Calin file din poveste

de Mihai Eminescu

Poet, prozator, publicist, aparţinând perioadei marilor clasici, Mihai Eminescu este socotit de
cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura
română. Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, și-a asimilat viziunile poetice
occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat.
Prin el literatura noastra a patruns in universalitate. Temele poeziei sale sunt natura, dragostea
si istoria patriei.
Primul sau volum din 1883 cuprinde majoritatea capodoperelor sale. Mihai Eminescu
debutează cu poezia De-aș avea.
A scris basme în proză (Făt-Frumos din lacrimă, Frumoasa lumii) şi în versuri – Călin
Nebunul, Călin (file din poveste), Fata-n grădina de aur – având ca sursă de inspiraţie folclorul
românesc.
Călin (file din poveste) a fost publicat la 1 noiembrie 1876 şi este un poem de dragoste. Are
ca izvor de inspiraţie basmul versificat Călin Nebunul şi cuprinde tema folclorică a Zburătorului.
Zburătorul este un tânăr frumos, un fel de duh care sădeşte sentimentul iubirii în sufletul
tinerelor fete, iar aici este un voinic frumos, capabil de sentimente puternice (Eminescu schimbă
astfel sensul tradiţional al legendei). Ideea realizării acestui poem îi este dată de versificarea
basmului Călin Nebunul. Motivul a constituit punctul de plecare pentru multe creaţii literare cum
ar fi: Zburătorul de Ion Heliade Rădulescu, Sburătorul, Crai Nou de VasileAlecsandri, Luceafărul
de Mihail Eminescu, care au, din această cauză, un profund specific naţional.
Mihai Eminescu a indragit creatia populara si si-a dat seama de valoarea ei artistica si filozofica,
l-a cules si l-a versificat fapt care explica titlul poemului cu precizarea din paranteza. Eminescu
abandonează firul narativ din basmul amintit şi creează un poem romantic, alcătuit din opt
fragmente, lăsând pe cititor să participe, cu fantezia lui, la umplerea spaţiilor dintre acestea.
Poemul nu poate fi incadrat total intr-o specie, el contine mai multe elemente eminesciene si
anume: elemente filozofice si de basm.
Primul tablou infatisaza cadrul natural,de basm, apare motivul visului specific
romanticilor si pe care il intalnim in operele lui si care semnifica o stare, o liniste interioara: „Stai
ca somnul sã te prindã./ Ce tresari din vis deodatã?”. Apare motivul iubirii, oglinda simbolizeaza
o trecere intre doua lumi: „Si în fata ta frumoasã/O sã tie o oglindã,/Sã te vezi pe tine însãti
/Visãtoare, surâzândã.” Trecerea prin oglinda arata trecerea intr-un taram de basm, este un vis in
vis. Personajele sunt masti lirice, voci lirice, purtatoare de semnificatii.
Tabloul este o descriere facuta cu ajutorul imaginilor vizuale,auditive si olfactive.In
realizarea imaginilor vizuale sunt folosite figuri artistice ca epitetele,inversiunea ,epitetele
metaforice si personificarea.
Primul tablou prezinta elemenete specifice eminesciene, specifice basmelor : „luna”,
„codri”, „voinic”. Apar epitetele metaforice, luna ca o vatra de jaratic, rumenind codri. Este
descrisa atmosfera trista relatata prin „tanguiosul glas de clopot”, innegurata, prin „castelul
singuratic” si „ziduri de cetatuie” „De departe-n vãi coboarã tânguiosul glas de clopot / Pe
deasupra de prãpãstii sunt ziduri de cetãtuie.”, vers care aduce un decor romantic cu un
castel”acatat de pietre sure”, pe care „un voinic cu greu le suie”, spre a cuceri inima frumoasei
fete de împărat, ascunsă în iatacul tăinuit. „Asezând genunchiu şi mânã când pe-un colt când pe
alt colţ”. Atmosfera este in continuare romantica, relatata prin „panza de paianjan”care pare „colb
de pietre scumpe”.
In continuare apar alte elemente eminesciene care contribuie la descrierea fetei rupta din
povesti, asemenea basmelor” Al ei chip se zugrãveste plin şi alb : cu ochiu-l mãsuri”. Descrierea
fetei prin „Parul galben” , „pielea alba”, „sprancenele arcate” aduc elemente populare care
simbolizeaza frumusetea si puritatea fetei. Apare dorinta fetei de a se intalni cu voinicul:” A ei
gurã-i descleştatã de-a suflãrii sale foc,/ Ea zâmbind îşi mişcã dulce a ei buze mici, subţiri ;/ Iar
pe patu-i şi la capu-i presuraţi-s trandafiri.”, trandafirul simbolizeaza pasiunea pe care o
declanseaza.
Gestul de a fura inelul printesei reprezinta puntea dintre ei, o promisiune a unei reveniri.
„Si inelul scump i-l scoare de pe degetul cel mic /S-apoi pleacã iar în lume nãzdrãvanul cel
voinic.”
În fragmentul al doilea, fata de împărat constată efectele venirii Zburătorului şi în taină îl
cheamă: — „Zburător cu negre plete, vin’ la noapte de mă fură”. Chemarea apare ca un motiv
eminescian ce apare si la „Luceafarul”, apar si contrastele eminesciene ea blonda, el „zburator cu
plete negre”
Ascensiunea sentimentului de iubire în sufletul fetei de împărat o remarcăm în fragmentul al
treilea, când eroina se contemplă, asemeni lui Narcis, în oglindă şi constată că este
frumoasă: „Cum că ea —frumoasa fată — a ghicit că e frumoasă”.
Pentru Eminescu femeia e idol iar aici rolurile se inverseaza, fata il vede si ea ca pe un
idol”Idol tu”. In continuare sunt relatate sentimentele, intensitatea acestora „Si strângându-l tare-
n braţe, era mai ca sã-l omor.”Oglinzile descriu imaginarea scenei cu iubitul, apar
diminutivele”camaruta”, „singurica”, fata este asemuita cu Ileana Cosanzeana”parul galben”.
Chemarea” Cum nu vine zburãtorul, ca la pieptul lui sã caz?”reprezinta o trezire din vis,
apare din nou imaginea de narcisism”daca ochii mei imi plac”. Apare descrierea iubitului
asemenea descrierii lui Catalin din „Luceafarul”, „Doritor ca o femeie, şi viclean ca un copil !"
Tabloul patru reprezinta intalnirea in cadrul noptii „Se trezi din somn deodatã de sãrutu-i
fermecat”.
Avem o evaziune în basm, dar, în acelaşi timp, în vis: „Al vieţii vis de aur ca un fulger, ca o clipă-
i” iar unitatea o dă trăirea sentimentului de iubire. Viata si trecerea ei ca fulger sau clipa este
suprapusa asupra acestor gesturi de iubire, adverbul „fericit”este hiperbolizat „cu asupra de
mãsurã.”Interjectia „ah” simbolizeaza intensitatea dorintei si misterul”nu-ti aflu nume” arata ca el
o vede ca un ideal al iubirii, nu ca pe o muritoare.
Clipele de bucurie sunt urmate de cele de durere din fragmentul cinci. Zburătorul, potrivit
destinului său, trebuie să dispară. Fata de împărat, părăsită, trăieşte clipe dramatice: „S-au făcut
ca ceara albă. faţa roşă ca un măr”. Tabloul descrie suferinta dupa cel iubit, sentimentul de
dor”tremur dureros” „Toatã ziua la fereastrã suspinând nu spui nimicã”. Suferinta este transpusa
si in elemenetele din natura”si stele plang” , ajunge la apogeu si intuneca gandirea”pustie din
sicriu”. Apar lacrimile fetei care scurg „rumenirea, mandra ca de trandafiri”, comparatia fetei cu
smaraldul rar.
Suferinta ei afecteaza intreaga lume daca ea piere:” si nici stii ce pierde lumea” si apare
armonia intre starea sufleteasca a fetei si natura.
Tabloul sase descrie alungarea fetei din castel si este descrisa suferinta regelui. Ea este
alungată, dar mai apoi şi bătrânul crai, „cu barba-n noduri”, trimite zadarnic crainici ca s-o
găsească şi s-o aducă înapoi.
In fragmentul al şaptelea, Zburătorul se întoarce sub forma unui voinic, numit Călin. El găseşte
fata după şapte ani într-o colibă, unde trăia ascunsă cu băiatul ei. Este o evaziune romantică în
natură, dar în acelaşi timp, prin descrierea realistă, un fragment din viaţa socială.
 Fragmentul al optulea este cel mai bine realizat, sub aspect poetic, şi cuprinde nunta din
codru dintre Călin şi fata de împărat. Este un fragment de basm, dublat de o nuntă alegorică între
un fluture şi o floare {„mireasa viorica’), alegorie care ar vrea să definească parcă iubirea prin
metafora „un fluture pe-o floare”.
Tabloul incepe cu un "de" ipotetic care plazeaza totul sub semnul farmecului natural.
Cele doua verbe"vezi"si "auzi"ne deschid imaginea tranzitorie de la padurea de stejar la
padurea de mesteceni. Epitetul metaforic " padurea de arama"ne sugeraza o padure de stejar si
epitetul"padurea de argint"ne sugeraza padurea de mestecani. Padurea personificata glasuieste
mandru.Totul este invalui de culorile alb si argintiu:"iarba pare de omat". Albul este simbolul
eternitatii. Natura este personificata pentru ca"trunchii vejnici"au suflete sub coaja si suspina cu
glas vrajit. Izvoarele suspina si ele ''zdrumicate peste pietre''. Sunt folosite doua metafore unice in
literatura noastra (''cuibar rotind pe ape''si ''bulagari fluizi'')care ne sugeraza stralucirea si
farmecul noptii. Stralucirea noptii,care a cuprins padurea este amplificata de imaginea lunii care
''zace''. Verbul "zace"are sensul de intensitatea luminozitatii lunii,care mareste misterul cadrului
naturii. Luna este simbolul iubiri si al farmecului.
Totul este invaluit de miresma florilor ce dau vazduhului calitatea de "tamaiet".Cadrul
natural este paradisiac si este realizat prin acumularea de imagini vizuale ,auditive si olfacive
care poarta amprenta genului eminescian.
Partea a doua a poemului ne prezinta imaginea nunti imparatesti .
Cadrul de basm este prezent prin dimensiunea hiperbolica a nuntii(''caci din patru parti a
lumii imparati si-imparatese/Au venit ca sa serbeze nunta gingasei mirese).
Pentru personejele traditionale a nuntii (nunul si nuna) sunt folosite elementele cosmosului
(mandrusoare, mandra luna).
Ceilalti oaspeti au coborat din lume basmelor .Enumerarile din versuri ne
sugereaza(imparatii si imparatese ,feti frumosi cu par de aur,zmei cu solzii de otele , cititorii cei
de zodii si sagalnicul Pepele").multimea impresionanta a nuntii imaratesti .Toata nunta este
invaluita de o admosfera solemna caracterisica nuntii imparatesti .
Ne apar porteretele craiului si al fetei de imparat. Craiul (socru mare) este inafatisat cu o
figura grava (''sta teapan cu schiptu in mana intre perine de puf").
Portretul fetei de impararat este desenat cu epitete, este sugerata perfectiunea feminina si
frumusetea miresei.
Ea este gingasa , cu fata rosie ca marul,emotionata, bucuroasa, dar si sfioasa("de noroc is
umezi ochii"). Ea paseste gratios("vine mladioasa").
Modelul de frumusete in conceptia poporului roman este mireasa printesa. Ea are par de aur
moale", fata ii este rosie ca marul", o stea in frunte poarta". Florile albastre pe care le are in par
sugereaza simbolul iubirii,apare imaginea iubitei din poezia „Floare albastra” Ea este
perfectiunea feminina precum si in folclor este Ilena Cosanzeana.
Ritualul nuntii trece la solemniatea si gravitate la masa unde veselia nuntasilor se
instaleaza.Vinul se toarna in cani viorile rasuna si cobza tine hagul.
Descrierea din partea a treia este realizata intr-un alt ton. Raportarea la nunta traditionala
roamanesca este si mai pregnanta aici. Alegoria nunţii gâzelor sugerează pregătirea şi
desfăşurarea nunţii împărăteşti. Furnicile duc sacii de faină, ca să coacă pentru nuntă pâine şi
colaci. Albinele aduc miere, cariul face cercei, greierele este vornic, un bondar zice un cântec,
fluturele este mirele, alţi fluturi îi fac o suită, ţânţarii joacă rolul de lăutari, mireasă este o floare
delicată, viorica. Felul în care mireasa viorica îşi aşteaptă sfioasă, în dosul uşii, mirele este o
atitudine umană. Un greier crainic sprinten sare pe masa împărătească şi-şi cere iertare pentru
faptul că pornesc şi gâzele o nuntă alături.
Este o subtilă notă de critică socială, cu aluzii evidente la epocă. Se poate face o analogie cu
poezia Concertul în luncă de Vasile Alecsandri. Alegoria este un procedeu venit din literatura
clasicistă. Găsim deci şi în această poezie romantică elemente de realism şi de clasicism.
La nunta gazelor participa un intreg alai ("nunta – intreaga"): nuntasii veseli ( "purici cu
potcoave de otel"), "un bondar rotund in pantec", care prin comportare si tinuta sporestre
farmecul nuntii, neamurile mirelui ("fluturi multi de multe neamuri") si norodul curios
("gandaceii", "carabusii").
Alaiul de la nunta gazelor este prezentat prin intermediul personificarilor si al
enumeratiei, scotand astfel in evidenta trasatura definitorie a fiecaruia si multimea lor.
La nunta gazelor, mire este un "flutur", "cu musteata rasucita", care sade intr-o caleasca
facuta dintr-o cojita de aluna si trasa de "locuste". Acesta este simbolul cochetariei masculine, un
aventurier, in sfarsit capatuit si mandru de isprava sa, urmat de aproape de neamuri, la fel de
galanti si curtezani ("toti sagalnici si berbanti"). Prezenta miresei (care este o planta) este
infatisata intr-un singur vers si sugereaza gingasia, timiditatea si emotia puternica, insusiri firesti
la o mireasa, in acest moment crucial al existentei ("Iar mireasa viorica i-asteapta-ndaratul usii").
Daca insusirile "mirelui flutur" se opun solemnitatii, sobrietatii lui Calin, "mireasa viorica" este la
fel de emotionata, gingasa si fericita ca si fata de imparat.
La nunta gazelor este mult zgomot, un adevarat vacarm care atrage atentia tuturor, ea
fiind, ca organizare, o nunta tipic taraneasca: in apropierea mirelui se afla lautarii ("Vin tantarii
lautarii"), neamurile, ceilalti nuntasi, intregul alai, pretutindeni este zarva si veselie, iar nunta este
condusa de un greier-vornic, "crainic sprinten", care cere permisiunea de a porni nunta gazelor
alaturi de cea imparateasca. Greierul vornic si craiul socru sunt de fapt figurile pitoresti ale celor
doua nunti.
Cu duiosie si umor este realizat si portretul greierului care aminteste, prin solemnitate si
prin importanta, de portretul craiului, dar de data aceasta solemnitatea este simulata, deoarece
personajul insusi se dovedeste a fi un actor perfect, care-si studiaza, exagerand, tinuta, gesturile si
chiar vocea ("Ridicat in doua labe, s-a-nchinat batand din pinten. El tuseste, isi incheie haina
plina de sireturi ...").
Motivul comunicatii om-natura este sintetizat in ultimul vers :-"Sa iertati,boieri, ca nunta s-o
pornim si noi alturi".
Rolul ultimei parti pare a fii descrierea cu incantarea treditiei romnesti de nunta ,dar poate si
inviorarea tabloului anterior care prea coplesit de emotia personajului principal, a miresei.Se
stabileste, astfel un echilibru intre solemnitate si voiosie gravitate si buna dispozitie caracteristici
oricarui moment solemn , nunta.
Stilul eminescian se caracterizează printr-un imaginar romantic de basm, prin originalitate
şi muzicalitate, prin simplitate şi profunzime, prin specific naţional, prin marea varietate a
mijloacelor de versificaţie