UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

MUŞCELELE ARGEŞULUI

STUDIU DE TOPONIMIE

TEZĂ DE DOCTORAT

Coordonator ştiinţific:
Prof. univ. dr. ION NICOLAE

Doctorand:
MIHAELA AVRAM

BUCUREŞTI

2
 2012

CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………….....5
1. Argument ………………………………………………………………………………..5
2. Metodologia cercetării toponimiei geografice ……...………………………………...... 6
I. INDIVIDUALITATEA GEOGRAFICĂ A MUŞCELELOR ARGEŞULUI……………….......7
1. Delimitarea Muşcelelor Argeşului ....……………………...…..………………………...7
2. Relieful ………….………………………………………………………….....................7
2.1. Caracteristicile reliefului …………………………………………………………8
3. Hidrografia ……………………………………………………………………………….8
4. Particularităţi climatice ………………………………………………………………….9
5. Învelişul biotic ………………………………………………………………................ 9
6. Elemente de favorabilitate şi restrictive în procesul umanizării ..………………………..9
II. FORMAREA TOPONIMELOR ……………………………………………………………...10
1. Relaţia dintre toponime şi apelative ………………………………………………….....10
2. Termeni de detaliere ……………………………………………………………………10
3. Toponime cu originea în termeni de detaliere …………………………………………..11
4. Clasificarea lingvistică a toponimelor …………………………………………………...11
4.1. Toponime simple ………………………………………………………………….11
4.2. Toponime derivate ……………………………………………………..................11
4.3. Toponime compuse ……………………………………………………………….15
5. Schiţă de stratificare toponimică ...………………………………………….…………..16
III. CATEGORII TOPONIMICE GEOGRAFICE ŞI LINGVISTICE ……..…………………...17
1. Sistematizarea numirilor geografice ……………………………………………..…......17
2. Toponime topografice...…………………………………………………………………18
3. Toponime sociale …………….…………………………………………………………21
4. Toponime istorice ………………………………………………………………………21
5. Toponime psihologice …………………………………………………………………..22
IV. ASPECTE ANTROPOGEOGRAFICE OGLINDITE DE TOPONIMIE …...………………22
1. Reflectarea activităţilor umane în toponimia minoră …..………………….……………22
2. Amprenta toponimică a practicării meşteşugurilor. Prelucrarea lemnului ......................24
3. Muşcel şi Plai în toponimia dintre Dâmboviţa şi Topolog …………………………......26

3
 4. Odonimia ……………………………………………………………………………….28
5. Oiconimia ……………………………………………………………………………….35
5.1. Structura toponimică a satelor ……………………………………………………35
5.2. Evoluţia numelor de sate …………………………………………………………36
5.3. Oiconime care atestă sistematizarea vetrelor în secolul al XIX-lea. Liniile ……..38
6. Toponimia aşezărilor întemeiate de populaţia alogenă …………………………………39
6.1. Nume de sate întemeiate de ungureni ………………………………………........39
6.2. Generaţii de sate întemeiate de ungureni …………………………………………46
6.3. Migraţii dinspre Câmpia Română şi din alte regiuni …………………………….47
CONCLUZII ……………………………………………………………………………………..48
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………53

4
 REZUMAT

INTRODUCERE
1. Argument
Geografii - a căror principală sarcină este de a studia raporturile dintre societatea omenească
şi mediul geografic - nu numai că nu trebuie să rămână indiferenţi faţă de toponimie (toponime şi
apelative deopotrivă), dar sunt chiar obligaţi să se ocupe de ea. 1 Să se ocupe şi de ceea ce fac şi
descifrează alţii (lingviştii, istoricii, etnografii), dar să studieze, în primul rând, aspectele
geografice ale toponimiei: deplasări de populaţie dintr-o regiune în alta (exprimate spre exemplu
prin nume de aşezări derivate cu sufixul -eni) sau tehnicile prin care oamenii au înlăturat pădurea
ca să-şi facă sat şi moşie de muncă. 2 Cu aceste recomandări se adresa geografilor profesorul Ion
Conea, la jumătatea secolului trecut, încercând să atragă atenţia asupra importanţei toponimiei
geografice, ca disciplină. Mesajul său îşi găseşte o completare fericită peste timp în pledoaria
pentru studiul toponimiei pe care o face profesorul Ion Nicolae: Fără toponimie nu există
geografie. Încercaţi să eliminaţi toate numele proprii de locuri şi veţi vedea ce rămâne din
geografie şi dacă ce rămâne se poate numi geografie.3
Cercetarea toponimică este interesantă şi pentru istoria culturală şi economică a populaţiei
dintr-o regiune mai restrânsă. Numele de locuri pot da informaţii despre plantele sau animalele
care au fost cunoscute în trecut, despre ocupaţiile oamenilor, circulaţia lor şi a unor mărfuri.
Pentru trecutul îndepărtat din care nu există documente scrise numele topice sunt adevărate
documente geografice. Fiecare toponim codifică acţiuni, procese sau fenomene care s-au repetat
într-un loc, ori dacă s-au produs o singură dată au fost destul de importante pentru a se imprima
spontan în acel nume. Prin urmare, fiecare denumire reprezintă un fragment de istorie locală cu
valoare de patrimoniu cultural şi ştiinţific. Scoaterea din anonimat a acestor denumiri şi
valorificarea lor într-o analiză geografică este nu numai oportună ci şi foarte necesară, întrucât
toponimia minoră, în mică măsură consemnată în scris, se află într-un proces de stingere, de
dispariţie. Aceste denumiri s-au transmis de la o generaţie la alta în legătură cu utilizarea
terenurilor, a căilor de comunicaţie, în legătură cu ritualuri şi practici magice specifice unei
economii naturale a satelor din muşcele. Dezvoltarea căilor de comunicaţie, desacralizarea vieţii
rurale, fenomenul de îmbătrânire a populaţiei şi noua paradigmă a vieţii social-economice au
1
Conea I.,1960, Monografia Geografică a RPR, vol. I, Editura Academiei RPR, p. 92.
2
Conea I.,1969, Îndrumător de cercetări geografice, Societatea de Ştiinţe Geografice, Bucureşti, p.247
3
Nicolae I.,2006, Toponimie Geografică, Editura Meronia, p. 7.

5
condus treptat la un mod nou de raportare a locuitorilor la mediul în care trăiesc. Transmiterea
cunoştinţelor între generaţii în cadrul familiei nu mai are relevanţă. Generaţiile nu mai au activităţi
comune, modul tradiţional de creştere a animalelor şi de cultivare a plantelor a fost abandonat. O
bună parte din toponimia minoră a satelor nu mai este cunoscută de generaţia tânără. Toponimele
noi, puţine la număr, ilustrează activităţi economice mai noi, dintre care unele sunt deja
abandonate. Slaba lor toponimizare nu le va asigura rezistenţa în timp şi rolul de a face cunoscut
un moment din evoluţia mediului înconjurător. Unele toponime care au apărut în procesul utilizării
în comun a terenurilor se păstrează cu funcţie de identificare a proprietăţilor şi vor dispărea,
probabil, atunci când micile proprietăţi vor deveni anacronice.
Prin urmare înregistrarea actualei toponimii minore şi integrarea ei în demersul de
cunoaştere a interacţiunii dintre societate şi mediul natural devine o prioritate.
2. Metodologia cercetării toponimiei geografice
În toponimie, ca disciplină, interferează diferite principii şi procedee, constituite în moduri
sistematice de cercetare cunoscute ca: metoda analizei lingvistice, metoda statistică, metoda
comparativ-istorică, metoda geografică, fiecare prezentând avantaje şi limitări.
Metoda analizei lingvistice se aplică pentru stabilirea sensului şi originii unui termen.
Originea lingvistică a unui toponim, stabilită de către specialişti, este necesară într-o evaluare
completă a toponimiei unei regiuni, proces în care geografului îi revine în primul rând sarcina de a
stabili originea toponimului ca toponim. În procesul de cunoaştere a Muşcelelor Argeşului din
punct de vedere toponimic s-au dovedit foarte utile studiile întreprinse de lingvişti de prestigiu în
unităţi de relief situate la vest de Olt sau în alte unităţi geografice din ţară şi glosarele realizate
până în prezent în zona Argeşului şi a Muşcelului. Studiul lingvistic al materialului toponimic
evidenţiază circulaţia unor apelative pe teritoriul întregii ţări, în zona submontană în special şi a
apelativelor cu frecvenţă mare în muşcele. Prezenţa unor nume topice cu originea în apelative
specifice ţinuturilor de la nord de Carpaţii Meridionali contribuie la conturarea unui areal în care
s-a stabilit o populaţie venită din Transilvania.
Metoda geografică permite punerea în acord a realităţii geografice cu toponimia şi exprimă
distribuţia unui fenomen în teritoriu. Specificul metodei geografice se realizează prin ancheta de
teren şi prin alcătuirea hărţilor tematice, pe baza materialului toponimic cules şi prelucrat. Aceste
hărţi facilitează înţelegerea raporturilor dintre toponime şi diferite fenomene naturale sau sociale.
În toponimia geografică, ca şi în geografia luată ca întreg harta analitică sau de sinteză a alcătuit
principalul rezultat al cercetării, ştiut fiind că în ea îşi găsesc recunoaştere principiile geografice -
interdependenţa şi repartiţia, apoi factorii indiscutabil geografici ca: aşezarea şi poziţia, limitele,
distanţele, răspândirea sau concentrarea, altitudinea, precum şi categoriile geografice:

6
individualităţi, tipuri, fizionomie, familii, formaţiuni. 4 Hărţile toponimice analitice şi de sinteză au
valoare de document pentru conservarea patrimoniului, iar unele şi pentru practicienii din
domeniul reorganizării şi sistematizării teritoriului.5
Anchetele de teren sunt deosebit de importante în cercetarea toponimiei minore, mai puţin
consemnată în documente scrise sau pe hărţi. Deplasarea în teren necesită o bună cunoaştere
teoretică a spaţiului geografic. Lucrările tematice, studiile monografice, colecţiile de documente
vechi, sursele cartografice oferă informaţii privitoare la specificul unităţii de relief pe care
urmează să se realizeze ancheta toponimică. Acestea stau la baza elaborării unui chestionar.
Culegerea materialului toponimic se dovedeşte eficientă atunci când sunt intervievate persoane în
vârstă dintre locuitorii de baştină, dar în egală măsură locuitorii care au manifestat interes pentru
colecţionarea unor informaţii scrise, silvicultorii, funcţionari ai primăriilor care au utilizat, prin
specificul funcţiei, diferite acte, documente şi schiţe de plan referitoare la un anumit spaţiu. Este
important ca materialul toponimic să fie înregistrat în forma găsită pe teren chiar dacă la prima
vedere pare greşită.

I.
INDIVIDUALITATEA GEOGRAFICĂ
A MUŞCELELOR ARGEŞULUI

1. Delimitarea Muşcelelor Argeşului

Aria teritorială circumscrisă de titlu reprezintă un sector al Subcarpaţilor Getici cuprins
între văile Dâmboviţei, în est şi Topologului în vest având particularităţi de constituţie şi de
utilizare faţă de Subcarpaţii Vâlcii şi de Subcarpaţii Prahovei. Denumirea de Muşcelele Argeşului
a fost propusă de I. Popescu-Voiteşti în 1909, în lucrarea Contribuţii la studiul geologic şi
paleontologic al regiunii muşcelelor dintre râurile Dâmboviţa şi Olt.
Muşcel în accepţiunea locală desemnează atât forma de relief, cât mai ales funcţia
economică a dealurilor respective, utilizate pentru păşunat, fâneţe, livezi de meri şi pruni. Culmile
cu drenaj excesiv sunt acoperite cu asociaţii ierboase cu productivitate scăzută.
2. Relieful
Din asocierea culmilor şi a văilor se ordonează de la nord spre sud următoarele subunităţi:
Depresiuni submontane, legate între ele prin şei largi, a căror geneză îşi are originea în

4
Vâlsan G.,1938, Sensul geografiei moderne, BSRG, LVII, Bucureşti.
5
Oancea D.,1984, Rolul şi locul geografiei istorice şi toponimiei geografice în cercetarea ştiinţifică a
teritoriului românesc, BSSG, VII (LXXVII), pp. 35-40.

7
 eroziunea selectivă a râurilor carpatice şi în deranjamentele tectonice locale: depresiunea
Sălătrucu pe râul Topolog, Arefu-Căpăţâneni pe Argeş, Brădetu pe Vâlsan, Corbi-Nucşoara pe
Râul Doamnei, Bratia pe Bratia, Câmpulung pe Râul Târgului. Aceste depresiuni au suprafeţe
restrânse şi izolate între ele, dar favorabile locuirii.
Dealurile subcarpatice sunt culmi alungite, dispuse pe direcţia nord-sud, puternic
fragmentate, despărţite de râuri paralele, situate altimetric la 600 - 1200 m. În cadrul acestora se
disting două trepte: o treaptă înaltă formată din culmi submontane, dominată de vârfurile Tămaş
(1104 m) şi Ciora (1043 m) între Topolog şi Argeş, Chiciora (1218 m) între Argeş şi Vâlsan,
Toaca (899 m) între Vâlsan şi Râul Doamnei, Muşcelele Plăticăi (1143 m) între Râul Doamnei şi
Bratia, Ciocanu (886 m) între Bratia şi Bughea, Ciuha (750 m) între Bughea şi Râul Târgului,
Măţău (Vf. Chiciora, 1108 m) între Râul Târgului şi Argeşel, Groapa Oii (751 m) între Argeşel şi
Dâmboviţa.
Depresiunile externe de contact cu Piemontul Getic numite de V. Mihăilescu Depresiunea
celor şapte muşcele6 sunt o înlănţuire de bazinete de eroziune pe văile principale, cu înşeuări mai
coborâte şi mai accesibile pe interfluvii.
2.1. Caracteristicile reliefului.
Relieful structural este o caracteristică definitorie a Muşcelelor Argeşului. Înclinarea
generală a stratelor este nord-sud, ca urmare a antrenării formaţiunilor de molasă la înălţarea
masei montane la sfârşitul pliocenului şi începutul cuaternarului. Formele structurale sunt
exprimate în peisaj prin fronturi de cuestă, suprafeţe structurale, văi consecvente, subsecvente şi
obsecvente. Suprafeţele structurale au, în general, expoziţie sudică şi sunt folosite ca fâneţe,
păşune, livadă.
Relieful petrografic este rezultatul unei mari varietăţi de depozite de vârstă paleogen-
neogenă asupra cărora au acţionat agenţii externi.
Parametrii morfodinamici ai reliefului cu valori relativ ridicate şi procesele de modelare
actuală individualizează suprafeţe pe versanţii muşcelelor pe care toponimia minoră le ilustrează
sugestiv. În peisaj alternează suprafeţe cu expuneri diferite şi cu folosinţe diverse.
3. Hidrografia
Râurile cu izvoare în Carpaţi, Topolog, Argeş, Vâlsan, Râul Doamnei, Bratia, Râul Târgului,
Argeşel şi Dâmboviţa au realizat o fragmentare primară a reliefului subcarpatic. Acestea drenează
versantul sudic al munţilor Făgăraş, zona subcarpatică, cea mai mare a Piemontului Getic şi o
suprafaţă considerabilă a Câmpiei Române.
4. Particularităţi climatice
6
Mihăilescu V., 1966, Dealurile şi câmpiile României. Studiu de geografie a reliefului, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, p. 185.

8
 Sub aspect climatic zona muşcelelor este expusă circulaţiei vestice şi sud-vestice. Văile
încadrate de muşcele au un climat de adăpost în cadrul căruia nu se produc geruri mari, viscole,
vânturi reci, beneficiind de efectul de barieră pe care îl realizează munţii.
5. Învelişul biotic
Muşcelele Argeşului se încadrează în zona pădurilor temperate, iar în funcţie de altitudine se
deosebesc două subetaje de vegetaţie: pădurile de fag în partea lor nordică, mai înaltă şi pădurile
de gorun în cea mai mare parte a muşcelelor. În decursul timpului învelişul biotic a suportat mari
transformări din cauza despăduririlor din lungul văilor şi mai ales în cuprinsul depresiunilor. În
condiţiile unei presiuni umane mari fauna acestui etaj forestier s-a restrâns.
6. Elemente de favorabilitate şi restrictive în procesul umanizării
Subcarpaţii au reprezentat zone favorabile pentru stabilirea şi dezvoltarea habitatului.
Parametrii geomorfologici şi climatici, de sol şi biotici au atras comunităţi umane din vechime.
Primii locuitori au găsit în aceste locuri surse de hrană, de apă şi adăpost. Le-au intrat treptat în
atenţie lemnul, cărbunii, calcarul, sarea, argila, izvoarele termale şi sulfuroase, care se găsesc în
mici cantităţi în aceste dealuri. Din apa râurilor s-a cules aur până în secolele al XVIII - XIX-lea.
Mai târziu au fost puse în evidenţă şi exploatate la Boteni intercalaţii de gipsuri cu roci salifere. Pe
râul Argeş în sectorul subcarpatic s-au construit microcentrale.
Între factorii limitativi ai mediului natural se remarcă în primul rând o serie de parametrii
geomorfologici: densitatea, adâncimea fragmentării şi declivitatea cu valori ridicate care
conturează suprafeţe importante de terenuri cu restricţii din punct de vedere al utilizării agricole.
Factorul climatic limitează numărul de plante de cultură. Muşcelele Argeşului se înscriu în spaţiul
afectat de lipsa iodului în apă, sol şi alimentaţie. Valea Argeşului este una din cele mai tipice zone
din acest punct de vedere.

II.

9
 FORMAREA TOPONIMELOR

1. Relaţia dintre toponime şi apelative.

Toponimele sunt la origine elemente ale lexicului cu funcţie de desemnare şi de orientare.
Ele provin din nume comune care denumesc diferite obiecte sau fenomene geografice. Sunt
cuvinte din lexicul obişnuit, se scriu cu literă mică şi sunt numite apelative. Apelativele au servit
oamenilor, încă de la începutul organizării sociale, la descrierea accidentelor de teren, a aspectelor
relevante ale mediului înconjurător. Cuvinte cum sunt deal, vale, câmp, lac apar ca definiţii
comprimate ale unor elemente din mediu.
2. Termeni de detaliere
Termenii entopici utilizaţi la formarea numelor de locuri nu au aceeaşi importanţă
geografică, unii având o circulaţie generală, în întreaga ţară aşa cum sunt câmp, deal, pisc, râu,
vale, alţii au doar una locală circulând într-o arie toponimică restrânsă. Aceştia sunt caracteristici
unor subdialecte sau graiuri: andolie, bărâcă, beucă, ţurţudan, etc. Având în vedere acest aspect,
unii toponimişti7 au propus clasificarea apelativelor în termeni de generalizare şi termeni de
detaliere. Termenii de generalizare sunt apelative care au corespondenţe în toate limbile: câmpie,
colină, deal, lanţ muntos, munte, trecătoare. Termenii de detaliere sunt apelative care se aplică
unor spaţii mai restrânse şi apar spontan întrucât aparţin lexicului popular. Terminologia entopică
din muşcele se compune dintr-un număr mare de termeni de detaliere.
Termenii de detaliere care se referă la configuraţia terenului sunt cei mai numeroşi. Sunt
termeni geografici sau cuvinte dialectale care au circulat cândva şi se recunosc în toponimie ori se
mai regăsesc în graiul localnicilor. Se pot enumera din terminologia entopică referitoare la
înălţimi: bot, buză, coadă, coamă, coastă, chicioră, cioc, ciuciuleu, ciuhă, chianţ, coclaur, colnic,
colţ, corn, crac, creastă, curmătură, dâmb, deal, dos, faţă, furcitură, gârlici, ghemeleică,
ghergheleu, glămeie, gorgan, grui, hârtop, horj, hududoi, jgheab, maidan, mal, măgură, movilă,
muchie, muşcel, nevăzută, obrăjie, padină, pisc, pietrărie, pietriş, piept, picior, pinten, plai, pod,
poală, pornitură, povârniş, predeal, prelucă, râpă, repeziş, scaun, stârmină, sodom, surpitură, şa,
talpă, tarniţă, tăpşan, teşitură, ţâlfă, ţâvnă, ţurţudan, urduitură, urdoaie, vârtop, zăpodie.
Terminologia entopică referitoare la forme negative de relief este mai puţin numeroasă:
andolie, beucă, căldare, corugă, dolie, fundătură, gaură, găvan, goargă, groapă, hobaie, hoagă,
ponor, pravăţ, scoabă, scochină, şihoi, văgăună, vâlcea, viroagă, zgău, zănoagă.

7
Dragu Gh., 1973, Toponimie geografică, Centrul de Multiplicare al Universităţii din Bucureşti, p. 105.

10
 Termeni dialectali care se referă la tipuri de vegetaţie şi suprafeţe defrişate sunt: bărc,
bucium, bunget, crină, curătură, halângă, hăbud, hăleciugă, higi, hugeac, laz, poiană, prelucă,
priseacă, rediu, runc, sobă, târsă, trupină, zboişte.
Termeni dialectali pentru ape şi locuri cu umiditate ridicată din muşcele sunt: bălură,
bărâcă, crac, furcătură, mârghilă, roghină, sâhoi, vână.
3. Toponime cu originea în termeni de detaliere.
Alângu, Bărăce, Bărc, Beucă, Bucium, Buldúri, Bulzu, Chiciura, Cioc, Cioacă, Ciocan
Ciuhă, Cheanţ, Colnic, Corn, Corugă, Crină, Curmătură, Curmeziş, Dolie, Găvan, Gârlici,
Gherghelău, Glămeie, Goarga, Gorgan, Gruiu, Hăbud, Hârtop, Higi, Hoagă, Hobaie, Horj,
Hududoi, Mal, Măgura, Movilă, Obrajă, Padina, Predeal, Piculeţ, Ponor, Preluca, Priboi,
Prihodişte, Pripor, Prislop, Smida, Soba, Stârmina, Tarniţa, Trupină, Ţurţudan, Unghiul,
Zănoaga, Zăpodia sunt nume topice de origini diferite, identificate în Muşcelele Argeşului, care
denotă similitudini toponimice ale acestor dealuri cu alte regiuni. (Fig.3)
4. Clasificarea lingvistică a toponimelor
4.1. Toponime simple
Termenii entopici cu funcţie toponimică sunt principala sursă de formare a toponimelor.
Ex. Colnic (Oeşti), Grui (Arefu), Horj (Corbşori), Lunca (Boteni), Malu (Godeni), Măgura
(Nucşoara), Mlăci (Bughea de Jos), Nămolu (Urecheşti), Padina (Chilii), Pripor (Slănic), Runc
(Bucşeneşti), Şipote (Măţău), Ţarina (Domneşti), Zăpodia (Rudeni).
4.2. Toponime derivate
Derivarea cu ajutorul unor sufixe este cel mai important procedeu de formare a cuvintelor
în toponimie. E. Bureţea8 distinge două categorii de sufixe întâlnite în toponimie:
- sufixe lexico-toponimice, folosite pentru derivarea unor cuvinte comune din altele, care nu
pot apărea ca nume topice şi pentru derivarea unor cuvinte devenite toponime propriu-zise.
- sufixe toponimice, constituite din segmente lexicale, care deşi sunt preluate în majoritatea
cazurilor din lexicul curent, se întâlnesc foarte rar la derivarea cuvintelor lexicului comun. Cu
ajutorul lor se derivă toponime de la alte toponime, de la antroponime sau de la apelative care pot
avea funcţie toponimică. Unele sufixe din această categorie şi-au pierdut sensul lexical propriu-zis
devenind formanţi toponimici, adică elemente de creare a unor toponime fără să presupună un
anumit sens.

8
Bureţea E.,1994, Contribuţii la studiul toponimiei româneşti, Editura Universitaria, Craiova, pp. 109, 110.

11
12
 a. Sufixe lexico-toponimice:
Sufixul -an(u), -ană se utilizează la formarea cuvintelor din lexicul comun şi la formarea
unor nume de persoană. Ca sufix pentru nume de locuri E. Bureţea citează exemple din Vâlcea
unde -an indică obiectul purtător al unei calităţi cum este toponimul Bărcane (locul cu bărc,
pădurice).9 În muşcele acest procedeu de derivare este rar folosit: Ciocan, deal în Bughea de Jos,
Pătrana în Urluieşti (fântâna lui Pătru), În Drăgană, în Berevoeşti (coasta lui Drăgan), Fârţana în
Măţău, Dobrana în Poinărei.
Sufixul -ar, (-ărie) are rolul de a forma nume de agent, ca autor al acţiunii sau meseria.
Acestea se transferă unor locuri: Cremenarul, loc în Vlădeşti în care se cioplea cremenea în trecut,
Scorţarul, deal de pe care s-a recoltat scoarţă de copaci pentru dohot, Olarul, deal din care se
procura argilă pentru ceramică, Brânzarul, deal cu stâne, etc. Toponimele derivate cu -ărie au sens
colectiv, Cărămidărie (Poienarii de Muşcel), Căşerie (Broşteni, Căpăţâneni, Cândeşti), Cenuşerie
(Nucşoara), Pietrărie (Căpăţâneni, Urecheşti), Vărzărie (Stoeneşti), Ploscării (Slănic).
Sufixul -at(u), -ată formează adjective din substantive care devin toponime de origine
adjectivală. Acestea derivă de la nume de plante, de animale, de la caracteristici morfometrice ale
cadrului natural. Cu acest sufix s-au format toponime care exprimă abundenţa unor obiecte într-un
loc. Toponimele care conţin sufixul -at(u) în muşcele sunt mai rare: Adâncata (râpă în Cepari-
Ungureni), Stricatul (pârâu şi versant în partea de vest a Depresiunii Curtea de Argeş, afectat de
alunecări de teren), Gurguiata, înălţime şi Căciulat, vale, (în Godeni), Guşata (înălţime în Jugur).
Suhat este un toponim format de la tema slavă suh (uscat) cu sufixul -at.
Sufixul -easă (-easa) serveşte la formarea numelor de persoane feminine de la cele
masculine sau a numelor de agent feminine de la cele masculine. Valorile semantice ale acestui
sufix sunt exprimarea apartenenţei, a abundenţei, a unei însuşiri.10 Acest procedeu de formare a
toponimelor este ilustrat în muşcele de Făureasa, numele unui deal pe care în trecut au locuit
ţigani făurari, aşezaţi în acest loc de boierii din Tigveni, Pescăreasa, aşezare la sud de oraşul
Câmpulung unde există familii cu numele Pescaru, coasta Dogăreasa din Corbşori, locul pe care
au lucrat dogarii, Călineasa, poiană lângă Curtea de Argeş a unei familii de oieri numită Călin,
Chiciuleasa suprafaţă de teren în Sălătrucu de Sus care a aparţinut lui Chiciu.
Sufixele -et şi -iş contribuie la formarea substantivelor care denumesc colectivităţi, în mod
special provenite din formaţiuni vegetale: Aluniş, Aniniş (Măţău), Ariniş (Berindeşti, Vâlsăneşti),
Cânepiş (Borovineşti), Costiş (Godeni), Goruniş (Oeşti, Valea Sasului), Stejeriş (Schitu-Goleşti);
Brădet (Brăduleţ), Îmbunget (Măţău), Meret şi Socet (Berevoeşti), Muret (Godeni).

9
Bureţea E., 1994, op. cit., pp. 110, 111.
10
Bureţea E., 1994, op. cit., pp. 115,116.

13
 Sufixul -işte a pătruns în limba română cu sensuri diferite prin împrumuturi slave. 11
Toponimele care conţin acest sufix sunt numeroase şi provin în mare măsură din lexicul referitor la
activităţile omeneşti: Cânepişte, Goliştea, Grădiştea, Mălăişte, Meişte, Mirişte, Măzărişte,
Porumbişte, Secărişte, Siliştea, Zboiştea.
Sufixul -os, -oasa dă derivatelor sale adjectivale ideea de asemănare, iar în toponimie de
abundenţă, de cantitate mare (indicată de temă), de posedarea unei însuşiri, fiind sinonim în unele
situaţii cu sufixul -easa. În muşcele acest sufix a fost mai productiv decât cele enumerate anterior:
Aninoasa, locul cu anini (arini), Frigurosul, culmea unui muşcel pe care s-a constatat un
microclimat mai rece şi Scăioasa în Boteni, Cărpenoasa, Sterminoasa, Zghiburoasa în Berevoeşti,
Muşchiosul - un versant umbrit în Nucşoara, Stuhosu în Brăteşti. Un număr mai redus de toponime
provine din adjective care mai circulă în limba comună: Glodosu, Puturosu, Puturoasa, Pucioasa.
b. Sufixe toponimice:
Sufixul -aia este frecvent la numele de localităţi vâlcene. E. Bureţea consideră că sufixul
-aia a existat mai ales ca formant specific pentru numele româneşti de locuri.12 Cele mai multe
toponime derivate cu acest sufix s-au format de la teme antroponimice. Ele au valoare posesivă,
sensul fiind dealul, locul, moşia, satul lui X. Nume topice derivate cu sufixul -aia, din muşcele,
sunt Robaia (sat în Muşăteşti), Miraia (deal în Şuici), Momaia (deal în Tigveni) şi Drăgaia,
(poiană în Cicăneşti).
Sufixul -cea nu poate deriva decât antroponime dintre care unele au devenit toponime aşa
cum sunt Jugancea (Corbeni), Ivancea (Curtea de Argeş) şi Valea Dobrâcea (Stăneşti).
Sufixul -oiu, (-oaia) are în toponimie valoare posesivă, similară sufixului -aia, aşa cum
rezultă şi din toponimele Bucuroaia (deal traversat de valea Bucura) şi Lupoaia (deal pe care se
află proprietăţi ale familiei Lupu) în Tigveni, Ochioaia, păşune în Berevoeşti (posibil de la
familiile Ochea din satul vecin Bughea de Jos, fost Ocheşti), Tănăsoaia, loc în Măţău al cărui
proprietar a fost Tănase din Jugur, Rizoaia, deal în Muşăteşti, Stupăroaia în Galeşu (de la familia
Stuparu), În Predoaia, loc în Schitu-Goleşti, Valea Mircioaia la sud de Câmpulung, Izbăşoaia,
versant în Coteşti, Ristoaia, loc în Urluieşti, Sârboaia, izlaz între Cărpeniş şi Morăşti, Mogoşoaia,
loc în Slănic (de la Mogoş). Alte toponime formate cu sufixul -oaia exprimă pregnanţa unei
caracteristici geografice într-un spaţiu: Gresoaia, deal în Galeşu, Priboaia (Schitu-Goleşti),
Surpănoaia (Paltenu), Vâlceloaia loc în Boteni, Cocioboaia, izlaz în Cepari-Pământeni.

11
Şodolescu-Silvestru E.,1995, Sufixul -işte în onomastică, Studii şi cercetări de onomastică, Universitatea din
Craiova, Anul 1, p.25.
12
Bureţea E. 1985, Valori ale sufixului -aia în toponimie, Limba Română; XXXIV; ian.-febr. p.63.

14
 4.3. Toponime compuse
Toponimele compuse se formează în cea mai mare parte pe baza toponimelor simple. În
alcătuirea lor intră cel puţin două cuvinte. Cel de-al doilea element poate fi un toponim, un
antroponim sau un cuvânt comun.
Procesul de toponimizare a apelativelor este unul lent, istoric, în care au fost selectaţi din
lexicul comun termenii cei mai potriviţi pentru identificarea unei relaţii teritoriale. Observând
formarea cuvintelor în toponimie se disting în principal două tipuri de abordare: din punct de
vedere lexical şi din punct de vedere al structurii gramaticale.
În cadrul terminologiei entopice care a stat la originea toponimiei minore în muşcele, se
observă un număr de apelative care se regăsesc într-un spaţiu mai larg, în Transilvania şi în
Muntenia, aşa cum sunt Bucium, Bulzu, Chiciora, Furcătura, Glămeia, Gorgan, Higi, Laz,
Padina, Preluca, Prihodiştea, Stârmina, Tarniţa, Unghiul, Zăpodia, etc. O altă categorie de
apelative pare a fi avut o circulaţie mai restrânsă după cum arată numele topice Beuca, Curmeziş,
Dolia, Trupina, Ţurţudan din Muşcelele Argeşului şi din Subcarpaţii Olteniei.
De-a lungul văilor pe care s-au aşezat în secolele trecute păstori ardeleni se constată aportul
de termeni dialectali (hulă - drum, smidă - despădurire, staur - împrejmuire pentru animale) şi
apelative de origine maghiară din Transilvania (bărc - pădure mică; higi - lăstăriş, horj - pietriş
amestecat cu nisip, soba - defrişare, tănărog - grădină cu iarbă). Conţinutul lor semantic relevă
ocupaţia de bază a noilor sosiţi, creşterea animalelor.
Toponimele provenite din apelative vechi, considerate autohtone, Chiciora, Curmătura,
Gruiu, Malu, Măgura, Plaiul înregistrează o densitate mare în muşcele.
Sufixele cel mai frecvent întâlnite la formarea toponimelor prin derivare sunt -et, -iş, -os
(oasa) şi -işte care redau ideea de abundenţă şi de colectivitate. Sufixul toponimic -aia se
întâlneşte în partea de vest a muşcelelor, pe valea Topologului, în special, aflată în legătură
permanentă cu zona Vâlcea, pentru care acesta este caracteristic.
Din punct de vedere al structurii se observă că sintagmele toponimice formate cu prepoziţii,
având grad redus de toponimizare şi formaţiunile compuse din entopic şi calificativ sunt cele mai
numeroase. Frecvenţa mare a calificativelor, ca şi cea a derivatelor adjectivale, este un reflex al
fragmentării accentuate a reliefului, al varietăţii peisajului în general.
Toponimia Muşcelelor Argeşului conţine nume de locuri cu valoare documentară, care au
păstrat nemodificate cuvinte dispărute din graiul actual (piscul Mătăhari, Valea Uleiului, Valea
Faorului, Suma) şi structuri morfologice vechi (Curtea de Argeş, Valea de Câmp, Valea Itului).
Câteva particularităţi fonetice ale graiului local au pătruns, de asemenea, în toponimie: înlocuirea
lui v cu gh (Coasta Ghespării, La Ghizuini, Urecheşti), adăugarea la unele cuvinte a unui sunet

15
iniţial, h şi s (Dealul Hodăilor, Tigveni, Capul Sboierului, Splaiul Slănicului, Stăneşti), păstrarea
formei de plural în e (Groape, cartier în Curtea de Argeş, În Groape, loc în Bucşeneşti).
Antroponimele, a doua sursă importantă de formare a toponimelor, sunt prezente în întregul spaţiu
al muşcelelor. Au valoare documentară fiind păstrătoare ale unei părţi a onomasticii vechi: Valea
lui Şerb (Corbi), Lacul lui Don (Corbşori), Piscul şi Valea lui Brian (Măţău), Valea lui Bad şi
Valea lui Slav în Jugur, culmea Talabă (Valea Sasului), Lunca lui Lep (Sboghiţeşti), Poiana lui
Nor (Şuici) sau de origine transilvăneană: Tămaş (culme între Argeş şi Topolog), Bândea (Bânda
în Făgăraş)şi Valea lui Văsâi (Berevoeşti), Blaju (din Blasius, frecvent în trecut), Şendruleşti (din
Şandru, Şendrea), Livadea Balii (Balea, Poduri), Benţa (de la Benedict, deal în Oeşti), Coasta lui
Catană (Bughea de Sus), pârâul Dia (Bucşeneşti), Cuciubac (Corbeni), Pipera (Piperul Mare,
Berevoeşti).
Tautologiile toponimice nu sunt frecvente în muşcele şi se înscriu în categoria sintagmelor
formate din apelativ şi toponim: Coasta Priboiului (Brădetu), Dâmbul Piscului (Urecheşti), Lacul
din Balta Fântânii şi Lacul din Balta Trestiei (Valea Iaşului). În acest spaţiu poate fi întâlnită
sintagma Dealul Chiciorei sau Dealul Gruiului. Chiciora şi Gruiu sunt toponime provenite din
apelative care nu mai au un sens bine precizat pentru vorbitori. Ca urmare ele sunt uneori însoţite
de apelative cu răspândire generală deal sau vârf.
5. Schiţă de stratificare toponimică
În secolul al XIX-lea în Muşcelele Argeşului nu s-au produs modificări prin traduceri sau
înlocuiri de nume de localităţi aşa cum s-a întâmplat în Transilvania, Banat, Maramureş, Bucovina
şi Dobrogea. Intervenţia stăpânirii s-a manifestat în alinierile de sate potrivit cu interesele
proprietarilor de pământ. Această acţiune s-a reflectat în toponimie prin apariţia satelor numite
Aliniere, Linie, Liniaşi.
La jumătatea secolului al XX-lea, modificarea unor nume de sate este urmarea schimbării
regimului politic şi ideologic, survenit în anii 1946-1947. Noua paradigmă a fost pusă în practică
în urma alegerilor pentru consiliile populare din comune şi oraşe, din 3 decembrie 1950. Motivaţia
măsurii era cuprinsă în Art. 3 din decretul 226/1951 care preciza că schimbările de denumiri se fac
în cazul în care există nepotrivire între denumirea existentă şi regimul de democraţie populară.13
În urma unei astfel de intervenţii oficiale numele comunei Brătieni, în care ilustra familie de boieri
Brătianu avusese proprietăţi, a fost schimbată în Brăduleţ. Mai târziu satul Nicoleşti (comuna
Cicăneşti), întemeiat pe proprietatea moşierului Nicolau, a fost redenumit Mioarele. Sursa de
inspiraţie pentru noile denumiri a fost toponimia locală - locul La Brăduleţ din hotarul satului şi
specificul pastoral al comunei Cicăneşti. A fost exceptat de la această intervenţie numele satului

13
Nicolae I., 2006, Toponimie Geografică, Editura Meronia, Bucureşti, p. 161.

16
Bilceşti din comuna Valea Mare - Pravăţ, care provine de la numele boierului paşoptist Bilcescu,
proprietar de moşii în acest sat. Grila politică a fost însă aplicată cu minuţiozitate în cele două
oraşe. Numele unor lideri ai momentului au înlocuit pe cel al personalităţilor istorice şi politice ale
secolului anterior. Revenirea acestora în memoria publică prin intermediul urbanonimelor, după
1990, ţine tot de utilizarea grilei politice.
Vechimea toponimelor se stabileşte pe baza documentelor scrise datate şi în lipsa acestora cu
ajutorul etimologiei. Toponimia argeşeană cuprinde următoarele straturi etimologice: traco-dacic,
latin, slav, turcic, românesc, ultimul cu unele influenţe greceşti, germane şi maghiare.
Numele de locuri se transmit de la o generaţie la alta, toponime noi pot însă apărea oricând.
Toponimia minoră recentă conţine nume de locuri în care în ultimele două secole s-au desfăşurat
diferite tipuri de activităţi. În această perioadă spaţiul urban s-a extins continuu, proces reflectat de
numărul crescut de urbanonime. Câteva nume de sate au fost modificate din considerente de ordin
ideologic sau estetic. Cele mai numeroase nume topice noi sunt legate de recoltarea, transportul şi
prelucrarea primară a lemnului în unităţi de capacitate mică şi de exploatarea cărbunelui.

III.
CATEGORII TOPONIMICE
GEOGRAFICE ŞI LINGVISTICE

1. Sistematizarea numirilor geografice.

Prima clasificare a toponimelor, de ordin lingvistic, îi aparţine lui Iorgu Iordan şi se regăseşte în
lucrarea Nume de locuri româneşti în Republica Populară Română din 1952, operă reluată şi
completată în 1963 în volumul Toponimie românească. Aceasta a rămas până în prezent singura
lucrare de sinteză asupra numelor de locuri româneşti, însă în acest volum I. Iordan abordează
aproape exclusiv nume de locuri populate.14 Autorul a distins patru categorii toponimice:
- Toponime topografice care descriu particularităţi ale locurilor;
- Toponime sociale care se referă la instituţii şi obiceiuri din viaţa poporului român;
- Toponime istorice care abordează numele de locuri ce amintesc existenţa unor oameni de altă
naţionalitate aflaţi pe teritoriul ţării şi a unor evenimente din trecut;
- Toponime psihologice, capitol în care autorul analizează atitudinea subiectivă a celor care au
făcut denominarea, deci mentalitatea creatorilor de nume topice.

14
Nicolae I., 2006, Topografie Geografică, Editura Meronia, p. 94.

17
 O altă clasificare lingvistică a propus I.Toma, care a recurs la o primă împărţire în topice din
perimetrul localităţii şi topice din afara acesteia, fiecare categorie fiind la rândul ei divizată în
suprafeţe numite direct şi topice care reprezintă puncte de reper folosind la localizarea unor
suprafeţe învecinate.15
Clasificările geografice au devinit ştiinţifice începând cu studiile întreprinse de profesorul I.
Conea. În Monografia geografică a RPR, geograful a arătat că majoritatea numelor geografice se
împart în două categorii principale: toponimicele propriu-zise (toponimia majoră) şi toponimicele
minore (la care autorul a adăugat şi importanta categorie a apelativelor).16 Clasificarea continuă
cu subîmpărţirea toponimicelor majore şi minore mai întâi în trei categorii: oronimice,
hidronimice, oicoimice. Gh. Dragu a propus un sistem taxonomic structurat în categorii,
subcategorii, tipuri, subtipuri, grupe, subgrupe. Nivelul categoriilor este compus din oiconime,
morfonime, hidronime, morfohidronime, anemonime, hileonime, fitonime, zoonime, regionime,
odonime. Fiecărei categorii îi corespund două subcategorii de toponime, majore şi minore. O
nouă clasificare, mai acoperitoare pentru complexitatea realităţii geografice este alcătuită din şase
clase geografice de nume de locuri:17
I. Nume de locuri geografice naturale (munţi, dealuri, locuri, etc.),
II. Nume de locuri geografice construite (baraje, diguri, poduri, tuneluri),
III.Nume de locuri desemnând unităţi administrative (state, judeţe, comune, regiuni, raioane),
rezervaţii naturale, parcuri, baze militare,
IV. Nume de locuri locuite (cătune, sate, oraşe),
V. Nume de căi de comunicaţie (străzi, drumuri, oraşe),
VI. Nume de spaţii regionale (cu o anumită unitate evidentă geografic, istoric, economic (ţări,
ex. Ţara Bârsei, asociaţii economice şi politice (Mercosur, NATO).
2. Toponime topografice
Toponimele topografice descriu forma, aşezarea, culoarea şi alte însuşiri ale locurilor, adică
natura lor topografică, aspect care se reţine cel mai repede şi mai durabil întrucât se adresează
văzului. Muşcelele Argeşului prezintă un peisaj complex în cadrul căruia alternează culmi,
vârfuri, înşeuări, văi şi bazinete. Din îmbinarea acestora rezultă un mozaic de spaţii delimitate,
compus din suprafeţe cu expuneri şi folosinţe diferite, reflectate în toponimie prin:
- Oronime care ilustrează relieful petrografic: În Gresoaia, Lespejoarele, Masa de Piatră;
- Oronime care reflectă relieful structural: Faţa Viei, Dosciorul, Nevăzutu;
- Oronime care redau morfometria : Malul ăl Mare, Piscuri, Vârfuri, Ţâlfa Înaltă;

15
Apud Nicolae I.,2006, Toponimie Geografică, Editura Meronia, pp. 105-106.
16
Conea I.,1960, Monografia geografică a RPR, Capitolul Toponimia, Editura Academiei RPR, p.71
17
Nicolae I., 2006, op. cit., p. 93.

18
 - Oronime care reflectă procesele de versant: Búduri, Râpa Roşie, Stârmina, Glimee, Iuda;
- Oronime care redau microclimatul: Frigurosul, Coasta Rece, Vârteaje;
- Oronime care reflectă acustica: Malul de Răsună, Râpa cu Vorbă.
Microhidronimia redă realitatea geografică prin:
- Hidronime care exprimă raportul apei cu litologia: Valea cu Bolovanul, Valea Tinei;
- Hidronime care semnalează prezenţa unor substanţe chimice: Slatina, Slănic, Pucioasa;
- Hidronime legate de caracteristicile terenului: V. Dura, V. Rea, Spânzuratu, P. Surpat;
- Hidronime care indică temperatura şi culoarea apei: La Vâna Rece, Izvorul Murg;
- Limnonime (lacuri, bălţi, mlaştini): Lacul Bălţat, Lacul Învârtita, Mlăci, Bălişte, Bahna;
Macrohidronimele sunt în general râurile mari, iar în cazul unităţii de relief la care ne referim
sunt râuri cu izvoare în Carpaţi care traversează muşcelele şi au bazine hidrografice ce depăşesc
suprafaţa acestor dealuri: Topolog, Argeş, Vâlsan, Râul Doamnei, Râul Târgului (cu afluenţii
Bughea, Bratia şi Argeşel) şi Dâmboviţa.
- Vegetaţia şi fauna reflectate în toponimia minoră. Toponimia de sorginte botanică este
răspândită în cuprinsul muşcelelor, dealuri ce oferă condiţii pedoclimatice favorabile dezvoltării
vegetaţiei spontane şi unui număr important de plante de cultură. Dintre apelativele care au
generat toponime simple sau compuse, câteva reprezintă termeni care şi-au pierdut înţelesul.
Cunoaşterea sensului şi originii lor este util pentru aprecierea evoluţiei unui ţinut.
Bărc (de origine maghiară, din berek) a însemnat dumbravă, pădurice, areal forestier defrişat în
care au crescut tufişuri (în Transilvania). S-a toponimizat sub forma Bărc în Şuici, În Bărc în
satul Gruiu. Bunget (cuvânt geto-dac) însemnând pădure deasă a denumit o suprafaţă în Măţău
(Îmbunget). Crâng (de origine slavă) este înţeles ca pădure tânără, tufăriş şi a produs mai multe
nume topice: Crângul Malului (Sălătrucu), Crângul Lacului (Bucşeneşti), Crângul Banului
(Galeşu), Crângul Domnesc (Stoeneşti), În Crîng (Broşteni). Crină (din crivina, de origine slavă)
denumeşte o porţiune de luncă în Stoeneşti. Halângă (de origine slavă), loc cu pădure deasă şi
întunecoasă, poate fi recunoscut în oronimul Alângu din Şuici. Higi (de provenienţă maghiară)
toponimizat în Corbşori, circulă ca apelativ şi în varianta higiuri în Cetăţeni şi hăleciugă pe valea
Argeşelului cu sensul de desiş. Rediu (rădiu) care a avut sensul de pădure rară, se regăseşte în
toponimele Rediile de lângă Curtea de Argeş şi Redea în Voineşti. Smida, pădure cu tufişuri
mărunte se întâlneşte în Valea Danului şi în Sălătrucu (Cracu Smizii). Termeni care au circulat cu
sensul de despădurire sunt curătură, laz, poiană, prelucă, priseacă, pleaşă, runc, sobă, târsă
zboişte. Circulaţia lor în muşcele este atestată de numele topice Preluca Morii (Sălătrucu), Runc
(Bucşeneşti), În Soba (Rudeni), Târsa (Şuici), Zboiştea (Cepari), etc.

19
 Plantele luate ca indivizi, care se regăsesc în toponimie arată că au avut rol însemnat în
orientare. Toponimele pe care le-au generat au supravieţuit un timp după dispariţia plantei din
locul respectiv. Frasenul sau La Frasin, Bradul, Poiana Părului (Sălătrucu), Stejaru (Galeşu),
Părul Mătuşii (Vâlsăneşti), Părul lui Dan (Valea Danului) sunt nume topice care ilustrează acest
lucru. Un interes deosebit îl prezintă toponimele care conţin nume dispărute din vorbire ale unor
plante: Aişoara (deal în Berevoeşti), Clocotici (Sălătrucu), Motrun (deal în Tigveni), Piscul cu
Drog (Berevoeşti), Poiana cu Şovar (Cicăneşti), Poiana Roen (Oeşti), Poiana cu Drâbomnic
(Galeşu), Şireş (deal în Şuici). Aişoara este un cuvânt derivat cu sufix diminutival din aiu,
usturoi.18 Este un regionalism specific Transilvaniei. Usturoiul sălbatic creşte în muşcele, iar
regionalismul a provenit de la populaţia de ungureni aşezată pe Valea Bratiei. Clocotici este
numele unei specii de plante semiparazite cu frunze dinţate şi cu flori mici, de obicei galbene
(Rhianthus).19 Toponimul denumeşte o culme pe care trece un vechi drum spre Loviştea, loc
cunoscut ca Şaua Clocotici. Din versantul cu pantă accentuată izvorăşte un pârâu denumit, de
asemenea, Clocotici, de aceea se poate crede că numele se datorează zgomotului pe care îl
produce de obicei o apă curgătoare pe o pantă. Motrun este numele unei variante de păr în
Muntenia.20 Numele topic mai apare în Măţău, La Motruni (parte de sat), nume pentru care
locuitorii nu au în prezent o explicaţie. Un fitotoponim asemănător este La Botan, adică La
Mărul Botan în Corbeni. Drog denumeşte mai multe plante din familia Genista cunoscute şi ca
drob sau drobuşor.21 Cuvântul şovar denumeşte mai multe plante care cresc pe locuri umede:
papură, trestie, rogoz.22 Roen sau roină sunt variante ale roiniţei,23 (de la roi) plantă întrebuinţată
în albinărit. Termenul şireş a circulat în vestul Munteniei, ca nume al unei plante nedefinite mai
îndeaproape ale cărei fructe se întrebuinţau în trecut în loc de tămâie.24
3. Toponime sociale
Toponimele sociale exprimă stratificarea socială şi raportarea la proprietate, în mod special la
pământ. În muşcele aceste toponime sunt reprezentate de nume de sate, de părţi de sat şi de nume
de locuri din afara vetrelor. În cadrul acestei categorii I.Iordan (1963) a deosebit mai multe
subcategorii de toponime care contribuie la reconstituirea unor aspecte din viaţa locuitorilor:
-Nume care indică raportul de proprietate: Bădeni-Cnezi (Bădeni-Pământeni), Moşteni
(Corbeni), La Obşte (Cicăneşti), Clăcile (Stoeneşti), Loturi (sat în Scitu-Goleşti), În Treime

18
***1907, Dicţionarul Limbii Române, Tom I, Institutul de Arte Grafice Carol Gobl, Bucureşti, p.78
19
***1975, DEX, Editura Academiei RSR, Bucureşti, p.164.
20
***1968, Dicţionarul Limbii Române, Tom VI, Editura Academiei RSR, Bucureşti, pp. 918-919.
21
***2002, Micul Dicţionar Academic, Vol. II, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, p. 226.
22
***1978, Dicţionarul Limbii Române, Tom XI, Editura Academiei RSR, Bucureşti, pp. 169-170.
23
***1975, Dicţionarul Limbii Române, Tom IX, Editura Academiei RSR, Bucureşti, p. 525.
24
***1978, Dicţionarul Limbii Române, Tom XI, Editura Academiei RSR, Bucureşti, p. 106.

20
(Berevoeşti), În Expropriere (Stoeneşti), Faşa Bisericii (Şuici), Crângul Domnesc (Suslăneşti),
Coasta Boierului (Cărpeniş), Eforie (Nucşoara);
- Toponime însoţite de adjectivele mare-mic, nou-vechi: Satul Nou (Corbeni), Satul Nou
(Slatina), Bârseşti-Vechi, Bârseşti-Nou, Corbii Mici (denumire temporară pentru Corbşori).
- Toponime care amintesc instituţii sau măsuri de ordin social: Slobozia (Stoeneşti), Măţăul de
Milă (denumire veche a satului Măţăul de Jos, azi dispărut), Băjenari şi Veghiu (Poduri), În
Băjenie (Arefu), La Streajă (Valea Danului), Uliţa Strejei (Muşăteşti);
- Toponime care amintesc existenţa unor categorii de locuitori având o situaţie specială în
organizarea statului: Plăiaşul (azi satul Gămăceşti), La Cazarmă (Nucşoara), Plăieşti (Tulburea);
- Toponime care arată poziţia socială a oamenilor: Judecu (Morăşti), Pe Judeţu (Bughea de
Sus), dealul Rumânia (Şendruleşti), satul Robaia, Domneşti, Piscul lui Negru Vodă (Berevoeşti),
Fântâna Principesei Maria şi Şoseaua lui Carol (Berevoeşti), Mateiaş (Valea Mare-Pravăţ),
Drumul Regelui (Tigveni);
- Toponime care vorbesc de superstiţii, credinţe, obiceiuri: Crucea Albă (Stoeneşti), Crucea lui
Socol (Lăicăi), La Morminte (Berindeşti), Valea Bolii (Poienarii de Muşcel), Plaiul Bisericii
(Berevoeşti), La Odăjdii (Arefu), Poiana Pusnicilor (Robaia), Valea Dracilor (Corbşori),
Balaurul (Sălătrucu de Sus), Groapa Zmeului (Cărpeniş), Jidova (Câmpulung), Malul lui
Sumedru (Piatra, com. Stoeneşti), La Nedeie (Cicăneşti), Caluiene (Arefu), La Piatra cu Urmele
(Rudeni), Fagul cu Leac (Cândeşti), Urmă de Ied (Morăşti);
- Toponime care amintesc de existenţa unor aşezări omeneşti: Siliştea (Oeşti), La Chilii
(Corbeni), Colibi (Slănic), Dealul Surlelor (Robaia), Sălaşă (Urecheşti), Grădiştea (sau Jidova,
la sud de Câmpulung), Pe Cetate (Cetăţeni-Vale), Căminuri (Măţău), La Ruine (Brăteşti).
4. Toponime istorice
Această categorie de toponime grupează numele de locuri care păstrează amintirea unor
evenimente şi fapte istorice şi sociale.
- Nume topice formate de la nume de popoare: Valea Iaşului, Şchei (Câmpulung), Piscul
Şcheiului (Stroeşti), Râpa Tătarilor (Bârseştii de Sus), Coasta Turcului (Albeştii de Argeş),
Valea Turcită (Valea Iaşului), Suhatul Turcilor (Arefu), La Taleanu (Albeştii de Muşcel), Dealul
Grecului (Aninoasa), La Machidon (Jugur), Drumul Arvaţilor (Cândeşti), Valea Ovreicii (Oeşti),
Pârâul Neamţului (Bădeni), Bahna Rusului (Slatina), Ţigănia (Aninoasa);
- Toponime care indică originea locală: La Podurile Sasului (Câmpulung), Valea Sasului
(Curtea de Argeş), Ungureni (sate în Brăduleţ şi Valea Iaşului), Albeşti-Ungureni, Valea
Oltenilor şi Strada Oltenilor (Curtea de Argeş), Cojeni (Măţău);

21
 - Toponime care păstrează amintirea unor evenimente şi obiecte istorice: Jidova (Câmpulung),
Pe Cetate (Cetăţeni-Vale), Stânca Haiducului Zdrelea (Corbi), Dealul Hoţului (Şuici), Coasta
Tunurilor (Căpăţâneni), La Tranşee (Berindeşti), Râpa Partizanilor (Corbşori);
5. Toponime psihologice
Această categorie de nume topice exprimă atitudinea subiectivă cu privire la însuşiri şi defecte
ale proprietarilor sau ale consătenilor care în unele situaţii s-au extins la realitatea înconjurătoare.
Aceste toponime sunt metafore sau expresii cu sens figurat şi toponime imagini: Cojeni (Măţău),
termen depreciativ pentru locuitorii de la câmpie, Guşaţii, parte a satului Cicăneşti, Slămneşti
(Brăduleţ) din slamnă - om slab, Flămânda (Câmpulung), Flămânzeşti (Curtea de Argeş);
Toponime imagini: Cornul Chiciorii (Măţău), dealul Măciucile (Văleni), dealul Rotunda
(Rotunda), Desagii Vozii (Măţău).
Toponimele sociale şi istorice din Muşcelele Argeşului atestă vechimea locuirii exprimată de
arhaismul unor credinţe, complementaritatea activităţilor umane pe care o exprimă sărbătorile
agrare şi pastorale, mişcările demografice şi mobilitatea vetrelor de sate, complexitatea vieţii
sociale din trecut.
IV.
ASPECTE ANTROPOGEOGRAFICE
OGLINDITE ÎN TOPONIMIE

Un toponim este înainte de toate un fenomen geografic şi antropogeografic. El constituie

elementul de legătură dintre om şi mediul geografic, o adevărată arhivă unde se păstrează
amintirea unor evenimente, întâmplări, fapte care s-au petrecut de-a lungul timpurilor şi au
impresionat într-un chip oarecare sufletul oamenilor.25
1. Reflectarea activităţilor umane în toponimia minoră
Pregătirea suprafeţelor pentru culturi agricole este redată în toponimie prin numiri care indică
acţiunea de defrişare: Curătură, Laz, Runc, Secătură, Tăietură, prin toponime care fac aluzie la
aspectul locului - Pleş, Goişu, Goliştea, sau la resturile de lemn rămase pe loc - Bucium, Cătărăi
(din termenul, specific nordului Olteniei, cătur, buştean), Buştenet (Brădetu), Ciunget
(Berevoeşti), Coasta Trupinii de Stejar (Cicăneşti), Tulpini (Godeni). Termenii dialectali
toponimizaţi Soba şi Târsa (Şuici) denumesc, de asemenea, defrişări.
Termeni specifici practicării culturilor agricole se recunosc în toponimele: Ţarina, La Arie, La
Mirişti, La Ogoare. Pârloagă şi apelativul ţelină denumesc terenul lăsat să se odihnească.

25
Idu P.I.,2000, Toponimie Geografică, Editura Dimitrie Cantemir, Târgu-Mureş, p.8.

22
 Cultivarea cerealelor este relevată de toponimele: Grâurari (Sălătrucu de Sus), Lunca cu
Grâu (Nucşoara), Mălăişte (Boteni), Măzărişte (Şuici), Mohor (Arefu), Oarze (Stoeneşti), Orz
(Godeni), Piscul cu Grâu (Stoeşti), Prosia (de mei în limba bulgară).26
Toponimia pomicolă şi viticolă este veche, primele indicii privitoare la pomi fructiferi apar în
hotărnicii ale moşiilor ca elemente de reper. Din toponimie se constată că în muşcele erau
răsădiţi în silişti pruni (Muchia Prunilor în Brădetu), peri, (Faţa cu Peri în Ianculeşti), meri,
(Valea Mărului în Lereşti). Motrun este un soi de păr dispărut în prezent, pe care toponimia îl
consemnează în Tigveni: dealul Motrun. Viţa de vie s-a cultivat până în sate de la baza muntelui
şi este încă bine reprezentată în toponimie: Malul Viei (Berevoeşti), Viişoara (Cepari).
Inul şi cânepa au fost cultivate în muşcele până în 1950 în locuri amintite de numele
Cânepişte (Domneşti, Nucşoara), Cânepiş (Borovineşti), Inuri (Aninoasa, Corbi). Ochiurile de
apă în care se topeau plantele textile se numeau Topile (Blaju, Cetăţeni-Deal) sau Topliţe
(Aninoasa).
Toponimele generate de activităţi de creştere a animalelor îşi au originea în apelative vechi
sau încă în uz. Aria de răspândire a unor activităţi şi restrângerea şi chiar dispariţia altora sunt
puse în evidenţă de nume topice care provin din apelativele suhat, livadă, ceair, imaş, văcărie,
obor, înţărcătoare, stână, staur, tănărog. Tănărog este definit în dicţionare ca loc împrejmuit,
lângă casă, unde se ţin vite şi unde vara se face fân. Este un regionalism înregistrat în zona
Miercurea Ciuc. Cuvântul provine din limba maghiară, din tanarok şi a fost adus în muşcele de
păstorii ardeleni. Toponimele care ilustrează activităţi de creştere a animalelor sunt Livada Balii
(Poduri), Staişte (Rudeni), Zăcătoare (Cărpeniş), Ţărcătoare (Urecheşti), Suhat (păşune în Uleni,
Loturi), Oborul Boilor (Bucşeneşti), Văcării (Sălătrucu), Căşeria (Cândeşti, Galeşu), Dealul
Stânii (Tigveni), Vârful Strungii (Nucşoara), dealul Bulzu (Sălătrucu de Sus), Valea Staorului
(Poinărei), Tănăroage (Bughea de Sus).
Pe interfluvii şi pe văi segmente de drumuri ale oilor compun trasee de transhumanţă: Plaiul
Oii în Verneşti, Puntea Oii în Sălătrucu şi Plaiul Oii, culme ce coboară din Mateiaş până la
Cetăţeni şi de acolo spre câmpie. La marginea pădurilor, în jurul satelor aflăm nume de locuri
care arată că în trecut porcii erau scoşi din sat la jir şi ghindă: La Porcărie în Corbşori, Cocini în
Cicăneşti, Bucşeneşti, Scăldătorile în Nucşoara, Purcăreţ, izlaz în Stroeşti. Microtoponimia mai
oferă informaţii despre creşterea cailor: Malul Calului în Albeştii de Argeş, Piscul şi Valea
Calului în Bughea de Jos, Oborul Iepelor în Godeni şi despre creşterea bivolilor, animale
complet dispărute azi din curţile locuitorilor din muşcele: Bivolărie în Aninoasa şi Bucşeneşti şi
Bivolării în Cepari.

26
Moise I.,1992, Toponimie şi istorie argeşeană, Editura Calende, Piteşti, p.15.

23
 Informaţia referitoare la albinărit se regăseşte în numirile Albina, poiană în Căpăţâneni şi deal
în Şuici, Colţul Albinei (Stoeneşti), Stupina (Corbeni, Valea Sasului), Valea Uleiului.27 La
sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea mierea de pe Valea Argeşului
era colectată de turci sau reprezentanţi ai acestora fapt reflectat în toponimie. De la nord la sud în
apropierea stupinelor apar denumiri formate cu etnonimul turcu: Stupina şi La Pod la Turcu în
Corbeni, Valea Stupinei şi Coasta Turcului în Albeştii de Argeş, Stupini, Valea Uleiului şi Valea
Turcită în Valea Iaşului, etc.
Toponimele relative la cultivarea plantelor şi la creşterea animalelor sunt bine reprezentate,
deţinând ponderi comparabile şi nu denotă o specializare a ocupaţiilor în momentul denominării.
Comparând reprezentările cartografice ale celor două ocupaţii de bază se observă utilizarea
adecvată a suprafeţelor de teren. Astfel, zonele lipsite de toponime care să ateste prezenţa
culturilor sunt acoperite cu nume topice referitoare la creşterea animalelor. Această
complementaritate a activităţilor realizează o bună acoperire a spaţiului cu denumiri, denotă
umanizarea muşcelelor şi sugerează sensul modificării peisajului.
2. Amprenta toponimică a practicării meşteşugurilor. Prelucrarea lemnului
Dogarii sunt o prezenţă firească în toponimia unui ţinut cu păduri aşa cum sunt Muşcelele
Argeşului. Aici există nume de locuri în care lemnul era cioplit, fasonat şi transformat în obiecte
utile: dealul Dogăreasa (Corbşori), poiana Lemnari (Poduri), dealul Dogaru (Berevoeşti), Malul
Dogarului (Stoeneşti) etc. Din lemn şi scoarţă de mesteacăn se producea dohot pentru ungerea
căruţelor cu osii de lemn şi a încălţămintei din piele. S-au păstrat până astăzi câteva nume topice
care amintesc de această activitate: Valea Scorţăriei în Berevoeşti, poiana Scorţărel în Slănic,
dealul Scorţarul în Stăneşti, Dotărie şi Pârâul Dotăriei în Urecheşti, etc. Valea Rotarilor din
Sălătrucu şi Valea Rotarului din Curtea de Argeş, Dealul Rotăriei din Urecheşti, La Rotaru şi
Valea Buţilor din Tigveni informează despre confecţionarea obiectelor din lemn, iar în Bărăşti
este semnalat Dealul Şiţarilor. În satele Sălătrucu, Tulburea şi Slănic toponimele Ploscării,
Ploscărie şi Dealul Ploscarilor (Ploscăriilor) informează despre o altă specializare a prelucrării
lemnului, confecţionarea ploştilor, recipiente din lemn utilizate în vechime.
Fierăria a fost un meşteşug foarte important în preajma drumului dintre târgurile medievale
Câmpulung şi Curtea de Argeş, legate de un drum domnesc. În aceste condiţii a apărut satul
Valea Faorului. În Albeştii de Muşcel Pârâul Faorului curge pe lângă vechea carieră de calcar.
Aceasta dovedeşte complementaritatea unor activităţi cum erau cele practicate în acest loc -
cioplirea pietrei şi fierăria. Alte toponime care îi amintesc pe fierari sunt Făureasa, loc în
Tigveni, Fierari, fost cartier în Câmpulung, Dealul Fierarului din satul Poduri.

27
Ulei sau uleu este vechea denumire a stupului.

24
 Toponimia referitoare la cioplirea pietrei informează despre Câmpul Crucerilor din
Câmpulung-Muşcel, unde în Evul Mediu lucrau pisari domneşti, loc aflat în partea de nord - vest
a oraşului în jurul Căii Albeştilor pe care era adusă piatra. În locul numit Pietrari din satul
Poinărei de pe valea Râului Doamnei, exista în trecut un punct de lucru al meseriaşilor veniţi din
Câmpulung. Aici se executau comenzi pentru locuitori din satele învecinate. Un izvor cu apă
iodurată amenajat în punctul Dobrana, aminteşte de aceşti meseriaşi, locul fiind cunoscut ca
Fântâna Pietrari. La Pietrărie, la poalele masivului Ghiţu în Tulburea, meşteri pietrari extrăgeau
lespezi pe care le ciopleau pentru biserici, pietre de moară şi de hotar.
Olăritul s-a practicat intens în secolele al XIII - XIV-lea la Curtea de Argeş şi Câmpulung.
Importanţa acestei activităţi a justificat apariţia cartierelor meşteşugăreşti şi a bisericilor de
breaslă. Mahalaua Olari în partea de nord - est a oraşului Curtea de Argeş era străbătută de
drumul olarilor care ieşea din oraş spre nord şi continua în muşcele spre alte centre de olărit, cel
mai apropiat fiind satul Costeşti pe Valea Vâlsanului, unde un deal se numeşte Olarul. . În
Câmpulung Olarii ocupau partea de sud - vest a oraşului unde se găsea materia primă, argila.
Între cele două centre se găseşte Valea Olarilor din Slănic. La limita estică a muşcelelor, în
Cetăţeni există, de asemenea, toponime care atestă fabricarea ceramicii - Dealul Olarului (sau
Dealul Olăriei) şi Olanele. Aceste categorii de activităţi se completează cu producerea sticlei şi
a varului după cum probează toponimia minoră: Glăjerie (sticlărie, toponim azi dispărut) în
Poienari (Corbeni), Sticlăria în Bârseşti, Sticlăria Veche în Bărăşti, Varniţa şi Valea Varniţei în
Văleni pe Valea Topologului şi în satele Brădetu, Cicăneşti, Oieşti, Sboghiţeşti, Domneşti, Schitu
- Goleşti, Godeni. Cărbune din lemn de fag s-a produs în Şuici în poiana La Cărbune, în Cetăţeni
- Deal locul numit Cărbunaru, în Bucşeneşti şi Sălătrucu în locurile numite Cărbunele.
Prelucrarea lânii s-a făcut în instalaţii amintite de numele topice La Piuă în Cândeşti şi Piuă
în partea de nord a satului Corbi, La Dârstă în Corbi şi Stăneşti. Nu întâmplător două din aceste
topice apar în Corbi, ci ca urmare a aşezării în acest sat a unui număr mare de oieri ardeleni care
şi-au continuat după imigrare activitatea de bază, oieritul. În oraşele medievale au existat
microzone cu caracter productiv: Tabaci, Şubeşti (de la şubă) şi Curelari în Câmpulung,
Mahalaua Botuşari (confecţioneri saşi de încălţăminte numită botuşi, aduşi în sec. al XIV-lea
pentru nevoile curţii domneşti) şi Uliţele Şubari, Chivărari (chivăr însemna cască sau coif) azi
dispărute, Văile Croitorului şi Cojocarului care şi-au păstrat vechile denumiri în Curtea de
Argeş. Numele satului Şelari din Valea Mare - Pravăţ provine de la confecţionarea şeilor. În satul
Domneşti actuala Stradă Tăbăcari marchează locul pe care au existat tăbăcării. Sporadic apar şi
alte îndeletniciri în toponimie - Pârâul Zidarului în Câmpulung, Pârâul Măcelarului şi

25
Coşarului în Berevoeşti, Trăistari în Rudeni, Valea Poştaşului în Bughea de Jos, Strada Valea
Moaşei în Albeştii de Muşcel.
3. Muşcel şi Plai în toponimia dintre Dâmboviţa şi Topolog
Muşcel şi plai sunt termeni populari vechi care sintetizează în încărcătura lor semantică lungi
perioade de timp. Sunt cronici într-un cuvânt ale unui mod de viaţă şi exprimă imagini ale unui
peisaj geografic caracteristic Muşcelelor Argeşului. Muşcelul este elementul stabil din moşia
satului, iar plaiul elementul dinamic, de legătură dintre muntele cel mare şi muntele cel mic.
Familia toponimelor formate cu apelativul muşcel este răspândită în zona subcarpatică dintre
Topolog şi Buzău, cu frecvenţă mai mare între Argeş şi Dâmboviţa. Literatura geografică a
consacrat sintagma Muşcelele Argeşului, propusă în 1908 de profesorul I. Popescu - Voiteşti
pentru acest spaţiu, în care afluenţii Argeşului s-au adâncit decupând culmi prelungi. În
accepţiunea locală muşcelul desemnează atât forma de relief cât mai ales funcţia economică
(păşune, fâneţe, livadă). Mai mulţi cercetători referindu-se la aceste dealuri au insistat asupra
utilizării lor pastorale. Profesorul I. Conea preciza că muşcelele sunt întotdeauna culmi
subcarpatice acoperite nu de păduri, ci de păşuni şi fâneţe.28 Ca toponim Muşcelul desemnează
suprafeţe restrânse, o coastă, un izlaz în jumătatea vestică a dealurilor dintre Argeş şi Dâmboviţa
şi culmi prelungi cu versanţi domoli în jumătatea estică. În acest loc Muşcel este sinonim cu deal
şi intră în compunerea unor construcţii aflate în fază de trecere de la o formă perifrastică la nume
topic - Pe Muşcele (Loturi), În Muşcele (Boteni). Muşcel este un regionim întrucât denumeşte o
suprafaţă mai mare decât poate denumi un toponim şi până la 6 septembrie 1950 a fost organizat
ca judeţ. Individualitatea sa geografică a făcut subiectul unor cercetări geomorfologice,
economice, culturale, sau complexe. I. Chelcea precizează într-un studiu de etnografie 29 că
Muşcelul reprezintă Depresiunea Câmpulung, adică centrul administrativ aflat în relaţii de
schimb cu satele care îl mărginesc. Dintr-un număr de 26 de toponime formate cu apelativul
muşcel 20 sunt cuprinse între valea Râului Doamnei şi valea Dâmboviţei, deci în Muşcel şi
numai 6 în partea de vest a unităţii la care ne referim. Pe Valea Argeşului, care a inspirat numele
dealurilor dintre Dâmboviţa şi Topolog - Muşcelele Argeşului - topicul Muşcel nu există în
prezent. La vest de Argeş, pe valea subcarpatică a Topologului, Muşcel denumeşte un versant pe
dreapta râului, în Cepari. În oiconimie Muşcelul a produs numele a două sate - Muşcel în comuna
Boteni şi Valea Muşcelului în Muşăteşti şi deosebeşte două comune de omonimele din zona
Argeşului şi a Topologului - Albeştii de Muşcel şi Poienarii de Muşcel. Alăturat oraşului

28
Conea, I.,1960, Toponimia. Aspectele ei în geografie, în Monografia geografică a RPR, I, Geografie fizică,
Editura Academiei, p.82.
29
Chelcea,I.,1997,Muscelul.Individualitatea sa etnografică,Caiete folclorice, Nr.1, Centrul Creaţiei Populare
Argeş, Piteşti, pp.109-117

26
Câmpulung îl distinge pe acesta de un Câmpulung din Moldova (Câmpulung Moldovenesc) şi de
unul maramureşean (Câmpulung la Tisa) şi aduce un accent identitar.
Dealurile care se numesc Muşcel au în general înălţimi de 600-700 m, versanţi cu pante
reduse, utilizare agro-pastorală şi în raport cu unitatea geografică la care ne referim ocupă partea
sudică. Spre deosebire de acestea, Muşcelele Plăticăi reprezintă sectorul de dealuri înalte,
acoperite cu păduri întrerupte de poieni şi străbătute de plaiuri.
Plaiul este un cuvânt polisemantic având sensul de suprafaţă cu pantă redusă, acoperită cu
păşune, la baza munţilor, drum de culme, unitate administrativă istorică. Desemnează, de
asemenea, sate aflate pe suprafeţe cu caracteristicile enunţate mai sus în Căpăţâneni, Cândeşti,
Cepari, Cetăţeni-Deal. Plaiul Oii, ca drum al păstoritului transhumant, este încă prezent în
toponimia muşcelelor, deşi nu mai asigură un traseu pentru oi prin locuri prielnice păşunatului,
neîmprejmuite, departe de arături. Informaţia toponimică actuală distinge trei asemenea trasee
străvechi de deplasare a turmelor în lungul interfluviilor. Acestea sunt Plaiul Oii care coboară din
munţi pe interfluviul Dâmboviţa - Argeşel, Plaiul Tocii sau Plaiul Oii pe interfluviul Râul
Doamnei - Vâlsan şi Plaiul Oii în lungul interfluviului Argeş - Topolog. Drumurile de culme şi
cele care urmau văile au fost utilizate în egală măsură de oierii ardeleni, ungurenii, care îşi iernau
turmele la sud de Carpaţi. Din cele 76 de toponime construite cu apelativul plai, identificate în
muscele, 59 denumesc culmi principale şi secundare străbătute de drumuri şi de poteci.
În Ţara Românească Plaiul a fost instituţia creată pentru paza teritoriului de la periferie, a
marginii de la sud de Carpaţi. Organizarea marginilor şi a plaiurilor în Transilvania şi în Ţara
Românească a precedat stabilirea hotarelor pe culmile montane, convenită în 1520, între
domnitorul Neagoe Basarab şi voievodul Ioan Zapolya, de la Orşova până la Olt. La sud de
Carpaţi, procesul organizării plaiurilor a început probabil, pe la 1400 şi s-a încheiat în primii ani
ai secolului al XVI-lea.30 La începutul secolului al XVIII-lea zece judeţe ale Ţării Româneşti
aveau hotar cu Transilvania. La trecători a fost organizat un sistem de pază realizat de posadnici
şi de plăieşi.
Înfiinţată din motive economice şi de siguranţă, plăieşia31 s-a împletit cu păstoritul
transhumant. Rolul ei a încetat în secolul al XIX-lea, dar multă vreme s-au păstrat ecouri în
toponimie şi antroponimie. Satul Gămăceşti din comuna Berevoeşti s-a numit Plăiaşul până în
secolul al XIX-lea, locuitorii săi fiind plăieşi, deci supraveghetori ai hotarului. Cătunul Plai din
Căpăţâneni este situat lângă o posadă şi locul din apropierea sa se numeşte Plăieşti.

30
Ursache, V., 2006, Pe - un picior de plai - Despre plaiurile Ţării Româneşti la sfârşitul secolului al XVIII-
lea, Iaşi, p. 9-13.
31
Paza hotarelor.

27
 4. Odonimia
Odonimele sunt numiri geografice care se referă la drumuri, la căi de comunicaţie în general.
Un odonim este format dintr-un termen generic şi un termen specific. În limba română există mai
multe apelative (termeni generici) cu care sunt desemnate după importanţă şi gradul de
amenajare căile de comunicaţie: cale, cărare, drum, plai, potecă, pravăţ, punte, şleau, şosea,
uliţă şi cu care sunt denumite locurile prin care se trece mai uşor peste o culme, prihodişte,
prislop, tarniţă sau peste o apă, vad. Termenul specific este cel care particularizează odonimul şi
furnizează informaţii socio-economice, de natură religioasă sau culturală şi contribuie la
recompunea unor peisaje dispărute.
Drum este un cuvânt vechi, de origine greacă, dromos, sau tracă32 în timp ce cale are origine
latină. Plaiul, cuvânt vechi în limba română, denumeşte un drum pe coasta sau culmea unui deal
sau munte şi în partea de nord-est a muşcelelor are ca sinonim pe pravăţ, de origine slavă, prin
care se înţelege un drum drept pe coama unui deal. Şleau se numea în trecut drumul de ţară
natural, neamenajat, bătătorit de căruţe. Prislop, prihodişte şi tarniţă au sens de şa sau curmătură
şi se întâlnesc în toponimia muşcelelor în legătură cu drumurile peste dealuri. Vadul este locul
situat pe cursul unui râu unde malul este jos şi apa puţin adâncă, permiţând trecerea de pe un mal
pe celălalt. Importanţa vadurilor este pusă în evidenţă de numeroase nume topice din ţară. Cu
apelativul vad s- au constituit oiconime, oronime, hidronime şi fitonime. În toponimia
muşcelelor s-a păstrat un număr restrâns de toponime compuse cu acest apelativ: Vadul Frumos
şi Vadul Adânc în Sălătrucu, Vadul Lin în Stoeneşti, Vad de Picior în Bucşeneşti şi Vadul
Carului în Valea Siliştii.
Muşcelele Argeşului sunt cuprinse între două drumuri vechi transcarpatice, Drumul Loviştei şi
Drumul Branului. Primul cobora de la Sibiu pe dreapta Oltului până la Câineni unde traversa râul
şi se continua prin Grebleşti, Boişoara, Titeşti, Perişani, Sălătrucu, Arefu, pe valea Argeşului
până la Curtea de Argeş şi se continua spre sud. Pe acest drum, numit şi Drumul Sălătrucului, s-a
făcut mult timp legătura între Sibiu şi Bucureşti. Cel de-al doilea făcea legătura între
Transilvania şi Ţara Românească prin Culoarul Rucăr-Bran şi cobora pe valea Dâmboviţei până
la Târgovişte. Între aceste două căi majore au existat numeroase altele cu continuitate de utilizare
până în zilele noastre sau părăsite, posibil de reconstituit cu ajutorul toponimelor. (Fig.17)

32
Iorga N., 1920, Drumuri vechi, Editura Cultura Neamului Românesc, Bucureşti, p.7.

28
29
 a.Drumul oilor şi drumurile de plai
Deplasarea periodică a păstorilor şi a turmelor de oi, primăvara de la şes la munte şi toamna
de la munte la şes în vederea asigurării hranei pentru animale este cunoscută sub denumirea de
transhumanţă. Păstoritul transhumant era practicat de un număr de sate din Mărginimea Sibiului,
din Ţara Bârsei, din Covasna-Breţcu. Cel mai des citat în lucrări de specialitate este sectorul de
drum de transhumanţă care traversa interfluviul Argeş-Topolog, între Şuici şi Valea Danului,
numit şi în prezent Plaiul Oii. El intersecta drumul de culme, tot un plai al oii, pe care turmele
urcau la munte şi coborau spre câmpie în apropiere de Piteşti. Toponimele referitoare la defrişări
înregistrează o densitate maximă în lungul drumurilor de plai de pe interfluviile Argeş-Topolog,
Râul Doamnei-Vâlsan, Râul Târgului-Argeşel.
Calea Mare (Drumul cel Mare)
Este numele sub care era cunoscut în secolele XIV - XVII drumul care venea dinspre
Câineni spre Curtea de Argeş prin Sălătrucu şi pe valea Topologului. Traversarea interfluviului se
făcea prin pasul Clocotici sau prin locul numit Valea cu Calea. Calea Mare a fost şi un drum al
sării de importanţă locală care nu a lăsat urme în toponimie, dar şi drum de transhumanţă pe malul
Topologului dublat pe interfluviul Argeş-Topolog de un Plai al Oii.
b. Drumul Branului
În timpul stăpânirii romane în Dacia, drumul Branului a dobândit importanţă militară. Deşi
drumul vechi prin culoar a avut sectoare foarte greu de străbătut, a fost o cale comercială
permanentă, de comunicare economică şi spirituală între populaţia de la nord şi de la sud de
Carpaţi. Pe acest drum au trecut în Evul Mediu diferite oşti din Ţara Românească spre
Transilvania şi în sens invers şi importante efective de animale aparţinând satelor brănene, acesta
fiind unul din principalele drumuri de transhumanţă în secolele al XVII - XIX-lea. La
Dragoslavele se întâlneau drumul care venea pe lângă Dâmboviţa cu un drum de culme ce pornea
din Câmpulung, trecea prin Nămăeşti şi şaua Pravăţ. Cuvântul pravăţ a avut ca prim sens pe acela
de drum drept pe o culme, al doilea fiind cel de direcţie a unui hotar. 33 În culmea Pravăţ se
regăseau cele două sensuri ale termenului întrucât satul Dragoslavele a avut în Evul Mediu rol de
vamă.
c. Drumurile de poştă
Serviciul de poştă a fost organizat în a doua jumătate a secolului al XVII-lea pentru a
transmite hotărârile voievozilor români până la limitele teritoriului pe care îl stăpâneau. Pe harta
rusă din 1835 joncţiunea reţelei româneşti de poştă cu cea străină spre Austria era marcată la
Câineni şi nu figurează o staţie asemănătoare la Bran. 34 Până în 1850 Sălătrucu a avut căpitănie
33
***1984, Dicţionarul Limbii Române, Tom VIII, Editura Academiei RSR, pp.1202-1203.
34
Giurescu G.G.,1957, Principatele române la începutul secolului al XIX-lea,Editura Ştiinţifică, p.163

30
de poştă. Bătrânii mai pot identifica locul pe care se înălţau la acea dată casele şi grajdurile poştei,
numit mult timp La Poştă. Drumul de poştă trecea prin oraşul Curtea de Argeş, unde exista şi o
staţie de poştă. Iniţial aceasta s-a aflat în partea de sud a oraşului, loc cunoscut până în anii 1940-
1950 cu numele La Barieră. Poşta a fost stabilită în a doua parte a secolului al XIX-lea pe malul
drept al Argeşului. Aici s-a construit o clădire cu odăi pentru căpitani şi călători, o căsuţă pentru
surugii şi meşterii lemnari, o magazie de furaje şi grajduri. Staţia a funcţionat o vreme şi după
construirea căii ferate şi a gării din oraş, în 1898, pentru că până în 1906 poştalionul mergea până
la Şuici.35 În jurul acestei staţii de poştă s-a format Cartierul Poştei.
La mijlocul secolului al XIX-lea traseul poştei străbătea muşcelele de la vest la est
corespunzând drumului domnesc şi comercial dintre fostele cetăţi de scaun. De la Câmpulung
trecea peste dealul Măţău, pe Calea Târgoviştei, cobora la Suslăneşti şi în satul Muşcel urca pe
interfluviu, iar la Văleni (primul sat din judeţul Dâmboviţa), în locul numit În Vârf la Poştă, se
bifurca.
d. Drumul Carului
Reconstituirea fluxului de mărfuri se compune din fragmente de drumuri ale carului cum
sunt Calea Carului în Măţău şi Drumul Carului loc din partea de răsărit a castrului roman Jidova.
Acesta din urmă era un fragment din drumul comercial care se continua spre Braşov, întrucât
odonimul Drumul Carului reapare la nord de Rucăr, unde există, de asemenea, urme ale unor
fortificaţii romane.
Drumurile ofereau posibilităţi de popas, dejugători şi hanuri, iar la unele intersecţii au apărut
târguri. În satul Schitu-Goleşti s-a păstrat microtoponimul La Dejugătoare care denumeşte locul
pe care au existat un han şi o dejugătoare şi unde se schimbau caii de poştă. O dejugătoare este
amintită şi în Stoeneşti pe lângă Hanul Creţu. De-a lungul drumului care lega fostele capitale,
Câmpulung şi Târgovişte, existau în secolul al XIX-lea mai multe hanuri: Hanul de la Vadul Vechi
din Stoeneşti de pe malul Dâmboviţei şi Cârciuma de Piatră din Lăicăi, han domnesc ce a
aparţinut lui Constantin Brâncoveanu. Hanurile au dispărut lăsând în toponimie dovada existenţei
lor: Pârâul Hanului, care formează hotarul dintre comunele Rudeni şi Cepari (şi Dealul Hanului
în Rudeni), Pârâul Hanul lui Mutu din Berevoeşti, Hoaga Hanului din Oeşti, pârâul Făgădău36 în
Corbi, La Han, loc în Stăneşti. În Schitu-Goleşti Valea Buţii, al cărui nume provine de la butiile
hanului pe lângă trecea s-a mai numit şi Valea Potcoveştilor de la familiile de potcovari aşezate pe
lângă locul de popas.
Până aproape în urmă cu un secol sătenii din Nucşoara, Corbi, Slănic, Berevoeşti mergeau
spre Câmpulung pe jos, traversând văile şi muşcelele pe Drumul Oraşului. Acesta se despletea pe
35
Marinescu V.,1999, Monografia aşezării Argeşului, Editura Europroduct, Piteşti, p. 255.
36
Făgădău - cârciumă, regionalism specific Transilvaniei şi Maramureşului, adus de ungureni.

31
alocuri în mai multe poteci. Capătul său din partea de nord-vest, din Nucşoara (Sboghiţeşti),
pornea pe lângă Valea Oraşului, afluent al Râului Doamnei. În Berevoeşti drumul mergea pe o
culme pe care a existat şi un sat (Colcotiva) şi acest segment se numea Plaiul Bisericii.
Continuând spre răsărit, pe lângă Valea Târgului, trecea în Bughea de Jos şi tot pe lângă o Vale a
Târgului ajungea la Câmpulung.
Câteva fragmente de drumuri ilustrează toponimic faptul că asupra locuitorilor o serie de
evenimente sau măsuri adoptate în timp de război sau de pace au avut un impact suficient de mare
ca să genereze nume de locuri: Drumul Tătarilor (Sălătrucu), Drumul Arvaţilor (Cândeşti),
Drumul Nemţilor (Nămăeşti), Drumul lui Kiselef (Vâlsăneşti).
Fostele căi ferate cu ecartament îngust (în sistem Decoville) care au servit la transportul
lemnului recoltat din pădurile muşcelelor au lăsat în urma dezafectării drumuri netezite pe care
locuitorii le numesc Linie, Pe Linie în Bucşeneşti, Nucşoara, Valea Iaşului, Strada Liniei în Curtea
de Argeş, Valea Decovil în Galeşu şi Str. Decovilului în Câmpulung. În Schitu-Goleşti în anii
1940-1950 o cale ferată servea la transportul cărbunelui extras din exploatările locale pe
aproximativ 1 km. Drumul care a rămas după desfiinţarea întreprinderii se numeşte Linioară.
Numele drumurilor care străbat satele, urmând itinerarii stabilite în urmă cu sute de ani, se
consideră că au apărut în mod spontan. Cele mai importante, menţionate de documente medievale,
indicau direcţia, importanţa economică sau o caracteristică.
După 1990 s-a recomandat atribuirea de nume reţelei de drumuri din sate prin decizii la
nivelul consiliilor locale. În prezent nu toate comunele au răspuns la această recomandare. Nouă
comune observate din punct de vedere toponimic însumează 382 de nume de drumuri, care
realizează o radiografie a vetrelor. Aceste odonime din sate au ca surse de formare:
- nume de persoană (mai rar nume de grup) care uneori au dat şi denumirea unei părţi de sat
în care familii cu acelaşi nume sunt mai numeroase: Uliţa Balea Iosifescu (Schitu-Goleşti),
Drumul Costăcheşti, Drumul Lunguleşti, Drumul Ungurenilor, Drumul Budanii de Sus, Drumul
Budanii de Jos (Cepari). Această sursă a fost prioritară în atribuirea denumirilor.
- numele satului sau părţii de sat în care se găseşte: strada Măneşti în satul Măneşti, strada
Zăvoi, Uliţa Rîului, uliţa Lunca străbat părţi din satul Berevoeşti - Pământeni cu aceeaşi denumire.
- destinaţia căilor de la periferia vetrelor numite după direcţia spre care se îndreaptă-
localităţi învecinate, păduri, munţi; ex. uliţa Capul Piscului în satul Schitu-Goleşti, uliţa Burneşti
în satul Lăzăreşti.
- personalităţi naţionale şi locale; Această categorie de odonime are caracter oficial şi
alegerea lor a avut scop educativ şi identitar. Astfel, în comuna Nucşoara sunt omagiaţi doi
luptători anticomunişti (strada) Elisabeta Rizea şi (strada) Ion Arnăuţoiu şi un rapsod popular,

32
(strada) Piţuleasa.37 În Sălătrucu strada principală îl evocă pe Radu Şerban domnul Ţării
Româneşti între anii 1602-1611, care a fost ales domn de către o parte din boieri chiar în acest sat.
Un drum în Văleni (comuna Sălătrucu) se numeşte George Topârceanu în amintirea poetului care
a locuit o vreme la Mânăstirea Văleni. Comuna Domneşti, aşezare cu tendinţe de urbanizare, şi-a
organizat o tramă stradală cu numeroase denumiri inspirate din istoria medievală şi recentă a ţării
şi din cultura naţională: Bulevardul Neagoe Basarab, Strada Mihai Viteazul, Strada Avram Iancu,
Strada Mihai Eminescu, Strada Erou Constantin Diaconescu, Strada Petre Ionescu Muscel,
Bulevardul Eroilor Anticomunişti. Strada Libertăţii exprimă un raport geografic ideologic cu
caracter abstract aşa cum există în sistemul urban de denominaţie.
- ocupaţiile locuitorilor rezultă din denumirea drumurilor care ies din sat spre diferite locuri
în care s-a desfăşurat cândva un tip de activitate: drumul Cărămidaru, drumul Cocini, drumul
Livezi, drumul Ceair în Cepari, Uliţa Povernei, Uliţa Morii, Uliţa Gării, uliţa Avicola în Schitu-
Goleşti, uliţa Tănărog în Albeştii de Muşcel, Strada Varniţei, strada Vârful Strungii, strada
Livezii, Strada Fâneţelor în Nucşoara.
- instituţii naţionale şi dotări de importanţă locală: Strada Şcolii în Nucşoara, drumul
Biserica Veche în Cepari, Strada Spitalului, Strada Pieţii, Strada Troiţei în Domneşti, drumul
Blocuri, drumul Orăşelul de Sus, drumul Orăşelul de Jos în Schitu-Goleşti.
- topografia vetrei bine reprezentată în satele din apropierea muntelui unde morfometria este
mai expresivă: uliţa Gura Văii în Albeştii de Muşcel, Strada Măgurii, strada Búduri (loc stâncos)
în Nucşoara, drumul Între Maluri în Cepari, strada Costiş, strada Poiana, strada Poieniţa în
Godeni.
- hidrografia, prezentă în odonimele: Strada Lacului, Strada Râului, Strada Ştiubeului în
Nucşoara, uliţa Valea Foii în Schitu-Goleşti, Strada Râului, Strada Valea Siliştei în Domneşti,
strada Valea cu Calea în Sălătrucu.
- vegetaţia spontană care apare în odonime aduce în prezent informaţii transmise de numele
unor locuri care au devenit recent nume de drumuri: strada Arini în Cepari, Strada Bărcului (în
locul numit În Bărc) în Nucşoara, strada Crângul Malului, Strada Pinilor în Sălătrucu.
Denumirile de căi de circulaţie din sate sunt formate cu unul din apelativele drumul, uliţa,
strada. Nomenclatura stradală din comune a fost stabilită la consiliile locale cu respectarea
denumirii anterioare a locului şi a locuitorilor, ceea ce le conferă o valoare documentară. Cele mai
numeroase sunt odonimele cu originea în antroponime (39%) şi aceasta este o dovadă a stabilităţii
populaţiei pe o perioadă îndelungată de timp. A doua sursă de formare a numelor de drumuri din
sate este cadrul natural (22%). Personalităţi şi evenimente istorice sunt evocate de 10,7% din

37
Piţuleasa (Maria Cârstoiu, 1879-1970) vestit rapsod popular din Muşcelul argeşean.

33
odonime, instituţiile şi dotările locale de 8%, ocupaţiile de 7,3%, iar numele satului de 6,3%.
Destinaţia drumurilor este prezentă în 1,8% din denumiri în timp ce 4% din acestea se referă la
alte realităţi geografice.
În oraşe sistemul de orientare este format din nume de străzi, de cartiere, de pieţe şi de
parcuri. Cele mai numeroase sunt numele de străzi. Toate acestea sunt cuprinse în clasa
urbanonimelor.
În oraşul Câmpulung nomenclatura stradală actuală este formată din 173 de odonime. O
analiză a acestora pune în evidenţă următoarele aspecte:
-Principala sursă de formare a numelor de străzi o reprezintă istoria, ştiinţa şi cultura
naţională şi locală. Luptele la care au luat parte ostaşi din Câmpulung, şi în mod special cele care
s-au dat în primul război mondial la marginea oraşului, sunt menţinute în amintire prin denumirea
a 25 de străzi: Str. colonel Alexandrescu, Str. locotenent Baloleanu, Str. maior Gâldău, Str.
Eremia Grigorescu, Str. Mărăşti, Str. Mărăşeşti, Str. Oituz. Un număr foarte restrâns de străzi din
satele înglobate mai recent în oraş poartă numele locuitorilor.
-Amprenta religioasă este prezentă prin numele unor biserici preluat în odonimie, model
vechi care conferă continuitate în toponimia oraşului.
-Lipsesc din indexul stradal referiri la obiective economice, în schimb mineritului, ocupaţie
veche în Muşcel, i s-au dedicat două străzi: Strada Ocnei şi Strada Minerului.
-Unele odonime subliniază comunicarea constantă a oraşului cu aşezările din jur. Atribuirea
unor nume de provincii româneşti unor străzi din oraş îşi poate avea originea în situarea sa într-o
zonă de convergenţă a căilor de comunicaţie.
Numele unor străzi amintesc de specificul târgurilor cu meseriaşi fierari, cu dorobanţi şi
călăraşi, cu locuri în care se ţineau bâlciuri cu dulapuri.38 Nota caracteristică o dau însă, numele de
străzi care exprimă un raport geografic onorific. Acestea deţineau în anii 1990 un procent de 70 %
din numărul de străzi şi era în 2008 de 67,6 %.
Odonimia oraşului Curtea de Argeş a purtat de la început amprenta istorică şi religioasă a
vieţii medievale care s-a derulat în acest loc: Str. Episcop Ghenadie şi Episcop Nichita, Strada
Schitului. Numele unor domnitori din perioada medievală şi a unor poeţi naţionali au rezistat
timpului şi încercărilor regimului comunist de a rescrie istoria: strada Cuza Vodă, Str. Elena Cuza,
Str. Neagoe Vodă, Str. Negru Vodă, Str. Ştefan cel Mare, Str. M. Eminescu, Str. V. Alecsandri, etc.
Numele unor politicieni din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, ale regilor României a căror
necropolă se află în acest oraş au fost înlocuite de regimul comunist:
- Bulevardul Regele Carol I a devenit Bd. R.S.R., iar după anul 1990 Bd. Basarabilor;

38
Dulap - construcţie din lemn cu leagăne care se balansează servind ca mijloc de distracţie.

34
 - Str. Ferdinand a fost înlocuită cu Str. 7 Noiembrie şi ulterior Str. D. Norocea;
- Strada Regina Elisabeta (anterior Str. N. Petculescu) - Str. Castanilor, menţinută şi azi;etc.
Nomenclatura stradală anterioară anului 1948 s-a caracterizat prin predominarea denumirilor
care exprimă un raport geografic onorific. Această categorie de nume de străzi s-a redus în
intervalul 1943-1990 de la 67% la 42%.
Includerea unor sate în perimetrul administrativ al oraşului a adus modelul de formare a
odonimelor de la nume de familie: Str. Angheleşti, Str. Bădârceşti, Str. Chiriţeşti, etc. În partea de
nord a oraşului, în cadrul unui cartier amplasat parţial pe locul unei foste şcoli horticole, se
constată o tematizare a numelor de străzi de origine botanică.
5. Oiconimia
Oiconimele sunt nume de aşezări, de la cele mai mici (stâne, cabane) până la marile oraşe.
Termenul este format din cuvintele greceşti oikos (casă) şi onoma, onyma (nume). Această
categorie geografică de nume de locuri a fost adusă în cadrul onomasticii de profesorul I.Conea.39
5.1. Structura toponimică a satelor
Structura toponimică a satelor este rezultatul unui proces istoric. Până în secolul al XIX-lea
denumirile de sate au apărut în majoritatea cazurilor în mod spontan, pe baza unor norme cu
specific românesc. În Muşcelele Argeşului aşezările actuale sunt organizate în 29 de comune
formate din 144 de sate şi două oraşe. Atât comunele cât şi satele sunt inegale ca suprafaţă şi
număr de locuitori. Astfel, comuna Domneşti este formată dintr-un singur sat, comuna Albeştii de
Muşcel se compune din două sate în timp ce comunele Brăduleţ şi Valea Iaşului au în alcătuire
câte 9 sate. Câteva aşezări s-au depopulat în ultimii ani (ex. Bordeieni din comuna Godeni,
Bolovăneşti din comuna Muşăteşti, Aluniş din comuna Mioarele) sau se află în curs de depopulare
(ex. Burneşti şi Costiţa din comuna Schitu-Goleşti). Vetrele mari situate în bazinete hidrografice
sau pe terase având dezvoltare tentaculară pe văi au denumiri distincte pentru aceste părţi
componente. Din ancheta de teren a rezultat un număr de 348 de denumiri sub care sunt
recunoscute local. Acestea sunt după structură oiconime simple, primare sau formate cu sufixe şi
oiconime compuse.
Din cele 348 de nume de locuri, care includ nume de sate şi de părţi de sat, 245 sunt
oiconime simple (70,4 %), iar restul de 103 sunt compuse (29,6 %). Oiconimele simple au la bază
152 de antroponime (62 %) şi 72 de apelative (29,4 %). Restul de 21 sunt nume de sate dobândite
prin transfer de la obiecte apropiate în spaţiu (cursuri de apă, oronime, asociaţii vegetale), deci
provin din toponime (ex. Momaia cătun în Tigveni numit anterior Rudărie şi-a dobândit numele
prin transfer de la dealul la baza căruia se află). În categoria oiconimelor provenite din

39
Conea I.,1960, Monografia geografică a RPR, vol. I, Editura Academiei, Bucureşti, p. 71.

35
antroponime 123 s-au format cu sufixe (81 %): 90 cu sufixul -eşti (59,2%), 28 cu sufixul -eni (-
ani) (18,5%), 4 cu sufixul -ar(i) şi unul cu sufixul -aş(i) (3,2%). Această categorie se completează
cu antroponime cu formă de plural care denumesc părţi de sate sau uliţe unde familiile purtând
acelaşi nume au fost mai numeroase (ex. Cosaci, Contoreci, Greci, Pârloi, Şuici) (19%). (Fig.21)
În categoria oiconimelor simple formate pe baza apelativelor (72 de denumiri) se constată
preponderenţa celor constituite din termeni geografici populari care exprimă caracteristicile
reliefului şi ale substratului (28 de denumiri = 39%), componenţa asociaţiilor vegetale sau a
culturilor (13 denumiri = 18%), aspecte ale hidrografiei (5 denumiri =7%). Alte 26 de denumiri
(36 %) se referă la organizarea vetrelor de sate (Centru, Cocoţ, Linia), la ocupaţii (Cărămizi,
Mălăiştea, Mioarele, Ogrăzi, Oeşti, Ţarina), la statutul social sau la etnia primilor locuitori
(Slobozia, Ţigănia). Oiconimele din această subcategorie sunt prezente în toate comunele, unde
realizează cronici ale evoluţiei vetrelor şi ale vieţii rurale în general. Ponderea mare a apelativelor
(29,4 %) în formarea oiconimelor în muşcele este o consecinţă a existenţei unui relief variat şi
prin urmare a unei bogate terminologii geografice populare.
Un număr de 25 de nume de sate (din cele 103 oiconime compuse) sunt formate cu
determinativele Pământeni, Ungureni, de Sus, de Jos, Deal, Vale. Restul denumirilor compuse se
încadrează în câteva structuri toponimice constituite:
- cu prepoziţie, 19 oiconime (În Linie, La Glod, Pe Baltă, Peste Coaste, Sub Dos);
- cu primul termen uliţa sau alt cuvânt cu sensul de drum, 17 oiconime (Uliţa Morii, Plaiul
Morii, Şoseaua Minei);
- cu primul termen apelativul valea, 29 de nume (Valea Muşcelului, Valea Satului),
- cu primul termen un morfonim, 5 denumiri (Capul Piscului, Gura Pravăţ, Lunca Gârtii,
Malu Roşu, Poiana Andrii);
- cu primul termen vatra, satul, oraşul, 5 oiconime (Vatra Satului, Satul Nou);
- prin juxtapunere, trei toponime: Costeşti-Vâlsan, Schitu-Goleşti, Valea Mare-Pravăţ.
5.2. Evoluţia numelor de sate
Modificarea numelor de sate sau de comune nu a fost un fenomen frecvent în Muşcelele
Argeşului. Exemplele înregistrate se încadrează în următoarele situaţii:
- Evoluţia în timp a oiconimului în sensul prescurtării cuvântului şi al uşurării pronunţiei este
revelată de documente medievale şi moderne. Astfel, Hareş a devenit Arefu, Brătăşeşti este în
prezent Brăteşti şi probabil Nemeşeşti - Nămăeşti.

36
37
 - Modificări de structură ale numelor de sate s-au produs în urma unificării vetrelor. Este
cazul satelor dublete ale căror nume se constituiseră cu determinativele de Sus şi de Jos. Acestea
erau frecvente în urmă cu două secole când populaţia era mai puţin numeroasă şi când satele
ascunse pe văi sau pe versanţi au coborât în locuri mai largi pe lângă râuri. Din cele 12 perechi de
nume de sate şi părţi de sat care poartă această marcă s-au păstrat 4, Bârseştii de Sus, Bârseştii de
Jos, Budanii de Sus, Budanii de Jos, Bughea de Sus, Bughea de Jos, Coceneştii de Sus, Coceneştii
de Jos. Din aceste 4 perechi două sunt nume de sate (Bârseşti) şi de comune (Bughea) având şanse
mai mari să reziste în timp întrucât vetrele lor sunt separate de spaţii cu utilizare agricolă, iar
distincţia pe care determinativele de Sus, de Jos o fac continuă să se justifice.
- Înlocuirea unui nume de sat ca urmare a pierderii legăturii cu realitatea care îl motivase.
Este situaţia satului numit până în secolul al XIX-lea Plăiaşul (comuna Berevoeşti) care avusese
până în secolul al XVIII-lea în pază un sector de graniţă. În urma desfiinţării plăieşiei, în cursul
următorului secol rolul său a fost uitat şi s-a impus o nouă motivare a denumirii şi anume aşezarea
în vatra sa a numeroase familii numite Gămâcă. Noua denumire redă această colectivitate,
Gămăceşti.
- Pentru înlocuirea unor denumiri considerate necorespunzătoare cu demnitatea locuitorilor
s-a recurs la oiconime împrumutate din toponimia locală. Satul Gruiu s-a numit până în 1965
Secături (defrişări), satul Marghioala a devenit Gura Pravăţ, iar satul Moroeşti se numeşte în
prezent Colnic. Se crede că numele satului provenea de la numele familiilor Moroe, iar aceasta a
fost şi porecla dată locuitorilor ardeleni din Braşov. 40 În anul 1956 comuna Măţău a fost
redenumită Mioarele. Pentru redenumirea acestor sate s-a recurs la toponime locale cu originea în
oronimie sau hidronimie (Colnic, Gruiu, Pravăţ) şi la specificul ocupaţional al zonei. Creşterea
oilor a fost un domeniu de activitate susţinut cu putere de microtoponimia comunei Mioarele.
5.3. Oiconime care atestă sistematizarea vetrelor în secolul al XIX-lea. Liniile
În Evul Mediu satele, în mod special cele de moşneni, erau de tip răsfirat, cu gospodării până
la marginea pădurii şi în poieni desţelenite, în acord cu specificul agro-pastoral al economiei. În
secolul al XIX-lea s-a luat hotărârea grupării caselor şi prin articolul 140 din Regulamentul
Organic s-a impus ca proprietarul de pământ să dea clăcaşilor săi teren pentru o casă, curte şi
grădină de legume pe o anumită arie a moşiei indicată de el. De această prevedere se leagă
iniţierea acţiunii de strângere şi de aşezare a caselor la linie prin care se urmărea o mai bună
fiscalizare şi împiedicarea strămutării sătenilor pe alte moşii. Câteva sate, sau părţi de sat au
păstrat în denumirea lor dovada îndeplinirii acestei prime măsuri de sistematizare a aşezărilor din
Muntenia: Linia, sat împărţit între Balabani şi Lunca în comuna Boteni, unde au fost grupaţi
40
Modoran F., 1982, Toponime care reflectă mişcări de populaţie românească pe teritoriul ţării
noastre; Limba Română, XXXI, 1, p. 91.

38
urmaşii foştilor rumâni de pe moşia boierilor Gh. Vlădescu, Linia (sau Băcăneşti) pe lângă
Dâmboviţa în Lăicăi, Liniaşi, parte a satului Bârseştii de Jos aşezată în lungul şoselei, Liniaşi,
cătun în Godeni (denumire preluată mai târziu de strada principală, Aliniere), Linie parte a satului
Cepari Pământeni dispusă pe lângă şosea, Linia sau Şuici - Ungureni, În Linie, parte a satului
Bârseştii de Sus şi Văleni-Linie, parte a satului Văleni în care au fost aşezaţi rudari.
6. Toponimia aşezărilor întemeiate de populaţie alogenă
6.1. Nume de sate întemeiate de ungureni.
Cuvântul ungureni denumea în Evul Mediu populaţia românească din Transilvania, în special
pe cea din vecinătatea Ţării Româneşti şi Moldovei. În toponimia muşcelelor Ungurenii au apărut
în urma unor valuri de migraţie care au avut cauze sociale şi religioase şi după aproximativ o sută
de ani denumirile generate de ei au început să se atenueze.
Documentele istorice confirmă existenţa unor aşezări care şi-au păstrat vechea denumire din
secolul al XV-lea până în prezent: Aninoasa, Corbi (Corbii de Piatră), Jugur (Jugorul), Muşăteşti
şi cu identificări probabile Cerbureni (Cerbăreani) şi Corbeni (Corbii pe Arghiş).41 Au replici
onomastice în alte regiuni Aninoasa, Corbi, Corbeni şi Muşăteşti, iar pentru Corbi există şi un
dublet pe versantul nordic al masivului Făgăraş (comuna Ucea, judeţul Braşov).
Aşezările cu populaţie transcarpatică şi-au exprimat identitatea în următoarele moduri:
a. prin menţinerea numelui de sat din care a emigrat populaţia;
b. prin formarea unui nume nou derivat din numele satului de origine;
c. prin adăugarea unui determinativ.
a. În prima categorie se încadrează numele satelor Galeşu (din Galeş, judeţul Sibiu), Mărcuş
- cartier din Câmpulung (din Mărcuş, judeţul Covasna) şi Zărneşti - parte a satului Boteni (din
Zărneşti, judeţul Braşov). O situaţie deosebită prezintă dubletul Iaşi (comuna Recea, judeţul
Braşov) - Valea Iaşului din judeţul Argeş. Toponimul Iaşi, care s-a păstrat până în secolul al
XVIII-lea pe interfluviul Bratia - Bughea, între satele Berevoeşti şi Godeni indică faptul că satul s-
a format iniţial în acest loc, a dispărut (s-a spart) înainte de secolul al XVI-lea şi, probabil, a
reapărut sub numele Iaşul (azi Valea Iaşului) la nord de Curtea de Argeş, conform unui document
din 4 aprilie 1523.42 (Fig.23)
Posibile mişcări demografice sugerează şi repetarea într-o altă regiune a oiconimelor:
Nucşoara, Sălătrucu, Broşteni, Ruşi. Satele Nucşoara şi Sălătrucu, aşezate în bazinete de lângă
munţii Făgăraş, au corespondent oiconimic în depresiunea Haţeg şi în Munţii Apuseni. 43

41
Constantinescu N.,1969, Satele medievale din judeţul Argeş până la 1500, Studii şi comunicări, Muzeul
Piteşti, pp. 175-176.
42
***DRH, B.,Ţara Românească, vol. II, doc. 215.
43
Satul Nucşoara, comuna Sălaşul de Sus şi Sălătruc, comuna Blăjeni din judeţul Hunedoara.

39
Localizarea acestora în muşcele, specifică unei economii pastorale şi strategică în acelaşi timp,
generează ipoteza unei migraţii timpurii a populaţiei spre răsărit.
b. Câteva nume de localităţi s-au format cu sufixe:
-eşti pentru derivarea numelor de sate care au la origine nume de persoană: Berevoeşti de la
Berivoi (din comuna Recea, judeţul Braşov) şi
-ari, -eni, pentru sate al căror nume îşi are originea în apelative: Poienari (comuna Corbeni),
Poienarii (comuna Poienarii de Muşcel) şi forma diminutivală Poinărei (comuna Corbi). Se
consideră că aceste oiconime sunt formate de la numele satului Poiana din judeţul Sibiu. În
favoarea originii transilvănene a satelor Poienari (Corbeni) şi Poinărei vine vecinătatea unor
comunităţi de ungureni. Satul Poienari din Corbeni este atestat documentar în secolul al XVI-lea,
anterior valului masiv de emigrare din secolul al XVIII-lea din Mărginimea Sibiului, teza imigrării
fiind aici susţinută de drumul foarte cunoscut în Evul Mediu, drum comercial şi drum al oii, care
trece prin acest sat şi de toponimul La Glăjerie care s-a menţinut până în urmă cu un secol în
apropiere de vatra sa. În Poienarii de Muşcel locuitorii consideră că au origine transilvăneană şi că
s-au aflat încă de la întemeierea statului feudal în serviciul voievozilor de la Câmpulung. Deşi
atestată relativ târziu, în 1536, Poiana Sibiului are vechime mult mai mare şi s-a dezvoltat de la
început pe baza oieritului transhumant.
Văleni este, probabil, locul care a primit populaţie din satul Vale (comuna Sălişte, judeţul
Sibiu). Vale şi Sălişte au făcut parte din Ducatul Amlaşului, stăpânit până în a doua jumătate a
secolului al XV-lea de voievozi români şi s-au constituit în Evul Mediu într-un adevărat centru al
rezistenţei pentru menţinerea ortodoxiei. Originea transilvăneană a primilor locuitori este susţinută
şi de numele topic Brescu, provenit dintr-un antroponim răspândit în Transilvania, care denumeşte
o parte din hotarul acestui sat. O altă parte a satului, numită Puru, ar putea indica tot originea
transilvăneană a locuitorilor, deoarece în Ţara Făgăraşului s-a înregistrat numele Pura.

40
41
 Corbeni îşi găseşte locul în această categorie pe baza următoarelor două argumente:
- Primul argument este imprecizia documentului din 1456 considerat de atestare a satului, în
care referirea la Corbeni este: să-i fie satele anume Corbii toţi pe Arghiş în jos Corbii de Piatră şi
ocina de la Miceşti şi cu vaduri de moară şi jumătate din Mălureni.44 Corbii toţi pe Argeş în jos, în
raport cu locul în care s-a dat hrisovul, curtea de la Târgovişte pot fi consideraţi Corbii Mari45 şi
din vecinătatea lor Corbi-Ciungi (în prezent satul Izvoru, comuna Vânătorii Mici, judeţul
Giurgiu).46 Cele două sate sunt aşezate mai aproape de Neajlov decât de Argeş, însă locuitorii din
Corbii Mari recunosc în documentul din 1456 prima atestare a localităţii lor. Corbi-Ciungi, sat
numit iniţial Corbii Mici, este locul unde conform tradiţiei, un voievod ar fi dorit să transfere
capitala ţării de la Târgovişte.47 Prin urmare între Argeş şi Neajlov erau constituite moşii, stăpânite
din vechime de boieri, potrivite cu localizarea din hrisov.
- Al doilea argument este relatarea despre constituirea satului (Corbeni) în memoriile lui Ion
Arsenescu, primar şi notar al comunei la sfârşitul secolului al XIX-lea. El reproduce informaţii
scrise de bunicul său, preotul Gh. Ovicescu, care le deţinea de la strămoşii familiei de boieri
Berindescu din Berindeşti. În aceste însemnări se relatează despre doi fraţi transilvăneni, hoţi de
codru sau păstori de vite, Bănică şi Tudor Corbac, care au sosit cu familiile lor, au cumpărat o
parte din actuala vatră a satului Corbeni, locuri de livezi şi înţărcători de la boierii Bucşeneşti şi
şi-au întemeiat locuinţe. Urmaşii lor au luptat alături de moşneni din Arefu şi Căpăţâneni în
sprijinul lui Mihai Viteazul.48 Boierii Bucşeneşti sunt cunoscuţi din documente din secolul al
XVIII-lea, Iordache Bucşenescu a fost căpitan de lovişte între anii 1735-1748. Sosirea
ungurenilor trebuie să fi fost anterioară pentru ca ei sau urmaşii lor să fi luptat în vremea lui Mihai
Viteazul.49 În privinţa numelor celor doi întemeietori de sat este posibil să fi avut loc o
suprapunere de planuri real-mitologic şi cei doi, veniţi din locuri necunoscute, în urma unor lupte
să fi părut localnicilor haiduci. Ungurenii despre care se relatează nu puteau fi simpli fugari
întrucât au cumpărat suprafeţe de teren şi au întemeiat o comunitate de oameni liberi, între sate de
clăcaşi, pe care o atestă toponimul păstrat până astăzi Moşteni, loc pe care până la jumătatea
secolului trecut au dăinuit casele familiilor Băjan.
În concluzie, Corbenii (nu Corbacii) sunt, cu probabilitate mare, boieri făgărăşeni care s-au
împotrivit stăpânirii maghiare, posibil chiar cei din Ucea-Corbi, implicaţi în revolta din 1508, din

44
***DRH, B, Ţara Românească, vol. I nr. 86, pp. 150-151.
45
Opinie susţinută de publicistul G. Georgescu, autor al monografiei Cartea despre Şuici.
46
Toponimia s-a îmbogăţit cu satele Podul Corbencii în Corbii Mari şi Corbeanca în Vânătorii Mici.
47
***1899, Marele Dicţionar Geografic al României, vol. II, Bucureşti, p. 637.
48
Arhivele Naţionale, Fondul Ministerul Culturii Naţionale, Monografiile aşezărilor argeşene;
Dosar 437/1942;Monografia comunei Corbeni, autor Al. Nicuţ.
49
O luptă s-a purtat în oct-nov. 1600, la sud de Curtea de Argeş, urmată probabil de o alta în apropiere,
întrucât în satul Arefu s-a păstrat informaţia despre un asemenea eveniment sub vârful Pripor.

42
Ţara Făgăraşului. Înfrânţi, s-au văzut obligaţi să se retragă peste munţi cu familiile şi o parte din
bunurile lor şi să se aşeze pe terenuri cumpărate în aceste locuri. Întemeind un sat de oameni
liberi, acesta a intrat mai târziu în circuitul tranzacţiilor despre care informează în mod obişnuit
documentele istorice.
c. Prin adăugarea determinativelor ungureni şi streini s-au format cele mai multe nume de
sate cu populaţie transcarpatică: Albeşti-Ungureni, Bădeni-Ungureni, Berevoeşti-Ungureni,
Boteni-Ungureni, Căpăţâneni-Ungureni, Cepari-Ungureni, Costeşti-Ungureni, Marina-
Ungureni, Oeşti-Ungureni, Slănic-Ungureni, Şuici-Ungureni, Ungureni (Bârseşti), Ungureni
(comuna Brăduleţ), Cerburenii-Ungureni50 (comuna Valea Iaşului), Streini-Ungureni,51 Valea
Danului-Ungureni şi Voineştii de Jos-Streini52 (Voineşti). Aceste denumiri sunt menţionate în
documente din secolele al XVIII-XIX-lea, treptat însă, numărul lor a scăzut reducându-se în
prezent la denumirile oficiale: Albeşti-Ungureni, Căpăţâneni-Ungureni, Cepari-Ungureni,
Ungureni (Brăduleţ), Ungureni (Valea Iaşului) la care se adaugă Berevoeşti-Ungureni şi Oeşti-
Ungureni, încă vii în comunicarea orală. Segregarea după criteriul originii locale a încetat
demult, conştiinţa apartenenţei la un grup constituit în acest mod, de asemenea, iar sintagma
ungureni-streini a rămas în câteva documente medievale.
Deşi poate părea puţin probabilă, echivalenţa Nămăieşti-Ungureni, ea capătă un sens în
componenţa comunei Nămăeşti de la începutul secolului al XX-lea când era formată din cătunele
Nămăeşti şi Valea Româneştilor.53 Dacă nu se referă la sensul social al termenului nemeş (nobil
mic şi mijlociu) în raport cu care Valea Româneşti să fie valea cu clăcaşi, rumâni, şerbi, etc,
nemeş poate avea înţeles de ungurean într-o vreme în care Transilvania nu era încă numită Ţara
Ungurească. Prin urmare era o vecinătate de sate formate din alogeni şi autohtoni care se
denumeau după criteriul originii locale.
Slobozia denumea în Evul Mediu satele înfiinţate pe temeiul hotărârii domnitorului de a
absolvi temporar de obligaţii feudale pe ţăranii care veneau să formeze un sat nou. La început
(secolele XIV-XV) sloboziile erau formate numai cu oameni din ţară. Din secolul al XVII-lea se
formau cu oameni veniţi din provincii româneşti: ungureni pentru Muntenia şi Moldova, munteni
pentru Moldova şi moldoveni pentru Muntenia.54 În muşcele un singur sat aminteşte de această
măsură prin care se urmărea popularea unei zone, satul Slobozia din comuna Stoeneşti. Primul
act în care se vorbeşte despre acest sat este datat 29 iunie 1785. 55 Aşezată în imediata vecinătate a
50
Popp M., 1933, Contribuţii la viaţa pastorală din Argeş şi Muscel, BSRRG, LIII, nr.2. p.233.
51
Pe Harta rusă din 1835 face dublet cu Căpăţâneni: Năstase A.,Osaci-Costache G.,1999,op.cit., p.459
52
Condica de Acte a Obştii moşnenilor câmpulungeni, din 24 februarie 1806, p. 24.
53
***1902, Marele Dicţionar Geografic al României, vol. V, Bucureşti, p. 448.
54
Modoran F.,1982, Toponime care reflectă mişcări de populaţie pe teritoriul ţării noastre, Limba Română,
XXXI, 1, p. 88.
55
Ghinete V.P.,2007, Monografia comunei Stoeneşti, SC GIG SRL Câmpulung, p.190.

43
culoarului Rucăr-Bran, localitatea Stoeneşti a cunoscut din plin fenomenul migraţiei. Satele
Slobozia şi Piatra (creat tot ca o slobozie) s-au dovedit insuficiente ca posibilitate de absorbţie
pentru numărul mare de ungureni. Ca urmare, coloniştilor li s-a permis să se aşeze şi în celelalte
sate. În Coteneşti ei au format Uliţa Ungurenilor. Originea celor care au rămas în satele comunei
este sud-ardelenească, din Moieciu, Poiana Mărului, Zărneşti, Mândra, chiar Poiana Sibiului.56
Pentru reconstituirea originii locuitorilor unor sate se poate recurge la antroponimie, care
păstrează elemente specifice din fiecare provincie istorică. Acestea se datorează împrumuturilor,
contaminărilor fonetice, conservării unor nume vechi, sufixelor cu caracter diminutival, etc.
Numele de sate formate din nume de persoană sau supranume, recunoscute ca transilvănene se
pot grupa astfel:
- Nume de sate formate din antroponim care indică o regiune geografică din Transilvania:
Bârseşti este, conform tradiţiei locale, satul întemeiat de oierul Bârsu sau Bârsan a cărui
origine a fost Ţara Bârsei. Numele Bârsan a fost răspândit în sudul Transilvaniei în Evul Mediu,
ca urmare a unei deplasări timpurii a populaţiei, în mod special legată de transhumanţă. Prezenţa
numelui Bârsu în Ţara Făgăraşului dovedeşte vechimea mişcărilor demografice, deoarece el a
apărut odată cu plecarea oierilor din ţinutul lor. Un argument suplimentar pentru originea
locuitorilor din muşcele este faptul că Bârseştii sunt menţionaţi pe harta Specht, Ungureni57.
Moroeşti (în prezent Colnic) s-a format prin aşezarea la începutul secolului al XVIII-lea a
unor familii de ardeleni numite Moroe. Moroieni erau numiţi păstorii din preajma munţilor
Bucegi. Acest oiconim are la bază un cognomen.
- Nume de sate formate din antroponime specifice Transilvaniei:
Bălileşti a primit numele unei familii de transilvăneni numite Bălilă (Bălilea) care a dat şi
pe primul primar al comunei.
Blaju este satul întemeiat de ungureni în secolul al XVIII-lea purtând după tradiţia locală
numele primei familii, Blăjan. Dacă s-ar fi numit Blăjan sau venea din Blaj, conform normelor
de formare a numelor de sate, ar fi trebuit ca aşezarea să se numească Blăjeni (Blaj + sufixul-eni)
sau, desigur, Blaj. Numele Blaj, frecvent în Transilvania, mai apare în antroponimia mai veche a
muşcelelor şi a format şi oiconimul Blăjeni din Hunedoara, de aceea originea oiconimului Blaj în
acest antroponim pare de acceptat.
Brescu, o variantă a lui Breţcu, antroponim care a stat la baza unui oronim şi a unui oiconim
cunoscute în estul Transilvaniei denumeşte pe valea Topologului o parte din hotarul satului
Văleni. Breţcanii erau, ca şi bârsanii, recunoscuţi ca oieri care practicau transhumanţa în special
în partea de est a ţării, însă în muşcelele a ajuns probabil ca antroponim.
56
Ghinete V.P.,2007, op. cit., pp.190-192.
57
Roşu Al.,2007, Bazinul hidrografic al râului Topolog.Populaţia şi aşezările umane, Editura Tiparg, p.149.

44
 Cicăneşti derivă din antroponimul Cic (Cican, Cecan) atestat în Ardeal, sugerând prin
aceasta provenienţa transilvăneană a primilor locuitori ai aşezării.58 Numele se regăseşte şi în
antroponimia ungurenilor din Lereşti.
Măneşti s-a format prin roirea unor familii din Berevoeşti-Ungureni în secolul al XIX având
ca decan de vârstă şi reprezentant pe ardeleanul Man. În anii următori numărul familiilor Man a
crescut şi vechiul nume al locului, Voimir, a fost înlocuit cu Măneşti.59
Momaia provine dintr-un nume vechi, autohton, care s-a imprimat în toponimia
Transilvaniei - Moma. Momaia (locul lui Moma) a denumit o întretăiere de drumuri vechi de
transhumanţă, pe interfluviul Argeş-Topolog, unde se ştie că a existat un han. În secolul al XX-
lea numele Momaia s-a transferat unui cătun care s-a format la baza lui.
Neagoş este un nume care circulă în paralel cu Cepari-Ungureni. În Catagrafia din anii
1773-1774 de la Moscova în Cepari este menţionat numele Neagoe.60 Forma Neagoş poartă o
influenţă maghiară şi a fost, probabil, un hipocoristic pentru primii ungureni aşezaţi în sat.
Şendruleşti a avut la bază antroponimul Şandor, Şandru sau Şendrea, hipocoristice ale lui
Alexandru la ardeleni sub influenţa limbii maghiare. Şandru se întâlneşte şi în onomastica altor
sate cu populaţie de ungureni - Corbşori şi Stăneşti.
Vişoiu, cartier din Câmpulung, poartă numele ungureanului Radu Vişoiu din satul Netotul
Făgăraşului, azi Gura Văii, comuna Recea, judeţul Braşov, care a zidit în partea de nord a
oraşului o biserică în secolul al XVIII-lea. 61 Sufixul -oiu în antroponimie este specific sudului
Transilvaniei, cum se constată şi în numele satului Berivoi tot din comuna Recea. Antroponimia
satelor Corbi, Corbşori, Domneşti şi Stăneşti conţine numeroase nume formate cu acest sufix.
În ceea ce priveşte distribuţia spaţială a satelor care prin numele lor fac dovada unor mişcări
de populaţie, se constată o concentrare pe valea Argeşului (10 sate) şi a Topologului (9 sate) şi pe
valea Râului Târgului (9 sate) dintr-un total de 42 de aşezări. În lungul celorlalte râuri există câte
două-trei sate din această categorie. Desigur sunt altele cu populaţie de ungureni pe aceste văi,
care însă, nu exprimă prin numele lor acest aspect. Gruparea descrisă anterior se înscrie în nota
generală constatată în Subcarpaţi: Cele mai multe aşezări cu populaţie transcarpatică le găsim în
sectoarele din dreptul trecătorilor şi drumurilor transcarpatice. 62 Ungurenii s-au aşezat, în
general, pe suprafeţe de teren mai puţin favorabile construcţiilor şi culturilor agricole, pe care le-
au găsit neocupate. Acestea se află în partea dinspre munte a satelor Albeşti, Căpăţâneni şi Oeşti,

58
Cristocea S.,Păduraru M.,2009, Comuna Cicăneşti. Judeţul Argeş, Editura Ordessos, Piteşti, p.32.
59
Hera-Bucur I,1996, Monografia comunei Berevoeşti-Muscel, Editura Tehnică, Bucureşti, pp.231-233
60
Roşu Al.,2007, op. cit. p.72.
61
Meteş Şt.,1977, Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII-XX, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, p.152.
62
Cucu V.,1995, România. Geografie umană, Editura Glasul Bucovinei, Iaşi, p.113.

45
iar în Căpăţâneni şi Slănic ungurenii au ocupat versanţii cu expunere vestică. În Berevoeşti şi
Oeşti, Pământenii se aşezaseră de la început pe afluenţii râurilor carpatice, numite Valea Satului,
la adăpostul dealurilor.
6.2. Generaţii de sate întemeiate de ungureni.
Populaţia din Transilvania a tranzitat muşcelele de-a lungul timpului pe drumuri de
transhumanţă şi când circumstanţele istorice au impus-o, au întemeiat în cuprinsul lor aşezări
permanente. Migrarea la sud şi est de Carpaţi a fost un proces continuu, care a înregistrat
intensităţi mai mari în perioade de timp caracterizate de frământări sociale. Consemnările
privitoare la aşezarea ungurenilor în muşcele sunt rare.
Metoda toponimică contribuie cu mijloacele proprii la reconstituirea acestui fenomen.
Formarea de sate noi de către ungureni a avut amploare maximă în secolul al XVIII-lea, în urma
eşuării unor revolte ale populaţiei româneşti din Transilvania pentru drepturi sociale şi religioase.
Ungurenii s-au aşezat pe moşii boiereşti şi mânăstireşti sau lângă sate existente având, în cea mai
mare parte, ca mărci distinctive determinativele Ungureni sau Streini: Albeşti-Ungureni,
Bădeni-Ungureni, Berevoeşti-Ungureni, Boteni-Ungureni, Căpăţâneni-Ungureni, Cepari-
Ungureni, Costeşti-Ungureni, Marina-Ungureni, Oeşti-Ungureni, Slănic-Ungureni, Şuici-
Ungureni, Ungureni (comuna Brăduleţ), Ungureni (comuna Valea Iaşului), Valea Danului-
Ungureni şi Voineştii de Jos-Streini (Voineşti). Această categorie se completează cu Slobozia şi
cu satele care au păstrat numele celor de origine: Galeşu, Zărneşti, Valea Mare, Poinărei sau
numele regiunii din care au venit Bârseşti, Moroeşti. Există şi numeroase sate în care aşezarea
ungurenilor nu este reflectată toponimic.
O mişcare demografică anterioară secolului al XVIII-lea, dinspre vest, din Ţara Haţegului şi
de la nord de Carpaţi, din Amlaş, Ţara Făgăraşului, Ţara Bârsei, după aparenţe, a asigurat
popularea văilor la contactul cu munţii, de unde porneau căile de comunicaţie spre versantul
nordic, munţii Făgăraş formând o unitate administrativă şi etno-culturală până în secolul al XV-
lea. Este probabil să se fi format în acest timp Poienarii (din Corbeni) care au beneficiat de două
fortificaţii, cetatea din Cheile Argeşului şi cetatea Poienari şi supravegheau plaiul munţilor şi
drumul peste interfluviu spre Sălătrucu. Mai la est, Nucşoara şi Corbi şi-au avut propriile
fortificaţii şi la extremitatea estică, Nămăieşti, sat orientat spre culoarul Rucăr-Bran şi Poienari
cu vedere spre sud vegheau locurile din care se putea apropia un pericol. Tot din acest interval
datează întemeierea satelor Berevoeşti, Iaşi (şi din acesta ulterior Valea Iaşului), Corbeni. Aceste
aşezări au venit pe un teren slab populat sau chiar lipsit de populaţie şi probabil din această cauză

46
nu s-a simţit nevoia distingerii noilor locuitori cu un nume special. De altfel N. Iorga arată că
numele de ungureni a apărut oficial prima dată în secolul al XVII-lea, la 1695.63
6.3. Migraţii dinspre Câmpia Română şi din alte regiuni.
Câmpia a fost spaţiul de desfăşurare a populaţiilor migratoare şi mai târziu al expediţiilor de
jaf otomane. Tradiţia populară aminteşte de drumurile şi de strategiile adoptate de locuitorii ei în
efortul lor de a se menţine în aceste locuri.
Satul Urluieşti s-a format, se pare, în asemenea circumstanţe. El apare în documente de pe
valea Topologului în anul 1535.64 Tradiţia orală spune că populaţia sa şi-ar fi părăsit vatra din
Teleorman din ordinul lui Vlad Ţepeş, în cadrul unei strategii de evacuare a satelor din calea
oştilor otomane.65 Între Teleorman şi Călmăţui, în Câmpia Boian, se găseşte comuna Bogdana,
traversată de pârâul Urlui în componenţa căreia intră şi satul Urlui. Sesizăm ca argumente în
favoarea ipotezei emigrării următoarele: localizarea satului Urlui corespunde raţiunii de evacuare
a populaţiei în caz de invazie turcească, în satul argeşean există încă familii cu numele Urluiescu,
iar pârâul pe care este aşezat se numeşte Urluieşti, ceea ce conform regulilor de stratificare
înseamnă că transferul de nume s-a făcut de la sat la apă, popularea fiind mai târzie.
Satul Cândeşti a fost repopulat începând din anii 1814-1820, cu familii din judeţele
Dâmboviţa (satul Cândeşti), Prahova şi din sate apropiate, Albeşti, Bughea de Jos, Valea
Româneştilor. Depopularea s-a datorat unei epidemii de ciumă şi numele anterior a fost Bratia.
Satul Hulubeşti din Bughea de Jos pare să se fi format tot în urma unei deplasări de populaţie
dinspre sud, unde există un posibil sat-matcă, Hulubeşti din judeţul Dâmboviţa. Există şi
varianta unei imigrări dinspre Moldova, unde hulub înseamnă porumbel, dat fiind hidronimul din
acest sat, Valea Moldoveanului. Un antroponim format de la hulub nu s-a menţinut în sat.
Giurgiuveni este o parte a satului Balabani, comuna Boteni. Numele său provine de la
familiile Giurgiuveanu care l-au format. Se poate întrevedea o emigrare din sudul Câmpiei
Române şi în acest caz, dacă avem în vedere şi existenţa altui sat numit Giurgiuveni în comuna
Goleşti, judeţul Vâlcea, pe traseul Râmnicu Vâlcea - Curtea de Argeş.

63
Apud Ţintatu-Comănescu E.C.,2009, Aşezări de păstori ungureni în nordul Munteniei, Editura Tiparg
Piteşti, p.18.
64
***DRH, B. Ţara Românească, vol. III, doc. 215.
65
Năstase I.,Stătică E.,2008, Comuna Cepari, judeţul Argeş. Trepte în timp, Piteşti, p. 24.

47
 CONCLUZII

1. În Muşcelele Argeşului toponimia, prin densitatea mare şi originea variată a denumirilor, pune
în evidenţă o locuire constantă şi de lungă durată a spaţiului. Repartiţia geografică a diferitelor
categorii de nume topice indică o creştere a densităţii acestora în jurul fostelor cetăţi de scaun,
Câmpulung şi Curtea de Argeş, în strânsă legătură cu organizarea militară, politică şi cu activităţile
comerciale care s-au desfăşurat în aceste zone în mod special după întemeierea primului stat feudal
Ţara Românească. În partea centrală a unităţii de relief studiate, cuprinsă între Râul Doamnei şi
Bratia, în Muşcelele Plăticăi înalte şi împădurite, toponimele au densitate mai redusă denotând o
locuire mai slabă şi o populare mai târzie.
2. Sursa principală a toponimelor din muşcele o constituie apelativele în cadrul cărora termenii de
detaliere au format un număr mare de toponime topografice. Acestea redau principalele caracteristici
ale unui relief bine exprimat în peisaj - înălţimile mari, relieful petrografic şi structural, adâncimea şi
densitatea fragmentării, procesele de versant. Se detaşează prin frecvenţă oronimele Chiciora,
Măgura, Gruiu, Malul. Numele râurilor mari şi microhidronimele redau caracteristici ale reliefului şi
socio-economice, amintesc evenimente trecute, contribuind la cunoaşterea aspectelor nereţinute în
documente scrise. Fitonimele pun în evidenţă distribuţia pe altitudine şi varietatea elementelor
vegetale, administrarea pădurilor (Branişte, Eforie, La Obşte) şi prin efectul de neconcordanţă cu
obiectul denumit (negativitate relativă) aduc în prezent realităţi dispărute (pădurea Pleaşa, păşunea
Crângul Banului) contribuind la reconstituirea unor peisaje din trecut. În câteva sate un zoonim
semnalează dispariţia unui element de faună: Pârâul cu Raci.
3. În toponimie s-a reflectat deplasarea activităţilor agricole de la terasele râurilor, cu cele mai
vechi vetre, detectate arheologic, spre interfluvii care sunt în prezent acoperite cu păşuni şi păduri.
Mult timp versanţii şi interfluviile au rămas domeniul acestor activităţi după cum indică numele de
locuri În Deal la Arie, Piscul cu Grâu, Vârful Ţărnii, Muchia Prunilor, Piscul Viei. Comparativ cu
utilizarea agricolă a muşcelelor reflectată de toponime, se constată o restrângere în timp a culturilor
şi o coborâre a acestora de pe versanţi pe terase şi lunci, proces care a decurs din organizarea reţelei
de drumuri, dezvoltarea meşteşugurilor, dar mai ales din instalarea unui climat mai sigur de viaţă. O
serie de culturi au dispărut complet în ultima sută de ani. Existenţa lor în cadrul unei economii
naturale de lungă durată mai este dovedită de numele topice Cânepişte, Inuri, Mălaia, Meişte,
Mohor, Oarze, Secărişti. Soiuri vechi de pomi fructiferi, de asemenea dispărute, au fost reţinute de
toponimele La Botan, Motrun, ca şi practicarea unor culturi aproape de neconceput pentru locuitorii
de astăzi ai muşcelelor: Lunca cu Grâu, Dealul Viei, Malul Viei.. Numeroase oronime care se referă
la forma, dimensiunea sau culoarea unor suprafeţe par a fi fost observate de la înălţime, întrucât

48
privite de la nivelul actual al vetrelor acestea nu sunt expresive, dovedind că viaţa în trecut se
desfăşura mai mult pe versanţi şi culmi.
Apelativele şi toponimele de origini diferite, legate de activităţi de creştere a animalelor reflectă
specificul economic al spaţiului în discuţie, fie că este vorba de păşuni şi adăposturi (Staur, Stână,
Ţărcătoare, Zăcătoare, Ceair, Livadie, Imaş, Oboare. Staişte, Suhat, Tănărog) fie că indică speciile
încă prezente Oborul Boilor, Piscul Calului, Oborul Iepelor, Groapa Oilor, Văcării sau dispărute din
curţile locuitorilor, Bivolărie. Informaţia toponimică relativă la albinărit este bine reprezantată şi
interesantă întrucât este în multe situaţii asociată cu toponime formate cu etnonimul turcu: Valea
Stupinei - Coasta Turcului; Stupini, Valea Uleului - Valea Turcită, Valea Stupinei - dealul Turcu
Mare. Perechile de toponime atrag atenţia asupra unei practici din secolele al XVII-XVIII-lea,
respectiv colectarea produselor apicole din ţările române de către turci şi reprezentanţi ai acestora.
Toponimia minoră relevă şi ocupaţii legate de utilizarea unor resurse naturale, dispărute complet şi
anume, producerea unei substanţe (dohot) din scoarţă de mesteacăn, folosită în gospodării
(Scorţarul, Valea Scorţăriei, Duhotării), a unor obiecte casnice din lemn (Dealul Ploscăriilor,
Dealul Şiţarilor, Şelari), obţinerea cărbunelui de lemn (dealul Cărbunaru, La Cărbune), fasonarea
pietrei (Pietrari, La Pietrărie), producerea sticlei (La Glăjerie, Sticlăria Veche) şi a vaselor din lut
(Dealul Olăriei, Valea Olarului), prelucrarea lânii (La Dârstă, Piua, Trăistari). Culegerea aurului
din albia râurilor a lăsat numele topice Ruda şi Rudeni. Activităţile comerciale sunt reflectate de
toponimele Vârful Mătăhari (negustori), Valea Târgului, Râul Târgului, Drumul Târgului. Târgurile
îşi aveau propriul specific economic legat de prezenţa familiilor domneşti şi boiereşti şi de aşezarea
lor la extremităţile muşcelelor în apropierea unor trecători care permiteau accesul spre Transilvania.
Despre aceste activităţi vorbesc toponime parţial dispărute cum sunt numele fostelor cartierelor
Olari, Tabaci, Fierari, Curelari, Şubari, Chivărari (chivăr-coif), Botuşari, Cojocari, Câmpul
Crucerilor.
Specializarea în diferite activităţi în cadrul aşezărilor s-a menţinut perioade suficient de
îndelungate încât să permită imprimarea lor în toponimie. Aceasta indică o stabilitate a locuirii.
Vechimea locuirii şi complementaritatea activităţilor sunt puse în evidenţă şi de toponime care
amimtesc de practici magice arhaice, agrare (Caluiene, dealul Caloian, culmea Muma Ploii) şi legate
de anul pastoral (Malul lui Sumedru). Pe lângă complementaritatea ocupaţiilor se distinge o strânsă
legătură a muşcelelor cu munţii şi câmpia prin drumurile de plai. O serie de oronime sunt comune
pentru spaţiul montan şi pentru muşcele: Bulzu, Bùduri, Ciocanu, Chianţ, Chiciora, Gherghelău,
Sterminoasa, Plai, Zănoaga. Aceasta denotă faptul că populaţia care a făcut denominarea a pendulat
între munte şi dealurile subcarpatice, a utilizat resursele fiecărei trepte de relief şi a perceput spaţiul
pe care s-a deplasat ca pe un întreg.

49
 4. Toponimele care exprimă defrişări evidenţiază prin frecvenţa lor pe anumite areale drumurile de
plai şi conturează spaţiul circumscris celor două capitale ale Ţării Româneşti cu populaţie mai
numeroasă, în care dealurile au devenit muşcele, adică dealuri cu utilizare agro-pastorală, într-un
proces îndelungat de umanizare a mediului natural. Muşcelele prezintă un peisaj distinct de dealuri
cu înălţimi de 600-700 m şi versanţi cu pante reduse, acoperite cu păşuni. Frecvenţa mare a acestor
oronime în jumătatea estică a unităţii de relief a legitimat apariţia regionimului Muşcel şi a judeţului
Câmpulung-Muscel, până la reorganizarea administrativă din 1950. Muşcelele Plăticăi, impropriu
numite astfel, sunt dealuri înalte acoperite cu păduri, întrerupte de poieni şi străbătute de plaiuri.
Plaiul este, de asemenea, un termen polisemantic care a denumit suprafeţele netede de la baza
munţilor, neîmprejmuite, acoperite cu păşuni şi străbătute de drumuri. Sensul predominant al
termenului plai în Muşcelele Argeşului este cel de drum de culme. Între secolele al XV-lea şi al XIX-
lea plaiul a fost instituţia creată în Ţara Românească pentru paza marginii de la sud de Carpaţi.
Numeroasele toponime provenite din apelative de diferite origini, care denumesc defrişări-
Bucium, Cătărăi, Ciungi, Curătură, Runc, Tăietură, Golişte, Laz, Priseacă, Pojorâta, Trupină,
Secături, Pleaşă, Soba, Târsa, Zboiştea - indică o acţiune îndelungată a comunităţilor de îndepărtare
a pădurii în favoarea vetrelor, arăturilor, păşunilor şi căilor de circulaţie.
5. Odonimele indică o polarizare a activităţilor de transport şi a drumurilor de transhumanţă spre
extremităţile muşcelelor în legătură cu cele două culoare transcarpatice Rucăr-Bran şi Olt. Vizând
aceste două locuri de trecere în Transilvania romanii au amenajat două sisteme de apărare numite
Limes Alutanus, pe lângă Olt şi Limes Transalutanus spre Rucăr-Bran. Drumurile medievale care
treceau prin cele două cetăţi de scaun şi aveau segmente transcarpatice, s-au numit Drumul Loviştei
(Calea Mare, Drumul cel Mare) şi Drumul Branului (Drumul Carului). Din secolul al XVII-lea
Drumul Loviştei a fost şi drum de poştă bine marcat toponimic până în prezent (Cartierul Poştei, La
Poştă, Dealul de Poşte). Pe culmi pot fi încă reconstituite drumurile de transhumanţă numite Plaiul
Oii. De la vest la est muşcelele au fost străbătute de drumuri, la intersecţia cărora existau hanuri şi
dejugători. (Dealul Hanului, Pârâul Făgădău, La Dejugătoare). Reţeaua de drumuri, aşa cum este
evidenţiată de toponimie, indică o locuire a văilor până lângă munte şi explică dezvoltarea celor
două centre urbane. Numele străzilor se află într-un proces continuu de adaptare la evoluţia urbană şi
reflectă reprezentările culturale şi simbolurile pe care societatea le promovează.
6. Dintre aspectele geografice relevate de numele de sate din muşcele se detaşează oiconimele cu
originea în antroponime şi nume de grup. Acestea s-au constituit cu sufixe (-eşti şi -eni), indică
formarea pe criteriul obştei sau pe moşii boiereşti (Bădeni, Boteni, Berindeşti, Bucşeneşti) şi cele
mai numeroase se găsesc în partea sudică a muşcelelor unde caracteristicile reliefului au permis
practicarea culturilor agricole. Aşezările cu populaţie transcarpatică şi-au exprimat identitatea prin:

50
a) menţinerea numelui de sat din care a emigrat populaţia (Galeşu, Iaşi, Mărcuş, Zărneşti); b) prin
formarea unui nume nou din numele satului de origine cu sufixele -eşti (Berevoeşti), -ari (Poienari
din Poiana, jud. Sibiu) şi -eni (Corbeni din Corbi, jud. Braşov); c) prin adăugarea determinativelor
-Ungureni şi -Streini. Numele satelor întemeiate de ungureni în muşcele se mai recunosc după a)
antroponime care indică o regiune geografică din Transilvania (Bârseşti, Moroeşti) şi b) antroponime
recunoscute ca specifice Transilvaniei (Bălileşti, Blaju, Cicăneşti, Măneşti, Momaia, Neagoş,
Şendruleşti). Formarea de sate de către ungureni a avut amploare maximă în secolul al XVIII-lea în
urma unor mişcări religioase şi pentru drepturi sociale ale populaţiei româneşti din Transilvania.
Anterior secolului al XVIII-lea emigrarea a fost un proces lent despre care există mai puţine
informaţii scrise şi pentru cercetarea căruia metoda toponimică poate avea contribuţii importante.
Distribuţia spaţială a satelor care prin numele lor exprimă mişcări demografice evidenţiază
concentrări pe văile Topologului, Argeşului şi Râului Târgului în prelungirea culoarelor
transcarpatice de circulaţie. Muşcelele au mai primit populaţie dinspre Câmpia Română şi alte
regiuni, aşezată în Cândeşti, Giurgiuveni, Hulubeşti (ultimele două sunt părţi de sat) şi Urluieşti şi în
afara vetrelor (La Olteni, Dealul Olteanului, Cojeni, pârâul Cojanul Mare).
7. Fondul principal de toponime provine din apelative care au circulat pe teritoriul întregii ţări.
Există o răspândire relativ uniformă a acestora şi se poate constata chiar o simetrie între extremităţile
muşcelelor în distribuţia câtorva nume topice. (Fig.31) Un număr restrâns de apelative au fost aduse
de populaţia care a migrat din Transilvania şi care s-au toponimizat în muşcele: Aişoara, Glimeie,
Bărc, Higi, Horj, Hulă, Făgădău, Glăjerie, Soba, Tănărog, Unghi.. La nivelul dealurilor
subcarpatice s-a produs o interferenţă demografică reflectată, de asemenea, în toponimie. Partea
vestică a Muşcelelor Argeşului prezintă similitudini toponimice cu zona Vâlcei şi cu Oltenia, iar în
partea estică cu Subcarpaţii Ialomiţei şi ai Prahovei. Aceste influenţe se observă atât la nivelul
toponimelor (Alângu, Curmeziş, Hududoi, Trupină) cât şi al frecvenţei sufixelor -aia (Drăgaia,
Miraia, Momaia) şi -el/ea (Cornăţel, Bălănel, Măgurea, Runcurea) în partea de vest a unităţii de
relief studiate. Câteva apelative par a fi avut o circulaţie restrânsă, în Subcarpaţii Olteniei şi în
Muşcelele Argeşului după cum rezultă din răspândirea toponimelor Beuca, Hududoi, Trupina,
Ţurţudan. În partea de răsărit a unităţii se întâlnesc toponime a căror arie de răspândire acoperă
dealurile subcarpatice de la est de Dâmboviţa: Goarga, Iuda, Muşcelul. Alte toponime acoperă
dealurile subcarpatice de la est de Dâmboviţa: Goarga, Iuda, Muşcelul. Alte toponime aduc în
atenţie antroponime vechi: Valea lui Bad, Lunca lui Lep, Dia.
8. Densitatea mare a unor nume topice cu originea în apelative vechi cum sunt grui, mal, măgură,
muşcel, plai la care se adaugă toponime mai puţin frecvente, dar provenind din cuvinte autohtone,
Bărăce, Copaciu, Gresia, Îmbunget, subliniază autohtonia locuirii în vatra toponimică a Muşcelului

51
circumscrisă Depresiunii Câmpulung. Numele populaţiei româneşti apare în toponimia acestui
spaţiu, unde încă de la întemeierea târgului Câmpulung au fost prezente mai multe etnii: În Români
(mai târziu Valea Româneştilor), Şchei, Podurile Sasului. Mai sunt semnalaţi toponimic alanii sau
iaşii (Valea Iaşului), pecenegii şi cumanii (Muchia Tălăbii, Tălăbăneşti, Urluieşti), tătarii (Cetatea
Tătărască, Drumul Tătarilor), turcii (Suhatul Turcilor), grecii şi italienii (Dealul Grecului, La
Taleanu), croaţii (Drumul Arvaţilor), evreii (Fântâna Ovreiului), nemţii şi ruşii (Pârâul Neamţului,
Bahna Rusului), ţiganii (Groapa Ţiganului, Făureasa). Din trecutul muşcelelor toponimele au mai
reţinut numele unor conducători (Piscul lui Negru Vodă, Şoseaua lui Carol), instituţii medievale
(Judecu, dealul Rumânia, Robaia, Plăiaşul), haiducia (Stânca lui Zdrelea), cele două războaie
mondiale (Coasta Tunurilor, Meterezu, Poiana Războiului, La Avion, La Morminte) şi lupta armată
anticomunistă (Râpa Partizanilor). Permanenţa şi vechimea locuirii sunt subliniate de credinţe vechi
redate de toponimele (La Balauri, Dealul Comorii, Râpa Zmeului, Jidova, La Leacuri), de
numeroasele nume topice care se referă la creştinism (Dealul Crucii, Plaiul Bisericii, Poiana
Pusnicilor). Sodoame şi Iuda, termeni cu simbolism biblic negativ, sunt atribuiţi unor alunecări.
9. Mişcările de populaţie mai vechi şi mai noi au contribuit la formarea în jurul munţilor Făgăraş a
unui spaţiu unitar din punct de vedere demografic, relevat de toponimie. Metoda toponimică de
cercetare geografică evidenţiază faptul că munţii cei mai înalţi din România nu au constituit un
obstacol în comunicare pentru locuitorii de la marginea lor, altfel spus, Întotdeauna viaţa de pe cele
două versante ale muntelui a fost aceeaşi, fără nicio deosebire. Şi unii şi alţii aveau aceleaşi
preocupări, aceeaşi limbă şi aceeaşi religie, iar trecătorile adânc tăiate în munte, plaiurile întinse
pe culmile lor, mulţimea potecilor pe care numai ei le cunoşteau, implică o viaţă liberă şi comună,
care se desfăşura normal. (M.Popp, 1942, Ungureni, p.184).
Muşcelele Argeşului au evoluat din punct de vedere al populaţiei, aşezărilor şi activităţilor
economice împreună cu întreg acest spaţiu, realitate exprimată de toate categoriile de toponime.
10. Numele de locuri recent apărute prezintă un grad redus de toponimizare şi îndepărtarea
conţinutului semantic de aspectele geografice ale mediului de viaţă al locuitorilor, ilustrând la scară
locală observaţia profesorului I. Conea că toponimia devine din ce în ce mai puţin geografică.66
Toponimia a reţinut întreaga realitate geografică din muşcele, referitoare la caracteristicile
mediului, la consecinţele antropizării, la evenimentele istorice şi la relaţiile sociale. Prin urmare, ea
reprezintă o resursă importantă pentru analiza fenomenelor geografice. Valorificarea acestei resurse
necesită cunoaşterea unor norme specifice toponimiei, o legătură nemijlocită cu realitatea din teren şi
o abordare interdisciplinară a denumirilor.

66
Conea I., 1928, Între toponimie şi geografie, BSRRG, XLVII, pp. 338-342.

52
 BIBLIOGRAFIE
Alessandrescu C, 1893, Dicţionarul geografic, statistic şi istoric al judeţului Muscel,
Stabilimentul Grafic J.V.Socecu, Bucureşti.
Andreescu C., 2010, Raporturile transcarpatice dintre zona Muscel şi sudul Transilvaniei,
Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, (mss).
Andreescu I., Urecheanu I.,1971, Monografia comunei Corbi, judeţul Argeş, Editura Corbi-
Piteşti.
Ardelean A., Mândruţ O.,2009, Mediul natural al regiunii Zarand şi toponimia geografică,
Universitatea de Vest Vasile Goldiş, Arad.
Baciu D.,1980, Lumini muscelene, Editura Sport-Turism, Bucureşti.
Bănică Gh.,2000, Toponimia zonei submontane dintre Olt şi Dâmboviţa, Editura Universităţii
din Piteşti.
Bolocan Gh.,1975, Modele derivative în toponimie, Limba română, Anul XXIV, Nr. 3.
Bolocan Gh, 1975, Stratificare în toponimie, Limba Română, Anul XXIV, Nr. 6.
Bolocan Gh., 1976, Categoria nume de grup în toponimie, Limba Română, XXV, Nr.1.
Bolocan Gh., 1976, Sistemul entopic al limbii române şi rolul ei în toponimie, Limba Română,
Anul XXV, Nr. 2.
Bolocan Gh.,1976,Structura numelor de sate româneşti, Limba Română, anul XXV, Nr.6.
Bolocan Gh., 1977, Transferul de nume în toponimie, Studii şi cercetări lingvistice, XXVIII,
Academia RSR, Bucureşti.
Bolocan Gh.,1978, Toponime compuse: modele cu prepoziţii, Limba Română, anul XXVII, nr.1.
Bolocan Gh.,1990, Toponimie şi dialectologie, Limba Română, Anul XXXIX, Nr. 5-6.
Botzan M.,2002, Hidronimie românească sau botezul apelor, Editura Academiei Române,
Bucureşti.
Bugă D.,1975, Sensul termenului plai la populaţia satelor Oltrniei subcarpatice, Lucrările
Simpozionului de Toponimie, Bucureşti.
Bulgăr Gh., Constantinescu-Dobridor Gh., 2002, Dicţionar de arhaisme şi regionalisme,
Editura Saeculum Visual, Bucureşti.
Bureţea E, 1985, Valori ale sufixului -aia, Limba Română, anul XXXIV, Nr. ianuarie-februarie.
Bureţea E, 1985, Entopicele chică şi chiceră în toponimia din nordul judeţului Vâlcea, Limba
Română, anul XXXIV, Nr.3.
Bureţea E., 1994, Contribuţii la studiul toponimiei româneşti, Editura Universitaria, Craiova.
Busuioc M.M.,2005, Dicţionar de arhaisme, Editura All Educaţional, Bucureşti.
Butculescu D.,1927, Măgurile, Movilele, Gorganele din România, BSRRG, XLVII.
Calotă I., 2001, Mică enciclopedie a românei corecte, Editura Niculescu, Bucureşti.
Candrea I. A.,1934-1935, Principii de toponimie cu privire specială la toponimia Olteniei şi a
Banatului, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere şi Filozofie, (curs).
Căciulă I.,2010, Satul Podu Dâmboviţei - monografie, Delta Cart Educaţional.
Călăraşu Cristina, 2006, Istoria limbii române, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de
Litere, Bucureşti.
Chelcea I., 1989, Cercetări etnolingvistice în Muscel în Studii şi Comunicări, Muzeul
Câmpulung-Muscel.
Chelcea I.,1997, Muşcelul.Individualitatea sa etnografică, Caiete folclorice, Nr.1, Centrul
Creaţiei Populare Argeş, Piteşti.
Chelcea I., 2005, Botenii Muşcelului şi oamenii săi buni şi bătrâni, Editura Tritonic.
Chihaia P.,1974, Din cetăţile de scaun ale Ţării Româneşti, Editura Meridiane, Bucureşti.
Chiţa Gh., 2000, Câmpulung şi judeţul Muscel. Monografie ilustrată, Editura Ars Docendi.
Ciauşanu Gh., 2001, Superstiţiile poporului român, Editura Saculum I.O., Bucureşti.
Conea I.,1931, Aşezările omeneşti în depresiunea subcarpatică din Oltenia, BSRRG, L.
Conea I.,1935, Ţara Loviştei, Geografie istorică, Imprimeria naţională, Bucureşti.

53
Conea I.,1943, Plaiul şi muntele în istoria Olteniei, în Oltenia - volum jubiliar, Craiova,
retipărit în vol. Plaiuri Carpatice, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1984.
Conea I.,1960, Toponimia, Aspectele ei geografice, în Monografia geografică a R.P.Române, I
Geografia fizică, Editura Academiei, Bucureşti.
Conea I., Nedelcu E.,1964, Toponimice şi termeni geografici populari româneşti, SCG, XI
Conea I., 1969, Toponimia şi cercetarea toponimică în cadrul geografiei, în Îndrumător
de cercetări geografice, Cercetări economico-geografice, Societatea de Ştiinţe Geografice
din RSR, Bucureşti.
Constantinescu Gr.,2006, Corbi-Muscel, monografie etnoculturală, Editura Alean,Piteşti.
Constantinescu N.,1969, Satele medievale din judeţul Argeş până la anul 1500, Studii şi
Comunicări, vol. II, Muzeul Piteşti.
Corfus I.,1969, Agricultura Ţării Româneşti în prima jumătate a secolului al XIX-lea,
Editura Academiei Române, Bucureşti.
Cornăţeanu I.S.,1996, Comuna Valea Mare-Pravăţ (jud. Argeş) monografie, Editura Didactica
Sova.
Cristocea S., Păduraru M., 2009, Comuna Cicăneşti, judeţul Argeş. File de istorie, Editura
Ordessos, Piteşti.
Cruceană I.,1990, Unde au fost Cârstineştii cei de la 1602 ?, Studii şi Comunicări, Muzeul
Curtea de Argeş.
Cruceană I.,1999, Drumul Oii şi alte drumuri moarte pe meleagurile argeşene. Istoric şi
toponimie, în Argessis, Studii şi Comunicări, seria Istorie, Tom. VIII.
Cruceană Gh.,1997, Prezenţe toponimice de origine agrară în judeţul Argeş, în Caiete
folclorice, nr. I, Centrul Creaţiei Populare Argeş, Piteşti.
Cucu V.,1995, România. Geografie umană, Editura Glasul Bucovinei, Iaşi.
Dan I.,1988, Toponimia unei localităţi cu populaţie mixtă: Cacica (Judeţul Suceava), Limba
Română, XXXVII, Nr. 2.
Densuşianu N., 2002, Dacia Preistorică, Editura Arhetip, Bucureşti.
Densuşianu O.,1915, Graiul din Ţara Haţegului, Bucureşti.
Djuvara N.,2011, Ce au fost boierii mari din Ţara Românească ?, Editura Humanitas.
Dobre M.,1997, Note de toponimie muntenească, Limba Română, XLVI, 4-6, Editura
Academie Române.
Donat I.,1934, Cine a fost Banul Mărăcine ?, Arhivele Olteniei, Anul XIII, Nr. 71-71.
Donat I.,1964, Consideraţii istorice asupra toponimiei româneşti (I), Limba Română, Anul
XIII, Nr. 6.
Donat I.,1965, Consideraţii istorice asupra toponimiei româneşti (II), Limba Română, Anul
XIV Nr.2.
Dragu Gh.,1969, Consideraţii cu privire la toponimia aşezărilor din Ţara Oltului, Comunicări
de Geografie, vol. VIII, Bucureşti.
Dragu Gh.,1973, Toponimie Geografică, Partea I, Centrul de Multiplicare al Universităţii din
Bucureşti.
Dragu Gh.,1975, Locul şi rolul microtoponimiei în cercetarea geografică, cu referiri la Ţara
Oltului, Lucrările Simpozionului de Toponimie, Bucureşti.
Densuşianu O.,1915, Graiul din Ţara Haţegului, Bucureşti.
Drăganu N.,1933, Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei şi a onomasticei, Imprimeria
Naţională, Bucureşti.
Dudaş Fl.,1999, Catastrofe naturale în Transilvania, Editura Lumina, Oradea.
Florea V.,1975, Cum au luat naştere numele româneşti de ape, Lucrările Simpozionului de
Toponimie, Bucureşti.
Florea V., 1975, Raportul dintre înţelesul numelor de locuri şi cel al numelor comune, Limba
Română, Anul XXIV, Nr. 3.
Frunzescu D.,1872, Dicţionar topografic şi statistic al României, Tipografia statului Bucureşti.

54
Edroiu N. (coord.), 2002, Aţel. Studiu monografic complex, Editura Eurodidact, Cluj-Napoca.
Georgescu V., Georgescu G.,1997, Cartea despre Şuici, Piteşti.
Gheorghilaş A., 2004, Studiu geografic al aşezărilor umane din bazinul hidrografic al Râului
Târgului, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie. (mss.)
Ghelase I.,1936, Mocanii. Importanţa şi evoluţia lor social-economică în România, Bucureşti.
Ghinete V.P.,2007, Monografia comunei Stoeneşti, Tipografia SC GIG SRL Câmpulung.
Ghinoiu I, 1981,Popasuri etnografice româneşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
Ghinete V.P., 2007, Monografia comunei Stoeneşti, SC GIG SRL Câmpulung.
Giuglea G., 1944, Cheie pentru înţelegerea continuităţii noastre în Dacia prin limbă şi
toponimie, Imprimeria Statutului, Bucureşti.
Giuglea G.,Ţepelea G.,Mocanu M.,Proca O.,1969, Argeşul în lumina toponimiei, Piteşti.
Giuglea G, 1988, Fapte de limbă: mărturii despre trecutul românesc, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti.
Giurescu C.C.,1957, Principatele Române la începutul secolului al XIX-lea. Constatări istorice,
geografice, economice şi statistice pe temeiul Hărţii ruse din 1835, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti.
Giurescu C.C.,1969,Transilvania în istoria poporului român,Editura Ştiinţifică,Bucureşti.
Giurescu C.C., 2007, Istoria Românilor. Din cele mai vechi timpuri până la moartea lui
Alexandru cel Bun (1432), vol. I, Editura BIC ALL, Bucureşti.
Glăjar I.,Ucea de Jos, satul distrus de un incendiu, Monitorul de Făgăraş, nr. 2-8 august.
Golescu M., Golescu M.,2007, Comuna Valea Danului, judeţul Argeş, Editura Argeş Press,
Piteşti.
Grecu M.V.,2009, Măţău-istorie şi etimologie, Museum. Studii şi Comunicări Ştiinţifice, Nr. 9,
Goleşti- Argeş.
Haşdeu B.P.,1878-1879, Cuvente den bătrâni, Tom I, retipărit de Editura Didactică şi
Pedagogică în anul 1983.
Hera-Bucur I.,1996, Monografia comunei Berevoeşti-Muscel, Editura Tehnică, Bucureşti.
Hera N., Ungureanu Gh.,1984, Satul Stăneşti. Schiţă monografică, Bucureşti.
Idu P.D.,2000, Toponimie Geografică, Editura Dimitrie Cantemir, Târgu Mureş.
Ielenicz M., Pătru I.G., Chincea M., 2003, Subcarpaţii României, Editura Universitară,
Bucureşti.
Ionaşcu I.,1934, Acte şi însemnări relative la boerul Sandu Bucşănescu, Arhivele Olteniei, Anul
XIII, Nr. 71-73.
Iordan I.,1963, Toponimie românească, Editura Academiei, Bucureşti.
Iordan I.,1983, Dicţionar al numelor de familie româneşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti.
Iordan I., Gâştescu P., Oancea D., 1974, Indicatorul localităţilor din România, Editura
Academiei, Bucureşti.
Kernbach V.,1994, Universul mitic al românilor, Editura Lucman, Bucureşti.
Leonăchescu N.,1981, Stroeşti Argeş, documente şi mărturii, Editura Scrisul Românesc,
Craiova.
Loşonţi D.,2000, Toponime româneşti care descriu forme de relief, Editura Clusium, Cluj-
Napoca.
Marinescu V.,1990, Date cu privire la apariţia şi dezvoltarea oraşului Curtea de Argeş, Studii
şi Comunicări, Muzeul Curtea de Argeş.
Marinescu V.,1999, Monografia aşezării Argeşului. Curtea de Argeş, Editura Europroduct,
Piteşti.
Mavrodin T.,1998, Istoria judeţului Argeş, Editura Cultura, Piteşti.
Mavrodin T.,2010, Aninoasa şi Slănicul Muscelului, Editura Cultura, Piteşti.
Mândruţ O., 2003, Relieful Subcarpaţilor dintre Argeş şi Argeşel, Editura Corint, Bucureşti.
Meteş Şt.,1971, Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII-XX, Editura Ştiinţifică şi

55
 Enciclopedică, Bucureşti.
Miu I, Miu M., 2007,Monografia satului Corbşori, comuna Corbi jud. Argeş, Editura Alean
Modoran F.,1982, Toponime care reflectă mişcări de populaţie pe teritoriul ţării noastre,
Limba Română, XXXI, Nr.1.
Moise I.,1992, Toponimie şi istorie argeşeană, Editura Calende, Piteşti.
Moise I., Ţibrian C., Bănică Gh., 2000, Localităţile judeţului Argeş. Studiu etimologic şi
istoric, Editura Universităţii din Piteşti.
Moisescu N.,1988, Curtea de Argeş.Micromonografie, Editura Coresi, Bucureşti.
Moldoveanu Gh.1975,Toponime din bazinul Milcovului, Limba Română,anul XXIV, Nr.3
Murgescu C.,1996, Drumurile unităţii româneşti. Drumul oilor. Drumuri negustoreşti, Editura
Enciclopedică, Bucureşti.
Nania I.,1989, Cum este corect: Muşcel sau Muscel ? în Studii şi Comunicări, Muzeul
Câmpulung-Muscel.
Năstase A., 1966, Muntenia pe o hartă de la sfârşitul secolului XVIII, în Natura, Seria
Geografie-Geologie, Nr.3.
Năstase A.,1972, Drumurile din Muntenia în secolul al XVIII-lea, BSSSG, II.
Năstase A., Osaci-Costache G.,1999, Modificări în toponimia aşezărilor umane din zona
subcarpatică dintre Dâmboviţa şi Topolog reflectate în documentele cartografice,
Comunicări de Geografie, vol. III, Editura Universităţii din Bucureşti.
Năstase I., Stătică E., 2008, Comuna Cepari, judeţul Argeş.Trepte în timp, Piteşti.
Nedelcu V.E.,1974, Cu privire la semnificaţia şi aria teritorială a termenului geografic popular
şi toponimului muşcel-Muşcel în judeţul Argeş, SCGGG, XXI, Geografie, nr. 2.
Nicolae I.,2006, Toponimie Geografică, Editura Meronia, Bucureşti.
Nicolescu C., Grecu M.V., Grecu I.,2005, Satele argeşene atestate între anii 1300-1625.
Istorie şi etimologie, Editura Universităţii din Piteşti.
Nicolescu C., 2009, Argeş - origine şi semnificaţie, Museum. Studii şi Comunicări Ştiinţifice,
Nr. 9, Goleşti-Argeş.
Oană R., Oană I, 2004, Istorie şi cultură în Lereşti-Muscel, Editura Ars Docendi, Bucureşti.
Oancă T.,1988, Sufixul antroponimic -cea, Limba Română, anul XXXVII, Nr.5.
Oancea D.,1976, Toponimia şi reprezentările cartografice, SCGGG, XXIII, Geografie.
Oancea D., 1984, Rolul şi locul geografiei istorice şi toponimiei geografice în cercetarea
ştiinţifică a teritoriului românesc, BSSG, VII.
Oancea D.I., (coord.), 1984, Toponimia geografică în Geografia României, Vol.II, Editura
Academiei, Bucureşti.
Oproiu I.,2006, Sălătrucu, vatră de istorie, cultură şi civilizaţie, EDIMPRES Târgovişte.
Osaci-Costache G., 2001, Reflectarea elementelor social-economice în toponimia Muşcelelor
Argeşului, Analele Universităţii Spiru Haret, Nr. 4.
Pănoiu A., 2004, Arhitectura şi sistematizarea aşezărilor din Argeş şi Muşcel. Sec.VIII-XIX,
Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Argeş.
Pătruţ I., 1972, Vechi toponime româneşti în Transilvania, Cercetări de lingvistică, Anul XVIII,
Nr. 2, Editura Academiei RSR.
Pătruţ I.,1980, Onomastică românească, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
Pârvu V, 1985, Originea termenului hulă şi implicarea lui în toponimie, SCGGG-Geogr.,
XXXII, 84-85.
Petrovici E.,1970, Studii de dialectologie şi toponimie, Editura Academiei, Bucureşti.
Popa N.,1997, 1998, Evoluţia complexului rural al Ţării Haţegului reflectată în toponimie (I-II),
Vol. 6, 7, Geographica Timisiensis.
Popescu Sp. Radu, 1985, Despre sensurile cuvântului ţarină, Limba Română, Anul XXXIV, 3.
Popp M., 1933, Contribuţii la viaţa pastorală din Argeş şi Muşcel. BSRRG LIII, nr. 2.
Popp M.,1942, Ungurenii, BSRRG LXI, Bucureşti.
Porucic T., 1931, Lexiconul termenilor entopici în limba română, Chişinău.

56
Posea Gr., Ilie D., Grigore M., Popescu N., 1970, Geomorfologie generală, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti.
Purnichi V.,2008, Monumente lapidar-epigrafice de la Cetăţeni Muscel, Museum, Studii şi
Comunicări, Nr. 8, Goleşti-Argeş.
Puşchilă D.,1909-1910, Terminologia geografică şi toponimia, Anuarul de Geografie şi
Antropogeografie, Bucureşti.
Puşchilă D.,1911, Observaţiuni cu privire la terminologia geografică populară şi la toponimie,
Anuarul de Geografie şi Antropogeografie, Bucureşti.
Radu C.,1966, Argeş. Ghid turistic al regiunii, Bucureşti.
Radu P.,2009, Monografia satului Brăteşti, Tipografia SC GIG SRL Câmpulung-Muscel.
Rădulescu Codin C., 1901, O seamă de cuvinte din Muscel, Câmpulung.
Rădulescu-Codin C.,1922, Muscelul Nostru, Câmpulung.
Rădulescu-Codin C., 1925, Câmpulungul Muscelului Istoric şi Legendar, Editura Librăriei I.N.
Staicu, Câmpulung-Muscel.
Răuţescu I., 1943, Câmpulung-Muscel. Monografie istorică, Câmpulung.
Reguş C., 1967, Toponimicele Huluba, Hulubeşti, Hulubeasca, Hulubiştea, Limba Română,
Anul XVI, Nr. 6.
Rezeanu A., Modoran F.,1979, Categoria toponim aparent în urbanonimie, Limba Română,
XLVI, 4-6, Editura Academiei Române.
Robea M., 2005, Legenda populară în nord-vestul Argeşului, în Caiete folclorice, VII-VIII,
Comunicări şi materiale de folclor, Piteşti.
Roşu Al.,2007, Bazinul hidrografic al râului Topolog. Populaţia şi aşezările umane, Editura
Tiparg, Piteşti.
Russu I.I., 1967, Limba traco-dacilor, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
Sala M.,1958, În legătură cu raportul dintre evoluţia apelativelor şi a toponimicelor, Studii şi
cercetări lingvistice, anul IX, nr.3, Editura Academiei, Bucureşti.
Sacerdoţeanu A.,1969, Aref - un vechi sat argeşean, Studii şi Comunicări, vol. II, Muzeul
Piteşti.
Secu C., 2006, Toponimie şi istorie. Comuna Victoria (Iaşi), Princeps Edit, Iaşi.
Stănciulescu S., Stănciulescu I., 2006, Aref - monografia satului, Editura Arefeana, Bucureşti.
Şodolescu-Silvestru E.,1995, Sufixul -işte în onomastică, Studii şi Cercetări de Onomastică,
Anul 1, Universitatea din Craiova.
Ştefănescu C.M.,1975, Toponimia românească - o componentă de seamă a patrimoniului
cultural al poporului nostru, Lucrările Simpozionului de Toponimie, Bucureşti.
Ştefănescu M. Th., 1946, Prin Câmpulung şi prin muşcelele lui, Câmpulung.
Şucu I.,Tomescu P.,Popescu I.,1976, Comuna Mioarele, Monografie, Editura Litera, Bucureşti.
Toma I., 1983, Despre tautologiile toponimice, SCL, 6, XXXIV, Academia RSR.
Teodorescu N., 1969, Muşăteşti. File de cronică, Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă,
Direcţia Aşezămintelor Culturale, Bucureşti.
Teodorescu E.,1987, Toponimie argeşeană, Studii şi Comunicări, Muzeul Curtea de Argeş
Teodorescu N.,1988, Pe Argeş în sus. Oeşti, din hronicul satului, Editura Litera, Bucureşti.
Tiţa L.,Tiţa Gh., 2005, Galeşul de Argeş, Editura ASA.
Tufescu V.,1974, România. Natură, om, economie, Editura ştiinţifică, Bucureşti.
Ţibrian C.,2000, Hidronimia bazinului Argeş, Editura Universităţii din Piteşti.
Ţintatu-Comănescu E.C., 2009, Migraţiile interne şi enclavele culturale. Editura Tiparg,
Piteşti.
Udrescu D.,1967, Glosar regional Argeş, Editura Academiei, Bucureşti.
Ungureanu Gh.,1999, Graiul din comuna Cicăneşti, Editura Meşterul Manole, Curtea de Argeş.
Ungureanu I.,1988, Câteva elemente toponimice mehedinţene, Limba Română, anul XXXVII,1
Vişan Gh.,1998, Muşcelele Topologului, studiu fizico-geografic, Editura Universităţii din
Bucureşti.

57
Vulcănescu R., Simionescu P.,1974, Drumuri şi popasuri străvechi, Editura Albatros,
Bucureşti.
Vulcănescu R.,1975, Toponimie mitică, Lucrările Simpozionului de Toponimie, Bucureşti.

*** 1898-1902, Marele Dicţionar Geografic al României (MDGR), vol.I-V, Societatea

Geografică Română, Bucureşti.
*** 1913-1941, Dicţionarul Limbii Române (DA), (sub redacţia lui S. Puşcariu), Editura
Academiei Române, Bucureşti.
*** 1966-1972, Dicţionarul Limbii Române (DLR), Editura Academiei Române, Bucureşti
*** 1966-1988, Documenta Romaniae Historica (DRH), B, Ţara Românească, vol. I-VII,
Editura Academiei, Bucureşti;
*** 1972-1979, Atlas R.S. România, Institutul de Geografie, Editura Academiei, Bucureşti.
*** 1972-1981, Hărţi topografice, scara 1:25.000.
*** 1976, Atlasul RSR, Planşa VII, Toponimie, păstoritul la români, Institutul de Georgafie,
tipărit de Direcţia Topografică Militară.
*** 1982, Enciclopedia Geografică a României, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti.
*** 1983-1992, Geografia României vol.I-IV, Editura Academiei Române, Bucureşti.
*** 1986, Geografia de la A la Z. Dicţionar de termeni geografici, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti.
*** 1993-1995, Dicţionarul toponimic al României. Oltenia, (DTRO), (redactor Gh. Bolocan),
vol. I-II, Editura Universitaria, Craiova.
*** Arhivele Naţionale ale României, Fondul Ministerul Culturii Naţionale şi al Cultelor,
Monografiile aşezărilor argeşene.
*** 1997-2004, Caiete folclorice, vol. I-X, Centrul Creaţiei Populare Argeş, Piteşti.
*** 1998, Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), Ediţia a II-a, Academia Română,
Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti.
*** 2001, Judeţul Argeş, mileniul III, anul 1, Mică enciclopedie, Editura Silvy, Bucureşti.
*** 2002, Micul Dicţionar al Academiei (mda), vol.II, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti.
*** 2005,Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, Ediţia a II-a,
(DOOM), Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti.
*** 2007, Dicţionar de Istoria României, Editura Meronia, Bucureşti.
*** 2007, Istoria României, Editura Corint, Bucureşti.
*** 2005-2009, Dicţionarul toponimic al României. Muntenia, (redactor N. Saramandu),
(DTRM)), vol. I-III, Editura Academiei Române, Bucureşti.

58