PENINSULA IBERICA

LOCALIZARE
Peninsula Iberică sau Iberia se află în sud-vestul extrem al Europei. Este cea
mai vestică şi cea mai sudică dintre cele trei peninsule din sudul Europei (iberică,
italică şi balcanică). Este mărginită la sud şi est de Marea Mediterană, iar la nord şi la
vest de Oceanul Atlantic. Munţii Pirinei formează marginea nord-estică a peninsulei,
legând-o de restul Europei între Golful Biscaya şi Golful Lyon pe lungime de 450
km. În sud, se apropie foarte mult de coasta nordică a Africii. Este a treia peninsulă
din Europa, cu o suprafaţă de 582 860 km². Forma peninsulei este apropiata de cea a
unui patrulater. Strabon o compara cu o piele de taur desfăşurată.
Peninsula Iberică este locuită de cel puţin 500 000 de ani, întâi de oamenii de
Neanderthal, şi apoi de oamenii moderni. Popoarele băştinaşe ale peninsulei (în
sensul că nu se ştie să fi venit din altă parte), constituite din mai multe triburi
separate, sunt numite colectiv iberi. Între aceştia erau incluşi şi bascii, singurul popor
pre-celtic din Iberia care a supravieţuit ca grup etnic până astăzi. Fenicienii, grecii şi
cartaginezii navigatori s-au aşezat pe coasta Mediteranei şi au fondat mai multe
colonii comerciale pe o perioadă de câteva secole. În jurul anului 1100 î.Hr.,
negustorii fenicieni au fondat colonia comercială Gadir sau Gades (astăzi Cádiz) în
apropiere de Tartessos. În secolul al VIII-lea, au fost fondate primele colonii greceşti,
precum (astăzi Empúries), pe coasta Mediteranei către est, lăsând fenicienilor coasta
sudică.
Diviziunile politice ale Peninsulei Iberice, după suprafaţă:
Spania , ocupă cea mai mare parte a peninsulei, inclusiv centrul, estul şi nord-
vestul
Portugalia , ocupă aproape toată partea vestică a peninsulei
Andorra, un microstat în partea nordică a peninsulei, în Pirinei, între Spania şi
Franţa
Regatul Unit Gibraltar, un mic teritoriu britanic în punctul cel mai sudic, la
graniţa cu Spania

ISTORIE
Numele de Iberia a fost dat de greci, de la râul Iber (Ebro). În secolul al VI-lea
î.Hr., cartaginezii au venit în Iberia, în timpul luptelor lor cu grecii pentru controlul
asupra Mediteranei Occidentale. Cea mai importantă colonie a lor era Carthago Nova
(numele latin al Cartagenei de astăzi). În 219 î.Hr., primele trupe romane au invadat
peninsula Iberică în timpul celui de-al doilea război punic împotriva cartaginezilor, şi au
anexat-o sub Augustus, după două secole de război cu triburile celte şi ibere, şi cu
coloniile greceşti, feniciene şi cartagineze, devenind provincia Hispania. A fost
împărţită în Hispania Ulterior şi Hispania Citerior către sfârşitul Republicii Romane; şi, în
timpul Imperiului Roman, în Hispania Taraconensis în nord-est, Hispania Baetica în sud şi
Lusitania în sud-vest. Hispania aproviziona Imperiul Roman cu alimente, ulei de
măsline şi metale. Împăraţii Traian, Hadrian şi Teodosiu I, filozoful Seneca şi poeţii
Marţial şi Lucan s-au născut în Iberia. La începutul secolului al V-lea, triburile germanice
au invadat peninsula, respectiv suebii, vandalii (silingii şi hasdingii) şi aliaţii lor, alanii.
Numai regatul suebilor (quadii şi marcomannii) va rezista după sosirea unui nou val de
invadatori germanici, vizigoţii, care au cucerit întreaga peninsulă Iberică, şi i-au
expulzat sau asimilat pe vandali şi pe alani. În cele din urmă, vizigoţii au cucerit
regatul suebilor, şi oraşul lor capitală Bracara (astăzi Braga) în 584-585.În 711 d.Hr., o
armată maură umayyadă din Africa de nord a invadat Spania creştină vizigotă. Sub
conducătorul lor Tariq ibn-Ziyad, au debarcat la Gibraltar şi, într-o campanie de opt ani,
au adus cea mai mare parte a peninsulei sub stăpânire islamică. Al-ʾAndalūs (arabă: Ţara
vandalilor) este numele arab dat peninsulei Iberice de cuceritorii ei musulmani.Din
secolul al VIII-lea până în secolul al XV-lea, anumite părţi ale peninsulei Iberice au
fost conduse de mauri (în principal berberi şi arabi) care au traversat din Africa de Nord.
O mare parte dintre nobilii goţi alungaţi s-au refugiat în înălţimile asturiene. De aici,
încercau să îşi recucerească teritoriile de la mauri; acest război de recucerire poartă
numele de Reconquista.În evul mediu existau în peninsulă numeroase mici state, printre
care Castilia, Aragon, Navarra, León şi Portugalia. Peninsula a făcut parte din Imperiul
islamic Almohad până ce aceştia au fost în cele din urmă alungaţi. Ultima fortăreaţă
musulmană importantă se afla la Granada, care a fost eliminată de o forţă combinată
castiliană şi aragoneză în 1492. Micile state s-au unit de-a lungul timpului, şi, pentru o
scurtă perioadă (1580-1640) întreaga peninsulă a fost unită din punct de vedere
politic, în Uniunea Iberică. După această perioadă s-a ajuns la configuraţia actuală, iar
peninsula e formată astăzi din ţările Spania şi Portugalia (cu excepţia insulelor lor -
Insulele Azore şi Insulele Madeira portugheze şi Insulele Canare şi Baleare spaniole; şi
posesiunile spaniole Ceuta şi Melilla), Andorra, şi Gibraltar.

RELIEF

Geologic şi chiar morfologic, Peninsula Iberică se constituie ca o entitate bine

conturată între Atlasul Saharian şi Europa Continentală. Ţărmurile sale sunt slab
fragmentate. Lipsesc inflexiunile adânci, deşi in regiunile cu ţărm de tip „ria” acesta
lasă impresia unei fragmentari accentuate. Relieful Peninsulei Iberice se
caracterizează printr-o accentuată masivitate. Altitudinea sa medie este de 660 m,
fiind alcătuită aproape in exclusivitate din munţi si podişuri înalte.
În cadrul reliefului Peninsulei Iberice se deosebesc două structuri majore:
a) Alpidele care se regăsesc în Munţii Andaluziei, Cordiliera Betică, Sierra Morena
care sunt caracterizaţi de şariaje puternice, cu reprezentarea bogata a faciesurilor de
mare adinca si cu continuitate de sedimentare din paleozoic până in eocen;
b) Iberidele care includ M-ţii Pirinei, M-ţii Ibericei, M-ţii Cataloniei. Munţii din
structurile dinaridelor, faţă de alpide sunt mai slab cutaţi şi prezintă un facies
petrografic mai variat şi numeroase lacune stratigrafice. În regiunile cutate ale acestor
munţi se desfăşoară structuri rigide, blocuri vechi, paleozoice. O alta categorie de
unităţi o formează bazinele tectonice umplute cu sedimente complexe, ca de exemplu
bazinul Ebro, in cadrul căruia sânt reprezentate atât depozitele lacustre cit si cele
fluviale. Cele mai noi formaţiuni ale Peninsulei Iberice alcătuiesc fâşiile înguste de
câmpie de pe litoralul vestic (Câmpia Portugaliei) si largile golfuri ale litoralului
estic.
Orientarea generală a reliefului este pe direcţia E-V sau SV-NE, exceptând M-ţii
Iberici care se desfăşoară pe direcţia NV-SE.
Principalele regiuni morfostructurale ale peninsulei sunt:

Meseta Spaniola

Peninsula Iberica reprezinta extremitatea occidental a vestului Europei , distant

fata de celalalt continent, Africa, fiind de 14 km la Gibraltar Meseta Spaniola. Se afla
in partea centrala a Spaniei, incadrata de culmile muntilor Pirinei, ai provinciei
Basce, a Cantabricilor si Galiciei de nord, iar in sud de Sierra Morena.

Meseta reprezinta un podis dezvoltat in limitele structurilor paleozoice, facand parte

din cutarile hercinice. Ea a functionat ca un soclu relative rigid inregistrand miscari
epirogenetice positive sau negative. Depunerile mezozoice dar si mai noi indeosebi
din jumatatea estica arata ca, probabil, regiunea functiona ca o mare deschisa
transgresiunilor. Culmile care strabat podisul de la nord-est catre sud-vest si pornesc,
din vestul sistemului muntos iberic si pana la Oceanul Atlantic sunt rezultatul
miscarilor de cutare ale Alpilor care au cuprins si acest masiv producandu-I ample
dislocari in partea mediana. Miscarile cu o raza mare de curbura au inaltat blocul
iberic, urmand apoi definitivarea prin eroziune diferentiala a reliefului inclusive prin
modelarea glaciara (Sierra de Estrela, Gredos in culmea Almanzor, 2502 m ) unde se
intalnesc circuri, creste. Mai mult decat atat podisul e cunoscut, datorita acelorasi
miscari ridicari importante sip e cele doua laturi, Nordica si sudica. Aici au aparut
blocurile montane Iberic si Sierra Morena. Ele au creat si o mai mare energie de relief
raportandu-le la valorile mari altitudinale (peste 2550 m ). Sierrele spaniole si
serrasurile portugheze ( Guadarama, Gata, Toledo, Gredos, Guadalupe, Estrela, San
Petro) aproape toate avand altitudini de peste 1000 m, sunt formate predominant din
granite si gnaise (Guadarama, Gredos ) si separa Meseta in doua subunitati : Castilia
Veche in vest-nord-vest si Castilia Noua in est-sud-est, de fapt podisuri cu o altitudine
superioara valorii de 500 m chiar 600 – 800 m. Aceste sierre formeaza o culme
centrala care poate fi considerata care poate fi considerata chiar cordiliera. Catre sud
Castilia Noua se continua cu Sierra Morena cu un versant impunator spre valea
Guadalquivir. Culmile se termina in dreptul unor depresiuni ca de exemplu Sierra
Guadarama care se opreste in drptul depresiunii drnata de raul Alberche. Unele din
sierre sunt traversate de vechi drumuri de transhumanta, spre exemplu pasul
Tornavacos sau Somosierra. Ridicarea pliocen-cuaternara, mai ales in extremitatea
estica a insemnat o deplasare importanta a cumpenei de apa catre est in asa fel incat
cele mai mari rauri isi au obarsiile in aceasta parte. Cele doua Castilii au functionat in
Tertiar- Cuaternar ca doua locuri ( mari interioare) azi in limitele lor intalninduse
releiful de playa cu lacuri temporare, ulteror drenate fie spre Atlantic fie spre Marea
Mediterana ele au adunat multimea apelor curgatoare, constituind zone de apel fapt
prezent si astazi desi numarul mare al canalelor a modificat partial parametrii si
consecintele drenajului. Printre cela mai importante ape se numara: Duero, rau ce
dreneaza Castilia Veche, Teho si Guadiana care dreneaza Castilia Noua. Regiunea
castiliilor este cea mai secetoasa, intr-un climat continental, cu veri foarte calde si
ierni friguroase si foarte uscate. Temperaturile medii sunt cuprinse intre 50 C in
ianuarie nefiind exclusa aparitia gerului si peste 230C, chiar mai mult, vara.
Precipitatiile nu trec decat rare ori de 350 – 550 mm ( in medie 410 mm ). Totusi apa
acumulata din ploile de toamna si primavara este suficienta pentru vegetatia cultivata
( graul).

In ceea ce priveste cadrul biogeografic cel putin pentru Sierra Guadarama si Gredos
se impune prin etajare a vegetatiei dupa cum urmeaza in parte inferioara etajele
Termomediteraneean si Mezomediteraneean care inclun stejarul verde (Q.
Rotundifolia), mai sus etajul Supramediteraneean cu Q. Pyrenaica si Pynus
Sylvestris in etajul superor Oromediteraneean si Cryomediteraneean cu Cystus si
Festuca. Pe versantii mai insoriti, deci cei sudici, pinul este innocui cu castanul sau
stejarul de pluta. Oricum ramane ca dominanta specia Q. Pyrinaica, doar acolo unde
padurea a mai ramas constituind si o materie prima pentru dierite acivitati economice,
restul vegetatiei fiind formata din maquis cu levantica, rozmarin sau matorral cu
Genista, Erica. In centrul mesetei vegetatia are caracter stepic, cu plante ierboase si
tufisuri ( gariga) padura fiind slab reprezentata. Se intalnesc soarecele iberic,
numeroase pasari.

Muntii Iberici

Se desfasoara aproximativ intre ora sul Burgos in vest si raul Jucar in est.
Apartin cutarilor armoricane si sunt formatin din gnaise, cuartite, gresii si calcare,
acestea din urma alcatuind largi sinclinale. Muntii Iberici se impart in doua
subunitati, una in nord-vest numita Sierra de la Demanda (varful San Lorenzo, 2262
m) alaturi de Sierra Moncayo (2362 m) ce se ridica deasupra vaii Ebrului la 2313 m
desfasuranduse pana la raul Jalon ambele formate din roci paleozoice ( blocuri vechi)
si alta in sud-est cum sierrele Cuenca ( 1840 m), Penarroya, (2019 m )si Javalambre,
(2020 m) formate din sedimentar mezozoic separate pe directia nord- sud de raul
Turia.

Asezara Muntilor Iberici face sa existe si unele diferentieri in peisaje, rolulu

important avandul in vest Oceanul Atlantic, in centru uscaciunea, iar in est influenta
Mediteranei. La peste 1850 m cantitatea de precipitatii primita trece de 1000 mm.

Muntii Iberici sunt fragmentati si in acelasi timp separati in grupe si culmi de catre
afluenti Ebrului, de Duero, Tajo si Turia rauri amenajate pentru irigatii, sau obtinerea
hidroenergiei. In ceea ce priveste repartitia vegetatiei se constata ca o devoltare mai
mare o are in nord-vest etajul Supramediteraneean cu Fagus Sylvatica si Quercus
Pyrinaica iar in sud-est specii de stejar si Pinus Nigra. Si aici padurea si-a restrans
mult arealul datorita interventiei omului iar locul a fost luat numai de pin. Astazi au
ramas drept activitati importante turismul si exploatarea padurii.

Culmile Galiciei
Regiunea de culmi joase a Galiciei, cu altitudini sub 1000m consti tuie o
subunitate intens slefuita, o peneplena paterni sectionata de flexuri care o fac sa
coboare trenta spre vestine vai mostenind o parte dina ceste falii. Insasi tarmul este
marcat de prezenta blocurilor de roci dure (granite, cuartite,) a culmino dirijate
perpendicular pe linia de tarm separate de golfur bine delimitate formand astfel
tarmull cu riass. Influientele atlantice se fac simtite in aceasta parte (2000mm
precipitatii).
Munţii Cantabrici
Se desfăsora pe circa 300 km de la est catre vest. Au aparut cu ocazia cutărilor
hercinice fiind formaţi din roci dure si numai latura nordică din sedimentar.
Altitudinile trec de 2600 m (Picos de Europ, 2648 m). Prezintă un grad mare de
fragmntare care îi da si caracterul masiv, cu văi puternic adancite, cu creste realizate
de ghetari pleistoceni. Unele culmi se desprind din axul central şi se indraptă către
nord, către Atlantic. Aici işi au obârsia râuri importante sau afluenţii acestora printre
care: Ebru, care izvoraşte din estul Cantabricilor, Duero, Minho (E. Balcells,
Rocamora, C. Pedrocchi, 1992). Conditiile climatice influenteaza pozitiv prezenta si
extinderea covorului vegetal arborescent, desi spre nord, verile ca si iernile sunt in
general temperate cu averse ocazionale incat sezonul balnear nu dureazadecat 3-4
luni pe an, marea fiind rece si destul de agitata. Regiunea este expusa actiunii
frontului polar foarte activ la aceasta latitudine, iar muntii Cantabrici izoleaza aceasta
parte de influentele sudice. Pantele inferioare sunt ocupate cu gorun, stejar
pedunculat, fag, ceea ce inseamna ca Muntii Cantabrici constituie un culoar de
penetratre a speciilor central-europene (frasin, stejar, artar, fag) si o data cu acestea
ursul brun, lupul. Muntii Cantabrici se continua spre sud-vest, pe teritoriul
Poortugaliei, cu o serie de culmi masive cu caracter de blocuri coborate formate in
orogeneza hercinica. Culmile sunt paralele, separate de afluentii raului Duero sau de
raul care se varsa direct in Oceanul Atlantic. In regiunile unde influienta atlantica este
prezenta intalnim pin maritim, pin silvestru, iar acolo unde aceste influuuiene sunt
atenuate, stejarul pedunculat, stejar verde, adica specii care suporta pana la 4 luni
seceta. Aici pe fata atlantica temperaturile medii in ianuarie nu coboara sub 7oC, iar
cele de vara ajung la 20oC. Numai valoarea cantitatii de precipitatii ajunge si chiar
depaseste in Galicia 2000mm.
M-ţii Pirinei
S-au format anterior Alpilor, având cutele revărsate spre sud şi spre nord.
Masivitatea lor este impresionantă, fiind de fapt că, de-a lungul a 270 km nu sunt
străbătuţi de nici o trecătoare, au altitudini medii de peste 1800 m, mai ales în partea
centrală şi cu numeroase vârfuri de peste 3000 m. În cadrul acestor munţi se întâlnesc
gheţarii pirenieni de circ. M-ţii Pirinei se subîmpart în următoarele sectoare:
1. Pirineii mediteraneeni, cu înălţimi de 1600 m, caracterizaţi de un climat uscat, cu
influienţe mediteraneene (Pirineii Catalani).
2. Pirineii Centrali, cu valori ale înălţimilor de cca. 2500 m, sunt formaţi din şisturi
cristaline, granite pe seama cărora au apărut vârfuri semeţe.
3. Pirineii Atlantici sau Pirineii Basci au caracterul unor culmi alungite care nu
depăsesc 2000m, formati din pachete groase de calcar. Culmile sunt fie de chei fie de
depresiuni. Au un climat oceanic, ploios, cu zapezi trecatoare. Sunt acoperiţi cu
paduri de stejar şi brad, dar şi pajişti si faneţe.
Muntii Cataloniei
Muntii Cataloniei munti tineri de aceeasi varsta alpina, cu muntii Pirinei. Nu trec de
1700 m decat ( Les Agudes, 1705 m, La Coluga, 1073 m) in nordul regiunii
Barcelona. In cea mai mare parte sunt culmi paralele cu tarmul, taiate rauri care se
varsa in Mediterana, trecand prin impunatoare chiei. Acesti munti se continua spre
sud, in regiunea Valenci cu cateva culmi de joasa altitudine (Muella de Ares, 1318 m)
prelungiri ale mutilor Iberici catre Marea Mediterana.
Cordiliera Betica sau muntii Andaluziei
Cordiliera Betica fac parte tot din categoria mutilo tineri ( a cutarilor alpine ). Ocupa
circa ¾ din suprafata regiunii Andaluzia. S-au format la contactul intre structura de
bloc cercini a mestei si Platforma Africana printr-o intensa comprimare. Valea Genil
care trece prin Granada o compartimenteaza astfel: in nord predomina formatiunile
mezozoice si tertiare, iar in sud depozite paleozoice.
Aici exista cea mai mare altitudine din Peninsula Iberica, Pico de Mulhacen, 3478 m
in culmea Sierra Nevada, Pico de la Velete, 3392 m.
Prezinta un versant asimetric, mai domol si accesibil spre nord, spre Guadalquvir si
Granada si abrupt, o falie spre sud, spre marea Mediterana catre Puntale de Entinas,
Torrox, Calaburra. Pantele sudice ale Sierrei Nevada au constituit ultimele refugii ale
maurilor spanioli.
In afara Sierrei Nevada in muntii Andaluziei se intalnesc o serie de alte sierre care se
succed de la nor-est catre sud-vest dupa cum urmeaza: Sierra de Alcaraz (1798 m) in
sudul orasului Albacete; Sierra de Segura si Cazorla in bazinul hidrografic al
oMediterana; Sierra de Baza si Sierra de Estancias ( peste 2000 m fiecare) intre
regiunile Murcia si Almeria.
La vest de Granada oras situat intr-o depresiune usor suspendata se insira alte sierre
sau serranii (Almijara, Ronda, Gorda) stajuind culoarul depresionar si campia
Guadalhorcel in care se afla ora sul Malaga.
Varietatea noantelor climatice (topoclimate) impuse mai ales de fragmentare,
altitudinale si expunerea versantilor au determinat o mare diversi tate floristica in
care un rol deosebit in au specii endemice ( ex. Violeta de Sierra Nevada). Se
intalnesc tot in etajul alpin (1700 – 2000 m), floarea de colt, astragalul; frecvent apare
terra – rossa, sol dezvoltat pe calcare.
La altitudini inferiore speciile dominante sunt cele de stejar (Q. Suber ) si pin dar din
fostele paduri nu a mai ramas decat 14 % ca suprafata impaurita restul apartine
asociatiei de matorral cu Q. conccifera. Pe litoral sunt prezente formatiunile numite
tomilares si palmito alaturi de iarba alfa.
Reteaua de ape apartine in cea mai mare parte sistemului hidrografic Guadalquivir
plus alte rauri, scurte, ce se varsa in Marea Mediterana.
Aceasta parte a Spaniei ca si intreaga fatada mediteraneana este influenzata de masele
de aer sahariene, fierbinti si uscate. Aici temperaturile lunii ianuarie depasec 11o ,iar
vara 28o in timp ce precipitatiile sunt destul de reduse 350 – 600 mm/ an.
 Campia Andaluziei.
Campia Andaluziei se intinde in lungul raului Guadalquivir avand o larga
deschidere catre Oceanul Atlantic. S-a format prin colmata rea unui golf, in perioada
termia-cuaternara, barat de cordoane litorale. Contactul cu cordiliera se realizeaza
printr-o treapta colinara foarte sudicio amenajata agricol in deosebi cu culturi
commerciale (vie, citrice, maslin). Campia se extinde foarte mult in partea terminala,
la sud de Sevilla, unde fluviul se despleteste traversand regiuunea mlastinoasa cu
multe canale Las Marismas. In afara de solurile mlastinoase si saraturoase apar
solurile aluviale, fertile alaturi de cele negre.
Depresiunea Ebru (Aragon)
Depresiunea Aragon situata intre Muntii Pirinei si Iberici, genetic este un bazin
de scufundare. Are un relief colinar cu altitudini medii cuprinse intre 200-700m mai
accidentat spre Logrono, Provincia Navarra. Este strabatuta de la nord-vest la sud-est.
La iesirea din depresiune, traversand culmile Cataloniei, raul si-a sculptat frumase
chei, pentru ca apoi sa se verse printr-o delta care inanteaza incet in detrimentul
marii.
Campia Portugaliei
Campia Portugaliei insoteste tarmul de la nord catre sud extinzandu-se catre
regiunea Ribatejo legat si de zona de varsare, fluviului Tejo. Se termina catre Oceanul
Atlantic printr-un tarm cu golfuri, cu lagune. Aici sunt raspandite padurile de pin
maritim si castan.
TARMURI:
Se deosebesc două areale de ţărmuri: atlantic şi mediteranean.
Ţărmul atlantic cuprinde ţărmul nordic care este uniform, masiv, puţin articulat şi ţine
de San Sebastian până la Capul Finisterre şi ţărmul nord-vestic, cu rias, fragmentat
spre nord şi mai puţin fragmentat spre sud unde este aproape rectiliniu. Ţărmul cu
rias al Galiciei se prezintă cu însuşire de mici peninsule stâncoase, cu golfuri sinuase
datorită structurii muntoase perpendiculare pe coastele vestice ale Galiciei.
Ţărmul sudic şi estic prezintă un sector atlantic situat la vest de Gibraltar şi un sector
mediteranean între Gibraltar şi Golful Lyon. Acest ultim sector este înalt, prezintă un
relief variat (mai ales în sectorul Catalan), cu golfuri larg deschise (G. Valenciei, G.
Sao Jorge).
Porţiuni din coastele Spaniei poartă mai multe denumiri: Coasta del Sol, Coasta
Blanca (regiunea Barcelonei), Costa Brava (în dreptul Pirineilor).
Legătura dintre Europa şi Africa se face prin strâmtoarea Gibraltar. Strâmtoarea are
lungimea de 65 Km, iar lăţimea variază între 14,3 şi 44 Km. Adâncimea maximă este
1181m, iar cea minimă de 300m. Pe malul european al strâmtorii se află oraşul cu
acelaşi nume. Dacă ţărmul african are numeroase capuri, promontorii, cel european al
peninsulei Iberice este dominat de abrupturi golaşe, stâncoase ( se remarcă stânca
înaltă de 400m a Gibraltarului).

CLIMA

Clima Peninsulei Iberice prezintă mari contraste în condiţiile variaţiei

morfologice a peisajului, dar poate fi caracterizată ca fiind continental uscată, cu mari
amplitudini termice anuale în podişul Meseta temperat-oceanică în Nord şi N-V,
mediteraneană pe litoralul sudic şi estic.
Centrul baric instabil iarna din centrul Pen. Iberice creează premisele unui
continentalism accentuat în Messeta Iberică. Astfel pentru această zonă a peninsulei
iarna prezintă o ariditate accentuată.
1. Climatul arid continental este caracteristic Messetei şi se poate prezenta cu ierni
aspre, geroase pentru această latitudine (iarna se pot înregistra geruri de – 200 C).
Mediile temperaturilor din timpul verii sunt de 22-24-30o C, media amplitudinilor
termice absolute este de 650 C.
2.Climatul mediteranean este localizat în Câmpia Andaluziei şi pe litoralul
mediteranean. Se înregistrează ierni calde cu precipitaţii puţine şi veri secetoase, cu
frecvente valori de peste 400 C, la Sevilla.
3.Climatul atlantic este caracteristic regiunii cantabrice şi Câmpiei Portugaliei.
Precipitaţiile pot atinge 2000 mm/an în Galicia şi Asturia. În regiunea portugheză
apare o zonare de la nord la sud a precipitaţiilor, astfel în timp ce în nord se pot
înregistra 3000mm/an în sud precipitaţiile pot ajunge la 1200 mm/an. În cazul
temperaturii, aceasta scade de la sud la nord.
Ca urmare a acestei raionări climatice , Iberia are o serie de zone cu valori diferite ale
umidităţii:
a) zonele de umiditate suficientă cuprind nordul şi nord-vestul peninsulei, Galicia,
M-ţii Cantabrici şi nordul Portugaliei;
b) zonele cu umiditate moderată cuprind cea mai mare parte a Peninsulei Iberice
Centrale Sudice;
c) zonele de umiditate insuficientă corespund Castiliilor Veche şi Nouă, La Mancha,
mai ales partea de SE (zona Valenciei).
Ca urmare zonele cu suprafeţe irigate importante sunt: Aragonul Cental Vestic,
Valencia, Bazinul Inferior al Guadalquivir, bazinul Guadianei.

HIDROGRAFIE
 Râurile Pen. Iberice sunt cele mai lungi din întreaga Europă mediteraneană şi
au cursurile orientate spre vest. Râurile se diferenţiază de la un sector la altul al
Peninsulei Iberice in funcţie de clima si de condiţiile orografice. Cele mai mari artere
sânt tributare Atlanticului: Duero (Douro), Tajo (Tejo), Guadiana, Guadalquivir s.a.
Bazinul hidrografic al Atlanticului ocupa cea mai mare suprafaţă din peninsulă. In
general, râurile din Peninsula Iberică au vai bine dezvoltate, cu terase largi in
cursurile lor inferioare si mijlocii. Din cauza variaţiilor de debit si a condiţiilor de
relief, râurile Peninsulei Iberice nu prezintă importanta pentru navigaţie; in schimb,
ele sunt amenajate pentru irigaţii si obţinerea energiei electrice.

Râul Tajo (Taho) din ( grecescul 'tajo'= crăpătură. Latină: Tagus; în

portugheză :Tejo). Este râul cel mai lung din peninsula Iberică. Bazinul hidrografic este
cel mai populat, atât în Spania cât şi în Portugalia faţă de alte bazine hidrografice.
Situare geografică: centrul şi vestul peninsulei Iberice. Izvoraşte: Fuente de Garcia în muntii
Sierra de Albarrcin provincia Teruel la 1593 m altitudine. Vărsarea: în ocenul Atlantic prin
Lisabona, formând un estuar numit Mar da Palha. Lungimea: 1007 km ( 731 km în Spania
şi 275 km în Portugalia. Localităţi Importante prin care trece.În Spania Trillo, Sacedon ,
Aranjuez , Toledo , El Carpio de Tajo, Malpica de Tajo, Talavera de la Reina , Alcántara. În Portugalia
Abrantes, Constância, Santarém,Lisboa. Afluienţi Principali-Malul drept: Jarama, Guadarrama,
Alberche, Tiétar, Alagón. Malul stâng: Guadiela, Algodor, Gévalo, Ibor, Almonte, Salor, Sever.

Ebrul este fluviul cel mai bogat in ape din Peninsula Iberica. Desi este cel mai
lung fluviu ca lungime dupa Tajo, nu este navigabil. Insa, datorita lui culturile
agricole sunt posibile pe terenurile udate de apele sale: in delta mlastinoasa a
fluviului creste chiar si orez, planta pretentioasa, care are nevoie de mari cantitati de
apa.
Ebrul izvoraste din apropiere de coastele Atlanticului, iar delta pe care o formeaza la
varsare se afla langa Marea Mediteraana.
Izvoarele fluviului au fost descoperite la distant a de 40 km de Oceanul Atlanttic, in
Muntii Cantabriei, la poalele Varfului Pico de Tres Mares. Ebrul, al oilea fluviu ca
marime din Spania dupa Tejo, traverseaza Valea Aragonului , care separa Pirineii de
Muntii Iberici., iar apoi marcheaza granite intre tinutul muntos si polios din nordul
tarii si zona central secetoasa.
In apropiere de localitatea Pantano del Ebro, fluviul se latest sic urge prin nordul
Castiliei . In dreptul localitatii Miranda de Ebro, latimea sa devine impunatoare , iar
mai tarziu apele sale iriga faimoasele podgorii din regiunea La Rioja. Dupa ce iese
din teritoriul Navarrei, Ebrul isi involbureaza apele intredoua canale navigabile,
traversand in drumul sau o multime de defileuri.
Pe cursul sau inferior fluviul traverseaza Aragonul si Catalonia. Mai jos de orasul
Tortosa, el formeaza o delta cu latimea de 30km si suprafata de 320 km2. Delta sa
aluat nastere ca urmare a depunerilor de aluviuni si este cea mai intinsa regiune
mlastinoasa din Catalonia, precum si o importanta zona agricola. In 1860 si in 1912,
au fost construite doua canale, pe partea stanga sip e partea dreapta a raului, care
permit gospodarirea intregului tinut din vcinatate. La gura de varsare a fluviului,
peisaju a fost schimbat de mana omului in foarte mica masura.
In 1926, a fost infiintata Asociatia Hidrografica a Fluviului Ebru, care se ocupa cu
organizarea activitatilor economice in bazinul fluviului. In ani 1944 si 1966 a fost
dezvoltat sistemul hidroenergetic, care asigura in present 50% din energia obtinuta in
hidrocentralele spaniole. Tot Datorita fluviului, este posibila irigarea unor terenuri cu
o suprafata de 800 000 ha DOURO-masoara 897 km lungime. Izvoarele sale se afla la
nord-vest de orasul Soria, in Muntii Iberici. Douro (in spaniola, Duero) se indreapta
spre sud, pentru ca mai jos de Almazan sa se intoarca spre vest, curgand printer valea
dintre Muntii Iberici si Cordiliera Centrala. Apoi traverseaza Podisul Vechii Castilii si
provincial Leon. Fluviul se varsa in Atlantic in apropiere de Porto.
Douro traverseaza cele mai minunate podgorii din Europa. Pe teritoriul dintre
Barqueiros si granite spaniola se produce un tip de vin deosebit de apreciat si de
nobil, numit ‘’Porto’’. Pe ambele maluri ale apei se afla terase acoperite de
nenumarate randuri de vita de vie varatica. Clima calda din nordul Portugaliei si
umiditatea adecvata dau boabelor de struguri o aroma care poate fi apreciata
exclusive in vinul care provine din aceasta regiune. Porto are de obicei doar 13%
alcool si este considerat slab in comparative cu alte bauturi cum ar fi vinul Riesling
german. Popularitatea de care se bucura este nu numai rezultatul calitatii sale
superioare si al gustului deosebit, dar si rodul politicii inteligente conduse de
Institutul Vinului din Portugalia. Annual sunt inbuteliati si destinati comertului numai
100 000 de hectolitri de porto. Disponibilitatea limitata conduce la cresterea
popularitatii bauturii. Oparte din vinul produs din struguri din regiunile Peso de
Rgua, Pinhao sau San Joao Pasqueira este pastrat in pivnite chiar si 80 de ani.
Porto este aprecit in mod deosebit in Marea Britanie. Putini stiu ca exportul masiv al
produsului catre Anglia in secolul ,XVIII a avut un substrat politic. Englezii au dorit
sa dea o lovitura dusmanului de secole, Franta, de unde fusesera importate in trecut
cantitati importante de vin. Pana in 1452, Bordeaux a apartinut Coroanei Britanice.

Guadalquivir este unul dintre cele mai inportante ale Pen. Iberice , fiind al
cincilea ca marime dupa Tajo , Ebro , Guadiana si Duero . Bazinul se afla in Sudul
Peninsulei Iberice ,cu o suprafata de 57.527 km2 si cuprinde patru Comunitati
Autonome(unitati administrative spaniole),Andalucia fiind cea mai reprezentativa ,
ocupand mai mult de 90% din suprafata.
Gudalquivir isi are izvorul in Cordiliera Betica , la 1518m altitudine cu o
directie de scurgere initiala spre nord ,intre Sierra de Pozo si Sierra del Cazorlo cu o
vale ingusta si adanca . La 70 km cursul este barat de Sierra Segura obligand
schimbarea directiei spre sud-vest . In acest cot cursul a fost barat , formand lacul de
acumulare Tranco de Beas.
Bazinul se incadreaza intre treapta meridionala a Sierrei Morena la Nord ,
Cordiliera Penibetica la Sud cu orientare pe directia SV-NE si Oceanul Atlantic la SV.
Masivul muntos ce margineste suprafata bazinului , cu altitudini intre 1000 si peste
3000m , contrasteaza cu cu altitudinile mici ale vaii raului , care se ingusteaza pe
masura inaintarii , largindu-se doar in apropierea Atlanticului . Cum apartine unor trei
mari unitati de relief : Sierra Morena , Cordiliera Betica si valea Guadalquivirului ,
atat substratul cat si structura litologica a bazinului difera foarte
mult , avand o mare influenta asupra formelor de relief , retelei de drenaj , regimului
hidric , calitatii apei si gradului de eroziune a solului.

Guadiana are o lungime de 742km si un bazin hidrografic cu o suprafata de 67

000km2. Se varsa prin golful cadiz in Oceanul Atlantic intre Vila Real de Santo
Antonio (Potugalia) si Ayamonte (Spania). In Spania are o curgere de la est la vest,
iar in Portugalia de la nord la sud. In Spania traverseaza orasul Badajos, iar pe
teritoriul Portugaliei, orasele Elvas, Moura, Serpa, Vila real de Santo Antonio.

VEGETATIA

În domeniul continental se întâlnesc: stepa (cu asociaţii de colilie şi pelin) şi

formaţiunile biogeografice de tufărişuri xerofile ce poartă denumirile:de maquis (cu
levănţică, cimbru, salvie), gariga şi tomillares. Pădurea este relativ rară, fiind intens
defrişată.
Stepa este întâlnită în regiunea La Mancha, cuprinzând Aragonul Central şi Podişul
Castiliei. În aceste zone se întâlnesc şi ierburile de sărături care poartă denumirea de
Sollares. Maquis-ul este prezent în aceleaşi regiuni şi mai este cunoscut sub numele
de monte bajo.
Numai o parte a Spaniei este silvică iar pădurile sunt localizate în special pe pantele
muntoase din nord-vest. Un arbore comun spaniol este stejarul de plută de la care se
foloseşte scoarţa. Alţi arbori spanioli includ ulmul, fagul, plopul şi castanul. Arbuştii
şi plantele medicinale sunt vegetaţia comună naturală pe podişul central. Viţele de vie
înfloresc în solul arid. Pe ţărmul mediteranean sunt culturi de portocale, lămâi,
smochini, migdale şi castani.
În domeniul mediteranean (între 30 şi 40o latitudine şi cuprind teritoriile din jurul
Mării Mediterane) se întâlnesc asociaţiile xerofile , măslinul sălbatic,rozmarinul dar
şi pădurea mereu verde, cu pinul silvestru, pinul maritim, pinul de Alep, stejarul de
plută, stejarul veşnic verde.
Domeniul atlantic se caracterizează prin păduri de stejar, nuc, migdal, smochin,
ultimele de influenţă mediteraneană.
În zona Cataloniei şi a Portugaliei domină asociaţiile mediteraneene.
În peninsula Iberică se cultivă viţa de vie (locul III în Europa), soiurile de vin de
Malaga, Alicante sau Porto fiind foarte renumite. De asemenea în regiunea Valenciei
se cultivă portocale şi măslinul, smochinul în regiunea Cordoba iar stejarul de plută
în Andaluzia. Producţia de ulei de măsline a Spaniei ocupă unul din primele trei
locuri din lume. Cele mai extinse livezi de măsline sunt în Morena, Andaluzia (de
preferinţă Coasta Andaluziei). În Andaluzia se produce cam 80% din producţia totală.
Există şi alte culturi de climă caldă foarte impotante: citrice (locul II în Europa,
4700000 tone în 1992), Spania – cea mai mare exportatoare de portocale.
Râul Guadalquivir formează o delta de peste 6o de mii de hectare - cea mai mare
suprafaţa din Europa occidentala care nu e brăzdata de nici un drum. Aici dunele de
nisip alternează cu păduri de pini, mlaştini si lagune de apa dulce alcătuind unul
dintre cele mai frumoase si distinctive ţinuturi mlăştinoase din Europa care
adăposteşte acum o uimitoare varietate de păsări migratoare.
Comunitatea Madrid admite aproape toate tipurile de vegetaţie proprii climei
mediteraneene, deşi se pot distinge clar doua arii in funcţie de clima, tip de sol si
relief.
Astfel, muntele si piemontul au un tip de vegetaţie diferit de cel din Depresiunea
Tajo.
In ceea ce priveşte vegetaţia de la munte se întâlnesc pini sălbatici, stejari, goruni,
fagi, frasini si sălcii. Trebuie sa se tina seama de faptul ca vegetaţia de la munte a fost
modificata de om prin reîmpăduriri, culturi, tăieri etc. In Depresiunea Tajo, clima
predominanta este cea mediteraneană continentală, de aceea domina stejarul
înconjurat de arbuşti ca: malaiorul, rozmarinul, cimbrul de cultura si stejarul de
piatra. Din punct de vedere istoric, câmpiile au fost folosite pentru cultura cerealelor
si leguminoaselor.

FAUNA

Fauna continentală este reprezentată de artropode, viermi, lăcuste, dropii.

Fauna spaniolă include lupul, râsul, pisica sălbatică, vulpea, mistreţul, capra
sălbatică, cerb, iepurele de câmp, insecte, reptile ( şerpi, broaşte ţestoase, cameleoni),
maimuţe (Gibrgaltar – magot) ,şacalul, linxul, iar în timpurile istorice au fost
semnalate hiena şi leul.
Printre cele mai celebre animale domestice sunt taurii care au crescut în apropiere de
Sevillia şi Salamanca pentru lupta de tauri, sportul naţional al Spaniei. Dintre păsări
întâlnim o varietate de specii de pradă. Viaţa de insecte abundează. Râurile de munte
şi lacurile mişună de peşte ca de exemplu: mreana, linul şi păstrăvul.

Fauna unica a Spaniei include specii protejate precum ursul brun, râsul (lynxul
spaniol) si altele. Munţii Pirinei Aragonezi sunt brăzdaţi de vai acoperite de păduri
milenare de pini, brazi si fagi unde se adăpostesc jderi si veveriţe roşcate. Singura
specie care a dispărut de câteva sute de ani e castorul. Cel mai important ţinut de
mlaştina de coasta din Spania, Donana deţine un habitat specific potrivit unui număr
mare de animale sălbatice si păsări protejate.
In ceea ce priveşte fauna, Madridul are mai mult de 350 de specii diferite proprii
pădurii mediteraneene, mai ales mici fiare si rozătoare, alături de o mare varietate de
păsări, mai ales acvatice, deşi exista de asemenea o varietate de răpitoare si păsări de
stepa. Unele specii ca lupul au dispărut in anii '50. Cerbul, cerbul lopătar, căpriorul,
porcul mistreţ, vulpea, iepurele, pisica sălbatica sunt câteva din animalele pe care le
putem întâlni.
Între păsări exista o mare varietate cum este lebăda, vulturul roşcat, şoimul
calator, vulturul, rata, etc. Toată această bogăţie naturala este in mod serios
ameninţată de intervenţia si presiunea omului. Reziduurile industriale si urbane au
provocat contaminarea apelor, a solului si a cerului. Construirea de case, industriile si
căile de comunicaţie constituie una din problemele principale ambientale care
contribuie la distrugerea florei şi faunei.

SOLURILE

Solurile sunt dominate de tentă roşcată şi maronie, datorităbogăţiei în oxizi şi

hidroxizi de fier şi aluminiu. La solurile de tip terra rossa, cu largă răspândire,
îmbogăţirea în oxizi de fier nu se datorează proceselor feralitice ci calcarelor, roca
parentală. Prin alterarea carbonaţilor fieroşi din calcare, din anotimpul ploios, rezultă
hidroxizi de fier care, în anotimpul secetos (de vară), precipită pe locul de formare
(nu sunt levigaţi) dând tentă roşie.
Profilul acestui tip de sol are un orizont „A” (relativ bine structurat, de 20-30 cm
grosime), un „A/Bv” (de tranziţie), „Bv”(40-50 cm) şi „R” (calcare). Datorită
calcarelor pHul este slab alcalin iar tenta roşcată domină pe întreaga grosime a solului,
ce nu depăşeşte 100 cm.
În aceleaşi condiţii bioclimatice se formează şi solurile brune-roşcate şi chiar cele
brune-roşcate luvice, dar roca parentală este reprezentată prin luturi argiloase, argile
marnoase etc., cu puţini carbonaţi, deci are loc o îmbogăţire mai pronunţată în oxizi
de fier.
Solurile din zona mediteraneană sunt fertile pentru culturile specifice zonei (citrice,
măslini etc.) şi comportă îngrăşăminte azotoase.
ORASELE

Madrid- este situat in vechea provincie spaniola Castilia. In central orasului se

pot intalni numeroase maturii ale puterii dinastiei regale si ale influientei importante a
bisericii.

Madridul ocupa zona cebtrala a Peninsulei Iberice. In 1570, un calugar german

descria orasul ca pe o asezare de mici dimensiuni. Insa Filip al II-lea a stramutat aici
curtea regala, in anul 1561. Madridul a devenit capital oficiala a Spaniei in 1606. In
present, acesta este cel mai mare oras al tarii si al doilea centru industrial dupa
Barcelona.

Din vechime, Biserica joaca un rol essential in viata regatului spaniol, profund
religios. In anul 1656, in Madridexistau 54 de manastiri si 14 biserici. Lacasurile de
cult ocupau aproape o treime din suprafata orasului.

Fratele lui Napoleon, Joseph, a devenit rege al Spaniei in anul 1808. El a fost un
mare iubitor de piatete inconjurate de platani si a construit multe astfel de locuri in
Madrid. Deoarece nu se dadea inapoi de la batatura, regale a fost poreclit de locuitorii
Madridului “Pepe-Butelca’’. In acelasi an, in Madrid a izbucnit o revolta impotriva
ocupantului francez, care a marcat inceputul razboiuliui de eliberare a tarii.

Din 1910, Madrid a inceput sa joace rolul unei metropole de rang mondial. Vechiul
oras a devenit inconjurat de cladiri monumentale. A fost construit metroul. Locuitorii
orasului sunt mandri de faptul ca orasul a fost declarat capital europeana a culturii si
aceasta nu numai datorita traditiilor sau muzeelor si galeriilor célèbre. Este suficient
sa arunci o privire in interiorul uneia dintre bisericutele marginase ale orasului care sa
iti sara in ochi minunatele altare, tablouri si statui.

Pe blazonul Madridului este reprezentat un urs mancand fructe de madrai, un soi de

capsune salbatica care potrivit unora are proprietati magice. In secolul XVI, padurile
din preajma orasului erau pline de ursi.
Madrid este cea mai insorita capital si la cea mai mare altitudine din Europa. De la
sfarsitul lunii mai pana la sfarsitul lunii iulie, in parcul Retiro din Madrid se
desfasoara sub cerul liber ‘’Feria del libro’’, cel mai cunoscut targ de cartte din
Spania.

El Cotrte Ingles este central commercial al Madridului. Este cea mai mare societate
private din Spania, cu venituri care le depasesc pe cele ale companiei aeriene Iberia.

Piata Puerta del Sol este inima orasului situate pe firavul rau Manzanares. De aici,
toate locurile demne de vazut din capital spaniola sunt usor acesibile: palatal regal,
central orasului vechi, (Plaza Mayor), turnurile neobisnuite din Plaza de Espana,
frumoasa Plaza de la Cibeles precum si muzeul Prado.

In muzeul Prado se gaseste cea mai mare colectie de picture din lume. Prado
reprezinta pentru Madrid ceea ce Luvrul reprezinta pentru Paris. In acest muzeu de
rang mondial se gasesc sute de capodopere ale unor maestri precum Goya, Picasso, El
Greco, Miro si Dali. Adapostita de Centrul de Arta Regina Sofia, muzeul de arta a
secolului XX aflat sub patronajul reginei, Guernica lui Picasso lasa o impresie de
neuitat asupra privitorului.

Vizita la barul El Rasto, al carui inceputuri dateaza din perioada medieval, este un
element obligatoriu al orcarei plimbari prin Madrid. Initial, aici se strangeau tabacarii
in fiecare duminica pentru a-si vinde marfurile. Ulterior, li s-au alaturat si alti
mestesugari si artizani. In present,aici poti gasi o gamna larga de vechituri, de obiecte
de arta, de haine vechi si de carti. Din pacate, bazarul este si locul favorit al hotilor de
buzunare, mai ales in apropiere de Mira el Rio Baja.

Palatul regal- Palacio Real- este inconjurat de parcuri. Cine spera insa s ail
intalneasca aici pe regale Juan Carlos, va fi dezamagit: acesta locuieste de obicei la
rezidenta sa de langa Madridd si isi face aparitia in capital foarte rar. Turistii pot in
schimb admira arhitectura cladirii si mai ales frescele maestrului Italian Giovanni
Tiepolo.

Barcelona este capitala Cataloniei, o comunitate autonomă din nord-estul Spaniei. Este
de asemenea al doilea cel mai mare oraş al Spaniei, după Madrid. Barcelona se află pe
coasta Mediteranei, 160 km sud de lanţul muntos Pirinei, care reprezintă graniţa cu Franţa.
Populaţia oraşului este de aproximativ 1,6 milioane, iar a zonei metropolitane de
aproximativ 3 milioane.
Barcelona a fost locul în care s-au desfăşurat Jocurile Olimpice de vară din 1992. În
vara lui 2004 Forumul Internaţional al Culturii s-a desfăşurat în acest oraş.

Istorie- Legenda atribuie cartaginezilor întemeierea localităţii Barcino, în special lui

Hamilcar Barca, tatăl lui Hannibal. mai târziu, romanii au transformat oraşul într-un castrum
(o bază militară romană) centrat pe Mons Taber, un mic deal în apropierea locaţiei
primăriei din ziua de astăzi (Plaça de Sant Jaume). Această organizare este încă
vizibilă şi astăzi pe harta centrului istoric prin fragmentele rămase din zidurile
romane. Rămăşiţe romane importante sunt expuse sub Plaça del Rei, intrarea spre
muzeul oraşului, Museu d'Història de la Ciutat. Cetatea a fost cucerită de vizigoţi în
secolul al V-lea, de către mauri în secolul al VIII-lea, recucerită în 801 de către regii franci şi
jefuită de Al-Mansur în 985.

Barcelona a devenit un judeţ franc, care şi-a cucerit încet, încet independenţa şi s-a
extins până ce a anexat Principatul Cataloniei, Regatul Aragonului şi alte posesii aflate
peste mare, conducând astfel Marea Mediterană de la Barcelona până la Atena. Când
Confederaţia Catalonia-Aragon a fost anexată dinastic Castiliei, a început decăderea
Barcelonei. Oraşul a fost devastat după Republica Catalonă din 1640 - 1652 şi în
Războiului Spaniol de Seccesiune din 1714. La începutul secolului al XX-lea, Barcelona a
redevenit un centru cultural şi politic după o reînviere a culturii catalone.

În acelaşi secol, în timpul Războiului Civil Spaniol, Barcelona a fost un refugiu al cauzei
anarhiste, dar s-a predat forţelor Generalului Franco în 1939. În anii 1970, din nou, Barcelona
a reînviat, devenind oraşul prosper de azi, unul dintre cele mai preţuite oraşe din
Spania şi Europa.

Atracţii turistice- Barcelona oferă o oportunitate unică pentru turişti, de a se plimba de

la rămăşiţele romane spre cetatea medievală, şi spre oraşul modern cu bulevardele sale
deschise şi toate intersecţiile lăsate largi de colţurile clădirilor tăiate în mod unic.
Centrul istoric al oraşului este aproape plat, în timp ce oraşul modern se întinde spre
dealurile înconjurătoare, având străzi ce cresc în altitudine, ce aduc aminte de San
Francisco.

O trăsătură notabilă este Les Rambles, o serie de bulevarde care pleacă din centrul
oraşului spre frontul de apă, plin de oameni până noaptea târziu, cu florari, vânzători
de păsări, artişti de stradă, cafenele şi restaurante. Mergând în sus sau în jos pe Les
Rambles poţi vedea prestigioasa operă El Liceu, piaţa alimentară La Boqueria şi Piaţa
Plaça Reial, cu ale sale arcuri şi palmieri, printre alte clădiri interesante.

La Rambla se termină în portul vechi, unde o statuie a lui Cristofor Columb indică spre
mare. În apropiere se află Museu Marítim (Muzeul Maritim) care prezintă istoria
vieţii din Mediterană. Clădirea muzeului este fostul şantier naval, unde erau construite
vasele ce navigau Mediterana. Vechiul port oferă felurite splendori, incluzând şi cel
mai mare Acvariu din zona mediterană.

Remarcabilă este moştenirea oraşului de la arhitectul Antoni Gaudí, care a locuit şi a

lucrat la Barcelona, şi care a lăsat lucrări faimoase ca Palau Güell, Parc Güell şi imensa,
dar încă neterminata biserică Sagrada Família, care este în construcţie din 1882, fiind
finanţată din bani publici ca şi catedralele din Evul Mediu. Se aşteaptă să fie terminată
până în 2020.

Vizite de artă includ muzeul Fundaţiei Joan Miró, unde se găsesc mai multe picturi şi
sculpturi ale artistului, împreună cu lucrari si opere împrumutate de la alte muzee din
lume. Există de asemenea un muzeu ce conţine lucrări mai puţin cunoscute ale lui
Pablo Picasso din tinereţea sa. Pentru cei interesaţi de artă, Muzeul Naţional de Artă al
Cataloniei merită vizitat. Conţine picturi pe pereţi din biserici şi capele romanice din
Catalonia, care au fost transferate muzeului. De asemenea un alt muzeu ce merită
văzut este Muzeul de Artă Contemporană, nu doar pentru picturile şi sculpturile sale, ci şi
pentru arhitectura sa, clădirea fiind proiectată de arhitectul american Richard Meier.

În districtele moderne ale oraşului se află mai multe bulevarde pe care se află
magazine ale unor companii internaţionale de îmbrăcăminte, bijuterii, bunuri din
piele şi altele. Cel mai elegant bulevard este Passeig de Gràcia, unde se află două
clădeiri de ale lui Antoni Gaudí, Casa Milà (La Pedrera) şi Casa Batlló.

Pentru vederi spectaculare ale oraşului şi liniei de coastă există două dealuri. Unul,
dealul Montjuïc, este lângă port. Pe vârful său se află o veche fortăreaţă care mai
demult supraveghea intrarea în port. În jurul dealului se află Stadionul Olimpic şi
Palatul Sportiv, realizate de arhitectul japonez Arata Isozaki, la fel ca şi Grădinile
Botanice. La marginea oraşului se află dealul Tibidabo, cu mai mult de 500 metri
înălţime, cu un parc de distracţie în vârf.

Diviziuni administrative- Din 1997 Barcelona este divizată în 10 districte

administrative, fiecare din acestea avâd propriul consiliu. Diviziunile administrative
sunt în mare parte bazate pe diviziunile istorice astfel încât localităţile ataşate
Barcelonei din secolul XVIII încoace păstrează un caracter distinct şi o administraţie
proprie. Aceste districte sunt uneori cunoscute şi după numărul acordat fiecăruia. În
fiecare district în mod informal sunt delimitate cartiere în total în număr de
aproximativ 70.

Valencia (spaniolă: Valencia ; valenciană: València ) este capitala comunităţii

autonome Valencia, din Spania. Este al treilea oraş spaniol ca mărime, şi o arie
industrială pe Coasta Azahar din Spania. Populaţia estimată a oraşului propriu-zis
este de 807.396 locuitori, conform estimărilor din 2006. Populaţia ariei urbane este de
1.012.000, conform estimărilor din 2000. Populaţia ariei metropolitane (aria urbană
plus oraşele-satelit) este de 1.807.396, conform estimărilor din 2006. Din 2007,
primarul Valenciei este Rita Barberá Nolla.

Valencia prezintă un climat mediteranean, cu veri calde şi uscate, şi ierni blânde.

Numele- Numele original în latină al oraşului era „Valentia”, însemnând „vigoare”,

„curaj”. În timpul imperiilor musulmane din Spania, era cunoscut drept (Balansiya)
în arabă.Urmând unele schimbări fonetice uzuale, numele oraşului a devenit
„Valencia” .

Istorie- Oraşul Valencia, numit originar Valentia, se află în regiunea denumită în

antichitate Edetania. Istoricul roman Florus afirmă că Junius Brutus, cuceritorul
Viriathusului, şi-a transferat acolo soldaţii care luptaseră sub comanda sa. Avea să
devină o colonie militară romană. Drept pedeapsă pentru susţinerea arătată lui
Sertorius, oraşul a fost distrus de către Pompei, dar apoi reconstruit, iar Pomponius
Mela afirmă că era unul din cele mai importante oraşe din provincia romană
Hispania Tarraconensis. Oraşul a fost fondat de către romani în anul 137 î.Hr., pe
situl unui fost oraş iberic, pe râul Turia.

Oraşul a fost ocupat apoi de către vizigoţi, mauri sau aragonezi.

Abdelazid, fiul lui Muzza, a cucerit oraşul, şi, nerespectând termenii capitulării, l-a
pândărit. Rodrigo Díaz de Vivar (El Cid) a recucerit pentru prima dată Valencia pe 15
iunie 1094, a transformat cele nouă moschei în biserici, şi l-a instalat drept episcop pe
călugărul francez Jérôme. Această victorie a fost imortalizată în „Cantar de mio Cid”.

După moartea lui Cid (iulie 1099), soţia lui, Doña Ximena, a deţinut puterea pentru
doi ani, timp în care Valencia a fost asediată de către almoravizi, şi recucerită în 1102.
Deşi „Împăratul Spaniei” Alfonso i-a alungat iniţial pe almoravizi din oraş, nu a fost
îndeajuns de puternic pentru a-l menţine sub controlul său. Creştinii i-au dat foc, l-au
abandonat, iar almoravidul Masdali l-a luat în primire pe 5 mai 1109.

Regele Jaime I Cuceritorul, regele Aragonului, cu o armată compusă din francezi,

englezi, germani şi italieni, a asediat Valencia, iar pe 28 septembrie 1238 a forţat
capitularea. 50.000 de mauri au părăsit oraşul, iar pe 9 octombrie regele, urmat de către
suita şi armata sa, au preluat controlul. Moscheea principală a fost purificată, s-a ţinut
o slujbă, şi s-a cântat „Te Deum”. Jaime a incorporat noi teritorii în recent formatul
Regat al Valenciei, unul dintre regatele care formau Coroana Aragonului.

Geografie- Oraşul Valencia, capitala Spaniei răsăritene, se ridică pe un şes fertil, în

apropiere de locul unde fluviul Turia se varsă în Marea Mediterană.
Economie- Valencia este principala piaţă de desfacere a produselor agricole pentru
fermele înconjurătoare.Totodată, după cum se cuvine rangului pe care îl poartă, oraşul
e centrul regiunii, sediul a numeroase întreprinderi şi un important nod de
comunicare. Metropola este dominată de industria textilă, de cea chimică şi de cea a
prelucrării metalelor. Şantierele navale şi fabricile de bere asigură, la rândul lor,
locuri de muncă pentru localnci. Valencia mai este şi cel mai important port
mediteranean al Spaniei, alături de Barcelona.

Sevilia (în spaniolă Sevilla) este al patrulea oraş ca mărime al Spaniei, cu o

populaţie de 699.451 locuitori (în oraş) şi peste 1.458.731 (în zona metropolitană).
Sevilia este de asemenea capitala şi principalul oraş a Andaluziei şi al provinciei Sevilia.

Sevilia este un oras situat în partea de sud-vest a peninsulei Iberice. Sevilia este
capitala Comunităţii Autonome a Andalusiei si a provinciei de Sevilia. De asemenea,
Sevilia este considerată ca centrul artistic, cultural, financiar, economic şi social din
sudul Spaniei.

Interesante sunt numeroasele obiective turistice (monumente, parcuri, gradini, biserici

etc). Printre monumentele cele mai faimoase se amintesc Giralda (Clopotul
Catedralei) şi Turnul de Aur. Cartierul Triana este unul dintre cele mai cunoscute
cartiere ale Seviliei.

Catedrala, Alcazarul şi „Archivo de Indias” din Sevilla au fost înscrise în anul 1987
pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Printre punctele principale de atractie se mai amintesc: Cartierul Santa Cruz,

Tribunalul Antic (vechi), Piaţa Spaniei, Biserica El Salvador, Biserica della
Maddalena, Biserica de Santa Ana (în cartierul Triana), Piaţa de Toros (cea de a doua
coridă din lume, ca mărime, după cea din Mexic), Piaţa de America, Palatul De Las
Dueñas, Casa Pilatos si Alameda de Hercules (Gradinile lui Hercules)

Personalităţi

 Impăraţii romani Traian şi Hadrian.

 San Isodoro de Sevilia.
 Pictorii Velázquez, Zurbaran, Murillo.
 Poetul romantic Gustavo Adolfo Becquer.
 Poeţii sec.XX Vicente Aleixandre (premiu Nobel pentru literatură), Antonio
Machado, Manuel Machado şi Luis Cernuda.
 Politicianul Felipe Gonzales (prim-ministrul Spaniei între anii 1982-1996).
  Actriţa Paz Vega şi toreadorii Curro Romero si Emilio Muñoz

Lisabona (port. Lisboa) este capitala Portugaliei şi are 550.000 locuitori (2.900.000 în
zona metropolitană) conform statisticilor din anul 2001. Este plasată pe costa de vest a
ţării, la Oceanul Atlantic, unde râul Tejo (Tagus), se varsă în ocean. Inima oraşului este
„Baixa” sau "Oraşul de Jos", zonă unde se află Castelul São Jorge şi Catedrala Santa
Maria Maior. Cel mai vechi cartier al oraşului este Alfama, aproape de râul Tejo. Alte
monumente importante: Mănăstirea Jerónimos, Turnul Belém, etc.

„Mănăstirea Jerónimos” şi „Turnul Belém” din Lisabona au fost înscrise în anul 1983
pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Cele mai importante industrii active în Lisabona sunt cele ale oţelului, textilă, chimică,
ceramică, construcţiei de nave şi a pescuitului.

Istorie

· se crede că Lisabona a fost întemeiată de către Fenicieni;

· în sec. II î.C. a fost ocupată de către Romani;

· în sec. V d.C. ocupată de către Vizigoţi;

· în anul 716 cucerită de către Mauri (Arabi);

· în anul 1147 recucerită de catre Portughezi;

· în jurul anului 1260 a devenit capitala Regatului Portugalia;

· în urma unor cuceriri de colonii, Lisabona devine unul dintre cele mai bogate oraşe
din Europa;

· între 1580-1640 (perioada ocupaţiei spaniole), oraşul decade treptat;

· în 1755 un cutremur de pământ, urmat de un tsunami si de un incendiu, a distrus o mare

parte a oraşului;

· în al doilea Război Mondial, Portugalia a fost o naţie neutră, iar Lisabona a devenit nu
numai un refugiu, ci şi un port de ambarcaţiune pentru refugiaţi din întreaga Europă;

· în 1988 un incendiu (cel mai mare dezastru din istoria orasului după 1755) a distrus
zona comercială;

· în 1991 populatia era de 681.063 de locuitori.

Evoluţia toponimiei

Alis Ubbo ("Golf încântător", Fenicienii)

Ollisippo (sec. III-I î.C., Lusitanii şi Romanii)

Felicitas Julia (sec.I î.C., Julius Caesar)

Ulixippona (sec.V d.C., Vizigoţii)

Al-Ashbouna, apoi Lishbuna (sec.VIII-XII, Arabii / Maurii)

Lisboa (după sec.XII, Portughezii)

Monumente

 Castelo São Jorje (Castelul Sf.Gheorghe), pe colina cea mai înaltă a oraşului.
 Cartierul Alfama, cu străzi înguste şi pitoreşti (singurul care a supravieţuit
marelui cutremur din 1755).
 Sé de Lisboa (Catedrala Santa Maria Maior).
 Convento do Carmo.

Din oraşul de pe vremea descoperirilor putem vedea in zona Belém, două construcţii
preluate de UNESCO pe Lista Patrimoniului Cultural Mondial:

 Mosteiro dos Jerónimos (Mănăstirea Jerónimos), construită din dorinţa regelui

Manuel I.
 Torre de Belém (Turnul Belem), construcţie militară pentru supravegherea
întrării în portul oraşului.

La începutul sec. XVII monumentul cel mai significat era "Aqueduto das Águas
Livres" (apeduct pentru aprovizionarea Lisabonei cu apă potabilă). După cutremurul
din 1755, în cadrul planului de reconstrucţie iniţat de către primul-ministru Marquês
de Pombal, a fost construită şi piaţa comercială (Praça do Comércio). Mai târziu, în
vecinătate, au mai fost construite Piaţa Restauradores şi accensorul Santa Justa
(proiectat la finele secolului XIX de către Mesnier du Ponsard).

La sfârşitul sec.XIX urbanizarea a fost extinsă nu numai în zona de lângă râul Tejo,
dar şi la exterior (actualul bulevardul Libertăţii). În 1934 a fost construită Piaţa
Marquês de Pombal. Urbanizarea de la finele sec.XX e marcată de o arhitectură
aparte, cum ar fi Turnurile Amoreiras (1985, arhitect Tomás Taveira), Centrul Cultural
Belém (inaugurat în 1991), Staţia Oriente (1998, arhitect Santiago Calatrava), Turnul
Vasco da Gama şi Oceanarium (1998, arhitect Peter Chermayeff).
Economia- Lisabona este oraşul cel mai bogat din Portugalia cu un PIB pc superior
mediei europene. Portul din Lisabona este cel mai activ a coastei atlantice europene.
Echipat cu trei canale pentru bărci turistice: Alcantara, Rocha Conde Obidos şi Santa
Apolónia.

Lisabona ca si capitală, are o economie concentrată în servicii. Se plasează pe al 9-lea

loc mondial ca oraş care organizează congrese internaţionale.

Zona metropolitană a Lisabonei e foarte industrializată, mai ales în zona sud a râului
Tejo. Industriile principale consistă în rafinării petrolifere, industrie textilă, mecanică
şi siderurgică.

Cultura-Lisabona e un oraş cu o intensă viaţă culturală, fiind considerată unul din

marile centre culturale europene.

Din 1994, de când a fost capitala europeană a culturii, Lisabona găzduieşte o mulţime
de evenimente internaţionale (Expo 98, Tenis World Master 2001, Euro 2004) ce au
avut un impact pozitiv asupra dezvoltării activităţilor şi infrastructurii culturale.

Porto (portugheză: Porto, populaţie 263.000, cu 1.200.000 în zona

metropolitană) este al doilea oraş în mărime şi importanţă din Portugalia. Este situat în
nordul ţării, la nord de râul Douro, aproape de coasta Oceanului Atlantic. Ţara şi vinul de
Porto (portugheză: Vinho do Porto) şi-au luat numele de la oraşul Porto. Locuitorii Porto-
ului şi-au spus tripeiros, nume care este în uz şi astăzi.

Referinţele istorice merg până în secolul V, pe timpul Imperiului Roman. În perioada de

dinaintea formării Portugaliei era numit Portus Cale - Portul lui Cale. Regiunea
înconjurătoare a fost numită de aceea Condado Portucalense. Aceată regiune a
devenit regatul independent al Portugaliei, care s-a extins de alungul timpului până la
frontierele actuale. Oraşul a fost de asemena scena mariajului dintre João I şi Ecaterina
de Lancaster, simbolizând alianţa militară ce a durat mult timp dintre Portugalia şi
Anglia, care era când respectată, când nu.

Unul dintre produsele Portugaliei apreciate la nivel mondial este Vinul de Porto.
Numele său vine de la faptul că stătea închis în pivniţele din oraşul-soră al Porto-ului,
Vila Nova de Gaia, cel de peste râu.

Arhitectul italian Nasoni a desenat un turn care a fost construit în zonele centrale ale
oraşului, devenind pictograma sa: Torre dos Clérigos.

Între secolul XVIII şi secolul XIX oraşul a devenit un centru industrial important crescând
văzând cu ochii. Un pod de oţel de două etaje (Ludovic I) şi un pod feroviar (Maria
Pia), au fost contruite amândouă de arhitectul Gustave Eiffel, la fel ca gara (considerată
a fi una dintre cele mai frumoase din Europa). Bursa şi universiatea au fost de
asemenea create între timp. O reţea de tramvaie în continuă de dezvoltare a fost
creată în oraş, dar în zielele noastre doar o linie a mai rămas, care merge prin râu şi pe
ţârmul mării, în special în scopuri turistice. În secolul XX alte poduri au fost contruite,
ca şi Arrábida. Apoi a venit S. João, înlocuitorul lui Maria Pia, Freixo, pentru a
completa Luís I, şi mai recent, Infante pentru a înlocui al doilea nivel al lui Luis I.

Cel mai vechi ziar portughez (Jornal de Notícias) este de asemenea din acest oraş şi
clădirea în care este relizat (care are acelaşi nume cu periodicul), este una dintre cele
mai înalte ale oraşului. Cea mai importantă editură portugheză, Porto Editora, este de
asemenea din acest oraş. Dicţionarele sale sunt considerate cele mai bune.

Bursa oraşului (Bolsa do Porto) a fuzionat cu cea din Lisabona, original Bolsa de Valores de
Lisboa, care a fuzionat mai târziu cu Euronext, împreună cu Amsterdam, Bruxelles, LIFFE
şi Paris.

De curând (1996), centrul istoric (care datează din Evul Mediu) a intrat în patrimoniul
cultural mondial UNESCO. În 2001 Porto a împărţit titlul de capitală culturală
europeană împreună cu oraşul olandez Rotterdam). În prezent cel mai important proiect
de dezvoltare este metroul său. Este cel mai scump proiect în contrucţia publică din
Europa, în principal din cauza solului oraşului, care este extrem de complex, din
perspectiva tehnică. O consecinţă este construcţia unui nou pod, pentru trafic, şi
dedicarea podului Ludovic I metroului.

Cluburile de fotbal FC Porto şi Boavista FC, care joacă în principala ligă portugheză şi în
Liga Campionilor, sunt ambele din Porto

ECONOMIE-INDUSTRIE-AGRICULTURA

Cele doua tari din Peninsula Iberica, Spania si Portugalia, sunt adesea
pomenite impreuna. In realitate,acestea sunt foarte diferite una de acealalta.

Spania este vizitata anual de peste 50mil de turisti aproape 10% din totalul
celor care calatoresc in strainatate. Frumusetea Spaniei mai atrage si oameni dispusi
sa cumpere terenuri si sa construiasca vile. In Insulele Baleare isi au resedintele
germanii, francezii si italienii instariti, pe cand in Palma de Mallorca, vilele in stil
englezesc si cele de inspiratie bavareza se ridica unele langa altele. Industria
prelucrarii materialelor devenita principal ramura a economiei spaniole in anii ’70
ocupa in prezent locul secund dupa servicii. In Cartagena si in El Ferrol au fost
construite santiere navale de proportii la Barcelona si Valladolid se afla uzine de
autoturisme iar in Catalonia se concentreaza centrele industriei textile si de pielarie
incaltaminte. Foarte bine dezvoltata este industria alimentara. Numai 7% din
populatia activa este angajata in sectorul agricol. Spania este cel mare exportator de
citrice din lume sic el mai mare producator mondial de masline (4,56mil tone, 2004).
Viticultura, cultivarea fructelor, legumelor si productia de vin, locul 4 in lume cu
renumitele vinuri de Alicante , Malaga, Xeres au luat avant. Dintre cerealele cultivate
demne de mentionat sunt graul, secara, si orzul, iar pe terenurile irrigate, cultivarea
orezului.

Cresterea animalelor nu are pondere semnificativa, dar Spania se poate lauda cu o

veche traditie in acest domeniu. Un element important il reprezinta pescuitul si
prelucrarea pestelui. Caracteristic pentru aceasta tara este dezvoltarea economica
inegala a diverselor regiuni. Ceea ce conduce uneori la tensiuni sociale si entice.
Alaturi de Madrid, cele mai dezvoltate zone din punct de vedere economic sunt Tara
Bascilor si Catalonia, in timp ce zonele din central tarii si din Galicia sunt printer cele
mai saarace din Europa. Priministrul Rodriguez Zapaterno, ales in martie 2004, s-a
angajat ca in programul sau de guvernare sa reintroduce mecanismele de
reegularizare a pietei sis a reduca somajul.

Turismul este o ramura esentiala a economiei spaniole, de aceea nu puteau lipsi se pe

harta economica denumirile poetice ale tarmurilor Marii Mediterane. Incepand in
nord, acestea sunt Costa Brava (salbatica), Costa Dorada (aurita), Costa del Azahar (a
Florii de portocal), Costa Blanca (Alba), Costa del Sol (a soarelui), si Costa de la Luz
(a luminii). Desi dupa aderarea la Comunitatea Economica Europeana (in prezent
UE) economia spaniola a luat un avant puternic, nu departe de frumoasele hoteluri de
pe plaja se afla sate sarace siabandonate, fenomen des intalnit in interiorul Peninsulei
Iberice.

Situarea geografica a Spaniei la marginea Europei si pauza alcatuita de lantul greu

accesibil al Pirineilor au condus la izolarea tarii de restul continentului. La inceputul
secolului XX, Spania era un stat distrus in interior si cu o economie inapoiata. In
1975 se reinstaureaza monarhia parlamentara, seful statului fiind Juan Carlos I, iar
puterea legislative apartine unui parlament bicameral. Din 1982 spania este membra
NATO, iar din 1986 face parte din UE.

Spania este tara mediteraneana, spre deosebire de Portugalia. Peisajele

acesteia au forme mai dure, pe tarmurile Portugaliei neprimitoare si abrupt bat vanturi
puternic, iar valurile Atlanticului sparg pe stancile rosii de plajele pietroase. Vanturile
permanente care bat dinspre Atlantic sunt pentru Portugalia, in acelasi timp blestem si
binecuvantare:nu atrag turisti dar protejeaza mediul inconjurator.

Una dintre principalele problem ecologice ale portugaliei o constituie insasi

cultivarea eucaliptior. Arborii mentionati saracesc in sscurt timp pamantul in care
cresc intr-o asemenea masura incat acesta nu mai poate fi folosit pentru nicio alta
cultura .

Portugalia face parte dintre putinele tari europene cu aer foarte curat, cu exceptia
catorva regiuni. In aceasta tara conceptual de ‘’paduri pe cale de disparitie’’ este
necunoscut. Coastele Portugaliei nu sunt peste tot abrupt si batute de vant: in
regiunea Algavre, din Sudul tarii, se afla plaje minunate si linistite, cu nimic mai
prejos decat cele spaniole sau italiene. Tocmai de aici, de pe tarmul Golfului Cadiz,
au plecat faimoasele expeditii maritime. Motivele multor marinari erau adesea destul
de prozaice: acestia isi asumau riscul unor calatorii indepartate de dragul aurului,
fildesului, mirodeniilor sau sclavilor. In trecut portugalia a fost o mare putere
mondiala. Portughezii traiesc si astazi cu amintirile trecutului glorios. Pe steagul
national figureaza un astrolabe-instrument de navigatie ce reaminteste rolul jucat pe
vremuri in descoperirea lumii.

De la rasturnarea dictaturii au trecut deja 3 decenii dar agricultura portugheza lupta

pana in ziua de azi cu urmarile nefaste ale politicii agrare din trecut, care s-a
concentrat exclusiv pe asigurarea nevoilor interne si pe protectia productie locale de
concurenta internationala din aceasta cauza, marfurile produse de agricultorii
portughezi nu sunt capabile nici in prezent sa concureze cu success cu produsele de
pe pietele mondiale. Numerosi tineri nu vad niciun viitor in cultivarea cerealelor si in
cresterea vitelor. Ei abandoneaza in masa satele din centrele Portugaliei si se muta
oras. O tendinta similara poate fi observata in domeniul pescuitului. In anul 1996,
industria de prelucrare a pestelui a solicitat guvernului sa importe sardine, pentru a
salva locurile de munca amenintate cu desfiintarea.

Reformele si finantarile de la UE au condus la ridicarea treptata a nivelului de trai al

populatiei dupa jumatatea anilor ’80. Cu toate acestea, regiunile nordice si estice ale
tarii raman in continuare afectate de stagnarea economica.

Principalele centre economice

Lisabona- industria alimentara, usoara(textile), constructii de masini, chimica,

metalurgica (otel), prelucrarea plutei , turism.

Porto- industria usoara, de constructii de masini( electrotehnica), de constructii,

metalurgica, energetic si chimica (petrochimica)

Setubal- industria chimica, de masini electrice (electrotehnica) de autoturisme, navala

Bibliografie:
Călinescu, R., Bunescu, A., Pătroescu, Maria, 1972, Biogeografie, Ed. Did. Şi Ped.,
Bucureşti.
Bârsan A.,1978, Mic atlas geografic, ediţia a III-a, Bucureşti
Marin I., 1999,Geografie Regională, Ed. Fundaţiei, Bucureşti
Encarta enciclopedie 2007
Revista ATLAS (Întreaga lume la dispoziţia ta)