1.

SCURTĂ PREZENTARE A SPANIEI

Anul de intrare în UE: 1986 hghj

Este în vecinătate cu: Franţa, Portugalia (prin strâmtoarea de la Gibraltar) Maroc.
Regatul Spaniei este situat în sud-vestul Europei, între Oceanul Atlantic şi Marea
Mediterană, pe peninsula Iberică, ocupând 4/5 din peninsulă. Insulele Kanare şi insulele
Baleare (Ibiza, Mallorca, Menorca, Formentera, Cabrera) aparţin şi de Autoritatea Spaniolă.
Spania are 50 de regiuni care dispun de o independenţă considerabilă.
Relaţii externe: Pe plan comercial Spania este al optelea cel mai important stat al ţărilor
membre UE. Există 52 de societăţi şi filiale comerciale mixte ungaro-spaniole (multe dintre
ele fiind microîntreprinderi înfiinţate recent). Totalul capitalului spaniol activ este de
aproximativ 50 de milioane de USD.
Climatul: Spania se află într-o zonă cu climă temperată, meditarană. În centrul ţării în
zona capitalei Madrid climatul fiind mediteran-continental. Între climatul dintre regiunile
muntoase, cel de pe malul mării şi cel din centrul ţării se pot constata diferenţe
importante,astfel, în regiunile de pe malul mării climatul fiind mai puţin extrem, în timp ce
zonele limitate de Oceanul Atlantic au un climat mai ploios. Temperatura medie a Madridului
în luna iulie este de 300 C, în februarie de 80 C.
Timpul: CET + 1 oră iarnă, CET + 2 ore vara
Moneda: din 1 ianuarie 2002 s-a introdus Euro, 1 Euro = 166,386 Peseta
Limba: Limba spaniolă oficială este Castiliana. În unele comunităţi autonome ca
Catalunia, Calicia,Valencia, şi pe tritoriul Basc, majoritatea populaţiei vorbeşte şi limbile
locale considerate oficiale în acele regiuni, acestea însă diferă foarte mult de spaniola
castiliană.
Religia: 95% din populaţia ţării este de religie romano-catolică.
Agricultura dispune de o suprafață arabilă de 41% din întinderea teritoriului spaniol.
Principala problemă pusă în fața dezvoltării agriculturii o reprezintă satisfacerea necesarului
de apă pentru cea mai mare parte a terenurilor arabile. În acest sens, s-a trecut la realizarea
unor sisteme de irigații și la dezvoltarea unor exploatări agricole de tip huertas(ferme mari),
unde se cultivă legume, orez, citrice. Există și o agricultură neirigată în zonele aride, unde se
cultivă cereale (cu un randament redus), culturi de măslini. Principala regiune de cultivare a
măslinelor este Andaluzia.
Dacă la sfârşitul anilor '70 Spania era considerată o ţară agrar-industrială, mare
proprietate funciară deţinând ponderea principală în structura proprietății agricole, după
moartea dictatorului Francisco Franco şi instaurarea pe tron a regelui Juan Carlos al II-lea,
Spania a intrat într-o nouă etapă a dezvoltării sale, parcurgând atât etapele democratizării
vieţii politice, cât şi pe cele ale dezvoltării industriale, mai alea după aderarea la Uniunea
Europeană.
Producţiile agricole reprezintă o sursă de export importantă pentru economia spaniolă,
cele mai extinse fiind cele de grâu, orz şi ovăz (în zona centrală), de porumb şi orez (în nordul
şi sudul ţării). De asemenea, deosebit de dezvoltată este cultura de legume, zarzavaturi şi
măsline (locul II în lume în producţia de măsline), de bumbac, tutun, sfeclă de zahăr, plante
citrice (pe litoralul mediteranean) şi, nu în ultimul rând, viticultura (cu renumitele vinuri de
Xeres, Malaga, Alicante etc).

1
 Sectorul zootehnic este deosebit de bine reprezentat în economia spaniolă, în special
prin creşterea şi exportul de ovine, cornute mari şi porcine (Galicia, Catalunia şi
Estremadura). Totodată, o dezvoltare impresionantă a cunoscut-o pescuitul, fapt care a condus
şi la neînţelegeri puternice cu celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Industria alimentară produce:
- vinuri;
- ulei de măsline;
- conserve de fructe, legume şi peşte;
-o gamă variată de produse de carne şi derivate.
Companiile spaniole exportă toată gama de produse industriale şi alimentare, în statele
membre şi asociate Uniunii Europene, în America Latină şi S.U.A.

Fonduri Europene
Spania se află printre ţările europene care au primit cele mai mari sume de bani sub
forma fondurilor europene pentru agricultură, în 2009, mai exact 5,1 miliarde de euro, spre
deosebire de România care a atras numai 2,1 miliarde de euro.
România se află pe locul opt în UE în funcţie de fondurile europene atrase în 2009 în
agricultură, de 2,1 miliarde de dolari, cei mai mari beneficiari fiind Franţa, Spania, Germania
şi Italia, potrivit datelor direcţiei generale pentru Politica Agricolă Comună a Comisiei
Europene.
În cazul plăţilor directe în agricultură, România a atras numai 596 de milioane de euro,
iar Ungaria 758 de milioane de euro, cu mult sub suma de 1,6 miliarde de euro de care a
beneficiat Polonia, care se află pe primul loc în rândul noilor state membre, informează
Mediafax.
Cheltuielile pentru susţinerea pieţei, determinate în special de preţul foarte scăzut al
produselor lactate, au atins anul trecut aproape patru miliarde euro. Între statele membre,
Spania a fost cel mai mare beneficiar de astfel de fonduri, cu 861 milioane euro, urmată de
Italia, cu 803 milioane euro.

Creșterea oilor în Spania

Fermele de oi din Spania nu se află în localități, ci în apropierea terenurilor de pășunat.
Pe cheltuiala statului, s-au asigurat drumuri de acces asfaltate, curent electric, apa potabilă de
la rețeaua din zonă.
Datorită faptului că nu exista animale de pradă, oile pășunează nesupravegheate , pe
terenuri împrejmuite cu graduri clasice sau electrice.
Oile sunt mulse de două ori pe zi, administrându-se hrană suplimentară în timpul
mulsului, de obicei cereale măcinate sau chiar nemăcinate. Mulsul se asigura numai
mecanizat, iar procesarea laptelui se face în instalații anume concepute.
Cașcavalul prelucrat în diferite feluri și pus în forme de 250-300 grame, se
comercializează cu prețuri cuprinse între 14 si 27 de euro/kg.
Rasa de oi dominantă în nordul Spaniei se numește Latxa, asemănătoare cu rasa
Țurcana de la noi. Fiind selecționată foarte sever, a ajuns la un grad de omogenitate deosebit.
Considerată o rasă prea rudimentată în 1985, este astazi foarte apreciată pentru producția de

2
lapte.
Crescătorii de oi, denumiți și păstori, absolvă un curs de șase luni la școala de ciobani și
o practică de doi ani de zile plătită la o ferma de oi, păstorul devenind astfel profesionist
atestat.
Păstorii fac parte dintr-o asociație profesională. Asociațiile profesionale sunt reunite
într-un centru asemănător federațiilor de la noi, dar mult mai restrâns, denumit Centrul de
Management Tehnico-Economic Sergal, condus de un Consiliul Director format dintr-un
președinte, șase veterinari, un inginer agronom, un inginer mecanic agricol, opt controlori
COP, cinci persoane la administrativ.
Modul de lucru practicat în Spania este mai ușor decat în România, mai igienic și mai
productiv.

2. INDICATORI LA NIVELUL ECONOMIEI NAȚIONALE

Suprafața (km2)
SPANIA 505.370
ROMÂNIA 238.390
UE 4.200.000

Suprafața
România Spania UE
5,67%
12,03%

82,3%

Din punct de vedere al suprafeței, Spania este a doua țară din UE, ocupând 12,03% din
suprafața uniunii, iar România se situează pe locul 9 ocupând 5,67%. Suprafața Spaniei este
cu 47,17% mai mare decât cea a României, aproximativ dublă.

Populația (loc)
2007 2008 2009
SPANIA 44.474.631 45.283.259 45.828.172
ROMÂNIA 21.565.119 21.528.627 21.498.616
UE 495.291.925 497.683.272 499.703.311

3
 Populația

600000000
500000000
400000000

497683272
495291925

499703311
romania

45828172
45283259
44474631
21565119

21528627

21498616
300000000
spania
200000000
100000000 ue
0
2007 2008 2009

Din punct de vedere al populației, se observă conform datelor din tabel faptul că în
Spania populația a crescut în cei 3 ani cu 1,81% în 2008 față de 2007 și cu 1,2% în 2009 față
de 2008. În România situația a fost opusă, deoarece populația a scăzut treptat în cei 3 ani
analizați, cu 0,17% în 2008 față de 2007 și cu 0,14% în 2009 față de 2008. Astfel Spania se
situează pe locul 5 în UE, iar România pe locul 7.
Densitatea populației în România este de aproximativ 90 loc/km2, iar în Spania de
aproximativ 88 loc/km2. La nivelul UE densitatea populației este de aproximativ 117 loc/km2.

PIB/loc (euro/loc)
2007 2008 2009
SPANIA 23.500 23.900 22.900
ROMÂNIA 5.800 6.500 5.500
UE 25.000 25.100 23.600

PIB/ loc
30000
25000
20000
15000
10000
5000
0
2007 2008 2009

România Spania UE

Având în vedere indicatorul PIB/loc, putem spune că Spania se apropie de media UE,
fiind situată pe locul 4 în UE, în timp ce România este a doua cea mai săracă țară a UE, după
Bulgaria, din acest punct de vedere. În ambele țări, atât în Spania, cât și în România, PIB/loc a
crescut în 2008 față de 2007 cu 1,7% în Spania și cu 12,06% în România, iar în 2009 a scăzut
cu 4,19% în Spania și cu 15,39% în România. Diferența între România și Spania este de
aproximativ 17.500 euro/loc.
Contribuţia agriculturii, silviculturii, pisciculturii în formarea Produsului Intern Brut se
situeaza in jurul valorii de 6% din PIB, iar in statele membre ale UE se situează la
aproximativ 1,7%.

4
 VAB/loc (euro/loc)
2007 2008 2009
SPANIA 20485,56 21090,57 20969,76
ROMÂNIA 4276,5 5516,89 5420,91
UE 21732,82 22362,17 21426,27

VAB/loc
25000
20000
15000
10000
5000
0
2007 2008 2009

România Spania UE

Valoarea adaugată brută este soldul contului de producție reprezentând valoarea nou
creată în procesul de producție. Raportarea valorii adăugate brute la numărul de locuitori ne
oferă o perpectivă mai clară asupra sumei care revine în medie pe cap de locuitor privind
valoarea nou creată în procesul de producție.
În ambele țări ale UE, cât și media UE a VAB/loc crește în 2008 față de 2007, în
Spania cu 2,95%, în România cu 29%, iar media la nivelul UE cu 2,89%, iar în 2009 față de
2008 scade cu 0,58% în Spania, cu 1,74%, iar media UE cu 4,19%.

Rata inflației (%)

2007 2008 2009
SPANIA 2,8 4,1 -0,2
ROMÂNIA 4,9 7,9 5,6
UE 2,3 3,7 1,0

Rata inflației
10
8
6
4
2
0
-2 2007 2008 2009

România Spania UE

Pe baza datelor din tabel se poate observa faptul că România are cea mai mare rata a
inflației în toți cei 3 ani analizați. Cea mai mare valoare a ratei inflației s-a înregistrat în 2008,

5
în ambele țări, precum și media UE, iar cea mai mica valoare în România în 2007 (4,9%), iar
în Spania(-0,2%) și UE(1%), în 2009. Deși Spania a înregistrat o inflație negativă în 2009
ministrul spaniol al Economiei, Pedro Solbes, a subliniat ca cifra negativa inregistrata in luna
martie nu inseamna o deflatie, definita drept o scadere sustinuta a preturilor. 'Exista o mare
diferenta intre o inflatie negativa si o deflatie si nu cred ca aceasta cifra arata spre o perioada
de deflatie in Spania', conform unui articol de pe capitalul.ro.

Rata șomajului (%)

2007 2008 2009
SPANIA 8,3 11,3 18
ROMÂNIA 6,4 5,8 6,9
UE 7,2 7,0 8,9
Rata șomajului
20
15
10
5
0
2007 2008 2009

România Spania UE

Din punct de vedere al ratei șomajului, Spania a înregistrat, conform datelor, cele mai
mari valori în cei 3 ani analizați. În ambele țări, precum și media UE, cea mai mare valoare s-
a înregistrat în anul 2009, datorită efectelor crizei economice globale.

Importuri (mil euro)

2007 2008 2009
SPANIA 284,058 286,105 206,170
ROMÂNIA 51,305 57,148 38,891

Importuri
400
284.058 286.105
300 206.17
200
100 51.305 57.148 38.891
0
2007 2008 2009

România Spania

Importurile au crescut atât în România cât și în Spania în 2008 față de 2007 cu 0,7% în
Spania și cu 11,38% în România și au scăzut în 2009 față de 2008 cu 27,94% în Spania și cu
68,05% în România. Scăderea importurilor este semnificativă în cazul ambelor state, una din

6
cauze putând fi efectele crizei economice globale, care a determinat scăderea consumului și
implicit a producției.
Pe primele locuri în topul importurilor alimentare în România se situează carnea de
porc (10,2% din total), zahărul (5,2%) şi carnea de pasăre (4,2%), urmate de şroturi de floarea
soarelui şi soia (3,9%), produse alimentare (3,8%) şi porumb (3,5%).

Exporturi ( mil. euro)

2007 2008 2009
SPANIA 184,821 191,388 156,645
ROMÂNIA 29,543 33,679 29,116

Exporturi
250
184.821 191.388
200 156.645
150
100
29.543 33.679 29.116
50
0
2007 2008 2009

România Spania

Ca și în cazul importurilor, exporturile au crescut în 2008 comparativ cu 2007, în Spania

cu 3,55% și în România cu 13,99% și au scăzut în 2009 comparativ cu 2008, în Spania cu
18,16% și în România cu 13,55%.
România are potenţial ridicat doar în sectoarele animale vii, cereale, vinuri, uleiuri
comestibile, fructe conservate. În privinta productiei de vin, România oferă o gama variată si
de calitate de vinuri DOC(Denumire de Origine Controlata) albe şi roşii, cu prioritate din
soiurile autohtone, cu aromă deosebită, Feteasca alba, Feteasca regala, Feteasca neagra, Grasa
de Cotnari, Novac. Printre consumatorii mondiali de vinuri romanesti se afla: Germania,
Anglia, Federatia Rusă, SUA, Estonia, Belarus.

Balanța comercială (mil. euro)

2007 2008 2009
SPANIA -99,237 -94,717 -49,526
ROMÂNIA -21,762 -23,469 -9,775
Balanța comercială
0
2007 2008 2009
-50 -23.469 -9.775
-21.762 -49.526
-100
-99.237 -94.717
-150

România Spania

7
 Balanța comercială este deficitară pentru ambele state, pentru toți cei 3 ani analizați,
deoarece valoarea importurilor a depășit valoarea exporturilor. Deficitul comercial a fost de
49,526 mil euro în 2009, pentru Spania, în scădere cu 45,191 mil euro față de anul 2008 și de
9,775 mil euro, pentru România, în scădere cu 13,694 mil euro. Această diferență este dată în
primul rând de scăderea semnificativă a importurilor în ambele țări, în anul 2009.
Pentru echilibrarea balanţei comerciale şi pentru creşterea exportului, România,
conform planului national de dezvoltare a agriculturii şi dezvoltării rurale, prin programe de
investiţii puse în practică a trecut la modernizarea unităţilor existente şi înfiinţarea de noi
unităţi de procesare în zonele defavorizate şi tradiţionale din mediul rural pe categorii de
produse agroalimentare.

3. INDICATORI LA NIVELUL AGRICULTURII

a) Suprafața agricolă pe categorii de folosință (ha)

Suprafața agricolă Teren arabil Vii și livezi Pășuni și fânețe

Anul
România Spania România Spania România Spania România Spania
2006 14 039 000 28 613 000 8 939 000 12 720 000 469 000 4 858 000 4 631 000 11 035 000
2007 13 546 000 28 004 000 8 553 000 12 586 000 460 000 4 810 000 4 533 000 10 608 000
2008 13 546 000 27 900 000 8 721 000 12 500 000 375 000 4 800 000 4 450 000 10 600 000

Evoluția suprafeței agricole raportată la suprafața totală

60.00%
59.00% 58.89%
58.00%
57.00% 56.82% 56.82%
56.61% România
56.00%
55.41% Spania
55.00% 55.20%
54.00%
53.00%
2006 2007 2008

Ponderea principalelor categorii de folosință în suprafața agricolă a României

100%
32.98% Pășuni și fânețe
33.61% 32.85%
3.34% Vii și livezi
3.39%
50% 2.76%
Teren arabil
63.67%
63.14%
64.38%
0%
2006
2007
2008

8
 Ponderea principalelor categorii de folosință în suprafața agricolă a Spaniei

100%
38.56% Pășuni și fânețe
37.88%
37.99% Vii și livezi
50% 16.97%
17.17%
17.20% Teren arabil
44.45%
44.94%
0% 44.80%
2006
2007
2008

Din cele 23,8 milioane ha cât însumează teritoriul României, suprafaţa agricolă a ţării
este de 13,546 mil. ha (56,91%), în 2008. Terenul arabil ocupă circa 64% din suprafaţa
agricolă, 33% din aceasta este ocupată cu păşuni şi fâneţe, iar viile şi livezile reprezintă circa
3%.
România se găsește pe locul 6 din Europa ca suprafaţă agricolă utilizată (după Franţa,
Spania, Germania, Marea Britanie şi Polonia) şi pe locul 5 ca suprafaţă arabilă (după Franţa,
Spania, Germania şi Polonia).
Spania deține o suprafață agricolă aproape dublă decât cea a României, putem astfel
intui și potențialul agricol al acestei țări. În anul 2006, suprafața agricolă a ambelor tări, a
înregistrat cea mai mare valoare din perioada analizată 28,613 mil ha în Spania și 14,039 mil
ha în România, urmând ca apoi în 2007 să scadă la 28,004 mil ha în Spania și la 13,546 mil ha
în românia și în 2008, în Spania, a ajuns la 27,9 mil ha iar în România a rămas aceeași cu cea
din 2007.
Din punct de vedere al suprafeței destinate agriculturii (ca procent din suprafața totală a
țării), aceasta ocupă locul 8 în UE27 cu 30%.
Suprafața ocupată cu vii și livezi, în România, este în scădere din 2006 până în 2008,
aceasta reducându-se cu 94 mii ha. În Spania întâlnim aceeași situație, suprafața ocupată cu
vii și livezi se reduce și aici cu 58 mii ha.
În cazul suprafeței ocupate cu pașuni și fânețe, România are și aici o situație
nefavorabilă, aceasta reducându-se de la 4,361 mil ha în 2006 la 4,450 mil ha în 2008. Și în
Spania, suprafața este în scădere, de la 11,035 mil ha în 2006 la 10,6 mil ha în 2008.

Suprafața de teren arabil / persoană

Anul Populație Teren arabil/populație (ha/locuitor)

România Spania UE România Spania UE
2006 21 610 213 43 758 250 492 980 398 0,41 0,29 0,22
2007 21 565 119 44 474 631 495 291 925 0,39 0,28 0,21
2008 21 528 627 45 283 259 497 683 272 0,40 0,27 0,21
Anul Teren arabil (ha)
UE
2006 108 961 600
2007 108 012 800
2008 107 945 820

9
 Teren arabil pe locuitor (ha/loc)
Uniunea Europeană România Spania
0.5
0.41 0.39 0.4
0.4
0.29 0.28 0.27
0.3
0.22 0.21 0.21
0.2
0.1
0
2006 2007 2008

Rezultatele raportării suprafeţei arabile a ţării la numărul de locuitori în toți cei 3 ani,
denotă faptul că fiecărui locuitor îi revin circa 0,41 ha teren arabil în 2006, 0,39 ha teren
arabil în 2007 și 0,40 ha teren arabil în 2008, în România, valoare aproape dublă faţă de
media UE 27, care oscilează între 0,22 ha/locuitor în 2006 și 0,21 ha/ loc în 2007 și 2008, pe
când în Spania aceste rezultate sunt cu puțin peste media UE27, fiind cuprinse între 0,29
ha/loc în 2006 și 0,27 ha/loc în 2008.
În această privinţă, România ocupă locul şase, după ţările baltice. Se observă uşor că
statistica ne plasează într-o poziţie privilegiată, de optim între volumul de resurse şi nivelul
lor raportat la mărimea populaţiei.

b) Suprafețe irigate (ha)

Anul Suprafața irigată (ha)

România Spania
2006 96 000 3 320 000
2007 320 000 3 318 000
2008 257 000 -

La capitolul irigații România are un deficit de 2,6 milioane hectare neudate. Pe hârtie,
suprafața amenajată pentru irigat este de circa 300.000 de hectare, dar faptic sunt doar
100.000 de hectare irigate.
Înainte de 1989, România avea o rețea de irigații întinsă pe o suprafață de 3,2 milioane
hectare, care a fost distrusă aproape în întregime, instalațiile fiind furate sau lăsate în
paragină. Conform unor estimări sunt necesare în jur de 14 miliarde euro pentru a pune la
punct un sistem de irigații la nivelul celui din 1989, întrucât refacerea sistemului de pe un
hectar de teren costă în jur de 7.000 de euro.
În România, suprafaţa amenajată pentru irigaţii ocupă circa 22% din suprafaţa agricolă a
ţării şi este aproximativ egală cu cea amenajată pentru desecări; combaterea eroziunii solului
se face pe circa 15% din suprafaţa agricolă.
În anul 2006 a fost irigată cca. 3%, în 2007 circa 10% si în 2008 cca. 7,1% din suprafaţa
amenajată pentru irigat.
În Spania, lipsa acută de apă pentru agricultură a determinat realizarea unor sisteme de
irigații bazate pe cele mai moderne tehnici și crearea unor ferme mari (tip Huertas) pentru

10
legume, orez si citrice și de aceea suprafața irigată a crescut de la 3,320 mil ha în anul 2006,
la 2,318 mil ha în 2007.

c) Mecanizare (numărul de hectare ce revin în medie pe un tractor)

Număr de tractoare Încărcătura pe tractor(ha/tractor)

Anul România Spania România Spania
2006 174563 1281558 53,89 13,71
2007 174003 1297514 51,79 13,40
2008 174790 1312650 52,03 13,17

Încărcătura pe tractor (ha/ tractor)

România Spania
60
50
40 53.89 51.79 52.03
30
20
10
13.71 13.4 13.17
0
2006 2007 2008

În Romania, numărul de tractoare era în 2006 de 174563 tractoare crescând până în

2008 la 174790, iar în Spania, de asemenea, a crescut de la 1 280 558 tractoare în 2006 la 1
312 650 în 2008.
Se observa că în cazul Romaniei, încărcătura pe tractor este mult mai mare decât în
cazul Spaniei, explicația putând fi dată prin faptul că țara noastră dispune de un număr mult
mai mic de tractoare, crescând astfel numărul de hectare ce revin pe un tractor.
Dacă în România numărul de hectare ce revin pe un tractor oscilează între 53,89 ha în
2006 și 52,03 ha în 2008, în Spania numărul lor este cuprins între 13,71 ha în 2006 și 13,17 ha
în 2008.

d) Chimizare (substanță activă la ha)

Consum de îngrășăminte chimice(kg) Consum de îngrășăminte chimice/ ha (kg/ha)

Anul
România Spania UE România Spania UE
2006 362 884 000 1 792 813 000 16 932 550 250 25,85 62,65 90,19
2007 387 216 000 1 983 824 000 18 074 824 000 28,58 70,84 97,19
2008 397 965 000 1 330 600 000 17 897 623 290 29,37 47,69 96,82

Suprafața agricolă(ha)
Anul UE
2006 187 728 500
2007 185 958 300
2008 184 852 160

11
 Consum de îngrășăminte chimice la ha (kg/ha)
120
97.19 96.82
100 90.19
80 70.84
62.65
60 47.69
40 25.85 28.58 29.37
20
0
2006 2007 2008
România Spania Uniunea Europeană

Consumul de îngrășăminte chimice este redat prin cantitatea de îngrășăminte chimice,

substanță activă la hectar. În România cantitatea maximă de îngrășăminte chimice s-a folosit
în anul 2008, și anume 397 965 000 kg.
În ceea ce privește Spania, cantitatea maximă s-a folosit în anul 2007 – 1 983 824 000
kg.
În urma analizei tabelului și graficului putem observa o discrepanță mare a consumului
de îngrășăminte chimice dintre cele 2 țări, o explicație ar putea fi dată de nivelul diferit de
dezvoltare economică al fiecărei țări.
După ce am raportat cantitatea de îngrășăminte chimice la suprafața agricolă, am
constatat că pe perioada analizată, România a utilizat cea mai mare cantitate de îngrasaminte
chimice la ha în 2008, și anume 29,37 kg/ha, iar în Spania cel mai mare consum de
îngrășăminte chimice a fost în anul 2007, de 70,84 kg/ha.
În comparație cu media UE27, România are un consum de 3 ori mai mic pe când
Spania are valori mult mai apropiate de această medie.

e) Efective de animale (capete)

Bovine Porcine Ovine Caprine

Anul România Spania România Spania România Spania România Spania
2006 2 933 600 6 184 000 6 814 600 26 218 700 7 678 200 22 451 600 727 400 2 956 700
2007 2 819 000 6 585 000 6 564 900 26 061 200 8 469 200 22 194 300 865 100 2 891 600
2008 2 683 600 6 020 200 6 173 700 26 289 600 8 881 600 19 952 300 898 300 2 264 900
2009 2 684 000 6 020 200 6 174 000 26 289 600 8 882 000 19 718 200 898 000 2 264 900
Sursa http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/statistics/search_database (2006, 2007, 2008)

12
 Efective de animale în România

10000000
2006 2007 2008 2009

8882000
8881600
8000000

8469200
7678200
6814600
6564900

6174000
6000000

6173700
4000000
2933600

2683600
2819000

2684000

898000
865100
898000
72740
2000000

0
Bovine Porcine Ovine Caprine

Efective de animale în Spania

30000000
2006 2007
2008 2009
25000000
26289600
26289600
26218700
26061200

22194300
22451600

20000000 19718200
19952300

15000000

10000000
6020200

2264900
6585000

2956700
2891600
2264900
6184000

6020200

5000000

0
Bovine Porcine Ovine Caprine

Efectivele de animale reprezintă totalitatea animalelor domestice crescute pentru

producție, reproducție și tracțiune. Dacă urmărim valorile înregistrate de cele două țări,
observăm că Spania dispune de un efectiv aproape dublu la bovine pe toți cei patru ani
analizați, iar la ovine, porcine și oi se înregistrează valori aproape triple.
Astfel în România în anul 2006, efectivul de bovine se ridica la 2 933 600 capete,
ajungând la 2 684 000 capete în anul 2009. Comparativ în Spania, numărul bovinelor în anul
2006 era de 6 184 000 capete, scăzând până la 6 020 200 capete în 2009. Diferențe la fel de
mari sunt și în cazul ovinelor și caprinelor.
În cazul porcinelor, în România numărul acestora a scăzut de la 6 814 600 capete în 2006 la 6
174 000 capete în 2009, iar în Spania a crescut de la 26 218 700 capete în 2006 la 26 289 600
capete în 2009.
În iulie 2010, în România erau crescuți 5,1 milioane de porci în ferme și gospodării ale
populației, din care aproape 1,4 milioane în exploatații profesionale și 3,8 milioane în
gospodăriile populației. Consumul anual în România se ridică la circa 11 milioane de porci,
acesta fiind asigurat în proporție de 70 la sută numai din importuri. Înainte de 1989, în
România erau crescuți aproape 15 milioane de porci.

13
 f) Animale la 100 ha

Bovine Porci Oi Capre

Anul România Spania România Spania România Spania România Spania
2006 20,89 21,61 48,54 91,63 54,69 78,46 5,17 10,33
2007 20,81 23,51 48,46 93,06 62,52 79,25 6,38 10,32
2008 19,81 21,57 45,57 94,22 65,56 71,51 6,63 8,11

Animale la 100 ha în România

70
60 2006 2007 2008

65.56
62.52
54.69
50
48.54

48.46

45.57
40
30
20

6.63
6.38
20.81

5.17
20.89

19.81

10
0
Bovine Porcine Ovine Caprine

Animale la 100 de ha în Spania

100
2006 2007 2008
94.22
93.06
91.63

80
79.25
78.46

71.51

60

40
10.33

10.32

8.11
23.51
21.61

21.57

20

0
Bovine Porcine Ovine Caprine

Indicatorul animale la 100 ha în cazul României în ceea ce privește bovinele are valori
cuprinse intre 20,18 capete la 100 ha, în anul 2006 și 19,81 mii capete la 100 ha în anul 2008.
În cazul Spaniei, acest indicator înregistrează valoarea de 21,61 capete la 100 ha în 2006, iar
în 2008 de 21,57 capete la 100 ha.
În ceea ce privește porcinele și caprinele la 100 ha, Spania înregistrează valori aproape
duble față de România în toți cei trei ani analiză, iar în ceea ce privește ovinele, în România
numărul acestora a crescut de la 54,69 capete/100 de ha în 2006 la 65,56 capete/ 100 ha în
2008.
Seceta din 2007 din România, a determinat scăderea cantităţii de furaje, fapt care a
imprimat o tendinţă ascendentă preţului animalelor. Astfel, cu excepţia ovinelor şi a
caprinelor, unde s-au înregistrat creşteri ale efectivelor de animale, în celelalte sectoare

14
animaliere s-au înregistrat scăderi importante de efective. Creşterea la producţie poate fi astfel
atribuită sacrificărilor înregistrate în acea perioadă.

REZULTATE ECONOMICE

a) Producții medii la principalele culturi vegetale (kg/ha)

a) Producții medii la principalele culturi vegetale

(kg/ha)
2007 2008 2009
SPANIA
Grâu 3569,1 3248,3 2713,4
Porumb 10002,6 9906 10083,1
Sfeclă de zahăr 72024,1 76242,8 83579,4
Floarea soarelui 1220,1 1124,6 1029,1
Legume 20000 19230,7 17857,1
ROMÂNIA
Grâu 1610 3422,1 2430,4
Porumb 1702,9 3227,1 3416,8
Sfeclă de zahăr 26327,7 34889,8 38607,2
Floarea soarelui 730,6 1446,5 1442,7
Legume 11125,7 12883,9 12680,5

Spania-producții medii la principalele culturi vegetale

100000 2007 2008 2009
80000

60000

40000

20000

0
grau porumb sfecla de zahar floarea soarelui legume

România- producții medii la principalele culturi vegetale

50000
2007 2008 2009
40000

30000

20000

10000

0
grau porumb sfecla de zahar floarea soarelui legume

15
 România s-a situat, în 2009, în ceea ce privește suprafața cultivată cu grâu, în primele 4
state membre ale Uniunii Europene, iar la producție s-a clasat pe locul 7, ca urmare a
randamentului, care a reprezentat mai puțin de jumătate (44,7%) din randamentul mediu al
UE, potrivit INS.
În ceea ce privește porumbul boabe, România cultivă cea mai mare suprafață din
Uniunea Europeana, iar la producție s-a situat pe locul doi, după Franța datorită unui
randament inferior. De altfel, randamentul la porumb realizat de România este mai mic decât
al celorlalte State Membre, potrivit NewsIn.
Potrivit INS, floarea soarelui se numără printre culturile cu tradiție în România. Din
punct de vedere al suprafeței cultivate în anul 2009, România s-a situat pe locul secund în
rândul Statelor Membre, după Spania. Producția realizată, în anul 2009, a clasat țara noastră
pe locul patru dupa Franța, Bulgaria și Ungaria, ca urmare a randamentului mai mic cu 20%
față de randamentul mediu al Uniunii Europene.
În ceea ce privește suprafața cultivată cu cartofi, România s-a situat anul trecut pe
locul trei după Polonia și Germania și pe locul șase la producție (după Germania, Polonia,
Olanda, Franța și Marea Britanie) datorită randamentului inferior, care a reprezentat 54,1%
din randamentul mediu al Uniunii Europene.
În Spania principalele produse vegetale sunt : cereale (locul 5 in lume la orz), legume
si zarzavaturi, masline (locul 1 in lume), struguri pentru vin, sfecla de zahar, citrice, alte
fructe, plante industriale, arbori de pluta, flori.
Conform datelor din tabel, Spania crește producția medie la hectar la sfeclă de zahăr
cu 16,04% în 2009 față de 2007, însă scade producțiile de grâu cu 23,98%, floarea soarelui cu
15,66% și legume cu 10,72%.
În România se înregistrează o creștere semnificativă a producțiilor medii la hectar în
la porumb cu 100% și sfeclă de zahăr cu 46,64%.

b) Producții totale/locuitor la principalele produse de origine vegetală (kg/loc)

b) Producții totale/locuitor la principalele

produse de origine vegetală (kg/loc)
2007 2008 2009
SPANIA
Grâu 144,71 148,27 104,66
Porumb 81,19 80,13 75,90
Sfeclă de zahăr 110,39 88,05 90,64
Floarea soarelui 16,48 18,15 19,12
Legume 11,24 11,04 11
ROMÂNIA
Grâu 141,17 333,55 241,99
Porumb 178,71 364,58 370,87
Sfeclă de zahăr 34,72 32,82 37,99
Floarea soarelui 25,36 54,34 51,07
Legume 1,30 1,72 1,23

16
 Spania- producții totale/loc
160
140
120
100 2007
80
2008
60
40 2009
20
0
grau porumb sfecla de zahar floarea soarelui legume

România- producții totale/loc

400
350
300
250
2007
200
2008
150
2009
100
50
0
grau porumb sfecla de zahar floarea soarelui legume

Prin compararea rezultatelor din tabel se pot observa diferențe majore între cele 2 state
privind producția pe locuitor la aproximativ toate produsele analizate. Astfel în România se
înregistrează doar 1,4 kg/loc legume, în timp ce în Spania se înregistrează 11 kg/loc. România
a avut o creștere a producției de porumb și astfel cantitatea de porumb raportată la populație
este mai mare decât în cazul Spaniei, aproximativ de 4 ori mai mare. Și în cazul cantității de
grâu, România înregistrează valori de 2 ori mai mari față de Spania.

c) Producții medii la principalele produse de origine animală(kg/animal/an)

Producții medii la principalele produse de

origine animală(kg/animal/an)
2007 2008 2009
SPANIA
Carne bovine 255,4 265,6 259,4
Carne porcine 82,9 84,3 80,4
Lapte 1503,5 1564,9 1464,3
Ouă 16,36 16,02 16,69
ROMÂNIA
Carne bovine 138,3 139 163
Carne porcine 83 82,9 82,5
Lapte 848,6 691,8 639,1
Ouă 6,48 7,57 6,89

17
 Spania- productii medii la principalele produse de origine animală
2000

1500
2007
1000
2008

500 2009

0
carne bovine carne porcine lapte oua

România-producții medii la principalele produse de origine

animală
1000
800
600 2007

400 2008

200 2009

0
carne bovine carne porcine lapte oua

În cazul produselor de origine animală, producțiile medii înregistrează valori mai mari
în Spania, decât în România, aproximativ duble pentru toate produsele analizate. Pentru
ambele țări cele mai mari valori se înregistrează în anul 2008 urmând ca apoi să scadă în
2009.
d) Producții totale/locuitor la principalele produse de origine animală (kg/loc)

Producții totale/locuitor la principalele produse

de origine animală (kg/loc)
2007 2008 2009
SPANIA
Carne bovine 13,94 14,53 13,05
Carne porcine 77,33 76,94 71,80
Lapte 158,42 162,84 158,24
Ouă 18,59 17,7 17,49
ROMÂNIA
Carne bovine 7,63 6,95 7,21
Carne porcine 21,8 20,39 21,88
Lapte 291,66 284,5 270,21
Ouă 15,12 16,01 14,44

18
 Spania-producții totale/loc
200

150
2007
100
2008
50 2009

0
carne bovine carne porcine lapte oua

România- producții totale/loc

350
300
250
200 2007
150 2008
100 2009
50
0
carne bovine carne porcine lapte oua

Producția pe un locuitor, în cazul produselor de origine animală este cu aproximativ

80% mai mare în Spania pentru carnea de bovine, comparativ cu România. România însă, are
o producție de 3 ori mare, în cazul cărnii de porc, pentru care din ianuarie 2011 poate fi
exportatoare, după ce livrările de carne și produse procesate din carne de porc, provenind de
la firme românești pentru piața UE, au fost interzise din anul 2003, deoarece România folosea
pentru eradicarea pestei porcine clasice vaccinarea porcilor.

4. REGLEMENTAREA PIEȚELOR AGRICOLE

Pentru realizarea obiectivelor PAC definite în Tratatul de la Roma şi în spiritul

principiilor stabilite la Stresa, s-a construit un sistem complex de reguli şi mecanisme care
reglementează producţia, comerţul şi prelucrarea produselor agricole, grupate sintetic
sub denumirea de organizaţii comune de piaţă. Treptat, organizaţiile comune de piaţă le-au
înlocuit pe cele naţionale pentru produsele/sectoarele care cad sub incidenţa PAC. În prezent,
circa 90% din produsele agricole din Uniunea Europeană fac parte dintr-o organizaţie comună
de piaţă, şi anume: cereale, carne de porc, ouă şi carne de pasăre, fructe şi legume proaspete şi
procesate, banane, vin, lapte şi produse lactate, carne de vită şi viţel, orez, uleiuri şi grăsimi
(inclusiv ulei de măsline şi plante oleaginoase), zahăr, flori şi plante decorative, furaje uscate,
tutun, in şi cânepă, hamei, seminţe, carne de oaie, carne de capră, precum şi alte produse
cărora li se aplică numai anumite reglementări.

19
 Pentru implementarea măsurilor comune de reglementare a pieţelor, Comunitatea are la
dispoziţie următoarele instrumente: preţurile, intervenţia pe piaţă, ajutoarele financiare, cotele
de producţie, protecţia vamală comună.
A. Preţurile
Mecanismul general de funcţionare a pieţelor produselor agricole în Uniunea Europeană
este bazat pe un sistem complex de reglementare a preţurilor de comercializare a produselor.
Astfel, anual se stabilesc de către Consiliu trei niveluri de preţ pentru produsele de sub
incidenţa PAC: preţul indicativ, preţul de intervenţie, şi preţul prag.
Preţul indicativ este preţul la care Consiliul recomandă comercializarea produselor
agricole pe Piaţa Internă. Nivelul său este considerat cel potrivit pentru a asigura un standard
„rezonabil” al veniturilor producătorilor agricoli. În acest spirit, iniţial, preţurile indicative au
fost fixate la niveluri foarte ridicate, în special pentru cereale. Ele au mai fost diminuate după
refomele din 1992 şi 1999, dar rămân în continuare, în medie, mai ridicate decât preţurile
internaţionale.
Preţul de intervenţie este preţul minim garantat care poate fi obţinut pentru producţia
comercializată pe piaţa internă. Atunci când preţurile unor produse (în special la cereale,
produse lactate, carne de vită, de porc, zahăr, orez), ating nivelul minim (când oferta este în
exces faţă de cerere), Comunitatea intervine prin achiziţia şi stocarea produsului respectiv,
nepermiţând scăderea preţului de piaţă sub preţul de intervenţie şi asigurând fermierilor
garanţia unor venituri minime. Iniţial, în stadiul de început al PAC, nivelul preţului de
intervenţie era mult superior celui de pe piaţa mondială. Măsura era în spiritul obiectivului
asigurării unui nivel de trai echitabil pentru populaţia agricolă. Însă, preţurile mari la
produsele alimentare constituiau un stimulent puternic pentru creşterea producţiei, încât
curând s-a ajuns la situaţii de supraproducţie şi producţie pe stoc. Prin reformele din 1992
(McSharry) şi 1999, preţul de intervenţie a fost adus spre nivelul de pe piaţa mondială, în
special pentru produsele generatoare de surplusuri (culturi arabile, carne de vită, lapte şi
produse lactate), concomitent cu acordarea, către fermieri, de ajutoare financiare (plăţi
compensatorii), care să compenseze pierderile suferite.
În cazul cerealelor şi al orezului, nivelul preţului de intervenţie creşte în fiecare lună
pentru a acoperi cheltuielile determinate de stocarea producţiei de către fermieri în perioada
de recoltare şi comercializare. Creşterea lunară a preţului de intervenţie are rolul de a evita
situaţiile de plasare pe piaţă a întregii recolte, fermierii fiind încurajaţi în acest fel să
comercializeze producţia treptat, în tranşe mai mici.
Preţul prag este preţul sub care importurile de produse agricole nu pot pătrunde în
Uniunea Europeană. Raţiunea este aceea ca, după adăugarea cheltuielilor specifice de
transport şi comercializare pe parcurs comunitar, preţul la consumator al produselor importate
să fie mai mare decât preţurile produselor interne. Nivelul preţului prag se obţine prin
aplicarea taxelor vamale la nivelul preţului mondial. Iniţial, taxele (prelevările) vamale erau
variabile, în funcţie de variaţiile preţului mondial. Acordul pentru agricultură, negociat în
1995 în cadrul rundei Uruguay a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, a prevăzut
transformarea tuturor barierelor netarifare (inclusiv a prelevărilor variabile) în taxe vamale.
B. Intervenţia pe piaţă (stocarea)
Atunci când preţurile de piaţă ale unor produse ating niveluri mai mici sau apropiate de
cele stabilite prin sistemul preţurilor de intervenţie, agenţii autorizate cumpără şi stochează

20
aceste produse pentru a restabili nivelul preţului. Este încurajată şi stocarea de către
producătorii privaţi, prin acordarea de sprijin financiar către aceştia. Produsele stocate sunt fie
revândute când se restabileşte echilibrul pe piaţă, fie exportate la preţuri derizorii pe pieţele
internaţionale, fie distruse (în scenariul negativ al alterării, ca urmare a stocării îndelungate).
Intervenţia s-a aplicat mai ales la cereale, produse lactate, zahăr, ulei de măsline,
seminţe oleagionase.
Măsura a determinat, în timp, cheltuieli bugetare însemnate în planul intern şi tensiuni
comerciale în planul extern. De aceea, tendinţa actuală este de a diminua la limită rolul
intervenţiei în mecanismul de funcţionare a PAC.
C. Ajutoarele financiare (subvenţii)
Această categorie cuprinde: plăţi directe şi alte ajutoare financiare, şi refinanţări la
export.
Plăţi directe
Plăţile directe sunt formate din ajutoarele pentru producţie şi plăţile compensatorii.
Subvenţiile pentru producţie se aplică produselor al căror consum ar fi descurajat în
situaţia unui preţ prea mare, obţinut spre exemplu prin impunerea unui nivel ridicat al
protecţiei vamale. Ele se calculează şi se acordă fie pe unitate de produs, fie la suprafaţă, sau
pe cap de animal. Rolul lor este dublu: pe de o parte, preţul pentru consumatori este menţinut
la un nivel rezonabil, iar pe de altă parte, veniturile producătorilor rămân ridicate. Astfel de
ajutoare se acordă pentru: ulei de măsline, seminţe oleaginoase, carne de oaie, tutun. Tot în
această categorie se încadrează şi plăţile care au ca scop influenţarea unor anumite
comportamente ale producătorilor (cum sunt primele pentru calitate la grâu dur, primele
pentru vacile care alăptează, prime pentru sacrificare), precum şi plăţile pentru procesare
(ajutoare pentru uscarea cerealelor/seminţelor, pentru procesarea fructelor/legumelor).
Plăţile compensatorii au fost introduse odată cu reformele McSharry din 1992, pentru a
compensa pierderile suferite de fermieri în urma scăderii nivelurilor preţurilor de intervenţie
înspre preţurile de pe piaţa mondială. În acest fel, o parte din eforturile financiare pentru
subvenţionarea agriculturii au trecut de la consumatori (care subvenţionau prin preţurile mari
plătite) la contribuabili. Plăţile compensatorii se acordă fie sub forma unei sume anuale fixe la
hectar - indiferent deci de cantitatea produsă -, fie pe cap de animal. Plăţile la hectar sunt
calculate pe baza evidenţei statistice a producţiei obţinute în perioada de referinţă 1986-1991.
Astfel, ele nu coincid de la o ţară la alta sau de la o regiune agricolă la alta. Consiliul
stabileşte un cuantum uniform al subvenţiei valabil pentru toate ţările membre (de exemplu,
63 Euro/tonă la cereale), dar în continuare, subvenţia la hectar se calculează în funcţie de
producţia medie la hectar specifică fiecărei regiuni, evidenţiată de datele statistice din
perioada 1986-1991.
Fermierii trebuie să îndeplinească unele cerinţe pentru a beneficia de plăţi
compensatorii. Prima, este respectarea unor standarde de mediu şi ocupare (cross
compliance), stabilite de fiecare stat membru în parte. Dacă se constată neconformarea cu
standardele, statele membre pot reduce cuantumul ajutoarelor directe care li s-ar fi cuvenit
beneficiarilor. A doua, este cea a îngheţării terenurilor (set-aside), stabilită la minimum 10%
din suprafaţa terenurilor cu destinaţia culturi arabile pentru perioada 2000-20072. Măsura se
referă atât la prevenirea situaţiilor de supraproducţie, dar are în vedere şi protejarea mediului.

21
 Produsele pentru care se acordă plăţi directe sunt: culturi arabile, inclusiv cereale,
cartofi pentru amidon, in fără destinaţia fibre, ulei de măsline, leguminoase cu seminţe, in,
cânepă, viermi de mătase, banane, stafide, tutun, seminţe, hamei, orez, carne de vită şi viţel,
lapte şi produse lactate, carne de oaie şi capră.
Estimările Comisiei3 cu privire la plăţile directe acordate în 2000 arată că, la nivelul
Uniunii Europene4, plăţile directe au însumat peste 22 miliarde Euro, din care peste 20
miliarde Euro au finanţat culturile arabile şi fermele de animale.
Sistemul plăţilor directe aduce, ca alternativă de subvenţionare a agriculturii, câteva
avantaje faţă de subvenţia prin preţ:
În primul rând, creşte gradul de transparenţă. În sistemul de susţinere a veniturilor
agricole prin preţ, consumatorii plătesc preţurile mari, fără a şti ce procent din acestea
subvenţionează agricultura. În noul sistem, o parte din efortul financiar pentru subvenţionare a
trecut de la consumatori (prin reducerea preţurilor) la contribuabili, prin sistemul fiscal.
2 Regulamentul CE 1253 din 17 mai 1999
3 Comisia Europeană (2002): Memo/02/198,
4Mai puţin Grecia, pentru care datele nu au fost disponibile
În al doilea rând, sistemul plăţilor directe avantajează producătorii agricoli. În sistemul
de susţinere a agriculturii prin preţ, de subvenţiile agricole beneficiază mai degrabă diverşii
intermediari dintre producători şi consumatori, şi anume engrosiştii, procesatorii, agenţiile de
intervenţie/stocare, exportatorii. Producătorii sunt susţinuţi numai indirect prin faptul că
garantarea preţului de intervenţie le asigură stabilitatea veniturilor, dar ei obţin în realitate
preţurile negociate cu engrosiştii, şi nicidecum preţurile mari de pe piaţă. Organizaţia pentru
Cooperare şi Dezvoltare Economică arată într-un studiu foarte recent5 că, în sistemul
subvenţionării prin preţ, fermierilor le revine numai 25% din subvenţie.
În al treilea rând, sunt mult diminuate stimulentele de supraproducţie, pe de o parte prin
nivelul mai mic al preţului care poate fi obţinut pe piaţă, iar pe de altă parte, prin decuplarea
plăţilor directe de volumul producţiei (deocamdată doar la culturile arabile, unde plăţile
directe se acordă în funcţie de suprafaţa cultivată şi nu de producţie).
În sfârşit, prin mutarea centrului de greutate al pârghiilor subvenţioniste dinspre pieţe
înspre producători, este de aşteptat ca fermierii mici să beneficieze în mod proporţional cu cei
mari de subvenţiile agricole. În prezent, o minoritate de ferme – cele mari, reprezentând cam
20% din total – obţin circa 80% din totalul ajutoarelor. La această situaţie s-a ajuns tocmai
datorită sistemului de susţinere a veniturilor prin intermediul preţului: cei care produc mai
mult (fermele mari) îşi atrag proporţional şi veniturile mai mari.
Alte ajutoare financiare
Producătorii agricoli mai pot primi diverse alte ajutoare financiare, acordate fie din
bugetul comun, fie individual de către statele membre, în ambele situaţii cu respectarea
condiţiilor stabilite de Comunitate. Spre exemplu, ajutoare financiare suplimentare se acordă:
•℘ în situaţii când are loc o scădere justificabilă a veniturilor din producţia şi
comercializarea unui produs, cum ar fi în cazul unor calamităţi naturale
•℘ pentru îngheţarea voluntară a terenurilor şi/sau conferirea unei alte destinaţii, cum ar
fi cultivarea cu plante pentru biomasă
•℘ pentru comercializarea produselor lactate

22
 •℘ asociaţiilor de producători/comercianţi care doresc să implementeze anumite măsuri
de creştere a calităţii produselor
•℘ statele membre pot acorda ajutoare suplimentare fermelor mici care nu beneficiază
în proporţie egală cu cele mari de sprijinul comunitar, ş.a.
Restituţiile (refinanţările) la export
Datorită nivelului mai ridicat al preţurilor produselor agricole pe Piaţa Internă faţă de
piaţa mondială, producătorilor le lipseşte motivaţia financiară de a exporta, ei având
certitudinea că prin plasarea produsului pe piaţa Uniunii Europene nu vor obţine un preţ mai
mic decât preţul de intervenţie, superior preţului mondial. De aceea, exporturile de produse
agricole către alte ţări sunt încurajate de Uniunea Europeană prin acordarea, către exportatori,
a unor sume reprezentând diferenţa dintre preţul indicativ şi preţul mai mic care se obţine pe
piaţa internaţională. Măsura este importantă mai ales în cazul produselor pentru care Uniunea
se confruntă cu surplusuri: cereale, produse lactate, carne de vită, carne de porc, carne de
pasăre, ouă, unele fructe şi legume, ulei de măsline, orez, vin, zahăr. În 2000, cheltuielile cu
refinanţările la export au însumat 5,646.2 milioane Euro, adică aproximativ 14% din totalul
cheltuielilor agricole6, din care peste jumătate au revenit laptelui şi produselor lactate şi
zahărului.
D. Cotele de producţie
Aşa cum am arătat mai sus, diversele stimulente financiare acordate producătorilor
agricoli, şi mai ales susţinerea prin preţ, îi determină pe aceştia să producă mai mult pentru a
câştiga mai mult. Cu cât producţia obţinută este mai mare, cu atât sunt mai mari şi costurile
pentru finanţarea PAC. De aceea, pentru a preveni şi limita supraproducţia, în anii ’80 a fost
introdus instrumentul cotelor de producţie. Cotele reprezintă cantităţile maxime admise pentru
producţia anumitor produse (lapte, legume/fructe, zahăr, cartofi cu destinaţia amidon, banane,
furaje uscate, in şi cânepă pentru fibre, ulei de măsline, tutun). Cotele se stabilesc anual la
nivel comunitar, iar apoi se negociază şi se repartizează pe ţări, şi în continuare pe ferme, la
nivelul naţional. Pentru producţia în surplus faţă de cotă, fermierii sunt fie penalizaţi, fie
preţul de intervenţie pentru anul agricol următor scade.
E. Protecţia vamală
In linii generale, pentru realizarea importului produselor agricole în Uniunea Europeană
este necesară obţinerea unei licenţe de import – condiţionată de constituirea unui depozit până
în momentul în care importatorul dovedeşte că produsele sale respectă normele sanitare şi
fitosanitare, precum şi cerinţele de calitate europene - şi plata taxelor vamale. Taxele vamale
au luat locul prelevărilor variabile la import, ca urmare a rezultatelor negocierilor din cadrul
Organizaţiei Mondiale a Comerţului-Runda Uruguay.
În Uniunea Europeană funcţionează în prezent un sistem unic de impunere la import
pentru toate produsele agricole. Potrivit acestuia, produsele agricole care intră în spaţiul
comunitar sunt supuse nivelului de impunere vamală care se regăseşte in tariful vamal
comunitar. De asemenea, potrivit angajamentelor internaţionale asumate de Uniunea
Europeană, pentru o serie de produse agricole există contingente tarifare.

23
 Ca o concluzie a analizei efectuate putem spune ca între cele 2 țări, Spania, respectiv
România, există mari diferențe atât în ceea ce privește indicatorii de natură economică,
precum populația, rata şomajului, rata inflației, PIB-ul/locuitor sau balanța comercială, cât și
în ceea ce privește indicatorii de la nivelul agriculturii.
Aceste diferențe apar ca urmare a gradului inegal de dezvoltare a celor 2 țări. Spania are
o economie puternic dezvoltată și tradiție în agricultură. Lansarea României se face însă greoi,
atât din punctul de vedere al economiei, cât și al agriculturii. În timp ce Spania practică o
agricultură de tip industrial, România se bazează pe o agricultură de tip tradițional și acest
lucru se reflectă în rezultatele obținute în producția agricolă.

24