele în mişcare (ex ventilatoare )vor fi ecranate dacă capsularea prevăzută nu asigura o protecţie adecvata.
Construcţia arzătorului este făcută de aşa maniera ca nu poate avea loc o eventuala instabilitate, distorsiune sau
defecţiune care ar putea afecta siguranţă . Mânerele şi dispozitivele similare care trebuie manipulate de instalator
sau utilizator vor fi identificate corespunzător.

4.2.2. Accesibilitate pentru întreţinere şi utilizare.
Părţile constructive accesibile în timpul utilizării şi întreţinerea vor fi lipsite de margini ascuţite şi
colturi care pot cauza deteriorări sau rănirea personalului în utilizare sau întreţinere. Arzătoarele care pot fi
retrase sau rotite din poziţie fără utilizarea sculelor vor fi interblocate (ex cu ajutorul întrerupătoarelor
limita) de aşa maniera ca ele nu pot fi operate în poziţia retrasă sau rotită (articulată). Dispozitivul de
interblocare va fi sigur contra deranjamentelor din proiectarea efectuata şi dacă exista un întrerupător
limitativ va respecta EN 60730-1.
4.2.3.Integritatea.
Găurile pentru şuruburi, prezoane etc destinate ansamblului pieselor nu vor trece în drumul gazului
.Grosimea peretelui între perforări şi drumul gazelor va fi de cel puţin 1 mm .Aceasta specificaţie nu se va aplica la
orificii pentru scopul măsurătorilor sau la componente din capul arzătorului.
Integritatea pieselor şi ansamblelor care formează circuitul de gaz şi care probabil ca vor fi demontate în
timpul operaţiilor de întreţinere în sită va fi realizata cu ajutorul îmbinărilor mecanice ,de ex. îmbinări metal-metal,
garnituri, sau îmbinări inelare O , dar se exclude utilizarea etanşărilor cu materiale ca banda adezivă, pasta sau
lichide. Toate materialele de etanşare vor rămâne efective în condiţii normale de utilizare a arzătorului.
4.2.4.Materiale.
Calitatea şi grosimea materialelor folosite în construcţia arzătorului vor fi selectate de aşa manieră ca
parametrii constructivi şi de performanţa a sistemului să nu sufere în timpul operaţiei. În particular toate
componentele arzătorului vor rezista la sarcinile chimice, mecanice şi termice care pot să apară în timpul
funcţionării. În condiţii normale de utilizare, întreţinere şi ajustare ele nu vor indica schimbări care ar putea să
afecteze funcţionarea normala. Dacă carcasa conţine părţi metalice care nu sunt construite din metal anticorosiv
acestea vor fi protejate corespunzător cu un strat efectiv de protecţie anticorosiva. Asbestul sau materialele
conţinând asbest nu vor fi utilizate. Cuprul nu va fi folosit pentru piesele prin care trece gaz unde temperatura să
ar putea depăşi 1000C .Lipiturile care au un punct de topire sub 4500C după aplicare nu vor fi folosite pentru
piesele prin care trece gaz.
4.2.5.Montaj.
Arzătorul va fi proiectat astfel ca să poată fi montat efectiv pe generatorul de căldură.
Componentele arzătorului vor fi aranjate şi asigurate astfel ca poziţia corecta de funcţionare şi în special
poziţia corecta a orificiilor arzătorului să nu se poată schimba în timpul funcţionarii. Poziţia corecta de funcţionare
va fi menţinuta când accesoriile sunt demontate şi remontate. Piesele arzătorului care sunt montate sau ajustate
la stadiul de fabricaţie şi care nu trebuie manipulate de utilizator sau instalator vor fi etanşate. Componentele care
necesita întreţinere regulată vor fi astfel aranjate sau proiectate ca să fie uşor detaşabile. Mai mult ele vor fi
proiectate sau marcate astfel ca dacă instrucţiunile fabricantului sunt urmate ele nu pot fi înlocuite incorect.
4.2.6. Îmbinări.
Conexiunile de intrare cu îmbinări etanşe la presiune făcute pe filet ,conexiuni în interiorul arzătorului cu
îmbinări etanşate la presiune făcute pe filet care nu sunt slăbite pentru întreţinere şi conexiuni pentru piese care
sunt frecvent demontate şi remontate vor fi proiectate conform cu ISO 7-1.Conexiunile care trebuie slăbite pentru
întreţinere vor fi proiectate conform ISO 228-1, Conexiunile prin flanşe vor respecta ISO 7005-1,ISO 7005-2, ISO
7005-3.
Nota: Atenţie la anexa D care stabileşte metoda de îmbinare permisă sau interzisă. în unele ţări.
4.3.Echipament
4.3.1.Motoare şi ventilatoare.
Motoarele şi ventilatoarele vor fi protejate de ecrane, scuturi etc de mărime potrivită ,rezistentă şi
durabilitate pentru a nu putea fi atinse accidental. Gradul de protecţie va fi cel puţin IP 20 conform cu EN 60529 .
Îndepărtarea unor astfel de ecrane, scuturi va fi posibila numai cu utilizarea sculelor obişnuite. Acolo unde se
foloseşte acţionarea cu curea acestea vor fi astfel proiectate şi poziţionate pentru a oferi protecţie operatorului.
Vor fi prevăzute mijloace pentru a ajusta tensiunea curelei. Accesul la astfel de mijloace va fi posibil prin utilizarea
sculelor obişnuite. Motoarele şi ventilatoarele vor fi astfel montate ca să reducă la minim zgomotul şi vibraţiile.
Punctele de ungere prevăzute vor fi uşor accesibile.
4.3.2.Securitatea electrică.
Pentru echipamentul electric şi conexiunile arzătorului se aplică următoarele cerinţe din EN 60335-1.:
a) valoarea nominală
b) protecţia împotriva accesibilităţii părţilor active:
curent de scăpare şi rezistenţa electrică;
bobinaj intern
conexiuni de alimentare şi cabluri flexibile externe
terminale de conexiuni pentru conductori externi ;
prevederi pentru pământare
distante de contur, spaţii libere, şi distanţa prin izolare;

componente:
c) radiaţie
rezistenţa la căldură, foc şi reglaj exact
In plus documentaţia conexiunilor electrice pentru componente individuale va fi prevăzută cu diagrama de
cabluri electrice şi diagrame de conexiuni.
4.3.3.Amortizor ajustabil de aer.
Fiecare arzător va fi prevăzut cu un amortizor ajustabil de aer sau dispozitiv similar pentru controlul
debitului de aer .Acest dispozitiv va fi ajustabil numai cu ajutorul unei scule. Poziţiile de ajustare a amortizorului de
aer vor fi vizibile posibil după îndepărtarea capacului. Daca arzătorul este prevăzut cu mijloc manual de ajustare
a aerului de combustie aceasta înseamnă ca va fi astfel proiectat ca după ajustare conform instrucţiunilor de
fabricaţie este capabil de a fi fixat şi etanşat.
4.3.4.Componentele liniei de gaz.
4.3.4.1.Generalitati.
Toate componentele liniei de gaz vor fi proiectate pentru presiunea de intrare a arzătorului sau vor fi
protejate împotriva creşterii excesive a presiunii cu ajutorul unor dispozitive de siguranţă.
4.3.4.2.Ventil de închidere manual.
Un ventil rapid manual de închidere va fi prevăzut în amonte de toate dispozitivele de control pentru a
izola arzătorul. Acest dispozitiv nu trebuie livrat de fabricant dar va fi specificat în instrucţiunile de instalare ale
fabricantului. In plus arzătoarele vor fi prevăzute cu astfel de ventile de închidere operate manual cum sunt cele
necesare la punerea în funcţiune şi operarea normala. Ventilul manual va fi capabil de operare la presiunea egala
cu de 1,5 ori presiunea de alimentare maxima şi va fi uşor accesibil. Ventilele manuale vor fi la 900 întoarcere şi vor
fi proiectate pentru a preveni funcţionarea inadvertenţa dar va fi uşor să funcţioneze când este necesar. Ele vor fi
astfel proiectate ca la operarea DESCHIS şi INCHIS poziţiile să fie uşor observabile. Ventilele manuale folosite
numai pentru operarea DESCHIS/INCHIS vor fi prevăzute cu opritori mecanice la poziţiile DESCHIS şi INCHIS.
4.3.4.3.Filtru /dispozitiv reţinere
Un filtru va fi prevăzut la intrarea sistemului de ventil întrerupere de siguranţă pentru a preveni intrarea
impurităților. Dimensiunea găurii maxime a filtrului nu va fi mai mare de 1,5 mm şi ochiul filtrului nu va permite
trecerea unui ac de 1 mm calibru.
4.3.4.4.Controlul presiunii gazului.
Alimentarea principala de gaz şi gaz de pornire vor fi sub controlul unui dispozitiv pentru a asigura ca
presiunea la capul arzătorului ramane stabila şi debitul caloric nu variază mai mult de ± 5 % din valoarea
specificata în intervalul de valori specificat în tabela 4 .
Daca dispozitivul controlează presiunea constanta operand la presiunile de intrare pana la 200
mbar acesta va respecta EN 88.Pentru dispozitivul de control al presiunii constante mai mare de 200 mbar
,sistemul de control al presiunii va corespunde acestor presiuni. Acolo unde un control al presiunii este fixat el va
controla alimentarea cu gaz la arzătorul principal şi la orice arzător de aprindere având un debit caloric mai mare
de 2kW.Arzătorul principal şi arzătorul de aprindere pot de asemenea fi controlate separat.
Accesibilitatea controlului presiunii va fi astfel ca aceasta poate fi uşor ajustata sau scoasa din operare
pentru utilizarea unui alt gaz dar se vor lua precauţiunile necesare pentru a face dificila o ajustare neautorizata.
4.3.4.5.Dispozitive senzori pentru presiunea gazului.
Arzătorul va fi prevăzut cu un dispozitiv pentru a face ca să aibă loc oprirea de siguranţă când presiunea
de alimentare scade sub o valoare predeterminata.
Un dispozitiv senzor de presiune înalta va fi prevăzut când nu exista nici un control al presiunii gazului.
Acolo unde un senzor de presiune înalta este prevăzut,acesta va cauza o blocare ne-volatila:
a)daca debitul caloric la arzător depaseste 1,15 ori debitul nominal de căldură sau
b)daca presiunea la arzător (la cap) depaseste 1,3 ori presiunea la capul arzătorului la presiunea de intrare
nominala.
Senzorii de presiune ai gazului vor respecta pr EN 1854
4.3.4.6.Dispozitive de ajustare.
Va fi prevăzut un dispozitiv de ajustare pentru a permite debitului de gaz să fie obţinut cu gazele
combustibile prevăzute de fabricant şi pentru un interval relevant de presiuni. Acest dispozitiv de ajustare poate fi
acela al dispozitivului de control al presiunii. Aceste regulatoare necesita un instrument (scula) pentru ajustare.
4.3.4.7.Ventile de întrerupere de siguranţă automate.
Toate arzătoarele vor fi prevăzute cu doua ventile de întrerupere de siguranţă automate în serie aşa cum
este definit în tabela 1 şi respectând EN 161.Acolo unde flacăra principala este stabilita cu ajutorul unei flecari de
aprindere,(pornire)alimentarea cu gaz de pornire va fi fie :
a)sub controlul unui ventil de siguranţă de întrerupere din aval incorporând o poziţie limita a gazului de
start sau
b)sub controlul ventilelor de siguranţă de întrerupere ca în tabela 1.

Tabela 1.cerintele ventilelor de siguranţă de întrerupere.
debit caloric Cu pre purjare fara prepurjare
KW gazul ] gaz de pornire gazul pri gaz de pornire
principal < 10 % >10 % ncipal < 10% > 10%
< 70 % 2xB B* 2XB 2X A A* * 2XA

2 xB+VP
>70 2XA 2XA 2XA 2xA+VP 2XA 2XA
<1200
>1200 2xA+VP 2XA 2XA 2xA+VP 2 X A 2XA
VP = sistem încercare ventil
* = pentru a treia familie de gaze : doua clase B de ventile sunt necesare
** = pentru gaze din familia treia,: doua ventile clasa A sunt necesare.
4.3.4.8. Dispozitiv de aprindere.
Dispozitivul de aprindere va asigura aprinderea sigura si/sau arzătorul principal sub condiţii specificate de
funcţionare .
4.3.4.9.Detector de flacăra.
Flacăra principala şi flacăra arzătorului de aprindere vor fi monitorizate de un detector de flacara.
Montarea senzorilor de flacăra pe arzător va fi făcută de aşa maniera ca senzorii de flacăra să nu primească
lumina externa. când arzătorul de aprindere şi cel principal sunt fiecare prevăzuţi cu monitorul propriu de flacăra ,
flacăra arzătorului de aprindere nu va influenta detecţia flecarii principale. Alimentarea principala cu gaz va fi
deschisa numai după ce mijloacele de aprindere s-au întrerupt şi flacăra arzătorului de aprindere a fost stabilita şi
detectata. Pentru sistemele în care arzătorul de aprindere ramane în uz în timpul funcţionarii arzătorului principal
,se vor prevedea senzori separat de flacăra pentru a monitoriza aprinderea şi flacăra principala. Senzorul flecarii
principale va fi astfel poziţionat ca el în nici un caz să nu detecteze flacăra arzătorului de aprindere. Pentru
sistemele în care arzătorul de aprindere se stinge în timpul funcţionarii arzătorului principal un singur senzor va
satisface. Flacara arzătorului de aprindere nu va influenta detecţia flecarii principale. Detectorul de flacăra va fi
astfel ca în cazul când flacăra este afectata să nu existe nici o întârziere importanta intre stingerea flecarii şi
eşuarea semnalului flecarii .Detectorul de flacăra va corespunde pentru un debit termic specific şi modul de
operare a arzătorului. când este instalat pe arzător va respecta cel puţin categoria de protecţie IP 40 şi cu
categoria de protecţie IP 54 pentru instalaţiile în aer liber conform cu EN 60529.Detectorul de flacăra va duce la
oprirea în siguranţă sau blocaj ne-volatil dacă detectorul de flacăra semnalizează prezenta flecarii la orice timp în
timpul pre purjării..Aceasta este verificarea sigura la pornire. Verificarea sigura la pornire poate înceta în timpul
celor 5 sec. care preced o încercare de aprindere. Daca exista o condiţie simulatoare de flacăra ,blocajul ne-volatil
va avea loc. Timpul ca ventilul de siguranţă de întrerupere să fie de-energizat atunci când flacăra este afectata nu
va fi mai mult de 1 sec la funcţionare normala şi nu mai mult de 2 sec când o încercare de auto-verificare este
efectuata la acelaşi timp cu flacăra afectata.
4.3.4.10.Dispozitivul de control al aerului.
Arzătorul va fi fixat cu un dispozitiv pentru verificarea debitului de aer în timpul prepurjarii ,aprinderii şi
operării arzătorului. Dispariția debitului de aer la ori ce timp în timpul pre-purjării,aprinderii sau funcţionarii
arzătorului va cauza blocajul ne-volatil (nepermanent).Pentru arzătoarele cu debit caloric pana la şi incluzând 120
KW este permisa oprirea de siguranţă urmata de o singura încercare la re-pornire .Daca aceasta încercare de
repornire eşuează atunci are loc blocajul ne-volatil. Dovada debitului de aer corespunzător poate fi obţinuta prin
una din următoarele metode:
a)prin senzori de presiune
b)prin senzori de debit
c)prin orice sistem care nu se bazează numai pe turaţia ventilatorului .Un blocaj al atenuatorului de aer sau
numai un blocaj dispozitiv de acţionare a amortizorului de aer nu este suficient.
Dispozitivul de încercare pentru aer va fi încercat în starea fără debit înainte de pornire. Daca nu se
încearcă dispozitivul în starea fără debit nu va permite pornirea sau va duce la blocaj ne-volatil. Aceasta verificare
nu este necesara dacă deranjamentul dispozitivului de supraveghere de aer induce o situaţie sigura. Dispozitivul
de supraveghere a aerului trebuie să fie reglat astfel ca el să intervină în caz de insuficienta a aerului pentru
regimul arzătorului cel mai ridicat sau cel mai slab înainte ca presiunea supravegheata să fie inferioara lui 80 % din
presiunea din timpul perioadei de control şi înainte ca CO din gazul de combustie să fie 1 % în volume. Daca
arzătorul este echipat cu un dispozitiv cu reglaj automat a raportului aer/gaz în care semnalul de comanda este dat
de debitul de aer ,supravegherea continua a debitului de aer de către un dispozitiv de control nu este necesara în
timpul funcţionarii arzătorului. In caz de dispariţie a acestui semnal de comanda livrat de debitul de aer robinetele
de gaz trebi închise.
Nota: Pentru arzătoare în trepte şi modulate numai un dispozitiv de control este necesar pentru a controla
debitul aerului. In astfel de cazuri un debit de aer adecuat va fi asigurat aşa cum se cere în 4.3.4.11.

4.3.4.11.Dispozitive de control pentru raportul aer/gaz.
Fiecare arzător va fi prevăzut cu un dispozitiv de ajustare pentru debitul de aer.
Pentru arzătoare în doua trepte sau trepte multiple debitul aerului de combustie şi gazul vor fi controlate în
tandem de către un sistem secvenţial de întrerupere. Ajustarea aerului şi gazului de către dispozitive va fi
interconectata (ex, cu mijloace mecanice,pneumatice,electrice,electronice ) astfel ca relaţia intre aerul de
combustie şi gaz este fixata în un mod repetabil la orice punct de funcţionare a arzătorului. Pentru arzătoarele cu
operare intermitenta funcţia de control a sistemului raport aer/gaz ,excepţie pentru dispozitivele operate
pneumatic,va fi verificata în timpul secvenţei de pornire adică cu ajutorul întrerupătoarelor de presiune sau poziţie.
La arzătoarele cu trepte multiple sau modulate unde debitele de aer şi gaz nu sunt schimbate simultan va
exista fie :
a)o introducere a aerului la creşterea arderii şi introducere de gaz la reducerea arderii sau
b)un exces suficient de aer pentru a preveni arderea bogata în gaz.
Controlul combinat a întreruperii secvenţiale va fi efectuat de aşa maniera ca şi în cazul unui deranjament
,sistemul va tinde către un exces mai mare de aer sau va duce la oprirea de siguranţă.
când se utilizează un dispozitiv pneumatic pentru raport aer/gaz acesta va respecta cerinţele pr EN 12067-1.
4.3.4.12.Punctele de încercare a presiunii ,
Pentru a permite ca presiunea de intrare,presiunea de ajustare,si presiunea în capul arzătorului să fie
verificate,vor fi prevăzute puncte de presiune de încercare sau dispozitive de măsurare a presiunii .
Nota:Un singur punct pentru presiunea de încercare poate fi prevăzut pentru măsurarea atât a ajustării
presiunii cat şi presiunea în capul arzătorului.
Punctele de încercare a presiunii cu un diametru intern maxim de 1 mm ,un diametru extern de 9 mm
(+0,…-0,5) şi o lungime de 10 mm ,va fi astfel ca să fie etanş închise sau se autoetanşeaza..
4.3.4.13.Unitatea de control automat al arzătorului.
Unităţile de control automat al arzătorului vor respecta cerinţele EN 298 şi vor corespunde pentru treptele
producţiei individuale ale arzătorului.
Unităţile de control automat ale arzătorului a căror timp de prepurjare este redus ca rezultat al întreruperii
energiei va fi folosit numai sub 120 KW debit caloric.
4.3.4.14.Sistemul de control al etanseitatii.
când este prevăzut un sistem de etanşare a ventilului acesta va respecta cerinţele din pr EN 1643.
4.4.Cerinte funcţionale şi operaţionale.
4.4.1.Cerintele funcţionale generale.
Componentele specificate în 4.3 vor fi fie mecanice sau electrice astfel proiectate ca cerinţele stabilite în
următoarele clauze să fie satisfăcute.
Funcţionarea oricărui dispozitiv de siguranţă va fi prioritar oricărui dispozitiv de control..
4.4.1.1.Pornirea
Pornirea arzătorului va fi posibila numai dacă sunt respectate următoarele condiţii:
a)Toate contactele poziţiei legate la montajul arzătorului indica o poziţie corecta a acestuia.
b)toate contactele instalaţie i (ex. clapeta de fum)indica o poziţie corecta. .
c)dispozitivul de supraveghere a flecarii a efectuat controlul de simulare a flacarii. Aceasta verificare poate
de asemenea să fie executata în timpul prepurjarii sau după o oprire de reglaj.
d)sistemul de control al etanseitatii a fost controlat ca funcţionând corect. Aceasta verificare poate de
asemenea să fie executata în timpul prepurjarii sau după o oprire de reglare.
e)sistemul de supraveghere a debitului de aer a fost verificat ca funcţionând corect..
4.4.1.2.Prepurjare.
Camera de combustie trebuie să fie purjata înainte ca dispozitivul de aprindere să fie activat. Durata
purjării trebuie să corespunda la una din doua specificaţii care urmează:
a) cel puţin 20 sec la debitul de aer de combustie total corespunzând debitului caloric maxim nominal.;
b) daca debitul de aer este redus durata este mărita de maniera inversa proporţional cu reducerea
debitului de aer.
Exemple: Pentru un debit de aer egal cu 100 % din debitul de aer corespunzând debitului caloric maxim
nominal timpul de prepurjare este de 20 sec.
Pentru un debit de aer egal cu 50 % din debitul de aer corespunzător la debitul caloric maxim nominal
timpul de prepurjare este de 40 sec;
Pentru un debit de aer egal cu 33 % (minim autorizat) din debitul de aer corespunzând debitului caloric
maxim nominal timpul de prepurjare este egal cu 60 sec.
Acest debit de aer redus nu trebuie să fie inferior lui 33 % din debitul total de aer de combustie. Pentru
arzătoarele cu debit caloric ajustabil ,debitul de aer de prepurjare trebuie să corespunda cel puţin debitului
caloric ajustat. când în timpul purjării debitul de aer de combustie atinge o valoare inferioara valorii cerute
trebuie să avem:
c)fie oprirea de securitate a arzătorului

d)fie continuarea purjării pana când debitul de aer cerut este restabilit cu condiţia ca debitul de aer să nu
fie niciodată inferior lui 33 % din debitul de aer necesar şi ca timpul total de purjare la debitul de aer
necesar să nu fie diminuat. Durata de prepurjare poate să fie diferita sau prepurjare poate să nu fie
efectuata când cerinţele relative la generatorul de căldură le permite.
După o oprire prin reglare ,arzătoarele următoare pot să fie repuse în funcţiune fără prepurjare.:
e)arzătoarele cu un debit caloric inferior sau egal cu 70 KW ,daca sunt echipate cu doua robinete de
securitate din clasa A în serie sau de doua robinete de securitate clasa B în serie plus un dispozitiv de
control de etanşeitate.
f) arzatoare cu un debit caloric superior lui 70kW dacă sunt echipate cu doua robinete de securitate de
clasa A în serie plus un dispozitiv de control a etanseitatii.
Prepurjarea este obligatorie după fiecare oprire de securitate .
4.4.1.3.Debit caloric de aprindere.
Arzătoarele de debit caloric nominal inferior sau egal cu 120 KW pot fi aprinse direct. Pentru arzătoarele cu
debit caloric nominal superior lui 120 KW , debitul caloric de aprindere nu trebuie să depaseasca 120 KW
,sau valoarea calculata după ecuația
ts x Qs=100. unde: ts este timpul de securitate în sec şi Qs este debitul caloric de aprindere maxim
exprimat în % din debitul caloric principal.
4.4.1.4.Aprinderea.
Robinetele de aprindere nu trebuie să fie acționate înainte de activarea scânteii de aprindere (sau
alt mijloc de aprindere)Totuși când se utilizează un sistem de aprindere prin incandescenta ,acela trebuie
să fie activat astfel ca sursa de aprindere să poată să aprindă gazul înainte ca robineţii gazului de aprindere
să fie deschiși Perioada de supraveghere a flecarii de aprindere trebuie să stabilească ca flacăra este
stabila prin ea însăși. O afectare a flecarii în timpul acestei perioade trebuie să antreneze un blocaj ferm.
Arzătoarele cu un debit caloric nominal superior sau egal cu 120 KW pe care gazul de aprindere este
prelevat intre robinetele principale ,robinetul principal de securitate din aval trebuie să fie în poziția închisa
înainte de pornire. când debitul de gaz de aprindere este controlat prin o poziţie de aprindere a robinetului
principal aval ,mijloacele de ajustare a debitului de aprindere trebuie să poată să fie pre-reglate şi sigilate.
4.4.1.5.Aprinderea arzătorului principal.
4.4.1.5.1.Aprinderea cu o flacăra de aprindere.
când flacăra gazului de aprindere a unui arzător de aprindere,separat a fost aprinsa şi verificata al doilea
timp de siguranţă nu trebuie să depaseasca 5 sec după care începe controlul flăcării principale. Dacă
flacăra principala nu este detectata la sfârșitul acestei perioade arzătorul trebuie să fie pus în blocaj ferm.
4.4.1.5.2.Aprinderea directa a flăcării principale.
Sursa de aprindere nu trebuie să fie activata înainte de sfârșitul prepurjarii şi trebuie să fie dezactivata la
sfârșitul sau înainte de sfârșitul timpului de siguranţă..Pe arzătoarele echipate cu un dispozitiv de
aprindere cu incandescenţă , acesta trebuie să fie activat astfel ca sursa de aprindere să fie operaționala
înainte de deschiderea robinetelor de gaz principale.
4.4.1.6.Timpul de siguranţă.
4.4.1.6.1.Timpul de siguranţă la aprindere.
Timpul de siguranţă la aprindere este funcție de debitul caloric de aprindere determinat de ecuația din
4.4.1.3 .In nici un caz timpul de siguranţă nu trebuie să depaseasca 5 sec. Pentru aprinderea arzătorului de
aprindere şi a arzătorului principal debitul caloric de aprindere maximal şi timpul de securitate
corespunzător trebuie să fie conforme cu valorile din tabela 2 după debitul caloric maximal al arzătorului.
Figurile 2a şi 2d ilustrează sistemul de aprindere la care prezentul paragraf face referinta. Aprinderea
arzătorului trebuie să fie executata după următoarele metode:
- aprinderea directa a arzătorului principal la debitul nominal QN ( a se vedea tabela 2 ,coloana
2,figura 2a.
- aprinderea directa a arzătorului principal la debit redus ( a se vedea tabela 2,coloana 3 ,fig.2b.)
- aprinderea directa a arzătorului principal la un debit redus cu alimentare cu gaz de aprindere
independent (a se vedea tab.2,coloana4,fig.2c)
- aprinderea arzătorului principal prin un arzător de aprindere independent (tabela 2,coloana
5,fig.2d.)
Este posibil ca în termenul de timp de securitate debitul caloric de aprindere să fie superior
valorilor din tabela 2 ,intelegandu-se ca s-a stabilit ca cantitatea de energie eliberata în camera de
combustie în timpul de siguranţă să nu fie superioara cu energia eliberata calculata multipli când valorile
debitului caloric de aprindere maxim şi timpii de siguranţă dați în tab.2. când tensiunea electrica UN
variază de la 80 % la 110 % valoarea medie fixata de fabricant , timpii de siguranţă declarați de fabricant
nu trebuie să fie depasiti. Timpii de siguranţă dați în tab.2 sunt limite maximale .

Tabela 2.Debitul caloric de aprindere maxim (Qs) şi timpii de siguranţă (ts )
1 2 3 4 5
debitul aprinderea directa a aprinderea directa aaprindere directa a aprinderea arzătorului princip. cu un arzător de
arzătorului arzătorului principal debit
arzătorului principalarzătorului
debit princip. debit
aprindere independent
principal complet redus redus cu arzător aprindere
aprinderea arzător deaprinderea arzătorului
independent aprindere principal
debitul debit caloric
timp de debit caloric
timp de debit timp de debit caloric
primul debit caloric
al doilea
caloric Qn Qs , siguranţă Qs siguranţă caloric Qs siguranţă Qs timp Qs timp de
KW KW s KW s KW s KW de siguranţă
KW siguranţă
s s
<70 Qn 5 Qn 5 Qn 5 <0.10Qn 5 Qn 5
>70 Qn 3 Qn 3 Qn 3 <0.10Qn 5 Qn 3
<120
>120 neautorizat 120 KW sau ts x Qs < 100 (tsmax=3 sec. <0,1Qn 3 120 KW sau
ts x Qs <150
(tsmax = 5sec
Qn este debitul caloric maxim al arzătorului în kilowatt
Qs este debitul caloric maxim al gazului de aprindere în % din Qn
ts este timpul de siguranţă în secunde.
4.4.1.6.2.Timpul de siguranţă al stingerii. Nu trebuie să depaseasca 1 sec.

4.4.1.6.3.Durata totala de închidere.
Durata totala de închidere nu trebuie să depaseasca 2 sec .Cele doua robinete trebuie să fie închise
simultan dar dacă se utilizează un control de etanşeitate poate să aibă un timp de întârziere de 2 sec pana
la închiderea celui de al doilea robinet .
4.4.1.7.Defect de aprindere
Pentru arzătoarele cu debit caloric inferior sau egal lui 120 KW ,o ne-apariție de flacăra trebuie să conducă la
unul din cazurile următoare.:
a)o singura tentativa de repornire ;daca aceasta tentativa eşuează , blocaj ferm;
b)blocaj ferm
Pentru arzătoarele cu debit caloric superior lui 120 KW ,o ne-apariție de flacăra trebuie să conducă la un
blocaj ferm..
4.4.1.8.Defect al flecarii în funcţionare.
In caz de defect al flecarii în funcţionare ,dispozitivul de supraveghere al flecarii trebuie să provoace un blocaj
ferm (deconectare) , în afara de arzătoarele cu debit caloric inferior sau egal lui 120 KW la aprinderea directa
a flecarii principale pentru care o tentativa de repornire este posibila .Daca tentativa de repornire eşuează ,
trebuie să avem pusa o deconectare (blocaj)ferm
4.4.1.9.Oprirea arzătorului.
Acțiunea unui dispozitiv de securitate altul decât un dispozitiv de supraveghere a presiunii gazului
minimal trebuie să provoace fără întârziere o punere în blocaj ferm. In caz de defect de durata a energiei de
comanda arzătorul trebuie să proceadă spre o poziţie sigura.
4.4.2.Exigente în funcţionare.
4.4.2.1.Etanseitate externa.
In condiţiile de încercare de la 5.3.1. piesele care aduc gazul la arzător pana la ultimul organ de izolare în
aval ,trebuie să fie etanșe .
4.4.2.2.Rezistenta arzătorului la supraîncălzire.
In condiţiile de la 5.3.2. diferitele părţi ale arzătorului nu trebuie să prezinte alte deteriorări decât
alterările superficiale provocate de combustie.
4.4.2.3.Temperatura dispozitivelor de reglaj şi securitate .
In condiţiile de la 5.3.3.,temperatura dispozitivelor de ajustare şi dispozitivele de reglare şi de
securitate nu trebuie să depaseasca valoarea indicata de fabricant ,si funcţionarea lor trebuie să fie
satisfăcătoare.
Temperaturile de suprafața a butoanelor şi levierelor destinate a fi manipulate nu trebuie să depaseasca
temperatura ambianta cu mai mult de
35 K pentru metale
45 K pentru porțelan sau un material echivalent
60 K pentru materiale plastice sau material echivalent.
4.4.2.4.Aprinderea,funcționarea şi stabilitatea flăcărilor.

In condiţiile de la 5.3.4 şi 5.3.5 după caz,aprinderea trebuie să se efectueze corect ,rapid şi fără
pulsații. Flăcările trebuie să fie stabile şi nu trebuie să producă zgomot care să deranjeze. O ușoara tendința
de decolare este autorizata la momentul aprinderii dacă flacăra este din nou stabila. Pentru arzătoarele
ajustabile ,aceste cerinţe trebuie satisfăcute pentru debitul caloric nominal maximal şi pentru debitul caloric
nominal minimal indicate de fabricant.
4.4.3.Intervalul de debit caloric al arzătorului.
Debitul caloric nominal maximal şi debitul caloric nominal minimal trebuie să fie măsurate în condiţiile de la
5.7 şi trebuie să corespunda valorilor indicate de fabricant cu aprox.±5 %.
4.4.4.Arzatoare biocombustibile.
Funcţionarea arzătorului cu gaz nu trebuie pusa în cauza de starea de funcţionare a dispozitivelor de control
şi de securitate destinate celuilalt combustibil. Starea de funcţionare a dispozitivelor de comanda şi securitate
pentru celalalt combustibil trebuie să rămână neschimbata în timpul funcţionarii cu gaz.
Nota:Pentru arzătoarele Bi-combustibile ,utilizarea unui circuit comun de aer pentru cele doua
combustibile este autorizata. Un sistem de supraveghere a flecarii separat este autorizat, este indispensabil ca
pentru captorul (senzor) servind supravegherea flecarii cu alt combustibil să fie scos din serviciu în timpul
funcţionarii cu gaz.


Curs Fochist Chimia Apei PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Fochist Chimia Apei PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUPRINS

PARTEA I TEHNOLOGII DE EXECUŢIE ŞI MONTAJ

Nr. TITLUL Pag.

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST

a) Noţiuni generale – terminologie de specialitate

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 1

FIGURA 1-1 FIGURA 1-2

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 2

CĂLDURA ŞI STAREA DE AGREGARE A MATERIEI

Materia are una până la trei stări de agregare: solidă, lichidă

FIGURA 1-6 Mişcarea moleculară într-un

FIGURA 1-7 Grafic reprezentând relaţia cantitatea de căldura şi temperatura

FIGURA 1-10 Transfer de căldură prin radiaţie. Căldura

FIGURA 1-11 Termometru clasic din sticlă.

FIGURA 1-12 Două modele de termometre des folosite în instalaţii.

FIGURA 1-13 Scările de temperatură

FIGURA 1-14 Compararea celor patru scări de temperatură.

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 12

Presiunea Presiunea Presiunea

Măsurarea presiunilor se face cu următoarele aparate:

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 13

F = Kilogram forţă [kgf] sau Newton [N]

L = [kgf • m] sau Joul [J]

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 14

1.5. TERMENI NOI

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 15

2.2. SCHIMBUL DE CĂLDURĂ

FIGURA 2-1 Schimbător de căldură cu aer

Q/t = A x ‫ ג‬x(T1 -T2 )

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 16

2.3. AERUL CA AGENT TERMIC

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 17

2.4. APA CA AGENT TERMIC

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 18

Substanţă Căldură specifică

TABEL 2 -1 Căldura specifică a câtorva substanţe uzuale

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 19

ABURUL ŞI PROPRIETĂŢILE LUI. NOŢIUNI DESPRE APA CALDĂ FOLOSITĂ ÎN INSTALAŢIILE DE

ABURUL ŞI PROPIETĂŢILE LUI

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 20

Aburul saturat uscat are titlul x = 1

ABURUL DE ÎNALTĂ PRESIUNE. ABURUL DE MEDIE PRESIUNE. ABURUL DE JOASĂ

2.7. TERMENI NOI

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 21

MATERIALE FOLOSITE ÎN CONSTRUCŢIA CAZANELOR , ÎMBINĂRI etc.

3.1. MATERIALE FOLOSITE ÎN CONSTRUCŢIA CAZANELOR

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 22

CERINŢE ESENŢIALE DE SECURITATE PENTRU CAZANE

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 29

Proiectare pentru o rezistenţă adecvată

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 30

3.3.4. Metoda de proiectare prin experimentare

Programul de încercări trebuie să cuprindă următoarele:

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 31

CERINŢE TEHNICE PRIVIND OMOLOGAREA PROCEDURILOR DE SUDARE FOLOSITE

Condiţii pentru sudare

Pregătirea şi sudarea probelor se efectuează în conformitate cu WPS şi în condiţiile generale de sudare

Metode de verificare şi criterii de acceptare

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 32

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 33

S.C. CONFORTUL S.R.L. SUPORT CURS FOCHIST 34

Încercarea tehnologică de aplatizare