Sunteți pe pagina 1din 15

navigaţiei costiere, în scopul obţinerii unei poziţii cât mai precise cu observaţii

succesive.

VII.2. Sextantul

VII.2.1. Părţi componente

- Corpul sextantului cu limbul gradat în grade sexagesimale.


- Alidada, care se poate roti în jurul centrului limbului.
- Tamburul, montat la alidadă. Este gradat de la 00 la 600, la precizie de
jumătate de minut (arc); zecimile de minut se apreciază.
- Oglinda mare, montată pe alidadă în centrul limbului, perpendiculară pe
planul sextantului. Este prevăzută cu un şurub pentru reglarea
perpendicularităţii. Se roteşte odată cu mişcarea alidadei.
- Oglinda mică, montată perpendicular pe corpul sextantului. Jumătatea
dinspre corpul sextantului este etamată (oglindă), jumătatea de sus este
neatamată (sticlă transparentă). Este prevăzută cu două şuruburi de reglare;
unul în partea de sus - pentru reglarea perpendicularităţii, altul lateral - pentru
reglarea paralelismului oglinzilor.
- Geamurile colorate mari, în faţa oglinzii mari.
- Geamurile colorate mici, în spatele oglinzii mici.
- Suportul lunetei.
- Luneta, al cărei ax trebuie să fie paralel cu planul sextantului.

VII.2.2. Măsurarea unghiurilor cu sextantul

Pentru a măsura unghiul dintre obiectele A şi B, se orientează


sextantul în planul determinat de punctele A, B şi ochiul observatorului (O) (fig.
110 a).
Se vizează obiectul B prin partea neetamată a oglinzii mici (K), astfel
ca razele de lumină - care vin de la obiectul B - să ajungă în ochiul
observatorului pe direcţia BKO.
Se roteşte alidada - deci totodată şi oglinda mare (M) - astfel ca razele
de lumină care vin de la obiectul A să fie reflectate de oglinda mare pe direcţia
MK şi de oglinda mică în ochiul observatotului - pe direcţia KO.

302
Razele de lumină ajung astfel deodată în ochiul observatorului, atât de
la obiectul A cât şi de la obiectul B, observatorul văzând imaginile celor două
obiecte suprapuse. Imaginea obiectului B se numeşte imagine reală, iar a
obiectului A, imagine dublu reflectată.
Unghiul măsurat din O - între obiectele A şi B - este unghiul
determinat de direcţia BO cu direcţia AO (prelungirea direcţiei AM până
intersectează direcţia BO); unghiul măsurat este deci AOB = β.
Prelungind direcţia oglinzilor M şi K, la intersecţie (T) se obţine
unghiul α = unghiul format între oglinzi = unghiul cu care a fost rotită alidada
din “poziţia zero”.
Unghiul măsurat la obiecte A şi B (β) este egal cu dublul unghiului
dintre oglinzi, deci egal cu dublul unghiului cu care s-a rotit alidada (α),
deoarece:
δ = α + γ, ca unghi exterior în K triungiului KMT.
Înmulţind egalitatea cu doi:
2 δ = 2α + 2 γ
Unghiul MKB ( = 2δ ), exterior triunghiului MKO, este egal
β + 2γ = 2 α + 2γ
De unde:
β = 2α

Pentru a nu fi nevoie să se înmulţească cu doi unghiul cu care s-a rotit


alidada (oglinda mare) ca să obţinem unghiul măsurat într două obiecte limbul
este gradat astfel ca să se citească direct acest unghi.

Fig. 110 a, b

303
Razele de lumină ce vin de la un astru sau de la un obiect depărtat şi
care cd pe suprafaţa clor două oglinzi, pot fi considerate paralele. Aducându-se
în coincidenţă imaginea dublu reflectată a unui astru sau a unui obiect depărtat
cu imagineaa lui reală unghiul β = 00; deci şi α = 00 (fig. 110 b).
Această poziţie, în care cele două oglinzi sunt paralele, se numeşte
“poziţia zero” a alidadei; pentru ca sextantul să nu dea nici o eroare de citire
unghiurilor observate, trebuie ca indicele alidadei în “poziţia zero” să coincidă
cu gradaţia zero a limbului.
Practic, sextantul oferă precizia necesară măsurării unghiurilor, dacă
obiectul este mai departe de 1 Mm; la distanţe mai mici apare eroarea de
“paralexa oglinzilor”, razele de lumină care cad pe cele două oglinzi
nemiputând fi considerate paralele.

VII.2.3. Erori variabile al sextantului. Controlul lor


şi reglarea sextantului de către observator

Erorile variabile ale sextantului sunt:


- neperpendicularitatea oglinzii mari pe planul sextantului;
- neperpendicularitatea oglinzii mici pe planul sextantului;
- neparalelismul oglinzilor;
- neparalelismul axului lunetei cu planul sextantului.

VII.2.3.1. Controlul şi reglarea perpendicularităţii oglinzii


mari pe planul sextantului

Se pune alidada la mijlocul limbului.


Se ţine sextantul orizontal cu limbul în afară, aproximativ la înălţimea
ochiului.
Se priveşte pe lângă marginea interioară a oglinzii mari spre porţiunea
de limb, pe care se află gradaţia “zero”.
Simultan se priveşte în oglinda mare imaginea reflectată a extremităţii
opuse a limbului.
Dacă porţiunea văzută direct este în acelaşi plan cu imaginea reflectată
a limbului, oglinda mare este perpendiculară pe planul sextantului.

304
Dacă imaginea reflectată a limbului este mai ridicată decât porţiunea
văzută direct, oglinda mare este înclinată spre înainte şi reglarea se execută prin
strângera şurubului aflat în spatele oglinzii, în partea de sus.
Dacă imaginea reflectată a limbului este mai joasă decât porţiunea
văzută direct, oglinda mare este înclinată spre înapoi şi reglarea se execută prin
slăbireea şurubului.
Reglarea se continuă pănâ atunci când imaginea reflectată a limbului
ajunge în acelaşi plan cu porţiunea de limb văzută direct.

VII.2.3.2. Controlul şi reglarea perpendicularităţii oglinzii mici


pe planul sextantului

Se pune alidada la zero şi se vizează un astru, ţinând sextantul în


planul cercului vertical al astrului.
Se roteşte tamburul şi dacă imaginea dublu reflectată poate fi adusă în
coincidenţă cu cea reală, oglinda mică este perpendiculară pe planul sextantului.
Dacă imaginea dublu reflectată a astrului are o deplasare laterală faţă
de imaginea reală, înseamnă că oglinda mică nu este perpendiculară pe planul
sextantului (fig. 111).

Oglinda mică neperpendiculară


(Alidada la 0, sextantul vertical)

Fig. 111

Reglarea perpendicularităţii se execută astfel:


- dacă imaginea dublu reflectată este în stânga imaginii reale a
astrului, se strânge şurubul de reglare aflat în spatele oglinzii mici în partea de
sus:
- dacă imaginea dublu reflectată a astrului este în dreapta imaginii
reale, reglarea se execută slăbind şurubul.

305
Reglarea se continuă până când cele două imagini sunt aduse în planul
cercului vertical al astrului - adică până când - prin rotirea tamburului -
imaginile pot fi aduse în coincidenţă.

VII.2.3.3. Paralelismul oglinzilor

a. Controlul şi reglarea paralelismului oglinzilor

Controlul paralelismului oglinzilor, se execută după reglarea


perpendicularităţii lor, astfel:
- se pune alidada la zero şi se
vizează un astru, ţinând sextantul în planul
cercului vertical al astrului;
- dacă, cu alidada la zero, imaginea dublu
reflectată a astrului este în coincidenţă cu
imaginea reală, oglinda mică este paralelă cu
oglinda mare;
- dacă, cu alidada la zero, imaginea
dublu reflectată este mai sus sau mai jos
decât imaginea reală, înseamnă că oglinda
mică nu este paralelă cu oglinda mare (fig. Oglinzile neparalele
(Alidada la 0, sextantul vertical)
112).
Fig. 112

Reglarea paralelismului oglinzilor se execută strângând sau slăbind


şurubul de reglare - aflat pe una din marginile laterale ale oglinzii mici - până
când imaginile se aduc în coincidenţă (moment în care oglinda mică este adusă
paralel cu oglinda mare).
Controlul şi reglarea paralelismului oglinzilor se poate executa în
acelaşi mod, ţinând sextantul vertical şi vizând orizontul. Dacă orizontul apare
ca o linie continuă, oglinzile sunt paralele; dacă oglinzile nu sunt paralele,
imaginea dublu reflectată a orizontului se va vedea mai sus sau mai jos decât
imaginea reală (linia orizontului apare ruptă) (fig. 113).
Reglarea se execută strângând sau slăbind şurubul pentru corecţia
neparalelismului, până când orizontul se vede ca o linie continuă.

306
Oglinda mică neperpendiculară şi
neparalelă cu oglindaa mare
(Alidada la 0, sextantul vertical)

Fig. 113

b. Eroarea indexului sextantului (ε)

La un sextant al cărui indice al alidadei în „poziţia zero” (oglinzile


paralele între ele) coincide cu gradaţia zero a limbului, unghiurile citite la
sextant sunt egale cu cele observate. Dacă această condiţie nu este safisfăcută,
unghiurile măsurate cu sextantul se citesc eronat cu o valoare egală cu unghiul
dintre indicele alidadei în poziţia de paralelism a oglinzilor şi gradaţia zero a
limbului. Această eroare se numeşte eroarea indexului (ε); eroarea indexului este
deci, o eroare în paralelismul oglinzilor.
Eroarea indexului poate fi anulată sau redusă considerabil printr-o
reglare atentă a paralelismului oglinzilor, în modul arătat; operaţiunea nu este
indicată însă prea des, deoarece - prin repetata strângere şi slăbire a şurubului de
reglare - acesta poate căpăta un joc, care să reducă posibilitatea bunei fixări a
oglinzii mici şi în plus poate atrage cu uşurinţă o dereglare a perpendicularităţii
oglinzii.
De aceea în practica navigaţiei, eroarea indexului (eroarea de
neparalelism a oglinzilor) nu este anulată sau redusă prin reglare, decât atunci
când ia valori mari (în jur de 3′); i se determină însă valoarea cu care se
corectează unghiurile citite la sextant.

Determinarea erorii indexului cu orizontul (fig. 114)

Se pune alidada aproape de zero.

307
Se ţine sextantul cu atenţie, până când orizontul se vede ca o linie
continuă.

Linia orizontului

Imaginea reală

Imaginea dublu
reflectată

Oglinzile neparalele
Alidada la 0, sextantul vertical

Fig. 114 Fig. 114

Se citeşte apoi eroarea indexului astfel:


- dacă indicele alidadei coincide cu gradaţia zero a limbului, eroarea
indexului este zero;
- dacă indicele alidadei este în stânga gradaţiei zero a limbului,
eroarea indexului (ε) este egală cu unghiul în minute şi zecimi de minut citit la
tambur. Unghiurile citite la sextant sunt mai mari decât cele observate cu o
cantitate egală cu eroarea indexului; erorii indexului trebuie să i se dea deci
semnul minus;
- dacă indicele alidadei este în dreapta gradaţiei zero a limbului,
eroarea indexului (ε) este egală cu 60′ minus unghiul în minute şi zecimi de
minut citit la tambur. Unghiurile citite la acest sextant sunt mai mici decât cele
observate cu o cantitate egală cu eroarea indexului; erorii indexului trebuie să i
se dea semnul plus.

Exemplu:
Indicele alidadei este în dreapta gradaţiei zero a limbului.
La tambur se citeşte unghiul: 58′.5.

ε = 60'−58'5 = +1'.5

În acelaşi mod se poate determina eroarea indexului cu orice obiect al


cărui contur îl face apt pentru această operaţiune şi este situat la o distanţă mai
mare de 2 Mm.

308
Pe timpul nopţii eroarea indexului se determină prin vizarea unei stele,
citirea erorii făcându-se după ce imaginile au fost aduse în coincidenţă.

Determinarea erorii indexului cu Soarele


Este metoda cea mai indicată atunci când se urmăreşte determinarea
erorii indexului cu mare precizie, deoarece precizia operaţiunii se poate controla.
Se pune alidada la zero.
Se vizează Soarele cu sextantul cercului vertical şi prin rotirea atentă a
tamburului se tangentează imaginea reală a Soarelui la bordul superior şi
inferior, cu imaginea dublu reflectată (fig. 155); se citesc unghiurile sub care se
vede diametrul aparent al Soarelui şi li se dau semnele algebrice după regulile
stabilite mai sus:
- plus, când indicele alidadei este în dreapta gradaţiei zero a limbului
(tangentarea imaginii reale la bordul superior); unghiul sub care se
vede diametrul aparent al Soarelui este egal cu 60′ minus unghiul,
citit la tambur;
- minus, când indicele alidadei este în stânga gradaţiei zero a
limbului (tangentarea imaginii reale la bordul inferior).
Semisuma algebrică a citirilor dă valoarea erorii indexului sextantului.
Pentru a controla precizia cu care s-au făcut observaţiile, se compară
semidiametrul aparent al Soarelui - rezultat din observaţii (egal cu diferenţa
algebrică a unghiurilor măsurate împărţită la 4 - cu semidiametrul aparent al
Soarelui, dat în efemeride pentru data respectivă; observaţiile se consideră
corect executate când între semidiametrul aparent al Soarelui observat şi cel dat
în efemeride nu este o diferenţă mai mare de 00,4.

Determinarea erorii indexului:

60'−29' ,6 = α = +30' , 4
+ β = α = −33' , 2
α +β − 2 ' ,8
ε= = = −1 ' , 4
2 2

Controlul preciziei observaţiilor:

309
α = +30' ,4
− β = −33' , 2
α −β 63 ' ,6
= = 15 ' ,9
4 4

Din efemeride: în ziua de 30 Sept. 1950, semidiametrul aparent al


Soarelui = 16′.
Observaţiile au fost deci bine executate; ele asigură o precizie de 0′,4.

Utilizarea erorii indexului


Cu ajutorul erorii indexului se calculează unghiul observat din unghiul
citit la sextant.
Unghiul observat = unghiul citit + eroarea indexului.
Eroarea indexului determinată se scrie uşor cu creionul pe alidada
sextantului; din când în când trebuieşte din nou determinată, pentru că ea se
poate schimba.

VII.2.3.4. Controlul şi reglarea paralelismului axului lunetei


cu planul sextantului

Axul trebuie să fie paralel cu planul sextantului, altfel apare o eroare


în citirea unghiurilor - în special la unghiuri mari; unghiul citit cu o lunetă
înclinată faţă de planul sextantului, este întotdeauna mai mare decât unghiul
real.
Pentru controlul paralelismului axului lunetei cu planul sextantului se
procedează în felul următor:
- se aşează sextantul orizontal pe o masă;
- lângă lunetă, se aşează pe corpul sextantului doi vizori, astfel ca linia
lor de vizare să fie la înălţimea axului lunetei şi paralelă cu planul sextantului; se
vizează cu ajutorul lor o linie dreaptă – cât mai depărtată;
- se potriveşte prin lunetă spre linia dreaptă orizontală, văzută la
înălţimea vizorilor; dacă linia se vede în mijlocul lunetei (materializat cu două
fire perpendiculare speciale – aplicate la ocular), axul lunetei este paralel cu

310
planul sextantului. Dacă axul lunetei nu este paralel cu planul sextantului,
reglarea se execută cu ajutorul şuruburilor de corecţie de pe suportul lunetei.

VII.3. Întreţinerea sextantului la bord

Se păstrează în cutia lui, ferit de lovituri şi pe cât posibil de trepidaţii.


Nu trebuie ţinut fără motiv la Soare.
Ştergerea oglinzilor şi geamurilor colorate se face cu o perie specială
de păr moale; când acestea sunt umede sau udate de stropi de apă, se şterg cu
atenţie, folosind pielea de căprioară. Oglinzile şi geamurile colorate ude
trebuiesc ferite de Soare, pentru că prin uscare se pot păta.
Când oglinzile sau geamurile colorate sunt murdare cu substanţe
grase, se spală cu atenţie folosind alcoolul.
Luneta rămâne reglată pentru ochiul observatorului.
De grija cu care este întreţinut sextantul depinde în mare măsură
precizia care se obţine în măsurarea unghiurilor.

VII.4. Practica măsurării unghiurilor cu sextantul

Măsurarea rapidă şi precisă a unghiurilor cu sextantul este rezultatul


unui exerciţiu îndelungat; regulile scrise sau vorbite asupra măsurătorilor cu
sextantul nu constituie decât un ghid modest.

VII.4.1. Măsurarea unghiurilor orizontale

Pentru măsurarea unui unghi orizontal între două obiecte, se ţine


sextantul orizontal şi cu alidada aproape la zero, se vizează obiectul din dreapta.
Se vor vedea două imagini apropiate ale obiectului din dreapta - cea reală şi cea
dublu reflectată. Se roteşte apoi sextantul spre stânga menţinând alidada astfel ca
să se vadă continuu imaginea dublu reflectată a obiectului din dreapta, până
când apare imaginea reală a obiectului din stânga. Aducerea în coincidenţă se
face cu ajutorul tamburului.
Un unghi orizontal se mai poate măsura şi în modul arătat la punctul
B. Se ţine sextantul orizontal cu alidada la zero şi se vizează obiectul din stânga
prin partea neetamată a oglinzii mici. Se roteşte apoi alidada, până când

311
imaginea reală a obiectului din stânga (corpul sextantului se ţine fix în acest
timp).

VII.4.2. Măsurarea înălţimilor la astrii - deasupra orizontului vizibil

Pentru a măsura înălţimea unei stele (sau planete), deasupra


orizontului, se ţine sextantul vertical cu alidada la zero şi se vizează astrul
respectiv. Prin rotirea sextantului se aduce imaginea dublu reflectată a astrului la
orizont; printr-o atentă rotire a tamburului şi prin pendularea sextantului în jurul
direcţiei de astru (oglinda mare), se măsoară înălţimea astrului în momentul
când imaginea reflectată tangentează orizontul - moment când imaginea dublu
reflectată se află în planul cercului vertical al astrului respectiv.
Pentru a se măsura înălţimea la Soare, trebuie mai întâi să se regleze
geamurile colorate care vor fi utilizate pentru observaţie, în funcţie de condiţiile
de luminozitate. Această operaţiune este de foarte mare importanţă pentru
precizia măsurării înălţimilor şi se execută în felul următor:
- se priveşte Soarele prin geamurile colorate mari şi se alege unul sau
două geamuri, astfel ca Soarele să apară bine conturat şi să poată fi observat fără
ca ochiul să fie jenat;
- se potriveşte orizontul în direcţia azimutului Soarelui prin geamurile
colorate mici şi se alege geamul cel mai potrivit, astfel ca orizontul să apară bine
conturat şi luminozitatea lui să nu jeneze observarea.
În cazul Soarelui, măsurarea înălţimii se execută ca şi pentru stele sau
planete, tangentând cu bordul inferior; tangentarea cu bordul superior se execută
în cazuri excepţionale, când bordul inferior este mascat de un nor sau de alte
motive nu oferă bune condiţiuni de observaţie.
Înălţimea Soarelui mai poate fi deasemenea măsurată, vizând
orizontalul în direcţia azimutului Soarelui şi mişcând alidada până când
imaginea dublu reflectată a Soarelui se vede la orizont.
Înălţimea lunii se măsoară printr-un mod asemănător cu înălţimea
Soarelui; tangentarea cu bordul superior în acest caz poate fi impusă de faza
Lunii.
Când înălţimea astrului are o creştere accentuată (astrul în Est), pentru
a uşura tangentarea, se pune din tambur o înălţime ceva mai mare decât dea
existentă şi se aşteaptă, pendulând sextantul, până când imaginea dublu

312
reflectată a astrului tangentează orizontul. Se procedează invers când astrul este
în Vest şi înălţimea astrului scade; se pune din tambur o înălţime ceva mai mică
decât cea existentă şi se aşteaptă - pendulând sextantul - până când imaginea
dublu reflectată a astrului tangentează orizontul.
Înălţimea ochiului pentru observaţie trebuie aleasă în funcţie de starea
mării şi atmosferei:
- Când marea este montată şi atmosfera clară, este indicat a face
observaţiile dintr-un loc cât mai sus, pentru a depărta orizontul;
- când marea este calmă şi vizibilitatea redusă, locul observaţiei se
alege cât mai jos, pentru a apropia orizontul.
Observarea stelelor şi planetelor este favorabilă pe timpul
crepusculului (în special seara – deoarece dimineaţa refracţia este mare) şi pe
timpul nopţilor cu Lună.
Când imaginea dublu reflectată a astrului este adusă la orizont, se
anunţă „atenţiune!”, iar în momentul tangentării orizontului, „stop!” – moment
în care se citeşte ora cronometrului (controlorului) în ordinea secunde, minute,
ore.
Precizia punctului astronomic depinde în cea mai mare măsură de
precizia cu care s-au măsurat înălţimile.

VII.4.3. Corecţia înălţimilor măsurate la astrii

Înălţimea adevărată a unui astru este arcul de cerc vertical al astrului


sau unghiul corespunzător la centru - măsurat de la orizontul adevărat al locului
până la astru. În acest sens, înălţimea adevărată trebuie înţeleasă ca înălţimea
luată din centrul pământului la centrul astrului deasupra orizontului adevărat al
locului.
Înălţimea observată a unui astru este înălţimea citită la sextant (hi =
înălţimea instrumentală) corectată cu eroarea indexului (Σ):
ho = hi + ε

Pentru a transforma înălţimea observată a unui astru în înălţime


adevărată, trebuie să i se aducă următoarele corecţii (fig. 116):

ha = ho − Depr − ρ + π ± d

313
Fig. 116

Depresiunea (Depr.) = unghiul între orizontul vizibil şi cel aparent;


mărimea depresiunii este în funcţie de înălţimea ochiului observatorului şi
refracţie.
Depresiunea are semnul minus.
Refracţia (ρ) = unghiul dintre direcţia reală observator – astru şi
direcţi în care se vede astrul datorită refracţiei atmosferice. Mărimea refracţiei
depinde de starea atmosferică şi înălţimea astrului.
Pentru a evita afectarea înălţimilor cu o eroare mare de refracţie, este
indicat să nu se facă observaţii la aştri care au înălţimea mai mică de 10 grade.
Refracţia are semnul minus.
Paralaxa (π), este unghiul sub care se vede raza Pământului din astru.
Mărimea paralaxei depinde de distanţa Pământ - astru, iar pentru un acelaşi astru
este maximă când astrul este în orizont şi scade cu înălţimea astrului, devenind
zero când astrul este în Zenit.
Pentru a transforma înălţimea astrului deasupra orizontului aparent în
înălţime adevărată, trebuie adunată paralaxa.
Corecţia de paralaxă se face pentru înălţimile măsurate la Lună şi
planete; corecţia este zero în cazul înălţimilor la stele, datorită distanţei mari
dintre Pământ şi stele.
Semidiametrul (d) - în cazul înălţimilor luate la Soare sau Lună (bord
superior sau bord inferior), pentru a le reduce la centrul astrului.
Corecţia de semidiamtru are semnul:
- plus, când observaţia s-a făcut la bordul inferior;

314
- minus, când obseervaţia s-a făcut la bordul superior.
Înălţimea adevărată se calculează cu ajutorul acestor corecţii, numite
corecţii parţiale şi care sunt date de tablele nautice numai atunci când înălţimea
desupra orizontului vizibil s-a măsurat în condiţiuni defavorabile (refracţie
mare) sau când observţia s-a făcut desupra unui orizont artificial.
Obişnuit, înălţimile măsurate desupra orizontului vizibil se corectează
cu ajutorul tablelor de corecţii totale, care însumează corecţiile arătate mai sus.

VII.4.4. Utilizarea tablelor de corecţii totale

La Soare.
Corecţia totală, ce trebuie adusă înălţimilor măsurate la Soare, are
două părţi:
Corecţia I se obţine în funcţie de înălţimea observată şi înălţimea
ochiului în metri şi are semnul plus. Fac excepţie, având semnul minus,
corecţiile pentru câteva înălţimi observate mici şi înălţimi mari a ochiului
observatorului (însemnate prin cifre înegrite).
Corecţia II:
- pentru înălţimile măsurate la bordul inferior, care se caută în table în
funcţie de luna în care s-a făcut observaţia; semnul corecţiei este însemnat
pentru fiecare lună;
- pentru înălţimile măsurate la bordul superior al Soarelui, care se
scoate funcţie de luna în care s-a făcut observaţia: are întotdeauna
semnul minus.

Exemple:
1. În ziua de 4 August 1950, se măsoară la Soare bord inferior
hi q = 31054′; i = 10 m; ε = + 2′,2.
Să se calculeze înălţimea adevărată:

hi ρ = 310 54' Cor I = +8'.9


+η = + 2' , 2 Cor II = −0'.2
ho = 310 56' , 2 Cor t = +8'.7
+ Cor.t = + 8' , 7
ha = 32 0 04' , 9

315
2. În ziua de 16 Aprilie 1950 se măsoară la soare bord superior
hi q = 28009′,7 ; i = 12 m; ε = - 1′,5.
Să se calculeze înălţimea adevărată.

hi ρ = 28 0 0' , 7 Cor I = +8'.1


+ε = − 1' , 5 Cor II = −32'
ho = 28 0 03' , 2 Cor t = −23'.9
+ Cor.t = − 23' , 9
ha = 27 0 44' , 2

La lună.
Înălţimile măsurate la Lună se corectează în funcţie de înălţimea
ochiului observatorului, pralaxă (scoasă din efemeride în funcţie de dată şi Tm)
şi valoarea înălţimii observate.
Corecţia totală se obţine din suma algebrică a trei corecţii parţiale:

Corecţia I:
- se intră în tablă cu partea de grade întregi de înălţime observată şi
minute de paralaxă; semnul se citeşte în tablă:

Corelaţia II:
- se obţine din tabla de părţi proporţionale din dreapta Cor. I, intrând
cu partea de minute de înălţime observată şi secunde de paralaxă;
semnul se citeşte în tablă.

Corelaţia III:
- se obţine în funcţie de înălţimea ochiului observatorului în metri:
semnul se citeşte în tablă.
Sunt două table de corecţii totale pentru înălţimile măsurate la Lună -
una pentru cazul când observaţia a fost făcută la bord superior şi alta pentru
observaţii la bord inferior.

316