Degradarea

stratului de ozon

Profesor: Autor:
Lector univ.dr. Ciprian Mărgărint Niga Aureliana-Leona
 Cuprins

1.
Ozonul-Caracteristici

2. Distribuţia ozonului în atmosferă

3.Stratul de ozon
3. 1. Alcătuirea atmosferei
3. 2. Structura atmosferei
3. 3. Localizarea stratului de ozon
4.Degradarea stratului de ozon
4.1. Descoperirea “găurii de ozon”
4.2. Evoluţia în timp a găurii în stratul de ozon
4.3.Cauze ale degradării stratului de ozon
5.Impactul asupra mediului
5.1. Impactul asupra mediului datorat degradării stratului de ozon
5.2 .Impactul asupra mediului datorat ozonului
6.Măsuri de refacere a stratului de ozon
7.CONCLUZII
8.Bibliografie
 1.Ozonul – caracteristici

Ozonul (O3) este o substanţă chimică formată din trei atomi de oxigen fiind o moleculă
instabilă care după un timp scurt se descompune în oxigen molecular (O2). Are culoare albastră şi un
miros puternic.

Fig. 1. Structura moleculei de ozon

http://www.environment.gov.au/atmosphere/ozone/images/ozone-molecule.jpg

El este un oxidant puternic motiv pentru care este dăunător omului, producând dureri
de cap, fiind iritant, caustic al mucoaselor respiratorii dacă se găseşte în atmosfera terestra joasă
numită troposferă (până la cca 12km) şi este rezultat al reacţiilor chimice, în prezenţa luminii solare,
dintre diferiţi poluanţi proveniţi de la maşini, uzine, termocentrale, rafinării, etc. Acesta poartă numele
de ozon rău.

Molecula de ozon este formată prin fotoliza moleculelor de oxigen (O2) sub acţiunea
radiaţiilor UV şi recombinarea atomilor de oxigen rezultaţi, cu moleculele de oxigen existente în
atmosferă. Din cele 10 milioane de molecule din aer, aproximativ 2 milioane sunt de oxigen şi numai
3 sunt de ozon.

Fig. 2. Formarea ozonului

http://www.apmmm.ro/poze/formarea_ozonului.jpg
 2. Distribuţia ozonului în atmosferă

Aproximativ 90% din ozonul din atmosferă se găseşte în stratosferă. Stratul de ozon se
întinde de la 15 la 50 km, fiind însă cel mai concentrat la 20 – 25 km. Concentraţia de ozon este destul
de mare şi anume cantitatea maximă de ozon în acest strat este de 450 unităţi Dobson. O unitate
Dobson (DU) reprezintă cantitatea de ozon care se află într-un strat de ozon pur de grosime 0,01 mm,
în condiţii normale.

Fig. 3. Distribuţia ozonului în atmosferă

Ozonul joacă un rol major în reglarea regimului termic din stratosferă deoarece volumul
de vapori de apă din strat este foarte redus. Temperatura crește odată cu concentraţia ozonului. Energia
solară e convertită în energie cinetică când moleculele de ozon absorb radiaţia ultravioletă rezultând
încălzirea stratosferei. Ozonul absoarbe radiaţia ultravioletă cu lungimi de unda intre 290 si 320 nm.
Aceste lungimi de unde sunt dăunătoare vieţii deoarece ele pot fi absorbite de acidul nucleic din celule.
Penetrarea excesivă a radiaţiei ultraviolete spre suprafaţa planetei ar distruge vegetaţia şi ar avea
urmări ecologice grave. Mari cantităţi de radiaţii ultraviolete ar duce la efecte biologice negative cum
ar fi creşterea cazurilor de cancer. Condiţiile meteorologice afectează distribuţia ozonului. Producerea
şi distribuţia ozonului are loc în stratosfera superioară tropicală unde este prezentă cea mai mare
cantitate de radiaţii ultraviolete. Disocierea are loc în zonele inferioare ale stratosferei şi la latitudini
superioare celor la care se realizează producerea ozonului.

3. Stratul de ozon

În îndelungata evoluţie a Terrei, atmosfera a existat încă de la început, însă cu o

compoziţie diferită faţă de cea actuală, ea s-a modificat treptat prin:

Ozonul este unul dintre cele mai

importante gaze care vine în ajutorul vieţii. Pământul este
înconjurat de un strat de ozon care se află în mod natural
în stratosferă la o altitudine foarte mare, între 15-40 km.

Pentru a vedea mai bine cum este dispus

stratul de ozon în atmosfera terestră, trebuie să cunoaştem
compoziţia acesteia.

În îndelungata evoluţie a Terrei, atmosfera

a existat încă de la început, însă cu o compoziţie diferită
faţă de cea actuală, ea s-a modificat treptat prin:
Fig. 4 – Straturile atmosferei

- pierderea în spatiu a unor gaze uşoare;

- transferul, din scoarţă, al gazelor şi vaporilor de apă, al particulelor solide fine, prin
vulcanism şi prin alte emanaţii;
- consumarea CO 2 de către plante începând cu paleozoicul şi fixarea lui în diferite
roci carbonice;
- eliberarea O 2 de catre plante prin fotosinteză;
- eliberarea de gaze în urma impactului meteoritilor cu scoarţă;
- transferul de pulberi şi gaze prin diferite activităţi ale omului;

La limita inferioară a atmosferei aerul pătrunde în scoarţa prin pori, fisuri, crăpături,
excavaţii, până la adâncimi ce variază de la câteva zeci de metri la cateva sute de metri.
Masa totală a atmosferei a fost evaluată la 5,13 x 10 15 tone, repartizând a milioana
parte din masa Terrei; peste 99% din aceasta este concentrată în primii 36 km de la suprafaţa
Pamântului.
 Multă vreme învelişul gros al Pământului n-a putut fi studiat decât până la o înălţime
redusă. Aceasta avea să crească o dată cu inventarea baloanelor-sondă, care le-au permis specialiştilor
să facă observaţii în zone în care alt fel nu aveau cum să ajungă. Astăzi atmosfera Terei este
supravegheată permanent de o reţea de peste 9.000 de staţii meteorologice, de sateliţi meteorologici, de
sonde şi baloane speciale şi de sisteme perfectionate de radar. Un loc aparte îl joaca sateliţii
meteorologici, graţie cărora poate fi supravegheată şi analizată întreaga planetă, inclusiv învelişul său
gazos.

3. 1. Alcătuirea atmosferei

Atmosfera este alcătuită din diferite gaze, apă în stare de vapori şi aerosoli (cenuşi
vulcanice, săruri, pulberi etc.). Partea inferioară atmosferei, până la altitudinea de 90-100 km, este
denumita homosfera, fiind relativ omogena în privinţa amestecului de gaze şi a alcătuirii moleculare a
gazelor ce o compun. Ponderea cea mai mare ca volum este detinută de azot (N 2 ), cu 78,09%, şi de
oxigen (O 2 ), cu 20,95%, la care se adauga în ordine argonul (Ar), cu 0,93%, dioxidul de carbon,
neonul, heliul, hidrogenul, ozonul şi radonul.

Fig. 5 – Alcătuirea
atmosferei

3. 2. Structura atmosferei
Atmosfera este diferenţiată în
mai multe subînvelişuri, în care ponderea
gazelor este diferită, iar temperatura şi
presiunea suferă modificari esentiale.
 Troposfera este primul înveliş atmosferic, aflat la suprafaţa Pamântului. În cadrul său se
desfaşoară cea mai mare parte a interacţiunilor cu celelalte învelişuri terestre (apa, relief, sol,
vieţuitoare),precum si totalitatea activităţilor omului. Concentrează peste 80% din masa atmosferei, dar
şi cea mai mare parte a vaporilor de apă şi pulberilor atmosferice

În troposferă temperatura scade cu un gradient de circa 6,4 la fiecare km, până la o

altitudine la care turbulenţa în atmosferă se reduce mult, înFig. 6 – Structura
cadrul unui stratatmosferei
de tranziţie numit
http://www.aerospaceweb.org
tropopauza, deasupra Ecuatorului; aici temperaturile au valori de -70, -80C.
Stratosfera se extinde de la nivelul tropopauzei până la circa 50 km înălţime. Până la o
altitudine de 20 - 25 km temperaturile se mentin la -50, -55C, de unde încep să crească, ajungând
spre limita superioară a stratosferei, numită stratopauza, chiar la valori pozitive de până la 20C.
Această încălzire se explică prin acţiunea unei părţi din radiaţia ultravioletă asupra moleculelor de O 2
, pe care le desface în atomi. Aceştia se unesc cu alte molecule de O 2 , rezultând O 3 . Aceste reacţii
sunt însoţite de degajare de căldura.
Stratul de ozon are un rol important în protejarea vieţii pe Terra, întrucât reţine o parte
din radiaţiile ultraviolete (U.V.) nocive vieţii.
Mezosfera se desfaşoară între 50 şi 85 km şi este caracterizată printr-un aer extrem de
rarefiat şi prin scăderea rapidă a temperaturii, care atinge -90C spre limita superioară, numita
mezopauza.
Termosfera este învelişul exterior, care se extinde până la 400 - 800 km, şi este
caracterizată printr-o rarefiere extremă a aerului. Moleculele rare de gaze sunt disociate în atomi de
radiaţiile ultraviolete şi ca urmare temperaturile cresc, ajungând la 1000C spre partea superioară.

3. 3. Localizarea stratului de ozon

Ozonul, se află în cea

mai mare parte în stratosferă. Acesta
este ozonul bun şi prin stratul
protector pe care îl formează, filtrează
aproximativ două treimi din razele
ultraviolete emise de Soare. Dacă
toate razele ar ajunge pe Pământ, ar fi
dăunătoare vieţii de pe planetă.

Fig. 7 – Localizarea stratului de ozon

http://www.comune.ro
 Cea mai mare parte din ozon se formează şi se distruge în zona cuprinsă între
latitudinile 30 N, respectiv 30 S. Cantitatea de ozon necesară pentru protejarea Pământului de razele
ultraviolete nocive variază intre 200 si 300 nanometri (nm) şi se crede că există de peste 600 milioane
ani. Atunci nivelul de oxigen era aproximativ 10% din concentraţia actuală din atmosfera. Înainte de
acest moment, existenţa vieţii era posibilă doar în Ocean. Prezenţa ozonului a dat organismelor ocazia
să evolueze şi să trăiască pe uscat. Ozonul a jucat un rol semnificativ în evoluţia vieţii pe Pământ şi
datorită ozonului există viaţa aşa cum o ştim azi.

Omenirea prin activităţile ei contribuie

la creşterea cantităţii de gaze din atmosferă,
contribuind astfel la încălzirea Pământului distrugând
stratul de ozon, acel component atmosferic care
protejează planeta de radiaţiile ultraviolete.

Fig. 8 – Atmosfera terestră

http://www.solarnavigator.net
 4. Degradarea stratului de ozon

Degradarea stratului de ozon a fost

observată în urma cercetărilor de după 1963 când
s-a constatat că iarna şi primăvara se formează
goluri în stratul de ozon în Arctica şi Antarctica,
cantitatea de ozon putând scădea uneori cu 30-40%
din total. În acelaşi timp şi eficienţa la reţinere a
razelor ultraviolete-B scade simţitor.

Măsurătorile au anunţat că
distrugerea stratului de ozon este mult mai
pronunţată la Polul Sud decât la Polul Nord.
Oamenii de ştiinţa au oferit următoarea explicaţie:
iarna, în stratosferă, temperatura este mult mai
scăzută la Polul Sud şi durează un timp mai
îndelungat, deoarece vârtejurile de aici, create în
lunile de iarna, sunt mai stabile şi mai puternice
decât cele de la Polul Nord.

Vara, curenţii de aer din stratosferă deplasează spre poli cea mai mare parte din ozonul
format în zonele ecuatoriale, astfel că parţial concentraţia de ozon la poli se reface, dar rămâne scăzută
în medie, la nivel global.

4.1. Descoperirea “găurii de ozon”

Ozonul din atmosferă a fost măsurat sistematic din 1920 şi începând cu anul 1974, mai
mulţi oameni de ştiinţă, dintre care amintim pe Molina si Rowland, au arătat că la Polul Sud şi mai
puţin la Polul Nord a apărut o „gaură” în stratul de ozon sub influenţa CFC-urilor.
 Gaura din stratul de ozon este adesea confundată cu problema încălzirii globale. Deşi
între ele exista o anumita legătură, pentru că ozonul are contribuţia sa la efectul de sera, "gaura de
ozon" constituie o problema separată şi o dovada în plus a efectelor nefaste ale activităţii omului
asupra mediului care i-a dat naştere.

Termenul de “gaură” de ozon desemnează fenomenul de rarefiere a stratului de ozon

stratosferic deasupra Antarcticii. Fotografiile făcute din satelit au indicat că această gaură se roteşte in
jurul Polului Sud şi revine în poziţia iniţială după o săptămână.

În figura de mai jos este prezentată distrugerea stratului de ozon deasupra Antarcticii,
exprimarea concentraţiei ozonului făcându-se în unităţi Dobson.

Fig.10 . Distrugerea stratului de ozon deasupra Antarcticii

Cei doi cercetători nu au fost luaţi în serios, iar descoperirea lor a fost dată uitării. Şi ar
fi rămas uitată, dacă in 1985 British Antarctic Survey nu ar fi găsit o gaură în stratul de ozon de
deasupra Antarcticii. Din acea clipă semnalul de alarmă a fost tras şi toată lumea a început să se ocupe
cu spaimă si entuziasm de soarta ozonului.

Măsurătorile s-au făcut cu spectrometre Dobson pentru ultraviolete.

A fost stabilită o reţea internaţională care s-a dezvoltat puternic după anii 1960, deşi majoritatea
determinărilor au fost făcute între paralelele de 30 si 65 grade latitudine nordică. Din 1970 au fost
demarate măsurătorile din sateliţi (Nimbus-4 si Nimbus-7). De asemenea s-au făcut determinări din
balon şi din aeroplane. Este acceptat unanim acum că din 1970 pierderea în stratul de ozon este de 2-
3% pentru latitudinile temperate. În 1985 a fost descoperită o gaură de ozon în zonele Antarcticii care a
atras atenţia asupra crizei globale şi a dus la promovarea unor eforturi internaţionale de rezolvare a
crizei. In 1997 a apărut o gaură în stratul de ozon şi deasupra Articii. În zonele temperate din emisfera
nordica fenomenul este ciclic cu maxim iarna.

4.2. Evoluţia în timp a găurii în stratul de ozon:

Fig. 11 . Evoluţia în timp a găurii în stratul de ozon

4.3.Cauze ale degradării stratului de ozon:

 Naturale: o specie de nori existentă la poli ce poarta numele de PSC (Polar

Stratospheric Clouds)

Fig. 12 - Nori polari situati in stratosfera

 Antropice care intervin cu ponderea cea mai mare. Principalii vinovaţi sunt
clorofluorocarbonii (aşa numitele CFC-uri) şi a alte chimicale industriale
precum halonii sau bromura de metil. Aceste produse mai sunt încă folosite la
instalaţiile de climatizare, fabricarea produselor cosmetice, presurizarea
substanţelor lichide în butelii metalice (spray-uri), ca agent de răcire al
frigiderelor şi congelatoarelor, sau pentru stingerea incendiilor, la prepararea
maselor plastice expandate, ca solvenţi industriali etc. Bromura de metil s-a
folosit zeci de ani la dezinfecţia materiilor prime destinate exportului, precum şi
a terenurilor destinate anumitor culturi.
 CFC-ul a ajuns în atmosfera înaltă ca agent poluator, a fost descompus de lumina solară,
eliberând în spaţiu clorul dăunător. CFC-urile, substanţe stabile, netoxice şi foarte versatile, au fost
folosite într-o gamă foarte variată de domenii, cum ar fi ca aerosoli propelanţi, agenţi de refrigerare şi
fluide pentru aer condiţionat, solvenţi şi agenţi de spumare.

Distrugerea ozonului a devenit o problema economica şi politică foarte controversată,

dar si o problema ştiinţifica complexa. Surse de agenţi care afectează stratul de ozon sunt încă de
domeniul lucrurilor nesigure, insa CFC este cu siguranţa una dintre acele substanţe care sunt dovedite
ca afectând stratul de ozon. Modele ştiinţifice de atmosferă sunt construite ca să ajute oamenii de
ştiinţă să caute alţi factori in distrugerea ozonului, evaluarea importantei lor si prevenirea a ceea ce s-ar
putea întâmpla in viitor.

Fig. 13 – Distrugerea stratului de ozon

http://www.theozonehole.com
 5.Impactul asupra mediului

5.1. Impactul asupra mediului datorat degradării stratului de ozon

 Asupra oamenilor: În privinţa sănătăţii umane trebuie menţionate maladii ale

ochilor, ale pielii (cancerul pielii, în special mai intens la cei cu pielea de culoare
mai închisă) şi maladii infecţioase, prin creşterea incidenţei acestora. Expunerea
omului la concentraţii mari de ozon poate produce efecte nefaste asupra
sistemului respirator şi poate duce la scăderea funcţiei plămânilor. Simptomele
observate pe durata producerii de smog sunt tuse, dureri în piept, dificultăţi de
respiraţie, dureri de cap şi iritaţii ale ochilor.

 Asupra plantelor: Expunerea ecosistemelor şi a culturilor agricole la ozon are

drept efect afectarea vizibilă a frunzelor şi diminuarea recoltei şi a cantităţii de
seminţe produse. Efecte nefaste asupra vegetaţiei se pot observa la concentraţii
relativ scăzute de ozon, care se înregistrează în mod frecvent în Europa.

 Asupra ecosistemelor acvatice: Acestea, sub influenţa ozonului, sunt prejudiciate

prin dereglarea strategiilor de adaptare, funcţiilor psihologice şi dezvoltarea
anormală a organismelor marine, cu consecinţe în reducerea producţiei de
biomasă, respectiv de hrană umană.

Scăzând doar cu 1 % concentraţia de ozon atmosferic, fluxul de radiaţii UV creşte cu

2%, crescând de 6 ori frecvenţa cancerului pielii, a bolilor de ochi, recoltele de plante scad simţitor,
fitoplanctonul (organismele unicelulare din oceane) se reduce, afectând fauna care se hrănea cu el,
scade eficienţa vaccinului contra tuberculozei. Vopselele şi masele plastice îmbătrânesc mai repede,
fiind necesari aditivi mai scumpi pentru stabilizarea lor în timp.

5.2 .Impactul asupra mediului datorat ozonului

În timpul caniculei din timpul verii, toată lumea încearcă, în primul rând, să se ferească
de radiaţiile solare, însă foarte puţini ştiu că un pericol la fel de mare pentru sănătate îl reprezintă şi
ozonul. La altitudine mare, ozonul are un efect benefic deoarece acţionează ca un ecran protector
împotriva radiaţiilor solare ultraviolete. La nivelul solului din marile oraşe, smogul rezultat din poluare
se transformă in ozon, care este periculos pentru plămâni.
 Experţii Academiei Americane de Alergie, Astm şi Imunologie avertizează că vara, din
cauza activităţii solare foarte intense, cantitatea de ozon de la nivelul solului marilor aglomerări urbane
va creşte îngrijorător, punând în pericol sănătatea locuitorilor. O data inhalat, ozonul poate provoca o
serie de afecţiuni respiratorii, de la simple iritaţii ale căilor aeriene superioare, accese de tuse şi
afecţiuni ale pleurei, până la bronşite acute şi emfizem pulmonar. De asemenea, astmaticilor li se pot
agrava foarte mult simptomele şi sensibilitatea la anumiţi alergeni. Pentru a evita efectele nocive,
medicii le recomanda oamenilor sa evite pe cât posibil deplasările la orele amiezii, când concentraţia
ozonului atinge valori maxime.

6.Măsuri de refacere a stratului de ozon

Organizaţia Naţiunilor Unite, prin UNEP (United Nations Environment Program) –

Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu, au instrumentat negocierile din 1985 de la Convenţia de la
Viena pentru Protecţia Stratului de Ozon şi din 1987 de la Protocolul de la Montreal privind
(Substanţele care Depreciază Stratul de Ozon. Aceste tratate, care au primit la momentul actual,
aprobarea şi adeziunea aproape unanimă, impun controlul cantitativ al producţiei şi consumului de
substanţe care depreciază stratul de ozon.

Acest control a devenit din ce în ce mai strict, odată cu dezvoltarea cercetărilor

ştiinţifice care urmăresc deprecierea stratului de ozon şi odată cu dezvoltarea industrială a producţiei
de substituenţi pentru substanţele care îl depreciază. CFC-urile trebuie eliminate din producţie într-un
viitor apropiat. Protocolul de la Montreal a fost punctul de pornire şi pentru înfiinţarea unui Fond
Multilateral care este operabil prin patru agenţii: UNEP, UNDP, UNIDO şi Banca Mondială şi oferă
suport financiar în dezvoltarea unor proiecte de înlocuire a producţiei ODS-urilor în ţările cu economii
în tranziţie din Estul Europei şi fosta URSS. Odată cu începerea acţiunilor de reducere ale activităţilor
umane care au efecte negative asupra stratului de ozon, s-a observat că între 1997 şi 2002 există o
încetinire a distrugerii stratului (cam 4% într-un deceniu). Unele predicţii sugerează că stratul de ozon
se va reface total în aproximativ 50 de ani, dacă aceste acţiuni de protecţie continuă.
 CONCLUZII:

Ozonul, deşi este un oxidant puternic dăunător omului, producând dureri de cap, fiind
iritant, caustic al mucoaselor respiratorii daca se găseşte in atmosfera terestra joasa (troposferă) el este
si un gaz care vine in ajutorul vieţii. Pământul este înconjurat de un strat de ozon care se afla in mod
natural in stratosfera la o altitudine foarte mare .

Este interesant să observăm cum acest gaz toxic devine un element vital pentru protecţia
vieţii terestre, altfel spus un rău care, în anume condiţii, devine un bine.

Prin stratul protector pe care îl formează, filtrează aproximativ două treimi din razele
ultraviolete emise de Soare. Dacă toate razele ar ajunge pe Pământ, ar fi dăunătoare vieţii de pe
planetă.

Este de remarcat faptul că specia umana a greşit în timp, şi a cauzat mari stricăciuni
mediului si implicit, stratului de ozon care s-a subtiat in timp.

Distrugerea ozonului a devenit o problema economica şi politică foarte controversată,

dar si o problema ştiinţifica complexa. Surse de agenţi care afectează stratul de ozon sunt încă de
domeniul lucrurilor nesigure, insa CFC este cu siguranţa una dintre acele substanţe care sunt dovedite
ca afectând stratul de ozon. Modele ştiinţifice de atmosferă sunt construite ca să ajute oamenii de
ştiinţă să caute alţi factori in distrugerea ozonului, evaluarea importantei lor si prevenirea a ceea ce s-ar
putea întâmpla in viitor.

Bibliografie:
 Revista Arborele lumii

 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ozon

 http://opengis.unibuc.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=202:degradarea-
stratului-de-ozon&catid=38:articole

 http://www.naturalist.ro/viata-si-sanatate/poluarea-distrugerea-stratului-de-ozon/

 http://www.nasa.gov/topics/earth/features/ozone0910.html