OBIECTUL DE DESIGN VESTIMENTAR: SEDUCŢIE ŞI

SPECTACOL ÎN SPAŢIUL PUBLIC

Nimic nu este mai învăluit în farmec şi blestem decât secretul.

(S.Kierkegaard)

Simetria şi simplitatea va atrage, indiferent de secol.

Vestimentaţia este o formă mai subtilă de comunicare nonverbală, a cărei descifrare

nu este accesibilă tuturor. În forma sa cea mai simplă, transpare din felul cum ne
îmbrăcăm în anumite ocazii, atunci când comunicăm într-un anumit context. Astfel, o
anumită vestimentaţie este specifică întâlnirilor profesionale şi o alta celor din viaţa
personală. Dacă sunt inversate dimensiunile (sau dacă sunt nediferenţiate), putem deduce
uşor importanţa pe care o acordă persoana în cauză celor două contexte de viaţă. La un
nivel mai profund, vestimentaţia poate indica starea de spirit şi personalitatea fiecăruia.
Culorile, accesoriile, modelul hainelor, lungimea sunt toţi atâţia indicatori ai sistemelor
personale de valori. Astfel, spunem despre unele persoane că se îmbracă extravagant,
clasic sau sport, iar prin aceasta facem deducţii despre modul de viaţă şi personalitatea
lor. De asemenea, în ceea ce priveşte vestimentaţia, sunt importante rutina, frecvenţa cu
care ne schimbăm hainele şi felul cum le purtăm. Prin aceasta ne declarăm, de fapt, stările
de spirit şi coordonatele spaţiului nostru de viaţă.
Obiectele de vestimentatie sunt lucruri pe care ai ocazia să le observi în
permanenţă, ori de câte ori ai de-a face cu cineva. Observând mai atent îmbrăcămintea
celor pe care îi întâlneşti, ai putea spune că alegerea şi combinaţia lor reprezintă o gamă
nesfarşită de posibilităţi. Dacă eşti obişnuit să citeşti simbolistica ţinutei, culoarea şi
materialele din care sunt confectionate hainele, accesoriile, este suficient pentru a deduce
câte ceva despre persoana care le poartă. Înainte de a comunica verbal cu cineva, are loc
un "dialog" prin vestimentaţie. Cel mai adesea, acesta se referă în primul rând la poziţia
sociala şi la ocupaţia persoanei. În acest sens, există anumite tipare sociale care trebuie
respectate, inclusiv în vestimentaţie. Aceasta va "spune" foarte multe, de asemenea,
despre felul de a fi, despre personalitate.
Există diferite stiluri, tipuri şi texturi pentru materiale,dar şi modalităţi diferite de a
purta hainele, care relatează celorlalţi disponibilităţile noastre sexuale, statusul social,
originalitatea sau conformismul şi nivelul de autostimă şi autoapreciere.
Animalele care-şi schimbă anumite caracteristici, cum ar fi blana sau penele, în
funcţie de anotimpuri, de climă, se adaptează la fel ca şi omul, sau...omul se adaptează ca
şi animalul. El îşi modifică tipul vestimentaţiei, haine mai groase sau mai subţiri, în
funcţie de sezon. Păsările-şi schimbă penele. Oamenii, la fel, îşi schimbă înfăţişarea şi
vestimentaţia în funcţie, de tipul relaţiilor: de acceptare, de respingere, de indiferentă.
Tendinţa de a se împodobi a unei persoane este un mod „de a se simţi" confortabil
cu propria-i persoană sau, de ce nu, o „voce" care ţipă după atenţie. Psihologia socială
confirmă faptul că cei mai mulţi oameni nu îndrăznesc, nu au curajul să fie diferiţi de
ceilalţi. Teama lor inerentă de a încălca anumite norme morale, sociale, de a ieşi din acel

1
conformism la care cei din jur se subordonează, îi menţine încă în această direcţie, nu le
oferă şansa de a fi originali.
Hainele demonstrează legătura între forma, stilul, nuanţa expresiei. Ele conturează
un portret original, specific şi adecvat cu ceea ce trăim, simţim şi dorim să fie văzut de
ceilalţi. Extremele sunt descrise ca fiind expresii narcisice ale propriei personalităţi; fie că
ne aranjăm ca un „păun", coloraţi, înzorzonaţi, pentru a atrage atenţia, fie că lipseşte cu
desăvârşire orice dorinţă şi capacitate de-a ne face plăcuţi ca aparenţă, lăsându-i pe
ceilalţi să hotărască pentru noi.Vestimentaţia unei persoane şi modul în care o poartă
relevă nuanţe subtile ale personalităţii.
Vestimentaţia pare să fie o cerinţă atât naturală de protejare a corpului, dar şi o
modalitate seductivă de-a stabili relaţii şi de a interacţiona cu semenii, o modalitate de a
vorbi despre personalităţile noastre şi despre corporalitatea noastră.
Trecând de ceea ce este natural şi ales, uniformele conferă purtătorilor apartenenţa
la un grup, la un mod de a gândi şi de a fi, acceptând, de fapt, puterea grupului.
Stereotipiile vestimentare sunt specifice adolescenţilor, şi, de ce nu, şi adulţilor, care încă
rămân în stadii de regresie ale personalităţii; ele poartă emblema unui model, cu care
fiecare membru se indentifică în mod inconştient.
Diferitele subculturi pot fi identificate datorita unor etichete vestimentare asumate:
geaca de piele, pantalonii evazati si pantofii cu talpa grosa definesc stilul unui teddy-boy
din anii '50; camasile si pantalonii de jeans, cizmele groase si grele, coafura traznita
mergand de la capetele rase pana la tot felul de combinatii intre "ras" si "creasta" sunt
elemente reprezentative pentru stilul unui skinhead etc, toate acestea oferă un spectacol în
adevăratul sens al cuvântului. Îmbăcămintea de stradă a japonezilor este o atracţie pentru
că abundă în idei ingenioase, haioase, culoare şi atitudine. Felul de a se îmbrăca al
concubinei imperiale în China sau al fetelor simple, de care viitorul împărat îşi permite să
abuzeze, trece dincolo de barierele clasei sociale, este o mascaradă cu adânci implicaţii
erotice. Poate este cel mai spectaculos exemplu şi în lumea modernă.
Spectacolul citadin e nelimitat, spectatorul devenind spre exemplu privitorul de pe
banca din parc, pentru care necunoscutii apar în toatã splendoarea lor imprevizibilã, în
toatã varietatea înfãtisãrilor si actiunilor lor. Deliciile spectacolului sunt multe, cãci
necunoscutul nu impune privitorului nici o lege, si nici o constiintã vinovatã nu vine sã
altereze imaginea. A nu cunoaste nimic despre el corespunde cu capacitatea nelimitatã de
a-l inventa, de a-mi folosi fantezia. Ca într-un vis, putem sã punem în scenã do-rinte, sã
“re-vrãjim” lumea, lãsându-ne în voia simpatiilor “irationale”. În acest punct, ceea ce
gãsim în ceilalti nu e niciodatã un personaj, ci o poveste (si odatã cu povestea poate nu
vom mai gãsi atât femei sau bãrbati fatali,cât situatii fatale). Corpul celuilalt, expus în
spatiul strãzii, al parcului, al barului, functioneazã ca un ecran pe care privitorul
(voyeurul) îsi proiecteazã fantasmele. Imaginile corpului celuilalt sunt nedescifrabile,
voit enigmatice, si menite sã rãmânã asa. La fel cum pictorul se expune si se descoperã în
tablouri, privitorul spectacolului citadin se expune si se descoperã prin ceilalti, “pictându-
i”, transformându-i neîncetat prin imaginatia lui.
Sfidând consecintele la care sunt supuse mereu de-a lungul istoriei, gloriose sau
decãzute, sclave pasiunilor sau indiferent la ele, delicate sau groteşti, corpul şi costumul,
sunt peste tot, în misterul sau superficialul lor, lucrurile care “fac semn”, care exprimã si
se exprimã. Felul lorde “a spune” este cel prin care se realizeazã “ritualurile de

2
interactiune”; gesturile, culorile, formele sunt ceea ce ajutã omul sã cãlãtoreascã prin
spatiile simbolice pe care societatea le instituie,.
Rolurile pe care haina le indeplineste sunt multiple. Astfel, motivul invocat de
crestini pentrul faptul ca ne imbracam este pudoarea-legat de pasajul biblic in care Adam
si Eva isi descopera nuditatea ca pe o rusine si se acopera cu frunze. Rationalistii justifica
utilizarea costumului ca fiind datorata necesitatii omului de a acoperi un corp fragil si in
felul acesta de se apara de eventualele pericole. Psihanaliza aduce in prim plan ca si
cauza, dorinta omului de a se diferentia de animal. Iar în societatea actuală are un rol
estetic, satisfăcând dorinta de a arata mai bine sau chiar vanitatea omului.
In mod cert ca aceste cauze ofera doar impreuna o realitate si desi motivul prim al
utilizarii vestmantului ar putea coincide unei singure cauze (daca am lua in considerare
varianta crestina) motivul pentru care omul s-a acoperit cu haine de-a lungul timpului nu
poate fi nicidecum redus la o singura cauza ci dimpotriva, la motivele amintite am putea
adauga si altele. Prin urmare, chiar daca in general oamenii cauta si ofera cauze rationale
pentru faptul ca se imbraca (nevoia de protectie) exista nenumarate aspecte care infirma
aceasta credinta.
Cauzele generale pentru care omul isi acopera corpul nu epuizeaza nicidecum
scopurile pe care acestea ar putea sa le dobandeasca in conditii particulare. Unul din cele
mai cunoscute scopuri este acela ar travestirii care de nenumarate ori a reprezentat o
solutie in cele mai variate situatii. Haina are “talentul”nu numai de a ascunde, de a
camufla, ci chiar acela de a crea impresii total eronate despre oamenii cu care intram in
contact.
Omul are permanent tendinta ca in ciuda unor actiuni care satisfac nevoi rationale
sa asocieze acestora cauze ce le leaga de natura sa spirituala. Desi din cele mai vechi
timpuri hainele au fost adaptate in functie de clima –hainele largi si drapate se foloseau in
regiunile calde iar cele ajustate in regiunile reci –o multitudine de articole vestimentare
au dobandit simboluri felurite. Astfel, egiptenii nu intrau in temple in vestminte de lana si
nici nu puteau fi inmormantati cu ele iar hainele colorate erau considerate a fi rezervate
doar zeilor; rochia de mireasa a indiencelor are culoare rosie deoarece rosul este
considerat ca fiind aducator de noroc si bogatie in timp ce in cele mai multe regiuni se
imbraca rochia alba si lunga ca simbol al puritatii.
Chiar daca astazi simbolurile vestimentare nu se manifesta la fel de vizibil, ele
continua totusi sa existe chiar si fara voia noastra manifestandu-si influenta asa cum si
miturile desi nu mai sunt considerate ca in trecut, ele isi pastreaza eternitatea regasindu-se
chiar si in cele mai banale seriale.
In prezent, desi strans legata de transformarile economice, evolutia costumului
depinde si de evolutia conditiilor sociale, a modului de viata, a ideilor politice etc. Moda
in sine, nu are doar un caracter de cautare estetica si presupune modificari care nu sunt
legate numai de necesitate ci de moravurile societatii ale carei opinii le si exprima.
Studiul realizat de psihologia sociala privind atat rolul primei impresii create cat si
a celei formate ne arata cat de importanta este aceasta in atribuirea sensului lumii sociale.
Luand in considerare ca o prima impresie formata este mai “rigida” decat
impresiile ulterioare si tinand cont de faptul ca o prima impresie este in primul rand
conturata prin intermediul fizicului si implicit al hainelor, atunci ne putem cu usurinta
explica de ce la interviuri vestimentatia este indicat a fi impecabila.

3
 Insa vestimentatia ne ofera o sumedenie de informatii atunci cand ne formam o
prima impresie. Ele se refera in primul rand la sex, la ocupatie, la pozitia sociala sau la
originea etnica a individului. Aceste informatii furnizate au insa ca si consecinta
diferentierea sociala.
Modul in care individul este vestimentat ofera o sursa in plus de energie in vederea
compararii sociale. Daca in trecut vestimentatia era stabilita in asa fel incat individul avea
prea putin libertatea de a o alege, astazi hainele cu care ne imbracam sunt in mare parte
rodul propriei optiuni. Acest fapt permite o mai mare deschidere in a interpreta o
persoana in functie de stilul vestimentar dar faciliteaza totodata si compararea sociala sub
acest aspect.
In acest context putem vorbi si despre vanitate ca functie a vestimentatiei.
Realizarea compararii sociale atrage dupa sine de cele mai multe ori relizarea unei
ierarhii din partea individului si situarea sa pe o pozitie in aceasta ierarhie el simtindu-se
uneori agresat de pozitia celor mai favorizati.
In acest context Karl Flugel realizeaza o tipologie a persoanelor in functie de rolul
pe care vestimentatia il are pentru un individ sau altul. In cadrul acesteia el distinge tipul
rebel pentru care vestmantul reprezinta o jena, o inchisoare, tipul resemnat care este si cel
mai raspandit, tipul indiferent care abia realizeaza cu ce este imbracat, tipul pudibond
care se simte protejat de haine si tipul celui care se imbraca din datorie, pentru a avea o
constiina impacata.
Fenomenul autoconfirmarii profetiilor poate fi realizat si pe baza unei erori de
interpretare vestimentara. O persoana imbracata lejer la un interviu poate fi considerata
ca fiind de conditie modesta iar pentru aceasta i se poate refuza postul, devenind in cele
din urma de conditie modesta.
Tot vestimentatia poate crea unei persoane sentimentul de anonimat atunci cand
fiind vestimentata asemanator celor din grupul din care face parte deindividualizarea se
realizeaza mult mai lesne.
Dar vestimentatia poate oferi prin moda si sursa unei veritabile manipulari.
Charles-Frederic Worth, liderul cvasiunic al modei feminine timp de un secol, a fost
primul care a avut geniala idee de a-si prezenta modelele pe manechine vii. Astazi
aceasta practica este pretutindeni raspandita avand o puternica influenta asupra
cumparatorului. Astfel, femeile nu mai cumpara articolul vestimentar ci imaginea
manechinului in articolul respectiv-la fel cum in reclame apar oameni veseli, femei
frumoase, individul investind bani in situatia fericita a celor din reclama si nu in produsul
propriu zis.
Fenomenul atribuirii se conduce dupa aceleasi legi si in cazul vestimentatiei. Un
individ prost imbracat va fi interpretat ca neavand gusturi in timp ce el va crede despre
sine ca este astfel vestimentat deooarece nu dispune de mijloace financiare. In acelasi
timp un individ imbracat cu gust va fi considerat astfel vestimentat dearece dispune de
resurse financiare iar el va crede despre sine ca propriile alegeri au stat la baza look-ului
agreabil.
De asemenea, vestimentatia poate fi si sursa unor false prejudecati. Oferind o sursa
de informatie precisa referitore la aprtenenta la un grup sau altul vestimentatia poate
induce in eroare, ea putand fi adoptata doar pentru stilul ei si separat de normele grupului
care o poarta in mod firesc.

4
 Fenomenele fundamentale studiate de psihologia sociala se afla prin urmare in
stransa legatura si cu vestimentatia pe care individul o poarta-dar nu cu vestimentatia in
sine ci cu vestimentatia ca proprie oglindire a personalitatii persoanei ce o poarta.
Revolutia sexualã, adusã de generatia hippy, face ca “relatia stabilã”, cãsãtoria sã nu
mai reprezinte un imperativ. Obstacolul se dizolvã, iar modelul lui a cuceri prin a-ti
demonstra calitãtile, e înlocuit cu cel a cuceri prin seductie. Seducerea (se – “la o parte”,
dux – “a deturna, a atrage la sine”) se referã la comunicarea pe ascuns a unui secret.
Seducerea “se impune” atât seducãtorului cât si celui sedus, fiind independentã de vointa
lor intentionalã.
Fiind independent de un trecut sau de un viitor, gestul seducãtorului se sustrage
unei “lumi a ordinii”. Pe lîngã spatii ale disciplinei gestului (în genere spatiul institutiei)
si-au fãcut aparitia spatii care corespund “libertãtii” gesturilor, neînfrânãrii lor, precum
barul si discoteca, care înlocuiesc lumina zilei cu clarobscurul, cu jocul stroboscopic,
expresie desãvârsitã a fragmentãrii si instantaneului. Expunerea cu mãsurã în fata altora a
lãsat loc libertãtii de a nu mai ascunde nimic din ceea ce corpul face, dar nu din ceea ce
suntem. Poate e timpul sã descoperim termeni pentru un nou tip de moralitate, care sã
tinã cont de atît de mult comentata fãrîmitare a valorilor, care nu înseamnã disparitia lor,
ci, poate, faptul cã se naste o inevitabilã fisurã între individ si societate. Individul (în
cultura occidentalã) se gîndeste din ce în ce mai putin ca fãcînd parte din trupul
(organismul) unei societãti si din ce în ce mai mult ca fiind o unitate singularã cu propriul
adevãr si propria menire.
Trupul şi haina devin din ce în ce mai mult o cale privilegiatã de a ne exprima,
apãrem mai înainte de toate în fata celorlalti cu un limbaj al corpului (un limbaj care se
exprimã indiferent de ceea ce facem sau spunem). A-ti “fabrica” corpul e una din
obsesiile secolului nostru, întretinut de beauty-shop-uri, de un întreg univers cosmetic la
discretia consumatorului dornic sã-si ascundã defectele, sau sã capete un nou look.
Cheltuim din ce în ce mai mult pe haine care sa ne “descopere” nu să ne acopere; le
cumpărăm din motive estetice nu practice. Cum spune designerul Azzedine Alaia – “O
femieie va cumpara o fusta mini ce are un pret foarte mare doar pentru seductie.
Şi..pentru ce altceva sunt făcute hainele?” La fel a gandit si Jean Paul Gaultier când a
adus corsetul de la obiect de lenjerie la haină. Corsetul e un obiect vestimentar cu o mare
putere se seducţie –folosit pentru a conferi siluetei feminine aspectul de “clepsidra”, si
pentru a pune toate trasaturile torsului feminin in cea mai buna lumina. corsetul este o
piesa imbatabila de lenjerie intima, un top irezistibil sau… partea superioara a unei tinute
de gala ori a rochiei de mireasa. Corsetul este prezent an de an atat in prezentarile de
moda de la Paris si Milano cat si pe strazi, la receptii sau la decernarile premiilor Oscar.
De-a lungul timpului, aceasta controversata piesa vestimentara a imbracat mii de femei in
sute de stiluri iar in prezent, corsetul poate fi considerat simbolul cochetariei feminine.
Tot un simbol al cochetăriei şi seducţiei este fur - urmas al combinezonului purtat
de bunicile noastre, obiect enervant si inutil pentru multe dintre femeile de astazi
obisnuite sa poarte mai mult blugi, furoul avea initial un scop precis: sa faca sa alunece
mai bine hainele, mai putin transparente si mulate decat cele de astazi, scotand in
evidenta silueta feminina.
Azi insa alegem sa purtam un furou mai ales pentru nota sa pregnanta de seductie.
Indispensabil sub hainele transparente, furoul multumeste toate femeile: unele femei
prefera versiunea clasica din matase sau satin si il folosesc si pe post pe camasa de noapte

5
in ocaziile speciale iar altele aleg stilul “parizian” mai elaborat, deseori dublat cu sutien,
realizat din materiale tehnice, care se muleaza si sustine. Furoul a devenit o adevarata
revolutie pe piata: intereseaza pe langa marii producatori de lenjerie intima si pe cei mai
faimosi stilisti.
In Statele Unite, celebra marca de lenjerie Victoria’s Secret intuind tendintele
sezonului a marit numarul modelelor de furouri, iar stilisti precum Donna Karan si Vera
Wang, permanent atente la trenduri, si-au dezvoltat mult colectiile pe baza acestui obiect
de vestimentatie.
Furoul insa poate fi in nenumarate versiuni, cele mai actuale fiind cele sofisticate cu
decolteu si cele transparente, mai sunt si variantele mai scurte cu slip asortat, ornate cu
broderii de dantela si cristale Swarovski.
Ultimele patru decenii de moda trateaza lenjeria intima cu cel mai mare interes,
ducand-o in zona spectacolului si a productiei de lux. Lenjeria constituie, rin excelenţă,
teritoriul manifestarii seductiei vestimentare, atractia sa fiind potentata de mister si de
relatia intimă cu corpul. Azi, când toata lumea urmăreşte cu sufletul la gură defilările
Victoria’s Secret, industria „underwear” cunoaşte o inflorire fără precedent. Mărci de
renume ca Chantal Thomass, Wonderbra, Agent Provocateur, La Perla sau I.D. Sarrieri
au meritul de a fi investit aceste piese vestimentare, altădată pur funcţionale, cu puteri de-
a dreptul miraculoase.
Obiectul vestimentar este azi o unealta cu multiple întrebuinţări. Moda este strategia
cu care seducem sau o simpla metoda de a ramne în atenţia societăţi ce pune mare
accente pe aspectul exterior. Haina este protecţie, atracţie, pudoare sau dimpotrivă,
seducţie, lejeritate, eleganţă, haine este fiecare, haina este reflecţie.

“Moda actuala este baroca, excesiva, senzuala si impertinenta. Este plina de voluptate si
arabescuri. Suntem departe de avangarde si de asceza lor; suntem luxosi, post-moderni si
mai ales deloc inocenti. Visand la splendorile trecute ale Bizantului, moda isi inventeaza
o noua Varsta de Aur. Ea nu mai are nostalgia timpului pierdut, ci evoca un timp regasit,
in care femeia redevine creatura pretiosa, schimbatoare, voluptuoasa.” (Severine Jouve-
Glamour).
Bibliografie

1. Cecilia Caragea - “Istoria vestimentatiei europene”, Ed. Almanahul

Banatului,Timisoara 1995
2. Thomas Carlyle - “Filosofia vestimentatiei”, Ed.Institutul European, Bucuresti
1998
3. Willian Thourlby – “You are what you weaf”(“Eşti ceea ce porţi”)
4. Timothy D. Wren – “Seducţia.Arta de a cuceri”, Ed. Ştiinţă şi tehnică, Bucureşti
1997
5. “Fashion Now”,Ed. Taschen, Koln 2005
6. Dan Eugen Raţiu – “Arta, comunitate, spaţiu pubic. Strategii politice si astetice
ale modernităţii”, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca 2003
7. Soren Kierkegaard – “Jurnalul Seducătorului” – Ed. Scripta, 1992

6
7