Lemn

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

 Piesă de mobilier originară din nordul Nigeriei ce este expusă în Los Angeles County Museum of Artdin Statele
Unite ale Americii

Lemnul este un material natural care provine din plantele lemnoase, arbori, arbuști etc., fiind
compus în majoritate din celuloză și lignină și în mică parte din gume, rășini, materii tanante și
materii colorante.
Lemnul, o materie de origine organică, este produs de plantele lemnoase care fac parte din grupa
vegetalelor superioare cormofite - plante vasculare care sunt formate din țesutul lemnos xilen și
țesutul liberian - floem.

Cuprins

 1Botanica
o 1.1Structura lemnului
o 1.2Compoziția chimică
o 1.3Proprietăți fizice
 1.3.1Anizotropie
 1.3.2Proprietăți higroscopice
 1.3.3Proprietăți acustice
 1.3.4Proprietăți termice
o 1.4Formarea lemnului
o 1.5Alterarea lemnului
 2Utilizări
 3Produse din lemn
 4Note
 5Bibliografie
 6Legături externe
 7Vezi și

Botanica[modificare | modificare sursă]

Structura lemnului[modificare | modificare sursă]
0 Măduvă; 1 Inele anuale; 2 Canal de rășină; 3 Raze primare; 4 Raze secundare; 5 Cambiu; 6 Razele
bastului; 7 Felogen; 8 Bast; 9 Scoarță

Microscopic lemnul este diferit privit, în funcție de planul în care este secționat. Lemnul este alcătuit
din mai multe tipuri de țesuturi vegetale: țesutul vascular, fibre, parenchimul de rezervă.

 Fibre: fascicule de celule rezistente, dispuse într-un sens axial, care asigură rigiditatea si
rezistența mecanică a lemnului. Sunt constituite dintr-un amestec
de celuloză, hemiceluloză și lignină.
 Țesutul vascular: este compus din vase, celule tubulare prin care se conduce seva brută de la
rădăcini la frunze. La conifere aceste vase sunt numite traheide. Vasele conductoare sunt
adesea asociate cu celulele parenchimatice (numite și parenchim), care contribuie la transportul
de nutrienți în arbore.
 Celulele de rezervă parenchimatice, cu pereti îngroșați și lignificati, care însoțesc țesutul
vascular. Aceste celule participă la funcția de sustinere. Orientarea lor este transversală și
radială pornind de la axa longitudinală a arborelui.
Lemnul are o structură anatomică specifică fiecărei specii de arbore, astfel încât acestea pot fi
recunoscute în funcție de diferențele structurale. Descrierea științifică a structurilor lemnului și de
determinarea speciilor de arbori ține de anatomia lemnului.
Compoziția chimică[modificare | modificare sursă]
Lemnul constă în principal din substanțe organice, precum și din substante anorganice (1 până la
1,5%). De asemenea, poate avea umiditate variabilă. Are în compoziție:

 Celuloză (40 - 50%)

 Lignină (20 până la 30%)
 Hemiceluloză (15 la 25%)
 Alte substanțe organice: polizaharide, pentozani, hexozani, rășini, taninuri, coloranți, ceară,
alcaloizi
 Apă
Există trei tipuri de apă în lemn:

1. Apa liberă este apa prezentă în lemnul verde.

 2. Apa legată este apa care intră în compoziția fibrelor. Ea este cea care cauzează contracții în
timpul uscării.
3. Apa de compoziție este apa care intră în compoziția moleculelor. Eliminarea acesteia duce la
distrugerea lemnului (de exemplu, în incendii).
Proprietăți fizice[modificare | modificare sursă]

 Reziliență;
 Rezistență la tracțiune și comprimare;
 Durabilitatea;
 Proprietăți izolatoare.
Anizotropie[modificare | modificare sursă]
Aproape toate proprietățile structurale ale lemnului sunt diferite în cele trei direcții principale (axială,
radială, tangențială). Aceasta cauzează contracții inegale a lemnului în timpul uscării. La unele
specii de lemn, contracția axială maximă este de de 0,3%, radială de 5% și tangențială de 10%.
Proprietăți higroscopice[modificare | modificare sursă]
Proprietățile higroscopice ale lemnului cauzează o stabilitate dimensională relativ scăzuta în diferite
umidități ambientale. Lemnul uscat este mai higroscopic decat cel umed, iar calitatea lemnului
depinde de umiditatea climei. Variația concentrației de apă sub punctul de saturare determină
schimbări ale structurii lemnului. Unele tipuri de lemn, precum cel de tec, au o contracție scăzută de
umiditate din cauza substanțelor hidrofobe prezente. Pentru a micșora caracterul higroscopic al
lemnului, acesta este acoperit cu un strat subtire de vopsea.
Proprietăți acustice[modificare | modificare sursă]
Viteza sunetului în lemn, de-a lungul fibrelor lemnoase, are o valoare de 4000 până la 6000 m/s, pe
când în cereale este de doar 400 – 2000 m/s. Parametrii care influențează viteza sunetului sunt
densitatea, elasticitatea, lungimea fibrelor, unghiul, conținutul de umiditate, fisurile. Datorită
proprietăților sale acustice excelente, lemnul este utilizat la fabricarea instrumentelor muzicale. Dar
lemnul poate fi utilizat și ca material de izolare fonică. Placa cu o densitate de suprafață de 15 –
20 kg/m2 realizează o izolare fonică de 24 - 26 dB.
Proprietăți termice[modificare | modificare sursă]
Datorită porozității sale, lemnul este un conductor slab de căldură, prin urmare este foarte potrivit ca
izolare termică. Molidul are o conductivitate termică de 0.22 W / mK (pentru comparație betonul are
0,69 W / mK), iar plăcile izolatoare - 0.14 W / mK sau mai mică. Plăcile aglomerate poroase ajung la
0.05 W / mK. Conductibilitate termică crește cu conținutul de umiditate și densitatea materialului.
Capacitatea termică la lemn este de aproximativ patru ori mai mare decât la fier. Expansiunea
termică poate fi neglijată în practică la lemn, deoarece aceasta va fi compensată de contracția la
uscare.
Descompunerea termică lemnului începe la temperaturi de peste 105 °C; la 200 °C este foarte mult
accelerată și atinge cota maximă la 275 °C. O degradare termică a lemnului poate să apară în timpul
expunerii prelungite la temperaturi mai mici de 100 °C. Punctul de aprindere al lemnului este între
200 și 275 °C. În absența oxigenului se poate produce piroliza.
Formarea lemnului[modificare | modificare sursă]
Lemnul se formează din cambiu, situat între lemn și scoarța copacului (creștere secundară).
Alterarea lemnului[modificare | modificare sursă]
Utilizări[modificare | modificare sursă]

Lemnul este utilizat în scopuri multiple și în mai multe forme:

 Cea mai importantă utilizare la nivel mondial este cea de combustibil: lemnul oferă circa 3,5
kWh/kg (1 metru cub de lemn este echivalentul caloric a 0,147 tone petrol = 1480 kWh).
Arderea are loc în trei etape: în prima, lemnul este uscat la temperaturi de până la 150 °C,
evaporând apa conținută. Apoi, între 150 °C și 600 °C are loc piroliza. Componentele gazoase din
lemn sunt apoi eliberate și este format cărbune. În sfârșit, de la 400 la 1300 °C, are
loc oxidarea (arderea).

 Lemnul mai este utilizat ca material de construcție: case de lemn, poduri, traverse de cale
ferată, mobilă, parchet, diferite elemente de design interior.
 Lemnul este utilizat și în industrie; din acesta se folosește în special celuloza și lignina: din lemn
se face hârtie (celuloză), plăci aglomerate din lemn (PAL), plăci din fibre de lemn (PFL) și alte
sortimente de panouri prefabricate, lacuri și vopsele, lipici (lignină), diferite materiale sintetice,
rășini etc.
 Lemnul mai este folosit în artă, alimentație etc.