DIAVOLUL

Note pentru o viitoare diabologie

Giovanni Papini s-a născut în 1881 la Florenţa, unde a urmat cursurile
şcolii elementare, apoi, vreme de patru ani, cursurile Şcolii Normale.
Autodidact fervent, îşi satisface pasiunea pentru enciclopedism cu cărţi
din bibliotecile florentine. Începe de timpuriu o vastă activitate publicistică,
întemeind reviste literare şi filozofice şi colaborând la cele mai importante
cotidiane şi reviste italiene. Debutează editorial în 1906 cu volumul de
proză scurtă Il tragico cotidiano (Tragicul cotidian) şi cu eseul Il crepuscolo
dei filosofi (Amurgul filozofilor), în care dezvoltă pentru prima dată tema
iraţionalismului vitalist. Traduce lucrări ale unor importanţi filozofi
(G. Berkeley, A. Schopenhauer), editează operele unor gânditori italieni
(T. Campanella, P. Sarpi, F. Guicciardini) şi antologii de literatură italiană.
Îi apar mai multe volume de proză scurtă, între care Parole e sangue (Cu-
vinte şi sânge) şi Buffonate (Bufonerii). În 1912 publică romanul auto-
biografic Un om sfârşit, iar în 1915 volumul de eseuri Maschilità (Bărbăţie);
un an mai târziu, publică volumul de eseuri Stroncature (Demolări), al
cărui titlu exprimă furia critică a generaţiei sale. În deceniul al treilea, pu-
blică în paralel mai multe volume de eseuri – între care Storia di Cristo
(Istoria lui Cristos), expresia reconvertirii sale la catolicism – şi de poezie,
iar în 1931 romanul Gog, cea mai celebră carte a sa. Susţinător al regimului
mussolinian, devine membru al Academiei Italiene şi director al
Institutului Naţional de Studii asupra Renaşterii. Vederea din ce în ce
mai slăbită îl obligă în cele din urmă să-şi dicteze textele, dar publică în
continuare portrete şi monografii dedicate unor artişti italieni şi străini,
eseuri şi articole în presă. Marginalizat după război, continuă să publice
proză, eseuri şi articole. În 1951 îi apare Il libro nero. Nuovo diario di Gog
(Cartea neagră. Nou jurnal al lui Gog), iar în 1953 Diavolul. Note pentru o
viitoare diabologie. Moare în 1956.
 GIOVANNI PAPINI
Diavolul
Note pentru o viitoare diabologie

Traducere din italiană de

CORINA ANTON
Redactor: Vlad Russo
Coperta: Ioana Nedelcu
Tehnoredactor: Manuela Măxineanu
Corector: Cristina Jelescu
DTP: Iuliana Constantinescu, Dan Dulgheru

Tipărit la Fedprint

Giovanni Papini
Il diavolo
copyright © by Eredi di Giovanni Papini
All rights reserved.

© HUMANITAS, 2013, pentru prezenta versiune românească

ISBN 978-973-50-4231-8
Descrierea CIP este disponibilă
la Biblioteca Naţională a României

EDITURA HUMANITAS
Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România
tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51
www.humanitas.ro

Comenzi online: www.libhumanitas.ro

Comenzi prin e-mail: vanzari@libhumanitas.ro
Comenzi telefonice: 021 311 23 30 / 0372 189 509
 Cuprins

Prezentare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9

I. NECESITATEA DE A-L CUNOAŞTE PE DIAVOL

1. Intenţia autorului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
2. Tragedia creştină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
3. Diavolul, stăpânul oamenilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18
4. Diabologie şi demonologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21

II. ORIGINEA ŞI NATURA DIAVOLULUI

5. Diavolul interior . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
6. Satana s-a creat pe sine? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
7. Diavolul este fiul omului? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28
8. Un rege transformat în Lucifer . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28
9. Treimea diabolică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31
10. Diavolul pretutindeni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31

III. RĂZVRĂTIREA SATANEI

11. Lucifer s-a răzvrătit din invidie faţă de om . . . . . . . . . . . . . . 33
12. Diavolul voia să fie Cristos? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35
13. Lucifer a căzut din nerăbdare? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39
14. Prima vină a Satanei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40
15. Trufia Diavolului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42
16. Înfrângerea Satanei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
17. „Non serviam“ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46
18. Cine este adevăratul responsabil
pentru căderea Satanei? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47
6 cuprins

IV. CĂDEREA SATANEI ŞI DUREREA LUI DUMNEZEU

19. Căderea Satanei şi durerea lui Dumnezeu . . . . . . . . . . . . . 50

V. DUMNEZEU ŞI DIAVOLUL
20. Diavolul şi ateismul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58
21. Satana ca Dumnezeu? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59
22. Dumnezeu îl imită pe Diavol? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 60
23. Cei doi ispititori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61
24. Satana ca agent al lui Iahve . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 64
25. Înşelătorul înşelat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
26. Diavolul, datornicul lui Dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69
27. Diavolul, opusul lui Dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70

VI. CRISTOS ŞI SATANA

28. Cristos şi Satana . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72
29. Diavolul, fratele Cuvântului? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 74
30. Isus se tutuieşte cu Diavolul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75
31. Prima ispitire a lui Isus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 76
32. A doua ispitire a lui Isus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77
33. A treia ispitire a lui Isus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79
34. În ce fel a sublimat Cristos ispitele Diavolului . . . . . . . . . . 80
35. Demonii l-au răstignit pe Cristos din ignoranţă? . . . . . . . . 83
36. Sărutul lui Iuda . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84

VII. DIAVOLUL ŞI SLUJITORII DOMNULUI

37. Diavolul şi Arhanghelul Mihail . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87
38. Satana şi Moise . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88
39. Diavolul şi Sfinţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 89
40. Diavolul în sutană . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 90
41. Doi papi care au avut legături cu Diavolul? . . . . . . . . . . . . 93

VIII. DIAVOLUL ŞI OAMENII

42. Ispitirea lui Adam . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96
43. Adam răsplătit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99
44. Călcâiul Evei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 102
 cuprins 7

45. În ce fel îi ispiteşte Diavolul pe oameni . . . . . . . . . . . . . . . . 106

46. Întruchipările Satanei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 109
47. Diavolul şi Don Giovanni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 111
48. Diavolul şi Raiul pe pământ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 112
49. A vorbi cu Diavolul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113
50. Diavolul şi imbecilii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 114
51. Diavolul lapidat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 115
52. Răzvrătirea împotriva Satanei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 116

IX. PRIETENII DIAVOLULUI

53. Vrăjitori şi vrăjitoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 120
54. Pactul cu Diavolul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 122
55. Închinătorii la Diavol . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125
56. Apologistul Diavolului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 126

X. DIAVOLUL ŞI LITERATURA
57. Diavolul şi poeţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129
58. Diavolul şi titanismul romantic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130
59. Copilul Byron şi Diavolul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131
60. Cel care l-a cântat pe Ahriman . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131
61. Diavolul şi romancierul american . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 135
62. Cărţi inspirate de Diavol . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 136
63. Pământul satanic al făgăduinţei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 139
64. Diavolul şi arta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 145
65. Diavolul şi muzica . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 150

XI. DIAVOLII STRĂINI

66. Diavolul egiptean . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 153
67. Diavolul persan . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 155
68. Diavolul indian . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 156
69. Diavolul grec . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 159
70. Diavolul musulman . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163

XII. ÎNFĂŢIŞAREA ŞI OBICEIURILE DIAVOLULUI

71. Urâţenia Diavolului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 166
72. Frumuseţea şi nobleţea lui Lucifer . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 167
8 cuprins

73. Satana ca un fulger . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169

74. Diavolul şi focul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 170
75. Diavolul ca şarpe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 171
76. Portrete moderne ale Diavolului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 172
77. Diavolul linguşitor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 176
78. Bucuriile Diavolului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 178
79. Diavolul poate ierta? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 179

XIII. UTILITATEA DIAVOLULUI

80. Diavolul este necesar? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 181
81. Tot răul vine de la Satana? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 183
82. Diavolul ca eliberator de rău . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 186
83. Diavolul şi pâinea fără sudoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 187

XIV. SFÂRŞITUL DIAVOLULUI

84. Diavolul redevine înger? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 189
85. Diavolul va fi mântuit? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 190
 Prezentare

Despre Diavol s-au scris sute de volume. N-aş fi avut în-

drăzneala de a mai scrie încă unul dacă n-aş fi fost sigur că volu-
mul meu este diferit de toate celelalte. Diferit ca intenţie, diferit
ca spirit, diferit, măcar în mare parte, ca metodă şi conţinut.
Ca să spun esenţialul chiar de la început, cred că pot afir-
ma că aceasta este prima carte despre Diavol scrisă de un creş-
tin în sensul cel mai profund al creştinismului.
Această carte nu este:
o istorie a părerilor şi credinţelor cu privire la Diavol;
o trecere în revistă mai mult sau mai puţin erudită sau mai
mult sau mai puţin distractivă a legendelor antice şi moderne
despre Diavol;
o aridă tratare conceptuală în spiritul scolasticii tradiţionale;
un breviar de asceză pentru apărarea sufletelor de capcanele
şi asalturile demonului;
o culegere de sfinte invective sau de atacuri oratorice împo-
triva vechiului Duşman;
o istorie a reprezentanţilor pe pământ ai Diavolului, adică
a magilor, a ocultiştilor şi a altora de acest fel;
o orgie romantică de literatură satanistă cu respectivele litur-
ghii negre şi alte tâmpenii;
o elucubraţie metafizică asupra problemei răului, după cum
a făcut kantianul Ehrard;
şi, în fine, nu este, după cum i s-ar putea părea cititorului gră-
bit, o apărare a Diavolului.
10 diavolul. note pentru o viitoare diabologie

Mi-am propus în special, mânat de un sentiment de cari-

tate şi milă, să studiez, eliberându-mă de prejudecăţi şi de rezer-
ve, următoarele probleme:
adevăratele cauze ale răzvrătirii lui Lucifer (care nu sunt cele
în care se crede de obicei);
adevăratele relaţii dintre Dumnezeu şi Diavol (mult mai
cordiale decât se crede);
posibilitatea ca oamenii să încerce să-l facă pe Satana să revi-
nă la condiţia sa iniţială eliberându-ne pe noi toţi de ispita răului.
În ceea ce priveşte primele două probleme, am încercat mereu
să-mi întemeiez observaţiile pe textele din Vechiul şi Noul Tes-
tament, pe scrierile Părinţilor Bisericii, filozofilor şi scriitorilor
creştini. În ceea ce priveşte ultima problemă, m-am mulţumit
să fac aluzie la circumstanţe şi speranţe care, deşi nu sunt con-
firmate de dovezi dogmatice, mi se par în perfectă armonie cu
concepţia asupra unui Dumnezeu definit ca Iubire absolută.
Cititorii vor găsi în această carte multe noutăţi. Însă tre-
buie să-i avertizez că multe dintre aceste noutăţi le vor apărea
ca atare numai acelora care nu cunosc suficient patristica şi
literatura creştină.
Până în secolul al XVI-lea, libertatea de interpretare a dog-
melor a fost mult mai mare decât astăzi şi decât ne închipuim
acum; trebuie să observăm că nu toate opiniile care nu atingeau
nucleul dogmei au fost considerate eretice de Biserică. Să ob-
servăm şi că o asemenea libertate de speculaţie teologică şi filo-
zofică a înflorit tocmai în secolele în care Biserica creştină era
însufleţită de o credinţă mai fierbinte şi mai puternică decât
astăzi.
De aceea, sper că păzitorii cinstiţi ai dreptei credinţe nu vor
fi prea scandalizaţi de anumite expresii îndrăzneţe ale speranţei
mele creştine şi că vor acorda mai multă atenţie spiritului şi in-
tenţiei mele decât anumitor vehemenţe ale literei.
Această carte este rezultatul unor lecturi şi cercetări care au
durat câţiva ani. Însă nu de puţină vreme am fost atras de pro-
 prezentare 11

blema relaţiilor dintre Diavol şi oameni. Încă din 1905 – adică

de când aveam doar 24 de ani – am scris două piese de teatru
cu subiect fantastic intitulate Demonul mi-a spus şi Demonul
ispitit, care au fost publicate în volumul Tragicul cotidian1.
Această idee nu m-a părăsit niciodată, aşa încât în 1950 am
scris o scurtă dramă în trei părţi – Diavolul ispitit – care a fost
transmisă de două ori de Radiodifuziunea italiană şi pe care
acum o public din nou în apendicele acestei cărţi*.
Fireşte, din 1905 până în 1953 concepţia mea cu privire la
Satana s-a schimbat aproape total. Creştinismul a schimbat
motivele acestei atracţii, dar poate simpatia mea din tinereţe
faţă de Îngerul Căzut avea semnificaţia unei premoniţii. Şi De-
monul face parte din lumea supranaturală şi creştină.
Se poate intra în împărăţia lui Dumnezeu şi pe poarta nea-
gră a păcatului.
Subscriu şi trec în contul meu aceste curajoase cuvinte ale
lui Graham Greene: „Acolo unde Dumnezeu e mai prezent,
tot acolo se află şi vrăjmaşul lui; şi, dimpotrivă, acolo unde
vrăjmaşul e absent, ne pierdem nădejdea de a-l găsi pe Dum-
nezeu. Am fi ispitiţi să credem că Răul este umbra purtată a
Binelui, în perfecţiunea sa şi că într-o bună zi vom reuşi să
înţelegem chiar umbra.“
Această carte le este dedicată tuturor acelor prieteni care
în taină nu-mi sunt şi puţin duşmani şi tuturor acelor duş-
mani care mi-ar putea deveni, poate chiar mâine, noi prieteni.
Dar o dedic mai ales acelor cititori, de aproape sau de de-
parte, care sunt înzestraţi în acelaşi timp cu o inteligenţă ascu-
ţită şi cu bună-credinţă.
G.P.

1. Il tragico quotidiano, Lumachi, Florenţa, 1906, pp. 39-51. Încă din

26 aprilie 1903 ţinusem o comunicare despre Adoratorii Diavolului (yazizi)
în faţa Societăţii Italiene de Antropologie din Florenţa. Acest lucru este
consemnat în Archivio per l’Antropologia ed Etnologia din acel an.
* Prezenta ediţie nu cuprinde şi piesa lui Papini. (N.t.)
 I
Necesitatea de a-l cunoaşte pe Diavol

1. Intenţia autorului
Există, în lumea marilor religii, o Fiinţă aparte care nu este
nici animal, nici om şi cu atât mai puţin Dumnezeu. Totuşi,
această Fiinţă se slujeşte de animale, şi-i aserveşte pe oameni
şi îndrăzneşte să se măsoare cu însuşi Dumnezeu. Potrivit dog-
mei creştine, este un înger care conduce o legiune de îngeri,
dar un înger căzut, desfigurat, blestemat.
El este urât chiar şi de cei care au promis să-şi iubească duş-
manii; de el se tem tocmai aceia care sunt cei mai diferiţi şi
mai îndepărtaţi de el, adică sfinţii; i se supun şi îl imită toc-
mai aceia care nu cred sau susţin că nu cred în existenţa sa.
De câteva secole încoace, teologii de-abia mai şoptesc câte
ceva despre el, de parcă s-ar ruşina să creadă în prezenţa sa
„reală“ sau de parcă s-ar teme să-l privească în faţă, să-i cerce-
teze esenţa. Părinţii Bisericii şi scolasticii vorbeau mult despre
el şi îi dedicau tratate întregi. În schimb, astăzi, şovăielnicii
lor urmaşi se mulţumesc să vorbească despre el în trecere, în
capitolul despre îngeri şi despre păcatul originar, aproape cu
reţinere sau cu pudoare, de parcă s-ar teme să nu scandalizeze
„spiritele“ libere care au izgonit din „societatea aleasă“ a inte-
lighenţiei „superstiţiile medievale“.
Într-adevăr, filozofii nu binevoiesc aproape niciodată să
cheme acea fiinţă pe numele său adevărat, deşi nu pot să nu vor-
bească despre el sub nume mai abstracte şi deci mai „decente“.
Unul dintre ei, faimosul Alain, scria, cu un aer satisfăcut, în
14 diavolul. note pentru o viitoare diabologie

1921: „Diavolul a avut aceeaşi soartă cu a tuturor apariţiilor…

Nici războiul, după câte am văzut, nu i-a redat viaţa diavolului
şi coarnelor sale.“1 Deoarece Diavolul, pentru acest raţionalist
trufaş şi peremptoriu, era o „apariţie“, adică ceva vizibil pentru
simţuri şi, întrucât nu îşi mai arată coarnele şi copitele de ţap,
înseamnă că a încetat să mai existe. După cum ştim, imbeci-
litatea filozofilor „profunzi“ este atât de mare, încât este depă-
şită numai de infinita milă a lui Dumnezeu.
Dar poeţii şi prozatorii, adică artiştii, mult mai sensibili la
efluviile spirituale şi care cunosc viaţa omenească şi supraome-
nească mai bine decât cei care jonglează cu „concepte“, nu
sunt de aceeaşi părere. De câteva secole poeţii au ocupat deja
locul părăsit de teologi şi filozofi. De secole sunt atraşi de teri-
bila imagine a marelui Duşman, de măreţia sa întunecată, de
tristeţea sa atroce. Chiar şi astăzi, în cele mai divine poeme,
în cele mai întunecate tragedii, în cele mai introspective romane,
în rafinatele mitologii ale moraliştilor şi imoraliştilor şi chiar
şi în peliculele cinematografice de calitate sau triviale, Îngerul
Fulgerat este prezent şi vorbeşte, sub orice înfăţişare şi în orice
ipostază. Poporul îl aminteşte încontinuu, îi rosteşte zilnic
numele, chiar dacă nu este întotdeauna conştient că trăieşte sub
stăpânirea sa.
Încă de acum treizeci de ani, aşa-zişii „oameni culţi“, ad-
ministratorii intelighenţiei burgheze, nu se ocupau de el sau
făceau o grimasă plictisită la auzul numelui său, ca şi cum ar fi
fost vorba despre un vechi personaj al teatrului de marionete.
Astăzi lucrurile s-au schimbat mult. Nici impresarii „spiritului
pur“, nici literaţii aflaţi în slujba „lumii bune“ nu mai surâd.
Până şi teologii încep să discute despre el pe faţă, fără eufemis-
me prudente. Demonul şi-a recăpătat dreptul la cetăţenie în
republica culturii. După dezlănţuirea celor două războaie, după
saturnaliile urii şi ferocităţii, după atâtea dovezi şi confirmări

1. Alain, Propos sur la Religion, Rieder, Paris, 1937, p. 64.

 necesitatea de a-l cunoaşte pe diavol 15

ale influenţei şi puterii sale, Satana este recunoscut nu doar ca

o creaţie poetică, ci şi ca unul dintre protagoniştii istoriei.
În ciuda acestei reapariţii în sfera adevărului sau a verosi-
milului, Diavolul este încă puţin cunoscut. Această fiinţă in-
famă şi totuşi faimoasă, invizibilă şi totuşi omniprezentă, ba
negată, ba adorată, ba temută, ba defăimată, care şi-a avut
preoţii şi poeţii săi, curtenii şi martirii săi, este încă mai mult
populară decât înţeleasă, mai mult înfăţişată decât analizată.
Pe Diavol trebuie să-l privim cu ochi noi şi să-l abordăm în-
tr-un spirit nou. Nu cu slugărnicia magului care vrea să pro-
fite de el sau cu spaima credinciosului care vrea să se apere de
el, ci cu ochii şi cu spiritul creştinului care vrea să fie creştin
până la ultimele consecinţe – chiar şi cele mai temerare – ale
creştinismului.
Această fiinţă se numeşte în ebraică Satana, adică Duşma-
nul, Vrăjmaşul; în greacă se numeşte Diavolul, adică Acuza-
torul, Calomniatorul. Dar îi este îngăduit creştinului să-l urască
pe duşman? Le este îngăduit celor cinstiţi să-l calomnieze pe
calomniator?
Până acum, creştinii n-au fost suficient de creştini faţă de
Satana. Se tem de el, fug de el sau se prefac că-l ignoră. Dar
dacă teama poate, uneori, să-i salveze de ispitele sale, cu sigu-
ranţă nu este o armă de salvare pentru viitor şi pentru ceilalţi
oameni. Cristos, prototipul divin al creştinului, a vorbit cu
Satana vreme de patruzeci de zile şi a acceptat sărutul aceluia
în care Satana se încarnase pentru a-l conduce la moarte.
Şi mai periculoasă decât teama este indiferenţa, care sfârşeş-
te, de cele mai multe ori, prin a deveni complicitate vinovată
la ofensivele diabolice. Cine nu stă de veghe este copleşit şi
capturat mai uşor. Şi de această dată tot un poet a ghicit ade-
vărul: „Cea mai reuşită viclenie a Diavolului – a scris Baude-
laire – este de a ne convinge că nu există.“
Nici prin teamă, nici prin ignoranţă nu putem să-l supri-
măm pe Stăpânitorul lumii acesteia, care îşi face simţită tot mai
mult înspăimântătoarea dominaţie. Pentru a elibera poporul
16 diavolul. note pentru o viitoare diabologie

creştin o dată pentru totdeauna de Demon, este mult mai

indicat şi mai conform cu porunca evanghelică a iubirii să
încercăm să-l cunoaştem mai bine şi mai profund, nu pentru
a cădea în mrejele sale sau pentru a lua parte la acţiunile lui,
ci pentru a ne păzi mai bine, pentru a încerca să-l facem să revi-
nă la natura sa originară.
A înţelege este primul pas către iubire. Creştinul nu poate
şi nu trebuie să iubească în Satana răzvrătirea, răul şi păcatul,
dar poate şi trebuie să iubească în el creatura cea mai nefe-
ricită din întreaga creaţie, pe conducătorul şi simbolul tuturor
duşmanilor, pe arhanghelul care cândva a fost cel mai apro-
piat de Dumnezeu. Poate numai dragostea noastră l-ar putea
ajuta să se salveze, să redevină ce a fost la început: cel mai de-
săvârşit dintre spiritele creştine. Salvându-l pe el de ura tutu-
ror creştinilor, toţi oamenii vor fi salvaţi pentru totdeauna de
ura sa.
Cristos i-a iubit pe oameni, şi pe cei răzvrătiţi, şi pe cei
corupţi, şi pe cei cruzi, până într-acolo încât a luat asupra Sa
toate păcatele noastre, până într-acolo încât a murit pentru
noi de o moarte infamă. Oare nu cumva El a vrut să ne elibe-
reze din robia Demonului şi în speranţa că oamenii, la rândul
lor, îl vor putea elibera pe Demon de osânda sa? Oare nu
cumva Cristos i-a mântuit pe oameni pentru ca aceştia, dato-
rită poruncii Sale de a-i iubi pe duşmani, să fie demni să vi-
seze cândva la mântuirea celui mai fatal şi mai îndărătnic
duşman?
Un creştin adevărat nu trebuie să fie rău nici măcar cu cei
răi, nu trebuie să fie nedrept nici măcar cu cei nedrepţi, nu tre-
buie să fie crud nici măcar cu cei cruzi, ci trebuie să-l ispi-
tească să facă bine şi pe cel care ispiteşte la rău. Trebuie deci să
ne apropiem de Satana cu spirit de caritate şi dreptate, nu pen-
tru a deveni admiratorii sau imitatorii săi, ci cu intenţia şi cu
speranţa de a-l elibera de el însuşi şi astfel de a ne elibera pe
noi înşine de el. Poate că el nu aşteaptă decât un gest de iubire
creştină din partea noastră pentru a regăsi în sine puterea de
 necesitatea de a-l cunoaşte pe diavol 17

a-şi renega ura, adică pentru a elibera întreaga lume de dom-

nia răului.
Această carte nu este şi nu se vrea o apărare sau o apologie
a Satanei. Nimic nu mă dezgustă şi nu-mi repugnă mai mult
decât elucubraţiile murdare, idioate şi perverse ale satanismului
medieval sau romantic. Detest din tot sufletul asemenea aiu-
reli despre sucubi, posedaţi şi tenebre decadente.
Această carte se vrea numai o cercetare mai atentă, mai
onestă şi mai senină a originii, sufletului, soartei şi esenţei
Diavolului, la fel de îndepărtată de linguşelile ocultiste, ca şi
de izbucnirile de mânie pietiste. Vrea să-l înfăţişeze pe Vrăj-
maş aşa cum este el cu adevărat, pentru ca adevărul să pregă-
tească mântuirea lui şi a noastră.
Până astăzi, Satana a fost fie urât, insultat şi blestemat, fie
imitat, ridicat în slăvi şi adorat. În schimb, această carte îşi
propune un scop complet diferit şi nou: acela de a-i face pe
creştini să-l înţeleagă creştineşte.

2. Tragedia creştină
Există o tragedie care a început la începutul vremurilor
şi care încă nu a ajuns la sfârşit. O tragedie misterioasă şi în-
spăimântătoare, ai cărei spectatori sunt puţini, chiar şi prin-
tre creştini.
Are numai trei mari teatre: Empireul, Pământul, Hăul. Are
numai trei protagonişti: Dumnezeu, Satana, Omul. Are, ca toate
tragediile, cinci acte.
Actul Întâi: Satana se răzvrăteşte împotriva Creatorului.
Actul al Doilea: Satana este învins şi azvârlit în Hău.
Actul al Treilea: Satana, pentru a se răzbuna, îl seduce pe
Om şi devine stăpânul său.
Actul al Patrulea: Omul-Dumnezeu, întrupându-se, îl în-
vinge pe Satana şi le oferă oamenilor armele necesare pentru
a-l învinge la rândul lor.