Omul - manual de utilizare

- Scurt indrumar pentru echilibrul fizic, mental, emoţional -

- Francisc Manolescu –

-2015- 3

1
CUPRINS:

Prolog……………………………………………………………………..3
Partea I…………………………………………………………………….5
Nutriţia si sistemul nervos……….…...…………………..……………… 6
Nutriţia si sistemul endocrin…….…………………..…….…………….. 8
Nutriţia si sistemul cardiovascular ….......……………………………... 10
Nutriţia si sistemul excretor ………………….……………………….. 11
Nutriţia si sistemul respirator ...………………………………..….…… 12
Nutriţia si sistemul osteo-articular …..……………………..………..… 13
Partea a II-a………….………………….……………………..…….…. 14
Enzimele………………………………………………………..…….… 15
Proteinele…………………………………………………………….…. 17
Lipidele…………………………………...…..………………………… 19
Glucidele………………………………………………………………..27
Fibrele……………………………………………………………………34
Vitaminele…………...…………………………………………………. 35
Mineralele………………………………………………….……............ 42
Partea a III-a (Ştiaţi că…?)………………...……………..…………… . 49
Partea a IV-a ………………………………………………………..… 54
Mici secrete ………………………………………………………..….. 55
Program si reguli ……………………………………………….……... 58
Faza interdigestiva …..………………………………………………… 59
Prepararea termica a alimentelor ….……………………………….….. 60
Exercitiul fizic………,………………….…………………………..…. 63
Respiraţia abdominală …………………….……………………….….. 72
Apa .……………………………………….…………………………... 77
Soarele, agentul vindecării ……..……….…………..……………….... 80
Epilog…………………………………………………..………………. 83
ANEXA (Reţete si tonice de prin batrani culese) …………………..…. 84

2
- PROLOG –

Acest material este pentru tine, cititorule, special pregătit pentru ca tu să

beneficiezi de informaţii valoroase care să te ajute pe calea plină de surprize a
vieţii. Viaţa este frumoasă dacă ştim să o apreciem cu adevărat, iar această
conştientizare vine doar dintr-o stare de bucurie şi echilibru interior. Iar
principala sursă de bucurie şi echilibru este sănătatea. Sănătatea corpului şi a
minţii alături de echilibrul emoţional te vor ajuta să te bucuri de fiecare moment
preţios la potenţialul maxim. Când te simţi bine, apreciezi fiecare clipă, eşti
creativ, vesel, plin de pasiune si poftă de viaţa.
Bătrâneţea poate fi înfricoşătoare pentru unii, însă bătrâneţea poate fi o perioadă
extrem de plăcută dacă omul, pe toate planurile existenţei sale, se află în
echilibru. Poţi, cititorule, poţi avea o bătrâneţe minunată, fără probleme de
sănătate, o bătrâneţe înconjurat de cei iubiţi, bucurându-te de nenumăratele
realizări şi experienţe de nedescris.
În aceast material vei găsi toate secretele de care ai nevoie pentru
a-ţi întocmi un nou plan al vieţii, un plan care va cuprinde cel puţin câţiva ani,
dacă nu zeci de ani mai mult. Un nou plan în care poţi include multe alte
experienţe de viaţă, amintiri minunate, clipe preţioase alături de cei dragi. Ani
frumoşi în care poţi călători, te poţi îmbogăţi, poţi experimenta, te poţi relaxa,
poţi învaţă lucruri noi, ani trăiţi cu elegantă şi frumuseţe.
Am decis sa public acest material, în urma unui moment extrem de traumatizant
al vieţii mele, moartea propriei bunici, o persoană extraordinar de inteligentă si
iubitoare, un om pasionat de natura si frumos, un om care ar mai fi putut trai ani
buni dacă un banal accident datorat pierderii echilibrului unui corp
supraponderal, nu i-ar fi pus capăt zilelor. Ea nu cunsocut multe dintre toate
cele ce vor fi expuse în aceasta publicaţie, de aceea îmi doresc din tot sufletul ca
aceste informaţii sa salveze vieţile altor bunici, parinţi sau copii, ce s-ar putea
încheia prematur. Cu toţii merităm sa traim frumos.
Studiile realizate pe cele mai longevive persoane din lume, arată că organismul
nostru poate atinge cu uşurinţă vârste de până la 120-140

de ani fără nişte eforturi prea mari. Cele mai multe dintre informaţiile prezentate
au fost extrase pe baza acestor tipuri de studii, cu scopul de a oferi cititorului un
îndrumar complet, care, urmat cu atenţie şi perseverenţă, va confirma rezultatele
cercetărilor oamenilor de ştiinţă.… Tot ceea ce veţi găsi aici, va putea fi adaptat
fără mare dificultate de către oricine, rezultate extraordinare putând fi vizibile în
doar câteva luni.
Trăim într-o paradigmă socială în care la vârsta de 50-60 de ani deja eşti
considerat ‘bătrân’ şi asta numai datorită mentalităţii colective care a perpetuat
această idee, absolut eronată. Oare conştientizează însă cineva, cu adevărat, ce
ar însemna să trăim un secol ? Câte experienţe de viaţă putem aduna …câte
lucruri putem învaţa….câtă înţelepciune putem strânge…. câtă iubire putem

3
oferi…. câţi oameni putem ajuta sau cât de mult putem contribui la
transformarea în bine a acestei lumi… Însă acest lucru este posibil DOAR dacă
ne permitem să credem că este posibil şi reuşim să păşim în afara minţii de
turmă.
Aceste informaţii nu sunt la indemâna oricui, nu sunt uşor accesibile. Nu le veţi
auzi la radio sau TV. Nu vă va spune nimeni despre aceste secrete pentru că
sistemele de conducere işi doresc o societate obedientă şi ignorantă, o gloată
care sa muncească mult pentru cei puţini, cu o durată scurtă de viaţă, pentru a se
face rapid schimbul cu următoarea generaţie de maşini umane. Închipuiţi-vă
cum ar fi ca guvernele lumii sa platească pensii pentru batrâni in varstă de 120
de ani.
Ignoranţa este o mare piedică în calea înţelegerii subtilităţilor vieţii. Te uiţi în
jur şi vezi că oamenii pur şi simplu nu au idee despre cum să-şi trăiască vieţile.
Când sunt tineri, aleargă după bani şi faimă, ignorându-şi total corpul şi
sănătatea, iar după ce reuşesc să adune avere, dacă reuşesc, îşi cheltuiesc banii
pe tratamente costisitoare şi medici ‘pricepuţi’ , care nu pot face altceva decât să
le mai aline puţin suferinţa, tratând efectele, fără să elimine cu adevărat cauzele
....pentru că, motivul bolii s-a instalat cu mulţi ani în urmă în mintea lor, iar
după atâţia ani este foarte greu să poţi schimba modul de gândire şi obiceiurile
cuiva. Aşa că, îţi sugerăm, cititorule, să iei în seama materialul acesta, şi, cu
puţină voinţă şi hotărâre, să îţi pregăteşti pas cu pas o viaţă de poveste ...

4
Partea I
În această parte a materialului vom vorbi pe scurt despre sistemele organismului
nostru şi modul în care funcţionează ele, care sunt legăturile între aceste sisteme
şi care sunt cele mai eficiente surse de energie pentru buna funcţionare a
fiecăruia. Vom aborda subiectul sănătăţii într-o manieră mai tehnică, cu detalii
specifice, astfel încât să se înţeleagă cum funcţionează corpul nostru, mecanica
sistemelor şi care este modul optim de alimentare a acestora cu energie. Ne
alimentăm cu energie iar calitatea energiei care ne alimentează, determină
invariabil modul în care noi funcţionăm in viaţa de zi cu zi.

5
Nutriţia şi sistemul nervos
“Creierul şi nervii sunt corelaţi cu stomacul. Mâncatul şi băutul greşit au ca
rezultat gândirea şi acţiunea greşită. “ E. White

“Capacitatea compoziţiei unei mese de a afecta producerea de substanţe chimice

cerebrale deosebeşte creierul de toate celelalte organe.” Dr. Richard Wurtman

Tipul de neurotransmiţători produşi şi eliberaţi de neuronii noştri şi destinaţia

lor finală în creier depind extrem de mult de ceea ce mâncăm. Astfel, stilul de
alimentaţie este un element foarte important în reglarea activităţii cerebrale. Iată
câteva detalii despre acest fapt :

- Deşi reprezintă doar 2% din masa corpului, creierul justifică undeva la 15%
din totalul metabolismului nostru.

- Creierul foloseşte glucoză, un carbohidrat simplu, ca şi sursă de energie.

- Celulele cerebrale au nevoie de anumite substanţe nutritive pentru producerea

diverşilor neurotransmiţători. Astfel, prezenţa acestor substanţe poate determina
nivelul şi potenţa neurotransmiţătorilor. Pe scurt, un creier sanatos si coerent din
punct de vedere energetic este esenţial in procesul de creştere şi dezvoltare
personala a individului. Calmul, echilibrul, claritatea gândurilor, se vor instala
ca şi stări fundamentale.

Substanţe nutritive valoroase pentru funcţiile cerebrale :

Lecitină : nuci, soia, fasole, mazăre, linte, păpădie

Vitamine B (B1,B6) : drojdia de bere, germeni de cereale, fructe şi legume
uscate
Carbohidraţi : cereale integrale
Glucoză : miere, fructe proaspete
Colină : vegetale cu frunze verzi
Fosfor : cereale integrale
Antioxidanţi : afine, seminţe de in, seminţe de măr, varză de Bruxelles
Acizi graşi Omega3 : seminţe şi ulei de in, ulei de rapiţă, nuci, spanac
Boabele de fasole reprezintă cea mai bună sursă de L-dopa (substanţă folosită
de creier pentru producerea dopaminei, unul dintre hormonii esenţiali pentru
starea noastră de bună dispoziţie si motivare). Se foloseşte petru tratarea bolii
Parkinson. Toate tipurile de fasole sunt bogate în lecitină şi colină, mărind
concentraţiile de acetilcolină din creier şi îmbunătăţind memoria.

6
De recomandat este să se evite alimentele ce pot declanşa atacurile de migrenă,
alimente precum: ciocolată, băuturile de tip Cola, cafeaua, alimentaţia grasă şi
prăjită, brânzeturile, excesul de sare, alimente ce conţin aditivi alimentari
(nitratul de sodiu, tartrazina)

Deşi este cunoscută că şi stimulent, cofeina se dovedeşte a fi un factor depresiv.

Reduce producţia de norepinefrină – noradrenalină (substanţă cu efect
antidepresiv, secretată de creier), creşte in exces nivelul acetilcolinei şi a
dopaminei, tulburând echilibrul sensibil al transmisiei nervoase din creier. Acest
fapt duce către apariţia nevrozelor, a fricii, diverselor psihoze, anorexie
nervoasă şi chiar a afecţiunilor mai profunde precum schizofrenia .

7
Nutriţia şi sistemul endocrin
Sistemul digestiv furnizează elementele nutritive necesare bunei funcţionări a
glandelor şi materia prima necesară pentru sinteza hormonilor .

Glandele suprarenale sunt ajutate pentru o bună funcţionare, de alimente

precum : ţelină, pătrunjel, ceapă şi struguri.

Pentru Tiroidă : roşcove, fasole încolţită, nuci, varec (o specie de alge), ovăz

Glicemia este reglată de : usturoi, ceapă, urzică, creson

Lactaţia ( îmbunătăţirea laptelui matern) : anason, coriandru

fasole, soia, mărarul, conţin estrogeni vegetali.

Pe de altă parte, o alimentaţie conţinând carne, zahăr, lactate, produse rafinate şi

bogate în aditivi chimici, mesele neregulate, mâncatul în exces, alcoolul,
îngreunează activitatea glandelor. Iată câteva fapte reale în urma cercetărilor
făcute de specialişti :

Diabetul juvenil poate fi declanşat de consumul de lactate pasteurizate, zahărul

şi produsele rafinate determină dereglarea pancreasului şi a glandelor
suprarenale, creşte nivelul cortizolului şi a hormonilor steroizi cât şi a
adrenalinei şi insulinei, dând naştere hipertensiunii şi nervozităţii. 10

Carnea şi laptele perturbă funcţionarea tiroidei şi a suprarenalelor. Odată cu

carnea animalelor, introducem în corp şi hormonii animalului (mai ales
adrenalina secretată înainte de moarte), cât şi hormonii cu care acestea au fost
hrănite pentru realizarea unei creşteri excesive in greutate, de dragul profitului.

Cancerul de prostată apare pe fondul unor dezechilibre hormonale. Proteinele de

origine animală ( cazeină- proteina laptelui) determină organismul să producă
hormonul IGF-1 şi implicit celulele cancerigene.

Consumul mărit de grăsimi creşte nivelul plasmatic al hormonului prolactină,

implicat în apariţia cancerului glandei mamare.

8
Nutriţia şi sistemul cardiovascular
Alimentele pe care le consumăm determină în mod direct şi calitatea sângelui.
Să nu uităm că sângele hrăneşte fiecare celulă a corpului nostru. Elementele
ideale pentru un sânge de calitate se regăsesc într-o dietă constituită din
alimente aflate într-o formă cât mai simplă şi naturală.

Printre cele mai valoroase alimente folosite pentru bună funcţionare a sistemului
cardiovascular sunt : afinele, ceapa, coacăzele, grapefruit, hrişca, lămâia, leurda,
lucerna, măceşele, perele, păpădia, pătrunjelul, sparanghelul, strugurele, urzica,
usturoiul, varza.

Clorofila (sângele verde al plantelor) are o structură aproape identică cu cea a

globulelor roşii din sângele uman. Acest fapt explică efectele extraordinare pe
care 0 cură cu clorofilă (sub formă de sucuri din plante verzi de sezon) le are în
tratarea anemiilor şi a tulburărilor de coagulare. Putem folosi urzica, grâul
verde, ovăzul şi orzul verde, frunzele de pătrunjel .

Usturoiul are efect hipotensor şi este indicat în tratamentul hipertensiunii

arteriale, aterosclerozei şi a altor boli de circulaţie.

Vitamina K este necesară în procesul de coagulare al sângelui. O găsim cu

precădere în varză, spanac, pătrunjel şi în general în vegetalele de culoare verde
închis.

Consumul de zahăr stimulează apariţia bolilor cardiovasculare precum

hipertensiunea arterială, cardiopatie ischemică, infarct miocardic. Nivelul
colesterolului şi al trigliceridelor creşte, imunitatea organismului scade
blocându-se astfel acţiunea globulelor albe.

9
Nutriţia şi sistemul excretor
Sistemul digestiv este direct legat de sistemul excretor, oferind rinichilor
elementele nutritive necesare, sau, în cazul unei nutriţii nepotrivite, se poat
deteriora funcţiile acestuia. În cazul unei diete mixte, urina are un pH acid (6.2 -
6.6). Alimentaţia carnată variază pH-ul între 5.2- 5.5 iar un regim vegetarian îl
aduce undeva între 7 – 7.5, adică spre zona alcalină. O urină acidă uzează atât
rinichii cât şi căile urinare conducând către diverse afecţiuni : cistite, litiaze etc.

Acumularea de acid uric induce inflamarea rinichilor şi a căilor urinare.

Consumul de carne duce la creşterea oxalatului din urină conducând la formarea
de calculi. Sarea iodata perturbă activitatea rinichilor.

Printre alimentele ce ajută la o bună funcţionare a sistemului excretor sunt :

afinele, castravetele, ceapa, fasolea verde, iarba-grasă, seminţele de in, lămâia,
loboda, măceşele, migdalele, mărarul, merisorul, napii, ovăzul, păpădia,
pătrunjelul, prazul, ridichea, salata verde, strugurele, ţelina, urzica.

10
Nutriţia şi sistemul respirator
Şi sistemul respirator este infuenţat în mod direct de stilul alimentar abordat,
astfel, oferim plămânilor şi celorlalte organe respiratorii elemente benefice sau
îi putem altera funcţiile.

Alimentele cu efecte extraordinare pentru buna funcţionare a sistemului

respirator sunt : ceapa, cimbrul, chimenul, hreanul, inul, morcovul, napii,
ridichea neagră, urzica, pătlagina, varza roşie.

Amidonoasele rafinate, lactatele şi produsele ce conţin zahăr alb pot înfunda

căile respiratorii şi sinusurile formând mucus în exces, cauzând astm, bronşită,
sinuzită.

Consumul unei mari cantităţi de alimente la o singură masă împiedică respiraţia

profundă prin restrângerea mişcărilor diafragmei. Vom discuta mai detaliat
despre importanţa respiraţiei profunde, abdominale, intr-un alt capitol.

Alimentele precum laptele, ciocolata, ouăle, alimentele cu aditivi de genul

tartrazină, dioxid de sulf, pot determina astmul bronşic şi rinită alergică.

11
Nutriţia şi sistemul osteo-articular
Sistemul osteo-muscular primeşte din partea sistemului digestiv elemente vitale
pentru construirea ţesutului osos (calciu, fosfor, magneziu şi sodiu, proteine,
substanţe minerale, vitamine) şi glucoză – necesară producerii de energie la
nivelul acestui sistem. Ţesutul conjunctiv (din componenţa muşchilor) are
nevoie de proteine şi calciu . Funcţia de locomoţie (mişcarea corpului) şi
exerciţiul fizic necesită cantităţi mari de energie - precum glucoză.

Produsele de soia, mai ales laptele şi făină de soia, sunt un excelent ajutor
pentru stoparea procesului de pierdere a substanţei osoase. Soia are o acţiune
estrogenă, hormonul estrogen fiind responsabil de asimilarea calciului şi
consolidarea oaselor. Pe deasupra, este bogată în calciu şi magneziu. Alte
alimente bogate în calciu sunt : seminţele de susan şi floarea soarelui,
migdalele, alunele, meiul, hrişca, ovăzul, napii.

Glucoza din fructe şi mierea reprezintă sursa de energie ideală pentru

funcţionarea coerenta a muşchilor.

Consumul excesiv de carne conduce la producerea de acid uric ce se depune pe

articulaţii şi în muşchi, inflamând articulaţiile producând dureri musculare –
gută. Proteina animală este extrem de vătămătoare în acest sens.

Dr. Charles Lucas (Univ. Wayne) susţine că durerile puternice ale încheieturilor
în artrită reumatismală pot fi eliminate printr-o dietă săracă în grăsimi ţinută cu
stricteţe. Când pacienţii au renunţat la dieta prescrisă, simptomele au reapărut.

12
PARTEA a II-a
Oricine a auzit despre enzime, proteine, lipide, glucide, fibre, minerale sau
vitamine. Există nenumarate mituri si programe de nutriţie complexe in legatură
cu aceste substanţe, iar urmatoarea parte a acestei carţi se va ocupa de a face
clar pentru toţi, ce anume reprezintă fiecare, rolurile si detaliile de funcţionare a
acestora, iar la final, cititorul işi va putea face propria opinie despre modul in
care este cel mai potrivit pentru el insuşi sa abordeze acest aspect al nutriţiei.
Fiecare are propriul sistem intuitiv, un radar intern care poate discerne ce este
de folos şi ce nu.

13
Enzimele
Ce sunt enzimele şi în ce constau funcţiile lor ? Enzimele sunt printre cele mai
importante elemente constitutive ale organismului uman. Fără un aport adecvat
de enzime, corpul se îmbolnăveşte repede, degenerează şi moare. Ele sunt
substanţe care fac posibilă existenţa vieţii, fiind necesare oricărei reacţii chimice
care are loc în organismul nostru. Nicio substanţă minerală, vitamină sau
hormon nu poate lucra fără enzime. Enzimele mai sunt supranumite şi “scânteia
vieţii”.

Enzimele pot fi împărţite în două categorii :

antioxidante şi digestive – produse de organismul uman, pentru neutralizarea

radicalilor liberi şi finalizarea digestiei.

alimentare - sunt prezente numai în alimentele crude, proaspete, ele

îndeplinindu-şi funcţia în mediul acid al stomacului unde iniţiază procesul de
digestie a proteinelor, grăsimilor şi carbohidraţilor.

Cu cât alimentaţia noastră este mai bogată în enzime, cu atât mai multe sunt
sursele de viaţă ce ajung în organism, din care se pot forma celule tinere.
Aceasta înseamnă un surplus de energie şi mai multă rezistenţă, o creştere a
imunităţii împotriva bolilor, înseamnă un aspect fizic frumos, armonios,
înseamnă echilibru al greutăţii corporale, sânge şi ţesuturi mai curate. 17

Pare de necrezut, însă, cauza principală a tuturor bolilor infecţioase este aceeaşi:
sedimente inutile formate din cauza unei alimentaţii greşite. Dăm vina pe
germeni, pe agenţii patogeni, pe aşa-zişii viruşi, însă, adevărul este că, fără
sedimentare, virusul nu poate face niciun pas în organism. Un corp curăţat de
tot ce nu e folositor, nu se îmbolnăveşte. Astfel, încetinirea procesului
îmbătrânirii este strâns legată de cantitatea enzimelor din corp.

Ce trebuie sa ştie fiecare este faptul că, cuptorul cu microunde distruge

enzimele şi impregnează alimentele cu radicali liberi. Microundele se
aseamnănă foarte mult razelor X din spectrul electromagnetic. Expunerea
alimentelor la astfel de radiaţii care alternează polaritatea magnetică a atomilor
de mii de ori pe secundă, producând modificări în structura moleculară şi
căldură prin fricţiune atomică, dând impresia că sunt bine gătite, generează insă

14
grave probleme de sănătate . Enzimele şi substanţele nutritive sunt distruse, la
fel şi potenţialul energetic al alimentelor .

Surse bogate în enzime : broccoli, varză roşie, varză de Bruxelles, salată cu

frunze roşii, conopidă, varză albă, spanacul, sparanghelul, guliile, ridichile de
lună, ceapă verde, sfeclă roşie, dovleacul, pepenele galben, bananele, caisele,
ardeii roşii şi dulci, căpşunile, smochinele, fasolea păstăi, lăstarii de soia, loboda
roşie.

“Consider că numai hrană proaspătă în stare crudă reprezintă hrană vie,

pentru că numai aceasta conţine factorii specifici vieţii pe care îi numim enzime
”

Dr. Norman W. Walker – “Sfaturile unui medic care a trăit 116 ani”

“Alimentele voastre să fie medicamentele voastre şi medicamentele voastre să

fie alimentele voastre“ Hipocrate - părintele medicinei 18

15
Proteinele
Termenul de “proteină” este folosit pentru a defini o structură a lanţurilor de
aminoacizi. Însă organismul uman nu este conceput pentru a utiliza şi
metaboliza structuri, ci cei mai simpli compuşi şi bioelemente din natură. El
trebuie să descompună aceste structuri în elementele din care sunt formate, apoi
să utilizeze aceşti compuşi mai simpli pentru nevoile proprii. Organismul nu
poate folosi o structură proteică, ci o va descompune până la forma cea mai
simplă, adică aminoacizii, elementele fundamentale. Aşadar, organismul are
nevoie de aminoacizi nu de proteine.

În secolul al XIX-lea, cuvântul “proteină” era sinonim cu termenul de “carne” şi

s-a păstrat această credinţă timp de mai bine de 100 de ani. Mulţi oameni pun
încă semnul egal între proteină şi hrană de origine animală.

Confuzia este încă prezentă când vine vorba despre întrebările de bază
referitoare la proteină, chiar şi în zilele noastre. Oamenii care discută despre
adoptarea unei diete vegetariene, îşi pun adesea întrebarea: “dar de unde îmi voi
mai obţine proteinele”. De unde îţi vei obţine proteinele ? Din plante. Plantele
conţin proteine. Însă există totuşi îngrijorarea cu privire la calitatea acestora
care este percepută ca fiind una inferioară proteinelor animale. În prezent, se
cunoaşte că organismul uman îşi poate obţine toţi aminoacizii esenţiali din
proteinele vegetale şi nu este nevoie să mâncăm cantităţi mari de proteine
pentru obţinerea echilibrului. O cantitate prea mare de proteine reprezintă
una din cauzele majore ale bolilor degenerative. 19

Proteinele prezente în carne trebuie descompuse prin hidroliză în aminoacizi

simpli înainte de a putea fi folosiţi corespunzător, iar procesul de digestie este
unul prelungit, în urma căruia se consumă multă energie şi rămân multe
reziduuri, spre deosebire de proteina vegetală a cărei structura este simplă, şi
pentru care, digestia este de scurtă durata.

Aminoacizii esenţiali ce trebuie luaţi din alimentaţie:

- aminoacizii esenţiali la adulţi: izoleucina, leucină, lizină, metionină,

fenilalanină, treonina, triptofan, valină.

- aminoacizii necesari la copii: izoleucină, leucină, lizină, metionină,

fenilalanină, treonina, triptofan, valină, histidină, arginină.

16
De câtă proteină avem nevoie ?

Un adult are nevoie de mai puţin de 60 de grame de proteină pe zi. Mulţi

nutriţionişti afirmă că raţia zilnică recomandată a fost stabilită la 0.8g/kg de
greutate corporală. Astfel, un bărbat de 70 kg va avea nevoie de 56g de
proteine.

Majoritatea oamenilor consumă zilnic între 150-300 g proteine. Acest lucru

îngreunează organismul privându-l de energie şi determinând boli degenerative
precum cancer, diabet, boli cardiovasculare.

Excesul de proteine creează aciditate în organism, îngroaşă sângele şi

suprasolicită arterele şi inima. Poate cauza probleme gastro-intestinale, de ficat,
rinichi precum şi osteoporoză.

Surse de proteine vegetale : soia uscată (38g proteină/100g), seminţe de floarea

soarelui (27g/100g), linte verde(24g/100g), năut (23g/100g),
migdale(18.3g/100g) arahide (16.5g/100g), ovăz(14g/100g), grâu(13g/100g),
porumb(9.4g/100g), pâine integrală (8.9g/100g), orez(7.2g/100g), mazăre verde
(6.7g/100g), smochine uscate, ciuperci, măsline ( 4g/100g) 20

17
Lipidele
Lipidele (grăsimile) sunt compuşi chimici care au ca proprietate comună faptul
că sunt insolubili în apă şi sunt formaţi pe bază de atomi de carbon, hidrogen şi
oxigen. Grăsimile, ca şi proteinele, sunt folosite ca “blocuri” de construcţie în
organism pentru producerea de energie. Fiecare perete celular este constituit
dintr-un strat dublu de acizi graşi şi proteine. Organele vitale sunt căptuşite cu
ţesuturi grase. Sistemul imunitar că şi alte funcţii ale organismului nostru au
nevoie de acizi graşi potriviţi. Grăsimile servesc drept mediatori antiinflamatori.

Acizii graşi formează constituenţii principali ai grăsimilor. Aceştia se împart în

două mari clase:

- acizi graşi saturaţi (au o consistenţă solidă la temperatura camerei şi aproape

toţi sunt de origine animală)

- acizi graşi nesaturaţi (sursă principala sunt vegetalele, în special nucile,

migdalele şi alte fructe oleaginoase) care sunt de două feluri :

- acizi graşi polinesaturati

- acizi graşi mononesaturati

Acizii graşi saturaţi sunt grăsimile cele mai periculoase pe care le putem folosi
in alimentaţie. Ei sunt continuţi de produsele de origine animală (lapte, ouă,
brânză, unt) şi cresc foarte mult nivelul colesterolului sanguin, împiedicând
activitatea de dizolvare a cheagurilor şi făcând sângele gros, grăbind
posibilitatea atacurilor de 21

cord şi accidentele vasculate cerebrale. Grăsimile saturate influenţează şi

hormonii, ridicând nivelul de estradiol în sânge. Sunt favorizate astfel cancerul
de sân şi de prostată.

Acizii graşi polinesaturati sunt de consistenţă fluidă la temperatura camerei şi se

găsesc în uleiurile vegetale, seminţe, cereale, legume. Cel mai des întâlnit este
acidul linoleic, acidul gras omega 6 , acidul gras omega 3. Dintre toţi aceştia,
acidul gras omega 3 are efecte favorabile asupra organismului .

Acizii graşi mononesaturati au cel mai util efect asupra sănătăţii, protejând
împotriva bolilor cronice, scăzând LDL (lipoproteinele cu densitate joasă),

18
crescând LDL (lipoproteinele cu densitate înalta), scăzând tensiunea arterială,
ameliorând fluxul sanguin, ajutând la echilibrarea glicemiei şi scăzând riscul
bolilor canceroase. Faptul că acizii graşi mononesaturati sunt cel mai util tip de
grăsimi pentru organism fără să producă multe reziduuri şi toxicitate crescută,
valideaza principiul care afirmă că organismul nostru foloseşte substanţele
simple pentru nevoile sale.

Acizii graşi esenţiali pentru organism, dar care nu pot fi sintetizati pe cale
naturală, trebuie obţinuţi din dietă. Aceştia sunt : acidul linoleic, acidul
linolenic, acidul arahidonic.

În medie, omul nu are nevoie de mai mult de 14g de grăsime zilnic pentru a-şi
acoperi necesarul de acizi graşi esenţiali pentru a-şi putea sintetiza substanţele
vitale. Din nefericire, omul obişnuit consumă cam de 8 ori mai mult decât
această cantitate, surplusul depunându-se pe artere . 22

Colesterolul

Colesterolul este acel tip de grăsime albă şi ceroasă fabricată de corpul nostru şi
care intră în structura pereţilor celulari fiind folosită la prelucrarea unora dintre
hormoni. În cantităţi rezonabile, el este esenţial vieţii. Prea mult colesterol în
fluxul sanguin poate contribui la ateroscleroză, din acest motiv, nivelul crescut
al colesterolului în sânge corelează cu ratele crescute de deces ale bolilor de
inima.

Corpul produce toată cantitatea de colesterol de care are nevoie chiar dacă nu
preia colesterol din alimentaţie, nu este deloc necesar în dieta noastră, deci
consumarea grăsimilor saturate trebuie drastic limitată pentru sănătate şi
echilibru.

Cele mai bogate alimente în colesterol sunt : creierul (2300mg/100g produs),

gălbenuşul de ou (1500mg/100g produs), ficatul(360mg/100g produs), untul
(250mg/100g produs), brânzeturile grase, mezelurile, smântâna, laptele.

Fructele, cerealele, zarzavaturile nu conţin colesterol.

Colesterolul oxidat

Colesterolul expus la atmosferă tinde să se combine cu oxigenul din aer,

producând ceea ce se numeşte colesterol oxidat. Acesta are un efect mortal

19
asupra vaselor de sânge, distrugând celulele peretelui interior al arterelor.
Produsele oxidate precum crema în care se combină ouăle, laptele şi zahărul, la
fel ca şi îngheţata sau laptele praf, brânza Parmesan şi untura, ridică şansele
manifestării unui infarct sau a unui accident vascular cerebral. 23

Efecte şi boli cauzate de excesul de grăsimi

Tratamentul cu succes al astmului este posibil printr-o dietă fără grăsimi.

Pacienţii care manifestă boală lui Crohn (enterită regională) nu tolerează
grăsimile în dietă.

O dietă bogată în grăsimi duce la un conţinut ridicat de colesterol al bilei şi la

formarea de calculi biliari.

Dieta bogată în grăsimi reduce excreţia de acid uric, putând provoca atac de
gută.

Grăsimile în exces duc la pierderea calciului din organism.

Margarina polinesaturata duce la un anumit grad de demineralizare al oaselor.

Durerile severe ale încheieturilor în artrită reumatismală sunt eliminate prin

dietă săracă în grăsimi.

Scăderea eficienţei mecanismului insulinei, că efect a excesului de grăsimi,

duce la apariţia diabetului.

Excesul de grăsime creşte vâscozitatea şi aderenţa sângelui, încetinind circulaţia

şi ducând la alipirea (aglutinarea) globulelor roşii, acestea fiind incapabile să se
mai încarce cu oxigen şi devenind mult mai predispuse către îmbolnăvire.

Consumul mărit de grăsimi produce afecţiuni ale sistemului cardio-cerebro-

vascular influenţând apariţia diverselor forme de cancer : colon, cancer al
glandei mamare, al prostatei, al organelor genitale (ovar,uter,testicul), cancerul
ficatului, al pancreasului. 24

Acizii graşi Omega-3

Acizii graşi Omega-3 sunt sintetizati în organism din acidul linolenic şi au

efecte benefice asupra organismului nostru:

20
-protejează vasele sanguine, contribuie la evitarea formării cheagurilor şi a
spasmelor coronariene.

-tind să scadă tensiunea arterială.

-suprimă creşterea tumorală prevenind cancerul de colon şi sân.

-diminuează fenomenele inflamatorii în poliartrită reumatoidă.

-au efect favorabil în psoriazis, scleroză multiplă, boala Crohn.

-măresc reacţia organismului la insulină.

Acizii graşi Omega-3 pot fi obţinuţi din mai multe alimente vegetale. Cele mai
potrivite surse bogate în Omega-3 sunt: uleiul de seminţe de in, uleiul de
canola, uleiul de nuci, untul de arahide, uleiul de germeni de grâu, nucile,
boabele de soia, jirul, germenii de ovăz, iarba grasă, spanacul, fasolea.

Acizii graşi Omega-3 se găsesc în cantitate mare şi în grăsimea de peşte, dar

ţinând cont că peştii sunt afectaţi de poluarea apelor încorporând în ei
cantităţi uriaşe de pesticide, acid clorocarbonic şi metale grele, este de
preferat folosirea surselor vegetale. Peştele conţine grăsimi saturate şi
colesterol, grăsimea de peşte provoacă rezistenţă la insulină şi creşte nivelul
zahărului din sânge. 25

Uleiurile vegetale

Atunci când sunt consumate în starea în care natura ni le oferă, grăsimile sunt
elementele sănătoase şi hrănitoare ale alimentelor. În procesul de deshidratare
sau solidificare, gradul de saturaţie al unei grăsimi creşte. Uleiurile sunt
alimente foarte concentrate, ele sunt grăsime sub formă lichidă. O lingură de
ulei conţine aproape 14 grame de grăsime (cantitatea de care are nevoie
organismul într-o singură zi), de aceea, chiar şi cele mai sănătoase uleiuri
trebuie consumate în cantităţi mici. O adevărată bombă în grăsimi saturate este
uleiul de cocos. Uleiul de palmier este asemănător, ele îngraşă cel mai uşor
organismul.

Uleiurile care pot fi folosite în cantităţi moderate, evident, sunt cele bogate în
acizi graşi mononesaturati sau bogate în acizi graşi Omega-3.

21
- uleiul de măsline extravirgin are un procent redus de grăsimi saturate şi
conţine squalen - o substanţă ce reduce colesterolul.

- uleiul din seminţe de in este cea mai bogată sursă vegetală de acizi Omega-3
cunoscută, stimulează sistemul imunitar, are efect antiinflamator, este benefic în
tratarea bolilor cardio-vasculare.

- uleiul de rapiţă are cea mai scăzută concentraţie de grăsimi saturate dintre
toate uleiurile. Conţine şi acizi graşi Omega-3.

- uleiul de sâmburi de strugure conţine substanţe antioxidante benefice în

combaterea cancerului şi două fitoelemente (quercitina şi acidul elagic)
puternice în combaterea radicalilor liberi.

Dacă veţi alege totuşi uleiul de floarea soarelui (care conţine acizi graşi
polinesaturati, nu atât de buni pentru sănătate), este indicat sa folosiţi varianta
presată la rece. 26

Uleiul rafinat

Rafinarea uleiului (floarea soarelui) folosit în alimentaţie se desfăşoară după

următoarea schemă:

- eliminarea impurităţilor prin decantare, filtrare sau centrifugare.

- hidratarea cu cantităţi mici de apă, la cald.

- neutralizarea acizilor graşi liberi cu ajutorul soluţiilor diluate de hidroxid de

sodiu sau potasiu.

- îndepărtarea săpunurilor formate prin spălarea cu apă.

- decolorarea prin absorbţia pigmentilor pe cărbune sau pământuri decolorante.

- dezodorizarea cu jet de aburi sub vid la cald (160-180 grade C) cu vapori

supraîncălzţi.

- polisarea care constă în reţinerea pe filtre a precipitatelor formate după răcire.

Prin acest proces se pierd fosfolipidele, substanţele proteice, se reduce

conţinutul în vitamina E, se formează compuşi ciclici de polimerizare ce au un

22
grad ridicat de toxicitate, temperatura ridicată de prăjire şi distilare dă naştere
radicalilor liberi, iar produsul final prezintă încă urme de solvenţi.

Astfel, avem în faţă imaginea unui produs alimentar denaturat încă de la bun
început, pe care îl consumăm fără a şti în realitate nivelul riscurilor la care ne
expunem organismul. 27

Acizii graşi de tip TRANS (AGT)

Când grăsimile din alimente de origine vegetală sunt extrase din celulele
plantelor şi prelucrate, structura şi legăturile chimice ale acizilor graşi sunt
modificate sau deteriorate astfel încât produc pagube şi inhibă activităţile
celulei. Grăsimea polinesaturata trebuie rafinată şi dezodorizată, de asemenea
poate fi hidrogenată pentru a putea fi folosită în scopul producerii margarinei
sau a grăsimilor necesare frăgezirii aluatului. În timpul solidificării, grăsimea
capătă însuşiri noi şi ciudate, necunoscute în starea naturală. Aceştia sunt acizii
graşi de tip TRANS, incompatibili cu organismul nostru.

Iată câteva afecţiuni datorate folosirii acizilor TRANS :

- tulbură ritmul cardiac.

- astupă arterele şi îngroaşă sângele.

- slăbesc sistemul imunitar.

- conduc la producerea unei sperme anormale şi scad nivelul testosteronului.

- favorizează cancerul de sân şi prostată.

- fac celulele rigide, inflexibile, disfuncţionale.

- afectează pancreasul.

Verificaţi cu atenţie etichetele produselor, căutaţi termenul de “uleiuri

vegetale hidrogenate” sau “parţial hidrogenate” – este un alt termen pentru
acizii de tip TRANS (AGT)

Sursele principale de AGT sunt : margarină, produsele lactate procesate,

dressing-uri vegetale, majoritatea alimentelor grase prăjite cu uleiuri rafinate,
alimente procesate pentru creşterea duratei de valabilitate. 28

23
Hidraţii de carbon – Glucidele
Hidraţii de carbon sau carbohidraţii se mai numesc şi glucide, ei fiind principala
sursă de energie pentru toate funcţiile corpului uman şi oferă calorii într-o formă
extrem de rapidă, fiind formaţi doar din atomi de carbon, hidrogen şi oxigen.

Carbohidraţii sunt efectiv pachete de energie solară formate prin fotosinteza

plantelor, folosiţi pentru a menţine viaţa.

Clasificare:

- monozaharide – formate dintr-o singură moleculă, pot fi asimilate într-o

formă directă şi rapidă. Cele mai întâlnite sunt glucoza şi fructoza . Se regăsesc
în toate fructele şi în miere.

- dizaharide – formate din două molecule. Amintim zaharoza (în

sfeclă,banane,ananas), maltoză (în maltul de orz ) şi lactoză (în laptele
mamiferelor)

- polizaharide – formate din mai multe monozaharide. Există trei tipuri de

polizaharide : amidonul, dextrinele, celuloza.

Deoarece organismul uman nu poate utiliza decât substanţe în forma lor cea mai
simplă, toate zaharurile complexe (dizaharidele şi polizaharilele) trebuie mai
întâi descompuse în monozaharide.

Carbohidraţii se regăsesc aproape în exclusivitate în produsele de origine

vegetală : cereale, fructe, zarzavaturi, precum şi în 29

multitudinea de produse obţinute din acestea, incluzând pâinea, pastele făinoase,

produsele de patiserie, etc. Totuşi, carbohidraţii proveniţi din alimentele
rafinate, nu ajută sănătatea, chiar dacă provin dintr-un mediu vegetal.

Dacă veţi cerceta tabelele cu proprietăţi ale alimentelor, veţi observa că

produsele de origine animală sunt lipsite de glucide, toate prezintă un zero sau
foarte aproape de zero la această categorie.

Cu excepţia laptelui mamiferelor care conţine lactoză, nu întâlnim alte surse

de glucide în produsele animaliere.

24
Această realitate cunoscută şi cercetată spulberă încă un mit : carnea oferă
multă energie. Glucidele sunt cea mai puternică sursă de energie, iar carnea nu
conţine aşa ceva. Dacă doriţi energie, e de preferat să o căutaţi în fructe şi
legume într-o formă cât mai proaspătă şi naturală.

Carnea conţine în ţesuturile ei multă adrenalină, o parte din aceasta fiind

secretată de glandele suprarenale ale animalelor la abatoare, iar aceasta dă
consumatorului o senzaţie de energizare. Dar această formă de stimulare este de
scurtă durată, iar aportul energetic nu este unul de proporţii, consumandu-se
enorm de multă energie in procesul digestiv. 30

Glucoza şi fructoza

Creierul foloseşte ca şi sursă de energie glucoza, un carbohidrat simplu,

justificând un procent de 15% din metabolismul nostru, deşi reprezintă doar 2%
din masa corpului nostru. Corpul tinde să conserve carbohidraţii în special
pentru funcţia creierului, iar grăsimile, pentru celelalte funcţii .

Privând organismul de fructoză şi glucoză, carbohidraţii cei mai simpli şi cei

mai bogaţi în energie, obţinuţi din fructe, seminţe şi legume, acesta este nevoit
să folosească proteinele şi lipidele pentru a obţine energia necesară, prin oxidare
rezultând surplus de reziduuri metabolice, intoxicând şi îmbâcsind sistemul.

Neuronii se hrănesc în special cu fructoză, care este absorbită foarte uşor de

membrana celulară prin procesul de difuziune; fructoza este foarte bogată în
electricitate, minunată pentru regenerarea sistemului nervos.

Combustibilul principal al corpului nostru este glucoza, care poate ajunge cu

uşurinţă în fiecare celulă, numai în prezenţa insulinei, produsă de pancreas.
Când nivelul glicemiei creşte, capacitatea organismului (a rinichilor) de a reţine
zaharurile încetează, acestea trecând direct în urină. Astfel, se ajunge la o
urinare excesivă, oboseală precoce, foame excesivă. 31

Carbohidraţii din alimentele rafinate

Există două tipuri de hidraţi de carbon disponibili : cei rafinaţi şi cei complecşi.
Cei rafinaţi sunt de fapt amidonurile şi zaharurile obţinute din plante prin
îndepărtarea mecanică a straturilor exterioare care conţin majoritatea

25
vitaminelor, mineralelor, proteinelor şi fibrelor acestora. Aceste alimente au
valoare nutritivă foarte scăzută. Astfel, consumul de zahăr şi făină albă
obişnuite, paştele făinoase rafinate, fulgii îndulciţi, bomboanele, băuturile
răcoritoare bogate în zahăr, ar trebui evitate pe cât posibil. Alimentele bogate în
carbohidraţi complecşi, precum fructele şi legumele proaspete, neprelucrate,
cerealele integrale, sunt extraordinare surse de energie pentru susţinerea
sănătăţii organismului.

Combinaţia dintre zahăr alb şi orez alb este extrem de dăunătoare datorită
înlăturării complexului vitaminelor B din orez, carbohidraţii sunt arşi prin
procesul de rafinare al zahărului, provocând dezechilibru şi crescând cererea de
vitamine din sistem. 32

Pâinea albă

Marea majoritate a oamenilor consumă pâinea albă, un aliment gustos, cu aspect

plăcut, cu multe calorii, însă cu valoare nutritivă aproape nulă, din motiv că din
făina albă sunt eliminate practic toate fibrele alimentare, vitaminele şi
mineralele esenţiale. În plus, când calitatea grâului nu este cea mai bună, se
adaugă amelioratori, aşa-numiţii E-uri, iar pentru albirea şi accelerarea maturării
făinei este folosit dioxidul de clor, triclorură de azot şi peroxidul de benzoil,
cauzând în timp majore afecţiuni ale sistemului nervos, favorizând obezitatea, şi
sporind nivelul de toxine din organism. Deficitul de vitamine din complexul B
aduce după sine un sistem imunitar slăbit, provoacă dezechilibre hormonale.
Săracă în calciu şi magneziu, pâinea albă poate determina în timp afecţiuni
osoase, rahitism, tulburări nervoase. 33

Zahărul

Zahărul de masă obişnuit este o dizaharidă, însă este un produs rafinat,

deposedat de mineralele şi vitaminele ce se găsesc în mod natural în sfeclă şi
trestie, fiind foarte concentrat. Îngreunează sistemul inhibând delicatele procese
chimice care au loc în celule.

Iată câteva efecte ale zahărului:

- subminează sistemul osos, utilizând (mai degrabă furând) calciul din organism
pentru metabolizarea lui.

26
- produce carii dentare prin creşterea acidităţii în cavitatea bucală, determinând
un deficit de minerale la suprafaţa dinţilor.

- produce deficit de vitamina B perturbând astfel activitatea sistemului nervos

central. Dă naştere depresiei, anxietăţii, oboselii cronice, afectează memoria.

- predispune organismul către hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică,

infarct miocardic.

- pfectează sistemul hormonal, producerea de insulină (alergii şi diabet)

- produce polipi de colon, apendicite, acnee. 34

Îndulcitorii artificiali

Zaharina E954 şi Ciclamatul E952

Zaharina este de până la 300 de ori mai concentrată decât zahărul. Utilizarea
zaharinei este strâns legată de apariţia cancerului la vezica urinară. Ciclamatul a
fost interzis de către Agenţia pentru Administrarea Alimentelor şi
Medicamentelor în S.U.A.

Aspartamul

Cunoscut sub brand-ul Nutrasweet (aminoacidul sintetic aspartam), aspartanul

este o neurotoxină care se descompune în formaldehidă ( formol). Atrage după
sine tot felul de alergii, afecţiuni dermatologice, tulburări ale vederii, colici,
ameţeli, cefalee, apatie. 35

CAPITOLUL V

Fibrele vegetale

Fibrele vegetale fac parte din marea categoria a glucidelor, însă prezintă
particularitatea (cele mai multe dintre ele) de a nu fi digerate de către
organismul nostru. Ele sunt pur şi simplu un balast ce se elimina odată cu
celelalte reziduuri, în urmă procesului de digestie şi fermentaţie, funcţionând că
nişte mături intestinale, absorbind toxinele din organism. Tocmai din acest
motiv s-a ajuns să se creadă că ne putem lipsi de ele, deşi fibrele sunt esenţiale
pentru buna funcţionare a multor funcţii ale sistemului. Cu cât alimentaţia este

27
mai săracă în fibre, cu atât conţinutul intestinului gros va fi mai dens, mai dur şi
mai aderent. Presiunea creată la acel nivel va favoriza apariţia diverticulilor şi a
hemoroizilor. Presiunea va fi crescută şi în interiorul abdomenului, favorizând
apariţia herniilor abdominale, în special hiatale. Fibrele asigură microflora
intestinală normală, scade durata de menţinere a deşeurilor în colon, având un
efect favorabil în prevenirea cancerului de colon.

Principalele afecţiuni ce pot fi prevenite utilizând suficiente fibre :

- tulburări intestinale

- diabet

- hipertensiune arterială

- apendicită

- hemoroizi

- vene varicoase

Carnea, laptele, ouăle şi brânzeturile nu conţin fibre. Cea mai importantă

sursă de fibre ar trebui să o constituie pâinea şi cerealele, neapărat integrale.
Pâinea din făină albă, este un mare obstacol în calea starii de echilibru fizic, asa
cum am menţionat si mai sus. 36

28
Vitaminele
Vitaminele sunt substanţe organice esenţiale pentru viaţă. În cele mai multe
cazuri, nu sunt produse de organism şi trebuie luate din alimentaţie. Este nevoie
de vitamine pentru aproape toate funcţiile organismului, astfel ele reglează
metabolismul, asistă la formarea lipidelor şi a carbohidraţilor în energie, asista
la formarea oaselor şi a ţesuturilor etc.

Vitaminele se împart în 2 clase : - hidrosolubile (solubile în apă)

- liposolubile (solubile în grăsimi)

Vitamina A

- liposolubilă.

- se întâlneşte în plante sub formă de carotenoizi.

- măreşte acuitatea vizuală, ajută la formarea pigmentilor în retină.

- protejează integritatea tegumentelor şi mucoaselor respiratorii, digestive,

urinare.

- este un antioxidant.

- creşte imunitatea.

- antiinflamator.

- stimulează funcţia de reproducere.

Carenţa de vitamina A duce la hemeralopie (slabire a vederii), xeroftalmie (lipsa

secreţiei lacrimale si opacifierea corneei), probleme generale ale ochilor, boli
ale pielii şi mucoaselor. 37

Surse de vitamina A : sfecla roşie, morcovii, cătina, păpădia, napii, spanacul,

andivele, avocado, pătrunjel, pepenele galben, dovlecel, roşii, ardei, broccoli,
caisele, coacăzele, zmeura, măceşele.

Vitamina B1 – tiamină

- hidrosolubilă.

- intervine în metabolismul carbohidraţilor, lipidelor, protidelor.

29
- este antinevritica, facilitează transmiterea de impulsuri nervoase prin activarea
acetilcolinei.

- măreşte capacitatea de efort.

- susţine producerea acidului clorhidric.

- stimulează pofta de mâncare.

- este un excitant al glandei tiroide.

Carenţa de vitamina B1 se manifestă prin oboseală, lipsă de concentrare,

iritabilitate, tulburări gastro-intestinale, tulburări cardiace. Lipsa ei completă
duce la boala ‘beri-beri’, paralizia şi atrofia musculară a picioarelor, tulburări
circulatorii. Fierberea alimentelor atrage după sine pierderi importante de
vitamina B1.

Surse : drojdia de bere, polen, arahide, germeni de grâu, migdale, nuci, alune,
conopidă, orez brun, soia , linte, năut, mazăre, portocale, smochine, usturoi,
seminţe germinate.

Vitamina B2 – riboflavină

- hidrosolubilă.

- favorizează creşterea organismului catalizând reacţiile chimice necesare pentru

utilizarea carbohidraţilor şi a proteinelor.

- are efecte în mărirea acuităţii vederii, alături de vitamina A.

- previne îmbătrânirea epidermei. 38

- susţine sistemul imunitar.

- stimulează respiraţia celulară.

- scade glicemia din sânge, acţionând asupra metabolismului glucidelor.

- acţionează asupra metabolismului lipidelor şi protidelor.

Carenţa de vitamina B2 duce la căderea părului, la apariţia dermatitei seboreice,

a conjunctivitei, stomatitei, scade rezistenţa la infecţii, crampe musculare.

30
Surse : polen, drojdie de bere, grâu încolţit, migdale, alune, nuci, soia, ciuperci,
avocado, conopidă, frunze de sfeclă şi de nap.

Vitamina B6 – piridoxină

- hidrosolubilă.

- reglează metabolismul proteinelor, în special în ţesutul nervos, ficat şi piele.

- participă la sinteza colesterolului şi fosfolipidelor.

- stimulează metabolismul muscular.

- îmbunătăţeşte activitatea miocardului.

- contribuie la formarea globulelor roşii şi la menţinerea glicemiei.

Carenţa de vitamina B6 duce la inflamaţii ale pielii, oboseală, nervozitate,

insomnii, anemie, astenie, dureri abdominale.

Surse : nuci, alune, ardei verde, avocado, germeni de grâu, orez brun, cereale
integrale, varză, seminţe de floarea-soarelui.

Vitamina B12 – cianocobalamine

- hidrosolubilă.

- singura vitamină care conţine cobalt. 39

- împreună cu acidul folic (vitamina B9) devine indispensabilă pentru formarea

celulelor în sânge, în special în formarea hematiilor şi a leucocitelor.

- ajută la refacerea sistemului nervos.

- protejează ficatul, împiedicând încărcarea grasă a acestuia.

- păstrează echilibrul hormonal, fiind un factor de creştere.

Carenţa de vitamina B12 duce la anemie pernicioasă, conducând la scăderea

numărului de globule roşii. Pot apărea leziuni la nivelul măduvei spinării,
nevrite, diferite simptome digestive şi cardiovasculare.

Surse : - bacteriile intestinului gros, care produc şi vitamina K

31
- seminţe încolţite, drojdie de bere, varec, pătrunjel, lăptucă, rădăcini de praz,
sfeclă, conopidă, banane, frunze de tătăneasă, orez integral, seminţe de floarea-
soarelui.

Acţiunea vitaminei B12 poate fi blocată de anticoncepţionale, antibiotice,

substanţe toxice, stres.

Vitamina C (acidul ascorbic)

- liposolubilă.

- activează funcţiile tuturor celulelor, încetinind procesul de îmbătrânire

celulară.

- stimulează metabolismul glucidelor, lipidelor şi aminoacizilor.

- sprijină funcţionarea sistemului imunitar.

- protecţie ridicată pentru artere : împiedică obturarea lor, tonifică pereţii

vaselor de sânge, fac sângele mai puţin vâscos, reglează nivelul colesterolului în
organism.

- favorizează absorbţia fierului în organism.

- asigură maturarea globulelor roşii. 40

- stimulează funcţia tiroidei şi a suprarenalelor.

- măreşte acţiunea antitoxică a ficatului.

- neutralizează toxinele din sânge.

- intervine în cicatrizarea rănilor.

- grăbeşte formarea calusului osos în fracturi.

- utilă în profilaxia cataractei.

Carenţa de vitamina C duce la scorbut, debilitate, predispoziţii la infecţii,

anemie, hemoragii ale gingiilor şi pielii, demineralizarea oaselor, pierderea în
greutate.

32
Surse : măceşe, pătrunjel, kiwi, coacăze negre, lobodă, ardei, urzici, broccoli,
varză, portocale, lămâi, grapefruit, spanac, ridichi, varză, roşii, mazăre, fragi
etc.

Vitamina C se distruge prin procesul de fierbere.

Vitamina D (calciferol)

- liposolubilă.

- facilitează absorbţia calciului în intestin şi depozitarea lui în oase.

- sporeşte rezistenţa la infecţii microbiene.

- tegumentele expuse la lumina soarelui produc vitamina D.

Carenţa de vitamina D permite avansarea afecţiunilor precum lupusul, scleroza

multiplă, artrita reumatoidă, boala Crohn.

Surse: cea mai mare parte de vitamina D care circulă prin sânge provine de la
ceea ce se sintetizează în propria noastră piele sub influenţa radiaţiei solare. Se
mai poate obţine din drojdia de bere, soia, banane, ciuperci, seminţe încolţite,
lucerna, spanac, varză. 41

Vitamina E – tocoferol

- liposolubilă.

- acţionează că antioxidant protejând celulele împotriva degenerării.

- împiedică oxidarea acizilor graşi nesaturaţi, a vitaminelor A,C,D,F, a biotinei,

a carotenoidelor.

- previne atacurile de cord şi cerebrale.

- ajută la proliferarea globulelor albe, stimulând astfel imunitatea.

- intervine în formarea celulelor reproducătoare.

- facilitează buna funcţionare a glandei hipofize.

- favorizează asimilarea calciului şi a fosforului.

- facilitează depozitarea glicogenului în ficat şi muşchi.

33
- îmbunătăţeşte circulaţia capilară, mărind capacitatea de funcţionare a
muşchilor.

- reduce durerile artritei reumatoide, acţionând împotriva inflamării şi

rigidizării.

Carenţa de vitamina E duce la afecţiuni circulatorii şi cardiace, tulburări

musculare şi ale sistemului nervos, sterilitate (atrofie testiculară, ovariană,
uterină), eczeme, ulcere ale gambelor, afecţiuni ale globului ocular prin
instalarea unei miopii evolutive. La copii produce întârzierea dezvoltării
organelor genitale, întârzierea pubertăţii, menstruaţiile fiind însoţite de dureri
violente.

Surse : ulei de cătină, fructele oleaginoase (nuci, alune, migdale), avocado,

broccoli, cătină, germenii cerealelor, uleiuri vegetale neprocesate şi nerafinate,
lăptuci, spanac, orez brun, seminţe încolţite. 42

Vitamina K

- este liposolubilă.

- acţionează în ficat determinând sinteza proteinelor necesare pentru coagularea

sângelui. Este o vitamina antihemoragică.

Carenţa de vitamina K duce la îmbolnăvirea aparatului digestiv.

Surse: bacterii intestinale, care produc vitamina K în cantităţi suficiente. Se mai

găseşte în napi, varză, lăptucă, spanac, mazăre, lucerna, trifoi, roşii, varec. 43

34
Mineralele
În prezent sunt cunoscute 20 de minerale care fac parte din compoziţia
organismului nostru. Mineralele constituie acel procentaj de 5% din greutatea
corpului. În organismul nostru mineralele sunt înnoite continuu.

Calciul

Calciul are nevoie de vitamina D pentru a putea fi absorbit în intestin. Are

nevoie de o bună funcţionare a glandei tiroide şi a paratiroidei. Se recomandă a
se consuma 500mg/zi.

- este mineralul ce oferă tărie scheletului şi danturii.

- intervine în transmiterea impulsurilor nervoase în special în inima, menţinând

echilibrul ritmului cardiac.

- este necesar pentru coagularea normală a sângelui.

- reglează echilibrul acido-bazic al sângelui, evitând ca acesta să devină prea

acid.

Deficienţa de calciu atrage după sine crampe şi spasme musculare, bătăi

cardiace puternice şi neregulate, insomnie, irascibilitate, degradarea şi căderea
dinţilor, scăderea rezistenţei oaselor, vene varicoase, hemoragii.

Cafeaua, băuturile de tip Cola, cele carbogazoase, sarea în exces, tutunul,

zahărul rafinat, alcoolul, medicamentele diuretice şi laxativele chimice inhibă
sau “extrag” calciul din oase şi ţesuturi. 44

Surse de calciu : varec, orz verde, seminţe de susan, soia, migdale, alune,
spanac, nuci, fulgi de ovăz, hrişca, mei, napi, gulii, orez brun, coaja de ou
(măcinată).

Fierul

Fierul are nevoie de vitamina C pentru a putea fi asimilat de organismul nostru.

Se recomandă consumul a 15-20 mg/zi. În anumite situaţii, creşte necesarul de
fier. Astfel, este nevoie din plin de fier în timpul menstruaţiei, în timpul sarcinii
şi a lactaţiei, după hemoragii sau intervenţii chirurgicale.

35
- fierul formează în sânge hemoglobină, care dă acestuia culoarea roşie şi
permite transportul oxigenului.

- este constituentul unor enzime respiratorii.

- susţine “lupta” organismului împotriva stresului şi a bolii.

- fierul întăreşte sistemul imunitar şi sporeşte rezistenţa la infecţii.

Carenţa de fier poate duce la anemie hipocrona, modificări trofice ale pielii şi
unghiilor. Excesul de fier produce boala numită hemocromatoză.

Cercetătorii de la Harvard au analizat obiceiurile alimentare pentru aproape

45.000 de bărbaţi timp de 4 ani . O parte din ei îşi luau necesarul de fier din
surse animaliere (denumit şi fier heminic). S-au constatat rate mult mai mari de
infarct la aceştia decât în cazul celor ce îşi luau fierul din surse vegetale.

Surse vegetale de fier : drojdie de bere, soia, susan, polen, fasole albă, linte,
năut, ovăz, mei, grâu, urzică, păpădie. 45

Magneziul

Este recomandat consumul a 300mg/zi.

- magneziul reglează transmiterea impulsului nervos de-a lungul nervilor

periferici.

- acţionează în metabolismul glucidelor, proteinelor şi a lipidelor.

- intervine în permeabilitatea celulară.

- intervine în coagularea sangvină (inhibă vâscozitatea trombocitelor).

- poate contribui la combaterea stresului.

- reglează ritmul cardiac.

- scade nivelul trigliceridelor sprijinind tipurile benefice de colesterol.

Alcoolul, diureticele, stresul emoţional sau fizic “sărăcesc” organismul nostru

de acest mineral indispensabil.

36
Carenţele de magneziu se manifestă prin oboseală şi senzaţie de sufocare,
crampe musculare şi cârcei, tremur al pleoapelor şi al unora dintre muşchi,
spasm în diferite organe, palpitaţii cardiace, diaree, tulburări gastro-intestinale.

Surse: dovleac, seminţe de floarea-soarelui, migdale, soia, nuci, alge marine,

făină integrală de grâu, tărâţe de cereale, mei, ovăz, spanac, banane, în general
legumele cu frunze verde-închis, avocado.

Borul

Borul este un element chimic detectabil, ale cărui efecte pozitive au fost
ignorate multă vreme. Borul lucrează împreună cu calciul şi magneziul pentru o
bună funcţionare a sistemului osos.

Surse: aproape toate fructele şi legumele, mai ales păpădia. În special fructele
uscate, caisele, curmalele, prunele. 46

Cromul

Acest mineral detectabil împreună cu insulina, ajută la metabolizarea zahărului.

Poate ajuta diabeticii în două feluri : stimulând producerea de mai multă
insulină decât este nevoie în mod normal de către celulele beta din pancreas; în
al doilea rând, face ca insulina să acţioneze într-un mod mai eficient, în acest fel
se menţine un nivel constant de glucoză în sânge.

Surse : drojdia de bere, broccoli, suc de struguri, fasole verde, lăptuci.

Cuprul

De acest mineral este nevoie pentru a transforma fierul din organism în

hemoglobină. Ajută la menţinerea sănătăţii oaselor, vaselor de sânge şi a
nervilor, cât şi la buna funcţionare a sistemului imunitar.

Surse: grâul, fasolea, prunele uscate, seminţele de toate felurile.

Iodul

Iodul este un micronutrient de importanţă vitală în funcţionarea glandei tiroide

care produce hormonii ce controlează multe din funcţiile organismului. Carenţa
de iod poate duce la hipotiroidism, caracterizată prin letargie, guşă sub barbie,
greutate avansată şi frisoane.

37
Surse: fructele de mare, nucile, algele (chlorella, varecul). 47

Manganul

Manganul activează enzimele care sunt necesare pentru asimilarea vitaminei C,

a biotinei şi a tiaminei. Este foarte important şi pentru buna funcţionare a
sistemului nervos şi pentru producerea hormonilor sexuali. Este un antioxidant
de aceea poate preveni apariţia cancerului şi a bolilor de inima.

Surse : nuci, cereale, zarzavaturi, mazăre, sfeclă.

Fosforul

Fosforul este esenţial în procesul de transformare a hranei în energie şi la

formarea materialului genetic, a membrelor celulare şi diferitelor enzime.
Calciul şi fosforul trebuie să se afle în raport de 2/1 în organism pentru a acţiona
corect. Carenţele de fosfor sunt extrem de rare.

Potasiul

Împreună cu sodiul, acest mineral menţine în echilibru cantitatea de apă din

organism şi ritmul cardiac. Este extrem de important pentru buna funcţionare a
nervilor şi muşchilor. Un aport scăzut de potasiu este asociat cu o tensiune
arterială ridicată şi cu aritmie.

Surplusul de potasiu este eliminat prin rinichi, de aceea, cei ce suferă de

deficienţe renale, nu ar trebui să consume alimente bogate în potasiu.

Surse: cartofi, dovlecei, caise uscate, banane, suc de portocale, prune uscate. 48

Seleniul

Deşi nu avem nevoie decât de o cantitate infimă din acest mineral, el este
esenţial pentru o bună funcţionare a organismului nostru. Detoxifică materialele
precum mercurul, cadmiul, arsenicul şi alte substanţe toxice potenţial
cancerigene, combinându-se cu ele pentru a forma compuşi ce sunt eliminaţi de
organism. Seleniul “colaborează” strâns cu vitamina E care este tot un
antioxidant. Protejează membranele, reduce riscul de cancer, fortifică sistemul
imunitar şi reduce cerinţele de B12 din organism.

38
Îngrăşămintele pe baza de sulf împiedică plantele să asimileze seleniu. Multe
din sourile erbicidate sunt sărăcite de seleniu şi alte elemente valoroase.
Procesele de rafinare a făinii distrug seleniul concentrat în germeni şi tărâţe.
Absenţa seleniului din organism conduce la boli tumorale şi cardiovasculare,
oboseală, chisturi, slăbiciune musculară, rezistenţă scăzută la infecţii, sterilitate,
afecţiuni ale ficatului. Creierul privat de seleniu manifestă perturbări ale
activităţii principalilor neurotransmiţători : serotonină, adrenalină, dopamină.

Surse: nuci braziliene, polen, usturoi, ceapă, struguri negri, grâu integral.

Zincul

Acest mineral joacă un rol important în divizarea, creşterea şi repararea

celulelor. Din această cauza este extrem de important în procesul de vindecare
al rănilor, în care este necesară o producţie de celule noi. Zincul este esenţial
pentru păstrarea nealterată a simţurilor (gust, miros, auz) cât şi pentru o bună
funcţionare a sistemului reproducător masculin. Zincul este un mineral esenţial
pentru 49

funcţionarea normală a articulaţiilor. Nu este o surpriză faptul că la reumatici,

nivelul de zinc este mai scăzut faţă de persoanele sănătoase. Zincul poate
preveni îngroşarea prostatei, una dintre cele mai întâlnite probleme printre cei
vârstnici.

Surse: drojdia de bere, fasolea, germenii de grâu, algele marine (varec,

chlorella), seminţele de dovleac şi floarea soarelui neprajite, sfecla roşie,
ciupercile.

39
PARTEA a III-a
ŞTIAŢI CĂ …. ? 51

Studiile recente arată că ingredientele ce intră în compoziţia medicamentelor

utilizate în mod obişnuit pentru răceli, alergii, diverse dureri, determină
scăderea nivelului vitaminei A din sânge. Iar dacă ţinem seama că vitamina A
protejează şi întăreşte membranele şi mucoasele ce căptuşesc nasul, gâtul şi
plămânii, atunci realizăm că un deficit al acestei vitamine creează un mediu
propice pentru dezvoltarea bacteriilor, prelungind boala pe care medicamentul
trebuia de fapt să o vindece.

Aspirina - medicamentul miraculos la îndemâna oricui, cel mai utilizat

ingredient al analgezicelor şi remediilor împotriva virozelor şi sinuzitelor, este
de fapt un “hoţ” de vitamina C. Chiar şi o cantitate mică de aspirină poate tripla
viteză de excreţie a vitaminei C din organism. De asemenea, conduce la apariţia
unei carenţe de acid folic şi vitamina B, determinând anemii şi tulburări
digestive.

Corticosteroizii (cortizonul, prednisonul) - utilizaţi în artrite, astm, afecţiuni

dermatologice, tulburări oftalmologice şi sangvine, duc la scăderea nivelului de
zinc din organism.

Laxativele şi antiacidele afectează metabolismul calciului şi fosforului,

distrugând cantităţi mari de vitamina A,E,D şi K.

Antibioticele şi diureticele prescrise în mod normal pentru hipertensivi scad

nivelul potasiului din organism.

Seminţele de dovleac sunt o bună sursă de zinc şi fier, concentraţia de proteine

fiind foarte mare (30%), conţin toţi aminoacizii esenţiali. Conţin de asemenea
cea mai mare cantitate de melatonina (hormonul ce reface organismul). La
aceeaşi cantitate de seminţe de dovleac, concentraţia fierului este de 3 ori mai
mare decât într-o friptură.

Seminţele de susan sunt bogate în magneziu, zinc, calciu şi fier, conţin 20%
proteine, toţi aminoacizii esenţiali, 50% grăsimi, iar la 52

40
aceeaşi cantitate, concentraţia de calciu este de 20 de ori mai mare decât în
carne şi de 10 ori mai mare decât în lapte şi brânzeturi.

“Sarea din bucate”

Sarea fină pe care o folosim în mod obişnuit, ascunde un lucru pe care nu foarte
multă lume îl cunoaşte : este tratată cu E 535 adică ferocianură de sodiu, o
substanţă cu un înalt grad de toxicitate. Ea nu conţine deloc magneziu (spre
deosebire de sarea gemă), un mineral esenţial pentru sănătatea sistemului
cardiovascular. În magazinele naturiste putem găsi că înlocuitori de succes
precum sarea gemă neiodata, sarea de mare, sau cea mai “bogată” dintre săruri –
sarea roz de himalaya. Dar chiar şi acestea trebuie consumate cu grijă, în
cantităţi potrivite.

În cazul unor boli ale rinichilor sau inimii, în cazul hipertensiunii arteriale sau a
bolilor reumatice, este sugerată reducerea drastică a cantităţilor de sare folosite,
sau chiar la eliminarea ei din alimentaţie. Pentru obişnuirea gustului cu hrana
fără sare, se pot folosi condimente uşoare precum : mărar, pătrunjel, tarhon,
cimbru, busuioc, oregano, rozmarin, salvie, schinduf etc. 53

Laptele de vacă

Laptele este cel mai comun alergen. Se estimează că laptele conţine peste 150
substanţe alergene, datorită acestui fapt, o pauză sau eliminarea totală a laptelui
din alimentaţie, poate elibera corpul de tot felul de manifestări alergice. Multe
persoane s-au vindecat de afecţiuni foarte vechi, a căror cauză nu a putut fi
determinată nici de medicii specialişti, prin simpla decizie de a elimina laptele
din alimentaţie.

Numitorul comun al problemelor respiratorii este consumul de lapte. Secreţiile

nazale excesive, tusea şi feluritele infecţii, se pot datora reziduurilor antibiotice
din lapte (penicilină, eritromicină şi altele, sunt prezente în lapte în cantităţi
mici).

Laptele integral şi laptele praf, asigură un mediu propice pentru oxidarea

colesterolului, făcându-l extrem de dăunător pentru artere. Astfel, colesterolul
oxidat are un rol esenţial în procesul de îngroşare al arterelor, numit
arteroscleroză.

41
Tot ceea ce se află în sângele vacii la un moment dat, determină calitatea
laptelui. Astfel, bacteriile, hormonii, pesticidele şi alte contaminante, ajung
direct în organismul nostru odată cu consumul de lapte.

Copiii pierd abilitatea de a digera lactoza prezentă în lapte, odată cu încheierea

primei perioade de creştere a copilăriei timpurii. Pentru ei este necesar doar
laptele matern, ca primă formă de hrană, odată ce vin pe aceasta lume. Procesul
natural este acela ca, pe masură ce trece timpul, organismul copilului să înceapă
să dezvolte încet o insuficientă a enzimei lactază, care este necesară pentru
descompunerea lactozei în două zaharuri simple ce pot fi asimilate de organism.
Astfel, lactoza nedigerata trece în intestinul gros, fiind principala cauza a
apariţiei colicilor la copii.

Studiile arată că, consumul de lapte de către copii, are legătură cu apariţia unor
secreţii de mucus, tuse şi diferite afecţiuni ale plămânilor. 54

Răcelile, gripa, oreionul că şi orice inflamaţie limfatică, nu sunt doar nişte “boli
ale copilăriei”. Ele sunt conectate direct cu consumul de lapte şi produse lactate
de către copii, iar cea mai mare parte a parinţilor nu cunoaşte acest detaliu
extrem de important.

Jurnalul medical britanic, Lancet, sugerează că scleroza multiplă are legătură cu

consumul de lapte. Scleroza multiplă este o afecţiune neurologică ce distruge
ţesutul izolator al celulelor nervoase ale creierului, nervul optic şi cordul spinal.

Laptele este bogat în calciu (acesta este unul din argumentele celor ce îl
recomandă), însă doar 10-15% din calciul laptelui este asimilat de
organismul uman, din motiv că proteinele laptelui conţin mult sulf şi fosfor,
fapt ce determina slaba asimilare a calciului lactic.

Microbacteria paratuberculosis, transmisă prin alimentele lactate, are legătură

cu apariţia bolii Crohn a intestinelor.

Brânza este un produs lactat obţinut prin putrefacţie, care are ca rezultat
producerea aminelor, amoniacului, acizilor graşi iritanţi (acidul butiric şi acidul
caprilic) şi acidului lactic. Toate acestea sunt toxine ce irită sistemul nervos şi
tractul gastro-intestinal. Anumite amine interacţionează cu nitraţii prezenţi în
stomac, formând nitrozamina, un agent cauzator de cancer.

42
O variantă de început o poate reprezenta eliminarea produselor lactate din
alimentaţie pentru o perioada limitată, pentru a se analiza rezultatele dietei. O
perioadă minimă de 21 de zile este sugerată pentru rezultate notabile. Laptele de
vacă poate fi înlocuit cu laptele de soia, de migdale, de grâu germinat sau de
seminţe de floarea soarelui, variante foarte gustoase şi cu mult mai sănătoase.
55

Partea a IV-a
Principii ale unei nutriţii sănătoase şi echilibrate 56

CAPITOLUL I

Mici secrete

Există câteva mici secrete în această complexă zona a nutriţiei, iar dacă ar fi
cunoscute şi urmate la scara largă, calitatea vieţii noastre s-ar îmbunătăţi extrem
de rapid iar marea majoritate a bolilor ar fi de domeniul trecutului, longevitatea
fiind in acest caz, ceva firesc. Fiecare dintre noi are datoria personală să
cunoască aceste secrete şi să le aplice cât mai des în viaţa de zi cu zi, doar
aceasta fiind calea directă către vindecarea şi dezvoltarea organismelor noastre
în cei mai buni parametri. Fără boli, specia umană ar fi mult mai eficientă pe
această planetă, iar nivelul general de fericire ar creşte văzând cu ochii.

Să amintim câteva dintre acestea:

- încercaţi să evitaţi a lasa un timp prea îndelungat în apă fructele, legumele sau
verdeţurile pe care vreţi să le spălaţi, pentru că vor pierde o mare cantitate de
vitamine (mai ales cele hidrosolubile) şi alte substanţe valoroase. Puteţi folosi
spălarea sub jet puternic şi apoi să le scurgeţi bine. În cazul rădăcinoaselor,
multe dintre substanţele valoroase se află în coajă. Acesta este motivul pentru
care e recomandat să evităm curăţarea cojilor cu cuţitul. În schimb, putem folosi
o perie cu care să se frece energic murdăria, apoi să se clătească sub jet.
Varianta cuţitelor de ceramica este la fel de eficienta. Încercaţi să nu le lăsaţi în
apă la înmuiat.

43
- cu cât evităm mai mult mărunţirea, răzuirea, cu atât vom avea o hrană mai
sănătoasă, motivul fiind procesele oxidative şi degenerative care încep extrem
de rapid odata cu momentul tăierii. Astfel că, este 57

mai sănătos să muşti dintr-un măr decât să-l tai in felii, dar dacă totuşi mâncarea
este mărunţită, să nu treacă mai mult de jumătate de oră până când o consumaţi.

- reîncălzirea mâncărurilor nu este o idee prea bună. Mâncarea trebuie

consumată proaspătă, altfel, îşi pierde aproape toată valoarea nutritivă, devine
ingestă şi toxică. Reîncălzirea repetată distruge toate vitaminele şi mineralele,
iar ceilalţi nutrienţi sunt alteraţi masiv, mâncarea devenind practic “moartă” fin
punct de vedere energetic.

- atunci când folosim mâncăruri şi băuturi fierbinţi sau reci, creem un şoc pentru
mucoasa stomacului nostru, generând stres biochimic. “ciorba fierbinte” sau
“apa din frigider” sunt extrem de bulversante pentru aparatul digestiv, slăbindu-
l în timp. Încercaţi să folosiţi alimentele într-un interval termic de 15-35 grade
C.

- este o bună idee să evităm amestecul hranei solide cu cea lichidă. Prin
amestecarea “ciorbei” cu “felul 2” se diluează sucurile gastrice, întârziind
procesul de digestie. Astfel, corpul nostru va pierde foarţă multă energie.
Sugerat este ca fiecare tip de mâncare să fie consumat independent, cu o pauză
de minimum 2-3 ore între ele.

- apa poate fi consumată fie cu 20-30 minute înainte de masă, fie cu 45-60
minute după masă, dar niciodată în timpul mesei. Dacă totuşi vă este sete, puteţi
bea câteva înghiţituri mici, însă nu foarte mult. Reţineţi că apă băută în timpul
mesei diluează sucurile gastrice, încetinind digestia.

- chimia ne învaţă că, asociind o bază (alcal) cu un acid, cele două elemente se
vor neutraliza reciproc. Fermentaţia şi putrefacţia înlocuiesc atunci enzimele
digestive, făcându-se o descompunere incorectă a alimentelor, provocând
malabsorbtie, acidoză şi înfometare celulară. 58

- este cel mai sănătos ca fructele să fie consumate singure şi nu în combinaţie cu

orice alt tip de mâncare din motiv că acestea, consumate după o masă copioasă,
sunt o sursă de putrefacţie în stomac, determinând fermentaţia.

44
- pepenii (fermentescibili şi digeraţi în intestin), dacă sunt combinaţi cu
alimente ce au nevoie de digestie stomacală (cum ar fi proteinele), vor fi
obligaţi să rămână prea mult în stomac şi astfel vor fermenta.

- dacă un amidon predominant – cartoful, se combină cu o proteină- soia, cele

două elemente se ciocnesc , iar zahărul, intrat în fermentaţie, produce alcool ce
va provoca hiperaciditate, congestionarea mucoasei stomacale, va afecta
ţesuturile hepatice, pancreatice şi ale glandelor suprarenale. Diabeticii au cele
mai mari probleme cu nivelul glicemiei dacă mănâncă în acest mod.

- fructele oleaginoase (nuci, migdale, alune etc) şi seminţele pot fi combinate

într-o anumită măsură cu fructele şi legumele. Totuşi, fiind bogate în proteine,
cel mai bine se pot combină cu leguminoasele (preponderent proteice).

- combinaţia lapte/ou/zahăr este un factor major în apariţia sclerozei multiple.

- amestecurile prea bogate sunt greu digestibile. Cu cât mai simple vor fi
mesele, cu atât mai eficient va fi procesul digestiv. 59

CAPITOLUL II

Program şi regularitate

Pentru cele mai multe persoane, două mese pe zi sunt suficiente. Aceasta va da
stomacului timp suficient pentru odihnă. Singura excepţie o face diabeticul de
tip 1 (insulino-dependent) care are nevoie de 3 mese pe zi şi o gustare înainte de
culcare, pentru fazele când glicemia nu poate fi ţinută sub control. În schimb,
programul cu 2 mese pe zi, dă cele mai bune rezultate pe termen lung, obişnuind
organismul să producă acid clorhidric într-un mod ordonat şi nu continuu, baza
fiind ritmul de viaţă circadian (ceasul nostru biologic natural).

Prima masă a zilei este şi cea mai importantă pentru că oferă hrană corpului şi
minţii atunci când acestea sunt cel mai active şi au nevoie de cea mai multă
energie. Un mic dejun bogat în fructe, cereale, nuci, adică bogat în vitamine,
minerale, proteine, fibre şi ceva carbohidraţi, produce mai multă energie, mai
puţină somnolenţă, contribuie la susţinerea funcţiilor creierului şi a controlului
nervilor şi muşchilor.

Mişcarea după masă este esenţială ! Evitaţi odihna sau somnul de după masă,
pentru că acestea încetinesc digestia şi induc, în timp, senilitate. Nu este nevoie

45
să facem efort masiv, însă o scurtă plimbare, sau o activitate uşoară, ajută enorm
digestia şi instalarea unui echilibru general în corpul nostru. 60

CAPITOLUL III

Faza interdigestiva – secretul unui surplus de energie

Studiile estimează că cei mai mulţi oameni îşi iau cam 30% din hrana lor zilnică
mâncând între mese. Ne-am transformat în nişte creaturi ciudate, care ronţăie pe
apucate. Faza interdigestiva a activităţii intestinale este o etapă căreia foarte
puţini îi dau importanţă, însă ce trebuie să ştim este că, o masă obişnuită are
nevoie de până la 4 ore pentru ca tractul intestinal să fie curăţat în
totalitate.Tractul intestinal nu se poate curaţa dacă stomacul şi intestinul subţire
nu sunt golite de hrană, respectiv de reziduurile alimentare.

Mulţi oameni nu cunosc faza interdigestiva pentru că pur şi simplu nu ştiu că

este neapărat nevoie de pauze între mese. Chiar şi o nuca mâncată între mese va
ţine sistemul într-o continuă etapă de digestie, aceasta fiind principala cauză
pentru apariţia numeroaselor boli inflamatorii, ulceraţii sau alte tulburări ale
sistemului nostru digestiv, inclusiv îngrăşarea excesivă şi mai ales cancerul
de rect sau colon. Plus că, odihnirea sistemului digestiv ne va aduce un surplus
energetic extrem de vizibil. Este neapărat necesară implementarea unui stil de
hrănire regulat, dacă ţinem să avem un corp sănătos şi echilibrat. 61

CAPITOLUL IV

Prepararea termica a alimentelor

Consumând alimente în stare cât mai pură, proaspete, vii, alimente ale căror
proprietăţi chimice şi valenţe energetice nu au fost modificate de intervenţia
omului, se va observa în cel mai scurt timp modificarea majoră a stării generale
de sănătate şi a nivelului de vitalitate. Mâncarea preparată termic determină
pierderea multor elemente valoroase, radicalii liberi prezenţi transformându-şi
structura chimică şi nivelul de energie electromagnetica, astfel că hrana noastră
va deveni o aglomerare de toxine împotriva cărora organismul va trebui să lupte
în loc să o utilizeze pentru acumularea de energie şi regenerarea sa. Cu cât dieta
este compusă într-un procent mai mare din hrană în formă pură, cu atât nivelul
general de sănătate va fi mai ridicat.

46
Amidonul ce se gaseşte in cantităţi considerabile în cartofi şi cereale, necesită
fierbere. Prin fierbere rezultă compuşi mai digerabili ai amidonului. Bineînţeles,
pentru anumite scopuri terapeutice (de ex. cicatrizarea unui ulcer gastic) şi
folosit pe o perioada limitată de timp, amidonul proaspăt extras cu ajutorul
storcătorului electric va avea efecte benefice. Totuşi, pentru consumul obişnuit
cartoful este bine să fie fiert sau copt.

În faza acută a gastritei hiperacide, a ulcerului gastro-duodenal şi a unor boli ce

privesc inflamarea intestinelor, se va evita consumul de alimente crude ce
conţin fibră, ce ar putea să înrăutăţească manifestarea acestor boli. De aceea în
astfel de cazuri, se recomandă prepararea termică (nu excesivă) a alimentelor
vegetale ce va conduce la modificarea fibrelor vegetale prin formarea unui gel
al pectinei şi înmuierea şi frăgezirea fibrelor de celuloză, făcându-le mai
tolerante pentru digestie şi tranzitul intestinal. 62

Acrylamida – este o substanţă toxică cu potenţial cancerigen care se formează

în interiorul alimentelor în timpul preparării lor termice. Aceasta începe să se
producă la temperatura de 120 grade C, concentraţia sa crescând odată cu
temperatura de preparare. Se formează din reacţia aminoacizilor cu hidraţii de
carbon când alimentele coapte sau prăjite încep să capete culoare, gust şi miros.
Nivelul riscului apariţiei cancerului datorat acrylamidei poate fi comparat cu cel
al cancerului produs de fumat. Produse ce conţin cantităţi mari de acrylamina :
chipsurile, pop-corn, pâinea prăjită, sticks-urile, biscuiţii, gogoşile.

Microundele “gătesc” alimentele prin alternarea polarităţii magnetice a

atomilor de mii de ori pe secundă, producând modificări în structura lor
moleculară, şi căldură prin fricţiune atomică, oferind astfel impresia că
alimentele sunt bine gătite. Această alternare a polarităţii electromagnetice
“rupe” realmente pereţii celulelor eliberând cantităţi uriaşe de radicali liberi
înalt reactivi, distrugând substanţele nutritive şi impregnând hrană cu
imunosupresori, cauza majoră a îmbătrânirii şi degenerării organismului.

Alimentele conservate, nu sunt doar acele surse de hrană cunoscute sub

denumirea uzuală de "conserve", ci toate mâncărurile care în mod normal se
alterează destul de repede, dar care prin anumite tehnici se pot păstra un timp
îndelungat, fără deteriorarea majoră, cel puţin sub aspect gustativ, a
proprietăţilor lor.

47
Metodele de conservare sunt multiple (congelare, adăugarea de substanţe
conservante, fermentaţie, sterilizare, afumare, etc.). Bineînţeles că nu toate
alimentele conservate sunt nesănătoase, dar trebuie să se înţeleagă că, cu mici
excepţii, astfel de surse de hrană - de exemplu laptele, care se degradează în
mod normal în maximum 48 de ore, sau sucurile, nu sunt produse proaspete,
aşa cum încerca să ne convingă reclamele comerciale, iar conţinutul lor în
vitamine şi minerale sensibile la păstrare (Vitamina C, vitamina P, fier, etc.)
este datorat exclusiv adaosurilor sintetice. 63

Hrana conservată, congelată sau cea excesiv de gătită, poate fi, în cel mai fericit
caz, neutră pentru om, oferind eventual satisfacţie doar papilelor gustative. O
alimentaţie lipsită de orice naturaleţe, care de altfel şi-a dovedit pe deplin
nocivitatea, ar trebui exclusă din meniul oamenilor care urmăresc să fie şi să
rămână sănătoşi.

Ca o concluzie generală, putem spune că tratamentul termic al alimentelor este

sursa principala de intoxicare, otrăvire cronică, zi de zi , an de an , toată viaţa,
de la naştere şi până în momentul degradării supreme.

Se consideră că, în mod virtual, toate alimentele prelucrate prin căldură ar

conţine compuşi mutageni, mulţi dintre ei nefiind identificaţi. Organismul uman
dispune de sisteme enzimatice de detoxifiere care acţionează sub control genetic
la nivelul celulei pentru refacerea structurilor distruse. Ele sunt capabile de a
elimina riscul creat de cantităţile relativ mici ale compusilor mutageni care ar fi
prezenţi în mod normal într-o alimentaţie naturală. În schimb, când oamenii
consumă cantităţi uriaşe de hrană procesată termic, pe deasupra şi rafinată şi
încărcată cu aditivi chimici, este inevitabil procesul accelerat de degradare
celulară şi îmbătrânire prematură a organismului – aceasta fiind cauza
principala a multiplelor boli şi a morţii timpurii.

Regulile unei hrăniri sănătoase trebuie să urmărească un comportament

alimentar chibzuit, simplu şi cât mai natural. 64

CAPITOLUL V

Exerciţiul fizic

48
“ Cei mai mulţi oameni mai degrabă ruginesc decât se uzează. Nu mai puţin de
două ore pe zi ar trebui să fie consacrate exerciţiilor fizice”

T. Jefferson

Pe lângă dietă, cea mai importantă activitate în menţinerea stării de sănătate şi a

echilibrului mental, o reprezintă mişcarea. Trebuie să ne gândim mereu că
suntem cea mai complexă maşinărie de pe planetă. Suntem atât de bine
proiectaţi încât fiecare detaliu contează şi ne poate afecta într-un mod sau altul.
Încă din vremuri preistorice mişcarea era inevitabilă. Oamenii erau nevoiţi să
facă multă mişcare pentru a supravieţui, pentru a-şi procura hrană sau pur şi
simplu pentru a-şi salva viaţa primejduită de animalele de pradă. Astfel
mişcarea era ceva natural. Cu cât mintea umană a evoluat mai mult, oamenii au
găsit metode prin care să facă cat mai puţină mişcare şi au ajuns în unele cazuri
ca mişcările pe care le fac să fie doar acealea din degete, la calculator sau atunci
când conduc, mănâncă , beau sau se uită la televizor. Astfel , mişcarea a devenit
ceva nefiresc.

Nemaifiind nevoit să se mişte pentru a supravieţui, omul a pierdut această

extrem de importantă componentă a sănătăţii şi a stării de bine, astfel,
organismul nostru a devenind din ce în ce mai predispus îmbolnăvirii.

Toate sistemele organismului pot beneficia de avantajele mişcării fizice zilnice.

Iată câteva avantaje generale pe care le poate aduce practica exerciţiului fizic :
65

Sistemul nervos

- îmbunătăţeşte capacitatea de concentrare, echilibrul, creativitatea şi

performanţă intelectuală.

- reduce stresul, anxietatea şi frustrarea.

- ajută la ridicarea moralului, fiind recomandat în locul antidepresivelor sau

calmantelor folosite în combaterea anxietăţii.

- reduce masiv tensiunea nervoasă, atenuând efectele dăunătoare ale expunerii la

cortizol, hormonul produs de glandele suprarenale în caz de stres.

- mişcarea are ca efect creşterea secreţiilor de dopamină şi serotonină, compuşi

chimici ai creierului cu efect euforizant (denumiţi şi ’hormonii fericirii’ ) şi în
49
special al betaendorfinei, hormon ce uşurează durerile şi creeaza buna
dispoziţie.

- mişcarea funcţionează că un tranchilizant natural.

Sistemul osos

- întăreşte oasele şi îmbunătăţeşte puterea musculară şi rezistenţă.

- articulaţiile devin mai flexibile pentru a permite o mişcare mai uşoară.

- reduce durerile de spate prin îmbunătăţirea mobilităţii şi o postură corectă.

- reduce riscul de osteoporoză şi fracturi.

- îmbunătăţeşte gradul de absorbţie al calciului în oase.

- exerciţiul în aer liber furnizează vitamina D. 66

Sistemul circulator

- reduce riscul de îmbolnăvire a inimii şi de accident vascular cerebral.

- îmbunătăţeşte circulaţia sângelui.

- ajută la scăderea colesterolului "rău" (LDL) şi creşterea colesterolului

"bun" (HDL).

- relaxează arterele şi scade tensiunea arterială prevenind apariţia hipertensiunii

arteriale .

- măreşte eficienţa inimii. O inima mai puternică şi mai eficientă are un număr
mai mic de bătăi pe minut. De exemplu, scăderea numărului de bătăi pe minut
de la 70 la 60 va scuti inima de 14.000 de bătăi pe zi. Imaginaţi-va ce inseamnă
această economie adunata in mai multi ani…

- prin exerciţiu fizic, vasele care transportă sângele spre inima cresc în număr şi
în dimensiuni.

Sistemul digestiv

- echilibrează pofta de mâncare, facilitând o absorbţie eficientă a nutrienţilor din

alimente.

50
- provocând transpiraţia, ajută la eliminarea masivă de toxine din organism.

Sistemul respirator

- reduce rata declinului funcţiei pulmonare.

- îmbunătăţeşte capacitatea organismului de a folosi oxigenul.

- măreşte eficienţa plămânilor, o cantitate mai mare de globule roşii ale sângelui
fiind transportată către ţesuturi. 67

Sistemul imunitar

- efortul fizic declanşează modificări în componentele celulare ale sângelui.

- sistemul reacţionează prin creşterea numărului de leucocite şi al celulelor

Natural Killers - o subpopulaţie de globule albe, cu rol de “ucigaşi-naturali” ai
celulelor cancerigene sau a celor infectate cu viruşi.

- prin mişcare se eliberează anumite substanţe chimice numite interleucine, ce

servesc drept modulatoare ale întregului sistem imunitar.

Alte beneficii

- dezvoltarea fizică armonioasă în perioada de creştere.

- reduce probabilitatea de apariţie a diabetului şi a unor tipuri de cancer.

- ajută la menţinerea unei greutăţi corporale echilibrate.

- ajută la odihna organismului prin îmbunătăţirea calităţii somnului.

- stimulează măduva osoasă în producerea de celule sangvine şi ajută la

absorbţia fierului din intestin.

- determină creşterea numărului de globule roşii, fiind de mare ajutor în tratarea

anemiei.

- activează producerea de receptori de insulină de către gena insulină receptoare,

normalizează glicemia, aducând beneficii în tratarea diabetului.

- exerciţiul fizic este esenţial în tratamentul artritei reumatismale.

- uşurează crampele menstruale.

51
- dezvoltă puterea voinţei şi determinării personale.

- îmbunătăţeşte imaginea de sine şi sentimentul de încredere în forţele proprii.

68

Îndrumări privind exerciţiile fizice

Încălzirea - aparent, cel mai dificil moment atunci cand cineva începe
antrenamentul, este prima etapa, cea a incălzirii. Motivul este acela că, cei mai
mulţi nu cunosc un mic secret, extrem de important pentru a duce la bun sfârşit
un untrenament complet.

Corpul nostru are două căi de a produce energie: Sistemul anaerob (care nu are
nevoie de oxigen) şi sistemul aerob (care are nevoie de oxigen).

Sistemul anaerob are funcţia de a face posibile zvâcniri scurte, rapide, sprinturi
de genul alergării după autobuz. Acest sistem ne aprovizionează cu energie ce
ne stă imediat la dispoziţie, însă nu este eficient pe termen lung, întrucât
produce mari cantităţi reziduale, cum ar fi acidul lactic, care provoacă spasme
musculare, febra musculară, dureri.

Sistemul aerob ne pune la dispoziţie mult mai mută energie, însă acesta devine
activ după câteva minute de mişcare. Fluxul sângelui se măreşte, devine mai
bogat în oxigen.

Când începem antrenamentul, că şi începători, în prima fază, corpul nostru

apelează la sistemul anaerob al organismului. Dacă începem antrenamentul de
lungă durata fără încălzire, corpul va extrage prea multă energie din sistemul
anaerob, urmând să obosim rapid şi să facem febră musculară, riscând chiar sa
ne accidentăm, corpul nefiind adaptat la noul tip de mişcare.

De aceea este foarte importantă încălzirea de dinaintea antrenamentului de

durată. În primele 10-20 de minute, va apărea senzaţia de oboseală, însă dacă
reuşim sa depăşim această perioadă 69

fară sa renunţăm, atunci sistemul aerob va intra in funcţiune, iar restul

antrenamentului poate fi continuat fără probleme, cu minimum de oboseală
resimţită. Asa că reţineţi : 10-20 de minute de incălzire sunt esenţiale înainte
de orice tip antrenament.

52
Pentru un antrenament eficient, orice formă de exerciţiu ritmic şi continuu este
binevenită, atâta timp cât sunt solicitate toate grupele de muşchi şi toate
încheieturile. Mersul rapid, jogging-ul, înotul, schiatul, mersul pe bicicletă,
fitness, kangoo jumps etc. - sunt foarte utile, ca şi micile trucuri de genul
urcatului pe scări în locul folosirii liftul, mersul pe bicicletă sau pe jos la lucru
sau parcarea maşinii la câteva sute de metri de locul de muncă – toate sunt
excelente dacă sunt implementate ca nou tip de obicei prin repetare regulată, în
stilul nostru de viaţă.

Exerciţiile foarte solicitante nu sunt esenţiale, pentru unii pot fi chiar

dăunătoare, devenind încă o formă de stres. Aproape orice doză de exerciţiu
fizic regulat, de intensitate moderată, conferă beneficii pentru sănătate. Dacă nu
vom face altceva decât să mergem pe jos vreme de jumătate de oră timp de 4-5
ori pe săptămâna, riscul de moarte prematură deja se reduce cu 25%. Dacă mai
adăugăm o repriză de o oră de exerciţii fizice intense, riscul scade până la 50%.
Nu e nevoie să facem mişcarea într-o singură repriză zilnică. Se pot face
exerciţii de încălzire şi întindere dimineaţa, iar seara putem practica exerciţii
mai intense. Este o necesitate pentru corpul nostru să facă mişcare de cel puţin 3
ori pe săptămână, zilnic fiind cel mai eficient . 70

MOTIVAREA

Motivarea este aspectul cel mai important de luat in seamă. Crezi că eşti prea
ocupat că să mai faci sport? Dacă serviciul, familia şi zecile de probleme care
apar în fiecare zi te obosesc şi la sfârşitul zilei nu mai vrei decât să te întinzi în
pat şi să dormi sau să te uiţi la un film, aminteşte-ţi că nimic nu se face fără
motivaţie.

Stabileşte, înainte să îţi planifici exerciţiile, de ce vrei să faci sport şi cât de

important este pentru ţine acest lucru. Fie că vrei să slăbeşti, să ai un mod de
viaţă sănătos sau vrei să ai o stare de spirit mai bună, toate aceste motive îţi pot
veni în ajutor când începi să faci sport. Eventual, scrie undeva, mare, la vedere,
motivele pentru care se doreşte acest obicei zilnic.

Nu pleca la drum fără motivaţie! Nimic nu e mai greu decât să te apuci de un

program de exerciţii fără să fii motivat. Trebuie mereu să ai în minte obiectivul
principal. Ţine un jurnal sau un calendar de lucru pentru a monitoriza
progresele. Este extrem de eficient.

53
Fără efort nu câştigi nimic. Durerea poate să apară oricând în timpul unei
sesiuni de fitness. Dacă renunţi definitiv la sport doar pentru că ai dureri, nu
obţii nimic. Fă o pauză de câteva zile şi apoi încearcă din nou!

Nu chiuli ! Dacă ţi se pare prea greu şi ai tendinţa să eviţi sesiunea, aminteşte-ţi

de ce vrei de fapt să faci sport şi fă un efort de voinţă! 71

Iată câteva trucuri utile pentru automotivarea de a face din mişcarea regulată un
mod de viaţă:

Timp pentru tine. În timp ce multe persoane îşi fac timp pentru a avea grijă de
alte persoane (copii, consoarta, colegi, şefi, etc), nu îşi fac însă timp şi pentru a
avea grijă de nevoile personale. Fă din timpul dedicat propriei persoane o
necesitate şi nu rata întâlnirea cu antrenamentele fizice. Nu se va ocupa nimeni
de sănătatea ta personală mai mult decât tine.

A-ţi atinge un obiectiv. Fixează-ţi un obiectiv pentru o greutate anume sau

pentru un număr de centimetri în talie. Un număr de zile în care să faci mişcare
sau un număr de kilometri pe care să-l alergi într-o săptămână. A-ţi fixa şi a
urmări un obiectiv te motivează să îl realizezi. Foarte util este un calendar
dedicat practicii exerciţiilor fizice.

Cum te simţi după un antrenament. De cele mai multe ori după un

antrenament fizic te simţi înviorat, mult mai enegic şi plin de viaţă, excepţie
facand primele câteva sesiuni de antrenament. Trebuie să ai tot timpul acest
lucru în minte, pentru a te motiva să faci exerciţii pe viitor.

Distrează-te. Exerciţiile ar trebui să fie distractive. Dacă nu sunt, încearcă un

tip diferit de activitate care îţi place. Atât timp cât te pui în mişcare totul este
perfect.

Recompense. Dacă faci exerciţii fizice câteva zile la rând, oferă-ţi o

recompensă. După o săptămâna, o altă recompensă. Apoi vei găsi motivaţia
necesară pentru a face mişcare.

Un partener de exerciţii. Te motivează foarte mult prezenţa altei persone,

pentru că suntem competitivi din natură. 72

54
Bucură-te şi de realizările mărunte. Odată ce ai recunoscut deja că este
nevoie de timp pentru a obţine schimbări considerabile, chiar şi o jumătate de
kilogram pierdut sau o jumătate de kilogram de muşchi câştigat este un motiv
excelent pentru a sărbători. Bucură-te de ele! 73

CAPITOLUL VI

Respiraţia abdominală

Respiraţia este aparent o banalitate. Toţi respirăm, altfel nu am mai fi aici. Cu

toate acestea, există momente în care respiraţia superficială, din piept,
facilitează hiperventilatia, care apare adesea în atacul de panică, menţine
activarea fiziologică specifică anxietăţii generalizate sau perpetuează starea
generală de stres. Respiraţia superficială, prin specificul ei, suprasolicită
organismul şi poate crea dezechilibre în procesul de schimb corect de oxigen şi
dioxid de carbon din sânge.

Există o legătură majoră între emoţiile noastre şi felul în care respirăm:

atunci când suntem calmi şi relaxaţi, ritmul respiraţiei este într-un fel iar când
am avut o emoţie puternică ritmul respiraţiei este altfel: mai alert şi folosind mai
mult din partea superioară a plămânilor. După ce a trecut o emoţie puternică,
urmează o respiraţie "din rărunchi" însoţită de un fel de oftat: "uuuf" sau "hăăă".

Putem verifica foarte uşor dacă respirăm din piept plasând o palmă pe piept şi
cealaltă pe abdomen imediat sub ultima coasta. Respiraţi normal. Observaţi care
din mâini se deplasează cel mai mult pe inspiraţie. Dacă răspunsul este mâna de
pe piept, atunci este foarte probabil să aveţi o respiraţie superficială.

Pornind de aici s-au identificat multe tehnici de respiraţie, respiraţia abdominală

fiind doar una dintre ele. Toate aceste tehnici de respiraţie sunt folosite petnru a
obţine diferite efecte: mai multă linişte mentală, mai multă vitalitate, eliminarea
unor emoţii negative, schimbarea ritmurilor fiziologice etc.

Tehnicile de respiraţie au devenit practic puntea de legătură între conştient şi

subconştient. Tehnicile de respiraţie le regăsim în yoga sub numele de
pranayama descrise de Patanjali în Yoga Sutra. 74

55
Tehnicile de respiraţie, inclusiv respiraţia abdominală sunt prezente în toate
practicile de qi gong şi arte marţiale interne cum ar fi taijiquan sau aikido.
Tehnicile de respiraţie le regăsim inclusiv la şamanii din nordul Siberiei, din
munţii Anzi sau din insulele Hawaii, pentru a obţine diferite stări de concentrare
a minţii şi control al corpului.

Mai nou, sportivii care se pregătesc pentru olimpiade stăpânesc foarte bine
diferite tehnici de respiraţie, aşa că ... de ce oare nu am folosi cu toţii tehnicile
acestea ? Nu este oare viaţa insăşi o olimpiadă, un proces de continuă evoluţie şi
imbunataţire ?

Cum funcţionează respiraţia abdominală?

Respiraţia abdominală utilizează diafragma – un muşchi situat între abdomen şi

plămâni a cărui funcţie este de a controla respiraţia – pentru o oxigenare
adecvată a organismului şi un echilibru mai bun între oxigen (O2) şi dioxid de
carbon (CO2). Exersând respiraţia corectă putem preveni senzaţiile cauzate de
încercarea organismului de a compensa dezechilibrul O2-CO2 cum ar fi
ameţeală, durerea în piept, furnicături la nivelul membrelor sau vedere
înceţoşată,

Procedura

Luaţi o poziţie comfortabilă şi plasaţi o mâna pe piept şi cealaltă pe abdomen.

Încercaţi să duceţi aerul inspirat până în stomac. Cu fiecare inspiraţie ar trebui
să observaţi o mişcare spre exterior a mâinii situate pe abdomen. Mâna de pe
piept rămâne nemişcată. Cu fiecare expiraţie stomacul revine la poziţia iniţială.
75

Păstraţi respiraţia calmă şi fluidă. Nu trageţi brusc aer în piept şi nu expiraţi

totul dintr-o dată. Imaginaţi-va că aerul curge lin, nu este eliberat subit, în
calupuri. Nu contează dacă respiraţi pe nas sau pe gură, deşi pe nas poate fi mai
uşor să menţineţi ritmul.

Începeţi să număraţi în gând respiraţiile în felul următor: unu pe inspiraţie,

relaxat pe expiratie, doi pe următoarea inspiraţie, relaxat pe expiratie.
Continuaţi până la zece şi apoi număraţi invers până la unu.

56
Concentraţi-va doar pe respiraţie şi pe numărat. Acest lucru poate fi dificil la
început. Dacă apar şi alte gânduri, nu va enervaţi şi nu renunţaţi. Lăsaţi
gândurile să treacă fără să le acordaţi atenţie şi reveniţi la numărat.

La început este posibil să ameţiţi puţin, să aveţi senzaţia că nu aveţi suficient aer
şi ritmul respiraţiei să se accelereze. Pe măsură ce continuaţi însă, aceste
senzaţii vor dispărea şi ritmul respiraţiei se va stabiliza.

Pentru început exersaţi timp de 5- 10 minute de două-trei ori pe zi. Treptat

acesta deprindere se va automatiza iar efectul de relaxare va apărea mai repede.
Psihologic este demonstrat faptul că, dupa 3 săptămâni de practică, sistemul
psiho-somatic îşi va însuşi deja acest proces de echilibrare. De fapt, acest tip de
respiraţie este cel natural. Puteţi vedea aceasta la bebeluşii care respiră doar
abdominal. 76

Antrenarea unei respiraţii corecte poate fi utilă în următoarele situaţii:

- controlul şi prevenţia atacurilor de panică prin prevenţia hiperventilaţiei

- produce o stare de relaxare în anxietatea generalizată

- managementul stresului

- insomnie

- dureri de cap

- hipertensiune

- dureri în piept nedatorate unei condiţii cardiace

- agitaţie gastrointestinală

Există şi contraindicaţii pentru respiraţia abdominală. O femeie gravidă, mai

ales în ultimile luni de sarcina, este mai bine să se abţină, ori să practice această
respiraţie supravegheată de cineva calificat.

Când tocmai aţi suferit o intervenţie chirurgicală la abdomen, iarăşi este bine să
evitaţi acest tip de respiraţie. Desigur, imediat ce apare o durere, ori o senzaţie
de neplăcere este bine să va opriţi.

57
Respiraţia abdominală influenţează major la nivel mental şi fiziologic, are
efecte pe termen scurt şi lung şi ne poate susţine evident şi eficient în tot ce
facem pentru a fi mai sănătoşi:

Mental - pe termen scurt - ajută la distragerea atenţiei de la gândurile

obişnuite ceea ce poate fi odihnitor şi relaxant, oprind astfel din timp crize de
anxietate ori deprimare. Mintea devine clară , iar atitudinea optimistă.

Mental – pe termen lung - practica autocontrolului asupra gândurilor şi asupra

posturii ne ajută să rămânem calmi în situaţii de criză, să fim spontani când
suntem cu prietenii ori colegii. Atenţia acordată corpului duce la o conexiune
mai profundă cu propriul corp, deci la o capacitate mai mare de relaxare si
control. Capacitatea crescută de relaxare permite că socializarea să fie mai
spontană, somnul mai odihmitor, iar o mică sesiune de respiraţie abdominală la
trezire, ne ajută să începem ziua cu mintea mai clară şi mai optimişti. 77

Fiziologic – pe termen scurt - permite liniştirea bătăilor inimii în cazul

palpitaţiilor. Duce la oxigenarea crescută a ţesuturilor, deci permite un efort
fizic mai mare şi de mai lungă durată. Această tehnică de respiraţie relaxează şi
diafragama elimininand contracţiile care apar la nivelul acestui muşchi ca
urmare a stresului.

Fiziologic – pe termen lung - practica pe termen lung a respiraţiei abdominale

permite un masaj uşor al tuturor organelor aflate la nivelul abdomenului între
care: pancreas, ficat, intestin subţire, intestin gros, glande suprarenale. Masajul
delicat al acestor organe duce la un flux de sânge oxigenat la nivelul celulelor
ceea ce înseamnă o digestie mai bună, o asimilare mai bună a vitaminelor,
medicamtelor ori suplimetelor nutritive. Masajul asupra stomacului şi
intestinelor ajută corpul să elimine mai uşor toxinele şi astfel creşte efectul
diferitelor diete purificatoare. 78

CAPITOLUL VII

APA

“Apa curăţă pata de cerneală de pe mâini, spală rana sângerândă, iar vara,
când după o zi de muncă obositoare, ne spălăm cu apă rece, avem senzaţia că
reînviem; ea ne răcoreşte, ne înviorează şi ne întăreşte.”

58
Sebastian Kneipp – părintele hidroterapiei

Primul nutrient de care corpul nostru are nevoie este apa. Apa generează
energie. Fiecare funcţie a corpului necesită apă, fiind pivotul majorităţii
proceselor de absorbţie şi excreţie, mediul în care se desfăşoară procesele de
biosinteză şi biodegradare. Ca şi componentă majoră a sângelui, apa transportă
nutrienţii şi hormonii în tot organismul. În procesul digestiei, este prezenată sub
formă de salivă ce ajută la mestecarea şi înghiţirea hranei şi sub formă de sucuri
digestive care ajută la descompunea alimentelor. Creierul este căptuşit de
lichidul cerebro-spinal iar măduva spinării este protejată de o subţire pelicula
lichidă împotriva şocurilor. Ochii au nevoie de apă, muşchii sunt 75% apă, chiar
şi oasele au aproape 20% apă în compoziţie. În fiecare 24 de ore, corpul
recirculă echivalentul a 40.000 pahare de apă pentru a-şi menţine funcţiile
fiziologice normale. El face asta în fiecare zi a vieţii sale. Cu acest metabolism
al apei şi al procesului de recirculare, în funcţie de condiţiile de mediu, corpul
pierde în fiecare zi între 6 şi 10 pahare de apă. Acest deficit trebuie să fie
suplinit în fiecare zi, prin aport constant de apă.

Corpul uman are nevoie constantă de apă. El pierde apă prin plămâni, în timpul
expiraţiei. Pierde apă prin transpiraţie, prin urină şi fecale. Un bun indicator al
nevoii de apă al organismului nostru este culoarea urinei. O persoană bine
hidratată produce urină incoloră, fără 79

să socotim culoarea vitaminelor sau a coloranţilor alimentari. O persoană cu o

deshidratare medie produce urină galbenă. O persoană extrem de deshidratată
produce urină portocalie. O excepţie o constituie cei care iau diuretice şi elimină
apa din corpurile lor deja deshidratate şi totuşi produc urină incoloră.

A crede că ceaiul, cafeaua, alcoolul sau alte băuturi pot acoperi nevoia de apă a
corpului este o gravă eroare, în special când corpul este supus stresului şi
problemelor zilnice. Este adevărat că aceste băuturi conţin apă, dar majoritatea
conţin de asemenea substanţe deshidratante, cum ar fi cafeina, spre exemplu.
Aceste substanţe elimină din corp apa în care ele sunt dizolvate şi o altă
cantitate din rezervele de apă ale corpului. Când bem cafea, ceai sau bere,
corpul nostru elimină mai multă apă decât este conţinută în acea băutură. Cu
siguranţă, băutorii de bere au remarcat deseori faptul că, după ce bem berea,
eliminăm mai multă urină decât volumul băuturii. O altă modalitate prin care

59
corpul pierde apă după ce bem băuturi fierbinţi (ceai, cafea) este prin
transpiraţie, astfel corpul se răceşte după ce a fost încălzit din interior.

Practic, cerinţele de apă ale corpului nostru sunt extrem de mari, avem nevoie
de apă din plin pentru a funcţiona echilibrat şi sănătos. Primul lucru pe care ar
trebui să îl facem dimineaţa ar fi să bem apă, pentru a compensa deshidratarea
apărută în timpul somnului.

Se poate bea apă înainte de mese, optim cu 30 minute înainte de a mânca.

Această pregăteşte tubul digestiv, în special la cei care suferă de gastrită,
duodenită, arsuri la stomac, ulcer peptic, colită sau indigestii care produc gaze
intestinale.

Este recomandat să se bea apă la minimum două ore şi jumătate după masă,
pentru a completa procesul digestiei şi a corecta deshidratarea produsă de
desfacerea alimentelor în substanţele componente. 80

Înainte de exerciţiile fizice, ar trebui să bem apă pentru a avea de unde să

producem transpiraţia. Dacă vom bea cât mai multă apă, sănătatea noastră se va
îmbunătăţi simţitor, corpul va deveni mai elastic şi va funcţiona mai echilibrat,
bolile îşi vor face din ce în ce mai rar simţite prezenţa, iar calitatea generală a
vieţii va creşte uimitor .

‘Apa este singura băutură pentru un om înţelept.‘

Henry David Thoreau 81

CAPITOLUL VIII

SOARELE- AGENTUL VINDECĂRII

Soarele este incontestabil, sursa vieţii pentru această planetă. De lumina

acestuia depind toate procesele biochimice, ciclul zi-noapte, anotimpurile,
clima, culturile agricole etc. Dintotdeauna s-a ştiut acest lucru, de aceea nu
întâmplător la majoritatea civilizaztiilor antice cele mai importante zeităţi erau
cele ale soarelui (Egipt-Ra, Grecia-Apollo şi Helios etc).

Cercetările ştiinţifice ale epocii contemporane au demonstrat că razele

ultraviolete ale soarelui stimulează metabolismul, glanda tiroidă, sistemul

60
digestiv, circulaţia sangvină, respiraţia, şi întăreşte imunitatea organismului
uman. Radiaţiile calorice asigura energia necesară proceselor vitale, iar radiaţia
luminoasă stimulează sistemul nervos. Lipsa luminii influenţeaza negativ
dezvoltarea intelectului.

Helioterapia este o metodă de vindecare la îndemâna oricui şi complet gratuită.

Razele soarelui sunt un tonic extraordinar atâta timp cât nu se abuzează. Terapia
cu razele soarelui ajută organismul să reţină mult mai bine calciul şi fosforul.
Îmbunătăţeşte schimburile de gaze la nivelul plămânilor şi ne înviorează
întreagă fiinţă.

Helioterapia poate vindeca:

- arteroscleroză, artroze, spondilită anchilozantă, pareze, paralizii, rahitism,

anemii, osteoporoză, astm bronşic şi bronşite cronice. Terapia este recomandată
şi persoanelor care suferă de surmenaj, obezitate sau au unele boli de piele
(acnee, eczeme, psoriazis);

- dispepsii de origine nervoasă, stare generală proastă, randamentul scăzut al

muncii intelectuale, dureri de cap, insomnii; 82

- debilitate fizică, pubertate întârziată, anemie, hipocalcemie, tuberculoză

osoasă şi articulară, abcese reci, peritonită tuberculoasă, adenite cronice,
pleurezii în convalescenţă (acestea mai ales la copii);

- oboseală, convalescenţă;

- plăgi atone, supuraţii cutanate, lupus, osteoartrite, reumatism, stafilococcie

cutanată (furuncule, acnee), fistule, anexite, nefrite;

- dureri de coapse, de spate, reumatism cronic, diaree, leucoree;

- tuberculoză pulmonară: in cazul acesteia, mai întâi este necesară o perioada de

aclimatizare de 8-10 zile care poate fi însă prelungită dacă apar fenomene
nedorite (febră, guturai). Intoleranţa se poate manifesta printr-o creştere
progresivă a temperaturii de la o zi la alta. În cazul copiilor tuberculoşi se
recomandă înainte o cură de aer. Helioterapia este eficientă în diferite forme de
tuberculoză deschisă cu mers lent, tuberculoze osoase, tuberculoză vertebrală,
tuberculoza laringelui, tuberculoza genitală, tuberculoza intestinală.

61
Mult-râvnita vitamină D este secretată atunci când organismul este expus la
soare. Aceasta fixează calciul în oase, ajută la întărirea sistemului imunitar,
creşte numărul de celule albe, stimulează circulaţia, scade tensiunea arterială.
Lipsa vitaminei D creşte riscul apariţiei bolilor cardiace.

Soarele ajută şi la scăderea nivelului colesterolului şi trigliceridelor din sânge,

precum şi la producerea serotoninei (hormonul fericirii) care odată eliberată
induce starea de calm, fericire, linişte şi satisfacţie, activeaza starea de saţietatea
şi reduce apetitul. Lipsa serotoninei din organism este asociată cu stările de
depresie şi un apetit culinar ridicat.

Heliotarapia nu se face la întâmplare, orele cele mai potrivite pentru expunerea

la soare fiind între 8 şi 11 sau 17-20. Ea se face progresiv, în primele zile
expunerea va dura 5-10 minute, durata crescând în 83

următoarele zile puţin câte puţin. Pentru a observa efectele terapiei, se

recomanda cure de 21 zile.

Putem beneficia de efectele acestei metode şi atunci când cerul este acoperit de
nori, efectul este foarte puternic deoarece razele sunt filtrate. Totuşi cel mai bun
moment de a realiza baia de soare este la răsăritul soarelui, vara, când acesta are
cea mai potrivita temperatură de culoare pentru corpul nostru. Dacă o vom
aplica astfel, expunerea corpului la lumina solară de dimineaţă (în special la
răsărit) ne poate îmbunătăţi foarte mult viaţa, aducându-ne în corp cantităţi
enorme, nebănuite de energie.

O practică foarte puţin cunoscută in lumea occidentală este un tip specific de

meditaţie folosită de călugarii tibetani. Se ştie prea bine faptul ca aceştia se
antrenează zilnic pentru a atinge nişte performanţe uimitoare cu mintea şi corpul
lor. Ei privesc soarele pentru câteva zeci de minute, atât la răsarit cât şi la apus,
când intensitatea luminii este acceptabila. Se pare ca după cateva luni de
practică, absorbind lumina prin irisul ocular, glanda pineală aflată in centrul
cerebrumului îşi modifică funcţiile, permiţand creierului sa funcţioneze ca un
soi de antenă. Aceştia declară că fenomenele de tip telepatic sau intuitiv sunt
absolut fireşti cand creierului i se activeaza noi funcţii. O informaţie care ar
merita încercată, măcar de dragul experienţei. 84

62
-EPILOG-

Toate aceste informaţii au fost culese cu scopul de a oferi un îndrumar ‘de

buzunar’ oricui işi propune scopul clar de a nu mai avea vreodată nevoie de
consultaţia unui medic. Daca tot mai mulţi oameni ar fi constienţi de aceste
pricipii fundamentale după care funcţionează fiinţa umană, societatea nu ar mai
necesita un sistem medical, fiecare şi-ar cunoaşte propriul corp, ar şti care este
cauza dezechilibrului, ar avea o viaţa lungă si plină de sănătate. Altfel, cei mai
mulţi sunt încă dependenţi de prescripţii, reţete şi complexe medicamentoase
care mai de care mai costisitoare, care, în final, nu fac decât sa amelioreze
(temporar) simptomele bolii care se instaleaza ca urmare a neatenţiei legate de
propria stare de bine. Ştim foarte bine că marea majoritate a cabinetelor
medicale se folosesc de puterea pe care oamenii le-au dat-o, pentru ca, impreună
cu companiile farmaceutice, să devină afaceri de milioane, construite DOAR pe
baza ignoranţei publice. Oare cum ar arata o societate in care toţi banii cheltuiţi
pe medicamente şi tratamente sa rămână in buzunarele noastre ? Cum s-ar
schimba nivelul de trai ?

Omenirea poate evita toate aceste probleme, sănătatea este condiţia noastră
naturală, putem trăi viaţa ca pe o experienţă uimitoare, fără griji, fară dificultaţi
din pricina lipsei stării de bine. Este nevoie doar de puţină determinare de a
schimba ceva şi alegerea unui moment potrivit pentru a implementa această
schimbare. In doar cateva luni, rezultatele uimitoare ce pot fi obţinute, vor face
pe fiecare să admită că, cu siguranţă a meritat, starea generală de bine fiind o
recompensă pe masura efortului depus. Iar generaţiile ce vor urma, se vor
bucura să primească drept moştenire un sistem de valori noi, care să le scuteasca
de sacrificiile care nouă ne-au provocat atatea probleme. Merită … de dragul
unei lumi mai bune. 85

ANEXA
Câteva reţete magice adunate de prin batrâni plini de înţelepciune 86

Tipuri de pâine

Pâine de casă cu cartofi

63
Ingrediente: 1 kg făină, 0.5l apă, 200g tărâţe, 2 cartofi medii, 4 linguri mălai,
drojdie (de mărimea unei nuci), 1 linguriţă sare de mare.

Mod de preparare: Într-un vas se amestecă drojdia cu puţină făină şi apă până se
obţine o pastă (că la clătite, puţin mai groasă), apoi se lasă la dospit. Se pune
apă la fiert împreună cu cartofii curăţaţi şi tăiaţi. Dup ace s-au fiert, se adaugă
sarea şi mălaiul şi se face un păsat că la mămăligă. Când păsatul s-a fiert bine,
se ia de pe foc şi se lasă la răcit. În vasul de frământat se amestecă bine făina cu
tărâţele. Păsatul răcit şi drajdia dospită se pun în mijlocul făinii apoi se frământă
bine. Se tapetează o tavă cu tărâţe şi se pune coca în ea. Se pune la cuptor până
se coace bine. Recomandat să se modeleze pâini mici pentru a fi bine coapte.

Pâine coaptă la soare

Pâinea coaptă la soare se prepară astfel: 200g făină integrală cernută prin sită
rară, ţinută 2-3 ore la cald, se pune în vas, apoi, în mijlocul ei se face o gropiţă
în care se adaugă apă până cuprinde toată cantitatea de făină. Se frământă cu
mâna până se încorporează toată făină. Aluatul trebuie să fie tare şi bine
frământat. Se împarte în 3-4 părţi egale, se presară pe masă sau planşetă o mâna
de tărâţe, apoi se întinde fiecare bucată cu ajutorul sucitorului, formând foi de
40cm lungime, 10cm lăţime şi 0.5 cm grosime. Toate foile se aşează pe un
grătar scos din frigider, se crestează pe lăţime să poată fi rupte uşor, şi se
suspendă la soare astfel încât aerul să pătrundă pe toate părţile. Trebuie urmărită
o zi cu mult soare, la care se usucă în 4-5 ore. Se poate usca şi pe bucăţi de folie
de aluminiu sau pe calorifer. Se păstrează în pungi de hârtie la frigider. 87

Pâine de casă cu dovleac şi seminţe

Ingrediente: dovleac plăcintar sau alte soiuri, seminţe de floarea soarelui,

seminţe de susan, seminţe de in, seminţe de cânepă, făină integrală cât cuprinde,
1 linguriţă sare de mare/roz de himalaya, 50g drojdie, 1 linguriţă miere, apă.

Se curăţă duvleacul de coajă, se dă prin răzătoare, se pune apă cât să-l acopere
apoi se fierbe. După aceea se lasă la răcit. Separat se pregăteşte maiaua din
drojdie, 5 linguri de apă, 2 linguri de făină şi mierea. Se amestecă ingredientele
şi se lasă la dospit. Se amestecă maiaua cu dovleacul şi seminţele, se adaugă
sarea apoi se adaugă făină şi se frământă până se obţine o cocă de consistenţă
potrivită. Coca se aşează în tavi tapetate în prealabil cu tărâţe şi se lasă la dospit
lângă o sursă de căldură. Se coace bine la cuptor.

64
Preparate pentru diverse reţete

Grâu germinat (încolţit) – ‘bomba energetică’

Se spală bine grâul şi se pune într-o tavă. Se acoperă foarte puţin cu apă iar tava
se acoperă cu o bucată de tifon. Se lasă 12 ore după care se scurge apa şi se
clăteşte grâul lăsându-se 12 ore fără apă în tavă. Apoi se repetă procedura,
adăugându-se iar apă până se acoperă grâul, se lasă timp de 12 ore, se scurge
apă şi se clăteşte grâul, lăsându-se 12 ore. Această procedură se repetă timp de
3-4 zile până grâul încolţeşte. Când apare primul firişor, se clăteşte, se pune în
pungi şi se păstrează în frigider. Este excelent folosit în cure de 7-14 zile
amestecat cu miere şi nucă măcinată. În mod asemănător se pot pune la
germinat şi alte seminţe sau cereale. Aduce un aport energetic extrem de
valoros. 88

Borş din cereale (regenerează flora intestinală)

Mod de preparare: Se prepară maiaua pentru borş dintr-o cană de tărâţe de grâu,
o cană mălai, 2 căni de apă călduţă. Se lasă într-un loc călduros câteva zile până
se va acri. Maiaua obţinută astfel se pune în vasul ce se va folosi pentru
prepararea borşului, adăugându-se tărâţe de grâu proaspete şi mălai (aprox. un
sfert din capacitatea vasului), peste care se adaugă apă călduţă până la umplerea
vasului. Se amestecă bine cu apă şi celelalte ingrediente, lăsându-se câteva zile
la loc călduros. Zilnic se va amesteca bine. Pentru aromă şi creşterea valorii
terapeutice se pot adauga crenguţe şi frunze de vişin, leuştean şi alte plante
aromatice. Când s-a acrit suficient, se strecoară şi se depozitează în sticle la
frigider. 89

Lapte şi unt vegetal, smântână vegetală, maioneză vegetală, diverse paste.

Lapte de nuci

Se foloseşte o jumătate de cană de nuci, o cană apă, sare de mare, vanilie, miere.
Se mixează toate ingredientele până la omogenizare deplină. Apoi se adaugă
câteva căni de apă pentru a ajusta compoziţia după dorinţă.

Lapte de grâu încolţit

65
Se folosesc 3 linguri grâu încolţit, 1 lingură nucă măcinată, 2 linguri miere,
jumătate de măr, o banană, 1 cană de apă caldă. Se mixează bine cu blenderul.
Se adaugă apă după dorinţă pentru ajustarea compoziţiei.

Lapte vegetal complex

Ingrediente: 2 linguri grâu încolţit, 1 lingură pulbere de seminţe susan, 10-15

sâmburi migdale, 1 banană, 2 linguri miere, 1 cană apă caldă, 1 lingură pulbere
seminţe de in. Se pun în blender şi se mixează bine până se obţine un lapte
spumos. Se adaugă apă pentru ajustarea conţinutului. Este foarte nutritiv şi
bogat în calciu şi magneziu. 90

Lapte de soia

Ingrediente: 2 căni boabe de soia, jumătate de linguriţă de sare de mare, vanilie,

1 banană. Se lasă soia la înmuiat aproximativ 12 ore timp în care se va schimba
o dată apa. Boabele se vor fierbe în apă clocotită aprox 2-3 minute apoi se
limpezesc cu apă rece. Se mixează fin boabele de soia cu apa (proporţia: 1 cană
boabe la 3 căni apă) şi se lasă la decantat. Lichidul obţinut se strecoară, apoi se
fierbe timp de 20 minute cu sarea, amestecându-se continuu. După ce se ia de pe
foc, se mixează în conţinut vanilia şi banana pentru rafinarea gustului. Este
extrem de bogat în proteine.

Unt de nuci sau seminţe

Ingrediente: 1 cană nuci sau seminţe de orice fel, 4 linguri ulei măsline presat la
rece sau ulei de seminţe de in, jumătate de cană de apă, un sfert linguriţă de sare
de mare.

Se mixează seminţele sau nucile alături de jumătate de cană de apă pentru a-i da
o consistenţă mai moale. Se adaugă şi celelalte ingrediente. Dacă devine prea
lichid, se mai pot adauga seminţe. Se poate adauga şi puţină scorţişoară şi
miere.

Unt de alune

Ingrediente: 300 g alune, 150 g nuci, 2 linguri oregano, sare de mare, jumătate
de cană de apă, un sfert cană de ulei de măsline sau in. Alunele şi nucile se
rumenesc timp de 15 minute la cuptor, după care se mixează bine cu celelalte
ingrediente. Se păstrează la frigider servindu-se rece. 91

66
Smântână vegetală

La orice tip de unt de nuci sau seminţe se adaugă 4-6 linguri de suc de lămâie,
alături de ceapă, usturoi, mărar, pătrunjel, rozmarin etc. Se mixează bine.

Smântână de cocos şi susan

Ingrediente: 2 căni apă fierbinte, jumătate cană nucă de cocos, 1 linguriţă miere,
jumătate de cană seminţe de susan, un sfert linguriţă sare de mare. Se mixează
în blender, se poate strecura dacă se doreşte o consistenţă fină, se poate dilua
dacă este nevoie.

Maioneză de usturoi

Căţeii de la 2-3 căpăţâni de usturoi curăţaţi se pisează foarte bine şi se adaugă

un sfert linguriţă sare de mare. Se mixează cu blenderul adăugându-se ulei
turnat câte puţin. Se adaugă din când în când suc de lămâie. Rezultatul va fi o
pastă albă, deosebit de gustoasă în combinaţie cu ciuperci, salate, supe.

Pastă de avocado cu usturoi (Guacamole)

Se amestecă cu blenderul 2 fructe avocado curăţate, 5-6 căţei usturoi, ulei de

măsline presat la rece, sare de mare, jumătate de lămâie. Se va obţine o pastă
omogenă foarte apetisantă. După gust, se poate adaugă 92

busuioc, pătrunjel, puţină scorţişoară. Se poate adaugă şi o ceapă medie. Se

serveşte proaspătă, pe pâine.

Pastă de măsline

Ingrediente: 1 chiflă graham, 25-30 măsline mari, 1 ceapă, 2 linguri ulei de

măsline, suc de lămâie. Se scoate miezul chiflei şi se înmoaie în apă. Ceapa se
curată şi se ţine în apă aproximativ 10 minute. Se scot sâmburii de la măsline şi
apoi se mixează alături de miezul înmuiat. Se adaugă uleiul şi sucul de lămâie
puţin câte puţin, frecându-se bine . Apoi se adaugă ceapa. Se mixează până se
obţine o pastă omogenă. Se serveşte proaspătă, pe pâine. 93

Salate de legume şi verdeţuri pline de vitalitate

67
Salată de crudităţi cu maioneză

Ingrediente: 1 ţelină, 1 morcov, 2 legături pătrunjel, 1 păstarnac, 1 ceapă, 1 măr,

100 g seminţe susan, busuioc, sare, 300 g maioneză vegetală. Se dau prin
răzătoare, se adaugă ceapa tăiată julien, pătrunjelul şi seminţele de susan. Se
freacă cu maioneza şi se adaugă busuiocul şi sarea. Se poate adauga şi puţină
zeamă de lămâie, după gust. Este o salată plină de vitalitate şi se poate servi la
orice ocazie.

Salată de castraveţi cu ceapă

Ingrediente: 5-6 castraveţi, 1 ceapă, ulei măsline, verdeaţă de sezon, 1 lingură

pastă de roşii, sare de mare, boia de ardei iute, suc de lămâie. Se taie castraveţii
felii subţiri şi se amestecă cu ceapă tăiată julien şi celelalte ingrediente după
gust. Se poate adauga şi puţină maioneză de usturoi.

Salată de castraveţi cu usturoi

Ingrediente : 7-8 castraveţi tineri, 10 căţei usturoi, ulei, suc lămâie, verdeaţă (de
preferat mărar), sare. Usturoiul se pisează bine şi se amestecă împreună cu
castraveţii tăiaţi felii subţiri sau daţi prin răzătoare. Se adaugă verdeaţa
mărunţită, uleiul, sarea. Se poate adauga puţină maioneză vegetală, busuioc şi
boia, după gust. 94

Salată de verdeţuri

Ingrediente: 2 cepe (sau o legătură ceapă verde), urzici cât mai tinere, câteva
frunze de măcriş, frunze de spanac, 2-3 căţei de usturoi sau câeva fire de usturoi
verde, 1 salată verde, 2 linguri tărâţe, ulei de măsline presat la rece, 1 lămâie,
sare de mare. Se aleg urzicile foarte bine şi se spală în mai multe ape după care
se zdrobesc în mâini (cu mănuşi) până nu mai înţeapă, apoi se freacă cu puţină
sare şi ulei, într-un bol. Se taie restul verdeţurilor mărunt şi se adaugă în bol
alături de tărâţe, sucul de la lămâie, sare şi uleiul turnat câte puţin. Se poate
adauga puţină maioneză vegetală. Este o salată plină de vitamine, o adevărată
bombă de viaţă.

Salată de păpădie cu ridichi

Ingrediente: frunze de păpădie culese când sunt foarte fragede, 1 salată verde,
câteva ridichi, usturoi verde, ceapă verde, miezul ras de la 6-7 nuci mari, ulei
68
măsline presat la rece, suc de lămâie, sare de mare. Se mărunţesc frunzele
păpădiei şi salata, se freacă într-un bol cu uleiul şi sarea, se adaugă miezul ras
de nucă şi ridichile tăiate rondele, apoi sucul de lămâie după gust.

Salată de spanac cu castraveţi

Ingrediente: ½ kg spanac, 5-6 castraveţi, 2 cepe, 4-5 căţei de usturoi pisat, sare,
ulei măsline, mărar, busuioc, boia de ardei iute. Se taie mărunt spanacul şi se
rad castraveţii într-un bol. Se adaugă ceapă tăiată subţire şi usturoiul pisat. Se
freacă cu uleiul şi sarea, apoi se adaugă mărar şi boia după gust şi aspect. 95

Salată de conopidă sau broccoli

Ingrediente: conopidă sau broccoli, morcov, ţelină, 50g miez ras de nucă, mărar,
o mâna stafide, suc de lămâie, sare de mare, ulei de măsline sau in, maioneză
vegetală. Conopida sau brocolli se dau prin răzătoarea mare, morcovul şi ţelina
prin răzătoarea mică, se freacă într-un bol cu uleiul, sarea şi miezul de nuca, se
adaugă stafidele (de preferat lăsate la înmuiat în apă cu 2-3 ore înainte). Se
adaugă mărarul, maioneză şi sucul de lămâie, după gust.

Salată de praz cu măsline

Ingrediente: 3 fire de praz medii, 2 cepe, 2 morcovi, 1 ţelină, 100 g măsline, ulei
de măsline sau in, pătrunjel, suc de lămâie, maioneză vegetală, sare de mare. Se
taie prazul rondele subţiri, se adaugă ceapă tăiată feliuţe. După ce se dau prin
răzătoare, se adaugă şi morcovul şi ţelina, alături de măsline (de preferat fără
samburi şi tăiate mărunt). Se freacă într-un bol cu sare şi uleiul. La final, se
adaugă pătrunjelul mărunţit, maioneză şi sucul de lămâie după gust. Se poate
servi pe felii de pâine de secară. Deliciu !

Salată specială de vară

Ingrediente: 3 roşii mari, 1 ardei greas, 1 ceapă, 2 castraveţi, 50 g seminţe de

floarea soarelui decojite, ½ varză mică, 100g măsline, o mâna stafide, suc de
lămâie, ulei de măsline presat la rece, maioneză vegetală, boia, bucuioc. Se taie
roşiile rondele, se adaugă castraveţii şi ardeiul tăiaţi felii cât mai subţiri pe de-a
lungul, ceapă julien, varză dată prin răzătoare şi măslinele (preferabil fără
sâamburi). Se freacă într-un bol cu sarea şi uleiul şi maioneză vegetală. Se
adaugă stafidele (sunt mai gustoase şi moi, lăsate la înmuiat în apă 2-3 ore
înainte) şi 96
69
sucul de lămâie alături de boia şi busuioc după gust. Seminţele de floarea
soarelui se presară pe deasupra, la final. Se serveşte la umbră.

Salată de cartofi şi castraveţi cu nuca

Ingrediente: 3-4 cartofi medii, 3-4 castraveţi, 1 ceapă, 100g măsline, 6-7 căţei
de usturoi, 50 g miez de nucă pisat sau ras, pătrunjel, ulei de măsline presat la
rece, suc de lămâie, boia, maioneză vegetală. Se taie cartofii în cubuleţe medii,
se fierb şi se lasă la răcit. Într-un bol, se adaugă castraveţii curăţaţi de coajă şi
tăiaţi rondele şi măslinele fără sâmburi. Se adaugă şi cartofii şi miezul de nucă.
Separat, ceapa tăiată julien şi căţeii de usturoi pisaţi se freacă cu sare şi ulei apoi
pune totul peste cartofi, castraveţi şi măsline. Se amestecă totul, se adaugă suc
de lămâie, boia şi pătrunjelul mărunţit după aspect şi gust.

Salată de sfeclă roşie cu usturoi

Ingrediente: 2-3 sfecle medii, 1 căpăţână usturoi, 1 fir praz, 1 morcov, 1 măr,
pătrunjel, o mâna de seminţe de susan, ulei de măsline presat la rece, suc de
lămâie, busuioc, sare de mare. Sfecla se curaţă şi se dă prin răzătoarea mare. Se
freacă într-un bol cu uleiul, sarea şi usturoiul pisat. Se adaugă morcovul şi
mărul date prin răzătoare. Se ajustează gustul cu sucul de lămâie iar la final se
adaugă pătrunjelul mărunţit, busuiocul şi seminţele de susan.

Salată de varză cu curmale şi măsline

Ingrediente: 300 g varză, 100g măsline, 10-15 curmale fără sâmburi,

50 g miez de nucă pisat sau ras, ulei măsline presat la rece, maioneză vegetală,
suc de lămâie, mărar, boia, sare de mare. Varza se dă prin răzătoare se freacă
într-un bol cu uleiul, sarea şi sucul de lămâie. Se adaugă măslinele (de preferat
fără sâmburi), curmalele tăiate mărunt, miezul de nuca şi maioneză. Se
amestecă totul. La final, se adaugă 97

boia, se ajustează gustul cu sare şi suc de lămâie, iar aspectul cu mărar. Mult
prea bun !

Hummus (salată de năut cu usturoi)

70
Ingrediente: 2 căni năut, 150 g seminţe de susan, 1 roşie (opţional şi neapărat
din sezon, pentru aromă), 1 lămâie, 50 g miez nucă pisat, maioneză vegetală,
ulei de măsline presat la rece, boia roşie 30g, sare de mare sau sare roz
himalayana, busuioc.

După ce se lasă câteva ore la înmuiat într-un vas cu apă, năutul se fierbe şi apoi
se lasă la răcit. Într-o tigaie unsă cu un şerveţel îmbibat în ulei se pun seminţele
de susan care se rumenesc până capătă o culoare maronie (atenţie să nu se ardă
!). După ce se rumenesc, se macină cu pisătorul de usturoi sau cu râşniţa de
cafea (este de preferat pisătorul de usturoi intrucât permite uleiului de susan să
iasă la suprafaţă, oferind o savoare aparte). Într-un vas, se scurge o parte din apa
în care a fiert năutul, iar năutul şi susanul măcinat se pun împreună într-un vas
mai încăpător, alături de roşia tăiată mărunt (opţional), căţeii de usturoi şi
lămâia decojită şi curăţată de sâmburi. Cu un blender se amestecă totul,
adăugând ulei câte puţin, şi apă păstrată în care a fiert năutul până când
compoziţia capătă densitatea unei paste (nu foarte moale). Se adaugă sarea,
busuiocul, boiaua, miezul de nucă şi maioneza. Se amestecă bine şi se lasă la
rece ceva vreme. O salată extrem de hrănitoare, o adevărată terapie culinară.

Salată de varză cu ciuperci şi stafide

Ingrediente: jumătate de varză albă, 350 g ciuperci, 2 cepe, 1 roşie, o mână de

stafide, sucul de la 2 lămâi, ulei de măsline presat la rece, 1 legătură mărar,
busuioc, boia, maioneză vegetală, sare de mare. Ciupercile se taie felii subţiri,
se stropesc cu suc de lămâie din plin şi se presară peste ele sarea, mărarul
mărunţit şi busuiocul. Se acoperă vasul şi se lasă la rece 2 ore. Varza rasă se
freacă cu sare, boia şi ulei, pentru a-şi pierde rigiditatea, apoi se adaugă peste
ciuperci, alături de 98

roşia tăiată felii subţiri. Se adaugă stafidele şi maioneza şi se amestecă bine.

Salată anti-gripă

Ingrediente: 1 ceapă, 2 legături pătrunjel, 1 căpăţână usturoi, 1 lămâie medie,

ulei de măsline, sare de mare, maioneză vegetală. Se mărunţeşte ceapa şi
pătrunjelul, se pisează usturoiul, se pune totul într-un vas în care se adaugă
uleiul, sarea, sucul de la lămâie şi maioneza. Se freacă bine, până se obţine o
compoziţie omogenă. Recomandat a se consumă pe pâine de 2-3 ori pe zi. Este

71
foarte bogată în vitamina C şi stimulează aproape instantaneu sistemul imunitar.
99

Supe-Creme-Zemuri

Supă de sfeclă

Ingrediente: 4 sfecle roşii, tăiate cubuleţe, 5 roşii tăiate cubuleţe, 2 cepe verzi
sau 1 uscată, frunzele de la 2 sfecle (opţional, însă sugerat), 2 linguri de ulei de
măsline.

Se căleşte ceapa tăiată mărunt în uleiul în care se adaugă puţină apă. După ce s-
a înmuiat ceapa, se adaugă sfecla, roşiile (eventual fără coajă), frunzele de
sfeclă tăiate fâşii, sare şi piper. Se adaugă apă, în funcţie de cât de groasă se
vrea supa, şi se lasă la fiert 20-30 de minute, până s-a fiert sfecla. La final se
pune suc de lămâie după gust, pentru că trebuie să fie acrişoară.

Supă de avocado cu mentă

Ingrediente: 3 linguri unt, 6 cepe verzi tăiate mărunt, 1 căţel de usturoi, zdrobit,
2 linguri făină, 600 ml supă de legume, 2 avocado coapte, 2-3 linguri suc de
lămâie, puţină coajă de lămâie, ulei de măsline, 1 lingură mentă tocată, sare şi
piper.

Se toarnă ulei de măsline în tigaie. Se adaugă ceapă verde şi usturoiul şi se

prăjesc cam 3 minute, până se înmoaie. Se adaugă făină şi amestecă 1-2 minute.
Încet, se adaugă supa şi se aduce la punctul de fierbere. Se lasă să fiarbă uşor
până se pregăteşte avocado-ul.

Se decojeste avocado, se scoate sâmburele, şi se taie în bucăţi măricele. Se pune

în supă, cu sucul de lămâie şi coaja de lămâie. Se pune sare şi piper după cum
gust. Se acoperă oala şi se lasă la fiert cam 10 minute. Se opreşte focul, iar când
s-a mai răcit puţin, se amestecă în blender, 100

pentru a obţine o supă crema. Se adaugă uleiul de măsline. Se verifică dacă mai
trebuie sare sau piper. Se adaugă şi mentă. Se mai poate adauga lămâie şi
usturoi după gust.

Supă-crema de mazăre

72
Ingrediente: 500 gr mazăre, 1 ceapă, 1 ţelină mică, 1 ardei gras, 1 păstârnac, 1
morcov, sare de mare (sau de himalaya), 2 linguri ulei, pătrunjel.

Se pun la fiert în 2 l de apă ceapă, ţelină, pastarnacul, ardeiul gras şi morcovul,

întregi. După ce au fiert, se scot legumele şi pune sare. Separat, se pune mazărea
la fiert. Când e fiartă, se pune câte puţin supă de zarzavat. Se adaugă uleiul, se
lasă să dea câteva clocote şi se potriveşte de sare. Se pune amestecul în blender.
Înainte de a opri aragazul, se adaugă pătrunjelul şi se pune capacul. Merge
foarte bine cu crutoane cu usturoi. Se poate adaugă puţin suc de lămâie.

Supă crema de linte roşie

Ingrediente: 300 gr linte, 1 ceapă, 1 morcov, 1 păstârnac, 3 căţei usturoi, sare, 3

linguri bulion, 2 linguri ulei, mentă.

Se pune lintea la fiert împreună cu ceapa, morcovul, păstârnacul şi usturoiul

tocate mărunt. După ce au fiert, se adaugă sarea, bulionul şi uleiul. Se mai lasă
să dea câteva clocote şi se pune în blender, la păsat. La final, se adaugă mentă
pentru un plus de chic. E tare bună cu crutoane şi eventual câteva frunze de
pătrunjel pentru aromă. 101

Supă crema de broccolli şi ciuperci

Ingrediente: 500 g broccolli, 200 g ciuperci, 1 ceapă, 1 ţelină, 1 ardei gras, 1

păstârnac, 1 morcov, sare de mare, ulei măsline, pătrunjel.

Se pun la fiert în 2 litri de apă ceapa, ţelina, păstârnacul, ardeiul gras şi

morcovul, întregi. După ce au fiert, se scot legumele şi se potriveşte cu sarea.
Separat se pun la fiert broccoli şi ciupercile şi când sunt gata se adaugă puţin
câte puţin amestecul de supă, având grijă să nu fie prea zemos. Se adaugă uleiul,
se lasă să dea câteva clocote. La final, se păsează amestecul în blender şi se
subţiază cu zeamă de supă după gust. Se poate adauga suc de lămâie. 102

Tonice Naturale / Suplimente (vechi reţele ale dacilor)

Supliment nutritiv imuno-stimulent - pentru întărirea sistemului imunitar,

infecţii, gripă.

73
Într-un recipient de 800 ml se pun 200 g polen de albine şi 5 g lăptişor de matcă
peste care se toarnă conţinutul unei sticluţe de tinctura de Echinaceea (se
găseşte la magazinele de tip Plafar) şi sucul a două lămâi mai mari, bine filtrat.
Se acoperă recipientul şi se lasă două-trei ore să fuzioneze. După aceea, se
sfărâma granulele de polen cât se poate de bine şi se umple restul borcanului cu
miere polifloră. Amestecaţi bine şi stimulentul este gata..

Nu uitaţi să amestecaţi bine conţinutul de fiecare dată când vreţi să-l folosiţi. Se
va lua câte o linguriţă de 3 ori pe zi, după masă. Pentru un efect sporit, se
recomandă cure de 14-21 zile.

Supliment nutritiv - tonic general 1 – pentru anemii, demineralizare,

convalescenţă, afecţiuni pulmonare, afecţiuni gastro-intestinale.

Ingrediente: măceşe – 2 linguri pulbere, cătină – 2 linguri pulbere, urzică – 2

linguri pulbere plantă, coada calului – 2 linguri pulbere plantă, lucernă – 1
lingură pulbere plantă. 103

Plantele şi fructele uscate se pot macina şi transforma în pulbere, folosind

râşniţa de cafea. Cel mai benefic ar fi dacă plantele ar fi măcinate cu puţin timp
înainte de folosire.

Se amestecă toate plantele şi se păstrează într-un recipient la întuneric şi

răcoare. Se administrează câte 2 linguri de 2 ori pe zi.

Supliment nutritiv – tonic general 2

Ingrediente: polen – 2 linguri pulbere, lăptişor de matcă – 1-2 g, seminţe de in -

2 linguri, seminţe de susan – 2 linguri, miere polifloră – 3 linguri, grâu germinat
– 2-3 linguri, sucul de la 1 lămâie medie.

Se amestecă toate cele de mai sus într-un castron până se formează o pastă
omogenă care se păstrează la frigider. Este recomandat să se consume în
maximum 3 zile. Se pot lua câte 3-4 linguri pe zi.

Tonic hepatic - pentru hepatită, ajută la detoxifierea masivă a ficatului,

afecţiuni ale splinei, toxinfecţie alimentară, coxartroză, reumatism, astenie,
constipaţie, spasmofilie, convalescenţă, sindrom de malabsorbtie,
surmenare intelectuală, lipsa de vitalitate, depresie.

74
Ingrediente: 1 kg miere zaharisită (mierea zaharisită devine alcalină şi poate fi
utilizată şi de cei cu afecţiuni stomacale), 150g pulbere din fructe de Armurariu,
200 g pulbere cătină, 300 g polen, 100 g propolis răzuit. 104

Toate ingredientele de mai sus se pun într-un vas şi se amestecă până la

completa omogenizare. Se păstrează la frigider. Se administrează dimineaţa şi la
prânz câte o lingură cu 30 min înainte de masă. Recomandat în cure de 14-21
zile.

Tonic pulmonar – pentru astm, bronşită, laringită, rino-sinuzita,

tuberculoză, silicoză, afecţiuni ale căilor respiratorii, gripă.

Ingrediente: 1kg miere de albine (de preferat cea de brad), rădăcina de Iarbă
Mare – 10 linguri pulbere, seminţe Schinduf – 10 linguri pulbere, propolis răzuit
– 100g, ulei de cătină – 30ml, ulei esenţial de trandafir sau eucalipt – 30
picături.

Se amestecă într-un castron toate ingredientele până la formarea unei paste

omogene care se păstrează la frigider. O lingură de 3 ori pe zi este cantitatea
optimă pentru adulţi, iar la copii – o linguriţă de 3 ori pe zi. Curele de 14-21 zile
au rezultate garantate.

Tonic osos – pentru prevenirea sau tratarea osteoporozei, în hipocalcemie

şi hipomagnezie, scădere a greutăţii, rahitism, pentru accelerarea
vindecării în cazul fracturilor, întărirea sistemului osos.

Ingrediente: seminţe de susan – 2 linguri, seminţe crude de floarea soarelui – 2

linguri, mei – 2 linguri, ovăz boabe – 2 linguri pulbere, migdale – 2 linguri
pulbere, miere – 6 linguri, suc de lămâie – atât cât e necesar pentru o pastă
omogenă de consistenţă medie.

Pentru obţinerea pulberilor se poate folosi râşniţa de cafea. Se amestecă toate

ingredientele până la formarea unei paste omogene. De 105

preferat, tonicul să fie consumat în 4-5 zile. Se pot lua 4-5 linguri pe zi, pe
pâine.

Tonic ocular – pentru bolile aparatului ocular (glaucom, cataractă), pentru

regenerarea ţesuturilor aparatului ocular, deficienţe imunitare .

75
Ingrediente : măceşe – 2 linguri pulbere (se face pulbere doar pulpa uscată, fără
coajă şi perişori), cătină – 2 linguri pulbere, afine uscate – 2 linguri pulbere,
coacăze uscate – 2 linguri pulbere, fructe de şoc uscate – 2 linguri pulbere,
miere – atât cât e necesar pentru formarea unei paste.

Se amestecă toate ingredientele cu mierea şi se păstrează la frigider. Se

recomandă 2 linguri de 2 ori pe zi de preferat înainte de masă cu 30 min.

Tonic nervin – pentru afecţiuni generale ale sistemului nervos, depresii,

Alzheimer, Parkinson, senilitate, sechele după accident vascular cerebral,
paralizii, oboseală, stres .

Ingrediente : rozmarin – 5 linguri pulbere, ginko-biloba – 5 linguri pulbere,

seminţe de in – 5 linguri, fulgi de drojdie de bere – 8 linguri, migdale – 5
linguri, polen – 5 linguri, ulei esenţial de levănţică – 30 picături, 800 g miere de
tei.

Plantele şi fructele uscate pot fi transformate în pulbere cu ajutorul râşniţei de

cafea. Se amestecă bine toate ingredientele cu mierea, se adaugă uleiul esenţial
de levănţică şi se amestecă din nou. Pasta obţinută se păstrează la rece şi
întuneric. Se recomandă 1 lingură de 3 ori pe zi înainte de masă. 106

Tonic vascular – fragilitate capilară sau vasculară, arteriopatii,

talengectazii, purpure, varice, hemoroizi, flebită, sechele post accident
vascular, boli ale inimii, anemii, devitalizare, imunitate precară.

Ingrediente : hrişca – 8 linguri, măceşe – 2 linguri pulbere, afine – 2 linguri

pulbere, polen – 2 linguri pulbere, miere – 2 linguri , suc de lămâie – cât este
necesar pentru consistenţă dorită, ulei esenţial de lămâie – 10 picături.

Cu 2 ore înainte de a fi folosită, hrişca se lasă la înmuiat, apoi se scurge şi se

combină cu restul ingredientelor, amestecându-se până la obţinerea pastei de
consistenţă dorită. Se recomandă a se consuma 3 linguri de 2 ori pe zi înainte de
masă. 107

- FINAL –
FRANCISC MANOLESCU

-2015-

76
Contact: manolescufrancisc@gmail.com

0726.833.893

77